DE-A POVEȘTILE de Passionaria Stoicescu

De-a poveștile-i un jocNăscocit pe lângă foc

De părinți și de bunici,Pentru mari și pentru mici.

Cel mai mult se joacă-n casăCând e iarna viscoloasăȘ când vântul de pe hornNu-ți aduce pic de somn.

Atunci mama, ca-n poveste,o-ntâmplare născocește

și vifornița de-afarăse preface-n zi de vară;

glasul ei miroase-a verdeși în ierburi moi mă pierde…

1

POVESTEA LUI MELC CEL IUTE UMBLĂTOR PE DRUMURI MULTE

Au fost odată, Ca niciodatăÎn iarba înaltă,Un melc și o melcăȘi nimeni nu le zisese”Mamă” și ”tată”.

Doamna melcăîși punea o pestelcăȘi pregătea dimineațaCeai de izmă creațăLa prânz, iarbă nouă,Seara, suc de rouă.

Domnul melcCerceta, mă rog,De la frunză până la floare,”meteorolog”Pipăind aerulPrin patru ”observatoare”.

-Azi, fix la două,Precis o să plouă!-Să plouă, ce-mi pasă,Intrăm iute în casă!

De urât și singurătateSporovăiau de nimicȘi de toate,Că pământul poartă și el în spinareo căsuță albastrăde cer și de soare, sau că doamna ciupercăotrăvitoare, pe un singur picior țineun apartament cu buline.

2

Făceau și întreceri de sprintPe piste subțiri de argint.

- Eu am ieșit pe locul întâi!- Ba eu am fugit mai tare!

Și din nimic se certauȘi se retrăgea în căsuța lui fiecare.Apoi iar o porneau împreună,Privind cum norii,Călătorii,Poartă-n spinareO casă mică, aurie,De lună.

Dar într-o zi, Când floarea de măr îmboboci, Doamna melcă vestiCum pe lume, Nerăbdător, a apărut într-un Alb, răsucit foișor,Multașteptatul ei fiu,Melcușor.

Și scoțându-și cornițele, Căci voia pe-ai lui să-i sărute,Spuse cu voce subțire:-Să nu vă mire,Numele meu de boteze…cel Iute!

Degeaba se mirară,Desigur cu temei, Mama și tataCă graba nu-i ușoarăȘi nu-i făcută Pentru ei…

Căci fiul de melc, PasămiteEra năzdrăvanȘi creștea într-o oră Cât alții într-un an.Iar când i-ajunseCam de-o șchioapă casa, Se pregăti s-o i-a la sănătoasa.

- Sunt cel mai iute melcȘi-am să plecÎn lumea nemăsurată…

Mai repede, mamă!Mai repede, tată!Când știu că o frunzăÎnseamnă o țară,Întinderea ei cu nervuriMă-nfioară!Să merg peste tot vreau, Să aflu de toate,Chiar dacă-i povarăCăsuța din spate!

Oh, cum îl rugauCu ochii a cerȘi mama și tataSă mai rămânăMăcar o săptămână…

- Cum o să mai stau,Când, am văzutTot ce era de văzut pe-aici, Din țara păpădieiLa mușuroiul de furnici?

Și apoi, Prea legat de casă, Cochilia mă strânge și mă-apasă, Și, dragă mamă, nu mai plângeCă doar să vă târâțiȘi-e dor, pe când eu, plănuiesc să zbor!

3

Și astfel Melc cel IutePlecă în lumea toată.Trecu răscruci de iarbă, Păduri de muschi mărunte, Și se trezi deodată În fața unui munte, Care era o …gheată!Și mai cu anevoie, Mai cu încăpățânareEscaladă bombeulLa cota cea mai mare.Ce mica-I părea lumeaDin piscul lustruit;Desigur va ajungeUn alpinist vestit.Cum obosise foartePână-n bombeu urcândSe trase în căruțăȘi adormi curând.

