CURRICULUM la disciplina TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL … · poate avea loc doar în prezenţa unui...
Transcript of CURRICULUM la disciplina TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL … · poate avea loc doar în prezenţa unui...
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA ȘTIINȚE PENALE
CURRICULUM
la disciplina
„TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL”
(Ciclul I)
AUTOR:
Alexandru MARIȚ,
dr. în dr., conf. univ.
Contact direct: 60/20
Curs teoretic: 30/10
Lecţii practice: 30/10
Lucru individual: 60/100
Forma de evaluare: examen
Nr. de credite: 4
Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU - 2013
2
I. PRELIMINARII Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este
stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor social – şi ordinii de drept
împotriva faptelor social – periculoase, care dăunează acestor relaţii şi dispunînd de un anumit
grad de pericol social, constituie infracţiune. Un rol important în procesul de adaptare a
mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi
teoria calificării infracţiunilor.
Aplicarea legii penale reprezintă prin sine o activitate multidirecţională a organelor de
drept, ce constă în soluţionarea numeroaselor probleme, principalele din care sunt:
1. aprecierea juridico-penală a faptei
2. aplicarea pedepsei
3. eliberarea de răspundere penală şi pedeapsă
4. aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ faţă de minori
5. aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical.
Aprecierea juridico-penală a faptei este constituită din două componente:
1. delimitarea infracţiunii de alte fapte ilegale sau amorale
2. calificarea sau încadrarea juridică a faptei infracţionale ceea ce constituie calificarea
infracţiunii. În activitatea practică de aplicare a legii penale aceste două componente sunt
îmbinate. Însă în teoria dreptului penal ele se divid în procesul de gîndire.
Importanţa acestei divizări este condiţionată de faptul că recunoaşterea faptei ca nefiind
infracţiune exclude necesitatea soluţionării celorlalte probleme de drept penal şi invers, în cazul
infracţiunii – apare necesitatea primară de a califica infracţiunea, adică stabilirea corespunderei
acesteia semnelor unei componenţe concrete.
Disciplina „Teoria probelor în procesul penal” contribuie la formarea specialistului în
domeniul înfăptuirii justiţiei penale. Teoria probelor se prezintă ca o abordare ştiinţifică a
conceptelor de probă, mijloc de probă, procedeu probator. Soluţionarea corectă a cauzei penale
poate avea loc doar în prezenţa unui material probator admisibil, excluzînd datele neadmise ca
probe. Reglementările privind probele au aplicabilitate la faza de urmărire penală şi la faza
judecăţii ceea ce determină universalitatea acestei disciplinei pentru cunoaşterea esenţei
procesului penal. Importanţa teoriei probelor este dictată inclusiv de faptul că actele procedurale
fundamentale (ex. sentinţa, decizia) se adoptă în baza probelor examinate în cadrul cercetării
judecătoreşti. Disciplina examinată prezintă un interes deosebit pentru pregătirea specialistului
care va activa în calitate de ofiţer de urmărire penală, procuror, avocat, judecător.
În acelaşi timp, se urmăreşte scopul a forma studenţilor următoarele deprinderi:
1. să-şi realizeze existenţa şi activitatea în spiritul respectării legii penale;
2. să obţină competenţe de a identifica infracțiunile;
3. să aplice corespunzător dispozițiile legii penale.
În acest context, curriculumul universitar presupune o echilibrare a planurilor şi
programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor
dezvoltării social-economice. Curriculumul universitar este o premisă a asigurării calităţii
procesului de învăţământ.
Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului
universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate:
cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor
teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea
abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea
capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice,
soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate,
manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare
constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea
obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.
3
II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI
Codul
modulului /
disciplinei în
planul de
învăţământ
Anul
de
studii
Semestrul
Numărul de ore Evaluarea
Responsabil
de modul /
disciplină
Tota
l
pre
leg.
sem
.
ind
ivid
.
Nr. de
credite
Forma
de
evaluare
S.05.A.047
zi III 5 120 30 30 60 4 examen A. MARIŢ
S.06.A.046
frecvenţă
redusă
III 6 120 30 30 60 4 examen A. MARIŢ
III. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR
Nr. Unităţi de conţinut Realizarea în timp
C S LI
zi f/r zi f/r zi f/r
1 Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul
penal 2 1 2 1 6 10
2 Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal 2 2 6 8
3 Probele şi probaţiunea 2 1 2 1 6 8
4 Bazele reglementării juridice a probaţiunii 2 2 6 8
5 Subiecţii probaţiunii 2 1 2 1 6 10
6 Clasificarea probelor 2 1 2 1 6 8
7 Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 8
8 Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul
penal 2 2 6 8
9 Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 10
10 Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală
şi ale cercetării judecătoreşti, documentele ca mijloc
de probă în procesul penal
2 1 2 1 6 8
11 Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc
de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 10
12 Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca
mijloc de probă în procesul penal 2 1 2 1 6 8
13 Aprecierea probelor 2 2 6 8
Total 30 10 30 10 90 130
IV. COMPETENŢE
Competenţe generice:
1. Abilitatea de autoinstruire.
2. Favorizarea soluţionării problemelor prin colaborare.
3. Dezvoltarea abilităţilor decizionale.
4
Competenţe specifice:
- să demonstreze cunoaşterea instituţiilor dreptului penal şi a procedurii penale, şi esenţa
normelor juridice ce le reglementează.
