Dialog Mihai Oara

of 420/420
Dialog Mihai Oara - Daniel Branzai Martie 13 - Martie 16, 2000 Daniel Branzai: 3-13-2000 Introdocere Mihai Oara: 3-14-2000 Raspuns Daniel Branzai: 3-14-2000 Asemanari Mihai Oara: 3-15-2000 Biserica si morala Daniel Branzai: 3-15-2000 Dragoste între frati Daniel Branzai: 3-16-2000 Evanghelizare Ortodoxa (o veste buna) Daniel Branzai: 3-16-2000 O întâlnire pe vârf de munte Mihai Oara: 3-16-2000 Înviorare în Biserica Daniel Branzai: 3-17-2000 Nevoia de partasie Mihai Oara: 3-16-2000 Liturghia Daniel Branzai O scrisoare deschisa: 02-13-2000 Catre Mihai Oara Am ramas surprins sa aflu numele unui prieten pe care-l stiam "baptist" trecut ca autor al unui "site" si al unor articole de apologetica ortodoxa. Am spus "surprins", nu intristat si nici suparat sau dezamagit. Nu stiu din ce pornire, m-am apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare deschisa. Este probabil o incercare de a te apara impotriva criticilor prea aspre ale unor fosti prieteni pe care miscarea ta i-a facut sa reactioneze asemeni unor presupusi dusmani. Sau poate ca este o dorinta de a vedea in ceea ce ti se intimpla tie implinirea unor rugaciuni prin care cer de ani de zile o revitalizare a credintei in masele mari de credinciosi ortodocsi din Romania. In primul rind, ca neoprotestant, vreau sa afirm citeva lucruri: 1. Ma identific cu Biserica istorica in toate evolutiile ei, gresite sau corecte, din cele douazeci de veacuri care au trecut de la plecarea Mintuitorului la cer. Sunt un madular al acestei entitati colective care se numeste Mireasa si care asteapta revenirea Celui care ne va duce in "odaia de nunta." 2. Cred din toata inima ca, pina la Reforma lui Luther din Germania catolica si pina la aparitia neoprotestantilor din Romania, Bisericile istorice au avut in sinul ei credinciosi adevarati si vrednici care au fost "sarea pamintului"
  • date post

    04-Jul-2015
  • Category

    Documents

  • view

    428
  • download

    2

Embed Size (px)

Transcript of Dialog Mihai Oara

Dialog Mihai Oara - Daniel BranzaiMartie 13 - Martie 16, 2000Daniel Branzai:3-13-2000 Introdocere Mihai Oara: 3-14-2000 Raspuns Daniel Branzai: 3-14-2000 Asemanari Mihai Oara: 3-15-2000 Biserica si morala Daniel Branzai: 3-15-2000 Dragoste ntre frati Daniel Branzai: 3-16-2000 Evanghelizare Ortodoxa (o veste buna) Daniel Branzai: 3-16-2000 O ntlnire pe vrf de munte Mihai Oara: 3-16-2000 nviorare n Biserica Daniel Branzai: 3-17-2000 Nevoia de partasie Mihai Oara: 3-16-2000 Liturghia

Daniel Branzai O scrisoare deschisa: 02-13-2000 Catre Mihai Oara Am ramas surprins sa aflu numele unui prieten pe care-l stiam "baptist" trecut ca autor al unui "site" si al unor articole de apologetica ortodoxa. Am spus "surprins", nu intristat si nici suparat sau dezamagit. Nu stiu din ce pornire, m-am apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare deschisa. Este probabil o incercare de a te apara impotriva criticilor prea aspre ale unor fosti prieteni pe care miscarea ta i-a facut sa reactioneze asemeni unor presupusi dusmani. Sau poate ca este o dorinta de a vedea in ceea ce ti se intimpla tie implinirea unor rugaciuni prin care cer de ani de zile o revitalizare a credintei in masele mari de credinciosi ortodocsi din Romania. In primul rind, ca neoprotestant, vreau sa afirm citeva lucruri: 1. Ma identific cu Biserica istorica in toate evolutiile ei, gresite sau corecte, din cele douazeci de veacuri care au trecut de la plecarea Mintuitorului la cer. Sunt un madular al acestei entitati colective care se numeste Mireasa si care asteapta revenirea Celui care ne va duce in "odaia de nunta." 2. Cred din toata inima ca, pina la Reforma lui Luther din Germania catolica si pina la aparitia neoprotestantilor din Romania, Bisericile istorice au avut in sinul ei credinciosi adevarati si vrednici care au fost "sarea pamintului" si "lumina lumii" in vremea cind crestinismul a cucerit regatele de intunerec ale religiilor idolatre pagine. Ma simt frate cu si cu Tudor Vladimirescu, anahoretul asasinat miseleste de Eteria greceasca. Respect sacrificiile cu care Romania crestina a tinut piept asalturilor mahomedanilor turci si a stat ca un paznic gata de jertfa la granita crestinatatii europene. Am plins la prelegerile tinute de fratele poet Ioan Alexandru la Universitatea bucuresteana si m-am infiorat alaturi de el mai mult ca la ascultarea multor predici din bisericile baptiste. Sunt, cred eu, in primul rind crestin, si doar in cel de al doilea rind baptist. 3. Nu cred ca exista un exclusivism cultic autentic si autentificat de Dumnezeu. Cred ca pe linga expresiile "din orice neam, de orice limba" ar trebui sa adaugam cu modestie si cu ingaduinta si "din orice denominatie."

Spunind toate acestea, vreau totusi sa te intreb: 1. Oare ar fi trebuit sa ma nasc eu intr-o familie "baptista" daca Biserica Ortodoxa si-ar fi facut cu adevarat datoria de "purtator al luminii mintuitoare" ? 2. Cum se explica valoarea "ortodoxiei" in contextul falimentului moral si social din tarile majoritar crestin ortodoxe ? Daca pomul bun se cunoaste dupa roadele lui, ce va face Dumnezeu cu smochinul ortodox? 3. Admir prospetimea convingerilor si evlaviei autorilor de articole de pe noul "site" de apologetica ortodoxa, dar ce legatura este intre aceasta "floare" primavaratica teoretica si "realitatea trista si mohorita" din majoritatea familiilor, bisericilor, satelor si oraselor in care majoritatea oamenilor poarta si ei numele de "ortodocsi" ? Esti si sunteti gata sa le spuneti celorlalti ca este necesara o trezire spirituala si o "veghere" continua in asteptarea Domnului ? Fara o intilnire personala cu Dumnezeu, orice sfat, oricit de evlavios, nu este decit, iertata sa-mi fie expresia imprumutata din jargonul de cartier marginas: " O frectie cu galenica la un picior de lemn." Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar cu inima este departe de Mine." 4. Cum este cu putinta ca un popor "crestin" ca cel roman sa-si injure cu atita asiduitate Dumnezeul ? Din ce traditie au aparut aceste injuraturi si blesteme ? Este posibil ca un preot ortodox sa injure? 5. Amintesti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scinteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturghic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe" ? 6. Cine este "depozitarul adevarului" in realitatea ortodoxa: Scriptura sau Biserica ? Ce se intimpla atunci cind Biserica se indeparteaza de la Scriptura? Cine are autoritatea finala ? Din astfel de dialoguri fratesti ar putea sa rezulte doua lucruri: - Ca in loc sa stim sa ne pretuim reciproc ca frati crestini, ne facem de risul si paguba celor din jur, pierzind timpul in lupte fraticide. - Ca, gelosi, pe loialitatea fata de Christos, nu ne entuzismam de "convertirile" de la un cult la altul, ci suntem gata sa ne incurajam unii pe altii la dragoste si la fapte bune. Eu merg pe varianta a doua. M-as bucura din toata inima ca noua ta orientare sa fie un progres spiritual personal si ca Dumnezeu sa te foloseasca intre fratii ortodocsi, la fel cum doresc sa ma foloseasca pe mine intre fratii din bisericile noastre. Astept insa cu teama ceasul adevaratei tale confruntari cu realitatea ortodoxiei preotesti. Discutie academica si apologetica doctrinara sunt seva credintei adevarate. Sa nu uitam insa ca, religios fiind, Domnul Isus si ucenicii au avut de suferit nu din cauza "credintei" in Iehova, si nu din cauza credintei stramosesti a poporului care-i sorbea cuvintele de pe buze, ci din cauza confruntarilor cu un sistem laodician, care, slujindu-L in Templu pe Dumnezeu, Il rastignea pe Fiul Sau pe dealul din afara cetatii. Te rog sa citesti tot ceea ce public si eu pe http://roboam.com. S-ar putea ca sa nu fii de acord cu toate de acolo, dar din dialogul nostru vom putea sa intretinem rivna dupa "desavirsirea" ceruta de Cel ce ne-a chemat "din intunerec la lumina Sa minunata." Acelasi prieten si frate Daniel Branzai

Mihai OaraDraga frate Branzai, Mai nti ti multumesc pentru dragostea si ntelegerea care razbate din scrisoarea deschisa pe care mi-ai trimis-o. Tin sa declar ca, trecnd la Biserica Ortodoxa, am aceleasi sentimente de dragoste att pentru Baptistii romni, ct si pentru dumneata, de care ma leaga frumoase amintiri. Sunt de acord, mpreuna cu dumneata, ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, "de orice neam, limba" si de "orice denominatie", cu toate ca pentru mine aceasta nu nseamna un relativism religios dupa care nu ar avea importanta n ce biserica ne aflam. Apreciez de asemenea ntelegerea pe care o ai fata de traditia crestina de veacuri a poporului nostru. Aceasta ntelegere este n contrast cu atitudinea unora care mai degraba o arunca la groapa istoriei. Voi ncerca acum sa raspund la unele din ntrebarile pe care mi le-ai pus, cu speranta ca dialogul nostru va fi constructiv, informativ si ziditor pentru noi toti. Sper sa pot raspunde la celelalte ntrebari ntr-un viitor apropiat. Problema este ca ntrebarile sunt scurte, dar necesita raspunsuri mai lungi si elaborate. Este oare existenta Baptistilor n Romnia un semn al esecului Bisericii Ortodoxe? Probabil raspunsul este afirmativ, dar necesita anumite explicatii. As putea sa raspund cu o ntrebare: este oare existenta Mormonilor n SUA un semn al esecului Baptistilor? Afirmatia dupa care "falimentul moral si social" din tarile cu traditie ortodoxa s-ar datora Ortodoxiei este nedreapta si marturisesc ca ma ntristeaza de fiecare data cnd o aud. Pentru a raspunde la ea ar trebui sa facem un studiu mai profund al istoriei, ceea ce spatiul si timpul nu ne permite. As dori totusi sa fac cteva remarci. Toate tarile de traditie ortodoxa au fost subjugate n ultimele secole de puteri ostile ortodoxiei. n Rusia, dupa venirea la putere a lui Petru cel Mare, care aducea idei de modernizare din Europa protestanta, Biserica Ortodoxa a fost pusa sub o seama de restrictii. Petru a desfiintat functia de Patriarh si a cerut ca toate hotarrile Sinodului sa fie aprobate de ministrii lui. n secolul XIX n Rusia au patruns ideile socialiste, cu totul ostile Ortodoxiei. Romanele lui Dostoievski ne pun n lumina acest antagonism. Socialistii propovaduiau ateismul si teroarea, Biserica propovaduia dragostea si credinta. Venirea bolsevicilor la putere a nsemnat nceputul unei perioade de extraordinara persecutie mpotriva Bisericii, o persecutie cu mult mai intensa dect pe vremea lui Nero. Sute de mii de preoti au fost mpuscati. Comunismul a distrus Rusia si a adus-o n starea n care se afla. Nu necinstim oare memoria milioanelor de martiri crestini ortodocsi din Rusia, atunci cnd punem decaderea Rusiei pe seama lor, n locul calailor? Nu ne unim oare cu Nero, care I-a nvinuit pe crestini de arderea Romei? Romnia a prosperat ntr-o anumita epoca, pe vremea lui Stefan cel Mare. Acest mare rege ortodox a dus Moldova la ceea ce Lucian Blaga a numit culmea civilizatiei romnesti. Dupa el, tarile romne au nceput sa intre n declin, nu ca urmare a Ortodoxiei, ci a terorii turcesti. Imperiul Otoman a fost acela care a adus coruptie si teroare. De la ei mostenim "bacsisul", nu de la Biserica Ortodoxa. n ultimii 40 de ani, Romnia s-a aflat sub comunism, care de asemenea a ngradit Biserica. Bulgaria, Serbia si Grecia au avut experiente asemanatoare. Grecia s-a eliberat de turci si nu a cazut sub comunism, de aceea este ceva mai avansata. Ca speculatie istorica este interesant de observat ca pentru sute de ani Bizantul, civilizatia cea mai ortodoxa din istorie, s-a aflat pe culmile civilizatiei si culturii europene. Bizantul avea universitati, spitale si sistem de ajutorare sociala, n timp ce restul Europei era cufundat n obscuritatea Evului Mediu. Bizantul a trecut prin framntari, ca orice alta civilizatie umana, dar pentru sute de ani a stralucit n lume, si a

pastrat flacara credintei. Din pacate a cazut, nu doar ca urmare a atacurilor turcesti, ci si a tradarii si jafului "crestinilor" apuseni al caror progres l admiram att de mult astazi Cum am scris, toate aceste nenorociri istorice au dus la starea jalnica a tarilor din rasaritul Europei. Coruptia si mpilarea a atins si Biserica, dar a venit din afara, nu dinauntru. Sunt convins ca noua epoca de libertate va nsemna o regenerare a acestor natiuni, n care Biserica va putea acum sa manifeste o influenta pozitiva. Cu dragoste crestina, Mihai Oara

