Test nr.1Subiectul 1 : Noţiunea şi caracterizarea generală a dreptului comerţului internaţional. 1.1.Definiţi noţiunea de drept al comerţului internaţional ca ramură de drept. In doctrina juridical conceptual de drept al CI a primit mai multe definitii. Intro prima conceptie DCI este constituit din ansamblu normelor care reglementeaza raporturi patrimoniale cu character de comercialitate si internationalitate incheiate intre pers f si j care intrunesc calitatea de subiect de drept pentru operatiunea de export-import inclusive intre asemenea personae si stat si raporturi in care persoanele se afla pe pozitie de egalitate juridica. Altii autoru definesc DCI ca fiind un ansamblu de norme conflictuale norme de drept civil de drept commercial si norme de drept material uniform iar in anumite limite si norme de drept international public prin care se reglementeaya raporturi de comenrt international si de cooperare economica.1.2. Formulaţi şi caracterizaţi criteriile de definire a caracterului internaţional al raporturilor juridice ce constituie obiectul dreptului comerţului internaţional. Din definitie DCI=>ca acesta are ca obiect comertul international in sens larg adica raporturile de comert int-l si de cooperare economica si tehnico stiintifica internationala.Toate raporturile juridice patrimoniale care se formeaza in sfera relatiilor comerciale internationale sunt obiect al dreptului comertului intern,dar numai acelea,care se caracterizeaza prin 2 atribute coexistente si anume:comercialitatea si internationalitatea.Calificativul international al raporturilor juridice este de mntionat faptul ca acesta fiind prezent intr-un raport juridic intern,ii atribuie celui din urma caracter international,transformindul intrun raport cu element de extranietate.Deci caracterul international al raporturilor de DCI este determinat de prezenta in cadrul acestor raporturi a unuia sau ale mai multor elemente de extranietate.1.3. Argumentaţi conceptul privind caracterul pluridisciplinar al dreptului comerţului internaţional. Reieşind din considerentul că dreptul comerţului internaţional este o materie pluridisciplinară foarte complexă, este de menţionat faptul că investigaţiile ştiinţifice în ceea ce priveşte determinarea obiectului acestuia se confruntă pînă în prezent cu un şir de probleme. Această stare de lucruri, de fapt, este ceva firesc, fiindcă ne aflăm în prezenţa unui proces de dezvoltare şi diversificare continuă a relaţiilor de colaborare şi cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională, fapt ce condiţionează apariţia unor categorii de relaţi i noi, necunoscute pînă în prezent, care necesită o apreciere juridică justă. Este necesar de menţionat că naşterea, derularea, modificarea ŞI stingerea raporturilor juridice cornerciale internaţionale se înfăptuieşte cu ajutorul unui complex de instrumente juridice, care la fel se găsesc într-un proces continuu de dezvoltare, diversificare şi perfecţionare. Chiar şi elementele extracontractuale, cum ar fi: îmbogăţirea fără just temei, plata nedatorată, răspunderea extracontractuală ş.a., în prezent, dacă sunt tangente unor fapte de comerţ internaţional, completează obiectul dreptului comerţului internaţional.

Subiectul II: Contractul comercial de vânzare - cumpărare internaţională. 2.1. Definiti bursa de mărfuri .şi evidentiati caracteristicile esentiale ale acesteia. Bursele de marfuri-reprezinta forma organizatorico-juridica acarora de cele mai multe ori este Societatea pe actiuni,fara scop de profit unde de asemenea cu ajutorul intermediarilor se negociaza in cadrul sesiunilor anumite bunuri.bursele de marfuri –specializate pe marfuri individuale pe grupe de marfuri din aceeasi categorie economica sau pe marfuri generale. Bursa de mărfuri, numită uneori bursă de comerţ, este o piaţă organizată şi specializată, la care se negociază şi se încheie tranzacţii de mărfuri fungibile, standardizate. şi depozitabile. Bursa de mărfuri îşi desfăşoară activitatea în clădi'l special amenajate, sub supravegherea şi controlul guvernamental. Caracteristicile esenţiale ale bursei de mărfuri sunt următoarele:a) marfa care se negociază la bursă trebuie să fie fungibilă si standardizată; b) bursa de mărfuri este o piaţă caracteristică la care se formeaz. preţurile interne şi internaţionale de referinţă. Acestea influenţeazi formarea preţurilor tuturor mărfurilor similare;

c) înscrisul contractual este un document tipizat, uşor c1(' completat de personalul operaţional al bursei; d) comerţul la bursele de mărfuri se caracterizează printr-o bun. informare a oamenilor de afaceri şi prin repartizarea echilibrată a riscurilor; e) la bursele de mărfuri vânzătorul prezintă numai documentele care atestă dreptul de proprietate asupra mărfurilor oferite spre vânzare. Nu este necesar ca marfa să fie văzută de cumpărător, deoarece aceasta este standardizată; f) unitatea de măsură la bursă este lotul sau contractul de bursl1 a cărui mărime este în funcţie de natura mărfii şi este fixată Îu regulamentul de funcţionare şi de statut. De exemplu, un contract poate fi egal cu 50 tone de cafea, 30 tone de cacao, 100 tone grâu, 50.000 livre bumbac etc. g) unele burse dispun de depozite proprii de mărfuri; h) realizarea contractelor se face prin Casa de Compensaţie (Clearing House) sau prin bănci comerciale.

2.2. Caracterizaţi .INCOTERMS 2000. Menţionaţi expres raporturile reglementate de INCOTERMS 2000. Contr comerc de vinzare international trebuie sa cuprinda intro formulare cit mai precisa si clara dr si oblig partilor. Aceasta se poate realiza fie prin negicierea directa de catre parti a tuturor clauzelor contr –operatie complicate, fie prin indicarea in cuprinsul contract printro clauza expresa a unor uzante uniforme si codificate sub denumirea de INCOTERMS. Avind la baza princ autonomieie de vointa regulile INCOTERMS se prezinta sub forma unui catalog in care sunt mentionate pentru fiecare tip de vinzare mai intii oblig vinzatorului apoi a cumparatorului. Deasemenea partile pot sa aduca modificari sau completari cuntinutului terminului pe care lau indicat. INCOTERMS 2000 reglementeaza doar raporturile intre vinz sic ump astfel acestea privesc in principal aspectele legate de livrarea marfurilor, transferul risculor de la vinz la cump, repartizarea cheltuielilor intre partenerii conctractului, indeplinirea formalitatilor pentru export-import.

2.3. Analizaţi pteveclerile Convenţiei de la Viena asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri din 11 aprilie 1980 şi Codului civil al Republicii Moldova referitoare la obligaţiile părţilor contractante.

ARTICOLUL 34 Daca vanzatorul este tinut sa remita documentele care se refera la marfuri, el trebuie sa execute aceasta obligatie la momentul, in locul si in forma prevazute de contract. In caz de remitere anticipata, vanzatorul pastreaza, pana la momentul prevazut pentru remitere, dreptul de a remedia orice defect de conformitate a documentelor, cu conditia ca exercitiul acestui drept sa nu cauzeze cumparatorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile. Totusi, cumparatorul pastreaza dreptul de a cere daune-interese in conformitate cu prezenta conventie

ARTICOLUL 31Daca vanzatorul nu este tinut sa predea marfurile intr-un loc special, obligatia sa de predare consta:

a) cand contractul de vanzare implica transportul marfurilor—in remi-terea marfurilor primului transportator pentru a le transmite cumparatorului;

b)cand, in cazurile nevizate de precedentul alineat, contractul se refera la un bun individual determinat sau la un bun determinat prin caractere generice care trebuie prelevat dintr-o masa determinata sau care trebuie fabricat ori produs si cand, in momentul incheierii contractului, partile stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau fabricate ori produse intr-un loc special — in punerea marfurilor la dispozitia cumparatorului in acel loc;

c) in celelalte cazuri—in punerea marfurilor la dispozitia cumparatorului in locul in care vanzatorul avea sediul sau la momentul incheierii contrac-tului.

ARTICOLUL 32 1. Daca in conformitate cu contractul sau prezenta conventie, vanzatorul remite marfurile unui transportator $i daca marfurile nu sunt clar identificate potrivit contractului, prin aplicarea unui semn distinctiv pe marfuri, prin documentele de transport sau prin orice alte mijloace, vanzatorul trebuie sa trimita cumparatorului un aviz de expeditie care specifica marfurile.

2. Daca vanzatorul este tinut sa ia masuri pentru transportul marfurilor, el trebuie sa incheie contractele necesare pentru ca transportul sa fie efectuat pana la locul prevazut, cu mijloacele de transport adecvate imprejurarilor si in conditiile obisnuite pentru un astfel de transport.

3. Daci vanzatorul nu este tinut sa subscrie el insusi o asigurare pe timpul transportului, el trebuie sa efectuieze cumparatorului, la cererea acestuia, toate informatiile de care dispune §i care-i sunt necesare incheierii acestei asigurari.ARTICOLUL 33 Vanzatorul trebuie sa predea marfurile:

a) daca o data este fixata prin contract sau determinabila prin referire la contract, la aceasta data;

b) daca o perioada de timp este fixata prin contract sau determinabila prin referire la contract, in orice moment in cursul acestei perioade, in afara de cazul in care din imprejurari nu rezulta ca alegerea datei revine cumparatorului, sau

c) in toate celelalte cazuri, intr-un termen rezonabil calculat de la incheierea contractului.

ARTICOLUL 30 Vanzatorul se obliga, in conditiile prevazute de contract §i de prezente conventie, sa predea marfurile, sa transfere proprietatea acestora si, daca este cazul, sa remita documentele referitoare la marfa.

ARTICOLUL 53 Cumparatorul se obliga , in conditiile prevazute de contract §i de prezenta conventie, sa plateasca pretul si sa preia marfurile predate.

ARTICOLUL 54 Obligatia cumparatorului de a plati pretul o cuprinde pe aceea de a lua masurile si de a indeplini formalitatile destinate si permita plata pretului, care sunt prevazute de contract sau de legi si reglamentari.

ARTICOLUL 55 Daca vanzarea este valabil incheiata fara ca pretul marfurilor vandute sa fi fost determinat in contract, in mod expres sau implicit, sau printr-o dispozitie care permite sa fie determinat, partile sunt reputate, in lipsa unor indicatii contrare, ca s-au referit in mod tacit la pretul practicat in mod obisnuit in momentul incheierii contractului, in ramura comerciala respec-tiva, pentru aceleasi marfuri vandute in imprejurari comparabile.ARTICOLUL 56 Daca pretul este stabilit in raport de greutatea marfurilor, greutatea net; este cea care, in caz de indoiala, determina acest pret-

ARTICOLUL 57 1. In cazul in care cumparatorul nu este tinut sa plateasca pretul intr-ur alt loc deosebit, el trebuie platit vanzatorului:

a) Ia sediul acestuia, saub)dacS plata trebuie facuta contra remiterii marfurilor sau documentelor, la locul acestei

remiteri.2. vanzatorul trebuie sa suporte orice sporire a cheltuielilor accesorii platii care rezulta din

schimbarea domiciliului s3u dupa incheierea contrac-tului.

ARTICOLUL 58 1. in cazul in care cumparatorul nu este tinut sS plateasca pretul intr-un alt moment determinat, trebuie sa-l plateasca in momentul in care, in conformitate cu contractul si prezenta conventie, vanzatorul pune la dispozitia sa, fie marfurile, fie documentele reprezentative ale marfurilor, vanzatorul poate face din plata o conditie a remiterii marfurilor sau a documentelor.

2. fn cazul in care contractul implica transportul marfurilor, vanzatorul poate face expedierea sub conditia ca acestea sau documentele lor reprezen-tative sa nu fie remise cumparatorului decat

contra platii pretului.3. Cumparatorul nu este tinut de plata pretului inainte de a fi avut posibilitatea s& examineze

marfurile, in afara de cazul in care modalitatile de predare sau de plata pe care le-au convenit partile nu-i lasa aceasta posibilitate.

ARTICOLUL 59 Cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la data stabilita prin contract sau care rezulta din contract si din prezenta conventie, fara a fi necesara nici o cerere sau alta formalitate din partea vanzatorului.

Subiectul III:Contractul International de engineering

3.1. Definiţi contractul internaţional de engineering.Prin engineering se înţelege contractul în baza căruia un furnizor se obligă să vîndă servicii privind conducerea lucrărilor de construcţii - montaj a instalaţiilor industriale sau a altor lucrări de investiţii, precum şi acordarea de consultaţii inginereşti, elaborarea proiectelor, efectuarea studiilor necesare, acordarea de asistenţă tehnică, prestarea serviciilor de ordin intelectual transmiterea de idei unei alte părţi, beneficiar, contra unui preţ.3.2. Clasificaţi şi caracterizaţi operaţiunile de engineering. Serviciile care pot constitui obiect al contractului de engineering sunt foarte vaste şi complexe. Realizarea întregii operaţiuni de engineering poate îmbracă diferite forme juridice, pot fi prevăzute în mai multe documente, unele din care ar putea chiar să nu conţină denumirea de engineering. Această operaţiune se realizează prin următoarele: a) contract unic; b) contracte separate; c) contracte combinate. În cazul unui contract unic, furnizorul va acorda întreaga gamă de servicii atît cele de consultanţă cît de numeroase n-ar fi, cît şi cele de efectuare a lucrărilor în baza unui singur contract. Această metodă este favorabilă pentru beneficiar deoarece, îşi poate asigura riscurile sale prin indicarea În contract a caracteristici lor care trebuie să corespundă rezultatului final al lucrărilor. În acest caz beneficiarul nu investeşte nimic întru obţinerea rezultatului final, dacă contractul nu prevede altceva, avînd obligaţia de a primi rezultatul lucrărilor, a verifica corespunderea calitativă şi a achita preţul. În cazul contractelor separate, furnizorul şi beneficiarul îşi stabilesc drepturile şi obligaţiile sale privind un serviciu individualizat în contracte separate. Aceasta poate presupune şi faptul că beneficiarul contractează mai mulţi furnizori, fiecare fiind responsabil de prestarea serviciilor sale. Aceasta devine necesar în cazurile unor instalaţii complexe pentru punerea în funcţiune a cărora sunt necesare cunoştinţe în multe domenii şi deci, aportul întreprinderilor inginereşti din mai multe ramuri. Dar asemenea metodă poate fi folosită de beneficiar şi în scopul micşorării cheltuielilor sale. Oricum, această metodă supune beneficiarul la riscuri suplimentare, mai ales în cazul, cînd fiecare din serviciile prestate sunt dependente de calitate serviciilor precedente. Contractele combinate presupun încheierea mai multor contracte între aceleaşi întreprinderii, fiecare din care va avea ca obiect prestarea unui serviciu separat. Engineering-ul, indiferent de numărul de contracte prin care se realizează, poate conţine elementele a mai multor contracte comerciale cum ar fi vînzarea-cumpărarea, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, acordarea licenţelor. Vînzarea-cumpărarea se manifestă prin obligaţia furnizorului de a pune la dispoziţia beneficiarului instalaţii de diferită complexitate, instalaţii de care beneficiarul nu dispunea la momentul încheierii contractului. Executarea lucrărilor apare în cazul cînd furnizorul este obligat să efectueze cu forţele proprii anumite lucrări în scopul punerii în funcţiune a instalaţiei (de exemplu instalarea utilaj ului, efectuarea lucrărilor de construcţie etc.). Prestarea serviciilor, practic, există în fiecare tranzacţie de engineering, deoarece prevede acordarea de consultaţii, elaborarea de documentaţie tehnică şi de altă natură etc. Acordarea licenţelor sau franchising, se manifestă în cazurile cînd furnizorul este

posesorul unei licenţe în domeniul producţiei, comerţului sau prestării serviciilor şi odată cu instalaţia, va acorda beneficiarului şi dreptul de a exploata instalaţia conform licenţei. 3.3. Propuneţi clauzele care trebuie inserate în contractul internaţional de engineering.

Test nr. 2 Subiectul 1: Subiecţii dreptului comerţului internaţional. 1.1. Expuneţi notiunea de subiecţi ai dreptului comerţului internaţional. Participantii la raporturile de comert exterior!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

1.2. Clasificaţi subiecţii dreptului comerţului internaţional. Unul din criteriile de bază, folosit la clasificarea subiectelor dreptului comerţului internaţional ar fi ordinea juridică de apartenenţă a lor. În funcţie de acest criteriu, participanţii la raporturile de drept al comerţului internaţional se împart în: - subiecte de drept ce aparţin ordinii juridice naţionale; - subiecte de drept ce aparţin ordinii juridice internaţionale; - societăţi transnaţionale. Un alt criteriu de clasificare al subiectelor dreptului comerţului internaţional ar fi cel al activităţii. Prin prisma acestui criteriu deosebim: - subiecte specializaţi în producerea de mărfuri; - subiecte specializaţi în prestarea serviciilor; - subiecte ce înfăptuiesc o activitate mixtă. În funcţie de întinderea răspunderii pentru obligaţiile întreprinderii sale sau conform criteriului formei organizatorico-juridice, distingem: - comercianţi - persoane fizice; - societăţi comerciale. 1.3. Sunt oare societăţile transnaţionale subiecţi ai ordinii juridice naţionale sau ai ordinii juridice internaţionale? Argumentaţi răspunsul.

Оn doctrina juridică societăţile transnaţionale sau multinaţionale au fost definite ca societăţi comerciale, care chiar de la constituirea lor se fundează pe elemente fără caracter naţional, cum sunt: capitalul ce provine de la asociaţi din diferite ţări, stabilirea uneori a mai multor sedii principale în ţări diferite etc. şi care sunt lipsite de o legătură juridică cu un anumit stat, astfel că în privinţa lor nu primeşte vocaţie nici una din legile naţionale, iar litigiile izvorâte din interpretarea şi aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase (total sau parţial) din competenţa instanţelor naţionale, pentru a fi date spre soluţionare unor instanţe speciale.

Subiectul II: Contractul comercial de vвnzare - cumpărare internaţională.

2.1. Expuneţi noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de vânzare - cumpărare internaţională.

Contractul comercial de vânzare-cumpărare internaţională este un contract în baza căruia vânzătorul se obligă să predea mărfurile, să transfere proprietatea acestora şi, dacă este cazul, să remită documentele referitoare la marfă cumpărătorului, iar acesta din urmă se obligă să plătească preţul şi să preia mărfurile predate. Părţile contractante trebuie să aibă sediul în state diferite. Contractului de vânzare internaţională îi sunt specifice caracterul comercial şi caracterul internaţional.Contractul de vвnzare-cumpărare internaţională are următoarele caractere juridice:

- este·un contract sinalagmatic, deoarece dă naştere la obligaţii atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător, reprezentarea intelectuală a uneia din părţi constituind cauza obligaţiilor celeilalte părţi;

- este un contract cu titlu oneros, fiecare din părţi urmărind la încheierea lui un avantaj patrimonial: vânzătorul - obţinerea preţUlui, iar cumpărătorul - transmiterea proprietăţii şi livrarea mărfii;

- este un contract consensual, deoarece poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor;

- este un contract comutativ, deoarece existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute chiar din momentul încheierii contractului;

- este un contract translativ de proprietate, vânzătorul fiind obligat să transmită cumpărătorului dreptul de proprietate.

2.2. Caracterizaţi modalităţile de stabilire a daunelor - interese în cazul rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare internaţională.

Conventia de la Vienastabileste mijloacele de care dispune fiecare din parti in cazul incalcarii obligatiunilor sale de catre cealalta perte.Cumparatorul dispune de mijloace diverse printre care si acea sa ceara achitarea de catre vinzator a daunelor-interese pentru intirzierea executarii (–Ex cu marfa corabia tir);Vinzatorul dispune de de mijloace sa-i acorde un termen suplimentar cumparatorului pt indeplinirea obligatiunilor salle.In acest caz vinzatorul isi pastreaza dreptul de a cere daune-interese.

2.3. Analizaţi prevederile Convenţiei de la Viena asupra contractelor de vânzare internaţionaiă ele mărfuri din Il aprilie 1980 şi Codului civil al Republicii Moldova referitoare la obligaţiile vânzătorului.