- să aplice normele juridice în activitatea practică a organelor judiciare.
- să aprecieze corect diverse situaţi în baza cunoştinţelor obţinute.
- să demonstreze capacitatea de a lua decizii la nivele operaţionale şi tactice.
- să evalueze locul şi rolul probelor și mijloacelor de probă şi a etapelor procedurii penale
din perspectiva propriei specialităţi
V. OBIECTIVELE GENERALE
La nivel de cunoaştere şi înţelegere
- să determine obiectul de studiu al disciplinei teoriei probelor
- să definitiveze conţinutului şi conceptele teoriei probelor
- să determine obiectivele teoriei probelor
- să însuşească particularităţile procesului probatoriu în cadrul procesului penal
- să delimiteze corect noţiunile de probă de mijloacele de probă şi de procedeele
probatorie.
La nivel de aplicare
- să identifice importanţa probelor în procesul penal.
- să utilizeze corect principiile interpretării normelor probatoriului în cadrul procesului
de administrare a probelor
- să opereze corect cu procedeele tactice ale utilizării probelor în procesul penal
- să identifice principiile de utilizare a probelor în procesul de probaţiune
- să interpreteze corect normele dreptului procesual penal care vizează admisibilitatea
probelor în procesul penal
- să aplice metode eficiente de administrare a probelor.
La nivel de integrare
- să stabilească rolul teoriei probelor în ştiinţa procesul penal
- să aprecieze importanţa teoriei probelor pentru realizarea scopurilor procesului penal
- să ia decizii optime în cadrul procesului de administrare a probelor
- să facă propuneri de lege ferendă vizînd modoficarea cadrului legislativ actual în
vederea extinderii drepturilor părţii apărării în procesul de administrare a probelor în
procesul penal
- să elaboreze proiecte de cercetări ştiinţifice ce ar avea ca obiect de studiu arii
problematice ce ţin de conţinutul disciplinei Teoria probelor în procesul penal.
5
VI. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUTURI
TEORIA PROBELOR ÎN PROCESUL PENAL
Subiectul 1. Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal.
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să definească conceptul teoria probelor;
- să stabilească conţinutul să evidenţieze
bazele ştiinţifice şi metodologice a procesului
de stabilire a probelor;
- să argumenteze care este importanţa
metodologică a filosofiei şi în special aşa
categorii ale dialecticii ca singularul şi
generalul, concretul şi abstractul, adevăratul
absolut şi relativ în procesul de apreciere a
probelor infracţiunilor;
- să enumere tipurile și categoriilor
probelor;
- să relateze despre importanţa probelor la
aprecierea infracțiunilor;
- să stabilească care sînt miijloacele de
probă în procesul penal;
- să determine care este locul
probatoriiului în cadrul aplicării normelor
juridico-penale;
- să argumenteze care este importanţa
probelor și a mijloacelor de probă la
calificarea corectă a infracţiunilor;
1. Scurt istoric al evoluţiei concepţiilor
generale privind probele.
2. Dreptul probant în sistemul de drept.
3. Teoria probelor şi dreptul probant.
4. Sarcinile procesului penal şi dreptul
probant.
5. Gnosiologia ca bază filozofică a
dreptului probant şi a teoriei probelor.
6. Adevărul în dreptul probant.
7. Rolul practicii, logicii, psihologiei în
probaţiune.
8. Metodele particulare gnosiologice în
procesul de probaţiune
9. Probele în procesul penal al Republicii
Moldova.
10. Noţiuni introductive asupra
probatoriului în procesul penal
Subiectul 2. Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine care este importanţa legii
penale pentru calificarea infracţiunilor;
- să stabilească sistemul normelor juridico-
penale;
- să enumere tipurile de dispoziţii şi
importanţa lor pentru calificarea
infracţiunilor;
- să determine modalităţile de interpelare a
legii penale;
1. Obiectul probaţiunii.
2. Probele și sensul etimologic. Noţiunea și
importanța obiectului probaţiunii în
procesul penal;
3. Sisteme de reglementare.
4. Circumstanţele ce urmează a fi dovedite
în procesul penal.
5. Limitele probaţiunii în procesul penal.
Subiectul 3. Probele şi probaţiunea
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să definească conceptul și conținutu
componenţei de infracţiune;
- să determine funcţiile și importanța
1. Noţiunea de probă în procesul
penal.Conţinutul probei.
2. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor.
3. Versiunile în probaţiune.
6
probelor și a mijloacelor de probe în procesul
penal;
- să stabilească structura probei;
- să aprecieze noțiunea de probă după mai
multe criterii;
- să elucideze conţinutul probei și a
mijloacelor de probă.
4. Faptele şi împrejurările ce trebuie
dovedite.