Daniel Branzai02-14-2000 Catre Mihai Oara Nu ma asteptam sa-mi raspunzi asa de repede. Iti multumesc pentru atentie si pentru pretuire. Te asigur ca este reciproca. Oftez si eu impreuna cu tine cind spui: "Nu vreau sa gndesc prea departe sau sa tintesc prea sus, dar vad aici sansa unui dialog crestinesc care este foarte rar n zilele noastre, mai ales printre romni. Din pacate, cei mai multi baptisti cred ca ortodocsii sunt idolatrii superstitiosi si corupti, iar ortodocsii cred ca baptistii sunt rataciti vicleni. Poate avem sansa sa aratam lumii ca putem dialoga n dragoste, fara njuraturi." Desi cred ca vom avea toata vesnicia la dispozitie ca sa ne lamurim controversele, nu vad de ce n-am putea pune putin timp deoparte chiar si acum pentru a vedea in ce suntem "de acord" si putem umbla impreuna. Romania ar avea mult mai mult de cistigat de pe urma "infratirii" crestine, decit de pe urma conflictelor si ciomagelilor mai mult sau mai putin metaforice. Pentru a stabili cit mai multe capete de pod, am sa incep prin a scoate in relief puncte comune de invatatura si practica. Desi pare de necrezut, asa ceva exista si, daca ar exista putina bunavointa reciproca, cred ca ne-am putea bucura mai mult unii de ceilalti. Unul din lucrurile pe care imi place sa le subliniez este "asemanarea" (ca sa nu spun ca sunt identice) dintre unele invataturi aplicate si astazi in cele doua biserici (Ortodoxa si Baptista). Din cauza spatiului restrins, am sa ma opresc azi doar la doua dintre ele: 1. Ideia de Biserica locala suficienta si autocefala. Am sa redau un citat din Enciclopedia Britanica si am sa-i las pe cititorii baptisti sa vada extraordinarea asemanare cu invatatura despre autonomia bisericii locale: "Conceptia Ortodoxa despre biserica este bazata pe convingerea ca o comunitate locala de credinciosi, adunata in jurul episcopului lor pentru sarbatorirea Cinei Domnului (sau "impartasania"), este in miniatura imaginea bisericii de pe intreg pamintul. Acest concept al "intregului", al "incluziunii" este numit "catolicism". S-ar putea sa para un concept abstract, dar el are o implicatie foarte practica si anume ca "orice este sau ar putea sa fie necesar pentru viata bisericii se gaseste deja in adunarea locala. Ideia "catolica" poate fi comparata cu o piine. Fiecare felie de piine nu poate fi "toata piinea", dar ea poate si de fapt contine toate ingredientele necesare prezente in piine. Asta inseamna ca oriunde se gasesc impreuna un episcop si o adunare de credinciosi, avem de a face cu o "biserica."

2. Structura lucratorilor bisericesti. Mai in orice sat si Biserica ortodoxa exista o tripleta de slujitori: popa, cantorul si dascalul. Iertata sa-mi fie indrazneala, dar asta inseamna ca evanghelicii din America n-au inventat mai nimic, atunci cind au ales sa functioneze si astazi condusi de: un pastor invatator, un pastor (elder) cu inchinaciunea (worship) si un superintendent al Scolilor Duminicale (elder of education). In situatia ca acesti trei slujitori ai Bisericii si-ar face din plin datoria, generatiile care vin vor putea fi calauzite in caile Domnului. Daniel Branzai P.S. Da-mi voie sa-ti fac o mica observatie. Comparatia ta dintre Baptisti-mormoni si ortodocsi-baptisti nu poate fi dreapta: baptistii n-au fost niciodata o religie majoritara in America, in timp ce Biserica Ortodoxa, cu statisticile numerice coplesitoare (peste 80% din populatia Romaniei) se pretinde un fel de biserica nationala, detinatoarea unui fel de monopol asupra modelarii neamului roman.

Mihai OaraFrate Daniel, ncerc acum sa raspund urmatoarelor doua ntrebari pe care mi le-ai spus. Pacatul si coruptia sunt fenomene pe care le ntlnim la tot pasul n aceasta lume. Din pacate, ele patrund si n Biserica si arunca o lumina proasta asupra marturiei noastre. Ma ntrebi daca este posibil ca un preot sa njure. Raspunsul nu poate fi dect ca asemenea cazuri exista si ca sunt regretabile. Ascultam recent o caseta cu o predica a unui fost preot care a devenit baptist. El povestea cum, pe cnd era nca preot ortodox a vrut sa-si omoare sora care era pocaita. Binenteles, pacatul era aruncat pe seama Ortodoxiei. Dar n vocea lui se simtea si acum o duritate, o lipsa de blndete si umilinta, exprimata prin cuvinte aspre si un limbaj declamator. Poate cu oarecare egoism mi-am spus, Bine ca omul acesta a trecut la Baptisti! Exista deci coruptie n Biserica Ortodoxa? Raspunsul nu poate fi dect DA. Dar coruptie exista pretutindeni, n toate confesiunile. A crede contrariul ar fi o contrazicere a nvataturii lui Hristos, care n pildele mparatiei din Matei 13 repeta de mai multe ori adevarul ca n aceasta lume fii mparatiei nu pot fi separati de fii diavolului. Orice ncercare de a face o astfel de separare pe linii confesionale este neproductiva si nescripturala. Aceasta nu nseamna sa nu cautam curatia si disciplina morala n bisericile din care facem parte. Vad aici doua probleme. Prima este aceea ca multi Baptisti romni au o viziune ntunecata a Bisericii Ortodoxe. Un prieten Baptist mi-a spus recent ca un lac din Romnia, nvecinat cu doua manastiri, de calugari si maici ortodoxe era plin de copii avortati, rezultati din comportarea lor imorala. Aceasta calomnie nu putea sta n picioare. De ce s-ar fi dus cineva la manastire ca sa-si practice imoralitatea, cnd putea foarte bine sa o faca n lume? Nu este aceasta o acuzatie ca aceea dupa care pocaitii ar practica orgii secrete? Acelasi prieten mi-a spus ca ortodocsii lasa bilete la biserica cu blesteme pe care preotii apoi le rostesc n rugaciuni. Lista acestor acuzatii nentemeiate si calomnioase poate continua.

A doua problema este aceea ca noi toti avem tendinta sa comparam merele cu portocalele. Comparam adesea ce este mai bun de o parte, cu ce este mai rau de cealalta. Am citit odata un articol anti-ortodox, n care se afirma ca n timp ce credinciosii baptisti se aflau n nchisori, anumiti episcopi ortodocsi erau prieteni cu comunistii. Dar afirmatia poate fi ntoarsa, si se poate spune ca n timp ce conducerea Cultului Baptist colabora cu autoritatile comuniste (o stiu din surse interne), multi credinciosi ortodocsi putrezeau n nchisori. Mi-ai scris despre preoti care njura. Nu neg faptul ca acesta se poate ntmpla. Dar si de cealalta parte gasim exemple similare. n micul orasel american n care locuiesc au fost n ultimii trei ani doua cazuri de pastori evanghelici casatoriti care au fost descoperiti ca avnd relatii imorale. Unul dintre ei era implicat cu dirijoarea corului, care n cele din urma a dat n judecata biserica. Este usor a gasi astfel de pacate Bisericii Ortodoxe din Romnia. Motivul simplu, care nu are nimic de-a face cu credinta, este ca ea este o biserica majoritara, cu multi membrii nominali. Fiind o minoritate, Baptistilor le este mai usor sa pastreze disciplina morala. Situatia este oarecum simetrica aici n SUA. Eu locuiesc n asa numita Bible-belt, centura Scripturii, n care majoritatea sunt evanghelici. Aceasta nu mpiedica o anumita stare decazuta n populatie. Pe de alta parte, aici Biserica Ortodoxa este minoritara si are un foarte bun simt al disciplinei morale. Preotul nostru ne-a spus ca episcopul a declarat ca orice preot cazut sub o suspiciune de pacat va fi imediat exclus. Membrilor bisericii li se cere sa vina frecvent la spovedanie. Euharistia se practica n fiecare Duminica, si te asigur ca ne apropiem de ea cu frica si cutremur. Experienta de altfel limitata pe care am avut-o cu Biserica Ortodoxa din Romnia a fost una luminoasa. ntr-o seara am mers la vecernie, ntr-o biserica din Alba Iulia. Dupa slujba, preotul a venit sa vorbeasca cu mine. M-a ntrebat daca sunt preot (pentru ca aveam barba), si i-am spus ca sunt un Baptist care vrea sa treaca la Ortodoxie. Mi-a luat minile n minile lui, s-a uitat n ochii mei si a nceput sa plnga. Nu am vazut niciodata n viata o asa scurgere de dragoste din ochii unui om, o dragoste care o pricepem doar cu simturile noastre duhovnicesti. n catedrala din Alba Iulia am vazut un grup de baieti tineri care s-au asezat cu fata la pamnt si au stat poate zece minute n rugaciune n aceasta pozitie. Nu o faceau obligati, nici de ochii lumii, eu fiind singurul alt vizitator acolo. M-am ntlnit tot acolo cu IPS Episcopul Andrei, caruia I-am vorbit de cautarile mele. Am fost impresionat de dragostea, blndetea si ntelegerea lui. Toate aceste experiente ale mele nu se potrivesc cu imaginea popilor care njura. Preotul bisericii din care fac acum parte este un om minunat, pasionat pentru Hristos, plin de ntelepciune si dragoste. Sunt binecuvntat sa-l am ca parinte duhovnicesc. Cum vom trata n viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia n care fiecare ncepe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi. Cu dragoste n Hristos, Mihai Oara