În vremea asta, gheata, Purtată de-un picior,Fuci către-o mașinăGonind în mare zor.La rândul ei, mașina, Zbură pe o șoseaȘi melcul stand pe gheatăÎn lumi de vis zbura.

Când se trezi, căzuseDin vârful de bombeuȘi până la fereastrăSe târâi cu greu.

- Vai, nu știam nimica- Din tot ce mă-nconjoară….

Și pipăind terenulSe înălță pe-o bară,Dar proaspăt lustruităI se păru un ram…-Ce apă-ncremenită!Crezu el desre geam.

Se auziră glasuri, Mașina se opri….-Dar ăștia stând de vorbă Ce fel de melci or fi?

Pe drum, o bătrânăCu coșnițe-n mână, Cu flori și cu plaseSe cam gheboșase.

-Aha, cugeta Melc cel Iute,Văd eu oare bineSau doar mi se pareCă duce ca mineUn ”gheb” în spinare?

Dar trei prichindei,Dragii nepoțeiLuară coșnițele,Luară plaseleȘi bunica-și îndreptă oasele.-Ei, poftim!Mă mir și mă întreb:Nici urmă de gheb!Ce vrăjitorie, Și la noi, în iarbă, Încă nu se știe!

Apoi veni în fugă, Un băiat care purta-n spinare”Căsuța” de ghiozdan. Văzându-l, melcul nostruGândi ca un prostuț:-Vai, încă un melc!

Dar chiar lângă cornițeUn glas tunase clar:-Măi pui de om, ia spune:Ești școlar?

4

Deci, care va să zică, Până acumTot oameni întâlniseEl pe drum.Ce prost! Și cum crezuse Că orișiunde mergiLumea aceasta-i numai cu ierburi și cu melci.Și totuși..acești oameniDucând poveri în spateNu-s melci pe jumătate?

Ah, plin de măreție,Pe când filozofaUită să-ți prindă talpa de sticla strevezieși se trezi-n șosea.

Poc-poc, poc-poc,Căzu pe locCa o castană din castan;Dar ce nroc!Poc-poc, Poc-PocCă omulețul cu ghiozdanÎl luă din prafPe nătăflețul melc-Magelan.

-Melc , melc, Melc grăbit, Cum de te-ai rostogolitCa un bob, Ca o mărgea, Drept în mijloc de șosea?

Melc , melc,Melc căscat,Trecrea-I pe loc marcatSau amenda o plăteștiScoțând coarne bourești?

Uită-te la semafor Și-o să-ți fie de-ajutor!Verdele înseamnă ”treci”!Chiar și pentru melci zevzeci;Ca în iarba de acasăVerdele te lasă,Dar pe roșu ”stai”!Că de nu, e vai!Și-o să plângă mama melcăȘi-o să plângă tata melc,Melc, melc, codobelc!Ei și-acum, mainăzdrăvanSă te punem în ghiozdanȘi-acasă, îți promitPrintre flori să te trimit, Printre ierburi și legume, c-ai umblat destul prin lume!

În căsuța din spinareCu penar și bețițoareMelc cel iute, melc hoinarSe uită-n abecedar La ”M” mare de tiparȘi văzu ”o”, ”a”, și ”i”, ”e”Și făcu rost de hârteȘi uite-așa-nvăță să scrie.Iată prima lui scrisoareArgintând în iarba mare!

Pe sub crengi, lângă izvor, la Bursucul săpător.”Dragă nenne Bursucilă, Află-ntâi cât mi-e de milăc-ai rămas fără căsuță….Mi-a spus vestea o Stăncuță.Dar n-ai grijă, că RoșcataÎn curând o sp-ți ia plata.Când mergeam spre râu, în zori, Am zărit doi vânătoriȘi de pușca lor îi pasă, Cât e ea de ticăloasă!Tu, fă-ți alta partament;

5

Și-altădată fii atent

Să ai grijă cum îl lași,

Ca să n-ai iar…. chiriași!