5. Faptele şi împrejurările care nu trebuie
dovedite
6. Faptele care pot fi dovedite în procesul
penal
7. Faptele şi împrejurările de fapt care nu
pot fi dovedite în procesul penal
Subiectul 4. Bazele reglementării juridice a probaţiunii
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine importanţa stabilirei probei;
- să clasifice trăsăturile probei și a
mijloacelor de probă după mai multe criterii;
- să stabilească importanţa aprecierei
probei și a mijloacelor de probă în procesul
penal;
- să propună aprecierea probei și a
mijloacelor de probă în situații de caz;
1.Sarcina probei
2.Administrarea probelor.
3.Aprecierea probelor.
4.Datele neadmise ca probă
5.Admisibilitatea probelor.
Subiectul 5. Aprecierea probelor
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine importanţa stabilirei probei;
- să clasifice trăsăturile probei și a
mijloacelor de probă după mai multe criterii;
- să stabilească importanţa aprecierei
probei și a mijloacelor de probă în procesul
penal;
- să propună aprecierea probei și a
mijloacelor de probă în situații de caz;
1. Noţiunea, principiile fundamentale şi
subiecţii aprecierii probelor.
2. Aprecierea probelor ca un proces
raţional.
3. Convingerea intimă ca bază a
aprecierii probelor.
4. Rolul legii la formarea convingerii
intime la aprecierea probelor.
Subiectul 6. Subiecţii probaţiunii
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine tipurile și categoriile de
subiecți în procesul probatoriului penal;
- să determine etapele procesului
probatoriului penal;
- să stabilească care este rolul subiecților la
probațiunea penală;
- să elaboreze un plan de apreciere a probei
și a mijloacelor de probă într-un caz concret.
1. Noţiunea de subiect al probaţiunii.
Obligativitatea probaţiunii.
2. Formele şi mijloacele de participare a
subiecţilor în procesul de probaţiune.
3. Rolul procurorului şi a ofiţerului de
urmărire penală în procesul de probaţiune.
4. Bănuitul, învinuitul, inculpatul în
procesul de probaţiune.
5. Participarea în procesul de probaţiune
a părţii vătămate, părţii civile şi civilmente
responsabile şi a reprezentanţilor lor.
7
6. Particularităţile şi limitele participării
instanţei de judecată în procesul de
probaţiune.
Subiectul 7. Clasificarea probelor Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine această împărţire e bazată
pe diferite tipuri de date faptice, mecanismul
de formare şi folosire a lor. - tipurile de probleme ce apar în procesul
de strîngere şi fixare a probelor, specifici
corespunzătoare a diferitor tipuri de date
faptice;
- să enumere sursele sînt enumerate pînă la
epuizare în lege – depoziţiile mărturiilor,
pătimaşului, bănuitului, învinuitului, concluzia
expertului, probele materiale, procesele verbale
a acţiunilor de anchetă şi judiciare, alte
documente;
- să determine baza împărţirii stă
deosebirea structurii de argumentare a
circumstanţei ce trebue dovedităla metoda
verificării şi mecanizmul aprecierii probelor;
1. Probele directe şi indirecteProbele
imediate şi mediate, iniţiale şi derivate,
în apărare şi în acuzare.
2. Împărţirea probelor (datelor faptice) în
personale şi materiale.
3. împărţirea probelor după tipul de sursă,
în baza cărora intră diferenţa modurilor
procesuale
4. Îpărţirea probelor în tipuri de dependenţă
de caracterul legăturii cu obiectului cu
fapta infracţională (obiectul infracţiunii,
obiectul de atentare act.).
5. Împărţirea probelor în iniţiale şi de
producere.
6. Împărţirea probelor în directe şi în
idirecte:
7. Împărţirea probelor în probe de învinuire
şi de achitare
Subiectul 8. Probele și mijloacelor de probă
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determineprobele în acuzaresînt în
defavoarea inculpatului sau învinuitului ele
fiind administrate în vederea susţinerii
acuzării; - să se aprecieze tipurile de probleme ce aparîn
legătură cu probele în apărare sînt cele care
dovedesc nevinovăţia inculpatului, o vină mai
redusă, o împrejurare care survine în favoarea
acestuia;
- să enumere surseledupă obiect al probelor ce
se clasifică în principale, secundare şi
incidentale;
- să determine bazala care se referă, probele
pot fi împărţite în: preexistente şi survenite;
- să stabilească mijloacele legale prin care se
administrează probele probeleimediate
(nemijlocite sau primare) sînt probe
nederivate obţinute din sursa originală;
- să poată să contextualizeze probele mediate
(mijlocite sau secundare) nu provin direct de
1. Declaraţiilebănuitului, învinuitului,
inculpatului, ale părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile,
martorului;
2. Raportul de expertiză;
3. Corpurile delicte;
4. Procesele –verbale privind acţiunile de
urmărire penală şi ale cercetării
judecătoreşti;
5. Documentele (inclusiv cele oficiale);
6. Înregistrările audio sai video,
fotografiile;
7. Constatările tehnico-ştiinţifice şi
medico-legale.