Testu nr 1 intyreb 3!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Subiectul III : Arbitrojul comercial internaţional. 3.1. Definiţi noţiunea convenţiei de arbitraj. Conventia de arbitraj este un acord intre partile contractului de comert international de a supune litigiile aparute intre ele in legatura cu executarea contractului spre solutionarea unui tribunal arbitral. Convenţia de arbitraj exprimă voinţa părţilor de a se adresa arbitrajului pentru soluţionarea litigiului lor.3.2. Caracterizaţi particularităţile condiţiilor de validitate a convenţiei de arbitraj. Desfăşurarea arbitrajului va avea loc, după caz, În conformitate cu rt;gulile legii procedurale aplicabile, dispoziţiile regulamentului de arbitraj S,lU prevederile convenţiei de arbitraj. Acestor reguli pot să se adauge u/.anţele comerciale internaţionale,

Procedura arbitrală se declanşează prin introducerea unei cereri de orbitrare. Această cerere trebuie făcută În scris şi va cuprinde următoarele L'lemente: - denumirea şi sediul părţilor, precum şi a persoanelor ce se angajează să rt;prezinte părţile În litigiu, anexîndu-se dovada calităţii acestora; - obiectul şi valoarea cererii; - indicarea temeiului juridic al competenţei instanţei de arbitraj (de ex.: t;opia convenţiei de arbitraj); - motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se Întemeiază cererea; - numele arbitrilar (arbitrului unic); - semnătura reclamantului. 3.3. Formulaţi o clauză compromisorie privind soluţionarea litigiilor prin arbitraj ad-hoc. Clauza compromisorie. Clauza compromisorie este acordul părţilor unui contract de a supune litigiile lor arbitrajului. Se numeşte clauză compromisorie sau clauză de arbitraj, deoarece ea se exprimă sub forma unei stipulaţii sau clauze care este ins erată Într-un contract principal şi se referă la litigiile ce vor apărea cu privire la acel contract. Dar această clauză poate fi exprimată şi printr-un înscris separat de contract privind, însă, tot eventualele litigii dintre părţi.

Clauza compromisorie este un acord anterior oricărui litigiu dintre părţi, spre deosebire de compromis, care este tot o convenţie de arbitraj, dar referitoare la litigii deja existente între părţi. Clauza compromisorie îndeplineşte următoarele funcţii:

a) Produce efecte obligatorii pentru părţi în sensul că din momentul semnării contractului care conţine o asemenea clauză, ele sunt obligate să respecte sentinţa ce va fi emisă de către organul de jurisdicţie desemnat.

b) Înlătură competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare în problema soluţionării litigiului cel pUţin până la pronunţarea sentinţei arbitrale. c) Conferă arbitrilor puteri cu privire la soluţionarea litigiului dintre părţile contractante.

d) Permite organizarea unei proceduri care să conducă, în condiţii de eficienţă optimă, la pronunţarea unei sentinţe susceptibile de executare forţată.

De regulă, clauza compromisorie are caracter de act preparatoriu, dar nimic nu se opune ca părţile să precizeze în cuprinsul său şi numele arbitrilor.

Test nr. 3 Subiectul 1: Subiectele ce apartin ordinii juridice internaţionale - participante la raporturile de comerţ internaţional. 1.1. Expuneţi noţiunea de subiecte ce aparţin ordinii juridice internaţionale.

1.2. Numiţi şi caracterizaţi subiectele de drept internaţional, participante la raporturile juridice de comerţ internaţional. Subiecţii raporturilor juridice de comerţ internaţional pot fi clasificaţi în funcţie de ordinea juridică de apartenenţă în două grupe distincte, şi anume: - subiecţi de drept ce aparţin ordinii juridice naţionale a diverselor state şi - subiecţi de drept ce aparţin ordinii juridice internaţionale. Din prima grupă fac parte agenţi economici şi uniunile economice internaţionale fără caracter guvernamental. Cei care alcătuiesc a doua grupă sunt statele şi organizaţiile internaţionale. O a treia categorie de subiecţi de drept, care prin statutul lor juridic ocupă un loc aparte între participanţii la raporturile de comerţ internaţional, sunt societăţile transnaţionale sau multinaţionale.Subiecţii de drept internaţional. Subiecţii de drept internaţional pot fi clasificaţi în două subgrupe, şi anume: Statele şi Organizaţiile internaţionale de stat cu caracter interguvernamental. Uneori statul participă la raporturile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. În cadrul acestor raporturi statul apare în dubla sa calitate de titular de suveranitate şi de subiect de drept civil. Statul nu are calitatea de comerciant şi nici nu-şi revendică o atare calitate, deoarece având capacitate juridică, el poate să se implice în orice operaţiuni economice cu străinătatea. Statul este o persoană juridică. Raporturile de comerţ internaţional sunt compatibile cu participarea statului ca titular de drepturi şi obligaţii. Cu toate acestea Republica Moldova participă numai rareori în nume propriu la raporturile juridice internaţionale. Atunci când o face acţionează prin intermediul Ministerului Finanţelor. Personalitatea juridică a statului nu este supusă regulilor privind dobândirea sau pierderea ei, stabilite de dreptul comun cu referire Ia celelalte persoane juridice. Deoarece personalitatea juridică a statului are caracter complex, raporturile juridice internaţionale în care se implică statul SUnt diferite ca natură: atunci când statul stabileşte asemenea raporturi în calitate de titular de suveranitate, acestea sunt de drept internaţional public. Raporturile la care statul participă în calitate de titular al propriului patrimoniu şi în exercitarea gestiunii acestui patrimoniu, sunt de drept al comerţului internaţional. Organizaţiile interguvernamentale. Organizaţiile interguvernamentale sunt create prin acordul de voinţă al statelor interesate. Organizaţiile interguvernamentale sunt subiecţi de drept derivaţi ai ordinii juridice internaţionale. Chiar de la constituire ele au un statut juridic propriu, care le stabileşte competenţa şi genurile de activitate ce urmează să le desfăşoare pentru atingerea scopurilor propuse de către statele fondatoare ale acestora. Organizaţiile interguvernamentale sunt entităţi internaţionale lipsite de suveranitate, de teritoriu propriu şi de o populaţie asupra căreia să se exercite atribuţii de putere.1.3. Stabiliţi deosebirile între statutul juridic al subiectelor ce aparţin ordinii juridice internaţionale si statutul subiectelor ce aparţin ordinii juridice naţionale.

Punctul 2+ Participanţii cel mai des întâlniţi la raporturile juridice de comerţ internaţional sunt subiecţi de drept naţional - persoane fizice şi persoane juridice. După cum s-a remarcat în doctrină,41 "subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate".Pentru desemnarea calităţii de comerciant legislaţia Republicii Moldova utilizează noţiune a de antreprenor.Conform prevederilor Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenori pot fi: cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, fie indi-vidual, fie în comun, orice persoană juridică, iar Statul şi autorităţile administraţiei publice locale sunt consideraţi antreprenori speciali. În concepţia legislatorului forma organizatorico-juridică a activităţii ele antreprenoriat este "întreprinderea". 43 Utilizarea acestei noţiuni în contextul menţionat a fost criticată în literatura de specialitate.În Republica Moldova activitatea de antreprenor poate fi practi- cată sub una din următoarele forme juridice -întreprindere individuală;-societate în nume colectiv;-societate în comandită;-societate pe acţiuni;-societate cu răspundere limitată;-cooperativa de producţie;-întreprindere de arendă;- întreprindere de stat şi întreprindere municipală.Oricare ar fi statutul juridic al comercianţilor în diferite sisteme de drept există, totuşi, trăsături comune ce caracterizează profesia de comerciant şi anume:1. Exercită acte de comerţ obiective prin natura lor sau prin forma lor.2. Execută acte de comerţ în mod sistematic, permanent, cu titlu de profesiune obişnuită. 3. Acţionează în numele şi pe contul său, ceea ce înseamnă o independenţă corespunzătoare şi asumarea unui risc.

Subiectul II: Contractul comercial internaţional.

2.1. Expuneţi noţiunea şi caracterele juridice ale contractelor comerciale internaţionale. Contractul comercial international este acordul de vointa realizat intre 2 sau mai multi subiecti ai dr comertului international din state diferite in scopul de a crea,modifica sau stinge raporturile juridice de comert international. contractele comerciale internaţionale: a) Sunt contracte cu titlu oneros. Toate contractele comerciale internaţionale urmăresc ca finalitate obţinerea unui profit. Părţile la încheierea unui contract comercial internaţional urmăresc scopul obţinerii unui profit.Sunt contracte sinalagmatice perfecte. Contractul sinalagmatic, sau bilateral, crează obligaţii reciproce, fiecare parte având şi drepturi şi obligaţii. Sunt contracte comutative, întrucât existenţa şi întinderea prestaţiilor asumate de părţi sunt certe şi determinate (sau deter-minabile) din chiar momentul оncheierii contractului.2.2. Clasificaţi contractele comerciale internaţionale după criteriile specifice comerciale internaţionale. Clasificări mult mai importante ale contractelor comerciale internaţionale sunt date de criteriile specifice acestui domeniu. a) În raport cu, subiecţii de drept care participă la încheierea contractului, se disting: - contracte perfectate între subiecţii de drept aparţinând ordinii juridice naţionale din state diferite. Specific acestor contracte este faptul, că partenerii contractuali au calităţi şi natură juridică similară, precum comercianţi-persoane juridice şi comercianţi-persoane fizice.- contracte perfectate între subiecţi de drept aparţinând ordinii juridice internaţionale şi subiecţi aparţinând ordiniijuridice naţionale din diferite state. Aceste contracte sunt numite "State Contracts", la care una din părţi este un stat, ce acţionează de jure gestionis, iar cealaltă parte este o persoană fizică sau juridică ce aparţine ordinii . juridice interne a unui alt stat. În doctrinajuridică aceste contracte au fost numite semiinternaţionale sau mixte.b) În funcţie de obiect, contractele comerciale internaţionale au fost clasificate în doctrina juridică în cinci grupe şi anume: Contracte translative de drepturi. Contracte pentru prestări de servicii; Contracte de executare de lucrări; Contracte de cooperare economică internaţională; Contracte de apott valutar;c) In funcţie de complexitatea contractelor; distingem: Contracte unitare; Contracte complexe;d) Pe baza dwatei pentru care se încheie, contractele comerciale internaţionale se clasifică în Contracte de scurtă

durată-executarea imediata sau nu depaseste 1an;Contracte de durata medie perioada pina la 5ani;contracte de lunga duratade la 5ani-252.3. Evidenţiaţi particularităţile privind condiţiile de validitate ale contractelor comerciale internaţionale.

Subiectul III: Contractul internaţional de asigurare . 3.1. Expuneţi noţiunea şi caracterele juridice ale contractului internaţional de asigurare. Asigurarea este un acord de vointa(contract intre asigurator si asigurat prin care asiguratorul ofera asiguratului protectia pentru riscurile ce si lea asumat obligindu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor(suma asigurata)in caz de producere a acestor riscuri,in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani numita prima de asigurare(premium)Caracterele:-Caracter consensual-simplu acord de vointa a partilor fara sa fuie nevoie de vreoforma speciala de manifestare a vointei lor.;_caracterul sinalagmatic-obligatiile reciproce,asiguratul sa plateasca prima iar asiguratorul sa ruporte riscul despagubind pe asigurat pt pagubele suportate ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Caracterul de unicitate a contractului de asigurare înseamnii că acesta se menţine unic pentru întreaga sa durată, chiar şi atunci când ar suferi o împărţire pe termene periodice (această divizar interesează numai modul de plată al primei). ) Caracterul de executare succesivă constă în aceea, că executarea nu are loc dintr-o dată, printr-o singură prestaţie, ci asiguratu! este obligat să plătească primele în termenele stabilite, iar asigură-toml să acorde continuu protecţie asiguratului prin asigurarea riscului. Caracterul oneros rezidă în aceea că fiecare parte urmăreşte un anumit avantaj, o contraprestaţie în schimbul aceleia pe care o face ori se ciligă a o face în favoarea celeilalte părţi. Caracterul aleatoriu este specific contractului de asigurare deoarece efectele sale depind de un eveniment incert. Incertitudinea priveşte însăşi producerea evenimentului vizat. Contractul de asigurare este un co.ntract de adeziune. Caracte-ristica unui asemenea conţract o constituie faptul; că clauzele sunt stabilite numai de una din părţi - asigu;ătorul- cealaltă parte având doar facultatea de a le accepta ca atare sau să nu contracteze;3.2. Enumeraţi elementele principale ale contractului internaţional de asigurare.

. Elementele principale ale contractului de asigurare sunt următoarele: - interesul asigurării; - riscul asigurării; - suma asigurată şi - prima de asigurare. Interesul asigurării prezintă particularităţi în raport cu formele concrete ale asigurării: de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă. În asigurarea de bunuri se apelează la două principii care domină aceste asigurări şi anume: a) necesitatea existenţei unui interes patrimonial cu privire la bunul asiguratb) indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi o despăgubire superioară ca nuvel pagubei asigurate. Riscul este elementul esenţial şi caracteristic al contractului de asigurare. Riscul reprezintă însăşi cauza asigurării. Suma asigurată reprezintă suma până la concurenţa căreia asigurătorul răspunde faţă de asigurat, În cazul producerii evenimentului acoperit prin asigurare. Ea serveşte ca bază şi pentru calcularea primei, în principiu prin aplicarea unui anumit procent la suma asigurată. Prima de asigurare constituie obligaţia asiguratului şi reprezintă suma pe care o primeşte asigurătorul în schimbul prestaţiei promise: despăgubirea sau suma asigurată. Prima este, aşadar, preţul pentru ca asigurătorul să ia asupra sa riscul. Există o corelaţie necesară între risc şi prima de asigurare. Aceasta din urmă exprimând, de fapt, valoarea riscului, care se determină pe bază de date statistice. 3.3. Analizaţi drepturile şi obligaţiile părţilor până la ivirea evenimentului asigurat şi după producerea evenimentului asigurat. Drepturile şi obligaţiile părţilor până la ivirea evenimentului asigurat. a) Obligaţiile asiguratului. În această perioadă asiguratul este obligat: _ să plătească primele de asigurare; _ să întreţină bunul asigurat în bune condiţii;să ia măsurile necesare pentru prevenirea pagubelor; să comunice asigurătorului împrejurările care apar în cursul executării contractului şi care modifică avizarea iniţiată a riscului de către asigurat.

b) Drepturile asiguratului. Principalele drepturi ale asiguratului intervin în momentul producerii

cazului asigurat şi pe parcursul executării contractului. Intre acestea menţionăm:dreptul de a modifica contractul, de exemplu posibilitate a de a schimba numele beneficiarului asigurării sau modul de plată pentru prime, când ele se achită în rate;_ dreptul de a оncheia asigurări suplimentare; - dreptul de răscumpărare; dreptul de a obţine împrumuturi asupra poliţelor de asigurare până la 75 % din suma de răscumpărare, calculată în raport de timpul în care s-au plătit primele şi, cel mult până la data cererii împrumutului.Drepturile şi obligaţiile asigurătorului. Pe timpul executării contractului, până la producerea cazului asigurat, asigurătonll are în deosebi drepturi.Astfel, fiecărei obligaţii a asiguratului îi corespunde un drept al asigurătorului:- dreptul de a verifica existenţa bunului asigurat şi a modului în care acesta este întreţinut;- dreptul de a aplica sanCţiuni legale ~ând'asiguratul a încălcat obligaţiile privind întreţinerea, folosirea şi' paza bunurilor asigurate.Obligaţiile asigurătorului:- obligaţia de a elibera, la cererea asiguratului, certificate de confirmare a asigurării, în cazul asigurării de răspundere a cărăuşului faţă de pasageri pentru bagajele şi mărfurile transporta te, precum şi faţă de terţi, cu indicarea sumelor asigurate;- obligaţia de a elibera, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratull-a pierdut pe cel original. Drepturile şi obligaţiile părţilor după producerea evenimentului asigurat. a) Obligaţiile asiguratului constau în:- combaterea calamităţilor pentu limitarea pagubei şi salvarea bunurilor asigurate, păstrarea şi paza bunurilor rămase pentru prevenirea degradărilor ulterioare; - notificarea asigurătorului în termenele prevăzute în condiţiile de asigurare, cu privire la producerea evenimentului asigurat;- participarea la constatarea cazului asigurat produs şi a pagubei rezultate;- furnizarea de date şi acte referitoare la evenimentul asigurat. b) Obligaţiile asigurătorului.Principala obligaţie a asigurătorului constă în achitarea indemnizaţiei către asigurat. Asigurătorul va proceda 'la. constatarea producerii evenimentului asigurat şi la evaluarea pagubelqr; precum şi la stabilirea şi plata indemnizaţiei de asigurare. Pentru onorarea obligaţiilor sale, asigurătorul va stabili cauzele daunelor şi împrejurărilor în care acestea s-au produs, pentru determinarea obligaţiei sale de plată şi a mărimii indemnizaţiei. Pentru aceasta este necesar să se verifice:- dacă asigurarea era în viguare la data producerii riscului;- dacă primele de asigurare au fost plătite şi perioada de timp pentru care au fost achitate;- dacă bunurile în cauză sunt cuprinse în asigurare;- dacă evenimentul producător de daune este datorat unui risc împotriva căruia s-a încheiat asigurarea, adică se stabileşte dacă există un raport de cauzalitate între evenimentul produs şi manifeslarea unui anumit risc. De asemenea, se are în vedere şi acţiune a asiguratului în prevenirea daunelor sau în oprirea extinderii acestora. Evaluarea daunelor se face în funcţie de preţurile de pe piaţă ale unor bunuri asemănătoare, ţinându-se seama de uzura lor (vechime, grad de utilizare şi starea de întreţinere).Despăgubirea este limitată de suma asigurată şi mărimea pagubei, În funcţie de sistemul de acceptare: sistemul acoperirii primului risc, sistemul acoperirii proporţionale, sistemul acoperirii limitate.Sistemul acoperirii primului risc se caracterizează prin aceea, că despăgubirea se stabileşte în limita sumei asigurate şi nu poate depăşi cuantumul pagubei şi nici valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.Sistemul acoperirii proporţionale se practică în situaţiile în care suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului la data producerii evenimentului asigurat.Sistemul acoperirii limitateeste acela, potrivit căruia despăgubirea se plăteşte numai dacă paguba depăşeşte o anumită limită, numită franşiză.

Test nr. 4. Subiectul 1 : Izvoarele dreptului comerţului internaţional. 1.1. Enumeraţi categoriile izvoarelor dreptului comerţului internaţional. Izvoare interne Studierea izvoarelor interne este importanta prin faptul, ca de cele mai multe ori, dupa ce s-a solutionat problema conflictuala §i s-a determinat legea aplicabila {lex causae), aceasta va fi o lege nationala.1. Dreptul comun general constituie izvor de drept al comertului international numai in masura in care legea comerciala pe care el o completeza este ea insa$i un asemenea izvor.2. Legea comerciala nationala. Legile interne constituie un important izvor al dreptului comertului international atata timp cat nu exista inca in aceasta materie undrept uniform care sa excluda conflictele de legi si aplicarea legilor nationale. Iar cu privire la legile nationale este important sa cunoa§tem care dintre ele au un caracter imperativ sj, deci, dispozitiile lor nu pot fi inlaturate de catre partile contractante, si care legi au caracter supletiv, adica se aplica numai in masura in care partile contractante nu au exprimat o vointa contrara.a) izvoare specifice, care contin in marea lor majoritate norme destinate reglementarii raporturilor din comertul international sib) izvoare nespecifice, constituite din actele normative care intereseaza in primul rand alte ramuri de drept, dar care contin si norme de drept ale comertului international.Sistemul germano-elvepano-italian are la baza Codul civil german din 1900, Codul civil elvetian din 1907 si Codul obligatiilor din 1911, Codul civil italian din 1942 si care au influentat substantial codurile unor state, printre care Brazilia, Japonia, Turcia, Grecia s.a.3. Uzantele comerciale. Deoarece exista o vadita tendinta a legii scrise de a-si extinde domeniul de aplicare asupra unui numar tot mai mare de relatii comerciale, ponderea uzantelor si a cutumei in acest domeniu se afla intr-un continuu regres. Totusi, doctrina juridica retine printre izvoarele interne si uzurile sau uzantele.

Uzantele comerciale constituie condensarea si sedimentarea unor clauze convenite candva si acceptate tacit dupa aceea.O definitie a uzantelor partilor si o precizare a rolului lor juridic sunt facute de Codul Comercial Uniform al S.U.A. in art.l-205(l), unde se mentioneaza ca prin "uzanta a partilor (denumita "course of dealing") se intelege o serie de activitati intre parti, anterioare unei tranzactii, care pot fi considerate in mod rezonabil ca stabilind intre ele o baza comuna de interpretare a expresiilor si actelor lor".

— Locale speciale si generale.In functie de intinderea aplicarii lor in spap.u si dupa sfera lor de

cuprindere, uzantele pot fi:

In functie de criteriul ce tine seama deforma juridica a uzantelor,distingem uzante normative si uzante conventionale. Uzantele conventionale nu pot indeplini functia de lex causae (adica de drept aplicabil contractului). Rolul lor se limiteaza la determinarea, precizarea si completarea continutului contractului ori de cate ori au omis sa faca aseasta chiar ele insele, sau facand-o incomplet, au invocat uzantele pentru a corecta insuficienta, imprecizia sau incertitudinea datorate unei atare imprejurari.

iz internationale.

