1

Comuna Moșna

Comuna Moșna și

Stephan Ludwig Roth

Lucrare monografică pentru încurajarea activităților turistice, editată în cadrul

proiectului Circuitul Turistic “Pe urmele lui St. L. Roth”

www.peurmeleluiroth.ro

Mediaș 2015

2

Toate drepturile asupra acestui material aparțin comunei

Moșna. Este interzisă retipărirea sau reproducerea fără acordul comunei Moșna.

Proiectul contribuie la promovarea și punerea în valoare a

patrimoniului material și imaterial al comunei prin

valorificarea principiilor și tehnicilor de analiză a ecomuzeului

sibian.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ŞOTROPA, IONEL Comuna Moşna şi St. L. Roth / Şotropa Ionel, Şotropa Maria. - Mediaş : Ştiinţă, Cultură şi Artă, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-93669-6-7

I. Şotropa, Maria

908(498 Moşna) 94(498.4)"18" Roth,S.L.

Lucrarea s-a elaborat sub îndrumarea prof. Șotropa Ionel și prof. Șotropa Maria

P.N.D.R. 2007-2013 Program cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul

României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - GAL Podișul

Mediașului, Axa IV LEADER Măsura 3.1.3. Încurajarea activităților turistice

Acest material promoțional se distribuie gratuit

Editura “Știință, Cultură și Artă” Mediaș

Tipărit la TIPO MEDIENSIS – 0770 388 640

www.tipomed.ro

3

Bine aţi venit în comuna Moşna – Welcome to Moşna – Wilkomen in Moşna – Soyez les bienvenus a Moşna!

Administraţia Publică Locală – reprezentată prin Consiliul Local şi

Primăria comunei Moşna – în dorinţa de a contribui la încurajarea activităţilor turistice a iniţiat şi elaborat mai multe proiecte de trasee

tematice de descoperire a peisajului cultural şi natural al comunei Moşna. Proiectul „Circuitul turistic: Pe urmele lui St. L. Roth” este un prim

proiect ce propune oricărui vizitator, turist în localităţile Moşna – Alma Vii şi Nemşa – să cunoască principalele obiective turistice ale comunei.

Iniţierea, marcarea şi promovarea traseului tematic va contribui la

consolidarea identităţii locale, la cunoaşterea valorilor tradiţionale specifice locului şi la informarea şi promovarea comunităţii din comuna Moşna. Fiind

un proiect complex, în activităţile proiectului s-au inclus şi o serie de activităţi de informare care urmăresc sensibilizarea faţă de principiul

oportunităţilor egale şi non-discriminării (din partea IMM-urilor, personalului din şcoală şi din administraţia publică pentru a contribui la

consolidarea imaginii unei societăţi multiculturale, incluzive şi coezive).

Activităţile s-au stabilit prin consens urmărind a se disemina rezultatele pe plan local şi zonal prin publicaţii proprii - Gazeta de Moşna, materiale informative, dar şi prin dezbaterile deschise organizate în cadrul activităţilor

din agenda culturală a comunei. S-a urmărit atragerea societăţii civile din

Moşna – în primul rând a cadrelor didactice din Şcoala cu clasele I-VIII “St. L. Roth” Moşna, dar şi a comunităţii de afaceri în problematica

dezvoltării durabile prin turism şi servicii non-agricole în mediul rural. Obiectivul operaţional al proiectului este:

Dezvoltarea sistemelor de informare şi promovare turistică Obiectivul s-a realizat prin marcarea traseului tematic în cele 3

localităţi ale proiectului (Moşna, Alma Vii şi Nemşa), instalarea de info-kiosk-uri şi locuri de popas, precum şi prin promovarea traseului în

materialele elaborate şi editate în cadrul proiectului. Comuna Moşna este o unitate teritorial-administrativă ce face parte din

teritoriul Podişul Mediaşului, având o populaţie de 3258 de locuitori, fiind

unul din centrele importante ale moştenirii culturale a ţinutului, o moştenire

datorată convieţuirii saşilor cu românii; comuna conservă centrele istorice

ale localităţilor componente: Alma Vii, Moşna, Nemşa; acestor ansambluri

de arhitectură vernaculară saxonă, caracteristică întregului ţinut, li se adăugă şi tramele stradale conservate - în mod fericit - cel mai bine în satul

Alma Vii, dar şi în localităţile Moşna şi Nemşa. Cele 12 obiective – monumente istorice reprezintă o veritabilă

infrastructură cultural-istorică ce conferă acestor localităţi un aspect

medieval deosebit, preferat atât de turismul cultural cât şi de comunităţile de

oameni de afaceri europeni, ce poate contribui la dezvoltarea durabilă a

comunelor, păstrarea identităţii culturale fiind un obiectiv strategic pentru

toate administraţiile comunale din zonă. Trebuie precizat că în Moşna se

4

păstrează Casa parohială – monument istoric – în care a locuit

intelectualul paşoptist sas, preotul şi profesorul Stephan Ludwig Roth, în

faţa căreia este amplasat şi un bust al acestuia, comuna Moşna păstrând şi o

bogată colecţie muzeală deschisă publicului în incinta bisericii fortificate.

După anul 2000, localitatea Moşna s-a remarcat ca un important centru etnografic pentru costume populare tradiţionale româneşti şi săseşti, lansând

şi o agendă culturală bogată de prezentare a patrimoniului, a obiceiurilor şi a tradiţiilor din comună: Festivalul Verzei (nouă ediţii) şi Festivalul Tradiţii Culinare pe Târnave (două ediţii).

Potenţialul cultural mobil constă în patrimoniul mobil colecţionat,

valoros, dar insuficient de bine conservat şi prezentat, investiţiile legate de

acest patrimoniu mobil putând constitui obiectul unui proiect viitor. Patrimoniul imobil moştenit în comuna Moşna reprezintă o veritabilă

structură de obiective turistice ce sunt vizitate aleator, singura promovare efectuată până în prezent fiind introducerea acestor localităţi în circuitele

bisericilor fortificate de pe Valea Târnavelor, circuite vizitate cu prioritate

de grupurile de turişti germani/saşi sau de grupurile de turişti care sunt

atraşi de turismul cultural. Eficientizarea administraţiei publice locale şi optimizarea relaţiilor

dintre administraţie, societatea civilă şi contribuabili a constituit permanent

obiectivul principal al conducerii comunei Moşna, acest proiect punând la

dispoziţia comunităţii locale şi tuturor celor care doresc să ne cunoască

informaţii utile şi punctuale. Deschidem astfel o “fereastră”, pentru a veni în întâmpinarea tuturor

cetăţenilor care doresc să cunoască frumuseţea Văii Târnavelor şi în mod

special a comunei Moşna, o comună binecuvântată, unde oamenii sunt

harnici şi ospitalieri, iar infrastructura edilitară este în curs de edificare,

făcându-se paşi importanţi spre confortul mediului urban. O comună în care

administraţia publică locală este receptivă la investiţii şi proiecte care să

conducă la dezvoltarea durabilă a localităţii. Felicităm colectivul de cadre

didactice, condus de prof. Ionel Şotropa - monograful comunei Moşna, care au contribuit şi au sintetizat informaţiile despre comuna noastră.

În numele Primăriei Comunei Moşna vă invităm să vizitaţi comuna

Moşna şi să descoperiţi valorile comunităţii locale, dar şi istoria acestor

meleaguri; dorim ca toate informaţiile prezentate în lucrările editate să

contribuie la: încurajarea activităţilor turistice în comuna Moşna şi în

general pe Valea Târnavelor; deschiderea primului centru de informaţii turistice funcţional din mediul rural de pe Valea Târnavelor; transparenţa activităţii administraţiei, excelenţă în profesionalismul funcţionarilor publici, accesibilitatea rapidă a informaţiei, creşterea calităţii serviciilor publice,

5

responsabilitate faţă de cetăţean şi comunitatea locală. Misiunea noastră a fost şi s-a păstrat: să construim împreună

viitorul, iar viitorul comunei Moşna stă în aportul fiecărui cetăţean şi al

fiecărei instituţii locale; să nu uităm că şcoala este – instituţia cu

aportul cel mai important la creşterea nivelului de cultură al

cetăţenilor, dar şi cu o contribuţie esenţială la dezvoltarea durabilă a

comunităţii locale.

Primarul Comunei Moșna Roba Eugen

6

INTRODUCERE

Comuna Moșna, loc al confluenţelor culturale, conservă şi astăzi

pecetea de specific transilvan în vreme ce timpul continuă să-şi

îndeplinească fireasca datorie de martor și mijlocitor al evenimentelor. Nu se poate deci să nu amintim şi în egală măsură să recunoaştem

eforturile deja întreprinse pentru păstrarea vie a istoriei acestor locuri

consemnată în paginile diferitelor lucrări. Într-o enumerare ce nu se doreşte a fi una cu caracter exhaustiv pe care

o întreprindem în cele ce urmează, alegem să ne oprim pentru început

asupra uneia dintre primele cercetări cu caracter sistematic dedicată

localităţii realizate de preotul evanghelic C. Römer, în anul 1912. Aceasta

se intitulează „Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen” (Din trecutul şi prezentul localităţii Moşna) și rămâne până astăzi o lucrare

importantă mai ales din perspectiva valorificării aspectelor legate de viaţa

bisericească a sașilor și a istoriei lor pe aceste meleaguri. Predilecţia preoţilor pentru consemnarea vieţii comunităţii se

materializează câţiva ani mai târziu respectiv în anul 1936, într-o altă lucrare semnificativă, aparţinând de astă dată preotului Linger Erich

Waldemar; „Meschen – Beiträge zu seiner Geschichte” (Moşna – Contribuţii la istoria sa).

Însemnări ample despre despre viaţa comunităţii săseşti la Moşna sunt

făcute și de Martin Henning în lucrarea: „Meschen – eine bleibende Erinnerung (Moşna – o amintire care rămâne), apărută la Stuttgart în anul

1994 şi de către Georg Schneider „Von Siebenbürgen nach Niedersachsen”,

Hanovra, 2002. În anul 2011 a apărut o nouă lucrare orientată înspre o nouă abordare,

realizată de Ganea Anda Ioana intitulată „Sașii și românii-Moșna, Sachsen

und Rumänen-Meschen”. Această lucrare reprezintă cu precădere un studiu

al interferenţelor dintre obiceiurile și tradițiile săsești cu cele ale românilor. Elaborarea acestui nou studiu pe care am încercat să-l realizăm se

impunea, după părerea noastră, din cel puţin următoarele motive: cunoaşterea istoriei locale reprezintă un reflex firesc care vine şi

răspunde inclusiv nevoii de familiaritate cu spaţiul în care

convieţuieşti şi îţi desfăşori activitatea; deşi ultimii 25 de ani au fost generoşi cu lucrările dedicate

localităţilor din comună accesibiltatea acestora prezintă în

continuare o serie de restricţii datorate limbii de redactare,

acestea fiind scrise preponderent în limba germană. Specificăm

însă că această potenţială limită trebuie percepută în egală masură și în termeni de bilanţ pozitiv în sensul în care redarea fondului

de etnicitate beneficiază de o prezumţie crescută de autenticitate

în condiţiile în care, de foarte multe ori, vorbim în mod real de o

istorie impregnată cu un puternic element german;

7

continuarea cercetărilor în arhivele locale a adus la lumină noi

date și informații, publicarea fiind una dintre condițiile viabilităţii

şi adăugării de plus valoare acestora; „relaxarea istorică”, timpul de dinainte și de după anul 1989 fiind

net diferit din perspectiva posibilităţii de cuantificare a

informației; cei 25 de ani aferenţi perioadei 1989-2015 pot fi calificaţi, nu de

puţine ori, drept creuzet al unor evenimente cu încărcătură

istorică profundă: Revoluţia din 1989, emigrarea saşilor, intrarea României în Uniunea Europeană.

La întrebarea „De ce acum acest studiu?” considerăm necesar și firesc să zăbovim nu în ultimul rând și asupra derulării Proiectului „Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth” care se înscrie şi el în categoria factorilor

determinanţi ai acestei alegeri. Prezenţa acestui proiect este deosebit de

importantă pentru promovarea istoriei şi a potenţialului turistic al

localităţilor Alma Vii, Nemşa și Moşna, iar aşa cum afirmăm, tot în paginile

acestei lucrări, proiectul reprezintă totodată un factor de revitalizare a

„urmelor lui Stephan Ludwig Roth”, de această dată, dintr-o altă

perspectivă. Nu e deloc puţin acest lucru, sens în care ne exprimăm bucuria

și recunoştinţa pentru această circumstanţă care se face astfel „vinovată” de

o reînscriere actuală și actualizată pe firul istoriei a locurilor şi

personalităţilor acestora. Chiar dacă procesul de sedimentare istorică nu este

unul încheiat înţelegem acest moment/circumstanţă şi drept o şansă

suplimentară de a ne purta cu grija cuvenită faţă de evenimentele trecute şi

contemporane. Prezenta lucrare este structurată pe mai multe capitole specifice unei

monografii, după cum urmează: Cadrul geografic Cadrul istoric Demografia

Administraţia Economia Cultura.

Conţinutul propriu-zis este îmbogăţit cu documente, fotografii,

fotocopii, hărţi, materiale rezultate în urma cercetărilor efectuate și a activităţilor desfăşurate în plan local și regional. Lucrarea se doreşte a fi o sursă de informare atât pentru publicul larg,

cât și pentru cercetători, întrucât orice istorie naţională reprezintă, până la

urmă, o chestiune de ansamblu, aspectele istorice locale având aptitudinea

de a contribui la completarea și particularizarea întregului. Reprezentati-vitatea localităţilor asupra cărora ne-am îndreptat atenţia este accentuată și

de ascendentul german al acestora, prezenţa sașilor în aceste locuri

reprezentând ea însăşi o filă de istorie. Fireşte, nu avem intenţia de a afirma

în nici un fel că nu ar mai fi nimic de spus sau de adăugat. Atâtea secole de istorie aşternute peste aceste meleaguri lasă desigur loc de studiu și altora care sunt interesaţi.

8

CAP. 1. CADRUL GEOGRAFIC

1.1. Aşezarea geografică și vecinii

Veche localitate a pământului transilvan, Moşna este situată în partea

centrală a ţării, la intersecţia paralelei de 4605’ latitudine nordică cu

meridianul de 24025’ longitudine estică. Centrul ţării este considerat locul în care paralela de 460 latitudine

nordică intersectează meridianul de 250 longitudine estică, punct ce se află

la o distanţă de 36 km. de Moşna, în Dealul Frumos. În cadrul judeţului Sibiu, a cărui parte integrantă este din 1968 – când

în România a fost efectuată o nouă organizare administrativ-teritorială – Moşna se află în partea de nord a acestuia.

Distanţa dintre Moşna şi municipiul Sibiu – reşedinţa judeţului este de

66 km., iar până în Capitală moşneanul are de străbătut 343 km. În partea sa nordică Moşna se învecinează cu municipiul Mediaş, de

care este situată la o depărtare de 10 km., legătura fiind realizată prin

intermediul DJ-141. Poziţia geografică favorabilă de care dispune i-a permis scoaterea din

izolarea la care au fost supuse atâtea aşezări ale ţării, și în acelaşi timp i-a influenţat și evoluţia de-a lungul timpului.

Vatra satului urmăreşte firul văii Moşnei, alungindu-se pe direcţia SE-NV, pe o distanţă de aproximativ 2,5 km., având o suprafaţă de 114 ha.

Vecinii direcţi ai Moşnei (vezi harta reprezentând hotarul satului) sunt:

Mediaş, Ighişul Nou, Motiş, Metiş, Alma-Vii, Nemşa (ultimele două aparțin de comuna Moşna), Richiş, Buzd, Aţel.

1.2. Relieful Întregul cadru topografic şi toate formele de relief înscrise în hotarul și

vatra satului Moşna sunt parte genetică a Podişului Târnavelor, şi mai precis

a subunităţii sale sudice peste care se suprapune dealtfel cea mai mare parte a judeţului Sibiu1.

(Judeţul nostru cuprinde o porţiune redusă din fâşia de podiş delimitată

de cele două Târnave). Delimitat la nord de Târnava Mare, la sud de Olt și la vest de Valea

Visei, Podişul Hârtibaciului are un relief asemănător cu cel aflat la nord de Târnava Mare, şi anume o asociere de dealuri, văi, podişuri, dispuse aici

latitudinal (în cea mai mare parte). Relieful major cel mai impunător îl reprezintă dealul cu altitudini ce

oscilează între 350-600 m. Cele mai mari înălţimi se ating în partea de sud

1 Sibiu – Monografie (colecţia Judeţele patriei), Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981,

pag. 23

9

și sud-vest a satului – în dealurile Resăl (601), Grâul Corbului (508 m.), Ştiobor, Grohlung, La Morminte.

Pe latura opusă, mai înalte ar fi: Bosperchi, Colnici, Tundru. Din cele câteva enumerări şi analizând harta cu hotarul satului, se

poate observa că toponimia locală este destul de diferită. Unele locuri îşi împrumută topica din flora locală (brazi, mesteceni,

varză – Colnici-Kohling, mazăre – Apusperchi-Ersenberg, tabac – tutun) sau trimit la vechea funcţie economică a locului (Dealul Morii, Coasta Morii) sau chiar la ierarhia socială a timpurilor apuse: Viile domneşti, Luncile domneşti, Valea regelui. Foarte multe toponime, cum ar fi Acrâştoala-Ackerstal, Ţundru-Zondel, Bosperchi-Buschberg, Borpoş-Borpesch, Granchina-Grünchen (exemplele ar putea continua) sunt o adaptare românească a vechilor denumiri săseşti, fenomen uşor de explicat

într-o localitate unde de-a lungul atâtor secole, populaţia germană a fost

predominantă. Revenind la dealurile mai înalte, ele reprezintă și cele mai vechi

pământuri şi primele suprafeţe de uscat ce au apărut aici cu milioane de ani

în urmă (pliocen-ponţian), atunci când apele mării transilvane se retrăgeau

lent și continuu spre vest – spre Marea Panonică. Pe măsura scurgerii lor spre vest, au fost scoase la lumină și terenurile

mai joase; aşa au apărut şeile dealurilor, văile, râpele de desprindere. Dealurile din jurul Moşnei se caracterizează adesea prin versanţi cu

înclinare mai mare, cum ar fi: Ştiobor, Ţundru. Pe mămuie, cu energii de

relief cuprinse între 200-250 m., dar și prin versanţi cu înclinare medie, ei

constituind pentru sătean locuri de arătură, domeniile de păşune locală,

fânaţe, dar şi cel al livezilor şi parcelelor viticole. Sub aspect petrografic dealurile sunt formate din roci moi,

sedimentare, cum ar fi: marne, nisipuri, argile dispuse monoclinal (stratele de roci înclină într-o singură direcţie), structură ce dă naştere la cueste, văi

asimetrice și alte tipuri de relief structural, care de altfel caracterizează

întregul podiş al Târnavelor. Şi la Moşna, relieful se află într-o continuă modelare, ca rezultat al

acţiunii exercitate asupra lui de agenţii externi. Dintre aceştia amintim

pluviodenudarea (apare ca urmare a izbirii suprafeţelor solului de către

picăturile de ploaie care desprind şi deplasează particule fine). Acest proces

are o intensitate mai mare pe terenurile acoperite cu un covor vegetal mai sărac şi pe cele cultivate agricol. În urma eroziunii iau naştere şiroaie,

rigole, ravene, dezvoltate pe versanţii tuturor dealurilor, însă cea mai

puternică eroziune exercitată de apa de ploaie asupra unui teren mai puţin

fixat poate fi observată pe strada principală de la căminul cultural şi până-n uliţa Chistalcinei, când după fiecare ploaie torenţială şanţurile de scurgere

din acest sector într-un interval foarte scurt sunt colmatate până la limită cu

aluviuni aduse din zona Chistalcinei.