8
la izvorul probei.
Subiectul 9. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
să stabilească mijloacele legale prin care se
administrează probele poartă denumirea
demijloace de probă;
să determine aprecierea libertatea aprecierii
mijloacelor de probă. Regula admisibilităţii
generale a probelor în materie penală (cu
excepţiile minime învederate),
să propună dovedirea oricărei împrejurări de
fapt care constituie probă în rezolvarea
cauzei penale.
1. Noţiuni preliminare;
2. Declaraţiile învinuitului sau ale
inculpatului;
3. Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii
civile şi ale părţii civilmente
responsabile
4. Declaraţiile martorilor
5. Înscrisurile
Subiectul 10. Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să definească conceptul expertiza se
numaşte numai în cazul cînd în procesul
efectuării anchetei penale, preliminare sau
judecătoreşti apare necesitatea cunoştinţelor
speciale ale ştiinţei, tehnicii, artei sau
profesiei;
- să stabileascăexpertiza este efectuată de
un expert al instituţiilor corespunzătoare sau
de aşţi specialişti, sau de persoane numite de
persoana ce efectuiază ancheta penală,
anchetator, procuror sau instanţă de judecată.
În calitate de expert poate fi chemată orice
persoană care posedă cunoştinţe necesare
pentru darea raportului. care este specificul
calificării concursului de infracţiuni de
infracţiunea unică;
- să stabilească legăturile şi deosebirile
dintre cerinţele înaintate de persoana ce
efectuiază ancheta penală, anchetator,
procuror sau instanţa de judecată despre
chemarea expertului sunt obligatorii pentru
conducătorii întreprinderii, instituşiei,
organizaţiei, unde lucrează expertul.
modalităţile concursului de infracţiuni;
- să propună Întrebările puse în faţa
expertului şi raportul lui nu pot ieşi înafara
limitelor cunoştinşelor speciale ale
expertului.
- Să se stabilească raportul de
expertiză.Expertul întocmeşte un raport din
1. Noţiunea şi importanţa raportului de
expertiză.
2. Competenţa expertului şi limitele
cercetării.
3. Garanţiile procesuale ala veridicităţii
raportului de expertiză.
4. Particularităţile aprecierii raportului de
expertiză.
5. Raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică sau medico-legală.
6. Operaţiile şi concluziile constatării
tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se
consemnează într-un raport.
7. Refacerea sau completarea constatării
tehnico-ştiinţifice ori medico-legale
este dispusă de instanţa de judecată,
raportul se trimite procurorului, pentru
ca acesta să ia măsuri în vederea
completării sau refacerii lui.
8. Ordonanţa efectuării expertizei.
9. Raportul de expertiză.
9
numele său în baza cercetărilor efectuate în
conformitate cu cunoştinţele sale speciale şi
poartă pentru raportul dat de el răspundere
personală.
- Să aprecieze efectuarea expertizei mai
multor experţi, pâna la darea raportului se
sfătuiesc între ei. Dacă experţii aceleiaşi
specialităţi ajung la concluzii comune se
întocmeşte un singur raport de expertiză,
semnat de toţi membrii. Dacă sunt deosebiri
de păreri, fiecare expert întocmeşte raportul
său personal.
Subiectul 11. Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine obiectele care comun sau
poartă o urmă a faptei săvârşite;
- să stabilească alte obiecte care pot serva
la aflarea adevărului;
- să evidenţieze mijloace materiale de
probă;
- să aprecieze mijloace materiale de probă
obiectele care au fost folosite sau au fost
destinate să servească la săvârşirea unei
infracţiuni, precum şi obiectele care sunt
produsul infracţiunii.
1. Noţiunea şi importanţa corpurilor
delicte ca mijloace de probă.
2. Garanţiile procesuale ale asigurării
veridicităţii corpurilor delicte.
3. Valoarea probantă a corpurilor delicte.
4. Obiectele care au fost folosite la
săvârşirea unei infracţiuni;
5. Obiectele ce poartă o urmă a faptei
săvârşite, banii şi alte lucruri de preţ,
dobândite pe cale infracţională;
6. Obiecte care pot servi drept mijloace
de descoperire a infracţiunii, de
constatare a circumstanţelor de facto.
Subiectul 12. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale
cercetării judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
să definească conceptual procesul-verbal de
percheziţie şi de ridicare a obiectelor şi
înscrisurilor.
să stabilească modul de efectuarea
percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi
înscrisuri se întocmeşte procesul-verbal.
să stabilească procesul-verbal trebuie să
cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute
următoarele menţiuni: locul, timpul şi
condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au
fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi
descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi
recunoscute.
să aprecieze înscrisurile ca încă un mijloc de
1. Mijloacele de probă srisă.
2. Procesul-verbal ca mijloc de probă.
3. Noţiuni generale privind procesele
verbale privind acţiunile de urmărire
penală şi ale cercetării judecătoreşti,
documentele
4. Asigurarea veridicităţii proceselor
verbale privind acţiunile de urmărire
penală şi ale cercetării judecătoreşti.
