Efectul de peliculă

67
0 Efectul de pelicul ă

description

ediţia a doua

Transcript of Efectul de peliculă

0

Efectul de peliculă

1

Dmitri Miticov (pseudonimul lui Robert Mîndroiu) s-a născut la 1 septembrie 1980 în Tîrgovişte. În 2003 a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. În 2006, a debutat cu volumul de poezie Efectul de peliculă, Editura Vinea. Aceasta este ediţia a doua a cărţii.

2

Dmitri Miticov

Efectul de peliculă ediţia a 2 -a

(2010)

3

4

să-ţi povestesc despre ameţeală şi frică rămîi conectat, ecranul în care aluneci dizolvă în jur obiectele, efectul de peliculă e o apăsare dureroasă, o aglomerare sub care pielea se usucă şi crapă

…începe

5

6

I. nostalgia

7

trage aer în piept, fii gata lucrurile vor creşte

şi te vor lovi

fii pregătit să plimbi pe străzi praful din buzunare,

realitatea te va zdrobi

cu picioarele goale ca pe strugurii copţi

8

Radiografia dimineţii Dimineaţa întinsă peste noi ca un braţ de macara deasupra şantierului începe să scîrţîie, mă tîrăsc pe covorul holului printre şosete şi pierd în mine mult sînge pînă în faţa oglinzii, la baie. Pot vedea totul în faţă: lucrurile care se apropie prea mult, zîmbetele paralele cu ţevile avariate de apă caldă, seara în care urmează să tac şi să rămîn nemişcat ca o clădire din care fire de oţel-beton se înalţă în aer. În dimineaţa asta mă tîrăsc pînă la baie şi aburesc oglinda. În acest timp, în Africa, un copil închide ochii cu foamea întinsă ca o alifie pe chip.

9

Cartierul în spasme Dă-mi să beau cînd neliniştea mi se zvîrcoleşte în trup ca o şopîrlă călcată pe cap, stai lîngă mine, singurătatea mea e o sticlă goală rostogolită pe asfalt, stai lîngă mine, salvează-mă, undeva înapoia pieptului meu cineva bate covoare şi scuipă

10

Cofetăria Bujorul Aveam 8 ani şi presăram pe obrajii colegei mele de bancă, Ileana, săruturi calde şi grele de timiditate aşa cum socialismul umplea oraşul cu blocuri gri, masive, tăiate în linii prea drepte. Mîinile ni se atingeau lîngă un cico în cofetăria Bujorul şi-n timp ce urmăream cum îi alunecă o picătură aurie pe cămaşa cu pătrăţele albastre, în piaţa Tienanmen primul foc de armă, despicînd primul piept tînăr, anunţa în depărtări neclare cozi la McDonald’s şi vînzări record la Coca Cola. Prin 2004 cînd, terminînd facultatea, m-am întors de la Braşov am aflat că Ileana şi-o pune cu toată Tîrgoviştea, mi se pare că am zărit-o într-o zi, tocmai cînd era anunţat un atac terorist la Madrid, mai blondă parcă decît mi-o aminteam, totul în jur s-a mototolit dintr-o dată lipindu-se ca o piele uscată de cofetăria Bujorul care astăzi nu mai există.

11

Nostalgia 1. Mama nu-mi dădea voie să mă joc în spatele blocului, mă furişam la fotbal adunînd aşteptările zilei pe cîmpul imens şi verde unde făceam porţi din bolovani de cretă. M-am întors în Tgv pe la 22 de ani, am văzut cîmpul şi vilele înghesuite, iunie 1993, am plonjat fenomenal, cum văzusem la televizor şi am înscris, iarba transpirase odată cu noi răvăşindu-ne nările cu mirosul ei, pe-acelaşi loc iunie 2005 se-ntinde o stradă, asfaltul pare încă proaspăt, mă întind în această noapte apropiindu-mi urechea de firele verzi ca de-o cochilie de melc,

12

înăuntru foşnesc copilăriile noastre, Mihaela, rîsul tău cînd mi-am rupt pantalonii albaştri urcîndu-mă pe garajele înalte, la capătul străzii se mişcă un cîine.

