Decizia Comisiei din 11 iunie 2002

Referitoare la proceduri prevăzute de art. 81 TCE

(Cauza COMP/36.571/D-1: Băncile Austriece – Clubul Lombard)

(notificată sub nr. C(2002) 2091)

(numai textul în limba germană este autentic)

(2004/138/EC)

Comisia Comunităţilor Europene

În lumina dispoziţiilor din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene

Luând în considerare Regulamentul Consiliului nr. 17 din 6 februarie 1962 primul Regulament ce implementează art. 85 şi 86 din Tratat, modificat ultima dată prin Regulamentul CE nr. 1/2003 şi în special art. 3 şi art. 15 Regulament,

Luând în considerare Decizia Comisiei din 11 septembrie 1999 de iniţiere a procedurilor în acest caz,

Luând în considerare că procedurile presupun posibilitatea de a se face cunoscute părerilor asupra obiecţiunilor Comisiei în baza art. 19 alin 1 din Regulamentul nr. 17 şi din Regulamentul CE nr. 2842/98 din 22 decembrie 1998 privind audierea părţilor în astfel de proceduri conform art. 85 şi 86 din TCE,

Luând în considerare Raportul final al auditorului din acest caz,

După avizarea Comitetului consultativ privind practicile restrictive şi poziţii dominante

Având în vedere că

1. Introducere

(1) In Austria a existat o lunga traditie in incheierea de acorduri referitoare la ratele de dobanda si comisioane, fundamentate pe unele dispoziţii legale datând anii `80. De-a lungul anilor, bancile austrice au creat o stransa retea de comitete care se refereau la orice aspecte privind acest sector, unde, pana la inceperea anchetei inopinate a Comisiei Europene in iunie 1998, in mod regulat (la fiecare patru zile lucratoare) isi coordonau in ceea ce priveste fiecare aspect al factorilor concurentiali. Bancile au incercat, in mare parte in zadar, dupa cum

ulterior s-a descoperit, sa raspunda evaziv, sa minta sau sa distruga probe pentru a inlatura urmele acestor intalniri.

(2) La stabilirea faptelor, Comisia s-a bazat pe un numar foarte mare de documente originale confiscate datand din perioada in cauza, cum ar fi minute ale sedintelor, memorandumuri, inregistrari telefonice, corespondenta etc. Obiectivul expres si substantiale al acestor acorduri a fost restrictionarea concurentei. Aceasta constituie clar, fara echivoc, o incalcare a art. 81 din Tratatul CE care se pedepseste cu amenda.

(3) Structura acestei Decizii este dupa cum urmeaza: in introducere sunt prezentate cateva caracteristici ale sistemului bancar austriac, esentiale pentru intelegerea prezentului caz (capitolul 2). Acestea sunt urmate de o scurta descriere a celor mai importante banci si a grupurilor de banci implicate, in atentia carora aceasta decizie este redactata, precum si a produselor/serviciilor cuprinse de cartel (capitolul 3). Dupa aceea, se realizeaza o scurta trecere in revista a principalilor pasi procedurali (capitolul 4), contextul si structura organizatorica, functionarea si obiectivul discutiilor din cadrul retelei Lombard (sectiunea 5). Urmeaza o descriere cronologica a principalelor intalniri ale cartelului intre anii 1994 – 1998 (capitolele 6 – 11). Un capitol separat este dedicat comitetelor speciale (capitolul 12). Argumentele principale ale bancilor sunt discutate (capitolul 13). Evaluarea legala a faptelor (capitolul 14), analiza problemelor procedurale (capitolul 15) si o discutie a sanctiunilor necesare (capitolul 16) sunt prezente in finalul acestei Decizii.

2. Piata bancara austriaca

(4) Nivelul de detinere foarte ridicat al statului in bancile austriece, pana de curand, poate explica de ce goana dupa profit a ocupat un loc secundar, in detrimentul obtinerii unui cifre de afaceri si a unei cote de piata cat mai mari. Dupa cum chiar ei au recunoscut, directorii executivi ai bancilor nu au fost capabili sa-si faca calculele bazandu-se pe citerii economice de business. In zona creditarii de retail acest lucru a dus, pe un fond al stagnarii cererii de credite, la o crestere a ofertei si deci la o scadere a ratei profitului pentru banci.

(5) Concurenta care duce la scaderea marjelor de profit, la nivelul la care preturile scad sub costul mediu, este considerata de companiile implicate ca fiind „distructiva”. In asemenea circumstante companiile sunt confruntate cu doua optiuni. Fie scaderea constanta a veniturilor duce la un „shakeout” (iesirea de pe piata sau reducerea capacitatii ca rezultat al unei fuziuni), fie niste jucatori de pe piata incearca sa restrictioneze pe cat de mult posibil concurenta indusa de supraoferta, cu scopul de a incetini sau de a opri scaderea preturilor. Dezavantajul consta in preturi excesive precum si o structura a pietei ineficienta.

(6) Bancile austriece au optat, cel putin in parte, pentru a doua varianta. Din moment ce „riscul necontrolabil” in perspectiva bancilor era un scenariu posibil pentru un „shakeout” si un nu era privit numai ca un punct de pornire a unei intreprinderi dar si ca un factor generator de frica, bancile s-au straduit sa realizeze o concurenta „disciplinata” si „ordonata” ca urmare a unei intelegeri.

Acordurile de cartel s-au dovedit a fi metode bine venite pentru a combate concurenta asa numita „distructiva, acerba”, de fapt concurenta libera. Episoadele de concurenta libera, obisnuiau sa fie descrise de banci ca „hiperactivitate.”

Comisioanele, in acest context erau privite, nu ca pe un factor de concurenta, dar ca pe o „oportunitate de venituri colective” („joint earnings opportunity”), in detrimentul consumatorilor. In fapt, actiunile bancilor austriece de a-si mari ratele profitului prin actiuni concertate, de exemplu, impreuna pe cheltuiala consumatorilor fata de induvidual pe cheltuiala concurentilor, a functionat ca un laitmotiv pe tot parcursul investigatiei. Insasi o banca recunoaste ca acest cartel avea ca efect prevenirea unui „shakeout” necesar.

(7) Datorita standardizarii extinse a produselor, publicarea ratelor dobânzii (afisarea la ghiseu) si comparatiile regulate facute de media si de organismele de protectie a consumatorilor, piata bancara austriaca este, privita in ansamblul sau, transparenta. In vederea imbunatatirii acestei transparente si mai mult, pentru a fi in stare a monitoriza mai bine conformarea cu acordurile cartelare si pentru a reduce efectivitatea unei concurente secrete, de ex. prin devieri fata de ratele dobanzii publicate, bancile austriece au efectuat in mod regulat controale extensive, exercitii de „monitorizare a concurentei” fata de concurentii lor si au ajuns la un acord cu privire la contact direct in ceea ce priveste indepartarile de la acordurile care sunt prezumate/invocate a exista de catre cumparatori sau care se presupune ca exista. „In eventualitatea in care apareau oferte care difereau de principiile deja agreate”, unul din membrii cartelului isi asuma responsabilitatea pentru „coordonarea si pentru clarificarea situatiei”. Ca aceste verificari constituiau regula, rezulta din minutele unei intalniri de cartel in iulie 1994, conform careia reprezentantul Bancii Austriei au propus ca „exercitiile de monitorizare a concurentei sa fie impartite in august”. Totusi, in multe cazuri, tentatia bancilor de a submina ratele agreate si astfel a-si mari cota de piata, s-a dovedit a fi prea mare.

3. Intreprinderile si produsele in cauza

(8) Aproape toate institutiile de credit din toate segmentele importante de piata au adoptat practicile in discutie. Dupa mult-intarziatul „shakeout”, pe piata din Austria sunt patru

grupuri de banci cu o pozitie puternica: HypoVereinsbank – detinuta de Banca Austria, grupul bancilor de economii impreuna cu Erste Bank, grupul cooperativelor agricole de credit, impreuna cu Raiffeisen Zentralbank si Bank fur Arbeit und Wirtschaft/Post-sparkasse. Undeva mai in spate se pozitioneaza Credit Union impreuna cu OVAG.

(9) Decizia se adreseaza urmatoarelor institutii de credit:

a) Bank Austria Aktiengesellschaft (numita in continuare BA)

b) Erste Bank der osterreichischen Sparkassen AG (numita in continuare Erste)

c) Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (numita in continuare RZB)

d) Bank fur Arbeit und Wirtschaft Aktiengessellschaft (numita in continuare BAWAG)

e) Osterreichische Postsparkasse Aktiengesellschaft (numita in continuare PSK)

f) Osterreichische Volksbanken AG (numita in continuare OVAG)

g) NO Landesbank-Hypothekenbank AG (numita in continuare NO Hypo)

h)Raiffeisenlandesbank Niederosterreich-Wien reg Gen mbH (numita in continuare RLB)

(10) Bancile sau grupurile de banci mai sus mentionate ofera in domeniile retail banking si corporate banking toate produsele si serviciile oferite de bancile universale. Dupa cum vom arata in capitolele care urmeaza, cartelul de banci austriac acopera toata gama de produse si servicii, de la dobanzile pentru imprumuturi si depozite pana la comisioane si taxe, acoperind si alti factori ai concurentei cum ar fi publicitatea, contactul cu media sau cu reprezentantii consumatorilor si cu bazele de calcul.

(11) A existat o crestere importanta in ultimii ani a volumului de credite de investitii acordate intreprinderilor producatoare de bunuri si prestatoare de servicii (in 1997 a crescut cu 14%). Acest aspect este atribuit, printre altele, activitatii de export crescute a acestei categorii de imprumutati, indiferent de faptul ca sunt intreprideri mici sau mijlocii.

(12) In 1999, institutiile de credit austriece au atras depozite de la entitatile straine non-bancare in suma totala de 26 de miliarde de euro si au creditat acelasi tip de entitati, cu aproximativ 36 de miliarde de euro. In februarie 2002 institutiile de credit din Austria detineau aproximativ 380.000 de conturi de economii apartinand clientilor straini.

4. Procedura

4.1 Cauza

(13) In aprilie 1997, un membru din comitetul de conducere al unei banci austriece s-a sinucis. El a lasat un bilet pe care l-a trimis impreuna cu alte documente atasate, Procuraturii si partidelor de opozitie. Printre documente exista o lista cu 13 masuri pentru majorarea veniturilor bancilor pe care era scris de mana „Lombard 8.5”.

(14) In data de 6 mai 1997 Comisia a luat la cunostinta de existenta acestui document care era, cu siguranta, ordinea de zi sau o inregistrare a sedintei din 8 mai 1996 si a pus bazele investigatiei referitoare la acordurile suspectate a denatura concurenta si/sau practicile concertate ale bancii. In data de 30 iunie 1997, Partidul pentru Libertate (Freedom Party) a depus o plangere, bazata pe art. 3 din Regulamentul 17, impotriva a opt institutii de credit austriece suspectate de incheierea unor acorduri care denatureaza concurenta.

4.2 Ancheta

(15)In 23 si 24 iunie 1998 oficiali ai Comisiei, impreuna cu oficiali ai Ministerului Federal al Economiei Austriece, au efectuat in baza Deciziei Comisiei din 18 iunie 1998, controale inopinate la sediile BA, CA, Erste, RZB, PSK si BAWAG.

(16) Dat fiind ca PSK s-a opus inspectiei, oficialii Ministerului Federal al Economiei, inarmati cu un ordin al Presedintelui Curtii pentru Carteluri, au perchezitionat sediul bancii in baza art 142(4) Codului de procedura penala austriac, coroborat cu art. 4 alin. (5) din EU Competition Act.

(17) In timpul perchezitiilor, oficialii Comisiei si ai Ministerului Federal al Economiei au gasit inscrisuri (liste ale participantilor, inregistrari ale intalnirilor, memorandumuri, note interne etc.), care au confirmat suspiciunea asupra existentei acordurilor si/sau a practicilor concertate.

4.3 Cererea de informatii

(18) In data de 21 septembrie 1998 Comisia a trimis celor mai multe institutii de credit de la paragraful 15, cat si altor institutii de credit si asociatii, o cerere de informatii conform art. 11 din Regulamentul nr. 17. Destinatarii erau invitati sa furnizeze datele si participantii la intalnirile de comitet si sa trimita documentele referitoare la aceste intalniri.

4.4 Reactia bancilor

(19) Dupa primirea cererilor de informatii, cele mai mari banci vizate au solicitat o intalnire cu Comisarul General pentru Concurenta si l-au asigurat, la acea sedinta, „cooperarea” lor in stabilirea faptelor. Aceasta „cooperare” presupunea ca bancile in loc sa raspunda la cererea de informatii vor recunoaste faptele in mod voluntar, renuntand la dreptul unei audieri orale. In schimb, Comisarul General pentru Concurenta trebuia sa nu insiste asupra cererii de informatii si sa aplice doar o amenda moderata. Comisarul a salutat disponibilitatea bancilor de a coopera, dar a respins o intelegere intre Comisie si banci, subliniind ca ancheta isi va urma cursul ca oricare alta. La cererile de informatii, prin urmare, se va raspunde in timp si in mod complet.

(20) Cu privire la expunerea „voluntara” a faptelor, asa cum a fost propusa de banci, Comisarul General a afirmat ca bancile raman libere sa completeze cererea de informatii cu fapte care nu sunt acoperite de respectivele cereri. Comisia va evalua fiecare caz in parte si va decide daca acele afirmatii sunt de natura sa aduca o contributie substantiala la stabilirea unei pedepse si, in consecinta, sa faca obiectul unei reduceri a amenzii pentru „cooperare”.

(21) prin urmare, toti destinatarii au raspuns cererii de informatii. Unii au afirmat ca nu erau obligati sa raspunda si ca trimit documentele si raspunsurile la respectivele intrebari in mod voluntar, ca parte a mai sus mentionatei „cooperari”. Comisia a respins aceasta interpretare a legii ca fiind incorecta.

(22) La putin timp dupa acestea, bancile mari au trimis Comisiei un document numit „expunerea comuna a faptelor” unde au povestit pe larg istoria cartelului si au rezumat si explicat punctul lor de vedere cu privire la fiecare dintre intalnirile individuale ale comitetului, asa cum se evidentia din documentele confiscate sau din documentele solicitate. In acelasi timp au retrimis documentele care au fost confiscate de Comisie si care au fost solicitate in baza art. 11 din Regulamentul nr. 17. Pentru a evalua orice valoare adaugata pe care aceste documente o pot avea in efectuarea anchetei, Comisia a cerut bancilor sa indice daca aceste documente erau sau nu cunoscute de Comisie, si daca da, care dintre acestea erau. Bancile au considerat acest lucru ca nefiind fezabil sau necesar.

(23) In data de 13 septembrie 1999, Comisia a trimis bancilor in cauza o lista de obiectii din 11 septembrie 1999. Dupa ce bancile au luat la cunostinta de document, au formulat note scrise, iar o audiere a fost organizata in zilele de 18 si 19 ianuarie 2000. In data de 22 noiembrie 2000 Comisia a transmis bancilor implicate o lista suplimentara de obiectii din 21 noiembrie 2000.

(24) In data de 5 februarie 2001 toate bancile implicate au transmis Comisiei un document intitulat „expunerea suplimentara a faptelor”, impreuna cu un alt set de documente in care bancile se interpretau din punctul lor de vedere faptele expuse in expunerea suplimentara a faptelor. Dupa ce li s-a permis studierea dosarului si dupa ce s-au formulat note scrise, a fost organizata a doua audiere in data de 27 februarie 2001

5. Istoricul, crearea, functionarea si obiectivul retelei “Lombard”

(25) Inaintea prezentarii unei cronologii a intalnirilor de cartel in perioada 1994 – 1998 (a se vedea sectiunea 7), mai jos vom realiza un istoric privind organizarea, functionarea si obiectul retelei Lombard.

(26) Ceea ce Comisia cunoaste se intemeiaza pe documente care dateaza din perioada relevanta, inregistrari ale intalnirilor, note interne, corespondenta etc. confiscate in urma unor controale neanuntate sau trimise de institutii ca raspuns la cererile de informatii.

5.1 Istoric

(27) in Austria, Legea Bancilor din 1979 prevedea posibilitatea ca asociatiile specializate ale bancilor ori bancile insele sa incheie acorduri privind rata dobanzilor pentru depozitele incheiate pe o perioada de 3 luni (acord privind rata de baza – base rate agreeement), pentru cele incheiate pe o perioada liber aleasa intre parti (acord privind rata de credit – credit interest agreement), cat si pentru cele privind publicitatea (competition agreement). Profitabilitatea general scazuta a bancilor austriece de la inceputul anilor `80 a provocat o reactie din partea legislativului, printr-un amendament la Legea bancara din 1986 si o reactie din partea bancilor care au infiintat un cartel pentru imprumuturi si depozite (1985). Cateva comitete, cum ar fi Comitetul pentru Credite, Comitetul pentru Depozite, Comitetul Minilombard au luat fiinta la acea data.

(28) In vara anului 1989 au fost anulate acordurile normative. Dar pentru ca a fost dificil pentru institutiile de credit sa-si fixeze dobanzile fara sa recurga la aceste acorduri care creaza drepturi si obligatii, au continuat sa incheie astfel de acorduri privind dobanzile pentru credite si depozite in retea.

(29) Relevanta acestor acorduri din punct de vedere anticoncurential era cunoscuta la acea data.

(30) In data de 1 februarie 1991 Asociatia Camerelor de Munca din Austria a depus o cerere in fata Curtii pentru Practici Restrictive, cerand noua banci sa notifice organizarea sub forma

unui cartel pentru introducerea sau majorarea comisioanelor de cont curent in mod concertat. In opinia Asociatiei introducerea sau ridicarea uniforma a comisioanelor incepand cu 1 ianuarie 1991 poate fi atribuita numai unei decizii de tip cartel.

(31) Ca urmare a deciziei favorabile a Curii pentru Asociatie, bancile vizate au facut recurs impotriva acestei decizii in fata Inaltei Curti pentru Practici Restrictive, care a descris acordul relativ la actiunea concertata sau de coordonare a actiunilor privind introducerea sau cresterea tarifelor care servea numai la „restrangerea concurentei pentru cleintii interesati in detinerea sau deschiderea unor conturi curente.”

(32) In lumina iminentei aderari a Austriei la Spatiul Economic European, o atentie sporita s-a acordat dreptului european antitrust. De exemplu, in septembrie 1992 un articol intitulat „Bankenkartelle in EWR”, aparut in principala publicatie bancara a explicat efectele aderarii Austriei la Spatiul Economic European. Dupa o expunere detaliata a jurisprudentei relevante a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a practicii de luare a deciziei in cadrul Comisiei, autorul concluzioneaza ca „Ar fi bine ca industria bancara austriaca sa aprecieze compatibilitatea cu Spatiul Economic European a anumitor acorduri, decizii, circulare, recomandari etc. Asemenea acorduri vor trebui sa fie modificate inaintea accederii la Spatiul Economic European sau vor fi trebui sa fie anulate in totalitate”.

(33) In 1992 a aparut in culegerea Banken im Binnenmarkt, editata de un profesor cunoscut, un articol care trateaza in detaliu subiectul „cadrului legal SEE antitrust si bancile”. Se subliniaza ca clauza „interstatala” este interpretata in sens foarte larg de catre institutiile comunitare si ca se aplica „tuturor locurilor unde” un cartel „acopera intreg teritoriul unui stat membru”. Autorul ajunge la concluzia ca acordurile asupra dobanzilor, daca mai sunt in vigoare, ar fi inadmisibile in contextul legii antitrust atat in SEE, cat si in cadrul Comunitatii Europene. O exceptare a acestor acorduri de catre Comisie ar fi intru totul nerealista”.

(34) Cand in septembrie 1993 media a aflat despre un plan al BA, CA, Erste, RZB, OVAG, PSK si BAWAG de uniformizare a bazelor de calculare si de fixare a unor ratelor niveluri de dobanda minime, un reprezentant al Camerei de Munca din Viena a acuzat in mod public bancile ca au incheiat un acord de tip cartel. Bancile au respins acuzatiile, afirmand ca nu a existat nici o rezolutie a comitetului in acest sens. Intr-o scrisoare catre CA din data de 28 martie 1993, Bank fur Tirol und Vorarlberg si-a exprimat punctul de vedere conform caruia publicarea neasteptata a lucrarii sub titlul de „practici concertate”... necesita un timp de gandire pentru a alege tipul de actiune care urmeaza a fi intreprinsa.

(35) In ciuda incompatibilitatii manifeste a acordurilor lor cu legislatia comunitara antitrust, trebuie numai se ne uitam la articolele publicate pe acest subiect mentionate la paragrafele 32 si 33, bancile nefiind impresionate de iminenta aplicabilitate a regulilor comunitare privind concurenta. De exemplu, referitor la acordurile privind concurenta care limitau publicitatea ratelor dobanzii si care a fost descris intr-unul din articolele sus-mentionate ca fiind, „fara indoiala un subiect care a afecta in totalitate interdictia Comunitatilor referitoare la carteluri”, s-a propus, in decembrie 1993 ca aceste acorduri sa ramana in vigoare chiar si dupa ianuarie 1994. In cadrul unei conversatii de la finalul lunii decembrie 1993 intre reprezentantii BA, CA si RZB a reiesit ca CA, RZB si PSK doresc mentinerea acordurilor, in timp ce BAWAG nu ar dori. Reprezentantul BA si-a notat in registrul sau al intalnirii faptul ca trebuie sa se poarte discutii cu reprezentantul BAWAG cat mai curand posibil. De fapt, evitarea publicitatii ratelor de dobanda a fost o caracteristica obisnuita a acordurilor incheiate intre bancile austriece.

