Conducerea organizaţiilor

8
CONDUCEREA ORGANIZAŢIILOR 1. Conducere, influenţă şi putere în organizaţii Calitatea exercitării funcţiei de conducere de către managerii de la orice nivel ierarhic este o măsură importantă a succesului în afaceri. Măsura calităţii exercitării acestei funcţii rezidă în a determina acţiuni comune şi eficiente ale angajaţilor pentru realizarea obiectivelor organizaţiei. Liderul obţine acest rezultat de la oamenii săi motivându-l, influenţându-i, furnizând un obiectiv, dând astfel sens acţiunii angajaţilor. Într-o definiţie tradiţională conducerea apare ca influenţă interpersonală orientată către atingerea obiectivului / obiectivelor (org-le). Din această definiţie reiese importanţa factorului uman antrenat în dinamica acestui fenomen. Liderul de succes influenţează opiniile, atitudinile, comportamentul şi sentimentele oamenilor, răspunzând nevoilor lor (de str-ră, de claritate, de constanţă, de suport) în raport cu cerinţele şi situaţiile în care acţionează. Nu orice şef este şi lider. În toate grupurile din cadrul organizaţiilor putem descoperi lider fără titlul oficial. Sursele de influenţă într-un grup pot fi formale (conferinţe de autoritatea poziţiei persoanei în ierarhia orală) şi informale (dezvoltarea în cadrul relaţiilor interpersonale prin interacţiunea cu colegii sau subordonaţii). Maniera în care se exercită această influenţă în relaţie cu oamenii constituie domeniul de analiză a teoriilor conducerii. Influenţă – abilitatea de a schimba comportamentul celorlalţi într-o anumită direcţie. Influenţa se exercită în domeniul puterii. Puterea reprezintă potenţialul sau capacitatea unei persoane de a exercita influenţă (Spector, 2000). Cu cât o persoană deţine mai multă putere cu atât aria lui de influenţă este mai mare şi cu atât este mai sigură eficienţa tacticilor de influenţă aplecată. Acelaşi lucru se poate observa în grupul de muncă. Dacă o persoană este centru de influenţă în grup, datorită talentului său, entuziasmului, calităţilor personale adică este liderul neformal al grupului, atunci asemănarea lui oficială ca lider a grupului îi va spori influenţa în baza puterii conferite. David McClelland descrie nevoia de putere ca motivator al unei persoane de a-i controla pe ceilalţi sau de a-şi exercita influenţă asupra celorlalţi. Indivizii cu o mare nevoie de putere caută poziţii de conducere în grup, se simt confortabil în competiţie, agrează situaţiile în care pot convinge pe

description

Informatii cu referirea la conducerea de succes a unei organizatii

Transcript of Conducerea organizaţiilor

Conducerea organizaiilor

CONDUCEREA ORGANIZAIILOR1. Conducere, influen i putere n organizaii

Calitatea exercitrii funciei de conducere de ctre managerii de la orice nivel ierarhic este o msur important a succesului n afaceri. Msura calitii exercitrii acestei funcii rezid n a determina aciuni comune i eficiente ale angajailor pentru realizarea obiectivelor organizaiei. Liderul obine acest rezultat de la oamenii si motivndu-l, influenndu-i, furniznd un obiectiv, dnd astfel sens aciunii angajailor.

