PARTEA I

BAZELE TEORETICE

ALE JOCULUI DE VOLEI

1

1. ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI

Din multitudinea de informaţii referitoare la istoricul jocului de volei

vom încerca să facem o sinteză a celor mai importante şi mai relevante date

referitoare la apariţia şi evoluţia acestuia pe plan mondial cât şi aspecte ce

vizează jocul de volei în ţara noastră.

De asemenea, în acest context vom aborda separat aspectele referitoare

la jocul de volei pe nisip care a înregistrat o evoluţie explozivă şi s-a desprins

de jocul clasic devenind un joc sportiv extrem de spectaculos şi de apreciat.

1.1. Evoluţia jocului de volei pe plan internaţional

Apariţia jocului de volei este legată

numele lui William Morgan, director pentru

educaţie fizică la Colegiul Holyoke

Massachusetts. Pentru recreere, acestuia i-a

venit ideea de a crea un joc sportiv care să

angreneze mai multe persoane şi care să nu

necesite echipamente speciale precum

rachetele de tenis, un sport în vogă în aceea

perioadă dar care angrena un număr redus de

jucători.

Astfel se gândeşte la o formă de joc în care să includă elemente din

baschet, handbal, basseball care să se desfăşoare pe o suprafaţă folosită deja.

În acest scop foloseşte terenul de tenis şi ridică fileul la o înălţime de 1,98 m,

înălţimea jucătorilor de baschet mai înalţi care activau la acest colegiu,

baschetul fiind inventat deja cu 4 ani înaintea acestui moment. Jucătorii, fără

un număr precizat, ocupau cele două terenuri delimitate de fileu şi transmiteau

mingea de baschet de la unu la altul şi apoi peste fileu la echipa adversă.

2

Toată această întâmplare s-a derulat în 1895, considerat a fi anul în care

jocul de volei a fost inventat, la început fiind denumit „MINTONETTE”,

denumire derivată din BADMINTON.

În acest demers, mingea de baschet s-a dovedit a fi prea grea şi ridica

probleme în jucarea ei. În aceste condiţii Morgan, încearcă să deruleze jocul

folosind o cameră a unei mingi de baschet care s-a dovedit a fi însă prea

uşoară. Greutatea redusă a condus la schimbări în modul de transmitere al

mingii aceasta începând să fie respinsă prin lovire. Jocul a început să devină

mai dinamic şi plăcut, astfel încât s-a hotărât crearea unei mingi speciale, mai

mici şi mai uşoare decât cea de baschet.

Datorită modului de jucare a mingii, prin respingere, se schimbă

denumirea jocului în VOLLEYBALL. Pornind de la termenul ”VOLLEY”

care înseamnă a relua din zbor, noua denumire exprimă mai bine ce se

întâmplă în teren, anume a relua mingea din zbor.

Organizaţiile tinerilor creştini, Y.M.C.A., au avut un rol deosebit în

promovarea jocului şi integrarea acestuia în şcoli şi colegii pe întreg cuprinsul

S.U.A., în felul acesta jocul de volei devenind tot mai popular.

Creşterea popularităţii acestui joc şi implicit a numărului celor care îl

practică implică necesitatea stabilirii unor reguli

care să clarifice modul în care se desfăşoară acest

joc. Astfel, în 1897 sunt puse în aplicare primele

reguli de joc. Între acestea, menţionăm stabilirea

dimensiunilor terenului care au rămas

neschimbate până în zilele noastre.

Primul regulament de joc apare tipărit în

1916. În 1918 numărul de jucători este redus la

6, iar în 1922 numărul de lovituri de echipă se

limitează la 3.

3

Treptat, jocul de volei se răspândeşte pe întreg teritoriul S.U.A. În acest

sens, menţionăm că o reputată publicaţie sportivă din epocă, Spalding

Volleyball Guide, menţionează în 1916 existenţa unui număr de cca. 200.000

practicanţi.

În ceea ce priveşte propagarea jocului de volei în afara teritoriului

S.U.A., menţionăm că în 1900 este adoptat de Canada, fiind prima ţară care

adoptă acest sport. Apoi, în 1905 apare în Cuba, dată fiind apropierea

teritorială şi legăturile dintre cele două ţări în aceea perioadă.

Ulterior este adoptat de Asia, fiind semnalat în Japonia în anul 1908 şi

în China în 1911. Apariţia şi promovarea în această parte a lumii duce la

organizarea primei competiţii internaţionale în 1913 la Manilla în cadrul

”Jocurilor Estului Îndepărtat”.

Apare în Europa adus de

militarii americani, fiind

semnalat în 1914 în Anglia, iar

în 1915 în Franţa, după care se

răspândeşte pe întregul

teritoriu.

Popularitatea mare de care se bucură jocul de volei şi faptul că tot mai

mulţi optează pentru practicarea lui atrage după sine necesitatea înfiinţării

unor foruri care să se ocupe de organizarea activităţilor specifice. Astfel iau

fiinţă primele Federaţii Naţionale care apar în 1922 în Bulgaria şi

Cehoslovacia. Apariţia ulterioară a Federaţiilor de profil în tot mai multe ţări

intensifică activitatea competiţională la nivel naţional, fenomen ce impune

necesitatea înfiinţării unei federaţii la nivel internaţional care să se implice

mai eficient în activitatea de organizare a activităţii competiţionale.

Astfel, în 1947 la Paris, se înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de

Volleyball. Un aspect important al acestui eveniment pe care considerăm

important să-l menţionăm, este acela că ROMÂNIA se numără printre ţările

4

fondatoare ale F.I.V. Crearea acestui for atrage după sine intensificarea

activităţii competiţionale la nivel naţional şi debutul după numai un an de la

înfiinţare a primei competiţii internaţionale.

În 1948 este organizat primul Campionat European însă doar pentru

echipele masculine. După un an, în 1949 este organizat primul Campionat

Mondial.

Jocul de volei ia o amploare deosebită devenind unul dintre principalele

mijloace de recreere şi un important factor de socializare. Creşterea

popularităţii şi a numărului de practicanţi îl impune ca un important sport de

performanţă.

Toate aceste date sporesc foarte mult importanţa jocului de volei,

aspecte ce îl recomandă pentru a fi inclus în programul Jocurilor Olimpice.

Astfel, jocul de volei apare pentru prima dată în 1964 la Olimpiada de la

Tokio unde este menţionată şi prima participare olimpică a României.

Ulterior, jocul de volei apare prezent la toate nivelele de performanţă,

de la copii la seniori, atât la masculin cât şi la feminin. Popularitatea lui

depăşeşte chiar şi rigori impuse de religie, fiind adoptat şi practicat la nivel

competiţional de către echipe feminine reprezentate ale unor ţări musulmane,

jocul fiind derulat într-un echipament adecvat, mai puţin permisiv din punct

de vedere al expunerii.

1.2. Voleiul în ţara noastră

Jocul de volei pătrunde în ţara noastră în jurul anilor ”20, aproximativ

în aceeaşi perioadă în care apare şi în restul Europei. Este adus în ţară de către

studenţii care urmau studiile în ţări din Europa occidentală, ţări în care a fost

adoptat anterior şi în care era deja practicat la un nivel apreciabil.

Astfel, începe să fie practicat iniţial în centrele universitare precum

Ploieşti, Bucureşti, Timişoara.

5

Prima menţiune documentară referitoare la un joc de volei pe teritoriu

ţării noastre, este făcută în 1927, an în care este semnalat primul meci

internaţional pe plaja din Eforie, între studenţii O.N.E.F. (actual U.N.E.F.S.)

şi o echipă de turişti turci.

Creşterea popularităţii acestui joc sportiv creşterea numărului de

practicanţi, impune necesitatea organizării unui for oficial la nivel naţional,

care să se ocupe de organizarea activităţii competiţionale din ţara noastră.

Astfel, în anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de BASKET şi VOLEY-

BALL şi debutează în mod oficial activitatea competiţională la nivel naţional.

Intensificarea după această dată a activităţii competiţionale are drept

rezultat organizarea în 1943 a primului Campionat Naţional.

Regularitatea cu care sunt organizate competiţiile la nivel naţional

determină înfiinţarea în 1948 a Comisiei Centrale de Volei care se desprinde

din federaţia comună înfiinţată anterior. Această comisie, în 1958 după 10 ani

de activitate, se transformă devenind Federaţia Română de Volei.

În decursul istoriei sale, voleiul românesc înregistrează numeroase

rezultate remarcabile la nivel internaţional. Acestea vizează atât participarea

la nivel de echipe reprezentative în cadrul Campionatelor Mondiale

Universitare, Campionatelor Mondiale, Europene cât în cadrul Jocurilor

Olimpice. De asemenea, este necesar să menţionăm şi rezultatele deosebite

obţinute la nivelul echipelor de club în cadrul unor competiţii precum Cupa

Cupelor şi Cupa Campionilor Europeni, subliniind faptul că în decursul

timpului au existat situaţii în care s-au jucat chiar finale de Cupe Europene

între echipe româneşti.

Dintre numeroasele rezultate încercăm să facem o sinteză menţionând

câteva dintre cele mai importante, după cum urmează:

• C.U. - locul I masculin, 1961 şi 1981;

- locul I feminin, 1954 şi 1993;

• C.E. - locul I masculin, Bucureşti 1963;

6

• J.O. - locul IV masculin şi feminin, TOKIO 1964;

- locul III masculin, MOSCOVA 1980

1.3. Voleiul pe nisip – apariţie şi evoluţie

Deşi începe să fie practicat după 1900 tot în S.U.A. pe plajele

Californiene prima atestare documentară a acestui joc sportiv apare în 1915

şi este legată de Waikiki Beach din Hawai.

În Europa primele jocuri de volei pe nisip sunt semnalate în 1915 şi s-

au derulat între militarii francezi şi englezi pe plajele din Normandia. În 1917

pătrunde în alte state europene precum Italia şi Rusia, iar prin intermediul

militarilor englezi care deja îl practicau, ajunge în India.

În 1920 sunt semnalate primele jocuri între echipe de 6 jucători.

Acestea s-au derulat în California de Sud pe plajele din Santa Monica.

În 1930 este adoptat de Bulgaria, Cehoslovacia şi Ţările Baltice, iar la

sfârşitul anilor ”30, tot în California de Sud - Santa Monica, este impus jocul

între echipe de 2 jucători, număr care s-a păstrat până astăzi.

În 1947 este menţionată desfăşurarea primului turneu oficial fără premii

în bani, iar 1948 este organizat primul turneu la nivel statal (California) cu

premii pentru cele mai bune echipe: câte o cutie de Pepsi pentru fiecare.

În 1950 se organizează PRIMUL CIRCUIT organizat pe 5 plaje din

California.

În anii ”60, devine parte a stilului

de viaţă californian, asociat cu plaja,

soarele şi muzica modernă. În sprijinul

acestei idei menţionăm faptul că

Beatles, o formaţie la modă în acea

perioadă a cântat la Sorento Beach cu

ocazia organizării unui turneu. De asemenea, este asociat cu unele evenimente

7

precum concursurile de frumuseţe, foarte populare, iar în promovarea lui se

implică unele personalităţi din perioadă.

În 1974 este organizat primul turneu sponsorizat la care asistă doar 250

de spectatori şi se acordă 1500 $ premii.

În anii ”80 - se răspândeşte pe toate continentele şi devine tot mai

spectaculos pe fondul creşterii nivelului de pregătire al jucătorilor.

Popularitatea tot mai mare atrage implicarea ca sponsori a marilor

investitori financiari, aspect ce atrage după sine o creştere a nivelului

premiilor. Astfel, în 1986 este organizat primul Turneu Internaţional, iar în

”89/”90 se organizează primul Circuit Mondial cu premii de 140.000 $, la

care participă ţări de pe mai multe continente (Italia, Brazilia, Japonia) şi care

este patronat de FIVB.

Dacă la începutul apariţiei sale ca joc sportiv era asociat cu plaja,

ulterior interesul marilor companii pentru sponsorizare conduce la creşterea

numărului de turnee şi la organizarea acestora în alte zone geografice ale

lumii, chiar la munte şi în centre ale marilor metropole ale lumii, pe terenuri

cu nisip, motiv pentru care creşte exponenţial şi numărul de spectatori. Astfel,

în anii ”93/”94, Seria Mondială înregistrează 140.000 de spectatori / săpt.

Creşterea permanentă a interesului pentru voleiul pe nisip are ca

rezultat propunerea C.I.O. întrunit la Monte Carlo în 1994 de a introduce

acest sport în programul Jocurilor Olimpice, iar în 1996 devine Sport Olimpic1996 devine Sport Olimpic

la jocurile de la ATLANTA. la jocurile de la ATLANTA.

După această dată, se intensifică şi activitatea organizatorică şiDupă această dată, se intensifică şi activitatea organizatorică şi

competiţională, pcompetiţională, peste 95 de Federaţii Naţionale având Comisii pentru volei pe

nisip care desfăşoară o activitate regulată. În 1998 existau deja 25 de Turnee

Internaţionale cu premii de 3,9 milioane $.

Interesul pentru voleiul pe nisip creşte tot mai mult şi în 2001 este

organizat primul TURNEU INTERNAŢIONAL pentru JUNIORI.

8

2. NOŢIUNI DE REGULAMENT

În ceea ce priveşte regulamentul de joc încercăm să resistematizăm

noţiunile astfel încât să facem o prezentare punctuală a acestora cu sublinierea

celor mai relevante şi mai utile pentru derularea în bune condiţii a activităţii

cu începătorii.

INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENT

SUPRAFAŢA DE JOC

DIMENSIUNILE TERENULUI – 9 m lăţime / 18 m lungime;

LINIILE TERENULUI: 2 laterale, 2 de fund, de centru, de 3 m care se

prelungeşte punctat în lateral în afara suprafeţei terenului. Toate au o

lăţime de 5 cm şi fac parte din suprafaţa de joc;

ZONELE SUPRAFEŢEI DE JOC: DE ATAC – de la linia de centru la

linia de 3 m, DE SERVICIU – între liniile laterale între două linii de 25

cm care se prelungesc imaginar, DE ÎNLOCUIRE – în afara terenului,

între linia de centru şi cea de 3 m, DE SIGURANŢĂ - 3m de jur

împrejurul terenului).

FILEUL ŞI STÂLPII

INĂLŢIME: 2,24 – feminin, 2,43 – masculin (măsurat la centru);

STRUCTURĂ: confecţionat din sfoară neagră, ochiuri pătrate de 10x10

cm, L = 9,5 m şi l = 1 m; bandă superioară albă de 5 cm;

BENZI LATERALE: albe de 5 cm /1 m, montate pe fileu perpendicular

pe intersecţia dintre linia de centru cu cele laterale;

ANTENE: din fibră de sticlă, L = 1,80 m şi grosime de 1 cm, colorate

alb-roşu din 10 cm în 10 cm;

STÂLPII: din metal cu secţiune circulară (rotunjiţi) – NU pătrat sau

dreptunghiular (fără muchii);

- h = 2,55 m;

9

- protejaţi în partea inferioară cu burete;

- fixaţi ÎN SOL (nu ancoraţi cu cabluri), la 50 cm - 1m de linia laterală;

MINGEA DE VOLEI

FORMĂ

• sferică, din piele sau piele sintetică; în interior are o cameră de cauciuc.

CULOARE

• uniform deschisă (alb – folosite doar în cadrul pregătirii);

• combinaţie de culori (în jocuri oficiale).

CIRCUMFERINŢĂ ŞI GREUTATE

• 65 – 67 cm;

• 260 – 280 g.

ÎN MECIURILE OFICIALE - se folosesc 3 MINGI DE JOC

ECHIPELE

COMPONENŢA ECHIPELOR: 12 jucători (6 titulari şi 6 rezerve), antrenor

principal, antrenor secund, medic, maseur;

ECHIPAMENT:

- VOLEIUL CLASIC: tricou, şort (masculin), colant scurt (feminin),

genunchere, şosete, pantofi sport. Cu aprobarea arbitrului principal, din

anumite motive, se poate juca fără pantofi;

- VOLEIUL PE NISIP:

- masculin (maieu, şort, şapcă, ochelari de soare);

- feminin (bustieră, şort decupat – slip, şapcă, ochelari de soare).

LIDERUL ECHIPEI - CĂPITANUL DE ECHIPĂ

ATRIBUŢII

• înainte de începerea partidei (participă la tragerea la sorţi, semnează

foaia de arbitraj);

10

• în timpul jocului (este singura persoană autorizată să poarte discuţii cu

arbitrul principal; poate cere timp de odihnă şi schimbări de jucători);

• după încheierea partidei (verifică şi semnează foaia de arbitraj).

SISTEMUL DE MARCARE AL PUNCTELOR, CÂŞTIGAREA

SETULUI ŞI MECIULUI

CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN PUNCT?

- punctul este câştigat la orice greşeală a adversarului, indiferent

de echipa care a servit – fiecare fază de joc câştigată presupune

cumularea unui punct;

CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN SET?

- setul se finalizează când una din echipe cumulează 25 de puncte,

cu două puncte diferenţă; în caz de egalitate, setul se prelungeşte

fără limită până la obţinerea diferenţei de două puncte;

- în caz de egalitate la seturi, setul decisiv se joacă până la 15

puncte cu două puncte diferenţă; setul se prelungeşte până la

înregistrarea diferenţei de două puncte;

CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN MECI?

- meciul se încheie atunci când o echipă câştigă primele 3 seturi

din maximul 5.

STRUCTURA JOCULUI

TRAGEREA LA SORŢI (participă arbitrul principal şi căpitanii de

echipă);

PERIOADA DE ÎNCĂLZIRE (până la 10 min);

ÎNCEPEREA PARTIDEI (formaţia de start – cei şase jucători care

intră în teren sunt trecuţi în foaia de arbitraj fiind menţionată zona pe

care o ocupă fiecare).

11

AŞEZAREA ÎN TEREN - 6 jucători dispuşi pe două linii, ocupă cele 6 zone

de teren. Linia I la fileu, zonele 2,3,4 de la dreapta la stânga şi linia a II-a,

zonele 1,6,5 tot de la dreapta la stânga (zona 1 în dreapta în linia a II-a, iar

zona 2 în faţa acesteia la fileu).

POZIŢII – jucătorii din zone apropiate nu au voie să se poziţioneze pe

aceeaşi linie sau să se depăşească; aceeaşi regulă şi pentru jucătorii poziţionaţi

pe zone corespondente (1 cu 2, 6 cu 3, 5 cu 4).

ROTAŢIA – din zonă în zonă în sensul acelor de ceasornic: din 1 în 6, 5, 4,

3, 2, 1.

SITUAŢII DE JOC

1. MINGE ÎN JOC (cât timp faza de joc este în derulare, până ce jocul este

oprit de către arbitrul principal);

2. MINGE AFARĂ DIN JOC (sau ”MINGE MOARTĂ”- când faza de joc se

întrerupe şi până jocul se reia prin serviciu, după fluierul arbitrului);

3. MINGE ”ÎN TEREN” (când mingea atinge suprafaţa terenului de joc, iar

faza de joc se întrerupe);

4. MINGE ”AFARĂ” (când mingea este trimisă în afara terenului de joc sau

ricoşează în urma contactului unui adversar – blocaj sau preluare din atac

sau serviciu, iar faza de joc este întreruptă).

LOVITURILE UNEI ECHIPE (3, max. 4 lovituri – atunci când mingea

este atinsă de blocaj)

CARACTERISTICI ALE LOVIRII MINGII

Mingea poate fi jucată cu oricare parte a corpului.

Mingea trebuie să fie lovită, ea nu trebuie să fie ţinută şi/sau aruncată.

12

La prima lovitură a echipei, mingea poate să atingă consecutiv mai

multe părţi ale corpului, cu condiţia ca aceste contacte să aibă loc în

cursul aceleiaşi acţiuni.

La blocaj, contactele consecutive pot fi realizate de unul sau mai mulţi

jucători, cu condiţia ca aceste contacte să aibă loc în cursul aceleiaşi

acţiuni.

GREŞELI ÎN JOCUL CU MINGEA

PATRU LOVITURI: o echipă loveşte mingea de patru ori înainte de a

o retrimite;

LOVITURĂ AJUTATĂ: un jucător se sprijină pe un coechipier sau pe

orice structură/obiect în interiorul suprafeţei de joc cu scopul de a juca

mingea;

ŢINUTĂ: un jucător nu loveşte mingea, care este ţinută şi/sau aruncată;

DUBLU CONTACT (dubla lovire): un jucător loveşte mingea de două

ori succesiv sau mingea atinge succesiv mai multe părţi ale corpului său

(exceptând prima lovitură).

GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU

Un jucător atinge mingea sau un adversar în spaţiul advers înaintea sau

în timpul loviturii de atac a adversarului;

Un jucător pătrunde în spaţiul advers pe sub fileu incomodând

adversarul;

Un jucător pătrunde în terenul de joc advers;

Un jucător atinge fileul sau antenele în timpul acţiunii de jucare a

mingii sau dacă prin această atingere deranjează jocul.

13

ACŢIUNI DE JOC SUPUSE UNOR REGULI SUPLIMENTARE

SERVICIUL

Se execută de către jucătorul aflat în Z1, conform ordinii impuse de

rotaţie, din afara terenului de joc, din spaţiul de serviciu, la fluierul

arbitrului;

Se execută obligatoriu cu mâna sau cu oricare parte a braţului, după ce

aceasta a fost aruncată;

Mingea trebuie să treacă peste fileu, prin interiorul spaţiului de joc şi nu

trebuie să lovească stâlpii, antenele, banda laterală sau un alt obstacol

în traiectoria ei spre terenul advers.

LOVITURA DE ATAC

Un jucător din linia I poate efectua o lovitură de atac, cu condiţia ca

acel contact cu mingea să fi avut loc în interiorul propriului său spaţiu

de joc;

Un jucător din linia a II-a poate efectua o lovitură de atac la orice

înălţime din afara zonei de atac;

Un jucător din linia a II-a poate efectua o lovitură de atac din zona de

atac dacă în momentul contactului, mingea nu se află în totalitate

deasupra marginii superioare a fileului.

BLOCAJUL

Blocajul se execută numai de către jucătorii din linia I (nu şi de către

cei din linia a II-a sau Libero);

Este permisă trecerea mâinilor şi braţele pe deasupra fileului, cu

condiţia ca această acţiune să nu împiedice jocul adversarului (să nu

atingă primul mingea);

14

Contactul cu mingea la blocaj nu este considerat ca o lovitură a echipei

(după blocaj echipa are dreptul la trei lovituri);

Prima lovitură după blocaj poate fi executată inclusiv de cel care a atins

mingea în cursul blocajului;

Este interzis blocajul serviciului advers.

ÎNTRERUPERI DE JOC REGULAMENTARE

TIMPII DE ODIHNĂ (2 T.O. de 30 sec./set la cererea antrenorului sa

căpitanului de echipă + 2 timpi tehnici /set acordaţi prin regulament la

înregistrarea punctelor 8 şi 16).

ÎNLOCUIRILE DE JUCĂTORI

- 6 schimbări simple (poate fi schimbată întreaga echipă);

- 3 schimbări duble (un jucător înlocuit nu poate intra înapoi în

teren DECÂT ÎN LOCUL CELUI CARE L-A SCIMBAT, NU a

altui jucător).

JUCĂTORUL “LIBERO”

DESEMNAREA LIBERO-ULUI (se menţionează în foaia de arbitraj

înainte de începerea partidei numele şi numărul de pe tricou; mai nou

regulamentul permite înregistrarea a doi jucători libero);

ECHIPAMENTUL LIBERO-ULUI (este diferit faţă de echipamentul

echipei);

ACŢIUNI DE JOC PERMISE LIBERO-ULUI (este un jucător

specializat în apărare – nu are voie să execute serviciu, atac şi blocaj –

poate efectua a treia lovitură dar nu sub forma loviturii de atac);

SUBSTITUIREA (ÎNLOCUIREA) JUCĂTORILOR DE CĂTRE

LIBERO (poate înlocui orice jucător aflat în linia a doua după ce acesta

a efectuat serviciul atunci când jocul este oprit, fără a cere permisiunea

15

arbitrului principal, prin zona de teren cuprinsă între linia de 3 m şi

linia de fund – schimbările libero-ului nu sunt înregistrate în foaia de

arbitraj şi nu intră în categoria schimbărilor de jucători permise de

regulament);

REDESEMNAREA UNUI NOU LIBERO (în caz de accidentare poate

fi desemnat un alt jucător libero însă acesta nu mai poate fi folosit în

timpul jocului pe un alt post).

CONDUITA PARTICIPANŢILOR

CONDUITA INCORECTĂ MINORĂ soldată cu avertisment;

CONDUITE INCORECTE CARE DUC LA SANCŢIUNI:

CONDUITA NESPORTIVĂ – PENALIZARE;

CONDUITA OFENSATOARE – ELIMINARE;

AGRESIUNE - DESCALIFICARE.

BRIGADA DE ARBITRAJ - COMPONENŢĂ: ARBITRU PRINCIPAL,

ARBITRU SECUND, ARBITRU SCORER, ASISTENŢI DE LINIE.

PROCEDURI (SARCINI)

ARBITRUL PRINCIPAL

PLASAMENT – în picioare pe o platformă montată lângă stâlp care să

confere o bună vizibilitate în partea superioară a plasei, în partea opusă

arbitrului secund, mesei scorerului şi băncilor de rezerve.

ÎNAINTEA MECIULUI:

• inspectează condiţiile suprafeţei de joc, mingile şi celelalte

echipamente şi instalaţii;

• efectuează tragerea la sorţi împreună cu căpitanii echipelor;

• controlează încălzirea oficială a echipelor.

ÎN TIMPUL MECIULUI:

• semnalizează începerea jocului;

16

• urmăreşte jucătorului la serviciu şi greşelilor de poziţie ale echipei la

serviciu, inclusiv paravanul;

• sancţionează greşelile în jocul cu mingea şi pe cele comise în partea sa

superioară a plasei;

• sancţionează conduitele incorecte şi întârzierile de joc;

LA SFÂRŞITUL MECIULUI el controlează şi semnează foaia de arbitraj.

ARBITRUL SECUND

PLASAMENT – în picioare, pe sol în partea opusă arbitrului principal, în

dreptul stâlpului.

ÎNAINTEA FIECĂRUI SET:

• verifică dacă poziţiile jucătorilor din teren corespund cu cele de pe

fişele de poziţie.

ÎN TIMPUL MECIULUI semnalizează:

• greşelile de aşezare ale echipei la primire;

• pătrunderea în terenul advers şi în spaţiul de sub fileu;

• contactul greşit cu fileul în partea sa inferioară, sau cu antena situată de

partea sa de teren;

• blocajul neregulamentar al jucătorilor din linia a doua sau tentativa de

blocaj a LIBERO-ului;

• mingea care depăşeşte fileul prin afara spaţiului de trecere în direcţia

terenului de joc advers sau care atinge antena situată de partea sa de

teren;

LA SFÂRŞITUL MECIULUI controlează şi semnează foaia de arbitraj.

ARBITRUL SCORER

PLASAMENT – aşezat la masa scorerului, în spatele arbitrului secund, între

cele două bănci de rezerve.

17

ÎNAINTEA MECIULUI:

• înscrie în foaie datele jocului şi ale echipelor, şi obţine semnăturile

căpitanilor şi antrenorilor celor două echipe

• înregistrează formaţia de start a fiecărei echipe.

ÎN TIMPUL MECIULUI

• înregistrează punctele marcate;

• controlează ordinea rotaţiei la serviciu;

• înregistrează timpii de odihnă şi înlocuirile de jucători;

• anunţă sfârşitul fiecărui set, începutul şi sfârşitul fiecărui T.O. tehnic şi

marcarea celui de-al 8-lea punct în setul decisiv;

LA SFÂRŞITUL MECIULUI:

• înscrie rezultatul final;

• după ce a semnat el însuşi foaia de arbitraj, obţine semnăturile

căpitanilor şi, apoi, ale arbitrilor;

ASISTENŢII DE LINIE în număr de 2 sau 4 (obligatoriu la meciurile de

nivel de înaltă performanţă)

PLASAMENT - când sunt 2, la colţurile terenului opuse zonei 1, astfel

încât să poată supraveghea linia de fund şi tuşa laterală de

parte pe care se situează;

- când sunt 4, la colţurile terenului, în prelungirea liniilor

de fund şi a liniilor laterale pe care le supraveghează.

SEMNALIZEAZĂ

mingea “în teren” şi “afară”;

mingile “afară” atinse în prealabil de echipa care a recepţionat mingea;

când mingea atinge antena sau mingea servită depăşeşte fileul prin

afara spaţiului de joc;

greşelile de picior ale jucătorului la serviciu.

18

3. ASPECTE DE TEORIE A JOCULUI DE VOLEI

3.1. Definiţia şi caracteristicile jocului

Voleiul este un joc sportiv inventat în care se urmăreşte menţinerea

mingii în joc în terenul propriu şi transmiterea ei peste fileu în condiţii

cât mai dificile pentru a forţa adversarul să greşească.

Scopul jocului deci, este acela de a nu lăsa să cadă mingea în terenul

propriu şi de a o trimite în terenul advers în condiţii cât mai dificile care să

conducă la întreruperea fazei de joc. Câştigarea fiecărei faze de joc conduce la

obţinerea punctelor necesare câştigării setului şi meciului.

Jocul de volei are o serie de trăsături caracteristice a căror cunoaştere

creează posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra acestuia.

Această imagine evidenţiază anumite aspecte importante şi conduce la o

înţelegere mai rapidă a jocului de volei. În continuare, încercăm să subliniem

aceste caracteristici ale jocului:

O caracteristică esenţială este reprezentată de lipsa contactului direct

dintre competitori, cele două echipe fiind despărţite de un fileu cu o

înălţime variabilă (în funcţie de nivelul de performanţă) peste care este

jucată mingea. Această caracteristică influenţează considerabil solicitările

pe care jocul le exercită asupra jucătorilor;

O altă particularitate este reprezentată faptul că jocul de volei are la

bază deprinderi nenaturale determinate de modul specific de jucare a

mingi, prin respingere. Acest aspect ridică dificultăţi în formarea

deprinderilor şi reclamă o abordare specială în învăţare. Prin aceasta se

urmăreşte formarea acelui „simţ al mingii”necesar derulării acţiunilor în

condiţii de eficienţă pe fondul adaptării acestora la variabilitatea jocului;

De asemenea, unul dintre aspectele specifice care îl diferenţiază de alte

jocuri sportive, este reprezentat de obligativitatea rotaţiei la fiecare

19

schimbare de serviciu, aspect ce impune o pregătire multilaterală pentru a

forma jucători compleţi din punct de vedere tehnico-tactic;

O altă caracteristică importantă o reprezintă accesibilitatea, dată de

faptul că pot fi organizate forme simplificate de joc în baza învăţării unei

singure forme de jucare a mingii, pasa cu două mâini de sus.

Accesibilitatea face ca jocul de volei să fie un sport atractiv cu mare

priză fiind practicat cu uşurinţă la orice vârstă, aspect ce subliniază

caracterul recreativ al acestuia;

În scop recreativ, necesită instalaţii puţine (poate fi jucat chiar peste o

sfoară întinsă) şi se poate organiza în spaţii improvizate cât şi în aer liber;

Este sport de performanţă existând competiţii la nivel naţional şi

internaţional pentru diferite nivele de performanţă; menţionăm şi faptul că

este sport Olimpic atât în forma clasică a voleiului în sală, cât şi în varianta

pe nisip;

De asemenea, jocul de volei este prezent în conţinutul programei

şcolare la toate ciclurile de învăţământ;

Reprezintă un mijloc asociat kinetoterapiei, mijloacele de pregătire

fiind folosite în corectarea unor deficienţe de postură. Mai mult decât atât,

este întâlnit ca sport competiţional la persoane cu disabilităţi în două

forme, din stând şi din aşezat în funcţie de nivelul de handicap.

3.2. Elemente de prezentare grafică şi codificarea acţiunilor de joc

Având în vedere faptul că descrierea mijloacelor specifice pregătirii în

jocul de volei necesită mult spaţiu, pentru o mai mare operativitate este

recomandată utilizarea unor prescurtări, coduri, prin care să se reprezinte

acţiunile de joc cât şi modul în care acestea se succed în cadrul derulării unor

mijloace utilizate în pregătire.

20

Însoţirea acestor explicaţii scurte de desene relevante, conduce la o

înţelegere mai rapidă şi mai bună a exerciţiilor de către orice cititor avizat.

Pentru aceasta, este necesar ca desenele şi sensul codurilor utilizate să fie

unanim acceptate şi cunoscute.

Astfel, considerăm utilă folosirea acestor reprezentări grafice în

procesul de planificare şi programare a procesului de pregătire pentru a fi mai

operativi şi a economisi timp.

De asemenea, în voleiul de performanţă utilizarea unor astfel de desene

în timpul derulării jocului face posibilă înţelegerea mai rapidă a schemelor

tactice ale adversarului şi permite adaptări ale jocului propriu prin indicaţii

precise. În cadrul timpilor de odihnă care au o durată limitată (30 sec.),

utilizarea acestor desene, facilitează înţelegerea de către jucători a sarcinilor

de moment pe care le au de îndeplinit pentru o mai eficientă adaptare a

jocului.

- terenul de joc

- jucător

. - jucător cu minge

- instructor (profesor - antrenor)

- drumul mingii

21

- drumul jucătorului

- atac

- blocaj individual

- blocaj colectiv

În ceea ce priveşte codificarea acţiunilor de joc, prezentăm în continuare

variantele utilizate în literatura de specialitate:

S. – serviciu;

PS. – preluarea serviciului;

R. – ridicare: Rps. – ridicare după preluarea serviciului;

Rpa. – ridicare după preluarea atacului;

A. – atac: Arps. – atac din ridicare după preluarea serviciului;

Arpa. – atac din ridicare după preluarea atacului;

B. – blocaj;

PA. – preluarea atacului.

3.3. Noţiuni de terminologie a jocului de volei

Jocul de volei conţine o serie de acţiuni tehnico-tactice individuale care

interacţionează pe parcursul desfăşurării acestuia. Astfel, derularea succesivă

a acţiunilor pe parcursul unei secvenţe de joc (prin secvenţă înţelegând ce se

întâmplă de-o parte a fileului până la trecerea mingii în terenul advers),

determină structurile şi fazele de joc.

În cele ce urmează, vom încerca să subliniem ce se înţelege prin

structură şi fază de joc şi, de asemenea, care sunt elementele constitutive ale

acestora.

22

Astfel, în jocul de volei se vehiculează ideea existenţei a trei structuri

de joc, după cum urmează:

Structura 1 de joc - joc la primirea serviciului (joc pentru câştigarea

serviciului şi punctului);

Structura 2 de joc – joc la serviciul propriu (joc pentru câştigarea

punctului);

Structura 3 de joc - ansamblul de joc.

I. Structura 1 de joc - joc la primirea serviciului (joc pentru

câştigarea serviciului şi punctului)

Această structură exprimă jocul echipei aflate la preluarea serviciului în

componenţa ei fiind incluse ca acţiuni individuale: serviciul, preluarea

serviciului, ridicarea după preluarea serviciului, atacul din ridicare după

preluarea serviciului (S - PS - Rps - Arps).

Observând succesiunea acţiunilor, remarcăm faptul că serviciul, deşi nu

este o acţiune efectuată de către echipa aflată la primirea serviciului, este

considerat ca fiind parte a acestei structuri. Această interpretare este generată

de funcţionalitatea pe care o reclamă legarea serviciului de secvenţa ce

urmează şi care practic nu poate exista în absenţa acestei asocieri.

Este o structură nerepetabilă din cauza faptului că de la fluierul

arbitrului şi până la întreruperea jocului această secvenţă de acţiuni apare o

singură dată. De asemenea, putem considera că are pondere de atac datorită

faptului că în secvenţa ce se derulează de-o parte a plasei, subliniată mai sus,

regăsim două acţiuni de atac (ridicarea şi atacul) şi una de apărare (preluarea

serviciului); de asemenea, acest caracter de apărare este accentuat de faptul că

intrarea în posesia mingii este mai facilă şi permite organizarea atacului în

condiţii optime.

23

II. Structura 2 de joc – joc la serviciul propriu (joc pentru câştigarea

punctului)

În cadrul acestei structuri de joc îşi derulează acţiunile echipa care are

posesia mingii, respectiv care efectuează serviciul. În concluzie, acţiunile de

joc ce compun această structură sunt: blocajul, preluarea atacului, ridicarea

după preluarea atacului şi atacul din ridicare după preluarea atacului (B - PA -

Rpa - Arpa).

Această structură este repetabilă deoarece, după punerea mingii în joc

secvenţa poate să se deruleze şi într-un teren şi în celălalt după fiecare trecere

a mingii peste fileu, până la întreruperea jocului.

Totodată putem aprecia că structura are pondere de apărare, în

conţinutul secvenţei regăsindu-se două acţiuni de apărare (blocajul şi

preluarea atacului) şi două de atac (ridicarea şi atacul) care asociate cu

condiţiile dificile de intrare în posesia mingii şi posibilităţile limitate de

construcţie a atacului, vin să sublinieze caracterul de apărare.

III. Structura 3 de joc - ansamblul de joc

Aceasta reprezintă o îmbinare a secvenţelor specifice primelor două

structuri de joc, ceea ce de fapt caracterizează jocul de volei în ansamblu.

În concluzie, putem spune că această structură încorporează o secvenţă

de acţiuni nerepetabilă, specifică structurii 1 de joc şi o secvenţă de acţiuni

repetabilă, specifică structurii 2 de joc.

Această alternanţă de secvenţe trebuie apreciată prin prisma

caracterului funcţional prin care se reflectă relaţiile de intercondiţionare şi de

interdependenţă ce se stabilesc între acţiunile individuale şi, implicit, între

secvenţe.

24

Pentru a oferii o imagine de ansamblu a structurilor de joc şi a

componentelor acestora vom încerca o reprezentare sub forma unei scheme:

STRUCTURA DE JOC CONŢINUT DE ACŢ. FRECVENŢA PONDERE

La primirea serviciului

(pentru câştigarea serviciului

şi punctului)

S - PS - Rps - Arps nerepetabilă atac

La serviciul propriu (pentru

câştigarea punctului)B - PA - Rpa - Arpa repetabilă apărare

Ansamblul de joc S - PS - Rps – Arps + B - PA - Rpa - Arpa

Schema structurilor de joc

Un alt termen frecvent vehiculat în teoria şi practica jocului de volei,

este acela de fază de joc. În aprecierea acestei noţiuni există două puncte de

vedere pe care încercăm să le redăm în continuare:

pe de-o parte, o fază de joc exprimă ce se întâmplă pe parcursul derulării

jocului de la punerea mingii în joc până la întreruperea lui;

- presupune o succesiune de acţiuni tehnico-tactice individuale care

generează situaţii de atac şi de apărare;

- conform acestui punct de vedere, faza de joc înglobează structurile de

joc.

25

al doilea punct de vedere, pe baza căruia se fac cel mai frecvent aprecieri

asupra jocului, consideră că faza de joc exprimă ce se întâmplă într-un

teren (de-o parte a fileului) din punct de vedere al succesiunii acţiunilor

individuale; este vehiculată astfel ideea existenţei mai multor faze precum:

- faza iniţială - alcătuită din serviciu (S) ca acţiune tehnico-tactică

individuală de punere a mingii în joc;

- faza 1 - specifică structurii de joc la primirea serviciului, este compusă

din: preluarea serviciului, ridicare după preluarea serviciului, atac din

ridicare după preluarea serviciului (PS - Rps - Arps);

- faza 2...n - specifică structurii de joc la serviciul propriu, include ca

acţiuni individuale: blocajul, preluarea atacului, ridicare după preluarea

atacului şi atac din ridicare după preluarea atacului (B - PA - Rpa -

Arpa).

Abordarea jocului de volei prin prisma fazelor şi structurilor de joc

prezintă nuanţe diferite. Considerăm că este deosebit de util să cunoaştem

aceste nuanţe şi să le transferăm inclusiv în plan metodic, în modul cum

realizăm alegerea mijloacelor şi organizarea exersării.

Astfel, o analiză a jocului prin prisma:

fazelor, se referă strict la succesiunea acţiunilor tehnico-tactice individuale

în cadrul unei secvenţe, ceea ce în plan metodic presupune să avem în

vedere acţiunile individuale care compun secvenţa şi ordinea în care

acestea se succed;

structurilor, impune o analiză mai profundă dat fiind faptul că are în

vedere:

- specificul sau caracterului secvenţei care poate fi de atac sau apărare, în

raport cu ponderea acţiunilor ce o compun;

- condiţiile în care are loc derularea secvenţei, ceea ce presupune să

ţinem cont de relaţiile de interdependenţă şi intercondiţionare ce se

26

stabilesc între acţiuni (condiţiile de intrare în posesia mingii după

preluarea serviciului – mai facilă şi după preluarea atacului – mai

dificilă, îşi pun amprenta pe derularea întregii secvenţe) şi să le

transpunem în planul pregătirii.

3.4. Sistemul de joc şi componentele acestuia

În general, atunci când ne referim la un sistem, trebuie să avem în

vedere existenţa elementelor constitutive ale acestuia, elemente care

interacţionează şi între care se stabilesc relaţii de interdependenţă şi

intercondiţionare.

Jocul de volei, cuprinde o serie de secvenţe de acţiuni ordonate în

cadrul unor structuri de joc ce alcătuiesc un sistem, sistemul de joc.

Astfel, datorită faptului că şi jocul de volei poate fi considerat ca fiind

un sistem, în momentul în care încercăm să-l analizăm, este obligatoriu să

avem în vedere relaţiile care se stabilesc între elementele acestuia.

Sistemul de joc cuprinde două mari subsisteme care la rândul lor

înglobează o serie de elemente. Astfel, putem menţiona existenţa unui:

1. – subsistem de atac care include conţinutul de acţiuni tehnico-tactice

individuale de atac şi anume: serviciul, ridicarea şi atacul;

2. – subsistem de apărare ce încorporează conţinutul de acţiuni tehnico -

tactice individuale de apărare, acestea fiind: preluarea serviciului,

blocajul, preluarea atacului, plonjonul care este asociat întotdeauna cu

alte acţiuni; la acestea, după părerea noastră, mai putem adăuga preluarea

din plasă şi preluarea în cadrul dublajului şi autodublajului, acţiuni ce

presupun moduri particulare de acţionare.

