DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

17
Revistă gratuită oferită de MedLife INTERVIU Centrul de Imagistică MedLife Grivița, primul pas spre certitudine REPORTAJ „Ne adaptăm și facem față unor exigențe dincolo de exigențele medicaleDr. Cătălin Constantin Dumitru, medic primar chirurgie buco-maxilo-facială, Centrul DentaLife DOSARMEDICAL 68 aprilie 2016

Transcript of DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

Page 1: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

Revistă gratuită oferită de MedLife

INTERVIU

Centrul de Imagistică MedLife Grivița, primul pas

spre certitudine

REPORTAJ

„Ne adaptăm și facem față unor exigențe

dincolo de exigențele medicale”

Dr. Cătălin Constantin Dumitru, medic primar chirurgie buco-maxilo-facială, Centrul DentaLife

Spune «adio» alergiei care te sâcâie!

DOSARMEDICAL

68

aprilie 2016

Page 2: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

Cu gândul la cele mai bune soluții terapeutice

Revistă gratuită oferită de MedLife

INTERVIU

Centrul de Imagistică MedLife Grivița, primul pas

spre certitudine

REPORTAJ

„Ne adaptăm și facem față unor exigențe

dincolo de exigențele medicale”

Spune «adio» alergiei care te sâcâie!

DOSARMEDICAL

68

aprilie 2016

Ana-Maria Niþã

Primăvara, începe o perioadă dificilă pentru persoanele alergice la polenuri. Și nu sunt deloc puține astfel de persoane. Însă polenurile nu sunt singurii factori alergeni, după cum se știe. Cu unii dintre ei — și mai grav — trăim în casă sau în mediul de lucru zi de zi. Și, tot așa, alergiile au devenit un fenomen care îngrijorează din

ce în ce mai mult, de niște ani, specialiștii de la nivel mondial. Pe bună dreptate, căci aproximativ 40% din populația lumii a ajuns să se confrunte cu cel puțin o formă de alergie, iar estimările în acest sens anunță o creștere.

Fără a fi niște boli în sine, alergiile afectează considerabil calitatea vieții și, dacă nu sunt

tratate, pot favoriza astmul, o boală care poate deveni invalidantă.

În paginile Dosarului din această ediție, am răspuns la cea mai mare parte a întrebărilor despre

metodele de investigare și de tratament în alergii.

Tot despre investigații ultramoderne, ca o condiție sine qua non într-un tratament țintit și eficient, am stat de vorbă cu o parte dintre membrii echipei de medici radiologi-imagiști ai Centrului de Radiologie și de Imagistică Medicală MedLife Grivița. Reportajul este dovada, rezultatul întâlnirii.

În Interviul ediției, medicul primar chirurgie buco-maxilo-facială Cătălin Dumitru a punctat câteva dintre diferențele remarcabile pentru care un potențial pacient ar avea motive să încline balanța în favoarea Centrului DentaLife. Nu sunt de colo.

Nu în ultimul rând, medicul specialist O.R.L. și O.R.L. pediatrie Ana-Maria Apostol, de la Hyperclinica MedLife Grivița, a explicat, în articolul de la secțiunea Utile, de ce apare sforăitul și cum îl putem trata eficient.

Lectură plăcută!

EDITORIAL

Page 3: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

NOUTĂȚI SERVICII PREMIERE MEDICI

REPORTAJ

INTERVIU

UTILE

ÎNTREBĂRILETALE

Revista a fost realizată cu sprijinul:

Dr. Ana-Maria Apostol, medic specialist ORL și ORL pediatrie, Hyperclinica MedLife Grivița Dr. Dana Buligan, medic primar medicină internă, Spitalul MedLife TitanDr. Taliana Camburu, medic specialist dermatovenerologie, Hyperclinica MedLife Constanța Dr. Ciprian Golia, medic chirurg proctolog, Hyperclinica MedLife BăneasaAndreea Chițu, psihoterapeut, Centrul MindCareDr. Loredana Viorica Dragomir, medic primar radiologie-imagistică medicală, Centrul de Imagistică GrivițaDr. Cătălin Constantin Dumitru, medic primar chirurgie buco-maxilo-facială, Centrul DentaLifeDr. Magdalena Iriciuc, medic primar radiologie -imagistică medicală, Centrul de Imagistică GrivițaDr. Raluca Micu, medic specialist alergologie, Hyperclinica MedLife ConstanțaDr. Ofelia Niță, medic primar radiologie-imagistică medicală, Centrul de Imagistică GrivițaDr. Ramona Paraschiv, medic specialist medicină generală, Hyperclinica MedLife ConstanțaDr. Gabriel Cristian Viișoreanu, medic specialist chirurgie generală, chirurgie mamară și ecografie intervențională, Hyperclinica MedLife Grivița

aprilie 2016

DOSARMEDICALSpune „ADIO“ alergiei care te sâcâie

Cele mai importante știri referitoare la serviciile și dotările oferite de unitățile MedLife, precum și despre medicii noi care activează în cadrul lor.

Medic primar chirurgie buco-maxilo-facială Cătălin Constantin Dumitru, de la Centrul DentaLife, ne-a spus despre avantajele pe care le oferă o clinică dentară integrată într-un sistem medical ce poate deservi toate disciplinele asociate într-un caz complex, despre implantologia dentară în lipsa unei structuri osoase suficiente, precum și despre cazurile – în creștere – de tumori ale glandelor parotide.

Toată lumea sforăie în timpul somnului – copii și adulți –, doar că sforăitul obișnuit are un sunet blând și liniștit, ca un tors de pisică, în timp ce sforăitul patologic înseamnă atâta zgomot, că sigur nu poate fi ignorat. Dincolo de asta însă, sforăitul reprezintă o problemă cu consecințe serioase asupra sănătății.

Centrul de Imagistică MedLife Grivița este unul dintre acele locuri unde incertitudinile de diagnostic medical se risipesc. Datorită aparaturii imagistice de vârf din dotare și echipei de medici specialiști competenți și dedicați, acest centru din cadrul MedLife Grivița este locul unde bărbați, femei ori copii primesc informații prețioase pentru medicii specialiști care îi vor diagnostica și, eventual, monitoriza în continuare.

Puteți citi despre: cum să-i spună părinții copilului că au decis să divorțeze; ce sunt polipii rectali, care sunt cauzele lor și cum se tratează; care este rata de vindecare a cancerelor în faza incipientă și cum poate o gravidă diagnosticată cu LES să evite infecțiile urinare.

61013

18

22

26

28

Redistribuirea revistei, reproducerea textelor sau a imaginilor din această revistă sunt posibile numai cu

acordul MedLife.

Coordonator proiect: Ina BădărăuEditor: Ana-Maria NițăConsultant editorial: Dr. Andreea SavaGrafică: Ioan Octavian NiculescuCorectură: www.corectura.ro

68

aprilie 2016

14

Page 4: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

Te simți blocat și depășit de problemele personale și/sau profesionale cu care te confrunți? Psihologii și medicii specializați în domeniul consilierii și/sau psihoterapiei din cadrul Centrului de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare te pot ajuta să găsești o soluție la problemele tale. Consilierea psihologică nu numai că va merge țintit către problemele care te preocupă, dar ea are și scopul de a optimiza autocunoașterea și dezvoltarea personală, în ideea prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament.

Pot accesa serviciul de consiliere psihologică adulții și vârstnicii, deopotrivă, precum și copiii și adolescenții. Ședințele de consiliere pot fi individuale, în cuplu sau în grup. De regulă, pentru rezolvarea unei probleme sunt suficiente șase-zece ședințe.

Un serviciu disponibil la Centrul de Psihiatrie și de Psihoterapie MindCare este psihometria, mai cunoscută cu numele de testare psihologică. Psihometria constă în cuantificarea sistematizată a simptomelor fizice și psihice ale unui individ și se poate face cu următoarele scopuri :• confirmarea diagnosticului pus de medicul

psihiatru;

• sistematizarea simptomelor pentru elabo-rarea diagnosticului;

• măsurarea stării psihice și fizice atât înainte, cât și după o intervenție terapeutică;

• elaborarea profilului psihologic pentru a sta-bili tipul corect de terapie ce trebuie urmat;

• realizarea profilului psihologic în vederea autocunoașterii.

În cadrul hyperclinicilor MedLife, există posibili-tatea testării pentru fișa auto și obținerii rezultate-lor chiar în aceeași zi.

