1

PROVOCĂRI LA ADRESA INTERPRETĂRII ADVENTISTE A LITERATURII APOCALIPTICE

Dr. Ekkehardt Mueller

Biblical Research Institute, Silver Springs, USA

Abstract The article looks into the question of whether one could identify specific aspects that have gone wrong in Seventh-day Adventist (SDA) hermeneutic of biblical apocalyptic texts. The author has raised awareness as to the serious problems that exist in current SDA with regard to the ways of interpreting the apocalyptic corpus of the Scripture. He has made the point that, while the Church is not directly responsible for decisions made by her members, one must ask: “Have we taught our church members how to interpret biblical texts responsibly? Have we sometimes laid a wrong emphasis in our pastoral and evangelistic proclamation? Was it at times too sensationalistic? Have we in our public campaigns too strongly focused, for instance, on the “mark of the beast” and on the coming Sunday law, and too little on the Lord of the books of Daniel and Revelation? On the other hand, are we falling today in the other trap of abandoning historical sequences and focus on the theology of Revelation only? Why can we not be well-balanced by keeping the one and not forsaking the other?

Introducere

Ne putem aştepta la provocări la adresa unor doctrine şi profeţii adventiste cu

tradiţie. Probabil că toate confesiunile creştine şi chiar şi cele necreştine trebuie să se

confrunte cu fenomenul punerii la îndoială a doctrinelor lor de către unii din propria

comunitate. Într-o anumită măsură acest fenomen poate fi benefic. Este bine că

oamenii sunt frământaţi de probleme teologice şi nu sunt indiferenţi sau nu acceptă

doctrine intrate în uz prin „credinţă oarbă”. Adevărul trebuie să reziste cu succes

încercării. Uneori punerea sub semnul întrebării a unor interpretări biblice poate fi

justificată şi este nevoie să se formuleze răspunsuri mai bune. De asemenea, adesea

provocările la adresa unor interpretări adventiste au dus la cercetări mai aprofundate,

care au confirmat şi au întărit poziţia bisericii. Astfel, putem vorbi şi de aspecte

pozitive ale „verificării” temeiniciei biblice a doctrinelor noastre.

Cu toate acestea, putem identifica şi aspecte negative. Este o mare diferenţă

dacă cineva se frământă din cauza unei întrebări şi, în mod umil, sugerează o altă

interpretare a unui pasaj biblic, fără a fi categoric asupra propriei înţelegeri, sau dacă

cineva critică biserica în mod vehement. Este îngrijorător când sunt atacate doctrinele

de bază ale bisericii. Aceasta derutează membrii, ocupă timpul pastorilor,

2

administratorilor şi teologilor în mod nejustificat, distrage atenţia bisericii de la

misiune, inclusiv de la proclamarea mesajului ei.

În acest articol ne vom limita la provocările interpretării profeţiilor

apocaliptice din cadrul Bisericii Adventiste, deşi vom arunca o privire scurtă şi asupra

influenţelor externe. Provocările examinate mai jos sunt prezentate în mare parte de

membrii bisericii. Cu toate acestea, există specialişti în domeniu şi teologi care

împărtăşesc unele din aceste idei. S-ar mai putea vorbi şi despre provocări la adresa

interpretărilor profetice în ansamblu, dar această dispută va fi discutată într-un alt

articol. Adventiştii sunt profund interesaţi de profeţii apocaliptice. De aceea este

justificat să ne limităm la acest aspect al profeţiilor.

I. Influenţe teologice şi cvasi-religioase din afara Bisericii Adventiste

Biserica Adventistă şi teologia adventistă nu trăiesc în vacuum. Societatea şi

filozofiile ei, la fel ca şi teologia protestantă şi, într-o anumită măsură, teologia

catolică şi chiar şi religiile necreştine exercită o anumită influenţă asupra Bisericii

Adventiste. Unii adventişti consideră că aceste influenţe trebuie întâmpinate cu

bucurie şi trebuie adoptate. Alţii li se opun. Alţii, la rândul lor, consideră că ele

pot conţine un bob de adevăr, dar care au ajuns să fie exagerate. În loc de

exagerare, spun aceştia, ar trebui să se păstreze ceea ce e bun, iar ceea ce nu este

de folos să se înlăture.

1. Influenţe generale

Înainte de a trece la influenţe teologice, să aruncăm o privire scurtă asupra

tendinţelor şi filozofiilor întâlnite cu precădere în societăţile din Occident. Aceste

orientări au o influenţă enormă asupra creştinilor. Problema este că aceste

filozofii se promovează sau se discută în mod direct doar rareori. Totuşi, ne

confruntăm cu ele şi le acceptăm în subconştient. Ele sunt adoptate de marea

majoritate a oamenilor – chiar şi în biserici creştine, inclusiv în Biserica

Adventistă – devenind astfel parte integrantă a moştenirii culturale. De aceea, nu

3

este uşor să ne împotrivim curentului. Unele dintre aceste filozofii şi tendinţe pot

influenţa în mod direct interpretarea literaturii profetice, după cum urmează:1

(1) Individualism. Oamenii sunt interesaţi în mare măsură doar de lumea lor

proprie şi sunt indiferenţi faţă de aspectul corporativ al trupului lui Hristos.

Sunt motivaţi de dorinţa de a fi autonomi. În general aceştia resping

normele şi reglementările impuse asupra lor.2 De aceea tind să nu asculte

nici chiar dacă se încearcă să li se explice Scriptura. Pretind aprobarea

bisericii sau a instituţiilor bisericeşti asupra tezelor lor, dar nu sunt dispuşi să

ia în considerare rectificările propuse în dreptul acestor teze.

(2) Pragmatism. Această filozofie este interesată de ceea ce este fezabil şi de

ceea ce este spre beneficiul unui individ sau al unui anumit grup de oameni.3

Cunoştinţa desfăşurării istoriei pare mai puţin importantă decât ceea ce se

întâmplă în prezent. De aceea, interpretările textelor profetice se fac în

funcţie de situaţia politică, economică sau bisericească actuală, chiar dacă

textul denotă altceva.

(3) Pluralism. Conform pluralismului toate punctele de vedere sunt valide. Ele

pot fi puncte de vedere religioase, diferite interpretări ale textelor biblice şi

mai ales profetice. De aceea, la interpretarea unei cărţi biblice se aplică

simultan diferite modalităţi de abordăre a profeţiilor apocaliptice. De

exemplu, unii supun cartea Apocalipsa unei interpretări cu două straturi,

adică o abordare istoricistă şi o abordare futuristă, deşi această procedură

încalcă însăşi natura literaturii apocaliptice.

(4) Ecumenism. Cei care au o agendă ecumenică se feresc de asocierea unor

imagini profetice cu entităţi religioase ale zilelor noastre şi încearcă să

menţină „etica” corectitudinii politice [n. t., se feresc să identifice papalitatea

„cu fiara” din Ap. 13].

1 Vezi Peter Schmiechen, Christ the Reconciler: A Theology for Opposites, Differences, and Enemies (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1996), 14-15, 54-55. 2 Aceasta poate contribui la lipsa de interes faţă de doctrine biblice şi subiecte teologice. 3 În teologia aplicată există pericolul de a „boteza” şi de a accepta modele şi metode necreştine fără a studia dacă sunt în concordanţă cu Scriptura şi teologia, pentru că se pare că funcţionează.

4

(5) Emoţionalism. Emoţionalismul este la modă. Deciziile se iau pe baza a ceea

ce generează simţăminte plăcute, nu pe baza a ceea ce este corect sau bun.4

Ceea ce contează sunt experienţele personale. Aceasta poate afecta în mod

direct sau indirect interpretările profetice. Desigur, experienţa personală

poate fi utilă. Dar ea să nu se folosească împotriva Scripturii prin faptul de a

o forţa ca un instrument de interpretare a Bibliei doar de dragul de a obţine

idei relevante pentru cititorul de azi. Aceste filozofii şi tendinţe curente pot

influenţa în mod direct interpretarea literaturii profetice.

2. Influenţe teologice

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea teologia a fost

dominată de protestantismul liberal. Revelaţia şi inspiraţia au fost respinse. Scriptura

a devenit pur şi simplu un produs uman. Miracolele şi învierea fizică din morţi au

devenit inacceptabile. O astfel de cosmoviziune are o influenţă puternică asupra

interpretării profetice.