Te salută Melc cel Iute

Umblător pe drumuri multe.”

O POVESTE DESTRE CUM SPRE POVEȘTI PORNEȘTI LA DRUM

Copilul:- Spune-mi, mamă, cum încapSute de povești în cap?Cărțile cu multe-n eleDe abia le ții de greleȘi-ndelung le frunzăreștiPână cauți ce găsești.Dar când eu vreau o povesteNici n-apuc să prind de veste Și cuvintele-ți departeȘtiu prin basme să mă poarte.Câteodată mi-e și frică!...Te-a vrăjit o zână mică?

Mama:-Poate că m-o fi vrăjit, Dar nici eu n-am lenevit.Am privit și-am răsprivit, Am citit șiam răscititCâte-n lună și în steleȘi de bune, și de rele.Orice lucru poartă-o tainăPe sub chip sau pe sub haină.

Copilul:- DA? Ei, bine, haina taCe poveste-ascunde-n ea?

6

O POVESTE CU O BLANĂ DE HOȚOAICĂ ROȘCOVANĂ

La o margine de sat,Cu o tolbă de furat,

Vulpea a venit în zoriSă distribuie scrisori.

S-a-nvârtit, a dat ocol…..”Nu cumva cotețu-i gol?”

Puii nu sunt nicăieri….- Poșta!

V-am adus vederi și scrisoriȘi-o telegramă!...

Vai, se vede că vi-e teamă!Haide, îndrăzniți, găini,

Că mă-așteaptă și alți vecini!Uite, am și loz în plic,

Scoateți capul, doar un pic!

Tac găinile-n coteț,dar cocoșul îndrăzneț:- Mai așteaptă, că GriveiA făcut rost de trei leiȘi tot latră că-i e dorDe un loz câștigător!

Dar de n-o fi cu cinci mii,Poștărițo, să te ții,

c-o să cheme vânătorisă-ți… răspundă la scrisori!

7

O POVESTE DESPRE LUNĂ, DESPRE VIS ȘI ”NOAPTE BUNĂ”

Ei, și acuma, somn ușor!Luna iese dintr-un nor.O să-ți țină de urât…Trage-ți pledul până-n gât!Înc-o dată, noapte bună!

- Mamă, luna ce-o să-mi spună?Dac-am să vorbesc cu ea,Taina ei o pot afla?

- E târziu, dar cred că da!

- Lună dragă, poți să-mi spui,Tu pe cer ești prinsă-n cui?Cin te ține să nu caziPeste ape, peste brazi?Toată noaptea singurică,Ție, cum de nu ți-e frică?Dacă geamu-l las deschis,Ai să vii la mine-n vis?

Și pe când adoarme dus, Necăjit că nu i-a spusLuna, care-i taina ei, Visul prinde-ncet temei.Cerul nopții i-o copaie;Iată luna face baie.Trec prosoape moi de noriȘi-o-nvelesc de subsuoric-ar putea să cam răceascărotunjimea sa cerească.DA de unde! Scoate-ntâi din prosoape un călcâiapoi, un genunchi bălaica turtoiul de mălai.Umerii de rotocoale, Prinși în coji de portocale, Iar la urmă bucălați, Doi obraji sclipind curați.

8

Cerul nopții coase stele,Șiruri-șiruri de mărgeleȘi le prinde-n catifeaPentru Rotunjimea-sa.

În rachetă urc și eu,Către lună, că nu-i greu,i-o rachetă jucăriecu trei trepte de hârtie.Zboară repede ca gândulVai, ce jos zăresc pământul!Dar minune! Ca-n poveștiVăd orașul București.

Printre blocuri noi și scheleIată curtea casei mele.De pe stivele de lemneBunicuța-mi face semne.Eu, pe luna sclipitoare,Strig în vis cât pot de tare;-Heeeeeeei, bunico, vii pe lună?- Nu pot, maică! Sunt bătrână!...Tu, dacă-ai ajuns e bine;Cere-i lunii pentru mineDouăzeci de ani mai mult,Să te văd cosmonaut!

