Comunicarea in cuplu

   O relatie care sa ofere implinire reciproca partenerilor presupune o comunicare profunda si personalitati echilibrate, mature. O relatie este oarecum asemanatoare unui pod; cu cat pilonii care sprijina podul sunt mai puternici, cu atat rezistenta lui este mai mare. In acelasi fel, cu cat

persoanele implicate in relatie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic si spiritual, cu atat relatia este mai trainica, mai armonioasa si mai implinitoare. Persoanele imature creeaza relatii codependente, incearca sa se implineasca prin partener, cautand in el ceea ce lipseste sinelui sau, distrugandu-i in acest fel unicitatea.

Intr-o relatie creata de persoane echilibrate, fiecare este indragostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiectie idealizata menita sa-i suplineasca frustrarile izvorate din netrairea autenticitatii. Fiecare ar putea trai fara celalalt, dar alege sa traiasca impreuna cu partenerul sau. Fiecare partener este capabil de empatie si de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentica presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste in absenta libertatii.

Cele mai importante relatii de familie sunt relatiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzand relatiile parinti-copii. Atat calitatea legaturii parinte-copil, cat si siguranta copilului, sunt mult dependente de calitatea legaturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie sa fie asigurata cea mai buna relatie dintre sot si sotie, inainte de a astepta sa existe o relatie buna cu copilul, intr-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cat relatia de casatorie este mai buna, cu atat mai eficienta si mai satisfacatoare va fi punerea in practica a informatiilor de mai tarziu.

Odata ce se realizeaza acest deziderat, este foarte important sa-i fie comunicata copilului dragostea neconditionata. Dupa cum a afirmat marele scriitor roman Marin Preda: „Unde dragoste nu e nimic nu e.” La fel, in relatia parinte-copil, fara un fundament de iubire neconditionata, lucrarea parintilor este confuza si o sarcina zadarnica. Iubirea neconditionata este cea care asigura copilului o inteligenta emotionala, fara de care adultul de mai tarziu nu poate razbi in viata, cu toate ca poate dispune de un coeficient de inteligenta (IQ) de la mediu in sus.

Pornim de la premiza ca:

1. Un cuplu crestin are sanse mai mari sa dezvolte o relatie de lunga durata comparativ cu unul fara preocupari spirituale.

2. Cu cat cei doi parteneri sunt mai maturi psihologic si spiritual, cu atat relatia lor are mai multe sanse sa fie armonioasa.

3. Comunicarea autentica la toate nivelurile asigura functionarea relatiei.

Pentru o mai mare claritate privind comunicarea in relatie, propunem un model de personalitate. Oamenii sunt creaturi complexe care incearca sa-si implineasca nevoile prin spiritul lor, prin gandurile lor, prin comportamentul lor, in mod personal sau prin intermediul altora. Pentru ca omul este un intreg, aceste „parti” sunt doar unelte explicatorii. Comportamentul nu exista in afara spiritului si lumii gandurilor, nu apare intr-un vacuum, ci intr-un context fizic sau social si poate fi inteles doar in cadrul acestui context.

Cand un tanar si o tanara se casatoresc, ei se unesc, iar unirea presupune o comuniune la toate nivelurile personalitatii: spiritual, psihologic si fizic.

 

Comunicarea la nivel spiritual

Sunt de remarcat doua aspecte la acest nivel:

regasirea propriei persoane sub aspect spiritual si comunicarea identitatii regasite intr-un mod care scapa investigatiei stiintifice.

    De aceea, a te regasi la nivel abisal, implica o siguranta si sentimentul valorii de sine. O astfel de persoana nu cauta sa-si intregeasca fiinta prin intermediul celuilalt, ci mai degraba poate sa se comunice pe sine. A se regasi inseamna, printre altele, si a lua legatura cu identitatea dobandita in Hristos (Galateni 2:20), dar si a regasi anima (varianta feminina in stare latenta existenta intr-un barbat) sau animusul (varianta masculina in stare latenta existenta intr-o femeie).

Este posibil ca un barbat sau o femeie sa fie atras sexual de cineva din anturaj, dar sa constientizeze ca ceva nu face „clic” in suflet, iar pe de alta parte sa intalneasca o persoana, care nu prezinta o aparenta irezistibila, dar la care acel ceva face „clic”. In acest ultim caz, anima sau animusul si-a intalnit corespondentul in partener/a. Aceasta inseamna construirea unei relatii pe baze solide, profunde. Problema apare in momentul cand incercam sa ne regasim pe noi prin intermediul partenerului, adica in afara fiintei noastre.

Exista o tipologie cunoscuta a iubirii[1], descrisa in cinci forme de manifestare. Se prea poate ca ultima descrisa sa fie apanajul spiritului, al profunzimilor fiintei. Acest tip de iubire, numit agape, se manifesta printr-un comportament altruist. Cel ce practica iubirea agape este cel mai ingaduitor si iertator partener. El o face fara sa pretinda ceva in schimb. Acest lucru este posibil numai daca s-a adapat mai

intai din sursa divina a iubirii.[2]

In relatia de cuplu, agape intervine cand eros are nevoie de refacere, iar fileo este obosit de asteptarea unui raspuns prietenesc din partea partenerului.

