Curs 5
-
Upload
ingerash89 -
Category
Documents
-
view
216 -
download
0
description
Transcript of Curs 5
DREPT PARLAMENTAR ROMÂNESC
CURS NR. 5: PROCEDURA PARLAMENTARĂ (III)
Proceduri parlamentare speciale
A) Procedura legislativă parlamentară: 1.Declanşarea procedurii legislative parlamentare; cauzele de inadmisibilitate ale iniţiativei legislative; 2.Examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative; 3.Disciplina amendamentelor; 4.Dezbaterea în plen; 5.Votarea legii. Medierea; 6.Trimiterea legii spre promulgare; 7.Procedura de urgenţă; 8.Procedurile complementare de reexaminare a legii adoptate; 9.Procedura de revizuire a Constituţiei; 10.Publicarea legii; 11.Trăsăturile generale ale procedurii legislative parlamentare
A) Procedura legislativă parlamentară:
Conceptul de lege:
În sens material: legea reprezintă totalitatea actelor normative care alcătuiesc legislaţia în
ansamblul ei.
În sens formal: legea reprezintă actul adoptat cu acest titlu de către Camerele
Parlamentului, în forma aprobată de Camera decizională, promulgat de către Preşedintele
României şi publicat în „Monitorul Oficial“.
Privită în ansamblul său, procedura legislativă cuprinde regulile după care ea se
desfăşoară, de la conturarea ideii de lege, până la publicarea ei. Procedura cuprinde trei
faze:
prima fază, prealabilă sesizării Parlamentului, cu caracter administrativ;
a doua fază, parlamentară;
a treia fază, promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
Considerăm, prin urmare, că procedura de elaborare a legilor cuprinde
următoarele etape: 1) iniţiativa legislativă; 2) examinarea şi avizarea proiectului de lege
de către comisiile parlamentare; 3) includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a
şedinţelor Camerelor; 4) dezbaterea proiectului de lege în plenul fiecărei Camere; 5)
votarea proiectului de lege în fiecare Cameră; 6) medierea; numai pentru legile
constituţionale, după revizuirea în 2003 a Constituţiei; 7) semnarea legii de către
preşedinţii Camerelor; 8) promulgarea şi publicarea legii.
– Drept parlamentar românesc –
În procesul de legiferare este esenţială etapa parlamentară, deoarece are ca obiect
nemijlocit adoptarea legii; la fel şi procedura parlamentară complementară a reexa-
minării.
În ce priveşte controlul preventiv al constituţionalităţii legii înainte de promulgare,
facem precizarea că legea este politica ce a învins; numai astfel ea poate exprima voinţa
generală care, în substanţa sa, este politică, întrucât priveşte binele comun şi interesul
naţional. Intervenţia judecătorului constituţional este în aplicarea Constituţiei, nu de pe
poziţia unei anumite opţiuni politice.
Delimitând astfel procedura legislativă parlamentară, vom preciza că înţelegem
prin aceasta totalitatea regulilor pentru pregătirea dezbaterii, dezbaterea şi votarea unui
proiect de lege sau unei propuneri legislative în Parlament. În conformitate cu principiul
bicameralismului, ea se desfăşoară în fiecare Cameră şi, dacă este cazul, în Camerele
reunite în şedinţă comună.
§1. Declanşarea procedurii legislative parlamentare; cauzele de inadmisibilitate ale
iniţiativei legislative
Sesizarea, ca act de declanşare a procedurii parlamentare legislative, poate fi
urmarea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă care, potrivit art. 74, alin. 1 din
Constituţie, aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de cel
puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot (provenind dintr-un sfert din judeţele ţării şi
Municipiul Bucureşti, iar în fiecare să fie înregistrate cel puţin 5000 de semnături în
sprijinul iniţiativei).
În ceea ce priveşte iniţiativa de revizuire a Constituţiei, ea se exercită, potrivit
art. 150, alin (1) din Constituţie, de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de
cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin
500.000 de cetăţeni cu drept de vot. În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă,
Guvernul prezintă proiecte de legi, iar ceilalţi subiecţi, propuneri legislative.
Exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă este principala modalitate de
sesizare a Camerelor Parlamentului întrucât toate celelalte modalităţi de sesizare intervin
– pag. 2 –
– Drept parlamentar românesc –
pe parcursul procedurii legislative ca incidente fie pentru declanşarea unor etape, fie a
procedurii complementare de reexaminare a legii.
Din prima categorie, a modalităţilor de declanşare a unor etape ale procedurii
legislative parlamentare, fac parte trimiterea spre deliberare a proiectului de lege sau a
propunerii legislative adoptate de o Cameră, celeilalte Camere şi retrimiterea, spre o
nouă deliberare, Camerei iniţial sesizate, a proiectului de lege sau a propunerii legislative
în cazul în care cea de-a doua Cameră ce era competentă decizional a modificat o
prevedere din competenţa decizională a primei Camere sesizate sau invers, dacă cu
această ocazie prima Cameră sesizată modifică o prevedere din competenţa Camerei
decizionale.
Din cea de a doua categorie, care se referă la procedura de reexaminare având ca
efect repetarea unor etape parcurse anterior, fac parte supunerea dezbaterii Camerelor a
mesajului Preşedintelui României pentru reexaminare, înainte de promulgare, a unei legi
adoptate şi reexaminarea legii adoptate, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de
constatare a neconstituţionalităţii ei.