(36) Austria a aderat la Spatiul Economic European la 1 ianuarie 1994. Legea Bancilor din 1994 a intrat in vigoare in aceeasi zi, inlaturand ultima baza legala pentru orice fel de coordonare intre institutiile de credit. La 1 ianuarie 1995 Austria a devenit membru al Uniunii Europene.

(37) Dar bancile nu au incetat intelegerile in ciuda faptului ca au incalcat in mod expres normele SEE/CE antitrust, continuand in schimb numeroasele runde de discutii chiar si dupa ianuarie 1994. Astfel, reteaua Lombard a ramas in functiune si a servit nemarginit la incheierea multor aranjamente si acorduri intre bancile participante. Bancile au considerat ca acordurile de cartel „au facut dintotdeauna parte” din activitatea bancara si de aceea nu intentionau catusi de putin sa schimbe aceasta stare de fapt din cauza aplicabilitatii normelor europene antitrust.

(38) Opinia publica din Austria era inca suspicioasa si, in relatie cu schimbarile in nivelul dobanzilor si al comisioanelor, acuzatii de „politici de fixare a pretului de tip cartel” si „acorduri exprese” erau aduse in mod repetat in public, ridicandu-se intrebarea daca exista acorduri si asupra ratei dobanziii.

(39) Numeroase documente arata faptul ca bancile erau constiente de impactul acordurilor din punctul de vedere antitrust.

(40) In timpul unei intalniri de comitet in octombrie 1994 despre majorarea comisioanelor de transfer a fost facuta referire la aspectele antitrust, in relatia cu clientii, si a fost afirmat ca „in

UE prevaleaza o interpretare fundamental diferita de cea austriaca in aceasta situatie. Departamentele juridice ale diferitelor institutii ar trebui sa verifice aceasta problema UE”.

(41) In timpul discutiilor din noiembrie 1994 despre comisioanele pentru tranzactiile transfrontaliere s-a afirmat ca „la intrebarea daca stabilirea unei rate interbancare incalca Regulamentul privind Practicile Restrictive nu se poate da un raspuns imediat”.

(42) In timpul discutiilor din martie 1995 s-a declarat ca „posibilele consecinte ale incalcarii normelor europene antitrust vor fi examinate la timpul lor”.

(43) In timpul discutiilor din mai 1995, din nou referitor la subiectul coordonarii preturilor intre banci, un raport (in mod evident un document intern al GiroCredit) in care se analiza problema „daca discutiile regulate din Comitetul de Tranzactii Transfrontaliere, in cadrul caruia preturile interbancare erau coordonate, puteau fi interpretate dintr-un punct de vedere antitrust a fost discutat. Raportul concluzioneaza ca „o restrangere a concurentei poate fi privita de normele comunitare ca fiind un acord de fixare a preturilor interbancare”. Acest lucru ar putea duce la initierea unor investigatii de catre Comisia Europeana, precum si stabilirea unor amenzi substantiale.

(44) In data de 24 mai 1996 un membru al comitetului de conducere al unei banci, persoana care a dorit sa ramana anonima, a confirmat in presa austriaca faptul ca exista dorinta in interiorul bancilor pentru acorduri clare, dar recunostea ca acorduri privind rata ale dobanzii, comune in anii ’80, nu mai erau posibile din cauza normelor antitrust. Totusi, membrul comitetului in cauza a omis sa mentioneze faptul ca aceste acorduri inadmisibile ramasesera inca in totalitate in vigoare.

(45) In timpul discutiilor din octombrie 1996, participantii au ajuns la concluzia ca nu exista nici o varianta care sa le confere o solutie pentru problema antitrust.

(46) Constientizarea problemei antitrust a determinat institutiile implicate sa se preocupe sa ia masurile de precautie necesare.

(47) In timpul discutiilor din noiembrie 1997 un participant a sugerat, ca masura de precautie, pentru viitor sa nu mai fie elaborate minute ale intalnirilor. A fost consultat departamentul juridic al unei institutii in aceasta problema. Recomandarea avocatilor nu a putut fi mai clara: „distrugerea tuturor inregistrarilor existente”.

(48) Recomandarile ulterioare au fost „redenumirea” (exemplu „observatii de piata”) a memorandumurilor interne despre aceste acorduri si returnarea lor catre autorul acestora

pentru „distrugerea ulterioara”. Inregistrarile si minutele erau de acum marcate „strict confidential”.

(49) In timpul discutiilor din mai 1998 un participant a mentionat din nou ca i-a fost atrasa atentia de catre departamentul sau legal ca „in problema minutelor....in lumina rezervelor privind concurenta. De aceea, nicio minuta a acestor discutii nu ar trebui pastrata”.

(50) Intr-un interviu radio in februarie 2000 un reprezentant al uneia dintre banci se arata ingrijorat ca bancile austriece trebuie sa-si inceteze acordurile. Din cauza ca nu le-au incheiat inca, acesta afirma ca „va trebui sa platim pretul”.

5.2 Comitetele individuale, relatiile dintre ele si rolul institutiilor leader

(51) Acordurile erau complete in ceea ce priveste continutul, puternic institutionalizate, strans interconectate, si acopereau intreaga tara „pana la cel mai mic sat”, cum just a afirmat o institutie. Pentru fiecare produs bancar exista un comitet separat de care era responsabil un angajat din nivelurile doi sau trei de management. In practica, insa, aceasta impartire referitoare la continut nu era respectata cu strictete. Uneori, subiecte legate ce erau in atentia mai multor comitete erau rezolvate in cadrul aceluiasi comitet. Comitetele individuale faceau parte dintr-un intreg organic.

1) Clubul Lombard, Comitetele specializate, Comitetele speciale si Comitetele regionale

a) Formand instanta suprema( club Lombard), reprezentantii conducerii celor mai mari banci din Austria se reuneau o data pe luna, cu exceptia lunii august. Pe langa temele de interes general, neutre din punct de vedere al concurentei(ceea ce explica prezenta, la unele reuniuni, a reprezentantilor Bancii Nationale a Austriei) acestia discutau probleme legate de nivelul ratei dobanzii, despre masurile de publicitate etc.

b) La nivelul imediat inferior erau comitetele specializate in produsele de baza. Cele mai importante erau „comitetele pentru operatiuni de creditare” si cele pentru operatiuni de depozit, care, dupa cum sugereaza si numele, se ocupau cu stabilirea ratei dobanzilor de creditare si de depozit; acestea se reuneau fie separat, fie impreuna. Intre Clubul Lombard si aceste comitete schimbul de informatii era deosebit de intens; de exemplu, un reprezentant al unei banci transmitea concluziile la care se ajungea in Clubul Lombard catre un reprezentant al unei banci din Comitetul pentu operatiuni de depozit care le lua in considerare luni, in cadrul Comitetului Federal pentru operatiuni de creditare si de depozit.

c) Atat Clubul Lombard cat si Comitetele pentru operatiuni de creditare si de depozit din Viena transmiteau semnale catre numeroase comitete regionale care se reuneau regulat in toate land-urile din Austria. In unele land-uri era chiar reprodusa structura ierarhica a clubului Lombard si a comitetelor de specialitate.

d) Opiniile exprimate in land-uri erau retransmise catre comitetele Federale pentru operatiuni de creditare si/ sau de depozit, in care reprezentantii institutiilor din Viena se intalneau cu omologii lor regionali, pentru a extinde deciziile lor pe intreg teritoriu Austriei.

e)De altfel, existau anumite comitete specializate, in special pentru operatiunile cu intreprinderi, pentru operatiunile efectuate cu persoane fizice in segmentul „ profesii liberale”, pentru creditele ipotecare si pentru creditele pentru constructii ( respectiv Minilombard, comitetul pentru credite mari, comitetul „profesiuni liberale”, comitetul pentru credite ipotecare, comitetul bancii pentru credite de constructii).

f) In sfarsit, numeroase alte comitete se reuneau regulat asupra unor subiecte privind concurenta: comitetul directorilor financiari trata probleme legate de finantarea federala si relative la rata dobanzilor; diferitele comitete pentru operatiuni de plata (in special comitetul pentru operatiuni de plata, comitetul „Tranzactii externe”, comitetul organizational al asociatiilor institutului austriac de credit) tratau despre comisioane si taxe aferente acestor operatiuni, comitetul pentru finantare externa discuta aspecte referitoare la finantarea exporturilor, iar comitetul pentru valori mobiliare discuta despre comisioanele minime si despre taxele aplicabile acestor produse.

g) Dinre toate aceste comitete se distinge „comitetul pentru controlul gestiunii”, care regrupa reprezentantii departamentelor de control ai principalelor banci din Austria. In cadrul acestuia se realizau baze de calcul uniforme si propuneri comune pentru imbunatatirea profitului. Astfel, bancile au marit gradul de transparenta interbancara privind costurile si factorii de calcul.

(52) Intre toate aceste comitete, care aveau ca principal obiectiv stabilirea conditiilor pentru creditare si pentru depozit, precum si a comisioanelor bancare, avea loc un schimb regulat de informatii. Se intampla des ca negocierile incepute intr-un comitet sa fie suspendate pana la obtinerea unui acord intr-un alt comitet. In sfarsit, suprematia Clubului Lombard avea ca efect faptul ca in caz de controversa arbitrajul acestuia era asteptat, in timp ce in cazul deciziilor de o mai mica importanta confirmarea „ la urmatorul Lombard” nu era considerata neceesara.

(53) Pentru a pune in aplicare, pe intreg teritoriu austriac, acordurile incheiate la comitetele centrale ( sau pentru a se asigura conformarea la aceste acorduri), erau transmise regulat informatiii catre comitetele din land-uri si vice versa. Ocazional, instantele regionale trimiteau reprezentanti la comitetele federale pentru operatiuni de creditare si / sau de depozit. De exemplu, un angajat al bancii din Carinthia participa regulat la reuniuni in calitate de „reprezentant al Carinthiei” pentru a informa apoi comitetul din land.

(54) Obiectivele stabilite in cadrul diferitelor comitete erau comunicate intern catre directiile vizate, care fie le puneau imediat in practica, fie le supuneau propiului proces decizional.

(55) Importanta, pentru institutiile vizate, acestei retele de acorduri regulate poate fi masurata si din punct de vedere cantitativ: in perioada analizata de aceasta investigatie (1 ianuarie 1994 – sfarsitul lunii iunie 1998), numai in Viena au avut loc cel putin 300 de reuniuni, fara a tine cont de numeroasele reuniuni ale comitetelor regionale. Raportat la numarul de zile lucratoare, numai in capitala avea loc, in medie, o reuniune data la patru zile.

(56) In sfarsit, chiar si in afara acestei retele institutionalizate, reprezentantii institutiilor vizate intretineau numeroase contacte – uneori la cel mai inalt nivel- cu privire la comisioane si dobanzi.

(57) De asemenea, bancile se preocupau sa evite concurenta din partea societatilor din sectoarele conexe. Spre exemplu, pentru ca acordurile lor privind conditiile de creditare pentru constructii sa nu fie zadarnicite prin „ oferte mai putin costisitoare provenind de la societati de asigurare” s-au inteles sa „ poarte discutii pe marginea acestui subiect si cu asiguratorii”

2) Rolul societatilor centrale din reteaua caselor de economii, din grupul Raiffeisen si din grupul bancilor populare: o coordonare intra si inter grup.

(58)Vom analiza rolul jucat in reteaua Lombard de societatile centrale Erste (ex GiroCredit), RZB si OVAG. Acest rol, de coordonare si de reprezentare a grupurilor lor ( rol ancorat intr-o traditie istorica si jucat de o lunga perioada de timp) folosea direct la buna functionare a asa-zisei retele. Pe de o parte, societatile centrale organizau schimburi reciproce de informatii intre Viena si land-uri; pe de alta parte acestea aparau interesul propriului grup in fata altor grupuri membre ale cartelului.

(59)Pentru a asigua o articulare sistematica si armonioasa a comitetelor vieneze si regionale, canalele de comunicare folosite prezentau o importanta decisiva: in cazul marilor banci care operau pe intreg teritoriu Austriei, schimburile aveau loc intre directia generala din Viena si

directiile regionale la nivelul land-ului, grupurile constituite dupa o structura pe mai multe nivele recurgeau adesea la mecanisme interne de informare si de reprezentare special constituite in acest scop.

(60) In calitatea sa de societate centrala a caselor de economii, GiroCredit/Erste asigura difuzarea informatiilor destinate diferitelor case de economii stabilite in land-uri. In cazul grupului Raiffeisen si al grupului bancilor populare acest rol revenea RZB, respectiv OVAG. Mai multe detalii despre aceste mecanisme pot fi gasite in sectiunea 12.3 mai jos.

(61) In cadrul reuniunilor, societatile centrale nu-si aparau doar interesele proprii, dar si pe cele ale grupului din care faceau parte. Din aceasta cauza erau percepute de catre ceilalti participanti ca reprezentanti ai acestor grupuri. Prin urmare, acordurile incheiate interveneau nu numai intre aceste institutii, dar legau si grupurile, asa cum o arata exemplele de mai jos.

(62) BAWAG a anuntat intentia sa „ de a comunica prin fax pozitia sa cu privire la o scadere a ratelor dobanzilor catre alte grupuri, care se vor orienta dupa aceasta”; mai intai s-a convenit ca „ fiecare grup sa–si formeze o opinie” inainte ca „ negocierile sa continue” intre grupuri; inainte de punerea in aplicare a masurii discutate, avea loc inca o „consultare telefonica cu celelalte structuri”; Prin urmare, la un comitet privind creditele pentru persoane fizice, cererea era adresata catre GiroCredit, RBW si OVAG pentru ca acestea sa „ invite toate grupurile sa activeze comitetele regionale”, in timp ce, in cazul unei alte reuniuni „ s-a cerut grupului Raiffeisen sa faca mai multe eforturi pentru a tine in frau ofertele facute de cooperativele mai mici”. OVAG, de exemplu, a informat ceilalti membrii ai cartelului despre oportunitatea scaderii 50% in segmentul conturilor de economii pentru investitii. GiroCredit a informat ceilalti membri ai cartelului ca „scaderea ratelor dobanzii la depozitele de economii a fost coordonata cu casele de economii regionale. La inceputul anului 1997 membrii cartelului au constatat ca „toate grupurile au pus in aplicare masurile de reducere decise”pana la sfarsitul anului 1996.

5.3 Desfasurarea reuniunilor comitetelor

(63) In cadrul reuniunilor, membrii cartelului s-au straduit permanent, in special la intalnirile de comitet unde se discutau ratele dobanzilor, sa se ajunga la un consens privind stabilirea ratelor dobanzii. Dupa cum este descris in sectiunile 7 – 11, toate aceste intalniri urmau tipare foarte asemanatoare.

(64) Reuniunile aveau loc ca urmare a modificarilor ratelor de creditare decise de Banca Nationala; bancile se intalneau pentru a clarifica impreuna masurile ce urmau a fi luate. In

multe cazuri bancile au folosit ca pretext scaderea ratelor dobanzilor de referinta pentru reducerea imediata a ratelor dobanzilor la depozite, fara ca in acelasi timp sa fie reduse ratele dobanzilor la credit, sustinand ca „ intr-un context de schimbari de rate ale dobanzilor, ar putea sa faca profit doar prin ajustari asimetrice ale ratei dobanzii. Astfel de repercursiuni asimetrice care au dus la castiguri importante pentru banci in detrimentul consumatorului necesitau o coordonare prealabila intre banci. Intarzierea coordonata a scaderii ratelor de credit a fost deci „tinta declarata a tuturor reuniunilor comitetelor”

(65) La deschiderea fiecarei reununi, reprezentantul institutiei sau grupului „gazda” incepea prin a solicita „contributii privind evolutia ratei dobanzilor”, dupa care ceilalti participanti indicau pe rand reactia( scaderea, sau dimpotriva cresterea ratei dobanzii, circumscrisa intr-o anumita limita) pe care institutia lor o considerau potrivita, „ sub rezerva acordului cu celelalte institutii”. Uneori, reuniunile incepeau cu o informare asupra actiunilor comune anterioare. Dupa ce toate opiniile erau exprimate(precum scaderea comisioanelor aplicate unui produs, in schimbul unui acord asupra unui alt produs) se incepea negocierea pentru adoptarea unei abordari comune. Se intampla ca anumite banci sa-si coordoneze pozitia chiar inaintea reuniunii cartelului, spre exemplu in cadrul discutiilor tinute pentru pregatirea unui comitet pentru depozite in iulie 1995. La final, diferitele propuneri erau supuse votului sau participantii se intelegeau asupra unui compromis.

(66) Negocierile produceau in mod regulat rezultate concrete. Bancile declarau in minute si memorandumuri, spre exemplu: „dupa negocieri dificile (...) rezultatul urmator a fost atins”; „ cu aceasta ocazie, un consens a rezultat cu privire la reducerea generala a comisioanelor”; „ am fost de acord cu privire la rata maxima a dobanzii”; recordul conditiilor aplicabile creditelor comerciale a fost aprobat in concret ca urmare a marilor institutii vieneze”; rata dobanzilor a fost stabilita pentru intreaga Austrie”; a avut loc acordul asupra reducerii comisioanelor, ca urmare a unei lungi negocieri „ o reducere generala a comisioanelor a putut fi pusa in aplicare”; partile participante au ajuns la un acord cu privire la reducerea ratei dobanzilor de credit precum si cu privire la introducerea unor „comisioane pentru un tratament minim”; „s-a decis sa se puna capat publicitatii privind comisioanele”; cu privire la rata creditelor „ reducerile urmatoare au fost adoptate” pentru valuta de creditare „acordurile urmatoare au fost incheiate”; participantii „vor aplica in domeniile respective, recomandarile elaborate in consens.

(67) Totusi, bancile nu reuseau intotdeauna sa ajunga imediat la un consens. Procesul de luare a unor decizii comune necesita adesea, pentru „ decizia prealabila”, „o mai profunda convergenta a punctelor de vedere”, „ pre-acorduri” sau „acord definitiv”, sustinerea mai

multor reuniuni ale comitetelor ( cel mai adesea, Clubul Lombard, Minilombard, comitetele federale pentru operatiuni de creditare sau depozit).

(68) Daca coordonarea intensa din interiorul retelei se dovedea a fi insuficienta, nivelul dobanzilor era negociat in afara comitetelor competente.

(69) In cazul in care acordul era incheiat pentru fiecare produs bancar vizat, bancile puteau sa adopte „termenul de aplicare” sau sa convina cu privire la termenul de punere in aplicare a reducerilor ratei dobanzilor”. Uneori se intampla ca inainte ca aceasta implementare sa intervina inca o consultare telefonica cu celelalte grupuri”.

(70) Chiar si infomatiile oferite publicului relative la diferite masuri faceau obiectul unei negocieri intre banci pentru a asigura o „comunicare concordanta”.

(71) Cateodata bancile nu reuseau sa ajunga la un acord, facand observatia: „nici un acord referitor la dobanzi nu a fost incheiat la intalnirea Lombard”; referitor la conturile de economii „initial nu a existat niciun acord”; participantii nu au putut sa se inteleaga asupra unei pozitii comune”, in consecinta este necesar sa se continue negocierile in cadrul unui viitoare reuniuni; tentativa comuna pentru reducerea creditelor comerciale pe termen scurt parea sa fi esuat provizoriu”, „ obiectivele ambitioase fixate in cadrul ultimei reuniuni nu au putut fi atinse”

(72) Acele institutii care isi modificau ratele dobanzii fara consultarea prealabila provocau „rascoala” printre comitetele vizate si erau supuse la critici violente din partea concurentilor. Asemenea masuri surprinzatoare intrucat erau „ in mod evident tinute secret” erau considerate nu foarte judicioase de catre toate celelalte insttutii de vreme ce erau impotriva scopului declarat al reuniunilor comitetelor. Chiar daca o institutie considera ca trebuie sa „ modifice dobanzile pe neasteptate”, trebuia cel putin sa informeze imediat ansamblul membrilor comitetului pentru operatiuni de creditare”. In acest caz, celelalte institutii nu puteau decat sa agreeze o reactie comuna la ceea ce era calificat ca „alegerea de a face actiuni individuale”. Intr-un caz furia provocata de aceasta „actiune individuala” a BAWAG a fost atat de mare incat aceasta banca s-a vazut amenintata cu excluderea din cartel.

5.4 Obiectivul

(73) Obiectivul acestor acorduri era restrictionarea si denaturarea concurentei intre instiutiile participante la comitete, in ceea ce priveste temele tratate de acestea. Aceste acorduri (si masurile de aplicare convenite) urmau sa permita bancilor sa-si imbunatateasca profiturile. Orice abatere de la aceste intelegeri de cartel – care potrivit bancilor, garantau o „ concurenta

rezonabila” conducea, in schimb, la erodarea marjelor. Asa cum demonstreaza exemplele urmatoare insasi bancile si-au exprimat in scris acest obiectiv, si inca in mai multe randuri.

(74) Documentul strategic elaborat de BA, CA, Erste, RZB, OVAG, PSK si BAWAG, despre care se face referire in considerentul (34), sugera „limitarea si reducerea” concurentei la un „nivel acceptabil”. „Razboiul preturilor”, „ direct exploatabil de catre concurenti” constituia o „eroare” care trebuia „ evitata impreuna” pentru viitor. Printre masurile care trebuiau „luate in comun” era prevazut in special introducerea de „noi taxe si comisioane” ( precum comisioane de tratament, de tranzactie si de paza).

