curs+2+compozitia+discursului
-
Upload
elena-jitca -
Category
Documents
-
view
29 -
download
0
description
Transcript of curs+2+compozitia+discursului
II. TEHNICI DE COMUNICARE VERBALĂ
Scopul comunicării verbale
Comunicarea verbală se manifestă prin intermediul cuvintelor vorbite şi scrise
(comunicarea scrisă este o înregistrare a celei verbale) există tehnici specifice comunicării scrise considerată separat.
nu este o demonstraţie de competenţe logice şi profesionale. Un comunicator abil nu lasă să se vadă abilităţile sale le ascunde dar obţine rezultate
interlocutorii nu cer niciodată o demonstraţie sau un argument logic dar mesajul trebuie să fie logic.
Scopul tehnicilor de comunicare verbală: Utilizarea cuvintelor potrivite
Retorica şi structura discursului
2.2. Etape
Pregătirea prelegerii Expunerea Feedback‑ul Analiza şi concluziile.
Pregătirea prelegerii sau discursului două extreme:
prelegerea minuţioasă: în amănunte, cu antrenament anterior de memorare a textului
Risc: rigiditate. Neglijarea relaţiei cu publicul prelegerea intuitivă: sunt cunoscute doar elementele esenţiale
de conţinut, restul fiind lăsat pe seama inspiraţiei de moment. Risc: superficialitate, neseriozitate
Optim: la mijloc: structură predefinită, cu obiective clare şi cu materiale ajutătoare pregătite anterior susţinută de o disponibilitate spre flexibilitate.
Expunerea
Susţinerea discursului în faţa unui public
Feedback-ul
După susţinerea discursului Verificăm dacă ceea ce am vrut să comunicăm a
fost bine înţeles. în fiecare moment, urmărind reacţia celor prezenţi în spaţiul rezervat întrebărilor şi răspunsurilor.
întrebări directe adresate unora din persoanele care au asistat la prezentare
Folosirea unui formular pentru feedback. Filmarea discursului.
Analiza şi concluziile
Asimilarea experienţei dobândite şi folosirea ei în viitor.
Analiza rezultatelor în vederea perfecţionării stilului.
2.3. Compoziţia discursului
2.3. Compoziţia discursului. Retorica
Retorica se bazează pe polisemia discursului termenii direcţi, limbajul digital, nu sunt eficienţi în
totalitate. Oamenii judecă:
ceea ce fac alții cum arată ceilalți cum spunem ceea ce spunem.
Aceste lucruri stau la baza retoricii.
2.3. Compoziţia discursului. Retorica
Obiectivele discursului: încântarea auditoriului (cointeresare), emoţionarea (seducerea, delectarea) probarea (convingerea propriu-zisă).
Observație: discursul nu încearcă să demonstreze sau să
convingă de adevărul unei teze. Este o percepţie limitată şi greşită
2.3. Compoziţia discursului. Retorica
un discurs se planifică prin construirea unui plan (o „hartă” sau schemă logică) cu formă arborescentă
Discursul retoric de tip clasic conţine secvenţe obligatorii ce asigură eficiența: exordiul, propunerea, diviziunea, naraţiunea, confirmarea, respingerea, peroraţia, digresiunea.
Publicul este mai receptiv la mesajul compus după o structură retorică
2.3.1. Exordiul (exordium)
Exordiul (prologul, headline, slogan/titlu, lead) început, deschidere, preludiu. parte introductivă a discursului
Scop: „încălzirea” publicului, pregătirea audienţei, atrage atenţia, interesul şi bunăvoinţaatenţia, interesul şi bunăvoinţa asupra vorbitorului şi subiectului. conţine un enunţ plăcut şi uşor.
Tipuri de exordiu CHARISMATIC
atrage simpatia la începutul unui discurs care nu conţine „veşti proaste” predispune auditoriul la răbdare şi concesie.
INSINUANT precede comunicarea unor lucruri neplăcute (ex:„Am o veste bună şi una
rea”)
2.3.2. Propunerea
începe după ce publicul a devenit atent, interesat şi binevoitor faţă de vorbitor şi temă.
(Dacă totuşi acest lucru nu se întâmplă, este recomandabil să continuăm exordiul). „a doua parte introductivă” frază sau secvenţă de discurs
Scop: formulează precis scopul discursului enunţă tema şi subiectul.
declaraţie concisă despre ceea ce urmează să se comunice descriere esenţială a discursului.
Tipuri de propunere: SIMPLĂ: anunţă un singur scop al discursului COMPUSĂ: anunţă mai multe obiective distincte, care vor fi atinse sau probate
separat.
2.3.3. Diviziunea (împărțirea)
„a treia parte introductivă” tabla de materii discursului
Secvența de discurs care anunţă părţile discursului (structura) durata ordinea expunerii.
poate fi de trei feluri, în funcţie de ordinea argumentelor: EVOLUTIVĂ:
porneşte de la argumente slabe încheie cu argumente puternice
INVOLUTIVĂ: porneşte de la argumente puternice Încheie cu argumente slabe
HOMERICĂ SAU MIXTĂ: începe cu argumente puternice continuă cu argumente slabe Încheie cu argumente puternice.