Liberalismul a fost urmat de neo-ortodoxism. La vremea aceea, metoda

istorico-critică, începută în secolul al XVIII-lea, înflorea în continuare şi a fost întărită

şi de Biserica Catolică, în timp ce principiul sola scriptura a fost abandonat.5 Unii

evanghelici au reacţionat împotriva metodei istorico-critice respingând-o cu totul.6

Cu toate acestea, alţii au decis să o folosească într-o formă modificată. În cartea

Methods of Bible Study Biserica Adventistă respinge chiar şi utilizarea moderată a

acestei metode.7

Astăzi există o pluralitate a teologiilor contradictorii şi o mulţime de metode

hermeneutice în studierea Bibliei. Deşi multe dintre ele diferă de metoda istorico-

critică, presupunerile de bază ale acestor metode rămân în mare măsură aceleaşi. 4 Aceasta manieră decizională afectează şi închinarea creştină şi mai ales stilul de viaţă creştin. Punctele de vedere biblice sunt mai puţin importante decât sentimentele personale. 5 Vezi Jörg Haustein, „Die Interpretation der Bibel in der Kirche: Zum neuen Dokument der Päpstlichen Bibelkommission vom April 1993", Materialdienst des Konfessionskundlichen Instituts Bensheim, 4/1994, 73-77. 6 Eta Linnemann, Historical Criticism of the Bible: Methodology or Ideology (Grand Rapids: Baker Book House, 1990); Gerhard Maier, The End of the Historical-Critical Method (St. Louis: Concordia Publishing House, 1977); Gerhard Maier, Biblical Hermeneutics (Wheaton: Crossway Books, 1994). 7 Methods of Bible Study, October 12,1986, General Conference Committee, Annual Council. Vezi http://www.adventist.org/beliefs/other_documents/other_doc4.html.

5

Acestea includ insistenţa asupra naturalismului, care exclude orice influenţă

supranaturală, o abordare evoluţionistă a constituirii Scripturii, condiţionarea culturală

sau istorică a Scripturii8 şi principiile de îndoială, analogie şi corelaţie.9

Abordarea critică a interpretării profetice a adoptat preterismul care afirmă că

profeţia apocaliptică se împlineşte în timpul în care este scrisă. Pe de altă parte,

creştinii conservatori adesea preferă futurismul ca o cale de acces spre interpretarea

profeţiei apocaliptice. În zilele noastre abordarea istoricistă este discreditată, unul din

motive putând fi că expozitorii istoricişti au ajuns la idei ciudate, fanteziste, care abia

mai pot fi justificate cu texte biblice. Istoricismul trebuie sa menţină, de asemenea, o

percepţie reverentă şi adecvată cu privire la autoritatea Scripturii.

II. Provocări din interiorul Bisericii Adventiste

În această secţiune vom folosi câteva exemple pentru a ilustra provocările

interpretării profeţiilor apocaliptice care vin din interiorul Bisericii Adventiste. S-ar

putea cita mai multe, dar cele folosite aici sunt reprezentative pentru multe alte

exemple similare. Provocările interpretării profetice adventiste din interiorul bisericii

cuprind următoarele: (1) abandonarea interpretării istoriciste, (2) stabilirea de date ale

celei de a doua veniri a lui Isus Hristos, (3) opunere faţă de conceptul recapitulării, (4)

trecerea arbitrară de la interpretările simbolice la cele literale, (5) abandonarea

principiului zi-an, (6) împliniri multiple ale profeţiilor apocaliptice, (7) un scenariu

geografic local şi (8) interpretări care nu sunt derivate din Scriptură. Mai sunt şi

altele, dar ne vom concentra doar asupra acestora.

1. Abandonarea interpretării istoriciste

Toby Joreteg, M.D., Ph.D. şi membru al bisericii a publicat o carte intitulată

„Revelation”.10 Este un fel de comentariu al Apocalipsei. În această carte el foloseşte

8 Acest fapt e pus sub semnul întrebării de William J. Larkin, Jr. Culture and Biblical Hermeneutics: Interpreting and Applying the Authoritative Word in a Relativistic Age (Grand Rapids: Baker Book House, 1988), 199; Frank M. Hasel, "Reflections on the Authority and Trustworthiness of Scripture," în Issues in Revelation and Inspiration (Berrien Springs: Adventist Theological Society Publications, 1992), 208-209; şi Kwabena Donkor, “Is Scripture Historically Conditioned?”, în Reflections: A BRI Newsletter April (2006): 3-5. 9 O lucrare clasică pentru a descrie metoda istorico-critică este Edgar Krentz, The Historical-Critical Method (Philadelphia: Fortress Press, 1989). Vezi şi Peter Stuhlmacher, Vom Verstehen des Neuen Testaments: Eine Hermeneutik, Das Neue Testament Deutsch, Ergänzungsreihe, Band 6 (Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 1979).

6

un amestec de preterism şi futurism. În timp ce conform înţelegerii sale cele şapte

trâmbiţe sunt încă în viitor şi nu trebuie înţelese în mod istoric, perioada celor 1260 de

zile sau 42 luni, menţionată în Apoc. 11-13, trebuie înţeleasă în mod literal, şi este

plasată în secolul I. d. Hr. Femeia care se află în pustie deoarece este persecutată de

balaur timp de trei vremi şi o jumătate de vreme sau 1260 zile (Apoc. 12:6,13,14) se

înţelege ca referindu-se la casa lui Israel. El crede că perioada a durat din anul 31 d.

Hr. până în 34 d. Hr. „Când în anul 34 d. Hr. a expirat timpul de har pentru evrei, ca

naţiune aleasă, diavolul şi-a aţintit atacurile împtriva Israelului spiritual, creştinii

credincioşi, numiţi «seminţia» ei”.11 Balaurul care iese din mare, în Apocalipsa 13,

este considerat a fi Imperiul Roman.12

Adam Cirkic, un membru al bisericii din Croaţia, scrie: „Conferinţa generală a

afirmat că profeţiile trâmbiţelor trebuie aplicate la zilele din urmă, adică la vremea de

după sigilarea celor 144.000. Astfel profeţia trâmbiţelor se consideră a fi o profeţie cu

dublu înţeles”.13 Adevărul este următorul: Conferinţa Generală a Adventiştilor de

Ziua a Şaptea nu a emis niciodată o asemenea declaraţie referitoare la interpretarea

futuristă a celor şapte trâmbiţe.

De asemenea, şi Margaret Sturgill Jeys interpretează, la rândul ei, trâmbiţele în

mod futurist. Ea conchide că focul asociat cu prima trâmbiţă arată spre o explozie

nucleară, care plasează această trâmbiţă cel puţin în secolul al XX-lea.14 A doua

trâmbiţă ar fi „erupţia teribilă a unei insule vulcanice sau a unui lanţ de insule”15.

„Steaua creată de om” – cum numeşte steaua celei de a treia trâmbiţe, care a căzut din

cer – arată spre proiectile lansate de pe platforme spaţiale.16 A patra trâmbiţă se poate

referi la „epuizarea stratului de ozon”.17 Interpretând a cincea trâmbiţă, ea trece de la

literalism la o interpretare simbolică: „ ... de această dată, multe mii de demoni vor

coborî pe pământ asemenea unui roi de lăcuste.”18 „Satana va primi permisiunea să

dea cale liberă demonilor asupra lumii într-o formă vizibilă... Ei îşi vor tortura

supuşii timp de cinci luni” – ea interpretează această perioadă profetică în mod literal.

„Scopul lui Satana este acela de a pregăti psihologic pe cei răi ca aceştia să promulge

10 Toby Joreteg, Revelation (Brushton, NY: Aspect Books, 2001). 11 Ibid., 210. Vezi şi, 193-194, 209. 12 Ibid., 229. 13 Adam Cirkic, Great Light Has Lighten up the Prophecy about Seven Seals (fără loc şi fără dată), 2. 14 Margaret Sturgill Jeys, The Revelation: A Gift to the Bereans, Volume 1 (fără loc, 2005), 94-95. 15 Ibid., 99. 16 Ibid., 99 17 Ibid., 104, de asemenea şi 106. 18 Ibid., 109.

7

şi să execute o sentinţă de moarte asupra celor o sută patruzeci şi patru de mii.”19 A

şasea trâmbiţă se ocupă cu sentinţa de moarte împotriva sfinţilor. „Din gura cailor –

care sunt fiinţe umane malefice – iese «foc, fum şi pucioasă», care simbolizează

decretul de moarte împotriva sfinţilor lui Dumnezeu.”20

Franklin S. Fowler Jr. este un medic care a publicat revista End Time Issues...

şi este conducătorul propriei sale organizaţii de slujire. El, de asemnenea, propagă

futurismul. De exemplu, în interpretarea sa cu privire la cele şapte capete ale fiarei de

culoare stacojie din Apoc. 17, el refuză părerea că acestea sunt puteri politice sau

religio-politice majore ale trecutului şi ale prezentului şi le identifică cu papii care au

condus biserica după 1929. Conform perspectivei sale cele cinci capete care au căzut

sunt Pius XI, Pius XII, Ioan XXIII, Paul VI şi Ioan Paul I.21 Astfel el nu ia în seamă

mărturia Bibliei conform căreia capetele reprezintă puteri şi nu domnitori individuali.

Când vorbesc despre cele şapte capete, istoricii sunt de acord că ele reprezintă mai

degrabă imperii decât împăraţi individuali. 22 Pentru Fowler, „cel care este” îl

reprezintă pe Ioan Paul II. Fowler a scris acest lucru în 1999. Domnia celui de al

şaptelea papă va fi scurtă. Al optulea este papalitatea.23 Dar acesta este şi fiara.