27

Succesiunea acestor acţiuni individuale şi interacţiunile dintre acestea

pe parcursul derulării jocului, generează acţiunile tactice colective. Acestea

pot fi regăsite în patru situaţii sau momente ale jocului şi anume: la primirea

serviciului, în atac, în apărare şi la efectuarea serviciului, rezultând astfel:

acţiuni tactice colective la preluarea serviciului care se concretizează în

aşezarea jucătorilor într-un dispozitiv specific fiecărui model de joc cu

scopul de a acoperii terenul cât mai eficient pentru a facilita intrarea în

posesia mingii; la nivelele superioare de performanţă, acest scop este

realizat prin specializarea unor jucători la preluarea serviciului;

acţiuni tactice colective în atac care se referă la organizarea atacului în

cadrul celor două situaţii distincte (după preluarea serviciului şi după

preluarea atacului) care presupun condiţii diferite de intrare în posesia

mingii, respectiv condiţii diferite în ceea ce priveşte posibilităţile de

organizare a atacului;

acţiuni tactice colective în apărare care constau în organizarea apărării în

baza unui sistem de apărare (definit de poziţia în teren a jucătorului din

zona 6 care poate fi avansat, intermediar sau retras); presupun existenţa

unui dispozitiv de bază şi acţionarea jucătorilor în cadrul acestuia;

acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului care înseamnă aşezarea

jucătorilor într-un dispozitiv ce are rolul de a-i aduce cât mai rapid în

dispozitivul de apărare, dat fiind faptul că după serviciu mingea ajunge la

adversar; în cadrul modelelor de joc pentru avansaţi cu specializare pe

zone, aceste acţiuni tactice includ şi efectuarea schimbărilor de zone între

jucători conform specializării.

Aceste acţiuni colective stau la baza stabilirii modelelor de joc intermediare

şi final de joc.

Între elementele sistemului se manifestă o serie de relaţii de

intercondiţionare şi interdependenţă pe care trebuie să le luăm în calcul atunci

când facem aprecieri şi analize ale acestora.

28

Astfel, relaţiile de:

– interdependenţă ne arată că o acţiune individuală sau colectivă de joc

depinde de cea anterioară;

– intercondiţionare ne arată că o acţiune individuală sau colectivă de joc o

condiţionează (prin modul şi eficienţa cu care este realizată) pe cea care

urmează.

Aceste relaţii se transferă şi la nivelul structurilor de joc.

În ceea ce priveşte componentele sistemului de joc, considerăm că o

reprezentare schematică a acestora conferă o imagine de ansamblu a lor

ajutând la o mai bună înţelegere.

29

SISTEMUL DE JOC

SUBSISTEM DE ATAC

ACŢIUNI TH – TA INDIVIDUALE DE

ATAC

ACŢIUNI TH – TA INDIVIDUALE DE

APĂRARE

SUBSISTEM DE APĂRARE

ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE

S PS ATAC APĂRARE

MODEL DE JOC

3.5. Acţiunea de joc şi componentele sale

În cadrul ansamblului de joc, putem considera acţiunea ca fiind

unitatea structurală de bază a sistemului de joc. Aceasta încorporează o serie

de aspecte de ordin tehnico-tactic, fizic, teoretic şi psihic care se constituie în

componente ale acţiunii de joc.

În cele ce urmează, vom încerca o prezentare schematică a acestor

componente şi, bineînţeles, o detaliere a lor cu accent pe interelaţiile dintre

acestea, în scopul evidenţierii caracterului complex al noţiunii de acţiune de

joc.

Componenta tactică este considerată a fi cea mai importantă deoarece

subliniază scopul acţiunii şi determină modul în care este realizată aceasta. În

acest sens subliniem faptul că întotdeauna, coordonatele concrete ale unei

situaţii de joc asociate cu scopul acţiunii, determină modul particular de

finalizare a acesteia şi chiar impune o anumită tehnică de execuţie.

ACŢIUNEA DE JOC

Componenta

TACTICĂ

Componenta

TEHNICĂ

Componenta

FIZICĂ

Componenta

TEORETICĂ

Componenta PSIHOLOGICĂ

30

Spre exemplu, o preluare din serviciu sau din atac ce are ca rezultat

transmiterea mingii pe fileu, va obliga pe ridicător să acţioneze diferit în

funcţie de anumite coordonate situaţionale posibile. Astfel, acesta poate ataca

din a doua lovitură sau, dacă a realizat o intrare din linia a doua ori sesizează

o poziţionare eficientă a blocajului advers, poate efectua o ridicare cu o mână.

Observăm prin acest exemplu, cum situaţia concretă asociată cu scopul

acţiunii, ridicarea, condiţionează modul în care este materializată acţiunea.

Componenta tehnică, se referă strict la aspecte de biomecanică a

mişcării specifice fiecărei acţiuni de joc, dar care sunt subordonate realizării

unui scop, deci componentei tactice.

Astfel, putem aprecia că disocierea celor două componente este

realizată pe considerente pur didactice. În plan practico-metodic, acestea pot

fi abordate separat numai la începutul instruirii, atunci când se învaţă jucarea

propriu-zisă a mingii, fiind obligatorie realizarea acesteia în limitele impuse

de regulamentul de joc.

Componenta fizică se concretizează în aptitudinile motrice (viteză,

forţă, rezistenţă) şi psiho - motrice (capacităţi coordinative sau aşa numita

”îndemânare”) care sunt implicate în realizarea acţiunilor de joc, constituind

de fapt suportul materializării acestora în plan practic.

Componenta teoretică presupune existenţa unor cunoştinţe despre:

- regulamentul de joc şi în special despre prevederile referitoare la modul

de jucare a mingii în cadrul acţiunilor de joc;

- aptitudinile specifice necesare practicării jocului de volei şi despre

metodele de dezvoltare a acestora; conştientizarea sportivilor în acest sens

are ca rezultat o mai bună motivare şi un răspuns optim al acestora la

solicitări (spre exemplu, conştientizarea despre faptul că rezistenţa

specifică se dezvoltă numai prin efectuarea unor faze continue de joc pe

fond de oboseală, va avea ca rezultat o mobilizare mai eficientă a

31

sportivilor pentru depăşirea momentelor critice datorate instalării stării de

oboseală);

- mecanismele şi etapele învăţării, dat fiind faptul că în unele momente

ale instruirii, condiţiile specifice în care se derulează exersarea poate

genera reacţii necorespunzătoare; astfel, pentru consolidarea unor

deprinderi, volumul mare de repetări din primele lecţii poate induce o stare

de plictiseală care, asociată cu starea oboseala inerentă acestui stadiu,

poate determina unele reacţii negative; o conştientizare în acest sens, poate

spori gradul de implicare a sportivilor în realizarea lucrului specific şi va

spori implicit, eficienţa procesului de pregătire;

- condiţiile formării şi stabilizării deprinderilor motrice care în jocul de

volei sunt nenaturale; acest fapt impune să avem în vedere unele aspecte

particulare ale învăţării care trebuie să conducă în final, la automatizarea

parţială ale unor componente ale acţiunilor; pe baza acestora,

comportamentul motric poate fi adaptat mai eficient la condiţiile concrete

impuse de joc.

Componenta psihologică reprezintă pe de o parte, o componentă de

sine stătătoare prin faptul că o acţiune, în derularea ei, solicită o serie de

aptitudini psihice care influenţează eficienţa acesteia.

Spre exemplu:

componenta perceptivă este responsabilă de preluarea informaţiilor în

timpul jocului, informaţii care condiţionează decizia de răspuns şi

calitatea acţiunii care urmează să fie executată;

în cadrul percepţiei, spiritul de observaţie, capacitatea intuitivă şi

capacitatea reconstitutivă a memoriei acţionează asupra componentei

anticipative favorizând realizarea unor previziuni asupra derulării

ulterioare a situaţiei, determinând în acest fel o adaptare mai eficientă a

acţiunii la situaţia concretă (şi exemplele pot continua).

32

Pe de altă parte, aceasta se regăseşte şi în celelalte componente ale acţiunii

asupra cărora exercită o puternică influenţă ce capătă chiar accente de

condiţionare. În această situaţie, putem vorbi de aspecte psihice ale

componentei tactice, ale componentei tehnice, ale componentei fizice şi ale

celei teoretice.

În continuare, vom încerca să evidenţiem implicarea unor factori

psihici în cadrul componentelor acţiunii de joc şi în ce mod exercită

condiţionări asupra acestora. Astfel:

- gândirea operaţională şi rapiditatea gândirii condiţionează adaptarea

eficientă a acţiunii la variaţiile situaţionale impuse de joc, rezultând astfel

implicarea acestora în componenta tactică;

- capacitatea de reprezentare corectă a mişcării şi capacitatea de învăţare

rapidă acţionează asupra componentei tehnice, având un rol determinant în

formarea corectă a deprinderilor motrice specifice jocului;

- calităţile volitive şi aspectele motivaţionale sunt implicate în susţinerea

unor eforturi lungi, epuizante (de forţă sau rezistenţă) sau în mobilizarea

totală pentru dezvoltarea unor eforturi maximale (de viteză, forţă sau

complexe), rezultând astfel acţiunea acestora asupra componentei fizice;

- limbajul, imaginaţia, memoria, gândirea, acţionează asupra

componentei teoretice, contribuind la formarea cunoştinţelor legate de

acţiune şi la formarea unor conexiuni între componente.

3.6. Sistematizarea acţiunilor în jocul de volei

Înainte de a prezenta conţinutul de acţiuni şi a realiza o sistematizare a

acestora, considerăm necesară realizarea unei disocieri între ceea ce înseamnă

formele specifice de jucare a mingii în jocul de volei şi acţiunile de joc.

Această diferenţă trebuie realizată atât în plan teoretic, din punct de

vedere al terminologiei, cât mai ales în plan metodic. Abordarea diferenţiată

în planul învăţării a ceea ce însemnă forme specifice de jucare a mingii, rezidă

33

în importanţa pe care trebuie să o acordăm acestora datorită faptului că fac

parte din structura acţiunilor de joc.

Astfel, însuşirea corectă a acestor forme de jucare a mingii şi

stabilizarea deprinderilor specifice acestora, reprezintă una dintre condiţiile

esenţiale ce condiţionează eficienţa acţiunilor în timpul derulării jocului.

3.6.1. Formele specifice de jucare a mingii

Principalele forme specifice de jucare a mingii în jocul de volei sunt

reprezentate de :

Lovirea cu două mâini de sus sau „pasa de sus” în funcţie de direcţia de

transmitere a mingii o putem întâlni sub două forme: „pasa de sus”

înainte şi „pasa de sus” înapoi. „Pasa de sus” înainte se găseşte integrată

în acţiuni de joc precum: preluarea serviciului, preluarea atacului,

blocajul şi în special ridicarea, iar „pasa de sus” înapoi apare asociată cu

ridicarea.

Lovirea cu două mâini de jos intră în structura unor acţiuni precum:

preluarea serviciului, preluarea atacului, iar în timpul jocului, pe fondul

unor preluări imprecise cu traiectorii mai joase care îl obligă pe ridicător

să iasă din zona de acţionare, poate sta la baza acţiunii de ridicare.

Lovirea cu o mână apare în jocul de volei sub două aspecte. Pe de o

parte reprezintă o formă specifică de jucare a mingii care stă la baza

efectuării unor acţiuni de joc a căror structură a mişcării presupune

acţionarea cu o singură mână. Pe de altă parte însă, apare în joc asociată

cu acţiuni care au o structură a mişcării diferită, însă datorită unor situaţii

neprevăzute impun acţionarea cu o mână care deşi atipică permite

menţinerii mingii în joc. În acest context, lovirea cu o mână ca formă

specifică de jucare a mingii este integrată de acţiuni de joc precum

serviciul, atacul şi preluarea „cu pârghie dură”. De asemenea, este

asociată cu ridicarea în situaţia în care preluarea ajunge pe fileu şi nu

34

permite intervenţia cu două mâini de sus sau cu preluarea atacului în

situaţia în care mingea ricoşează din blocaj pe traiectorii şi la distanţe

greu de anticipat şi care nu permite deplasarea jucătorului în timp util

pentru o intervenţie optimă.

Lovirea cu alte părţi ale corpului dat fiind faptul că prin regulamentul

de joc este permisă lovirea mingii cu orice parte a corpului fără a fi

limitat numărul de intervenţii pe parcursul unei faze de joc.

Considerăm obligatorie precizarea faptului că aceste moduri atipice de

jucare a mingii apar în situaţii extreme ale căror coordonate sunt greu de

anticipat. Este specifică unor situaţii în care mingea loveşte un jucător datorită

vitezei foarte mari de zbor a mingii sau ricoşează din blocaj la distanţe care nu

permit deplasarea şi un plasament optim pentru jucarea corectă a mingii.

Cele mai frecvente intervenţii de acest gen se realizează cu piciorul sau

cu capul însă nu se pune problema integrării lor într-un plan tactic la nivel de

echipă. Cu alte cuvinte este vorba de intervenţii întâmplătoare care nu

prezintă o siguranţă suficient de mare în transmiterea mingii ca să asigure un

joc coerent.

În aceste condiţii, considerăm că nu se impune necesitatea abordării în

plan metodic a acestor forme de jucarea a mingii. O atenţie prea mare

acordată acestora ar conduce la începători la folosirea excesivă a lor în joc în

detrimentul formelor specifice care conferă siguranţa şi precizia necesare

organizării tactice a acestuia.

Organizarea celor trei lovituri poate fi încadrată din punctul nostru de

vedere în categoria acestor forme specifice de jucare a mingii deoarece,

pasarea mingii în triunghi reprezintă chiar baza derulării jocului bilateral.

35

FORME SPECIFICE DE JUCARE

A MINGII

CU DOUĂ MÂINI DE SUS

CU DOUĂ MÂINI DE JOS

ÎNAINTEÎNAPOI

CU O MÂNĂCU ALTE

PĂRŢI ALE CORPULUI

ORGANIZAREA CELOR TREI LOVITURI

3.6.2. Acţiunile de joc

Jocul de volei are la bază acţiuni tehnico-tactice individuale de atac şi

de apărare care se succed şi interacţionează în timpul derulării fazelor de joc.

Aceste acţiuni reprezintă de fapt, moduri particulare de jucare a mingii în

anumite situaţii. În raport cu coordonatele situaţionale concrete, fiecare

acţiune poate avea variante diferite de realizare. Aceste coordonate care

determină modalităţi diferite de materializare ale aceloraşi acţiuni de joc, se

constituie în criterii de sistematizare ale acestora.

Succesiunea logică a acţiunilor individuale în cadrul secvenţelor ce

determină fazele şi structurile de joc cât şi acţiunile cu minge şi fără minge

derulate de toţi jucătorii echipei în anumite momente ale jocului, determină

formarea acţiunilor tactice colective.

În funcţie de posesia mingii, de situaţia de joc, de scopul în care sunt

efectuate cât şi de rolul lor în derularea jocului, acţiunile tehnico - tactice

individuale de joc sunt: de atac şi de apărare.

36

Aceste aspecte legate de acţiunile din jocul de volei pot fi sistematizate

şi prezentate prin intermediul unui tabel.

3.6.2.1. Acţiunile tehnico - tactice individuale de atac

Acţiunile tehnico-tactice individuale de atac sunt:

1. serviciul;

2. ridicarea;

3. atacul.

1. Serviciul:

în funcţie de poziţia mingii faţă de centrul de greutate al

executantului putem vorbi de:

- serviciu de jos;

- serviciu de sus.

în raport cu poziţia jucătorului faţă de minge în momentul efectuării

serviciului rezultă:

- serviciu de sus din faţă;

- serviciu din lateral;

37

în funcţie de punctul de lovire a mingii întâlnim:

- serviciu normal – punctul de lovire este situat uşor sub linia

mediană spre polul inferior;

- serviciu planat sau plutitor – punctul de lovire este situat pe linia

mediană, iar mingea se loveşte scurt astfel încât să nu capete nici

un efect; în aceste condiţii curenţii de aer vor genera o traiectorie

planată a mingii, cu o cădere bruscă materializată printr-o

traiectorie descendentă bruscă cu oscilaţii laterale;

- serviciu în forţă – presupune lovirea mingii spre calota

superioară finalizat cu o uşoară mişcare de acoperire a acesteia;

reuşita acestui mod de serviciu este facilitată de o aruncarea

mingii cu un efect spre înainte.

în funcţie de poziţia jucătorului în raport cu solul va rezulta:

- serviciu de pe sol;

- serviciu din săritură – este întâlnit în literatura de specialitate şi

sub denumirea de ”atac de la 9 m”.

2. Ridicarea:

în raport cu direcţia ridicării, rezultă:

- ridicare înainte;

- ridicare înapoi (peste cap).

în funcţie de distanţa ridicării:

- ridicare la mică distanţă – pentru zona apropiată de ridicător;

înaintea şi în spatele acestuia;

- ridicare la distanţă mare – peste o zonă (din Z2 în Z4).

în funcţie de traiectoria ridicării se poate efectua:

- ridicare în urcare;

- ridicare întinsă;

- ridicare scurtă;

- ridicare medie sau semi - înaltă;

38

- ridicare înaltă.

în raport cu jucătorul pentru care se realizează ridicarea:

- ridicare pentru linia I;

- ridicare pentru linia a II-a.

în raport cu suprafaţa de contact cu mingea a executantului:

- ridicare cu două mâini;

- ridicare cu o mână;

- ridicare cu două mâini de jos.

în funcţie de poziţia ridicătorului în raport cu solul:

- ridicare de pe sol;

- ridicare cu plonjon;

- ridicare din săritură.

3. Atacul:

în raport cu bătaia:

- atac cu bătaie pe un picior;

- atac cu bătaie pe două picioare:

- cu bătaie alternativă;

- cu bătaie simultană.

- atac cu dublă bătaie.

în raport cu acţiunea palmei asupra mingii:

- atac în forţă;

- atac plasat;

- atac liftat.

în funcţie de direcţia atacului în raport cu elanul:

- atac pe direcţia elanului:

- pe culoar (”pe drept”), dacă elanul este perpendicular pe

fileu;

- pe diagonală, dacă elanul este oblic faţă de fileu.

- atac pe altă direcţie (”atac întors”):

39

- cu întoarcere în aer pe noua direcţie, după bătaie.

- cu schimbarea direcţiei numai prin acţiunea braţului;

în funcţie de timpii atacului:

- atac pe timpul 1- atac foarte rapid, din ridicare în urcare sau cu

traiectorie întinsă;

- atac pe timpul 2 – atac rapid din ridicare scurtă;

- atac pe timpul 3 – atac din ridicare înaltă, folosit de regulă ca

variantă de siguranţă, atunci când situaţia nu permite organizarea

atacului în condiţii optime.

în raport cu blocajul:

- cu evitarea blocajului;

- din blocaj afară;

- la vârf de blocaj – practic reprezintă tot un atac din blocaj afară,

însă particularităţile de ordin biomecanic ne determină să îl

menţionăm ca acţiune distinctă.

3.6.2.2. Acţiunile tehnico – tactice individuale de apărare

Acţiunile tehnico – tactice individuale de apărare sunt:

1. preluarea serviciului;

2. blocajul;

3. preluarea atacului;

4. plonjonul care se asociază de regulă cu alte acţiuni de joc.

La acestea, după părerea noastră, mai putem adăuga:

5. preluarea din plasă;

6. preluarea efectuată în cadrul dublajului;

7. preluarea efectuată în cadrul autodublajului.

1. Preluarea serviciului:

în raport cu suprafaţa de contact cu mingea:

40

- preluare de sus – manifestă o tendinţă de generalizare datorată

siguranţei mai mari în ceea ce priveşte transmiterea mingii şi în

special, datorită toleranţei în ceea ce priveşte aprecierea primei

intervenţii de către regulamentul de joc;

- preluare de jos;

în raport cu poziţia jucătorului faţă de suprafaţa solului:

- preluare de pe picioare;

- preluare cu plonjon – nu se recomandă abordarea acestei forme

de preluare decât în situaţii extreme, datorită faptului că

realizarea plonjonului presupune ieşirea temporară din joc a

jucătorului care a efectuat preluarea şi, implicit imposibilitatea

participării eficiente a acestuia la combinaţiile în atac.

2. Blocajul:

în funcţie de locul contactului cu mingea în raport cu planul

fileului:

- blocaj ofensiv – presupune contactul cu mingea în terenul advers,

dincolo de planul fileului, acţionând agresiv asupra mingii printr-

o mişcare de acoperire din articulaţia pumnului; pentru a se

încadra în limitele permise de regulament, contactul cu mingea

se impune a fi realizat după efectuarea atacului advers;

- blocaj defensiv – presupune contactul cu mingea în terenul

propriu, mâinile executantului efectuând o flexie dorsală în

articulaţia pumnului; plasarea palmelor în acest fel, permite

întâlnirea cu mingea atacată astfel încât, acesta va ricoşa cu o

traiectorie înaltă, fiind posibilă recuperarea ei de către

coechipieri.

în raport cu numărul de participanţi:

- blocaj individual;

41

- blocaj colectiv – poate fi realizat de către doi sau trei jucători;

în funcţie de poziţia blocajului faţă de minge:

- blocaj la minge – presupune plasarea palmelor pe direcţia

traiectoriei mingii atacate;

- blocaj la zonă – presupune acoperirea de către blocaj a unei

direcţii de atac astfel încât, aşezarea jucătorilor din cadrul

sistemului de apărare va fi facilitată; această formă de blocaj

apare pregnant în situaţia blocajului colectiv, atunci când unul

din jucătorii participanţi va realiza blocaj la minge, iar al doilea,

blocaj la zonă acoperind cealaltă direcţie posibilă de atac;

în raport cu timpii atacului (fiind obligatorie coordonarea

momentului declanşării blocajului în funcţie de aceştia) rezultă:

- blocaj la atac pe timpul 1 – la atac foarte rapid (din ridicare în

urcare sau traiectorie întinsă) care presupune ca jucătorul de

blocaj să realizeze săritura uşor înaintea atacantului;

- blocaj la atac pe timpul 2 – la atac rapid (din ridicare scurtă) care

presupune ca jucătorul de blocaj să realizeze săritura în acelaşi

timp cu atacantul;

- blocaj la atac pe timpul 3 – folosit ca variantă de siguranţă (din

ridicare cu traiectorie medie sau înaltă) şi presupune ca jucătorul

de blocaj să realizeze săritura mai târziu, după declanşarea

atacului;

- blocaj la atac din L2 – presupune declanşarea întârziată a

blocajului dată fiind şi distanţa mai mare la care se află mingea

în raport cu fileul, însă momentul trebuie corelat obligatoriu cu

traiectoria ridicării.

3. Preluarea atacului

42

Se realizează predominant de jos, datorită vitezei mari de zbor a mingii

şi a forţei imprimate acesteia de către atacant. De asemenea, gradul mare de

incertitudine ce caracterizează aceste situaţii obligă deseori pe jucătorul aflat

în apărare să asocieze acţiunea de preluare a atacului cu plonjonul, sub

diferitele sale forme:

în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:

- preluare de jos cu două mâini – utilizată frecvent atunci când

situaţia a fost anticipată corect de către jucătorul din apărare,

acesta având un plasament optim pe direcţia mingii;

- preluare de jos cu o mână – variantă utilizată atunci când prin

formele obişnuite de deplasare nu s-a ajuns la un plasament

optim, sau mingea a ricoşat din blocaj pe traiectorii greu de

anticipat;

- preluare cu piciorul – deşi permisivă din punct de vedere

regulamentar are o frecvenţă foarte redusă (datorată lipsei de

precizie în transmiterea mingii); la această formă de preluare se

apelează în momente specifice situaţiei descrise anterior, atunci

când apărătorul este depăşit de situaţie şi acţionează ”in

extremis” încercând menţinerea mingii în joc;

- preluare cu alte părţi ale corpului (cap, umăr, spate, etc.) –

reprezintă o acţiune accidentală, spre exemplu în situaţia în care

mingea atacată foarte puternic ricoşează din blocaj pe o direcţie

greu de anticipat şi care îi lasă pe apărători fără reacţie, lovindu-

se practic de aceştia;

- preluare cu ”pârghie dură” – reprezintă o acţiune asociată cu

plonjonul înainte, utilizată în situaţiile în care distanţa dintre

apărător şi locul de contact al mingii cu solul este mare şi nu

poate fi acoperită prin formele obişnuite de deplasare, în cazul

mingilor plasate sau ricoşate din blocaj la distanţă mare; astfel,

43

după efectuarea plonjonului braţul se întinde lipind palma de sol

pe locul de contact al mingii cu acesta; în acest fel, suprafaţa de

contact formează corp comun cu podeaua, mingea ricoşând cu o

traiectorie suficient de înaltă pentru a fi recuperată şi menţinută

în joc.

4. Plonjonul

Nu poate exista singur ca acţiune specifică jocului de volei, ci numai

asociat cu alte acţiuni de apărare (preluarea serviciului sau atacului), dar şi de

atac (ridicarea), având rolul de a facilita intervenţia asupra mingii prin

plasarea optimă a jucătorului în raport cu aceasta. Este considerată ca fiind o

acţiune de apărare datorită faptului că se manifestă în timpul jocului de

regulă, în asociere cu alte acţiuni de apărare.

Asocierea cu ridicarea ca acţiune de atac presupune o acţionare asupra

mingii din situaţii extreme, incomode, ceea ce face greu posibilă organizarea

unor combinaţii în atac; în aceste situaţii se pune problema menţinerii mingii

în joc şi a valorificării acţiunii în cadrul unor variante de finalizare de

siguranţă (ridicare cu traiectorie medie sau înaltă).

În acest context, în jocul de volei putem menţiona existenţa unor

variante de plonjon precum:

plonjonul înainte – asociat cu preluarea serviciului sau atacului

realizată de jos cu două mâini, cu o mână sau cu ”pârghie dură”;

plonjonul lateral – asociat cu preluarea serviciului sau atacului

realizată cu două mâini de sus, de jos, cu o mână de jos sau cu

ridicarea;

plonjonul înapoi – asociat cu preluarea serviciului sau atacului

realizată cu două mâini de sus sau de jos şi cu ridicarea;

44

plonjonul cu rulare peste umăr cunoscut sub denumirea de ”plonjon

japonez” – apare în joc asociat mai ales cu preluarea atacului cu o

mână de jos.

5. Preluarea din plasă

Deşi se manifestă cu o frecvenţă relativ redusă pe parcursul derulării

unei partide, considerăm util să o menţionăm ca acţiune de apărare datorită

aspectelor particulare ce o caracterizează şi în special, datorită faptului că

însuşirea ei permite continuarea fazei în cazul unor preluări imprecise.

Suntem de părere că, o astfel de acţiune care previne pierderea unui punct

într-o situaţie aparent fără soluţie, are în mod cert un efect tonic din punct de

vedere psihic asupra întregii echipe, prevenind instalarea unor momente de

”cădere” atât de frecvente în jocul de volei.

în raport cu suprafaţa de contact cu mingea putem vorbi de:

- preluare cu o mână;

- preluare cu două mâini de jos – ambele variante de acţionare

impunând o poziţie specifică foarte joasă, sub nivelul plasei,

astfel încât să fie facilitată orientarea spre minge în funcţie de

modul cum este respinsă de aceasta;

- preluare cu piciorul – la care se poate recurge în situaţia în care

executantul este departe de locul în care mingea atinge fileul, iar

prin deplasările specifice nu poate ajunge într-o poziţie specifică

optimă;

6. Preluarea în cadrul dublajului

Acţiunea de dublare constă în asigurarea unor zone ale terenului în care

este posibil ca mingea să ajungă în cursul derulării fazei de joc, în vederea

recuperării acesteia şi a continuării fazei în condiţii optime. De fapt, dublarea

45

presupune deplasarea jucătorilor şi ocuparea unui plasament optim pe baza

unor reguli prestabilite, cu rol de a facilita jucarea mingii.

Dublarea se realizează atât în situaţie de apărare cât şi de atac, la

această acţiune participând mai mulţi jucători şi nu doar cel care efectuează

preluarea mingii.

Deşi este o acţiune caracteristică şi situaţiei de atac, am optat pentru

încadrarea ei în categoria acţiunilor de apărare datorită faptului că şi în cazul

dublării atacului mingea practic vine de la adversar respinsă din blocaj,

jucătorii echipei aflate în atac fiind nevoiţi să efectueze preluarea unei mingi

ricoşate pe traiectorii greu de anticipat.

în raport cu situaţia de joc:

- preluare în cadrul dublării atacului – se bazează pe organizarea

unui dispozitiv în jurul zonei din care se realizează atacul;

presupune existenţa unor particularităţi în plasamentul anumitor

jucători în funcţie de linia de efectuare a atacului:

- dublarea atacului din L1 – presupune plasarea jucătorului din

zona apropiată undeva înapoia atacantului;

- dublarea atacului din L2 – presupune plasarea jucătorului

înaintea atacantului, între fileu şi acesta;

- preluare în cadrul dublării blocajului – este realizată de anumiţi

jucători desemnaţi prin sistemul de apărare specific echipei.

în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:

- preluare cu o mână de jos;

- preluare cu două mâini de jos;

- preluare cu piciorul sau cu alte părţi ale corpului – având în

vedere faptul că traiectoriile mingii de multe ori sunt foarte greu

de determinat, asupra mingii se acţionează întâmplător pentru a

putea fi menţinută în joc.

46

7. Preluarea în cadrul autodublajului

Constă în intervenţia jucătorului care a efectuat în prealabil o acţiune de

atac sau blocaj, ceea ce presupune asocierea obligatorie a preluării cu una

dintre aceste acţiuni. Drept urmare, preluarea în cadrul autodublajului

caracterizează atât situaţia de atac cât şi pe cea de apărare.

Încadrarea acestei acţiuni în categoria celor de apărare am realizat-o

datorită faptului că, inclusiv autodublarea acţiunii de atac presupune ca

mingea să ricoşeze din blocajul advers, ceea ce presupune de fapt ca aceasta

să vină de la adversar.

în funcţie de acţiunea cu care se asociază:

- preluare în cadrul autodublării atacului;

- preluare în cadrul autodublării blocajului;

în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:

- preluare cu o mână de jos;

- preluare cu două mâini de jos;

- preluare cu piciorul sau cu alte părţi ale corpului.

3.6.3. Acţiunile tactice colective

Acţiunile tactice colective exprimă ceea ce face întreaga echipă în

anumite momente ale jocului. Acestea, se leagă în principal de patru momente

care în ordinea logică a derulării jocului din momentul punerii mingii în joc,

sunt: efectuarea serviciului, primirea serviciului, organizarea atacului şi

organizarea apărării. Astfel, se delimitează:

1. acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului;

2. acţiuni tactice colective la primirea serviciului;

3. acţiuni tactice colective la organizarea atacului;

4. acţiuni tactice colective la organizarea apărării.

47

În cele ce urmează, vom încerca să analizăm fiecare dintre aceste

acţiuni tactice colective, încercând să le subliniem caracteristicile. Totodată,

menţionăm faptul că aceste acţiuni prezintă o serie de aspecte particulare date

de modelul de joc (intermediar sau final) la care se raportează.

1. Acţiunile tactice colective la efectuarea serviciului

Presupun organizarea jucătorilor într-un dispozitiv la efectuarea

serviciului care are rolul de a facilita intrarea cât mai rapidă şi mai eficientă a

jucătorilor în dispozitivul de apărare. Datorită faptului că după punerea mingii

în joc adversarul intră în posesia acesteia şi îşi organizează atacul, echipa ce a

efectuat serviciul este obligată să se apere. Astfel, ca particularităţi ale

dispozitivul la efectuarea serviciului menţionăm faptul că:

- este asemănător cu cel din cadrul sistemului de apărare, doar că la

realizarea lui participă numai cinci jucători, al şaselea fiind în afara

terenului de joc pentru efectuarea serviciului;

- cei doi jucători din L2 vor avea un plasament uşor mai avansat pentru a

acoperii şi zona celui care serveşte şi a nu fi surprinşi de o eventuală

preluare directă peste fileu;

- în cazul modelelor de joc pentru avansaţi, cu specializare pe zone şi pe

posturi, un aspect particular îl reprezintă schimbul de zone conform

specializării pe care jucătorii îl realizează imediat după punerea mingii în

joc.

2. Acţiunile tactice colective la primirea serviciului

Se concretizează într-un dispozitiv la primirea serviciului care prezintă

o serie de aspecte particulare în funcţie de modelul de joc şi de statutul de

începători sau avansaţi al jucătorilor. În concluzie, acest dispozitiv are

48

structură şi rol diferit la începători faţă de avansaţi, în afara aspectelor

particulare specifice fiecărui model de joc.

La începători au rolul:

- de a facilita intrarea în posesia mingii prin acoperirea cât mai judicioasă

a terenului de joc, pentru a nu lăsa spaţii libere care pot fi speculate de

adversar;

- de a ”ascunde pe ridicător” astfel încât să nu permită orientarea

serviciului spre acesta, fapt care va conduce în mod cert la

dezorganizarea atacului;

- de a permite organizarea atacului în condiţii optime în raport cu

modelul de joc la care ne raportăm.

La avansaţi, rolul dispozitivului de preluare a serviciului este acela:

- de a ocupa un plasament optim cu jucătorii specializaţi la preluarea

serviciului, astfel încât să fie facilitată intervenţia acestora pe întreaga

suprafaţă a terenului fără riscul de a putea fi împiedicaţi de către

coechipieri;

- de a scoate din preluare pe jucătorii ineficienţi care pot deveni ţinte în

ceea ce priveşte orientarea tactică a serviciului;

- de a scoate din preluare pe jucătorii care participă în cadrul

combinaţiilor în atac pe timpul 1 (atac foarte rapid), pentru a facilita

acţionarea eficientă a acestora;

- de a crea condiţii optime în ceea ce priveşte organizarea atacului,

jucătorii având plasamente în dispozitiv în funcţie de circulaţia pe care

o au de realizat în cadrul combinaţiilor, timpul de finalizare şi locul de

pe fileu de unde vor ataca.

49

3. Acţiunile tactice colective la organizarea atacului

Reprezintă modul cum echipa care a intrat în posesia mingii îşi

organizează atacul şi se concretizează, de regulă, prin combinaţii în atac.

Organizarea atacului prezintă unele particularităţi în funcţie de

structura în cadrul căreia se derulează. În acest sens, putem discuta de

organizarea atacului după preluarea serviciului şi de organizarea atacului

după preluarea atacului.

Fiecare situaţie prezintă o serie de aspecte particulare de care este

necesar să ţinem cont şi să le transpunem în planul pregătirii, pentru

eficientizarea acestui proces. Astfel:

- organizarea atacului după preluarea serviciului este mult facilitată

de faptul că serviciul este relativ uşor de preluat, datorită timpului mai

mare de zbor al mingii şi al specializării unor jucători pentru preluarea

serviciului; în aceste condiţii intrarea în posesia mingii se realizează în

condiţii optime, ceea ce permite organizarea combinativă a atacului;

- organizarea atacului după preluarea atacului este mult mai dificilă

datorită vitezei mari de zbor a mingii atacate şi a ricoşării acesteia,

destul de frecvent, din blocaj; astfel, traiectoriile sunt foarte greu de

anticipat, intrarea în posesia mingii este mult mai dificilă, iar

posibilităţile de a efectua combinaţii sunt destul de reduse; în aceste

condiţii atacul va fi organizat mult mai simplu, pe fondul adaptării la

coordonatele impuse de situaţia de joc, în aceste condiţii încercând

valorificarea jucătorilor eficienţi în atac.

4. Acţiunile tactice colective la organizarea apărării

Presupun organizarea jucătorilor într-un dispozitiv de apărare pe baza

unui sistem de apărare a cărui denumire şi ale cărui reguli sunt determinate

50

de poziţia jucătorului din zona 6. Acesta poate avea o poziţie avansată,

intermediară sau retrasă, poziţie ce determină practic sisteme de apărare

diferite, respectiv:

sistem de apărare cu Z6 avansat;

sistem de apărare cu Z6 intermediar;

sistem de apărare cu Z6 retras.

Astfel, în funcţie de plasamentul jucătorului din Z6, zona de efectuare a

blocajului şi de numărul jucătorilor participanţi la blocaj (dacă este

individual sau colectiv) se stabilesc sarcinile în apărare pentru ceilalţi jucători,

conform unor reguli precise.

Acţiunile tehnico-tactice individuale şi cele tactice colective reprezintă

practic conţinutul jocului, fiind componente ale sistemului de joc.

În continuare, vom încerca integrarea în cadrul unui tabel a tuturor

acţiunilor jocului de volei cât şi modalităţilor de efectuare a acestora (a

procedeelor tehnice) pentru a realiza o imagine de ansamblu a conţinutului de

acţiuni individuale şi colective specifice jocului de volei.

ACŢIUNI DE JOC

51

3.7. Modelele de joc

În jocul de volei, acţiunile individuale ce compun structurile şi fazele

de joc nu se succed într-un mod aleator şi haotic. Derularea acestora se

realizează în baza unor reguli prin care sunt stabilite ordinea în care aceste

acţiuni se succed, direcţiile de circulaţie a mingii, modul de acţionare a

fiecărui jucător pe întreaga suprafaţă a terenului de joc în diferite situaţii ale

derulării acestuia.

Datorită faptului că numărul de intervenţii la minge este limitat prin

regulamentul de joc, a caracteristicilor jucării mingii cât şi a zborului rapid al

acesteia în timpul jocului, desprindem ideea că timpul fizic necesar analizei

unei situaţii de joc şi declanşării unei acţiuni este foarte limitat.

În acest context, regulile de care aminteam anterior dau coerenţă

jocului şi în acelaşi timp organizează jucătorii în toate momentele şi situaţiile,

astfel încât să fie create premisele realizării unor acţiuni eficiente.

Toate regulile care determină modul de acţionare cu minge şi fără

minge al jucătorilor pe parcursul derulării jocului, se concretizează în modele

de joc.

În momentul în care analizăm un model de joc, este necesar să pornim

de la identificarea celor patru situaţii ale jocului care se succed într-o ordine

logică. Aceste situaţii sunt:

1. efectuarea serviciului ca moment de începere a jocului;

2. preluarea serviciului;

3. organizarea atacului;

4. organizarea apărării.

În toate aceste situaţii jucătorii unei echipe desfăşoară o serie de acţiuni

specifice prin care se încearcă o intrare în posesia mingii în condiţii cât mai

bune. Condiţiile optime de intrare în posesia mingii sporesc considerabil

şansele echipei de a trimite mingea în terenul advers într-un mod cât mai

52

dificil pentru a încheia faza de joc sau cel puţin pentru a pune probleme de

jucarea a mingii.

În aceste condiţii, acţionarea întregii echipe în cadrul fiecăreia dintre

situaţiile subliniate pe baza unor reguli prestabilite, determină conturarea aşa

numitor acţiuni tactice colective. Asocierea acţionării în grup a jucătorilor în

cele patru momente ale jocului impune necesitatea stabilirii unor reguli de

acţionare în cadrul acestor acţiuni tactice colective.

Astfel, în jocul de volei distingem patru tipuri de acţiuni tactice

colective generate posesia mingii şi de succesiunea situaţiilor de joc şi anume:

1. Acţiuni tactice la efectuarea serviciului;

2. Acţiuni tactice la preluarea serviciului;

3. Acţiuni tactice în atac;

4. Acţiuni tactice în apărare.

Referindu-ne acum la modele de joc, facem precizarea că punctul de

plecare îl constituie modelul de joc de la nivelul marii performanţe care

reprezintă de altfel punctul final al pregătirii sportive. Modelul final de joc

este un model complex, elaborat, în care jucătorii sunt specializaţi în jocul pe

anumite zone ale terenului sau în efectuarea unor acţiuni de joc precum

ridicarea, atacul, preluarea serviciului, etc.

Având în vedere aceste aspecte, precizăm faptul că acest model de joc

este foarte dificil de asimilat de către începători. Din acest motiv, pentru ca

jocul bilateral să poată fi desfăşurat şi la acest nivel unde procesul de formare

a deprinderilor specifice este abia la debut, modelul final se restructurează, se

simplifică până este adus la un nivel accesibil.

Restructurarea modelului final de joc conduce la formarea unor modele

de joc intermediare care pot fi variate ca număr şi se poate ajunge chiar la

organizarea unor modele de joc cu efectiv redus (4x4) la nivelul educaţiei

fizice şcolare sau în prima parte a instruirii începătorilor.

53

Jocurile cu efective reduse se pot organiza după învăţarea pasei de sus

ca primă şi cea mai importantă formă specifică de jucare a mingii, pe baza

unor reguli puţine, folosind lovirea cu două mâini de sus la fiecare dintre cele

trei lovituri care stau la baza derulării jocului bilateral. Aducerea jocului

bilateral la un nivel optim de derularea şi aici ne referim strict la continuitatea

în derularea fazelor, ajută ulterior la integrarea mai rapidă în ansamblul

jocului a acţiunilor care se însuşesc pe parcursul instruirii.

De asemenea, utilitatea folosirii acestor modele de joc constă în aceea

că solicită mai mult deplasarea jucătorilor pentru a juca mingea, obligă să

acţioneze mai des prin faptul că sunt mai puţini în teren şi impune derularea

acţiunilor în condiţii variabile. Acest ultim aspect este extrem de important

pentru rolul deosebit pe care îl are în formarea capacităţii de adaptare a

acţiunilor la condiţiile diferite care apar în derularea jocului, contribuind la

consolidarea acţiunilor în condiţii specifice jocului de volei.

Ulterior se vor aborda modele intermediare cu 6 jucători care pot fi

variabile ca număr şi care se vor stabili în funcţie de nivelul colectivului cu

care se lucrează.

Pentru exemplificare vom aborda doar două modele intermediare prin

care urmărim formarea unor deprinderi specifice care să ne ajute să asimilăm

treptat componente care se regăsesc în modelul final.

Înainte de stabilirea modelelor intermediare pe care încercăm să le

abordăm în instruire, este foarte important să cunoaştem câteva aspecte

esenţiale legate de procesul de restructurare a modelului final de joc şi de

constituire a modelelor intermediare. Astfel:

Reperul principal în determinarea modelelor intermediare de joc îl

reprezintă modelul final;

La baza stabilirii modelelor intermediare stă aşa numita ”viziune

concentrică”conform căreia:

54

MODEL FINAL DE JOC

MODEL INTERMEDIAR II

6X6 CU Z2 RIDICĂTOR

MODEL INTERMEDIAR I

6X6 CU Z3 RIDICĂTOR

MODEL DE

JOC 4X4

- trebuie să existe o corespondenţă între modelele intermediare şi

modelul final dejoc;

- modelele intermediare trebuie să se regăsească în modelul final în

ceea ce priveşte aşezarea jucătorilor în principalele dispozitive care

stau la baza acţiunilor colective cât şi în privinţa traseelor pe care

circulă jucătorii şi mingea în timpul derulării fazei de joc;

- modelele intermediare reprezintă părţi componente ale modelului

final de joc.

O exprimarea grafică a viziunii concentrice prezintă modelul final sub forma

unui cerc exterior (de culoare neagră) care integrează cercul de culoare albă,

model intermediar mai apropiat de cel final ca şi complexitate. Acesta,

integrează la rândul lui

cercul gri ce reprezintă

un alt model

intermediar mai simplu

decât precedentul care

integrează modelul de

joc cu efectiv redus

4x4. Toate modelele

intermediare, indiferent

de numărul lor, sunt

integrate în modelul final, această reprezentare exprimând corespondenţa

dintre aceste modele de joc.

