eseu

8
Rădulescu Andreea Ștefania Anul II, seria a II-a, grupa 8 Cel care strigă tăcerea Nu indrăznesc a spune că-i semăn. El e poetul, eu sunt ochii ce citesc și gura ce îngână. Mă regăsesc numai. Mă regăsesc în strigătul și-n tăcerea sa. Îmi place, mă cutremură și mă trezește. Bacovia- s-au spus atât de multe și mărețe lucruri, încât tremura mâna pe hârtie în încercarea timidă, poate eronat de subiectivă, de a da glas gândului. Dar vreau să cred că scrisul nu aparține numai marilor scriitori, ci și degetelor încă necoapte, minților mai puțin norocoase decât cele ale iluștrilor critici literari. Adept al simbolurilor, sugestiilor și al muzicalității sfâșietoare, Bacovia este poetul melancoliei incurabile, al cuvântului inconfundabil, poetul durerii. Se scrie pe sine, își cântă cu patos și resemnare amărăciunea, trăindu-și viața prin poem. Ar fi straniu să crezi că un om poate fi veșnic într-atât de întunecat,. În această privintă, soția sa mărturisește o aproape evadare din întunericul continuu: “ Se desprinsese din tristețe. Sufletul i se inălța din realitate spre anii trecuți, ce dăruiau prezentului aceste rare clipe. […] Reintra subit în sine. Evadase câteva clipe. Tăcu din nou mai adânc, mai cuirasat

Transcript of eseu

Rdulescu Andreea tefaniaAnul II, seria a II-a, grupa 8 Cel care strig tcerea

Nu indrznesc a spune c-i semn. El e poetul, eu sunt ochii ce citesc i gura ce ngn. M regsesc numai. M regsesc n strigtul i-n tcerea sa. mi place, m cutremur i m trezete. Bacovia- s-au spus att de multe i mree lucruri, nct tremura mna pe hrtie n ncercarea timid, poate eronat de subiectiv, de a da glas gndului. Dar vreau s cred c scrisul nu aparine numai marilor scriitori, ci i degetelor nc necoapte, minilor mai puin norocoase dect cele ale ilutrilor critici literari. Adept al simbolurilor, sugestiilor i al muzicalitii sfietoare, Bacovia este poetul melancoliei incurabile, al cuvntului inconfundabil, poetul durerii. Se scrie pe sine, i cnt cu patos i resemnare amrciunea, trindu-i viaa prin poem. Ar fi straniu s crezi c un om poate fi venic ntr-att de ntunecat,. n aceast privint, soia sa mrturisete o aproape evadare din ntunericul continuu: Se desprinsese din tristee. Sufletul i se inla din realitate spre anii trecui, ce druiau prezentului aceste rare clipe. [] Reintra subit n sine. Evadase cteva clipe. Tcu din nou mai adnc, mai cuirasat de tristee.[footnoteRef:1] Aadar, o tentativ de cristalizare a personalitii lui Bacovia nu scoate la iveal altceva dect poezia sa strig cu disperare. Fenomenul Bacovia nu se rezum numai la o poezie de plumb, ci i la un suflet de plumb, a crui greutate izbete fr precedent poezia romn modern. [1: Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia (viaa poetului), Bucureti: Editura pentru Literatur, 1962, p. 78.]

Printre nenumratele elemente ale infernului bacovian intlnim tcerea i zgomotul deopotriv. Tcerea nu tace. Tcerea e moarte, iar aceasta lovete nencetat asemenea unui clopot n turla minii. Prezena constant a tcerii, urmat negreit de zgomot descoper deertciunea fiinei umane i caracterul inutil al mpotrivirii: Nimic. Pustiul tot mai larg prea/ i-n noaptea lui amar tcuse orice cant, -/i-nvineit de gnduri, cu fruntea n pmnt,/ Omul ncepuse s vorbeasc singur[footnoteRef:2] [2: G. Bacovia, Plumb(Altfel), Bucureti-Chiinu: Litera Internaional, 2004, p. 78]

