CUPRINS

1. LUPTA TARILOR ROMANE PENTRU APARAREA INDEPENDENTEI

1.1 Mircea cel Batran1.2 Vlad Tepes1.3 Neagoe Basarab1.4 Iancu de Hunedoara1.5 Stefan cel Mare

2. TARILE ROMANE SI IMPERIUL OTOMAN IN SECOLUL AL XVI-LEA

2.1 Mihai Viteazul 3. TARILE ROMANE SI VECINII LOR IN SECOLELE XVII-XVIII

3.1 Constantin Brancoveanu3.2 Dimitrie Cantemir

2. TARILE ROMANE SI IMPERIUL OTOMAN IN SECOLUL AL XVI-LEA

Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o nouă

epocă, care se va desfăşura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea Ţărilor

Române. Puternica personalitate a marelui domn şi faptele sale, de răsunet

european, au dat un nou curs politic istoriei Ţărilor Române.

Ridicându-se împotriva regimului dominaţiei otomane şi biruind în

raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Ţara Românească le

avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Ţărilor Române, Mihai Viteazul a

pus sub semnul întrebării, deopotrivă, stăpânirea otomană şi tendinţele de

dominaţie ale Imperiului Habsburgic şi Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, şi

mai cu seamă stăpânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un

prim semn al prăbuşirii dominaţiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul

a devenit un simbol în epoca emancipării naţionale pentru unirea într-o singură

ţară.

Ca urmare a războaielor purtate în Asia, cu perşii şi, în Europa, cu

puterile creştine, cerinţele Imperiului Otoman faţă de Ţările Române au sporit.

Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul şi ştirbirea autonomiei interne

vădeau intenţia de a le transforma în paşalâcuri. Tributul Ţării Româneşti

ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura soluţie de a ieşi din acest impas

era o angajare de puterile creştine în lupta antiotomană.

În aceste împrejurări politice, o parte a boierimii pregătea înscăunarea lui

Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul Ţării Româneşti. Înainte de a fi domn, a

câştigat o vastă experienţă străbătând lumea Răsăritului. A parcurs toate treptele

dregătoriilor, ajungând ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de

boieri, de puternica familie a Buzeştilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, în

1593 ocupă tronul. El a avut şi sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund

Báthory.

Pentru cucerirea liniei Dunării, intrată sub stăpânirea lui Mihai din primele

luni ale anului 1595, oastea otomană se pregătea de luptă. Duşmanul a încercat

să treacă fluviul. Primele tentative au eşuat. Mai multe unităţi de munteni,

moldoveni şi cazaci au făcut incursiuni pe malul Dunării, pustiind Nicopole şi

Bagdadul. Insuccesele l-au determinat pe sultan să încredinţeze comanda

trupelor bătrânului vizir Sinan-Paşa, care, între 14 şi 17 august 1595, a trecut

Dunărea la Giurgiu. Pregătind lovitura decisivă, Mihai, cu 15 000 de oameni,

ajutat şi de o oaste din Transilvania, condusă de Albert Kiraly, a ales locul

favorabil de luptă la Călugăreni, pe apa Neajlovului. Folosind cu pricepere

terenul (râul, mlaştina, zona păduroasă), la 23 august 1595 Mihai a repurtat, şi

datorită exemplului personal, o mare victorie.

Armata otomană retrasă spre Giurgiu se reorganizează. Domnul, pentru a

evita o nouă luptă, se îndreaptă spre munţi, aşteptând ajutor de la Sigismund

Báthory. Între timp, Sinan-Paşa a ocupat oraşul la Bucureşti, începând

organizarea ţării în paşalâc. Încercarea de organizare a paşalâcului a provocat o

categorică opoziţie a tuturor forţelor sociale şi mai cu seamă a maselor ţărăneşti.

În luna septembrie, 20 000 de ostaşi trimişi de Sigismund, împreună cu un

contingent de artilerişti toscani, se unesc cu oastea refăcută a lui Mihai. Ei

eliberează Târgoviştea şi-I urmăresc pe otomani. Contraofensiva le-a fost

uşurată de loviturile date de masele populare cotropitorilor otomani. Ajunsă la

Giurgiu, o mare parte din oastea otomană şi-a găsit moartea în Dunăre. Aici,

trupele unite ale Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei au zdrobit trupele

otomane, care încercau să treacă Dunărea pe un pod de vase, au ocupat,

Giurgiu obţinând o strălucită victorie. Această izbândă a însemnat asigurarea

independenţei Ţării Româneşti. Victoria a dovedit că unirea eforturilor Ţărilor

Române este cheia succesului militar şi temeiul păstrării neatârnării.