10

Alături de pluviodenudare, la modelarea reliefului contribuie şi

alunecările de teren, procese cu o dezvoltare totuşi redusă în aria localităţii. Aceste procese sunt generate de acţiunea conjugată a mai multor

factori, dintre care amintim: roca – în cazul nostru alternanţa de nisipuri, marne, argile (atât de

caracteristice depozitelor sarmaţiene şi celor pliocene); mai ales

ultimele sunt dispuse la alunecări panta excesul de umiditate înregistrat după ploi îndelungăte şi topirea

zăpezilor factorul antropic (omul), prin lucrările agricole efectuate neraţional;

neasigurarea unor drenaje corespunzătoare în punctele predispuse la

astfel de procese; păşunatul intensiv; despăduriri; şoseaua care

intersectează astfel de zone, prin trepidaţiile produse de mijloacele de

transport. Alunecările din timpurile geologice mai vechi apar stabilizate; cele

mai recente sunt cauzate în mare parte de factorul antropic, și pot fi întâlnite

în multe puncte: Vencina (continuarea pădurii cu pini, spre Nemşa) au

afectat doar păturile de la suprafaţă, la Şipot, Acrăştioala, Hulă – acestea din urmă sunt cele mai complexe şi au avut și urmări mai grave. La ora

actuală sunt parţial stabilizate, însă după observaţiile făcute în zonă am

putut constata că ar fi tendinţe de reactivare în condiţiile unor ani mai bogaţi

în precipitaţii. Tot în categoria modelărilor actuale ale reliefului pot fi amintite şi

surpările (prăbuşirile) care sunt căderi bruşte de particule sau mase de roci,

pe pante abrupte întâlnite (într-o amploare mai mică) la malurile văii

Moşnei și ale afluenţilor săi acolo unde acestea sunt mai înalte, dar mai ales

la râpile de desprindere din cunoscutele puncte: Dealu Morii (poligon), Bosperchi, Hulă, La râpă.

Alături de formele de relief înalte, în peisaj apar și formele joase, reprezentate de văile secundare cu scurgere permanentă, şi luncile

dezvoltate în partea de nord a satului, ele fiind ţinta culturilor de cereale și a legumelor, datorită fertilităţii deosebite a solului.

1.3. Clima

Dacă e să analizăm clima la Moşna desigur că nu putem vorbi decât de

un topoclimat “dirijat” de legile atmosferice generale care se manifestă la

nivelul zonei deluroase a Transilvaniei. Toate elementele climatice de care dispunem (temperatura aerului,

precipitaţiile, vânturile) ne îndreptăţesc să afirmăm că la Moşna în afara

unor manifestări meteoclimatice nesemnificative, clima nu se abate de la

tiparele specifice Transilvaniei centrale.

11

Temperatura medie multianuală este la Moşna de 8,20 (la Mediaş de

8,40)1 ideală pentru optimul termic necesar culturilor agricole din zona

temperată. Valoarea maximelor și a minimelor climatice n-a fost înregistrată

oficial, aşa că nu putem şti cu exactitate când au fost atinse aceste extreme și care a fost valoarea lor (la Mediaş, maxima negativă a coborât sub – 300 (- 34,10), iar cea pozitivă a urcat la + 36,20.2 Bănuim totuşi că de-a lungul anilor, și la Moşna în luna ianuarie s-au instalat în mai multe rânduri

binecunoscutele “geruri ale Bobotezii”, chiar dacă iarna dintre milenii s-a abătut de la “tradiţie”.

Din varietatea precipitaţiilor cunoscute care se abat asupra satului, cele

care dau consistenţă elementului climatic sunt ploile și zăpezile. Valoarea medie a precipitaţiilor la Moşna este de 668 m., valoare ce

indică un climat puţin mai umed comparativ cu Mediaşul, unde această cifră

este de 655 mm.3 În decursul unui an observăm două perioade mai umede, și anume una

la începutul verii în lunile mai – iunie, când ploile de multe ori au un

caracter torenţial, și alta la sfârşit de octombrie și început de noiembrie. Faptul că-n lunile august și septembrie cantitatea de precipitaţii e mai

redusă, iar media temperaturii se menţine peste 150, oferă condiţii bune pentru maturizarea și dezvoltarea strugurilor, localitatea fiind cunoscută din

vechime cu astfel de tradiţii. Dacă e să parafrazăm titlul cunoscutei opere – Vin ploile (Louis

Blomfield)– şi ne-am întreba din ce direcţie se abat mai des asupra satului, am putea răspunde că o frecvenţă mai mare o au cele din vest şi nord-vest (o caracteristică care se manifestă la nivelul întregului bazin transilvan).

În ceea ce priveşte zăpada, aceasta are o frecvenţă mai mare în prima

parte a iernii, iar grosimea și persistenţa stratului de zăpadă la Moşna, din

observaţiile făcute, este mai mare decât la Mediaş. Fenomenele meteorologice speciale cum ar fi bruma, ceaţa (instalată

mai des de-a lungul văilor), primele îngheţuri (ce apar în fază timpurie la

sfârşitul primei decade a lunii octombrie, iar cele târzii sunt frecvente până

la mijlocul lunii aprilie) îşi au importanţa lor, dar și consecinţele

binecunoscute în economia agricolă a locului. Vânturile ce se abat asupra satului sunt neregulate ca durată, frecvenţă,

intensitate, direcţie și manifestare, fiind orientate în general pe direcţia

văilor, însă dominante par a fi cele dinspre vest şi nord-vest.

1 Ioan V. Raica, Mediaş, natură–istorie–economie, Ed. Tipomur 1994, pag. 16 2 Ibidem, pag. 17 3 Ibidem, pag. 18

12

Din această scurtă prezentare concluzia pe care o tragem este că la

Moşna climatul este în general echilibrat, caracteristică valabilă de altfel

pentru întregul bazin transilvan.

1.4. Elemente de hidrografie locală

Teritoriul satului având o suprafaţă relativ redusă, nu permite

dezvoltarea unei ample reţele hidrografice. Principala arteră curgătoare este valea Moşnei, care-şi are obârşia în

partea sud-estică a satului, în punctul Hula Almei. Dacă analizăm harta cu hotarul satului, se poate observa că după ce-şi

culege primele ape din Loch și Grohlung îşi dirijează cursul exact pe

direcţia opusă izvorului, şi anume spre nord-vest – vărsându-se în cele din

urmă în Târnava Mare, după ce a drenat și partea sudică şi sud-estică a

oraşului Mediaş. Comparativ cu ceilalţi afluenţi direcţi ai Târnavei Mari din această

zonă (Wewern, Greweln, Ighiş, Buzd) care doar stimulează scurgerile permanente, valea Moşnei are cel mai mare aport de apă, dar şi cel mai

mare bazin de recepţie1. Profilul văii variază de-a lungul cursului; sectoarele mai strâmte și mai

puţin adânci alternează cu unele unde adâncimea și lăţimea sunt mai mari

(zona Ştinei, La moară). În profil transversal, valea este asimetrică (malul stâng în multe

porţiuni este mai înalt), aceasta fiind de fapt o caracteristică a multor cursuri

de apă din Podişul Târnavelor2. În cursul superior (Ştina, Podu Resalului şi amonte) valea prezintă

tendinţe de înmlăştinire, trestia şi alte genuri de vegetaţie acvatice tind să

„invadeze” aproape în întregime firul văii. Bazinul hidrografic (la fel ca şi profilul) este asimetric, afluenţii mai

importanţi (cu caracter permanent) îi primeşte de pe partea stângă: Valea Resalului (podu Resalului); tot aici, din partea dreaptă, culege și apele ce vin din Zedifoada), apoi de la fermă primeşte un alt afluent ce-şi culege

apele din Grâul Corbului, iar în zona Bărăganului se realizează confluenţa

cu pârâul Cetăţii. De pe partea dreaptă, afluentul cel mai semnificativ este valea Nemşei,

confluenţa lor având loc la sud de podul Nemşei. Valea Moşnei are un caracter permanent și o alimentare mixtă:

subterană şi pluvio-nivală, înregistrând perioade cu debite mai mari primăvara și toamna, când cantitatea de apă depăşeşte valoarea multianuală.

1 Ioan V. Raica, Mediaş, natură – istorie – economie, Editura Tipomur, 1994, pag. 21 2 Vintilă Mihăilescu, Geografia fizică a României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969,

pag. 98

13

În perioadele cu ploi prelungite și mai ales ale acelora cu caracter torenţial, s-au înregistrat creşteri mari ale debitelor, apele văii Moşnei

devenind agresive, capricioase şi dinamice1, deversând în Târnava Mare

cantităţi de apă și un debit impresionant. Pentru apărarea oraşului de furia

apelor dezlănţuite, după inundaţiile catastrofale din 1975, s-a trecut la ridicarea actualului baraj.

Apele văii Moşnei de-a lungul timpului şi-au dovedit valoarea economică deosebită. În tot evul mediu și până târziu în zilele noastre

(1977) ele au pus în funcţiune cele două mori, amplasate în locurile

binecunoscute şi astăzi cu numele de Dealu Morii, Coasta Morii. Alături de apele curgătoare, în categoria apelor de suprafaţă intră şi

bălţile cum este cea din Ghizdorf și de La Vie, amenajate de oameni pentru adăparea animalelor, stropitul viei şi agrement.

În ceea ce priveşte apele subterane, nivelul stratului freatic la Moşna

(ca şi-n alte locuri) este în strânsă legătură cu: regimul precipitaţiilor din zonă reţeaua hidrografică stratigrafia depozitelor de suprafaţă.

În zona de luncă şi de văi, nivelul pânzei freatice se găseşte la

adâncimi mici de 1-4 m., înregistrând oscilaţii pe verticală, determinate de

volumul precipitaţiilor și cel al apei din albiile pâraielor. Nivelul ridicat al apelor freatice a impus o anumită arhitectură, mai

puţin întâlnită în alte locuri; este vorba de cele 24 de gospodării care se

„abat” de la vechea tradiţie, amplasând şura și celelalte anexe gospodăreşti

la stradă, unde locul este mai umed, şi casa mai în deal. În punctele mai

înalte ale dealurilor, apa freatică se găseşte la adâncimi mari, dar şi aici

pânza de apă a fost captată cu ajutorul fântânilor. Alcătuirea chimică a apelor este diferită în cuprinsul satului, în unele

locuri acestea sunt „mai moi”, conţinutul de calcar este mai scăzut, în altele

„mai aspre”, având și un colorit gălbui. Unul din compuşii de care acestea duc lipsă în cea mai mare parte a

satului este iodul, lipsă ce se repercutează negativ asupra stării de sănătate a

locuitorilor. 1.5. Noţiuni despre vegetaţie

Paleta floristică la Moşna se prezintă foarte diversă. Dacă ne-am opri

la o analiză atentă a acesteia numărul speciilor pe care le-am identifica ar fi de ordinul sutelor.

1 Ioan V. Raica, Op. cit., pag. 21

14

În rândurile care urmează ne propunem să menţionăm doar acele

specii ce se identifică cu peisajul natural şi care sunt în permanentă tangenţă

cu oamenii locului. Deoarece în hotarul satului pădurea ocupă un areal destul de mare,

peste 800 ha., (în afara acestora se află aşa numitele “trupuri” izolate) am

considerat normal să enumerăm câteva specii ce coabitează în zonă. Dacă la Mediaş pădurile de fag (Fagus sylvatica) sau făgetele au un

caracter scheletic şi sunt total spontane în peisaj1 la Moşna acestea dau nota

predominantă. Fagul preferă în general dosul, răcoarea umezeala, condiţii

refuzate de alte esenţe lemnoase şi poate fi întâlnit în Resal Loch, Gunăs, Acrăştioala, Morminte, Grâul Corbului.

Alături de fag vegetează carpenul (Carpinus betulus), iar în amestec cu

acesta cireşul sălbatic (Cerasum avium) și frasinul (Frasinus excelsior). Dintre speciile de stejar o largă dezvoltare o are gorunul, dar la Moşna

acesta nu formează asociaţii închegate, stabile și bine individualizate. Pe versanţii însoriţi în Colăndoala, Bosperchi, Fofăndoala, Hulă –

salcâmul (Acer tartaricum) vegetează foarte bine, el fiind folosit și pentru fixarea terenurilor degradate.

La marginea arboretelor se dezvoltă: alunul (Corylus avellana), lemnul câinesc (Lycustrum vulgaris) dar şi sângerul, cornul și socul alb (ultimul reprezentând subarboretele la arboretele de salcâm).

Primăvara înainte de înfrunzirea arborilor, stratul erbaceu erupe de

mulţimea multicoloră a plantelor de primăvară: ghiocei, brebenei, viorele, Floarea Paştilor, şi alte genuri care dau locului nobleţe naturală.

După înfrunzire, coroanele fagilor se îmbină cu cele ale arborilor din

jur, formând o boltă cu frunzişul des, care umbreşte parterul pădurii. În aceste condiţii, vegetaţia erbacee este slab dezvoltată și cu plante

rare. În umbra acestor păduri mai inospitaliere, mai umede, trăiesc ferigile – Dryopteris filix mas, iar în solul bogat în humus îşi găsesc hrană o mare

varietate de ciuperci: creasta – cocoşului (Clavaria aurea), bureţii galbeni

(Canthorellus cibarius), iutarii (Lactarius piperatus), dar și urechiuşa,

ghebele şi păstrăvul de fag, bine cunoscute de oamenii locului. Din familia coniferelor, la Moşna poate fi întâlnit pinul (Pinus

sylvestris) pe Dealu Morii, plantaţia fiind realizată în anul 1910. Tot din vegetaţia lemnoasă o amintim pe cea de curte sau livadă:

mărul (Malus pumila), părul (Pirus domestica), nucul (Juglanus segia), prunul (Prunus domestica), dar şi agrişul - Ribes-uva-crispa și coacăzul

roşu – Ribes rubrum și cel negru (mai ales în grădinile sașilor). Pe dealurile însorite, cu permanentă expunere sudică, apar enclavele

de stepă care sunt domeniul făneţelor şi al păşunilor; aici pot fi întâlnite

laptele câinelui (Euphoria seguieriana), firuţa (Poa pratensis), păiuşul

(Festuca pratensis), obsiga (Bromus inermis), colilia (Stipa pennata), iarba

1 Ioan V. Raica, Op. cit., pag. 22

15

câmpului (Agrostis alba), dar și cicoarea, sunătoarea, coada şoricelului,

sânziana, măcrişul, traista ciobanului şi urda vacii. În Zedifoada, stânjenelul – Iris germanica ocupă un areal destul de

mare, zona putând fi declarată o “microrezervaţie” a satului. Destul de răspândite prin aceste locuri sunt și speciile lemnoase,

pipernicite ce se dezvoltă sub formă de tufişuri: porumbarul (Prunus spinosa), măceşul (Rosa canina) şi păducelul.

Sunt cunoscute, culese şi apreciate: fraga de câmp (Fraga viridis), murul (Rubus caesius), întâlnit mai des în plantaţiile tinere.

În zonele cu umiditate mai mare, de-a lungul văilor şi-n luncă,

vegetaţia lemnoasă este reprezentată în general de sălcii (Salix alba, Salix fragilis), răchita, plopul alb, la care se adaugă o serie de specii ierboase,

dintre care prin abundenţă se detaşează: trestia (Phragmites communis), rogozul (Carex riparia), papura (Typha latifolia), dar și podbalul și mătasea

broaştei. Mare importanţă economică pentru săteni prezintă plantele de cultură

binecunoscute de toţi; noi menţionăm doar ridichile (Raphanus sativus) varza (Brassica aleracea) şi mazărea (Pisum sativum), Moşna fiind

renumită în astfel de culturi încă din sec. al XVI-lea. Documentele timpului fac referiri în acest sens.

1.6. Fauna

Ca în orice regiune naturală, fauna trebuie privită în legătură cu

condiţiile de relief (altitudine, orientarea versanţilor), climă (temperatură,

lumină, precipitaţii) şi vegetaţia din zonă (pădure, pajişti naturale). Ca element de peisaj, fauna naturală nu se evidenţiază şi nu

contrastează faţă de împrejurimi în măsura în care să atenţioneze.

Elementele faunistice întâlnite în hotarul şi vatra satului sunt cele obişnuite și comune întregului teritoriu al Transilvaniei. În rândurile care urmează o

să consemnăm atât speciile de tranzit care migrează prin zonă cât şi cele cu

“domiciliu” stabil în hotarul satului. Dacă în alte zone prezenţa mamiferelor mari şi mici este tot mai rară,

la Moşna vânatul continuă să fie bogat. Cea mai mare consistenţă numerică şi cea mai viguroasă conservare o

dovedeşte porcul mistreţ (Sus scrofa), semnalat în toate anotimpurile și în

toate părţile satului aducând mari pagube economice locuitorilor. Dintre rumegătoarele sălbatice o podoabă a faunei noastre o reprezintă

căprioara (Capreolus capreolus) dar și ţapul alături de cerbi (Cervus elaphus), “o făptură mândră, elegantă şi puternică”, însuşiri împerecheate

cam rar în lumea animală, nedespărţiţi de ciutele lor. În număr mare continuă să fie întâlnită și vulpea (Vulpes vulpes); rar

animal care să se fi bucurat de atâta “pomenire”. Poporul nostru ca și altele

16

îi cunoaşte de minune obiceiurile și însuşirile încât o ia drept exemplu

pentru a da mai multă plasticitate vorbelor. Bogat în exemplare este iepurele (Lepus carpensis), care “plăteşte”

sărmanul toate păcatele rudelor lui, rozătoarele. E atât de urmărit și vânat

încât ne mirăm cum se mai “ţine” neamul lui pe suprafaţa pământului. La unele specii s-a constatat o restrângere a arealului şi chiar a

numărului de exemplare, cum ar fi lupul (Canis lupus) care altădată era

“fiara” cea mai răspândită, putând fi întâlnit din ţinutul stânelor de pe

munţii înalţi, până-n plaurul deltei. Reducerea considerabilă a numărului de exemplare se datorează

vânării excesive a lui până-n 1993 (apoi după această dată a fost ocrotit de

lege). Veveriţele (Sciurus vulgaris) reprezintă şi ele o raritate prin pădurile

noastre; apariţia lor în zonă are un caracter de eveniment. Din familia jderilor sau mustelidelor, pădurile Moşnei ocrotesc

frumoase exemplare de bursuc sau viezure (Meles meles), unul din aceştia

obţinând în anul 1987 locul VI la trofeele din familia ce-o reprezintă la

nivel european. Total accidental se rătăceşte uneori prin pădurile din Ghizdorf ursul

(Ursus arctos), prezenţa lui fiind apoi mult comentată. Trecând în lumea păsărilor, cele mai cunoscute specii care trăiesc în

pădurile din vecinătatea satului dar şi-n vatra acestuia sunt: vrabia, a cărei

denumire ştiinţifică este Passer domesticus, pentru că deşi e liberă, nu se

depărtează de aşezările omeneşti, rândunica (Hirunda rustica) care aduce bucuria căldurii în satele noastre, mierla neagră dar și singuraticul cuc (Cuculus canorus), de la care bucuria, supărarea, dragostea de peste an

capătă dezlegare; el e întrebat, cum se întrebau în vechime oracolele. N-o putem trece cu vederea nici pe ciocănitoare, care reprezintă pentru

păsările de la noi semnul trudei, al muncii grele, a neobositei alergături după

hrană. Nu are ca şi celelalte păsări răgaz pentru bucurie, pentru cântare, aşa

cum ar arăta-o îmbrăcămintea. Destul de des, în zonă sunt întâlniţi: fazanii, porumbeii şi ciorile de

câmp, însă barza sau cocostârcul (Ciconia ciconia) este doar pasageră, iar

coţofana (Pica pica) apare și ea accidental. Din familia răpitoarelor de zi, pe deasupra curţilor dând ocol se roteşte

des uliul găinilor sau hărăul (Accipiter gentilis). Zona nu duce lipsă nici de

răpitoare de noapte. Nimic nu te impresionează mai mult decât strigătul

plângător al cucuveicii ori cel pătrunzător al huhurezului, un râs strident,

ieşit din necunoscutul întunericului. Dacă cucuveaua (Athene noctua) este cea mai comună din familia lor

și cea mai mică, buha, bufniţa (Bubo bubo) este reprezentantul cel mai mare al acestora.

