Cap.6. Exploatarea lacurilor de acumulare şi amenajărilor antierozionale.

6.1. Problemele exploatării lacurilor de acumulare ca surse de irigaţii şi legătura cu lacurile de C.E.S.

Între lacurile de acumulare şi lacurile de combaterea eroziunii solului (C.E.S.) sunt legături strânse , deoarece aportul de aluviuni în lacuri (care duce la colmatarea acestora) depinde (este influenţat) în principal de existenţa şi starea lucrărilor antierozionale.

Nu se poate vorbi de o exploatare propriu-zisă a lucrărilor antierozionale, deoarece prin specificul lor ele sunt lucrări fixe şi rigide, care nu funcţionează ca obiective separate (independente) ci într-un complex unitar, în interdependenţă cu lucrările agricole, silvice şi lacurile de acumulare. Amenajările se concep pe bazine hidrografice sau pe unităţi naturale, în complex.

Conceptul de lucrări C.E.S. cuprinde: organizarea antierozională a teritoriului, măsuri agroameliorative de combatere a eroziunii de suprafaţă, lucrări de amenajarea versanţilor pentru combaterea eroziunii de suprafaţă, amenajarea ravenelor şi torenţilor, stabilizarea şi punerea în valoare a terenurilor alunecate ş.a.

Lacurile de acumulare – obiective importante de economia apelor – sunt destinate satisfacerii nevoilor de apă ale unor folosinţe, atenuării viiturilor, hidroenergeticii etc. Exploatarea urmăreşte satisfacerea optimă a scopurilor pentru care au fost realizate şi protecţia calităţii apei.

Exploatarea lacurilor este coordonată cu cea a barajelor, în strânsă legptură cu lucrările de C.E.S. din cadrul bazinului hidrografic.

6.2. Particularităţile lucrărilor de C.E.S. şi orientarea activităţilor de exploatare.

Lucrările de C.E.S. se repartizează pe sisteme şi sectoare de exploatare, în complex cu celelalte lucrări de îmbunătăţiri funciare din raza de activitate a subunităţii de exploatare respective (în trecut în cadrul S.C.E.L.I.F.-S.A.).

Unitatea de exploatare, în calitate de beneficiar de dotaţii (patrimoniu - inventar), trebuie să participe la toate fazele de recepţie a lucrărilor de C.E.S., să cunoască proiectul iniţial, modul de execuţie , adaptările proiectului pe parcursul execuţiei şi să verifice fiecare lucrare în parte.

Echiparea bazinelor hidrografice cu întregul complex de lucrări antierozionale – condiţie a obţinerii unei eficienţe maxime – se face pe baza unor scheme şi proiecte tip, pe genuri de lucrări: (amenajarea versanţilor , ravenelor, teraselor, lucrărilor

transversale, combaterea excesului de apă pe versanţi şi a alunecărilor de teren etc.), urmărindu-se o repartizare judicioasă a lucrărilor după necesităţi (evitându-se supraechiparea).

Activitatea de exploatare a lucrărilor antierozionale se poate organiza (desfăşura) astfel:

- fie pe bazine hidrografice mari, care sunt echipate cu lucrări de atenuare a viiturilor (lacuri de acumulare), fiind posibilă autoreglarea activităţii şi conducerea exploatării pe bază de program;

- fie pe bazine hidrografice mici şi versanţi izolaţi (unde se formează de fapt scurgerea), unde nu există posibilităţi de acumulare, unde reţeaua hidrografică este efemeră, unde nu se poate prognoza ploaia torenţială şi avertizarea este dificilă.

Aceste particularităţi ale lucrărilor de C.E.S. impun orientarea activităţii de exploatare pe două variante (control şi prognoză pe lungă şi pe scurtă durată):

a) control şi prognoză pe lungă durată, estimând procesele de eroziune pe baza observaţiilor medii multianuale privind scurgerile pe versanţi;

b) control şi prognoză de scurtă durată, cu estimarea proceselor din bazinul hidrografic pe baza evenimentelor singulare, cu asigurarea de 10%.

Aceste premize , impun rezolvarea următoarelor probleme:- Organizarea unui sistem informaţional (bancă de date

necesară exploatării): PE, cartograme (pentru soluri, litologie, eroziune), observaţii – determinări în teren ş.a. ;

- Organizarea unui sistem de supraveghere permanentă a luvrărilor, cu înregistrarea observaţiilor în fişe de comportare, codificate pe genuri de lucrări (se fac observaţii la sfârşitul perioadei de vegetaţie, la începutul iernii şi primăverii, după fiecare ploaie torenţială).

- Organizarea unor bazine model (perimetre etalon) pentru urmărirea comportării în exploatare a lucrărilor.

În principal, activitatea practică de exploatare în cadrul amenajărilor de C.E.S., are în vedere următoarele obiective:1) Exploatarea bazinelor tampon (benzi înierbate dintr-un amestec de leguminoase cu graminee perene) ce se alică pe terenuri cu pante între 8-20%, în scopul principal de reţinere a debitului solid.Se impune menţinerea unei densităţi şi compoziţii floristice adecvate, prin îndepărtarea buruienilor, cosirea repetată şi o fertilizare corespunzătoare.2) Exploatarea căilor de acces (drumuri de exploatare, poteci, zone de întoarcere a maşinilor agricole etc.), are în vedere în primul rând necesitatea corectării periodice a unor trasee, pentru evitarea

zonelor afectate de eroziune şi alunecări şi efectuarea la timp a lucrărilor de reţinere necesare.3) Exploatarea valurilor de pământ (executate în plantaţii pomicole pe pante de maximum 15%, dar şi pe terenuri arabile şi păşuni); are în vedere urmărirea executării lucrărilor agricole numai în lungul valurilor, urmărindu-se păstrarea profilului valurilor şi aplicarea unor măsuri de întreţinere pentru păstrarea covorului vegetal de consolidare (se vor evita de asemenea distrugerile prin păşunat neraţional).4) Exploatare teraselor (din plantaţii viti-pomicule); urmăreşte în

primul rând depistarea cauzelor care pot duce la deformarea – distrugerea acestora, cât şi aplicarea corespunzătoare a măsurilor de întreţinere.

5) Exploatarea canalelor de coastă (pentru regularizarea scurgerilor pe versanţi cu plantaţii viti-pomicule şi păşuni); are în vedere protecţia canalelor şi menţinerea capacităţilor de funcţionare, prin aplicarea diferenţială a lucrărilor de întreţinere (la şanţuri de nivel-orizontale şi la canale înclinate – de intercepţie a scurgerii), prin urmărirea executării lucrărilor agricole paralel cu direcţia canalelor şi prin evitarea depozitării materialelor sau resturilor vegetale în secţiune, pe diguleţe sau pe banda înierbată.

6) Exploatarea debuşeelor (canale da colectare şi evacuare a apei pe versanţi); urmăreşte consolidarea corectă şi eliberarea secţiunii de scurgere, depistarea tronsoanelor de albie erodate (surpate sau terasate) şi aplicarea operativă a reparaţiilor.

7) Exploatarea gărduleţelor (folosite la fixarea versanţilor sau taluzelor abrupte) cuprinde verificarea, completarea şi repararea acestora prin lucrări specifice, după fiecare ploaie torenţială şi ori de câte ori este nevoie. În paralel cu întreţinerea şi repararea se face şi consolidarea biologică cu arbori sau arbuşti.

8) Exploatarea lucrărilor transversale ce se execută în lungul reţelei torenţiale (cleionaje, fascinaje, garnisaje, praguri din lemn etc.), pe ogaşe şi ravene mici; urmăreşte refacerea zonelor degradate şi deteriorate în urma ploilor torenţiale (viituri) şi completarea lucrărilor după necesităţi.

9) Exploatarea barajelor şi pragurilor din albia torenţilor (executate din piatră, beton, pământ, lemn); are în vedere urmărirea comportării în amplasament, întreţinerea diferenţiată după tipul lucrării, verificările după dezgheţ şi după fiecare ploaie torenţială refacerea consolidărilor şi protecţiilor în timp util ş.a.

6.3. Exploatarea lacurilor de acumulare şi barajelor.

Exploatarea oricărui lac urmăreşte: satisfacerea optimă a scopurilor pentru care a fost realizat şi protecţia calităţii apei. Organizarea exploatării are în vedere: 1) Întocmirea şi respectarea documentaţiilor care asigură

desfăşurarea normală a activităţii (regulamente de exploatare, grafice dispecer, planuri de exploatare, întreţinere şi reparaţii, instrucţiuni tehnice de exploatare şi întreţinere).

2) Cunoaşterea acţiunilor şi operaţiilor de exploatare specifice diferitelor perioade (de punere sub sarcină, de funcţionare normală, de ape mari, de secetă).

3) Supravegherea comportării în timp a barajelor şi lacurilor de acumulare şi organizarea măsurătorilor hidrometrice şi a evidenţei datelor hidrologice.

6.3.1. Folosirea documentaţiilor şi operaţii pregătitoare pentru activitatea de exploatare şi întreţinere.

La recepţia lucrărilor şi punerea lor în funcţiune, unităţile de exploatare vor urmări ca barajele şi lacurile să fie dotate conform proiectelor cu toate echipamentele necesare şi anume:

- Aparate, instrumente şi dispozitive de măsură şi control pentru urmărirea comportării în timp a construcţiilor.

- Aparatură hidrometrică pentru măsurarea debitelor afluente în lac, a debitelor livrate şi evacuate şi a nivelurilor din lac.

- Aparatură şi linii de telecomunicaţie pentru schimb informaţional în legătură cu exploatarea.

O ridicare topografică iniţială a cuvetei lacului (prin profile transversale) constituie un element de referinţă pentru stabilirea modificărilor ulterioare (prin colmatare). Se amplasează reperii ficşi (pe corpul barajului, construcţii, în lac etc.) şi se marchează vizibil nivelurile caracteristice.

Regulamentul de funcţionare cuprinde în principal:- Funcţiile pe care le îndeplineşte barajul şi lacul.- Datele de bază (hidrologice, volume etc.).- Parametri tehnico – funcţionali ai barajului şi lacului, cu

toate instalaţiile aferente.- Instalaţiile de măsură şi contro (mire hidrometrice, tuburi

piezometrice, borne şi reperi topografici etc.)- Regulile de exploatare şi manevrele ce trebuie efectuate în

diferite perioade (regim normal, ape mari, secetă).- Lucrările de întreţinere şi urmărirea comportării în timp.- Planurile de situaţie, profile, secţiuni caracteristice, curbele

volumelor V=f(H), cheile limnimetrice ale golirilor şi descărcătorilor, diferite scheme auxiliare.

Graficul dispecer tip precizează regimul de exploatare a lacului în fiecare lună (debite livrate folosinţelor, nivelurile caracteristice, golirea parţială a lacului în vederea măririi capacităţii de atenuare a viiturii etc.).

1. linia de limitare a deversărilor2. limita de funcţionare în regim asigurat3. linia de introducere a restricţiilorA. zona de golire parţială a lacului

(se livrează folosinţelor debite maxime)

B. zona de funcţionare în regim liber (între Qmin Qmax)

C. zona de funcţionare în regim asigurat(Qmin)

D. zona restricţiilor (Q progresiv redus)

Fig. – Grafic dispecer complex.Planul de exploatare, întreţinere şi reparaţii se întocmeşte

anual şi cuprinde elemente privind exploatarea lacului şi barajului şi planificarea lucrărilor.

6.3.2. Exploatarea lacurilor şi barajelor în diferite perioade.

1. În perioada de punere sub sarcină (primii trei ani):- Se verifică stabilitatea barajului şi eventual se

consolidează.- Se efectuează două umpleri ale lacului până la nivelul

normal de retenţie şi două goliri până la nivelul minim de exploatare (în perioada de revizie şi remedieri); cu respectarea vitezei maxime de ridicare a nivelului în lac.

- Se tarează descărcătorul de fund şi se verifică modul de funcţionare al instalaţiilor hidromecanice.

2. În condiţii normale de funcţionare: nivelul în lac se menţine în limitele NNR 0,20m , Qafl 3Qmediu multianual iar Qdefl se încadrează în graficul dispecer; stavilele de la golirea de fund trebuie să ocupe poziţii anume (st.1 – deschisă , st.2 – închisă etc.).

3. În perioadele de ape mari, se iau măsuri pentru menţinerea neocupată a capacităţii destinate atenuării viiturilor prin:- Livrarea unor debite maxime pentru folosinţe- Descărcarea apei prin golirea de fund- Informarea asupra situaţiei hidrometeo în bazinul

hidrografic pentru stabilirea măsurilor concrete de exploatare

- Asigurarea unei mari eficienţe a atenuării prin manevrarea stavilelor şi vanelor golirilor de fund

- Se va urmări şi reducerea volumului de colmatare şi spălarea aluviunilor depuse în lac

4. În perioadele de secetă, se vor întreprinde următoarele acţiuni:- Informarea asupra situaţiei hidrometeorologice pentru

precizarea modului de exploatare şi a măsurilor- Se vor preciza folosinţele privind apropierea unor perioade

de restricţii- Se vor reexamina debitele minime necesare folosinţelor- Se vor verifica instalaţiile şi echipamentele hidromecanice

ale golirilor de fund - Se execută reparaţiile necesare pentru reducerea la minim

a pierderilor de apă

6.3.3. Măsuri speciale de exploatare.

Se referă la supravegherea barajelor şi lacurilor şi la organizarea măsurătorilor hidrometrice şi evidenţei.

