Corina Timofei Thesis

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

CZU 343.35(043.3)

TIMOFEI Corina

RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal)

Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific BRÎNZA Sergiu,

doctor habilitat în drept

Autor:

Chişinău, 2014

2

© TIMOFEI Corina, 2014

3

CUPRINSUL

ADNOTARE .................................................................................................................................. 4

LISTA ABREVIERILOR ............................................................................................................. 7

INTRODUCERE ........................................................................................................................... 9

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL RĂSPUNDERII PENALE PENTRU

TRAFICUL DE INFLUENŢĂ ÎN ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL .............................. 16

1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova ......................... 16

1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state .......................................... 26

1.3. Concluzii la Capitolul 1 ........................................................................................ 39

2. ANALIZĂ JURIDICO-COMPARATIVĂ A REGLEMENTĂRILOR

PRIVITOARE LA TRAFICUL DE INFLUENŢĂ ............................................................ 41

2.1. Analiză de drept comparat a reglementărilor privind traficul de influenţă

din legea penală a unor state europene .................................................................. 41


din legea penală a unor state din Asia şi din America Latină ................................ 76

2.3. Concluzii la Capitolul 2 ........................................................................................ 85

3. ANALIZĂ DE DREPT PENAL A INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE

LA art.326 CP RM ................................................................................................................. 88

3.1. Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM............................................. 88

3.2. Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM ........................... 111

3.3. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM .......................... 131

3.4. Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM ......................................... 150

3.5. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM .......... 169

3.6. Concluzii la Capitolul 3 ...................................................................................... 178

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ................................................................. 183

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 190

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ................................................... 203

CV AL AUTORULUI ............................................................................................................... 204

4

ADNOTARE

Timofei Corina, „Răspunderea penală pentru traficul de influenţă”, teză de doctor în drept

la specialitatea 12.00.08 Drept penal (drept penal), Chişinău, 2014 Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 194

titluri, 189 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 9 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte-cheie: trafic de influenţă; cumpărare de influenţă; traficant de influenţă; cumpărător

de influenţă; factor de decizie susceptibil de influenţare; recompensă nelegitimă; foloase necuvenite.

Domeniul de studiu. Această lucrare este axată pe una dintre cele mai complexe şi actuale

probleme ale Părţii Speciale a Dreptului penal: răspunderea penală pentru traficul de influenţă.

Scopul tezei de doctorat: aprofundarea concepţiei de aplicare a răspunderii pentru

infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM.

Obiectivele: stabilirea întinderii şi conţinutului obiectului juridic şi al obiectului material şi

imaterial ale infracţiunilor specificate la art.326 CP RM; relevarea conţinutului modalităţilor

normative ale faptei prejudiciabile în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM; analiza

particularităţilor ce caracterizează subiectul în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de

cumpărare de influenţă; explicarea condiţiilor datorită cărora devine funcţională dispoziţia de la

alin.(4) art.326 CP RM etc.

Noutatea ştiinţifică şi originalitatea rezultatelor obţinute. Caracterul novator al lucrării este

determinat de faptul că în cadrul acesteia sunt propuse noţiuni, teze, concepţii, care pun într-o nouă

lumină unele dintre cele mai controversate probleme ce ţin de aplicarea răspunderii penale pentru

infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM. Originalitatea rezultatelor obţinute de autor constă în faptul

că sunt înaintate soluţii pentru rezolvarea celor mai controversate probleme ale ştiinţei şi practicii

dreptului penal privitoare la infracţiunile respective.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată presupune înlăturarea unor deficienţe ce caracteri-

zează reglementările referitoare la infracţiunile specificate la art.326 CP RM, deficienţe ce nu

permit prevenirea şi combaterea eficientă a respectivelor infracţiuni. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În baza investigaţiilor efectuate, s-a

constatat existenţa unor hiaturi şi carenţe de ordin normativ, precum şi lipsa unor lucrări consacrate

materiei cercetate. Această stare de lucruri împiedică aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor

art.326 CP RM. În vederea înlăturării acestor neajunsuri, comunităţii ştiinţifice îi sunt înaintate

concluzii şi recomandări de perfecţionare a cadrului normativ.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Acestea sunt aplicabile în activitatea practică a orga-

nelor de drept, în special în ce priveşte interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art.326

CP RM. De asemenea, ele pot fi utile la elaborarea de publicaţii ştiinţifice cu caracter de îndrumare

pentru cadrele didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi.

5

РЕЗЮМЕ

Тимофей Корина, «Уголовная ответственность за извлечение выгоды из влияния»,

диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности

12.00.08 - Уголовное право (уголовное право), Кишинэу, 2014

Диссертация содержит: Введение, 3 главы, общие выводы и рекомендации, библиогра-

фию из 194 наименований, 189 страницы основного текста. Полученные результаты

опубликованы в 9 научных работах.

Ключевые слова: пассивное извлечение выгоды из влияния; активное извлечение выгоды из влияния; субъект пассивного извлечения выгоды из влияния; субъект активного извлечения выгоды из влияния; ответственное лицо, восприимчивое к влиянию; незаконное вознаграждение; непричитающаяся выгода.

Область исследования. Данная работа посвящена изучению одной из самых сложных и

актуальных проблем Особенной части Уголовного права: уголовной ответственности за

извлечение выгоды из влияния.

Цель исследования заключается в обосновании концепции применения ответствен-

ности за деяния, предусмотренные ст.326 УК РМ.

Задачи исследования: установление объема и содержания объекта и предмета

преступлений, предусмотренных ст.326 УК РМ; выявление форм деяния, предусмотренного

ст.326 УК РМ; анализ особенностей, характеризующих субъект пассивного и активного

извлечения выгоды из влияния; определение условий, при которых становится возможным

применение ч.(4) ст.326 УК РМ и т.д.

Научная новизна и оригинальность полученных результатов. Инновационный

характер и оригинальность полученных в ходе исследования результатов состоят в том, что

настоящая диссертация являет собой изыскание качественно иного характера, цель которого

заключается во всеобъемлющем анализе составов преступлений, предусмотренных ст.326

УК РМ.

Научная задача особой важности нашедшая решение предполагает устранение

недостатков, характеризующих нормативные положения о составах преступлений,

предусмотренных ст.326 УК РМ.

Теоретическая значимость и практическая применимость. Ценность диссертации

состоит в предложенных выводах и рекомендациях законодательного характера, ориентиро-

ванных на оптимизацию деятельности, связанной с применением норм, устанавливающих

уголовную ответственность за преступления, предусмотренные ст.326 УК РМ.

Апробация результатов диссертационного исследования. Полученные результаты

используются в учебном процессе, могут быть применены в практической деятельности

правовых органов, особенно при квалификации деяний, предусмотренных ст.326 УК РМ.

6

ANNOTATION Timofei Corina, "The Penal liability for influence peddling", law PhD thesis entitled to

specialty 12.00.08 Penal Law (Penal Law), Chisinau, 2014 The thesis contains: Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,

bibliography of 194 titles, 189 basic text pages. The obtained results are published in 9 scientific papers.

Keywords: the influence peddling; the purchase of influence; the influence peddler; the influence purchaser; the decision maker able toward influence; unlawful reward; unfair benefits.

The field of study. This paper focuses on one of the most complex and actual issues of the Special Part of the Penal Law: the penal liability for influence peddling.

The PhD hesis goal: furthering the concept of application of liability for offenses under art.326 PC RM.

The objectives: the assessing of extension and content of the legal, material and immaterial objects of the offenses specified in art.326 PC RM; the content disclosure of normative methods of the harmful act in the case of the offenses under art.326 PC RM; the analysis of the features that characterize the subject of the offenses of influence peddling and influence purchase; the demonstration of the conditions which is due to enable the disposition at par.(4) art.326 PC RM etc.

The scientific novelty and originality of the obtained results. The novelty of the paper is determined by the within terms, theses, concepts, that put in a new light some of the most controversial issues concerning the application of penal liability for offenses under art.326 PC RM. The originality of obtained results emerges in the need to investigate the most controversial issues of science and practice of the Penal law related to the offenses in question.

The important scientific problem solved implies elimination of deficiencies characterizing the regulations related to the offenses specified in art.326 PC RM, deficiencies that do not allow efficient prevention and combating of these offences.

The theoretical importance and practical value of the paper. Based on the performed investigations, the author found the existence of normative weaknesses and lack of scientific work matter dedicated to the respective research field. This situation prevents the correct application and interpretation of the provisions of art.326 PC RM. In order to eliminate these drawbacks, before scientific community are advanced conclusions and recommendations to improve the regulatory framework.

The implementation of the scientific results. These are applicable in practice activity of the Law Institutions, especially with regard to the interpretation and correct application of the provisions of art.326 PC RM. These also can be useful in developing scientific publications of guidance nature for teachers, students, graduate and postgraduate students.

7

LISTA ABREVIERILOR

alin. – alineat

art. – articol

CCCEC – Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei

CP Al – Codul penal al Albaniei

CP An – Codul penal al Andorrei

CP Ar – Codul penal al Argentinei

CP BH – Codul penal al Bosniei şi Herţegovina

CP Bl – Codul penal al Bulgariei

CP Br – Codul penal al Braziliei

CP Cr – Codul penal al Croaţiei

CP Is – Codul penal al Israelului

CP It – Codul penal al Italiei

CPJ – Codul penal al Japoniei

CPL – Codul penal al Letoniei

CP Mc – Codul penal al Macedoniei

CP Mex – Codul penal al Mexicului

CP Ml – Codul penal al Maltei

CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002

CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961

CP Rom din 1968 – Codul penal al României din 1968



CP Se – Codul penal al Serbiei

CP Sl – Codul penal al Sloveniei

CP Sp – Codul penal al Spaniei

CPT – Codul penal al Turciei

CPU – Codul penal al Ungariei

Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009 – Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie

„Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la

răspunderea penală pentru corupere pasivă ori

activă”, nr.5 din 30.03.2009

8

Legea României nr.78/2000 – Legea României pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, nr.78 din 08.05.2000

lit. – literă

n.a. – nota autorului

ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

pct. – punct

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate

După cum reiese din dispoziţia de la lit.c) alin.(2) art.16 al Legii Republicii Moldova cu

privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la

25.04.2008 [85], traficul de influenţă şi, implicit, cumpărarea de influenţă constituie acte de

corupţie.

Conform pct.4.4 al Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strate-

giei securităţii naţionale a Republicii Moldova, nr.153 din 15.07.2011 [73], fenomenul corupţiei

afectează grav securitatea economică a statului, lezează drepturile omului, subminează structurile

statale şi progresul social, ceea ce periclitează securitatea naţională a Republicii Moldova. Acest

fenomen trebuie ţinut sub un control riguros şi dominant atât prin aplicarea unor măsuri de

prevenire a factorilor criminogeni şi de înlăturare a condiţiilor care generează corupţia, cât şi prin

depistarea nemijlocită a actelor de corupţie, prin tragerea la răspundere juridică a vinovaţilor, în

temeiul legii, prin mediatizarea cazurilor de corupţie combătute.

Aducând atingere relaţiilor sociale cu privire la activitatea persoanelor publice, a persoa-

nelor cu funcţie de demnitate publică, a persoanelor publice străine şi a funcţionarilor internaţio-

nali – activitate incompatibilă cu suspiciunea că respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în

exercitarea atribuţiilor lor de către un traficant de influenţă, precum şi cu suspiciunea că influenţa

respectivilor factori de decizie poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de

foloase necuvenite unui traficant de influenţă – infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM prezintă

o ameninţare tot mai gravă pentru preeminenţa dreptului, democraţie şi drepturile omului, submi-

nând principiile bunei administrări, echităţii şi justiţiei sociale, denaturând concurenţa, împiedi-

când dezvoltarea economică şi periclitând stabilitatea instituţiilor democratice şi temelia morală

a societăţii.

În Raportul privind activitatea CCCEC în anul 2011 (comparativ cu anii 2010, 2009), se

arată că în 2011 au fost descoperite 90 cazuri de trafic de influenţă; în 2010 – 90 cazuri de trafic

de influenţă; în 2009 – 52 cazuri de trafic de influenţă [108]. În Raportul de activitate al

Centrului Naţional Anticorupţie pentru anul 2012, se menţionează deja despre 108 cazuri de

trafic de influenţă descoperite [109]. Astfel, se profilează tendinţa ca în perioada de tranziţie şi

de post-tranziţie traficul de influenţă şi, implicit, cumpărarea de influenţă să devină unele dintre

cele mai răspândite infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică.

10

Deocamdată, se dovedesc a fi de o eficienţă redusă măsurile extrapenale de prevenire şi

combatere a infracţiunilor contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică, în general, şi a

infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, în particular (de exemplu: asigurarea transparenţei în

procesul de elaborare şi de adoptare a deciziilor prin publicarea pe paginile web a anunţurilor şi a

proiectelor de decizii, prin iniţierea de consultări publice; autoevaluarea riscurilor de corupţie,

elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de integritate instituţională; respectarea cerinţelor

de angajare şi de promovare în bază de merit, prin concurs public; debirocratizarea procedurilor

de acordare a serviciilor publice pentru mediul de afaceri, asigurarea serviciilor on-line şi promo-

varea în continuare a principiului ghişeului unic; definitivarea proceselor de simplificare a regle-

mentării activităţii agenţilor economici etc.). Mijloacele penale de prevenire şi combatere a celor

mai periclitante în plan social manifestări de corupţie rămân a fi de o importanţă incontestabilă.

Toate acestea potenţează necesitatea unui studiu aprofundat, ştiinţific argumentat, al tema-

ticii axate pe răspunderea penală pentru traficul de influenţă (şi, implicit, pentru cumpărarea de

influenţă), actualitatea şi importanţa acesteia, îndemnând la o abordare de pe poziţii noi concep-

ţiei privind aplicarea răspunderii pentru infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM. Amendamen-

tele pe care le suportă pe parcursul ultimilor ani art.326 CP RM reclamă necesitatea efectuării

unor studii în domeniul dreptului penal, în vederea examinării şi soluţionării celor mai litigante

probleme vizând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor care incriminează faptele de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă. Cu certitudine, prezentul studiu va contribui la

rezolvarea unora dintre aceste probleme.

Scopul şi obiectivele tezei

Scopul prezentei teze consistă în aprofundarea concepţiei despre aplicarea răspunderii

pentru infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM în condiţiile în care fenomenul corupţiei –

exprimându-se, printre altele, în traficul de influenţă – continuă să compromită buna funcţionare

a instituţiilor publice, precum şi să submineze încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. La fel,

scopul nostru rezidă în identificarea punctelor nevralgice ale sistemului actual de protecţie

penală a ordinii de drept împotriva infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, urmând a fi

punctate şi propuse măsuri menite să eficientizeze cadrul reglementar penal, care să corespundă

sarcinilor stabilite în Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei

naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011 [74].

Atingerea scopului preconizat presupune realizarea următoarelor obiective:

• studierea experienţei legislative avansate a altor state în vederea identificării asemănărilor şi

deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru infracţiunile prevăzute

la art.326 CP RM;

11

• stabilirea întinderii şi conţinutului obiectului juridic şi al obiectului material şi imaterial ale

infracţiunilor specificate la art.326 CP RM;

• analiza particularităţilor ce caracterizează subiectul în cazul infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă;

• explicarea rolului pe care persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, per-

soana publică străină sau funcţionarul internaţional îl poate avea în contextul infracţiunilor de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă;

• relevarea conţinutului modalităţilor normative ale faptei prejudiciabile în ipoteza infracţiuni-

lor prevăzute la art.326 CP RM;

• explicarea condiţiilor datorită cărora devine funcţională dispoziţia de la alin.(4) art.326

CP RM;

• elucidarea dilemei dacă activitatea de lobby este sau nu susceptibilă de răspundere în baza

art.326 CP RM;

• analiza deficienţelor tehnico-juridice de care suferă dispoziţiile de la art.326 CP RM şi

formularea recomandărilor de lege ferenda care să contribuie la îmbunătăţirea calitativă a

acestor dispoziţii, precum şi a unor dispoziţii conexe.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Caracterul novator al rezultatelor obţinute este

determinat de faptul că lucrarea de faţă se numără printre primele încercări de a efectua o

investigare temeinică a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Pe acest suport, au fost

formulate concluzii şi recomandări teoretice în vederea perfecţionării continue a legislaţiei.

Aportul nostru la ridicarea gradului de investigaţie a celor mai controversate probleme ale

ştiinţei şi practicii dreptului penal vizând infracţiunile specificate la art.326 CP RM constă în:

studierea experienţei legislative a altor state privind aplicarea mijloacelor penale în vederea

prevenirii şi combaterii traficului de influenţă; stabilirea cu exactitate a alcătuirii şi conţinutului

obiectului juridic şi al obiectului material şi imaterial ale infracţiunilor de trafic de influenţă şi de

cumpărare de influenţă; circumstanţierea caracteristicilor subiectului în cazul infracţiunilor de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă; explicarea rolului pe care persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional

îl poate avea în contextul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă;

examinatrea trăsăturilor individualizante ale circumstanţelor agravante consemnate la alin.(2) şi

(3) art.326 CP RM; identificarea criteriilor de disociere a infracţiunilor specificate la art.326

CP RM de alte infracţiuni (de exemplu, escrocherie, şantaj, coruperea pasivă, coruperea activă

etc.) etc.

12

În scopul perfecţionării legislaţiei, au fost formulate următoarele recomandări de lege

ferenda: 1) modificarea denumirii art.326 CP RM; 2) modificarea şi completarea dispoziţiilor de

la alin.(1) şi (11), lit.c) şi d) alin.(2), lit.a) alin.(3) art.326 CP RM; 3) completarea alin.(2) art.326

CP RM cu litera e); 4) completarea alin.(3) art.326 CP RM cu literele c) şi d); 5) modificarea

dispoziţiei de la alin.(4) art.326 CP RM; 6) completarea Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie

în sectorul privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu articolul 3341

„Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă în sectorul privat”; 7) completarea Codului

contravenţional al Republicii Moldova cu articolul 3151 „Traficul de influenţă şi cumpărarea de

influenţă”.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată presupune eliminarea unor deficienţe ce caracte-

rizează reglementările referitoare la infracţiunile specificate la art.326 CP RM, deficienţe ce nu

permit prevenirea şi combaterea respectivelor infracţiuni cu eficienţa al cărei grad să corespundă


naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării

Importanţa teoretică a tezei de faţă se exprimă în: definirea bazelor conceptuale ale studiu-

lui de drept penal al răspunderii pentru infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM; sistematizarea

abordărilor teoretice referitoare la stabilirea elementelor constitutive şi a circumstanţelor agra-

vante ale infracţiunilor specificate la art.326 CP RM; acumularea unui vast material teoretic şi

practic pentru dezvoltarea unor direcţii actuale şi complexe de investigare a infracţiunilor prevă-

zute la art.326 CP RM; trasarea unor noi perspective asupra cadrului teoretico-metodologic al

temeiului real şi al temeiului juridic ale răspunderii penale pentru infracţiunile specificate la

art.326 CP RM.

Caracterul aplicativ al prezentei teze se exprimă în următoarele:

1) concepţiile ştiinţifice expuse în cadrul lucrării prezintă un real interes atât pentru ştiinţa

naţională a dreptului penal, cât şi pentru legiuitorul moldovean;

2) elementele cu relevanţă juridică ale infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, tălmă-

cirea conceptelor şi a termenilor ce apar în reglementările respective, precum şi modalităţile de

delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare importanţă atât pentru aplicarea reuşită a

acestor reglementări în practica judiciară, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a concepţiilor

ştiinţifice asupra problemei vizate;

3) rezultatele evaluării critice a imperfecţiunilor, de care suferă prevederile art.326 CP RM,

pot fi luate în consideraţie de către legiuitor în procesul de perfecţionare perpetuă a legii penale;

13

4) concluziile formulate şi recomandările înaintate de noi sunt aplicabile în activitatea

practică a organelor de drept, precum şi în procesul de instruire în cadrul instituţiilor de învăţă-

mânt mediu şi superior cu profil juridic.

Aprobarea rezultatelor. Concepţiile şi concluziile de bază ale tezei au fost expuse în cadrul

a 9 publicaţii ştiinţifice. De asemenea, ele au constituit subiectul discuţiilor purtate la şedinţele

Catedrei Drept Penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova în anii 2011-2013.

În acelaşi timp, unele idei, constituind rezultatul investigaţiei, au fost prezentate la Conferinţa

ştiinţifică cu participare internaţională „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi

inovare” (Chişinău, 25-26 septembrie 2012).

Sumarul compartimentelor tezei

În Capitolul 1 „Analiza situaţiei în domeniul răspunderii penale pentru traficul de

influenţă în ştiinţa dreptului penal” este efectuată analiza materialelor ştiinţifice la tema tezei

publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie deosebită se acordă publicaţiilor din ultimii ani. Exa-

minarea se face în consecutivitate cronologică. La concret, au fost analizate lucrările următorilor

autori: R.Borza, D.Buda, D.Ciuncan, V.Dabu, V.Dobrinoiu, E.Mădulărescu, P.N. Petru, A.Vass

(România); W.Slingerland (Belgia); P.Semeraro (Croaţia); С.П. Сиротенко (Federaţia Rusă);

О.О. Одiнцова (Ucraina). Un spaţiu aparte se acordă analizei materialelor ştiinţifice la tema

tezei publicate în Republica Moldova. Acestea aparţin autorilor: A.Borodac, S.Brînza,

G.Florescu, T.Popovici, V.Stati, I.Ţurcan, M.Vidaicu, Л.Гырла, Ю.Табарча.

În concluzie la analiza efectuată, se afirmă că problema privind răspunderea pentru traficul

de influenţă deocamdată nu este îndeajuns cercetată în ştiinţa dreptului penal, iar gradul de

elaborare a concepţiei privind răspunderea pentru traficul de influenţă nu poate fi recunoscut pe

deplin evoluat.

Capitolul 2 „Analiza juridico-comparativă a reglementărilor privitoare la traficul de

influenţă” este dedicat studierii experienţei legislative avansate a altor state în vederea identifi-

cării asemănărilor şi deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru

infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM. Printre altele, se argumentează că în legile penale ale

Sloveniei, Serbiei, Macedoniei, Bosniei şi Herţegovina, precum şi a Croaţiei este consemnat

scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a unei acţiuni contrar obligaţiilor

sale de serviciu. În această ipoteză, care nu este decrisă în art.326 CP RM, gradul de pericol

social este comparativ mai sporit decât în ipoteza în care făptuitorul urmăreşte scopul îndeplinirii

sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale. De

asemenea, se relevă că dispoziţiei art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferenţiată în

planul (ne)remunerării faptuitorului, pe care o remarcăm în art.428 şi 429 CP Sp, pe de o parte, şi

14

în art.430 CP Sp, pe de altă parte: la art.428 şi 429 CP Sp se prevede răspunderea pentru fapta de

trafic de influenţă care nu presupune remunerarea făptuitorului; în art.430 CP Sp este incriminată

fapta de trafic de influenţă care presupune remunerarea făptuitorului. Se stabileşte că în art.304b

CP Bl, la desrierea obiectului material sau imaterial al infracţiunii, se utilizează formularea „dar

sau orice beneficiu nejustificat (sublinierea ne aparţine – n.a.)”. În acest fel, prin termenul

„nejustificat” se asigură o mai mare claritate în legătură cu faptul că darul sau orice beneficiu

nu-i este legal datorat traficantului de influenţă.

Se ajunge la concluzia că, sub aspectul eficienţei prevenirii şi combaterii traficului de

influenţă, art.326 CP RM este superior în comparaţie cu art.257 CP Rom din 1968. Nu există

temeiuri de a afirma că art.257 CP Rom din 1968 ar putea să reprezinte un model de elevaţie

juridică în vederea perfecţionării art.326 CP RM. Luându-se ca model dispoziţiile de la

art.197-IV CPJ, de la alin.(I) şi (III) art.221 CP Mex şi de la art.428 şi 429 CP Sp, se ajunge la

concluzia că este oportună completarea art.326 CP RM, astfel încât răspunderea pentru faptele de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă să fie agravată atunci când subiectul este o per-

soană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică străină, un funcţio-

nar internaţional sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă

organizaţie nestatală. O altă concluzie este următoarea: luând în consideraţie prevederile de la

alin.(2) art.326.1 CPL, este oportun ca o precizare privind disocierea traficului de influenţă în ra-

port cu infracţiunile de şantaj şi de escrocherie să completeze dispoziţia alin.(1) art.326 CP RM.

Capitolul 3 „Analiza de drept penal a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM” este

consacrat investigării celor patru elemente constitutive, precum şi a circumstanţelor agravante

ale infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Se argumentează că obiectul juridic generic al

infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii

Moldova, în general, şi al infracţiunilor specificate la art.326, în particular, îl formează relaţiile

sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii în sfera publică. Se argumentează că infrac-

ţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă au, în toate cazurile, un obiect material

sau imaterial. Se demonstrează că, de regulă, infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM

nu are victimă. Excepţie constituie numai acea situaţie când obiectul juridic special al infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM are un caracter multiplu, şi anume: atunci când extorcarea

foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică sub care se prezintă fapta prejudiciabilă

prevăzută la această normă. Se stabileşte că modalităţile normative ale acţiunilor prejudiciabile

prevăzute la alin.(1) şi (11) art.326 CP RM au un caracter alternativ; atestarea oricăreia din ele

este suficientă în vederea aplicării răspunderii conform alin.(1) sau (11) art.326 CP RM.

Se relevă că din sintagma „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească

15

îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale”, utilizată în art.326 CP RM, se desprinde

caracterul doar legal al acţiunii realizate în exerciţiul funcţiei de către persoana publică, persoana

cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional. Se

prezintă argumente în favoarea tezei conform căreia, de regulă, infracţiunile prevăzute la art.326

CP RM se consideră consumate indiferent dacă au fost sau nu realizate acţiunile a căror îndepli-

nire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmăreşte făptuitorul. Excepţia de la această regulă

este stabilită la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM, avându-se în vedere ipoteza în care infracţiunea de

trafic de influenţă şi cea de cumpărare de influenţă sunt urmate de obţinerea rezultatului urmărit.

Se ajunge la concluzia că activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza

art.326 CP RM; aceasta întrucât, spre deosebire de traficul de influenţă, lobby-ului îi este ca-

racteristică influenţarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public. De asemenea,

se conchide că, în situaţia în care săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este urmată de

influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, nu este exclus ca factorul de decizie

susceptibil de influenţare să poarte răspundere pentru ilegalităţi de factură penală, contravenţio-

nală sau de alt gen. Totodată, în prezenţa condiţiilor stabilite la alin.(4) art.42 CP RM, dacă

traficantul de influenţă determină factorul de decizie susceptibil de influenţare să săvârşească o

infracţiune, acest traficant de influenţă este pasibil de răspundere pentru instigare la acea infrac-

ţiune. O altă concluzie este că, după intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, a

dispărut cauza interpretării extensive defavorabile a legii penale: în dispoziţia de la alin.(1)

art.326 CP RM termenul „extorcare” a cedat locul termenului „pretindere”. Totuşi, termenul

„extorcare” a apărut în alin.(4) art.326 CP RM. Astfel, există pericolul că deja nu partea acuzării

(ca înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011), dar partea apărării va

încerca să interpreteze abuziv noţiunea de extorcare, utilizată în alin.(4) art.326 CP RM,

urmărind scopul liberării cumpărătorului de influenţă de răspundere penală.

16

1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL RĂSPUNDERII PENALE

PENTRU TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

ÎN ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL

Acest capitol conţine o analiză temeinică a materialelor ştiinţifice la tema tezei publicate în

ţară şi peste hotare. O atenţie deosebită se va acorda publicaţiilor din ultimii ani.

1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în Republica Moldova

Efectuând examinarea în succesiune cronologică, vom începe cu lucrarea lui A.Borodac ce

datează din anul 2004 [6]. Un interes primordial pentru studiul de faţă prezintă compartimentul

6.2 „Traficul de influenţă” din §6 „Alte infracţiuni comise în legătură cu serviciul” din Capitolul

XVI „Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere” al respectivei lucrări.

În special, atrage atenţia opinia autorului în legătură cu esenţa juridică a infracţiunii de

trafic de influenţă, presupunând ipoteza când făptuitorul susţine că are influenţă asupra unui

factor de decizie: traficul de influenţă reprezintă o vânzare a influenţei pe care făptuitorul o are

asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau asupra unui funcţionar al autorităţii publice ori

al unei organizaţii de stat, precum şi o escrocherie în cazul în care el lasă să se înţeleagă că o are

asupra acestora şi pe care de fapt nu o are.

Replicând, considerăm că traficul de influenţă nu poate reprezenta o escrocherie şi nu

trebuie confundat cu această faptă infracţională. În doctrina penală găsim argumentele care con-

firmă această afirmaţie a noastră: în cazul escrocheriei, bunul este obţinut ca urmare a manope-

relor frauduloase, în timp ce în cazul traficului de influenţă făptuitorul obţine folosul material în

urma promisiunii că va interveni pe lângă acel funcţionar, în ale cărui atribuţii de serviciu intră

soluţionarea chestiunii de interes pentru victimă [5, p.398]; atunci când făptuitorul pretinde fals

că are influenţă, nu susţine însă că are influenţă, aplicabil este art.190 CP RM. Aceasta deoarece

în acest din urmă caz înşelăciunea nu întruneşte cerinţele pe care trebuie să le aibă înşelăciunea

în contextul infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru că poţi susţine că ai influenţă (deşi nu o ai),

dar totuşi să intervii pe lângă funcţionar. Sau, cel puţin, să intenţionezi să intervii. Deci, în acest

caz nu avem temeiuri să nu aplicăm art.326 CP RM [7, p.181]; traficul de influenţă, presupunând

ipoteza în care făptuitorul susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, trebuie deosebit de

escrocheria presupunând înşelăciunea care se referă la relaţia făptuitorului cu un funcţionar, când

făptuitorul pretinde fals că are influenţă asupra acelui funcţionar. În ultimul caz, făptuitorul

17

anume pretinde fals, nu susţine, cum este specificat în art.326 CP RM. În acest caz, aplicabil este

art.190 CP RM [17, p.849].

Aşadar, infracţiunea de trafic de influenţă (alin.(1) art.326 CP RM) şi infracţiunea de

escrocherie (art.190 CP RM) se aseamănă prin aceea că pot presupune realizarea înşelăciunii.

Însă, în cele două cazuri, înşelăciunea are conotaţii diferite: în cazul infracţiunii de trafic de

influenţă, făptuitorul poate să nu aibă influenţă asupra factorului de decizie, însă aceasta nu

înseamnă că făptuitorul are intenţia să sustragă recompensa pe care i-o transmite cumpărătorul de

influenţă. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu are influenţă asupra factorului de

decizie, însă intenţionează să o obţină şi să o exercite. În opoziţie, în situaţia escrocheriei, făptui-

torul nu are influenţă asupra factorului de decizie, având intenţia să sustragă recompensa pe care

i-o transmite cumpărătorul de influenţă. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu intenţio-

nează să obţină influenţa asupra factorului de decizie şi să o exercite. În alţi termeni, în cazul

traficului de influenţă, făptuitorul nu înşeală cu privire la faptul dacă va transmite sau nu banii.

El poate înşela doar în privinţa faptului că are sau nu are o influenţă reală asupra factorului de

decizie.

Tocmai în vederea delimitării corecte a infracţiunii de trafic de influenţă de unele infrac-

ţiuni conexe, în compartimentul 2.1 al tezei de faţă recomandăm ca în dispoziţia de la alin.(1)

art.326 CP RM după cuvintele „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” să fie

introduse cuvintele „în lipsa semnelor de şantaj sau de escrocherie”. Aceasta va contribui la

delimitarea infracţiunii de trafic de influenţă de infracţiunile de şantaj (art.189 CP RM) şi de

escrocherie (art.190 CP RM). Or, tocmai aceste infracţiuni sunt cele mai dificil de delimitat în

raport cu infracţiunea de trafic de influenţă.

Următoarea publicaţie, la care ne vom referi, este articolul ştiinţific elaborat de M.Vidaicu,

publicat în 2005 [159].

Profilul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, examinat în cadrul acestei publicaţii,

se deosebeşte în anumite privinţe de cel al infracţiunii de trafic de influenţă în accepţiunea legii

penale în vigoare. Aceasta se datorează câtorva amendamente pe care le-a suportat între timp

dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM. Totuşi, în cea mai mare parte, analiza laturii obiective a

infracţiunii de trafic de influenţă, pe care o întreprinde autoarea, prezintă şi astăzi valoare ştiinţi-

fică consemnabilă.

Este de reţinut că, în plan prospectiv, M.Vidaicu caracterizează fapta de trafic de influenţă

activ (alias fapta de cumpărare de influenţă), chiar dacă la momentul respectiv o asemenea faptă

nu era încă prevăzută de legea penală a Republicii Moldova: „Traficul de influenţă activ presu-

pune că o persoană promite, dă sau oferă un avantaj necuvenit cuiva care indică sau confirmă că

18

deţine o influenţă abuzivă asupra unor terţe persoane. Acesta se aseamănă mult coruperii active,

cu anumite diferenţe: o persoană dă un avantaj necuvenit unei alte persoane (traficantul de

influenţă) care pretinde, pe baza situaţiei sale profesionale şi a statutului social, că ar fi în măsură

să exercite o influenţă asupra agenţilor publici naţionali sau străini etc.”. Cu siguranţă, aceste

explicaţii pot fi considerate printre primele care au prefigurat stabilirea răspunderii penale pentru

fapta de cumpărare de influenţă la alin.(11) art.326 CP RM.

Prezintă interes şi identificarea criteriilor de delimitare a infracţiunii de trafic de influenţă

de activitatea de lobby, care sunt asemănătoare sub mai multe aspecte. După M.Vidaicu, lobby-

ul este activitatea remunerată, desfăşurată de unul sau mai mulţi lobbişti, în numele sau pentru

unul sau mai mulţi clienţi, care constă în influenţarea organelor publice sau a persoanelor ofi-

ciale, prin metode legale, pentru ca acestea să adopte sau să nu adopte anumite acte normative

sau individuale. Cât priveşte traficul de influenţă, acestuia nu-i este caracteristică influenţarea

legală a procesului de luare a deciziilor de interes public.

Criticabil este că, în contextul examinării laturii obiective a infracţiunii de trafic de

influenţă, M.Vidaicu analizează obiectul material sau imaterial al infracţiunii în cauză, şi anume:

noţiunile care desemnează banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servi-

ciile, bunurile sau avantajele necuvenite. În acelaşi context inadecvat sunt analizate circumstan-

ţele agravante ale infracţiunii de trafic de influenţă: săvârşirea repetată a infracţiunii; săvârşirea

infracţiunii de două sau mai multe persoane; săvârşirea infracţiunii în proporţii mari sau în

proporţii deosebit de mari; săvârşirea infracţiunii în interesul unui grup criminal organizat sau al

unei organizaţii criminale.

Următoarea lucrare de referinţă este un alt articol ştiinţific aparţinând lui M.Vidaicu,

datând tot din 2005 [160].

Deşi examinează viziunile mai multor doctrinari – S.Kahane, V.Dobrinoiu, D.Pavel,

A.Grigorovici, J.Grigoraş, A.Б. Сахаров, Б.В. Здравомыслов, Ф.В. Кириченко etc. – autoarea

nu-şi exprimă propriul punct de vedere asupra conţinutului obiectului juridic generic al infrac-

ţiunii de trafic de influenţă. Ea se rezumă la a menţiona doar că „obiectul juridic al componenţei

de infracţiune îl constituie un anumit grup de valori sociale omogene care sunt ocrotite de legea

penală împotriva atentatelor infracţionale. Anume după obiectul juridic generic legiuitorul

împarte toate infracţiunile în grupuri mari, care constituie capitole aparte din Partea Specială a

Codului penal”.

Altul este rezultatul cercetării efectuate de M.Vidaicu a opiniilor doctrinare privitoare la

obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă. Potrivit autoarei, acest obiect „este

constituit dintr-un ansamblu de relaţii sociale privind funcţionarea normală a diferitelor instituţii

19

şi organizaţii, care este incompatibilă cu faptul că funcţionarii pot fi influenţaţi, în îndeplinirea

atribuţiilor lor de serviciu, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor şi care

se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar”. Consi-

derăm că, în planul investigării obiectului juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.326

CP RM (investigare pe care o vom întreprinde în compartimentul 3.1 al tezei de faţă), nu poate fi

neglijată contribuţia, pe care a adus-o M.Vidaicu, prin enunţarea acestei opinii.

Totodată, nu susţinem poziţia exprimată de autoare, potrivit căreia infracţiunea de trafic de

influenţă nu are obiect material, „deoarece acţiunile incriminate la art.326 CP RM nu se îndreaptă

în niciun fel asupra sumelor de bani, celorlalte foloase date, promise, oferite sau pretinse”.

Obiectând, vom apela la argumentele prezentate de A.Reşetnicov în legătură cu o ipoteză

asemănătoare, vizând însă infracţiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM): „Recompensa necu-

venită, transmisă de către corupător, nu este folosită de către cel corupt ca instrument de influen-

ţare asupra valorilor şi relaţiilor sociale apărate de legea penală... Obiectul material al infracţiunii

este supus influenţării directe din partea făptuitorului (inclusiv presupunându-se utilizarea

mijlocului de săvârşire a infracţiunii); mijlocul de săvârşire a infracţiunii nu poate fi supus

influenţării din partea infractorului, cu atât mai puţin – influenţării care presupune utilizarea

obiectului material al infracţiunii” [111]. De asemenea, S.Brînza opinează: „Facultatea unei enti-

tăţi oarecare de a evolua în calitate de obiect material al infracţiunii se realizează în cazul în care

această entitate a fost supusă unei influenţări infracţionale, exprimate prin manipularea într-o

formă sau alta asupra ei din partea făptuitorului. De aceea, putem constata că obiectul material al

infracţiunii este o entitate materială ce poate satisface necesităţile umane, influenţarea infracţio-

nală asupra căreia (prin schimbarea poziţiei de fapt sau prin altă manipulare) determină atingerea

obiectului apărării penale... În aceste cazuri, făptuitorul fie că distruge (deteriorează) aceste

entităţi, fie că le ia sau le schimbă înfăţişarea, făcând prin aceasta imposibilă sau dificilă exerci-

tarea facultăţii sociale corespunzătoare” [11, p.90, 143].

Luând în consideraţie toate aceste puncte de vedere, în compartimentul 3.1 al prezentei

lucrări vom prezenta propriile argumente în susţinerea tezei că infracţiunea de trafic de influenţă

are obiect material sau imaterial.

Tot din 2005 datează o altă lucrare, elaborată de S.Brînza, X.Ulianovschi, V.Stati, I.Ţurcan

şi V.Grosu [14].

Pentru studiul de faţă prezintă interes §2 „Traficul de influenţă” din Secţiunea a III-a

„Infracţiuni săvârşite în legătură cu serviciul de către alte persoane” a Capitolului XVI

„Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere” din respectiva lucrare.

20

Deşi analiza infracţiunii de trafic de influenţă, pe care o efectuează I.Ţurcan, este compara-

bilă ca volum cu analiza infracţiunii de trafic de influenţă pe care a efectuat-o A.Borodac, ea este

mai temeinică. Aceasta întrucât conţine şi opinia lui I.Ţurcan vizavi de conţinutul obiectului

juridic special al infracţiunii în cauză: „relaţiile sociale privitoare la activitatea de serviciu, a

cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu bănuiala că persoanele cu funcţie de răspundere pot

fi influenţate în exercitarea atribuţiilor sale”.

Spre deosebire de M.Vidaicu, I.Ţurcan evită să-şi exprime poziţia în legătură cu calitatea

juridică pe care recompensa nelegitimă o are în conjunctura infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, dânsul nici nu analizează noţiunile care desemnează respectiva recompensă nelegi-

timă.

În planul investigării laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, I.Ţurcan efec-

tuează analiza următoarelor trei condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ: 1) este necesar ca

acţiunea prejudiciabilă corespunzătoare să fie săvârşită pe baza influenţei pe care făptuitorul o

are sau lasă să se creadă că o are asupra unui factor de decizie; 2) acţiunea prejudiciabilă în

cauză trebuie să fie săvârşită de către făptuitor pentru intervenţia sa pe lângă un factor de decizie,

spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestui factor

de decizie; 3) acţiunea prejudiciabilă corespunzătoare trebuie să fie realizată mai înainte ca

factorul de decizie, pe lângă care s-a promis că se va interveni, să fi îndeplinit actul ce intră în

atribuţiile sale de serviciu sau, cel târziu, în timpul îndeplinirii acestuia.

Este de reţinut nota de claritate pe care autorul o aduce în contextul disputei despre rolul

înşelăciunii în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, presupunând ipoteza că făptuitorul susţine

că are influenţă asupra unui factor de decizie: în situaţiile în care făptuitorul lasă să se creadă că

are influenţă, deşi nu o are, este vorba despre o inducere în eroare, despre o înşelăciune, pe care

însă traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său.

Din anul 2005 datează şi lucrarea ai cărei autori sunt A.Barbăneagră, V.Berliba,

C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, Gh.Ulianovschi, X.Ulianovschi şi N.Ursu [4].

Comentariul având ca obiect art.326 CP RM aparţine lui T.Popovici. Ca şi I.Ţurcan, dânsul

identifică cele trei condiţii cumulative pe care trebuie să le îndeplinească acţiunea prejudiciabilă

în contextul infracţiunii de trafic de influenţă. Totuşi, viziunea lui T.Popovici faţă de conţinutul

acestor condiţii este mai nuanţată decât viziunea similară exprimată de I.Ţurcan: 1) făptuitorul

trebuie să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra factorului de decizie care

urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu; 2) făptuitorul

trebuie să promită intervenţia sa pe lângă un factor de decizie spre a-l determina să facă sau să nu

facă un act care depinde de funcţia lui; 3) acţiunea, pe care trebuie să o facă factorul de decizie în

21

folosul persoanei interesate, urmează să succeadă acţiunea făptuitorului care a promis, a pretins,

a acceptat, a primit bani, bunuri etc.

Comportă interes următoarea opinie exprimată de autor: „Traficul de influenţă este o

infracţiune cu conţinut alternativ, o faptă care se concretizează prin două sau toate acţiunile

făptuitorului (primire, extorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri etc.) personal sau prin

mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, chiar şi la intervale diferite de timp, repre-

zentând în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită)”.

Totuşi, considerăm această explicaţie incompletă şi generatoare de erori: pentru a fi în

prezenţa infracţiunii prelungite de trafic de influenţă, este necesar de precizat că făptuitorul

trebuie să manifeste intenţie unică în raport cu cele două sau mai multe episoade infracţionale,

presupunând urmărirea unui singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune.

De asemenea, considerăm că sintagma „primire, extorcare, promisiune, acceptare de bani,

bunuri etc.”, care desemnează cele două sau mai multe episoade infracţionale, caracterizează nu

acţiunile alternative din cadrul infracţiunii de trafic de influenţă, dar modalităţile normative

alternative ale respectivei infracţiuni. Or, conform alin.(1) art.14 CP RM, infracţiunea este

o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi

pasibilă de pedeapsă penală. De asemenea, potrivit art.28 CP RM, infracţiunea unică reprezintă o

acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei

singure norme a legii penale.

Când vorbim despre un sistem de acţiuni (inacţiuni), care se califică conform dispoziţiei

unei singure norme a legii penale, avem în vedere acţiunea (inacţiunea) principală şi acţiunea

(inacţiunea) adiacentă din cadrul unei infracţiuni pluriofensive, caracterizate prin prezenţa unui

obiect juridic special complex sau multiplu. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, nu se

poate vorbi despre un sistem de acţiuni (inacţiuni). În schimb, se atestă o pluralitate de modalităţi

normative alternative. Caracterul alternativ al acestor modalităţi arată că infracţiunea de trafic de

influenţă se consideră consumată în prezenţa oricăreia dintre aceste modalităţi. Nu acelaşi lucru

se poate afirma despre acţiunile (inacţiunile) care formează sistemul unei infracţiuni plurio-

fensive: realizarea numai a uneia dintre aceste acţiuni (inacţiuni) demonstrează întreruperea ei la

etapa de tentativă. Tocmai sub acest aspect, deloc neglijabil, este important a delimita modali-

tatea unei infracţiuni în raport cu acţiunea (inacţiunea) din cadrul acesteia.

O altă lucrare de referinţă îi are ca autori pe Л.Гырла şi Ю.Табарча, lucrare publicată în

2010 [186]. Manifestăm un interes firesc faţă de compartimentul 3.2 „Traficul de influenţă” din

§3 „Infracţiuni comise de alte persoane decât persoana cu funcţie de răspundere, în legătură cu

22

activitatea de serviciu” din Capitolul XVI „Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de

răspundere” al respectivei lucrări.

Autorii susţin că obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl formează

atât relaţiile sociale care asigură activitatea normală a organelor puterii de stat, a întreprinderilor,

instituţiilor şi organizaţiilor de stat, cât şi interesele serviciului public. În principiu, acest punct

de vedere nu se deosebeşte mult de cel enunţat de T.Popovici [4, p.524], conform căruia obiectul

juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale care reglemen-

tează buna funcţionare a serviciilor publice, a căror desfăşurare normală implică combaterea şi

reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând cu influenţa lor pe lângă un funcţionar,

creează o stare de neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar

putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.

Argumente în sprijinul tezei că relaţiile sociale reprezentând obiectul apărării penale nu pot

nici să asigure ceva, nici să reglementeze ceva aduce V.Stati: „De vreme ce o relaţie socială este,

în esenţă, o legătură între oameni, ea nu poate să reglementeze sau să asigure ceva... Reglemen-

tarea sau asigurarea unei activităţi nu reprezintă o funcţie a relaţiei sociale. Mai mult, relaţia

socială nu dispune de un mecanism care să-i permită a reglementa sau a asigura ceva. Totodată,

o relaţie socială poate să formeze obiectul de reglementare şi de asigurare a unor norme de drept.

Funcţiile de reglementare şi de asigurare a relaţiilor sociale revin normelor de drept” [138, p.30].

În alt context, Л.Гырла şi Ю.Табарча nu ezită să afirme tranşant că recompensa nelegitimă

constituie mijlocul de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi timp, analizând

ipoteze similare vizând infracţiunile de corupere pasivă (art.324 CP RM) şi de corupere activă

(art.325 CP RM), aceşti autori consideră că respectiva recompensă reprezintă obiectul material al

infracţiunii. Această contradicţie vădită ne îndeamnă să reiterăm că în compartimentul 3.1 al pre-

zentei teze ne vom exprima propria opinie cu privire la calitatea juridică pe care recompensa

nelegitimă o are în contextul infracţiunii de trafic de influenţă.

Nu putem trece cu vederea nici problema privind disocierea traficului de influenţă de

infracţiunea de escrocherie. În această privinţă, punctul de vedere enunţat de către Л.Гырла şi

Ю.Табарча aminteşte într-un fel de cel expus de A.Borodac. Astfel, atunci când relatează despre

traficul de influenţă presupunând ipoteza că făptuitorul susţine că are influenţă asupra unui factor

de decizie, Л.Гырла şi Ю.Табарча menţionează: în situaţia dată, atestăm o înşelăciune de felul

ei, o inducere în eroare a altor persoane în legătură cu starea de lucruri reală; în această situaţie,

traficul de influenţă reprezintă o formă specială de escrocherie.

Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere din următoarele considerente: infracţiunea

de escrocherie este alcătuită nu doar din înşelăciune (sau abuz de încredere), dar şi din

23

sustragere. În lipsa sustragerii, înşelăciunea (sau abuzul de încredere) nu poate forma infrac-

ţiunea de escrocherie, reprezentând o faptă care nu este susceptibilă de răspundere penală.

Întrucât sustragerea nu poate fi absorbită de infracţiunea de trafic de influenţă, alin.(1) art.326

CP RM nu poate fi considerat o normă specială în raport cu art.190 CP RM.

La tema investigată se referă şi o altă lucrare, apărută de sub tipar în 2010, al cărei autor

este G.Florescu [67].

Autorul acesteia îşi propune ca scop principal să fundamenteze oportunitatea incriminării

faptei de cumpărare de influenţă în legea penală a Republicii Moldova, având ca model expe-

rienţa în materie a legiuitorului român.

Prezintă interes reflecţia autorului asupra relaţiei dintre dispoziţia incriminatoare privind

fapta de trafic de influenţă şi dispoziţia incriminatoare privind fapta de cumpărare de influenţă:

„Deşi nu este denumită ca atare nici măcar marginal, ea (adică, cumpărarea de influenţă – n.a.)

este o variantă a traficului de influenţă. Pentru că, pe de o parte, în accepţiunea generală, prin

„trafic” se înţelege comerţ ilicit, noţiune care include nu numai vânzarea, ci şi cumpărarea; iar,

pe de altă parte, pentru că, incriminând sub denumirea marginală de trafic de influenţă vânzarea,

legea nu a exclus din aceasta şi eventuala considerare a cumpărării ei”.

Părerea noastră diferă: în art.326 CP RM sunt prevăzute două variante-tip, de sine stătă-

toare, de infracţiuni. Sub aspect juridico-penal, nu se pune la îndoială că traficantul de influenţă

şi cumpărătorul de influenţă se află într-o anumită relaţie de convergenţă. O relaţie similară

există între corupt şi corupător, însă nimeni nu afirmă că fapta de corupere activă ar fi o variantă

a infracţiunii de corupere pasivă. Singura diferenţă dintre coruperea pasivă şi coruperea activă,

pe de o parte, şi traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă, pe de altă parte, este că faptele

de corupere pasivă şi de corupere activă sunt incriminate în cadrul unor articole aparte, iar

faptele de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă sunt incriminate în alineate aparte ale

aceluiaşi articol.

Până la urmă, este la discreţia legiuitorului să aleagă unul din aceste două procedee în

vederea asigurării unei comodităţi mai mari în plan tehnico-legislativ. Spre exemplu, în Codul

penal al României din 2009 şi în Codul penal al Poloniei faptele de trafic de influenţă şi de

cumpărare de influenţă sunt incriminate în cadrul unor articole aparte, nu în alineate aparte ale

aceluiaşi articol. În legătură cu anteproiectul Codului penal al României din 2009, şi anume – cu

reglementările anteproiectate privitoare la fapta de trafic de influenţă şi fapta de cumpărare de

influenţă, G.Antoniu consemnează: „Textul din proiect separă vânzarea de influenţă de cumpă-

rarea de influenţă, soluţie mai corectă decât cea din art.312 din noul Cod penal (se are în vedere

Codul penal al României din 2004 – n.a.), care prevede în alineate distincte vânzarea şi

24

cumpărarea de influenţă” [2]. Totuşi, autorul precitat nu argumentează în ce anume se exprimă

corectitudinea respectivei soluţii.

Prin urmare, nu se poate afirma că fapta de cumpărare de influenţă ar fi o variantă a

infracţiunii de trafic de influenţă (aşa cum nici fapta de trafic de influenţă nu este o variantă a

infracţiunii de cumpărare de influenţă). În sensul art.326 CP RM, cumpărarea de influenţă nu

mai poate fi considerată ca altădată o contribuţie oarecare la infracţiunea de trafic de influenţă

(când spunem „ca altădată”, avem în vedere situaţia dinainte de intrarea în vigoare a Legii

Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptate de Parla-

mentul Republicii Moldova la 02.12.2011 [89]). Sub aspect tehnico-legislativ, cumpărarea de

influenţă este o infracţiune-tip, nu o variantă – agravată, atenuată sau calificată – a traficului de

influenţă. Ipoteze similare atestăm în cazul variantelor de infracţiuni specificate în alineatele

corespunzătoare de la art.138, 141, 205, 2791, 2792, 285 sau altele din Codul penal al Republicii

Moldova.

Implicit, chiar G.Florescu ajunge la aceeaşi concluzie: „Vânzarea de influenţă, fiind incri-

minată distinct sub denumirea de trafic de influenţă, nu poate constitui în acelaşi timp o partici-

paţie ocazională sub forma instigării la fapta cumpărătorului de influenţă. Incriminată distinct,

vânzarea de influenţă îşi pierde valenţele de act de participaţie ocazională la fapta cumpărătoru-

lui de influenţă”.

În toate celelate privinţe, recunoaştem că, prin ţinuta sa ştiinţifică şi profunzimea explorării

analitice, lucrarea lui G.Florescu trebuie considerată superioară faţă de lucrările analizate până

acum.

Din anul 2011 datează lucrarea elaborată de S.Brînza şi V.Stati [17].

Nemijlocit la infracţiunea de trafic de influenţă se referă §3 „Traficul de influenţă” din

Secţiunea II „Infracţiuni de corupţie” a Capitolului XVI „Infracţiuni săvârşite de persoane cu

funcţie de răspundere” al lucrării în cauză. Comportă semnificaţie teoretico-practică opinia

autorilor vizavi de neconsumarea infracţiunii de trafic de influenţă (inclusiv în ipoteza în care

respectiva infracţiune adoptă forma unei infracţiuni prelungite): „Dacă infracţiunea de trafic de

influenţă nu-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se

reuşeşte primirea, extorcarea sau acceptarea integrală a foloaselor ce nu i se cuvin făptuitorului),

cele comise trebuie calificate potrivit art.27 şi 326 CP RM. De exemplu, în cazul unei infracţiuni

prelungite de trafic de influenţă – când, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale,

făptuitorul primeşte, extorcă sau acceptă foloasele necuvenite nu deodată, dar în tranşe – vom

atesta tentativa la infracţiunea prevăzută la art.326 CP RM, dacă, din cauze independente de

voinţa făptuitorului, acesta va primi, extorca sau accepta numai o parte din aceste foloase”.

25

De asemenea, atrage atenţia punctul de vedere enunţat de S.Brînza şi V.Stati vizavi de

deosebirea infracţiunii de trafic de influenţă de infracţiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM):

„În cazul în care în calitate de traficant al influenţei apare însăşi persoana cu funcţie de

răspundere, care face parte din entitatea publică în a cărei competenţă intră efectuarea actului

funcţional vizat, la calificare urmează să se ţină cont de următoarele: a) dacă funcţionarul, care

este concomitent persoană cu funcţie de răspundere, trafică propriile lui obligaţii de serviciu,

obligându-se să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la

obligaţiile sale de serviciu, ori să realizeze un act contrar acestor îndatoriri, în schimbul unor

foloase ce nu i se cuvin legal – acţiunile lui urmează a fi calificate ca infracţiune de corupere

pasivă (art.324 CP RM); b) dacă funcţionarul, care nu neapărat este persoană cu funcţie de

răspundere, se prevalează de influenţa pe care i-o oferă relaţiile sale personale, indiferent dacă

această influenţă este reală sau presupusă, pe lângă alt funcţionar, pentru ca acesta din urmă să

facă sau să nu facă, în favoarea unui terţ, un act privitor la atribuţiile sale de serviciu, el comite

infracţiunea de trafic de influenţă (art.326 CP RM)”.

Considerăm că această explicaţie vine în consonanţă cu cea oferită de T.Popovici: „Dacă

fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l

îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni de

corupere pasivă şi de trafic de influenţă, dacă făptuitorul ar asigura persoana că va beneficia şi de

serviciile care intră în competenţa sa” [4, p.526].

Astfel, nu este exclus concursul ideal dintre infracţiunile specificate la art.324 şi 326

CP RM. Totuşi, trebuie precizate minuţios condiţiile în care devine posibil un asemenea concurs.

Considerăm că, reieşind din prevederile legii penale în vigoare, aceste condiţii sunt 4 la număr:

1) este săvârşită pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor – de către o

persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică străină sau un

funcţionar internaţional – de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se

cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora

pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale sau contrar acesteia; 2) în paralel, respectiva persoană publică, persoană cu funcţie

de demnitate publică, persoană publică străină sau respectivul funcţionar internaţional pretinde,

acceptă sau primeşte, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având influenţă sau susţinând că are

influenţă asupra unei alte persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane

publice străine sau a unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu

ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent

26

dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite; 3) persoana publică, persoana cu funcţie de

demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional, care pretinde, acceptă

sau primeşte remuneraţia nelegitimă, are atribuţii în legătură cu acţiunile pe care urmează să le

îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale acea altă persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană

publică străină sau acel alt funcţionar internaţional de a cărei (cărui) favoare se prevalează;

4) remuneraţia nelegitimă în cauză este pretinsă, acceptată sau primită atât pentru a) îndeplinirea

sau neîndeplinirea ori pentru întârzierea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale ori contrar acesteia, cât şi pentru b) exercitarea influenţării asupra persoanei publice,

persoanei cu funcţie de demnitate publică, persoanei publice străine sau funcţionarului

internaţional de a cărei (cărui) favoare se prevalează făptuitorul.

1.2. Analiza materialelor ştiinţifice publicate în alte state

Un loc aparte în rândul publicaţiilor care se referă la tema tezei îl ocupă monografia

elaborată de V.Dobrinoiu, datând din 1983 [62].

Pentru teza de faţă un interes prioritar comportă Capitolul V al acestei lucrări, consacrat

infracţiunii de trafic de influenţă. Printre altele, autorul încearcă să răspundă la întrebarea: în

contextul traficului de influenţă, poate oare fi realizată pretinderea sau primirea şi pentru

funcţionarul la care subiectul urmează să intervină? Cu alte cuvinte, se referă oare noţiunea

„pentru altul” din dispoziţia incriminatoare privind traficul de influenţă şi la funcţionarul vizat?

Răspunzând la această întrebare, V.Dobrinoiu menţionează: dacă făptuitorul ar primi foloasele

pentru funcţionar, înseamnă că nu ar avea loc o vânzare de influenţă, deoarece, plătind preţul

despre care este vorba, terţul interesat ar cumpăra nu influenţa făptuitorului, ci serviciul ce-i va fi

făcut de funcţionar.

Implicit, aceeaşi viziune o împărtăşesc S.Brănza şi V.Stati: „În cazul infracţiunii de coru-

pere pasivă, persoana cu funcţie de răspundere trafică funcţia sa, pe când în cazul traficului de

influenţă subiectul infracţiunii trafică influenţa sa, reală sau presupusă” [17, p.850]. În alţi ter-

meni, în contextul legii penale a Republicii Moldova – dacă pretinderea, acceptarea sau primirea,

personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avan-

taje, se face pentru o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană

publică străină sau funcţionar internaţional, de către o persoană care are influenţă sau care

susţine că are influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică

27

ori persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să

îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea func-

ţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite – atunci acea persoană publică,

persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcţionar interna-

ţional urmează să răspundă pentru corupere pasivă, în baza art.324 CP RM. Aceasta pentru că, în

cazul dat, recompensa nelegitimă revine tocmai acelei persoane publice, persoane cu funcţie de

demnitate publică ori persoane publice străine sau acelui funcţionar internaţional, şi nu unei

persoane care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra acelei persoane publice, per-

soane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar

internaţional. În plus, în cazul dat, respectiva recompensa nelegitimă constituie contraechivalen-

tul conduitei pe care se angajează să o aibă acea persoană publică, persoană cu funcţie de

demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcţionar internaţional (cu precizarea că

respectiva conduită nu presupune exercitarea influenţei asupra unei alte persoane publice, per-

soane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra unui alt funcţionar

internaţional).

Într-un alt context, ridică semne de întrebare una dintre concluziile la care ajunge

V.Dobrinoiu. Mai bine zis, autorul se raliază punctului de vedere exprimat de B.Dandine:

„Există infracţiune (se are în vedere infracţiunea de trafic de influenţă – n.a.) consumată chiar

dacă făptuitorul, pretinzând sau primind foloasele ori acceptând promisiunea lor, nu s-a gândit

niciun moment să intervină în favoarea cumpărătorului de influenţă” [174, p.57]. Dacă făptui-

torul ia recompensa nelegitimă nu pentru a interveni în favoarea cumpărătorului de influenţă,

atunci pentru ce altceva o ia? Considerăm că, în ipoteza dată, numai sustragerea recompensei

nelegitime este cea care poate fi însoţită de înşelăciune. Or, atunci când i se transmite recom-

pensa nelegitimă, făptuitorul îşi asumă angajamentul să intervină în favoarea cumpărătorului de

influenţă. Deci, există toate temeiurile de a se vorbi nu despre consumarea sau neconsumarea

infracţiunii de trafic de influenţă, dar despre existenţa infracţiunii de escrocherie.

O altă publicaţie ştiinţifică relevantă aparţine lui V.Dobrinoiu, datând din anul 1995 [61].

Nemijlocit la infracţiunea de trafic de influenţă se referă Capitolul V „Infracţiunea de trafic

de influenţă” al lucrării în cauză. În cea mai mare parte, conţinutul acestui capitol reproduce

conţinutul Capitolului V al lucrării analizate anterior, deosebirile de rigoare fiind determinate de

condiţiile sociale (altele) în care este săvârşită infracţiunea de trafic de influenţă.

Este importantă precizarea autorului, potrivit căreia, în cazul infracţiunii de trafic de

influenţă, trebuie să fie îndeplinită condiţia prevalării de influenţă, iar această prevalare să vizeze

neapărat un funcţionar determinat sau cel puţin determinabil; aceasta nu înseamnă că funcţiona-

28

rul în cauză trebuie să fie explicit arătat sau că acesta nu ar putea să aibă un nume fictiv. În acest

mod, V.Dobrinoiu îşi exprimă, cu drept cuvânt, dezacordul cu V.Dongoroz, căruia îi aparţine

următoarea constatare: „Dacă, în momentul când se pretinde sau se primesc darurile pentru a

interveni, nu se precizează, nici în mod indirect cel puţin, persoana funcţionarului pe lângă care

se va interveni, atunci delictul rămâne în sfera de tentativă, momentul consumării depalsându-se

până în momentul când intervenţia a avut loc şi când în mod implicit se determină şi persoana

funcţionarului” [65, p.18-19]. Are dreptate V.Dobrinoiu când afirmă că, în ipoteza descrisă, nu

este relevant să se vorbească despre posibilitatea reţinerii tenativei la infracţiunea de trafic de

influenţă: tentativa este o formă imperfectă a infracţiunii consumate, dar imperfecţiunea ei derivă

nu din neîndeplinirea în concret a unei condiţii esenţiale prevăzute în textul de incriminare, ci din

întreruperea acţiunii sau din rămânerea ei fără efect.

Deşi agreem în cea mai mare parte cele susţinute de V.Dobrinoiu, considerăm imperioasă

introducerea unei note de claritate: nu este suficient să afirmăm că, dacă nu este precizată nici

măcar indirect identitatea factorului de decizie susceptibil de influenţare, atunci fapta nu poate fi

calificată ca trafic de influenţă. Or, contează circumstanţele neprecizării identităţii acelui factor

de decizie. Este foarte posibil ca, deşi identitatea factorului de decizie în cauză să rămână nepre-

cizată (de exemplu, din motive de conspiraţie sau din teamă că acest factor ar putea fi ulterior

denunţat), traficantul de influenţă să intervină totuşi pe lângă acesta. Aşadar, important este nu

atât dacă identitatea factorului de decizie susceptibil de influenţare este precizată în vreun fel, cât

mai ales dacă traficantul de influenţă intenţionează sau nu să intervină pe lângă acesta. Faptul că

nu este precizată identitatea factorului de decizie în cauză nu trebuie să ducă automat la conclu-

zia că, în acele împrejurări, un asemenea factor nu există şi nici nu putea să existe.