ntr-o definiie tradiional conducerea apare ca influen interpersonal orientat ctre atingerea obiectivului / obiectivelor (org-le). Din aceast definiie reiese importana factorului uman antrenat n dinamica acestui fenomen. Liderul de succes influeneaz opiniile, atitudinile, comportamentul i sentimentele oamenilor, rspunznd nevoilor lor (de str-r, de claritate, de constan, de suport) n raport cu cerinele i situaiile n care acioneaz. Nu orice ef este i lider. n toate grupurile din cadrul organizaiilor putem descoperi lider fr titlul oficial. Sursele de influen ntr-un grup pot fi formale (conferine de autoritatea poziiei persoanei n ierarhia oral) i informale (dezvoltarea n cadrul relaiilor interpersonale prin interaciunea cu colegii sau subordonaii). Maniera n care se exercit aceast influen n relaie cu oamenii constituie domeniul de analiz a teoriilor conducerii.Influen abilitatea de a schimba comportamentul celorlali ntr-o anumit direcie. Influena se exercit n domeniul puterii. Puterea reprezint potenialul sau capacitatea unei persoane de a exercita influen (Spector, 2000). Cu ct o persoan deine mai mult putere cu att aria lui de influen este mai mare i cu att este mai sigur eficiena tacticilor de influen aplecat. Acelai lucru se poate observa n grupul de munc. Dac o persoan este centru de influen n grup, datorit talentului su, entuziasmului, calitilor personale adic este liderul neformal al grupului, atunci asemnarea lui oficial ca lider a grupului i va spori influena n baza puterii conferite.David McClelland descrie nevoia de putere ca motivator al unei persoane de a-i controla pe ceilali sau de a-i exercita influen asupra celorlali. Indivizii cu o mare nevoie de putere caut poziii de conducere n grup, se simt confortabil n competiie, agreaz situaiile n care pot convinge pe ceilali de un anumit punct de vedere, sunt percepui ca exprimndu-se clar i fiind direci i eficieni.Nevoii de putere a unei persoane i corespund o serie de resurse care-i asigur potenialul de satisfacere. Gordon (1987) inventeaz trei surse de puteri:

1. Puterea poziiei conferit de poziia sau funcia deinut de persoan n cadrul organizaiei. Autoritatea funciei oficiale asigur legitimitatea aciunilor de influen asupra persoanelor din subordine (putere legitim). Poziiile care permit controlul asupra recompenselor i sanciunilor sunt de asemenea desemnate surse de putere (puterea de a recompensa i puterea de a constrnge).2. Puterea personal susinut de contractele interpersonale pe care persoana le-a cultivat de-a lungul timpului i care-i permit la un moment dat s exercite influen asupra celorlali (personalitate carismatic sau puterea referentului).3. Puterea informaional dat de informaie i alte surse limitate (bani, relaii influente, etc.) pe care liderul le deine.

Pentru ca informaia liderului s-i asigure capacitatea de a controla comportamentul subordonailor trebuie ca informaia respectiv s ntruneasc dou caracteristici: s nu poat fi substituit (liderul este unul posesor) i s-i poat ine pe subordonai n starea de incertitudine.Puterea este un fenomen interpersonal, adic se exercit n relaie cu ceilali. Prin urmare, eficiena strategiilor unui lider va depinde de disponibilitatea intei de a rspunde n direcia comportamentului solicitat. Conform modelului de influen dezvoltat de Gari Luke rspunsul intei poate varia ntre:a) angajament inta influenei satisface cu entuziasm solicitarea i depune eforturi n acest sens;b) compliant cnd entuziasmul i efortul investit de inta influenei sunt moderate.

c) rezisten inta influenei se opune solicitrii i gsete modaliti prin care fie nu se conformeaz acesteia, fie face un lucru de proast calitate.

2. Abordri teoretice ale conducerii2.1. Abordarea centrat pe trsturile de personalitatentre anii 20 i 30 studiile din domeniul conducerii s-au focalizat asupra ncercrii de a identifica trsturile de personalitate care difereniaz liderii de nonlideri ( pe ceea ce este un lider eficient i nu pe cum se conduce eficient). Teoria trsturilor susine utilizarea testelor i a interviurilor n selecia managerilor, urmrindu-se gradul de potrivire a colectivitilor i abilitilor aplicantului cu poziia vizat. Aceast teorie nu a putut ns identifica un set consistent i constant de particulariti care disting conductorii de condui. Din acest caz a fost contestat de teoreticieni, fapt care nu a mpiedicat ca i astzi teoria trsturilor s aib un caracter universal.