Daniel BranzaiCatre Mihai Oara

Incerc cu curaj sa zidesc pe puntea sugerata de tine in ultima scrisoare: "Cum vom trata n viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia n care fiecare ncepe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi." Am sa-ti spun despre citeva din relatiile mele cu prietenii mei ortodocsi. Ma bucur sa stiu ca acum esti si tu unul din ei. Istorisirea ca va urma atinge putin si problema "crestinilor nominali" de care ai amintit in mesajul tau. Sper sa nu te afecteze negativ nici o remarca din ceea ce voi spune. Ia-o drept o marturisire de la inima la inima. Am convingerea ca multe din "greselile" pe care le vedem mai bine la altii exista si la noi insine (regula rezonantei simpatice: spune-mi pe cine critici ca sa-ti spun cine esti) si mi-am dat seama din experienta personala si din studiul istoriei ca orice grupare religioasa devenita majoritara intr-o anumita comunitate este supusa pericolului de a deveni formala, apatica si, cel putin in unii din reprezentantii ei, apostata. Parintele Cornel Avramescu sau nevoia de seriozitate. La citva timp dupa ce am reusit sa vin in America, am primit un telefon de la masa romaneasca a Departamentului de Stat de la Washington. Domna Judith Buncher mi-a spus: "Ti-a venit randul sa-i ajuti si tu pe altii. Trebuie sa sponsorezi patru preoti ortodocsi ca sa-i scoatem din Romania." Bineinteles ca acestei binefacatoare a noastra nu-i putea refuza nimic. Asa ca am facut actele necesare. Ce se intamplase? Patru preoti ortodocsi erau in pericol de a fi aruncati in inchisoarea comunista deoarece se apucasera sa faca educatie crestina copiilor din sat si-i invatau pe oameni sa gindeasca crestineste intr-o tara atee. Unul din acesti patru preoti este Cornel Avramescu, preot de prin partile Simeriei. L-am cunoscut impreuna cu sotia si cu cei doi baieti ai lor in imprejurari care nu vesteau deloc prietenia care avea sa urmeze. De fapt, uitasem de sponsorarea facuta. Mai ales ca aranjamentele dictau ca cei patru sa ramina la New York, unde comunitatea romaneasca era mai numeroasa si sansa lor de a sluji intr-o parohie, mai mare. M-a sunat insa cineva intr-o dimineata sa ma duc la un motel de linga aeroportul Los Angeles si sa-i iau. Acest cineva "enervat" si poruncitor mi-a spus ca el ii tine acolo fara plata de aproape doua zile si mai mult nu vrea sa faca. Daca nu-i iau, el ii arunca in strada. I-am gasit plinsi si dezorientati. Cind m-am recomandat ca pastor baptist, sponsor al actelor facute, am observat in ochii preotesei o strafulgerare rece ca de cutit. Preotul mi-a spus: "Domnule, s-a facut o greseala. Noi trebuia sa raminem impreuna cu familiile celorlalti trei preoti la New York. Nu trebuia sa venim aici unde nu cunoastem pe nimeni. Fa bine dumneata si ia-ne niste bilete sa plecam chiar acum inapoi la New York." Sfinta naivitatea de proaspat emigrant! Cum sa-i explic ca pretul a patru bilete de avion de la L.A la N.Y nu incapea in bugetul meu subtire. I-am rugat sa amine aceasta plecare la New York, iar intre timp sa mergem la mine acasa, de unde vom lua legatura telefonica cu prietenii de la New York. Refuzul a fost categoric si incapatinat. "Nu, nu mergem la dumneata acasa. Vrem sa ne trimiti chiar acum la New York." Dupa citeva ore de insistente si tirguieli, lipsa de alternative i-a convins. I-am dus acasa, iar pe drum, leam vorbit de preotul Alexe cu care locuiam in acelasi cartier si le-am aratat orasul de palmieri scaldat intro dumnezeiasca lumina aurita. Acasa, ne-am dat seama impreuna ca "prietenii" de la New York nu se prea grabeau de fel sa-i duca acolo. I-au sfatuit sa ramina in L.A. si sa reia legatura peste alte citeva zile. Noi locuiam pe atunci intr-un apartament modest cu un dormitor si o sufragerie. Impreuna cu sotia si fetita noastra de un an jumatate, noi ne retrageam seara in dormitor, iar ei patru se culcau pe canapea si pe jos in sufragerie. Erau foarte tacuti. Pe copii ii simteam curiosi, fratele Cornel se silea sa fie calm si, in limitele posibilului, politicos. Preoteasa insa era un sloi de gheata. Sub parul frumos, castaniu, ochii ei scaldati de lacrimile necazului aruncau in rastimpuri fulgere. Imtimplarea a facut ca peste doar doua zile sa trebuiasca sa plec cu tinerii romani baptisti din L.A. intr-o tabara de la Colorado, asa ca le-am zis: "Iata frigiderul plin, iata asternuturile de pat, iata cheile de la

casa. Simtiti-va ca la dumneavoastra. Ne vedem peste opt zile cind ne vom intoarce." I-am lasat uimiti, cu cheile in mina, sperind sa se dezmeticeasca si sa fie mai comunicativi macar cu cei de la New York. Nadajduiam ca pina la intoarcere sa-i gasim cu o alternativa viabila pentru situatia lor. Cind, dupa cele opt zile, ne-am intors acasa, i-am gasit total schimbati. Vorbisera si la New York si cu preotul Alexe. Concluzia a fost ca trebuie sa ramina pe loc si sa-si caute un inceput pe aceste meleaguri. Au urmat apoi citeva luni de dulce prietenie. Preoteasa Eugenia s-a dezghetat putin cite putin. Ftata i-a devenit luminoasa si frumoasa. Glasul blind si rotogolit parca mereu a cintec din Ardeal. "M-ai dat gata cind ai plecat si ne-ai lasat in casa toata "pe incredere". Puteam sa luam tot ce ai si sa fugim in alta parte. N-am mai patit niciodata in viata asa ceva frumos. Atunci mi-ati devenit cumva dragi. Mi-am zis ca daca respectati un preot, trebuie sa fiti oameni cu teama de Dumnezeu." Cind prietenia noastra s-a transformat intr-o partasie crestina, preoteasa mi-a marturisit: "N-am vrut in viata mea sa intru in casa de sectant. Nu te supara, dar in mintea si inima mea dumneata nu esti preot. Nu poti fi preot fara sutana. Si pe sotul meu il respect altfel cind are pe el haina preoteasca." Au urmat anii grei de inceputuri si zbateri. Fratele Cornel si sora Eugenia s-au cunoscut cu majoritatea celor din Biserica Baptista. Mergea cu noi la parc. Venea si ne cinta la Biserica. Dupa alti citiva ani, a inmugurit in inima lor un vis: sa inalte o cladire de Biserica Ortodoxa romaneasca in Anaheim. S-a rugat mult, a cerut bani de pe unde a putut. A fost si la rudele lui din Israel. L-am privit ca pe un ciudat mester Manole care s-a apucat sa ctitoreasca o Biserica romaneasca in hartuielile "stasurilor" specific americane. A muncit mult si mai tot timpul singur. A fost si duhovnic, a fost si sef de santier. L-am gasit odata tare obosit. Mi-a spus: "Frate Daniel, daca Dumnezeu imi iarta cite un pacat pentru fiecare cui batut de mine aici, sunt un om tare neprihanit!" Cind s-a terminat de inaltat cladirea, fratele Cornea s-a pornit s-o picteze pe dinauntru. Picteaza frumos. Multi avem in case tablouri semnate de el. Acum citiva ani, am convins un profesor de la Arte Plasice din Bucuresti sa mergem sa-i vada lucrarea. Cautind sa-l previn, i-am spus: "Sa nu fiti prea pretentios. Numai dinsul stie cit efort a pus in treaba asta. Il critica si asa destui." Profesorul s-a aplecat spre urechea mea si mi-a spus: "Auzi, numai astia fara scoala de pictura sunt cu adevarat pictori. Ceilalti sunt meseriasi. Numai astia cu suflet mare picteaza din inima." Stiindu-l pe fratele Cornel, mi-am dat seama ca profesorul avea dreptate. Stia despre ce vorbeste. Bisericile noastre se afla astazi numai la doi kilometri distanta una de alta. A noastra se numeste "Bethel", a lui se cheama "Sfinta Maria". Ne vizitam in rastimpuri. Ne ajutam cind ne este la indemina. "Sa-mi aduci niste Biblii dintr-alea pentru care ne alerga Securitatea in Romania. Am pus in Biserica mea banci ca lumea sa stea jos cind le vorbesc. Nu pe fuga. Vreau sa le pun citeva Biblii pe fiecare banca. Am si o sala in care vreau sa fac scoala crestina cu copiii." I-am dus Bibliie. I-am dus si niste "101 intimplari favorite din Biblie" pentru scoala copiilor. Unii din parohie nu l-au inteles. A inceput sa le predice la oameni dupa terminarea slujbei. Unii au strimbat iarasi din nas, invinuindu-l ca strica rinduiala si seamana cu "sectantii." Fratele meu, Emanuel Branzai, care este din pacate inca un liber si lenes cautator dupa adevar, merge din cind in cind la Biserica fratelui Cornel cu prietenii lui. Mai o nunata, mai un botez, mai o cumetrie. Parintele Cornel ii i-a din scurt. "Acum se vine? Pina acum unde mi-ati fost? Daca nu v-as oficia nici eu pina ce nu v-ati plati cotizatia pe toti anii cind n-ati mai dat pe la Biserica cum ar fi?" Odata mi-a spus cu naduf: "La fratia ta este mai usor, ca baptistii iti vin in fiecare duminica la Biserica. Asa e obisnuinta. La noi suntem pe hirtie cu miile, dar cei multi nu vin decit la sarbatori si la ocazii speciale. I-a zmimtit de tot comunismul asta. S-au invatat smecheri si fara rusine de cele sfinte. Unii ar intra si in Biserica cu capul acoperit si cu tigarea in guara. Altii injura fara nici o jena linga mine." Draga Mihai

Povestea aceasta adevarata are in ea ascunse citeva intrebari dureroase. Il admir pe acest preot prieten, Cornel Avramescu, si respect dedicatia si seriozitatea cu care a slujit lui Dumnezeu si in tara si aici in America. In tara, neinteles si neaparatde ierarhi, aceste calitati erau cit pe aici sa-l arunce in inchisoarea comunista, aici, tot aceste calitati il fac sa fie un fel de "sfint" neinteles si izolat de ceilalti. De ce nu sunt mai multi crestini ortodocsi ca fratele Cornel? Si inca ceva, ce se intimpla cu multimea aceasta de enoriasi pe care dinsul nu-i vede decit la Pasti si la Craciun? Sunt ei "crestini" in adevaratul sens al cuvintului? Daca noi, baptistii, incercam sa-l aducem pe unul din acestia la Christos, facem o lucrarea vinovata de prozelitism? Cred ca ti-ai dat seama ca fac o pledoarie pentru seriozitate. Sunt convins ca Dumnezeu nu-i ia in serios decit pe aceia care-L iau si ei pe El in serios. La 20 de ani, eram bolnav de ficat in Clinica Medicala Colentina. Brukner, pe atunci medic primar si ministru al sanatatii, m-a intrebat la "contra vizita" de dupa amiaza: "Si ce fel de teologie zici ca faci matale?" Ca sa nu intru intr-o situatie delicata, i-a raspuns incetisor: "Protestanta." Nu s-a lasat. A insistat: "Stiu ca protestanta. Dar ce fel de protestanta?" Prins la colt, am lasat privirea in jos si i-am raspuns: "Seminarul Teologic Baptist de pe strada Berzei". Ministrul m-a privit pret de o clipa drept in ochi si mi-a spus clar si raspicat: "Schimb-o! Ti-o spun ca medic, daca vrei s-a traiesti bine, schimb-o! Va stiu eu pe voi astia, neoprotestantii. Voi o faceti din vocatie. Puneti suflet si inima si aleragi ca nebunii pe la toate casele. Daca ai fi facut teologie ortodoxa mai mergea, sau macar lutherana. La ei vine omul acasa la preot, mai cu o damigeana de vin, mai cu o gaina sau cu o jumatate de porc ... Asculta-ma pe mine: daca vrei sa traiesti cu ficatul matale bolnav, apuca-te de alta meserie." Dupa cit de cunosc eu, tu nu esti un om al jumatatilor de masura. Ai linga tine o sotie cu suflet ales si cu o faptura plamadita dintr-un aluat de soi. Ma bucur ca esti un om care va manifesta si va stimula seriozitatea si in ceilalti. Ma rog ca lumina ta sa nu oboseasca in intunerecul din jur. Si mie mi-e tare greu citeodata ... Pentru cei ce ramin seriosi in marturia si lucrarea lor va fi insa o ... rasplata. Daniel Branzai

Daniel Branzai 02-16-2000 Draga Mihai Oara Ma grabesc sa public acest mesaj pe care l-am primit in posta mea zilnica. Este inca o dovada ca "se poate" si ca se intimpla mai multe lucruri bune decit stim noi. Sper ca ce urmeaza este o veste buna pentru toti crestinii care citesc acest mesaj: CURRENT FEATURE STORY by the Editors of ReligionToday