În alt registru, suscită atenţie poziţia lui V.Dobrinoiu, în corespundere cu care, deoarece în

textul de incriminare nu se face nicio menţiune cu privire la caracterul nelegal al actului de

serviciu urmărit prin intervenţia solicitată, rezultă că acest act poate fi nu doar nelegal, dar şi

legal; pericolul social al faptei de trafic de influenţă derivă nu din caracterul actului pentru care

urmează a se interveni, ci din procedeul aplicat de făptuitor – prevalarea de o influenţă reală sau

presupusă, prejudiciabilă pentru prestigiul funcţionarilor şi al organizaţiilor în care lucrează.

O asemenea poziţie este valabilă în conjunctura legii penale române, însă nu-şi găseşte

valabilitatea în contextul dispoziţiei de la alin.(1) art.326 CP RM. Într-adevăr, din sintagma

„pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni

în exercitarea funcţiei sale”, utilizată în art.326 CP RM, se desprinde caracterul doar legal al

acţiunii realizate în exerciţiul funcţiei de către persoana publică, persoana cu funcţie de demni-

tate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional. Tocmai de aceea, în com-

29

partimentul 2.2 al tezei de faţă, propunem completarea dispoziţiei de la alin.(1) art.326 CP RM,

astfel încât după cuvintele „sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei

sale,” să fie introduse cuvintele „ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de

serviciu,”. În eventualitatea operării unui astfel de amendament, va fi posibil ca, în contextul

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, acţiunea realizată contrar obligaţiilor de serviciu

să devină obiect al intervenţiei. Apropo, o abordare similară cu cea urmărită de noi prin această

recomandare de lege ferenda o atestăm în art.324, 325, 333 şi 334 CP RM. În toate aceste

articole, este prezentă sintagma „sau contrar acesteia”, desemnând realizarea de către factorul de

decizie corespunzător a unei acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu. Legiuitorul trebuie să fie

doar consecvent şi să extindă această abordare asupra infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM.

Din 1997 datează lucrarea aparţinând lui P.N. Petru [107]. Un interes firesc pentru pre-

zenta teză prezintă compartimentul 2.10 „Traficul de influenţă” al respectivei lucrări.

Comportă originalitate punctul de vedere al autorului în legătură cu obiectul material al

infracţiunii de trafic de influenţă: de regulă, obiectul material lipseşte; totuşi, când folosul primit

de traficant constă în prestarea unui serviciu sau activităţi, cum ar fi repararea unui imobil,

obiectul muncii prestate devine şi obiect material al infracţiunii.

Considerăm că P.N. Petru admite o confuzie de noţiuni: imobilul reparat sau un alt

asemenea obiect al muncii prestate nu poate fi obiect material al infracţiunii de trafic de

influenţă. Acesta reprezintă rezultatul materializat al serviciului sau al activităţii care constituie

obiectul imaterial al infracţiunii de trafic de influenţă. Or, aşa cum susţine pe bună dreptate

V.Stati, prin „obiect imaterial al infracţiunii” trebuie să se înţeleagă entitatea incorporală asupra

căreia se îndreaptă nemijlocit acţiunea infracţională, prin al cărei intermediu se aduce atingere

obiectului juridic al infracţiunii [139]. Prin intermediul unui imobil reparat sau al unui alt

asemenea obiect al muncii prestate nu se poate aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii de

trafic de influenţă. Aceasta din moment ce atingerea în cauză se aduce prin intermediul servi-

ciului sau al activităţii care constituie obiectul imaterial al infracţiunii de trafic de influenţă.

Considerăm utilă următoarea explicaţie dată de P.N. Petru: „Pentru existenţa infracţiunii de

trafic de influenţă nu este necesar ca inculpatul să indice nominal funcţionarul pe lângă care

pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa

acelui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se face trafic de influenţă.

Cu alte cuvinte, această infracţiune există şi atunci când făptuitorul s-a prevalat de trecere pe

lângă un funcţionar fără să-l nominalizeze, limitându-se să-l determine după calitatea sa ofi-

cială”. Într-adevăr, după cum menţionează S.Brînza şi V.Stati, „pentru existenţa infracţiunii de

trafic de influenţă este necesar ca acţiunile pentru care se promite intervenţia să intre în obliga-

30

ţiile de serviciu ale funcţionarului, adică în sfera atribuţiilor sale de serviciu sau în competenţa

funcţionarului. Dacă acţiunile pentru care se promite intervenţia nu intră în obligaţiile de serviciu

ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual,

infracţiunea de escrocherie (art.190 CP RM)” [17, p.850].

Totuşi, se pare că P.N. Petru, la fel ca V.Dobrinoiu, pune accentul pe aspectul obiectiv al

faptei săvârşite, evitând să precizeze care este atitudinea psihică a făptuitorului faţă de cele

comise. Or, dacă făptuitorul determină un factor de decizie după calitatea lui oficială, aceasta

încă nu înseamnă că făptuitorul intenţionează să intervină pe lângă acesta. Aşadar, important este

nu atât dacă a fost sau nu determinată calitatea oficială a factorului de decizie, cât mai ales dacă

traficantul de influenţă intenţionează sau nu să intervină pe lângă acesta.

Nu în ultimul rând, nu putem fi de acord cu părerea exprimată de P.N. Petru în privinţa

tipului de intenţie ce caracterizează infracţiunea de trafic de influenţă: dânsul consideră că

această infracţiune poate fi săvârşită cu intenţie directă sau indirectă.

O asemenea concepţie nu este conformă cu esenţa juridică a infracţiunii de trafic de

influenţă, presupunând obligatoriu că făptuitorul urmăreşte un scop anume. De exemplu, în

dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM acest scop este desemnat prin lcuvintele „pentru a-l face

să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale”. În lipsa unui asemenea scop, cele săvârşite nu pot constitui trafic de influenţă.

Anume prezenţa scopului special condiţionează manifestarea de către făptuitor doar a intenţiei

directe de a comite infracţiunea de trafic de influenţă. Nu este posibil ca făptuitorul să admită

conştient orice finalitate a acţiunii sale prejudiciabile, din moment ce-şi propune să realizeze un

scop anume.

D.Buda este autorul unei lucrări ce datează din 2000 [19].

În ea autorul şi-a propus ca scop să efectueze analiza infracţiunii de trafic de influenţă şi a

infracţiunii de dare de mită, dată fiind legătura strânsă a relaţiilor şi valorilor sociale pe care le

ocrotesc normele incriminatoare corespunzătoare, şi anume: cele referitoare la activitatea de

serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de

corupere asupra funcţionarului sau cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi în exercitarea

atribuţiilor lor de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.

Comparând cele două fapte infracţionale prevăzute de legea penală română, D.Buda

susţine că ambele infracţiuni sunt lipsite de obiect material (cu excepţia situaţiilor când făptui-

torul primeşte un anumit bun sau când acţiunea făptuitorului se referă la un anumit bun).

Subiectul – atât în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, cât şi în cazul infracţiunii de dare de

31

mită – poate fi orice persoană. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite de o singură persoană sau sub

forma participaţiei, atât în forma coautoratului, cât şi în forma instigării sau a complicităţii.

De asemenea, autorul menţionează, just, că dacă infracţiunea de trafic de influenţă este

săvârşită de un funcţionar, iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să îl

îndeplinească funcţionarul ale cărui servicii le-a traficat, atunci există un concurs dintre infrac-

ţiunea de luare de mită şi infracţiunea de trafic de influenţă. Existenţa acestui concurs de infrac-

ţiuni este condiţionată de asigurările pe care făptuitorul le-a dat persoanelor că vor beneficia de

serviciile ce intră în competenţa sa.

La fel, suntem de acord cu D.Buda, când dânsul menţionează că, sub aspectul laturii

subiective, darea de mită se săvârşeşte doar cu intenţie directă (cu alte cuvinte, în momentul în

care promite şi oferă sume de bani sau alte foloase necuvenite, făptuitorul îşi dă seama că prin

acţiunea sa exercită un act de corupere şi că acesta creează o stare de pericol pentru buna

desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare a cărei producere o şi doreşte de altfel). Dacă făptui-

torul nu doreşte o astfel de urmare, acţiunea acestuia nu constituie infracţiunea de dare de mită.

Darea de mită presupune, sub aspectul laturii subiective, şi cerinţa unui scop special urmărit de

făptuitor, şi anume: îndeplinirea ori neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la

sarcinile de serviciu ale celui care săvârşeşte actele de corupere ori efectuarea unor acte contrare

îndatoririlor de serviciu.

Nu în ultimul rând, autorul opinează, pe bună dreptate, că infracţiunea de trafic de

influenţă presupune, de asemenea sub aspectul laturii subiective, forma intenţiei directe. Cu alte

cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi doreşte să trafice influenţa reală sau presupusă a unui func-

ţionar, latura subiectivă incluzând şi scopul determinării funcţionarului să facă sau să nu facă un

act care intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia. Ca şi la darea de mită, nu are importanţă dacă

scopul este efectiv atins sau nu, fiind suficient doar să fie urmărit în momentul primirii sau

pretinderii foloaselor materiale.

În continuare, vom acorda atenţie lucrării lui D.Ciuncan, care a apărut de sub tipar în

2003 [22].

Ca şi lucrarea precedentă, aceasta este dedicată delimitării infracţiunii de trafic de influenţă

de una dintre infracţiunile conexe. Printre altele, D.Ciuncan afirmă că nu se poate vorbi despre

infracţiunea de trafic de influenţă în cazul în care a) influenţa, afirmată de făptuitor, vizează

activităţi ce intră în sfera atribuţiilor legale ale altor organe sau b) funcţionarul, în cadrul atribu-

ţiilor sale legale, îndeplinise deja actul. În asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de

înşelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările

traficantului şi realitate şi, deci, a fost indus în eroare (şi a suferit un prejudiciu).

32

De asemenea, autorul susţine că, ori de câte ori se constată că o persoană, care are influenţă

sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, primeşte ori pretinde foloase sau

acceptă promisiuni pentru a-l determina pe acel funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuţiile sale de serviciu, vom fi în prezenţa cel puţin a infracţiunii de trafic de influenţă. În

astfel de cazuri, traficul de influenţă poate coexista cu alte infracţiuni, în concurs. Astfel, în cazul

în care traficantul cumpără favoarea unui funcţionar pentru îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu, el se face vinovat şi de infracţiunea de dare de mită sau de infrac-

ţiunea de primire de foloase necuvenite (dacă funcţionarul primeşte foloasele după ce a îndeplinit

un act în virtutea funcţiei şi la care era obligat, dar şi după ce se săvârşise infracţiunea de trafic).

Dacă traficantul intervine efectiv pe lângă funcţionar pentru a-l determina la o acţiune ilicită, ne

aflăm în faţa unui concurs dintre traficul de influenţă şi instigarea la infracţiunea de abuz în

serviciu. De asemenea, traficul de influenţă trebuie sancţionat în concurs cu infracţiunea de

înşelăciune, dacă traficarea reprezintă un mijloc de amăgire pentru o inducere în eroare.

Practic, la aceasta se rezumă încercarea lui D.Ciuncan de a delimita infracţiunea de trafic

de influenţă de infracţiunea de înşelăciune. În acest fel, multe alte aspecte ale delimitării celor

două fapte infracţionale rămân în umbră, autorul considerându-le, probabil, mai puţin impor-

tante. Iată de ce, lucrarea analizată poate fi considerată având doar un caracter subsidiar în suita

de publicaţii ştiinţifice vizând răspunderea pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Printre instrumentele cele mai de seamă, aplicate în investigarea traficului de influenţă, se

numără monografia elaborată de E.Mădulărescu, datând din anul 2006 [94].

Analiza din cadrul lucrării are în vizor cele mai variate aspecte ale infracţiunii de trafic de

influenţă şi ale infracţiunii de cumpărare de influenţă: obiectul infracţiunii; subiectul infracţiunii;

conţinutul juridic al infracţiunii; formele infracţiunii; sancţiuni; delimitarea traficului de

influenţă de infracţiunea de luare de mită şi de cea de înşelăciune; lobby-ul ca variantă a trafi-

cului de influenţă; traficul de influenţă în legislaţia penală a unor ţări europene şi a SUA –

elemente de drept comparat; propuneri de lege ferenda etc.

De exemplu, aidoma lui P.N. Petru, E.Mădulărescu susţine că, în cazul în care folosul

primit de făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă (repararea

unui automobil, construcţia unei case, efectuarea unei instalaţii etc.), obiectul muncii prestate

devine şi el obiect material al infracţiunii.

Obiecţiile noastre faţă de un asemenea punct de vedere nu diferă principial de cele

exprimate în contextul analizei lucrării aparţinând lui P.N. Petru: prin intermediul unui obiect al

muncii prestate nu se poate aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii de trafic de influenţă.

33

Aceasta din moment ce atingerea în cauză se aduce prin intermediul serviciului sau al activităţii

care constituie obiectul imaterial al infracţiunii de trafic de influenţă.

Prezintă interes şi urmează a fi investigată mai detaliat în compartimentele următoare ale

lucrării de faţă opinia lui E.Mădulărescu cu privire la calitatea juridică pe care o poate deţine

factorul de decizie faţă de care făptuitorul are sau lasă să se creadă că are influenţă. Astfel,

autoarea opinează că dacă factorul de decizie nu a cunoscut că făptuitorul s-a prevalat de

influenţa pe care o are sau a lăsat să se creadă că o are asupra lui, dar a cedat intervenţiei acestuia

şi a efectuat actul de serviciu vizat de traficant, el nu va răspunde pentru această infracţiune, ci

eventual pentru o altă infracţiune, dacă actul era contrar atribuţiilor de serviciu; dacă însă

factorul de decizie a cunoscut că făptuitorul se prevalează de influenţa reală sau presupusă

asupra lui şi, prin comportamentul său, i-a înlesnit primirea folosului, însă, fără a ceda interven-

ţiei, a îndeplinit actul de serviciu, întrucât era legalmente datorat – fiindcă a avut reprezentarea

faptei traficantului şi a rezultatului ei – el este complice la infracţiune.

Exprimăm rezerve în legătură cu o altă părere enunţată de E.Mădulărescu: pretinderea unei

sume de bani de la o persoană şi a unei alte sume de bani de la o altă persoană, în scopul de a

interveni pe lângă un funcţionar, constituie fapte diferite, iar nu o faptă unică, din moment ce atât

într-un caz, cât şi în celălalt, făptuitorul a desfăşurat activităţi materiale specifice infracţiunii de

trafic de influenţă, ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în parte.

Par neconvingătoare aceste argumente, pe care autoarea le aduce în susţinerea punctului de

vedere că, în ipoteza relatată, nu ar putea fi atestată o unitate infracţională. Din această perspec-

tivă, ne raliem opiniei exprimate de V.Dobrinoiu, care pare a fi mai diferenţiată şi mai adaptată

realităţilor sociale: pluralitatea cumpărătorilor de influenţă nu este incompatibilă, în mod absolut,

cu existenţa unei rezoluţii unice; în asemenea situaţii, este necesar să se verifice, cu exigenţă,

dacă nu cumva schimbarea persoanei cumpărătorului de influenţă a implicat o nouă rezoluţie,

adică reînnoirea hotărârii de a trafica influenţa, ceea ce ar atrage aplicarea dispoziţiilor legale

referitoare la concursul de infracţiuni [61, p.299-300]. Ceea ce sugerează V.Dobrinoiu este că, de

una singură, abstrasă de alte împrejurări, pluralitatea cumpărătorilor de influenţă nu este în

măsură să confirme sau să infirme prezenţa unei infracţiuni unice de trafic de influenţă; până la

urmă, contează dacă, în raport cu conduita manifestată de fiecare dintre cumpărătorii de

influenţă, a existat sau nu o intenţie (rezoluţie) infracţională unică.

La fel, considerăm vulnerabilă următoarea idee exprimată de către E.Mădulărescu: simpla

lăudăroşenie a unei persoane cu pretinsa sa influenţă asupra unor funcţionari, mizând pe naivi-

tatea părţilor vătămate şi obţinând în acest fel sume de bani de la acestea, constituie infracţiunea

de trafic de influenţă, şi nu infracţiunea de înşelăciune.

34

Considerăm insuficientă premisa acestei afirmaţii, pentru a se putea face o asemenea con-

cluzie. Or, nu este clar ce urmăreşte făptuitorul: să sustragă acele sume de bani sau să exercite

influenţă asupra unor funcţionari? Din nou, suntem nevoiţi să constatăm că este neglijată latura

subiectivă a infracţiunii, atunci când sunt enunţate astfel de soluţii de calificare vizând infracţin-

nea de trafic de influenţă.

Dincolo de această critică întemeiată, trebuie să recunoaştem că, în ansamblul său, lucrarea

lui E.Mădulărescu se distinge în plan pozitiv de publicaţiile pe care le-am analizat până acum.

Prin urmare, ea poate reprezenta un suport de primă necesitate în vederea pertractării în plan

juridico-penal a problemelor privind răspunderea penală pentru traficul de influenţă.

Continuăm analiza materialelor ştiinţifice la tema studiului nostru cu autoreferatul tezei de

doctor în drept susţinute de O.O. Одінцова [185].

Lucrarea este consacrată nu nemijlocit traficului de influenţă, dar unei probleme care are

afinităţi cu cea a traficului de influenţă: fundamentarea ştiinţifică a oportunităţii de a fi regle-

mentate juridic activităţile de lobby în Ucraina.

Autoarea este de părere că lobby-ul se manifestă ca o metodă obiectiv necesară de

echilibrare a relaţiilor dintre grupurile sociale şi structurile puterii. Având o legătură proeminentă

cu procesele şi structurile politice, care adoptă decizii cu caracter de autoritate publică, lobby-ul

are un suport legal. O.O. Одінцова este de părere că, până la urmă, trebuie de înţeles că lobby-ul

reprezintă un fenomen care afectează politica juridică şi viaţa juridică a oricărui stat democratic.

În opinia autoarei, lobby-ul trebuie privit ca o instituţie esenţială a vieţii politice şi juridice

moderne a statului, presupunând implicarea activă a cetăţenilor aparte şi a diferitelor grupuri de

interese în apărarea drepturilor lor la diferite niveluri de administrare a treburilor publice, cu

aplicarea de practici şi procedee care nu sunt interzise de lege. Reglementarea lobby-ului ar

trebui să se facă prin intermediul normelor juridice. Adoptarea unei legi cu privire la activitatea

de lobby ar contribui la rezolvarea a două probleme conexe de maximă importanţă: 1) crearea de

condiţii favorabile pentru reprezentarea intereselor socialmente importante ale diferitelor grupuri

din cadrul societăţii; 2) crearea de condiţii normale pentru activitatea autorităţilor publice care se

află sub impactul lobby-ului.

O altă publicaţie notabilă este articolul ştiinţific elaborat de P.Semeraro, ce datează din

2008 [170].

În acest articol autorul se referă la prevederile legale cuprinse în Codul penal al Spaniei,

referitoare la traficul de influenţă, precum şi la conexiunea dintre fenomenul traficului de

influenţă şi cel al lobby-ului.

35

Autorul explică: prin intermediul art.428, 429 şi 430 din Codul penal al Spaniei se încearcă

canalizarea în albia legalităţii a fenomenului, caracterizat printr-o creştere tot mai mare, şi

anume – a lobby-ului exercitat de către funcţionarii publici, printre care şi membri ai Parlamen-

tului. În acest sens, art.428 incriminează fapta de trafic de influenţă comisă de către un funcţio-

nar public sau de o persoană cu funcţie de răspundere; art.429 incriminează fapta de trafic de

influenţă săvârşită de o persoană particulară; art.430 incriminează fapta de trafic de influenţă

comisă de un funcţionar public, de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană parti-

culară. Faptele prevăzute la art.428 şi 429 nu presupun remunerarea făptuitorului; în opoziţie,

fapta prevăzută la art.430 presupune remunerarea făptuitorului.

Un alt specific al reglementărilor din legislaţia spaniolă, privitoare la traficul de influenţă,

constă în aceea că ele incriminează numai traficul de influenţă pasiv, nu şi traficul de influenţă

activ.

Cu alte cuvinte, făcând analogie cu legea penală a Republicii Moldova, putem spune că

legii penale spaniole nu-i este cunoscută infracţiunea de cumpărare de influenţă.

La alin.(2) art.430 din Codul penal al Spaniei, pentru infracţiunea corespunzătoare se pre-

vede ca pedeapsă, printre altele, suspendarea activităţii unei corporaţii, firme, asociaţii sau agen-

ţii ori sistarea activităţii birourilor acestora deschise publicului pe un termen de la şase luni la trei

ani. P.Semeraro consideră că motivul adevărat al stabilirii unei asemenea pedepse pentru

respectiva infracţiune este năzuinţa de a împiedica exercitarea lobby-ului de către funcţionarii

publici. Or, tocmai astfel de pedepse, aplicabile persoanei juridice sau subdiviziunilor acesteia,

ar putea să reprezinte un mijloc eficace de descurajare a comiterii traficului de influenţă în viitor.

În opinia autorului, prevederea de la alin.(2) art.430 din Codul penal al Spaniei ar putea fi mai

eficientă în planul diminuării fenomenului de lobby, dacă în dispoziţia acestei norme s-ar men-

ţiona în ce relaţie cu respectiva persoană juridică se află persoana fizică care o reprezintă şi care

săvârşeşte nemijloct traficul de influenţă.

În altă ordine de idei, luăm în vizor publicaţia ştiinţifică avându-l ca autor pe

W.Slingerland, publicaţie de datează din 2010 [171].

Din punctul de vedere al autorului, la moment, statele membre ale Consiliului Europei se

confruntă cu dificultăţi în ce priveşte asigurarea unui instrumentariu juridic adecvat în vederea

prevenirii şi combaterii eficiente a traficului de influenţă; este surprinzător că statele membre ale

Consiliului Europei încă nu au ajuns să discute acest subiect, pentru a se ajunge la un numitor

comun vizând o dispoziţie normativă model referitoare la traficul de influenţă. Mai mult, unele

dintre aceste state pur şi simplu refuză să incrimineze fapta de trafic de influenţă.

36

De exemplu, răspunderea pentru traficul de influenţă nu este reglementată explicit în

Marea Britanie, considerându-se că incriminarea unei astfel de fapte ar putea afecta grav acti-

vitatea de lobby. La rândul lor, autorităţile olandeze suţin că anumite forme de influenţare a

deciziilor funcţionarilor publici sau ale politicienilor pot fi perfect legale (de exemplu, în cazul în

care reprezentanţi ai grupurilor de interese desfăşoară activităţi de lobby). În Suedia, se consideră

că lobby-ul nu poate avea un caracter ilegal, întrucât oferă o oportunitate pentru diversele orga-

nizaţii non-guvernamentale şi grupuri de interese să exercite o influenţă politică. Prin urmare, o

eventuală incriminare a faptei de trafic de influenţă ar putea intra în conflict cu dreptul funda-

mental al cetăţenilor de a participa nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, la administra-

rea treburilor publice . Nu în ultimul rând, autorităţile daneze susţin că nu incriminează fapta de

trafic de influenţă, deoarece: a) această faptă ar avea o structură mult prea complexă; b) noţiunea

„influenţă nejustificată”, pe care o consideră noţiune-cheie în vederea definirii naturii juridice a

traficului de influenţă, nu poate fi formulată cu maximă exactitate.

În aceste condiţii, W.Slingerland afirmă că Consiliului Europei şi statelor sale membre nu

le rămâne decât să identifice împreună soluţia optimă în vederea prevenirii şi combaterii traficu-

lui de influenţă, adoptând reglementările de rigoare.

Din 2011 datează lucrarea autorilor V.Dabu şi R.Borza [38]. Este una dintre puţinele publi-

caţii ştiinţifice în care analiza traficului de influenţă se face prin prisma prevederilor Codului

penal al României din 2009.

În opinia celor doi autori, sintagma „cumpărare de influenţă” nu este cea mai potrivită

pentru a desemna infracţiunea specificată la art.292 din Codul penal al României din 2009; de

aceea, mai adecvată pentru articolul în cauză ar fi denumirea „Solicitarea sau obţinerea ilegală de

influenţă”. După V.Dabu şi R.Borza, o asemenea denumire ar atesta că influenţa se poate obţine

şi în mod legal contra cost atunci când este reglementată, iar exercitarea şi conţinutul influenţei

sunt, de asemenea, reglementate sub forma contractelor de: asistenţă juridică; comision; agenţie

etc.

Considerăm prea sofisticată această fundamentare. În opinia noastră, atât sintagma „trafic

de influenţă”, cât şi sintagma „cumpărare de influenţă” sunt aproximative (la fel ca şi sintagma

propusă de cei doi autori), nereuşind să redea în mod plenar esenţa juridică a celor două infrac-

ţiuni în fiecare dintre modalităţile sale. Totuşi, cele două sintagme au avantajul de a fi devenit

tradiţionale în limbajul juridic, la fel ca şi alte asemenea sintagme sau termeni: „pruncucidere”;

„pungăşie”; „tulburare de posesie”; „spălarea banilor” etc. De aceea, nu considerăm oportună

recomandarea făcută de V.Dabu şi R.Borza.

37

În acelaşi timp, nu putem să nu ne raliem opiniei celor doi autori, atunci când ei susţin că,

pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de trafic de influenţă, intenţia directă nu este

suficientă, fiind necesară o intenţie calificată; adică, este suficient să se constate că o anumită

finalitate a fost urmărită (sau măcar afirmată) de către făptuitor, pentru ca – indiferent dacă s-a

realizat ori nu – să existe intenţie calificată şi, deci, să existe infracţiunea de trafic de influenţă.

Ca urmare, intenţia directă afirmată sau reală trebuie să fie calificată, respectiv, caracterizată

printr-un scop special – de a-l determina pe funcţionarul public sau pe un alt funcţionar să facă

sau să nu facă, ori să întârzie sau să urgenteze un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, ori să

facă un act contrar acestor obligaţii.

În cele ce urmează vom lua în vizor lucrarea elaborată de A.Vass, ieşită de sub tipar în

2011 [158]. Ca şi lucrările aparţinând lui O.O. Одінцова şi P.Semeraro, aceasta este dedicată

delimitării traficului de influenţă de activitatea de lobby.

Autoarea consideră că traficul de influenţă, lobby-ul şi advocacy-ul reprezintă trei acţiuni

distincte. Confuziile apar cu mare frecvenţă între ultimele două concepte. Orice activitate de sen-

sibilizare a opiniei publice şi a factorilor de decizie cu privire la acţiuni sau hotărâri care afec-

tează direct vieţile oamenilor, a societăţii în ansamblul său, poate fi privită ca advocacy. Practica

lobby-ului are ca finalitate influenţarea efectivă a deciziei guvernamentale şi nu doar pe cea de

sensibilizare. Codul etic al unui lobbist invocă o acută dexteritate în promovarea legitimă a unui

interes particular. Fundamentul comunicării profesioniste a acestui interes ţine de o fină exper-

tiză legislativă şi tehnică, de abilităţi şi strategii discursive orientate către decidenţi. Aşadar,

advocacy-ul este o componentă permanentă a lobby-ului, însă cea dintâi nu implică în mod

obligatoriu şi acţiunea de lobby.

După A.Vass, spre deosebire de spaţiul anglo-saxon, în spaţiul continental european gândi-

rea politică modernă s-a dezvoltat pe altă filieră. Teoria şi practica europeană, îndeosebi cea

franceză, a perceput grupurile de interese şi practicile de lobby ale acestora mai degrabă într-un

mod negativ. Unii reprezentanţi ai societăţii civile au criticat apariţia unei legi a lobby-ului,

aducând argumente precum: crearea unei clase privilegiate (lobbiştii); generarea de beneficii

unilaterale pentru grupurile de interese mai bine informate; îngreunarea accesului cetăţenilor la

aleşii lor sau la reprezentanţii instituţiilor statului; nestimularea participării directe a cetăţeanului

în procesul de luare a deciziei; existenţa deja a unor legi care conţin prevederi de natură să

faciliteze participarea civică etc.

Referindu-se la situaţia din România, A.Vass consemnează că, înainte de a avea instituţii

puternice, societatea are nevoie, înainte de orice, de reguli şi proceduri clare. Or, lipseşte eşafo-

dajul care să permită instituţiilor şi actorilor politici să relaţioneze şi pe baza căruia, la nevoie, să

38

se aplice sancţiunile. Reacţiile întârziate sau inadecvate ale instituţiilor la diverse crize sunt o

dovadă clară a acestor deficienţe, inadaptări şi neconcordanţe. Paradoxal, deşi în România există

o inflaţie de acte normative, se atestă un deficit de proceduri, mai ales de cele legate de relaţiile

instituţionale. În aceste condiţii, conştientizarea propriului interes şi promovarea lui cu ajutorul

companiilor specializate de lobby ar putea constitui soluţia necesară: un nou principiu, o nouă

valoare, un compromis făcut pentru a merge mai departe.

Într-o altă ordine de idei, este de reţinut autoreferatul tezei de doctor susţinute de

С.П. Сиротенко [190].

Şi această lucrare are ca obiect reglementarea activităţii de lobby. În opinia autorului, în

lipsa normelor juridice necesare (care ar reglementa formele şi metodele de exercitare a lobby-

ului), activitatea de lobby a devenit incontrolabilă, devenind un factor care exercită un impact

negativ asupra opiniei publice în legătură cu relaţia dintre sectorul de afaceri şi autorităţile

publice. Majoritatea populaţiei percepe lobby-ul ca pe o activitate de corupţie. Din aceasta cauză,

este necesar un cadru juridic clar de reglementare a activităţilor de lobby, atât la nivel naţional,

cât şi la nivel local.

Pentru a se obţine un efect pozitiv de pe urma exercitării activităţii de lobby,

С.П. Сиротенко recomandă crearea unui mecanism de reglementare juridică a lobby-ului, meca-

nism care să cuprindă: statutul juridic al subiecţilor activităţii de lobby; conţinutul raportului

juridic de lobby; stabilirea formelor juridice de realizare de către subiecţii activităţii de lobby a

intereselor persoanelor juridice şi fizice; respectarea normelor legale care restrâng anumite

activităţi de lobby, inclusiv care stabilesc răspunderea juridică pentru nerespectarea acestor

norme etc. De asemenea, autorul opinează că dezvoltarea în continuare a unei instituţii de lobby

civilizat în Rusia depinde de elaborarea unei concepţii unitare a politicii juridice în sfera regle-

mentării lobby-ului etnic, care ar contribui la valorificarea avantajelor structurii corporatiste a

societăţii ruse, precum şi la luarea în consideraţie în procesul decizional a rolului diasporelor.

39

1.3. Concluzii la Capitolul 1

Făcând o concluzie generală pe marginea tuturor materialelor ştiinţifice examinate în

compartimentele 1.1. şi 1.2., putem consemna că printre oamenii de ştiinţă care au contribuit la

elaborarea concepţiei teoretice de soluţionare a problemei privind răspunderea pentru traficul de

influenţă se numără: A.Borodac, S.Brînza, G.Florescu, T.Popovici, V.Stati, I.Ţurcan, M.Vidaicu,

Л.Гырла, Ю.Табарча (Republica Moldova); R.Borza, D.Buda, D.Ciuncan, V.Dabu, V.Dobrinoiu,

E.Mădulărescu, P.N. Petru, A.Vass (România); W.Slingerland (Belgia); P.Semeraro (Croaţia);

С.П. Сиротенко (Federaţia Rusă); О.О. Одiнцова (Ucraina). Lucrările acestor autori constituie

baza teoretică a investigaţiei noastre. Studiul de faţă are scopul să întregească cercetările efec-

tuate anterior în domeniu, în el fiind evidenţiate unele tendinţe şi aspecte noi, specifice etapei

actuale de dezvoltare a relaţiilor sociale.

Monitorizarea gradului de studiere a temei investigate ne permite să afirmăm că problema

privind răspunderea pentru traficul de influenţă deocamdată nu este îndeajuns cercetată în ştiinţa

dreptului penal. Gradul de elaborare a concepţiei privind răspunderea pentru traficul de influenţă

nu poate fi recunoscut pe deplin evoluat, dat fiind că: nu a fost îndeajuns studiată experienţa

legislativă a altor state în ce priveşte aplicarea mijloacelor penale în vederea prevenirii şi comba-

terii traficului de influenţă; nu a fost stabilită cu exactitate alcătuirea şi conţinutul obiectului

juridic şi al obiectului material şi imaterial ale infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpă-

rare de influenţă; nu au fost pe deplin circumstanţiate caracteristicile subiectului în cazul infrac-

ţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă; nu a fost suficient explicat rolul pe

care persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau

funcţionarul internaţional îl poate avea în contextul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de

cumpărare de influenţă; nu au fost pe larg examinate trăsăturile individualizante ale circumstan-

ţelor agravante consemnate la alin.(2) şi (3) art.326 CP RM; nu au fost identificate criteriile de

disociere a infracţiunilor specificate la art.326 CP RM în raport cu alte infracţiuni (de exemplu,

escrocherie, şantaj, coruperea pasivă, coruperea activă etc.) etc.

În acest mod, la elaborarea prezentei lucrări am urmărit scopul de a aprofunda concepţia de

aplicare a răspunderii pentru infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM în condiţiile în care

fenomenul corupţiei – exprimându-se, printre altele, în traficul de influenţă – continuă să com-

promită buna funcţionare a instituţiilor publice, precum şi să submineze încrederea cetăţenilor în

instituţiile statului. La fel, scopul nostru consistă în identificarea punctelor nevralgice ale siste-

mului actual de protecţie penală a ordinii de drept împotriva infracţiunilor prevăzute la art.326

CP RM, urmând a fi punctate şi propuse măsuri menite să eficientizeze cadrul reglementar penal,

40

care să corespundă sarcinilor stabilite în Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru

aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011 [74].

Atingerea scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective:

• studierea experienţei legislative avansate a altor state în vederea identificării asemănărilor şi

deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru infracţiunile prevăzute

la art.326 CP RM;

• stabilirea întinderii şi conţinutului obiectului juridic şi al obiectului material şi imaterial ale

infracţiunilor specificate la art.326 CP RM;

• analiza particularităţilor ce caracterizează subiectul în cazul infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă;

• explicarea rolului pe care persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică,

persoana publică străină sau funcţionarul internaţional îl poate avea în contextul infracţiu-

nilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă;

• relevarea conţinutului modalităţilor normative ale faptei prejudiciabile în ipoteza infracţiuni-

lor prevăzute la art.326 CP RM;

• explicarea condiţiilor datorită cărora devine funcţională dispoziţia de la alin.(4) art.326 CP RM;

• elucidarea dilemei dacă activitatea de lobby este susceptibilă sau nu de răspundere în baza

art.326 CP RM;

• analiza deficienţelor tehnico-juridice de care suferă dispoziţiile de la art.326 CP RM şi

formularea de recomandări de lege ferenda care să contribuie la perfecţionarea acestor

dispoziţii, precum şi a unor dispoziţii conexe.

41

2. ANALIZĂ JURIDICO-COMPARATIVĂ A REGLEMENTĂRILOR

PRIVITOARE LA TRAFICUL DE INFLUENŢĂ


din legea penală a unor state europene

Procesul de „europenizare” a legii penale a Republicii Moldova este, în acelaşi timp, un

proces de tranziţie şi un proces de modernizare. Acest proces este unul lung şi complex. Pentru

a-l uşura, în primul rând, ne propunem studierea experienţei legislative pozitive a unor state

europene în planul prevenirii şi combaterii prin mijloacele legii penale a traficului de influenţă,

reprezentând una dintre componentele de prim ordin ale fenomenului de corupţie. Din această

perspectivă, în rezultatul unei lungi practici de incriminare a faptei de trafic de influenţă, unele

state europene – care sunt aproape de Republica Moldova nu doar în plan geografic, dar şi în

plan de mentalitate şi cultură juridică – au acumulat suficientă experienţă care poate fi utilă

legiuitorului moldovean în vederea perfecţionării art.326 CP RM.

Din motive fireşti, întâi de toate vom supune examinării reglementările dedicate răspun-

derii penale pentru fapta de trafic de influenţă, care sunt aplicate în România.

În Codul penal al României din 1968 [31] (în continuare – CP Rom din 1968), art.257

„Traficul de influenţă” face parte din Capitolul 1 „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu

serviciul” al Titlului VI „Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor

activităţi reglementate de lege” din Partea Specială. Dispoziţia incriminatoare referitoare la fapta

de trafic de influenţă este prevăzută la alin.1 art.257 CP Rom din 1968. La rândul său, alin.2

art.257 CP Rom din 1968 are un caracter accesoriu, referindu-se la confiscarea bunurilor consti-

tuind remuneraţia necuvenită primită, pretinsă sau acceptată de către făptuitor.

Compararea prevederilor art.257 CP Rom din 1968 cu cele ale art.326 „Traficul de

influenţă” din Codul penal al Republicii Moldova ne permite să relevăm următoarele deosebiri:

1) în art.257 CP Rom din 1968 lipseşte un alineat care să aibă un conţinut similar cu cel al

alin.(4) art.326 CP RM, potrivit căruia persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori

servicii, enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, este liberată de răspundere penală dacă ele i-au

fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la

curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o;

2) în art.257 CP Rom din 1968 lipseşte un alineat asemănător alin.(11) art.326 CP RM, în

care este incriminată fapta de cumpărare de influenţă;

42

3) în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de trafic de

influenţă este descris într-o manieră diferită: „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „bani, alte foloase, promisiuni sau daruri”

(alin.(1) art.257 CP Rom din 1968);

4) în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, toate cele trei modalităţi

normative ale faptei prejudiciabile – pretinderea, acceptarea şi primirea – vizează deopotrivă

toate categoriile obiectului material sau imaterial al infracţiunii de trafic de influenţă. În ipoteza

infracţiunii specificate la alin.(1) art.257 CP Rom din 1968, abordarea este diferenţiată: modali-

tăţile de primire şi pretindere se referă doar la bani sau alte foloase, iar modalitatea de acceptare

se referă la promisiuni sau daruri;

5) este diferit cercul de persoane asupra cărora traficantul de influenţă are influenţă sau

susţine că are influenţă: funcţionar (alin.(1) art.257 CP Rom din 1968); persoană publică, per-

soană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar internaţional (alin.(1)

art.326 CP RM);

6) în articolele confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris într-un

mod diferit: „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvâr-

şite” (alin.(1) art.326 CP RM); „pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuţiile sale de serviciu” (alin.(1) art.257 CP Rom din 1968).

În rezultatul investigării acestor diferenţe specifice, ajungem la concluzia că, sub aspectul

eficienţei prevenirii şi combaterii traficului de influenţă, art.326 CP RM este superior în compa-

raţie cu art.257 CP Rom din 1968. Nu există temeiuri de a afirma că art.257 CP Rom din 1968 ar

putea să reprezinte un model de elevaţie juridică în vederea perfecţionării art.326 CP RM.

În afară de Codul penal, sistemul legislaţiei penale române îl formează legile penale spe-

ciale şi legile nepenale cu norme penale. Din rândul legilor penale speciale face parte Legea

României pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nr.78 din

08.05.2000 [90] (în continuare – Legea României nr.78/2000). În cadrul acestei legi, articolul 61

este cel consacrat infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În continuare, vom încerca să stabilim distincţiile dintre normele care incriminează cumpă-

rarea de influenţă din Codul penal al Republicii Moldova şi din Legea României nr.78/2000:

1) conform alin.(2) art.61 al Legii României nr.78/2000, făptuitorul nu se pedepseşte dacă

denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. În

opoziţie, în corespundere cu alin.(4) art.326 CP RM, persoana care a promis, a oferit sau a dat

bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM este liberată de răspundere penală nu

43

doar dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu

infracţiunea pe care a săvârşit-o, dar şi dacă bunurile ori serviciile menţionate i-au fost extorcate;

2) în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de cumpărare de

influenţă este descris într-un mod diferit: „bunuri, servicii, privilegii sau avantaje enumerate la

alin.(1) art.326 CP RM” (alin.(11) art.326 CP RM); „bani, daruri ori alte foloase” (alin.(1) art.61

al Legii României nr.78/2000);

3) spre deosebire de alin.(1) art.61 al Legii României nr.78/2000, alin.(11) art.326 CP RM

conţine menţiunea expresă că promisiunea, oferirea sau darea unei persoane de bunuri, servicii,

privilegii sau avantaje enumerate la alin.(1) art.326 CP RM se face pentru această persoană sau

pentru o altă persoană;


susţine că are influenţă: funcţionar (alin.(1) art.61 al Legii României nr.78/2000); persoană pub-

lică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar internaţional

(alin.(11) art.326 CP RM);

5) în normele confruntate, scopul infracţiunii de cumpărare de influenţă este descris într-o

manieră diferită: „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndepli-

nirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu

săvârşite” (alin.(11) art.326 CP RM); „pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră

în atribuţiile sale de serviciu” (alin.(1) art.61 al Legii României nr.78/2000);

6) în acord cu alin.(3) art.7 al Legii României nr.78/2000 – dacă infracţiunea de cumpărare

de influenţă este săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control sau de o persoană care, potrivit

legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire

sau judecare a infracţiunilor – maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani. O asemenea

prevedere lipseşte în art.326 CP RM;

7) după cum reiese din art.8 al Legii României nr.78/2000, constituie infracţiuni de

cumpărare de influenţă şi faptele incriminate la alin.(1) art.61 al Legii României nr.78/2000,

săvârşite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control

la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi

agenţi economici. O dispoziţie similară lipseşte în art.326 CP RM;

8) aşa cum se desprinde din art.81 al Legii României nr.78/2000, prevederile art.61 al Legii

României nr.78/2000 se aplică în mod corespunzător şi altor persoane (de exemplu, funcţiona-

rilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor

persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care

România este parte; membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care

44

România este parte; funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui

contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul Comunităţilor

Europene etc.). O prevedere pe potrivă lipseşte în art.326 CP RM.

Concluzia care se impune este următoarea: în planul perfecţionării legii penale a Republicii

Moldova, prezintă interes prevederile alin.(3) art.7, art.8 şi 81 ale Legii României nr.78/2000. În

consecinţă, recomandăm completarea alin.(3) art.326 CP RM cu litera c) având următorul con-

ţinut: „de o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină,

funcţionar internaţional sau persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o

altă organizaţie nestatală”. În acest fel, în funcţie de lipsa sau prezenţa unei anumite calităţi spe-

ciale a subiectului infracţiunii, va fi asigurată diferenţierea adecvată a răspunderii penale pentru

traficul de influenţă şi pentru cumpărarea de influenţă [145, p.64-70].

În alt context, vom efectua analiza reglementărilor privitoare la traficul de influenţă, care

se conţin în Codul penal al României din 2004 [32] (în continuare – CP Rom din 2004). Trebuie

de menţionat că acest act codificat nu a intrat în vigoare, fiind abrogat. Totuşi, sub aspect

ştiinţific, Codul penal al României din 2004 prezintă o valoare incontestabilă în vederea investi-

gării naturii juridice a faptei de trafic de influenţă.

În cadrul Codului penal al României din 2004, traficul de influenţă este incriminat la

art.312 din Capitolul I „Crime şi delicte de corupţie” din Titlul VI „Crime şi delicte contra

intereselor publice” al Părţii Speciale. Examinând prevederile respectivului articol putem

observa că, în principal, acestea coagulează caracteristicile atât ale art.257 CP Rom din 1968, cât

şi ale art.61 din Legea României nr.78/2000.

Astfel, la alin.(1) art.312 CP Rom din 2004 se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de

trafic de influenţă. În comparaţie cu dispoziţia de la alin.1 art.257 CP Rom din 1968, singurele

deosebiri notabile sunt:

1) conform alin.(1) art.312 CP Rom din 2004, persoanele asupra cărora traficantul de

influenţă are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă sunt functionarul public sau func-

ţionarul. În contrast, potrivit alin.1 art.257 CP Rom din 1968, funcţionarul este cel asupra căruia

traficantul de influenţă are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă. Astfel, cercul de

persoane, asupra cărora traficantul de influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă, consem-

nate la alin.(1) art.312 CP Rom din 2004, este departe de a fi acelaşi cu cel menţionat la alin.(1)

art.326 CP RM: persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică

străină, funcţionar internaţional;

2) scopul infracţiunii specificate la alin.(1) art.312 CP Rom din 2004 are un conţinut mai

larg decât cel al infracţiunii prevăzute la alin.1 art.257 CP Rom din 1968. El se exprimă nu doar

45

în determinarea unui funcţionar public sau a unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră

în atribuţiile sale de serviciu. Acesta se exprimă şi în determinarea unui funcţionar public sau a

unui funcţionar să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar

acestor atribuţii. Din acest punct de vedere, scopul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.312

CP Rom din 2004 comportă mai multe similitudini cu scopul infracţiunii specificate la alin.(1)

art.326 CP RM, desemnat prin cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie

sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea

acţiuni au fost sau nu săvârşite”.

În altă privinţă, la alin.(2) art.312 CP Rom din 2004 este prevăzută răspunderea pentru

infracţiunea de cumpărare de influenţă. Cât priveşte deosebirile dintre această reglementare şi

cea de la alin.(1) art.61 al Legii României nr.78/2000, ele sunt similare cu cele identificate supra,

referitor la prevederile alin.1 art.257 CP Rom din 1968 şi ale alin.(1) art.312 CP Rom din 2004.

Având un caracter accesoriu, dispoziţiile alin.(3)-(5) art.312 CP Rom din 2004, reproduc

prevederile de la alin.2 art.257 CP Rom din 1968 şi de la alin.(2)-(4) art.61 al Legii României

nr.78/2000.

În sfârşit, în alin.(6) art.312 CP Rom din 2004 se reproduce dispoziţia art.81 al Legii

României nr.78/2000, în care se enumeră categoriile de funcţionari publici asupra cărora se

extinde acţiunea dispoziţiilor incriminatoare cu privire la traficul de influenţă şi la cumpărarea de

influenţă.

În Codul penal al României din 2009 [33] (în continuare – CP Rom din 2009), traficul de

influenţă este incriminat în cadrul Capitolului I „Infracţiuni de corupţie” din Titlul V „Infracţiuni

de corupţie şi de serviciu” al Părţii Speciale.

În plan tehnico-legislativ, reglementările privitoare la numita faptă se deosebesc în mare

parte de reglementările corespondente din legiuirile române analizate până acum. Astfel, în

primul rând, răspunderea pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de

cumpărare de influenţă se stabileşte în articole aparte. În ce ne priveşte, considerăm mai potrivită

incriminarea faptelor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă în cadrul aceluiaşi arti-

col, situaţie atestată în legea penală autohtonă. Aceasta luând în consideraţie că circumstanţele

agravante specificate la alin.(2) şi (3) art.326 CP RM sunt comune pentru ambele aceste fapte

infracţionale. În acelaşi timp, este oportună completarea denumirii art.326 CP RM, astfel încât

din ea să rezulte cu claritate că nu o singură faptă, dar două fapte sunt incriminate sub auspiciul

acestui articol. Drept urmare, propunem legiuitorului autohton să redenumească art.326 CP RM

după cum urmează: „Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă”.

46

La alin.(1) art.291 CP Rom din 2009 este incriminată fapta de trafic de influenţă. În ce

priveşte alin.(2) art.291 CP Rom din 2009, această normă practic repetă dispoziţia de la alin.(3)

art.61 al Legii României nr.78/2000. La rândul său, la alin.(1) art.292 CP Rom din 2009 se

stabileşte răspunderea pentru fapta de cumpărare de influenţă. Referitor la alin.(2)-(4) art.292

CP Rom din 2009, acestea reproduc dispoziţiile de la alin.(2)-(4) art.61 al Legii României

nr.78/2000.

Comparând aceste reglementări din Codul penal al României din 2009 cu cele din art.326

CP RM, relevăm următoarele diferenţe specifice:

1) în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă este descris într-un mod diferit: „bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje” (art.326 CP RM); „bani sau alte foloase” (art.291 şi

292 CP Rom din 2009);


susţine că are influenţă: funcţionar public (art.291 şi 292 CP Rom din 2009); persoană publică,

persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar internaţional

(art.326 CP RM);

3) alin.(4) art.326 CP RM stabileşte ca temei de liberare de răspundere penală nu doar

autodenunţarea făptuitorului care nu ştie că organele de urmărire penală sunt la curent cu infrac-

ţiunea pe care a săvârşit-o, dar şi ipoteza extorcării bunurilor ori serviciilor enumerate la alin.(1)

art.326 CP RM.

În celelalte privinţe, semnalăm o apropiere a dispoziţiilor art.291 şi 292 CP Rom din 2009

de cele ale art.326 CP RM, o apropiere comparativ mai pronunţată decât cea dintre reglemen-

tările în materie din legiuirile penale române, supuse investigării anterior, şi art.326 CP RM.

În continuare, vor fi cercetate reglementările cu privire la traficul de influenţă care se

conţin în Codul penal al Ungariei [165] (în continuare – CPU). În Capitolul XV „Infracţiuni

contra probităţii administraţiei de stat, a administrării justiţiei şi a vieţii publice” din Titlul VII

„Infracţiuni contra probităţii vieţii publice” al acestui Cod traficului de influenţă îi este dedicată

secţiunea 256. Din analiza prevederilor acesteia se desprinde că modelul maghiar de incriminare

a traficului de influenţă prezintă distincţii atât în raport cu modelul moldovean de incriminare a

traficului de influenţă, cât şi în raport cu modelul corespondent român. În cele ce urmează vom

puncta aceste distincţii:

1) spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală maghiară nu incriminează expres

fapta de cumpărare de influenţă;

47

2) spre deosebire de legea penală maghiară, legea penală autohtonă nu incriminează fapta

de trafic de influenţă în sectorul privat, faptă specificată la alin.(3) şi (4) ale secţiunii 256 CPU;

3) conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul are influenţă sau susţine că are influenţă

asupra unui factor de decizie. În contrast, potrivit alin.(1) al secţiunii 256 CPU, făptuitorul doar

susţine că are influenţă asupra unui factor de decizie;

4) în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul

are influenţă sau susţine că are influenţă este o persoană publică, o persoană cu funcţie de

demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în

acord cu alin.(1) al secţiunii 256 CPU, funcţionarul public este cel asupra căruia făptuitorul

susţine că are influenţă;

5) în contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, pretinderea, acceptarea şi

primirea constituie cele trei modalităţi sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. În cazul infrac-

ţiunii specificate la alin.(1) al secţiunii 256 CPU, modalităţile similare sunt două: solicitarea;

acceptarea;

6) în alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al infracţiunii este descris prin

sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”. În ce priveşte

descrierea obiectului material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(1) al secţiunii 256

CPU, aceasta poartă un caracter generic – „avantaj ilegal”;

7) conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primeşte bani, titluri

de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje pentru sine sau pentru o altă persoană.

O altfel de nuanţă transpare din dispoziţia de la alin.(1) al secţiunii 256 CPU, potrivit căreia

făptuitorul solicită sau acceptă un avantaj ilegal pentru sine ori în numele unei alte persoane;

8) secţiunii 256 CPU nu-i sunt cunoscute variantele agravate ale traficului de influenţă,

prevăzute la alin.(2) şi (3) art.326 CP RM. În acelaşi timp, art.326 CP RM nu conţine prevederi

vizând circumstanţele agravante caracteristice traficului de influenţă în accepţiunea legii penale

maghiare. Astfel, conform alin.(2) al secţiunii 256 CPU, pedeapsa este închisoarea de la doi la

opt ani în cazul în care făptuitorul: a) susţine că va corupe un funcţionar public sau induce în

eroare că ar corupe un funcţionar public; b) pretinde că ar fi un funcţionar public; c) comite

infracţiunea în scop de cupiditate.

În rezultatul analizei comparative a reglementărilor privitoare la traficul de influenţă conţi-

nute în Codul penal al Ungariei şi în Codul penal al Republicii Moldova, venim cu o propunere

de perfecţionare a legii penale autohtone, inspirată de prevederile alin.(3) şi (4) ale secţiunii 256

CPU. Considerăm oportună completarea Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul

privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu un artcol în care ar fi

48

incriminate faptele de trafic de influenţă în sectorul privat şi de cumpărare de influenţă în

sectorul privat.

În context, este necesar să amintim că – înainte de intrarea în vigoare a Legii Republicii

Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptate de Parlamentul

Republicii Moldova la 02.12.2011 [89] – la alin.(1) art.326 CP RM se stabilea răspunderea

pentru primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale,

acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o

altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are

influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească

acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu

săvârşite. În sensul acestei norme, prin „funcţionar” se avea în vedere fie un funcţionar public,

fie un funcţionar privat. În art.326 CP RM, în varianta în vigoare, termenul „funcţionar” a fost

substituit prin cuvintele „persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane

publice străine, funcţionar internaţional”. Aceste cuvinte nu presupun accepţiunea de funcţionar

privat. Din această perspectivă, sfera de incidenţă a art.326 CP RM a suferit o restrângere.

Tocmai în scopul suplinirii golului creat, recomandăm completarea Capitolului XVI „Infracţiuni

de corupţie în sectorul privat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu

următorul articol:

„Articolul 3341. Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă în sectorul privat

(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje nejustificate, pentru sine sau pentru o altă

persoană, de către o persoană care are influenţă ilegală sau care susţine că are influenţă ilegală

asupra unei persoane care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii

nestatale, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor

de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, în lipsa semnelor de şantaj

sau de escrocherie,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul

de a exercita o anumită activitate.

(2) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane, personal sau prin mijlocitor, de bunuri,

servicii, privilegii sau avantaje nejustificate enumerate la alin.(1), pentru aceasta sau pentru o

49

altă persoană, când respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă ilegală asupra unei

persoane care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale, în

scopul indicat la alin.(1),

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar persoana

juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea

de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvârşite de două sau mai multe persoane;

b) săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje nejustificate în proporţii mari;

c) urmate de influenţa ilegală promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit;

d) de o persoană care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii

nestatale,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de până la 4 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000

la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite:

a) cu primirea de bunuri sau avantaje nejustificate în proporţii deosebit de mari;

b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi

convenţionale, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 5000

unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(5) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este

liberată de răspundere penală dacă persoana s-a autodenunţat, divulgând toate circumstanţele

relevante ale infracţiunii, neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea

pe care a săvârşit-o. Nu constituie infracţiune fapta persoanei care a promis, a oferit sau a dat

bunuri ori servicii enumerate la alin.(1), dacă aceasta a fost constrânsă de către cel care a traficat

influenţa”.

Considerăm că implementarea acestei iniţiative va fi în concordanţă cu obiectivele Strate-

giei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova nr.154 din 21.07.2011 [74]. Or, în sensul acestei Strategii, prin „corupţie” se înţelege

utilizarea funcţiei, atribuţiilor ori însărcinărilor încredinţate, proprii sau ale unei alte persoane, în

sectorul public sau privat, în scopul obţinerii de bunuri, de avantaje sau de alte foloase necuve-

nite, pentru sine sau pentru o altă persoană. În afară de aceasta, trebuie menţionate următoarele:

în pct.1.2 al Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, aprobate prin Hotărârea

50

Parlamentului Republicii Moldova nr.421 din 16.12.2004 [70] (actualmente abrogate), printre

cauzele politice ale apariţiei corupţiei se specifică traficul de influenţă asupra mass-media. Cum

mass-media este în proporţia cea mai mare privată, implementarea iniţiativei noastre se prezintă

ca oportună.

În alt context, ne vom referi la cadrul reglementar al traficului de influenţă aparţinând

sistemului legislativ ceh. În Codul penal al Cehiei [182] (în continuare – CP Ceh), răspunderea

pentru traficul de influenţă este prevăzută în Diviziunea 3 „Mituirea” din Capitolul III

„Infracţiuni contra ordinii publice” al Părţii Speciale. Cu această ocazie, precizăm că, din punctul

de vedere al legiuitorului ceh, noţiunea de ordine publică are un cu totul alt înţeles decât cel pe

care îl cunoaştem din analiza infracţiunilor contra ordinii publice, prevăzute în Capitolul XIII al

Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova.

Deşi art.162 CP Ceh poartă denumirea „Mituirea indirectă”, analiza lui demonstrează că

acesta incriminează tocmai traficul de influenţă în înţelesul art.326 CP RM. În cele ce urmează

vom identifica diferenţele specifice care caracterizează reglementarea răspunderii penale pentru

traficul de influenţă în legea penală a Republicii Moldova şi în cea a Cehiei:

1) în acord cu alin.(1) art.162 CP Ceh, făptuitorul solicită sau acceptă remuneraţie ilicită de

la cumpărătorul de influenţă. În contrast, potrivit alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde,

acceptă sau primeşte – de la cumpărătorul de influenţă – bani, titluri de valoare, servicii, privi-

legii, alte bunuri sau avantaje;


are influenţă sau susţine că are influenţă este o persoană publică, o persoană cu funcţie de demni-

tate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în corespun-

dere cu alin.(1) art.162 CP Ceh, funcţionarul public este cel asupra căruia făptuitorul îşi foloseşte

influenţa;

3) scopul infracţiunii de trafic de influenţă are un conţinut diferit: „pentru a-şi folosi

influenţa în vederea afectării exercitării competenţelor unui funcţionar public” (alin.(1) art.162

CP Ceh); „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvâr-

şite” (alin.(1) art.326 CP RM);

4) spre deosebire de legea penală autohtonă, legea penală cehă sancţionează nu doar trafi-

cul de influenţă antecedent medierii, dar şi traficul de influenţă ulterior medierii. Despre aceasta

fac dovadă cuvintele „sau pentru că a făcut acest lucru” din finalul dispoziţiei de la alin.(1)

art.162 CP Ceh;

51

5) în contrast cu dispoziţia de la alin.(11) art.326 CP RM, dispoziţia de la alin.(2) art.162

CP Ceh – în care este incriminată fapta de cumpărare de influenţă – este una foarte sumară,

făcând cu preponderenţă trimitere la alin.(1) art.162 CP Ceh: „Oricine oferă, promite sau dă o

remuneraţie ilicită, din motivele specificate în alineatul (1), trebuie să fie condamnat la închi-

soare de până la un an”.

Relevarea specificului incriminării traficului de influenţă în legea penală cehă ne îndeamnă

să ne exprimăm interesul pentru sancţionarea traficului de influenţă ulterior medierii. Totuşi,

considerăm că, într-o asemenea ipoteză, stabilirea răspunderii penale ar fi exagerată. În context,

este cazul să menţionăm că, în lipsa scopului specificat în art.324 CP RM, fapta de corupere

pasivă trebuie calificată în baza art.315 din Codul contravenţional. Această normă prevede

răspunderea pentru primirea (luarea) în exerciţiul funcţiunii de recompensă nelegitimă sau de

folos material, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. Făcând analogie

cu această diferenţiere a răspunderii juridice pentru coruperea pasivă, propunem următoarea

soluţie: completarea Codului contravenţional al Republicii Moldova cu un nou articol având

următorul conţinut:

„Articolul 3151. Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă

(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material de

către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice,

persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar

internaţional, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,

se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei

fizice.

(2) Promisiunea, oferirea sau darea de recompensă nelegitimă sau de folos material unei

persoane care are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, dacă

fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,


fizice”.

În altă ordine de idei, vom supune analizei reglementările privind traficul de influenţă

cuprinse de legea penală poloneză. În Codul penal al Poloniei [167] (în continuare – CP Pol),

traficul de influenţă este incriminat în cadrul Capitolului XXIX „Infracţiuni contra activităţii

instituţiilor de stat şi a organelor de autoadministrare teritorială”.

În continuare, reglementările în cauză vor fi investigate sub aspect comparativ:

52

1) ca şi Codul penal al României din 2009, Codul penal al Poloniei conţine articole

distincte referitoare la infracţiunea de trafic de influenţă (art.230) şi la infracţiunea de cumpărare

de influenţă (art.230a). În contrast, în legea penală autohtonă cele două infracţiuni sunt prevăzute

de acelaşi articol – în art.326 CP RM;

2) conform art.230 CP Pol, făptuitorul invocă influenţa pe care o are. Potrivit art.326

CP RM, făptuitorul are influenţă sau susţine că are influenţă;

3) în sensul art.230 CP Pol, făptuitorul invocă influenţa pe care o are nu asupra unor

indivizi (aşa cum se atestă în ipoteza art.326 CP RM), dar asupra unor entităţi colective: instituţii

ale statului; organe ale autoadministrării locale; organizaţii internaţionale; organizaţii naţionale

străine; organisme care administrează fonduri publice;

4) în acord cu art.230 CP Pol, făptuitorul convinge sau asigură cumpărătorul de influenţă.

În opoziţie, în conformitate cu alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau

primeşte – de la cumpărătorul de influenţă – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje;

5) în art.230 CP Pol, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de trafic de influenţă

este desemnat prin sintagma „beneficiu financiar”. Cât priveşte infracţiunea specificată la alin.(1)

art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al acesteia este caracterizat prin cuvintele „bani,

titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”;

6) în art.326 CP RM lipseşte varianta atenuată a traficului de influenţă, similară cu cea de

la §2 art.230 CP Pol: „În cazul unei fapte de însemnătate mai redusă, celui vinovat i se aplică

pedeapsa de restrângere a libertăţii sau de privaţiune de libertate de până la doi ani”.

Există deosebiri şi între reglementările vizând infracţiunea de cumpărare de influenţă,

aparţinând legii penale a Republicii Moldova şi celei a Poloniei:

1) în acord cu art.230a CP Pol, modalităţile normative ale faptei prejudiciabile sunt două la

număr: darea; promisiunea. În contrast, la alin.(11) art.326 CP RM sunt specificate trei asemenea

modalităţi: promisiunea; oferirea; darea;

2) în conformitate cu art.230a CP Pol, făptuitorul dă sau promite să dea beneficii materiale

sau personale în schimbul medierii ilegale în soluţionarea unei probleme în instituţiile statului, în

organele autoadministrării locale, într-o organizaţie internaţională, într-o organizaţie naţională

străină sau într-un organism care administrează fonduri publice. În opoziţie, potrivit alin.(11)

art.326 CP RM, promisiunea, oferirea sau darea unei persoane de bunuri, servicii, privilegii sau

avantaje, enumerate la alin.(1) art.326 CP RM, se face în schimbul exercitării influenţei asupra

unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau

funcţionar internaţional;

53

3) scopul infracţiunii de cumpărare de influenţă este descris în mod diferit: „scopul

inluenţării unei decizii, acţiuni sau omisiuni a unei persoane care deţine o funcţie publică, în

legătură cu îndeplinirea acestei funcţii” (art.230a CP Pol); „pentru a-l face să îndeplinească sau

nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent

dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (alin.(11) art.326 CP RM);

4) în raport cu infracţiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM, lipseşte varianta atenuată

a cumpărării de influenţă, similară cu cea de la §2 art.230a CP Pol: „În cazul unei fapte de

însemnătate mai redusă, celui vinovat i se aplică pedeapsa de restrângere a libertăţii sau de priva-

ţiune de libertate de până la doi ani”;

5) temeiurile de liberare de răspundere penală, stabilite în normele privind cumpărarea de

influenţă aparţinând legii penale a Republicii Moldova şi celei a Poloniei, au un conţinut diferit:

„Făptuitorul nu se pedepseşte în conformitate cu §1 sau §2, dacă beneficiul financiar sau

personal ori promisiunea au fost acceptate, iar făptuitorul a comunicat despre aceasta organului

responsabil cu aplicarea legii, divulgând toate circumstanţele relevante ale infracţiunii, înainte ca

acest organ să afle de ea” (§3 art.230a CP Pol); „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri

ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate

sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu

infracţiunea pe care a săvârşit-o” (alin.(4) art.326 CP RM).

