Disertatie Alina Toma

8/17/2019 Disertatie Alina Toma

1/56

6

CAP I. CRIZA ECONOMICĂ - CAUZELE, PROPAGAREA ȘI

EFECTELE SALE ÎNTR-O LUME GLOBALIZATĂ

1.1.Conceptul de criză economică

Diferite forţe (guverne, creditori, investitori şi instituţii financiare) şi beneficii potenţiale au

determinat adâncirea continuă procesului de globalizare.Gradul ridicat de integrare al pieţelor

financiare, dublat de liberalizarea fluxurilor de capital a condus la creşterea

interdependenţelor între economiile dezvoltate şi economiile în dezvoltare din toate regiunile

lumii. Analiza, în contextul actual, a evoluţiei acestor interdependenţe capătă o importanţă

deosebită pentru înţelegerea naturii crizelor şi oferă noi perspective asupra efectelor de

antrenare pe care acestea le au pe plan internaţional.

Crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, fiind deci

însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere pe majoritatea pieţelor (pieţele de

capital, piaţa petrolului, pieţele monetare şi valutare, piaţa muncii etc.). În situaţii de criză

(orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într -o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă

legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne

îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate,

deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi

înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat

de piaţă. Crizele apar în urma unei perioade în care preţul unor active (financiare sau nu) au

crescut artificial foarte mult, şi în momentul în care piaţa devine conştientă cu privire la

această supraevaluare reacţionează în consecinţă.

Etimologic cuvântul „criză” provine din cuvântul grecesc „krisis” care înseamnă o situaţie cenecesită luarea unei decizii. Mishkin1 a definit criza ca fiind „situaţia în care selecţia adversă

şi hazardul moral se acutizează, pieţele nemaifiind capabile să canalizeze resursele către cele

mai productive oportunităţi de investiţii”. O abordare similară întâlnim şi la Friedman2 care

consideră că criza are o puternică dimensiune psihologică. Panicaţi de perspectiva pieţei,

deponenţii se aruncă într -un număr periculos de mare asupra depozitelor lor din bănci şi deci

1 Mishkin, F., Anatomy of a financial crisis, (NBER Working Paper Series, 1991, no. 3934).2

Friedman, M., Friedman R., Libertatea de a alege. O declaraţie personală, Cap. 3: Anatomia Crizei, (Publica2009), 111 - 136.


2/56

7

sistemul bancar intră într -un colaps generalizat. Apariţia unei crize poate fi greu anticipată,

elementul de surpriză asociat unei astfel de situaţii fiind fundamental 3.În unele cazuri, criza

este definită ca fiind un eveniment cu probabilitate redusă de apariţie dar care are implicaţii

mari pentru societate, organizaţii sau indivizi4.Problema cu definirea acestor crize constă în a

spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a putea încadra o evoluţie de

acest gen în categoria unei crize. Nu există definiţii foarte clare cu privire la cât de mare să fie

inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într -o criză.

Convenţional, s-a stabilit că o economie intră în fază de recesiune atunci când după 2

trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni5. National

Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind „o scădere semnificativă a

activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor

individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului„.

1.2. Clasi f icarea cri zelor economice

Există diferite clasificări ale crizelor actuale. O primă clasificare relevantă pentru discuţia

noastră ar fi următoarea6:

1) Crize de mică amploare, conjuncturale sunt cele mai puţin periculoase dar şi cele

mai des întâlnite. Sunt generate şocuri externe (creşterea preţului petrolului pe pieţele

internaţionale, conflicte la frontieră, calamităţi naturale în regiune) care generează o scădere a

PIB şi o creştere a şomajului. Guvernele pot contracara efectele negative ale acestor crize prin

măsuri fiscale. Chiar şi în absenţa unor măsuri explicite economia găseşte rapid calea de

redresare şi de răspuns la efectele negative generate de o anumită conjunctură externă.

2) Crizele structurale: generate pe fondul unei lipse de ajustare / adaptare a structurii

producţiei interne la conjunctura internaţională. Aceste crize structurale conduc cel mai

adesea la probleme de balanţă de plăţi externe pe fondul pierderii competitivităţii externe, ainsuficientei adaptări a ofertei la noile cerinţe de pe pieţele internaţionale. Aceste crize au un

impact prelungit şi mult mai destabilizator asupra unei economii.

3 Reilly, A.H., Preparing for the worst: the process of effective crisis management, (Industrial and EnvironmentCrisis Quarterly, vol. 7, no. 2, 1993), 115 – 143.4 Mitroff, I., Pauchant, T.C., Shrivastava, P., Conceptual and empirical issues in the development of a generaltheory of crisis management, (Technological Forecasting and Social Change, vol. 33, 1988), 83 – 107.5

Shiskin, J., The Changing Business Cycle, (New York Times, 1974, December), 2226 Manic, S., Economic crisis, its prospects and challenges for economic theory, (Scientific Bulletin – EconomicSciences, 2009), Vol. 8 (14).


3/56

8

3) Crizele sistemice: sunt crize care nu mai îşi pot găsi soluţia în interiorul economiei

în condiţiile unei structuri de producţie date. Sunt crize care necesită o reformare a întregului

sistem în care este angrenată o economie (de exemplu reformarea Sistemului Financiar

Internaţional).

O altă clasificare interesantă a fost făcută de Ishihara (2005) care a identificat în literatura de

specialitate cinci forme diferite de crize economico-financiare:

1) Criză de lichiditate în sectorul financiar bancar : este definită ca fiind o situaţie în

care într-o ţară mai multe bănci intră în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile de plată pe

termen scurt (criza de lichiditate) sau pasivele băncii sunt mai reduse decât activele băncii

duce la (insolvenţa băncilor). Măsurarea unei astfel de crize se bazează pe indicatorul care

raportează volumul depozitelor totale din sistemul bancar la totalul activelor băncilor din

sistem7;

2) Criza de balanţă de plăţi externe: a fost definită pentru prima dată de Krugman şi

Obstfeld8 ca fiind acea situaţie în care rezerva internaţională a unei ţări se diminuează

semnificativ pe fondul unor operaţiuni masive de cumpărare de valută pe piaţa valutară

motivate de anumite aşteptări privind o iminentă depreciere a cursului de schimb în perioada

imediat următoare. Kaminsky şi Reinhart9 au definit şi ei criza de balanţă de plăţi externe ca

fiind o prăbuşire abruptă a rezervei internaţionale fără însă a propune un criteriu obiectiv

pentru a caracteriza această prăbuşire drept criză. Măsurarea unei astfel de crize se bazează pe

ritmul de variaţie a rezervelor internaţionale ale unei ţări (rezerve prin care balanţa de plăţi

externe îşi găseşte echilibrul pe o perioadă determinată). O astfel de prăbuşire a rezervei

internaţional nu survine doar unor speculaţii pe piaţa valutară ci şi unei situaţii de dezechilibru

cronic de cont curent (importuri mai mari decât exporturile pe o perioadă prelungită).

3) Criză valutară: este caracterizată printr -o depreciere semnificativă a cursului deschimb pe fondul creşterii puternice de cerere de valută, presiunilor inflaţioniste 10. În

literatură este definită ca fiind situaţia în care cursul de schimb cunoaşte în termeni nominali o

7 Enrica Detragiache, Asli Demirguc-Kunt, Does Deposit Insurance Increase Banking System Stability?, (IMFWorking Papers 00/3, International Monetary Fund, 2000).8 Paul Krugman, A model of balance-of-payments crises, (Journal of Money, Credit, and Banking 11, 1979),311-25 şi Maurice Obstfeld, Rational and self-fulfilling balance-of-payments crises, (American EconomicReview 76 (1), 1986), 72-81.9 Kaminsky G., Reinhart C., Bank Lending and Contagion: Evidence from the East Asian Crisis, (Working

Paper, National Bureau of Economic Research, 1999)10 Glick, R., Hutchison, M., Banking and Currency Crises: How Common are Twins?, (Papers pb99-07,Economisch Institut voor het Midden en Kleinbedrijf, 1999).


4/56

9

depreciere mai mare de 25% pe perioada ultimelor 12 luni11sau o depreciere mai mare de 10%

a cursului real12 .O altă propunere13interesantă caracterizează criza valutară drept o deviaţie

puternică între cursul real şi cursul estimat.

4) Criză de datorie externă: definită pentru prima dată de Dornbusch14ca fiind aceasituaţie în care o ţară este în incapacitate de a-şi onora serviciul datoriei externe şi de a

rambursa ratele aferente acesteia. O serie de specialişti care au preluat această definiţie iniţială

au încercat mai apoi să definească în mod obiectiv termenul de incapacitate. Trebuie spus în

primul rând că declararea oficială a încetării temporare plăţilor aferente datoriei sale externe

(cazurile deja de notorietate a Mexicului, Braziliei sau Argentinei) nu înseamnă neapărat că

această ţară se găseşte în situaţia de incapacitate de plată. Detragiache şi Spilimbergo15 (2001)

au definit criza datoriei externă ca fiind una dintre următoarele situaţii:

(a) situaţia în care datoria cu probleme (cea care nu mai poate fi rambursată) este

mai mare de 5% din totalul datoriei externe

(b) situaţia în care o ţară solicită restructurarea datoriei sau reeşalonarea plăţilor

(moratoriul datoriei externe) în contul datoriei externe creditorilor săi.

Indicatorii clasici pe baza cărora se analizează o potenţială criză de datorie externă sunt:

datoria externă / PIB, datoria externă / exporturi totale sau rata serviciului datoriei externe.

Ajayi şi Mbodja16au propus un sistem de indicatori mai complex prin care să fie măsurată

posibilitatea ca o ţară să intre într -o astfel de criză:

1. datorie externă / exporturi;

2. datorie externă / PNB;

3. serviciul datoriei externe / exporturi;

4. rata dobânzilor / exporturi

5.

rata dobânzilor / PNB.