5. Aprecierea proceselor verbale
privind acţiunile de urmărire penală
şi ale cercetării judecătoreşti,
documentelor.
6. Cuprinsul şi forma procesului-verbal.
10
probă, prevăzut de către legislaţia procesual
penală
Subiectul 13. Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc de probă în
procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să determine înregistrările de bandă
magnetică ale unor convorbiri efectuate cu
autorizarea motivată;
- să stabilească alte obiecte care pot serva la
aflarea adevărului să aprecieze mijloace
materiale de probă obiectele
- să constate autorizarea poate fi prelungită în
aceleaşi condiţii, pentru motive temeinice
justificate;
- să evidenţieze înregistrările prevăzute în
alin.1 pot fi făcute şi la cererea motivată a
persoanei vătămate;
1. Înregistrările audio sau video şi
fotografiile.
2. Despre rolul şi importanţa fotografiei
s
Subiectul 14. Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca mijloc de
probă în procesul penal
Obiectivele de referinţă Conţinuturi
- să stabilească tipul de informaţie, spre
primirea cărora e îndreptat procedeul dat;
- să enumeră participanţii;
- să descrie esenţa procedeelor şi operaţiilor
îndreptate spre strîngerea şi verificarea
probelor;
- să determine locul şi tipul de apreciere a
acestor procedee şi operaţiuni;
- să stabilească condiţiile de admitere a lor;
- să determine măsurile de asigurare a
multelateralităţii strîngerii şi verificării
probelor;
- să constate măsurile de prevenire a infuziunei
în sfera intereselor personale a cetăţenilor,
asigurarea securităţii şi îngrădirea demnităţii
persoanelor, la care, sau cu ajutorul cărora
pot fi primite datele corespunzătoare;
- să determine procedeile şi operaţiunile de
fixare a datelor adunate şi a rezultatelor de
verificare a lor, atît şi a datelor ce adeveresc
corespunderea acţiunilor de adunare şi
verificare a probelor cerinţelor legii.
1. Raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică sau medico-legală.
2. Operaţiile şi concluziile constatării
tehnico-ştiinţifice sau medico-legale.
3. Organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată, din oficiu sau la
cererea oricăreia din părţi,
4. refacerea sau completarea constatării
tehnico-ştiinţifice ori medica-legale,
sau efectuarea unei expertize.
11
VII. LUCRU INDIVIDUAL
Nr. Produsul
preconizat
Strategii de realizare Criterii de evaluare Termen de
realizare
1.
Raport: de
analiză
comparată
„sancţiunile
contravenţionale”
Studierea
conceptului de probă
Analiza structurii şi
conţinutului acestora
Elaborarea raportului
de analiză comparată.
- alegerea formelor și
modalităților de probe în
procesul penal;
- analiza detaliată a acestora;
- raportarea la principiile
specifice;
- utilizarea cunoştinţelor
obţinute din studiile
anterioare
Până la
01.04.2013
2.
Referat: „Probe
și mijloacle de
probă”
Studiu bibliografic
Analiza noţiunii de
procesului de şi a
calificare a infracțiunii
și semnele și procesul
acesteia Elaborarea unei
sinteze
(unui proiect)
- respectarea cerinţelor de
formă
- numărul şi diversitatea
surselor bibliografice;
- gradul de analiză a
procesului de calificare a
infracțiunilor și influiența ei
la aplicarea răspunderii
penale;
- volumul 10-12 pag. scris
de mână
- calitatea concluziilor
recomandărilor
Până la
10.04.2013
3.
Studiu de caz:
dosarul penal nr.
9r-1928-10
identificarea cazului
de studiat
analiza cazului şi a
legislaţiei pertinente
realizarea studiului
structurat
- relevanţa cazului studiat;
- corectitudinea
identificării părţilor şi a
obiectului acţiunii în
respectivul caz penal;
- gradul de cunoaştere şi
înţelegere a cazului şi
legislaţiei aplicabile
- gradul de argumentare
concluziilor.
Până la
20.04.2013
Notă: pentru realizarea obiectivelor tuturor conţinuturilor din curriculum va desfăşura
activităţi de studiu individual precum:
- studiul notiţelor de curs, ale manualelor şi materialelor didactice;
- consultarea izvoarelor primare de studiere a disciplinei vizate;
- accesarea, acumularea şi studiul informaţiei din reţeaua Internet;
- elaborarea de referate;
- pregătirea pentru analiza în scris a subiectelor temei, a actelor normativ-juridice;
- pregătirea pentru lucrări de control şi atestări semestriale.