13

2. Zilele se micşorează înaintea mea ca nişte sfîrcuri negre, cînd le strîng între degete se fac mereu crocante, drace, azi trupul îmi e tare şi aţos ca de vită bătrînă, fiecare zi e atît de plată încît pot să-mi pun berea pe ea, trebuie să am grijă, nopţile cînd ochii licăreau de stele şi aveam feţele netede s-au făcut nişte javre băloase, pline de colţi, care muşcă.

14

3. Nostalgia mea are picioarele umflate, doarme chircită în spatele blocului, uneori şterge praful cu mîneca hainei şi ţipă. Nostalgiei mele îi pute gura. De fiecare vîrf de deget aveam lipită o pasăre cu gîtul tăiat zbătîndu-se şi împroşcînd sînge, spasmele lor îţi mototoleau carnea atunci, Mihaela, iubirea tremura între noi străvezie ca aripa de libelulă, azi am trupul aţos şi tare, tinereţea noastră e un viţel sacrificat, despuiat de blană atîrnînd cu capul în jos, în faţă se-ntinde asfaltul ca un zid,

15

ne permiteam să fim sentimentali curăţînd împreună cartofii de parcă ne-am fi curăţat de vise, de-a lungul pereţilor murdari privirile ne alergau tăcute ca nişte gîndaci de bucătărie, deasupra vecinii făceau sex, gîfîielile lor alunecau prin ţevile de gaze peste noi, ne priveam doar o clipă şi surîdeam complice, mă descompun în frisoane azi, cînd mă zgîrie pe oase cu un cui ruginit frigul, ploaia, la capătul străzii se mişcă un cîine.

16

4. Deschid gura ca pentru ţipăt, dar sunetul rămîne înăuntru – eu am lăsat în aşternut în fiecare dimineaţă puţină căldură pînă am rămas rece, eu am lăsat în urmă zgomotul lucrurilor rupte din mine, Mihaela, această lume crăpată-n călcîiele galbene mi-a ronţăit ochii pînă în creier. Prima senzaţie de greaţă de anul acesta prin ianuarie, cînd am văzut-o pe Roxana cu obrazul învineţit şi uscat ducîndu-şi copilul de mînă, Roxana, colega mea de bancă din clasa a patra

17

care a plîns cînd i-am îndoit coperta cărţii de matematică, Roxana care ne-a minţit că i-a murit mama ca s-o băgăm în seamă, pînă şi asfaltul se schimbă, Mihaela, se-ndoaie sub noi şi plesneşte. Priveşte-mă ca pe-un perete cu tencuiala căzută, port cărămizi la vedere şi scriu poezii curbate spre tălpile goale, ca iarba din spatele blocului, cînd Gabi îmi centra la cap perfect, faţa mi se lipeşte de ochii copilului ce-am fost

18

5. Au început să crească firele de iarbă, Mihaela, şi mă-ntreb dacă absenţa ta are vreo legătură cu asta. Venele mele bolborosesc în soare şi se umflă ca borhotul, o nouă zi de filmare. Aş putea să ţip din aceste oase îngălbenite, deschid gura, dar sunetul rămîne în mine, Mihaela, cînd mă gîndesc la tine mă gîndesc şi la mama, atunci nici nu ies bine mişcările din mine şi se frîng, gesturile toate înapoia trupului, mamă,

19

şi serile cînd plînsul meu rîdea de mine. Mama mă iubeşte. Îmi zice să las poezia, să mă apuc de lucruri serioase şi mă iubeşte. În copilărie mama nu-mi dădea voie să joc fotbal în spatele blocului, să nu te prind, zicea arătîndu-mi palma şi mă iubea. Mi-am rupt pantalonii albaştri pe garajele înalte din spatele blocului, m-a bătut, m-a iubit. Iar la 18 ani, în timp ce mă frecam de toate zdrenţele din Carabella şi le întindeam trupurile pe zidurile liceului, mama mă iubea/ mă iubeşte încă. Mie mi se lipesc ridurile mamei de respiraţie.

20

Trag aerul nopţii în piept cum mi-aş băga o ţigară aprinsă în gură; între liniştea pancartelor legănată şi liniştea străzii asfaltată, liniştea mea mutilată prin întuneric se mişcă un cîine.