11 Frankel, Jeffrey A., Rose, Andrew K., Currency crashes in emerging markets: An empirical treatment, (Journalof International Economics, Elsevier, vol. 41(3-4), 1996), 351-366.12 Gerardo Esquivel, Felipe Larraín, Currency Crises: Is Central America Different?, (CID Working Papers 26,Center for International Development at Harvard University, 1999).13 Ilan Goldfajn, Poonam Gupta, Does monetary policy stabilize the exchange rate following a currency crisis?,(Textos para discussao 396, Department of Economics PUC-Rio (Brazil), 1999).14 Rudiger Dornbusch, Debt Problems and the World Macro Economy, (NBER Working Papers 2379, NationalBureau of Economic Research, Inc., 1989).15 Enrica Detragiache, Antonio Spilimbergo, Crises and Liquidity - Evidence and Interpretation, (IMF WorkingPapers 01/2, International Monetary Fund, 2001).16

Ajayi, Richard A, Mougoue, Mbodja, On the Dynamic Relation between Stock Prices and Exchange Rates,Journal of Financial Research, Southern Finance Association and Southwestern Finance Association, vol. 19(2),Summer, 1996), 193-207.


5/56

10

5) Crizele financiare: în literatură nu s-a creionat încă un punct de vedere unitar cu

privire la acest tip de criză. Crizele financiare sunt asociate unei diminuări drastice a

încrederii investitorilor în sistemul financiar. Pe fondul aceste credibilităţi în scădere

capitalur ile sunt retrase de pe pieţele financiare şi repatriate în ţara lor de origine. Acest efect

generează o scădere a lichidităţii tranzacţiilor pe bursă, o presiune pe cursul de schimb (pe

fondul creşterii cererii de valută necesară conversiei sumelor dezinvestite de pe piaţa de

capital) şi o presiune pe rata dobânzii (pe fondul diminuării cererii de titluri financiare).

1.3.Ef ectele cri zelor economice

În cazul multor ţări emergente crizele structurale cu care se confruntau de mai mult timp au

fost dublate de criza de sistem importată din exterior. Această criză de sistem pornită din SUA

(pe fondul politicii de expansiune monetară dusă de această ţară aproape în permanenţă) s-a

răspândit cu mare rapiditate în plan global. Fenomentul de răspândire sau de propaga re a

crizei este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de „efect de contagiune”.

Termenul de „contagiune” provine din domeniul medical şi a fost introdus recent în literatura

economică de specialitate. Interesul economiştilor pentru fenomenul de contagiune a crizelor

financiare a căpătat amploare abia în cea de a doua jumătate a anilor ’90 când au început să

fie tot mai vizibile efectele de propagare a crizelor de la o ţară emergentă la altă ţară

emergentă. Practic prima criză în care a fost observat pentru prima dată efectul de contagiune

a fost criza din Thailanda (iulie, 1997) de pe piaţa valutară când guvernul thailandez a decis să

suspende ancora valutară pe dolar şi să adopte flotare liberă pentru moneda naţională – baht

(menţinerea pentru o perioadă îndelungată a unui curs fix a încurajat împrumutul din surse

externe şi atragerea de investiţii străine care au expus însă foarte mult economia la riscul

valutar). Foarte rapid această criză s-a extins în toate ţările vecine: Filipine, Malaiezia,

Singapore, Coreea de Sud fiind printre cele mai afectate ţări din regiune. Criza s-a propagat

apoi asupra Rusiei şi Braziliei. Chiar şi ţări dezvoltate din Europa şi America de Nord auresimţit efectele acestei crize care a angrenat ca într -un „efect de domino” tot mai multe ţări.

Introducerea conceptului de contagiune în literatura de specialitate privind crizele financiare

s-a bazat pe efectul devastator pe care acestea îl au asupra nivelului veniturilor şi bunăstării

unui număr foarte mare de oameni şi într-un timp foarte scurt (la fel ca în cazul unei epidemii

de mare amploare). Conceptul de contagiune nu are în vedere doar impactul crizelor pe plan

local ci şi canalele prin care aceste crize sunt propagate la nivel internaţional. Vorbim de

efectul de contagiune şi atunci când este vorba de propagarea unei crize din anumite sectoare


6/56

11

la nivelul întregii economii (de exemplu criza de pe piaţa creditului ipotecare din SUA a

început să antreneze progresiv toate sectoarele economiei). În definirea efectului de

contagiune se mai are în vedere existenţa unui contact direct sau indirect între ţările (sau

sectoarele) afectate de criză.

Efectul de contagiune are în vedere şi răspunsul emoţional al investitorilor şi consumatorilor

la schimbări radicale produse pe pieţele internaţionale, existând şi o pronunţată dimensiune

psihologică şi comportamentală. Imperfecţiunile pieţelor financiare internaţionale pot genera

baloane speculative, comportament iraţional din partea actorilor pieţei, atacuri speculative,

prăbuşirea burselor şi alte fenomene de acest gen. Aceste imperfecţiuni pot genera

dezechilibre majore în balanţa de plăţi externe sau la nivelul indicatorilor macroeconomici

fundamentali (inflaţie, curs de schimb, dobândă, şomaj) în ţări care iniţial păreau stabile din punct de vedere economic.

În definirea conceptului de contagiune au fost identificate o serie de legături care pot exista

între diferite ţări şi care explică existenţa şi amplitudinea acestui fenomen:

Legături financiare: apar datorită conectării diferitelor economii la sistemul

financiar internaţional. Atunci când într -o ţară apare o situaţie de criză, fondurile

de investiţii se confruntă cu retrageri masive de capitaluri de către investitori,

acest lucru fiind compensat de emisiunea de titluri într-o terţă ţară pentru a

atrage lichidităţi. În acest fel, şocul iniţial este propagat şi către alte ţări. Un

fenomen similar este cel al băncilor multinaţionale care orientează excesul de

lichiditate către pieţe care oferă potenţial de creştere mare (pieţele emergente de

exemplu) şi pe care apoi îl retrag rapid în momentul în care apar primele semne

de criză în ţara de origine (acest lucru dezechilibrează ţările debitoare,

dezechilibrul fiind apoi şi mai accentuat de retragerea definitivă sau parţială de

pe acea piaţă a băncilor multinaţionale).

Legături economice: apar mai ales datorită relaţiilor comerciale între diferite

ţări. Când raportul de schimb între două ţări se deteriorează sau când două ţări

se află într -o competiţie puternică pe pieţele internaţionale, de multe ori sunt

tentate să obţină un avantaj competitiv temporar din deprecierea cursului de

schimb. Investiţiile străine directe şi cele de portofoliu contribuie şi ele la acest

efect de antrenare.


7/56

12

Legăturile politice: apar pe fondul relaţiilor diplomatice şi politice între

diferitele ţări. Acest tip de legătură este mai puţin studiat în literatura de

specialitate atunci când se analizează efectul de contagiune. Foarte multe ţări fac

parte din diferite „cluburi” economice care impun anumite norme de conduită

(de exemplu pot impune un anumit regim valutar). Această apartenenţă la

diferitele grupări politice face ca de multe ori crizele să capete un caracter de

cluster. O ţară care intră într -o criză şi face parte din acest grup atrage intrarea

tuturor ţărilor din grup în criză.

Cei mai mulţi economişti operează cu definiţia strictă a fenomenului de contagiune:

„contagiunea reprezintă o creştere rapidă a legăturii între diferitele pieţe financiare în

momente de criză”.

Studiile efectuate cu privire la contagiunea crizelor financiare arată că toate canalele de

transmitere a acestui efect sunt la fel de importante. Există însă şi păreri conform cărora unele

canale ar avea rol dominant (fie cele financiare fie cele non-financiare). În opinia

specialiştilor principalele canale de transmitere a efectului de contagiune sunt: comerţul

internaţional cu bunuri şi servicii (deschiderea unei ţări către pieţele internaţionale), transferul

de capital prin intermediul pieţelor financiare (creditele internaţionale, investiţiile străine

directe, investiţiile străine de portofoliu), pieţele monetare, apartenenţa la anumite grupări

integraţioniste, dependenţa variabilelor fundamentale (financiare şi non-financiare) între

economii. Efectul de contagiune este folosit de cele mai multe ori pentru a caracteriza reacţia

unor variabile financiare (cum ar fi cursul de schimb, rata dobânzii, cotaţiile acţiunilor la

bursă) la evenimente întâmplate într -o altă ţară. Contagiunea este interpretată ca fiind

fenomenul prin care evoluţia acestor variabile este corelată între ţări sau la nivel internaţional,

variabilele evoluând în acelaşi sens.

Efectele crizelor actuale sunt foarte uşor de identificat: aceste crize duc la o diminuare a

consumului pe fondul panicii create în jurul veştilor sumbre legate de evoluţia unor indicatori

macroeconomici (inflaţie aşteptată, dobânzi, curs de schimb, şomaj); pe fondul scăderii

consumului intern apare o creştere a şomajului destul de accentuată. Un alt efect, dacă această

criză este una de sistem cu dimensiune regională sau globală, este acela de scădere a

exporturilor pe fondul scăderii cererii pe pieţele externe afectate de această criză. Perioadele

de criză generează o serie de sentimente în rândul investitorilor individuali, de la teamă,

panică, frică până la isterie în unele cazuri. Aversiunea la risc este în creştere şi va dura multă


8/56

13

vreme până când piaţa americană va recâştiga încrederea acestor investitori. Un efect direct a

acestei aversiuni la risc în creştere îl constituie schimbarea (ajus tarea) comportamentului

investiţional cu impact asupra structurii portofoliilor financiare. Este evident faptul că în

momentul de faţă investitorii se reorientează spre instrumente financiare mai puţin riscante

(obligaţiuni de stat, titluri de stat). De aici apare automat efectul asupra costului capitalului şi

indirect asupra cursului de schimb. Conform teoriei economice (legea cererii şi a ofertei), în

momentul în care investitorii de pe piaţa de capital se confruntă cu riscuri (volatilitate) în

creştere, cu randamente în scădere, când lichiditatea pieţei de capital lasă de dorit cererea de

instrumente financiare (înclinaţia spre investiţii) este în scădere semnificativă acest lucru

conducând la creşterea dobânzii şi, implicit, la creşterea costului capitalului atras pe termen

lung de pe pieţele de capital prin instrumente specifice. Acest lucru poate explică şi de ce în

aceste momente băncile centrale sunt tentate să diminueze dobânda de intervenţie pentru a

putea oferi sistemului bancar o lichiditate sporită necesară susţinerii financiare a activităţii

economice. Dacă însă aceşti bani nu sunt orientaţi spre producţie ci vor continua să fie

orientaţi de către bănci tot către consum problemele se vor înrăutăţi şi mai mult. A răspunde la

criză tot printr -o politică a banului ieftin (care realimentează criza) nu faci decât să amâni pe

mai târziu declanşarea unei noi crize mai puternice şi mai profunde (care include şi noua masă

monetară emisă pentru a genera ieşirea din criză. Un alt efect al crizei, în opinia specialiştilor,

este inflaţia şi deprecierea accentuată a cursului de schimb. De fapt, inflaţia şi deprecierea

cursului de schimb nu sunt consecinţele directe ale crizei ci consecinţele expansiunii

monetare.