Proiectele de legi sau propunerile legislative se înregistrează, în ordinea
prezentării, la biroul permanent al Camerei care, potrivit competenţei sale, are calitatea
de cameră primă sesizată. La Camera Deputaţilor iniţiativele se aduc la cunoştinţa
Adunării, în prima şedinţă următoare înregistrării, prin anunţarea titlului şi iniţiatorului.
La Senat, după înregistrare, proiectele şi propunerile legislative se distribuie senatorilor şi
pot fi înscrise pe ordinea de zi numai după trecerea unui termen de cel puţin 10 zile.
Sesizarea Parlamentului, pentru a declanşa procedura legislativă, trebuie, spre a fi
conformă Constituţiei, să nu fie lovită de o cauză de inadmisibilitate.
O primă cauză de inadmisibilitate este dată de ordinea constituţională de sesizare,
care are un caracter imperativ. Potrivit art. 74, alin. (5) din Constituţie, proiectele de legi
se transmit către Camera competentă să le adopte, ca primă Cameră sesizată.
Inadmisibilitatea poate fi legată şi de subiectul iniţiativei. Astfel, singura
autoritate a puterii executive ce poate executa iniţiativa revizuirii Constituţiei este
Preşedintele României, la propunerea Guvernului, neputându-se exercita doar de către
Guvern sau doar de către Preşedinte, fără aprobarea Guvernului.
– pag. 3 –
– Drept parlamentar românesc –
Tot o condiţie de inadmisibilitate o constituie neîmplinirea numărului minim
necesar atunci când acesta este prevăzut pentru exercitarea anumitor iniţiative legislative.
O altă condiţie de admisibilitate priveşte exclusiv propunerea legislativă ce trebuie
redactată în forma cerută pentru proiectele de lege, nefiind admisibilă o propunere sub
forma unei petiţii sau declaraţii de intenţie, ori un proiect de lege prezentat fără avizul
Consiliului Legislativ. În cazul propunerilor legislative, înainte de declanşarea procedurii
parlamentare, ele se trimit Consiliului de către Secretarul general al Camerei unde
propunerea a fost depusă. Solicitarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii iniţiativei de revizuire a Constituţiei este, de asemenea, o condiţie de
admisibilitate a declanşării procedurii parlamentare.
Deşi parlamentarii îşi exercită mandatul în Camera în care au fost aleşi, în cadrul
iniţiativei legislative ei sunt obligaţi să o exercite la Camera care este competentă să o
adopte în calitate de Cameră primă sesizată, chiar dacă aceasta ar fi alta decât Camera din
care acei parlamentari fac parte.
În ce priveşte iniţiativa cetăţenilor, condiţii de inadmisibilitate sunt cele privind
respectarea prevederilor referitoare la reprezentativitatea iniţiativei, ca şi acelea
referitoare la materiile care nu pot face obiectul acestei iniţiative, ea trebuind să respecte
şi prevederile relative la respectarea condiţiilor de tehnică legislativă specifice proiectelor
de legi.
Propunerea legislativă nu poate avea ca obiect materiile în legătură cu care există
o exclusivitate în exercitarea iniţiativei legislative, cum este în ce priveşte elaborarea de
către Guvern şi supunerea aprobării Parlamentului a bugetului de stat şi a bugetului
asigurărilor sociale de stat.
În legătură cu exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă menţionăm că, de
principiu, el este la latitudinea titularului acestui drept, el constituind un drept
discreţionar, în sensul că exercitarea lui nu poate fi impusă.
Obligaţia de a verifica dacă iniţiativa legislativă nu este lovită de o cauză de
inadmisibilitate revine, în principiu, Biroului permanent, ca organ ce înregistrează
iniţiativa legislativă. Competenţa biroului permanent este de a constata existenţa unei
cauze de inadmisibilitate rezultată din faptul că atribuţiile sale sunt delegate de plenul
– pag. 4 –
– Drept parlamentar românesc –
adunării şi, în acest sens, primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative
în vederea declanşării procedurii parlamentare; dar problema admisibilităţii va putea face
şi obiect de dezbatere în comisiile parlamentare şi în plenul adunării, fiind un motiv de
respingere, după cum şi, în caz de adoptare a legii, un motiv de neconstituţionalitate
referitoare la condiţiile de exercitare a dreptului de iniţiativă.
Termenele procedurale ale procesului legislativ curg pe zile lucrătoare atât în plen
cât şi în comisii, dacă nu se prevede altfel. La oricare Cameră lucrările se înscriu în
proiectul ordinii de zi în cel mult 5 zile de la depunerea raportului la biroul permanent iar
dacă este vorba de Camera decizională, în cel mult 7 zile la Camera Deputaţilor şi 10 zile
la Senat.
§2. Examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative
După înregistrare, proiectele de legi şi propunerile legislative se imprimă şi se
distribuie parlamentarilor de îndată. Ele însă nu pot fi trecute pe ordinea de zi decât după
trecerea unui termen de cel puţin 10 zile. Acesta este un termen de reflecţie pentru
parlamentari, astfel încât înăuntrul său aceştia să se poată hotărî asupra amendamentelor
pe care le vor face şi a poziţiei pe care o vor adopta. Fiind un termen de protecţie, el
poate fi scurtat dacă există un acord în acest sens, inclusiv în caz de urgenţă.