„Femeia (Biserica Catolică), fiara (papalitatea, Sfântul Scaun, statul Vatican) şi

capetele (papii, conducătorii Sfântului Scaun) sunt juxtapuse.”24 Fowler mai susţine

că Satana este al optulea. Aparent, protestantismul reprezintă cele zece coarne care

sunt: „Biserica Ortodoxă, Evanghelică (inclusiv Assemblies, Penticostali, Four-

Square), Episcopală/Anglicană, Lutherană, Metodistă, Presbiteriană, Baptistă,

19 Ibid., 111-112. 20 Ibid., 122. 21 Franklin S. Fowler Jr., The Final Years of the Papacy: Revelation 17 (Granite Falls, WA: Christian Heritage Foundation, 1999), 9. 22 Kenneth A. Strand, „The Seven Heads: Do They Represent Roman Emperors?”, în Symposium on Revelation—Book II, Daniel & Revelation Committee Series Vol. 7, edited by Frank B. Holbrook (Silver Spring: Biblical Research Institute, 1992), 177-206. G. K. Beale, The Book of Revelation, The New International Greek Testament Commentary (Grand Rapids: Wm B. Eerdmans Publishing Company, 1999), 875: „Tentativa de a identifica şapte împăraţi cu imperii mondiale anume poate fi mai reuşită [decât tentativa de identificare a capetelor cu împăraţi romani], deoarece se potriveşte mai bine cu «cele şapte capete» din Daniel 7:3-7, care reprezintă patru imperii anume. Primii cinci împăraţi, care «au căzut» sunt identificaţi cu Egipt, Asiria, Babilon, Persia şi Grecia; Roma este cel care «este», fiind urmată de o împărăţie necunoscută.” Pe pagina 560 el afirmă: „La fel ca şi împărăţia cu şapte capete din Daniel 7:4-7 care cuprinde istoria de la Babilon până la sfârşit, de asemenea şi fiara cu şapte capete din Apoc. 17 îmbrăţişează multe secole şi probabil toată istoria…” Simon J. Kistemaker, New Testament Commentary: Exposition of the Book of Revelation (Grand Rapids, Mich.: Baker Book House, 2001), 471, susţine că „cei şapte munţi reprezintă puteri mondiale care îşi au locul în istorie” . 23 Fowler, 12. 24 Ibid., 10

8

Reforma Creştină, Martorii lui Iehova, Biserica Nazarină”25. În orice caz, Bisericile

Ortodoxe nu sunt Protestante, precum nici Martorii lui Iehova.

Ralph Myers sugerează o interpretare specifică a numărului 666. Ipotezele

sale sunt: fiara din Apoc. 17 este papalitatea şi este aceeaşi cu fiara din mare descrisă

în Apoc. 13. Capetele acestei fiare nu sunt papi individuali, ci nume de papi.

Numărul 666 şi cele şapte capete din Apoc. 17 sunt combinate, prezentând astfel o

interpretare nouă acestui număr criptic. Cele şapte capete descrise în Apoc 17:10-11

„sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n’a venit încă şi când va veni,

el va rămâne puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea

împărat: este din numărul celor şapte şi merge la perzare”. Se pare că din 1798 au

fost folosite doar şapte nume papale, şi anume: Pius – de 12 ori, Leo – de 13 ori,

Gregory – de 16 ori, Benedict - de 14 ori, Ioan - de 21 de ori, Paul – de 6 ori şi Ioan

Paul – de 2 ori. Myers a făcut câteva rectificări în timp ce număra numele papale,

deoarece unii papi au fost concediaţi.

Adăugând 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12 pentru cele douăsprezece ocazii

când în istoria bisericii s-a folosit numele papal Pius, ajungem la numărul 78 pentru

numele Pius. Pentru Leo trebuie să adăugăm 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13,

care totalizează 91, pentru că numele Leo s-a folosit de treisprezece ori. Făcând

acelaşi lucru cu toate cele şapte nume papale şi adăugând sumele rezultate pentru

fiecare nume ajungem la cifra 665. În consecinţă, Myers îl consideră pe Ioan Paul II

ca fiind al şaptelea cap, cel care a primit o rană de moarte (atentatul de asasinare a lui

Ioan Paul II), de pe urma căreia şi-a revenit. El susţine că mai lipseşte un papă. Când

acesta va veni, va folosi un nume care nu a mai fost folosit de papii dinaintea lui, un

nume a cărui valoarea numerică fiind „unu” va completa numărul 666. El va fi

antihristul adevărat şi al optulea cap. Însă dacă noul papă va lua un nume folosit în

prealabil, ceea ce Benedict XVI a şi făcut, atunci el va fi un „antipapă” care va fi

destituit şi va fi urmat de un antihrist real. Apoi va veni sfârşitul. Se înţelege de la

sine că acest scenariu se bazează pe speculaţie şi este o tentativă „blândă” de a fixa

data sfârşitului. Susţinând că papa prezent este un antipapă, Myers învaţă că „Joseph

Ratzinger, AKA Benedikt XVI (XV), va fi dat la o parte, atacat de o gloată furioasă în

25 Ibid., 13-15.

9

curtea Vaticanului şi va muri călcat sub picioare. Nu am idee”, spune el, „când se va

întâmpla acest lucru.” Dar, i s-a arătat „în viziune”26.

Folosind o abordare complet diferită, Reinder Bruinsma, un teolog adventist şi

administrator pensionar, crede că înţelegerea profetică a adventiştilor cu privire la

Biserica Catolică este incorectă şi trebuie schimbată.

Biserica în creştere rapidă este încă remarcabil de unită atât organizaţional, cât şi teologic, dar manifestă un pluralism crescând. Din păcate, aceasta pare să conducă la o polarizare semnificativă. Acolo unde un curent încearcă să facă adventismul mai relevant pentru generaţia sa, alţii insistă că „pietrele vechi de hotar” ale credinţei adventiste trebuie apărate zelos şi nu sunt doritori să reconsidere sau să modifice punctele de vedere tradiţionale. Aceşti adventişti mai conservatori insistă că adventismul trebuie să păstreze interpretarea tradiţională a profeţiilor, cu condamnarea corespunzătoare a romano-catolicismului şi a altor biserici creştine. Cei cu înclinaţii mai „progresive” sunt tot mai deschişi spre a accentua legătura comună cu alţi creştini şi tind să se simtă neconfortabil cu poziţia tradiţională.27 „Cândva în viitorul apropiat Biserica va trebui să decidă fără echivoc dacă ea

este o biserică creştină cu propria sa mărturie, unică între alte biserici creştine, sau

dacă stă singură împotriva tuturor celorlalte organizaţii bisericeşti”.28

Steve Daily adaugă: „Este un gând înfiorător că escatologia noastră a fost

construită pe o temelie nesănătoasă şi că, în cele din urmă, ne-a făcut mai mult rău

decât bine”.29

2. Stabilirea timpului pentru a doua venire a lui Isus

Connie Ordelheide-Anderson a scris o broşură despre cele 7 tunete din Apoc.

10, în care ea concluzionează: „Am primit promisiunea că Isus va veni înainte de

iarna anului 2008 şi nu în Sabat. Aşteptăm ca promisiunile lui Dumnezeu-Tatăl să se

adeverească la amiază sau înainte de 24 septembrie 2008.”30 În afară de acest

exemplu de stabilire „dură” a timpului (hard time setting), care se întâmplă destul de

rar în zilele noastre, sunt mulţi autori care preferă o stabilire mai „blândă” a timpului

(soft time setting). Aceasta înseamnă că nu este determinat un anumit termen pentru a 26 Http://english.sdaglobal.org/research/666beast.htm accesat în 25 Octombrie, 2009. 27 Reinder Bruinsma, Seventh-day Adventist Attitudes Toward Roman Catholicism 1844-1965 (Berrien Springs: Andrews University Press, 1994), 301. 28 Reinder Bruinsma, „Adventists and Catholics: Prophetic Preview or Prejudice?”, în Spectrum, 27.3 (Summer 1999), 52. 29 Steve Daily, Adventism for a New Generation (Portland: Better Living Publishers, 1993), 314. 30 Connie Ordelheide-Anderson, Decoding the Bible Prophecy of the 7 Thunders (fără dată, fără loc), 150.

10

doua venire, dar este definit un cadru temporal – de exemplu, generaţia noastră, care

se presupune a fi ultima generaţie.

Într-un document scurt care poartă titlul „Iată ce mi-a descoperit Domnul mai

recent”, A. Berean justifică stabilirea timpului şi – bazat pe sărbătorile israeliţilor –

ajunge la următoarea concluzie:

15 mai 2013 Ploaia târzie

14 sept. 2013 Încheierea timpului de har

15-21 sept. 2013 Cele şase plăgi

22 sept. 2013 A şaptea plagă, vocea lui Dumnezeu, învierea specială

23 sept. 2013 Al doilea advent al lui Isus 31

3. Opoziţie faţă de conceptul recapitulării

Al şaptelea pecete din Apoc. 8:1 menţionează o linişte de o jumătate de oră în

cer. Joreteg înţelege această referinţă temporală conform principiului zi-an şi o

calculează în conjunctura trâmbiţelor.32 Deoarece în opinia sa cele şapte trâmbiţe

sunt cuprinse în al şaptelea pecete, trâmbiţele durează circa şapte ani. Ele descriu

mânia lui Dumnezeu în această perioadă scurtă.33 În timpul acelei perioade sfinţii se

află în drum spre răsplata lor în cer.”34 Această abordare nu permite un paralelism

între sigilii şi trâmbiţe, nici ca trâmbiţele să repete (recapituleze) sigiliile dintr-o

perspectivă diferită. Cu alte cuvinte, trâmbiţele nu se referă la perioada din primul

secol d. Hr. până la sfârşit. Ele descriu ultimele evenimente care vor avea loc într-o

săptămână.