În perioada care urmează, în relaţiile cu Poarta, Mihai alternează

negocierile cu politica de confruntare armată. Acţiunile lui sunt tot mai îndrăzneţe

şi încununate de succes. În aceşti ani reapare însă şi opoziţia boierească,

nemulţumită de domnia lui autoritară. Uneltirile de la Istanbul pentru a aduce un

nou domn, comploturile boiereşti, năvălirile tătarilor, intenţiile polonilor de a pune

în scaun pe Simion Movilă, fratele domnului moldovean, precum şi confruntările

dintre imperiali şi otomani în Ungaria îl fac pe Mihai să-şi dea seama că singura

soluţie posibilă este pacea cu otomanii, în condiţiile recunoaşterii domniei şi

independenţei ţării. Mihai încheie pacea cu otomanii în 1597, nu înainte de a fi

întărit alianţa cu Transilvania. Pacea cu Imperiul Otoman a fost determinată de

politica nedecisă a Imperiului Habsburgic, de înscăunarea lui Ieremia Movilă în

moldova de către Polonia şi de renunţarea lui Sigismund la tron în favoarea

austriecilor. În aceste împrejurări, pentru Ţara Românească se prefigura o

situaţie dificilă.

Convins că pacea cu Imperiul Otoman însemna de fapt un armistiţiu, duce

tratative cu Imperiul Habsburgic şi semnează un tratat, în 1598. Aceasta a anulat

pretenţiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra Ţării Româneşti.

Mihai s-a dovedit cu acest prilej un mare şi iscusit diplomat, ştiind să deschidă

noi posibilităţi de afirmare a ţării şi planurilor sale de viitor. Introducerea în tratatul

cu imperialii a clauzei domniei ereditare în familia domnului şi a independenţei

ţării mărturiseşte gândurile politice ale marelui voievod.

Mihai a desfiinţat, în condiţii externe nu întotdeauna favorabile şi sub

presiunea boierimii, dreptul de liberă strămutare a ţăranilor, legându-I de glie

(1595-1596). Documentele afirmă că ţăranul “care pe undeva va fi acolo să fie

rumân veşnic, unde se va afla”. Au fost transformaţi în şerbi şi unii ţărani liberi şi

orăşeni, retraşi în faţa pericolului otoman în timpul războiului şi aşezaţi pe

pământurile boiereşti. Prin acest act, Mihai a servit interesele boierimii. A urmărit

în acelaşi timp, întărirea puterii centrale, asigurarea de venituri boierimii şi

domniei în vederea susţinerii politicii de independenţă.

Situaţia politică a ţării părea pentru un moment parţial consolidată. Nu

după mult timp însă, politica oscilantă şi nehotărâtă a lui Sigismund, revenit la

tron pentru scurtă vreme, aduce pe tronul Transilvaniei pe cardinalul Andrei

Báthory, sprijinitor al politicii poloneze. Aceasta a însemnat renunţarea la politica

de independenţă faţă de otomani. În aceeaşi vreme, apropierea de Polonia

deschidea calea lui Simion Movilă spre tronul Ţării Româneşti. Momentul

impunea o soluţie imediată, hotărâtă, fiindcă dominaţia poloneză în Ţările

Române ar fi dus la anularea rezultatelor politice obţinute de Mihai Viteazul. Era

ameninţată independenţa Ţării Româneşti şi, de asemenea, sistemul politic

întemeiat pe alianţa Ţărilor Române. Cu atât mai mult, cu cât Andrei Báthory a

adoptat o politică hotărât duşmănoasă faţă de Mihai, cerându-i recunoaşterea

suzeranităţii, apoi părăsirea ţării.

Situaţia politică a ţării părea pentru un moment parţial consolidată.