(75) Sedinta Comitetului federal pentru depozite din 22 februarie 1995 a fost deschisa cu urmatoarele cuvinte: „ In trecut, schimbul de experienta intre banci cu privire la rata dobanzilor s-a dovedit intotdeauna a fi un instrument util pentru a evita o concurenta prin preturi de necontrolat. In acest sens, reuniunea comitetului federal pentru depozite(...) trebuie sa asigure o procedura precisa pentru toate bancile pentru stabilirea ratelor. Actuala configuratie a ratelor dobanzii arata cla ca este necesar sa colaboram pentru a contrasta evolutia preocupanta a preturilor. Sper ca azi veti reusi (...) sa opriti tendinta de crestere a ratelor dobanzii. Sper ca se vor gasi solutii constructive pentru binele institutiilor voastre”.

(76) Pentru a „ diminua concurenta actuala pana la eliminare” era necesar sa se reduca „concurenta excesiva” printr-un „comportament disciplinat pe piata”, in special prin „ respectul deplin” al „ ratelor dobanzii minime (...) concordate”.

(77) Obiectivul declarat al comitetelor peratiuni de creditare si depozit la nivel federal era: „ fixarea unei modalitati de a actiona consensuale atat in domeniul creditului cat si in cel al depozitelor” si „ gasirea unei modalitati uniforme pe cat posibil pentru reducerea comisioanelor de creditare”.

(78) Interesul economic pe care aceste acorduri il prezentau pentru banci e redat intr-o nota relativa la reuniunea din 30 aprilie 1996 a comitetului special „ credite pentru persoane fizice” : in cazul in care ratele dobanzii minime s-ar impune, acaeasta ar echivala de fapt cu o crestere a ratelor dobanzii si cu cresterea marjelor”. Alt exemplu privind avantajele obtinute de banci in detrimentul consumatorilor il reprezinta asa zisele transferuri asimetrice ale reducerii ratelor dobanzii de referinta, ce consta intr-o micsorare imediata a dobanzilor la depozite fara sa fie urmata de reducerea dobanzilor la credite. Bancile erau constiente de faptul ca „ in cazul unei modificari a ratelor dobanzii ar fi obtinut profit doar ca urmare a miscarilor asimetrice a ratelor dobanzii”. Aceste amanari coordonate ale diminuarii ratelor

dobanzii la credite permiteau bancilor sa obtina castiguri importante de pe urma dobanzilor si reprezenta chiar „obiectivul declarat al tuturor reuniunilor comitetelor”.

(79) Renuntarea din partea bancilor la publicitatea facuta pentru dobanzile la credite si depozite avea drept scop „combaterea situatiei concurentei” si „ sa evite” ca concurenta dintre banci sa se exercite prin acest canal de informare.

(80) Potrivit unei note din data de 7 martie 1997, comitetele aveau ca scop „sa realizeze masuri care sa opreasca concurenta in domeniul finantarii private, care a redevenit foarte indisciplinata (…). Toti reprezentantii bancilor doresc intoarcerea la o concurenta mai ordonata”.

(81) Intr-o nota in cadrul unei reuniuni a comitetului de credit din Viena din 5 mai 1997 este indicat ca: „In data de 5 mai 1997 s-a reunit, la Viena, un comitet special pentru operatiunile de creditare, cu scopul de a stabili noile limite minime pentru ratele dobanzilor de creditare pentru persoanele fizice precum si marjele minime pentru credite cu dobanda fixa si creditele exprimate in valute externe, pentru a optimiza profiturile”. O alta nota referitoare la aceeasi reuniune continea comentariul urmator: „declinul dramatic al marjelor pentru credite i-a determinat pe reprezentantii institutiilor din Viena sa tina un numar mare de reuniuni de coordonare, menite sa tina sub control recenta „febra de activitate” si preturile de dumping”.

(81) Scopul de restrictionare a concurentei nu este nici macar contestat de unele banci.

(83) Pentru a rezuma, este evident din propriile lor probe ca bancile in cauza s-au straduit sa realizeze, prin acordurile lor „ utile” si „ constructive”, o concurenta „controlata”, „ rezonabila”, „standardizata”, „disciplinata”, „de bun simt”, „limitata”, „moderata” si „ordonata” - toate fiind eufemisme pentru concurenta distorsionata si limitata.

6. Cronologia evenimentelor: introducere (n.n. rezumat ) (84) - (86)

Sectiunile urmatoare descriu cum s-a infiintat si dezvoltat cartelul; descrierea formeaza o cronologie a evenimentelor incepand cu luna ianuarie 1994, cand Austria a aderat la UE; descrierea se concentreaza pe comitetele care aveau cea mai mare influenta: Clubul Lombard, comitetul Mini Lombard, Comitetul Federal de Imprumut si Depozit si Comitetul Ratelor de Imprumut si Depozit din Viena (inclusiv Comitetul de Credite de Consum si pentru Comitetul pentru Imprumuturi pentru Profesii Liberare.

7. Cronologia evenimentelor: 1994 (n.n. rezumat) (87)- (126)

Din februarie pana in martie: se decide in mod asimetric micsorarea ratelor dobanzilor depozitelor si pastrarea ratelor principale de imprumut. In plus se doreste evitarea concurentei in ceea ce priveste imprumuturile pentru locuinte.

Din aprilie pana in iunie: discutii despre micsorarea nivelurilor de dobanda; apar divergente asupra dobanzilor pentru depozite, se exprima nevoia pentru „o actiune comuna decisiva” pentru imbunatatirea veniturilor.

Din iulie pana in septembrie: se decide reducerea dobanzilor depozitelor, pastrarea ratelor de dobanda pentru imprumuturi; prefigurarea cresterii solidare a comisioanelor.

Din octombrie pana in decembrie: cresterea concertata a dobanzilor imprumuturilor, evitarea concurentei prin afisarea in reclame a ratelor de dobanda, confirmarea de comisioane minime aferente titlurilor de valoare.

8. Cronologia evenimentelor: 1995 (n.n. rezumat)(127) - (213)

Din ianuarie pana in februarie: se decide cresterea generala a dobanzilor si evitarea cresterii dobanzilor pentru depozite.

Din februarie pana in martie s-au purtat negocieri asupra oportunitatii de crestere a dobanzilor pentru depozite, precum si stabilirea de detalii asupra tranzactiilor la termen si erodarea increderii in reprezentantii BAWAG (tinand cont de faptul ca aceasta banca nu a respectat de cateva ori promisiunile acordate).

Din aprilie pana in iunie: reducerea comuna a dobanzilor depozitelor si evitarea reducerii dobanzilor de creditare.

In luna iunie BAWAG nu a respectat acordul, micsorand dobanzile pentru creditele de nevoi personale, fiind in consecinta criticata in mod general de catre toti membrii cartelului.

In luna iulie se concretizeaza un acord la nivel managerial avand ca obiect „recomandari” despre ratele dobanzilor; cu acesta ocazie s-a criticat atitudinea bancii CA care a oferit credite pentru locuinte unei categorii mult prea largi de clienti

Din luna iulie pana in luna august a fost criticata in mod sustinut atitudinea BA de nerespectare sustinuta a acordurilor negociate.

Din august pana in septembrie se stabileste scaderea comuna a nivelului dobanzilor de imprumut si de depozit.

In luna octombrie se subliniaza necesitatea pt un plan comun in ceea ce priveste creditele adresate meseriilor liberale si creditelor pentru imobile, cu accent in mod special pe ratele minime de dobanda si comisioanele de administrare.

In decembrie s-a decis reducerea dobanzilor de imprumut si dupa o discutie aprinsa, reducerea dobanzilor depozitelor.

9. Cronologia evenimentelor: 1996 (n.n. rezumat) (214) - (293)

In lunile februarie si martie, discutiile s-au concretizat in decizia de scadere generalizata a dobanzilor depozitelor.

Incepand cu luna martie pana in luna mai mambrii cartelului s-au plans in mod constant de concurenta exagerata; ca masura de remediere s-a incheiat in cadrul Clubului Lombard „acordul din mai” prin care se fixau rate de dobanda minime pe care bancile s-au angajat sa nu le incalce.

In luna iunie se hotaraste contramandarea ultimelor modificari ale dobanzilor de imprumut, se incheie un nou acord legat de noile dobanzi minime (dupa discutii aprinse) si se hotaraste introducerea unui comision minim de administrare.

In iunie si iulie: bilant rezultate activitate cartel

In septembrie: se ia la cunostinta despre ratele de dobanda agresive ale unei banci concurente germana si se evalueaza oportunitatea includerii acesteia in cartel; se ia masura redurerii dobanzii pe pietele externe

Din octombrie pana in decembrie se ia masura reducerii ratelor de dobanda pentru depozite.

10. Cronologia evenimentelor: 1997 (n.n. rezumat) (294) - (328)

In ianuarie se apreciaza inceputul de an ca fiind unul promitator.

In februarie si martie se decide taierea uniforma a dobanzilor pentru depozite si masurile concertate care sa combata concurenta excesiva in ceea ce priveste creditele de consum.

Din iunie pana in septembrie se realizeaza castiguri insemnate in ceea ce priveste depozitele, dar problemele continua pentru creditele de consum. Se stabileste o noua abordare.

Din noiembrie pana in ianuarie se concerteaza o politica de economii pe termen lung.

11. Cronologia evenimentelor: 1998 (n.n. rezumat)(329) - (333)

In martie se inregistreaza un succes in ceea ce priveste dobanzile preferentiale dar se reclama o discrepanta foarte mare intre conditiile existente in Viena si restul tarii.

12. Comitetele speciale

12.1 Comitetul pentru exporturi, Export Lombard

(334) Aceste comitete au tratat probleme legate de finantarea exporturilor, in special despre conditiile aferente acesteia. Alaturi de marile banci la acestereuniuni au participat si bancile straine, prin Centro Internationale Handelsbank AG (Centro). Acesta era responsabil „ cu informarea bancilor straine”. Acesta este si motivul pentru care cererile de participare individuale ale bancilor straine au fost refuzate.

(335) Singura exceptie (in afara de Schoellerbank care a fost acceptata datorita activitatii sale intense in acest domeniu) a fost Internationale Bank fur Ausenhandel (IBA) care initial s-a comportat ca unul „care incalca conditiile”( la inceputul anului 1994) pentru ca apoi sa fie admis in comitetul pentru exporturi. Bancile reprezentate in Exprtlombard sperau sa reuseasca astfel sa o faca (pe IBA) sa-si schimbe pozitia.

(336)Problema legata de marja pentru creditele pentru locuinte reprezenta un subiect important al reuniunilor acestui comitet. Marja maxima a fost stabilita din 1994 de OeKB la 0,5%. Bancile puteau sa ofere clientilor lor ( exportatorii) marje inferioare, diferenta era compenata catre OeKB sau Fondul de Export. Masura prin care comisioanele propuse erau inferioare majorarii maximale reprezenta un parametru concurential important. Ca si in cazul celorlalte sectoare de activitate, a devenit natural pentru banci sa-si stabileasca intre ele „margele minime” si in acest domeniu pentru a ajunge la o „ atenuare sigura” a concurentei.

(337) Inca din 1992 comitetul pentru exporturi a incheiat acorduri legate de ratele de dobanda viitoare pentru creditele externe, prin care se urmarea majorarea nivelului de la 0,125 la 0,25% initial, pentru ca in final sa se ajunga la 0,5%. La intalnirea comitetului pentru exporturi din 27 ianuarie 1994, participantii au raportat un succes in ceea ce priveste majorarea marjelor precum si cu privire la introducerea comisionului de garantie si a comisionului de angajament, asa cum a fost recomandat de clubul Lombard. Oricum, existau in continuare „pacatosi” si „spargatori de preturi”, printre care figura mai ales IBA. CA s-a plans ca a pierdut un client pentru ca alte doua institutii au aplicat „conditii extreme” ( care nu corespundeau cu ceea s-a convenit).

(338) Membrii austrieci ai comitetului de finantare pentru exporturi erau sceptici in legatura cu promisiunile facute de bancile straine. Aceasta desi reprezentantul lor (Centro) a raportat ca bancile externe, cu o singura exceptie, au declarat ca nu vor incalca ratele minime convenite, celelalte banci au trebuit sa constate ca unele banci straine propuneau uneori marje inferioare celor stabilite prin acorduri. Din aceasta cauza promisiunea comunicata de Centro era pusa sub semnul intrebarii.

(339) La intalnirea din 23 noiembrie 1994 criticile la adresa institutiilor care practicau marje inferioare celor stabilite pt a castiga noi clienti si care propuneau „reducerea marjei” s-au inmultit. CA s-a plans ca pierde din cota de piata in mod constant pentru ca- spre deosebire de celelalte institutii – ea respecta intocmai ceea ce s-a convenit.

(340) La intalnirea din 16 martie 1995 participantii au stabilit urmatoarele marje minime: 0,25% pentru credite fara obligatia de acoperire si 0,5% pentru creditele cu obligatia de acoperire; in cazuri exceptionale marja minima era 0,375%.

(341) La intalnirea comitetului pentru exporturi din data de 15 mai 1996 s-a detaliat determinarea majelor pentru creditele pentru locuinte. A fost unanim agreat ca marja de 0,25% pentru creditele fara obligatia de acoperire se va aplica numai pentru creditele noi si ca, pentru creditele in desfasurare vor ramane neschimbate (marja minima ramane de 12,5 puncte de baza). Pentru toate celelalte credite pentru export se va aplica marja integrala de 0,5%.

12.2 Platile

(342) Bancile austriece au pastrat un schimb regulat de informatii, atat cu privire la platile interne, cat si cu privire la cele transfrontaliere. In cadrul discutiilor curente din Comitetul Tranzactiilor, format din bancile mari si reprezentantii bancilor provinciale si straine, a fost stabilit, printre altele, nivelul comisioanelor de transfer, al comisioanelor pentru documentatia creditului si al comisioanelor interbancare. Comitetul de organizare al Asociatiei Austriece a Institutiilor de Credit a discutat nivelul comisioanelor de transfer si al comisioanelor interbancare.

(343) La intalnirea Comitetului Tranzactiilor Transfrontaliere din 21 aprilie 1994, participantii au decis majorarea tarifelor de transfer de la 70 ATS la 80 ATS. In 23 iunie 1994 toate institutiile trebuiau sa agreeze si sa stabileasca o data pentru implementare (a se vedea expunerea 347). Ajustarile comisioanelor pentru documentarul de credit in ceea ce priveste creditele in silingi si in valuta (rata dobanzii si comisionul minim in fiecare caz) au fost

adoptate cu unanimitate (a se vedea expunerea 347). Acest rezultat a fost comunicat Asociatiei Austriece a Institutiilor de Credit (ORG). Comisioanele interbancare transfrontaliere intre rezidenti au fost, de asemenea, adoptate. Rata uzuala de incasare a platilor transfrontaliere (rata incasarilor) urma sa intre in vigoare la la 1 Septembrie 1994 urmata de discutii suplimentare la urmatoarea intalnire a Comitetului. In cele din urma, rata comisioanelor interbancare si taxele si conventiile cu privire la platile tranfrontaliere intre rezidenti au fost unanim adoptate.

(344) In cadrul intalnirii Comitetului de Tranzactii Transfrontaliere din 23 iunie 1994, participantii au decis in primul rand sa mareasca comisioanele de transfer dintre bancile interne de la 70 ATS la 80 ATS (a se vedea paragraful 343). Aspectele antitrust au fost subliniate. Discutiile asupra ratei de incasare au avansat atat de bine incat „un acord ar putea fi incheiat” la urmatoarea intalnire (din 22 septembrie 1994, a se vedea paragraful 345), iar nivelul final al ratei de incasare nu ar mai trebui sa fie un obstacol in viitor.

(345) Participantii la Comitetul de Tranzactii Transfrontaliere au decis in data de 22 Septembrie 1944 asupra ratei de incasare. Acesta stabileşte comisionul de incasare pentrucecuri, operaţiuni de schimb valutar şi alte simple remitente împreună cu data valutei pentru aceste instrumente. Taxele de incasare a cecurilor se aplică, de asemenea, direct sistemului direct de debitare în platile transfrontaliere. În legătură cu rata de incasare, reprezentantul BA a subliniat faptul că creşterea comisionului de colectare pentru cecurile trase la bancile locale a fost deja discutata acum doi ani, dar apoi a fost amânată până după creşterea comisioanelor de transfer. Acum, ca au fost majorate comisioanele de transfer (a se vedea paragraful 344), comitetul a hotarat in final implementarea cresterii de la ATS 30 la ATS 40, incepand cu 01.02.1995.

(346) Intrebarea daca bancile, stabilind un comision interbancar, incalcau Actul Practicilor Restrictive a fost discutat in cadrul intalnirii din data de 24 noiembrie 1994, dar nu s-a putut raspunde imediat. Au mai avut loc discutii separate pe acest subiect.

(347) La intalnirea din data de 4 octombrie 1994, Asociatia Austriaca a Institutiilor de Credit (ORG), constienta de aspectele antitrust a luat in mod formal la cunostinta de acordul de majorare a comisioanelor de transfer (a se vedea paragraful 345). Acele institutii care nu au fost reprezentate la diversele comitete bancare au fost informate despre majorare. In cadrul acestei intalniri, un membru a ridicat problema anticoncurentiala si a subliniat că "în UE, în principiu, o interpretare legala diferita a problemei prevalat ". Prin urmare, departamentele juridice ale bancilor ar trebui să "arate în această UE problemă ca departamentele juridice ale bancilor ar trebui sa se aplece asupra acestui aspect european”.

(348) La intalnirea Comitetului de Tranzactii Transfrontaliere din 2 mai 1995, participantii au convenit sa examineze la timpul cuvenit posibilele consecinte ale legislatiei Uniunii Europene antitrust in mai multe runde de discutii. Aceasta a fost facuta in contextul unui raport legal intern facut de GiroCredit in data de 13 aprilie 1995 (a se vedea paragraful 349).

(349) La intalnirea Comitetului de Tranzactii Transfrontaliere din 11 mai 1995, aspectele antitrust ale intelegerilor dintre banci asupra pretului au fost discutate in baza unui raport legal intern datat cu 13 aprilie 1995, efectuat de GiroCredit. Raportul analiza daca discutiile regulate din cadrul comitetului prin care se coordona pretul intre bancile austriece sunt culpabile in lumina legii antitrust. Raportul a analizat problema daca discutiile uzuale in Comitetul Tranzactiilor Tranfrontaliere, de-a lungul carora preturile interbancare au fost coordonate intre bancile austriece, au fost discutate din punctul de vedere al legii antitrust. Raportul concluzioneaza ca aceste aranjamente se califica a fi acorduri restrictive, atat din punctul legii austriece, cat si a legislatiei Uniunii Europene si se mai refera la posibilitatea inceperii procedurilor de investigare de catre Comisia Europeana si aplicarea unor amenzi grele.

(350) In data de 15 aprilie 1997 membrii ORG au hotarat unanim majorarea comisioanelor de schimb pentru tranzactiile interbancare in contextul ratei de incasare.

(351) La intalnirea din 22 aprilie 1997, membrii Comitetului de Tranzactii Tranfrontaliere au decis unanim asupra sistemului direct de debitare tranfrontaliera, asa cum era cunoscut.

1.2.2. Comitetele regionale

(352) Reteaua elaborata de banci acoperea intreaga tara. In scopul de extinde domeniul de aplicare geografic al acordurilor incheiate la Viena si provinciilor si pentru a se asigura ca prin intermediul unei aplicatii atat de comprehensive ca au avut cele mai raspandite efecte posibile, bancile au infiintat numeroase comitete in toate provinciile. Sarcina acestor comitete a fost de a incheia acorduri restrictive pe plan local, indiferent daca aceasta a implicat punerea implementarea acordurilor incheiate la Clubul Lombard si a intalnirilor de la Viena sau adaptarea lor situatiei locale sau actionand din proprie initiativa.

(353) Cateodata, ierarhia din Clubul Lombard si din comitetele de specialitate era reflectata intocmai in provincie. De exemplu, reprezentantii bancilor avand responsabilitatea dobanzilor din partea de nord a Austriei s-au reunit in Comitetul Lombard Linz pentru a coordona dobanzile creditelor imobiliare. Ajungand la o intelegere cu privire la acest aspect,

a fost mentionata nevoia de a reduce dobanda pentru depozite cu 0,25%, desi ar fi trebuit sa astepte concluziile discutiile urmatoare cu privire la dobanzi de la Viena si Linz.

(354) In principiu, comisioanele agreate in comitetele regionale relevante, in contextul acordurilor locale, s-au aplicat in provincii; de regula, nivelul acestora a fost mai mic decat nivelul ratelor stabilite la Viena. Uneori, acest decalaj era considerat de banci a fi „prea mare”, asa ca s-a decis ca in discutiile regionale sa se incerce micsorarea decalajului dintre Viena si provincii. Concret, comitetele regionale au trebuit sa faca reduceri in provincii si, daca era posibil, influenta ar fi trebuit sa fie adusa sa suporte nivelul superior de management. La intalnirea Minilombard din 25 iunie 1996 s-a decis de comun acord ca nivelurile „spot” agreate se vor aplica si in provincii si ca, in ciuda divergentelor din acordurile de la Viena, aceasta solutie va fi acceptata ca una provizorie. Cu toate acestea, obiectivul a ramas „adaptarea lor la sistemul vienez”.

(355) Pentru asigurarea unui feedback sistematic si coerent si, astfel, un flux continuu si reciproc de informatii intre Viena si Comitetul Federal pentru Dobanzi de Imprumut si de Depozit pe de o parte si comitetele regionale pe de alta parte, bancile au pus la punct un sistem eficient de comunicare. Trebuie distins in acest sens intre grupurile de banci de organizate pe un singur nivel si grupurile organizate pe mai multe niveluri.