March 16, 2000 Ministry stirs Orthodox Christians to action

It's not unorthodox to do missionary work, says Andrew Lekos of the Orthodox Christian Mission Center (see link #1 below). ....The St. Augustine, Fla.-based ministry encourages Eastern Orthodox Christians in the United States to support mission work overseas - or to become missionaries themselves. ....Lekos and other members of the center's eight-person staff travel to parishes throughout the United States and Canada making congregants aware of the needs of others around the world. ...."We are educating our faithful about missions," Lekos said. Orthodox churches have been consumed with their own needs in years past, he said, and sometimes are not extremely interested in missions, "but we are beginning to return to the basics." The ministry sends out a semiannual newsletter and holds seminars about the need for world missions. ....The Orthodox Christian Mission Center, founded in 1985 by the Greek Orthodox Church in America, is under the jurisdiction of the Standing Conference of Canonical Orthodox Bishops in the Americas. It represents about 1,400 congregations and 3 million members in the United States and Canada, and Lekos is its project coordinator. ....The OCMC helps Orthodox Christians in more than 25 countries by mobilizing Orthodox believers in the United States and Canada. It gives financial support to clinics, schools, and orphanages, provides salaries for indigenous clergy, and supports long-term missionaries and short-term mission teams, Lekos said. ...."Our goal is to preach the Gospel. We are following the Great Commission and we offer our labor, our financial support, and our teaching abilities" to Orthodox congregations worldwide, he said. "We are now looking to the 10/40 Window, where Christ has not been preached. It's a great vision and we want to go there," Lekos said. ....About 200 Orthodox priests in Africa and Asia receive monthly support through the center. The Orthodox Church is growing so fast in many developing nations that one priest may be responsible for several parishes and may have to travel many miles, the ministry said. A monthly donation of $50 a month allows a priest to devote himself to ministry full-time and not have to work at a secular job. ....OCMC funds also fight poverty, hunger, and disease around the world with donations from canisters placed by volunteers at cash registers in businesses and restaurants. The funds support medical ministries, agricultural projects, school construction, new water wells, and the purchase of food and clothing. More than $700,000 has been sent to almost 20 countries since 1988. ....More than 500 U.S. Orthodox Christians have made short-term missions trips through the center since 1987, Lekos said. Teams of 12-20 people spend 3-5 weeks working in Orthodox orphanages,

hospitals, schools, and churches in Asia, Africa, and South America. They teach catechism classes, help build facilities, provide medical services, and minister to young people. ....Orthodox missionaries "have a servant mentality," Lekos said. Teams are invited by the local bishop and follow his guidance on ministry activities "because he knows best what the needs are," he said. "We may want to build a school, but he could say they need a clinic first. We would be subservient." ....An Orthodox community was started in Chavogere, western Kenya, through the work of an OCMC team. Team members built a clinic there in 1988 that was staffed by Orthodox missionaries. Patients traveled for miles to receive treatment and the area began to develop, getting electricity, running water, and a bus stop, Lekos said. Many people became Christians through the witness of the workers and now there is an Orthodox church there, he said. ...."That's often how our work takes form. It starts as community development work and through that more people come in and a [faith] community is formed." ----------RELATED LINKS: 1: http://ocmc.org

Daniel Branzai O scrisoare deschisa: 02-14-2000 Catre Mihai Oara Cred ca acest "dialog" al nostru poate fi largit, din cind in cind, cu reactiile celor care-l citesc pe "site"-urile noastre. Iata un mesaj primit de la Eduard Teodorescu, un prieten pe care l-am cunoscut pe vremea cind vizitam adunarea Crestinilor dupa Evanghelie din Pascani: Draga Daniel, Consider absolut binevenita ideea dialogului cu fratii ortodocsi. Crestinii ortodocsi adevarati au mult mai mari sanse de a produce o trezire spirituala in Romania. ... Asta vara am fost intr-o tabara asezata intr-un mic sat din apropierea pasului Oituz, o zona (de basm) cum numai in Romania poti gasi. In timpul celor 10 zile de tabara, am fost invitati sa cantam cu corul nostru langa altar, in prezenta preotului si a credinciosilor ortodocsi adunati in numar foarte mare, cu ocazia slujbei de duminica. Cu toate ca se stia de apartenenta noasta la culte neoprotestante, credinciosii ne-au ascultat foarte atent, cu ochii inlacramati chiar. Voi anexa mai jos si o fotografie legata de acest eveniment (choire.jpeg).

Vreau sa spun ca am avut acolo o colaborare extraordinara cu preotul din sat (un om tanar si dinamic, deschis dialogului si cu frica de Dumnezeu).El ne-a spus ca in acel colt de tara, NU MAI POATE face fata afluxului de "convertiri" ale ortodocsilor la adevarata credinta, numarul celor din Oastea Domnului fiind acum cu mult mai mare decat a ortodocsilor obisnuiti.L-am intrebat cat de mare, si ne-a spus ca in curand Oastea Domnului va fi un cult la nivel NATIONAL, asa de mare este numarul celor intorsi la Domnul din Biserica Ortodoxa. Mie parca nu imi venea sa cred ce auzeam. Foarte sincer,preotul ne-a povestit ca lui deja ii scapa situatia de sub control. Adica oamenii au inceput sa citeasca singuri Biblia si acum se aduna la biserica sa faca STUDIU BIBLIC fara el, preotul. Eu l-am inteles atunci cand spunea ca nu are nimic impotriva ca oamenii se aduna sa studieze singuri si sa se roage, DAR ca dau tot felul de "interpretari", care mai de care mai ciudate, in privinta adevarurilor teologice,de doctrina. Mi-am adus aminte atunci de perioada apologetilor timpurii ai bisericii din primele secole si cata framantare a fost in acele vremuri, cate sinoade, ca sa se ajunga la o interpretare de comun acord a adevarurilor biblice, perioada incheiata d.p.v.d. istoric cu celebrele scrieri ale sf. Augustin. Sigur ca si dupa el au mai fost destui care au tot scris si perfectionat munca apologetilor, asa cum a fost Ioan Gura de Aur, marele teolog al Bisericii Ortodoxe. Ma gandeam acum: ce ar putea fi cand fratii ortodocsi s-ar apuca de citit Biblia?... (Eu am date de la un recensamant mai actual, si numarul celor declarati ortodocsi a fost de 92%...) Si nu asa, cu preot: singuri ... Cred ca vor fi doar 2 alternative: ori preotii ortodocsi se pun pe citit Biblia serios, ori va mai fi nevoie de un al doilea "Ioan Gura de Aur", sau de recitirea scrierilor celui dintai, acela care a trait intre anii 675-cca.749. Cu toate ca mi-a fost dat sa intalnesc si frati din Oastea Domnului care erau destul de bine argumentati si ancorati in cuvant. Unul din acestia este marele compozitor Nicolae Moldoveanu... Cand ma gandesc la el, ma gandesc la ce este in stare sa faca un crestin ortodocs AUTENTIC pentru tara asta romaneasca si cat de mult ... Acum vreo 12-14 ani, am mai intalnit un astfel de frate ortodox in tren. Citea dintr-o carticica cu "Faptele crestinesti ale lui Stefan cel Mare." Am citit si eu un pic din ea si am aflat ceea ce noi niciodata nu am invatat la scoala - despre marea biruinta de la Vaslui: ca Stefan Voievod statea cu soldatii lui in zorii acelei zile incetosate in valea Vasluiului, nu atat asteptandu-i pe turci, cat in RUGACIUNE. El se ruga Domnului ca sa le dea biruinta, si sa vada paganii ca romanii moldoveni cred intr-un Dumnezeul Viu, nu unul omenesc, inventat de oameni, precum Alah. Si turcii se rugau lui Alahul lor. Ceea ce a urmat a fost un fel de "David si Goliat" biblic, transpozat in versiune romaneasca... Mi-am dat o intalnire cu fratele acela,dar nu a venit si am pierdut astfel ocazia de a-mi trage si mie brosurica lui la Xerox. Greseala mea a fost ca intalnirea trebuia sa aiba loc la o biserica neoprotestanta... In fine,eu nu pot decat sa ma bucur cand crestinii ortodocsi se intorc la

Dumnezeu cu adevarat. ... nu consider ca un baptist isi poate pierde credinta "trecand" la ortodocsi. Poate are o chemare speciala acolo, si poate e mai de folos sa vesteasca Cuvantul de pe acea pozitie... Nu stiu ce sa spun... Domnul sa il calauzeasca pe deplin si doresc sa se foloseasca de el la maximum posibil, printre ortodocsi, pentru ca e atata nevoie ca si crestinilor "nationali" sa li se vesteasca Cuvantul curat si cu putere! Draga Mihai Scriai intr-unul din meajele precedente ca acest dialog al nostru in planul intelegerii reciproce nu se face coborindu-ne "la cel mai mic denominator comun" ci la nivelul dragostei aprinse pentru Christos si toti ai Lui. Cred ca reactia din mesajul de mai sus demonstreaza ca "se poate". Ma rog ca toti cei care citesc aceste mesaje sa se "molipseasca"! Nu-ti cer sa fii intru totul de acord cu ceea ce voi spune in continuare ... Te rog doar sa citesti si, de pe pozitia unuia care crede in "continuitatea unei singure Biserici" sa judeci totusi cu simpatie cuvintele mele: Eu cred ca intreaga Biserica crestina este nascuta la Rusalii ("Ziua Cincizecimii", "Pentecostos" in limba greaca). Am avut o controversa cu unii care, practicind "vorbirea in limbi" si-au insusit in mod exclusivist numirea de "penticostali", dind de inteles celorlalti crestini ca ca numai ei sint Biserica "cea adevarata." De fapt, nici o Biserica n-ar trebui sa se joace "de-a numele." "Christos n-a fost impartit", le spune Pavel corintenilor. Adevaratii urmasi ai lui Christos sint frati si surori cu cei pe care-i intilnesc ingenuncheati la poalele crucii de la Calvar. Imi aduc aminte ca, acum citiva ani, pe cind colindam cu Evanghelia orasele si satele Moldovei, la Piatra Neamt, mi s-a intimplat sa fiu intr-o Biserica Crestin dupa Evanghelie. Cel ce ma invitat, mi-a facut cea mai grozava prezentare pe care am auzit-o vreodata. Sunt peste douazeci de ani de atunci si m-am straduit din rasputeri sa fiu la inaltimea a ceea ce fratele a spus atunci despre mine: "Stiti, ca si mine, prietenul si fratele meu este dintre acei credinciosi adevarati din toate bisericile. El este "catolic" pentru ca face parte din Biserica triumfatoare trimisa pina la marginile pamintului. Este "ortodox" pentru ca-i place Cuvintul adevarat si-l propovaduieste pretutindeni. Face parte din minunata "oaste a Domnului" care lupta pentru sfintenia Evangheliei. Este "pentecostal" pentru ca face parte din Biserica nascuta la Rusalii si se lasa cala uzit de Duhul Sfint. Este "baptist" pentru ca L-a marturisit pe Domnul in apa botezului Nou Testamental. Este "crestin dupa Evanghelie" in toata stradania lui de a implini cu viata Biblia si este "adventist" pentru ca-L iubeste pe Isus si-L asteapta sa vina sa ne ia la cer." O caracterizare asemanatoare am auzit mai tirziu si despre Domnul Isus, care, zicea un american, s-a botezat la Ioan Baptistul, a primit Duhul Sfint, a trait dupa Evanghelie, credinta cea adevarata, ne-a trimis pina la marginile pamintului si asteapta cu nerabdare clipa cind va bea din nou paharul de vin al legamintului la masa la care va sta impreuna cu noi in Imparatia viitoare. Numai "copilaria noastra" spirituala ne amageste sa ne impartim in cete si sa ne justificam rautatea prin acest joc al "numelor" care ne dezbina: "eu sint al lui Pavel, eu sint al lui Chifa, eu sint al lui Apolo si eu sint al lui Christos." Nadajduind ca nu te-am suparat in nici un fel ... astept raspunsurile tale la aceasta "avalansa" de trei mesaje consecutive. (Deh, ma rog de ani de zile pentru un astfel de dialog si pentru eventualele lui efecte spirituale) Daniel Branzai

