T h e S e v e n t h
S a n c t u a r y
 Traducere din limba englez
- Autor de romane de ficiune, semnate cu dou
pseudonime:
- A cltorit mult în Orientul Apropiat, mai ales în Iran,
Israel, Maroc;
militat pentru abolirea legilor islamice privind
 blasfemia;
împreun cu soia (homeopat)i Sammy (motan).
 
Primei, pentru c o iubesc,
celei de-a doua, pentru c o iubim amândoi,
iar celui de-al treilea, pentru c m muc.
 
 „Iar noi, ceilali, necredincioii? Nou ce ne rmâne? Un singur lucru. Privelitea dalelor negre ale pardoselii de la Yad
 Vashem, rezonana numelor purtate de lagrele morii care ne rsun obsedant în ureche: Belsen, Auschwitz, Chelmna, Majdanek, Dachau. Aa va fi întotdeauna. Aa va fi întotdeauna...”
 AL TREILEA REICH A FOST NIMICIT  AL PATRULEA ESTE GATA S RENASC
O crim multipl zguduie calmul Universitii Cambridge. Pe un antier arheologic, de partea cealalt a lumii, profesorul David Rosen este atacat brutal, iar asistentul lui arab este ucis. În Israel o bomb dezintegreaz scara unui bloc i prinii
 
MULUMIRI
 A vrea s-mi exprim mulumirile numeroaselor persoane i instituii care m-au ajutat în diferite moduri la scrierea acestei cri. Ea nu ar fi putut fi scris fr soia mea Beth: dragostea ei, mult încercata ei rbdare, ideile sale strlucite i simul su deosebit al stilului i al proporiei m-au fcut s-mi continuu scrisul în momentele cele mai grele. Câteva persoane au citit i au fcut comentarii asupra crii în diferite stadii ale  pregtirii ei: Adrien Zackheim, Patrick Filley, John Boothe i Patricia Parkin, toi aducându-i modificri importante. John Dore m-a ajutat în probleme de arheologie; Graham Harvey i  profesorul universitar John Sawyer m-au ajutat s evit unele gafe referitoare la Israel. Jeffrey Simmons a fcut tot ce ar trebui s fac un agent – i chiar mult mai mult: mulumiri  pentru totul.
Daniel Easterman
PARTEA
I
„Ai vzut ce a fcut Dumnezeu cu Ad, în Iram, cetatea coloanelor, cea fr pereche pe lume?”
  Coran, 87:7
„Atunci s v alegei cetile, care s v fie ceti de scpare, unde s poat fugi ucigaul...”
  Numerii 35:11
 Cambridge, 198...
O pâcl deas persista pe malul fluviului, plutind deasupra parapetului i a stâlpilor de susinere ai podului arcuit. O simea învluindu-l ca o ameninare nedesluit, pe msur ce se apropia de porile înalte de fier care ddeau ctre Butt Close i curtea estic a Colegiului Clare, retras discret între Trinity Hali i Kings. Pietriul cenuiu i rece scrânea sub pai, i se înfior din nou, simind îmbriarea umed a vântului tios de noiembrie. În dreapta lui, pe malul opus al fluviului învluit în cea, fereastra înalt dinspre latura vestic a Kings Chapel prea încremenit în cadrul ei din piatr marcat de trecerea vremii, prinzând i distorsionând, în ochiurile de sticl colorat, razele palide ale soarelui de apus. Vzut din interior, fereastra arta, probabil, ca o explozie de scântei albastre i aurii, nscute din mnunchiul de raze frânte i risipite asemenea unor pete de cerneal translucid, picurat pe lespezile de calcar ce se întindeau pân în pragul uii masive. Îi continu drumul i curând privelitea dispru dincolo
 
linitea, intimitatea tainic a vieii universitare îi fceau simite prezena, ca întotdeauna în acel moment al zilei. Puini vizitatori aveau privilegiul de a asista la asemenea clipe, rezervate pentru sine de btrânul Cambridge în timpul lungilor nopi geroase, când fluviul înghea sub suflarea rece a vântului iscat dinspre Fens. Zgribulit de frig, John Gates se simea stingher i singur
 
imaculat se va aterne peste peluze, curi i alei. Toate nlucile din Cambridge se vor aduna pe strzi, privind ferestrele luminate i ascultând colindele cântate în pâlpâitul luminrilor. Generaii dup generaii de nluci, o succesiune de brbai i de femei care-i mcinaser zilele în hrubele universitii i se stinseser, pstrând înc pe vârful limbii gustul ceaiului cu lapte, cu prul de mult mort prins înc în dantela fin a chiciurei din dimineile geroase. Anul acesta avea s li se alture o prezen lipsit de trup, alunecând tcut pe lâng vieuitorii prini în mirajul srbtorilor. Cu gândurile la mii de kilometri deprtare de ruinele
imperiului disprut, ls în urm ghereta portarului, trecând pe sub arcada joas a porii principale, spre Trinity Lane, acolo unde dispare în spatele cldirilor vechii coli. Coti
 brusc spre dreapta i iei pe portia care d spre aripa de  vest a King Chapel. În spatele lui un profesor universitar iei din pasajul cldirii Senatului, pedalând fericit pe o biciclet uzat, aa cum fcea în fiecare sear de cincizeci de ani încoace. John mut teancul subire de cri i dosare din mâna stâng în cea dreapt, ocoli prin spate capela i pi în intrândul dintre zidul acesteia i peretele cenuiu al cldirii Gibb. Când ajunse în dreptul uii dinspre sud, tcerea se risipi, fcând loc murmurului difuz al corului din interior, cu
 voci înbuite de blocurile grele de piatr ale zidului. Îi privi ceasul. Era aproape ora patru – repetiia începuse de vreo zece minute. Se pregteau pentru slujba de începutul postului de Crciun, de care îi despreau doar câteva zile. Portia de fier pentru accesul enoriailor în portalul
 
disting bolta în form de evantai de deasupra capului. Doar în strana din dreapta pâlpâiau câteva luminri, iar flcrile lor i umbrele alungite se unduiau parc în acordurile muzicii. Pre de o clip se ls o tcere profund, apoi vocile se înlar din nou, intonând un alt cântec. Îl recunoscu imediat: era o colind din secolul al aisprezecelea, „Remember, o thou man”, în aranjamentul lui Ravenscroft. Rmase nemicat i îi îndrept privirea spre coloanele încrustate ale cror vârfuri se pierdeau undeva în negura care învluia tavanul. Gândurile îi zburar spre srbtoarea Crciunului.
Remember, o thou man, O thou man, o thou man, Remember, o thou man Thou time is spent.1 
Stând acolo, în naosul vast, învluit de acordurile suave ale muzicii, avea senzaia c atunci când va sosi duminica el nu se va afla printre cei prezeni la slujb, c viaa lui la Cambridge se va sfâri brusc. Iar dac asta se va întâmpla cu adevrat, ce îi mai rmânea de fcut? Iei în întunericul serii, sri din nou peste porti i porni
spre locuina preparatorului su, profesorul Greatbatch, aflat în cldirea Bradley, lâng fluviu. Doctorul Greatbatch îl invitase la un pahar de sherry pe la ora patru, în compania celor doi examinatori, înainte ca acetia s treac la sarcina
 
mult mai serioas de a-l perpeli, punându-i întrebri legate de teza de doctorat. Aici, la Cambridge, tortura se practica în mod civilizat. În jurul curii din fa se aprinseser luminile i oamenii începuser s se perinde prin poarta de la Kings Parade, scurtând drumul spre cas prin curtea colegiului. Paii rsunau pe aleile îngheate. Ua cldirii Wilkins se închidea i se deschidea, fcând loc studenilor care intrau sau ieeau din cancelarie. Se simea ca o fantom care trecea pe lâng ei, nebgat în seam, nevzut, o siluet subire ca o umbr, strângând la piept teza, asemeni unei amulete care l-ar fi aprat de un ru iminent.  Ajunse la Bodley, intr pe scara „Y” i urc grbit treptele spre apartamentul lui Greatbatch, de la etajul al treilea. Profesorul era un tip bizar: membru în consiliul colegiului
 
erau incapabili s le sesizeze. Fr toate acestea, Gates simea c ar fi rmas un dascl competent i truditor, îns datorit lui el dduse frâu liber entuziasmului i imaginaiei, aa c acum se simea fermecat pân i de cele mai seci texte, iar praful stârnit de spturile arheologice de rutin împrumutase ceva din patina vieii. Deschise ua din afar i ciocni scurt la cea de-a doua
u. Aceasta se deschise imediat i în cadrul ei apru Greatbatch, o siluet înalt, cu figura rvit, prul în dezordine, întruchipare desvârit a excentricitii absolute la care viseaz profesoarele încrite i elevele din ciclul inferior în timpul lungilor luni de var ce premerg reînceperii cursurilor. Brbatul usciv se uit întrebtor la Gates, ridic din sprincean, apoi îl trase înuntru.  — John, opti el, ca i cum ar fi împrtit împreun un secret de temut, vino repede înuntru. Cred c afar e un ger de crap pietrele. A trebuit s dau drumul la cldur i cred c în curând va fi cald i bine. Gates se strecur înuntru i închise ua cu grij în
urma sa. Dând brusc de cldur i observându-i pe cei doi  brbai stând în picioare, lâng fereastra din captul opus al încperii, se simi cuprins de un sentiment de stânjeneal. Nici nu apuc s se dezmeticeasc bine c se trezi apucat de
 bra de Greatbatch i tras în vitez în direcia celor doi strini, un brbat brunet, în jur de vreo treizeci i cinci de ani, i un btrân cu prul coliliu, care îi prea ciudat de familiar.  — John, d-mi voie s te prezint examinatorilor ti, spuse Greatbatch, artând cu dreapta ctre brbatul mai vârstnic.
 