În procedura legislativă parlamentară sunt cuprinse două etape succesive:
pregătirea lucrărilor în plen şi procedura de adoptare. La rândul lor, aceste etape cuprind,
de asemenea, fiecare, două faze succesive şi anume: prima este alcătuită din analiza şi
avizarea proiectului sau propunerii legislative în comisiile parlamentare şi înscrierea lor
pe ordinea de zi, iar a doua din deliberarea în plenul adunării şi, în cazul adoptării, din
procedurile parlamentare legate de promulgarea legii.
În ce priveşte procedura de înscriere a proiectului pe ordinea de zi, de dezbatere şi
de vot, acestea sunt conforme cu procedura parlamentară cu caracter general pe care am
analizat-o anterior.
După înregistrare, biroul permanent al Camerei Deputaţilor aduce la cunoştinţa
plenului, în prima şedinţă, proiectele şi propunerile legislative primite, prin anunţarea
titlului şi iniţiatorului acestora. O asemenea obligaţie nu a mai fost prevăzută în actualul
– pag. 5 –
– Drept parlamentar românesc –
regulament al Senatului. În cadrul Parlamentului, ca urmare a structurii sale bicamerale,
proiectele sau propunerile legislative sunt supuse la două lecturi, potrivit
bicameralismului procedura parlamentară fiind repetitivă în cea de a doua Cameră, faţă
de aceea din Camera ce le-a adoptat.
Potrivit regulamentelor, proiectul sau propunerea legislativă se trimite spre
dezbatere şi avizare comisiei parlamentare în competenţa căreia intră problema de
reglementat. Rolul acestei comisii este esenţial. Denumită comisie sesizată în fond, ea
este aceea care va supune dezbaterii Camerei raportul asupra proiectului sau propunerii
legislative cu care a fost sesizată, asigurând astfel pregătirea lucrărilor în plen. Biroul
permanent poate sesizaşi alte comisii pentru a-şi da avizul dacă unele aspecte privesc şi
competenţa acestora. Mai multe comisii pot fi sesizate în fond numai în cadrul procedurii
şedinţelor comune, câte una pentru fiecare Cameră, dar cele două comisii deliberează
împreună şi prezintă un raport comun.
Deşi avizarea în comisii este regula, ea comportă şi o excepţie, referitoare la
propunerile legislative elaborate de o comisie specială, care nu se mai supune examinării
altor comisii. După depunere şi difuzarea proiectului, parlamentarii sau guvernul pot face
amendamente astfel încât în 5 zile comisia să-şi poată redacta raportul privind acceptarea
sau respingerea lor.
Biroul permanent este competent să rezolve şi conflictele de competenţă: conflict
negativ, în cazul în care comisia sesizată în fond îşi declină competenţa în favoarea altei
comisii care şi ea refuză examinarea sau conflict pozitiv, în cazul în care două sau mai
multe comisii se declară deopotrivă competente. Biroul permanent poate, de asemenea, să
stabilească un termen înlăuntrul căruia comisia sesizată în fond trebuie să-şi depună
raportul.
Comisiile permanente, indiferent că au calitatea de comisie sesizată în fond sau
de avizare, sunt organe de lucru cu o competenţă specializată a Camerei, a căror
necesitate este dată de analiza prealabilă, cu rol de pregătire a deciziei.
Procedura în faţa comisiei este, în esenţă, aceeaşi cu procedura din plen însă ea e
mai sumară şi mai puţin formalistă şi rigidă în ce priveşte intervenţiile, numărul lor,
durata acestora precum şi modalitatea de vot (de regulă acesta este deschis). Deosebirea
– pag. 6 –
– Drept parlamentar românesc –
faţă de plen constă în aceea că şedinţele în comisii nu sunt, de regulă, publice. Şedinţele
comisiilor se desfăşoară paralel cu lucrările din plenul Camerei; în acest caz, la chemarea
preşedintelui ce prezidează lucrările în plen, parlamentarii sunt obligaţi să întrerupă
şedinţa comisiei spre a se prezenta la plenul Camerei pentru şedinţele de vot sau pentru
dezbaterile pe articole.
În afara membrilor comisiei, la lucrările acesteia mai pot participa: - reprezentantul
iniţiatorului; - raportorii comisiilor sesizate pentru aviz, la cererea acestor comisii şi cu
încuviinţarea comisiei sesizate în fond; - parlamentari din alte comisii, care au făcut
amendamente, pentru a şi le susţine; - invitaţii chemaţi de comisie (specialişti, experţii,
reprezentanţii autorităţilor publice). Participarea lor este fie în virtutea unui drept
(expresie a iniţiativei legislative sau dreptului la amendamente), fie a unei obligaţii
(reprezentanţii guvernului şi autorităţilor publice) fie a invitaţiei comisiei, în toate
cazurile ea necuprinzând participarea la vot.
La Camera Deputaţilor comisia sesizată în fond are obligaţia de a se pronunţa şi
asupra amendamentelor formulate de grupurile parlamentare sau de guvern cu cel puţin 7
zile înainte de dezbaterea în plen a proiectului sau a propunerii legislative. La Senat
amendamentele senatorilor sau Guvernului pot fi depuse numai în cel mult 7 zile de la
distribuirea către senatori a proiectului.
Comisia sesizată în fond este obligată să se pronunţe asupra amendamentelor orale,
prezentate în plenul Camerei, cu privire la probleme de redactare sau alte probleme mai
puţin însemnate, în acest caz, spre deosebire de regulă, avizul comisiei este oral. Dacă în
plen intervin modificări importante pentru conţinutul proiectului sau propunerii
legislative, la solicitarea preşedintelui adunarea poate hotărî ca proiectul sau propunerea
legislativă să fie supuse reexaminării comisiei sesizate în fond.