Un model de joc, indiferent că discutăm de modele intermediare sau de

cel final, trebuie să conţină explicit aşezarea jucătorilor în teren în

dispozitivele specifice fiecărei situaţii de joc şi regulile precise de acţionare în

cadrul acestora pentru fiecare jucător din fiecare zonă a terenului, în atac şi în

apărare.

55

În continuare vom încerca o prezentarea detaliată a două modele

intermediare de joc utilizate la nivelul începătorilor cât şi în cadrul lecţiei de

educaţie fizică la nivel şcolar.

3.7.1. Modelul intermediar de joc cu efectiv redus, 4x4

Acest prim model intermediar de joc este specific începătorilor. El se

derulează pe un teren redus care şi-a modificat dimensiunile în decursul

timpului, în prezent acestea fiind stabilite la 7 m lungime şi 7 m lăţime.

Este un model de joc care poate fi organizat în baza cunoaşterii unei

singure forme specifice de jucare a mingii, pasa de sus care va fi utilizată

pentru fiecare din cele trei lovituri permise fiecărei echipe prin regulamentul

de joc. De asemenea, pentru a derula joc bilateral conform regulamentului de

joc este necesară cunoaşterea unei acţiuni specifice prin care mingea este pusă

în joc, o formă de serviciu. Fiind cunoscută doar lovirea cu două mâini de sus

prima formă de serviciu care se învaţă este cel de sus care ca traiectorie şi

viteză de zbor a mingii permite deplasarea în teren şi preluarea serviciului cu

două mâini de sus.

Este un model de joc care există şi în formă competiţională la nivelul

copiilor sub forma minivoleiului.

La nivelul începătorilor este recomandată folosirea unor modele de joc

cu mai puţini jucători în teren deoarece pe parcursul derulării fazei de joc,

fiind mai puţini în teren, au şansa de a efectua mai multe intervenţii la minge.

Acest aspect asociat cu coordonatele facile pe care se derulează jocul,

determină consolidarea mai rapidă în condiţiile specifice jocului a acţiunilor

care se învaţă pe parcurs şi care automat vor fi aplicate în cadrul acestui joc

simplu.

Aducând în discuţie o formă de joc care deşi este simplă este utilizată

ca model intermediar pe parcursul procesului de învăţare a jocului de volei,

este necesar să facem o serie de referiri la acţiunile colective specifice

56

acestuia. Înainte de a face aceste precizări considerăm necesar să subliniem

faptul că organizarea jucătorilor în acest model de joc este cu doi jucători în

linia I şi doi jucători în linia a II-a.

1. Acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului

La efectuarea serviciului, jucătorii de regulă ocupă nişte poziţii prin

care pot să intre cât mai rapid şi mai eficient în situaţie de apărare, dat fiind

faptul că după efectuarea serviciului adversarul intră în posesia mingii iar

echipa care a efectuat serviciul întră în situaţie de apărare.

Dată fiind simplitatea jocului şi numărul redus de acţiuni cunoscute în

acest moment nu se impune poziţionarea lângă fileu a vreunui jucător pentru

blocaj. În aceste condiţii lângă plasă rămâne doar jucătorul din dreapta care va

interveni la a doua lovitură şi care trebuie poziţionat astfel încât advesarul să

nu îl solicite cu mingi prin care să îl oblige să efectueze prima lovitură.

Al doilea jucător din linia a I se va retrage din fileu astfel încât să poată

interveni mai uşor la minge, iar cei doi jucători din linia a II-a se poziţionează

în aşa fel încât, după intrarea în teren a jucătorului care a servit să formeze cu

cel retras di linia I un semicerc (jucătorul din centru fiind mai retras).

În acest mod încercăm să introducem chiar de la acest nivel coordonate

desprinse din modelul final de joc care impun derularea jocului pe baza

anumitor reguli.

57

2. Acţiuni tactice colective la preluarea serviciului

Acţiunile tactice la preluarea serviciului presupun poziţionarea în teren

a jucătorilor astfel încât să nu rămână zone descoperite şi echipa să poată intra

în posesia mingii în condiţii cât mai bune.

În acest moment al jocului, jucătorul din dreapta din linia I este

poziţionat lângă fileu pentru a nu participa la efectuarea preluării serviciului şi

a efectua strict a doua lovitură.

Celălalt jucător din linia I se retrage din fileu şi împreună cu cei doi din

linia a II-a formează un semicerc cu jucătorul din centru mai retras. Aşezarea

în acest dispozitiv determină ocuparea eficientă a terenului şi facilitează

intrarea în posesia mingii.

Oricare din cei trei jucători care formează semicercul, poate efectua

preluarea serviciului prin care orientează mingea spre dreapta la jucătorul de

la fileu.

3. Acţiuni tactice colective în atac

58

La acest nivel organizarea atacului se realizează simplu, cu

transmiterea înaltă a mingii din dreapta dinspre Z2, spre cealaltă zonă de

lângă fileu unde acţionează celălalt jucător din linia I. Acesta din urmă va

trimite mingea peste fileu din a treia lovitură, tot cu două mâini de sus,

aceasta fiind momentan singura formă specifică de jucare a mingii însuşită.

Pe parcurs, această lovire de sus va fi integrată în acţiuni de joc precum

preluarea din serviciu şi ridicarea care vor fi învăţate.

În ceea ce priveşte a treia lovitură a unei echipe, subliniem faptul că

reprezintă o acţiune de atac, indiferent de modul în care este jucată mingea. în

acest mod vom elimina una dintre confuziile frecvente care identifică cu

atacul doar lovitura de atac, aceasta fiind de fapt o acţiune de joc prin care se

intervine concret asupra mingii şi nu o situaţie. În momentul în care o echipă

se află în posesia mingii considerăm că aceasta se află într-o situaţie de atac

deoarece are posibilitatea să construiască momentul transmiterii mingii la

adversar. Prin urmare, orice trecere a mingii peste fileu în terenul advers

reprezintă o acţiune de atac a echipei indiferent de modalitatea de transmitere

a mingii: de sus, de jos, cu capul cu piciorul sau prin lovitură de atac.

4. Acţiuni tactice colective în apărare

59

În jocul de volei, apărarea se realizează în baza unui sistem de apărare.

La acest nivel jocul derulându-se simplu fără să fi învăţat încă lovitura de

atac, nu putem discuta despre organizarea apărării după reguli stricte.

În concluzie, mingea fiind transmisă peste fileu cu traiectorie înaltă, nu

se justifică poziţionarea lângă fileu a jucătorilor din linia I deoarece ar lăsa

descoperite zonele din spatele lor. În aceste condiţii, singurul jucător care

râmâne în fileu este cel din dreapta liniei I care intervine la a doua lovitură,

celălat se retrage şi intră cu cei din linia a doua în acelaşi semicerc de care am

discutat anterior şi care permite o intervenţie optimă la minge a fiecărui

jucător şi nu lasă zone de teren descoperite.

Din acest dispozitiv oricare din cei trei jucători poate efectua preluarea

mingii transmise de adversar şi orientarea ei spre jucătorul din dreapta de la

fileu. Acesta va efectua a doua lovitură organizând atacul pe coordonatele

prezentate anterior. Jocul se drulează pe aceste coordonate şi într-un teren şi

în celălalt până la întreruprea fazei şi va fi reluat prin serviciu.

3.7.2. Modelul I de joc - model de joc 6x6, fără specializare pe

zone şi posturi, cu Z3 ridicător

Principala caracteristică a acestui model intermediar este reprezentată

de poziţionarea ridicătorului în Z3. Neexistând specializare pe zone şi pe

posturi, rezultă că fiecare jucător când va ajunge în Z3 ca urmarea a rotaţiei,

va deveni ridicător.

60

3

4

2

6

5

1

Este recomandat să începem învăţarea jocului bilateral cu efectiv

complet cu acest model intermediar datorită distanţei mici dintre zona de

ridicare şi zonele de atac, distanţă ce nu ridică probleme de execuţie a celei

de-a doua lovituri care a devenit deja ridicare.

1. Acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului

La efectuarea serviciului, jucătorii din linia I sunt poziţionaţi la fileu

pentru a intra cât mai rapid în dispozitivul de apărare, având în vedere faptul

că după serviciu mingea ajunge la adversar care îşi organizează atacul.

Jucătorii din linia a II a au o poziţionarea decalată cu Z6 mai retrasă,

conform sistemului de apărare folosit în cadrul acestui model de joc. Până la

intrarea în teren a jucătorului din Z1, jucătorii din linia a II a se poziţionezaă

spre dreapta spre Z1, astfel îcât să acopere şi zona jucătorului care lipseşte din

teren ca să nu fie surprinşi de o preluare directă orientată de advesar spre

această zonă.

Jucătorul din Z1 efectuează serviciul şi intră rapid în teren ocupându-şi

locul în cadrul dispozitivului de apărare.

2. Acţiuni tactice colective la preluarea serviciului

61

Acţiunile tactice la preluarea serviciului presupun aşezarea jucătorilor

într-un dispozitiv prin care se intenţionează ocuparea cât mai eficientă a

terenului de joc astfel încât să nu rămână zone descoperite zone ale terenului

care ar putea fi speculate de către jucătorul aflat la serviciu.

Specific acestui model intermediar de joc este poziţionarea lângă fileu a

jucătorului din Z3 care efectuează ridicarea. Faptul că intervine la a doua

lovitură şi nu trebuie să participe la efectuarea preluării serviciului impune

plasarea lui într-o zonă în care serviciul să nu poată fi orientat.

Cei doi jucători din linia I se retrag înapoia liniei de 3 m ocupându-şi

locurile în cadrul dispozitivului la preluarea serviciului. Aşezarea jucătorului

din Z3 la fileu creează o zonă vulnerabilă în spatele zonei 3 care va fi

acoperită prin avansarea jucătorului corespondent din linia a II a, cel din Z6,

până ajunge pe linie cu cei doi jucători retraşi din linia I.

Jucătorii din linia a II a din Z1 şi Z5 se intercalează între cei care

formează prima linie a dispozitivului pentru preluarea serviciului, astfel încât

să se poziţioneze pe culoarele vulnerabile şi să poată interveni cu uşurinţă la

mingile transmise spre stânga sau spre dreapta zonei pe care o ocupă.

Având în vedere faptul că la preluarea serviciului se pune accent pe

intervenţia cu două mâini de sus, deoarece este o modalitate de jucare a

mingii care conferă o siguranţă mai mare în transmiterea acesteia datorită

suprafeţei mai mari de contact cu mingea. La aceasta adăugăm şi faptul că

regulamentul de joc este mai permisiv în ceea ce priveşte aprecierea primei

lovituri, deci şi a preluării serviciului, fapt care încurajează utilizarea acestui

tip de intervenţie. În aceste condiţii, dispozitivul ocupă o poziţie mai avansată

astfel încât să fie facilitată preluarea de sus.

Toţi cei cinci jucători care participă la preluarea serviciului orientează

mingea spre zona 3, zonă din care se efectuează ridicarea.

62

2

4

5

6

1

3

1

3. Acţiuni tactice colective în atac

În cadrul acestui model intermediar de joc, organizarea atacului se

realizează cu ridicare înainte din Z3 spre Z4 sau spre Z2, în funcţie de direcţia

din care vine mingea după preluarea serviciului. Jucătorul din Z3 se va

întoarce cu faţa spre minge, spre zona de efectuare a preluării serviciului,

după care execută ridicarea înainte spre una din zonele menţionate.

4. Acţiuni tactice colective în apărare

În jocul de volei, apărarea se realizează în baza unui sistem de apărare

care este denumit în funcţie poziţia în teren a jucătorului din Z6 care poate fi

avansat, intermediar sau retras. În aceste condiţii se conturează:

Sistem de apărare cu Z6 avansat;

Sistem de apărare cu Z6 intermediar;

Sistem de apărare cu Z6 retras.

63

2

4

5

6

1

3

1

În funcţie de poziţia jucătorului din Z6 şi de zona de efectuarea a blocajului se

stabilesc sarcini precise de apărare pentru toţi jucătorii. Date fiind diferenţele

de acţionarea a jucătorilor în cadrul acestor sisteme de apărare, în dorinţa de a

simplifica lucrurile şi de a forma nişte deprinderi corecte şi eficiente specifice

apărării, la nivelul cursului de bază ne vom rezuma în a aborda sistemul de

apărare cu Z6 retras.

Apărarea se organizează pornind de la un dispozitiv de bază care se

menţine până în momentul în care ridicătorul advers orientează mingea spre

una dintre zonele de atac. Când acesataă zonă devine clară încep să fie

realizate o serie de deplasări specifice în cadrul dispozitivului de apărare, prin

care jucătorii se adaptază la situaţia concretă care s-a conturat.

Dispozitivul de bază al sistemului de apărare cu Z6 retras presupune

poziţionarea lângă fileu a jucătorilor din lini I care vor fi pregătiţi astfel să

efectueze rapid blocaj pe zona din care se va ataca. Poziţionarea extremelor

din linia I se realizează cam la 1,5 m de linia laterală, astfel încât să poată

interveni uşor atât la un atac efectuat dintre zone, din interiorul terenului, cât

şi la un atac executat de la din exterior. De asemenea formarea deprinderii de

poziţionare în aces mod va influenţa pozitiv învăţarea blocajului colectiv în

direcţia eficientizării grupării ca urmare a micşorării distanţei de parcurs

dintre cei doi jucători.

Jucătorii din linia a II a se poziţionează în semicerc, cu centrul (Z6)

retras. Din acest dispozitiv jucătorii vor începe să acţioneze în apărare în

raport cu zona de atac. În continuare vom exemplifica modul în care se

organizează apărarea în baza acestui sitem de apărare în varianta cu blocaj

individual la corespondent. Ne rezumăm la a explica aceste acţiuni în apărare

deoarece, în momentul în care jocul bilateral se organizează în baza acestui

model intermediar de joc atacul abia se învaţă, iar blocajul urmează să fie

abordat mai târziu. În aceste condiţii blocajul colectiv este adus în învăţare

64

mult mai târziu, într-un moment care presupune organizarea jocului în baza

altui model intermediar de joc (cu Z2 ridicător).

Tactica în apărare

cu blocaj individual la corespondent

Aşa cum menţionam anterior, apărarea presupune poziţionarea

jucătorilor într-un dispozitiv de bază care presupune aşezarea pe zone care

permit acestora să acţioneze foarte rapid în apărare în funcţie de sarcinile

specifice fiecărei zone de acţionare.

Din acest dispozitiv, în funcţie de zona de atac şi implicit zona de

efectuare a blocajului jucătorii încep efectuarea unor deplasări specifice

fiecărei zone de acţionare în raport cu sarcinile de apărare. Aceste deplasări

au rolul de a-i poziţiona optim pe jucători pe direcţiile posibile de atac şi

totodată, pentru asigurarea zonei din jurul blocajului în vederea derulării unei

acţiuni de dublare a acestuia.

În continuare vom încerca să exemplificăm concret cu se organizează

apărarea în acest model intermediar de joc, în raport cu fiecare zonă de atac,

menţionând în prealabil că din fiecare zonă atacul poate fi efectuat pe nişte

direcţii principale sau poate fi plasat peste blocaj. Plasare mingii peste blocaj

necesită stabilirea unor reguli prin care să se asigure zona din vecinătatea

blocajului prin plasamentul unui jucător, acţiune ce poartă numele de dublare

65

3

4

2

6

5

1

în apărare. Referitor la principalele direcţii de atac în acest model intermediar

de joc, menţionăm că acestea sunt următoarele:

Culoarul, paralel cu tuşa laterală;

Diagonala lungă raportată la supafaţa terenului;

Diagonala scurtă, raportată la zona de atac cuprinsă între linia de centru

şi cea de 3 m.

Organizarea apărării la atac din Z2:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv jucătorul

din Z4;

- Dublarea blocajului este realizată de jucătorul din linia I apropiat de

blocaj, cel din Z3 care se retrage la cca. 4 m de fileu şi se poziţionează

într-o zonă intermediară între tuşa laterală şi Z3. Din această zonă poate

acţiona eficient pentru preluarea mingilor plasate peste blocaj oriunde în

acest spaţiu;

- Diagonala scurtă este apărată de jucătoul din linia I opus blocajului, cel

din Z2 care se retrage din fileu, ia linia de 3 m ca reper, se deplasează şi se

poziţionează în apărare în funcţie de poziţia mingii faţă de blocaj astfel

încât să iasă din unghiul apărat de blocaj;

- Diagonala lungă este apărată de jucătorul din linia a II-a opus blocajului,

cel din Z1;

- Culoarul este apărat de jucătorul din linia a II-a corespondet blocajului, cel

din Z5;

- Jucătorul din Z6 îşi apără zona şi preia toate mingile plasate lung peste

blocaj.

66

3

4

2

6

5

1

Oricare din aceşti jucători poate efectua preluarea mingii pe care o va

orienta spre Z3, zonă din care se efectuează ridicarea pentru ca jocul să poată

contiua. În cazul în care jucătorul din Z3 este solicitat să efectueze preluarea

mingilor plasate în cadrul dublajului, acesta va orienta mingea spre jucătorul

din Z2 datorită faptului că este o direcţie folosită în joc anterior, în modelul

4x4, iar ridicare va fi realizată din această zonă.

Organizarea apărării la atac din Z4:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv jucătorul

din Z2;

- Dublarea blocajului este realizată de jucătorul din linia I apropiat de

blocaj, cel din Z3 care se retrage la cca. 4 m de fileu şi se poziţionează

într-o zonă intermediară între tuşa laterală corespondentă zonei 2 şi Z3.

Din această zonă poate acţiona eficient pentru preluarea mingilor plasate

peste blocaj oriunde în acest spaţiu;

- Diagonala scurtă este apărată de jucătoul din linia I opus blocajului, cel

din Z4 care se retrage din fileu, ia linia de 3 m ca reper, se deplasează şi se

poziţionează în apărare în funcţie de poziţia mingii faţă de blocaj astfel

încât să iasă din unghiul apărat de blocaj;

- Diagonala lungă este apărată de jucătorul din linia a II-a opus blocajului,

cel din Z5;

67

- Culoarul este apărat de jucătorul din linia a II-a corespondet blocajului, cel

din Z1;

- Jucătorul din Z6 îşi apără zona şi preia toate mingile plasate lung peste

blocaj.

La fel ca în situaţia prezentată anterior, oricare jucător poate efectua

preluarea mingii spre Z3, zonă din care se efectuează ridicarea pentru, iar în

cazul în care jucătorul din Z3 este solicitat la preluare în cadrul dublajului,

acesta va orienta mingea spre jucătorul din Z2 care va efectua ridicarea.

Aceste două situaţii prezentate presupun existenţa unei preluări precise

prin care mingea se orientează spre Z3, iar atacul este organizat în condiţii

optime. În joc însă, de multe ori preluarea este imprecisă mingea ajungând în

alte zone ale terenului astefl încât, atacul poate fi efectuat şi de către jucătorul

din Z3. Fiind o situaţie posibilă, este necesră stabilirea unor reguli în apărare

şi pe această coordonată.

Atacul din zona centrală presupune unghiuri dificile de efecuare a

atacului, aspect ce conduce la execuţii lipsite de forţă la acest nivel.

Organizarea apărării la atac din Z3:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv jucătorul

din Z3;

- Dublajul este asigurat de cele două exreme din linia I care-şi împart în

două prima treime a terenului, ocupând un plasament întermediar între Z3

68

3

4

2

6

5

1

în spatele blocajului şi tuşele laterale corespondente fiecărei zone de

acţionare;

- Cele două direcţii de atac posibile pe lângă blocaj sunt apărate de cele

două extreme din linia a II-a care se poziţionează pe tuşele laterale în afara

zonelor apărate de blocaj, în acelaşi timp intervenind şi la mingile plasate

peste blocaj în mijlocul terenului, prin deplasare spre interior;

- Juctorul din Z6 se plasează pe zona lui într-o poziţie retrasă, având ca

sarcină apărarea ultimei treimi a terenului. El preia toate mingile plasate

sau atacate peste blocaj în spatele terenului şi pe colţuri. Teoretic, mingile

pot fi transmise în această suprafaţă a terenului peste blocaj, cu traiectorii

mai înalte, ceea ce dă acestuia posiblitatea deplasării pentru a interveni la

minge.

Aceasta este situaţia de joc în care acţionarea este specifică sistemului

de apărare cu Z6 retras, aspect ce devine mai pregnant în cadrul organizării

apărării cu blocaj colectiv.

Pentru a înţelege mai uşor modul de organizare a apărării, observăm că

jucătorii se organizează în teren astfel încât să se poziţioneze într-un semicerc

în jurul zonei în care se joacă mingea, respectiv zona de unde se atacă şi se

realizează blocajul.

69

3

4

2

6

5

1

4. ASPECTE ALE ÎNVĂŢARII SPECIFICE JOCULUI DE

VOLEI

4.1. Tipuri şi metode de învăţare utilizate în jocul de volei

Datorită faptului că jocul de volei se bazează pe deprinderi nenaturale,

însuşirea acţiunilor, respectiv formarea şi consolidarea unor deprinderi

specifice se bazează pe realizarea unui număr mare de repetări în cadrul

procesului de pregătire.

Eficienţa acţiunilor în contextul specificităţii jocului (mediu instabil,

viteză mare de zbor a mingii, derularea rapidă a fazelor) presupune

automatizarea unor componente care să determine formarea ”simţului mingii”

la nivelul suprafeţelor de contact cu mingea. Astfel, sportivul nu va mai fi

preocupat de execuţia propriu-zisă, ci va fi concentrat pe mobilizarea

capacităţii anticipative care asigură realizarea acţiunilor în condiţii de

eficienţă maximă în raport cu situaţia concretă şi cu sarcinile de realizat.

Principalele sarcini specifice jocului de volei sunt în mare parte de natură:

- motrică, datorită faptului că fiecare acţiune presupune însuşirea unei

tehnici corecte de execuţie;

- perceptiv - motrică, deoarece acţiunile jucătorilor sunt condiţionate de

modul cum sunt preluaţi din teren o serie de indici relevanţi ce

caracterizează o anumită situaţie;

- inteligent - motrică, dat fiind faptul că jucătorii sunt obligaţi să-şi

adapteze creativ comportamentul motric în raport cu scopul urmărit şi cu

modificările situaţionale permanente care apar în joc.

Având în vedere existenţa acestor tipuri de sarcini a căror rezolvare

presupune aplicarea unui proces de învăţare prin care se formează deprinderi

şi priceperi, putem aprecia că în jocul de volei întâlnim tipurile de învăţare

corespondente sarcinilor menţionate, respectiv:

70

învăţarea motrică;

învăţarea perceptiv – motrică;

învăţarea inteligent – motrică.

Din punct de vedere metodic, în învăţarea acţiunilor se pune accent pe

exersarea globală a acestora. În cazul în care apar unele greşeli de execuţie se

va opta pentru o abordare analitică, însă numai pe linia individualizării,

pentru a corecta şi preveni instalarea acestora în structura stereotipului motric.

Exersarea globală a acţiunilor facilitează descoperirea rapidă a

elementelor dotate cu aptitudini deosebite pentru practicarea jocului şi care

sunt calitaţi cu o capacitate rapidă de învăţare a acţiunilor. În completarea

acestei idei, subliniem faptul că abordarea analitică în învăţare cu tot

colectivul poate exercita influenţe negative, în sensul că întârzie progresul

celor supradotaţi care pot fi promovaţi rapid în grupe valorice superioare.

În concluzie, putem aprecia că principalele metode de învăţare utilizate

în jocul de volei sunt:

metoda globală pe care se pune accent;

metoda analitică utilizată în special pe linia individualizării şi doar

atunci când situaţia o impune.

71

4.2. Stadiile sau etapele învăţării

Teoria generală a învăţării apreciază învăţarea ca fiind un proces

deosebit de complex care se derulează pe parcursul mai multor stadii sau

etape. Indiferent de tipul de învăţare la care se face referire, derularea

procesului se realizează în aceeaşi succesiune logică a etapelor care în cazul

jocului de volei capătă o serie de nuanţe particulare. Aceste etape sunt

următoarele: iniţiere, fixare, consolidare, perfecţionare şi valorificare, ca

etapă specifică învăţării în cadrul disciplinelor sportive care au ca finalitate

competiţia.

Iniţierea, în cadrul căreia se realizează explicarea şi demonstrarea

acţiunii; pe baza acestora, uneori cu ajutorul unor materiale intuitive

precum: filme, casete video, CD-uri, kinograme, se urmăreşte formarea

unei reprezentări corecte a mişcării.

Apoi, pe baza unor exerciţii simple repetate în aceeaşi ordine pentru a

realiza adaptarea la efortul specific, se încearcă conturarea stereotipului

motric.

În această etapă, se pune accent pe număr mic de repetări în cadrul

exersării, datorită faptului că sportivul (elevul) nefiind obişnuit cu tipul de

efort, solicitarea nervoasă este foarte mare, fapt care favorizează instalarea

stării de oboseală care poate genera unele greşeli de execuţie.

Fixarea care presupune creşterea progresivă a numărului de repetări pe

baza unor mijloace exersate până în momentul respectiv.

Prin repetarea aceloraşi exerciţii se realizează adaptarea la efortul specific,

mişcările devin cunoscute şi deci mai comode, iar încărcătura nervoasă

este tot mai mică. Acest fapt, va avea drept rezultat posibilitatea creşterii

progresive a numărului de repetări care va conduce la formarea

stereotipului motric şi implicit, la fixarea deprinderii.

72

Consolidarea care se bazează în principal pe creşterea volumului de

repetări în cadrul exersării. Aceasta este posibilă datorită adaptării care s-a

produs şi care elimină din riscurile de instalare a unor deprinderi greşite.

În cadrul acestei etape se realizează de fapt stabilizarea deprinderii, a

stereotipului motric care ajută la formarea capacităţii de adaptare a acţiunii

la condiţiile mereu schimbătoare pe care jocul le impune.

Perfecţionare în cadrul căreia procesul capătă accente de supraînvăţare

care va determina o creştere a fiabilităţii individului în joc. Aceasta, se

realizează în principal pe automatizarea unor componente (aspecte

dominante din componenta tehnică) care să permită adaptarea rapidă şi

eficientă a acţiunii în timpul jocului. În acest sens, menţionăm necesitatea

automatizării numai a unor componente şi nu a acţiunii în întregime,

datorită faptului că acţiunea se realizează de fiecare dată de pe alte

coordonate care implică o permanentă adaptare.

Automatizarea, presupune acţionare în aceleaşi condiţii cu volum foarte

mare de repetări; în aceste condiţii, automatizarea totală a acţiunii ar avea

efect negativ în ceea ce priveşte posibilităţile de adaptare, ceea ce ar

reduce considerabil eficienţa în joc unde condiţiile nu sunt aceleaşi.

De asemenea, perfecţionarea presupune exersarea acţiunii cu solicitarea

componentei de viteză în condiţii dificile, variabile, iar apoi se poate pune

accent pe constanţă în execuţie, capacitatea de adaptare şi cea de operare

cu deprinderile fiind foarte bine dezvoltate.

Pentru a creşte fiabilitatea, sportivul trebuie solicitat să efectueze acţiunea

şi în condiţii care depăşesc jocul, acţionând astfel în direcţia eficientizării

deprinderilor pe fond de oboseală.

Valorificare, considerată de către unii specialişti ca fiind o etapă

suplimentară în cadrul învăţării specifice domeniului sportiv, în care

73

deprinderile şi priceperile motrice ce se însuşesc, trebuie valorificate în

cadrul competiţiei.

Valorificarea se regăseşte în toate celelalte stadii, bineînţeles cu nuanţe

diferite, datorită faptului că jocul apare prezent încă de la începutul

instruirii în forme simplificate. Astfel, valorificarea se conturează ca o

prioritate în învăţare, impunând necesitatea adaptării acţiunilor la

condiţiile jocului deoarece, o acţiune nu se realizează de două ori de pe

aceleaşi coordonate.

În aceste condiţii în care aceeaşi acţiune se efectuează din zone diferite

(deci la distanţe diferite faţă de locul unde trebuie transmisă mingea,

aceasta venind spre el din zone diferite, cu traiectorie şi viteză de zbor

diferită) îl obligă pe jucător să-şi adapteze comportamentul motric,

dezvoltându-i capacitatea de a opera cu deprinderile învăţate.

Pentru o înţelegere mai facilă a problematicii învăţării specifice jocului

de volei, acest proces complex poate fi restructurat la două mari etape prin

care se urmăreşte:

I. Formarea şi stabilizarea deprinderii care se realizează în

cadrul stadiilor de iniţiere, fixare şi consolidare;

II. Perfecţionarea deprinderii în cadrul stadiului de perfecţionare.

Procesul de învăţare în jocul de volei, cu aspectele sale specifice, poate

fi reprezentat schematic, încercând prin aceasta să oferim o imagine de

ansamblu care să conducă la o mai bună înţelegere a fenomenului.

74

ÎNVĂŢAREA

INIŢIERE FIXARE CONSOLIDARE PERFECŢIONARE

VALORIFICARE

I. II.

Formarea şi stabilizarea deprinderii Perfecţionarea deprinderii

O1 O2 O3 O4 ...... O7

Pentru a optimiza procesul de învăţare a acţiunilor şi a ansamblului de joc,

considerăm utilă respectarea unor cerinţe metodice generale şi, de asemenea,

a unor cerinţe specifice fiecărui stadiu al învăţării.

4.3. Cerinţe metodice generale

De la începutul instruirii, pe tot parcursul acesteia, să se pună accent pe

exersarea globală a acţiunilor; care prezintă unele avantaje precum:

- accelerarea procesului de însuşire a acţiunilor;

- favorizează depistarea indivizilor cu aptitudini deosebite care pot fi

promovaţi mai rapid în grupe valorice superioare, fiindu-le accelerat

astfel progresul;

75

În jocul de volei nu există acţiune de pe loc:

- jucătorul nu aşteaptă niciodată ca mingea să ajungă la el pentru a o juca

ci se deplasează spre ea încercând o poziţionare optimă în raport cu

locul spre care intenţionează să o transmită;

- astfel, fiecare acţiune este precedată de mişcare sau deplasare

premergătoare şi oprire într-o poziţie specifică ce are rolul de a-l aduce

pe jucător în condiţii optime de a interveni asupra mingii;

- acest aspect trebuie să apară prezent în procesul de pregătire, în cadrul

mijloacelor utilizate, unde acţionarea la minge nu trebuie efectuată din

poziţii statice;

Să se pună accent pe consolidarea pasei de sus (intervenţiei cu două mâini

de sus) care permite organizarea unor forme simplificate de joc încă de la

începutul instruirii, folosind această intervenţie în cadrul fiecăreia din cele

trei lovituri; organizarea jocului prezintă unele avantaje precum:

- sporeşte atractivitatea lecţiilor prin emulaţia pe care o produce;

- determină o motivaţie crescută a copiilor pentru practicarea jocului de

volei şi stimulează participarea activă a acestora;

- acţiunile de joc ce se însuşesc ulterior pot fi uşor încadrate în ansamblul

de joc – apare conţinutul tactic al exersării şi se dezvoltă

capacitatea de adaptare a acţiunilor la condiţiile impuse de joc.

Eşalonarea mijloacelor să se realizeze pe baza secvenţelor ”Schemei

eşalonării învăţării” care conferă o derulare logică a exersării în

concordanţă cu stadiile învăţării;

Pe tot parcursul instruirii să se respecte regulile pentru alegerea

mijloacelor şi organizarea exersării pentru a accelera şi eficientiza

procesul de învăţare;

Se impune la toate nivele de pregătire realizarea în exersare a unor serii

de repetări care favorizează:

76

- în primele etape ale învăţării conturarea şi formarea stereotipului

motric;

- în stadiile ulterioare, consolidarea şi apoi automatizarea unor

componente, aspecte ce reprezintă condiţie esenţială pentru derularea în

condiţii de eficienţă a acţiunilor;

Realizarea continuităţii în exersare care poate fi asociată cu regula

anterioară dat fiind faptul că are aceleaşi rezultate; aceasta se realizează

prin:

- folosirea unor mijloace de tip „bandă rulantă” prin care se realizează un

circuit închis la drumul mingii şi al jucătorilor, determinând eliminarea

”timpilor morţi“ şi menţinerea unui nivel optim de excitabilitate nervoasă

care favorizează învăţarea;

- utilizarea jocului cu reluarea fazei de unde s-a întrerupt care facilitează

însuşirea secvenţelor de acţiuni care compun fazele şi structurile de joc şi

care în final, determină învăţarea mai rapidă şi mai eficientă a ansamblului

de joc;

- Dat fiind faptul că încercăm să formăm deprinderi nenaturale, pentru a

facilita formarea acestora se impune crearea unei stări de confort psihic

prin care totul trebuie să pară simplu şi accesibil pentru ca sportivii să

prindă curaj, iar mişcările să devină mai lejere.

Pentru asigurarea succesului în pregătire, nu este suficientă respectarea

acestor cerinţe metodice generale. Considerăm deosebit de util să cunoaştem

şi să ţinem seama şi de unele cerinţe specifice fiecărei etape ale învăţării care

asociate cu cele generale vor conduce la eficientizarea pregătirii.

4.4. Cerinţe specifice etapelor de iniţiere – fixare

Aceste etape reprezintă momentul de debut al procesului de formare a

deprinderilor specifice jocului de volei, deosebit de importantă fiind formarea

corectă a stereotipului motric. În acest sens, se impune corectarea imediată a

77

eventualelor greşeli de execuţie care sunt inerente acestei etape ale învăţării,

greşeli care nu trebuie lăsate să se instaleze ca deprinderi.

Putem considera astfel că obiectivul principal al acestui stadiu îl

constituie formarea corectă a deprinderilor specifice acţiunilor de joc,

astfel încât, în momentul trecerii la consolidarea acestora ele să fie ”curăţate

de eventualele impurităţi”.

Pentru realizarea acestui obiectiv se impune respectarea unor cerinţe

metodice specifice acestor stadii, pe care încercăm să le subliniem în

continuare. Astfel, la acest nivel:

Accentul se pune pe:

- explicaţie care trebuie să fie simplă, concisă, să puncteze aspectele

importante ale execuţiei fără a dezvolta detaliile;

- demonstraţie care trebuie să se bazeze pe un model ideal, astfel încât să

fie fidelă şi să formeze o reprezentare corectă a acţiunii; în afara

demonstraţiei profesorului putem utiliza demonstraţia realizată de către

un jucător sau unele materiale intuitive precum: fotografii, kinograme,

filme, benzi video;

Din punct de vedere al solicitării analizatorilor se apreciază că cel vizual

este solicitat în proporţie de 70%, iar cel auditiv 30%: Aceste procente

subliniază faptul că la începutul procesului de învăţare accentul se pune pe

demonstraţie, fiind astfel exploatată tendinţa copiilor de a imita.

Se recomandă introducerea mingii de la începutul instruirii, fără a exagera

cu utilizarea unor exerciţii de imitarea a acţiunii fără minge;

Se pune accent pe exersarea globală a acţiunilor care accelerează

învăţarea; exersarea analitică se realizează pe linia individualizării în cazul

în care apar greşeli de execuţie, fiind folosită pentru corectarea rapidă a

acestora;

Este obligatorie supravegherea permanentă a exersării pentru a evita

formarea şi instalarea unor deprinderi greşite, cunoscut fiind faptul că este

78

mult mai uşor să corectăm o greşeală care se formează decât una care s-a

instalat în structura stereotipului motric; în acest scop, se recomandă:

- efectuarea unor corectări precise, concise, fără a întra în foarte multe

detalii care pot conduce la pierderea a ceea ce este esenţial;

- înlocuirea explicaţiilor foarte elaborate cu corectări active, mişcarea

corectă exercitând influenţe benefice asupra unor componente

psihomotrice (kinestezie, schemă corporală) profund implicate în formarea

deprinderilor;

- realizarea acestor corectări active punând accentul pe aspectele corecte

ale mişcării, nu pe greşeli, accentuarea greşelilor prezentând riscul fixării

inconştiente a acestora în modelul intern al sportivului.

Exerciţiile să fie atent selecţionate şi este de preferat utilizarea unui număr

mic de mijloace care în aceste etape prezintă unele avantaje:

- este realizată astfel o adaptare progresivă a elevilor la regimul specific

de efort şi la particularităţile actelor motrice ce intră în constituţia

acţiunilor;

- această adaptare permite creşterea numărului de repetări necesar fixării

deprinderilor şi intrării în etapa următoare, de consolidare a acestora;

- orice modificare în ceea ce priveşte exerciţiile utilizate sau a formaţiei

de lucru presupune o readaptare a individului la noile coordonate, ceea ce

presupune o reîntoarcere la etapa iniţială; putem concluziona că o mare

varietate în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor în aceste etape poate

influenţa negativ formarea deprinderilor specifice acţiunilor de joc, în

sensul că provoacă o încetinire a acestui proces;

Este recomandată realizarea în exersare a unui număr mediu de repetări cu

pauze active (jocuri dinamice) pentru a evita instalarea oboselii psihice

care favorizează apariţia unor greşeli de execuţie; la începutul exersării,

până se produce acea adaptare, încărcătura nervoasă foarte mare poate

79

induce o stare de oboseală care exercită influenţe negative asupra

corectitudini execuţiei.

4.5. Cerinţe specifice etapei de consolidare

În momentul trecerii la etapa de consolidare a deprinderilor, este foarte

important ca stereotipul motric ce stă la baza efectuării acţiunii să fie corect

format, să nu prezinte erori din punct de vedere al execuţiei. Eventualele

greşeli decelate în structura stereotipului motric impun neapărat o corectare ce

necesită mijloace specifice şi nu permit practic trecerea la consolidare.

Şi în cadrul acestui stadiu se impune respectarea unor cerinţe care au

rolul de a conduce la eficientizarea procesului de învăţare. Astfel:

Se pune accent pe consolidarea aspectelor dominante din componenta

tehnică a acţiunii care constituie baza deprinderii;

Condiţia de bază pentru consolidarea unei deprinderi o reprezintă

realizarea în exersare a unui volum mare de repetări în condiţii standard

(aceleaşi condiţii) asigurat prin:

- utilizarea unor exerciţii simple ca structură în cadrul unor formaţii de

lucru care să includă cât mai puţini jucători la minge (de preferat, dacă

baza materială permite, lucrul pe perechi sau ”omul şi mingea”);

- folosirea unor exerciţii cunoscute, exersate în etapele anterioare, la care

s-a produs adaptarea şi care permit creşterea mai accentuată a

numărului de repetări fără a exista riscul apariţiei unor greşeli de

execuţie;

Exersarea poate fi realizată:

- frontal, atunci când se lucrează cu colective mici din punct de vedere

numeric, ceea ce face posibilă efectuarea aceluiaşi exerciţiu cu toţi

elevii şi permite supravegherea permanentă a execuţiei;

- în circuit, ceea ce presupune lucrul simultan în cadrul mai multor

exerciţii urmat, după un anumit număr de repetări, de o rotaţie prin care

80

cei angrenaţi în lucru schimbă exerciţiul; aceste rotaţii se succed până

la efectuarea unui parcurs complet, ceea ce înseamnă ca fiecare grup de

elevi să realizeze exersarea în cadrul fiecărui exerciţiu inclus în circuit;

Nu toate acţiunile se pretează a fi consolidate în cadrul unor circuite,

însă pentru cele care pot fi exersate astfel (dată fiind utilitatea

circuitelor), considerăm utilă detalierea unor aspecte referitoare la

derularea exersării în aceste condiţii. În acelaşi timp, este necesar să

stabilim unele repere în ceea ce priveşte organizarea acestora:

- exersarea frontală presupune realizarea unor serii mari de repetări în

cadrul aceluiaşi exerciţiu, ceea ce prezintă riscul instalării unei stări de

oboseală (mai mult psihică, generată de sarcina de realizat) care

generează greşeli de execuţie;

- exersarea în circuit, comparativ cu cea frontală, face posibilă realizarea

unui număr mai mare de execuţii fără apariţia la fel de rapidă a

greşelilor, datorită faptului că alternând condiţiile în care se realizează

aceeaşi acţiune, fără a fi presat de realizarea unui anumit număr (mare)

de execuţii, starea de oboseală se instalează mai târziu;

Reguli pentru organizarea unui circuit pentru consolidarea aspectelor

dominante:

- se stabileşte un număr de ”ateliere” în funcţie de colectiv, astfel încât,

grupând elevii câte doi, să alternăm exersarea individuală cu exersarea

pe perechi (forme de organizare ce dau posibilitatea realizării unei

densităţi maxime);

- dacă colectivul este mai numeros, putem organiza două circuite

paralele cu acelaşi număr de ”ateliere”;

- unul din ”ateliere” va fi ales ca reper de bază în cadrul circuitului şi va

fi reprezentat, pe cât posibil, de un exerciţiu care să conţină unele

coordonate care să îl apropie de joc; la nivelul acestui exerciţiu se

stabileşte o dozare fixă (10, 15, 20 de repetări);

81

- în baza ”atelierului” principal se dă semnalul de începere şi încetare a

exersării în cadrul circuitului; debutul exersării la acest nivel trebuie să

reprezinte începerea exersării în cadrul întregului circuit; după

realizarea numărului de repetări prestabilit, se dă semnalul de încetare a

exersării în cadrul circuitului, la nivelul celorlalte ”ateliere” fiind

realizat un număr maxim posibil de execuţii;

- după încetarea exersării se realizează rotaţia în cadrul circuitului până

la parcurgerea integrală a acestuia;

- dat fiind faptul că se alternează exerciţii în care se lucrează individual

cu cele pe perechi, după încetarea exersării pot apare momente de

busculadă generate de eventuala circulaţie a mingilor de la o grupă la

alta; pentru evitarea acestora, mingile vor fi lăsate în locul în care s-a

lucrat astfel încât, după rotaţie fiecare grupă va găsi la locul de lucru

două mingi, dacă va urma să efectueze exersare individuală sau o

minge, dacă va urma un exerciţiu pe perechi;

- ca urmare a adaptării colectivului la regimul de efort specific stadiului

de consolidare, volumul de repetări poate fi mărit pe baza fie a creşterii

numărului de repetări la nivelul ”atelierului principal” (ce are drept

rezultat un număr mai mare de execuţii la nivelul fiecărui exerciţiu din

cadrul celorlalte ateliere), fie a repetării circuitului;

Aceste exerciţii care fac posibilă realizarea unui număr mare de repetări

şi care sunt necesare pentru a consolida deprinderile, îndepărtează exersarea

de specificul jocului de volei care impune o permanentă adaptare a acţiunilor

la coordonate situaţionale diferite. Astfel, aceste mijloace conduc la o

stabilizare a deprinderilor, la formarea ”simţului mingii” la nivelul

suprafeţelor de contact cu aceasta, ceea ce conferă siguranţă în acţionare însă

nu formează şi nu dezvoltă capacitatea de adaptarea a acţiunilor.