Btrânul avea un aer bolnav, cu faa palid i tras, cu trupul pipernicit ascuns în hainele ce preau cu câteva numere mai mari. În timp ce îi întindea mâna, John se strdui din greu s gseasc asemnarea cu chipul cu ochi mari, ptrunztori, din fotografiile pe care le vzuse. Haushofer îmbtrânise, probabil, rapid, îi zise John, de
 vreme ce se schimbase atât de mult. Îi fulger prin minte gândul c btrânul era pe moarte. i totui, mâna care o strângea pe a lui era puternic, iar ochii, plini de energie.  — Ei bine, zise btrânul cu voce slab, dar distinct, sunt onorat s v cunosc, în sfârit, domnule Gates. Ilustrul doctor Greatbatch, aici de fa, mi-a povestit multe despre dumneata. Iar de curând i-am citit teza. E o lucrare impresionant. Le-am povestit mai multor colegi despre ea. M faci invidios. Gates tresri. Nu se ateptase la aa ceva. Dintre toi
oamenii la care ar fi putut apela s-i citeasc teza, Greatbatch se oprise la Haushofer! Oare Greatbatch era, într-adevr, nebun? John zâmbi i se încrunt în acelai timp, strângând mâna btrânului. Se simea ca un prost printre aceti brbai, cu preteniile i ambiiile lui de novice. Simi din nou pe bra mâna lui Greatbatch i se întoarse s fac cunotin cu brbatul mai tânr.  — John, îl cunoti pe Peter Micklejohn, dar nu cred c
 v-ai vzut prea des, nu-i aa?  John scutur din cap.  — Nu. Când am venit aici, doctorul Micklejohn nu avea cursuri, apoi eu am fost plecat în cltorii de studii, aa c nu ne-am vzut decât rareori, la vreun cocteil. Micklejohn chicoti. Era un brbat scund i îndesat, cu o
 
 — Poate vom avea ocazia s îndreptm lucrurile dup ce se termin cu prostia asta. În vacan voi pleca la Buraimi, dar mai înainte a dori s m sftuiesc cu dumneavoastr. E timp destul. Stabilim mai târziu, în seara asta. Profitând de o pauz, Greatbatch se întoarse spre John.
 — Bei un sherry? Sigur c bei. Înainte de a trece la treburi mai serioase. O spusese zâmbind, dar John nu se simea deloc vesel.
Îmbat-l mai întâi, cam asta era ideea. Fr s atepte rspunsul lui John, profesorul se duse la
msua pe care pstra carafa persan cu portretul lui Nasir al-Din Shah i o jumtate de duzin de pahare antice de sherry. Gates surâse nervos i-i înbui un oftat. În patru ani nu îndrznise s mrturiseasc nimnui, cu atât mai puin insistentului Greatbatch, c, de fapt, ura sherry-ul, sau, cel puin, marca seac servit în majoritatea apartamentelor din incinta colegiului. Cu paharele în mân, cei patru brbai luar loc în jurul
 
s v flatez. Nu am nevoie i nici nu doresc s v laud. Ceea ce am spus este purul adevr, am fost impresionat. Tcu, respirând profund. Sunt un om btrân i de puin vreme sunt foarte bolnav. Ai bgat de seam cum m-am ubrezit. Curând voi muri, poate chiar înainte de Crciun. În încpere domnea o linite apstoare. Btrânul
continu:  — Dar asta nu m sperie. Trebuie s se întâmple, nu-i aa? Totui, m bucur c v-am citit teza. Promitei mult, domnule Gates, vei ajunge departe. M bucur gândul c las în locul meu o persoan ca dumneavoastr. M simt uurat. În lucrarea dumneavoastr sunt câteva lucruri absolut
remarcabile. Ai fcut câteva descoperiri interesante i ai avansat teorii extrem de incitante. Desigur, nu sunt de acord cu toate, dar le gsesc foarte bine argumentate. Una dintre descoperiri este extrem de provocatoare, dac v conduce la ceea ce sperai – sunt convins c tii la ce m refer. Ei bine, înainte de a discuta despre aceasta, cred c ar trebui s examinm aspectele de rutin. S vedem... Da, la pagina cincisprezece pomenii de existena vaselor din perioada târzie a Kassitului în mormintele Umm al-Nar de la Abu Dhabi... Deci a început. În camera cald, legnat de murmurul blând al vocilor i
 
acea descoperire, ca cel al lui Schliemann cu Troia, ori al lui  Wooley cu Ur. Va face mai mult decât s eas teorii în legtur cu trecutul, decât s scotoceasc printre ruine sumbre; el va readuce la via o prticic din trecut. Ceasul de perete de lâng emineu ticia monoton. Gazul
uiera, alimentând focul zglobiu din încperea veche i confortabil. Afar începuse s ning i fulgii albi pluteau deasupra fluviului, aezându-se pe peluze i acoperind cu un strat imaculat toate imperfeciunile. Întrebrile i explicaiile elaborate care urmau aveau puin importan. Ceea ce conta era linitea, sentimentul de apartenen, de siguran.
 John ar fi vrut ca seara s nu se mai termine, ca întunericul s învluie la infinit Cambridge-ul i lumea, ca el s poat sta aa, privind luminile reflectate de mobila lustruit din camer, pân la sfâritul timpurilor. Nici unul dintre ei nu auzi ua deschizându-se. Era un
obicei încetenit în colegiu de a lsa ua descuiat atunci când locatarul se afla acas. Oamenii se vizitau des. Ua se închise cu un zgomot surd. În prag sttea un brbat, cu chipul ascuns de penumbra din faa intrrii. Greatbatch înl capul, mijindu-i ochii spre u.  — Da, cine este? Tu eti, Jonathan? Suntem în mijlocul unei discuii care mai dureaz o or sau dou. M tem c nu te pot primi. Poate terminm pân la ora mesei i ne vedem la cantin. Brbatul de lâng u nu spuse nimic. Apoi iei din
penumbr. Nu era Jonathan. Nu era nici unul dintre locatarii scrii „Y”. Era un brbat tânr, dar expresia feei i modul în care sttea erau ale unui btrân. Avea o figur grav, distant, mai degrab un scut decât o grani cu lumea din
 
zeu din alabastru pal. Era înalt i suplu, dar bine fcut, nu slab sau lipsit de vlag. Ochii îi erau ageri, dar fr s dezvluie nimic. Purta haine în nuane deschise, asortate cu tenul. În general, aducea mai degrab cu un manechin de mucava. Sub trenciul de culoare deschis, descheiat la nasturi, se zrea costumul i cmaa în nuane asemntoare. Nu era destul de gros îmbrcat pentru iarn; dar, în ciuda palorii feei, nici un semn nu trda c i-ar fi frig. În mâna stâng inea o serviet încptoare. Greatbatch se ridic i se sprijini de sptarul scaunului.
 Avea o senzaie stranie, de team, dei îi ddea seama c nu avea motive.  — Ascult, nu poi da buzna chiar aa în camera cuiva. Poate caui pe altcineva. Dup cum vezi, suntem ocupai. Ar fi mai bine s te duci la portar. Bineîneles c brbatul nu era dispus s fac drumul
înapoi pân la cabina portarului de la intrarea în colegiu.  Toi patru se întorseser i îl priveau fix pe necunoscut.
 Acesta le vedea feele mirate aplecate peste mas, ochii curioi, nerbdtori s-i reia discuia. Îi aez servieta pe podea. Era de culoare neagr i prea grea, ca i cum ar fi coninut documente de mare importan. Simind c-i pierde rbdarea, Greatbatch se apropie de
strin.  — Îmi pare ru, dar trebuie s pleci. Poate c era un strin care nu vorbea engleza i cuta un adpost împotriva gerului. Dac doreti vreo informaie, portarul te va lmuri cu plcere. Nu-i plcea individul. Avea o privire ciudat,
 
Brbatul scoase încet mnua strâmt de pe mâna dreapt i o strecur în buzunarul interior al hainei. Când scoase din nou mâna, ddu la iveal un revolver lung i negru, prevzut cu amortizor. Greatbatch privi siderat cum pistolarul ridic arma grea, o strânge între ambele palme i i-o lipete de cap. Prea o fars, dar, în realitate, era departe de aa ceva. În spatele lui, colegii lui Greatbatch priveau uluii. Micklejohn se ridic în picioare, împingând scaunul în spate cu un gest hotrât. Un jaf armat, gândi Greatbatch, incapabil s cread c i se întâmpl o astfel de enormitate. Va trebui s anune poliia i s întreasc paza colegiului. Degetul brbatului aps uor pe trgaci, trgându-l în
spate fr greutate, cu gesturi care trdau obinuina. Se auzi un sunet înfundat i sângele âni prin rana din ceafa lui Greatbatch. Arma avu un uor recul în momentul în care asasinul o ridic, retrgând-o din direcia victimei. Gaura din fruntea lui Greatbatch se înroi. Ochii i se lrgir cuprini de oroare i neîncredere. Genunchii i se muiar i se prbui fr un sunet pe podea, ptând covorul cu sânge. În mintea lui John Gates începur s reverbereze sâcâitor
cuvintele colindei:
 Amintete-i, o tu omule.
 
care tocmai i-a ucis, cu sânge rece, prietenul? Care ine înc în mân arma i nici mcar nu-i tremur degetele. Nu era timp de gândire. Brbatul ridic revolverul pentru
a doua oar i îl îndrept spre Micklejohn. Brbosul scoase un strigt incoerent, ultimul înainte de moarte. Nu avu rgazul s scoat o vorb. Se auzi un pocnet i glonul se înfipse exact între ochi, acolo unde nasul se îngemneaz cu fruntea. Proiectilul trecu prin creier i iei prin partea opus, frânat de impactul cu oasele. Micklejohn czu ca un copac retezat.
O, tu omule, o, tu omule.
Cu faa la fel de grav, fr s trdeze vreun sentiment de  bucurie sau tristee, omul îi continu treaba. Îndrept arma spre Haushofer. Din vârful amortizorului se ridica un fuior de fum albstrui. Btrânul sttea nemicat, contient c urma s moar, dar fr s priceap de ce. Înelesese c era atins de cancer, ba chiar acceptase ideea, dar ceea ce se petrecea îl depea. Degetul lipsit de culoare aps înc o dat pe trgaci i proiectilul zbur prin capul neamului. Cu prul alb colorat în purpuriu de sângele iroind btrânul se prbui peste mas.
 Amintete-i, o, tu omule.
 
printr-un simplu gest al unui asasin. Sângele i se urc în cap. Îi era grea i ar fi vrut s plâng. Încerc s articuleze câteva vorbe.  — Eu... zise, dar nu reui s mai adauge nimic. Cuvintele i se oprir în gât. Nu era suficient acea simpl
declaraie a existenei sale ca persoan? Ce putea spune mai mult un om aflat în faa morii? Brbatul se întoarse spre el i zâmbi. Era un zâmbet
straniu, rece, dar, într-un fel, înelegtor. Fr îndoial, sugera sperana. De ce nu vorbea omul? Lui John îi trecu prin cap c era poate mut, ales tocmai din acest motiv ca s devin asasin în numele altei persoane. Se întreb dac toi ucigaii erau mui, dac tcerea permanent era calificarea pentru a deveni asasin pltit. Brusc, i se pru important s afle aceste lucruri, dar
acum când se afla fa în fa cu propriul lui clu, nu mai avea timp s pun toate întrebrile care îi veneau în minte. Observ c brbatul avea pe obrazul stâng o cicatrice
lung, decolorat. I se prea oarecum banal ca un uciga s se plimbe cu o cicatrice pe fa. S-ar fi ateptat ca asasinul s fie o persoan mai deosebit. Zâmbetul încrei pielea de pe cicatrice. Ochii i se îngustar în timp ce arma se fix asupra feei lui John. Gates privi mâinile fascinat. Nu aveau nici cel mai mic tremur, nici un semn de nervozitate. Brbatul mai fcuse astfel de treburi i avea s mai fac. John îi ainti ochii asupra degetului care odihnea pe trgaci. Gândurile îi alergau scpate de sub control, obsedate de cuvintele colindei.
Timpul tu s-a scurs.
 
