curs 4 tgo ncc

8/16/2019 curs 4 tgo ncc

1/11

1

Cursul nr. 4

1. Efectele contractelor civile (continuare)

Astfel cum am ar ătat, materia contractelor este guvernată de principiulobligativității ( pacta sunt servanda) însă realitățile socio-economice, aflate subimpactul schimbărilor, reclamă, uneori, în contracte ale căror efecte se produc peo perioadă de timp îndelungată, ameliorarea acestui principiu, în sensul cădăinuie numai atât cât nu se modifică substanțial circumstanțele prezente sau

previzibile la momentul încheierii contractului.Așadar, tot o excepție de la pacta sunt servanda o constituie și

revizuirea efectelor anumitor contracte din cauza ruperii echilibrului

contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți înmomentul încheierii contractului (așa numita teorie a impreviziunii – rebussic stantibus), deoarece se ajunge ca efectele contractului să fie altele decât cele

pe care părțile, în momentul încheierii contractului, au înțeles să le stabilească șicare să fie obligatorii pentru ele.

Teoria impreviziunii vizează, ca regulă, contractele sinalagmatice, cu titluoneros, comutative și cu executare succesivă. De exemplu, A îi închiriază lui Bcamere frigorifice, obligându-se să achite el prețul energiei electrice. După untimp, în derularea contractului, prețul energiei electrice crește atât de mult, încât

prețul ajunge să fie mai mare decât chiria. Dacă părțile nu ajung la o renegocierea contractului, instanța va putea dispune adaptarea contractului sau chiar

încetarea lui.Totuși, ar putea fi vorba și de un contract cu executare uno ictu, în măsura

în care împrejurarea care rupe echilibrul contractual survine după încheiereaacestuia, dar înainte de momentul la care obligațiile părților trebuiau executate.De asemenea, teoria impreviziunii este compatibilă și cu unele contracteunilaterale, deoarece și în cazul acestora ar fi posibil să se pună problemadistribuirii echitabile a pierderilor care ar rezulta datorită împrejur ării exterioarecare a f ăcut ca executarea obligației să devină excesiv de oneroasă pentrudebitorul ei.

Reglementarea anterioar ă nu cuprindea o dispoziție cu caracter general privind impreviziunea, ci numai câteva aplicații particulare ale acesteia, precumdispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor șidrepturile conexe, cu modificările ulterioare, care prevede că „în cazul uneidispropor ții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care aobținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor

jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă aremunerației”.

Noul Cod civil reglementează cu caracter general posibilitatea revizuirii

efectelor contractului în caz de impreviziune, cu respectarea anumitor condiții.Astfel, după ce primul alineat al art. 1271 C.civ. reafirmă principiul for ței

http://www.abbyy.com/buyhttp://www.abbyy.com/buy


2/11

2

obligatorii, dispunând că „părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacăexecutarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării

propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației”, alineatul 2 prevede că „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită

unei schimbări excepționale a împrejur ărilor care ar face vădit injustă obligareadebitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună fie adaptareacontractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și

beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejur ărilor, fie încetarea contractului, lamomentul și în condițiile pe care le stabilește”.

Condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispunerevizuirea efectelor contractului sunt prevăzute de art. 1271 alin. (3) C.civ., șianume:

- schimbarea împrejur ărilor a intervenit după încheierea contractului;- schimbarea împrejur ărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și

nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentulîncheierii contractului;

- debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejur ărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.

Același text adaugă și o condiție procesuală, instituind o procedur ă prealabilă și obligatorie sesizării instanței în sensul că debitorul trebuie săîncerce, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptăriirezonabile și echitabile a contractului.