 

Comunicarea la nivel psihologic

1.Aspectul cognitiv

Baza comportamentala isi are sursa in evenimentele cognitive, care constau in ganduri si imagini intrate (ponderat sau instantaneu) in sfera constientului. Evenimentele cognitive sunt influentate de lumea spirituala, evenimente circumstantiale ori de structuri cognitive. Structurile cognitive nu sunt aleatorii, ci organizate, si cuprind: viziunea asupra lumii, valorii, asteptari, planuri de viata, norme culturale si subculturale, stil de concentrare a atentiei, procese cognitive si memorii. Structurile cognitive pot fi aduse in constient de: evenimente circumstantiale, surse spirituale (lumea inconstienta) sau de un alt gand.

Cand partenerii intra in relatia de cuplu, ei aduc laolalta numeroase structuri cognitive. Aceasta intalnire a mintilor poate fi fatala pentru destinul unor cupluri care nu reusesc o armonizare la nivelul valorilor fundamentale, de aici rata mare a divorturilor in primul an de casnicie. Dinamica relatiei presupune o continua sincronizare si adaptare la devenirea personala si relationala a structurilor cognitive.

2.Aspectul emotional

    Sentimentele neplacute (durere, amaraciune, manie, sentimente de vinovatie, teama, anxietate si tensiune) le pot inabusi pe cele placute si pot pune relatia sub o mare presiune.

Durerea. Alaturi de suparare si dezamagire, durerea este tot un raspuns emotional la nevoile neimplinite. Chiar daca nu

e constientizata, durerea e prezenta.

Mania. Mania mascheaza adesea durerea noastra cand suntem raniti. Sentimentele ranite ne deranjeaza si ne fac vulnerabili la alte rani. De aceea, ca sa ne aparam, rabufnim si ne descarcam mania asupra altora sau o inabusim in noi, pentru ca ea sa se manifeste mai tarziu ca nerabdare, agitatie, deprimare, gelozie, suspiciune, sarcasm sau tacere. Daca recunoastem ca in spatele maniei se ascunde durerea, vom intelege ca mania poate fi atenuata atunci cand ne

mentinem durerea sufleteasca sub control.

Teama. Nevoile neimplinite nu determina doar durere si manie, ci si teama. Nu simtim doar durere atunci cand suntem raniti, ci si frica de a nu suferi in viitor. Cand suntem criticati sau ridiculizati pentru ceva, suntem profund indurerati pe moment, dar ne vom teme si de eventualele esecuri din viitor.

Si teama poate imbraca diferite forme: ne retragem, evitam situatiile care ne-ar putea aduce suparare, incercam sa mentinem totul sub control sau sa fim perfecti, crezand ca vom putea minimaliza posibilitatea de a fi raniti. Din dorinta de a-si inabusi teama sau anxietatea, unii devin alcoolici, dependenti de droguri, bulimici (mancat compulsiv sau necontrolat) etc.

Sentimentul de vinovatie sau de rusine. Durerea si mania pot produce sentimente de vinovatie. Dorind sa ne razbunam durerea, putem ajunge sa-i ranim pe altii, ca mai apoi tot noi sa ne simtim vinovati. Sentimentul de rusine si autocondamnare pe care il putem simti nu este legat de un anumit fel de comportament, si de aceea nu se poate marturisi si ierta precum sentimentul de vinovatie, de exemplu. Atunci cand ne condamnam inseamna ca ne simtim vinovati pentru ceva. Aceasta ne pericliteaza imaginea de sine si ne face sa ne simtim fara valoare, vinovati si responsabili.

Toate aceste emotii, daca sunt ignorate, reprimate, dau complicatii la nivel somatic sau emotional, creand un cerc vicios.

 

Comunicarea la nivel fizic

    Problemele de comunicare la acest nivel ocupa locul doi in ierarhia cauzelor care duc la tensiuni in cuplu. Desigur, este importanta armonia la acest nivel, dar ea nu inseamna totul. Unirea la nivel fizic ar trebui sa constituie incununarea, apogeul comuniunii la celelalte nivele, fara de care actul sexual este unul mecanic, fara continut. De multe ori insa, actul sexual este folosit pentru un scop anxiolitic. Cand oamenii se confrunta cu probleme existentiale cauzate de respingere, sentiment de vid interior, frica, singuratate, sunt tentati sa recurga irezistibil la stimuli fizici. Rontaim seminte cand suntem plictisiti, facem o baie fierbinte cand suntem stresati, ne masturbam cand ne simtim singuri; facem orice ca sa inlocuim durerea existentiala cu senzatii placute. Rezultatul este o dorinta mai adanca dupa satisfactii fizice si un acut gol interior. Daca sexul este folosit in acest fel, nu face decat sa camufleze durerea cu o senzatie, oferind o solutie fizica la o problema psihologica sau spirituala.

Exista multi oameni care incearca mai degraba sa gaseasca persoana potrivita, decat sa devina persoana potrivita. Trebuie sa ne confruntam cu adevarul oricat de dureros ar fi si sa incercam sa ne descoperim adevarata noastra identitate sau adevaratul sine, pe care mai apoi sa-l „comunicam” celuilalt. Fara acest lucru, relatia de cuplu este mai mult o continua frustrare decat o implinire.