Glontele îi croi drum prin capul lui Gates, sfâiind colinde i rime, i imagini de reni, i toate amintirile, i sunetele Crciunurilor trecute i prezente i ale celor viitoare, amestecându-le cu o mas inform de esut mort. Trupul i se prbui pe mas i picturile de sânge începur s se preling pe paginile albe ale tezei de doctorat, asemeni unor
 boabe de vâsc.
Ebla/Tell Mardikh, Siria
 Tblia de argila crp i i se frâmi printre degete. Cu numai o clip în urm fusese intact, vestigiu istoric vechi de patru mii cinci sute de ani, iar acum se transformase din nou în lut, care continua s se dezintegreze pe msur ce bucile îi cdeau din mân, amestecându-se cu noroiul roiatic. David Rosen oft, ls spliga s-i cad i se ridic, icnind, în picioare. Ploua mrunt. Frigul îl ptrunsese pân la oase. Lucrase aproape o or, scormonind pmântul, înlturându-l cu mturic, strduindu-se s disloce tblia din locul în care zcuse vreme de patru milenii, alturi de alte câteva sute de buci identice. Ploaia greoaie, neîndurtoare, se pornise din nou în timpul nopii, iar iroaiele de ap smulseser prelata care acoperea groapa proaspt spat, expunând vederii o parte din tbliele rmase înc în pmânt Pân diminea fragmente întregi de trecut istoric se dezintegraser, fcându-se una cu noroiul întunecat. Iar ploaia continua s cad. Prin ploaia mrunt se vedeau ruinele întunecate, umede
 
crepuscular a zilei de noiembrie, încerca s-i imagineze locul aa cum îl vzuse sub razele soare-lui, în lumina cald ce prea s curg peste pietre, insuflându-le iari via dup somnul îndelungat la care fuseser condamnate sub pmânt. Zidurile, uile i scrile îi recptaser identitatea i forma, profilându-se, într-un joc de lumini i umbre, pe bolta albastr a cerului. Îns o dat cu începerea sezonului ploios, în octombrie, ruinele îi estompaser conturul, revenind la starea iniial de piatr, nisip i noroi. În acest an vremea era neobinuit de ploioas i rece, neînduplecat i deprimant. Corvoada de a spa dup terminarea sezonului, fr nimeni în preajm, cu excepia arabului, îl adusese în pragul disperrii. Simea c îi va pierde minile dac va mai continua s plou. Era o ploaie perfid, paralizant, ca i frigul care îl ptrundea pân în mduva oaselor în timp ce lucra, aplecat asupra tblielor, ca i peisajul dezolant, animat doar de prezena brbailor murdari, a femeilor leampte, a turmelor de oi jalnice, ude pân la piele, i a copiilor i mai jalnici, i mai ptruni de umezeal. i totui, în ultima lun Ebla reuise s-i ptrund în suflet, mai profund decât orice, cu prilejul altor spturi la care participase pân atunci. La urma urmei, vechii locuitori cunoscuser i ei la fel de bine iarna, ca i vara, ploaia ca i soarele. Stând aici, departe de ceilali, simea în jurul lui prezena fantomelor trecutului. În stâng lui, arabul continua s sape, cu trupul aplecat
fr vlag deasupra pmântului. Nu-l înghiea pe Rosen, i acesta avea convingerea c arabul îl suspecta. Era sigur c fusese trimis de la Alep nu atât pentru a-l ajuta la spturi, cât pentru a-i urmri fiecare micare i a raporta Securitii siriene. Împreau o colib micu în satul Tell Mardikh,
 
avea ferestre, iar unica surs de lumin era o lamp cu gaz; în nopile lungi de iarn se simea în ea ca într-o închisoare. Discutau puin. Seara, Rosen refcea, lipea, transcria i uneori traducea tbliele dezgropate în timpul zilei. Arabul îl ajuta, îns era ursuz i taciturn, iar David nu îi vorbea prea mult. Voia s termine lucrul pân la Crciun, s se întoarc la Cambridge i s-i continue lucrarea despre mrturiile de arhiv de la Ebla, din perioada Mardikh II B1. Dar înainte de asta mai avea ceva de isprvit aici, în Siria, la unitatea militar aflat la cinci mile vest de Sefire. Pentru un timp trebuia s scape de arab, îns asta era mai uor de zis decât de fcut; tipul era o adevrat lipitoare uman, moale, alunecoas i agtoare. La numai treizeci i patru de ani David Rosen era deja
cunoscut ca luceafrul cercetrii perioadei eblaite. Absolvent al Facultii de Arheologie Columbia, imaginaia îi fusese înrobit irevocabil de descoperirea, de ctre Paolo Matthiae, pe la jumtatea anilor 70, a oraului pierdut i a imperiului Ebla, ascunse ochilor lumii, vreme de secole, sub colina cunoscut sub numele de Tell Mardikh, din Siria. Gorganele sunt movile ridicate de mâna omului pe ruinele oraelor zidite, unul peste cellalt, în acelai loc; rmiele lsate generaie dup generaie se aglomereaz pân când terenul este abandonat ori se acoper cu o ultim serie de cldiri. Ebla a fost construit prima oar aproximativ în perioada fondrii Primei Dinastii a Egiptului, ctre sfâritul mileniului al IV-lea î.Hr. A atins apogeul la jumtatea mileniului urmtor, îns pe la 2300 a fost distrus de Naram-Sin din
 
David vzuse pentru prima oar antierul în 1977, la scurt timp dup ce îi începuse studiile postuniversitare la Chicago. Spre sud-est nu avea coloane avântate spre cer ca Palmira, nici tezaure ascunse, ca mormântul lui
 Tutankamon, nici sculpturi monumentale ca Persepolis. Dar nu acestea îl atrseser aici. Între 1974 i sosirea lui David, în 1977, Matthiae i echipa sa descoperiser câteva depozite uriae de tblie din argil, ascunse în palatul ridicat în cea de-a doua perioad. Giovanni Pettinato descifrase limba
 vorbit în Ebla, i cu aceasta o nou lume începuse s se dezvluie. Pentru David Rosen, aceasta fusese exact lumea la care visase i care îl determinase s se dedice trup i suflet studierii civilizaiei eblaite. Era ca i cum ar fi pierdut ceva de pre i era nevoit s scormoneasc neîncetat pmântul, ca acel ceva s nu dispar pe vecie. La prima vedere, David nu avea nimic din înfiarea unui
om de tiin obinuit. Nu purta ochelari, nu umbla adus de spate, chipul nu-i era palid. Când nu mergea la bibliotec sau nu sttea acas, în camera de lucru, obinuia s fac
 jogging sau s se antreneze în sala de sport din vecintatea campusului, ridicând greuti. Prul des, negru i cârlionat îi încadra faa pe care Burne-Jones ar fi pictat-o cu plcere dac n-ar fi avut acea expresie sfidtoare a ochilor i linia
 brbiei împins în fa, ca i cum ar fi fost gata oricând s înfrunte neplcerile. Tatl i bunicul su purtaser veminte negre i îi stricaser ochii descifrând texte talmudice în lumina chioar rspândit de yeshivoth. La David toate acestea se schimbaser. În el pasivitatea, acceptarea resemnat a suferinei i a morii fcuser loc încrederii în
 
tia c vor trimite pe altcineva în locul lui, dar ceea ce trebuia el s fac la Sefire nu lua mult timp, ba chiar foarte puin. Poate c pân la înlocuirea cerberului de lâng el avea timp s ajung pân acolo i înapoi. Firete, presupunând c nu avea s fie prins i împucat chiar la Sefire. Serviciile secrete israeliene prinseser de veste c acolo se
petrecea ceva. Era vorba de o baz militar izolat, departe de orice aezare uman, inaccesibil, în afara personalului permanent angajat, oricui cu grad mai mic decât cel de general de brigad; nimnui dintre cei de acolo nu i se acorda dreptul la o permisie. Aici nu serveau soldai în termen, iar serviciul dura doi ani, urmai de câte un concediu de odihn petrecut într-o staiune maritim bine pzit, în apropiere de Latakia. Pân în prezent, capturaser vreo ase ageni Mossad care încercaser s ptrund în interiorul bazei i de fiecare dat msurile de securitate deveniser mai severe. Nu aveau pretenia ca Rosen s încerce s se infiltreze în
 
piezie. Era genul care se masturba fr a simi vreo plcere. David i-l închipuia visând la femei planturoase, cu sâni mari i buze groase, rspunzând la numele de Fatima. Laba piciorului stâng îi era rsucit spre interior i pea cam ca Ratso în Midnight Cowboy. A doua zi, chiar înainte de plecarea echipei, îl trsese pe Rosen deoparte.  — Iertai-m, domnule profesor, îi spusese cu glas nesigur, dar îneleg c Rosen este nume evreiesc. Aa este? David îl privise drept în ochi pre de vreo zece secunde,
apoi se rsucise pe clcâie i plecase. Nu mai reveniser asupra subiectului, dar întrebarea plutea în aer nerostit de fiecare dat când se întâlneau. tia c arabul nu-l întrebase doar din simpl curiozitate. Tipul era în cutarea unui evreu, a unui spion, a unui sabotor, a unei inte pentru ura muctoare pe care o purta în sine, asemeni unei femei care urmeaz s dea natere într-o bun zi unui copil monstruos. Era un individ periculos. David se aplec i-l btu pe umr.
 
 — Nu am nevoie de ajutor. Cu timpul o s-mi treac.  Asta-i voina lui Dumnezeu. Pân mâine îmi trece,insha’  Allah.
David porni spre jeep, crând dup el ldia cu tbliele dezgropate în cursul zilei. Fixase din nou prelata, asigurându-se c nu va mai fi smuls nici de cea mai puternic ploaie care s-ar fi putut stârni în timpul nopii. N-ar mai fi rezistat la înc o zi ca aceasta. Arabul îl urma ducând o ldi identic. Rosen aproape spera c va avea un nou acces de tuse i o va scpa din mâini; ar fi fost un motiv excelent ca s se descotoroseasc de el. Undeva pe întinsul câmpiei din spatele movilei se auzi
iptul unei dropii, la fel de dezolant ca i peisajul în care îi cuta un adpost vremelnic. Pe drumul de întoarcere în sat nu schimbar o vorb. Deasupra capetelor lor lumina începea s se estompeze, ca i cum ar fi fost stoars din nori o dat cu ploaia. David îi aduse aminte de apusurile de soare pe care le vzuse aici în timpul verii i îi dori din nou s fie acas, la Cambridge. În perioada aceasta a anului vremea era, probabil, la fel de mizerabil, i mai auzise c ceaa dens care se ridica deasupra inutului îi putea otrvi plmânii, dar existau compensaii. Iar de Londra îl desprea doar un drum de o jumtate de or cu trenul. Aici, chiar dac i-ar fi permis s plece undeva, nu avea unde. Dup cum se simea, chiar i Alaska i o fabric de conserve de pete ar fi fost preferabile în locul Siriei i al ariditii sale puritane. Cel puin, acolo s-ar putea duce la toalet fr s se
 
