Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

309

DEFYING GRAVITY. DORU DAVIDOVICI

Georgeta Cozma

PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca – Baia Mare Northern University Center

Abstract: Doru Davidovici illustrates another hypostasis of the flight, the one with the bird with silver

wings. We stopped at the stories with aerodrome of the fliers who defy gravity in jet aircrafts, MIG 21

Lancer (V is for Victory), to support our idea that Dedal is the true archetype of the modern aviator and

not Icar, as it has remained in the collective mind. The French have Antoine de Saint Exupéry, the

emblematic aviator and writer, and for us, Doru Davidovici remains the flyer with silver wings, legend

among aviators, since the time when he was performing loopings, rollings or vertically passages, when

he was initiating his students, by flying in doubles beyond the clouds and who became a myth, with his

last flight to the galactic worlds.

Keywords: Trandisciplinarity, Logical Third included, Onthological Third included, Levels of

Reality, Level or Perception, Flight, Sky, Gravitation

„Nu, sufletul omului n-a rămas încătuşat de pământ

când ştiinţa deschide drumul văzduhului”

Aurel Vlaicu

I. Între Dedal şi Icar

„Suntem un popor cu vocaţia zborului.”

Dumitru Prunariu

Dacă urmărim pe harta interactivă1 zborurile avioanelor, nu avem cum să nu observăm că

dârele rezultate în urma arderii kerosenului lăsate de acestea configurează imaginea unui

labirint global, străpuns de mişcarea aeronavelor în toate cele patru dimensiuni. Asemeni lui

Prometeu, Omul s-a simţit, încă din zorii trans-formării sale, înlănţuit de Pământ, prin chingile

gravitaţiei, căutând permanent căi prin care să se elibereze. Visul s-a împlinit o dată cu apariţia

primelor aparate de zbor.

1 Flightradar 24: Creată în anul 2007, în Suedia, harta online monitorizează toate zborurile, comerciale, private sau

militare, în timp real, la nivel de mapamond. Sursă: https://www.flightradar24.com/.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

310

Fig. VII. 1. Labirint

(Sursă: https://www.google.ro/)

Fig. VII. 2 Radar de zboruri

(Sursă: https://www.flightradar24.com/)

În istoria aeronauticii mondiale, românii figurează pe lista vizionarilor ispitiţi să sfideze

gravitaţia, asemeni Pescăruşului Livingstone2. Mai mult, istoria aeronauticii româneşti se

confundă cu istoria zborului. Între 1903-1906, la Paris, Traian Vuia (1872-1950) a conceput

şi a construit un avion monoplan, Vuia1, numit Liliacul, din cauza formei aripilor; cu acesta a

decolat şi a zburat prin mijoace mecanice de bord, la 18 martie 1906, la Montesson. Distanţa

parcursă de 12 m, la o înălţime de aproape 1 metru, reprezintă saltul omului de la aeroplan la

aparatul de zbor mai greu decât aerul, capabil să decoleze prin mijloace proprii, fără să

catapulteze. Prietenul inventatorului, profesorul Constantin Nedelcu, relatează, la întoarcerea

în ţară, în 1923, evenimentul la care a fost martor, transmiţând mesajul acestuia: „Am dovedit

că se poate zbura cu un aparat «mai greu decât aerul» […] Acum, după ce s-au convins de

posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid. […] Vor continua

alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul”3. În anul 1910, lângă Bucureşti, la Cotroceni,

un tânăr entuziast, Aurel Vlaicu (1882-1913), face prima demonstraţie publică reuşind să înalţe

avionul pe care l-a proiectat şi l-a construit, Vlaicu 1. Susţinut de Casa Regală a României,

continuă brevetarea următoarelor lui avioane, dar destinul său este marcat tragic de semnul

lui Icar. Tot la Paris, alături de un alt român genial şi vizionar, care se pregătea să străpungă

Cerul, Henri Coandă (1886-1972), pionier al aviaţiei cu propulsie reactivă şi al mecanicii

fluidelor, prezintă la Salonul Internaţional de Aeronautică prototipul primului avion cu reacţie,

Coandă-1910. În acelaşi an, încearcă să îl înalţe la Issy-les-Moulineax, dar experimentul

eşuează, fără ca acest incident să ştirbească valoarea invenţiei sale avangardiste pentru acea

2Richard Bach, Pescăruşul Jonathan Livingston, traducere Anca Nemoianu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014. 3 Florin Zăgănescu, Constantin Gheorghiu, Din istoria industriei româneşti. Aviaţia, Editura Tehnică, Bucureşti,

1981, p. 128.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

311

perioadă4. La Paris, Henri Coandă studiază sculptura în atelierul lui Auguste Rodin, unde îl

întâlneşte pe Constantin Brâncuşi. La sugestia Maestrului, Coandă colaborează cu artistul, care

îl ajută să realizeze matriţele turbinei avionului şi ale aripilor, dar l-a iniţiat şi în magica lume a

echilibrului universal, tradus prin numărul de aur, prezent, nu întâmplător, în toate

componentele aparatelor inventate de acesta. Şi, cu toate astea, deloc surprinzător, Constantin

Brâncuşi, contemporan cu naşterea primelor aparate moderne de zbor, nu este sedus de avioane.

