Elena Văcărescu · PDF fileContele de Saint-Aulaire . Trei mari scriitori la Paris: Emil...
Transcript of Elena Văcărescu · PDF fileContele de Saint-Aulaire . Trei mari scriitori la Paris: Emil...
Anna de Noailles
(1876 – 1933)
Pentru activitatea ei literară,
exclusiv în limba franceză de altfel,
Anna Elisabeta Brâncoveanu, contesă de
Noailles a fost aleasă membră a
Academiei Regale a limbii şi literaturii
franceze din Belgia şi a fost distinsă de
Academia Franceză cu Marele Premiu
pentru literatură. A fost prima femeie
care a primit Cravata de comandor al
Legiunii de onoare.
Elena Văcărescu
(1866 – 1947)
Între două ţări şi două culturi,
Elena Văcărescu a trăit şi a scris cu aceeaşi
naturaleţe, astfel încât se poate spune că
România şi Franţa au format pentru ea o
singură patrie.
Volumul „Le rhapsode de la Dâmboviţa” a
fost premiat de Academia Franceză.
A fost prima femeie invitată
să conferenţieze în cadrul unei adunări
solemne la „Societatea de istorie
diplomatică”.
Martha Bibescu
(1889 – 1973)
Multe dintre cărţile ei au apărut la Paris.
În 1908 la Hachette i s-a publicat volumul
„Les huits paradis” pentru care a primit un
premiu al Academiei Franceze.
Martha Bibescu, doamna literelor
franco-române a fost membră a
Academiei Române (din 1925) şi a
Academiei regale de limbă şi literatură
franceză din Belgia.
Panait Istrati
(1884 – 1935)
O bună parte din creaţia sa a apărut
între 1924 şi 1931 la Editions Rieder,
în colecţia „Prosateurs Français
contemporains”, iar altele la alte
edituri din Franţa.
A avut un destin singular, fiind
aplaudat şi blamat cu egal exces,
aparţinând în acelaşi timp literaturii
române şi literaturii franceze.
Tristan Tzara
(1896 – 1963)
Deşi a publicat mai mult în Franţa,
Samuel Rosenstock, cunoscut sub
pseudonimul Tristan Tzara nu poate
lipsi nici din istoriile literaturii
române, îndeosebi cele consacrate
avangardei. Poetul dadaist Tristan
Tzara este cunoscut mai bine
cercetătorilor francezi decât celor
români, deşi şi-a publicat primele
poeme în România.
Benjamin Fundoianu
(1898 – 1944)
Între cele două culturi
română-franceze şi-a consumat
traiectul existenţial şi intelectual
B. Fundoianu, cunoscut în Franţa
sub numele de Benjamin Fondane.
Aproape în întregime opera sa a fost
publicată în Franţa.
În cultura română este cunoscut ca
poet prin volumul „Privelişti”.
Iulia Hasdeu
(1869 – 1888)
A urmat la Paris
Colegiul Sévigné, a luat
bavalaureatul în litere la Sorbona
şi a urmat cursurile la
Ecole des Hautes Etudes.
Scria mai ales în franceză şi
adoptase pseudonimul
Camille Armand.
Pompiliu Eliade
(1869 – 1914)
Afinităţile sale pentru cultura franceză
prezidează cele trei volume de
„Causeries Littéraires” publicate în
1903 la Bucureşti. Scrierea sa
„De l’influence française sur l’esprit
public en Roumanie au dix-neuvième
siècle” (Paris, 1905-1914) acordă
rolului spiritului francez un loc
privilegiat în transformările de
mentalitate şi în general sociale şi
culturale ce au produs
România modernă.
Basil Munteanu
(1897 – 1972)
Aparţine deopotrivă
culturii române şi celei franceze.
A fost elevul lui Charles Drouhet, Paul
Hazard, F. Baldensperger;
membru şi apoi director al Şcolii Româneşti
de la Fontenay-aux-Roses, secretar general
la „Revue de Littérature Comparée” şi şi-a
încheiat existenţa la Paris,
după o frumoasă carieră
ştiinţifică şi didactică.
Alexandru Ciorănescu
(1911 – 1999)
Printre oamenii de carte români care au
găsit în Franţa o a doua patrie se numără
şi Alexandru Ciorănescu, doctor în litere
la Sorbona, cu teza „L’Arioste en
France”, membru al Şcolii româneşti din
Franţa, lector universitar la Lyon, distins
cu Palmes académiques în 1960 şi
Ordre National du Mérite în 1980.
Mircea Eliade
(1907 – 1986)
Prozator, eseist, filosof, istoric al religiilor şi
profesor, disputat între ştiinţă şi literatură,
Mircea Eliade a publicat în Franţa o mare parte
din scrierile sale, în franceză şi română.
Distins cu titluri academice şi universitare în
Franţa şi alte ţări, premiat în repetate rânduri,
onorat cu Cordonul Legiunii de Onoare a
Franţei, sărbătorit pretutindeni, el a fost
recuperat după o eclipsă
şi de cultura
care l-a produs, cea română.