Avizul comisiei sesizate în fond se exprimă într-un raport aprobat de comisie,
cuprinzând opinia comisiei asupra avizelor şi amendamentelor primite, în sensul
acceptării sau respingerii propunerilor pe care le cuprind. Opinia trebuie motivată. În
general, propunerile din raport pot fi admiterea, fără modificări, a actului examinat,
admiterea acestuia cu modificări sau respingerea proiectului sau propunerii legislative.
– pag. 7 –
– Drept parlamentar românesc –
Raportul este prezentat şi susţinut de către un raportor, funcţie îndeplinită, de regulă, de
preşedinte.
Raportul cuprinzând avizul comisiei se înaintează Biroului permanent pentru a
asigura distribuirea lui (cu cel puţin 3 zile înainte de dezbaterea în plen) parlamentarilor
şi Guvernului şi înscrierea proiectului de lege sau de propunere legislativă ce face
obiectul raportului în proiectul ordinii de zi.
§3. Disciplina amendamentelor
Definire: amendamentul constituie o modificare de formă care poate avea şi
semnificaţia unei modificări de fond aduse unui text supus deliberării.
Semnificaţia amendamentului:
- este o modalitate de perfecţionare a legii în cadrul procedurii parlamentare; dacă cele
mai multe şi importante iniţiative sunt guvernamentale, în ce priveşte amendamentele,
situaţia este inversă, reechilibrându-se astfel relaţia dintre Guvern şi Parlament.
- Dreptul de a propune amendamente derivă din dreptul de iniţiativă legislativă şi din
dreptul de vot; de aceea, dreptul de a formula amendamente revine numai celor care
participă la procesul legislativ (parlamentarii, individual sau din partea grupului
parlamentar şi Guvernul), amendamentul constituind principala contribuţie a
parlamentarilor la elaborarea legii în Parlament;
- Amendamentul este un drept procedural, conferit numai de regulamente;
- Amendamentele sunt supuse votului, acestea fiind, în final, chiar dacă aparţin
opoziţiei, expresia activităţii normative a majorităţii, fără votul căreia ele nu ar putea
fi acceptate;
- Opoziţia poate adopta două poziţii: obstrucţionistă, prin amendamente inacceptabile
pentru majoritate, având deci un scop exclusiv dilatoriu, sau constructivă,
reprezentând o contribuţie la îmbunătăţirea reglementării sau care rezultă dintr-o
negociere politică prealabilă; pentru evitarea amendamentelor obstrucţioniste,
regulamentele au instituit un regim specific al amendamentelor.
– pag. 8 –
– Drept parlamentar românesc –
Trăsături ale disciplinei amendamentelor:
sub aspect formal, amendamentul se prezintă în scris, cu excepţia amendamentelor
orale care privesc probleme de redactare sau de mică însemnătate şi care pot fi
prezentate şi direct în şedinţa Camerei; membrii comisiilor pot prezenta amendamente
orale în cursul şedinţelor de analiză şi dezbateri în comisie;
amendamentul se prezintă motivat şi sub semnătura iniţiatorului, cu precizarea, dacă
este cazul, a grupului parlamentar din care acesta face parte;
amendamentele se supun deliberării organului unde au fost depuse (la comisia
sesizată în fond sau cele orale în plen); data amendamentului este data înregistrării
sale la comisie, care ţine o evidenţă specială a tuturor amendamentelor primite şi, la
cerere, eliberează autorului o dovadă că a primit amendamentul;
la Camera Deputaţilor, deputaţii pot depune amendamente până la întocmirea
raportului comisiei sesizate în fond, deoarece după aceea amendamentele se pot
formula numai de grupurile parlamentare sau de Guvern; acest regim este specific
fazei prealabile, de avizare şi fundamentare a lucrărilor în plen; în ce priveşte
senatorii, fără a distinge după cum formulează un amendament în nume personal sau
al grupului din care fac parte, pot depune amendamente până la împlinirea unui
termen de cel mult 7 zile de la distribuirea proiectului;
amendamentele care implică modificări ce privesc bugetul de stat sau bugetul
asigurărilor sociale de stat se comunică guvernului spre a-şi exprima opinia; dacă nu-
şi comunică punctul de vedere se consideră că guvernul le-a acceptat;
amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al
Guvernului;
comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă asupra tuturor
amendamentelor înregistrate; numai în cazul în care consideră necesar, comisia
respectivă va solicita şi avizul unei alte comisii;
este interzis preşedintelui Camerei să supună dezbaterii sau votului un amendament
asupra căruia comisia nu s-a pronunţat;
amendamentele de fond nu sunt permise direct în plen, cu excepţia
subamendamentelor de fond (propunere de modificare a unui amendament acceptat),
– pag. 9 –
– Drept parlamentar românesc –
dar numai la modificările intervenite în urma examinării şi definitivării textului în
comisii; aşadar, amendamente de şedinţă se pot formula numai în cadrul dezbaterii pe
articole, deci nu în etapa dezbaterilor generale şi nici a votului final
§4. Dezbaterea în plen
- are loc în succesiunea stabilită de ordinea de zi;
- începe cu aducerea la cunoştinţa parlamentarilor a ordinii de zi şi are loc în şedinţa
Camerei, potrivit programului de activitate aprobat;
- Cuprinde trei etape:
Dezbaterea generală;
Dezbaterea pe articole;
Votul final.
