Drept civil. Obligatii Curs I

Spre deosebire de drepturile reale, drepturile de creanta sunt nelimitate, ele mergand dincolo de consacrarea legislativa a tipurilor de drepturi de creanta. Studiul obligatiilor pune accentul pe izvorul obligatiilor in functie de care se stabileste tipul de drepturi de creanta.

Baza legislativa: art. 1164 – 1649 NCCI. Notiunea de obligatii

Obligatiia este o legatura de drept in temeiul careia suntem tinuti sa facem o prestatie catre o alta persoana.

Definitia obligatiilor: art. 1164 Obligatia este raportul juridic civil al carui subiect activ denumit creditor poate sa

ceara subiectului pasiv denumit debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva din ceea ce ar fi putut sa faca daca nu ar fi existat raportul juridic.

Astfel inteleasa, obligatia este diferita de sensul comun al termenului obligatie care se refera doar la datorie, intrucat, in dreptul civil, obligatia este un raport juridic, al carui continut cuprinde atat dreptul de creanta, cat si datoria.

Rezulta din aceasta definitie ca raportul obligational are o anumita structura :1. Subiectele – au denumiri specifice: creditor (subiect activ) si debitor (subiect

pasiv). Uneori aceste denumiri sunt specializate (ex: in cazul raspunderii civile delictuale: victima prejudiciului si autorul prejudiciului; in cazul comodatului: exista un comodant si un comodatar, in cazul depozitului, exista deponent si depozitar). Sunt si raporturi juridice in cazul in care fiecare subiect este si creditor si debitor (denumite si raporturi juridice bilaterale), iar denumirile reflecta aceasta calitate complexa (ex: in contractul de vanzare, exista un vanzator si un cumparator, fiecare avand drepturi si obligatii).

2. Continutul – este alcatuit din drepturile si datoriile partilor, fiind vorba de elemente patrimoniale, respectiv drepturi de creanta si datoii corespunzatoare drepturilor de creanta, unele insumandu-se la activ si altele la pasivul patrimonial. Ele vor influenta raportul dintre activul si pasivul patrimonial pentru a pune in lumina starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a unei persoane.

3. Obiectul – este alcatuit din prestatiile de care este tinut debitorul si la care este tinut creditorul (ex: contractul de vanzare: vanzatorul trebuie sa predea bunul, iar cumparatorul trebuie sa plateasca pretul, acestea fiind prestatii ale vanzatorului si cumparatorului). Obiectul obligatiilor se confunda sau cel putin interfereaza cu obiectul drepturilor de creanta si al datoriilor corespunzatoare. Uneori exista un obiect derivat ca in cazul in care prestatia ce formeaza obiectul raportului obligational se refera la un bun (ex: contractul de vaznare: vanzatorul preda obiectul vandut, dar obiectul obligatiei nu este bunul, ci predarea; bunul este un obiect derivat).

Prestatiile care formeaza obiectul raporturilor obligationale sunt de 3 feluri:a). prestatia de a da – prestatia de a constitui sau a transmite un drept realb). prestatia de a face – orice prestatie pozitiva cu exceptia prestatiei de a dac). prestatia de a nu face – abtinerea sau inactiunea debitorului de la ceea ce ar

fi putut sa faca in absenta angajamentului juridic. Aceasta formulare subliniaza diferenta dintre prestatiile negative generale corepunzatoare drepturilor reale si prestatiile negative speciale corespunzatoare drepturilor de creanta. In cazul drepturilor reale, obligatia negativa generala consta intr-o interdictie pe care o au toti

subiectii, in afara celui care titularul respectivului drept real, iar limitarea liberatii opereaza in baza legii si nu este vorba despre o limitare voluntara (ex: obligatia tuturor subiectilor de drept de a se abtine a aduce atingere proprietatii titularului acestui drept – ei nu aveau dreptul de a aduce atingere proprietatii, pentru ca ulterior sa fi renuntat la acesta).

Prin urmare, distinctia consta in faptul ca, in cazul unei prestatii negative generale, este vorba intotdeaua de o limitare a liberatii persoanei prin vointa legiuitorului, iar in cazul unei prestatii negative speciale, este vorba de o limitare a libertatii individuale prin vointa proprie (libertatea in forma pozitiva).

