Doctorul Natura
description
Transcript of Doctorul Natura
DOCTORUL NATURĂ
BRUSTUR(Arctium lappa)
Principii active: diuretic, sudorific, depurativ, coleretic,
hipoglicemiant, antitumoral. Folosit în boli renale şi cutanate (eczeme,
seboree, seboree uscată a capului, alopecie sau chelie), afecţiuni ale
ficatului şi bilei, furunculoze, acnee, calculoză biliară, diabet,
hipertensiune arterială , herpes, gută, stimulează funcţiile hepato-biliare.
Maria Treben indică brusturele în următoarele afecţiuni: artrită
(gută), febră, insuficienţă respiratorie, epilepsie, (cîte 1- 2 ceşti de ceai
zilnic).
Rădăcina conţine inulină (circa 40%), acid palmetic şi stearic,
sitosterol, stigmasterol, acid cafeic, ulei volatil ( 0,10 %), vitamine din
complexul B, săruri de potasiu, hormoni vegetali.
Recoltare: Rădăcinile se recoltează primăvara (martie - aprilie)
pentru plantele de 2 ani şi toamna (septembrie - octombrie) pentru
plantele de 1 an. Se spală sub un jet de apă, cele groase se taie felii în
lungime. Se usucă în pod, ferite de lumina directă a soarelui.
Uz intern: pentru gripe, răceli, boli de rinichi, litiază biliară,
hipertensiune, curăţirea organismelor de toxine. Doză: o lingură de
pulbere de rădăcină de brustur la o cană de apă. Se fierbe 15 minute la
foc mic apoi se lasă 15 minute acoperit cu capacul. Se beau 3 căni pe zi.
Pentru tratarea diabetului zaharat se prepară o infuzie din 1 lingură
3
DOCTORUL NATURĂ
de pulbere de rădăcină, peste care se toarnă o cană de apă clocotită. Se
acoperă vasul 15 minute, după care se strecoară. Se beau 2 - 3 căni pe zi.
4
DOCTORUL NATURĂ
URZICA
"Ce este mai îmbătător decît o zambilă, o narcisă sau un crin? Şi
totuşi, pe toate le întrece urzica".
(Otto Brunfels, 1539)
Toată lumea cunoaşte urzica, dar foarte puţini ştiu că urzica se
foloseşte în peste 100 de boli.
Compoziţie chimică: substanţe proteice, un mare număr de
aminoacizi, glucide, amine, steroli, cetone, ulei volatil, substanţe grase,
sito-steroli, acizi (acetic, formic, pantotenic, folic), complex vitaminic
(A, B2, C, K), clorofilă, protorfirină, coproporfirină, beta-caroten, săruri
de calciu, magneziu, fier, siliciu, mangan, potasiu.Este folosită în
alimentaţie, mai ales primăvara.
Industria farmaceutică extrage beta-carotenul ca sursă de
provitamina A pentru obţinerea de clorofile ca materie primă pentru
diverse preparate medicamentoase şi cosmetice - pomezi, aerosoli, pastă
de dinţi, deodorante, şampoane, gumă de mestecat.
Din antichitate, Plinius şi Dioscoride ne-au lăsat preţioase
informaţii despre utilizarea urzicii. Şi în evul Mediu era foarte folosită.
Albrecht Durer (1471-1528) a pictat un înger care zboară către tronul
Atotputernicului ţinînd urzica în mînă.Preotul elveţian Kunzle arată, în
scrierile sale, că urzica ar fi fost de mult distrusă dacă nu s-ar fi
autoapărat urzicînd. El numeşte urzica salvatoarea vieţii.
Elimină anemia, bronşitele, astmul, curăţă rinichii de nisip şi piatră,
5
DOCTORUL NATURĂ
dezintoxică organismul, elimină uraţii (în gută), stimulează secreţia
bilei, secreţia pancreatică, gastrică şi intestinală. Stimulează
peristaltismul intestinal şi digestiv. Stimulează secreţia de lapte la lăuze.
Este hipoglicemiantă (vezi articolul "Brustur" - se fac combinaţii de
ceaiuri).
6
DOCTORUL NATURĂ
PĂPĂDIA
"... un medicament foarte răspîndit"
(Tabernaemontanus, 1613)
Cunoscută din timpuri străvechi, Theophrastus ne spune că
acţionează eficient asupra pistruilor şi a petelor de ficat. Foarte preţuită
de medicii arabi Avicena şi Serapion, în secolul al IX-lea şi al X-lea.
Tschirch confirmă că păpădia era întrebuinţată din vechime de indieni
pentru vindecarea afecţiunilor hepatice. În jurul anilor 1600, la
Montpellier, Lyon şi Padova, păpădia era consumată crudă, sub formă
de salată. Medicii secolului al XVI-lea ne spun că păpădia are
proprietăţi sedative şi este chiar narcotică. Împăratul Prusiei, Friedrich
cel Mare, suferind de rinichi, lua extract de păpădie.
Principii active: Rădăcina conţine alcooli (taraxerol, taraxestrol,
beta-amine ş.a.), fitosterine (sitosterină, stigmasterină ş.a.), glucide
(insulină, fructoză, levuloză ş.a.), substanţe proteice, rezine, tiamină,
colină, gliceride ale acizilor palmitic, oleic, linoleic, arginină,
asparagină, acid nicotinic şi amida acidului nicotinic, vitamine B,C,
substanţe minerale.
Frunzele: gliceride ale acizilor oleic, palmitic, stearic, ulei volatil,
colină, glucoză, polioze, flobafene, acid tartric, substanţe proteice,
substanţe antibiotice, alcooli tripertinici (arnidiol, faradiol), carotenoide,
xantofile, vitaminele A, B1, C, D, săruri de azot, calciu, fosfaţi ş.a..
Maria Treben recomandă păpădia în: boli biliare, hepatite cronice,
diabet, mîncărimi, eczeme, erupţii, calculi bi-liari, boli de metabolism,
7
DOCTORUL NATURĂ
artrită, reumatism, inflamaţii ganglionare (datorită puternicului efect
depurativ), afecţiuni ale splinei, stimularea generală a organismului,
fluidificarea sîngelui, acnee. Gregorian Bivolaru recomandă păpădia în
59 de afecţiuni!
8
DOCTORUL NATURĂ
Uz extern. Albrecht von Haller recomandă un balsam pentru răni
din măceşe proaspete, zdrobite, macerate în drojdie de vin, cu miere şi
scorţişoară.
Medicină veterinară. Pentru tratarea anorexiilor, indigestiilor,
afecţiunilor renale, cistitelor, ca tonic vitaminizant pentru animalele în
convalescenţă: decoct din 6-10 g măceşe uscate, flori sau frunze uscate,
la 200 ml apă. Se fierbe la foc domol 10 minute şi se toarnă pe gît
animalului. Se poate folosi sub formă de extract, tinctură, macerat.