Pe de altă parte, Joreteg presupune că cele şapte trâmbiţe şi cele şapte plăgi

sunt identice.35 În ciuda unor similarităţi, trâmbiţele trebuie să fie diferenţiate de

potire. În timpul trâmbiţelor se mai poate mijloci, cum citim în introducere (Apoc.

8:3-5), în vreme ce în timpul potirelor nu mai există acces în sanctuar (Apoc. 15:8).

Trâmbiţele au efect asupra unei treimi a întregului, în timp ce la potire nu găsim o

asemenea restricţie. Odată cu revărsarea potirelor mânia lui Dumnezeu ia sfârşit

31 A. Berean, „Look at What the Lord Has Recently Revealed to Me“, (fără dată, fără loc). 32 Cf. Francis D. Nichol (ed.), The Seventh-day Adventist Bible Commentary (Hagerstown: Review and Herald Publishing Association, 2002), 7:787. 33 Joreteg, Revelation, 129-130. 34 Ibid., 194. 35 Ibid., 307-308.

11

(Apoc. 15:1). Apoi, trâmbiţele se află în partea istorică a Apocalipsei (Apoc. 1-14), în

timp ce plăgile aparţin de porţiunea escatologică (Apoc. 15-22).

Când e vorba de cele şapte trâmbiţe, Sturgill Jeys are o abordare futuristă, care

nu permite trâmbiţelor să recapituleze peceţile. Avem impresia că trâmbiţele şi

plăgile au loc simultan, plăgile fiind contraatacul lui Dumnezeu faţă de răul cauzat de

omenire. Dumnezeu trebuie să îi apere pe cei 144.000. Totuşi, dacă peceţile nu sunt

urmate cronologic de trâmbiţe, înţelegerea istoriei vremurilor din urmă este destul de

diferită.36

4. Schimbarea arbitrară de la o interpretare simbolică la una literală

Sturgill Jeys înţelege, de exemplu, prima trâmbiţă în sens literal şi pentru a-şi

susţine afirmaţia, ea argumentează în felul următor:

„Pietre”, „foc”, „sânge”, „pământ”, „copaci”, „iarbă verde” – toate acestea sunt entităţi literale şi pot fi înţelese literal. Când Dumnezeu le arată profeţilor imagini – ca de exemplu un leu cu aripi de vultur – [. . .] cititorul Bibliei ştie că ele sunt simbolice şi trebuie interpretate simbolic. Pe de altă parte, imagini literale trebuie înţelese literal. Dezastrul prevestit după sunetul primei trâmbiţe este prezentat în termeni literali, de aceea trebuie înţeles literal.37

Din păcate ea nu ţine seama de faptul că pasajele simbolice conţin un amestec

de elemente simbolice şi non-simbolice. În timp ce în Daniel 7 diferitele fiare şi

coarne mici sunt descrieri simbolice ale unor puteri pământeşti, nenumăratele curţi

cereşti nu sunt simbolice. De asemenea, copacii, iarba verde şi chiar pământul sunt

folosite în mod simbolic, chiar şi în Vechiul Testament.

36 Sturgill Jeys, 90-130. Unii îşi susţin modul de interpretare futurist referindu-se la Ellen G. White, Selected Messages, Vol. 3, (Washington, D. C.: Review and Herald Publishing Association, 1958), 426, când ea spune: „Se va da bătălia Armaghedon. Ziua aceea nu trebuie să ne găsească dormind. Trebuie să fim treji, ca fecioarele înţelepte, având ulei în vasele şi lămpile noastre. Puterea Duhului Sfânt trebuie să fie asupra noastră şi Căpitanul oastei Domnului va sta în fruntea îngerilor cerului pentru a supraveghea bătălia. Urmează timpuri solemne. Să sune trâmbiţă după trâmbiţă; urâciunile vor fi turnate una după alta asupra locuitorilor pământului.” Acest citat arată că Ellen White a folosit aluzii multe şi variate la pasaje biblice. Scrierile şi cuvântările ei sunt pline de referinţe biblice. Cu toate acestea, nu înseamnă că ea interpretează şi explică, de exemplu, trâmbiţele. În acest caz, ea nu tratează trâmbiţele exegetic. Pe de altă parte, în The Great Controversy Between Christ and Satan (Mountain View, CA: Pacific Press Publishing Association, 1950), 334-335, se pare că ea susţine interpretarea istoricistă a lui J. Litch cu privire la trâmbiţe. 37 Ibid., 90.

12

5. Abandonarea principiului zi-an

Cirkic susţine:

150 de zile sau [5] luni din Apocalipsa 9:5 trebuie înţelese ca perioadă de timp în viitor, pentru că trâmbiţa a cincea, ca şi celelalte, este un eveniment viitor. Conform acestuia cele 150 de zile sau [5] luni trebuie înţelese ca fiind cinci luni literale.38 Apocalipsa 9:15 nu sugerează folosirea principiului zi-an. Acest text are menirea de a distinge momentul exact în istorie. Se pare că din acest moment (adică începutul celei de a şasea trâmbiţe) trebuie să calculăm perioada de 1260 (mărturia celor doi martori), la care se adaugă perioada de 1290 (autoritatea umană pusă deasupra autorităţii lui Dumnezeu, cornul cel mic, legea duminicală în forma moderată sau severă) şi perioada 1335 după ce se aude vocea Dumnezeului liberator şi Hristos este pe punctul de a veni (nimeni nu cunoaşte ziua şi ora). La sfârşitul celor 1335 de zile Daniel este înviat şi îşi primeşte moştenirea cu cei salvaţi.39

Joreteg interpretează cele 42 de luni în felul următor:

În timpul celor 42 de luni, cei trei ani şi jumătate ai lucrării lui Isus pe pământ, cei doi martori au fost lepădaţi într-un mod special. Această perioadă a avut loc între 27 d. Hr. – 31 d. Hr. Cele 1260 de zile reprezintă perioada între anul 31 d. Hr. şi anul 34 d. Hr., care este timpul când cei doi martori au plâns. Cuvântul lui Dumnezeu şi Spiritul lui Dumnezeu au fost respinse de naţiunea iudaică.40

Acest fenomen nu este surprinzător deoarece Joreteg a pus bazele propriei

interpretări în cartea sa despre Daniel. Acolo el menţionează cele trei vremuri şi

jumătate din Dan. 7:25 doar succint şi trece la Apocalipsa, precizând că aceste

vremuri sunt trei ani şi jumătate. Cu toate acestea, insistă mai mult asupra celor 1290

de zile din Daniel 12:11 şi celor 1335 de zile din Daniel 12:12. El le înţelege ca fiind

zile literale, abandonând principiul zi-an. Daniel 12:11 afirmă: „Începând de la

vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului,

vor mai fi 1290 de zile.” Comentariul său este următorul:

Conform textului de mai sus, 1290 de zile vor trece şi apoi se va aşeza urâciunea

pustiitorului. Aceasta înseamnă că păgânii vor fi acceptaţi la 1290 de zile după moartea pe cruce. Când Ştefan a fost omorât cu pietre, s-a împlinit al doilea pas din acest proces. Dumnezeu nu numai că a divorţat de mireasa Sa [Israel], dar a şi acceptat păgânii nesfinţi şi nealeşi. Cu alte cuvinte, urâciunea este constituită. Aceasta înseamnă acceptarea deplină a femeii nesfinte, a femeii necăsătorite. Femeia necăsătorită sau păgânii sunt acum adoptaţi în locul Israeliţilor. . . Dacă reformulăm versetul 11 din Daniel 12, vom găsi următoarele: De la vremea când va înceta jertfa

38 Cirkic, 11. 39 Ibid., 11-12. Textul nu a fost modificat de editor. 40 Joreteg, Revelation, 193.

13

zilnică (moartea lui Hristos pe cruce) şi urâciunea (nesfânta) care provoacă pustiire (femeia necăsătorită/păgânii) vor fi aşezate, vor trece 1290 de zile. Aceste zile reprezintă exact trei ani şi jumătate, plus o lună.41

De la moartea lui Isus în anul 31 d. Hr. el calculează 1290 de zile, care

durează până în anul 34 d. Hr. Jorateg interpretează aceasta ca fiind a doua parte a

săptămânii 70 din Daniel 9. Diferenţa între cele 1290 de zile şi 1335 de zile, adică 45

de zile este adăugată la această perioadă. Joreteg afirmă că în această perioadă este

posibil că samaritenii L-au primit pe Isus, s-au convertit famenul etiopian şi Pavel, iar

păgânii au devenit creştini. Aceasta s-a „întâmplat pentru a deschide calea spre

mântuirea păgânilor”.42 Cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi, el consideră

elementul temporal ca fiind 1150 de zile literale, adică o perioadă literală de trei ani,

două luni şi zece zile, şi le înţelege ca durata lucrării publice a lui Isus începută după

cele 40 de zile de post în pustie, după botezul Său şi vizitele Sale la Nazaret şi