În materia liberalităților, indiferent că acestea sunt donații sau legate,Codul civil reglementează revizuirea condițiilor și a sarcinilor, în art. 1006:„dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului,survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă

pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor”.Cât privește soluționarea cererii de revizuire a sarcinilor sau a condițiilor

liberalității, art. 1007 C.civ. stabilește că instanța de judecată sesizată cu cerereade revizuire, cu respectarea, pe cât posibil, a voinței dispunătorului, poate să

dispună modificări cantitative sau calitative ale condițiilor sau ale sarcinilor careafectează liberalitatea ori să le grupeze cu acelea similare provenind din alteliberalități. Instanța poate autoriza înstr ăinărea par țială sau totală a obiectuluiliberalității, stabilind ca prețul să fie folosit în scopuri conforme cu voințadispunătorului, precum și orice alte măsuri care să mențină pe cât posibildestinația urmărită de acesta.

De asemenea, potrivit art. 1008 C.civ., „dacă motivele care au determinatrevizuirea condiţiilor sau a sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poatecere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii”.

De altfel, chiar anterior Codului civil din 2009, legiuitorul consacraseteoria impreviziunii, cu titlu excepțional, în cazul contractului de voluntariat.



3/11

3

Astfel, art. 14 din Legea nr. 195/2001 a voluntariatului prevede că, „dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voința părților, o situație de natur ă să îngreuneze executarea obligațiilor ce revinvoluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situația face imposibilă

executarea în continuare a contractului, acesta este reziliat de plin drept”.Trebuie reținut că, în situația în care părțile au stipulat în contract o clauzăcare prevede revizuirea efectelor contractului în cazul schimbării împrejur ărilor avute în vedere în momentul încheierii, nu mai suntem în prezența unei excepțiide la principiul pacta sunt servanda, ci este vorba despre un aspect al

principiului libertății contractuale (art. 1169 C.civ.).

Principiul irevocabilitățiiPrin irevocabilitatea contractului, indiferent dacă ar fi privită ca o

consecință a principiului for ței obligatorii sau ca un principiu al efectelor contractului, înțelegem faptul că actului juridic bilateral sau plurilateral nu i se

poate pune capăt prin voința numai a uneia dintre părți.Irevocabilitatea decurge din principiul for ței obligatorii a contractului,

fiind o consecință și, în același timp, o garanție a acestui principiu. Prin urmare,rațiunile care servesc ca justificare existenței principiului for ței obligatorii sunt,în același timp, și rațiuni pe care se întemeiază irevocabilitatea contractului.

Acest principiu este consacrat de alineatul 2 al articolului 1270 din Codulcivil, care prevede: „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul

părților ori din cauze autorizate de lege”; per a contrario, contractului nu i se

poate pune capăt prin voința unilaterală a uneia dintre părțile care l-au încheiat.

ExcepțiiConstituie excepții de la irevocabilitatea contractului acele cazuri în care

contractului i se poate pune capăt prin voința uneia dintre părți.Sunt excepții de la irevocabilitatea actelor juridice civile bilaterale sau

plurilaterale următoarele (cu titlu exemplificativ):· revocarea donației între soți, care poate avea loc numai în timpul

căsătoriei (art. 1031 C.civ.);· denunțarea unilaterală a contractului încheiat pe durată nedeterminată

de oricare dintre părți, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, oriceclauză contrar ă sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării contractuluiconsiderându-se nescrisă (art. 1277 C.civ.);

· denunțarea contractului de locațiune încheiat pe durată nedeterminată[art. 1816 alin. (1) C.civ.];

· denunțarea de către chiriaș a contractului de închiriere a locuințeiînainte de împlinirea termenului stabilit, cu condiția notificării prealabile într-untermen de cel puțin 60 de zile [art. 1825 alin.(1) C.civ.];

· denunțarea de către chiriaș a contractului de închiriere a locuinței pedurată nedeterminată, cu condiția notificării prealabile într-un termen care nu



4/11

4

poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit platachiriei [art. 1824 alin. (1) C.civ.];

· denunțarea de către locator a contractului de închiriere a locuinței pedurată nedeterminată, cu condiția notificării prealabile într-un termen care nu

poate fi mai mic de 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare, respectiv de minim 15 zile, dacă acestinterval este mai mic de o lună [art. 1824 alin. (2) C.civ.];