Într-o ritmicitate evolutivă stabilă îşi dovedesc funcţiile naturale și

mamiferele mici de casă sau hotar: cârtiţa (Talpa europaea), şobolanul mare

17

(Erinaceus erinaceus), şoarecele de casă (Mus musculus) și cel de câmp,

dar şi hârciogul (Cricetus cricetus), dihorul (Putorius putorius) şi

nevăstuica (Mustela nivalis). Nevertebratele întâlnite la tot pasul sunt melcii (Helix pomatica) (a

căror recoltare în cantităţi atât de mari în fiecare an ridică semne de

întrebare asupra echilibrului acestei specii). În frunzişul mort de pe sol intrat în putrefacţie trăiesc: păianjeni, râme,

acarieni. Amfibienii sunt reprezentaţi de broasca de apă (Rana rudibundar),

broasca de iarbă (Rana temporaria) și cea râioasă. Dintre reptile în zonă poate fi întâlnit guşterul (Lacerta viridis),

considerat cea mai mândră dintre reptilele noastre, şopârla de pădure și cea de casă, care deşi prezente nu au prea mare importanţă.

1.7. Solul

Pe teritoriul Moşnei procesul de pedogeneză a determinat apariţia mai

multor tipuri de soluri cu fertilitate diferită. Formarea şi evoluţia lor e în strânsă legătură cu o gamă largă de factori cum

ar fi: roca mamă, relief, climă, vegetaţie, timp, şi nu în ultimul rând – omul. În condiţiile unei vegetaţii arborescente (specii de foioase) care aşa

cum am menţionat ocupă un areal destul de mare în zonă, o largă dezvoltare

o au argiluvisolurile, reprezentate de solurile brune de pădure, cu variantele: Solul brun de pădure puternic humifer Solul brun şi brun-gălbui de pădure slab erodat Solul brun şi brun-gălbui de pădure mediu și puternic erodat

(acesta din urmă ocupă suprafeţe mai întinse pe versanţii cu o

întindere mai mare situaţi de o parte și alta a văilor Moşnei şi

Nemşei). Argiluvisolurile de altfel dominante în întregul podiş al Târnavelor se

caracterizează printr-un drenaj accentuat, profile modeste și puternice spălări de săruri. Ele alcătuiesc suportul agricol de bază aflat într-o permanentă întreţinere şi exploatare și la Moşna.

Pe versanţii însoriţi şi semiînsoriţi ai văii Moşnei se întâlnesc

pseudendzinele carbonatice. Sub aspect fizico-chimic sunt asemănătoare

rendzinelor însă regimul lor trofic este superior acestora din cauza regimului

de umiditate mai bun, ele reţin mai bine apa în profunzime datorită naturii

substratului roca-mamă1. Acest gen de soluri sunt destinate păşunilor, fâneţelor dar şi arabilului

(cu condiţia asigurării protecţiei împotriva eroziunii pe pantele accentuate).

1 Solurile României, Ed. Agro-Silvica, Bucureşti, pag. 148

18

Pentru zona luncilor caracteristice sunt solurile aluviale cu o fertilitate ridicată, fiind bine valorificate agricol aşa cum de altfel am mai precizat ele fiind destinate culturilor de cereale și legume.

19

CAP. 2. ISTORIA MOŞNEI PÂNĂ ÎN 1918

2.1. VESTIGII ALE UNEI STRĂVECHI AŞEZĂRI

Zona comunei Moşna prezintă în primele etape ale dezvoltării

omeneşti o istorie plină de fapte demne de reţinut. În tot ceea ce s-a scris până acum acest capitol a fost neglijat sau i s-a consacrat un spaţiu foarte

mic, neţinându-se cont că istoria nu începe cu primele ştiri scrise, ci odată

cu cele mai vechi dovezi despre existenţa omului în acel spaţiu. Cercetând literatura arheologică completată cu cercetările arheologice

de suprafaţă efectuate pe durata a 12 ani, constatăm că zona pusă în discuţie

prezintă numeroase urme de locuire până la prima atestare scrisă a localităţii

- 1280 (harta nr. 3). La aproximativ 3 km. de localitate, pe Hula Almei, au fost descoperite importante vase neolitice (foto 1-2), neîncadrate cultural,

numeroase fragmente ceramice hallstattiene şi mai multe fusaiole. Locul este întins pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha., având bune

posibilităţi de cercetare. Cu prilejul practicii agricole şi în urma unor periegeze

efectuate în intervalul anilor 1982-1984 în locul După Hulă, s-au descoperit o fusaiolă şi fragmente ceramice poate hallstattiene, iar la intrarea în Alma Vii pe

partea stângă, la locul numit Resal, s-a semnalat ceramică romană. În cadrul perimetrului satului Moşna, în locul Coasta Morii, cu prilejul

unor lucrări agricole pe proprietatea lui Stefan Mantsch, s-au recoltat o fusaiolă şi mai multe fragmente ceramice neîncadrate cultural. Două puncte

arheologice de mare interes au fost descoperite cu prilejul terasării unei

zone unde urma să se planteze viţă-de-vie. Primul loc este cunoscut sub numele La râpă sau Pe tablă, iar din informaţiile date de unii dintre

participanţii la aceste lucrări, această aşezare prezintă mai multe straturi de

cultură aparţinând unor epoci diferite de locuire de la neolitic la ceramica

romană1. Din investigaţiile făcute în zona semnalată am reuşit să descoperim o

reprezentativă figură zoomorfă (foto 4) aparținând culturii Petreşti, lame de

silex şi alte fragmente ceramice. În acelaşi loc am identificate fragmente

ceramice romane (foto 5), în punctul Lângă şanţ. Estimând perimetrul

acestui spaţiu arheologic putem spune că are o suprafaţă de 1 ha. şi probabil

în viitor vor fi scoase la lumină și alte elemente arheologice. Peste drum de punctul menţionat având denumirea Pe tablă, se găseşte

locul numit de localnici Ştiobor, unde au apărut cu ocazia arăturilor de primăvară fragmente ceramice ce nu au putut fi încadrate cultural.

O altă zonă arheologică o reprezintă cea numită Ştina, situată în partea

de sud a satului, pe partea dreaptă a drumului ce duce spre localităţile

1 S-a discutat cu S. Pop, muzeograf la Muzeul Brukenthal Sibiu

20

Pelişor - Agnita. Această zonă este o continuare a Ştioborului, de aici fiind recoltate, din grădinile cetăţenilor Bârsan Nicolae, Trifan Ioan și Marinică

Marin, mai multe celturi însoţite de ceramică, zgură, fusaiole, râşniţe (foto

3). Un alt punct ce va trebui să stea în atenţia viitoarelor cercetări este

cunoscut sub numele Cetate, situat pe un vârf de deal din apropierea

localităţii. C. Römer, fost preot evanghelic la Moşna, în monografia sa publicată

în anul 1912, admite că la venirea sașilor în aceste locuri, pe vârful

respectiv exista o cetate sau ruinele unei cetăţi; de aici vine și numele de Burigas. Câmpul din faţa cetăţii are şi astăzi denumirea “Sub cetate”, iar

intrării din zona menţionată i se spune Poarta cetăţii. În acest loc au fost

semnalate câteva vestigii arheologice celtice, constând într-o ceaşcă de tip

celtic, fragmente ceramice mai mici, conţinute într-un vas mai mare, indicând o necropolă din a doua epocă a fierului. Ceea ce nu s-a făcut până

astăzi este încadrarea cronologică a cetăţii, dificultatea decurgând din faptul că zona menţionată este împădurită. Ar fi posibil ca această cetate să fie de

factură dacică, dacă facem legătura cu zona La morminte. În colecţia gimnaziului de la Sighişoara se mai găsesc o serie de

obiecte scitice: spadă, săgeţi, o mică lance cu vârf de bronz, precum şi un

buton de bronz de la vreun harnaşament, buton cunoscut ca formă şi în

cimitirele hallstattiene găsite în 18711. Tot din această perioadă pare a fi şi

brăţara de aur (foto 6) împodobită cu două capete de animale într-o stilizare deosebită, încât motivul zoomorf aproape a dispărut sub geometrismul

suprafeţelor. Această brăţară din seria celor circulare cu capete zoomorfe a

fost încadrată cronologic dacică – sec. I î.e.n.2 La Muzeul de Istorie din Bucureşti se găsesc, din puncte neprecizate,

de pe teritoriul satului, câteva seceri de bronz şi una de fier3. Tot din puncte neprecizate au fost recoltate de-a lungul timpului diferite vârfuri de suliţă

(foto 7). În anul 1870, cu ocazia unor reparații la Biserica Evanghelică, s-a găsit în sacristie (foto 8) o cutie cu 300 monede de argint romane, foarte bine păstrate, cea mai veche datând de pe vremea lui Nero, iar cea mai

recentă de la Alexandru Severus. Între ele se aflau 85 de piese de pe vremea

lui Traian și încă 82 din timpul lui Hadrian4. Proprietarul tezaurului nu putea fi decât un om mai înstărit sau o familie aparținătoare comunităţii

rurale care a continuat să vieţuiască și în condiţiile create de noua stăpânire.

Alături de celelalte tezaure descoperite pe teritoriul sibian (peste o sută), şi

acesta vine în sprijinul tezei permanenţei dacilor sub ocupaţia romană (sec.

II-III e.n.)

1 Repertoriul arheologic al regiunii Braşov, 1959 2 V. Pârvan, Getica, Editura Meridiane, 1982, pag. 345 3 Repertoriul arheologic al regiunii Braşov 4 D. Tudor, Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968, pag. 30

21

După cucerirea Daciei de către romani, se ştie că peste civilizaţia dacică

s-a suprapus noua civilizaţie, ale cărei urme se găsesc din abundenţă pe

teritoriul fostului judeţ Târnava Mare, deci şi la Moşna. Această zonă era

considerată ca un punct principal în sistemul de apărare a noii provincii. Sub

aspect administrativ, în anul 120, regiunea Târnavelor făcea parte din Dacia

Inferioară, iar din 158 aceeaşi regiune făcea parte din Dacia Apulensis.

Importanţa acestei regiuni reiese şi din faptul că romanii au construit aici multe

castre, printre ele putând fi enumerate și cele de la Sighişoara, Homorod și

Moşna, acesta din urmă fiind semnalat de profesorul Popa, muzeograf la muzeul sibian, cu ocazia terasărilor efectuate la Moşna în anul 1972.

Regiunea Târnavelor era traversată de două din cele patru drumuri

principale ale Daciei. Pe drumul ce pleca de la Alba-Iulia prin Micăsasa – Sighişoara – Odorhei, la mică distanţă, în localitatea Soroştin, am

descoperit, cu ocazia unor periegeze efectuate în zonă valorosul monument

litic dedicat zeului Saromandus. (foto 6bis). Perioada cuprinsă între sec. III-X este mai săracă în material

arheologic, și nu discutăm aici motivul acestui hiatus. Ceea ce trebuie amintit este că localitatea cercetată se găseşte nu departe de Biertan, unde a

fost descoperit celebrul Donariu, lucrat în bronz, cu inscripţia latină bine

cunoscută, dovada răspândirii creştinismului în zonă. Dintre năvălitorii care au lăsat urme mai adânci în structura biologică,

cât și în cea psihologică a poporului român, dar și urme istorice, au fost slavii. Însuşi numele râului Târnava este de origine slavă, la fel cum în

cuprinsul fostului judeţ Târnava Mare găsim şi alte localităţi cu denumiri

slave: Bratei, Zlagna1. Se pare că și numele localităţii Moşna este de aceeaşi origine cu cele

menţionate anterior, chiar dacă opiniile cercetătorilor sunt împărţite. Din

punct de vedere al ceramicii aparținând acestei perioade, s-au semnalat în

hotarul comunei fragmente ceramice având ca decor circumvoluţiuni2. Tot din cercetările efectuate pe teren, am reuşit să descoperim și o

inscripţie pe care o considerăm că ar putea fi încadrată cultural în această

perioadă. Poate un studiu mai atent din partea specialiştilor va confirma cele

spuse mai sus. Ultimele săpături arheologice efectuate la cetatea ţărănească din

Moşna în intervalul 1998-2000 sub îndrumarea arheologului Dana Marcu au

scos la lumină un număr mare de vestigii din diferite perioade istorice (foto 9), care din păcate la data apariţiei prezentei lucrări nu erau încă suficient de

bine analizate pentru a putea fi încadrate cultural. Publicarea lor, în mod

cert va aduce noutăţi în privinţa aşezării sașilor la Moşna şi-n ceea ce priveşte ceramica feudală din zona Târnavelor.

1 Monografia judeţului Târnava Mare, Sighişoara, 1943, pag. 43 2 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1981, pag. 75

22

Din cele expuse, rezultă în mod evident o continuitate de locuire de la

neolitic prin cultura Petreşti până la epoca romană și dispersat, până în

secolul X-XI. Vestigiile arheologice sunt bogate și pot fi întâlnite, aşa cum

s-a demonstrat, în toate punctele cardinale ale satului, inventariindu-se patru aşezări, o necropolă și 11 puncte arheologice.

La aşezarea sașilor, în intervalul cuprins între anii 1270 – 1280, exista o populaţie românească situată în zona La râpă, după care apar noi

elemente de locuire, în zona Cetăţii şi Coasta Morii. Descoperirile viitoare ne vor ajuta să tragem noi concluzii în legătură cu ceramica și alte puncte arheologice ce nu au putut fi încadrate cultural şi cronologic până acum.

2.2. MOMENTE IMPORTANTE ÎN EVOLUŢIA ISTORICĂ A

SATULUI ÎN EVUL MEDIU

Sfârşitul sec. al XII-lea şi începutul celui următor marchează etapa

cuceririi teritoriului intracarpatic de către regalitatea maghiară. A fost un

proces complex, analizat pe larg în toate tratatele de istorie a României. Pentru întărirea regalităţii, şi pentru a asigura o bună integrare a

vastului teritoriu în noul stat, în condiţiile în care populaţia maghiară era

puţin numeroasă, iar românii nici pe departe resemnaţi, era nevoie de noi impulsuri demografice care trebuiau să vină din afară. Primul grup etnic mai

important colonizat în Transilvania, la începutul mileniului II, a fost format

din secui, după care în grupuri compacte din mai multe regiuni, în sec. XII – XIII au fost colonizaţi sașii (harta 4).

Istoria medievală timpurie a Moşnei se va desfăşura în strânsă legătură

cu aşezarea sașilor pe aceste meleaguri. Pentru a înţelege și mai bine procesele istorice declanşate, vom face câteva precizări în legătură cu această

colonizare. Aşezarea saşilor în Transilvania s-a desfăşurat regiune cu regiune în mai

multe etape, durând din jurul anului 1100 până la începutul sec. al XIV-lea1. În legătură cu locul de origine a sașilor din Transilvania, s-a demonstrat

că aceştia au fost aduşi din regiuni foarte diferite (harta nr. 4). Izvoarele

scrise, cultura materială şi dialectul, dar în primul rând derularea istoriei

Germaniei şi a colonizării în est au dus la căutarea patriei lor de origine spre

numeroase teritorii ale Imperiului german din sec. XII – XIII, distanţate între

ele în spaţiu2. Se poate exclude doar fâşia nordică, pornind din Frizia şi

ajungând în Saxonia inferioară până la Mecklenburg. Toate celelalte teritorii

ale Germaniei, inclusiv ducatele cu populaţie mixtă germano-romanică,

1 Ibidem, pag. 212 2 Ibidem

23

stăpânite politic când de Franţa, când de Germania, au furnizat colonişti

Transilvaniei1. Spre deosebire de mai vechile teorii s-a ajuns la concluzia că cel dintâi

val de colonişti din sec. al XII-lea a provenit din regiunile vestice ale Rinului, flamanzii, franconii şi valonii urmându-le în jurul anului 1200. Cu

sec. al XIV-lea coloniştii germani în Transilvania provin din Boemia și

Austria2. Ce motive i-au putut determina pe colonişti să-şi părăsească

locurile natale? Desigur, au fost cauze multiple și conjugate: economico-sociale, politice, demografice (cum ar fi: creşterea populaţiei în vestul

Germaniei şi Flandra, limitarea suprafeţelor care puteau fi amenajate pentru

agricultură, starea precară materială a unor categorii ale populaţiei, unele

calamităţi naturale, dispute senioriale, dorinţa de aventură, promisiunile

ademenitoare ale regilor maghiari). În împrejurările în care Transilvania se

resimţea puternic de pe urma invaziei tătare din 1241, Bela al IV-lea (1235-1270) s-a văzut obligat să ia o serie de măsuri economice, administrative și

politice. Una dintre aceste măsuri a fost şi colonizarea celor două scaune,

Şeica și Mediaş, din ultimul făcând parte şi Moşna. Fenomenul amintit a

avut loc, aşa cum reiese din diferite cercetări, în intervalul anilor 1270-1280, deoarece înainte de aceşti ani nu avem nici un document care să ateste

prezenţa lor aici3. Primele informaţii datează din anul 1280, respectiv 1283,

când episcopul Transilvaniei Petru mărturiseşte că parohiilor din 8 localităţi

ale capitlului Mediaş le-au fost cedate anual de către episcopul de Alba Iulia

trei părţi ale decimei ce i se cuveneau acestuia din urmă şi anume în: fructe,

vin, albine și miei în schimbul sumei de 40 mărci de argint bun4 (doc. 1,2). Acest document, după părerea noastră, merită o atenţie deosebită, deoarece

din conţinutul lui putem deduce existenţa unei populaţii autohtone acestei

noi etape de colonizare. După ultimele cercetări, s-a constatat că în prima jumătate a sec. al

XIII-lea în nici una din aşezările din cele două scaune nu apare menţionată

populaţia germană, deci acest teritoriu a intrat mai târziu în sfera

feudalizării, cu alte cuvinte în aceea a colonizării săseşti5. Această afirmaţie se bazează pe faptul că înainte de 1283 câteva

localităţi din cele două scaune apar în documente nobiliare fără să avem

vreun indiciu că ar fi existat acolo o populaţie săsească. Printre aceste

documente se află cel din anul 1268 când un anume Nicolae primeşte ca

danie din partea lui Stefan (rex junior) încă 4 sate afirmându-se că acestea

1 Ibidem, pag. 213 2 Ibidem, pag. 6 3 Ibidem, pag. 129 4 Ub. vol. I nr. 579, pag. 528 5 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 200

24

ar fi fost stăpânite încă de bunicul său1. Este vorba despre aşezările

Mediaş, Micăsasa, Furkeschdorff şi Dupuş. Localitatea Furkeschdorff se

găsea la o distanţă de 2 – 3 km. de actuala comună Moşna în spaţiul dintre

localitatea menţionată și Mediaş. Prezenţa unei populaţii într-un spaţiu atât de apropiat Moşnei ne dă

posibilitatea să afirmăm existenţa unei vetre permanente de locuire până la

momentul menţionat de documente şi-n Moşna, element favorizat de

condiţiile geografice deosebit de favorabile comparativ cu cele pe care le putea oferi locuitorilor Furkeschdorfful.