Dozele de tratament: 70-100-150g pentru animalele mari (cabaline,
bovine), 5-15-30 g pentru animalele mijlocii (ovine, caprine, porcine) 2-
5-10g pentru animalele mici (pisici, cîini, păsări).
Vopsitorie. Scoarţa posedă proprietăţi tinctoriale (se amestecă cu
flori proaspete de cimbrişor de cîmp, scoarţă de prun, flori proaspete de
sovîrf şi 60g/kg piatră acră). Se obţine un roşu plăcut.
Măceşul este o specie meliferă, fixatoare de sol, ornamentală.
9
DOCTORUL NATURĂ
10
DOCTORUL NATURĂ
Varza
(Continuare din nr. 6)
Uz extern: pentru calmarea durerilor musculare, nevralgiilor
reumatismale (lumbago, sciatică), nevralgiilor faciale, gutoase, ca
decongestiv în contuzii, cicatrizant pentru plăgi, maturativ în flegmoane,
panariţiu, furuncule, abcese: cataplasme cu frunze strivite cu o sticlă,
aplicate direct pe piele (înaintea strivirii, se înlătură nervura principală),
fixate cu un pansament. Se schimbă de 2 ori pe zi. Pentru tratarea
inflamaţiilor din gură şi gît: gargară cu suc de varză amestecat cu miere.
Pentru tratarea durerilor musculare reumatismale, în gută, degerături,
entorse: cataplasme din frunze proaspete de varză, în 3-4 straturi.
Acestea se acoperă cu o ţesătură de bumbac şi se bandajează lejer. Se
reînnoiesc de 2-3 ori pe zi. Pentru tratarea durerilor reumatismale, a
gutei se mai folosesc şi cataplasme cu frunze de varză, fierte în vin alb.
Se aplică pe locul afectat, se bandajează şi se acoperă cu o flanelă.
Concomitent, se beau 2-3 pahare de suc pe zi.
Pentru tratarea eczemelor: cataplasme cu frunze de varză proaspete.
Se păstrează o oră. Dacă sînt bine suportate, se continuă. În cazul
eczemelor uscate, frunza se unge cu ulei de măsline. Tratamentul se
asociază cu consum de varză crudă sau consum de suc proaspăt de
varză. Pentru tratarea echimozelor, contuziilor: cataplasme repetate din
frunze de varză proaspete, în 2-3 straturi. Se bandajează lejer. Pentru
11
DOCTORUL NATURĂ
tratarea anginei, adenitei, arteritei - cataplasme cu frunze proaspete.
Calmează durerile şi ajută la eliminarea toxinelor. Pentru tratarea
varicelor, în flebită, arterită, cianoza tegumentelor: cataplasme cu 2-3
straturi de frunze proaspete, peste care se aplică un pansament.
Cataplasma se ţine toată noaptea. Se realizează decongestionarea
ţesuturilor, activarea circulaţiei, revitalizarea vaselor şi deblocarea lor.
Pentru tratarea hemoroizilor: cataplasme cu frunze proaspăt zdrobite.
12
DOCTORUL NATURĂ
În tratamentul ascitic, cîte o linguriţă tinctură (rizomi uscaţi,
mărunţiţi în alcool de 40 grade, ţinuţi 14 zile la macerat) - vezi nr. 6 şi 7,
despre varză.
Scăderea glicemiei, scăderea tensiunii arteriale (leac din zona
Beiuşului): decoct din 1 lingură amestec în părţi egale: pulbere de
rizomi de pir, frunze de vîsc (nu se recoltează vîscul de pe arţar, plop,
salcie, tei, fiind toxic), flori de păducel, hamei. Se lasă 8 ore la macerat,
în apă rece şi se bea o lingură de trei ori pe zi, înaintea meselor.
Pentru stimularea poftei de mîncare, reglarea digestiei, ca tonic
general se recomandă rizomi de pir, fructe de măceş, cimbru, în cantităţi
egale. Infuzie din o lingurişă la o cană (200 ml). Stă acoperit o oră. Se
îndulceşte cu miere (mierea nu este indicată celor cu glicemia mărită).
Este recomandat în prevenirea gripei, în convalescenţă, după boli
infecţioase, care slăbesc organismul.
Sucul proaspăt este foarte bogat în vitamine şi săruri minerale
(indicat în cure de primăvară) - cîte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu 30 de
minute înaintea meselor.
Ţăranul român a băut ceai de pir contra ciumurlelii (indigestiei,
diareei). Bănăţenii, cînd pătimeau de încuiere (constipaţie) se slobozeau
cu decoct de pir.
Medicină veterinară. Cu rizomii de pir, medicina veterinară tratează
aceleaşi boli ca şi la oameni.
Dozele de tratament pentru animalele mari (cabaline, bovine) - pînă
la 100 grame; animale mijlocii (ovine, caprine, porcine) - pînă la 25
grame; animale mici (pisici, cîini, păsări) - pînă la 5 grame.
13
DOCTORUL NATURĂ
Rizomii spălaţi, uscaţi, făcuţi pulbere, amestecaţi cu tărîţe de grîu,
formează un valoros furaj pentru vite şi animale mici, făcîndu-le
rezistente la boli şi mărind producţia de lapte.
14
DOCTORUL NATURĂ
ŢELINA
(Apium graveolens)
Cunoscută, apreciată şi folosită încă din Antichitate, în diverse boli
de Dioscoride şi Pliniu cel Bătrîn, ţelina creşte în flora spontană,
aproape de litoralul Mării Negre, este răspîndită în Europa Centrală,
Asia, Africa. În Evul Mediu, se folosea fecvent siropul din cinci
rădăcini: ţelina, sparanghelul, anasonul dulce, pătrunjelul şi ghimpele
dulce.
Compoziţie chimică: conţine apă (circa 83%). Comparativ cu
celelalte legume rădăcinoase, ţelina are un conţinut redus de protide
(1%) şi conţinut mediu de hidraţi de carbon (aproximativ 5%), săruri
minerale - de sodiu (55 mg%), potasiu (232 mg%), calciu (50 mg%),
fosfor (60 mg%), fier (0,4 mg%); vitaminele A (0,002 mg%), B1 şi B2
(0,05 mg%), niacin (0,7 mg%), C (10 mg%); microelemente: magneziu,
mangan, cupru, fier, iod, cupru, sodiu, potasiu, fosfor. Valoare
energetică: circa 28 kcal/100 g. se folosesc toate părţile plantei, care sînt
aromate.