În aceste condiţii, acest gen de exersare efectuată în mod exagerat nu va

avea ca rezultat formarea unor deprinderi specifice jocului de volei; jucătorul

82

va acţiona ”frumos” şi corect din punct de vedere tehnic, dar cu eficienţă

redusă datorită incapacităţii sale de a adapta acţiunea la condiţiile variate

specifice jocului.

Drept urmare, pentru a spori eficienţa pregătirii în etapa de consolidare,

după un număr (nu foarte mare) de lecţii în care s-a lucrat în condiţii de

realizare a unui volum mare de repetări, se recomandă să introducem în

exersare mijloace care să ne apropie de condiţiile de joc. Apropierea exersării

de condiţiile jocului prezintă o serie de avantaje precum:

- se formează şi se dezvoltă acea capacitate de adaptare de care are

nevoie jucătorul pentru a acţiona eficient;

- apare conţinutul tactic al exersării prin care sunt stabilite sarcini precise

în modul de operare cu acţiunea respectivă în cadrul mijloacelor utilizate;

- acţionarea în cadrul unor secvenţe de acţiuni presupune să avem în

vedere modul cum interacţionează acţiunea pe care o consolidăm cu cele

de care se leagă în joc, fapt ce responsabilizează pe jucător în modul în

care acţionează (o acţionare anterioară greşită trebuie corectată astfel încât

cel care urmează să intervină să fie pus în condiţii optime de a juca

mingea).

În concluzie, după o anumită perioadă consolidarea se realizează

lucrând în paralel exerciţii cu volum marea de repetări cu exerciţii în condiţii

apropiate de joc astfel încât, deprinderea care se stabilizează în condiţii

”rupte” de joc să fie exersată în condiţii variate, punând accent pe adaptarea ei

în condiţii de eficienţă;

Din punct de vedere al organizării colectivului, cu jumătate se poate

organiza un circuit, iar cu cealaltă jumătate se pot realiza exerciţii în condiţii

apropiate de joc în care să se regăsească acţiunea pentru care s-a organizat

circuitul; după parcurgerea circuitului, se face schimb cu cei care exersează în

condiţii apropiate de joc, siguranţa dobândită prin stabilizarea deprinderii,

fiind foarte utilă în formarea capacităţii de adaptare a acţiunii;

83

Reperul principal în ceea ce priveşte exersarea în regim de volum mare

de repetări îl reprezintă apariţia greşelii, moment în care exersarea trebuie

întreruptă pentru a preveni instalarea greşelii apărute şi alterarea stereotipului

motric.

4.6. Schema eşalonării învăţării în jocul de volei

În vederea sporirii eficienţei procesului de învăţare în jocul de volei, a

fost concepută o schemă a eşalonării învăţării specifică acestuia.

Această schemă cu şapte secvenţe sau operaţii care se succed într-o

ordine logică se bazează pe respectarea principiilor învăţării şi păstrează o

strânsă corespondenţă cu stadiile învăţării pe care încearcă să le rezolve într-

un mod particular, specific voleiului.

Aceste operaţii pot fi considerate ca fiind paşi obligatorii ai unui

algoritm care asigură eficienţa în învăţare. în acest sens, suntem de părere că

eliminarea vreunei secvenţe din acest traseu va genera, fără îndoială, o serie

de deficienţe în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a sportivului.

De asemenea, subliniem faptul că această schemă are un caracter

general în sensul că, poate sta la baza învăţării acţiunilor individuale, a celor

colective cât şi a ansamblului de joc, operaţiile realizând o trimitere precisă la

modul de organizarea a exersării, la tipul de mijloace care trebuie utilizate şi

la solicitările pe care acestea trebuie să le producă.

În cele ce urmează, vom încerca să definim aceste secvenţe şi să

clarificăm corespondenţa acestora cu stadiile învăţării respectiv, să

evidenţiem ce aspecte din planul învăţării sunt rezolvate în cadrul fiecărei

operaţii. În acest demers vom pune accent explicarea în detaliu doar a

primelor trei secvenţe ale schemei care tratează învăţarea acţiunilor de joc

până la nivelul consolidării acestora, aspecte ce fac obiectul abordării jocului

de volei la nivelul începătorilor. Celelalte secvenţe le vom puncta doar pentru

84

a crea o imagine de ansamblu a acestui proces complex. Astfel, secvenţele sau

operaţiile acestei scheme sunt:

O1.- exersarea acţiunii în condiţii uşoare sau foarte uşoare;O2.- exersarea acţiunii cu accent pe consolidarea aspectului dominant;O3.- exersarea acţiunii în condiţii apropiate de joc;O4.- exersarea acţiunii cu accent pe automatizarea aspectului dominant;O5.- exersarea acţiunii cu accent pe solicitarea aptitudinii motrice

dominante (viteză şi capacitate coordinativă – ”îndemânare”); O6.- exersarea acţiunii cu accent pe constanţă şi eficienţă;O7.- exersarea acţiunii în condiţii de joc şi care depăşesc jocul.

Schema eşalonării învăţării (după Stroie Ştefan)

Pentru a releva mai clar corespondenţa cu stadiile învăţării vom încerca o

reprezentare schematică, desprinsă din schema de ansamblu.

În cadrul primei secvenţe O1, acţiunea se execută integral, accentul

fiind pus pe exersare globală în condiţii uşoare sau dacă este cazul, pe linia

individualizării, în condiţii foarte uşoare cu abordare analitică. În această

secvenţă se urmăreşte formarea corectă a stereotipului motric, în special în

ceea ce priveşte baza deprinderii (aspectul dominant al acţiunii) şi corectarea

unor greşeli încă din momentul apariţiei, pentru a preveni fixarea şi apoi

consolidarea acestora. În acest sens, subliniem faptul că este mult mai uşor să

85

INIŢIERE FIXARE CONSOLIDARE PERFECŢIONARE

O1 O2 - O3 O4 - O7

prevenim instalarea unor deprinderi greşite decât să încercăm să le corectăm,

de cele mai multe ori fără succes, după ce au devenit componente stabilizate

ale stereotipului motric.

În planul învăţării, în cadrul acestei operaţii se realizează iniţierea

subiectului în ceea ce priveşte acţiunea, prin efectuarea unor exerciţii simple

în condiţii uşoare sau foarte uşoare. Apoi, prin repetarea aceloraşi exerciţii,

mărind uşor volumul de lucru ca urmarea a adaptării la tipul de exersare, de

mijloace şi de efort se produce fixarea deprinderii, mişcarea devenind mai

comodă şi mai sigură, fiind efectuată cu o mai mare uşurinţă. Putem aprecia

că această primă operaţie a schemei asigură iniţierea şi fixarea deprinderii,

fiind realizată astfel legătura acestei scheme cu procesul de învăţare.

În cadrul celei de-a doua operaţii, O2, accentul se pune pe consolidarea

aspectului dominat din componenta tehnică, aspect ce constituie baza

deprinderii şi care asigură derularea acţiunii în condiţii de eficienţă.

Consolidarea asigură stabilitatea deprinderii şi face posibilă efectuarea corectă

a acţiunii în condiţii variabile fără a exista riscul instalării unor greşeli de

execuţie.

Condiţia esenţială pentru a consolida o deprindere este reprezentată de

volumul mare de repetări realizat în condiţii standard. Această condiţie este

asigurată de utilizarea unor exerciţii simple ca structură, cunoscute care

permit exersarea îndelungată fără apariţia unor greşeli de execuţie.

Exersarea poate fi realizată fie frontal, fie în cadrul unor circuite în care

fiecare atelier este reprezentat de un exerciţiu (de preferat individual şi pe

perechi, pentru a asigura realizarea unui număr marea de repetări).

Recomandăm utilizarea unor asemenea circuite deoarece, alternând

condiţiile de efectuarea ale unei acţiuni, oboseala care conduce la apariţia

greşelii se instalează mai greu, astfel fiind posibilă realizarea unui număr mai

mare de repetări. Spre exemplu, dacă stabilim ca sarcină realizarea unui

număr de 100 de pase de control pe serie fără oprire, înainte de a ne apropia

86

de numărul propus este posibil să se instaleze o stare de oboseală (psihică) ce

va favoriza apariţia unor greşeli de execuţie. Acest moment impune oprirea

exersării pentru a preveni instalarea unor deprinderi greşite.

Alternând exersarea prin intermediul unor exerciţii organizate sub

formă de circuit, acel blocaj psihic datorat unei sarcini dificile de realizat nu

se instalează, greşelile apar mai târziu, iar subiectul va depăşi acel număr de

repetări în condiţii de corectitudine a execuţiei. Acest gen de exersare ne

îndepărtează de condiţiile jocului astfel încât, dezvoltă ”simţul mingii”,

formează o deprindere corectă şi stabilă, însă va crea probleme de adaptare a

acţiunii la condiţiile mereu schimbătoare ale jocului.

Astfel, pentru a spori eficienţa procesului de învăţare în ceea ce

priveşte consolidarea aspectelor dominante ale acţiunilor, trebuie să ţinem

cont de specificul jocului. Acesta impune, pe lângă stabilizarea unor

deprinderi specifice acţiunilor, formarea şi dezvoltarea capacităţii de adaptare

a acestor acţiuni la condiţiile pe care jocul le impune, ceea ce înseamnă de

fapt capacitate de a opera cu acţiunile în condiţii de eficienţă.

Eficienţa este asigurată de abordarea, după o perioadă nu prea lungă, a

lucrului specific pentru consolidare concomitent cu O3 care presupune

consolidarea acţiunii în condiţii apropiate de joc. Exersarea în aceste condiţii

îl obligă pe executant să adapteze acţiunea la condiţiile apărute, dezvoltându-i

astfel capacitatea de a opera cu aceasta în mod eficient.

Putem aprecia astfel, că O2 şi O3 asigură în planul învăţării

consolidarea aspectelor dominante ale acţiunilor de joc. În plan metodic,

această etapă este decisivă pentru evoluţia ulterioară a individului ca jucător,

prin faptul că asigură formarea unor deprinderi corecte care îşi menţin

stabilitatea şi eficienţa şi în condiţii variabile.

În acest sens, subliniem faptul că este foarte important să se efectueze

acţiunile în condiţii de concurs decât după ce acestea s-au consolidat.

Competiţia, jocul în condiţii de adversitate, generează apariţia unor greşeli de

87

execuţie, dat fiind faptul că adversarul nu va transmite mingea uşor pentru a

crea condiţiile unei execuţii corecta. El va forţa apariţia greşelilor care

repetate în joc pe fondul instabilităţii deprinderilor, vor crea deprinderi greşite

foarte greu de corectat ulterior.

Din această cauză, pentru a preveni acest risc, până ce acţiunile vor fi

consolidate, jocurile utilizate în pregătire vor avea sarcini foarte precise prin

care să poată fi controlată exersarea, iar acţiunile să se deruleze în condiţii de

corectitudine din punct de vedere tehnic.

În continuare, în cadrul celorlalte secvenţe este realizată perfecţionarea

acţiunilor ce asigură premisele derulării acestora la un înalt nivel de constanţă

şi eficienţă, indiferent de coordonatele situaţionale în cadrul cărora se

desfăşoară. Aceste aspecte nu vor fi detaliate deoarece fac obiectul de studiu

al teoriei şi metodicii predării jocului de volei la un alt nivel.

4.7. Factori limitativi în învăţare

Pentru ca procesul de învăţare să aibă eficienţă, considerăm necesară

cunoaşterea unor factori care exercită influenţe negative asupra acestuia,

astfel încât să poată fi evitaţi. Astfel, din această categorie de factori,

menţionăm:

Exersarea diferitelor forme specifice de jucare a mingii, 1x1 peste fileu;

Exersarea analitică un timp prea îndelungat sau cu tot colectivul;

Utilizarea mult timp a mijloacelor imitative, fără minge, cu minge

ţinută sau cu prinderea acesteia;

Introducerea jocului bilateral sau a elementelor de întrecere înainte de

stabilizarea deprinderii;

Utilizarea unor mijloace care nu au corespondenţă cu jocul;

Exersarea îndelungată cu viteză redusă, fără a apropia execuţia de

specificul jocului;

88

Exersarea fără conţinut tactic, fără un scop şi sarcini precis stabilite;

Specializarea timpurie care limitează acţionarea jucătorilor doar pe

anumite zone ale terenului;

4.8. Selecţionarea şi sistematizarea mijloacelor

Eficienţa procesului de formare a deprinderilor specifice acţiunilor de

joc este dependentă direct de mijloacele pe care le utilizăm şi mai ales de

modul în care acestea sunt eşalonate pe parcursul procesului de învăţare.

Utilizarea întâmplătoare a unor mijloace fără a le corela cu etapele

învăţării, poate conduce la un progres lent sau chiar la formarea şi instalarea

unor deprinderi greşite.

De asemenea, varietatea exagerată a mijloacelor şi selecţionarea

acestora pe baza unor criterii subiective (estetice, sau plăcere produsă

sportivilor), reduc considerabil eficienţa pregătirii.

Selecţionarea mijloacelor reprezintă un proces complex care se

derulează în mai multe etape care pot fi ordonate în felul următor:

eliminarea mijloacelor ineficiente;

organizarea mijloacelor conform schemei eşalonării învăţării acţiunilor,

în concordanţă cu cerinţele şi particularităţile fiecărei secvenţe;

gruparea mijloacelor pe structuri, operaţie ce prezintă o serie de

avantaje:

- gradarea progresivă a solicitării fără a schimba formaţia de lucru;

- are ca rezultat realizarea continuităţii în exersare datorită adaptării la

efortul specific şi a reducerii timpului necesar explicaţiilor;

- continuitatea va genera creşterea volumului de repetări, condiţie

esenţială pentru consolidarea deprinderilor şi formarea

automatismelor ce stau la baza perfecţionării acţiunilor.

După parcurgerea acestor etape, mijloacele pot fi sistematizate astfel:

89

Mijloacele de bază reprezintă categoria de mijloace care pot fi utilizate

pe tot parcursul procesului de învăţare, de la iniţiere până la perfecţionarea

deprinderilor specifice şi ulterior pentru menţinerea acestora la un nivel optim

ce reprezintă condiţia derulării acţiunilor în joc în condiţii de eficienţă.

Mijloacele periodice reprezintă categoria de mijloace care sunt folosite

în anumite perioade ale pregătirii în scopul realizării unor obiective ale unor

etape ale învăţării. Astfel, în stadiul de consolidare a aspectelor dominante din

execuţie, sunt utilizate mijloace cu o structură simplă, care au fost folosite în

etapele de iniţiere – fixare. Astfel, pe fondul adaptării la coordonatele mişcării

derulate în cadrul acestor mijloace, poate fi crescut numărul de repetări,

condiţie esenţială pentru a consolida o deprindere.

Aceste mijloace însă se bazează pe exersarea în condiţii care sunt

„rupte” de joc, astfel încât ele vor fi folosite strict pentru a forma „simţul

mingii” la nivelul suprafeţelor de contact implicate în jucarea mingii. Ulterior

se impune exersarea în condiţii apropiate de joc pentru a forma deprinderile

pe coordonatele specifice acestuia, iar acţiunile pe care le învăţăm să poată

deveni operaţionale.

MIJLOACE UTILIZATE MIJLOACE UTILIZATE ÎN VOLEIÎN VOLEI

MIJLOACEDE BAZĂ

MIJLOACE PERIODICE

MIJLOACE AJUTĂTOARE

90

Astfel, în afara acestei etape a învăţării, acest gen de mijloace nu vor

mai fi abordate în pregătire.

Mijloacele ajutătoare reprezintă grupa mijloacelor pe care le utilizăm

doar conjunctural, în special în direcţia corectării unor greşeli de execuţie. La

acest gen de mijloace putem să nu apelăm niciodată dacă avem şansa să

beneficiem de un colectiv ce manifestă o capacitate de învăţare rapidă şi

corectă a acţiunilor.

În concluzie, sunt folosite doar impus de anumite situaţii şi strict

individualizat. Acestea nu reprezintă în nici un caz mijloace pe care să le

exersăm cu tot colectivul.

4.9. Priorităţi privind eşalonarea acţiunilor în cadrul procesului de

învăţare

În ceea ce priveşte învăţarea jocului de volei se impune să avem în

vedere o serie de aspecte care ne ajută să optimizăm acest proces, în direcţia

formării unor deprinderi specifice jocului.

La începutul procesului de învăţare, considerăm utilă realizarea din

punct de vedere metodic a unei disocieri între principalele forme de jucare a

mingii (cu două mâini de sus şi cu două mâini de jos) şi acţiunile tehnico-

tactice individuale de joc. Aceste forme de jucare a mingii stau la baza

acţiunilor individuale şi în acelaşi timp permit organizarea celor trei lovituri,

ceea ce face posibilă organizarea unor forme simplificate de joc.

În ceea ce priveşte tratarea din punct de vedere al învăţării a celor două

forme principale de jucare a mingii, considerăm inoportună abordarea

simultană a acestora datorită interferenţelor negative dintre ele.

Având în vedere permisivitatea regulamentului privind prima lovitură

(preluarea serviciului sa preluarea atacului) apare evident că este necesar să

punem accentul pe intervenţia de sus care conferă o suprafaţă mare de contact

91

cu mingea şi determină prin aceasta o siguranţă mai mare şi un control mai

bun al mingii.

În concluzie, se impune ca prioritate însuşirea lovirii de sus şi

consolidarea acesteia pe fondul exersării în condiţii variate, controlate şi

dirijate pe baza unor coordonate induse progresiv şi prin organizarea exersării

în cadrul unor mijloace prin care să ne apropiem condiţiile de joc. După

stabilizarea acestei deprinderi şi organizarea jocului bilateral în baza acesteia,

se trece la învăţarea lovirii de jos fiind eliminat riscul apariţiei unor influenţe

negative.

În acest context învăţarea acestor forme de jucare a mingii devin o

prioritate, iar abordarea disociată în plan metodic ajută la formarea unor

deprinderi corecte şi stabile.

Eşalonarea acţiunilor tehnico-tactice pe parcursul procesului de

învăţare se realizează într-o ordine logică, respectând principiile învăţării (de

la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut), şi

urmărindu-se în permanenţă asigurarea continuităţii în exersare.

Continuitatea în învăţarea acţiunilor de joc conduce la formarea unor

deprinderi stabile. Aceasta reprezintă de fapt o condiţie esenţială pentru

consolidarea deprinderilor specifice. De asemenea, învăţarea acţiunilor tactice

colective şi chiar a modelelor de joc se bazează pe asigurarea continuităţii în

exersare.

În cazul ansamblului de joc, întreruperea frecventă a acestuia este

urmată de fiecare dată de o rotaţie. În aceste condiţii este foarte posibil ca un

jucător să parcurgă succesiv mai multe zone ale terenului fără să aibă vreun

contact cu mingea. În acest context cu siguranţă nu poate fi învăţat jocul de

volei, singurul aspect specific jocului care va fi exersat fiind rotaţia.

Învăţarea jocului presupune ca cei aflaţi în teren să aibă contact cu

mingea în mod repetat, în fiecare zonă a terenului în care îi aduce rotaţia. În

acest fel ei învaţă să opereze cu acţiunile de joc în fiecare zonă a terenului,

92

ceea ce înseamnă acţionare pe coordonate diferite la care sunt obligaţi să se

adapteze.

În cele ce urmează, vom prezenta ordinea în care sunt abordate în

învăţare modalităţile de jucare a mingii, acţiunile tehnico-tactice individuale

şi modelele intermediare de joc, dar în acelaşi timp vom şi motiva această

eşalonare pentru ca procesul învăţării specific jocului de volei să fie mai uşor

de înţeles.

1. Lovirea cu două mâini de sus sau pasa de sus reprezintă cea mai simplă

şi mai sigură modalitate de jucare a mingii specifică jocului de volei.

Această formă de transmitere a mingii intră în structura mai multor

acţiuni, iar însuşirea ei permite organizarea unor forme simplificate de

joc, folosind această intervenţie la prima lovitură, la a doua şi la a treia

prin care mingea poate fi trimisă în terenul advers în loc de atac;

2. Organizarea celor trei lovituri reprezintă baza jocului bilateral.

Efectuarea celor trei lovituri de-o parte şi de cealaltă a fileului cu trecerea

mingii peste fileu dintr-un teren în celălalt ne apropie de jocul bilateral.

Este momentul în care se pot organiza forme simplificate de joc, 3x3 pe

teren redus, cu minge oferită sau transmisă cu două mâini de sus de la

distanţă mică în loc de serviciu;

3. Serviciul de jos, având o traiectorie înaltă şi o viteză de zbor a mingii

redusă permite menţinerea mingii în joc prin lovire de sus fiind asigurată

astfel continuitatea în exersare.

4. Preluarea serviciului cu două mâini de sus este facilitată de coordonatele

serviciului care permit deplasarea în teren şi intervenţia la minge în

condiţii optime.

5. Model de joc 4x4 pe teren redus, organizat tot în baza lovirii cu două

mâini de sus pentru fiecare dintre cele trei lovituri şi a serviciului de jos

ca acţiune de punere a mingii în joc. Pe fondul derulării acestei forme de

joc, lovirea de sus se consolidează şi devine tot mai sigură. Astfel,

93

fiecare echipă urmăreşte să-şi pună adversarul în dificultate prin

transmiterea mingii peste fileu cu traiectorii mai joase pe fondul creşterii

vitezei de zbor a mingii. Apar tot mai frecvent întreruperi de joc şi

execuţii în condiţii dificile care generează apariţia unor greşeli de

execuţie. Pentru evitarea acestor aspecte negative se impune introducerea

în învăţare a unor forme de jucare a mingii care permite intervenţia la

aceste mingi rapide şi joase şi asigură continuitatea jocului;

6. Lovirea cu două mâini de jos sau preluarea cu două mâini de jos apare

ca o consecinţă a întreruperilor repetate ale jocului şi ca o necesitate de

asigurare a continuităţii jocului. Utilizarea repetată în joc şi la preluarea

serviciului de jos conduce la stabilizarea deprinderii;

7. Serviciul de sus poate fi abordat în cadrul învăţării ca urmare a

consolidării lovirii de jos şi a exersării preluării serviciului cu două mâini

de jos în cadrul jocului, fiind asigurată continuitatea jocului;

8. Preluarea serviciului cu două mâini de jos se învaţă pentru a putea

contracara dificultatea tot mai crescută a serviciului de sus ca urmare a

consolidării acestuia;

9. Model intermediar I de joc – model 6x6 fără specializare pe zone şi pe

posturi cu Z3 ridicător. Pe fondul stabilizării celor două forme de jucare

a mingii şi a consolidării acţiunilor de joc abordate, se poate trece la

învăţarea modelelor intermediare cu 6 jucători prin care începem să ne

apropiem de modelul final. Consolidarea acţiunilor de joc a fost facilitată

de utilizarea jocului cu efectiv redus, fiecare jucător având posibilitatea

să joace mai des mingea în timpul jocului. Se începe învăţarea jocului cu

efectiv complet cu acest model intermediar datorită distanţei mici dintre

zona de ridicare şi zonele de atac care conferă o siguranţă mai mare în

transmiterea mingii şi creează condiţii optime pentru consolidarea

ridicării în condiţii de joc;

94

10. Ridicarea înainte din Z3, este efectuată spre Z4 sau spre Z2 în funcţie de

direcţia din care vine preluarea serviciului sau preluarea mingii trimise

de adversar în timpul jocului. Această acţiune poate fi abordată cu succes

ca urmare a consolidării pasei cu două mâini de sus pe fondul

intervenţiilor repetate în timpul jocului din toate zonele terenului pe

coordonate diferite şi a creşterii siguranţei în transmiterea acesteia;

11. Atacul pe direcţia elanului din Z4 şi din Z2 cu ridicare din Z3. Aducerea

acţiunii de atac în învăţare este posibilă ca urmare a stabilizării preluării

de jos şi a consolidării preluării serviciului şi a preluării de jos a mingilor

transmise de adversar în timpul jocului;

12. Preluarea din atac se raportează la coordonatele specifice sistemului de

apărare folosit la acest nivel. Acestea se concretizează în zonele în care

se realizează preluarea din atac şi zona pe care este poziţionat ridicătorul,

în acest model de joc, Z3. Având în vedere că nu există specializare pe

zone şi pe posturi, pentru a forma deprinderi complexe şi specifice

jocului, învăţarea acestei acţiuni trebuie asociată cu toate zonele din

cadrul sistemului de apărare şi cu toate zonele posibile din care se poate

efectua atacul. Astfel, sportivii vor învăţa să orienteze preluarea spre

ridicător indiferent de zona de acţionare.

13. Ridicarea înapoi din Z3 spre Z2 se învaţă după consolidarea ridicării

înainte, atunci când controlul mingii este suficient de bun pentru a

exclude apariţia eventualelor greşeli la nivelul aspectului dominant. În

acelaşi timp se creează o deschidere în direcţia formării unor deprinderi

specifice jocului de performanţă şi foarte important, sunt create condiţii

optime pentru a descoperii subiecţii cu aptitudini pentru a fi formaţi ca

ridicători;

14. Blocajul individual la corespondent apare ca o consecinţă a creşterii

forţei atacului care determină întreruperea frecventă a jocului. Astfel,

când în cadrul jocului nu ne mai putem opune atacului advers doar prin

95

preluare este necesară însuşirea blocajului ca acţiune care se opune direct

acţiunii de atac;

5. JOCUL DE VOLEI ÎN ŞCOALĂ

Atunci când ne referim la jocul de volei în şcoală este necesar să

urmărim două direcţii de abordare. Pe de o parte trebuie să avem în vedere

jocul de voleiul în lecţia de educaţie fizică şcolară datorită faptului că acesta

se regăseşte în programele şcolare la fel ca şi celelalte jocuri sportive. Pe de

altă parte, având în vedere existenţa a numeroase competiţii sportive şcolare

(de la diferite Campionate sau Cupe ale şcolilor sau liceelor şi până la

organizarea Olimpiadei Şcolare), este necesar să avem în vedere pregătirea

echipelor şcolare. În acest caz trebuie să ne referim la jocul de volei la nivelul

echipei reprezentative şcolare.

5.1. Jocul de volei în lecţia de educaţie fizică

Jocul de volei apare prezent în programele şcolare la aproape toate

ciclurile şi formele de învăţământ şi aici ne referim la învăţământul gimnazial,

liceal, profesional (de arte şi meserii), cât şi la cel universitar.

Observăm absenţa voleiului din programa şcolară de la nivelul ciclului

primar (clasele I-IV), deşi celelalte jocuri sportive se regăsesc sub forma mini

baschetului, mini handbalului şi minifotbalului.

Această absenţă poate fi motivată prin faptul că, spre deosebire de

celelalte jocuri sportive care se bazează pe deprinderi naturale (mers, alergare,

aruncare-prindere, etc.) jocul de volei are la bază deprinderi nenaturale

mingea fiind jucată prin respingere. Acest aspect ridică probleme în formarea

deprinderilor specifice astfel încât, dezvoltarea copiilor la această vârstă ridică

probleme de jucare a mingii în formele sale specifice. Aceste dificultăţi de

96

transmitere a mingii exercită influenţe negative asupra formării deprinderilor,

în special la nivelul aspectelor dominante din execuţie.

Utilizat în lecţie, jocul de volei devine un important mijloc al educaţiei

fizice. Astfel, acesta se subordonează scopului de realizarea a obiectivelor

generale ale educaţiei fizice, dintre care amintim:

Asigurarea stării de sănătate – practicarea sistematică a exerciţiului fizic,

implicit a jocului de volei, exercită influenţe pozitive asupra marilor

funcţii ale organismului uman şi în acelaşi timp favorizează eliminarea

toxinelor din organism, contribuind astfel la o îmbunătăţirea stării de

sănătate.

Dezvoltarea fizică armonioasă – mişcările specifice acţiunilor din jocul de

volei solicită o serie de grupe şi lanţuri musculare de la nivelul întregului

corp, determinând o tonificare la nivelul acestora, contribuind prin aceasta

la o dezvoltare fizică armonioasă a celor care îl practică;

Dezvoltarea aptitudinilor motrice – coordonatele pe care se derulează

acţiunile din jocul de volei şi ritmul de derulare a acestora, se bazează pe

solicitarea nor aptitudini motrice, influenţând pozitiv derularea acestora;

Formarea unor deprinderi motrice specifice diferitelor ramuri sportive –

utilizarea în cadrul lecţiei a unor exerciţii specifice, derularea şi repetarea

lor pe coordonate şi cu sarcini de rezolvat controlate permanent, vor

genera formarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice jocului de

volei care se vor traduce prin acţiuni de joc de atac şi de apărare;

Dezvoltarea capacităţii de practicare a exerciţiilor fizice în activitatea

independentă – reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale educaţiei

fizice, prin educarea elevilor în direcţia conştientizării asupra beneficiilor

practicării mişcării, a plăcerii, chiar a dependenţei de mişcare şi a formării

unor obişnuinţe de practicare în timpul liber;

Corectarea prin mijloace specifice a unor deficienţe posturale –

constituie un aspect pe care îl considerăm extrem de important şi care îşi

97

poate găsi locul între obiectivele educaţiei fizice, dat fiind faptul că la

vârsta şcolară incidenţa deficienţelor habituale de postură este foarte mare

şi se impune corectarea acestora în timp util pentru a nu se accentua şi

agrava.

La nivelul învăţământului şcolar, în funcţie de ciclul de învăţământ,

educaţia fizică beneficiază de 1 – 2 lecţii pe săptămână. O lecţie este

restricţionată ca timp, derulându-se pe parcursul a 50 de minute.

Pe de altă parte, jocul de volei reprezintă doar una din temele de lecţie.

În acest context, timpul pe care îl putem aloca voleiului în lecţia de educaţie

reprezintă jumătate din cel alocat lecţiei (cca. 20-25 min). Realitatea ne obligă

ca în aceste condiţii să respectăm o serie de reguli metodice care sporesc

gradul de operativitate şi conduc la eficientizarea lecţiei. Astfel se recomandă:

Selecţionarea atentă a mijloacelor şi utilizarea doar a celor mai

eficiente dintre acestea;

Respectare schemei eşalonării învăţării acţiunilor, pentru a asigura o

succesiune logică în utilizarea acestora;

Gruparea mijloacelor pe structuri care să cuprindă un exerciţiu de bază

cu variante este esenţială pentru a elimina explicaţiile necesare oricărei

schimbări în forma de organizare a colectivului;

Utilizarea mijloacelor din volei pentru realizarea şi a altor teme de

lecţie cum ar fi dezvoltarea aptitudinilor motrice, aduce un timp

suplimentar pentru exersarea în condiţii specifice, aspect ce

influenţează pozitiv formarea şi mai ales consolidarea deprinderilor

specifice.

În programele şcolare de la nivelul fiecărei clase, sunt precizate

obiectivele ce trebuiesc urmărite în cadrul lecţiilor cât şi conţinutul acestora

din perspectiva componentelor jocului de volei. Fără a intra în amănunte care

reprezintă obiectul didacticii educaţiei fizice, menţionăm faptul că în cadrul

98

lecţiilor de educaţie fizică şcolară, începând cu clasa a V-a şi terminând cu

cea de-a XII-a, elevii trebuie să înveţe o serie de acţiuni tehnico-tactice

individuale de atac şi de apărare, cât şi o serie de acţiuni tactice colective.

Acestea vizează cele patru momente ale jocului, efectuarea şi preluarea

serviciului, în atac şi în apărare, specifice unor modele intermediare de joc

care vor fi abordate pe parcursul instruirii şi prin care se realizează o

apropiere treptată de modelul final de joc practicat la nivel de performanţă.

În acelaşi timp programa face precizări referitoare şi la sistemul de

evaluare a elevilor în ceea ce priveşte nivelul de însuşire al acţiunilor de joc şi

modul în care se operează cu acestea în cadrul jocului bilateral.

5.2. Jocul de volei la echipa reprezentativă şcolară

În ceea ce priveşte echipa reprezentativă şcolară, subliniem faptul că

aceasta nu face obiectul lecţiilor de educaţie fizică ci se realizează în cadrul

cercurilor sportive organizate în afara orelor de curs.

Astfel, timpul alocat pregătirii este mai lung, iar activitatea se

derulează pe coordonatele lecţiei de antrenament specifică activităţii de

performanţă. Timpul suplimentar creează posibilitate folosirii unui număr mai

mare de mijloace, lecţiile fiind mai atractive. Pe de altă parte însă foarte

important, creşte volumul de repetări în cadrul mijloacelor utilizate, aspect ce

asigură consolidarea acţiunilor, necesară unor execuţii adaptate şi eficiente.

Între lecţia de educaţie fizică şi zona de pregătire a echipelor

reprezentative există o legătură strânsă. În cadrul lecţiilor se formează bazele

deprinderilor care conduc apoi la o accelerare a pregătirii şi la o integrare mai

rapidă a fiecărui membru în ansamblul echipei.

Echipele sunt constituite din elevi din clase diferite. Din punct de

vedere al temelor şi obiectivelor lecţiilor de educaţie fizică nivelul acestora

este eterogen. Asemănările se reduc la nivelul însuşirii principalelor forme

specifice de jucare a mingii (de sus cu două mâini şi de jos) cât şi la nivelul

99

bazelor deprinderilor specifice acţiunilor de joc. Acestea însă, reprezintă

elemente extrem de importante care dacă sunt realizate în cadrul lecţiei la

parametri optimi, asigură premisele unei pregătiri accelerate şi omogene în

ceea ce priveşte aspectele de consolidare şi mai ales a celor de adaptare a

acţiunilor la variabilele jocului.

5.3 Forme de joc utilizate în lecţia de educaţie fizică

Utilizarea jocului bilateral în cadrul lecţiei de educaţie fizică urmăreşte

două direcţii principale: jocul ca mijloc de pregătire şi jocul în formă

competiţională.

1. Jocul bilateral ca mijloc de pregătire este folosit în diferite forme:

- joc între echipe cu efective reduse (2x2, 3x3, 4x4, 5x5);

- joc între echipe cu efective inegale (3x2, 4x2, 4x3, 5x3, 5x4, 6x4, 6x5);

- jocuri cu handicap (în funcţie de valoarea echipelor, una dintre acestea

începe partida cu un handicap de puncte, 5-7-10 mai puţine).

2. Jocul competiţional este folosit sub forma modelelor intermediare de

joc:

- Model de joc 4x4;

- Model intermediar de joc cu Z3 ridicător;

- Model intermediar de joc cu Z2 ridicător;

- Model de joc cu specializare pe zone şi pe posturi (abordat la nivelul

echipei reprezentative).

5.3.1. Organizarea jocului bilateral în lecţia de educaţie fizică

Dat fiind faptul că durata lecţiei de educaţie fizică este redusă, este util

să avem în vedere o serie de aspecte prin care putem încadra în joc toţi elevii

participanţi la lecţie, fără ca cineva să stea pe margine.

Aceasta o putem realiza prin utilizarea unor jocuri cu efective reduse

sau chiar inegale, dacă numărul de elevi nu poate fi împărţit în mod egal, pe

100

mai multe terenuri cu dimensiuni reduse. Putem organiza astfel, joc cu 4 – 6

echipe simultan. În cazul în care avem la dispoziţie o sală mare care permite

trasarea unui număr mai mare de terenuri regulamentare, jocul poate fi

desfăşurat între echipe cu efective complete. Folosind acelaşi principiu, pot fi

organizate competiţii la nivelul şcolii între clase.

Pentru a derularea acestui gen de competiţie avem nevoie să ţinem cont

de unele reguli de organizare.

5.3.2 Reguli de organizare a competiţiilor în lecţia de educaţie

fizică

• Stabilirea echipelor şi înregistrarea acestora în foaia de concurs;

FOAIA DE CONCURS

• Tragerea la sorţi;

• Începerea competiţiei (în acelaşi timp pe toate terenurile de joc);

- Meciurile se derulează în baza auto arbitrajului prin căpitanii de echipă;

- Încheierea partidei pe un teren conduce la întreruperea meciurilor pe

toate terenurile;

- Desemnarea echipelor câştigătoare – câştigă echipele care conduc,

iar în caz de egalitate, echipa care are posesia mingii pentru serviciu;

- Înregistrarea rezultatelor în foaia competiţiei;

• Rotaţia echipelor pentru reînceperea meciurilor (prin această rotaţie fiecare

echipă va ajunge să joace cu toate celelalte);

NR. VICT. CLAS.

   

   

   

   

   

   

ECHIPELE 1 2 3 4 5 6

1 X 15 - 9

2 9 - 15 X

3 X

4 X

5 X

6 X

101

5.3.3. Organizarea competiţiilor şcolare

Competiţiile şcolare organizate în afara cadrului lecţiei de educaţie

fizică, derulate între unităţi şcolare sau chiar la nivelul aceleiaşi şcoli cu

participarea unui număr mai mare de echipe se pot organiza în două forme: în

sistem eliminatoriu şi în sistem turneu.

5.3.3.1. Sistemul eliminatoriu

Presupune derularea succesivă a meciurilor pe perechi de echipe, cele

care pierd fiind eliminate din competiţie. În momentul în care rămân în

competiţie 4 echipe, se derulează ultimele jocuri. Cele care pierd joacă pentru

locurile 3-4 „finala mică”, iar câştigătoarele îşi dispută „finala” jucând pentru

locurile 1-2.

Acest sistem este mai operativ şi mai economic din punct de vedere al

timpului alocat competiţiei, însă este mai puţin recomandat a fi folosit la nivel

şcolar dacă ne raportăm la timpul de joc pe care îl are fiecare echipă şi la

plăcerea jocului. În acest sens, echipele eliminate în primul tur reuşesc să

joace un singur meci, ceea ce aduce o mare insatisfacţie echipelor vizate.

102

Scopul competiţiilor şcolare este acela de a angrena în joc cât mai mulţi

elevi şi de a le oferi satisfacţia emulaţiei produsă de jocul bilateral derulat în

condiţii de concurs.

5.3.3.2. Sistem turneu

Acest sistem de organizare a competiţiei conferă fiecărei echipe

posibilitatea de a juca cu toate celelalte înscrise în concurs. Timpul de joc

suplimentar ce revine fiecărei echipe recomandă acest sistem de competiţie

pentru organizarea concursurilor şcolare.

Competiţiile sportive în sistem turneu se organizează folosind Tabela

Berger. Conform acesteia, etapele şi meciurile la nivelul întregii competiţii

pot fi programate într-o ordine precisă, fără să existe riscul producerii unor

încurcături.

Programarea meciurilor se realizează raport cu echipa nr.1 căreia îi

sunt programate pe orizontală toate meciurile, cu fiecare dintre celelalte

echipe. Apoi, sunt programate pe verticală meciurile aferente fiecărei etape.

Se completează în jos sub nr.1, în ordine crescătoare (de la 2 la 6), pornind de

la cifra echipei cu care joacă nr.1 în etapa respectivă. Spre exemplu, dacă

1.2.3.4.5.6.7.8.

FINALA(locurile 1 - 2)

FINALA MICĂ(Locurile 3 – 4)

CÂŞTIGĂTOAREA

CÂŞTIGĂTOAREA

103

prima etapă este 1 – 2, continuăm completarea pe verticală de sub 1, cu 3, 4,

5, 6.

Aceste turnee pot fi organizate atât pentru un număr par de echipe cât

şi pentru un număr impar de echipă. În continuare vom exemplifica modul de

organizare a turneului pentru ambele variante menţionate.

În cazul variantei cu număr impar de echipe, organizarea etapelor se

face identic, doar că în fiecare etapă câte o echipă nu va juca.

104

1 – 2

3 – 6

4 - 5

ETAPA I

1 – 3

4 – 2

5 - 6

ETAPA II

1 – 4

5 – 3

6 - 2

ETAPAIII

1 – 5

6 – 4

2 - 3

ETAPA IV

1 – 6

2 – 5

3 - 4

ETAPA V

TURNEU PENTRU NUMĂR PAR DE ECHIPE (6)

1 – 2

3 – X

4 - 5

ETAPA I

1 – 3

4 – 2

5 - X

ETAPA II

1 – 4

5 – 3

X- 2

ETAPAIII

1 – 5

X– 4

2 - 3

ETAPA IV

1 – X

2 – 5

3 - 4

ETAPA V

TURNEU PENTRU NUMĂR IMPAR DE ECHIPE (5)

5.4. Jocul de volei în activitatea independentă

În timpul liber, jocul de volei poate fi practicat de către oricine,

indiferent vârstă sau sex. Datorită faptului că terenul de volei are dimensiuni

reduse, iar în forme necompetiţionale poate fi jucat pe terenuri de dimensiuni

şi mai mici, în aceste forme, acest joc sportiv nu este extrem de solicitant şi

poate fi practicat cu uşurinţă şi la vârste înaintate. În concluzie, putem aprecia

că voleiul poate fi practicat în activitatea independentă atât în condiţii

apropiate de cele competiţionale cât şi în forme simplificate, pe orice

suprafaţă în sală şi în aer liber. Practicarea jocului de volei în timpul liber este

strict legată de capacitatea indivizilor de a organiza jocuri în cadru

neorganizat.

Formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice,

implicit şi a jocului de volei, reprezintă unul dintre obiectivele cadru ale

educaţiei fizice şcolare. Astfel, formarea la elevi a capacităţii de organizare şi

conducere a diferitelor forme ale jocului de volei atât pe parcursul activităţii

şcolare cât şi după încheierea acesteia, este dependentă de:

• Înzestrarea elevilor cu cunoştinţe privind regulamentul de joc;

• Înzestrarea cu cunoştinţe referitoare la formele de joc bilateral utilizate

ca mijloace de pregătire şi la modelele de joc competiţionale;

• Înzestrarea cu aptitudini de conducere şi organizare a activităţii.

Legat de ultimul aspect subliniem importanţa folosirii elevilor ca

instructori în cadrul mijloacelor utilizate în lecţia de educaţie fizică. Acest rol

îi responsabilizează pe elevi, le formează deprinderea de a urmării şi corecta

execuţiile colegilor, le stimulează iniţiativa. Toate acestea contribuie

substanţial la formarea aptitudinilor de organizare şi conducere a activităţii

care vor putea fi transferate dincolo de cadrul lecţiei de educaţie fizică, în

activitatea independentă a acestora.

105

6. JOCUL DE VOLEI LA PERSOANE CU NEVOI SPECIALE

6.1. Scurt istoric al sportului la persoane cu nevoi speciale

Folosirea exerciţiului fizic şi al sportului la nivelul persoanelor cu

nevoi speciale sunt strâns legate de numele lui Ludwig Guttmann reputat

neurolog şi neurochirurg.

În perioada premergătoarea începerii celui de al doilea război mondial,

atunci când a început în Germania fascistă o mişcare de opresiune a evreilor,

în 1939, Guttmann a fost nevoit să se refugieze în Marea Britani.