(356) In cadrul bancilor organizate pe un singur nivel care operau pe teritoriul Austriei, informatiile erau schimbate intre sediul central din Viena si birourile regionale din provincii. Institutiile din Viena incurajeaza reprezentantii regionali sa implementeze treptat termenii agreati pe piata din Viena (discutiile Minilombard din 25 iunie 1996). In acest scop, sucursalele din provincie apartinand bancilor mari trebuiau sa tina discutii regionale ( intalnirea Minilombard din Viena din 23 februarie 1995). Informatiile erau schimbate, de exemplu, prin trimiterea minutelor intalnirilor de la Viena la reprezentantii regionali (de exemplu, intalnirea Comitetului de la Viena al Dobanzilor la Depozite din 25 iulie 1995) . In data de 23 aprilie 1996 un reprezentant al CA-ului unei banci de retail din Viena a cerut reprezentantilor CA din provincii sa fie organizate comitete regionale cat mai curand posibil si sa fie agreat un nivel identic al ratelor dobanzilor. Cu privire la cresterea de 1/2% a ratelor dobanzilor pentru creditele de retail urmeaza sa fie discutata in Lombard. CA (in Viena) a trimis un fax urgent si confidential in data de 11 ianuarie 1995 catre Oberbank (Salzburg), BTV (Tyrol) si BKS (Carinthia) solicitand un acord asupra ratelor locale de dobanda. In cele din urma, BA a indemnat managerii sai regionali sa se asigure ca discutiile legate de dobanzile retail se poarta in mod regulat.

(357) In cazul canalului de comunicare pe mai multe niveluri, fiecare grup bancar si-a stabilit propriul sistem intern de informare si reprezentare.

(358) In grupul cooperativelor de credit agricol, fluxul de informatii era guvernat de institutia de conducere, RZB. Reprezentantii sai au obtineau informatii din toate birourile regionale inainte de fiecare intalnire a Comitetul din Viena pentru Dobanzi de Imprumut si de Depozit cu privire la situatia ratei curente a dobanzii din provincii. Rezultatele discutiilor din Viena au fost pe rand trimite bancilor centrale din provincii cat mai rapid posibil. RLB a fost trimis mai departe rezultatele discutiilor la care a participat catre toate cooperativele de credit agricol din Viena si Sudul Austriei prin circulare.

(359) Logistica considerabilă a acestui schimb de informaţii din cadrul grupului cooperativelor de credit agricol a fost descrisă într-o scrisoare din partea cooperativei agricole de credit din Carintia Centrala la sediul central din Viena (RZB): "RZB ne informează despre progresul şi concluziile diferitelor comimitete bancare din Viena, cum ar fi Comitetul Dobanzilor la Depozite şi întâlnirile Lombard. Deci, putem transmite aceste informaţii cât mai repede posibil cooperativelor agricole de credit din Carintia si v-aş ruga să va asigurati că managementul informează direct Asociatia Cooperativelor de Credit din Carintia şi că departamentul nostru responsabil de cooperativele de credit agricol este informat de către aceeaşi poştă sau prin fax ". Uneori, RBW a preluat aceasta funcţie, caz în care alte bănci a considerat ca acesta reprezintă intregul grup al cooperative agricole. La discuţiile Comitetului Dobanzilor la Depozite din Viena de la 25 iulie 1995, de exemplu, următoarea declaraţie a fost adresata RBW: "sectorului cooperativelor agricole ii este solicitat să facă mai mult pentru a reduce ofertele de mici cooperative "

(360) In acelasi fel, Erste (sau GiroCredit) ca institutie conducatoare in sectorul bancar de economii, a sigurat fluxul de infoarmtii de la si catre bancile regionale de economii.

(361) OVAG, ca instituie conducatoare, a reprezentat grupul uniunilor de credit in comitetele din Viena si au transmis concluziile lor catre bancile aferente din provincii prin intermediul sectorului faxuri (numit sectorul info).

(362) Urmatoarele exemple, din Carintia, Austria de Sus si, respectiv, Styria, ilustreaza cum deciziile luate in Viena au trimis un semnal puternic catre provincii si cat de mult Comitetul din Viena/Federal pentru Dobanzi de Imprumut si de Depozit si alte comitete regionale se influentau reciproc.

(363) In data de 22 mai 1995, trei zile dupa intalnirea Comitetului din Viena pentru Dobanzi de Imprumut si de Depozit, schimbul de informatii a fost facut in Klagenfurt intre bancile care operau pe plan local. In luna ianuarie a aceluiasi an, a fost stabilit de comitetul regional ca „deciziile de la Viena sa fie asteptata” si participantii au fost informati despre reduceriile, respectiv ratele maxime ale dobanzilor, stabilite la Viena, cat si despre limitarea publicitatii. Despre comisioanele pentru plati, o recomandare era inca asteptata de la Viena sau, mai concret, erau asteptate rezultatele discutiilor cu privire la plati din data de 7 iunie 1995.

(364) Cateva zile dupa intalnirea Clubului Lombard din luna mai 1996, pachetul de masuri adoptat a fost adus in cadrul Comitetului Ratei Dobanzii din Linz, responsabil pentru Austria de Sus. Reprezentantul BA a raportat ca acest pachet a fost deja subiectul unor instructiuni emise in cadrul BA si un membru al board-ului BA nu aproba exceptii in prezent. Reprezentantii BAWAG si GiroCredit au confirmat de asemenea continutul pachetului. In vederea ratificarii deciziilor Lombard, Comitetul Ratei Dobanzii din Linz ar trebui „sa se intalneasca cat mai prompt posibil si sa decida fie asupra implementarii actului mentionat mai sus in Nordul Austriei, fie cel putin asupra modificarii lui.”

(365) La intalnirea din iulie 1995 a Comitetului pentru Dobanzile la Depozite din Viena, a fost raportat ca discutii locale in capitalele regionale au indicat deja ca a existat vointa de a se reduce ratele dobanzii asa cum a fost propus. Prin urmare, era de asteptat ca institutiile din provincie sa urmareasca aceasta abordare; in consecinta CA a trimis minuta intalnirii reprezentantilor regionali. Patru zile mai tarziu, persoana care gazduia discutiile de la Graz a sugerat competitorilor sa se reduca ratele si in Styria, ca urmare a intalnirii cu privire la dobanzile la depozite din saptamana anterioara din Viena.

1.3. Argumentele principale ale partilor in legatura cu faptele

(366) Bancile nu contesta faptele asa cum au fost ele expuse in sectiunile 7- 12 de mai sus. Cu toate acestea, ele contesta ca, Comisia nu a luat in calcul a) aspectele istorice, economice, sociale ale cartelului si b) lipsa de disciplina demonstrata de membrii sai in ceea ce priveste implementarea acordurilor. Aceste doua critici cheie facute de toate bancile sunt abordate in detaliu in cele ce urmeaza. Argumentele lor juridice sunt considerate ca facand parte din evaluarea legala.

1.3.1. Specificul istoric, societar, economic si aspectele sociale ale retelei Lombard

3) Functionarea comitetelor

4) Argumentele bancii

(367) Bancile au argumentat ca unele comitete au fost infiintate cu zeci de ani inainte de aderarea Austriei la Spatiul Economic European si au avut o baza legala. Comitetele erau caracteristice sistemului politic existent in Austria la acea vreme. In consecinta, nu este realist sa ne asteptam ca bancile sa abandoneze pur si simplu comitetele, care au o traditie bogata si sunt inradacinate adanc in intelegerea functionarii economiei. Dimpotriva, teama de consecinte negative a unei tranzitii prea rapide si prea putin pregatite catre o concurenta libera a fost raspandita. Fara acordurile restrictive, bancile s-ar fi falimentat reciproc, cu atat mai mult cu cat managerii bancilor relevantenu au fost in masura sa ia suficient in considerare politica comerciala de calculare a criteriilor.

(368) Din punctul bancilor de vedere, comitetele trebuie vazute in termenii unui fenomen social cu o dinamica a grupului si nu ca un forum pentru acorduri restrictive. Bancile fac referire la o importanta sociala (400) a discutiilor cartelului si chiar identifica o presiune sociala. Toate bancile doreau sa de implice in cartel, care trebuie inteleasa ca pur pasiva, irelevanta din punct de vedere comercial (sau, in orice caz, neutru cu privire la efectele sale); prezenta la obisnuite (dar obositoare) evenimente la care erau obligati s aparticipe. Ei au vrut sa fie acolo sau sa ia parte din motive de prestigiu.

(369) OVAG si NO Hypo au argumentat de asemenea ca, Comisia, ar fi trebuit sa expuna mai clar in descrierea faptelor ca, in multe dintre cazuri, deciziile cartelului erau deja luate de un cerc mai restrans, constand in BA, CA, RZB, Erste, GiroCredit si BAWAG inainte de fiecare intalnire de comitet, pentru ca mai apoi sa fie facute cunoscute bancilor de o importanta mai mica. BA a contrazis acest punct de vedere subliniind ca, in ciuda unor coordonari ocazionale intre marile banci inainte de intalnire, deciziile reale au fost luate la fiecare intalnire a comitetului cu implicarea activa a bancilor mai mici.

Punctul de vedere al Comisiei

(370) In timp ce Comisia este constienta de originea istorica a multor comitete (a se vedea paragraful 27 si urm.), aceasta constata ca nu au existat masuri generale sau acorduri care sa afecteze concurenta cu privire la ratele dobanzilor de la expirarea acordurilor din 1989 (cu mult inaintea aderarii Austriei la SEE). Nu se poate pune deci problema unei disparitii bruste a unor astfel de masuri pentru banci (pretins nepregatite la data de 31 decembrie 1993 si foloseau reglementari din afara).

(371) Din punctul de vedere al Comisiei, numeroasele inregistrari ale intalnirilor care au fost obtinute arata clar ca singurul scop al discutiilor era restrangerea concurentei, vazuta ca

distructiva si daunatoare, pentru beneficiul financiar comun al bancilor. De asemenea, exista exemple numeroase de instructiuni interne pe asigurarea respectarii deciziilor cartelului.

(372) In plus, Comisia nu considera credibil faptul ca bancile au pierdut ani intregi trimitand membri ai staff-ului la sute de intalniri de cartel numai pentru a-si spori prestigiul social. Daca discutiile au continut aspecte sociale, psihologice sau de dinamica a grupului in plus fata de obiectul si efectul lor dovedit anticoncurential este un punct de discutie ramas deschis pentru Comisie.

5) Rolul Bancii Nationale a Austriei

6) Argumentele bancilor

(373) Toate bancile considera foarte important ca reprezentantul Bancii Nationale a Austriei (OeNB) a luat parte la pranzurile Clubului Lombard. Bancile sustin ca OeNB a aprobat acordurile retelei Lombard (la care toate bancile austriece au luat parte) si chiar le-a promovat activ prin repetate indemnuri la prudenta mai mare asupra costurilor si veniturilor in randul bancilor. Bancile au luat aceasta indemnare din partea OeNB ca o chemare la acorduri restrictive si, prin urmare, au presupus comportamentul lor ca fiind inofensiv.

7) Punctul de vedere al Comisiei

(374) Reprezentantul OeNB a participat la pranzurile lunare ale Clubului Lombard unde au fost discutate si alte subiecte decat cele concurentiale. Cu toate astea, OeNB nu a fost reprezentat cu regularitate la numeroase altele si nici la comitetele centrale din retea.

(375) Declaratiile OeNB consemnate minute, prin care indemna bancile sa nu isi puna in pericol capacitatea de castig printr-o politica comerciala discutabila din punct de vedere economic, nu poate fi reinterpretata a posteriori ca o chemare la acorduri restrictive. Bancile in cauza raman responsabile pentru toate declaratiile care au ca efect o politica comerciala puternica din punct de vedere economic poate fi atinsa doar prin acorduri pe care le incheie cu celelalte banci concurente in detrimentul clientului.

1.3.2. Efectele retelei Lombard pe piata austriaca

8) Argumentele bancilor – raportul

(376) Bancile sustin ca acordurile restrictive (necontestate), care erau cuprinzatoare si erau incheiate de ani buni, nu au avut nicio influenta asupra pietei bancare austriece. Un raport

comandat de banci a relevat faptul ca intre 1994 si 1998 piata bancara austriaca a corespuns cu ceea ce s-ar fi asteptat intr-o situatie de concurenta intensa.

(377) Raportul a folosit o serie de metode pentru a ajunge la aceasta concluzie. In primul rand, rezultatele pietei (dobanzile la credite si depozite) austriece au fost comparate cu rezultatele de pe piata germana. Dat fiind ca, in medie, acestea nu s-au dovedit a fi mai putin favorabile pentru consumatorii austrieci decat pentru cei germani, s-a concluzionat ca acordurile nu au avut efect in Austria. Mai mult, bancile din Austria au fost mai putin profitabile decat cele din Germania. In timp ce acest lucru a fost de asemenea adevarat cu privire la productivitatea bancilor, s-a pretins ca se datoreaza costurilor de personal mai mari si institutiilor mai mici, iar nu acordurilor anticoncurentiale din Austria. In sfarsit, raportul a constatat ca ratele dobanzii aplicate efectiv clientilor bancii austriece au fost (statistic vorbind) bazate pe ratele interbancare si nu pe baza dobanzilor tinta stabilite cadrul disctutiilor din cartel.

9) Punctul de vedere al Comisiei

(378) Din punctul de vedere al Comisiei, analiza comparativa a pietelor bancare din cele doua tari nu poate fi relevanta pentru ca fiecare dintre cele doua piete ar fi putut sa se dezvolte diferit fara existenta unor „acorduri”. Faptul ca clientii bancii austriece, cu privire la un produs sau altul, care nu au fost mai rele in medie decat ale clientilor germani, ar putea parea reconfortant la prima vedere. Cu toate acestea,aceasta nu inseamna ca daca concurenta nu ar fi fost restrictionata in Austria, clientii ar fi gasit aceleasi rate ca cele care au fost stabilite de acordurile restrictive dovedite.

(379) Nici nu poate fi concluzionat ca efectul cartelului dovedit nu a avut impact in Austria pentru ca bancile austriece au avut un randament mediu care nu a fost mai mare decat al bancilor din Germania.

(380) In opinia Comisiei, in ceea ce priveste consecintele acordurilor, singurul aspect care intereseaza este acela de a sti daca, si in ce masura, acordurile au influentat bancile membre ale cartelului in stabilirea politicilor lor comerciale, in special in stabilirea dobanzilor si a comisioanelor. In urma expertizei, fondate pe sondaje si calcule statistice ale mediilor, nu a fost perceputa nicio influenta notabila.

(381) Trebuie semnalat faptul ca raportul nu ia in calcul toate consultarile cartelului in urma carora s-au incheiat acorduri specifice. Intr-un alt caz, experiza a examinat schimbarile ratelor dobanzilor, schimbari care nu au facut parte din nicio consulare. In ceea ce priveste ratele de depozit, raportul nu face nicio referire la conturile de capital de economii si nici la conturile

de economii cu dobanda minima. In plus, raportul a fost centrata pe data intalnirii cartelului in loc de data stabilita pentru implentare. Totusi, obiectiile Comisiei merg dincolo de aceste neajunsuri. Chiar presupunand ca raportul nu ar prezenta aceste deficiente, bancile nu ar putea sa o interpreteze in favoarea lor.

(382) Pe baza acordurilor atestate in documente – sapte privind ratele de creditare si treisprezece privind ratele de depozit- raportul analizeaza daca rata medie a contractelor de credit de consum si de credit de economii incheiate de banci (valori medii) corespunde cu rata dobanzii avuta ca obiectiv in cadrul consultarilor (valoari “obiectiv”).

(383) In ceea ce priveste contractele de credit de consum, reiese din exemplele examinate ca valorile medii din patru date de referinta au fost inferioare valorii stabilite ca obiectiv si superioare acestei valori in alte trei date de referinta. Totusi, abaterile au fost foarte mici in fiecare caz (intre 0,35% si 1,22%). Raportul releva rezultate similare pentru contractele de credit de economii.

(384) Totodata, raportul nu atribuie acordurilor incheiate aceasta concordanta inconstestabila intre valorile “obiectiv” si valorile medii, ci faptului ca, in fiecare caz examinat, cursul interbancar (rata dobanzii de referinta) s-a schimbat. Se considera ca valorile medii s-au modificat numai in functie de acest curs, iar nu prin raport la valorile “obiectiv” convenite. Ideea centrala a expertizei este asadar ca valorile “obiectiv” nu au avut un “efect autonom” asupra valorilor medii si ca “ele ca atare” nu au avut relevanta pentru aceste valori. Se considera ca aceasta concordanta dovedita intre valorile “obiectiv” si cele medii este exclusiv datorata existentei unei legaturi de cauzalitate a celor doua valori cu rata dobanzii de referinta. Asadar, nu este posibila demonstrarea statistica a unei legaturi de cauzalitate directe intre valorile “obiectiv” si valorile medii.

(385) In acest punct (central), raportul respinge o afirmatie pe care Comisia nu a facut-o niciodata. Comisia nu a sustinut ca bancile au ajuns la un acord fara a lua in calcul rata dobanzii de referinta. Din contra, de regula acordurile erau adaptate cu precizie pentru a coordona reactiile cu modificarile ratei de referinta (declansata de o schimbare in tarifele de creditare cheie).. Nu este negat ca dobanda de referinta este un important factor al costului pentru dobanzile la depozite si credite. Reprosul Comisiei nu este acela ca bancile au agreat preturi fara a lua in calcul factori externi de cost. Mai degraba, Comisia (sprijinita de un coplesitor volum de dovezi scrise) acuza bancile pentru o reactie concertata legata de dobanda de referinta.

(386) Unul dintre obiectivele lor de abordare concertata a fost sa treaca la reducerea ratelor dobanzilor cheie pentru toti clientii cat mai devreme posibil pentru ratele dobanzilor la

depozite si sa intarzie cat mai mult scaderea ratelor dobanzii pentru credite. Documentele doveditoare contin cateva exemple in acest sens, la care bancile fac referire ca „reduceri asimetrice ale ratelor dobanzii”.

(387) La acest punct, raportul doar face estimari, conform carora intarziere reducerilor ratelor de credit cheiea dost in medie la fel atat pentru dobanzile de imprumut, cat si pentru cele de depozit. Exista un echilibru, iar bancile nu au avut niciun profit pe aceasta cale.

(388) Comisia subliniaza in primul rand ca asa cum este stabilit si in raport a fost nevoita sa lucreze in baza unor cifre estimative. In al doilea rand, aceste estimari se intemeiaza exclusiv pe informatii statistice. In al treilea rand, raportul este bazat pe o premisa falsa conform careia bancile s-au confruntat cu o concurenta nerestrictionata si ca nu au fost informate in avans de planurile concurentei. In asemenea circumstante durata intarzierii modificarii ratelor dobanzii ar fi efectul unei concurente libere pe piata. Asa cum raportul subliniaza, pe drept cuvant, „atunci cand nu este cunoscut cum concurentii reactioneaza, este intotdeauna problematic sa maresti rata dobanzii”. In acest punct, raportul pune punctul pe i, tocmai aceasta incertitudine asupra conduitei concurentilor fiind eliminata in mod sistematic de banci, in special in ceea ce priveste reactia lor asupra schimbarilor in punctele cheie ale ratelor dobanzilor imprumuturilor.

(389) Raportul nu pleaca de la premisa ca bancile s-au confruntat cu o concurenta ascunsa sau intensa. Cum s-a mentionat mai sus, bancile au facut eforturi mari pentru a monitoriza regulat, prin depozite test, respectarea acordurilor de catre concurentii lor. In ceea ce priveste taxele/comisioanele bancile insele fac referire in declaratiile scrise la „transparenta naturala” a sectorului bancar.

(390) Pentru toate aceste motive Comisia nu poate accepta concluziile raportului conform carora acordurile restrictive nu au avut nici un efect pe piata bancara din Austria. Ar fi paradoxal ca bancile sa cheltuiasca mii de ore cu personalul in cateva sute de intalniri ale cartelului pentru a agreea dobanzile pentru depozite, imprumuturi si comisioane, dobanzi care ar fi oricum s-ar fi produs prin efectul concurential.

(391) Este corect de concluzionat ca pentru o proportie considerabila a ratelor dobanzilor unul sau mai multi membrii ai cartelului nu au implementat acordul intocmai. Oricum, in acest caz obiectiunea retelei Lombard nu are temei. Acolo unde preturile tinta sunt agreate, putem vorbi de implementare atunci cand preturile curente se apropie de preturile tinta, nu atunci cand le ating exact.

13. In drept

13.1 Aplicabilitatea normelor concurentiale in industria bancara

(392) Din punctul de vedere al bancilor, regula conform careia acordurile „orizontale” reprezinta in principiu o incalcare clara si serioasa a articolului 81 a Tratatului CE, ar trebui vazuta in perspectiva, in ceea ce priveste industria bancara. Contextul economic special al industriei bancare a facut necesara adoptarea unei abordari diferite fata de obisnuitele acorduri de limitare a preturilor. In particular, Comisia a urmarit si luat in considerare in evaluarea sa legala faptul ca toate considerentele legale si economice care se aplica in mod normal in toate cazurile legate de aspecte concurentiale, privite intr-un sens neutru, nu trebuie aplicate fara o cercetare atenta legata de specificul industriei bancare.

(393) Cu alte cuvinte, bancile considera ca ele au un alt rol special de jucat. In contrast cu comportamentul altor intreprinderi din toate celelalte ramuri ale economiei, actiunile lor „nu pot fi evaluate conform criteriilor obisnuite ale economiei de piata”.

(394) Argumentul acesta nu este nou. In dezbaterile initiale care stau la baza deciziei Curtii de Justitie a Comunitatii Europene din 14 iulie 1981 in cazul Zuchner, banca in cauza a argumentat faptul ca, din cauza rolului vital pe care aceasta il are in platile internationale, acuzatia impotriva ei consta in faptul ca impusese majorari asupra comisioanelor de transfer, aspect care, in linii mari, nu sunt obiectul regulilor concurentiale. Curtea de Justitie a respins in mod expres acest argument.