1. Conventia internationala. Conventia internationala constituie principalul izvor international al dreptului comertului international. Conventia internationala este acordul de vointa intre doua sau mai multe state prin care se reglementeaza o anumita sfera de relatii internationale, creand norme, modificand sau abrogand norme existente. In doctrina juridica80 s-a mentionat, ca conventia constituie documentul ce controleaza relatiile intre natiuni.

Conventia internationala constituie izvor al dreptului comertului international numai cand stabileste norme ce reglementeaza relatii din domeniul comertului international §i de cooperare economica §i tehnico — stiintifica internationala.

A. Conform criteriului ce are in vedere numarul statelor semna-tare, deosebim:— conventii bilaterale — conventii multilaterale.

B. Potrivit criteriului ce are in vedere natura normelor instituite prin conventiile internationale, criteriu ce se refera doar la conventiile multilaterale, conventiile se clasifica in:conventii prin care se formuleaza norme de drept material uni-form(Conventia ONU asupra contractelor de vanzare internationala Conventia europeana de arbitraj comercial international

—conventii prin care se instituie norme de drept conflictual uni-form.( Conventia ce reglementeaza unele conflicte de legi in materie de cambie si bilet la ordin (Geneva, 7 iunie 1930).Conventia care reglementeaza unele conflicte in materie de cec (Geneva, 19 martie 1931).

2. Uzante comerciale uniforme internationaleDoctrina juridica82 a definit uzantele comerciale uniforme internationale ca fiind reguli prin folosirea repetata a unor clauze contractuale, in armonie cu obiceiurile practicate in diverse centre comerciale si pe care practica comerciala internationala le-a pus in valoare, operand o anumita standardizare §i unificare a lor, realizata prin diverse metode, precum: adoptarea de conditii uniforme cu caracter general, elaborarea de contracte model cu privire la grupe speciale de marfuri, includerea intr-un anumit contract comercial international a unor conditii generale de livrare.

INCOTERMS —International Rules for the Interpretation of Trade Terms — Reguli Internationale pentru Interpretarea Uzantelor de Comert- Aceste uzante au o larga aplicare in contractele comerciale de vinzare-cumparare in zona europeana.Corespunzator acestor reguli, in SUA §i Canada se aplica uzantele R.A.ET.D. — The Revised American Foreigh Trade Definitions — Definitiile Revizuite de Comert Exterior American.1.2. Caracterizaţi particularităţile uzanţelor comerciale internaţionale ca izvor al dreptului comerţului internaţional.

Uzantele comerciale sunt niste practici reguli utilizate de catre partile contractante.Doctrina distinge mai multe categorii de uzanţe, clasificate în funcţie de mai multe criterii:

1. În funcţie de întinderea aplicării lor în spaţiu şi după sfera lor de cuprindere, uzanţele pot fi: -locale - speciale şi - generale. Uzanţele locale sunt determinate după un criteriu geografic, iar aplicarea lor este limitată la o anumită piaţă comercială, port, localitate sau regiune. Uzanţele specia le cuprind numai o ramură de activitate comercială (de exemplu, uzahţele statomicite în comerţul cu cafea, cele existente în comerţul cu zahăr, cereale, lemn), contractele al căror obiect îl formează o anumită operaţiune comercială (uzanţele în domeniul contractelor de vânzare-cumpărare comercială, de prestări de servicii), sau o profesiune anume, precum cea a agenţilor de bursă etc.Uzanţele generale se aplică la întreg ansamblul de relaţii comerciale. Aşa este, de exemplu, uzanţa potrivit căreia atunci când din contractul comercial lipseşte o stipula ţie privind calitatea mărfii, această calitate se determină la p,arametrii, calităţii locale şi comerciale, în armonie cu uzanţele ce definesc concurenţa loială.

2. Înfuncţi.e de criteriul ce ţine seama de forţa juridică a uzanţelor, distingem uzanţe normative şi uzanţe convenţionale.Uzanţele normative sunt acelea care, trăgându-şi forţa juridică 1.3. Argumentaţi necesitatea armonizării legislaţiei Republicii Moldova privind comerţul internaţional cu reglementările internaţionale în materie.

Posibilitatea ca o lege nationala cu vocatie intrinseca de aplicare raporturilor juridice de comert international sa fie aplicata la un raport stabilit depinde de urmatoarele circumstante:"''

— subiectii raportului juridic respectiv sa nu desemnat ca lexcontractus o alta lege nationala sau o norma juridica de drept mate-rial uniform;

— unul din subiectii acelui raport juridic sa fie resortisant al tarii din ordinea juridica nationala a careia face parte integranta legea respectiva, deoarece orice lege nationala cu vocatie intrinseca de aplicare la raporturile de comert international este predestinat! sa se aplice prioritar (sau chiar prin excelente) la raporturile juridice in care sunt implicati subiecti de drept resortisanti in tara

respectiva sj aplicarea legii nationale vizate sa fie acceptata de ambii subiecti ai raportului juridic de comert international.Conform unor opinii ponderea cea mai mare o are cerinta ca ambii subiecti ai raportului juridic de comert international sa consimta ca o anumita lege nationala cu vocatie intrinseca de aplicare in comertul international sa guverneze acel raport juridic

Subiect II: Efectele contractului de comerţ internaţional. 2.1. Definiţi principiul forţei obligatorii a contractului de comerţ internaţional. Forta obligatorie in raport dintre parti se concretizeaza prin urmatoarele: partile contractante sunt obligate una fata de cealalta sai execute in tocmai prestatiile asumate; nuci una din parti nu poate revoca prin vointa sa unilaterala contr incheiat; executarea obligatilor contr trebuie sa aduca la indeplinirea cu buna credinta; imposibilitatea modificarii pe cale unilaterala de catre una dintre parti a contr commercial; restringerea obligativitatiiinterventia unui caz de forta majora nu are ca urmare emediata incetarea efectelor contr, ci suspendarea temporara a fortei obligatorie a contr; forta oblig poate fi afectata de imprejurari exterioare fointe( intuite peronale,contr mandate, anterpriza); principiul obligativitatii deseori este limitat sau inlaturat de parti prin serarea cuprinsul acestora a unor clause asiguratorii in potriva riscului.2.2. Enumeraţi şi caracterizaţi efectele neexecutării contractului de comerţ internaţional. Efectele neexecutarii1. executarea silita in natura a oblig contr ale convent de la Viena ‘dreptul de a cere executarea oblig contr e pe primu loc in modalitatile presupuse pentru obtinerea executarea ce nu sa efectuat. Privind oblig vizarii de livrare execut in natura presupune 2 posib: repararea lipsei de conformitate cu conditia san nu fie nerezonabila, livrarea marfurilor de inlocuire cind lipsa da conformitate sa fie incalcare esentiala la contr3.Rezilierea – constituie sanctiunea concretizata in disfiintarea cu efecte numai pentru viitor a contract sinalgatice cu executarea succesiva care se aplica in caz de neexecutarea culpabila a oblig de catre una dintre parti. Rezilierea ca si rezolutiunea poate opera fie deplin drept fie in temeiul unui pact compromisoriu2. Rezolutiunea- consta in desfiintarea retroactive a contr com intre cu titlu de sanctiune la cererea parti care sea executat prestatia pe motivul ca cealalta parte nu sia executat culpabil obligatiile. Efectele: se desfiintaza retroactive din momentul inchierii, partile sunt repuse in situatia anterioara, contractantul care sea executat prestatia asumata ori sea declarat gata sa o execute si poate proba aceasta imprejurare este in dreptatit sa pretinda sis a obtina despagubiri de la cealalta parte pentr u acoperirea prejudiciul suportat2.3. Formulaţi o clauză penală.

Subiectul III : Arbitrajul comercial internaţional. 3.1 . Enumeraţi principalele categorii ale arbitrajului comercial internaţional.

14.2.3. Clasificare.Arbitrajul comercial international poate ficlasificat in functie de mai multe criterii. Utilizand aceste criterii,doctrina juridica474 a clasificat arbitrajul dupa cum urmeaza:

a) In functie de competenta materiala a arbitrajului se disting:— arbitraje ce au competenta generala, in materie de comert international. Aceste arbitraje

au o sfera generala de activitate jurisdictionala si sunt competente sa judece orice reclamatie care rezulta din litigiul comercial, indiferent de natura contractului comercial international. Cu titlu de exemplu mentionam: Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris, Asociatia Americana de Arbitraj, Curtea de Arbitraj de la Londra, Institutul Olandez de

Arbitraj etc.475

— arbitraje ce au competenta speciala in domeniul comertului international. Din aceasta categorie fac parte arbitrajele specializate pentru comertul cu anumite produse. Putem mentiona: Camera Arbitrala de bumbac din Le Havre si Tribunalul de Arbitraj al Bursei de Bumbac din Bremen, care sunt specializate in solutionarea litigiilor din domeniul comertului international cu textile; London Corn Trade Association, Asociatia Distribuitorilor de produse alimentare din New York, specializate in litigii din domeniul comertului cu produse agricole alimentare.

b) In functie de competenta teritoriala a instantei de arbitrajse disting:

— arbitraje de tip bilateral, care sunt create prin conventii internationale bilaterale si isi au sediul in fiecare dintre tarile participante. Arbitrajele de tip bilateral sunt competente sa solutio-neze litigiile aparute din raporturile de comert international dintre subiectii de drept ce apartin ordinii juridice nationale a statelor-paiti la acele conventii. Asa sunt, de exemplu: Camera Arbitrala Franco-Germana pentru produsele solului, Canadian-American Com-mercial Arbitration Commission etc.

— arbitraje de tip regional, constituite printr-o conventie multi-laterala perfectata intre statele dintr-o anumita zona geografica si sunt competente sa solutioneze litigii de comert international ce apar intre subiectii de drept care apartin ordinii juridice nationale din statele semnatare ale conventiei. Din aceasta categorie fac parte: Comisia Scandinava de Arbitraj pentru piei, competenta sa solutio-neze litigiile dintre comerciantii din Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca; Comisia Interamericana de Arbitraj Comercial, a carei competenta include pe partenerii comerciali din cadrul Organizatiei Statelor Americane.

— arbitraje cu vocatie universala, a caror competenta teritoriala se extinde la scara planetara. Aceste arbitraje sunt abilitate sa solutioneze litigii dintre subiectii raporturilor de comert international din toate tarile lumii, indiferent de zona geografica in care acestea sunt situate. Mentionam in acest sens Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris.

c) in functie de structura organizatorica, exista:— arbitraje ad-hoc sau ocazionale, care sunt constituite de parti in vederea solutionarii unui

anumit litigiu. Aceste arbitraje au o durata efemera, existenta lor incetand odata cu pronuntarea hotararii sau cu expirarea termenului in care trebuiau sa decida si

— arbitraje institutionalizate, care au caracter permanent, iar existenta lor nu depinde de durata unui litigiu determinat. Ele isi exercita atributiile jurisdictionale neintrerupt si cu caracter de continuitate de cate ori este sesizat. Arbitrajul institutionalizat este organizat sub forma unor centre permanente de arbitraj care functioneaza in cadrul unor organizatii profesionale, sau pe langa o camera de comert nationala ori internationala.

d) in functie de atributiile conferite arbitrilor, exista:— arbitraj de drept strict sau de jure. Acest arbitraj se caracteri-

zeaza prin aceea ca arbitrii statueaza potrivit normelor de dreptincidente in cazul dat in care ei sunt obligati sa le respecte. Arbitrajulde drept strict constituie regula, fiind arbitrajul de drept comun inmateria raporturilor de comert international. Atunci cand partilenu fac nici o mentiune speciala privind arbitrajul, acesta va fi unarbitraj ad-hoc, iar puterile conferite arbitrilor sunt acelea ale unui arbitraj de drept strict si

— arbitraj de echitate (ex aequo et bono sau amiable composi-tion). Acestui arbitraj ii este specific faptul, ca se realizeaza dupaprincipiile de echitate si nu potrivit normelor de drept. Este, deci,un arbitraj de facto, arbitrii neavand obligatia sa aplice normele legalede drept material si nici pe cele de procedura.

Pe plan international au fost elaborate mai multe conventii de arbitraj comercial international. Evidentiem urmatoarele:

— Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International, elaborata de C.E.E./O.N.U. la Geneva in 1961;

— Conventia de la New York din 1958 cu privire la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. Conventiile mentionate au fost ratificate de Republica Moldova.

— Legea-tip a UNCITRAL din 1985 cu privire la Arbitrajul Comercial International;— Regulamentul de Arbitraj al UNCITRAL din 1976.

3.2Comparati diferite conceptii privind natura juridica a arbitrajului comercial international

Conventia de arbitraj.Conventia de arbitraj exprima vointa partilor de a se adresa arbitrajului pentru solutionarea litigiului lor. Conventia de arbitraj se poate prezenta sub doua forme §i anume: clauza compromisorie compromisul.Clauza compromisorie. Clauza compromisorie este acordul partilor unui contract de a supune litigiile lor arbitrajului. Se numeste clauza compromisorie sau clauza de arbitraj, deoarece ea se exprima sub forma unei stipulatii sau clauze care este inserata intr-un contract principal si se refera la litigiile ce vor aparea cu privire la acel contract. Dar aceasta clauza poate fi exprimata §i printr-un inscris separat de contract privind, insa, tot eventualele litigii dintre parti. Clauza compromisorie este un acord anterior oricarui litigiu dintre parti, spre deosebire de compromis, care este tot o conventie de arbitraj, dar referitoare la litigii deja existente intre parti.Compromisul este actul prin care partile unui contract stabilesc ca litigiul evit intre ele san u fie supus jurisdictiei ordinale dar unui arbitraj specificind si conditii in care va statua arbitrajul astfel desemnat.3.3Intocmiti o hotarire arbitral – procedura de arbitrare in litigiile de comert intern se desfosoara in conformitate cu reglementarile de drept comun prevayute in special de codurile de procedura civila sau legile speciale in material arbitrajului asigurinduse partlilor egalitate de tratament respectarea dreptului de aparare si contradictorialitatea dezbaterilor. Codul de procedura civila al RM spre deosebire de legalitatile altor tari nu prevede arbitrajul ca modalitate de solutionare a litihiilor. Procedura arbitrala se incheie prin pronuntarea sentintei. Sentinta arbitrala reflecta rezultatul intregii proceduri arbitrale sinteza intregii activitati desfasoara de catre arbitri si de parti de la primul act savirsit in aceasta directie conventia de arbitraj si pina la ultimul act de procedura sentiinta arbitrala.

Test nr. 5 Subiectul 1: Oferta de a contracta. 1.1. Definiţi oferta de a contracta. Oferta nu este altceva decît propunerea pe care o persoană fizică sau societate comercială o adresează altcuiva În vederea Încheierii unui contract. Din punct de vedere ai dreptului comercial, oferta este o manifestare de voinţă a persoanei care ia iniţiativa Încheierii unui contract sinalagmatic.

1.2. Enumeraţi şi argumentaţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească oferta de a contracta. Pentru a putea fi considerată drept ofertă propunerea de contractare trebuie să Întrunească un cumul de condiţii, după cum urmează:- oferta trebuie să fie adresată unei persoane determinate sau unui cerc determinat de persoane (fizice sau juridice). Dacă propunerea de contractare nu îndeplineşte respectiva condiţie, atunci aceasta nu este ofertă, ci o publicitate comercială;- oferta trebuie să conţină condiţiile de bază ale contractului (obiectul şi cantitatea mărfii, preţul etc.), adică aceasta trebuie să fie precisă şi completă. Respectiva condiţie permite ca contractul spre a cărui perfectare tinde ofertantul să fie încheiat prin simpla acceptare a ofertei;- oferta trebuie să conţină intenţia ofertantului de a intra în raporturi juridice cu destinatarul ofeltei în cazul acceptării ultimei.

1.3. Consideraţi oportună sau inoportună posibilitatea revocării ofertei? Argumentaţi răspunsul. Vorbind despre revocarea ofertei, menţionăm că, în cazul încheierii contractului între persoane prezente, o atare problemă, în principiu, nu se abordează, deoarece, acceptarea se exprimă pe loc. Dacă totuşi ofertantul a a,cordat destinatarului ofertei un termen anumit pentru ca ultimul să se gîndească, oferta se consideră a fi irevocabilă în cadrul acestui termen.Revocarea ofertei impune anumite probleme în cazul contractelor încheiate între absenţi, deoarece o atare modalitate de încheiere a contractelor presupune scurgerea unei anumite perioade de timp între momentul emiterii ofeltei şi cel al ajungerii acceptării la cunoştinţa ofertantului

Subiectul II: Contractul internaţional de transport auto de mărfuri.

2.1. Definiţi contractul internaţional de transport auto de mărfuri. Este un contract incheiat intre expeditor si caraus,prin care carausul se obliga fata de expeditor ca in schimbul unei taxe de tarnsport sa transporte anumite marfuri si sa le elibereze la destinatia stabilita.

2.2. Expuneţi obligaţiile părţilor în contractul internaţional auto de mărfuri În funcţie de tipul transportului, de natura sa (de mărfuri sau pasageri) şi altele. A. Obligaţiunile expeditorului Expeditorul are următoarele obligaţiuni: alegerea mijlocului de transport; predarea mărfii; încărcarea mărfi i; întocmirea documentului de transport; ,e) plata preţului;preîntîmpinarea cărăuşului despre particularităţile mărfii În cazul în care acestea pot cauza careva daune în procesul de transport atît mijlocului de transport şi celorlalte mărfuri transportate, cît şi altor obiecte, precum şi mediului; Însoţirea mărfii pÎna la punctul de destinaţie În cazurile prevăzute de lege ,sau contract;Pentru expeditor, toate aceste obligaţiuni vor deveni obligatorii În cazul în care Între expeditor şi cărăuş s-a Încheiat un contract consensual de transport, încheierea contractului fiind pînă la predarea mărfii. Iar în cazul în care contractul de transport este real, deci unicul document ce atestă contractul este scrisoarea de trăsură sau alt document analogic, atunci expeditorul nu va mai avea obligaţiile arătate în punctele a) si b). Predarea mărjii Predarea mărfii presupune transmiterea posesiei temporare asupra mărfii de la expeditor la transportator. Obligaţia de a preda marfa trebuie executată la locul stabilit, timpul stabilit şi respectînd cerinţele privind identificarea mărfii, ambalarea ei ş.a. Locul transmiterii mărfii depinde de tipul de transport folosit. Astfel dacă vom transporta marfa cu ajutorul transportului auto, atunci predarea va trebui sa aibă loc fie la locul de aflare a expeditorului, fie în locul de aflare a cărăuşului, fie în alt loc stabilit de părţi.

2.3. Analizaţi scrisoarea de trăsură internaţională. Scrisoarea de trăsură internaţională. Aceasta atestă până la proba contrarie, încheierea contractului de transport în condiţiile menţionate în documentul respectiv, precum şi primirea mărfurilor de către transportator. La încheierea contractului de transport auto în trafic internaţional, expeditorul şi transportatorul completează şi carnetul TI.R., valabil pentru un singur transport şi un singur vehicul. În carnetul TI.R. se înscriu date referitoare la transport precum, denumirea mărfii, cantitatea, valoarea, numărul coletelor, numele şi adresa expeditorului şi destinatarului, ţara de plecare şi de destinaţie, numărul de înmatriculare a vehiculului. Carnetele T.I.R. se verifică, împreună cu marfa, la birourile vamale (de predare, de trecere şi de destinaţie) şi se aplică sigiliile vamale.Efectuarea transportului auto presupune existenţa şi a unei autorizaţii de transport necesară vehiculului. Aceste autorizaţii pot fi date pentru un voiaj tur-retur, care trebuie să se realizeze într-un anumit interval de timp, precizat în acordurile bilaterale sau pot fi date pentru un număr nelimitat de călătorii, fiind vorba de auto,rizaţii de timp, cuprinzând perioade de valabilitate. Aceste autorizaţii de transport sunt valabile pentru un singur autovehicul şi nu sunt transmisibile. Obţinerea unei autorizaţii de transport, care uneori poate fi o autorizaţie specială, referitoare la un tip particular de autovehicl,11,

cade în sarcina transportatorului. Autorizaţiile de trans port se eliberează în conformitate cu reglementările interne al fiecărui stat de către organele competente ale acestuia.Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă:Numele şi adresa expeditorului şi a cărăuşului;Locul şi data întocmirii scrisorii de trăsură;Locul şi data primirii mărfii pentru transport;Locul prevăzut pentru eliberarea mărfii; e) Numele şi adresa destinatarului; f)Denumirea mărfii şi felul ambalajului;Numărul colete lor, menţionându-se şi marcajele respective; h) Cantitate a exprimată în kg, precum şi în alte unităţi, după caz(metri liniari, metri cubi, bucăţi, perechi etc.);Instrucţiunile privind formalităţile vamale;Menţiunea că transportul respectiv este supus regimului stabilit prin C.M.R. Menţiuni privind modul de plată a taxelor de transport;Termenul în care transportul trebuie efectuat. În unele situa~i se prevăd penalizări pentru fiecare zi de întârziere;Valoarea declarată a rnărfii. În cazul în care se declară vaIoarell mărfii, iar cărăuşul ia asupra sa răspunsul pentru întreaga vaIoare, se vor mări în mod corespunzător şi tarifele de transport;Instrucţiunile expeditorului cu privire la conservarea calită~li mărfii în timpul transportului şi manipulărilor;Lista documentelor remise cărăuşului pentru ca acesta sn răspundă în caz de rătăcire sau deteriorare a lor Menţionarea expresă de interzicere a transbordării rnărfii îll situaţia în care în contractul de vânzare-cumpărare se stipuleaz acest lucru.