De altfel, C. Römer în lucrarea sa2 admite că atunci când au venit

primii colonişti au găsit o populaţie româno-slavă3. Această populaţie se va

dezvolta în viitor (după venirea coloniştilor) la „umbra” acestora, fiind

treptat marginalizaţi şi devenind dependenţi economiceşte de populaţia

săsească. Pentru a înţelege mai bine evoluţia în timp a localităţii este necesar să

prezentăm cadrul legislativ care a favorizat în sens pozitiv dezvoltarea comunităţii. Odată cu preluarea obligaţiilor de care se vor achita, coloniştii

(„oaspeţii”) au obţinut treptat privilegii care vor face din ei o naţiune

prosperă. Aici li s-a oferit mai mult decât posedau ei în vechea patrie, căci

„fără eforturi deosebite au obţinut drepturi şi privilegii pe care în vechea lor

patrie ar fi fost siliţi să şi le cucerească prin lupta mai multor generaţii”,

deoarece în ţinuturile natale în acele momente obştea, marca germană, era

cotropită de feudali, biserică, stat4. Actul fundamental este Bula de aur – 1224 – care reglementează

pentru multe secole relaţiile economice, sociale, politice, militare şi

administrative dintre regalitate și saşii colonizaţi: 1. Toţi locuitorii dintre Orăştie (graniţa de vest) și Baraolt (graniţa de est)

inclusiv ţinutul secuiesc al Sebeşului şi regiunea Drăuşeni, să formeze o

entitate politică, având în fruntea sa un jude regal. Totodată, se

desfiinţează toate comitatele, în afară de cel al Sibiului. 2. Comunităţile de colonişti (comunele) au dreptul să-şi aleagă singure

juzii (primarii) pe care judele regal are voie să-i confirme doar dacă

aceştia locuiesc permanent în comunele respective. 3. Saşii provinciei Sibiu sunt obligaţi să-i plătească anual regelui suma de

500 de mărci de argint, după unitatea sibiană bazată pe denarul de

Köln.

1 A. Scheiner, Wredes Berichte über G. Wenkers Sprachatlas des Deutchen Rechts und unsere Dialektforschung, în Archiv, vol. 28, 1898, pag. 78 2 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

1912, pag. 3 3 Ibidem 4 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 182

25

4. Provincia Sibiu trebuie să contribuie cu 500 de ostaşi înarmaţi la

expediţiile regale din cuprinsul regatului; în afara regatului, cifra era

doar de 100; dacă regele nu conduce personal oastea, atunci doar cu 50 de oşteni.

5. Comunităţile de colonişti au dreptul de a-şi alege singure preoţii.

Aceştia primesc de la enoriaşii lor decima, din care cedează un sfert

episcopului. În comunele cu locuitori ce nu trăiesc după dreptul

coloniştilor apuseni, decima îi revine în întregime episcopului. Acesta

numeşte clericii locali, pe care-i plăteşte cu un sfert din decimă. 6. În continuare, regele dispune ca locuitorii provinciei Sibiu să nu fie

judecaţi decât de către el însuşi sau de judele regal, instalat de el, și

numai după cutuma lor. La judecata regală erau chemaţi doar cei a

căror cauză nu putea fi rezolvată de către propriul jude (local sau

scăunal). 7. Regele Andrei al II-lea conferă coloniştilor dreptul de a folosi pădurea

vlahilor şi bisenilor (pecenegilor) împreună cu aceştia. Este probabil

vorba de regiunile împădurite aparţinând cetăţilor de hotar Tălmaciu și

Sălişte. 8. Pădurile şi apele, a căror exploatare aparţine de drept regelui, sunt date

spre liberă folosinţă, “atât săracilor cât şi bogaţilor”. 9. Regele dispune ca nici un ţinut din provincia Sibiului să nu fie vreodată

cedat unui stăpân feudal. În cazul încălcării acestui drept, coloniştii

trebuie să protesteze imediat și sunt îndreptăţiţi să-şi impună drepturile. 10. În final, se prevede ca negustorii provinciei Sibiu să fie scutiţi de dări în

întregul regat maghiar, iar târgurile ţinute pe teritoriul lor să fie scutite de

vămi. Acest act a devenit Constituţia Pământului regesc, din care se trage

întregul destin istoric al sașilor și chiar profilul lor psihologic. Prin acest act, regele îşi rezervă o regiune însemnată a Transilvaniei,

unde nu se exercită dreptul nobiliar și unde rămânea seniorul unic; acesta

urmând să obţină venituri şi sprijin militar din partea coloniştilor1. Pentru colonişti, diploma menţionată asigura deplina libertate

economică și socială pe care ei urmau să o dezvolte după propriile lor

interese. Deosebit de favorabilă a fost interzicerea acordării de domenii

nobiliare în interiorul provinciei2. Cele două scaune înfiinţate mai târziu și care nu făceau parte din

provincia Sibiu, vor lupta până la constituirea Universităţii săseşti, pentru a

obţine în totalitate şi ei aceleaşi drepturi. În schimbul privilegiilor acordate,

coloniştii vor avea o serie de obligaţii faţă de regalitate. Profitând din plin

de statutul creat de Diplomă la sfârşitul veacului al XIV-lea și în decursul

celui următor, în Moşna se va produce decalajul de putere în favoarea

1 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 182 2 Ibidem, pag. 183

26

sașilor, care îşi vor întări continuu poziţia economică, socială și politică,

luptând alături de locuitorii Mediaşului, pentru câştigarea dreptului sibian,

deoarece în acea perioadă scaunul Mediaş din care făcea parte şi Moşna, nu

era inclus pământului regal, aşa cum s-a menţionat dealtfel1. În anul 1315 din scaunul Mediaş a fost trimisă o delegaţie formată din

3 membri la regele Carol Robert cu o plângere că voievodul Transilvaniei a

vrut să priveze localităţile din jurul Mediaşului de drepturile garantate de

rege2. În preambulul documentului se arată că între membrii delegaţiei se

numărau Herbordus şi Petrus din Moşna3 (doc. 3-4). Ei cereau confirmarea drepturilor și libertăţilor obştilor săseşti din Mediaş, Şeica, Biertan şi

Moşna. Reprezentanţii acestei uniuni de colonişti susţineau că voievodul

Ladislau i-ar fi desprins de provincia Sibiului, răpindu-le și dreptul sibian. Ca rege nou ales, Carol Robert (1308-1342) urmărea în primii ani de

domnie să-şi înmulţească numărul simpatizanţilor din regat. Din anul 1315,

cele Două scaune rămân în folosinţa dreptului sibian fără a constitui totuşi o

singură unitate administrativă4. În documentul amintit este prezent din nou

numele de Petru, pe care l-am întâlnit şi în documentul din 1283. Un alt privilegiu din anul 1318 (doc. 5) atesta faptul că această

unificare (cu Sibiul) nu a avut loc, iar regele îi scuteşte de serviciul militar pe sașii din Mediaş, Şeica Mare, Şeica Mică și Moşna, fixându-le censul Sfântul Martin la 400 mărci de argint bun și fin, și le recomanda să se

ghideze în chestiunile de judecată după dreptul sibian5. Din acest document deducem că este vorba doar de o preluare a dreptului sibian, iar cele Două

scaune au constituit şi ulterior o uniune aparte, căci privilegiul din 1318 a

fost reînnoit până la constituirea Universităţii săseşti din anul 1486, în mai

multe rânduri6. În anul 1359, Moşna este reprezentată în adunarea scaunului Mediaş

de către Johannes, care în acelaşi an, împreună cu mai mulţi moşneni, sunt

martorii unui proces între localităţile Bazna și Velt7 (doc. 6). Secolul al XIV-lea ne înfăţişează o comună dezvoltată, cu o populaţie

germano-română în creştere, în aşa măsură încât nu i-au mai ajuns hotarele. Suprafaţa desţelenită era mult mai mică decât azi, și în acelaşi timp, în

partea de sud a satului, pământul era mlăştinos. Moşnenii au găsit o soluţie

mai practică, căutând să ocupe părţile laterale de lângă localităţile vecine8.

1 Ibidem, pag. 185 2 Ub. vol. I nr. 342, pag. 315-316 3 Ibidem, pag. 316 4 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 199 5 Ub. vol. 1 nr. 354, pag. 331-332 6 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 203 7 Martin Henning, Meschen, eine bleibende Erinnerung, Stuttgart, 1994, pag. 5 8 C. Römer, Op. cit., pag. 4

27

Cam la jumătatea distanţei între Moşna şi Mediaş se afla o localitate

atestată încă din anul 1268 (villa Furkasii, villa Furcasy, ville Spurbasi 1421, 1423 ville Furkesdorf, 1426 Furkasdorff)1. Această localitate nu şi-a putut menţine pământurile deoarece moşnenii prin diverse metode reuşiseră

să le stăpânească și chiar să le cumpere, încât acest mic sat a sărăcit

nemaiputând să-şi plătească obligaţiile fiscale2. În anul 1395 provincia Sibiu

a celor şapte scaune a hotărât interzicerea oricărui străin de a cumpăra

pământ din teritoriul satului Furkendorff încercând menţinerea populaţiei în

acest teritoriu. Tot atunci s-a hotărât că cei care vor cumpăra pământ după

această dată îl vor pierde3. În anul menţionat mai sus Moşna deţinea în afara

hotarelor sale și alte proprietăţi care au dus la sporirea potenţialului

economic al populaţiei4. Hotărârea din 1395 nu a fost respectată de moşneni şi în anul 1421

regele Sigismund da ordin ca tot pământul achiziţionat de moşneni începând

cu anul 1395 să fie cedat celor din Furkesdorff fără despăgubire. Doi ani

mai târziu, în 1423, reprezentanţii celor 7 scaune adeveresc în prezenţa

trimişilor din Moşna şi Furkesdorff că s-a ajuns la o înţelegere asupra

dobânzilor pe care trebuiau să le plătească moşnenii, pentru fiecare parcelă

însumând şase dinari din care 220 să reprezinte un taler5. Declinul satului nu a putut fi însă oprit; turcii începuseră atacurile

împotriva Transilvaniei, şi într-o astfel de incursiune asupra Mediaşului, în

anul 1438 se abat spre Furkesdorff, pe care-l distrug, mulţi locuitori fiind

omorâţi şi alţii fiind făcuţi prizonieri6. Urmarea directă a invaziei turcilor a

fost că cele două scaune nu au mai putut să plătească impozite aproape 20

de ani7. Matei Corvin mai face o încercare de salvare, iertându-le în 1464

toate impozitele pe timp de 10 ani, dar micul grup de locuitori nu mai avea puterea economică de a se menţine de sine stătător8.

C. Römer în lucrarea menţionată prezintă cu această ocazie şi grupuri

de români care se manifestau sub forme mai mult sau mai puţin violente și

care locuiau în apropiere sau de ce nu chiar în Furkesdorff9. Pădurea satului

Furkesdorff dintre Mediaş și Moşna oferea adăpost hoţilor de drumul mare.

În anul 1453 aceştia au pus în pericol în mai multe rânduri viaţa

negustorilor care transportau mărfuri spre diferite pieţe. Împotriva lor,

1 C. Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. 2, Editura Academiei R.S.R., pag. 409 2 C. Römer, Op. cit., pag. 4 3 Ub. vol. 3, pag. 154 4 Martin Henning, Op. cit., pag. 6 5 Ub. vol. 4, 1938, pag. 201-203 6 C. Römer, Op. cit., pag. 10 7 Ub. vol. V, nr. 2964, pag. 490 8 C. Römer, Op. cit., pag. 11 9 Ibidem, pag. 12

28

Mediaşul şi Moşna cer ajutor armatei regale, care în cele din urmă îi va

alungă din zonă1. Plângeri împotriva celor din Furkensdorff mai apar în anii 1468 şi

1474, când sașii din cele două scaune se plâng regelui Matei Corvin că

aceştia îşi trimit turmele pe teritoriul lor, săvârşind o mulţime de

fărădelegi2. Puţinii locuitori nu mai erau în stare să facă faţă deselor atacuri, şi de

aceea ultimul preot a adus la Moşna bunurile bisericii pentru a fi în

siguranţă. Ultimii sași ai satului s-au aşezat la Moşna, dar localitatea a

continuat să existe până în anul 1474, când regele Matei Corvin a ordonat ca

pământurile să fie împărţite în mod egal între Mediaş și Moşna, iar la 2 septembrie 1474 cele Două scaune informau regalitatea că ordinul a fost

îndeplinit3. Nu avem amănunte prea multe despre populaţia românească

rămasă aici, dar aceasta a continuat să vieţuiască în spaţiule menţionat.

Moşna s-a mărit atunci cu 1.000 de iugăre – adică 575 ha4. Împărţirea din

1474 a stârnit în decursul secolelor multe procese cu Mediaşul generate de

graniţa dintre cele două localităţi. Tot cu multe neînţelegeri s-a soldat şi împărţirea satului Viszdorff

(atestat documentar în anul 1359)5, situat între localităţile Moşna şi Alma

Vii. Din punct de vedere istoric, despre această localitate se ştie puţin și

credem că se potrivesc cauzele desfiinţării satului cu cele menţionate

anterior la Furkensdorff. Din documente reiese că în anul 1519, anul când

are loc prima împărţire oficială a satului, localitatea era de mult părăsită.

Almenii reuşesc să acapareze cea mai mare parte din hotar, dar impozitele

erau egale între locuitorii celor două sate: Moşna și Alma. Din acest motiv locuitorii Moşnei au înaintat nu mai puţin de 10 plângeri regelui Valdislav

al II-lea (1490-1516), care în cele din urmă porunceşte judecătorului regal

din Sibiu Johannes Lulay şi primarului Petrus Wolf să facă o deplasare la

faţa locului pentru audierea împricinaţilor6. Se stabileşte graniţa dintre Alma

Vii şi Moşna între Hula Albă şi Pârâul Rece. Tot ce se afla în partea stângă

aparținea Almei, iar teritoriul din partea dreaptă urma să revină Moşnei. Din

această împărţire valabilă până în zilele noastre, Moşnei i-au mai revenit încă 700 iugăre – aproximativ 403 ha7.

Moşna nu a crescut doar ca teritoriu la sfârşitul veacului al XIV-lea și

începutul celui următor, dar a cunoscut o prosperitate economică și o activă

viaţă politică. Astfel, la 24 ianuarie 1479, cu ocazia introducerii capitlului

1 Ibidem 2 Ub. vol. VI, nr. 3651, pag. 358 3 C. Römer, Op. cit., pag. 13 4 Ibidem, pag. 16 5 C. Suciu, Op. cit., pag. 420 6 C. Römer, Op. cit., pag. 17 7 Ibidem, pag. 18

29

din Alba Iulia în posesia satului Bazna, Martinius Kovach protestează în

numele celor două scaune alături de Iacob din Moşna și Nicolae – judele oraşului Mediaş1.

După moartea lui Matei Corvin este ales rege Vladislav al II-lea, la 15 iulie 1490. În toamna aceluiaşi an, o delegaţie a celor două scaune s-a deplasat la Buda, reuşind să obţină confirmarea tuturor privilegiilor. Ea se

compunea din: judele celor două scaune Petrus Faber şi greavul Iacob din

Moşna2. Datorită acestui fapt, în 1495 la rugăminţile preotului Gabriel de

Bosnia, regele Vladislav al II-lea acorda Moşnei drept la primul târg anual și la o zi de târg pe săptămână3. O altă dovadă a înfloririi satului în perioada

menţionată este și aceea că în 1510 Moşna apărea cu 27 Marker de impozit pe unitate după Mediaş care avea 31, Biertan 31, fiind deci a treia localitate

ca putere a celor două scaune4. Despre atacurile turceşti la Moşna de la sfârşitul veacului al XV-lea nu

avem nimic concret de prezentat decât cele relatate anterior în cazul satului

Furkesdorff. La acest început de sec. XVI, mai precis în anul 1511, ne sunt

relatate diferite acţiuni ale românilor (valahilor, cum apar în documentele

vremii), care nemulţumiţi de diferite măsuri nedrepte s-au răzbunat

incendiind un număr mare de case5. Din acest motiv, regele renunţă pentru

trei ani la toate impozitele începând cu 1513, dând astfel posibilitatea

locuitorilor să-şi refacă gospodăriile cu lemn adus din pădurea Ighiş6. După incendiile din 1511 și scutirile de impozite, localitatea va

cunoaşte o nouă etapă de înflorire. Pentru istoria Ungariei şi a Transilvaniei

au început să apară modificări după anul 1526, când în lupta de la Mohács

regele ungar a fost înfrânt, iar Transilvania devine principat autonom sub

suzeranitatea Porţii, din 1541. Urmează lupte pentru tron, iar adepţii lui Ioan

Zapolya ocupă Moşna în anul 1530. În anul 1532 Honterus menţionează pe harta sa localitatea cu

denumirea Meschen7. În prima parte a sec. al XVI-lea Moşna concura cu

Mediaşul din foarte multe puncte de vedere, după cum vom vedea şi la

capitolul rezervat economiei. Abia în 1552 acesta din urmă va fi ridicat de

către regele Ferdinand la rangul de oraş definitiv, și sediu al scaunului. Aşezarea geografică favorabilă și prezenţa acum a oraşului Mediaş în

imediata vecinătate a dus în continuare la dezvoltarea localităţii Moşna, care

1 Ub. vol. VII, nr. 4282, pag. 203 2 R. Theil, Geschichte, pag. 95 3 Martin Henning, Op. cit., pag. 7 4 Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea, Editura Academiei R.P.R., pag. 232 5 C. Römer, Op. cit., pag. 17 6 Ibidem 7 G. Nussbächer, Aus Urkunden und Chroniken, Editura Kriterion, 1990, pag. 80

30

în documentele din această perioadă apare sub denumirea de opidum

(piaţă, târg) și nu villa (sat), aşa cum o găsim în anul 1519, când se

împărţise satul Viszdorf1. În anul 1555 se acorda Moşnei dreptul de a ţine al doilea târg anual în

ziua de Sf. Laurenţiu, pe lângă cel pe care-l ţinea în ziua de Sf. Gheorghe,

acordat în 14952. Odată cu sec. al XVII-lea Europa înregistrează prefaceri structurale

însemnate. În timp ce în apus relaţiile capitaliste iau treptat locul celor

feudale, în răsărit relaţiile feudale îşi mai prelungesc existenţa multă vreme. Acum, la început de secol, remarcăm stăruinţa domniei și a principelui

de a aşeza pe alte baze raportul cu Poarta3. Radu Şerban (1602-1611), urmaşul marelui domn Mihai Viteazul a obţinut mai întâi recunoaşterea lui

Rudolf al II-lea şi mai apoi investirea sultanului. Se amestecă în luptele din

Transilvania trecând munţii în 1603 şi obţine o victorie împotriva lui Moise

Székely – lângă Braşov. Cu această ocazie, Radu Şerban ocupă regiunea

Târnavei ţinând-o sub stăpânire din martie - septembrie 1603. În acest

interval de timp, Radu Şerban a trecut de câteva ori şi prin Moşna4. Pe fondul începutului de transformări europene, principele Gabriel

Bethlen confirmă toate drepturile şi libertăţile pieţei din Moşna5. Anul 1640 lăsa urmări grele asupra Moşnei, datorită unui mare incendiu izbucnit aici

multe case au fost distruse şi un număr mare de populaţie a avut de suferit6. Din a doua jumătate a veacului al XVII-lea localitatea începe să-şi

piardă din înflorire datorită evenimentelor interne și externe cu care a fost confruntată. Astfel, în 1654 pentru contul principelui Gheorghe Rakoczi al

II-lea (1648-1660) populaţia trebuia să dea o marjă de seu, iar în 1656

pentru 7 cai ce au murit probabil, 18 florini7. Deosebit de dificil a fost pentru Moşna achitarea unor nenumărate

obligaţii, taxe, impozite, livrări aşa cum a fost şi aceea din anul 1657, când

în urma războiului purtat de Gheorghe Rakoczi al II-lea contra regelui polon pentru răscumpărarea prizonierilor de război Moşna a plătit o mare sumă8. Tot în acelaşi an, moşnenii mai plătesc 80 de galbeni pentru a contribui la

efectuarea unei călătorii a unor reprezentanţi la Înalta Poartă9. Creşterea obligaţiilor va duce la declanşarea mai multor conflicte. În

anul 1673 ţăranii din Biertan, Moşna, Saschiz se răzvrătesc împotriva

1 Martin Henning, Op. cit., pag. 16 2 Ibidem 3 Istoria României, Edit. Academiei R.S.R., vol. II, pag. 300 4 Monografia Târnavei Mari, Sighişoara, 1943, pag. 152 5 Martin Henning, Op. cit., pag. 8 6 Ibidem 7 C. Römer, Op. cit., pag. 28 8 Ibidem 9 Ibidem