4.1. Dezbaterea generală
- începe cu prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea
proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz; la Senat, Guvernul este
reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său;
- urmează aducerea la cunoştinţă a raportului comisiei sesizate în fond;
- pentru dezbaterea generală, preşedintele Camerei dă cuvântul unui reprezentant al
fiecărui grup parlamentar în ordinea înscrierii;
- iniţiatorul are din nou dreptul la cuvânt înaintea încheierii dezbaterii generale;
- în cazul în care în raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea
proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz, preşedintele va supune
votului plenului această propunere ce poate fi acceptată cu majoritate simplă, chiar
dacă legea are caracter organic; dacă plenul primei Camere sesizate aprobă raportul
comisiei prin care se propunea respingerea iniţiativei legislative, aceasta se trimite
Camerei decizionale, care întotdeauna este cea de-a doua Cameră, pentru a decide
definitiv; dacă, însă, plenul Camerei decizionale aprobă raportul comisiei sesizate în
fond de respingere a proiectului de lege sau a propunerii legislative, decizia acestuia
este definitivă.
– pag. 10 –
– Drept parlamentar românesc –
4.2. Dezbaterea pe articole
Dezbaterea pe articole se face în ordinea lor din proiectul de lege şi numai a celor
la care s-au formulat amendamente, admise sau respinse în raportul comisiei sesizate în
fond; dacă nu există amendamente, după dezbaterile generale se trece direct la vot.
- discutarea articolelor începe cu amendamentele prin care se propune suprimarea unui
text, apoi urmează cele care privesc modificarea sau completarea acestuia; Camera se
pronunţă prin vot asupra fiecărui amendament;
- în cursul dezbaterilor, parlamentarii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în
discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele
depuse la comisie dar care nu figurează în raportul acesteia;
- în cazul când există mai multe amendamente care nu se exclud, ele se supun la vot în
ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele cuprinse în raportul comisiei
sesizate în fond; dimpotrivă, dacă amendamentele se exclud, se începe cu cel
nefavorabil pentru iniţiatori, care, dacă este acceptat, exclude celelalte amendamente,
continuându-se astfel până la epuizarea lor, spre a se evita soluţii contradictorii;
- în plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond, însă se pot formula
subamendamente (care privesc un amendament adoptat) sau amendamente orale de
corelare tehnico-legislativă, gramaticale ori lingvistice;
- fiecare parlamentar îşi poate exprima punctul de vedere personal sau al grupului din
care face parte;
- când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de
lege sau propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate suspenda
lucrările şi trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului
de prezentare a punctului de vedere. La Senat, plenul este cel care va decide
suspendarea lucrărilor şi trimiterea unor texte pentru a fi repuse în discuţia comisiei
sesizate în fond. În acest caz, autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultaţi în
cadrul comisiei; acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului. Comisia sesizată în
fond va întocmi un raport suplimentar;
- în finalul dezbaterilor fiecărui articol, iniţiatorul poate lua cuvântul;
– pag. 11 –
– Drept parlamentar românesc –
- articolul amendat se supune la vot; majoritatea cerută este cea simplă, indiferent de
natura legii respective.
§4. Votarea legii. Medierea
Votul final se realizează în fiecare Cameră, cu excepţia legii bugetului, care se
adoptă în şedinţă comună.
- votul final acoperă cerinţa constituţională a majorităţii necesare în funcţie de tipul de
lege şi anume: legile organice se adoptă cu majoritate absolută iar cele ordinare cu
majoritate simplă;
- în cursul votării nu se poate acorda cuvântul;
- înainte de votare, preşedintele Camerei poate cere verificarea cvorumului prin apel
nominal sau prin numărare de către secretari; parlamentarii care nu îşi exercită dreptul
de vot, dar care au fost prezenţi în sala de şedinţă intră în numărul regulamentar de
stabilire a cvorumului. Dacă în sala de şedinţă nu se află majoritatea senatorilor,
respectiv a deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului
legal;
- votul final priveşte ansamblul reglementării. Camera poate hotărî, la propunerea
preşedintelui, ca votul final să privească părţi din ansamblul reglementării, în măsura
în care fiecare parte constituie o reglementare unitară; în acest caz este obligatoriu ca
toate părţile astfel separate să fie supuse succesiv la vot, în aceeaşi şedinţă, iar partea
care nu a fost adoptată se elimină din cuprinsul reglementării;
- Camera prima sesizată constituie o Cameră de reflecţie. Ea este obligată prin art. 75
din Constituţie să se pronunţe în termen de 45 de zile, cu excepţia unor coduri sau legi
de importanţă deosebită la care termenul este de 60 de zile. Depăşirea acestor termene
prezumă absolut că proiectul a fost acceptat. Termenele curg diferit la Camera
Deputaţilor şi Senat, astfel la Camera Deputaţilor termenul curge de la data prezentării
proiectului de lege sau a propunerii legislative în Biroul Permanent. La Senat
termenele curg de la data primirii avizelor cerute de lege, cum este cel al Consiliului
Legislativ sau al Consiliului Economic şi Social. Potrivit art. 115 alin. (4) din
Constituţie, dacă în cazul unei ordonanţe de urgenţă Camera prima sesizată nu se
– pag. 12 –
– Drept parlamentar românesc –
pronunţă în termen de 30 de zile de la depunere la Biroul Permanent, proiectul de lege
se consideră adoptat şi se trimite Camerei decizionale care îl va dezbate definitiv.