Proprietăţi: afrodisiacă (stimulează sexualitatea şi contribuie la
creşterea potenţei), antihelmitică (elimină oxiurii, ascarizii, tenia),
antimalarică, antipiretică (determină scăderea temperaturii corpului în
stări febrile de diverse etiologii), antipruriginoasă (elimină senzaţia de
mîncărime), antiscorbutică, antiseptică, aperitivă, aromatică,
carminativă (provoacă eliminarea gazelor intestinale; combate
balonările), cicatrizantă, depurativă, diaforetică (sudorifică),
15
DOCTORUL NATURĂ
îmbunătăţeşte digestia, diuretică, curăţă ficatul de toxine şi măreşte
secreţia bilei, expectorantă (în tuse), galactogogă (măreşte secreţia de
lapte), hipoglicemiantă, hipotensoare, laxativă, favorizează contracţia
uterului şi provoacă apariţia ciclului menstrual întîrziat, regenerează
sîngele, remineralizează organismul, indicată pentru scăderea greutăţii
(în obezitate), tonică a sistemului nervos şi glandular (mai ales a
glandelor suprarenale).
16
DOCTORUL NATURĂ
Morcovul
(Daucus carota)
Morcovul de cultură provine din morcovul spontan. Foarte apreciat
pentru conţinutul său în vitamine, morcovul a fost folosit din timpuri
străvechi întîi ca plantă medicinală, apoi ca plantă alimentară.
Rădăcina, frunzele şi seminţele de cmorcov se folosesc în medicina
umană tradiţională. Se recomandă ca rădăcina să nu fie curăţată de
coajă.
Proprietăţi generale: antianemic, remineralizant (pentru sugari şi
copii - supă de frunze uscate, foarte bogate în săruri minerale), întăreşte
imunitatea (prevenirea bolilor infecţioase şi degenarative), antiputrid şi
cicatrizant gastric (enterocolite şi infecţii intestinale, diareee infantilă şi
adultă, colibaciloză, ulcere gastroduodenale, hemoragii
gastrointestinale, constipaţie), diuretic, depurativ (reumatism, gută,
litiază, ateroscleroză, dermatoze: infuzie din seminţe de morcov, o
linguriţă la o ceaşcă de apă în clocot), fluidifiant biliar (insuficienţă
biliară, icter), tonic (astenii, tulburări de creştere, demineralizare,
rahitism, carii dentare), factor de creştere, pectoral (afecţiuni pulmonare,
astm, bronşită cronică, tuberculoză: sucul pur sau amestecat cu lapte
este un bun expectorant), galactogog (favorizează lactaţia: infuzie din
seminţe de morcov - o linguriţă la o ceaşcă de apă în clocot), vermifug
17
DOCTORUL NATURĂ
(teniază), astringent (diaree infantilă: supă de morcovi sau suc de
morcovi cruzi), carminativ (1-5 g seminţe de morcov).
18
DOCTORUL NATURĂ
Pentru diminuarea inflamării sînilor, se fac cataplasme cu frunze şi
rădăcini fierte în lapte. Se adaugă puţin camfor şi albuş de ou. Se aplică
pe sîni şi se menţine 30-40 de minute.
Frunzele de pătrunjel, mestecate în gură, înlătură mirosul urît al
acesteia. Sucul de pătrunjel este considerat unul dintre sucurile "tari".
De aceea, nu trebuie luat în cantitate mai mare de 50-100 ml pe zi.
Combinat cu alte sucuri (morcov, ţelină, castraveţi, spanac, sfeclă) îşi
sporeşte valoarea.
Sucul de rădăcină de pătrunjel, în amestec cu alcool de 70 de grade
în părţi egale, se foloseşte în cataplasme, pe părţile dureroase (lovituri,
contuzii). Acelaşi amestec calmează durerea în nevralgiile dentare, dacă
este pus pe un mic tampon de vată şi ţinut un timp.
Frunzele uscate de pătrunjel intră în componenţa pulberilor de
plante aromatice şi condimentare, alături de frunze de leuştean, mărar,
tarhon, mentă, busuioc, păstîrnac, lobodă. Pulberile se păstrează în
pungi de hîrtie, la loc ferit de umezeală.
Rădăcina, dată pe răzătoarea cu găuri mari, intră în alcătuirea
salatelor de iarnă, în amestec cu ţelină, morcov, ceapă, sfeclă. Oţetul nu
este recomandat în salate deoarece produce fermentaţie.
În doze prea mari, atît seminţele cît şi rădăcinile, devin toxice.
Pătrunjelul este eficient în intoxicaţii provocate de consumul exagerat
de alcool, carne, tutun.
În medicina veterinară, pătrunjelul are multiple întrebuinţări, în
tratarea atoniei ruminate (amestec de lapte acru şi frunze tocate de
pătrunjel, care se administrează prin breuvaj bucal), a constipaţiei
19
DOCTORUL NATURĂ
(decoct din frunze şi rădăcini de pătrunjel amestecate cu usturoi,
administrat la fel). Pentru stimularea ouatului la găini, se dau frunze de
pătrunjel tocate, în amestec cu făină de orz sau mălai. Dozele prea mari,
în tratamentul intern, pot duce la intoxicarea animalului.
20
DOCTORUL NATURĂ
l La Anul Nou, bătrînii făceau calendar cu foi de ceapă, ca să vadă
cum va fi anul, ploios sau secetos, în care lună vor cădea mai multe ploi
şi în care mai puţine.
l Cartofii, tăiaţi felii, se pun pe frunze şi la tîmple, contra durerilor
de cap.
l Usturoiul (un căţel) introdus în urechea din partea dureroasă (în
durerile de măsele, nevralgii, dureri de urechi) alină durerile.
l Mujdeiul se dădea pe nemîncate ca vermifug. În Dobrogea, se
pisau 5 căţei de usturoi, se amestecau cu o lingură de hrean ras, într-o
ceşcuţă cu untdelemn şi se dădea copiilor, ca vermifug.
l Contra răcelii, se fierbeau în vin cuişoare şi scorţişoară.
Rădăcinile de ghinţură (Sentiana punctată), foarte amare, se puneau
în rachiu care se lua contra durerilor de stomac şi ca stimulator.
l Ramurile de măr se puneau într-un vas cu apă, ca să înflorească
pînă la Anul Nou, cînd se porneau copii cu ele la urat.
l Dacă vă vine, în noaptea de Revelion, să căscaţi încontinuu, e
posibil să fiţi deocheat. Pentru a şti dacă cineva este deocheat, i se sting
cărbuni. Descîntătoarea aduce apă neîncepută de la un izvor, o fîntînă
21
DOCTORUL NATURĂ
sau de la o apă curgătoare din apropiere. Scoate din vatră, cu vîrful unui
cuţit, 3, 6 sau 9 cărbuni aprinşi şi-i aruncă apoi, cu mîna, în apa din
ulcică, numărînd invers: 9, 8, 7, rostind, de fiecare dată, pe rînd,
formulele: asta-i de deochi, asta-i de mirare, de strigare, de căscare.