Nu după mult timp însă, politica oscilantă şi nehotărâtă a lui Sigismund, revenit la

tron pentru scurtă vreme, aduce pe tronul Transilvaniei pe cardinalul Andrei

Báthory, sprijinitor al politicii poloneze. Aceasta a însemnat renunţarea la politica

de independenţă faţă de otomani. În aceeaşi vreme, apropierea de Polonia

deschidea calea lui Simion Movilă spre tronul Ţării Româneşti. Momentul

impunea o soluţie imediată, hotărâtă, fiindcă dominaţia poloneză în Ţările

Române ar fi dus la anularea rezultatelor politice obţinute de Mihai Viteazul. Era

ameninţată independenţa Ţării Româneşti şi, de asemenea, sistemul politic

întemeiat pe alianţa Ţărilor Române. Cu atât mai mult, cu cât Andrei Báthory a

adoptat o politică hotărât duşmănoasă faţă de Mihai, cerându-i recunoaşterea

suzeranităţii, apoi părăsirea ţării.

Conştient de destrămarea coaliţiei antiotomane, Mihai şi-a dat seama că,

în aceste împrejurări politice primejdioase, numai unirea Ţărilor Române sub o

singură cârmuire mai putea salva independenţa obţinută cu atâtea sacrificii.

Campania din Transilvania

Mihai, ca şi împăratul Rudolf, dorea înlăturarea lui Andrei Báthory şi

scoaterea Transilvaniei din sistemul politic polon favorabil alianţei otomane.

Pentru aceasta trebuiau întreprinse măsuri energice. Mihai Viteazul are meritul

de a fi luat singur hotărârea înlăturării lui Andrei Báthory şi de eliberarea

Transilvaniei în vederea înfăptuirii unirii Ţărilor Române. În fruntea unei armate

Mihai trece din pasul Buzăului (14 octombrie 1599), pătrunzând în Braşov. A

doua coloană, adusă din Oltenia de către boierii Buzeşti şi de banul Udrea, a

pătruns în Transilvania prin pasul Turnu roşu. Cele două armate au făcut

joncţiunea la Tălmaciu, lângă Sibiu. Mihai dispunea acum de peste 20 000 de

ostaşi.

Bătălia cu oştirea lui Andrei Báthory s-a dat la Şelimbăr, lângă Sibiu (28

octombrie 1599). În sprijinul lui Mihai au venit şi vreo 2000 de secui, conduşi de

Moise Székely. Lupta s-a sfârşit cu o strălucită victorie a lui Mihai. Acest succes

a însemnat readucerea Transilvaniei la alianţe antiotomane şi unirea sa cu

Ţara Românească. Victoria lui Mihai Viteazul a contribuit la declanşarea unor

puternice mişcări ţărăneşti îndreptate împotriva nobililor. Iobagii - spun izvoarele

– începură să se mişte, “întemeindu-se pe încrederea ce le-o da un principe de

naţia lor”. La 1 noiembrie , primit cu mult alai, domnul a intrat în Alba-Iulia,

capitala Transilvaniei.

. A introdus boieri munteni în Consiliul principatului; Teodosie Rudeanu a

fost numit logofăt pentru ambele ţări; a numit în cetăţile Transilvaniei căpitani

dintre oamenii lui de încredere; a dat porunci în limba română; a făcut danii pe

seama nobilimii române. În aceeaşi vreme, a obligat să acorde drept de păşunat

satelor româneşti şi scutire de robotă preoţilor români. Se cristalizează ideea

considerării religiei ortodoxe ca religie receptă şi a aşezat Mitropolia Ortodoxă a

Transilvaniei la Alba-iulia. A întărit secuilor vechile libertăţi, ca unora “ce au oştit

pentru binele obştimii creştineşti”, adică împotriva otomanilor. Mihai Viteazul

încearcă să creeze o bază socială, mai cu seamă românească, domniei. Toate

aceste măsuri au arătat tendinţa de unificare politică a celor două ţări române.

Încercarea de a introduce administraţia română şi, în general, politica lui Mihai

Viteazul au nemulţumit nobilimea şi au înrăutăţit raporturile cu împăratul.

Campania din Moldova

Pentru crearea frontului comun antiotoman al celor trei ţări româneşti,

trebuia înlăturat Ieremia Movilă, supus polonilor, tributar otomanilor şi duşman al

lui Mihai. În primăvara anului 1600, o armată condusă de Mihai a trecut prin

pasul Oituz înaintând pe Trotuş, iar alta prin pasul Rodna, sub conducerea lui

Baba Novac. Din sud, din Ţara Românească, înainta oastea condusă de Nicolae

Pătraşcu, fiul lui Mihai.