(395) Nici argumentul bancilor cum ca ele nu ar trebui expuse regulilor concurentei libere pe piata sau evaluate in concordanta cu criteriile obisnuite ale economiei de piata, tinand cont de faptul ca acest lucru ar duce la insolventa si prin urmare la consecinte dezastruoase pentru economie nu poate fi primit. Mai degraba Comisia impartaseste punctul de vedere al participantilor la Masa Rotunda a OECD (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare) pe acest subiect in 1998, si anume, ca este de dorit ca bancile neprofitabile sa iasa de pe piata. Statele membre dispun de instrumente adecvate pentru a asigura lichidarea chiar a unei institutii mari de credit si sa previna o criza in sistem. Legislatia Comunitara reglementeaza eventualitatea iesirii de pe piata a unei institutii de credit care este in dificultate, prin adoptarea Directivei legate de lichidarea unor asemenea institutii de credit. Daca un caz major de insolventa ameninta sa se dezvolte intr-o situatie de criza care sa puna in pericol intreg sistemul, statele membre pot acorda asistenta in mod direct, in limitele care guverneaza ajutoarele de stat sub acest aspect.

(396) Oricum, cu siguranta nu este permis, si acesta este singurul lucru relevant in aceasta cauza, ca intreprinderile insele sa isi limiteze concurenta prin intelegeri cartel, la un nivel rezonabil lor, si astfel sub un pretins interes general, sa isi imbunatateasca situatia economica.

(397) In final, bancile au argumentat ca, Comisia a adoptat o atitudine „neclara” in trecut vizavi de acordurile privind rata dobanzii si ca „nu era clar pana la data curenta daca interdictia legata de acorduri ar trebui sa se aplice si la industria bancara”. Acest lucru a dus la crearea unei „situatii de incredere” in favoarea bancilor si a condus la o „situatie legala confuza” pentru banci.

(398) Cu toate acestea, o examinare a jurisprudentei si a practicii administrative ofera o perspectiva diferita. In al Doilea Raport privind Politica in Domeniul Concurentei, (1973), Comisia a aratat clar ca articolul 81 al Tratatului CE este aplicabil si acordurilor intre banci, cu exemplu referitor la „conditiile generale” si ca intrebarea daca articolul 86(2) al Tratatului CE este aplicabila in acest domeniu nu isi are rostul. In toate cazurile, orice dubii in acest caz au fost lamurite inca din 1981 cand Curtea de Justitie a stabilit ca articolul 86(2) s-ar putea aplica numai daca bancile ar opera un serviciu de economic de interes general, incredintat in mod expres printr-o masura adoptata de autoritatile publice. In raspuns la acest rationament Comisia a facut clar in ce De-al Unsprezecelea privind Politica in Domeniul Concurentei (1981) ca acordurile sau practicile de concertate referitoare la ratele dobanzilor, la comisioane sau la alte taxe similare sunt fara de indoiala sub incidenta articolului 81(1) al Tratatului CE.

(399) In consecinta, Comisia s-a opus transant, de fiecare data, acordurilor orizontale intre banci, in ceea ce priveste preturile serviciilor percepute clientilor. De exemplu, in 1989, Comisarul responsabil de concurenta si-a exprimat public dezacordul legat de acordurile incheiate intre banci cu privire la tarifele practicate, justificand ca aceste acorduri de limitare a preturilor incalca articolul 81(1) al Tratatului CE. In decizia din cazul Eurocheque: Acordul Helsinki, Comisia a prevazut amendarea participantilor din acordul cu privire la perceperea unui comision.

(400) In consecinta, nu a existat niciun dubiu ca interdictia acordurilor se se aplice in intregime si in cazul acordurilor de limitare a preturilor incheiate intre institutiile de credit cu mult timp inainte ca Austria sa devina parte la Spatiul Economic European. Chiar daca dispozitiile art. 81 al Tratatului CE ar fi fost aplicate pentru prima data in industria bancara (nu e cazul aici), bancile nu s-ar fi putut prevala de acest aspect in apararea lor, de vreme ce prohibitia incheierii de acorduri de limitare a pretului intre concurenti, este expres prevazuta in articolul 81(1)(a) din Tratatul CE, imposibilitate confirmata si de jurisprudenta.

1.1 Competenta Comisiei in anul 1994

Argumentul oferit de banci

(401) Bancile au precizat ca institutia Comisiei nu este competenta in luarea masurilor impotriva unei incalcari (infringement) a art. 53 din Acordul SEE savarsite in 1994, argumentand pe larg dupa cum urmeaza:

(402) In conformitate cu art. 56 din Acordul SEE, numai Autoritatea de Supraveghere EFTA, si nu Comisia, este competenta sa se ocupe de cazurile legate de acordurile comerciale intre Comunitate si un stat membru EFTA (spre deosebire de acordurile incheiate intre statele membre), daca intreprinderile (in speta, bancile) obtin mai mult de 33% din cifra lor de afaceri la nivelul SEE pe teritoriul statelor membre EFTA. Problematica spetei era astfel expusa de catre bancile austriece.

(403) Dat fiind ca Autoritatea de Supraveghere EFTA nu a initiat nici un demers in 1994 contra bancilor in cauza, nu existau „cauze in desfasurare” (articolul 172(2) din Actul de Aderare al Austriei, Finlandei si Suediei) care sa fie transferate catre Comisie la momentul aderarii Austriei. In consecinta, Comisia detinea competenta asupra acordurilor in cauza, insa numai ulterior datei de 1 iaunarie 1995.

10) Punctul de vedere al Comisiei

(404) Interpretarea oferita de banci ar presupune acordarea de imunitate pentru incalcarile tip cartel (cartel infringements) savarsite in trecut. Comisia ar fi restrictionata sa actioneze impotriva incalcarilor legilor comunitare, din care Acordul SEE face parte, incalcari comise de intreprinderile din noile state membre.

(405) O astfel de interpretare ar zadarnici eficienta deplina a Acordului SEE si in particular regulile concurentiale inscrise in Acord. Reglementarea unui sistem care sa se asigure necompromiterea competitiei si respectarea regulilor in mod egal este unul din obiectivele si principiile la care se refera in mod specific art. 1 din Acordul SEE.

(406) Oricum, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene nu a statuat inca asupra acestei probleme. Avand in vedere faptul ca problema juridica nu a fost inca pe deplin clarificata, Comisia va renunta la dreptul de a constata daca dreptul edictat in articolul 53 din Acordul EEA a fost incalcat la momentul anului 1994.

1.2 Articolul 81 din Tratatul Comunitatii Europene

(407) Notele de mai jos asupra articolului 81(1) din Tratatul CE si asupra prevederilor subsumate ale acestei prevederi, asa cum sunt ele expuse in sectiunile anterioare sunt bazate pe urmatoarea structura:

(408) Ab-initio, conceptele de „acord” si „practica de aranjament” sunt dezbatute in jurisprudenta instantelor europene (v. sectiunea 14.3.1). O atentie deosebita se acorda conceptului de „incalcare complexa” („complex infringement”).

(409) Bazandu-se pe aceste concepte, decurge calificarea juridica a faptelor ca o incalcare complexa a legii de o durata considerabila prin acorduri cat si prin practici concertate.

(410) In sectiunea 14.3.3 este definit conceptul de întreprindere care incheie acorduri cu scopul de a ingradi concurenta. Este dezbatut impactul specific al acestor practici asupra pietei.

(411) Se analizeaza apoi efectele practicilor asupra comertului intre statele membre (sectiunea 14.3.4), asupra intreprinderilor despre care s-a constat ca au savarsit incalcari (sectiunea 14.4) si asupra duratei incalcarii (sectiunea 14.5).

1.2.1 Acordul si jurisprudenta: studiu de caz

(412) In acord cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene si a Tribunalului de Prima Instanta, suntem in prezenta unui acord in sensul art. 81(1) al Tratatului CE, chiar daca partile au ajuns doar la un consens general asupra cursului actiunilor vizate. Este suficient ca inteprinderile in cauza sa isi exprime intentia comuna de a se comporta pe piata intr-un mod specific. Acordul nu trebuie sa fie scris sau formal intocmit, si nu este necesar sa prevada penalitati sau sa fie dublat de masuri de implementare.

(413) In contrast, o practica concertata in intelesul art. 81(1) din Tratatul CE nu presupune ca partile sa fii ajuns la un acord conform caruia fiecare dintre ele ar trebui sa faca sau sa nu faca actiuni specifice pe piata. In schimb, conceptul art. 81(1) are in vedere acele forme de coordonare care, cu buna-stiinta, substituie cooperarea practica cu riscurile concurentei, fara a ajunge la un acord scris astfel descris mai sus.

(414) O asemenea cooperare nu implica elaborarea unui plan, dar trebuie inteleasa in acord cu conceptul inerent al prevederilor concurentiale ale Tratatului CE, conform caruia fiecare agent economic trebuie sa isi determine in mod independent politica pe care intelege sa o adopte pe piata. Desi aceasta cerinta a independenţei consacrate in jurisprudenta Curtii de Justitie nu priveaza agentul economic de dreptul de a-si ajusta in mod chibzuit comportamentul in concordanta cu comportamentul existent sau anticipat al concurentilor sai, ci doar inlatura orice intelegere directa sau indirecta intre agentii economici avand ca obiectiv sau efect dorit influentarea comportamentului concurentilor pe piata, precum si

dezvaluirea actiunilor pe care le adopta sau urmeaza sa le adopte catre oricare astfel de concurent.

(415) Conduita poate fi sub incidenta disp. art. 81(1) ca practica concertata daca, deşi intreprinderile nu au fost de acord sau au decis în prealabil modul în care fiecare dintre ele trebuie să se comporte pe piaţă, partile isi urmeaza sau isi adapteaza in mod deliberat propriile actiuni conform unei strategii comune care faciliteaza concertarea comportamentului pe piata. Este suficient ca un competitor, prin intermediul declaratiei sale de intentie, sa elimine sau sa reduca substantial incertitudinea legata de comportamentul pe care piata il asteapta de la el, acest aspect fiind indeplinit chiar daca declaratia sa de intentie se dovedeste, in final, a fi incorecta in totalitate.

(416) Desi conceptul de practica concertata presupune un anumit comportament in piata, nu este absolut necesar ca acest comportament sa produca in mod concret o limitare a concurentei. Sub rezerva dovedirii contrariului in sarcina companiilor in cauza, trebuie instituita o prezumtie in sensul ca intreprinderile participante la practici concertate si ramase active pe piata vor tine seama de informatiile obtinute prin schimb de la competitori in momentul definirii comportamentului lor pe piata. Cu atat mai mult in situatiile in care vor concerta in mod regulat pe o lunga perioada de timp si totodata aplicabil in situatiile in care participarea uneia sau mai multor intreprinderi la intalnirile cu scop anti-concurential este limitata doar la primirea de informatii vizand comportamentul viitor al competitorilor de pe piata.

(417) In conformitate cu jurisprudenta constanta, in eventualitatea unei incalcari care se intinde pe o perioada mai lunga de timp, Comisia nu este obligata sa o clasifice in mod exclusiv fie ca un acord, fie ca o practica concertata, dat fiind faptul ca in oricare varianta ambele forme de incalcare sunt acoperite de art. 81(1) ale Tratatului CE si nici nu trebuie sa le imparta in incalcari separate. Asemenea distinctie se poate dovedi irealizabila pentru ca incalcarea presupune trasaturi ale ambelor actiuni interzise, chiar daca anumite actiuni pot fi calificate, in mod izolat, ca facand parte exclusiv dintr-o categorie. Cele doua concepte implica in mod subiectiv forme ale unei complotari, forme care pot diferi doar in intensitate si in modalitati de infatisare. Ar fi lipsit de sens sa se imparta un model de comportament continuu, integrat si institutionalizat care serveste unui singure intentii, iar o intentie in mai multe incalcari individuale.

(418) Prin urmare, Comisia este indreptatita sa califice o asemenea incalcare complexa ca un „acord” si/sau „practica concertata”, unde incalcarea, cuprinde elementele care pot fi clasificate ca „acorduri” cat si elemente care pot fi clasificate ca „practici concertate”.

(419) Interesele divergente ale membrilor cartelului pot conduce, de asemenea, catre un consens care sa includa si chestiuni unde nu s-a ajuns la o intelegere sau chestiuni vag formulate. Este posibil sa nu se ajunga la acorduri formale in privinta fiecarei probleme. In plus, pot exista conflicte interne, incalcari ale regulilor savarsite de membrii, concurenta acerba si, in unele cazuri, conflicte asupra preturilor. Totusi, niciunul din aceste incidente nu poate determina ca incalcarea in cauza sa nu fie retinuta ca un acord si/sau practica concertata daca acestea urmaresc un singur scop, comun si de durata.

Acordurile si practicile concertate: natura incalcarii prevederilor in prezentul caz

(420) Dupa analiza anterioara, bancile in cauza au creat o retea densa de peste 20 de comitete diferite care comunicau intre ele iar unele dintre acestea suprapun termenii de referinta. In plus fata de acestea exista o larga retea de comitete pe intreg teritoriul austriac. Pe perioada anchetei au putut fi dovedite peste 300 de intalniri numai in Viena, in medie una la 4 zile lucratoare (fara a se lua in calcul intalnirile comitetelor regionale). In plus, a fost posibila dovedirea a numeroase intalniri in afara acestui context institutionalizat intre reprezentantii intreprinderilor in cauza, uneori la cel mai inalt nivel.

(421) In special la intalnirile comitetelor care tratau in mod particular ratele dobanzilor, participantii au cautat mereu sa ajunga la un consens. Procedurile acestui cartel sunt explicate in paragraful 5.3 si descrise in amanunt in sectiunile 7 – 12, fara a mai fi explicate si aici.

(422) Din punct de vedere legal, este evident ca aceste actiuni, ca etape in atingerea unui consens, pot sa nu fie calificate prin ele insele, ca o incalcare a art 81(1) ale Tratatului CE. Tratatul este acoperit in toate cazurile de conceptul de practica concertata. Ceea ce implica, de fapt, o serie de actiuni care au acelasi obiectiv anticoncurential iar fiecare dintre ele acopera fie conceptul de „acord”, fie conceptul de „practica concertata”, imbracand forma unei singure incalcari prevazute de art. 81 din Tratatul CE.

(423) Prin schimbul regulat, institutionalizat si cuprinzator de informatii, bancile partase au dezvoltat un nivel foarte inalt de intelegere si incredere reciproca si, cel putin in mod conditionat si partial, au incheiat acordul cu privire la comportamentul prezent si viitor pe piata, eliminand sistematic in acest fel, sau cel putin reducand considerabil, orice incertitudine in ceea ce priveste comportamentul concurential al altor banci. Majorarile sau scaderile ratelor de dobanda erau de fapt negociate intre banci. Acest fapt este aplicabil nu numai dobanzilor dar si oricarui tip de comisioane, standardelor comune de calcul sau reclamelor asupra ratelor dobanzilor.

(424) Toate aceste intalniri au avut acelasi scop – distorsionarea concurentei (v. capitolul 14.3.3).

(425) Asadar, Comisia isi insuseste punctul de vedere conform caruia faptele descrise in aceasta Decizie denota o incalcare complexa si de o durata considerabila fata de care intreprinderile in cauza au fost gasite a fi partase. Aceste banci au participat in comitetul central de discutii si au stiut sau ar fi trebuit sa stie despre existenta celorlalte sedinte de comitet. Astfel nu ar avea sens sa se imparta in mod artificial aceste practici in curs de desfasurare, comune si, din punctul de vedere al ambelor organizatii, interconectate, practici care in toate elementele lor au fost concepute pentru denaturarea competitiei, in parti componente si astfel, sa se incerce imputarea a mai multor incalcari distincte.

1.2.2 Obiectul sau scopul restrangerii concurentei

(426) Asa cum a fost explicat pe larg in sectiunea 5.4, bancile partase la practicile despre care se face vorbire au incercat prin acordurile incheiate (caracterizate de ele ca fiind „utile” sau „constructive”) sa evite concurenta „saracitoare”, si, in schimb, sa introduca intre acestea o competitie „ controlata”, „rezonabila”, „standardizata”, „disciplinata”, „accesibila”, „limitata”, „moderata”, „ordonata” si alte eufemisme pentru o concurenta distorsionata si restransa. Scopul practicilor era ajungerea la un acord si/sau concertarea preturilor (dobanzi si comisioane), precum si restrictionarea metodelor de reclama.

(427) Scopul anticoncurential este expres recunoscut de cateva banci.

(428) Conform jurisprudentei constante, pentru aplicarea art. 81(1) din Tratatul CE nu trebuie avute in vedere efectele unui acord sau unei practici concertate odata ce acestea au drept scop prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei in piata.

(429) Asadar, in principiu, efectele asupra pietei nu trebuie examinate in acest caz.

(430) Pentru o si mai buna edificare a situatei, ar trebui mentionat ca aceste practici au avut un efect asupra piatei bancare din Austria. In acest context ar trebui retinut ca, in cazurile in care preturile tinta vor fi agreate, se poate afirma ca s-au implementat daca preturile practicate s-au apropiat de valorile-tinta (nefiind necesar ca tintele prevazute sa fie exact atinse).

(431) In primul rand trebuie facuta referire asupra unor exemple tipice de masuri de implementare ale unor decizii prevazute in situatia de fapt. In plus, numeroase note interne demonstreaza modul in care bancile au implementat deciziile cartelului sau modul in care au folosit informatiile obtinute in dezbaterile privindstabilirea propriilor preturi. De exemplu, PSK a fixat ratele de dobanda la o valoare maxima in concordanta cu acordul Comitetului pentru Depozite, planuindu-si strategia de marketing in concordanta cu comisioanele concurentilor, BAWAG a majorat ratele dobanzilor imprumuturilor in conformitate cu masurile luate de celelalte banci, NO Hypo a scazut dobanda depozitelor ca urmare a

acordului agreat in Comitetul Federal de Credit si Depozit si a consultarilor telefonice cu celelalte sectoare, dar si in concordonta cu masurile recomandate in ultimele doua intalniri ale Comitetului pentru Depozite, Erste a micsorat dobanzile de creditare tinand cont de acordul anterior cu Comitetul de Creditare si Depozit si a modificat dobanzile depozitelor in concordanta cu concurentii sai si a marit volumul creditelor cu rata fixa de dobanda asa cum a fost agreat in comitetul de trezorerie, Girocredit a scazut dobanda de imprumut tinand cont de un comportament asteptat din partea concurentilor de pe piata, CA a redus dobanzile pentru grupurile de angajati in coordonare cu BAWAG, Banca Austriei si Erste cu 0,25%, biroul regional CA din Salzburg a redus dobanzile pentru depozite asa cum a fost agreat cu institutiile din Salzburg si CA Oberosterreich a redus dobanda pentru depozite in concordata cu actiunile convenite de bancile din zona Austriei de Sus.

(432) Insusi bancile au recunoscut ca si-au adaptat politicile privitoare la dobanzi in functie de planurile competitorilor lor obtinute in urma negocierilor. Mai mult, una dintre banci a recunoscut expres ca si-a ”adaptat” comportamentul competitiv in functie de alte banci si ca „a urmat setul de intructiuni agreate”.

(433) Au existat in continuare dovezi concludente in forma acestor documente securizate in care insusi bancile, pe baza verificarilor regulate ale altor banci, au evaluat implementarea acestor acorduri. De exemplu, in aceste rapoarte se mentiona, ca toate bancile mari sunt tinute de nivelurile de dobanda agreate, de respectarea cifrelor de referinta, ca toate institutiile au cazut de acord asupra scaderii dobanzilor si sunt tinute de acordurile incheiate. Se mai preciza ca „dobanzile recomandate erau respectate”, bancile erau „absolut satisfacute” de implementarea comuna realizata, „nu exista niciun caz de rate de dobanda sub nivelul convenit”, „reducerile dobanzii au fost implementate”, dobanzile „au ramas in parametrii agreati”, iar piata prezinta o „rata a dobanzii uniforma”. Faptul că respectarea de către un grup bancar se ridica la "doar 70%", a fost primita in mod critic. In unul din comentariile sale scrise, una dintre banci admite ca „numai ocazional este incalcata disciplina ratelor de dobanda”.

(434) In sfarsit, pare improbabil ca bancile sa se fi intalnit regulat si atat de des, in medie o data la patru zile lucratoare, in conditiile in care intalnirile ar fi fost zadarnice si ineficiente.

(435) In ceea ce priveste schimbul regulat si detaliat de informatii in legatura cu metodele si parametrii de calcul, in special intalnirile din Comitetul de Control, efectul lor de restrangere concurentiala trebuie sa fie considerat cu atat mai semnificativ cu cat marjele de dobanda ale bancilor erau mai scazute.

(436) In opinia Comisiei apare ca evident faptul ca acordurile in cauza au avut un efect asupra pietei. Nu este nici posibil si nici necesar sa cuantificam exact acest efect pentru a

determina ce dobanzi si comisioane ar fi aplicat bancile daca ar fi activat independent si autonom una fata de cealalta in conditiile unei competitii neafectate. Din motivele mai sus aratate, raportul comandat de banci nu reuseste sa determine faptul ca instituirea cartelului nu a avut nici un efect.

(437) Comisia este constienta de faptul ca in anumite sectoare ale creditelor, mult laudata „disciplina a ratelor dobanzilor” a lasat mult de dorit. Uneori bancile au trebuit sa indure esecuri in eforturile lor comune de a-si imbunatati marja si chiar au acceptat esecul. „Lipsa disciplinei” a condus in cateva ocazii la razboaie ale preturilor. Dar acest aspect nu presupune ca aceste acorduri nu au avut un efect asupra pietei.