· revocarea contractului de mandat de către mandant [art. 2030 alin. (1)lit. a) C.civ.] și renunțarea mandatarului la mandat [art. 2030 alin. (1) lit. b)C.civ.];

· încetarea contractului de depozit la cererea deponentului [art. 2115alin. (1) C.civ.] sau prin restituirea bunului de către depozitar, în cazuldepozitului f ără termen [art. 2115 alin. (4) C.civ.];

·

denunțarea contractului de comandă a unei opere viitoare [art. 46 alin.(3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cumodificările și completările ulterioare];

· încetarea contractului de concesiune, prin denunțarea unilaterală aconcedentului și cu plata unei despăgubiri juste și prealabile către concesionar,în cazul în care interesul național sau local impune o asemenea încetare [art. 57alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006 privind contractele de concesiune de

bunuri proprietate publică];· denunțarea unilaterală a contractului de voluntariat, fie de către

voluntar, fie de către beneficiarul voluntariatului, termenul stabilit pentru prezentarea preavizului fiind de 30 de zile (art. 16 din Legea nr. 195/2001,republicată);

· denunțarea contractului de consum de către consumator, în condițiilestabilite de Legea nr. 296/2004 și de O.G. nr. 130/2000.

Astfel cum am ar ătat, art. 1270 alin. (2) C.civ. prevede posibilitatearevocării contractului prin acordul părților, care nu reprezintă altceva decât unaspect al principiului libertății de a contracta, în sensul că, așa cum contractul seîncheie mutuus consensus, tot astfel i se poate pune capăt prin mutuus dissensus.

Mai reținem că în art. 1276 C.civ. este reglementată denunțareaunilaterală, prin dispoziții supletive (care se aplică în lipsă de convențiecontrar ă). Părțile pot să includă în contractul pe care-l încheie o clauză care să

permită revocarea unilaterală a contractului, în cazurile și condițiile stabilite deele, afar ă de cazul în care legea ar interzice aceasta.

Mai mult, din interpretarea per a contrario a art. 1276 alin. (3) C.civ., potrivit căruia „dacă s-a stipulat o prestație în schimbul denunțării unilaterale,aceasta produce efecte numai atunci când prestația este executată”, rezultă călegea permite nu numai dezicerea cu titlu oneros, ci și dezicerea cu titlu gratuit.

În cazul existenței unui drept legal sau convențional de denunțare

unilaterală a contractului, acesta poate fi exercitat atât timp cât executareacontractului nu a început, iar în contractele cu executare succesivă sau continuă,



5/11

5

acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz,chiar și după începerea executării contractului, însă denunțarea nu produceefecte în privința prestațiilor executate sau care se află în curs de executare [art.1276 alin. (1) și (2) C.civ.]. Reamintim însă că normele înscrise în art. 1276 sunt

supletive, părțile putând deroga de la acestea; de exemplu, părțile pot stabili cădreptul de denunțare unilaterală poate fi exercitat și după începerea executăriicontractului sau că denunțarea va produce efecte chiar și înainte de plata prețuluidezicerii.

Principiul relativității efectelor contractuluiPotrivit art. 1280 C.civ., contractele nu produc efecte decât între părțile

contractante, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu alte cuvinte, contractul dănaștere la drepturi subiective și obligații numai pentru părțile lui. De altfel,conținutul principiului relativității este foarte exact exprimat de adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

Principiul relativității efectelor contractului își găsește justificarea în douăidei de bază:

- pe de o parte, însăși natura volițională a actului juridic civil impune unasemenea principiu, în sensul că, dacă este firesc ca o persoană să devină debitor sau creditor pentru că și-a manifestat voința în acest sens, la fel de firesc este cao altă persoană să nu devină debitor sau creditor f ără voia sa;

- pe de altă parte, soluția contrar ă ar fi de natur ă să aducă atingere

libertății persoanei.Chiar dacă efectele contractului se produc numai între părți, aceasta nu

înseamnă că, pentru ter ți, un contract nu reprezintă nimic, că ei ar putea să îlignore sau să îl nesocotească. Dimpotrivă, contractul, ca realitate socială (casituație juridică), este opozabil și persoanelor str ăine de el, în privința drepturilor și a obligațiilor ce revin părților contractante.