Sigiliul lui Mihai Viteazul

Oştile moldovene au trecut de partea gloriosului domn, uşurându-I

biruinţa. După trei săptămâni, toată Moldova se afla sub stăpânirea lui Mihai.

Pentru prima dată în istorie, cele trei Ţări Române erau unite sub aceeaşi

cârmuire. De acum înainte, Mihai se va intitula “domn al Ţării româneşti, al

Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”.

Înfăptuirea unirii politice a Ţărilor Române de către Mihai Viteazul, în

condiţiile politice ale epocii, a răspuns unei necesităţi istorice. Ea venea ca

o încoronare a unei îndelungate evoluţii istorice, la care au colaborat o

seamă de factori. În primul rând, faptul că Ţările Române, pe deasupra

separatismului politic, reprezentau o singură civilizaţie, creaţie a poporului

român, unitar prin originea lui etnică, prin limbă, cultură şi religie. Ideea o

exprimau boierii munteni, într-om scrisoare prin care cereau a fi la un loc

cu Ţara Românească, fiindcă “suntem toţi de o limbă şi o lege”. Ideea

solidarităţii între români s-a văzut şi în atitudinea ţăranilor de origine

română din Transilvania care, la vestea victoriei de la Şelimbăr, s-au ridicat

împotriva nobilimii maghiare.

Unirea Tarii Romanesti, a Moldovei si a Transilvaniei sub Mihai Viteazul (1600).

Înfăptuirea politică a lui Mihai a stârnit nemulţumirea duşmanilor externi şi

interni. Formarea unui stat puternic nu era pe placul habsburgilor, polonilor şi

otomanilor, fiecare urmărind să stăpânească Ţările Române. Nobilimea

transilvăneană submina realizarea lui Mihai Viteazul, văzându-şi ameninţate

pivilegiile sociale şi politice.

În lipsa lui Mihai din Transilvania, nobilimea s-a răzvrătit şi a trecut de

partea generalului imperial Gheorghe Basta, depunând jurământ împăratului, la

Turda. În faţa acestei situaţii, Mihai înfruntă oastea nobilimii şi a lui Basta la

Mirăslău, lângă Aiud (18 septembrie 1600). Înfrânt, se retrage spre Făgăraş. În

Moldova, polonezii îl readuseră pe Ieremia Movilă, continuându-şi apoi înaintarea

în Ţara românească, pentru instalarea lui Simion Movilă.

Cu oastea sa, pentru a preîntâmpina acţiunea polonezilor, Mihai a trecut

munţii, dar a fost înfrânt. În aceste condiţii, domnul se îndreaptă spre Curtea

imperială, pentru a-I solicita ajutor împăratului. Mihai ajunge foarte curând la

înţelegere cu împăratul, deoarece nobilimea se răsculase împotriva

reprezentanţilor împărăteşti, proclamându-l, din nou, principe pe Sigismund

Báthory.

Astfel, oastea lui Mihai şi oastea lui Basta pornesc la înlăturarea lui

Sigismund. Între timp, boierii Buzeşti au alungat din ţară pe Simion Movilă şi

oastea polonă. Lupta cu Sigismund Báthory s-a dat la Guruslău, lângă Zalău (la

3 august 1601), Sigismund fiind înfrânt. Mihai era din nou domn al Ţării

Româneşti şi pe cale de a se înstăpâni în Transilvania. El putea de acum să

continue opera de refacere a Unirii. Basta, dominat de ambiţii proprii, fiind

convins de adeziunea curţii imperiale care dorea Transilvania pentru imperiu, a

pus la cale asasinarea lui Mihai, săvârşită la 19 august 1601, în tabăra de lângă

Turda.

Mare Ban al Craiovei"domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei" realizatorul primei uniri a celor trei tari romane (1600-1601)

"...se zice ca Romanul (Mihai Viteazul - n.n.) este foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile"Henric al IV-lea, rege al Frantei (1593-1616)

"... un barbat vestit si ales prin nastere, cat si prin statura lui mandra. De asemenea era vrednic de lauda cea mai mare prin virtutile cele mai alese, prin marea sa evlavie catre Dumnezeu, prin iubirea de tara, prin bunavointa fata de cei deopotriva cu el, in sfarsit fata de toti, prin dreptate, adevar, statornicie, marinimie si deprinderea altor virtuti de acest fel. Pe langa acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile inalte ale sufletului lui nobil cu adevarat, pornit chiar prin fire sa savarseasca ispravi grele, ca si prin cuvantul sau, care, de cate ori era nevoie si chiar fara pregatire dinainte, ii iesea din gura bland si intelept." Baltazar Walter Silezianul, "Scurta si adevarata descriere a faptelor savarsite de Io Mihai, Domnul Tarii Romanesti", aparuta la Gorlitz, 1599