12
VIII. TEMATICA REFERATELOR
pentru lucru individual la disciplina
Teoria probelor în procesul penal
1.Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal
2 Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal
3 Probele şi probaţiunea
4 Bazele reglementării juridice a probaţiunii
5 Subiecţii probaţiunii
6 Clasificarea probelor
7 Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal
8 Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal
9 Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal
10. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării
judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal
11 Înregistrările audio sau video, fotografiile ca mijloc de probă în procesul penal
12 Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale ca mijloc de probă în procesul
penal
CERINŢE înaintate faţă de forma şi conţinutul referatului:
Volumul referatului nu mai mic de 10- 12 pagini scris de mână și 8-10 pagini tapate
1. Foia de titlu: Ministerul, Universitatea, Facultatea, Catedra, Tema, a elaborat,
conducător ştiinţific, localitate şi anul (Chişinău 2010)
2. Cuprinsul (planul)
3. Introducerea: aproximativ 1 pagină, se evidenţiază actualitatea şi importanţa problemei
cercetate legătura cu specialitatea
4. Conţinutul: structurat în capitole, paragrafe, şi secţiunişi scris de mână:
Capitolul1 ( include fundamentare teoretică, analiză, sinteze, etc. a problemei cercetării)
1.1. (1.1.1., 1.1.2. etc.) 1.2. 1.3. …
Capitolul 2(aplicare, rezultate cercetări, studii de caz, etc.) 2.1. (2.1.1., 2.1.2. etc.)
2.2. 2.3. …
Trimiterile: I variantă permisă în text după citat, ex.: [9. p.199]
II variantă permisă în subsol, ex.: 1. Palii A. Cultura comunicării. Chişinău: Epigraf,
1999. p. -199.
5. Concluzii generale şi recomandări (aproximativ 1 pagină)
6. Referinţe bibliografice: nu mai puţin de 5 surse
13
IX. EVALUAREA DISCIPLINEI
1. Evaluarea curentă se va realiza prin susţinerea referatelor, analiza studiilor de caz,
aprecierea în rezultatul participării active la discuţiile din cadrul seminarului şi pe
parcursul semestrului se organizează 2 lucrări de control (testări), cum ar fi:
Lucrarea 1
I. Bazele reglementării juridice a probaţiunii.
1. Caracteristica formei procesuale în probaţiune.
2. Principiile procesului penal în probaţiune.
3. Sarcina prezumţiei nevinovăţiei în probaţiune.
II. Clasificarea probelor.
1. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor
2. Probele directe şi indirecte.
3. Cerinţele faţă de probe.
2. Evaluarea sumativă se va realiza luându-se în consideraţie evaluările curente
(ponderea de 0,6) şi evaluarea finală (0,4) care se va materializa într-un examen
scris incluzând subiecte componente ale cursului, cum ar fi:
Test 1
I. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal
1. Indicaţi care persoane pot fi audiate în procesul penal.
2. Determinaţi care sunt deosebirile între modalitatea obişnuită de audiere a
martorului şi modalităţiile speciale de audiere a martorului.
3. Apreciaţi importanţa declaraţiilor în vederea realizării scopului procesului
penal.
II. Corpurile delicte ca mijloace de probă în procesul penalObiectul şi
limitele probaţiunii în procesul penal
1. Definiţi conceptul de obiect al probaţiunii.
2. Stabiliţi deosebirile dintre obiectul general şi special al probaţiunii.
3. Apreciaţi rolul prezumţiilor în procesul de probaţiune.
„____” _____________ 200__ Examinator
14
X. SUBIECTE PENTRU EXAMEN
la disciplina
Teoria probelor în procesul penal
1. Dispoziţii generale privind teoria probelor în procesul penal.
2. Dreptul probant în sistemul de drept.
3. Teoria probelor şi dreptul probant.
4. Sarcinile procesului penal şi dreptul probant.
5. Gnosiologia ca bază filozofică a dreptului probant şi a teoriei probelor.
6. Adevărul în dreptul probant.
7. Rolul practicii, logicii, psihologiei în probaţiune.
8. Metodele particulare gnosiologice în procesul de probaţiune.
9. Obiectul şi limitele probaţiunii în procesul penal.
10. Noţiunea obiectului probaţiunii în procesul penal.
11. Circumstanţele ce urmează a fi dovedite în procesul penal.
12. Limitele probaţiunii în procesul penal.
13. Probele şi probaţiunea în procesul penal.
14. Noţiunea de probă în procesul penal.
15. Admisibilitatea şi pertinenţa probelor.
16. Noţiunea de probaţiune.
17. Versiunile în probaţiune.
18. Aprecierea probelor.
19. Noţiunea, principiile fundamentale şi subiecţii aprecierii probelor.
20. Aprecierea probelor ca un proces raţional.
21. Convingerea intimă ca bază a aprecierii probelor.
22. Rolul legii la formarea convingerii intime la aprecierea probelor.
23. Bazele reglementării juridice a probaţiunii.
24. Importanţa şi caracteristica formei procesuale în probaţiune.
25. Principiile procesului penal în probaţiune.
26. Prezumţiile în probaţiune.
27. Subiecţii probaţiunii.
28. Noţiunea de subiect al probaţiunii. Obligativitatea probaţiunii.
29. Formele şi mijloacele de participare a subiecţilor în procesul de probaţiune.
30. Rolul procurorului şi a ofiţerului de urmărire penală în procesul de probaţiune.
31. Bănuitul, învinuitul, inculpatul în procesul de probaţiune.
32. Participarea în procesul de probaţiune a părţii vătămate, părţii civile şi
civilmente responsabile şi a reprezentanţilor lor.