Crizele din perioada modernă nu diferă din punct de vedere al cauzelor şi efectelor de crizele

din perioada clasică. Diferă doar anvergura acestora şi cadenţa mult mai rapidă cu care se

succed în momentul de faţă. Eşecul statului în a tempera frecvenţa lor de apariţie şi în a

diminua efectele negative ale acestor crize este evident. Chiar dacă se va încerca o

reglementare mai bună a pieţelor financiare şi a comporamentului actorilor pe aceste pieţe se

vor găsi noi şi noi inovaţii financiare care vor trece de limita de jurisdicţie a acestor măsuri.

Singura soluţie de ieşire din criza rămâne reformarea modului de intervenţie a statului pe

pieţele monetare, limitarea expansiunii monetare, a hazardului moral creat de această

expansiune monetară. Introducerea unor restricţii în sistemul de creditare este un alt aspect

care trebuie pus serios în discuţie: actualul sistem monetar baza pe rezerve fracţionare îşi arată

fără doar şi poate limitele sale. Băncile comerciale trebuie să accepte că banii din conturile la

vedere sunt banii deponenţilor şi că nu pot fi folosiţi pentru operaţiunile băncii în nici un fel.


9/56

14

Aceşti bani trebuie să rămână integral în rezerva băncii (rezerva 100% să înlocuiască actuala

rezervă fracţionară). Un alt element care trebuie reformat se referă la depozitele la termen

simple (nu cele bazate pe certificate de depozit) care trebuie să îşi piardă caracteristica actuală

prin care un deponent poate retrage dintr-o bancă un depozit la termen înainte de scadenţa sa.

Se pot discuta şi aspectele legate de cât de mult se poate expune o bancă universală pe

instrumente cu risc ridicat (acţiuni şi derivate) folosind bani din depozitele bancare însă nu

înainte de a rezolva problema hazardului moral al refinanţării ieftine de la banca centrală.


10/56

15

CAP II. ECONOMIA ASIEI – EVOLUȚIA PRINCIPALELOR ȚĂRI

ÎNTRE ANII 2009-2014

2.1.RUSIA

Afectată, în anul 2009, ca multe ţări care îşi bazează creşterea economică pe exporturi, de

„prăbuşirea” comerţului internaţional în contextul crizei economice mondiale, economia

Rusiei a reuşit să se redreseze, începând cu anul 2010, iar acest fapt s-a datorat, în principal,

cererii externe de resurse energetice şi combustibili.(figura 2.1.)

Figura 2.1: Evoluţia ritmului real de creştere al PIB (în %) şi a principalilor săi contributori în perioada 2009 – 2014*

Sursa: European Commission – European Economic Forecast, Winter 2014, Brussels.

Analizând intervalul 2009-2014 se poate aprecia că economia rusă și-a revenit rapid, după

căderea din 2009, ritmul PIB având o traiectorie ascendentă în perioada 2010-2011.

Anii 2012 – 2013 s-au caracterizat printr-o încetinire a ritmului creşterii economice (mai

puternică în 2013), pe fondul unui climat economic inter n şi internaţional nefavorabil.

Relansarea uşoară a ritmului creşterii PIB, prognozată pentru 2014, este cu mult sub

potenţialul Rusiei, ceea ce confirmă dificultăţile cu care se confruntă economia rusă în

prezent.(figura 2.2.)


11/56

16

2.2: Evoluţia exporturilor şi importurilor ruse de la momentul acutizării crizei (2009), până în prezent (2014)

Sursa: European Commission – European Economic Forecast, Winter 2014, Brussels.

Ţară cu resurse energetice de excepţie, Rusia îşi propune o gestionare echilibrată a acestora,

atât pentru a proteja mediul ambiant de consecinţele unei exploatări haotice, cât şi pentru

utilizarea lor eficientă în procesul modernizării economiei naţionale. De altfel, pe fondul

acestor imperative de dezvoltare, Strategia guvernului de la Moscova, privind dezvoltarea

durabilă în următoarele decenii, pleacă de la premisa că, în epoca postindustrială, trebuie luată

în calcul posibila renunţare la metoda exploatării extensive a resurselor energetice

neregenerabile, în scopul obţinerii de profit maxim, punând accentul pe metodologiile de

utilizare mai eficientă a lor, dar şi pe promovarea unor noi surse de energie. În linia acestor

preocupări, cu începere de la 1 ianuar ie 2013, au intrat în vigoare standardele de consum

industrial, în virtutea cărora se fac evaluări, nu numai ale dimensiunilor acestuia, ale

priorităţilor care pot fi favorizate, ci şi ale garanţiilor de securitate ale producţiei şi a celor

privind protecţia mediului înconjurător.

În perioada post-comunistă (1991 – prezent), în Rusia, pe măsură ce a progresat privatizarea

proprietăţii de stat şi s-a redus volumul veniturilor obţinute de pe urma acesteia, autorităţile au

fost nevoite să găsească resursele financiare necesare pentru acoperirea consistentelor

cheltuieli bugetare. Şi, desigur, cea mai facilă metodă a reprezentat-o creşterea impozitelor.

Din Comunicatul Serviciului Fiscal Federal privind rezultatele anului 2013 reiese că, deşi, în

intervalul ianuarie - iunie 2013, s-a obţinut un excedent bugetar de 0,6% din PIB, încasările

au fost cu 0,45% mai mici decât în perioada de referinţă a anului 2012. Intrările de pe urma

impozitelor pe profitul societăţilor comerciale au fost cu 26,7% mai mici decât cele din anul


12/56

17

trecut. Încasările TVA au scăzut cu 8%. În schimb, au crescut cu 19% încasările din impozitul

pe produsele importate, cu 15,6% cele din impozitele imobiliare şi cu 11% cele din

impozitarea persoanelor fizice (vezi „Rossiiskaia Gazeta”, din 1 august 2013).

Totuşi, se impune menţionat faptul că, cea mai mare parte din veniturile bugetare o reprezintă

încasările din impozitul pe profit şi cele din TVA. Diminuarea lor reflectă un regres al

mediului de afaceri, ilustrat de scăderea cu 80% a profitului companiilor metalurgice, cu 70%

al companiei naţionale de căi ferate („RJD”), cu 34% al megacompaniei „Gazprom”, cu 30%

al „Lukoil” şi cu 13% al „Rosnefti”.

În căutarea soluţiilor pentru remedierea situaţiei sunt abordate diferite variante. Se apreciază,

că cea mai promiţătoare ar fi reintroducerea impozitelor curente în industria extractivă,scutită, în prezent, restrângerea serviciilor medicale gratuite, mărirea vârstei de pensionare la

65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, precum şi alte modalităţi. Potrivit

statisticilor naţionale, se apreciază că din impozitarea sectorului extractiv ar putea rezulta,

anual, venituri de circa 1 800 miliarde ruble (cca 57 miliarde dolari).

Totodată, se pregăteşte instituirea unei formule mai stimulatoare de calcul a impozitelor

pentru companiile din domeniul extracţiei de gaze naturale, considerat a fi de importanţă

strategică.În acest context, se impune menţionat faptul că, analiştii FMI subliniază necesitatea

unei reforme structurale a economiei Rusiei, pentru a se putea renunţa la acumularea de

venituri din exploatarea excesivă a bogăţiilor solului şi din exportul de materii prime şi a se

trece la valorificarea potenţialului creativ, inovativ al ţării. Cheia de boltă a unei asemenea

modernizări o constituie introducerea, pe scară largă, a unui management eficient, inclusiv

dotarea întreprinderilor cu tehnică de vârf, în măsură să le permită un grad sporit de

competitivitate.Trebuie menţionat, în mod deosebit, sprijinul acordat întreprinzătorilor

autohtoni, în competiţia cu concurenţa externă. Majorarea consistentă a taxelor vamale pentruimportul autoturismelor ieftine sau a pieselor de schimb care pot fi produse în ţară,

interzicerea unor importuri de utilaje care pot fi obţinute de pe piaţa internă sau restricţiile la

importul de carne şi produse lactate se încadrează în acest context. După ce, la începutul

anului 2013, autorităţile ruse au limitat cantităţile de lactate aduse din Finlanda şi Olanda, în

prezent, iau în calcul şi posibilitatea reducerii celor din Franţa şi alte ţări ale UE. Un mod

original de promovare a industriilor autohtone îl constituie apariţia, în marile centre urbane, a

aşa-ziselor pieţe speciale, unde se vând, exclusiv, mărfuri ruseşti. ( a se vedea ANEXA 1)


13/56

18

2.2. JAPONI A

În ultimul trimestru al anului 2012 , ritmul de creştere a PIB a marcat o uşoară creştere (0,5%)

după două trimestre consecutive de declin. Raportat la o bază deosebit de redusă (o scădere

absolută de ritm înregistrată în 2011 de -0,6%), economia Japoniei a avansat în 2012 cu2%, susţinută în principal de un consum privat robust (2,3%), cheltuieli guvernamentale

(2,6%) şi investiţii publice (12,6%), în timp ce exporturile nete au avut un impact negativ

asupra creşterii (-0,9 pp).

Rata şomajului a rămas la niveluri reduse, de 4,3% (printre cele mai joase din rândul ţărilor

OCDE), experţii apreciind că acest nivel se va menţine pe întreaga perioadă de

prognoză.Avântul economic susţinut de cele 17 mii de miliarde de yeni (3,6% din PIB) alocaţi

pentru cheltuieli cu r econstrucţia ţării în 2012, reprezintă vârful cheltuielilor guvernamentale,

experţii OCDE anticipând în decembrie 2012 o reducere drastică a acestora în următorii ani.

Deşi creşterea de taxe proiectată pentru următorii 25 de ani ca şi reducerea cheltuielilor şi a

veniturilor neimpozabile vor acoperi, în parte, costurile, cheltuielile de reconstrucţie

accentuează situaţia fiscală dificilă din prezent.

Un deficit bugetar de aproximativ 10% din PIB proiectat pentru perioada 2012 – 2013,

determină creşterea, în continuare, a datoriei publice. Un plan fiscal consolidat, detaliat şicredibil, care să includă atât creşterea veniturilor, dar şi scăderea cheltuielilor publice este

esenţial pentru menţinerea încrederii în sustenabilitatea bugetară a Japoniei, avertizau experţii

OCDE în Raportul economic semestrial din decembrie 201217.