închis pân în sezonul urmtor. Nu avea rost s o in deschis doar pentru David i asistentul lui. David fusese smuls din singurtatea anului universitar la
Cambridge spre sfâritul sezonului. Alessandro Bertalloni fcuse sondaje printr-un an lung, la nord de Curtea Public a Palatului Regal, în cutarea unor urme de cldiri sacre datând din perioada timpurie. La nivelul corespunztor perioadei II B1 descoperiser rmiele unei construcii care preau s fac parte din templul datând din a doua jumtate a epocii III A-B. În acelai timp, dduse la iveal un strat compact de nenumrate tblie. Lind anul, scosese la lumin alte i alte rânduri de astfel de tblie, o arhiv cel puin la fel de bogat ca i tezaurul principal descoperit în 1975. Aveau de lucru pân peste cap, pân la sfâritul sezonului urmtor, dar toi sptorii efi aveau angajamente ferme pe toat durata urmtorului an universitar. Totui, a lsa arhiva acolo unde o gsiser însemna s-i asume riscul imens de a fi furat ori distrus fr noima, aa ca începuser s caute imediat pe cineva dispus s accepte rolul de sptor-supraveghetor pân la sosirea verii. Alegerea czuse în mod firesc pe David care acceptase fr s se codeasc prea mult. Un an universitar era un an universitar, dar o asemenea descoperire se ivea o dat în via. Pân în octombrie se fcuser destule spturi, aa c se putuse concentra asupra clasrii i transcrierii tblielor scoase la lumin. Dac n-ar fi fost arabul, s-ar fi simit chiar fericit. În timp ce urcau spre sat, roile patinau puin în noroiul
 
agresiv care-l înfiora pe David; Umm Kulthum cântrise  vreo suta patruzeci de kilograme, i David nu-i putea asculta ipetele insistente fr a simi o senzaie de grea. În stânga lor, un cerc restrâns de tinere femei, înfurate
în rochii lungi, arbeti, cu faa ascuns de vluri, sporoviau cu glas tare, ateptând în faa brutriei lui
 Ahmad al-Khartumi coacerea pâinii de sear. În centrul satului, o ceat de câini, plini de noroi, i nite copilandri stârneau un vacarm de ltraturi i ipete, alergând ca apucaii dup o minge de fotbal jerpelit. Ici-colo, în faa caselor, stteau sau edeau grupuri de brbai, fumând, discutând i râzând pe seama unor bancuri rsuflate. Abia dac întoarser capul când jeep-ul binecunoscut se opri în faa colibei ocupate acum de cei doi arheologi. David i arabul duser în colib cele dou lzi cu tblie,
 
Cellalt nu-i rspunse. David îndoi alcoolul cu puin ap i ddu pe gât lichidul albicios. Era o superstiie de-a lui c arakul dezinfecta apa i o fcea mai bubil. Pân în prezent, ideea lui se adeverise. Chiar dac apa îi fcuse ru, nu o simise. Dup cina obinuit, compus din lipie rânced i ful, se
apucar de corvoada de fiecare sear. Dou felinare de vânt fâsâiau statornic, strpungând întunericul. Afar, ploaia rpia din ce în ce mai puternic, scurgându-se prin jgheab. Peste sat coborâse linitea, iar localnicii se retrseser în intimitatea locuinelor, adpostindu-se de gerul muctor de peste noapte. Din când în când, arabul se oprea din msurarea i înregistrarea descoperirilor de peste zi, întrerupt de câte un nou acces de tuse. Câteodat lumina lmpilor aprindea privirile aruncate pe furi înspre David, care lucra aplecat asupra mesei alturate. David nu-i ddea nici o atenie. Ochii îi erau fixai asupra
tbliei cu caractere cuneiforme, bine conservate, întretiate de umbrele aruncate de lampa care fâsâia neîncetat. O descoperise cu dou zile în urm, sub o grmad de tblie crpate, de dimensiuni mai mici. Era neobinuit de mare, msurând 37 pe 35 de centimetri i cuprindea treizeci i dou de coloane de scriere îngrijit, în stilul rezervat în mod obinuit tblielor cu coninut exclusiv comercial. Examinarea superficial din seara precedent îi dezvluise totui c textul se referea la o poveste de cu totul alt natur. Cele câteva rânduri pe care izbutise s le descifreze îl stimulaser s continue traducerea. Un vraf de dicionare i glosare, stivuite cu grij la marginea mesei cu picioare descleiate, atepta s fie consultat. Era povestea lui Ishme-Adad, un du-zu-zu sau scrib
 
nume Immeriyya. Ea îi întorsese iubirea i, timp de trei nopi, cei doi se întâlniser în odaia fetei din palat, îns în cea de-a patra noapte îndrgostiii fuseser surprini de grzile regale. Immeriyya fusese zidit de vie, iar Ishme-Adad fusese dus la
 Templul lui Damu, zeul tmduirii i al magiei. Acolo fusese torturat pân ajunsese în pragul morii, apoi fusese readus la
 via cu ajutorul miestriei tmduitorilor. Ritualul se repetase timp de un an pân ce, în sfârit, fusese lsat s-i dea sufletul. Povestea îl tulbur peste msur pe David. Tblia fusese
gravat de Ishme-Adad însui cu puin timp înainte de moarte; mai exista un codicil laconic, scris de unul dintre preoii de la Templul lui Damu, care relata modul în care îl pedepsiser pe Ishme-Adad i cum fusese, în final, izbvit de chinuri. În timp ce inea tblia în mân, David simi un fior de
nelinite în tot trupul. Timp de patru milenii tragedia lui Ishme-Adad i a Immeriyyei dormise nestingherit sub praful ruinelor Eblei. Cu sapa i stiloul, David o trezise acum din nou la via. Se ls pe spate. Arabul adormise în timpul lucrului.
 
Ebla/Tell Mardikh
Zorile se ivir palide i umede. Ploaia încetase în timpul nopii, dar aerul era încrcat cu vapori de ap, ca un burete îmbibat. Pmântul era acoperit de o pojghi de brum care scrânea sub paii felahilor pornii spre câmpiile sterpe i dezolante. Aburii respiraiei se adunau deasupra capetelor în picturi îngheate. Oamenii înaintau greu prin ceaa dens, în aerul rece care le sfredelea plmânii la fiecare inspiraie uierând. Undeva rsuna clinchetul metalic al unui clopoel, anunând trecerea vreunui oier cu turma lui, spre punea pe care abia cretea câte un smoc de iarb. David Rosen era deja în picioare. Îi plcea s se trezeasc
 
amânând clasificarea i colaionarea tblielor pe mai târziu, când aveau s le duc pe toate la colib.  — Uite ce este, spuse David, m-a putea duce eu la Alep dup lamp. Te las aici s continui clasificarea, apoi am putea relua spturile mâine. Poate c ar fi avut timpul necesar pentru a da o rait pe
la Sefire înainte de întoarcere. Echipamentul de fotografiat era gata pregtit în geanta din material impermeabil, fixat sub caroseria jeep-ului. Serviciul secret de informaii israelian îl dotase cu un aparat de fotografiat trucat. Rola principala coninea un film de 35 mm cu imagini luate la antierul Tell Mardikh – în cazul în care ar fi fost developat, nu dezvluia nimic incriminator pentru el. Pe rola de lucru, ascuns într-un compartiment secret, în partea superioar a aparatului, erau înfurai mai muli metri de microfilm. Daca aceasta ar fi descoperit, l-ar împuca pe loc.  Arabul tui în palm i clatin din cap.  — Imposibil. Trebuie s terminm cu parcela de ieri.
 Tbliele ude ar putea înghea. Poate mergem mâine împreuna. David ridic din umeri. În privina tblielor, arabul avea
 
deranja profund c era nevoit s-i foloseasc profesia drept acoperire pentru activitile ocazionale de spionaj. Poate c avea contiina prea fragil. Cele dou ocupaii aveau multe în comun; într-un anumit sens, arheologii sunt un fel de detectivi, spioni care dezvluie prin spturi strat dup strat de informaii, separând crmizile de moloz, cenua de mizerie, reconstruind vase din cioburi, decodificând mesaje îngropate i, de cele mai multe ori, refcând trecutul din datele puine de care dispun. Pentru ei, oasele i rmiele umane reprezint puin mai mult decât grunele pentru o moar cu funcionare continu. Visele i tragediile altor oameni trec prin mâinile lor, ca bancnotele uzate i mototolite. Mint i fur, se trdeaz unul pe cellalt i se
 vând de dragul vreunui adevr superior, a vreunei loialiti înalte care, în final, pune totul în ordine, netezete muchiile aspre i rotunjete colurile ascuite ale urii, lcomiei i invidiei. Ceea ce-i sttea în gât, ca un oscior de pui, înepenit acolo de mult timp, era sentimentul trdrii. Pentru a putea face spturi în ri ca Siria, arheologii erau dependeni de încrederea autoritilor, încredere greu de câtigat, dar foarte uor de pierdut. Regimul Baas de la Damasc era din cale afar de suspicios fa de strini, agasat de icanele puterilor imperialiste, i reaciona fulgertor la oricine sau orice i se prea a fi o ameninare la continuitatea existenei sale. Rosen tia c, dac ar fi demascat, toat expediia ar fi expulzata din Siria pentru cel puin zece ani sau chiar mai mult. i pentru ce? Pentru câteva fotografii nenorocite, o schia
a unui drum prin deert, nite documente xeroxate, furate din casa unui mrunt funcionar civil i puse la loc a doua zi. Nu-i spusese nimeni vreodat care era utilitatea – dac exista
 
 vreun terorist? Se îndoia c ar fi aa. Ascuns adânc în minte persista imaginea unui dosar subire, cu coperte negre, pe care scria simplu „Rosen”. Era pstrat într-un ungher al unui fiier din sediul central al Mossad-ului, iar din când în când era scos afar, completat cu ultimele documente primite din partea lui, apoi pus la loc.  Arabul se ridic i porni spre jeep. În marea lor majoritate stenii erau oameni cinstii, dar tbliele ar fi putut tenta pe cineva. Înainte de venirea italienilor, în 1964, se fcuser spturi ilegale, iar la Damasc se mai practica înc negoul cu obiecte de art veche. Desigur, lactul putea fi forat, dar David tia c nimeni nu ar fi îndrznit s fac aa ceva; simpla sa prezen le ddea de îneles oamenilor c le era interzis intrarea în colib. David urc la volan, fr s scoat o vorb. Rsuci cheia
în contact, dar motorul tui o dat, apoi se opri. Mai întâi arabul, iar acum blestematul sta de jeep! Abia dup a zecea încercare motorul se declar învins i reveni la via, fr tragere de inim. David aps pe accelerator i jeep-ul âni înainte, trecând la câiva centimetri de gropile care înesau ulia satului. Frigul începea deja s li se strecoare în oase. Pe ambele pri ale drumului tufiurile pipernicite de drobuor i tamarisc strluceau, învluite în brum. Dar sub pojghia subire de ghea drumeagul mustea înc de noroi gros i negru. Deasupra lor cerul era acoperit de nori prevestitori de ploaie. Aerul rece avea iz de putregai. Pe drum arabul îi arunc priviri furie. Descoperise de dou zile aparatul de fotografiat i filmul din geanta impermeabil ascuns sub caroseria jeep-ului, dar voia s-l surprind pe Rosen în timp ce-l folosea; ai lui trebuiau s tie ce aveau de gând sionitii. Prelata rezistase peste noapte, dar de jur împrejur totul
 bltea de ap, iar gerul înghease pmântul, împreun cu
 