Subiectul lII: Contractul internaţional de franchising. 3.1. Definiţi contractul internaţional de franchising. Numiţi şi caracterizaţi formele în care poate fi practicat franchisingul în Republica Moldova. Prin fran-se intelege operatiunea in baza careia frenchiserul se obliga sai acorde franchiseeului dreptul de a vinde bunuri sau a presta servicii sub marca de fabrica sau de servicii,precum si sai acorde lcentele necesare sau know-how-ul necesar pentru realizarea productiei sau serviciilor in schimbul unei plati

3.2Enumerati clauzele obligatorii si optionale ce trebuie inserate in contractul international de franchising.Cl.-> partile contractante;cl referitoare la obiectul contractului;cl.referitoare la cantitatea marfii;la calitatea ;cl referitoare la reclamatiile de cantitate si calitate;cl ->ambalajul; oblgatia de livrare a marfii si termenele;,clauzele ide asigurare impotriva riscurilor valutare sinevalutare;clauza de forta majora;

3.3. Analizaţi avantajele datorită cărora contractul internaţional de franchising s-a impus pe piaţa comercială internaţională. avantajele pe care el le prezintă ca modalitate de omercializare a produselor şi serviciilor, şi anume: a) atrage folosirea reciprocă a resurselor materiale ale parte-nerilor; b) dă posibilitate jranchiser-ului să creeze acest sistem de dimensiuni mai mari decât i-ar permite propriile mijloace; c) permite franchiser-ului să-şi extindă activitatea printr-o reţea mai densă, fără risipirea mijloacelor, crescând totodată prestigiul "mărcii" sale; d) franchiser-ul face importante economii prin eliminarea unor cheltuieli (salarii, local, publicitate regională); e)franchisee beneficiază de reputaţia mărciifirmei "mamă': ceea ce îi asigură o clientelă sigură şi expansiunea operaţiunilor;f) franchisee-ul are asigurată extinderea operaţiunilor sale comerciale cu investiţie minimă şi în timp scurt; g) are asigurată exclusivitatea operaţiunilor în zona respectivă sub marca franchiser-ului;h) franchisee-ul poate folosi brevete sau procedee tehnologice şi asistenţă tehnică ale franchiser-ului;i) firma "mamă" acordă sprijin în obţinerea de credite, formarea personalului, procurarea unor mijloace;Pentru reusita operatiunilor de franchising,produsele si serviciile care fac obiectul actiunii trebuie sa aiba o anumita originalitate,piata sa fie potential mare iar pozitia franchisee-ului sa nu fie in inferioritate in raport cu firmele concurente.

Test nr. 6 Subiectul 1: Acceptarea ofertei.

1.1. Definiţi acceptarea ofertei şi enumeraţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acceptarea pentru a produce efectele care îi sunt specifice. Acceptarea constituie o declaratie sau o alta manifestare a destinatarukui,care exprima acordul sau la o oferta. Din punct de vedere al dreptului comerţului internaţional, acceptarea ofertei prezintă manifestarea voinţei de a contracta, concretizată într-o declaraţie sau în orice altă comportare a destinatarului ofertei, exprimînd acordul acestuia în legătură cu conţinutul ofertei. Pentru ca acceptarea tacită, echivalentă acceptării cxprese, să producă efecte juridice, trebuie să existe următoarele condiţii:a) oferta trebuie să presupună executarea imediată a contractului;b) oferta nu trebuie să conţină cerinţa cu privire la vreun răspuns prealabil de acceptare;c) din natura contractului trebuie să rezulte necesitatea unui atare răspuns. De la regula menţionată există excepţii, În sens că n unele cazuri simpla tăcere poate valora cu acceptarea. AceStea sunt următoarele: cazurile cînd părţile au conferit tăcerii forţăjuridică; cazurile cînd legea Însăşi recunoaşte'tăcerii anumite efecte juridice; c) cazurile cînd tăcerea are forţă juridică În baza uzanţelor comerciale internaţionale.

1.2. Caracterizaţi efectele acceptării tardive. Se numeşte tardivă acceptarea expresă, care ajunge la ofertant după expirarea termenului

prestabilit de el sau în lipsa unui 'asemenea termen, într-o perioadă de timp rezonabilă ca durată, considerată de la data expedierii ofertei.

Se consideră tardivă şi acceptarea, care a fost expediată de destinatarul ofertei în limitele termenului de acceptare (fie el prestabilit sau rezonabil), dacă ajunge la cunoştinţa ofertantului după expirarea acelui termen. Nu se ia în considerare circumstanţa care a ocazionat întârziere a sosirii comunicării, fie că a fost cauza unei dereglări în funcţionarea serviciului poştal, cauzată de o grevă a funcţionarilor poştali, fie că a fost o culpă a oficiului poştal de expediere sau de destinaţie etc.

De regulă, acceptarea tardivă este lipsită de efecte juridice, adică nu duce la încheierea contractului. Potrivit reglementării uniforme, o acceptare tardivă produce, totuşi, efecte ca acceptare, dacă ofertantul fără întârziere îl informează pe destinatar fie verbal, fie printr-un aviz trimis în acest scop. Dacă scrisoarea sau alt înscris, conţinănd o acceptare tardivă, denotă că a fost exped,iată în astfel de condiţii încât, dacă transmiter~a ar fi fost regulată, ar fi parvenit la timp ofertantului, acceptarea tardivă produce efecte ca o acceptare, în afară de cazul în care, fără întârziere, ofertantul îl informează verbal pe destinatarul ofertei că el consideră că oferta sa a devenit caducă sau dacă îi adresează un aviz în acest scop.

1.3. Consideraţi oportună sau inoportună posibilitatea revocării acceptării? Argumentaţi răspunsul. . Revocarea acceptării. O acceptare poate fi retractată, dacă revocarea ei ajunge la ofertant mai înainte ca acceptarea să fi produs efecte sau, cel mai târziu, în acel moment.

Cu privire la problema retragerii acceptării, există divergenţe între diferite sisteme de drept. Legislaţiile care adoptă teoria dec1araţiunii sau a expedierii nu admit posibilitate a revocării acceptării odată ce a fost declarată sau expediată. Există, totuşi, câteva legislaţii care admit posibilitatea retragerii acceptării, cu condiţia ca revocarea să ajungă la ofertant înaintea acceptăriP66.

Legislaţiile care adoptă teoria recepţiei sau a informării, acordă acceptantului facultatea de a-şi retrage acceptarea atâta timp, cât aceasta nu a ajuns la cunoştinţa sau măcar în sfera de acţiune a ofertantului. .

Subiectul II: Intermedierea În comerţul internaţional.

2.1. Enumeraţi şi definiţi contractele de intermediere în dreptul comerţului internaţional.

Contractul de mandat international—acel c prin care o persoana mandatar se obliga in schimbul unei sume de bani sa trateze pe seama altei persoane numita mandatanto afacere determinata ce reprezinta un act de comert in ceea ce priveste pe mandant.Comisionul e contactul prin care o parte numita comisionar se obliga fata de cealalta parte,numita comitent,sa incheie acte juridice in nume propriu,dar in contul comitentului,in schimbul unei remuneratii calculata procentual la cifra de afaceri si numita comision.Contractul international de curtaj-un contract prin care o persoana numita curier se obliga ca in schimbul unei sume de bani numita curaj sa procure celeilalte parti numita client un cocontractant.Contractul int de agent-este un contract incheiat intre o parte,numita agent,care obliga,in schimbul unui comision,sa trateze afaceri in numele si pe seama altei parti,numita principal.Contractul int de consignatie-e un contract in baza caruia o persoana numita consignant,incredinteaza altei persoane,numita consignator,anumite bunuri mobile pt a fi vindute la un anumit pret,intr-un termen determinat platindui pt acesta activitate o suma stabilita sub forma de cota procentuala din pretul vinzarii numita comision.;Contractul de concesiune comerciala exclusiva un comerciant independent,numit concesionar,primeste dreptul de a fi aprovizionat cu anumite marfuri ale unui producator numit concedent,pe care le comercializeaza in nume si in cont propriu.

2.2. Evidenţiaţi asemănările şi deosebirile între contractul internaţional de mandat comercial ŞI contractul internaţional de comision. Contractul de mandat international—acel c prin care o persoana mandatar se obliga in schimbul unei sume de bani sa trateze pe seama altei persoane numita mandatanto afacere determinata ce reprezinta un act de comert in ceea ce priveste pe mandant. Comisionul e contactul prin care o parte numita comisionar se obliga fata de cealalta parte,numita comitent,sa incheie acte juridice in nume propriu,dar in contul comitentului,in schimbul unei remuneratii calculata procentual la cifra de afaceri si numita comision.

2.3. Analizaţi particularităţile reglementării intermedierii în dreptul anglo-saxon (common law) prin prisma contractului de agenţie (agency).

======================================

Subiectul III: Contractul internaţional de transport feroviar de mărfuri.

3.1. Definiţi contraclul internaţionaLde.transportJeroviar .de.mărfuri.

3.2. Expuneţi obligaţiile părţilor în contractul internaţional de transport feroviar de mărfuri. A)sa predea marfa ptu transport.Predatorul este obligate sa carausului marfa ambalata corespunzator potrivit naturii sale specifice,tr sa fie marcata incit sa fie usor de deosebit.b)Sa plateasca taxa de transport

Obligatia carausului:a)de a transporta toata marfa incredintata de predator la destinatia indicate de

acesta.b)sa predea marfa destinatarului indicat de expeditor.

3.3. Analizaţi scrisoarea de trăsură internaţională. Contractul de transp se considera incheiat din momentul in care statia a preluat marfa si a confirmat primirea ei prin aplicarea stampilei pe scrisoarea de trasura.Contractul de tr feroviar se incheie sub forma unui contract tipizat,numit scrisoare de trasura feroviara(Rail Waybill).Ea trebuie redactata in limba oficiala a tarii de predare si se traduce in limba fr,ger,eng sau italiana potrivit CIM.

Scrisoarea de trasura se intocmeste in mai multe exemplare:a)Originalul-care isoteste transportul pe tot parcursul impreuna cu documentele comerciale anexate.b)Foaia de expeditie-care este oprita de statia de destinatie si care serveste la decontarea cheltuililor de transport intre caile ferate.Num de foi este egal cu num de cai ferate participante.c)Avizul de adeverinta de primire-insoteste marrfa pina la destinatar,pentru notificarea destinatarului si confirmarea primirii.d)Duplicatul-ramine in posesia predatorului dupa aplicarea stampilei statiei de expeditie care atesta predarea marfii si constituie dovada preluarii taxelor de transport total sau partial.e)Matca scrisorii de trasura-ramine in statia de frontiera a tarii de expeditie.f)Certificatul scrisorii de trasura-insoteste marfa pina la frontiera tarii de expeditie si se foloseste pentru antecalcularea taxelor de transport si pentru reclamarea reducerilor indirecte la caile ferate de transit.g)Copia scrisorii de trasura-ramine la statia de expeditie.

Inscrisoarea de trasura se contine:Numele si adresa predatorului;Denumirea statiei si al caii ferate de primire a marfii;Locul si data intocmirii scrisorii de trasura;Nota de transport;Denumirea statiei de destinatie;Denumirea si adresa destinatarului;Denumirea si cantitatea marfii;Felul ambalajului;Num Coletelor;Felul vagonului;Enumerarea documentelor anexate.

Test nr. 7 Su biectul 1: Clauze vizând aspectul juridic al contactului comercial internaţional.

1.1. Definiţi şi explicaţi semnificaţia clauzelor ce vizează aspectul juridic al contractelor comerciale internaţionale.

In aceasta categorie doctrina jur a inclus clauzele referitoare la raspunderea contractantilor,la legea aplicabila contractelor,la jurisdictia competenta sa solutioneze litigiile intre parti.Omiterea acestor clause din cadrul contractelor nu duce la nulitatea acestora,dar poate determina unele dificultati in stabilirea raspunderii contractanilor sau determinarea legii aplicabile contractului etc. A.Clauze privind raspunderea contractantilor. Clauzele privind

raspunderea contractantilor trebuie sa contina precizari referitoare la sanctiunile aplicabile partilor care nu-si executa obligatiile contractuale. Sanctiunile se prezinta sub forma de penalitati,despagubiri etc.In continutul contractului comercial international poate fi stipulata o clauza de exonerare de raspundere,

mai ales clauza de forta majora. Partile sunt libere sa prevada si clauze privind rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor de catre oricare dintre ele (pacte compromisorie).In unele contracte partile prevad o clauza ale carei consecinte se rasfrang pe taramul raspunderii

contractuale si anume clauza solve et repete. Conform acestei clauze debitorul unei prestatii contrac-tuale (mai ales, a pretului) nu poate inainta o actiune in rezolutiune si nici opune exceptii bazate pe neexecutarea obligatiei corelative a celeilalte parti, atata timp cat el insusi nu si-a indeplinit obligatia contractuala. Efectul acestei clauze consta in stabilirea unei ordini de efectuare a prestatiilor. Astfel, mai intai trebuie platit pretul (solve); §i apoi se pot face obiectiuni privind neexecutarea obligatiei de catre cealalta parte cu posibilitatea celui care a platit pentru a-si recupera) prestatia (repete).

B.Clauze referitoare la legea aplicabila contractului. De obicei,partile stipuleaza in contract o clauza prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil contractului lor cu referire la aspectele de fond si efectele acestuia. Clauza prin care se realizeaza alegerea dreptului aplicabil (electio juris) se numeste pactum de lege utenda. In situatia in care partile nu desemneaza lex contractus, aceasta va fi determinata de catre organul de jurisdictie competent pe baza normei conflictuale incidenta in cazul dat. C. Clauze privind solutionarea litigiilor. Uzual in contractele comerciale internationale partile

stipuleaza o clauza de arbitraj, prin care se exprima vointa comuna a partilor (negotium juris) ca un eventual litigiu ce ar putea aparea in legatura cu executarea contractului, sa fie solutionat pe calea arbitrajului, in cuprinsul clau-zei de arbitraj partile stabilesc felul arbitrajului (institutionalizat sau ad-hoc), puterile conferite arbitrajului de a solutiona litigiul §i alte elemente necesare pentru solutionarea litigiului. Functiile esentiale ale clauzei de arbitraj sunt urmatoarele:— sa produca efecte obligatorii pentru parti. Daca s-a semnat un contract care cuprinde o clauza de

arbitraj, partile s-au legat sa respecte sentinta ce se va da;— sa inlature interventia instantelor judecatoresti ordinare cu privire la solutionarea litigiului (cel

putin pana la pronuntarea sentintei);— s3 acorde arbitrilor puteri in sensul solutionarii litigiului dintre partile contractante;— sa permita organizarea unei proceduri care sa conduca, in cele mai bune conditii de eficienta, la

pronuntarea unei sentinte susceptibile de executare fortata.In contractele comerciale internationale, mai ales in cele complexe si pe termen lung, partile stipuleaza o

clauza de preintampinare a litigiilor. In acest scop partile convin sa organizeze periodic intalniri intre reprezentantii lor, pentru a evalua modul de desfasurare a executarii contractului, de a analiza eventualele dificultati aparute in legatura cu executarea obligatiilor asumate si a lua masurile necesare pentru atenuarea sau eliminarea acelor dificultati. Daca, totusi, litigiile nu pot fi evitate, este preferabil ca acestea sa fie solutionate pe cale amiabila. In acest sens, partile stipuleaza in con-tract o clauza speciala, prin care se obliga sa rezolve eventualul litigiu pe calea concilierii.

D. Alte clauze stipulate in contract. Pe langa clauzele mentionate mai sus, partile sunt libere sa includa in contract orice clauze speciale, determinate de particularitatile marfii ori serviciului si/sau de conditiile executarii contractului. Astfel, in contract poate fi stipulata o clauza prin care sa se interzica transmiterea catre terte persoane de catre una din partile contractante, a bunurilor ce formeaza obiectul contractului, fara consimtamantul celeilalte parti. Parole pot stipula o clauza prin care isi asuma obligata de a se informa reciproc in caz de reorganizare sau schimbare a atributelor de identificare (denumire, sediu, forms organizatorico-juridice). De asemenea, partile pot insera in contract o clauza prin care sa declare caduce, la data incheierii contractului, documentele preparatorii intocmite in timpul negocierilor, cu exceptia celor pe care partile le mentioneaza expres ca facand parte integranta din contract.Este obligatorie inserarea in contract a urmatoarelor mentiuni finale:— numarul de exemplare in care se incheie contractul (mini-mum doua) §i mentiunea ca fiecare

parte primeste cate un exem-plar;— limba in care se redacteaza contractul $i exemplarul de referin-tii pentru ipoteza aparitei unor

neintelegeri intre parti privind inter-pretarea contractului;— data (luna ?i anul) §i locul incheierii contractului. Este vorba de data semnarii contractului de catre

parti, daca s-a incheiat intre persoane prezente; daca contractul se incheie inter absentes, se va preciza data ofertei §i respectiv data acceptarii.Contractele incheiate atat inter praesentes, cat si cele incheiate inter absentes, trebuie sa fie semnate

de catre parti sau de reprezentantii lor autorizati, in cazul contractelor intre absenti, semnaturile apar, in principiu, pe oferta §i acceptare.O clauza specifica contractelor comerciale internationale este clauza "best efforte". Conform acestei

clauze debitorul se obliga sa depuna efortul maxim pentru a realiza prestatia la care s-a obligat fati de creditor, in practica internationala aceasta clauza se intilneste mai cu seama in contractele de consignatie, de publicitate comerciala, de agentie exclusiva, de service, de vanzare exclusiva.

1.2. Enumeraţi şi caracterizaţi clauzele cu privire la sancţiunile aplicabile părţilor pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate. angajarea raspunderii este subordonata existentei cumula-tive a patru conditii, adaugand la cele trei mentionate in prima opinie si existenta unei fapte ilicite, care consta in nerespectarea obligatiei asumate prin contract.Fapta ilicita a debitorului constituie neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei. Drept consecinta a unei asemenea conduite a debitorului, creditorul suporta un prejudiciu pe care debitorul este obligat sa-l repare, platind o suma de bani, sau executand o alta prestatie cu titlu de despagubiri.De regula, obligarea debitorului la plata despagubirii se face printr-o hotarare arbitrala, sau printr-o sentinta judecatoreasca.

Obligarea la daune-interese nu este conditionata de punerea prealabila a debitorului in intarziere de catre creditor.Debitorul care nu plateste la scadenta, se foloseste intre timp de sumele ce i le datoreaza creditorului, imbogatindu-se fara justa cauza. Datorita neexecutarii la timp a obligatiilor contractuale, creditorul suporta prejudicii, deoarece in comert operatiunile de credit sunt in mod obisnuit interdependente.

Prejudiciul. Debitorul este obligat la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligatiei sau pentru intarzierea executarii acesteia. Insa, obligarea lui la despagubirea creditorului este subordonata existentei unui prejudiciu, care sa se fi produs in detrimentul creditorului. In situatia in care nu exista prejudiciu, actiunea in despagubire provocata de creditor, urmeaza a fi respinsa ca fiind lipsita de interes.Culpa debitorului. Neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei trebuie sa fie imputabila debitorului, adica sa se datoreze culpei sau relei lui credinte. Daca debitorul nu a putut executa obligatia datorita cazului fortuit sau de forta ma-jora, deci, unei cauze straine (din care face parte si culpa creditorului), el nu va fi obligat la despagubiri. Aceste clauze exo-nereaza de raspundere. Efectul exonerator de raspundere al cazului fortuit sau de forta majora se produce numai atunci cand evenimentul se consuma dupa incheierea contractului. Fiind o imprejurare de fapt, acest eveniment este supus aprecierii tribunalului arbitral sau, dupa caz, instantei de drept comun.

Daca producerea cazului fortuit sau de forja majora are loc la o etapa anterioara incheierii contractului, se va considera ca debitorul, aflandu-se in cunostinta de cauza, a apreciat ca poate executa la timp, chiar in conditiile existente prestatia asumata. Drept consecinta, el nu va putea fi exonerat de raspundere pentru neexecutare sau pentru executare intarziata.