"Este un lucru demn de cea mai mare consideratie si de glorie eterna, intrucat ceea ce nu au putut realiza atat de multi imparati, regi si principi a izbutit un Mihai, cel mai neinsemnat si mai sarac dintre duci, anume sa invinga ostile marelui Sultan."Edward Barton, agent englez la Istanbul, 7 noiembrie 1595

"Nu pot sa nu va comunic ca din zi in zi creste teama atat in pieptul cat si in sufletul fiecaruia din cauza marii valori pe care o demonstreaza in aceste parti ale Europei acest nou Alexandru (cel Mare), caruia ii spune Mihai Voievodu."Misionarul franciscan la Constantinopol Eustachio Fantena, 17 octombrie 1958.

3. TARILE ROMANE SI VECINII LOR IN SECOLELE XVII-XVIII

3.2. DIMITRIE CANTEMIR

Dimitrie Cantemir “ erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru " ( G. Călinescu ) reprezintă figura singulară a celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii romane . El nu mai rămâne ca mulţi dintre cronicari, omul unei singure cărţi, el scrie istorie, geografie, face versuri si compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o încercare de sinteză, trage concluzii politice şi sociale din faptele trecutului şi ale prezentului, se indreaptă cu curiozitatea lui creatoare spre muzică, matematică şi fizică . S-a rostit pentru caracterizarea acestei figuri a trecutului nostru cuvântul : excepţional . Secolul nostru şi-l revendică pe Cantemir după sinuaose distanţări . N. Iorga îi judecă la inceput inconsecvenţele şi îi critică detaşarea, pentru a ajunge apoi la o înaltă preţuire entuziastă . Pentru Blaga, principele este " inorogul alb " al gândirii româneşti, făptură stranie şi pură, de o genială claritate în previziuni, de o neînţeleasă totuşi reţinere în a persevera în intuiţii . Considerat unul dintre cei mai erudiţi umanişti, el s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii sale . Şi-a format cultura dinspre antici către moderni, preluând limba latină drept instrument esenţial al expresiei, alături de alte limbi de amplu suflu cultural . Deviza sa este extrem de convingătoare : " Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri ." O mare pasiune pentru cercetare a fost ajutată de contactul cu cărturari de excepţie, de şederea la Curtea Otomană în timpul căreia a avut privilegiul descoperirii unor înalte valori universale . Cărturar umanist, deschis către lume şi progres, D. Cantemir a prefigurat iluminismul şi nu în zadar, Şcoala Ardeleană şi-l va lua ca model şi inspiraţie . Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Fălciului, oameni săraci, dar Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Fălciului, oameni săraci, dar sprijin la rudele de neam mare, conducătorul oştirilor de pază la graniţă deci bun pe care săracia nu-i copleşea, ci-i făcuse luptători dârzi şi aspri . Numele de Cantemir, a fost preluat de tatăl său de la un vestit sultan tătar . Acesta ( tatăl lui Cantemir ) a fost ales de către marii boieri Domnitorul Moldovei, pentru că întrunea toate calităţile cerute unui instrument docil al oligarhiei boiereşti : era bătrân, fără moşie, fără carte, fără luptător cu decoraţii militare . Un singur lucru nu-l puseseră la socoteală boierii moldoveni : avea doi fii, care vor nutrii mari ambiţii în viitor, care au simţit nemulţumirea adâncă a felului cum era aşezată stăpânirea Moldovei, care au fost daţi la şcoală, căci ştiinţa de carte însemna o putere a cărei lipsă o simţea bătrânul domn . În 1693 la moartea tatălui său Dimitrie este ales domn de marii boieri, dar turcii, plătiţi de Constantin Brâncoveanu nu l-au recunoscut şi l-au impus la scaun pe Constantin Duca . În 1699 se însoară cu Cassandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să ajungă cu ajutorul acestuia domnitorul Moldovei .Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Fălciului, oameni săraci, dar