Considerăm că tocmai dispoziţia de la §3 art.230a CP Pol este cea care poate servi ca

model în vederea eficientizării liberării de răspundere penală pentru faptele de trafic de influenţă

şi de cumpărare de influenţă în conjunctura legii penale autohtone. În acest scop, propunem

modificarea prevederii de la alin.(4) art.326 CP RM, în vederea concretizării condiţiilor în care

devine valabilă această prevedere: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii

enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă

persoana s-a autodenunţat, divulgând toate circumstanţele relevante ale infracţiunii, neştiind că

organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o”.

În acest mod, considerăm că nu oricare autodenunţare trebuie să servească drept temei

pentru aplicarea dispoziţiei de la alin.(4) art.326 CP RM. De exemplu, autodenunţarea de

complezenţă (de formă) sau autodenunţarea presupunând autocalomnia împiedică stabilirea

adevărului în procesul urmăririi penale. Pe cale de consecinţă, numai autodenunţarea ce implică

divulgarea tuturor circumstanţelor relevante ale infracţiunii ar trebui invocată la alin.(4) art.326

CP RM, în vederea liberării făptuitorului de răspundere penală.

În cele ce urmează, obiectul investigaţiei noastre îl vor constitui reglementările cu privire

la traficul de influenţă, care se conţin în legea penală letonă. În Codul penal al Letoniei [181]

54

(în continuare – CPL), traficul de influenţă este incriminat în cadrul Capitolului XXIV „Faptele

infracţionale săvârşite în legătură cu exercitarea autorităţii publice” din Partea Specială. Deose-

birile dintre respectivele reglementări şi cele de la art.326 CP RM constau în următoarele:

1) în conformitate cu alin.(2) art.326.1 CPL, făptuitorul acceptă de la cumpărătorul de

influenţă oferta de a primi valori materiale, bunuri sau beneficii de altă natură. În opoziţie,

conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primeşte – de la cumpărătorul

de influenţă – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

2) în dispoziţia de la alin.(2) art.326.1 CPL se concretizează modul în care făptuitorul îşi

exercită influenţa – „folosind poziţia lui oficială, profesională sau socială”. În dispoziţia de la

alin.(1) art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea concretizare;

3) în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM, se menţionează despre o influenţă oarecare

asupra unui factor de decizie. În contrast, în dispoziţia de la alin.(2) art.326.1 CPL se arată că

influenţa se exercită asupra activităţilor unui asemenea factor sau asupra luării de decizii de către

acesta;

4) în acord cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are

influenţă sau susţine că are influenţă este o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate

publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în corespundere

cu alin.(2) art.326.1 CPL, funcţionarul de stat este cel asupra căruia făptuitorul îşi exercită

influenţa;

5) spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, alin.(2) art.326.1 CPL conţine precizări pri-

vind disocierea traficului de influenţă faţă de anumite infracţiuni conexe. Se au în vedere infrac-

ţiunile de primire neautorizată de beneficii (art.198 CPL) şi de corupere pasivă (art.320 CPL);

6) în acord cu alin.(1) art.326.1 CPL, modalităţile normative ale faptei prejudiciabile de

cumpărare de influenţă sunt două la număr: oferirea; darea. În contrast, la alin.(11) art.326

CP RM sunt specificate trei astfel de modalităţi: promisiunea; oferirea; darea;

7) în dispoziţia de la alin.(1) art.326.1 CPL se concretizează modul în care traficantul de

înfluenţă îşi exercită influenţa – „folosind poziţia lui oficială, profesională sau socială”. În

dispoziţia de la alin.(11) art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu face o asemenea concretizare;

8) în dispoziţia de la alin.(11) art.326 CP RM este consemnată o influenţă oarecare asupra

unui factor de decizie. În opoziţie, în dispoziţia de la alin.(1) art.326.1 CPL se menţionează că

influenţa se exercită asupra activităţilor unui astfel de factor sau asupra luării de decizii de către

acesta;



55

demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În contrast, în

acord cu alin.(1) art.326.1 CPL, funcţionarul de stat este cel asupra căruia făptuitorul îşi exercită

influenţa;

10) spre deosebire de alin.(11) art.326 CP RM, alin.(1) art.326.1 CPL conţine precizări

privind disocierea traficului de influenţă în raport cu o anumită infracţiune conexă: infracţiunea

de corupere activă (art.323 CPL).

În cadrul analizei acestor caracteristici specifice ale incriminării traficului de influenţă în

legea penală letonă, atrage atenţia alin.(2) art.326.1 CPL, care conţine precizări privind disocie-

rea traficului de influenţă de anumite infracţiuni conexe. Considerăm că o precizare similară

trebuie să completeze dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM. La concret, recomandăm ca în

această dispoziţie după cuvintele „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” să

fie introduse cuvintele „în lipsa semnelor de şantaj sau de escrocherie”. Aceasta va contribui la

delimitarea infracţiunii de trafic de influenţă de infracţiunile de şantaj (art.189 CP RM) şi de

escrocherie (art.190 CP RM). Or, tocmai aceste infracţiuni sunt cele mai dificil de delimitat în

raport cu infracţiunea de trafic de influenţă.

Dovadă acestui fapt servesc următoarele opinii formulate în literatura de specialitate:

„Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca acţiunile pentru care se

promite intervenţia să intre în obligaţiile de serviciu ale funcţionarului, adică în sfera atribuţiilor

sale de serviciu sau în competenţa funcţionarului. Dacă acţiunile pentru care se promite interven-

ţia nu intră în obligaţiile de serviciu ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie infracţiunea

de trafic de influenţă, ci, eventual, infracţiunea de escrocherie (art.190 CP RM) sau de şantaj

(art.189 CP RM)... Traficul de influenţă, presupunând ipoteza în care făptuitorul susţine că are

influenţă asupra unui funcţionar, trebuie deosebit de escrocheria presupunând înşelăciunea care

se referă la relaţia făptuitorului cu un funcţionar, când făptuitorul pretinde fals că are influenţă

asupra acelui funcţionar. În ultimul caz, făptuitorul anume pretinde fals, nu susţine, cum este

specificat în art.326 CP RM. În acest caz, aplicabil este art.190 CP RM” [17, p.847, 849].

Completarea cu caracter delimitativ pe care o propunem îşi are suportul şi în unele modele

din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova: cuvintele „în lipsa semnelor de

şantaj” încheie dispoziţia art.247 CP RM; în finalul dispoziţiilor alin.(1) şi (4) art.196 CP RM se

recurge la formularea „dacă fapta nu constituie o însuşire”.

În Codul penal al Sloveniei [180] (în continuare – CP Sl), răspunderea pentru faptele, care

prezintă similitudini cu faptele specificate la art.326 CP RM, este prevăzută în Capitolul două-

zeci şi şase „Infracţiuni contra îndatoririlor oficiale şi împuternicirilor publice”, articolul 269

56

„Medierea ilicită”. Comparând prevederile acestui articol cu cele ale art.326 CP RM, remarcăm

următoarele deosebiri:

1) în art.269 CP Sl lipseşte un alineat asemănător cu alin.(11) art.326 CP RM, în care este

incriminată fapta de cumpărare de influenţă;



bunuri sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „dar sau oricare altă favoare” (art.269 CP Sl);

3) spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, art.269 CP Sl nu conţine o referire expresă la

persoana asupra căreia făptuitorul are influenţă sau susţine că are influenţă. Doar în urma

interpretării sistemice ne putem da seama că se are în vedere o persoană oficială în accepţiunea

art.126 CP Sl;

4) în articolele confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris nuanţat:


în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (alin.(1)

art.326 CP RM); „pentru a interveni astfel încât o acţiune oficială anumită să fie sau să nu fie

efectuată” (alin.(1) art.269 CP Sl); „scopul intermedierii îndeplinirii unei anumite acţiuni oficiale

care nu ar trebui să fie efectuată sau al neîndeplinirii unei anumite acţiuni oficiale care ar trebui

să fie efectuată” (alin.(2) art.269 CP Sl);

5) în corespundere cu art.269 CP Sl, făptuitorul utilizează poziţia sa oficială sau socială şi

influenţa sa pentru a interveni. În opoziţie, potrivit alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul utilizează

numai influenţa sa pentru a interveni;

6) dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferenţiată pe care o

remarcăm în alin.(2) şi (3) art.269 CP Sl: la alineatul (2) este stabilită răspunderea acelei

persoane care, în lipsa unei remuneraţii ilicite, îşi foloseşte poziţia oficială sau socială şi

influenţa pe care o are în scopul intermedierii îndeplinirii unei anumite acţiuni oficiale care nu ar

trebui să fie efectuată sau al neîndeplinirii unei anumite acţiuni oficiale care ar trebui să fie

efectuată; conform alineatului (3), răspunderea se agravează în cazul în care făptuitorul acceptă

oricare dar sau altă favoare în schimbul intervenţiei sale.

Tocmai în legătură cu această din urmă distincţie, considerăm oportună completarea

art.326 CP RM. Or, în dispoziţia art.326 CP RM se vorbeşte despre scopul îndeplinirii sau

neîndeplinirii de către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana

publică străină sau funcţionarul internaţional a unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale. Însă, nu

se menţionează nimic despre scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către persoana publică,


57

a unei acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu. Însă, în această ipoteză, care nu este decrisă în

art.326 CP RM, gradul de pericol social este comparativ mai sporit decât în ipoteza în care

făptuitorul urmăreşte scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către persoana publică, persoana cu

funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional a unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

Oportunitatea completării pe care o recomandăm rezultă implicit şi din art.324 CP RM

(coroborat cu art.325 CP RM): scopul infracţiunilor corespunzătoare îl desemnează cuvintele

„pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de

obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii (sublinierea ne

aparţine – n.a.), precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau

o oarecare decizie favorabilă”.

În consecinţă, propunem completarea dispoziţiei de la alin.(1) art.326 CP RM, astfel încât

după cuvintele „sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale,” să fie

introduse cuvintele „ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de serviciu,”.

În eventualitatea implementării acestor recomandări, la individualizarea pedepsei ar urma să se

diferenţieze ipoteza desemnată prin cuvintele „să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obliga-

ţiilor de serviciu” de ipoteza desemnată prin cuvintele „să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau

să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale”.

Într-un alt context, în Codul penal al Serbiei [179] (în continuare – CP Se), răspunderea

pentru traficul de influenţă este prevăzută în Capitolul treizeci şi trei „Infracţiuni contra îndato-

ririlor oficiale”, articolul 366 „Medierea ilicită”. Comparând acest articol cu art.326 CP RM,

relevăm următoarele diferenţe specifice:

1) fapta prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.326 CP RM presupune trei modalităţi

normative cu caracter alternativ: pretinderea; acceptarea; primirea. În contrast, fapta prejudicia-

bilă prevăzută la alin.(1) art.366 CP Se cunoaşte o singură modalitate normativă, şi anume: cea

de acceptare;

2) în cazul infracţiunilor specificate la art.366 CP Se, obiectul material sau imaterial este

desemnat prin sintagma „recompensă sau alte avantaje”. În opoziţie, obiectul material sau

imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM îl desemnează sintagma „bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”;

3) în contextul infracţiunilor specificate la art.366 CP Se, traficantul de influenţă utilizează

(foloseşte; abuzează de) poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. În ipoteza

infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, făptuitorul îşi exercită influenţa asupra unui factor de

decizie;

58

4) în art.366 CP Se nu se precizează expres cine este persoana în raport cu care traficantul

de influenţă utilizează (foloseşte; abuzează de) poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe

care o are. Doar pe calea interpretării sistemice putem deduce că această persoană este un oficial;

5) în art.326 CP RM lipseşte o dispoziţie similară celei de la alin.(6) art.366 CP Se, caz în

care oficialul străin este subiectul infracţiunilor de trafic de influenţă sau de cumpărare de

influenţă;

6) în articolele confruntate, scopul infracţiunii este caracterizat nuanţat: „pentru a-l face să

îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea func-

ţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (art.326 CP RM); „scopul

îndeplinirii sau neîndeplinirii unor acţiuni oficiale” (alin.(1) şi (2) art.366 CP Se); „în vederea

mijlocirii îndeplinirii unor acţiuni oficiale care nu ar trebui să fie efectuate ori a neîndeplinirii

unor acţiuni oficiale care ar trebui să fie efectuate” (alin.(3) şi (4) art.366 CP Se);


putem observa în alin.(3) şi (5) art.366 CP Se: la alineatul (3), este stabilită răspunderea acelei

persoane care, în lipsa unei remuneraţii ilicite, abuzând de poziţia sa oficială sau socială ori de

influenţa pe care o are, mijloceşte îndeplinirea unor acţiuni oficiale care nu ar trebui să fie

efectuate ori neîndeplinirea unor acţiuni oficiale care ar trebui să fie efectuate; conform

alineatului (5), răspunderea se agravează dacă recompensa sau avantajul a fost primit pentru

exercitarea influenţei menţionate la alin.(3) art.366 CP Se.

Luând în consideraţie această din urmă diferenţă specifică, care aminteşte de abordarea

diferenţiată pe care am remarcat-o în legătură cu alin.(2) şi (3) art.269 CP Sl (abordare examinată

supra), reiterăm recomandarea de lege ferenda privind completarea dispoziţiei de la alin.(1)

art.326 CP RM, astfel încât după cuvintele „sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exerci-

tarea funcţiei sale,” să fie introduse cuvintele „ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar

obligaţiilor de serviciu,”.

Într-o altă ordine de idei, vom supune cercetării normele penale privind traficul de influenţă

din legea penală macedoneană. În Codul penal al Macedoniei [178] (în continuare – CP Mc)

răspunderea pentru traficul de influenţă se stabileşte în Capitolul 30 „Infracţiuni contra îndatori-

rilor oficiale”, articolul 359 „Medierea ilicită”.

Deşi prezintă anumite tangenţe cu reglementările corespondente din legislaţiile statelor

ex-iugoslave analizate până acum, art.359 CP Mc comportă şi suficiente trăsături individuali-

zante. Aceasta ne îndeamnă să identificăm notele caracteristice care disting modul de reglemen-

tare a traficului de influenţă în legea penală macedoneană de modul de reglementare a traficului

de influenţă în legea penală autohtonă:

59

1) spre deosebire de art.326 CP RM, art.359 CP Mc nu incriminează distinct fapta de

cumpărare de influenţă;

2) conform alin.(5) art.359 CP Mc, răspunderea se agravează dacă fapta specificată la

alin.(4) art.359 CP Mc se soldează cu obţinerea unor mari profituri sau cu daune mari în detri-

mentul unei alte persoane fizice sau juridice autohtone ori străine. Doar cu mari rezerve putem

susţine că această circumstanţă agravantă comportă similarităţi cu circumstanţele agravante din

legea penală autohtonă: „săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari” (lit.c)

alin.(2) art.326 CP RM); „cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari” (lit.a)

alin.(3) art.326 CP RM). Însă, în general, circumstanţele agravante prevăzute la alin.(2) şi (3)

art.326 CP RM nu sunt cunoscute legii penale macedonene;

3) legii penale autohtone nu-i este cunoscută circumstanţa agravantă consemnată la alin.(3)

art.359 CP Mc. Potrivit acestei norme, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.359 CP Mc,

răspunderea se agravează dacă infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu iniţierea sau cu

desfăşurarea unui proces penal faţă de o anumită persoană;

4) fapta prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.326 CP RM presupune trei modalităţi nor-

mative cu caracter alternativ: pretinderea; acceptarea; primirea. În opoziţie, fapta prejudiciabilă

prevăzută la alin.(1) art.359 CP Mc cunoaşte o singură modalitate normativă, şi anume – cea de

primire;

5) în cazul infracţiunilor specificate la 359 CP Mc, obiectul material sau imaterial este

desemnat prin cuvintele „o recompensă sau un alt beneficiu”. În opoziţie, obiectul material sau

imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM îl desemnează expresia „bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”;

6) la alin.(1)-(3) art.366 CP Se nu se precizează expres cine este persoana în raport cu care

traficantul de influenţă îşi foloseşte poziţia sa oficială sau socială ori influenţa pe care o are.

Doar pe calea interpretării sistemice putem deduce că această persoană este o persoană oficială.

În acelaşi timp, în cazul faptei prevăzute la alin.(4) art.366 CP Mc, se intervine nu pe

lângă o persoană oficială oarecare, dar pe lângă o persoană cu funcţie de răspundere, o persoană

cu funcţie de răspundere din cadrul unei persoane juridice străine, care îşi desfăşoară activitatea

în Republica Macedonia, sau pe lângă o persoană care efectuează acţiuni de interes public;

7) mai observăm că cel care săvârşeşte infracţiunea prevăzută la alin.(4) art.366 CP Mc

recurge la poziţia sa oficială sau de altă natură, la reputaţia sa generală sau la influenţa pe care o

are. În celelate cazuri, în art.366 CP Mc se menţionează că făptuitorul îşi foloseşte poziţia sa

oficială sau socială ori influenţa pe care o are. În contrast, în contextul infracţiunilor specificate

60

la art.326 CP RM, în toate cazurile, făptuitorul are influenţă sau susţine că are influenţă asupra

unui factor de decizie.

Reieşind din cele menţionate mai sus şi inspirându-ne din dispoziţia de la alin.(4) art.366

CP Mc, considerăm oportună operarea unor amendamente în textul art.326 CP RM: din dispozi-

ţiile de la alin.(1) şi (11) art.326 CP RM să fie excluse sintagmele „persoane cu funcţie de demni-

tate publică,” şi „funcţionar internaţional,”; în alin.(2) art.326 CP RM să fie inclusă litera e)

având următorul conţinut: „săvârşite în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate publică

sau a unui funcţionar internaţional”.

În acest fel, legiuitorul moldovean ar demonstra consecvenţa pe care a demonstrat-o, de

exemplu, în art.324, 325, 327, 328 şi 332 CP RM. Or, în aceste articole din Capitolul XV

„Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică” a Părţii Speciale a Codului

penal al Republicii Moldova calitatea de persoană cu funcţie de demnitate publică şi/sau de

funcţionar internaţional – pe care o are subiectul infracţiunii sau persoana în a cărei privinţă este

săvârşită infracţiunea – are conotaţii în planul agravării răspunderii penale. În mod similar, în

art.326 CP RM ar trebui să se facă o decalare între noţiunile „persoană publică” şi „persoană

publică străină”, pe de o parte, de noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi

„funcţionar internaţional”, pe de altă parte. Este evident că fapta prezintă un grad mai pronunţat

de pericol social atunci când este săvârşită în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate

publică sau a unui funcţionar internaţional, decât atunci când este comisă în privinţa unei

persoane publice sau a unei persoane publice străine. Pentru a ne convinge de aceasta este

suficient să analizăm comparativ definiţiile noţiunilor „persoană publică” şi „persoană cu funcţie

de demnitate publică”, formulate în art.123 CP RM, precum şi definiţiile noţiunilor „persoană

publică străină” şi „funcţionar internaţional”, formulate în art.1231 CP RM [144].

În altă ordine de idei, în Codul penal al Bosniei şi Herţegovina [162] (în continuare –

CP BH) corespondent cu art.326 CP RM este articolul 219 „Medierea ilicită” din Capitolul XIX

„Infracţiuni de corupţie şi infracţiuni contra îndatoririlor oficiale sau a altor îndatoriri care

implică responsabilitate”. Deosebirile dintre art.219 CP BH şi art.326 CP RM constau în urmă-

toarele:

1) spre deosebire de art.326 CP RM, art.219 CP BH nu prevede răspundere pentru fapta de


2) în conformitate cu art.219 CP BH, făptuitorul acceptă de la cumpărătorul de influenţă o

recompensă sau orice alt beneficiu. În opoziţie, conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul

pretinde, acceptă sau primeşte – de la cumpărătorul de influenţă – bani, titluri de valoare, ser-

vicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

61

3) în art.219 CP BH se concretizează modul în care făptuitorul îşi exercită influenţa:

„profitând de poziţia sa oficială sau de influenţa sa în instituţiile din Bosnia şi Herţegovina”.

În art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea concretizare;

4) în acord cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul are


publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în art.219 CP BH

nu este expres nominalizată persoana asupra căreia făptuitorul îşi exercită influenţa. Interpretarea

sistemică ne ajută să ajungem la concluzia că această persoană este o persoană oficială;


influenţă este descris într-un mod diferit: „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „recompensă sau orice alt beneficiu” (art.219 CP BH);

6) în articolele confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris nuanţat:



art.326 CP RM); „pentru a media ca o acţiune oficială să fie sau să nu fie efectuată” (alin.(1)

art.219 CP BH); „pentru a media îndeplinirea unei acţiuni oficiale care nu ar trebui să fie

efectuată ori neîndeplinirea unei acţiuni oficiale care ar trebui să fie efectuată” (alin.(2) art.219

CP BH);


remarcăm în alin.(2) şi (3) art.219 CP BH: la alineatul (2) este stabilită răspunderea acelei

persoane care, în lipsa unei remuneraţii ilicite, profitând de poziţia sa oficială sau de influenţa sa

în instituţiile din Bosnia şi Herţegovina, mediază îndeplinirea unei acţiuni oficiale care nu ar

trebui să fie efectuată ori neîndeplinirea unei acţiuni oficiale care ar trebui să fie efectuată;

potrivit alineatului (3), răspunderea se agravează dacă recompensa sau orice alt beneficiu a fost

primit în schimbul medierii menţionate la alin.(2) art.219 CP BH.

Ultima deosebire relevată este un argument în plus în sprijinul propunerii noastre de a fi

completată dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM, astfel încât după cuvintele „sau să grăbească

îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale,” să fie introduse cuvintele „ori să îndepli-

nească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de serviciu,”.

În altă privinţă, atrage atenţia reglementarea răspunderii penale pentru traficul de influenţă

în legea penală croată. În Codul penal al Croaţiei [164] (în continuare – CP Cr), în Capitolul

douăzeci şi cinci „Infracţiuni contra îndatoririlor publice, în art.343 „Intercesiunea ilicită”, se

conţin reglementări care comportă similitudini cu cele din art.326 CP RM. În raport cu alin.(1)

art.326 CP RM, art.343 CP Cr prezintă următoarele particularităţi:

62

1) fapta prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.326 CP RM presupune următoarele

modalităţi normative cu caracter alternativ: pretinderea; acceptarea; primirea. În contrast, fapta

prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.343 CP Cr cunoaşte următoarele modalităţi normative:

solicitarea; primirea; acceptarea;

2) în cazul infracţiunii specificate la alin.(1) art.343 CP Cr, obiectul material sau imaterial

este desemnat prin formulările „un dar sau orice alt câştig”, „o ofertă sau o promisiune de a primi

un dar sau orice alt câştig”. În contrast, obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM îl desemnează sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje”;

3) în contextul infracţiunii specificate la alin.(1) art.343 CP Cr, făptuitorul profită de

poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. În ipoteza infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul îşi exercită influenţa asupra unui factor de decizie;

4) în alin.(1) art.343 CP Cr nu se precizează expres cine este persoana în raport cu care

făptuitorul profită de poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. Doar pe calea

interpretării sistemice putem deduce că această persoană este o persoană oficială;

5) în normele confruntate, scopul infracţiunii este descris într-o manieră diferită: „pentru

a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (alin.(1)

art.326 CP RM); „în vederea îndeplinirii unei acţiuni oficiale care nu ar trebui să fie efectuată ori

a neîndeplinirii unei acţiuni oficiale care ar trebui să fie efectuată” (alin.(1) art.343 CP Cr);

6) este diferit gradul de concretizare a calităţii altei persoane (altei decât făptuitorul) în al

cărei interes făptuitorul intervine: „pentru o altă persoană” (alin.(1) art.326 CP RM); „pentru o

altă persoană fizică sau juridică” (alin.(1) art.343 CP Cr).

Într-un alt context, la alin.(2) art.343 CP Cr se stabileşte că pedeapsa prevăzută la alin.(1)

art.343 CP Cr (adică, închisoarea de la şase luni la trei ani) va fi aplicată celui care, abuzând de

poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are, mediază să fie îndeplinită o acţiune

oficială sau o acţiune de altă natură care nu ar trebui să fie efectuată ori să nu fie îndeplinită o

acţiune oficială sau o acţiune de altă natură care ar trebui să fie efectuată. În comparaţie cu

dispoziţia de la alin.(1) art.343 CP Cr, cea de la alin.(2) art.343 CP Cr nu prevede condiţia că

făptuitorul solicită sau primeşte un dar sau orice alt câştig, ori primeşte o ofertă sau o promisiune

de a primi un dar sau orice alt câştig pentru sine ori pentru o altă persoană fizică sau juridică.

În acelaşi timp, spre deosebire de alin.(1) art.343 CP Cr, la alin.(2) art.343 CP Cr se stabileşte că

făptuitorul abuzează (nu profită) de poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are.

63

Cât priveşte art.326 CP RM, acesta nu conţine prevederi de genul celei de la alin.(2)

art.343 CP Cr.

În altă privinţă, conform alin.(3) art.343 CP Cr, în cazul în care, pentru medierea prevăzută

la alin.(2) art.343 CP Cr, autorul a primit un dar sau un alt câştig, ori în cazul în care acesta a

primit o ofertă sau a acceptat promisiunea de a primi un dar sau un alt câştig, pentru sine sau

pentru o altă persoană fizică sau juridică, dacă lipsesc semnele unei alte infracţiuni mai grave,

făptuitorul este pedepsit cu închisoare de la unu la cinci ani. Cu alte cuvinte, varianta de

infracţiune de la alin.(3) art.343 CP Cr constituie o variantă agravată pentru infracţiunea

specificată la alin.(2) art.343 CP Cr. O variantă agravată similară lipseşte în art.326 CP RM.

La alin.(4) art.343 CP Cr se prevede răspunderea pentru infracţiunea de cumpărare de

influenţă. În comparaţie cu dispoziţia de la alin.(11) art.326 CP RM, această dispoziţie incrimina-

toare prezintă următoarele trăsături particularizante:

1) în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.343 CP Cr, obiectul material sau imaterial

este desemnat prin formularea „un dar sau orice alt câştig”. În opoziţie, obiectul material sau

imaterial al infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM îl desemnează sintagma „bani,

titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”;

2) în ipoteza infracţiunii specificate la alin.(4) art.343 CP Cr, făptuitorul abuzează de

poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. În ipoteza infracţiunii prevăzute la

alin.(11) art.326 CP RM, traficantul de influenţă îşi exercită influenţa asupra unui factor de

decizie;

3) în alin.(4) art.343 CP Cr nu se precizează expres cine este persoana în raport cu care

făptuitorul abuzează de poziţia sa oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. Doar pe calea

interpretării sistemice putem deduce că această persoană este o persoană oficială. În contrast, la

alin.(11) art.326 CP RM este consemnat expres că traficantul de influenţă are sau susţine că are o

influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane

publice străine sau funcţionar internaţional;


a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exerci-

tarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (alin.(11) art.326

CP RM); „ca să fie îndeplinită o acţiune oficială sau o acţiune de altă natură care nu ar trebui să

fie efectuată ori ca să nu fie îndeplinită o acţiune oficială sau o acţiune de altă natură care ar

trebui să fie efectuată” (alin.(4) art.343 CP Cr);

64

5) este diferit gradul de concretizare a calităţii altei persoane (altei decât făptuitorul) în al

cărei interes traficantul de influenţă intervine: „pentru o altă persoană” (alin.(1) art.326 CP RM);

„pentru o altă persoană fizică sau juridică” (alin.(4) art.343 CP Cr).

În alt context, la alin.(5) art.343 CP Cr este incriminată fapta celui care oferă, promite sau

dă un dar sau un alt câştig unei alte persoane, pentru această persoană sau pentru o altă persoană

fizică sau juridică – care va abuza de poziţia ei oficială sau socială ori de influenţa pe care o

are – mediind ca să fie îndeplinită o acţiune oficială sau o acţiune de altă natură care nu ar trebui

să fie efectuată ori ca să nu fie îndeplinită o acţiune oficială sau o acţiune de altă natură care ar

trebui să fie efectuată. În comparaţie cu alin.(4) art.343 CP Cr, alin.(5) art.343 CP Cr se referă la

ipoteza când traficantul de influenţă, şi nu cumpărătorul de influenţă, abuzează de poziţia lui

oficială sau socială ori de influenţa pe care o are. Cât priveşte art.326 CP RM, acesta nu conţine

prevederi de genul celei de la alin.(5) art.343 CP Cr.

Reieşind din cele sus-menţionate, inspirându-ne din dispoziţiile art.343 CP Cr, considerăm

nelipsită de oportunitate operarea unei completări în textul art.326 CP RM: în dispoziţiile alin.(1)

şi (11) art.326 CP RM, după cuvintele „sau pentru o altă persoană” să fie inclusă sintagma:

„fizică sau juridică”. Considerăm că această completare va contribui la clarificarea esenţei

juridice a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, arătând că traficantul de influenţă poate

interveni nu doar în interesul unei persoane fizice, dar şi în interesul unei persoane juridice.

Totodată, în eventualitatea implementării propunerii noastre, va fi clar că: 1) în dispoziţiile de la

alin.(1) şi (11) art.326 CP RM se are în vedere ipoteza când traficantul de influenţă intervine în

interesul unei entităţi colective care activează într-un cadru legal; 2) această ipoteză trebuie

delimitată de cea prevăzută la lit.b) alin.(3) art.326 CP RM, presupunând că infracţiunea este

comisă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale (adică, în

interesul unei entităţi colective care activează în afara unui cadru legal).

În cele ce urmează vom analiza reglementările referitoare la traficul de influenţă, care se

conţin în legea penală bulgară. În Codul penal al Bulgariei [184] (în continuare – CP Bl) astfel

de reglementări le cuprinde Capitolul opt „Infracţiuni contra activităţii organelor de stat şi

organizaţiilor publice, precum şi a persoanelor care îndeplinesc funcţii publice”, Secţiunea IV

„Mituirea”.

Confruntând aceste reglementări cu cele de la art.326 CP RM, putem releva următoarele

deosebiri:

1) în Capitolul XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova lipseşte un

articol în care să fie incriminată distinct fapta de mijlocire, printre altele, a traficului de influenţă

sau a cumpărării de influenţă, asemănător cu art.305a CP Bl [184]. Acest articol are următorul

65

conţinut: „O persoană care mediaza săvârşirea oricăreia dintre faptele prevăzute de articolele

precedente (se are în vedere, inclusiv, art.304b CP Bl, în care se prevede răspunderea pentru

infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă – n.a.), în cazul în care fapta

săvârşită nu reprezintă o infracţiune mai gravă, se pedepseşte cu privaţiune de libertate de până

la trei ani şi cu o amendă de până la cinci mii de Leva”;

2) în art.304b CP Bl [184, p.167] lipseşte un alineat care să aibă un conţinut asemănător

celui al alin.(4) art.326 CP RM;

3) în articolele confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă este descris într-un mod diferit: „bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje” (art.326 CP RM); „dar sau orice beneficiu

nejustificat” (art.304b CP Bl);


primirea constituie cele trei modalităţi sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. În cazul

infracţiunii specificate la alin.(1) art.304b CP Bl, modalităţile similare sunt două: solicitarea;

acceptarea;

5) conform art.326 CP RM, traficantul de influenţă are influenţă sau susţine că are

influenţă asupra unui factor de decizie. În contrast, potrivit art.304b CP Bl, traficantul de

influenţă are influenţă / ar putea exercita influenţă asupra unui factor de decizie;

6) în conformitate cu art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia traficantul de

influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă este o persoană publică, o persoană cu funcţie

de demnitate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în

acord cu art.304b CP Bl, funcţionarul sau funcţionarul străin este cel asupra căruia traficantul de

influenţă are influenţă / ar putea exercita influenţă;

7) scopul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă este descris în

mod diferit: „scopul de a exercita influenţă asupra unui funcţionar sau a unui funcţionar străin în

ce priveşte luarea deciziilor legate de serviciul acestuia” (art.304b CP Bl); „pentru a-l face să


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (art.326 CP RM).

Concluzia care se impune este următoarea: în planul îmbunătăţirii calitative a legii penale a

Republicii Moldova, prezintă interes precizarea privind caracteristicile obiectului material sau

imaterial al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă, care se face în

art.304b CP Bl: dar sau orice beneficiu nejustificat. În consecinţă, recomandăm completarea

alin.(1) şi (11), lit.c) alin.(2), lit.a) alin.(3) art.326 CP RM, astfel încât după cuvântul „avantaje”

să fie introdus cuvântul „nejustificate”.

66

În acest fel, se va asigura o mai mare claritate în legătură cu următoarele aspecte de

calificare a faptelor în baza art.326 CP RM: 1) banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile,

alte bunuri sau avantaje nu-i sunt legal datorate traficantului de influenţă; 2) traficantul de

influenţă nu-i achită cumpărătorului de influenţă valoarea banilor, titlurilor de valoare, a altor

bunuri sau avantaje patrimoniale, a serviciilor, bunurilor sau a avantajelor pretinse, acceptate sau

primite; 3) banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile, alte bunuri sau avantaje constituie o

remuneraţie pentru intervenţia traficantului de influenţă pe lângă o persoană publică, o persoană

cu funcţie de demnitate publică, o persoană publică străină, un funcţionar internaţional, pentru a

face ca astfel de persoane să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

În altă ordine de idei, în Codul penal al Albaniei [163] (în continuare – CP Al) răspun-

derea pentru infracţiunile, care comportă similarităţi cu faptele incriminate la art.326 CP RM, se

stabileşte în Capitolul VIII „Infracţiuni contra autorităţii publice”, în Secţiunea I „Faptele infrac-

ţionale săvârşite de către cetăţeni împotriva activităţilor publice”, articolul art.2451 „Exercitarea

influenţei ilicite asupra unor oficiali publici”. Deosebirile dintre respectivele reglementări şi cele

din art.326 CP RM constau în următoarele:

1) în conformitate cu alin.2 art.2451 CP Al, traficantul de influenţă solicită, primeşte sau

acceptă beneficiul ilegal. În opoziţie, conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde,

acceptă sau primeşte – de la cumpărătorul de influenţă – bani, titluri de valoare, servicii, privi-

legii, alte bunuri sau avantaje;

2) în corespundere cu alin.1 art.2451 CP Al, cumpărătorul de influenţă propune, oferă sau

dă beneficiul ilegal. În contrast, potrivit alin.(11) art.326 CP RM, făptuitorul promite, oferă sau

dă – traficantului de influenţă – bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje;

3) în dispoziţia de la art.2451 CP Al se concretizează modul în care traficantul de influenţă

se angajează să săvârşească intercesiunea: „prin asigurarea şi confirmarea capacităţii de a

exercita o influenţă ilegală asupra realizării sarcinilor şi luării deciziilor de către un funcţionar

public albanez sau de către un funcţionar public străin”. În dispoziţia de la art.326 CP RM

legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea concretizare;

4) în dispoziţia de la art.326 CP RM, se menţionează despre o influenţă oarecare asupra

unui factor de decizie. În contrast, în dispoziţia de la art.2451 CP Al se arată că influenţa se

exercită asupra realizării sarcinilor şi luării deciziilor de către un factor de decizie;

5) în acord cu art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia traficantul de influenţă are


67


cu art.2451 CP Al, funcţionarul public albanez sau funcţionarul public străin este cel asupra

căruia făptuitorul îşi exercită influenţa;

6) în art.2451 CP Al se recurge la precizarea privind caracteristicile obiectului material sau

imaterial al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă: beneficiu ilegal.

O astfel de precizare lipseşte în art.326 CP RM;

7) în art.2451 CP Al legiuitorul albanez recurge la precizarea privind obiectivizarea

influenţei şi a consecinţelor dezirabile: „indiferent dacă influenţa a fost exercitată în mod efectiv

sau nu şi indiferent dacă consecinţele dezirabile s-au produs sau nu”. În art.326 CP RM,

precizarea comparabilă este de o natură puţin mai diferită: „indiferent dacă asemenea acţiuni au

fost sau nu săvârşite”.

Vizavi de această ultimă diferenţă specifică, venim cu o iniţiativă de modificare a art.326

CP RM. Or, considerăm că formularea „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvâr-

şite”, care se conţine în dispoziţia acestui articol, este una care are o arie de incidenţă redusă: din

sintagma „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale” de la alin.(1) art.326 CP RM reiese că scopul infracţiunii

se referă nu doar la ipoteza de îndeplinire (săvârşire) sau de neîndeplinire (nesăvârşire) a unor

acţiuni de către o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană

publică străină sau un funcţionar internaţional. Reiese că scopul infracţiunii se referă şi la ipoteza

de întârziere sau de grăbire a îndeplinirii (săvârşirii) sau a neîndeplinirii (nesăvârşirii) unor

acţiuni de către o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o persoană

publică străină sau un funcţionar internaţional.

Iată de ce, considerăm oportun ca – după modelul oferit de art.2451 CP Al – în dispoziţia

de la alin.(1) art.326 CP RM cuvintele „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvâr-

şite” să fie substituite printr-o expresie presupunând o arie de incidenţă mai largă: „indiferent

dacă influenţa a fost exercitată în mod efectiv sau nu şi indiferent dacă consecinţele dezirabile

s-au produs sau nu”.

În cele ce urmează, vom investiga normele penale cu privire la traficul de influenţă din

legea penală turcă. Asemenea norme se conţin în Codul penal al Turciei [183] (în continuare –

CPT), Secţiunea optsprezece „Infracţiuni contra Naţiunii şi Statului şi dispoziţii finale”, articolul

250 „Malversaţiune”. Comparând prevederile articolului în cauză cu cele ale art.326 CP RM,

remarcăm următoarele deosebiri:

1) în art.326 CP RM lipseşte un alineat corespondent cu alin.(3) art.250 CPT. Conform

acestei norme, manifestând neglijenţă şi în virtutea mandatului pe care îl are, factorul de decizie

68

îi face o promisiune traficantului de influenţă că va accepta influenţa nejustificată din partea

acestuia. În contextul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, nu

este relevant nici dacă s-a exercitat influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, nici dacă

o asemenea persoană a acceptat intenţionat sau din imprudenţă influenţa nejustificată din partea

traficantului de influenţă. Eventual, astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la indivi-

dualizarea pedepsei pentru infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM;

2) în art.250 CPT lipseşte un alineat asemănător cu alin.(11) art.326 CP RM, în care este




bunuri sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „beneficii” (art.250 CPT);

4) spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, art.250 CPT nu conţine o referire expresă la

persoana asupra căreia făptuitorul exercită o influenţă nejustificată;

5) în art.250 CPT se concretizează modul în care făptuitorul intervine pe lângă factorul de

decizie: „prin exercitarea unei influenţe nejustificate sau prin convingerea unei persoane să facă

promisiuni în acest sens”. În art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea

concretizare;

6) conform art.250 CPT, numai un funcţionar public poate fi subiect al infracţiunii

corespunzătoare. În opoziţie, dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM nu reclamă prezenţa unei

calităţi speciale a subiectului infracţiunii de trafic de influenţă;

7) în conformitate cu alin.(1) art.250 CPT, exercitarea unei influenţe nejustificate sau

convingerea unei persoane să facă promisiuni în acest sens se face în virtutea funcţiei pe care o

deţine făptuitorul. Pe de altă parte, în acord cu cu alin.(2) art.250 CPT, exercitarea unei influenţe

nejustificate sau convingerea unei persoane să facă promisiuni în acest sens se face în virtutea

mandatului pe care îl are această persoană. În art.326 CP RM, răspunderii pentru infracţiunea de

trafic de influenţă nu-i este cunoscută o asemenea diferenţiere.

Reieşind din cele sus-menţionate şi inspirându-ne din dispoziţiile art.250 CPT, considerăm

nelipsită de oportunitate operarea unei completări în textul legii penale autohtone: la alin.(1) şi

(11) şi la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM, după cuvântul „influenţă” („influenţa”) să fie introdus

cuvântul „ilegală”.

Iată ce afirmă în contextul examinat S.Brînza şi V.Stati: „În sensul art.326 CP RM,

influenţa şi mijloacele de înfăptuire a acesteia trebuie să nu fie prevăzute şi permise de lege ca o

activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului, cum ar fi, de exemplu, în cadrul profesiei de

69

avocat, de consilier juridic, de expert sau chiar în executarea contractului de mandat. De aceea,

activitatea legală, promisă de un avocat de a influenţa prin mijloace legale (pledoarie, invocarea

legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în conceptul de

influenţă folosit de legiuitor în art.326 CP RM” [17, p.848-849].

Prin prisma acestei afirmaţii, considerăm că modificarea recomandată de noi nu va face

decât să contribuie la îmbunătăţirea calităţii determinării şi constatării juridice a corespunderii

exacte între semnele faptelor prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţelor de infracţiune

prevăzute la art.326 CP RM.

Într-un alt context, în Codul penal al Spaniei [192] (în continuare – CP Sp), în Cartea a

doua a acestuia „Infracţiuni şi pedepse”, Titlul XIX „Infracţiuni împotriva puterii de stat” – un

întreg capitol este dedicat răspunderii penale pentru traficul de influenţă. Este vorba de Capitolul

VI „Despre influenţă”.

Trecând în revistă articolele care alcătuiesc acest capitol, se poate susţine că: în art.428

CP Sp [192, p.133-134] se prevede răspunderea pentru fapta de trafic de influenţă care nu presu-

pune remunerarea făptuitorului, săvârşită de un funcţionar public sau de o persoană cu funcţie de

răspundere; în art.429 CP Sp [192, p.134] se stabileşte răspunderea pentru fapta de trafic de

influenţă care nu presupune remunerarea făptuitorului, săvârşită de o persoană particulară (adică,

de persoana care nu are nici calitatea de funcţionar public, nici cea de persoană cu funcţie de

răspundere); în art.430 CP Sp [192, p.134], este incriminată fapta de trafic de influenţă care

presupune remunerarea făptuitorului, săvârşită fie de un funcţionar public sau de o persoană cu

funcţie de răspundere, fie de o persoană particulară; în sfârşit, în acord cu art.431 CP Sp [192,

p.134], în cazurile prevăzute de Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal al

Spaniei, precum şi de capitolele anterioare, cadourile, darurile şi recompensele sunt supuse

confiscării.

Comparând prevederile Capitolului VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal a

Spaniei cu cele de la art.326 CP RM, remarcăm următoarele deosebiri:

1) în art.326 CP RM lipseşte un alineat care să aibă un conţinut similar cu cel al art.431

CP Sp. Suntem de păreare că un asemenea alineat nici nu ar fi necesar în art.326 CP RM, de

vreme ce modul de confiscare specială în cazul bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau

rezultate din infracţiuni este stabilit la art.106 CP RM;

2) în Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal al Spaniei lipseşte un

articol care să aibă un conţinut asemănător cu cel al alin.(11) art.326 CP RM, în care este


70

3) în reglementările confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de trafic de


bunuri sau avantaje” (art.326 CP RM); „oferte, daruri sau orice alte recompense”; „promisiunea

de dar” (Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal al Spaniei);

4) în acord cu art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia traficantul de influenţă are



cu Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal al Spaniei, funcţionarul public

sau o altă persoană cu funcţie de răspundere este cel supus influenţării;

5) în reglementările confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris

nuanţat: „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite”

(art.326 CP RM); „în scopul adoptării unei decizii care poate aduce avantaje economice directe

sau indirecte pentru sine sau pentru o terţă persoană” (Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a

doua a Codului penal al Spaniei);

6) în corespundere cu Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal a

Spaniei, făptuitorul fie îşi foloseşte atribuţiile de serviciu sau poziţia sa care derivă dintr-o relaţie

personală sau ierarhică cu funcţionarul public sau o altă persoană cu funcţie de răspundere ori cu

alte persoane (art.428 CP Sp), fie îşi foloseşte poziţia care decurge din legătura lui personală cu

acest funcţionar public sau cu această persoană cu funcţie de răspundere (art.429 CP Sp).

În opoziţie, conform art.326 CP RM, traficantul de influenţă îşi utilizează influenţa pentru a

interveni pe lângă persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică

străină sau pe lângă funcţionarul internaţional;

7) din expresia „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” se desprinde că,

pentru calificarea faptelor în baza art.326 CP RM, nu importă dacă persoana publică, persoana cu

funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional a îndeplinit

sau nu acţiunile dorite de către traficantul de influenţă. În contrast, în conformitate cu art.428 şi

429 CP Sp, în cazul în care avantajul dorit de către traficantul de influenţă a fost obţinut,

pedeapsa aplicată va fi mai aproape de limita superioară a sancţiunii. Cu alte cuvinte, conform

legii penale spaniole, nu este la latitudinea instanţei de judecată să ia sau nu în calcul

circumstanţa menţionată mai sus; legiuitorul spaniol, spre deosebire de legiuitorul autohton,

obligă instanţa de judecată să stabilească o pedeapsă mai aspră în cazul în care avantajul dorit de

către traficantul de influenţă a fost obţinut;

71

8) dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferenţiată în planul

(ne)remunerării faptuitorului, pe care o remarcăm în art.428 şi 429 CP Sp, pe de o parte, şi în

art.430 CP Sp, pe de altă parte: la art.428 şi 429 CP Sp se prevede răspunderea pentru fapta de

trafic de influenţă care nu presupune remunerarea făptuitorului; în art.430 CP Sp se incriminează

fapta de trafic de influenţă care presupune remunerarea făptuitorului;

9) dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută nici abordarea diferenţiată în planul

lipsei sau prezenţei unei calităţi speciale a subiectului infracţiunii, pe care o remarcăm în art.428

şi 429 CP Sp: la art.428 CP Sp se prevede răspunderea pentru fapta de trafic de influenţă

săvârşită de un funcţionar public (altul decât funcţionarul public supus influenţării) sau de o

persoană cu funcţie de răspundere (alta decât cea supusă influenţării); în art.429 CP Sp este

incriminată fapta de trafic de influenţă săvârşită de o persoană particulară.

Tocmai în legătură cu această ultimă distincţie, venim cu o propunere pe care o vom reitera

cu ocazia examinării reglementărilor privitoare la traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă

din Codul penal al Japoniei şi din Codul penal al Mexicului. La concret, considerăm oportună

completarea art.326 CP RM, astfel încât răspunderea pentru traficul de influenţă şi cumpărarea

de influenţă să fie agravată atunci când subiectul este o persoană publică, o persoană cu funcţie

de demnitate publică, o persoană publică străină, un funcţionar internaţional sau o persoană care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.

În Codul penal al Andorrei [173] (în continuare – CP An), traficul de influenţă este

incriminat în Cartea a II-a „Infracţiuni”, Titlul XXI „Infracţiuni contra funcţiei publice”,

Capitolul IV „Corupţia şi traficul de influenţă”, articolul 386.

Din conţinutul acestor prevederi pot fi observate anumite tangenţe cu reglementările din

Capitolul VI al Titlului XIX al Cărţii a doua a Codului penal al Spaniei. De exemplu, legiuitorul

andorran, ca şi legiuitorul spaniol, diferenţiază, în planul calificării infracţiunii, ipoteza lipsei

calităţii speciale a subiectului infracţiunii de ipoteza prezenţei unei asemenea calităţi. Cu toate

acestea, art.386 CP An conţine şi suficiente note de originalitate, care suscită interesul nostru

ştiinţific.

În acest sens, remarcăm următoarele deosebiri dintre art.386 CP An şi art.326 CP RM:

1) în art.326 CP RM lipseşte un alineat corespondent cu alin.2 art.386 CP An. În conjunc-

tura legii penale autohtone, ipoteza enunţată în această normă din legea penală andorrană ar

presupune că persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică

străină sau funcţionarul internaţional a fost influenţată de către traficantul de influenţă şi, drept

urmare, a îndeplinit sau nu ori a întârziat sau a grăbit îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale.

72

Considerăm că o normă asemănătoare ar trebui să existe în Codul penal al Republicii

Moldova. Or, nu întotdeauna este facilă identificarea soluţiei de calificare pentru fapta factorului

de decizie care consimte să accepte influenţarea exercitată de traficantul de influenţă.

Incriminarea distinctă a acestei fapte ar contribui la o mai eficientă prevenire a comiterii faptelor

de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă: factorii de decizie pasibili de influenţare,

conştientizând că riscă răspundere penală în ipoteza acceptării influenţării, vor avea motive în

plus să respingă oferta traficantului de influenţă; în acest fel, vor exista mai multe oportunităţi să

fie dejucate intenţiile traficantului de influenţă şi ale cumpărătorului de influenţă să săvârşească

faptele prevăzute la art.326 CP RM.

În consecinţă, propunem completarea Capitolului XV „Infracţiuni contra bunei desfăşurări

a activităţii în sfera publică” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu

următorul articol:

„Articolul 3261. Acceptarea influenţării ilegale

Acceptarea influenţării, pe care o exercită traficantul de influenţă, de către persoana

publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul

internaţional,

se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani, cu amendă în mărime de la 1000 la 3000

unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani”;

2) în art.386 CP An lipseşte un alineat asemănător cu alin.(11) art.326 CP RM, în care este


3) spre deosebire de art.326 CP RM, art.386 CP An nu stabileşte în calitate de condiţie

indispensabilă remunerarea traficantului de influenţă. În contextul legii penale andorrane, lipsa

sau prezenţa remunerării traficantului de influenţă contează numai sub aspectul individualizării

pedepsei;

4) în conformitate cu art.386 CP An, traficantul de influenţă exercită influenţă asupra unei

autorităţi publice sau a unui funcţionar public. Potrivit art.326 CP RM, traficantul de influenţă

are influenţă sau susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de

demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional;

5) în art.386 CP An se concretizează modul în care făptuitorul intervine pe lângă factorul

de decizie: „prevalându-se de orice situaţie derivată din relaţia sa personală cu acel funcţionar

sau cu acea autoritate” (alin.1); „prevalându-se de atribuţiile sale de seviciu sau de orice relaţie

personală sau ierarhică cu acel alt funcţionar public sau cu acea autoritate publică” (alin.2).

În art.326 CP RM legiuitorul moldovean nu recurge la o asemenea concretizare;

73

6) conform art.386 CP An, se diferenţiază, în planul calificării infracţiunii, ipoteza lipsei

calităţii speciale a subiectului infracţiunii de ipoteza prezenţei unei asemenea calităţi. În opoziţie,

art.326 CP RM nu reclamă o astfel de diferenţiere;


a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite” (art.326

CP RM); „în vederea adoptării unei decizii care poate să aducă, direct sau indirect, un beneficiu

economic pentru el sau pentru o altă persoană” (art.386 CP An).

În altă ordine de idei, în Codul penal al Italiei [175] (în continuare – CP It) răspunderea

pentru traficul de influenţă se stabileşte în Cartea a doua „Infracţiuni în particular”, Titlul II

„Infracţiuni contra administraţiei publice”, Capitolul II „Infracţiuni săvârşite de persoanele

particulare contra administraţiei publice”, articolul 346.

Mai menţionăm că Capitolul I „Infracţiuni contra exercitării justiţiei” al Titlului III „Infrac-

ţiuni contra administrării justiţiei” din Cartea a doua a Codului penal al Italiei are în componenţa

articolul 382. Acesta constituie o normă specială în raport cu art.346 CP It, presupunând că

avocatul traficant de influenţă se laudă clientului său – care este cumpărător de influenţă – de

influenţa pe care o are asupra unui judecător, procuror, martor, expert sau interpret.

În continuare, reglementările în cauză din legea penală italiană vor fi investigate sub aspect

comparativ:

1) în legea penală a Republicii Moldova lipseşte o normă care să fie similară cu art.382

CP It. Nu considerăm oportună completarea Capitolului XIV „Infracţiuni contra justiţiei” din

Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu un articol având un conţinut

asemănător. Totodată, existenţa unei asemenea norme cum este art.382 CP It reprezintă un motiv

în plus în sprijinul iniţiativei noastre – exprimate cu ocazia examinării reglementărilor privind

traficul de influenţă din legea penală argentiniană – de a completa penultimul alineat al art.326

CP RM cu prevederea referitoare la următoarea circumstanţă agravantă a infracţiunilor de trafic

de influenţă şi de cumpărare de influenţă: „în privinţa unui judecător sau procuror ori a unei

persoane care efectuează urmărirea penală”;

2) în legea penală italiană lipsesc prevederi în care să fie incriminată expres fapta de


3) în reglementările confruntate, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de trafic de


bunuri sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „bani sau alte utilităţi” (art.346 CP It);

74

4) spre deosebire de alin.(1) art.326 CP RM, art.346 CP It se referă la influenţarea unui

funcţionar public sau a unui alt angajat în serviciul public;

5) în articolele confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris diferit:



art.326 CP RM); „în schimbul medierii proprii pe lângă acel funcţionar public sau acel alt anga-

jat în serviciul public” (alin.1 art.346 CP It); „sub pretextul că urmează să cumpere favoarea unui

funcţionar public sau a unui alt angajat în serviciul public, ori că urmează să-l recompenseze”

(alin.2 art.346 CP It);

6) în corespundere cu art.346 CP It, făptuitorul se laudă de influenţa pe care o are asupra

unui factor de decizie. În opoziţie, potrivit alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul are influenţă sau

susţine că are influenţă asupra unui factor de decizie;

7) în acord cu art.346 CP It, făptuitorul primeşte, face să i se dea ori să i se promită

remuneraţia ilicită. În contrast, conform alin.(1) art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau

primeşte remuneraţia ilicită;

8) în art.326 CP RM lipseşte o prevedere similară cu cea de la alin.2 art.346 CP It.

În anumite privinţe, această prevedere aminteşte de cea de la alin.2 art.332 CP Br, presupunând

că fapta de trafic de influenţă este însoţită de fapta de mijlocire a coruperii active.

În cele ce urmează, obiectul investigării noastre îl vor constitui prevederile vizând traficul

de influenţă din Codul penal al Maltei [166] (în continuare – CP Ml), Partea a II-a „Infracţiuni şi

pedepse”, Titlul III „Infracţiuni contra administrării justiţiei şi administrării altor treburi

publice”. Astfel, art.121A din Subtitlul IV „Abuzul de autoritate publică” al Titlului III din

Partea a II-a a Codului penal al Maltei prevede răspunderea pentru infracţiunile de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă. De asemenea, art.121D din Titlul III al Părţii a II-a a

Codului penal al Maltei stabileşte răspunderea persoanelor juridice pentru infracţiunile prevăzute

de prezentul titlu (inclusiv pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de

influenţă).

Analiza denotă că deosebirile dintre respectivele reglementări şi cele de la art.326 CP RM

constau în următoarele:

1) în art.121A CP Ml răspunderea pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi de cum-

părare de influenţă se stabileşte în alineate diferite. Totuşi, spre deosebire de consecutivitatea

incriminării celor două fapte în art.326 CP RM, în art.121A CP Ml cele două fapte sunt incrimi-

nate la alineate diferite: la alineatul (1) se prevede răspunderea pentru cumpărarea de influenţă;

în rândul al doilea, la alineatul (2) se stabileşte răspunderea pentru traficul de influenţă;

75

2) în conformitate cu alin.(2) art.121A CP Ml, făptuitorul solicită, primeşte sau acceptă

orice ofertă sau promisiunea de a accepta orice avantaj necuvenit. În opoziţie, conform alin.(1)

art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primeşte bani, titluri de valoare, servicii,

privilegii, alte bunuri sau avantaje;

3) în corespundere cu art.121A CP Ml, traficantul de influenţă afirmă sau confirmă că este

în măsură să exercite o influenţă. În acord cu art.326 CP RM, traficantul de influenţă are

influenţă sau susţine că are influenţă;

4) în art.326 CP RM se menţionează despre o influenţă oarecare asupra unui factor de

decizie. În contrast, în dispoziţia de la art.121A CP Ml se arată că influenţa se exercită asupra

luării deciziei de către oricare persoană dintre cele menţionate în precedentele articole din

Subtitlul IV al Titlului III din Partea a II-a a Codului penal al Maltei;

5) conform alin.(3) art.121A CP Ml, infracţiunile prevăzute la alineatele (1) şi (2) art.121A

CP Ml se consideră consumate, indiferent dacă capacitatea de a exercita influenţa necorespunză-

toare a fost efectivă sau presupusă, indiferent dacă influenţa a fost sau nu exercitată şi indiferent

dacă exercitarea influenţei a condus sau nu la rezultatul scontat. În art.326 CP RM lipseşte un

asemenea alineat, deşi din textul art.326 CP RM transpar circumstanţele care sunt enumerate în

alin.(3) art.121A CP Ml;

6) din art.121D CP Ml rezultă că persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de trafic

de influenţă şi al infracţiunii de cumpărare de influenţă numai atunci când persoana fizică găsită

vinovată de infracţiunile în cauză este director, manager, secretar sau alt funcţionar de bază al

unei persoane juridice, ori este o persoană având atribuţii de reprezentare a unei astfel de entităţi,

ori este o persoană având competenţa de a lua decizii în numele persoanei juridice sau de a

exercita controlul în cadrul acesteia, iar infracţiunea de care această persoană se face vinovată a

fost săvârşită, în parte sau în totalitate, în folosul acestei persoane juridice. În contrast, din

prevederile alin.(3) art.21 CP RM, coroborate cu cele ale art.326 CP RM, reiese că persoana

juridică (cu excepţia autorităţii publice) este pasibilă de răspundere penală pentru infracţiunile de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă, dacă există una din următoarele condiţii:

a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispo-

ziţiilor directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite

activităţi; b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor

de constituire sau scopurilor declarate; c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de

daune în proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul

acestei persoane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau per-

soana împuternicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.

76


din legea penală a unor state din Asia şi din America Latină

Adoptând conotaţii transnaţionale, lupta cu corupţia, în general, şi cu traficul de influenţă,

în special, a devenit o problemă cu valenţe internaţionale şi reclamă coordonarea eforturilor

tuturor statelor. Stabilirea priorităţilor, tendinţelor şi perspectivelor experienţei autohtone de

contracarare a traficului de influenţă este posibilă numai în corelaţie cu alte modele de interzi-

cere penală a numitei fapte infracţionale.

În lupta cu manifestările de corupţie, ale cărei proporţii se amplifică de la an la an, statele

lumii identifică în permanenţă noi mijloace, care să le permită să se opună flagelului în cauză.

În acest scop, fiecare stat încearcă să găsească soluţii viabile pentru două probleme care se află

într-o legătură indisolubilă: 1) contracararea eficientă a manifestărilor de corupţie; 2) asigurarea

unei stricte respectări a legalităţii în procesul contracarării acestor manifestări. Drept urmare,

atenţia crescândă a legiuitorului din fiecare ţară este îndreptată spre perfecţionarea reglementă-

rilor referitoare la răspunderea penală pentru faptele de corupţie.

În cadrul compartimentului de faţă ne-am propus să investigăm experienţa combaterii pe

cale penală a uneia dintre manifestările de corupţie – traficul de influenţă – în unele state din

Asia şi din America Latină. Vom putea remarca abordări dintre cele mai diferite în planul

reglementării răspunderii penale pentru fapta de trafic de influenţă în fiecare din aceste state.

Specificul acestor abordări depinde nu doar de rezultatele obţinute până acum de respectivele ţări

în procesul de combatere juridico-penală a traficului de influenţă, dar şi de condiţiile istorice de

constituire a sistemului de drept în fiecare din statele în cauză, precum şi de tradiţiile juridice

încetăţenite în societăţile respective.

Înainte de toate, vom lua în atenţie Codul penal al Israelului [187] (în continuare – CP Is).

Răspunderea pentru traficul de influenţă se stabileşte în Capitolul ה (he) „Infracţiuni de corupţie”

al Titlului ט (tet) „Atingerile aduse bazelor puterii şi ale justiţiei” din Partea ב (bet) „Infracţiuni”

a Codului penal al Israelului.

Compararea prevederilor corespunzătoare din Codul penal al Israelului cu cele ale art.326

CP RM ne permite să relevăm următoarele deosebiri:

1) din prevederea de la pct.א (аlef) art.295 „Intermedierea de corupere şi remunerarea

necuvenită a persoanei care dispune de influenţă considerabilă” [187, p.264-265] din Codul

penal al Israelului reiese că sub auspiciul acestei norme cade nu doar fapta de trafic de influenţă,

dar şi fapta de mijlocire a coruperii active;

77

2) la pct.ב (bet) art.295 CP Is se prevede răspunderea pentru primirea de bani, bunuri,

servicii sau alte avantaje, pentru determinarea, directă sau prin intermediul unei alte persoane, a

funcţionarului unei organizaţii publice, specificat la pct.ב (bet) art.290 CP Is, sau a funcţionarului

unei organizaţii publice străine, specificat la pct.ג (ghimel) art.291 CP Is, la protecţionism sau

discriminare. Astfel, scopul infracţiunii date este mai îngust decât cel al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM, săvârşite pentru a-l face pe factorul de decizie să îndeplinească sau nu

ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale;

3) în conformitate art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia traficantul de influenţă



acord cu art.295 CP Is, traficantul de influenţă exercită influenţă asupra funcţionarului unei

organizaţii publice, specificat la pct.ב (bet) art.290 CP Is, sau asupra funcţionarului unei

organizaţii publice străine, specificat la pct.ג (ghimel) art.291 א (аlef) CP Is;

4) la subpct.1 pct.1 ב (bet 1) art.291 CP Is se stabileşte răspunderea pentru persoana care,

având o influenţă considerabilă în alegerea candidatului pentru funcţia de prim-ministru, de

ministru, de viceministru, de membru al Knesset-ului (adică, al Parlamentului statului Israel), de

conducător al autorităţii locale (în continuare – candidat), primeşte (în acord cu pct.ד (dalet)

art.291 CP Is, în art.291 CP Is noţiunea de primire se referă inclusiv la primirea pentru o altă

persoană sau prin intermediul unei alte persoane) bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, pentru

ca, direct sau prin intermediul unei alte persoane, să determine candidatul să îndeplinească

acţiuni legate de funcţia acestuia. În contrast, în legea penală autohtonă nu se face nici o

diferenţiere, în planul calificării infracţiunii de trafic de influenţă, între persoanele asupra cărora

traficantul de influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă: persoană publică; persoană cu

funcţie de demnitate publică; persoană publică străină; funcţionar internaţional;

5) la subpct.2 pct.1 ב (bet 1) art.291 CP Is se prevede: „În contextul prezentului punct,

persoană care are o influenţă considerabilă este persoana care are o influenţă considerabilă

asupra alegerii unui candidat în cadrul unui partid sau al unei fracţiuni, inclusiv în cazul alegeri-

lor prealabile, ori persoana care face parte din una din următoarele categorii: 1) membrul consi-

liului de administraţie, al departamentului de control sau al organului judiciar al partidului ori

persoana care ocupă o poziţie adiacentă sau similară în partid; 2) persoana care are drept de vot

la alegerea candidatului; 3) persoana atrasă să se alăture partidului; 4) persoana care a cotizat, a

colectat cotizaţii sau a făcut cheltuieli de peste cinci mii de shekeli în scopul promovării unui

candidat în cadrul partidului sau al fracţiunii, ori persoana care a cotizat, a colectat cotizaţii sau a

78

făcut cheltuieli de peste cincisprezece mii de shekeli în scopul promovării a cel puţin doi

candidaţi în cadrul partidului sau al fracţiunii”.

Astfel, legiuitorul israelian stabileşte lista exhaustivă a persoanelor care pot fi traficanţi de

influenţă în sensul pct.1 ב (bet 1) art.291 CP Is. În art.326 CP RM nu se recurge la o circum-

stanţiere similară a categoriilor de persoane care pot îndeplini rolul de traficanţi de influenţă;

6) în corespundere cu pct.ג (ghimel) art.291 CP Is, se prevede răspunderea pentru darea de

bani, bunuri, servicii sau alte avantaje persoanei specificate la pct.א (аlef), ב (bet) sau 1 ב (bet 1)

din art.291 CP Is. În alţi termeni, se stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de cumpărare de

influenţă. Observăm că fapta prejudiciabilă specificată la alin.(11) art.326 CP RM presupune trei

modalităţi normative cu caracter alternativ: promisiune; oferire; dare. În contrast, fapta prejudi-

ciabilă prevăzută la pct.ג (ghimel) art.291 CP Is cunoaşte o singură modalitate normativă, şi

anume – cea de dare.