1. Supravegherea comportării barajelor şi lacurilor se realizează printr-un complex de studii şi măsurători şi prin observaţii în timp privind următoarele obiective.- Starea taluzului şi coronamentului (tasări, deplasări,

alunecări, spălări) deformaţii şi fisuri în construcţiile de beton şi căptuşeli, starea rosturilor de dilatare şi tasare.

- Apariţia pe taluzul aval a apelor de infiltraţie (umezire).- Cota apei în piezometrele din corpul barajului şi poziţia

curbei de infiltraţie.- Acţiunea valurilor asupra taluzului amonte şi malurilor.- Starea disipatorilor de energie şi regimul de evacuare.- Volumul de aluviuni din lac şi din bazinele de disipare a

energiei apei etc.Anual (iarna) se examinează toate construcţiile hidrotehnice. La trei ani se examinează părţile submerse care nu impun golirea. La cinci ani se examinează părţile submerse care impun golirea.

2. Măsurătorile hidrometrice de niveluri, debite şi volume se efectuează cu mire instalate pe turnul de manevră al descărcătorului de fund, la intrarea în descărcătorul de ape mari, pe canalele de evacuare ale golirii şi descărcătorului. Normal se măsoară şi se transmit la unitate:

- Nivelul apei în lac, volumul de apă existent, debitul defluent şi debitul afluent.

- Datele hidrologice (debite utilizate de folosinţe, precipitaţii, stratul de zăpadă etc.).

Prognoza meteorologică şi hidrologică, starea lucrărilor, modul de exploatare în special la ape mari sunt preluate de unităţile de exploatare de la centralele respective.

Cap.7. Exploatarea centrelor de priză, staţiilor de pompare şi construcţiilor hidrotehnice din sistemele de IF.

7.1. Centrele de priză – date şi probleme generale.

Majoritatea prizelor din ţară sunt cu ridicare mecanică a apei din râuri, fiind alcătuite din:

- lucrări de regularizarea albiei în zona prizei (consolidări de maluri, diguri de dirijare, praguri de fund etc.).

- canale sau conducte de derivaţie a apei cu diguri de protecţie.

- Staţii de pompare, cu bazine de aspiraţie şi refulare.- Canalul de aducţiune din secţiunea frontală până la postul

hidrometric cu apometru (măsoară Q intrat în SI).- Construcţii auxiliare (clădiri de locuit, magazii, instalaţii

hidrometrice).

La prizele de mal lipseşte canalul de acces şi bazinul de aspiraţie. Unele prize au decantoare, sau bazine de refulare – decantoare.

În zona neinundabilă se amplasează un reper topografic de bază, pentru verificarea cotelor în exploatare.

Ridicările topografice de control pentru executarea profilelor transversale se sprijină pe reperi de capăt, aliniaţi pe ambele maluri, în amonte şi aval de priză.

Fiecare construcţie din albie şi de pe mal se prevede cu reperi pentru urmărirea modificării poziţiei acestora.

Drumurile de acces se fac pe diguri (zone înalte neinundabile).În sectorul frontal se depozitează la îndemână materialele

necesare pentru întreţinere şi reparaţii şi se prevăd bănci şi pontoane pentru transport.

Centrul de priză este dotat cu legătura telefonică sau staţie de radio emisie – recepţie.

Personalul tehnic organizează activitatea de exploatare pe baza unor documentaţii tehnice, precum:

- Cartea construcţiilor din sectorul frontal cu toate caracteristicile tehnice şi parametrii de exploatare.

- Instrucţiuni de exploatare pentru staţiile de pompare, stăvilare, decantoare, baraje.

- Planuri de situaţie şi planşee pentru toate construcţiile (1:500 1:1000).

- Profilele transversale şi longitudinale pe râu şi canal CA.- Lista reperelor topo şi amplasamentul lor.- Registru de rapoarte şi note zilnice tehnice.

Personalul de exploatare din sectorul frontal are următoarele sarcini principale:

- Capacitatea apei conform planului prestabilit.- Măsurarea cantităţilor de apă captate.- Apărarea împotriva inundaţiilor şi sloiurilor de gheaţă a

lucrărilor din albie.- Paza inventarului din sectorul frontal.- Efectuarea lucrărilor de întreţinere a tuturor amenajărilor

din sectorul frontal.- Executarea lucrărilor de reparaţii curente, capitale şi

accidentale.- Efectuarea măsurătorilor de nivel a apei din sursă cu

observaţii asupra configuraţiei albiei şi stabilităţii construcţiilor din sectorul frontal.

Particularităţile exploatării prizelor de irigaţii în timpul apelor mici şi mari.

a) În perioadele de ape mici (secetă):- Se asigură nivelurile normale de captare a apei pentru

realizarea planului de captare prin măsuri adecvate: la secetă, praguri provizorii în albiile râurilor (din bolovani, fascine, gabioane) în zonele cu adâncime redusă şi lăţime mai mare; înlăturarea prin dragare a unor praguri apărute ce împiedică accesul apei la priză (prin colmatare).

- Se verifică construcţiile din albie (pinteni şi diguri de dirijare, praguri de fund, baraje de derivaţie, consolidări de mal, etc.).

b) În perioadele de ape mari (viituri):- Se previne deteriorarea construcţiilor hidrotehnice din albie

şi de pe mal.- Se supraînălţa digurile de apărare, se fac consolidări ale

lucrărilor expuse (capetele digurilor, etc.) la acţiunea viiturilor.

- Personalul se mobilizează la acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor (comandamente judeţene) luând măsuri adecvate.

- Prizele se scot temporar din funcţiune sau se reduce debitul captat pentru a preveni colmatarea.

- Se verifică atent toate construcţiile.- Se trece la realizarea lucrărilor de remediere.

7.2. Staţiile de pompare – date şi probleme generale.

Exploatarea staţiilor de pompare depinde de tipul, funcţiile, amplasarea, mărime.

Funcţiile principale sunt:- Captarea apei din sursă (priză).- Ridicarea apei la cotă (pompare).- Crearea presiunii, evacuarea apei.

Ele formează un tot unitar cu priza şi aducţiunea.

Tipuri de staţii de pompare:- pentru irigaţii- pentru desecare – evacuare- automatizate - neautomatizateDupă rolul în SH de irigaţii, sunt: SPA-(SPB), SRP, SPP.După rolul în SH de desecare – evacuare, sunt: SPBE, SRPE.

Ca amplasare se disting staţii de pompare: fixe, mobile, plutitoare.După mărime se disting: - SP mari (Q>50m3/s; Pi>50Mw).

- SP medii (inter). - SP mici (Q<15m3/s; Pi<15Mw).

Caracteristicile tehnice ale staţiilor de pompare sunt:

- Debitul pompei Q= (debitul volumic refulat).

- Înălţimea manometrică (înălţimea de pompare), H.

- Randamentul global al pompei ηp= .

ηp = ηiηvηm = 85 ÷ 92%.

- Puterea la axul pompei P= (Kw) = (CP).

Prezentarea grafică a întregii familii de curbe caracteristice unei pompe (Q, H, n, η) duce la obţinerea unei topograme. Pe durata exploatării trebuie să se asigure menţinerea punctului de funcţionare cât mai aproape de ηmaxim. Pentru un Qconsum şi optim, se alege H astfel ca să se asigure şi presiunea de regim în reţea (funcţionare eficientă).

Regimurile de funcţionare a pompelor sunt: regimul normal; turbinare; frânare.

Cavitaţia se produce dacă în curentul de lichid apar zone de subpresiune cu valoare mai mică decât cea a presiunii vaporilor de apă (produce distrugeri prin fenomene mecanice, termice, chimice şi electrice).

Vortexul este pătrunderea aerului în conducta de aspiraţie (dăunător-vibraţii, dezamorsare, H, reduse).

Reglarea debitelor staţiilor de pompare faţă de necesarul cerut de beneficiari se poate face prin metodele:

- Reglarea turaţiei motorului de antrenare a pompei.- Modificarea diametrului rotorului (micşorare, strunjire) şi a

modificării caracteristicilor geometrice ale rotorului.- Modificarea curbei caracteristice exterioare a instalaţiei.- Fracţionarea debitului staţiei de pompare pe agregate (!).

- Compensarea debitului (zilnic, decadal, lunar, sezonier).

Optimizarea funcţionării staţiilor de pompare se face prin stabilirea elementelor funcţionale ale agregatelor şi prin diferite combinaţii funcţionale de pompe, urmărind randamente maxime şi consumuri minime de energie. În acest scop se măsoară debitele şi presiunile la refulare cu instalaţii speciale.

Particularităţi privind exploatarea staţiilor de pompare.1. Staţii de pompare automatizate, pentru irigaţii.

a) Cazul reglării automate prin rezervor cu nivel liber (cu niveluri eşalonate).

- Pompele pornesc la Hmin în rezervor şi se opresc la Hmax.- Funcţionarea normală se asigură prin alegerea unei

anumite ordini de intrare în funcţiune a pompelor (program), dependentă de debitele solicitate în reţea (conform graficului anual pentru Qnecesar amenajării).

- Necorelarea pompelor (la debite mici sau mari) poate conduce la consum de energie, discontinuităţi în funcţionare, uzare prematură etc.

b) Cazul reglării cu rezervor hidropneumatic (hidrofor)- Se asigură o folosire mai raţională a energiei de pompare,

dacă se va prevedea consumarea debitelor maxime, perioade cât mai mici de timp (prin corelarea SPP cu necesarul la sectoarele de udare).

2. Staţii de pompare plutitoare pentru irigaţii.- Exploatare uşoară, cu cheltuieli mai mici cu 25 – 40% faţă

de plutitori cu carenă, se asigură prin plutitori din mai mulţi flotori legaţi între ei printr-o platformă comună.

- Condiţiile exploatării racordurilor hidraulice cu malul ce leagă staţiile de pompare cu conductele de refulare de pe mal sunt:

- Să prezinte siguranţă deplină în exploatare.- Să permită manevre fără întreruperea funcţionării staţiilor de pompare.- Să fie uşor de montat şi demontat.- Să necesite personal redus, cu calificare medie.

3. Staţii de pompare pentru desecări.- Parametrii staţiilor de pompare pentru desecări se aleg

astfel încât să corespundă variaţiilor condiţiilor climatice sezoniere.

- Staţiile de pompare trebuie să permită evacuarea fracţională a debitului total, utilizând agregate de pompare cu acelaşi debit sau cu debite diferite.

- Înălţimea de pompare a apei trebuie să asigure evacuarea apei la nivelul cel mai frecvent înregistrat în emisar.

- Staţiile de pompare să îndeplinească funcţii de pompare reversibile.

- Punerea în funcţiune a agregatelor de pompare trebuie să nu producă denivelări bruşte în bazinele de aspiraţie din avalul canalului colector, pentru a se evita surparea taluzului acestuia.

- La fiecare staţie de pompare se vor cunoaşte precis nivelurile maxime şi minime la care se fac pompările.

Evidenţa exploatării staţiilor de pompare implică documentele:- Jurnalul staţiei, cu toate activităţile zilnice (manevre, vizite,

reparaţii etc.) de către şeful staţiei.- Raportul lunar (prezenţa personalului, volumul de apă

pompat, energia consumată, alte date importante) de către şeful staţiei.

- Foaia de manevră (ordinea operaţiilor de pornire şi oprire a fiecărui utilaj) de către şeful sistemului (inginerul hidro).

- Situaţia de tură (caracteristicile funcţionării agregatelor de pompare şi prizei) de către mecanicul de tură.

Punerea în funcţiune a pompelor se face pe baza instrucţiunilor ce cuprind toate operaţiile necesare (asigurarea curăţeniei pompei, verificări, controale lagăre, amorsarea deschiderii vanei, oprirea etc.).

7.3. Construcţiile hidrotehnice din S.I.F. – date generale.

Funcţiuni: distribuirea apei, reglarea Q şi H, evacuarea apei excedentare, conjugarea biefurilor, automatizarea distribuţiei apei, accesul la canale, spălarea NHD, decantoare traversare şi subtraversare.

Soluţii constructive în regim neautomat şi automat:a) Pe canale (stăvilare regulatoare de Q, H deschise şi tubulare,

subtraversări, sifoane inverse, apeducte, poduri şi podeţe).b) Pe jgheaburi (stăvilare regulatoare de Q, H, partitori, podeţe,

căderi evacuări).c) Pe conducte (prize de apă, cămine de vizită, masive de

ancoraj).d) Pe reţele de desecare şi drenaj (stăvilare, regulatoare de

nivel, podeţe, cămine de vizită, puţuri de infiltraţie).