2.2. Abordri centrate pe comportamentUrmresc delimitarea acelor aciuni care au impact asupra eficienei actului de conducere. Studiile focalizate pe comportament ncearc s rspund la ntrebarea Ce fac liderii eficieni?

Studiile influente n acest domeniu snt cunoscute n literatura de specialitate ca Studiile Universitii Ohio i Studiile Universitii Michigan.

Studiile Universitii Ohio n baza analizei factoriale a datelor colectate au desprins dou aspecte importante ale conducerii, numite de cercettori iniierea structurii i considerarea. Iniierea structurii este o dimensiune care definete stabilirea sarcinilor, repartizarea lor, specificarea procedurii de lucru, programarea activitilor, clasificarea expectanelor membrilor echipei). Considerarea reflect comportamentul orientat spre motivarea membrilor echipei pentru a accepta obiectivele acesteia i a lucra n direcia: meninerea armoniei n grup i satisfacia membrilor. Liderul care valorizeaz aceste aspecte creaz un mediu de lucru prietenos, se preocup de binele fiecruia i face mici favoruri grupului.Studiile efectuate la Universitate Michigan au clasificat liderii n dou categorii n funcie de accentul pe care acestea l plaseaz pe producie sau pe angajai. Liderii centrai pe producie stabilesc standarde nalte de performan, au grij ca ele s fie atinse, organizeaz sarcinile cu atenie i indic metodele de lucru, monitoriznd ndeaproape activitatea membrilor echipei. Liderii centrai pe oameni ncurajeaz participarea angajailor la stabilirea obiectivelor i la alte decizii de grup, consolidnd ncrederea i respectul reciproc.2.3. Teorii tranzacionalePotrivit acestui model, liderii dezvolt i consolideaz relaii de munc difereniate cu subordonaii, ceea ce conduc la formarea a dou substraturi ale echipei in group i out-group, contranstante att din punct de vedere al calitii relaiei de colaborare a fiecrui membru al echipei cu liderul, ct i din perspectiva performanei i satisfaciei la locul de munc. Membrii in group-ului sunt invitai s participe la discutarea i adaptarea deciziilor importante. Liderul le mrete aria de responsabilitate i sunt implicai n discuii informale, personale cu conducerea. Aceti angajai tind s obin un nivel de performan superior celui atins de membrii out-group-ului. Oportunitile de promovare sunt mai mari i mai previzibile dect ale membrilor out-group-ului.

Relaia fiecrui membru out-group cu liderul nu depete cadrul oficial, formal. De regul, acetia sunt mai puin ncurajai i stimulai, iar ncrederea investit n ei este rezervat. Membrii out-group-ului sunt tratai ca mn de lucru, ca angajai dect ca membri ai echipei. Ca efect acetia au performane slabe. Studiile recente au demonstrat c factorii care determin aparena in-group / out-group nu au nimic de-a face cu competena profesional i performana la locul de munc. Mai importante s-au dovedit a fi, n acest context, prima impresie fcut de membrul grupului liderului n privina competenei sale i atracia ntre cei doi.2.4. Teoria conducerii carismatice

Termenul carism calitate special pozitiv i deosebit de captivant al liderilor al cror obiectiv, ale cror putere i determinare i difereniaz de alii, fcndu-i pe muli oameni s-i doreasc s fie condui de ctre ei.

DuBrin (1998) inventariaz carismele liderului promovate de-a lungul timpului n literatura de specialitate. Liderul atrage oameni printr-o viziune care-i motiveaz i mobilizeaz, stpnesc tehnici de comunicare, n care folosesc mesaje cu ncrctur emoional, fac apel la analogii i metafore, anectode i povestioare pilduitoare, i adapteaz stilul de comunicare port-r, nevoilor i intereselor auditoriului; inspir ncredere grupului; sunt persoane dinamice, orientate spre aciune, evideniindu-se ca modele pentru membrii grupului pe care-l conduc; au o expresivitate emoional i sugereaz prin comportamentul lor verbal i nonvebal apropiere fa de oameni; idealizeaz riscul, abordeaz strategii neconvenionale n obinerea succesului; se autopromoveaz (i prezint i descriu n mod public i nu iut s-i treac n revist succesele anterioare).2.5. Teoria liderului transformaional

