EXPERTIZA CONTABILĂ ÎN PROCESUL CIVIL ŞI PENAL

0

CUPRINS

CAP. I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA,

EXPERTIZA CONTABILĂ ŞI EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ……. 2

1.1. Conceptul de expertiză.................................................................................... 2

1.2. Expertiza contabilă………………………………………………………….. 2

1.3. Expertiza contabilă judiciară………………………………………………. 4

CAP.II. EXPERTIZA CONTABILĂ ÎN PROCESUL CIVIL ŞI PENAL……...9

2.1. Expertiza contabilă în procesul civil…………………………………………..9

2.1.1 Caracteristicile procesului civil………………………………………………..9

2.1.2 Obiectivele expertizei contabile judiciare în procesul civil………………….10

2.1.3. Numirea expertului şi efectuarea expertizei în procesul civil………………..11

2.1.4. Conţinutul raportului de expertiză contabilă…………………………………12

2.1.5. Utilizarea expertizei ca mijloc de probă în procesul civil……………………17

2.2. Expertiza contabilă în procesul penal………………………………………...18

2.2.1. Caracteristicile şi etapele procesului penal…………………………………….18

2.2.2. Obiectivele expertizei contabile în procesul penal…………………………….19

2.2.3. Numirea expertului şi efectuarea expertizei…………………………………...20

2.2.4. Conţinutul raportului de expertiză……………………………………………..22

2.2.5. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă……………………………..22

CAP. III. CONCLUZII ……………………………………………………………..23

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….24

1

CAP. I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA, EXPERTIZA

CONTABILĂ ŞI EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ

1.1. Conceptul de expertiză

Cuvântul expertiză provine de la latinescul „expertus”, adică priceput, şi se referă

la lucrarea unei persoane experimentate, specializate. Expertiza constituie o activitate

care depăşeşte acţiunea de control şi pe cea de verificare, expertul exprimându-şi propriul

punct de vedere în ceea ce priveşte faptul sau faptele asupra cărora a efectuat expertiza.

Expertiza are imprimată deci o impresie personală şi critică a expertului, cuprinzând

rezultatul examinării faptelor din punctul de vedere al exactităţii formale şi materiale şi

părerea expertului asupra cauzelor şi efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării

sale.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte expertiza ca fiind o cercetare cu

caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire

penală ori a părţilor, asupra unei situaţii, probleme etc., a cărei lămurire interesează

soluţionarea cauzei; raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute 1.

Expertiza este un mijloc de dovadă, reglementat de Codul de procedură civilă şi

de Codul de procedură penală, la care recurge instanţa în cazul în care, pentru stabilirea

adevărului obiectiv, este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru a căror

rezolvare se cer cunoştinţe de specialitate în domeniul ştiinţei, tehnicii, cauzei sau

litigiului ce se cercetează, expertiza putând fi: tehnică, de navigaţie civilă, medicală,

filatelică, grafologică, criminalistică, contabilă” etc..

1.2. Expertiza contabilă

Expertizele contabile sunt mijloace de probă utilizabile în rezolvarea unor cauze

care necesită cunoştinţe de strictă specialitate din partea unor persoane care au calitatea

1 http://dexonline.ro/definitie/expertiza, site consultat la 25.04.2010

2

de expert contabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea

părţilor în fazele de instrumentare şi de judecată ale unor cauze civile şi/sau comerciale,

ataşate sau nu unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte

expertize contabile sunt extrajudiciare.2

Expertiza contabilă este o formă de cercetare ştiinţifică, efectuată în vederea

lămuririi modului în care sunt reflectate în documente şi evidenţa tehnic-operativă şi

contabilă anumite fapte, împrejurări, situaţii de natură economico-financiară. Sfera

expertizei contabile cuprinde întreaga activitate economico-financiară a unui agent

economic. Ea are ca obiect de cercetare situaţia economico-financiară a patrimoniului şi

capacitatea acestuia de a genera profit, aşa cum rezultă din documentele primare şi

evidenţa tehnic-operativă şi contabilă privind intrarea şi ieşirea legală a valorilor

materiale şi băneşti, cu scopul final de a se stabili în mod ştiinţific, corectitudinea sau

incorectitudinea administrării patrimoniului.

Potrivit opiniei autorului Ion Florea şi a coautorilor lucrării “ Introducere în

expertiza contabilă şi în auditul financiar”3, expertizele, în general, şi expertiza contabilă,

în particular, sunt strâns legate de activitatea de control. Dar, spre deosebire de control,

care este o activitate continuă de verificare, analiză şi îndrumare, expertiza are, de regulă,

un caracter fragmentar (de discontinuitate), intervenind numai în anumite împrejurări,

reprezentând în esenţă o consultaţie de specialitate şi conţinând ca element principal

punctul de vedere sau opinia celui care o efectuează. Evident este vorba despre o opinie

autoritară sub aspect profesional şi autorizată din punct de vedere legal.

Expertizele contabile pot fi efectuate numai de către persoanele

care au dobândit calitatea de expert contabil în condiţiile legii, fiind

înscrise, cu viza la zi, în partea activă a Tabloului experţilor contabili,

actualizat anual de către Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor

Autorizaţi din România (CECCAR).4

2 CECCAR, Standardul profesional nr. 35-Cadrul de referinţă al misiunilor privind expertizele contabile, http://www.ceccar.ro/_b/ro/st_35.pdf, site consultat la 25.04.20103 I. Florea, R. Florea, I.C. Macovei, M. Berheci, Introducere în expertiza contabilă şi în auditul financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 9 4 CECCAR, Standardul profesional nr. 35-Cadrul de referinţă al misiunilor privind expertizele contabile, http://www.ceccar.ro/_b/ro/st_35.pdf, site consultat la 25.04.2010

3

După destinaţia sa, expertiza contabila poate fi judiciară – solicitată de anumite

organe pentru soluţionarea cauzelor aflate în stare de anchetă, cercetare sau judecată –

sau extrajudiciară – solicitată de persoane fizice sau juridice interesate, fără să existe un

dosar de anchetă, cercetare sau judecată.