Pachetul care include consultații de medicină internă, ortopedie, oftalmologie, ORL, neurologie și psihiatrie poate fi achiziționat contra sumei de 200 de lei. Abonații MedLife beneficiază de eliberarea fișei auto contra sumei de 170 de lei.

Investigațiile pentru fișa auto și eliberarea în aceeași zi se realizează conform programului:

Hyperclinica MedLife Grivița: CaleaGriviței nr. 365Luni – Vineri

Hyperclinica MedLife Băneasa: Șos. București - Ploiești nr. 10Joi

Hyperclinica MedLife Favorit: Drumul Taberei nr. 24, sector 6Marți, Joi

Hyperclinica MedLife Unirii: Str. Hans Christian Andersen nr. 1, sector 4Miercuri, Joi

Detalii și programări la 021 9646.

În aprilie, în farmaciile PharmaLife puteți beneficia de o serie de promoții și de oferte speciale la produse care este bine să nu vă lipsească în perioada primăverii. Ofertele sunt valabile în toate farmaciile Phar-maLife din București, Arad, Brașov și din Constanța. Vă așteptăm!

5

NOUTĂȚISERVICII

CENTRUL MINDCARE

CENTRUL MINDCARE

HYPERCLINICILE MEDLIFE

PAHRMALIFE

Consilierea psihologică, un serviciu util celor în impas

Psihometria, ajutor în diagnosticare

Intră în viteză! Obține fișa auto simplu și rapid

Promoții de sezon

76 aprilie 2016

Page 5: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

MATERNITATEA MEDLIFE GRIVIȚA

SPITALUL DE PEDIATRIE MEDLIFE

Alege să naști la Maternitatea MedLife „Eva”, intră în Școala de Alăptare și oferă-i bebelușului tău un start sănătos în viață. La Maternitatea MedLife „Eva”, vei beneficia de dotări la standarde europene și te vei afla în grija unei echipe de specialiști cu un nivel înalt de pregătire și cu experiență bogată în asistarea sarcinilor multiple și a celor cu grad ridicat de complexitate. Prin semnarea și prin plata integrală a unui contract cu Maternitatea „Eva” înainte de 25 de săptămâni de sarcină, te vei bucura de 5% reducere din prețul nașterii preferențiale.

NOUTĂȚISERVICII

Pe 21 martie, a avut loc extragerea câștigătoarei pentru tombola organizată la târgul MedLife, care a avut loc la Maternitatea MedLife Grivița, în perioada 17 – 20 martie. Evenimentul a fost dedicat viitorilor părinți, anul acesta, peste 235 de mămici alegând serviciile medicale MedLife de asistență la naștere.

Câștigătoarea unui screening neonatal este doamna Elena Ștefan. Ea a ales să nască la MedLife, prin semnarea contractului și prin achitarea unui avans aferent.

Următorul eveniment dedicat viitorilor părinți, la care va par-ticipa MedLife, este târgul Baby Boom. Vă așteptăm în perioada 14 – 17 aprilie, la standul 19 din cadrul Romexpo București, cu prețuri speciale la pachetele de naștere și cu o nouă tombolă-surpriză pentru mămici.

Laboratorul de analize al Spitalului de Pedi-atrie MedLife funcționează non-stop (inclu-siv în weekend și de sărbători) pentru o serie întreagă de analize de biochimie, de imunol-ogie sau de coagulare, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Rezultatele analizelor uzuale sunt eliberate în 24 de ore sau, contra unei taxe de urgență, în cel mult două ore.

Adresa Spitalului de Pediatrie MedLife: str. Zăgazului nr. 7, București

MEDLIFE EVA BRAȘOV

Oferă-i viitorului tău copil un start bun în viață!

Non-stop la analizele de sânge pentru copii și pentru adulți

Câștigătoarea tombolei organizate în perioada 17-20 martie

Primăvara este anotimpul de trecere între sezonul rece și cel cald, când tenul are nevoie de refacere și de pregătire pentru expunerea la soare. Tocmai de aceea, în această primăvară noi vă oferim pachete promoţionale de tratamente pentru toate problemele tenului. Astfel:

1. pachet Bring Face Spring 2016, care cuprinde:• o ședinţă de tratament cosmetic de curăţare

profundă prin microdermabraziune și• două ședinţe de tratament cosmetic de peeling

superficial în caz de acnee, de cicatrice sau de hiperpigmentare ori antiaging.

• Prețul pachetului: 250 de lei.

2. pachetul Acnee Stop Spring 2016 cuprinde trei ședințe de tratament cosmetic constând în peeling superficial în caz de acnee, de cicatrice sau de hiperpigmentare ori cu scop antiaging. Prețul pachetului: 200 de lei.

3. pachetul Anti-Aging Spring 2016, care cuprinde:• un tratament cosmetic de curăţare profundă

prin microdermabraziune și• două ședințe de tratament cosmetic antiaging

Mesoceuticalab. O ședință are durata de 60 de minute.

• Prețul pachetului: 325 de lei.

4. pachet Hidratare Spring 2016, care cuprinde:• o ședinţă de tratament cosmetic prin peeling

superficial în caz de acnee, cicatrice ori de hiperpigmentare sau cu rol antiaging;

• o ședință de 90 de minute de tratament de hidratare Mesoceuticalab.

• Prețul pachetului: 225 de lei.

Preţurile promoționale sunt valabile până la data de 15 aprilie. Detalii și programări la telefon: 0724 059 300.

HYPERCLINICA MEDLIFE IAȘI

Oferte de tratamente cosmetice de primăvară

98 aprilie 2016

Page 6: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

NOUTĂȚISERVICII

Pentru a ne bucura de o stare bună de sănătate, este important să ne monitorizăm cu regularitate funcționarea organismului. În acest mod se pot depista și se pot trata, în faza incipientă, eventualele afecţiuni. Hyperclinica MedLife Iași a alcătuit atent câteva pachete speciale de investigaţii – adaptate în funcție de grupa de vârstă şi de sex – care evaluează complet şi rapid starea de sănătate.

1. Pachetul Divers cuprinde:• un consult de ginecologie (dr. Oana

Neumann, dr. Cezar Rotaru, dr. Mădălina Nour, dr. Nora Miron);

• un consult de endocrinologie (dr. Ioana Vasiliu);

• un consult dermatologic (dr. Monica Cozorici).

Prețul pachetului este de 220 de lei.

• un consult de gastroenterologie (dr. Bogdan Epure);

• o ecografie abdominală (dr. Bogdan Dobrovăț – competență în ecografia 2D);

Prețul pachetului este de 200 de lei.

4. Pachetul Active cuprinde:• o consultaţie;• o EKG;• o ecocardiografie;Investigațiile sunt realizate de dr. Estera Stan şi de dr. Costică Nicuşor Lovin.Prețul pachetului este de 200 de lei.

5. Pachetul Gastroenterologie I cuprinde o consultaţie și o colonoscopie, pe care le realizează dr. Andrei Cozorici Iancu.Prețul pachetului este de 300 de lei.

2. Pachetul Lady cuprinde:• un consult de ginecologie (dr. Oana

Neumann, dr. Cezar Rotaru, Dr. Mădălina Nour, Dr. Nora Miron);

• o ecografie transvaginală (dr. Oana Neumann – competență în ecografia 4D, E6, dr. Cezar Rotaru – competență în ecografia 3D, dr. Mădălina Nour – competență în ecografia 3D, dr. Nora Miron – competență în ecografia 3D);

• analize examen citobacteriologic secreţie (BF) şi examen bacteriologic secreţie (DU).

Prețul pachetului este de 200 de lei.

3. Pachetul Man Active cuprinde:• un consult de urologie (dr. Nicoleta Arghir);• un consult de endocrinologie (dr. Ioana

Vasiliu);

6. Pachetul Gastroenterologie II cuprinde o consultaţie și o endoscopie, realizate de dr. Andrei Cozorici Iancu.Prețul pachetului este de 300 de lei.

7. Pachetul Endocrinologie cuprinde o consultaţie și o ecografie tiroidă, realizate dr. Ioana Vasiliu.Prețul pachetului este de 100 de lei.

Din prețul fiecărui pachet se mai face o reducere de 20% la analizele recomandate de medicii incluşi în pachete. Preţurile promoționale sunt valabile până la data de 15 aprilie.