21

6. Nu mă pot îndrăgosti de alte femei, Mihaela, sîngele meu are mişcările tale, aud cum îţi trosnesc degetele prin zornăitul lui subţire, în această seară mă sperii de ziarele lipite de mine, împinse de vînt, din care moartea îmi face cu mîna, ţipătul mi se ghemuieşte în trup ca o lăcustă cu picioarele încordate într-un borcan acoperit gata să ţîşnească, atîrn pe strada radu popescu şi-mi scîrţîie singurătatea din toate balamalele oaselor cînd becurile galbene ale stîlpilor îmi bat în pielea lucioasă cum se reflectă limbile focului

22

în teracota sobei iarna, prin crăpături, şi numai ca să-ţi spun că nu mă pot îndrăgosti mi-e frică de femeile care scriu poezii, pentru ele orizontul e un şliţ răsturnat pe care l-ar putea desface cu dinţii, ele îşi pot întinde vaginul de-a lungul întregului poem cum ar trage o bucată de celofan pe gura borcanului cu zacuscă, iubitule, între pulpele mele desfăcute înfige-ţi degetele ca nişte chiştoace aprinse, mototolite, şi umple-mă de cicatrici negre, spun femeile care scriu poezii mereu altuia. Dacă mă-ntrebi pe mine ce e dragostea o să-ţi spun că aş putea să te aştept sub înaltul, vechiul salcîm,

23

sau s-o punem repede pe bancheta din spate a Daciei Nova sub jocul de culori al discotecii din care dau buzna mutrele încreţite de alcool pe la 3 dimineaţa cînd se arcuieşte deasupra iarba căderilor de stele, pătrunde-mă, iubitule, zici tu, pătrund pînă spre cîmpul verde al copilăriei unde Gabi îmi strigă cu lacrimi în ochi de ce l-ai lăsat bă pe ăla să treacă de tine, să ne dea gol?! Ştii, Mihaela, e un sens în toate, în jocurile mele de la 12 ani cînd alergam cu pielea copilăriei în dinţi pe conductele de apă caldă, în toată această seară a sîngelui aplecat ca o iarbă roşie pe strada radu popescu întunecată şi prelungă în care stau înfipt

24

ca un ac de seringă în vena sleită a narcomanului, e un sens în toată această nemişcare.

25

7. Am vrut să îţi scriu un poem cu versuri îngălbenite care să-mi substituie carnea ca fîşiile de bumbac îmbibat în mir şi răşină înfăşurate pe trupul faraonilor morţi de tineri, vezi corpul meu răsturnat pe stradă şi înserarea înţepenită pe oase. Acum vreo 3 ani ne-mbătam pe la chefuri, Florine, în căminele din Braşov, ne sprijineam unul pe altul zîmbetele chioare sticlind de votcă, se revărsau peste noi toate deşucheatele ca nişte ape limpezi, azi îmi caut garsonieră prin Bucureşti cu toate cărţile şi hainele

26

făcute ghem în spate, iar tu lucrezi de la 8 dimineaţa la 8 seara şi-n rest dormi, feţele noastre sunt mai scorţoase şi-au uitat zgomotul înecat în fum al teraselor din Memo. Ce-a trecut e tot ce-am avut mai bun. Să rabd, să mă chircesc pe stradă ca un muc de ţigară îndoit în scrumieră apropiindu-mi urechea de iarba copilăriei, rîsetele noastre sub garajele înalte şi asfaltul negru, plus cîinele de la capătul străzii cu maţele împrăştiate strivit de-o maşină.

27

nu te poţi opri, dai pagină după pagină cum ai învîrti robinetul de apă caldă

aşteptînd să te scufunzi în materia moale, fierbinte, cu

venele deschise

28

Starea de vierme

o poveste cu tequilla pentru Cristi Barna mai ştii, băi Cristi, o poezie scrisă de noi lîngă o sticlă de vin, o seară de tequilla cînd începeam să devenim serioşi, pe la cincizeci de ani vieţile noastre chircindu-ne mîinile la un pahar de vodcă în Memo la bărbosu’