Capernaum.43 Mai sunt şi alte persoane care abandonează principiul zi-an, care aplică

profeţiile temporale din Daniel 12:5-13 la viitor (futurism). Acestea sunt Marian

Berry, Ronald Stickney şi Robert Smith Jr.44

O altă formă de renunţare la principiul zi-an se găseşte la regretatul Samuele

Bacchiocchi, fost profesor la Universitatea Andrews. El a spiritualizat intervalele de

timp, astfel încât ele nu se referă la zile, nici la ani, ci la o perioadă de guvernare a

antihristului şi, în mod simultan, la o perioadă de protecţie a poporului lui Dumnezeu

în timpul persecuţiei.45

6. Acceptarea împlinirilor multiple ale profeţiilor apocaliptice

Cu privire la cele 1260 de zile menţionate în Apocalipsa 11:3, Cirkic scrie:

„Expresiile multiple referitoare la aceeaşi perioadă de timp arată că poate avea

semnificaţii multiple” (n. t., referenţă lipsa în original). Deci sunt 1260 de ani literali,

dar şi 1260 de zile, care corespund literal cu trei ani şi jumătate.

41 Tobi Joreteg, Daniel and the Visions about the End Time (Brushton, NY: Aspect Books, 1998), 32-33. 42 Ibid., 35. 43 Ibid., 82-88. 44 Marian G. Berry, Warning! (Brushton, NY: Teach Services, 1990), 154; Ronald Gary Stickney, The Prophecy of Daniel 11 and Revelation (Grand Junction, MI: Proclaim the Prophecy “Now” Seminar, n. d.), şi Robert N. Smith, Jr., Sunday vs Rapture (Ft. Worth, TX: Roheka Books, 2002). 45 Samuele Bacchiocchi, „Endtime Issues No. 86: »Islam and the Papacy in Prophecy«” (newsletter în formă electronică). Pentru detalii vezi mai jos.

14

Joreteg interpretează fiara ieşită din mare din Apocalipsa 13 ca fiind Imperiul

Roman şi continuă prin a sugera: „Concluzia din această parte a capitolului 13 este că

orice putere seculară care persecută sămânţa femeii, pe creştinii Noului Testament,

corespunde „fiarei din mare.”46 În cartea sa despre Daniel el afirmă: „Interpretările

din această carte se concentrează asupra împlinirii spirituale a templului, dar

nicidecum nu exclud o aplicaţie duală sau multiplă, ca şi împlinirea cu privire la un

templu literal.”47 Evident, urâciunea se referă (1) la păgânii care pot fi salvaţi după

anul 34 d. Hr. şi (2) la distrugerea templului în anul 70 d. Hr.48

Bacchiocchi sugerează o împlinire dramatică a profeţiei apocaliptice. După 11

septembrie, Bacchiocchi a început să studieze islamul. Problema islamului militant a

declanşat studiul islamului în Scriptură. Redăm răspunsul său:

Analiza precedentă a semnelor de identificare a antihristului profetic reprezentat, în Daniel 7, de imaginea cornului mic şi, în Apocalipsa 13, de simbolul fiarei, arată că atât Papalitatea, cât şi islamul împlinesc semnele acestei puteri profetice... Considerăm că ambele puteri îndeplinesc semnele de identificare ale antihristului. Ambele puteri au apărut din teritoriile divizate ale Imperiului Roman, ambele promovează închinarea falsă/incorectă, ambele persecută pe copiii lui Dumnezeu, ambele au încercat să schimbe timpul sacru de închinare al sabatului şi ambele durează până la împlinirea celor trei ani şi jumătate profetici. Este regretabil că pionierii noştri adventişti nu au considerat rolul islamului ca fiind echivalentul antihristului papal.49 O asemenea interpretare este o provocare la adresa înţelegerii diferitelor

intervale de timp profetici în Daniel şi Apocalipsa, interpretate în mod tradiţional

conform principiului zi-an. Continuăm cu expoziţia sa:

În mod istoric, această perioadă profetică a fost interpretată de biserica adventistă ca reprezentând 1260 de zile de dominaţie papală de la anul 538, la anul 1798. . . Această interpretare ridică două probleme majore, pe care adventiştii circumspecţi le-au recunoscut . . . Prima problemă este semnificaţia discutabilă a anului 538 . . . A doua problemă legată de interpretarea tradiţională este neputinţa de a demonstra înţelesul de bază al acestei perioade profetice, şi anume, o vreme în care copiii lui Dumnezeu sunt persecutaţi, pe de o parte, şi protejaţi, pe de altă parte . . . O interpretare mai satisfăcătoare a perioadei profetice de trei ani şi jumătate este sugerată de utilizarea ei simbolică . . . pentru a reprezenta, pe de o parte, timpul stăpânirii antihristului şi pe de altă parte, protejarea copiilor lui Dumnezeu în timpul persecuţiei. De ce foloseşte Daniel şi profetul Ioan perioada de trei ani şi jumătate pentru a reprezenta persecuţia şi protecţia poporului lui Dumnezeu în timpul antihristului? Probabil pentru că trei ani şi jumătate reprezintă jumătate din şapte,

46 Joreteg, Revelation, 229-230. 47 Joreteg, Daniel, 91. 48 Ibid., 91-92. 49 Bacchiochi, „Endtime Issues No. 86: «Islam and the Papacy in Prophecy»”.

15

care este numărul desăvârşirii şi al perfecţiunii divine. Jumătate din şapte este incomplet şi limitat. În alte cuvinte, forţele antihristului sunt limitate şi nu îşi vor ajunge scopul distrugerii complete a poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu va avea ultimul cuvânt şi va triumfa peste forţele răului. Acesta este mesajul final din Daniel şi Apocalipsa . . . În lumina acestei interpretări simbolice a celor trei ani şi jumătate de dominare şi persecuţie a antihristului, timp în care poporul lui Dumnezeu va fi protejat, acest semn de identificare a cornului celui mic se referă în mod egal la papalitate şi la islam.50

7. Un scenariu geografic local

Un cadru literal şi local al evenimentelor finale în locul unui scenariu simbolic şi

universal se găseşte şi în cercuri evanghelice.51 În medii adventiste pare să fie folosit mai

puţin frecvent, totuşi există. Joreteg susţine: „Fiindcă cei patru îngeri (a şasea trâmbiţă) se

îndreaptă spre Eufrat înainte de a fi dezlegaţi, este foarte probabil că bătălia va începe în zona

Orientului Mijlociu.”52

8. Interpretări care nu sunt derivate din Scriptură

Cu privire la a şasea trâmbiţă Joreteg susţine: „Aceste versete probabil că descriu

aparate militare şi se pare că cei răi se distrug pe ei înşişi.”53 Din fericire, autorul nu se

pronunţă ferm cu privire la interpretarea din propoziţia precedentă. Totuşi, o asemenea

abordare nu este biblică. În loc de a introduce echipament militar modern în textul din

Apocalipsa, ar trebui mai degrabă să explicăm Scriptura cu Scriptura. Întrebarea ar fi: care

este fundalul Vechiului şi Noului Testament din care au fost luate conceptele şi imaginile

folosite în Apocalipsa? Abordările care folosesc fenomene moderne pentru a interpreta texte

biblice sunt cu totul subiective şi se schimbă cu trecerea timpului.

Limbajul tentativ al lui Joreteg dispare atunci când este vorba despre fiara care iese

din pământ. El susţine că această fiară nu poate reprezenta naţiuni sau puteri deoarece iese

din pământ şi nu din mare. Ea „reprezintă conducători ai bisericilor creştine false”.

Întrebarea este dacă o asemenea concluzie este justificată şi dacă se potriveşte cu informaţiile

biblice? El continuă prin identificarea cu puterea papală a primului corn al fiarei

50 Ibid. Acest mod de abordare l-a obligat să limiteze autoritatea lui Ellen White. Vezi Samuele Bacchiocchi, „Endtime Issues No. 87: «The Use of Ellen White to Interpret Scripture»” şi „Endtime Issues No. 88: «Reply to Criticism, Part 2: A Plea for a Balanced Understanding of EGW's Writing»” 51 E.g., Hal Lindsay and Carole C. Carlson. The Late Great Planet Earth (Grand Rapids, Mich.: Zondervan Publishing House, 1970). 52 Joreteg, Revelation, 151. 53 Ibid., 152.

16

asemănătoare unui miel, apoi prin identificarea celui de al doilea corn cu „conducători ai

bisericilor creştine false”54.

III. Interpretarea profetică adventistă

1. Interpretarea istoricistă

Ne propunem să folosim abordarea istorico-biblică a interpretării cărţilor Daniel şi

Apocalipsa, abordare care este interesată atât de text, cât şi de istorie, care ia în serios

mărturia şi afirmaţiile Scripturii şi face exegeza textului cu grijă şi meticulozitate. Această

abordare acceptă Scriptura drept Cuvântul lui Dumnezeu care are autoritate.

