Dree Ept
-
Upload
voicu-doina -
Category
Documents
-
view
11 -
download
4
description
Transcript of Dree Ept
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE,
ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE
ROSCA TATIANA
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL
NOTIUNE SI CLASIFICARE
REFERAT
Conducător ştiinţific: Bors V.
doctor în stiinte politice,lector superior
Autorul:
CHIŞINĂU, 2014
Cuprins:
Introducere
I.Abordari teoretice a subiectelor dreptului international public
II.Clasificare subiectelor DIP
1.. Statul-subiect principal al dreptului international public
2.Organizatiile internationale
3.Natiunile care lupta pentru eliberarea nationala
4.Recunoasterea in dreptul international
III. Republica Moldova ca subiect de drept internaţional public contemporan
CONCLUZII SI RECOMANDARI
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Actualitatea şi importanţa problemei abordate.
Dreptul internaţional reprezintă ansamblul de reguli şi principii ce reglementează relaţiile
şi conduita statelor între ele. Dreptul internaţional este privit deseori în sensul de drept
internaţional public, adică reglementând problemele drepturilor dintre mai multe naţiuni ori chiar
dintre naţiuni şi cetăţeni sau subiecţi aparţinând altor naţiuni.
Dreptul internaţional este înrădăcinat în acceptul statelor de a constitui un sistem aplicabil în
relaţiile dintre ele. În acest context cutuma internaţională şi tratatul internaţional reprezintă
sursele primare ale dreptului internaţional. Dreptul internaţional cutumiar se formează prin
conduita statelor de a urma anumite practici generale şi de valoare în afara unei obligaţii legale,
dar considerând că aceste practici reprezintă dreptul. Cutuma internaţională a fost codificată în
urma dezbaterilor în cadrul Congresului de la Viena, adoptându-se în acest sens Convenţia
privind dreptul tratatelor (Viena, 1969). Dreptul internaţional convenţional rezultă din înţelegerile
internaţionale (International agreements) ce se pot stabili în numeroase forme de către părţile
contractante prin manifestarea lor de voinţă. Statele pot deasemenea crea cutume internaţionale
prin practica unor conduite generale ce sunt întâlnite în mod repetat devenind larg recunoscute şi
acceptate.
Subiectele dreptului international reprezintă entitati participante la viața internaționala, la raporturi
juridice reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept internațional înseamnă a
beneficia de personalitate juridica internaționala, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de
drepturi si obligații cu caracter internațional.
Problematica abordată, şi anume calitatea de subiect de drept internaţional public, considerăm că nu
este una închisă. Dimpotrivă, evoluţia excepţională a dreptului internaţional public îşi lasă amprenta
şi asupra acelor subiecte de drept ce îşi exercită drepturi ori le incumbă obligaţii în cadrul unor relaţii
internaţionale a căror reglementare este dată de norme ale dreptului internaţional public. Astfel,
rămâne la fel de actuală afirmaţia profesorului Louis Le Fur în cursul său de drept internaţional pe
care îl preda la începutul sec. XX la Facultatea de Drept din Paris: „Dreptul internaţional este în
prezent în plină evoluţie”
Aşa cum se cunoaşte, statele sunt cu siguranţă subiectele cele mai importante ale dreptului
internaţional public. Dealtfel, o lungă perioadă de timp, acestea au fost considerate singurele subiecte
de drept internaţional public. Această situaţie istorică dată ne permite prin analiza elementelor
constitutive statale, să înţelegem care au fost criteriile avute în vedere în a se aprecia Statul ca subiect
al raporturilor juridice internaţionale.
Referatul este structurat în trei compartimente, succedate logic, precedate de o introducere, ca iniţiere
în studiu. Încheierea conţine concluzii şi este urmată de bibliografie.
Scopul şi obiectivele referatului.
În realizarea scopului ne-am propus următoarele obiective:
Definirea termenului de “subiectele dreptului international public”
Stabilirea importanței temei studiate;
familiarizarea cu evoluția istorică a subiectelor dreptului international
particularităţile statului ca subiect principal al dreptului international public
Cuvinte cheie: drept international,subiecte,organizatii,state,eliberarea natioanala,entitati,
I.Abordari teoretice a subiectelor dreptului international public
In sistemul dreptului international subiectele ocupa un loc central,deoarece insasi natura
acestuai este determinata de caracterul lor si de ordinea interactiunii dintre ele.In general se
considera ca o entitate constituie un subiect de drept in cazul in care ea, prin normele unei anumite
ordini juridice,este investita cu un ansamblu de drepturi si obligatii precum si cu capacitati necesare
exercitarii acestora.
Subiecte ale dreptului international sunt considerate acele entitati care participa nemijlocit atit
la elaborarea si realizarea normelor de drept international,cit si la desfasurarea raporturilor juridice
international,dobindind drepturi si obligatii international.Aptitudinea de a fi titular de drepturi si
obligatii internatiolane.Aptitudinea de a fi titular de drepturi si obligatii internationale mai
inseamna si capacitatea de a avea personalitate internationala sau personalitate juridica
internationala.1
Dictionarul de drept international public defineste subiectele dreptului internatioanal ca entitati
participante la viata internationala,cu drepturi si obligatii directe
Intr-o alta opinie,subiectul de drept international este o entitate care participa la raporturi juridice
reglementate nemijlocit de dreptul international.
De asemenea,se apreciaza ca termenul de subiect de drept international este folosit in mod
obisnuit pentru a desemna pe cel care,dependent direct de dreptul international,este apt sa fie titular
de drepturi international si sa aiba acces la procedurile internationale,desemnind pe scurt pe cel
caruia I se adreseaza regulile de drept international public pentru a-I impune direct obligatii sau sa-I
atribuie drepturi.2
Analizind aceste opinii,dar si altele,constatam ca elementele definitorii ale subiectului dreptului
international public sunt urmatoarele:
-calitate de titular de drepturi si obligatii internationale,concretizata in posibilitatea de a dobindi si
exercita direct drepturi si de a-si asuma si indeplini direct obligatiile in cadrul raporturilor juridice
international,in conformitate cu dreptul international public.
-aptitudinea de a participa la crearea normelor de drept international public,fie pe cale cutumiara,prin
practica lor generala,constanta si repetata,fie pe cale conventional,prin acorduri scrise.
1 Nastase A. “Drept international public”p. 122.2 Dictionar de drept international public,op.cit,p.282.
-capacitatea de a avea success direct la procedurie jurisdictionale internationale,pentru a-si apara
drepturile stabilite in dreptul international.
-aptitudinea de a participa la viata organizatiilor internationale guvernamentale ca membri cu
drepturi depline ori numai in calitate de observatori3
Intr-un concept general, subiectul de drept internaţional este titularul de drepturi şi obligaţii
internaţionale, participant la relaţiile reglementate de normele dreptului internaţional.
