Dan Alexandru - Eseul meu despre gotic, fantastic și realism în literatură, în revista...
Click here to load reader
-
Upload
hopernicus-pope -
Category
Education
-
view
87 -
download
1
description
Transcript of Dan Alexandru - Eseul meu despre gotic, fantastic și realism în literatură, în revista...
AALLTTEERRNNAANNŢŢEE
ALEXANDRU DAN
Gothic uber alles sau despre fantastic şirealism în literatură
Deşi orice operă literară, oricât de fantastică,
încearcă să pară cât mai verosimilă şi deşi cititorii,
conştienţi fiind că au de-a face cu o fantezie, resimt,
mai mult sau mai puţin, acea foame de a „realitiza”
fantasticul, adică de a da credit evenimentelor trăite
prin lectură, atunci când vorbim de SF şi Fantasy, e
limpede, nimeni nu se aşteaptă la realism, şi mai ales nu
în aspectele ieşite din comun ce caracterizează aceste
genuri.
Când vorbim de fantasticul abordat de scriitori precum
Mircea Eliade, V. Voiculescu etc., din nou, deşi conţinu-
tul operei ar putea fi unul realist, însăşi această
denumire de „fantastic” îi neagă din start verosimili-
tatea, indiferent de conţinut.
Pe de altă parte, există abordările realiste (proza poli-
ţistă, de aventuri, romanul istoric, thriller-ul ş.a.) , în
care nu se dă nicio atenţie elementelor fantastice, dacă
cumva acestea ar fi prezente.
Grosso modo, chiar dacă se întrepătrund şi sunt proprii
tuturor genurilor literare, să evocăm cele două modali-
tăţi principale de transmitere, respectiv înţelegere a
mesajelor unei opere: modul alegoric, simbolic etc., a
cărui decriptare face apel la cultura acumulată de cititor
şi un mod ad litteram de receptare – probabil, preferat
de o majoritate din ce în ce mai largă a publicului.
În mod normal, codul sau simbolismul cultural al
cititorului ar trebui să concorde cu cel al autorului – şi
ambele să fie în armonie cu unul global, ca ansamblu
coerent şi ierarhizat al valorilor intelectuale universale.
Însă în prezent cititorului i se cere un efort suplimentar
dacă doreşte o lectură lucidă: el trebuie să se aştepte şi
la posibilitatea ca scriitorul să refuze să mai dea curs
codului cultural clasic şi să încerce să-l schimbe până la
nivel de celulă, adică până la semnificaţiile simbolurilor
(de exemplu, ceea ce toată lumea ştie că este rău este
prezentat ca fiind bine şi invers). În acest caz,
cititorului, pe lângă mijloacele clasice (convenţionale)
de analiză a sensurilor textului, îi mai rămâne la
dispoziţie o tactică: să-l identifice, printre rânduri, pe
personajul-autor şi să-i urmărească stările şi reacţiile
faţă de cursul acţiunii şi faţă de deznodământ.
Revenind, ceea ce ne sugerează modul în care ar trebui
să înţelegem sensul şi mesajul unui text este, înainte de
toate, însăşi denumirea genului literar în care acesta se
înscrie în mod declarativ; dacă ştiu că e vorba de
fantasy sau SF, ca cititor sunt „obligat” să nu iau
lucrurile „ad litteram” – chiar dacă, din punct de vedere
al conţinutului, ar fi poate cazul. Invers, dacă ştiu că
este vorba de o specie literară realistă, voi acorda
scriiturii respective, din oficiu, acea încredere pe care o
reclamă realismul: cenzura mea interioară ia o pauză,
sunt gata să accept că realitatea operei se suprapune
perfect cu realitatea de zi cu zi, chiar dacă în cea mai
mare parte ar putea fi vorba de ficţiune, şi sunt tentat să
receptez mesajul ad litteram; mă aştept la o lectură mai
relaxată în ceea ce priveşte decriptarea sensurilor, deşi
nu neapărat la una uşoară, şi aceasta în funcţie de
tehnica literară utilizată.
Ca atmosferă, genul gothic este caracterizat prin gravi-
tate, care, corect dozată, invită la reflexivitate, în vreme
ce fantasy-ul şi SF-ul induc o stare mai relaxată
cititorului (evident, în mod diferit) . Sigur, cu cât se
apasă mai mult pe pedala gravităţii, cu atât mai mult
starea de reflexivitate este mai descurajată, rolul
cititorului devine tot mai pasiv şi greutatea senzaţiilor
ameninţă să dea la o parte sensul sau mesajul operei,
când acestea există, punându-se pe ea însăşi în prim
plan şi ajungându-se astfel la „horror”.