2.3.4. Naraţiunea
Naraţiune: „povestire”, „istorisire”. expune faptele şi întâmplările în succesiunea temporală şi graduală anunţată în diviziune. Faptele relatate susţin declaraţia din Propunere
Calităţi ale narațiunii: claritate, întindere mică evitarea cuvintelor de prisos, verosimilitate, suspans. va construi imagini, sunete şi mişcare (apelând adecvat la canalele receptoare).
Structura naraţiunii 1. Construieşte o succesiune temporală a faptelor relatate (asigurarea verosimilităţii) 2. Evenimentele şi faptele relatate vor fi convergente spre un punct terminus (se vor elimina
acele detalii care nu au o finalitate). 3. Prezența obligatorie a unui personaj (individual sau colectiv)
în cazurile în care personajul este imposibil de construit, se va folosi personificarea. 4. Naraţiunea se încheie cu o maximă sau morală.
Toate aceste elemente se vor articula în jurul unei intrigi.
2.3.5. Confirmarea (adeverirea)
probează sau argumentează ceea ce a fost enunţat în propunere şi dezvoltat în naraţiune.
Se expun: probe, argumente, mărturii, exemple.
nu probăm: lucrurile evidente cele probate deja de o autoritate.
2.3.6. Respingerea
operaţia de anihilare sau demontare a argumentelor contrare şi a posibilelor obiecţii care pot fi anticipate.
Poate fi inclusă în confirmare
Preîntâmpină şi demontează tezele adverse, înainte ca acestea să fie exprimate de cineva.
Recomandări: se evită tonul superior şi aroganţa nu se aduc calificative sau etichetări posibililor
opozanţi
2.3.7. Peroraţia
se mai numeşte şi epilog sau concluzie încheie discursul
formulează o ultimă strategie pentru câştigarea auditoriului:
recapitulează ideile principale face un rezumat al întregului discurs
(evocă idei şi imagini sugerate la început, „rotunjind” în acest fel discursul)
readuce audienţa la starea de spirit creată în exordiu, de obicei una pozitivă.
2.3.8. Digresiunea
poveste scurtă, vie, intensă, uneori o glumă, concisă rolul de „pastilă” care relaxează publicul într-un
moment tensionat.
Scopul: relaxează sau înveselește indignează sau înduioşează
poate fi plasată în orice loc al discursului uneori speculează o întâmplare ivită în sală.
2.4. Organizarea argumentelor
putem alege să facem cunoscute numai argumentele care
ne susţin poziţia să comunicăm şi posibilele contraargumente.
Acest lucru depinde de profilul audienţei şi de circumstanţe.
2.4.1.Argumentele unilaterale
susţin numai poziţia vorbitorului (sau organizaţiei pe care o reprezintă) scopul:
consolidarea unui mesaj evitarea inducerii unei confuzii la nivelul auditoriului.
Nu se utilizează în cazul schimbului de opinii dezbaterii.
Se utillizează când: auditoriul este prietenos şi permisiv cu opinia vorbitorului membrii auditoriului au un nivel de educaţie scăzut Se dorește enunțarea unei singure poziții, cea a vorbitorului vorbitorul are drept obiectiv redirecţionarea opiniei auditoriului.
2.4.2.Argumente pro şi contra prezentarea ambelor tipuri de argumente:
Cele care susţin opinia vorbitorului argumentele contrare.
Scopul prezentării contraargumentelor: demontarea lor. Atragerea respectului audienței Evidențierea onestității vorbitorului
Când prezentăm argumente contrare audienţă educată, audienţă indecisă (cu scopul de a respinge argumentele contrare) audienţă informată despre existenţa unor contraargumente.
Fixarea sau schimbarea de atitudine la nivelul auditoriului este mai de durată atunci când acesta nu află argumentele contrare de la o altă sursă.
2.4.3. Ordinea prezentării argumentelor
putem începe cu argumentele mai slabe şi termina cu cele mai puternice sau invers.
ordinea prezentării argumentelor depinde de strategia generală de construire a discursului distribuirea mijloacelor de captare a atenţiei.
Dacă atenţia publicului este mai mare la început, atunci vom începe cu argumentele mai puternice.
Ultimul argument în ordinea prezentării rămâne în memoria auditoriului mai ales dacă acesta nu este un public specializat sau dacă nu este implicat personal în problemă.
O strategie eficientă: organizarea-sandwich se prezintă mai întâi argumentul pro (întrucât primul argument este de obicei
perceput ca cel mai puternic), urmează prezentarea şi demontarea contraargumentului, în final se revine asupra propriei poziţii, mizând pe forţa ultimului cuvânt.
2.4.4. Evidenţierea concluziilor
Public mai puţin educat Se atrage atenţia asupra concluziilor în mod explicit Se arată cum trebuie înţelese concluziile
Audienţă avizată, cu un nivel mai ridicat de educaţie Nu se explicitează concluziile
persoanele educate au propriile lor concluzii atât asupra problemei expuse cât şi asupra vorbitorului.