1. Exploatarea stăvilarelora) stăvilare cu acţionare manuală (le manevrează agenţii

hidrotehnici).- Tararea stăvilarelor este o operaţiune obligatorie.- Se notează cel puţin nivelurile maxime şi minime în bieful

aval.- Agentul să cunoască necesarul zilnic de debit (după cheia

limnimetrică a stăvilarului) la fiecare stăvilar.- Agentul să deschidă şi să închidă stăvilarele în concordanţă

cu cererile de apă în bieful aval (în trepte de 5 – 10 cm pentru evitarea undelor de debit cu viteze mari).

- Agentul să supravegheze permanent nivelul apei în aval de stăvilar, împiedicând deversarea.

- La începutul campaniei, pentru umplerea canalelor se vor deschide toate stăvilarele iniţial, iar apoi se vor închide parţial sau total, după caz, din aval sau amonte, conform regulamentului.

- Golirea se face cu stăvilarele parţial deschise.- La stăvilarele cu mai multe deschideri (pare, impare), să se

menţină axa dinamică a curentului de apă cu axa geometrică a canalului pentru evitarea eroziunii.

b) Stăvilarele automate acţionate hidraulic sau electric.- Să fie montate corect, verificată calarea şi echilibrarea.- Să fie ferită de plutitori, de înţepenire laterală.- Axul să se rotească liber.- Accesul apei în bacuri să se facă corect.

2. Exploatarea deversoarelor laterale şi sifoanelor automate.Dispozitivele previn deversarea apei peste digurile canalelor

mari de irigaţie cu funcţionare continuă (protecţie) şi asigură evacuarea apei când se blochează stăvilarele automate în poziţia închis sau în cazul nesupravegherii.

Funcţionarea acestora indică o exploatare necorespunzătoare a canalului, ale cărei cauze trebuie să fie imediat depistate şi înlăturate de către personal.

3. Exploatarea dűkerelor, apeductelor, traversărilor.Regimul nivelurilor apei în zona acestor construcţii se va

supraveghea permanent pentru a se preveni apariţia unor infiltraţii periculoase, ce produc sufozii, tasări, afuieri, deplasări, deteriorări.

La intrarea şi ieşirea din aceste construcţii hidrotehnice să se instaleze mire cu notarea vizibilă a nivelurilor maxime şi minime admise.

Reglarea apei să se facă între limitele prestabilite.La apeducte să se urmărească permanent etanşeitatea

jgheabului şi să se intervină operativ la apariţia oricăror pierderi de apă.

La sifoane coborâtoare să se evite colmatarea conductelor, undele călătoare, suprapresiuni, pungi de aer.

4. Exploatarea construcţiilor hidrotehnice de pe reţeaua de canale de desecare – drenaj şi a construcţiilor anexe.

Curăţirea de corpuri plutitoare, despotmolirea şi înlăturarea gheţurilor.

Reglarea regimului de exploatare, prin manevrarea stavilelor şi vanelor.

Mire hidrometrice şi chei limnimetrice pentru exploatarea raţională.

Refacerea bornelor kilometrice la drumurile de exploatare.

Verificarea integrităţii dotării staţionarelor hidrogeologice a maşinilor şi utilajelor de exploatare.

Prevenirea înfundării puţurilor de observaţie. Refacerea plantaţiilor de protecţie.

Cap.8. Exploatarea sistemelor de desecare şi drenaj.

8.1. Probleme generale.

Regularizarea regimului umidităţii în zonele desecate – drenate, creează condiţii favorabile dezvoltării corespunzătoare a plantelor, obţinându-se producţii mari şi constante fără a fi influenţate de condiţiile climatice variabile de la an la an.

Aceasta este posibilă prin asigurarea regimului aer – apă optim în sol, fiind necesar a se cunoaşte sursele excesului de umiditate din perimetrele desecate – drenate.

În perioada de exploatare a unor amenajări apar schimbări în privinţa aportului diferitelor surse, faţă de cele considerate la proiectare sau datorită schimbării categoriilor de folosinţă şi modificarea sistemului de agricultură de pe versanţii şi terasele limitrofe. De aceea în exploatare este necesar a se completa studiile şi a se efectua măsurători directe asupra debitelor afluente şi defluente din zona amenajată.

O problemă deosebită o constituie urmărirea permanentă a nivelului apelor freatice, în special pe solurile grele (freaticul sezonier şi freaticul permanent).

Drenajul – de suprafaţă (canale, afânare, modelare, nivelare).- de suprafaţă (drenaj cârtiţă, dc+afânare adâncă).

- de adâncime (drenaj orizontal închis, drenaj încrucişat, drenaj vertical). Schema generală a reţelei de desecare – drenaj:

Sistemele de desecare – drenaj cuprind totalitatea amenajărilor, construcţiilor şi instalaţiilor, cu rol de:

- Regularizarea umidităţii solului (prin evacuarea excesului de apă din sol, prin menţinerea în sol a unui regim aer – apă optim).

- Împiedicarea pătrunderii în zona desecată a apelor externe, de suprafaţă şi subterane.

- Conducerea şi evacuarea apei colectate de pe suprafaţa desecată, într-un emisar.

Exploatarea sistemelor de desecare – drenaj se referă la măsurile şi lucrările de asigurare a funcţionării în bune condiţii a evacuărilor gravitaţionale şi/sau mecanice (SP), a construcţiilor hidrotehnice specifice şi instalaţiilor, reţelei de canale şi a reţelei de drenuri pentru menţinerea nivelului apei freatice la un nivel corespunzător (în general, prin sistem de drenaj se înţelege atât drenaj cât şi desecare – în practică).

Exploatarea trebuie să ţină seama numai de particularităţile suprafeţelor cu exces de umiditate desecate şi drenate, precum şi de rezultatele observaţiilor efectuate pe parcurs asupra funcţionării.

În primul an de exploatare (18 luni de garanţie) se urmăreşte de către organele de exploatare şi de execuţie, dacă au apărut secţiuni instabile ale canalelor ce necesită lucrări noi de completare (respectiv canale noi, îndulcirea taluzurilor, consolidări).

Pe parcursul execuţiei, beneficiarul de exploatare are datoria să urmărească continuu, calitatea şi modul de realizare a lucrărilor de desecare – drenaj, dacă răspund cerinţelor (scopului), dacă funcţionează la parametrii proiectaţi.

Proiectantul este obligat să întocmească un regulament de exploatare şi întreţinere a lucrărilor de desecare – drenaj (integrat de regulamentul cadou).

8.2. Particularităţile exploatării suprafeţelor interesate în lucrări de desecare – drenaj.

Suprafaţa interesată cuprinde:- Suprafaţa brută (total amenajată); suprafaţa efectiv

utilizată plus suprafaţa ocupată (canale, construcţii hidrotehnice) şi neproductivă.

- Suprafaţa netă (exclusiv productivă), la care se raportează indicii tehnico – economici.

Perimetrele desecate cuprind zone neuniforme, respectiv:- Suprafeţe relativ plane (lunca de la grind la piciorul

terasei).- Zone depresionare, crovuri, meandre, braţe moarte.

Principalele lucrări de exploatare (suplimentare şi de completare) sunt:

- Asigurarea scurgerilor apelor de suprafaţă din zonele depresionare în reţeaua de canale, prin execuţia unor rogole de scurgere (provizorii).

- Reţinerea şi dirijarea corespunzătoare a apelor de suprafaţă provenite din scurgeri spre emisar, cu ajutorul unor diguri de divizare.

- Executarea unor lucrări agrotehnice pentru reducerea umidităţii din sol.

- Destufizarea suprafeţelor invadate de stuf.- Coborârea nivelului freatic prin lucrări suplimentare de

drenaj (cârtiţă sau orizontal cu tuburi; vezi fig.).

- Creşterea umidităţii arabilului în perioadele secetoase, prin lucrări adecvate.

- Urmărirea evoluţiei în exploatare a suprafeţelor.

Măsuri şi lucrări agropedoameliorative şi hidroameliorative suplimentare:

a) Nivelarea în pantă, cu două faze: Nivelarea grosieră sau capitală. Nivelarea de finisare (exploatare), anuală sau la doi ani.

Deplasarea nivelatorului conform celor 4 scheme tip (v. figurile) asigură calitatea lucrărilor.

Nivelarea în pantă

Scheme tip de nivelare de exploatarea-după o diagonală; b-după două diagonale; c-după direcţia curbelor de nivel; d-perpendicular pe curbele de nivel.

b) Modelarea terenului în benzi cu coame, prin arături la cormană cu plug obişnuit (an I – 3 arături; an II – 2 arături).

c) Afânarea adâncă - cu mobilizare în întregime (hargilă= 0.50.7m)

- în asociere cu drenaj încrucişat (la baza afânării), (hargilos>1÷2m).

d) Rigolele longitudinale, aplicate pe terenuri cu panta i>1 - 2%, prin lucrări de arătură.

e) Drenajul cârtiţă – reţea de galerii Φ 8 – 10 cm la hd = 0.4÷0.8m adâncime (cu plugul cârtiţă), cu descărcarea în canale închise sau în colectori tubulari.

Dren cârtiţă cu descărcare în canale închise

Dren cârtiţă cu descărcare în colectori tubulari închişi

f) Destufizarea, în primii ani ai amenajării (incinte, bălţi, fund de lac, recoltare, arderea aeriană, scalificarea, aratul, arderea rizomilor, cenuşa se împrăştie pe teren).

Aceste lucrări se aplică concomitent.

8.3. Particularităţile exploatării reţelei de canale de desecare.

Canalele trebuie să asigure evacuarea în timp optim a apei în exces de pe terenurile agricole, fiind necesar a se menţine în exploatare anumite niveluri de apă, iar variaţiile de nivel să se facă cu viteze mici.

Deteriorarea reţelei de canale de desecare se datoreşte următoarelor principale cauze:

- Cunoaşterea insuficientă a caracteristicilor terenului şi adoptarea unor soluţii necorespunzătoare în proiectare.

- Execuţia defectuoasă a lucrărilor, nerespectarea PE.- Degradarea reţelei la viituri catastrofale (prin colmatare).- Uzura, îmbătrânirea lucrărilor.- Activitatea necorespunzătoare a personalului de

exploatare.

Măsuri speciale de exploatare pentru sistemele noi.a) Măsuri pregătitoare.- Identificarea zonelor joase din incintă unde este posibil a se

acumula apa din diverse surse (băltire).- Identificarea şi marcarea sectoarelor de canale posibil a se

degrada, prăbuşi taluzul, colmata eroda.- Depistarea punctelor de ştrangulare a secţiunii canalelor

prin colmatări, dopuri.- Depozitarea unor stocuri de materiale pentru executarea

consolidărilor provizorii.- Evidenţa maşinilor şi utilajelor de intervenţie din dotare,

pentru refacerea secţiunii canalelor.b) Măsuri de înlăturare a defecţiunilor.- Realizarea unei reţele de rigole de legătură, între zonele

depresionare şi cele mai apropiate canale de desecare permanente (cu plugul, buldozer).

1-băltire; 2-canal de desecare; 3-rigolă de legătură.

- Realizarea unor rigole când pe malul canalului există depozitări ce împiedică scurgerea apei în canal de pe suprafaţa desecată.

1-deponii de pământ; 2-deponii nivelate, cu pantă spre canal; 3-rigolă de legătură deschisă manual la fiecare 2-3m de canal.

- Modelări prin umplere până la o cotă favorabilă (prin împingere cu buldozerul) şi apoi se execută rigolele (prin armături).

Măsuri curente de exploatare.- Interzicerea accesului şi păşunatului animalelor pe taluzele

canalelor.- Interzicerea adăpatului animalelor din canalele de desecare

(numai în punctele speciale concentrate).- Trecerea animalelor numai prin vaduri peste canale.- Circulaţia vehiculelor şi utilajelor numai pe poduri – podeţe.- Se interzice depozitarea gunoaielor în canale sau a altor

obstacole (de ex. Pentru treceri provizorii).- Evacuarea apelor uzate în canalele de desecare numai

după decantarea şi epurarea acestora.- Manevrarea stăvilarelor şi acţionarea diferitelor lucrări de

artă. Numai de personalul desemnat de exploatator.- Prevederea în lungul canalelor a unor zone de protecţie

(1.5 – 1 m lăţime) în care accesul este interzis.- Refacerea anuală a rigolelor de scurgere.- La depăşirea asigurării de calcul (cazuri excepţionale)când

canalul nu mai are capacitate de evacuare, se dirijează surplusul către zonele mai joase (marcabile, neconstruite).

- Interzicerea creării de denivelări bruşte în canalele (la pornirea staţiilor de pompare) pentru a nu perturba echilibrul freatic.

- Marcarea şi afişarea cotelor de comandă în bazinul de aspiraţie.

8.4. Particularităţile exploatării reţelei de drenaj şi puţurilor hidrogeologice.

Diferite deficienţe de exploatare cauzează reducerea capacităţii de acţiune a drenurilor absorbante şi colectoare (colmatarea cu aluviuni şi oxizi de Fe, Mn, tasarea terenului de sub dren; acţiunea apelor agresive, înfundarea perforaţiilor cu particule de sol, rădăcini; alegerea greşită în proiectare a distanţei între drenuri, a adâncimii de pozare, a pantei, secţiunii, filtrului, calitatea scăzută a execuţiei, trecerea unor utilaje grele peste zona drenurilor).