Omul care trăia prezent în epoca revoluţiei ştiinţei şi a tehnicii industriale, omul pentru care

zborul nu era obsesia, ci Taina care l-a urmărit întreaga viaţă, considera zborul cu avionul drept

„o caricatură a zborului spiritului – pentru că aici omul, condamnat la pasivitate, înghesuit într-

un spaţiu îngust, se lăsa «transportat» de aer. Asta n-avea nimic cu zborul – aşa cum îl concepea

el – nutrit de elan sufletesc, mai apropiat de practicile de detaşare ale şamanilor decât de

abilitatea tehnică a pilotului”5.

Cu toate acestea, de 100 de ani de când există, ingineria aerospaţială şi-a câştigat reputaţia

de vârf de lance al tehnologiei, sfidarea gravitaţiei şi, mai ales, revenirea la sol în condiţii

optime, a reprezentat una dintre cele mai complexe provocări ale civilizaţiei umane. Tehnologia

aerospaţială a schimbat fundamental mentalitatea omului modern, conceptele de apărare şi

securitate, modul în care se poartă războaiele, de fapt majoritatea paradigmelor lumii moderne.

În societatea contemporană, marcată de globalizare, distanţele s-au diminuat până la desfinţare

chiar. În acest sens, Arnold J. Toynbee afirma: „într-o scurtă durată a unei singure vieţi, tehnica

modernă a făcut ca prin desfiinţarea distanţelor întreaga lume să fie brusc în legătură. Toate

popoarele, culturile, comunitatea religioasă de pe glob stau astăzi, pentru întâia oară în istorie,

în contact fizic nemijlocit una cu alta”6. Din această perspectivă, transportul aerian este o

componentă fundamentală a societăţii dinamice în care trăim. Rapiditatea maximă, siguranţa

zborului şi gradul de confort susţin succesul acestuia. Implicit, asigură eficienţa economico -

financiară a utilizatorilor spaţiului aerian. Graţie tehnologiei moderne, timpul devine flexibil,

cu aeronava putem „coborî” sau „urca” pe săgeata timpului, depăşim mişcarea Soarelui,

străbătând fusele orare în câteva ore. „Zborul avioanelor şi al rachetelor interplanetare

anticipează o altă călătorie verticală: prin diferite niveluri de Realitate”7, este de părere Basarab

Nicolescu.

Iată de ce, a scrie despre zburători este o acrobaţie fără cordon de protecţie, pentru că,

scriind despre ei, implicit spunem ceva despre noi, ne dez-văluim părţi ale fiinţei interioare pe

care, poate, nu ni le-am revelat nici nouă îndeajuns. „De la Icar încoace, desprinderea de pământ

şi zborul au rămas o îndrăzneală grea, compensată numai de promisiunile cerului. A scrie despre

zbor, oameni şi avioane, chiar dacă între un zbor şi alt zbor trăieşti pe un aerodrom, este o

4 Detalii despre tehnologia avioanelor, despre importanţa inventicii româneşti în domeniul aeronauticii, am

consultat site-urile: http://www.360trip.ro/muzeulaviatiei/ şi http://aviatia.ro/. 5 Carla Giedion-Welcker, Constantin Brâncuşi, traducere Olga Buşneag şi Ruxandra Buşneag-Iotzu, Editura

Meridiane, Bucureşti, 1981, p. 100. 6 Arnold J. Toynbee, Sudiu asupra Istoriei, traducere Dan A. Lăzărescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p.

234. 7 Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea…,loc. cit., p. 81.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

312

îndrăzneală şi mai grea. Ea seamănă cu primul urcat în cabina avionului şi cu ceea ce urmează

după, care este şi mai greu”8.

Zborul este senzaţia de libertate supremă – „Aviaţia dă senzaţia” este motto-ul

zburătorilor – mişcarea în toate cele trei dimensiuni ale spaţiului newtonian, dar mai cu seamă

străpungerea multiplelor Niveluri de Realitate ale spaţiului-timp cuantic. Aviatorii sunt, prin

excelenţă, spirite transdisciplinare, complexe, oameni care transgresează discipline, mentalităţi,

culturi, în dorinţa de a se apropia de modelul lor, care nu este neapărat Icar, aşa cum s-a fixat

în mentalul colectiv, ci, mai degrabă Dedal, arhitect, sculptor şi inginer strălucit al Atenei,

apolinicul care a reuşit să-şi continue zborul cu aceleaşi aripi de ceară ca şi cele ale lui Icar, dar

temperându-şi năvalnica ispită de apropiere nepermisă de Helios. Adică de Sursa Cunoaşterii.

