http://sig.graphicsfactory.com/

Soarele se trezi în acea zi pus pe pozne, se răsfăţa azvârlind pe pământ suliţe de jar, pârjolind tot ce

întâlnea în cale. O floare

mică, pitită în iarbă, în umbra unei pietre, privea firele subţiri şi verzi din jur, cum se ofilesc tot mai mult. Căldura cea mare, pe

măsură ce Soarele urca pe cer, subţia

umbra care o ocrotea, făcând-o pe floare să suspine, cuprinsă de

teamă. “Până la prânz, am să fiu

descoperită în bătaia suliţelor de jar şi am să mă ofilesc şi eu…”

- Dragă piatră, mai înalţă-te puţin, să nu mă

ardă Soarele! - Chiar dacă m-aş înălţa în calea lui, Soarele e mai

puternic, mă va înfierbânta atât de tare,

încât tot o să te ofileşti la dogoarea ce o voi împrăştia în jur…

Nu departe, se vedea un pom cu frunza deasă. - Pomule, ia-mă sub

coroana ta cea verde şi răcoroasă!

- Nu pot să mă mişc din loc, sunt legat prin

rădăcini de pământ… Poate lacul să te ajute, că el se mişcă fără încetare.

- Lacule dragă, trimite-mi valurile

tale să-mi mai domolesc arşiţa, că mor de sete…

- Nici eu nu pot

ieşi din matca mea, malurile sunt prea înalte şi-mi stau în cale… Dar, să mă

mai gândesc, poate găsesc ceva…

Floarea, disperată, simţea că începe să pălească. Curând se

va sfârşi cu ea.

Lacul, tot zbătându-se, de la o vreme osteni. Domolindu-

şi apele, se transformă într-o oglindă lucioasă, în care

Soarele începu să se scalde cu toată căldura şi

splendoarea sa. Apa lacului se înfierbântă şi începu să se evapore, ridicându-se în aer sub forma unor aburi uşori

ca fulgii.Un pui de vânt, nimerit pe acolo, porni să se joace cu aburii, să-i adune laolaltă, să-i rostogolească de parcă

ar fi fost mingi… - Puiule de vânt, nu risipi

aburii, se ruga floarea de el. Acesta o ascultă. Începu să-

i adune ghemotoace, unul ici, acolo altul, încă unul şi

încă unul şi curând pe cer se întindea o pătură groasă şi

lungă de nori…

Soarele abia se mai întrevedea prin această pătură şi se supără pe puiul de vânt, azvârlind către pământ toată

căldura sa… Pe alocuri reuşi să destrame aburii albicioşi, dar puiul de vânt îi aduna iar la loc, ciocnindu-i, îndesându-i unii în alţii ca pe nişte caiere de lână într-

un sac…

Dar ce-a fost asta? Izbiţi unii de alţii, norii stârniră o bubuitură puternică, însoţită de o lumină orbitoare…

Puiul de vânt, cu joaca lui, făcuse să se nască tunetul şi fulgerul… Strânse şi ceilalţi nori şi iar îi lovi unii de alţii. Alte tunete şi fulgere se născură, după care, deodată, puiul de vânt simţi că aburii se răcesc şi se transformă

în bobiţe mici de apă, scăpându-i printre degete, ca nişte mărgele, înapoi, spre pământ…

- Plouă! Plouă! A sosit ploaia! se bucura floarea, înviorată. Floarea cea mică îşi înălţa lujerul gingaş spre cer şi, de bucurie, îşi deschise ca pe o cupă

toate petalele, strângând în ea bobiţele răcoritoare - Mulţumesc, lacule, că m-ai scăpat de arşiţă, îţi

mulţumesc şi ţie, puiule de vânt, că ai transformat norii în ploaie!