HYPERCLINICA MEDLIFE IAȘI

Pachete speciale de screening pentru fiecare vârstă

1110 aprilie 2016

Page 7: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

PREMIERE MEDICINOI

Dr. Polixenia Stanciumedic specialist cardiologie

De curând, medicul Polixenia Stanciu s-a alăturat echipei Hyperclinicii MedLife Titan, unde acordă consultații de cardiologie. Dr. Stanciu a absolvit, în 2009, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Ca medic rezident, a făcut mai multe stagii de specializare la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu” și la Spitalul de Ugență (Floreasca) din București. De asemenea, are competențe în ecocardiografie transtoracică și transesofagiană, în realizarea și interpretarea testului de efort, precum și în realizarea Holter ECG.

Nu în ultimul rând, este autor și colaborator la realizarea unor articole și al unor studii publicate.

Smaranda Lupoipsiholog clinician Psihologul clinician Smaranda Lupoi s-a alăturat de curând echipei din Centrul de Psihiatrie și de Psihoterapie MindCare. Ea poate fi solicitată pentru a realiza ședințe de psihometrie și de consiliere psihologică.

Doamna Smaranda Lupoi este absolventă a Facultății de Psiholo-gie și Științele Educației din cadrul Universității București. De aseme-nea, are un master în psihologie și economie și un master în psihologie clinică și intervenție psihologică. Nu în ultimul rând, are o formare în NLP (programare neurolingvistică). Este membră a Colegiului Psihologilor din România din 2015.

O echipă multidisciplinară din cadrul Maternității MedLife „Eva” din Brașov a realizat cu succes o operație cezariană cu incizie iterativă Pfannenstiel printr-un bloc cicatricial, la o pacientă în vârstă de 32 de ani, aflată la a șasea sarcină. Extracția fătului s-a efectuat prin incizie transversală a uterului extraperitonial, cavitatea peritoneală fiind închisă prin aderențe ferme uteroparietale.

Pacienta se simte bine, aceasta fiind cea de a treia naștere pe care a ales să o aibă la Maternitatea MedLife „Eva”.

Echipa operatorie și de neonatologie a fost formată din următorii: dr. Dorel Bisoc, medic primar obstetrică-ginecologie, dr. Diana Enache, medic specialist obstetrică-ginecologie, dr. Maria Maier, medic primar anestezie și terapie intensivă și dr. Liana Tudor, medic specialist neonatologie.

Premieră la MedLife „Eva” Brașov

O echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului MedLife Brașov a realizat cu succes o operație de nefrectomie dreaptă, prin abord anterior transperi-toneal cu incizie subcostală dreaptă, la un pacient în vârstă de 54 de ani. Pacientul avea o formațiune tumorală de 5 cm la nivelul rinichiului drept. Echipa operatorie a fost formată din: dr. Șerban Bancu, medic primar urolog, dr. Florin Gavrilaș, medic primar chirurg, și dr. Georgiana Manolescu, medic primar ATI. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacientul fiind externat după șase zile de la operație.

Cancerul renal reprezintă cea mai frecventă afecțiune oncologică renală. Singura formă de tratament curativ din punct de vedere oncologic o constituie nefrectomia, cu rezultate bune, la cinci ani cu doar 10% risc de recidivă a tumorii.

Premieră MedLife Brașov: nefrectomie dreaptă pe cale anterioară transperitoneală

1312 aprilie 2016

Page 8: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

În apariția unei alergii sunt implicați atât factori genetici, cât și factori de mediu. „De cele mai multe ori, în apariția unei alergii, interacțiunea dintre factorii genetici și cei de mediu conduce la apariția sensibilizării. Însă factorii genetici sunt esențiali în apariția alergiilor, deoarece condiționează predispoziția individului (atopie) de a produce anticorpi specifici (IgE) față de factori de mediu împotriva cărora, în mod obișnuit, sistemul imun

nu reacționează. Un pacient atopic are cu 40-50% mai multe riscuri de a dezvolta o alergie dacă întâlnește condiții de mediu favorizante”, spune dr. Raluca Micu, medic specialist alergologie, de la Hyperclinica MedLife Constanța.

Ce s-a schimbat în mediul de viață? Frecvența cazurilor de alergie a crescut în ultimii ani, inclusiv în România, potrivit celor

mai recente statistici. „Dacă tendința de creștere a incidenței alergiilor se menține, în 2020, unul din doi indivizi va avea o afecțiune cu caracter alergic”, spune dr. Ramona Paraschiv, medic specialist medicină generală, de la Hyperclinica MedLife Constanța.

Din explicațiile specialiștilor, deducem că s-a stricat cumva echilibrul relației noastre cu mediul de viață. „Măsurile excesive de igienă, familiile

cu număr mic de membri, protecția crescută față de infecții obișnuite, toate acestea conduc către un sistem imun „puțin încercat”, care se orientează către autoantigene (generează boli autoimune) sau către alergene (generează alergii)”, spune dr. Raluca Micu, medic specialist alergologie.

Însuși mediul de viață s-a schimbat mult. „Poluarea în sine este un factor de mediu care favorizează declanșarea

alergiilor. Apoi, schimbările climatice determinate de încălzirea globală duc la prelungirea sezoanelor de polenizare și la răspândirea rapidă a ierburilor și buruienilor”, explică medicul alergolog.

Manifestări la mai multe niveluriBolile alergice pot afecta sistemul respirator (rinită, astm), tegumentul (dermatita atopică, eczema de contact alergică, urticaria, angioedemul) sau sistemul digestiv (alergiile alimentare).

„Alergia nu este o boală în sine, ci un mecanism complex care conduce la apariția unor boli. De cele mai multe ori, pacientul alergic resimte de-a lungul timpului manifestări multiple ale alergiei. Astfel, în primii ani de viață, cel mai frecvent putem întâlni dermatita atopică, urticaria și alergiile alimentare. Odată cu creșterea în vârstă, apar sensibilizările la aeroalergene și pacientul dezvoltă astm, rinită, rinoconjunctivită. Aproximativ 80% din copiii cu dermatită atopică dezvoltă, pe parcursul vieții, alergii respiratorii. Circa 50% din pacienții cu rinită alergică pot asocia astm alergic și peste 80% din pacienții cu

astm asociază rinită alergică”, spune medicul alergolog Raluca Micu.

Alergiile la medicamente sunt mai frecvent întâlnite la adulți. De altfel, anafilaxia, cea mai severă și mai complexă reacție alergică, ce poate evolua până la șoc anafilactic, poate fi urmarea unei alergii medicamentoase. La anafilaxie se poate ajunge și din cauza unei alergii alimentare sau unei alergii la venin de insectă (albină, viespe, păianjen).

Mai puțin întâlnite sunt alergiile de contact la diverse substanțe – parfumuri, coloranți, conservanți, vopsea de păr – sau la unele metale neprețioase (nichel, crom).

Cum depistăm alergenul/alergenii În funcție de mecanismul de producere a alergiei, sunt teste pentru alergii produse prin mecanism de hipersensibilitate de tip imediat (rinită, astm, unele alergii alimentare, medicamentoase) și teste pentru alergii produse prin mecanism de hipersensibilitate de tip întârziat (eczemă de contact, unele alergii medicamentoase). „Alergiile produse prin mecanism de tip

DOSARMEDICAL

„Dacă tendința de creștere a incidenței alergiilor se menține, în 2020, unul din doi indivizi vor avea o

afecțiune cu caracter alergic.”

Dr. Ramona Paraschiv, medic specialist medicină generală, Hyperclinica MedLife Constanța

Aproximativ 40% din populația lumii se confruntă cu cel puțin un tip de alergie, potrivit statisticilor internaționale. Și tot mai multe persoane – mai ales din rândul copiilor și al adolescenților – au această problemă de sănătate. Fără a fi o boală în sine, alergiile sunt

originea mai multor probleme care afectează considerabil calitatea vieții și chiar o pot pune în pericol. Din fericire, cu disciplină și cu ceva perseverență, alergiile pot fi tratate definitiv.

Spune ADIO alergiei care te sâcâie!

1514 aprilie 2016

Page 9: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

imediat pot fi diagnosticate in vitro, prin dozare serologică a anticorpilor IgE specifici sau in vivo prin testare cutanată prick. Dozarea acestor anticorpi IgE specifici se poate face individual, pentru fiecare alergen sau în cadrul unor paneluri prestabilite, în funcție de alergenele cele

serologice față de testarea cutanată prick sunt că rezultatele vin abia după șapte-zece zile, față de 15-20 de minute, și că are costuri ceva mai mari.