Așadar, trebuie distins între principiul relativității efectelor contractului șiopozabilitatea față de ter ți a contractului; un contract nu poate genera, în

principiu, drepturi subiective și obligații pentru un ter ț, în schimb, drepturile și

obligațiile părților contractante trebuie respectate și de ter ți. De aici rezultă, deexemplu, posibilitatea invocării, față de ter ți, a contractului ca titlu în bazacăruia s-a dobândit un drept real sau de creanță.

Opozabilitatea efectelor contractului este prevăzută de art. 1281 C.civ., potrivit căruia, „contractul este opozabil ter ţilor, care nu pot aduce atingeredrepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Ter ţii se pot prevala de efectelecontractului, însă f ără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţiacazurilor prevăzute de lege”.

În concret, opozabilitatea contractului față de ter ți înseamnă dreptul părții

de a invoca acel contract împotriva ter țului care ar ridica pretenții în legătur ă cuun drept subiectiv dobândit de parte prin contractul respectiv, iar prin



6/11

6

inopozabilitatea contractului față de ter ți se înțelege lipsa unui asemenea drept.De regulă, opozabilitatea față de ter ți a unui contract este condiționată derespectarea anumitor formalități. De exemplu, în materia cesiunii de creanță:

· „Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent

transmite cesionarului o creanţă împotriva unui ter ţ” – art. 1566 alin. (1) C.civ.;· „Cesiunea nu este opozabilă fideiusorului decât dacă formalităţile

prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii faţă de debitor au fost îndeplinite şi în privinţa fideiusorului însuşi” – art. 1581 C.civ.

Trebuie reținut că, atunci când se pune problema opozabilității față de ter ția contractului, din punctul de vedere al ter ților, contractul apare doar ca osituație juridică, deci ca un fapt juridic stricto sensu. Din împrejurarea că față deter ți contractul urmează a fi considerat ca un simplu fapt juridic, rezultă cel puțindouă consecințe importante:

Ø

dacă un ter ț încalcă un drept ce apar ține unei părți dintr-un contract saudacă împiedică pe una dintre părțile contractului să execute obligația ce îi revinedin acel contract, atunci se va angaja r ăspunderea civilă delictuală a ter țului, iar nu r ăspunderea contractuală, aceasta din urmă revenind numai părților contractante;

Ø atunci când are interesul să se prevaleze de un contract la care nu a fost parte, ter țul poate să folosească orice mijloc de probă pentru a-l dovedi, regulilerestrictive prevăzute de art. 1191 alin. (1) și (2) C.civ. din 1864 (încă în vigoare)nefiindu-i aplicabile.

Înțelegerea conținutului principiului relativității efectelor contractului, precum și a excepțiilor de la acest principiu necesită precizarea noțiunilor de parte, având-cauză și ter ț, întrucât, în raport cu un anumit contract civil, toatesubiectele de drept civil se plasează într-una dintre aceste trei noțiuni.

Prin parte se înțelege persoana fizică sau juridică care încheie contractul personal sau prin reprezentare și în patrimoniul sau față de care se producefectele contractului respectiv.

Ter ții ( penitus extranei) sunt persoanele str ăine de un anumit contract,care nu au participat nici direct și nici prin reprezentare la încheierea acestuia. În

principiu, ter ții nu sunt afectați prin încheierea unui contract, în sensul că acestanu le profită, dar nici nu le dăunează.

Între aceste categorii, părți și ter ți, există categoria avânzilor-cauză(habentes causam) care desemnează persoanele care, deși nu au participat laîncheierea contractului civil, sunt totuși îndrituite să profite de efectelecontractului respectiv sau, după caz, sunt ținute să suporte aceste efecte, datoritălegăturii lor juridice cu una dintre părțile acelui contract civil.