După aceea, începe să se descînte, în care timp, taie mereu în cruciş cu
cuţitul pe deasupra apei din ulcică. Dacă omul este deocheat, toţi
cărbunii aruncaţi în apă se aşează sfîrîind pe fundul vasului, dacă nu este
deocheat, cărbunii stinşi plutesc pe deasupra apei. Cu cît cărbunii sfîrîie
mai tare şi mai îndelung, cu atît bolnavul este mai puternic afectat. După
ce a sfîrşit de descîntat, descîntătoarea îi dă bolnavului să soarbă de trei
ori din apă, apoi îl udă cu ea pe tîmple, la ochi, pe frunte, la nas, la
inimă şi la încheieturi, iar restul îl varsă pe un par de la gard, ori pe
ţîţîna uşii, sau pe un cîine sau o pisică. Dacă animalul se scutură, el ia cu
dînsul deochiul, iar bolnavului îi trece. Aruncînd apa, baba rosteşte:
"Cînd s-o mai deochea mîţă şi cîinele, / Atunci să se mai deoache
(cutare), / Atunci şi nici atunci!".
22
DOCTORUL NATURĂ
Ceapa (I)
(Allium cepa)
Alături de usturoi, ceapa este considerată ca fiind campioana
neîntrecută a sănătăţii şi a vitalităţii, deţinînd recordul binefacerilor în
organism.
Ea se foloseşte consumată ca atare (minimum 1-2 cepe pe zi sau în
salate, crudităţi, aperitive), sub formă de suc, de sirop (se taie cepele în
rondele, se aşează într-o farfurie, se presară cu zahăr, se lasă la macerat
24 de ore, se iau 2-5 linguri pe zi); se foloseşte ceapa macerată cîteva
ore în apă caldă (se bea maceratul dimineaţa, pe nemîncate, cu cîteva
picături de lămîie), tinctura de ceapă (se macerează ceapa timp de 10
zile în alcool de 90 de grade, cantitatea de alcool fiind egală cu cea de
ceapă; se iau 3-5 linguriţe pe zi), vinul de ceapă (ceapa tăiată fin - 300 g,
miere - 100 g, vin alb - 60 ml; se iau 2-4 linguri pe zi).
Ceapa crudă are acţiune selectivă asupra aparatului urinar ca
diuretic, iar ceapa coaptă are acţiune digestivă, respiratorie (emolientă şi
expectorantă).
Ceapa este indicată să se folosească zilnic în toate curele naturiste
pentru proprietăţile ei de stimulare a sistemului endocrin şi a capacităţii
de apărare a organismului. Cei care nu o suportă crudă o pot folosi sub
formă de suc, combinată cu alte legume.
Proprietăţi şi recomandări
Ceapa este puternic diuretică, dizolvă şi elimină ureea şi clorurile.
Este recomandată în oligurii, retenţii hidrice (edeme cardiace şi renale,
23
DOCTORUL NATURĂ
ascită, pleurezii, pericardite), litiază biliară.
24
DOCTORUL NATURĂ
Modalităţi de preparare a plantelor,
în scop terapeutic
Infuzia se obţine din plante verzi sau uscate. Planta mărunţită se
pune într-o cană şi peste ea s toarnă apa clocotită. Se acoperă vasul cu o
farfurioară şi se lasă 10-20 de minute la infuzat. Dacă se folosesc plante
verzi, infuzarea durează doar 5 minute.
Decoctul se obţine din plante verzi sau uscate. La materia vegetală
mărunţită se adaugă apă şi se fierbe 5-30 de minute (de obicei, doza este
de o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml de apă). Decoctul se
strecoară fierbinte şi se completează cu apă fierbinte, în cantitatea
necesarăî, corespunzătoare pierderilor prin evaporare. Decoctul se
recomandă cînd se folosesc rădăcini, seminţe, rizomi, fructe, scoarţe.
Emulsia este un preparat lichid lăptos. Este formată din apă şi din
uleiul sau rezina divizată, ţinută în suspensie în lichid cu ajutorul unui
albuş de ou.
Extractul este un produs obţinut prin tratarea unei substanţe
vegetale cu un dizolvant adecvat şi evaporînd apoi amestecul astfel
obţinut încît să rămînă un reziduu care poate fi moale sau tare.
Maceratul. Planta în prealabil spălată sau nu, după caz, mărunţită se
pune în apă la temperatura camerei, timp de 6-12ore, după cerinţe. După
aceea, lichidul se filtrează prin tifon şi se păstrează la rece, în sticle bine
astupate.
Siropul se prepară din sucul, infuzia sau decoctul plantei respective.
La un litru de lichid se adaugă 650-1000 g de zahăr şi se fierbe pînă se
25
DOCTORUL NATURĂ
leagă. Se adaugă 2-3 linguri de zeamă de lămîie la un litru de sirop.
26
DOCTORUL NATURĂ
Glosar
Întrucît materialele de la rubrica “Dr. Natură” cuprind şi termeni
medicali, ne-am propus să vă oferim cîteva explicaţii, preluate selectiv
din lucrarea "Ghid de terapie naturistă" de Monica Tohăneanu şi dr.
Scarlat Mihai Alin, Editura Romcartexim, Bucureşti, 1999:
Afazie = tulburarea vorbirii
Afonie = pierderea parţială sau totală a vocii
Alopecie = căderea părului
Analgezic = medicament care calmează durerile
Antiafrodisiac = care calmează excitaţia sexuală
Antihelmitic sau vermifug = preparat care se ia împotriva viermilor
intestinali
Antiseptic = care previne infecţia, omorînd microbii
Antispasmodic = medicamente care combat starea spasmodică
propriu-zisă, convulsiile şi diferite tulburări nervoase
Antitermic = care combate febra
Antivomitiv = care opreşte voma
Aperitiv = medicament sau preparat care produce poftă de mîncare
şi înlesneşte digestia
Bactericid = preparat care omoară bacteriile
Bacteriostatic = care împiedică înmulţirea bacteriilor
Calmant sau sedativ = care calmează durerile, micşorează
înflamaţiile sau linişteşte nervii
Cardiotonic = medicament sau preparat folosit ca tonic al inimii
27
DOCTORUL NATURĂ
(întăreşte forţa de contracţie a muşchiului cardiac, regularizînd ritmul
bătăilor inimii)
28
DOCTORUL NATURĂ
Usturoiul
(Allium sativum)
Usturoiul are vechi şi variate întrebuinţări culinare, medicinale şi
chiar magice. A fost cultivat cu aproximativ 5.000-6.000 de ani înainte
de Hristos. Bulbii plantei au utilizări terapeutice, în medicina umană şi
veterinară, cultă şi tradiţională. Timp de secole, usturoiul a constituit
singurul mijloc de combatere a epidemiilor de iarnă. În timpul
Renaşterii, era considerat un adevărat panaceu.
