Comunicarea din perspectiva moralei crestine in Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
-
Upload
cristian-daniel-manzat -
Category
Documents
-
view
71 -
download
0
description
Transcript of Comunicarea din perspectiva moralei crestine in Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Analiza particularităţilor stilului comunicaţional, din perspectiva moralei creştine şi a specificului cultural românesc – dupa un
fragment din: Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb
Povestea lui Harap Alb este un basm popular cu adanci radacini
in cultura romaneasca si in spiritualitatea crestina. Valoarea literara a acestei
opere este data de specificul romanesc prezent printre rânduri dar şi de
elemente de semnificaţie profundă.
În ce priveşte specificul cultural românesc, se observă înca din
modul de adresare dintre personajele prezente la acţiune, o oralitate populară.
Dialogul este foarte prezent, îmbogăţit cu expresii orale şi chiar cu proverbe
ori saluturi populare. Chiar şi unele enumeraţii, în prima parte a pasajului ne
indică elemente de comunicare orală. Expresii ca: „Bună să-ţi fie inima!, Ce
vânt de aduce pe aici?, Şi las de nu ţi-o fi bine!, Mergi în pace!” te apropie
mai mult de acţiune şi arată deschiderea oamenilor de a-şi spune povestea atât
de uşor. Apropierea şi nu înstrăinarea este elementul distinctiv al culturii
populare. Bunăvoinţa oamenilor şi comunicarea deschisă rupe bariere de ordin
social, de vârstă sau de rang şi aduce oamenii într-o comuniune ca şi cea
familială (aspect ce reiese din prezenţa diminutivului „mătuşică”, asociat unei
persoane străine şi din natura dialogului).
Salutul popular „Rămâi sănătoasă cu Dumnezeu!” şi cuvintele de
rămas bun: „ Te porneşte la drum cu inima curată, cu cugetul drept şi apoi
Dumnezeu îţi va călăuzi paşii, cum a şti El mai bine ...” scoate în evidenţă o
tradiţie înnăscută în spiritul oamenilor simpli, care sunt adesea mai buni, mai
credincioşi şi mai spirituali decât cei de la oraş. Parcă se confirmă încă odată
zicala: „Veşnicia s-a născut la sat”.
Căteva elemente de cultură tradiţional-românească: grija
împăratului în primul rând pentru imaginea familiei şi grija de a „nu face de
râs” onoarea familiei. Tânărul ia ca avantaj concepţia celorlalţi despre sine şi
se bazează pe această filosofie înmpământenită că aparenţele sunt definitorii:
„străinii nu mă vor considera un duşman”. Dar prin puterea sa şi ajutorul lui
Dumnezeu poate depăşi obstacolele.
Textul promovează şi întoarcerea la origini şi preluarea valorilor
ce se găsesc în mod primordial acolo: „...caută armele şi veşmintele tatălui
tău.” Tânărul ezită, arătându-se sceptic de soluţia arhaică a femeii. Dar
tocmai întoarcerea la origini este elementul revelator care merită tot efortul.
Similar este şi în creştinism. Întoarcerea la credinţa bisericii primare, la
credinţa străbună, sau chiar la credinţa părinţilor poate semnifica regăsirea
adevăratei identităţi creştine.
Cu alte cuvinte, cultura românească ce e pregnantă în poveste,
este împletită prin însăşi natura ei cu tânjirea după divinitate şi cu năzuinţele
oamenilor în Dumnezeu.
Aşadar, morala creştină se poate despleti din text din dialogul
personajelor. Modul în care bătrânica îl sfătuieşte pe tânăr şi îl povăţuieşte pe
un drum corect şi încredinţarea sa în mâna lui Dumnezeu, care va călăuzi paşii
săi, ne arată necesitatea instruirii copiilor, a celor fără experienţă. Este vorba
de iniţierea unui neiniţiat în multe din tainele acestei lumi, iniţiere care în
mare parte se bazează pe transmiterea acestuia că Dumnezeu este Cel care îi
va croi calea, în funcţie de inima curată sau cugetul drept pe care îl va avea
tânărul. O asemenea motivaţie pentru o trăire morală pentru cel tânăr este un
model ce trebuie preluat de societate în întregime. Vorbele acestei femei: „...
inima curată, cugetul drept şi apoi Dumnezeu îţi va călăuzi paşii ...” trimite la
însăşi cuvintele Mântuitorului din Predica de pe munte: „Fericiţi (ferice de...)
cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”. Ori, o viaţă în care
Dumnezeu îţi călăuzeşte paşii este într-adevăr un mod practic şi real de a-L
cunoaşte şi a-L vedea pe El cum lucrează în viaţă.
Un alt aspect prezent în prima parte a fragmentului este referitor
la îndoiala împăratului în ce-l priveste pe feciorul cel mic. El se bazează pe o
observaţie clară şi o logică demonstrată foarte des în viaţă: „Dacă nici cei mai
mari, mai voinici, mai umblaţi prin lume nu au reuşit, nu vei reuşi nici tu!”
Parcurgerea drumului părea imposibilă. Totuşi, tânărul dovedeşte curaj, şi o
înţelepciune parcă mai înaltă chiar decât a împăratului. În cele din urmă,
tânărul găseşte şi avantaje în poziţia pe care o are, dar lasă totul în mâna
providenţei divine: „dacă nu te pripeşti, dacă te încrezi în ajutorul lui
Dumnezeu”. Şi într-adevăr, credinţa este cea care face mai mult decât puterea
omenească şi cel din urmă poate ajunge cel dintâi.
Mântuitorul Hristos acordă celor slabi şi părăsiţi mult har, care
să compenseze carenţele personale: „Ferice de cei ...săraci în duh ..., ferice de
cei ce plâng ..., ferice de cei flămânzi ..., şi în „împărăţia” cerească aceştia
sunt creditaţi cu izbândă din partea Creatorului şi Mântuitorului, atâta vreme
cât se încred în El.
Drumul lui Harap-Alb, este o imagine a drumului vieţii ce trebuie
parcurs de fiecare muritor. Nu contează atât de mult lungimea lui, greutăţile ce
apar în cale, ci modul în care călătoreşte omul: cu credinţă, sau fără credinţă?
Acesta este aspectul esenţial.
Şi pentru un astfel de credincios, se ivesc în cale oportunităţi şi
oameni care îl îndrumă întocmai cum trebuie să meargă, pentru a ajunge la
destinaţie, pentru a izbândi.
Povestea lui Harap-Alb este povestea fiecărui om care înfruntă
viaţa, care îşi înfruntă uriaşii pentru a străbate valea plângerii.