POVESTEA UNUI CROITOR CARE TOT COSEA DE ZOR ȘI N-AVEA NICI PIC DE SPOR

Dimineața trece-n grabă când i-ajuți pe-ai tăi la treabă;dacă și mâncarea toată fără mofturi e mâncată,prinzi curaj și-o rogi pe buna:

- O poveste, numai una!Una mică, mititicăc-un gândac, știi tu, bunică?

Umbrela de la păpădieAdăpostește-o croitorieȘi-n ea lucrează la un fracUn harnic croitor-gândac.

- Țac-țac, țac-țacCos fără ac și fără ațăPrin fâneațăCămăși și frac, de toate facȚac-țac, țac-țac, țac-țac!

Sub frunză pe-o cărare-ngustăO buburuzăȘi-o lăcustăÎl iau cu graba pe jupân;-Eu vreau o bluză!-Eu vreau o fustă!Și nu cumvaSă spui: ”V-amân!”

- Țac-țac,Vă fac dar fără acȘi fără ațăPrin fâneațăAbia pe mâine dimineață!

-Atunci plecăm!-Atunci să știi,Că ne-ai pierdut de mușterii!-Ești cel mai lenevos croitorȘi o s-o spunem tuturor!

- Ori poate că te-ai răzgândit?- De când vorbim, le-ai fi croit!

9

- De când vorbim, le-ai fi croit!- Măcar pentru mine bluza cu buline!- De ce nu atunci fusta mea cu dungi?- Ba mie! - Ba mie!- Uf, ce gălăgie!

Și eu, țit-țit,Sunt obositDe-atât croit și tighelit,Și-apoi țin-țin,E prea târziu, și-aș vrea să cos,Nu-s lenevos,Dar e prăpăd, că nu mai văd!

Of, fir-ar foarfeca și fierul, Că am avut doi licurici,Tare de treabă ucenici,Dar au zburatȘi m-au lăsatFără neon atelierul!

- Și pin la urmă, ce-a făcut,Bunico, totuși le-a cusut?

- Bine-nțeles, în zori venirăȘi lucrul gata îl găsiră, Căci un prieten se cunoașteLa o nevoie ce te paște.

Sări atunci bunicul meu:-Ei, de prieteni pot și euSă povestesc, că nu e greu.Pe când eram ca tine, micȘi nu albit de ani, bunic, m-a minunat o întâmplarecu o furnică și o floare.Ți-o spun și ție ca să o știi,s-o povestești la alți copii.

POVESTE DESPRE DATORIE, PRIETENI ȘI PRIETENIE

În grădină, după ploaie, Se-ndrepta spre casa ei,Printre micile pâraie,O furnică neagră, mică,

Numai cât un bob de miei.Dar deodată, lângă-o floare,Un șuvoi de apă mare A oprit-o-n drumul ei.

- Trandafirule, mi-aratăCum să trec nevătămată,Căci acasă puii meiMă așteaptă cu bucate,Cum să fac să-ajung la ei?

- Te admir, făptură micăȘi te-oi trece cu plăcere,Însă singur n-am putere,Îi răspunse trandafirul.Am să chem din zări, zefirul…

- Vântule! Vrei să n-asculți?Cer un ajutor și-un sfat:Vreau furnicii să-i fac bineCa să treacă peste mineȘi peste pârâul lat! Vino neîntârziat!

Și zefirul a venit,Răcoros, cu iz de munte,Trandafirul l-a-ndoitPeste apă ca o punte.Curajoasa de furnicăA fost repede la valeFără nici un pic de fricăPentru apa-aceea micăCe i-a stat o clip-n cale.