Uz intern
Usturoiul scade nivelul colesterolului şi al trigliceridelor sanguine,
previne ateroscleroza. Ameliorează circulaţia arterială (în special, la
nivelul membrelor inferioare).
Sucul rezultat din 2 morcovi, 2 căţei de usturoi şi o rădăcină de
pătrunjel, băut în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 10 zile,
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină.
Pentru tratarea hipertensiunii, aterosclerozei, se prepară o tinctură
obţinută din 350 g usturoi pisat, amestecat cu 200 ml de alcool de 70 de
grade. Se lasă la macerat, în loc răcoros. Se filtrează, după care se lasă
trei zile la limpezire, prin decantare. Se păstrează în sticluţe închise la
culoare, bine astupate, la temperatură moderată. Doza se administrează
prin picături, după următoarea schemă: se porneşte de la o picătură în
dimineaţa primei zile, pînă se ajunge la 15 picături, în seara zilei a
cincea (picăturile se iau de trei ori pe zi: dimineaţa, la prînz şi seara). În
dimineaţa zilei a şasea, se iau tot 15 picături, începîndu-se descreşterea
29
DOCTORUL NATURĂ
numărului de picături pînă cînd se ajunge la o picătură (în seara zilei a
zecea). În ziua a unsprezecea, se administrează doza de atac (constituită
din 25 de picături dimineaţa, la prînz şi seara). În ziua a douăsprezecea,
se reia la fel ca în prima zi. Tratamentul durează aproximativ 3 luni.
Picăturile menţionate se iau cu o jumătate de oră înainte de fiecare
masă, în puţină apă sau ceai. Cura cu aceste picături se face o singură
dată pe an.
30
DOCTORUL NATURĂ
Prazul
(Allium porrum)
Prazul a fost cultivat cu mii de ani înainte de Hristos. Hipocrate i-a
stabilit numeroase acţiuni terapeutice, multe dintre ele valabile şi astăzi
(emolientă, expectorantă, pectorală). Vechii greci îi atribuiau proprietăţi
afrodisiace.
Se foloseşte consumat ca atare sau sub formă de suc, cataplasme.
Conţine vitaminele B, C, fier, calciu, fosfor, magneziu, sodiu,
potasiu, mangan, sulf, siliciu.
Pentru efectul adjuvant în tratamentul artritismului, aterosclerozei,
helmintiazei, traheitei, faringitei - se consumă ca atare sau preparat
culinar.
Decoctul de praz se pregăteşte din plantă tocată mărunt şi apă, în
cantităţi egale. Se fierbe 20-30 de minute. Se lasă acoperit pentru a se
răci. Se strecoară şi se consumă 3 căni pe zi, în tratarea a numeroase
boli: litiază urică, gută, colici gastrointestinale, boli cardiorenale,
insuficienţă renală, cistită, dureri cardiace, afecţiuni hepatice, retenţie
urinară, uremie, albuminurie, sterilitate, constipaţie.
Pentru afecţiuni pectorale, se prepară un sirop (din decoct foarte
concentrat, amestecat cu o cantitate egală de miere; se consumă 4-5
linguriţe pe zi). Un alt sirop, pentru aceleaşi afecţiuni, se prepară astfel:
prazul tăiat foarte mărunt se pune într-un borcan, peste el se toarnă
miere, în greutate egală cu planta tăiată. Se amestecă conţinutul cu o
31
DOCTORUL NATURĂ
lingură de lemn. Se lasă 10 zile. Siropul obţinut se pune într-o sticlă
închisă la culoare. Se iau 4-5 linguri pe zi.
32
DOCTORUL NATURĂ
În Munţii apuseni, contra gîlcilor se legau la gît cu ceapă friptă şi
frunză de nalbă. La hernie, se lua o oca de ceapă mică, se pisa cu
mujdeiul, se întindea pe o petică, se presăra cu sare şi piper pisat şi, pe
deasupra, cu rachiu. Pentru durere de pîntece, se tăia o ceapă în două, se
presăra cu piper şi se lega la buric.
Femeile care aveau copii mici şi nu aveau lapte, mîncau multă
ceapă, să le vină laptele.
De Anul Nou, peste tot, bătrînii făceau calendar cu foi de ceapă, ca
să vadă cum va fi anul, ploios sau secetos, în care luni vor cădea mai
multe ploi, în care mai puţine.
Cojile de ceapă galbenă, uscate, se foloseau pentru a vopsi în
galben fire sau ouă. Cojile de ceapă roşie, macerate în apă timp de 5 zile
şi apoi fierte în alaun, se foloseau pentru colorarea mătăsii şi a ouălor în
galben, portocaliu sau brun.
Cei care ţin cură de slăbire, cred că dau jos grăsimea dar, în
realitate, îndepărtează apa din organism şi se deteriorează muşchii sau
organele vitale. De aceea, curele de slăbire prin înfometare nu sînt
indicate. Cel mai eficient mod de eliminare a excesului de grăsime din
organism este alimentarea cu hrană vie, adică nepreparată termic (prin
fierbere, coacere sau prăjire). Cu fiecare 5 kg de exces ponderal, durata
vieţii este redusă cu circa un an.
În bucătăria fără foc (hrana vie), ceapa este folosită zilnic. Ea este
un factor de sănătate şi longevitate. Ceapa conţine numeroase
oligoelemente (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, iod, siliciu, carbon, clor),
vitaminele A, B şi C iar în cantităţi mai mici, acizii fosforic şi acetic,
33
DOCTORUL NATURĂ
uleiuri volatile, oxidaze şi alte enzime, glucochinină, substanţe naturale
cu proprietăţi antiseptice.
34
DOCTORUL NATURĂ
Floarea soarelui
(Helianthus annuus)
seminţe
Din seminţe, se extrage uleiul folosit în alimentaţie (salate, gătit) şi
în industrie.
Acesta se foloseşte pentru macerarea unor plante folosite în arsuri,
răni.
Uleiul de floarea-soarelui este atît aliment (pentru salate, se
recomandă uleiul presat la rece, care nu se găteşte) cît şi medicament.
Cura cu ulei de flaorea-soarelui are efect benefic asupra întregului
organism, vindecînd numeroase afecţiuni, cum ar fi: bronşite, migrene,
dureri dentare, tromboflebite, boli cronice ale sîngelui, nefrite, eczeme,
boli ale stomacului, afecţiuni intestinale, afecţiuni ale articulaţiilor.
Se ia dimineaţa, pe nemîncate, o lingură de ulei care se mestecă în
gură timp de 10-15 minute. Nu trebuie înghiţit, pentru că devine foarte
toxic. În timpul mestecatului, uleiul devine un lichid alb-lăptos.