Efectul asupra comertului intre Statele Membre

(438) Pentru ca un acord intre intreprinderi sa poata afecta comertul intre statele membre, in jurisprudenta constanta s-a stabilit ca este necesar ca intreprinderile sa poata prevedea cu un grad suficient de probabilitate, tinand cont de un set obiectiv de factori juridici sau tinand cont de influenta lor directa, indirecta, actuala sau potentiala sau tinand cont de tiparul comertului intre statele membre, prejudicierea apreciabila a realizarii obiectivelor unei singure piete in toate statele membre.

(439) Pentru stabilirea existentei unei asemenea influente asupra modelului de comert, in detrimentul obiectivelor unei piete unice intre statele membre, este necesara o comparatie intre situatia de fapt si situatia ipotetica ce ar fi putut fi obtinuta daca concurenta nu ar fi fost restrictionata. Intrebarea este daca restrictia, fie ea indirecta sau potentiala, poate afecta modelul comertului de la cursul sau natural. Nu este relevant daca aceasta influenta este nefavorabila, neutra sau favorabila. Metodele de prevenire a importurile nu sunt necesare.

(440) In prezenta analiza trebuie facuta o evaluare de ansamblu, deoarece factorii individuali analizati separat nu se pot constitui intr-o asemenea influenta. Acestia pot influenta numai daca sunt luati intr-un context. In particular, acordurile sau practicile agreate trebuie privite ca un intreg. Trebuie considerati si factorii economici incidenti in sectorul in cauza.

(441) Conform jurisprudentei constante si recente, un cartel care acopera intreg teritoriul unui stat membru este raspunzator chiar prin natura sa de afectarea comertului intracomunitar. Pentru evaluarea efectelor, importanta obiectului acordului/practicilor cat si pozitia pe piata a membrilor cartelului sunt relevante.

(442) Reteaua Lombard, constand intr-o retea de comitete strans interconectate, acopera toata Austria, incluzand aproape toate bancile austriece, acoperind toata gama de produse si servicii bancare disponibile in Austria, a influentat decizia de intrare pe piata a bancilor

straine si a devenit, in consecinta, raspunzatoare de influentarea intr-o mare masura a comertului intre statele membre.

11) Argumentele bancilor

(443) Bancile au inceput prin a se plange Comisiei ca aceasta se concentra in mod gresit pe culpa retelei de a afecta comertul intre statele membre. In opinia bancilor orice asemenea vina ar trebui examinata si dovedita in mod individual pentru fiecare comitet in parte. Bancile fac referire la judecarea de catre Tribunalul de Prima Instanta in cauza VGB si altii c. Comisiei conform careia art. 81 din Tratatul CE se aplica numai acordurilor care contribuie in mod semnificativ la „inchiderea” pietei.

(444) Bancile continua argumentarea conform careia Curtea de Justitie a dezvoltat un test specific pentru evaluarea serviciilor bancare intr-una din hotararile sale din 1999 in (cazul) Bagnasco. Testul a fost aplicat si de catre Comisie in decizia sa Nederlande Vereniging van Banken. Conform acelui test evaluarea discutiilor individuale din fiecare comitet duc la concluzia finala ca majoritatea comitetelor nu ar fi putut avea un efect apreciabil asupra comertului intre statele membre si, pe cale de consecinta, nu ar trebui luate in considerare.

Opinia Comisiei

(445) Argumentul banciilor este fundamentat pe prezumptia inexistentei un sistem de acorduri interconectate ci numai un numar de comitete care sunt complet independente intre ele. Totusi, avand in vedere dovezile disponibile, aceasta prezumtie ramane nesustinuta. A analiza fiecare comitet in parte, asa cum bancile o cer, ar fi posibil numai sub forma unui experiment ipotetic pentru ca este demonstrat pe larg in descrierea situatiei de fapt ca acele comitete erau strans interconectate din punct de vedere al obiectului si al organizarii acestora. Acest lucru este evident din negocierile comitetelor care nu distingeau mereu in mod clar intre comitetele individuale si ca, uneori, se discutau anumite probleme specifice unui comitet in cadrul altuia responsabil pentru alte sectoare. Orice divizare artificiala a retelei in componentele sale individuale nu ar avea legatura cu faptele reale si nici nu ar conduce la evaluarea exacta a impactului cartelului.

(446) In ceea ce priveste procesul VGB si altii c. Comisiei amintit de banci, este demostrat exact contrariul sustinerilor bancilor. Chestiunile evaluate de Comisie si ulterior de catre Curtea de Justitie a constat intr-un set de acorduri comerciale in legatura cu aprovizionarea de produse de floricultura de la sediul reclamantului in Aalsmeer (Olanda). Acest set includea reguli asupra ttaxelor suportate de utilizator si asupra acordurilor de comert.

(447) Tribunalul de Prima Instanta a sustinut ca aceste reguli privite in ansamblu se fac responsabile de afectarea comertului intre statele membre {…}. Dat fiind faptul ca

acordurile de comert formeaza o parte integrata a acestor reguli, nu este important daca afecteaza sau nu afecteaza, in mod izolat, comertul intracomunitar intr-o proportie suficienta. Acesta este ecu exactitate situatia de fapt si in cazul retelei Lombard.

(448) Apoi, Tribunalul de Prima Instanta a analizat cinci acorduri individuale de achizitie pe care reclamantul le-a incheiat cu engross-istii olandezi. In contrast cu regulile mentionate in paragraful 446, Comisia nu a considerat ca acordurile de achizitie exclusive ar avea o legatura directa cu setul de reguli mentionat. Prin urmare Tribunalul de Prima Instanta a considerat daca cele cinci acorduri ar putea afecta in mod apreciabil comertul intre statele membre pe baza criteriului aplicat in mod uzual acordurilor verticale in vederea „inchiderii” pietei. In acest context si nu in contextul setului de reguli in ansamblul sau, Tribunalul de Prima Instanta, citand din hotararea Delimitis, a analizat o potentiala inchiderea a pietei in cauza de catre banci,

(449) Nici judecata in cazul Bagnasco si nici Decizia in cazul Nederlandse Vereniging van Banken nu ofera fundamentare situatiei legale prezentata de banci. Aceste cazuri pot acoperi, prin comparatie, numai servicii de o insemnatate redusa pe piata bancara cum ar fi clauze din conditiile de afaceri generale in legatura cu garantiile generale (Bagnasco) sau acceptarile de gir (Nederlandse Vereniging van Banken). Serviciile bancare avand la baza „garantii generale” nu pot reprezenta, prin natura lor, o dimensiune transfrontaliera si, totodata, sunt suficient de minore pentru a putea sa afecteze comertul intre statele membre. Acelasi rationament se aplica si acceptarii girurilor, Comisia descriindu-le in mod expres ca un produs de o importanta limitata.

(450) Diferenta, in comparatie cu reteaua Lombard care presupune nu doar existenta unor servicii bancare de o importanta relativ scazuta ci toate aspectele in stransa legatura cu activitatea bancara, in special dobanzile depozitelor, dobanzile creditelor si comisioanele, si care nu au oferit concurenta libera prin asigurarea oricarui parametru esential concurentei, este in fapt considerabila.

(451) In concluzie, pe baza jurisprudentei, a doveditei acoperiri teritoriale si de fond a intregii retele, a obiectivului anticoncurential necontestat si a impactului, de asemenea probat, pe teritoriul Austriei, interpretarea Comisiei conform careia reteaua constand intr-o serie de comitete interdependete este culpabila de afectarea considerabila a comertului intre statele membre, este fondata.

(452) Contrar opiniei sustinute de banci, este irelevant daca in acest context o participare individuala a unei intreprindere sau alta afecteaza considerabil comertul intre statele membre. Dat fiind ca reteaua Lombard ca intreg a fost gasita vinovata pentru periclitarea comertului

intre statelele membre, Comisia nu trebuie sa demonstreze ca participarea individuala a unei intreprinderi sau a alteia pentru sine a afectat semnificativ un astfel de comert.

(453) Raspunderea retelei Lombard, descrisa mai sus, pentru atingerile considerabile aduse comertului dintre statele membre, va fi prezentata in continuare prin intermediul unor exemple caracteristice. Aceste exemple de raspundere, cu impact direct si indirect, privesc atat latura cererii cat si pe cea a ofertei.

Nivelul cererii

(454) Asa cum s-a sustinut mai sus, depozitele facute de institutii nebancare straine la institutiile de credit austriece in 1999 au insumat 26 de miliarde de Euro, iar creditele acordate de institutiile de credit austriece entitatilor nebancare straine s-au ridicat la 36 mld. Euro. Acordurile bancilor austriece in special cu privire la economii si ratele dobanzilor la creditate au fost, prin urmare, apte sa fecteze particularii si societatile din alte state membre, atat debitori cat si deponenti, direct si intr-o masura apreciabila

(455) Anumite aspecte ale practicilor in cauza fie privesc serviciile de natura transfrontaliera, ceea ce constituie un motiv suficient pentru a le face capabile sa afecteze comertul intre statele membre, fie sunt, prin natura lor, strans legate de fluxurile transfrontaliere de bunuri. Intelegerile referitoare la operatiunile de plati transfrontaliere, credite documentare (documentary business) si la cumpararea si vanzarea de valori mobiliare, cad de asemenea sub incidenta acestei categorii.

(456) Desi alte aspecte ale acestor practici nu au nicio legatura cu tranzactiile transfrontaliere, ele exercita, totusi, o influenta indirecta asupra acestora in masura in care rata de creditare afecteaza in mod necesar investitiile, si, de aici, productia si, in egala masura, deciziile sediilor secundare ale societatilor straine si ale societatilor austriece de pe teritoriul Austriei.

(457) In aceasta ordine de idei, trebuie sa se tina seama nu numai de rata exporturilor care este foarte ridicata in Austria, dar si de legatura stransa dintre intreprinderile austriece si banca lor de casa si, prin urmare, de importanta ei specifica in masura in care este afectata cresterea capitalului. In 1998, nivelul investitiilor directe efectuate de investitorii austrieci in alte state membre s-a ridicat la peste 16 miliarde de silingi austrieci.

(458) In cazul acelor intreprinderi care, datorita dimensiunii lor, sunt capabile sa acceseze/ se indrepte spre/ sa desfasoare activitati pe pietele internationale de capital, intelegerile in cauza, este adevarat, au fost de natura a fi respectate intr-o masura limitata. De aceea, bancile

austriece au pus in discutie posibilitatea excluderii clare a acestor clienti din cadrul intelegerilor generale aplicabile celorlalti si in locul acestora sa ia ‚o decizie comuna pentru cazuri individuale.’

(459) Consideratiile prezentate in paragraful 456 se aplica, de asemenea, si acelor aspecte ale conduitei in legatura cu ratele dobanzilor creditelor de consum. Asemenea imprumuturi servesc in special la achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata care nu sunt fabricate in Austria ci sunt importate din statele membre, cum ar fi masinile. Prin urmare, se poate presupune ca, asemenea rate ale imprumuturilor, influenteaza circulatia bunurilor intre statele membre.

Nivelul ofertei

(460) Totusi, efectele practicilor in cauza, nu sunt limitate de nivelul cererii. Asa cum se va arata in paragrafele urmatoare, practicile pot influenta, de asemenea, conditiile concurentei in ceea ce priveste oferta si, in consecinta, pot afecta comertul dintre statele membre.

(461) Dupa cum a fost deja prezentat pe larg mai sus, practicile erau in legatura cu aproape toate produsele si serviciile bancare. Mai mult, aproape toate bancile austriece au fost implicate in cel putin cateva( iar bancile mari chiar in toate) dintre aceste practici. Obiectivul acestor practici cuprinzatoare, la nivel national si pe termen lung a fost, indepartandu-se de la distribuirea optima a factorilor care ar fi fost de asteptat in conditii concurentiale normale, de a mentine preturile, si, prin urmare, profiturile, la un nivel ridicat care ar fi putut triumfa in conditiile unei competitii nedeformate. Dupa cum s-a putut observa si din documentele invocate mai sus la paragraul 433, cu titlu de exemplu, conform propriilor lor estimari, bancile au reusit sa realizeze acest lucru intr-un nivel deloc neglijabil.

(462) Prin urmare, reiese clar din prezentarea detaliata din cadrul sectiunii 5.4 si sectiunile de la 7 la 12, ca intelegerile au avut atat ca obiect si, in unele cazuri, cat si ca efect producerea sau mentinerea, prin intermediul unui comportament monopolist colectiv de stabilire a preturilor, a unei cresteri exagerate a preturilor, si, in consecinta, a profiturilor. In acelasi timp, intelegerile au conservat un mediu vadit ineficient al pietei. Concurentii straini trebuie sa aiba in vedere acest lucru atunci cand decid, daca, si in acest caz, in ce masura ar fi indicat sa patrunda pe piata austriaca in aceste conditii. Prin urmare, acordurile sunt de asemenea apte sa indeparteze modelul/tiparul comertului de la desfasurarea lui normala prin influentarea deciziilor de a patrunde pe piata.

(463) Din moment ce acordurile au atat ca obiect si, in anumite cazuri, cat si ca efect producerea sau metinerea unei cresteri exagerate e preturilor, si, prin urmare, a profiturilor, este, de asemenea, de asteptat ca membrii cartelurilor sa reactioneze la orice practicare de rate de dobanzi mai mici decat cele prevazute prin acord de catre straini ce nu sunt parte la acord. Ca rezultat al unei asemenea concurente, ar trebui ca preturile(si, prin urmare profiturile membrilor cartelurilor) sa fie in pericol de a fi supuse presiunii iar membrii cartelutilor vor incerca sa neutralizeze concurenta si, prin, urmare, sa sprijine cresterea exagerata a preturilor/profitului, prin conditionarea concurentilor straini. Daca nu exista o asemenea amenintare, de exemplu pentru ca participarea concurentilor pe piata este prea mica, nu va exista o asemenea neutralizare??.

(464) In ceea ce priveste sectorul finantarilor externe, bancile straine au amenintat, prin scaderea ratelor dobanzilor agreate cu bancile austriece, sa ‚isi inmoaie marjele’. Ca atare, bancile austriece, s-au simtit obligate fie sa includa bancile straine, (de exemplu West LB), pentru acest scop anume in cadrul acestor acorduri, fie sa le admita oficial, in primul rand prin participarea unei banci straine reprezentative in calitate de membru al comitetului reprezentativ (Comitetul Finantarilor de Export- a se vedea pentru detalii sectiunea 12.1). In cazul unei alte banci straine (banca germana Schoellerbank), bancile austriece au decis admiterea acesteia in cadrul Comitetului de Finantare a Exporturilor, datorita faptului ca Schoellerbank desfasura activitati destul de intense in acest domeniu.

(465) Problema a fost vazuta diferit pentru sectorul bancar destinat persoanelor fizice, unde Schoeller a incercat sa isi mareasca cota de piata prin practicarea unor dobanzi favorabile. Datorita excluderii sale din cadrul cartelului in anul 1992, nu mai exista posibilitatea pentru bancile austriece de a coordona Schoellerbank. De aceea, membrii cartelului au luat in considerare anularea excluderii si au pus in discutie posibilitatea de a ii invita pe reprezentantii Schoeller Bank la urmatoarea intalnire a Comitetului Ratelor Imprumuturilor de Consum. Din moment ce participarea pe piata a Schoellerbank in acest sector era redusa, bancile „au ajuns la concluzia ca presiunea concurentei era inca suportabila pentru bancile mari” si ca, pe ansamblu, „ar fi un lucru rau ca Schoeller sa stie exact ceea ce se discuta in cadrul intalnirilor.”

13) Argument invocat de catre banci

(466) Bancile nu considera aceste exemple ca fiind semnificative. Atata timp cat latura cererii este afectata, ele sustin ca legatura dintre finante si fluxurile transfrontaliere de bunuri este

pur speculativa. In ceea ce priveste latura ofertei, Comisia nu a dovedit ca a fost afectat comertul dintre statele membre datorita restrictionarii pietei fata de concurentii straini.

14) Punctul de vedere al Comisiei

(467) Din punctul de vedere al Comisiei, aceste argumente nu au temei. Avand in vedere importanta majora a bancilor pentru majorarea capitalului companiilor austriece, proportiile ridicate ale exporturilor practicate de aceste companii si legatura evidenta dintre costurile de finantare si deciziile de investire, este suficient de plauzibila posibilitatea ca aceste acorduri generale asupra conditiilor de finantare sa aiba un efect direct asupra fluxului transfrontalier de bunuri.

(468) In masura in care argumentul referitor la absenta oricaror restrictionari ale pietei este afectat, conceptia legala adopata de catre banci este gresita din mai multe puncte de vedere. In primul rand, pe cale jurisprudentiala s-a stabilit ca nu este necesara existenta unei atingeri aduse comertului dintre statele membre intr-un sens negativ. Tot ceea ce conteaza este daca exista un efect, indiferent de caracterul favorabil sau nefavorabil al acestuia. Mai mult, Comisia nu este obligata sa demonstreze efectul actual. Este suficienta capacitatea de a deturna fluxurile transfrontaliere de bunuri de la directia lor normala. In cele din urma, bancile gresesc in sustinerea conceptiei potrivit careia capacitatea producerii unui asemenea efect exista numai daca accesul pe piata este ingreunat pentru concurentii straini, de exemplu, daca piata este restrictionata. In conformitate cu jurisprudenta invocata mai sus, trebuie retinut ca problema nu este daca accesul pe piata este impiedicat, ci daca decizia intreprinderilor straine de a patrunde pe piata este influentata. In acest context, trebuie retinut ca, de multa vreme, acordurile au impiedicat dezvoltarea unor conditii de piata eficace.

(469) In concluzie, se poate spune ca reteaua compusa dintr-un numar de comitete interdependente a avut un efect considerabil asupra comertului dintre statele membre avand in vedere acoperirea ei geografica si materiala generala, scopul ei anticoncurential necontestat si impactul ei similar pe intregul teritoriu al Austriei. In plus, reteaua a fost responsabila, pe de o parte, de atingerile directe sau indirecte aduse comportamentului in ceea ce priveste latura cererii adaptate la comertul transforntalier de bunuri si, pe de alta parte, de influentarea deciziilor de acces pe piata cu impact asupra ofertei.

14.4. Bancile gasite vinovate de savarsirea unei incalcari

14.4.1. Selectarea

(470) Un numar foarte mare de banci au luat parte la practicile in cauza. Destinatarii prezentei Decizii au fost individualizati datorita frecventei specifice a participarii lor la intalnirile comitetelor reprezentative: Comitetul de creditare si/sau depozit din Viena si Zona Federala (inclusiv creditele pentru consum si creditele pentru profesii liberale), Comitetul Mini-Lombard si Comitetul de Control. In plus, cu exceptia NO Hypo si RBW (care incepand cu iulie 1997 s-a transformat in RLB), aceste banci joaca un rol important pe piata bancara austriaca.

(471) Bancile individualizate care fac obiectul selectiei facute de Comisie se plang ca ar fi discriminate fata de celelalte banci fata de care nu s-a luat masura unei sanctiuni pecuniare.

(472) Comisia nu poate accepta un asemenea argument. Contrar punctului de vedere al bancilor, nu exista nicio incalcare a dreptului la tratament egal daca Comisia nu dispune masuri de sanctionare a tuturor intreprinderilor care ar putea fi implicare intr-o incalcare, atat timp cat procedeaza la o selectie in baza unor criterii obiective.

14.4.2. Intrebari despre atribuirea incalcarii

(473) In cazul unei succesiuni legale, de exemplu, ca urmare a unei fuziuni, incalcarile referitoare la dreptul concurentei savarsite de societatea care a fuzionat, se transfera asupra succesorului legal. Prin urmare, in speta, comportamentul lui CA ii va fi atribuit lui BA, comportamentul PSK-B va fi transferat asupra lui PSK, iar cel al lui RBW asupra RLB. Aceste transferuri nu au fost puse sub semnul intrebarii de catre intreprinderile in cauza in timpul procedurilor.

(474) In ceea ce priveste cazurile BAWAG/PSK si HVB/BA, problema transferului nu se pune, dat fiind faptul ca procesul de achizitie a avut loc dupa ce incalcarea a incetat si din moment ce PSK si HVB, nu au fost pur si simplu absorbite de acele intreprinderi in urma preluarii lor de catre BAWAG si HVB, ci isi continua inca activitatea in calitate de sedii secundare ale acestora. Prin urmare, PSK and BA sunt reponsabile pentru propriile lor incalcari si ele sunt destinatarele deciziilor de aplicare a sacntiunilor pecuniare. Nici acest aspect nu a fost pus sub semnul intrebarii in timpul procedurilor.

(475) Pe de alta parte, transferul conduitei GiroCredit, pana la dobandirea majoritatii actiunilor sale de catre Erste, in octombrie 1997, (numit de acum ca „momentul relevant”) este in litigiu. In declaratia de obiectiuni, Comisia a considerat ca raspunderea pentru infractiunile comise independent de GiroCredit, a fost transferata catre Erste in urma fuziunii. In orice caz, Erste afirma ca activitatea GiroCredit ar fi trebuit sa fie transferata catre BA, din al carei

grup a facut parte GiroCredit pana la momentul relevant si care la randul ei facut parte din cartel.

(476)Conform jurisprudentei, persoana fizica sau juridica responsabila de intreprinderea in cauza la momentul savarsirii infractiunii este responsabila pentru actiunile sale, indiferent daca la momentul adoptarii hotararii prin care se constata savarsirea infractiunii, o alta persoana este responsabila pentru activitatea intreprinderii.