In doctrina juridică, subiectul de drept internaţional face obiectul unor definiţii care, deşi diferite,
cuprind şi unele elemente comune… „Subiecţi ai dreptului internaţional sunt acele entităţi
care au capacitatea de a participa la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional”.
„Subiecţii dreptului internaţional, se arată in „Курс международного права”, „sunt entităţile care
participă sau pot participa la relaţiile reglementate de normele dreptuluicinternaţional”.
Prin altă definiţie se susţine că subiecţi ai dreptului internaţional sunt entităţile participante
la viaţa internaţională, cu drepturi şi obligaţii directe. Sintagma „viaţa internaţională” nu-i cea
mai potrivită, ea putand include şi domenii nereglementate de dreptul internaţional public, cum
ar fi, spre exemplu, relaţiile comerciale internaţionale.4
Juristul african N.Mugerwa indică trei elemente esenţiale ale „calităţii de subiect al unui
sistem
de drept”:
1) subiectul să aibă obligaţii;
2) să fie capabil a reclama beneficiul drepturilor sale;
3) să aibă capacitatea de a intra in raporturi juridice cu alte persoane juridice recunoscute de
sistemul particular de drept.
Autorul nu ia insă in considerare particularităţile subiectului de drept internaţional in sensul
că acesta există ca atare in temeiul unui criteriu obiectiv, al unei insuşiri esenţiale fie inerentă
subiectului respectiv – suveranitatea pentru state, dreptul la autodeterminare pentru naţiuni – fie
atribuită acestuia prin acordul statelor, de pildă, organizaţiile internaţionale.
Autorul englez D.W.Greig afirmă „in dreptul internaţional, statul este persoană juridică
tipică, iar alte entităţi pot fi considerate ca „subiecţi” ai dreptului internaţional in măsura in care
pot intra in raporturi juridice pe plan internaţional”.
Un alt mod de definire este acela că subiect al dreptului internaţional este cel căruia i se
adresează regulile de drept internaţional pentru a-i impune direct obligaţii sau a i se atribui
drepturi. Subiectul dreptului internaţional este dependent direct de dreptul internaţional, este
apt să fie titular de drepturi internaţionale, să fie legat de obligaţii internaţionale şi să aibă acces3 Scaunas S. “Drept international public” p.814 Slonovschi V. dr. în drept, lector superior,” DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC”
la proceduri internaţionale.
Paul Reuter propune „pentru a recunoaşte unei entităţi calitatea de subiect al dreptului
internaţional se cere o dublă cerinţă să fie titulară de drepturi şi obligaţii stabilite şi sancţionate
direct de acest drept”.
Din definiţiile expuse mai sus, rezultă doar unul din elementele caracteristice ale subiectului
dreptului internaţional public, şi anume acela de a fi titular de drepturi şi obligaţii internaţionale
in mod direct, adică de a avea personalitate internaţională (aptitudinea de a fi titular de drepturi şi
obligaţii potrivit dreptului internaţional), trăsătură considerată esenţială şi de mulţi alţi autori.
Aceeaşi opinie o găsim şi in doctrina franceză „pentru a fi considerat drept subiect activ
al unei ordini juridice, o entitate trebuie, in primul rand, să fie investită de această ordine cu
drepturi şi obligaţii definite in mod clar”.
Calitatea de subiect al dreptului internaţional trebuie abordată in contextul particularităţilor
pe care le reprezintă acest sistem de drept. In dreptul internaţional important este nu numai
aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, ci şi posibilitatea practică de a le exercita, aspect in care, de
fapt, se concretizează finalitatea principiilor şi normelor sale.
Posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii presupune obţinerea drepturilor şi obligaţiilor
internaţionale prin participarea la raporturile juridice internaţionale.
G.Tunkin, defineşte subiecţii dreptului internaţional ca fiind participanţii la relaţiile
internaţionale, posesorii drepturilor şi obligaţiilor internaţionale, ce le realizează in baza drep tului
internaţional şi care, in cazurile necesare, poartă răspundere internaţională. In această
definiţie apare un nou accent „realizarea drepturilor şi obligaţiilor internaţionale”, adică, participarea
nemijlocită la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional public. In aceeaşi definiţie
intalnim şi un element specific, esenţial, după părerea noastră, şi anume „răspunderea internaţională a
subiecţilor dreptului internaţional public”.5
Unul din semnele subiecţilor dreptului internaţional este faptul că ei nu numai că pot fi
supuşi răspunderii internaţionale, dar şi dispun de capacitatea de a acţiona in mod direct prin
proceduri adecvate ale dreptului internaţional, pentru a-şi face efectivă respectarea drepturilor
sale in aceste relaţii, deci, capacitatea „de a avea acces direct la procedurile internaţionale
pentru a-şi apăra drepturile (fie in faţa unor instanţe judiciare internaţionale, fie in cadrul unor
organizaţii internaţionale)”6
5 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.108
6 https://www.academia.edu/4718786/Drept-International-Public (vizitat 08.12.2014)
II.Clasificare subiectelor DIP
Concepţiile cu privire la subiecţii dreptului internaţional au evoluat in decursul timpului.
Intr-o concepţie considerată tradiţională, clasică, autori reputaţi ca M.Bluntskli, P.Fiore ş.a. au
susţinut că statele sunt unicii subiecţi ai dreptului internaţional.
Sistemul subiecţilor de drept internaţional cuprinde, in afară de state, naţiunile care luptă pentru
eliberare, organizaţiile internaţionale determinate ca atare prin acordul statelor member şi Vaticanul.
Referindu-ne la importanţa generală a clasificării subiecţilor dreptului internaţional, putem
susţine că, in baza acestei clasificări, evidenţiem legătura lor, in diferite relaţii internaţionale,
reflectand caracteristica generală a anumitor tipuri de subiecţi, cat şi statutul juridic individual
al fiecărui. Subiecţii dreptului internaţional se deosebesc unul de altul după modul de apariţie
(formare), scopurile sale, toate avand trăsături individuale, neexistand o identitate intre
natura şi intinderea drepturilor şi obligaţiilor lor, deci, a personalităţii lor internaţionale.7
In literatura de specialitate există mai multe modalităţi de clasificare a subiecţilor dreptului
internaţional. D.Feldman şi G.Kurdiukov clasifică subiecţii dreptului internaţional după modul de
manifestare a capacităţii juridice internaţionale in:
• subiecţi universali (tipici) – statele care dispun de toate drepturile şi obligaţiile internaţionale;
• subiecţi speciali (derivaţi) – organizaţiile internaţionale care au capacitatea juridică
internaţională limitată prin voinţa statelor.8
Bazandu-se pe criteriul suveranităţii, aceiaşi savanţi propun şi o altă clasificare a subiecţilor
dreptului internaţional: „…suveranitatea este unicul criteriu obiectiv pentru clasificarea subiecţilor de
drept internaţional, care se impart in subiecţi de bază (originari) şi secundari, suverani şi nesuverani”.