Mihai Oara

Frate Daniel,

ti multumesc pentru aprecierile frumoase pe care le-ai facut la adresa familiei mele. De asemenea, istoria cu preotii sositi la Los Angeles mi-a ncalzit inima, ca orice alta istorie privitoare la dragostea crestina n actiune. As vrea sa fac cteva remarci privitoare la discutia pe care ai avut-o cu ministrul sanatatii din Romnia. ntrebarea mea este ce concluzie putem trage din ea. Pentru mine ea nu arunca o reflexie negativa asupra preotului ortodox tipic din Romnia, ci poate cel mai mult asupra ministrului care credea ca slujba de slujitor al lui Dumnezeu are ca scop agonisirea de bani. Poporul nostru a stiut ntotdeauna sa arate respectul si dragostea pentru preoti. Faptul ca oamenii aduceau daruri preotului este o dovada de dragoste si nu se reflecta negativ asupra preotului. De fapt, felul acesta de a-l sustine pe preot este chiar mai uman dect cotizatia impersonala pe care o platim la biserica. Cititorii mesajului tau ar putea trage concluzia gresita (pe care probabil nu ai intentionat-o) ca slujba de preot este cumva profitabila material, n timp ce aceea de pastor baptist cere doar sacrificii. n mod ironic si paradoxal, n zilele noastre, situatia este oarecum exact inversa. Am discutat recent cu un preot romn, care are o sotie si un copil nou nascut si a carui venit lunar este de 50 de dolari. Nimeni din Vest nu-i ajuta pe acesti slujitori ai lui Dumnezeu, care trebuie sa ndure toate nenorocirile si lipsa prin care trece acum poporul romn. Cred ca pastorii baptisti din Romnia se bucura astazi de o mai mare prosperitate datorita ajutoarelor primite din Occident, fapt care de altfel nu arunca nici o umbra asupra integritatii lor morale. Aproape toti pastorii baptisti pe care i-am cunoscut au avut ocazia sa calatoreasca n SUA si sunt sprijiniti din Statele Unite ntr-un fel sau altul. Probabil sunt si altii, care se lupta cu greutatile si nu beneficiaza de un astfel de ajutor. Dar cei pe care i admir astazi pentru sacrificiile lor materiale sunt tinerii care aleg calea preotiei. Acestia nu primesc nici un fel de ajutoare speciale din Occidentul bogat, nu au posibilitatea sa calatoreasca sau sa-si trimita copiii la studii n strainatate. Revin acum la a patra ntrebare pe care mi-ai pus-o, Aminteste-ti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scnteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturgic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe?" Cred ca aceasta ntrebare deschide un subiect mult mai dificil ntre noi, pentru ca merge la esenta deosebirilor dintre conceptiile noastre. Pentru cei care nu cunosc faptele as dori sa fac unele scurte precizari. Preotul Iosif Trifa este unul din ntemeietorii Oastei Domnului din Romnia. El a nceput aceasta miscare cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, dar a ajuns la conflicte cu ierarhia Bisericii si n urma a fost caterisit. Dupa cte stiu, recent a fost reabilitat. Tudor Popescu a fost preot n Bucuresti, si a fost si el silit sa se retraga din Biserica Ortodoxa dupa ce a nceput sa manifeste tendinte protestante. Ambele cazuri sunt tragedii care dupa parerea mea nu trebuiau sa se ntmple. Personal am mai multa simpatie fata de cazul lui Iosif Trifa, care mi s-a parut mai sincer si mai umil. n ce-l priveste pe Tudor Popescu, el ma impresioneaza mai putin. Din diferitele istorisiri ale vietii si lucrarii lui am constatat att o anumita sinceritate, dar si un anumit spirit de fronda. Mi s-a parut ca a cautat intentionat o confruntare cu Biserica Ortodoxa din care facea parte, si n cele din urma a gasit-o schimbnd de la sine liturghia lui Ioan Gura de Aur, care de altfel a fost gasita buna de crestinii a 16 veacuri. Daca doresti, n viitor putem discuta mai mult despre obiectiile aduse de el Bisericii, obiectii cu care eu nu sunt de acord.

Revenind la ntrebarea ta, as dori sa observ ca ea implica anumite presupozitii pe care nu le pot accepta. Trebuie sa le discut mai nti pe acestea, nainte de a ncerca sa raspund. Presupozitie: Liturghia ortodoxa este formala si arida.Englezii spun, Frumusetea este n ochii privitorului. Pentru mine personal frumusetea sublima a liturghiei ortodoxe a fost o incredibila descoperire. Cred ca nu exista o ceremonie mai frumoasa si care sa fi rezistat aproape neschimbata n cursul a 1600 de ani de practicare. Dar frumusetea ei este depasita de capacitatea ei de a ne apropia de Dumnezeu. Aceasta apropriere cu teama de Dumnezeu prin intermediul liturghiei are valoare si se face reala doar pentru cel care o ia n serios, asa cum pentru cel care o dispretuieste nu este dect o forma goala. Probabil vei fi de acord ca si n adunarile baptiste exista anumite forme, care s-au dezvoltat doar n ultimele zeci sau sute de ani. Sa luam una dintre ele. n general, la citirea Bibliei, adunarea baptista se ridica n picioare. Este un obicei frumos, pentru ca da cinste cuvntului lui Dumnezeu. Este aceasta o forma arida si goala? Asa o vede un ateu sau unul care vine ca sa critice sau sa batjocoreasca. Dar pentru cel credincios, este o exprimare fizica, simbolica a profundului respect fata de Cuvntul lui Dumnezeu. La fel este si cu liturghia, care este un ntreg sir de acte simbolice, toate ndreptate catre Dumnezeu. n centru acestor simboluri si tinta acestor acte este ntotdeauna Sfnta Treime, a Carei nume este rostita de nenumarate ori n cursul unei slujbe. Presupozitie: Biserica Ortodoxa se sprijina pe un sistem al puterii. Orice organizatie omeneasca si are sistemul ei de autoritate. n Biserica Ortodoxa autoritatea este reprezentata de episcopi. Dar realitatea Bisericii nu sunt doar episcopii. Realitatea ultima este Duhul Sfnt trimis de Hristos de la Tatal si care salasuieste n credinciosi, n Biserica. Stiu ca idealul protestant este biserica independenta si n cele din urma credinciosul independent, care citeste si interpreteaza singur Scriptura. Dar, dupa parerea mea acest ideal nu este biblic si n cele din urma duce la nesfrsite dezbinari la care eu si dumneata am asistat. n ce priveste idea de a prelua apostolatul lui Tudor Popescu sau Iosif Trifa, vreau sa declar ca au fost n Biserica Ortodoxa preoti minunati care au adus nviorari spirituale fara spiritul de revolta a acestora. Un astfel de preot pe care l admir nespus de mult a fost Sfntul Ioan de Kronstadt care a trait la nceputul secolului n Rusia. Ar ramne sa discutam ce ntelegem prin nviorare. Mi-e teama ca nviorarea pe care o doresc unii este de fapt o schimbare a naturii Bisericii, asa cum a vrut sa o faca Tudor Popescu. Acestia ar dori sa vada Biserica Ortodoxa renuntnd la 2000 de ani de traditii introduse de martiri, teologi, sfinti si calugari truditori si transformndu-se ntr-o organizatie dupa chipul si asemanarea Protestantismului. Exista o altfel de nviorare pe care o doresc si eu din toata inima. As dori sa vad bisericile ortodoxe ntotdeauna pline. As dori sa-I vad pe ortodocsii nominali transformati n pasionati cautatori ai lui Hristos, practicnd viata de asceza pe care ne-o indica Scriptura si Sfintii Parinti. As dori sa vad preoti bine educati, care sa separe superstitiile de adevarata nvatatura a Parintilor. n acelasi timp, sunt convins ca Biserica Ortodoxa Romna, iesita acum din strmtoarea comunismului, se afla n pragul unei mari nviorari care va nsemna o renastere spirituala a poporului romn. Ct despre mine, sunt prea nensemnat ca sa ma vad prelund un apostolat. ncerc mai degraba sa practic ceea cea ce a spus Sfntul Serafim din Sarov: Curateste-ti inima si vei vedea cum cei din jur vin la Hristos. Cu dragoste,

Mihai

Daniel Branzai O scrisoare deschisa: 02-18-2000 Draga Mihai Cineva spunea ca un arheolog este un specialist a carui cariera "zace printre ruine." Spre deosebire de arheologie, crestinismul a fost definit de Domnul Isus ca un vin nou care rupe burdufurile vechi, de aceea trebuie pus mereu in burdufuri noi. Psalmistul indemna adunarea "Cintati Domnului o cintare noua!" Exista un lucru pe care nu-l inteleg in scrisoarea ta. O anumita fascinatie cu valoarea lucrurilor foarte vechi din istoria si manifestarile Bisericii. Crezi ca vechimea valideaza valoarea unei manifestari religioase? Crezi ca, daca ar veni acum pe pamant, Domnul Isus s-ar imbraca si ar vorbi ca cei de acum doua mii de ani? Am observat ca atunci cand vorbesti despre cei care au contribuit sau nu la "trezirea" spirituala in Biserica ii evaluezi prin prisma conformismului sau nonconformismului la o anumita structura si specific liturgic. Ca unul care vin din contextul evreiesc si, mai nou sunt intr-o forma de colaborare cu biserica menonita, nu cred ca "inghetarea" intr-un anumit tip si tipare garanteaza sau macar incurajeaza spiritualitatea. Hai sa admitem, ceea ce este discutabil, ca specificul liturgic traditional este o "continuare" a modelului stabilit de Dumnezeu pentru inchinarea la Templu (in imbracaminte si ritual). Unde Il incadrezi pe Isus din Nazaret in toate acestea? Intre cei ce s-au comformat sau intre "dezidentii" care practicau mai mult un cult al inchinarii in natura ? Cum vezi asertiunile lui critice la adresa celor ce-si fac "filacterii late" etc. ? Care este reactia ta fata de acei celebri si nu prea favorabili "vai de voi ..." Stiu ca termentul "traditie" nu este rau in el insusi si ca automatismul este la fel de periculos in orice fel de specific al inchinarii (baptist, pentecostal, crestin dupa Evanghelie). De aceea n-am sa pretind ca "datina stramoseasca" este doar o mostenire a evreilor ortodocsi sau a crestinilor ortodocsi! Cum sa reusim insa o trecere in factor existential, o rascumparare a "formelor" cultice? Ca unul care nam o experienta prea mare in inchinarea liturgica te intreb foarte sincer cum reusesti tu, in specificul liturghiei ortodocse, sa te inchini "in Duh si in adevar" ? S-ar putea ca marturia ta personala sa ajute pe deoparte la o mai buna intelegere interconfesionala, iar pe de alta parte, sa le inlesneasca altor "practicanti nominali" ai ortodoxiei sa faca un salt calitativ de la "taine" la "traire." Pentru ca tot am inceput, am sa-ti redau in continuare alte doua exemple ale interactiunii mele cu credinciosii ortodocsi: Doamna Maria sau "setea dupa cunoastere" Nu toti cei ce vin la Biserica baptista din Anaheim sunt crestini baptisti. Multi sunt crestini dupa Evanghelie, altii sunt pentecostali si citiva sunt crestini ortodocsi. Asa cum bine sti, orice Biserica din America functioneaza si ca punct de atractie pentru toti romanii plecati din tara. Unii ne viziteaza doar pentru ca ne confunda cu un "club patriotic", cu o oaza de romanism in desertul american care nu-i satisface. Un caz aparte il constituie doamna Maria, o foarte buna credincioasa ortodoxa, care merge si

la Biserica Ortodoxa pastorita de parintele Cornel Avramescu, dar vine in majoritatea Duminicilor la biserica noastra baptista. N-am cerut niciunui vizitator sa-si schimbe "apartenenta" cultica, asa ca dumneaei se simte "la larg" printre aceste inimi de romani indragostite de Isus Christos. N-a imprumutat nici unul din obiceiurile noastre (acoperitea capului la surori, nepurtarea de inele si bijuterii, etc.). Nu i s-a spus ca trebuie sa faca asa ceva. Se bucura sa fie acceptata asa cum este si are niste prietenii trainice si adinci cu prietenele ei crestine de la Bethel. De ce sta cu noi? Am indraznit s-o intreb si iata ce mi-a raspuns: "Pentru ca aici se hraneste mai bine sufletul cu Cuvintul datator de viata." Dinsa merge din cind in cind la preot, pentru anumite lucruri pe care eu nu le fac, dar prefera sa vina mai des la noi pentru ca "traieste" in timpul serviciilor religioase o implinire, in planul intelectual si emotional, pe care n-o poate duplica in cealalta parte. Am vorbit cu preotul Avramescu si dansul mi-a spus ca este OK, atata vreme cat nu punem presiuni nesanatoase, dar ca ar fi bine ca doamna Maria sa-l ajute pe el in Biserica ortodoxa sa ridice nivelul spiritual prin prezenta si lucrarea ei. Cred ca are, cel putin in parte, dreptate. Al doilea exemplu este cazul unor tinere si tineri care vin mereu cu noi, participa la mai toate activitatile noastre, dar, iarasi, prefera sa nu se rupa formal de Biserica Ortodoxa. De ce nu trec la baptisti ? Din pricina promisiunilor facute uneori unei mame "drept credincioase" care i-a pus sa jure la plecarea din Romania ca nu-si vor parasi credinta. Alteori din pricina ca o asa schimbare i-ar pune in pericolul de a pierde specificul romanesc, legatura organica cu istoria unui popor asezat "pe-un picior de plai, pe-o gura de rai." Al treilea exemplu este: Maicuta Eufimia sau nevoia de partasie. Femeia aceasta de aproximativ 35-40 de ani mi-a prezentat, cand am intalnit-o in Biserica baptista din Iasi, paradoxul unei maicute invesmintate in patru cojoace si imbrobodita pina la sprincene mergind alaturi de un cor de copiii baptisti intr-un turneu prin tara. S-o fi vazut cum cinta "muzica crestina americana contemporana"! Nu cred ca i-am vazut niciodata mai mult decit fata inconjurata strimt de baticul lasat pe ochi si legat cu citeva noduri sub barba, si miinile, de la incheietura palmei pina in virful degetelor. Restul a fost, vara, iarna, incotosmanat in straturi suprapuse de haine. O adevarata garderoba miscatoare. Un melc care-si ducea cu el zilnic povara avutiei in spinare. Eufimia, o femeie cu un de mult uitat nume real din registrul evidentei populatiei. Eufimia, rezultatul muncii sufletesti depuse de un apostol jerfit de rautatea unor neintelepti prin intermediul aparatului de represiune al autoritatilor comuniste, Preotul Zamisnico. El a fost un mentorul spiritual al acestor calugari si calugarite scoase din izolarea sterila a manastirilor si trimisi ca apostoli ai credintei printre oameni. Eufimia nu a trecut niciodata cu amandoua picioarele la neoprotestanti. O surpindeam uneori facandu-si virtos semnul crucii. "Deh, frate, mi s-a dedat mana si imi este mai usor asa. Mi s-a dedat mana ..." Alteori, tragea cite un descantec repezit, cu multe semne ale crucii facute in aer si trimbitat spre sobolanii din cameruta cu aspect de chilie de linga sala Bisericii Baptiste din Iasi in care se refugiase Genoveva Sfatcu: "Ptiu, ptiu, duceti-va, duceti-va acum cu Dumnezeu in pace si lasati-ne!" Si in cazul ei, am masurat cu inima aceiasi sete dupa "mai mult", dupa "viata". Probabil ca imi vei spune ca asceza nu este pentru oricine. Ai dreptate. As mai adauga doar ca nu este si "pentru oricit". Perioadele extraordinare de imbogatire personala prin singuratatea "in doi" cu Dumnezeu ar trebui urmate invariabil cu "venirea din pustie" catre oameni pentru cladirea unei punti intre ei si Dumnezeu.