- Camera decizională este întotdeauna specializată; aceasta îndreptăţeşte competenţa ei
de a decide definitiv.
- votul final poate avea loc la încheierea dezbaterii pe articole sau într-o şedinţă
consacrată acestui scop (şedinţă de vot) în ordinea definitivării proiectelor, ca urmare
a dezbaterii pe articole; în cazul în care, până la data şedinţei de vot, stabilită prin
ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept;
şedinţele consacrate exclusiv votului final prevăzute în ordinea de zi se aduc din timp
la cunoştinţa Camerei de către preşedintele acesteia, care va preciza data şi ora când
vor avea loc.
Întrucât, în toate cazurile, legea este actul legislativ votat de Camere în forma adoptată
de Camera decizională, practic neputând exista între cele două Camere un conflict
datorită specializării lor, medierea a fost desfiinţată în ce priveşte legile simple sau
organice. Ea a fost menţinută doar în ce priveşte procedura de revizuire a Constituţiei.
În cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei, Camerele Parlamentului au atribuţii
identice (bicameralism integral). Cvorumul de lucru şi majoritatea necesară pentru
adoptarea legii sunt de două treimi din numărul parlamentarilor fiecărei Camerei.
După adoptarea legii constituţionale de către prima Cameră sesizată ea se transmite
celeilalte Camere care, dacă o adoptă ca atare, se supune spre ratificare votului
popular în cadrul unui referendum. Dacă în urma dezbaterii la cea de-a doua Cameră
unele texte sunt diferite, divergenţele se soluţionează prin medierea dezacordului de
către o comisie paritară de mediere.
Propunerea de constituire a comisiei de mediere este în sarcina preşedinţilor
fiecărei Camere. Fiecare Cameră desemnează câte 7 membri în comisia de mediere,
reflectând configuraţia politică a Parlamentului. Comisia de mediere este paritară,
ceea ce corespunde egalităţii Camerelor. Hotărârea comisiei se adoptă cu votul
deschis al majorităţii membrilor, în caz de paritate fiind decisiv votul preşedintelui din
acea zi a comisiei.
– pag. 13 –
– Drept parlamentar românesc –
Lucrările comisiei se materializează într-un raport care, dacă reflectă o soluţie de
conciliere a divergenţelor, va cuprinde propuneri de texte. Comisia poate să ajungă la
un acord sau poate să nu reuşească să aplaneze divergenţele. De asemenea, Camerele
pot să nu aprobe raportul comisiei, fie amândouă, fie doar una dintre ele. Soluţionarea
divergenţelor dintre Camere în aceste cazuri se face în şedinţă comună a Camerelor
reunite, unde se supun dezbaterii numai textele ce nu au fost adoptate în aceeaşi
formă. Prevederile ce nu au întrunit majoritatea calificată de trei pătrimi din numărul
parlamentarilor se elimină.
După adoptare, legea se supune referendumului care, dacă este aprobativ, potrivit
rezultatelor constatate de Curtea Constituţională, este similar unei promulgări. De
aceea, pe temeiul hotărârii Curţii, legea se publică în Monitorul Oficial.
Unele particularităţi sunt specifice procedurii de ratificare a tratatelor sau
acordurilor internaţionale.
Ratificarea priveşte atât tratatele şi acordurile internaţionale semnate de
Preşedintele României cât şi cele aprobate de guvern potrivit Legii tratatelor nr.
590/2003. Dacă tratatul sau acordul are o prevedere atacată la Curtea Constituţională
cu o obiecţie de neconstituţionalitate de către unul din preşedinţii Camerelor sau de
către parlamentari (50 de deputaţi sau 25 de senatori), procedura de legiferare se
suspendă. Ea se respinge numai dacă Curtea respinge obiecţia.
De asemenea, la tratate nu se pot formula amendamente ci numai rezerve sau
declaraţii. În ce priveşte condiţia de cvorum, singurul aspect specific este că pentru
aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, este necesar ca adoptarea legii de ratificare
să se facă în şedinţa comună a Camerelor cu majoritatea de două treimi. Cvorumul,
care este acelaşi cu cel pentru revizuirea Constituţiei şi procedura adoptării în
Camerele reunite se justifică prin faptul că aceste tratate, îndeosebi cel privind
Uniunea Europeană, au o incidenţă constituţională deosebită, potrivit însăşi
prevederilor Constituţiei. De aceea aderarea are, din multe puncte de vedere,
semnificaţia unei revizuiri.
– pag. 14 –
– Drept parlamentar românesc –
§6. Trimiterea legii spre promulgare
Legea votată de Cameră, în forma adoptată de Camera decizională se semnează de
preşedintele sau vicepreşedintele Camerei ce a condus şedinţa de vot final, precizând
şi conform cărei categorii de majorităţi – simple, absolută sau calificată – legea a fost
adoptată, prin indicarea temeiului legal ce prevede majoritatea necesară şi se trimite
spre promulgare de preşedintele Camerei Deputaţilor. Numai legea ordinară şi
organică este supusă promulgării; legea constituţională, pentru revizuirea Constituţiei
este „definitivă” de la data aprobării sale de către corpul electoral prin referendum.
De principiu, ceea ce corpul electoral, ca putere originară, a decis, nu mai poate fi
supus confirmării ulterioare a unei puteri derivate, nu originare, cum este Preşedintele
României, prin intermediul promulgării, cu atât mai mult cu cât această decizie este
atestată de o autoritate constituţională de jurisdicţie, deci este certă, incontestabilă.