Avânzii-cauză sunt:a) succesorii universali și succesorii cu titlu universal

Succesorul universal este acea persoană care dobândește un patrimoniu,adică o universalitate. Este cazul moștenitorului legal unic, al legatarului care a



7/11

7

cules întreaga moștenire și al persoanei juridice dobânditoare a unui patrimoniuca efect al fuziunii (absorbției sau contopirii – art. 234, 235 C.civ.) ori altransformării (art. 241 C.civ.).

Succesorul cu titlu universal este acea persoană care dobândește o

fracțiune dintr-un patrimoniu, precum: moștenitorii legali, legatarul sau legatariicare a(u) dobândit o cotă-parte din moștenire, persoana juridică dobânditoare aunei părți din patrimoniul persoanei juridice divizate (indiferent dacă ar fi vorbade o divizare totală sau par țială – art. 236, 237 C.civ.).

Între succesorii universali și succesorii cu titlu universal există numai odiferență cantitativă, în funcție de vocația lor fie la întreg patrimoniul, fie la o

parte din patrimoniu.Acești succesori vor dobândi, după caz, și drepturile și obligațiile născute

din contract, substituindu-se părții contractante, cu excepția drepturilor și aobligațiilor strâns legate de persoana autorului, precum și cele declarate de părțica netransmisibile (de exemplu caracterul personal al obligației de întreținere – art. 514 C.civ.).

În acest sens, art. 1282 alin. (1) C.civ. prevede că „la moartea unei părţi,drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săiuniversali sau cu titlu universal, dacă din lege, din stipulaţia părţilor ori dinnatura contractului nu rezultă contrariul”.

b) succesorii cu titlu particularSuccesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândește un

anumit drept subiectiv, privit individual (ut singuli). Este cazul cumpărătorului

unui bun, donatarului, cesionarului, legatarului cu titlu particular, etc.În cazul succesorului cu titlu particular, calitatea sa de având-cauză se

apreciază numai în raport cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoarela același drept sau bun, încheiate cu alte persoane. În acest sens, art. 1282 alin.(2) C.civ. prevede: „drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege,obligaţiile contractuale în strânsă legătur ă cu un bun se transmit, odată cu acesta,succesorilor cu titlu particular ai părţilor”.

De exemplu, X îi închiriază lui Y un autoturism pentru 3 luni. După 2luni, X vinde autoturismul lui M.M., cumpărătorul, are calitatea de având-cauză

și suportă efectele actului juridic anterior încheiat de autorul său (de X, care estetransmițătorul dreptului), adică efectele contractului de locațiune, în sensul cătrebuie să-l respecte, în lipsă de stipulație contrar ă, așa cum rezultă din articolele1811 și 1812 C.civ.

Vor fi opozabile succesorilor cu titlu particular, drepturile reale cu privirela bunul transmis (de exemplu, dobânditorul unui bun ipotecat – art. 2361C.civ.), obligațiile reale ( propter rem) și obligațiile opozabile și ter ților ( scriptaein rem).

c) creditorii chirografari

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanție reală caresă le asigure realizarea creanței pe care o au împotriva debitorului (ipotecă, gaj,



8/11

8

privilegiu), ci numai un drept de „gaj general” asupra bunurilor prezente șiviitoare ale debitorului lor, aceste bunuri servind drept garan ție comună acreditorilor [art. 2324 alin. (1) C.civ.].

Creditorii chirografari suportă influența actelor juridice patrimoniale

încheiate de debitor cu alte persoane, acte juridice prin care activul patrimonial(gajul general sau garanția comună) se poate mări sau micșora. În principiu,aceste acte trebuie respectate de creditorul chirografar, deoarece el nu aredreptul să se amestece în treburile debitorului său.

Excepții de la principiul relativității efectelor contractuluiSunt excepții de la principiul relativității efectelor contractului acele

cazuri în care efectele contractului se produc și față de alte persoane care nu au participat la încheierea contractului; adică actul juridic bilateral dă naștere ladrepturi în favoarea altor persoane decât părțile sau dă naștere la obligații însarcina altor persoane decât părțile.