Ajunge pentru astazi. Nu stiu daca sesizezi, dar avem mult sa ne imbogatim unul pe celalalt, la fel cum grupurile de credinta cu specific diferit au mult sa-si daruiasca unul altuia. Dumnezeu sa reverse peset noi "harul Sau" bogat si dat fara masura. Daniel Branzai

Mihai Oara Frate Daniel, ntrebarile si problemele pe care le-ai ridicat cu privire la liturghie mi se par foarte relevante. Apreciez de asemenea spiritul n care au fost puse. Sunt de acord cu dumneata ca vechimea nu valideaza n ea nsasi practicile si obiceiurile din biserici. Ea este doar un partial indiciu al valorii si efectului pozitiv al acestora pentru credinciosi, o marturie a seriozitatii si caracterului netrivial al acestor practici. Cum a spus Gamaliel, Daca nu este de la Dumnezeu, se va distruge de la sine". As dori sa-ti descriu ce nseamna liturghia, nu din carti sau tratate teologice, ci prin prisma propriei mele experiente de fost protestant confruntat cu o practica noua si oarecum ciudata pentru mine. Primul soc pe care-l are un protestant care vine la o slujba ortodoxa este acela al nenumaratelor forme care i par golite de continut. Aceasta a fost cu siguranta reactia pe care eu nsumi o aveam n trecut. Dar pentru mine lucrurile s-au schimbat acum. Unul din motivele acestei schimbari de perspectiva a fost ntelegerea a ceea ce am putea numi teologia oglindirii sau teologia icoanei. n aceasta noua perspectiva am nteles ca Dumnezeu iubeste att de mult lumea, oamenii, natura nct doreste sa fie prezent n ele. n puterea Lui creatoare, El vrea sa faca din ntreaga existenta o reflectare a Lui nsusi. De aceea Hristos este icoana lui Dumnezeu si omul este icoana lui Hristos. Cnd rostim rugaciunea domneasca, spunem Vie mparatia Ta, aceasta nefiind doar o chemare escatologica, ci o dorinta de a experimenta mparatia acum si aici. Desigur, mparatia se manifesta n mod tainic si nu o vad sau pricep dect aceia care o privesc ntr-un mod spiritual. Toate asa-zisele forme goale sunt pentru noi ortodocsii manifestari fizice ale mparatiei, oglindiri ale realitatilor vesnice si n cele din urma oglindiri ale Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii. n general se pot vedea doua tendinte opuse n crestinism, le putem numi abstractizare si mplinire. Protestantismul a evoluat n general catre abstractizare, ceea ce explica aceasta reactie negativa mpotriva formelor goale. Multe practicile crestine traditionale, unele datnd de pe vremea apostolilor au fost eliminate ca neesentiale. Pentru protestanti esentiala este mntuirea, scaparea de la focul vesnic, restul fiind n cel mai bun caz ceva folositor, dar adesea un bagaj greu de care este mai bine sa ne debarasam. As putea sa-ti dau nenumarate exemple, dar ma marginesc la unul singur, semnul crucii, pe care astazi baptistii n mod paradoxal si de nenteles pentru mine l vad aproape ca pe o erezie. Tendinta ortodoxa este dimpotriva catre mplinire. n loc de a elimina formele, ortodoxul si umple viata de ele, pentru ca acestea sunt cu adevarat pline de continut, de seva, de substanta. Sa-ti dau un exemplu. Pe cnd eram baptist, singurul semn fizic al credintei noastre n casa mea era Biblia din biblioteca si strngerea noastra la rugaciune seara (uneori si sporadic). Casa mea arata acum altfel. Am pus icoane pe pereti si n biblioteca. Celebram acum zilnic o mini-liturghie, la care eu sunt preotul familiei. Seara si uneori dimineata ne strngem la rugaciune n jurul unei icoane n fata careia

aprindem o lumnare. Ne rugam stnd n picioare, nu aruncati pe fotolii, cum o faceam nainte. Citim Crezul si psalmul zilei. Ne facem semnul crucii mereu si mereu, mai ales cnd rostim numele Persoanelor Dumnezeirii. Uneori facem plecaciuni. De ce toate acestea? Ne aduc ele merite naintea lui Dumnezeu? Nicidecum! mplinim vreo porunca din spirit legalist? Absolut nu! Dar ele ne ajuta sa exprimam fizic dragostea noastra fata de Dumnezeu. Este felul nostru de a spune Vie mparatia Ta. mparatia Lui se manifesta n mod tainic prin gesturile noastre, prin icoane si lumnari, prin semnul crucii si plecaciuni. Un baptist ar putea spune ca acestea sunt forme goale. Dar pentru noi ele nu sunt forme goale, ci reprezinta exprimarea n materie a mparatiei, a prezentei Duhului Sfnt n viata noastra. Asa cum un tnar nu se multumeste sa pastreze n inima dragostea fata de iubita lui, ci gaseste nenumarate forme de exprimare, de la o floare, la o mngiere pe obraz sau o mbratisare, la fel si noi exprimam n aceste forme dragostea noastra de Dumnezeu. Acesta este pentru mine si sensul liturghiei. Avnd loc n biserica, ea are o semnificatie chiar si mai deplina dect cea din familie. As dori sa mentionez cteva aspecte ale liturghiei care mi sunt deosebit de dragi. n liturghie se rosteste mereu si mereu numele Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii. Aceasta ne concentreaza ntreaga atentie catre Dumnezeu. Asa cum se spune n Imnul Serafimilor, care se cnta nainte de Euharistie, lasam n urma toate grijile acestei lumi si de acum participam cu sfintii si ngerii, cu crestinii de pe ntreg pamntul la slavirea lui Dumnezeu. Este o maxima concentrare a ntregii fiinte, trup, suflet si duh la cele ceresti. Centrul absolut devine Dumnezeu si relatia personala si colectiva a fiecaruia din noi cu El. n cursul litaniilor, preotul si ntreaga biserica repeta mereu rugaciunea cea mai potrivita starii noastre de oameni pacatosi, Doamne miluieste, Doamne ai mila, Kyrie Eleison, Lord have mercy. Aceasta ne trezeste la realitate si ne nfatiseaza naintea Lui asa cum suntem. Este apropierea cea mai potrivita fata de Dumnezeu, cu teama, cu pocainta adevarata, cu constiinta nevredniciei noastre, cu umilinta dar si cu speranta si adorare fata de Cel care este Mntuitorul nostru. Un alt cuvnt pe care l auzi adesea este acela de "Lover of man", Filantropos, Iubitor de oameni. Devenim constienti de dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, de pasiunea pe care El o are fata de oameni, ntelegem ca El arde cu dragoste fata de noi. n liturghie avem o experienta reala a ntlnirii cu Dumnezeu, ne atingem de El sau macar de haina Lui, cum s-a atins femeia cu scurgere de snge, primind vindecare pentru sufletele noastre bolnave de boala pacatului. Avem o experienta pe care as putea-o numi supra-emotionala, pentru ca atinge nu doar nvelisul exterior al emotiilor noastre, ci adncul ascuns al inimii. De aceea atmosfera din timpul liturghiei si dupa liturghie nu este una de exaltare emotionala, dupa care ar putea urma usor una de depresie, ci o atmosfera tacuta, meditativa, n care lucrarea Duhului Sfnt are loc n locurile cele mai adnci ale inimii noastre. Exista n liturghie un simtamnt al participarii la slujba cereasca, asa cum ea ne este descrisa n cartea Apocalipsei, n care sfintii aduc tamia rugaciunilor naintea tronului lui Dumnezeu. Suntem nconjurati de icoane, lumnari si tamie, care, asa cum am explicat mai sus sunt oglindiri ale unor realitati supramateriale. Nu numai mintea, ci toate simturile noastre sunt invadate de realitatile ceresti. Vazul si auzul, chiar si mirosul, toate sunt folosite n concentrarea fiintei noastre catre Dumnezeu. Hristos s-a facut om lund un trup material si de aceea este potrivit sa folosim materia pentru a rentrupa, pentru a oglindi, a reflecta realitatile divine. Mai ales icoanele ne amintesc de sfintii care slujesc acum n cer, ne amintesc de faptul ca suntem una cu ei, n aceeasi Biserica vie, trupul lui Hristos care nu poate fi despartit prin moarte pentru ca poarta n el viata lui Dumnezeu. Acesti sfinti, care au trecut la Domnul de curnd sau cu sute de ani nainte, au participat aici pe pamnt la aceeasi slujba ortodoxa, virtual neschimbata de aproape doua milenii. La ea participa astazi milioane de credinciosi pe toate continentele ca un semn al unitatii Bisericii lui Hristos. De aceea aspectul de vechime al liturghiei, pastrarea ei neschimbata este mai

important pentru noi ortodocsii dect continua reinventare a slujirii n biserica, pe care protestantii o practica din dorinta sincera de a cnta, asa cum scrii dumneata, o cntare noua. Am ncercat cu naivitate sa descriu ceea ce este inefabil. Maretia si taina liturghiei nu vine din priceperea oamenilor, nici din talentul preotilor, nici din ndrumarile episcopilor, cu toate ca toate acestea sunt importante. Caracterul tainic vine din prezenta lui Dumnezeu n biserica. Dar pentru cel care nu vrea sa vada aceasta prezenta, toate acestea sunt doar forme goale. Cu dragoste, Mihai

Dialog Mihai Oara - Daniel BranzaiMartie 18 - Martie 29, 2000Mihai Oara: Daniel Branzai: Daniel Branzai: Mihai Oara: Mihai Oara: Daniel Branzai: Mihai Oara: Daniel Branzai: Mihai Oara: Mihai Oara:3-18-2000 3-20-2000 3-21-2000 3-22-2000 3-23-2000 3-24-2000 3-27-2000 3-27-2000 3-28-2000 3-29-2000

Depozitorul adevarului Autocritica Evanghelica Horia Patapievici - " ...modernitatea" Unde descoperim Ortodoxia Biserica si statul Originea Bisericii Ortodoxe Comentarii la Istoria Bisericii Preotia, cladirile cultice si icoanele Preoti, biserici, icoane.. Kiril Lucaris si "reforma Ortodoxiei"