 
David sttea în mijlocul curii, încercând s-i imagineze scena, aducând la via, cu ochii minii, stâlpii flancai de grzi, figura regelui tronând sub baldachinul din lemn de cedru, cu pânza esut cu fir de aur, oficialitile Curii, aliniate în faa sa, fcând temenele cu frunile aproape atingând dalele de piatr. Dar nu izbutea s vad altceva decât silueta însângerat, stâlcit în btaie a lui Ishme-Adad, târât spre Templul lui Damu, unde avea s-i ispeasc pedeapsa. În prima sear, o aduseser pe copila în faa lui, mai frumoasa decât oricând, cu sânii mici pictai cu henna, cu pletele înmiresmate, i în prezena sa o aezaser într-un alcov i începuser s o zideasc înuntru. Vzuse cum se aaz crmid peste crmid pân ce fata dispruse cu totul. Drogat cu extract din semine de mac, tânra rbdase în tcere s fie smuls din lumea celor vii. Dar el fusese înghiit de negur o dat cu ea i, pentru o vreme, mintea i se întunecase. David sttea în mijlocul curii, pierdut în visare. Tblia îi
confirmase, cu o claritate înspimânttoare, un lucru pe care îl tiuse din prima zi în care participase la spturi, cu toate c nu îndrznise s îl formuleze nici pentru sine. Arheologia era cldit pe un fundament compus din rzboaie, moarte
 
dou? Când sângele se va fi uscat, iar oasele se vor fi sfrâmat, fcându-se una cu râna neagr, cine-i va mai aminti de Rzboiul de ase Zile ori de Rzboiul Yom Kippur sau de oricare alt lupt care urma s se duc. Singurele care contau erau viaa i moartea indivizilor.
 Tblia lui Ishme-Adad i coninutul su îi reamintiser acest lucru. i izbutiser s-i trezeasc un sentiment covâritor de groaz, o presimire sumbr pe care nu i le putea explica. Nu avea nici o logic, dar din seara anterioar nu reuise s se scuture de ele. Oft i se întoarse spre scara ce ducea ctre ieirea din
curte. Orice presentimente ar fi avut, trebuia s ajung la Sefire cât mai curând, chiar cu riscul de a atrage atenia asupra sa. Din locul în care se afla putea vedea pân departe, la linia tears a orizontului. Câteva psri se înlau fr vlag spre cerul alburiu i rece. Se înfior i porni mai departe. Când ajunse aproape de groapa care adpostea tbliele, observ c prelata se prbuise din nou.
 Arabul nu se vedea nicieri. De ce nu venise idiotul dup el, ori mcar de ce nu încercase s întind singur prelata? David sri în groap. Tlpile îi alunecar în noroiul vâscos
i respingtor din poriunea eliberata de tblie. Întinse mâna ca s ridice marginea prelatei i bg de seam c noroiul din
 
 Auzi în spate un fonet slab. Se rsuci brusc i privi în sus. Pe buza gropii vzu silueta unui brbat profilându-se pe cer. Purta un hanorac lung, cu gluga tras pe frunte pentru a se feri de frig. Braele îi atârnau pe lâng corp i zâmbea. În mâna dreapt strângea un pumnal. În lumina slab metalul strlucea moale i aparent inofensiv. David se îndoia c era sirian. Avea ochii albatri i pielea alb i fin, aproape ca cea a unei femei. David remarc dantura impecabil. Brbatul îi trecu limba peste buze, i David observ c avea gura uscat. Necunoscutul îi fcu semn s ias din groap. Ca i cum s-ar fi smuls brusc din somn, David se rsuci
pe clcâie, trecu peste trupul arabului i se slt pe marginea opus a gropii. Adversarul se ateptase la o astfel de micare i îl ajunse din urm în clipa în care David îngenunche pe pmânt. Întoarse capul i vzu cuitul coborând fulgertor, cu sclipiri argintii. Se rsuci cu tot corpul, ferindu-se din calea armei, i simi în coaste o durere ascuit. Se rostogoli i lama alunec, sfâiindu-i superficial umrul. Cu o sforare se ridic în picioare, aplecat de spate, sprijinindu-se cu o mân pe pmânt. Brbatul în hanorac îi recpt echilibrul, se arunc spre el, împungând aerul cu cuitul, dar David se feri i îi trase, cu genunchiul, o lovitura între picioare. Omul ip i ridic din nou cuitul în timp ce David se retrase fulgertor spre marginea opus a gropii.
 Trebuia neaprat s ajung la jeep. Ori s gseasc ceva cu care s se apere. Necunoscutul se întoarse, clcând noroiul
 
 
racordat la generatorul din spatele jeep-ului. David smulse cablul i îl arunc într-o parte. Singurul lui gând era s scape cu via. Capul îi pleznea de durere i vedea ca prin cea. Se târî pân la portier, o deschise i se aez la volan. Cheia era la locul ei, în contact. Prbuit peste volan, o rsuci. Nimic. Încerc din nou. Motorul era mort. Disperat, continu s învârt cheia, dar fr nici un rezultat. Nici mcar un sunet. Pe neateptate, portiera jeepului se deschise i o mâna
puternic se înclet pe braul lui David. Necunoscutul sttea chiar lâng el, cu faa însângerat acolo unde îi smulsese bucata din nas. David se trase înapoi, luptându-se, dar strinul se aplec înuntru i-l smuci de piciorul stâng. David se ag disperat de volan, îns mâna îi alunec i se trezi azvârlit afar din cabin. Îi izbi capul de cadrul uii, apoi se prbui pe pmânt, cu rsuflarea tiat. Într-o fraciune de secund brbatul se arunc peste el i îi înclet degetele pe gâtul lui, strângând cu putere. David se simi cuprins de o senzaie de grea i ameeal, rsufla greu i avea impresia c totul se învârte în jurul lui. Era pe punctul de a-i pierde cunotina. Cu un ultim efort disperat smulse gluga celuilalt i-i trase capul în spate cu toat fora de care era capabil. nurul legat în fa se înfipse în beregata adversarului. Acesta se slt, încercând s se elibereze din strânsoare. Era ultima ans a lui David. Ridic genunchiul i îl izbi fulgertor în testicule, cu o singur mân trase cu putere de glug iar cu cealalt îl întoarse cu faa ctre el, împingându-i în acelai timp capul pe spate. Pipind, îi înfipse din nou degetele în rana proaspt de pe fa. Brbatul url din nou i David reui s scape din încletare. Ucigaul se afla acum între el i jeep. Brbatul ridic
privirea clocotind de ur slbatic. Se mai desluea îns
 
ceva – o inteligen ascuit, rece, care se strduia s câtige controlul asupra durerii i a furiei. Brusc, se ridic, azvârlind în jur priviri iscoditoare. Imediat în dreapta lui descoperi o grmad de unelte de spat. Cu o micare fulgertoare apuc un târncop masiv i începu s-l balanseze cu ambele mâini, asemeni unui topor. Cu gesturi precise îl roti în aer i începu s se apropie încet i amenintor. Cltinându-se, David fcu câiva pai spre stânga
adversaru-lui, fr a-i lua ochii de pe târncop. Omul se repezi înainte, cu unealta ridicat deasupra umrului. David sri într-o parte, dar nu reui s evite lovitura fulgertoare în old, care îi sfâie carnea. Îl ocoli rapid pe adversar, aruncându-se peste mormanul de unelte. Disperat, fr s stea pe gânduri, înfc o cazma scurt i o ridic în aer. Cu un balans rapid îl izbi pe cellalt cu toat fora, nimerindu-l chiar în fluierul piciorului. Acesta se cltin i-i pierdu echilibrul. Se luar din nou la trânt i czur la pmânt, cu cazmaua între ei. David se eliber, pipi în jur i ddu peste târncop.  Târncopul era greu de mânuit într-o lupt strâns. În timp ce brbatul se strduia s-l loveasc în cap, David coborî târncopul i vârful se înfipse adânc în pântecele celuilalt. Se auzi un strigt de durere i rnitul scp cazmaua. Urlând, apuc târncopul. Lupta pentru unealt – i pentru viaa fiecruia în parte – dur parc o
 venicie. Deodat, adversarul slbi strânsoarea i târncopul czu jos, în spatele lor. Se auzi un scrânet i trupul
 
4
Habar n-avea cât zcuse acolo, în semiincontien. Când îi reveni, în sfârit, înfrigurat i mcinat de durere, prea s fie aproape de miezul zilei. Îi privi ceasul, dar acesta fusese zdrobit în timpul luptei. Sub el, corpul necunoscutului începuse s înepeneasc în aerul rece i umed. Târncopul îi era înc înfipt în east. Sângele închegat îi acoperea în întregime faa zdrobit. Icnind de durerea provocat de nenumratele tieturi i vânti de pe corp, David se ridic greoi în picioare i privi în jur. antierul era pustiu; nu se
 vedea picior de om. Cine era brbatul? De unde venise? David se aplec i,
ferindu-i ochii, smulse târncopul din locul în care înepenise, începu s scotoceasc prin buzunarele mortului. Nu gsi nimic nici în hanorac, nici în buzunarele pantalonilor. Desfcu fermoarul hanoracului. Dedesubt, necunoscutul purta un pulover gros, îmbrcat peste cma. Nu mai descoperi nici un buzunar. Ucigaul nu purta asupra sa nimic care l-ar fi putut identifica pe el sau pe cei care îl trimiseser. Avea prul negru, dar, în starea în care se afla acum, fizionomia feei nu mai putea oferi nici un indiciu. Norocul lui, gândi David, s rmân singur în mijlocul
 
iveal osemintele antice. Desigur, atunci el nu va mai fi aici, dar, dac dorea s triasc în pace, era preferabil s ascund cadavrele în aa fel, încât s fie descoperite cât mai târziu cu putin. Deodat, îi aminti de puuri. În curtea Palatului existau dou puuri adânci. Fuseser cercetate deja i era puin probabil ca cineva s se arate interesat de o nou coborâre în adâncurile lor. Era un loc potrivit, gândi David. Nu era prea uor s traverseze curtea cu cadavrele dup
el. Nu putea folosi jeep-ul; pmântul era brzdat de prea multe anuri. Târî unul câte unul trupurile inerte pe pmântul ud. Era o treab obositoare i corpul lui îndurerat protesta din fiecare fibr la acest nou efort. În cele din urm, izbuti s traverseze curtea cu ambele cadavre. Pe arab îl azvârli cu capul înainte în puul din spatele
faadei de nord. Strinul împrti aceeai soart, dar în cel de-al doilea pu, pe latura estic a curii. David se întoarse la anul proaspt spat, umplu foaia de cort cu atâta pietri cât putea cra i porni înapoi, târând-o dup el ca pe un sac. Fcu dou drumuri, crând bolovani i pmânt în puurile care ascundeau cele dou trupuri. Treaba era departe de a fi perfect, îns puurile erau adânci i destul de întunecoase pentru ca cineva s îi poat da seama ce ascundeau în mruntaiele lor. Se întoarse la carier crând în brae foaia de cort. Arhiva era distrus, tbliele zceau pe jos, sparte i înfundate în noroi, acoperite de pete de sânge închegat. Cu ajutorul unei lopei se strdui s înlture cât mai bine urmele de sânge. În privina tblielor nu avea ce face, doar s le acopere din nou cu foaia de cort, în sperana c le va feri de ploaie pân va veni cineva s inspecteze antierul. Când porni, în sfârit, înapoi spre sat, era deja
 