Însă „o dozare serologică și, uneori, chiar și un test cutanat pozitiv nu semnifică neapărat alergie, dacă pacientul nu are simptome declanșate de expunerea la alergenul testat. Atunci nu este alergic, ci doar sensibilizat. De aceea, în diagnosticarea corectă a unei alergii, se combină metodele de diagnostic și se corelează neapărat cu simptomatologia pacientului”, explică medicul alergolog.

Tratament simptomatic și de fondCa și metodele de diagnostic, tratamentul în alergii este recomandat de medicul curant, în funcție de simptomele pacientului. „Prima linie de tratament sunt măsurile de profilaxie, de evitare, pe cât se poate, expunerea la alergenul incriminat. Tratamentul medicamentos reduce simptomele pacientului și se recomandă în funcție de tipul și de severitatea manifestărilor, precum și de vârsta alergicului. Medicamentele utilizate cel mai frecvent în tratarea pacientului alergic sunt antihistaminicele și cortizonul (de obicei, în tratament topic – cutanat, intranazal, inhalator sau, în unele situații, sistemic). Însă singura metodă de tratament care vizează vindecarea și care modifică evoluția bolii alergice este imunoterapia specifică sau desensibilizarea”, spune medicul Raluca Micu.

Desensibilizarea se poate face pentru acarieni din praful de casă, pentru mucegaiul Alternaria, pentru epitelii de animal sau polen. „Pentru a iniția un tratament de desensibilizare este obligatoriu ca pacientul să aibă teste

cutanate pozitive pentru alergenul incriminat sau dozare IgE specific cu valoare pozitivă semnificativă. Administrarea tratamentului se face sublingual (soluție sau comprimate) ori subcutanat (injectabil). Indiferent de metoda de administrare, tratamentul se recomandă pe o perioadă îndelungată, între trei și cinci ani”, explică medicul alergolog.

Desensibilizarea medicamentoasă, în spitalImunoterapia specifică pentru desensibilizare medicamentoasă se face strict în spital, cu echipa medicală pregătită pentru a trata un eventual episod de anafilaxie. „O desensibilizare specială este în cazul medicamentelor față de care pacientul a prezentat reacție IgE mediată (anafilaxie, urticarie, angioedem) și administrarea lor este obligatorie pentru o anumită perioadă. Medicamentul se administrează în doze treptat crescătoare, până ce se ajunge la doza necesară, apoi se va administra cura completă de tratament, fără a sări nicio doză”, spune medicul Raluca Micu.

A.N.

mai frecvente”, spune medicul Raluca Micu.

Dozarea serologică, spre deosebire de testarea cutanată prick, se poate face oricând, indiferent de starea clinică a persoanei sau de medicația administrată, fără niciun risc. Dezavantajele dozării

DOSARMEDICAL

Evită contactul cu alergenul!

„Alergia este o boală cronică și singura variantă de a încerca să o tratăm definitiv este desensibilizarea sau

imunoterapia specifică.”

Dr. Raluca Micu, medic specialist alergologie, Hyperclinica MedLife Constanța

„Se fac liste cu majoritatea produselor sau obiectelor de uz zilnic ori frecvent, care pot conține alergenii de

contact relevanți pentru un pacient anume.”

Dr. Taliana Camburu, medic specialist dermatovenerologie, Hyperclinica MedLife Constanța

Igiena mediului de viață are o importanță deosebită pentru ținerea sub control a alergiilor. „Una dintre cele mai bune metode de prevenire a unei alergii este de a evita con-tactul cu factorii alergeni. Astfel, folosiți perne hipoalergenice, spălați periodic jucăriile de pluș, igienizați periodic mașina de spălat rufe sau vase, precum și instalațiile de aer condiționat”, recomandă medicul specialist medicină generală Ramona Paraschiv.

Și în cazul diagnosticelor de eczemă alergică de contact sau de alergie alimentară, este foarte important – pen-tru ținerea sub control a bolii și pentru ca boala să nu se cronicizeze – ca persoana să evite factorul declanșator. „Se fac liste, în special de către alergologi, ce includ majoritate produselor sau obiectelor de uz zilnic ori frecvent, care pot conține alergenii de contact relevanți pentru un pacient anume”, spune dr. Taliana Cam-buru, medic specialist derma-tovenerologie, Hyperclinica MedLife Constanța.

1716 aprilie 2016

Page 10: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

REPORTAJ

Investigațiile incluse în specialitatea de radiologie și de imagistică medicală sunt asemenea unei oglinzi care ne arată

adevărul despre starea noastră de sănătate. O diagnosticare corectă și precoce poate schimba un destin. De fapt, adevărul este – fără a spune vorbe mari – că poate chiar salva o viață.

Să lupți pentru a ține sub control o boală despre care nu știi sigur ce este reprezintă o cauză pierdută din start. La fel și să te bazezi pe o monitorizare care nu este relevantă. Ați auzit, probabil, de acele cazuri în care o persoană a pierdut ani din viață din cauza unei diagnosticări incomplete sau chiar incorecte. Prin comparație cu astfel de cazuri dramatice, ne putem da seama, poate cel mai bine, de importanța explorărilor imagistice la cele mai înalte standarde.

Centrul de Imagistică MedLife Grivița este unul dintre acele locuri unde incertitudinile de diagnostic medical se risipesc. Datorită aparaturii imagistice de vârf din dotare și echipei de medici specialiști competenți și dedicați, acest centru din cadrul MedLife Grivița este locul unde, într-un an, mii de persoane primesc informații prețioase pentru medicii specialiști, care le vor diagnostica și monitoriza afecțiunile.

Cu trimitere de la medicul specialistSpecialitatea de radiologie-imagistică medicală este în strânsă interdependență cu toate celelalte specialități medicale. Această interrelație reiese și din necesitatea unui bilet de trimitere de la medicul clinician pentru orice investigație imagistică (fie ea și o banală radiografie) pe care dorim să o efectuăm.

„Este important ca persoana care vine pentru rezonanță magnetică (de exemplu) să aibă o evaluare de la un medic specialist, în care să se specifice ce anume se suspicionează. Iar pentru cazurile la care este nevoie de injectare de substanță de contrast, procedura se efectuează exclusiv cu un bilet de trimitere detaliat și cu rezultatul unor analize de sânge (uree și creatinină) .

Apoi, ne vin și mulți copii, cu trimitere de la neuropediatri din București și din localitățile învecinate. Și aceștia au nevoie de trimitere, mai detaliată, pentru că este vorba de o intervenție mai dificilă, oarecum invazivă - mă refer la sedarea care le este necesară”, spune dr. Magdalena Iriciuc, medic primar radiologie-imagistică medicală.

În plus, medicii specialiști pot identifica o eventuală claustrofobie a pacienților, dat fiind că I.R.M. (imagistica prin rezonanță magnetică) este o investigație care izolează pacientul pe durate relativ mari, uneori mai mult de o oră, într-un spațiu îngust. Astfel, se poate face o programare cu solicitarea serviciului de asistență de terapie intensivă pentru sedare. „Oferim serviciul de imagistică prin rezonanță magnetică și pacienților claustrofobi,

care sunt adormiți sau sedați pentru investigație, în funcție de gradul de claustrofobie sau anxietate a pacientului. Avem în fiecare săptămână câțiva pacienți care au nevoie de sprijin din partea terapiei intensive. Același lucru este valabil și pentru copii, în funcție de vârsta lor și de segmentul de examinat.

Instalația fiind mare, cam sperie”, spune dr. Magdalena Iriciuc.

I.R.M. 3 Tesla, adică acuratețe mai mareTrimiterea de la medicul specialist este indicată și pentru că el este în măsură să știe ce tip de investigație este necesară pentru o anumită problemă. „În cazul unui tip de afecțiuni, imagistica prin rezonanță magnetică vine în completarea altor examinări; în cazul altor afecțiuni, este prima

investigație recomandată. I.R.M. este recomandarea de elecție în special în cazul unei suspiciuni de boală a unei părți a sistemului nervos central. De

asemenea, I.R.M. este prima recomandare în afecțiunile pelvisului și în multe dintre afecțiunile articulațiilor și ale coloanei vertebrale. Pentru aceste zone oferă și o rezoluție mai bună. Iar instalația pe care o folosim aici – o instalație de 3 Tesla, cu un câmp magnetic mai intens decât cele uzuale – oferă o acuratețe mai mare a imaginii”, spune dr. Magdalena Iriciuc.