După alegerea metodei de interpretare de bază, avem şi alte alegeri de făcut. Putem

alege o abordare preteristă, o abordare futuristă, o abordare idealistă sau o abordare istoricistă.

Interpretarea preteristă a cărţii lui Daniel ar data evenimentele descrise în carte în secolul al

II-lea î. Hr., în timpul domniei lui Antioch IV Epiphanes. Abordarea preteristă a cărţii

Apocalipsa afirmă că aşa-numita profeţie a cărţii a fost împlinită mai mult sau mai puţin în

primul secol d. Hr., adică în perioada timpurii a Imperiului Roman.

Abordarea idealistă percepe în mod corect mesaje importante din carte, adresate

fiecărei generaţii noi, dar neagă existenţa unor evoluţii istorice ulterioare care au condus la

întemeierea împărăţiei glorioase a lui Dumnezeu.

Spre deosebire de abordarea preteristă, interpretarea futuristă vede împlinirea

profeţiilor Apocalipsei cu precădere în viitor şi proiectează un scenariu al sfârşitului fără a

permite o evoluţie a evenimentelor în intervalul dintre primul secol d. Hr. şi a doua venire a

lui Hristos.

În încheiere, abordarea istoricistă susţine că Daniel şi Apocalipsa descriu istoria lumii

şi istoria credincioşilor începând cu timpul autorului până în zilele sfârşitului.55 Cu toate

acestea, istoricismul confirmă că Daniel şi Apocalipsa sunt genuri mixte (Daniel conţine părţi

narative şi profeţii apocaliptice, iar Apocalipsa se compune din parţi epistolare şi profeţii

apocaliptice). În afară de aceasta, istoricismul, cum este el înţeles de adventişti, nu este

interesat doar de progresia istorică, ci şi de însemnătatea teologică a literaturii apocaliptice.

Cu alte cuvinte, nu este doar dispus să ia în considerare diferite dimensiuni textuale ale lui

Daniel şi ale Apocalipsei, ci chiar le ia în considerare şi aplică textul la cititorul contemporan.

54 Ibid., 251-252. 55 Cf. Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation (Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 2002), 9-12. Din păcate, el a optat pentru o abordare eclectică, considerând că o parte a cărţii trebuie interpretată preteristic, alta istoricist şi alta futuristic. Noi considerăm că aceste perspective diferite sunt incluse în abordarea istoricistă.

17

De aceea aceste cărţi biblice se adresează tuturor generaţiilor de credincioşi. Deşi poate unii

nu înţeleg exact evenimentele viitoare56, pot avea o idee despre planul de mântuire al lui

Dumnezeu şi implicarea Sa în istorie până când răul va lua sfârşit, iar în cerul nou şi pe

pământul nou ei vor putea înţelege ideile teologice explicate în aceste cărţi şi pot aplica aceste

mesaje la timpul şi situaţia lor proprie.57

Abordarea istoricistă pare să fie o cerinţă a cărţilor Daniel şi Apocalipsa, deşi nu se

mai foloseşte prea des de exegeţi. Daniel 2 furnizează o paradigmă cu privire la modul de

interpretare a capitolelor apocaliptice ale cărţii. Profeţia apocaliptică începe în timpul

profetului, în cazul acesta cu Daniel şi imperiul Neo-Babilonian, şi durează până la înlocuirea

tuturor imperiilor umane cu împărăţia lui Dumnezeu.

Apocalipsa 1:3,11 indică faptul că această carte a fost scrisă pentru cei din secolul

întâi, dar Apocalipsa menţionează şi evenimentele care trebuie să se întâmple „după aceste

lucruri” (Apoc. 1:19). În Apocalipsa paradigma pentru interpretarea pasajului apocaliptic este

capitolul 12. În Apoc. 12 o femeie – biserica – dă naştere lui Mesia, Mesia este luat la cer,

femeia este persecutată de Satana şi, în sfârşit, Satana se luptă împotriva rămăşiţei seminţei ei.

Capitolul 13 continuă cu descrierea acestei lupte finale. Activitatea lui Satana constă în

impunerea adorării viitoare şi universale a balaurului şi a fiarei ieşită din mare şi în

persecutarea rămăşiţei poporului lui Dumnezeu. Viziunea ia sfârşit cu descrierea revenirii lui

Hristos. Acest pasaj precizează că Apocalipsa se referă la evenimente de la începutul

secolului întâi d. Hr., parcurge vremuri istorice şi se termină cu vremurile sfârşitului. O

interpretare preteristă sau futuristă nu acordă atenţia cuvenită caracterului literar al

Apocalipsei. Însăşi cartea sugerează o interpretare istoricistă. Cu toate acestea, „va trebui să

evităm genul de istoricizare care accentuează detaliile mici ale unei exegeze «potrivit ştirilor

din ziare», ignorând înţelesul simplu al simbolurilor în contextul original”58 Din păcate,

asemenea interpretări „ziaristice” au discreditat interpretarea istoricistă a profeţiei

apocaliptice.

56 Daniel nu a înţeles toate aspectele profeţiilor sale, în special elementele temporale (Dan 12: 8 – 11). Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la cititorii Apocalipsei, care au fost confruntaţi cu elemente danieliene în Apocalipsa. Pe deasupra, probabil s-ar putea spune că credincioşii nu înţeleg pe deplin profeţiile biblice până când acestea se împlinesc. Vezi, de exemplu, ucenicii cu privire la lucrarea lui Isus. 57 În timp ce Ekkehardt Mueller, în cartea sa Der Erste und der Letzte: Studien zum Buch der Offenbarung, Series: Adventistica Forschungen zur Geschichte und Theologie der Siebenten-Tags-Adventisten - Volume 11 (Frankfurt: Peter Lang, 2011), se ocupă cu probleme hermeneutice, face exegeza câtorva capitole ale Apocalipsei, folosind metoda istoricistă, are şi câteva capitole despre teologia cărţii, de exemplu Dumnezeu Tatăl în Apocalipsa, Hristologia Apocalipsei, A doua venire în Apocalipsa, Eclesiologia Apocalipsei, Sanctuarul în Apocalipsa. 58 Jon Paulien, „Eschatology and Adventist Self-understanding,” in Lutherans & Adventists in Conversation: Report and Papers Presented 1994-1998 (Silver Spring; General Conference of Seventh-day Adventists, 2000), 240. Şi acest articol se ocupă cu abordarea istoricistă a literaturii apocaliptice.

18

Unii au încercat să combine abordarea istoricistă cu cea futuristă. Ei interpretează, de

exemplu, Daniel 7 într-un mod istoricist, iar Daniel 12 futurist. Acesta este un mod de

abordare neconsecvent deoarece aceiaşi termeni şi aceeaşi perioadă ar trebui înţelese diferit în

cadrul aceleiaşi cărţi fără a avea o indicaţie clară în text, că autorul a schimbat înţelesul unor

termeni şi fraze.59

2. Problema fixării de date

Mişcarea milerită se ocupa cu precizarea exactă a timpului, ceea ce a condus la marea

dezamăgire. Deşi membri individuali ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au stabilit date,

biserica în întregime nu a acceptat date precise sau aproximative pentru a doua venire a lui

Isus. În timp ce adventiştii aşteaptă a doua venire a lui Isus şi speră că această generaţie va fi

generaţia din urmă, se abţin de la stabilirea datelor.

Încercările de precizare a timpului pot fi bine intenţionate, însă sunt contraproductive,

discreditând mesajul bisericii, şi sunt nebiblice. Isus ne-a avertizat cu privire la stabilirea de

date (Mat. 24:42,44). Creştinii trebuie să ştie că timpul celei de a doua veniri este aproape,

trebuie să vegheze, dar să se abţină de la precizarea exactă a datei revenirii.

3. Conceptul recapitulării

Cartea Apocalipsa seamănă cu cartea lui Daniel în folosirea principiului recapitulării

sau al repetiţiei. Dan. 2, 7, 8, 10-12 sunt capitole paralele, deşi nu în toate detaliile. Dar

capitolele dezbat istoria lumii de la timpul profetului până la sfârşit. Cu toate acestea,

recapitularea nu este doar o duplicare, ci de fiecare dată cursul istoriei se repetă într-o altă

perspectivă şi i se adaugă detalii noi. De exemplu, Daniel 2 se concentrează asupra aspectului

politic al istoriei lumii. Acest aspect se află şi în capitolele 7 şi 8, dar capitolul 7 adaugă

perspectiva sfinţilor şi a judecăţii cereşti, iar capitolul 8 se concentrează asupra sanctuarului.

