Empatia - trăsătura cea mai importantă a inteligenţei emoţionale Empatia este aptitudinea de a fi conştient, de a înţelege şi de a aprecia sentimentele şi gândurile

altora. În esenţă este aptitudinea de a vedea lumea prin prisma ochilor altor persoane, din perspectiva unei alte persoane, de a vă „acorda” la modul cum gândeşte şi simte altcineva în legătură cu o anumită situaţie. (Stein, S. J., Book, H.E., Forţa inteligenţei emoţionale, Bucureşti, Editura Allfa, 2003)

Empatia se construieşte pe conştientizarea de sine. Cu cât suntem mai deschişi faţă de propriile noastre emoţii cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora.(Goleman, D., 2001, p. 147). Empatia înseamnă a înţelege din punct de vedere emoţional la ce, cum şi de ce oamenii simt şi gândesc aşa cum o fac. Acest lucru înseamnă a fi capabil să-i „citeşti din punct de vedere emoţional pe ceilalţi oameni. ”(Daniel Goleman, 2008). Persoanele care deţin astfel de calităţi îşi arată interesul faţă de alţii şi sunt preocupaţi de situaţia lor. Empatia se construieşte pe deschiderea spre sentimentele celorlalţi, pe abilitatea de a citi informaţiile provenite prin canalele nonverbale. Empatia se bazează pe capacitatea de a intui sentimentele oamenilor, atribuind o maximă atenţie informaţiilor de tip nonverbal: tonul vocii, mimica, gesturile şi mişcările persoanei ş.a.m.d. (Roco, M., 2004.) În măsura în care mintea raţională înseamnă cuvinte, emoţiile înseamnă nonverbal. Când cuvintele cuiva sunt în dezacord cu cea ce transmite de fapt, şi aceasta la nivelul tonului vocii, al gesticii sau al altor canale nonverbale, adevărul emoţional constă în felul în care spune ceva şi nu în cea ce spune. Asemenea mesaje sunt percepute aproape întotdeauna subconştient. Capacitatea care ne permite să facem asta bine sau rău este la rândul ei dobândită în cea mai mare parte implicit. (Goleman, D., 2001)

Empatia este o unealtă interpersonală extrem de puternică, foarte importantă în interacţiunile cu alţii. Sunt multe situaţii când empatia ne ajută, dar ca orice componentă a inteligenţei emoţionale, nu poate face minuni. Să ne imaginăm o situaţie în care o persoană este suparată, şi vorbeşte pe un ton nervos cu cealaltă. Dacă şi cealaltă persoană ar începe să răspundă la fel, poate alimenta conflictul, care într-un minut în altul poate exploda. În astfel de situaţii e mai bine dacă, mai întâi încercăm să-l înţelegem pe celălalt, ce l-a supărat, cum se simte el. În astfel de momente trebuie să fim înţelegători. Apare o dublă provocare: să utilizăm conştiinţa de sine pentru a ne calma starea de iritare crescândă, de a ne reţine impulsurile şi de a acţiona rezobabil în faţa instigărilor, şi de a apela la empatie pentru a înţelege poziţia celeilalte persoane.

S. Marcus (1997) o defineşte ca fiind „un fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman, permitând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea”.( Roco, M., 2004,p. 38 )

S. Marcus a sistematizat ipostazele sub care se prezintă empatia: ▪ Fenomen psihic – situaţie în care se relevă dimensiunea sa de fapt interior, subiectiv în

continuă transformare; ▪ proces psihic – cea ce arată că are o desfăşurare plurifazică ce se întinde de la proiecţia eului

până la identificarea cu altul; ▪ Produs psihic – empatia se concretizează în retrăirea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor

celorlalţi; ▪ Însuşire psihică – când ne apare ca trăsătură de personalitate, ca aptitudine a individului; ▪ Construct multidimensional de personalitate – care include toate aspectele menţionate la

formele anterioare. Din perpectivă psihanaltică S. Freud (1949) afirmă că „empatia este mecanismul care face posibil ca

un individ să preia unele atitudini în toate direcţiile, cu privire la viaţa mintală a altuia”. (Dimitriu, O., 2004)

În legătură cu empatia există mai multe concepte eronate. Mulţi confundă empatia cu comportamentul amabil sau cu compasiunea, când în realitate aceste aptitudini sunt destul de diferite. Empatia nu înseamnă să fii amabil, politicos cu cineva. Comportamentul amabil faţă de o persoană nu

înseamnă neapărat şi înţelegerea, şi vederea situaţiei din perspectiva celuilalt. Iar compasiunea reflectă opinia, reacţiile şi sentimentele unei persoane privind situaţia unei alte persoane. Declaraţiile pline de empatie încep mereu cu cuvântul „tu”, de exemplu „probabil că tu te simţi sau gândeşti (într-un anumit mod)”. Declaraţiile pline de compasiune încep de obicei cu „eu”, „al meu” şi reflectă de obicei perspectiva vorbitorului.

În concluzie, a fi empatic înseamnă a vedea cu ochii altuia, a auzi cu urechile altuia, a simţi cu inima altcuiva.

Prof. înv. primar: Cristina Chirteş Școala Gimnazială Serafim Duicu, Târgu Mureş BIBLIOGRAFIE Goleman, D., (2001) – Inteligenţa emoţională, Bucureşti, EdituraCurteaVeche Roco, M.,(2004) – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Iaşi, EdituraPolirom Dimitriu, O., Empatia în psihoterapie, Bucureşti, Editura Victor, 2004