4. Sanctiunea obligatiei – realizarea drepturilor si datoriilor care intra in continutul obligatiei presupune la nevoie interventia fortei de constrangere a statului.

In mod sintetic, din perspectiva creditorului, sanctiunea este alcatuita din totalitatea mijloacelor juridice pe care legiuitorul i le pune la indemana pentru realizarea creantei atunci cand debitorul nu executa de bunavoie. Specific acestui drept material la actiune este geometria sa variabila, respectiv el se poate manifesta fie ca drept de a cere exeutarea silita in natura, fie prin echivalent, fie ca drept de a cere desfiintarea contractului prin rezolutiune sau reziliere.

In sfera executarii obligatiei ar punea intra punerea in intarziere a debitorului, clauza penala sau existenta unor garantii.

Din pespectiva debitorului, intrucat acesta este interesat de a fi eliberat de datorie, el poate sa ceara punerea in intarziere a creditorului sau sa ceara consemnarea prestatiei care formeaza obiectul obligatiei la dispozitia creditorului.

II. Clasificare A. Primul criteriu de clasificare este izvorul obligatiilor Obligatii nascute din acte juridice civile

- Obligatii juridice nascute din acte juridice civile cele mai importante- Obligatii juridice nascute din acte juridice civile care apartin altor ramuri de

dreptIn functie de numarul partilor, exista:

- Obligatii juridice nascute din acte juridice unilaterale- Obligatii juridice nascute din acte juridice bilaterale (contracte)

N.B. Exista opinii care sustin ca obligatiile administrative nu ar mai fi obligatii civile ci ar apartine dreptului administrativ. Cata vreme sunt obligatii pecuniare, chiar daca au trasaturi distincte de restul obligatiilor, anumite elemente ale obligatiilor civile se vor aplica si acestora.

Obligatii nascute din fapte juridice in sens restrans- Obligatii nascute din fapte juridice licite – se impart in 3 specii: gestiunea de

afaceri, plata nedatorata si imbogatirea fara justa cauza- Obligatii nascute din fapte juridice ilicite (delicte civile) – dau nastere

raspunderii civile delictualeIn functie de fiecare izvor, obligatiile au regimuri juridice distincte. B. Al doilea criteriu este obiectu l lor:

Obligatii de a da Obligatii de a face Obligatii de a nu face

Tot in functie de obiect, se mai face distinctie si in intre:

obligatii de rezultat (obligatii civile determinate) – subiectul pasiv, debitorul, se obliga ca prin prestatia pe care o desfasoara sa atinga un anumit rezultat. Ceea ce este important este atingerea rezultatului, astfel ca obiectul prestatiei nu se reduce la rezultat, ci obiectul prestatiei include si obiectul si scopul prestatiei, iar obligatia se considera prestata numai in momentul atingerii rezultatului. Chiar daca obligatia a fost prestata, iar rezultatul nu a fost atins, obligatia este considerata neexecutata.

obligatii de mijloace (obligatii de prudenta si diligenta) – debitorul se obliga numai la desfasurarea unei anumite prestatii pe care trebuie sa o execute prin respectarea standardelor impuse de o anumita activitate, dar nu se obliga sa atinga rezultatul. Cat timp el a depus toata diligenta si prudenta, obligatia este indeplinita chiar daca rezultatul nu a fost atins.

Relevanta nu se afla pe terenul dovedirii culpei in cazul raspunderii obligationale, ci pe terenul faptei ilicite. Raspunderea civila in general, fie delictuala, fie contractuala, presupune 4 elemente pentru ca debitorul sa fie obligat la despagubire:

Fapta ilicita (ex: neexecutarea contractului sau delictul civil) Prejudiciul / paguba Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu Vinovatia

Interesul clasificarii in obligatii de rezultat si de mijloace este in dovedirea elementelor faptei ilicite:

Obligatii de rezultat – neatingerea rezultatului genereaza o prezumtie de neexecutare – debitorul trebuie sa dovedeasca ca a facut tot ce ii statea in putere pentru a atinge rezultatul, dar ca prin imprejurari ce nu tin de vointa sa nu acesta nu a fost atins (cauza straina – ex: forta majora). Odata ce aceasta prezumtie functioneaza, din aceasta se naste prezumtia de culpa a debitorului. Asadar, se dovedesc 2 elemente importante ale raspunderii civile, respectiv fapta ilicita si vinovatia, creditorului ramanandu-i sa probeze numai prejudiciul, intrucat legatura de cauzalitate este evidenta.