1.3. Expertiza contabilă judiciară

Reglementările legale privind expertizele contabile judiciare şi extrajudiciare se

află în Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind activitatea de expertiză contabilă şi a

contabililor autorizaţi, cu modificările şi completările ulterioare şi în Ordonanţa nr. 2 din

21 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi

extrajudiciară. Potrivit acestor reglementări legale, efectuarea expertizelor contabile

judiciare sau extrajudiciare este dreptul exclusiv al experţilor contabili 5.

Astfel potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 6 privind organizarea activităţii

de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, expertul contabil este persoana care a

dobândit această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi are competenţa profesională

de a organiza şi conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăţilor

comerciale, de a întocmi situaţiile financiare şi de a efectua expertize contabile.  Asupra

constatărilor, concluziilor, opiniilor şi recomandărilor sale, expertul contabil întocmeşte

raport.

 Lucrările efectuate de către alţi profesionişti, chiar dacă sunt denumite Rapoarte

de expertiză contabilă şi chiar dacă respectă metodologia de elaborare a acestora, sunt

simple lucrări de specialitate şi nu au calitatea legală de expertize contabile.

Reglementările procedurale privind alegerea şi numirea experţilor contabili,

precum şi modul de efectuare a expertizelor contabile, îndeosebi a celor judiciare, se află

în Codurile de procedură civilă şi penală şi în Ordonanţa nr. 2/2000   privind organizarea

activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară care, deşi nu reglementează

expertiza contabilă 7 în mod explicit, conţin reglementări aplicabile  expertizei în general.

5 Art. 24. al .2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 25/01/20006 Ordonanţa   Nr. 65 din 19 august 1994  privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 20087 Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 25/01/2000

4

Reglementările profesionale se adresează deopotrivă expertizelor contabile

judiciare şi extrajudiciare, regăsindu-se în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al

CECCAR,  în Norma profesională nr. 35 privind expertizele contabile şi în Codul Etic

Naţional al Profesioniştilor Contabili.

Expertiza contabilă judiciară este un mijloc de probă în justiţie, o formă de

cercetare şi lămurire a unor fapte sau împrejurări de natură economico-financiară,

indicate de organele judiciare, în scopul soluţionării litigiilor dintre persoane juridice,

dintre acestea şi persoane fizice, precum şi a proceselor penale privind infracţiuni prin

care au fost aduse pagube patrimoniului.

Expertiza contabilă judiciară constituie un mijloc de probă, la care organul de

urmărire penală sau instanţa de judecată apelează, la cererea părţilor sau din oficiu, în

vederea lămuririi unor împrejurări de fapt şi stabilirii adevărului obiectiv. Ea se

încredinţează de instanţele respective unor specialişti pentru a constata şi evalua anumite

fapte, pe care judecătorii nu le-ar putea procura sau aprecia ei înşişi, stabilind în acest

scop punctele asupra cărora experţii numiţi urmează să se pronunţe.

Cadrul normativ privind expertizele judiciare este format din codurile juridice şi

materialele normative specifice (exemplu: Legea nr.85/2006 privind procedura

insolvenţei).

Codurile juridice sunt: Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă şi

Codul de procedură penală. Codurile de procedură conţin părţi distincte dedicate

expertizelor, iar în codurile civil şi penal se găsesc articole care fac direct sau indirect

referire la experţi.

În activitatea lor de apărare a legalităţii şi dreptăţii, instanţele judecătoreşti şi

organele de urmărire penală au sarcina să clarifice situaţiile de fapt care fac obiectul

proceselor civile, penale, a litigiilor de muncă sau arbitrale şi să stabilească adevărul

pentru a putea pronunţa hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, acestea, au dreptul să

apeleze la sprijinul unor specialişti, care să examineze faptele şi să-şi spună punctul de

vedere, motivat şi fundamentat, prin expertize, respectiv cărora le solicită un aviz

calificat şi competent.

5

Necesitatea efectuării expertizei este determinată şi de existenţa unor interpretări

diferite într-o singură problemă care trebuie lămurite de specialişti. Când pentru

lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa crede de cuviinţă să cunoască părerea unor

specialişti, va numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind obiectivele asupra cărora ei

urmează să se pronunţe.

Folosind expresia de „expert” legiuitorul s-a referit la o anumită categorie de

persoane care, prin studiile făcute, cunoştinţele dobândite şi, atunci când legea o prevede,

atestarea obţinută în urma unui examen, sunt experţi într-un anumit domeniu de

activitate, iar prin constatările şi concluziile pe care le formulează, ca urmare a numirii

lor într-un anumit dosar de urmărire penală sau de judecată, ajută organele care au dispus

numirea la soluţionarea cauzei.

Expertizele contabile judiciare sunt probe individuale administrate de organul

judiciar, concluziile acestora neputând fi automat însuşite de către organul care le-a

dispus sau le-a acceptat, organul judiciar putând să admită sau să respingă concluziile

expertizei contabile judiciare, în funcţie de nivelul ştiinţific, calitatea  acesteia şi corelaţia

cu celelalte probe administrate în cauzele supuse cercetării şi judecării.

Expertizele  contabile judiciare sunt dispuse din oficiu sau acceptate, la cererea

părţilor implicate în procesul judiciar, în toate fazele de desfăşurare a acestuia, cu scopul

stabilirii adevărului material şi justei soluţionări a litigiilor sau a cauzelor aflate în faza de

cercetare sau de judecată. Trebuie făcută o distincţie între dispunerea probei cu expertiza

contabilă şi admiterea solicitării uneia dintre părţi privind proba cu expertiza. Astfel,

dispunerea probei cu expertiza se realizează întotdeauna la iniţiativa instanţei de judecată

sau a organului de cercetare penală, pe când admiterea probei se face la solicitarea

(iniţiativa) uneia dintre părţi.

Expertizele contabile judiciare se află la punctul de interferenţă dintre domeniul

contabilităţii şi domeniul dreptului, îndeplinind funcţia de probă  ştiinţifică. Obiectul de

cercetare al expertizelor contabile îl constituie fenomenele şi procesele economice

reflectate de documentele cu valoare probatorie indicate de către fiecare parte aflată în

litigiu.