In acest sens, se propune următoarea clasificare:
• subiecţi suverani (primari), din care fac parte statele şi popoarele ce luptă pentru
independenţă;
• subiecţi nesuverani (secundari) - organizaţiile internaţionale.
O clasificare specifică a subiecţilor dreptului internaţional intalnim in cursul academic de
drept internaţional (in şapte volume), unul din cele mai importante cursuri de drept internaţional
al secolului XX. Autorul compartimentului respectiv R.Miullerson propune clasificarea subiecţilor
dreptului internaţional in:
7 Scaunas S. “Drept international public” p.828 Ion M. Anghel, p.74
• subiecţi ce dispun de drepturi şi obligaţii ce se deduc direct din normele dreptului inter naţional
şi care participă direct la crearea acestor norme şi veghează respectarea lor. Aceştia sunt
statele, popoarele ce luptă pentru independenţă şi organizaţiile internaţionale guvernamentale;
• subiecţi ce dispun de un anumit volum de drepturi şi obligaţii internaţionale, destul de limitat,
şi care nu participă direct la procesul de creare a normelor dreptului internaţional. Aceştia
sunt indivizii, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, organele internaţionale (comisii,
comitete, organe judiciare şi arbitrale).
In doctrina rusă actuală de drept internaţional, care se formează in condiţii geopolitice noi
determinate de dispariţia URSS ca subiect unic de drept internaţional, se observă o modificare
esenţială a conceptului de subiect de drept internaţional.
In una din cele mai recente lucrări din domeniul dreptului internaţional –„Precedentele in
dreptul internaţional public şi privat” – cunoscuţii savanţi ruşi I.Blişenko şi G.Doria acordă acestei
probleme – subiecţii dreptului internaţional – o atenţie deosebită, tratand problema intr-un mod
deosebit şi specific in comparaţie cu conceptul cunoscut şi acceptat. Autorii afirmă că, in
condiţiile actuale, calitatea de subiect de drept internaţional public urmează să fie recunoscută:
a. – poporului;
b. – statelor;
c. – organizaţiilor interstatale;
d. – naţiunilor care luptă pentru eliberarea naţională reprezentante prin organele eliberării
naţionale.
Toţi aceşti subiecţi sunt primari, in opinia autorilor, calitatea de subiect avand-o şi:
a. – corporaţiile transnaţionale:
b. – persoanele fizice şi persoanele juridice, care participă la circuitul internaţional economic;
c. – organizaţiile interstatale neguvernamentale.9
O clasificare reuşită a subiecţilor dreptului internaţional se face in raport de drepturile pe care
le pot dobandi şi obligaţiile pe care şi le pot asuma, clasificare ce cuprinde două categorii de subiecţi,
şi anume:
• subiecţi primari, originari, direcţi şi cu capacitate deplină;
• subiecţi derivaţi şi cu capacitate limitată.
Subiecţii primari, originari sunt statele. Ele sunt creatoarele şi destinatarele principale ale
normelor şi principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. Statele mai sunt definite ca
subiecţi direcţi cu capacitate deplină, avand predilecţia „de a fi parte in orice raport juridic
internaţional”.
9 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.115
Subiecţii derivaţi sunt acele entităţi implicate in raporturile juridice internaţionale, cărora statele
le conferă statutul, prin acordul lor de voinţă. In această categorie intră organizaţiile inter naţionale
interguvernamentale, naţiunile care luptă pentru eliberare, la care se adaugă Vaticanul.
In doctrina actuală se susţine diversificarea entităţilor ce ar urma să fie incluse in ordinea
juri dică internaţională ca subiecţi distincţi, alături de state, organizaţiile guvernamentale şi popoarele
ce luptă pentru independenţă, corporaţiile multinaţionale, organizaţiile internaţionale
neguvernamentale, persoanele fizice, persoanele juridice şi chiar omenirea in intregul ei.
Autorii I.Blişenko şi G.Doria, clasifică subiecţii dreptului internaţional nu numai in categorii,
dar şi in trei niveluri:
Nivelul unu: poporul, statele şi naţiunile care luptă pentru eliberarea naţională, organizaţiile inter
naţionale interstatale. Toţi aceşti subiecţi, direct sau indirect, participă la crearea normelor de drept
internaţional, sunt posesori şi purtători ai drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din tratate şi acorduri
internaţionale.
Nivelul doi şi trei: persoanele fizice, persoanele juridice, corporaţiile transnaţionale, organizaţiile
internaţionale neguvernamentale, participanţi la relaţiile internaţionale, care prin acţiunile lor
participă, direct sau indirect, la formarea normelor de drept internaţional, оnsă influenţa lor nu este
decisivă ca in cazul subiecţilor de nivelul unu.
Sunt considerate subiecte ale dreptului international public urmatoarele entitati:
- Statul ca subiect primar si cu personalitate deplina,cu o pozitie dominant in ansamblul
subiectelor de drept international
- Organizatiile internationale guvernamentale (organizatii interguvernamentale),dar
numai daca numa si in masura in care statele care le-au creat recunosc personalitatea
juridical international.De aceea, ele sunt considerate ca subiecte ale dreptului international
public derivate prin acordul de vointa al statelor membre si limitate la competentele pe care
statele le-au acordat prin statutul lor
- Popoarele sau natiunile care lupta pentru eliberarea de sub dominatie colonial sau
ocupatie straina,ori impotriva regimurilor rasiste,in exercitarea dreptului lor la
autodeterminare si de a dispune de ele insele.10
1.Statul-subiect principal al dreptului international public
Dupa parerea aprope unanima a autorilor de drept international,statele sint subiectele
principale,originare si universal ale dreptului international.Statutul de subiecte principale este
dominant de locul pe care acestea il ocupa in sistemul relatiilor international.In miinile acestora sint
10 Serbenco E..,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2005,editia II, p.101
concentrate principalele mijloace de influenta asupra vietii internationale.Prin intermediul si sub
controlul statelor isi desfasoara activitatea si alti participanti la viata sociala international-unitatile
administrative ale statelor,asociatiilor obstesti,intreprinderile,indivizii.Nici o societate umana nu
poate exista in afara statului. Astfel,juristul sovetic D.Levin scria ca : “statul suveran reprezinta
forma principal de organizare a vietii popoarelor”11
Statele sunt subiecte universal datorita faptului ca acestea sunt in drept sa participle la toate
raporturile de drept international.Nu intimplator,CIJ,in Avizul consultative din 11 aprilie 1949
privind repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite,mentiona ca ceea ce diferentiaza un
stat de o organizatie internationala este faptul ca el poseda totalitatea drepturilor si obligatiilor
international,spre deosebire de drepturile si obligatiile organizatiei international,limitatea prin
obiectul si scopurile pentru care a fost infiintata.