Dacă, de multe ori, atât rezonanța magnetică, cât și tomografia pot fi necesare, pentru că se completează și se realizează un tablou complet

Centrul de Imagistică MedLife Grivița,Primul pas spre certitudine

1918 aprilie 2016

Page 11: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

REPORTAJ

al afecțiunii pacientului, există și situații când una dintre ele este de preferat celeilalte. „Este important ca medicul să facă o mediere între posibilitățile pacientului și investigația cea mai lămuritoare, dar și mai confortabilă pentru pacient. Atunci când un pacient este într-o stare foarte gravă, când sedarea nu reprezintă o posibilitate pentru el și când nu poate colabora, este mai bine să faci tomografie computerizată pentru a obține informația necesară sau suficientă, cu un disconfort minim pentru pacient”, explică dr. Magdalena Iriciuc.

Tomografia de ultimă oră, mai puțin iradiantă Spre deosebire de rezonanța magnetică, tomografia, deși iradiantă – motiv pentru care nu se recomandă copiilor – are avantajul că durează considerabil mai puțin. Însă în cazul tehnologiilor de ultimă oră, inclusiv doza de iradiere este semnificativ redusă față de cea a computer tomografelor (C.T.) mai vechi. Pentru ca pacienții să fie avantajați în acest proces, Centrul de Imagistică MedLife Grivița va fi dotat foarte curând cu un echipament de tomografie computerizată de ultimă generație, din clasa 128 slice. „Datorită integrării softului de reconstrucție iterativă, doza de iradiere se reduce cu cel puțin 50%. Noua tehnologie de achiziție a imaginilor oferă viteză de scanare de cel puțin două ori mai mare decât în

cazul altor echipamente. În acest fel, se permit extinderea domeniului scanabil în cadrul aceleiași examinări și obținerea unor imagini de înaltă rezoluție temporală. De asemenea, există avantajul că și pacienții cu greutate mare, de până la 200 kg, vor putea fi examinați”, spune dr. Ofelia Niță, medic primar radiologie-imagistică medicală.

Însă, chiar și în condițiile unei tehnologii mai prietenoase față de pacient, rămâne obligatorie trimiterea dată de un medic clinician, care să specifice clar ce anume se va examina și care să dea pacientului indicații de pregătire pentru investigație, dacă acestea sunt necesare. „Există un formular scris pe care pacientul îl parcurge înainte de examinarea computer-tomografică. Este, însă, pentru un anumit tip de procedură, necesară o anumită pregătire în ziua precedentă investigației. De exemplu, în cazul unei enterografii C.T. – o metodă dedicată intestinului subțire, o regiune anatomică ce beneficiază de un spectru limitat de examinări directe – sau în cazul unei colonoscopii virtuale, efectuată la pacienții care nu pot face colonoscopie clasică. Pentru majoritatea investigațiilor însă, nu este nevoie de o pregătire specială, iar aceștia pot primi indicațiile și în momentul programării. Pentru orice tip de investigație totuși, este necesară recomandarea clinicianului”, explică dr. Ofelia Niță.

Mamografie cu tomosinteză, examinare de topTot la tehnologie imagistică de vârf ne referim și când vine vorba de investigarea stării de sănătate a sânilor prin mamografie cu tomosinteză.

„Mamografia cu tomosinteză este o tehnică de scanare a sânului ce permite medicului de imagistică să împartă imaginile în „feliuțe” fine, de câte un milimetru, apoi să le reconstruiască 3D. În cazul sânilor cu o structură densă (cu mult țesut glandular), această metodă de explorare este foarte indicată. Însă mamografia cu tomosinteză se recomandă și în cazurile acelea când pacienta are, de la examenul ecografic, o suspiciune de leziune nodulară. Prin mamografie cu tomosinteză, se pot diagnostica cu mai multă acuratețe acești noduli. Mamografia cu tomosinteză este vârful tehnologiei actuale de examinare radiologică a sânului și nu implică mai mult timp sau mai mult disconfort pentru pacientă decât mamografia clasică”, spune dr. Loredana Viorica Dragomir, medic primar radiologie-imagistică medicală.

Însă, indiferent de situație, fiecare femeie ar trebui să înceapă monitorizarea imagistică a stării de sănătate a sânilor prin ecografie. „Până la 40 de ani,

ecografia mamară trebuie făcută de rutină, anual sau la patru-șase luni, dacă se identifică vreo leziune. Dacă, la ecografie, indiferent de vârstă, se găsește o cât de mică suspiciune de tumoră de sân, trebuie completată investigarea sânului cu mamografie sau/și cu rezonanță magnetică, în funcție de caracteristicile leziunii. Peste 40 de ani, de rutină se recomandă și efectuarea mamografiei, indiferent de aspectul ecografic”, explică medicul Loredana Viorica Dragomir. Deși multe femei cred că mamografia exclude necesitatea efectuării ecografiei sau invers, realitatea este că ambele tipuri de investigații imagistice se completează și, doar prin realizarea celor două, medicul clinician va obține informațiile necesare pentru o diagnosticare corectă. „Ecografia mamară oferă informații mai mult despre leziunile hormondependente

și mai puțin despre cancer. Mamografia dă informații mai mult despre cancer și mai puțin sau deloc despre leziunile hormonale. De aceea, ele se fac în completare”, precizează dr. Loredana Viorica Dragomir.

După interpretarea medicului de imagistică, indiferent care este explorarea efectuată ‒ IRM/ CT/ Radiografie/ Mamografie, pasul următor pe care trebuie să-l facă pacientul este să meargă cu rezultatul acesteia la medicul clinician care a recomandat investigația și care va integra toate informațiile obținute în urma analizelor și a investigațiilor imagistice cu datele clinice și anamnestice. Cercul se încheie de-abia după ce pacientul este diagnosticat și va urma un tratament conform indicațiilor medicului clinician.

Dr. Magdalena Iriciuc medic primar radiologie - imagistică medicală

Dr. Ofelia Niță medic primar radiologie - imagistică medicală

Dr. Loredana Viorica Dragomir medic primar radiologie - imagistică medicală

2120 aprilie 2016

Page 12: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

„Ne adaptăm și facem față unor exigențe dincolo de exigențele medicale”

Medicul chirurg Cătălin Dumitru este o persoană foarte activă, cu un program aglomerat și mereu în

mișcare. (A venit la sediul DentaLife, unde a avut loc acest interviu, cu bicicleta.) Din fericire, este și un devorator de adrenalină – după cum a și recunoscut – așa încât acest stil de viață i se potrivește.

De altfel, când stai de vorbă cu dr. Dumitru, îți poți da seama destul de repede că este foarte pasionat de ceea ce face și că este și foarte decis să facă tot ce poate el mai bine pentru pacienții lui.

INTERVIU

Povestiți-ne despre parcursul dumneavoastră profesional, vă rog.Din fericire sau din păcate, am intrat într-o specialitate care presupune două facultăți, pentru că este obligatoriu să le faci pe ambele în chirurgia maxilo-fa-cială. Sigur că este o expunere mai mare să faci și medicină, și medicină dentară, dar este și un efort uriaș și încă n-aș putea să spun până în prezent dacă există și beneficii pe măsura acestui efort.

La Spitalul Militar, am avut un salt mare în momentul în care actuala șefă de secție, dr. Moraru, a preluat conducerea sau poate chiar mai devreme, de când am devenit rezidentul dânsei. Din momentul acela, am mers în afara țării la cursuri, la congrese și am început cu partea de traumatologie, care mi-a plăcut foarte mult. Așa a început

o perioadă – ultimii doi ani de rezidențiat și apoi examenele pentru a deveni medic specialist și medic primar – în care am simțit efectiv că mă integrez într-o echipă chirurgicală. Am simțit că progresez mergând în Franța, mergând în Germania,

participând acolo la cursuri și venind acasă și reușind să fac cu succes ceea ce am învățat.Am continuat și cu alt tip de patologie ulterior, am mers inclusiv la stadii benevole de cinci-șase săptămâni în Franța, unde am putut să lucrez pe parte

de traumatologie, de chirurgie ortognatică și de patologie tu-morală, inclusiv tumori de glan-de salivare, de tumori linguale, de tumori orale, în general. De altfel, patologia tumorală este foarte-foarte frecventă în chirur-gia maxilo-facială, atât tumorile benigne, cât și cele maligne.