33. Particularităţile şi limitele participării instanţei de judecată în procesul de
probaţiune.
34. . Clasificarea probelor.
35. Probele directe şi indirecte.
36. Probele imediate şi mediate, iniţiale şi derivate, în apărare şi în acuzare.
37. Declaraţiile ca mijloc de probă în procesul penal.
38. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor bănuitului, învinuitului, inculpatului ca
mijloace de probă.
15
39. Garanţiile procesuale care asigură veridicitatea declaraţiilor bănuitului,
învinuitului, inculpatului. Particularităţile aprecierii declaraţiilor bănuitului,
învinuitului, inculpatului.
40. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor părţii vătămate.
41. Garanţiile procesuale şi particularităţile aprecierii declaraţiilor părţii vătămate.
42. Noţiunea şi importanţa declaraţiilor martorului ca mijloace de probă.
43. Garanţiile procesuale care asigură veridicitatea declaraţiilor martorului.
Aprecierea declaraţiilor martorilor.
44. . Raportul de expertiză ca mijloc de probă în procesul penal.
45. Noţiunea şi importanţa raportului de expertiză.
46. Competenţa expertului şi limitele cercetării.
47. Garanţiile procesuale ala veridicităţii raportului de expertiză.
48. Particularităţile aprecierii raportului de expertiză.
49. Corpurile delicte ca mijloc de probă în procesul penal.
50. Noţiunea şi importanţa corpurilor delicte ca mijloace de probă.
51. Garanţiile procesuale ale asigurării veridicităţii corpurilor delicte.
52. Valoarea probantă a corpurilor delicte.
53. Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării
judecătoreşti, documentele ca mijloc de probă în procesul penal.
54. Noţiuni generale privind procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală
şi ale cercetării judecătoreşti, documentele
55. Asigurarea veridicităţii proceselor verbale privind acţiunile de urmărire penală
şi ale cercetării judecătoreşti.
56. Aprecierea proceselor verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale
cercetării judecătoreşti, documentelor.
XI. TEMATICA TEZELOR DE LICENŢĂ
la disciplina
Teoria probelor în procesul penal
1. Scurt istoric al evoluţiei concepţiilor generale privind probele.
2. Probele în procesul penal al Republicii Moldova
3. Conţinutul probei.
4. Faptele şi împrejurările ce trebuie dovedite şi împrejurările care nu trebuie dovedite şi
împrejurările de fapt care nu pot fi dovedite în procesul penal
5. Administrarea probelor și admisibilitatea probelor.
6. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului a părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii
civilmente responsabile și declaraţiile martorilor
7. Înscrisurile
8. Înregistrările audio sau video şi fotografiile.
9. Mijloacele materiale de probă.
10. Subiecţii procesului probatoriu.
11. Metodele de strîngere şi verificare a probelor
16
XII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
I. ACTE NORMATIVE
a) Acte internaţionale şi regionale
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la
10 decembrie 1948..
2. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16.12.1966
3. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966.
4. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din
04.11.1950 şi Protocoalele adiţionale:
b) Acte normative naţionale
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.
2. Codul penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002.
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 14 martie 2003.
4. Codul de executare al Republicii Moldova din 24 decembrie 2004.
5. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-XIII din 6 iulie 1995.
6. Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, nr. 789 -XIII din 26 martie 1996.
7. Legea cu privire la statutul judecătorului, nr.544 - XIII din 20 iulie 1995.
8. Lege cu privire la Procuratură, nr.294-XVI din 25 decembrie 2008.
9. Legea cu privire la avocatură, nr. 1260-XV din 19 iulie 2002.
10. Lege privind administraţia publică locală, nr.436-XVI din 28 decembrie 2006.
11. Lege cu privire la poliţie, nr.416-XII din 18 decembrie 1990.
12. Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii, nr. 45 -XIV din 12 aprilie 1994.
13. Legea privind repararea cheltuielilor de tratament aplicat persoanei vătămate în acţiune
criminală, nr. 79-XIII din 28.04.1994.
14. Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor
de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, nr. 1545 - XIII din 25
februarie 1998.
c) Practica judiciară 1. Culegere de hotărîri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). –
Chişinău, 2002.
2. Curtea de Apel. Culegere de practică juridică (1996-1999), Chişinău, Garu-da-Art, 1999.
II. LITERATURA DE SPECIALITATE
1. Ionescu-Dolj I., Curs de procedură penală romînă, Ed. SocecCo., S.A.- Bucureşti, 1937.
2. Joiţă Tănase, Acţiunea civilă în procesul penal, Ed. Naţional, 1999.
3. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea generală, Global Lex, Bucureşti, 2004.
4. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea specială, Global Lex, Bucureşti, 2004.
5. Jonică Arion Ţigănaşu, Garantarea dreptului la apărare. Aspecte teoretice, legislative şi
de practică judiciară, Aramis Print, Bucureşti, 2002.