31

reprezentanţilor scaunelor Mediaşului și Sighişoarei. Mişcarea a căpătat o

asemenea amploare încât, de teama extinderii ei, autorităţile sunt obligate să

facă unele concesii1. Anul 1658 îl găseşte la Moşna pe principele Acaţiu Barcsai care ţine

aici o întrunire cu o parte din reprezentanţii scaunelor în scopul găsirii unor

modalităţi de a obţine noi sume de bani care trebuiau plătite turcilor2. Când

Sibiul este asediat în 1600 de turci, 7 moşneni au luptat acolo, iar Moşna a

fost obligată să adăpostească, timp de 7 săptămâni, trupe care au adus mari

prejudicii localităţii3. În 1661 este prezent în Transilvania Ali Paşa, care cere urgent 500.000 de taleri, din această sumă Moşnei revenindu-i 2.478 de taleri4. Localitatea continuă să stea în mijlocul evenimentelor politice din

Transilvania. Trupele principelui Ioan Kemeny în 1661ajung până la Moşna

devastând aşezarea, deoarece adversarul său, principele Appafi se afla

adăpostit aici de 3 săptămâni cu numeroase trupe5. Odată cu înfrângerea turcilor la Viena, în 1683, cursul ascendent al

acestei puteri în Europa va fi stopat, monarhia habsburgică trece la

îndeplinirea scopurilor sale expansioniste în direcţia Europei de est. După

căderea Ungariei (1687) începe ocuparea Transilvaniei, iar la 9 mai 1688

Habsburgii obţin declaraţia de supunere din partea Dietei transilvane. La 4

decembrie 1691 este data vestită Diploma leopoldină care va rămâne

constituţia Transilvaniei până în 1848. Nu intrăm prea mult în conţinutul

acestui document atât de important dar nu putem trece cu vederea că vechile

drepturi ale naţiunilor privilegiate au fost reconfirmate, iar cele ale

populaţiei româneşti majoritare au fost în continuare neglijate. Odată cu venirea “noului stăpân” au crescut obligaţiile Transilvaniei,

deci şi ale Moşnei, noua stăpânire dovedindu-se de la început mai grea

decât cea turcească. În anul 1694 Moşna singură a trebuit să predea trupelor regale pentru primele trei luni ale anului, următoarele produse:

115 feldere de grâu 68 chintale carne 12 butoaie a câte 40 litri de vin 305 feldere de ovăz 90 marje de fân

iar în octombrie acelaşi an s-au mai dat: 290 feldere grâu 170 chintale carne 600 feldere ovăz

1 C. Göllner, Muncă și năzuinţe comune, Bucureşti, 1972, pag. 42 2 G. D. Teutsch, Eine Kirchenvisitation zur Kulturgeschichte der Sachsen im 17. Jahrhundert, Archiv, Kronstadt, 1958, vol. III, pag. 3 Izvoare - Kraus, vol. II, pag. 216 4 C. Römer – op.cit. pag. 28 5 Ibidem, pag. 29

32

230 marje fân1. Aceste produse au fost duse cu carele locale până la Sebeş, Cluj, Sibiu,

sau chiar Caransebeş. La problemele localităţii prezentate mai sus se adăuga

încartiruirea continuă a soldaţilor în zonă, Moşna făcând parte din satele care rar au fost ocolite. În 1693 două companii de croaţi încartiruiţi la

Moşna au făcut mari abuzuri, jefuind populaţia locală2. Despre comportarea soldaţilor aflăm şi din plângerea găsită într-un document al Mediaşului, care

arată că soldaţii a patru companii încartiruiţi în anul 1698 au stat toată vara și nu numai că şi-au hrănit caii, dar au şi călcat intenţionat iarba3. Probabil locul din Moşna numit Kaiserstälchen aminteşte de vremurile grele ale

prezenţei trupelor militare pe aceste meleaguri. Se povesteşte în Moşna că

în locul sus amintit erau pe vremuri grajduri pentru caii trupelor

împăratului. După câţiva zeci de ani trupele de soldaţi au fost scoase în

afara satului pentru a nu mai produce pagube. Locul amintit mai sus prin aşezarea lui aproape de sat avea o poziţie favorabilă pentru o tabără de vară

a soldaţilor împărăteşti, şi valea de acolo a rămas cu denumirea de

Kaiserstälchen. Toate cele expuse explică de ce Moşna cunoaşte un declin economic la

sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. Greutăţile adunate

pe umerii localităţii Moşna dar și a altor aşezări din scaunul Mediaş vor

genera mari datorii. Încă din 1696 scaunul Mediaş avea o datorie de

160.000 galbeni, Moşnei revenindu-i suma de 18.000 galbeni4. Pentru a face faţă acestor datorii mari, localitatea începe să se împrumute în schimbul

unor dobânzi împovărătoare. Până la plata datoriilor, multe suprafeţe de

teren au fost date zălog pe mai mulţi ani. Printre cei încrezători în piaţa Moşnei este amintită cu o sumă

considerabilă Elisabeth Sachsin din Sibiu, soţia contelui Sachs von

Harteneck la 5 decembrie 17035. Mai există o socoteală a datoriilor (bani

plus dobânzi) între anii 1703-1711, datoria ridicându-se la 6.858 florini. Plata se făcea mai ales în must, fructe, cereale şi peşte6.

Din discuţiile purtate în localitate, se pare că Elisabeth S. deţinea mai

multe proprietăţi în Moşna şi avea un mare care nu s-a păstrat până astăzi. Începutul veacului al XVIII-lea a dus Moşna în vâltoarea luptelor

purtate de Francisc Rakoczi al II-lea împotriva austriecilor şi nobilimii

maghiare. La începutul lui 1705, mişcarea ajunge în părţile sudice ale

Transilvaniei, până la Târnave, unde îşi aşează tabăra, în cetatea de la

1 Ibidem 2 Ibidem 3 Martin Henning, Op. cit., pag. 16 4 C. Römer, Op. cit., pag. 29 1 Ibidem 2 Ibidem 6

33

Racoş.1 Din această cetate curuţii ţin sub stăpânire întreaga regiune timp de doi ani (1705-1707) jefuind și prădând totul în jur. Dintre localităţile zonei,

Moşna şi Biertanul au avut mult de suferit. În 1705 curuţii au ajuns până la

Moşna. Din timpurile acelea se păstrează și denumirea unui deal cu numele de Kurusenburg, unde probabil s-au adăpostit și de unde au atacat și jefuit localitatea2.

Tradiţia satului spune că pe strada Cetăţii (Burigaz) s-a înălţat un stâlp

gros în vârful lui fiind legat un braţ de paie care erau aprinse în momentul în

care curuţii atacau, avertizând astfel populaţia de primejdia ce o ameninţa.

După încheierea păcii de la Satu Mare (1711) mişcarea era lichidată

încercându-se o nouă reorganizare a Transilvaniei fără a se izbuti. Începând

cu anul 1720 Moşna începe să se redreseze sub aspect economic, iar populaţia sub raport numeric sporeşte, dar aceasta realizându-se nu numi prin sporul natural, ci și prin venirea unor noi imigranţi din Alpii austrieci.

Un document de mare importanţă pentru sfârşitul secolului al XVIII-lea este – Jurnalul primarului Michael Conrad von Heidendorff, care consemnează printre altele: „La 15 aprilie 1771 din cauza unei nenorocite de ţigănci au ars în Moşna 75 de case săseşti şi 25 româneşti”3.

Vizita moştenitorului tronului Iosif al II-lea în Transilvania îl aduce în

drumul său și prin Mediaş la sfârşitul lunii mai 1773 prilej cu care românii din

localitatea Târnava (situată în apropiere) depun o plângere din conţinutul căreia

reiese situaţia materială a românilor de pe pământul crăiesc: “Noi n-avem nici vii, nici fâneţe, nici arătură”4. Iată cum descrie această întâlnire Michael von

Heidendorff, translatorul viitorului împărat: „lângă Podul Livezii s-a strâns o

mare mulţime de oameni, dintre care unii au predat majestăţii sale jalbe. Între

alţii stăteau în genunchi chiar lângă podul de la Târnava, judele din Biertan, din

Şeica Mică, juraţii din Moşna și Richiş; predând o jalbă pe care o întocmisem

eu. A predat-o judele din Biertan, Michael Schenker… Împăratul a plecat deci îndată mai departe, pe Podul Livezii se apleacă

afară din trăsură și mă întreabă: - Ce vor oamenii? Eu i-am răspuns: - Se roagă ca majestatea voastră să-i elibereze de transportul dijmei.”

Constatările lui Iosif al II-lea cu ocazia vizitelor în Transilvania 1773, 1783,

au importanţă deosebită pentru înţelegerea desfăşurării evenimentelor de la

sfârşitul veacului al XVIII-lea. Cuvintele rostite la adresa românilor și anume: “Românii sunt

locuitorii cei mai vechi şi mai numeroşi din Transilvania, dar total asupriţi

de unguri.” au trezit noi speranţe în inimile acestora5.

1 Martin Henning, Op. cit., pag. 16 2 Ibidem, pag. 18 3 C. Römer, Op. cit., pag. 29 4 Ibidem, pag. 30 5 Ibidem

34

Răscoala lui Horea a influenţat în două direcţii ţinutul Mediaşului. Pe

de o parte, unii nobili din Sibiu se refugiaseră la Mediaş şi-n localităţile

apropiate, iar pe de altă parte, exista temerea ca nu cumva răscoala să-i cuprindă şi pe românii din aceste părţi1.

2.3. MOŞNA ÎN EPOCA MODERNĂ

Începutul sec. al XIX-lea găseşte Europa plină de contradicţii între

forţele de producţie în plină dezvoltare şi vechile relaţii de producţie. O

atmosferă încărcată domnea în Transilvania și zvonuri de noi izbucniri revoluţionare se răspândeau mereu. Despre primele două decenii ale acestui

secol ne dă unele date preotul evanghelic Martin Roth, care ne arată că în

1811 puterea financiară a monarhiei a scăzut datorită deselor războaie, iar

banii au cunoscut o puternică devalorizare2. Creşterea puternică a preţurilor a avut puternice repercusiuni și asupra

populaţiei din Moşna, la care s-a adăugat şirul unor ani de recolte foarte

slabe (1813-1816)3. Foametea cumplită a cuprins atât pe sași, dar mai ales pe români, care în anul 1817 au fost nevoiţi să cumpere feldera de grâu cu

60 de galbeni, iar cea de porumb cu 48 de galbeni4. Din cauza situaţiei

create în Transilvania, foarte mulţi oameni au emigrat spre Ţările Române,

despre Moşna, în acest sens, nu avem nominalizări concrete. Cronicarul

consemnează că mulţi oameni din localitate au fost nevoiţi să-şi vândă o

parte din pământ pentru a-şi asigura întreţinerea familiei. Acestei crize i se

va pune capăt prin recolta bogată din anul 18175. În aceşti ani grei au fost şi momente plăcute pentru populaţia săsească.

În 1816 s-au întors tinerii care participaseră ca voluntari în batalionul

vânătorilor, care luaseră parte la războiul împotriva lui Napoleon. Acest

batalion luase fiinţă pe cheltuiala saşilor, fiind format din 1.259 de voluntari. Fiecare scaun a contribuit cu un anumit număr de voluntari: Sibiu

– 250; Sighişoara – 160; Braşov – 250; Mediaş – 160; Bistriţa – 180; Sebeş

– 50; Nocrich – 36. Batalionul s-a remarcat în bătăliile de la Lyon, de pe

Maina şi Sena6. Doi dintre aceşti tineri unii au căzut pe câmpul de luptă, iar

celor întorşi acasă li s-a pregătit o primire sărbătorească7.

1 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 155 2 Cronica Bisericii evanghelice 3 Ibidem 4 Ibidem 5 Ibidem 6 G. Teutsch, Geschichte, pag. 274 7 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

Tip. G. A. Reissenberger, 1912, pag. 30

35

Referitor la situaţia românilor de pe pământul crăiesc nu se poate

spune decât că aceasta continuă să fie deosebit de grea. Acţiunile întreprinse

de episcopii Vasile Moga şi I. Lemeni între anii 1837 şi 1842 confirmă acest

lucru. Din conţinutul Supplexului anului 1842 avem o imagine fidelă asupra

stării românilor de pe pământul crăiesc, care sunt excluşi din dregătoriile

săteşti, nu primesc pământ din hotarul comun, decât foarte puţin, sunt

excluşi de la folosirea pădurii1. Sașii privează pe cetăţenii români de

drepturi, însă nu-i exclud de la plata dărilor, de la cărăuşii şi obligaţii

militare. „Românii poartă armele și pentru aceia, iar sașii poartă greutatea

dregătoriilor şi pentru români.”2 Conştienţi de drepturile ce le revin, românii

de pe pământul crăiesc, deci și cei din Moşna, cer prin glasul celor doi

episcopi următoarele: reprezentanţi proporţionali cu numărul și sarcinile să beneficieze de casele de ajutor să fie primiţi la învăţătură, meşteşuguri, să poată și ei să lucreze şi

să intre în bresle să beneficieze de dreptul noilor căsătoriţi la pământ şi să poată

folosi păşunea comună și dreptul la pădurărit3. Aceste cereri formulate au fost parţial susţinute şi de Stephan L. Roth

care, în intervalul anilor 1842-1848 a pledat pentru ideea de a li se acorda românilor ajutoare din casele alodiale4. Analizând scrierile publicate de

Roth între anii 1842-1848, scrieri concepute la Nemşa şi Moşna, se constată

că problema românească l-a preocupat foarte mult, chiar dacă s-a temut de români care, datorită numărului lor, ar fi putut asimila populaţia germană5.

Acestea sunt în linii mari condiţiile și starea localităţii în preajma revoluţiei de la 1848, revoluţie care va cuprinde oraşele și satele din regiunea Târnavelor.

Un act de mare valoare pentru mersul revoluţiei în această zonă a fost

cel din 3 aprilie 1848, prin care se recunoaşte egalitatea românilor cu sașii. După această recunoaştere, colaborarea dintre români şi sași se accentuează,

iar în zona Târnavelor clericii Ilie şi Vasile Moldovan cutreieră zona,

inclusiv Moşna, pentru a-i determina pe oameni să meargă la Blaj. Un mare patriot și organizator al revoluţiei în aceste părţi a fost

protopopul Mediaşului, Ştefan Moldovan, despre care credem că a avut

legături de sinceră prietenie cu Stephan L. Roth înainte de anul revoluţionar

1 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică,

Bucureşti, pag. 389 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem, pag. 421-426 5 Michael Kröner, Stephan Ludwig Roth, viaţa şi opera, Editura Dacia, Cluj, 1974, pag. 249

36

1848. Protopopul Mediaşului a vizitat nu o dată biserica românească de la

Moşna, lucru pe care l-am remarcat prin semnăturile pe care le depunea pe

diferite documente bisericeşti, printre care şi Protocolul botezaţilor, pe care

l-am redescoperit recent în arhiva Primăriei. Se poate crede că Roth şi Ştefan Moldovan s-au întâlnit la Moşna, fie

în Parohia românească, fie în cea evanghelică. De altfel, Roth a subliniat de

multe ori necesitatea colaborării dintre preoţii evanghelici și cei români,

pentru a conlucra la culturalizarea populaţiei din Moşna și Nemşa1. Pe această linie se înscriu relaţiile bune avute cu preoţii români din

Nemşa şi Moşna şi ce poate fi mai edificator în acest sens decât faptul că în

iarna anului 1846 Roth a acordat unui sătean român asistenţă la înmormân-tare deoarece preotul român din Nemşa, fiind bolnav, nu a putut împlini

această slujbă2. Punctele culminante ale revoluţiei, după cum se ştie, au fost cele două

adunări organizate la Blaj în zilele de 30 aprilie și 15 mai, unde printre zecile de mii de participanţi, întâlnim desigur şi români din Moşna3. Pe lângă aceşti români ai localităţii, pe care din păcate nu-i putem nominaliza, a fost prezent la Blaj şi preotul evanghelic al Moşnei, Stephan L. Roth, care a ştiut să aşeze puterea poporului român în locul ce i se cuvenea în

socotelile politice ale Ardealului. Pe Câmpia Libertăţii din Blaj a văzut

concret ceea ce prevăzuse profetic cu câţiva ani înainte în legătură cu

naţiunea românească. După întoarcere, el a descris cele văzute acolo,

subliniind că „acum ştiu ce înseamnă o adunare populară”4, sau „e drept că

steagul acesta naţional nu era chiar atât de sus implantat ca să poată fi văzut

de la Dunăre.”5 După revenirea la Moşna, are o viziune şi mai clară asupra drepturilor

româneşti, fiind pe deplin satisfăcut că ideile sale sociale anticipate în anul

1846 în cunoscutul toast de la Sebeş - Alba, au fost concretizate în

programul adunării de la Blaj6. Hotărârea definitivă cu privire la unirea

Transilvaniei cu Ungaria din 30 mai 1848 a fost profund dăunătoare cauzei

revoluţiei. O atmosferă generală de război cuprinde ţara, iar Roth este numit de Universitatea săsească - comisar imperial de pacificare și trimis la 1 noiembrie la Cetatea de Baltă. Mână în mână cu Roth, va activa aici din

însărcinarea Comitetului Naţional Român protopopul Ştefan Moldovan.

1 C. Göllner, Stephan Ludwig Roth, viaţa şi opera, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1966, pag. 258 2 Ibidem, pag. 250 3 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 158 4 Otto Folberth, Stephan Ludwig Roth – luptător pentru drepturile româneşti, Editura Lanuri, 1940, pag. 7 5 C. Göllner, Op. cit., pag. 52 6 Otto Folberth, Op. cit., pag. 8

37

La sfârşitul lunii decembrie 1848, generalul I. Bem a devenit comandant suprem al trupelor revoluţionare maghiare și numai în trei luni

alungă trupele imperiale. La 2 martie 1849 Bem apare la Mediaş. În aceste

lupte care au loc între 2 și 3 martie 1849, generalul Puchner a dispus de 14.000 soldaţi şi 45 de tunuri, iar Bem de 6.500 de soldaţi și 30 de tunuri.

În urmărirea trupelor maghiare austriecii se hotărăsc să înconjoare

poziţia lor de la Sighişoara pe la sud, în direcţia Moşna-Biertan, eliberând în

felul acesta drumul de ţară Mediaş-Sibiu. Cu această ocazie trupele

austriece au trecut și pe la Moşna1. În urma acestui rezultat, maghiarii au instituit din nou faimoasele

„tribunale de sânge”, ce aveau sarcina de a pedepsi pe rebelii români și sași. Roth părăseşte Cetatea de Baltă retrăgându-se în parohia sa de la Moşna, cu

toate că a fost îndemnat de prietenul său Ştefan Moldovan să se refugieze în

Ţara Românească2, după cum se poate vedea citind însemnările din

matricolele Bisericii evanghelice din perioada 21 ianuarie - 19 aprilie3. În ziua de 21 aprilie 1849 Roth (foto 32) se urca în trăsura sa, făcând o

deplasare spre piaţa Moşnei (locul unde se ţinea târgul Moşnei) cu gândul

de a ajunge la viile domneşti, loc în care va fi prins. Iată cum relatează

această întâmplare Erich Waldemar Lingner (după tradiţia locală). Preotul Roth avea obiceiul de a-şi face plimbarea zilnică în grădina

mare a generalului Heidendorff, care se afla în mijlocul satului. În 21 aprilie era tocmai în drum spre locul său de plimbare, când se întâlni cu o trupă de husari unguri, condusă de un ofiţer. Ofiţerul îl agrăeşte şi îl întreabă, care

cale duce la casa preoţească, oare preotul acasă va fi? Nu era greu de ghicit,

că soldaţii au venit cu gând râu, în aceste zile de revoluţie, când saşii ţineau

cu Împăratul şi ungurii erau duşmanii lor. Preotul deci, prea uşor ar fi putut

să scape, dacă le-ar fi arătat pur și simplu calea și el ar fi luat-o printre grădini spre câmp. Dar asta era în contra firei sale loiale și drepte. Nu putea să o facă. Spuse ofiţerului, că el este preotul şi-i va conduce la casa parohială. Preotul i-a primit cu ospitalitate, fără să-i întrebe cu ce gând vin,

ca prieteni ori duşmani? Se trimise îndată după o femeie care să ajute la bucătărie pentru a

ospăta pe cei sosiţi. S-a servit mâncare şi băutură din belşug. Când preotul

ajunse între patru ochi cu ofiţerul ungur şi acesta îi spuse cu ce scop a venit,

i-a făcut semn să se refugieze. Dacă acum, când soldaţii stau la masă, el ar

dispare în grădina care e învecinată cu câmpul, ofiţerul ar pleca şi ar raporta

că n-a găsit pe preot acasă şi nu l-a putut prinde.