6

Din studierea literaturii de specialitate şi a actelor normative în vigoare care

reglementează expertiza contabilă judiciară, putem desprinde următoarele caracteristici

ale acesteia: 

expertiza contabilă este mijloc de probă în justiţie şi intervine numai atunci când

organele judiciare o consideră necesară pentru  elucidarea cauzelor în curs de anchetă

sau de judecată;

este modalitatea prin care organele judiciare primesc informaţii de natură economico-

financiară cu scopul de a stabili adevărul obiectiv în vederea soluţionării cauzelor;

se limitează la cercetarea problemelor cu caracter economic şi financiar indicate de

organele judiciare;

are competenţa de examinare a documentelor şi evidenţelor tehnico-operative şi

contabile necesare pentru lămurirea obiectivelor stabilite de  organele judiciare;

confirmă sau infirmă constatările controlului cu privire la pagube, abateri, deficienţe,

lipsuri, etc.;

este o activitate ocazională care are loc doar când se dispune de către organele

judiciare.

Manifestarea unor circumstanţe generatoare ale stărilor de incompatibilitate,

conflict de interese sau recuzare, generează automat refuzul îndeplinirii misiunii de

expertiză contabilă judiciară.

Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile

este obligat să fie independent faţă de părţile interesate în expertiză,

evitând orice situaţie care ar presupune o lipsă de independenţă sau o

constrângere care ar putea să îi impieteze integritatea şi

obiectivitatea. Independenţa expertului contabil trebuie să fie absolută

în cazul experţilor contabili numiţi din oficiu de către organele în drept

şi relativă în cazul experţilor contabili recomandaţi de părţi sau

solicitaţi în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare.8

Independenţa absolută a expertului contabil numit din oficiu de

către organele în drept derivă din obligaţia acestuia de a ţine seama

8 CECCAR, Standardul profesional nr. 35-Cadrul de referinţă al misiunilor privind expertizele contabile, http://www.ceccar.ro/_b/ro/st_35.pdf, site consultat la 25.04.2010

7

de toate cazurile de incompatibilitate, abţinere şi recuzare prevăzute

de Codul de procedură civilă şi alte reglementări procedurale speciale,

care sunt aceleaşi cu cele privind judecătorii. Experţii contabili care se

află în situaţii de incompatibilitate, abţinere sau posibilitate de

recuzare trebuie să le aducă la cunoştinţa organului care i-a numit.

Independenţa relativă derivă doar din reglementările profesiei

contabile mai restrictive decât cele din reglementarea generală.

Prezentate generalizat, stările de incompatibilitate pot fi raportate la :

calitatea de expert contabil şi calitatea de martor în aceeaşi cauză ;

calitatea de organ de control, colaborator sau consilier al uneia dintre părţile

implicate în proces, care s-a pronunţat asupra unor aspecte ori a luat parte la

întocmirea actelor primare, a evidenţelor tehnico-operative sau la elaborarea

situaţiilor financiare care fac obiectul cauzei supuse judecăţii ;

calitatea de expert contabil numit din oficiu sau expert contabil consilier, în faze

succesive de cercetare a cauzei supuse judecăţii.

calitatea de expert contabil în cauze ce privesc operatori economici sau instituţii la

care experţii sunt salariaţi sau pentru părţi cu care  angajatorii lor sunt în raporturi

contractuale sau se află în concurenţă;

calitatea de expert contabil în cauze ce privesc operatori economici ai căror

administratori sunt rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv; 

calitatea de expert contabil în cauze ce atestă orice stare de conflict de interese.

Expertul contabil trebuie să efectueze expertizele contabile

pentru care a fost solicitat şi pe care le-a acceptat cu conştiinciozitate,

devotament, corectitudine şi imparţialitate. Expertizele contabile

trebuie să fie utile celor care le-au solicitat. În elaborarea lor,

expertul contabil trebuie să folosească metode specifice ştiinţei

contabilităţii. Concluziile expertului contabil trebuie să fie

fundamentate numai pe documente care atestă evenimente şi

tranzacţii ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor,

evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile.

8

Nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a rapoartelor de

expertiză contabilă judiciară poate fi şi este adesea sancţionată, de

către organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului

contabil şi dispunerea unei noi expertize contabile. Dacă în aceeaşi

cauză s-a dispus o nouă expertiză contabilă care ajunge la concluzii

diferite faţă de prima, datorită utilizării altor criterii şi metode de

investigaţie, organul în drept care le-a dispus are disponibilitatea de a

se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect

ştiinţific, respectiv, de mai bună calitate.

CAP.II. EXPERTIZA CONTABILĂ ÎN PROCESUL CIVIL ŞI PENAL

2.1. Expertiza contabilă în procesul civil

2.1.1. Caracteristicile procesului civil

Toate acţiunile şi atitudinile omului sunt determinate de nevoile derivând din firea

sa şi din mediul natural şi social în care trăieşte. Desfăşurarea normală şi armonioasă a

vieţii sociale face necesară respectarea unor norme de conduită. Nimănui nu-i este

îngăduit să încalce ori să nesocotească drepturile şi interesele altei persoane. Oricine

încalcă această regulă generală trebuie să răspundă pentru faptele sale. Suntem în

prezenţa răspunderii sociale.9

Răspunderea civilă, ca formă a răspunderii juridice, constă într-un raport de

obligaţii în temeiul căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia

prin fapta sa, ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

Astfel, atunci când o persoană fizică sau juridică se consideră lezată în drepturile

sale de către o altă persoană, printr-un act sau printr-un fapt, sau prin inacţiunea acesteia

din urmă, persoana în cauză este îndreptăţită să se adreseze instanţei de judecată şi să

solicite recunoaşterea dreptului ce i-a fost încălcat, anularea actului prin care a fost lezată

şi repararea pagubei. Actul prin care se realizează solicitarea recunoaşterii dreptului

9 Liviu Pop, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 163

9

încălcat este acţiunea civilă. Acceptarea judecării unei asemenea solicitări reprezintă

deschiderea unui proces civil.

Izvorul răspunderii civile constă deci în orice faptă ilicită prin care s-a cauzat un

prejudiciu altei persoane. Potrivit art. 998-999 din Codul Civil, răspunderea civilă

intervine numai în cazul în care există un prejudiciu care trebuie, potrivit legii, să fie

reparat.

Procesul civil este modalitatea şi activitatea desfăşurată de instanţele de judecată

civile cu scopul de a restabili drepturile sau interesele de natură civilă ale unei persoane

fizice sau juridice.