Dată fiind specialitatea acestuia, în 1940 este numit director al

spitalului Stokes Mandeville Hospital în care erau trataţi soldaţii cu

dizabilităţi. În 1944, fiind implicat în activităţi de cercetare la Universitatea

Oxford, guvernul Britanic îi solicită să pună bazele unui centru pentru tratarea

afecţiunilor coloanei vertebrale. În cadrul acestui centru, Guttmann pune în

practică o serie de idei originale de tratament şi recuperare a pacienţilor

paralizaţi prin intermediul exerciţiilor fizice. Acest tip de tratament devine un

model adoptat şi de alte centre de profil, fiind astfel influenţată recuperarea

pacienţilor şi cu alte tipuri de handicap motor. Astfel, exerciţiul fizic devine

un important factor de recuperare şi integrare a pacienţilor cu afecţiuni

motorii şi începe să se desfăşoare într-un cadru organizat.

Astfel, în 1948 se organizează

primele jocuri pentru persoanele cu

dizabilităţi, Stokes Mandeville Games, la

care participă 16 foşti membrii ai

Forţelor Armate Britanice cu afecţiuni

locomotorii. În 1950, această competiţie

aduce în concurs 14 echipe care

totalizează un număr de 60 de competitori.

106

Prima participare internaţională este înregistrată în 1952, an în care

intră în concurs echipa de tir cu arcul a Olandei.

Este momentul în care acest gen de

competiţie sportivă depăşeşte graniţele

Marii Britanii, mişcarea sportivă la

persoanele cu nevoi speciale şi utilizarea

exerciţiului pentru recuperarea şi

integrarea acestora devenind de interes

mondial. În 1954 această competiţie

capătă o amploare deosebită, fiind înregistrată participarea a 14 naţiuni.

Jocurile Paralimpice încep să fie organizate din 1960, după Olimpiada

de la Roma. Aceste jocuri reprezintă cea mai importantă competiţie sportivă a

persoanelor cu nevoi speciale, Olimpiada acestora şi capătă la fiecare ediţie o

amploare tot mai mare. Dacă la prima ediţie din 1960 la Roma au participat

23 de ţări care au adus în concurs 400 de sportivi, la Atlanta în 2004 au

participat 136 de ţări care au aliniat un număr de 3806 de sportivi.

În 1961, Guttmann fondează Asociaţia Sportivă Britanică pentru

Dizabilităţi (British Sports Association fot the Disabled) care are ca scop

organizarea de competiţii sportive masculine, feminine şi pentru copii, pentru

persoane şi cu alte dizabilităţi decât paraplegia.

Primul Club Sportiv pentru persoane cu dizabilităţi se înfiinţează în

1953 în Olanda şi include ca principale sporturi practicate atletismul şi

sitzballul.

6.2. Jocul de volei la persoanele cu dizabilităţi

107

Sitzballul, de origine germană, este

asemănător jocului de volei dar se joacă din aşezat.

Mingea este jucată cu o mână prin respingere, însă

este reluată în cadrul a trei lovituri şi apoi peste fileu

după ce ricoşează din sol. De asemenea, mingea este

pusă în joc printr-un gen de serviciu prin care

mingea este plasată tot în terenul propriu şi nu peste

fileu, de unde este reluată de un alt coechipier după

ce ricoşează din sol. Sitzballul era considerat puţin prea pasiv astfel încât, se

încearcă găsirea unor soluţii pentru dinamizarea acestuia. Această soluţie a

constat într-o combinare între sitzball şi volei rezultând o formă de volei jucat

din aşezat, accesibil pacienţilor cu afecţiuni locomotorii. Astfel, această formă

nouă de joc începe să fie practicată de către tot mai multe persoane cu grade

diferite de handicap. Cu timpul, practicarea jocului de volei vizează două

direcţii:

1. – practicarea în scop de recuperare, de socializare - integrare sau chiar

recreativ;

2. – practicat ca sport de performanţă.

Prima direcţie subliniată presupune practicarea jocului de volei în

diferite forme din aşezat sau stând, între echipe mixte sau constituite în

funcţie sex, în sală sau în aer liber pe suprafeţe diferite de joc, sau chiar în

cărucioare.

Ca sport de performanţă cunoaşte două forme de practicare: volei în

stând şi volei în aşezat.

6.2.1. Volei în stând

A fost practicat în Marea Britanie de către sportivi cu amputaţii, cu

mult timp înainte de înfiinţarea vreunei federaţii de profil.

108

Varietatea amputaţiilor a determinat crearea unui sistem de clasificare

în 9 categorii, iar pentru a încuraja participarea celor cu amputaţii severe s-a

introdus un sistem de punctare în raport cu gradul de amputare. Conform

acestui sistem, o formaţie trebuie să contabilizeze un minimum de 13 puncte

pentru a participa în competiţie.

În anul 1984 s-a permis participarea în competiţii şi a persoanelor cu

alte tipuri de dizabilitaţi.

Acest lucru a creat iniţial probleme de clasificare care au fost rezolvate

după cca. 4 ani, atunci când forul internaţional specialitate WOVD (World

Organization for Volleyball Disabled) a reuşit să stabilească criterii de

clasificare incluzând sportivi cu dizabilităţi variate ale braţelor şi picioarelor.

6.2.2. Volei în aşezat

În anul 1956, Comitetul Sportiv Olandez a introdus acel nou joc sportiv

rezultat în urma combinării sitzballului cu voleiul şi care a fost denumit volei

în aşezat.

Primele competiţii internaţionale sunt organizate în 1967, însă

introducerea acestuia în programul ISOD (Organizaţia Sportivă Internaţională

pentru Dizabilitaţi) s-a realizat în 1978.

Primul turneu internaţional organizat sub egida ISOD, a fost organizat

în Haarlem – Olanda, în anul 1979.

În 1980 a fost acceptat ca Sport Paralimpic, moment care a reprezentat

o recunoaştere internaţională a acestei forme de joc. Această recunoaştere a

avut drept consecinţă organizarea în 1981 la Bonn în Germania, a primei

ediţii a Campionatului European.

În 1983 la Delden în Olanda este organizat primul Campionat Mondial.

Aceasta conduce la introducerea jocului de volei în aşezat în programul

Jocurilor Paralimpice.

109

6.3. Precizări regulamentare privind competiţiile sportive la nivelul

persoanelor cu dizabilităţi

6.3.1. Jocurile Paralimpice

În cadrul Jocurilor Paralimpice, pot participa sportivi cu amputaţii,

paralizie cerebrală, afecţiuni ale măduvei spinării, cât şi cu alte genuri de

dizabilităţi, inclusiv nanism.

În marea parte a competiţiilor adaptate se foloseşte clasificarea USA

Standing Volleyball - şi aici sportivii participanţi sunt împărţiţi în trei clase

(A, B sau C) în funcţie de nivelul de dizabilitate al capacităţilor sau funcţiilor

responsabile de posibilităţile de practicare a jocului de volei.

Clasa A – presupune un nivel minim de dizabilitate şi include:

- amputaţii ale degetelor;

- scurtarea unui braţ/picior;

- sudarea unei glezne sau a altei încheieturi;

- sportivi cu paralizie cerebrală;

- alte dizablităţi comparabile

Clasa B - presupune un nivel mediu de dizabilitate şi include:

- amputaţii sub nivelul cotului;

- amputaţii sub nivelul genunchiului;

- alte dizabilităţi.

Clasa C - presupune un nivel sever de dizabilitate şi include:

- amputaţii deasupra cotului;

- amputaţii deasupra genunchiului;

- amputaţii combinate braţ/picior

- alte dizabilităţi.

Această competiţie include ambele forme ale jocului de volei, în stând şi

aşezat.

110

6.3.2. Olimpiada Specială (Special Olympics World Games)

Sportivii trebuie să fie diagnosticaţi cu retard mental. Ei sunt clasificaţi

şi grupaţi în raport cu nivelul abilităţilor pentru competiţie.

Această clasificare se bazează pe scorurile jucătorilor la Testul de

Estimare a Deprinderilor pentru Volei cuprinzând: serviciu, preluarea şi

atacul, cât şi pe rezultatele turneului anterior.

Competiţiile se desfăşoară conform prevederilor regulamentare impuse

de FIVB fără a exista vreo modificare a acestora şi includ:

Competiţii pe echipe desfăşurate în conformitate cu reglementările FIVB

cu câteva modificări pentru adaptare la dizabilităţile cognitive;

Competiţii pe echipe cu reguli modificate (jocuri desfăşurate pe un teren

mai mic, 15,24m x 7,62m) folosind o minge mai mare şi mai uşoară;

Competiţii unificate (sportivi cu retard mental joacă în echipe cu sportivi

care nu au retard mental);

Competiţii de dezvoltare a unor deprinderi individuale şi care implică

jonglerii cu mingea, pase de volei, atac-preluare şi alte deprinderi specifice

voleiului.

6.3.3. Olimpiada Surzilor

Sunt admişi sportivii care sunt diagnosticaţi cu surzenie completă.

Aceasta presupune o pierdere a auzului de minim 55 decibeli în urechea mai

puţin afectată.

Competiţiile specifice persoanelor cu acest tip de dizabilitate se

derulează în baza standardelor FIVB, atât pentru echipele masculine cât şi

pentru cele feminine.

6.3.4. Terenul de joc

111

Masc.2,43 m

Fem.2,24 m

Masc.aşezat1,15 m

Fem.aşezat1,05 m

Toate competiţiile în care sunt organizează jocuri de volei în stând se

raportează la terenul de joc cu dimensiuni normale, de 18m x 9m, conform

regulamentului FIVB.

Voleiul în aşezat, organizat doar în cadrul Jocurilor Paralimpice, se

derulează pe un teren cu dimensiuni reduse, de 10m x 6m, cu o zona liberă de

3m de jur împrejur şi cu un spaţiu de minimum 7m pe verticală. Pe lângă asta,

faţă de terenul normal unde liniile de atac sunt trasate la 3 m de linia de

centru, la jocul de volei în aşezat acestea sunt trasate la 2m de linia de centru.

Înălţimea fileului

Varianta jocului în stând, în toate competiţiile care îl organizează

utilizează fileul la înălţimea

prevăzută în regulamentul FIVB,

respectiv 2,43m pentru bărbaţi şi

2,24m pentru femei.

În ceea ce priveşte jocul de

volei în aşezat organizat în cadrul

Jocurilor Paralimpice, înălţimea

fileului este de 1,15m la masculin

şi 1,05m la feminin.

6.3.5. Reguli de joc

112

10 m

2 m

6 m

Sunt aplicate toate regulile de joc prevăzute în regulamentul de joc al

FIVB, inclusiv cele referitoare la jucătorul „libero”. În afara acestora mai sunt

făcute o serie de precizări specifice care reglementează jocul la fiecare tip de

competiţie, în funcţie de nivelul de dizabilitate. În continuare prezentăm

câteva dintre aceste reguli particulare fiecărui tip de competiţie.

Jocurile Paralimpice - modificări privind jocul de volei în stând:

- o echipă poate avea în teren maximum un jucător din clasa A şi

minimum un jucător din clasa C;

Jocurile Paralimpice - modificări privind jocul de volei în aşezat:

- terenul are dimensiuni reduse (10/6m);

- fileul are o înălţime mai mică (1,15m masculin şi 1,05m feminin);

- nu este permisă folosirea protezelor sau ortezelor;

- se stă aşezat pe podea;

- poziţia în teren este determinată de poziţia şezutei iar braţele şi

picioarele se pot afla în afara tuşelor laterale;

- se folosesc mâinile pentru jucarea mingii şi pentru deplasare;

- este permisă blocarea serviciului;

- nu este permisă ridicarea de pe podea când se executa un atac sau un

serviciu.

Olimpiada Specială:

- se joacă în conformitate cu regulile FIVB.

Olimpiada Surzilor:

- se joacă în conformitate cu regulile FIVB.

Echipament

Echipamentul sportivilor este cel precizat de regulamentul FIVB;

Mingiile utilizate sunt cele oficiale aprobate de FIVB;

În cadrul Olimpiadei Speciale este folosită o minge mai mare şi mai

uşoară.

113

7. JOCUL DE VOLEI CA MIJLOC ASOCIAT KINETOTERAPIEI

7.1. Mijloace specifice voleiului ce pot fi utilizate în recuperarea

posttraumatica şi corectarea unor deficienţe posturale

Mijloacele utilizate în scopul însuşirii acţiunilor specifice jocului de

volei pot fi incluse în programe de recuperare posttraumatică sau în cele de

corectare a unor deficienţe de postură. Acestea din urmă înregistrează o

frecvenţă ridicată la nivelul populaţiei şcolare. Aceste mijloace pot fi folosite

pe coordonatele descrise în partea de metodica învăţării formelor specifice de

jucare a mingii şi a acţiunilor de joc, dar pot fi utilizate şi pe o serie de

coordonate specifice prin care biomecanica derulării unor acţiuni de joc este

subordonată scopului de accentuare a efectelor corective.

În cele ce urmează, vom încerca o descriere succintă a principalelor

mijloace specifice voleiului utilizate în scop terapeutic datorită faptului că în

partea alocată aspectelor metodice, toate aceste mijloace vor fi descrise în

detaliu şi completate cu desene şi indicaţii metodice..

Această descriere a mijloacelor se va realiza grupat pe tipuri de

afecţiuni.

71.1. Corectarea piciorul plat:

1. Pase de control cu două mâini de sus cu traiectorie mai înaltă, cu ridicare

pe vârfuri la fiecare pasă şi cu desprindere uşoară la fiecare 2-3 execuţii;

2. Pasă cu două mâini de sus spre partener cu ridicare pe vârfuri, precedată

de prindere în cupă şi autoaruncare, executat alternativ pe perechi.

3. Pasă cu două mâini de sus spre partener cu desprindere uşoară, precedată

de prindere în cupă şi autoaruncare, executat alternativ pe perechi;

4. Pasare în triunghi cu desprindere uşoară la fiecare intervenţie;

5. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă de instructor prin

114

autoaruncare – pasare cu două mâini de sus, din terenul advers de la 5 m

de fileu, cu transmiterea mingii înapoi la instructor – fiecare execuţie este

finalizată cu ridicare pe vârfuri sau chir cu desprindere uşoară;

6. Serviciu de jos cu braţul opus piciorului afectat care este poziţionat

înainte executat cu păşire şi accentuarea rulării călcâi - vârf după transferul

spre înainte al centrului de greutate;

7. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale

dispozitivului de preluare a serviciului, executată cu ridicare pe vârfuri sau

chiar cu desprindere;

8. Serviciu de sus din săritură din Z1 în terenul advers, iar apoi orientat în

jumătatea dreaptă şi stângă a trenului;

9. Serviciu de sus din săritură din Z5 în terenul advers, iar apoi orientat în

jumătatea dreaptă şi stângă a trenului;

10.Ridicare înainte din săritură din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la

fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;

11.Ridicare înainte din săritură din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la

fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

12.Atac din autoaruncare din Z4, apoi din Z2, executat în serii de repetări;

13.Atac din Z4, apoi din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat în serii de

repetări;

14.Pasarea mingii înapoi spre perete cu ridicare pe vârfuri, precedată de

autoaruncare, executat individual;

15.Pasarea mingii înapoi spre perete cu ridicare pe vârfuri din minge

transmisă de un partener situat la 3 - 4m distanţă prin pasă de sus cu

desprindere uşoară precedată de autoaruncare;

16.Ridicarea mingii înapoi din săritură din Z3 spre Z2, precedată de

transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a

115

serviciului (Z4, Z5);

17.Blocaj la minge oferită pe fileu de un partener situat în terenul advers,

executat pe perechi;

18.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac din autoaruncare, executat în serii de

repetări;

19.Blocaj în Z4, iar apoi în Z2, la atac efectuat pe culoar, executat în serii de

repetări;

20.Blocaj în Z4, iar apoi în Z2, la atac efectuat pe diagonală, executat în serii

de repetări;

7.1.2. Recuperarea mâinii:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, executat în serii de

repetări;

2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă,

executat în serii de repetări;

3. Pase de control din stând, cu întoarcere 900 între execuţiile succesive,

executat în serii de repetări;

4. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, executat în

serii de repetări;

5. Pase de control cu două mini de sus alternat cu pase de control cu o

singură mână, executat în serii de repetări;

6. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi la 3-4m

distanţă;

7. Pasare în triunghi spre dreapta precedată de preluare de control –

întoarcere spre direcţia de pasare;

8. Organizarea celor trei lovituri din minge oferită de instructor de la 5 m

de fileu, cu transmiterea mingii înapoi la instructor din a treia lovitură;

9. Acelaşi exerciţiu dar cu schimbarea locului de către instructor pentru a

modificarea coordonatelor de direcţie şi distanţă pentru transmiterea

116

celei de-a treia lovituri;

10. Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de o parte şi de

cealaltă a fileului, cu intervenţie nominalizată – accent pe continuitate;

11. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale

dispozitivului de preluare a serviciului;

12. Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;

13. Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

14. Atac plasat din autoaruncare lung pe culoar, din Z4, apoi din Z2,

executat în serii de repetări;

15. Atac plasat lung pe culoar din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat

în serii de repetări;

16. Atac plasat lung pe culoar din Z2 precedat de ridicare din Z3, executat

în serii de repetări;

17. Pasarea mingii înapoi spre perete, precedată de autoaruncare, executat

individual în serii de repetări;

18. Pasarea mingii înapoi spre perete din minge oferită de un partener situat

la 3 - 4m distanţă;

19. Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea

mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4,

Z5);

20. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe

culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă

a fileului, cu accent pe continuitate.

7.1.3. Recuperarea cotului:

117

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, cu alternarea înălţimii la

care se transmite mingea (alternează amplitudinea flexiilor şi extensiilor

mărind solicitarea articulaţiei cotului);

2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă, cu

alternarea înălţimii de transmitere a mingii, executat în serii de repetări;

3. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, modificând

progresiv distanţa faţă de perete, executat în serii de repetări;

4. Preluare de sus din aşezat din minge oferită de instructor care modifică

progresiv distanţa faţă de executant;

5. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu modificarea

progresivă a distanţei dintre parteneri;

6. Pasare în triunghi spre dreapta cu accent pe întoarcere cu faţa spre

direcţia de pasare şi pe transmiterea mingii cu traiectorii înalte;

7. Organizarea celor trei lovituri precedată de serviciu de jos efectuat

alternativ de către doi instructori poziţionaţi în Z1 şi Z5 la distanţă mare de

fileu, cu accent pe mărirea distanţelor dintre executanţi şi pe transmiterea

mingii înapoi la instructorul care a pus mingea în joc;

8. Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, în condiţii apropiate de

joc cu intervenţia obligatorie la a doua lovitură a jucătorului din dreapta de

la fileu – accent pe continuitate;

9. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale

dispozitivului de preluare a serviciului;

10.Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;

11.Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

12.Atac plasat din autoaruncare lung pe culoar, din Z4, apoi din Z2, executat

118

în serii de repetări;

13.Atac plasat lung pe culoar din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat în

serii de repetări;

14.Atac plasat lung pe culoar din Z2 precedat de ridicare din Z3, executat în

serii de repetări;

15.Pasarea mingii înapoi spre perete de la distanţă mai mare faţă de acesta,

precedată de autoaruncare, executat individual în serii de repetări;

16.În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel din

centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de o

întoarcere de 1800 spre minge a celui din centru;

17.Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii

din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);

18.Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe

culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă

19.Pe perechi, blocaj simultan la minge oferită pe fileu de către unul dintre

parteneri – accent pe împingerea simultană a mingii astfel încât să fie

transmisă în terenul advers;

20.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac precedat de ridicare din Z3, executat în

serii de repetări;

7.1.4. Recuperarea umărului:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, cu creşterea progresivă a

înălţimii la care se transmite mingea;

2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă, cu

alternarea înălţimii de transmitere a mingii, executat în serii de repetări;

3. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, mărind progresiv

distanţa faţă de perete;

4. Preluare de sus din aşezat din minge oferită de instructor care măreşte

progresiv distanţa faţă de executant;

119

5. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu creşterea

progresivă a distanţei dintre parteneri;

6. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu unul dintre

parteneri poziţionat în picioare, iar celălalt în aşezat;

7. Pasare în două triunghiuri de-o parte şi de cealaltă a fileului cu accent pe

continuitate şi pe transmiterea mingii cu traiectorii înalte;

8. Organizarea celor trei lovituri precedată de serviciu de jos efectuat

alternativ de către doi instructori poziţionaţi în Z1 şi Z5 la distanţă mare de

fileu, cu accent pe transmiterea mingii înapoi la instructorul care a pus

mingea în joc;

9. Serviciu de jos efectuat de la linia de fund a terenului de minivolei (8m), în

suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;

10.Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale

dispozitivului de preluare a serviciului;

11.Preluare de jos din minge oferită de instructor care măreşte progresiv

distanţa faţă de executant;

12.Preluare de jos cu o mână din minge oferită de instructor;

13.Preluare de control cu două mâini de jos cu alternarea înălţimii la care se

transmite mingea;

14.Preluare de control – preluare de jos spre partener executat pe perechi, cu

creşterea progresivă a distanţei dintre parteneri;

15.Serviciu de sus din faţă efectuat de la linia de fund în suprafaţa terenului

advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;

16.Serviciu de sus din lateral efectuat de la linia de fund în suprafaţa terenului

advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;

17.Preluarea cu două mâini de jos a serviciului, din zone diferite ale

dispozitivului de preluare a serviciului;

18.Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

120

preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;

19.Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,

precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de

preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

20.Atac din autoaruncare din Z4, apoi din Z2, executat în serii de repetări;

21.Atac din Z4, apoi din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat în serii de

repetări;

22.În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel din

centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de o

întoarcere de 1800 spre minge a celui din centru;

23.Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii

din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);

24.Pe perechi, blocaj simultan la minge oferită pe fileu de către unul dintre

parteneri – accent pe împingerea simultană a mingii astfel încât să fie

transmisă în terenul advers;

25.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac precedat de ridicare din Z3, executat în

serii de repetări;

7.1.5. Corectarea lordozei:

1. Preluare cu două mâini de sus din aşezat din minge oferită de un partener

poziţionat în picioare la 3m distanţă;

2. Pase cu două mâini de sus din aşezat, efectuat pe perechi la 3-4 m distanţă

între parteneri;

3. Preluare de jos din minge oferită înaintea executantului de către un

partener situat la 4m de acesta;

4. Preluare jos de control – preluare de jos spre perete de la 3-4 m de acesta;

5. Preluare jos de control – preluare de jos spre partener executat pe perechi

la 4m distanţă între parteneri;

6. Pasarea mingii în triunghi cu două mâini de sus din aşezat, cu accent pe

121

transmiterea mingii spre dreapta;

7. Transmiterea mingii în triunghi cu preluare de jos la fiecare intervenţie, cu

accent pe transmiterea mingii spre dreapta;

8. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă de un instructor situat

în terenul advers la 5m de fileu şi transmiterea mingii înapoi spre acesta,

cu preluare de jos la prima şi a doua lovitură;

9. Organizarea celor trei lovituri din aşezat din minge oferită de instructor din

terenul advers de la 3-4m de fileu, cu transmiterea mingii înapoi spre

acesta din a treia lovitură;

10.Organizarea celor trei lovituri din aşezat în două triunghiuri de o parte şi

de cealaltă a fileului, cu accent pe continuitate;

11.Serviciu de jos de la 8m de fileu, în suprafaţa terenului advers, apoi în

jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;

12.Serviciu de jos spre perete executat individual;

13.Serviciu de jos spre perete – preluare de jos din mingea ricoşată şi

prindere;

14.Serviciu de jos – preluare din serviciu cu două mâini de jos, executat în

trei cu două mingii tip „bandă rulată”;

15.Serviciu de jos – preluare din serviciu cu două mâini de jos, executat

alternativ şi aleator din Z1 şi Z5 spre doi jucători poziţionaţi în cele două

jumătăţi ale terenului advers;

16.Ridicare înainte cu două mâini de jos din Z3 spre Z4 spre un jucător

poziţionat la fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice

dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă

rulantă”;

17.Ridicare înainte cu două mâini de jos din Z3 spre Z2 spre un jucător

poziţionat la fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice

dispozitivului de preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă

rulantă”;

122

18.Preluare din atac spre Z3, executat din autoaruncare din Z4 pe culoar, apoi

pe diagonală lungă şi ulterior pe diagonală scurtă;

19.Preluare din atac spre Z3, executat din autoaruncare din Z2 pe culoar, apoi

pe diagonală lungă şi ulterior pe diagonală scurtă;

20.Preluare din atac în cadrul apărării culoarelor şi diagonalelor în condiţii de

blocaj individual la corespondent, cu doi jucători în linia I şi doi în linia a

II-a, la atac efectuat din autoaruncare consecutiv din Z2 şi Z4.

7.1.6. Corectarea scoliozei în „C”:

1. Pase de control cu o mână din stând, executate cu mâna de pe partea opusă

curburii toracele;

2. Pase de control cu o mână din aşezat, executate cu mâna de pe partea

opusă curburii toracele;

3. Pe perechi, pasare din lateral spre partener cu două mâini de sus din

autoaruncare, cu orientarea curburii toracele spre direcţia de pasare;

4. Preluare de jos cu o mână, cea de pe partea curburii toracele - din minge

oferită lateral de către un partener;

5. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele de la 8m de

fileu, în suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a

acestuia;

6. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele spre perete

executat individual;

7. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele, în suprafaţa

terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;

8. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele spre perete

executat individual;

9. Ridicare laterală cu două mâini de sus din Z3 spre Z4 sau spre Z2, cu

orientarea curburii toracele spre zona de atac, spre un jucător poziţionat

lângă fileu în zona de atac, precedată de transmiterea mingii din zone

123

specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5) sau (Z2, Z1) –

exersare tip „bandă rulantă”;

10.Atac din autoaruncare din Z4, executat cu mâna opusă curburii toracele în

cadrul unor serii de repetări;

11.Atac din autoaruncare din Z2, executat cu mâna opusă curburii toracele în

cadrul unor serii de repetări;

12.Atac din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat cu mâna opusă curburii

toracele în cadrul unor serii de repetări;

13.Atac din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat cu mâna opusă curburii

toracele în cadrul unor serii de repetări;

14.Blocaj efectuat numai cu mâna opusă curburii toracele la atac din

autoaruncare, executat pe perechi de o parte şi de cealaltă a fileului.

7.1.7. Corectarea scoliozei în „S”:

1. Pase de control cu o mână din stând, executate cu mâna de pe partea opusă

curburii toracele şi cu piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de

gimnastică;

2. Pase de control executate cu mâna de pe partea opusă curburii toracele, din

aşezat pe coapsa opusă curburii lombare (coapsa opusă braţului cu care

este jucată mingea – pentru ridicarea şoldului de partea braţului care joacă

mingea);

3. Pase de control din aşezat pe coapsa opusă curburii lombare;

4. Pe perechi, pasare din lateral spre partener cu două mâini de sus din

autoaruncare, cu orientarea curburii toracele spre direcţia de pasare şi cu

piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de gimnastică;

5. Preluare de jos cu mâna de pe partea curburii toracele din aşezat pe coapsa

de aceeaşi parte, din minge oferită lateral de către un partener;

6. Serviciu de jos executat de la 8m de fileu cu mâna de pe partea curburii

toracele şi cu piciorul din partea opusă sprijinit îndoit pe banca de

124

gimnastică, în suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi

stângă a acestuia;

7. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele şi cu

piciorul din partea opusă sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, spre

perete executat individual;

8. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele şi cu piciorul de

aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, în suprafaţa terenului

advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;

9. Serviciu de sus din lateral spre perete executat individual cu mâna opusă

curburii toracele şi cu piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de

gimnastică;

10.Ridicare laterală cu două mâini de sus din Z3 spre Z4 sau spre Z2, cu

orientarea curburii toracele spre zona de atac şi cu piciorul opus direcţiei

de transmitere a mingii sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, spre un

jucător poziţionat lângă fileu în zona de atac, precedată de transmiterea

mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5)

sau (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

7.1.8. Corectarea cifozei dorsale:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, executat în serii de

repetări;

2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă,

executat în serii de repetări;

3. Pase de control din stând, cu întoarcere 900 între execuţiile succesive,

executat în serii de repetări;

4. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, executat în serii

de repetări;

5. Pase de control cu două mini de sus alternat cu pase de control cu o

singură mână, executat în serii de repetări;

125

6. Pasarea mingii înapoi spre perete de la distanţă mai mare faţă de acesta,

precedată de auto aruncare, executat individual în serii de repetări;

7. În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel din

centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de o

întoarcere de 1800 spre minge şi reluarea acţiunii în direcţia opusă;

8. În trei poziţionaţi în şir, pasare înapoi efectuată de jucătorul din centru din

minge oferită de instructor, urmată de schimb de locuri cu cel din spate;

9. Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii

din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);

10.Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe

culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă a

fileului;

11.Atac din Z4 din auto aruncare, alternativ cu dreapta şi cu stânga executat

în cadrul unor serii de repetări;

12.Atac din Z2 din auto aruncare, alternativ cu dreapta şi cu stânga executat

în cadrul unor serii de repetări;

13.Atac din Z4 alternativ cu dreapta şi cu stânga, precedat de ridicare din Z3,

executat în cadrul unor serii de repetări;

14.Atac din Z2 alternativ cu dreapta şi cu stânga, precedat de ridicare din Z3,

executat în cadrul unor serii de repetări;

În cadrul lecţiei de educaţie fizică pot fi folosite şi mijloace complexe

care să includă mai multe acţiuni de joc şi fiecare dintre acestea poate fi

executată particularizat pe coordonate specifice care să conducă la

recuperarea sau ameliorarea unor deficienţe.

Tot acest demers de particularizare a exersării în funcţie de subiect va

conduce pe lângă însuşirea acţiunii de joc şi la corectarea deficienţelor asupra

cărora se acţionează.

126

PARTEA a II - a

METODICA ÎNSUŞIRII FORMELOR SPECIFICE DE

JUCARE A MINGII ŞI A ACŢIUNILOR DE JOC

127

Pentru o abordare logică şi coerentă a metodicii însuşirii acţiunilor

individuale în jocul de volei am considerat necesară o sistematizare a

acţiunilor după scopul în care acestea sunt efectuate pe parcursul derulării

jocului bilateral. În acest sens, am considerat oportună disocierea între ceea ce

înseamnă forme specifice de jucare a mingii în jocul de volei şi acţiunile de

joc propriu-zise. Astfel, considerăm utilă abordarea şi prezentarea în

următoarea ordine:

Metodica învăţării principalelor forme specifice de jucarea a

mingii;

Metodica învăţării acţiunilor tehnico-tactice individuale:

- De apărare;

- De atac.

Toate aspectele teoretice ce vizează procesul de învăţare în general cât

şi particularităţile acestuia în jocul de volei fiind prezentate anterior în detaliu,

ne vom referi în continuare la aspectele de ordin practic ale învăţării. Astfel,

vom prezenta traseul metodic pentru învăţarea principalelor forme specifice

de jucare a mingii şi pentru învăţarea acţiunilor tehnico-tactice individuale de

joc. Totodată, fiecare mijloc propus va fi însoţit de o serie de indicaţii

metodice prin care vom încerca să motivăm anumite coordonate care sunt

folosite în derularea exerciţiilor şi să explicăm în ce mod sarcinile propuse

pentru a fi rezolvate influenţează formarea deprinderilor specifice acţiunilor

de joc.

128

METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR FORME DE JUCARE A MINGII

Învăţarea formelor specifice de jucare a mingii reprezintă un aspect

extrem de important, datorită faptului că jocul de volei se bazează pe

deprinderi nenaturale, jucarea mingii fiind efectuată prin respingere.

În jocul de volei mingea poate fi jucată prin regulament, cu orice parte

a corpului, dar cele mai sigure forme de jucare a mingii sunt: lovirea cu două

mâini de sus şi cu două mâini de jos. Mai apare frecvent lovirea cu o mână

specifică unor acţiuni de joc precum lovitura de atac. Lovirea cu o mână apare

frecvent şi în afara acestui context, generată de acţiuni greşite sau derulate la

limita greşelii. În aceste cazuri jucarea mingii cu o mână are rolul de a

menţine mingea în joc (preluarea serviciului sau atacului cu o mână sau

ridicare cu o mână), iar în această situaţie această formă de jucare a mingii o

considerăm dependentă de principalele forme menţionate anterior. În acest

context considerăm că o bună însuşire a lovirii de sus şi de jos cu două mâini

va conduce la formarea unui simţ al mingii care va genera un control optim al

mingii şi în cazul intervenţiei cu o mână, fără a fi nevoie pentru aceasta de o

abordare specială pe traseul metodic al învăţării acţiunilor de joc. Totodată,

aceste forme de jucare a mingii întră în constituţia acţiunilor de joc, iar

eficienţa acestora este condiţionată de nivelul de însuşire a acestor forme pe

care le aducem în discuţie. Apreciem că principalele forme specifice de jucare

a mingii sunt integrate de acţiunile de joc, fiecare dintre acestea stând la baza

derulării uneia sau a mai multor acţiuni. Astfel, lovirea cu două mâini de sus

stă la baza ridicării, a preluării serviciului şi uneori a preluării atacului.

Lovirea cu două mâini de jos stă la baza efectuării preluării serviciului, a

129

preluării atacului, a preluării din plasă, a preluărilor efectuate în cadrul

dublajului sau autodublajului în atac şi în apărare şi chiar a ridicării pe

fondul unor preluări imprecise. În acest context, iese în evidenţă importanţa

însuşirii corecte a principalelor forme specifice de jucare a mingii, acestea

condiţionând în mod direct acţiunile de joc fiind responsabile de derularea

eficientă a acestora.

Din acest motiv, considerăm că în plan metodic este necesară o

abordare disociată a acestora în vederea formării unor deprinderi corecte la

acest nivel.

1. ÎNVĂŢAREA PASEI ÎNAINTE CU DOUĂ MÂINI DE SUS

Aspect dominant – cupă adâncă şi elastică, înainte, în timpul şi după transmiterea mingii

Pasa cu două mâini de sus este prima formă specifică de jucare a mingii

care se învaţă. Este considerată a fi cea mai importantă verigă a procesului de

învăţare deoarece însuşirea acesteia permite trecerea foarte rapidă la

organizarea jocului bilateral prin abordarea unor forme simplificate de joc. În

cadrul acestor jocuri lovirea de sus este folosită pentru jucarea mingii la

fiecare dintre cele trei lovituri permise de regulament.

Prin organizarea jocului la începători creşte emulaţia şi implicit este

stimulată implicarea copiilor în lecţie. Aspectul cel mai important însă constă

în faptul că toate acţiunile care vor fi învăţate ulterior vor fi folosite în cadrul

acestor jocuri simple, iar operarea cu acestea pe fondul unor coordonate

variabile va conduce la formarea capacităţii de adaptare a modului de jucare a

mingii în raport cu fiecare zonă a terenului.

O1. - exersarea pasei de sus în condiţii uşoare sau foarte uşoare

130

Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge oferită la

nivelul frunţii partenerului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 5 acţiuni

consecutive după care se schimbă

rolurile;

- În cazul în care apar probleme de execuţie, se recomandă exersarea în

condiţii foarte uşoare pentru a ajuta formarea stereotipului motric pe

coordonate corecte, după care se continuă exersarea în condiţii uşoare;

- Exersarea în condiţii foarte uşoare nu se realizează cu tot colectivul ci

la aceste mijloace se apelează strict pe linia individualizării.

Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, prinderea în cupă la nivelul

frunţii a mingii oferite de către partener urmată de auto aruncare şi pasare

cu două mâini de sus spre partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 5 acţiuni

consecutive după care se schimbă

rolurile;

Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge

oferită spre stânga şi spre dreapta executantului, cu precizarea locului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 8 – 10 acţiuni consecutive după care se schimbă

rolurile;

- Precizarea locului în care va fi

transmisă mingea se va face prin

dirijarea direcţiei, prin întoarcerea

„instructorului” uşor cu faţa spre

direcţia respectivă;

131

- Mingea se oferă cu o traiectorie suficient de înaltă astfel încât să fie

facilitată intervenţia corectă.

Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, pasă de control – pasă spre

partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 15 – 20 de acţiuni

consecutive;

- Sarcina fiecăruia este aceea de a transmite

mingea cât mai precis spre partener, cu o traiectorie înaltă care să

permită reluarea acţiunii în condiţii optime asigurându-se continuitatea

în exersare.

Pe perechi perpendicular pe fileu, cca. 5 – 6 m distanţă între parteneri,

preluare de sus din minge oferită spre stânga şi spre dreapta executantului,

cu precizarea locului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni consecutive

după care se schimbă

rolurile dar obligatoriu şi

locurile;

- Pentru a încadra

exersarea în faza de joc,

mingea va fi oferită de la

fileu, iar preluarea efectuată de la linia de fund cu faţa spre plasă;

- Scopul este acela de a transmite mingea spre jucătorul de la fileu cât

mai precis şi cu traiectorie înaltă;

132

- Se poate lucra cu colective mai numeroase, pe câte o jumătate de teren

sau chiar pe culoare, în ambele terenuri în acelaşi timp.

Pe perechi perpendicular pe fileu, cca. 6 m distanţă între parteneri,

preluare de sus din minge transmisă prin pasă de control – pasă spre

partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni după care se

schimbă rolurile şi

locurile;

- Exersarea se derulează pe coordonatele descrise anterior.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

Îndoirea insuficientă a braţelor la nivelul articulaţiei cotului în

momentul pasării - tendinţa de a aştepta mingea cu braţele

întinse.

Mijloacele pentru corectare se bazează pe limitarea acţionării doar la nivelul

braţelor astfel încât executantul să nu se mai poată ajuta de picioare.

Pase de control din aşezat pe sol executat individual (fiecare cu minge).

Pase de control din aşezat pe o bancă sau un scaun, executat individual.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15 – 20 de

repetări, astfel încât efectul

corectiv al exersării să se facă

simţit;

133

- Pe fondul continuităţii, în baza feedback – ului mişcarea se corectează

de la sine.

Preluare cu două mâini de sus din

aşezat pe o bancă, din minge oferită de la o

distanţă de 3 m cât mai aproape de fruntea

executantului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 20 de acţiuni consecutive după care se schimbă

rolurile;

- Sarcina este aceea de a efectua preluarea de sus cât mai precis şi cu

traiectorie înaltă astfel încât să poată fi recepţionată prin preluare de

control şi prindere. Preluarea de control a celui care oferă mingea

reprezintă un reper important al eficienţei preluării, ceea ce înseamnă

că greşeala tinde să se corecteze.

Îndoirea insuficientă a picioarelor la nivelul articulaţiei

genunchiului în momentul pasării - sau tendinţa de a aştepta

mingea în picioare într-o poziţie mult prea înaltă.

La fel ca în situaţia anterioară, profesorul trebuie să găsească soluţii

care să determine execuţii pe coordonate corecte care să conducă la corectare

greşelii fără foarte multe explicaţii.

Preluare de sus prin ridicare din aşezat, din minge oferită cât mai precis

în „cupa” executantului de la cca. 3 m distanţă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 – 15 repetări după

care se schimbă rolurile;

134

- Distanţa de la care se oferă mingea este mică pentru a conferi siguranţă

în transmiterea acesteia.

Contactul cu mingea nu se realizează la nivelul frunţii – tendinţa de

a duce doar mâinile spre minge pentru întâmpinarea ei fără o

poziţionare sub traiectoria descendentă a mingii.

Pe perechi la cca. 4 m distanţă între parteneri lovirea cu fruntea a

mingii oferite cât mai comod de către partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 6 - 8 repetări după care se schimbă rolurile;

- Execuţia este precedată de menţinerea palmelor în cupă la nivelul

frunţii şi depărtarea lor în momentul contactului.

O2. - exersarea pasei de sus cu accent pe consolidarea cupei adânci

şi elastice, înainte, în timpul şi după lovirea mingii.

Organizarea exersării pentru consolidare se realizează în baza unor

exerciţii simple ca structură, folosite în etapa anterioară şi la care s-a produs n

anumit tip de adaptare. Această adaptare permite creşterea volumului de

repetări fără riscul apariţiei unor greşeli de execuţie.

Din punct de vedere al exersării, aceste mijloace pot fi abordate frontal

sau în circuit. Organizarea exersării în circuit, determină alternarea condiţiilor

de execuţie ale aceleiaşi mişcări şi conduce la instalarea mai rapidă a

deprinderii. Mijloacele folosite în această etapă a învăţării sunt:

Pase de control din stând.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 - 30 repetări;

135

- Se pune accent pe menţinerea cupei la nivelul frunţii între intervenţiile

la minge. Să se evite coborârea mâinilor de la nivelul frunţii deoarece

grăbeşte revenirea la nivelul frunţii pentru o nouă execuţie, aspect ce

duce la precipitare şi la apariţia unor greşeli de execuţie la nivelul

aspectului dominant.

Pase de control din aşezat (pe sol sau pe bancă).

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 - 30 repetări;

- Se exersează pe aceleaşi coordonate ca în varianta anterioară.

Pasă de control pasă spre partener executat pe perechi la distanţă mică

între parteneri, cca. 3 m.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni

consecutive;

- Se pune accent pe intrarea sub traiectoria mingii şi realizarea

contactului la nivelul frunţii.

Pasă de control - pasă spre perete executat de la cca. 3 m de acesta.

Indicaţii metodice:- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni

consecutive;

- În cazul în care mingea revine în condiţii

dificile care obligă la o acţionare pe

coordonate greşite, aceasta va fi prinsă şi

se va continua exersarea după o auto aruncare;

- După ce se îmbunătăţeşte controlul mişcării care va genera continuitate

în exersare, pe parcursul derulării seriei de repetări se va modifica

distanţa faţă de perete prin deplasare înainte – înapoi, pentru a obliga la

o adaptare permanentă a modului de acţionare asupra mingii.

136

Mijloacele prezentate se pot constitui în elemente ale unui circuit care se

organizează după reguli simple care conducă la operativitate în exersare şi la

eliminarea unor timpi morţi generaţi de necesitatea unor explicaţii sau de

fragmentarea exersării.

Indicaţii metodice privind organizarea unui circuit:

- Se vor alterna mijloacele în care se acţionează individual cu cele pe

perechi pentru a dinamiza exersarea;

- Fiecare exerciţiu va include în exersare câte doi sportivi;

- Nu se fixează repere cifrice privind numărul de repetări de efectuat

pentru a preveni instalarea oboselii;

- Se alege un exerciţiu la nivelul căruia se stabileşte o dozare fixă (10,

15, 20, 30 de repetări), care va creşte progresiv în timp pe măsură ce

sportivii se adaptează la acest regim de lucru;

- Acest exerciţiu reprezintă reperul de bază în organizarea exersării şi la

nivelul acestuia se va da semnalul de începere şi încetare a exersării;

- La nivelul celorlalte exerciţii ce compun circuitul se vor face cât mai

multe repetări pe repriza de efort prin transmiterea mingii la o înălţime

mică – medie, astfel încât să revină foarte repede la executant;

- Datorită faptului că se alternează exersare individuală cu cea pe

perechi, pentru a evita circulaţia mingilor dintr-o parte în alta, după

încetarea exersării fiecare sportiv lasă mingea în locul în care a lucrat

după care rotează. În acest fel când se exersează în perechi vor găsi o

minge, iar dacă urmează exersarea individuală, două mingi.