Am devenit medic primar anul trecut și, de un an, încep să-mi pun problema în mod real, prac-tic de a pune deoparte patologia mai ușoară și de a mă concentra pe o patologie pe care să pot să progresez.

„Avem capacitatea de a integra pacienți cu toate patologiile asociate și de a putea primi atât anestezie

generală, cât și consulturi pe diferite specialități, permițându-ne intervenții în condiții de siguranță.”

Interviu cu dr. Cătălin Constantin Dumitru, medic primar chirurgie buco-maxilo-facială, Centrul DentaLife

2322 aprilie 2016

Page 13: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

În toată lumea evoluată, medicii chirurgi ajung să se supraspecia-lizeze și să se ocupe de o bucată mai mică. O clinică privată îți permite să faci lucrul ăsta, pen-tru că nu te obligă să faci tot ceea ce se adresează unei clinici și îți permite să te supraspecia-lizezi.

Cum ați ajuns, totuși, să alegeți chirurgie maxi-lo-facială?Nu cred în chestii de genul: „Mi-am dorit să fiu neuro-chirurg de când am intrat la facultate”. N-ai cum să știi ce face un neurochirurg decât dacă vezi ce face în sala de operație și nu poți să faci asta în anul întâi de facultate, ci în anul al șaselea sau în anul de stagiu de după facultate.

Am ales chirurgie maxilo-faci-ală în anul al patrulea, când am mers la Spitalul Universitar și am intrat în sala de operație cu prof. Neagu, și de atunci mi-a plăcut foarte mult partea de chi-rurgie. Mi s-a părut întotdeauna potrivit mie să pun la treabă mintea și mâinile. În anul al cin-cilea, am mers la prof. Beuran, în Spitalul Floreasca. Este greu să nu te îndrăgostești de Spitalul Floreasca, pentru că au un rulaj fantastic de pacienți, totul se întâmplă în urgență reală, exact ca-n filme. Ulterior, mi-am dorit să fac chirurgie de cap și de gât. Tehnic vorbind, chirur-giile de cap și de gât, dintre care parte de chirurgie plastică, ORL, oftalmo-, sunt niște chirurgii foarte provocatoare. E vorba de țesuturi nobile și manoperele sunt de finețe.

Eu îmi doream ORL, nu știam mare lucru despre chirurgia maxilo-facială. Pentru că în anul acela nu era post de ORL la Spitalul Militar, ci doar maxi-lo-facială, l-am luat.

La DentaLife, ce tipuri de patologii abordați și ce fel de servicii oferiți?În DentaLife, am început cu partea de implantologie orală și, în aceasta zonă, mă ocup mai ales de partea chirurgicală și mă refer la adiții de os un pic mai complicate – blocuri osoase au-togene, repoziționări de nerv. De asemenea, sunt solicitat pentru intervenții de chirurgie mare în spitalele MedLife.

Intervențiile chirurgicale cu anestezie locală le realizez aici, în DentaLife, iar intervențiile pen-tru care este nevoie de anestezie generală le realizez în spitalele MedLife.

Dați-ne, vă rog, câteva exemple de cazuri mai complexe pe care le abor-dați în cadrul MedLife.Un caz a fost cel al unui trau-matism produs printr-o cădere accidentală, care a afectat, în principal, regiunea frontală și arcada supraorbitală. Este vorba despre un traumatism care aduce prejudicii estetice evidente și, în unele situații, poate să aducă și prejudicii funcționale - globul ocular este în imediata vecină-tate și mișcările sale pot să fie afectate. Rezolvarea s-a făcut printr-o metodă destul de rar folosită, prin abord bicoronal, un abord generos, care ne-a permis să facem o reconstrucție

mare, în timpul căreia i s-au inserat aproximativ 17 plăci de titan, cu zeci de șuruburi. I-am reconstruit toată fața.

Serviciul de implantologie din cadrul DentaLife se diferențiază prin ceva de restul serviciilor de gen?Ceea ce ne diferențiază este po-sibilitatea de a face adiție de bloc osos, care oferă o variantă osoasă superioară pentru a insera ulte-rior implanturile. La ora actuală, a insera implanturi pe o ofertă osoasă generoasă nu este ceva deosebit. Însă a realiza implan-turi atunci când oferta osoasă nu este suficientă, asta reprezintă adevărata provocare și ceva ce nu știe să facă oricine. Facem acest tip de intervenție din ce în ce mai

cu care pacientul nostru a fost foarte mulțumit. Pacientul avea și opțiunea de a se trata în Germa-nia, dar până la urmă a rămas să se trateze aici. Era un pacient dintr-o sferă socială, profesională și financiară înaltă, cu exigențe ridicate și ne-am bucurat că le-am putut atinge.

Un alt caz interesant: extirparea unei tumori chistice, cu evoluție în sinusul maxilar, o formă de tumoră destul de rară. Pacienta, româncă, a venit dintr-o țară străină, unde lucrează. A trimis anterior tomografiile pe e-mail, le-am examinat și am discutat destul de amănunțit planul terapeutic. Din nou, ne-am bu-curat să avem eficiență maximă: într-un timp scurt, am reușit să-i facem consultul preoperator, anestezist, cardiologic, totul s-a legat foarte bine. Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate.

Ce vreau să subliniez aici este capacitatea de a interveni pentru pacienți care, din ce în ce mai des, solicită rezolvări în timp scurt. Asta ne face să ne adaptăm și să facem față unor exigențe dincolo de exigențele medicale.

Care a fost cea mai de durată operație pe care ați realizat-o?Cea mai mare durată a fost de opt ore și jumătate, o intervenție de traumatologie. Este vorba de o intervenție realizată la Spitalul Militar: un pacient care a avut un accident de scuter pentru că i s-a defectat farul pe timpul nop-ții, el fiind o persoană cu atacuri de panică. A fost o intervenție

des la DentaLife.

Ce alte avantaje oferă DentaLife?Avantajul este că avem aici ortodont, implantolog, medic de medicină dentară, parodonto-log, radiolog, ceea ce ne permite să evaluăm un caz într-un timp scurt, din mai multe puncte de vedere, astfel încât pacientul să poată pleca de la noi cu o soluție integrată.

Nu în ultimul rând, avem capacitatea de a integra pacienți cu toate patologiile asociate, permițându-ne astfel să facem o intervenție în condiții de sigu-ranță. Nu e puțin lucru, pentru că majoritatea clinicilor dentare înseamnă clinici dentare și atât.

Există o patologie oncolo-gică pe care o întâlniți mai frecvent în ultima vreme?Ni se trimit în ultima vreme tu-mori de glande salivare – tumori de glande parotide, în special – mai frecvent. Ele impun o conduită specială, glanda paroti-dă având în interiorul ei nervul facial, care deservește mimica unei hemifețe (unei jumătăți de față). Este o patologie intere-santă, provocatoare, pentru că lucrăm pe nervul facial.

Am remarcat că, de aproxima-tiv un an și jumătate, nu există săptămână în care să nu operez tumori de parotidă.

Din păcate, pacienții amână până ce se ajunge la tumori de 6-7, chiar 12 centimetri. În tu-morile mari, pareza nu mai poa-te fi evitată decât în rare cazuri și prejudiciile sunt importante.

Caracterizați-vă ca om și ca profesionist cu câte un cuvânt, vă rog.Ca om, disponibil. Ca profe-sionist, foarte harnic. Mulți pacienți îmi spun: „Domnule doctor, sunteți foarte bun”. Nu cred că este adevărat, niciun doctor nu poate fi mai bun decât experiența pe care o are. Am 40 de ani și am valoarea unui medic cu experiență de 15 ani în chirurgie maxilo-facială. Este un mare pericol pentru un chirurg să se creadă foarte bun, pentru că este primul pas către suficien-ță și către greșeli.

Interviu de Ana-Maria Niță

„Am remarcat că, de aproximativ un an și jumătate, nu există săptămână în care să nu operez tumori

de parotidă.”