Eroismului propriu heroic fantasy-ului gothicul îi
„opune” „posteroismul”, un eroism autoignorat ameste-
5588
AALLTTEERRNNAANNŢŢEE
cat cu o anumită doză de mizantropie, indusă de efec-
tele pe care le are viaţa de zi cu zi asupra sentimentelor
noastre pure – sau pure cândva.
Genul gothic este un… personaj care are „în sânge”
tendinţa de a merge în căutarea unor cauze (vezi
ancheta poliţistă) învăluite în mister, un mister cu atât
mai supraomenesc (asemănare cu motivul „căutării”
(iniţiatice) proprii heroic fantasy-ului), cu cât şi
apăsarea sentimentelor este mai mare. Fascinat mai
degrabă de perspectiva atingerii cu degetul transrealul
decât de transreal însuşi – logic (întotdeauna logic!) ,
odată misterul dezlegat, dincolo de frontiera dintre
lumi, aşa cum subconştientul i-o şopteşte, va putea
scăpa şi el de teribila-i apăsare… Sau poate nu? Şi de
aici permanenta ameninţare a tragicului.
Interiorizat şi însingurat, deoarece este „altfel”, chemat
să fie mai mult decât este (condiţie asemănătoare, de
altfel, cu cea a scriitorului, în general), veşnic
nemulţumit de prezentul din ce în ce mai meschin, dar
şi de viitorul probabil care, cu infailibilitate, pare că
abandonează valorile probate de-a lungul istoriei de
care el se simte legat şi care îl ajută să discearnă între
bine şi rău – între binele şi răul unei situaţii, între, pur
şi simplu, a fi bun sau a fi rău –, el este gata să dea
cunoscutul pentru necunoscut sau pentru acel altceva
decât banalul cotidian şi se află într-o perpetuă căutare
de a trăi (în viitor) un trecut care să se ridice cu
adevărat la nivelul valorilor pe care le-a generat.
Este un „nobil decăzut” şi dezinteresat, rebel faţă de…
ordinea rebelă (aşa cum, ca gen literar, a apărut ca
reacţie la raţionalismul excesiv al iluminismului),
veşnic apăsat de o chemare adâncă şi neştiută de care
nu poate scăpa, aşa cum nu poate scăpa nici de răul şi
nici de binele (! ) din viaţa sa, blestemat să fie om
adevărat, blestemat pentru că vede răul, conştient că nu
deţine puteri de zeu dar inconştient că este un semizeu;
este cel care anticipează Sfârşitul cu mult înainte ca
acesta să-şi facă apariţia, care suspină când ceilalţi
râd…
Atunci când ultimul om va dispărea, cineva va suferi de
unul singur pentru toţi. Acela este gothicul. Patetic?
„Fantasy”? (Lui oricum nu i-ar păsa!) Nu, este realism
în stare pură.Deoarece el nu poate altfel, nu are încotro. . .
Singura specie literară care poate sta alături de SF şi
fantasy fără să-şi piardă pretenţia asupra realismului şi
care, în acelaşi timp, la modul cel mai credibil, poate
cuprinde şi elemente ce ţin de supranatural, este gothicul.
Acesta din urmă permite modul cel mai realist de a
aborda supranaturalul, un supranatural fie imaginat,
fie considerat ca făcând parte din… viaţa reală, atunci
când concordă cu accepţiunea spiritualităţii tradiţionale
(creştine), ca spaţiu în care, de altfel, gothicul îşi are
rădăcinile.
În mod ironic, exagerările specifice genului oferă
echilibrul perfect dintre cunoaşterea convenţională a
imediatului şi contactul cu necunoscutul “de dincolo”.
Iar cititorul nu este trimis, aprioric, nici înspre
interpretarea exclusiv alegorică, nici înspre cea literală,
totul rămânând la latitudinea sa, el având ocazia să
apeleze oricând la oricare din modurile de receptare
avute la dispoziţie, pe măsură ce avansează în lectură.
Despre textul gothic nu se poate spune decât după
închiderea cărţii dacă a fost „fantezie” sau nu. Sau poate
nici atunci. Şi aceasta în funcţie de capacitatea noastră
de interpretare.
Adevărul, acel adevăr căutat instinctiv de cititor, poate
fi prezent sau nu într-un text, însă cu certitudine poate
fi prezent în interpretarea acestuia.
5599