Cazul fortuit sj de forta majora i§i pierde efectul exonerator de raspundere si atunci cand producerea lui are loc din cauza culpei debitorului. Eficienta unei asemenea culpe atrage raspunderea debitorului in orice imprejurari.

Fapta unui tert, se subsumeaza conceptului de cauza straina si produce efect exonerator de raspundere pentru debitor numai in cazul cand prin felul in care a fost savarsita intruneste cerintele cazului fortuit sau de forta majora.

Conventiile asupra raspunderii in contractele comer-ciale internationale. Partile contractante pot sa agraveze sau sa diminueze intinderea raspunderii debitorului. Dar pentru ca o ase-; menea conventie sa fie eficienta din punct de veder juridic, ea trebuie ■ perfectata anterior producerii prejudiciului suportat de creditor.

Creditorul poate renunta la despagubire §i dupa producerea prejudiciului. Dar o atare renuntare dobandeste o alta semnificatie ' juridica, decat aceea a unei conventii limitative de raspundere. Clauzele limitative de raspundere au ca efect degrevarea (totala sau partiala) a debitorului de raspundere in conditiile in care acesta este vinovat pentru neexecutarea obligatiei sale, in timp ce clauzele de forta majora exonereaza pe debitor de raspundere numai daca acesta nu este in culpa.

Modificarea conditiilor generale ale raspunderii se poate face actionandu-se in diferite planuri, precum:

a) prin transformarea de catre parti a unei obligatii de rezultat intr-o obligatie de diligenta sau

prudenta;prin instituirea de catre parti a unor decaderi din dreptul creditorului de a reclama neexecutarea

sau executarea defectuoasa de catre debitor a prestatiei asumate, stabilindu-se termene foarte scurte in acest sens.

Repararea prejudiciului. In mod normal repararea daunelor consta in echivalentul banesc al pierderii efective suportate de creditor, cat §i a castigului nerealizat, stabilite in limita pagubei directe si previzibile. Evaluarea daunelor-interese se poate face pe trei cai, si anume:-legala, adica prin lege;-judiciara, adica de tribunalul arbitral sau de catre instanta judecatoreasca de drept comun si ;-conventionala, adica de catre parti prin contractul lor.

Executarea silita in natura. Regula in ce priveste executarea contractelor comerciale internationale este executarea voluntara, in natura a prestatiei asumate de debitor. Exista, insa, posibilitatea ca debitorul sa nu-si execute voluntar obligatia ce-i revine, intr-o atare ipoteza, creditorul poate cere executarea silita a obligatiei neexecutata voluntar.

Executarea silita a obligatiei are semnificatia unei plati, caci creditorul obtine pe aceasta cale obiectul creansei sale. O astfel de plata, nefiind executata de buna-voie este o plata silita.

Numai in situatia in care executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila, nici pe cale silita, se va proceda la executarea prin echivalent a acesteia.

Stingerea obligatiilor comerciale internationale altfel de cat prin plata. Modul firesc de stingere a oricarei obligatii comerciale internationale este plata. Prin plata se realizeaza creanta creditorului.Acesta, obtinand prestatia datorata de debitor, dreptul sau de creanta se stinge.

Insa, obligatiile comerciale internationale pot fi stinse §i altfel decat prin plata. Un alt mod de stingere a obligatiei, decat prin plata este compensatia.

Compensatia este un mod de stingere a doua obligatii reciproce intre doua persoane, pana la concurenta celei mai mici dintre ele.

Compensatia poate fi legala, conventionala sau judiciara. In toate cazurile, insa, ea produce acelasi efect ca si plata, adica stingerea obligatiei.

Obligatiile comeriale internationale mai pot fi stinse si prin darea in plata. Prin darea in plata se intelege acea operatiune juridica, potrivit careia debitorul executa catre creditorul sau o alta prestatie decat aceea care a format obiectul obligatiei, de exemplu, in loc de o suma de bani se preda un lucru de o valoare echivalenta.

Darea in plata (dado in solutum) se poate face numai cu consimta-mantul creditorului, deoarece acesta nu poate sa primeasca alta prestatie decat aceea care formeaza obiectul obligatiei.

in comertul international primesc aplicare §i unele dintre modurile de stingere a obligatiilor, care nu duc la realizarea creantei credi-torului. A?a sunt remiterea de datorie fi imposibilitatea fortuita de executare.

Remiterea de datorie este renuntarea creditorului cu titlu gratuit la prestatia care formeaza obiectul obligatiei, adica iertarea de datorie. Daca iertarea creditorului n-ar fi cu titlu gratuit, n-ar mai fi remitere de datorie, ci novatie, sau dare in plata.

Obligatia se poate stinge cand executarea ei a devenit imposibila datorita unui caz fortuit sau de forta majora, deci independent de vre-o culpa din partea debitorului.

1.3. Evidenţiaţi în ce condiţii pot fi solicitate şi primite daune - interese.

Subiectul II: Noţiunea şi caracteristica generală a contractului de transport internaţional.

2.1. Definiţi contractul de transport internaţional -- Contractul de transport este acordul de vointa incheiat intre transportator (caraus) si expeditor prin care transportatorul se obliga sa deplaseze un bun sau bunuri individualizate ca incarcatura intr-un anumit termen, luandu-le in primire de la locul de plecare si predandu-le la locul de destinatie in schimbul unui pre; (taxa de transport sau tarif).

In literatura de specialitate s-a remarcat379 ca, prin natura sa, contractul de transport se

caracterizeaza prin existenta unor raporturi patrimoniale, reglementate potrivit principiului echivalentei presta-

tiilor.Contractul de transport este autonom in sensul ca raporturile pe care se stabileste sunt independente de cele dintre expeditor si beneficiar, care au la baza un alt contract, de obicei de furnizare, care este impozabil carausului.

2.2. Analizaţi caracterele juridice ale contractului de transport internaţional -- Contractul de transport este un contract unitar380 si de sinestatator, in continutul caruia se imbina elemente, care in individualitatea lor, se aseamana cu elemente specifice altor contracte (de antrepriza, de locatiune, de lucrari, depozit), dar care in ansamblul lor confera acestui contract o natura juridica proprie. Unii autori au mentionat, ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc in altul formeaza obiectul unui contract de transport, dar numai atunci cand transportul seface pe baza obligatiei asumate de caraus in acest sens si le-a luat in primire, in prealabil, la locul de incarcare, si le va preda la locul de destinatie. Deci, nu vor fi considerate contracte de transport acelea, care, desi constau intr-o deplasare materiala dintr-un loc in altul a unor lucruri, aceasta nu s-a facut cu predarea prealabila a lor. Din aceasta categorie se considera ca fac parte: deplasarea prin conducte, transportul de energie electrica si cel informational (care, de regula, se fac prin retelele proprii de transport), contractul de remorcaj, contractul de expeditie etc.

Contractul de transport international de marfuri are urmatoarele caractere juridice: este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, este comutativ, consensual, are un caracter real si un continut economic.

2.3. Identificaţi problemele determinării legii aplicabile contractului ele transport internaţional-- Transportul de marfuri si schimburile dintre tari se efectueaza in conformitate cu o serie de conventii internationale, unele incheiate la nivel guvernamental, altele intre organizatori sau intreprinderi de transport din tari diferite. Avand caracter multilateral, aceste conventii reglementeaza domenii distincte de trasnsporturi (auto, maritim, aerian etc.). Determinarea dreptului aplicabil contractului se poate face in doua moduri: subiectiv, adica prin vointa partilor contractante §i obiectiv, adica prin criterii obiective de localizare a contractului in spatiul unui anumit sistem de drept.

De obicei, determinarea legii aplicabile contractului se face prin insusi contractul incheiat de parti §i anume printr-o clauza a acestuia, denumita conventional pactum de lege utenda. Aceasta clauza con-tractuala constituie una din clauzele specifice contractelor comerciale internationale. Partile, insa, se pot referi la o lege straina numai pentru a preciza continutul contractului lor.

Subiectul III: Procedura arbitrală de soluţionare a litigiilor.

3.1. Enumeraţi elementele cererii de arbitrare. –1)Denumirea si sediul persoanei juridice(numele,domiciliul sau resedinta in cazul persoanei fizice).2)Numele si calitatea celui care angajaza sau reprezinta partea in litigiu,anexindu-se dovada calitatii;3)mentionarea conventiei arbitrale,anexindu-se o copie de pe contractul in care este inserata,iar daca s-a incheiat un compromise o copie a acestuia;4)obiectul si valoarea cererii,precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;5)motivele de fapt si de drept precum si probele pe care se intemeiaza cererea;6)numele arbitrilor(sau arbitrului);7)semnatura reclamantului.

3.2. Indicaţi problemele ce apar în cadrul procedurii desemnării arbitrilor şi modalităţile de soluţionare a lor.

3.3. Fundamentaţi prin prevederi normative teza privind obligativitatea desesizării instanţei jurisdicţionale statale în cazul existenţei unei convenţii de arbitraj valabile.

Test nr. 8

Subiectul 1: Conţinutul contractului comercial internaţional.

1.1. Expuneţi semnificaţia principiului libertăţii părţilor în stabilirea conţinutului contractului comercial internaţional şi indicaţi limitele principiului libertăţii contractuale. - Continutul contractului comercial international constituie totalitatea clauzelor contractuale, drepturile si obligatiile partilor, care sunt stipulate in contract prin acordul de vointa al contrac-tantilor.In contractele comerciale internationale principiul libertatii conventiilor are valente juridice suplimentare fatji de dreptul comun, partile putand include in contractul lor cele mai diverse clauze. Doctrina juridica a remarcat pe buna dreptate, ca multitudinea de stipulatii contractuale, susceptibile de a fi incluse in continutul unui astfel de contract, nu trebuie privita ca un conglomerat incoerent in cadrul caruia nu exista o ordine prestabilita, bazata pe o ierarhizare valorica a lor in functie de importanta §i chiar existenta raportului juridic obligational dat. Astfel, de prezenta unor clauze in contract depinde insasi valabilitatea acestuia, de asemenea certitudinea si securitatea juridica a tranzactiei. Aceste clauze au fost numite in doctrina juridica clauze necesare sau clauze generale.

1.2. Analizaţi clauzele asiguratorii împotriva riscurilor valutare. -De regula, prevenirea riscurilor valutare are loc prin inserarea de catre parp in contractul comercial international a unor clauze asiguratorii specifice si anume: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei liberatorii etc. In situatia in care partile omit stipularea clauzelor asiguratorii, riscurile pot fi evitate prin utilizarea unor metode extracontractuale. De exemplu, incheierea de catre creditorul prestatiei pecuniare a unei operatiuni de hedging valutar. Hedging-ului in sens larg inseam-na toate tehnicile pe care le pot utiliza firmele pentru a neutraliza, a minimaliza sau evita riscul valutar.

Clauzele valutare. Doctrina juridica a definit clauza valutara ca stipulatia contractuala ce face parte din grupa clauzelor de mentinere a valorii contractului si care urmareste ca scop protejarea partilor din contractul comercial international impotriva riscului aferent monedei de plata in raport cu moneda de cont, aleasa de comun acord de catre contractanti. In doctrina juridica aceste clauze mai sunt numite clauze de consolidare valutara. Clauzele valutare se caracterizeaza prin faptul, ca partile stabilesc doua monede — una de plata, iar alta de cont. Prin corelarea acestor monede se determina reperul principal al echilibrului contractual.

Exista trei categorii de clauze valutare:1) monovalutare; 2) multivalutare (plurivalutare), bazate pe un cos valutar stabilit de parti;3)multivalutare (plurivalutare), bazate pe un cos valutar (unitate de cont) institutionalizat . 1) Clauza monovalutara presupune luarea in considerare de catre parti a doua monede diferite: una de plata si alta de cont. Moneda de plata este mai pupn stabila, mai expusa fluctuatiei si deprecierii, iar moneda de cont este mai puternica, mai stabila sj mai putin fluctuanta.

Moneda de cont desemneaza moneda aleasa de parti, permi-tand sa se determine cantitatea de unitati monetare pe care o va primi vanzatorul, cu ajutorul ei stabilindu-se valoarea obligatiei monetare, datorata de debitor.

Moneda de plata este instrumentul utilizat de catre debitor pentru a-si onora obligatia de plata. Aceasta moneda permite sa se deter-mine cantitatea si natura semnelor pe care la va primi vanzatorul. In alp termeni, moneda de plata se refera la modul de plata ca in-strument prin care obligatia monetara va fi rambursata de catre debitor (cum, in ce moneda), respectiv moneda tarii unde se efec-tueaza plata217.

Moneda de cont poate sa coincida cu moneda de plata. Astfel, in cazul in care obligatia monetara este exprimata in moneda in care ea trebuie rambursata (datoria unei sume in dolari a carei plata trebuie efectuata in dolari) se poate mentiona, ca moneda de cont coincide cu moneda de plata.

Aceasta inseamna, ca prin aceeasi moneda se masoara cuantumul obligatiei si se efectueaza si plata sa.

Prin clauza monovalutara partile arata ca pretul marfii (lucrarii, serviciului etc.) a fost stabilit, luand in considerare un anumit curs de schimb intre moneda de plata si moneda de cont la data incheierii contractului.

Clauza monovalutara este eficenta numai daca moneda de calcul este stabila. Subiectii raporturilor de comert international evita sa stipuleze in contracte clauza monovalutara, deoarece ea a devenit riscanta, existand pericolul ca actiunea ei intr-o situatie data sa fie total ineficienta.

2) Clauza multivalutara, bazata pe un cos valutar stabilit de parti. Sintagma cos valutar este denumirea conventional atribuita mai multor valute luate la un loc si utilizate ca etalon monetar in relatiile internationale. Necesitatea cosului valutar a aparut in conditiile in care nu a mai putut fi utilizat etalonul aur, iar celelalte etaloane (dolarul S.U.A., lira sterlina) au devenit instabile.

Stabilirea cosului valutar poate fi efectuata de catre parti printr-o clauza contractuala, sau de catre un organism international specializat. In ambele cazuri, insa, ea presupune alegerea valutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar sj determinarea ponderii pentru fiecare valuta in cosul valutar.

Utilizarea metodei cosului valutar pune urmatoarele probleme:— alegerea monedelor care vor forma cosul de valute. Monedele

se aleg in functie de importanta acestora pentru incasarile si platilefirmei respective sau in functie de importanta valutelor pe piatavalutara si financiara internationala;

— stabilirea ponderii acestora in cos care poate fi egala sau diferentiata de monede;— stabilirea modului de utilizare a cosului de valute pentru eventuala corectare a pretului.Importanta co§ului monetar este dubla: pe de o parte face posibila masurarea mai corecta a

sensului modificarii unei anumite monede (a monedei tranzactiei), iar pe de alta parte, deoarece deprecierile si aprecierile pot sa se compenseze, total sau partial, in cadrul cosului poate rezulta mai multa stabilitate.

Atunci cand stabilirea co§ului valutar este facuta de catre parti, operatiunea se concretizeaza intr-o clauza contractuala multivalu-tara. Monedele pot avea pondere egala sau inegala in cos.

3) Clauza multivalutara (sau plurivalutara) bazata pe un cos institutionalizat (sau unitate de cont institutionalizata).

Continutul clauzei multivalutare bazata pe un co§ institutiona-lizat, precum si modalitatea de calcul a modificarilor de curs, sunt stabilite de un organ international specializat, formand o unitate de cont institutionalizata. Introducerea acestei unitati in practica valutara, rezida in necesitatea sporirii lichiditati! statelor si de creare a unor instrumente de evidenta §i de decontare cu mai mare stabili-tate. Cele mai cunoscute unitati de cont institutionalizate sunt: D.S.T, EURO, A.M.U.

D.S.T. (Drepturi Speciale de Tragere/ Special Drawing Rights/ Droit Speciales de Tirage) a fost introdusa in practica relatiilor valutare de catre Fondul Monetar International, incepand cu anul 1969. D.S. T. este un ban de cont ce nu are acoperire reala. Este emisa de EM.I. in transe periodice, alocate in conturile tarilor membre proportional cu cote de participare la fond219.

D.S.T. reprezinta cosul valutelor utilizate cel mai frecvent in operatiunile comerciale internationale, si anume: dolarul S U.A., marca germana, lira sterlina, francul francez si yenul japonez. Fiecare din aceste valute are un anumit coeficient de ponderatje in calcularea valorii unitatii de cont in discutie. Marimea D.S.T. este calculata si publicata zilnic de catre Fondul Monetar International.

Deoarece D.S.T. reprezinta cosul valutelor utilizate cel mai frecvent ni operatiunile comerciale internationale, partile unui contract de vanzare internationala pot recurge, in scop de consolidare valutara. Li circuitul dintre D.S.T. sj moneda tranzactiei.

In cazul unor relatii comerciale cu tarile Uniunii Europene, in locul D.S.T. se utilizeaza EURO, care a fost lansata la 1 ianuarie 1999, inlocuind E.C.U

In practica internationala se mai utilizeaza sj AM. U. (Asian Mone-lary Unity). Aceasta constituie unitatea monetara de cont, care se utilizeaza, incepand cu anul 1974, in cadrul Uniunii Asiatice de Clea-ring. Valoarea A.M.U. este egala cu 1 D.S.T.

Clauza aur. Potrivit acestei clauze debitorul are obligatia sa determimine volumul datoriei in functie de paritatea metalica in aur a monedei de plata sau sa-si achite datoriile in aur.

Doctrina juridica a remarcat, ca aceasta clauza imbraca doua forme si anume:— clauza valoare-aur (gold-value clause), care se utilizeaza in cazul in care pretul contractual este

exprimat intr-o valuta, iar aural este luat ca etalon al valorii acestei valute sj— clauza moneda aur (gold coin value), caracterizata prin aceea, ca pretul este exprimat direct in

aur si urmeaza a fi platit in moneda de aur.Dintre acestea numai clauza valoare aur, denumita in continuare clauza aur, se inscrie in

mecanismul clauzelor de mentinere a valorii contractului. Specificul acestei clauze este faptul, ca moneda de plata se raporteaza la etalonul aur. Conform clauzei aur, moneda de plata are o anumita paritate oficiala in aur la momentul incheierii contractului. Daca acea paritate se va modifica (va creste sau va scadea) pana la data platii, pretul contractual se va modifica in mod corespunzator. Inevitabil acest pret; va fi rectificat in asa fel, incat echivalentul lui in aur de la data platii sa fie egal cu echivalentul lui in aur existent la data perfectarii contractului.

Stipularea clauzei aur in contractele comerciale internationale este in interesul ambelor parti: ea il protejeaza pe debitor impotriva revalorizarii monedei de plata, totodata, il ocroteste pe creditor con-tra riscului de devalorizare a acestei monede.

In majoritatea cazurilor, partile contractuale stabilesc, ca meca-nismul clauzei aur va functiona automat, din moment ce se produce schimbarea valorii monedei de plata exprimata in aur. Uneori, insa, partile prevad, ca rectificarea pretului originar se va face numai printr-un nou acord.

Clauza de optiune a locului de plata. Aceasta clauza ii confera creditorului dreptul de a incasa la scadenta valoarea creantei sale, calculata pe baza unei valute de cont, prestabilita prin contract in locul ales de acesta (de creditor) dintre cele convenite. Debitorul ete obligat sa efectueze plata in moneda locului ales de creditor.

Astfel, daca partile au convenit ca pretul sa fie exprimat in dolari S.U.A. sj au stabilit ca locuri posibile de plata intre care poate alege creditorul Paris §i Londra, in cauza vor exista doua monede de plata: francul francez si lira sterlina. Doctrina a remarcat, ca alegerea de catre debitor a locului de plata, presupune implicit sj alegerea monedei de plata, care in toate cazurile va fi moneda locala.

Clauza de optiune a monedei liberatorii. Prin aceasta clauza partile exprima prenil convenit in doua sau mai multe monede de plata, avand in vedere paritatea existenta intre acestea la data contractarii si prin care se autorizeaza creditorul, ca la scadenta sa aleaga intre acele monede pe cea liberatorie si sa pretinda debitorului sa efectueze plata in moneda astfel aleasa.

Partea care beneficiaza de aceasta clauza va astepta un moment apropiat de data scadentei pentru a decide, in functie de evolutia monedelor in intervalul respectiv, care va fi moneda ce va servi drept moneda de plata. In literatura juridica s-a relevat, ca asemenea clauze sunt, in general, in continutul contractelor in favoarea creditorilor carora le confera mari avantaje. Dar, in practica, tinand seama de inconvenientele corespunzatoare pe care le prezinta pentru debitor, ele nu cunosc o mare utilizare.

Daca nu este stipulate a cui este alegerea optiunii atunci se prezuma ca ea apartine creditorului.Clauza de optiune a monedei liberatorii are functia de mentinere a valorii contractului.