INTERVIU

2524 aprilie 2016

Page 14: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

8

Sforăitul sau ronhopatia, cum este denumit în termeni medicali, este, de fapt, sunetul pe care îl face fluxul de aer turbulent ce intră în nas, în gură și în gât, structuri ce se îngustează ușor în poziția de somn. De altfel, când persoana intră în faza de somn REM (faza în care visăm intens), creierul transmite mușchilor să se relaxeze, inclusiv celor care mențin spațiul dintre nas și gât larg, și atunci se creează vibrația numită sforăit.

Bărbații sforăie mai mult decât femeile pentru că sunt mai

predispuși anatomic la sforăit. În general, bărbații au gâtul, pe porțiunea care contează din acest punct de vedere, mai îngust decât femeile.

O problemă complexă, cu cauze multipleSforăitul poate fi agravat de obstrucții nazale, cum ar fi: o deviație de sept nazal, o rinită cronică hipertrofică (mărirea în volum a cornetelor nazale inferioare) sau de prezența unor polipi alergici. Și obstrucțiile de la nivelul gâtului pot fi o cauză, putând fi produse de o

amigdalită cronică hipertrofică (amigdalele palatine și cea linguală sunt foarte mari). De asemenea, vârsta sau o serie de factori ce țin de stilul de viață – consumul de alcool, fumatul, oboseala, unele tratamente medicamentoase (cu miorelaxante, somnifere, antihistaminice, antidepresive sau cu anxiolotice) – pot deter-mina o „relaxare accentuată” a mușchilor gâtului, care au rolul de a menține în tensiune vălul palatin și baza limbii astfel încât să se depărteze de peretele posterior al faringelui.

Nu în ultimul rând, obezi-tatea poate fi și ea o cauză a sforăitului: țesutul adipos depus la nivelul gâtului poate duce la un gât mai strâmt și se produce un flux de aer mai turbulent.

Apneea în somn, periculoasăSforăitul accentuat are, în timp, repercusiuni din ce în ce mai mari asupra organismului: de la trauma auditivă imediată produsă partenerului de viață al celui care sforăie și până la dezechilibrele produse în or-ganism din cauza insuficientei oxigenări din timpul somnului, cu atât mai mult dacă se ajunge

la forma severă de sindrom de apnee în somn (oprirea temporară a respirației).Într-o primă fază, persoana care sforăie se va trezi obosită, cu dureri de cap, iritată și indispusă. Dacă problema sforăitului persistă, se ajunge, încet-încet, la sindromul de apnee în somn (secvențe de aproximativ 20 de secunde în care se întrerupe respirația).

Pe termen mediu sau lung, apneea în somn poate duce la debutul unei hipertensiuni arte-riale și al unei insuficiențe car-diovasculare, și chiar la moarte

subită. De aceea, dacă observăm o astfel de pauză în respirația cuiva apropiat nouă, ar trebui să îl trimitem la un medic pneumolog, pentru a-i investiga starea printr-o polisomnografie sau poligrafie.

Dacă medicul pneumolog consideră că sindromul este accentuat și afectează calitatea vieții, atunci îi va recomanda celui în cauză să doarmă cu o mască CPAP pe față. Masca CPAP îi suflă pacientului aer cu putere, astfel încât forțează gâtul să se deschidă mai mult și să stea deschis.

• Blocajele produse de polipi, de o deviație de sept sau de amigdale hiperdezvoltate trebuie să fie soluționate pe cale chirurgicală.

• Problemele din sfera ORL, precum rinita cronică hipertrofică și rinita alergică, trebuie ținute sub control cu un tratament adecvat, inclu-siv prin spălarea nasului cu spray cu apă de mare, înainte de culcare.

• În cazul unui văl palatin mai flasc și al unei luete lungi,

deficiențele se repară prin radiofrecvență, în cadrul intervenției de uvulopalato-plastie.

• Nu în ultimul rând, ajută mult în combaterea sforăitului eliminarea din stilul de viață a unor obiceiuri precum fu-matul și consumul de alcool, precum și menținerea unei greutăți corporale normale. De asemenea, contează poziția în care dormim, fiind de preferat să se evite dor-mitul pe spate, cu fața în sus.

Ce e bine să știi despre

sforăitToată lumea sforăie în timpul somnului – copii

și adulți –, doar că sforăitul obișnuit are un sunet blând și liniștit, ca un tors de pisică, în

timp ce sforăitul patologic înseamnă atâta zgomot, că sigur nu poate fi ignorat. Dincolo de asta însă, sforăitul reprezintă o problemă cu consecințe asupra sănătății.

UTILE

Articol realizat cu ajutorul dr. Ana-Maria Apostol, medic specialist ORL și ORL pediatrie, Hyperclinica MedLife Grivița

Soluții terapeutice în funcție de cauză

2726 aprilie 2016

Page 15: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

ÎNTREBĂRILETALE

ÎNTREBĂRILETALE

AndreeaAm decis, împreună cu soțul, să divorțăm. Avem o fetiță de 10 ani și nu știm cum va primi vestea și, mai ales, cum va reacționa.Vă rugăm să ne sfătuiți cum să comunicăm o astfel de veste copilului? Cum să ne comportăm ca să nu fie foarte afectată?

Răspunde psihoterapeutul Andreea Chițu, de la MindCare

Este recomandat ca abia după ce voi doi, adulții, veți stabili clar ce aveți de făcut în privința separării – cum veți organiza acest proces și toate detaliile acestui eveniment dureros – să îi comunicați împreună copilului, în propoziții cât mai clare, pe un ton cât mai cald și mai afectuos decizia voastră și consecințele pe care le va avea.

Trebuie să vă așteptați ca acest lucru să nu poată fi făcut dintr-o bucată, din prima, ci să fie necesare câteva întâlniri succesive în care întreaga poveste să fie derulată și preluată cognitiv și emoțional de către copil. Este posibil să fiți bombardați cu întrebări. O să aveți nevoie de multă răbdare, înțelegere și empatie pentru ca fetița să ajungă, și ea, să facă față situației noi în care vă aflați. Nu veți avea

răspuns la toate întrebările și neliniștile, dar important este să încercați să găsiți răspunsuri și soluții separat sau chiar împreună cu ea.

Maria Ce sunt polipii rectali și care ar putea fi cauzele apariției acestora? Cum se tratează? La ce interval de timp se recomandă colonoscopia?

Răspunde dr. Ciprian Golia, medic chirurg proctolog, Hyperclinica MedLife Băneasa:

Polipii rectali sunt niste formațiuni de mucoasă care pot fi inflamatori sau adenomatoși. Ei apar ca rezultat al replicării eronate a mucoasei. Majoritatea sunt benigni, dar la anumite dimensiuni se pot maligniza, transformându-se în cancer.

Colonoscopia se recomandă a fi efectuată la 40 de ani și după aceea. În funcție de rezultat, se stabilește frecvența repetării. În caz de polipi benigni, se repetă la un an și, dacă nu se depistează nimic, la 5 ani.

În caz că în familie sunt cazuri de cancer de rect sau de colon, colonoscopia se efectuează cu zece ani înainte de apariția primului cancer. Dacă cancerul apare la

Aveți nevoie de un sfat sau de un răspuns competent referitor la problemele dumneavoastră de sănătate? Trimiteți-ne întrebările la [email protected], iar specialiștii MedLife vă vor răspunde.

40 de ani, se recomandă descendentei să facă o colonoscopie la 30 de ani.

ManuCând se face autoexaminarea sânului? Care este rata de vindecare a cancerelor la sân descoperite în faza inițială? Ce importanță au ganglionii-santinelă în cancerele incipiente?

Răspunde dr. Gabriel Cristian Viișoreanu, medic specialist chirurgie generală, chirurgie mamară și ecografie intervențională la Hyperclinica

MedLife Grivița:

O femeie trebuie să se autoexamineze lunar, cam la zece zile după menstruație, când sânul este suplu și nedureros. Cancerele mamare descoperite în fază incipientă au rezultate foarte bune pe termen lung.

Rata de vindecare depinde foarte mult de biologia bolii. În cancerele incipiente, ganglionii-santinelă sunt foarte utili. Pentru tumorile mici, invazia ganglionară este foarte redusă. În aceste situații, nu se recomandă o limfodenectomie completă, care poate fi urmată de multiple sechele.