Pentru constatarea deficienţelor, în exploatare se iau o serie de măsuri, precum:

- Dezgroparea unei porţiuni de dren (nu este indicat).- Observaţii asupra suprafeţei drenate (cu stagnarea apei

sau reducerea vitezei de infiltrare) după ploi sau aplicarea irigaţiei şi a spălării (deci drenul nu funcţionează bine).

- Observarea şi măsurarea debitelor evacuate de drenuri (dacă la 2 – 3 măsurători debitul unui şir de drenuri este mai redus cu ¾ din debitul altor şiruri, rezultă că s-a produs colmatarea – înfundarea.

- Măsurarea conţinutului de săruri în apa evacuată de şirurile de drenuri (prin probe de apă).

Lucrările de exploatare a puţurilor de observaţie constau în:- Măsurarea periodică a nivelului apei în puţuri.- Recoltarea probelor de apă pentru urmărirea chimismului

apei freatice pe parcursul exploatării amenajării (la 15 – 20 % dintotalul puţurilor, alegându-se cele mai caracteristice). Recoltarea se face cu sonde speciale, la intervale de timp determinate de adâncimea şi chimismul apei freatice.

PARTEA a – III -aÎNTREŢINEREA LUCRĂRILOR DE I.F.

Cap. 10. Planificarea şi organizarea lucrărilor (de exploatare- întreţinere-reparaţii-modernizări). Indicatori de

eficienţă. Personalul de întreţinere. Asigurarea bazei tehnico - materiale (materiale şi echipamente).

Creşterea complexităţii sistemelor, a gradului de dotare cu utilaje şi mijloace de transport, a numărului şi complexităţii instalaţiilor şi echipamentelor, atrage după sine organizarea corespunzătoare şi planificarea activităţii acestora.

Planificarea anuală a activităţii, având în vedere direcţiile principale: exploatare, întreţinere, reparaţii şi modernizări, realizează pe baza planului tehnic şi a planului financiar, care se regăsesc în cadrul documentaţiei tehnico – economice, întocmit de personalul de specialitate din exploatare.

Planul tehnic, cuprinde două grupe de probleme:a) Prestarea unor servicii pentru unităţile beneficiare:

asigurarea apei pentru irigaţii, evacuarea apei. Aceste sarcini se include în planul de prestaţii şi stau la baza stabilirii planului de venituri ale sistemului.

b) Lucrări de exploatare, întreţinere şi reparaţii, ca: Planul pentru lucrări de exploatare cuprinde măsuri de

exploatare a elementelor sistemului (prize, reţele de irigaţii, noduri hidrotehnice, construcţii hidrotehnice şi lucrării de artă, staţii de pompare, reţele de desecări – drenaje, puţuri hidrogeologice, lucrări de CES, lucrări de regularizare – îndiguiri.

Planul pentru lucrări de întreţinere, nu necesită întocmirea unor documentaţii tehnice ci numai a unor calculaţii şi antemăsurători specifice.

Lucrările de întreţinere (precum: menţinerea consolidărilor biologice, cosirea vegetaţiei şi combaterea dăunătorilor animale în cazul digurilor, întreţinerea agregatelor de pompare, întreţinerea jgeaburilor, conductelor în cazul reţelelor de irigaţii) se execută în perioada de funcţionare a sistemelor, ori de câte ori este necesar, cu mijloacele existente în dotare şi muncitorii permanenţi.

Planul pentru reparaţii curente, se execută pe bază de documentaţii tehnice (devize) cu muncitorii permanenţi şi cu cei sezonieri angajaţi în acest scop.

Reparaţiile curente sunt lucrări de volume şi valori mai mari, ce apar necesare în urma verificărilor periodice, astfel:

La irigaţii şi desecări – drenaje: despotmolirea canalelor (decolmatarea), repararea construcţiilor hidrotehnice şi lucrărilor de artă de pe reţea, a liniilor telefonice, a utilajelor tehnologice, a case pompelor şi bazinelor de aspiraţie şi refulare la staţiile de pompare, înlocuirea unor conducte sau a tronsoanelor de jgheaburilor.

La îndiguiri şi baraje: menţinerea digurilor şi barajelor la cotele prevăzute în PE prin completarea terasamentelor, reînsămânţarea digurilor şi barajelor, reparaţii la lucrările de artă, consolidări de mal, liniile telefonice şi instalaţiile radio de emisie – recepţie.

Planul financiar al unităţilor de exploatare, se fundamentează pe baza planului tehnic.

a) Cheltuielile de exploatare cuprind: costul consumului de energie electrică, carburanţi şi lubrifianţi pentru staţiile de pompare şi pentru agregatele de pompare termice, pentru instalaţiile speciale de udare, salariile muncitorilor permanenţi (agenţi hidro, electromecanici, mecanici, laboranţi), costul manoperei muncitorilor sezonieri, salariile pentru personalul tehnico – administrativ.

b) Cheltuielile de întreţinere, au în vedere valorile pentru fiecare categorie de mijloace fixe în parte (diguri, canale de irigaţii şi desecări, construcţii hidrotehnice, staţii de

pompare, reţele de conducte). Calculaţiile se realizează cu ajutorul normelor de deviz şi a normelor de timp şi producţie specifice lucrărilor de întreţinere.

c) Cheltuielile de reparaţii curente, se obţin având în vedere execuţia în regie a lucrărilor respective.

Toate cheltuielile prevăzute în plan trebuie să fie defalcate pe trimestre, pe baza unei eşalonări judicioase a execuţiei sarcinilor de producţie:

La defalcarea pe trimestre a reparaţiilor curente şi a cheltuielilor aferente se are în vedere urgenţa lucrărilor, utilizarea ritmică a forţei de muncă şi înţelegerile cu unităţile agricole pentru a nu se produce stricăciuni culturilor.

Repararea şi întreţinerea mijloacelor de transport şi a centrelor gospodăreşti se poate eşalona uniform pe toate trimestrele.

Lucrările de reparaţii ale construcţiilor hidrotehnice, staţiilor de pompare, reţelelor de canale, liniilor telefonice, instalaţiilor de automatizare, se vor prevedea numai în perioada de inactivitate.

Pentru întocmirea planului tehnic şi financiar, se iau în consideraţie rezultatele inventarierii anuale a lucrărilor şi mijloacelor de exploatare şi întreţinere şi a verificării stării de funcţionare a lucrărilor şi gradului de uzură. Rezultatele se trec în cartea tehnică a sistemului, evaluându-se şi valoarea mijloacelor fixe la data respectivă (care scade în timp). În funcţie de această valoare se precizează sumele care se pot afecta pentru reparaţii capitale şi perioada de viaţă a fiecărui mijloc.

La sfârşitul fiecărui an se întocmesc dări de seamă asupra funcţionării sistemelor, efectuându-se şi calculul rentabilităţilor, exprimată sintetic prin indicatorii tehnico – economici de eficienţă. Fiecare indicator reflectă una sau mai multe laturi ale exploatării, iar analiza realizării lor indică în ce domenii sunt deficienţe, natura acestora şi permite deci a se lua măsuri concrete de îmbunătăţire. Indicatorii tehnico – economici ai exploatării sistemelor sunt: generali, economici şi tehnici.

Indicatorii generali: se referă la volumul tuturor lucrărilor de exploatare şi reţinere.

Indicatori economici: privesc realizarea tuturor lucrărilor înscrise în planul economico – financiar (de ex. Cheltuielile de exploatare ce revin la 1ha de suprafaţă irigată – desecată, sau costul unui m3 de apă primită de beneficiar).

Indicatori tehnici ai exploatării se referă la:- folosirea apei (volume intrate – evacuate, pierderi,

randamente).- Exploatarea tehnică (prin mărimea cheltuielilor pentru

întreţinerea şi reparaţia diferitelor obiective).

Dimensionarea sistemelor, sectoarelor şi compartimentelor acestora este influenţată de posibilitatea realizării sarcinilor de către

personalul încadrat: muncitori, tehnicieni, maiştri, subingineri şi ingineri (înscrişi în organigrama sistemului de exploatare). Este vorba de personalul de exploatare – întreţinere.

Pentru compartimentul de exploatare şi întreţinere hidroameliorativă este necesar: un şef de sistem plus:

Un inginer hidro la sistem; un inginer, subinginer sau tehnician hidro la fiecare sector.

Agenţi hidro – muncitori în raport cu volumul lucrărilor. Echipă de intervenţii pentru lucrări de tehnicitate ridicate.

Pentru compartimentul de staţii de pompare, utilaje, atelier: Un maistru, un subinginer sau inginer. Muncitori mecanici, în raport cu volumul şi tehnicitatea

lunilor.

Folosirea eficientă a forţei de muncă impune policalificarea muncitorilor, cu specializare în 2 –3 meserii, ceea ce permite folosirea acestora în tot timpul anului (permanent).

Baza tehnico – materială (materiale, echipament de întreţinere):

Instalaţii specifice exploatării şi întreţinerii (hidrometrice, de reglare, de spălare a aluviunilor, drumuri, mijloace de transport şi telecomunicaţii, utilaje şi maşini pentru reparaţii, ateliere de reparaţii, clădiri pentru personal, garaje, depozite de materiale şi instrumente).

Rezervă de materiale de construcţii (pentru avarii, reparaţii curente, prevenirea inundaţiilor.

Se menționează faptul că, în situația actuală (temporară), când unitățile de profil (ANIF) au fost reorganizate pe principii de restrângere a activității și de conservare a inventarului de patrimoniu, activitatea de exploatare cu toate laturile tehnice prezentate a fost practic redusă la minim sau a fost dirijată spre alte tipuri de acțiuni, iar activitatea de întreținere se aplică, după caz, la nivel de acțiuni de conservare, fiind impusă (limitată) în principal de considerente economice. Ca urmare, personalul din sectorul de exploatare a primit alte sarcini, adaptate situațiilor și a fost repartizat după alte funcții și principii decât cele necesare activității propriu-zise de exploatare-întreținere a lucrărilor de IF, iar baza materială se restrânge și este adecvată noilor condiții și activități de producție.

Cap. 11. Întreţinerea lucrărilor din sistemele de irigaţie cu canale deschise.

Pe parcursul exploatării sistemelor de irigaţii având reţelele realizate cu canale deschise, se fac verificări periodice pentru depistarea defecţiunilor intervenite şi se iau măsuri pentru remedierea acestora prin lucrări corespunzătoare.

Lucrările de întreţinere sunt specifice: canalelor deschise de irigaţii, sectorului frontal al acestora (priza), construcţiilor hidrotehnice, jgheaburilor şi apeductelor.

I. Întreţinerea canalelor de irigaţii.

Principalele lucrări de întreţinere se referă la: întreţinerea impermeabilizărilor, prevenirea şi înlăturarea aluviunilor, combaterea vegetaţiei şi combaterea rozătoarelor, remedierea canalelor tasate în loess – problemă specială.

1) Întreţinerea impermeabilizărilor. Degradarea pereelor este determinată de factori naturali, de

erori de execuţie şi greşeli de exploatare (precum: tasarea loessului, mişcarea terasamentelor, alunecarea taluzurilor, erodarea taluzurilor, ruperea pereului la construcţiile hidrotehnice).

Întreţinerea căptuşelii din beton se execută prin: Repararea pe loc. Înlocuirea dalelor deteriorate. Refacerea integrală a căptuşelilor puternic deteriorate. Refacerea etanşării rosturilor.

Alegerea metodei se face în funcţie de gradul de degradare.Toate golurile mici de execuţie (segregări, caverne, pori mari,

fisuri fine) şi diferitele defecte prin şocuri mecanice (fisuri crăpături, rupturi, părţi smulse) se repară prin colmatarea cu pastă de ciment simplu sau în amestec cu răşini epoxidice (ce reduce timpul de lucru).

Degradările ceva mai puternice, după reparare, se consolidează suplimentar prin placare cu 1 – 2 straturi de ţesătură din fibre de sticlă îmbibată cu răşină epoxidică.

În cazul deteriorărilor foarte puternice se procedează la demontarea dalelor care nu mai pot fi reparate. Utilajele folosite sunt cele utilizate curent pentru prepararea transportul şi punerea în operă a betonului.

Sunt două procedee de refacere a rosturilor: Etanşarea rigidă a rosturilor: se face cu mortar de ciment

sau mastic bituminos (bitum, filer şi fibre de azbest). Este o metodă necorespunzătoare, se deteriorează uşor la căldură sau îngheţ – dezgheţ repetat.

Etanşarea elastică (suplă): se execută cu materiale plastice sau cauciuc şi cu chituri plastoelastice (chit tiacolic, meroplast, astrobit, romfix, romflexil). Rezultatele sunt bune sau satisfăcătoare.