Obligatii de prudenta – simpla neatingere a rezultatului nu naste o prezumtie de neexecutare. Creditorul trebuie sa faca dovada cca debitorul nu a depus toata digilenta si prudenta pentru a atinge rezultatul si ca din aceasta cauza a suferit un prejudiciu. Astfel, creditrul trebuie sa identifice standardele activitatii si numai in cazul in care prestatia debitorului nu corespunde acestor standarde, poate sa invoce neexecutarea obligatiei. Daca creditorul face dovada nepriceperii debitorului, se va naste prezumtia de culpa a debitorului.

Diferenta din cele 2 tipuri de obligatii dispare in cazul unei obligatii de rezultat, cand desi a fost atins rezultatul si s-ar parea ca obligatie este executata, creditorul afirma ca sunt lipsuri calitative sau cantitative in atingerea rezultatului, astfel incat creditorul trebuie sa faca dovada acestor lipsuri, fara a mai functiona prezumtiile.

Tot in functie de obiectul obligatiei exista diferenta intre: Obligatiile in natura – presupun orice prestatie de a face cu exceptia predarii

unei sume de bani Obligatiile pecuniare – au ca obiect predarea unei sume de bani

Sub aspectul sanctiunii sunt particularitati in functie de clasificarea in obligatii in natura si obligatii pecuniare (dobanda in cazul obligatiilor pecuniare, executare in echivalent in cazul

obligatiilor in natura; executara in natura intotdeauna in cazul obligatiilor pecuniare deoarece ele insele presupun predarea unei sume de bani).

In functie de aceasta clasificare se mai vorbeste si de obligatii de valoare – obligatii care desi au ca obiect o suma de bani acea suma de bani este doar expresia economica a unei prestatii in natura si nu este vorba de o executare prin echivalent ca forma a raspunderii civile, ci este vorba unei executari prin echivalent chiar in momentul asumarii obligatiei. (ex: obligatia de intretinere). Spre deosebire de obligatiile pecuniare aflate sub principiul nominalismului monetar, obligatiile de valoare trebuie executate nu in raport cu suma care a fost promisa ci in raport cu obiectul real al prestatiei.

N.B. Principiul nominalismului monetar = la scadenta se va plati suma de bani la care s-a obligat debitorul.

In cazul obligatiilor de valoare, chestiunea impreviziunii nu se pune de obiecei chiar daca se devalorizeaza moneda foarte mult, pentru ca nu este vorba de valoarea banilor, ci de valoarea prestatiei initiale.

C. In functie de sanctiunea lor, exista: Obligatii civile perfecte sau propriu-zise - olbigatia se bucura de intreaga

sanctiune, mai ales din pespectiva creditorului care poate utiliza toate mijloacele juridice pentru a-si executa obligatia

Obligatiile naturale – ele nu mai pot fi executate decat benevol de catre debitor. Creditorul nu mai are la indemana mijloace juridice (ofensive) pentru executarea creantei sale, dar daca debitorul executa obligatia, creditorul poate sa refuze restituirea prestatiei. (obligatia prescrisa – daca debitorul plateste de bunavoie, el nu are dreptul la restituire).

D. In functie de opozabilitatea obligatiilor: Obligatii civile opozabile erga omnes Obligatii civile opozabile numai debitorului Obligatii scriptae in rem – exista o opozabilitate largita a obligatiilor, acestea

fiind opozabile tuturor dobanditorilor succesivi Obligatii propter rem – nu poate fi realizata decat daca posesorul actual al

unui bun satisface prestatiile creditoruluiIII. Izvoare

Contractul Actul juridic unilateral Faptele juridice licite Raspunderea delictuala

Contractul

Contractul = este acordul de vointa intre doua sau mai multe parti cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, stinge sau modifica raporturi juridice (def. art. 1166 NCC).

Este posibil ca una dintre parti sa fie compusa din mai multe persoane care sa reprezinte o singura vointa.