Parlamentul nipon a aprobat la începutul lunii august 2012 dublarea, până în 2015, a

impozitului pe consum (TVA), în vederea reducerii deficitului bugetar şi a garantării

sistemului de protecţie socială. Documentul prevede majorarea TVA de la 5%, în prezent, la

8%, în aprilie 2014 şi la 10%, în octombrie 2015. Guvernul susţine că majorarea TVA va

genera anual venituri suplimentare de 13.500 miliarde de yeni (170 miliarde de

dolari). Datoria publică a Japoniei s-a cifrat în 2012 la 8.890 miliarde dolari, echivalentul

a 219% din PIB.Fondurile atrase vor permite finanţarea creării de noi locuri în creşe,

ameliorarea sistemului de sănătate, plata parţială a pensiilor şi susţinerea cheltuielilor din

17

”OECD Economic Outlook”, no. 92, Bruxelles, December 2012


14/56

19

domeniul sănătăţii. Este pentru prima dată în ultimii 18 ani când în Japonia este adoptată

o lege privind majorarea TVA, considerată o măsură politică deosebit de sensibilă.

În perioada ianuarie-iunie 2012, economia niponă a marcat un nou record: un deficit

comercial în primul semestru al anului. Acest deficit a fost determinat de exporturile în

scădere, ca urmare a cererii reduse de pe pieţele ţărilor Uniunii Europene şi asiatice şi a

majorării importurilor, impulsionate de creşterea necesităţii de combustibili, generată de

funcţionarea la cotă de avarie a sectorului energetic nuclear al ţării.Potrivit datelor publicate la

sfârşitul lunii ianuarie 2012 de Ministerul nipon de Finanţe, pe ansamblul anului 2011,

Japonia a înregistrat primul său deficit comercial după mai mult de trei decenii de excedente

comerciale substanţiale,care i-au permis să-şi finanţeze cea mai mare datorie publică din

lume.

Deteriorarea balanţei comerciale a continuat în 2012, când s-a înregistrat cel mai mare

deficit comercial din istoria ţării, de 9.400 miliarde de yeni (circa 118 miliarde dolari), cu

170% mai mare decât cel înregistrat în 2011, cifrat la 54,3 miliarde dolari, depăşind chiar

precedentul deficit record, de 2.610 miliarde de yeni atins în 1980, în timpul celei de a doua

crize petroliere. Cauzele principale ale acumulării unui deficit atât de consistent sunt disputele

teritoriale cu China, criza datoriilor suverane a ţărilor din U.E şi creşterea puternică a

importurilor de combustibili. Dificultăţile exportatorilor japonezi au fost accentuate de

aprecierea fără precedent a yenului, care a scumpit produsele japoneze şi a redus valoarea

veniturilor încasate din străinătate.

Valoarea exporturilor japoneze, un motor cheie al creşterii economiei nipone, a înregistrat o

uşoară scădere anul trecut faţă de 2011 cu 0,1% (cifrându-se la 874 miliarde dolari), al doilea

an de scădere consecutivă. Pentru prima dată în istorie balanţa comercială a Japoniei în relaţia

cu Uniunea Europeană a înregistrat un deficit (cifrat la 139,7 miliarde yeni -1,6 miliardedolari) ca urmare a scăderii cu 15% a exporturilor nipone. De asemenea, Japonia a marcat un

deficit record de aproape 18 miliarde dolari în relaţia cu China, pe fondul scăderii cu

10,8% a exporturilor, din cauza disputelor teritoriale în jurul insulelor din Marea

Chinei de Est.

În schimb, valoarea importurilor a crescut cu 5,4% până la 992 miliarde dolari, determinate

de creşterea explozivă, cu 34% a importurilor energetice, ce au atins 272 miliarde dolari, în


15/56

20

condiţiile în care majoritatea reactoarelor nucleare ale Japoniei au rămas închise după

accidentul de la Fukushima.

Produsul intern brut a crescut într-un ritm anual de 4,1% în primele trei luni ale anului 2013,

semn că politicile premierului Shinzo Abe dau roade. Acesta a fost cel mai rapid ritm de

creştere din rândul ţărilor G7, ca urmare a sporirii semnificative a consumului intern şi a

exporturilor.

Consumul privat, care generează circa 60% din PIB-ul Japoniei, a contribuit cu 2,3 puncte

procentuale la creştere. „Economia japoneză este pe drumul cel bun către redresare”, a

declarat Hideki Matsumura,economist şef la Japan Research Institute.

Cursul de schimb al monedei nipone faţă de dolarul american s-a menţinut, practic,

neschimbat în 2012 faţă de 2011, la o medie anuală de 79,3 yeni/dolar,deşi pe parcursul

anului s-au înregistrat deprecieri temporare substanţiale ale monedei nipone, ca urmare a

intervenţiilor pe piaţă a autorităţilor japoneze, în strădania acestora de stimulare a

exporturilor. Cursul yenului s-a apreciat însă puternic faţă de nivelurile din 2009 şi

2010. Politica noului cabinet Abe a determinat o depreciere vizibilă a yenului în primele 5

luni ale acestui an, cu 11,8% (de la o medie a cursului de 85,5438 yeni/1 dolar SUA în

decembrie 2012, la o medie de 100,9178 yeni/1 dolar SUA în mai 2013).

Reforma pieţei forţei de muncă presupune flexibilizarea acesteia. Se încearcă apropierea de

normele OCDE, prin aplicarea principiului: la aceeaşi muncă se acordă aceeaşi retribuţie,

indiferent dacă lucrătorul este angajat temporar sau permanent. Totodată, se abordează şi

problema angajării femeilor, printr -o relaţie mai echilibrată, muncă – viaţă particulară.

Scăderea ratei fertilităţii a determinat autorităţile să identifice măsuri de retribuire mai

consistentă a femeilor în perioada concediului natal şi de îngrijire a copiilor în creşe şigrădiniţe.Natalitatea scăzută şi îmbătrânirea populaţiei au dus la un deficit de forţă de muncă.

Au fost identificate trei resurse interne de acoperire a acestui deficit: femeile, vârstnicii şi

şomerii. Limitele acestora au impus necesitatea acceptării lucrătorilor străini, îndeosebi în

sectorul medical. O primă încercare de introducere a forţei de muncă din exterior a avut loc în

anii 80, în perioadă de boom economic. În prezent, pentru acoperirea deficitului de lucrători

se deschid mai mult graniţele imigraţiei în anumite domenii de activitate.Flexibilizarea pieţei

muncii se reflectă şi în creşterea numărului de angajaţi temporari sau cu program redus.


16/56

21

Preocupată de deficitul cronic de energie determinat de catastrofa din martie 2011, Japonia şi-

a accelerat cercetările şi investiţiile în domeniul exploatării resurselor regenerabile de energie.

Recent, Japan Times a anunţat că Japonia va cheltui 204 milioane de dolari pentru a instala o

baterie uriaşă, care va stoca energia produsă în mai multe centralefotovoltaice situate în

nordul Insulei Hokkaido.Japonia a început în 2012 să ofere stimulente pentru producţia de

energie verde pentru a-şi diversifica resursele energetice. Între luna aprilie 2012 şi sfârşitul

lunii ianuarie a.c., au fost adăugaţi 1.394 MW în proiecte de energie verde, din care 1.329

MW doar în energie solară.

În martie 2013, autorităţile japoneze au anunţat că au extras cu succes hidrat de metan,

supranumit şi „gheaţa de foc” sau „gheaţa care arde”, din planşeul oceanic. Această reuşită

oferă Japoniei o nouă sursă de gaz pentru următorii ani. Un consorţiu coordonat de Japan Oil,

Gas and Metals National Corporation a anunţat că, pentru prima dată în istoria omenirii, au

reuşit să extragă de la un kilometru sub nivelul mării acest combustibil fosil care este compus

din metan înconjurat de molecule de apă.

Potrivit ultimului Raport al OCDE18, favorizată de înviorarea pieţelor externe, creşterea

economiei japoneze era prognozată să atingă un ritm real de creştere de 1,6% în 2013 şi 1,4%

în 2014 concomitent cu aducerea ratei inflaţiei pe „un teritoriu pozitiv”.

La 10 mai 2013, yenul japonez s-a depreciat, ajungând la cel mai scăzut nivel faţă de dolar din

ultimii patru ani, moneda americană tranzacţionându-se la 101,30 yeni, pentru prima dată din

aprilie 2009. Deprecierea yenului a făcut exporturile nipone mai competitive, majorând

profiturile companiilor din Japonia.În declaraţia emisă la finele reuniunii G8 din iunie 2013

din Irlanda, liderii principalelor puteri economice au subliniat faptul că perspectivele

economiei mondiale rămân slabe, chiar dacă riscurile de declin s-au redus, parţial datorită

măsurilor adoptate în Statele Unite, Zona euro şi Japonia. În plus, s-a recomandat guvernuluide la Tokyo să răspundă necesităţii de a elabora un plan fiscal pe termen mediu solid, detaliat

şi credibil. Se adăugă faptul că, politica fiscală a ţărilor G8 ar trebui să permită o flexibilitate

pe termen scurt pentru adaptarea la condiţii economice deosebite. ( a se vedea ANEXA 2 )

2.3.INDIA

18„OECD Economic Outlook”, no. 93, Bruxelles, May 2013


17/56

22

India, a patra mare economie emergentă a lumii (după China, Brazilia şi urmând îndeaproape

Rusia19, a înregistrat în 2011-2012 a doua fază de încetinire puternică a ritmului său de

creştere economică într -un interval de 12 ani. Această frânare recentă a activităţii economice

este mai accentuată decât cea din 2009 şi se datorează unui ansamblu de factori, atât interni,

cât şi externi. Dintre factorii externi, amintim diminuarea cererii pe trei din principalele sale

pieţe de desfacere – UE (în special datorită crizei datoriilor suverane din Zona euro), China

(într-o măsură mai mică) şi SUA – şi menţinerea preţurilor la ţiţei pe piaţa internaţională la un

nivel ridicat, în condiţiile în care India importă circa 3/4 din necesarul său de ţiţei. Factorii

interni sunt numeroşi şi sunt în principal de natură structurală, iar dintre aceştia menţionăm:

costul ridicat al derulării afacerilor, infrastructura slab dezvoltată, ritmul lent al înfăptuirii

reformelor (inclusiv în sfera politicii investiţionale), asociat gradului ridicat de corupţie,

„paraliziei politice” din plan naţional şi neînţelegerilor dintre partidele politice20. Potrivit

datelor FMI, India a înregistrat în 2012 un ritm de creştere a PIB de numai 4% (revizuire în

scădere), comparativ cu 7,7% în 2011 şi 11,2% în 2010.(figura 2.3)

Figura2.3: Ritmul de creştere a PIB al Indiei în perioada 1980-2018, în termeni reali (în %)

Notă: Estimări pentru 2013 şi prognoze pentru 2014-2018.Sursa: Grafic elaborat pe baza datelor FMI, World Economic Outlook , Aprilie 2013.