Camera Deputaţilor asigură evidenţa şi păstrarea originalelor tuturor proiectelor de
legi adoptate, a celor promulgate şi a formelor iniţiale ale acestora, cu care a fost
sesizat Parlamentul, ca de altfel şi a celorlalte acte pe care le adoptă: hotărâri, moţiuni,
declaraţii, etc.
§7. Procedura de urgenţă
Procedura de urgenţă are caracter excepţional şi reprezintă o procedură accelerată
de adoptare a legilor ordinare şi organice, nefiind aplicabilă legilor constituţionale;
această procedură se desfăşoară cu aprobarea Camerei sau de drept.
Procedura pe baza aprobării Camerei
La Camera Deputaţilor, la cererea Guvernului sau la propunerea Biroului
permanent, a grupurilor parlamentare ori comisiilor permanente, procedura de urgenţă se
aprobă de Comitetul ordinii de zi, iar la Senat se analizează de către Biroul permanent şi,
dacă este cazul, se supune aprobării plenului; aprobarea se solicită concomitent cu
anunţarea în plen a proiectului, întrucât ea priveşte şi etapa prealabilă de pregătire a
dezbaterilor, cât şi pe cea a deliberării.
Conţinutul procedurii
La Camera Deputaţilor
– pag. 15 –
– Drept parlamentar românesc –
Deputaţii, grupurile parlamentare sau guvernul pot prezenta amendamente, care se
depun la comisia sesizată în fond în maxim 48 de ore de la aprobarea procedurii de
urgenţă; în acelaşi termen, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social sau alte
autorităţi care, potrivit legii, au competenţa de avizare, vor trimite avizul comisiei
sesizate în fond;
comisia sesizată în fond va întocmi raportul în termen de 3 zile de la sesizare;
proiectul se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi;
la dezbateri participă reprezentanţii grupurilor parlamentare, fără a putea depune
amendamente sau subamendamente în plen decât cu privire la chestiuni legate de
formă;
dezbaterea în plen a proiectului nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la
propunerea Biroului comisiei sesizate în fond; în situaţia în care acest timp s-a
epuizat, dezbaterea se încheie, iar preşedintele Camerei supune votului fiecare
amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond, după care va proceda la
votul final al reglementării în ansamblul său.
La Senat
În cadrul Senatului există o procedură similară, deosebirea fiind doar că termenele
susmenţionate se aprobă de Biroul permanent.
Procedura de urgenţă se desfăşoară de drept în următoarele situaţii:
- pentru adoptarea proiectelor de lege privind armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a
Uniunii Europene şi a Consiliului Europei;
- pentru adoptarea legilor privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor de urgenţă;
- pentru situaţia în care Camera prima sesizată a adoptat o prevedere din proiectul de
lege care intră în competenţa sa decizională, neînsuşită de cealaltă Cameră şi retrimisă
pentru o nouă dezbatere primei Camere sesizate;
- pentru situaţia în care Camera decizională a adoptat, într-un proiect de lege, o
prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere sesizate.
Alte proceduri care au ca efect urgentarea aprobării propunerii:
- Angajarea răspunderii Guvernului
– pag. 16 –
– Drept parlamentar românesc –
Este o procedură mixtă, de legiferare şi control, întrucât, dacă majoritatea nu e răsturnată
prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, care constituie o procedură de control, proiectul
se consideră aprobat, ceea ce constituie efectul unei proceduri de legiferare; raţiunea:
dacă Guvernul îşi angajează soarta, parlamentarii trebuie să-şi asume răspunderea fie de
a-l demite, fie de a adopta proiectul fără de care Guvernul consideră că nu mai poate
funcţiona.
Conţinutul procedurii:
- poate avea ca obiect un proiect de lege, o declaraţie publică sau un program;
- proiectul de lege se consideră adoptat sau, după caz, declaraţia politică ori programul
aprobate dacă în 3 zile de la angajarea răspunderii nu se depune o moţiune de cenzură
sau aceasta a fost respinsă;
- parlamentarii pot amenda prin propuneri de modificare sau de completare proiectul de
lege care constituie obiectul angajării răspunderii Guvernului, însă aceste amenda-
mente trebuie să fie acceptate de către Guvern;
- angajarea se face în faţa Camerelor reunite în şedinţă comună;
- dacă birourile permanente reunite constată că nu s-a depus moţiunea, legea este
adoptată, ori declaraţia sau programul acceptate; în cazul legii urmează procedura
prealabilă trimiterii la promulgare (5 zile în cazul legilor adoptate în procedură
obişnuită şi 2 zile în cazul celor adoptate în procedură de urgenţă pentru sesizarea de
către parlamentari a Curţii Constituţionale) şi apoi trimiterea legii spre promulgare;
- dacă s-a depus moţiunea de cenzură, se aplică procedura specifică acesteia, iar în
cazul în care Guvernul este demis, proiectul de lege, declaraţia politică sau programul
se consideră respinse.
Dezbaterea legii bugetului direct în şedinţa celor două Camere reunite, întrucât astfel se
evită repetarea deliberării în fiecare Cameră.
Ratificarea tratatelor sau altor acorduri internaţionale, întrucât la aceste convenţii
internaţionale nu se pot face amendamente, conţinutul lor fiind expresia acordului de
voinţă al părţilor, ci numai rezerve, dacă tratatele sau acordurile internaţionale respective
permit acest lucru.