Mihai Oara Draga frate Daniel, ti multumesc pentru ca mi-ai dat ragazul sa raspund pe rnd la ntrebarile pe care mi le-ai pus n prima ta scrisoare. ncerc acum sa-ti raspund la ultima dintre acestea. Cine este "depozitarul adevarului" in realitatea ortodoxa: Scriptura sau Biserica? Ce se ntmpla atunci cnd Biserica se ndeparteaza de la Scriptura? Cine are autoritatea finala? Ortodoxul nu este silit sa aleaga ntre Scriptura si Biserica atunci cnd este confruntata cu problema gasirii adevarului. Scriptura si Biserica au roluri diferite n privinta stabilirii adevarului. Cu siguranta Dumnezeu ne-a lasat cuvntul Lui, pe care l gasim n Scriptura. mpreuna cu dumneata, eu si ceilalti ortodocsi credem ca Scriptura este n ntregime insuflata de Dumnezeu si fara erori. Din pacate exista curente n protestantismul liberal modern care resping aceasta pozitie. Sa ne fereasca Dumnezeu de o astfel de eroare! ncercnd sa raspund mai direct la ntrebare, eu afirm si recunosc faptul ca Scriptura este cea care este depozitarul adevarului. n Biserica Ortodoxa ea este nucleul si baza tuturor celorlalte nvataturi. Recunoastem n acelasi timp ca exista traditii, precizari ale dogmelor, obiceiuri, care desi nu apar explicit n Scriptura se bazeaza indirect pe aceasta. Acest fapt nu este unic Bisericii Ortodoxe. Cred ca vei

recunoaste ca nici n adunarile baptiste nu absolut tot ce se face si tot ce se spune este luat direct din Scriptura. Pe de alta parte, aceste obiceiuri extra-scripturale nu sunt neaparat anti-scripturale. Dar daca Scriptura este depozitarul n care se afla adevarul, Biserica este cea careia i s-a ncredintat spre pastrare. ntr-adevar, n prima epistola catre Timotei, Pavel numeste Biserica stlpul si temelia adevarului. Aceasta nseamna ca Biserica este cea care a primit nu numai dreptul, dar si datoria de a veghea la pastrarea adevarului printr-o interpretare si expunere corecta a acestuia. ntr-un fel aceasta este foarte natural, pentru ca Biblia a fost data mai nti de toate crestinilor. mi aduc aminte cum la o ancheta a securitatii un colonel mi-a "dovedit" odata din Scriptura (Romani 13) ca trebuie sa-mi manifest ascultarea de autoritati prin darea de informatii cu privire la fratii mei crestini. Era oare corect ca acest dusman al lui Dumnezeu sa ofere o interpretare a adevarului Scripturii? Poate fi Scriptura interpretata de un budist sau un musulman? Dar de un farfurist, un pasionat al teoriilor conspirative cu privire la farfuriile zburatoare? Ceea ce ma ntristeaza este iluzia pe care am avut-o si eu multa vreme, dupa care fiecare persoana individuala are capacitatea de a descoperi singur si corect toate adevarurile Scripturii. Probabil astfel a concluzionat Arius ca Fiul este facut si nu vesnic. Adevarul este ca noi toti ntelegem Scriptura n contextul confesiunii din care facem parte. Mai mult dect att, fiecare confesiune si pazeste cu gelozie propria interpretare. Un exemplu pe care l-am mai dat si n alta parte este acesta. mi aduc aminte cum la lectiile de catehizare dinaintea botezului n biserica baptista, ni s-a spus foarte emfatic, Ortodocsii cred asa, dar noi baptistii credem altfel. De ce nu ni s-a dat Biblia n mna ca sa o studiem singuri si sa tragem propriile concluzii? Adevarul este ca nu numai cei noi n credinta, ci toti oamenii au nevoie de ajutor n ntelegerea Scripturii. Cu tristete o spun ca afirmatia multor baptisti dupa care, Ortodocsii cred n Traditie si Biserica, dar noi credem doar n Scriptura este naiva, eu nsumi fiind odata unul dintre acesti naivi, ca unul mai conformist si mai superficial dect alti frati ai mei. Faptul ca Biserica este pazitoarea adevarului, rol pe care l-a jucat cu cinste n istorie cnd a luptat mpotriva diferitelor erezii, nu nseamna de loc abandonarea Scripturii de catre credinciosii individuali. Din partea mea as dori ca fiecare credincios sa studieze zilnic si cu pasiune Scriptura. Asa ma ndeamna preotul meu. Dar atunci cnd avem dificultati trebuie sa apelam cu umilinta la experienta de doua milenii a Bisericii, si sa nu ne consideram fiecare un Papa infailibil. De aceea voi fi ntotdeauna suspicios la interpretari radicale, netraditionale. Daca la usa mi bate un Martor al lui Iehova, nu mai este necesar sa petrec cu el zile ntregi de studiu al Scripturii. Biserica l-a declarat deja eretic si aceasta mi este suficient. Ce se ntmpla daca Biserica se abate de la Scriptura? Din pacate, aceasta se poate ntmpla. n secolul patru, jumatate din Biserica a cazut n erezia ariana. Dar ncredintarea mea este ca n ultima instanta Biserica este ntotdeauna salvata din aceste erori. ncredintarea nu se bazeaza pe capacitatea oamenilor, ci pe dragostea lui Hristos fata de Mireasa Lui, pe care nu o va lasa prada nselaciunilor celui rau. n Biserica Ortodoxa asa cum o cunosc eu astazi exista nenumarate mecanisme care sa o pazeasca de eroare. Una dintre ele este extraordinarul conservatorism al Bisericii Ortodoxe, de care stiu ca multi si bat joc si l considera o trasatura de mpietrire senila. Dar acest conservatorism este ca o scoica ce ascunde o perla de mare pret pe care nu vrea sa o piarda. Acesta este secretul pentru care Biserica Ortodoxa nu a experimentat multe din erorile n care au cazut uneori confesiunile protestante. La o librarie locala am vazut recent o carte a unui episcop anglican, intitulata, De ce Biserica trebuie sa se schimbe sau sa moara. n aceasta carte, el argumenta n favoarea acceptarii homosexualitatii ca un stil de viata legitim n biserica. Din fericire Biserica Ortodoxa nu a trecut prin asa ceva, fiind practic neatinsa de liberalism.

Un alt mecanism este existenta episcopilor. Preotul nu si ia singur slujba, nici nu este ales prin vot democratic de catre o adunare care poate sa o ia razna. El este hirotonit de un episcop. Un episcop poate fi hirotonit doar de alti trei episcopi. Aceasta nseamna ca posibilitatea raspndirii erorilor este mult mpiedicata. n sfrsit, hotarrile importante privitoare la dogme pot fi luate doar de un Sinod al tuturor episcopilor. Acesta este si modelul Biblic (vezi cazul sinodului din Ierusalim, n Fapte 15). n ciuda tuturor acestor mecanisme, erori se pot totusi strecura. Sfatul pe care l-am auzit eu este acesta: daca preotul tau propaga o erezie, plnge-te la episcop si roaga-l sa-l schimbe. Daca episcopul propaga o erezie, muta-te sub jurisdictia altui episcop. n ultima instanta este greu sa gasim o formula absolut certa cu privire la stabilirea adevarului. Scriptura trebuie nteleasa si interpretata, n timp ce Biserica este un organism viu care nu poate fi ncadrat n reguli definitive si care sa se aplice oricarei situatii. Dar cred ca dragostea de adevar combinata cu ascultarea n umilinta de Biserica este cea mai fericita combinatie. Din pacate, formula eu, Iisus si Scriptura nu este practica, ci poate duce la erezii din cauza naturii noastre pacatoase. Cu dragoste n Hristos, Mihai Oara

Daniel Branzai 02-20-2000 Draga Mihai As putea intitula acest mesaj: "Autocritica evanghelica". Ca in mai toate celelalte miscari crestine declansate de criza "Reformei" si in miscarea "baptista" exista o mare doza de intoleranta fata de trecut, o inadmisibila infatuare a celui ce crede ca lumea a inceput doar odata cu propria lui nastere si va muri tot odata cu el (Iov 12:2,3). Avem un asa anumit "blind spot", un fel de amnezie voluntara, o incapacitatede a aprecia corect ceea ce au facut bun si bine Dumnezeu si copiii Sai in intervalul scurs de la Rusalii pina in epoca reformelor crestine. M-a impresionat foarte adanc descrierea felului in care tu "traiesti" liturghia, experimentezi "atingerea de poala hainei lui Dumnezeu" in participarea la formele acestea vechi de doua mii de ani. Recunosc farmecul si invaluirea acelei atmosfere transcendente in care toate simturile sunt concentrate la inchinarea vie: aroma fumului din cadelnita, semiobscuritatea din interiorul cladirii Bisericii, incantarea "glasurilor" liturghice, chipurile de sfinti martori de pe pereti, semnul crucii si plecaciunile. Le-am vazut cu ochii mei in vizitele la manastirile din nordul Moldovei, veritabile enclave atemporale, in care intri ca sa "iesi din lume" si sa stai de pe acum in anticamera eternitatii. Desi eu experimentez aceleasi sentimente "in Duh si in adevar", asta nu ma face sa le neg in experienta traita de tine. Evocarea trairilor tale mi-a amintit de sentimentele unui alt frate scump ortodox pe care-l iubesc fara sa fi avut privilegiul de a-l fi cunoscut in persoana.

Nu stiu daca ai citit "Jurnalul fericirii mele" scris de N. Steinhardt. Acest evreu convertit la crestinism in inchisorile comuniste a editat apoi un jurnal al calatoriilor sale "intru fiinta". Cartea este o extraordinara colectie de experiente si sinteze spirituale in care acest om cu o cultura generala remarcabila distileaza si decanteaza incet, incet ceea ce este valoare din ceea ce este doar galagia inconstienta a lumii. Intre pasaje cu o claritate de cristal, autorul intercaleaza paragrafe ininteligibile de borboroseala extatica geamana cu ceea ce experimenteaza crestinii din Biserica pentecostala (o mostra voluntara de interconfesionalism crestin). Nicolae Steinhardt s-a calugarit dupa eliberare si s-a salasluit la manastirea de la Rosia, devenita si ea un leagan al marturiei credintei vii. Iata citeva citate din "Jurnal": "Crestinismul este transmutatia, nu a elementelor chimice, ci a omului (metanoia). Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Christos Dumnezeu; nu inmultirea vinului, pestilor, painii; nu tamaduirea orbilor din nastere, slabanogilor, garbovilor si leprosilor, nu, nici invierea fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain si a lui Lazar - toate semne bune pentru cei prea putini credinciosi, ori facute ca sa se implineasca proorociile, ori ca sa se arate slava lui Dumnezeu, ori manifestari de mila ale Domnului ("Cand a vazut multimea, Domnului i s-a facut mila de ea"), toate concesii ale divinitatii -, ci transformarea fapturii. Pana unde poate merge aceasta transmutatie? Pana la ceruta rastignire cu capul in jos a lui Petru, care se lepadase." Iata ce scrie, N. Steinhardt despre "cautarea nodului in papura", despre "scoaterea ochilor" in neinteleapta realitate a "aruncarii copilului impreuna cu apa murdara din ligheanul doctrinelor si datinilor" despre care vorbeste Eugen Matei (am sa-ti spun mai jos ceva despre acest prieten al meu): "Exigentii stau cu ochii atintiti asupra dreptilor si oamenilor de isprava, pandindu-le necrutatori cea mai mica abatere. Canaliilor sunt gata sa le treaca orice cu vederea, sa le gaseasca neincetat scuze." Fara nici o indoiala, exista o "intoleranta" neoprotestanta, tot asa cum exsita si o "intoleranta" Ortodoxa. In ambele cazuri este vorba despre intoleranta confesionala. Una din primele ei victime este sentimentul de apartenenta la "trupul" universal al lui Christos, iar alta este ... gandirea limpede. Din dorinta de a intelege contextul crestin romanesc in care traiesc, citiva baptisti care-si pregatesc doctoratul in teologie au ales teme legate de existenta si dogmatica Bisericii Ortodoxe. Reactiile unora din tabara baptista romana s-au incadrat intre neintelegere, neincredere si negare violenta. Ti-am spus ca am primit un mesaj de la Ovidiu Ghita din Galati ... Acum am un fragment de mesaj de la Eugen Matei din Pasadena, unul din cei ce-si pregatesc doctoratul din dogmatica Ortodoxa. El a participat la citeva seminarii si conferinte foarte interesante, in care participantii, baptisti si ortodocsi, au avut schimburi deschise de pareri si convingeri. Iata-l: "... In al doilea rand, subscriu la cate ceva din ce a spus Ovi. Ortodoxia ortodocsilor convertiti aici in SUA nu este Ortodoxia despre care stim noi din Romania. I-am spus unui profesor de-al meu odata ca daca ar merge in Romania ca preot ortodox probabil ar fi tolerat pana ar sti colegii lui ce fel de ortodox este. Apoi ar fi excomunicat. Intre bazaconiile credintei populare ortodoxe despre icoane, lumanari, parastase, etc. si ceea ce vor sa spuna noii ortodocsi ca ar fi semnificatia acestora este o prapastie de netrecut. In plus, intoleranta ortodoxiei fata de alte forme de manifestare a credintei (repet, forme) constituie auto-subminare dupa parerea mea." "Si in al treilea rand, subscriu si eu la opinia ca o sa mai treaca multa apa (poluata) pe Dunare pana cand cea mai mare parte dintre noi, evanghelicii, vom invata sa dialogam si sa invatam sa intelegem cu adevarat ce gandesc altii. Nu spun toti, dar cea mai mare parte. Cand e vorba de ortodoxie aruncam "the baby with the water" si ne spalam pe maini. Cam tot asa cum fac si ortodocsii cu noi. Esti declarat ratacit si pierdut pentru ca studiezi ortodoxie."