Spirit echilibrat şi lucid,9 Dedal îşi eliberează creator visul: „cerul îmi este deschis pentru

fugă”10, întrupând himera zborului, luând păsările drept model, aşa cum va face peste timp

Leonardo Da Vinci, când a conceput ornitopterul: „Strânse pene, le prinse cu fire de in şi cu

ceară şi începu să meşterească din ele patru aripi mari”11. „Apolinicul este deci forţa artistică

naturală care dă naştere fenomenului (reprezentării) ca formă a esenţei (Voinţei) transfigurate

de bucuria aparenţei”12. Înţelegând limita naturii umane şi impetuozitatea lui Icar, meşterul îi

cere prudenţă şi ascultare, îi impune legea echilibrului: „Nu te lăsa prea jos pe mare. […] Dar

nici prea sus, spre soare să nu te ridici [...] Zboară după mine şi vezi să nu rămâi în urmă”13.

Dar acesta, spirit dionisiac,14 arde zări şi etape, nu-şi pune plasa de control atunci când face

saltul în gol, lăsându-se în voia nestăvilitei patimi de zbor, adică de cunoaştere nemediată:

„Zborul iute îl desfăta pe Icar, care bătea din aripi tot mai tare. El uită de poveţele tatălui său şi

nu mai zbura în urma lui. Bătând puternic din aripi, se avânta sus de tot, cât mai aproape de

soarele strălucitor. Razele dogoritoare topiră ceara cu care erau prinse penele şi Icar se prăbuşi

de la o înălţime înfiorătoare şi pieri în valurile mării”15, care de atunci se numeşte Marea Icariei.

Analizând mitul lui Dedal şi Icar, Andrei Oişteanu constată că, atât firul cel roşu al

Ariadnei, cât şi zborul, elementele complementare Labirintului, au fost atribuite altor eroi decât

lui Dedal, singurul îndreptăţit să le revendice: „Interesant, semnificativ şi, într-un fel paradoxal,

este faptul că nu cel care a inventat şi folosit cu succes sistemul de zbor, nu Dedal – tehnocratul

genial (cu minte) şi pilotul precaut (cuminte) – a devenit paradigma omului care zboară, ci Icar

– cel a cărui încercare – a eşuat în mod lamentabil, cel care a plătit cu viaţa candoarea şi

îndrăzneala de a visa mai mult decât i se cuvenea. Preferinţa oamenilor pentru Icar este un

8 Dumitru Berbunschi, Semne de cer senin, Editura Modelism, Bucureşti, 2001, p. 7. 9 Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației, Editura Aethicus,

Timişoara, 2003. 10 N.A.Kun, Legendele şi miturile Greciei antice, traducere Leon Levitchi, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1995, p.

214. 11Ibidem. 12 Gabriel Liiceanu, Tragicul…, loc. cit., p. 161. 13 N.A.Kun, op. cit., p, 214. 14 Folosim conceptele propuse de Friedrich Nietzsche în Nașterea tragediei în vol. De la Apollo la Faust, traducere

Lucian Blaga, Ion Dobrogeanu Gherea, Ion Herdan, Editura Meridiane, București, 1978. 15N.A.Kun, Ibidem.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

313

indiciu că virtuţile sale – chiar dacă păgubitoare (motiv pentru care sunt luate drept vicii) –

aparţin structurii psihice a omului, care s-a recunoscut mai degrabă în persoana lui Icar decât

în cea a lui Dedal”16. Am putea justifica alegerea şi prin faptul că lumea din afara sferei aviaţiei,

care contemplă cerul de la firul ierbii, proiectează asupra aviatorilor o aură romantică,

atribuindu-le mai degrabă impulsurile icarice, dionisiace, tocmai din necunoaşterea

complexităţii acestei profesii de elită. Care atrage, fascinează, „care nu acceptă diletantism, nu

acceptă compromisuri şi nu acceptă fraude, pentru că greşelile se plătesc prea des cu preţuri în

sânge. Aviaţia este o pasiune, dar bazată pe ştiinţă”17, scrie un înalt expert în domeniu. Sau, am

putea invoca şi faptul că literatura scriitorilor-aviatori a rămas una de nişă, cunoscută doar în

cercurile profesioniştilor şi ai iubitorilor de zbor.

Un astfel de scriitor este comandorul Doru Davidovici, aviator, pilot de supersonic, MIG-

21, care a inspirat, a motivat, a determinat generaţii întregi de zburători. Un profesionist

desăvârşit, care trăia doar pentru zbor. În clipele de la sol, îşi prelungea pasiunea pentru

ascensiune prin bucuria lecturii şi prin regalul scrisului, romanele , scenariile de film şi poeziile

sale revendicându-l pe Dedal ca arhetip. În anii ‘80 era unul dintre cei mai iubiţi scriitori,

pentru ca apoi opera lui să intre nemeritat într-un con de umbră18. Viaţa şi creaţia lui s-au

apropiat tangent de autorul Micului Prinţ, scriitorul şi pilotul francez Antoine de Saint Exupéry.

O abordare comparativă ar releva izomorfismele, punctele nodale dintre cei doi, care au decolat

la manşa unui avion militar, fiecare zburând în lumea lui galactică: Antoine de Saint Exupéry

în căutarea Micului Prinţ, al cărui râs îl auzea printre stele; Doru Davidovici spre colegii din

neştiut sau în Escadrila din Ceruri.