După ce se scuipă, se mestecă făină de porumb care absoarbe
resturile. Se scuipă şi se spală dinţii.
Primele simptome ale acestei cure sînt: înviorarea întregului
organism, albirea dinţilor, optimizarea fluxului sanguin coronarian.
Dovleacul
(Cucurbita pepo)
35
DOCTORUL NATURĂ
seminţele
36
DOCTORUL NATURĂ
Cartoful,
(Solanium tuberosium).
Originar din America, unde era cultivat şi consumat de băştinaşi,
cartoful a fost adus în Europa de conchistadorii spanioli. Tuberculii
conţin amidon, celuloză, sodiu, calciu, fosfor, fier, vitamina A, etc.
Ca aliment, este foarte hrănitor şi uşor digerabil.
Sucul crud este diuretic, emolient, calmant, cicatrizant al
mucoaselor, digestiv, antispasmodic, antiulceros. De aceea, este folosit
cu foarte bune rezultate în gastrite hiperacide, ulcere gastrice şi
duodenale, dispepsii, hepatopatii, litiază biliară, constipaţie, hemoroizi,
glicozurie şi diabet, scorbut.
Se beau 2-3 păhărele de suc proaspăt (îşi schimbă foarte repede
gustul şi culoarea) pe zi, timp de o lună. Se poate amesteca cu suc de
morcov şi de alte rădăcinoase.
Pentru prepararea sucului de cartofi se aleg legume sănătoase
(tuberculi) neîncolţite şi nehidratate.
Uz extern
Pentru tratarea panariţiului şi a contuziilor, se pun cataplasme cu
cartofi fierţi (cu rol maturativ).
Pentru tratarea arsurilor şi a insolaţiei, se folosesc cataplasme cu
cartofi cruzi raşi.
Pentru tratarea afecţiunilor căilor respiratorii, se fac inhalaţii cu
aburii de carofi cojiţi, secţionaţi şi fierţi.
În cazul durerilor de cap, se aplică pe frunte cataplasme cu felii de
37
DOCTORUL NATURĂ
cartof crud.
38
DOCTORUL NATURĂ
Combinarea corectă a alimentelor
Una din problemele omului modern este pierderea energiei
interioare. Aceasta, întrucît digestia alimentelor consumă o cantitate
foarte mare de energie. Mîncărurile gătite (fierte, coapte, prăjite) sînt
mai greu digerabile decît alimentele crude.
Combinarea corectă a alimentelor la aceeaşi masă are o foarte mare
însemnătate. Dacă sînt combinate incorect, pot duce la diferite boli de
stomac, de ficat, de rinichi, la tensiune şi la boli de inimă, la obezitate.
Fructele şi legumele crude constituie o hrană binefăcătoare,
dătătoare de energie, de bună dispoziţie.
Fructele trebuie consumate pe stomacul gol, altfel intră în
fermentaţie cu alimentele consumate la aceeaşi masă. Fierte sau coapte,
fructele nu mai furnizează organismului substanţe nutritive necesare.
Preparatele prea rafinate şi înalt prelucrate e bine să fie evitate.
Uleiurile cele mai bune se obţin prin presare la rece (aşa cum este
uleiul de măsline).
Produse care produc acid (carnea, sarea albă rafinată, cafeaua,
ceaiul chinezesc, alcool, etc) produc suferinţa organismului, stomacului,
în special.
Nu se combină, la aceeaşi masă: ouă cu lactate, cartofi cu carne,
peşte cu orez, pui cu macaroane, ouă cu pîine, cereale cu lapte, carne cu
ouă.
Amidonoasele (cartofi, orez, fasole verde, bame verzi, mazăre
verde), pastele făinoase se consumă cu vegetale sub formă de salate
39
DOCTORUL NATURĂ
(dovlecei, morcovi, conopidă, ţelină, varză, vinete, usturoi).
40
DOCTORUL NATURĂ
Mărul
(Malus domestica)
Mărul este aliment-medicament, valoarea lui energetică fiind de
60kcal/100 g.
În medicina umană tradiţională se folosesc fructele, frunzele,
scoarţa şi florile.
Principiile active din fruct acţionează ca tonic muscular, tonic al
sistemului nervos, diuretic, urolitic, depurativ, antireumatismal,
hipocolesterolemiant, antiseptic gastric şi intestinal, stomahic, stimulent
şi decongestiv hepatic, calmant, răcoritor, laxativ.
Merele sînt recomandate în astenie fizică şi intelectuală, surmenaj,
convalescenţă, graviditate, anemie, demineralizare, obezitate, diabet,
reumatism, gută, litiază urică, constipaţie, diaree, inflamaţii intestinale,
ulcer gastric, stări febrile, boli hepatice, nervozitate, insomnii, cefalee,
boli cardiovasculare (arterioscleroză, ateroscleroză), artrită, amigdalită,
bronşită, conjunctivită, congestie cerebrală, dispnee, disfuncţii gastrice
şi intestinale, laringită, oligurie, pielo-nefrită, răceală, migrene, plăgi
atone, tuse, varice, zona zoster, etc.
Miezul, coaja şi seminţele conţin apă, cenuşi, zaharuri, reductoare,
zaharoză, celuloză, pentazană, lignină, acizi liberi, acizi combinaţi,
pectină, vitaminele A, B1, C, P.
Cel mai bine este să se consume fructul crud, cu tot cu coajă (cu
condiţia ca fructele să fie netratate).
Pentru tratarea bolilor menţionate, se recomandă consumul zilnic de
41
DOCTORUL NATURĂ
mere, în cure de lungă durată.
42
DOCTORUL NATURĂ
Laptele
Laptele este unul dintre cele mai răspîndite şi mai cunoscute
alimente. Este recomandat pe tot parcursul vieţii, de la naştere pînă la
adînci bătrîneţe, atît celor sănătoşi, cît şi celor bolnavi.
Conţine: proteine, glucide, lipide, vitamine, oligoelemente şi săruri
minerale.
Proteinele asigură dezvoltarea scleletului osos, întărirea şi
dezvoltarea lui.
Glucidele (lactoza) ajută procesul de fermentaţie, datorită
bacteriilor din tubul digestiv, determinînd regenerarea şi echilibrarea
organismului.
Lipidele (grăsimile) care conţin vitaminele A şi D şi acizi graşi
saturaţi, cu temperatura de topire scăzută şi se digeră uşor, asimilîndu-se
în întregime în organism.
Untul este mai uşor şi mai nutritiv decît grăsimile animale.
Numeroasele săruri minerale şi aproape toate vitaminele existente
în natură se găsesc în lapte, făcînd din el un aliment indispensabil
omului, dar şi un medicament miraculos.