(477) In anumite circumstante, comportamentul anti-concurential al unei intreprinderi poate fi atribuit societatii „mama”. Acest lucru este posibil in cazul in care, filiala nu isi stabileste singura comportamentul pe piata, ci respecta instructiunile societatii mama datorita controlului economic si juridic din partea acesteia. In aceste cazuri, Comisia poate alege daca ii va atribui rapunderea pentru savarsirea infractiunii fie filialei, fie societatii mama.

(478) In cazul de fata, Comisia ar fi putut alege intre stabilirea raspunderii GiroCredit sau a societatii mama pentru infractiunile savarsite de GiroCredit, cu conditia ca, pana la momentul relevant, GiroCredit sa nu isi fi stabilit singura activitatea, ci, in primul rand datorita legaturilor economice si juridice cu societatea mama, sa fi respectat instructiunile acesteia din urma.

(479) Numeroasele documente existente in dosar nu au oferit vreo dovada ca politica de afaceri a GiroCredit a fost influentata, sau chiar determinata de societatea mama. Analiza documentelor disponibile, minutele intalnirilor de cartel si documente interne ale GiroCredit in special in legatura cu modalitatea interna de luare a deciziilor, arata in mod clar, din punctul de vedere al Comisiei, ca GiroCredit a actionat independent, pe propria sa raspundere si fara instructiuni legate de interesele sale proprii sau de cele ale grupului bancar de economii. GiroCredit a fost astfel singura responsabila pentru propriile infractiuni.

(480) In lumina acestor fapte, Comisia a considerat ca infractiunile savarsite de Giro Credit ii sunt imputabile chiar acesteia. Atragerea raspunderii societatatii mama nu a fost luata in calcul nici macar ca o alternativa. Raspunderea GiroCredit pentru savarsirea infractiunii de catre aceasta, a fost transferata in intregime catre Erste in urma fuziunii, in conformitate cu regulile acestei proceduri.

(481) In urma acestor consideratii rezulta ca, in conformitate cu regulile succesiunii, Erste suporta sanctiunea pecuniara ce ar fi trebuit sa-i fie aplicata GiroCredit pentru infractiunea savarsita de acesta in numele sau. Aceasta raspundere se adauga rapunderii Erste pentru infractiunile savarsite chiar de ea, inainte de fuziune.

(482) NÖ Hypo a fost o societate membra a grupului ÖVAG din ianuarie 1997. Comisia, ar fi putut, alege intre raspunderea NÖHypo si cea a ÖVAG pentru infractiunea savarsita de NÖHypo, cu conditia ca NÖHypo sa nu fi fost independenta in activitatea sa incepand cu anul 1997, ci, mai ales datorita legaturilor economice si juridice cu ÖVAG, sa fi functionat in conformitate cu instructiunile acesteia din urma. In orice caz, nu exista niciun indiciu in documentele aflate la dosar care sa dovedeasca o influenta din partea ÖVAG asupra politicilor de afaceri ale NÖHypo. Din punctul de vedere al Comisiei, analiza documentelor disponibile, minutele intalnirilor de cartel si documentele interne ale NÖHypo, in special cele in legatura cu modalitatea interna de luare a deciziilor, arata in mod clar, faptul ca NÖHypo si-a reprezentat propriile interese in mod independent, pe raspunderea sa si fara instructiuni externe. Din minutele intalnirilor, se poate observa foarte clar ca reprezentantii NÖHypo au participat la intalnirile comitetului chiar si dupa ianuarie 1997 si pana la incetarea infractiunii. NÖHypo a fost, prin urmare, singura responsabila pentru propriile sale infractiuni. Aceleasi precizari sunt valabile si penttru PSK-B in legatura cu PSK(inaintea fuziunii).

Durata incalcarii prevederilor

(483) Practicile in litigiu au cazut sub incidenta articolului 81(1) din Tratatul CE, incepand cu 01.01.1995.

(484) Comisia presupune ca nu au existat alte intalniri de comitet de la momentul inceperii investigatiilor (iunie 1998) si ca incalcarile au incetat de la acea data.

15. Limita obligatiei unei intreprinderi de a raspunde

(485) Bancile sustin ca nu au erau obligate sa raspunda majoritatii intrebarilor adresate in cererile de informatii, astfel incat, atunci cand au raspuns intrebarilor sau au furnizat documentele solicitate au facut-o volutar pentru scopurile avertismentului Comisiei din data de 18 iulie 1996, cu masura exonerarii sau reducerii sanctiunilor pecuniare in cazul cartelurilor (Actul de Clementa din 1996), care a fost aplicat la momentul respectiv).

(486) Bancile au sustinut in principal ca intrebarile au depasit ceea ce era in mod normal sa se ceara in scopul „interpretarii subiectului si scopurilor” discutiilor dintre banci. Cererea adresata in sensul furnizarii anumitor documente cum ar fi intrari in gestiune sau minute ale

intalnirilor, a fost, de asemenea, inadmisibila, intrucat furnizarea acestor documente catre Comisie ar constitui „o acceptare directa din partea lor”.

(487) Comisia nu accepta acest punct de vedere. S-a stabilit pe cale jurisprudentiala ca, in vederea asigurarii eficacitatii art. 11(2) si (5) din Regulamentul nr. 17, Comisia este indreptatita sa oblige o intreprindere sa furnizeze toate informatiile necesare cu privire la asemenea fapte asa cum sunt cunoscute de aceasta si sa le divulge Comisiei, si in cazul in care este necesar, orice alte documente referitoare la aceste fapte in masura in care se afla in posesia lor. Acest lucru este cu atat mai mult valabil in cazul in care documentele respective ar putea fi folosite in vederea dovedirii faptului ca intreprinderea in cauza sau alta intreprindere s-a angajat in desfasurarea unor activitati anticoncurentiale. O intreprindere are dreptul la tacere numai in masura in care ar fi obligata sa furnizeze informatii care ar putea implica o recunoastere din partea ei a savarsirii unei infractiuni pentru care, sarcina probei ii revine Comisiei.

(488) Rezulta ca intreprinderea trebuie sa satisfaca toate cererile a) in legatura cu informatiile factuale, cum ar fi participarile la discutii, si b) documentele deja existente, cum ar fi copii ale invitatiilor, agende, minute, inregistrari interne, rapoarte, etc.

(489) Informatiile si documentele prevazute in cererea de informatii facuta in speta, au avut exact aceasta natura. Comisia a solicitat date si detalii exact in legatura cu participantii la comitetele indentificate, la Clubul Lombard, la Comitetul de Control sau la Comitele Regionale, dupa caz, si in legatura cu participantii la alte comitete ale caror nume nu au fost identificate. A cerut, de asemenea, documentele existente constituite in legatura cu discutiile. Aceste intrebari s-au refarit la probleme de fapt clare: nu se poate pune problema unor „solicitari generale astfel incat Comisia sa admita faptul ca au fost savarsite infractiuni”, asa cum sustin bancile. Prin urmare, din punctul de vedere al Comisiei, intrebarile, fara exceptie, s-au incadrat in limitele stabilite de Curtea de Justitie si de Tribunalul de Prima Instanta.

(490) In lumina aceleiasi jurisprudente, intrebarile referitoare obiectul discutiilor cartelului, spre deosebire de deciziile luate in cauza invocata, au fost, de asemenea, admisibile. Nu este insa necesar sa se tina cont de acest punct aici, din moment ce in cadrul acestei hotarari, Comisia se bazeaza, de fapt, in intregime pe documente preexistente.

1.6 Remedii

13.2 Articolul 3 din Regulamentul numarul 17

(491) Articolul 3 din Regulamentul nr. 17 statueaza ca atunci cand Comisia constata o incalcare articolului 81(1) a Tratatului CE poate solicita intreprinderilor in cauza sa inceteze incalcarea.

(492) Comisia considera ca din momentul intreprinderii cercetarilor nu au mai avut loc alte dicutii. Totusi, daca se dovedeste ca, in contradictie cu opinia Comisiei, au avut loc astfel de intalniri, destinatarii ar trebui, oricum, sa inceteze incalcarea.

(493) Destinatarii trebuie sa se abtina pe viitor de la incheierea oricarui acord si de la defasurarea unor practici concertate care ar putea avea un obiect sau efect identic sau similar cu cel al practicilor identificate in aceasta hotarare.

16.2 Articolul 15(2) din Regulamentul numarul 17

13.2.1 Vinovatia: intentie

(494)Bancile neaga existenta vinovatiei lor, intrucat sustin ca nu au putut cunoaste faptul ca practicile in care s-au angajat erau de natura sa incalce dreptul european al concurentei. In sprijinul acestui argument ele sustin ca: a) parcticile au fost aprobate si sprijinite de Banca Nationala austriaca, si au reprezentat pur si simplu un produs al politicii austriece tipice a acordurilor; b) pana la 1 ianuarie 2000, dreptul concurential austriac nu a interzis in mod expres practicile restrictive (Verhaltenskartelle); c) existenta Clubului Lombard era un fapt notoriu si nu au fost luate masuri impotriva lui de catre autoritatile austriece; d) practica administrativa a Comisiei in legatura cu acordurile privind rata dobanzilor, si , prin urmare, pozitia acesteia legata de aceasta problema, a fost neclara; e) Austria este un membru recent al Comunitatii si este inca necunoscatoare a dreptului comunitar; si f) nu au putut cunoaste faptul ca acordurile ar putea afecta comertul dintre statele membre. Prin urmare, ele sustin ca au facut eroarea referitoare la ilegalitatea acordurilor era inevitabila.

(495) Comisia nu poate accepta acesasta umilinta.

(496) In ceea ce priveste istoricul originilor comitetelor si participarea Bancii Nationale austriece, Comisia si-a expus deja punctul de vedere ( paragraful 370 si urmatoarele). In acest moment va fi suficient sa evidentieze inca o data faptul ca invitatia Bancii Nationale austriece facuta bancilor in sensul de a-si calcula propriile preturi intr-o maniera comerciala responsabila nu poate fi considerata ca o permisiune de a incheia acorduri restrictive. Mai mult, comitetele care aveau un rol central in cadrul retelei, nu au fost asistate/supravegheate de catre Banca Nationala austriaca.

(497) Dupa cum a fost prezentat in detaliu in cadrul sectiunii 5.1, chiar inainte de aderarea Austriei la Spatiul Economic European, au fost publicate articole care au tratat problema aplicarii dreptului concurential european in ceea ce priveste bancile, inclusiv conceptul de potential efect asupra comertului transfrontalier, care, a fost, de regula, interpretat intr-un sens larg. Este greu de imaginat de ce in special bancile, ar fi trebuit sa nu cunoasca aceste discutii, mai ales ca orice intreprindere dintr-un stat membru, indiferent de momentul aderarii acelei tari, se afla sub obligatia de a cunoaste ea insasi dreptul in vigoare, drept care poate foarte bine sa difere de dreptul intern, in privinta anumitor aspecte.

(498) De fapt, documentele invocate in sectiunea 5.1 dovedesc faptul ca bancile cunosteau foarte bine faptul ca ceea ce faceau era ilegal din punctul de vedere al dreptului concurentei. Pe deasupra, este greu de imaginat un alt motiv pentru care ele au decis sa „redenumeasca” si chiar sa „distruga” inregistrarile cartelului.

(499) Pentru aceleasi motive Comisia respinge acuzatia bancilor conform careia, Comisia a dorit sa „dea un exemplu de sector bancar din unul dintre cele mai recente state membre”. Nu este de acord cu bancile nici in ceea ce priveste sustinerea acestora conform careia, impunerea sanctiunilor pecuniare „in vederea evidentierii modului sau de taratare a noilor state membre”, in contextul planului de aderare a statelor din Europa centrala si de est, ar fi, de fapt, „neproductive”.

(500) Se poate ca pranzurile regulate (la nivel de management superior) in cadrul clubului Lombard sa fi fost un fapt notoriu. Acest lucru, insa, nu a fost o regula valabila pentru multe alte comitete din structura retelei. Nu este de competenta Comisiei sa discute daca autoritatile nationale au luat masuri sau nu. Niciunul dintre acesti factori nu exonereaza bancile de vinovatie.

(501) Pentru ca o incalcare sa fie intentionata, este suficient ca intreprinderea sa nu fi cunoscut faptul ca acest comportament criticat avea ca scop restrictionarea concurentei. In acest caz, intreprinderile in speta, erau constiente nu doar de faptul ca activitatea lor avea un obiect interzis, ci si de faptul ca acest comportament era incompatibil cu dreptul concurential al Comunitatilor Europene. Prin urmare, nu exista indoiala ca bancile au actionat cu intentie in sensul art 15(2) din Regulamentulul nr. 17 si al jurisprudentei relevante.

16.2.2. Consideratii generale

(502) Conform art 15(2) din Regulamentul nr. 17, Comisia poate, prin hotarare, impune asupra intreprinderilor amenzi de la 1.000 de Euro la 1.000.000 de Euro, sau o suma

suplimentara acestora care sa nu depaseasca 10% din cifra de afaceri din anul precedent al desfasurarii activitatii, pentru fiecare intreprindere participanta la infractiune, care incalca art. 81(1) din Tratatul de instituire a Comunitatilor Europene, indiferent de intentia sau culpa acesteia. Pentru stabilirea cuamtumului sanctiunilor pecuniare, se va tine cont atat de gravitatea, cat si de durata incalcarii.

(503) Rolul jucat de fiecare dintre intreprinderile care au luat parte la incalcare trebuie sa fie evaluat individual. In stabilirea sanctiunilor pecuniare se va tine cont de orice circumstanta agravanta sau atenuanta. Actul de Clementa din anul 1996 este de asemenea aplicabil.

16.2.3 Cuantumul minim al amenzilor

(504) Suma de baza a oricarei amenzi este calculata in asa fel incat sa reflecte gravitatea si durata incalcarii.

16.2.3.1 Gravitatea

(505) Instantele au sustinut in mod constant ca gravitatea unei incalcari trebuie sa fie determinata in raport cu numerosi factori cum ar fi: imprejurarile faptei, contextul si efectul descurajator al amenzilor. Nu exista o lista limitativa sau exhaustiva a criteriilor care trebuie luate in calcul in fiecare caz in parte.

15) Natura incalcarii

(506) Prin natura lor, acordurile privind preturile constituie incalcari serioase ale art 81(1) din Tratatul instituind Comunitatile Europene. Comisia nu trebuie sa ia in considerare doar circumstantele specifice, ci si contextul general al incalcarii, in special daca este vorba despre o incalcare evidenta cu un caracter vatamator specific cum sunt acordurile de preturi pe plan orizontal. Serviciile bancare au o importanta vitala atat pentru consumatori, cat si pentru comercianti si, prin urmare, pentru intreaga economie. Intr-un sector atat de important, cartelurile nu pot fi tolerate, mai ales cele de natura retelei Lombard, cu un caracter atat de general si institutionalizat.

(507) In consecinta, Comisia considera incalcarea art 81(1) a Tratatului CE ca fiind foarte grava.

16) Implementarea si impactul cartelului pe piata

(508) Implementarea si impactul cartelului pot fi luate in considerare, printre alte aspecte, in cazurile in care practicile in cauza nu au ca scop direct restrictionarea concurentei si, in

consecinta, cad sub incidenta art. 81 din Tratatul CE doar ca rezultat al efectelor lor practice.

(509) Bancile in cauza au luat parte la mai multe runde de discutii, in mod regulat, in decursul catorva luni. Documentele ridicate din perioada relevanta, care au fost confiscate, arata clar cum bancile au implementat acordurile la care s-a ajuns in urma respectivelor discutii sau cum au tinut cont de informatiile pe care le-au obtinut de la concurentii lor, in urma discutiilor, atunci cand a venit timpul sa isi ia propriile decizii de business.

(510) Aceleasi documente arata ca gama larga de acorduri incheiate de-a lungul anilor chiar au avut un impact asupra piatei. Membrii cartelului au trebuit sa accepte rezerve si uneori au trebuit sa-si recunoasca faptul ca eforturile lor au fost in zadar, dar acest lucru nu inseamna ca acordurile lor nu au afectat piata. A fost deja explicat ca in raportul pregatit de banci nu se arata ca acest cartel nu a avut niciun impact

17) Dimensiunea pietei georgrafice

(511) In lumina circumstantelor speciale ale cazului de fata si in contextul incalcarii, teritoriul limitat al Austriei nu impiedica incalcarea a fi considerata una foarte serioasa.

18) Observatiile bancilor si concluziile Comisiei asupra gravitatii incalcarii

(512) Bancile au inaintat o serie de argumente care din punctul lor de vedere reduc gravitatea incalcarii: a) obiectul acordurilor au fost numai fixarea preturilor,nu si impartirea cotei de piata sau alte asemenea aranjamente; b) efectele au fost resimtite numai pe piata unui mic stat membru; c) impactul a fost unul limitat; d) Banca Nationala a Austriei a luat parte la incalcare; e) ca recent stat membru, Austria era in perioada de acomodare, iar bancile austriece nu s-au putut adapta la principiile concurentei libere ale Comunitatii “de pe o zi pe alta”.

(513) Natura incalcarii, implementarea si impactul sau au fost discutate mai sus. Pentru motive care au deja expuse, nici participarea foarte limitata a Bancii Nationale a Austriei, nici apartenenta recenta a Austriei la spatiul comunitar nu reprezinta un factor care sa tinda sa reduca gravitatea incalcarii.

(514) In consecinta, Comisia arata ca bancile la care se adreseaza prezenta Decizie au comis o incalcare foarte serioasa a art. 81(1) din Tratatul CE.

19) Diferentierea membrilor cartelului

(515) Incalcarea va fi clasificata ca fiind una foarte serioasa; in aceasta categorie, marimea amenzilor impuse face posibila diferentierea intre participanti, prin luare in considerare a capacitatii lor economice efective. In acelasi timp permite amenzii sa pastreze efectul de descurajare necesar. Abordarea diferentiata in acest fel este de dorit in acest caz, in mod deosebit, pentru ca marimea intreprinderilor sau grupurilor care au luat parte la incalcare este diferita.

(516) In acest caz, trebuie luat in calcul specificul pietei din Austria. Ar fi nerealist sa se fie limitata importanta Erste, RZB si OVAG in retea si capacitatea lor efectiva de a restrictiona concurenta in detrimentul consumatorilor, la volumul afacerilor respectivelor banci ca banci comerciale.

(517) Documentele in acest caz arata cu claritate faptul ca aceste intreprinderi, in concordanta cu rolul lor de leaderi in grupul lor, au contribuit esential la efectivitatea retelei pe tot cuprinsul Austriei printr-un flux intens de informatii in interiorul grupului din care faceau parte. Ei nu au reprezentat doar interesele proprii, dar si pe cele ale grupului pentru care il reprezentau in cadrul cartelului. Acordurile nu erau incheiate numai intre institutii individuale, ci si intre grupuri privite in ansamblu.

(518) A ignora grupurile din spatele institutiilor care le-au ghidat, cum ar fi grupul bancilor de economii, grupul cooperativelor de credit agricol si grupul uniunilor de credit, ar rezulta in stabilirea amenzilor la un nivel care nu ar face dreptate celor intamplate, care ar nu ar fi in contact cu realitatea si care nu ar avea niciun efect descurajator. Efectul descurajator va fi suficient numai daca institutiile lider se vor abtine de la actiuni de cartel ca reprezentanti a unor grupuri.

(519) Bancile si grupurile de banci pot fi impartite in 5 categorii in baza informatiilor disponibile privind cota de piata. Prima categorie consta in GiroCredit (dupa fuziune devenita Erste), inclusiv grupul bancilor de economii si RZB, inclusiv grupul cooperativei de credit agricol. A doua categorie este compusa din BA si CA. A treia categorie este compusa din BAWAG, OVAG inclusiv grupul uniunii de credit si Erste (inainte de fuziunea cu GiroCredit). PSK si PSK-B formeaza cea de-a patra categorie , in timp ce cea de-a cincea categorie contine cele mai mici entitati implicate NO Hypo si RBW/RLB.

(520) Avand la baza importanta relativa pe piata respectiva a bancilor si grupurilor de banci din fiecare categorie, Comisia a ajuns la urmatoarele sume preliminare pentru calcularea amenzilor:

GiroCredit/Erste (dupa fuziune) 25 de milioane de Euro

RZB 25 de milioade de Euro

BA 12,5 milioane Euro

CA 12,5 milioane Euro

Erste (dupa fuziune) 6,25 milioade Euro

BAWAG 6,25 milioane Euro

OVAG 6,52 milioane Euro

PSK 3,13 milioane Euro

PSK-B 3,13 milioane Euro

NO Hypo 1,25 milioane Euro

RWB/RLB 1,25 milioane Euro

1.2.2.1 Durata

(521) Pentru scopul acestor proceduri, comportamentul in discutie a durat de la 1 ianuarie 1995 pana in iunie 1998, timp de 3 ani si jumatate. Sumele initiale propuse ca amenda vor fi, in consecinta, marite cu 35%, proportional cu timpul scurs de la comitere.

(522) O mentiune speciala se aplica catre GiroCredit si Erste. Pana la momentul fuziunii din octombrie 1997, Erste a participat la incalcare numai ca banca comerciala, dar dupa fuziune a fost implicata ca institutie lider in grupui bancilor de economii. Durata incalcarii in cazul Erste, exclusiv ca banca comerciala, se intinde pe numai 3 ani (1995 – 1997) intrucat GiroCredit si, dupa fuziune, Erste, au participat ca institutii lider in grupul bancilor de economii de-a lungul duratei incalcarii.