Notiunea de stat a cunoascut mai multe definitii,de exemplu: “ statul este un subiect de drept
international care poseda urmatoarele caracteristici:
a)populatie, b)teritoriu, c)guvern, d) capacitatea de a intra in relatie cu alte state,un stat este
formatiune alcatuita din populatie ce locuieste pe un anumit teritoriu.
Populaţia
Dimensiunea umană reprezintă unul din elementele constitutive ale statului şi este un criteriu
pentru definirea acestui concept.
Statul reprezintă o colectivitate umană şi el nu poate exista fără populaţie, aşa cum nu poate
exista fără teritoriu sau guvern. Ipotetic, dispariţia totală a populaţiei unui stat – prin emigrare sau
datorită altor cauze – duce la dispariţia acelui stat. Populaţia unui stat este definită ca totalitatea
locuitorilor acelui stat. Dacă acceptăm sensul larg al acestei definiţii, inţelegem că populaţia unui stat
cuprinde toţi indivizii care locuiesc pe teritoriul său. Dar, din punct de vedere juridic, această
definiţie prezintă un dublu inconvenient:
- este prea largă pentru că include şi străinii domiciliaţi intr-un stat, dar care n-au renunţat la
cetăţenia de origine şi care nu pot fi consideraţi ca „elemente constitutive” ale statului;
- exclude cetăţenii proprii, instalaţi in alte ţări, dar care continuă să participe la viaţa politică
a statului de origine.
Ca element constitutiv al statului, populaţia este alcătuită din totalitatea indivizilor legaţi de
stat prin cetăţenie.Majoritatea lor locuiesc pe teritoriul acelui stat, o parte dintre ei se află in
alte state. Pe teritoriul unui stat, alături de cetăţenii proprii se pot afla şi străini, fie pe o bază, in
general, permanentă (cetăţeni ai altor state dar cu domiciliul de bază in statul de reşedinţă, personae
fără cetăţenie şi refugiate), fie in mod temporar (turişti, oameni de afaceri etc.).
11 Ion M. Anghel, Subiecte de drept internaţional, ed. Lumina Lex, 1998, pag. 35
Populaţia aflată in graniţele unui stat, indiferent dacă este legată permanent (cetăţeni) sau
numai temporar de acesta (străini), este supusă dreptului intern al statului respectiv, in baza
suveranităţii acestuia. Statutul juridic al fiecărei categorii de persoane ce formează populaţia este
stabilit prin legile statului cu excepţia anumitor categorii, asupra cărora jurisdicţia statului este
limitată (spre exemplu, persoanele cu statut diplomatic). Unele probleme privind populaţia fac
obiectul cooperării internaţionale (drepturile omului, protecţia diplomatică, statutul juridic al
apatrizilor şi bipatrizilor, regimul juridic al refugiaţilor etc.). Deşi exclusivă şi discreţionară,
exercitarea acestei atribuţii se realizează cu luarea in considerare a două postulate:
- regimul propriilor cetăţeni să nu aducă atingeri ireversibile drepturilor fundamentale ale
omului, iar
- regimul străinilor să nu prejudicieze interesele acestora sau ale statului lor de origine şi să
nu fie discriminatoriu.
In acelaşi timp, orice stat urmăreşte asigurarea unui regim cat mai favorabil cetăţenilor săi
aflaţi permanent sau temporar pe teritoriul altor state.12
Guvernul
Cel de-al treilea element, care condiţionează existenţa statului il constituie guvernul.
Statul fiind un organism politico-social nu poate fi alcătuit numai din populaţie şi din teritoriu,
ci trebuie, ca pe acest teritoriu, să existe o organizare politică care să controleze teritoriul şi
căreia să-i fie supusă, in mod efectiv, populaţia care-l locuieşte.
In acest sens, un stat presupune reunirea elementelor sale constitutive – teritoriu şi populaţie
in cadrul unei societăţi organizate cu un guvern capabil să asigure funcţiile externe şi interne,
precum şi stabilirea unei ordini juridice şi materiale efective. Astfel, cel de-al treilea element il
constituie existenţa unui mecanism guvernamental, a unui sistem de organe care işi exercită
autoritatea in entitatea respectivă, o organizează şi o reprezintă in relaţiile internaţionale.
Pentru ca acest element să se considere intrunit, in planul raporturilor internaţionale, se cere
ca exerciţiul acestei autorităţi să fie:
- exclusiv, in sensul inexistenţei unei alte autorităţi căreia să-i fie supusă aceeaşi populaţie şi
acelaşi teritoriu;
- efectiv, in sensul realizării in mod real a puterii asupra celorlalte două elemente.
Guvernul constituie elementul care dă forma şi caracterul propriu statului, asigurand integritatea
teritorială şi politică a acestuia.13
Suveranitatea
Aceste elemente caracterizează statul din punct de vedere politic şi social, dar in doctrină se
12 http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_-_Drept_international_public.pdf (vizitat 08.12.2014)13 Conform art. 96 al Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externea statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice
arată că drept criteriu al existenţei statului ar trebui să fie luat un element de ordin juridic –
suveranitatea.
Astfel, suveranitatea constituie elementul definitoriu al existenţei statului (o trăsătură
esenţială a puterii de stat).
In literatura de specialitate, suveranitatea a fost definită ca fiind „supremaţia unică, deplină
şi indivizibilă a puterii de stat in limitele frontierelor teritoriale şi independenţa acesteia in raport
cu orice altă putere”.14
Suveranitatea este caracteristica de bază a statului, fundament in egală măsură politic şi juridic
al calităţii statului de subiect de drept internaţional.
In calitatea sa de concept juridic, suveranitatea aparţine atat dreptului intern (dreptului con stitu
ţional), cat şi dreptului internaţional public. Ea se defineşte prin două componente esenţiale:
- suveranitatea externă sau independenţa; şi
- suveranitatea internă sau supremaţia puterii de stat.
Structura si calitatea statelor
În societatea internaționala exista mai multe tipuri de state:
• state unitare care au un sistem unic de organe supreme ale puterii si
administrației de stat, manifestându-se, in relațiile externe, ca subiecte unice de drept
internațional;
• uniuni de state ce reprezenta forme de asociere cu o structura statala complexa
a doua sau mai multe state care, după intrarea in uniune, continua sa exercite, in
limitele teritoriului lor, atribute prevăzute in actul constitutiv al uniunii. Cele mai
reprezentative uniuni de state sunt confederațiile si federațiile;
• statul permanent neutru, in sensul neparticipării la război, care are un statut
propriu.