Astfel, laptele ajută la dezvoltarea celulelor creierului, a sistemului
neurocentral. Stimulează producerea globulelor roşii. Contribuie la
formarea şi consolidarea sistemului osos, la absorbţia în oase a calciului
şi fosforului, la sinteza proteinelor pentru constituirea ţesuturilor,
favorizînd o activitate musculară normală. Acţionează eficient în
scorbut, în tratarea subnutriţiei. Măreşte rezistenţa organismului faţă d
boli. Neutralizează efectul toxic la unor săruri de metale grele şi al unor
43
DOCTORUL NATURĂ
substanţe medicamentoase. Este folosit ca adjuvant în tratarea pelagrei,
spasmofiliei, osteoporozei, ulcerului, paradontozei.
44
DOCTORUL NATURĂ
Uz extern
Contra sinuzitei şi a guturaiului, se pun cîteva picături de suc în
nări, de mai multe ori pe zi.
Contra hemoragiilor nazale, se ţine un tampon de vată îmbibat cu
suc de lămîie.
Contra aftelor şi stomatitelor, se clăteşte gura îndelung, cu un
amestec de lămîie, miere şi apă.
Împotriva migrenei, se aplică pe frunte comprese cu suc de lămîie
sau felii de lămîie, pe tîmple.
Părţile degerate se freacă cu suc de lămîie.
Sucul de lămîie picurat în urechi este recomandat în caz de otită.
Contra negilor, se folosesc, de 2 ori pe zi, tampoane cu un oţet tare, în
care s-a macerat, timp de 8 zile, coaja a 2 lămîi.
Înţepăturile de insecte se freacă cu suc de lămîie.
Gargara cu suc de lămîie amestecat cu apă călduţă se foloseşte în
faringite, glosite (inflamaţie a limbii din cauza rănirii, a intoxicaţiei
medicamentoase, carenţă în vitamine) şi angine (inflamaţie acută a
faringelui).
Contra pistruilor, se foloseşte suc de lămîie, uşor sărat, ca loţiune
pentru faţă.
Pielea grasă a feţei se şterge, dimineaţa şi seara, cu vată îmbibată cu
suc; se lasă să se zvînte 20 de minute, după care se aplică pudră sau
cremă.
Sucul de lămîie, amestecat în părţi egale cu glicerină şi apă de
colonie, catifelează mîinile.
45
DOCTORUL NATURĂ
Pentru păstrarea dinţilor albi, se recomandă perierea lor, săptămînal,
cu suc de lămîie.
46
DOCTORUL NATURĂ
Dropică = hidropizie
Ducă-se pe pustii = epilepsie
Friguri = malarie
Gălbinare = icter
Gîlci = amigdalită
Încuiere = constipaţie
Jîg, jîgărai = pirozis
Lingoare, lungoare = febră tifoidă
Obrinteală = infectarea rănilor
Oftică = tuberculoză
Păr la deget = panariţiu
Poală albă = leucoree
Rac = cancer
Sculament = blenoragie
Slăbie = anemie
Sugel = panariţiu
Trînji = hemoroizi
Troahnă = guturai
Vătămătură = hernie
Zgaibă = rană care a prins coajă
47
DOCTORUL NATURĂ
48
DOCTORUL NATURĂ
Mandarina
(Citrus nobilis)
Mandarina are aceleaşi proprietăţi ca şi portocala, dar conţine mai
puţine minerale. Datorită conţinutului ei ridicat în brom, este
considerată un sedativ al sistemului nervos.
Ca şi sucul de portocale, sucul de mandarine stimulează secreţiile
celulei hepatice şi, prin aceasta, volumul de bilă secretat, favorizînd
eliminarea ei. Are efecte favorabile în diverse afecţiuni, menţionate la
portocală.
Se ştie că citricele sînt foarte bogate în vitamina C (acidul
ascorbic).
Scorbutul (deficit acut în vitamina C) apare, sporadic, în regiunile
bîntuite de foamete (Africa şi Asia).
Hipovitaminoza C este, în schimb, destul de frecventă, peste tot.
Simptomele clinice sînt variate, începînd de la starea de oboseală, lipsă
de apetit, dureri osoase, pînă la sîngerări ale gingiilor şi scăderea
rezistenţei la infecţii.
Copiii, bătrînii şi fumătorii, cei expuşi stresului, activităţii fizice şi
intelectuale, trebuie să-şi suplimenteze, printr-o alimentaţie echilibrată,
necesarul de vitamina C.
Grepfrut
49
DOCTORUL NATURĂ
(Citrus decumana)
50
DOCTORUL NATURĂ
Seminţele de salată se recoltează toamna.
Pentru tratarea degerăturilor, se face decoct din 30 g frunze uscate
şi 2 linguri de seminţe la 4 litri de apă. Se fierbe 40-45 de minute. Se
lasă la răcit pînă ajunge călduţ. Se toarnă în lighean şi se introduc
picioarele în soluţia obţinută (reţetă din medicina tradiţională).
Sucul obţinut din lăptucă se poate adăuga supelor sau ciorbelor,
contribuind la vitaminizarea lor.
Postul - aspecte terapeutice
Postul este unul din tratamentele cele mai vechi şi mai eficace,
întrucît el înseamnă, în primul rînd, curăţire, purificare.
Se recomandă, în mod special, postul negru (total) o dată pe
săptămînă, în care nu se mănîncă nimic şi se bea doar apă. Curele de
"foame" pun în repaus întregul tub digestiv (digestia este un effort
pentru organism), elimină reziduurile metabolice, purificînd întreaga
noastră fiinţă.
Cînd sînt bolnave, animalele recurg instinctiv, pentru perioade
scurte de timp, la refuzul hranei. Cîinii sau pisicile, de exemplu,
mănîncă doar puţină iarbă în aceste situaţii.
Cei care au febră, au automat tendinţa de a posti.
Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea să ne abţinem cu
uşurinţă şi de la sentimente sau gînduri negative.
În lucrarea "Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene", autorul ei,
51
DOCTORUL NATURĂ
Nicolae Catrina, afirmă: "În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să
acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să
renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că această tendinţă
instinctuală şi permanentă de a acumula este cea care ne împiedică să
fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi".
52
DOCTORUL NATURĂ
În cazul în care nu se poate folosi mierea naturală, se poate prepara
în cană zahărul invertit, care are putere mai mare la îndulcire faţă de
zahărul alb.
Elena Niţă Ilarian ne propune, în "Hrana vie în creşterea
performanţelor intelectuale", o reţetă pentru zahărul invertit.
Îngrediente: 1 kg de zahăr alb, 450 ml apă, 1 linguriţă de acid citric
sau tartric (sare de lămîie).