10

Dar când vru să mulțumeascăPentru fapta lor cea bunăn-a putut să-i mai găsească.Hăt, în zări era zefirulCu suflarea-i de mătase, Iar spre soare trandafirul, Floarea iar și-o ridicase.

Și ca gândul clipa trece…O poveste, două, zece,Cât de mare-i ziulicaÎmi spun bunul și bunica,Mama, tata și-o vecinăCare bate la mașinăPână-n nopțile târziiȘi povești și poezii…Fiindcă nu știu cum se face,Locul acesta tare-mi place!Să observi în tot ce este, Gâză, floare-o poveste….

O SCRISOARE FERMECATĂ

Ieri, doamna ne-a zis O poveste; cum i-a scrisPe o foaie de salatăUnui botos, cu țepi…Cin să fie: Te pricepi?

”Mult stimate Țep Arici, Lasă-ți casa din urziciȘi diseară treci pe-aici;Lasă-ți casa din pădureCă prea mulți vor să mă fure.Printr-o bortă din cămară Intră pe furiș și carăZarzavaturi și friptură, Cașcaval și prăjitură.

Nu-s oricine, Nu-s oricare, Sunt din neamul Roade tare:Cona Chița, nea ChițicăMica Ronț și Șoricică.

Am tocmit eu un motan,Da-i bătrânȘi-a stat bușteanÎntre perne pe divan-Și-a fost vai de parmezan!Și-am tocmitȘi o pisicăÎnsă vezi, Era pelticăȘi în loc să zică- miau!Ea striga spre șoareci-au!

Hai la noiSub policioare c-a mâncat cu poftă maretot ce-am pus pentru păstrare.Câte-un picRonț-ronț din toate, Chiar și cartea de bucate!

11

Din veșmântul tău cu aceScoateți unul care-ți placeȘi-I înțeapă să priceapăCă aici e o cămarăNu o…Ronț-alimentară!”

Toți am râs, dar eu mai tareȘi un dințișor mă doare…Fiindcă-i mic și găunos, Dacă îl arunc la cioară,Ea-mi dă unul sănătos?

- Fugi de-aici! Nu vezi că minți?Ce, o cioară are dinți?Trage-l tu, c-o ață mica!

- Căci de dentist îți este frică.Dar cui i-e teamă, o pățeșteCa șoricelul? Cum adică?

- Și șoriceilor li-e frică?

POVESTEA LUI CHIȚ-CHIȚ CEL TRIST, CARE SE TEME DE DENTIST

Coji de nuci și de alune Dacă ar vorbi, ar spuneDe ce plânge cu sughițȘoricelul Chițu-Chiț.

-Ne-ai chemat?Dintr-o caleașcăSare doctorul Rădașcă.După el, trei gărgărițe,Pasămite felcerițe!-Chiț, lăsați-mă mi-e fricăMai ceva ca de pisică!Gărgărițe surioare, mi-a trecut, nu mă mai doare!Nu vă-nduioșați de rugă?

-Ia țineți-l, că o să fugă!Pregătiți un pansament!Casca gura pacient!

…Da, e grav, am înțeles….Patru carii și-un abces!Te adorm cu ser de crinȘi-ai să simți foarte puțin!

Și dentistul cu clești lațiScoase dinții cariațiȘi mai puse-ntr-o măseaRouă de la o pansea.

Pe când dă halatul josZise blând către fricos:-A trecut ce-a fost mai grav;Ne așteaptă alt bolnav!Da nainte de-a plecaVreau să-ți amintesc ceva;La culcare și în zoriSă te speli pe dințișoriȘi, ia seama , șoricel,Ronțăie mai puțintel

12

- Dar eu mă spăl și-n zori Și la culcare

Și dințișorul acesta tot mă doare…

- Te doare, pentru că la rădăcinăUn altul vrea să iasă la lumină;Se schimbă dințișorii și tu creștiȘi tot nu te mai saturi de povești.Ca mâine stol de păsări călătoareSe va grăbiSă plece după soare…Atunci și tu, ca ele vei porni, Un pui firavÎn stolul de copii, Spre țara-nțelepciuniiUnde soareSunt cărțileȘi buna-nvățătoare.