Legendă printre aviatori, încă din vremea în care executa lupinguri, tonouri sau treceri în

verticală, când îşi iniţia elevii, zburând în duble dincolo de nouri cu pasărea lui măiastră cu

aripi de argint, Doru a devenit un mit, o dată cu ultimul său zbor către lumile galactice. Un mit

cultivat de toţi cei care l-au cunoscut direct pe aerodromul de la Borcea, Bărăganu, ca instructor

şi camarad sau doar au crescut şi au zburat imaginar prin poveştile din cărţile lui. Pe site-uri

profesionale, pe pagini de blog, în revistele de specialitate, numele lui Doru este mereu învăluit

în aură. Nu credem că şi-a dorit asta, înălţarea pe soclul rece al unei posterităţi prea iute

cunoscută. Dar respectul, admiraţia şi iubirea pe care şi acum le trezeşte, da, cu siguranţă că l-

ar face fericit. „Doru este un personaj dintr-o altă lume, venit cu o misiune pe Pământ, dar

chemat înapoi înainte să o desăvârșească19”– spune Dumitru Dorin Prunariu – „În viaţa de zi

16 Andrei Oişteanu, Ordine şi Haos.Mit şi magie în cultura tradiţională românească, Polirom, Iaşi, în format

electronic.

Sursă: http://documents.tips/documents/52716913-oisteanu-motive-si-semnificatii-mito-simbolice.html. 17 Radu Cioponea, Experţii se destăinuie, în Luceafărul şi Noi, nr. 1, februarie, 2011, p. 17. 18Aripi de Argint (1983), Culoarea Cerului (1981), V de la Victorie (1987), Caii de la Voroneț (1974), Insula

nevazută (1976), Intrarea Actorilor (1977), Zeița de Oricalc (1977), Celula de Alarmă (1979), Lumi Galactice

(1986), Ridică-te si mergi , Ultima Aventura a lui Nat Pinkerton, Dezmințire la Mit (1991, Editie postuma), Poezii. 19Apud.Mihnea Petru Pârvu, Povestea pilotului român care a întâlnit un OZN, în EVZ.ro, 3.03.2015.

Sursă: http://www.evz.ro/povestea-pilotului-roman-care-a-intalnit-un-ozn.html.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

314

cu zi, Doru a reprezentat o categorie socială și profesională mai rar întâlnită în ultima jumătate

a secolului XX, aviatorul militar intelectual, cult, neconvențional. Zbura avioanele supersonice

ca un adevărat profesionist. Trăia aviaţia militară şi a descris-o original şi cu talent în romanele

sale, dar era totodată acasă la el între scriitori, actori, în lumea teatrului”20.

La 20 aprilie 1989, în timpul unui zbor de instrucţie cu dubla 6946, un MIG-21UM,

avându-l în cabina a doua ca elev pe Dumitru Petra, Doru Davidovici refuză să catapulteze în

momentul opririi motorului pe panta de aterizare, exact după terminarea virajului. Dedal nu

putea să-şi abandoneze aripile… a sperat, până în ultimul moment că motorul nu îl va trăda. Ce

sumbră premoniţie a scriitorului, care imagina o astfel de situaţie - limită: „Ce se întîmplă în

cabina unui avion care se prăbuşeşte? Ce se prăbuşeşte întîi în universul acela pilot-avion care

oricum se surpă ireversibil şi atît de limpede pentru totdeauna, avionul sau pilotul? Au vorbit

între ei, s-a gîndit în acele clipe de cădere haotică, pentru că altfel săreau. Ştiu şi ce s-a vorbit,

nu sări, lasă, auzi, LASĂĂ-L, NU SĂRII!! Lasă-l LA MINE! s-au strigat clipe de viaţă în cabina

avionului prăbuşit în cercuri frînte, fîlfîind cînd şi cînd botul neputincios peste orizont într-o

părelnică redresare şi exact asta înnebunea, secundele acelea ciuntite cînd dubla şovăie într-un

simulacru de zbor, pe urmă se înfigea iar trepidînd cu fărîme de văzduh scămoşat pe aripile

scurte, sărim. LASA-L LA MINE, ACUM IESE, n-a mai ieşit. Erau între noi unii care au văzut

prăbuşirea, pe urmă am alergat toţi spre coloana de fum, praf, flacără, sînge, viaţă ţîşnită arzînd

spre cer”21. La fel ca şi în ficţiune, cei doi au căzut la numai trei km de pragul pistei. Ca doi

albatroşi răniţi, dar… „Piloţii nu mor niciodată, ei decolează şi nu se mai întorc”.