superficiale. Îmbrcmintea era total compromis – o dat ajuns la colib trebuia s se schimbe. Nu-i fcuse deocamdat nici un plan, dar era contient c trebuia s prseasc imediat Tell Mardikh. Nu avea idee cine era strinul, nici ce anume îl adusese acolo i asta îl îngrijora cel mai mult. Poate c în spatele evenimentelor din ziua aceea se ascundeau rivalitile din sânul serviciilor secrete siriene. Numai Dumnezeu tia câte tensiuni mocneau în ar, nu în ultimul rând între grupul de privilegiai alawii i majoritatea sunnii. David nu avea de gând s zboveasc în ateptarea rspunsului la întrebrile care îl frmântau. Apoi mai avea i alte nelmuriri. De ce se folosise necunoscutul de un pumnal i nu de un revolver? Purta îmbrcminte de bun calitate, deci nu putea fi un ran. Intenionase s-i înjunghie pe David i pe arab, ca s lase impresia c omorurile erau opera
 bandiilor din regiune? Dar uneori pân i bandiii se foloseau de arme de foc.  Ar fi putut atepta înserarea înainte de a reveni în sat, dar probabil c nu ar fi câtigat mare lucru. i-apoi, trebuia s prseasc Tell Mardikh înainte de ivirea zorilor. Poate c mai erau i alii pornii pe urmele lui. Era chiar posibil s fie deja în sat, ateptându-l s soseasc. Poate c o a doua persoan îl dusese pe atacator pân la antier, apoi se întorsese în sat. Nu avea importan cine erau, atâta timp cât erau înarmai cu cuite sau revolvere. David gonea pe drumul desfundat abia stpânindu-i nervii care îi fceau stomacul ghem. Satul era cufundat în linite. Toat lumea îi fcea siesta
 
lumina slab a zilei de iarn. O gin scurma grbit pmântul, în cutarea unui grunte de mâncare. David trase maina în faa colibei i opri motorul. În jur nu se vedea nimeni. Cobori repede, alerg pân la u i intr. În colib era întuneric, ca în toate celelalte colibe din sat, ca i cum lumina ar fi fost mult prea preioas pentru a fi risipit. Gsi felinarul de vânt i îl aprinse. Regl flacra i lampa scoase un sâsâit ca de arpe, sprgând linitea din cmrua meschin cu sunetul monoton i uiertor. De îndat ce se vzu în colib, David tiu exact ce avea de
fcut. Dac necunoscutul de pe antier fusese agent guvernamental, curând aveau s-l caute în toate aeroporturile din ar i în porturile de pe rmul Mediteranei. Dispariia unui agent avea s declaneze alarma de aici i pân la cel mai ascuns post de grniceri din ar. Figura lui putea fi uor identificat într-o ar care gzduia o mân de rezideni strini privilegiai i aproape nici un turist. Nu dispunea de nimic cu care s-ar fi putut deghiza, nu avea de unde face rost de acte false, nu tia unde îi aveau cartierul general agenii israelieni i nici cum i-ar fi putut contacta. Era prins în capcan.  Ar fi putut încerca s traverseze frontiera repede, cu
 jeep-ul sau pe jos. Evident, nu putea fi vorba decât de o singur frontier; cea cu teritoriile controlate înc de forele militare israeliene, la vest de Quneitra. David nu avea decât o
 
Îi schimb repede hainele cu altele curate. Nu avea nici timpul necesar, nici cu ce s-i panseze rnile. În mai puin de un minut împacheta tot ce-i era necesar pentru cltorie. Documentele i tbliele erau importante, dar acum nu avea timp de ele. Ulia era tot pustie. În aer plutea ceva nelinititor: era o
linite prea profund i prelungit. Nu o tulbura nimic, nici mcar un ltrat de câine. Oare îi avertizase cineva pe steni s nu ias din case, pentru c avea s se întâmple ceva ru? Îi arunc geanta de voiaj pe bancheta din spate i sri la
 volan. Cu puin noroc, benzina din canistra avea s-i ajung pân la destinaie. Ce avea s se întâmple dup aceea conta prea puin, poate chiar deloc. porni motorul, readucând
 
5
tergtoarele de parbriz se luptau din rsputeri s in piept ploii i peliculei de mâzg. David îi fora ochii ca s poat strpunge perdeaua maronie care îi bloca vederea i conducea mai mult din reflex. oseaua abia se distingea în stratul gros de noroi amestecat cu pietre – roile patinau în noroi atunci când inea direcia corect i se poticneau în
 bolovani când se abtea prea mult de pe drum. Jeep-ul slta i se zdruncina din toate încheieturile, gonind orbete prin ploaia biciuitoare spre oseaua principal ce ducea la Damasc. Pe o asemenea vreme ar fi fost o nebunie s o ia peste
câmp. S-ar fi rtcit imediat sau s-ar fi împotmolit în noroi. Nu exista decât o singur osea practicabil – cea care trecea prin Damasc, spre Quneitra, aproape de grani. Pân la Damasc erau vreo dou sute aizeci de kilometri, înc optzeci pân la Quneitra – cu totul vreo trei sute patruzeci de kilometri. Drumul pân la Damasc avea s fie împânzit de patrule, ca de obicei. Instalaser, probabil, i blocaje. i pân s ajung la Damasc trebuia s traverseze dou orae mari i câteva sate. Înainte de Ma’arrat al-Nu’man, vir pe oseaua principal
 
întunericul cu unicul far aprins, asemeni unui ochi de ciclop. David aps mai tare pe acceleraie i aprinse farurile, încercând s in piept vijeliei. Era un drum periculos. Mainile puteau derapa oricând pe pelicula de ap, ciocnindu-se fr ca cineva s poat face ceva. Ploaia torenial continua s spele mâzga de pe parbriz, dar
 vizibilitatea rmânea la fel de proast. Trecu prin Ma’arrat al-Numan aproape fr s bage de seam. Strzile erau pustii. Într-o ceainrie luminat de becuri anemice zri câiva btrâni care beau cafea i jucau table. Apoi din nou panglica neclar a oselei, pierzându-se în întunericul din ce în ce mai profund.  Trecu de Hama. Înc din toamn, dup lovitura de stat condus de Mas’ud al-Hashimi, oraul i împrejurimile fuseser împânzite de trupe armate. Cu câiva ani în urm, Hama fusese cartierul general al micrii fundamentaliste Ikhwan al-Muslimun. Dotai cu arme de ctre Organizaia pentru Eliberarea Palestinei a lui Arafat, fraii musulmani se rsculaser împotriva regimului baasist condus de Hafez
 Asad. Asad trimisese în ora trupe înarmate, avându-l în frunte pe fratele su, Rif’at. Unele surse cifrau numrul
 victimelor masacrului care urmase la 25.000. O parte a oraului fusese ras de pe suprafaa pmântului. La scurt timp dup sosirea sa în Siria, în cursul aceluiai an, David auzise zvonuri care susineau c trupele pompaser acid cianhidric în cldiri, prin furtunuri mari de cauciuc. Acesta fusese cel de-al doilea masacru la Hama în decurs de un an. Chiar i acum, oraul constituia un potenial focar de
 
atunci demonstrase c avea concepii politice liberale. Se  vorbise chiar de încheierea unui fel de pact cu Israelul, dei nimeni nu prea dispus s confirme sau s infirme zvonul. Dar orice le-ar fi rezervat viitorul lui al-Hashimi i guvernului su proaspt format, atmosfera continua s fie tensionat. Cel mai sigur era s nu-i asume nici un risc. La aisprezece kilometri dup ce iei din Hama, reveni pe
autostrad. La scurt timp se întâlni cu un convoi militar care se îndrepta spre ora: tancuri, camioane, camionete, toate aliniate solemn, asemeni unei procesiuni funerare, rulau în ritm egal prin ploaia mocneasc. În spatele convoiului, erpuia o coloan de autoturisme care nu se încumetau s intre în depire pe o asemenea vreme. Un comandant de tanc scoase capul prin turel, privi peisajul dezolant, apoi se retrase înuntru, ca un melc în cochilia lui.  Traversa localitatea Homs, fr s se opreasc. Pe strzi se aprindeau luminile. Se lsase înserarea, dar ploaia nu ddea semne c ar vrea s se domoleasc. oseaua era oarecum mai bine întreinut, dar aici, la porile Damascului, circulaia era mai dificil. Jeep-ul ajunse la poalele colinelor
 
 brigzile de demolare puseser stpânire pe ora. În urma lor, totul rmsese pustiit, punctat ici-colo cu siluetele fantomatice ale vreunei cldiri ruinate: o biseric, o moschee, un cimitir abandonat. Pentru David avea aerul unei aezri mai vechi decât oricare antier pe care lucrase vreodat. Îi auzise de multe ori pe prietenii lui israelieni vorbind cu voce
 joas despre distrugerile de aici. La marginea oraului, David descoperi o cas cu
acoperiul pe jumtate intact. Cartierul general al forelor ONU de meninere a pcii era mai departe, dar nu dorea s dea ochii cu ele. Lu nite alimente i pturi din main i îi fcu culcu în colul unei camere pustii. Ploaia se insinua prin gurile din acoperi. Agat de cadrul unei ferestre fr geamuri, o bucat de pânz flutura în btaia vântului. David plimb fasciculul de lumin al lanternei pe pereii
acoperii pe alocuri cu fâii zdrenuite de tapet imprimat cu un model ce aducea a boboci de trandafir. O fotografie cu geamul spart atârna înc de cuiul ei ruginit; era un portret, dar trsturile feei nu se mai puteau distinge. David stinse lanterna. Rmase acolo, întins pe jos, pân dup miezul nopii,
ateptând s se întunece complet Ploaia se domolise, continuând s se cearn ca o burni. Dup un timp se ridic i iei în negura nopii. porni spre marginea sudic a oraului, împiedicându-se la tot pasul de grmezile de moloz. Nu îi putea permite luxul de a merge pe osea. tia c exist trei posturi de control, la distan de câte 200 de metri unul de cellalt: unul sirian, unul al Naiunilor Unite i unul israelian. Pe drumul acela nu ar fi ajuns niciodat la destinaie. Ddu peste un colac voluminos de sârm ghimpat,
 