sprijin la rudele de neam mare, conducătorul oştirilor de pază la graniţă deci bun pe care săracia nu-i copleşea, ci-i făcuse luptători dârzi şi aspri . Numele de Cantemir, a fost preluat de tatăl său de la un vestit sultan tătar . Acesta ( tatăl lui Cantemir ) a fost ales de către marii boieri Domnitorul Moldovei, pentru că întrunea toate calităţile cerute unui instrument docil al oligarhiei boiereşti : era bătrân, fără moşie, fără carte, fără luptător cu decoraţii militare . Un singur lucru nu-l puseseră la socoteală boierii moldoveni : avea doi fii, care vor nutrii mari ambiţii în viitor, care au simţit nemulţumirea adâncă a felului cum era aşezată stăpânirea Moldovei, care au fost daţi la şcoală, căci ştiinţa de carte însemna o putere a cărei lipsă o simţea bătrânul domn . În 1693 la moartea tatălui său Dimitrie este ales domn de marii boieri, dar turcii, plătiţi de Constantin Brâncoveanu nu l-au recunoscut şi l-au impus la scaun pe Constantin Duca . În 1699 se însoară cu Cassandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să ajungă cu ajutorul acestuia domnitorul Moldovei .Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Fălciului, oameni săraci, dar sprijin la rudele de neam mare, conducătorul oştirilor de pază la graniţă deci bun pe care săracia nu-i copleşea, ci-i făcuse luptători dârzi şi aspri . Numele de Cantemir, a fost preluat de tatăl său de la un vestit sultan tătar . Acesta ( tatăl lui Cantemir ) a fost ales de către marii boieri Domnitorul Moldovei, pentru că întrunea toate calităţile cerute unui instrument docil al oligarhiei boiereşti : era bătrân, fără moşie, fără carte, fără luptător cu decoraţii militare . Un singur lucru nu-l puseseră la socoteală boierii moldoveni : avea doi fii, care vor nutrii mari ambiţii în viitor, care au simţit nemulţumirea adâncă a felului cum era aşezată stăpânirea Moldovei, care au fost daţi la şcoală, căci ştiinţa de carte însemna o putere a cărei lipsă o simţea bătrânul domn . În 1693 la moartea tatălui său Dimitrie este ales domn de marii boieri, dar turcii, plătiţi de Constantin Brâncoveanu nu l-au recunoscut şi l-au impus la scaun pe Constantin Duca . În 1699 se însoară cu Cassandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să ajungă cu ajutorul acestuia domnitorul Moldovei .Din lucrările sale în limba română enumerăm : " Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul" - care subliniază superioritatea vieţii spirituale asupra celei biologice, "Istoria hieroglifică" şi "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor " . Pe lângă lucrările sale în limba română, a mai scris şi opere în latină, turcă, greacă si rusă . Cele mai importante lucrări rămân " Descriptio Moldaviae " - prima monografie geografică românească şi " Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae " - operă de circulaţie europeană cu care, pentru convingerea Occidentului, Cantemir a încercat să furnizeze mijloacele politicii sale . Incă din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru al Academiei din Berlin şi la îndemnul membrilor acestei adunări de învăţaţi s-a apucat să scrie cartea cu titlul intuitiv : " Descriptio Moldaviae " ( Descrierea Moldovei ) . "Descrierea Moldovei " cuprinde trei părţi : partea geografică - cu date despre originea poporului român, graniţele, apele, impărţirea pe ţinuturi, munţi, câmpii si padişuri, floră, faună, deci geografie fizică şi economică ; partea a doua, politica, tratează organizarea statului feudal al Moldovei, adică domnia, dregătorii, oastea, legile, veniturile, nobilimea şi ţărănimea, deci cu mult mai mult decât anunţă titlul . În sfârşit partea