O acţiune civilă are un obiect reprezentat de ceea ce se solicită prin acţiunea în

cauză. Obiectul poate fi plata unei sume de bani, predarea unui bun, restabilirea unui

drept, etc.

Într-un proces civil sunt implicate cel puţin două părţi: persoana al cărei drept a

fost încălcat şi persoana care a încălcat dreptul persoanei lezate. În funcţie de stadiul

procesual şi de instanţa la care se judecă acea cauză, cele două părţi se numesc reclamant

şi pârât (în faza judecării în fond), apelant şi intimat (în faza apelului), recurent şi intimat

(în faza de recurs), contestator şi intimat (în faze contestaţiei în anulare).

Judecarea se realizează de către instanţele judecătoreşti. De regulă, instanţele

judecătoreşti sunt specializate pe tipuri de cauze, instanţele specializate pe cauze civile

făcând parte din secţiile civile ale judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel, etc. Există

şi organe cu atribuţii jurisdicţionale specializate, cum ar fi de exemplu, arbitrajul Curţii

de Conturi.

În cursul judecăţii, instanţele de judecată sunt datoare să stăruie pentru a afla

adevărul despre faptele şi împrejurările ce reprezintă obiectul cauzei. Aflarea adevărului

se realizează prin aprecierea probelor propuse de părţi sau dispuse de instanţă şi

considerate de aceasta din urmă ca fiind relevante pentru cauză, printre aceste probe

aflându-se şi expertiza contabilă.

Sediul general al materiei de drept privind administrarea

dovezilor cu expertiza contabilă în cauzele civile este Codul de

procedură civilă, art. 201-214 ( art.206 abrogat prin L.219/2005 ).

Existând un Tablou al experţilor contabili judiciari, cuprins în baza de

10

date a Ministerului Justiţiei, încredinţarea misiunilor privind efectuarea

expertizelor contabile judiciare se poate face numai acestora,

respectându-se normele de comportament profesional specifice

misiunilor privind expertizele contabile.

2.1.2. Obiectivele expertizei contabile în procesul civil

Expertiza contabilă în procesul civil este reglementată, aşa cum aminteam

anterior, prin Codul de procedură civilă şi prin Norma privind expertizele contabile emisă

de CECCAR. Instanţele de judecată pot recurge la expertiza contabilă, ca mijloc de

probă, oricând consideră că este necesară lămurirea unor împrejurări de către specialiştii

în domeniul contabil.

Proba expertizei contabile poate fi cerută de oricare dintre părţi, iar instanţa poate

admite sau respinge cererea părţilor, dar există şi situaţii în care expertiza contabilă este

absolut necesară. Aceste situaţii se referă la evaluarea aporturilor în natură, avantajele

rezervate fondatorilor, operaţiunile efectuate de fondatori în contul societăţii.

Obiectivele expertizei contabile în procesul civil vizează:

litigiile între comercianţi sau între un comerciant şi o persoană fizică privind

tranzacţiile cu sau fără mărfuri, decontarea echivalentului acestora, acordarea

reducerilor de preţ, dobânzilor şi penalităţilor la plata datoriei cu întârziere etc.;

determinarea cheltuielilor şi veniturilor în asocierile în participaţiune;

stabilirea răspunderii civile în cazul pagubelor aduse patrimoniului sau a proastei

gestionări a acestuia;

stabilirea averii agentului economic în stare de faliment etc..

2.1.3. Numirea expertului şi efectuarea expertizei în procesul civil

Instanţele de drept civil, atunci când consideră necesar să

cunoască părerea unor experţi contabili, pot numi, la cererea părţilor

sau din oficiu, unul sau trei experţi contabili prin „Încheierea de

şedinţă”, care trebuie să cuprindă:

11

Numele expertului sau experţilor contabili numiţi din oficiu sau la

cererea părţilor;

Obiectivele (întrebările, punctele) la care expertul sau experţii

contabili numiţi trebuie să răspundă. Obiectivele expertizei

contabile trebuie să fie formulate de instanţă concis, fără echivoc

şi fără a se solicita expertului contabil sau experţilor contabili

numiţi să se pronunţe asupra încadrărilor legale a faptelor

supuse judecăţii;

Termenul în care trebuie să se efectueze expertiza contabilă,

ţinându-se seama de faptul că raportul de expertiză contabilă

trebuie depus la instanţa care a dispus-o cu 5 zile înainte de

termenul de judecată. Dacă termenul iniţial fixat de instanţă

pentru depunerea expertizei contabile judiciare este considerat

de către expertul sau experţii contabili numiţi ca fiind inadecvat

(prea scurt), ei sunt îndreptăţiţi să solicite instanţei un termen

adecvat, minim necesar, pentru efectuarea unei expertize

contabile judiciare de calitate;

Plata expertului contabil sau experţilor contabili numiţi, care

trebuie să fie remuneratorie. Dacă expertul sau experţii contabili

numiţi pentru efectuarea expertizei contabile judiciare consideră

onorariul stabilit de instanţă neremuneratoriu, ei sunt îndreptăţiţi

să solicite instanţei mărirea acestuia.

În cazul lipsei de solicitudine a instanţei cu privire la cererile

expertului sau experţilor contabili numiţi, referitoare la cele

menţionate anterior, ei sunt îndreptăţiţi să refuze efectuarea

expertizei contabile judiciare. Acest refuz este o problemă de

raţionament profesional al expertului sau experţilor contabili numiţi.

În cadrul proceselor de natură civilă, obiectivele expertizei contabile se stabilesc

de către Instanţa judecătorească din oficiu sau la propunerea părţilor prin apărători şi se

comunică expertului contabil odată cu Încheierea de şedinţă prin care se dispune numirea

acestuia.

12

Potrivit Normelor profesionale referitoare la efectuarea expertizelor contabile,

solicitările adresate experţilor contabili privind efectuarea de expertize contabile nu pot fi

refuzate decât dacă există motive temeinice.

Totuşi, expertul contabil, înainte de a accepta efectuarea unei expertize contabile,

trebuie să-şi analizeze posibilitatea de a-şi îndeplini misiunea, ţinând seama în special de

regulile de independenţă, competenţă şi incompatibilitate.