Se practică reiterarea repetarea ideilor-forţă pe parcursul mesajului în diferite forme, cu scopul
fixării lor. mesajul devine mai acceptabil şi memorabil.
Tehnici de reiterare: sinonimia, aliteraţia, augumentarea etc.
2.5. Elocința
Arta stilizării discursului redactarea în detaliu a exprimării alegerea termenilor potriviţi alegerea expresiilor frumoase şi puternice.
Tehnicile de persuasiune ale elocinței: figuri retorice, subsumate unor principii şi reguli ale elocinţei.
2.5.1. Principii ale elocinței „Latino dicere”.
oratorul trebuie să cunoască limbajul auditoriului. Discursul să fie formulat într-un limbaj agreat şi familiar, uneori chiar cu apel
la un jargon decent. „Ornate”.
a potrivi, a adecva ideile cu modul de a gândi al audienţei. Discursul să fie împodobit cu figuri retorice, pentru a obţine
impact emoţional (pathos), conduite de adeziune (ethos) efecte de manipulare a gândirii (logos).
Principiul se referă şi la prestaţia non-verbală (voce, înfăţişare, gestică), cadrul spaţio-temporal care influenţează relaţia dintre vorbitor şi public (ce aude
publicul, ce confort există în sală, dacă e ora potrivită etc.). „Apte”.
a vorbi potrivit cu scopul şi conţinutul discursului, cu natura evenimentelor narate.
Exemplu evitarea stilului sobru dacă vorbim pe o temă veselă sau unor copii, evitarea efectelor comice dacă tema este una serioasă.
2.5.1. Principii ale elocinței „Numerose”.
se referă la ritm, armonie, muzicalitate. A rosti cuvintele fluid, cu pauze tactice, declamativ şi
nuanţat. Evitarea cacofoniilor, a repetiţiilor de termeni, a
bâlbelor şi cuvintelor insuficient cunoscute. „Elegantia”.
alegerea registrului de cuvinte care pot fi folosite sau evitate.
Eufemisme: („bătrân” - „venerabil”) Disfemisme: („leneş” - „puturos” ). Exemplu:
într-un discurs critic se folosesc cuvinte aspre şi tari într-un discurs polemic sau pamflet se admit termeni grei,
tăioşi.
2.5.2. Tehnici ale elocinţei
Claritatea reprezintă garanţia înţelegerii rapide şi corecte a
mesajului. cuvinte precise, cu un sens cât mai cunoscut, Evitarea excesului de jargon utilizarea unui lexic potrivit cu publicul[1].
[1] Ronald D. Smith, loc. Cit.
2.5.2. Tehnici ale elocinţei
Excelența
Cu deosebire în limbajul comercial acele propoziţii memorabile care se autoimpun prin
caracterul lor unic. enunţuri strălucitoare, cu valoare de maximă, care ies în
evidenţă dând discursului un caracter memorabil. Uneori apare o informaţie rară şi de maximă utilitate, pe
care publicul o va aprecia.
2.5.2. Tehnici ale elocinţei
Cuvintele puternice
termeni şi fraze care au un impact major asupra publicului
Precizează sau să lărgesc sensul discursului astfel încât acesta este perceput drept unul credibil.
Exemple cuvintele obţinute prin tehnica „doublespeak”
Exemple de „doublespeak”: organizaţiile pro-avort se autodenumesc „pro-choice” (pro-alegere), organizaţiile antiavort se autodenumesc „pro-life” („pro-viaţă”).
utilizarea unui vocabular politic de impact: „valori ale familiei”, „corectitudine politică” „terorişti” etc.
2.5.2. Tehnici ale elocinţei
Denumirile şi acronimele
Utilizarea denumirilor de produse şi programe este o practică curentă în limbajul comercial şi al organizaţiilor neguvernamentale.
Există la ora actuală campanii extrem de ample şi costisitoare care au ca scop popularizarea unor denumiri, deoarece funcţia lor mnemotehnică şi sugestivă este majoră.
Exemplu: Programul “Locuinţa”
2.5.2. Tehnici ale elocinţei
Citatul Tehnica utilizării citatului conferă comunicării verbale mai multă forţă şi
memorabilitate.
Citat, în sensul relaţiilor publice: utilizarea unor fraze extrase din discursul sau textul publicat al unei autorităţi
recunoscute („a cita din...”) elaborarea unei fraze proprii cu calităţi estetice care are forţa necesară să
funcţioneze ca un citat. Exemplu: „iarna nu-i ca vara”.
Sloganul: frazele-citat se pot transforma în slogane sau pot fi lansate ca atare.
Eficienţa maximă în fazele de conştientizare publică a mesajului. exemplu de slogan: „casa de copii nu e acasă”.
Sloganul de marcă: slogan asociat unei mărci comerciale poate fi înregistrat împreună cu marca.
Exemplu: slogan de marcă New York Times: „All the news that’s fit to print” („toate informaţiile care pot fi tipărite”).