Un alt zburător, discipolul lui Doru, plecat şi el prea devreme să zboare MIG-urile din

cer, comandorul Dumitru Berbunschi,rememorează tragicul eveniment în romanul Semne de

cer senin, o carte despre fascinaţia zborului, despre curaj, demnitate şi generozitate, pe care o

dedică mentorului său. Vestea că dubla în care erau Doru şi Mitică a căzut, îi împietreşte de

durere pe aviatorii de pe aerodromul Bărăganu. Doru era eroul lor, era cel care „nu catapultează

niciodată”22, care înaintea unui zbor se retrăgea în adâncimile gândurilor, ca într-o rugă înălţată

cerului în „singura liturghie pe care a cunoscut-o, cea a zborului”23. Şi era instructorul care

credea în elevii lui, care le insufla mândria apartenenţei la o elită profesională, dar mai ales, le

tempera avânturile icarice, în cuvinte puţine, aşa cum i-a obişnuit şi prin profesionalismul cu

care zbura. Vestea năucitoarei căderi, vederea avionului „înfipt pe jumătate în pământ, rupt în

bucăţi, răsucit după nişte legi care depăşeau logica”, gândul că până şi un as al zborului – „dacă

şi pilotul Doru Davidovici... Atunci, eu”24 – poate să plătească tribut cerului, înterogaţiile

retorice cu privire la cauze, toate aceste stări dezvăluie complexitatea profesiei de aviator, preţul

pe care îl poate plăti oricare dintre ei: „Mori?... Eşti vinovat. Trăieşti? Scapă, dacă poţi, de

vinovăţie”25.

20Ibidem. 21 Doru Davidovici, Din gîndurile autorului, în Dezminţire la mit, Editura Labirint, Bucureşti, 1991, p. 56. 22 Dumitru Berbunschi, Semne din cer senin, Bucureşti, Editura Modelism, 2001, p. 32. 23Ibidem. 24Ibidem. 25Ibidem, p. 123.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

315

Paradoxalul sfârşit îl plasează pe Doru Davidovici în galeria eroilor aerului: „Doru

trăieşte. El zboară pe undeva, în preajma noastră, într-o «dublă» cu siluetă suplă, spărgând

sticla vălurită a cerului de peste aerodrom. Aerodromul în care Doru a investit totul şi pe care

nu l-a părăsit niciodată”26.

II. Zburătorul cu aripi de argint

Sky is not the limit...

V de la Victorie27 este una dintre cărţile inspiratoare pentru generaţii întregi de iubitori ai

zborului, fie aviatori, fie doar visători care îşi imaginează Soarele care străluceşte întotdeauna

dincolo de nori. Este cartea care încheagă, ca un puzzle, portretul emblematic al aviatorului, al

fiinţei intermediare între Cer şi Pământ, prins între două lumi, între două niveluri de Realitate,

jamais content: „nu se pot alătura, cerul din care venim şi pămîntul pe care călcăm, şi asta naşte

surd, dureros, înăbuşit, o nelinişte numai de noi ştiută; iscusit tăinuită, nemărturisită” (p. 11).

Este cartea care îl defineşte pe zburătorul cu aripi de argint, aşa cum Lumi galactice. Colegii

mei din neştiut dez-văluiechipulîmpătimitului de aştri, al căutătorul de mistere în nesfârşitul

univers, dar şi în străfundul oceanelor sau în adâncul pământului, pe urmele lui Jules Vernes.

„Romanele lui Doru Davidovici nu sunt ficţiune, ci viaţă trăită la cea mai dramatică intensitate”,

scrie Gr.(r) Gheorghe Văduva28. Şi chiar aşa este, autorul evocă o poveste de aerodrom, auto-

referenţială, dar, în fapt, este istoria oricărui aviator pentru care zborul dă sens vieţii. Patimă şi

blestem.

Redactat la persoana I, romanul ţese o tulburătoare poveste despre autotranscendenţă,

dubla transcendenţă a fiinţei, interioară şi exterioară, „fundamentul libertăţii noastre”29, singura

dimensiune existenţială care certifică demnitatea omului, pentru că, în cele din urmă, „orice

fiinţă umană este liberă să se deschidă, prin propriile-i mijloace şi prin auo-transformarea sa

eliberatoare, auocunoaşterii propriului său destin spiritual”30. Naraţiunea vorbeşte despre drama

aviatorului care se desparte de avionul său, despre omul care are nevoie de iubire, dar atunci

când i se oferă necondiţionat nu poate să o primească. Povestea de dragoste cu Ioana este doar

un contrafort, interesul autorului concentrându-se asupra portretului aviatorului care îşi

ghidează viaţa după sloganul Citius, altius, fortius31 şi pentru care norii au întotdeauna un brâu

de argint.

Aviaţia este un domeniu de elită, o profesie care diferenţiază (nu discriminează),

pretenţioasă şi provocatoare, din cauza complexităţii ei. Diferenţierea se resimte la nivelele de

26Ibidem, p. 51. 27 Toate citatele sunt preluate din Doru Davidovici, V de la Victorie, Editura Militară, Bucureşti, 1987. 28 Gheorghe Văduva, La izvoarele dorului, în Top Gun, nr. 4, 20 aprilie 2001. 29 Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea…,loc. cit., p. 87. 30Ibidem. 31Deviza Jocurilor Olimpice,în traducere: „Mai repede, mai înalt, mai puternic”.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