1 N. Nistor - Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, Ed. Dacia Cluj-1990, pag. 82 2 M. Kröner, Op. cit., pag. 292 3 Cronica Bisericii evanghelice din Moşna

38

Preotul Roth respinse hotărât acest plan. Să nu se poată zice că sașii ar fi laşi.

Ofiţerul stătu mai mult timp la masă singur cu preotul, şi-i făcu de mai

multe ori semne şi aluzii să dispară. Cu timpul ce trecea, trecea și voia bună

a ofiţerului, care se înveseli de vinul bun al Târnavei. Se serviră și plăcinte

la masă. Când femeia de servit aduse plăcintele pe masă, ofiţerul cu sabia

trasă strigă cu glas încălzit de focul vinului: – Retrage-ţi tot ce ai scris şi vorbit, și eşti liber imediat! Popa răspunse liniştit: – Domnule ofiţer! Rămân pe lângă ce am spus şi am scris. Eu nu-mi

pot desminţi bătrâneţea mea încărunţită. Atunci ofiţerul, bine înfierbântat de vin, luă o plăcintă de pe farfurie,

şi-l lovi cu ea pe preot peste gură, zicând: – Bolond szasz! (Sas nebun!) Soldaţii mâncau și beau la masa cea mare din bucătărie. Când se făcu

de seară compania se ridică, puseră pe preot în lanţuri şi-l luară cu ei.

Despărţirea de copiii săi fu sfâşietoare. Totuşi, nu se gândeau la extrema

nenorocire... După trei săptămâni sosi groaznica ştire, că preotul a fost

împuşcat. Povestea aceasta, apărută și în „Sieb. Deutches Tageblatt” (nr. 19.799

din 22 Aprilie) o ştie de la un martor ocular, zidarul din Moşna, care a murit

la 1931 în vârstă de 92 de ani. Mamă-sa fusese chemată la masa preotului, ca ajutor şi ea a servit

plăcintele când ofiţerul l-a lovit pe Roth cu o plăcintă peste gură, spunându-i în sinceritatea beţiei:

– „Sas nebun!” În ziua de 11 mai, un tribunal maghiar l-a condamnat la moarte prin

împuşcare. În ultimele ceasuri ale vieţii sale şi-a adus aminte de camaradul său de la Cetatea de Baltă, lăsându-i moştenire restul de exemplare din Noul

Testament. Tot atunci adresează copiilor săi şi localităţilor Moşna și Nemşa

o emoţionantă scrisoare:

Dragii mei copii,

Eu am fost chiar acum condamnat la moarte și peste 3 ore această

sentinţă va fi înfăptuită. Dacă mă doare ceva, atunci este gândul la voi, care sunteţi fără mamă

şi acum vă pierdeţi și tatăl. Eu însă nu pot depune rezistenţă acestei puteri, care mă duce pe

banca de măcelărit, ci mă predau soartei, ca într-o poruncă a lui

Dumnezeu, la care sunt numărate şi firele mele de păr.

39

Alăturaţi-vă Sophiei şi priviţi-o ca pe mama voastră. Păstraţi-vă

credinţa în Dumnezeu şi respectaţi pe oricine, ca să vă meargă bine, sau cel

puţin să meritaţi aceasta. Legat de averea pe care o las în cea mai mare dezordine, ţineţi sfat, ca

să aveţi mijloacele necesare educaţiei voastre. Mai există mulţi oameni

buni care, pentru numele meu, vă vor ajuta şi sfătui. Doamna învăţătoare îmi va face poate plăcerea și va rămâne acolo,

până treburile mele vor fi rânduite și fiecare copil va fi sub o aripă

ocrotitoare. Comisia îi va fi recunoscătoare pentru slujirea ei credincioasă. Copilul maghiar abandonat şi luat de mine spre îngrijire, vă rog să fie

în continuare îngrijit. Numai dacă părinţii lui întâmplător ar afla şi l-ar cere au dreptul să-l ia. Eu și aşa nu mai am nici un drept pe lume.

La credincioşii din Moşna și Nemşa mă gândesc cu dragoste. Fie ca

aceste comune să fie binecuvântate cu pomi ale căror crengi să atârne până

la pământ. Eu am muncit prea puţin la înflorirea lor, am împrăştiat prea

puţină sămânţă. Dumnezeu să facă ogoarele mai bogate. Eu am predicat dragoste și comportare cinstită. Fie ca moartea mea

să aibă, prin cuvintele mele răspândite în inimile lor, un ecou cât mai mare. Rămâneţi cu bine, dragii mei oameni! Pentru naţiunea mea am avut cele mai bune gânduri, fără a fi voit răul

celorlalte naţiuni! Activităţile mele ca și comisar gubernial în Dumbrăveni şi Cetatea de

Baltă le-am făcut din ascultare și în numele unei voinţe mai înalte. Aceasta

este crima politică care-mi aduce moartea. Eu nu sunt conştient să fi

săvârşit nici o crimă. Erori ar putea fi, pe care le-aş fi putut face - premeditat precis nici o nedreptate. Mă bucur că acum, în ultimele clipe ale

mele, să fi putut apăra după posibilitate proprietatea și averea nobilimii. Sub biroul meu de scris se află programul pentru gazeta de şcoală şi

biserică, care trebuie să fie editată. Corpul naţional este distrus – nu cred într-o alipire exterioară a

organelor ei. Cu atât mai mult doresc menţinerea rațiunii (spirit) care a locuit odată în aceste forme.

De aceea rog pe fraţii mei rămaşi să aibă grijă ca ziarul să fie editat,

ca să menţină caracterul, obiceiurile curate și voinţa cinstită a poporului

care istoriceşte a anticipat frumoasele și actualele intervale de timp. Dacă în sfatul istoriei este hotărât să pieri, atunci să se întâmple

printr-un mod ca numele strămoşilor să nu roşească. Timpul se grăbeşte – oare va purta corpul meu bolnav mintea mea

ascultătoare, cinstit, nu ştiu. Pe toţi pe care i-am jignit, îi rog frumos să mă ierte. Eu plec din lumea

asta, fără ură, şi-l rog pe Dumnezeu să-i ierte şi pe duşmanii mei. Conştiinţa mea curată mă va consola pe ultimul drum.

40

Lui Dumnezeu îi cer îndurare, să mă conducă la lumină, dacă am fost

în întuneric, și să lase aceste încenări care mă înconjoară să fie ispăşire

pentru ceea ce am greşit în viaţă. Aşa fie încheiat – în numele lui Dumnezeu. Cluj – la 11 mai 1849 Stephan L. Roth Preot evanghelic – Moşna

În apropierea Sighişoarei, la Albeşti, se dă una din cele mai crâncene

bătălii din cursul revoluţiei, iar la 31 iulie imperialii obţin victoria, ungurii lăsând pe câmpul de luptă 1.300 de morţi, printre care se numără și cel mai mare poet al lor, A. Petöfi. De partea austriecilor au luptat mai mulţi saşi

din Moşna în gărzile de ajutoare, printre care se numără Iakobi Ioan1. După restabilirea păcii în Transilvania, se inaugurează un regim

neoabsolutist cu guvern civil şi militar până la 1861, când sistemul este

înlocuit cu unul constituţional. Cu toate că elementul german din

Transilvania a stat de partea Habsburgilor, aceştia le-au suspendat pentru a doua oară constituţia2. În continuare, pretenţiile juste şi modeste ale

românilor nu au fost luate în seamă. În Moşna, ca şi până acum, românii sunt lipsiţi de pământ şi pentru a

nu pierde pământurile, sașii au încheiat între ei o înţelegere care prevedea interzicerea vânzării de pământ românilor. În acelaşi scop, au înfiinţat la

Sibiu şi o bancă Raiffeisen la iniţiativa lui Carl Wolff, care avea rolul de a

cumpăra pământurile săseşti ce se vindeau, pentru care nu se aflau

cumpărători (dintre sași)3. Evenimentele externe nu-i lasă deoparte pe moşnenii sași, care

participă la războiul franco-piemontez din 1859. În bătălia de la 4 iunie de

la Magenta, unde armata austriacă va fi înfrântă de cea franco-piemonteză,

participa din Moşna A. Andree, soldat în trupele de vânători, comandat de

generalul Fabini. Acest soldat este bunicul lui Iakobi Ioan, care a locuit în

Moşna la nr. 1804. În războiul austro-prusac din anul 1866, în lupta de la Custozza din 27 iunie, în armata austriacă îl întâlnim pe Kieltsch Johann și

Kieltsch Ioan din Moşna5. Anii 1865-1866 sunt decisivi în evoluţia politică a Imperiului

habsburgic, acesta fiind nevoit să renunţe la supremaţia din lumea germană,

fiind obligat să încheie în 1867 un pact cu nobilimea şi burghezia maghiară,

dualismul. Pe fondul înăspririi exploatării românilor și declanşării unui

1 Informaţie preluată de la familia Iakobi Johann din Moşna 2 Nicolae Iorga, Ce sunt și ce vor saşii din Ardeal. Editura Kriterion, Bucureşti,

1990, pag. 28 3 Ibidem, pag. 38 4 Iakobi Johann - Moşna- Informaţii despre sat 5 Ibidem

41

proces intens de maghiarizare însoţit de o legislaţie maghiară făcută în

acest sens, românii se organizează în cele două partide naţionale - 1868, care din 1881 se unesc adoptând drept tactică - activismul.

În ceea ce priveşte elementul german, pentru a treia oară le-a fost ridicată constituţia municipală printr-o lege a parlamentului maghiar, pământul crăiesc fiind împărţit în judeţe, iar cel mai înalt for politic al sașilor şi-a pierdut însemnătatea.

Momentul 1877 nu numai că este trăit, dar este şi ajutat din plin de

populaţia românească din zona Mediaşului și a Sibiului. Chiar dacă au

luptat mai puţin în armata română, populaţia de aici, îndemnată de preoţi și

dascăli şi-a adus contribuţia la câştigarea independenţei prin: colectarea de

ofrande materiale şi băneşti destinate frontului1. Şi la Moşna au avut loc astfel de acţiuni de sprijinire a războiului de

independenţă, câştigarea acestuia urmând să umple inimile românilor de

bucurie şi speranţă. Momentul de vârf al istoriei Transilvaniei, la sfârşitul veacului al XIX-

lea reprezintă mişcarea şi procesul memorandiştilor. În preajma procesului

nedrept, românii ”fierbeau”, iar la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lui mai

1894, au loc mari adunări de protest şi solidaritate cu memorandiştii. Preoţii

şi dascălii români, deci şi cei din Moşna, lămuresc poporul cu privire la

conţinutul Memorandumului arătându-le în acelaşi timp marea nedreptate ce

urma să li se facă celor care redactaseră acest document al naţiunii române2. În ziua de 5 mai de la Sibiu a pornit un tren spre Cluj, în care se afla grupul

de memorandişti în frunte cu dr. Ion Raţiu. Prin gările pe unde au trecut, au

avut loc mari manifestaţii de simpatie, dar nici una n-a fost mai impresionantă ca aceea de la Copşa Mică, unde românii, în număr de 9 – 10.000, în frunte cu 40-50 de preoţi, s-au înşirat de-a lungul şoselei ce ducea

la gară, nefiindu-le permis să intre în incinta acesteia. Din gară, s-a urcat Dionisie Roman, preşedintele Partidului Naţional de pe Târnave, implicat şi

el în acţiunea memorandistă3. Deşi s-a soldat cu aparente eşecuri, mişcarea

de emancipare naţională de la sfârşitul veacului al XIX-lea va contribui din plin la subminarea edificiului unui imperiu multinaţional condamnat de istorie la dispariţie. Ultima lovitură o va primi în primul război mondial,

care se va declanşa în anul 1914. Izbucnirea războiului a surprins oarecum cercurile politice din

România, care considerau că marea conflagraţie nu putea fi evitată, dar nu credeau într-o precipitare atât de mare a evenimentelor. La 28 iulie 1914,

Austro-Ungaria a declanşat o puternică agresiune împotriva Serbiei şi odată

1 Mihai Racoviţan, Pamfil Matei, Sibiul şi Marea Unire, Editura Cercul Militar Sibiu, 1993, pag. 74-75 2 Ibidem, pag. 127 3 G. Togan, Dionisie Roman (1841-1917) – Tribunul poporului de pe Târnave, în

“Tribuna”, anul CX, nr. 1146 din 13 mai 199

42

cu aceasta, s-a declarat mobilizarea generală în toată Transilvania.

Bisericile româneşti şi cea evanghelică din Moşna au ţinut slujbe, după care,

în dimineaţa următoare, cei mobilizaţi şi-au părăsit satul plecând spre front

alături de armata austro-ungară. Aceşti români ai Moşnei și ceilalţi ai

Transilvaniei au avut în timpul primului război mondial ani foarte grei din mai multe puncte de vedere: Siliţi să lupte și să moară pentru un imperiu pe care doreau să-l vadă

grabnic dispărut; Siliţi să suporte la maxim măsurile de supraveghere; Siliţi să asiste la execuţiile românilor condamnaţi pentru înaltă trădare,

la care se adaugă miile de morţi şi răniţi de pe fronturile din Galiţia,

Tirol, Serbia1. La toate acestea se adaugă și faptul că statele majore ale

armatei austro-ungare, urmând ordinele celor două guverne, au trimis

unităţile militare formate din români pe linia întâi, în zona cea mai

periculoasă a frontului2. Între anii 1914-1918 au căzut pe fronturile de luptă din Serbia, Italia de

sud și din Galiţia (spre Rusia) 11 din cei 27 români plecaţi din Moşna3 (tab.1-2). Din rândul sașilor, dintr-un raport al anului 1916, aflăm că au fost trimişi pe

front 152 de bărbaţi, din care au murit 31, 13 au fost luaţi prizonieri, alţii fiind

daţi dispăruţi (tab.2-3). Cu toate investigaţiile făcute, nu am reuşit să aflăm

numele ostaşilor români de religie greco-catolică plecaţi şi căzuţi pe front. La mijlocul lunii august 1916, România intra în război, iar armatele

române au trecut în Transilvania prin toate trecătorile Carpaţilor. În

condiţiile acestei ofensive, s-a dat ordin ca toţi bărbaţii până la 55 de ani să se refugieze spre apus. Din Moşna au plecat o parte din sași în ziua de 30

august 19164. Peste 60 de care încărcate cu tot felul de alimente s-au îndreptat spre Jidvei, comună aflată dincolo de Cetatea de Baltă5. După

schimbarea situaţiei de pe front, populaţia germană s-a reîntors la Moşna,

constatând că cei rămaşi n-au avut de suferit din cauza românilor6. Din nefericire, după promiţătoarea ofensivă în Transilvania a trupelor române,

aliaţii n-au intervenit pentru a susţine armata română, aceasta fiind nevoită

să se retragă pe linia Carpaţilor. Autorităţile austro-ungare se reîntorc

vremelnic, iar aparatul de urmărire și persecuţie se pune în mişcare, căutând

să se răzbune pe cei care au ajutat armata română. Din zona Mediaşului

mulţi români, printre care numeroşi învăţători, preoţi și alţi intelectuali, au

avut de suferit. În anul 1917, prin ordinul primit au fost ridicate două

1 M. Racoviţan, Op. cit., pag. 143 2 Ibidem, pag. 144 3 Cronica Bisericii ortodoxe române 4 Martin Henning, Op. cit., pag. 24 5 Cronica Bisericii ortodoxe române din Moşna 6 F. Teutsch, Die Siebenbürgen Sachsen în Vergangenheit und Gegenwart, Hermannstadt, pag. 240

43

clopote mici de la Biserica ortodoxă şi alte două mai mari de la cea

evanghelică, urmând să fie folosite la fabricarea muniţiilor1. În noiembrie 1918, armata română mobilizată trece din nou în

Transilvania, reuşind în scurt timp să înfrângă armata austro-ungară. Sub loviturile aliaţilor de pe front, iar în interior prin mişcarea de

eliberare naţională a popoarelor subjugate, în toamna anului 1918, monarhia austro-ungară se prăbuşeşte, ajutând astfel ca dezideratul de veacuri al

românilor să devină din vis realitate. La adunarea naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, din judeţul Târnava Mare au participat mulţi delegaţi

care s-au alăturat celor 100.000 de oameni veniţi de pretutindeni, pentru a fi

prezenţi la marele act istoric. Pe tabelul de adeziuni al populaţiei din

Transilvania în legătură cu hotărârea de unire, din Moşna figurau 103

persoane2. Alăturându-se hotărârilor de la 1 Decembrie 1918, Consiliul central

săsesc întrunit la Mediaş a adoptat o hotărâre în care, printre altele, se

spunea: “Poporul săsesc din Transilvania decide alipirea sa la Regatul

României și trimite poporului român salutul său frăţesc.”3 Se realiza de fapt ceea ce anticipase cu atâta clarviziune şi marele patriot Stefan Ludwig Roth,

preotul Moşnei și al Nemşei în anii revoluţiei din 1848, idee pentru care a

fost executat. Nu departe de Moşna are loc adunarea locuitorilor ţigani, la Târnăveni,

prilej cu care aceştia declarau sărbătoreşte și pentru totdeauna: “Atât noi cât

şi urmaşii noştri să fim consideraţi ca cei mai supuşi credincioşi fii şi

cetăţeni ai României Mari.”4 La această adunare, printre participanţi se

număra și Duca Nicolae din Moşna5 (doc. 31). Odată cu alipirea sa la România, Transilvania a intrat într-o nouă etapă

de dezvoltare, poporul român de aici având în sfârşit posibilitatea să se

exprime liber, după atâtea secole de nedreaptă oprimare.

1 Cronica Bisericii ortodoxe române din Moşna 2 Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj, 1968, pag. 409 3 “Mediascher Zeitung”, 11 ianuarie 1919 4 M. Muşat, I. Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Ed. Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 6 5 Album – Documentele Unirii

44

CAP. 3. CÂTEVA REPERE DEMOGRAFICE PÂNĂ LA MAREA UNIRE

Descoperirile arheologice făcute în vatra satului şi în împrejurimi,

documentele istorice care amintesc aşezarea, fac dovada că viaţa în Moşna a

început din vremuri străvechi1. Într-un capitol anterior s-a vorbit despre existenţa atâtor urme materiale pornind de la neolitic şi venind până la

colonizarea sașilor. Această continuitate a fost influenţată în bună măsură

de factori geografici, relieful relativ blând, condiţii de climă şi vegetaţie

bune, o fertilitate a solului ridicată şi o reţea hidrografică destul de bogată. Ţinând cont de realităţile prezente considerăm și noi că la sfârşitul

veacului al XI-lea şi în secolul al XII-lea în Moşna există în medie 15-20 de gospodării, deci o populaţie de 50-60 locuitori, socotind ca medie 2-3 locuitori pe familie2.

Spre sfârşitul secolului al XII-lea şi în preajma marii invazii tătare

populaţia localităţii poate fi estimată la un număr de 60-75 de locuitori, dacă

considerăm ca medie de familie tot 3 persoane care populau cele 20-25 de case3.