2.1.4. Conţinutul raportului de expertiză contabilă10

Documentarea lucrărilor privind expertiza contabilă are un caracter particular şi se

limitează strict la ceea ce este necesar pentru a răspunde la obiectivele (întrebările,

punctele) fixate expertului(ţilor) de către organul în drept să dispună expertiza contabilă

judiciară, prin Încheierea de şedinţă.

În vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă, expertul contabil trebuie să

studieze materialul documentar adecvat. Studierea materialului documentar adecvat

constituie premisa şi condiţia necesare întocmirii unui raport de expertiză contabilă

temeinic fundamentat, bazat pe documente justificative şi evidenţieri contabile şi nu pe

prezumţii, declaraţii ale părţilor şi/sau ale martorilor.

Orientativ, materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul contabil, în

cazul expertizelor judiciare, se compune din:

Dosarul cauzei, în care s-a dispus o expertiză judiciară;

Documentele justificative şi registrele contabile aflate în păstrarea părţilor

implicate în procesul justiţiar sau în arhivele terţelor persoane, care au vreo

legătură cu obiectivele expertizate;

Procesele verbale întocmite de organele de control abilitate, aflate atât în posesia

acestora cât şi în posesia persoanelor juridice şi/sau fizice controlate, care au vreo

legătură cu obiectivele expertizate.

Materialul documentar examinat de expertul contabil nu poate fi ridicat de către

expertul contabil de la părţile care îl au în păstrare. Dosarul de lucru al expertului

10 CECCAR, Standardul profesional nr. 35-Cadrul de referinţă al misiunilor privind expertizele contabile, http://www.ceccar.ro/_b/ro/st_35.pdf, site consultat la 25.04.2010

13

contabil, în ce priveşte documentarea expertizelor contabile, trebuie să cuprindă, după

caz:

Încheierea de şedinţă;

Raportul de expertiză contabilă - exemplarul expertului contabil care justifică

îndeplinirea misiunii;

Eventuale corespondenţe, răspunsuri la întrebări suplimentare sau suplimente de

expertiză contabilă solicitate de organele în drept, care au dispus efectuarea

expertizei contabile;

Eventuale note personale ale expertului contabil redactate în timpul efectuării

expertizei contabile, necesare fie redactării raportului de expertiză contabilă, fie

urmăririi bugetului de timp şi decontării lucrărilor de expertiză contabilă cu

beneficiarii acestora.

Lucrările şi concluziile expertizei contabile efectuate se consemnează într-un

raport scris care trebuie să cuprindă cel puţin trei capitole: Introducere, Desfăşurarea

expertizei contabile, Concluzii.

Când au fost numiţi sau angajaţi mai mulţi experţi contabili în aceeaşi cauză, se

întocmeşte un singur raport de expertiză contabilă. Dacă sunt deosebiri de păreri între

experţi, opiniile separate trebuie consemnate în cuprinsul raportului de expertiză

contabilă sau într-o anexă a acestuia.

Capitolul I- INTRODUCERE al raportului de expertiză contabilă trebuie să

cuprindă cel puţin următoarele paragrafe:

I. Paragraful de identificare a expertului(ţilor) contabil(i) nominalizat(ţi) pentru

efectuarea expertizei contabile, care trebuie să cuprindă informaţii cu privire la:

numele şi prenumele expertului(ţilor), domiciliul, numărul carnetului de expert

contabil şi poziţia din Tabloul experţilor contabili;

II. Paragraful de identificare a organului care a dispus efectuarea expertizei

contabile judiciare. În acest paragraf se menţionează: actul care a stat la baza

numirii expertului (ţilor), respectiv Încheierea de şedinţă, cu menţionarea datei

acesteia, denumirea şi calitatea procesuală a părţilor, domiciliul sau sediul social

al acestora, numărul şi anul dosarului, natura civilă a dosarului.

14

III. Paragraful privind identificarea împrejurărilor şi circumstanţelor în care a luat

naştere litigiul în care s-a dispus efectuarea expertizei contabile judiciare.

IV. Paragraful privind identificarea obiectivului(lor) expertizei contabile. Formularea

obiectivului(lor) expertizei contabile se preia «ad-literam» din formularea

acestora în «Încheierea de şedinţă».

V. Paragraful privind identificarea datei sau perioadei şi locului în care s-a efectuat

expertiza contabilă. În cazul expertizelor contabile, dispuse de organele în drept,

în cauze civile, data şi locul începerii lucrărilor expertizei contabile trebuie

documentată prin citarea părţilor prin scrisoare cu aviz de primire.

VI. Paragraful privind identificarea materialului documentar care are o legătură

cauzală cu obiectul(vele) expertizei contabile şi care a stat la baza întocmirii

raportului de expertiză contabilă. Materialul documentar nominalizat în acest

paragraf trebuie să fie strict adecvat necesităţilor de documentare a obiectului(lor)

expertizei contabile.

VII. Paragraful privind identificarea datei sau perioadei în care s-a redactat raportul de

expertiză contabilă cu menţionarea expresă dacă s-au mai efectuat sau nu alte

expertize contabile având acelaşi obiect(ive). De asemenea, în acest paragraf

trebuie menţionat dacă s-au folosit lucrările altor experţi (contabili, tehnici etc.),

probleme ridicate de părţile interesate în expertiză şi explicaţiile date de acestea în

timpul efectuării expertizei.

VIII. Paragraful privind identificarea datei iniţiale până la care raportul de expertiză

contabilă trebuia depus la beneficiar şi indicarea eventualelor perioade de

prelungire faţă de termenul iniţial.

Capitolul II-DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE al raportului de

expertiză contabilă trebuie să conţină câte un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv

(întrebare) al (a) expertizei contabile, care să cuprindă o descriere amănunţită a

operaţiilor efectuate de expertul contabil cu privire la structura materialului documentar,

actele şi faptele analizate, locul producerii evenimentelor şi tranzacţiilor, sursele de

informaţii utilizate, dacă părţile interesate în expertiza contabilă au făcut obiecţii sau au

dat explicaţii pe care expertul contabil le-a luat sau nu în considerare în formularea

concluziilor sale. În fiecare astfel de paragraf trebuie prezentat ansamblul calculelor şi

15

interpretarea rezultatelor acestora. Dar, dacă aceste prezentări ar îngreuna înţelegerea

expunerii de către beneficiarul raportului de expertiză contabilă, este recomandabil ca

ansamblul calculelor să se facă în anexe la raportul de expertiză contabilă, iar în textul

expertizei contabile să se prezinte doar rezultatele calculelor şi interpretarea acestora.