316

Percepţie: „noi cântărim cele întâmplate jos […] cu valori şi legi deprinse în cabină”; alteritatea

nelinişteşte, Celălat în care nu te poţi oglindi integral trezeşte suspiciuni, nelinişti, vaga temere

a propriei alienări: „Nu vreau să spun că sîntem grozavi […] poate cei mai grozavi sînt cei de

jos şi noi cădem aşa, între ei, fără să înţelegem foarte bine ce se întâmplă; dar toţi simţim că ne

deosebim, şi exact asta stîrneşte nelinişte. Pentru că am vrea să fim exact la fel ca ceilalţi, până

dincolo de identitate, dar nu se mai poate” (p. 11). Aviatorul de vânătoare este un alergător de

cursă lungă, un lup de stepă, cum ar spune Herman Hesse. Legat în chingile din cabina strâmtă,

el devine una cu avionul pe care-l simte în lăuntrul fiinţei atunci cînd ţâşneşe în stratosferă. Se

petrece o osmoză, o chimie între om şi maşină. Pilotul nu devine un cyborg, de tipul omului

tehnologizat de ultimă generaţie, golit de anthropos, de emoţii. Între om şi avion legătura se

naşte într-un alt nivel de Percepţie şi într-un al nivel de Realitate, la care noi, profanii, nu avem

acces, coagulate în Terţul ontologic inclus, care este patima zborului. Doar putem să ne

imaginăm, să lăsăm fantezia să umple golurile de nedetermninare. Şi, cu toate acestea, să

rămânem doar în aproximaţie. Dumitru Berbunschi realizează un crochiu al pilotului de

vânătoare, în tuşe groase, fixând metamorfoza care se petrece în omul urcat în cockpit: „Tu,

Pilotul, pleci în cerul păsărilor şi nu simţi când şi cum te transformi miraculous în alt om. Omul-

avion care spintecă albastru în căutarea victoriei. Nervii se pietrifică. Mâinile devin oţel. Inima

uită. Ochii pândesc. Creierul arde. Înghiţi spaţiul cuprins de setea înaltului. Cu urmă de tunet te

pierzi în largul stratosferei”32. Aşa cum şi-a îndrumat piloţii ca instructor, scriitorul Doru

Davidovici ne deschide largi ferestre spre o lume pe care doar o intuim, o privim din exterior,

prin aspectele care ţin de senzaţional, de imagine, uitând că în spatele strălucirii se ascund mii

de ore de zbor, decizii luate în fracţiuni de secundă, zile şi nopţi de studiu intens şi complex,

dar şi renunţări sau drame. La un prim nivel, naraţiunea de-voalează griji, nelinişti, temeri, iubiri

eşuate ale omului de dincolo de manşă, cu alte cuvinte autorul încearcă să de-mitizeze imaginea

romantică a lui Icar, realizând un portret al omului; atunci când nu zboară, aviatorul este şi el

un pământean care încearcă să experimenteze viaţa în complexitatea ei. Complementar,

accentul cade asupra lui Dedal, autorul fiind preocupat să surprindă obiectiv şi onest zborul, cu

precădere cel militar, supersonic, cu legile lui scrise şi nescrise, a căror respectare face diferenţa

între viaţă şi moarte. De aceea, orice aterizare este marcată de gestul simbolic al ridicării

degetelor în „V de la victorie!” (p. 50).

Condiţia pilotului de vânătoare, modern Dedal, este singurătatea:,,credem că plecăm cu

grămada asta de lume după noi (tehnicieni, navigatorii - n.n.), dar plecăm singuri. Cumplit de

singuri, în cabinele noastre din dural mat şi flacără scânteietoare, şi singurătatea este de

neîmpărţit. Nu e nimeni alături, cînd te lasă ceva la bord”. Omul nu e făcut să zboare, ori acest

zbor instrumental, cu viteze care ating 2 Ma33, la altitudini de până la 18.000 de metri, este o

32 Dumitru Berbunschi, op. cit., p. 4. 33Numărul Mach (termenul vine de la numele fizicianului Ernst Mach), notat prin simbolul Ma sau M, este raportul

dintre viteza unui obiect care se deplasează în aer sau printr-un fluid şi viteza sunetului în mediul respectiv.

Subsonic: Ma < 1

Sonic: Ma = 1

Transsonic: 0,8 < Ma < 1,2

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

317

sfidare a gravitaţiei, o străpungere a limitelor naturii umane: „luptăm cu noi înşine” (p. 12),

urmând povaţa Pescăruşului Livingstone. Conştienţi de uriaşa lor responsabilitate, piloţii de

vînătoare îşi ascund cu grijă aripile atunci când coboară la sol, printre ceilalţi şi, cu atât mai

mult, lângă oamenii din preajma inimii lor. Exact atitudinea Apostolului, personajul

voiculescian la care am făcut referire. Emoţiile şi trăirile intense din timpul zborului rămân

neîmpărtăşite, adânc tăinuite în cochilia sufletului, şi nu din egoism, cum s-ar putea crede, ci

din teama de a nu fi înţeleşi sau de a suna fals sau din grija faţă de dragii lor, necunoscători ai

zborului: „nu le putem spune întotdeauna ce aşteapă ei de la noi, chiar dacă îi iubim. Nu le

putem spune totul, chiar cînd sîntem prieteni” (p. 13). Succesul unui aviator de supersonic se

alcătuieşte din decizii pe care trebuie să le gestioneze promt, obiectiv şi prezent, dar „învelite