Tcerea nu genereaz niciodat echilibru, sunetul sparge orice impresie de linite, iar zarea este cutremurat din strfunduri. Senintatea nu i gsete adpost nicieri n versul bacovian, numai povara existenei se preface n buci la nivel de cuvnt. n poemul Panoram, opoziia linite-zgomot creeaz oroare: Oraul dormea n tcere/ Flaneta plngea cavernos.[footnoteRef:3] Vaietul i strigtul de durere, de suferin, de jale scrijelesc n hrtie, dezvluind spaima unei mini pentru care ntunericul s-a deschis, o minte care l-a nteles i care, n final, l-a urmat. Aadar, bezna nu cuprinde numai mediul nconjurtor, ci i n interiorul lui Bacovia, ns el reuete s si nsueasc att de abil aceast for, nct ajunge s se identifice cu ea. [3: G. Bacovia, op. cit, p. 79]

Tcerea n gol vibreaz cu zvon[footnoteRef:4]- poetul svarete dezarmonia. Dezarmonia nseamn dezechilibru, cntare a sensibilitii i a neantului alarmant. Lipsa sunetelor urmat de avalana acestora indic tumultul i teroarea, dezaxarea. Faptul c poetul aude groaz n amorire destinuie sentimentalismul i melancoliile de solitar ale lui Bacovia care iau forma unei teribile anxieti n faa universului terorizant[footnoteRef:5] [4: G. Bacovia, op. cit., p.103] [5: G. Bacovia, Plumb, Prefata de Nicolae Manolescu, Bucuresti: Editura pentru Literatura 1965, p. XXII]

Bacovia simte nevoia de a vorbi permanent, de multe ori cu el nsui, ngnat de ecoul propriei voci. Sunetul este, aadar, indispensabil. Este materializarea disperrii sale, a luptei cu tot ceea ce-l nconjoar. Lupta se d mai ntai n interiorul su i mai apoi prinde glas, lund forma cuvntului, a strigtului. n acest sens, Ion Caraion reuete s sintetizeze esena orientrii bacoviene, comparndu-l cu Antonin Artaud: n orice caz, Bacovia era n mare masur ca Antonin Artaud [] Nu putea nici tri, nici muri, nici dori definitiv, nici alege ntre via i moarte. El se sinucidea n fiecare zi cte puin, zilnic zvrcolindu-se. [footnoteRef:6] Tocmai aceast zvrcolire i definete poezia, surdina i galopul deopotriv, cel din urm anihilnd totul. Linitea nu are ctig de cauz, este subjugat de o realitate covritoare care vorbete despre consecinele ireparabile ale unui razboi. [6: Ion Caraion, Bacovia, Sfirsitul continuu, Bucuresti: Editura Cartea Romaneasca, 1977, p. 61]

Chimia cuvintelor nu este nicidecum ntampltoare, n spatele fiecrei litere, fiecrei idei slsluiete o stare decadent a unui popor, nu numai a unui suflet. Tcerea este a multora, plnsul aparine contientizrii i revoltei. Iar plnsul lui Bacovia spune multe. Copilul, adolescentul, brbatul, fiecare form a existenei sale este mcinat de un plns intern care sufoc. n faimosul Epitaf pe care l scrie la numai aptesprezece ani, poetul si explic vaietul: Aici sunt eu/ Un solitar, /Ce-a rs amar/ i-a plns mereu. ns nu numai Bacovia plnge, ntreaga materie plnge. Natura se dezmiard zgomotos odat cu interiorul su, crend o armonie morbid. Versul lui Bacovia este complexitate n simplitate aparent. nelesuri adnci i grave se ascund n spatele unor cuvinte care desemneaz i cheam moartea. Se poate spune chiar c Bacovia nvat s moar prin intermediul poeziei. Se imagineaz, exerseaz rolul mortului in putrefactie : Dormeau adnc sicriele de plumb,/ i flori de plumb i funerar vetmnt-/ Stam singur n cavou i era vnt/ i scriau coroanele de plumb.[footnoteRef:7] De observat este acelai joc linite-zgomot: dormeau-scriau, care relev pesimismul i violena viziunii bacoviene. n strofa urmtoare somnul nate strigtul: Dormea ntors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumbi-am nceput s-l strig. Poetul i vizualizeaz sfritul, iar nervii de tcere care strig l nsoesc pretutindeni. Linitea nu este una senin, este o linite apstoare, de plumb. [7: G. Bacovia, op. cit., p. 44]