Fiecare paragraf din Capitolul II-DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI

CONTABILE- trebuie să se încheie cu concluzia (răspunsul) expertului contabil care

trebuie să fie precis, concis, fără echivoc, redactat într-o manieră analitică, ordonată şi

sistematizată fără a face aprecieri asupra calităţii documentelor justificative,

reprezentărilor (înregistrărilor) contabile, expertizelor şi actelor de control (de orice fel)

anterioare şi nici asupra încadrărilor legale. Aceasta, deoarece expertul contabil

analizează evenimente şi tranzacţii şi nu încadrarea judiciară a acestora. În cazuri

deosebite în care expertul contabil, în exercitarea misiunii sale, se confruntă cu acte şi

documente care nu întrunesc condiţiile legale, care exprimă ficţiuni sau sunt suspecte, el

nu trebuie să le ia în considerare în stabilirea rezultatelor concluziilor (răspunsurilor) sale

la obiectivul(ele) fixate expertizei contabile, dar trebuie să menţioneze aceasta în raportul

de expertiză contabilă.

Dacă raportul de expertiză contabilă este întocmit de mai mulţi experţi care au

opinii diferite, într-un paragraf al Capitolului II- DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI

CONTABILE- fiecare expert contabil trebuie să-şi motiveze detaliat şi documentat opinia

pe care o susţine. De regulă, în expertizele judiciare trebuie motivată separat opinia

expertului recomandat de parte, în raport cu opinia expertului numit din oficiu.

Capitolul III- CONCLUZII- al raportului de expertiză contabilă trebuie să conţină

câte un paragraf distinct cu concluzia (răspunsul) la fiecare obiectiv (întrebare) al

expertizei contabile preluat în maniera în care a fost formulat în Capitolul II-

DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE.

Raportul de expertiză contabilă întocmit în structura prezentată de Normele

profesionale emise de CECCAR este un raport de expertiză contabilă obişnuit,

necalificat. Un astfel de raport de expertiză contabilă nu poate conţine concluzii

(răspunsuri) alternative la obiectivul(vele) fixat(e) expertului contabil.

Dacă expertul contabil, în promovarea raţionamentului său profesional, consideră

necesar să-şi exprime părerea asupra obiectivului(velor) expertizei contabile, asupra

16

faptului dacă întrebările ce i-au fost fixate sunt suficiente sau nu în clarificarea

obiectivului(lelor) expertizei sau cu privire la alte aspecte asupra cărora doreşte să reţină

atenţia beneficiarului expertizei, poate face acest lucru fie:

în finalul capitolului III- CONCLUZII, după paragraful cuprinzând răspunsul la

obiectivul(vele) expertizei contabile;

într-un capitol distinct, (capitolul IV, intitulat CONSIDERAŢII PERSONALE

ALE EXPERTULUI(ŢILOR) CONTABIL(I)).

În prezentarea consideraţiilor sale (lor) personale, în raportul de expertiză

contabilă, expertul(ţii) contabil(i) trebuie să se conformeze normelor de etică şi

deontologie ale profesiei contabile liberale, în special a celor privind confidenţialitatea.

Conţinutul şi întinderea consideraţiilor personale într-un raport de expertiză

contabilă ţin de raţionamentul profesional al expertului(ţilor) contabil(i). Aceste

consideraţii trebuie limitate la strictul necesar sau impus de lege în cazul expertizelor

contabile judiciare.

Raportul de expertiză contabilă care cuprinde consideraţii personale ale

expertului(ţilor) contabil(i) este calificat drept raport de expertiză contabilă cu observaţii.

În cazuri cu totul deosebite, expertul(ţii) contabil(i) se poate (pot) afla în

imposibilitatea întocmirii unui raport de expertiză contabilă, datorită inexistenţei

documentelor justificative şi/sau evidenţelor contabile care să ateste evenimentele şi

tranzacţiile supuse expertizării. În astfel de cazuri se va întocmi un „RAPORT DE

IMPOSIBILITATE A EFECTUĂRII EXPERTIZEI CONTABILE”, care va avea aceeaşi

structură ca un raport de expertiză contabilă obişnuit (necalificat), dar care, în capitolele

II „DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE” şi III „CONCLUZII”, va prezenta

justificat şi fundamentat cauzele care conduc la imposibilitatea efectuării expertizei

contabile «comandate» de beneficiarul acestuia.

Anexele la raportul de expertiză contabilă, indiferent de tipul acestuia (obişnuit,

cu observaţii sau imposibilitatea efectuării expertizei contabile), fac parte integrantă din

raportul de expertiză contabilă şi se întocmesc de către expertul(ţii) contabil(i) cu scopul

de a susţine o constatare din cuprinsul raportului de expertiză contabilă. Anexele la

raportul de expertiză contabilă trebuie întocmite atunci şi numai atunci când există

necesitatea de documentare a unei constatări din raportul de expertiză contabilă, ele

17

având menirea să degreveze conţinutul raportului de expertiză contabilă, de prezentări

prea detaliate, cifre multiple sau alte elemente de natură similară. Nu pot constitui anexe

la raportul de expertiză contabilă documentele justificative sau registrele contabile

originale, sau reproduse prin tehnici de multiplicare. Anexele raportului de expertiză

contabilă sunt un «produs» al muncii expertului(ţilor) contabil(i).

Raportul de expertiză contabilă se parafează şi se semnează filă cu filă, inclusiv

anexele. Raportul de expertiză contabilă se depune la instanţa de judecată în termenul

legal.

2.1.5. Utilizarea expertizei ca mijloc de probă în procesul civil

Raportul de expertiză contabilă judiciară se depune la instanţa de judecată care a

dispus efectuarea expertizei. Părţile aflate în litigiu au dreptul să ia cunoştinţă despre

conţinutul raportului de expertiză, pentru a putea face observaţii sau obiecţiuni faţă de

acest raport.

Părţile în litigiu primesc fiecare câte un exemplar al raportului de expertiză, în

acest fel ele putând formula obiecţiuni pe care le formulează în scris şi le depun la

dosarul cauzei.