înr-o sferă de flacără albastră, sufletul pilotului” (p. 56), ceea ce spune multe despre caracterul

lor: oameni integri, devotaţi, oneşti. Diletantismul sau lipsa de implicare nu se asociază

acestora, oameni amprentaţi de zbor: „ne trezim însemnaţi cu un semn numai al nostru, pe care

ni-l citim în ochi, în feţele adânc săpate de marginea măştii de oxigen, în umerii vineţi, sub

elegante costume cu fermoare, de strînsoarea chingilor de paraşută, un semn pe care putem

numai să-l citim, fără să ştim bine ce se ascunde în ochii, feţele, umerii noştri tăiaţi de chingile

paraşutelor PSM-1M, şi exact asta naşte nelinişte. Că habar n-avem ce se ascunde sub semnul

acela. Ştim sigur doar atît, că nu ascunde o mare fericire” (p. 13).

Misiunile descrise, atac la sol cu bombe reale, relatate în rim alert, dinamic, dezvăluie o

altă faţetă a lupului singuratic din cockpit, responsabilitatea până la devotament radical faţă de

echipa / formaţiune şi faţă de coechipierul din dublă: „Ce se întîmplă acum în cabina lui 9807

nu e problemă de conştiinţă, e ceva, simplu, de viaţă. Viaţa mea, a avionului, a coechipierului

lipit de noi” (p. 58). Asumarea riscurilor este una dintre condiţiile impuse de această profesie,

însă, orice aviator ştie că Icar este o variantă pe care nu trebuie să o ia în calcul, frumoasă,

fantezistă şi eroică doar în mit, în literaură sau în revistele de senzaţie, tragică în viaţa reală:

„Am acceptat profesia pînă dincolo de nori, cu tot ceea ce presupune viaţa de aerodrom, orele

noastre de formidabilă,incredibilă existenţă în cabina avionului, dar n-am acceptat nicicînd

moartea”(p. 94). De aceea, din nou, semnul V de la Victorie atunci când înving încă o dată

moartea, cu fiecare aterizare perfectă: „Asta e mîndria noastră, că de multe ori reuşim să o

învingem” (p. 94), pentru că durerea când un zburător urcă în Escadrila din Ceruri este

cumplită. Pentru profani, pala de elice înfiptă la mormântul pilotului militar este doar semnul

gloriei efemere, faţada strălucioare; or, acolo, în cockpitul terestru sunt „aliniate vise frînte, ani

care mai erau de trăit, glasuri de copii pustiiţi pentru totdeauna şi plîns de femeie tînără răsucită

fierbinte noapte de noapte în patul acum prea lung, prea larg, şi mai e ceva din fiecare dintre

noi, lăsat perpetuu în fiecare groapă cu pală de elice deasupra” (p. 94). După catastrofele

aviatice, vor fi voci multe care vor insista în întrebarea „De ce n-au catapultat? De ce n-ai lăsat

avionul, trebuia numai să tragi manetele roşii dintre picioare şi gata, ieşeaţi din dubla în

Supersonic: 1,2 < Ma < 5

Hipersonic: Ma > 5

Sursa: www.aviatia.ro.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

318

prăbuşire” (p. 95). Davidovici pare din nou funebru vizionar, sugerând răspunsul, pe care

numai piloţii de vânătoare îl pot înţelege şi care le justifică alegerea, căci, în cele din urmă,

catapultarea este opţiune personală: „Mai e un de ce, ultimul şi al meu. […] De ce încerc să

ridic spre lumină cumplit de tainice lucruri, de nespus, de neînţeles dacă nu sînt citite aşa cum

le scriu eu acum, cu inima de pilot pe masă, cu destul amar” (p. 95).

Pentru orice pilot de vânătoare, cel mai dureros moment este acela al despărţirii de aviaţia

militară, de supersonic şi trecerea în aviaţia utilitară. Pentru omul-pasăre, despărţirea de

avionul lui îl transformă într-un ecorşeu: „N-am crezut că o să fie aşa. Ştiam că o să doară, dar

a fost dincolo de durere. A fost prima oară cînd am aflat că poţi rămîne undeva aşa, ducîndu-te

mereu înainte pe picioare care nu mai vor să meargă. A fost sfîşierea aceea dinăuntru, după care

singurul lucru formidabil este, simplu, faptul că mai exişti. Că mai eşti capabil să-ţi dai seama.

Lucrurile aveau să se întâmple exact la fel mai departe, dar fără mine […]. A fost ca atunci cînd

te rupi sfîrtecat în două jumătăţi niciodată întregite, cicatrizate, nu poţi împinge în uitare o

jumătate din tine care încă se mai plimbă prin lume, şi nici nu ştii prea bine în care jumătate ai

rămas” (pp. 184-185).