Cînd începe să se întunece răscoleşti imagini vechi fărîmiţate în urmă; între buzele tale şi berea pe care păşeşti ca pe-o plaja cu nisip însorit civilizaţiile se nasc, fac războaie şi mor, la televizor, undeva în Kampala se împart ajutoare umanitare, iar asta umple de braţe uscate şi negre suprafaţa sticlelor din bar şi atunci te gîndeşti să mergi acasă,

29

călătoriile ameţitoare, prelungi încep cu o mînă sigură apucînd paharul de tărie

30

Animalul vîscos Cu gesturi înfăşurate pe gîturile femeilor pe care le-ai iubit în treacăt, precum o caracatiţă cu zeci de braţe încolăcite pe trupul subţire al prăzii (pentru tine femeile înseamnă toate un singur animal alb, vîscos, un fel de meduză uriaşă ce-ţi poate aluneca printre degete dacă nu eşti atent sau dacă-l strîngi brusc) într-o înserare care îţi pătrunde în oase, cînd apusul se umflă de sîngele tău ca un ţînţar care-a supt din tine toată ziua, l-ai putea plesni cu pleoapele goale, dar ţi-e frică, te-ai putea murdări cu propriul lichid şi asta ar fi un soi de ejaculare neaşteptată, într-un fel plină de gingăşie, ţi-ai putea aminti seara cînd ea te ţinea de mînă provocîndu-ţi starea pe care ţi-o dau hainele noi, cînd le îmbraci, singurătatea ta se răsuceşte lucind într-un ochi de apă luminos

31

din faţa scării spulberat de o maşină în plină viteză care coteşte brusc şi dispare

32

nerăbdarea îţi pocneşte în piept, mai întorci o pagină

cum ţi-ai trage peste cap cearşaful

33

Trebuie (sunt întîmplări din care rămîne doar liniştea) Tramvaiul 35 apropiindu-şi geamurile reci de feţele noastre lungi prin dreptul gării Basarab, mirosul de jeg cald şi tu spunîndu-mi trebuie să ne căsătorim, altfel ne dau afară din cămin, de ce nu spală cineva geamurile tramvaielor mă gîndesc eu plus premiul întîi din clasa a şasea cînd rîdeam cu mama ce copil deştept am, pleoapele mă plesnesc de la înălţime ca două tîrnăcoape lovind un pămînt mocirlos, adică viaţa mea, o melodie mototolită şi rostogolită peste aşteptări alunecoase, un fel de drum, seara, ca o gaură în zid, trebuie

34

Mă vei părăsi Mă vei părăsi, la început se va desprinde o cărămidă, se va aduna puţin praf pe urmă ecoul sau vîntul printre firele de oţel-beton şi peisajul de măsea cariată, şobolanii se vor strecura cu rapiditate sub blana întinsă a umbrelor, voi rămîne aşa ca o clădire abandonată care se umple de căcat.

35

II. strada radu popescu

36

Instantanee În spatele fiecărui gest de-al tău un bărbat îşi loveşte nevasta, totul vine din copilăria ta umplută cu zgomot, în spatele ochilor tăi un băieţel speriat se ascunde sub masă cu degetele îndesate în urechi şi ochii strînşi, trupul matur îţi apasă trupul vechi, de copil, ascultă-mă, înapoia pieptului tău cineva loveşte piciorul mesei cu capul.

37

Sîrma ghimpată O urmă rotundă pe gît, muşcătură a armei îndreptate spre mine, o tăcere înghesuită înaintea unei împuşcături sau atîrnată de-o limbă de clopot vor trebui sa mă scoată din această stare searbădă şi răsuflată ca o bere lăsată o zi întreagă la soare, desfăcută, mă aplec peste masa din bar ca pentru rugăciune sub lumina televizorului a fost pus sub acuzare Vinko Pandurevici de numele căruia se leagă execuţiile de la Srebreniţa cel mai mare masacru din Europa după al Doilea Război Mondial frigul mi se ghemuieşte-n trup ca un copil orfan, chircit în colţul unui lift cu sforile tăiate, prăbuşindu-se, gîndurile subţiri spînzurate pe marginea mesei mi se albesc ca degetele încleştate pe grilajul trenului ale evreului în drum spre Aushwitz