Sub imperiul reglementării anterioare, excepțiile de la principiulrelativității erau împărțite de literatura de specialitate în excepții aparente șiexcepții reale, neexistând însă un punct de vedere unitar în ceea ce priveșteincluderea anumitor situații în categoria excepțiilor reale sau a celor aparente.Opinia majoritar ă era în sensul că singura excepție reală de la principiulrelativității efectelor contractului ar fi stipulația pentru altul.

Stipulația pentru altul (numită și contractul în folosul unei ter țe persoane),adică acel contract prin care o parte (promitentul) se obligă față de cealaltă parte

(stipulantul) să execute o prestație în favoarea unei a treia persoane (ter țul beneficiar), f ără ca aceasta din urmă să participe la încheierea convențieirespective nici direct și nici reprezentată de stipulant, era considerată unanim,cât timp nu era reglementată expres de lege, ca excepție veritabilă (reală) de la

principiul relativității efectelor contractului, deoarece se admitea că dreptulsubiectiv civil al ter țului se năștea direct și în puterea convenției dintre stipulantși promitent, iar numai exercițiul acestui drept depindea de voința ter țului

beneficiar. Noul Cod civil nu numai că reglementează cu caracter general stipulația

pentru altul, dar, după ce prevede că, „prin efectul stipulației, beneficiaruldobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației” [art.1284 alin. (2) C.civ.], dispune că, „dacă ter țul beneficiar nu acceptă stipulația,dreptul său se consider ă a nu fi existat niciodată” [art. 1286 alin. (1) C.civ.],ceea ce înseamnă că nașterea dreptului subiectiv civil direct și definitiv în

patrimoniul ter țului beneficiar este condiționată de acceptarea acestui drept decătre ter țul beneficiar, neacceptarea stipulației având caracterul unei condițiirezolutorii. De exemplu, donația cu sarcină. În acest caz, promitentul (donatarul)se obligă față de stipulant (donatorul) să dea, să facă sau să nu facă ceva în

favoarea ter țului beneficiar. Astfel, X (donatarul promitent) primește de la D



9/11

9

(donatorul stipulant) un autoturism și se obligă față de acesta să plătească lui T(ter țul beneficiar) suma de 2000 euro.

Pentru validitatea acestui contract se cer a fi întrunite condițiile generalede validitate cerute de art. 1179 alin. (1) C.civ. și următoarele condiții specifice:

o

voința de a stipula să fie certă, neîndoielnică;o ter țul beneficiar să fie determinat sau cel puțin determinabil la data

încheierii stipulației și să existe în momentul în care promitentul trebuie să îșiexecute obligația. Așadar, ter țul beneficiar poate fi și o persoană viitoare (art.1285 C.civ.). De exemplu, într-un contract de transport, expeditorul poate indicatransportatorului să livreze marfa unui destinatar pe care îl va individualizaulterior începerii executării transportului, dar până la momentul executăriiobligației de predare a mărfii la destinație.

Contractul în folosul unui ter ț determină nașterea de raporturi juridice:între stipulant și promitent; între promitent și ter țul beneficiar; între stipulant șiter țul beneficiar.

· Raporturile dintre stipulant și promitentAceste raporturi sunt raporturi contractuale supuse normelor de drept

comun.· Raporturile dintre promitent și ter țul beneficiar Deși ter țul beneficiar nu este parte în contract, el dobândește dreptul de a

cere direct promitentului executarea prestației. Întrucât acest drept nu face partedin patrimoniul stipulantului, ter țul nu suportă concursul creditorilor și amoștenitorilor acestuia.

Ter țul poate pretinde daune-interese pentru repararea prejudiciului suferitca urmare a neexecutării, însă nu poate cere rezoluțiunea (rezilierea) contractuluideoarece nu este parte în contract. În caz de deces al ter țului beneficiar, dreptulși acțiunile accesorii se transmit succesorilor săi.

În schimb, promitentul va putea invoca față de ter țul beneficiar toateexcepțiile pe care, în temeiul contractului, le putea opune stipulantului pentru a-și motiva refuzul de executare (art. 1288 C.civ.).