Luând în consideraţie prevederea de la subpct.1 pct.1 ב (bet 1) art.291 CP Is, recomandăm

ca: din dispoziţiile alin.(1) şi (2) art.326 CP RM să fie excluse sintagmele „persoane cu funcţie

de demnitate publică,” şi „funcţionar internaţional,”; în alin.(2) art.326 CP RM să fie inclusă

litera e) având următorul conţinut: „săvârşite în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate

publică sau a unui funcţionar internaţional”. În acest mod, se va asigura o delimitare graduală, în

planul calificării faptelor în baza art.326 CP RM, între persoanele asupra cărora traficantul de

influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă. Această delimitare se prezintă ca oportună din

moment ce din art.123 şi 1231 CP RM rezultă că persoana publică şi persoana publică străină au,

în contextul activităţii în sfera publică, atribuţii de o importanţă mai redusă decât cele ale

persoanei cu funcţie de demnitate publică şi ale funcţionarului internaţional.

În altă ordine de idei, Codul penal al Japoniei [193] (în continuare – CPJ), răspunderea

penală pentru faptele, care comportă similarităţi cu infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM, se

stabileşte în Partea a doua „Infracţiuni”, Capitolul 25 „Infracţiunile de corupţie”.

În primul rând, menţionăm că la art.197-IV „Primirea remuneraţiei ilicite pentru interme-

diere” din Codul penal al Japoniei [193, p.121-122] este stabilită răspunderea pentru fapta care

îşi are corespondentul în alin.(1) art.326 CP RM. Dacă confruntăm dispoziţia de la art.197-IV

CPJ cu cea de la alin.(1) art.326 CP RM, putem stabili următoarele diferenţe specifice:

1) în normele comparate, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de trafic de

influenţă este descris într-un mod diferit: „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje” (alin.(1) art.326 CP RM); „remuneraţie” (art.197-IV CPJ);

2) în corespundere cu alin.(1) art.326 CP RM, persoana asupra căreia făptuitorul are in-

fluenţă sau susţine că are influenţă este persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică,

79

persoana publică străină sau funcţionarul internaţional. În opoziţie, în acord cu art.197-IV CPJ,

influenţa se exercită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere (altei decât făptuitorul);

3) conform art.197-IV CPJ, numai o persoană cu funcţie de răspundere (alta decât persoana

influenţată) poate fi subiect al infracţiunii corespunzătoare. În contrast, la alin.(1) art.326 CP RM

legiuitorul nostru nu reclamă prezenţa unei calităţi speciale a subiectului infracţiunii de trafic de

influenţă;

4) în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM sunt nominalizate următoarele modalităţi nor-

mative ale faptei prejudiciabile: pretindere; acceptare; primire. În acelaşi timp, în dispoziţia de la

art.197-IV CPJ modalităţile normative ale faptei prejudiciabile sunt: luare; solicitare; acceptare;

5) în normele confruntate, scopul infracţiunii de trafic de influenţă este descris diferit:



art.326 CP RM); „astfel încât aceasta, în legătură cu serviciul său, să îndeplinească acţiuni

contrare legii ori să nu îndeplinească acţiuni conforme legii” (art.197-IV CPJ).

În al doilea rând, consemnăm că la alin.2 art.198 „Darea remuneraţiei ilicite şi darea

remuneraţiei ilicite pentru contribuţie” din Codul penal al Japoniei [193, p.122-123] se prevede

răspunderea pentru fapta care îşi are corespondentul în alin.(11) art.326 CP RM. În comparaţie cu

dispoziţia de la alin.(11) art.326 CP RM, această dispoziţie incriminatoare se individualizează, în

principal, prin aceea că modalităţile normative ale faptei prejudiciabile sunt: 1) transmiterea

ofertei; 2) promisiunea oferirii unei remuneraţii. În opoziţie, în ipoteza infracţiunii specificate la

alin.(11) art.326 CP RM, modalităţile în cauză sunt: promisiune; oferire; dare. În rest, deosebirile

dintre prevederile de la alin.(11) art.326 CP RM şi de la alin.2 art.198 CPJ sunt comparabile cu

cele dintre alin.(1) art.326 CP RM şi art.197-IV CPJ.

În urma analizei dispoziţiilor privind traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă din

legea penală niponă, în mod deosebit reţine atenţia faptul că numai o persoană cu funcţie de

răspundere (alta decât persoana influenţată) poate fi subiect al infracţiunii de trafic de influenţă.

Adaptând acest model de elevaţie juridică rigorilor legii penale autohtone şi extrapolându-l asupra

ambelor fapte incriminate la art.326 CP RM, recomandăm legiuitorului moldovean să comple-

teze alin.(3) art.326 CP RM cu litera c) având următorul conţinut: „de o persoană publică, per-

soană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină, funcţionar internaţional sau per-

soană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală” [146,

p.72-77].

În acest fel, în funcţie de lipsa sau prezenţa unei anumite calităţi speciale a subiectului

infracţiunii, va fi asigurată diferenţierea adecvată a răspunderii penale pentru traficul de influenţă

80

şi cumpărarea de influenţă. Considerăm mai adecvată o asemenea perfecţionare a legii penale, în

locul unei preluări fidele a modelului statuat în art.197-IV CPJ. Or, s-ar reduce mult din eficienţa

art.326 CP RM, dacă subiect al infracţiunilor corespunzătoare ar fi numai persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină, funcţionarul internaţional sau

persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.

În altă ordine de idei, în Codul penal al Argentinei [191] (în continuare – CP Ar) traficul

de influenţă îşi găseşte incriminarea în Partea a doua „Infracţiuni”, Titlul XI „Infracţiuni contra

administraţiei de stat”, Capitolul VI „Corupţia şi traficul de influenţă”, articolul 2562. Din ana-

liza acestor prevederi, se desprinde că modelul argentinian de incriminare a traficului de

influenţă prezintă distincţii atât în raport cu modelul moldovean de incriminare a traficului de

influenţă, cât şi în raport cu modelul corespondent nipon. În cele ce urmează vom puncta aceste

distincţii:

1) spre deosebire de legea penală autohtonă şi cea niponă, legea penală argentiniană nu

incriminează expres fapta de cumpărare de influenţă;




acord cu alin.1 art.2562 CP Ar, funcţionarul public este persoana în a cărei privinţă făptuitorul îşi

foloseşte influenţa. În acelaşi timp, conform alin.2 art.2562 CP Ar, calitatea de oficial din siste-

mul judiciar sau din procuratură constituie calitatea specială agravantă a funcţionarului public în

a cărui privinţă făptuitorul îşi foloseşte influenţa;


primirea constituie cele trei modalităţi sub care se prezintă fapta prejudiciabilă. În cazul infrac-

ţiunii specificate la art.2562 CP Ar, modalităţile similare sunt: solicitare; primire; acceptare;

4) în alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau imaterial al infracţiunii este descris prin

sintagma „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje”. În ce priveşte

descrierea obiectului material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la art.2562 CP Ar, acestea

sunt caracterizate prin cuvintele „bani sau orice altă ofertă” şi „promisiune de ofertă”;

5) scopul infracţiunii de trafic de influenţă are un conţinut diferit: „pentru a-şi folosi într-un

mod nepermis influenţa asupra unui funcţionar public, astfel încât acesta din urmă să îndepli-

nească, să amâne sau să înceteze îndeplinirea unei acţiuni care ţine de funcţia lui” (alin.1 art.2562

CP Ar); „scopul utilizării nepermise de influenţă asupra unui oficial din sistemul judiciar sau din

procuratură, astfel încât acesta, în limitele competenţei sale, să pună în aplicare, să întârzie

aplicarea sau să oprească aplicarea unei ordonanţe, a unei decizii sau sentinţe” (alin.2 art.2562

81

CP Ar); „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite”

(alin.(1) art.326 CP RM).

În rezultatul analizei comparative a reglementărilor privitoare la traficul de influenţă conţi-

nute în Codul penal al Argentinei şi în Codul penal al Republicii Moldova, venim cu o propunere

de perfecţionare a legii penale autohtone, inspirată de alin.2 art.2562 CP Ar. Traficul de influenţă

şi cumpărarea de influenţă – săvârşite în privinţa unui judecător sau procuror ori a unei persoane

care efectuează urmărirea penală – presupune o atingere adusă, în iltimă instanţă, nu doar

relaţiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de

stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar şi relaţiilor sociale cu

privire la activitatea de înfăptuire a justiţiei şi la cea de contribuire la înfăptuirea justiţiei. Având

în vedere afectarea acestor două valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală, considerăm

oportună reflectarea în plan normativ a gradului comparativ mai sporit de pericol social al

traficului de influenţă şi a cumpărării de influenţă, săvârşite în privinţa persoanelor publice cu

atribuţii procesuale specificate mai sus.

Drept urmare, venim cu propunerea ca penultimul alineat al art.326 CP RM să fie comple-

tat cu prevederea referitoare la următoarea circumstanţă agravantă a infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă: „în privinţa unui judecător sau procuror ori a unei

persoane care efectuează urmărirea penală”.

În alt context, în Codul penal al Mexicului [177] (în continuare – CP Mex) dispoziţiile

privind traficul de influenţă se conţin în Cartea a doua, Titlul zece „Infracţiuni săvârşite de

funcţionarii publici”, Capitolul IX „Traficul de influenţă”, articolul 221.

În continuare, vom identifica notele caracteristice care disting modul de reglementare a

traficului de influenţă în legea penală mexicană de modul de reglementare a traficului de

influenţă în legea penală autohtonă:

1) spre deosebire de art.326 CP RM, art.221 CP Mex nu incriminează distinct fapta de


2) legii penale autohtone nu-i este cunoscută varianta de infracţiune consemnată la

alin.(III) art.221 CP Mex. Potrivit acestei norme, în esenţă, se sancţionează activitatea contri-

butivă exprimată în instigarea sau în sprijinirea nejustificată a traficului de influenţă. În alţi

termeni, legiuitorul mexican a asimilat fapta instigatorului sau complicelui la infracţiunea de

trafic de influenţă cu fapta autorului acestei infracţiuni;


remarcăm în alin.(I) art.221 CP Mex, pe de o parte, şi în alin.(II) art.221 CP Mex, pe de altă

82

parte: la alineatul (I) este stabilită răspunderea acelei persoane care, în lipsa unei remuneraţii

ilicite, influenţează îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni care ţin de funcţia publică sau de

sarcinile de orice natura ale unui alt funcţionar public; potrivit alineatului (II), în schimbul

medierii menţionate la alin.(I) art.221 CP Mex, făptuitorul poate accepta o remuneraţie;

4) conform alin.(I) şi (III) art.221 CP Mex, numai un funcţionar public poate fi subiect al

infracţiunilor corespunzătoare; în acelaşi timp, în acord cu alin.(II) art.221 CP Mex, legiuitorul

mexican nu reclamă nicio calitate specială pentru subiectul infracţiunii corespunzătoare. În opo-

ziţie, în corespundere cu art.326 CP RM, în niciun caz nu se cere prezenţa unei calităţi speciale a

subiectului infracţiunii de trafic de influenţă;

5) la art.221 CP Mex se menţionează despre influenţarea îndeplinirii sau neîndeplinirii

unor acţiuni care ţin de funcţia publică sau de sarcinile de orice natura ale unui funcţionar public

(care este altul decât făptuitorul). În contrast, la art.326 CP RM se vorbeşte despre „acţiuni în

exercitarea funcţiei sale” (adică, despre acţiunile îndeplinite de persoana publică, de persoana cu

funcţie de demnitate publică, de persoana publică străină sau de funcţionarul internaţional

în exercitarea funcţiei sale);

6) conform alin.(III) art.221 CP Mex, scopul făptuitorului se exprimă în obţinerea unor

beneficii economice pentru el însuşi sau pentru soţul (soţia) funcţionarului public, descendenţii

sau ascendenţii acestuia, persoanele aflate în relaţii de rudenie sau de afinitate până la gradul al

patrulea cu funcţionarul public ori pentru un alt terţ care are legături afective cu funcţionarul

public. În opoziţie, în conformitate cu art.326 CP RM, banii, titlurile de valoare, serviciile,

privilegiile, alte bunuri sau avantaje sunt destinate traficantului de influenţă sau unei alte

persoane (fără a se preciza calitatea acestei alte persoane).

Reieşind din cele menţionate mai sus şi inspirându-ne din dispoziţiile alin.(I) şi (III)

art.221 CP Mex, reiterăm poziţia pe care am exprimat-o în urma examinării reglementărilor

privitoare la traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă din Codul penal al Japoniei: este

oportună completarea art.326 CP RM, astfel încât răspunderea pentru numitele fapte infrac-

ţionale să fie agravată atunci când subiectul este o persoană publică, o persoană cu funcţie de

demnitate publică, o persoană publică străină, un funcţionar internaţional sau o persoană care

gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.

Încheind cercetarea noastră, menţionăm că, Codul penal al Braziliei [176] (în continuare –

CP Br) răspunderea pentru traficul de influenţă se stabileşte în Partea Specială, Titlul XI

„Infracţiuni contra administraţiei publice”, Capitolul II „Infracţiuni săvârşite de particulari

împotriva administraţiei în general”, articolul 332. În continuare, reglementările în cauză vor fi

investigate sub aspect comparativ:

83

1) spre deosebire de Codul penal al Republicii Moldova, Codul penal al Braziliei nu

conţine dispoziţii incriminatoare vizând expres fapta de cumpărare de influenţă;

2) conform alin.1 art.332 CP Br, făptuitorul pretinde că are influenţă. Potrivit alin.(1)

art.326 CP RM, făptuitorul are influenţă sau susţine că are influenţă;

3) în sensul alin.1 art.332 CP Br, făptuitorul invocă influenţa pe care o are nu asupra unor

factori de decizie (aşa cum se atestă în ipoteza art.326 CP RM), dar asupra unor acţiuni

îndeplinite de către factori de decizie;

4) în acord cu alin.1 art.332 CP Br, făptuitorul solicită, cere, colectează sau obţine un

beneficiu sau o promisiune de acordare a unui beneficiu. În opoziţie, în conformitate cu alin.(1)

art.326 CP RM, făptuitorul pretinde, acceptă sau primeşte bani, titluri de valoare, servicii,

privilegii, alte bunuri sau avantaje;

5) în dispoziţia de la alin.1 art.332 CP Br, obiectul material sau imaterial al infracţiunii de

trafic de influenţă este desemnat prin cuvintele „beneficiu” şi „promisiune de acordare a unui

beneficiu”. Cât priveşte infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM, obiectul material sau

imaterial al acesteia este caracterizat prin cuvintele „bani, titluri de valoare, servicii, privilegii,

alte bunuri sau avantaje”;

6) în art.326 CP RM lipseşte varianta agravată a traficului de influenţă, similară cu cea de

la alin.2 art.332 CP Br. De fapt, această variantă presupune că fapta de trafic de influenţă este

însoţită de fapta de mijlocire a coruperii active. În condiţiile legii penale autohtone, o astfel de

ipoteză ar însemna atestarea concursului infracţiunilor specificate la alin.(1) art.326, la alin.(5)

art.42 şi la art.325 CP RM;

7) în corespundere cu alin.(1) art.326 CP RM, factorul de decizie asupra căruia făptuitorul

are influenţă sau susţine că are influenţă este o persoană publică, o persoană cu funcţie de demni-

tate publică, o persoană publică străină sau un funcţionar internaţional. În opoziţie, în corespun-

dere cu alin.1 art.332 CP Br, funcţionarul public este cel asupra căruia făptuitorul pretinde că are

influenţă.

Este cazul de menţionat că, într-un articol distinct – art.337-C din Capitolul II-A „Infrac-

ţiuni săvârşite de particulari împotriva administraţiei publice străine” al Titlului XI din Partea

Specială a Codului penal al Braziliei – se prevede răspunderea pentru infracţiunea de trafic de

influenţă în tranzacţiile comerciale internaţionale. Observăm că art.337-C CP Br este o normă

specială în raport cu art.332 CP Br. Caracterul special al respectivei norme este determinat de cali-

tatea specială a subiectului infracţiunii prevăzute la art.337-C CP Br: funcţionar public străin aflat

în exercitarea unei funcţii legate de tranzacţiile comerciale internaţionale. Conform art.337-D

CP Br, funcţionar public străin se consideră persoana care, chiar temporar sau în lipsa unei

84

remuneraţii, îndeplineşte o sarcină, prestează o muncă sau un serviciu public în cadrul unui

organ de stat străin sau al unei reprezentanţe diplomatice străine (alin.1); se asimilează unui

funcţionar public străin persoana care îndeplineşte o sarcină, prestează o muncă sau un serviciu

în cadrul reprezentanţei unei întreprinderi, care, direct sau indirect, este gestionată de guvernul

unei ţări străine sau de o organizaţie internaţională publică (alin.2).

În legea penală a Republicii Moldova nu există o normă similară cu art.337-C CP Br:

persoana publică străină şi funcţionarul internaţional sunt specificaţi, alături de persoana publică

şi persoana cu funcţie de demnitate publică, printre factorii de decizie asupra cărora făptuitorul

are influenţă sau susţine că are influenţă.

În opinia noastră, exemplul oferit de art.337-C CP Br nu ar trebui urmat de legiuitorul

moldovean. Nu considerăm oportună disjungerea art.326 CP RM, astfel încât, în norme aparte,

să fie prevăzută răspunderea pentru traficul de influenţă / cumpărarea de influenţă care presupun

existenţa sau susţinerea existenţei unei influenţe asupra unei persoane publice străine ori asupra

unui funcţionar internaţional. Se prezintă ca oportun un altfel de tratament diferenţiat al factori-

lor de decizie susceptibili de influenţare în contextul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM.

În acest plan, recomandăm ca din dispoziţiile de la alin.(1) şi (2) art.326 CP RM să fie excluse

sintagmele „persoane cu funcţie de demnitate publică,” şi „funcţionar internaţional,”; în alin.(2)

art.326 CP RM să fie inclusă litera e) având următorul conţinut: „săvârşite în privinţa unei

persoane cu funcţie de demnitate publică sau a unui funcţionar internaţional”.

În acest fel, legiuitorul moldovean ar demonstra consecvenţa pe care a demonstrat-o, de

exemplu, în art.324, 325, 327, 328 şi 332 CP RM. Or, în aceste articole din Capitolul XV

„Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică” al Părţii Speciale a Codului

penal al Republicii Moldova, calitatea de persoană cu funcţie de demnitate publică şi/sau de

funcţionar internaţional – pe care o are subiectul infracţiunii sau persoana în a cărei privinţă este

săvârşită infracţiunea – are conotaţii în planul agravării răspunderii penale. În mod similar, în

art.326 CP RM ar trebui să se facă o decalare a noţiunilor „persoană publică” şi „persoană

publică străină”, pe de o parte, de noţiunile „persoană cu funcţie de demnitate publică” şi

„funcţionar internaţional”, pe de altă parte. Este evident că fapta prezintă un grad mai pronunţat

de pericol social atunci când este săvârşită în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate

publică sau a unui funcţionar internaţional, decât atunci când este comisă în privinţa unei per-

soane publice sau a unei persoane publice străine. Pentru a ne convinge de aceasta este suficient

să analizăm sub aspect comparat definiţiile noţiunilor „persoană publică” şi „persoană cu funcţie

de demnitate publică” formulate în art.123 CP RM, precum şi definiţiile noţiunilor „persoană

publică străină” şi „funcţionar internaţional” formulate în art.1231 CP RM.

85


În rezultatul analizei juridico-comparative a reglementărilor privind traficul de influenţă,

pot fi formulate următoarele concluzii:

1) sub aspectul eficienţei prevenirii şi combaterii traficului de influenţă, art.326 CP RM

este superior în comparaţie cu art.257 CP Rom din 1968. Nu există temeiuri de a afirma că

art.257 CP Rom din 1968 ar putea să reprezinte un model de elevaţie juridică în vederea

perfecţionării art.326 CP RM;

2) luând în consideraţie prevederile de la alin.(3) şi (4) ale secţiunii 256 CPU, se prezintă

ca oportună completarea Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat” din Partea

Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu un artcol în care ar fi incriminate faptele de

trafic de influenţă în sectorul privat şi de cumpărare de influenţă în sectorul privat;

3) având în vedere dispoziţia de la alin.(1) art.162 CP Ceh, se prezintă ca oportună

sancţionarea în legislaţia Republicii Moldova a traficului de influenţă ulterior medierii. Într-o

asemenea ipoteză, stabilirea răspunderii penale ar fi exagerată. Făcând analogie cu diferenţierea

răspunderii juridice pentru coruperea pasivă (efectuată în art.324 CP RM şi în art.315 din Codul

contravenţional), soluţia ar consta în completarea Codului contravenţional al Republicii Moldova

cu un nou articol, în care ar fi stabilită răspunderea pentru traficul de influenţă şi pentru

cumpărarea de influenţă, în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii;

4) luând în consideraţie modelul consemnat la §3 art.230a CP Pol, considerăm că numai

autodenunţarea ce implică divulgarea tuturor circumstanţelor relevante ale infracţiunii ar trebui

invocată la alin.(4) art.326 CP RM, în vederea liberării făptuitorului de răspundere penală;

5) ţinând seama de prevederile de la alin.(2) art.326.1 CPL, considerăm că o precizare

privind disocierea traficului de influenţă în raport cu infracţiunile de şantaj şi de escrocherie

trebuie să completeze dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM;

6) în legile penale ale Sloveniei, Serbiei, Macedoniei, Bosniei şi Herţegovina, precum şi în

cea a Croaţiei, este consemnat scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a

unei acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu. În această ipoteză, care nu este decrisă în art.326

CP RM, gradul de pericol social este comparativ mai sporit decât în ipoteza urmăririi de către

făptuitor a scopului îndeplinirii sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale;

7) în art.366 CP Mc se face o diferenţiere, în planul calificării infracţiunii, între acea

situaţie când se intervine pe lângă o persoană oficială oarecare şi acea situaţie când se intervine

pe lângă o persoană cu funcţie de răspundere, o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul

86

unei persoane juridice străine, care îşi desfăşoară activitatea în Republica Macedonia, sau pe

lângă o persoană care efectuează acţiuni de interes public;

8) din dispoziţiile de la art.343 CP Cr se desprinde cu claritate că traficantul de influenţă

poate interveni nu doar în interesul unei persoane fizice, dar şi în interesul unei persoane

juridice;

9) în art.304b CP Bl, la desrierea obiectului material sau imaterial al infracţiunii, se

utilizează formularea „dar sau orice beneficiu nejustificat (sublinierea ne aparţine – n.a.)”.

În acest fel, se asigură o mai mare claritate în legătură cu faptul că darul sau orice beneficiu nu-i

este legal datorat traficantului de influenţă;

10) în art.2451 CP Al, expresia „indiferent dacă influenţa a fost exercitată în mod efectiv

sau nu şi indiferent dacă consecinţele dezirabile s-au produs sau nu” presupune o arie de inci-

denţă suficient de largă, astfel încât să se refere nu doar la ipoteza când se urmăreşte îndeplinirea

(săvârşirea) sau neîndeplinirea (nesăvârşirea) unor acţiuni de către factorul de decizie;

11) faptul că, în contextul infracţiunilor prevăzute la art.250 CPT, se menţionează despre

exercitarea unei influenţe nejustificate asupra unui factor de decizie denotă că exercitarea unei

influenţe specifice traficului de influenţă trebuie deosebită de exercitarea unei influenţe prevă-

zute şi permise de lege ca o activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului;

12) inspirându-ne din dispoziţiile de la art.197-IV CPJ, de la alin.(I) şi (III) art.221

CP Mex şi de la art.428 şi 429 CP Sp, considerăm oportună completarea art.326 CP RM, astfel

încât răspunderea pentru faptele de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă să fie agravată

atunci când subiectul este o persoană publică, o persoană cu funcţie de demnitate publică, o per-

soană publică străină, un funcţionar internaţional sau o persoană care gestionează o organizaţie

comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală;

13) art.337-C CP Br este o normă specială în raport cu art.332 CP Br. Caracterul special al

respectivei norme este determinat de calitatea specială a subiectului infracţiunii prevăzute la

art.337-C CP Br: funcţionar public străin aflat în exercitarea unei funcţii legate de tranzacţiile

comerciale internaţionale. În legea penală a Republicii Moldova nu există o normă similară cu

cea de la art.337-C CP Br;

14) dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferenţiată, în planul





87

15) luând în consideraţie modelul consemnat la alin.2 art.386 CP An, considerăm că o

normă asemănătoare ar trebui să existe în Codul penal al Republicii Moldova. Or, nu întotdeauna

este facilă identificarea soluţiei de calificare pentru fapta factorului de decizie care consimte să

accepte influenţarea exercitată de traficantul de influenţă. Incriminarea distinctă a acestei fapte ar

contribui la o mai eficientă prevenire a comierii faptelor de trafic de influenţă şi de cumpărare de

influenţă: factorii de decizie pasibili de influenţare, conştientizând că riscă răspundere penală în

ipoteza acceptării influenţării, vor avea motive în plus să respingă oferta traficantului de

influenţă; în acest fel, vor exista mai multe oportunităţi să fie dejucate intenţiile traficantului de

influenţă şi ale cumpărătorului de influenţă să săvârşească faptele prevăzute la art.326 CP RM;

16) luând în consideraţie prevederea de la subpct.1 pct.1 ב (bet 1) art.291 CP Is, se prezintă

ca oportună operarea unor amendamente la art.326 CP RM. Aceasta pentru a se asigura o

delimitare graduală, în planul calificării faptelor în baza art.326 CP RM, între persoanele asupra

cărora traficantul de influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă. O asemenea delimitare se

prezintă ca oportună din moment ce din art.123 şi 1231 CP RM rezultă că persoana publică şi

persoana publică străină au, în contextul activităţii în sfera publică, atribuţii de o importanţă mai

redusă decât cele ale persoanei cu funcţie de demnitate publică şi ale funcţionarului internaţional.

88

3. ANALIZĂ DE DREPT PENAL A INFRACŢIUNILOR

PREVĂZUTE LA art.326 CP RM

3.1. Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Obiectul infracţiunii îl formează valorile şi relaţiile sociale create în jurul acestei valori

care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracţională [8, p.148].

În cazul infracţiunilor specificate într-un singur capitol al Părţii Speciale a Codului penal al

Republicii Moldova, este relevant să vorbim despre obiectul juridic generic. Întrucât Partea

Specială a Codului penal al Republicii Moldova înglobează optsprezece capitole, există tot atâtea

obiecte juridice generice.

Obiectivul preocupărilor noastre vizează nu toate aceste obiecte juridice generice, dar

numai obiectul juridic generic al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă,

infracţiuni prevăzute la art.326 CP RM. În context, se prezintă drept criticabilă, sub anumite

aspecte, următoarea opinie: „După cum susţine N.Ataman, „în realitate, la baza grupării infrac-

ţiunilor în capitolul dedicat infracţiunilor săvârşite de persoanele cu funcţie de răspundere stă

criteriul obiectului special al infracţiunii, anume: relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a

activităţii de serviciu” [3]. Afirmaţia dată se prezintă drept unica valabilă, în pofida denumirii

Capitolului XV din Partea Specială a Codului penal, prin care s-ar subînţelege că drept punct de

pornire la calificarea infracţiunilor din acest capitol a servit subiectul special al infracţiunii” [21].

În primul rând, nu obiectul juridic special, dar obiectul juridic generic este cel care are

menirea să desemneze valoarea socială fundamentală şi relaţiile sociale aferente care sunt

comune pentru un grup de infracţiuni, prevăzut de un capitol al legii penale. Obiectul juridic

generic reflectă, prin excelenţă, comunitatea unor infracţiuni, nu individualitatea acestora.

În al doilea rând, confirmăm că numai obiectul juridic generic, nu şi un alt semn al infrac-

ţiunii poate sta la baza divizării în capitole a Părţii Speciale a Codului penal. Din această per-

spectivă, nu putem trece cu vederea afirmaţia făcută de S.Brînza: „În literatura de specialitate a

fost exprimată opinia că, în unele situaţii, anumite capitole din Partea Specială a legislaţiei

penale (în special, capitolul dedicat infracţiunilor săvârşite de persoanele cu funcţie de răspun-

dere) sunt defalcate nu în baza obiectului juridic generic comun al infracţiunilor din grupul co-

respunzător, ci în baza subiectului comun acestor infracţiuni. Replicând, vom menţiona că obiec-

tul juridic generic este criteriul care stă la baza sistematizării Părţii Speciale a legislaţiei penale

chiar şi atunci când s-ar părea că principalul criteriu de clasificare l-ar constitui particularităţile

89

subiectului infracţiunii. Raportarea infracţiunilor la un grup sau altul are la bază obiectul lor

generic comun, care constă, în exemplul adus supra, în relaţiile sociale referitoare la buna desfă-

şurare a atribuţiilor de serviciu de către persoanele cu funcţie de răspundere” [11, p.144-145].

După această precizare, menţionăm că în literatura de specialitate au fost exprimate puncte

de vedere apropiate privind conţinutul obiectului juridic generic al infracţiunii de trafic de

influenţă (şi de cumpărare de influenţă). Astfel, P.N. Petru consideră că obiectul juridic generic

al infracţiunii de trafic de influenţă este format din relaţiile sociale care asigură normala desfăşu-

rare a activităţii instituţiilor publce [107, p.64]. După O.Loghin şi T.Toader, obiectul juridic

generic al infracţiunii de trafic de influenţă îl formează relaţiile sociale care privesc activitatea de

serviciu, înfăptuirea justiţiei, securitatea circulaţiei pe căile ferate, regimul stabilit pentru anumite

activităţi reglementate de lege [92, p.331]. În opinia lui I.Pascu, acest obiect îl constituie relaţiile

sociale a căror existenţă este asigurată prin apărarea unor valori sociale ca: bunul mers al activi-

tăţii de serviciu; interesele legale ale persoanelor; înfăptuirea justiţiei; siguranţa circulaţiei pe

căile ferate; regimul stabilit pentru anumite activităţi reglementate de lege [103, p.312]. Din

punctul de vedere al lui Gh.Nistoreanu şi A.Boroi, obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic

de influenţă îl formează relaţiile sociale cu privire la: buna desfăşurare a activităţilor de serviciu

în unităţile publice sau de interes public; înfăptuirea justiţiei potrivit principiilor fundamentale

ale statului de drept, potrivit Constituţei şi a legilor ţării; siguranţa circulaţiei pe căile ferate şi

regimul stabilit pentru anumite activităţi reglementate de lege [102, p.259]. După T.Toader,

obiectul juridic generic al numitei infracţiuni îl formează relaţiile sociale care privesc activitatea

de serviciu, înfăptuirea justiţiei, siguranţa circulaţiei pe căile ferate, regimul stabilit pentru

anumite activităţi reglementate de lege [151, p.258; 152, p.199]. Din punctul de vedere al lui

Gh.Diaconescu şi C.Duvac, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă constă în

acele relaţii sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără a

asigura bunul mers al activităţii unităţilor publice sau al persoanelor juridice de drept privat prin

combaterea celor care, speculând reala sau pretinsa lor influenţă pe lângă vreun funcţionar public

sau funcţionar, provoacă în mod implicit o suspiciune atât asupra acestora, cât şi asupra desfă-

şurării corecte a activităţii entităţilor arătate [59, p.474].

Nu punem la îndoială temeinicia tuturor acestor puncte de vedere. Totuşi, observăm că ele

au fost exprimate în contextul dreptului penal român. În această ordine de idei, este util să repro-

ducem remarcele următoare aparţinând lui S.Brînza: „Bineînţeles, fiecare sistem al legislaţiei

penale are specificul său, coloritul său naţional sau istoric. Sunt formulate în mod uneori diferit

denumirile despărţămintelor corespunzătoare; este diferit volumul acestora; chiar diferenţierea în

cadrul faptelor infracţionale respective se face pe principii tehnico-juridice ce pot varia de la un

90

stat la altul” [11, p.352-353]; „Orice legiuitor, în fiecare epocă şi în fiecare ţară, îşi stabileşte

propria concepţie despre valorile sociale, despre importanţa, mai mare sau mai redusă, a unor

relaţii sociale” [9]. Cu alte cuvinte, nu putem nega că infracţiunile de trafic de influenţă şi de

cumpărare de influenţă în contextul legii penale române şi infracţiunile de trafic de influenţă şi

de cumpărare de influenţă în contextul legii penale autohtone au, în mare parte, aceeaşi esenţă

juridică. În acelaşi timp, nu putem susţine că obiectul juridic generic al infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă în contextul legii penale române şi cel al infracţiunilor de

trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă în contextul legii penale autohtone ar avea acelaşi

conţinut. De exemplu, relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţilor de serviciu în

unităţile publice sau de interes public ar putea face parte atât din obiectul juridic generic al

infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă – în contextul legii penale

române, cât şi din obiectul juridic generic al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare

de influenţă – în contextul legii penale autohtone. Nu acelaşi lucru îl putem afirma în legătură cu

relaţiile sociale cu privire la: înfăptuirea justiţiei; siguranţa circulaţiei pe căile ferate; regimul

stabilit pentru anumite activităţi reglementate de lege. Astfel de valori şi relaţii sociale constituie

obiectul juridic generic al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă – în

contextul legii penale române, dar nu şi obiectul juridic generic al infracţiunilor de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă – în contextul legii penale autohtone.

Aceasta ne obligă să analizăm opiniile referitoare la conţinutul obiectului juridic generic al

infracţiunilor de trafic de influenţă (şi de cumpărare de influenţă), exprimate în doctrina penală a

Republicii Moldova.

De exemplu, A.Borodac consideră că obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de

influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate

de ocrotirea ordinii de drept a Republicii Moldova privind activitatea autorităţilor publice [6,

p.480]. În opinia lui I.Ţurcan, acest obiect îl formează relaţiile sociale cu privire la activitatea

legală a organelor administraţiei publice, precum şi a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţii-

lor de stat [14, p.615; 156]. Din punctul de vedere al lui Л.Гырла şi Ю.Табарча, acest obiect îl

formează relaţiile sociale care asigură activitatea normală a organelor administraţiei publice,

precum şi a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, în acelaşi rând interesele

serviciului public [186, p.316]. În viziunea lui S.Brînza şi V.Stati, obiectul juridic generic al

infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea de serviciu

într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o

subdiviziune a lor [17, p.813-814].

91

S-ar părea că ultima dintre opiniile exprimate este cea care corespunde cel mai mult literei

legii. Or, s-a reieşit din faptul că denumirea de la acel moment a Capitolului XV al Părţii

Speciale a Codului penal al Republicii Moldova era „Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie

de răspundere”. Iar, potrivit art.123 CP RM, prin „persoană cu funcţie de răspundere” se înţelege

persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice

locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii,

prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exer-

citării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-

economice.

De aceea, nu este acceptabil să considerăm că entităţile – în care se desfăşoară activitatea

constituind valoarea socială fundamentală, care reprezintă obiectul juridic generic al infracţiu-

nilor, prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova –

s-ar fi redus numai la: autorităţile publice (aşa cum susţine A.Borodac); organele administraţiei

publice şi întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat (aşa cum susţin I.Ţurcan, Л.Гырла şi

Ю.Табарча).

În viziunea lui I.Nastas, obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influenţă îl

constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea normală şi într-un cadru legal a entităţilor

publice şi private cărora li se aduce atingere prin comiterea faptelor incriminate în Capitolul XV

din Partea Specială a Codului penal [101, p.42]. Nu putem face abstracţie nici de remarca făcută

de S.Brînza şi V.Stati: „Este necesar a menţiona că, potrivit art.326 CP RM, infracţiunea de

trafic de influenţă este săvârşită pentru a influenţa un funcţionar din cadrul unei entităţi publice

sau al unei entităţi private. Pe cale de consecinţă, aria de acţiune a art.326 CP RM se extinde,

inclusiv, asupra persoanelor care s-au prevalat de influenţa pe care o au faţă de un funcţionar din

sectorul privat. În contextul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, este corect a se afirma

că, în plan generic, infracţiunile prevăzute în Capitolul XV al Părţii Speciale a Codului penal al

Republicii Moldova aduc atingere nu doar relaţiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu

într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o

subdiviziune a lor, dar şi relaţiilor sociale cu privire la activitatea de serviciu într-o organizaţie

comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală” [17, p.813-814].

Însă, accentuăm că aceste opinii, exprimate de I.Nastas, S.Brînza şi V.Stati, au fost valabile

înaintea intrării în vigoare a Legii Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor

acte legislative, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 02.12.2011 [89]. Or, înainte de

intrarea în vigoare a acestei legi, la alin.(1) art.326 CP RM se stabilea răspunderea pentru pri-

mirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea

92

de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă per-

soană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă

asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce

intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. În

sensul acestei norme, prin „funcţionar” se avea în vedere fie un funcţionar public, fie un

funcţionar privat. În art.326 CP RM, în varianta în vigoare, termenul „funcţionar” a fost substi-

tuit prin cuvintele „persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice

străine, funcţionar internaţional”. Aceste cuvinte nu presupun accepţiunea de funcţionar privat.

Din această perspectivă, sfera de incidenţă a art.326 CP RM a suferit o restrângere.

Drept urmare, nu se mai poate susţine că aria de acţiune a art.326 CP RM se extinde,

inclusiv, asupra persoanelor care s-au prevalat de influenţa pe care o au faţă de un funcţionar din

sectorul privat. Nu se mai poate afirma că infracţiunile prevăzute în Capitolul XV al Părţii

Speciale a Codului penal al Republicii Moldova aduc atingere nu doar relaţiilor sociale cu privire

la activitatea de serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei

publice locale ori într-o subdiviziune a lor, dar şi relaţiilor sociale cu privire la activitatea de

serviciu într-o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.

În afară de aceasta, trebuie de menţionat că, prin aceeaşi lege – Legea Republicii Moldova

privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 02.12.2011 – a fost modificată denumirea Capitolului XV al Părţii Speciale a

Codului penal al Republicii Moldova: din „Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de

răspundere” în „Infracţiuni contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică”.

Această modificare de titulatură nu poate să nu aibă efecte asupra conţinutului obiectului

juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al

Republicii Moldova. În acest plan, S.Brînza opinează: „Nici în legislaţie, nici în ştiinţă, nu este

exclusă o mobilitate în cadrul sistemului de obiecte juridice generice ale infracţiunilor. Datorită

unui şir de factori, se schimbă nu doar reprezentările legiuitorului cu privire la importanţa ocroti-

rii unui sau altui grup de relaţii sociale şi de valori sociale. În procesul de evoluţie a societăţii se

schimbă chiar însuşirea obiectivă a acestor valori sociale şi relaţii sociale de a corespunde

necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea. La rândul lor, aceşti factori condiţionează

schimbări respective în configuraţia obiectelor juridice ale infracţiunilor” [17, p.813-814].

Luând în consideraţie această aserţiune şi având în vedere noua denumire a Capitolului XV

al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, susţinem că obiectul juridic generic al

infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii

Moldova îl formează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii în sfera publică.

93

Ce înseamnă „activitate în sfera publică”? Considerăm că este vorba despre activitatea

desfăşurată de persoanele publice, persoanele cu funcţie de demnitate publică, persoanele publice

străine şi de funcţionarii internaţionali, în sensul art.123 şi 1231 CP RM. Or, tocmai aceasta

rezultă din interpretarea sistemică a art.123, 1231, 324-329, 3301 şi 332 CP RM.

În niciun caz nu este vorba despre activitatea desfăşurată de persoanele care gestionează o

organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. O asemenea activitate reprezintă

valoarea socială fundamentală apărată împotriva infracţiunilor specificate în Capitolului XVI

„Infracţiuni de corupţie în sectorul privat” al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii

Moldova.

De asemenea, nu ar mai fi corect să afirmăm că relaţiile sociale cu privire la activitatea de

serviciu într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori

într-o subdiviziune a lor sunt cele care formează obiectul juridic generic al infracţiunilor prevă-

zute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Or, nu activi-

tatea desfăşurată de persoanele cu funcţie de răspundere (mai bine zis, nu doar această activitate)

constituie valoarea socială fundamentală apărată împotriva infracţiunilor în cauză.

La fel, nu ar fi corect să susţinem că numai relaţiile sociale cu privire la serviciul public

sunt cele care formează obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al

Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Aceasta deoarece, în conformitate cu

art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008 [86], serviciu public este activitatea

de interes public, organizată şi desfăşurată de către o autoritate publică. Or, este valabilă în

continuare teza pe care am enunţat-o mai sus: nu este admisibil să considerăm că entităţile – în

care se desfăşoară activitatea constituind valoarea socială fundamentală, care reprezintă obiectul

juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a Codului penal al

Republicii Moldova – s-ar reduce numai la autorităţile publice.

După ce am stabilit obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, să

aflăm care este conţinutul obiectului juridic special al acestor infracţiuni.

În linii generale, despre conţinutul acestui obiect ne putem da seama din caracterizarea

scopului incriminării faptei de trafic de influenţă (şi de cumpărare de influenţă): „Intenţiunea

legiuitorului a fost de a feri pe funcţionarii publici de discreditul ce traficanţii de influenţă

(„venditori di fumo”, cum îi numesc legiuirile penale anterioare Codului de la 1889) îl aruncă

asupra lor în scopul de a întări în spiritul public că ceea ce funcţionarii publici execută în exerci-

ţiul funcţiunii lor, execută în limitele legilor independent de orice influenţă străină. Legiuitorul

nu a voit să lase posibilitatea de a se acredita în opinia publică ideea că actele funcţionarilor

94

publici sunt determinate de trecerea ce anumite persoane aleg a o avea pe lângă aceştia” [105,

p.122].

Pornind de la opiniile enunţate în teoria dreptului penal român, vom menţiona că, după

O.Loghin şi T.Toader, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl formează

relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este

incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de

persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor [92, p.367]. În opinia lui I.Pascu,

acest obiect îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică combaterea şi repri-

marea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar public sau

funcţionar, creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea acestora, lăsând să se

creadă că funcţionarul public sau funcţionarul ar putea fi corupţi sau determinaţi să facă ori să nu

facă acte ce intră în atribuţiunile lor de serviciu [103, p.366]. Din punctul de vedere al lui

Gh.Nistoreanu şi A.Boroi, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă este repre-

zentat de acele relaţii sociale privitoare la desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în

condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure personalul acestora

[102, p.297]. O opinie similară exprimă V.Dobrinoiu şi N.Conea [63, p.135]. După T.Toader,

obiectul juridic special al numitei infracţiuni îl formează relaţiile sociale referitoare la activitatea

de serviciu, relaţii ce sunt incompatibile cu orice intervenţie, reală sau imaginară, de natură a-i

ştirbi prestigiul şi a-i perturba normala desfăşurare [151, p.289; 152, p.225]. În opinia lui

M.A. Hotca, acest obiect este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu,

activitate a cărei derulare corectă presupune înlăturarea suspiciunilor legate de probitatea func-

ţionarilor [78, p.1262]. Din punctul de vedere al lui Gh.Diaconescu şi C.Duvac, obiectul juridic

special al infracţiunii de trafic de influenţă constă în acele relaţii sociale a căror normală formare,

desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura bunul mers al activităţii unităţilor publice

sau al persoanelor juridice de drept privat prin combaterea celor care, speculând reala sau

pretinsa lor influenţă pe lângă vreun funcţionar public sau funcţionar, provoacă în mod implicit o

suspiciune atât asupra acestora, cât şi asupra desfăşurării corecte a activităţii entităţilor arătate

[59, p.474]. În viziunea lui Gh.Alecu, obiectul juridic special al respectivei infracţiuni îl consti-

tuie acele relaţii sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără a

asigura bunul mers al activităţii unităţilor publice, persoanelor juridice de drept privat, organiza-

ţiilor publice internaţionale, inităţilor publice dintr-un stat străin, instanţelor internaţionale ori

adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin prin combaterea celor care, specu-

lând reala sau pretinsa lor influenţă pe lângă vreun funcţionar public sau funcţionar, provoacă în

95

mod implicit o suspiciune atât asupra acestora, cât şi asupra desfăşurării corecte a activităţii

entităţilor arătate [1, p.439].

Continuăm cu prezentarea părerilor vizavi de obiectul juridic special al infracţiunii prevă-

zute la alin.(1) art.326 CP RM, care au fost exprimate în literatura de specialitate din Republica

Moldova. Astfel, după T.Popovici, acest obiect îl constituie relaţiile sociale care reglementează

buna funcţionare a serviciilor publice, a căror desfăşurare normală implică combaterea şi

reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează

o stare de neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi

corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu [4, p.524;

29, p.695]. Potrivit opiniei lui M.Vidaicu, obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de

influenţă este constituit dintr-un ansamblu de relaţii sociale privind funcţionarea normală a

diferitelor instituţii şi organizaţii, care este incompatibilă cu faptul că funcţionarii pot fi influen-

ţaţi, în îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, de persoane care au o influenţă reală sau presu-

pusă asupra lor şi care se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice

funcţionar [160]. În opinia lui I.Ţurcan, acest obiect îl formează relaţiile sociale privitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu bănuiala că persoanele cu

funcţie de răspundere pot fi influenţate în exercitarea atribuţiilor sale [14, p.643]. Л.Гырла şi

Ю.Табарча susţin că obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl formează atât

relaţiile sociale care asigură activitatea normală a organelor puterii de stat, a întreprinderilor,

instituţiilor şi organizaţiilor de stat, cât şi interesele serviciului public [186, p.366]. În viziunea

lui S.Brînza şi V.Stati, acest obiect îl formează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a

activităţii de serviciu, care este incompatibilă cu bănuiala că funcţionarii pot fi influenţaţi în

exercitarea atribuţiilor lor; în cazul în care modalitatea de realizare a traficului de influenţă este

cea de extorcare a foloaselor necuvenite, în plan secundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu

privire la libertatea psihică (morală) a persoanei [17, p.845].

Aşadar, care este întinderea şi conţinutul obiectului juridic special al infracţiunii specificate

la alin.(1) art.326 CP RM?

În rezultatul sintezei opiniilor doctrinare, evocate mai sus, identificăm următoarele carac-

teristici de bază ale valorii sociale individuale reprezentând obiectul juridic special al infracţiunii

de trafic de influenţă: 1) se exprimă în activitatea acelor entităţi în care îşi exercită atribuţiile

factorii de decizie susceptibili de influenţare; 2) această activitate este incompatibilă cu suspi-

ciunea că respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor; 3) reala sau

pretinsa influenţă asupra respectivilor factori de decizie este speculată de către un traficant de

influenţă [150].

96

Analizând aceste caracteristici şi luând în consideraţie cadrul reglementar în vigoare,

venim cu propriul punct de vedere asupra conţinutului obiectului juridic special al infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM: acest obiect îl formează relaţiile sociale cu privire la activi-

tatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcţie de demnitate publică, a persoanelor publice

străine şi a funcţionarilor internaţionali, activitate incompatibilă cu suspiciunea că respectivii

factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de către un traficant de influenţă.

Din opinia exprimată de către S.Brînza şi V.Stati asupra conţinutului obiectului juridic

special al infracţiunii de trafic de influenţă, prezentată mai sus, rezultă că acest obiect ar putea să

aibă un caracter multiplu. Totuşi, din analiza variantei în vigoare a alin.(1) art.326 CP RM reiese

că extorcarea foloaselor necuvenite nu mai este o modalitate normativă a faptei prejudiciabile

prevăzute de această normă. În acelaşi timp, la alin.(4) art.326 CP RM se stabileşte: „Persoana

care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspun-

dere penală dacă ele i-au fost extorcate (sublinierea ne aparţine – n.a.) sau dacă persoana s-a

autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a

săvârşit-o”. Deci, implicit, extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă o modalitate a faptei

prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. Însă, nu o modalitate normativă, ci o moda-

litate faptică. Mai precis, extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă o modalitate faptică a

acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, atunci când această acţiune se pre-

zintă în modalitatea normativă de pretindere a foloaselor necuvenite.

În concluzie, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM are

un caracter multiplu doar atunci când extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea

faptică sub care se prezintă acţiunea prejudiciabilă prevăzută la această normă. În această ipo-

teză, obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală,

sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.

Considerăm că, atunci când extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică

sub care se prezintă acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM, nu doar liberta-

tea psihică (morală) poate fi afectată în plan secundar. Aceasta deoarece, literalmente, prin

„extorcare” se înţelege acţiunea de a obţine un lucru de la cineva cu forţa, prin ameninţări,

violenţă, şantaj etc. [60, p.361]. Deci, noţiunea de extorcare se referă în egală măsură nu doar la

influenţarea pe calea ameninţării, dar şi la influenţarea pe alte căi. Deşi, în contextul traficului de

influenţă aplicarea violenţei este mai puţin probabilă, nu o putem exclude cu totul.

După ce am examinat obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326

CP RM, să identificăm conţinutul obiectului juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(11)

art.326 CP RM.

97

După E.Mădulărescu, obiectul juridic special al infracţiunii de cumpărare de influenţă este

acelaşi ca şi la traficul de influenţă [94, p.75]. Nu împărtăşim această opinie. Deloc întâmplător,

S.Brînza postulează: „Prin definiţie, obiectul juridic special, denumit uneori, în mod sugestiv,

„obiect juridic individual”, este specific pentru fiecare infracţiune în parte şi nu poate fi comun

pentru mai multe infracţiuni” [11, p.564]. Într-adevăr, dacă un obiect juridic special ar fi comun

pentru două sau mai multe infracţiuni, atunci – lipsindu-i specificul, individualitatea, trăsăturile

particularizante – nici nu ar putea să se numească „obiect juridic special”.

Din aceste considerente, este întemeiat demersul lui G.Florescu de a identifica un obiect

juridic special pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, care să aibă un alt conţinut decât

obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă: „relaţiile sociale a căror formare,

desfăşurare şi dezvoltare sunt esenţial dependente de încrederea, prestigiul şi autoritatea pe care

trebuie să le aibă şi de care trebuie să se bucure funcţionarul (salariatul) organelor instituţiei sta-

tului, serviciilor publice sau de interes public, ori al altor unităţi, organisme care impun înlătura-

rea oricărei suspiciuni cu privire la corectitudinea, onestitatea, probitatea acestora ce pot fi lezate

prin cumpărarea influenţei reale sau presupuse pe care o persoană ar avea-o pe lângă ei” [67].

Pe poziţii similare se situează V.Dabu: „Obiectul juridic al acestei infracţiunii (trafic de influenţă

sub formă activă (adică, cumpărare de influenţă – n.a.)) îl constituie relaţiile sociale prin care se

apără serviciul public şi serviciul privat, precum şi prestigiul demnitarului public, funcţionarului

public şi al oricărui funcţionar din sectorul public sau privat” [37].

Comparând cele două păreri, considerăm că mai reuşită este cea aparţinând lui G.Florescu.

Aceasta întrucât individualizează mai adecvat caracteristicile obiectului juridic special al infrac-

ţiunii de cumpărare de influenţă în raport cu cele ale obiectului juridic special al infracţiunii de

trafic de influenţă. Având în vedere acest model doctrinar, dar şi luând în consideraţie cadrul

reglementar în vigoare din Republica Moldova, opinăm că obiectul juridic special al infracţiunii

prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea per-

soanelor publice, a persoanelor cu funcţie de demnitate publică, a persoanelor publice străine şi

a funcţionarilor internaţionali, activitate incompatibilă cu suspiciunea că influenţa respectivilor

factori de decizie poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de foloase necuve-

nite unui traficant de influenţă.

După ce am stabilit conţinutul obiectului juridic special al infracţiunilor prevăzute la

alin.(1) şi (11) art.326 CP RM, vom acorda atenţie problemei ce vizează obiectul material sau

imaterial al acestor infracţiuni.

Întâi de toate, trebuie de menţionat că nu toţi doctrinarii consideră că infracţiunile de trafic

de influenţă şi de cumpărare de influenţă au obiect material sau imaterial. De fapt, putem

98

consemna următoarele trei poziţii doctrinare în legătură cu existenţa sau lipsa obiectului material

sau imaterial al infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă: 1) în toate

cazurile, respectivele infracţiuni au un obiect material sau imaterial [92, p.367; 151, p.289; 152,

p.225; 19; 17, p.845]; 2) în niciun caz, aceste infracţiuni nu pot să aibă un obiect material sau

imaterial. Foloasele necuvenite, pretinse, acceptate sau primite (promise, oferite sau date), în

contextul infracţiunilor în cauză constituie fie mijlocul de săvârşire a infracţiunii, fie obiectul

dobândit prin infracţiune, fie lucrul dat pentru săvârşirea infracţiunii [68, p.89; 103, p.366; 102,

p.298; 1, p.439; 67, p.234-244; 186, p.367]; 3) infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare

de influenţă au un obiect material sau imaterial numai în unele cazuri (de exemplu, atunci când

foloasele necuvenite pretinse, acceptate sau primite (promise, oferite sau date) constau în pre-

starea unui serviciu sau activităţi, cum ar fi repararea unui imobil) [66, p.152; 107, p.64; 94,

p.27, p.75].

În ce ne priveşte, considerăm că infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de

influenţă au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial.

De ce nu susţinem cel de-al doilea punct de vedere enunţat mai sus? Pentru a răspunde la

această întrebare, prezentăm argumentele a doi autori, care sprijină acest punct de vedere –

I.Nastas şi I.Ţurcan. Deşi aceste argumente se referă nu neapărat la infracţiunile specificate la

art.326 CP RM, ele totuşi privesc ipoteze similare: „Esenţa infracţiunilor de corupere o constituie

angajamentul asumat sau dorit a fi asumat, de către persoana cu funcţie de răspundere, în vederea

îndeplinirii sau nu, ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei

de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, acesta şi fiind scopul celor

două infracţiuni (se au în vedere infracţiunile prevăzute la art.324 şi 325 CP RM – n.a.).

Avantajele primite, pretinse/oferite, promise nu au decât menirea a determina persoana cu func-

ţie de răspundere să acţioneze în modul descris mai sus, altfel spus, sunt un mijloc de influenţare

asupra persoanei cu funcţie de răspundere şi nu obiectul material al infracţiunii” [101, p.48];

„Suntem de părere că infracţiunea de corupere pasivă nu are obiect material, deoarece acţiunile

incriminate la art.324 CP RM nu se îndreaptă asupra sumelor de bani, asupra celorlalte foloase

date, promise, oferite sau pretinse. În cazul dat nu se operează fizic asupra lor, nu li se

periclitează şi nu li se vatămă nici existenţa, nici integritatea sau structura lor” [157, p.59].

Obiectând, vom apela la argumentele prezentate de A.Reşetnicov în legătură cu o ipoteză

ce vizează infracţiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM): „Recompensa necuvenită, transmisă

de către corupător, nu este folosită de către cel corupt ca instrument de influenţare asupra

valorilor şi relaţiilor sociale apărate de legea penală... Obiectul material al infracţiunii este supus

influenţării directe din partea făptuitorului (inclusiv presupunându-se utilizarea mijlocului de

99

săvârşire a infracţiunii); mijlocul de săvârşire a infracţiunii nu poate fi supus influenţării din

partea infractorului, cu atât mai puţin – influenţării care presupune utilizarea obiectului material

al infracţiunii” [111]. De asemenea, S.Brînza opinează: „Facultatea unei entităţi oarecare de a

evolua în calitate de obiect material al infracţiunii se realizează în cazul în care această entitate a

fost supusă unei influenţări infracţionale, exprimate prin manipularea într-o formă sau alta asupra

ei din partea făptuitorului. De aceea, putem constata că obiectul material al infracţiunii este o

entitate materială ce poate satisface necesităţile umane, influenţarea infracţională asupra căreia

(prin schimbarea poziţiei de fapt sau prin altă manipulare) determină atingerea obiectului apărării

penale... În aceste cazuri, făptuitorul fie că distruge (deteriorează) aceste entităţi, fie că le ia sau

le schimbă înfăţişarea, făcând prin aceasta imposibilă sau dificilă exercitarea facultăţii sociale co-

respunzătoare” [11, p.90, p.143]. Nu în ultimul rând, contează părerea exprimată de I.Moscalciuc în

legătură cu o ipoteză asemănătoare vizând infracţiunea prevăzută la art.256 CP RM: „Bunurile

formând remuneraţia sunt primite nu pentru a li se aduce prejudiciu, dar pentru a se extrage din

ele o anumită utilitate. Mai mult, nu este exclus ca făptuitorul să asigure acestor bunuri condiţii

mai bune decât a făcut-o victima. Nu obiectul material al infracţiunii suferă ameninţare sau vătă-

mare. Influenţarea nemijlocită infracţională asupra obiectului material al infracţiunii constă, în

cazul faptei prevăzute la art.256 CP RM (ca şi în cazul infracţiunilor săvârşite prin sustragere), în

deplasarea bunurilor dintr-o sferă patrimonială în alta. Nu în vătămarea sau punerea în pericol a

acestor bunuri. În caz contrar, s-ar confunda obiectul material al infracţiunii date cu obiectul juri-

dic al acesteia. În concluzie, remuneraţia primită de către făptuitor de la victimă constituie obiec-

tul material (sau, după caz, obiectul imaterial) al infracţiunii prevăzute la art.256 CP RM” [99;

97].

Dar nu putem oare să aducem în calitate de contraargument împotriva acestor trei opinii

următoarea teză care, în aparenţă, s-ar referi la o ipoteză asemănătoare cu cea atestată în art.326

CP RM: „Nu poate fi obţinut obiectul material al infracţiunii în urma săvârşirii infracţiunii.

Aceasta întrucât, aşa cum susţine just V. Dobrinoiu, ca şi obiectul juridic al infracţiunii, obiectul

material preexistă acţiunii sau inacţiunii infracţionale [64, p.142]. Fiind de aceeaşi părere, cu

privire la infracţiunea prevăzută la art.238 CP RM, A.Reşetnicov aduce următoarele argumente:

„Dacă nesocotim această teză, nu vom putea delimita obiectul material al infracţiunii de produsul

infracţiunii. La momentul săvârşirii infracţiunii, prevăzute la art.238 CP RM, creditul încă nu

există. Aceasta întrucât creditul este obiectul contractului de credit bancar, iar din momentul pre-

zentării informaţiilor de solicitare a obţinerii creditului până la încheierea contractului de credit

este de parcurs, de regulă, o procedură îndelungată... Spre deosebire de careva bunuri, creditul nu

poate preexista săvârşirii infracţiunii” [111].” [140].

100

Considerăm că sunt calitativ diferite ipostazele în care apar entităţile corporale sau incor-

porale nominalizate în art.238 şi 326 CP RM. Existenţa creditului nu este esenţială pentru apli-

carea art.238 CP RM; contează să fie prezentate cu bună-ştiinţă informaţii false în scopul

obţinerii unui credit, sau al majorării sumei acestuia, sau al obţinerii unui credit în condiţii avan-

tajoase. În opoziţie, în cazul infracţiunii prevăzute la art.326 CP RM, aşa cum se desprinde din

dispoziţia acestui articol, exercitarea influenţei asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional este condiţionată de

pretinderea, acceptarea sau primirea (promisiunea, oferirea sau darea) unei recompense nelegi-

time, a unor foloase necuvenite. Aşa cum ne vom putea convinge infra, dacă lipseşte această

remuneraţie nelegitimă, lipseşte însăşi infracţiunea de trafic de influenţă sau de cumpărare de

influenţă.

Un ultim argument în favoarea tezei că infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare

de influenţă au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial este unul de natură juridico-

comparativă. Iată ce se menţionează în Legea Federaţiei Ruse din 01.02.2012 cu privire la adera-

rea Federaţiei Ruse la Convenţia privind combaterea coruperii persoanelor cu funcţie de răspun-

dere străine în cazul efectuării unor tranzacţii comerciale internaţionale: „Obiectul material

(sublinierea ne aparţine – n.a.) al coruperii îl constituie banii, titlurile de valoare, alte bunuri,

serviciile cu caracter patrimonial care se prestează gratuit (acordarea de foi turistice, repararea

apartamentului, construirea vilei etc.). Aceeaşi calitate o pot avea drepturile patrimoniale (dimi-

nuarea valorii bunurilor transmise, reducerea plăţii de arendă sau a dobânzilor pentru beneficie-

rea de creditele bancare etc.)” [194]. De asemenea, la art.307a CP Bl se stabileşte: „Obiectul

material (sublinierea ne aparţine – n.a.) al infracţiunilor prevăzute în această secţiune (se are în

vedere Secţiunea IV „Mituirea” din Capitolul opt „Infracţiuni contra activităţii organelor de stat

şi organizaţiilor publice, precum şi a persoanelor care îndeplinesc funcţii publice” din Codul

penal al Bulgariei – n.a.) va fi confiscat în folosul statului. În cazul în care acesta lipseşte, va fi

achitată o sumă de bani egală cu valoarea acestui obiect”.

În altă ordine de idei, de ce nu susţinem cel de-al treilea punct de vedere, enunţat mai sus,

în legătură cu existenţa, doar în unele cazuri, a obiectului material sau imaterial al infracţiunilor

de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă?

Considerăm că promotorii acestui punct de vedere admit o confuzie de noţiuni: imobilul

reparat sau un alt asemenea obiect al muncii prestate nu poate fi obiect material al infracţiunii de

trafic de influenţă (sau de cumpărare de influenţă). Acesta reprezintă rezultatul materializat al

serviciului sau al activităţii care constituie nu altceva decât obiectul imaterial al infracţiunii de

trafic de influenţă (sau de cumpărare de influenţă). Or, aşa cum susţine pe bună dreptate V.Stati,

101

prin „obiect imaterial al infracţiunii” trebuie să se înţeleagă entitatea incorporală asupra căreia se

îndreaptă nemijlocit acţiunea infracţională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului

juridic al infracţiunii [139]. Prin intermediul unui imobil reparat sau al unui alt asemenea obiect

al muncii prestate nu se poate aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii de trafic de

influenţă (sau de cumpărare de influenţă). Aceasta din moment ce atingerea în cauză se aduce

prin intermediul serviciului sau al activităţii care constituie obiectul imaterial al infracţiunii de

trafic de influenţă (sau de cumpărare de influenţă), entitate incorporală în care se proiectează

valorile sociale apărate împotriva infracţiunilor de trafic de influenţă (sau de cumpărare de

influenţă). Directamente, serviciul respectiv sau activitatea respectivă este cea pretinsă, acceptată

sau primită (promisă, oferită sau dată) de făptuitor, nu imobilul reparat sau un alt asemenea

obiect al muncii prestate.

În concluzie, infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM au, în toate cazurile, un obiect

material sau imaterial.

Analizând prevederile de la art.326 CP RM, vom menţiona că obiectul material sau

imaterial al infracţiunilor prevăzute la acest articol îl reprezintă, după caz: 1) banii; 2) titlurile

de valoare; 3) serviciile; 4) privilegiile; 5) alte bunuri; 6) alte avantaje.