întuneric. Nu departe de ea, David descoperi o foaie mare de tabl. O aez peste sârm asemeni unei puni i începu s se târasc peste ea. În dreapta se vedeau luminile postului de grniceri sirian. Lâng el se distingeau un loca de tragere înconjurat de saci de nisip, pzit de o singur santinel rebegit de frig. Continu s se târasc prin noroiul vâscos. Peste tot
plutea un miros greu de putrefacie. Avea senzaia c înoat într-un ocean de nmol. Brusc, pe acoperiul postului sirian se aprinse un reflector. Limba de lumin alb scan terenul, apropiindu-se amenintoare de locul în care se afla. Se lipi de pmânt rugându-se s nu fie descoperit. Fasciculul se apropie mai mult, se retrase brusc i reveni din nou, prinzându-l în conul de lumin. În bezna nopii rsun o
 voce amplificat i distorsionat de portavoce. Cuvintele erau în arab, de neîneles pentru el, din cauza volumului exagerat. Somaia rsun mai tare în portavoce. Deodat, dinspre
postul de control al Naiunilor Unite âni o raz de lumin puternic. De partea cealalt a sârmei ghimpate se auzi motorul unui jeep care se îndrepta spre el.  — Algham, rosti o voce, dar cuvântul nu-i spunea nimic lui David. Rspunse în englez, fr a se adresa cuiva anume:
 — Nu îneleg. M auzii? Nu îneleg!  Totul era absurd. Nu mai de mult decât ieri era adâncit în cercetarea trecutului, iar azi, în aceast noapte, tria un prezent de comar, hituit ca un animal, la grania sirian.
 Ar fi dorit s tie de ce nu deschideau focul. Se auzi pârâitul unei a doua portavoce, de data aceasta
 
 — Rmâi pe loc. Te afli pe teren minat. Nu mica. Venim s te scoatem de acolo. Dac eti înarmat, arunc armele!  Jeep-ul se opri în faa sârmei ghimpate. Din spate se auzir instruciuni i strigte în arab. Brusc se aprinse un al doilea reflector, dinspre partea
israelian. Pentru o fraciune de secund se intersecta cu lumina reflectorului sirian, apoi descrise o traiectorie dreapt, înapoi spre partea israelian a frontierei. În acelai timp, o mitralier deschise focul, mucând pmântul de-a lungul liniei trasate de fasciculul luminos. Se auzi explozia unei mine, apoi înc una i înc una. În spatele lui David rsunar strigte. O puc rpi
scurt, urmat de bubuitul unei arme automate. Începu s se târasc spre locul unde explodase prima min. Era la o distan de numai câiva metri. Înainta precaut, cu privirea aintit asupra reflectorului israelian care strlucea nemicat pe partea opus. Avansa în linie dreapt, rugându-se ca minele s fi fost îngropate la distane cât mai mari unele de altele. În spatele lui întunericul explod în rpitul unei mitraliere. Reflectorul sirian îl pierdu. Lumina mtur terenul, încercând s-l redescopere. În cele din urm, se fix asupra lui. Auzi o voce din direcia postului de control ONU, rmas puin în spate.  — Fugi omule, pentru numele lui Dumnezeu! Sri în picioare i o rupse la fug. Mitraliera începu s
rpie în spatele lui. Din locaul de tragere izbucni un al doilea foc de arm. Se aplec atât cât putu, strduindu-se s nu se abat de pe crarea eliberat de israelieni. Deodat se împiedic i czu pe o grmad de sârm. Capetele ascuite i se înfipser în fa i în brae, zgâriindu-l în zeci de locuri.
 
 
6
Ierusalimul era aa cum i-l amintea: un ora pulsând la limita unui soi de nebunie, capitala unei ri cvasiinexistente, atât teoretic, cât i fizic. David ajunse acolo într-o camioneta fr geamuri; de îndat ce cobori, îl bgar într-o cmru cenuie, cu gratii la ferestre i un lact uria pe u. Ebraica i fesurile minuscule de pe cretetul
 brbailor îi ddeau oarecare încredere; nu putea spune acelai lucru despre atitudinea celor care îl escortaser. Îl lsar singur ore în ir. Uneori auzea pai de afar, dar nu se opreau niciodat în faa uii lui. De câteva ori simi cum i se strânge inima, gândindu-se ce cod sau statut înclcase de era inut prizonier de propriul su popor. La Quneitra, mrturisise tot ce putuse comandantului israelian, un brbat în jur de patruzeci de ani, cu prul rar pomdat din abunden. În adâncul sufletului, sperase c omul îl va bate amical pe umr – nu era el, într-un fel, un soldat scpat din liniile inamicului, aproape un erou? Dar israelianul se mulumise s-l priveasc fix i s-i pun întrebare dup întrebare, pân la ivirea zorilor, când amândoi erau stori de
 vlag. Fusese nevoie de o zi întreag pentru ca cei însrcinai cu
 
ceva de mâncare, fr s-l scape din ochi, i îl lsar s doarm pân târziu, a doua zi dimineaa. Îl trezi din somn zgomotul unei ui deschizându-se. Înc
înainte de a deschide ochii, simi c brbatul se oprise în faa lui. Atmosfera din camer devenise mai încrcat. Vizitatorul era îmbrcat civil, îns avea inuta unui militar de carier. Prea s aib în jur de cincizeci de ani, dar, spre deosebire de majoritatea militarilor de vârsta lui, a cror fa i corp poart urme vizibile ale ambuscadelor i luptelor trecute, acest brbat lsa impresia c fusese rnit de altceva decât gloane i schije. David remarcase aceeai privire în ochii
 brbailor care îl iniiaser în arta spionajului. La vremea lor, luptaser toi cu arma în mân, dar adevratele confruntri fuseser mai puin rsuntoare, îns infinit mai distructive pentru individ în sine, pentru acel miez pe care de obicei lupta fizic îl las neatins.  — Bun dimineaa, domnule profesor Rosen. Vocea, ca i prul brbatului, era subire i tern. Sunt colonelul Scholem; rspund de divizia de contraspionaj pe relaia Siria. Principala mea munca este antiterorismul, dar am fost rugat s m ocup puin de cazul dumitale. i-am citit raportul azi-diminea, îns mai sunt câteva lucruri pe care trebuie s le lmurim. Îmi permii s iau loc? Lâng pat era un scaun ubred. David ddu din cap i
 
David îi povesti totul, fr s omit nimic. Scholem îl asculta nemicat. Era un brbat de înlime mijlocie, cu ochi cprui i triti i piele neted, ars de soare. Degetele subiri pipiau mainal dunga pantalonului, dar în rest nu i se mic nici un muchi pe toat durata monologului lui David. Nu puse nici o întrebare, nu schi nici un gest. i totui, dincolo de privirea impasibil, David simea prezena unei mini ascuite, care cântrea fiecare informaie primit. Când termin, Scholem zâmbi scurt i protocolar, asemeni unui medic care simte compasiune fa de pacient, dar cu toate acestea îl trateaz ca pe un caz oarecare. Apoi începu interogatoriul. Nu era o anchet criminalistic propriu-zis, îns
Scholem îl descusu despre cel mai mic amnunt într-un fel în care n-ar fi reuit nici un poliist. Nu era în cutarea unui asasin. Ba avea chiar doi: unul mort i altul viu. Iar dac într-adevr avusese loc o crim, aceasta se petrecuse în Siria, o ar cu care Israelul nu încheiase nici un acord de extrdare. Scholem era interesat de semnificaia incidentului pentru serviciile secrete israeliene – presupunând c exista
 vreuna; îns cu cât se afunda mai mult în detalii, cu atât prea mai lipsit de sens toat povestea.  — Este posibil s fi lucrat pentru o reea de traficani de
 bijuterii? întreb Scholem, referindu-se la brbatul ucis de David pe antier. La urma urmei, prea cea mai plauzibil variant. David ridic din umeri.
 
necatalogate, mai simplu de vândut, atunci se explic prezena cuiva care d târcoale antierului. În sfârit, Scholem se ridic în picioare. Dincolo de pielea
uscat i privirea obosit David simea mocnind o vitalitate calm, bine strunit. Nu era energia caracteristic unei persoane fr astâmpr, ocupat s-i ard toate resursele, ci cea a unui om cumptat, care tie exact de ce rezerve dispune i care le pstreaz pân în momentul în care este pregtit s acioneze. David bnuia c nu era prea uor s-l stârneti pe Scholem, dar c, atunci când se punea pe treab, o fcea cu hotrâre i judecat.  — Cred c acum poi pleca acas, domnule profesor. Nu are rost s te inem aici cine tie pân când. N-avem nimic de câtigat. Dac vom avea nevoie de dumneata, tim cum s te contactm. Unde intenionezi s pleci de aici? Înapoi la Cambridge? David încuviin din cap.
 — Dar, mai întâi, m duc la Haifa s-mi vd prinii. Locuiesc aici de cinci ani. Nu i-am vizitat de mult vreme.
 Trebuie s petrec puin timp cu ei, dac tot sunt aici. Îi au  viaa lor. Nu prea ne vedem.
Scholem îi arunc o privire. Prea ostenit, nu din cauza nesomnului sau a surmenajului, ci din motive mai profunde, ascunse în adâncul fiinei sale. Când începu s vorbeasc din nou, vocea îi era diferit, mai puin impersonal i oficial.  — Eti evreu practicant, profesore? Întrebarea îl lu pe David prin surprindere. Scholem nu
purtayarmulka. Nu prea a fi genul care s se formalizeze prea mult. Un supravieuitor al Holocaustului, bnuia David.
 
cuvântului. De ce îl interesa atitudinea lui David fa de credin? David scutur din cap.
 — Am fost pân am intrat la facultate. Tata era rabin ortodox. Am fost crescut în spirit religios. De ce m întrebai? Scholem ridic din umeri.
 — Fr un motiv anume. Uneori ajut. Atunci când iei  viaa unui om, când dai tu însui ochii cu moartea. Pentru unii este un mod de a înelege lucrurile. Se opri i un timp tcur amândoi. Apoi îl privi din nou în ochi pe David. De ce ai fcut-o?  — Ce anume? David îi încrei fruntea descumpnit.
 — De ce ai acceptat s spionezi pentru noi? Nu e meseria dumitale. Eti arheolog, ai alte preocupri. În meseria asta nu ne place s avem de-a face cu oameni ca dumneata. Avei mustrri de contiina. Ajungei s ne dispreuii. Nu mi-ai rspuns la întrebare, încheie el, ridicându-i privirea. David nu tia ce s-i rspund. Îi pusese aceeai
întrebare cu zece ani în urm, când fusese abordat pentru prima oar de Mossad, cu ocazia primei sale vizite, de cinci zile, în Israel. i-o punea în continuare, fr s gseasc rspuns. Era o întrebare sâcâitoare, ca o iritaie pe piele, care persista cu încpânare.  — Ce pot s spun? Cum v-a putea explica, dac nu îneleg nici eu? Nu, poate c nu era adevrat în adâncul sufletului
 
mei au trit totul pe pielea lor. Aveau în jur de douzeci i cinci de ani când au fost deportai la Belsen. Nu tiu ce le-au fcut acolo, au refuzat întotdeauna s vorbeasc despre asta. În linii mari, bnuiesc ce s-a petrecut în lagre. M-am obinuit de mic cu numerele tatuate pe antebraele lor.
 Aveam zece ani când mi-au dezvluit semnificaia lor. Eu credeam c in de tradiia evreiasc, aa ca filacteriul sau
 buclele de la tâmpl. Atâtea alte persoane în vârst pe care le cunoteam aveau tatuaje asemntoare. Apoi, eram obinuit din copilrie cu ipetele mamei. Uneori începea s ipe în toiul nopii, atât de tare, încât trezea toat casa. M înfricoa. Se opri. Oare de ce v spun toate astea? Le tii prea bine. Face parte din fiina noastr. Scholem încuviin din cap.
 — Da, le tiu. Continu.  — Eram o familie unit de evrei credincioi. Srbtoream Sabatul aa cum scrie la carte. Vineri seara tata m ducea la shul. La întoarcere mama ne atepta cu masa pus, cu vin i challah. Aprindea luminri. Pentru ea era cea mai fericit clip a sptmânii. „Lumin în întuneric”, obinuia s spun. Se simea fericit; niciodat n-am vzut-o mai fericit decât în Sabat. Respectam kashrut-ul i toate srbtorile religioase.
 