Încetinirea creşterii din toate sectoarele de activitate (inclusiv servicii) şi diminuarea

investiţiilor productive s-au datorat în mare parte scăderii consumului (atât public, cât şi

privat) şi contracţiei exporturilor. Sezonul musonic (iunie-septembrie) a întârziat în 2012 şi a

19

Ţinând cont de PIB nominal şi potrivit calculelor pe baza datelor FMI, World Economic Outlook Database,disponibilă la: http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/index.aspx . 20Financial Times (2013), Business Eyes Brightening Prospects for Indian Economy, 11.01.2013

http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/index.aspxhttp://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/index.aspxhttp://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/index.aspxhttp://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/index.aspx


18/56

23

afectat puternic producţia agricolă, de vreme ce aproximativ 55% din terenurile agricole nu

sunt irigate. 21

Încetinirea activităţii economice, rata ridicată a inflaţiei (9,3% pe ansamblul anului 2012,

potrivit datelor FMI), deprecierea rupiei şi ratele înalte ale dobânzilor au afectat puternic

încrederea consumatorilor în economia indiană22. (figura 2.4.)

Figura 2.4: Creşterea PIB – total şi pe sectoare în perioada şi evoluţia investiţiilor productive în perioada2008-2012 (în procente)

Notă: Datele sunt prezentate pe ani fiscali.

Sursa: Grafic elaborat de autor, pe baza datelor ADB (2013).

Potrivit opiniei experţilor Băncii Asiatice de Dezvoltare, problemele înregistrate pe partea

ofertei (precum cantităţile insuficiente de combustibili fosili pentru generarea de energie

electrică, dificultatea achiziţionării de terenuri, ritmul lent al obţinerii autorizaţiilor de mediu,

infrastructura inadecvată, care se reflectă în costul excesiv al derulării afacerilor) se reflectă,

la rândul lor, asupra investiţiilor productive, în sensul diminuării acestora.

Performanţa scăzută din sectorul serviciilor oglindeşte, pe de o parte, scăderea veniturilor, a

încrederii consumatorilor şi a cheltuielilor acestora la nivel naţional. Însă, pe de altă parte,

evidenţiază anumite tendinţe recente din sfera externalizării serviciilor. Vreme de mai bine de

două decenii, India a fost destinaţia favorită pentru externalizarea serviciilor. Însă, în prezent,

mai multe studii concluzionează că atitudinea companiilor occidentale faţă de externalizare

21Reuters (2013), India monsoon may arrive late as southwest thirsts, 15.05.2013.22

Asian Development Bank (ADB) (2013), Asian Development Outlook 2013 –Asia’s Energy Challenge, Manila,Philippines, April 2013, p. 190.


19/56

24

este în curs de schimbare. 23Aceste companii au dobândit experienţă în domeniu şi au

constatat că, adesea, costurile ascunse implicate de externalizare sunt mult prea ridicate. Mai

mult decât atât, principala motivaţie a externalizării activităţilor din industria serviciilor este

dată de diferenţa costurilor de „producţie” dintre diferite amplasamente. În urmă cu un

deceniu, salariile de pe pieţele emergente (inclusiv India) reprezentau o zecime din nivelul

înregistr at în ţările dezvoltate. Dar în prezent, acestea se înscriu pe o pantă puternic

ascendentă şi, mai mult decât atât, rata inflaţiei este foarte ridicată în majoritatea economiilor

emergente, iar India nu este o excepţie. Nu trebuie, însă, trecută cu vederea prezenţa activă a

companiilor indiene, atât pe plan naţional, cât şi internaţional – spre exemplu, Tata

Consultacy Services (TCS), Infosys, Cognizant, Wipro şi HCL Technologies – ceea ce poate

contrabalansa scăderea în intensitate a procesului de externalizare a serviciilor în India. De

altfel, în 2012, excedentul balanţei comerciale a serviciilor indiene a atins un nou maxim

istoric (23 miliarde dolari), în contrast cu soldul balanţei bunurilor, care a înregistrat un nou

record „negativ” (196 miliarde dolari).(figura 2.5.)

Figura 2.5: Balanţa serviciilor vs. balanţa bunurilor, 2000-2012 (în milioane dolari)

Sursa: Grafic elaborat pe baza datelor OMC , International TradeStatistics 2001-2012 şi OMC (2013) 24 , Geneva.

Pe fondul deteriorării balanţei comerciale a bunurilor, deficitul de cont curent a ajuns în 2012 la un

nou record, de 5,1% din PIB (comparativ cu 3,4% din PIB în 2011). În aceste condiţii este esenţială

revenirea la un deficit de cont curent sustenabil, care să fie finanţat din mai multe surse stabile – de

pildă, fluxuri de investiţii străine directe (ISD) substanţiale şi mai puţine fluxuri generatoare de

dobânzi împovărătoare.(figura 2.6.)

23 The Economist (2013), India’s outsourcing business - On the turn - India is no longer the automatic choice for

IT services and back-office work , 19.01.2013 .


20/56

25

Figura2.6: India – Evoluţia deficitului de cont curent în perioada 1991-2018 (în procente din PIB)


În pofida deprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul (începând din 2011), exporturile

cumulate de bunuri şi servicii au stagnat pe ansamblul anului 2012, în timp ce importurile

corespunzătoare s-au majorat cu 2,7%.(figura 2.7.)

Figura 2.7: India – Evoluţia exporturilor şi importurilor de bunuri şi servicii 1980-2018 (variaţii

procentuale anuale, în procente)


În ultimii ani, autorităţile şi companiile indiene şi-au concentrat din ce în ce mai mult atenţia

asupra pieţei interne, cu o mare capacitate de absorbţie (determinată de populaţia sa vastă, de


21/56

26

1,2 miliarde locuitori, extinderea clasei de mijloc şi modernizarea treptată a infrastructurii) 25 .

Unul din motoarele principale ale creşterii l-a reprezentat cererea internă, alimentată şi de

majorarea substanţială a valorii remiterilor cetăţenilor indieni din străinătate. Valoarea

acestora a depăşit nivelul anual de 50 miliarde dolari în 2008-2010, a trecut de 60 miliarde

dolari în 2011 şi este estimată la 70 miliarde dolari în 201226 . De altfel, ţinând cont de

valoarea absolută a remiterilor, India se situează pe primul loc în ierarhia mondială a ţărilor

beneficiar e de remiteri ale populaţiei din străinătate.

Cu toate acestea, puterea de cumpărare este erodată de inflaţie. Pe ansamblul anului 2012, rata

medie a inflaţiei în India a atins 9,3% (8,9% în 2011). Însă, începând din trimestrul al patrulea

al anului 2012, se remarcă o uşoară temperare a acesteia. Majorarea ratei inflaţiei din ultimii

ani s-a datorat în mare parte creşterii preţurilor anumitor categorii de produse alimentare(produse cu un conţinut ridicat de proteine, fructe, legume). Odată cu creşterea ven iturilor

salariale, cererea s-a majorat mai rapid decât oferta pentru produsele menţionate anterior. De

aceea, una dintre priorităţile guvernului ar trebui să o constituie ameliorarea eficienţei

sistemelor de producţie şi distribuţie din agricultură, în special la produsele la care se

înregistrează un decalaj însemnat între cerere şi ofertă. În septembrie 2012, guvernul indian a

făcut un pas însemnat pe calea diminuării subvenţiilor: a majorat preţurile la motorină cu

14%. Preţul motorinei reprezintă un subiect delicat în India, deoarece orice majorare aacestuia se reflectă, prin intermediul costurilor de transport, asupra ratei inflaţiei.

În afară de mărimea deficitului de cont curent şi rata ridicată a inflaţiei, o altă slăbiciune a

economiei indiene o reprezintă nivelul ridicat al deficitului bugetar. Acesta s-a adâncit în

2007-2009 datorită subvenţiilor masive acordate de guvernul indian pentru combustibili,

îngrăşăminte şi alimente27. Deşi din 2010 se remarcă o uşoară diminuare a deficitului bugetar

raportat la PIB, totuşi acesta rămâne la un nivel de peste 8% (8,3% din PIB în 2012,

comparativ cu 8,7% din PIB în 2010 şi 8,4% din PIB în 2011). Datoria publică raportată la

PIB se înscrie pe o pantă descendentă din 2003-2004, ajungând la 66,8% din PIB în 2012

(68,5% din PIB în 2010 şi 66,4% din PIB în 2011).(figura 2.8.)

25 Oehler-Şincai, I. M. (2013), „Reconfigurarea modelelor de dezvoltare ale ţărilor BRICS în contextul crizeifinanciare şi economice mondiale” , în curs de apariţie în Revista de Economie Mondială a IEM. 26 The World Bank (2012), Developing countries to receive over $400 billion in remittances in 2012, says World

Bank report , November 20, 2012.27 The Wall Street Journal (2013), India’s Central Bank Cut s Lending Rate, 30.01.2013.


22/56

27

Figura 2.8: India – Evoluţia datoriei publice şi a deficitului bugetar în perioada 1991 -2018 (în procente dinPIB)

Notă: Estimări pentru 2013 şi prognoze pentru 2014-2018.Sursa: Grafic elaborat de pe baza datelor Fondului Monetar Internaţional, World Economic Outlook Database,

Aprilie 2013.