a treia este intitulată " Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova ", în care intră capitole despre religie şi biserică, limba si literatura română . În prima parte Cantemir propune prima noastră hartă . Planul " Descrierii Moldovei ", surprinde prin lărgimea preocupărilor incluse in cadrul unei descrieri . Nici una din geografiile vremii, în Europa, nici cea folosită de Dimitrie Cantemir, " Geografia Universală " a lui Philippe Cluvier, nici cea grecească a lui Meletie de Arta, fostul profesor al lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt alcătuite pe un plan aşa de larg; ele privesc numai ţara si organizarea statului, dar nu şi obiceiurile stăpânirii, vorbesc de nobilime, clasa conducătoare, dar nu şi despre popor . Singur, istoricul şi geograficul polon din veacul al XVI-lea, Martin Cromer, se apropie de concepţia descrierii unei ţări, aşa cum este inţeleasă în Descrierea Moldovei . În special atenţia dată poporului, descrierea obiceiurilor de la nunţi şi înmormântări, enumerarea tuturor figurilor fabuloase din tradiţia populară ( paparudele, drăgaica, zânele si zburătorii ), jocurile şi ceremoniile (ţurca si căluşarii, descântecele), legendele locale, de zburătorii ), jocurile şi ceremoniile (ţurca si căluşarii, descântecele), legendele locale, de pildă a Ceahlăului şi altele formează originalitatea acestei scrieri . Atenţia deosebită dată vieţii populare în cadrul descrierii ţării, este dovada nu numai a unei concepţii largi, din punct de vedere ştiinţific, dar si a unei atitudini progresiste a scriitorului, faţă de problemele sociale si politice . A introduce viaţa pop. într-o carte de ştiinţă despre statul feudal, înseamnă un pas înainte în înţelegerea rosturilor statului general .

Fiind scrisă în latină, " Descrierea Moldovei" nu face parte nemijlocit din literatura română, dar prin subiectele tratate, prin locul pe care îl ocupă în creaţia culturală

a lui Dimitrie Cantemir, prin ideile sociale se leagă de istoria literaturii noastre .

Pentru istorici "Descrierea Moldovei" este cea mai de preţ dintre lucrările lui Dimitrie Cantemir, fiind singura descriere a societăţii şi a statului feudal moldovenesc datorită unui român . Valoarea ei istorică este însă limitată la epoca lui Cantemir, adică la sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul celui următor . În ce priveşte originile şi epoca din istoria structurii feudale a Moldovei, anterioară aceleia în care a trăit autorul, informaţiile lui sunt nesigure şi chiar deformate de ideile lui politice . Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir erau lupta împotriva jugului otoman, precum şi lupta pentru formarea în Moldova a unui stat autoritar domnesc, care să înlocuiască formula statului nobilar . Aceste idei, sunt cuprinse în tratatul încheiat la Lutk intre Moldova şi Rusia, în 1711 care prevedea independenţa statului moldovenesc şi stabilirea unui regim centralizat domnesc în această ţară, sub garanţia Rusiei . Descrierea Moldovei formează o completare şi un comentariu ştiinţific al tratatului încheiat de Cantemir cu ţarul Petru I . Era necesar să se arate că, înainte de cotropirea turcească, Moldova era o ţară independentă, a cărei libertate a fost inăbuşită treptat prin călcarea tratatelor . Pe de altă parte, autorul " Descrierii Moldovei " caută să dovedească existenţa unui regim centralizat domnesc datând de la întemeierea ţării şi care a

fost răsturnat în chip abuziv de boierime . Se stabileau astfel temelii istorice, argumente trase din cunoaşterea trecutului, pentru ideile politice urmărite de Cantemir în activitatea lui ca domn .