17
6. Theodoru Grigore Gr., Teoria şi practica recursului penal, Ed. Junimea, Iaşi, 2002.
7. Mărunţelu Gelu
2. Probaţiunea penală- o abordare umanistă, Europolis, Constanţa, 2003.
3. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Parte generală. Vol. I, Paideia, Bucureşti.
4. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Paideia, Bucureşti.
5. Apetrei Mihai, Drept procesual penal. Partea specială. Vol. II, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1999.
6. Papadopol Vasile, Ţuruianu Corneliu, Apelul penal, Casa de editură şi presă „Şansa” –
S.R.L., Bucureşti.
7. Culegere de hotărîri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002),
Chişinău, 2002.
8. Dolea Igor, Roman Dumitru, Sedleţchi Iurie, Vizdoagă Tatiana, Rotaru Vasile, Cerbu
Adrian, Ursu Sergiu, Drept procesual penal, Cartier, Chişinău, 2005.
9. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie, Şterbeţ Valeria, Rotaru
Vasile, Botezatu Raisa, Cerbu Adrian, Ursu Sergiu, Erjîu Ecaterina, Codul de procedură
penală. Comentariu. Cartier, Chişinău, 2005.
10. Mole Nuala, Harby CatarinaDreptul la un proces echitabil. Ghid privind punerea în
aplicare a articolului 6 al CEDOChişinău, 2003.
11. Carss-Frisk MonicaDreptul la proprietate. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 1
al Protocolului nr. 1 din CEDO, Chişinău, 2003.
12. Bercheşan VasileCercetarea penală(criminalistica-teorie şi practică). Îndrumar complet
de cercetare penalăEditura şi tipografia ICAR, Bucureşti, 2001.
13. Банин В. А., Гносиологическая и правовая природа природа доказывания в
советском уголовным процуссу, Уфа, 1975.
14. Василъев А. М., Фактические презумпции в советском уголовном процессе
Краснодор, 1978.
15. Корнеева Л. М., Касумов И. С., Презумпция невиновности в советском уголовном
процессе Баку, 1984.
16. Уваров В. Н., Проверка покозании на месте, Москва, 1982.
17. Варфоломеева Е.В., Производные вещественные докозателъства, Москва, 1980.
18. Алиев Т.Т., Громов Н.А., Макаров Л.В., «Уголовно-процессуальное доказывание:
«Участие обвиняемого и защитника», Moscova, 2002.
19. Гуценко K., Головко Л., Филимонов Б.,Уголовный процесс западных стран,
Moscova, 2001.
20. Мотовиловкер Я.О., «О принципах объективной истины и состязательности
процесса, Iaroslavl, 1978.
21. Herghelegiu Liviu, Plîngerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, RDP
3/2001, p. 88-89.
22. Poenaru Iulian, Reforma legislaţiei penale, Dreptul 2/1997, p. 7-10.
23. Gîrbaci Freddy, O propunere de lege ferenda, RDP 1/1998, p. 59-61.
24. Gîlca Carmen, Prezumţia de nevinovăţie, RDP 3/2001, p. 68-70.
25. Vasiliu Alexandru, Analogia sau suplimentul analogic, RDP 2/2002, p. 109-113.
26. Tulbure Adrian Ştefan, Tatu Maria Angela, Despre convingerea organelor judiciare, RDP
1/2002, p. 27-29.
27. Gorgăneanu Ion Gh., Convingerea intimă şi mecanismul probaţiunii penale, RDP 3/2000,
p. 41-47.
28. Dabu Valerică, Guşan Ana-Maria, Dreptul la tăcere, drept fundamental, Dreptul 3/99, p.
125-136.
29. Doltu Ioan, Consideraţii în legătură cu sistemul probator în procesul penal, RDP 4/2000,
p. 73-79.
30. Martîncic E., Martorii asistenţi şi martorii: statutul procedural, atribuţiile şi îndeplinirea
lor, L&V 1/2000, p. 11-14.
18
31. Doltu Ioan, Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului- mijloc de apărare în procesul
penal
32. RDP 2/1995, p. 29-39.
33. Mateuţ Gheorghiţă, În legătură cu noua reglementare privind înregistrarea audio sau
video în probaţiunea penală, Dreptul 8/1997, p. 70-77.
34. Ţuculeanu Alexandru, Garanţiile inviolabilităţii domiciliului. Percheziţia domiciliară,
Dreptul 2/1996, p. 58-65.
35. 39.Gorgăneanu Ion Gh., Noi reglementări privind perfecţionarea legislaţiei procesual
penale, RDP 2/1996, p. 32-34.
36. 40. Dabu Valerică, Enoiu Boboc Tudorel, Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, RDP 3/1998.
p. 116-118.
37. 41. Scripcaru Gheorghe, Unele reflecţii asupra expertizei medico-legale, RDP 1/1998,
p.36-39.
38. 42. Paraschiv Carmen Silvia, Damaschin Mircea, Înregistrările audio sau video şi
fotografiile, RDP 3/2001, p. 49-55.