Ratele ridicate ale inflaţiei şi deficitul bugetar substanţial nu au oferit autorităţilor indiene un

spaţiu larg de manevră pentru stimularea creşterii economice. Nici pârghia înlesnirii accesului

la credit, nici cea a majorării investiţiilor publice nu au putut fi folosite pe scară largă. Totuşi,

rezervele valutare de aproape 300 miliarde dolari pe ansamblul anului 2012 au garantat o

marjă de siguranţă.28

Ratele ridicate ale dobânzilor, încetinirea activităţii economice şi diminuarea cererii au

determinat încetinirea creditării. Totodată, se remarcă o deteriorare a calităţii creditelor. În

septembrie 2012, creditele neperformante şi restructurate au ajuns să reprezinte 9,5% din

total, comparativ cu 5,5% în martie 2011. Diminuarea calităţii activelor a atras după sine

sporirea aversiunii băncilor faţă de risc şi reorientarea acestora către achiziţionarea de

obligaţiuni guvernamentale.29

Pentru perioada 2013-2014, experţii internaţionali au prognozat o uşoară accelerare a creşterii

economice a Indiei. Însă aceştia au atras atenţia asupra faptului că datele statistice privind

noile proiecte de investiţii (în scădere) şi numărul mare de proiecte amânate din anii anteriori

nu sunt de bun augur, iar intrarea pe o cale ascendentă reprezintă o adevărată provocare.

Ameliorarea climatului investiţional era esenţială în acest context. Totodată, realizarea

28 Export Development Canada (EDC) (2013), India, Economics, February 2013.29

Asian Development Bank (ADB) (2013), Asian Development Outlook 2013 – Asia’s EnergyChallenge, Manila, Philippines, April 2013, p. 191.


23/56

28

consolidării fiscale fără a sacrifica acele cheltuieli de capital strict necesare pentru

modernizarea infrastructurii era dificilă. 30În prima parte a anului 2013, rata inflaţiei şi-a

urmat cursul descendent, aceasta ajungând la 6% în martie 2013 – cel mai scăzut nivel din

ultimii trei ani31. Ţinând cont că rata inflaţiei este pe o traiectorie descendentă, iar pe de altă

parte, încetinirea creşterii economice a fost mai abruptă decât arătau estimările guvernului32,

Banca Centrală a redus nivelul ratei dobânzii de referinţă de trei ori din ianuarie 2013. În data

de 3 mai 2013, nivelul ratei dobânzii cheie a fost scăzut de la 7,5% la 7,25%. Trebuie

subliniat, însă, că rata dobânzii de politică monetară din India se numără în prezent printre

cele mai ridicate din rândul economiilor emergente (spre comparaţie: China 6%, Indonezia

5,75%, Africa de Sud şi Chile 5%, Turcia 4,5%, Mexic 4%), dar este inferioară celor din ţări

precum: Egipt (9,75%), Argentina (9%), Rusia (8,25%) şi Brazilia (8%). De altfel, mărimea

deficitului de cont curent (-5,1% din PIB în 2012 şi un nivel asemănător estimat şi pentru

2013) nu permite o diminuare foarte accentuată a acesteia. Rata rezervelor obligatorii ale

băncilor comerciale a fost menţinută la nivelul de 4% (în vigoare din 9 februarie 2013), nivel

foarte aproape de minimul ultimilor 40 de ani.(figura 2.9.)

Figura 2.9: Rata dobânzii de politică monetară în India în perioada decembrie 2008-mai 2013 (în %)

Sursa: Grafic elaborat pe baza datelor http://www.fxstreet.com/ .

30 Asian Development Bank (ADB) (2013), Asian Development Outlook 2013 –Asia’s Energy Challenge, Manila,Philippines, April 2013, p. 192.31Reserve Bank of India (2013), Monetary Policy Statement for 2013-14, Statement by Dr. D. Subbarao,

Governor of the Reserve Bank of India, 03.05.2013.32 Financial Times (2013), India cuts rates to boost growth, 03.05.2013.

http://www.fxstreet.com/http://www.fxstreet.com/http://www.fxstreet.com/http://www.fxstreet.com/


24/56

29

Experţii internaţionali apreciază că moneda naţională va rămâne în următoarele 12-24 luni la

un nivel de 54-55 rupii/dolar 33, ceea ce poate stimula exporturile, cu condiţia revigorării

cererii externe.În octombrie 2012, guvernul a anunţat un plan multianual de diminuare

treptată a deficitului bugetar până în 2016-2017 34. Ţinta de deficit bugetar pentru anul fiscal

2016-2017 este de 3% din PIB. Totuşi, experţii internaţionali apreciază că o adevărată

consolidare fiscală este posibilă abia după alegerile din 201435. ( tabel 2.1.)

Tabelul 2.1: Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Indiei în perioada 2010-2014

INDICATORI 2010 2011 2012 2013

estimări

2014

previziuni

PIB (ritm anual de creştere, în termeni reali, în %) 11,2 7,7 4,0 5,7 6,2

Investiţii productive (în % din PIB) 36,9 35,3 34,9 35,1 35,6Rata şomajului (în % din populaţia activă) 1 - - - - -

Rata inflaţiei (măsurată prin indicele armonizat al preţurilor de consum, medii anuale, în %)

12,0 8,9 9,3 10,8 10,7

Sold bugetar (în % din PIB) -8,7 -8,4 -8,3 -8,3 -8,4

Datoria publică (brută, în % din PIB) 68,5 66,4 66,8 66,4 66,7

Volumul exporturilor de bunuri şi servicii (ritmanual de creştere, în %)

19,2 12,6 0,9 3,8 7,8

Volumul importurilor de bunuri şi servicii (ritmanual de creştere, în %)

12,8 9,7 2,7 3,8 6,7

Soldul balanţei contului curent (în % din PIB) -3,2 -3,4 -5,1 -4,9 -4,6

Curs valutar (1$ = n unităţi naţionale) (mediianuale) 2

45,6 47,5 54,4 55,0 55,0

Note: 1 Datele referitoare la rata şomajului din India lipsesc, atât din statisticile oficiale indiene, cât şi din cele aleorganizaţiilor internaţionale; 2 Datele privind cursul valutar se bazează pe baza de date a Asian Development Bank (ADB)(2013), Asian Development Outlook 2013 – Asia’s Energy Challenge, Manila, Philippines, April 2013, p. 303şi http://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.html. Sursa: Tabel elaborat în baza datelor FMI (2013), World Economic Outlook Database şi a altor surse.

În concluzie, principalele slăbiciuni ale economiei indiene sunt reflectate prin nivelurile

ridicate ale deficitului de cont curent, deficitului bugetar şi ratei inflaţiei şi constrângerilor

legate de ofertă, în special din agricultură şi infrastructură, care se contopesc cu o conjuncturăeconomică nefavorabilă la nivel mondial. Experţii internaţionali atrag atenţia asupra faptului

că perspectivele de creştere a economiei indiene pe termen lung depind de abilitatea

guvernului actual şi a următoarelor guverne de a promova investiţiile (atât interne, cât mai

ales cele externe) şi a continua procesul de reformă.

33http://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.html şi Export Development Canada (EDC)(2013), India, Economics, February 2013.34

În India, anul fiscal 2011 este perioada aprilie 2011 – martie 2012, nu anul calendaristic ianuarie-decembrie.35 Export Development Canada (EDC) (2013), India, Economics, February 2013.

http://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.htmlhttp://www.forecast-chart.com/usd-indian-rupee.html


25/56

30

CAP III. STUDIU DE CAZ: CHINA - CRIZA STRUCTURALĂ CA

OPORTUNITATE A CRIZEI GLOBALE

3.1. Evoluţia conjuncturii economice în 2012

Creşterea economică. Pe tot parcursul anului 2012, presa economică a lumii a abordat

constant, foarte aprins şi pe deplin justificat tema declinului înregistrat alritmului de creştere a

economiei chineze. Ca a doua mare putere economică a lumii, China influenţează consistent

cererea, oferta şi preţurile unui mare număr de mărfuri, bunuri şi servicii, având un impact

considerabil, direct şi indirect, asupra evoluției pieţelor globale. Influenţa ei se transmite, atât

pe filieră comercială, cât şi investiţională, asupra creşterii economice a multor economii

partenere, precum şi a economiei mondiale în ansamblul său, realitate devenită cu atât maievidentă în anii crizei, când contribuţia Chinei la creşterea globală a ajuns să fie de patru ori

mai mare decât cea a Statelor Unite36 . Ca atare, în contextul în care în 2012 Uniunea

Europeană încă nu a putut să învingă criza, iar SUA a reuşit doar o revenire anemică, declinul

creşterii economice a Chinei a capătat semnificaţii majore pentru situaţia economiei mondiale,

fiind, în mod firesc, urmărit şi comentat cu febrilitate.

China a reuşit, începând cu anii ’80, unul dintre cele mai impresionante parcursuri ale

dezvoltării, aplicând cu succes politici „de prindere din urmă”, care s -au materializat în trei

decenii de ritm economic accelerat, cu o rată medie de creştere de aproape 10%. Ea a depăşit

foarte bine şi primii ani ai crizei financiare şi economice mondiale, implementând în

intervalul 2008-2010 un vast program de investiţii şi stimulare fiscală, însă, după încheierea

acestuia, un complex de factori interni (în special lupta cu efectele colaterale negative ale

programului intervenţionist, mai ales cu inflaţia) şi externi (reducerea drastică a cererii pentru

mărfuri chinezeşti pe fondul crizei virulente din principalele pieţe externe, UE şi SUA), au

afectat şi rata de creştere a economiei chineze.

În consecinţă, în 2012, rata anuală de creştere a economiei chinezea fost denumai

7,8%,si tuându-se - cu acest nivel de invidiat din punctul de vedere al majorităţii celorlalte

economii ale lumi i - pe cel mai jos palier ati ns de China în ul timii 13 ani . Încetinirea

creşterii a fost relativ lentă, începând din trimestrul 4 al anului 2010, imediat după încheierea

programului guvernamental de stimulare, şi continuând timp de opt trimestre consecutive

36 Ross, John – China s Pivotal Role in World Economy in 2012, China Daily, 27.12.2011


26/56

31

(T4/2010: 9,8%; T1/2011: 9,7%; T2/2011: 9,5%; T3/2011: 9,1%; T4/2011: 8,9%; T1/2012:

8,1%; T2/2012: 7,6%, T3/2012: 7,4%). Ultimul trimestru din 2012 a întrerupt declinul,

marcând un salt de jumătate de punct procentual (T4/2012: 7,9%) şi alimentând puternic

speranţele analiştilor că s-ar fi atins, în fine, punctul de inflexiune de la care ar fi urmat

revenirea la creşteri de ritm. Din păcate, însă, aceste speranţe nu s-au materializat, căci primul

trimestru din 2013 a reluat declinul (T1/2013: 7,7%), urmând, cel mai probabil, ca decelerarea

să continue şi în trimestrul doi al acestui an.