Tehnologia de refacere a rostului deteriorat: Scoaterea din rost a vechiului material pe o adâncime de 2 –

3 cm (cu introducerea unui cordon neaderent – PVC, PE).

Curăţirea rostului de praf şi impurităţi (cu pensonul sau cu aer).

Amorsarea flancului rostului cu adeziv (grund, amorsă). Aplicarea chitului gros de 1 – 3 cm. Presarea chitului pe flancurile rostului. Protecţia cu un strat subţire de mortar de ciment sau cu o

peliculă de: epoxi – gudron, vopsea alchirol, bronzaluminiu, vopsea pentru marcaje.

Se poate folosi instalaţia de etanşare totală (ce face toate operaţiile).

La dalele mici se aplică metoda acoperiri totale a căptuşelii cu materiale peliculigene plastoelastice ce nu se întăresc.

În cazul folosirii foliilor, la care se depistează spărturi se decopertează de dale şi se lipesc găurile cu bucăţi de folie folosind adezivi, apoi iar se lestează. Este indicat să se facă toate lucrările menţionate, în condiţii de lipsă totală a apei (în uscat).

2) Înlăturarea aluviunilor şi prevenirea colmatării. Colmatarea se datorează materialului în suspensie transportat

de sursa de alimentare, materialului erodat de pe taluzurile canalelor neprotejate, cât şi particulelor provenite din deflaţie (valoarea medie multianuală a colmatării pentru principalele SI din ţara noastră este de 0.8 – 2 m3/ha an). Pentru prevenirea colmatării şi înlăturarea aluviunilor depuse nu pot fi folosite soluţii generalizate pentru toate reţelele şi sistemele, fiecare caz în part trebuind analizat în complexitatea lui şi stabilite măsuri optime diferenţiate.

De menţionat că nu întreaga cantitate de aluviuni pătrunsă în sistem este dăunătoare (d<0.005 – 0.001 mm constituie îngrăşământ şi se vor depune pe terenuri, ier la canale pe pietrişuri sau nisipuri se urmăreşte colmatarea porilor fundului şi taluzelor canalelor în scopul reducerii pierderilor de apă prin infiltraţii).

O măsură generală o constituie realizarea şi menţinerea pe canale a unor viteze care să transmită transportul materialului fin şi fertil şi decantarea grosierului.

Metode de înlăturare a aluviunilor depind de: condiţiile naturale, caracterul sursei, nivelul tehnic al SI.

Principalele măsuri de prevenire şi înlăturare sunt: Reducerea conţinutului de aluviuni în sursa de apă prin

măsuri luate în bazinul hidrografic (împădurirea versanţilor cu pante mari, agricultură antierozională, lucrări de combatere a eroziunii de adâncime, executarea unor lucrări de retenţie în bazinul hidrografic, consolidarea malurilor şi albiei cursului de apă în punctele erodate).

Reţinerea aluviunilor de fund la punctele de priză. Dacă există retenţie în faţa prizei, aluviunile de fund şi o parte din suspensii se depun în faţa prizei. La prize cu prg de fund şi pinten de dirijare, se reţin o parte din aluviuni, în afara frontului de captare a curentului (printr–o dirijare corespunzătoare).

Reţinerea aluviunilor în bazine de decantare. Este cel mai eficient mijloc. Bazinele sunt:

- în faţa regulatorului frontal (cu sau fără canal de evacuare).- Pe canalul magistral, după regulatorul frontal.- Pe tronsonul inactiv al canalului magistral.- În zonele depresionare ale tronsoanelor (tip lac).

Un bazin de decantare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, pentru a fi eficient:

- Să reţină aluviunile cu ф 0.1 –2 mm, grosiere.- Să permită trecerea aluviunilor mici şi fine.- Să aibă capacitate mai mare decât volumul de aluviuni

acumulabile într-un an.- Să nu fie stânjenită distribuţia debitelor solicitate.- Să existe o suprafaţă în jur suficientă pentru a se depune

materialul rezultat la despotmolire.

Transportarea aluviunilor în suspensie pe terenuri irigate se realizează prin asigurarea unui regim normal de scurgere pe canale şi prin întreţinerea normală a acestora. Se vor evita consumurile reduse ce creează un regim hidrostatic pe canale.

Despotmolirea canalelor. Cantitatea depusă variază larg, 3 – 5m3/km canal, ajungând chiar la 500m3/km la canale mari neconsolidate. Despotmolirea (curăţirea mecanică) se execută anual, după campania de irigaţie, toamna sau primăvara timpuriu (când în canale nu mai este apă). Utilajele folosite: draglina, excavatorul sau echipamentul Herder (specializat).

(vezi, întreţinerea canalelor de desecare – despotmolirea)

3) Combaterea vegetaţiei pe canale de irigaţii. Vegetaţia se dezvoltă optim pe reţeaua de distribuţie în special,

neconsolidată, cu adâncimi mici ale apei, cu funcţionare intermitentă. Vegetaţia spontană apare cu precădere în secţiunea activă a canalelor necăptuşite cu funcţionare periodică, în secţiunea activă a canalelor dalate dar colmatate ce au funcţionare intermitentă şi în special în zona rosturilor degradate ale canalelor dalate. Se dezvoltă atât vegetaţia acvatică cât şi cea xerofilă (pe fund, taluzuri, coronamente, zonele de protecţie şi zonele limitrofe).

(vezi, întreţinerea canalelor de desecare – înlăturarea vegetaţiei).

4) Combaterea rozătoarelor pe canalele de irigaţii. Rozătoarele fac galerii în ramblee sau taluzuri, în special când

ele sunt fără apă, ceea ce produce scurgeri concentrate la umplere. La canalele executate în rambleu sau semirambleu există pericolul de rupere, afuieri. Principalele rozătoare sunt: şobolanii, cârtiţele, bizanii. Combaterea lor se face primăvara în lunile martie – aprilie imediat după hibernare. Metode folosite:

Cu ajutorul apei, se scot din galerii şi se distrug fizic.

Chimic, cu raticide (substanţe toxice) prin administrarea otrăvurilor în momeli (arsenat de calciu, antu, fosfura de zinc, cloropriorina) sau prin gazarea în galerii (cu fosfoxin, delicia sau sulfotox). De exemplu: 25g sulfotox (o lumânare) la o galerie; după aprindere se introduce în galerie, se astupă cu iarbă şi pământ toate intrările din apropiere.

5) Remedierea canalelor tasate în loess. Prin tasarea straturilor de fundaţie în timp, se deteriorează

secţiunea transversală a canalului. Dacă tasarea este în fază incipientă, se execută lucrări uşoare de remediere, fără scoaterea din funcţiune a canalelor, prin completarea diguleţelor laterale la nivelul cotei proiectate şi eventual, prin nivelarea fisurilor apărute.

1- diguleţe laterale; 2- completarea diguleţelor laterale

La canale pe terenuri în pantă (pe curba de nivel) nu se execută diguleţe pe latura amonte, ci o platformă de scurgere.

- soluţie greşită - soluţie corectă

La remedierea definitivă a unui canal tasat în loess nu se recomandă schimbarea traseului în plan, ci numai reprofilarea canalului, readucerea la cotele proiectate şi impermeabilizarea prin dalare.

I. Întreţinerea şi remedierea jgheaburilor.

La jgheaburi îmbinate cap la cap pe furcă, apar defecţiuni care trebuie imediat remediate (încă din execuţie).

În exploatare: tasarea tălpii fundaţiei, degradarea rosturilor de îmbinare, etc. Lucrările efectuate sunt:

a) Lucrări de întreţinere curentă:Se execută anual, în lunile martie – aprilie: Controlul şi remedierea deformării lucrărilor de construcţii

montaj datorită tasării şi înclinării furcilor. Depistarea şi remedierea fisurilor şi eroziunii în masa chitului

sau la controlul cu betonul la rosturile de etanşare. Identificarea şi refacerea fisurilor apărute în masa betonului

(necesită personal specializat). Distrugerea vegetaţiei (buruienilor) de sub jgheab şi din

zonele de protecţie.

b) Lucrări de întreţinere periodică.Se execută la 2 – 3 ani sau mai mult, prin: Etanşarea fisurilor de suprafaţă şi de adâncime în masa

chitului (masticului). Etanşarea fisurilor apărute în masa betonului. Înlocuirea jgheaburilor sparte sau prăbuşite.

Operaţii de etanşarea fisurilor superficiale: Curăţirea cu o perie şi o cârpă uscată a prafului şi a

umidităţii de pe suprafaţa chitului. Aplicarea stratului de amorsă (soluţie de bitum) şi a 1 – 2

straturi de la chitul de protecţie (anticorosiv) cu o pensulă (stratul 2 după 24 ore de la primul strat).

Operaţii pentru etanşarea fisurilor de adâncime (>1mm):

Curăţirea cu peria şi cârpa uscată a prafului şi a umidităţii de pe suprafaţa chitului.

Încălzirea uşoară a chitului cu ajutorul unei lămpi de benzină, pentru înmuierea şi plastifierea acestuia.

Presarea şi compactarea chitului cu o pană. Aplicarea unui strat de amorsă şi a unui strat de protecţie,

cu pensula.

Operaţia de etanşare a fisurilor în masa betonului: Curăţirea cu peria de sârmă a zonei fisurate şi înlăturarea

prafului cu o pensulă uscată. Deschiderea la suprafaţă a fisurilor şi curăţirea de moloz şi

praf a acestor deschideri. Amorsarea zonei fisurate cu o soluţie de bitum epoxi,

aplicată cu pensula. Chituirea cu chit fibrobituminos, aplicat prin presare după 2

– 3 ore de la amorsare.

Aplicarea a 1 – 2 straturi de lac de protecţie.

Operaţii pentru înlocuirea jgheaburilor distruse: Închiderea stăvilarului de pe traseul jgheabului din amonte. Demontarea şi înlăturarea tronsoanelor sparte cu ajutorul

macaralei. Montarea noului jgheab, care cuprinde:

Pregătirea gropilor de fundaţie (săpătură, 5 – 10 cm cu nisip sau beton de egalizare).

Umplerea gropii cu pământ în straturi de 10 cm bine compactat până la cota de fundare.

Montarea fundaţiei tip pahar sau a plăcilor de fundaţie cu macaraua.

Montarea stâlpilor şi a furcilor prin fixarea cu mustăţile de legătură.

Monolitizarea stâlpului în pahar şi a furcii pe stâlp. Aşezarea peste furcă a unui fâşii de carton asfaltat şi

a unui strat de vată minerală, peste care se aşează jgheabul utilizând ferme metalice (formate din 2 părţi) de fixat pe macara.

Etanşarea rosturilor între tronsoanele de jgheaburi (cu mortar epoxidic pentru completarea golurilor mari şi apoi cu chituri elasto – plastice sau cu garnituri de cauciuc).

Etanşarea simplă a rostului jgheaburilor, cu elastochit

1-furcă; 2-stâlp; 3-jgheab; 4-carton asfaltat; 5-vată minerală; 6-elastochit; 7-lac anticorosiv

Etanşare complexă cu elastochit Etanşare simplă cu mortar de şi garnitură de cauciuc ciment şi garnitură de cauciuc1-furcă; 2-stâlp; 3-jgheab; 4-garnitură; 1-furcă; 2-stâlp; 3-jgheab; 5-vată minerală; 6-elastochit; 4-garnitură; 5-mortar de ciment 7-lac protecţie

Etanşarea simplă (reţeta cu elastochit): 1 kg chit şi 0.2 kg amorsă pentru 5m de rost. Unelte (manual): şpaclu, perii, pistoale, rulouri. Utilaje (mecanizat): instalaţia de etanşare a rosturilor. Echipe de 2 muncitori (20 – 30 rosturi / 10 ore).

II. Întreţinerea prizelor şi construcţiilor hidrotehnice de pe canale.

Prizele şi construcţiile hidrotehnice din sistemele de irigaţii sunt executate în principal din beton simplu sau armat, terasamente şi anrocamente.

Lucrările de întreţinere se realizează în baza unui plan annual, cu eşalonare pe perioade, în funcţie de necesităţi şi posibilităţile reale de realizare, corespunzător condiţiilor hidrologice şi climatice, etc.

Necesitatea şi volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii sunt stabilite prin observaţii şi revizii. Observaţiile zilnice pe toată durata de funcţionare a sistemului, se efectuează de către echipe specializate care efectuează controlul lucrărilor în regim dinamic (cu apă) sau fără apă.

Întreţinerea se realizează prin: Supraveghere tehnică (observaţii periodice asupra

comportării lucrărilor şi controlul funcţionării normale a tuturor elementelor componente).

Revizii tehnice (examinarea sistematică a lucrărilor în vederea semnalizării tuturor modificărilor ce au survenit în timpul exploatării).

Lucrări de întreţinere curentă şi micile reparaţii (refacerea taluzurilor, decolmatarea bazinelor, astuparea fisurilor din betoane pentru evitarea pierderilor de apă, înlocuirea unor piese lipsă sau deteriorate – precum grătare, capace pentru cămine, reperi, balustrade, indicatoare – curăţirea şi ungerea periodică a componentelor mecanismelor de la stăvilare, revopsirea părţilor metalice şi din lemn).