Art. 1169 – libertatea contractuala este o forma mai restransa a principiului libertatii de vointa. Anumiti doctrinari considera ca libertatea/autonomia de vointa este o conceptie invechita si ca ea lasa loc solidaritatii contractuale. In realitate autonomia de vointa este

baza contractului, iar solidaritatea contractuala este forma cea mai avansata a autonomiei de vointa care creeaza o coeziune sociala.

Clasificarea contractuluiA. Cel mai important criteriu este recipriocitatea si interdependenta obligatiilor (art.

1171 NCC)Interdependenta este legata de notiunea de cauza a contractului care este analizata pe

taramul incheierii contractului. In cazul acestei clasificari, notiunea de interdependenta se prelungeste de pe terenul incheierii contractului pe terenul executarii contractului

Contract sinalagmatic – fiecare parte se obliga in considerarea faptului ca si cealalta parte se obliga si, de asemenea, fiecare parte, cand isi executa obligatia, are reprezentarea subiectiva ca si cealata parte isi va executa olbigatia. Interdependenta are in vedere acest aspect al notiunii de cauza pe terenul executarii contractului.

Notiunea de cauza pe terenul incheierii contractului are semnificatia de validitate a contractului, iar pe terenul executarii contractului are semnificatia interdependentei drepturilor si datoriilor contractuale, astfel incat daca o parte nu isi indeplineste obligatia, cealalta parte este lipsita de cauza de a-si indeplini obligatia. Contractele sinalamatice nasc drepturi si datorii interdependente, fiecare parte are calitatea de debitor si calitatea de creditor.

Contractele unilaterale – exista un debitor si un creditorExista contracte care se nasc unilaterale, dar, pe parcursul executarii lor ele devin

bilaterale, prin nasterea unei obligatii in sarcina creditorului. Contractul ramane unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti, intrucat, dupa ce se incheie contractul, pe terenul unor fapte licite distincte de contract se naste o obligatie in sarcina creditorului si o creanta in sarcina debitorului (ex: contractul de depozit si gestiunea de afaceri: se poate naste o datorie in sarcina deponentului de a plati ceea ce a cheltuit depozitarului pentru intretinerea bunul depozitat).

Rezulta ca numai in cazul contractelor sinalagmatice se produc efectele specificeo Rezolutiunea si reziliereao Exeptia de neexecutareo Riscul contractului in cazul imposibilitatii fortuite de executare a unei parti

B. In functie de scopul contractelor Contracte cu titlu oneros – fiecare parte urmareste sa obtina un avantaj Contract cu titlu gratuit – una dintre parti procura celeilalte un avantaj fara a

astepta o contraprestatieDaca prestatiile nu sunt egale, contractul este cu titlu oneros numai in subsidiar.

Pentru a distinge uneori in situatii mai confuze adevarata natura a contractului, pe langa criteriul scopului, se poate utiliza si teoria echivalentei prestatiilor, avandu-se in vedere echivalenta subiectiva si nu echivalenta obiectiva (vointa partilor). Atfel se observa daca, in cazul in care donatia are o sarcina, donatia ramane cu titlu gratuit daca obiectul donatiei este superior ca valoare sarcinii, insa, in cazul in care sarcina echivaleaza donatia, ea devine cu titlu oneros.

Contractele cu titlu gratuit se impart in:Liberalitati – avantajele procurate celeilalte parti produc o diminuare patrimoniala

debitoruluiContracte dezinteresate – nu presupun o diminuare patrimoniala debitorului

Numai liberalitatilor li se aplica regulilor specifice privind formalitatile necesare spre validitatea actului, restrictiile privind capacitatea de exercitiu, fiind necesara o capacitate de exercitiu deplina, si reductiunea liberalitatilor excesive.

Contractele cu titlu oneros se impart in:Contracte comutative – inca din momentul incheierii lui, fiecare parte cunoste

existenta certa a datoriilor nascute din contract si intinderea lor (ex: contract de vanzare)Contratele aleatorii – fie existenta si intinderea, fie numai intiderea obligatiilor se afla

sub semnul incertitudinii, ele fiind influentate de un eveniment viitor aleatoriu (ex: contract de intretinere).

Elementul aleatoru care este conditia influenteaza chiar existenta actului juridic.Interesul clasificarii este ca in cazul contractelor comutative, obligatiile partilor sunt

clar reglementate prin vointa acestora, in timp ce in cazul contractelor aleatorii exista restrictii, in temeiul legii, chiar in privinta incheierii respectivelor contracte.