38

cînd depărtarea de soţie şi copii se face sîrmă ghimpată, sunt condamnaţi vechii criminali şi eu mai trag un gît de bere împuţinîndu-mă sub lumina artificială, masa devine mai înaltă, sunetul mai strident, cum poţi să scrii poezie albă răsucită pe spuza războaielor ca şuviţa de lapte rotindu-se în caimac, poezie încolăcită pe gîtul umflat şi zvîcnind al holocaustului, şarpe constrictor şi funie a imaginilor cu botniţă, cine crezi că-i mai gri, blocul de vizavi sau uniforma soldatului mort în tranşee să ştii port poezia lipită de ochi, pe interior ca o gumă de mestecat pe talpa uzată a pantofului pe care, camuflată de praful străzii, nu o mai vezi, dar ştii că e acolo, apăsînd puţin cu unghia, simţind că o pătrunzi, lipindu-te.

39

Joseph şi Jabbar Personajele: Joseph - soldat american în Irak, născut în Pensylvania, are o cicatrice pe braţul stîng de la 6 ani, cînd a căzut cu bicicleta Amy - soţia lui Joseph, se roagă des, asculta Nirvana pentru că-i aduce aminte de colegiu Joseph jr. - fiul lor, îi place pizza cu ton şi are o mitralieră de jucărie Jabbar - şofer irakian, născut în Bagdad, pasionat de grădinărit Leyla - soţia lui, se roagă des, poartă numai haine de culoare neagră micul Jabbar - fiul lor, strînge pietricele colorate într-o cutie de metal. Joseph îşi îmbracă uniforma, îşi încarcă arma, sărută fotografia din care Amy şi Joseph jr. îi zîmbesc şi iese cu maşina spre aeroportul din Bagdad. Jabbar fixează explozibilul în maşină, priveşte faţa palidă a Leylei, sărută pe micul Jabbar care-i zîmbeşte şi pleacă spre aeroportul din Bagdad. În dreptul secţiei de poliţie Al Dora, cînd Joseph atinge frîna cum ar călca din greşeală pe pompa de apă din grădina casei, Jabbar atinge cu arătătorul butonul roşu cum i-ar apăsa micului Jabbar pe-o rană să împiedice sîngerarea. În timp ce maşina explodează

40

amestecînd trupurile lui Jabbar şi Joseph cu moloz, asfalt, pietriş şi sînge Leyla şi Amy se roagă, micul Jabbar şi Joseph jr. ţipă, iar eu aştept pe strada Radu Popescu autobuzul 125 dezlipind o gumă de mestecat de pe talpa uzată a pantofului.

41

ai putea să pătrunzi, să treci mai departe

cum te-ai strecura prin cercul subţire desenat

cu degetul pe un geam aburit

42

Vagabond în libertate O senzaţie persistentă, zvîcnirile pielii, ceva înecăcios: cînd e foarte linişte, poate numai atunci, ochii ţi se acoperă cu o foiţă subţire de staniol, toate aceste automatisme care-ţi fac venele vizibile trebuie astupate.

43

Circumstanţă Se poate întîmpla într-o împrejurare oarecare: cerul înghesuit între blocurile 24A şi 28 să-mi îndese în retină păsări cum ai împinge bucăţi de carne în maşina de tocat, seara să coboare încet ca pleoapa unui copil din Africa, muribund, cu trupul prăbuşit înăuntru de foame, liniştea mea încordată de parcă ar călca, desculţă, pe pietrele ude să-mi multiplice gesturile cum să-ţi explic şi toate într-o patiserie obscură din care să ies în stradă fugind răspîndind în jur păsări înnebunite de spaimă.

44

III. se încheagă se usucă se întăreşte

45

să-ţi povestesc despre lucrurile întunecate spînzurate de crizele noastre

ca liliecii cu pielea cleioasă

în care luna se face luciu albastru

46

Uscate şi pămîntii Te ating şi oasele pămîntii trosnesc sub excavatoare pe şantierele părăsite, zice moartea, priveşte-mă ca pe o unghie neagră ce stă să cadă. Apropii pătura de gură, întotdeauna picioarele reci, faţa fierbinte, senzaţia că totul trebuia să fie altfel.