În perioada 1270-1280, care coincide cu momentul colonizării sașilor în Moşna, s-au adăugat la populaţia existentă aici un număr de “oaspeţi” tot

foarte greu de precizat. Istoricii sunt de acord că în general la colonizare

“oaspeţii” puteau avea un număr cuprins între 17-25 de gospodării cu o

medie de 3 membri de familie4. Un simplu calcul ne-ar spune că atunci s-ar fi adăugat aproximativ

între 50-75 de oameni. Pentru veacul al XIV-lea numărul de gospodării pe

sat era de aproximativ 50, iar numărul mediu al membrilor unei familii poate fi socotit la 45.

Ţinând cont însă că acum se realizează a doua biserică de piatră a sașilor, destul de monumentală, la care se adaugă și alte considerente, presupunem că populaţia Moşnei era și mai numeroasă.

Pentru a stabili populaţia localităţii, în secolul al XV-lea, este necesar să analizăm populaţia Mediaşului în secolele XV-XVI și populaţia Moşnei

în secolul XVI, deoarece în acest secol avem referiri mai concrete. Mediaşul apare într-o conscripţie la sfârşitul sec. al XV-lea şi

începutul celui următor cu statut de târg având o populaţie în jur de 1.200-

1 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Editura Dacia, Cluj, 1971, pag. 152 2 Ibidem, pag. 157 – Estimare orientativă 3 Ibidem 4 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1979, pag. 130 5 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 396

45

1.300 locuitori1. Moşna ne apare în anul 1532 cu 235 de case2 care înmulţite cu 5 (media pe familie)3 ne dă un număr de 1.175 locuitori.

R. Werner, luând în consideraţie impozitele anului 1513 concluzionează că Moşna şi Biertanul aveau cam acelaşi număr de locuitori

ca Mediaşul: 1.100-1.200 locuitori4. Analiza făcută ne dă posibilitatea să afirmăm că cel puţin din a doua

jumătate a veacului al XV-lea populaţia Moşnei era cuprinsă între 900-1.000 locuitori (este momentul când în Moşna se realizează monumentala

biserică, într-un timp relativ scurt, momentul când comunitatea începe să se

gândească la fortificarea bisericii, și când era într-o concurenţă puternică cu

Mediaşul). Privind graficul 1 nu trebuie să ne surprindă saltul demografic de la

200-300 locuitori în secolul XIV la 900-1.100 locuitori în secolul XV.

Acest salt este mai greu de explicat, poate, dar nu este singular, deoarece şi

Mediaşul se găseşte în aceeaşi situaţie în perioada dintre secolele XIII-XIV, când înregistrează un salt demografic de la 100 la 900 locuitori5.

Pentru secolul al XVII-lea nu avem referiri directe la Moşna, dar pe

baza datelor din secolele anterioare şi cele din secolul al XVIII-lea presupunem că populaţia s-a menţinut aproape de numărul locuitorilor din

secolul anterior, cu o toleranţă de plus minus 100 de persoane, deci număra

între 1.000 și 1.200 de locuitori. Odată cu secolul al XVIII-lea se înmulţesc statisticile, deoarece

Habsburgii erau interesaţi să ştie pe de o parte cât mai exact numărul de

contribuabili, iar pe de altă parte de a vedea numărul românilor care au

trecut la Biserica unită. Desigur că aceste recensăminte ne ajută să avem o

imagine mai apropiată de situaţia demografică a Moşnei faţă de cele

menţionate până aici. În 1733, la iniţiativa episcopului Inochentie Micu, se

efectuează o conscripţie din care aflăm că în Transilvania erau 462.465

români, din care la Moşna erau 4806. După 18 ani, episcopul Aron întocmeşte o nouă conscripţie, care

recenzează la Moşna 518 români7. O altă conscripţie este făcută de către

Nic. Adolf (baron de Bucov) şi baronul Fr. L. Dietrichau spre a informa

asupra progreselor unirii. Acest recensământ semnalează 45 de familii

ortodoxe şi 30 de familii de uniţi.

1 Ibidem 2 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

1912, pag. 63 3 Ştefan Pascu, Op. cit., vol. II, pag. 391 4 Martin Henning, Meschen eine bleibende Erinerung, Stuttgart, 1994, pag. 10 5 Ştefan Pascu, Op. cit., vol. II, pag. 397 6 Nicolae Togan, Conscripţia episcopului Ioan Inochentie Klein de Sadu, Sibiu, 1898, pag. 45 7 Augustin Bunea, Statistica românilor din Transilvania în anul 1750 făcută de

vicarul episcopesc Petru Aron, în “Transilvania”, Sibiu, 1901, pag. 3

46

Cifrele mai sus menţionate înmulţite cu 5 (reprezentând cifra medie a

membrilor dintr-o familie) ne dau un total de 375 români. Cea mai importantă conscripţie, cea mai completă şi îndeajuns de

obiectivă este conscripţia iozefină. Această conscripţie din 1786 ne indică

prezenţa a 231 case care înmulţite cu cifra 5 ne dă un total de 1.155

locuitori1. Poate şi aici ar trebui să manifestăm o oarecare circumspecţie în

ceea ce priveşte stabilirea şi mai exactă a numărului de români şi ţigani

existenţi în sec. al XVIII-lea în cadrul localităţii. C. Römer (în lucrarea citată la pag. 63) pe baza documentelor Bisericii

evanghelice a stabilit că numărul saşilor în 1766 era de 495. Pentru a putea trage unele concluzii mai apropiate referitoare la numărul

populaţiei Moşnei este necesar să mai amintim că aproximativ în anul 1720 la

Moşna au fost colonizate un număr de 20 de familii germane aduse din diferite

provincii ale Austriei, cu deosebire Stiria şi Carintia2. Cu această ocazie

familiile nou sosite au fost aşezate pe strada cunoscută sub numele de Strada

Emigranţilor sau Landern. Noii veniţi au primit pământ și în acest sens a rămas

până azi în localitate un sector cunoscut sub numele de Viile emigranţilor. Cu

toate cercetările efectuate în arhiva locală, nu s-au putut da amănunte în legătură

cu numărul noilor veniţi, însă este de presupus că acesta a fost mic. O problemă care ni se pare de mare importanţă atunci când discutăm

situaţia demografică a Moşnei este cea legată de ţigani. Se ştie că în general

aşezările săseşti nu au etnici maghiari sau ţigani, sau dacă sunt, aşezarea lor

acolo a făcut excepţie de la regula generală de locuire a sașilor de aici şi de

pretutindeni în Transilvania. Din vechime, perimetrul funciar săsesc s-a dovedit deosebit de

repulsiv faţă de ţigani, cortorari şi de oricare altă etnie. Accesul ţiganilor în vatra săsească a fost recent impus poate prin

constrângere și numai atunci când sașii ca etnie au pierdut mult din poziţia

lor socială, economică şi politică. La Moşna, documentar, primul ţigan este menţionat în anul 1771-15

aprilie. Dacă analizăm datele statistice putem trage concluzia că în sec. al

XVIII-lea Moşna a avut o populaţie cuprinsă între 1150-1250 locuitori. În secolul al XIX-lea datele referitoare la numărul populaţiei și

structura acesteia sunt și mai edificatoare. În registrul de socoteli al Bisericii

Evanghelice din Moşna pentru anul 1832 sunt înregistrate 894 de persoane,

şi pentru a afla numărul total al populaţiei localităţii ne vine în ajutor anul

1840-1841, când au fost recenzate 80 de familii româneşti3. Alte date ne sunt oferite de anul 1857, când se înregistrează o

populaţie totală de 1.676 locuitori, din care:

1 Nicolae Pop, Bazinul Dunării, natură și om, Bucureşti, 1988, pag. 100 2 Ibidem, pag. 156 3 Istoria Transilvaniei, Bucureşti, 1960, pag. 192

47

Români – 518 Germani – 1.033 Ţigani – 108 Maghiari – 171.

Biblioteca Mitropoliei, fondul de manuscrise Sibiu, evidenţiază că în

Moşna erau în această perioadă 270 credincioşi ortodocşi. La sfârşitul

veacului al XIX-lea, mai precis în anul 1880, Moşna înregistrează o

populaţie totală de 1.739 locuitori, din care: Germani – 1.138 Români – 429 Ţigani – 163 Maghiari – 9.2

În secolul al XIX-lea se înregistrează și în Moşna un număr de

emigrări în America, pe care însă nu-l putem stabili cu exactitate3. Consultând Monografia Târnavei Mari aflăm că din acest judeţ au

plecat în America 1.380 de persoane în care sunt incluse desigur şi cele din

localitatea noastră4. Aceşti emigranţi vor ţine legătura cu cei de acasă,

trimiţându-le cu diferite ocazii ajutoare materiale atât familiilor lor dar chiar și localităţii. Aşa s-a întâmplat în anul 1917, când emigranţii americani din

Moşna au strâns bani pentru a cumpăra cele două clopote, rechiziţionate de

stat în primul război mondial5. Autorităţile maghiare dornice să afle care sunt rezultatele politicii de

maghiarizare întreprind în anul 1910 un nou recensământ din care avem

următoarele date statistice: Germani – 1.169 Români – 658 Alţii – 14 Maghiari – 11.

Din ultimul recensământ observăm că numărul ţiganilor nu a fost

recenzat corect, fiind număraţi la un loc cu românii: În legătură cu cele trei confesiuni, numeric acestea se cifrau în anul

1910 astfel: 1.169 evanghelici 436 ortodocşi 237 greco-catolici.

La sfârşitul acestei analize demografice se impun a fi făcute câteva

aprecieri:

1 C. Römer, Op. cit., pag. 62 2 Ibidem, pag. 63 3 Ştefan Meteş, Emigrări româneşti în Transilvania în sec. XIII-XX, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 93 4 Monografia Târnavei Mari, pag. 217 5 Cronica Bisericii ortodoxe

48

pe parcursul celor câteva secole analizate se observă o

creştere numerică permanentă a populaţiei localităţii; referitor la structura etnică, elementul german (săsesc) a

deţinut în toată această perioadă cea mai mare pondere

(modificările în structură sunt nesemnificative acum); analizând ponderea ţiganilor în totalul populaţiei, aceasta este

neglijabilă (fapt constatat şi-n alte teritorii ale pământului

crăiesc), primul ţigan fiind menţionat în acest spaţiu la 1771

(grafic 2).

49

CAP. 4. COORDONATE GENERALE ALE VIEŢII

ECONOMICE ÎNTRE MEDIEVAL ŞI MODERN

4.1. AGRICULTURA

Moşna s-a afirmat de-a lungul timpului nu numai în planul vieţii

politice, ci şi în cel economic, la aceasta dându-şi concursul cel puţin doi

factori: privilegiile acordate populaţiei săseşti; condiţiile fizico-geografice deosebit de favorabile.

Ocupaţia de bază şi pentru populaţia Moşnei a constituit-o agricultura şi creşterea animalelor. Dacă ne referim la secolele XV-XVI, hotarul satului era în linii mari conturat, prezentându-se aproximativ aşa cum arată harta

localităţii. S-a luat în considerare și suprafeţele de teren ce au revenit

Moşnei în urma împărţirii celor două sate Furkeschdorff și Viszdorf. Principala preocupare a “oaspeţilor” a fost aceea de a se integra noilor

condiţii şi în acelaşi timp să pună în aplicare o parte din experienţa agricolă

mai înaintată cu care veniseră. Această experienţă poate fi sintetizată în

primul rând prin aplicarea asolamentului bienal, respectiv a celui trienal1. În spaţiul restrâns la început al hotarelor, ţinând seama şi de experienţa

autohtonilor, noii veniţi au pus bazele unei economii agricole mixte, în care

culturile de cereale și alte plante utile au fost strâns îmbinate cu creşterea

animalelor de rase productive aduse din târgurile Europei centrale2. Îmbunătăţirea tehnicii agricole s-a concretizat în perfecţionarea uneltelor

agricole. Aratrul, plugul rudimentar este înlocuit treptat şi în parte apare

plugul cu roţi. În locurile de unde veniseră coloniştii, se trecuse la alte

metode de înhămare a animalelor de tracţiune şi, datorită acestui fapt, a

putut fi folosit plugul cu cuţit vertical, cu brăzdar orizontal şi cu grindă

mobilă3. Prin îmbunătăţirea metodelor şi tehnicilor de lucru, un număr mai

redus de ţărani puteau exploata un ogor egal sau mai mare decât în secolele

anterioare. Înainte de a analiza, trebuie să precizăm că pământul arabil al sașilor trebuia lucrat în comun, aşa că stăpânii unei părţi a pământului din

hotarul satului trebuiau să semene în acelaşi an cereale pe care pe urmă,

împreună erau obligaţi să le recolteze. Felul acesta de lucru practicat de sași secole de-a rândul până în timpurile moderne, pe lângă aspectele politice, va

avea şi o influenţă negativă, fiindcă această supunere la voinţa obştii a

1 V. Butura, Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Editura Ştiinţifică și

Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pag. 189 2 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, 1971, Editura Dacia, Cluj, pag. 96 3 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981, pag. 31

50

împiedicat simţul de iniţiativă, iar, pe de altă parte, a contribuit la

dezvoltarea sentimentului de solidaritate1. Aşa că peste tot, până la introducerea culturii porumbului, cele mai

importante suprafeţe arabile din Moşna au fost cultivate cu grâu şi mei.

Documentul amintit în anul 1283 confirmă că episcopul catolic de Alba

Iulia a arendat preotului Petrus din Moşna o treime din dijmele în grâne şi

mei2, ceea ce înseamnă că aceste plante reprezentau culturile de bază în

aceste locuri. O altă dovadă cu privire la cultivarea cerealelor este şi

prezenţa pe teritoriul localităţii a unei mori sau chiar două, de-a lungul timpului. Pentru sec. XIV-XV, deţinător de moară în Moşna era greavul, iar

în cel următor, proprietar devine probabil un alt membru bogat, ridicat din

rândul comunităţii săseşti3. În sec. al XVI-lea, toate localităţile de pe

pământul crăiesc aveau mori4. Faptul că grâul reprezintă principala plantă de cultură pentru această

perioadă, se mai poate deduce şi din obligaţiile pe care le avea de prestat

populaţia locală în diferite perioade. Astfel, în anul 1684, Moşna a plătit

pentru trupele regale în primele trei luni ale anului 115 feldere de grâu, iar

în luna octombrie, 290 feldere. Statistica lui Roth între anii 1830-1844, de la pag. 80 ne arată că și în epoca modernă, cultivarea grâului pe suprafeţe mari

rămâne o ocupaţie principală, la care între timp se adaugă şi cultura

porumbului. În sec. al XIV-lea și în prima jumătate a celui următor, o

dezvoltare importantă în zonă a înregistrat-o pomicultura, ţinând cont că ne

găsim într-o zonă de deal, unde prunii, merii, nucii, piersicii, vişinii şi

cireşii au avut şi au condiţii prielnice5. Pomicultura a început cu plantarea

pe lângă locuinţe alături de viţa-de-vie, iar apoi s-a extins pe dealurile din jurul localităţii. Fără a avea prea multe menţiuni documentare din

feudalismul timpuriu și dezvoltat, acest lucru este dovedit de tradiţia locului

şi uneltele tradiţionale ce existau pe lângă casele oamenilor, strâns legate

desigur de aceste îndeletniciri. În documentul din 1283, des menţionat în

lucrarea noastră, se aminteşte și despre cultura viţei-de-vie. Plantarea ei juca un rol important în zona Rinului şi în celelalte zone de unde au fost aduşi

coloniştii, astfel că cultivarea ei la Moşna şi în alte zone este firească. Ceea

ce dorim să subliniem de la bun început este faptul că în zona de care ne ocupăm,

viticultura are o tradiţie bogată, fiind practicată de localnici înainte de aşezarea sașilor în zonă, în perioada 1270-1280, după cum am încercat să

demonstrăm. Dacă nu ar fi aşa, episcopul de Alba Iulia nu ar fi avut de unde

ceda, în 1283, o treime din dijma din vii. Din punct de vedere practic, experienţa agricolă ne spune că, pentru a pune pe rod o plantaţie de vii, este

1 Nicolae Iorga, Ce sunt și ce vor saşii din Ardeal, Editura Kriterion, 1990, pag. 34 2 U.B. Vol. I nr. 102, pag. 89-90 3 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 268 4 J. Söllner, Statistik der Grossfürstenthums Siebenbürgen, Sibiu, 1856, pag. 43 5 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 102

51

nevoie de cel puţin o perioadă cuprinsă între 3-5 ani. Dealtfel, în Podişul

Târnavelor, cultura viţei-de-vie avea o bogată tradiţie la români, înainte de

colonizarea sașilor în zonă1. Este adevărat că sașii au venit cu posibilităţi

tehnice și teoretice superioare, iar prin scutirea de dijme, vămi şi alte

facilităţi, au reuşit să obţină rezultate importante în viticultură. În cursul

secolelor, viile s-au extins mult în Moşna, iar în ceea ce înseamnă producţia și calitatea, au stat alături de cele mai bune vinuri din Podişul Târnavelor2.

Extinderea suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie a fost determinată de

veniturile ridicate obţinute după ce viile intrau pe rod3. Aprecierea deosebită de care se bucura această cultură este ilustrată şi

de faptul că pe cea mai veche hartă a Transilvaniei realizată de Johannes

Honterus în anul 1532, zona Mediaşului apare sub denumirea de Weinland,

aidcă “Ţara vinului”. În 1544 Sebastian Münster (1489-1552) scria în

celebra sa Cosmografie “lângă târgul Mediaş (deci şi la Moşna) se face vin

în mare cantitate şi de aceea câmpia se numeşte ţara vinului”4. Preţurile mărfurilor se fixau anual, în funcţie de cel al mustului. În

anul 1456, cele două scaune îi comunicau greavului Paul din Copşa că noul

preţ al mustului este de 1 florin pentru 20 de vedre5. O altă menţiune despre această cultură arată că Mediaşul şi ţinuturile

din jurul său erau vestite pentru vinurile sănătoase şi tari pe care le dădea

pământul6. Astfel, la 1573, Ştefan Bathory l-a trimis pe comisarul său în scaunul

Mediaş unde se face vinul cel mai bun, pentru a-i reţine un anumit număr de

butoaie din pivniţele parohiilor, acelaşi lucru făcându-l şi Gabriel Bethlen în

1616, când va cumpăra din zona Mediaşului vin în valoare de 2000 florini7. Din documentele cercetate, s-a putut vedea că în anumite perioade din

cauza unor boli şi dăunători, cultura viţei-de-vie a avut de suferit, aşa cum a

fost la sfârşitul veacului al XIX-lea, când filoxera a atacat suprafeţe întinse8. În acest sens, directorul școlii agricole din Mediaş, Foramitti, ţine la

adunarea generală a Societăţii Agricole Săseşti, care a avut loc la Moşna în

decembrie 1889, un discurs legat de pustiirea viilor ca rezultat al filoxerei9. Tot în legătură cu această îndeletnicire, au rămas până azi în localitate cele

două tipuri de teascuri, şi anume cu şurub central şi cu şurub lateral. Casele sașilor din Moşna s-au înălţat pe temelii de piatră, având la subsol mari

1 V. Butura, Op. cit., pag. 213 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Călători, vol. I, pag. 505 5 Ub. I nr. 3042 pag. 544-545 6 Călători vol. I pag. 46 7 Quellen V pag. 565 8 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

19192, pag. 43 9 Eugenia Crişan, Tribuna – 1890. Indice bibliografic analitic, Sibiu, 1992, pag. 221

52

pivniţe cu boltă și în general, o singură încăpere. La câteva case, se mai

poate observa şi astăzi existenţa unei uşi de acces dinspre stradă pe unde se

comercializa vinul. Tot în legătură cu această preocupare a moşnenilor, este notabilă prezenţa

strugurilor pe emblema localităţii (sigiliu 1-2), acelaşi simbol putând fi des

întâlnit pe casele săseşti cu o vechime de cel puţin două sute de ani (foto 11-12-14). Pe una din cele mai vechi case din localitate, se pot citi şi astăzi câteva

cuvinte care conţin o mică filozofie populară, care poate fi rezumată astfel: "Cât

ai vin, ai şi prieteni, dacă nu, poţi muri liniştit.” (foto 11). În cadrul ocupaţiilor tradiţionale, creşterea animalelor s-a dezvoltat în

strânsă legătură cu cultivarea plantelor. Păşunile întinse, pădurile bogate în

vegetaţie, au pus la îndemâna ţăranilor din Moşna mijloace lesnicioase

pentru creşterea animalelor mari şi mici. În gospodăria ţărănească sunt

menţionate numeroase vite (2, 4, 6) și mai multe animale mici (3-5 porci, zeci de oi)1. Creşterea animalelor a avut un caracter mixt, şi anume, atât

pentru produsele furnizate, dar și pentru muncă și transporturi. În cadrul

localităţii noastre, s-a practicat un păstorit local, în care creşterea bovinelor și a cabalinelor a fost la fel de importantă ca și cea a ovinelor.