Exemple de mijloace care pot compune un circuit:

1. Preluare de sus din minge oferită spre stânga şi spre dreapta fără

precizarea locului (organizat eventual perpendicular pe fileu cu

schimbarea obligatorie a locurilor pentru execuţie). Reprezintă exerciţiul

de bază la care stabilim numărul fix de repetări şi care va da semnalul de

137

începere şi încetare a exersării după ce ambii sportivi au efectuat seria de

repetări. (Exersare pe perechi);

2. Pase de control din aşezat. (Exersare individuală);

3. Pasă de control - pasă spre partener. (Exersare pe perechi);

4. Pasă de control - pasă spre perete de la distanţă mică. (Exersare

individuală);

5. Pase de sus pe perechi la distanţă mică între parteneri. (Exersare

pe perechi);

6. Pase de control din stând. (Exersare individuală).

O3. - exersarea pasei de sus în condiţii apropiate de joc.

Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge

oferită spre stânga şi spre dreapta executantului, fără precizarea locului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 15 – 20 de

acţiuni consecutive după care se schimbă

rolurile;

- Mingea se oferă printr-o mişcare scurtă

(care să nu dea posibilitatea anticipării direcţiei de transmitere) cu o

traiectorie mai înaltă decât în exerciţiul anterior, astfel încât să fie

create condiţiile pentru execuţii corecte.

Pasarea mingii cu două mâini de sus în trei jucători organizaţi în triunghi

la 3 - 4 m distanţă între parteneri.

Acest exerciţiu de efectuare a pasei de sus în

condiţii apropiate de joc coincide cu trecerea la

următoarea etapă în învăţarea jocului de volei şi

anume aceea de exersare a organizării celor trei

lovituri în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

Indicaţii metodice:

138

- Se execută serii de câte 15 – 20 de acţiuni consecutive;

- Transmiterea mingii se realizează spre dreapta deoarece această direcţie

este desprinsă din modelul final de joc.

2. ÎNVĂŢAREA ORGANIZĂRII CELOR TREI LOVITURI

Aspect dominant: transmiterea mingii spre dreapta.

Date fiind dificultăţile de adaptare ce apar la mulţi începători, se va

începe exersarea direct în condiţii foarte uşoare pentru a fi siguri că formarea

deprinderilor specifice se va realiza corect.

O1. - exersarea organizării celor trei lovituri în condiţii uşoare sau foarte uşoare;

Câte trei organizaţi în triunghi la 3 - 4 m distanţă între parteneri,

preluarea mingii transmise de partener în cupă la nivelul frunţii, întoarcere

pe noua direcţie şi transmiterea mingii prin auto aruncare şi pasare de sus.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 – 10 acţiuni consecutive;

- Mingea va fi transmisă spre dreapta;

- În momentul prinderii mingii în cupă în

poziţie joasă, executantul este orientat cu faţa

spre zona de unde vine mingea, apoi urmează

o întoarcere spre noua direcţie şi transmiterea mingii.

Pase de sus în triunghi la fileu, cu baza triunghiului pe plasă şi vârful la 4

- 5 m distanţă de aceasta.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 -

15 acţiuni consecutive

după care se rotează

astfel încât fiecare să

139

.

.

2

3

1

treacă prin toate zonele de contact cu mingea. În felul acesta toţi vor

învăţa să adapteze modul de jucare a mingii în raport cu coordonatele

specifice fiecărei zone de acţionare;

- În cazul unei execuţii greşite se reia exersarea prin prindere, auto

aruncare şi pasare de sus în condiţii de corectitudine;

- Se va pune accent pe transmiterea înaltă a primei lovituri şi pe execuţia

înaltă, paralelă cu fileul şi cât mai precisă a celei de-a doua lovituri.

Acelaşi exerciţiu dar cu transmiterea celei de-a treia lovituri pentru vârful

triunghiului, lateral stânga – dreapta.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 -

15 în aceleaşi condiţii

prezentate anterior.

O2. - exersarea organizării celor trei lovituri cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre dreapta

În triunghi la fileu, pasare „dă şi du-te” cu deplasare în direcţia de

transmitere a mingii, executat în 4 jucători.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15 -

20 acţiuni consecutive;

- Se organizează cu 4

jucători dispuşi în

triunghi, întotdeauna cu doi jucători în locul de unde pleacă mingea şi

cu deplasare în direcţia transmiterii mingii.

Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din terenul advers cu

trecerea înapoi peste fileu a acesteia.

Indicaţii metodice:

140

.

.

2

3

1

1

2

3

- Se execută serii de 15 acţiuni consecutive după care se efectuează o

rotaţie care îl include şi pe „instructor”. Trecerea prin zona

instructorului conduce la responsabilizarea copiilor şi ajută la o mai

bună cunoaştere a acestora şi la descoperirea calităţilor de lider;

- Pentru a facilita trecerea mingii peste fileu din a treia lovitură, jucătorul

nu va mai fi poziţionat lângă fileu ci va fi retras după linia de 3 m;

- În cazul în care se

lucrează cu colective

numeroase, se poate

lucra pe câte o jumătate

de teren, cu dispunerea

triunghiurilor în terenuri opuse pentru ca jucătorii să aibă spaţiu şi să nu

se incomodeze în cazul unor mingi transmise imprecis.

Pentru o mai mare operativitate, putem organiza o structură de

exerciţii folosindu-l pe acesta din urmă drept reper. Variantele vor fi stabilite

în baza modificării unor coordonate precum modalitatea de punere a mingii în

joc sau sarcini suplimentare stabilite pentru jucători. Astfel, ca variante

posibile ale acestei structuri de mijloace se pot propune:

1. Organizarea celor trei lovituri din minge oferită precis cu

traiectorie înaltă de către „instructor”;

2. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin

auto aruncare - pasare spre vârful triunghiului;

3. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin

pasă de control - pasare de sus spre vârful triunghiului. După ce exersarea

devine suficient de sigură, pentru dinamizare, instructorul nu va mai

prinde mingea venită din a treia lovitură ci va executa o pasă de control

(prin care îi dă timp executantului celei de-a treia lovituri să se retragă din

fileu) şi o va pasa de sus în terenul advers pentru reluarea exersării;

141

.

.2

3

1

4. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă înalt dar

imprecis (stânga – dreapta, înainte - înapoi) prin auto aruncare - pasare

sau prin pasă de control - pasare de sus spre vârful triunghiului;

5. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin

pasare directă cu două mâini de sus spre vârful triunghiului;

6. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă imprecis prin

pasare directă cu două mâini de sus spre vârful triunghiului.

Indicaţii metodice:

- Indiferent de varianta folosită, sarcină principală pentru fiecare constă

în transmiterea cât mai precisă a mingii pentru cel care urmează să

intervină indiferent de condiţiile în care se efectuează jucarea mingii;

- Acest aspect este necesar să fie impus ca o prioritate în jucarea mingii

încă de la începutul instruirii în cadrul acţionării în colectiv. În acest

fel, fiecare va urmării să-şi pună coechipierii în condiţii optime de a

continua faza de joc fiind accentuate aspectele de întrajutorare în

direcţia corectării unor greşeli la nivelul execuţiilor anterioare;

- Prin abordarea variantelor cu transmitere imprecisă pentru prima

lovitură, sunt aduse în cadrul exersării coordonate specifice jocului.

Organizarea celor trei lovituri din mingi transmise din terenul advers

alternativ de către doi instructori, cu trecerea acesteia înapoi peste fileu.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15

acţiuni după care se

efectuează o rotaţie care

include pe toţi jucătorii;

- De fiecare dată, a treia

lovitură va fi orientată precis la instructorul de la care a plecat mingea

pentru a asigura continuitatea în exersare;

142

.

2

3

1

.

- Pentru a dinamiza exersarea, de fiecare dată mingea va fi transmisă de

instructor în momentul în care a fost efectuată a doua lovitură în cadrul

triunghiului.

De asemenea, pentru operativitate putem organiza o structură de exerciţii

după modelul anterior, variantele fiind stabilite prin modificarea modului în

care este transmisă mingea de către cei doi instructori şi prin stabilirea unor

sarcini suplimentare în modul de jucare a mingii în cadrul fiecăreia din cele

trei lovituri.

O3. - exersarea organizării celor trei lovituri în condiţii apropiate de joc

Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din terenul advers din

Z1, cu trecerea înapoi peste fileu a acesteia prin săritură.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni după care se

efectuează o rotaţie care

îl include şi pe instructor;

- În exersare se păstrează încă ordinea succesiunii intervenţiilor pentru

consolidarea intervenţie alternative;

- Trecerea mingii peste fileu din a treia lovitură se va efectua din săritură

pe două picioare şi întoarcere cu faţa spre instructor.

Acelaşi exerciţiu dar cu plasarea instructorului în Z5.

De asemenea, pentru operativitate putem organiza după modelul anterior,

structuri de exerciţii folosind ca punct de pornire cele trei mijloace de bază

descrise mai sus.

Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din Z1 a terenului

advers spre doi jucători, cu trecere peste fileu din săritură.

Indicaţii metodice:

143

.

.

.

2

3

1

3

1

2

- Se execută serii de 10 acţiuni după care se efectuează o rotaţie care îl

include şi pe instructor;

- Pentru a apropia şi mai mult exersarea de condiţiile de joc, prima

lovitură poate fi efectuată şi de cel care execută trecerea mingii peste

fileu. Orientarea mingii pentru preluare va fi efectuată aleator de către

instructor fără o ordine prestabilită.

Acelaşi exerciţiu cu poziţionarea instructorului în Z5.

După modelele anterioare, putem organiza structuri de exerciţii în baza

mijloacelor descrise, folosind variante diferite de punere a mingii în joc.

Organizarea celor trei lovituri din mingi transmise din terenul advers

alternativ de către doi instructori poziţionaţi în zone diferite, cu trecerea

înapoi peste fileu a acesteia din săritură.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni consecutive

organizate de către

fiecare dintre instructori

după care se efectuează o rotaţie;

- Exersarea se derulează pe coordonate descrise în variantele anterioare.

De asemenea, după modelele anterioare şi acest exerciţiu poate sta la baza

organizării unei structuri.

Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de-o parte şi de

cealaltă a fileului cu trecerea mingii peste fileu din săritură.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni consecutive după

care se efectuează o

rotaţie;

144

.

2

2

- Pentru asigurarea continuităţii se recomandă ca mingea să fie transmisă

peste fileu cu o traiectorie înaltă care să permită intrarea în posesia

mingii în condiţii optime;

Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de-o parte şi de

cealaltă a fileului cu trecerea mingii peste fileu din săritură aleator spre

oricare din cei doi jucători poziţionaţi pentru preluare.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe

coordonatele descrise

anterior dar la prima

lovitură poate interveni şi

jucătorul care trece mingea peste fileu. Pentru a facilita acest aspect,

jucătorul va fi retras şi poziţionat pe linie cu vârful triunghiului.

3. PRELUAREA CU DOUĂ MÂINI DE JOS

Aspect dominant – lovirea mingii cu treimea inferioară a antebraţelor (cu manşeta) şi întinderea braţelor la nivelul coatelor

Consolidarea pasei de sus în condiţii de joc determină transmiterea

mingii la adversar cu traiectorii mai joase, viteză mai mare de zbor a mingii,

aspecte ce induc unele greşeli de execuţie. A lăsa jocul liber în aceste condiţii

generează instalarea ca deprinderi a acestor greşeli de execuţie. Pentru

prevenirea acestui fenomen este momentul în care este necesar să introducem

în învăţare lovirea de jos.

O1. - exersarea preluării de jos în condiţii uşoare sau foarte uşoare;

Individual, intrare în poziţie specifică pentru lovire cu două mâini de jos,

verificarea şi corectarea acesteia cu accent pe priza la nivelul mâinilor şi

145

poziţionarea braţelor într-un unghi optim (cca. 45 grade în articulaţia

umărului) care să determine o ricoşarea a mingii din suprafaţa de contact,

înalt şi spre înainte.

Indicaţii metodice:

- Se urmăreşte poziţia joasă cu un picior mai înainte. Nu se recomandă

poziţionarea picioarelor pe aceeaşi linie deoarece extensia trenului

inferior în momentul preluării va genera o ridicare pe verticală şi va

influenţa negativ controlul direcţiei şi traiectoriei;

- Flexia cubitală a mâinilor şi poziţionarea corectă braţelor se controlează

prin sprijin cu o mână la nivelul zonei dorsale a antebraţelor, deasupra

articulaţiei pumnilor şi exercitarea unei presiuni de sus în jos pe pumni

pentru a forţa realizarea flexiei.

Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, preluare de jos din minge oferită

înaintea partenerului.

Indicaţii metodice:

- Se execută câte 5 acţiuni consecutive

după care se schimbă rolurile;

- În cazul în care apar probleme de execuţie, se recomandă exersarea în

condiţii foarte uşoare pentru a ajuta formarea stereotipului motric pe

coordonate corecte.

Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare cu două mâini de

jos din minge oferită stânga - dreapta executantului, cu precizarea locului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 10 acţiuni

consecutive după care se schimbă

rolurile;

146

- Precizarea locului în care va fi transmisă mingea se va face prin

dirijarea direcţiei şi prin întoarcerea celui care oferă mingea cu faţa spre

direcţia respectivă.

Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare cu două mâini de

jos executat alternativ.

Indicaţii metodice:

- Se execută câte 20 de acţiuni consecutive

de către fiecare dintre parteneri cu accent

pe continuitate asigurată de transmiterea

mingii cât mai precis cu o traiectorie.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

Vom încerca să prezentăm în continuare câteva dintre cele mai

frecvente greşeli care apar în procesul de învăţare al preluării cu două mâini

de jos cât şi câteva soluţii privind corectarea acestora.

Tendinţa de a aştepta mingea în picioare într-o poziţie prea înaltă.

Această greşeală tehnică, prin faptul că determină un contact cu mingea

într-o poziţie înaltă generează lipsa de control asupra direcţiei şi traiectoriei.

De asemenea, contactul cu mingea într-o poziţie înaltă obligă la o jucare a

acesteia prin acţiunea braţelor, aspect ce deteriorează controlul direcţiei şi

traiectoriei care se traduc prin lipsă de precizie.

Preluare cu două mâini de jos prin ridicare din aşezat pe o bancă, din

minge oferită înaintea executantului de la 3 – 4 m distanţă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 repetări după care se

schimbă rolurile;

- Executantul este aşezat pe bancă în poziţie

specifică, execuţia fiind însoţită de ridicare

147

de pe bancă, poziţia de flexie la nivelul genunchilor ce precede

contactul cu mingea marcând o poziţie iniţială corectă.

O2. - exersarea preluării de jos cu accent pe consolidarea lovirii cu

treimea inferioară a antebraţului („manşeta”);

Exerciţiile folosite pentru consolidare vor fi simple ca structură şi au

fost folosite în etapa anterioară. Astfel, creşterea volumului de repetări,

principala condiţie pentru consolidarea deprinderilor, devine posibil ca

urmare a adaptării la tipul de mişcare şi regimul de efort. De asemenea,

exersarea poate fi abordată frontal sau în circuit, iar mijloacele folosite în

această etapă a învăţării sunt:

Preluare de control cu două mâini de jos din stând executat individual.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 - 30 repetări;

- Mingea se transmite la o înălţime

medie care să permită păşirea spre

minge şi intrare în poziţie specifică cu orientarea suprafeţei de contact

sub traiectoria acesteia la fiecare intervenţie.

Pe perechi, preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre

partener din minge oferită de partener de la o distanţă de 3 m.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni

consecutive după care se schimbă rolurile;

148

- Se pune accent pe execuţii corecte. Dacă apar greşeli de execuţie

mingea va fi prinsă şi se va relua exersarea pe coordonate corecte ale

mişcării.

Pe perechi, preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre

partener executat de la cca. 3 m distanţă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni

consecutive în aceleaşi condiţii ca cele anterioare.

Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre perete,

executat de la cca. 4 m de acesta.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni

consecutive;

- După ce se îmbunătăţeşte controlul mişcării

asigură continuitate în exersare, în cadrul

seriei de repetări se va modifica distanţa faţă de perete prin deplasare

înainte – înapoi, pentru a obliga la o adaptare permanentă a modului de

acţionare asupra mingii.

Mijloacele prezentate pot fi integrate ca elemente ale unui circuit care se

organizează după aceleaşi reguli ca în cazul consolidării pasei de sus.

Indicaţii metodice privind organizarea unui circuit:

- Se alternează mijloacele în care se acţionează individual cu cele pe

perechi pentru dinamizarea exersării;

- Fiecare exerciţiu din cadrul circuitului va include în exersare câte doi

jucători;

- Se alege un exerciţiu la nivelul căruia se stabileşte o dozare fixă (10,

15, 20, 30 de repetări), care va creşte progresiv în timp pe măsură ce se

produce adaptarea la regimul de lucru şi care reprezintă reperul de

149

bază la nivelul căruia se va da semnalul de începere şi încetare a

exersării;

- În cadrul celorlalte exerciţii se vor face cât mai multe repetări posibile;

- Datorită alternării exersării individuale cu cea pe perechi, pentru a evita

circulaţia inutilă a mingilor, după încetarea exersării fiecare sportiv lasă

mingea în locul în care a lucrat după care rotează.

Exemple de mijloace care pot compune un circuit:

1. Perpendicular pe fileu, preluare cu două mâini de jos din minge

oferită de la fileu stânga - dreapta fără precizarea locului. Reprezintă

exerciţiul de bază la care se stabileşte dozare fixă şi care va da semnalul de

începere şi încetare a exersării după ce ambii sportivi au efectuat seria de

repetări. (Exersare pe perechi);

2. Preluare de control cu două mâini de jos. (Exersare individuală);

3. Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre partener.

(Exersare pe perechi);

4. Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre perete de

la distanţă mică. (Exersare individuală);

5. Preluare cu două mâini de jos executat alternativ pe perechi la

distanţă mică între parteneri. (Exersare pe perechi);

O3. - exersarea preluării de jos în condiţii apropiate de joc;

Pe perechi perpendicular pe fileu, 4 - 5 m distanţă între parteneri,

preluare cu două mâini de jos din minge oferită de la fileu stânga – dreapta

fără precizarea locului.

Indicaţii metodice:

150

- Se execută câte 15 – 20 de acţiuni consecutive după care se schimbă

rolurile şi locurile;

- Se poate lucra cu colective numeroase, pe câte o jumătate de teren sau

chiar pe culoare.

Acelaşi exerciţiu dar pentru dinamizarea exersării mingea este

transmisă prin pasă de control – pasare de sus stânga – dreapta fără

precizarea locului.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe aceleaşi coordonate ca varianta descrisă anterior;

- Pasa de control are rolul a dinamiza exersarea şi de a permite celui care

a efectuat preluarea revenirea în locul iniţial.

4. PASA ÎNAPOI CU DOUĂ MÂINI DE SUS

Aspect dominant – extensia accentuată a trunchiului şi capului

Pasa înapoi cu două mâini de sus este o formă specifică de jucare a

mingii asociată cu acţiunea de ridicare. Datorită faptului că mult timp jocul

bilateral se derulează în baza unor modele intermediare fără specializare pe

zone şi pe posturi, fiecare jucător prin rotaţie devine şi ridicător. În aceste

condiţii considerăm necesară însuşirea acestei forme de jucare a mingii de

către toţi jucătorii. Ulterior, pasarea mingii înapoi va sta la baza învăţării

ridicării înapoi.

O1. - exersarea pasei înapoi în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

Pe perechi, 4-5 m distanţă între parteneri, preluare de control de sus şi

prinderea mingii transmise de partener, întoarcere 180 ْ cu spatele şi pasarea

mingii înapoi spre partener precedată de auto aruncare, executat alternativ.

Indicaţii metodice:

151

- Se execută câte 8 - 10 acţiuni consecutive de către fiecare, cu accent

extensia trunchiului şi capului;

- De asemenea, privirea urmăreşte mingea cu pentru o direcţionare mai

precisă a acesteia, iar mingea este condusă prin întinderea completă a

braţelor în momentul pasării.

Individual cu minge la cca. 3 m distanţă de perete, întoarcere cu spatele

spre perete şi pasarea mingii spre acesta precedată de auto aruncare,

întoarcere spre perete şi preluare de control de sus cu prindere în cupă la

nivelul frunţii.

Indicaţii metodice:

- Se execută câte serii de câte 8- 10 acţiuni;

- Auto aruncarea se face în aşa fel încât

picioarele să depăşească proiecţia mingii

pe sol, aspect ce favorizează extensia de

trunchi şi cap în momentul execuţiei şi

permite o direcţionare mai bună a mingii;

- Întoarcerea spre minge se face foarte rapid pentru a permite o mai bună

orientare sub traiectoria acesteia pentru o acţionare optimă;

- Pentru a amplifica efectul acestui exerciţiu asupra capacităţii de

orientare, întoarcerea spre minge se face şi spre stânga şi spre dreapta.

Pe perechi faţă în faţă, perpendicular pe perete la cca. 3 m distanţă între

parteneri şi 4 m de perete, pasare înapoi spre perete din minge transmisă

de partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută 10 acţiuni consecutive după

care se schimbă rolurile;

152

- Pasarea înapoi spre perete se face astfel încât să ajungă înapoi la cel

care a transmis-o şi care execută o preluare de control şi prinderea în

cupă la nivelul frunţii;

- Coordonatele exerciţiului ajută la formarea deprinderii de pasare înapoi

la distanţe mai mari.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

Întinderea insuficientă a braţelor în momentul pasării.

Individual în aşezat cu spatele spre perete, la 3-4 m distanţă, pasă

înapoi spre perete din auto aruncare urmată de rulare pe spate.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 10 acţiuni

consecutive cu accent pe extensia

trunchiului şi capului în momentul

acţionării şi pe împingerea activă a

mingii spre perete;

- Pentru a facilita extensia trunchiului şi capului, mingea este transmisă

prin auto aruncare spre înapoi astfel încât acţiunea să se realizeze dintr-

o poziţie dezechilibrată spre înapoi. Astfel, se creează un unghi optim

între trunchi şi sol care permite o acţionare corectă a braţelor cât şi un

control vizual al mingii până în momentul contactului acesteia cu

peretele;

- În cazul în care apar probleme de recuperare a mingii care afectează

continuitatea în derularea seriei de repetări, putem opta pentru o formă

de organizare a exersării care să mai includă un ajutor cu o minge.

153

Individual în aşezat cu spatele spre perete, la 3-4 m distanţă, pasă

înapoi spre perete din auto aruncare urmată de rulare pe spate.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe aceleaşi coordonate şi în

aceleaşi condiţii menţionate anterior;

- Pentru creşterea densităţii cât şi pentru

asigurarea continuităţii în exersare

putem opta pentru utilizarea unei variante de tip „bandă rulantă” cu

folosirea a două mingi, una la executant, iar a doua la ajutorul situat în

faţa acestuia. După efectuarea pasei înapoi, ajutorul transmite mingea

spre executant şi o recuperează pe cea care ricoşează din perete;

- Pentru a preveni apariţia unor „timpi morţi” în exersare şi pentru a fi

asigurată continuitatea în exersare, pasa spre perete se va efectua doar

în momentul în care ajutorul a recuperat mingea şi este pregătit pentru a

o retransmite executantului;

- Nu se recomandă exersarea într-un ritm rapid care poate afecta

corectitudinea execuţiei. Deci nu trebuie să ne grăbim ci trebuie să

punem accentul pe realizarea unor execuţii corecte.

Câte trei aşezaţi în şir, pasă înapoi din aşezat urmată de rulare pe spate

din minge oferită de la 2-3 m distanţă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 acţiuni

consecutive, cu accent pe extensia

trunchiului şi capului şi pe acţionare

activă la nivelul braţelor;

- Pentru a facilita extensia şi rularea pe spate, mingea se oferă cu o

traiectorie medie şi spre înapoia executantului, astfel încât efectuarea

acţiunii să se realizeze dintr-o poziţie dezechilibrată spre înapoi.

Această poziţie determină condiţii de împingere a mingii într-un unghi

154

optim care permite în acelaşi timp şi un control vizual al acesteia care

va conduce la un control mai bun al traiectoriei şi direcţiei;

- Mingea pasată înapoi va fi transmisă prin pasă înainte cu două mâini de

sus spre cel care o oferă executantului poziţionat la mijloc pentru a

relua rapid exersarea.

O2. - exersarea pasei înapoi cu accent pe consolidarea extensiei la nivelul

trunchiului şi capului în momentul execuţiei.

Procesul de consolidare a deprinderii se bazează pe exerciţii simple

folosite în etapa anterioară şi care permit creşterea numărului de repetări.

Aceste mijloace pot fi exersate frontal sau pot sta la baza organizării unui

circuit. Acesta prezintă avantajul că putem mări numărul de repetări pe fondul

alternării condiţiilor de efectuare a pasei înapoi şi a formelor de organizare a

exersării, aspecte ce conduc la instalarea mai târzie a stării de oboseală care

conduce la apariţia unor greşeli de execuţie.

Pe perechi perpendicular pe perete, 3-4 m distanţă între parteneri, cel

dinspre perete orientat cu spatele spre acesta. Pasă înapoi spre perete

precedată de pasă de control – pasă de sus efectuată de partenerul

poziţionat cu faţa spre perete.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 - 25 de repetări cu

accent pe continuitate în exersare;

- În situaţia în care mingea revine în

condiţii dificile care nu permit reluarea exersării, aceasta va fi prinsă

exersarea fiind reluată prin auto aruncare şi pasare de sus spre cel care

efectuează pasa înapoi;

155

Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru

din minge transmisă prin pasă de control – pasă de sus de către una din

extreme, urmată de întoarcere spre minge şi reluarea exersării cu pasare

înapoi în direcţia opusă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 - 25 de acţiuni

consecutive de pasare înapoi cu

accent pe continuitate;

- În cazul în care exersarea este întreruptă, mingea va fi recuperată şi

exersarea va fi reluată prin auto aruncare – pasă de sus spre cel din

centru;

- În vederea asigurării continuităţii şi a eliminării „timpilor morţi”, sunt

aşezate în apropiere 2-3 mingi care pot fi introduse în joc în cazul în

care mingea nu poate fi recuperată rapid.

Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru

spre una din extreme din minge transmisă prin pasă de control – pasă de

sus de jucătorul situat în faţa acestuia. După execuţie, cel care a realizat

pasa înapoi face schimb de locuri cu cel care a recepţionat mingea, după ce

acesta a transmis-o prin pasă de sus spre cel de la care a pornit, jocul fiind

astfel reluat.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de acţiuni

consecutive de către fiecare dintre

cei doi jucători care schimbă

locurile între ei, după care se efectuează o rotaţie în cadrul grupei;

- Pasa de control care precede pasarea mingii înapoi oferă timpul necesar

schimbului de locuri şi poziţionării pentru efectuarea acţiunii. În felul

acesta ne se exercită presiune asupra executantului pasei înapoi care

nefiind obligat să se grăbească va greşi mai puţin;

156

- În cazul în care exersarea este întreruptă pe fondul vreunei execuţii

greşite, aceasta va fi reluată prin auto aruncare şi pasare din locul din

care mingea este pusă iniţial în joc.

O3. - exersarea pasei înapoi în condiţii apropiate de joc.

În această secvenţă se va continua consolidarea deprinderii pe fondul

introducerii unor coordonate care sunt desprinse din joc şi prin care

solicitările sunt apropiate de specificul acestuia. Acest mod de organizare a

exersării conduce la formarea capacităţii de adaptare a modului în care este

efectuată pasa înapoi la o serie de variabile care pot să apară în joc.

Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru

spre una din extreme din minge oferită pe direcţii diferite cu traiectorii şi

viteze de zbor variabile.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15 acţiuni

consecutive după care jucătorii

schimbă locurile între ei;

- Jucătorul spre care este orientată mingea prin execuţia pasei înapoi o va

retransmite prin pasă de sus celui care pune mingea în joc pentru a

închide circuitul la drumul mingii şi reluarea cât mai rapidă a exersării;

- Se va pune accent pe transmiterea mingii cât mai precis spre jucătorul

poziţionat în spatele executantului, indiferent de zona din care este

efectuată pasa înapoi;

- În cazul în care exersarea se întrerupe, va fi reluată din locul din care

mingea este pusă iniţial în joc.

Pasă înapoi din mingi oferite alternativ, pe direcţii diferite şi cu

traiectorii variabile, de către doi instructori poziţionaţi lateral în faţa

executantului.

Indicaţii metodice:

157

- Se execută 15 acţiuni consecutive din mingi oferite aleator, alternativ

de către cei doi instructori;

- Mingile vor fi retransmise spre cel care a pus mingea în joc prin pasă

de sus efectuată de către cel spre care sunt orientate pasele înapoi;

- Această variantă conferă avantajul că în cazul pierderii unei mingi

poate fi asigurată continuitatea în exersare până la recuperarea acesteia.

METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR TEHNICO – TACTICE

INDIVIDUALE DE JOC

METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR DE ATAC

1. SERVICIUL DE JOS

Aspect dominant – blocarea articulaţiei pumnului şi punctul de lovire

pe minge situat sub linia mediană, spre polul inferior

Pentru a derula joc bilateral în condiţii regulamentare, mingea se va

pune în joc conform regulamentului. Dat fiind faptul că în planul învăţării nu

a fost abordată decât o singură formă de jucare a mingii, pasa de sus, se

recomandă să începem învăţarea serviciului de jos care are o traiectorie înaltă

şi o viteză mică de zbor a mingii şi permite acţionarea cu două mâini de sus

pentru preluare jocului.

O1. - exersarea serviciului de jos în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 8 acţiuni consecutive;

- Exersarea globală pe care se pune accent în învăţarea acţiunilor de joc

presupune acţionarea în condiţii regulamentare, deci de la linia de fund

a terenului, oriunde în suprafaţa ternului advers;

158

.

- Linia de fund a terenului se situează la 7 m distanţă de fileu deoarece se

raportează la terenul de minivolei în care se derulează primele forme de

joc bilateral.

Regulamentul de joc permite efectuarea serviciului din orice punct al liniei de

fund a terenului. În aceste condiţii deprinderile se formează în raport cu toate

coordonatele posibile, iar jucătorii vor fi capacitaţi să – şi adapteze modul de

acţionare în raport cu anumite cerinţe de natură tactică. Aceste coordonate

devin repere importante pentru constituirea unui sistem de mijloace pornind

de la exerciţiul de bază descris anterior.

1. - Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din dreptul

Z1.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

8 acţiuni consecutive;

- Se execută de la linia

de fund a terenului fără ca aceasta să fie călcată, oriunde în suprafaţa

ternului advers;

- Pe parcursul derulării seriilor de repetări se măreşte progresiv distanţa

faţă de lini de fund, astfel încât executantul să fie obligat să acţioneze

diferit asupra mingii pentru ca mingea să fie trecută peste fileu. În acest

mod se acţionează asupra controlului mişcării şi se formează

capacitatea de adaptare a serviciului;

2. – Acelaşi exerciţiu cu serviciu de jos efectuat în terenul advers de la linia

din dreptul Z6.

3. - Acelaşi exerciţiu cu serviciu de jos efectuat în terenul advers de la linia

din dreptul Z5.

În cadrul exersării în condiţii uşoare, dacă apar probleme de trecere a

mingii peste fileu, după caz, se execută serviciul în condiţii foarte uşoare.

159

.

.

.

.

Condiţiile de execuţie vor fi simplificate prin reducerea distanţei faţă de fileu

de unde se va efectua serviciul. În funcţie de caz, distanţa se reduce succesiv

prin apropiere de fileu până la nivelul la care mingea poate fi trecută prin

serviciu, în terenul advers. Apoi ne îndepărtăm progresiv de fileu până se

ajunge la efectuarea acestui în condiţii uşoare.

Serviciu de jos executat pe culoar de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de

câte 8 - 10 acţiuni de

la linia de fund a

terenului;

- Zonele de serviciu sunt corespondente Z1 şi Z5, pentru a favoriza

orientarea pe culoar mingii;

- După realizarea a 2 -3 serii de repetări, jucătorii din acelaşi teren vor

schimba locurile între ei astfel încât deprinderea să se formeze în raport

cu ambele zone de serviciu.

Serviciu de jos executat pe diagonală de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută în baza

aceloraşi indicaţii şi pe

aceleaşi coordonate ca

şi exerciţiul anterior.

- Exersarea se derulează în aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi indicaţii

metodice ca şi varianta anterioară;

O2. - exersarea serviciului de jos cu accent pe consolidarea blocării

articulaţiei pumnului şi a lovirii mingii sub linia mediană

160

.

.

Ca şi în cazul altor aspecte specifice jocului de volei consolidarea serviciului

de jos se bazează pe exerciţii simple care să conducă la realizarea uni număr

mare de repetări în cadrul exersării.

Serviciu de jos spre perete de la 6 m distanţă şi recepţionarea acesteia

prin preluare de control şi prindere.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 20 de acţiuni

consecutive de la 6 m de perete,

distanţă ce corespunde celei din teren;

- Exerciţiile individuale efectuate spre

perete conduc la realizarea unei densităţi mari datorită faptului că

mingea revine foarte repede la executant de la o distanţă mică, sunt

eliminaţi timpii morţi şi este asigurată astfel o continuitate optimă în

exersare.

Serviciu de jos pe culoar – preluare din serviciu cu două mâini de sus

spre fileu, realizat pe grupe de trei jucători.

Indicaţii metodice:

- Un jucător se află la

serviciu, un altul este

situat în terenul advers

la preluare, iar al treilea

este poziţionat la fileu

în dreapta celui care va executa preluarea serviciului. Acest jucător de

la fileu prinde mingile preluate şi le retransmite pe sub fileu cât mai

precis jucătorului de la serviciu;

- Se execută serii de câte 10 acţiuni după care se efectuează o rotaţie în

cadrul grupei, astfel încât fiecare să treacă prin cele trei zone de contact

cu mingea;

161

.

.

. . .

. . .

- Exerciţiul fiind folosit pentru consolidarea serviciului se va pune accent

pe realizarea a 10 servicii reuşite astfel încât, se repetă serviciul până la

realizarea unei serii complete de acţiuni reuşite;

Acelaşi exerciţiu efectuat cu două tip bandă rulantă.

Indicaţii metodice:

- O minge se va afla la jucătorul de la serviciu, iar a doua la ajutorul

poziţionat la fileu. În momentul executării serviciului jucătorul de la

fileu va trimite mingea celui aflat la serviciu şi se pregăteşte să

primească mingea rezultată din preluarea serviciului;

- În cazul în care se

lucrează cu colective

numeroase, exersarea

se poate organiza pe

cele trei culoare ale

terenului. În această

variantă, pentru ca jucătorii să nu se incomodeze reciproc, în aceeaşi

jumătate de teren vor fi alternate zonele în care acţionează un jucător

(cel de la serviciu) cu zona în care se regăsesc doi jucători (cel de la

preluarea serviciului şi cel aflat la fileu).

O3. - exersarea serviciului de jos în condiţii apropiate de joc

Serviciu de jos din Z1 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale

terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un

jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3, efectuat tip bandă rulantă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 - 15 servicii

consecutive, după care

se efectuează o rotaţie;

162

. .

.

.

2

3

1 3

12

.

.

.

.

.

.

.

.

- În derularea exerciţiului sunt folosite 2 mingi, una la serviciu, iar a

doua la jucătorul de la fileu. După execuţia serviciului jucătorul de la

fileu îi transmite a doua minge.

Acelaşi exerciţiu dar cu serviciu de jos din Z5.

Serviciu de jos din Z1 şi Z5 efectuat alternativ şi aleator spre jucători

plasaţi pe cele trei culoare ale terenului advers care efectuează preluarea de

sus a serviciului spre un jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.

Indicaţii metodice:

- Fiecare jucător de la

serviciu execută câte 10

acţiuni, după care se

efectuează o rotaţie,

fiind parcurse succesiv toate zonele de contact cu mingea;

- În derularea exerciţiului sunt folosite 3 mingi, 2 la serviciu, iar a treia la

jucătorul de la fileu;

- După execuţia serviciului, jucătorul de la fileu transmite mingea spre

cel care a efectuat serviciul şi care a rămas fără minge.

Joc 3x3 pe o jumătate de teren cu serviciu de jos, cu accent pe efectuarea

serviciului în serii de acţiuni consecutive.

Indicaţii metodice:

- Mingea este pusă în joc

prin serviciu de jos;

- Fiecare echipă dispune

de câte 5 mingi aşezate

în afara spaţiului de joc în apropierea zonei de serviciu;

- Indiferent de cine câştigă faza de joc, se reia jocul prin serviciul de jos

realizat de aceeaşi echipă, până la epuizarea celor 5 mingi. Apoi jocul

este reluat în baza celor 5 mingi de care dispune cealaltă echipă;

163

.

- Rotaţia jucătorilor se efectuează după ce echipa adversă realizează seria

de 5 servicii.

După ce jocul 3x3 cu punerea mingii în joc prin serviciu de jos capătă

continuitate, se poate aborda primul model intermediar de joc, model de joc

4x4, folosit în sistem competiţional la nivel de copii. Fără a descrie

caracteristicile acestui model de joc, aspect ce face obiectul altui capitol, vom

descrie câteva mijloace care vizează serviciul.

Joc 4x4 cu pe teren regulamentar (7 / 7 m) derulat în baza modelului de

joc cu efectiv redus, specific minivoleiului.

Indicaţii metodice:

- Mingea este pusă în joc

prin serviciu de jos;

- Jocul se desfăşoară în

condiţii regulamentare;

Joc 4x4 cu temă – „serviciul de jos”.

Indicaţii metodice:

- Mingea este pusă în joc prin serviciu de jos;

- Jocul se desfăşoară în condiţii regulamentare;

- Copii sunt stimulaţi să efectueze tema prin acordarea de 2 puncte

pentru fiecare fază de joc câştigată pe baza serviciului de jos.

2. SERVICIUL DE SUS

Aspect dominant – blocarea articulaţiei pumnului şi punctul de lovire

pe minge situat sub linia mediană

Pe parcursul procesului de învăţare, atunci când serviciul de jos nu mai

pune probleme de intrare în posesia mingii în timpul jocului datorită

164

.

consolidării preluării serviciului, putem începe învăţarea serviciului de sus

care este mult mai solicitant, datorită coordonatelor sale.

O1. - exersarea serviciului de sus în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Regulamentul de joc permite efectuarea serviciului din orice punct al

liniei de fund a terenului fără a limita distanţa faţă de aceasta. În aceste

condiţii, în formarea deprinderilor trebuie să avem în vedere aceste aspecte

care trebuie incluse în cadrul mijloacelor folosite în pregătire. În acest fel

jucătorii vor putea să – şi adapteze modul de acţionare în raport cu anumite

sarcini tactice.

Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din dreptul

Z1.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de

câte 8 servicii

consecutive;

- Pe parcursul derulării seriilor de repetări se măreşte progresiv distanţa

faţă de lini de fund, astfel încât executantul să fie obligat să acţioneze

diferit asupra mingii pentru ca aceasta să ajungă în terenul advers,

pentru dezvoltarea controlului mişcării.

Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din dreptul

Z6.

Serviciu de sus în terenul advers de la linia de fund a terenului din

dreptul Z5.

Dacă apar probleme de trecere a mingii peste fileu în etapa de exersare în

condiţii uşoare, se execută serviciul în condiţii foarte uşoare, strict pe linia

individualizării. Condiţiile de execuţie se simplifică prin reducerea distanţei

faţă de fileu de unde se va realiza serviciul.

165

.

. .

.

.

Serviciu de sus în terenul advers de la distanţe mai mici de fileu.

Indicaţii metodice:

- Se execută încercări

consecutive micşorând

progresiv distanţa faţă

de fileu până la nivelul

la care mingea poate fi trecută în terenul advers;

- După ce s-a ajuns la o distanţă de fileu de la care permite efectuarea

serviciului, se realizează 6 – 8 repetări consecutive;

- Apoi se măreşte distanţa progresiv şi se repetă serviciul până la

realizarea unor serii de 3 – 4 acţiuni consecutive reuşite, până ajungem

la linia de fund, în condiţii uşoare;

- Derularea exersării în condiţii foarte uşoare trebuie să includă şi

alternarea zonei de serviciu.

Serviciu de sus executat pe culoar de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

8 - 10 acţiuni de la linia

de fund a terenului în

condiţii regulamentare;

- Pentru dinamizarea

exersării se execută din ambele terenuri în acelaşi timp, jucătorii

corespondenţi reprezentând repere vizuale care ajută la orientarea

serviciului;

- După realizarea a 2 -3 serii de repetări, jucătorii din acelaşi teren vor

schimba locurile între ei astfel încât deprinderea să se formeze în raport

cu ambele zone de serviciu.

166

.

.

Serviciu de sus executat pe diagonală de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

8 - 10 servicii în

condiţii regulamentare;

- Exersarea se derulează

în aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi indicaţii metodice ca şi varianta

anterioară, cu accent pe orientarea cu faţa spre zona de transmitere a

serviciului astfel încât să fie facilitată execuţia şi să poată fi controlate

traiectoria şi direcţia serviciului.

O2. - exersarea serviciului de sus cu accent pe consolidarea blocării

articulaţiei pumnului şi a lovirii mingii sub linia mediană

Ca şi în cazul serviciului de jos consolidarea acestei acţiuni se bazează pe

exerciţii simple care să conducă la realizarea uni număr mare de repetări în

cadrul exersării.

Serviciu de sus spre perete de la 5 m distanţă şi recepţionarea acesteia

prin preluare de control şi prindere.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 20 de acţiuni

consecutive;

- Pentru apropierea de condiţiile de joc se

poate trasa o linie pe sol din spatele căreia

să se execute serviciul, iar mingea se transmite deasupra unui reper care

marchează înălţimea fileului.

Pe perechi, serviciu de sus spre perete de la 5 m distanţă şi recepţionarea

acesteia e către partener prin preluare de control şi prindere, executat

alternativ.

167

. .

.

....

...

......

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 15 acţiuni consecutive de către fiecare dintre

parteneri, de la 9 m de perete;

- Preluarea de control a serviciului executat de partener, solicită

componente implicate în preluarea serviciului.

Serviciu de sus pe culoar – preluare din serviciu cu două mâini de sus

realizat pe grupe de trei jucători cu două mingii, tip bandă rulantă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni,

folosind aceeaşi

formă de organizare ca

în exerciţiul anterior,

după care se efectuează o rotaţie;

- O minge se va afla la jucătorul de la serviciu, iar a doua la ajutorul

poziţionat la fileu. În momentul executării serviciului jucătorul de la

fileu va trimite mingea celui aflat la serviciu şi se pregăteşte să

primească mingea rezultată din preluarea serviciului;

- În cazul în care se lucrează cu colective numeroase, exersarea se poate

derula pe cele trei culoare ale terenului.

Pe perechi, serviciu de sus executat pe culoar cu accent pe continuitate.

Indicaţii metodice:

- Zonele de serviciu

sunt corespondente

Z1 şi Z5, pentru a

favoriza orientarea pe

culoar mingii;

168

.

