Educatia Timpurie in Romania

6
EDUCAȚIA TIMPURIE ÎN ROMÂNIA - scurt istoric - I. (1991-2004) – A fost implementat primul program de educație timpurie și au apărut primele documente de reformă Programul de Educație Timpurie pe Arii de Stimulare (1991- 1998), implementat la nivel național cu ajutorul UNICEF România (formarea cadrelor didactice, echipe multidisciplinare, arii de stimulare în organizarea clasei și lucru pe grupuri mici, o nouă abordare curriculară); Organizarea învăţământului preprimar derulat în baza O.M. nr. 4321/1999) și Generalizarea grupei pregătitoare în România (2002- 2005), derulat în baza O.M. nr. 3799/22.05.2002); Modificări și revizuiri, armonizări ale Programei activităților instructiv-educative (1993, 2000, 2004). II. (2005-2006) – Au fost demarate demersurile pentru promovarea conceptului de educație timpurie discuții inițiate de dl.ministru Mircea Miclea cu Banca Mondială, Reprezentanța UNICEF și alți parteneri sociali (universități, inspectorate, ONG-uri etc.) și organizarea vizitei d-nei Anne Crombie, Marea Britanie, pt.scrierea Strategiei naţionale privind educaţia timpurie; 1

Transcript of Educatia Timpurie in Romania

Page 1: Educatia Timpurie in Romania

EDUCAȚIA TIMPURIE ÎN ROMÂNIA- scurt istoric -

I. (1991-2004) – A fost implementat primul program de educație timpurie și au apărut primele documente de reformă

Programul de Educație Timpurie pe Arii de Stimulare (1991-1998), implementat la nivel național cu ajutorul UNICEF România (formarea cadrelor didactice, echipe multidisciplinare, arii de stimulare în organizarea clasei și lucru pe grupuri mici, o nouă abordare curriculară);

Organizarea învăţământului preprimar derulat în baza O.M. nr. 4321/1999) și Generalizarea grupei pregătitoare în România (2002-2005), derulat în baza O.M. nr. 3799/22.05.2002);

Modificări și revizuiri, armonizări ale Programei activităților instructiv-educative (1993, 2000, 2004).

II. (2005-2006) – Au fost demarate demersurile pentru promovarea conceptului de educație timpurie

discuții inițiate de dl.ministru Mircea Miclea cu Banca Mondială, Reprezentanța UNICEF și alți parteneri sociali (universități, inspectorate, ONG-uri etc.) și organizarea vizitei d-nei Anne Crombie, Marea Britanie, pt.scrierea Strategiei naționale privind educația timpurie;

culegerea datelor necesare din teritoriu privind numărul de grădinițe existente, capacitatea acestora, dotările, starea lor și fondurile de care au beneficiat (pentru reabilitări, dotări etc.), în vederea scrierii propunerilor de proiecte pentru educație timpurie (Proiectul de Reformă pentru Educație Timpurie – finanțare BDCE și Proiectul de Educație Timpurie Incluzivă – finanțare BM).

(2006-2007) - Demersuri pentru contractarea celor două proiecte pentru educație timpurie (PRET și PETI) și lansarea inițiativei de elaborare a Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani (cu sprijinul UNICEF și al d-lui prof.Mircea Miclea)

1

Page 2: Educatia Timpurie in Romania

validarea de conținut a Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani (care sunt domeniile de dezvoltare relevante pentru copiii din țara noastră, perioadele de vârstă care ne interesează și profilul copilului la ieșirea din preșcolaritate).

III. (2007-2009) – Lansarea celor două proiecte pentru educație timpurie și validarea de vărstă a Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani

contractarea, în cadrul Proiectului de Educație Timpurie Incluzivă (PETI), a experților pt. elaborarea Curriculumului pentru educație timpurie (0-6/7 ani) și a ghidurilor pentru aplicarea acestuia pe segmente de vârstă (0-3 și 3-6/7 ani);

elaborarea, în cadrul PETI, a Curriculumului pentru educație timpurie (0-6/7 ani) și a ghidurilor pentru aplicarea acestuia pe segmente de vârstă (0-3 și 3-6/7 ani), editarea și distribuirea acestora;

promovarea prin OM 5233/01.09.2008 a Curriculumului pentru educație timpurie (partea pentru înv.preșcolar, 3-6/7 ani) și postarea pe site-ul MECTS a Materialului de sprijin pentru persoanele care interacționează cu copilul în perioada 0-3 ani (parte a curriculumului pentru 0-3 ani);