- Ei, mamă, de pe-acumÎți promitSă fiu și silitor și îngrijit,Și nici o zi să știiCă nu va treceFără să vin acasăCu un zece.Dar până-atunciPromiți și tu cea?Ce-ar fi ”De-a școala” Dacă ne-am juca?

DE-A ȘCOALA

- Bună ziua!Bună ziua!- Pentru azi ați învățat?…Prezentați pe bancă temaDin caietul de curat!

- Cât fac 1 și cu 1?Spune, bunicuțo, tare!Cum? Nu știi că 2?Ei bine, numără pe bețișoare!

-Mamă, spune poezia!...Ce înseamnă ”am uitat”?

- Tată, nu șopti din carte!Ești cam indisciplinat.N-ați prea învățat!...Se poate?Păi, voi credeți c-așa merge!Dați carnetele de note:Astăzi nu pun nici un zece!

- Tu, băiete, bun ai fost!Ne-ai luat puțin la rost, Dar atât…..te-ai supăratÎnsă nu ne-ai urecheatCa atenția să creascăDupă ”moda iepurească”.

- Iepurii au lecții grele?- Da, și tremură la ele!- Iar învățătorul lor

Supărat dă din picior,Și, după metode vechi,Ia elevul de urechi.

13

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU UN PUI DE URECHEAT…

-păpădie și trifoi, Cât fac 1 și cu 2?-ÎÎÎ, păi nu știuDintr-o dată..Fac așa…De o salată!

- Ești un leneșȘi-un flămând,Doar salatăAi în gând!Ia poftimMata la tablă,Măi fricos, măi Coadă albă!

Bate iarba cu piciorulIepurescu-nvățătorul:

- Am 5 morcovi:Dacă iei unul câți rămân?

- 3?! Așa?!Ai nota 2,Cât ești tu de iepuroi!

Azi la carte nu dai zor, Mâine uiți de vânătorȘi-ai să ajungiDe pe răzorFripturică la cuptor!Chiar dacă-n belea mă bagDe urechi o să te trag, Să se facă lungi, ciuliteAltă dată să ții minte!

Prin urmare, de atunciIepurii au urechi lungi!

- Vai, săracul iepurică,Cred că nu-nvăța de frică.Bunule, nu știi mataAltă școala, undeva, c-un învățător mai blândcare ascultă surâzând?

- Știu, pitită-n rugi de mureE o ”Școală în pădure”.

14

ȘCOALĂ ÎN PĂDURE

La intrare, ștergătoare Pentru ghetele murdare, Și-n ferestre, înfoiate, Margarete și mușcate, Iar în clasă, mătăsosUn covor de mușchi pe jos.La catedră stau tăcuteCărțile nedesfăcute.Scrie mare-ntr-un chenar:”Gratuit pentru școlari!”Pe pereți, tablouri mici,Poze, scene cu pitici,Tot de drag să-nveți aici.

Dar școlarii cine sunt?Nu ți-am spus nici un cuvânt,Fiindcă azi e prima ziȘi, atunci cand vor veni,Îți voi spune la intrareCum se cheamă fiecare.

- Hai, poftiți, pe rând, poftițiFără să vă-nghesuiți!Zice rar și fără zorNenea paznicul Mor-mor.Și, cu laba lui înceatăMângâie din multa ceatăO sprințară de codană,Purpurie foc la blană,De emoții și sfială:

- Deh! E prima zi de școală!

- Știi tu, cine-i școlărița?- Coadă-Roșie Vulpița!- Ai ghicit! de curioasă

Prima a intrat în clasă.După ea, cu pașii miciȚepoșilă Ghe. Arici.Dar e tare supăratFiindcă ursul Mormăici

15

i-a șoptit când a intrat: ”Tu cu cine ai să stai, Dacă ești un ghem de scai?”