.

......

......

- Se execută serii de câte 20 de acţiuni după care se schimbă zona de

serviciu;

- Pentru asigurarea continuităţii, fiecare jucător va avea în apropiere câte

3 mingi la care poate apela în cazul în care nu poate recupera mingile

servite de corespondenţii lor din terenul advers.

Pe perechi, serviciu

de sus executat pe

diagonală cu accent pe

continuitate.

Indicaţii metodice:

- Se execută în aceleaşi condiţii de mai sus, serii de câte 20 de acţiuni

după care se schimbă zona de serviciu pentru a consolida deprinderea

de a servi pe ambele diagonale ale terenului.

O3. - exersarea serviciului de sus în condiţii apropiate de joc

Serviciu de sus din Z1 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale

terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un

jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 10 - 15 servicii consecutive, tip bandă rulantă,

după care se

efectuează o

rotaţie;

- Sunt folosite 2

mingi, una la

serviciu, iar a doua la jucătorul de la fileu, iar după execuţia serviciului

jucătorul de la fileu transmite a doua minge spre cel de la serviciu.

169

..

.

.....

......

2

3

1 31

2

Serviciu de sus din Z5 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale

terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un

jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 10 - 15 servicii consecutive în condiţiile

prezentate anterior.

Serviciu de sus din Z1 şi Z5 efectuat alternativ şi aleator spre jucători

plasaţi pe cele trei culoare ale terenului advers care efectuează preluarea de

sus a serviciului spre un jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.

Indicaţii metodice:

- Fiecare jucător de la

serviciu execută

câte 10 acţiuni, după

care se efectuează o

rotaţie, fiind

parcurse succesiv toate zonele de contact cu mingea;

- În derularea exerciţiului sunt folosite 3 mingi, 2 la serviciu, iar a treia la

jucătorul de la fileu. După execuţia serviciului, jucătorul de la fileu

transmite mingea spre cel care a efectuat serviciul, deci care a rămas

fără minge.

Joc 3x3 pe o jumătate de teren cu serviciu de jos, cu accent pe reluarea

serviciului.

Indicaţii metodice:

- Jocul începe prin

serviciu de sus;

- Fiecare echipă dispune

de câte 5 mingi aşezate

în afara spaţiului de joc în apropierea zonei de serviciu;

170

.

33

- Indiferent de cine câştigă faza de joc, se reia jocul prin serviciul de jos

realizat de aceeaşi echipă, până la epuizarea celor 5 mingi. Apoi jocul

este reluat în baza celor 5 mingi de care dispune cealaltă echipă;

- Rotaţia jucătorilor se efectuează după ce echipa adversă realizează seria

de 5 servicii.

Joc cu temă „serviciul de sus”, 6x6 derulat în baza modelului 1 de joc,

joc 6x6 fără specializare pe zone şi posturi, cu Z3 ridicător.

Indicaţii metodice:

- Mingea este pusă în joc prin serviciu de sus;

- Jocul se desfăşoară în

condiţii regulamentare;

- Pentru a stimula

aplicarea temei, se

acordă 2 puncte în

cazul în care jocul se întrerupe ca urmare a unui serviciu reuşit.

3. RIDICAREA ÎNAINTE

Aspect dominant: orientarea mingii spre zona de atac indiferent de locul de efectuare al ridicării

De la început, considerăm oportun să facem menţiunea că numai

mijloacele organizate în se adresează acţiunii de ridicare. Ridicarea se

reglează în raport cu zona de atac şi cu fileul, fiind necesară încadrarea ei pe

coordonate desprinse din joc. Numai în acest mod putem forma deprinderi

specifice jocului şi utile, cu care jucătorii pot opera în condiţii de eficienţă.

În modelul intermediar de joc cu Z3 ridicător, organizarea atacului se

realizează cu ridicare înainte spre Z4 şi spre Z2. Astfel, din punct de vedere

metodic este necesar să abordăm diferenţiat aceste două direcţii de ridicare

datorită faptului că implică: mecanisme diferite de percepţie a principalilor

171

3 ....

4

3

....

5

indici din teren, orientarea diferită faţă de reperele fixe (linii ale terenului,

fileu, antene, stâlpi) şi mobile (coechipieri şi minge). În acelaşi timp, avem de

a face şi cu moduri diferite de a acţiona asupra mingii prin prisma

coordonatelor menţionate.

ÎNVĂŢAREA RIDICĂRII DIN Z3 SPRE Z4

O1 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

Recomandăm în prima parte a procesului de formare a deprinderii,

utilizarea unor mijloace simple ca structură care să ajute formarea

stereotipului motric specific acţiunii de ridicare.

Ridicare spre Z4 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită

cât mai precis de către un jucător situat la 5 m de fileu în Z4.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 -

10 repetări după care se

efectuează o rotaţie;

- Cel care oferă mingea

este poziţionat la cca. 5 m de fileu în Z4, poziţie desprinsă din

dispozitivul de preluare a serviciului.

Ridicare spre Z4 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită

cât mai precis de către un jucător situat Z5, la distanţă mare de fileu.

Indicaţii metodice:

172

.

3

....

... .4

- Se execută serii de 8 - 10 repetări în condiţiile prezentate în varianta

anterioară.

O2 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 cu accent pe consolidarea orientării precise a mingii.

Consolidarea ridicării presupune executarea unui număr mare de

repetări în cadrul exersării. Asta presupune să folosim exerciţii cu o structură

simplă care să permită efectuarea comodă a mişcărilor. În concluzie, în

această etapă a învăţării ne vom baza pe mijloace exersate până în acest

moment, mijloace cu care colectivul s-a familiarizat.

Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită precis spre ridicător din Z4,

exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25 de

ridicări consecutive cu

accent pe constanţă;

- O minge se află la

jucătorul din Z4 retras din fileu (în zona corespondentă celei din

dispozitivul de preluare a serviciului) care pune mingea în joc, iar a

doua la cel de la fileu în Z4;

- În momentul în care este transmisă mingea spre ridicător, cel de la fileu

transmite a doua minge spre cel retras în Z4;

- Mingea este transmisă precis şi comod spre ridicător pentru a facilita o

execuţie corectă;

- Cel care pune mingea în joc mai are în apropiere plasate mai multe

mingi prin care se va asigura continuitatea în exersare în cazul în care

se pierde mingea.

173

.

3

....

... .5

.

3

....

4

... .5

. .

3

....

4

.

.

.

6

5

Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită precis spre ridicător din Z5,

exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25 de

ridicări consecutive în

condiţiile menţionate la

exerciţiul anterior.

Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită imprecis spre ridicător din

Z5, exersare tip „bandă rulantă” cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25

de ridicări consecutive în

condiţiile menţionate la

exerciţiul anterior;

- Se va pune accent pe întoarcerea cu faţa spre zona de transmitere a

mingii în momentul acţionării.

Ridicare din Z3 spre Z4 din mingi oferite alternativ pe coordonate

diferite din Z5 şi Z6 de doi coechipieri, tip „bandă rulantă”.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 de

ridicări consecutive cu

accent pe constanţă;

- În joc sunt permanent 3

mingi, două la cei care oferă mingile, iar a treia la jucătorul din Z4 de

la fileu. În momentul în care unul dintre jucători oferă mingea spre

ridicător, cel din Z4 îi transmite mingea sa şi urmează să recepţioneze

ridicarea. De fiecare dată cel din Z4 transmite mingea celui care a

oferit-o ridicătorului;

174

3

4

...

... 5

3

4

...

... 5

- În spatele jucătorilor din Z5 şi Z6 mai sunt câteva mingi care pot fi

folosite pentru asigurarea continuităţii;

- Ridicătorul este solicitat pe coordanate variate. Mingea nu se oferă de

fiecare dată foarte precis astfel încât acesta să fie obligat să se

deplaseze spre minge şi să adapteze ridicarea în raport cu zona de

acţionare.

O3 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 în condiţii apropiate de joc.

Deşi ridicarea apare prezentă în joc în ambele structuri, după preluarea

serviciului şi după preluarea atacului, dat fiind faptul că suntem la începutul

procesului de învăţare a jocului de volei, este dificil să realizăm o

sistematizare a mijloacelor conform structurilor de joc. În aceste condiţii,

momentan o să concepem mijloace legate doar de preluarea serviciului.

Ridicare din Z3 spre Z4 precedată de preluarea din Z5 a serviciului de

jos efectuat de la distanţă mică de fileu.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15

ridicări consecutive cu

accent pe constanţă în

orientarea mingii, după

care se efectuează o rotaţie, fiecare ajungând şi în postura de ridicător;

- Serviciul se efectuează de la cca 7 m de fileu, încadrând exersarea în

regulamentul jocului de minivolei.

Ridicare din Z3 şi atac din Z4 precedată de preluarea din Z5 a

serviciului de jos efectuat de la distanţă mică de fileu.

Indicaţii metodice:

- Se execută în condiţiile

menţionate anterior.

serii de 15 ridicări

175

3

4

...

... .

5

3

4

...

...

.

5

...

...

.

Acelaşi exerciţiu dar cu ridicare după preluarea serviciului de sus

efectuat de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe

aceleaşi coordonate

prezente în exerciţiul

anterior.

Ridicare din Z3 spre Z4 după preluarea serviciului de sus efectuat

alternativ din Z1 şi Z5, aleator în Z4 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe aceleaşi

coordonate prezente în

exerciţiul anterior;

- Se alternează zona de

efectuare a serviciului modificând condiţiile de intrare în posesia

mingii, aspect ce obligă la adaptarea ridicării;

- Alternarea aleatoare a zonelor de serviciu cu cele de preluare a

serviciului apropie şi mai mult exersarea de condiţiile de joc şi induce

necesitatea adaptării ridicării la o multitudine de coordoante specifice.

- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura

continuitatea în exersare.

ÎNVĂŢAREA RIDICĂRII DIN Z3 SPRE Z2

O1 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

Ridicare spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită

cât mai precis de către un jucător situat la 5 m de fileu în Z2.

176

3

....

2

3

....

2

1

3

....

2

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 - 10

repetări după care se

efectuează rotaţie;

- Cel care oferă mingea este

poziţionat la cca. 5 m de fileu în Z2, poziţie desprinsă din dispozitivul

de preluare a serviciului.

Ridicare spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită

cât mai precis de către un jucător situat Z1, la distanţă mare de fileu.

Indicaţii metodice:- Se execută serii de 8 - 10

repetări după care se

efectuează rotaţie;

- Cel care oferă mingea

este poziţionat în Z1 mai departe de fileu, poziţie desprinsă din

dispozitivul de preluare a serviciului.

Se reia exerciţiul anterior

însă mingea este oferită spre

ridicător înalt dar imprecis.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe aceleaşi

coodoanate prezentate

anterior;

- Mingea se oferă imprecis dar cu traiectorie înaltă, la 3 - 4 m de fileu

pentru a -l obliga pe ridicător să iasă din fileu la preluările imprecise şi

a - i forma astfel deprinderea de a se întoarce cu faţa spre zona de atac

în momentul execuţiei.

177

. .

3

....

2 ...

O2 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 cu accent pe consolidarea orientării precise a mingii spre zona de atac.

Pentru consolidarea ridicării pe această direcţie putem folosi aceleaşi

mijloace care au stat la baza consolidării ridicării spre Z4.

Ridicare din Z3 spre Z2 (la un jucător poziţionat lângă fileu) din minge

oferită precis spre ridicător din Z1, exersare tip „bandă rulantă” cu

utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25 de ridicări consecutive cu accent pe constanţă;

Ridicare di Z3 spre Z2 din minge oferită imprecis spre ridicător din Z1

exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Exersarea se derulează în condiţiile prezentate anterior;

- Se va pune accent pe întoarcerea cu faţa spre zona de transmitere a

mingii în momentul execuţiei ridicării.

Ridicare din Z3 spre Z2 din mingi oferite alternativ pe coordonate

diferite din Z1 şi Z6 de doi coechipieri, exersare tip “bandă rulantă”.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 25 de

ridicări consecutive cu

accent pe constanţă

- Pentru asigurarea continuităţii, în joc sunt permanent 3 minigi, două la

cei care oferă mingile, iar a treia la jucătorul din Z2 de la fileu. De

asemenea, în sptele jucătorilor din Z1 şi Z6 mai sunt câteva mingi care

pot fi folosite dacă este cazul.

O3 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 în condiţii apropiate de joc.

178

3

2

1......

...

..

..

.

. 3

2

1

Ca şi în cazul ridicării spre Z4 şi în această situaţie apropierea de

condiţiile de joc se realizează prin asociere cu preluarea serviciului.

Ridicare din Z3 spre Z2 precedată de preluarea serviciului de jos

efectuat de la distanţă mică de fileu în Z1.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15

ridicări consecutive cu

accent pe constanţă în

orientarea mingii în Z4

pentru atac;

- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura

continuitatea în exersare.

Acelaşi exerciţiu dar cu serviciu de sus efectuat da la linia de fund a

terenului din Z5 în Z1.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15 ridicări consecutive pe coordonatele prezentate

anterior.

Ridicare din Z3 spre Z2 după preluarea serviciului de sus efectuat

alternativ din Z1 şi Z5, aleator în Z1 şi Z2.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 15

ridicări consecutive

cu accent pe

constanţă;

- Se alternează zona de efectuare a serviciului modificând condiţiile de

intrare în posesia mingii, aspect ce obligă la adaptarea ridicării;

- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura

continuitatea în exersare.

179

3

2

4. RIDICAREA ÎNAPOI

Aspect dominant: orientarea mingii spre zona de atac indiferent de

locul de efectuare al ridicării

Însuşirea pasei de sus spre înapoi face posibil începerea demersului de

învăţare a ridicării înapoi. Facem precizarea că din punct de vedere al însuşirii

acţiunilor de joc ridicarea înainte este deja consolidată. Având în vedere

faptul că distribuţia ridicării se realizează din Z3 spre extreme, considerăm

oprtună introducerea în învăţare a ridicării înapoi.

O1 – exersarea ridicării îanpoi din Z3 spre Z2 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare.

Ridicare înapoi spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge

transmisă din Z4 prin pasă de control - pasă de sus, urmată de efectuarea

schimbului de locuri între jucătorii din Z2 şi Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută de către

fiecare jucător serii

de 8 - 10 repetări

după care se rotează

astfel încât fiecare să treacă şi prin zona instructorului;

- Se pune accent pe transmiterea înaltă, paralelă cu fileul şi precisă a

ridicării. Acest aspect este facilitat de poziţionarea jucătorului din Z2

lângă fileu, acolo unde trebuie orientată ridicarea în timpul jocului;

- Mingea se oferă precis şi comod pentru ridicător pentru a crea condiţii

optime de realizare a unor execuţii corecte din punct de vedere tehnic;

180

3

2

.5

3

2

.5

- Jucătorul din Z2 va retransmite mingea spre cel din Z4 prin pasare de

sus şi va asigura astfel continuitate în exersare.

- Dacă ţinem cont de faptul că şi jucătorul din Z4 este poziţionat lângă

fileu, iar în transmiterea mingii spre acesta vom introduce ca sarcină

traiectoria înaltă, putem concluziona că începem deja pregătirea pentru

trecerea la următorul model intermediar de joc (cu Z2 ridicător) în care

organizarea atacului se realizează cu ridicare din Z2.

Ridicare înapoi spre Z2, din minge transmisă din Z5 prin auto aruncare

- pasă de sus.

Indicaţii metodice:- Se execută serii de 8 -

10 repetări pe

coordonatele descrise

la exerciţiul anterior, după care se rotează.

Acelaşi exerciţiu, dar cu prin transmiterea imprecis a mingii spre

ridicător.

Indicaţii metodice:- Se execută serii de 8 -

10 repetări în

condiţiile menţionate

anterior;

- Mingea transmisă imprecis solicită deplasarea ridicătorului pentru a

interveni, aspect ce aduce în exersare coordonate desprinse din joc.

O2 – exersarea ridicării înapoi din Z3 spre Z2 cu accent pe

consolidarea orientării precise a mingii spre zona de atac.

Consolidarea ridicării înapoi se bazează pe acelaşi principiu care

guvernează această etapă a învăţării şi anume, exersarea în regimul unui

volum mare de repetări asigurat de exerciţii repetate anterior sau asemătoare

181

....2

... . 4

3

.

....

2

... . 5

3

4

.

.. ....

2

. 5

3

4

ca structură la care s-a produs adaptarea ce face ca oboseala să se instaleze

mai târziu.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 din minge oferită precis spre ridicător

de către un jucător situat în Z4 la 4m de fileu, exersare tip „bandă rulantă”

cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25

de ridicări consecutive;

- O minge sa află la

jucătorul retras din Z4, iar a doua la cel de lângă fileu în Z4;

- Mingea este transmisă precis şi cu o traiectorie înaltă spre ridicător

pentru a facilita o execuţie corectă;

- Jucătorul din Z2 spre care este efectuată ridicarea va transmite mingea

prin pasă de sus spre un jucător poziţionat în Z4 lângă fileu;

- Pentru a asigura continuitatea în exersare, în apropierea jucătorului

care pune mingea în joc sunt plasate mai multe mingi care pot fi

utilizate în cazul în care mingea se pierde.

Acelaşi exerciţiu dar mingea este pusă în joc din Z5.

Indicaţii metodice:

- Se realizează serii de 25

de acţiuni consecutive în

condiţiile prezentate

anterior.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 din minge transmisă prin auto aruncare

şi pasare de sus alternativ spre ridicător de către doi jucători situaţi în Z4

la 4m de fileu şi în Z5, exersare tip „bandă rulantă”.

Indicaţii metodice:

182

3

4

...

...

.2

- Se realizează 25 - 30 de acţiuni consecutive pe coordonatele

menţionate anterior;

- Jucătorul dn Z4 de lângă fileu, transmite de ficare dată mingea celui de

la care a plecat, fiind asigurată astfel continuitatea pe fondul

transmiterii alternative spre ridicător.

- Pasarea mingii spre ridicător nu are aceeaşi constanţă în ceea ce

priveşte coordonatele transmiterii, aspect ce obligă la adaptarea

permanentă a ridicării la modificările de situaţie.

O3 – exersarea ridicării înapoi din Z3 spre Z2 în condiţii apropiate de

joc.

Ca şi în cazul ridicării înainte, apropierea de condiţiile de joc presupune

asocierea acestei acţiuni cu preluarea serviciului şi chiar cu preluarea din atac.

Din punct de vedere metodic, abordarea ridicării înapoi se face după

consolidarea ridicării înainte. Aceasta presupune ca în cadrul mijloacelor

utilizate şi în cadrul jocului să legăm ridicarea de acţiunea de atac, aspect ce

pregăteşte implicit şi preluarea din atac. Astfel, consolidarea acestor acţiuni

continuă în cadrul unor mijloace în condiţii aproiate de joc cât şi în cadrul

jocului. Acest aspect asigură un cadru optim pentru organizarea exesării

ridicării înapoi în condiţii apropiate în cadrul ambelor structuri de joc, atât

după preluarea serviciului cât şi după preluarea atacului.

RIDICAREA ÎNAPOI ÎN CONDIŢII APROPIATE DE JOC

DUPĂ PRELUAREA SERVICIULUI

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din Z4 din minge oferită

în loc de serviciu de la 6m de fileu din dreptul Z1, exersare tip „bandă

rulantă”.

Indicaţii metodice:

183

3

2

4

...

...

- Se execută serii de 15 ridicări consecutive cu accent pe orientarea

precisă a mingii spre Z2;

- După fiecare serie de repetări se efectuează o rotaţie, fiecare jucător

inclus în structură ajungând şi în postura de ridicător;

- Sunt folosite două mingi, una la instructor şi a doua la jucătorul din Z2.

În momentul punerii mingii în joc, cel din Z2 transmite pe sub fileu

instructorului a doua minge asigurând continuitatea exersării.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

transmise din terenul advers, urmată de atac spre instructor.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15 repetări

în aceleaşi condiţii şi pe

aceleaşi coordonate ca şi

variantele anterioare;

- Zona de preluare a mingii, Z4 reprezintă una din zonele dispozitivului

de preluare a serviciului. Distanţa mică dintre zona de preluare şi

ridicător cât şi unghiul optim de transmitere a mingii spre acesta

facilitează condiţiile de realizare a ridicării;

- Pentru asigurarea continuităţii, atacul va fi efectuat plasat spre

instructor astfel încât recuperarea mingii să fie favorizată. De

asemenea, în apropierea instructorului vor fi plasate mai multe mingi

care pot fi folosite în cazul în care mingea aflată în joc se pierde pe

fondul unei execuţii greşite.

Acest exerciţiu poate fi folosit ca mijloc de bază pentru organizarea unei

structuri de exerciţii în care variantele utilizate vor consta în modul diferit şi

locul de transmitere a mingii spre zona de preluare. Prin aceasta vom

complica progresiv condiţiile de intrare în posesia mingii, aspect ce apropie

exersarea tot mai mult de specificul jocului. Coordonatele diferite pe baza

184

3

2

5

...

...

cărora se derulează exersarea vor conduce la formarea deprinderii pe

coordonate specifice jocului prin modul în care ridicătorul este obligat să-şi

adapteze modul de acţionare.

1. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

oferite din terenul advers din Z1 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac

spre instructor.

2. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

oferite din terenul advers din Z5 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac

spre instructor.

3. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a

serviciului de jos executat din Z1.

4. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

5. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a

serviciului de jos executat din Z5.

6. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluarea din Z5 a mingii

transmise din terenul advers, urmată de atac spre instructor.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15 repetări

în aceleaşi condiţii şi pe

aceleaşi coordonate ca şi

variantele anterioare;

- Zona de preluare a mingii, Z5 reprezintă o altă zonă specifică

dispozitivului de preluare a serviciului. Astfel ridicarea înapoi va fi

pregătită în condiţiile altei coordonate ce poate apărea în joc, ceea ce

înseamnă că deprinderea va fi consolidată în condiţiile specifice

185

..

..

..

..

3

2

5

4

jocului. În acest mod jucătorii vor fi pregătiţi să acţioneze oportun şi

eficient în timpul derulării jocului.

După modelul anterior şi acest exerciţiu poate fi folosit ca mijloc de bază

pentru organizarea unei structuri în care variantele utilizate vor consta în

modul diferit şi locul de transmitere a mingii spre zona de preluare.

Mijloacele pe care le propunem pentru organizarea acestui sistem menţionăm:

1. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z5 a mingii

oferite din terenul advers din Z1 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac spre

instructor.

2. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

oferite din terenul advers din Z5 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac spre

instructor.

3. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a serviciului

de jos executat din Z1.

4. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

5. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a serviciului

de jos executat din Z5.

6. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluarea serviciului

executat alternativ din Z1 şi Z5, aleator spre Z4 sau Z5, urmată de atac

spre jucătorul care a efectuat serviciul.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre

zona de atac în condiţiile descrise la exerciţiile precedente.

186

5

2

...

... 3

Joc cu temă: „ridicare înapoi după preluarea serviciului din Z3 spre

Z2” în cadrul derulării jocului bilateral.

Indicaţii metodice:

- Se stimulează realizarea temei pe parcursul derulării jocului, prin

acordarea din mers (fără a opri jocul) a unui punct de fiecare dată când

se efectuează o ridicare înapoi care poate fi valorificată prin atac. O

ridicare eficientă, cu caracteristici optime ca traiectorie şi distanţă faţă

de fileu, chiar dacă nu va fi urmată de finalizare prin atac, va beneficia

de acordarea punctului.

RIDICAREA ÎNAPOI ÎN CONDIŢII APROPIATE DE JOC

DUPĂ PRELUAREA ATACULUI

Legat de exersarea ridicării înapoi în cea de-a doua structură de joc, subliniem

faptul că pentru a continua consolidarea cât este necesară asigurarea

continutăţii. De asemenea, un element important în formarea şi consolidarea

deprinderii pe coordonate corecte o reprezintă utilizarea unor mijloace care să

prevină apariţia greşelilor de execuţie.

Menţionăm faptul că apropierea exersării de condiţiile de joc are la

bază transpunerea în cadrul exerciţiilor a coordonatelor specifice sistemului

de apărare specific modelului intermediar de joc cu Z3 ridicător.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto

aruncare pe culoar, în Z5.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre zona de atac;

187

5

2

...

... 3

4

2

...

... 3

- Pentru a crea condiţii optime de efectuare a ridicării, atacul va fi plasat

precis spre jucătorul din preluare. O intrare facilă în posesia mingii

crează condiţii optime de derulare a întregii structuri;

- Asigurarea continuităţii este realizată prin folosirea unui şir de jucători

în atac, astfel încât o execuţie imprecisă a atacului va fi contracarată de

o repunere a mingii în joc de către un alt jucător. Tot pentru

continuitate în apropierea şirului de jucători vor fi plasate mai multe

mingi care pot fi introduse rapid în joc în caz de nevoie;

- De asemenea, circuitul la drumul mingii se va închide prin efectuarea

atacului de către jucătorul din Z2 pe culoar spre un jucător fără minge

care după recuperare va trece la coada şirului de atacanţi.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto

aruncare pe diagonală scurtă spre Z4.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre zona de atac, în condiţiile menţionate la exerciţiul

anterior.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto

aruncare pe diagonală lungă spre Z5.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre

zona de atac, în aceleaşi condiţii şi pe aceleaşi coordonate menţionate

la exerciţiul anterior.

188

5

2

...

... 3

4

4

2...

... 33

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din atac din auto

aruncare efectuat alternativ din Z2 pe culoar şi Z4 aleator pe diagonală

scurtă sau lungă.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre zona de atac;

- Pentru facilitarea execuţiei ridicării înapoi, atacul se execută plasat şi

fără forţă cxrescută spre jucătorii din preluare;

- Pentru asigurarea continuităţii în exersare, jucătorul din Z2 va ataca pe

culoar spre Z5 sau spre diagonală lungă spre Z1 la jucători fără minge

care după recuperarea acesteia se deplasează la coada şirului de

atacanţi.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din atac din Z4 cu ridicare

din Z3, efectuat pe diagonală scurtă spre Z4.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre

zona de atac, în condiţiile menţionate la exerciţiul anterior.

- Pentru a facilita condiţiile de efectuare a ridicării, atacul va fi orientat

spre jucătorul din preluare;

- Continuitatea este asigurată de un instructor poziţionat în Z5 care are în

apropiere mai multe mingii. Acesta oferă mingea înalt spre un ridicător

poziţionat în Z3 care efectuează ridicare spre Z4 unde avem un şir de

jucători care execută atacul pe diagonală scurtă;

189

5

2......

3

5

2...

... 33

5

2...

...33

4

- Tot pentru asigurarea continuităţii circuitul la drumul mingii se va

închide prin efectuarea atacului de către jucătorul din Z2 precis spre

instructorul care o prinde şi o repune rapid în joc. În cazul pierderii

mingii pe traseu, instructorul va folosi mingile situate în apropierea sa.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea atacului pe diagonală lungă spre Z5.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre

zona de atac, în aceleaşi condiţii şi pe aceleaşi coordonate menţionate

la exerciţiul anterior.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din atac din Z2 cu ridicare

din Z3, efectuat pe culoar spre Z5.

Indicaţii metodice:

- Se efecutează 15

repetări cu accent pe

orientarea cât mai

precisă a mingii spre

zona de atac în condiţiile menţionate mai sus;

- Diferenţa constă în efecuarea ridicării pentru atacul pe culoar tot spre

înapoi, amplificând astfel efectul consolidării ridicării înapoi.

Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din atac efectuat

alternativ din Z2 pe culoar şi Z4 aleator pe diagonală scurtă sau lungă.

Indicaţii metodice:

190

- Se efecutează 15 repetări cu accent pe orientarea cât mai precisă a

mingii spre zona de atac;

- Pentru facilitarea execuţiei ridicării înapoi, atacul se execută plasat şi

fără forţă cxrescută spre jucătorii din preluare;

- Pentru asigurarea continuităţii în exersare, jucătorul din Z2 va ataca

plasat spre instructor astfel încât mingea să poată fi reintrodusă rapid în

joc. În cazul pierderii acesteia, acesta va folosi mingile plasate în

apropierea sa.

Joc cu temă: „ridicare înapoi după preluarea atacului din Z3 spre Z2”

în cadrul derulării jocului bilateral.

Indicaţii metodice:

- Ca şi în situaţia anterioară specifică celeilalte structuri de joc, se

stimulează realizarea temei prin acordarea din mers a unui punct de

fiecare dată când se efectuează o ridicare înapoi eficientă care poate fi

valorificată prin atac, chiar dacă nu este finalizată prin atac.

5. ATACUL

Aspect dominant – ultimul pas de elan lung şi punct înalt de lovire

Atacul este o acţiune complexă constituită din mai multe componente:

elan, bătaie, desprindere, lovirea mingii şi aterizarea.

Datorită complexităţii sale atacul este una dintre puţinele acţiuni din

jocul de volei care este descompusă şi abordată analitic în planul învăţării. În

acest context, învăţarea atacului începe cu învăţarea elanului, mai precis a

ultimului pas care reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale

acestei acţiuni. În primul rând se stabileşte care este piciorul cu care se

efectuează ultimul pas. Indiferent că discutăm despre stângaci sau dreptaci,

ultimul pas se poate executa cu stângul sau cu dreptul în funcţie de dominanta

fiecăruia. Corectitudinea tehnică şi eficienţa atacului nu sunt determinate de

191

piciorul care execută ultimul pas ci de poziţionarea avansată în momentul

bătăii a piciorului opus braţului de atac, pentru a avea o orientare optimă faţă

de minge. După însuşirea elanului se învaţă lovirea mingii, iar apoi se trece la

exersarea globală a acţiunii de atac în cadrul unor mijloace în condiţii uşoare

sau foarte uşoare.

O1. - exersarea atacului în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Pas lung peste un spaţiu delimitat de două linii paralele marcate pe sol

cu apropierea picioarelor în poziţie de flexie la nivelul trenului inferior.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 6 – 8 repetări cu accent pe contact pe călcâi în

momentul efectuării pasului şi trecere pe toată talpa într-o poziţie de

flexie la nivelul trenului inferior în momentul apropierii picioarelor;

- Pentru a facilita execuţia pasului, piciorul opus celui care realizează

ultimul pas va fi aşezat pe sol pe linia care delimitează spaţiul peste

care se păşeşte;

- Se execută cu viteză redusă urmărind ca ultimul pas să nu se execute în

înălţime ci razant cu solul;

- Efectuarea pasului este însoţită de retroducţia braţelor pentru pregătirea

elanului de braţe, foarte important pentru o desprindere mai înaltă.

Acelaşi exerciţiu dar cu derularea în viteză a pasului urmat de bătaie şi

o desprindere uşoară.

Indicaţii metodice:

- Se realizează atât bătaie alternativă (contact cu piciorul care efectuează

ultimul pas – apropierea celuilalt, realizat în doi timpi) cât şi simultană

(pe ultimul pas se apropie şi celălalt picior şi se execută bătaia pe un

singur timp) pentru ca fiecare să descopere varianta comodă.

192

Efectuarea elanului pentru atac cu doi paşi, cu realizarea ultimului pas

lung peste spaţiul delimitat de două linii paralele marcate pe sol, urmat de

bătaie şi desprindere.

Indicaţii metodice:

- Pentru a facilita execuţia elanului, executantul se retrage puţin faţă de

linie. Piciorul care stătea pe linie acum calcă pe aceasta printr-un pas

mic, urmând declanşarea accelerată a ultimului pas de elan;

- Pentru a pune accent pe elanul cu ambele braţe şi pe execuţia

desprinderii pe verticală, acest exerciţiu se poate efectua sub panoul de

baschet cu atingerea panoul cu ambele mâini.

Individual la cca 4 – 5 m de perete, lovirea mingii în sol spre perete cu

accent pe acoperirea mingii prin acţionarea cu braţul întins şi finalizarea

mişcării la nivelul articulaţiei pumnului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 repetări cu accent pe

poziţionarea înainte a piciorului opus braţului

care loveşte mingea;

- Mingea se oferă cu ambele mâini. Ridicarea

ambelor braţe marchează finalul elanului de braţe.

Pe perechi la distanţă de cca 6 m între parteneri, transmiterea mingii

spre partener prin lovire de pe picioare specifică loviturii de atac, executat

alternativ.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 repetări

consecutive cu accent pe mişcarea activă de acoperire a mingii însoţită

de acţionarea asupra mingii cu trunchiul şi cu braţul care loveşte

mingea, apăsând energic pe minge în momentul lovirii.

193

.

.

4

3

.. .. ..

4

3

Pe perechi la distanţă de cca. 6 m de perete, atac spre perete din minge

ţinută de partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 5 repetări consecutive

de către fiecare cu accent pe lovire cu

braţul întins şi pe acoperirea acesteia la

nivelul articulaţiei pumnului;

- Pentru a facilita execuţia, ajutorul se poziţionează pe partea braţului

care loveşte mingea.

ATAC DIN ZONA 4 CU RIDICARE DIN ZONA 3

Se continuă exersarea atacului în cadrul exersării în condiţii uşoare sau

foarte uşoare (O1) în cadrul unor mijloace organizate la fileu.

La fileu, atac din minge ţinută de profesorul situat pe o bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 5

repetări consecutive cu

accent pe lovire cu braţul

întins (punct înalt de

lovire) şi pe acoperirea mingii la nivelul articulaţiei pumnului în finalul

acţiunii;

- Pentru a facilita execuţia, ajutorul se poziţionează pe partea braţului

care loveşte mingea.

Atac din Z4 din minge oferită din Z3.

Indicaţii metodice:

- Fiecare executant deţine

două mingi şi execută 2

repetări consecutive cu

194

. . .

4

3

... ... .

. .......

...

accent pe lovire cu braţul întins şi pe acoperirea acesteia în finalul

acţiunii.

Atac din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Fiecare deţine o minge

pe care o transmite cu

două mâini de sus spre

Z3 şi execută atac din

ridicare medie – înaltă efectuată de către profesor pentru a asigura

codiţii uşoare şi sigure de execuţie.

O2. - exersarea atacului cu accent pe consolidarea ultimului pas de elan -

lung şi a punctului înalt de lovire

Atac din Z4 cu ridicare din Z3, cu executarea ultimului pas de elan

peste o zonă delimitată prin două linii paralele marcate în apropierea

fileului.

Indicaţii metodice:

- Primul executant deţine o

minge, iar următorii câte

trei. În acest fel, fiecare

va efectua câte trei

acţiuni consecutive de atac, prima din mingea proprie, iar următoarele

două din mingi transmise de coechipierul care urmează. Acesta va

rămâne cu o singură minge pentru a continua exerciţiul;

Serii de 5 acţiuni de atac consecutive din Z4 cu ridicare din Z3, prima

din mingea proprie, iar următoarele patru din mingi oferite de către

instructor.

Indicaţii metodice:

195

5

4

3

...

...

54

36

- Fiecare executant deţine o minge pe care o pasează spre ridicător;

- După atac se retrage rapid şi execută un alt atac din minge oferită din

Z6, urmând să repete această acţiune până la realizarea celor 5 acţiuni

consecutive.

O3. - exersarea atacului din Z4 în condiţii apropiate de joc

În ceea ce priveşte exersarea atacului în condiţii apropiate de joc, mijloacele

folosite în pregătire pot fi sistematizate în funcţie de cele două situaţii de joc

în care se regăseşte această acţiune:

organizarea atacului după preluarea serviciului;

organizarea atacului după preluarea atacului.

Fiecare dintre aceste situaţii de joc se derulează în condiţii diferite generate de

intrarea în posesia mingii, iar aceste condiţii este necesar să se regăsească în

cadrul mijloacelor folosite în pregătire.

1. Atac din zona 4 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului

În sistematizarea mijloacelor

vom porni de la dispozitivul de

preluare a serviciului specific

modelului de joc cu Z3

ridicător şi mai exact, vom lua

în calcul zonele de unde mingea vine spre ridicător obligându-l să se orienteze

cu faţa spre Z4. Fiecare dintre aceste zone de preluare va reprezenta un

criteriu de sistematizare a mijloacelor.

Atac din Z4 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z5.

Indicaţii metodice:

- Se vor executa serii de 8

- 10 atacuri consecutive;

196

- În cazul în care apar dereglări datorate unor execuţii imprecise, se reia

exersarea până sunt realizate acţiunile propuse;

- Mingea va fi atacată precis spre cel care a pus mingea în joc astfel încât

să fie organizat un circuit închis la drumul mingii care asigură

continuitatea în exersare. Acest aspect, asociat cu un număr mai mare

de repetări contribuie la continuarea procesului de consolidare a

deprinderii în condiţii apropiate de joc;

- Cel care pune mingea în joc va avea în apropierea sa mai multe mingi

prin se poate relua rapid exersarea în cazul în care atacul este imprecis.

Acest exerciţiu poate sta la baza organizării unei structuri în care putem mări

complexitatea şi dificultatea modificând doar un singur parametru, modul

cum este pusă mingea în joc.

1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din minge oferită spre Z5 în loc de serviciu de la cca. 5 m de

fileu.

2. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu dinspre Z5.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos

executat de la 7 m de fileu dinspre Z1.

4. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z5.

5. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z1.

6. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z6.

197

4

3

...

...

Atac din Z4 cu ridicare din Z3

precedată de preluare

efectuată de către jucătorul

din Z4.

Indicaţii metodice:

- Mingea va fi atacată

precis spre cel care a pus mingea în joc astfel încât să se asigure

continuitatea în exersare;

- Această variantă este cea mai dificilă datorită faptului că cel care va

ataca efectuează şi preluarea, dar fiind o situaţie care apare în joc

considerăm util şi absolut necesar ca deprinderea să fie construită şi pe

această coordonată.

De asemenea, şi acest exerciţiu poate sta la baza organizării unei structuri

conform modelului anterior.

1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din minge oferită în loc de serviciu de la cca. 5 m de

fileu.

2. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu din

mijlocul terenului.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu

dinspre Z5.

4. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din

Z5.

198

.

4

3

5

.4 ...

5. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din

Z6.

6. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din

Z1.

2. Atac din zona 4 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului

Atacul fiind la început ca nivel de abordare, poate fi folosit în joc fără a

pune încă probleme deosebite. În aceste condiţii, mijloacele pentru însuşirea

atacului după preluare din atac vor fi asemănătoare cu cele efectuate anterior,

singura coordonată modificată fiind locul din care va fi pusă mingea în joc şi

care va fi reprezentat de Z2 şi Z4, zone din care în timpul jocului se va

efectua atacul.

Atac din Z4 cu ridicare

din Z3 precedată de preluare

efectuată de către jucătorul

din Z5, din minge transmisă

din Z4.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 – 10 atacuri consecutive;

- Mingea va fi atacată precis spre jucătorul din Z4 din terenul advers care

a pus mingea în joc astfel încât să fie organizat circuitul închis la

drumul mingii care asigură continuitatea în exersare. Acesta va avea în

apropierea sa mai multe mingi prin care se poate relua rapid exersarea

în cazul în care atacul este imprecis.

199

. .

4

3

5

.

4

3

.

...

.

4

3

5

...

După modelele anterioare, în baza acestui exerciţiu putem alcătui o structură

de mijloace cu variante care sunt date de transmiterea diferită a mingii pentru

jucătorul care efectuează preluare.

1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z5 din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z4 a

terenului advers.

2. Atac din Z4 cu

ridicare din Z3, precedat de

preluare efectuată de

jucătorul din Z5 din atac

efectuat de pe o bancă, din

Z4 a terenului advers.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z5 din atac din Z4 precedat de ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se organizează un şir

care atacă din Z4 spre Z5

din ridicare din Z3;

- După execuţia atacului se

deplasează în Z5 unde va recepţiona mingile atacate de adversar, iar

apoi se reaşează la coada şirului.

Atac din Z4 cu ridicare din Z3 precedată de preluare mingii transmise

din Z4 pe diagonală scurtă.

Indicaţii metodice:

200

. .

- Se execută serii de 8 – 10 atacuri consecutive, în condiţiile prezentate

în structura anterioară.

- Este o variantă mai dificilă datorită faptului că cel care execută atacul

efectuează şi preluarea;

- Sarcina este aceea de a găsi soluţii pentru rezolvarea atacului indiferent

de condiţiile concrete apărute.

Şi acest exerciţiu poate constitui baza de alcătuire a unei structuri prin

variantele căreia se gradează dificultatea şi complexitatea pentru apropierea

de condiţiile specifice jocului.

ATAC DIN ZONA 2 CU RIDICARE DIN ZONA 3

Datorită faptului că atacul din Z2 se abordează după însuşirea atacului

din Z4, baza deprinderii este stabilizată astfel încât putem trece direct la

exersarea unor mijloace organizate la fileu. De asemenea, greşelile de

execuţie au fost corectate înainte de consolidarea aspectelor dominante prin

atac din Z4.

O1. - exersarea atacului din Z2 în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

Atac din Z2 din minge oferită din Z3.

Indicaţii metodice:

- Fiecare executant deţine două mingi şi execută 2 repetări consecutive

cu accent pe urcarea punctului de lovire prin acţionare cu braţul întins

şi pe acoperirea mingii în finalul acţiunii;

- Accentul se va pune pe orientarea elanului spre minge pentru a se

asigura poziţionarea optimă şi echilibrată în raport cu mingea;

Atac din Z2 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

201

.

.

...

...

... ... .

- Fiecare deţine o minge pe care o pasează de sus spre Z3 şi execută atac

din ridicare efectuată de către profesor pentru a asigura codiţii uşoare şi

sigure de execuţie.

O2. - exersarea atacului din Z2 cu accent pe consolidarea ultimului pas de

elan - lung şi a punctului înalt de lovire

Consolidarea fiind realizată în cazul atacului din Z4, iar aspectele dominante

la atac fiind aceleaşi indiferent de locul şi direcţia de execuţie, considerăm că

în momentul abordării atacului pe alte coordonate secvenţa de consolidare

poate fi restructurată prin organizarea unor mijloace strict pe coordonatele

respective.

Atac din Z2 cu ridicare din Z3 executat la fileu mai înalt, cu accent pe

punct înalt de lovire.

Indicaţii metodice:

- Primul executant deţine o

minge, iar următorii câte

trei. În acest fel, fiecare

va efectua câte trei

acţiuni consecutive de atac, prima din mingea proprie, iar următoarele

două din mingi transmise de coechipierul care urmează;

- Se forţează urcarea punctului de lovire a mingii prin ridicarea fileului.

va fi pus pe acoperirea activă a mingii.

Serii de 5 acţiuni de atac consecutive din Z2, prima din mingea proprie,

iar următoarele patru din mingi oferite de către instructor spre

ridicătorul aflat în Z3.

Indicaţii metodice:

202

1

2

3 ......

2

3

16

- Fiecare executant deţine o minge pe care o pasează spre ridicător;

- După atac se retrage rapid şi execută un alt atac din minge oferită din

Z6, urmând să repete această acţiune până la realizarea celor 5 acţiuni.