Expertul contabil care a efectuat expertiza are obligaţia de răspunde observaţiilor

şi obiecţiunilor părţilor. Instanţa de judecată analizează temeinicia observaţiilor şi a

obiecţiunilor formulate de părţi, răspunsul expertului la acestea, şi îşi formează sau nu

convingerea privind adevărul despre împrejurările cauzei. În situaţia în care instanţa sau

organul de cercetare nu este pe deplin lămurită (lămurit), poare solicita expertului un

supliment de expertiză sau chiar o expertiză nouă. Expertiza nouă poate fi efectuată de

acelaşi expert sau de un alt expert, în cel de al doilea caz avem de a face cu o

contraexpertiză. Pentru efectuarea acesteia se numesc, de regulă, trei experţi contabili.

Expertiza contabilă efectuată în cauză are acelaşi valoare cu orice altă probă

administrată în cauză. Judecătorul îşi formează propria convingere pe baza probelor

administrate, în vederea stabilirii adevărului obiectiv, putând să ţină seama sau nu de

concluziile expertului contabil referitoare la obiectivele fixate de instanţă..

La momentul emiterii hotărârii, instanţa de judecată trebuie să-şi motiveze luarea

sau neluarea în considerare a expertizei contabile.

18

Forţa probantă a expertizei contabile rezultă din faptul că judecătorul este legat de

următoarele aspecte constatate de expertul contabil: data raportului de expertiză

contabilă, constatările făcute şi susţinerile părţilor, cu ocazia cercetării în prezenţa

acestora. Aceste aspecte din raportul de expertiză contabilă nu pot fi combătute şi

înlăturate decât prin înscrierea în fals.

Expertiza contabilă poate fi declarată nulă de către instanţă dacă la efectuarea

acesteia nu au fost citate corespunzător părţile, sau dacă nu a fost depus la termen

raportul de expertiză, deci pentru chestiuni procedurale.

2.2. Expertiza contabilă în procesul penal

2.2.1. Caracteristicile procesului penal

Obiectul unei cauze penale îl reprezintă judecarea unei infracţiuni comise de una

sau mai multe persoane fizice. Potrivit Codului penal, infracţiunea este fapta care prezintă

pericol social, este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală. 11

Constituirea unui dosar penal începe prin etapa cercetării penale, când se adună

probele necesare privind existenţa infracţiunii, existenţa făptuitorului, şi existenţa

răspunderii, iar în cazul în care cele trei elemente sunt întrunite se poate dispune

trimiterea în judecată a făptuitorului.

Cercetarea penală se efectuează de către procuror sau de către alte organe de

cercetare penală, respectiv organele de cercetare ale poliţiei, dar sub supravegherea

procurorului.

Procesul penal are ca scop constatarea faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca

orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi

nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal se

desfăşoară în faza urmăririi penale, dar şi în faza judecăţii.

Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au

săvârşit infracţiuni. Ea se pune în mişcare prin actul de inculpare, respectiv ordonanţa

întocmită de procuror. O dată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, încetează urmărirea

penală.

11 Codul penal, art. 17.

19

Sesizarea organelor de urmărire penală se face prin plângere, denunţ, din oficiu,

sau pe orice altă cale. Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană căreia i s-a

cauzat o vătămare printr-o infracţiune, şi care se numeşte persoană vătămată . Denunţul

este încunoştinţarea făcută de o persoană despre săvârşirea unei infracţiuni, în unele

cauze urmărirea penală neputând începe fără o sesizare specială, venită de la un organ

competent. Organul de urmărire penală se poate sesiza şi din oficiu, întocmind în acest

caz un proces verbal.

Persoana care este cercetată penal, fără ca împotriva acesteia să fie pusă în

mişcare acţiunea penală se numeşte învinuit. După punerea în mişcare a acţiunii penale,

persoana împotriva căreia s-a efectuat punerea în mişcare se numeşte inculpat.

2.2.2. Obiectivele expertizei contabile în procesul penal

În materie penală, expertiza contabilă este necesară în materia infracţiunilor de

natură economică. Din studierea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi a celor

prevăzute de alte legi cu caracter special, aceste infracţiuni se referă la:

patrimoniu: furtul, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă;

autorităţi: sustragerea de înscrisuri, distrugerea înscrisurilor, sustragerea de sub

sechestru;

serviciu sau în legătură cu acesta: abuzul şi neglijenţa în serviciu;

fals: falsul material, falsul intelectual etc.;

infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice: specula,

concurenţa neloială, divulgarea secretului economic, deturnarea de fonduri;

evaziunea fiscală: nedeclararea sediului şi punctelor de lucru, nedeclararea

conturilor din bancă, sustragerea de la plata datoriilor fiscale şi sociale, efectuarea

de tranzacţii fără documente sau întocmirea lor incompletă sau

necorespunzătoare;

societăţile comerciale.

2.2.3. Numirea expertului şi efectuarea expertizei

20

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în materie penală, când

dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum

şi expertul desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă. La termenul fixat se

aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul

trebuie să răspundă şi se pune în vedere acestora faptul că au dreptul să facă observaţii

referitoare la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor.

Părţile mai sunt încunoştinţate cu privire la faptul că au dreptul să ceară numirea

şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea

expertizei.   După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de

urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care

urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia

urmează să participe părţile. Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului

necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se

face cu încuviinţarea organului de urmărire. Expertul poate cere lămuriri organului de

urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale

cauzei. Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau

de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.

Numirea expertului contabil (experţilor contabili)  precum şi obiectivele

expertizei contabile se face prin Ordonanţă, în cazurile aflate în faza de cercetare

penală.       

Ordonanţa emisă de organul de cercetare penală, cuprinde:

Denumirea Organului emitent şi a Secţiunii respectiv: Inspectoratul Judeţean de

Poliţie/Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico - Financiare  etc.;

Numărul dosarului cauzei ;

Numărul şi data Ordonanţei;

Numele expertului sau experţilor contabili numit sau numiţi din oficiu sau la

cererea părţilor;

Părţile implicate în proces, calitatea procesuală, precum şi domiciliul sau sediul

social al acestora;   

Obiectivele (întrebările, punctele) la care trebuie să răspundă expertul (experţii

contabili) numiţi.