În centrul cărţii Apocalipsa, capitolele 12-14 indică în mod clar evenimentele de la

începutul secolului întâi d. Hr. şi durează până la sfârşitul vremii. Viziunea celor şapte sigilii

(Apoc. 4-8:1) se concentrează asupra aceleiaşi perioade. Începe cu Mielul înjunghiat,

Hristosul crucificat, care apare în faţa Dumnezeului Tată. Deschiderea sigiliilor este legată de

aceste evenimente pe pământ în primul secol d. Hr. La al şaselea sigiliu omenirea se

confruntă cu semnele cosmice ale timpului, a doua venire, iar cei sfinţi sunt în cer (Apoc. 6:12

– 7:17). Al şaptelea sigiliu trece la perioada de dincolo de parousia (Apoc. 8:1), probabil

referindu-se la judecata finală şi/sau re-creaţie. Cele şapte trâmbiţe (Apoc. 8:2 – 11:18)

conţin perioada de timp de 1260 de zile (Apoc 11:2-3), acestea fiind egale cu 1260 de ani, 59 Vezi, Gerhard Pfandl, “The Time Prophecies in Daniel 12”, Reflections–A BRI Newsletter, Number 4, October 2003, 5-7.

19

conform principiului zi-an, ceea ce localizează viziunea în desfăşurarea istoriei bisericii, deşi

se pune un accent deosebit pe ultimele evenimente. În cele din urmă, ultima trâmbiţă îl

conduce pe cel ce citeşte şi ascultă la a doua venire a lui Hristos. De aceea putem vorbi de un

caz concret de recapitulare la cele şapte peceţi, şapte trâmbiţe şi viziunea trinităţii satanice în

Apocalipsa 12-14.60 Chiar dacă detaliile diferă, în toate aceste viziuni se menţine cursul

principal al istoriei. Peceţile sunt în relaţie mai apropiată cu poporul lui Dumnezeu, în timp

ce trâmbiţele se referă cu precădere la cei care locuiesc pe pământ, un termen negativ, care se

referă la duşmanii poporului lui Dumnezeu. Capitolele 12-14 deschid viziunea spre o

perspectivă universală, prezentând un conflict pământesc, pe care noi îl numim tema marii

lupte.

4. Interpretări literale sau simbolice

Astfel am ajuns la întrebarea dacă Apocalipsa trebuie înţeleasă literal sau simbolic.

În general, Biblia trebuie interpretată literal. Abordarea Scripturilor de către Isus şi, de

asemenea, de către apostoli arată spre o interpretare literală. Cu toate acestea, în Apocalipsa

predomină înţelegerea simbolică. Apocalipsa 1:1 face aluzie la aceasta prin cuvântul

sēmainō, care arată spre Isus care îi descoperă lui Ioan conţinutul cărţii Apocalipsei

prin metoda „simbolizării”. Trebuie să studiem cu atenţie indicatorii din text pentru a

observa trecerea de la înţelegerea simbolică la cea literală. De exemplu, comparaţia

dintre soarele îmbrăcat în sac de păr şi căderea stelelor cu căderea smochinelor verzi

din pom în timpul celor şase sigilii (Apoc. 6:12-13) arată faptul că autorul trece de la

reprezentarea simbolică la cea literală.

În orice caz, cel care explică textul Apocalipsei trebuie să justifice alegerea

interpretării literale sau simbolice. Alegerea nu trebuie să depindă de preferinţe

personale sau de circumstanţe sociale, religioase sau politice, care se pare că există în

textul din Apocalipsa. Nu trebuie să uităm că, în mod normal, predomină un amestec

între limbajul simbolic şi limbajul literal. Dacă textele biblice ar fi total simbolice,

probabil că ar fi foarte greu de înţeles. Adesea Dumnezeu este descris în limbaj non-

simbolic. De asemenea, capitolele 1-3 şi 22b nu sunt atât de bogate în simboluri şi se

află mai aproape de o profeţie clasică decât de o profeţie apocaliptică.

60 Una din întrebările majore este dacă Apoc. 8:2-6 este introducerea la viziunea cu trâmbiţele şi dacă este oarecum dependentă de cele şapte sigilii sau dacă cele şapte trâmbiţe „răsar” din cele şapte sigilii şi cronologic urmează după sigilii. Dacă se adevereşte al doilea caz, nu ar fi recapitulare. Pentru o dezbatere a acestei probleme vezi Ekkehardt Mueller, „Recapitulation in Revelation 4-11”, Journal of the Adventist Theological Society, 9/1-2 (1998): 260-277.

20

5. Principiul zi-an

Principiul zi-an pentru interpretarea unor texte profetice este clar în Scriptură.

Deşi texte ca Num. 14:34 şi Ezech. 4:6 prezintă cazuri în care un anumit număr de

zile corespunde aceluiaşi număr de ani, adventiştii nu se bazează doar pe aceste texte.

Mai exact, capitolele care conţin profeţii temporale importante includ şi cheia

înţelegerii zilelor profetice ca ani. Acest fapt este adevărat în cazul capitolului 8 din

Daniel, unde elementul temporal începe cu imperiul Medo-Persan şi durează până la

vremea sfârşitului. O interpretare literală a celor 2300 de seri şi dimineţi nu are sens.

Într-un articol despre principiul zi-an Gerhard Pfandl specifică mai multe

motive în favoarea principiului zi-an. Prezentăm câteva:

1) Deoarece viziunile din Daniel 7 şi 8 sunt în mare măsură simbolice, perioada

temporală (7:25; 8:14) trebuie înţeleasă simbolic. 2) Faptul că viziunile se ocupă de

apariţia şi dispariţia unor imperii cunoscute din istorie, care se extind peste sute de

ani, dovedeşte că şi perioada profetică se extinde peste intervale temporale lungi. 3)

Modul neobişnuit în care se exprimă perioadele temporale denotă că ele nu trebuie

înţelese literal. 4) Trei ani şi jumătate literali de conflict între cornul cel mic şi Cel

Prea Înalt [în Dan. 7] sunt disproporţionaţi faţă de sfera comprehensivă a istoriei

mântuirii prezentată în această viziune. 10) Folosind principiul zi-an profeţia

temporală de 70 de săptămâni din Dan. 9:24-27 se împlineşte la timpul exact. Mulţi

comentatori, care în alte texte apocaliptice nu folosesc principiul zi-an recunosc faptul

că cele 70 de săptămâni sunt de fapt „săptămâni de ani” care se întind de la perioada

persană până la vremea lui Hristos. Astfel, testul pragmatic din Daniel 9 confirmă

validitatea principiului zi-an.61

6. Împlinirea profeţiei apocaliptice

Cărţile profetice ale profeţilor mari şi ale profeţilor mici ai Vechiului

Testament conţin profeţii clasice. Acestea sunt predicţii directe care în mod normal

sunt condiţionale şi uneori au mai multe împliniri. Cu toate acestea, profeţiile

apocaliptice folosesc un număr mare de simboluri, adeseori conţin viziuni şi vise, au o

implicaţie cosmică şi un caracter escatologic puternic. De asemenea, ele conţin

61 Gerhard Pfandl, „The Year-Day Principle,” Reflections–A BRI Newsletter, Number 18, April 2007, 2.

21

contraste frapante, ca de exemplu sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei, nunta

Mielului, masa păsărilor, fecioara şi desfrânata.62

Profeţia apocaliptică nu este o profeţie condiţională şi nu conţine împliniri

multiple ale aceleiaşi profeţii. În timp ce profeţia clasică indică cum ar putea arăta

viitorul, profeţia apocaliptică arată cum va fi viitorul. Paradigmele pentru

interpretarea secţiunilor apocaliptice din Daniel şi Apocalipsa (Daniel 2 şi Apocalipsa

12-14) lămuresc faptul că profeţia apocaliptică nu are împlinire duală. Ar putea fi o

aplicare în sensul că se pot învăţa lecţii practice şi personale dintr-un anume pasaj, dar

aplicarea nu este o interpretare. De exemplu, nu este drept faţă de text să interpretăm

Apocalipsa mai întâi istoricist şi apoi futurist. În mod inevitabil, o interpretare

futuristă afectează şi distruge, cel puţin parţial, înţelegerea istoricistă.

7. Scenariul universal

Deşi profeţia apocaliptică menţionează diferite puteri în cursul istoriei lumii,

perspectiva finală este universală, şi nu locală. Referirile la regiuni geografice locale

trebuie înţelese ca tipuri care îşi găsesc împlinirea în antitipul mai vast.

Exodul lui Iuda din imperiul Neo-Babilonian devine un model pentru exodul

din Babilonul universal de la sfârşitul timpului, care revendică închinare universală.

Cirus, cu armata sa, care a secat râul Eufrat şi l-a eliberat pe Iuda, devine un model

pentru intervenţia lui Isus cu armata sa (Apoc. 16:12-16; cf. Apoc. 19b). Duşmanii lui

Israel, Gog şi Magog din Ezech. 38 şi 39, sunt toate popoarele care i se opun lui

Dumnezeu şi luptă împotriva Noului Ierusalim (Apoc. 20:8-9). Armaghedon nu se

poate restrânge la valea Meghiddo din Orientul Mijlociu (Apoc 16:16), ci îşi găseşte

împlinirea când, în Apoc. 19, călăreţul pe calul alb eliberează poporul său şi pune

capăt marilor puteri ale răului, mai puţin lui Satana care va fi judecat abia în Apoc.