· Raporturile dintre stipulant și ter țul beneficiar În principiu, între stipulant și ter ț nu se nasc raporturi juridice contractuale

din stipulația pentru altul.

Promisiunea faptei altuia (numită și convenția de porte-fort), adicăacel contract prin care o parte (promitentul) se obligă față de cealaltă parte(creditorul promisiunii) să determine o a treia persoană să încheie ori să ratificeun act juridic (art. 1283 C.civ.), reprezintă numai în aparență o excepție de la

principiul relativității efectelor contractului, întrucât, în realitate, promitentul promite propria lui faptă (de a determina pe o ter ță persoană să își asume unanume angajament juridic în folosul creditorului promisiunii), iar ter țul nu

devine obligat prin acest contract, ci numai dacă se obligă personal sau prin



10/11

10

reprezentant, deci ter țul devine parte în actul juridic respectiv numai prin voințasa.

Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană

(reprezentantul) încheie un contract în numele și pe seama altei persoane(reprezentatul), efectele contractului astfel încheiat producându-se direct în persoana celui reprezentat, deci direct între reprezentat și cealaltă parte (art.1296 C.civ.). Indiferent de felul ei (legală, convențională sau judiciar ă),reprezentarea este doar o excepție aparentă de la principiul relativității, în sensulcă efectele contractului se produc față de reprezentat.

Prin acțiunile directe desemnăm acele situații în care, potrivit legii, o persoană (reclamantul) cheamă în judecată o altă persoană (pârâtul) cu care nuse află în raporturi contractuale, reclamantul fiind în raporturi contractuale cu oaltă persoană cu care și pârâtul se află în raporturi contractuale.

Astfel, în cazul sublocațiunii, art. 1807 alin. (1) C.civ. recunoaștelocatorului, pentru chiria cuvenită în temeiul contractului de locațiune, o acțiunedirectă împotriva sublocatarului, până la concurența chiriei pe care acesta dinurmă o datorează locatarului principal.

În materia contractului de antrepriză, art. 1856 C.civ. recunoaștelucr ătorilor (care sunt ter ți față de contractul încheiat de antreprenor cu

beneficiarul) o acțiune directă împotriva beneficiarului (care este ter ț față decontractele încheiate de antreprenor cu lucr ătorii), dispunând că, „în măsura în

care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contractîncheiat cu acesta, au desf ăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sauexecutarea lucr ării contractate au acţiune directă împotriva beneficiarului, pânăla concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului lamomentul introducerii acţiunii”.

De asemenea, în materia contractului de mandat, pentru ipoteza în caremandatarul, în executarea mandatului, și-a substituit o altă persoană, art. 2023alin. (6) C.civ. recunoaște mandantului (care este ter ț față de contractul prin cares-a produs substituirea) o acțiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul

și-a substituit-o.Se observă că, în cazul acțiunilor directe, posibilitatea reclamantului de a

pretinde un drept subiectiv, invocând un contract la care nu este parte, nu senaște din acel contract, ci izvor ăște din lege, așa încât doctrina consider ă căsuntem tot în prezența unei excepții aparente de la principiul relativitățiiefectelor contractului.

BibliografieIoan Adam, Drept civil. Obligațiile. Contractul, Ed. C.H. Beck, București,

2011;



11/11

11

Ana-Gabriela Atanasiu ș.a., Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații,Ed. C.H. Beck, București, 2011;

Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Parteagenerală, Ed. Hamangiu, București, 2011;

Mara Ioan, Aida-Diana Dumitrescu, Ion Iorga, Drept civil. Teoriagenerală a obligațiilor, Ed. Universul Juridic, București, 2011;Eduard Jürgen Prediger, Introducere în studiul Dreptului civil, Ed.

Hamangiu, București, 2011;Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a

obligaţiilor, ed. a 9-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;Ion Turcu, Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligații art.

1164-1649. Comentarii și explicații, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011;Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed.

Hamangiu, București, 2012.

curs 4 tgo ncc

Documents

Transcript of curs 4 tgo ncc