Este nevoie să amintim aici faptul că, înţelegînd că modelul de dezvoltare promovat în

ultimele decenii şi-a atins limitele, liderii chinezi îşi propuseseră deja pentru actualul cincinal,

2011-2015, măsuri de reformulare a acestuia, urmărind re-echilibrarea economică şi

temperarea substanţială a creşterii până la o medie de 7% anual37.De aceea, declinul constantal ratei de creştere a PIB, deşi alertează comunitatea internaţională, nu este chiar atât de

surprinzător, fiind justificat nu numai din punctul de vedere al fundamentelor economice

(intrarea Chinei într-o noua etapă de dezvoltare) şi sub aspect conjunctural (evoluția incertă a

economiei mondiale, provocările interne), dar şi programatic, prin ţintele fixate în planul

cincinal.

Pentru 2012, ţinta de creştere a fost stabilită la 7,5% şi trebuie remarcat faptul că, în pofida

conjuncturii nefaste, ea a fost depăşită şi în acest an (7,8%), aşa cum s-a întâmplat de fiecare

dată şi cum comunitatea internaţională fusese obişnuită să se întâmple. Pentru susţinerea

creşterii, Consiliul de Stat (guvernul chinez) şi Banca Centrală (PBoC/People’s Bank of

China) au luat o serie de măsuri, dar cu prudenţă şi reţinere, pentru a nu reinflama inflaţia şi

bulele speculative. Din noiembrie 2011, rata rezervelor obligatorii a fost diminuată de trei ori,

iar rata dobânzii de referinţă de două ori, în iunie şi iulie 2012. Totodată, s-au aplicat măsuri

de stimulare a cererii interne, în special reduceri de taxe pentru consumatori şi seturi de

măsuri de susţinere pentru investitorii privaţi, prioritar IMM. În plus, s-a aprobat începerea

unor mari proiecte infrastructurale (55 de proiecte în valoare totală de 157 miliarde USD), dar

nu a unora noi, concepute ca un nou program de stimulare economică, ci a unor proiecte deja

prevăzute în planul cincinal.

Este demn de subliniat în acest context faptul că, în pofida speculaţiilor destul de persistente

privind un nou program de stimulare economică, atât guvernul condus de Wen Jiabao, care şi-

37 Wen Jiabao – Report on the Work of the Government , 5.03.2011, Chapter II, Main Objectives and Tasks forthe Twelfth Five-Year Plan Period


27/56

32

a terminat mandatul în 2012, cât şi noul guvern, al premierului Li Keqiang, a evitat şi,

respectiv, va evita să repete curând un asemenea demers, cu atât mai mult cu cât încă nu s-au

soluţionat multe dintre urmările nefaste ale programului de stimulare precedent (2008-2010).

Inflaţia, principalul inamic din 2011, a fost în 2012 considerabil temperată prin intervenţiile

guvernului, ajungându-se ca la jumătatea anului, în iulie 2012, să se înregistreze cea mai mică

creştere a preţurilor din ultimele 30 de luni (1,7%) şi să apară chiar îngrijorări privind riscul

unei dezinflaţii. Pe ansamblul anului 2012, indicele preţurilor de consum a crescut cu 2,6%

comparativ cu anul precedent, iar în primele cinci luni din 2013 nivelul său lunar a oscilat în

jurul nivelului de 2% cu un singur moment de excepţie, în februarie, când a ajuns la

3,1%38. Cele mai mari creşteri de preţuri în 2012 s-au înregistrat la alimente (4,8%) şi

îmbrăcăminte (3,1%), atât în cazul acestora, cât şi în al celorlalte categorii de mărfuricreşterile fiind mai mari în mediul urban decât în cel rural. Într -un singur caz preţurile de

consum au scăzut, şi numai în mediul urban, şi anume la categoria serviciilor de transport şi

telecomunicaţii39.

Investiţiile în fonduri fixe finalizate în 2012 au fost cu 20,3% mai mari decât în anul

anterior. Potrivit politicii de re-echilibrare a dezvoltării regionale, investiţiile în zonele mai

dezvoltate din est au crescut mai puţin (16,5%) decât cele din regiunile centrale (24,1%) şi de

vest (23,1%). Sub aspect sectorial, investiţiile au crescut mai accelerat în sectorul primar

(32,2%), comparativ cu cel secundar (20,2%) şi cel terţiar (20,6%)40. Investiţiile în imobiliare,

care reprezintă de regulă 25% din totalul investiţiilor anuale şi au o pondere de circa 10% în

PIB, au sporit şi ele cu 16,2%. Rata investiţiilor, este în China în continuare una dintre cele

mai ridicate din lume, situîndu-se de mult timp în jurul nivelului de 50% din PIB şi, de aceea,

în opinia celebrului profesor Yu Yongding, „ Nu este integral o exagerare să spunem că deja

capacitatea economiei de a spori investiţiile şi-a atins limitele.”41

Influxul de investiţii străine. Potrivit datelor statistice date publicităţii de către instituţiile

chineze, în 2012 s-a produs o scădere cu 3,7% a influxului de investiţii străine directe (ISD)

îndreptate către China şi efectiv utilizate, până la nivelul anual total de 111,7 miliarde

38Inflation.EU, Worldwide Inflation Data, http://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspx 39 NBSC – Statistical Communique of PRC on the 2012 National Economic and Social Development , NationalBureau of Statistics, February 22, 2013;40

Idem41Yu Yongding – China’s Struggle to Slow, 28 March 2012, www.project-syndicate.org

http://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspxhttp://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspxhttp://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspxhttp://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspxhttp://www.project-syndicate.org/http://www.project-syndicate.org/http://www.project-syndicate.org/http://www.project-syndicate.org/http://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspxhttp://www.inflation.eu/inflation-rates/china/current-cpi-inflation-china.aspx


28/56

33

dolari42 (de la 116,0 miliarde dolari în 2011)43. Acesta este cel de al doilea declin anual al ISD

înregistrat de la declanşarea crizei economice globale, primul fiind cel cu 2,9% din 2009,

urmat, însă, de doi ani de creştere consistentă, cu 17,4% în 2010 şi 9,7% în 201144.

La prima vedere, scăderea cu 3,7% a ISD în 2012, mai mare decât cea din 2009, ar putea avea

semnificaţii relativ grave, iar unii analişti occidentali chiar s-au grăbit să o interpreteze drept

un semn al pierderii avantajului competitiv al industriei de prelucrare, sau chiar a statutului

de „atelier al lumii” ataşat Chinei în ultimele decenii. În realitate, această evoluţie este mai

degrabă conjuncturală, în opinia noastră, şi nu indică mutaţii de amploare. Ea derivă dintr -un

complex mai larg de factori externi şi interni, printre care diminuarea avantajului competitiv

în unele industrii de joasă tehnologie ca urmare a creşterii salariilor şi a altor costuri de

producţie nu este, incă, cel mai semnificativ factor, deşi joacă un rol în creştere. Există alţideterminanţi cu impact mai important în limitarea influxului de ISD către China: pe de o

parte, factorii generaţi de criza economică, în special diminuarea capacităţii de absorbţie a

pieţelor externe (mai ales a pieţei UE, principala destinaţie a mărfurilor chinezeşti) cu

consecinţe privind declinul exportului, al volumului producţiei industriale şi al creşterii

economice chineze, iar, pe de altă parte, există factori de influenţă ce ţin de re-orientările din

politica economică chineză, care urmăreşte o re-echilibrare a economiei prin susţinerea

activităţilor cu mai mare valoare adăugată, intensive in tehnologii, cunoştinţe şi calificărisuperioare, în paralel cu un ritm de creştere economică mai temperat.

Nu trebuie uitat nici faptul că intrările de ISD în China sunt aprobate, fiecare în parte, de către

stat, iar acesta îşi poate permite să fie selectiv, urmărindu -şi interesele de politică economică.

Ori, în această perioadă, scopul urmărit este acela de a atrage mai ales investiţii în domenii de

vârf şi în sfera serviciilor şi de a descuraja, simultan, investiţiile în industriile mature, cu

valoare adăugată scăzută. Ca atare, diminuarea intrărilor de investiţii străine în industriile de

joasă tehnologie nu este numai rezultatul forţelor pieţei, care identifică o pierdere de avantaj

competitiv în această zonă, ci este şi un rezultat urmărit în mod deliberat de către decidenţii

politicii economice de la Beijing. Această afirmaţie este susţinută şi de datele statistice

42 Zhang, Yayun, Orlik, Tom - China Loses Edge as World Factory Floor , The Wall Street Journal, 17.01.201343http://online.wsj.com/article/SB10001424052748704281204575003894205945702.html 44

Câmpeanu, V., Pencea, S. (coord.)- China, un elefant care nu mai poate fi ignorat , Ed. Universitară, 2012, p.70-75

http://online.wsj.com/article/SB10001424052748704281204575003894205945702.htmlhttp://online.wsj.com/article/SB10001424052748704281204575003894205945702.htmlhttp://online.wsj.com/article/SB10001424052748704281204575003894205945702.htmlhttp://online.wsj.com/article/SB10001424052748704281204575003894205945702.html


29/56

34

curente, care indică în structura intrărilor de ISD din 2012 o diminuare cu 6,2% a investiţiilor

din industria de prelucrare, în paralel cu o creştere cu 4,8% a acestora în sfera serviciilor 45.

Pe de altă parte, în analiza declinului ISD din 2012 se poate vorbi şi de un anumit efect de

bază, nivelul de comparaţie din anul 2011 fiind unul foarte ridicat după creşterile puternice ale

intrărilor de capital antreprenorial din 2010 şi 2011. De altfel, dacă extindem analiza la un

interval de timp mai mare, de pildă cel ulterior anului 2000, vom constata că, faţă de

nivelurile intrărilor anuale de ISD de numai 40 miliarde dolari din anul 2000 şi de câte 60 de

miliarde dolari în fiecare dintre anii 2004-2006, situaţi la mijlocul intervalului, în perioada

recentă s-a ajuns la intrări record de capital investiţional străin în China, depăşindu-se în

fiecare dintre anii 2010, 2011 şi 2012 pragul de 100 de miliarde dolari anual, în pofida crizei

economice globale. Faţă de anul 2000, nivelul anual al ISD din 2012 a crescut de 2,8 ori, faptcare pune o dată în plus sub semnul îndoielii valabilitatea interpretării declinului relativ din

2012 drept semn al unei pierderi importante de competitivitate sau de forţă productivă din

partea Chinei.