Bass (1999) descrie liderul ca personalitate capabil s alinieze interesele organizaiei la cele ale membrilor si. Carisma liderului tranformaional cuprinde astfel de trsturi definitorii ale acestui tip de conducere ca:

Inspirarea oamenilor prin comunicarea unor ateptri mari ale liderului, verbalizarea obiectivelor importante ntr-o manier simpl. Stimularea intelectual a membrilor echipei prin promovarea aciunilor inteligente, a raionalitii i prin abordarea atent a problemelor;

Consideraia individualizat prin acordarea ateniei fiecrei persoane din grup; tratarea individual a fiecrui angajat, prin furnizarea suportului i consiliere.

3. Stiluri de conducere3.1. Modelul coninutului conducerii

Stilul conducerii, dup Schmidt i Tannenbaum, este influenat de 4 factori:

a) Particularitile liderului valori, convingeri, atitudini. Ex: liderul care consider c membrii echipei lui au un cuvnt de spus n adaptarea unei decizii i are ncredere n acetia va opta pentru un stil de conducere care confer un grad mai mare de autonomie i autoritate subordonailor.b) Particularitile subordonailor cunotine, abiliti. Ex: subordonaii ce se caracterizeaz prin competen, obiective personale sunt identice cu cele ale organizaiei lise pot oferi o mai mare libertate de decizie i aciune.

c) Particularitile situaiei cultura organizaiei, natura sarcinii, caracteristicile obiectivelor ce trebuie atinse, etc. Ex: o organizaie care valorizeaz i mizeaz pe contribuiile angajailor ei i va implica activ n luarea deciziilor i adaptarea direciilor de aciune.

d) Presiunea timpului dac aceasta impune o adoptare rapid a deciziei, nu mai exist condiii pentru a implica membrii echipei n analiz i dezbateri.n funcie de tendinele factorilor descrii mai sus de disponibilitatea liderului de a se adapta lor, modelul continuumului stilurilor de conducere descrie trei variante principale de exercitare a conducerii:1. Stilul autoritar definete situaia cnd puterea este concentrat n minile unei singure persoane liderul. Acesta adopt decizii i le anun membrilor echipei de la care se ateapt s le urmeze. Conducerea nu se preocup de prerile i atitudinile subordonailor, ci de ndeplinirea de ctre acetia a sarcinilor prevzute i de atingerea obiectivelor fixate (orientarea spre sarcini).2. Stilul participativ liderii iau deciziile mpreun membrii echipei (orientarea spre oameni). Variantele acestui stil sunt:

a) Stilul consultativ (liderul solicit opiniile i argumentele membrilor echipei; dar decizia final i aparine);

b) Stilul orientat spre consens (liderul ascult opiniile membrilor, ncurajeaz discuiile de grup, dorind ca decizia final s fie susinut mprtit de toi);

c) Stilul democratic (liderul cere opinia fiecrui membru al echipei i supune la vot decizia final astfel nct ea s reflecte nevoile, interesele, argumentele).

3. Stilul permisiv liderul i deleag ntreaga membrilor grupului. Membrilor grupului li se specific i repartizeaz sarcinile de lucru, ei avnd libertatea de a decide cum ndeplinesc aceste sarcini, n limitele normelor i politicii organizaiei, iar liderul nu se implic dect atunci cnd este solicitat n acest sens.