Strigtul lui Bacovia este vaietul unui om strivit de greutatea tcerii. Poate fi asociat cu iptul lui Edward Munch, o lucrare la fel de codat i de stranie, care folosete aceeai cromatic mpovrtoare. Bacovia marturisea: Pictorul ntrebuineaz n meteugul su culorile: alb, rou, violet. Le vezi cu ochii. Eu am ncercat s le redau cu inteligen, prin cuvinte. Fiecrui sentiment i corespunde o culoare. Acum n urm m-a obsedat galbenul, culoarea dezndejdii. [] Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben.[footnoteRef:8] Aadar, ambii artiti ptrund ntr-un univers al paraliziei totale i al ororii, n care galbenul reprezint fric bolnvicioas, nevroz. Chipul ilustrat de Munch este de un glbui cadaveric terifiant, sugernd lupta unui suflet aflat la grania dintre viat i moarte. n Moina, bolnavii lui Bacovia sunt portretizai n galben: i noaptea se las/ Murdar i goal;/ i galbeni trec bolnavi/ Copiii de la scoal.[footnoteRef:9] Galbenul este, dup cum se observ, un galben palid care nu mai are nicio funcie vital. [8: G. Bacovia, Plumb, Prefat de Nicolae Manolescu, Bucureti: Editura pentru Literatur 1965, p. XXVIII] [9: G. Bacovia, op. cit., p. 30]

Revenind la tcerea bacovian, ea nu reprezint, cum spuneam mai devreme, nicidecum o salvare, o oaz de liniste. Tcerea sugrum, ngroap omul de viu. Singura salvare este poezia, iar poezia tip din rsputeri. Linitea nsi este perceput ca un zgomot, n acest sens, Theodor Codreanu face distincie ntre linistea blagian i linitea bacovian. El observ cum n cazul lui Blaga linitea reprezint o enigma, un lucru neptruns de raiune, n timp ce Bacovia vede n tcere groaz si violent. Este bine cunoscut predilecia lui Bacovia pentru singurtate i izolare

fat de cei din jur, astfel c nu este de mirare c ajunge s i vorbeasc siei. Codreanu l aseamn ns pe Bacovia i cu Arghezi n ceea ce privete dificultatea n faa cuvntului, subliniind faptul c Arghezi reuete n cele din urm s dea glas gndurilor sale, n timp ce n cazul lui Bacovia : msura arghezian nu este aplicabil, de unde i lungile perioade de sterilitate, opera fiindu-i surprinztor de restrns comparativ cu numrul anilor de care s-a bucurat. Mai mult, Bacovia a evoluat regresiv pn la poeme din versuri monolexicale, terminate inevitabil cu puncte de suspensie.[footnoteRef:10] Lui Bacovia ns, ndrznesc, nu i se aseamn nimeni. [10: Theodor Codreanu, Complexul bacovian, Iasi: Junimea, 2002, p. 303]

Aadar, n universul bacovian tcerea prinde iremediabil glas, iar celui care o strig i rmne venic amintirea de a fi plns durerea i frica aa cum nimeni nu a facut-o vreodat- cu lacrimi de plumb.

Corpus de texte:BACOVIA, G.:Plumb, Prefat de Nicolae Manolescu, Bucureti: Editura pentru Literatur, 1965.BACOVIA, G.: Plumb, Bucureti-Chiinu: Litera Internaional, 2004.Bibliografie critic i teoretic:CARAION, Ion: Bacovia, Sfritul continuu, Bucureti: Editura Cartea Romaneasc, 1977.CODREANU, Theodor: Complexul bacovian, Iai: Junimea, 2002.GRIGORESCU-BACOVIA, Agatha: Bacovia (viaa poetului), Bucureti: Editura pentru Literatur, 1962.