Aceste ingrediente se pun la fiert la foc domol, sau direct pe flacără,
în vas emailat, fără pete de rugină, timp de 10 minute. Cu o lingură de
lemn nouă, se colectează în permanenţă spuma care se ridică deasupra.
În felul acesta, se obţine un amestec de 2 monozaharide (glucoză şi
fructoză), cu o putere dublă de îndulcire comparativ cu zahărul alb
obişnuit. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, sporeşte
capacitate sa de asimilare a calciului în intestin, contribuie la
combaterea şi vindecare rahitismului, previne formarea calculilor renali,
dizolvă uraţii (sărurile acidului uric), are proprietăţi antiinfecţioase şi nu
este cancerigen, ca zahărul alb.
Apa de zarzavat
Zarzavatul tăiat mărunt, frunzele fragede de varză, cojile de ou şi
alte resturi care, de cele mai multe ori se aruncă, urzici, trifoi, păpădie,
tot felul de plante medicinale, rădăcinoase, etc., după ce au fost bine
spălate şi tăiate, se pun într-un vas cu apă. Toate sărurile solubile în apă
şi vitaminele trec în apa din vas.
Această apă se poate consuma pe tot parcursul zilei. Este foarte
53
DOCTORUL NATURĂ
indicată în diverse cure de însănătoşire. Pe de altă parte, este o băutură
foarte bună contra setei şi un remediu profilactic.
54
DOCTORUL NATURĂ
Diverse dermatoze (eczema infantilă, seboreea, acneea, crăpăturile)
sînt legate de carenţa în vitamina F. Lipsa ei mai este răspunzătoare de
arterioscleroză, arterită, flebită, anghina pectorală, tulburări hepatice şi
nervoase. Ea e un factor de creştere. Vitamina F se găseşte în uleiuri
vegetale (pure, presate la rece): de floarea soarelui, alune, susan, rapiţă,
etc. Este una dintre vitaminele cele mai necesare pielii, căreia îi
favorizează prospeţimea, strălucirea, catifelarea.
Hipovitaminoza K favorizează hemoragiile (spontane sau după
traumatisme minore). Vitamina K se găseşte în mazăre, cartofi, roşii,
varză, spanac, lucernă, urzică, frunze de castan, fructe.
Hipervitaminoza
Atunci cînd se administrează doze excesive de vitamine într-un
timp scurt, apare hipervitaminoza, cu urmări destul de grave, uneori. De
pildă, un exces de vitamina A poate duce la dureri de cap, ameţeli,
vomă, iritabilitate, slăbire, dureri articulare.
Hipervitaminoza (excesul) D are ca efecte: tulburări digestive
(greţuri, constipaţie), tulburări renale (eliminarea exagerată de calciu,
albuminurie, nefrită), oboseală fizică şi intelectuală, slăbire,
deshidratare, tulburări nervoase.
Vitaminele, aşadar, nu trebuie mînuite fără socoteală în terapeutică.
55
DOCTORUL NATURĂ
56
DOCTORUL NATURĂ
Pirul - rizomi - intern: bronşită, cistită, colică renală, constipaţie,
diaForeză, diaree, diskinezie biliară, fractură, gripă, hipertensiune
arterială, gută, insuficienţă cardiacă cu edem, intoxicaţie, pielită,
răceală, reumatism, tuberculoză.
Plopul negru - muguri - intern: arsură, fistulă anală, plagă.
Podbalul - frunze, flori - intern: astm bronşic, bronşită, emfizem
pulmonar, laringită, reumatism, silicoză, tuse; extern: seboree.
Porumbarul (aprilie-mai) - flori - intern: artrită, climacteriu,
constipaţie.
Salcia albă şi salcia căprească - coaja - intern: gută, nevralgie,
reumatism, gripă.
Săpunariţa - rădăcini - intern: bronşită, colecistită, constipaţie,
diskinezie biliară, helmintiază, intoxicaţie; extern: dermatoză
inflamatorie, eczemă, furunculoză, oxiurază, plagă.
Sclipeţii - rizomi - intern: diaree; extern: plagă.
Silnicul (aprilie-iunie) - toată planta -intern: anorexie, ateroscleroză
cu hipertensiune, calculoză renală, diaree, tuse; extern: plagă.
Stejarul - coaja - intern: diaree, enterită, enterocolită, hemoroizi,
metroragie, ulcer gastrointestinal cu melene; extern: arsuri, degerături,
diaforeză, faringită, fistulă anală, gingivită, hiprgalacţie, leucoree, plagă,
hemoragie, stomatită, vaginită.
Ştevia (martie-mai) - rizomi - preparate farmaceutice contra
constipaţiei.
Tătăneasa - rădăcini - intern: bronşită, diaree, dizenterie, gastrită,
hemoroizi, hemoragie, reumatism, tuse convulsivă, ulcer
57
DOCTORUL NATURĂ
gastrointestinal, varice; extern: arsuri, contuzie, fracturi, nevralgie,
plagă, stomatită, tumoare, varice.
58
DOCTORUL NATURĂ
Obligeana
(Acorus calamus)
Obligeana are un rizom orizontal, gros, cărnos, articulat, lung
uneori pînă la 1 metru, din care pornesc rădăcini groase, ramificate,
gălbui. Rizomul are importanţă terapeutică în medicina umană şi
veterinară, cultă şi tradiţională. Se recoltează primăvara, înainte de
înflorire, sau toamna, în perioada septembrie-noiembrie. Are proprietăţi
tonice, carminative, aromatice, calmante, analgezice, antispastice,
diuretice, uşor sedative şi slab revulsive. Creşte secreţiile salivare,
gastrice şi intestinale, fiind un excelent stimulator al apetitului (măreşte
pofta de mîncare), favorizează eliminarea gazelor din intestine,
diminuează sau înlătură spasmele muşchilor netezi din organele interne,
acţionează asupra hemoroizilor şi epiteliului renal, mărind cantitatea de
urină eliminată.
Ca tonic nervos, acţionează favorabil asupra sistemului nervos
central, îmbunătăţind memoria. Are efecte sedative în tratamentul
isteriei, demenţei, epilepsiei. Înlătură senzaţia de frig şi stabilizează
reacţiile auditive.
Planta intră în compoziţia diferitelor ceaiuri sau reţete Plafar şi a
preparatului Ulcerotrat.
Infuzia din rizomi uscaţi de obligeană se foloseşte în tratarea
anorexiei (lipsa poftei de mîncare), a colicilor abdominale, balonărilor,
tulburărilor neurovegetative cu anxietate, a arteritelor, nefritelor, stărilor
gripale. Peste 15 g de rizom uscat şi mărunţit se toarnă 200 ml de apă
59
DOCTORUL NATURĂ
clocotită. Se lasă acoperit 15 minute, după care se iau 2-3 linguri pe zi;
dozele mai mari produc greaţă.
60