Desigur Cantemir are dreptate când afirmă că Moldova a fost independentă şi că a fost cotropită de turci, dar aşa-zisul tratat de supunere condiţionată atribuit lui Bogdan, fiul lui Şefan cel Mare, nu este un act autentic. Autorul se ridică puternic şi cu cuvinte de mânie împotriva dominaţiei turceşti, pe care o denunţa cititorilor lui din Europa : “ Turcii îşi bat joc de pielea bieţilor moldoveni, şi nu se lasă, până când nu mulţumesc trufia nemăsurată care domneşte la curtea otomană şi lăcomia de a obţine tot mai mult ” . El vede că dominaţia turcească se exercită în special sub forma exploatării economice : “Banii şi produsele sunt stoarse de la bieţii supuşi, pentru a sătura lăcomia fără de sat a Porţii otomane; primejdia ruinei definitive este aproape ” . Lupta împotriva stăpânirii turcilor este o luptă populară şi dusă de ţăranii moldoveni cu mijloace proprii : “ Ei socotesc că nu este păcat si nici o crimă, să omoare sau să prade pe un turc sau pe un tătar ” . E vorba aici de lupta haiducească împotriva turcilor , dusă de poporul moldovean . Ca o concluzie a acestor idei despre independenţa ţării, autorul cărţii spune cu mândrie : “ Dimitrie Cantemir, lăsând toate măririle si foloasele pentru o singură mărire, a trecut cu oştile de partea creştinilor”. “ Boierii i-au făcut vecini pe răzeşi care din pricina sărăciei şi-au vândut moşiile strămoşeşti şi nedreptatea boierilor i-a silit să rabde şi jugul şerbiei ” . Deci Cantemir într-o carte destinată oamenilor învăţaţi din străinătate, admite că aservirea ţăranilor în Moldova este rezultatul silniciei boierilor . Dar " Descrierea Moldovei " nu este numai un preţios document privitor la instituţiile feudale ale Moldovei, o mărturie a ideilor politice progresiste vechii Moldove, cu pădurile şi râurile ei, cu animalele crescute de ţăranii muncitori, cu vechile târguri şi cu obiceiurile oamenilor la întristare şi la bucurii . Fireşte, ea nu ascunde nedreptatea relaţiilor feudale, lăcomia turcilor şi a boierilor, exploatarea ţăranilor, nu înfăţişează o imagine idilică şi idealizată, dar este o carte scrisă cu dragoste pentru Moldova Veche . . Fără îndoială că " Istoria ieroglifică " este lucrare alegorică ( un fel de fabulă de vaste proporţii ) ce înfăţişează o întreagă epocă ( începutul secolului al XVIII-lea ) sub semnul " luptei dintre inorog şi corb ", pătrunzând de fapt epoca respectivă în toate sensurile sale . " Semnele " ( hieroglifele )esenţiale ale lui Cantemir sun animale care simbolizează rivalitatea dintre familia Cantemiriştilor şi cea a lui Brâncoveanu, cu prelungire către expunerea relaţiilor dintre două ţări - Moldova ( " Ţara Patrupedelor " )şi Muntenia ( " Ţara Păsărilor" ) . Acţiunea propriu-zisă a operei este relativ simplă : " Corbul " ( Brâncoveanu ) vrea să-şi extindă influenţa şi asupra Moldovei şi pune la cale urmărirea " Inorogului " ( D. Cantemir ) . După câteva situaţii aventuroase, inorogul este trădat de ai săi, este prins şi închis . Finalul va anunţa eliberarea lui . Dar o asemenea acţiune îi permite lui Cantemir să pătrundă realitatea politică a epocii şi nu doar din Moldova şi Muntenia ( cu încrâncenata luptă pentru putere, cu aplecarea spre umila condiţie a poporului de " muşte " sau " albine ", cu prezentarea revoltei " muştelor " etc. ), ci şi din Imperiul Otoman . Spre exemplu, prezintă o importantă

alegorie care vizează posibila descreştere a acestuia : un uriaş cazan care fierbe la flăcările revoltelor populare şi care foarte curând ar putea da pe dinafară .

Din mijlocul sud-estului de tradiţie ortodoxă şi bizantină, Cantemir începea edifdicarea unui pod spre Europa de Sud şi de apus, completând şi mai ales finalizând ideea de romanitate emisăde predecesorii săi . Pilonii acestui pod îi constituie " Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor " . Pe de altă parte, Cantemir a încercat să furnizeze şi mijloacele politicii sale şi a scris pentru convingerea Occidentului " Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae " . Era încă un mod de a sugera prăbuşirea iminentă a imperiilor, prăbuşire se care se legau nădejdile tuturor popoarelor mici oprimate . Cantemir adaugă uneori istoriei noastre atât de ciudate fragmente care lipsesc în documente, dar pe care le pune la locul potrivit cu o intuiţie adâncă a adevărurilor integrate . E încă o probă a felurilor în care înţelegea dezvoltarea îngemănată a istoriei şi spiritului, ca un iniţiat care a învăţat să folosească facultatea integratoare a spiritului, să îmbrăţişeze fenomenele în unitatea lor originară, de reconstituit din suma fragmentelor inteligibile . Ceea ce a izbutit Cantemir şi ceea ce interesează astăzi poate mai mult decât talentul, erudiţia, multilateralitatea sa uimitoare, este faptul de a fi întreprins cu toate mijloacele să demonstreze spaţiul S-E european, şi mai cu seamă ţara sa de obârşie, ca parte integrantă a Europei, fecun-dată de spiritul european şi una din sursele acestui spirit însuşi .