1.2.2.2 Concluzii in legatura cu valoarea amenzilor

(523) Sumele de baza ale amenzilor vor fi urmatoarele:

GiroCredit/Erste (dupa fuziune) 33,75 milioane Euro

RZB 33,75 milioade Euro

BA 16,875 milioane Euro

CA 16,875 milioane Euro

Erste (dupa fuziune) 8,125 milioane Euro

BAWAG 8,438 milioane Euro

OVAG 8,438 milioane Euro

PSK 4,129 milioane Euro

PSK-B 4,219 milioane Euro

NO Hypo 1,688 milioane Euro

RWB/RLB 1,688 milioane Euro

(524) Urmatorul pas este sa se tina cont de circumstantele agravante si atenuante pentru fiecare banca implicata si sa se aplice actul de clementa (Leniency Notice), acolo unde este cazul.

1.2.3 Circumstante atenuante

Circumstantele atenuante invocate toate bancile

(525) Din nou bancile au atras atentia asupra aderarii recente a Austriei in cadrul Comunitatii Europene, pozitia legala confuza precum si participarea institutiilor statului. Comisia a discutat aceste detalii anterior si nu gasest vreun efect atenuant.

(526)Toate bancile au atras atentia asupra situatiei economice dificile din industrie. Bancile au sustinut ca politica lor de afaceri nu erau obisnuiti sa acorde suficienta atentie metodelor de calcul, lucru care ar putea fi destul de evident in sine. Au mai sustinut, de asemenea ca nu au obtinut niciun beneficiu din participarea la cartel si au mentionat ca au incetat discutiile imediat dupa ce controlul a fost efectuat.

20) Punctul de vedere al Comisiei

(527) Comisia considera ca orice insuficienta din sistemul de management al unei companii nu poate constitui circumstanta atenuanta chiar si atunci cand afecteaza veniturile companiei in cauza. In asemenea situatii companiile trebuie, mai degraba, sa caute independent metode care sa isi imbunatateasca profitabilitatea decat sa adere acordurilor restrictive. Cartelurile de pret sunt inadmisibile chiar daca companiile nu obtin profit din aceste activitati. In stabilirea amenzilor, Comisia nu va tine cont de pozitia slaba a intreprinderii; sa raspunda unei

asemenea cerinte ar insemna sa avantajeze o companie mai putin adaptata la conditiile de piata.

(528) In plus, caracteristica unei piete competitive presupune faptul ca nu toate companiile vor obtine profituri din capitalul investit si ca acele companii cu management slab nu vor fi capabile sa isi mentina pozitia pe piata. Cartelurile intarzie restructurarea ofertei de pe piata, care presupune ca, companiile neprofitabile sa paraseasca piata, in contradictoriu cu companiile mai profitabile care isi vor consolida pozitia. Nu exista circumstante atenuante in acest caz.

(529) Concluziile unei proceduri de infringement, dupa ce un control a avut loc, sunt judecate de Comisie de la caz la caz. Nu exista o conexiune automata: sfarsitul unei proceduri de infringement nu reprezinta intotdeauna o circumstanta atenuanta, cum nici continuarea procedurii nu reprezinta intotdeauna o circumstanta agravanta. In ceea ce priveste caracterul vadit al incalcarii, faptul ca a fost incheiata procedura, nu poate fi interpretata ca o circumstanta atenuanta in sensul liniilor directoare.

(530) nu este circumstanta atenuanta nici faptul ca in timpul perioadei relevante au existat cazuri repetate de „lipsa de disciplina” sau de razboaie asupra pretului. Ca multe alte carteluri, cartelul Lombard a trecut prin momente bune si momente mai putin bune, trebuind sa indure ocazional si perioade de criza. Unele banci au incercat, in mod repetat, sa castige in cota de piata prin marirea, respectiv micsorarea preturilor convenite pentru perioade scurte de timp. Dar acest comportament este tipic multor carteluri si nu poate fi consideram circumstanta atenuanta. Toti membrii, inclusiv cei ocazionali (occasional „price breakers”), au profitat in aceeasi masura de pe urma actiunilor decise in comun, precum si de pe urma informatiilor pe care acestia le impartaseau in mod regulat cu privire la actiunile de viitoare ale competitorilor sai. Chiar si acele banci care ocazional s-au indepartat de acordurile cartelului au exploatat participarea la cartel in avantajul lor.

Circumstantele atenuante invocate individual de bancile in cauza.

(531) Cele mai multe banci sustin fie ca nu au fost prezente la toate intalnirile comitetelor fie ca nu au avut vreun interes economic real in cadrul discutiilor. Aproape toate bancile s-au prezentat ca avand o pozitie mica si lipsita de importanta.

(532) RZB a argumentat ca activitatea sa implica in mica masura lucrul cu persoane fizice sau domeniul de retail si, in consecinta, a jucat doar un rol pasiv in reteaua Lombard. RZB

recunoaste ca prin organizarea fluxului de informatii din interiorul grupului de credit al cooperativelor agricole a ajutat la realizarea acordurilor restrictive in mod efectiv.

(533) Erste recunoaste ca este cea de-a doua banca din punct de vedere al marimii in Austria, dar ca detine o cota de piata mica si, in consecinta, nu a avut influenta majora in discutii.

(534) PSK argumenteaza ca ea sau filiala sa PSK-B are doar un rol minor in industria de creditare si ca participarea sa in comitetele relevante a fost, in consecinta, fara neimportanta si ineficienta.

(535) BAWAG sustine ca a luat parte la discutii „cu foarte mare retinere” si numai „din cauza constrangerilor materiale”; „nu a dorit cu adevarat sa coopereze in respectivele acorduri”. Spre deosebire de ceilalti participanti la comitete, BAWAG si-a urmat propria politica legata de rata dobanzii si de preturi si „chiar si atunci cand celelalte banci s-au inteles asupra unei reduceri uniforme a ratelor dobanzilor”, BAWAG „nu a permis sa fie tinuta de respectivele acorduri”. Cu alte cuvinte, a rezistat tuturor tentatiilor, „spre deosebire de unii dintre concurentii sai, cum ar fi PSK, care s-a rupt de disciplina ratei dobanzii numai ocazional”.

(536) RLB atrage atentia asupra faptului ca este o banca mica, cu o raza limitata de actiune, fiind limitata la zona Vienei; isi explica participarea in comitetele federale prin faptul ca reprezentantul lor la comitetele federale era un foarte apreciat specialist, care pentru motive mai mult sau mai putin altruiste, a fost numai chemat ca expert al pietei din Viena si ca nu a reprezentat in mod real interesele RBW.

(537) OVAG si NO Hypo spun ca s-au limitat la a avea o atitudine pasiva, luand nota de deciziile deja luate un „grup mai mic de banci” in etapele premergatoare ale intalnirii comitetelor, participand la sedinte pentru prestigiul social al asocierii cu participarea la discutiile cartelului.

Punctul de vedere al Comisiei

(538) Asa cum a mai fost explicat anterior, nu ar fi normal sa se reduca importanta in sistem a Erste, RZB si OVAG la volumul afacerilor lor ca banci comerciale. Din documentele din acest reiese foarte clar faptul ca aceste banci, in rolul lor de leaderi de grup au avut o contributie esentiala la eficienta retelei prin sistemul intern de comunicatii. Aceste banci nu si-au reprezentat doar interesele proprii, dar si pe cele ale grupului si erau privite ca reprezentanti ai acestor grupuri de catre celelalte parti la cartel. de catre ceilalti membrii ai cartelului. In apararea lor nu se pot baza pe dimensiunea business-ului.

(539) In scopul de a evalua mai bine rolul fiecarei banci in sistem, Comisia a analizat in detaliu cele mai importante comitete si cu privire la acest aspect. BA/CA au inlesnit aproape 60% din totalul intalnirilor Comitetului din Viena pentru Stabilirea Ratelor de Dobanda pentru Credite si Depozite, peste 40% din toate inlanirile Comitetului Federal pentru Stabilirea Ratelor de Dobanda pentru Imprumuturi si Depozite si aproximativ 30% din intalnirile Minilombard si ale Comitetului de Control. Urmeaza Erste/GiroCredit cu 20%, 25% si respectiv 30%. RZB, PSK, BAWAG si OVAG au inlesnit intalnirile a aproximativ 10% din totalul acestor comitete. Analiza discutiilor din cadrul intalnirilor de cartel indica faptul ca bancile mari sau grupurile de banci au jucat un rol semnificativ mai ridicat.

(540) Dar acesta divizare a rolurilor in cartel nu poate fi considerat un factor de atenuare pentru unii, respectiv de agravare pentru altii. Toti participantii au profitat in egala masura de pe urma actiunilor decise in mod comun, precum si de pe urma fluxului regulat de informatii asupra comportamentului de viitor al concurentilor lor pe piata. Chiar si bancile care ocazional au luat decizii de afaceri care difereau de acordurile din cartel, au exploatat cartelul in avantajul lor. Este adevarat ca unele banci au fost in mod repetat criticate de concurentii lor pentru nerespectarea acordurilor din cartel. Dar un asemenea comportament izolat nu este suficient pentru stabilirea faptului ca respectivele banci au actionat mereu in mod independent. Documentele arata ca si atunci cand aceste banci isi stabileau propria politica de afaceri, se bazau pe informatiile obtinute referitoare la comportamentului viitor al competitorilor, cunoscute de la intalnirile de cartel.

(541) Nu se poate face o distinctie intre bancile care au luat parte la discutiile din cartel cu rezerve si cele care au fost bucuroase de participare. Masura in care rolul bancilor se coreleaza cu cota de piata a fost analizata deja cand bancile au fost impartite in categorii. Nu vor fi atenuari sau agravari aici.

1.2.4 Rezultatul intermediar anterior aplicarii Actului de Clementa din

1996

(542) In concluzie, nu sunt nici circumstante agravante, nici atenuante. Astfel, sumele de baza determinate raman neschimbate. Luand in calcul schimbarile la nivel de societate si implicatiile pentru atribuirea sanctionarii, rezulta urmatoarele sume:

Erste (inclusiv GiroCredit si Erste inainte de fuziune) 41,88 milioane Euro

RZB 33,75 milioade Euro

BA (inclusiv CA) 33,75 milioane Euro

BAWAG 8,44 milioane Euro

PSK (inclusiv PSK-B) 8,44 milioane Euro

OVAG 8,44 milioane Euro

NO Hypo 1,69 milioane Euro

RLB (inclusiv RBW) 1,69 milioane Euro

1.2.5 Actul de Clementa din 1996

(543) Conform sectiunii D al Actului de Clementa din 1996, o reducere semnificativa de 10 pana la 15% din ameda impusa, poate fi acordata unde: a) inainte ca o contestatie sa fie trimisa, intreprinderea pune la dispozitia Comisiei informatii, documente sau probe care contribuie la stabilirea incalcarii sau b) dupa primirea contestatiei, intreprinderea informeaza Comisia ca nu contesta in mod substantial faptele pe care Comisia isi intemeiaza acuzatia.

(544) Toate bancile au invocat aceasta prevedere, sustinand cooperarea in timpul investigatiilor sub forma raspunsului lor la cererile de informatii si cu privire la expunerea lor comuna a faptelor sau punctand decizia lor de a nu contesta faptele.

Cererile de informatii

(545) Cum deja a fost explicat in alt paragraf, Comisia considera ca cererile de informatii catre banci pentru furnizarea numelor participantilor la intalniri a fost in concordanta cu jurisprudenta, ca si cererea catre banci de a oferi documentele existente legate de comitete. Faptele si documentele puse la dispozitie pot fi folosite ca un mijloc de proba ca o intreprindere a savarsit incalcat normele relative la concurenta; dar contrar punctului de vedere al bancilor, informatiile puse la dispozitie nu echivaleaza cu o recunoastere.

(546) In concluzie, nici una din informatiile furnizate de banci si nici documentele obtinute nu a fost pusa la dispozitie in mod voluntar. Ceea ce este cerut prin lege nu poate fi numit voluntar si, prin definitie, nu se poate numi „cooperare”, aceasta fiind o colaborare voluntara in interes comun. In aceasta decizie, Comisia s-a bazat exclusiv pe documente care existau deja, asa ca raspunsurile la intrebarile legate de problema in cauza nu au adus nici o valoare adaugata.

Expunerea comuna a situatiei de fapt

(547) Instantele au sustinut in mod constant ca o reducere a amenzilor este justificata numai daca comportamentul intreprinderilor a permis Comisiei sa stabileasca mai usor incalcarea. Societatile ar fi putut, de exemplu, sa atraga atentia asupra unor fapte semnificative care nu au fost cunoscute pana in acel moment Comisiei si despre care Comisia nu a intrebat; aceeasi situatie se aplica si in cazul in care un raspuns exhaustiv la cererea de informatii duce la o intelegere completa a Comisiei a situatiei de fapt, astfel incat sa se poata stabili incalcarea si a determina incetarea acesteia. Pentru inlesnirea anchetei Comisiei prin trimiterea documentelor in ordine cronologica sau orice alta ordine, nu justifica reducerea amenzii.

(548) Astfel, in trecut Comisia a acordat reduceri ale amenzii in cazul in care intreprinderile: a) au cooperat voluntar mai mult decat era legal necesar, b) in mod substantial, c) si in vederea constatarii faptelor importante.

(549) In toamna anului 1998, cu mult inainte de trimiterea expunerii comune referitoare la situatia de fapt, Comisariatul General pentru Concurenta a comunicat bancilor ca stabilirea cuantumului oricarei amenzi va depinde de valoarea adaugata, in plus si cu mult peste nivelul legal stabilit. Orice reducere de amenda va fi direct proportionala valorii adaugate.

(550) Valoarea adaugata este usor de determinat: este in primul rand suma oricaror fapte stabilite in cadrul anchetei si in al doilea rand orice explicatii care au facilitat intelegerea Comisiei asupra cazului. Doar noile fapte si explicatii care permit Comisiei o intelegere mai buna spre stabilirea incalcarii vor fi luate in calcul ca valoare adaugata.

(551) In cadrul documentelor trimise de banci in expunerea comuna a faptelor, Comisia nu a identificat fapte noi, necunoscute pana atunci. Cand au fost intrebate de Comisie, bancile nu au fost in stare sa identifice alte noi documente. Documentele trimise fusesera deja confiscate de Comisie sau ar fi trebuit sa fie deja trimise catre Comisie drept raspuns la cererea de informatii. Documentatia a fost voluminoasa si a fost organizata in ordine cronologica, dar nu a continut noi fapte si din punctul de vedere al Comisiei nu a oferit un plus de valoare adaugata. Acelasi lucru este valabil pentru documentele suplimentare puse la dispozitie de BA la scurt timp dupa explicatia comuna trimisa de banci.

(552) In plus, bancile nu au trimis in mod evident toate documentele cerute de Comisie. De exemplu minuta intalnirii Comitetului Halle, din 25 mai 1998, a carei autenticitate nu a fost contestata, a fost trimisa Comisiei abia in ianuarie 2001 de catre o persoana care in mod expres a solicitat ca identitatea sa ii ramana secreta. Cand au raspuns suplimentului de contestatie bancile au trimis minute ale unor intalniri care ar fi trebuit trimise ca raspuns al cererii de informatii.

(553) Expunerea comuna a faptelor transcede scopului cererii de informatii. In primul rand, ofera o descriere detaliata a istoricului a retelei, lucru care nu a fost solicitat; in al doilea rand rezuma faptele petrecute la fiecare comitet individual.

(554) Rezumatul tinde sa faca faptele usor perceptibile si sa le puna intr-o lumina mult mai inocenta, transmitand impresia ca ratele dobanzilor, comisioanele si altele similare erau de fapt chestiuni secundare si rar discutate. Acordurile dovedite si discutiile despre restrictionari ale ratelor dobanzii, comisioane sau alti parametri ai concurentei sunt trecute cu vederea in mod sistematic. In rezumatul intalnirilor Comitetelor Viena, a Comitetului Federal Asupra Ratelor Dobanzii si pentru Dobanzile Depozitelor, Comitetului de Creditelor de Consum si al Profesiilor Liberale, precum si Minilombard si Comitete de Control, unde nu este nici o referinta legata de nivelul ratelor de dobanda si comisioanelor.

(555) Contestatia si prezenta Decizie ulterioara arata o imagine substantial diferita, bazata exclusiv pe documentele din perioada respectiva. Un exemplu despre abordarea selectiva si superficiala a bancilor il constituie intalnirea Clubului Lombard din 8 mai 1996 conform caruia intalnirea a tratat numai recomandari extrem de generale din partea Bancii Nationale a Austriei. Dar exista inscrisuri conform carora, la intalnire, reprezentantii au discutat nu mai putin de 15 masuri, incepand de la rata minima de dobanda pentru o gama larga de produse pana la primele minime si restrictiile de publicitate; acest aspect a trecut nementionat.

(556) Expunerea comuna a faptelor este structurata diferentiat de contestatie si de prezenta Decizie: se descrie fiecare comitet in parte, in concordanta cu punctul de vedere al fiecarei banci si conclude ca nu existat o retea institutionalizata, omitand multe conexiuni si legaturi incrucisate intre comitete. In mod expres neaga ca, Clubul Lombard avea vreo functie de conducere, lucru care reiese clar din documente.

(557) Astfel expunerea comuna nu serveste pentru clarificarea situatiei de fapt, dat fiind ca sunt multe documente clare care fac inutila o astfel de expunere. Aceasta expunere a faptelor doreste mai mult sa evalueze faptele. Dar aceasta evaluare este in directa contradictie cu punctul de vedere al Comisiei. Cu siguranta expunerea comuna nu poate fi considerata o cooperare de natura reducerii nivelului amenzilor. Aceasta a fost schitata, in fapt, in vederea apararii bancilor, iar prezentarea si evaluarea difera drastci fata de cele afirmate in obiectii si in prezenta Decizie.

(558) Decizia unei intreprinderi de a nu contesta faptele pentru care a fost acuzata poate grabi procedura, sau poate face mai usoara stabilirea incalcarii, beneficiind de o reducere a amenzii.

(559) Este logic in acest caz ca bancile sa nu conteste faptele care sunt descrise in documentele care au fost ridicate de la sediile lor, respectiv puse la dispozitie de buna voie, in concordanta cu obligatia lor de a raspunde cererii de informatii. Contestarea sutelor de minute, inregistrari sau documente similare ridicate este un lucru dificil de imaginat. Cu toate acestea daca faptele ar fi fost contestate, Comisia ar fi trebuit sa argumenteze respingerea unei astfel de constatii, fapt care ar fi prelungit procedurile. Decizia de bancilor de a nu contesta faptele a salvat timp pentru Comisie si in consecinta justifica o reducere de 10% din cuantumul amenzilor aplicate.

1.2.6 Sumele finale

(560) Comisia ajusteaza amenzile impuse conform art. 15(2) din Regulamentul 17 dupa cum urmeaza:

Erste (inclusiv GiroCredit si Erste inainte de fuziune) 37,69 milioane Euro

RZB 30,38 milioade Euro

BA (inclusiv CA) 30,38 milioane Euro

BAWAG 7,59 milioane Euro

PSK (inclusiv PSK-B) 7,59 milioane Euro

OVAG 7,59 milioane Euro

NO Hypo 1,52 milioane Euro

RLB (inclusiv RBW) 1,52 milioane Euro

A fost adoptata urmatoarea DECIZIE:

Art. 1

Incepand cu data de 1 ianuarie 1995 pana in data de 24 iunie 1998, Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG, Raiffeisenzentralbank Osterreich Aktiengesellschaft, Bank Austria Aktiengesellschaft, Bank fur Arbeit und Wirtschaft Aktiengesellschaft, Osterreichische Postsparkassen Aktiengesellschaft, Osterreichische Volksbanken-

Aktiengesellschaft, Niederosterreichische Landesbank Hypothekenbank Aktiengesellschaft and Raiffeisenlandesbank Niederosterreich-Wien AG au incalcat art. 81(1) al Tratatului CE prin participarea la acordurile si practicile concertate legate de preturi, comisioane si publicitate, cu scopul restrangerii concurentei pe piata produselor si serviciilor bancare din Austria.

Art. 2

Intreprinderile la care se refera art. 1 sunt obligate sa inceteze imediat incalcarea la care se refera art. 1 in cazul in care nu au facut deja acest lucru.

Ei se vor abtine in viitor de la repetarea aceleasi actiuni sau acte care au acelasi obiect sau efect precum prezenta incalcare.

Art. 3

Pentru incalcarea la care art. 1 face referire, urmatoarele amezi sunt impuse:

Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG 37,69 milioane Euro

Raiffeisenzentralbank Osterreich Aktiengesellschaft 30,38 milioane Euro

Bank Austria Aktiengesellschaft 30,38 milioane Euro

Bank fur Arbeit und Wirtschaft Aktiengesellschaft 7,59 milioane Euro

Osterreichische Postsparkassen Aktiengesellschaft 7,59 milioane Euro

Osterreichische Volksbanken-Aktiengesellschaft 7,59 milioane Euro

Niederosterreichische Landesbank Hypothekenbank Aktiengesellschaft 1,52 milioane Euro

Raiffeisenlandesbank Niederosterreich-Wien AG 1,52 milioane Euro

Art. 4

Amenzile impuse in art. 3 vor fi platite in 3 luni de la data notificarii Deciziei in urmatoarele conturi bancare:

(.......................)

Art. 5

Decizia se adreseaza:

Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG

Raiffeisenzentralbank Osterreich Aktiengesellschaft

Bank Austria Aktiengesellschaft

Bank fur Arbeit und Wirtschaft Aktiengesellschaft

Osterreichische Postsparkassen Aktiengesellschaft

Osterreichische Volksbanken-Aktiengesellschaft

Niederosterreichische Landesbank Hypothekenbank Aktiengesellschaft

Raiffeisenlandesbank Niederosterreich-Wien AG

Decizia este executorie in conformitate cu art. 256 din Tratatul CE.