C. In functie de modul lor de formare, distingem: Contracte consensuale – se incheie pe baza simplului acord de vointa fara

nicio restrictie de forma – principiul consensualismului deriva din principiul libertatii de vointa (cele mai multe contracte)

Contracte solemne – o cerinta de forma ad validitatem N.B. forma autentica este doar o cerinta de forma a contractului, dar legiuitorul ar

putea sa prevata si alte cerinte de formaEx: casatoria este un act solemn nu pentru ca se incheie in forma autentica ci pentru ca

este pernisa participarea publicului Contracte reale – pentru valabilitate este necesar pe langa acordul de vointa

si remiterea materiala a bunul care este obiectul derival al contractului. Remiterea materiala a bunului este o reminiscenta a dreptului roman si are ca scop intarirea acordului de vointa al debitorului (ex: darul manual, imprumutul).

N.B. 2 elemente pentru validitatea contractului: acord de vointa + predarea materiala a obiectului derivat

Pe baza acestui criteriu distingem intre contracte consensuale si contracte formale (contracte solemne + reale). In cazul celor din urma trebuie sa se acorde o atentie deosebita conditiilor de validitate

D. In functie de existenta unor reglementari speciale a unor contracte , contractele se impart in (1167 si 1168 NCC) Contracte numite / contracte reglementate – au in NCC sau intr-o o lege

speciala o reglementare proprie si sunt limitate ca numar Contracte nenumite / contracte nereglementate – nu au o reglementare

speciala, ele fiind doar rezultatul imaginatiei juridice a paritilor si sunt infinite ca numar. In cazul contractelor numite se aplica in primul rand normele care formeaza regimul

special al acelui contract, iar in continuare se aplica regulile de drept comun. In cazul contractelor nenumite se aplica in primul rand regulile de drept comun si numai daca ele sunt insuficiente se aplica prin analogie regimul juridic al contractului cel mai apropiat de contratul nenumit.

E. O clasificare ce rezulta din 1175 si 1177 tine de rolul partilor in negocierea contractului

- Contractele negociate – in intregul lor sunt rezultatul vointei partilor- Contracte de adeziune – continutul este propus de o parte iar cealalta parte poate sa

il accepte sau nu

- Contracte fortate – contractele care sunt impuse de lege astfel incat ambele parti sunt obligate sa contracteze (ex: asigurarea obligatorie in materie de autovehicule)

Importante sunt contractele de adeziune pentru ca ele au fost criticate intrucat ele se abat de la principiul libertatii de vointa si ar crea o inegalitate intre parti. Ele au fost analizate cu multa atentie pentru ca sunt incheiate de regula intre profesionisti si consumatori astfel incat s-a dezvoltat un drept al consumatorilor pentru a proteja impotriva clauzelor abuzive impuse de partea aflata pe o pozitie economica mai puternica. Aceste contracte nu sunt o reala abatere de la principiul libertatii contractuale, ci ele sunt contracte ce s-au conturat mai ales pentru satisfacerea nevoilor consumatoilor, dezvoltatandu-se in perioada productiei de masa penru produse tip.

F. O alta clasficare tine seama de complexitatea continutului contratului Contracte simple – clauze elementare, standard (contractul de vanzare-

cumparare a unei haine) Contracte complexe – clauze contractuale numeroase, cu legaturi (contracte

de vanzare-cumparare a actiunilor unei companii)Grupuri de contracte – ansambluri juridice care tocmai datorita obligatiilor partilor pe

care le cuprind presupun incheierea mai multor contracte. Legatura dintre contracte stabilesc existenta contractelor principale si a contractelor accesorii. Contractele principale – conditiile de valabilitate sunt analizate individual, iar contractele accesorii sunt dublu conditionate prin propriile cerinte de valabilitate si prin cerintele de valabilitate ale contractului principal

G. In functie de efectele pe care le nasc, contractele pot fi Contracte declarative de drepturi - vointa partilor doar recunoaste drepturi si

datorii preexistente Contracte constitutive sau translative de drepturi – vointa partilor genereaza

drepturi si datorii noi- Contracte constitutive sau translative de drepturi reale- Constracte constitutive sua translative de drepturi de creanta