O3. - exersarea atacului din Z2 în condiţii apropiate de joc

Ca şi în cazul anterior (de atac din Z4) şi exersarea atacului din Z2 în

condiţii apropiate de joc presupune sistematizarea mijloacele în funcţie de

cele două situaţii de joc în care se regăseşte această acţiune:

organizarea atacului după preluarea serviciului;

organizarea atacului după preluarea atacului.

ATAC DUPĂ PRELUAREA SERVICIULUI

1. Atac din zona 2 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului

În sistematizarea mijloacelor

vom porni tot de la dispozitivul

de preluare a serviciului

specific modelului de joc cu Z3

ridicător şi mai exact, vom lua

în calcul zonele de unde mingea vine spre ridicător obligându-l să se orienteze

cu faţa spre Z2. Fiecare dintre aceste zone de preluare va reprezenta un

criteriu de sistematizare a mijloacelor.

Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z1.

Indicaţii metodice:

- Se vor executa serii de 5

atacuri consecutive;

- Atacul se orientează

precis spre cel care a pus mingea în joc pentru a asigura continuitatea în

203

2

3

...

...

exersare. Instructorul deţine mai multe mingi prin care se poate relua

rapid exersarea în cazul în care se pierde mingea.

La fel ca în situaţiile prezentate anterior, acest exerciţiu poate sta la baza

organizării unor structuri în care utilizăm aceeaşi formă de organizare a

colectivului şi se modifică doar modul cum se pune mingea în joc.

1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din minge oferită

în loc de serviciu de la cca. 5 m de fileu.

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos

executat de la 7 m de fileu dinspre Z5.

3. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos

executat de la 7 m de fileu dinspre Z1.

4. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z5.

5. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z6.

6. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z1.

Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z2 (cel care execută atac).

Indicaţii metodice:

- Exersarea se derulează în

aceleaşi condiţii ca în

varianta anterioară;

- Din punct de vedere al

gradării, această variantă este cea mai dificilă datorită faptului că cel

care va ataca efectuează şi preluarea, dar fiind o situaţie care apare în

204

.

2

3

1

...

joc considerăm util şi absolut necesar ca deprinderea să fie construită şi

pe această coordonată.

La fel ca în variantele anterioare şi acest exerciţiu poate sta la baza organizării

unei structuri în care putem utiliza aceeaşi formaţie de lucru şi putem spori

complexitatea şi dificultatea modificând modul cum este pusă mingea în joc.

2. Atac din zona 2 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului

Mijloacele pentru însuşirea atacului după preluare din atac vor fi

asemănătoare cu cele efectuate anterior.

Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z1, din minge transmisă din Z2.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 – 10

atacuri consecutive;

- Mingea va fi atacată

precis spre jucătorul din

Z2 care a pus mingea în joc, fiind asigurată astfel continuitatea în

exersare. De asemenea, în locul din care este pusă mingea în joc sunt

mai multe mingi prin care se poate relua rapid exersarea.

Pe principiul deja cunoscut, putem alcătui o structură de mijloace cu variante

care sunt date de transmiterea diferită a mingii. În acest fel realizăm o gradare

din punct de vedere al dificultăţii şi complexităţii care ne apropie tot mai mult

de condiţiile de joc.

1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z4 a

terenului advers.

205

. ...

2

3

. .

2

3

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din atac pe diagonală lungă efectuat de pe o bancă, din Z2

a terenului advers.

3. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din atac din Z pe diagonală lungă precedat de ridicare din

Z3.

Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare mingii

transmise din Z2

pe diagonală

scurtă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 – 10

atacuri consecutive;

- Mingea va fi atacată precis spre jucătorul care a pus mingea în joc

astfel încât să fie asigurată continuitatea în exersare. Cel care pune

mingea în joc va avea în apropiere mai multe mingi prin care se poate

relua rapid exersarea dacă se pierde mingea;

- Este o variantă mai dificilă datorită faptului că cel care execută atacul

efectuează şi preluarea, aspect ce devine mult mai solicitant, iar sarcina

este aceea de a găsi soluţii pentru rezolvarea atacului.

Şi în acest caz putem alcătui o structură de mijloace cu variante prin care se

gradează dificultatea şi complexitatea.

1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de cel care

atacă din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z2.

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare din atac efectuat de pe

o bancă din Z2 a terenului advers.

Indicaţii metodice:

206

. .

2

3

- Exersarea se derulează conform regulilor şi pe coordonatele anterioare;

- Atacul se realizează pe diagonala lungă spre Z1 în spatele băncii unde

se află un alt jucător care recepţionează mingea. Acesta are iniţial o

minge pe care o transmite celui care atacă de pe bancă, aşteptând apoi

să recepţioneze mingea atacată de adversar.

4. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare din atac din Z2 cu

ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se organizează un şir

care atacă din Z2 spre Z2

advers;

- După execuţia atacului se deplasează în Z1 unde va recepţiona mingea

atacată de adversar, iar apoi se reaşează la coada şirului.

Joc bilateral cu temă: „atacul”.

Indicaţii metodice:

- Pentru a stimula aplicarea temei, la finalizare prin atac se acordă 2

puncte.

METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR DE APĂRARE

1. PRELUAREA SERVICIULUI

Aspect dominant – transmiterea mingii spre zona ridicătorului cât mai precis şi cu o traiectorie optimă.

207

2

31

4

6

5

21

4

6

Mijloacele specifice pregătirii preluării din serviciu implică în mod

obligatoriu acţionarea în teren din zone specifice dispozitivului de preluare.

De asemenea, având în vedere aspectul dominant al acestei acţiuni apare

evidentă necesitatea organizării mijloacelor în aşa fel încât coordonatele

preluării să se raporteze la zona ridicătorului şi la fileu.

Primul dispozitiv de preluare este specific modelului de joc cu efectiv

redus unde dimensiunile terenului sunt reduse (7x7 m). La acest nivel se

cunoaşte o singură formă de

jucarea a mingii, lovire de sus,

care este folosită în joc pentru

preluarea serviciul de jos care se

învaţă la început. Apoi, pe

măsură ce jocul evoluează şi

capătă continuitate ca urmare a

însuşirii lovirii de jos şi a

consolidării unor acţiuni, se trece la învăţarea modelelor intermediare

de joc cu efectiv complet. Între timp se învaţă serviciul de sus care implică

acţionarea jos la preluarea, iar ulterior forma de jucare a mingii la preluare va

fi corelată cu traiectoria serviciului.

În acest context se impune abordarea separată în plan metodic a

preluării celor două forme de serviciu, mai ales datorită perioadelor diferite în

care acestea sunt tratate.

PRELUAREA SERVICIULUI DE JOS

O1. - exersarea preluării din serviciu în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Preluare din Z4 a serviciului de jos.

208

.

2

4

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 – 10

preluări consecutive, cu

două mâini de sus;

- Preluarea va fi orientată

spre dreapta, zona

ridicătorului în condiţii cât mai bune;

- Acesta prinde mingea rezultată din preluarea serviciului şi o retransmite

pe sub fileu jucătorului care a servit pentru a relua exersarea;

- După realizarea seriei de repetări jucătorii efectuează o rotaţie pentru a

trece prin toate cele trei zone de contact cu mingea.

Folosind exerciţiul descris ca mijloc de bază putem organiza o structură de

exerciţii cu variante prin care gradăm progresiv dificultatea.

1. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la distanţă mică

din mijlocul terenului advers.

2. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la linia de fund a

terenului de minivolei, din Z1.

3. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la linia de fund a

terenului de minivolei din Z5.

După modelul prezentat, se pot constitui mijloace pentru fiecare zonă a

dispozitivului de preluare a serviciului în modelul de joc 4x4 (Z6 şi Z1).

Aceste mijloace pot fi organizate în structuri cu un exerciţiu de bază şi cu

variante organizate conform aceluiaşi principiu.

O2. - exersarea preluării din serviciu cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre zona ridicătorului în condiţii variate

Ca şi în cazul celorlalte acţiuni de joc, consolidarea preluării serviciului

necesită realizarea unui număr mare de repetări în cadrul exersării.

209

. .

2

4

. .

. .

Serviciu - preluare din serviciu executat în trei cu două mingi tip bandă

rulantă.

Indicaţii metodice:

- Un jucător se află la

serviciu, al doilea la

preluare, iar al treilea la

fileu în dreapta celui aflat la preluare;

- O minge se află la serviciu, iar a doua la fileu. După execuţia

serviciului, cel de la fileu transmite a doua minge la serviciu.

- Se execută serii de câte 20 de preluări din serviciu consecutive, cu două

mâini de sus fiind înregistrate doar preluările corecte.

Preluare din Z4 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări consecutive, cu

două mâini de sus în

aceleaşi condiţii ca şi

varianta descrisă anterior.

Preluare din Z4 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

Preluare din Z6 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

Preluare din Z6 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

Preluare din Z1 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

210

..

. ..

2

41

5

..

. ..

2

1

5

Preluare din Z1 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip

bandă rulantă.

O3. - exersarea preluării din serviciu în condiţii apropiate de joc

Preluare din Z4 a serviciului de jos executat alternativ din Z1 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 –

15 preluări consecutive

cu două mâini de sus

spre zona ridicătorului;

- Serviciul se execută

alternativ din cele două zone, de doi jucători care au mai multe mingi la

dispoziţie pentru asigurarea continuităţii, iar jucătorul de la fileu mai

are o minge pe care o transmite de fiecare dată celui care a servit;

- Adaptarea celui din preluare la coordonate diferite ale serviciului

(executat din direcţii diferite) apropie exersarea de condiţiile de joc.

Preluare din Z6 a serviciului de jos executat alternativ din Z1 şi Z5.

Preluare din Z1 a serviciului de jos executat alternativ din Z1 şi Z5.

Preluare din serviciu executat alternativ din Z1 şi Z5, efectuat în doi

jucători care îşi împart terenul în două.

Indicaţii metodice:

- Se execută de către

fiecare jucător serii de

10 – 15 acţiuni

consecutive de preluare a

serviciului cu două mâini de sus;

211

2

31

4

6

5

3

4

.

- Serviciul se execută alternativ şi aleator din Z1 şi Z5, astfel încât să

solicite suplimentare atenţia jucătorilor de la preluare care nu cunosc

ordinea şi direcţia serviciului.

PRELUAREA SERVICIULUI DE SUS

În momentul în care aducem în învăţare serviciul de sus, am parcurs o

bună perioadă procesului de învăţare a jocului de volei. Stabilizarea lovirii de

jos permite preluarea acestuia şi permite menţinerea mingii în joc în condiţii

optime, fiind asigurată continuitatea jocului. Pe de altă parte, permisivitatea

regulamentului de joc în ceea ce priveşte prima lovitură recomandă utilizarea

lovirii de sus datorită suprafeţei mai mari de jucare a mingii. În concluzie, se

va pune accent pe formarea deprinderii de a adapta modul de intervenţie în

funcţie de coordonatele serviciului, cu accent pe folosirea lovirii de sus care

conferă mai multă siguranţă şi permite intrarea rapidă în atac a jucătorului

care a efectuat preluarea serviciului.

Învăţarea preluării serviciului de sus se raportează la modelele de joc,

în cazul de faţă, modelul

intermediar cu Z3 ridicător.

Toate mijloacele se vor

constitui în raport cu zonele de

acţionare din dispozitivul de

preluare a serviciului.

O1. - exersarea preluării din serviciu în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Preluare din Z4 a serviciului de sus.

Indicaţii metodice:

212

.

.

.

.

- Se execută serii de 8 – 10 preluări consecutive, cu două mâini de jos;

- Se organizează în trei jucători, unul la preluarea serviciului în Z4, altul

la serviciu în terenul advers şi al treilea în Z3, zona ridicătorului;

- Preluarea va fi orientată spre jucătorul din Z3 cât mai precis şi cu o

traiectorie înaltă. Acesta prinde mingea rezultată din preluare şi o

retransmite pe sub fileu la serviciu.

Folosind acest exerciţiu ca reper putem organiza o structură cu variante prin

care se gradează progresiv dificultatea exersării.

1. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat de la 7 -

8 m din mijlocul terenului advers.

2. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z6.

3. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z5.

4. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z1.

După modelul prezentat, se pot constitui

mijloace pentru fiecare zonă a dispozitivului de

preluare a serviciului (Z5, Z6, Z2 şi Z1), cu un

exerciţiu de bază şi cu variante organizate

conform aceluiaşi principiu.

O2. - exersarea preluării serviciului de sus cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre zona ridicătorului în condiţii variate

Preluarea din Z5 a serviciului executat pe culoar, în trei cu două mingi

tip bandă rulantă, de la

cca. 7 m.

Indicaţii metodice:

- Serviciul se realizează la

început de la distanţă mai

mică deoarece se

213

2

3

1

45

3 6

urmăreşte constanţa serviciului pentru realizarea unui număr mare de

preluării;

- Un jucător se află la serviciu, al doilea la preluare în terenul advers, iar

al treilea la fileu, în Z3;

- O minge se află la serviciu, iar a doua la cel de la fileu. După execuţia

serviciului, cel de la fileu transmite a doua minge celui care a servit;

- Se execută serii de câte 20 de preluări consecutive, cu două mâini de

jos, numărându-se doar preluările reuşite.

Acelaşi exerciţiu cu preluarea serviciului din Z1.

Pentru consolidarea preluării serviciului de sus considerăm inoportună

sistematizarea mijloacelor în funcţie de fiecare zonă a dispozitivului de

preluare. Este importantă direcţia de unde vine mingea spre ridicător astfel

încât, acţionarea la preluare în jumătatea stângă a terenului influenţează

deprinderile specifice preluării serviciului în Z4 şi Z5, iar acţionarea în

jumătatea dreaptă va influenţa

deprinderile specifice preluării

în Z2 şi Z1. De asemenea,

acoperirea unei zone mai mari,

formează deprinderea de a se

deplasa spre minge pentru a o intercepta şi influenţează pozitiv capacitatea de

decizie rapidă de a acţiona. O situaţie particulară o reprezintă acţionarea în

Z6, zonă care se află pe direcţia ridicătorului şi care implică acţionarea pe

coordonate speciale, fiind necesară transmiterea mingii spre ridicător de la

distanţă mică dar cu o traiectorie înaltă.

Preluare de jos din jumătatea stângă a serviciului efectuat din Z1, în trei

jucători cu două mingi, tip bandă rulantă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de preluări consecutive, cu două mâini de jos;

214

..3 .....

.3.....

.

- Se organizează în trei

jucători cu două mingi tip

bandă rulantă;

- Pentru continuitate, lângă

zona de serviciu se mai

află 5 mingi care pot fi folosite dacă este nevoie.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

Preluare de jos din jumătatea dreaptă a serviciului efectuat din Z1, în

trei jucători cu două mingi, tip bandă rulantă.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

Preluare de jos din Z6 a serviciului efectuat din Z1, în trei jucători cu

două mingi, tip bandă

rulantă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări consecutive, cu

două mâini de jos, pe aceleaşi coordonate ca şi variantele anterioare.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z6.

O3. - exersarea preluării din serviciu în condiţii apropiate de joc

În etapa exersării în condiţii apropiate de joc este foarte important ca

executantul să decidă rapid asupra modului în care acţionează asupra mingii,

de sus sau de jos, în funcţie de coordonatele serviciului. Este util ca la acest

nivel sarcinile să vizeze constanţa şi eficienţa preluării, în acest fel

executantul va hotărî singur în funcţie de situaţie în ce fel va juca mingea.

Astfel, va fi influenţată capacitatea de adaptare a modului de acţionare.

215

.3

.....

.....

.

.

.3

..

..

..

.

.

.

Preluarea din jumătatea stângă de teren a serviciului efectuat aleator din

Z1 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 -

15 preluări din serviciu

efectuat aleator. Astfel se

solicită atenţia celui din

preluare. Dacă asociem acest aspect cu faptul că fiecare zonă de

serviciu impune coordonate diferite de execuţie a preluării, subliniem

apropierea de joc a condiţiilor de exersare;

- Pentru asigurarea continuităţii, jucătorul de la fileu are o minge pe care

o transmite rapid pe sub fileu jucătorului care a executat serviciul, iar

fiecare jucător de la serviciu are în apropiere 3 – 5 mingi pe care le

poate folosi dacă se impune.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea preluării din serviciu din jumătatea

dreaptă a terenului.

Preluare din Z6 a serviciului efectuat aleator din Z1, Z6 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 –

15 preluări consecutive;

- Apare şi Z6 ca zonă de

serviciu, deoarece fiind o

situaţie care poate apărea în timpul jocului, este necesar să pregătim

acţionarea şi pe această direcţie.

Preluare în doi jucători poziţionaţi în ambele jumătăţi de teren a

serviciului efectuat aleator din Z1 şi Z5.

216

6 .3

..

..

..

.

.

.1

5

2

4

....

....

. 3........

.

.

.

.

.3

Dacă se lucrează cu colective

mai numeroase toate

mijloacele se pot organiza în

ambele terenuri. Pentru a

evita circulaţia mingilor pe

sub fileu spre zonele de serviciu, cei de la fileu vor transmite mingile spre

zonele de serviciu din propriul teren.

Preluare serviciului executat aleator din Z1, Z6 şi Z5, în dispozitiv

complet specific modelului intermediar cu Z3 ridicător.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 –

25 de acţiuni, cu accent

pe eficienţa preluării;

- Pentru continuitate se

utilizează mingi suplimentare în fiecare zonă de serviciu şi o minge la

jucătorul de la fileu pe care acesta o transmite la serviciu;

- După efectuarea serie de preluări, rotează întregul colectiv inclus în

exerciţiu astfel încât fiecare jucător să treacă prin toate zonele

dispozitivului de preluare cât şi în cele trei zone de serviciu. Pentru a

păstra o ordine în efectuarea rotaţiei, din Z3 se merge în Z1 la serviciu,

iar după ce s-au parcurs cele trei zone de la serviciu se reintră în

dispozitivul de preluare în Z2.

2. BLOCAJUL

Aspect dominant – poziţia controlată a palmelor (în flexie dorsală, paralele cu fileul), apropierea antebraţelor şi acţiunea palmelor pe minge.

În derularea jocului bilateral când atacul devine destul de puternic şi

pune probleme de preluare jocul fiind întrerupt frecvent este necesar să

217

.

.

.

introducem în învăţare acţiuni prin care să ne opunem direct atacului. În acest

context, blocajul reprezintă cea mai importantă acţiune de apărare deoarece ne

putem opune în mod direct atacului advers. Pe de altă parte, în funcţie de

blocaj se organizează toţi jucătorii în apărare, fiecare dintre aceştia primind

sarcini precise specifice sistemului de apărare utilizat de echipă.

O1. - exersarea blocajului în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Fiind vorba despre o acţiune complexă cu multe componente extrem de

importante, se exersează în cadrul unor mijloace în condiţii foarte uşoare

pentru ca aspectele esenţiale ce intră în constituţia stereotipului motric să fie

însuşite în mod corect.

Pe perechi faţă în faţă, blocaj de pe sol la minge ţinută de partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 - 10 acţiuni după

care se schimbă rolurile;

- Cel cu minge o ridică oblic-înainte având

braţele întinse, celălalt execută blocaj de pe sol, fără desprindere.

Porneşte cu mâinile din dreptul pieptului din poziţie specifică, ridică

braţele cu degetele desfăcute, poziţionează palmele pe minge şi apasă

pe ea acţionând la nivelul articulaţiei pumnului.

Blocaj cu uşoară desprindere la minge ţinută de un partener care stă pe

o bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 - 10 acţiuni consecutive

după care se schimbă rolurile;

- Mingea nu se ridică exagerat de sus accentul

nefiind pus pe săritură ci pe acţionarea corectă a palmelor pe minge;

218

.

.

.

.

.

.

- Se urmăreşte de asemenea, ca elanul să fie executat pornind cu mâinile

din dreptul pieptului. Nu se admite sub nici o formă un elen de braţe ca

la atac deoarece va conduce la atingerea fileului.

Blocaj la minge ţinută de un partener care stă pe o bancă, precedat de

deplasare stânga – dreapta şi poziţionare în dreptul mingii.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 8 - 10 acţiuni consecutive

după care se schimbă rolurile;

- Jucătorul cu minge face un pas lateral stânga

– dreapta prin care îl obligă pe executantul

blocajului să se poziţioneze în dreptul mingii pentru o nouă execuţie.

Blocaj la fileu la minge ţinută de un partener care stă pe o bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni consecutive după

care se schimbă rolurile;

- Se va pune accent pe

poziţia mâinilor în momentul iniţial şi pe acţionarea corectă a palmelor

pe minge fără ca fileul să fie atins.

Blocaj succesiv cu deplasare spre dreapta la mingi ţinute de trei

coechipieri poziţionaţi pe câte un scaun în terenul advers, în cele trei

zone ale liniei întâi.

Indicaţii metodice:

- Se execută 3 – 4 serii de

acţiuni consecutive de

blocaj;

- Fiind distanţe mici între zonele de acţionare, deplasarea se face cu paşi

adăugaţi urmată de oprire în dreptul mingii şi declanşarea blocajului.

219

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Acelaşi exerciţiu cu deplasare în sens invers, spre stânga.

Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, blocaj la minge oferită pe

fileu de către partener.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj;

- Mingea este oferită cu

două mâini de jos pentru a avea o siguranţă mai mare în transmiterea ei;

- Se încearcă proiectarea mingii spre sol în terenul advers prin acţiunea

agresivă a palmelor asupra mingii.

Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, blocaj simultan executat

de ambii jucători la minge

oferită pe fileu de către unul

dintre parteneri.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni, mingea fiind oferită cu două mâini de jos pentru a avea o

siguranţă mai mare în transmiterea ei;

- Se încearcă acţionarea agresivă prin împingere cu tot cu adversar a

mingii pentru transmiterea ei în terenul advers.

Blocaj la atac din auto aruncare, direct în blocaj.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni consecutive;

- Mingea este transmisă

intenţionat în blocaj

pentru a stimula execuţia blocajului pe coordonate specifice jocului;

220

. .

4

3

- Acest gen de exersare cu sarcini de atac direct în blocaj se recomandă

să fie folosite doar la începutul învăţării cu un număr mic de repetări. În

felul acesta se previne riscul formării unor deprinderi greşite care pot

conduce la instalarea obişnuinţei de a căuta mâinile blocajului în atac.

Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 8

- 10 acţiuni consecutive;

- Se pune accent pe

poziţionare în dreptul

mingii pentru a facilita execuţia blocajului;

- Este foarte importantă coordonarea momentului de declanşare a

blocajului în funcţie de traiectoria ridicării. În cazul ridicărilor medii –

înalte, declanşarea blocajului se produce mai târziu decât atacul.

Acelaşi exerciţiu cu blocaj la atac din Z2.

O2. - exersarea blocajului cu accent pe consolidarea poziţiei palmelor

în momentul iniţial, apropierii antebraţelor şi a acţiunii palmelor

asupra mingii.

Condiţia consolidării este numărul mare de repetări. Drept urmare, se vor

utiliza mijloace simple ca structură care să genereze o densitate mare.

Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, ambii jucători situaţi pe

bancă, blocaj la minge care apare deasupra plasei cu accent pe apropierea

antebraţelor şi pe acţionare activă la nivelul articulaţiei pumnului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte 25 – 30 de execuţii consecutive cu accent pe

acoperirea agresivă a mingii;

221

.

.

.

.

.

.

- Execuţiile sunt fără

desprindere pentru a nu

creşte solicitarea şi a

limita acţiunea strict la

nivelul braţelor şi

mâinilor. În acest fel nu există riscul instalării oboselii care ar putea

influenţa negativ calitatea mişcării;

- Mingea apare ridicată de sub nivelul benzii uşor lateral stânga –

dreapta (fără a necesita păşire laterală pentru poziţionarea în dreptul

mingii a executantului). Acest aspect implică necesitatea închiderii prin

pătrunderea peste fileu cu palma din direcţia deplasării mingii în

momentul contactului cu acesta;

- În acelaşi timp se urmăreşte acţiunea de retragere a palmelor după

acţionarea asupra mingii, în aşa fel încât să nu fie atins fileul şi

revenirea mâinilor în poziţie iniţială cu coatele pe lângă corp;

Blocaj de două ori consecutiv în fiecare zonă din linia întâi la minge

care apare stânga-dreapta, urmată de deplasare succesivă spre dreapta.

Indicaţii metodice:

- Se repetă traseul de 4 ori

consecutiv;

- Jucătorii cu minge se află

poziţionaţi pe o bancă în

cele trei zone ale liniei întâi, marcând cele trei zone de atac de pe fileu;

- Se pune accent pe poziţia controlată a palmelor în deplasare şi în

momentul declanşării blocajului.

Acelaşi exerciţiu cu deplasare în sens invers, spre stânga.

Indicaţii metodice:

- Se derulează pe aceleaşi coordonate ca exerciţiul anterior;

222

. .

4

3

. .2

3

. .

4

3

- Efectuarea blocajului cu deplasare în ambele sensuri se realizează

datorită faptului că în timpul jocului este solicitată deplasarea în ambele

sensuri pentru poziţionare în dreptul mingii, iar mai târziu pentru

gruparea blocajului colectiv.

O3. - exersarea blocajului în condiţii apropiate de joc

Blocaj la atac pe culoar din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj cu

accent pe acţionarea

asupra mingii;

- Faptul că este cunoscută direcţia de atac uşurează sarcina blocajului

care se poziţionează în raport cu aceasta şi se poate adapta mai uşor

accentuând acţiunile specifice de închidere prin introducerea peste fileu

a palmei din exterior;

- Deşi coordonatele sunt cunoscute jucătorul în atac nu urmăreşte

transmiterea mingii în blocaj ci urmăreşte depăşirea acestuia.

Blocaj la atac pe diagonală din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută pe aceleaşi

coordonate ca exerciţiul

anterior.

Blocaj la atac pe culoar din Z2 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se derulează pe aceleaşi

coordonate ca şi

variantele anterioare.

223

. .. .

4

3

4

3

4

3

2

...

...

Blocaj la atac pe diagonală din Z2 cu ridicare din Z3.

Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3, din minge transmisă din Z5 a

dispozitivului de preluare a serviciului.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj cu

accent pe poziţionarea în

dreptul mingii cu intenţia

clară de a opri mingea;

- Această structură reprezintă de fapt o acţiune de blocaj la atac după

preluarea serviciului, mingea pornind din Z5, zonă specifică

dispozitivului de preluare a serviciului;

- Jucătorul care execută atacul nu are minge. Aceasta porneşte de la

jucătorii poziţionaţi în Z5. După atac, jucătorul din Z4 recuperează

mingea şi trece la coada şirului din Z5 a terenului advers.

Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea blocajului la atac din Z2.

Blocaj la atac aleator din Z4 şi Z2 cu ridicare din Z3, din minge oferită

din Z6.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni consecutive

cumulate de către fiecare

jucător de la blocaj;

- Zona de atac este hotărâtă de ridicător, astfel încât ambii jucători de la

blocaj trebuie să fie atenţi şi pregătiţi pentru a declanşa acţiunea;

- Se va pune accent pe coordonarea momentului de declanşare a

blocajului în funcţie de coordonatele ridicării.

224

. .

4

3

5

. ... . ...

2

3

. ...

. ...

2

3

Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului de

jos, executat aleator de la 7 m de fileu din Z1 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj

consecutive în care se

urmăreşte realizarea unui

blocaj la minge.

Blocaj la atac din Z2 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului de

jos, executat aleator de la 7 m de fileu din Z1 şi Z5.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj

consecutive în care se

urmăreşte efectuarea blocajului la minge.

Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului pe

diagonală lungă din auto aruncare.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de câte

10 acţiuni de blocaj în

care urmărim efectuarea

blocajului la minge;

- Atacul din auto aruncare este direcţionat pe diagonală lungă spre Z5

astfel încât să uşureze preluarea, iar direcţia acesteia să faciliteze

ridicarea spre Z4;

- Prin acest gen de exersare, apropiem exersarea şi mai mult de condiţiile

de joc prin faptul că exersăm blocajul în cealaltă structură de joc, la

atac după preluarea atacului.

225

Blocaj la atac din Z2 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului pe

diagonală lungă din auto aruncare.

Joc bilateral cu temă „blocaj individual la corespondent”.

Indicaţii metodice:

- Stimularea jucătorilor să aplice tema în timpul jocului se realizează prin

acordarea a 2 puncte în cazul în care jocul se întrerupe ca urmare a

acţiunii blocajului.

3. PRELUAREA DIN ATAC

Aspect dominant – transmiterea mingii din zonele de apărare spre zona ridicătorului cât mai precis şi cu o traiectorie optimă care să faciliteze acţiunea de ridicare.

Ca şi în cazul preluării serviciului şi abordarea preluării din atac

presupune organizarea exersării în terenul de joc. Acţionarea se va face

conform sistemului de apărare în raport cu zonele din care se efectuează

atacul advers, iar mingea se orientează în condiţii optime spre zona

ridicătorului, acesta fiind de fapt scopul în care se efectuează preluarea.

Având în vedere aceste aspecte putem aprecia cu certitudine că nu există

exerciţii pentru preluarea atacului organizate în afara terenului respectiv în

absenţa principalelor coordonate în funcţie de care se reglează execuţia.

Datorită faptului că în modelul intermediar de joc utilizat la acest nivel

organizarea atacului se efectuează cu ridicare din Z3 spre Z4 şi Z2, implicit

organizarea apărării se face în raport cu aceste două zone de atac.

ÎNVĂŢAREA PRELUĂRII ATACULUI DIN ZONA 4

O1. - exersarea preluării atacului din Z4 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare

226

...

.

1 4

. 3

. .

1

3

Începem învăţarea acestei acţiuni având drept prim reper Z4 ca zonă de

atac, datorită faptului că este o coordonată cu care colectivul este familiarizat

din cadrul modelului de joc cu efectiv redus în care trecerea mingii peste fileu

se efectuează din această zonă.

Preluare în Z1 din atac plasat pe culoar de un jucător situat pe o bancă

în Z4 a terenului advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni consecutive cu

accent pe calitatea

preluării, după care se efectuează o rotaţie;

- Se lucrează cu două mingi pentru asigurarea continuităţii în exersare,

una la cel care atacă, iar a doua la ridicător. De asemenea, în caz de

preluare imprecisă, mai există în apropierea jucătorului din Z3 câteva

mingi care pot fi introduse în exersare în caz de nevoie;

- Atacul este plasat cu forţă redusă şi viteză mică de zbor a mingii ca să

favorizeze preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac plasat pe diagonală

lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

Preluare în Z1 din atac efectuat pe culoar din auto aruncare, din Z4 a

terenului advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni consecutive cu

accent pe calitatea

preluării;

227

...

.

1

.....

.....

4

3

- În zona de atac sunt doi jucători pentru a fi asigurată continuitatea în

exersare în cazul pierderii mingii.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

O2. - exersarea preluării atacului din Z4 cu accent pe consolidarea

transmiterii precise a mingii spre zona ridicătorului.

Pentru realizarea volumului mare de repetări necesar consolidării ne vom baza

pe mijloacele exersate anterior la care subiecţii s-au adaptat. Astfel,

coordonatele mişcării fiind cunoscute putem creşte numărul de repetări fără

riscul instalării unor greşeli de execuţie.

Preluare din atac pe culoar, la atac din Z4 efectuat de un jucător situat

pe o bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 - 25

de preluări din atac cu

accent pe calitatea preluării;

- În jurul zonei de atac sunt 3 jucători şi mai multe mingi care prin care

se asigură continuitatea. Jucătorul din Z3 recepţionează mingile şi le

transmite pe sub fileu jucătorilor din terenul advers;

- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a

mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a

mingii la preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

228

...

.

1

.....

.....

4

3

5

...

.

1

.....

.....

4

3

4

...

.

5

.....

.....

4

3

4

Preluare atacului efectuat aleator pe culoar şi pe diagonală lungă din

Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări cumulate de

fiecare jucător cu accent

pe calitatea preluării;

- Derularea exersării se realizează pe coordonatele variantelor anterioare;

- Alternarea zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod variat solicită

suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi stabilizează deprinderile

pe coordonate specifice jocului.

Preluare atacului efectuat aleator pe diagonală lungă şi pe diagonală

scurtă din Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări pe aceleaşi

coordonate şi în aceleaşi

condiţii ca şi varianta

anterioară.

Preluare atacului efectuat aleator pe diagonală lungă şi pe diagonală

scurtă din Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări pe aceleaşi

coordonate şi în aceleaşi

condiţii ca şi varianta

anterioară.

229

. . . .

1

3

- Apărarea simultană a celor două diagonale necesită acţionarea în baza

unor reguli prestabilite pentru a evita apariţia unor neconcordanţe în

acţionarea celor doi jucători. Spre exemplu, în cazul atacului între cei

doi jucători să se acţioneze în baza regulii mâinii drepte (execută

preluarea cel care are mingea spre dreapta) care clarifică cine

acţionează în aceste situaţii.

Preluare atacului pe culoar efectuat din auto aruncare din Z4.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 - 25

de preluări din atac

consecutive cu accent pe

calitatea preluării;

- În zona de atac se află 4-5 jucători cu minge care asigură

continuitatea exersării. De asemenea, jucătorul din Z3 recepţionează

preluarea şi transmite mingea pe sub fileu celui care a atacat;

- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a

mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a

mingii la preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

O3. - exersarea preluării din atac din Z4 în condiţii apropiate de joc

Consolidarea bazei deprinderii specifice preluării din atac continuă prin

exersare în condiţii apropiate de joc.

Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă efectuat aleator din Z4

cu ridicare din Z3.

230

. . .

1

3

5

3

. . .

1

3

4

3

5

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10-15

acţiuni de preluare din

atac cumulate de

fiecare jucător, cu accent

pe calitatea acesteia;

- Mingea recepţionată de jucătorul din Z3 va fi retransmisă pe sub fileu

la cel care a atacat, iar în cazul în care aceasta se pierde, atacantul

recuperează mingea şi revine la coada şirului;

- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod

variat solicită jucătorii pe coordonate specifice jocului şi consolidează

deprinderile în acord cu acestea. Variabilitatea în atac include şi

plasarea mingii pe culoar pentru preluare în cadrul dublajului

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face pe culoar şi pe diagonală scurtă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face pe diagonală lungă şi diagonală

scurtă (acţionarea simultană pe aceste direcţii îmbunătăţeşte relaţiile de joc

pe cupluri în apărare).

Preluarea atacului din Z4 cu ridicare din Z3 efectuat aleator pe cele trei

direcţii principale de atac.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10-15

acţiuni de preluare din

atac cumulate de fiecare

jucător, cu accent pe

calitatea acesteia;

- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile

anterioare, atacul fiind efectuat în raport cu ridicarea.

231

. .

5

3

ÎNVĂŢAREA PRELUĂRII ATACULUI DIN ZONA 2

O1. - exersarea preluării atacului din Z2 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare.

Pentru învăţarea preluării atacului din Z2 se foloseşte aceeaşi succesiune

de mijloace care sunt sistematizate la fel şi se derulează în aceleaşi condiţii şi

după aceleaşi reguli, singura diferenţă fiind zona de atac.

Preluare în Z5 din atac plasat pe culoar de un jucător situat pe o bancă în

Z2 a terenului advers.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10

acţiuni consecutive cu

accent pe calitatea

preluării, după care se efectuează o rotaţie;

- Se lucrează cu două mingi pentru asigurarea continuităţii în exersare,

una la cel care atacă, iar a doua la ridicător. De asemenea, în caz de

preluare imprecisă, mai există în apropierea jucătorului din Z3 câteva

mingi care pot fi introduse în exersare în caz de nevoie;

- Atacul este plasat cu forţă redusă şi viteză mică de zbor a mingii ca să

favorizeze preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

Preluare în Z5 din atac efectuat pe culoar din auto aruncare, din Z2 a

terenului advers.

Indicaţii metodice:

232

.

...

5 2

.3

...

.

5

.....

.....

2

3

- Se execută serii de 10 acţiuni consecutive cu accent pe calitatea

preluării;

- În zona de atac sunt doi jucători pentru a fi asigurată continuitatea în

exersare în cazul pierderii mingii.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe diagonală scurtă.

O2. - exersarea preluării atacului din Z2 cu accent pe consolidarea

transmiterii precise a mingii spre zona ridicătorului.

Ca şi în varianta anterioară, în etapa consolidării ne vom baza pe

mijloacele exersate deja la care s-a produs adaptarea. Astfel, coordonatele

mişcării fiind cunoscute putem creşte numărul de repetări fără riscul instalării

unor greşeli de execuţie.

Preluare din atac pe culoar, la atac din Z2 efectuat de un jucător situat pe o

bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 -

25 de preluări din atac

consecutive cu accent pe

calitatea preluării;

- În jurul zonei de atac sunt 3 jucători şi mai multe mingi care au rol de

ajutor asigurând continuitatea în exersare. Jucătorul din Z3

recepţionează mingile şi le transmite pe sub fileu în terenul advers;

- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a

mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a

mingii la preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe diagonală scurtă.

233

...

.

1

.....

.....

2

3

5

. . . .

5

3

Preluare atacului efectuat aleator pe culoar şi pe diagonală lungă din Z2,

de un jucător situat pe o

bancă.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări cumulate de

fiecare jucător;

- Alternarea zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod variat solicită

suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi stabilizează deprinderile

pe coordonate specifice jocului.

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor două diagonale;

Preluare atacului pe culoar efectuat din auto aruncare din Z2.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 -

25 de preluări din atac

consecutive cu accent pe

calitatea preluării;

- În zona de atac se află 4-5 jucători cu minge care asigură continuitatea

exersării. De asemenea, jucătorul din Z3 recepţionează preluarea şi

transmite mingea pe sub fileu celui care a atacat;

- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a

mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a

mingii la preluarea atacului.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe diagonală scurtă.

234

. . . .

1

3

5

. . . .

1

3

5

3

Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă efectuat aleator din

auto aruncare din Z2.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 20 de

preluări cumulate de

fiecare jucător cu accent

pe calitatea acesteia;

- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod

variat solicită suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi creează

condiţii pentru consolidarea deprinderii pe coordonate specifice jocului.

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor două diagonale;

O3. - exersarea preluării din atac din Z2 în condiţii apropiate de joc

În această secvenţă se continuă procesul de consolidare a acţiunii pe

coordonatele specifice jocului de volei, în raport cu fiecare zonă de preluare.

Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă efectuat aleator din Z2 cu

ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10-15

acţiuni de preluare din

atac cumulate de fiecare

jucător, cu accent pe

calitatea acesteia;

- Mingea recepţionată de jucătorul din Z3 va fi transmisă pe sub fileu

celui care a atacat. În cazul în care aceasta se pierde, atacantul

recuperează mingea şi revine la coada şirului din Z2;

235

. . . .

2

3

5

3

1

2

3

5

3

1

......

- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod

variat solicită jucătorii pe coordonate specifice jocului şi consolidează

deprinderile în acord cu această specificitate. Variabilitatea în atac

include şi plasarea mingii pe culoar pentru preluare în cadrul dublajului

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor două diagonale;

Preluarea atacului din Z2 cu ridicare din Z3 efectuat aleator pe cele trei

direcţii principale de atac.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10-15

acţiuni de preluare din

atac cumulate de fiecare

jucător, cu accent pe

calitatea acesteia;

- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile

anterioare, atacul fiind efectuat în raport cu ridicarea.

Preluarea atacului efectuat aleator pe cele trei direcţii principale din Z2

cu ridicare din Z3, precedat de preluarea din atac pe diagonală scurtă

efectuat din auto aruncare.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de cel

puţin 10 acţiuni de

preluare cumulate de

fiecare jucător;

- Mingea va fi pusă în

joc din Z2 din terenul în care se organizează preluarea din atac, printr-

un atac din auto aruncare efectuat pe diagonală scurtă spre cel care

236

2

3

5

3

1

......

1

3

5

3........

urmează să efectueze atacul şi retragere rapidă a jucătorului în apărare

pe diagonală scurtă;

- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile

anterioare, direcţia atacului fiind determinată caracteristicile ridicării.

Acelaşi exerciţiu dar atacul se efectuează în condiţii de blocaj

individual.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de cel puţin 10 acţiuni de preluare cumulate de fiecare

jucător, cu accent pe calitatea acesteia;

- În Z4 se poziţionează un jucător care efectuează blocaj pasiv de pe un

scaun.

- Blocajul are rolul de a

organiza mai bine

jucătorii în apărare şi

apropie exersarea de

condiţiile de joc;

- De asemenea, atacul va

fi efectuat în raport cu ridicarea şi poziţia mingii faţă de blocaj.

Preluare atacului pe diagonală lungă şi pe diagonală scurtă efectuat în

condiţii de blocaj individual din Z2 şi Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:

- Se execută serii de 10 -

15 preluări cumulate pe

coordonatele prezentate

în exerciţiul anterior;

BIBLIOGRAFIE

237

1. Croitoru D., Volei. Editura ANEFS, Bucureşti, 2000;

2. Croitoru D., Volei în kinetoterapie. Editura SemnE, Bucureşti, 2002;

3. DINA, G., Monografia psihologică a jocului de volei. Referat doctorat, 1999;

4. DINA, G., Caracteristicile percepţiilor specializate în jocul de volei şi rolul lor în

condiţionarea performanţei sportive. Teză doctorat, 2006;

5. Disabled Volleyball Education. www.usavolleyball.org/disabled/international.htm

6. Dragnea A., Teodorescu S., Teoria sportului. Bucureşti, Editura Fest, 2002;

7. Durand, M., Dezvoltarea deprinderilor motrice la copii, în Învăţarea. S.C.J., nr. 110,

Bucureşti, 1998;

8. EPURAN, M., Psihologia educaţiei fizice. Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1990;

9. FAMOSE, J.P., Dobândirea deprinderilor motrice, în Învăţarea. S.C.J., nr. 110,

Bucureşti, 1998;

10. History of volleyball for disabled. www.wovd.com

11. History of sitting volleyball. www.sittingvolleyball.org.au

12. MAGILL, R.A., Motor Learning Concepts and Applications. Fourth Edition. Brown

and Benchmark,. Dubuque Iowa, 1993;

13. Réglés de jeu de volley-ball. Comités International des Sports des Sourds (CISS)

www.ciss.org

14. Standing Volleyball USA. www.usavolleyball.org/disabled

15. STROIE, ŞT., ŞERBAN, M.H., CROITORU, D., DINA, G., Volei. Îndrumar

metodic. Bucureşti, A.N.E.F.S., 1994;

16. ŞERBĂNOIU S., Metodica educaţiei fizice. Bucureşti, Cartea Universitară, 2004;

17. THOMAS, R., ECLACHE, J.P., KELLER, J., Aptitudinile motrice, structură şi

evaluare. S.C.J. Bucureşti, 1995;

18. Volei - Orientare metodica unitară. Bucureşti, FRV, Colegiul Central al Antrenorilor,

1991;

19. Volleyball. www.paralympic.org/sports

20. Volleyball Eligibility www.specialolympics.org

238

239