– pag. 17 –
– Drept parlamentar românesc –
§8. Procedurile complementare de reexaminare a legii adoptate
a. Reexaminarea ca urmare a controlului de constituţionalitate
a) Anterior promulgării: Controlul poate fi declanşat la sesizarea a 50 de deputaţi
sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a
Guvernului, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere sau la sesizarea Preşedintelui
României; în cazul în care Curtea Constituţională va constata că legea sau o prevedere a
ei, ce face obiectul sesizării, sunt neconstituţionale, legea se trimite spre reexaminare
Camerei prima sesizate, procedura parlamentară urmându-şi cursul obişnuit.
Parlamentul este obligat să pună de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei, însă nu există un termen în care trebuie adoptată legea declarată
neconstituţională;
Parlamentul poate să nu mai dezbată legea respectivă, însă, dacă o adoptă, trebuie
să o facă cu respectarea deciziei Curţii Constituţionale.
a) După promulgare: De la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curţii sunt
obligatorii pentru viitor şi opozabile erga omnes; Prin Legea de revizuire a Constituţiei,
din 2003, s-a introdus instituţia suspendării de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data
publicării deciziei a dispoziţiilor declarate ca fiind neconstituţionale. Acest termen
creează o obligaţie pentru legiuitor de a pune de acord prevederea declarată
neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei. Această punere de acord se va face în
şedinţa comună a Camerelor, la sesizarea unei comisii parlamentare comune. Dacă în
acest termen de 45 de zile Parlamentul nu ia în dezbatere prevederile neconstituţionale, se
consideră că el şi-a exprimat tacit voinţa ca dispoziţiile respective să nu se mai aplice.
b. Reexaminarea legii la cererea Preşedintelui României
Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare, o singură dată,
reexaminarea legii pentru motive de constituţionalitate, oportunitate, impact inter-
naţional, etc.
Reexaminarea se face începând cu Camera prima sesizată; dacă legea a fost
adoptată de Camerele reunite în şedinţă comună, cererea se adresează acestora, fără ca
Parlamentul să fie ţinut de un termen în care să ia în discuţie cererea de reexaminare.
Camerele pot accepta sau respinge această cerere; modificarea legii se va face cu
– pag. 18 –
– Drept parlamentar românesc –
respectarea regulilor procedurii obişnuite, reexaminarea având, practic, semnificaţia unei
noi lecturi a legii. După reexaminare, legea retrimisă preşedintelui se promulgă în termen
de 10 zile.
§9. Procedura de revizuire a Constituţiei
Se aplică regulile generale ale procedurii legislative parlamentare.
Particularităţi:
- proiectul şi propunerea de revizuire sunt admisibile numai după ce Curtea Constitu-
ţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii iniţiativei. Regimul amendamentelor este
cel de drept comun. Există două majorităţi pentru adoptarea legii de revizuire: de fiecare
Cameră majoritatea calificată de două treimi; în şedinţa comună a Camerelor reunite
pentru soluţionarea divergenţelor dintre ele, majoritatea calificată de trei sferturi.
Legea constituţională adoptată de Parlament nu este supusă promulgării şi nici nu
poate fi atacată la Curtea Constituţională, revizuirea fiind definitivă după aprobarea ei
prin referendum. De asemenea, procedura de urgenţă nu poate fi aplicabilă pentru
revizuirea Constituţiei.
§10. Publicarea legii
Promulgarea şi publicarea legii sunt operaţiuni distincte, cea din urmă fiind o
consecinţă a primei. Prin publicare legile sunt aduse la cunoştinţă publică şi intră în
vigoare, devenind astfel obligatorii pentru toţi. Dacă, de regulă, intrarea în vigoare a unei
legi este dată de data publicării sale oficiale (la trei zile de la momentul publicării ei),
uneori chiar legea poate stabili o dată a intrării ei în vigoare, care nu poate fi decât
posterioară momentului publicării, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile.
Publicarea este asigurată de Camera Deputaţilor, acesta fiind momentul de aplicare
a clasicului principiu conform căruia „nemo censetur ignorare legem”.
§11. Trăsăturile generale ale procedurii legislative parlamentare
a) contradictorialitatea, în cadrul binomului majoritate-opoziţie;
b) rolul hotărâtor al grupurilor parlamentare în desfăşurarea procedurii;
– pag. 19 –
– Drept parlamentar românesc –
c) caracterul repetativ al procedurii;
d) competenţa decizională diferită a fiecărei Camere şi, în mod corespunzător,
specializarea lor funcţională;
e) oficialitatea în desfăşurarea procedurii (procedura parlamentară odată declanşată se
desfăşoară în temeiul obligaţiilor constituţionale şi regulamentare ce revin organelor
de conducere şi de lucru ale Parlamentului);
f) drepturile exercitate privesc un interes public (dreptul de iniţiativă legislativă, dreptul
la amendamente, dreptul la cuvânt, dreptul de vot, dreptul de a cere reexaminarea
legii, etc.)
g) publicitatea şedinţelor în plen, condiţie a transparenţei activităţii parlamentare; lipsa
publicităţii activităţii în comisii, acestea având rol pregătitor a lucrărilor Camerei;
h) poziţia de egalitate şi specializarea funcţională a Camerelor;
i) caracterul imperativ al termenelor de decădere sau de creare a prezumţiei de
acceptare tacită în cazul depăşirii lor;
j) caracterul scris al procedurii parlamentare (atât amendamentele, cât şi toate celelalte
documente elaborate în cadrul acestei proceduri sau în considerarea ei.
– pag. 20 –