Eugen Ionescu
(1909 – 1994)
Între românii intraţi în universalitate,
aparţinând culturii franceze şi celei române
deopotrivă, Eugen Ionescu (Ionesco)
a fost dintre cei „mari”.
Membru al Academiei Franceze
şi Cavaler al Legiunii de Onoare,
Eugen Ionescu a fost o celebritate,
literatura şi personalitatea sa fiind
comentate de autori români şi străini,
iar numele său este prezent în mari
enciclopedii străine.
Emil Cioran
(1911 – 1995)
Stabilit în Franţa din 1937,
a adoptat limba franceză pentru a-şi scrie
opera, considerând,
după cum spunea într-un interviu,
că ea îi conferă rigoare.
În 1995, Editura Gallimard a publicat un
volum de peste 1800 de pagini care
cuprindea întreaga operă a scriitorului.
Petru Dumitriu
(1924 – 2002)
Stabilit din 1960 în Occident, după ce făcuse
carieră în România, Petru Dumitriu este unul
din scriitorii români cunoscuţi şi pentru
literatura în limba franceză. Cartea lui cea
mai comentată, publicată în limba română în
1949, „Bijuterii de familie”, a apărut şi la
editura pariziană Seuil, în 1960.
A urmat un număr considerabil de cărţi în
limba franceză,
mai numeroase decât acelea
care îi creaseră reputaţia
de scriitor
înainte de a fi părăsit
România.
George Bengescu
(1848 – 1921)
Este cunoscut în lumea literară francofonă ca
un specialist în Voltaire. Din perspectiva
culturii române George Bengescu a realizat
prima bibliografie franco-română a lucrărilor
imprimate sau editate în Franţa pe parcursul
secolului al XIX-lea. Din anul 1894 a făcut
parte din Consiliul de administraţie al
Societăţii de istorie literară a Franţei,
ca apoi, în 1898 să devină
vicepreşedinte şi laureat al
Academiei Franceze.
Ion Heliade Rădulescu
(1802 – 1872)
Exilat în Franţa după revoluţia de la 1848,
Ion Heliade Rădulescu a publicat la Paris,
în 1850, „Souvenirs et impressions d’un
proscrit”, şi în 1851 „Mémoires sur
l’Histoire de la régénération roumaine ou
sur les éveniments de 1848 accomplis en
Valchie”. A făcut traduceri din limba
franceză, din scrierile lui Boileau,
Voltaire, Marmontel
şi Lamartine.
Alexandru Odobescu
(1835 – 1895)
Scriitor, istoric al artelor şi arheolog,
Alexandru Odobescu a fost elevul
profesorului francez Alfred Dumesnil,
ginerele lui Jules Michelet,
părintele spiritual al generaţiei paşoptiste.
Distins erudit,
o vreme diplomat la Paris,
coresponda în limba franceză
cu prietenii şi familia.
Ovid Densuşianu
(1873 – 1938)
După ce şi-a făcut studiile, s-a îndreptat spre
Paris unde, între 1893 şi 1895
a fost elevul lui
Antoine Meillet şi al lui J. Brunot
şi unde a dobândit o diplomă la
Ecole de Hautes Etudes.
Tot la Paris a publicat
volumul de versuri „Limanuri albe”
şi mai multe studii
în limba franceză.
Eugen Lovinescu
(1881 – 1943)
În 1909, şi-a luat doctoratul
în Franţa cu o teză al cărei titlu era
”Jean Jacques Weiss
et son oeuvre littéraire”,
lucrare publicată
în acelaşi an cu o prefaţă a lui
Emile Faguet.
Vladimir Streinu
(1902 – 1970)
Critic şi istoric literar,
dar şi profesor de franceză,
Vladimir Streinu,
a făcut studii de specializare
în domeniul literelor
la Paris şi Nancy
şi a tradus din
Balzac, Gide, Proust ş.a.
Mateiu I. Caragiale
(1885 – 1936)
Capodopera sa, romanul
„Craii de Curtea Veche”,
publicat în 1929, cuprinde pagini
memorabile în care se află
concentrată o francofilie estetizantă,
o nostalgie a secolului al XVIII-lea
francez, unică în literatura română,
dar exemplară.
Vasile Alecsandri
(1821 – 1890)
Educat în spiritul vremii, descoperind Parisul
în adolescenţă, obişnuit cu limba lui Voltaire
ca şi cu limba sa propie, Vasile Alecsandri
şi-a scris cea mai mare parte a corespondenţei
în limba franceză. În 1863 a tipărit la Paris,
sub pseudonimul V. Mircesco,
o „Grammaire de la langue roumaine”,
cu o prefaţă semnată de A. Ubicini
şi a compus în limba franceză
şi o comedie, „Les Bonnets
de la comtesse”.
„Literatura
română,
atât de bogată în glorie,
încât dă din ea chiar şi
Franţei,
înfloreşte
în cele două limbi.”
Contele de Saint-Aulaire
Trei mari scriitori la Paris:
Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade.
Fotografie de Louis Monier, publicată de revista „LIRE”