21

Termenul următoarei şedinţe de judecată, cu menţiunea că, depunerea expertizei

contabile la Biroul de expertize contabile de pe lângă Tribunalul se resort, se face

cu cinci zile înaintea termenului de judecată. Expertul contabil este îndreptăţit să

ceară un alt termen de depunere a raportului de expertiză, astfel încât, să se

asigure documentarea corespunzătoare şi calitatea profesională a raportului de

expertiză contabilă în conformitate cu standardele profesiei.

Onorariul stabilit ca remunerare  a muncii prestate şi sursa de finanţare. În situaţia

în care acesta nu este îndestulător, expertul contabil este îndreptăţit să solicite

majorarea onorariului pe baza unui decont justificativ al cheltuielilor. Onorariile

stabilite pentru expertizele contabile dispuse din oficiu în cursul procesului penal,

conform art. 116,124 şi 125 din Codul de procedură penală sau în legi speciale,

prin care a fost prejudiciat avutul public, sunt avansate de la bugetul de stat prin

bugetele Ministerului Justiţiei sau Ministerului  Administraţiei şi Internelor, după

caz, urmând ca sumele să fie recuperate de la persoanele vinovate la pronunţarea

hotărârii judecătoreşti definitive.

Semnăturile persoanelor împuternicite ( Organ de cercetare penală ).

În cazul procedurii de natură penală părţile, împreună cu expertul contabil, iau

cunoştinţă în acelaşi timp cu privire la obiectivele stabilite de Organul de cercetare

penală, persoanele cercetate dându-şi acordul cu privire la conţinutul acestora.

2.2.4. Conţinutul raportului de expertiză

Raportul de expertiză contabilă în cauze penale are aceiaşi structură ca şi cel

întocmit în cauzele civile. În cazul în care se consideră necesar se întocmesc anexe în

care informaţiile din raport sunt fundamentate în mod explicit pentru a fi edificative

pentru instanţă sau pentru organul de cercetare.

Redactarea raportului de expertiză contabilă trebuie să asigure corectitudine şi

claritate. Fiecare problemă formulată de către instanţă trebuie analizată cu competenţă,

iar soluţiile oferite trebuie argumentate prin documente legale. Expertul contabil trebuie

să se refere la documente (acte normative, documente justificative, registre contabile şi

situaţii financiare), şi nu la presupuneri sau aprecieri nefundamentate documentar. Datele

manipulate de expert trebuie să se coreleze logic, bazat pe proceduri contabile uzuale.

22

Expertul contabil nu are voie să-şi exprime părerea asupra existenţei sau nu a

infracţiunii ori asupra vinovăţiei inculpatului. Concluziile de natură juridică privind

încadrarea faptelor, a legalităţii sau ilegalităţii unor documente constituie dreptul exclusiv

al instanţei de judecată în momentul aprecierii probelor administrate în cauză.

2.2.5. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă

Efectuarea probei cu expertiza se face în orice fază a procesului penal, respectiv

atât în faza de cercetare, cât şi în faza de judecată penală.

Fiind un mijloc de probă reglementat de lege, expertiza contabilă are pentru

organele de cercetare şi pentru instanţa de judecată aceeaşi valoare cu a celorlalte probe

administrate în cauză. Nu este superioară, din punctul de vedere al credibilităţii, nici

depoziţiilor de martor şi nici înscrisurilor prezentate de părţi ori altor dovezi administrate.

Pe baza expertizei şi a celorlalte probe administrate, organul de cercetare penală şi

instanţa de judecată îşi formează propria convingere care, la momentul deliberării, va fi

motivată.

CAP. III. CONCLUZII

Expertiza contabilă este efectuată de persoane cu un înalt nivel de pregătire care

prin cursurile obligatorii la care participă sub îndrumarea CECCAR şi prin desfăşurarea

unei activităţi ce implică perfecţionarea profesională continuă, continuă să servească

interesului publicului larg.

Expertiza contabilă s-a dovedit a fi în practică un instrument eficient utilizat de

către organele de cercetare penală şi de către instanţele judecătoreşti ori de câte ori

acestea consideră necesar a apela la cunoştinţe de specialitate pe care ele nu le posedă.

Expertiza contabilă, alături de controlul economico-financiar, constituie unul

dintre instrumentele de bază în apărarea, protejarea şi garantarea proprietăţii, indiferent

de apartenenţa acesteia.

23

Cadrul juridic şi profesional al exercitării şi executării expertizelor contabile este

destul de bine prezentat, în sensul că Norma profesională 35 emisă de CECCAR conţine

destule reglementări şi îndrumări pentru experţii contabili pentru a putea realiza expertize

de calitate, care să ajute la determinarea de către instanţele de judecată a adevărului

obiectiv.

Mai mult, organizarea sistemului de control al calităţii la nivelul CECCAR,

înseamnă o revizuire a unei terţe părţi, având calitatea de expert contabil, asupra

lucrărilor efectuate de către expertul contabil numit de instanţa de judecată sau organul de

cercetare penală, în scopul verificării respectării normelor profesionale de lucru şi a

normelor deontologice în întocmirea şi prezentarea rapoartelor de expertiză contabilă.

Calitatea expertizelor efectuate rezidă din necesitatea obiectivă de a servi

interesului publicului larg, de a ajuta la stabilirea adevărului de către instanţele de

judecată, constituind totodată o formă de sprijin în activitatea acestora de a pedepsi

formele de manifestare a acţiunilor sociale care au ca scop dezechilibrarea economiei,

indiferent sub ce formă.

BIBLIOGRAFIE

Cărţi şi lucrări de autor în edituri

1. Florea, I., Florea, R., Macovei, I.C., Berheci, M., Introducere în expertiza contabilă şi

în auditul financiar, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2008;

2. Pop, L., Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

Resurse disponibile în format electronic

1. CECCAR, Standardul profesional nr. 35-Cadrul de referinţă al misiunilor privind

expertizele contabile, http://www.ceccar.ro/_b/ro/st_35.pdf, site consultat la 25.04.2010;

24

2. http://dexonline.ro/definitie/expertiza, site consultat la 25.04.2010.

Legislaţie

1. Codul civil;

2. Codul penal;

3. Codul de procedură civilă;

4. Codul de procedură penală;

5. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi

extrajudiciară, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 25/01/2000;

6. Ordonanţa   Nr. 65 din 19 august 1994  privind organizarea activităţii de expertiză

contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, partea

I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008.

25