După limfodenectomie axilară, pacienta poate să acuze dureri intense, parestezii, arsuri, înțepături și, cel mai neplăcut, poate să apară o limfodemă de braț. Folosind identificarea și excizia ganglionilor-santinelă,

putem selecționa cazurile care au sau nu au indicație de limfodenectomie. Așadar, pentru cazurile descoperite în stadii inițiale, tratamentul chirurgical poate fi unul minim, cu excizie mamară limitată și cu excizia ganglionilor-santinelă, urmat de recuperare și de vindecare rapidă, sechele minime și reintegrare în mediu în timp scurt.

ElenaSunt însărcinată în 26 de săptămâni, bolnavă de LES și aș vrea să evit să fac infecție urinară în această perioadă. Vă rog să îmi dați câteva sfaturi pentru prevenire.

Răspunde dr. Dana Buligan, medic primar medicină internă, Spitalul MedLife Titan:

Sarcina și afecțiunea autoimună pe care o aveți, LES, reprezintă deja o condiție favorizantă pentru infecțiile urinare. Sunteți sub supravegherea medicului curant ginecolog care vă monitorizează, desigur, și din acest punct de vedere, prin examen sumar de urină și de uro-cultură. Sfaturile mele ar fi: aport hidric adecvat, de cel puțin doi litri pe zi; evitarea constipației, prin aport de fibre și activitate fizică, în măsura în care vă permite vârsta sarcinii; golirea vezicii urinare la patru ore și evitarea amânării urinării; igiena riguroasă locală, în special după defecație, și golirea vezicii urinare înainte de actul sexual.

2928 aprilie 2016

Page 16: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are

Arad Hyperclinica MedLife-GenesysStr. Cornel Radu nr. 3, AradTel. 0257 960

Spitalul MedLife-GenesysStr. Dr. Cornel Radu nr. 3, AradTel. 0257 960

Centrul de Exelenţă în Chirurgie Ginecologică Str. Cornel Radu nr. 3, Arad

Laboratorul MedLife Genesys AradStr. Dr. Cornel Radu nr. 3, Tel. 0257 960

PharmaLife Med AradStr. Cornel Radu nr. 3, Arad, în incinta Spitalului MedLife - Genesys

BrașovHyperclinica MedLife PDR BraşovStr. Livada Vulturului nr. 10, cod 500366, Brașov Telefon: 0268 960

Hyperclinica MedLife PDR BraşovStr. Turnului nr. 5A, cod 500152, Brașov • Telefon: 0268 960

Spitalul MedLife BraşovStr. Turnului nr. 5A, BraşovCall Center: 0268 960

Laborator MedLife PDR BraşovStr. Livada Vulturului nr. 10, cod500366, Brașov

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie MedLife-Eva BraşovStr. Păltiniş nr. 15, BraşovTel: 0268 333 777, 0733 00 73 43

Centrul de Excelență în Patologia TiroidianăStr. Cornel Radu nr. 3, Arad Tel: 0257 960

PharmaLife Med BrașovStrada Turnului nr. 5A, Brașov

BucureștiHyperclinica MedLife BăneasaȘos. București-Ploiești nr. 10, sector 1, București • Programări: 021 9646

Hyperclinica Medlife BerceniŞos. Olteniţei 208Programări: 021 9646

Hyperclinica MedLife FavoritDrumul Taberei nr. 24, sector 6, Bucureşti • Programări: 021 9646

Hyperclinica MedLife GriviţaCalea Griviţei nr. 365, sector 1, Bucureşti Programări: 021 9646

Hyperclinica MedLife TitanStr. Liviu Rebreanu nr. 8, sector 3, Bucureşti • Programări: 021 9646

Hyperclinica MedLife UniriiStr. Hans Christian Andersen nr. 1, sector 4, Bucureşti Programări: 021 9646

Centrul Medical MedLife FloreascaȘos. Pipera nr. 43 (în incinta Floreasca Park), Programări: 021 96 46

Centrul Medical MedLife VictorieiCalea Victoriei nr. 222, sector 1 București Programări: 021 9646

Life Memorial HospitalCalea Griviţei nr. 365 sector 1, Bucureşti Telefon: 021 209 40 31 sau 021 9647 (24/24 ore)

Spitalul MedLife TitanStr. Liviu Rebreanu nr. 8Programări: 021 9646

Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLifeBulevardul Ferdinand 98-100, sector 2, București Programări: 021 96 46

Spitalul de Pediatrie MedLifeStr. Zăgazului nr. 7, sector 1, Bucureşti • Programări ambulatoriu: 021 96 46

DentaLifeBd-ul. Dimitrie Cantemir nr. 1Programări: 021 9646

DermaLifeClinică de dermatologie esteticăȘos. București-Ploiești nr. 10, sector 1, București • Tel: 0755 223 333

Centrul de Diagnostic și Tratament al Osteoporozei, Obezității și Bolilor TiroidieneStr. Hans Christian Andersen nr. 1, sector 4, Bucureşti Programări: 021 9646

Centrul de Fiziokinetoterapieşi Recuperare MedicalăCalea Griviţei nr. 365, sector 1, Bucureşti • Programări: 021 9646

Centrul de HerniologieStrada Calea Griviţei nr. 365, sector 1, Bucureşti • Programări: 021 9647

Centrul de Excelență în GastroenterologieDrumul Taberei nr. 24, sector 6, Bucureşti • Programări: 021 9646

Centrul de Medicină Materno-Fetală și Reproducere UmanăCalea Griviţei nr. 365, sector 1, Bucureşti • Telefon: 021 209 40 32 sau 021 9646

Centrul de Psihiatrie şi Psihoterapie MindCareStr. Henri Coandă nr. 33, et. 1, București • Telefon: 0753 535 385

Centrul de Excelență în ProctologieȘos. București-Ploiești nr. 10, sector 1, București • Programări: 021 9646

Centrul de Chirurgie OncoplasticăBulevardul Ferdinand 98-100, sector 2, București

Laboratorul MedLife GriviţaCalea Griviţei nr. 371, sector 1, București

Laboratorul MedLife Spitalul de Pediatrie Str. Zăgazului nr. 7-8, sector 1, Bucureşti

PharmaLife Med BăneasaȘoseaua București – Ploiești nr. 10, sector 1, București (în incinta Hyperclinicii MedLife Băneasa)

PharmaLife Med GrivițaCalea Griviţei nr. 365, sector 1, Bucureşti

PharmaLife Med TitanStr. Liviu Rebreanu nr. 8, sector 3, Bucureşti (în incinta Hyperclinicii MedLife Titan)

PharmaLife Med UniriiStr. Hans Christian Andersen nr. 1, sector 4, Bucureşti

PharmaLife Med ZăgazuluiStrada Zăgazului nr. 7, sector 1, București (în incinta Spitalului de Pediatrie MedLife)

Chișineu-CrișCentrul Medical Chișineu CrișPiaţa Avram Iancu nr. 4A, Chișineu Criș • Programări: 0257 960

Cluj-NapocaHyperclinica MedLife ClujStr. Moţilor nr. 32 Telefon: 0264 960

Laboratorul MedLife ClujStr. Bucegi nr. 13-15, Complex Union • Telefon: 0364 800 122

ConstanțaHyperclinica MedLife ConstanțaBd. Tomis nr. 79-81, ConstanţaTel: 0241 960

FăgărașCentrul Medical MedLife FăgăraşBulevardul Unirii nr.7, FăgăraşProgramări: 0268 960

GalațiHyperclinica MedLife GalațiStr. Iacob Lahovary nr. 4-6 Programări: 0236 960

IașiHyperclinica MedLife IașiStr. Vasile Lupu nr. 78Programări: 0232 960

Sfântu GheorgheCentrul Medical MedLife Sf. GheorgheBulevardul General Grigore Bălan nr.18 Telefon: 0267310410, 0722638722

Laborator MedLife Sfântu-GheorgheStr. Kos Karoly nr. 60, Sfântu Gheorghe • Call Center: 0268 960 Fax: 037 287 57 45 • www.pdr.ro

Târgu MureșCentrul Medical MedLife Târgu MureșStr. Gheorghe Marinescu nr. 60Tel: 0733 008 394

TimișoaraLaboratorul MedLife TimişoaraBd. Ion Dragalina nr. 37 ATelefon: 0256 960 sau 0256 206 000

Hyperlinica MedLife TimişoaraBd. Eroilor de la Tisa nr. 28, TimişoaraProgramări: 0256 960 sau 0256 206 000

REȚEAUA MEDLIFE

Page 17: DOSARMEDICAL ue adio aergiei are