 pe’ot-ul, mi-a fi ras barba, mi-a fi schimbat puin stilul de a m îmbrca, doar ca s m integrez mai bine în cercul celor care nu erau evrei. Tcu din nou. Le spuneam goym, continu. Cum se schimb omul! Acum nu mai pot face aa ceva. Oricum, probabil c, dac a fi studiat orice altceva, a fi rmas credincios. Nu fanatic, dar cu o credin a mea. M-a fi putut cstori, a fi avut copii pe care i-a fi crescut în spirit religios. Dar am vrut s devin arheolog. i nu unul oarecare, ci specialist în texte biblice. Aveam un profesor la facultate. Bineîneles, era credincios, dar foarte inteligent i familiarizat i cu alte lucruri, în afar deyeshiva. Dar, spre deosebire de tata, el nu vedea în arheologie o ameninare.
 Avea convingerea c arheologia poate întri credina, poate confirma adevrurile din Tora, ne poate apropia de trecutul neamului evreiesc. De câteva ori a participat chiar la spturi, împreun cu Yigael Yadin i a scris vreo dou articole pentru presa evreiasc. Dar era amator, nu s-a confruntat niciodat cu situaiile pe care le întâmpin oamenii de tiin, nu a luat cu adevrat în piept realitatea. Când m-am înscris la Columbia, nu aveam idee cât de grave sunt unele probleme. Când mi-am luat licena, îmi pierdusem deja nu numai
 pe’ot-ul, ci i credina. Acolo, la universitate, am cunoscut un nou mod de a gândi i cu cât îl foloseam mai mult, cu cât m
 
cât este de frumos, dar în realitate nu mai simeam nimic. Îmi intrase în sânge, îns nu mai încercam aceleai emoii pe care le încercasem în copilrie. La Shimchat Tora îi priveam pe ceilali brbai cântând i dansând, vedeam c unii au lacrimi în ochi, dar eu nu simeam nimic. Absolut nimic. Nu mai credeam în Dumnezeu, i fr credin totul este lipsit de sens. Tcu din nou. Scholem continua s asculte. Relaiile dintre mine i tata s-au rcit. Situaia nu s-a îmbuntit nici acum, dar, cel puin, am ajuns s ne vorbim. A fost o
 vreme, cam din anul al treilea, pân mi-am luat diploma, când a refuzat s-mi vorbeasc, ba chiar s m primeasc în cas. Spunea c studiile mele in deSitra Achra, de extrema opus, c sunt instrumente diabolice care distrug credina. Credina mea, mai exact. Astea au trecut, dar nici acum nu
 vrea s discute despre acest subiect. Deci, eu ce sunt? Nu sunt un evreu credincios; nu pot urma tradiiile specifice unei familii de evrei; dar nu pot nici s nu fiu evreu. Deci am recurs la soluia universal: Israelul. Dac faptul
de a fi evreu nu are legtur cu credina sau familia, poate c este mai uor. Nu puteam crede în religie, îns credeam în popor, în vocea sângelui. Este o explicaie plauzibil? Poate fi o scuz? Scholem îl privi absent pre de câteva clipe. Gândurile îi
erau în alt parte, dei se uita drept în ochii lui David. Era o privire trist, golit de orice sentiment.  — Nu eti o excepie, rosti el într-un târziu cu glas ostenit. Cum crezi c a pornit micarea sionist? Sunt mii de oameni ca tine. Mai ales aici, în Eretz Israel. Locul acesta este Dumnezeul lor, credina lor. Art spre podeaua murdar de
 
evreilor necredincioi am ajuns unde am ajuns. Când a fi evreu însemna a fi credincios exista scpare, omul putea deveni cretin sau musulman, sau ateu, putea lsa totul în urm. Dar din clipa în care a devenit o chestiune de sânge, ceva transmis genetic, nu a mai existat cale de scpare. Nazitii nu te întrebau de religie înainte de a te expedia în lagr. Te întrebau doar „Cine îi sunt prinii, bunicii?” Ateii luau drumul lagrelor de concentrare ca i evreii, mureau unii alturi de ceilali. Ori de câte ori aici, la Ierusalim, ori la
 Tel Aviv explodeaz o bomb, exist posibilitatea ca ea s fi fost pus de un ateu i este foarte probabil c cel puin un ateu va fi ucis de deflagraie. Ce rezolva în cazul acesta glasul sângelui? David edea tcut. Nu avea ce s spun. Lucrurile acestea
le mai auzise, le înelegea i era de acord cu ele. Acesta era motivul pentru care preferase s nu se stabileasc în Israel, nu pentru c nu i-ar fi iubit patria, ci pentru c se temea c, dac se va integra, îi va pierde i aceast ultim credin. ara dobândea un rost al ei doar privita prin prisma diasporei. Scholem se ridic. Strânse cu putere mâna lui David, ca
i cum ar fi dorit s-l îmbrieze, dar ceva îl reinea.  — Iart-m c am ridicat tonul. Ai i dumneata dreptate. i, cu toate cele ce i-am spus, avem nevoie de dumneata, de ajutorul dumitale. Spuneai c vrei s-i vizitezi prinii la Haifa. Dac aflm ceva, dac vom avea nevoie de dumneata, te contactm acolo. Anun-m când intenionezi s te întorci la Cambridge. David ddu din cap i se ridic în picioare. Îl urmri pe
 
recunoasc; un om care continua s lupte, ca i cum viaa merita totui s fie trit. În faa uii se întoarse.  — i tatl meu a fost rabin. Un om extraordinar. Pentru el sunt ca i mort. În sufletul lui m-a îngropat de-acum douzeci de ani. Atât a trecut de când nu l-am mai vzut. Cu aceasta, deschise ua ca i cum ar fi fost fcut din
 
7
 Ajunse la Haifa în cursul aceleiai nopi. Lu unsherut, unul din taxiurile comunale pe care îl împri cu ali cinci pasageri, patru brbai i o femeie, care timp de dou ore, cât dur drumul, fumar igar de la igar i discutar aprins în ebraic. Aezat pe bancheta din spate, lâng geam, David scrut noaptea fr sfârit. Câteva maini trecur pe lâng ei, îndreptându-se spre Ierusalim, i de dou ori se întâlnir cu câte un convoi militar care se pierdu uruind în bezn, cenuiu i cu contur estompat, ca i peisajul înconjurtor.
 Trecur prin Ramanah, Nablus i Jenin, înfruntând pentru câteva minute lumina, zgomotul i agitaia mulimii, pentru a se pierde apoi din nou în întunericul nopii.  Ajunser la Haifa în jurul orei opt. David lu un taxi din faa birouluisherut din Nordau i-i ddu oferului adresa prinilor si din centrul cartierului Carmel. De-a lungul anilor, Haifa se transformase dintr-un mic
sat de pescari, aflat la poalele muntelui Carmel, într-un mare centru industrial i portuar, rspândit pe suprafee întinse care înconjurau muntele din toate direciile. Pentru a ajunge la Carmel, taxiul trebuia s escaladeze muntele, luând în
 vitez virajele oselei ce ducea spre platou. Când ajunser sus, David îl rug pe ofer s opreasc. Din locul în care se aflau se deschidea o panoram care îi tia rsuflarea, o mare de lumini albe, galbene, roii i verzi, care porneau de pe
 
cldirea sacr a sediului central Baha’i, dominând oraul cu domul su poleit cu aur. Dincolo de golf, clipeau luminile palide ale Acrei, oraul cu cldiri albe al cruciailor. Între cele dou aezri, lucea oglinda neted a mrii, abia tulburat de alunecarea tcut a vreunui vapor. David îi aminti de o alt noapte, în urm cu trei ani, o noapte de var scldat în lumina stelelor, ca i cum cerul i pmântul s-ar fi hotrât s se întreac în strlucire, sub privirea impasibil a lunii pline, rsrite din spatele muntelui pentru a polei dalele de marmur italian ale locurilor sfinte. Oare Rachel mai era înc la Haifa, se întreb el. Oare venise vreodat aici, ca s admire privelitea golfului? Cu inima grea, se întoarse i urc în taxi. Prinii îl ateptau, i pre de vreo or prea c timpul se
oprise. În afara faptului c îmbtrâniser amândoi vizibil de la ultima lui vizit, era ca i cum nu ar fi lipsit deloc. Locuina nu se compara cu cea pe care o avuseser la New
 York, îns se strduiser s recreeze pe cât posibil atmosfera de acolo. Printre crile care îmbrcau pereii recunoscu
 
mistuitoare de siguran, de stabilitate i ordine într-o lume care în anii aceia prea c o luase razna. În cinstea sosirii lui, mama pregtise o mas festiv: sup
kneidlach cu glute,knishes umplute cu cartofi, ceap i ficat tocat,blintzes cu dulcea de ciree negre. Dup atâta timp, în care nu se hrnise cu altceva decât cu fasole i pâine, David nu îndrzni s se înfrupte din mâncare aa cum ar fi dorit. Mama prezida masa cu o gravitate ceremonioas, asemeni unei preotese într-un templu, servind, umplând din nou farfuriile, insistând pe lâng tat i fiu s mnânce.
 Vorbea neîncetat, cuvintele i frazele curgeau uvoi, umplând atmosfera din camer, ca i cum ar fi vrut s o fereasc de o nedefinit linite ru prevestitoare. Povestea mai ales despre rude i prieteni, frai, surori, mtui, unchi i veri, generaii în vârst i generaii tinere care pentru ea erau adevrate repere în timp i spaiu. David o asculta cu un sentiment de mil amestecat cu
iubire. Maic-sa îi ascunsese rnile i vulnerabilitatea sub masca maternitii, sufocându-l cu dragostea sa i cerându-i, în schimb, o afeciune i un devotament pe care el era incapabil s i le ofere. Mâncarea pe care o servea, prul crunt, strâns în coc, rochia lung, înflorat, puin decolorat, mâinile agile i nervoase, incapabile s se opreasc din mic