Acomodarea cu noua formulă de zbor nu este deloc uşoară. De la singurătatea cockpitului

din supersonic se trece la zborul în echipă, alături de piloţi care nu cunosc sentimentul zborului

în fuziune totală cu aparatul, bordul electronic, pilotul automat preluându-i mare parte din

atribuţiuni. Un pilot de avion este diferit de un aviator, are altă relaţie cu avionul: „Care n-a

decolat, băgat trenul, urcat în albastru singur cu el însuşi. N-a rostogolit nicicând pământul,

soarele, într-un cerc întunecat, într-un cerc de lumină în jurul avionului. N-o să ştie niciodată

dacă chiar ar putea de unul singur săvârşi minunea ridicării unui avion în aer” (p. 194). Dar,

este o victorie temporară, o consolare împotriva a ceea ce înseamnă oprire de la zbor, aceea că

despărţirea definitivă de avion se amână: „Decolăm cu avionul cel mare drept în soarele despre

care ştim noi că trebuie să fie dincolo de nori”(p. 238).

Pericolul cel mai mare care îl pândeşte pe un pilot este pierderea pasiunii pentru zbor,

intrarea în rutina echivalentă cu mortificarea, cu trădarea de zbor şi de avion: „Dacă te poţi

apropia de avion, şi nu mai mişcă nimic în tine, aunci chiar s-a terminat […]. Dacă poţi să pleci,

şi să te ridici cu avionul tău, şi pe urmă, după aterizare, eşti acelaşi cu cel care a decolat, asta

iar înseamnă că te-ai obişnuit, şi din nou nu mai rămâne mare lucru de făcut […]. Contează

doar ce rămâne, în tine, din înălţimea la care ai urcat”34V de la Victorie rămâne o carte –

testament al unui adevărat Dedal, este o mărturisire de credinţă faţă de zbor şi aviatori, o carte

care, cu siguranţă, va deschide aripile încă multă vreme altor generaţii de adolescenţi pe mare,

cum spune Nichita Stănescu, dar şi celor care poartă doar în suflet semnul de recunoaştere al

zburătorilor. „În liniştea şi singurătatea «celulei de alarmă», Doru Davidovici şi-a sculptat

«aripile argintii», pregătind «intrarea actorilor» pentru necesara «dezminţire la mit». Şi-a

încheiat «ultima aventură...» nu înainte de a ne convinge că «Victoria» se scrie totdeauna cu

«V» mare. Iar într-un tainic 20 aprilie 1989 «zeiţa de oricale» i-a poruncit «Ridică-te şi mergi»,

iar Doru, încălecând «caii de la Voroneţ» a plecat din astă lume către o «insulă misterioasă», ori

34 Doru Davidovici, Ridică-te şi mergi, Editura Cartea Romînească, Bucureşti, 1991, pp. 243-244.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

319

cine ştie, poate în «lumile galactice» despre care ne-a scris. În urma lui a tras cortina norilor,

fără să ne dea explicaţii inutile”35. În dreptul inimii, pe pajura de tablă argintie, care decorează

combinezonul de aviator, străluceşte chipul lui Dedal36. Icar rămâne doar în poveste. O tristă

poveste...

BIBLIOGRAPHY

Bach, Richard: Pescăruşul Jonathan Livingston, traducere Anca Nemoianu, Editura

Humanitas, Bucureşti, 2014.

Berbunschi, Dumitru: Semne de cer senin, Editura Modelism, Bucureşti, 2001.

Davidovici, Doru: V de la Victorie, Editura Militară, Bucureşti, 1987.

Giedion-Welcker, Carola: Constantin Brancuşi, traducere Olga Buşneag şi Ruxandra

Buşneag- Iotzu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981.

Kun, N.A.: Legendele şi miturile Greciei antice, traducere Leon Levitchi, Editura

Orizonturi, Bucureşti, 1995.

Nicolescu, Basarab: Transdiciplinaritatea. Manifest, traducere Horia Mihail Vasilescu,

Editura Junimea, Iaşi, 2007.

Nietzsche, Friedrich: Nașterea tragediei, traducere Ion Dobrogeanu - Gherea și Ioan

Herdan. În: De la Apollo la Faust. Dialog între gnerații, Editura Meridiane, București, 1978.

Liiceanu, Gabriel: Tragicul – O fenomenologie a limitei şi a depăşirii,

EdituraHumanitas, Bucureşti, 1994.

Tatomirescu, Ion Pachia: Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria

comunicației, Editura Aethicus, Timişoara, 2003.

Toynbee, Arnold J.: Sudiu asupra Istoriei, traducere Dan A. Lăzărescu, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1997.

Zăgănescu, Florin, Gheorghiu, Constantin: Din istoria industriei româneşti. Aviaţia,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.

Publicații. Periodice

Radu Cioponea, „Experţii se destăinuie”, Luceafărul şi Noi, nr. 1., februarie / 2011

Gheorghe Văduva, La izvoarele dorului, în Top Gun, nr. 4, 20 aprilie 2001.

Webografie

www.aviatia.ro.

https://www.flightradar24.com/.

Dumitru Berbunschi: „Monştri sacri”, 2 iulie, 2011

Sursa: http://pilotmig.com/

Oişteanu, Andrei: Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească,

Editura Polirom, Iaşi,2004.

35 Dumitru Berbunschi, Monştri sacri, 2.iulie 2011. Sursa: http://pilotmig.com/. 36 Anexa nr. 19.

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

320

Sursă:http://documents.tips/documents/52716913-oisteanu-motive-si-semnificatii-

mito-simbolice.html.