Mai mult ca sigur ca nu eu sunt cel mai competent sa port un astfel de dialog cu tine. Ma simt ispitit (daca acesta este termenul corect) sa-i invit pe unii din acesti oameni sa intervina cu contributiile lor in dialogul nostru. Nu stiu daca vor indrazni sa o faca. S-ar putea ca teama de "reactia majoritatii" sa-i paralizeze. Oare nu este si asta una din atitudinile pe care le condamnam numai atunci cind o descoperim "la ceilalti" ? Vreau sa te intreb: avind in vedere audienta deschisa pe care o au dialogurile noastre, ai fi gata sa-i invitam si pe acesti "terti" de coloratura baptista sau ortodoxa sa ni se alature? Am putea largi aceasta discutie ? (Visam acum citiva ani la un astfel de "forum" interconfesional inaugurat undeva in Romania, asemanator cu "clubul de la Paltinis" intretinut de Noica si alti filosofi romani chiar si pe vremea cumplitei persecutii atee.) De pe pozitia mea de fiu de evreica (un mic evreu mesianic deci), constat ca ma pot detasa mai usor de "provicialismele patriotarde confesionale." Unii nu vad in asta neaparat o calitate. Ei cred in puterea convingerilor intransigente, singurele in stare sa "cladeasca" un sistem ecclesiastic. Mica mea ambitie baptista este insa mult mai neinsemnata. Ma rog Domnului ca, in providenta Sa plina de har, sa foloseasca miscarea evanghelica minoritara, acest purice de ... aproape 1% din populatia Romaniei pentru a intarita la gelozie traditionala Biserica Ortodoxa majoritara, elefantul eclesiastic ortodox. As putea spune ca numarul total al membrilor Bisericii Baptiste din Romania abia daca ajunge numarul "preotilor" din Biserica Ortodoxa. Situatie care nu se echilibreaza decat daca tinem cont de faptul ca baptistii cred in "semintia aleasa" si-n "preotia imparateasca" despre care vorbeste apostolul Petru (1 Petru 2:9) si practica invatatura conform careia fiecare credincios este un "preot". Pentru a intelege ce spune Eugen Matei cind afirma ca "Ortodoxia ortodocsilor convertiti aici in SUA nu este Ortodoxia despre care stim noi din Romania" iti cer voie ca sa afisez doua citate contradictorii. Cel dintai ii apartine lui Andrei Plesu si a aparut in cartea: "Jurnalul de la Tescani". In acest pasaj, Plesu vorbeste despre o vinovatie a teologilor care incearca sa "adapteze" viata Bisericii la "moda lumii trecatoare". Pentru ca este mai scurt, am sa-l redau in acest mesaj. Cel de al doilea pasaj vorbeste despre vinovatia Bisericii Ortodoxe Romane, care cauta neintelept sa forteze societatea contemporana intr-o "unidimensionalitate" condamnata de istorie si nejustificata de dogma crestina. Pentru ca este mai lung, am sa-l afisez intr-un mesaj separat. Iata deci aici citatul din Andrei Plesu: Complexul de inferioritate al teologilor de azi fata de lumea culturii" "Toti par a se stradui sa patrunda in aceasta lume, ca si cum lumea din care vin ei e insuficienta si marginala. Or, teologia trebuie sa se reverse peste cultura, nu sa aspire la ea. O intelectualitate care intoarce spatele Bisericii si o Biserica timida, care nu-si onoreaza autoritatea (crezand de cuviinta s-o imparta ba cu cultura", ba cu stiinta" moderna, ba cu puterea seculara) iata criza prin care trecem." In urmatorul mesaj, o parere a lui Horia-Roman PATAPIEVICI publicata inDilema. Cu respect si prietenie Daniel Branzai

Daniel Branzai 03-21-2000 Draga Mihai Pentru a intelege ce spune Eugen Matei cind afirma ca "Ortodoxia ortodocsilor convertiti aici in SUA nu este Ortodoxia despre care stim noi din Romania" afisez o parere a lui Horia-Roman PATAPIEVICI, aparuta in revista "Dilema" in anul 1999. El este o reactie impotriva tendintei Bisericii de a "monopoliza" societatea romaneasca contemporana. Tu esti crestin ortodox in America, fara ca sa-i pretinzi acestei societati americane sa se subordoneze unei "legii stramosesti". Ortodoxia romaneasca este patrunsa de acest caracter patriotic. Este el intrinsec Ortodoxiei? Poate si trebuie sa existe "o Biserica nationala" ? Sunt curios sa aud reactia ta la acest articol. Nu te grabi cu raspunsul. El poate veni si dupa asa de plinele sarbatori de Paste. (Dilema Nr. 330, 4 - 11 iunie 1999 ) Biserica Ortodoxa Romina si modernitatea (I) Horia-Roman PATAPIEVICI Problema de principiu a subordonarii Bisericilor ortodoxe fata de stat In epoca premoderna, religia ortodoxa s-a institutionalizat nu ca o credinta personala, care angajeaza responsabilitatea individuala a fiecarui membru, ci ca o "lege stramoseasca", care angajeaza adeziunea colectiva si destinul comunitatii In ansamblul ei.(1) In raport cu statul, biserica a avut o pozitie de subordonare-autoritate: subordonata domnului pentru numirea Inaltei ierarhii bisericesti, ea singura avea autoritatea de a confirma sau infirma acordul domniei cu "legea stramoseasca".(2) Cele doua puteri trebuiau sa fie "simfonice", iar sistemul politic sa fie unul statalo-ecleziastic.(3) In epoca moderna, unificarea statului romin a atras dupa sine o redefinire institutionala a ortodoxiei. In schimbul Inaltarii ei (de catre puterea laica) la demnitatea de biserica autocefala si a dobindirii autoritatii sinodale, Biserica Ortodoxa Romina a acceptat sa functioneze in virtutea unei legislatii care a consfintit o puternica ingerinta a statului laic In formele sale de organizare si decizie, abandonind prerogative civile care, In epoca premoderna, ii reveneau de drept.(4) In toate Constitutiile antecomuniste, Bisericii ortodoxe i s-a garantat statutul de "religiune dominanta In Statul romin". In ciuda represiunii si a politicii sale antireligioase, chiar si statul comunist a asigurat Bisericii ortodoxe acest statut de unicitate vasala. Prin desfiintarea brutala a Bisericii greco-catolice si ruperea legaturilor cu Vaticanul (1948), statul comunist a parut a rezolva odata pentru totdeauna vechea obsesie anticatolica a ortodoxiei rominesti. Desi marginalizata in politica statului ateu, Biserica Ortodoxa Romina s-a putut intilni cu politica statului comunist in chestiunea exaltarii nationaliste a trecutului rominesc. Astfel, o veche ispita etnicista isi refacea aparitia, intr-un context mai mult decit straniu si cu aliati surprinzatori. Se stie ca, la sfirsitul secolului al XIX-lea, Patriarhia ecumenica a condamnat filetismul, adica identificarea religiei cu nationalitatea. Cu toate acestea, tendinta separatista a multor Biserici ortodoxe nationale, reflectata partial si in obsesia revendicarii unei stricte autocefalii religioase, isi gasea mereu noi forme de manifestare. Fireste, era foarte la indemina pentru orice Biserica ortodoxa nationala sa afirme ca ireductibilitatea religioasa a ortodoxiei rezulta din specificul etnic al popoarelor ortodoxe. Ortodoxismul panslavist este unul din exemplele cele mai notorii, fara a fi insa singurul.

Pentru Bisericile ortodoxe, traditia regimului politic al sistemului statalo-ecleziastic se dovedeste intotdeauna solidara cu ispita reducerii universalismului crestin la expresia lui etnic-regionala. Etnofilia si statolatria sunt cele doua ispite naturale ale spiritului ortodox. Biserica Ortodoxa Romina a cazut de multe ori in aceste excese, uneori furnizind argumentul ridicol ca idealul statutului national unitar rominesc este intrinsec ortodox si ca modul privilegiat de a fi crestin-ortodox consta in a te naste romin. Sunt aceste doua ispite si esential constitutive ortodoxiei, ca spiritualitate? Raspunsul meu este nu. Nu exista o matrice spirituala ortodoxa, conceputa in maniera esentialista. Exista numai un manunchi de traditii comunitare si institutionale, care a conferit stilurilor de viata si mentalitatilor asociate acestora prestigiul de "eternitate" si "esentialitate" al duratelor lungi ale istoriei. In Occident, lupta Bisericii cu Imparatii a creat problematica statului, iar aparitia universitatilor a lansat chestiunea societatii civile, ca forta sociala legitima, independenta atit de stat, cit si de biserica. Nimic din toate acestea in traditia bizantina: In Orient, asteptarea eshatologica si indaratnicia conceptiei ca singura forma de crestinism veritabil este idealul celui care intoarce definitiv spatele lumii (monahul) au facut ca raportul Bisericii cu puterea seculara sa se bazeze pe niste indistinctii organice. In Occident, potrivit unei vorbe celebre, mintuirea nu era cu putinta in afara bisericii; in Orient, ea este posibila doar in pustie; - caci in Orient, idealul monastic este virulent anti-institutional, deopotriva anarhic in privinta statului si mefient fata de ierarhia bisericeasca.(5) Or, e limpede ca nu se poate construi nici o traditie institutionala pe apoftegmele parintilor pustiei. Drept urmare, problemele specifice modernitatii, care inca mai sint problemele prezentului nostru, nu s-au putut articula pe experienta istorica a traditiei bizantin-slave. In mod evident, modernitatea a fost problema istorica a traditiei catolico-protestante si nu a traditiei ortodoxe. Problema de fond: incapacitatea de a gasi un sens religios modernitatii Adevarata si singura problema a ortodoxiei In fata lumii de azi, ca formula religioasa si institutionala specifica, este aceea ca modernitatea nu este un produs natural al propriei sale traditii istorice. Orice obiectie conceptuala sau teologica la formula ortodoxiei este, din acest motiv, ideologica si, pe cale de consecinta, alaturi de subiect. Daca este evident o ingimfare sa sustii ca singura forma de crestinism autentic este ortodoxia, este la fel de fals a crede, cum fac unii comentatori politici, ca a fi ortodox constituie un soi de handicap istoric in fata problemelor politice si economice ale contemporaneitatii. Distorsiunile de reactie ale Bisericii Ortodoxe Romine la anumite provocari ale lumii de azi pot fi complet intelese daca tinem seama de urmatorii patru factori: (a) predispozitia anumitor inalti prelati la etnofilie si statolatrie; (b) prejudecata superioritatii religioase a ortodoxiei fata de toate celelalte traditii apostolice sau confesiuni crestine; (c) lupta institutiei BOR pentru putere materiala in societatea romineasca de azi; (d) lupta BOR pentru conservarea puterii simbolice traditionale a ortodoxiei in domeniul culturii si al spatiului public rominesc. Exista o traditie tenace, propagata prin stilul invatamintului religios ortodox, de a identifica BOR, ca institutie, cu neamul rominesc. Orice critica la adresa ierarhiei BOR este uneori interpretata ca un atac la adresa poporului romin. Presupozitia acestei reactii este ca singurul adapost veritabil al destinului poporului romin este BOR. Aparent, aceasta presupozitie este confirmata de faptul ca peste 80% din romini declara ca institutia care le inspira cea mai mare incredere este BOR. Problema este: poate BOR mobiliza in scopuri politice proprii peste 80% din populatie? Raspunsul este categoric nu. Daca incercam sa aflam citi dintre cei care se declara atit de increzatori in BOR participa regulat la viata bisericii, vom vedea ca 17% dintre