În continuare, vom supune investigării fiecare din cele şase categorii ale obiectului

material sau imaterial al infracţiunilor specificate la art.326 CP RM:

1) banii. În pct.3.1 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea

legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru corupere pasivă ori activă”, nr.5 din

30.03.2009 (în continuare – Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009), se prevede: „În sensul dispoziţiei

alin.(1) art.324 CP RM, prin „bani” urmează de înţeles unităţile monetare atât ale Republicii

Moldova (leul moldovenesc), cât şi ale altor ţări, care se află în circulaţie, adică se află în

schimbul monetar financiar la momentul comiterii infracţiunilor. Monedele vechi atât ale

Republicii Moldova, cât şi ale ţărilor străine, care nu se mai află în circulaţie şi, în consecinţă, nu

constituie un mijloc de plată, însă care au o valoare numismatică, nu pot fi considerate drept bani

în sensul art.324 CP RM. În acest caz, ele urmează a fi atribuite la categoria de bunuri, cu

condiţia că valoarea lor pe piaţă nu este apreciată drept neînsemnată, deoarece în asemenea

situaţie, neavând importanţă, în conformitate cu alin.(2) art.14 CP RM, ele nu prezintă gradul

prejudiciabil al unei infracţiuni” [75].

În linii mari (cu diferenţele de rigoare), aceeaşi interpretare a noţiunii de bani este valabilă

în ipoteza infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Totuşi, este necesar să precizăm că

noţiunea de bani, utilizată în art.326 CP RM, nu se referă la banii falşi. Or, când spunem „bani”,

102

avem în vedere doar banii autentici, banii în sensul Legii Republicii Moldova cu privire la bani,

adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1992 [79].

În consecinţă, se va aplica răspunderea în baza art.27 şi alin.(1) art.326 CP RM în cazul

acceptării ori primirii, personal sau prin mijlocitor, de bani falşi, pentru sine sau pentru o altă

persoană, de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei

persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar

internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

Precizăm că, în această situaţie, făptuitorul intenţionează să comită fapta de trafic de influenţă.

Însă, făptuitorul nu poate realiza această intenţie, deoarece banii pe care îi primeşte se caracteri-

zează prin falsitate, şi nu prin autenticitate (aşa cum şi-a dorit făptuitorul). Totodată, i se va

aplica răspunderea în baza art.236 CP RM (pentru punerea în circulaţie a banilor falşi) celui care,

personal sau prin mijlocitor, dă bani falşi unei persoane, pentru aceasta sau pentru o altă per-

soană, având sau susţinând că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. I se va aplica răspunderea

în baza art.27 şi 236 CP RM (pentru tentativa de punere în circulaţie a banilor falşi) celui care,

personal sau prin mijlocitor, oferă bani falşi unei persoane, pentru aceasta sau pentru o altă

persoană, având sau susţinând că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu func-

ţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face

să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

În ultimele două situaţii analizate, este aplicabil art.236 CP RM, şi nu art.326 CP RM,

deoarece, la momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul cunoaşte că pune în circulaţie (sau că

încearcă să pună în circulaţie) bani falşi. Nu i se poate imputa eroarea de fapt ca celui care

acceptă ori primeşte bani falşi. Or, acesta din urmă, la momentul săvârşirii infracţiunii, consideră

că acceptă ori primeşte bani autentici (deşi, în realitate, acceptă ori primeşte bani falşi);

2) titlurile de valoare. Potrivit pct.3.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „titlu de

valoare” urmează de înţeles acel document, care certifică, prin respectarea unei anumite forme,

unele drepturi patrimoniale, a căror realizare sau transmitere sunt posibile doar la prezentarea

acestuia.

Considerăm această explicaţie o improvizare care nu se sprijină pe textul legii. Or, potrivit

art.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, adoptate de Parlamentul

103

Republicii Moldova la 18.11.1998 [80], prin „valoare mobiliară” se are în vedere titlul financiar

care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă

persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără

înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele

de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare.

Anume acest înţeles îl are noţiunea de titlu de valoare, folosită în art.326 CP RM. Este

necesar a preciza că valorile mobiliare materializate sau cele nematerializate sunt cele care

reprezintă obiectul material sau imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM.

De asemenea, precizăm că titlurile de valoare reprezentând obiectul material sau imaterial al

infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM trebuie să se afle, la momentul săvârşirii infracţiunii,

în circuitul financiar (deci, să îndeplinească rolul de instrumente financiare). Titlurile de valoare,

care nu se află la momentul săvârşirii infracţiunii în circuitul financiar, pot fi eventual raportate

la noţiunea „alte bunuri”, care este nominalizată în dispoziţia de la art.326 CP RM;

3) serviciile. În corespundere cu pct.3.4 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin

„serviciu” urmează de înţeles acţiunea de a sluji, forma de muncă prestată în folosul sau interesul

cuiva, fapta, acţiunea care avantajează pe cineva (de la reparaţia capitală a maşinii până la edi-

ficarea unei case fără achitarea costului acestor lucrări; micşorarea preţului real al patrimoniului

transmis, al obiectelor privatizate; micşorarea chiriei pentru locaţiunea spaţiului locativ, a

dobânzilor pentru primirea de credite bancare, avantajelor şi serviciilor indicate urmând a le fi

stabilit echivalentul bănesc; transmiterea valorilor materiale; folosirea gratuită a biletelor la

sanatoriu şi turistice; acordarea ilegală a premiilor; prestarea gratuită a unor servicii etc.).

În parte, această interpretare a noţiunii de serviciu este pretabilă în contextul studiului

nostru. În acelaşi timp, apreciem că nu pot fi considerate servicii: micşorarea preţului real al

patrimoniului transmis, al obiectelor privatizate; micşorarea chiriei pentru locaţiunea spaţiului

locativ, a dobânzilor pentru primirea de credite bancare, avantajelor şi serviciilor indicate

urmând a le fi stabilit echivalentul bănesc; acordarea ilegală a premiilor. Acestea sunt avantaje

sau privilegii, nu servicii. Nu pot fi considerate servicii nici: transmiterea valorilor materiale;

folosirea gratuită a biletelor la sanatoriu şi turistice; prestarea gratuită a unor servicii. Nu este

oportun a se vorbi despre transmiterea valorilor materiale în calitate de serviciu, odată ce

bunurile sunt expres prevăzute în calitate de obiect material sau imaterial al infracţiunilor prevă-

zute la art.326 CP RM. Nu folosirea gratuită a biletelor la sanatoriu şi turistice, dar serviciile

turistice sunt servicii în sensul art.326 CP RM. Este pleonastică (şi, de aceea, inadvertentă)

propoziţia „Prin „serviciu” urmează de înţeles... prestarea gratuită a unor servicii”.

104

Drept urmare, este recomandabil să parafrazăm cele menţionate de S.Brînza şi V.Stati în

contextul analizei infracţiunii specificate la art.324 CP RM: „Serviciul este activitatea, alta decât

cea din care rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale persoanei cu

funcţie de răspundere (de exemplu, serviciul de publicitate, de asigurări, de comunicaţii, de

transport, de depozitare, de educaţie, de recreere etc.)” [17, p.824-825]. Astfel, prin „servicii”, în

sensul art.326 CP RM, trebuie să înţelegem activităţile, altele decât cele din care rezultă produse,

desfăşurate în scopul satisfacerii unor necesităţi ale traficantului de influenţă (de exemplu,

serviciul de publicitate, de asigurări, de comunicaţii, de transport, de depozitare, de educaţie, de

recreere etc.).

În legătură cu infracţiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM), în literatura de specialitate

este exprimată opinia că serviciile sexuale ar face parte din serviciile specificate în art.324

CP RM [157, p. 65-67; 17, p.825]. Nu există temeiuri pentru a nu considera că, şi în contextul

art.326 CP RM, noţiunea „servicii” include accepţiunea de servicii sexuale. În consecinţă,

trebuie să se aplice alin.(1) art.326 CP RM în cazul pretinderii, acceptării sau primirii, personal

sau prin mijlocitor, de servicii sexuale, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o per-

soană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane

cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-

l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. Dacă

subiectul acestei infracţiuni beneficiază de serviciile sexuale, prestate de către o persoană despre

care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani, el va răspunde şi în baza art.2082

CP RM. În acest caz, este îndeplinită condiţia „contra oricăror avantaje materiale”, specificată în

art.2082 CP RM: avantajele materiale sunt oferite persoanei, despre care se ştia cu certitudine că

nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu de către traficantul de influenţă, dar de către cumpărătorul de

influenţă. Se va aplica alin.(11) art.326 CP RM în cazul promisiunii, oferirii sau dării unei per-

soane, personal sau prin mijlocitor, de servicii sexuale, pentru aceasta sau pentru o altă persoană,

când respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, per-

soane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional. Dacă

subiectul acestei infracţiuni contribuie la beneficierea, contra oricăror avantaje materiale, de

către traficantul de influenţă de serviciile sexuale, prestate de către o persoană despre care se ştia

cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani, el va răspunde şi în baza alin.(3), (4) sau (5)

art.42 şi art.2082 CP RM;

4) privilegiile. În conformitate cu pct.3.5 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „privi-

legiu” se înţelege un avantaj, o scutire de obligaţii (către stat), un drept sau o distincţie socială

105

care se acordă în situaţii speciale unei persoane sau unui grup de persoane. Considerăm că

această interpretare a noţiunii de privilegii este perfect valabilă în ipoteza infracţiunilor prevă-

zute la art.326 CP RM;

5) alte bunuri. În pct 3.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică: „Potrivit art.285

din Codul civil, bunuri sunt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi

drepturile patrimoniale. Lucrurile sunt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi

obligaţii civile. Prin bunuri urmează de înţeles orice valoare materială, care are un anumit preţ pe

piaţă, inclusiv valorile valutare sub formă de creanţe exprimate în valută, metalele preţioase

(aurul, platina, argintul ş.a.) sub orice formă şi stare, precum şi aliaje cu aceste metale sau mate-

rialul brut al acestora”.

Considerăm că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM, dar şi al altor infrac-

ţiuni de corupţie, este mai indicat să utilizăm ca sursă de interpretare nu Codul civil al Republicii

Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002 [23], dar alte acte norma-

tive. De exemplu, conform lit.d) art.2 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, adoptate la Merida

(Mexic) la 31.10.2003 [172], ratificate prin Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Conven-

ţiei ONU împotriva corupţiei, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.07.2007 [83],

prin „bunuri” se înţelege orice tip de bun, corporal sau incorporal, mobil sau imobil, tangibil sau

intangibil, precum şi actele juridice ori documentele atestând proprietatea acestor bunuri sau

drepturile referitoare la acestea. De asemenea, potrivit art.2 al Legii cu privire la prevenirea şi

combaterea corupţiei, folos material este valoarea corporală sau incorporală, mobilă sau imobilă,

dobândită prin orice mijloc, precum şi actele juridice sau alte documente care atestă un titlu ori

un drept cu privire la aceasta.

În ultimul exemplu, nu putem să nu observăm similitudinile dintre noţiunea „folos mate-

rial”, utilizată în respectiva lege, şi noţiunea „bunuri”, care este folosită în Convenţia ONU

împotriva corupţiei.

Anume interpretarea noţiunii „alte bunuri”, realizată în cele două exemple prezentate mai

su, o considerăm cea potrivită. Ar trebui doar să se precizeze că prin „alte bunuri” se au în

vedere bunurile altele decât banii şi titlurile de valoare;

6) alte avantaje. Conform pct.3.6 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „avantaj”

urmează să înţelegem un folos, o favoare, un privilegiu de care se bucură cineva. Avantajul se

poate realiza şi printr-un câştig moral, adică nepatrimonial. Aceste avantaje necuvenite pot

consta în: premii nejustificate acordate cu bună-ştiinţă rudelor persoanei cu funcţie de răspundere

şi cu consimţământul acesteia, vacanţe, împrumuturi de bani fără dobândă, mâncare şi băuturi,

accelerarea tratării unui bolnav, perspective mai bune în carieră.

106

În unele privinţe, această definiţie o repetă pe cea din art.2 al Legii cu privire la prevenirea

şi combaterea corupţiei: „avantaj necuvenit – servicii, privilegii, favoruri, scutiri de obligaţii şi

alte foloase care ameliorează nemeritat situaţia în raport cu aceea pe care persoana o avusese

înaintea comiterii actului de corupţie sau faptului de comportament corupţional”. Totuşi, să nu

uităm că: 1) serviciile şi privilegiile constituie categorii aparte ale obiectului material sau imate-

rial al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM; 2) în art.326 CP RM se utilizează sintagma

„alte avantaje”, nu termenul „avantaje”.

De aceea, prin „alte avantaje” trebuie să înţelegem favorurile, scutirile de obligaţii sau alte

foloase care ameliorează nemeritat situaţia în raport cu aceea pe care traficantul de influenţă o

avusese înaintea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM.

Potrivit pct.37 din Raportul explicativ la Convenţia penală a Consiliului Europei privind

corupţia, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999 [168], ratificată prin Legea Republicii Moldova

pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 30.10.2003 [82], [168] avantajele necuvenite sunt, în general, de natură economică

sau financiară, însă pot avea şi un caracter nepatrimonial. O precizare similară se face în art.3 al

Legii model a CSI cu privire la combaterea corupţiei din 25.11.2008 [188].

Amintim că o precizare similară îşi găseşte locul în pct.3.6 al Hotărârii Plenului CSJ

nr.5/2009, în care se arată că avantajul se poate realiza şi printr-un câştig moral, adică nepatri-

monial. Astfel, considerăm că, în sensul art.326 CP RM, avantajele sunt, în general, de natură

economică sau financiară, însă pot avea şi un caracter nepatrimonial. Ele pot consta în: premii;

vacanţe; împrumuturi de bani fără dobândă; accelerarea tratării unui bolnav; perspective mai

bune în carieră etc.

După ce am examinat cele şase categorii ale obiectului material sau imaterial al infracţiu-

nilor specificate la art.326 CP RM, este necesar să menţionăm că, atunci când acest obiect este

reprezentat de foloase cu caracter patrimonial, nu se poate fixa un barem minim al valorii expri-

mate în bani a foloaselor în cauză. Totuşi, dacă această valoare este una mult prea redusă, nu este

exclusă aplicarea prevederii de la alin.(2) art.14 CP RM, potrivit căreia „nu constituie infracţiune

acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul

Cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”.

Despre o caracteristică indispensabilă a foloaselor, care reprezintă recompensa nelegitimă

în contextul infracţiunilor de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă, aflăm din literatura de

specialitate: „Foloasele – primite, extorcate sau acceptate de către făptuitor – sunt necuvenite. Ceea

ce înseamnă că aceste foloase nu-i sunt legal datorate făptuitorului. De asemenea, aceasta înseamnă

că făptuitorul nu-i achită terţului interesat (sau, altfel spus, cumpărătorului de influenţă – n.a.)

107

valoarea banilor, titlurilor de valoare, a altor bunuri sau avantaje patrimoniale, a serviciilor,

bunurilor sau a avantajelor primite, extorcate sau acceptate. În fine, mai rezultă că foloasele

necuvenite constituie o remuneraţie pentru intervenţia făptuitorului pe lângă funcţionar, pentru

ca acesta din urmă să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească acţiunile ce intră în obligaţiile

lui de serviciu” [17, p.845]; „În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, folosul este întotdeauna

necuvenit, nefiind conceput ca unei persoane particulare să i se cuvină legal o retribuţie pentru

intervenţia ei, pe lângă un funcţionar, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă un act ce

intră în atribuţiile sale” [61, p.285]; „Deşi nu rezultă în mod expres din art.312 din noul Cod

penal (se are în vedere Codul penal al României din 2004 – n.a.), este necesar ca primirea ori

pretinderea de bani sau de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul să fie cu titlul

de plată pentru influenţa promisă. Aceasta rezultă din coroborarea art.12 al Convenţiei penale a

Consiliului Europei privind corupţia cu dispoziţiile de la art.312 din noul Cod penal” [37].

Toate aceste opinii converg spre următoarea concluzie: banii, titlurile de valoare, serviciile,

privilegiile, alte bunuri sau avantaje, care sunt pretinse, acceptate sau primite (promise, oferite

sau date), reprezintă contraechivalentul influenţei exercitate asupra unei persoane publice,

persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional.

Aceşti bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje nu sunt pretinşi, accep-

taţi sau primiţi (promişi, oferiţi sau daţi) în schimbul altor asemenea foloase. Pentru a se putea

aplica art.326 CP RM, nu trebuie să existe un temei legal care să-i permită făptuitorului să

pretindă, accepte sau să primească (să promită, ofere sau să dea) bani, titluri de valoare, servicii,

privilegii, alte bunuri sau avantaje în schimbul influenţei exercitate de către traficantul de


publice străine sau funcţionar internaţional.

În alt context, este de menţionat că, dacă lipseşte remuneraţia nelegitimă, adică obiectul

material sau imaterial al infracţiunii, lipseşte însăşi infracţiunea de trafic de influenţă sau de

cumpărare de influenţă.

În acest sens, este ilustrativă următoarea speţă: P.V. a fost condamnată în baza alin.(1)

art.326 CP RM. În fapt, la 30.05.2008, aproximativ la ora 19.15, aceasta a pretins şi a primit de

la M.A. şi N.V. câte 290 euro, susţinând că urmează să-i transmită unei persoane pe nume S.,

pentru ca aceasta din urmă să-i transmită şefului Secţiei de evidenţă şi documentare a populaţiei

din mun. B. pentru a le perfecta vizele de reşedinţă în mun. B. Nefiind de acord cu sentinţa

instanţei de fond, avocatul M.R. şi inculpata P.V. au declarat apel, solicitând casarea acesteia,

rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatei, din motiv că fapta

inculpatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. Printre altele, s-a invocat că, în

108

realitate, săvârşind fapta ce i se incriminează, P.V. s-a oferit să-l ajute dezinteresat pe un

oarecare D.S., cu care se afla în relaţii amicale [43].

În acelaşi context, remarcăm că dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută

abordarea diferenţiată pe care o remarcăm în legislaţiile altor state. De exemplu, la alin.(I)

art.221 CP Mex este stabilită răspunderea acelei persoane care, în lipsa unei remuneraţii ilicite,

influenţează îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni care ţin de funcţia publică sau de

sarcinile de orice natura ale unui alt funcţionar public; potrivit alin.(II) art.221 CP Mex, în

schimbul medierii menţionate la alin.(I) art.221 CP Mex, făptuitorul poate accepta o remuneraţie.

De asemenea, la art.428 şi 429 CP Sp se prevede răspunderea pentru fapta de trafic de influenţă

care nu presupune remunerarea făptuitorului; în art.430 CP Sp se incriminează fapta de trafic de

influenţă care presupune remunerarea făptuitorului. La fel, spre deosebire de art.326 CP RM,

art.386 CP An nu stabileşte în calitate de condiţie indispensabilă remunerarea traficantului de

influenţă. În contextul legii penale andorrane, lipsa sau prezenţa remunerării traficantului de

influenţă contează numai sub aspectul individualizării pedepsei.

Drept urmare, nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.326 CP RM în cazul prevalării

neremunerate de influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate

publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească

sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale,

indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. Nu avem în vedere cazurile când

remunerarea nu se reuşeşte din cauze independente de voinţa făptuitorului: în astfel de cazuri,

vom fi în prezenţa tentativei la infracţiunea de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă.

Avem în vedere cazurile când remunerarea nu este în genere cuprinsă de intenţia făptuitorului: în

astfel de cazuri, dacă făptuitorul deţine anumite calităţi speciale, răspunderea îi poate fi aplicată

conform altor norme (de exemplu, conform: art.327 sau 328 CP RM; art.312, 313 sau 3131 din

Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

24.10.2008 [24]; art.15-17 ale Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei etc.).

Este cazul să menţionăm că infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM poate avea

obiect material secundar. Acesta se atestă doar în ipoteza în care extorcarea foloaselor necuve-

nite, ca modalitate faptică sub care se prezintă fapta prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.326

CP RM, se concretizează în aplicarea violenţei. În această situaţie, corpul personei constituie

obiectul material secundar al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

Încheiem analiza obiectului infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM cu examinarea

problemei ce se referă la victima infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. Ne raliem

opiniei exprimate de A.Păduraru: „Tocmai pentru că victima infracţiunii este unul dintre

109

participanţii la relaţia socială apărată de legea penală, reprezentând obiectul infracţiunii, am ales

acest sistem de referinţă, şi nu cel al subiectului infracţiunii” [106, p.148]. De asemenea,

S.Brînza consemnează: „Victima infracţiunii desemnează unul dintre elementele relaţiei sociale:

subiectul relaţiei sociale, a cărui apărare este exercitată de norma penală corespunzătoare” [10].

La fel, V.Manea opinează: „Victima infracţiunii este subiect, însă nu al infracţiunii, dar al relaţiei

sociale apărate de legea penală. Relevantă este tocmai această caracteristică. Nu cea datorită

căreia se operează cu noţiunea „subiect pasiv al infracţiunii”.” [93, p.105]. Mai desfăşurată este

argumentarea aparţinând lui I.Moscalciuc: „De vreme ce victima infracţiunii face parte din

sistemul de referinţă al obiectului infracţiunii, ca element constitutiv al faptei infracţionale, este

firească tangenţa care se observă între victima infracţiunii şi obiectul juridic special al acesteia.

Această tangenţă transpare mai ales din analiza urmărilor prejudiciabile, descrise în legea penală,

care constituie expresia afectării celui pus sub apărare juridico-penală. Determinând dauna pe

care o suferă victima, legiuitorul indică la gradul de afectare a relaţiilor sociale în a căror orbită

este angrenată victima. Dauna cauzată victimei, ca subiect al relaţiilor sociale apărate de legea

penală, face parte din urmările prejudiciabile ale infracţiunii, dar nu în întregime. Se are în

vedere numai componenta socială a daunei respective. Astfel, victimei poate să-i fie cauzată

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, să-i fie distruse sau deteriorate bunurile etc. În

acest caz, componenta socială a daunei constă în crearea imposibilităţii pentru victimă de a-şi

îndeplini obligaţiile de muncă, de a se bucura de posibilitatea de a participa activ la viaţa socială

ori în privarea acesteia de posibilitatea de a-şi exercita deplin drepturile de proprietar sau de

posesor. Prin intermediul acestei componente sociale a daunei se stabileşte legătura dintre

victimă şi obiectul juridic special al infracţiunii” [96].

Luând în consideraţie aceste argumente, vom menţiona că, de regulă, infracţiunea specifi-

cată la alin.(1) art.326 CP RM nu are victimă. Excepţie constituie numai acea situaţie când

obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM are un caracter mul-

tiplu, şi anume: atunci când extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică sub

care se prezintă acţiunea prejudiciabilă prevăzută la această normă. Amintim că, în această

ipoteză, obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală,

sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.

În situaţia analizată, victima infracţiunii este cel căruia îi sunt extorcate de către o altă

persoană (şi anume – de către traficantul de influenţă), personal sau prin mijlocitor, bani, titluri

de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă per-

soană, când respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice,

persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional,

110

pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. În

alţi termeni, în situaţia dată, victima infracţiunii este subiectul care participă la relaţiile sociale cu

privire la activitatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcţie de demnitate publică, a per-

soanelor publice străine şi a funcţionarilor internaţionali, activitate incompatibilă cu suspiciunea

că respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de către un traficant

de influenţă [143, p.180-181].

Iată un caz din practica judiciară în care se atestă prezenţa victimei infracţiunii de trafic de

influenţă: S.V. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

În fapt, S.V. deţinea funcţia de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Susţinând

că are influenţă asupra altor membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului, acesta a

extorcat bani de la V.S., directorul postului de radio „S.”, pentru a influenţa membrii Consiliu-

lui Coordonator al Audiovizualului să nu creeze obstacole şi să favorizeze activitatea postului de

radio „S.”, permiţând extinderea frecvenţei acestui post de radio în satul Rogojeni, raionul

Şoldăneşti. În acest scop, la sfârşitul lunii februarie 2009, S.V., utilizând semnele luminiscente

ale farurilor automobilului cu care se deplasa, l-a oprit la intrarea în satul Măgdăceşti, raionul

Criuleni, pe V.S., care se deplasa pe traseul Chişinău-Bălţi. Urcând în automobilul lui V.S., S.V.

i-a făcut observaţie că acesta se eschivează de la întâlnirea cu el, totodată atenţionându-l la

greşelile comise de acesta în activitate, precum şi la sancţiunile ce-i pot fi aplicate. Pentru

„ameliorarea situaţiei”, S.V. i-a cerut lui V.S. 13000 dolari SUA, ameninţându-l că, în caz

contrar, postul de radio „S.” va rămâne fără licenţă de activitate. Astfel, fiind adus într-o situa-

ţie dependentă faţă de S.V., V.S. a fost nevoit să-şi dea acordul la transmiterea banilor [126].

Observăm că, în acest exemplu, victima fiind ameninţată cu un rău, a suferit daune de

ordin psihologic. Iată de ce, în condiţiile legii penale în vigoare, ea ar fi beneficiat de clauza

stabilită la alin.(4) art.326 CP RM. Printre altele, conform acesteia, persoana care a promis, a

oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM este liberată de răspun-

dere penală, dacă ele i-au fost extorcate.

111

3.2. Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Întrucât, sub anumite aspecte, sunt diferite condiţiile de incriminare a faptelor prevăzute la

alin.(1) şi (11) art.326 CP RM, în cele ce urmează latura obiectivă a infracţiunilor în cauză va fi

examinată separat.

După cum rezultă din dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM, latura obiectivă a infrac-

ţiunii de trafic de influenţă consistă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de pretindere,

acceptare sau primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Putem observa că acţiunea prejudiciabilă analizată îmbracă oricare din următoarele trei

modalităţi normative:

1) pretinderea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

2) acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

3) primirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Amintim că, înainte de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea şi completarea unor

acte legislative din 02.12.2011, modalităţile normative ale acţiunii prejudiciabile de trafic de

influenţă erau:

1) primirea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale necuvenite;

2) extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale necuvenite;

3) acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje necuvenite.

Astfel, în locul termenului „extorcare”, în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM se folo-

seşte un alt termen – „pretindere”. Totuşi, aşa cum rezultă din alin.(4) art.326 CP RM, alin.(1)

art.326 CP RM este aplicabil în ipoteza de extorcare de bani, titluri de valoare, servicii, privi-

legii, alte bunuri sau avantaje. Numai că, în această ipoteză, este funcţională nu o modalitate

normativă a infracţiunii de trafic de influenţă, dar o modalitate faptică a acesteia.

Prin operarea amendamentelor din 02.12.2011, prevederile de la alin.(1) art.326 CP RM au

fost compatibilizate cu dispoziţiile actelor normative cu vocaţie internaţională în materie de

prevenire şi combatere a corupţiei. Astfel, conform art.12 al Convenţiei penale a Consiliului

Europei privind corupţia, fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se manifestă

necesare pentru a stabili drept infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul

a fost comis intenţionat, fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta sau promisiunea în

calitate de remunerare pentru aşa-numita influenţă, pentru ca influenţa (fie şi presupusă) să fie

sau nu exercitată întru atingerea rezultatului scontat. De asemenea, potrivit lit.b) art.18 al

Convenţiei ONU împotriva corupţiei, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri

care se dovedesc a fi necesare pentru atribuirea caracterului de infracţiune, în cazul în care actele

112

au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public sau a unei alte persoane de a solicita ori de a

accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul

de a abuza de influenţa sa reală ori presupusă, în vederea obţinerii unui folos necuvenit de la o

autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a Statului parte.

În cele ce urmează vom analiza pe rând cele trei modalităţi normative ale acţiunii prejudi-

ciabile prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În investigaţia noastră, ca model de interpretare prin

analogie a înţelesului termenilor de bază desemnând aceste modalităţi va evolua Hotărârea

Plenului CSJ nr.5/2009.

Începem această investigaţie cu analiza modalităţii normative de pretindere de bani, titluri

de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Astfel, potrivit pct.2.1 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „a pretinde” se înţelege a

cere, a invoca o pretenţie de către subiectul infracţiunii prin cuvinte, gesturi, semne, scrisori ori

alte mijloace de comportare, dar care să fie înţelese ca atare de cel cui îi sunt adresate.

Deşi această explicaţie se referă la infracţiunea de corupere pasivă (art.324 CP RM), nu

avem niciun temei să nu o utilizăm ca paradigmă în vederea interpretării înţelesului termenului

„pretindere”, specificat în alin.(1) art.326 CP RM.

Este de menţionat că în practica judiciară s-a recurs la termenul „pretindere” chiar înainte

de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative din

02.12.2011. Drept dovadă, prezentăm doar unul din numeroasele exemple de acest gen: D.E. a

fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, în luna mai

2010, fiind student la USM, Facultatea de Drept, susţinând că are influenţă asupra persoanelor

cu funcţie de răspundere din cadrul Ministerului Educaţiei, acesta a pretins de la A.D. 1400 de

euro pentru perfectarea şi eliberare de către aceste persoane cu funcţie de răspundere a unui

atestat de 12 clase [123].

Definiţiile doctrinare ale noţiunii de pretindere [61, p.283; 102, p.299; 152, p.226; 78, p.1263;

94, p.45; 67, p.234-244], desemnând prima dintre modalităţile normative ale acţiunii prejudicia-

bile de trafic de influenţă, nu se deosebesc esenţial de definiţia reprodusă mai sus, formulată la

pct.2.1 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009. Toate aceste definiţii îşi au suportul în interpretarea

literară a verbului „a pretinde”: „a cere insistent un lucru; a reclama, a revendica” [60, p.845].

În consecinţă, prin „pretindere” trebuie de înţeles cererea insistentă, reclamarea, revendi-

carea având ca obiect bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Referindu-se la fapta de trafic de influenţă (în condiţiile în care aceasta a fost incriminată

înainte de intrarea în vigoare a Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative din

02.12.2011), S.Brînza şi V.Stati menţionează: „În cazul extorcării de foloase necuvenite,

113

iniţiativa săvârşirii infracţiunii porneşte de la făptuitor (numit şi „traficant de influenţă”)” [17,

p.846]. Deoarece, în condiţiile legii penale în vigoare, extorcarea constituie o modalitate faptică

a pretinderii (privită ca modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1)

art.326 CP RM), nu este greşit să afirmăm că, în cazul pretinderii de bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, iniţiativa săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM porneşte de la subiectul acestei infracţiuni.

Din interpretarea sistemică a prevederilor art.326 CP RM rezultă că pretinderea implică, în

principiu, realizarea unei acţiuni cu caracter unilateral. Pentru a se atesta prezenţa pretinderii, nu

este obligatoriu ca revendicarea traficantului de influenţă să fie acceptată. Cu alte cuvinte, pretin-

derea nu presupune necesarmente satisfacerea pretenţiei formulate de făptuitor. Astfel, se poate

afirma că, în acele cazuri când revendicarea traficantului de influenţă este acceptată, infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se comite în conexiune cu infracţiunea prevăzută la alin.(11)

art.326 CP RM. Alteori, atunci când revendicarea traficantului de influenţă nu este acceptată

(fiind respinsă), această conexiune lipseşte, fiind săvârşită doar infracţiunea specificată la alin.(1)

art.326 CP RM.

În opinia lui E.Mădulărescu, pretinderea poate fi realizată prin cuvinte, gesturi, scrisori,

telefonic, telegrafic, prin sms-uri etc. [94, p.45]. Până la urmă, nu contează mijloacele sau modul

prin care se exteriorizează pretinderea în cazul traficului de influenţă. Important este ca pretinde-

rea să ajungă la destinatar şi să fie înţeleasă adecvat de către acesta. În context, ne alăturăm

punctului de vedere exprimat de I.Ţurcan: „Când pretinderea se face printr-o scrisoare, pretinde-

rea se va considera consumată când destinatarul ia cunoştinţă de conţinutul cererii şi înţelege

conţinutul acesteia, deoarece anterior acestui moment ne aflăm în prezenţa unei acţiuni care încă

nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. Respectiv, doar în cazul expedierii scrisorii care

conţine pretinderea vom fi în prezenţa tentativei de pretindere a avantajului necuvenit, infrac-

ţiunea nefiind încă consumată” [155]. În acelaşi plan, ne raliem opiniei aparţinând lui I.Nastas:

„Indiferent dacă este expresă, făţişă, ocolitoare sau aluzivă, pretinderea... trebuie să fie neechi-

vocă, ... , iar cererea să ajungă la cunoştinţa celui căruia îi este adresată şi să fie înţeleasă de

acesta” [101, p.65].

Aşadar – indiferent dacă este expresă, făţişă, ocolitoare sau aluzivă – pretinderea trebuie să

aibă un caracter univoc, exprimând intenţia făptuitorului de a condiţiona de ea exercitarea

influenţei pe care o are sau pe care susţine că o are. Destinatarul revendicării trebuie să nu aibă

îndoieli că tocmai pretinderea este cea care condiţionează angajarea făptuitorului să adopte

conduita legată de influenţarea unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică,

114

persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori

să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

Astfel, considerăm că revendicarea nu trebuie să fie formulată oricum. Ea trebuie să fie

suficient de accesibilă, comprehensibilă, inteligibilă. Nu este exclus ca revendicarea să fie astfel

formulată, încât să fie noninteligibilă pentru terţe persoane şi inteligibilă numai pentru destina-

tarul revendicării. În unele cazuri, revendicarea poate să reprezinte chiar o simplă aluzie. În alte

cazuri, făptuitorul poate crea o ambianţă specifică, sugerând în acest mod destinatarului revendi-

cării să-i dea bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Anterior am menţionat că extorcarea constituie o modalitate faptică a pretinderii (privită ca

modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.326 CP RM). Ne propu-

nem să examinăm mai detaliat noţiunea de extorcare în compartimentul 3.4 al prezentei teze,

atunci când vom analiza calităţile subiectului infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. Aici

doar precizăm: numai la individualizarea pedepsei se poate lua în consideraţie dacă, în cazul

traficului de influenţă, pretinderea se înfăţişează sau nu în modalitatea faptică de extorcare. Este

notabil că traficul de influenţă, care se prezintă în modalitatea faptică de extorcare, nu necesită

calificare suplimentară. În această ipoteză, este aplicabil numai alin.(1) art.326 CP RM. Aceasta

întrucât ameninţarea sau violenţa, privite drept componente indispensabile ale extorcării, sunt ab-

sorbite de infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM. În consecinţă, o eventuală calificare

suplimentară ar echivala cu nesocotirea regulii fixate la art.118 CP RM, conform căreia, în cazul

concurenţei dintre parte şi întreg, se aplică numai norma penală care reprezintă întregul [147].

Accentuăm că, în ce priveşte extorcarea concretizată în violenţă, infracţiunea de trafic de

persoane absoarbe numai acea violenţă care este necesară asigurării realizării sale (vătămarea

intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale ori a sănătăţii; violenţa care nu implică un

prejudiciu cauzat sănătăţii). În cazul în care violenţa se exprimă în vătămarea intenţionată gravă

a integrităţii corporale sau a sănătăţii, atestăm concursul dintre infracţiunile prevăzute la art.151

şi la alin.(1) art.326 CP RM. O asemenea soluţie rezultă din compararea sancţiunilor de la

art.151 şi de la alin.(1) art.326 CP RM.

Continuăm analiza modalităţilor normative ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM. De această dată obiectul examinării noastre îl va constitui modalitatea norma-

tivă de acceptare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

În corespundere cu pct.2.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „acceptare” se înţelege

atitudinea subiectului de a fi de acord, a consimţi, a se învoi cu ofertele făcute, care poate fi

tacită ori expusă printr-un mod de comportare ce creează convingerea corupătorului că ofertele

sale sunt primite; pentru existenţa infracţiunii de corupere pasivă este suficient ca inculpatul să

115

accepte promisiunea unor foloase necuvenite, în scopul de a face sau a nu face un act privitor la

atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă foloasele primite nu au fost determinate, în sensul că nu s-a

precizat, la concret, în ce va consta fiecare în parte.

Cu diferenţele de rigoare şi cu unele rectificări, această interpretare a noţiunii de acceptare

poate fi considerată valabilă în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

Astfel, în primul rând, nu considerăm că, în sensul alin.(1) art.326 CP RM (ca şi în sensul

art.324 CP RM), noţiunea „acceptare” desemnează o atitudine. Literalmente, „atitudine” înseamnă

felul de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepţie) [60, p.69].

În alin.(1) art.326 CP RM, nu o concepţie, dar o acţiune, este desemnată prin termenul

„acceptare”. Se are în vedere acţiunea de a fi de acord cu...; a consimţi să...; a admite, a aproba, a

încuviinţa [60, p.5].

Aşadar, în contextul infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM, prin „acceptare”

trebuie de înţeles consimţirea, aprobarea, încuviinţarea promisiunii date de cumpărătorul de

influenţă de a da bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Anume

spre o asemenea concluzie converg opiniile exprimate în teoria dreptului penal [61, p.283; 103,

p.367; 151, p.290; 78, p.1263; 94, p.46; 67, p.234-244].

Din această definiţie rezultă că acceptarea nu presupune realizarea unei acţiuni cu caracter

unilateral, ca pretinderea. Prin excelenţă, acceptarea presupune realizarea unei acţiuni cu caracter

bilateral, corelativ. Mai mult, sub aspect cronologic, acceptarea întotdeauna urmează unei acţiuni

săvârşite de cumpărătorul de influenţă. În alin.(11) art.326 CP RM aceasta este desemnată prin

termenul „promisiune”. Anume cumpărătorului de influenţă – care promite bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – îi aparţine iniţiativa comiterii infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, atunci când aceasta implică acceptarea de bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. În alţi termeni, cuvântul „acceptare” (utilizat

în alin.(1) art.326 CP RM) şi cuvântul „promisiune” (utilizat în alin.(11) art.326 CP RM) desem-

nează modalităţi corelative ale infracţiunilor prevăzute de cele două norme corespunzătoare.

Nu contează dacă acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje este expresă sau tacită. Important este ca ea să fie neîndoielnică, categorică, fermă.

În ipoteza în care acceptarea are un caracter tacit se înscrie şi nerespingerea promisiunii cumpă-

rătorului de influenţă de a-i da traficantului de influenţă bani, titluri de valoare, servicii, privi-

legii, alte bunuri sau avantaje (cu precizarea că, în respectivele condiţii, traficantul de influenţă

putea respinge promisiunea în cauză).

Parafrazând ultima parte a explicaţiei de la pct.2.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009,

vom menţiona că, pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, este suficient

116

ca făptuitorul să accepte bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, chiar

dacă aceste foloase nu au fost determinate, în sensul că nu s-a precizat, la concret, în ce va consta

fiecare în parte. În acest fel, deşi acceptarea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje trebuie să fie explicită, aceasta nu înseamnă că la fel de expliciţi trebuie să fie

parametrii valorici ai foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul de influenţă.

Este posibil ca traficantul de influenţă să manifeste intenţie nedeterminată (neconcretizată)

faţă de valoarea exprimată în bani a respectivelor foloase. Intenţia nedeterminată (neconcretizată)

se va atesta în cazurile în care făptuitorul are nu o reprezentare individual determinată, dar o

reprezentare generală despre parametrii valorici ai foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul

de influenţă. În situaţia în care făptuitorul manifestă intenţie nederminată (neconcretizată), califi-

carea urmează a fi făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei (deoarece nu este posibil a o

individualiza), dar în funcţie de parametrii valorici ai foloaselor necuvenite primite ulterior (la

etapa de epuizare a infracţiunii) de către traficantul de influenţă.

Încheiem examinarea modalităţilor normative ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM cu analiza modalităţii normative de primire de bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

În context, menţionăm că la pct.2.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică:

„Primirea înseamnă luarea în posesie, în stăpânire a banilor sau foloaselor necuvenite de la

corupător (sau de la altul ce acţionează în numele acestuia) şi nu se limitează neapărat la

preluarea manuală de către un corupt a banilor sau a foloaselor care îi sunt oferite pentru

serviciile sale. Primirea poate fi realizată şi prin lăsarea banilor, bunurilor într-un loc indicat, de

unde se vor putea prelua oricând. Primirea poate avea loc până ori după acordarea serviciului

solicitat, dar cu condiţia că a fost în prealabil acceptată. În cazul în care avantajele necuvenite

sub formă de bani, alte valori, acordare de servicii au fost oferite rudelor sau primite de rudele

apropriate persoanei cu funcţie de răspundere cu acordul acesteia din urmă sau persoana nu a

refuzat asemenea fapte şi a utilizat situaţia sa de serviciu în folosul corupătorului, atunci fapta

persoanei cu funcţie de răspundere va fi considerată drept corupere pasivă exteriorizată prin

„primire”.”

Cu diferenţele de rigoare şi cu unele rectificări, această interpretare a noţiunii de primire

poate fi considerată valabilă în ipoteza infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

În primul rând, ad-litteram, „primire” înseamnă acţiunea de a lua în posesiune ceea ce ţi se

oferă, ţi se dă, ţi se datorează; a obţine, a căpăta; a încasa [60, p.849]. Drept urmare, în contextul

infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM, prin „primire” trebuie de înţeles luarea în

posesiune, obţinerea, încasarea de la cumpărătorul de influenţă de bani, titluri de valoare,

117

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Anume o astfel de concluzie transpare din punctele

de vedere exprimate în literatura de specialitate [61, p.283; 92, p.368; 152, p.226; 78, p.1263; 94,

p.44; 67, p.234-244]. O astfel de definiţie ar putea fi completată de precizarea pe care S.Brînza şi

V.Stati o fac în contextul infracţiunii specificate la art.324 CP RM (precizare care este plauzibilă

în conjunctura infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM): „Prin „primire” se are în vedere:

recepţionarea unei oferte; luarea în posesie a unui titlu de valoare sau a unui bun, care se

înmânează; încasarea unei sume de bani; obţinerea unui avantaj patrimonial” [17, p.828]. Din

precizarea citată mai sus trebuie omisă doar sintagma „recepţionarea unei oferte”. Or, oferta nu

se regăseşte printre categoriile obiectului material sau imaterial al infracţiunii specificate la

alin.(1) art.326 CP RM (şi, la moment, nu se mai regăseşte nici printre categoriile obiectului

material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM).

Din interpretarea literală a noţiunii de primire se desprinde că primirea nu presupune

realizarea unei acţiuni cu caracter unilateral, ca pretinderea. Ca şi acceptarea, primirea presupune

eminamente realizarea unei acţiuni cu caracter bilateral, corelativ. În afară de aceasta, sub aspect

cronologic, primirea întotdeauna este precedată de o acţiune săvârşită de cumpărătorul de

influenţă. În alin.(11) art.326 CP RM aceasta este desemnată prin termenul „dare”. Cumpărătorul

de influenţă – care dă bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – este

cel căruia îi aparţine iniţiativa comiterii infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, atunci

când aceasta implică primirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avan-

taje. Cu alte cuvinte, termenul „primire” (utilizat în alin.(1) art.326 CP RM) şi termenul „dare”

(utilizat în alin.(11) art.326 CP RM) desemnează modalităţi corelative ale infracţiunilor prevăzute

de cele două norme corespunzătoare.

Ca şi acceptarea, primirea poate fi expresă sau tacită. Atunci când are un caracter tacit,

primirea poate presupune nerespingerea lăsării, de către cumpărătorul de influenţă, în sfera de

stăpânire a traficantului de influenţă, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje (cu precizarea că, în respectivele condiţii, traficantul de influenţă putea respinge lăsarea

acestor foloase). În acest sens, amintim că, la pct.2.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, se

menţionează: „Primirea poate fi realizată şi prin lăsarea banilor, bunurilor într-un loc indicat, de

unde se vor putea prelua oricând”. În această situaţie, nu contează dacă traficantul de influenţă a

şi folosit sau a şi dispus de foloasele necuvenite ce i-au fost lăsate. În acest sens, suntem de acord

cu E.Mădulărescu care opinează: „Există primire chiar şi în condiţiile în care, prin trecerea unui

anumit interval de timp, avantajul respectiv a încetat de a mai putea fi valorificat (a expirat vala-

bilitatea biletului de avion)” [94, p.44’. Într-adevăr, aşa cum am remarcat mai sus, „primire”

înseamnă acţiunea de a lua în posesiune ceea ce ţi se oferă, ţi se dă, ţi se datorează; a obţine,

118

a căpăta; a încasa. Deci, din momentul luării în posesie, al obţinerii, al căpătării, al încasării

foloaselor necuvenite, trebuie considerată consumată infracţiunea de trafic de influenţă adoptând

modalitatea normativă de primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje. Ceea ce depăşeşte acest moment este irelevant în vederea aplicării răspunderii conform

alin.(1) art.326 CP RM.

În context, considerăm utilă şi precizarea pe care V.Dobrinoiu şi N.Conea o fac cu prilejul

analizei infracţiunii prevăzute la art.324 CP RM (precizare care (cu ajustările de rigoare) îşi

confirmă valabilitatea în contextul infracţiunii specificate la art.326 CP RM): „În cazul în care

banii sau alte avantaje au ajuns la persoana cu funcţie de răspundere prin intermediul poştei sau

prin altă modalitate asemănătoare, destinatarul – pentru a exclude ideea primirii – trebuie să-şi

manifeste cât mai neîntârziat voinţa de a nu accepta; el nu este obligat să le expedieze trimiţă-

torului, suportând astfel cheltuielile de transport, dar, dacă nu o face, trebuie să denunţe fapta

autorităţilor” [63, p.106]. Aşadar, adaptând această opinie condiţiilor enunţate în alin.(1) art.326

CP RM, putem afirma: în cazul în care banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile, alte

bunuri sau avantaje au ajuns, de la cumpărătorul de influenţă la o altă persoană, prin intermediul

poştei sau prin altă modalitate asemănătoare, această persoană – pentru a exclude ideea primirii –

trebuie să-şi manifeste cât mai neîntârziat voinţa de a nu accepta; ea nu este obligată să le

expedieze cumpărătorului de influenţă, suportând astfel cheltuielile de transport, dar, dacă nu o

face, trebuie să denunţe fapta autorităţilor. O asemenea concluzie reiese implicit şi în urma

interpretării prin analogie a explicaţiei din pct.2.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009: „În cazul

în care avantajele necuvenite sub formă de bani, alte valori, acordare de servicii au fost oferite

rudelor sau primite de rudele apropriate persoanei cu funcţie de răspundere cu acordul acesteia din

urmă sau persoana nu a refuzat asemenea fapte şi a utilizat situaţia sa de serviciu în folosul

corupătorului, atunci fapta persoanei cu funcţie de răspundere va fi considerată drept corupere

pasivă exteriorizată prin „primire”.”

O caracteristică indispensabilă a primirii, ca modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, o constituie spontaneitatea primirii. Aceasta înseamnă că

traficantul de influenţă primeşte banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile, alte bunuri sau

avantaje pe moment, cu promptitudine, în lipsa unei prealabile acceptări a respectivelor foloase.

La această concluzie ajungem în urma interpretării prin analogie a următoarei explicaţii din

pct.2.2 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009: „Primirea poate avea loc până ori după acordarea

serviciului solicitat, dar cu condiţia că a fost în prealabil acceptată”. De fapt, atestăm concomi-

tenţa realizării primirii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje şi a

acceptării aceloraşi bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Dacă ar

119

exista un interval între primire şi acceptare, atunci infracţiunea de trafic de influenţă ar trebui

considerată consumată din momentul acceptării de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje. În aceste circumstanţe, în planul calificării faptei, primirea de bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje şi-ar pierde relevanţa. Primirea acestor foloase

ar reprezenta momentul de epuizare a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, contând

doar la individualizarea pedepsei.

După ce am analizat cele trei modalităţi normative ale acţiunii prejudiciabile specificate la

alin.(1) art.326 CP RM, este cazul să abordăm problema corelaţiei dintre respectivele modalităţi.

Sub acest aspect, în pct.3 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se menţionează: „Pretinderea,

primirea, acceptarea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite sunt modalităţi de sine stătătoare

ale laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.324 CP RM şi pot exista la singular ori în

cumul”. Adaptând această explicaţie condiţiilor stabilite în alin.(1) art.326 CP RM, putem afirma

că modalităţile de pretindere, acceptare sau primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii,

alte bunuri sau avantaje sunt modalităţi alternative ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM; atestarea oricăreia din cele trei modalităţi alternative ale acestei acţiuni este

suficientă în vederea aplicării răspunderii conform alin.(1) art.326 CP RM.

De exemplu, cea de-a cincea situaţie sus-nominalizată o atestăm în următoarea speţă: M.G.

a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, începând

cu data de 10.03.2011, susţinând că are influenţă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei

raionului Donduşeni, persoană cu funcţie de răspundere implicată în examinarea cauzei penale

în privinţa inculpatului F.I., învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la art.189 CP RM, în

scopul de a-l determina pe acel judecător la pronunţarea unei sentinţe favorabile în cauza penală

menţionată, a pretins, prin extorcare, de la B.S., care este cunoscutul inculpatului F.I., bani ce

nu i se cuvin în sumă de 1000 de euro. La 14.03.2011, aproximativ la ora 10.15, M.G. a primit

aceşti bani în automobilul condus de ultimul, în apropierea Judecătoriei raionului Donduşeni,

fiind reţinut imediat de către colaboratorii Direcţiei Generale Teritoriale Nord a CCCEC [118].

În context, comportă interes următoarea opinie exprimată de T.Popovici: „Traficul de

influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, o faptă care se concretizează prin două sau

toate acţiunile făptuitorului (primire, extorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri etc. perso-

nal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană), chiar şi la intervale diferite de

timp, reprezentând în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită)” [4,

p.525]. Într-o manieră apropiată se exprimă Gh.Alecu: „Elementul material al traficului de

influenţă se poate realiza prin trei acţiuni distincte: primirea, pretinderea sau acceptarea de

promisiuni de daruri” [1, p.441].

120

Considerăm că sintagma „primire, extorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri etc.”,

desemnând cele două sau mai multe episoade infracţionale, caracterizează nu acţiunile alterna-

tive din cadrul infracţiunii de trafic de influenţă, dar modalităţile normative alternative ale

respectivei infracţiuni. Or, conform alin.(1) art.14 CP RM, infracţiunea este o faptă (acţiune sau

inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de

pedeapsă penală. De asemenea, potrivit art.28 CP RM, infracţiunea unică reprezintă o acţiune

(inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure

norme a legii penale.

Când vorbim despre un sistem de acţiuni (inacţiuni), care se califică conform dispoziţiei

unei singure norme a legii penale, avem în vedere acţiunea (inacţiunea) principală şi acţiunea

(inacţiunea) adiacentă din cadrul unei infracţiuni pluriofensive, caracterizate prin prezenţa unui

obiect juridic special complex sau multiplu. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, nu se

poate vorbi despre un sistem de acţiuni (inacţiuni). În schimb, se atestă o pluralitate de modalităţi

normative alternative. Caracterul alternativ al acestor modalităţi arată că infracţiunea de trafic de

influenţă se consideră consumată în prezenţa oricăreia dintre modalităţile respective. Nu acelaşi

lucru se poate afirma despre acţiunile (inacţiunile) care formează sistemul unei infracţiuni

pluriofensive: realizarea numai a uneia dintre aceste acţiuni (inacţiuni) demonstrează întrerupe-

rea ei la etapa de tentativă. Tocmai sub acest aspect, deloc neglijabil, este important a delimita

modalitatea unei infracţiuni în raport acţiunea (inacţiunea) din cadrul acesteia.

Încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM,

menţionăm că această infracţiune este una formală. Ea se consideră consumată din momentul

pretinderii, acceptării sau primirii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, altor bunuri sau

avantaje.

În acest plan, achiesăm la cele afirmate de O.Loghin şi T.Toader: „În ceea ce priveşte

consumarea infracţiunii, nu interesează dacă făptuitorul a făcut sau nu intervenţia, după cum nu

interesează dacă a fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.

De asemenea, este indiferent, în cauzl pretinderii sau acceptării folosului, dacă pretenţia a fost

sau nu satisfăcută ori dacă promisiunea a fost sau nu respectată” [92, p.370]. De asemenea,

T.Toader susţine: „Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul pretinde,

primeşte bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri. Cu alte cuvinte,

infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul îşi vinde influenţa, reală sau imaginară,

indiferent dacă ulterior intervine sau nu pe lângă funcţionar, iar dacă intervine, indiferent dacă

reuşeşte sau nu să-l influenţeze în sensul dorit” [151, p.291].

121

Totuşi, să nu uităm de circumstanţa agravantă consemnată la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM:

„urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit”. Operarea acestei circums-

tanţe agaravante marchează momentul de epuizare a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326

CP RM (sau a infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM) şi, în acelaşi timp, momentul

de consumare a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM.

Despre tentativa la infracţiunea de trafic de influenţă ne vorbesc S.Brînza şi V.Stati: „Dacă

infracţiunea de trafic de influenţă nu-şi produce efectul din cauze independente de voinţa făptui-

torului (adică, nu se reuşeşte primirea, extorcarea sau acceptarea integrală a foloaselor ce nu i se

cuvin făptuitorului), cele comise trebuie calificate potrivit art.27 şi 326 CP RM. De exemplu, în

cazul unei infracţiuni prelungite de trafic de influenţă – când, în vederea realizării aceleiaşi

intenţii infracţionale, făptuitorul primeşte, extorcă sau acceptă foloasele necuvenite nu deodată,

dar în tranşe – vom atesta tentativa la infracţiunea prevăzută la art.326 CP RM, dacă, din cauze

independente de voinţa făptuitorului, acesta va primi, extorca sau accepta numai o parte din

aceste foloase” [17, p.847].

Adaptând această opinie cerinţelor legii penale în vigoare, menţionăm următoarele: dacă

infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM nu-şi produce efectul din cauze independente

de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte pretinderea, acceptarea sau primirea integrală de

bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje ce nu i se cuvin făptuitoru-

lui), cele comise trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.(1) art.326 CP RM.

Accentuăm că problematica tentativei de infracţiune este mult prea complexă pentru a fi

redusă doar la ipotezele ordinare. Să nu uităm de ipotezele implicând eroarea de fapt sau cele

privind realizarea parţială a intenţiei de a comite o infracţiune prelungită, când apelarea la art.27

CP RM este soluţia indicată.

Iată de ce, nu trebuie interpretate unilateral opiniile de genul următoarelor: „Pretinderea de

bani sau alte foloase, precum şi acceptarea promisiunii – ca modalităţi de săvârşire a faptei –

constituie, în esenţă, un început de executare în raport cu primirea efectivă de bani sau alte

foloase, însă legiuitorul le-a asimilat infracţiunii consumate” [103, p.369]; „Tentativa nu ar fi

posibilă decât în cazul primirii de bani sau alte foloase; or, în acest moment infracţiunea este deja

consumată, în forma pretinderii sau în forma acceptării de promisiuni sau daruri” [102, p.301];

„În principiu, infracţiunea este… cu consumare anticipată, adică simpla pretindere de bani sau

alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri – deşi constituie un început de punere în

executare a hotărârii infracţionale – este suficientă pentru consumarea acesteia” [94, p.61].

Luând în consideraţie ipotezele implicând eroarea de fapt sau cele privind realizarea

parţială a intenţiei de a comite o infracţiune prelungită, considerăm că etapa de tentativă de

122

infracţiune este posibilă în prezenţa oricăreia dintre cele trei modalităţi normative ale infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. De aceea, de exemplu, în cazul unei infracţiuni prelungite

de trafic de influenţă – când, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale, făptuitorul

pretinde, acceptă sau primeşte foloasele necuvenite nu deodată, dar în tranşe – vom atesta

tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM, dacă, din cauze independente de

voinţa făptuitorului, acesta va pretinde, accepta sau primi numai o parte din aceste foloase. Dacă

e să ne referim la ipoteza de realizare parţială a intenţiei de a comite o infracţiune prelungită,

speţele următoare ne vor convinge de justeţea punctului de vedere pe care îl promovăm.

Pentru contrast, în primul rând, vom prezenta două exemple de infracţiune prelungită, care

s-a consumat: M.O. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

În fapt, deţinând funcţia de şef de post, ofiţer operativ superior de sector al postului de poliţie

Chircăieştii Noi din cadrul CRP Căuşeni, acesta a extorcat de la S.A. 2000 de lei. În schimbul

acestor bani, M.O. a promis că va influenţa asupra unui procuror din Procuratura raionului

Căuşeni, ca acesta să emită ordonanţă de refuz în începerea urmăririi penale în privinţa fratelui

lui S.A., B.M. Urmărind scopul menţionat, M.O., la 18.07.2011, aproximativ la ora 15.30, a

primit de la S.A., în biroul său de seviciu, 1000 de lei, iar la 21.07.2011, aproximativ la ora

17.05, a primit de la aceasta încă 1000 de lei, fiind reţinut în flagrant de către colaboratorii

CCCEC [118]; • M.M. a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326

CP RM. În fapt, la începutul lunii septembrie 2010, acesta, în cadrul discuţiilor purtate cu A.F.,

l-a convins că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei, prin

intermediul cărora are posibilitatea de a-i face rost de o diplomă care va atesta faptul absolvirii

de către acesta a unei instituţii de învăţământ superior, solicitând pentru aceasta de la A.F.

suma de 1400 euro. La 09.09.2010, A.F. s-a întâlnit cu M.M. în apropiere de „Venezia Club”

din mun. Chişinău şi i-a transmis 100 de euro. Ulterior, la 22.09.2010, aproximativ la ora 12.45,

întru consumarea intenţiei sale infracţionale, M.M. s-a întâlnit din nou cu A.F. în acelaşi loc,

unde i-a transmis acestuia o diplomă care atesta faptul absolvirii de către A.F., în anul 2003, a

Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Economie. La rândul său, A.F. i-a transmis lui

M.M. restul sumei convenite anterior, adică 1300 de euro [131].

Iată alte două exemple de infracţiune prelungită, care însă nu s-a consumat: J.O. a fost

învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, acesta a susţinut

că are influenţă asupra persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul Universităţii de Stat din

Moldova şi că le poate convinge să perfecteze şi să elibereze o diplomă de studii superioare pe

numele lui D.D., fără ca acesta să-şi facă studiile la instituţia respectivă, pentru care fapt a

pretins 1900 de euro. Astfel, la 27.03.2010, aflându-se la intersecţia străzilor A.Puşkin şi

123

Alexandru cel Bun din mun. Chişinău, J.O. a primit, prin extorcare, de la D.D. 1000 de euro.

Ulterior, la 01.07.2010, în acelaşi loc, J.O. a primit de la D.D. încă 150 de euro. La 19.07.2010,

aflându-se în apropierea de cinematograful „Patria-Centru” din mun. Chişinău, J.O. a fost reţinut

în flagrant delict în momentul în care primea de la D.D. restul sumei extorcate – 750 de euro

[129]; • A.S. a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt,

acesta a susţinut că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de răspundere din cadrul

Ambasadei României în Republica Moldova. La 09.12.2009, invocând această influenţă, A.S. a

primit de la B.A. 2500 de euro pentru a facilita perfectarea paşaportului, a buletinului de identi-

tate şi a permisului de conducere pe numele acestuia. La 10.02.2010, în faţa Teatrului de Operă

şi Balet din mun. Chişinău, A.S. a extorcat de la B.A. încă 200 de euro, în acelaşi scop. La

07.05.2010, P.S., activând prin înţelegere prealabilă cu A.S., i-a stabilit o întâlnire lui B.A. pe

str. Calea Ieşilor, mun.Chişinău, în faţa complexului comercial „Fourchette”. Întâlnindu-se

în locul indicat, P.S. i-a spus lui B.A. să plece spre Grădina Publică „Ştefan cel Mare”,

mun. Chişinău, unde intenţiona să discute cu el despre ultima tranşă de bani, pe care acesta

urma să i-o transmită [134].

În mod vădit, în aceste din urmă două exemple intenţia infracţională a rămas nerealizată.

Deci, activitatea infracţională a fost întreruptă la etapa de tentativă. Cu toate acestea, soluţia de

calificare din cele două speţe nu conţine referirea la art.27 CP RM. Iar aceasta înseamnă că cei

abilitaţi cu aplicarea legii penale au admis o eroare de calificare, ignorând orientarea intenţiei

făptuitorului şi, ca efect, echivalând infracţiunea consumată cu tentativa de infracţiune.

În altă privinţă, menţionăm că nu doar tentativa, dar şi pregătirea este posibilă în cazul

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În acest plan, să analizăm următoarea diver-

genţă pe care o remarcăm în literatura de specialitate: referindu-se la etapele activităţii infrac-

ţionale în ipoteza infracţiunii de trafic de influenţă, E.Mădulărescu afirmă: „În ceea ce priveşte

actele preparatorii, cât şi tentativa, este de observat că, în raport cu natura şi esenţa acţiunilor

incriminate, acestea nu sunt posibile” [94, p.61]. La rândul său, în raport cu aceeaşi chestiune,

Gh.Nistoreanu şi A.Boroi susţin: „În cazul acestei infracţiuni sunt posibile atât actele pregăti-

toare, cât şi tentativa, dar ele nu sunt incriminate de lege. De fapt, actele de pregătire şi tentativa

sunt asimilate faptei consumate. Spunem acest lucru, având în vedere că pretinderea, acceptarea

promisiunii sunt de fapt acte de pregătire ale primirii efective, dar legiuitorul le-a incriminat în

mod distinct” [102, p.301].

Considerăm că au dreptate Gh.Nistoreanu şi A.Boroi: faptul că, în contextul traficului de

influenţă în accepţiunea legii penale române, nu se incriminează actele pregătitoare şi tentativa,

nu este un motiv de a se afirma că, în general, actele pregătitoare şi tentativa nu sunt posibile în

124

cazul infracţiunii de trafic de influenţă. Pe de altă parte, polemizând cu Gh.Nistoreanu şi

A.Boroi, vom menţiona că, nu întotdeauna, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, actele de

pregătire şi tentativa sunt asimilate faptei consumate. Or, infracţiunea dată nu se reduce nici pe

departe la modalitatea normativă de primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje. Într-adevăr, deoarece această modalitate se caracterizează prin spontanei-

tate, confirmăm că, în prezenţa ei, etapa de pregătire de infracţiune nu poate fi concepută.

În acelaşi timp, considerăm că – în prezenţa modalităţilor normative de pretindere sau acceptare

de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – etapa de pregătire este

perfect posibilă. Or, datorită esenţei lor, pretinderea şi acceptarea se pot caracteriza nu doar prin

spontaneitate, dar şi prin premeditare. Anume în acest ultim caz este prezentă etapa de pregătire.

Având în vedere aceasta, reieşind din dispoziţia de la alin.(1) art.26 CP RM, vom considera

pregătire de infracţiunea de trafic de influenţă fie înţelegerea prealabilă de a pretinde sau a

accepta, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă sau care

susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică,

persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să

întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă

asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, fie procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori

instrumentelor, fie crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea infracţiunii de

trafic de influenţă, dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a

produs efectul.

În continuare, vom analiza latura obiectivă a infracţiunii de cumpărare de influenţă,

specificate la alin.(11) art.326 CP RM.

Aşa cum se desprinde din dispoziţia incriminatoare de la alin.(11) art.326 CP RM, latura

obiectivă a infracţiunii de cumpărare de influenţă constă în fapta prejudiciabilă exprimată în

acţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje.

Este de remarcat că acţiunea prejudiciabilă în cauză se prezintă sub următoarele trei

modalităţi normative:

1) promisiunea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

2) oferirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

3) darea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Astfel, observăm că prevederile de la alin.(11) art.326 CP RM sunt compatibilizate cu

dispoziţiile actelor normative cu vocaţie internaţională în materie de prevenire şi combatere a

125

corupţiei: potrivit art.12 al Convenţiei penale a Consiliului Europei privind corupţia, fiecare

Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a stabili drept

infracţiune, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat, fapta

de a propune, de a oferi sau de a da, direct sau indirect, orice avantaj nedatorat ca remunerare

oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă asupra luării deciziei de către

oricare persoană vizată în art.2, 4-6 şi 9-11 ale Convenţiei penale a Consiliului Europei privind

corupţia, fie că avantajul nedatorat este pentru el însuşi sau pentru altcineva; conform lit.a) art.18

al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte

măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a i se atribui caracterul de infracţiune, în cazul în

care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent

public sau oricărei alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, în scopul ca respectivul

agent sau respectiva persoană să abuzeze de influenţa sa reală ori presupusă, în vederea obţinerii

de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a statului parte a unui folos

necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru oricare altă persoană.