1.3. Formulati clauze asiguratorii menite să contracareze riscurile nevalutare . - in practica executarii contractelor comerciale internationale, riscurile nevalutare cel mai frecvent se manifesta sub forma riscului de pret. Pe piatii se produce o fluctuatie permanenta a preturilor, care uneori este cauzata de fluctuatia monetara, alteori de diferite imprejurari ce pot surveni intre momentul incheierii contractului si cel al Analizarii executarii lui. Astfel, se poate modifica raportul dintre cerere si oferta datorita

unor factori conjuncturali, care prin actiunea lor pot influenta pozitiv sau negativ, cererea sau oferta la anumite marfuri (sau servicii), care constituie obiectul contractului.

Pentru neutralizarea riscului de pret, partile pot stipula in continutul contractului lor clauze de recalculare sau de postcalculare a pretului.

Partile pot evita aceste riscuri, stipuland in contract unele clauze de adaptare a acestuia la noile imprejurari si anume: clauza clientului cel mai favorizat, clauza ofertei concurente, clauza de hardship sau de impreviziune, clauza de for|a majora, clauze preventive fatii de diverse masuri de protectie a concurentei.

Cl auze de recalculcare sau revizuire .In doctrina juridica aceste clauze mai sunt numite si clauze de indexare a pretului, clauza de escaladare a preturilor sau clauza de pret, mobil.

Clauza de revizuire a pretului este stipulatia contractuala prin care partile stabilesc, ca oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual in situatia in care intre momentul incheierii si executarii contractului au intervenit modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, formei de munca sau ale altor elemente avute in vedere la stabilirea pretului contrac-tual (de exemplu, primele de asigurare, tarifele de transport etc.). Scopul acestei clauze este de a proteja partile impotriva riscurilor nevalutare, prin mentinerea puterii de cumparare a monedei de plata.

In functie de complexitatea elementului de referinta (etalonului), clauzele de revizuire a pretului (de indexare nemonetara) au fost clasificate in doctrina in trei variante si anume:

a) Clauza de revizuire cu indexare unica (sau speciala). In aceasta varianta pretul este exprimat intr-o unitate de masura uzuala, al unui produs determinat, de exemplu al unei tone de carbune, al unui baril de petrol, al unei tone de cereale, al unui kw/ora energie electrica etc.

b) Clauza de revizuire cu indexare cumulativa (complexa). Aceasta clauza se utilizeaza pentru varianta cand pretul contractului depinde de valoarea unei pluralitati de elemente de referinta privite cumulativ. De exemplu, materii prime, materiale, fortta de munca — necesare pentru realizarea obiectului contractului.

Clauza de revizuire cu indexare cumulativa (complexa) se utilizeaza, mai ales, in contractele de antrepriza pentru lucrari de constructii-montaj, cu precadere atunci, cand antreprenorul foloseste materiale si forta de munca din fara beneficiarului.

c) Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala. Aceasta varianta presupune raportarea pretului contractual la valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care pot fi procurate cu cantitatea de moneda in care este exprimat acest pret intr-o zona geografica determinata. In acest caz, elementul de referinta este un indice sta-tistic relevant pentru evolutia preturilor la nivelul macroeconomic pe intreaga tara, pe ansamblul economiei unui oras etc.

Clauza de indexare generala ce are drept scop mentinerea puterii globale de cumparare a monedei de plata este mai putin utilizata in practica contractuala internationala.

Clauze de postcalculare a pretului. Aceste clauze sunt mai rar utilizate in practica. Clauzele de postcalculare a pretului au aceeasj finalitate ca §i clauzele de revizuire a pretului sj anume: mentinerea pretului marfii (serviciului sau lucrarii) la parametrii conjuncturii existente pe piata in momentul Analizarii executarii prestatiei asumate de debitor. Clauza cost + fee prezinta pentru beneficiar avantajul ca poate obtine ameliorarea produsului sau lucrarii pe toata perioada executarii contractului, in functie de ultimele inovatii tehnologice. Doctrina juridica a mentionat239, ca stipulatia cost f fee ii impune cumparatorului toate riscurile de instabilitate a preturilor sj nu este recomandabila la import.

Clauza ofertei concurente.Potrivit unei opinii, prin clauza ofertei concurente promitentul (vanzatorul, prestatorul de servicii) se obliga sa acorde cocontractan-tului conditiile mai avantajoase oferite acestuia de catre un tert in cadrul unei operatiuni similare.Formularea sub care aceasta clauza a fost cel mai des intalnita este urmatoarea: "Daca in cursul executarii contractului, cumpa-ratoru! notifica vanzatorului primirea unei oferte concurente, emanand de la un furnizor cunoscut si serios, facuta la un pret infe-rior pretului contractului, toate celelalte elemente ale contractului, in special

cele referitoare la calitate, cantitate si termene de livrare ramanand aceleasi, vanzatorul trebuie ca in termen de 10 zile de la primirea notificarii scrise din partea cumparatorului, sa accepte conditiile din oferta concurenta. In lipsa acordului vanzatorului cu cumparatorul, acesta din urma este eliberat de obligata de a cumpara de la vanzator, iar contractul va inceta sa produca efecte in termen de 10 zile de la primirea raspunsului".

Subiectul II: Varietâţile contractului de asigurare.

2.1. Numiţi şi caracterizaţi categoriile de asigurări utilizate în cadrul comerţului internaţional. –Asigurarea este ca un accord de vointa(contract)intre asigurator si asigurat prin care asiguratorul ofera asiguratului protectia pentru riscurile ce si le-a asumat,obligindu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor(suma asigurata) in caz de producere a acestor riscuri,in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani numita prima de asigurare(premium). Asigurarea se caracterizeaza prin aceea ca are la baza principiul mutualitatii.Categorii:a)Dupa modul de realizare a rap jurid de asigurare:-asig prin efectul legii(obligatorie):-asig. Contractuala(facultativa).b)Dupa domeniul asig.-asig de bunuri;-asig de personae;-asig de raspundere civila.c)Dupa obiectul asigurat:-asig de mijl de productie fixa(cladiri,masini);-asig ale fondurilor de productie(materii prime,materiale);-asig ale obiectelor de uz casnic al cetatenilor;-asig ale cult agricole;-asig de personae:d)Dupa riscul asig:-asig ptu inundatii,trasnete,explozii,referitoare la cladiri,masini;-asig ptu ploi torentiale,grindina ptu culture agricole;-asig ptu boli,epidemii si accidente ale animalelor;-asig ptu derapari,rasturnari,coleziuni,accidente ale mijl de transport;asig ptu evenimentele ce pot surveni in viata persoanelor fizice.e)Dupa teritoriul pe care se acorda acoperirea prin asig:interne si externe.f)Dupa natura rap care se stabilesc intre asigurat si asigrator:directa si indirecta(reasigurare).

2.2. Specificaţi categoriile riscurilor şi modul de asigurare al lor în cadrul asigurării CASCO ŞI CARGO. - Asigurarile CARGO se incheie sub una din urmatoarele conditii de asigurare:1. F.P.A.—free from particular average —fara avarie particulara. Conform acestei conditii

asiguratorul isi asuma obligatia de a plati despagubiri asiguratului pentru daunele suportate de acesta prin efectul cazurilor de avariere comuna, precum si a celor de avariere particulara atunci cand daunele respective sunt provocate de una din urmatoarele cauze: incendiu, trasnet, explozie, e§uare, rasturnare, scufundare, naufragiu, impotmolire, ciocnirea sau contactul cu alte nave, cu avioane, cu obiecte fixe sau plutitoare, precum si cu orice alte mijloace de transport, prabusirea podurilor sau a altor constructii, disparitia navei, avionului sau oricarui alt mijloc de transport prin care este expediata incarcatura.

Asigurarea F.P.A . poate fi extinsa, la cererea asiguratului (sj daca o asemenea posibilitate a fost prevazuta in mod special) in schimbul platii de catre acesta a unei prime suplimentare si pentru acoperirea daunelor cauzate de aruncarea in apa sau luarea de valuri a bunurilor transportate pe punte sau pe nave fara punte, precum si pentru acoperirea pierderilor cauzate prin jaf, furt §i nelivrare. Avaria par-t iculara este supusa despagubirii numai atunci cand provenienta ei se datoreaza uneia din cauzele enumerate. Daunele provocate de alte cauze, cum ar fi: patrunderea apei in hambarele navei pe timp de furtuna, inundarea hambarelor navei ca urmare a defectarii conductelor acesteia, lovirea marfurilor intre ele etc. nu sunt susceptibile de despagubiri prin efectul asigurarii CARGO.

2. W. P. A.— with particular average — cu avarie particulara. Potrivit acestei conditii, asiguratorul se obliga sa-l despagubeasca pe asigurat pentru pagubele suportate in imprejurarile specifice conditiei EPA, precum si pentru pagubele partiale cauzate de: incendiu, trasnet, explozie, dezastre

elementare, esuare, rasturnare, scufundare, naufragiu, impotmolire a navei, ciocnirea sau contactul cu nave; prabusirea podurilor sau altor constructii, avarierea prin apa de mare, accidente la incarcarea, stivuirea si descarcarea incarcaturii sau in timpul alimentara navei cu combustibil.Asigurarea in conditia W.P.A. poate fi extinsa, la cererea asigura-tului, in schimbul unei prime suplimentare si daca o atare posibilitate a fost stipulata in contract, si la alte riscuri. De exemplu ruginirea si oxidarea, spargerea, indoirea, risipirea sau imprastierea, umezirea prin umiditatea atmosferei, incingerea, alterarea in contact cu aerul etc.3. A.R.— all risks — toate riscurile. In cazul asigurarii AR, asiguratorul se obliga sa-l despagubeasca pe asigurat pentru eventualitatea realizarii oricarui risc, ce ar putea afecta incarcaturain intervalul de timp la care se refera asigurarea, mai putin riscurile expres excluse.

Asigurarea CASCO de nave se poate incheia pentru pagubele cauzate acestora de accidentele, intamplarile §i pericolele navigatiei si exploatarii, in una din urmatoarele conditii:

— W.PA.— with particular average— sau W.A.— with average — cu raspundere pentru pierdere si avarii;

— EPA.—free from particular average —fara raspundere pentru avarii, cu exceptia cazurilor de naufragiu, e§uare, ciocnire, incendiu sau explozie la bordul navei;

— T.L.S. — total loss of the ship — cu raspundere numai pentru pierderea totala a navei.In general, continutul conditiilor de asigurare practicate in diferite societati de asigurare este

asemanatoare. Difera, insa, de la o tara la alta formularile, numarul de riscuri acoperite, excluderile de riscuri, interpretarile date expresiilor din politele de asigurare. Pentru a facilita asigurarile de nave, Uniunea Internationala de Asigurari Maritime (1UMP), organizatie neguvernamentala, a asiguratorilor maritimi, infiintata in 1874, cu sediul la Zurich, a elaborat asa-numitele tabele de echivalenta. Acestea permit corelarea diverselor formulari ale conditiilor de asigurare navala din tarile asiguratorilor, care sunt membri ai Uniunii.

Conditia W.P.A. are in vedere acordarea de despagubiri pentru . pagube produse de:— pierderea totala a navei (efectiva sau constructiva), pierderea unor obiecte din inventarul fix

al navei, precum si avariile pricinuite navei de incendiu, trasnet, furtuna, uragan si alte calamitati alenaturii, naufragiu, esuare, ciocnire cu alte nave sau cu orice alt obiect fix sau plutitor (inclusiv gheata), accidente in timpul incarcarii, stivuirii §i descarcarii incarcaturii, sau in timpul alimentara naveicu combustibil, explozie la bordul navei sau in afara ei, rupere sau desprindere a axelor, defecte ascunse sau uzura a corpului navei, a masinilor (motoarelor) sau a celorlalte parti componente ale navei, neglijenta sau greseala a comandantului, sau a altor membri ai echipajului, ori a pilotului;1)disparitia navei;2)avariile pricinuite navei de masurile de salvare;3)avariile provocate de nave instalatiilor portuare sau altor obiecte sau bunuri in afara de incarcatura navei asigurate.De asemenea, asiguratorul este obligat sa acorde despagubiri si pentru:1) contributia navei la avaria comuna;2)remuneratia de salvare, chiar daca nava salvatoare apartine asiguratului;3)sumele pe care asiguratul le negociaza sau este obligat sa le plateasca cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata ca urmare a ciocnirii cu alte nave, instalatii portuare ori alte obiecte sau bunuri;4)cheltuieli necesare sj economicoase efectuate in vederea salvarii si conservarii navei;5)pentru aducerea acesteia intr-un port de refugiu sau la locul de efectuare a reparatiilor, ori pentru micsorarea pagubei produse etc.

Acordarea despagubirii pentru avariile suportate de nava este conditionata de imprejurarea ca aceasta sa depaseasca fransiza nereductibila fixata in aceste conditii, in raport de valoarea asigurata a navei.

In cazul contributiei la avaria comuna, precum si atunci cand producerea pagubei se datoreze: coliziunii, esuarii, exploziei, incen-diului la bordul navei, naufragiului, ciocnirii cu instalatii portuare, obiecte sau bunuri fransiza nu se aplica.

Daca asigurarea s-a incheiat sub conditia F.P.A. asiguratorul se obliga sa despagubeasca limitativ pierderea totala a navei §i pagubele cauzate de evenimente deosebite in timpul calatoriei, precum: naufragiu, esuare, incendiu, coliziune sau abordaj, explozii, disparitia navei, pagube admise in caz de avarie comuna, raspunderea fata de terti in ipoteza abordajului §i a coliziunii, precum §i cheltuielile rationale de salvare sau pentru micsorarea pagubei.

In situatia in care asigurarea s-a incheiat sub conditia T.L.S., obligatia asiguratorului se rasrfrange la acordarea de despagubiri numai pentru pagubele generate prin pierderea totala sau disparitia navei, precum si de cheltuielile necesare §i rezonabile pentru salvarea navei fiind irelevant rezultatul acestora.

2.3. Analizaţi etapele încheierii contractului internaţional de asigurare şi expuneţi conţinutul contractului internaţional ele asigurare. - O prima etapa este declaratia (cererea) de asigurare,

care consta in completarea de catre asigurat a unui formular special al asiguratorului, prin care se manifesta vointa de a incheia contractul, Aceasta se redacteaza separat si anterior contractului de asigurare in majoritatea formelor de asigurari de persoane si in cazul asigurarilor externe^ si in unele asigurari de bunuri, care se incheie cu intreprinderile. In celelalte asigurari, declaratia se intocmeste concomitent cu contractul de asigurare.

Declaratia de asigurare permite asiguratorului sa-si faca o opinie asupra riscului, pe baza raspunsurilor asiguratului la intrebarile din formular. Fiind un act unilateral de vointa, declaratia de asigurare produce efecte juridice specifice asigurarii numai dupa ce a fost acceptata de asigurator.

O alta etapa o constituie analiza declaratiei de risc. Riscul prezinta pentru asigurator o importanta deosebita. In functie de acest ele-ment, se apreciaza daca se poate accepta riscul si marimea primei de asigurare aferenta.

In materie de asigurari buna-credinta constituie un principiu de baza. Asiguratul trebuie sa faca declararii complete, chiar §i atunci cand pe parcurs imprejurarile esentiale privind riscul (de exemplu, agravarea riscului) s-au schimbat. In caz contrar, asiguratorul isi rezerva dreptul fie de a modifica contractul, fie de a refuza despa-gubirea solicitata de asigurat.

De regula, contractul de asigurare se considera incheiat prin plata primelor de asigurare si emiterea documentului de asigurare.

Continutul, durata si proba contractului de asigurare. De regula, contractul de asigurare cuprinde doua parti principale. Prima parte contine clauzele imprimate, sub forma unor extrase din conditiile generale care reglementeaza raporturile dintre asigurat si asigurator, care sunt menite sa atraga atentia asiguratului asupra drepturilor si obligatiilor sale.

A doua parte reprezinta partile neimprimate ale documentului, care se refera, in principal, la indicarea partilor contractante, denumirea riscurilor, prima, suma asigurata si durata contractului, indicandu-se data intrarii in viguare.

Pe langa aceste doua parti principale, contractul de asigurare mai cuprinde §i alte mentiuni specifice fiecarei ramuri de asigurare.

Durata contractului reprezinta perioada de timp, la care se re-fera drepturile si obligatiile partilor.

Perioadele pentru care se incheie asigurarea sunt prevazute in regulamentele de asigurare. Ele se stipuleaza in contract.Contracul poate fi pe durata determinate si perioada nedeterminata.Contractul trebuie incheiat in forma scrisa ptu determinarea momentului incheierurii contractului si ptu forta probatorie.

Subiectul III: Contractul de transport maritim internaţional.

3.1Enumeraţi- formele contractului-de-transpert-maritim international -Contractul de navlosire se poate concretiza sub doua forme §i anume:

— contractul de charter-party, care se utilizeaza mai ales atunci cind efectuarea transportului se face cu nave tramp sj are ca obiect marfurile de masa;— conosamentul precedat sau nu de charter-party, care se utilizea-y.a, de regula, la transportul cu

nave de linie a unor marfuri ambalate in colete, containere.Navlosirea propriu-zisa (stricto sensu) poate sa imbrace urmatoa-rele forme:a) Contractul de navlosire voyage charter se incheie intre armator si

navlositor pentru transportul marfurilor pentru o calatorie sau anumitecalatorii succesive, contra unui navlu, calculat, de regula generala, inraport cu cantitatea incarcaturii (per tona de marfa sau m3).

b) Contractul de navlosire time-charter, prin care navlositorulinchiriaza nava de la armator pentru o perioada de timp determinatacontra unui navlu, numit hire sj calculat la capacitatea de incarcarede vara a navei, si stabilit, de obicei, la bursele de navlu.

c) Contractul de navlosire demise charter sau charter by demise. In baza acestui contract armatorul se obliga, in schimbul unui navlu mai ridicat ca valoare (hire), sa puna la dispozitia navlositorului intreaga nava pentru un anumit timp. In acest caz navlositorul devine armator chiria?, dobandind posesia sj controlul deplin asupra vasului respectiv.

3.2. Faceţi comparaţie între formele contractului de transport maritim internaţional. –a) Contractul de navlosire voyage charter- Armatorul are urmatoarele obligatii:—sa suporte toate cheltuielile de intretinere a navei sj a echipa-jului sj, in acest sens, sa asigure

buna stare tehnica de navigabilitate a navei;—sa asigure combustibilul sj lubrifiantii necesari voiajului afretat;—sa asigure apa potabila necesara;—sa angajeze echipajul sj sa asigure hrana acestuia;—sa suporte cheltuielile auxiliare ale transporturilor (taxe de canal, portuare etc.).Tot armatorului ii revine raspunderea pentru expluatarea tehnica sj comerciala a navei.

Navlul costituie chiria sau pretul perceput de navlosant (armator) de la navlositor, prin efectul contractului de navlosire, in schimbul punerii la dispozitia acestuia din urma a navei sale sau a unei capacitati de incarcare a ei in vederea transportarii de marfuri pe apa.

b) Contractul de navlosire time-charter- De cele mai multe ori navlositorul utilizeaza acest tip de contract pentru transportul materialelor prime: tit:ei, minereuri, carbune, cereale etc. Intervalul de timp convenit cu armatorul ii ofera posibilitatea sa-si asigure cu marfa tonajul maritim afretat.

Navlositorul este obligat sa achite chiria, hire, in avans, de obicei in rate lunare. Chiria se calculeaza in raport de tonaj, deadweight sj se plateste pe toata durata contractului la nivelul convenit initial. Navlositorul raspunde pentru exploatarea comerciala a navei, suporta cheltuielile legate de deplasarile navei in intervalul de timp convenit, asigurand combustibilul, platind taxele de stramtori, canal, portuare.Armatorul este obligat sa asigure buna stare tehnica de navigabi-litate a navei, sa angajeze sj sa plateasca echipajul, sa suporte cheltuieli.c) Contractul de navlosire demise charter

Navlositorul suporta toate cheltuielile ocazionate de intretinerea navei, a echipajului pe care-l angajeaza, precum sj cheltuielile ocazionate de mi§carea navei. Navlositorul este obligat sa consulte pe armator sj sa obtina acordul acestuia in legatura cu persoana capitanului sj a mecanicului-§ef, precum sj atunci, cand face* reparatii in sala masjnilor ori procedeaza la modificari in structura navei. Navlositorul este obligat sa intretina tehnic navigabilitatea navei, procedand periodic la ridicarea acesteia pe uscat pentru curatire sj vopsire. Navlositorul este obligat, de asemenea, sa plateasca chiria convenita anticipat, pe tran§e de timp, de regula, lunar.

Armatorul este obligat sa predea marfa in buna stare tehnica de navigabilitate, predare care se face pe baza unei expertize tehnice, realizata pe cheltuiala navlositorului. La expirarea perioadei de inchiriere, restituirea navei catre armator, in buna stare de navigatie, se realizeaza tot pe baza de expertiza tehnica, dar pe cheltuialaarmatorului.