Confederațiile sunt acele uniuni de state în cadrul cărora statele membre își păstrează independenta
si calitatea de subiecte de drept international, fiind state independente care își conduc singure
relațiile internaționale. Statele uniunii instituie organe comune, care centralizează si coordonează
activitatea acestora în anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se
apropie de modelul unei confederații regionale, constituita în baza unui acord - Acordul de la Minsk
(1991) - încheiat între statele fostei U.R.S.S. si cuprinde în structura sa mai multe organe: Consiliul
Șefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Șefilor de Guverne, Comitetul de
coordonare si consiliere – organ permanent executiv, Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe, care
coordonează politica externa a statelor membre, Consiliul Miniștrilor Apararii – responsabil de
coordonarea politicii militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul Comandanților trupelor 14 ANGHEL, I. M. Subiectele de drept internaţional. – Bucureşti: Editura Lumina-Lex, 1998, p.107.
frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala si un Secretariat executiv. Prin
tratatele încheiate la nivel de confederație, statele membre vizează sa creeze o uniune economica în
care sa fie asigurata libera circulație a mărfurilor, a capitalului, a serviciilor si a persoanelor din
aceasta zona, precum si asigurarea unei zone de liber schimb.
De cele mai multe ori, confederația este o forma de tranziție înspre constituirea unei federații. Este
cazul S.U.A., care, înainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederații.
Federațiile reprezintă uniuni de state care au renunțat la independenta lor, transferând calitatea de
subiect de drept statului federal. Statele membre își păstrează competenta de a administra strict
probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relațiile externe. Este cazul Belgiei,
a Elveției, S.U.A. etc.
O situație particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de
a-si asuma drepturi si obligații, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta
sunt Elveția si Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia – legi si
dispoziții constituționale. Statului neutru îi revin obligații specifice:
• de a nu participa la alianțe militare, politice sau economice care urmăresc
pregătirea unui război;
• de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operațiuni militare,
sau ca loc de depozitare a munițiilor, armamentului si a trupelor militare;
• de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea păcii si securității
internaționale.
Statul neutru are dreptul:
• la autoapărare individuala si colectiva;
• de a acorda sprijin statului victima, în cazul unui război, si nu sa ajute
agresorul. Acest din urma drept îi este recunoscut statului neutru, care, în societatea
contemporana, nu mai este “ținut” de obligația de imparțialitate.
Drepturile fundamentale ale statului:
-dreptul la existeta si la respectarea personalitatii lor internationele
-dreptul al suveranitate si independent
-dreptul de a-si allege liber si de a-si organiza sistemul politic,economic si social
-dreptul la pace si securitatea
-dreptul la integritatea teritoriala si la inviolabilitatile frontierelor
Indatoririle fundamentale ale statului:
- obligaţia de a nu recurge la forţă şi la ameninţarea cu forţa;
- obligaţia de a respecta inviolabilitatea frontierelor şi integritatea teritorială a fiecărui stat;
- obligaţia de a respecta personalitatea statelor;
- obligaţia de a respecta suveranitatea şi independenţa statelor;
- obligaţia de a nu interveni in treburile interne ale altor state;
2.Organizatiile internationale
Organizatiile internationale interguvernamentale reprezinta forme institutionalizate de
cooperarea a statelor.Ele sunt infiintate pentru coordonarea colaborarii statelor in diverse domenii ale
relatiilor internationale.In vederea realizarii sarcinilor ce stau in fata acestora,statele le inzestreaza
cu calitatea de personalitate juridica international.In acest mod,dispunind de o vointa autonoma de
cea a statelor,organizatia internationala apare ca titular al anumitor interese commune,chemata tot
odata sa si le apere.
Actualmente personalitatea juridica internationala este recunoscuta tuturor organizatiilor
international interstatale.Ceea ce insa nu putem spunem despre recunoasterea expresa a acestei
calitati in actele lor constitutive.In dispozitiile corespunzatoare ale statelor lor de cele mai dese ori se
vorbeste despre capacitatea lor juridical (de ex: art.104 din Carta ONU,art 66 din Statutul
OMS,art.XII din Statutul UNESCO).15 Majoritatea autorilor considera ca prin aceasta se are mai
mult in vedere personalitatea juridical de drept intern a organizatiei international.Potrivit acesteea o
organizatie internationala dispune de urmatoarele capacitati:
-dreptul de a incheia contracte,inclusive contracte de munca,cu functionarii sai
-dreptul de a dispune de bunuri immobile si mobile
-dreptul de a sta in justitie
Organizatiile international interguvernamentale sunt subiecte de drept international
derivate,intrucit ele sunt produsul acordului de vointa al statelor care le-au constituit,spre deosebire
de state-subiecte originare ale acestuia si subiecte limitate,deoarece ele isi desfasoara activitatea si isi
exercita competentele numa in limitele prevederilor statului lor.
In ultima jumătate a secolului XX, organizaţiile internaţionale s-au proliferat şi extins
15 http://www.cpcs.ro/articol-oi-onu.php (vizitat 08.12.2014)
considerabil, constituindu-se, astfel, un complex de organizaţii. Datorită numărului extins de
organizaţii internaţionale şi a varietăţii lor, s-a impus necesitatea clasificării lor după anumite
criterii, şi anume:
1. Din punctul de vedere al vocaţiei lor, se disting:
- organizaţii cu caracter universal,
- organizaţii cu caracter regional,
- organizaţii cu caracter subregional.
Organizaţia cu caracter universal, conform statutului, este deschisă tuturor statelor, indiferent
de situarea geografică a acestora, chiar dacă nu toate statele lumii participă la ea. Aceste
organizaţii sunt impuse de imperativele globalizării, astfel că unele probleme nu pot fi abordate
decat la scară globală. Singurul exemplu, in acest sens, este cel al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al
organizaţiilor din sistemul său - instituţiile specializate.
Organizaţiile cu caracter regional sunt compuse din state care fac parte din aceeaşi regiune,
liantul constituindu-l apropierea geografică sau interesul comun de cooperare economică. Spre
exemplu, Organizaţia Statelor Americane, Consiliul Europei, Organizaţia Unităţii Africane, Liga
Statelor Arabe etc.
Fenomenele politice care au avut loc după anul 1989 au favorizat intensificarea cooperării in
diverse forme, inclusiv prin organizaţii internaţionale la nivel subregional (cu caracter tehnic,
economic,
dar şi politic), cum ar fi Cooperarea Economică a Mării Negre, Comisia Dunării ş.a.
2. După calitatea membrilor, organizaţiile internaţionale se impart in:
- organizaţii guvernamentale; şi
- organizaţii neguvernamentale.