Lucrări de reparaţii curente, se referă la remedierea defecţiunilor semnalate între două revizii (de primăvară şi de toamnă).

Volumul de lucrări (înscris pe planul tehnic anual cu termene de execuţie şi valoare estimativă) este mult mai mare ca al lucrărilor de întreţinere curentă (reparaţii de betoane, zidării, resturi, pereuri din diferite materiale, filtre inverse, izolaţii hidrofuge, despotmoliri de albii, bazine şi secţiuni de canale, completări de terasamente, repararea stavilelor, ghidajelor, grătarelor mecanismelor, repararea împrejmuirilor, reparaţii şi înlocuiri la instalaţiile hidromecanice şi electrice).

Lucrările de reparaţii periodice, se execută la intervale de 1 – 3 ani şi reprezintă un volum mare de lucrări.

Reparaţiile accidentale, apar la avarii datorită viiturilor, cutremurelor.

Reparaţiile capitale, executate pe bază de proiect, au drept scop restabilirea capacităţii normale de funcţionare, cu care ocazie se pot realiza şi eventualele lucrări de modernizare. Legea nr.62/ reactualizată în 1977 stă la baza reparaţiilor capitale.

Defecţiunile mai frecvente semnalate la construcţiile hidrotehnice se datorează tasării în urma antrenării hidrodinamice a particulelor fine din pământurile de fundare sau în spatele culeelor şi pereţilor laterali (sufozia – dacă ief = h/(0,3. l + v) icr ).

Uneori se produc afuieri prin erodarea unor zone în jurul construcţiilor hidrotehnice, la ieşirea curentului de infiltraţie în partea aval.

Aceste fenomene apar cu precădere pe terenurile nisipoase şi pe cele loessoide, în special când pierderile de apă din canale sunt

mari şi nu s-au luat măsuri corespunzătoare de prevenire (compactări, saltele).

Fenomenele respective (amplificate de existenţa unor crăpături în anteradier sau deteriorarea rosturilor la consolidările din dale sau fisuri de peree) determină deteriorarea radierului, bazinului disipator şi diferitelor elemente ale construcţiilor hidrotehnice.

Existenţa unor goluri sub bazinul disipator sau sub radierul construcţiilor hidrotehnice se evidenţiază prin ciocănirea betonului cu un obiect metalic şi interpretarea sunetului produs.

Golurile se umplu cu lapte de ciment introdus sub presiune (dacă sunt închise) sau prin introducerea de pământ bine compactat (dacă sunt deschise).

Crăpăturile superficiale în betonul radierului se astupă prin repararea tencuielii.

Crăpăturile adânci orizontale şi verticale se repară în funcţie de cauza care le-a produs, de regulă prin injuncţii cu ciment sau argilă.

Gropile în bazinul disipator se repară fără apă, după curăţirea de mâl a bazinului şi examinarea fundului.

Ridicăturile de pe fundul bazinului se repară după înlăturarea cauzelor şi luarea unor măsuri suplimentare preventive precum drenarea fundaţiei.

Rizberma se repară în funcţie de tipul materialului de construcţie folosit, prin reaşezarea sau înlocuirea sa.

Întreţinerea şi repararea construcţiilor din beton.

Materialele folosite la lucrările de reparaţii sunt: betonul, mortarul, amestecurile de mortar de ciment cu răşini epoxidice sau beton cu răşini epoxidice.

Mărcile de răşini din România sunt: Dinox 040, 102 şi 10L. Întăritorii utilizaţi sunt: etilendiamina (EDA) şi

trietilentetramina (TETA). Prepararea amestecului: se amestecă răşina cu întăritorul în

proporţia indicată de furnizor corespunzătoare tipului de reparaţie ce urmează a se efectua, după care se adaugă treptat materialul solid şi uscat, amestecând continuu 1 – 2 min.

Se execută lucrări pentru oprirea infiltraţiilor sau exfiltraţiilor, protecţia armăturii contra coroziunii, restabilirea rezistenţei unor elemente din beton şi beton armat.

Suprafeţele se curăţă în prealabil cu o perie de sârmă şi jet de aer comprimat, apoi se aplică amorsa (de exemplu adezivul Alorex c.r.v. la 15 - 25°C). În continuare se plică cantitatea necesară de amestec păstos sau în unele cazuri (fisuri) se injectează amestecul lăptos cu instalaţii speciale.

Se pot folosi şi amestecuri cu adaosuri de latex de cauciuc sau emulsii de poliacetat de vinil neplastifiat. Adaosul umple porii capilari, conferând calităţi de aderenţă, elasticitate,

impermeabilitate, rezistenţă la şoc şi viaţă prelungită. (ciment 1 kg, nisip 0-3mm 2.5 kg, latex de cauciuc 0.3 kg şi apă 0.4-05 kg - reţetă utilizată). Se amestecă latexul cu ½ apă după care în emulsie se introduce treptat cimentul, respectiv nisipul, după caz amestecând continuu circa 3 min, completând cu restul de apă. Pasta se aplică în 2 straturi succesive la interval de 5 – 20 minute, peste care se aplică amestecul sub formă de mortar, se nivelează, apoi se aplică încă 2 straturi de pastă. Se stropeşte cu apă circa 7 zile (periodic).

Se poate utiliza şi ţesătura din fibre de sticlă impregnată cu răşini epoxidice, pentru bandajarea sau placarea zonei deteriorate, aplicată în 2 – 3 straturi. În final se acoperă cu chit epoxidic compactat.

Întreţinerea şi repararea construcţiilor din lemn şi metal.

Protecţia anticorozivă pentru elementele metalice din sol sau sub apă se realizează cu bitum fierbinte sau cu răşini epoxidice (în stare fiebinte), iar pentru suprafeţele supraterane, cu vopsele simple, cu vopsele având vinil – cauciuc, cu minim de plumb şi vopsea email, iar la conducte cu vopsea cu neopren (aplicate după curăţire, uscare suflare). Protecţia lemnului: cu gudron, carbolineum, vopsele de in fiert).

Cap. 12. Întreţinerea lucrărilor din sistemele cu conducte îngropate.

Întreţinerea şi remedierea defecţiunilor în reţelele de conducte îngropate pentru irigaţii, urmăreşte asigurarea funcţionării amenajării l caracteristicile proiectate, prevenirea deteriorării componentelor reţelei şi prelungirea duratei de exploatare, paralel cu micşorarea pierderilor de apă şi folosirea eficientă a energiei utilizate la pomparea apei.

În practică, aceste acţiuni se realizează prin supravegherea şi revizia tehnică a reţelei, care evidenţiază lucrările de întreţinere şi reparaţii necesare (respectiv metodele şi tehnologiile de calitate, cu consum redus de materiale şi energie).

Producerea defecţiunilor este favorizată de cauzele următoare: Calitatea necorespunzătoare a materialelor utilizate (cu

deteriorări la transport, depozitare).

Execuţie defectuoasă, aplicarea incorectă a tehnologiilor (montarea incorectă a garniturilor la îmbinări, denivelarea patului de pozare a conductelor).

Exploatarea necorespunzătoare (nerespectarea regulamentului de exploatare, folosirea personalului cu calificare redusă, neexecutarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii).

Remedierea defecţiunilor se aplică diferenţiat, pentru diferite tipuri de conducte (PREMO, azbociment, mase plastice) şi pentru elementele auxiliare (hidranţi instalaţii).

În general, defecţiunile principale constau în: demufarea îmbinărilor la conducte uneori cu degradarea acestora, fisurarea sau spargerea conductei, nealinierea hidranţilor pe antene, defectarea hidranţilor sau a unor echipamente auxiliare.

Producerea defecţiunilor se constată de obicei prin apariţia la suprafaţa terenului a unei zone cu exces de umiditate, băltiri sau izbucnirea jetului de apă din pământ, nefuncţionarea unor hidranţi sau pierderi de apă la aceştia.

1. Remedierea defecţiunilor pe conducte PREMO.

- Remedierea demufărilor.În primul rând se face decopertarea zonei avariate cu un

surplus de circa 2 m lateral şi 1 m longitudinal, creând un spaţiu suficient pentru executarea lucrărilor de remediere. Pentru decopertare, în prima fază se foloseşte buldoexcavatorul până în zona de deasupra generatoarei superioare a conductei, iar în faza următoare se degajă complet zona avariată prin lucrări manuale.

Se utilizează: semiflanşe de oţel (4 buc. ce se introduc pe conductă de o parte şi de alta a îmbinării şi se sudează două câte două), garnitură de cauciuc secţionată oblic pe o lungime cât mai mare, care se introduce pe tub şi apoi se lipeşte la rece, şuruburi de strângere a flanşelor.

Prin strângerea şuruburilor între cele două flanşe se presează garnitura în îmbinare realizând a bună etanşare.

Presarea garniturilor la tuburile PREMO

Modul de îmbinare a segmenţilor de flanşe pe tub

Se face proba cu apă, rezultând dacă lucrarea este de calitate.

Se acoperă îmbinarea manual deasupra conductei şi apoi se continuă mecanizat cu buldoexcavatorul.

- Înlocuirea tubului PREMO când s-a spart (fisurat) sau când s-au deteriorat capetele îmbinării.

Se întrerupe alimentarea cu apă a conductei şi se goleşte aceasta.

Se sapă mecanic şi manual pentru degajarea şi dezgolirea completă a conductei deteriorate, cât şi 0.8 – 1 m din tuburile învecinate.

După caz, se pot face şi epuisamente simultan cu săpăturile. Remedierea propriu – zisă se poate face în mai multe

moduri:a) Cu înlocuirea tubului deteriorat şi folosirea unor

piese de îmbinare metalice şi o conductă din metal.

Din tubul deteriorat se taie un manşon cu lăţimea de circa 20 cm care să permită extragerea din îmbinări a celor două jumătăţi de tub.

Se montează mufele şi cepurile metalice în extremităţile conductelor vecine menţinându-le orizontalitatea.

Între piesele de capăt (mufă, cep) se introduce un tronson metalic care se sudează cu acestea.

b) Cu înlocuirea tubului deteriorat, folosind piese de îmbinare din PREMO şi un manşon metalic.

Dintr-un tub normal de premo se extrage centrat un tronson de 20 cm, obţinându-se două jumătăţi mai scurte.

Se introduc pe extremităţile conductelor din reţea cele două jumătăţi de premo menţionându-se orizontale.

Pe fiecare semitronson se introduce câte o flanşă de remediere şi câte o garnitură de cauciuc şi între acestea un manşon metalic ce trebuie să acopere zona liberă de

20 cm şi câte o porţiune egală din cele două semitronsoane de tub.

Strângând şuruburile se presează cele două garnituri între manşonul metalic şi tubul de premo, în mod treptat şi uniform.

Aceste două procedee sunt neeconomicoase, având un cost ridicat, necesitând forţă de muncă şi utilaje, consum mare de materiale energointensive şi unele dificultăţi în aplicarea remedierii (semituburile se vor pregăti din timp şi vor fi depozitate pentru operativitate).

c) Cu semimanşoane metalice în cazul tuburilor fisurate.

Tubul deteriorat (fisurat) nu se mai înlocuieşte. Se introduc pe locul deteriorat semimanşoanele care au

un diametru ceva mai mare decât al tubului. Se face etanşarea prin garnituri de cauciuc. Se poate face o consolidare suplimentară a manşonului

prin coliere metalice, în cazul unor fisuri mai mari. În cazul unor fisuri mici se poate proceda mai simplu,

fără consolidare, folosind răşini sintetice în amestec cu nisip, ipsos, ciment.

Este un procedeu modern, eficient, ieftin şi simplu. În final, în toate cazurile de remediere, se face proba de presiune, se reface patul conductei pentru a evita tasările şi apoi se acoperă conducta manual în prima fază şi mecanizat în faza a doua.

2) Remedierea defecţiunilor pe conductele de azbociment.

- Remedierea demufărilor.a) Cu cuplaje speciale de tip Gibault care înlocuieşte complet

îmbinarea iniţială defectă. Se închide vana din amonte de avarie. Se degajă zona îmbinării de pământ şi se fac epuismente. Se înlătură cuplajul vechi deteriorat. Se reface îmbinarea folosind cuplajul nou de tip Gibault.

b) Cu flanşe de remediere şi garnituri de cauciuc. Se introduc două garnituri de cauciuc pe tubul respectiv. Se folosesc patru semiflanşe, care se îmbină două câte două

cu câte două şuruburi de fixare (nu prin sudură), strânse uniform până când garniturile intră între mufă şi tub realizând etanşarea perfectă.

- Înlocuirea tuburilor de azbo deteriorate. Se foloseşte un tub nou şi două cuplaje tip Gibault. Se decopertează conducta deteriorată şi se extrage. Se introduc cuplaje Gibault pe extremităţile conductelor

vecine. Se coboară în tranşee tubul nou şi se aşează coaxial. Se notează jumătate din lăţimea mufei de îmbinare (egal) pe

fiecare extremitate a noului tub. Se strâng şuruburile cuplajului uniform astfel ca cele două

flanşe să preseze treptat garniturile de cauciuc între mufă şi tub.