3.3. Caracterizaţi funcţiile conosamentului maritim. -In doctrina conosamentul este definit390 ca documentul eliberat (semnat) de comandantul navei,

prin care se atesta ca marfa a fost incarcata pe nava sau a fost preluata de nava pentru incarcare, in vederea transportarii pana la portul de destinatie.

Conventiei de la Hamburg din 1978, art.7, conosamentul este documentul care face dovada unui contract de transport de marfuri pe mare si constata preluarea si incarcarea marfurilor de catre carau§, precum §i obligatia acestuia de a livra marfurile contra prezentarii documentului.Functii:

a) face dovada incheierii contractului de transport intre caraus §i incarcator, atestand ambarcarea marfii la bord;

b) totodata incorporeaza aceasta marfa, fiind un titlu reprezen tatival ei.Deoarece eliberarea conosamentului se realizeaza de catre capitan sub semnatura acestuia, dupa

preluarea marfii, conosamentul aflat in mana incarcatorului probeaza incheierea contractului de trans-port, mentiunile cuprinse facand dovada pana la proba contrara. Daca conosamentul insoteste un contract de charter-party preexistent, eliberarea lui probeaza inceputul de executare a cftarter-party-ului.

Ca titlu reprezentativ al marfii, conosamentul este un titlu de valoare, care incorporeaza marfa incarcata la bordul navei pentru a fi transportata, posesia legitima a conosamentului valorand proprietatea asupra marfii ce se transporta.

Conosamentul este un titlu de credit, care poate circula prin andosare, pe calea girului precum cambia §i pe baza caruia se pot imprumuta bani. De asemenea, este un titlu de garantie reala, pe baza caruia se poate garanta un credit. In acest caz se andoseaza cu formula girului "in garantie".

Test nr. 9

Subiectul 1: Continutul contractului comercial international.

1.1. Definiţi şi caracterizaţi clauza primului refuz. in baza clauzei primului refuz o parte contractanta A se obliga fata de cealalta — beneficiar — B,

de a-i propune sa realizeze in viitor o anumita operatie impreuna cu preferinta fata de orice alt client; iar in cazul unui refuz al benefiziarului (B), celalta parte (A) este libera sa trateze cu oricare alt client. Beneficiarul va avea, deci, optiunea de a participa la aceasta operatiune, cu preferinta fata de oricare alt client, iar in cazul unui refuz din partea sa (primul refuz),cealalta parte va putea sa contracteze acea operatie cu oricare alt client.

Aceasta clauza exprima un antecontract unilateral, afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului. Ea contine un antecontract unilate-ral, deoarece da nastere obligatiei promitentului de a acorda prefe-rinta beneficiarului fata de alti clienti ai sai. Promisiunea se poate referi la orice operatiune comerciala pe care promitentul ar intentiona sa o incheie in viitor sau numai la o anumita operatiune, mai exact un anumit contract, aceasta din urma situatie fiind cea mai frecvent intalnita in practica.

1.2. Analizaţi clauzele asiguratorii împotriva riscurilor nevalutare.

in practica executarii contractelor comerciale internationale, riscurile nevalutare cel mai frecvent se manifesta sub forma riscului de pret. Pe piatii se produce o fluctuatie permanenta a preturilor, care uneori este cauzata de fluctuatia monetara, alteori de diferite imprejurari ce pot surveni intre momentul incheierii contractului si cel al Analizarii executarii lui. Astfel, se poate modifica raportul dintre cerere si oferta datoritaunor factori conjuncturali, care prin actiunea lor pot influenta pozitiv sau negativ, cererea sau oferta la anumite marfuri (sau servicii), care constituie obiectul contractului.

Pentru neutralizarea riscului de pret, partile pot stipula in continutul contractului lor clauze de recalculare sau de postcalculare a pretului.

Partile pot evita aceste riscuri, stipuland in contract unele clauze de adaptare a acestuia la noile imprejurari si anume: clauza clientului cel mai favorizat, clauza ofertei concurente, clauza de hardship sau de impreviziune, clauza de for|a majora, clauze preventive fatii de diverse masuri de protectie a concurentei.

Cl auze de recalculcare sau revizuire .In doctrina juridica aceste clauze mai sunt numite si clauze de indexare a pretului, clauza de escaladare a preturilor sau clauza de pret, mobil.

Clauza de revizuire a pretului este stipulatia contractuala prin care partile stabilesc, ca oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual in situatia in care intre momentul incheierii si executarii contractului au intervenit modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, formei de munca sau ale altor elemente avute in vedere la stabilirea pretului contrac-tual (de exemplu, primele de asigurare, tarifele de transport etc.). Scopul acestei clauze este de a proteja partile impotriva riscurilor nevalutare, prin mentinerea puterii de cumparare a monedei de plata.

In functie de complexitatea elementului de referinta (etalonului), clauzele de revizuire a pretului (de indexare nemonetara) au fost clasificate in doctrina in trei variante si anume:

a) Clauza de revizuire cu indexare unica (sau speciala). In aceasta varianta pretul este exprimat intr-o unitate de masura uzuala, al unui produs determinat, de exemplu al unei tone de carbune, al unui baril de petrol, al unei tone de cereale, al unui kw/ora energie electrica etc.

b) Clauza de revizuire cu indexare cumulativa (complexa). Aceasta clauza se utilizeaza pentru varianta cand pretul contractului depinde de valoarea unei pluralitati de elemente de referinta privite cumulativ. De exemplu, materii prime, materiale, fortta de munca — necesare pentru realizarea obiectului contractului.

Clauza de revizuire cu indexare cumulativa (complexa) se utilizeaza, mai ales, in contractele de antrepriza pentru lucrari de constructii-montaj, cu precadere atunci, cand antreprenorul foloseste materiale si forta de munca din fara beneficiarului.

c) Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala. Aceasta varianta presupune raportarea pretului contractual la valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care pot fi procurate cu cantitatea de moneda in care este exprimat acest pret intr-o zona geografica determinata. In acest caz, elementul de referinta este un indice sta-tistic relevant pentru evolutia preturilor la nivelul macroeconomic pe intreaga tara, pe ansamblul economiei unui oras etc.

Clauza de indexare generala ce are drept scop mentinerea puterii globale de cumparare a monedei de plata este mai putin utilizata in practica contractuala internationala.

Clauze de postcalculare a pretului. Aceste clauze sunt mai rar utilizate in practica. Clauzele de postcalculare a pretului au aceeasj finalitate ca §i clauzele de revizuire a pretului sj anume: mentinerea pretului marfii (serviciului sau lucrarii) la parametrii conjuncturii existente pe piata in momentul Analizarii executarii prestatiei asumate de debitor. Clauza cost + fee prezinta pentru beneficiar avantajul ca poate obtine ameliorarea produsului sau lucrarii pe toata perioada executarii contractului, in functie de ultimele inovatii tehnologice. Doctrina juridica a mentionat239, ca stipulatia cost f fee ii impune cumparatorului toate riscurile de instabilitatte a preturilor sj nu este recomandabila la import.

Clauza ofertei concurente.Potrivit unei opinii, prin clauza ofertei concurente promitentul (vanzatorul, prestatorul de servicii) se obliga sa acorde cocontractan-tului conditiile mai avantajoase oferite acestuia de catre un tert in cadrul unei operatiuni similare.Formularea sub care aceasta clauza a fost cel mai des intalnita este urmatoarea: "Daca in cursul executarii contractului, cumpa-ratoru! notifica vanzatorului primirea unei oferte concurente, emanand de la un furnizor cunoscut si serios, facuta la un pret infe-rior pretului contractului, toate celelalte elemente ale contractului, in special cele referitoare la calitate, cantitate si termene de livrare ramanand aceleasi, vanzatorul trebuie ca in termen de 10 zile de la primirea notificarii scrise din partea cumparatorului, sa accepte conditiile din oferta concurenta. In lipsa acordului vanzatorului cu cumparatorul, acesta din urma este eliberat de obligata de a cumpara de la vanzator, iar contractul va inceta sa produca efecte in termen de 10 zile de la primirea raspunsului".Clauza clientului cel mai favorizat. Clauza clientului cel mai favorizat este stipulatia contractuala prin care promitentul (vanzatorul, furnizorul de bunuri sau de servicii) se obliga sa acorde celuilalt contractant (cumparator, beneficiar) cele mai favorabile conditii pe care le-ar acorda eventual unui tert; cu privire la contracte avand acelasi obiect.

Uzual in practica aceasta clauza este formulata astfel: "Daca vanzatorul va consimti fata de un tert conditii mai favorabile in ansamblu decat cele stipulate in prezentul contract pentru cantitate si calitate comparabila, le va acorda de asemenea cumparatorului din acest contract cu incepere din ziua in care devin aplicabile in raporturile cu terta persoana".245

Clauza de hardship este stipulatia contractuala in temeiul careia devine posibila modificarea continutului contractului atunci cand pe parcursul executarii sale se produc, fara culpa contractantilor, evenimente ce nu puteau fi prevazute in momentul stabilirii raportului juridic de oblgatie, dar care, schimbind substantial datele §i elementele avute in vedere de parti in momentul contractarii, creeaza pentru unul dintre contractanti consecinte mult prea oneroase pentru a fi echitabil ca acesta sa le suporte singur.Clauza de hardship este o creatie a practicii anglo-saxone din domeniul dreptului comertului international. Doctrina juridica a remarcat, ca aceasta clauza corespunde notiunii de "situatie difi-cila" sau de "duritate".Efectele juridice ale clauzei de hardship variaza dupa ordinea juridica, fiind recunoscute in unele sisteme juridice si necunoscutein altele. Clauza dehardship se deosebeste de clauza de forta majora. Astfel, clauza de hardship nu pune problema exonerarii de raspundere a unei parti, ci a reactualizarii, reechilibrarii prestatiilor. Pe de alta parte, in timp ce forta majora este o clauza de neexecutare a obliga-tiilor, evenimentele care pun in miscare clauza de hardship nu impiedica executarea, caci aceasta este posibila, dar in conditii impovaratoare pentru debitor.

1.3. Formulaţi asemfll1ările şi deosebirile dintre clauza de hardship şi clauza de forţă majoră. clauza de forta majora este definita drept o stipulatie contractuala, avand caracterul unui succedaneu sau substitut de clauza de adaptare atunci, cand contine prevederea potrivit careia contractul se suspenda in caz de forua majora, urmand ca el sa continue dupa perioada de suspendare, in noile conditii care vor fi negociate intre timp.De asemenea se cere ca debitorul sa aiba fat;a de evenimentele invocate un comportament activ. Astfel el trebuie sa-l informeze pe creditor si sa depuna toate eforturile pentru a readuce relatiile contractuale la situatia normala sau, cel putin, sa se mai salveze cevacaractere: carac-terul imprevizibil, insurmontabil (sau irezistibil) si exterior celui care il invoca al unor fapte intervenite ulterior incheierii contractului si care au impiedicat executarea acestuia, fara nici o vina din partea debitorului, aflat intr-o imposibilitate absoluta de a executa contrac-tul.

Clauza cu privire la forta majora trebuie sa cuprinda si cerinta enuntarii imediate a cazului de forta majora si modul in care trebuie sa se faca aceasta. Daca anuntarea cazului de forta majora nu se face in termenul prevazut in contract, partea respectiva va fi obligata sa dezdauneze pe cocontractantul sau de pagubele provocate prin neprimirea avizului, cu exceptia cazului daca insasi anuntarea a fost impiedicata printr-un fapt exonerator.

Subiectul II: Contractul comercial de vвnzare - cumpărare internaţională.

2.1. Definiţi şi caracterizaţi obiectul contractului de vânzare - cumpărare internaţională.

Obiectul constituie prestatia, actiunea sau inactiunea la care partile sau un dintre ele se oblige prin contract. Prestatia poate fi pozitiva sau negative(concurenta neloeala). Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, sa fie licit si moral

2.2. Expuneţi etapele de desfiişurare a licitaţiei. Principalele etape de desfasurare a unei licitatii sunt urmatoarele: a) Publicitatea. Publicitatea se face prin mijloacele de informare ni masa de catre organizatorul licitatiei, cu cateva luni inainte de icrmenul fixat pentru primirea ofertelor. De asemenea, inainte de a avea loc licitatia se elaboreaza caietul de sarcini care cuprinde conditiile tehnice de livrare §i de cooperare, diferite conditii comerciale de plata, de transport etc. in care se poate incheia tranzactia.

b) Pregatirea ofertelor. Ofertele se intocmesc pe fortmulare speciale, procurate de la organizator. Se intocmesc doua tipuri de oferte: oferta tehnica si oferta comerciala, fiecare introducandu-se in plicuri separate. Ambele oferte se prezinta organizatoprului licitatiei in termenul prevazut in prospectul de licitatie sau in caietul de sarcini. Uneori ofertantii prezinta si un curriculum vitae.La baza intocmirii ofertelor stau datele luate din caietul de sarcini. Daca se pot oferi parametri tehnico-calitativi superiori celor indicati in caietul de sarcini, se recomanda ca acest lucru sa fie mentionat separat, pentru a nu complica comparatia ofertelor. Abaterile de la prevederile caietului de sarcini micsoreaza sansele de castigare a licitatiei, chiar daca se ofera un produs superior celui solicitat de beneficiar.

c) Plata de catre ofertant a garantiei de participare. Pentru a aveagarantia participarii ofertantului la licitatie organizatorul percepede la ofertant o suma in numerar exprimata in valuta convertibila.Aceasta suma poate fi inlocuita printr-o scrisoare de garantie bancara,emisa de o banca indicata de organizator sau de o banca cu renumemondial

d)Tinerea licitatiei in ziua si la ora precisa, la locul anuntat. Inaintarea ofertelor catre organizator se face in plicuri inchise, intermenul indicat. Se constituie o comisie de licitatie care deschide plicurile in prezenta ofertantilor sau a reprezentantilor delegati. Se face o prima ierarhizare a ofertelor, de regula in functie de nivelul de pret, la parametrii tehnici si de calitate egali..In faza a doua se face o analiza de fond. In cazul produselor cu mare complexitate tehnica, se aprofundeaza comparatia si se definitiveaza ierarhizarea ofertelor. Rezultatele se comunica participantilor la licitatie

2.3. Analizaţi răspunderea contractuală a vânzătorului şi cumpărătorului conform prevederilor Convenţiei de la Viena asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri din Il aprilie 1980 şi Codului civil al Republicii Moldova.

9.2.3.1. Mijloace de care dispune cumparatorul in caz de contravenfie la contract de catre vanzator (art.45-52). Daca vanzatorul nu a executat oricare din obligatiile care-i revin din contractul de vanzare sau din conventie, cumparatorul are dreptul:

a) sa ceara vanzatorului executarea obligatiilor sale, cu exceptiacazului in care s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu aceasta

cerere;b) daca marfurile nu sunt conforme cu contractul, cumparatorul

poate cere vanzatorului sa repare lipsa de conformitate, in afara decazul in care acesta ar fi nerezonabil, tinand seama de toate

imprejurarile;c) cumparatorul poate acorda vanzatorului un termen supli-mentar, de o durata rezonabila,

pentru executarea obligatiei sale;

d) sa declare contractul rezolvit;e) in caz de lipsa de conformitate a marfurilor cu contractul, chiar daca pretul a fost sau nu

platit, cumparatorul poate reduce pretul proportional cu diferenta intre valoarea pe care marfurile efectiv predate o aveau in momentul predarii §i valoarea pe care marfurile conforme ar fi avut-o in acel moment;

f) daca vanzatorul preda marfurile inainte de data stabilita, cumparatorul are facultatea de a le prelua sau de a le refuza;

g) daca vanzatorul preda o cantitate superioara celei prevazutein contract, cumparatorul poate accepta sau refuza preluareacantitatii predate excedentar;

h) sa ceara daune-interese.9.2.3.2. Mijloace de care dispune vanzatorul in caz de contra-venfie la contract din partea

cumparatorului. In cazul in care cumparatorul nu a executat oricare din obligatiile care-i revin din contractul de vanzare, vanzatorul este indreptatit:

a) sa ceara cumparatorului plata pretului, preluarea marfii pre-date sau executarea altor obligatii ale cumparatorului in afara de cazul in care nu s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu aceste cereri;

b) sa acorde cumparatorului un termen suplimentar, de durata rezonabila, pentru executarea obligatiilor sale;

c) sa declare contractul rezolvit;d) daca contractul prevede ca cumparatorul trebuie sa specifier forma, masura sau alte

caracteristici ale marfurilor s,i nu face aceasta specificare la data convenita sau intr-un termen rezonabil calculat de la primirea unei cereri din partea vanzatorului, acesta poate, fara a prejudicia asupra tuturor celorlalte drepturi pe care le poate avea, sa efectueze singur aceasta specificare, potrivit cu nevoile cumparatorului, care i-ar putea fi cunoscute;

e) sa ceara daune-interese.Daunele-interese pentru o contraventie la contract savarsita de o parte sunt egale cu pierderea

suferita §i castigul nerealizat de cealalta parte din cauza contraventiei. Aceste daune-interese nu pot fi superioare pierderii suferite si castigului nerealizat pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le prevada in momentul incheierii contractului, in considerarea faptelor de care avea cunostinta ca fiind consecintele posibile ale contraventiei la con-tract (art. 74).

Subiectul III: Contractul internaţional de factoring.

3.1. Definiţi contractul internaţional de factoring.

Notiune. Caractere juridice. Factoring-u\ este un con-tract complex prin care o parte, numita aderent, transfera in proprietate o anumita categorie a creantelor sale unei alte parti numita factor care, in schimbul unui comision, se obliga sa achite aderentului valoarea lor, subrogandu-se in drepturile acestuia fa^a de debitorii creantelor cedate §i pe care urmeaza sa le incaseze445. In cadrul factoring-ului vanzatorul (furnizorul) dupa ce a vandut marfurile mai vinde (cedeaza) §i creantele pe care le are impotriva cumparatorilor de marfuri.

3.2. Expuneţi obligaţiile părţilor în contractul internaţional de factoring. Factorul este oblgat sa plateasca aderentului toare facturile pe care le-a aprobat in prealabil neac-ceptand facturile acelor clienti, care pe plan comercial prezinta prea putina garantie. Plata creantelor se face pe data cedarii acestora pe masura prezentarii facturilor. De regula, facturile sau copiile lor legalizate se prezinta la anumite intervale convenite cu un borderou, pe care sunt inscrise toate facturile din perioada considerata, cu toate garantiile lor si documentele justificatoare. De asemenea, se prezinta si declaratia aderentului ca transmite factorului in proprie-tate creantele respective, care reprezinta pretul prestatiilor furnizate (marfuri vandute sau servicii) acceptate de

clienti si ca plata acestora trebuie sa se faca factorului. Borderoul mai mentioneaza §i cererea aderentului de ai fi facute facturile, in schimbul unei chitante subrogatorii cu privire la factor.

Factorul subrogat aderentului are si unele drepturi impotriva debitorilor cedati, carora le poate opune toate exceptiile creansei sau le poate intenta actiune in plata.

Aderentul are obligatia de a plati comisionul convenit, precum §i de a inscrie pe factura invitatia adresata debitorului de a plati direct factorului, mentiunea de subrogare pe factura fiind obligatorie. De asemenea, aderentul este obligat sa garanteze factorului existenta creansei, scop in care este dator sa coopereze cu acesta, informand-ul despre toare cauzele, care ar putea afecta creanta. In plus, el trebuie sa notifice debitorului existenta subrogatiei §i indatorirea de a plati factorului.

3.3. Analizaţi particularităţile contractului de factoring. Contractul de factoring are multe tangente cu tehnica scontului, de care, totusi, se deosebeste. §i factoring-ul §i scontul presupune o transmisiune de creanta, pe baza careia se acorda un credit inainte de scadentafactoring-ul este insotit de o clauza de exclusivitate asupra tuturor operatiilor aderentului, care garanteaza numai existenta creantelor, factorul asumandu-si si riscul insolvabilitatii debitorilor cedati. De aceea, factorul trebuie sa manifeste o deosebita diligenta in supravegherea clientilor sai.Factoring-ul prezinta cele mai multe analogii cu cesiunea de creanta §i cu subrogarea prin plata, intocmai ca in ipoteza cesiunii de creanta, unde cedentul garanteaza numai existenta creantei la data cesiunii, dar nu §i solvabilitatea debitorului ori modificarile ulterioare ale creantei451, si in cazul factoring-ului aderentul raspunde fata de factor numai in caz de inexistenta totala sau partiala a creantei

Factoring-ul nu poate fi asimilat operatiei de asigurare de credit deoarece societatea de asigurare va plati numai in cazul in care debitorul principal nu plateste, iar factorul devine debitorul valorii tuturor creantelor acceptate din momentul cesiunii acestora, asumandu-si obligatia de a plati imediat.