Atunci cand vorbim despre organizaţii internaţionale, ca subiecţi de drept internaţional,
avem in vedere organizaţiile internaţionale guvernamentale, cele cu caracter statal, in măsura in
care este infiinţată printr-un acord dintre state.
Organizaţiile neguvernamentale sunt constituite din persoane fizice sau persoane juridice
neguvernamentale, chiar dacă acestea indeplinesc sarcini guvernamentale de importanţă.
Spre exemplu, INTERPOL indeplineşte funcţii guvernamentale importante, iar Comitetul
Internaţional al Crucii Roşii işi desfăşoară activităţile in relaţie cu statele şi in cadrul dreptului
internaţional, dar, cu toate acestea, ele sunt organizaţii neguvernamentale.
3. După competenţa organizaţiilor internaţionale in domeniul relaţiilor internaţionale, distingem:
- organizaţii cu competenţă generală sau cu vocaţie de universalitate; şi
- organizaţii cu competenţă specială.
3.Natiunile care lupta pentru eliberarea nationala
Din punct de vedere istoric, apariţia naţiunilor care luptă pentru eliberare – drept categorie
juridică specifică, supusă unui regim juridic ce implică drepturi şi obligaţii – este de dată relativ
recentă. Ea se regăseşte in perioada luptei anticolonialiste. După cel de-al doilea război mondial,
mişcărilor de eliberare naţională li s-a recunoscut calitatea de subiecţi de drept internaţional
in relaţiile cu alţi subiecţi de drept internaţional. O asemenea recunoaştere a avut loc, pe
langă ONU, şi in cadrul Organizaţiei Unităţii Africane, odată cu afirmarea principiului politic
privind autodeterminarea popoarelor ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului
internaţional.
O miscare de eliberarea nationala poate accede la statutul de participant la raporturile juridice
international numai ca urmare a recunoasterii ei din partea statelor si organizatiilor
international.Poate insa pretinde la recunoasterea statutului de eliberarea nationala doar acea
miscare anticoloniala ale carei actiuni,pasnice sau armate,permit constatarea faptului ca ea se gaseste
intr-o situatie tranzitorie in procesul de creare a unui stat independent.Constatarea se face in baza
anumitor conditii:
-este necesar ca in teritoriu locuit de poporul ce lupta pentru independenta,miscarea de eliberare
nationala sa se manifeste ca o autoritate efectiva ce detine mai mult sau mai putin controlul
-existenta unor organe de conducere(de ex: un comitet national,front al salvarii nationale,guver
provizoriu,organul de conducere al unui partid politic)16
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul international public a consacrat dreptul la
autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. În acest mod s-a legalizat lupta lor de
eliberare nationala în vederea constituirii ca stat independent. Popoarelor care lupta pentru
independenta li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept international public, dar cu caracter
limitat si tranzitoriu, aceasta calitate existând pâna la constituirea statului independent care va deveni
subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internationala se dobândeste din
momentul în care îsi creeaza organe proprii ce exercita functii de putere publica. Pentru a exista ca
subiecte de drept, nu este nevoie de recunoasterea statelor.
Poporul care lupta pentru independenta se bucura de dreptul de a încheia tratate internationale, de a
întretine relatii oficiale internationale, de a primi ajutoare din partea statelor si a organizatiilor
internationale, de a participa la crearea dreptului international public.17
16 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.14017 Nastase A.,Jura A. “drept international public” p.143
4.Recunoasterea in dreptul international
In dreptul international recunoasterea poate fi definita ca un act unilateral prin care un stat sau
mai multe state iau act de existenta unui fapt sau a unei situatii juridice nou aparute in comunitatea
international,de natura sa determine raporturile juridice intre acestea si situatia sau entitatea
recunoscuta de el.In calitatea de obiecte ale recunoasterii international pot fi:statul nou aparut(ca
subiect de drept international),guvernul instalat pe cale neconstitutionala.18
Recunoasterea statelor
Reprezinta actul unilateral care emana de la un stat, prin care acesta constata aparitia sau existenta
altui stat, pe scena vietii internationale. Actul recunoasterii reprezinta un act de suveranitate al
statelor, un drept al unui stat si nu o obligatie a acestuia.
În literatura de specialitate se discuta valoarea actului de recunoastere internationala a noului stat si
efectele sale. Recunoasterea este un act declarativ si nu un act constitutiv de drepturi, statul
recunoscut nu dobândeste personalitate juridica din momentul recunoasterii sale, ci din cel al formarii
sale ca stat. Prin actul recunoasterii, statul stabileste relatii oficiale (diplomatice si consulare) cu
statul care face obiectul recunoasterii.
Recunoasterea poate fi expresa, atunci când recunoasterea se face printr-un act scris, oficial care este
comunicat statului vizat; poate fi tacita, atunci când din comportamentul statului rezulta intentia sa de
a recunoaste un alt stat ( de exemplu, încheie un tratat cu acesta).
Recunoasterea guvernelor
Intervine atunci când noul guvern se formeaza altfel decât pe cale constitutionala (prin revolutie,
insurectie, lovitura de stat etc), sau se formeaza doua guverne.
Recunoasterea guvernelor reprezinta un act unilateral prin care un stat accepta guvernul altui stat ca
organ al puterii publice a acestui stat.
Pentru a face obiectul recunoasterii, guvernul trebuie sa beneficieze de suportul majoritatii populatiei
statului si sa fie capabil sa se achite de obligatiile internationale ale predecesorilor sai.
18 Dicţionar de Drept Internaţional Public, coordonator I.CLOŞCA. – Bucureşti: Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 1982, p.119.