Se execută proba cu apă, se finisează patul de pozare şi se acoperă conducta.

2. Remedierea defecţiunilor pe conductele de mase plastice.

În cazul fisurilor sau spargerilor tubului, se face fie prin inlocuirea totală fie parţială (prin înnădire).

Se închid vanele de linie (de ramificaţie)întrerupând accesul apei, folosind eventual şi dispozitivul de obturat conducte.

Se decopertează mecanizat şi manual tronsonul avariat şi 2 – 3 tronsoane vecine, astfel încât să permită arcuirea întregii conducte.

Se ung cu lubrifiant extremităţile conductei noi, după ce s-a executat şanfrenarea (teşirea).

Se ridică conducta deteriorată din şanţ cu o macara, astfel ca să se poată extrage şi înlocui cu una nouă.

Sub greutatea proprie (lansare lentă) se îmbină acest tronson cu cele existente.

Se face proba cu apă şi apoi se acoperă conducta întâi manual şi apoi mecanizat.

3. Reamplasarea şi remedierea hidranţilor pe antene.

Când hidranţii vecini situaţi pe antene alăturate nu realizează un aliniament rectiliniu (ceea ce împiedică mutarea mecanizată longitudinală a aripilor de udare) se procedează la schimbarea amplasamentului acestora.

Se stabileşte cota terenului favorabilă alinierii. Se demontează hidrantul existent, obturând ramificaţia

teului cu o flanşă oarbă. Se acoperă zona de lucru. Se sapă mecanizat şi manual în amplasament. Se execută pe antenă un orificiu Φ 100 mm peste care se

prinde o garnitură de cauciuc şi semicolierul cu flanşă de semicolierul inferior, prin şuruburi.

Se montează prelungitorul vanei hidrant (care a fost anterior demontat)precum şi vana hidrant.

Deteriorarea hidranţilor (ruperea flanşei teului, ruperea prelungitorului, ruperea flanşei acestuia, distrugerea pieselor componente ale vanei hidrant).

Se înlocuiesc piesele deteriorate cu piese noi. Se strâng şi se recondiţionează unele piese deteriorate. Se marchează corespunzător hidranţii, pentru a fi uşor

observaţi în timpul lucrărilor agricole şi a se evita acroşarea.

Cap. 13. Întreţinerea lucrărilor în sistemele de desecare şi drenaj.

Întreţinerea sistemelor de desecare – drenaj se referă la măsurile de întreţinere a reţelei de canale de desecare, la întreţinerea reţelei de drenaj, precum şi a construcţiilor hidrotehnice şi anexe de pe reţele şi la întreţinerea puţurilor hidrogeologice.

13.1. Întreţinerea reţelei de canale de desecare.

Defecţiunile ce apar mai des pe reţeaua de desecare sunt: Infestarea cu vegetaţie a canalelor şi în special cu vegetaţie

acvatică. Împotmolirea canalelor datorită depunerilor de aluviuni. Degradarea taluzurilor prin prăbuşire şi alunecare ca urmare

a pierderii stabilităţii ca urmare a subpresiunii datorită nivelului freatic sau scăderii bruşte a apei în canal.

Crăparea şi exfolierea taluzurilor neprotejate de iarbă datorită fenomenului de îngheţ – dezgheţ.

Erodarea şi şiroirea taluzurilor neprotejate de iarbă datorită scurgerii apelor provenite de pe terenuri agricole.

Deteriorarea taluzurilor datorită circulaţiei animalelor prin canal (pe izlazuri).

Deformaţii ale albiei canalelor (tasare neuniformă, prăbuşirea platformei de fund).

Lucrările de întreţinere curentă, se execută anual (curăţirea vegetaţiei ierboase, repararea degradărilor uşoare ale taluzurilor, curăţirea aluviunilor, gunoaielor şi obstacolelor, întărirea lucrărilor de consolidare, întreţinerea construcţiilor hidrotehnice, verificarea funcţionării staţiilor de pompare).

Lucrările de reparaţii curente, se realizează la 4 – 5 ani (despotmolirea canalelor, curăţirea radicală a vegetaţiei, repararea construcţiilor hidrotehnice şi a consolidărilor, refacerea înierbărilor, repararea clădirilor).

Lucrările de reparaţii accidentale (deteriorări în urma apelor mari).

Lucrări de reparaţii capitale, se execută la 20 – 25 ani, când se pot aduce şi adaptări şi completări pentru îmbunătăţirea funcţionării. Se reprofilează toate canalele. Cele mai grele probleme le pune combaterea vegetaţiei dezvoltate în canale şi curăţirea aluviunilor depuse.

a) Combaterea vegetaţiei de pe canale. Vegetaţia spontană poate reduce capacitatea de transport a

canalelor până la 50 – 70 %, având şi alte efecte (reducerea vitezei, înmlăştinire, salinizare secundară):

Vegetaţia de pe taluz (banchete şi coronamente), deasupra apei: păpădia, pelinul, coada şoricelului, trifoiul alb, pătlăgina îngustă, volbura, ştirul, susaiul, costreiul.

Vegetaţia semiacvatică, creşte în apropierea nivelului apei: izma, pipirigul, rogozul, floarea broaştei, mana.

Vegetaţia subacvatică: stuful, papura. Vegetaţia plutitoare ancorată, nu apare în canalele cu

funcţionare intermitentă: nufărul, liliacul de apă. Vegetaţia plutitoare liberă: algele, letuca de apă.

Principalele metode de combatere a vegetaţiei sunt: manuală, mecanică, chimică, biologică, prin ardere.

1. Combaterea manuală, cuprinde cosirea cu coase manuale sau trase de animale, se practică pe canale mici, de 2 – 4 ori pe an (prima cosire până la 15 iunie şi ultima până la 15 septembrie). Operaţia de cosire se începe dinspre aval pentru a nu se bloca canalele cu vegetaţie (aceasta se adună în grămezi pe coronament, constituind fân sau se arde).

Productivitatea = 1000 m3/om zi (la canale mici).Productivitatea = 500 m3/om zi (la canale mari).În 8 ore/zi, un lucrător coseşte şi strânge în medie circa 0.219

ha vegetaţie (vara vegetaţia creşte cu circa 2 cm/zi).2. Combaterea mecanică, cu cositori mecanice.

- Cosirea prin tăiere (cositori de tip CP45, CP65, MCC, Bradford, Castor 601 – S, Conver, Herder).

- Cosirea prin biciuire cu rotative de mare turaţie (MCC, Bradford, Castor 601 – S, Conver).

Utilajul de tăiere este ataşat unui tractor ce se deplasează în lungul taluzurilor pe coronamente.

Pmed orar= 0.3 – 0.5 ha/oră (la CP45, CP65).

Unele utilaje execută şi strânsul (greblarea) vegetaţiei tăiate. Cosirea vegetaţiei acvatice de pe fundul canalelor se face comod şi ieftin din barcă prin smulgere cu diferite dispozitive (lanţuri cu cuţite, grapa grea).

În figură – lanţuri cu cuţite.Un tractor cu agregat curăţă 10 – 15 km canal/schimb adică 3

– 4.2 ha/8 ore. Vegetaţia tăiată plutitoare se strânge în grămezi în avalul canalelor prin colectare cu plase.

3. Combaterea chimică, cu ierbicide (se cunosc peste 100tipuri). Este eficientă, dar poate polua apa (în cazul irigaţiilor sau a peştilor, sau la conservarea naturii, nu se indică).

Ierbicide :Selective (distrug numai anumite plante).Neselective (distrug toată vegetaţia).

Ierbicide :De contact – distrug frunzele şi tulpina superioară, sunt

toxice pentru om şi animale, distrug numai plantele pe care au căzut (o generaţie).

De translocaţie – pătrund în sistemul circulatoriu al plantei prin frunze şi tulpini până la sistemul radicular. Acţiune de durată.

Principalele ierbicide: paraquatul – gramoxonesul (6 l/ha de 2 – 3 ori/an), 2.4 D (1.1 – 2.2 kg/ha 0.5 %), sulfatul de cupru (50 – 80 kg la 1m3/s cu repetare la 10 – 12 zile), cloratul de sodiu, atrazinul, dalaponul, diquatul, diuronul, manuronul, TCSA.

Modul de aplicare al ierbicidelor, depinde de starea acestuia (soluţie, praf, granule) de caracterul său (de contact sau translocaţie), de perioada aplicării. Administrarea soluţiilor se face cu pompe Vermorel acţionate mecanic sau manual dintr-o barcă (cu 300 – 400 l/h, când umudutatea atmosferică este de minim 70%). Administrarea pulberilor se face cu dispozitive speciale (S100, sau AS – România sau DUEC – 1).

Aplicarea ierbicidelor ţine seama de: Alegerea judicioasă a ierbicidului.

Doză corespunzătoare şi uniform distribuită. Concentraţie corectă. Gradul de dezvoltare al plantelor – moment optim. Starea vremii (fără ploaie, fără vânt). Tipul solului, vitalitatea plantelor, mărimea plantelor.

4. Combaterea biologică, prin popularea canalelor cu peşti (crapul chinezesc), prin păşunat (oi, capre), prin umbrire cu arbori (sălcii, arin); un crap consumă circa 30 – 35 kg vegetaţie submersă şi 60 kg vegetaţie emersă pentru o creştere de greutate de 1 kg. Se introduc 195 peşti/ha luciu apă, în luna aprilie.

5. Combaterea prin ardere se face cu aruncătoare de flăcări sau cu pulverizatoare, când vegetaţia este uscată. Uneori se foloseşte strpirea cu combustibili lichizi sau gaze lichefiate sau chiar aprinderea din loc în loc cu torţa şi ardere liberă.

b) Despotmolirea canalelor colmatate cu mâl.

Într-un an mediu se depun 100 – 150 m3/km canal. Despotmolirea canalelor regularizate se face odată la 3 – 4 ani iar a canalelor colectoare la 5 – 6 ani. Mecanizarea acestei lucrări întâmpină greutăţi datorită volumului mic de lucrări (0.05 – 0.6 m3/an) pe unitatea de lungime, dar cu volume importante pe an raportat la lungimea întregii reţele.

Maşinile pentru curăţirea mâlului sunt: Maşini cu funcţionare neîntreruptă (cu cupe multiple, freză,

rotor, melc sau racleţi) sunt utilizate pentru curăţirea concomitentă a fundului şi taluzurilor pe canale fără apă sau cu hapă=10-20 cm. Se folosesc la un volum de mâl de minim 0,15 m3/m de canal.

Maşini cu funcţionare ciclică (excavatoare cu o singură cupă, draglina, excavatoare speciale, amfidragi cu cupă de excavator) lucrează şi la canale cu apă sau vegetaţie, curăţind fundul şi taluzurile. Se folosesc în special la reparaţii capitale, când volumul de pământ scos este mare. Maşini : Herder, Master, Dicher, Universal Type, IHC, Bradford, draglina MMC-1.5, excavatorul Castor cu cupă greifer (0.25, 0.5, 0.75, 1.0 m3).

Maşini cu excavare prin hidromecanizare (drăgile pitic, drăgile şi amfidrăgile) se folosesc la canale mari (de evacuare, principale şi secundare) cu hapă mare.

Despotmolirea cu drăgia-la canale mari b-la canale mici

V- volumul de mâl ce se curăţă- la canalele mici (h<1.5 m) cu V=0.25 – 2.0 m3/m.- la canalele colectoare mijlocii (h<2m) cu V=0.5 – 5.5 m3/m.- la canalele de evacuare mari (h<3.5m) cu V=1.2 – 15

m3/m.

Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale (reprofilare) şi curente se efectuează studii şi măsurători în teren şi se întocmeşte documentaţia de execuţie. Pentru fiecare canal se întocmeşte fişa de gabaritaj pentru calculul volumului de terasamente şi pentru volumul depunerilor de împrăştiat.

13.2. Întreţinerea reţelei de drenaj.

a) Reparaţiile curente, se referă la lucrările de: Curăţire a secţiunii drenurilor de mâl, oxizi de Fe, Mn. Repararea gurilor de evacuare, căminelor. Cosirea vegetaţiei de pe taluzurile emisarilor. Consolidarea taluzurilor canalelor în care se varsă drenurile. Curăţarea de aluviuni a colectoarelor drenurilor. Curăţirea mâlului din căminele de vizitare, guri de vărsare. Curăţirea, repararea drenurilor şi înlocuirea unor tuburi.b) Reparaţiile capitale se fac odată la mai mulţi ani, pentru

restabilirea capacităţii de descărcare, prin înlocuirea întregii reţele.

c) Asigurarea funcţionării drenurilor se face mai ales prin măsuri preventive (profilactice) privind colmatarea drenurilor (în cadrul activităţii de exploatare) şi prin măsuri curative (de întreţinere) prin curăţirea drenurilor de depuneri prin spălare cu jet de apă sau pe cale chimică.