Subrogarea prin plata presupune ca plata sa se faca in acelasi timp cu subrogarea, acordul intervenind intre debitor si solvent, iar in cazul factoring-ului, acordul intervine intre creditor si factor (solvens), debitorul fiind tert fata de aceasta conventie.

Test nr. 10 Subiectul 1: Momentul şi locul încheierii contractului comercial internaţional. 1.1. Comparaţi diferite concepţii referitoare la momentul încheierii contractului inter absentes.

Perfectarea contractului comercial international constituie finalizarea procedurii de formare a acestui contract. Determinarea momentului incheierii contractului este una din cele mai controver-sate probleme in doctrina juridica de drept privat.

Contractul comercial international poate fi incheiat intre parteneri care se afla in prezenta sau separati de mari distante.

A. Sistemul emisiunii acceptarii (sau al declaratiunii). Potrivit.icestui sistem contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul accepta oferta, adica §i-a manifestat vointa de acceptare, chiar daca nu a comunicat aceasta acceptare, deoarece in acel mo-ment coexista cele doua consimtaminte.B.Sistemul expedierii acceptarii. Conform acestui sistem, contractul se considera incheiat in momentul in care acceptantul a expediat raspunsul sau printr-un trimis, scrisoare sau telegrama incredintata postei ori alt mijloc de comunicare. In sistemul expedierii acceptarii raspunsul de acceptare iese de sub puterea destinatarului ofertei §I de sub riscul de a fi inlaturat oricand, asa cum se intampla in sistemul precedent. Dar §i in acest sistem exista posibilitatea ca aceptantul sa revina

asupra acceptarii pana in momentul in care aceasta ajunge la ofertant. Un alt dezavantaj este acela, ca ofertantul ia cunostinta de incheierea contractului ulterior, cand primeste corespondentaC. Sistemul receptiei acceptarii de catre ofertant. Potrivit acestui sistem, contractul se considera incheiat in momentul in care ofer- tantul primeste raspunsul de acceptare, indiferent daca a luat saunu cunostinta de acest raspuns. S-a apreciat, ca in sistemul receptiei, contractul se considera incheiat fara ca ofertantul sa cunoasca acceptarea din partea destinatarului159. Aceasta obiectie va fi de cele mai multe ori teoretica, deoarece cunoasterea continutului corespondentei are loc, de regula, la primirea ei.d. Sistemul informarii. Conform acestui sistem, contractul se considera incheiat in momentul in care ofertantul ia cunostinta de raspunsul de acceptare. §i acest sistem este susceptibil de critica:

a) ofertantul poate arbitrar sau din neglijenta sa amane cunoa$te-rea raspunsului §i, deci, incheierea contractului;

b) nu se poate cunoaste cu certitudine momentul in care ofertantul a cunoscut raspunsul de acceptare.Pentru a evita, cel putin partial, aceste neajunsuri in practica, se considera ca ofertantul a luat cunostinta de raspuns la primirea corespondentei

Ofertantul este liber sa faca dovada, ca fara nici o culpa din partea sa, a luat cunostinta despre continutul acceptarii ulterior datei la care aceasta i-a parvenit la sediu.

1.2. Determinaţi locul încheierii contractului inter absentes. Locul incheierii contractului comercial international. Determinarea locului incheierii contractului depinde de conceptia adoptata cu privire la determinarea momentului incheierii contractului. Deasemenea, este important sa facem distinctie intre situatiile cand contractul se perfecteaza inter praesentes sau acesta se incheie inter absentes.

Atunci cand contractul se incheie intre persoane prezente, locul perfectarii lui este acela unde are loc semnarea contractului.

In cazul perfectarii contractului prin telefon, determinarea locului incheierii acestuia difera in functie de conceptia adoptata:

— in sistemul emisiunii si cel al expedierii acceptarii, contractul comercial international se considera incheiat la locul unde vorbeste acceptantul;

— in sistemul receptiei acceptarii §i cel al informarii, contractul se considera incheiat la locul unde vorbeste ofertantul.

in cazul contractelor incheiate inter absentes, determinarea locului incheierii acestora difera in functie de conceptia adoptata cu privire la stabilirea momentului incheierii lor. Astfel, in sistemul emisiunii §i cel al expedierii acceptarii, locul incheierii contractului este sediul sau resedinta acceptantului. In sistemul receptiei acceptarii §i cel al informarii, contractul se considera incheiat la locul unde se gaseste ofertantul.

in cazurile in care contractul se incheie fara a fi necesara comuni-carea acceptarii, contractul se considera incheiat la locul unde se afla acceptantul.

In situatia acceptarii tardive, locul incheierii contractului este la sediul sau, dupa caz, resedinta acceptantului, deoarece aici se receptioneaza comunicarea facuta de ofertant privind valabilitatea acceptarii tardive.

1.3. Argumentaţi importanţa eleterminării momentului şi locului încheierii contractului comercial internaţional.

Determinarea momentului incheierii contractului prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:a) la momentul respectiv se stabileste daca partile erau ori nu capabile de a incheia contractul.

Astfel, o societate comerciala, care nu era inmatriculata in acel moment in registrul comertului nu avea capacitatea de a contracta (cu unele exceptii);

b)viciile vointei, respectiv cauzele de nulitate absoluta §i nulitate relativa, se determina in raport de momentul incheierii contractului;

c) pana in momentul incheierii contractului fiecare parte isi poate revoca oferta sau acceptarea;

d) de regula, efectele contractului se produc din momentul incheierii contractului, deci efectul translativ de drepturi reale ?i problema riscului se rezolva in raport cu acest moment;

e) momentul incheierii contractului intereseaza pentru calculul prescriptiei extinctive;f) in cazul conflictelor de legi in timp, momentul incheierii contractului determina legea

aplicabila;g) legea in vigoare la data incheierii contractului, lege care este normal aplicabila, urmeaza sa

guverneze contractul in raport cu principiul tempus regit actum, aplicarea sa extinzandu-se pe intreaga durata a executarii obligatiilor generate de contract;

h) vor putea exercita actiune pauliana impotriva contractului numai creditorii a caror creanta este anterioara momentului perfec-tarii contractului;

i) in contractele translative de drepturi cum este, de exemplu, vanzarea unui bun determinat, transmiterea dreptului real de la vanzator la cumparator, opereaza la momentul incheierii contractului §i tot din acel moment, in armonie cu principiul res perit domino, se transmit la cumparator si riscurile pieirii sau avarierii lucrului;

1) in cazul ofertei adresata unor persoane nedeterminate, momen-tul incheierii contractului in raport cu prima acceptare primita face ca acceptarile ulterioare sa ramana fara efect;

m) in functie de acest moment, se determina locul incheierii contractului.Locul incheierii contractului prezinta interes sub urmatoarele aspecte:- in situatia in care partile nu au desemnat lex contractus, se va ,APLICA a principiul locus regit

actum, potrivit caruia legea competenta sa guverneze contractul este lex loci contractus, adica legea in vigoare la locul incheierii contractului in momentul perfectarii acestuia;

- daca partile nu au prevazut in contract arbitrajul competent •..i solutioneze eventualele litigii ce pot aparea intre ele in legatura . II executarea contractului, jurisdictia competenta sa solutioneze .neste litigii va fi determinata in raport cu prevederile legii in vigoare l.i locul incheierii contractului;

— pentru interpretarea contractului se vor lua in considerare uzantele existente la locul incheierii contractului.

Subiectul II: Controctul internaţional de leasing. 2.1. Definiţi şi clasiiicClti contractul internaţional ele leasing.

prin leasing se intelege acea operatie juridica, prin care o persoana (de obicei o societate specializata in acest scop) cumpara un bun spre a-l inchiria unei alte persoane, numita utilizator (care in mod obisnuit este tot o intreprindere), care la sfarsitul contractului de locatie are un drept de optiune intre trei posibilitati si anume: de a continua contractul de locatie, de a-l rezilia ori de a cumpara bunul respectiv la un pret convenit in asa fel, incat sa se tina seama, cel putin in parte, de varsamintele efectuate cu titlu de chirie (adica de amortizarea bunului pe aceasta cale si, deci, de valoarea lui rezidual!).

dupa tipul de finantare al contractului exista: —Leasing cu autofinanfarea locatorului, situatie in care locatorul dispune de intreaga suma

necesara producerii sau cumpararii activului.

Leasing multiplicat^ sau tip levier (leveraged). Este un leasing financiar in care locatorul imprumuta cu o parte din banii necesari • cumpararii activului sau chiar toata suma, folosind contractul de lea-sing ca o garantie pentru un imprumut.

Dupa, tipul de service asigurat, avem: —Leasing full-service (brut), in cadrul caruia locatorul se angajeaza sa intretina activul, sa-l

asigure si sa plateasca orice taxe derivate din proprietatea asupra activului, prevazute de lege.—Leasing-net in care locatarul isi asuma obligatiile specificate mai sus. Majoritatea leasing-

urilor financiare sint de tipul net.Dupa originea activului: —Leasing direct. Majoritatea contractelor de leasing se incheie pentru echipamente noi.

Utilizatorul inchiriaza direct activul de la producatorul original.—Leasing indirect. Utilizatorul (viitorul locatar) alege un anumit echipament, indica locatorului

sa-l cumpere de la producator si apoi incheie contractul de leasing cu locatorul. Locatorul este cel care cumpara echipamentul de la producator.

Dupa durata contractului exista:—Leasing pe termen lung: 8 ani si mai mult;—Leasing pe termen mediu: intre 3 si 8 ani;—Leasing pe termen scurt: bazat pe contracte consecutive, cu perioade de 2-3 ani.Forme speciale: —Leasing time sharing: bunurile se inchiriaza simultan mai multor beneficiari, pe perioade

distincte, in scopul folosirii integrale a capacitatii lor (calculatoare, mijloace de transport etc.).—Master leasing: forma speciala practicata pentru inchirierea containerelor:

a) Term leasing — pe termen.b) Trip leasing — pe calatorie.—Experimental: folosit in scopul promovarii vanzarilor de ma§ini si utimaje.

Contractul de lease-back este o operatie complexa, in cadrul careia vanzatorul §i utilizatorul este una si aceeasi persoana. Utilizatorul, proprietar al bunului, vinde finantatorului, o instalatie, un utilaj, cu obligatia acestuia de a i-l inchiria §i de a i-l revinde la finele perioadei de locatie la un pret rezidual. Rolul operatiei de lease-back este considerabil442: fiind un mijloc de finantare foarte ingenios, el permite unui industria?, sa obtina capitalul necesar activitatii sale prezente §i viitoare, fara ca economi-ce§te sa piarda echipamentul necesar pentru realizarea comenzilor pe care le are sau este pe cale sa le aiba.

Dupa obiectul sau concret (bunul dat in locatie) leasing-ul poate fi mobiliar sau imobiliar. Dar pentru comertul international prezinta interes leasing-ul mobiliar, deoarece se refera la ceea ce se numeste echipament industrial.

Exista leasing financiar (financial/capital/full-payout lease) sj lea-sing operational {operating lease). Leasing-ul operational se deosebeste de cel financiar in primul rand prin faptul, ca locatorul (lessor) este un fabricant. Daca in cazul leasing-ului financiar locala realizeaza intreaga valoare a bunului, la leasing-ul operational bunul este inchiriat pentru o perioada mai scurta decat durata vietii sale economice sj, deci a amortizarii. Prin urmare, bunul poate fi dat in locatie la mai multi utilizatori, in mod succesiv, iar valoarea reziduala a bunului este, la expirarea contractului, inca importanta. In fine, in

cazul leasing-ului operational nu se prevede posibilitatea transmiterii proprietarii bunului catre locatar.

2.2. Determinaţi şi descrieţi drepturile si obligaţiile parţi lor in contr internaţional de leasing. Locatorul obligatiile: 1. san nu intervina in alegearea echipamentului si a vinzatorului de echipament pe care il face

locatarul daca contractul nu prevede altfel,2. sa nu opereze modificari fara acordul locatarului in contract de vinz-cump, 3. sa dea locatarului contra plata in posesiune si folosinta temporara echipamentul sau,4. sa incheie din insarcinarea locatarului contr v-c (furnizare0 de echipament ales de locatari cu vinzatorul indicat acesta, 5 la expirarea contract de leasing sa primeasca echipamentul daca locatarul nusi exercita dreptul de al achizitiona cu titlu de proprietate.Drepturile: 1. sa aleaga cu acordul locatarului echipamentul si vinz, 2. sa foloseasca echipamentul in calitate de gaj la obligatiile sale fata de terti daca contractul nu prevede altfel, 3. in cazul in care locatarul incalca substantial clauzele contractului sa solicite achitarea integrala inainte de termen a chiriei sau rezilierea contractului cu reparatrea pagubelor.Locatarul Drepturile: 1. sa aleaga echipamentul si vinzatorul, 2 sa refuze receptionarea echipamentului ce nu corespunde contractului de leasing sis a suspende achitarea locatorului a chiriei, 3 sa ceara rezilierea contr in cazul in care locatorul incalca clauzele contr precum sa ceara despagubiri,4 sa stabileasca independent pe baza contractuala executantul lucrarilor de reparatii, 5 sa achite chiria inainte de termen sis a rascumpere echipamentul inainte de termen,6 la expirarea contractului de leasing sa achizioneaze echipamentul cu titlu de proprietate

2.3. Analizaţi particularităţile operaţiunilor componente ale leasingului. Contractul de leasing cuprinde o suma de acte juridice, marcate de interdependenta dintre ele. A. Contractul de vanzare-cumparare se incheie intre vanzator §i finantatorul-cumparator. Obiectul acestui contract este ales de utilizator, care trateaza cu vanzatorul toate elementele vanzarii. Finantatorul va plati pretul pe baza procesului verbal de predare, incheiat intre vanzator si utilizator.B. Contractul de mandat se incheie intre finantator ca mandant si utilizator ca manadatar. In calitatea mentionata, finantatorul negociaza si incheie cumpararea bunului de echipament, convenind cu vanzatorul asupra parametrilor tehnici ai acestuia. Dar mandatul intervenit intre utilizator si finantator prezinta unele particularitati fapl de dreptul comun. Astfel, utilizatorul actioneaza in numele finantatorului, dar nu primeste indicatii de la acesta. Utilizatorul mai are mandatul de a sta in justitie si dispune de o actiune in garantie impotriva vanzatorului.C.Contractul de locape intervine intre creditorul locator (finan- tator) si utilizatorul locatar. Acest contract este precedat de o promisiune de locatie sinalagmatica, in sensul ca finantatorul promiteca bunul pe care il cumpara il va da in locatie, iar utilizatorul promite ca-l va lua in calitate de locatar. Aceasta promisiune bilaterala de locatie are valoarea unui contract de locatie, in masura in care sint determinate elementele esentiale ale contractului (obiectul, chiria). In realitate437, din momentul in care cunoaste pretul de cumparare al bunului (fixat de catre utilizator si vanzator), cumparatorul poate fixa conditiile contractului de locatie si drept urmare, promisiunea de locape s-a transformat in contract de locatie.

Locatiunea din cadrul leasing-ului a suportat alterari in raport cu locapa clasica438 si in sensul ca obligatiile locatorului privind predarea posesiei bunului inchiriat cat si aceea de asigurare a posesiei utile, sint executate de vanzator si nu de finantator. Obligatia de intretinere a bunului inchiriat este, de as'emenea, in intregime pe seama locatarului, care suporta si prima de asigurare si nu pe seamalocatorului.

D. Promisiunea unilaterala de vanzare apartine finantatorului si opereaza la finele contractului de leasing. Dupa cum am menponat, la sfarsitul contractului de locape utilizatorul are de ales intre trei posibilitap:

a) sa ceara reinnoirea locapei pentru o noua perioada de timp,cu chirie mai mica;

b) sa restituie bunul catre creditor (proprietar-locator) §i contrac-tul sa ia sfarsit, si odata cu el intreaga operape de leasing;

c) sa opteze pentru cumpararea bunului la un pret rezidual, rezultat din diferend dintre prepil

inipal precizat in contract si chiriaachitata.Daca utilizatorul opteaza pentru aceasta ultima posibilitate, creditorul este obligat sa-i vanda

echipamentul. In doctrina juridica s-a menponat , ca leasing-ul prezinta caracteristicile unui contract de adeziune, utilizatorul fiind aderentul, care la semnarea contrac-tului nu are posibilitatea sa aduca modificari clauzelor, care sint in privita lui foarte severe.

Subiectul III: Contractul de transport aerian internaţional3.1. Definiţi contractul de transport aerian internaţional. Contractul international aerian de marfuri este un contract in baza caruia o parte, numita caraus, se obliga fata de cealalta parte, numita expeditor ca, in schimbul unei taxe de transport, sa transporte pe calea aerului anumite marfuri la destinatia convenita si sa le elibereze la acea destinatie. Este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros §i, conform reglementarilor uniforme in materie, are caracter interna-tional daca punctul de plecare §i punctul de destinatie a marfii sunt situate pe teritoriile a doua state sau daca cele doua puncte fiind situate pe acelasi teritoriu, aeronava survoleaza teritoriul unui stat tert, unde face o escala.3.2. Daţi caracteristica juridică a contractului de.transportaerian-internaţional

Contractul de transport este autonom in sensul ca raporturile pe care se stabileste sunt independente de cele dintre expeditor si beneficiar, care au la baza un alt contract, de obicei de furnizare, care este impozabil carausului.

Contractul de transport este un contract unitar380 si de sinestatator, in continutul caruia se imbina elemente, care in individualitatea lor, se aseamana cu elemente specifice altor contracte (de antrepriza, de locatiune, de lucrari, depozit), dar care in ansamblul lor confera acestui contract o natura juridica proprie. Unii autori au mentionat381, ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc in altul formeaza obiectul unui contract de transport, dar numai atunci cand transportul se

face pe baza obligatiei asumate de caraus in acest sens si le-a luat in primire, in prealabil, la locul de incarcare, si le va preda la locul de destinatie. Deci, nu vor fi considerate contracte de transport acelea, care, desi constau intr-o deplasare materiala dintr-un loc in altul a unor lucruri, aceasta nu s-a facut cu predarea prealabila a lor. Din aceasta categorie se considera ca fac parte: deplasarea prin conducte, transportul de energie electrica §i cel informational (care, de regula, se fac prin retelele proprii de transport), contractul de remorcaj, contractul de expeditie etc.

Contractul de transport international de marfuri are urmatoarele caractere juridice: este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, este comutativ, consensual, are un caracter real si un continut economic.

3.3. Analizaţi condiţiile şi modalităţi le răspunderii transportatorului în contractul de transport aerian internaţional

Carausul este obligat sa execute transportul in bune conditii. El este raspunzator de daunele cauzate prin intarziere in executarea transportului, putandu-se exonera numai daca dovedeste ca a luat toate masurile necesare pentru evitarea pagubelor sau ca s-a aflat in imposibilitate de a lua masurile necesare.

Potrivit Conventiei se opereaza o prezumtie de pierdere a marfii daca transportatorul nu elibereaza marfa in 7 zile, calculate de la data la care marfa ar fi trebuit sa fie pusa la dispozitia destinatarului.

Carausul este raspunzator si pentru pierderea sau avarierea marfurilor, daca faptul cauzator de prejudicii s-a produs in timpul transportului aerian, adica in perioada in care transportatorul are paza juridica a marfii, respectiv perioada in care marfurile se afla in aerodrom, la bordul navei, intr-un loc determinat de o aterizare in afara aerodromului sau sunt in curs de transbordare.

Carausul este exonerat de raspundere sau raspunde limitat, daca atesta ca paguba provine din culpa reclamantului sau ca este vorba de o culpa comuna, ori ca pierderea provine din natura sau viciul marfii. Limitarea raspunderii transportatorului nu opereaza daca cel interesat dovedeste ca

paguba este rezultatul faptei carausului sau a prepusului sai, care au actionat cu culpa sau dol. Conform prevederilor Conventiei, orice clauza stipulata de parti in sensul inlaturarii raspunderii carausului sau limitarii acesteia sub nivelul stabilit prin normele Conventiei este nula.

Daca marfa primita de destinatar a fost avariata, acesta trebuie sa intocmeasca un protest imediat ce a descoperit acest lucru, dar nu mai tarziu de 7 zile pentru bagaje §i 14 zile pentru marfuri. Pentru cazurile de intarziere protestul poate fi inaintat, in cel mult, 21 de zile de la data primirii marfii de catre destinatar.

La transporturile succesive, efectuate de mai multe companii de transport, raspunderea este solidara, a tuturor companiilor aeriene participante.

Prin Protocolul de la Haga sa l imi ta t raspunderea carausului pana la nivelul de 25.000 franci ani (lunii uni u n i t a t e monctaia, care reprezinta 6,5 miligrame aur cu titlu <l<- o.'JOO am lin), pentru fiecare kg de bagaj sau marfa.