20. Apocalipsa 15-22 descrie clar evenimentele culminante ale sfârşitului într-un cer

nou, un pământ nou şi un nou Ierusalim în care sunt prezenţi Dumnezeu şi Mielul. Ei

sunt templul şi iluminează oraşul şi pe locuitorii acestuia. Scenariul timpului

sfârşitului din Apocalipsa este universal şi nu local.

62 Kenneth A. Strand, Interpreting the Book of Revelation: Hermeneutical Guidelines, with Brief Introduction to Literary Analysis (Naples: Ann Arbor Publishers, 1982), 18-19.

22

8. Fundalul vechi- şi noutestamentar al cărţii

Cartea Apocalipsa este apogeul Vechiului şi al Noului Testament. Astfel, este

nevoie de o cunoaştere temeinică a Bibliei pentru a înţelege Apocalipsa. Deşi

Apocalipsa nu citează nici un singur verset din Vechiul sau din Noul Testament,

cartea este plină de aluzii, în special din Vechiul Testament, dar şi din Noul

Testament. De exemplu, fundalul capitolului 4 este reprezentat de Ezechiel 1 şi 10,

iar pentru capitolul 6 este Matei 24. Acest fundal trebuie cercetat. Deşi Ioan îl

foloseşte în mod creativ, fundalul este indispensabil pentru o interpretare adecvată.

9. Principiile unei exegeze demne de încredere

Pentru a evita capcanele interpretării, şi în cazul literaturii apocaliptice trebuie

aplicaţi toţi paşii obişnuiţi ai exegezei. Aceştia includ – printre altele – un studiu al

contextului istoric, un studiu atent al contextului literar şi o analiză amănunţită a

pasajului investigat. Detaliile nu vor fi discutate aici, dar se pot găsi în literatura

curentă.63

După aplicarea tuturor paşilor exegetici, atunci şi doar atunci, sunt

comentatorii în măsură să identifice simbolurile din text cu realitatea şi evoluţia

istorică. Este periculos să introducem în Biblie evenimente descrise în ziare sau

găsite pe internet. „Scurtăturile” (ziaristice) pot conduce la concluzii false, emoţii

false şi fanatism, care în cele din urmă dăunează bisericii şi pun sub semnul întrebării

mesajul creştin şi autoritatea Scripturii.

10. Centrul teologic şi hristologic

Nu trebuie să uităm ideea centrală a cărţii. Aceasta este prezentată pe scurt în

Apoc. 1:4-7. Imaginile multe şi uneori deranjante nu trebuie să ne abată de la punctul

central al cărţii. Apocalipsa este o carte despre Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos. Este

63 Vezi Ekkehardt Mueller, „Guidelines for the Interpretation of Scripture”, în Understanding Scripture: An Adventist Approach, editat de G. W. Reid, Biblical Research Institute Studies, vol. 1 (Silver Spring: Biblical Research Institute, 2006), 111-134; Richard M. Davidson, „Biblical Interpretation,” în Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Commentary Reference Series vol. 12; editat de Raoul Dederen (Hagerstown: Review and Herald, 2000), 58-104; şi Gerhard Pfandl, The Authority and Interpretation of Scripture (Wahroonga, Australia: South Pacific Division of Seventh-day Adventists, n.d.); David Alan Black, Using New Testament Greek in Ministry: A Practical Guide for Students and Pastors (Grand Rapids: Baker Book House, 1993); Robert B. Chisholm, Jr., From Exegesis to Exposition: A Practical Guide to Using Biblical Hebrew (Grand Rapids, Mich.: Baker Book House, 1998); Gordon D. Fee, New Testament Exegesis: A Handbook for Students and Pastors (Philadelphia: The Westminster Press, 1993); şi Henry A. Virkler, Hermeneutics: Principles and Processes of Biblical Interpretation (Grand Rapids: Baker Book House, 1981).

23

revelaţia lui Isus Hristos (Apoc. 1:1).64 De aceea, trebuie interpretată într-o manieră

hristocentrică. Este şi o carte despre mireasa Mielului, biserica şi rămăşiţa. Trebuie

să fie auzit atât mesajul către biserică, cât şi mesajul despre Dumnezeire.

IV. Evaluare şi implicaţii

Fără îndoială, Biserica Adventistă se confruntă cu provocările unor interpretări

greşite şi ciudate ale cărţilor Daniel şi Apocalipsa de către membrii bisericii, experţii

(specialiştii), pastorii şi teologii bisericii. Nu vrem să spunem că în unele domenii de

studiu biserica nu ar putea câştiga o înţelegere mai adâncă a cărţilor Daniel şi

Apocalipsa. Ar putea şi ar trebui. Pe de altă parte, apar probleme atunci când se

folosesc abordări contrare documentelor biblice, cărţilor Daniel şi Apocalipsa, în

cazul de faţă.

Motivele pentru care se susţin şi se propagă asemenea opinii pot fi foarte

diferite. Desigur, mulţi adventişti au o dorinţă sinceră de a înţelege mai bine şi mai

profund literatura biblică apocaliptică. Această preocupare este de apreciat.

Uneori evenimente curente declanşează interpretări noi ale Scripturii. Cu

toate acestea, dacă dorinţele se iau drept realitate astfel de interpretări scapă de sub

control şi înlocuiesc metoda sănătoasă biblică de interpretare a Scripturii. Câteodată

adventiştii se simt stânjeniţi din cauza bisericii lor şi ar dori ca ea să fie diferită. Nici

preocupările ecumenice nu sunt prea utile atunci când se folosesc drept ochelari

pentru examinarea literaturii apocaliptice. În consecinţă, escatologia adventistă se

poate ignora sau reinterpreta. Uneori se pare că abordarea adventistă istoricistă nu

este prea relevantă pentru situaţia prezentă şi nu satisface curiozitatea membrilor

bisericii. Futurismul şi teoriile referitoare la conspiraţie par să deschidă perspective

noi, care sunt îmbrăţişate prompt de către unii.

Aceasta ridică câteva probleme îngrijorătoare. De ce sunt membrii bisericii

mai interesaţi de o interpretare senzaţionalistă a simbolismului şi de scenele uneori

înfiorătoare din Daniel şi din Apocalipsa, decât de a vedea în această literatură pe

Dumnezeu Tatăl şi pe Isus Hristos şi de a întreţine o relaţie personală cu

Dumnezeirea? De ce pot, de exemplu, să dezbată cu ardoare interpretări stranii ale

64 Ekkehardt Mueller, „Insights into the Christology of the Book of Revelation”, în Christología: Séptimo Simposio Biblico-Teológico Sudamericano, Universidad Adventista de Bolivia, 01-04 de noviembre del 2007, 87-141, editat de Pinheiro, Heber; Choque, Efrain; Carvajal, Clara; and Huamán, Samuel (Cochabamba: Editorial UAB, 2009).

24

numărului 666, dar nu transmit vecinilor lor vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos

şi nu trăiesc o viaţă asemănătoare cu viaţa lui Hristos? În mod cert, nu este rău să fim

preocupaţi de aceste întrebări. Însă trebuie să le abordăm în mod corect.

Aşadar, ce s-a întâmplat în adventism? Bineînţeles, biserica nu este

responsabilă în mod direct pentru deciziile membrilor, dar trebuie să ne întrebăm: i-

am învăţat pe membrii bisericii cum să interpreteze textele biblice în mod

responsabil? În proclamarea noastră pastorală şi de evanghelizare am plasat oare

accentul într-un loc greşit? Am fost uneori prea senzaţionalişti? În campaniile

noastre am pus prea mare accent, de exemplu, pe semnul fiarei şi legea duminicală şi

prea puţin pe Domnul cărţilor Daniel şi Apocalipsa? Pe de altă parte, riscăm să

cădem în cealaltă extremă de a abandona secvenţele istorice şi de a ne concentra doar

pe teologia Apocalipsei? De ce nu putem fi echilibraţi păstrând unul fără a renunţa la

celălalt?

Provocările ne somează nu numai să ne apărăm poziţia biblică, dar şi să

reflectăm la ceea ce facem şi la metodele folosite în interpretare. De aceea, de ce să

nu vorbim despre Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului din cartea Daniel? De ce să nu

pictăm în faţa ascultătorilor noştri o imagine minunată a Mielului din Apocalipsa? De

ce să nu vorbim despre Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt în Apocalipsa, despre sanctuar

şi a doua venire, despre mântuire şi etică? Dacă proclamarea noastră devine mai

echilibrată, dacă predicile sunt actualizate, cu o înţelegere nouă a Cuvântului lui

Dumnezeu, dacă mesajul este aplicat în contextul unei înţelegeri corecte a situaţiei

curente, îi vom ancora pe membrii bisericii în Dumnezeu şi Cuvântul Său, vom

contribui la procesul lor şi al nostru de maturizare şi îi vom proteja de interpretări

exaltate şi false. Un astfel de interpretare, cu diferitele ei aspecte menţionate mai sus,

poate fi atrăgător şi pentru alţi creştini şi ne-creştini.

Din această perspectivă, provocările hermeneutice la adresa cărţilor Daniel şi

Apocalipsa nu sunt doar probleme, ci şi oportunităţi care trebuie îmbrăţişate şi

utilizate cu folos.