După această digresiune, infra vom analiza pe rând cele trei modalităţi normative ale

acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM. În investigaţia noastră, ca model de

interpretare prin analogie a înţelesului termenilor de bază desemnând aceste modalităţi va evolua

Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009.

Vom demara această cercetare cu analiza modalităţii normative de promisiune de bani,

titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Astfel, în corespundere cu pct.17 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, prin „promisiune” se

înţelege angajamentul, făgăduiala, obligaţia pe care şi-o asumă corupătorul faţă de persoana cu

funcţie de răspundere, care se poate face verbal, în scris sau în alt mod; important este însă ca

aceasta să fie înţeleasă de destinatar.

Cu toate că această explicaţie se referă la infracţiunea de corupere activă (art.325 CP RM),

nu avem motive să nu recurgem la ea (cu ajustările de rigoare) în vederea interpretării înţelesului

termenului „promisiune”, utilizat în alin.(11) art.326 CP RM.

Definiţiile doctrinare ale conceptului de promisiune [94, p.85; 67, p.234-244; 37], desem-

nând prima dintre modalităţile normative ale acţiunii prejudiciabile de cumpărare de influenţă,

nu prezintă discordanţe esenţiale în raport cu definiţia reprodusă mai sus, formulată la pct.17 al

Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009. Până la urmă, toate aceste definiţii îşi au suportul în interpre-

tarea literară a verbului „a promite”: „a-şi lua obligaţia de a face ceva; a face promisiuni, a

făgădui” [60, p.858].

126

Drept urmare, prin „promisiune” trebuie de înţeles asumarea obligaţiei de a da bani,

titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

În cazul promisiunii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje,

iniţiativa săvârşirii infracţiunii porneşte de la făptuitor (numit şi „cumpărător de influenţă”).

Fiind în principiu un act unilateral, această promisiune nu presupune necesarmente realizarea

unui act corelativ al acceptării de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avan-

taje. Astfel se poate afirma că, în acele cazuri când promisiunea cumpărătorului de influenţă este

acceptată, infracţiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM este săvârşită în conexiune cu

infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM. În alte situaţii, când promisiunea cumpărăto-

rului de influenţă nu este acceptată, această conexiune lipseşte, fiind comisă numai infracţiunea

prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM.

După E.Mădulărescu, promisiunea poate fi făcută verbal sau în scris [94, p.85]. Până la

urmă, nu este importantă forma în care îşi găseşte exteriorizarea promisiunea în cazul cumpărării

de influenţă. Contează ca promisiunea să fie perceptibilă în suficientă măsură pentru a putea

ajunge la cunoştinţa destinatarului. Ea trebuie să fie înţeleasă adecvat de către destinatar, indife-

rent dacă acesta o acceptă sau nu. Totodată, nu este indispensabil ca destinatarul promisiunii să

înţeleagă pe deplin mesajul ce-i este adresat. În acest plan, parafrazând cele afirmate de V.Dobri-

noiu într-un context similar [62, p.137], vom afirma: dacă nu ar fi aşa, ar însemna că vinovăţia

celui care promite trebuie înlăturată numai pentru că destinatarul promisiunii este „greu de cap”

şi nu pricepe ce i se cere sau „nu-şi crede urechilor” când i se face o promisiune clară.

Indiferent dacă este expresă, făţişă sau aluzivă – promisiunea trebuie să aibă un caracter

univoc, manifestând intenţia făptuitorului de a condiţiona de ea exercitarea influenţei pe care o

are sau pe care susţine că o are. Destinatarul promisiunii trebuie să nu aibă dubii că tocmai

promisiunea este cea care condiţionează angajarea făptuitorului să cumpere influenţa unei per-

soane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar

internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndepli-

nirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

Continuăm analiza modalităţilor normative ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(11)

art.326 CP RM cu examinarea modalităţii normative de oferire de bani, titluri de valoare, servi-

cii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Potrivit pct.17 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, oferire înseamnă prezentarea banilor

sau folosului prin acţiune precisă, afectivă, reală; când oferta este precedată de promisiune,

infracţiunea de corupere activă se consideră consumată de la momentul formulării promisiunii.

127

Considerăm că este redusă valoarea explicativă a acestei definiţii, pentru a putea servi ca

model de interpretare prin analogie a prevederilor de la alin.(11) art.326 CP RM: printre altele,

oferirea, cu siguranţă, nu implică realizarea unei acţiuni „afective”.

Literalmente, „oferire” înseamnă propunerea făcută cuiva (în semn de atenţie, de bună-

voinţă etc.) să primească un lucru necerut; punerea la dispoziţie [60, p.714]. Pentru a fi mai clară

distincţia faţă de noţiunea de promisiune, apelăm suplimentar la punctul de vedere aparţinând lui

S.Brînza şi V.Stati, enunţat în contextul infracţiunii prevăzute la art.325 CP RM: „Oferirea se

exprimă în prezentarea, etalarea, înfăţişarea de oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau

avantaje patrimoniale, servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţie de

răspundere” [17, p.840]. În plus, V.Dobrinoiu menţionează, pe bună dreptate: „Spre deosebire de

oferire, promisiunea priveşte sume de bani sau avantaje viitoare, în sensul că nu sunt prezentate

sau puse la dispoziţia persoanei cu funcţie de răspundere în momentul formulării sale; ea este

afectată deci de un termen” [62, p.139]. Astfel, devine mai clar că, în contextul infracţiunii

specificate la alin.(11) art.326 CP RM, prin „oferire” trebuie de înţeles prezentarea, etalarea,

înfăţişarea, în raport cu traficantul de influenţă, a banilor, titlurilor de valoare, serviciilor, pri-

vilegiilor, altor bunuri sau avantaje. Anume spre o asemenea concluzie converg opiniile expri-

mate în teoria dreptului penal [94, p.86; 67, p.234-244; 37, p.107-124].

Din această definiţie rezultă că oferirea este, în general, ca şi promisiunea, un act unilateral

al cumpărătorului de influenţă. Având la bază iniţiativa cumpărătorului de influenţă, oferirea nu

presupune în mod ineluctabil realizarea unui act corelativ al acceptării de bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Astfel, se poate deduce că, în acele cazuri când oferi-

rea realizată de cumpărătorul de influenţă este acceptată, infracţiunea prevăzută la alin.(11)

art.326 CP RM este săvârşită în conexiune cu infracţiunea specificată la alin.(1) art.326 CP RM.

În alte situaţii, când oferirea realizată de cumpărătorul de influenţă nu este acceptată (fiind

respinsă), această conexiune lipseşte, fiind comisă numai infracţiunea prevăzută la alin.(11)

art.326 CP RM. În orice caz, pentru existenţa infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM,

în modalitatea normativă analizată, este suficientă realizarea oferirii de către cumpărătorul de

influenţă.

Suntem de acord cu I.Nastas, care, cu referire la o ipoteză asemănătoare, susţine: „Oferta

trebuie să fie precisă, să se concretizeze într-o acţiune efectivă, reală; nu este necesar ca ea să fie

inteligibilă pentru oricine, chiar şi pentru neiniţiaţi, ci numai pentru persoana interesată, care,

cunoscând circumstanţele, este în situaţia de a-i putea înţelege semnificaţia. De asemenea, oferta

trebuie să fie voluntară şi spontană” [101, p.74]. Astfel, în conjunctura infracţiunii specificate la

alin.(11) art.326 CP RM, se poate afirma că oferirea trebuie să se caracterizeze prin precizie, să

128

se exprime într-o acţiune efectivă, serioasă şi fermă. Nu este obligatoriu ca oferirea să fie

comprehensibilă pentru oricine. Este de ajuns ca semnificaţia pe care o comportă oferirea să fie

clară pentru destinatar.

O caracteristică indispensabilă a oferirii, ca modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile

prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM, o constituie spontaneitatea oferirii. Aceasta înseamnă că

cumpărătorul de influenţă oferă banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile, alte bunuri sau

avantaje pe moment, cu promptitudine, în lipsa unei prealabile promisiuni a respectivelor

foloase. La această concluzie ajungem în rezultatul interpretării prin analogie a următoarei expli-

caţii din pct.17 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009: „Când oferta este precedată de promisiune,

infracţiunea de corupere activă se consideră consumată de la momentul formulării promisiunii”.

De fapt, atestăm concomitenţa realizării oferirii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje şi a promisiunii aceloraşi bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje. Dacă ar exista un interval între oferire şi promisiune, atunci infracţiunea de

cumpărare de influenţă ar trebui considerată consumată din momentul promisiunii de bani, titluri

de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. În aceste circumstanţe, în planul califi-

cării faptei, oferirea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje şi-ar

pierde relevanţa. Oferirea acestor foloase ar reprezenta momentul de epuizare a infracţiunii

prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM, contând doar la individualizarea pedepsei.

Finalizăm examinarea modalităţilor normative ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la

alin.(11) art.326 CP RM cu analiza modalităţii normative de dare de bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje.

Din motive neclare, în Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009 nu se prezintă nicio explicaţie în

legătură cu semantismul noţiunii de dare, utilizate în art.325 CP RM. În lipsa unui asemenea

model de interpretare oficială prin analogie, vom apela la opiniile exprimate în teoria dreptului

penal: „Darea de bani, daruri sau alte foloase constă în acţiunea cumpărătorului de influenţă care

poate îmbrăca următoarele modalităţi: înmânarea banilor, darurilor; prestarea de servicii; cedarea

folosinţei unui bun, împrumutul; renunţarea la achitarea unei datorii sau la restituirea unui bun;

plata prin virament sau prin internet; punerea traficantului în posesia banilor sau darurilor în alt

mod decât prin înmânare directă (punerea banilor în buzunarul acestuia, în autoturismul său),

plata bancară ori electronică etc. [94, p.87]. Într-o manieră similară se pronunţă alţi autori [67,

p.234-244; 37, p.107-124].

Ad-litteram, „dare” înseamnă acţiunea de a întinde, a înmâna cuiva ceva [60, p.257].

Luând în consideraţie toate acestea, considerăm că, în contextul infracţiunii specificate la

alin.(11) art.326 CP RM, prin „dare” trebuie de înţeles remiterea, înmânarea, cedarea, predarea

129

efectivă de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje de către cumpă-

rătorul de influenţă către traficantul de influenţă.

Prin excelenţă, darea presupune realizarea unei acţiuni cu caracter bilateral, corelativ. În

afară de aceasta, sub aspect cronologic, darea întotdeauna precede acţiunea de primire, săvârşită

de traficantul de influenţă. Termenul „dare” (utilizat în alin.(11) art.326 CP RM) şi termenul

„primire” (utilizat în alin.(1) art.326 CP RM) desemnează modalităţi corelative ale infracţiunilor

prevăzute de cele două norme corespunzătoare. Darea-primirea banilor, titlurilor de valoare,

serviciilor, privilegiilor, altor bunuri sau avantaje presupune trecerea acestora din sfera de stăpâ-

nire a cumpărătorului de influenţă în sfera de stăpânire a traficantului de influenţă. În momentul

de dare-primire se schimbă posesorul acestor foloase necuvenite: cumpărătorul de influenţă îşi

pierde posesia asupra banilor, titlurilor de valoare, serviciilor, privilegiilor, altor bunuri sau avan-

taje, în timp ce traficantul de influenţă intră în posesia acestor foloase necuvenite.

În cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă în modalitatea de dare, iniţiativa săvârşirii

infracţiunii aparţine cumpărătorului de influenţă, nu traficantului de influenţă. Aceasta întrucât

termenul „primire” (utilizat în alin.(1) art.326 CP RM) şi termenul „dare” (utilizat în alin.(11)

art.326 CP RM) desemnează modalităţi corelative ale infracţiunilor prevăzute de cele două norme

corespunzătoare. În plus, sub aspectul consecutivităţii, darea premerge în mod firesc primirii.

În încheierea analizei laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM,

consemnăm că această infracţiune este una formală. Ea se consideră consumată din momentul

promisiunii, oferirii sau dării de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, altor bunuri sau

avantaje. În alţi termeni, această infracţiune se consumă în momentul în care făptuitorul cumpără

influenţa, reală sau imaginară, indiferent dacă ulterior traficantul de influenţă intervine sau nu pe

lângă persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau

funcţionarul internaţional, iar dacă intervine, indiferent dacă reuşeşte sau nu să o (să-l) influen-

ţeze în sensul dorit.

Totuşi, nu trebuie să facem abstracţie de circumstanţa agravantă consemnată la lit.d)

alin.(2) art.326 CP RM: „urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit”.

Operarea acestei circumstanţe agaravante marchează momentul de epuizare a infracţiunii prevă-

zute la alin.(11) art.326 CP RM (şi a infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM) şi, în

acelaşi timp, momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM.

Cât priveşte etapele activităţii infracţionale în cazul infracţiunii specificate la alin.(11)

art.326 CP RM, accentuăm că această infracţiune nu se reduce nici pe departe la modalitatea nor-

mativă de dare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje. Într-adevăr,

deoarece această modalitate se caracterizează prin spontaneitate, confirmăm că, în prezenţa ei,

130

etapa de pregătire de infracţiune nu poate fi concepută. În acelaşi timp, considerăm că – în

prezenţa modalităţilor normative de promisiune sau oferire de bani, titluri de valoare, servicii,

privilegii, alte bunuri sau avantaje – etapa de pregătire nu se exclude. Or, datorită naturii lor,

promisiunea sau oferirea se pot caracteriza nu doar prin spontaneitate, dar şi prin premeditare.

Anume în acest ultim caz este prezentă etapa de pregătire.

Luând aceasta în consideraţie şi reieşind din dispoziţia de la alin.(1) art.26 CP RM, vom

considera pregătire de infracţiunea de cumpărare de influenţă fie înţelegerea prealabilă de a

promite sau a oferi traficantului de influenţă, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare,

servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, când trafican-

tul de influenţă are influenţă sau susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane

cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o

(a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, fie procurarea,

fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, fie crearea intenţionată, pe altă cale, de

condiţii pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, dacă, din cauze independente de

voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.

Nu doar pregătirea, dar şi tentativa este posibilă în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(11)

art.326 CP RM. Luând în consideraţie situaţiile presupunând eroarea de fapt sau cele privind

realizarea parţială a intenţiei de a comite o infracţiune prelungită, considerăm că etapa de

tentativă de infracţiune este posibilă în prezenţa oricăreia dintre cele trei modalităţi normative ale

infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM. De aceea, de exemplu, în cazul unei infracţiuni

prelungite de cumpărare de influenţă – când, în vederea realizării aceleiaşi intenţii infracţionale,

făptuitorul promite, oferă sau dă foloasele necuvenite nu deodată, dar în tranşe – vom atesta

tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM, dacă, din cauze independente de

voinţa făptuitorului, acesta va promite, va oferi sau va da numai o parte din aceste foloase.

În general, dacă infracţiunea specificată la alin.(11) art.326 CP RM nu-şi produce efectul

din cauze independente de voinţa făptuitorului (adică, nu se reuşeşte promisiunea, oferirea sau

darea integrală de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje ce nu i se

cuvin traficantului de influenţă), cele săvârşite urmează a fi calificate potrivit art.27 şi alin.(11)

art.326 CP RM.

131

3.3. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM se caracterizează, în primul

rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie. După intrarea în vigoare a amendamentelor din

02.12.2011 operate în legea penală, din dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM a dispărut

sintagma „săvârşite intenţionat”. Ea a devenit inutilă, deoarece, incontestabil, infracţiunea de

trafic de influenţă poate fi săvârşită doar cu intenţie. Acelaşi lucru se poate afirma şi în legătură

cu infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Cât priveşte tipul de intenţie în cazul infracţiunilor analizate, în doctrina dreptului penal

părerile sunt împărţite.

Astfel, A.Grigorovici susţine că infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte cu intenţie

directă sau indirectă: „Făptuitorul are reprezentarea faptului că, prevalându-se de influenţa pe

care ar avea-o asupra unui funcţionar sau asupra altui salariat şi primind sau pretinzând foloase

ori acceptând promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privinţa reputaţiei şi onestităţii

funcţionarului (în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul intenţiei indirecte) producerea

unor asemenea consecinţe” [68, p.128]. Opinii similare au fost exprimate de P.N. Petru [107,

p.67] şi A.Filipaş [91, p.200; 20, p.449].

Pe de altă parte, D.Buda este de părere că infracţiunea de trafic de influenţă presupune, sub

aspectul laturii subiective, forma intenţiei directe; cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi

doreşte să trafice influenţa reală sau presupusă a unui funcţionar, latura subiectivă incluzând şi

scopul determinării funcţionarului să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile de serviciu

ale acestuia [19]. După M.A. Hotca, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, vinovăţia făptui-

torului îmbracă forma intenţiei directe, deoarece acesta are reprezentarea şi vrea să vândă

influenţa, urmărind crearea stării de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu [78,

p.1264]. Într-un mod similar, în contextul infracţiunii de trafic de influenţă, se exprimă I.Pascu:

„Forma de vinovăţie este intenţia directă. Aceasta înseamnă că făptuitorul îşi dă seama că se

prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a pretinde şi primi bani ori alte foloase

şi urmăreşte realizarea în acest mod a faptei, implicit crearea unei stări de pericol pentru buna

desfăşurare a activităţii de serviciu” [103, p.369]. Referindu-se la infracţiunea de cumpărare de

influenţă, E.Mădulărescu consideră că aceasta se săvârşeşte numai cu intenţie directă [94, p.88].

Nu putem fi de acord cu acei autori care consideră că infracţiunile de trafic de influenţă

(şi de cumpărare de influenţă) pot fi săvârşite cu intenţie directă sau indirectă. O asemenea

concepţie nu este conformă cu esenţa juridică a infracţiunilor în cauză, presupunând obligatoriu

că făptuitorul urmăreşte un scop anume. În art.326 CP RM acest scop este desemnat prin

132

cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale”. În lipsa unui asemenea scop, cele săvârşite nu pot

constitui trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă. Anume prezenţa scopului special condi-

ţionează manifestarea de către făptuitor doar a intenţiei directe de a comite infracţiunea de trafic

de influenţă sau de cumpărare de influenţă. Nu este posibil ca făptuitorul să admită conştient

orice finalitate a acţiunii sale prejudiciabile, din moment ce îşi propune să realizeze un scop

anume.

În legătură cu aceasta, V.Dabu menţionează, just: „Intenţia directă afirmată sau reală

trebuie să fie calificată, respectiv, caracterizată printr-un scop special, acela al determinării

funcţionarului public sau altui funcţionar să facă sau să nu facă ori să întârzie un act ce intra în

atribuţiunile sale de serviciu ori să facă un act contrar acestor atribuţiuni. Din punctul de vedere

al cumpărătorului de influenţă intenţia este directă şi reală, caracterizată prin scopul definit de

legiuitor în modalităţile mai sus arătate. Iar din punctul de vedere al traficantului de influenţă

scopul poate fi real sau numai afirmat atunci când acesta lasă să se creadă că are influenţa

necesară asupra unui funcţionar public sau a unui alt funcţionar, deci intenţie directă caracteri-

zată de un scop special prevăzut de lege” [37, p.107-124]. În acelaşi făgaş, Gh.Diaconescu şi

C.Duvac susţin: „Infracţiunea de trafic de influenţă (pasiv şi activ) (se are în vedere atât infrac-

ţiunea de trafic de influenţă, cât şi infracţiunea de cumpărare de influenţă – n.a.) se săvârşeşte

numai cu intenţie directă calificată prin scop. Legea condiţionează existenţa infracţiunii de

urmărirea unui anumit scop. Prin urmare, pentru realizarea laturii subiective, intenţia indirectă nu

este suficientă” [59, p.481].

Pe cale de consecinţă – reafirmând că infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare

de influenţă, specificate la art.326 CP RM, pot fi comise numai cu intenţie directă – prin prisma

art.17 CP RM, menţionăm următoarele: în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM,

făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale de pretindere, acceptare sau

primire, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având influenţă sau susţinând că are


publice străine sau funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să


asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, şi doreşte să săvârşească această acţiune; în ipoteza

infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM, făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudi-

ciabil al acţiunii sale de promisiune, oferire sau dare unei persoane, personal sau prin mijlocitor,

de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o

133

altă persoană, când respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane

publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar

internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndepli-

nirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu

săvârşite, şi doreşte să săvârşească această acţiune.

În continuare, ne vom exprima poziţia vizavi de un subiect care se află la intersecţia dintre

problema ce vizează latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM şi problema ce

vizează concursul infracţiunilor în cauză: concursul intenţiilor de a săvârşi infracţiunile prevă-

zute la art.326 CP RM. Abordăm acest subiect din cauză erorilor care mai persistă în teoria

dreptului penal, dar şi în practica judiciară, atunci când infracţiunea unică prelungită este con-

fundată cu concursul de infracţiuni.

În acest sens, ne exprimăm rezervele în legătură cu părerea enunţată de E.Mădulărescu:

„Pretinderea unei sume de bani de la o persoană şi a unei alte sume de bani de la o altă persoană,

în scopul intervenirii pe lângă un funcţionar, constituie fapte diferite, iar nu o faptă unică, din

moment ce atât într-un caz, cât şi în celălalt, făptuitorul a desfăşurat activităţi materiale specifice

infracţiunii de trafic de influenţă, ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în

parte” [94, p.49].

Par neconvingătoare aceste argumente pe care le aduce autoarea în susţinerea punctului de

vedere că, în ipoteza relatată, nu ar putea fi atestată o unitate infracţională. Din această

perspectivă, ne raliem opiniei exprimate de V.Dobrinoiu, care pare a fi mai diferenţiată şi mai

adaptată realităţilor sociale: pluralitatea cumpărătorilor de influenţă nu este incompatibilă, în

mod absolut, cu existenţa unei rezoluţii unice; în asemenea situaţii, este necesar a se verifica, cu

exigenţă, dacă nu cumva schimbarea persoanei cumpărătorului de influenţă a implicat o nouă

rezoluţie, adică reînnoirea hotărârii de a trafica influenţa, ceea ce ar atrage aplicarea dispoziţiilor

legale referitoare la concursul de infracţiuni [61, p.299-300]. Ceea ce sugerează V.Dobrinoiu

este că, de una singură, abstrasă de alte împrejurări, pluralitatea cumpărătorilor de influenţă nu

este în măsură să confirme sau să infirme prezenţa unei infracţiuni unice de trafic de influenţă;

până la urmă, contează dacă, în raport cu conduita manifestată de fiecare dintre cumpărătorii de

influenţă, a existat sau nu o intenţie (rezoluţie) infracţională unică.

Considerăm că într-o manieră similară trebuie tratată problema privind pluralitatea de

factori de decizie susceptibili de influenţare. Or, sub aspectul pe care îl analizăm, ipoteza în cauză

nu diferă decât în detalii de ipoteza presupunând pluralitatea cumpărătorilor de influenţă. În acest

sens, comportă interes următoarea speţă: Ş.I. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute

la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, acesta a susţinut că are influenţă asupra colaboratorilor

134

Comisariatului de Poliţie Cahul, care aveau în examinare cazul de tăiere ilegală, la 11.11.2011,

de către S.P. a arborilor din pădurea din preajma satului Crihana Veche, raionul Cahul, în

scopul de a-i face pe acei colaboratori de poliţie să nu-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, şi

anume – să nu-l tragă la răspundere penală pe S.P. pentru tăierea ilegală a arborilor, precum şi

să-i elibereze acestuia automobilul reţinut care îi aparţine. Totodată, Ş.I. a susţinut că are

influienţă asupra directorului ÎSS „Manta V”, întreprindere în a cărei gestiune se află pădurea

menţionată. La 01.12.2011, în vederea exercitării influenţei asupra colaboratorilor Comisaria-

tului de Poliţie Cahul, precum şi asupra directorului ÎSS „Manta V”, în scopul ca aceştia să

nu-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, Ş.I. a primit de la S.P. 6000 de lei [115].

Din speţă reiese că s-a aplicat just o singură dată prevederea de la alin.(1) art.326 CP RM.

În mod vădit, făptuitorul Ş.I. a manifestat o intenţie unică în legătură cu prevalarea de influenţă

asupra colaboratorilor Comisariatului de Poliţie Cahul, care aveau în examinare cazul de tăiere

ilegală a arborilor de către S.P., precum şi asupra directorului ÎSS „Manta V”. Acţiunea săvârşită

de Ş.I. cuprinde două acte infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în

ansamblu o infracţiune. Nu sunt motive de a afirma că în cele două episoade infracţionale s-ar fi

manifestat două intenţii infracţionale diferite [148, p.55-60].

Nu putem fi de acord cu următoarea opinie aparţinând lui O.Loghin şi T.Toader: „Infrac-

ţiunea de trafic de influenţă nu este susceptibilă, în principiu, de săvârşirea în formă continuată

(adică, în formă de infracţiune prelungită – n.a.), deoarece infracţiunea presupunând nu doar

rezoluţia infractorului, ci şi acordul unei alte persoane, presupune o nouă rezoluţie la fiecare

repetare a actului de traficare a influenţei, ceea ce înlătură forma continuată de săvârşire. Aşa

fiind, chiar dacă făptuitorul şi-a făcut de la început un plan de traficare, prin acţiuni repetate, a

influenţei sale reale sau presupuse asupra unui funcţionar, de fiecare dată săvârşeşte infracţiunea

de trafic de influenţă, fiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni”

[92, p.370].

Când autorii precitaţi vorbesc despre „acordul unei alte persoane”, nu este clar care per-

soană au în vedere: cumpărătorul de influenţă sau factorul de decizie susceptibil de influenţare.

Totuşi, indiferent cine este acea persoană, acordul ei nu poate avea niciun impact asupra

posibilităţii existenţei infracţiunii unice prelungite de trafic de influenţă.

Or, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se consideră consumată din momentul

pretinderii, acceptării sau primirii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, altor bunuri sau

avantaje. În cazul acceptării sau primirii de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, altor

bunuri sau avantaje, premisa o constituie tocmai cumpărarea de influenţă, adică manifestarea

acordului de către cumpărătorul de influenţă. Nu are nicio importanţă, dacă o singură persoană

135

sau mai multe persoane vor cumpăra influenţa de la un singur traficant de influenţă sau de la mai

mulţi traficanţi de influenţă. Nu numărul lor contează. Contează dacă au acţionat sau nu sub

imperiul aceleiaşi intenţii infracţionale. Dacă, de la bun început, a existat intenţia ca o singură

persoană sau mai multe persoane să cumpere influenţa de la un singur traficant de influenţă sau

de la mai mulţi traficanţi de influenţă, nu avem niciun temei să nu atestăm prezenţa intenţiei

infracţionale unice.

În ce priveşte pretinderea de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje, chiar dacă admitem că revendicarea traficantului de influenţă va fi respinsă, oricum,

infracţiunea de trafic de influenţă se va fi consumat. Şi în acest caz nu contează câtor persoane li

s-a înaintat revendicarea. Contează dacă s-a acţionat sau nu sub imperiul aceleiaşi intenţii

infracţionale.

Şi mai irelevant este acordul sau dezacordul factorului de decizie susceptibil de influenţare.

În acest context, O.Loghin şi T.Toader menţionează: „În ceea ce priveşte consumarea infrac-

ţiunii, nu interesează dacă făptuitorul a făcut sau nu intervenţia, după cum nu interesează dacă a

fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului” [92, p.370].

În concluzie, în cazul traficului de influenţă, în vederea diferenţierii infracţiunii unice

prelungite de concursul de infracţiuni, contează dacă – în raport cu conduita manifestată de

fiecare dintre cumpărătorii de influenţă sau/şi factorii de decizie susceptibili de influenţare – a

existat sau nu o intenţie infracţională unică. Numai de atitudinea psihică a traficantului de

influenţă, nu de atitudinea psihică a altor persoane, depinde dacă infracţiunea de trafic de

influenţă va fi săvârşită cu intenţie infracţională unică ori dacă vor exista mai multe intenţii

infracţionale de comitere a traficului de influenţă.

În contrast, în cazuri de altă natură, când circumstanţele celor săvârşite demonstrează lipsa

intenţiei unice, atestăm concursul de infracţiuni. Iată un exemplu de acest gen: A.D. a fost con-

damnat în baza alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la 19.09.2010, aflându-se la volanul unui micro-

buz cu care se întorcea din Polonia, Ş.A. a intrat pe teritoriul Republicii Moldova prin punctul

vamal „Briceni-Rosoşani”. La controlul vamal al acestei unităţi de transport, efectuat de către

inspectorul vamal al Biroului Vamal Briceni E.D., asista A.D., care activa în calitate de inspec-

tor principal la Sectorul investigaţii operative Nord al Secţiei investigaţii operative a Serviciului

Vamal, neavând dreptul de a desfăşura acte de procedură contravenţională. În timpul controlu-

lui în microbuz au fost descoperite bunuri nedeclarate de către Ş.A. Susţinând că are influenţă

asupra unor lucrători de la Biroul Vamal Briceni, în scopul de a-i face să nu îndeplinească

acţiuni ce intră în obligaţiunile lor de serviciu, anume: să nu întreprindă măsurile necesare

privind constatarea faptei contravenţionale de introducere ilegală în ţară a bunurilor

136

menţionate, A.D. a pretins, prin extorcare, de la Ş.A. bani ce nu i se cuvin în sumă de 1000 de

euro, pe care i-a primit de la ultimul la 20.09.2010. Ulterior, la 29.09.2010 – relatându-i lui Ş.A.

că despre traficul de influenţă, comis de A.D. la 19.09.2010, au aflat şefii acestuia şi, susţinând

că pentru rezolvarea favorabilă a „problemei” apărute este necesar să exercite influenţă asupra

unor funcţionari ierarhic superiori, pentru a-i face să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obli-

gaţiile lor de serviciu, legate de verificarea repetată şi de stabilirea circumstanţelor contravenţiei

comise de către Ş.A. la 19.09.2010 – A.D. a extorcat de la Ş.A. bani ce nu i se cuvin în sumă de

2000 de euro, pe care urma să-i primească prin intermediul lui L.S. şi C.P. Astfel, la 06.10.2010,

aproximativ la ora 20.14, aflându-se în curtea unui bloc de pe str. A.Puşkin din mun. Bălţi, C.P.

a primit de la Ş.A. 2000 de euro, pe care urma ulterior să-i transmită lui L.S., iar acesta – lui

A.D. Însă, C.P. a fost reţinut în flagrant delict de către colaboratorii CCCEC [57].

Este puţin probabil că, la 19.09.2010, A.D. ar fi ştiut că despre fapta de trafic de influenţă,

comisă de el în acea zi, vor afla şefii lui. Săvârşind prima faptă de trafic de influenţă, A.D. nu

avea de unde să cunoască că va trebui să o comită pe cea de-a doua. Deci, la 19.09.2010, intenţia

de a comite fapta de trafic de influenţă nu putea să cuprindă şi episodul din 29.09.2010. Cu

certitudine, la 29.09.2010 a fost manifestată o altă intenţie infracţională, formând concurs cu

intenţia infracţională manifestată la 19.09.2010. Deci, soluţia corectă este cea care ar fi reflectat

concursul dintre două infracţiuni de trafic de influenţă. Respectiv, nu este întemeiată reţinerea la

calificare o singură dată a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM.

Într-o altă ordine de idei, vom vorbi despre semnele secundare ale infracţiunilor prevăzute

la art.326 CP RM: în primul rând, despre motivul acestor infracţiuni.

Cât priveşte motivul care determină săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în litera-

tura de specialitate acest aspect este oarecum neglijat. Totuşi, în practica judiciară, în dese

cazuri, se identifică motivele care stau la baza săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel,

este respectată prevederea de la pct.1) alin.(1) art.394 din Codul de procedură penală al

Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 [25]: „partea

descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă, printre altele, motivele infracţiunii”.

În practica judiciară, în calitate de motiv al infracţiunii de trafic de influenţă este menţionat

interesul material [117; 119; 120].

În contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, înţelesul noţiunii de interes

material este, în principiu, acelaşi ca şi în contextul oricăror altor infracţiuni. De aceea, consi-

derăm valabilă (cu ajustările de rigoare) în raport cu infracţiunea de trafic de influenţă definiţia

noţiunii de interes material, formulată în pct.5.2 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a

Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile

137

săvârşite prin omor (art.145-148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012 [77]. Potrivit acestuia, „inte-

resul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului de a-şi spori activul patri-

monial (de a obţine sau de a reţine un câştig material) sau de a-şi micşora pasivul patrimonial (de

a se elibera de cheltuieli materiale)”.

Totuşi, trebuie să acordăm dreptate autorilor S.Brînza şi V.Stati, care menţionează că

motivul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM poate să se exprime nu exclusiv în

interesul material, dar şi în năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale [17, p.847].

Într-adevăr, să nu uităm că obiectul material sau imaterial al infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.326 CP RM poate fi reprezentat nu doar de avantaje patrimoniale, dar şi de avantaje

nepatrimoniale. De exemplu, atunci când traficantul de influenţă pretinde, acceptă sau primeşte

avantaje sub formă de accelerare a tratării unui bolnav sau sub formă de perspective mai bune în

carieră, nu interesul material, dar năzuinţa de a obţine aceste avantaje nepatrimoniale este moti-

vul care îl ghidează.

Cât priveşte motivele ce stau la baza infracţiunii prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM,

considerăm că palitra lor este mai diversificată decât cea a motivelor ce determină comiterea

infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM. Astfel, infracţiunea de cumpărare de influenţă

poate avea ca motive: interesul material; năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale;

dorinţa de a-şi ajuta persoana apropiată; răzbunarea; gelozia; invidia; ura – ura socială, naţio-

nală, rasială sau religioasă etc. Până la urmă, care anume din aceste motive va sta la baza

infracţiunii de cumpărare de influenţă va depinde de specificul acţiunii pe care ar urma să o

îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească, în exercitarea funcţiei sale, persoana pub-

lică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul interna-

ţional, de a cărei (cărui) influenţă urmează să se prevaleze traficantul de influenţă.

Într-o altă ordine de idei, vom menţiona că în alin.(1) şi (11) art.326 CP RM este utilizată

sintagma „pentru sine sau pentru o altă persoană”. Care este semantismul acestei sintagme?

Răspunzând la această întrebare, S.Brînza şi V.Stati relevă: „Infracţiunea de trafic de

influenţă poate fi săvârşită de către făptuitor pentru sine sau pentru o altă persoană. În primul

caz, primirea, extorcarea sau acceptarea de foloase necuvenite se face în profitul făptuitorului. În

cel de-al doilea caz, fapta respectivă se realizează în profitul unei alte persoane, în a cărei soartă

este, de regulă, interesat făptuitorul” [17, p.847]. Opinii similare au fost exprimate de alţi autori

[92, p.368; 103, p.370].

Când vorbim despre profitul traficantului de influenţă sau al altor persoane, avem în vedere

nu neapărat profitul material. Să nu uităm că motivul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326

138

CP RM poate să se exprime nu doar în interesul material, dar şi în năzuinţa de a obţine unele

avantaje nepatrimoniale.

Totuşi, pentru a interpreta sensul noţiunii „profitul traficantului de influenţă sau al altor

persoane”, putem apela, prin analogie, la opiniile vizând ipoteza în care motivul infracţiunii

implică profitul material al făptuitorului sau al altor persoane. În acest plan, S.Brînza menţio-

nează: „Interesul material constă în orice folos, beneficiu sau avantaj material direct sau chiar

indirect, nu însă într-o simplă satisfacţie morală. Interesul material este direct atunci când făptui-

torul urmăreşte să aibă o satisfacţie personală de pe urma obţinerii sau reţinerii câştigului mate-

rial. Interesul material este indirect atunci când făptuitorul doreşte să asigure un câştig material

unor terţe persoane. Prin „terţe persoane” trebuie de înţeles: 1) persoanele apropiate făptuitoru-

lui, de a căror soartă este preocupat acesta; 2) persoanele care în viitor îi pot fi utile făptuitorului,

oferindu-i anumite contraprestaţii” [12].

Adiţional la această idee vom afirma următoarele: în sensul art.326 CP RM, sintagma

„pentru sine” desemnează acea ipoteză când traficantul de influenţă urmăreşte să aibă o satisfac-

ţie personală de pe urma obţinerii sau reţinerii unui profit material sau imaterial; sintagma

„pentru altul” desemnează acea ipoteză când traficantul de influenţă urmăreşte să asigure un

profit material sau imaterial unor terţe persoane, şi anume: 1) persoanelor apropiate traficantului

de influenţă, de a căror soartă este preocupat acesta; 2) persoanelor care în viitor îi pot fi utile

traficantului de influenţă, oferindu-i anumite contraprestaţii.

În legătură cu aspectul examinat, V.Dobrinoiu încearcă să răspundă la întrebarea: în con-

textul traficului de influenţă, poate oare fi realizată pretinderea sau primirea şi pentru funcţiona-

rul la care subiectul urmează să intervină? Cu alte cuvinte, se referă oare noţiunea „pentru altul”

din dispoziţia incriminatoare privind traficul de influenţă şi la funcţionarul vizat? Răspunzând la

această întrebare, V.Dobrinoiu menţionează: dacă făptuitorul ar primi foloasele pentru funcţio-

nar, înseamnă că nu ar avea loc o vânzare de influenţă, deoarece, plătind preţul despre care este

vorba, terţul interesat ar cumpăra nu influenţa făptuitorului, ci serviciul ce-i va fi făcut de

funcţionar [62, p.200].

Implicit, aceeaşi viziune o împărtăşesc S.Brănza şi V.Stati: „În cazul infracţiunii de coru-

pere pasivă, persoana cu funcţie de răspundere trafică funcţia sa, pe când în cazul traficului de

influenţă subiectul infracţiunii trafică influenţa sa, reală sau presupusă” [17, p.850]. În alţi

termeni, în contextul legii penale a Republicii Moldova – dacă pretinderea, acceptarea sau

primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje, se face pentru o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori

persoană publică străină sau funcţionar internaţional, de către o persoană care are influenţă sau

139

care susţine că are influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate

publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l)

face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite – atunci acea

persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel

funcţionar internaţional urmează să răspundă pentru corupere pasivă, în baza art.324 CP RM.

Aceasta pentru că, în cazul dat, recompensa nelegitimă revine tocmai acelei persoane publice,

persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau acelui funcţionar

internaţional, şi nu unei persoane care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra acelei

persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau

asupra acelui funcţionar internaţional. În plus, în cazul dat, respectiva recompensa nelegitimă

constituie contraechivalentul conduitei pe care se angajează să o aibă acea persoană publică,

persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcţionar

internaţional (cu precizarea că respectiva conduită nu presupune exercitarea influenţei asupra

unei alte persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine

sau asupra unui alt funcţionar internaţional).

Aşadar, în ipoteza dată, persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, per-

soana publică străină sau funcţionarul internaţional urmează să răspundă în baza art.324 CP RM.

Atunci, în baza căror norme trebuie să răspundă persoana – care pretinde, acceptă sau primeşte,

personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje,

pentru o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină

sau funcţionar internaţional – având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra acelei per-

soane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra

acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să

grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni

au fost sau nu săvârşite? Considerăm că această persoană va răspunde pentru complicitate la

corupere activă, în baza alin.(5) art.42 şi art.325 CP RM. În această situaţie, este exclusă cali-

ficarea – suplimentară sau substitutivă – conform alin.(1) art.326 CP RM.

Din această perspectivă, este neîntemeiată aplicarea răspunderii în baza alin.(1) art.326

CP RM în următoarea speţă: în perioada 20.10.2011- 26.10.2011, I.S. a susţinut în faţa lui C.V.

că are influenţă asupra unor factori de decizie din cadrul Biroului Briceni de Examinare şi Evi-

denţă a Transportului al ÎS „Registru”, precum şi asupra unor funcţionari din alte instituţii emi-

tente de documente oficiale, pentru a-i determina să accepte perfectarea documentelor oficiale

ce necesită a fi prezentate împreună cu cererea privind susţinerea examenelor de calificare a

140

conducătorilor auto şi să faciliteze susţinerea acestor examene. Ulterior, I.S. a primit de la C.V.

suma de 3100 de lei, dintre care: 200 de lei erau destinaţi psihiatrului şi narcologului din

raionul Briceni, care urmau să elibereze certificatul ce ar aresta că C.V. nu se află la evidenţă

psihiatrică şi narcologică; 400 de lei erau destinaţi unor funcţionari din cadrul Direcţiei Poliţie

Rutieră a MAI, care urmau să elibereze certificatul ce ar atesta lipsa sancţiunilor contravenţio-

nale legate de conducerea mijloacelor de transport; 2500 de lei erau destinaţi unor persoane cu

funcţie de răspundere de la Biroul Briceni de Examinare şi Evidenţă a Transportului al ÎS

„Registru” care urmau să perfecteze unele documente oficiale [114].

Astfel, observăm că din cei 3100 de lei reprezentând recompensa nelegitimă în ansamblu

niciun leu nu i-a revenit pretinsului traficant de influenţă. În realitate, acesta nu a făcut decât să

contribuie în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de corupere activă. În acest fel, I.S.

trebuia să răspundă în baza alin.(5) art.42 şi art.325 CP RM, nu conform alin.(1) art.326 CP RM.

Aceeaşi soluţie de calificare trebuia să fie reţinută în următoarea speţă: E.I. a fost învinuită

de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la începutul lui august

2010 aceasta i-a comunicat lui I.I. că are influenţă asupra unor colaboratori de poliţie de la

Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani, mun. Chişinău, precum şi asupra unor procurori

de la procuratura sectorului Buiucani, mun. Chişinău, şi că poate să-i determine să înceteze

urmărirea penală în privinţa lui I.I. în schimbul unei sume de 5000 de lei. La 05.08.2010,

aflându-se pe terasa localului „Supervictoria” din mun. Chişinău, E.I. a fost reţinută în timp ce

primea de la I.I. suma de 3000 de lei, care urma să fie transmisă unor colaboratori de poliţie de

la Comisariatul de Poliţie al sectorului Buiucani, mun. Chişinău, în scopul de a-i determina să

înceteze urmărirea penală în privinţa lui I.I. [130].

Menţionăm că răspunderea în baza art.325 CP RM i se va aplica acelui care promite, oferă

sau dă unei persoane, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje, pentru o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori

persoană publică străină sau funcţionar internaţional, când respectiva persoană are sau susţine că

are o influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori

persoane publice străine sau acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească

sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale,

indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. În această situaţie, este exclusă

calificarea – suplimentară sau substitutivă – conform alin.(11) art.326 CP RM.

Cele sus-menţionate nu trebuie să conducă la ideea că ar fi exclus: 1) concursul dintre

infracţiunile prevăzute la alin.(5) art.42, la art.325 şi la alin.(1) art.326 CP RM; 2) concursul

dintre infracţiunile prevăzute la art.325 şi la alin.(11) art.326 CP RM. Tocmai la astfel de ipoteze

141

se referă următoarea aserţiune: „În cazul în care traficantului de influenţă i se transmit foloase

necuvenite, destinate nemijlocit nu doar pentru acesta, dar şi pentru persoana cu funcţie de

răspundere influenţată, pentru a o determina să săvârşească anumite acţiuni sau inacţiuni, atunci

acţiunea traficantului de influenţă va excede cadrul normativ al infracţiunii prevăzute la art.326

CP RM, fiind calificată şi drept complicitate la infracţiunea de corupere activă” [17, p.846].

Adaptând această aserţiune rigorilor legii penale în vigoare, considerăm că concursul dintre

infracţiunile prevăzute la alin.(5) art.42, la art.325 şi la alin.(1) art.326 CP RM se atestă atunci

când făptuitorul pretinde, acceptă sau primeşte, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine şi pentru o persoană publică,

persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau funcţionar internaţio-

nal, având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu

funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţio-

nal, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

Respectiv, considerăm că concursul dintre infracţiunile prevăzute la art.325 şi la alin.(11) art.326

CP RM se atestă atunci când făptuitorul promite, oferă sau dă unei persoane, personal sau prin

mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru traficantul

de influenţă şi pentru o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică ori persoană

publică străină sau funcţionar internaţional, când respectivul traficant de influenţă are sau susţine

că are o influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori

persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

În mod regretabil, în practică aceste reguli de calificare deseori nu se respectă. Despre

aceasta ne vorbesc următoarele exemple: B.S. a fost condamnat în baza alin.(1) art.326 CP RM.

În fapt, la 17.06.2008, acesta a pretins şi a primit de la V.G. 200 de lei, drept avans pentru

perfectarea livretului militar, a buletinului de identitate şi a paşaportului, menţionând că

ulterior V.G. trebuie să-i transmită încă 500 de euro şi 500 de lei, afirmând că o parte din bani

va fi transmisă şefului Secţiei de evidenţă şi documentare a populaţiei din or. Călăraşi, iar o

altă parte – adjunctului unui şef de secţie din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale

pentru perfectarea actelor de identitate, susţinând că are influenţă directă asupra acestor

funcţionari [42]; • G.M. a fost condamnat în baza alin.(1) art.326 CP RM. Activând în calitate

de procuror în Procuratura mun. Bălţi, în luna septembrie 2009 acesta a avut în gestiune

conducerea urmăririi penale în cauza penală privind dobândirea bunurilor altor persoane prin

142

abuz de încredere, faptă comisă de către A.G. În cadrul urmăririi penale conduse de către G.M.,

pe imobilul ce-i aparţinea lui A.G. a fost aplicat sechestrul. Această cauză penală, împreună cu

rechizitoriul, a fost expediată spre examinare Judecătoriei Bălţi, procurorul G.M. fiind desemnat

în vederea susţinerii acuzării de stat. Susţinând că are influenţă asupra unor persoane care pot

contribui la ridicarea sechestrului de pe bunuri de către instanţa de judecată, în scopul de a

influenţa persoanele respective să îndeplinească acţiuni ce intră în atribuţiile lor de serviciu,

G.M. a extorcat de la A.G. 3000 de euro, pentru sine şi pentru persoanele menţionate [44];

• C.E. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, în

noaptea de 02.01.2009 acesta a intrat în conflict cu A.C., desfăşurat în barul „Dereveaşca” din

or. Ştefan Vodă, în urma căruia lui C.E. i s-au cauzat leziuni corporale. În perioada 04.01.2009-

14.01.2009, susţinând că are influenţă asupra unor persoane cu funcţie de răspundere din

cadrul Comisariatului de poliţie Ştefan Vodă, C.E. a extorcat de la A.C. 2500 de euro, inclusiv

pentru a influenţa acele persoane cu funcţie de răspundere în vederea acumulării materialelor

ce ar putea servi drept temei pentru a nu fi pornită urmărirea penală în privinţa lui A.C. şi,

respectiv, pentru a nu fi tras la răspundere penală în legătură cu incidentul din 02.01.2009 [52].

În toate aceste trei exemple, înţelesul sintagmei „pentru altul”, utilizate în alin.(1) art.326

CP RM, a fost interpretat greşit. Nu s-a luat în consideraţie că această sintagmă se referă la

oricare persoană (alta decât făptuitorul), cu excepţia persoanei publice, persoanei cu funcţie de

demnitate publică, persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional, care ar urma să


funcţiei sale.

În contextul analizat, se impune ca firească întrebarea: care trebuie să fie soluţia de califi-

care, dacă făptuitorul promite, oferă sau dă unei persoane, personal sau prin mijlocitor, bani,

titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje – pentru „a-i fi rezolvată problema”,

fiindu-i indiferent cui anume îi vor reveni aceste foloase necuvenite: traficantului de influenţă

sau/şi persoanei publice, persoanei cu funcţie de demnitate publică, persoanei publice străine sau

funcţionarului internaţional – când respectiva persoană are sau susţine că are o influenţă asupra

acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine

sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să


asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite?

Considerăm că, în această ipoteză, urmează a fi aplicate regulile de calificare stabilite

pentru infracţiunea săvârşită în prezenţa intenţiei nedeterminate (neconcretizate). Or, remarcăm

că făptuitorul are nu o reprezentare individual determinată, dar o reprezentare generală despre

143

persoana care ar urma să beneficieze de foloasele necuvenite pe care el le promite, le oferă sau le

dă. În situaţia dată, calificarea urmează a fi făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei (deoarece

nu este posibil a o individualiza), dar în funcţie de cine anume va accepta sau va primi efectiv

acele foloase necuvenite: 1) numai traficantul de influenţă; 2) numai persoana publică, persoana

cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional; 3) atât

traficantul de influenţă, cât şi persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, per-

soana publică străină sau funcţionarul internaţional. Corespunzător fiecăreia din aceste ipoteze,

deosebim următoarele trei soluţii de calificare: 1) alin.(11) art.326 CP RM; 2) art.325 CP RM;

3) alin.(11) art.326 şi art.325 CP RM.

Dacă promiterea sau oferirea foloaselor necuvenite va rămâne fără răspuns (aceste foloase

fiind respinse), atunci, respectând principiul „in dubio pro reo”, singura soluţie admisibilă este

alegerea din cele trei soluţii de calificare specificate mai sus a soluţiei care este cea mai

favorabilă făptuitorului. Această soluţie de calificare este alin.(11) art.326 CP RM.

În cele ce urmează, vom investiga un alt semn secundar al laturii subiective a infracţiunilor

prevăzute la art.326 CP RM, şi anume: scopul acestor infracţiuni.

Scopul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM este descris prin cuvintele: „pentru a-l

face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exerci-

tarea funcţiei sale”. Amintim că, până la intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011,

formularea similară a fost: „în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni

ce intră în obligaţiile lui de serviciu”.

Scopul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM este un scop special şi poate îmbrăca

oricare din următoarele patru forme:

1) scopul îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional;

2) scopul neîndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional;

3) scopul întârzierii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana


internaţional;

4) scopul grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,

persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional.

Comun pentru toate cele patru ipoteze este că acţiunile – a căror îndeplinire, neîndeplinire,

grăbire sau întârziere o urmăreşte făptuitorul – trebuie să se realizeze în condiţiile exercitării

funcţiei de către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică

144

străină sau funcţionarul internaţional. Cu alte cuvinte, aceste acţiuni trebuie să decurgă din

atribuţiile de serviciu ale persoanei publice, persoanei cu funcţie de demnitate publică, persoanei

publice străine sau ale funcţionarului internaţional şi să fie în limitele competenţei de serviciu a

acesteia (acestuia).

Diferă doar nuanţele ce caracterizează cele patru forme alternative ale scopului infracţiu-

nilor prevăzute la art.326 CP RM: 1) în prezenţa scopului de îndeplinire a unei acţiuni în exerci-

tarea funcţiei de către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana

publică străină sau funcţionarul internaţional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în contra-

prestaţia pozitivă a factorului de decizie susceptibil de influenţare, în sensul ca acesta să acţio-

neze, să depună anumite eforturi, să desfăşoare anumite activităţi; 2) în prezenţa scopului de

neîndeplinire a unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică, persoana cu funcţie

de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional, rezultatul urmărit

de făptuitor constă în contraprestaţia negativă a factorului de decizie susceptibil de influenţare, în

sensul ca acesta să nu acţioneze, să nu depună eforturi, să nu desfăşoare anumite activităţi; 3) în

prezenţa scopului de întârziere a îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana


internaţional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în tergiversarea realizării unei contra-

prestaţii pozitive de către factorul de decizie susceptibil de influenţare, în sensul ca acesta să

acţioneze, să depună eforturi, să desfăşoare anumite activităţi după expirarea termenului stabilit;

4) în prezenţa scopului grăbirii îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana

publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul in-

ternaţional, rezultatul urmărit de făptuitor se exprimă în urgentarea realizării unei contraprestaţii

pozitive de către factorul de decizie susceptibil de influenţare, în sensul ca acesta să acţioneze, să

depună eforturi, să desfăşoare anumite activităţi înainte de termenul stabilit.

De exemplu, la scopul îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana


internaţional se referă următoarele speţe: C.A. a fost condamnat în baza alin.(1) art.326 CP RM.

În fapt, la 07.08.2009, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Instituţiei

Medico-Sanitare Publice „Spitalul Clinic de Psihiatrie”, acesta a primit de la A.C. 2000 de

euro, promiţându-i să intervină pentru ca funcţionarii din cadrul instituţiei nominalizate să

efectueze expertiza medico-legală psihiatrică în privinţa lui L.D, care era învinuit de violul fiicei

minore a lui A.C., cu stabilirea unor concluzii favorabile acestuia privind constatarea stării de

responsabilitate a învinuitului [46]; • C.G. a fost condamnat conform alin.(1) art.326 CP RM. În

fapt, în perioada 20.09.2008-20.12.2008, acesta a organizat pregătirea lui R.S. în calitate de

145

conducător auto la categoria „B” în şcoala auto „P.” din mun. Bălţi. După ce R.S. a absolvit

aceste cursuri, C.G. i-a spus că poate să-l ajute să obţină permisul de conducere şi fără susţine-

rea examenului, asigurându-l că are influenţă asupra inspectorului de la Biroul de înmatriculare

a unităţilor de transport şi pregătire auto din mun. Bălţi. În scopul ca acesta să-i elibereze lui

R.S. permisul de conducere a mijlocului de transport fără susţinerea examenului, la 02.04.2009,

aproximativ la ora 10.30, aflându-se pe teritoriul autogării din mun. Bălţi, C.G. a primit de la

R.S. 700 de lei [55].

Scopul neîndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică, per-

soana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional a

fost atestat în următoarele speţe: T.I. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii specificate la

alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la 04.01.2010, acesta a primit de la Ş.G. 1000 de euro pentru a

influenţa unii colaboratori ai Comisariatului de poliţie Glodeni să nu pornească cauza penală în

privinţa lui Ş.V. şi Ş.R., care la 27.12.2009 au pus în circulaţie o bancnotă falsă cu valoarea

nominală de 200 de lei [58]; • Ş.A. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM. În fapt, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari care activează la

Aeroportul Internaţional Chişinău, acesta a cerut de la G.C. 5000 de dolari SUA pentru a-i

influenţa pe aceşti funcţionari să nu-l supună controlului vamal pe A.S., care urma să intre pe

teritoriul Republicii Moldova la 30.10.2010 şi să introducă în ţară suma de 100000 dolari SUA,

eludând controlul vamal [132].

Scopul de a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către persoana publică,


a fost constatat în următoarele speţe: G.M. a fost învinuită de săvârşirea infracţiunii specificate

la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, activând în calitate de şef de cancelarie la Judecătoria

Ocniţa, susţinând că are influenţă asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei raionului

Ocniţa, în a cărui procedură va fi repartizată pentru examinare acţiunea civilă înaintată de R.D.

cu privire la constatarea decesului lui R.O., G.M. a pretins de la reclamantul R.D. 1100 de lei,

în scopul de a-l influenţa pe judecător să urgenteze examinarea acestei cauze civile, cu adopta-

rea unei hotărâri în favoarea reclamantului R.D. [119]; • M.O. a fost învinuit de comiterea

infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, activând ca şef al Secţiei Administrativ-

Militare a raionului Glodeni subordonate Centrului Militar Teritorial Bălţi, acesta a pretins de

la P.V. bani ce nu i se cuvin în sumă de 500 de lei, pentru a urgenta perfectarea şi eliberarea pe

numele lui P.V. a livretului militar, acesta urmând să fie trecut în rezervă în legătură cu

atingerea vârstei de 27 de ani [53].

146

În alt registru, suscită atenţie poziţia lui V.Dobrinoiu, în corespundere cu care, deoarece în

textul de incriminare nu se face nicio menţiune cu privire la caracterul ilegal al actului de

serviciu urmărit prin intervenţia solicitată, rezultă că acest act poate fi nu doar ilegal, dar şi legal;

pericolul social al faptei de trafic de influenţă derivă nu din caracterul actului pentru care

urmează a se interveni, ci din procedeul aplicat de făptuitor – prevalarea de o influenţă reală sau

presupusă – prejudiciabilă pentru prestigiul funcţionarilor şi al organizaţiilor în care lucrează [61,

p.292]. O opinie similară este exprimată de V.Dabu: „Actul promis, solicitat, poate fi atât legal,

cât şi ilegal; în cazul când actul solicitat este legal traficul de influenţă există deoarece actul

trebuia să fie realizat în afara acestor influenţe, iar vânzarea influenţei şi în această ipoteză

afectează prestigiul funcţionarului public sau privat, precum şi al unităţilor, serviciilor publice

sau private din care acesta face parte. În cazul când actul solicitat este ilegal, credem că acesta

poate fi contravenţional, civil, administrativ, penal etc., sau pur şi simplu o interdicţie nesancţio-

nată coexistând cu infracţiunile de trafic de influenţă prin care este vizat” [37, p.107-124].

Astfel de opinii sunt valabile în conjunctura legii penale române, însă nu-şi găsesc vala-

bilitatea în contextul dispoziţiei de la alin.(1) art.326 CP RM. Într-adevăr, din sintagma „pentru

a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exer-

citarea funcţiei sale”, utilizată în art.326 CP RM, se desprinde caracterul doar legal al acţiunii

realizate în exerciţiul funcţiei de către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate

publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional. Tocmai de aceea, în comparti-

mentul 2.2 al tezei de faţă am propus completarea dispoziţiei de la alin.(1) art.326 CP RM, astfel

încât după cuvintele „sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale,” să

fie introduse cuvintele „ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de serviciu,”. În

eventualitatea operării unui astfel de amendament, va fi posibil ca, în contextul infracţiunii

prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, acţiunea realizată contrar obligaţiilor de serviciu să devină

obiect al intervenţiei. Apropo, o abordare similară cu cea urmărită de noi prin această recoman-

dare de lege ferenda o atestăm în art.324, 325, 333 şi 334 CP RM. În toate aceste articole este

prezentă sintagma „sau contrar acesteia”, desemnând realizarea de către factorul de decizie

corespunzător a unei acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu. Legiuitorul trebuie să fie doar

consecvent şi să extindă această abordare asupra infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM.

În altă privinţă, aşa cum am menţionat mai sus, acţiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire,

grăbire sau întârziere o urmăreşte făptuitorul, trebuie să se realizeze în condiţiile exercitării


străină sau funcţionarul internaţional. De această dată, ne vom referi la un alt aspect al acestei

teze. Astfel, după S.Brînza şi V.Stati, „pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este

147

necesar ca acţiunile pentru care se promite intervenţia să intre în obligaţiile de serviciu ale

funcţionarului; dacă acţiunile pentru care se promite intervenţia nu intră în obligaţiile de serviciu

ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual,

infracţiunea de escrocherie (art.190 CP RM) sau de şantaj (art.189 CP RM)” [17, p.847]. Un

punct de vedere similar îl exprimă D.Ciuncan: „Nu se poate vorbi despre infracţiunea de trafic de

influenţă în cazul în care influenţa, afirmată de făptuitor, vizează activităţi ce intră în sfera

atribuţiilor legale ale altor organe. În asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de înşe-

lăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările

traficantului şi realitate şi, deci, a fost indus în eroare (şi a suferit un prejudiciu)” [22]. În acelaşi

făgaş, V.Dabu opinează: „Actul pentru care se promite intervenţia trebuie să intre în atribuţiile

de serviciu ale funcţionarului public ori privat sau în competenţa unităţii din care acesta face

parte. Dacă persoana indicată de făptuitor şi asupra căreia acesta afirmase că îşi va exercita

influenţa nu are în atribuţiile sale efectuarea actului respectiv, infractorul nu săvârşeşte un trafic

de influenţă, ci eventual o înşelăciune – faţă de cel ce urma să beneficieze de intervenţie – în

raport de manoperele pe care le-a folosit şi dacă cerinţele conţinutului acestei infracţiuni sunt

întrunite. În asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de înşelăciune, dacă cumpără-

torul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările traficantului şi realitate şi,

deci, a fost indus în eroare (a suferit un prejudiciu)” [37, p.107-124].

Suntem de acord cu aceste puncte de vedere: atunci când persoana publică, persoana cu

funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional nu are în

competenţă acţiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmăreşte făptui-

torul – aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptă sau primeşte, personal sau prin

mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau

pentru o altă persoană, persoană având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra acelei per-

soane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică sau persoane publice străine ori asupra

acelui funcţionar internaţional – reiese că respectivele foloase necuvenite sunt fie sustrase, fie

extorcate. Or, fiind imposibilă urmărirea scopului consemnat în alin.(1) art.326 CP RM – desemnat

prin cuvintele „pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplini-

rea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale (sublinierea ne aparţine – n.a.)” – unicul scop posibil

devine cel de cupiditate.

În acest plan, este ilustrativă următoarea speţă: R.G. a fost condamnat în baza alin.(4)

art.190 CP RM. În fapt, în cadrul mai multor întâlniri pe care le-a avut cu Ş.A. în perioada mai

2007-februarie 2008, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, l-a dus în

eroare pe Ş.A. că ar deţine funcţia de jurist în Primăria mun. Chişinău. Sub pretextul de a-i

148

perfecta lui Ş.A. în termen de 3-6 luni autorizaţia de construcţie a anexei la apartamentul ce-i

aparţine, a primit de la ultimul 8500 de lei, pe care i-a însuşit, folosindu-i în scopuri personale.

Ulterior, sub pretextul de a-i perfecta lui Ş.A. documentele de privatizare a terenului şi a casei

ce-i aparţin, R.G. a primit de la acesta în mai multe tranşe 1500 de lei şi 3400 de dolari SUA, pe

care de asemenea i-a însuşit, folosindu-i în scopuri personale. Apoi, în cadrul mai multor

întrevederi cu M.O., inducându-l şi pe acesta în eroare că activează ca jurist în Primăria mun.

Chişinău, sub pretextul de a-i perfecta în termen de o lună autorizaţia de construcţie pe lotul ce-i

aparţine, R.G. a obţinut de la M.O. 850 de lei şi 350 de euro [47].

Într-o altă ordine de idei, S.Brînza şi V.Stati susţin: „Acţiunea de primire, extorcare sau

acceptare de foloase necuvenite trebuie să fie realizată nu mai târziu decât momentul în care

funcţionarul influenţat îşi îndeplineşte ori nu-şi îndeplineşte acţiunile ce intră în obligaţiile lui de

serviciu. Dacă făptuitorul a primit, a extorcat sau a acceptat foloasele necuvenite după ce

funcţionarul şi-a îndeplinit ori nu şi-a îndeplinit acţiunile ce intră în obligaţiile lui de serviciu, şi

cunoştea această împrejurare, atunci cele săvârşite constituie nu trafic de influenţă, dar escro-

cherie sau şantaj” [17, p.847]. Această poziţie nu diferă mult de cea enunţată de D.Ciuncan: „Nu

se poate vorbi despre infracţiunea de trafic de influenţă în cazul în care funcţionarul, în cadrul

atribuţiilor sale legale, îndeplinise deja actul. În asemenea situaţii, faptele pot constitui infrac-

ţiunea de înşelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre

relatările traficantului şi realitate şi, deci, a fost indus în eroare (şi a suferit un prejudiciu)” [22].