47

Pămînt Tu n-ai să ştii cum mi s-a umplut gura de pămînt cînd te-am văzut aplecată deasupra cartofilor necurăţaţi, plîngînd, aşa cum nu a înţeles Florin nimic cînd după meci i-am zis că Roma a bătut cu 1-0, dar nu-l văzuse pe Mancini driblînd trei inşi, deşi fusese faultat şi descălţat de gheată, fusese faultat, pricepi, şi-a alergat pe flancul drept ca să centreze, gazonul începuse brusc să crească odată cu apropierea de teren a feţelor mulţimii clocotind într-o înghesuială caldă şi gălăgioasă, bine măcar că a bătut, a zis Florin şi-a stins televizorul, cum mi s-a umplut gura de pămînt tu n-ai să ştii

48

Senzaţii tv Cînd se face prea linişte ceva pocneşte în mine foarte uşor, lumina galbenă a becului mi se prelinge pe trup ca o cîrpă udă şi-atunci sîngele meu aduce cu un cearşaf mototolit într-o cameră de hotel din Best Western Fireside Inn cu vedere la ocean cînd ferestrele-s deschise şi vîntul umflă perdelele, obiectele se îndepărtează.

49

Rewind Atunci zi tu cum să nu mai înghit în sec tuşesc, tremur de frig cînd ziua îşi trage pe ochi, cum te-nveleşti cu o pătură, tot ce găseşte din mine; îţi spun, dimineaţa asta are tot atîta lumină cît pielea flască a tîrfelor de pe autostradă, noaptea, zgomotul de tomberon răscolit nu ştiu dacă vine din afara mea sau din mine, decid mă întind ca o gresie albă sub o tristeţe desculţă cu talpă fragedă, portocalie, trebuie doar să deschizi ochii.

50

citeşti mai departe cu senzaţia că în lume nu se mai

întîmplă nimic

51

Scurtcircuit Să scrii pînă cînd sîngele îţi încălzeşte creştetul asemenea unei pături de lînă, pînă cînd apusul îţi cade ca o unghie vînătă pe covor sau neliniştile fluide, călduţe umezesc zidul scării de bloc şi firele panoului electric, să încerci senzaţia ceştii de porţelan cu noaptea prelinsă, lipită pe interior ca un zaţ.

52

Cît să poţi stinge lumina Apoi tristeţea e o luminiţă pe gîtul sticlei pe care pun degetul şi apăs, claxoanele maşinilor mi se sting în urechi ca mucurile de ţigară strivite direct pe muşama, aş părea că fumeg un timp cît să poţi stinge lumina în bar cînd o parte din mine dă buzna în stradă, pe-asfaltul fierbinte, sub ţevile de eşapament ce roiesc în jur ca nişte ţînţari neobosiţi pe malul heleşteului.

53

Se încheagă se usucă se întăreşte Vreau trafic zgomot tramvaie pe şine boxe la maxim, în unele zile mă duc la wc din plictiseală, dau drumul la televizor, mi se deschid în carne sertare mucegăite pline de molii, din ochi iese un fel de abur ca din rufele abia spălate şi întinse la soare, iarna, scriu cu rimelul tău poezii pe faianţa din baie ce stare de duioşie cînd rimelul şi ochii inflamaţi fixîndu-l se usucă se întăresc.

54

seară sîngele uscat în trup albul ochilor şifonat apretat oboseala mea un obiect metalic

dincolo de aceste coagulări ale mele, tu

55

IV. inerţia

56

Sim Băusem nu ştiu cîte beri şi mi-a venit dintr-o dată să plîng ceva s-a înmuiat în mine şi m-am surpat fără zgomot am răsfoit agenda telefonului pînă tîrziu cartelă sim 12 libere 188 în uz n-am putut suna pe nimeni mi s-a făcut rău m-am dus acasă m-aş fi izbit cu faţa de calorifer să-mi pierd cunoştinţa

57

Maldive Aseară alcoolul s-a făcut o bandă adezivă între noi, ne-a lovit unul de altul în mers ca pe două hălci dezosate. Ca o buturugă putredă a răsunat trupul meu dezorientat. Dimineaţă am fost un morman de mirosuri respingătoare. O caroserie uzată pe marginea patului, cu ochi atrofiaţi şi lipicioşi. Soarele mi-a aruncat pete albe pe mîini şi ele s-au clătinat. M-am gîndit ca n-o să fiu niciodată bogat. N-o să-mi cumpăr un BMW cu banii jos, n-o să am o casă mică fără uşă pe o plajă din Maldive, oceanul să împingă cute verzi spre mal şi avioane mici să lase pe cer urme de cretă.