Actul recunoasterii are ca efecte: obtinerea de catre guvernul recunoscut a dreptului de a stabili relatii
diplomatice cu statul care l-a recunoscut si cu alte state; dobândirea dreptului de a înainta actiuni în
fata instantelor judecatoresti ale statului care l-a recunoscut; dobândirea dreptului la imunitatea de
jurisdictie si de executie. (Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit caruia un stat nu
poate fi actionat de catre alt stat - împotriva vointei sale - în fata unei instante de judecata.)19
III. Republica Moldova ca subiect de drept internaţional public contemporan
Republica Moldova la 27.august.1991 , marchează o noua viziune asupra valorilor naţionale, statului
de drept, respectării legilor şi ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului. Actul care declara:
“Republica Moldova este un stat Suveran,Independent si Democratic,Liber să-şi hotărască prezentul
şi viitorul,fără nici un amestec din afară,în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale
poporului in spaţiul istoric si etnic al devenirii sale naţionale”20.Declaraţia de Independentă a
Republicii Moldova constituie începutul a noi valori , care respectă egalitatea în drepturi a societăţii
şi a valorilor umane. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova avea adresare către
Organizaţia Naţiunilor Unite unde se cerea de a deveni membru cu drepturi depline în organizaţia
mondiala şi în agenţiile sale specializate.21 Organizaţia Naţiunilor Unite constituie Carta Naţiunilor
Unite în 1945 la 26 iunie, San Francisco , unde are ca scop de a opri acţiunile negative asupra
statelor, astfel îndemnînd popoarele de a crea condiţii pentru respectarea justiţiei,promovarea
progresului social şi libertatea de care are nevoie societatea,menţinerea păcii între popoare şi
securităţii internaţionale.Momentul de afirmare a Republicii Moldova a constituit un fenomen de
stabilire a relaţiilor externe,prima ţara care a recunoscut RM ca stat suveran şi independent,unitar şi
indivizibil a fost Romînia.Ca urmare a acestor etape de consolidare a statului în emanciparea
relaţiilor externe s-a înfiinţat ambasade la Chişinau ,într-o perioada progresiva au aparut oportunităţi
naţionale de consolidare a obiectivelor internaţionale.Pentru a crea şi a respecta condiţiile de
participare a Republicii Moldova la dezvoltarea internaţionala, pe plan extern este nevoie de a fi
implementate strategii de viitor în domeniul juridic,activităţi diplomatice pe întregul arial al practicii
externe şi a politicii internaţionale. 22
Perioada de recunoastere a Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape care au creat noi relaţii
externe cu statele vecine în domenii relaţii politice, economice, culturale şi alte interese de ordin
comun cu ţările europene în activităţile diplomatice, prevăzute de normele dreptului Internaţional şi
practicii existente în domeniu. Pe parcursul anilor următori Moldova desfăşoară o activitate intensă
de afirmare pe plan internaţional prin aderarea la un şir de organizaţii internaţionale: la 30 ianuarie
19 I.M. Anghel, Subiectele dreptului internaţional, p. 188-18920 Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994,Articol:8,77,8621 Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.22Carta Natiunilor Unite
1992 la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (actual,Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa,OSCE); la 2 martie 1992 Republica Moldova devine membru al Organizaţiei
Naţiunilor Unite;
la 4 mai 1992 devine membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;al Fondului Monetar
Internaţional; al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; la 12 august 1992 al Băncii
Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. La 25 iunie 1992 Republica Moldova participă
împreună cu alte state în calitate de membru fondator la instituirea organizaţiei regionale Cooperarea
Economică la Marea Neagră. În vederea includerii în circuitul internaţional cultural Republica a
aderat la UNESCO la 27 mai 1992 şi la Uniunea Latină la 12 decembrie 1992.Concomitent cu
eforturile de integrare în organizaţiile şi structurile internaţionale, pe parcursul anilor 1992-1993 s-au
extins relaţiile bilaterale. Spre sfârşitul anului 1993, Republica Moldova era recunoscută de peste 120
de state, având relaţii diplomatice cu peste 80 de ţări. Au fost deschise primele ambasade ale
Republicii Moldova peste hotare la: Bucureşti (24 februarie 1992),Moscova (16 octombrie 1992),
Kiev (26 mai 1993), Bruxelles (21 iunie 1993), Minsk (6 octombrie1993), Washington (9 decembrie
1993); la 5 iunie 1992 a început să funcţioneze Reprezentanţa permanentă a Republicii Moldova pe
lângă ONU. Totodată la Chişinău au fost deschise primele ambasade străine ale: României (24
ianuarie 1992), SUA (29 martie 1992), Ucrainei (martie1992), Federaţiei Ruse (iunie 1992), RFG
(noiembrie 1992) ş. a.Importante momente în afirmarea statalităţii Republicii Moldova şi a calităţii
de subiect de drept internaţional le-au constituit alegerile parlamentare pe bază de pluripartitism, care
au avut loc la 27 februarie 1994 şi elaborarea noii Constituţii care intră în vigoare la 27 august
1994.Constituţia Republicii Moldova devine astfel cadrul juridic al relaţiilor bilaterale şi al
colaborăriimultilaterale cu alte state.23
La momentul actual Republica Moldova dispune de criteriile principale a unui stat suveran si
independent ,apărut pe harta lumii drept consecinţă a destrămării imperiului sovietic,fapt care îi
justifică apariţia.Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii democratice
a fost efectuată cu participarea activă a populaţiei şi a trecut prin două etape relative dinstincte. Prima
– fiind calificată ca etapă confuză, contradictorie şi de scurtă durată , începe în 1990,odată cu
desfăşurarea primelor alegeri libere care au marcat un pas important în procesul de democratizare a
societăţii (deşi încă sovietice) şi de edificare a statului moldovenesc. La 5 ani dela anunţarea cursului
de „Perestroika”, s-au desfăşurat alegerile în ultimul Soviet Suprem al R.S.S.Moldoveneşti. Legea
privind alegerile deputaţilor poporului din R.S.S.M., din 23 noiembrie 1989,introducea elemente noi,
imposibil de imaginat în practica alegerilor anterioare din Uniunea Sovietică.
23 Manual:Drept Internaţional Public ,capitolul II,Dreptul Internaţional,şi evoluţia sa istorică.pag.41 ,ediţia III.2009. Oleg Balan.doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Un pas important în democratizarea vieţii politice din Republică l-a constituit alegerile parlamentare
din 25 februarie 1990, apreciate ca primele alegeri democratice. Deşi alegerile nu s-au desfăşurat în
condiţiile unui pluralism politic real, totuşi candidaţii au avut posibilitatea să participe în condiţii
egale la campania electorală, prezentându-şi platformele în faţa electoratului.În urma scrutinului, în
Sovietul Suprem au fost aleşi 380 de deputaţi, majoritatea dintre ei fiind înaintaţi şi susţinuţi de noile
formaţiuni politice în componenţa forului legislativ suprem al republicii au intrat reprezentanţii mai
multor formaţiuni politice cu programe diverse.
Pornind de la realitate şi fiind ghidaţi de conjunctura internă şi externă, într-o perioadă relativ scurtă,
Sovietul Suprem a elaborat şi a aprobat un set de legi şi hotărâri, care au creat baza juridică şi au
trasat direcţiile principale de dezvoltare a noului stat, Republica Moldova Analizând activitatea
Sovietului Suprem al RSSM de legislatura a XII-a, vom observa că începând cu aprilie 1990 s-a mers
pas cu pas spre declararea Independenţei la 27 august 1991.
Chiar la prima şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului, a fost confirmată hotărârea
revenirii la vechile atribute ale statalităţii moldoveneşti, adoptându-se un nou Drapel de Stat,
Tricolorul – albastru, galben, roşu , simbol oficial al suveranităţii. Pe parcursul următoarelor şedinţe
au fost adoptate un şir de documente de o importanţă excepţională pentru constituirea şi consolidarea
statului.