Dornici să învețe carteAu venit, hăt, de departeBarza Picioroange-lungiȘi cu melcul Nu m-ajungi, Că pe lac, la ei acasăNu se face nici o clasă.S-au vorbit de-acum o lunăSă stea-n bancă împreunăȘi, subțire ca un cuiBarza hop! În banca-ntâi.Melcul pipăie din coarne:”Soro, vezi c-or să te-ntoarne!Dumneata n-ai gâtul scundȘi-or să te trimită-n fund!”Dar ea clămpăne din cioc:”Nu mă mișc de-aici de loc!”Și-n necazul tuturorSe proptește-ntr-un picior.

Ca o minge stând să cadă,s-a rostogolit o….coadăroșcovană ca blănița.Cine-i? Ghici?

- E școlărița: Ronțăiescu Veverița!- Astă toamnă la concurs a-ntrecut pe

lup, pe ursAlergând din pin în pin.Asta zău, n-a fost puțin.Dar i-au dat și premii bune,Ciocolată cu alune, niște nuciCa trufandale și alviță cu migdale.Clopoțeii pe cărareScuturând albastra floareSuna ora de intrare.Cu lăbuțele-asudateÎntră Chiț-roade-de-toate, Vorbăreț și plin de fală:

”Chiț credeam că-s primu-n școalăȘi neastâmpăratul care iscodește prin sertare, Prin pupitrele de lemn…Eu vreau să-mi iau, mi-au, mi-au..mi-au angajament solemnsă nu-ntârzii altădată.Ah, ce limbă-mpiedicată, m-am pierdut peste măsură!Ce-mi tot umblă miau în gură?!”

Grohotici cu haina-n dungiÎl descoase: ”Ce te plângi?Miau sau cum ai vrut să zici, Că-n pădure nu-s pisici!Eu să grohăi tuturorCă mă tem de vânător!”

Tocănescu GhionițaTocăne în brazi ușor:Toc, toc, toc, toți la loc!Liniște, căci pe cărare, Buna noastră-nvățătoareCalcă zveltă, calcă dreaptăȘi clipind sfios așteaptăSă-i îmbrățișeze-n pragPe elevii ei cu drag”.Si, cu glasul ca vioara,Domnișoara Căprioara, Catifea pe ochi și bot, s-a emoționat de tot.Dar îndată își revine:”Dragi copii, eu sunt, știți bine,Noua voastră-nvățătoare.Vă doresc la fiecare, Să fiți buni, ascultătoriȘi la carte silitori!”Ghionoaia a tăcutȘi emoțiile-au trecut, Lecția a început….

16

- EI, DAR DE-ACUM JOCA-I GATA!

Avem treabă, zice tata.Poveștile sunt minunate,

Dar fără muncă nu se poate;De-atâta dulce povestitPână și ceasul s-a oprit.

Deși-n uzină sunt strungar,Acum voi fi ceasornicar.

- Iar eu, deși-s de mult bunic,Voi face ordine un pic

În dulăpior , la doctorii…-Eu masa o voi pregăti,

Chiar dacă știu povești o mie,Sunt ”zână” la bucătarie.

- Dar mama ce-o să facă oare?La fabrică e țesătoare.Acasă însă calcă, spală

Și seara merge la o școala,Citește niște cărți, atentă…

Învață încă, e studentă.

Eu, până am să fiu școlarO să tot rup din calendar,File cu ploaie și cu soare

Până ajung ceva mai mare.Acum, pe-o foaie de hârtie,Voi desena ce-mi place mie,Copii de pe planeta-ntreagăPe care jocul meu îi leagă,

Și porumbeii pe cer dând roată,Să fie pace-n lumea toată.

Povești și joc nu se pot faceDecât în pace! Pace! Pace!

17