contractarea, în cadrul Proiectului de Reformă a Educației Timpurii (PRET), a asistenței tehnice pentru demararea programului de mentorat în grădinițe și derularea acestuia;

validarea de vârstă a Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani (26 de operatori de teren au aplicat un set de repere selectate, pe grupe de vârstă, în grădinițe din mediul rural și din mediul urban, din 14 județe și au aplicat chestionare părinților și cadrelor didactice; informațiile au fost utilizate pentru revizuirea și reformularea reperelor elaborate în 2007 și validate de conținut la acea vreme);

contractarea, în cadrul Proiectului de Educație Timpurie Incluzivă (PETI), a asistenței tehnice și, implicit, a experților CRED, în vederea derulării activităților în cadrul Centrelor de Resurse pentru Educație și Dezvoltare (CRED);

inițierea demersurilor pentru elaborarea unor documente conexe, care să sprijine procesul de implementare a conceptului de educație timpurie în România, pornind de la Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani și de la Strategia privind educația timpurie (standarde profesionale, standarde pentru materiale educaționale, strategia privind abilitățile parentale etc.).

2

Page 3: Educatia Timpurie in Romania

IV. (2009-2010) – Continuarea derulării activităților în cadrul celor două proiecte pentru educație timpurie (PRET și PETI) și promovarea unor documente conexe, care să sprijine procesul de implementare a conceptului de educație timpurie în România

înființarea, cu sprijinul autorităților locale, și dotarea Centrelor de Reusurse pentru Educație și Dezvoltare (CRED);

promovarea prin OM nr. 3851/17.05.2010 a Reperelor Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naștere la 7 ani;

promovarea prin OM nr. 3850/17.05.2010 a Standardelor privind materialele de predare-învățare în educația timpurie și a Normativului de dotare minimală pentru serviciile de educație timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani;

definitivarea termenilor de referinţă și lansarea licitaţiei pentru dotarea Centrelor de resurse pentru părinţi în 10 comunităţi dezavantajate din mediul rural (iunie 2010, în cadrul PETI);

revizuirea și postarea pe site-ul MECTS a Strategiei privind educația timpurie și a Strategiei Integrate privind abilitățile parentale (dezbatere publică, aprilie 2010);

lansarea licitației, contractarea și distribuirea unui set de materialele didactice în toate unitățile de învățământ preșcolar (dec.2010);

a fost elaborat Instrumentul de Evaluare a Dezvoltării Copilului la finalul grădiniţei (IEDC);

a fost definitivat IEDC şi ghidul de utilizare al acestuia, a fost stabilit numărul de grădiniţe şi domeniile de dezvoltare alocate/judeţ pentru pilotarea și a fost pilotat IEDC în anul 2011.

3

Page 4: Educatia Timpurie in Romania

ANEXĂ

Scopul principal al elaborării RFIDT este acela de a oferi un cadru comun de referinţă în abordarea integrată a copilului prin toate serviciile de sănătate, îngrijire, protecţie şi educaţie care îl deservesc. RFIDT reflectă o anumită perspectivă asupra copilului şi asupra dezvoltării lui, care, prin adoptarea ei de către toţi cei implicaţi, va permite îmbunătăţirea serviciilor destinate copiilor în perioada timpurie şi monitorizarea sistematică a progreselor realizate.

RFIDT reprezintă punctul de plecare în elaborarea unui întreg sistem de standarde privind resursele umane, serviciile oferite şi politicile publice privind educaţia, îngrijirea şi protecţia copilului de la naştere la 7 ani. Contribuind la elaborarea unui întreg set de standarde, RFIDT au multiple utilizări:

- îmbunătăţirea procesului educaţional din creşe şi grădiniţe- îmbunătăţirea curriculum-ului destinat educaţiei copilului de la 1 la 7 ani;- îmbunătăţirea pregătirii cadrelor didactice;- dezvoltarea şi îmbunătăţirea programelor de educaţie destinate părinţilor;- evaluarea şi îmbunătăţirea programelor educaţionale oferite de creşe şi grădiniţe;- monitorizarea progresului la nivel de sistem educaţional destinat copiilor de la 1 la 7 ani;- îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere publică asupra importanţei şi valorii perioadei

copilăriei timpurii.- crearea unui continuum al învăţării care leagă dezvoltarea şi îngrijirea timpurie de

succesul de mai târziu din şcoală şi din viaţă, prin alinierea acestor repere cu cerinţele pentru etapele următoare de dezvoltare ale copilului.

4

Page 5: Educatia Timpurie in Romania

5