58

Hamdi Copiii din Anglia, copiii din Etiopia aleargă rîzînd cu ochii spre cerul senin, Hamdi stă înfipt în trotuarul londonez în faţă la Vesbar şi fumează. Clădirile din jur au culoarea colinelor din Dire Dawa. Hamdi se gîndeşte la copilăria lui deşirată pe străzile stricate ale Dire Dawei în aerul curat, tremurînd de lumină, înaintea depărtărilor ondulate dinspre Harar, înfăşurate în ienupăr. Hamdi închide ochii: în cap îi zbîrnîie o lamă de oţel. Sonorul televizorului din vitrină blocat pe Discovery umple strada, suntem materie şi energie rezultate în urma unei explozii big bang, Hamdi Issac trage în piept aerul întinderilor de ienupăr şi se pierde în gura metroului

59

la Shepherd’s Bush, ura îi amestecă sîngele, ura îi forează în creieri cu rapiditate ca o sondă de petrol din Dhahran

60

Delle Alpi Trei ani în învăţămînt şi n-am rămas decît cu ochii brusc întunecaţi ai copiilor, aerul rotindu-se repede între noi, feţele lor deodată serioase cînd îi anunţam la anul nu voi mai preda aici şi se lăsa o linişte plină de îngrijorare ca pe Delle Alpi 14 mai 2003 min. 82 cînd Nedved a luat galben, iar spectatorii au înţeles că nu va juca în finală

61

Sierra Leone În Lunsar, Sierra Leone, lîngă zidul vechii şcoli copiii se adună în jurul lui Balde Hamidu, stau încordaţi şi aşteaptă Balde Hamidu are 17 ani şi ochii i se măresc atunci cînd povesteşte: ei mi-au dat o armă, începe el, ei m-au antrenat, mi-au dat să beau, m-au drogat. Am ucis mulţi civili, era război. RUF trebuie să învingă, RUF trebuie să salveze ţara, pentru gloria numelor noastre, pentru venele noastre negre, încolăcite pe braţe. Am atacat Freetown cu palmele încleştate pe fier şi buzele crăpate. Soarele îmi lipise de faţă un prosop alb şi fierbinte. Am ars ochii unei fetiţe şi ei s-au întărit.

62

Am stat pe trupurile lor calde. Gîturile au trosnit sub tăiş. În tot acest timp, neîncetat, frica tăia în mine ca un diamant. S-a dus vremea cînd făceam un gest şi oamenii începeau să se prăbuşească în jur, aveam 12 ani, iar apa îmi înmuia pielea tălpilor mai repede, s-au dus, zice el, şi ochii îi înţepenesc pe zidurile vechii şcoli din Lunsar.

63

Ras Binnah Stăm faţă în faţă: ce ar trebui să spunem, ce e bine, ce e potrivit, ce se cade, etc. Am văzut într-o pată de benzină pe asfalt: cîteva frunze tremurînd, o reclamă la cola, nişte fire electrice, un soare mic şi multe culori. Ieşisem din bar, unde lumina îmi cădea pe degete subtil, cu atîta gingăşie încît mi-am tras mîinile sub masă. Am avut sentimentul că privesc din spaţiu coasta galbenă a Somaliei tăind în linii moi luciul apei în zona Ras Binnah,

64

cît se poate de liniştit într-o staţie orbitală, înconjurat de vocile distorsionate de distanţă.

65

romindor Există ceva în mişcările mele care-i face pe oameni să păstreze distanţa, poate nepăsarea care-mi încreţeşte buzele întărite, golite de sînge ca nişte flori uscate sau felul în care apăs pe clanţă cu teama de a nu se crăpa ceva în apropiere cu zgomot, de fapt dincolo de toate astea mi-e frică şi frica scîrţîie deasupra ca plăcuţa unui motel din Arizona în lumina apusului

66

Apărut: 2010, pe blog