Această abordare este susţinută si de sondajele şi clasamentele internaţionale, care relevă în

continuare că pentru investitorii străini din întreaga lume, China a rămas şi în 2012, cea mai

atractivă destinaţie. Mai mult, potrivit statisticilor OECD, Chi na a devansat SUA în 2012,

devenind pe lângă principala destinaţie a ISD din Asia şi din ţările în curs de dezvoltare, şi

receptorul numărul unu de investiţii străine la nivel global .46

Este incontestabil faptul că, în timp, în China se va produce o ajustare structurală a fluxurilor

de ISD prin relocalizarea în ţările vecine a unor activităţi din gama celor de joasă tehnologie,

intensive în forţă de muncă, dar procesul încă nu a luat amploare acum şi nu contribuie încă

semnificativ la reducerea intrărilor totale de ISD în China, din mai multe motive, printre care

menţionăm două, mai importante:

În primul rând, o parte dintre relocalizări sunt stimulate prin politici guvernamentale să se

producă în interiorul ţării, dinspre regiunile dezvoltate din est, unde salariile continuă să

crească, înspre regiunile mai subdezvoltate din centrul şi vestul Chinei, unde există încă un

avantaj competitiv în aceste industrii, bazat pe costul redus al forţei de muncă şi al altor

inputuri locale. Ca tare, migraţia investitorilor către ţările vecine va fi diminuată, cu atât mai

45

Zhang, Yayun, Orlik, Tom - China Loses Edge as World Factory Floor , The Wall Street Journal, 17.01.201346OECD – FDI in figures, April 2013, http://www.oecd.org/daf/inv/FDI%20in%20figures.pdf

http://www.oecd.org/daf/inv/FDI%20in%20figures.pdfhttp://www.oecd.org/daf/inv/FDI%20in%20figures.pdfhttp://www.oecd.org/daf/inv/FDI%20in%20figures.pdfhttp://www.oecd.org/daf/inv/FDI%20in%20figures.pdf


30/56

35

mult cu cât, odată ce au ajuns să cunoască mediul economic chinez, investitorii vor prefera să

rămână pe teren cunoscut mai degrabă decât să ia de la capăt procesul cunoaşterii şi adaptării

la un nou mediu, suportând şi costurile suplimentare inerente acestui proces.

În al doilea rând, dacă o parte dintre investitorii străini interesaţi de obţinerea competitivităţii

prin cost vor opta să investească în alte ţări asiatice, cu costuri inferioare celor din China,

urmărind să dezvolte activităţi de producţie pentru export, o altă parte a acestor investitori,

mai vechi sau mai noi, vor alege să investească în continuare în China pentru a valorifica

cererea internă în creştere a populaţiei tot mai bine plătite din această ţară. După cum spune

un expert de la Banca Comercială ChinaTrust din Taipei „Este greşită concepţia că salariile

mai mari vor forţa companiile să părăsească China. Acest lucru s-ar putea întâmpla in

industria textilelor, sau a jucăriilor, unde marjele de profit sunt foarte înguste, dar nu este

valalabil pentru serviciile cu valoare adăugată sau companiile de înaltă tehnologie, unde

marjele de profit sunt mari.” „Firmele străine care valorifică cererea consumatorul chinez

vor beneficia de pe urma creşterii salariilor şi vor continua să investească în China.” 47

Spre deosebire de situaţia intrărilor de capital antreprenorial în China, care au înregistrat un

uşor recul, investiţiile externe ale Chinei in sectoare non-financiare, adică ieşirile de capital,

au continuat să crească accelerat în 2012, atingând nivelul de 77,2 miliarde dolari, cu 28,6%

superior celui din anul precedent48.China se grăbeşte, în mod evident, să folosească fereastra

de oportunitate deschisă de criza financiară şi economică mondială, încercând ca prin

investiţiile sale de peste mări să-şi asigure, pe de o parte, accesul avantajos şi pe termen cât

mai lung la resurse, iar, pe de altă parte, să preia companii vestice care îi pot asigura accesul

la tehnologii de vârf şi nume de marcă consacrate.

Comerţul exterior. În anul 2012, comerţul exterior total al Chinei a crescut cu doar 6,2%,

atingând o valoare totală de 3.866,8 miliarde dolari. În acest total, exporturile au însumat2.048,9 miliarde dolari, cu 7,9% mai mult decât în anul precedent, iar diferenţa de 1.817,8

miliarde dolari au constituit-o importurile, cu 4,3% mai mari decât în 2011. Evoluţia anuală a

celor două fluxuri comerciale a condus la obţinerea unui excedent comercial de 231,1

miliarde dolari în 2012, cu 76,2 miliarde dolari mai mare decât în anul precedent. Este de

remarcat atât faptul că, pe fondul climatului economic mondial nesigur, pentru prima dată

47Bloomberg, 18 ian 2011 http://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-

2010-rises-to-record-105-7-billion.html 48 NBSC – Statistical Communique of PRC on the 2012 National Economic and Social Development , NationalBureau of Statistics, February 22, 2013

http://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-2010-rises-to-record-105-7-billion.htmlhttp://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-2010-rises-to-record-105-7-billion.htmlhttp://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-2010-rises-to-record-105-7-billion.htmlhttp://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-2010-rises-to-record-105-7-billion.htmlhttp://www.bloomberg.com/news/2011-01-18/foreign-direct-investment-in-china-in-2010-rises-to-record-105-7-billion.html


31/56

36

după foarte mulţi ani, exportul şi importul chinez de mărfuri nu mai înregistrează creşteri

exprimate la două cifre, ci doar majorări anuale relativ modeste, cât şi faptul că, în pofida unei

pieţe externe dificile, China a reuşit în 2012 să-şi majoreze substanţial excedentul comercial,

pentru al treilea an consecutiv după declinul acestuia din 2009.

Rezerva valutară. Urmare evoluţiilor menționate în cele de mai sus, la sfârşitul anului 2012,

rezervele valutare ale Chinei au atins 3.311,6 miliarde dolari, fiind cu 130,4 miliarde dolari

mai mare decât la finele anului 2011. În perioada 2004-2012 rezervele valutare ale acestei ţări

s-au majorat de 7,2 ori, ajungând să depăşească de două ori valoare aurului deţinut de toate

băncile centrale din lume, în momentul respectiv49. Bineînţeles, China rămâne în continuare

deţinătoarea celei mai mari rezerve valutare din lume, fiind urmată, la mare distanţă, de

Japonia (cu doar 1 250,2 miliarde dolari) şi de ţările din Zona euro (880,8 miliarde dolari).50

Yuan-ul (renminbi/RMB), moneda naţională chineză, a înregistrat până spre finalul anului

2012 o apreciere anuală de 0,25% comparativ cu nivelul avut la încheierea anului precedent,

astfel că, rata sa de schimb ajunsese la 6,2855 RMB pentru 1 dolar SUA51.Cumulat, pe

parcursul anilor 2005-2008 şi 2010-2011, yuanul s-a apreciat faţă de dolarul american cu

25%52 ajungând astfel, în opinia liderilor chinezi, la nivelul său de echilibru.

O decizie importantă pentru moneda naţională chineză, este cea din 14 aprilie 2012, când

People’s Bank of China (PBoC), banca centrală chineză, a dublat marja de fluctuaţie a

cursului yuanului în raport cu dolarul pe piaţa valutară interbancară spot, de la 0,5%, la 1%.

Decizia este considerată un mare pas înainte în direcţia liberalizării pieţei financiare a Chinei

şi face parte din strategia graduală a guvernului chinez vizând creşterea nivelului de utilizare a

yuanului în tranzacţiile internaţionale şi transformarea acestuia în monedă internaţională de

rezervă.

China operează un sistem închis de schimb valutar, cursul monedei naţionale – yuan sau

renminbi - fiind strâns controlat. Prin decizia amintită, PBoC a permis yuanului să crească

sau să coboare cu 1% faţă de un nivel de referinţă stabilit zilnic, urmân d ca flexibilizarea

49http://www.finantistii.ro/macroeconomie/rezervele-valutare-ale-chinei-sunt-duble-fata-de-aurul-detinut-de-toate-bancile-centrale-romania-ocupa-locul-33-in-lume-dupa-rezervele-de-metal-galben-77402 50http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_foreign-exchange_reserves 51 NBSC – Statistical Communique of PRC on the 2012 National Economic and Social Development, National

Bureau of Statistics, February 22, 2013;52 Frankel, Jeffrey – China Adjusts, www.project-syndicate.org. China – încetinirea ritmului creşterii economice în 2012, accelerare moderată în 2013-2014 (partea a II-a)

http://www.finantistii.ro/macroeconomie/rezervele-valutare-ale-chinei-sunt-duble-fata-de-aurul-detinut-de-toate-bancile-centrale-romania-ocupa-locul-33-in-lume-dupa-rezervele-de-metal-galben-77402http://www.finantistii.ro/macroeconomie/rezervele-valutare-ale-chinei-sunt-duble-fata-de-aurul-detinut-de-toate-bancile-centrale-romania-ocupa-locul-33-in-lume-dupa-rezervele-de-metal-galben-77402http://www.finantistii.ro/macroeconomie/rezervele-valutare-ale-chinei-sunt-duble-fata-de-aurul-detinut-de-toate-bancile-centrale-romania-ocupa-locul-33-in-lume-dupa-rezervele-de-metal-galben-77402http://www.finantistii.ro/macroeconomie/rezervele-valutare-ale-chinei-sunt-duble-fata-de-aurul-detinut-de-toate-bancile-centrale-romania-ocupa-locul-33-in-lume-dupa-rezervele-de-metal-galben-77402http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_foreign-exchange_reserveshttp://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_foreign-exchange_reserveshttp://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_foreign-exchange_reserveshttp://www.project-syndicate.org/http://www.project-syndicate.org/http://www.project-syndicate.org/http://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/563-china-incetinirea-ritmului-creterii-economice-in-2012-accelerare-moderat-in-2013-2014-iihttp://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-lumii/563-china-incetinirea-ritmului-creterii-economice-in-2012-accelerare-moderat-in-2013-2014-iihttp://www.iem.ro/ro/publicatii/piaa-internaional/economia-rilor-

Disertatie Alina Toma

Documents

Transcript of Disertatie Alina Toma