În decursul a 21 de ani de la declararea independenţei ,Republica Moldova a înregistrat mari progrese
pe plan naţional,acţiuni de mare importanţa cu statele din exterior au fost tot mai frecvente ce
primeşte cooperare diplomatică a Republicii Moldova cu tări ca,Romînia,Ucraina,Belarus, Bulgaria,
Franţa, Ungaria, Turcia, China, Rusia,SUA.În complexul de studiu Republica Moldova rămîne a fi
principalul partener ai Uniunii Europene , unde peste 50% din totalul exporturilor moldoveneşti se
orientează spre UE.Anul 2009 decembrie ,Moldova şi UE au reconfirmat intenţia de a crea o zonă de
liber schimb aprofundat ,aceasta are efecte dinamice pentru economia moldovei
CONCLUZII SI RECOMANDARI
În doctrina juridică, de regulă, s-a apreciat că, calitatea de subiect de drept internaţional public o
presupune şi pe aceea de subiect al dreptului tratatelor. Astfel, părţile tratatelor internaţionale pot fi
numai subiectele de drept internaţional, adică statele, naţiunile care luptă pentru eliberare, precum şi
organizaţiile internaţionale în limitele competenţei lor.
În doctrina juridică, problema calităţii de subiect de drept internaţional public există cu siguranţă,
reieşind din însăşi prezentările care se fac în materie. Astfel se arată că „pentru identificarea unui
subiect de drept internaţional este necesar să se constate dacă acesta posedă personalitate juridică
în cadrul ordinii juridice internaţionale, dacă are deci capacitate juridică de a acţiona pe plan
internaţional”. Credem că elementul capacitate juridică apare într-un prim plan, iar acest proces
este în plină desfăşurare, finalitatea acestui proces exprimându-se prin faptul ca acest element să
ajungă singurul criteriu de apreciere a calităţii de subiect de drept internaţional public.
Procesul despre care aminteam este credem evidenţiat şi de apariţiile doctrinare ale acestor
subiecte. Astfel, subiectul de drept internaţional public a mai fost identificat ca:
a) titularul de drepturi şi obligaţii pe planul dreptului internaţional.
b) titularul dreptului de a intenta o acţiune la un tribunal internaţional.
c) titularul unor interese în privinţa cărora există prevederi în dreptul internaţional.
În acest sens, potrivit avizului consultativ, dat la cererea Adunării Generale a ONU (1949)
asupra „prejudiciilor suferite în serviciul ONU”, Curtea Internaţională de Justiţie a considerat că
„50 de state reprezentând o majoritate a membrilor comunităţilor internaţionale au puterea,
conform dreptului internaţional, de a crea o entitate posedând personalitate juridică obiectivă şi
nu numai una recunoscută doar de ele”.
Este evident că o asemenea „asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituţie
şi organe comune şi posedând o personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre”, apare
ca un subiect de drept internaţional public de sine stătător. Cu toate acestea rămâne întrebarea
dacă aceste organizaţii internaţionale au o personalitate juridică opozabilă, „erga omnes”, şi dacă
nu este necesar un acord tacit sau expres al statelor membre.
Tot în planul dreptului internaţional apar popoarele şi mişcările de eliberare naţională, care
sunt acceptate în genere ca subiecte de drept internaţional. Pe de altă parte, în mod necesar, se
arată că recunoaşterea calităţii nu depinde de capacitatea internaţională, şi anume de acţiona în
planul dreptului internaţional, ci de întrunirea unor elemente ale personalităţii juridice de tip
statal, şi anume să aibă organe proprii de conducere, un teritoriu (eliberat) şi forţe organizate care
să poarte lupte de eliberare.
În doctrină se arată că aceste subiecte de drept, au o capacitate internaţională limitată.
Astfel, exemplificativ este că reprezentanţii mişcărilor de eliberare naţională primesc invitaţii la
conferinţele internaţionale fără a putea avea drept de vot.
Multe alte discuţii în legătură cu calitatea de subiect de drept internaţional public se ridică şi
în privinţa organizaţiilor neguvernamentale, a societăţilor transnaţionale şi chiar a individului. În
acest sens, în dreptul internaţional public noua apariţie o reprezintă individul, despre care
exemplificăm că, atunci când i se încalcă drepturi fundamentale, are capacitate procesuală în
planul dreptului internaţional.
În concluzie, apreciem că evoluţia dreptului internaţional public poate determina ca în viitor
singurul criteriu pentru stabilirea calităţii de subiect de drept internaţional public sa-l reprezinte
capacitatea de a acţiona în planul raporturilor internaţionale, bineînţeles, făcându-se astfel o
diferenţiere doar de natură funcţională a acestei capacităţi. Referindu-se la evoluţia dreptului
internaţional, domnul prof. Victor Duculescu sublinia următoarele: „Ca o consecinţă a afirmării
preocupărilor pentru protecţia şi respectul drepturilor omului, Consiliul Europei a statornicit un
mecanism juridic instituţional deosebit de eficace-Curtea Europeană a Drepturilor Omului-care,
ca o consecinţă a punerii în aplicare a Protocolului nr. 11 la Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, permite un acces direct al indivizilor la acest important forum jurisdicţional european”
Asfel, se readuce în prim plan rolul valorilor sociale şi supremaţia forţelor morale în crearea
dreptului.
Bibliografie:
1. Scăunaş S. Drept internaţional public, Bucureşti 2002
2. .Nastase A. “Drept international public”
3. Dictionar de drept international public,op.cit,p.282
4. Slonovschi V. dr. în drept, lector superior,” DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC”
5.Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009
6. https://www.academia.edu/4718786/Drept-International-Public (vizitat 08.12.2014)
7. Serbenco E..,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2005,editia II,
8..http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_-
_Drept_international_public.pdf (vizitat 08.12.2014)
9.. Conform art. 96 al Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne
şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice
10.. ANGHEL, I. M. Subiectele de drept internaţional. – Bucureşti: Editura Lumina-Lex, 1998,
11. http://www.cpcs.ro/articol-oi-onu.php (vizitat 08.12.2014)
12. Dicţionar de Drept Internaţional Public, coordonator I.CLOŞCA. – Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982
13. Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994,Articol:8,77,86
14. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
15. Carta Naţiunilor Unite
16. Manual:Drept Internaţional Public ,capitolul II,Dreptul Internaţional,şi evoluţia sa
istorică.pag.41 ,ediţiaIII.2009.
17. M. Niciu, Drept internaţional public, Ed. Fundaţia Chemarea - Iaşi, 1993
18. A. Bonciog, Drept diplomatic, Editura Pandeia, Bucureşti, 1997