Într-adevăr, odată ce deja a fost realizat scopul infracţiunii, desemnat prin cuvintele


în exercitarea funcţiei sale” – aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptă sau pri-

meşte, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, persoană având influenţă sau susţinând că are

influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică sau persoane

publice străine ori asupra acelui funcţionar internaţional – singura concluzie este că respectivele

foloase necuvenite sunt fie sustrase, fie extorcate. Or, fiind cu neputinţă realizarea acestui scop,

întrucât acesta deja şi-a găsit realizarea, unicul scop posibil devine cel de cupiditate.

Cu privire la ultimele două ipoteze examinate ce vizează delimitarea infracţiunii de trafic

de influenţă de infracţiunea de escrocherie şi de cea de şantaj, este cazul să precizăm că nu

art.190 CP RM, dar art.189 CP RM îşi găseşte aplicare în cazul în care săvârşirea pretinderii,

personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană – de către persoana având influenţă sau susţinând

că are influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică sau

149

persoane publice străine ori asupra acelui funcţionar internaţional – presupune modalitatea

faptică de extorcare. Din această perspectivă, avem rezerve faţă de soluţia de calificare în urmă-

toarea speţă: T.V. a fost condamnat în baza alin.(5) art.190 CP RM. În fapt, la 11.10.2007,

abuzând de încrederea lui S.S., sub pretextul că a exercitat influenţă asupra unui judecător de la

Curtea de Apel Chişinău, în scopul menţinerii în vigoare a încheierii Judecătoriei sectorului

Ciocana, mun. Chişinău, privind suspendarea examinării cauzei de partajare a averii în

favoarea lui S.S., T.V. a extorcat de la aceasta suma de 400 dolari SUA [54]. Dacă aceşti bani au

fost dobândiţi nu prin abuz de încredere, dar extorcaţi, aşa cum se relatează, atunci trebuia

aplicat nu alin.(5) art.190 CP RM, dar alin.(6) art.189 CP RM.

Într-un alt context, nu putem trece cu vederea sintagma „indiferent dacă asemenea acţiuni

au fost sau nu săvârşite”, cu care se încheie dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM. Semnificaţia

acestei sintagme o aflăm din aserţiunea aparţinându-i lui T.Toader, referitoare la infracţiunea de

trafic de influenţă: „Infracţiunea există indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat” [152, p.227].

Din perspectiva legii penale a Republicii Moldova, se impune următoarea concluzie: de

regulă, infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM se consideră consumate indiferent dacă au fost

realizate sau nu acţiunile a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmăreşte

făptuitorul. Spunem „de regulă”, deoarece la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM este stabilită excepţia:

ipoteza presupunând că infracţiunea de trafic de influenţă şi cea de cumpărare de influenţă este

urmată de obţinerea rezultatului urmărit. În această ipoteză, obţinerea rezultatului dorit se

concretizează, după caz, în: 1) îndeplinirea efectivă a unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către

persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau de către

funcţionarul internaţional; 2) neîndeplinirea efectivă a unei acţiuni în exercitarea funcţiei de către

persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau de către

funcţionarul internaţional; 3) întârzierea efectivă a îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei

de către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau

de către funcţionarul internaţional; 4) grăbirea efectivă a îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea


străină sau de către funcţionarul internaţional.

150

3.4. Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

După cum reiese din art.21 CP RM, subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

este, în primul rând, persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins

vârsta de 16 ani. În al doilea rând, subiect al acestor infracţiuni poate fi persoana juridică, cu

excepţia autorităţii publice.

Referitor la subiectul infracţiunii de trafic de influenţă, M.A. Hotca menţionează: „Subiec-

tul activ nu este circumstanţiat, ceea ce înseamnă că poate avea această calitate orice persoană

fizică ce îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii” [78, p.1262].

Această afirmaţie îşi găseşte valabilitatea şi în contextul legii penale a Republicii Moldova: nici

în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM, nici în cazul infracţiunii specificate la

alin.(11) art.326 CP RM, nici în ipoteza în care subiect este persoana fizică, nici în cea în care

subiect este persoana juridică, legiuitorul autohton nu reclamă nicio calitate specială. Nu este

obligatoriu ca, de exemplu, în cazul infracţiunilor specificate la art.324, 327-329, 3301 şi 332

CP RM, subiectul-persoană fizică să aibă calitatea de persoană publică, de persoană cu funcţie de

demnitate publică, de persoană publică străină, de funcţionar internaţional sau o altă asemenea

calitate specială.

Deşi în cazul subiectului infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM nu se cere nicio calitate

specială, totuşi, în ipoteza infracţiunii de trafic de influenţă, este obligatoriu să existe circums-

tanţe anumite în a căror prezenţă un asemenea subiect îşi săvârşeşte fapta. În legătură cu aceasta,

au dreptate S.Brînza şi V.Stati, când afirmă că subiectul infracţiunii de trafic de influenţă trebuie

să fie o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar [17,

p.848]. Adaptând această postulare rigorilor legii penale în vigoare, putem consemna că subiec-

tul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM trebuie să fie o persoană care are influenţă

sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate

publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional. Stabilirea acestei

circumstanţe ne ajută să identificăm rolul fiecăreia dintre cele trei persoane a căror prezenţă –

reală (iar, în unele cazuri, presupusă) – face posibilă săvârşirea infracţiunilor specificate la

art.326 CP RM:

1) traficantul de influenţă, adică subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM,

este persoana care pretinde, acceptă sau primeşte, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, având

influenţă sau susţinând că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de

demnitate publică, persoane publice străine sau funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să

151


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;

2) cumpărătorul de influenţă (alias terţul interesat), adică subiectul infracţiunii specificate

la alin.(11) art.326 CP RM, este persoana care promite, oferă sau dă unei persoane (şi anume:

traficantului de influenţă), personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii,

alte bunuri sau avantaje, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, când respectiva persoană are

sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate

publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;

3) factorul de decizie susceptibil de influenţare, adică acea persoană publică, persoană cu

funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau acel funcţionar internaţional, asupra

căruia traficantul de influenţă fie are influenţă, fie susţine că are influenţă.

După identificarea rolului fiecăreia dintre cele trei persoane a căror prezenţă – reală (iar, în

unele cazuri, presupusă) – face posibilă săvârşirea infracţiunilor specificate la art.326 CP RM,

vom apela la punctul de vedere aparţinând lui S.Brînza şi V.Stati: „În art.326 CP RM, termenul

„influenţă” este folosit în sensul de putere, capacitate de a modifica comportamentul funcţionaru-

lui în sensul dorit, respectiv de a determina funcţionarul să facă o favoare sau să ia o decizie

favorabilă... În sensul art.326 CP RM, termenul „influenţa” priveşte acea influenţă care trebuie

să izvorască din alte raporturi decât raporturile legale de subordonare, de control, colaborare,

îndrumare, supraveghere etc., prevăzute de lege sau în baza legii” [17, p.848].

Din cele menţionate reiese că, în contextul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM,

influenţa – exercitată sau care poate fi exercitată asupra factorului de decizie susceptibil de

influenţare – îşi poate avea sursa în relaţiile de rudenie, afinitate, amiciţie, prietenie, camara-

derie, colegialitate, parteneriat etc.

De exemplu, în speţa ce urmează relaţiile de rudenie sunt cele care reprezintă sursa

influenţei care poate fi exercitată asupra factorului de decizie susceptibil de influenţare: P.M. a

fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, în una din

zilele lunii august a anului 2011, aflându-se în or. Şoldăneşti, într-o gheretă amplasată pe

teritoriul Întreprinderii Municipale „Piaţa Şoldăneşti”, în cadrul convorbirii cu E.G. şi I.S., a

susţinut că, în schimbul a 300 de dolari SUA, îl va influenţa pe fiul său, P.A., care deţine funcţia

de manager-şef al Întreprinderii Municipale „Piaţa Şoldăneşti”, să îndeplinească acţiuni ce

intră în obligaţiunile lui de serviciu: să încheie cu E.G. un contract civil de prestări servicii

152

privind salubrizarea, iluminarea nocturnă, paza şi asigurarea cu apă. La 13.10.2011, aproxi-

mativ la ora 11.00, P.M. a primit prin intermediul lui I.S. cei 300 de dolari SUA [122].

Mai sus am menţionat că, în contextul infracţiunii de trafic de influenţă, traficantul de

influenţă fie are influenţă, fie susţine că are influenţă asupra factorului de decizie susceptibil de

influenţare. În cazul în care traficantul de influenţă are influenţă asupra factorului de decizie

susceptibil de influenţare, influenţa în cauză este una reală, efectivă. În cazul în care traficantul

de influenţă susţine că are influenţă asupra factorului de decizie susceptibil de influenţare,

influenţa în cauză este una prezumtivă, ipotetică.

Faptul că această influenţă poate fi una prezumtivă nu înseamnă că ea nu ar putea fi exerci-

tată ulterior. Or, aşa cum opinează cu drept cuvânt S.Brînza şi V.Stati, „atunci când influenţa

făptuitorului asupra funcţionarului nu este reală, ci numai afirmată de făptuitor, această influenţă

trebuie să îndeplinească şi condiţiile definite de legiuitor prin expresia „susţine că are influenţă

asupra unui funcţionar”. Cu alte cuvinte, această influenţă trebuie să fie posibilă şi credibilă, nu

însă o pretinsă influenţă ce apare irealizabilă sau care este absurdă, imposibil de a exista şi de a

avea efect. Dacă influenţa nu este posibilă (atât în sensul efectuării, cât şi al finalităţii), fapta nu

constituie trafic de influenţă, ci escrocherie sau şantaj” [17, p.848]. O opinie similară este

exprimată de V.Dabu [37].

În context, poate fi prezentat următorul exemplu din practica judiciară, când răspunderea

s-a aplicat, pe bună dreptate, nu pentru infracţiunea de trafic de influenţă, dar pentru infracţiunea

de escrocherie: B.V. a fost condamnat în baza alin.(5) art.190 CP RM. În fapt, în perioada

12.04.2006-20.09.2006, prin înţelegere prealabilă cu o altă persoană, împărţind rolurile şi

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor aparţinând lui D.N. şi H.V., cărora le-au declarat

cum că ar cunoaşte unele persoane cu funcţie de răspundere în a căror procedură se află cauza

penală pornită în privinţa lui M.A. şi M.M. şi cum că ar putea interveni în scopul clasării acestei

cauze penale, au însuşit de la D.N. şi H.V. 21333 de euro şi 17700 de dolari SUA [51].

După S.Brînza şi V.Stati, „traficul de influenţă, presupunând ipoteza în care făptuitorul

susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, trebuie deosebit de escrocheria presupunând în-

şelăciunea care se referă la relaţia făptuitorului cu un funcţionar, când făptuitorul pretinde fals că

are influenţă asupra acelui funcţionar. În ultimul caz, făptuitorul anume pretinde fals, nu susţine,

cum este specificat în art.326 CP RM. În acest caz, aplicabil este art.190 CP RM” [17, p.849].

În acest context, ridică semne de întrebare una dintre concluziile la care ajunge

V.Dobrinoiu [62, p.215]. Mai bine zis, dânsul se raliază punctului de vedere exprimat de

B.Dandine: „Există infracţiune (se are în vedere infracţiunea de trafic de influenţă – n.a.)

consumată chiar dacă făptuitorul, pretinzând sau primind foloasele ori acceptând promisiunea

153

lor, nu s-a gândit niciun moment să intervină în favoarea cumpărătorului de influenţă” [174,

p.57]. Dacă făptuitorul ia recompensa nelegitimă nu pentru a interveni în favoarea cumpărătorului

de influenţă, atunci pentru ce altceva o ia? Considerăm că, în această ipoteză, numai sustragerea

recompensei nelegitime poate fi însoţită de înşelăciune. Or, atunci când i se transmite recom-

pensa nelegitimă, făptuitorul îşi asumă angajamentul să intervină în favoarea cumpărătorului de

influenţă. Deci, există toate temeiurile de a se vorbi nu despre consumarea sau neconsumarea

infracţiunii de trafic de influenţă, dar despre existenţa infracţiunii de escrocherie.

În planul disocierii traficului de influenţă de infracţiunea de escrocherie, atrage atenţia opi-

nia lui A.Borodac în legătură cu esenţa juridică a infracţiunii de trafic de influenţă, presupunând

ipoteza în care făptuitorul susţine că are influenţă asupra unui factor de decizie: traficul de

influenţă reprezintă o vânzare a influenţei pe care făptuitorul o are asupra unei persoane cu func-

ţie de răspundere sau asupra unui funcţionar al autorităţii publice ori al unei organizaţii de stat,

precum şi o escrocherie în cazul în care el lasă să se înţeleagă că o are asupra acestora şi pe care

de fapt nu o are [6, p.502].

Replicând, considerăm că traficul de influenţă nu poate reprezenta o escrocherie şi nu

trebuie confundat cu această faptă infracţională. În doctrina penală găsim argumentele care

confirmă această afirmaţie a noastră: în cazul escrocheriei, bunul este obţinut ca urmare a man-

operelor frauduloase, pe când în cazul traficului de influenţă făptuitorul obţine folosul material în

urma promisiunii că va interveni pe lângă acel funcţionar, în ale cărui atribuţii de serviciu intră

soluţionarea chestiunii de interes pentru victimă [5, p.398]; atunci când făptuitorul pretinde fals

că are influenţă, nu susţine că are influenţă, aplicabil este art.190 CP RM. Aceasta deoarece

înşelăciunea nu întruneşte cerinţele pe care trebuie să le aibă înşelăciunea în contextul infrac-

ţiunii de trafic de influenţă. Pentru că poţi susţine că ai influenţă (deşi nu o ai), dar totuşi să inter-

vii pe lângă funcţionar. Sau, cel puţin, să intenţionezi să intervii. În acest caz, nu avem temeiuri

să nu aplicăm art.326 CP RM [7, p.181]; traficul de influenţă, presupunând ipoteza în care

făptuitorul susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, trebuie deosebit de escrocheria presu-

punând înşelăciunea care se referă la relaţia făptuitorului cu un funcţionar, când făptuitorul

pretinde fals că are influenţă asupra acelui funcţionar. În ultimul caz, făptuitorul anume pretinde

fals, nu susţine, cum este specificat în art.326 CP RM. În acest caz, aplicabil este art.190 CP RM

[17, p.849].

Aşadar, infracţiunea de trafic de influenţă (alin.(1) art.326 CP RM) şi infracţiunea de

escrocherie (art.190 CP RM) se aseamănă prin aceea că pot presupune realizarea înşelăciunii.

Însă, în cele două cazuri, înşelăciunea are conotaţii diferite: în cazul infracţiunii de trafic de

influenţă, făptuitorul poate să nu aibă influenţă asupra factorului de decizie, însă aceasta nu

154

înseamnă că făptuitorul are intenţia să sustragă recompensa pe care i-o transmite cumpărătorul de

influenţă. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu are influenţă asupra factorului de de-

cizie, însă intenţionează să o obţină şi să o exercite. În opoziţie, în situaţia escrocheriei, făptui-

torul nu are influenţă asupra factorului de decizie, având intenţia să sustragă recompensa pe care

i-o transmite cumpărătorul de influenţă. La momentul luării recompensei, făptuitorul nu intenţio-

nează să obţină influenţa asupra factorului de decizie şi să o exercite. În alţi termeni, în cazul

traficului de influenţă, făptuitorul nu înşeală cu privire la faptul dacă va transmite sau nu banii.

El poate înşela doar în privinţa faptului că are sau nu o influenţă reală asupra factorului de decizie

[149, p.51-57].

În alt context, atrag atenţia unele opinii exprimate în cursul discuţiei asupra proiectului

art.252 „Traficul de influenţă” din Codul penal al României din 17.03.1936 [30], opinii care se

dovedesc a fi actuale şi astăzi: „Ceea ce am înţeles să pedepsim... este prevalarea de o influenţă,

reală sau presupusă. Că clientul poate, când vine la avocat, să aibă anumite consideraţiuni în

vederea aceasta, îl priveşte pe el, dar în stabilirea raportului de mandat cu clientul meu, dacă mă

prevalez în faţa lui că am anumite influenţe la autorităţile la care intervin, aceasta constituie

elementul esenţial al delictului de trafic de influenţă şi înţelegem să o pedepsim” (T.Iliescu);

„Nu orice intervenţie, chiar remunerată, este ilicită... Avocatul care ia onorarii mari din cauza

onorabilităţii sale, din cauza reputaţiei sale cunoscute, a cunoştinţelor sale profesionale şi a

conştiinţei cu care îşi îndeplineşte datoria, nu poate cădea sub sancţiunile legii, prin faptul că

face la un moment dat un demers pentru reuşita angajamentului său, la autorităţi, fără să fi pledat

efectiv procesul, dar care demers constituie un serviciu profesional din categoria celor care intră

în ordinea lui profesională” (H.Aznavorian) [110, p.345, p.346].

Înseamnă oare aceasta că, şi în accepţiunea legii penale a Republicii Moldova, întru exer-

citarea influenţei sale asupra factorului de decizie, traficantul de influenţă îşi foloseşte poziţia lui

care nu decurge din cadrul legii? Răspunzând pozitiv la această întrebare, S.Brînza şi V.Stati

susţin: „În sensul art.326 CP RM, influenţa şi mijloacele de înfăptuire a acesteia trebuie să nu fie

prevăzute şi permise de lege ca o activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului, cum ar fi,

de exemplu, în cadrul profesiei de avocat, de consilier juridic, de expert sau chiar în executarea

contractului de mandat. De aceea, activitatea legală, promisă de un avocat de a influenţa prin

mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau admi-

nistrativă, nu intră în conceptul de influenţă folosit de legiuitor în art.326 CP RM... Dacă, însă,

acela care nu se prevalează de calitatea lui, de exemplu, de avocat, ci se prevalează de influenţa

adevărată sau pretinsă ce ar avea-o pe lângă un funcţionar, şi, datorită acestei influenţe, cere sau

îşi stipulează un onorariu, chiar şi unul mic, acela săvârşeşte trafic de influenţă” [17, p.848-849].

155

Aşadar, până la urmă, în vederea aplicării răspunderii în baza alin.(1) art.326 CP RM,

contează de ce a făcut uz, de ce s-a folosit, de ce s-a prevalat făptuitorul pentru a face ca per-

soana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţio-

narul internaţional să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei

acţiuni în exercitarea funcţiei sale: 1) de calitatea oficială pe care care i-o conferă cadrul legii;

2) de influenţa reală sau presupusă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demni-

tate publică, persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, influenţă care

scapă incidenţei cadrului legii.

La cea de-a doua ipoteză nominalizată mai sus se referă următoarea speţă: V.V. a fost

învinuită de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, activând în

calitate de avocat la Biroul Asociat de Avocaţi „C.”, fiind împuternicită, în baza unui contract

de prestare a serviciilor juridice, să reprezinte interesele lui A.A., bănuit în comiterea infrac-

ţiunii prevăzute la alin.(2) art.361 CP RM, susţinând că are influenţă asupra unui procuror din

Procuratura sectorului Râşcani, mun. Chişinău, V.V. i-a promis soţiei lui A.A., A.N., că, în

schimbul sumei de 500 de euro, va interveni pe lângă acel procuror, pentru a asigura recali-

ficarea acţiunilor în cauza penală de învinuire a lui A.A. Astfel, la 16.06.2011, aproximativ la

ora 13.40, V.V. s-a întâlnit cu A.N. în faţa hotelului „Codru” din mun. Chişinău şi a primit de la

ea 5 bancnote a câte 100 de euro fiecare, confirmând implicarea sa în realizarea scopului sus-

menţionat [135].

După cum se vede, în acest exemplu V.V. s-a prevalat nu de calitatea sa oficială de avocat,

presupunând recurgerea la mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a probelor etc.), dar de

influenţa presupusă asupra unui procuror. Deci, se prezintă ca întemeiată aplicarea faţă de V.V. a

răspunderii pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

După aceleaşi principii, infracţiunea de trafic de influenţă urmează a fi delimitată de

activitatea de lobby. În context, este de menţionat că, în textul unui act normativ lobbismul este

specificat alături de traficul de influenţă. Astfel conform pct.1.3 al Hotărârii Parlamentului

Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei

şi Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei,

nr.421 din 16.12.2004 [70] (actualmente abrogate), „impactul economic al corupţiei se manifestă

în diverse moduri. Tergiversarea birocratică la întocmirea documentelor, incapacitatea statului de

a asigura securitatea producătorilor, lobbismul (sublinierea ne aparţine – n.a.), protecţionismul,

traficul de influenţă (sublinierea ne aparţine – n.a.), concurenţa neloială, reglementările şi

controalele de stat excesive, ce afectează mecanismele economiei de piaţă şi libera concurenţă,

descurajând potenţialii investitori şi iniţiativa de întreprinzător, duc la creşterea costului

156

proiectelor publice, la diminuarea eficienţei economice, la extinderea evaziunii fiscale, la redu-

cerea plăţilor la buget şi la dezvoltarea economiei subterane”. Totuşi, aceasta deloc nu înseamnă

că lobby-ul poate fi echivalat cu infracţiunea de trafic de influenţă.

După M.Vidaicu, lobby-ul este activitatea remunerată, desfăşurată de unul sau mai mulţi

lobbişti, în numele sau pentru unul sau mai mulţi clienţi, care constă în influenţarea organelor

publice sau a persoanelor oficiale, prin metode legale, pentru ca acestea să adopte sau să nu

adopte anumite acte normative sau individuale [159]. În opinia lui L.Mihăileanu, lobby repre-

zintă un ansamblu de activităţi legale şi transparente de monitorizare, analiză, documentare,

comunicare directă şi oferire de informaţii cu privire la posibilele efecte viitoare ale unei decizii

sau în vederea susţinerii şi promovării unor drepturi, opinii sau interese efectuate cu intenţia

expresă de a influenţa opinia sau acţiunea preşedintelui sau a unui membru al legislativului,

executivului, a unei autorităţi de administraţie publică centrală sau locală sau a unei persoane cu

putere de decizie dintr-o organizaţie sau instituţie implicate în elaborarea, modificarea sau

influenţarea legislaţiei sau a formei unui act normativ cu efect local, regional, naţional sau inter-

naţional, realizat de o persoană, firmă, organizaţie, grup de organizaţii sau grup de interes direct

sau indirect, în nume propriu sau în numele altor persoane sau grupuri şi care are ca scop

iniţierea, adoptarea, modificarea, respingerea sau abrogarea unui act normativ sau promovarea,

administrarea sau executarea unui program sau a unei politici publice [95]. A.Vass consideră că

practica lobby-ului are ca finalitate influenţarea efectivă a deciziei guvernamentale şi nu doar pe

cea de sensibilizare. Codul etic al unui lobbist invocă o acută dexteritate în promovarea legitimă

a unui interes particular [158]. Din punctul de vedere al lui O.O. Одінцова, lobby-ul se

manifestă ca o metodă obiectiv necesară de echilibrare a relaţiilor dintre grupurile sociale şi

structurile puterii. Având o legătură proeminentă cu procesele şi structurile politice, care adoptă

decizii cu caracter de autoritate publică, lobby-ul are un suport legal [185, p.19]. Opinii similare

au fost exprimate de alţi autori [190, p.11-14; 104, p.6; 94, p.98-103].

Aşadar, activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM.

Aceasta întrucât, spre deosebire de traficul de influenţă, lobby-ului îi este caracteristică influen-

ţarea legală a procesului de luare a deciziilor de interes public. În acest sens, există chiar o Lege

model a CSI, din 15.11.2003, cu privire la reglementarea activităţii lobbiste desfăşurate în

privinţa autorităţilor publice [188].

Deşi în Republica Moldova nu există o lege similară, nu putem afirma că în ţara noastră nu

s-ar desfăşura activitatea de lobby. Aceasta reiese chiar din textul unor acte normative. De

exemplu, conform pct.2.1.2 al Hotărârii Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Strate-

giei de comunicare cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova, nr.1524 din

157

29.12.2007 [71], pentru atingerea obiectivului Strategiei de comunicare externă, care are drept

scop promovarea Moldovei în calitate de stat european şi pentru care integrarea europeană

reprezintă o prioritate a politicii externe şi interne, lobbiştii reprezintă unul dintre grupurile ţintă.

De asemenea, în compartimentul A al Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova pentru

aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii civile în anii 2009-2011, nr.267 din 11.12.2008 [72], se

stabileşte că domeniile de implicare a organizaţiilor societăţii civile trebuie să ţină în mod

prioritar de elaborarea cadrului legislativ, a politicilor de monitorizare şi de promovare a

serviciilor sociale, precum şi de consolidarea capacităţilor de advocacy şi lobby, care sunt

indispensabile evoluţiei şi consolidării societăţii civile, afirmării ei în calitate de partener al

administraţiei publice într-un stat democratic de drept. În pct.2.5 al Convenţiei colective în

ramura construcţiilor pentru anii 2009-2013 a Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Terito-

riului, nr.550 din 24.07.2009 [35], se precizează: recunoaşterea reciprocă a partenerilor sociali

are la bază o totalitate de criterii care au ca scop aducerea şi menţinerea la masa tratativelor,

precum şi în întreg sistemul de autoreglementare sectorială şi de lobby pe lângă toate instituţiile

naţionale, europene şi internaţionale, a unor parteneri sociali reprezentativi, cu posibilităţi proprii

dovedite în resurse umane, materiale şi capacitate recunoscută de influenţă.

În mod implicit, activitatea de lobby este reglementată de unele acte legislative: Legea

Republicii Moldova cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2001 [81]; Legea Republicii Moldova privind transpa-

renţa în procesul decizional, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 13.11.2008 [87] etc.

Pasul firesc, care ar trebui să urmeze, este elaborarea unui proiect de lege cadru, care ar

reglementa activitatea de lobby. În acest mod ar fi stabilite, pe cale legislativă, criteriile desfăşu-

rării activităţii de lobby, presupunând influenţarea legală a procesului de luare a deciziilor de

interes public, criterii care ar permite delimitarea cu maximă precizie a acestei activităţi legale de

activitatea infracţională exprimată în traficul de influenţă.

Într-o altă ordine de idei, în alin.(1) şi (11) art.326 CP RM este utilizată sintagma „personal

sau prin mijlocitor”. În legătură cu acest aspect, S.Brînza şi V.Stati afirmă: „Traficul de influenţă

se poate realiza personal, de către făptuitor, sau indirect, prin mijlocitor. În ipoteza dată, mij-

locitorul acţionează în numele traficantului de influenţă şi cu intenţia de a-l ajuta, având calitatea

de complice la infracţiunea specificată la art.326 CP RM. Dacă terţul interesat (cumpărătorul de

influenţă) va recurge la serviciile unui mijlocitor, acesta va fi considerat complice la organizarea,

instigarea sau complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă” [17, p.847].

Cât priveşte mijlocirea la prestaţia cumpărătorului de influenţă, în condiţiile legii penale în

vigoare, soluţia de calificare precitată trebuie revăzută: dacă cumpărătorul de influenţă va recurge

158

la serviciile unui mijlocitor, acesta va fi considerat complice la infracţiunea prevăzută la alin.(11)

art.326 CP RM.

Iată un exemplu din practica judiciară, când infracţiunea de trafic de influenţă a fost săvâr-

şită prin mijlocitor: P.A. a fost învinuit de comiterea infracţiunii specificate la alin.(1) art.326

CP RM. Acesta deţinea funcţia de inginer în Biroul de Examinare a conducătorilor auto din

cadrul BEET Şoldăneşti, fiind şi membru al comisiei de examinare a conducătorilor auto din

cadrul BEET Şoldăneşti. Susţinând că are influenţă asupra conducerii Întreprinderii de Stat

„Centrul de pregătire a specialiştilor pentru Armata Naţională”, filiala Şoldăneşti – în scopul

de a o determina să-l înmatriculeze pe B.Gh. în instituţia de învăţământ respectivă, ca acesta să

frecventeze cursurile de instruire pentru şoferii care doresc să obţină permis de conducere,

precum şi în scopul de a-i determina pe viitorii membri ai comisiei de examinare a conducă-

torilor auto din cadrul BEET Şoldăneşti să-l promoveze cu succes pe B.Gh. la examen şi să-i

elibereze acestuia permisul de conducere a vehicolelor categoria „B”, la 02.06.2011 P.A. a

pretins de la B.Gh., prin extorcare, 4000 de lei, banii urmând să-i fie transmişi, aşa cum i s-a

comunicat, prin intermediul lui B.S. [121].

Într-un alt exemplu doar s-a încercat mijlocirea infracţiunii de trafic de influenţă: G.S. a

fost condamnat în baza alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, la 21.02.2008, G.S. şi P.S., ofiţeri

operativi de la sectorul de poliţie nr.2 al CPS Buiucani, mun. Chişinău, l-au reţinut în flagrant

delict pe A.V., care se afla în stare de ebrietate. În aceeaşi zi, G.S. a întocmit un raport pe

numele Comisarului CPS Buiucani, în care a relatat că, în urma cercetării la faţa locului din

21.02.2008, a fost stabilit că A.V. deţinea un pachet în care se afla o masă de origine vegetală,

uscată şi mărunţită cu miros specific. În acelaşi timp, G.S. a solicitat înregistrarea faptului

nominalizat în registrul R-1 al CPS Buiucani, iar materialele au fost transmise pentru examinare

şi emitere a unei hotărâri conform legislaţiei în vigoare. Ştiind că D.G., ofiţer de urmărire pe-

nală la CPS Buiucani, mun. Chişinău, examinează materialul în cauză, în perioada 22.02.2008-

17.03.2008 G.S. a extorcat de la A.V. 4000 de lei, susţinând că are influenţă asupra ofiţerului de

urmărire penală D.G. şi că va interveni pentru a nu fi pornită urmărirea penală. La 17.03.2008,

A.V. s-a prezentat la locul şi ora stabilită de G.S., unde era aştepat de A.N., care a declarat că

este împuternicit de G.S. să i-a banii pentru a-i transmite ulterior acestuia. Însă, A.V. a refuzat

să-i transmită banii. Atunci A.N. l-a contactat telefonic pe G.S., care, discutând cu A.V., i-a spus

că va veni în timpul apropiat la locul stabilit anterior pentru a primi nemijlocit banii. În aceeaşi

zi, aproximativ la ora 13.00, aflându-se într-un automobil condus de S.A., G.S. s-a întâlnit la

locul şi ora numită cu A.V. În continuare, G.S. i-a solicitat lui A.V. să-i transmită lui A.N. cei

4000 de lei, temându-se să-i ia personal. Ulterior, primind totuşi acei bani, G.S. l-a asigurat pe

159

A.V. că, datorită intervenţiei sale pe lângă D.G., fapta lui A.V. va fi calificată drept contravenţie,

şi nu ca infracţiune [40].

În altă ordine de idei, vom prezenta punctul de vedere aparţinând lui S.Brînza şi V.Stati:

„Funcţionarul, pe lângă care intervine făptuitorul, nu este nici autorul infracţiunii prevăzute la

art.326 CP RM, nici participantul la această infracţiune” [17, p.850]. În contrast, E.Mădulărescu

opinează că, dacă factorul de decizie nu a cunoscut că făptuitorul s-a prevalat de influenţa pe

care o are sau a lăsat să se creadă că o are asupra lui, dar a cedat intervenţiei acestuia şi a efectuat

actul de serviciu vizat de traficant, el nu va răspunde pentru această infracţiune, ci eventual

pentru o altă infracţiune, dacă actul era contrar atribuţiilor sale de serviciu; dacă însă factorul de

decizie a cunoscut că făptuitorul se prevalează de influenţa reală sau presupusă asupra lui şi, prin

comportamentul său, i-a înlesnit primirea folosului, fără a ceda intervenţiei, însă a îndeplinit

actul de serviciu, întrucât era legalmente datorat – deoarece a avut reprezentarea faptei trafi-

cantului şi a rezultatului ei – el este complice la infracţiune [94, p.41].

În ce ne priveşte, considerăm că factorul de decizie susceptibil de influenţare poate fi

considerat complice la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM numai în condiţiile în

care acesta i-a promis dinainte traficantului de influenţă că-l va ajuta la pretinderea, acceptarea

sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte

bunuri sau avantaje, pentru traficantul de influenţă sau pentru o altă persoană, de către traficantul

de influenţă care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra acelui factor de decizie,

pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale. În lipsa unor asemenea condiţii, care rezultă din alin.(5) art.42 CP RM,

nu este posibilă tragerea la răspundere a factorului de decizie susceptibil de influenţare pentru

complicitate la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM.

În situaţia în care săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este urmată de influenţa

promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, nu este exclus ca factorul de decizie susceptibil de

influenţare să poarte răspundere pentru ilegalităţi de factură penală, contravenţională sau de alt

gen. Totodată, în prezenţa condiţiilor stabilite la alin.(4) art.42 CP RM, dacă traficantul de

influenţă determină factorul de decizie susceptibil de influenţare să săvârşească o infracţiune,

acest traficant de influenţă este pasibil de răspundere pentru instigare la acea infracţiune.

Această regulă de calificare a fost respectată în speţa următoare: P.A. a fost învinuit de

săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.326, la alin.(4) art.42 şi la art.332 CP RM. În

fapt, susţinând faţă de G.V. că are influenţă asupra directorului Colegiului Agroindustrial din

or. Ungheni, C.V., care este persoană cu funcţie de răspundere, P.A. l-a influenţat pe ultimul să

160

elibereze un certificat fals de absolvire a instituţiei nominalizate pe numele lui G.V., de la care,

la 29.07.2007, a primit o recompensă în mărime de 200 de euro [41].

În alte exemple din practica judiciară nu a fost reţinută la calificare, din motive neclare,

instigarea la infracţiunea comisă de factorul de decizie susceptibil de influenţare: Z.Y. a fost învi-

nuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În fapt, în luna martie 2009

acesta a primit 2200 de euro de la cetăţenii României P.F., C.D. şi B.R., susţinând că are

influienţa asupra lui R.R., şef al Biroului de primire a documentelor cetăţenilor străini în mun.

Chişinău, fiind persoană cu funţie de răspundere. Z.Y. a relatat că o poate influenţa pe R.R. în

vederea eliberării adeverinţelor ce confirmă depunerea actelor la Biroul vizat pentru primirea

permiselor de şedere. La rândul său, R.R. a fost învinuită de comiterea infracţiunii prevăzute la

alin.(1) art.332 CP RM. În fapt, în luna martie 2009, fără să primească actele necesare din

partea cetăţenilor României P.F., C.D. şi B.R. şi fără să le înregistreze în ordinea corespun-

zătoare, folosindu-se de situaţia sa de serviciu, în interes material, a perfectat, a semnat şi a

autentificat cu ştampila instituţiei adeverinţele care confirmă faptul depunerii de către cetăţenii

respectivi a actelor şi care oferă acestora dreptul de a primi permise de şedere pe teritoriul

Republicii Moldova, acţiuni care au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice,

precum şi drepturilor şi intereselor beneficiarilor de adeverinţe [127]. Erori similare au fost

admise şi în alte cazuri [132].

În altă privinţă, în dispoziţia de la art.326 CP RM, în vederea desemnării celor patru

categorii de factori de decizie susceptibili de influenţare, legiuitorul utlizează următoarele patru

noţiuni: 1) „persoană publică”; 2) „persoană cu funcţie de demnitate publică”; 3) „persoană

publică străină”; 4) „funcţionar internaţional”.

Definiţiile acestor noţiuni le găsim formulate în art.123 şi 1231 CP RM. Din analiza acestor

definiţii reiese că cele patru categorii de factori de decizie susceptibili de influenţare trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

1) persoană publică este: a) orice persoană având statutul de funcţionar public. Menţionăm

că statutul funcţionarului public este reglementat, în primul rând, de Legea Republicii Moldova

cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, adoptată de Parlamentul Republicii

Moldova la 04.07.2008 [86], precum şi de Legea Republicii Moldova privind Codul de conduită

a funcţionarului public, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.02.2008 [84];

b) printre altele, persoană publică este: funcţionarul public cu statut special (colaboratorul

serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii

publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice

autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane

161

juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;

persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să

îndeplinească activităţi de interes public;

2) persoană cu funcţie de demnitate publică este oricare persoană făcând parte din

următoarele categorii: a) persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de

Constituţia Republicii Moldova; b) persoana care este învestită în funcţie, prin numire sau prin

alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, în condiţiile legii;

c) consilierul local; d) deputatul în Adunarea Populară a Găgăuziei; e) persoana căreia persoana

cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.

Este cazul de menţionat că statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică este

reglementat, în primul rând, de Legea Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu

funcţie de demnitate publică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010 [88];

3) persoană publică străină este oricare persoană făcând parte din următoarele categorii:

a) orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau

judiciar al unui stat străin; b) persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin,

inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; c) persoana care exercită

funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

Precizăm că la baza noţiunii „persoană publică străină” se află noţiunea „agent public

străin” (desemnând orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau

judiciar al unei ţări străine, care a fost numită sau aleasă, şi orice persoană care exercită o funcţie

publică pentru o ţară străină, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică),

noţiune astfel definită la lit.b) art.2 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei;

4) funcţionar internaţional este oricare persoană făcând parte din următoarele categorii:

a) funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale; b) orice persoană auto-

rizată de o organizaţie publică internaţională ori supranaţională să acţioneze în numele ei;

c) membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale;

d) orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv

persoana cu atribuţii de grefă.

Venim cu precizarea că la baza noţiunii „funcţionar internaţional” se află noţiunea „func-

ţionar al unei organizaţii internaţionale publice” (desemnând un funcţionar internaţional sau

orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei), noţiune astfel

definită la lit.c) art.2 al Convenţiei ONU împotriva corupţiei.

De exemplu, în speţa ce urmează o persoană publică evoluează în calitate de factor de de-

cizie susceptibil de influenţare: R.I. a fost învinuit de comiterea infracţiunii specificate la alin.(1)

162

art.326 CP RM. În fapt, activând în cadrul CEDP „Registru”, acesta a făcut cunoştinţă cu P.E.

La 15.03.2012 şi la 17.03.2012, R.I. a susţinut că are influenţă asupra şefului Secţiei Admmi-

nistrativ-Militare a raionului Donduşeni subordonate Centrului Militar Teritorial Edineţ, B.V.,

care are calitatea de persoană publică, în ale cărui atribuţii intră perfectarea livretelor militare

şi documentarea cetăţenilor care deţin aceste livrete. Drept urmare, R.I. a pretins, prin extor-

care, de la P.E. o sumă de bani, în scopul de a-l determina pe B.V. să perfecteze şi să elibereze

un livret militar pe numele lui P.E., în lipsa condiţiilor legale pentru aceasta. Acea sumă de bani

a fost acceptată şi primită de către R.I. la 19.03.2012, aproximativ la ora 11.50, într-o cafenea

din or. Donduşeni [117].

În alte exemple din practica judiciară, factorul susceptibil de influenţare este o persoană

publică străină: B.V. a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326

CP RM. În fapt, susţinând în faţa lui A.L. că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul

Ambasadei Poloniei în Republica Moldova, la 21.08.2011 acesta a extorcat de la A.L. suma de

1500 de euro, pentru a facilita eliberarea unei vize Schengen. La 24.08.2011, aproximativ la ora

13.20, aflându-se în parcul din str. Bucuriei, mun. Chişinău, B.V. a primit de la A.L. 300 de euro

[136]; • L.O. a fost învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM. În

fapt, începând cu 21.05.2012, susţinând că are influenţă asupra unor persoane publice străine din

cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România şi al Ambasadei României în

Republica Moldova, în scopul de a le determina pe acestea să urgenteze perfectarea documente-

lor pentru eliberarea pe numele lui O.L. a paşaportului de cetăţean al României, L.O. a pretins

de la O.L. 1300 de euro. La 24.05.2012, aproximativ la ora 11.40, aflându-se în curtea unei case

de locuit de pe str. Ştefan cel Mare din or. Glodeni, L.O. a primit de la O.L. o parte din

mijloacele băneşti extorcare, şi anume – 100 de euro, fiind reţinut în flagrant delict de către

colaboratorii Direcţiei Generale Teritoriale Nord a CCCEC [120].

În alt context, în scopul de a interpreta prin analogie prevederile art.326 CP RM, vom apela

la una dintre explicaţiile date în pct.14 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009: „Nu sunt subiecţi ai

infracţiunii de corupere pasivă lucrătorii (funcţionarii) întreprinderilor, instituţiilor şi organiza-

ţiilor care exercită numai funcţii pur profesionale sau tehnice... Dacă aceste persoane concomi-

tent sunt învestite şi cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie ori organizatorico-economice,

ele pot fi trase la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art.324 CP (de exemplu,

medicul pentru luare de mită în legătură cu eliberarea certificatului de concediu medical sau

pentru participarea în calitate de preşedinte ori de membru al Consiliului de expertiză medicală a

vitalităţii sau medico-militară; comisiile din cadrul instituţiilor de învăţămînt în caz de executare

a funcţiilor lor de organizare şi control al activităţii acestor instituţii etc.)”.

163

Cu ajustările de rigoare, această explicaţie este aplicabilă în contextul infracţiunilor

prevăzute la art.326 CP RM: nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.326 CP RM în cazul în

care se vinde (se cumpără) influenţa unor lucrători (funcţionari) din cadrul unei întreprinderi,

instituţii sau organizaţii, care exercită numai funcţii pur profesionale sau tehnice. Din contra, se

aplică răspunderea în baza art.326 CP RM, dacă astfel de persoane au şi calitatea de persoană

publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină sau de funcţionar

internaţional. În această ipoteză, important este ca vânzarea sau cumpărarea de influenţă să fie

realizată tocmai în legătură cu ipostaza de persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate

publică, persoană publică străină sau de funcţionar internaţional, nu în legătură cu ipostaza de

lucrător (funcţionar) al unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii, care exercită numai funcţii

pur profesionale sau tehnice.

Sub un alt aspect, menţionăm că, într-o speţă, sentinţa de condamnare a lui S.C. în baza

alin.(1) art.326 CP RM a fost contestată cu apel de către inculpată care a solicitat achitarea,

invocând, printre altele, că prin declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor nu s-a dovedit

pentru cine au fost daţi banii [45].

Din această perspectivă, considerăm importantă precizarea făcută de V.Dobrinoiu, potrivit

căreia, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, trebuie să fie îndeplinită condiţia prevalării de

influenţă, iar această prevalare să vizeze neapărat un funcţionar determinat sau cel puţin deter-

minabil; aceasta nu înseamnă că funcţionarul în cauză trebuie să fie explicit arătat sau că acesta

nu ar putea să aibă un nume fictiv [61, p.288]. În acest mod, V.Dobrinoiu îşi exprimă, cu drept

cuvânt, dezacordul cu V.Dongoroz, căruia îi aparţine următoarea opinie: „Dacă, în momentul

când se pretinde sau se primesc darurile pentru a interveni, nu se precizează, nici în mod indirect

cel puţin, persoana funcţionarului pe lângă care se va interveni, atunci delictul rămâne în sfera de

tentativă, momentul consumării depalsându-se până în momentul când intervenţia a avut loc şi

când în mod implicit se determină şi persoana funcţionarului” [65, p.18-19]. Are dreptate

V.Dobrinoiu când afirmă că, în ipoteza descrisă, nu este relevant să se vorbească despre posibili-

tatea reţinerii tentativei la infracţiunea de trafic de influenţă: tentativa este o formă imperfectă a

infracţiunii consumate, dar imperfecţiunea ei derivă nu din neîndeplinirea în concret a unei

condiţii esenţiale prevăzute în textul de incriminare, ci din întreruperea acţiunii sau din rămâne-

rea ei fără efect.

Deşi agreem în cea mai mare parte cele susţinute de V.Dobrinoiu, considerăm imperioasă

introducerea unei note de claritate: nu este suficient a se afirma că, dacă nu este precizată nici

măcar indirect identitatea factorului de decizie susceptibil de influenţare, atunci fapta nu poate fi

calificată ca trafic de influenţă. Or, contează circumstanţele neprecizării identităţii acelui factor

164

de decizie. Este foarte posibil ca, deşi identitatea factorului de decizie în cauză să rămână nepre-

cizată (de exemplu, din motive de conspiraţie sau din teamă că acest factor ar putea fi ulterior

denunţat), traficantul de influenţă să intervină totuşi pe lângă acesta. Aşadar, important este nu

atât dacă identitatea factorului de decizie susceptibil de influenţare este precizată în vreun fel, cât

mai ales dacă traficantul de influenţă intenţionează sau nu să intervină pe lângă acesta. Faptul că

nu este precizată identitatea factorului de decizie în cauză nu trebuie să ducă automat la conclu-

zia că, în acele împrejurări, un asemenea factor nu există şi nici nu putea să existe.

Anterior, am menţionat că nu doar persoana fizică, dar şi persoana juridică poate evolua în

calitate de subiect al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. O asemenea concluzie rezultă nu

numai din sancţiunile de la art.326 CP RM, dar şi din prevederile art.16 al Legii cu privire la

prevenirea şi combaterea corupţiei: subiecţii actelor de corupţie sau ai faptelor de comportament

corupţional, persoanele fizice şi persoanele juridice, sunt trase la răspundere, în conformitate cu

Codul penal, pentru săvârşirea cu vinovăţie a actelor de corupţie (alin.(1)); sunt acte de corupţie:

a) coruperea activă; b) coruperea pasivă; c) traficul de influenţă; d) luarea de mită; e) darea de mită.

Din acest punct de vedere, considerăm că prevederile art.326 CP RM sunt conforme

recomandărilor care rezultă din textul unor convenţii internaţionale de maximă importanţă:

fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că persoanele

juridice pot fi reţinute pentru infracţiunile de corupţie activă, de trafic de influenţă şi pentru

spălarea capitalului stabilit în virtutea prezentei Convenţii, atunci când ele sunt comise de către

orice persoană fizică, care activează fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al

persoanei juridice, care exercită o funcţie de răspundere în cadrul ei, în baza: unei puteri de

reprezentare a persoanei juridice; sau unei autorităţi pentru a lua hotărâri în numele persoanei

juridice; sau unei autorităţi pentru exercitarea unui control în cadrul persoanei juridice; precum şi

participarea unei astfel de persoane în calitate de complice sau de instigator la comiterea infrac-

ţiunilor menţionate mai sus (paragraful 1); făcând abstracţie de cazurile deja prevăzute în

paragraful 1, fiecare Parte ia măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi

trasă la răspundere, atunci când lipsa de supraveghere sau de control din partea unei persoane

fizice vizate în paragraful 1 a făcut posibilă comiterea infracţiunilor menţionate în paragraful 1 la

contul aşa-numitei persoane juridice de către o persoană fizică aflată sub autoritatea sa (paragra-

ful 2); responsabilitatea persoanei juridice în virtutea paragrafelor 1 şi 2 nu exclude urmărirea

penală împotriva persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la infracţiunile menţionate

în paragraful 1 (paragraful 3) (art.18 „Responsabilitatea persoanelor juridice” din Convenţia

penală a Consiliului Europei privind corupţia); fiecare Stat parte adoptă măsurile necesare, con-

form principiilor sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice care participă la

165

infracţiunile stabilite conform prezentei Convenţii (paragraful 1); sub rezerva principiilor juri-

dice ale statului parte răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă

(pragraful 2); această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care

au săvârşit infracţiunile (pragraful 3); fiecare Stat parte veghează, în mod special, ca persoanele

juridice trase la răspundere conform prezentului articol să facă obiectul sancţiunilor eficace,

proporţionale şi de descurajare, de natură penală sau nepenală, inclusiv al sancţiunilor băneşti

(art.26 „Răspunderea persoanelor juridice” al Convenţiei ONU împotriva corupţiei).

Prin prisma dreptului comparat, este cazul de consemnat că, de exemplu, din art.121D

CP Ml rezultă că persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de trafic de influenţă şi al

infracţiunii de cumpărare de influenţă numai atunci când persoana fizică găsită vinovată de

infracţiunile în cauză este director, manager, secretar sau alt funcţionar de bază al unei persoane

juridice, ori este o persoană având atribuţii de reprezentare a unei astfel de entităţi, ori este o

persoană având competenţa de a lua decizii în numele persoanei juridice sau de a exercita con-

trolul în cadrul acesteia, iar infracţiunea de care această persoană se face vinovată a fost săvâr-

şită, în parte sau în totalitate, în folosul acestei persoane juridice. În contrast, din prevederile

alin.(3) art.21 CP RM, coroborate cu cele ale art.326 CP RM, reiese că persoana juridică (cu

excepţia autorităţii publice) este pasibilă de răspundere penală pentru infracţiunile de trafic de

influenţă şi de cumpărare de influenţă, dacă există una din următoarele condiţii: a) persoana

juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe

ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi; b) per-

soana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire

sau scopurilor declarate; c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în

proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei per-

soane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuter-

nicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.

Încheiem examinarea subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM cu analiza preve-

derii de la alin.(4) art.326 CP RM: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii

enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă

persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea

pe care a săvârşit-o”.

Această normă are ca model prevederea de la alin.(4) art.325 CP RM. Raţiunea stabilirii

unui temei de liberare de răspundere penală în alin.(4) art.326 CP RM rezidă în faptul că aceasta

ar putea servi drept mijloc eficient de combatere a traficului de influenţă, dat fiind că probarea

săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prezintă în continuare o dificultate sporită [18].

166

Aşadar, în acord cu dispoziţia de la alin.(4) art.326 CP RM – în cazul faptei de cumpărare

de influenţă – persoana, care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1)

art.326 CP RM, este liberată de răspundere penală în oricare din următoarele două ipoteze:

1) această persoană s-a autodenunţat, neştiind că organul de urmărire penală este la curent cu

infracţiunea pe care a săvârşit-o; 2) aceste bunuri sau servicii i-au fost extorcate.

Cât priveşte prima din aceste ipoteze, trebuie de menţionat că, în general, conform lit.f)

alin.(1) art.76 CP RM, autodenunţarea constituie un temei de atenuare a pedepsei. Totuşi, în

cazul faptei de cumpărare de influenţă, autodenunţarea are alte conotaţii, şi anume – cea de temei

de liberare de răspundere penală.

În pct.24 din Hotărârea Plenului CSJ nr.5/2009 se menţionează: „În cazul în care are loc

autodenunţarea faptelor de corupere pasivă, liberarea de răspundere penală poate avea loc atunci

când autodenunţarea s-a făcut personal de făptuitor, oral sau în scris, organelor de urmărire

penală, care nu dispuneau de informaţii sau date despre această faptă. Ca autodenunţare poate fi

considerat şi faptul comunicării faptelor unei autorităţi publice, precum şi conducătorilor

instituţiilor, organizaţiilor de stat în cadrul cărora activează persoana cu funcţie de răspundere”.

Adaptând această explicaţie rigorilor dispoziţiei de la art.326 CP RM, considerăm că, în

cazul faptei de cumpărare de influenţă, persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori

servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM este liberată de răspundere penală în corespundere

cu alin.(4) art.326 CP RM, dacă: 1) s-a autodenunţat în condiţiile art.264 din Codul de

procedură penală. Precizăm că, potrivit acestui articol, autodenunţarea poate fi făcută atât de o

persoană fizică, cât şi de o persoană juridică; 2) declaraţia de autodenunţare s-a făcut în scris

sau oral; 3) la momentul autodenunţării, făptuitorul nu ştia că organele de urmărire penală sunt

la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o. Precizăm că, în conformitate cu alin.(4) art.264

din Codul de procedură penală, în cazul în care organele de urmărire penală sunt la curent cu

această faptă, autodenunţarea are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului şi

se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului.

Nu considerăm întemeiată poziţia exprimată în pct.24 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009,

conform căreia „autodenunţare poate fi considerat şi faptul comunicării faptelor unei autorităţi

publice, precum şi conducătorilor instituţiilor, organizaţiilor de stat în cadrul cărora activează

persoana cu funcţie de răspundere”. O asemenea improvizare nu se sprijină pe textul legii: în

acord cu art.262 şi 264 din Codul de procedură penală, precum şi cu alin.(4) art.326 (cât şi cu

alin.(4) art.325 şi alin.(4) art.334) CP RM, organul de urmărire penală este cel sesizat prin

autodenunţ. Reiese că alte persoane fizice sau juridice nu pot evolua în calitate de organe având

competenţa de a fi sesizate prin autodenunţ.

167

În continuare, vom examina cea de-a doua ipoteză consemnată în alin.(4) art.326 CP RM,

ipoteză la care se referă sintagma „persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii

enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate…”.

În vederea interpretării prin analogie a noţiunii „extorcare”, utilizate în alin.(4) art.326

CP RM, vom apela la textul Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, în care se explică: „extorcarea de

bunuri sau servicii, enumerate în alin.(1) art.324 CP RM, constă în cererea acestora de către

făptuitor sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor putea cauza prejudicii intereselor atât

legale, cât şi ilegale ale corupătorului sau crearea intenţionată a unor condiţii care îl impun să le

dea (ofere) în scopul prevenirii consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale sau ilegale

(pct.10); „conform alin.(4) art.325 CP RM, infracţiunea de corupere pasivă nu există dacă bunu-

rile sau serviciile enumerate la art.324 CP RM au fost extorcate de la corupător prin constrângere,

care poate fi efectuată prin orice mijloace cu caracter real, corupătorul fiind obligat în final să co-

mită fapta (prin crearea pericolului legat de viaţa, sănătatea, libertatea persoanei etc.) (pct.24)”.

Deşi explicaţiile din pct.10 şi 24 ale Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se referă la aceeaşi

ipoteză, conţinutul acestora este disonant: în pct.10 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 nu este

folosit termenul „constrângere”, care, sub aspect juridico-penal, poate avea numai conotaţiile

reliefate în art.39 CP RM; în pct.24 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se menţionează că

extorcarea poate fi efectuată prin orice mijloace cu caracter real, nu doar prin ameninţare (aşa

cum este stabilit în pct.10 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009).

Aceste discrepanţe de ordin semantic ne îndeamnă să recurgem la interpretarea doctrinară a

noţiunii „extorcare”. Astfel, în opinia lui S.Brînza şi V.Stati, pentru a fi posibilă aplicarea

alin.(4) art.325 CP RM, în cazul extorcării foloaselor necuvenite, este necesară întrunirea cumu-

lativă a următoarelor condiţii: 1) să existe o constrângere din partea persoanei cu funcţie de răs-

pundere; 2) iniţiativa coruperii să aparţină persoanei cu funcţie de răspundere; 3) constrângerea

trebuie să aibă un caracter real, adică să fie într-atât de puternică, încât să suprime sau să

restrângă libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată,

să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de persoana cu funcţie de răspundere; 4) constrân-

gerea trebuie să fie antecedentă în raport cu promisiunea, oferirea sau darea foloaselor necuve-

nite [17, p.842-843]. După I.Ţurcan, prin ,,extorcare a bunurilor necuvenite”, în sensul lit.c)

alin.(2) art.324 CP RM, se înţelege cererea acestora de către făptuitor sub ameninţarea săvârşirii

acţiunilor care vor cauza prejudicii intereselor legale ale corupătorului, sau crearea intenţionată a

unor condiţii care îl impun să le dea (ofere) în scopul prevenirii consecinţelor nefaste pentru

interesele sale legale [153; 154]. Din punctul de vedere al lui I.Nastas, extorcarea avantajelor

necuvenite, realizată în contextul infracţiunii de corupere pasivă, constă în solicitarea de către

168

persoana cu funcţie de răspundere a unor avantaje necuvenite, sub ameninţarea săvârşirii

acţiunilor care vor prejudicia drepturile şi interesele legale ale corupătorului, sau în punerea

intenţionată a ultimului în aşa condiţii care îl impun să corupă, în scopul prevenirii consecinţelor

nefaste pentru interesele şi drepturile sale legale [100].

Astfel, observăm că şi în doctrina penală opiniile sunt împărţite. Susţinem opinia exprimată

de către S.Brînza şi V.Stati. Aceasta deoarece: 1) literalmente, prin „extorcare” se înţelege acţiu-

nea de a obţine un lucru de la cineva cu forţa, prin ameninţări, violenţă, şantaj etc. [60, p.361].

Deci, noţiunea de extorcare se referă în egală măsură nu doar la influenţarea pe calea amenin-

ţării, dar şi la influenţarea pe alte căi; 2) dacă nu presupune constrângere, extorcarea nu poate

fi suficientă în vederea liberării făptuitotului de răspundere penală.

În practică a existat tendinţa de a interpreta nepermis de larg noţiunea „extorcare” utilizată

în art.326 CP RM, în legătură cu ipoteza care a fost relevantă înainte de intrarea în vigoare a

amendamentelor din 02.12.2011: „extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje

patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine

sau pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care

susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu

îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au

fost sau nu săvârşite”. Din toate speţele analizate de noi, numai într-un singur caz nu există

îndoieli că noţiunea de extorcare, înţeleasă astfel, a fost interpretată corect [126]. În toate

celelalte cazuri nu există niciun indiciu că ar fi vorba într-adevăr de extorcare. Pur şi simplu, se

utilizează termenul „extorcare”, fără a se releva măcar în linii generale în ce anume a constat

această extorcare [56; 54; 57; 49; 50; 48; 41; 40; 39; 112; 123; 124; 114; 136; 130; 133; 125;

129; 128; 134; 135; 116; 117; 118; 119; 120; 121; 113]. Asupra unor asemenea soluţii de

calificare tendenţioase au atenţionat cu drept cuvânt I.Nastas şi I.Ţurcan [100; 157, p.174].

Este adevărat că după intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011 a dispărut

cauza interpretării extensive defavorabile a legii penale: în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM

termenul „extorcare” a cedat locul termenului „pretindere”. Totuşi, termenul „extorcare” a apărut

în alin.(4) art.326 CP RM. Astfel, există pericolul că deja nu partea acuzării (ca înainte de

intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011), dar partea apărării va încerca să interpre-

teze abuziv noţiunea de extorcare, utilizată în alin.(4) art.326 CP RM, urmărind scopul liberării

cumpărătorului de influenţă de răspundere penală [143, p.276].

Propunem soluţionarea acestei probleme: modificarea prevederii de la alin.(4) art.326

CP RM după modelul alin.(2) art.290 „Darea de mită” din Codul penal al României din 2009:

„Fapta prevăzută în alin.(1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin

169

orice mijloace de către cel care a luat mita”. La concret, propunem ca dispoziţia de la alin.(4)

art.326 CP RM să fie formulată în felul următor: „Persoana care a promis, a oferit sau a dat

bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) este liberată de răspundere penală dacă persoana s-a

autodenunţat, divulgând toate circumstanţele relevante ale infracţiunii, neştiind că organele de

urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o. Nu constituie infracţiune fapta

persoanei care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1), dacă aceasta a

fost constrânsă de către cel care a traficat influenţa”.

În eventualitatea implementării acestei recomandări, ar deveni clar că constrângerea per-

soanei, care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la alin.(1) art.326 CP RM

(avându-se în vedere constrângerea în sensul art.39 CP RM), înlătură caracterul penal al faptei

prevăzute la alin.(11) art.326 CP RM, întemeindu-se pe lipsa de vinovăţie a făptuitorului. Întrucât

noţiunea de constrângere este interpretată chiar de legiuitor în art.39 CP RM, vor dispărea orice

îndoieli legate de înţelesul acestei noţiuni, îndoieli care nu pot fi depăşite în cazul noţiunii de

extorcare.

3.5. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM

Circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la alin.(1) şi (11) art.326 CP RM sunt

consemnate la alin.(2) şi (3) art.326 CP RM:

– săvârşite de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.(2));

– săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari (lit.c) alin.(2));

– urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit (lit.d) alin.(2));

– cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari (lit.a) alin.(3));

– în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale (lit.b) alin.(3)).

Respectând această ordine, în primul rând, vom analiza circumstanţa agravantă specificată

la lit.b) alin.(2) art.326 CP RM, presupunând săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau

de cumpărare de influenţă de două sau mai multe persoane.

În pct.9 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009 se explică: „Prin „corupere pasivă săvârşită de

două sau mai multe persoane” se înţelege faptul de a pretinde, primi, accepta bunuri ori alte

foloase necuvenite de doi sau mai mulţi făptuitori, care, conform atribuţiilor de serviciu, deţin

competenţa de a soluţiona interesul manifestat de corupător, precum şi dacă întreprind acţiuni

concrete în favoarea acestuia”.

170

Din această explicaşie reiese concluzia la care a ajuns I.Ţurcan: „Agravanta de la lit.b)

alin.(2) art.324 CP RM nu este aplicabilă în următoarele două ipoteze: 1) infracţiunea este

săvârşită de o persoană având semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu

are astfel de semne; 2) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele subiectului

infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are astfel de semne. Accentuăm, cu riscul de

a ne repeta, că aceasta nu infirmă în niciun caz concepţia, conform căreia se stabileşte răspun-

derea pentru o infracţiune săvârşită de două sau mai multe persoane în oricare din următoarele

trei ipoteze: 1) infracţiunea este săvârşită de doi sau mai mulţi coautori; 2) infracţiunea este

săvârşită de o persoană având semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu

are astfel de semne; 3) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele subiectului

infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are astfel de semne. Pur şi simplu, coruperea

pasivă constituie o infracţiune cu componenţă specială. Iar o persoană, care nu are semnele

subiectului infracţiunii cu componenţă specială, nu poate săvârşi respectiva infracţiune” [157,

p.167-168].

Spre deosebire de infracţiunea de corupere pasivă, cea de trafic de influenţă, ca şi cea de

cumpărare de influenţă, nu presupun o calitate specială a subiectului. Totuşi, deşi în cazul

subiectului infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM nu se cere nicio calitate specială, este

obligatoriu să existe împrejurări anumite în a căror prezenţă un asemenea subiect îşi săvârşeşte

fapta. La concret, subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM trebuie să fie o per-

soană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane

cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau a unui funcţionar internaţional.

Din aceste considerente, o persoană care nu are influenţă sau care nu susţine că are


publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional nu poate să săvârşească infracţiunea

prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM. O asemenea persoană poate numai să contribuie – pe calea

complicităţii, organizării sau instigării – la executarea laturii obiective a infracţiunii specificate la

alin.(1) art.326 CP RM.

În concluzie, adaptând cele afirmate de I.Ţurcan rigorilor infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM, relevăm: circumstanţa agravanta consemnată la lit.b) alin.(2) art.326 CP RM

nu este aplicabilă în următoarele două ipoteze: 1) infracţiunea este săvârşită de o persoană care

are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, îm-

preună cu o persoană care nu are influenţă sau care nu susţine că are influenţă asupra unei

persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra

171

unui funcţionar internaţional; 2) infracţiunea este săvârşită de o persoană care are influenţă sau

care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate

publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, prin intermediul unei

persoane care nu are influenţă sau care nu susţine că are influenţă asupra unei persoane pub-

lice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţio-

nar internaţional.

În ce priveşte infracţiunea prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM, nu este obligatoriu să

existe împrejurări anumite în a căror prezenţă subiectul să o săvârşească. În consecinţă, atunci

când ne referim la săvârşirea acestei infracţiuni, sprijinim punctul de vedere majoritar, enunţat în

doctrina penală autohtonă [15; 13, p.2-7; 141, p.255-256; 161, p.152-157; 69, p.227; 98; 7,

p.250-254; 157, p.167; 142, p.219-220; 106, p.233; 36, p.167], cu privire la cele trei ipoteze în a

căror prezenţă devine aplicabilă agravanta „săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe per-

soane”: 1) infracţiunea este săvârşită de doi sau mai mulţi coautori; 2) infracţiunea este săvârşită

de o persoană având semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel

de semne; 3) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele subiectului infracţiunii,

prin intermediul unei persoane care nu are astfel de semne.