- Prin spălare hidraulică (la 1 – 3 ani), înainte de a se încimenta depunerile (mâl, resturi vegetale şi minerale). Se folosesc diferite instalaţii complete: Sever Cleaner diferite tipuri, Drain Cleaner. În 15 – 20 minute înainte se pot spăla circa 100 m dren, înlăturându-se 0.3 – 0.4 kg depuneri pe metru liniar, cu un debit de aproximativ 1 l/s. Tuburile de jet ale instalaţiei pot avansa până la circa 200 m în interiorul drenurilor.

- Stabilirea intervalului de timp între operaţiile de spălare a drenurilor. Estimarea valorică a lucrărilor de decolmatare a drenurilor.

Pe măsura colmatării drenurilor are loc micşorarea capacităţii de evacuare şi mărirea duratei de evacuare a excesului de umiditate din teren, ceea ce are drept consecinţă directă mărirea pagubelor în producţia agricolă.

Din acest punct de vedere rezultă că spălările trebuie să fie la intervale mici, însă în cazul când acestea sunt prea dese, cheltuielile pentru spălări au valori ridicate.

Intervalul între spălări, (T) se poate stabili punând condiţia ca suma cheltuielilor specifice (la ha) anual pentru spălări şi a pierderilor de producţie la ha din cauza colmatării, să fie minimă S=Can+ Pha min.

În practică, gradul de colmatare admis este de 5 – 50 % deci secţiunea interioară drenurilor se spală la T= 10 – 15 ani.

Pierderile de producţie ΔP depind de durata excesului de umiditate (t0) şi de planta cultivată.

ΔP = A ∙ t0

Coeficientul A are valorile: 0.05 – 0.07 pentru cereale; 0.13 – 0.17 pentru cartofi; 0.02 – 0.03 pentru pajişti naturale şi 0.05 – 0.07 pentru pajişti cultivate.

Se consideră că raportul între debitul drenului colmatat (Qc) şi debitul drenului necolmatat (Qnc) este:

= =(1-z)2 ,

şi că volumul de evacuare este:Ve=Qc tef=Qnc tpr ,

deci rezultă că:

tef= şi t0=tef-tpr=tpr .

În toate aceste relaţii s-au folosit notaţiile:tef – durata efectivă a excesului de umiditate.tpr – durata excesului de umiditate stabilită la proiectare.

z – gradul de colmatare a drenajului .

h – înălţimea dispunerii.d – diametrul drenurilor.

Gradul de colmatare variază exponenţial în timp:

z=1-(1-z0)e- T. Rezultă :T= - ln .

în care:z – gradul de colmatare după T ani de la spălarea anterioară.z0 – gradul de colmatare înregistrat în primul an după spălare.λ – coeficientul care ţine seama de variaţia în timp a intensităţii colmatării drenajului. λ=0.01 – 0.1 (valori mai mari pentru filtru cu eficienţă de reţinere mai redusă ca geotextilul, paie şi valori mai mici pentru filtrul din nisip – pietriş cu granulometrie optimă).

Cheltuielile pentru decolmatare, raportate la 100 ml dren s-au considerat că variază liniar cu gradul de colmatare z după relaţia: C=a+b·z, unde a şi b sunt coeficienţi funcţie de compoziţia granulometrică şi de gradul de colmatare. a=130÷170 şi b=35÷45, cheltuielile anuale pentru decolmatare exprimate la ha rezultă:

Can= = =

,

unde l este lungimea drenurilor exprimate în 100 m, la ha, care este funcţie de distanţa între drenuri (ex. pentru d=20m l=5).

Pierderile de producţie exprimate la ha şi pe baza relaţiei pentru p, respectiv costul pierderii, rezultă:

,

unde:p – preţul producţiei agricole (lei/t).P – producţia medie (t/ha).

Suma ΔPha+Can are expresia dezvoltată:

S=p .

Se dau valori diferite pentru z şi se determină de fiecare dată S. Se construieşte curba corespunzătoare:

Se alege din curbă valoarea minimă pentru S şi zoptim

corespunzător, funcţie de care se determină T cu formula anterioară:

T=- .

Admiţând pentru z0=

deci10%.

13.3. Întreţinerea construcţiilor hidrotehnice de pe reţeaua de desecare – drenaj.

Operaţiile mai importante privind întreţinerea sunt: Curăţirea şi ungerea periodică a mecanismelor de ridicare

a lanţurilor şi canalelor. Vopsirea părţilor lemnoase şi metalice. Controlul şi verificarea sistematică privind apariţia

crăpăturilor în betonul armat şi remedierea lor. Paza şi supravegherea lucrărilor.

13.4. Întreţinerea puţurilor hidrogeologice cuprinde:

Verificarea adâncimii pentru determinarea gradului de colmatare şi despotmolirea cu un burghiu special de desfundat.

Ungerea şurubului la capacul de închidere. Vopsirea capacului şi a burlanului exterior. Văruirea blocului de protecţie şi a stâlpului de semnalizare. Distrugerea vegetaţiei din jurul stâlpului.

Cap.14. Întreţinerea lucrărilor antierozionale, a lacurilor de acumulare, digurilor şi barajelor din pământ.

14.1. Întreţinerea lucrărilor antierozionale (CES) trebuie să se realizeze în fiecare bazin hidrografic pe baza următoarelor principii:

Lucrările antierozionale formează un tot unitar şi asigură pe lângă protecţia solului şi protecţia lacurilor.

Efectul antierozional se manifestă numai dacă întregul complex de lucrări şi măsuri este executat şi funcţionează normal.

Combaterea eroziunii solului trebuie să fie realizată în faza incipientă, când efortul tehnic şi financiar este mai mic.

Pe parcursul exploatării trebuie să se completeze complexul de lucrări în funcţie de necesităţile apărute, urmărindu-se comportarea lucrărilor executate.

Lucrările de întreţinere trebuie executate fără întârziere, imediat ce apare necesitatea lor, în special după ploi torenţiale şi topirea zăpezilor, pentru că astfel fenomenele de distrugere se accentuează şi cheltuielile pentru reparaţii se amplifică.

Lucrările de întreţinere în cadrul amenajărilor de CES au în vedere obiectivele următoare:

1. Întreţinerea benzilor tampon se referă la refacerea covorului ierbos prin însămânţare sau dacă este posibil cu brazde de iarbă, ori de câte ori în perimetru acestor benzi au apărut focare de eroziune.

Concomitent cu însămânţarea zonelor deteriorate prin eroziune, se va executa un şanţ la limita superioară a fâşiei respective, având rolul de a colecta scurgerea din amonte şi a proteja zona însămânţată, până la refacerea covorului vegetal, apoi şanţul urmează a fi astupat. Acest covor vegetal se întreţine apoi printr-o fertilizare corespuzătoare.

2. Întreţinerea căilor de acces se referă la: Umplerea cu pământ şi nivelarea şiroirilor, folosindu-se

buldozere, gredere şi autogredere. Refacerea taluzurilor degradate, prin reînsămânţare sau prin

brăzduire. Decolmatarea şi refacerea secţiunii şanţurilor marginale. Deblocarea podeţelor şi căminelor de liniştire a apei prin

înlăturarea aluviunilor depuse. Repararea pereelor ce consolidează şanţurile marginale. Menţinerea covorului vegetal pe poteci şi în zonele de

întoarcere. Se va urmări menţionarea profilului transversal al drumului,

nivelarea sa cu pantă de scurgere, ridicarea în rambleu a platformei drumului pentru a permite circulaţia în orice anotimp.

3. Întreţinerea valurilor de pământ cuprinde: Completarea terasamentelor rupte, folosind pământ luat din

zonele vecine. Menţinerea covorului vegetal prin lucrări de combaterea

buruienilor şi reînsămânţare.4. Întreţinerea teraselor din plantaţiile viti-pomicole se referă la următoarele: Refacerea taluzurilor degradate, prin reînsămânţări sau

consolidări cu brazde de iarbă. Nivelarea platformei teraselor şi astuparea denivelărilor. Refacerea racordărilor teraselor cu potecile, drumurile etc. Supraînălţarea teraselor în zonele depresionare. Consolidarea taluzurilor surpate cu gărduleţe. Repararea lucrărilor de zidărie la terasele cu zid de sprijin. Cosirea repetată a vegetaţiei de pe taluzuri. Eventual captarea izvoarelor de coastă.5. Întreţinerea canalelor de coastă orizontale şi înclinate prevede: Refacerea taluzurilor erodate sau alunecate. Decolmatarea canalelor cu depozitarea pământului pe

diguleţul din aval (de 2-3 ori pe an). Refacerea diguleţelor degradate prin ploi torenţiale. Distrugerea vegetaţiei prin cosire, din albia canalelor. Repararea căderilor şi a consolidărilor la zona de racordare

cu debuşeele.

6. Întreţinerea debuşeelor are în vedere reînsămânţări (cu 1-1.5 kg sămânţă la 100 m2) în secţiunea de scurgere şi repararea consolidărilor prin peree.

7. Întreţinerea gărduleţelor cuprinde fie refacerea gărduleţelor la care s-au degradat parii şi s-au rupt împletiturile de nuiele care au rămas suspendate, fie completarea împletiturii până la 10-20 cm sub nivelul solului şi consolidarea suplimentară cu un strat de pământ bine compactat.

8. Întreţinerea cleionajelor, fascinelor, garnisajelor, pragurilor cuprinde refacerea integrală a lucrărilor degradate cu consolidări suplimentare.

9. Întreţinerea barajelor şi pragurilor din piatră, beton sau pământ constă în principal din : refacerea unor porţiuni de zidărie, a saltelelor de amortizare şi a contrabarajului, completarea terasamentelor în zonele de încastrare, desfundarea barbacanelor. Se reface plantarea zonei din amonte de baraj şi se întreţine înierbarea coronamentului şi taluzelor la lucrările din pământ.

14.2. Întreţinerea lacurilor, barajelor şi digurilor.

Lucrările de întreţinere mai frecvente la baraje sunt: curăţire, ungerea şi gresarea mecanismelor de ridicare a stavilelor, verificarea periodică şi reglarea macanismelor şi aparaturii de măsură şi control, decolmatarea canalelor de evacuare, întreţinerea covorului vegetal pe taluze, nivelarea pământului pe coronament şi taluze, completarea terasamentelor antrenate de apă, combaterea rozătoarelor şi a altor vieţuitoare, vopsirea metalelor.

Reparaţiile curente, între două revizii, constau în: completări de terasamente şi nivelări, despotmoliri de canale, reparaţii peree din dale sau anrocamente, repararea rosturilor, injecţii pentru etanşări, repararea filtrelor inverse, drenajelor, echipamentului mecanic, linii electrice.

Diferite situaţii la baraje din pământ

Crăpăturile transversale se repară săpându-se un şanţ perpendicular pe ele, cu deschiderea de 1.5-2m la suprafaţă şi 0.5m la fund. Se pune apoi pământul scos înapoi în şanţ în straturi de 15-20cm bine compactate sau eventual se înlocuieşte cu un pământ de bună calitate din carieră.

1-fisuri; 2-şanţ.Crăpăturile longitudinale se repară prin executarea unor

şanţuri paralele cu linia coronamentului, săpate pe amplasamentul crăpăturilor, la fel ca la cele transversale.

Alunecarea taluzurilor aval se repară prin îndepărtarea pământului alunecat, mobilizarea suprafeţei de alunecare pe 20-30cm adâncime, reaşezarea pământului în straturi de 20-25cm cu o înclinare de 2-3% către axul barajului, căutând a se realiza un taluz ceva mai dulce decât cel iniţial.

1-curba de depresie; 2-taluz nou; 3-taluz vechi; 4-linia de alunecare; 5-straturi înclinate de consolidare.

Dacă taluzul amonte a fost erodat, se execută lucrări noi de protecţie (saci cu pământ, baloturi de paie, gărduleţe umplute cu pământ), se completează terasamentele spălate, se refac înierbările sau pereele, se previne acţiunea valurilor prin plute de nuiele, suluri de fascine ancorate sau saltele plutitoare aşezate lângă taluz transversal pe direcţia apei.

Cap. 15. Întreţinerea staţiilor de pompare(echipamentul mecanic, electric şi electronic)

Operaţiile de întreţinere curentă sunt:

Întreţinerea agregatelor de pompare (asigurarea ungerii normale a lagărelor, verificarea presetupelor, vopsirea agregatelor).

Întreţinerea vanelor (strângerea presetupelor, vopsirea vanelor). Întreţinerea clapeţilor de reţinere (verificarea garniturilor,

dispozitivelor de întârziere, ungerea, vopsirea lor). Întreţinerea conductelor (verificarea îmbinării, vopsirea). Întreţinerea instalaţiilor de amorsare, ungere cu apă, de ridicat,

ventilat şi încălzit, electrice şi de forţă, automatizare şi telecomandă, de punere la pământ.

Întreţinerea acumulatorilor, clădirilor şi prizelor.

Există documentaţii cu tabele ce cuprind obiectivele defecţiunilor pe categorii (manifestări), cauzele şi modul de remediere de către personalul calificat (electromecanic, electronişti, automatişti).