3.2. Grila conducerii (grila managerial) elaborat de Blake i Mouton (1964) pornete de la aceleai dou dimensiuni distincte ale comportamentului de conducere: oameni versus sarcini, dar c aici nu sunt ca limite ale unui continuum, ci ca dimensiuni care se integreaz simultan n comportamentul de conducere. Grila conducerii cuprinde dou axe: axa orizontal, care evalueaz preocuparea conductorului pentru rezultate (calitatea produselor / serviciilor, performana, profitul)

axa vertical, care evalueaz preocuparea conductorului pentru oameni (susinerea membrilor echipei, cultivarea unor relaii profesionale bazate pe respect i ncredere, preocuparea pentru securitatea posturilor angajailor etc.)

Prin combinaia celor dou axe sunt definite principalele stiluri de conducere.

1) Conducerea centrat pe sarcin preocupare maxim pentru rezultate i una redus pentru oameni. Liderul cu o astfel de orientare se concentreaz asupra maximizrii produciei, membrii echipei sunt tratai ca simple instrumente de producie care nu trebuie s fac dect ceea ce li se spune cnd nu-i ndeplinesc eficient sarcinile acetia sunt nlocuii; conflictele sunt soluionate prin sanciuni.2) Conducerea populist presupune preocupare redus pentru rezultate i una maxim pentru oameni. Liderul i concentreaz atenia asupra asigurrii unui climat de lucru favorabil, armonios, n care oamenii s se simt confortabil. Premisa acestui stil este c dac oamenilor li se ofer toate condiiile pentru a fi mulumii, ei vor lucra eficient i vor obine performane.

3) Conducerea sectuit reflect o preocupare minim pentru rezultate ct i pentru oameni. Liderii nu fac nimic dect att pentru a-i menine postul n cadrul organizaiei. Acest stil este ntlnit frecvent n cazul persoanelor aflate n cadrul pensionrii sau al celor care ratnd ansa de a promova n posturi superioare de conducere, i-au pierdut entuziasmul, motivaia i energia. Acest stil este complet ineficient, iar persoana care-l promoveaz este considerat incompetent pentru postul de conducere.4) Conducerea moderat preocupare medie, att pentru sarcini ct i pentru oameni. Liderul ce practic acest stil i ndeplinete sarcinile de conducere, ncercnd s obin un compromis, o cale, un mijloc ntre exercitarea autoritii i grija acordat satisfaciei. Liderul este preocupat de meninerea echilibrului n atenia i efortul investite n direcia oamenilor i a rezultatelor pe care acetia trebuie s le obin, dar fr a ncerca s introduc vreo schimbare n starea de lucruri existena, ci conformndu-se acesteia.

5) Conducerea centrat pe grup este preocupat att de rezultate ct i de oameni. Liderul consider c rezultatele cele mai bune se pot obine prin participarea angajailor la toate fazele procesului de urmrire a unui obiectiv. Liderul nelege c problemele productivitii i performanei pot fi integrate cu cele umane prin munc n echip, printr-un efort de grup n soluionarea problemelor aprut i n procesul de luare a deciziilor. Liderul ncurajeaz membrii echipei cultivnd ncredere i respect reciproc. Conflictele sunt soluionate n cadrul discuiilor deschise, n care liderul ofer sugestii, acionnd ca mediator i facilitnd comunicarea ntre prile implicate.Stilurile descrise mai sus nu sunt singurele posibile, iar variantele acestea tipice se regsesc rar n situaii obinuite. Blake i Mouton au demonstrat c liderii au un stil dominant de conducere i un stil auxiliar, de rezerv la care apeleaz ori de cte ori nu reuesc s obin rezultatele dorite, aplicnd stilul dominant.

Liderul eficient sesizeaz exigenele n prioritile situaiei, evalund n mod realist resursele de care dispune i mijloacele prin care ele pot fi folosite optim. Liderul eficient este intuitiv i flexibil, reuind s-i adapteze stilul i ritmul de lucru la necesitile unui mediu marcat de transformri continue, fiind dup caz autoritar, directiv sau consultativ, permisiv cnd trebuie i atta timp ct este nevoie pentru oameni s-i ndeplineasc eficient sarcinile.