În legătură cu aplicarea în practică a răspunderii pentru infracţiunea de trafic de influenţă

săvârşită de două sau mai multe persoane, comportă interes următoarea speţă: S.L. şi P.M. au fost

condamnate în baza lit.b) alin.(2) art.326 CP RM. În fapt, acţionând în participaţie complexă,

S.L. şi P.M. au extorcat de la R.N. 1000 de euro în următoarele circumstanţe: la 30.04.2004,

dorind să încheie un contract de arendă pentru subsolul dintr-un imobil amplasat în mun.

Chişinău, bd. Dacia, R.N. a încheiat cu L.I. un contract de prestare a serviciilor, conform căruia

ultimul urma să perfecteze actele necesare şi contractul de arendă, în schimbul sumei de 5000

dolari SUA. La momentul încheierii contractului, R.N. i-a transmis lui L.I. suma de 2500 dolari

SUA, iar restul sumei s-a obligat să i-l transmită după ce va fi perfectat contractul de arendă. În

aceeaşi zi, L.I. i-a transmis suma de 1300 dolari SUA lui P.M., pentru ca aceasta să se ocupe de

perfectarea documentelor. La 16.03.2006, folosindu-se de circumstanţa că S.L. susţinea că are

influenţă asupra unor persoane din conducerea ÎS „Calea Ferată din Moldova”, P.M. a

telefonat-o pe aceasta rugând-o s-o ajute să perfecteze actele necesare lui R.N. La rândul său,

S.L. l-a telefonat pe I.V., care activa în calitate de vicedirector general al ÎS „Calea Ferată din

Moldova”, referitor la perfectarea contractului nominalizat. Acesta i-a răspuns că cererea

pentru perfectarea contractului a fost depusă, iar contractul va fi perfectat în timpul apropiat.

Ulterior, S.L. a sunat-o pe P.M. şi i-a comunicat că persoanele din conducerea ÎS „Calea Ferată

din Moldova” au asigurat-o că contractul de arendă va fi perfectat. La 21.03.2006, după o

172

discuţie dusă cu I.V., S.L. a contactat-o pe P.M., informând-o că în decurs de 10 zile contractul

va fi perfectat. În pofida faptului că P.M. a primit de la L.I. 1300 de dolari SUA pentru a per-

fecta actele necesare şi contractul de arendă, ea l-a contactat pe R.N., comunicându-i că con-

tractul de arendă va fi perfectat în decurs de 10 zile, extorcând de la el suma de 1000 de euro,

din care P.M. i-a transmis lui S.L. 400 de euro şi documentele respective. Însă, S.L. nu a vrut să

primească aceşti bani, spunându-i că-i va primi după perfectarea contractului de arendă a subso-

lului. Ulterior, printr-o scrisoare oficială, ÎS „Calea Ferată din Moldova” l-a informat pe R.N.

despre imposibilitatea perfectării contractului de arendă din cauză că dânsul a deteriorat sama-

volnic placa de beton din subsolul imobilului sus-menţionat, făcând posibil accesul în el [48].

În speţă se arată că S.L. şi P.M. au acţionat în participaţie complexă. În acelaşi timp, li se

aplică răspunderea în baza lit.b) alin.(2) art.326 CP RM.

Conform art.45 CP RM, infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă, dacă

la săvârşirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice

(alin.(1)); latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată: a) de un

singur autor; b) de doi sau mai mulţi autori (alin.(2)).

Dacă fapta lui S.L. şi P.M. a fost calificată în baza lit.b) alin.(2) art.326 CP RM, rezultă că

ambii făptuitori au fost consideraţi autori ai infracţiunii, avându-se în vedere ipoteza de la lit.b)

alin.(2) art.45 CP RM, şi nu ipoteza de la lit.a) alin.(2) art.45 CP RM. Probabil, în speţă, atunci

când se relatează că S.L. şi P.M. au acţionat în participaţie complexă, s-a avut în vedere că I.V.

este cel care a contribuit la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (aceasta cu condiţia că

au fost îndeplinite cerinţele prevăzute la alin.(5) art.42 CP RM). Doar în eventualitatea confir-

mării acestei împrejurări, în speţa exemplificată s-ar putea atesta săvârşirea infracţiunii de trafic

de influenţă de două sau mai multe persoane, în prezenţa participaţiei complexe.

Referindu-se la o ipoteză similară, despre o asemenea posibilitate ne vorbeşte S.Brânza:

„Noţiunea „de două sau mai multe persoane”, în sensul consemnat la lit.i) alin.(2) art.145

CP RM, presupune pluralitatea de făptuitori. Iar aceşti făptuitori trebuie să aibă calitatea de

autori mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Autoratul nu necesită

prezenţa altor participanţi (cum ar fi organizatori, instigatori sau complici), însă nu îi exclude în

mod automat. Ca atare, este posibil autoratul fără alţi participanţi, dar şi când alături de autor la

săvârşirea omorului au contribuit organizatori, instigatori sau complici. Un autor – mediat sau

imediat – al infracţiunii, alături de o altă persoană având calitatea de organizator, instigator sau

complice, nu formează conţinutul noţiunii „de două sau mai multe persoane”. Un singur autor al

infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de

organizator, instigator sau complice, nu este suficient pentru a opera circumstanţa agravantă

173

prevăzută la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. Aceasta însă nu exclude ca, pe lângă cele două sau mai

multe persoane, care iau parte la săvârşirea infracţiunii, să ia parte la activitatea infracţională şi

alte persoane având calitatea de organizatori, instigatori sau complici” [13, p.2-9].

În continuare, vom investiga circumstanţele agravante specificate la lit.c) alin.(2) şi lit.a)

alin.(3) art.326 CP RM, presupunând săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de

cumpărare de influenţă cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari şi, respectiv,

săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă cu primirea de

bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari.

În corespundere cu pct.11 al Hotărârii Plenului CSJ nr.5/2009, la calificarea acţiunilor

făptuitorului în baza lit.d) alin.(2) şi lit.b) alin.(3) art.324 CP RM, stabilirea proporţiilor mari sau

deosebit de mari se face conform prevederilor art.126 CP RM; după caz, fiecare bun material ori

serviciu trebuie să fie evaluat în bani, ţinându-se cont de preţurile sau tarifele respective, la

momentul săvârşirii faptei, iar în lipsa lor – în baza rapoartelor de expertiză.

Cu ajustările de rigoare, această explicaţie poate fi considerată valabilă în raport cu

circumstanţele agravante consemnate la lit.c) alin.(2) şi la lit.a) alin.(3) art.326 CP RM.

De exemplu, s-a aplicat răspunderea în baza lit.a) alin.(3) art.326 CP RM în cazul următor

din practica judiciară: în perioada 13.11.2008-01.12.2008, susţinând că are influenţă asupra

unor persoane cu funcţie de răspundere din cadrul CPR Ştefan Vodă, M.V. a extorcat de la B.N.

suma de 10000 de euro, pentru a influenţa aceste persoane cu funcţii de răspundere – care erau

implicate în examinarea cauzei penale pornite în baza plângerii lui M.V. în legătură cu acţiunile

huligance comise în privinţa acestuia – să nu-i tragă la răspundere penală pe B.A. şi B.I.,

feciorii lui B.N., care au săvârşit acele acţiuni huliganice [50].

Sub un alt aspect, trebuie de menţionat că, în prezenţa intenţiei nedeterminate sau a

intenţiei determinate alternative, calificarea trebuie făcută nu în funcţie de orientarea intenţiei

(deoarece nu este posibil a o individualiza), dar în funcţie de proporţiile reale ale foloaselor

necuvenite care au fost primite (date). Pe de altă parte, în prezenţa intenţiei determinate simple

de a comite traficul de influenţă sau cumpărarea de influenţă în proporţii mari sau deosebit de

mari, intenţie care nu poate fi realizată din cauze independente de voinţa făptuitorului, cele

săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă la infracţiunea de trafic de influenţă sau de cumpă-

rare de influenţă săvârşită în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de proporţiile reale

ale foloaselor necuvenite care au fost primite (date).

În altă privinţă, este de consemnat că atât la lit.c) alin.(2) art.326 CP RM, cât şi la lit.a)

alin.(3) art.326 CP RM, legiuitorul foloseşte termenul „primire”. Considerăm că aceasta nu este

întâmplător, putând fi interpretat într-un singur sens: agravantele de la lit.c) alin.(2) şi de la lit.a)

174

alin.(3) art.326 CP RM se referă la o activitate infracţională consumată numai atunci când

acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(1) art.326 CP RM se prezintă sub modalitatea

normativă de primire de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje (şi,

respectiv, când acţiunea prejudiciabilă prevăzută la alin.(11) art.326 CP RM se prezintă sub

modalitatea normativă de dare de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje). În cazul atestării celorlalte modalităţi normative ale acţiunilor prejudiciabile specifi-

cate la alin.(1) şi (11) art.326 CP RM, vom fi în prezenţa, după caz, a pregătirii sau a tentativei la

infracţiunile prevăzute la lit.c) alin.(2) şi lit.a) alin.(3) art.326 CP RM. O altă interpretare ar

echivala cu nesocotirea regulii fixate la alin.(2) art.3 CP RM, conform căreia interpretarea exten-

sivă defavorabilă este interzisă.

În concluzie, după cum reiese din alin.(1) art.126 CP RM – coroborat cu lit.c) alin.(2) şi

cu lit.a) alin.(3) art.326 CP RM – se consideră proporţii deosebit de mari sau proporţii mari

valoarea foloaselor necuvenite primite (date), care, la momentul săvârşirii infracţiunii, depă-

şeşte 5000 sau, respectiv, 2500 unităţi convenţionale.

În cele ce urmează vom examina circumstanţa agravantă consemnată la lit.d) alin.(2)

art.326 CP RM, presupunând că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare

de influenţă este urmată de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit.

Este de menţionat că existenţa acestei circumstanţe agravante în legea penală în vigoare

este inspirată de unele precedente legislative. Astfel, formularea „aceleaşi acţiuni urmate de

influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit” a fost prezentă în alin.2 art.1881 „Trafi-

cul de influenţă” din Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961 [26]. Ulterior, formu-

larea dată a servit pentru a desemna nu o circumstanţă agravantă de sine stătătoare, dar o compo-

nentă indispensabilă comună pentru mai multe circumstanţe agravante. În acest fel, de exemplu,

la alin.(2) art.369 „Traficul de influenţă” din Proiectul Codului penal al Republicii Moldova din

18.04.2002 [27, p.147-148] se recurge la formularea „Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa

promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite: ...,”. O formulare similară a existat în

alin.(2) art.326 CP RM înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011. În

concluzie, se poate afirma că, în accepţiunea legii penale în vigoare (la fel ca în accepţiunea

alin.2 art.1881 CP RM din 24.03.1961), sintagma „urmate de influenţa promisă sau de obţinerea

rezultatului urmărit” (utilizată la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM) desemnează o circumstanţă

agravantă de sine stătătoare.

Faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă este

urmată de influenţa promisă înseamnă că traficantului de influenţă i-a reuşit să exercite


175

publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească

sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

Faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă este

urmată de obţinerea rezultatului urmărit înseamnă că persoana publică, persoana cu funcţie de

demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional a fost influenţată/

influenţat de către traficantul de influenţă şi, drept urmare, a îndeplinit, nu a îndeplinit, a întâr-

ziat sau a grăbit îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale.

În unele privinţe, natura juridică a circumstanţei agravante specificate la lit.d) alin.(2)

art.326 CP RM aminteşte de natura juridică a circumstanţei agravante consemnate la lit.e)

alin.(3) art.189 CP RM, desemnate prin sintagma „urmate de dobândirea bunurilor cerute”. În

acest sens, referindu-se la modalitatea agravată a infracţiunii de şantaj prevăzută la lit.e) alin.(3)

art.189 CP RM, S.Brînza şi V.Stati opinează: „În ce priveşte esenţa juridică a acestei modalităţi,

ea reprezintă o variaţie atipică a infracţiunii de şantaj – şantajul fapt epuizat. O asemenea variaţie

presupune o gravitate mai mare decât cea tipică, deoarece acumulările cantitative conduc la

salturi calitative, antrenând în mod firesc o răspundere agravată. Modalitatea examinată se carac-

terizează prin amplificarea, după momentul înaintării cererii de a transmite bunurile aparţinând

proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rezultatului produs iniţial. Astfel, momentul de

consumare a fost deplasat, suprapunându-se cu momentul de epuizare” [16, p.679-680].

Prin analogie, se poate interpreta că operarea circumstanţei agaravante consemnate la lit.d)

alin.(2) art.326 CP RM marchează momentul de epuizare a infracţiunii prevăzute la alin.(1)

art.326 CP RM (sau a infracţiunii specificate la alin.(11) art.326 CP RM) şi, în acelaşi timp,

momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM.

În plus, trebuie de menţionat că, datorită prezenţei agaravantei specificate la lit.d) alin.(2)

art.326 CP RM, aplicarea răspunderii în baza alin.(1) sau (11) art.326 CP RM se face în cazul în

care: a) traficantul de influenţă nu a exercitat influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu

funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional;

b) persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau

funcţionarul internaţional a fost influenţată/influenţat, însă nu a îndeplinit (deşi a promis că va

îndeplini), a îndeplinit (deşi a promis că nu va îndeplini), nu a întârziat (deşi a promis că va

întârzia) sau nu a grăbit (deşi a promis că va grăbi) îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea

funcţiei sale. De aceea, considerăm că nu este potrivită păstarea în continuare în alin.(1) art.326

CP RM a cuvintelor „indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite”. Prezenţa în

dispoziţia de la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM a cuvintelor „urmate de … obţinerea rezultatului

176

urmărit” denotă că (ne)săvârşirea acţiunilor menţionate în partea finală a alin.(1) art.326 CP RM

nu poate fi considerată irelevantă în planul calificării infracţiunii.

În cele din urmă, vom investiga circumstanţa agravantă specificată la lit.b) alin.(3) art.326

CP RM, presupunând săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de

influenţă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale.

Dacă e să recurgem la modelul de interpretare prin analogie din pct.12 al Hotărârii Plenului

CSJ nr.5/2009, conform acestuia „calificarea acţiunilor făptuitorului drept corupere pasivă în

interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale poate avea loc în cazul

când este stabilită corespunderea acestor acţiuni prevederilor art.46-47 CP RM, fapt cunoscut de

făptuitor”.

În conformitate cu lit.c) şi d) art.43 CP RM, grupul criminal organizat şi organizaţia

criminală reprezintă forme ale participaţiei. Din art.46 CP RM reiese că grupul criminal organi-

zat este: 1) o reuniune de persoane; 2) această reuniune are un caracter stabil; 3) persoanele

formând această reuniune s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infrac-

ţiuni. Din alin.(1) art.47 CP RM se desprinde că organizaţia criminală este: 1) o reuniune de

grupuri criminale organizate; 2) această reuniune constituie o comunitate stabilă; 3) activitatea

acestei reuniuni se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţii-

lor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei; 4) scopul acti-

vităţii acestei reuniuni se exprimă în influenţarea activităţii economice şi de altă natură a per-

soanelor fizice şi juridice sau în controlul acestora, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje

şi realizării de interese economice, financiare sau politice.

Potrivit alin.(2) art.47 CP RM, infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie crimi-

nală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este

membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.

Am subliniat acest fragment al dispoziţiei de la alin.(2) art.47 CP RM pentru a releva

specificul formulării „săvârşite (săvârşită) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei

organizaţii criminale” (utilizate la lit.b) alin.(3) art.326 CP RM, precum şi la lit.c) alin.(2)

art.178, lit.c) alin.(3) art.324, lit.c) alin.(3) art.325, alin.(3) art.327, lit.c) alin.(3) art.328, lit.c)

alin.(2) art.332, lit.b) alin.(3) art.333, lit.b) alin.(3) art.334, lit.a) alin.(3) art.335 şi la alin.(2)

art.3351 CP RM): spre deosebire de formularea „săvârşite (săvârşită) de un grup criminal organi-

zat sau de o organizaţie criminală” (utilizate la lit.c) alin.(2) art.1401, lit.k) alin.(2) art.151, lit.a)

alin.(3) art.164, lit.a) alin.(3) art.165, lit.b) alin.(3) art.179 sau altele din Codul penal), aceasta

presupune doar ipoteza când infracţiunea este comisă de un membru al grupului criminal

organizat sau al organizaţiei criminale în interesul lui (ei), nu şi ipoteza când infracţiunea este

177

comisă de o persoană care nu este membru al grupului respectiv sau al organizaţiei respective,

la însărcinarea acestuia (acesteia).

Sub aspectul dreptului comparat, consemnăm că o formulare asemănătoare cu cea de la

lit.b) alin.(3) art.326 CP RM este folosită în art.9 al Legii României nr.78/2000: „În cazul in-

fracţiunilor prevăzute în prezenta secţiune, dacă sunt săvârşite în interesul unei organizaţii, aso-

ciaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia (sublinierea ne aparţine – n.a.)

sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau

investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majo-

rează cu 5 ani”. Totuşi, este cazul de precizat că, spre deosebire de această formulare, cea de la

lit.b) alin.(3) art.326 CP RM se referă exclusiv la situaţia când infracţiunea este săvârşită în

interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, nu şi în interesul unuia

dintre membrii unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale. În caz contrar, s-ar

nesocoti regula fixată la alin.(2) art.3 CP RM, conform căreia interpretarea extensivă defavora-

bilă este interzisă [143, p.289].

Ce înseamnă că infracţiunea de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă este

săvârşită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale? Aceasta

înseamnă că scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă în

interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale îl reprezintă îndeplinirea,

neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale de

către persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau de

către funcţionarul internaţional, astfel încât de pe urma îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau

grăbirii îndeplinirii acestei acţiuni să poată beneficia, profita, trage foloase întregul grup criminal

organizat sau întreaga organizaţie criminală.

178


În rezultatul analizei de drept penal a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM pot fi

formulate următoarele concluzii:

1) obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolului XV al Părţii Speciale a

Codului penal al Republicii Moldova, în general, şi al infracţiunilor specificate la art.326, în

particular, îl formează relaţiile sociale cu privire la buna desfăşurare a activităţii în sfera publică;

2) obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM îl formează

relaţiile sociale cu privire la activitatea persoanelor publice, a persoanelor cu funcţie de demnitate

publică, a persoanelor publice străine sau a funcţionarilor internaţionali, activitate incompatibilă

cu suspiciunea că respectivii factori de decizie pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de

către un traficant de influenţă. La rândul său, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la

alin.(11) art.326 CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea persoanelor publice,

a persoanelor cu funcţie de demnitate publică, a persoanelor publice străine sau a funcţionarilor

internaţionali, activitate incompatibilă cu suspiciunea că influenţa respectivilor factori de decizie

poate fi cumpărată în urma promisiunii, oferirii sau dării de foloase necuvenite unui traficant de

influenţă;

3) obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM are un caracter

multiplu doar atunci când extorcarea foloaselor necuvenite reprezintă modalitatea faptică sub

care se prezintă acţiunea prejudiciabilă prevăzută la această normă. În această ipoteză, obiectul

juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau

libertatea psihică (morală) a persoanei;

4) infracţiunile de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă, prevăzute la art.326

CP RM, au, în toate cazurile, un obiect material sau imaterial;

5) banii, titlurile de valoare, serviciile, privilegiile, alte bunuri sau avantaje, care sunt pre-

tinse, acceptate sau primite (promise, oferite sau date), reprezintă contraechivalentul influenţei

exercitate asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane

publice străine sau funcţionar internaţional. Pentru a se putea aplica art.326 CP RM, nu trebuie

să existe un temei legal care să-i permită făptuitorului să pretindă, să accepte sau să primească

(să promită, să ofere sau să dea) bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avan-

taje în schimbul influenţei exercitate de către traficantul de influenţă asupra unei persoane pub-

lice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţio-

nar internaţional;

179

6) nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.326 CP RM în cazul prevalării gratuite,

neretribuite de influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică,

persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să


funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. În astfel de cazuri, dacă

făptuitorul deţine anumite calităţi speciale, răspunderea îi poate fi aplicată conform altor norme

(de exemplu, conform: art.327 sau 328 CP RM; art.312, 313 sau 3131 din Codul contravenţional;

art.15-17 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei etc.);

7) în sensul alin.(1) art.326 CP RM, prin „pretindere” se înţelege cererea insistentă, recla-

marea, revendicarea având ca obiect bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje; prin „acceptare” trebuie de înţeles consimţirea, aprobarea, încuviinţarea promisiunii

date de cumpărătorul de influenţă de a da bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri

sau avantaje; prin „primire” trebuie de înţeles luarea în posesiune, obţinerea, încasarea, de la

cumpărătorul de influenţă, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje;

8) în sensul alin.(11) art.326 CP RM, prin „promisiune” se are în vedere asumarea obli-

gaţiei de a da bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje; prin „oferire”

trebuie de înţeles prezentarea, etalarea, înfăţişarea, în raport cu traficantul de influenţă, a banilor,

titlurilor de valoare, serviciilor, privilegiilor, altor bunuri sau avantaje; prin „dare” trebuie de

înţeles remiterea, înmânarea, cedarea, predarea efectivă de bani, titluri de valoare, servicii, privi-

legii, alte bunuri sau avantaje de către cumpărătorul de influenţă către traficantul de influenţă;

9) în sensul art.326 CP RM, sintagma „pentru sine” desemnează acea ipoteză când trafi-

cantul de influenţă urmăreşte să aibă o satisfacţie personală de pe urma obţinerii sau reţinerii

unui profit material sau nematerial; sintagma „pentru altul” desemnează acea ipoteză când trafi-

cantul de influenţă urmăreşte să asigure un profit material sau nematerial unor terţe persoane, şi

anume: 1) persoanelor apropiate traficantului de influenţă, de a căror soartă este preocupat

acesta; 2) persoanelor care în viitor îi pot fi utile traficantului de influenţă, oferindu-i anumite

contraprestaţii;

10) dacă pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri

de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, se face pentru o persoană publică, per-

soană cu funcţie de demnitate publică ori persoană publică străină sau pentru un funcţionar

internaţional – de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra

acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică ori persoane publice străine

sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să


180

asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite – atunci acea persoană publică, persoană cu funcţie de

demnitate publică, persoană publică străină sau acel funcţionar internaţional urmează să răs-

pundă pentru corupere pasivă, în baza art.324 CP RM;

11) în funcţie de cine anume va accepta sau va primi efectiv foloasele necuvenite, se aplică

una din următoarele trei soluţii de calificare – 1) alin.(11) art.326 CP RM; 2) art.325 CP RM;

3) alin.(11) art.326 şi art.325 CP RM – în ipoteza în care făptuitorul promite, oferă sau dă unei

persoane, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje – pentru „a-i fi rezolvată problema”, fiindu-i indiferent cui anume îi vor reveni aceste

foloase necuvenite: traficantului de influenţă sau/şi persoanei publice, persoanei cu funcţie de

demnitate publică, persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional – când respectiva

persoană are sau susţine că are o influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de

demnitate publică, persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a o

(a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite. Dacă promi-

terea sau oferirea foloaselor necuvenite va rămâne fără răspuns (aceste foloase fiind respinse),

atunci, respectând principiul „in dubio pro reo”, singura soluţie admisibilă este alegerea din cele

trei soluţii de calificare specificate mai sus a soluţiei care este cea mai favorabilă făptuitorului.

Această soluţie de calificare este alin.(11) art.326 CP RM;

12) acţiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmăreşte făptui-

torul, trebuie să se realizeze în condiţiile exercitării funcţiei de către persoana publică, persoana

cu funcţie de demnitate publică, persoana publică străină sau funcţionarul internaţional;

13) după caz, art.189 sau 190 CP RM este aplicabil în ipoteza în care persoana publică,


nu are în competenţă acţiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmă-

reşte făptuitorul, aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptă sau primeşte, perso-

nal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru

sine sau pentru o altă persoană, persoană având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra

acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică sau persoane publice străine

ori asupra acelui funcţionar internaţional;

14) de regulă, infracţiunile prevăzute la art.326 CP RM se consideră consumate indiferent

dacă au fost sau nu realizate acţiunile a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o

urmăreşte făptuitorul. Excepţia de la această regulă este stabilită la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM,

avându-se în vedere ipoteza când infracţiunea de trafic de influenţă şi cea de cumpărare de

influenţă sunt urmate de obţinerea rezultatului dorit;

181

15) subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.326 CP RM trebuie să fie o persoană care

are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional. O

persoană, care nu are influenţă sau care nu susţine că are influenţă asupra unei persoane publice,


internaţional, poate numai să contribuie – pe calea complicităţii, organizării sau instigării – la

executarea laturii obiective a infracţiunii specificate la alin.(1) art.326 CP RM;

16) activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM. Aceasta

întrucât, spre deosebire de traficul de influenţă, lobby-ului îi este caracteristică influenţarea

legală a procesului de luare a deciziilor de interes public;

17) în situaţia în care săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă este urmată de influenţa

promisă sau de obţinerea rezultatului dorit, nu este exclus ca factorul de decizie susceptibil de

influenţare să poarte răspundere pentru ilegalităţi de factură penală, contravenţională sau de alt

gen. Totodată, în prezenţa condiţiilor stabilite la alin.(4) art.42 CP RM, dacă traficantul de

influenţă determină factorul de decizie susceptibil de influenţare să săvârşească o infracţiune,

acest traficant de influenţă este pasibil de răspundere pentru instigare la acea infracţiune;

18) în ipoteza în care persoana, care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enume-

rate la alin.(1) art.326 CP RM, s-a autodenunţat – neştiind că organele de urmărire penală sunt la

curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o (în cazul faptei de cumpărare de influenţă) – ea este

liberată de răspundere penală în corespundere cu alin.(4) art.326 CP RM, dacă: 1) s-a auto-

denunţat în condiţiile art.264 din Codul de procedură penală; 2) declaraţia de autodenunţare s-a

făcut în scris sau oral; 3) la momentul autodenunţării, făptuitorul nu ştia că organele de urmărire

penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o;

19) după intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011 a dispărut cauza interpre-

tării extensive defavorabile a legii penale: în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM termenul

„extorcare” a cedat locul termenului „pretindere”. Totuşi, termenul „extorcare” a apărut în

alin.(4) art.326 CP RM. Astfel, există pericolul că deja nu partea acuzării (ca înainte de intrarea

în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011), dar partea apărării va încerca să interpreteze

abuziv noţiunea de extorcare, utilizată în alin.(4) art.326 CP RM, urmărind scopul liberării

cumpărătorului de influenţă de răspundere penală;

20) în contextul circumstanţei agravante consemnate la lit.d) alin.(2) art.326 CP RM, faptul

că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă este urmată de

influenţa promisă înseamnă că traficantului de influenţă i-a reuţit să exercite influenţă asupra

unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau

182

asupra unui funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie

sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale. Faptul că săvârşirea infrac-

ţiunii de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă este urmată de obţinerea rezultatului

dorit înseamnă că persoana publică, persoana cu funcţie de demnitate publică, persoana publică

străină sau funcţionarul internaţional a fost influenţată/influenţat de către traficantul de influenţă

şi, drept urmare, a îndeplinit, nu a îndeplinit, a întârziat sau a grăbit îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale.

183

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în:

1. Relevarea trăsăturilor caracteristice ale obiectului infracţiunilor prevăzute la art.326

CP RM.

2. Demonstrarea faptului că infracţiunile specificate la art.326 CP RM dispun în toate

cazurile de obiect material sau imaterial.

3. Stabilirea conţinutului modalităţilor normative ale acţiunilor prejudiciabile prevăzute la

alin.(1) şi (11) art.326 CP RM.

4. Identificarea condiţiilor în a căror prezenţă devine posibilă pregătirea şi tentativa în

cazul infracţiunilor specificate la art.326 CP RM.

5. Relevarea trăsăturilor caracteristice ale motivului şi scopului infracţiunilor prevăzute la

art.326 CP RM.

6. Stabilirea particularităţilor ce caracterizează subiectul infracţiunilor specificate la art.326

CP RM, precum şi factorul de decizie susceptibil de influenţare în cazul acestor infracţiuni.

7. Identificarea condiţiilor datorită cărora devine funcţională dispoziţia de la alin.(4)

art.326 CP RM.

8. Elucidarea criteriilor de delimitare a infracţiunilor specificate la art.326 CP RM în raport

cu infracţiunile prevăzute la art.189, 190, 324 şi 325 CP RM.

9. Relevarea deficienţelor de natură tehnico-juridică care marchează prevederile art.326

CP RM.

10. Constatarea principalelor erori judiciare admise la aplicarea răspunderii penale în baza

art.326 CP RM şi identificarea unor soluţii de eficientizare a practicii de aplicare a art.326

CP RM.

Ca o trecere în revistă a obiectivelor realizate în cadrul prezentei lucrări, se impun urmă-

toarele concluzii generale:

1) în legile penale ale Sloveniei, Serbiei, Macedoniei, Bosniei şi Herţegovina, precum şi în

cea a Croaţiei, este consemnat scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a

unei acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu. În această ipoteză, care nu este decrisă în art.326

CP RM, gradul de pericol social este comparativ mai sporit decât în ipoteza urmăririi de către

făptuitor a scopului îndeplinirii sau neîndeplinirii de către factorul de decizie a unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale;

2) faptul că, în contextul infracţiunilor prevăzute la art.250 CPT, se menţionează despre

exercitarea unei influenţe nejustificate asupra unui factor de decizie arată că exercitarea unei

184

influenţe specifice traficului de influenţă trebuie deosebită de exercitarea unei influenţe prevă-

zute şi permise de lege ca o activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului;

3) dispoziţiei de la art.326 CP RM nu-i este cunoscută abordarea diferenţiată în planul





4) nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.326 CP RM în cazul prevalării gratuite,

neretribuite, de influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică,

persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori

să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă

asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;

5) numai la individualizarea pedepsei se poate lua în consideraţie dacă, în cazul traficului

de influenţă, pretinderea se înfăţişează sau nu în modalitatea faptică de extorcare. De menţionat

că traficul de influenţă, care se prezintă în modalitatea faptică de extorcare, nu necesită calificare

suplimentară. În această ipoteză este aplicabil numai alin.(1) art.326 CP RM;

6) de una singură, abstrasă de alte împrejurări, pluralitatea cumpărătorilor de influenţă nu

poate să confirme sau să infirme prezenţa unei infracţiuni unice de trafic de influenţă; până la

urmă, contează dacă, în raport cu conduita manifestată de fiecare dintre cumpărătorii de

influenţă, a existat sau nu o intenţie (rezoluţie) infracţională unică. Într-o manieră similară

trebuie tratată problema privind pluralitatea de factori de decizie susceptibili de influenţă;

7) dacă pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de

valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje se face pentru o persoană publică, persoană

cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină sau pentru un funcţionar internaţional –

de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra acelei persoane

publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra acelui

funcţionar internaţional, pentru a o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să

grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni

au fost sau nu săvârşite – atunci acea persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică,

persoană publică străină sau acel funcţionar internaţional urmează să răspundă pentru corupere

pasivă, în baza art.324 CP RM;

8) în funcţie de cine anume va accepta sau va primi efectiv foloasele necuvenite, se aplică

una din următoarele trei soluţii de calificare: 1) alin.(11) art.326 CP RM; 2) art.325 CP RM;

3) alin.(11) art.326 şi art.325 CP RM – în ipoteza în care făptuitorul promite, oferă sau dă unei

185

persoane, personal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau

avantaje – pentru „a-i fi rezolvată problema”, fiindu-i indiferent cui anume îi vor reveni aceste

foloase necuvenite: traficantului de influenţă sau/şi persoanei publice, persoanei cu funcţie de

demnitate publică, persoanei publice străine sau funcţionarului internaţional – când respectiva

persoană are sau susţine că are o influenţă asupra acelei persoane publice, persoane cu funcţie de

demnitate publică ori persoane publice străine sau asupra acelui funcţionar internaţional, pentru a

o (a-l) face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în

exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite;

9) dacă promiterea sau oferirea foloaselor necuvenite va rămâne fără răspuns (aceste

foloase fiind respinse), atunci, respectând principiul „in dubio pro reo”, singura soluţie

admisibilă este alegerea din cele trei soluţii de calificare specificate mai sus a soluţiei care este

cea mai favorabilă făptuitorului. Această soluţie de calificare este alin.(11) art.326 CP RM;

10) după caz, art.189 sau 190 CP RM este aplicabil în ipoteza în care persoana publică,


nu are în competenţă acţiunile, a căror îndeplinire, neîndeplinire, grăbire sau întârziere o urmă-

reşte făptuitorul, aceasta fiindu-i cunoscut persoanei care pretinde, acceptă sau primeşte, perso-

nal sau prin mijlocitor, bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru

sine sau pentru o altă persoană, persoană având influenţă sau susţinând că are influenţă asupra

acelei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine ori

asupra acelui funcţionar internaţional;

11) activitatea de lobby nu este susceptibilă de răspundere în baza art.326 CP RM. Aceasta

întrucât, spre deosebire de traficul de influenţă, lobby-ului îi este caracteristică influenţarea

legală a procesului de luare a deciziilor de interes public;

12) după intrarea în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011, a dispărut cauza interpre-

tării extensive defavorabile a legii penale: în dispoziţia de la alin.(1) art.326 CP RM termenul

„extorcare” a cedat locul termenului „pretindere”. Totuşi, termenul „extorcare” a apărut în

alin.(4) art.326 CP RM. Astfel, există pericolul că deja nu partea acuzării (ca înainte de intrarea

în vigoare a amendamentelor din 02.12.2011), dar partea apărării va încerca să interpreteze

abuziv noţiunea de extorcare, utilizată în alin.(4) art.326 CP RM, urmărind scopul liberării

cumpărătorului de influenţă de răspundere penală.

Problema ştiinţifică importantă rezolvată presupune înlăturarea unor deficienţe ce carac-

terizează reglementările referitoare la infracţiunile specificate la art.326 CP RM, deficienţe ce nu

permit prevenirea şi combaterea respectivelor infracţiuni cu eficienţa al cărei grad să corespundă

186


naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011.

În legătură cu investigaţiile întreprinse în cadrul tezei de faţă, înaintăm un şir de reco-

mandări ce pot fi luate în consideraţie la perfecţionarea legislaţiei penale:

1) modificarea şi completarea art.326 CP RM, astfel încât acesta să aibă următoarele

denumire şi dispoziţii:





asupra unei persoane publice sau persoane publice străine, pentru a o face să îndeplinească sau

nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori să

îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni

au fost sau nu săvârşite, în lipsa semnelor de şantaj sau de escrocherie,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închi-

soare de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la

4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.




persoane publice sau persoane publice străine, în scopul indicat la alin.(1),




(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (11):

b) săvârşite de două sau mai multe persoane;

c) săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje nejustificate în proporţii mari;

d) urmate de influenţa ilegală promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit;

e) săvârşite în privinţa unei persoane cu funcţie de demnitate publică sau a unui funcţionar

internaţional,


închisoare de la 2 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la

8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.


187


b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;

c) de o persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică, persoană publică străină,

funcţionar internaţional sau de o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească

sau o altă organizaţie nestatală;

d) în privinţa unui judecător sau procuror ori a unei persoane care efectuează urmărirea

penală,



unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, sau cu lichidarea

persoanei juridice.






influenţa”;

2) completarea Capitolului XVI „Infracţiuni de corupţie în sectorul privat” din Partea

Specială a Codului penal al Republicii Moldova cu următorul articol:

„Articolul 3341. Traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă în sectorul privat




asupra unei persoane care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii

nestatale, pentru a o face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea

unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale ori să îndeplinească sau nu o acţiune contrar obligaţiilor

de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite, în lipsa semnelor de şantaj

sau de escrocherie,


închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul

de a exercita o anumită activitate.

188




persoane care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale, în

scopul indicat la alin.(1),

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar persoana

juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea

de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvârşite de două sau mai multe persoane;

b) săvârşite cu primirea de bunuri sau avantaje nejustificate în proporţii mari;

c) urmate de influenţa ilegală promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit;

d) de o persoană care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii

nestatale,






b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,



unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.






influenţa”;

3) completarea Codului contravenţional al Republicii Moldova cu un nou articol având

următorul conţinut:


(1) Pretinderea, acceptarea sau primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material de

către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice,

189


internaţional, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,


fizice.

(2) Promisiunea, oferirea sau darea de recompensă nelegitimă sau de folos material unei

persoane care are sau susţine că are o influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie

de demnitate publică, persoane publice străine sau asupra unui funcţionar internaţional, dacă

fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,


fizice”.

Avantajele acestor recomandări sunt următoarele:

a) s-ar armoniza cadrul normativ al reglementării răspunderii pentru infracţiunile

prevăzute la art.326 CP RM cu cel al prevenirii şi combaterii infracţiunilor de trafic de influenţă

şi de cumpărare de influenţă la nivel internaţional;

b) s-ar preveni admiterea erorilor judiciare care, la moment, sunt generate de delimitarea

imprecisă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM în raport cu faptele adiacente;

c) soluţiile propuse ar pune capăt unor controverse din teoria şi practica dreptului penal.

De exemplu, ar înceta polemicile privind oportunitatea sancţionării traficului de influenţă ulterior

medierii şi a cumpărării de influenţă ulterioare medierii;

d) impactul asupra economiei naţionale ar consta în reducerea costurilor legate de: rejude-

carea cauzelor ca urmare a recalificării de la art.326 CP RM la alte norme, sau viceversa;

pronunţarea de către CEDO a unor hotărâri nefavorabile statului Republica Moldova, în legătură

cu încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenţia europeană a drepturilor omului, când sunt

admise erori în aplicarea legii penale, consemnate mai sus.

Planul de cercetări de perspectivă include următoarele repere:

1. Studierea efectelor negative şi pozitive pe care amendamentele operate la art.326

CP RM le au asupra calităţii aplicării legii penale.

2. Estimarea eficacităţii pedepselor aplicate pentru infracţiunile specificate la art.326

CP RM.

3. Elaborarea proiectului Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie consacrate practicii

de aplicare a răspunderii penale pentru infracţiunile specificate la art.326 CP RM.

190

BIBLIOGRAFIE

1. Alecu Gh. Instituţii de drept penal. Partea Generală şi Partea Specială. Constanţa: Ovidius

University Press, 2010, 671 p.

2. Antoniu G. Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (II). În:

Revista de Drept Penal, 2008, nr.1, p.9-34.

3. Ataman N. Obiectul juridic al infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu. În: Revista

Naţională de Drept, 2001, nr.7, p.65-66.

4. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău:

Cartier, 2005, 656 p.

5. Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et.al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu

(Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale). Chişinău: Sarmis, 2009, 860 p.

6. Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău: Tipografia Centrală, 2004,

622 p.

7. Botezatu I. Răspunderea penală pentru escrocherie. Chişinău: CEP USM, 2010, 302 p.

8. Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. Chişinău: Cartier,

2005, 624 p.

9. Brînza S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii. Relaţiile sociale ca obiect al ocrotirii

penale. În: Revista Naţională de Drept, 2002, nr.3, p.4-9.

10. Brînza S. Obiectul infracţiunilor contra proprietăţii: argumente în favoarea naturii relaţionale

a acestuia. În: Revista Naţională de Drept, 2002, nr.7, p.5-9.

11. Brînza S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Chişinău: Tipografia Centrală, 2005,

675 p.

12. Brînza S. Răspunderea pentru omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.(2) art.145

CP RM): examinarea unor aspecte controversate. În: Revista Naţională de Drept, 2008,

nr.10, p.5-11.

13. Brînza S. Omorul săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.i) alin.(2) art.145 CP RM):

aspecte teoretice şi practice. În: Revista Naţională de Drept, 2012, nr.4, p.2-7; nr.5, p.2-9.

14. Brînza S., Ulianovschi X., Stati V. et al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău:

Cartier, 2005, 804 p.

15. Brînza S., Stati V. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă

formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii compromise. În: Revista Naţională

de Drept, 2008, nr.4, p.2-17.

191

16. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011,

1062 p.

17. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011,

1322 p.

18. Brînza S., Timofei C. Schimbarea opticii legiuitorului moldovean în planul incriminării

faptei de trafic de influenţă. Analiza ultimelor remanieri operate în dispoziţia art.326 CP

RM. Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare. Conferinţa ştiinţifică cu

participare internaţională. Chişinău: CEP USM, 2012, p.121-123.

19. Buda D. Traficul de influenţă şi darea de mită – infracţiuni cu o frecvenţă ridicată în

administraţia publică. În: Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2000, nr.2.

http://www.rtsa.ro/249,traficul-de-influenta-si-darea-de-mita-infractiuni-cu-o-frecventa-

ridicata-in-administratia-publica.html (vizitat 05.07.2012)

20. Bulai C., Filipaş A., Mitrache C. Instituţii de drept penal. Bucureşti: Trei, 2001, 576 p.

21. Ciobanu I., Nastas I. Trăsăturile definitorii ale obiectului coruperii pasive. În: Revista

ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”, 2007, nr.3, p.120-128.

22. Ciuncan D. Traficul de influenţă şi înşelăciunea. În: Buletinul Documentar al PNA/DNA,

2003, nr.2. http://dorin.ciuncan.com/documentare/traficul-de-influenta-si-inselaciunea/

(vizitat 05.07.2012)

23. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.

24. Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la

24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.

25. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii

Moldova la 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.

26. Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй Супрем ал

РСС Молдовенешть, 1961, № 10.

27. Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. Chişinău: Garuda-Art, 1999, 175 p.

28. Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2002, nr.128-129.

29. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu / Sub red. lui A.Barbăneagră. Chişinău:

ARC, 2003, 836 p.

30. Codul penal al României din 1936: În: Monitorul Oficial al României, 1936, nr.65.

31. Codul penal al României din 1968. În: Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79bis.

32. Codul penal al României din 2004. În: Monitorul Oficial al României, 2004, nr.575.

192

33. Codul penal al României din 2009. În: Monitorul Oficial al României, 2009, nr.510.

34. Constituţia Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.

35. Convenţia colectivă în ramura construcţiilor pentru anii 2009-2013 a Ministerului Construc-

ţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, nr.550 din 24.07.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2009, nr.115-117.

36. Crijanovschi S. Aspecte teoretice şi practice ale infracţiunii de şantaj. Chişinău: CEP USM,

2012, 275 p.

37. Dabu V. Noul Cod penal. Traficul de influenţă. În: Dreptul, 2005, nr.2, p.107-124.

38. Dabu V., Borza R. Traficul de influenţă în noul Cod penal. În: Revista de Drept Penal, 2011,

nr.2, p.58-79.

39. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 29.06.2011. Dosarul nr.1r-331/2011.

http://cab.justice.md (vizitat 23.07.2012).

40. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.11.2008. Dosarul nr.1re-

1255/2008. www.csj.md (vizitat 23.07.2012).

41. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 22.07.2009. Dosarul nr.1ra-

900/2009. www.csj.md (vizitat 22.07.2012)



43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2010. Dosarul nr.4-1re-










48. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 22.07.2008. Dosarul nr.1ra-




193



















59. Diaconescu Gh., Duvac C. Tratat de drept penal. Partea Specială. Bucureşti: C.H. Beck,

2009, 1158 p.

60. Dicţionarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche.

Bucureşti: Univers enciclopedic, 1998, 1192 p.

61. Dobrinoiu V. Corupţia în dreptul penal român. Bucureşti: Atlas Lex, 1995, 335 p.

62. Dobrinoiu V. Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal. Bucureşti: Editura Ştiinţifică

şi Enciclopedică, 1983, 239 p.

63. Dobrinoiu V., Conea N. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Bucureşti: Lumina LEX, 2000,

832 p.

64. Dobrinoiu V., Pascu I., Molnar I. et al. Drept penal. Partea Generală. Bucureşti: Europa

Nova, 1999, 576 p.

65. Dongoroz V. Despre traficul de influenţă. Bucureşti: Editura Topografică Curierul Judiciar,

1922, 49 p.

66. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I. et al. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea

Specială, vol. III. Bucureşti: Editura Academiei, 1971, 676 p.

194

67. Florescu G. Traficul de influenţă din perspectiva perfecţionării normativului penal. În:

Reformele cadrului legal şi instituţional din Republica Moldova prin prisma practicilor

europene. Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională. Chişinău, 2010, p.234-244.

68. Grigorovici A. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Bucureşti: Editura Ştiin-

ţifică şi Enciclopedică, 1976, 134 p.

69. Hadîrcă I. Răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor

narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursorilor acestora. Chişinău: CEP USM, 2008,

281 p.

70. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale de preve-

nire şi combatere a corupţiei şi Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de

prevenire şi combatere a corupţiei, nr.421 din 16.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2005, nr.13-16.

71. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei de comunicare cu privire

la integrarea europeană a Republicii Moldova, nr.1524 din 29.12.2007. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2008, nr.11-12.

72. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii

civile în anii 2009-2011, nr.267 din 11.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2009, nr.1-2.

73. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei securităţii naţionale a

Republicii Moldova, nr.153 din 15.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2011, nr.170-175.

74. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie

pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011,

nr.166-169.

75. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la

răspunderea penală pentru corupere pasivă ori activă”, nr.5 din 30.03.2009. http://csj.md/

content.php?menu=1442&cur_page=20&from=20&lang=5 (vizitat 14.07.2012)

76. Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară

în cauzele despre omorul premeditat”, nr.9 din 15.11.1993. În: Culegere de hotărâri ale Plenu-

lui Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002). Chişinău, 2002, p.304-312.

77. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica

judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor (art.145-148

CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012 // http://csj.md/content.php?menu=1442&lang=5 (vizitat

21.05.2013)

195

78. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. Bucureşti: C.H. Beck, 2007, 1593 p.

79. Legea Republicii Moldova cu privire la bani, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

15.12.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.3.

80. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 18.11.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.27-28.

81. Legea Republicii Moldova cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 19.07.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2001, nr.97.

82. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată de

Parlamentul Republicii Moldova la 30.10.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2003, nr.229.

83. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei, adoptată de


2007, nr.103-106.

84. Legea Republicii Moldova privind Codul de conduită a funcţionarului public, adoptată de


2008, nr.74-75.

85. Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, adoptată de


2008, nr.103-105.

86. Legea Republicii Moldova cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, adoptată

de Parlamentul Republicii Moldova la 04.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2008, nr.230-232.

87. Legea Republicii Moldova privind transparenţa în procesul decizional, adoptată de Parlamentul

Republicii Moldova la 13.11.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.215-

217.

88. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică,

adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.07.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2010, nr.194-196.

89. Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de


2012, nr.25-28.

90. Legea României nr.78 din 08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea fapte-

lor de corupţie. În: Monitorul Oficial al României, 2000, nr.219.

196

91. Loghin O., Filipaş A. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1992, 368 p.

92. Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. Bucureşti: Şansa, 1999, 662 p.

93. Manea V. Răspunderea penală pentru acţiunile care dezorganizează activitatea penitencia-

relor. Chişinău: CEP USM, 2010, 292 p.

94. Mădulărescu E. Traficul de influenţă. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă. Bucureşti:

Hamangiu, 2006, 159 p.

95. Mihăileanu L. Activitatea de lobby şi necesitatea reglementării ei în România prin lege. În:

Dreptul, 2009, nr.6, p.69-75.

96. Moscalciuc I. Consumatorul – victima infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de pro-

duse şi servicii. În: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.5, p.47-53.

97. Moscalciuc I. Obiectul material al infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de produse şi

servicii. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007,

nr.3, p.167-174.

98. Moscalciuc I. Problema stabilirii elementelor circumstanţiale agravante ale infracţiunilor

săvârşite în sfera consumului de produse şi servicii. În: Revista Naţională de Drept, 2007,

nr.8, p.49-54.

99. Moscalciuc I. Stabilirea obiectului material al infracţiunilor săvârşite în sfera consumului

de produse şi servicii. În: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.12, p.44-49.

100. Nastas I. Analiza juridică a faptei de extorcare a folosului necuvenit, privită prin prisma

practicii judiciare. În: Revista Naţională de Drept, 2006, nr.6, p.61-63.

101. Nastas I. Coruperea pasivă şi coruperea activă în reglementarea legislaţiei penale a

Republicii Moldova: Teză de doctor în drept. Chişinău, 2010, 196 p.

102. Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002, 592 p.

103. Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Boroi A. et al. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti:

Europa Nova, 1999, 735 p.

104. Oancea D., Mihăileanu L., Horja A. Lobby în România. Bucureşti: Forum for International

Communications, 2012, 33 p.

105. Papadopolu M.I. Codul penal adnotat. Bucureşti: Editura Naţională, 1930, 504 p.

106. Păduraru A. Infracţiunile în domeniul proprietăţii industriale în legislaţia Republicii

Moldova şi în legislaţia României. Studiu de drept comparat. Chişinău: CEP USM, 2011,

269 p.

107. Petru P.N. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi

reglementate de lege. Grupa „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Timişoara: Mirton, 1997, 75 p.

197

108. Raportul privind activitatea CCCEC în anul 2011 (comparativ cu anii 2010, 2009).

http://cccec.md/Sites/cccec_md/Uploads/Raport%20CCCEC%202011%20WEB.CDBD56

3C7D204787BA0EEB2B9BE1FE71.pdf (vizitat 25.07.2012)

109. Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie pentru anul 2012.

http://cna.md/ro/date-statistice (vizitat 18.05.2013)

110. Rătescu C.G., Ionescu-Dolj I., Perieţeanu I.Gr. et al. Codul penal adnotat. Vol.II. Partea

Specială. Bucureşti: SOCEC & Co, 1937, 707 p.

111. Reşetnicov A. Obiectul material al infracţiunii şi mijlocul de săvârşire a infracţiunii: criterii

de delimitare. În: Revista Naţională de Drept, 2007, nr.6, p.17-22.

112. Sentinţa Judecătoriei mun. Bălţi din 10.06.2010. Dosarul nr.1-332/10. http://jba.justice.md

(vizitat 22.07.2012).

113. Sentinţa Judecătoriei raionului Anenii Noi din 15.05.2012. Dosarul nr.1-32/2012.

http://jan.justice.md (vizitat 23.07.2012)

114. Sentinţa Judecătoriei raionului Briceni din 26.12.2011. Dosarul nr.1-127/2011.

http://jbr.justice.md (vizitat 20.07.2012)

115. Sentinţa Judecătoriei raionului Cahul din 02.05.2012. Dosarul nr.1-106/2012.

http://jch.justice.md (vizitat 19.07.2012)

116. Sentinţa Judecătoriei raionului Căuşeni din 30.11.2011. Dosarul nr.1-288/2011.

http://jca.justice.md (vizitat 23.07.2012).

117. Sentinţa Judecătoriei raionului Donduşeni din 08.05.2012. Dosarul nr.1-50/2012.

http://jdn.justice.md (vizitat 19.07.2012).

118. Sentinţa Judecătoriei raionului Drochia din 10.11.2011. Dosarul nr.26-1-1426-05082011.

http://jdr.justice.md (vizitat 17.07.2012)

119. Sentinţa Judecătoriei raionului Edineţ din 27.05.2010. Dosarul nr.1-93/2010.

http://jed.justice.md (vizitat 19.07.2012).

120. Sentinţa Judecătoriei raionului Glodeni din 20.05.2012. Dosarul nr.1-73/2012.

http://jgl.justice.md (vizitat 22.07.2012)

121. Sentinţa Judecătoriei raionului Şoldăneşti din 27.07.2011. Dosarul nr.1-73/2011.

http://jsd.justice.md (vizitat 19.07.2012)

122. Sentinţa Judecătoriei raionului Şoldăneşti din 20.01.2012. Dosarul nr.1-18/2012.

http://jsd.justice.md (vizitat 21.07.2012)

123. Sentinţa Judecătoriei sectorului Botanica, mun. Chişinău, din 04.08.2010. Dosarul

nr.1-484/10. http://jb.justice.md (vizitat 16.07.2012)

198

124. Sentinţa Judecătoriei sectorului Botanica, mun. Chişinău, din 08.11.2011. Dosarul

nr.1-536/11. http://jb.justice.md (vizitat 23.07.2012).

125. Sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani, mun. Chişinău, din 18.01.2010. Dosarul

nr.1-165/10. http://jbu.justice.md (vizitat 23.07.2012).


nr.1-135/2010. http://jbu.justice.md (vizitat 15.07.2012)





















137. Sentinţa Judecătoriei sectorului Ciocana, mun. Chişinău, din 23.04.2010. Dosarul

nr.1-204/2010. http://jci.justice.md (vizitat 22.07.2012)

138. Stati V. Răspunderea penală pentru infracţiunile legate de insolvabilitate. Chişinău: CE

USM, 2003, 163 p.

139. Stati V. Problema obiectului material în cazul infracţiunii de încălcare a dreptului de autor

şi drepturilor conexe (art.1851 CP RM). În: Probleme teoretice şi practice ale economiei

proprietăţii intelectuale. Comunicări prezentate la ediţia a V-a a Conferinţei internaţionale

ştiinţifico-practice (16-17 noiembrie 2006). Chişinău: AGEPI, 2007, p.228-230.

199

140. Stati V. Infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune (art.238 CP RM): noi

tendinţe şi abordări (Partea I). În: Revista Naţională de Drept, 2010, nr.12, p.2-10.

141. Stati V. Infracţiuni în care mijlocul de transport apare ca obiect material sau ca mijloc de

săvârşire a infracţiunii. Chişinău: CEP USM, 2010, 351 p.

142. Ştefănuţ R. Infracţiunea de violare de domiciliu în legislaţia Republicii Moldova şi în cea a

României. Chişinău, CEP USM, 2011, 258 p.

143. Timofei C. Răspunderea penală pentru traficul de influenţă. Chişinău, CEP USM, 2012,

322 p.

144. Timofei C. Reglementările privind traficul de influenţă din legea penală a unor state din

arealul balcanic: analiza comparativă. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”.

Seria „Ştiinţe sociale”, 2012, nr.3, p.185-198.

145. Timofei C. Răspunderea penală pentru traficul de influenţă în legea penală a unor state-

membre ale Uniunii Europene din centrul şi estul Europei: studiu de drept comparat. În:

Revista Naţională de drept, 2012, nr.5, p.64-70; nr.6, p.68-73.

146. Timofei C. Reglementarea răspunderii penale pentru traficul de influenţă în legea penală a

unor state cu economie de piaţă avansată: analiză de drept comparat. În: Revista Naţională

de Drept, 2012, nr.7, p.72-77; nr.8, p.54-59.

147. Timofei C. Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. În: Revista

Naţională de Drept, 2012, nr.9, p.67-72; nr.10, p.69-75.

148. Timofei C. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. În: Revista

Naţională de Drept, 2012, nr.11, p.55-60; nr.12, p.69-75.

149. Timofei C. Subiectul infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. În: Revista Naţională de

Drept, 2013, nr.1, p.51-57; nr.2, p.40-47.

150. Timofei C. Obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute la art.326 CP RM. În: Revista

Naţională de Drept, 2013, nr.4, p.48-53.

151. Toader T. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: ALL Beck, 2002, 555 p.

152. Toader T. Drept penal. Partea Specială. Bucureşti: Hamangiu, 2007, 440 p.

153. Ţurcan I. Analiza unor semne calificative ale infracţiunii ,,luare de mită”. În: Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria ,,Ştiinţe socioumanistice”. Vol.1,

2001, p.381-385.

154. Ţurcan I. Cu privire la interpretarea unor semne calificative agravante ale infracţiunii de

luare de mită. În: Revista Naţională de Drept, 2001, nr.10, p.41-43.

200

155. Ţurcan I. Analiza faptelor de pretindere, primire, acceptare ca semne ale laturii obiective

ale infracţiunii de corupere pasivă. În: Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”,

2010, nr.3, p.239-242.

156. Ţurcan I. Obiectul juridic al infracţiunii de corupere pasivă. În: Revista Naţională de Drept,

2010, nr.9-10, p.138-140.

157. Ţurcan I. Răspunderea penală pentru coruperea pasivă. Chişinău: CEP USM, 2011, 218 p.

158. Vass A. Planeta lobby-ului, între trafic de influenţă şi etică. În: Oeconomica, 2011, nr.4.

http://oeconomica.org.ro/abstract/17/Planeta-lobbyului-intre-trafic-de-influenta-si-

etica.html (vizitat 22.07.2012)

159. Vidaicu M. Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă. În: Revista Naţională de

Drept, 2005, nr.1, p.53-63.

160. Vidaicu M. Obiectul juridic al infracţiunii de trafic de influenţă. În: Revista Naţională de

Drept, 2005, nr.3, p.33-36.

161. Visterniceanu E. Răspunderea penală pentru tâlhărie. Chişinău: Tipografia Centrală, 2006,

232 p.

162. Criminal Code of Bosnia and Herzegovina. http://www.lexadin.nl/wlg/legis/nofr/eur/

lxwebhe.htm (vizitat 20.02.2012)

163. Criminal Code of the Republic of Albania. http://www.hidaa.gov.al/english/laws/

penal%20code.pdf (vizitat 20.02.2012)

164. Criminal Code of the Republic of Croatia. http://www.vsrh.hr/CustomPages/Static/HRV/

Files/Legislation__Criminal-Code.pdf (vizitat 20.02.2012)

165. Criminal Code of the Republic of Hungary (English version). http://www.legislationline.org/

documents/section/criminal-codes/country/25 (vizitat 20.03.2012)

166. Criminal Code of the Republic of Malta. http://legislationline.org/documents/section/

criminal-codes (vizitat 03.03.2012)

167. Criminal Code of the Republic of Poland. http://www.legislationline.org/documents/

section/ criminal-codes/country/10 (vizitat 21.03.2012)

168. Criminal Law Convention on Corruption. http://conventions.coe.int/ Treaty/en/Treaties/

html/173.htm (vizitat 20.03.2012)

169. Criminal Law Convention on Corruption. Explanatory Report. http://conventions.coe.int/

treaty/en/Reports/Html/173.htm (vizitat 14.07.2012)

170. Semeraro P. Trading in influence and lobbying în the spanish Criminal code. În:

Decennium Moztanicense: Zbornik radova: deset godina rada Zavoda za kaznene znanosti

201

Mošćenice Pravnog fakulteta Sveučilišta u Rijeci. Rijeka: Pravni fakultet Sveučilišta, 2008,

297-312.

171. Slingerland W. Trading in influence: corruption revisited. http://www.law.kuleuven.be/

integriteit/egpa/egpa2010/slingerland_trading-in-influence.pdf (vizitat 05.07.2012)

172. The United Nations Convention against Corruption. http://www.unodc.org/documents/

treaties/UNCAC/Publications/Convention/08-50026_E.pdf (vizitat 20.03.2012)

173. Code pénal de la Principauté d'Andorre. http://www.consellgeneral.ad/micg/

webconsell.nsf/0/4818f8ddebfe3aeec1256d4b0027f0b5/$FILE/Llei%209%202005.pdf

(vizitat 03.03.2012)

174. Dandine B. De la repression du trafic d’influence en droit positif francais actuel. Toulouse:

Imprimerie Saint-Cyprien, 1935, 200 p.

175. Codice penale. http://www.perrupato.it/codici/codice_penale.htm (vizitat 03.03.2012)

176. Código Penal da República Federativa do Brasil. http://www.planalto.gov.br/ccivil_03/

Decreto-Lei/Del2848.htm (vizitat 03.03.2012)

177. Código penal federal de México. http://www.diputados.gob.mx/LeyesBiblio/pdf/9.pdf

(vizitat 03.03.2012)

178. Кривичен законик. http://jorm.org.mk/zakon-krivicen.shtml (vizitat 20.02.2012)

179. Кривични законик. http://www.zakoni.rs/krivicni-zakonik/krivicni-zakonik.pdf (vizitat

20.02.2012)

180. Kazenski zakonik. http://zakonodaja.gov.si/rpsi/r00/predpis_ZAKO5050.html (vizitat

20.02.2012)

181. Krimināllikums. http://www.likumi.lv/doc.php?id=88966 (vizitat 21.03.2012)

182. Trestní zákoník. http://www.mvcr.cz/clanek/stejnopisy-sbirky-zakonu-93409.aspx (vizitat

21.03.2012)

183. Türk Ceza Kanunu. http://www.tbmm.gov.tr/kanunlar/k5237.html (vizitat 20.02.2012)

184. Наказателен кодекс. Сборник нормативни актове. София: Ciela, 2008, 413 p.

185. Одінцова О.О. Правове регулювання лобізму в сучасній Україні (загальнотеоретичне

дослідження): Автореферат дiсертацiï на здобуття наукового ступеня кандидата юри-

дичних наук. Одеса, 2008, 20 p.

186. Гырла Л.Г., Табарча Ю.М. Уголовное право Республики Молдова. Часть Особенная.

Т.2. Кишинэу, Cartdidact, 2010, 592 p.

187. Закон об уголовном праве Израиля / Под ред. Н.И. Мацнева. Санкт-Петербург:

Юридический центр Пресс, 2005, 262 p.

202

188. Модельный закон государств-участников СНГ «О борьбе с коррупцией».

http://www.iacis.ru/html/?id=22&pag=714&nid=1 (vizitat 14.07.2012)

189. Модельный закон государств-участников СНГ «О регулировании лоббистской

деятельности в органах государственной власти». http://www.iacis.ru/html/?id=22&pag=

163&nid=1 (vizitat 22.07.2012)

190. Сиротенко С.П. Нормативно-правовое регулирование лоббизма (российский и зару-

бежный опыт): Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата

юридических наук. Санкт-Петербург, 2011, 25 p.

191. Уголовный кодекс Аргентины / Под ред. Ю.В. Голика. Санкт-Петербург: Юриди-

ческий центр Пресс, 2003, 240 p.

192. Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, Ф.М. Решетникова. Москва:

Зерцало, 1998, 218 p.

193. Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева. Санкт-Петербург: Юри-

дический центр Пресс, 2002, 226 p.

194. Федеральный закон Российской Федерации от 1 февраля 2012 г. №3-ФЗ «О при-

соединении Российской Федерации к Конвенции по борьбе с подкупом иностранных

должностных лиц при осуществлении международных коммерческих сделок».

http://www.rg.ru/2012/02/03/convent-dok.html (vizitat 14.07.2012)

203

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata Timofei Corina, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza

de doctorat se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport conse-

cinţele, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Timofei Corina

09 noiembrie 2013

204

CV AL AUTORULUI

Date personale: TIMOFEI Corina

Data şi locul naşterii: 19 august 1978, or. Chişinău,

Republica Moldova.

Studii:

1995-2000 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept,

specialitatea Drept internaţional

2011-până în prezent – Universitatea de Stat din Moldova,

studii de doctorat, Catedra Drept penal şi Criminologie

Activitatea profesională:

1999-2001 – Filiala SA Moldtelecom Călăraşi, Jurist

2001-2003 – Reto SRL, Director

2003-2007 – Moldavian Law Center SRL, Director

2007-până în prezent – Trans World SRL, Jurist

Domeniile de activitate ştiinţifică: Drept penal, Partea Specială

Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:

Brînza S., Timofei C. Schimbarea opticii legiuitorului moldovean în planul incriminării faptei de

trafic de influenţă. Analiza ultimelor remanieri operate în dispoziţia art.326 CP RM. Interferenţe

universitare – integrare prin cercetare şi inovare. Conferinţa ştiinţifică cu participare interna-

ţională. Chişinău: CEP USM, 2012, p.121-123.

Lucrări ştiinţifice publicate: 9 articole ştiinţifice

Cunoaşterea limbilor:

Bine – româna, franceza, engleza, spaniola, rusa

Date de contact: Adresa: mun. Chişinău, str. Natalia Gheorghiu, 25

Telefon: 079401515; E-mail: [email protected]

Corina Timofei Thesis

Documents

Transcript of Corina Timofei Thesis