Animalele trimise la păscut erau date în grija păstorilor: văcari, bouari,

ciobani, porcari, căprari (aceste munci erau îndeplinite de obicei de oameni

nevoiaşi, fiind de fapt şi o tradiţie pe această linie). Plata lor se făcea de

obicei în produse: cereale, slănină, carne. Pentru a-şi recunoaşte animalele,

proprietarii le însemnau, semnul reprezentând fie numele lor, fie pe cel al

localităţii care era de fapt simbolul cunoscut. Amintim că semnul tradiţional

al localităţii a fost o pasăre, problemă discutată de C. Römer2. Aceste obiceiuri s-au transmis de-a lungul generaţiilor, fiind și astăzi practicate,

aplicându-se pe animale semnul “M” (Moşna). Nu putem încheia acest capitol fără a face menţiuni referitoare la o altă

veche îndeletnicire – albinăritul. Aceasta a fost atestată ca preocupare încă din

12833. Mierea constituia un aliment preţios, iar ceara, alături de seu, a stat la

baza mijloacelor pentru iluminat până în timpuri nu prea îndepărtate. De multe

ori, aceste produse au constituit articole de bază în târgurile din Moşna și

Mediaş. Apicultura decade în primele decenii ale sec. XX, când zahărul

înlocuieşte mierea parţial, iar locul lumânărilor de ceară este luat de lămpile

cu petrol. Pe lângă ocupaţiile de bază, mai pot fi menţionate desigur ca

preocupări secundare ale moşnenilor, vânătoarea și pescuitul (de menţionat

darea pe care o plăteau în peşte) recoltarea plantelor medicinale și a celor destinate obţinerii coloranţilor naturali.

1 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 402 2 C. Römer, presupune în lucrarea sa că mai întâi a fost acest semn și pe urmă s-a elaborat emblema satului 3 Vezi documentul de atestare

53

Mersul vremii (condiţiile meteorologice) şi-a pus amprenta în mod

direct asupra acestei îndeletniciri de bază, care s-a confruntat de-a lungul timpului cu secete prelungite (1813-1817)1, brume timpurii, inundaţii - 18932, boli şi dăunători.

4.2. MEŞTEŞUGURILE

Pe lângă agricultură, în sate se practicau și o serie de meşteşuguri, fără

de care nu ne putem imagina viaţa unei aşezări săteşti mai dezvoltate.

Menţionarea în diplomele de privilegii acordate sașilor la sfârşitul veacului

al XVIII-lea şi în cel următor a dreptului de a exercita meşteşuguri şi a ţine

târguri, este o dovadă grăitoare a faptului că încă de la început, aceştia se

aflau într-un stadiu avansat al diviziunii muncii între agricultori şi

meşteşugari3. Numeroase mărturii de cultură materială ne demonstrează că şi în

această perioadă de început la Moşna, printre locuitori au fost meşteri

zidari, olari, pietrari, dulgheri, fierari. Era normal să fie aşa, ţinând cont că

în acel moment de sfârşit al veacului al XIII-lea, alături de români, care nu

erau încă marginalizaţi sau care trăiau alături de populaţia nou venită, era

nevoie să se construiască, să se pună o societatea nouă în mişcare, cu atât

mai mult cu cât în acest sens sașii colonizaţi în Moşna dispuneau de o

experienţă avansată, cunoscând munca specializată pe profesiuni4. Până când avem primele ştiri despre etapa superioară de organizare a

meseriilor (bresle), trebuie să menţionăm în treacăt fără teamă că ne-am îndepărta de la subiectul nostru, aşa-zisa industrie casnică, prin care s-a asigurat în tot evul mediu o parte din nevoile gospodăriei, care evoluează

paralel cu dezvoltarea societăţii. Particularităţile satului au dus de-a lungul timpului și la un schimb de idei, de imitaţii, de readaptări între români şi

saşi, chiar dacă de la început sașii au fost refractari imixtiunilor din afară,

refuzând să primească în cercul lor pe alţii de alt neam sau confesiune5. Instalaţiile tehnice ţărăneşti folosite pentru prelucrare diferitelor

produse (cereale, seminţe, oleaginoase, textile) au evoluat din uneltele

casnice de mână6. Deoarece măcinatul cu râşniţa era o muncă grea și

aproape continuă, în gospodăriile cu membri mai numeroşi, pentru uşurarea

măcinatului, preocuparea locuitorilor s-a manifestat de timpuriu. Pentru zona Târnavelor, distingem două tipuri de mori:

morile cu facaie

1 C. Römer, Op. cit, pag. 43 2 Ibidem 3 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 253 4 Ibidem, pag. 256 5 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 235 6 V. Butura, Op. cit., pag. 315

54

morile cu roată verticală1. Cea mai veche moară din Moşna trebuie să fie din veacul al XIV-lea,

deşi nu avem o mărturie clară despre locul unde a fost amplasată2. După

cum reiese din cercetările efectuate de diverşi istorici, această moară, cât şi

cea din veacul al XV-lea aparținea greavului satului, care a avut acest privilegiu3.

În sec. al XVI-lea situaţia este mai clară, deoarece în anul 1528

moşnenii adresează mai multe plângeri împotriva greavului, care comite o

serie de abuzuri în folosirea morii, păgubind comunitatea4. Din investigaţiile întreprinse, această moară de apă a fost amplasată undeva

lângă locul cunoscut sub numele de “Coasta Morii”, loc ce se afla în partea

dreaptă la intrarea în Moşna. În 1788 această moară a fost demontată, fiind

construită o alta care, cu îmbunătăţirile aduse de-a lungul timpului, a rămas

în funcţiune până în 19775 (foto 36). Observând însă planul comunei, ne

dăm seama că în locul cunoscut de “Coasta Morii” ne apar două denumiri:

“moara de sus” şi “moara de mijloc”, ceea ce ne facem ă credem că aici ar fi

fost două mori: una poate a obştii, alta particulară. În acest sens vine și

denumirea “Valea morarului”. În 1905-1906 A. Schuller și A. Schneider au construit pe locul actualului Cămin cultural o altă moară, cu un randament

mult mai mare, deoarece folosea un motor alimentat cu păcură6. Activitatea acestei mori a eclipsat treptat pe cea veche. Actuala moară, amplasată în

centrul satului, a fost construită în anul 1930, folosindu-se de curentul electric de care comuna va beneficia din acel an.

Nu putem trece la menţionarea altor meserii fără a spune că în cadrul

morilor se mai făceau și alte operaţii. Pe lângă roata de măcinat grâne,

exista o roată pentru argăsit și o alta pentru piuat. Proprietarii morilor din Moşna au dobândit venituri însemnate de pe urma acestui monopol, aceştia

fiind în evul mediu persoane foarte importante în lumea satului. La mijlocul veacului al XIV-lea, când meşteşugurile din Transilvania

au ajuns într-un anumit stadiu de dezvoltare, meşteşugarii, după modelul Apusului, au început să se organizeze în bresle, care dădeau greutate

economică satului şi care au imprimat o notă aparte existenţei etnice a

comunităţii, cum observa în mod strălucit O.F. Jiekeli: “Idealul poporului

sas cuprinde idealul economic al vremei breslelor. Sașii se numesc bucuroşi

un popor democrat… Termenul nu este fericit ales, mai degrabă ei sunt o

1 Ibidem 2 Fr. Kentzel, Die Siebenbürgisch Sächsischen Familiennamen, Bucureşti, 1976,

pag. 307 3 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 307 4 Archiv 17, pag. 553 5 C. Römer, Op. cit, pag. 30 (s-a discutat cu unii dintre locuitorii satului care au indicat ultimul an de funcţionare 1977) 6 Martin Henning, Meschen, Stuttgart, 1994, pag. 14

55

castă sau o mare breaslă în care se găsesc hotare foarte precise între

meşteri, calfe și ucenici.”1 Încurajaţi de scutiri de impozite și alte obligaţii, sașii au pus în aplicare cu succes experienţa acumulată în zonele economice

mai dezvoltate, de unde veniseră. Dezvoltarea meşteşugurilor săteşti a luat

un asemenea avânt încât în multe locuri meşteşugarii din anumite branşe

sunt în situaţia de a se organiza în bresle după modelul celor de la oraş,

aceasta fiind și o modalitate de apărare împotriva tendinţelor de dominare a

acestora. și în Moşna se înfiinţează bresle puternice, care din punct de

vedere al producţiei, făceau concurenţă celor din oraş. În sec. al XVI existau concomitent în Moşna nouă bresle, în timp ce în

Cisnădie erau 8, Aţel 7, Biertan 5, Sibiu 392. Deci nu întâmplător,

localitatea noastră primeşte în anul 1555 dreptul de a ţine două târguri

anuale și unul săptămânal3. Acest drept de fapt dezvolta şi mai mult

privilegiul obţinut de Moşna în 1495 de a ţine târg4. Comparând cu celelalte

localităţi, observăm că și din alte puncte de vedere Moşna se afla printre

târgurile fruntaşe de atunci. Moşna va începe astfel să penduleze de la

denumirea de sat (Villa) la cea de târg (opidum) şi apoi la cea de sat mare,

cum o vom afla în sec. XVII şi până azi. Cu începere din sec. XV, meşteşugul fierăriei se dezvoltă foarte mult,

desigur pentru satisfacerea nevoilor populaţiei locale. Această nouă

dezvoltare nu era întâmplătoare, deoarece la noutăţile tehnice și hărnicia cu

care veniseră coloniştii, s-a adăugat tradiţia metalurgiei în Transilvania, de-a lungul sutelor de ani, după cum au dovedit-o nenumăratele mărturii,

printre care le enumerăm şi pe cele de la Moşna. Fierarii din Moşna obţin

privilegii referitoare la desfacerea obiectelor de fierărie produse de ei în

mod liber şi oriunde, acestea dovedind numărul mare al meşterilor,

producţia sporită, ceea ce va duce la o concurenţă cu Mediaşul. În sec. al XVI-lea, fierarii din Moşna erau subordonaţi însă breslei din Mediaş, fiind

obligaţi să plătească un florin pe an5. Un pas important în dezvoltarea

forţelor de producţie s-a înregistrat în momentul în care tehnica a făcut

posibilă topirea şi turnarea metalelor în diferite forme. Se dezvoltă noi

ramuri, noi branşe meşteşugăreşti care vor forma apoi meşteşuguri de sine

stătătoare. La Moşna, dincolo de strada Burigas se găsea, aşa după cum

spune tradiţia locală, o stradă a turnătorilor de zinc6. Cerinţele vitale nu s-au limitat la procurarea și prelucrarea produselor

alimentare și la metalurgia fierului. În condiţiile climei din zonele

1 O. F. Jiekeli, Industrie und Handel der Siebenbürger Sachsen, Sibiu, 1913, pag. 25 2 Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea, Editura Academiei R.P.R., 1954, pag. 231 3 Vezi nota de la pag. 4 Vezi nota de la pag. 5 Ştefan Pascu, Op. cit., 1954, pag. 231 6 Martin Henning, Op. cit., pag. 16

56

temperate, omul a trebuit să construiască şi să folosească din orizontul

local lemnul care era mai uşor de prelucrat şi mai la îndemână. Şi în această

direcţie, de bună seamă Moşna nu a dus lipsă de meşteri, ţinând cont că cel

puţin până în veacul al XVIII-lea, majoritatea caselor au fost construite din lemn. Folosirea lemnului prin intervenţia meşterilor ne este oferită din alte nenumărate exemple. Dintre branşele mai importante prezente la Moşna

semnalăm: rotarii, butnarii, tâmplarii, dulgherii, care, pe ramuri specializate,

confecţionau: care, furci, pluguri, războaie de ţesut. Rotarii din Moşna obţin statut în a doua jumătate a veacului al XVI-

lea, fiind subordonaţi breslei din Mediaş, căreia îi plăteau anual o taxă de un

florin1. Butnarii sau dogarii, a căror prezenţă era în strânsă legătură cu

cultivarea viţei-de-vie şi prezenţa lemnului de stejar, erau cel puţin tot atât de dezvoltaţi ca rotarii, concurând pe cei din Mediaş şi alte târguri din

această perioadă. Dogarii obţin aprobarea de a ţine lucrători, calfe şi ucenici, în aceleaşi

condiţii ca și colegii lor de la oraş, trebuind să plătească un florin pe an

butnarilor din Mediaş2. Tâmplăritul a devenit un meşteşug specializat odată cu perfecţionarea

uneltelor şi momentul în care mobilierul confecţionat de dulgheri a fost

înlocuit cu cel sculptat sau pictat. Mobilierul pictat a apărut sub influenţa

Apusului, unde se duceau periodic meşterii mai iscusiţi din bresle, dar în

acelaşi timp și calfele3. În dezvoltarea şi răspândirea mobilierului pictat, un

rol important l-a avut Sighişoara unde, din anul 1638, funcţiona o şcoală

pentru tâmplari, sculptori şi pictori de mobilier, care a calificat şi moşneni4. Aceasta ne dovedeşte că şi la Moşna a funcţionat un astfel de atelier, care

confecţiona mobilier pictat la comandă. Folosirea lui s-a menţinut și la Moşna pe tot parcursul sec. al XIX-lea, acest gen de mobilă începe să fie

înlocuit cu un altul, în care piesele erau vopsite maro. O altă categorie de meşteşugari întâlniţi cotidian în viaţa Moşnei erau

zidarii care, pe lângă solicitările obişnuite din partea sătenilor, au participat

la ridicarea bisericilor, a cetăţii în sec. XV-XVI și la alte construcţii mai

deosebite în sat. Experienţa câştigată la realizarea acestor construcţii, unele chiar

monumentale, va fi folosită desigur de-a lungul timpului pentru înălţarea

altor edificii, astfel că zidarii din Moşna poate şi cu alţi meşteri, au

participat la ridicarea zidurilor oraşului Mediaş5. De tradiţii milenare se arată a fi la Moşna şi olăritul, care s-a numărat

printre cele mai importante ocupaţii ale oamenilor. Cele două condiţii de

1 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 238 2 Ibidem, pag. 240 3 V. Butura, Op. cit., pag. 333 4 Ibidem 5 Ibidem

57

dezvoltare a acestui meşteşug, materia primă și specializarea mai mare a meşterilor au fost îndeplinite și la Moşna, astfel că îi întâlnim pe meşterii

olari organizaţi în breaslă în 1539 şi în acelaşi timp plătind un florin anual

celor din Mediaş1. Ceea ce trebuie remarcat este și faptul că la baza olăritului nostru

(românesc) în cea mai mare parte au stat formele clasice romane care au

avut de suferit ici-colo influenţe2. Ceramica săsească a evoluat în strânsă

legătură cu cea românească, având influenţe din Europa centrală şi

apuseană, influenţe venite prin intermediul meşterilor și calfelor care se iniţiau în tainele meşteşugului prin deplasările efectuate acolo3. Din punct de vedere al clasificării, ceramica de la Moşna este o ceramică neagră, roşie

sau smălţuită pe fond verzui4. În colecţia școlii există mostre din categoriile

de ceramici menţionate mai sus, care pot fi datate în intervalul anilor 1775-1900 (foto 15-16).

O puternică influenţa asupra meşterilor olari de la Moşna au exercitat-o și cei de la Nemşa, localitate apropiată care realiza o ceramică

caracterizată prin fond brun, roşu, cărămiziu, negru pictat cu motive florale

îndeosebi lalele sau chiar păsări și personaje în verde, smarald, galben sau

albastru deschis5. Pe lângă olari au existat în Moşna ţiglari şi cărămidari.

Locul unde se făcea cărămida se găseşte la ieşirea din localitate în drumul

spre Metiş, cunoscut sub numele de groapa cu cărămidă – Ziegelgraben. Partea satului cunoscută sub numele La ţiglărie, aflată în zona Chistalcinei

ne spune că în acel loc urma să fie arsă ţigla. Atât ţigla dar mai ales cărămida încep să fie folosite tot mai mult la

mijlocul secolului al XV-lea, deoarece este momentul când încep să se

ridice în Transilvania cetăţile ţărăneşti, iar pericolul turcesc se accentuează.

Acest material de construcţie, spre deosebire de piatră, nu periclita atât de

mult viaţa apărătorilor, neproducând aşchieri ca piatra în momentul lovirii

acesteia de ghiulele care în sec. XVI-XVII au fost folosite la asediul cetăţilor6.

Prelucrarea pieilor este una din vechile și la fel de importantele ocupaţii, pieile constituind materia primă utilizată pentru încălţăminte,

îmbrăcăminte. Tăbăcăritul, cismăritul, cojocăritul au fost meşteşuguri

practicate în Moşna în tot feudalismul şi epoca modernă. După nesfârşite

certuri, cismarii din Moşna și Aţel realizează o înţelegere în 1576 cu cei din

Mediaş, iar în 1589 Moşna plăteşte ca semn al recunoaşterii superiorităţii

1 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 240 2 V. Butura, Op. cit., pag. 341 3 Ibidem 4 H. Klusch, Siebenbürgische Töpferkunst, Bucureşti, 1980, pag. 398 5 V. Butura, Op. cit., pag. 354 6 Istoria României, vol. II, pag. 403

58

breslei din Mediaş un florin pe an1. “Galbenul anului” se pare că fusese

plătit Mediaşului încă din anul 15632. Documentele vremii, precum cel din anul 1589, semnalează existenţa

în localitate a breslei ţesătorilor care la fel ca și celelalte bresle existente plătea anual un florin3. Numărul mare de animale existent la Moşna a pus şi

bazele breslei măcelarilor4. Cu trecerea timpului breslele au ajuns să nu mai fie independente, ci

sub supravegherea autorităţii politice, breslaşii au format o uniune a tuturor

breslelor care îşi ţinea adunările anuale la Mediaş sau Sibiu în ziua de 13

iulie (Sf. Margareta)5. O altă dovadă a dezvoltării breslelor din Moşna în sec. XVI este şi

realizarea turnului de apărare din partea de vest a cetăţii, deasupra intrării

fiind scris anul 1592, anul în care a fost finalizat de către membrii breslelor

de aici. Acesta este un simbol al puterii şi siguranţei, trecerea anilor a dovedit că cei care l-au construit au vrut să fie ceva stabil şi nepieritor6. Cu toate că activitatea meşteşugărească din Moşna a fost bogată, meşteşugarii

satului continuă să fie în acelaşi timp agricultori, cu atelier în vatra satului şi

cu sesie în hotar. Toamna și iarna, mai ales, satisfăceau nevoile sătenilor, iar

vara, aproape toţi erau în primul rând agricultori. Majoritatea meşteşugarilor

nu se desprinseseră de ţărani, şi au continuat să rămână ţărani ca mentalitate și aspiraţii.

O altă problemă care trebuie precizată, este și aceea că sașii atât din

Moşna, cât și din celelalte localităţi aflate pe pământul crăiesc, au respectat

cu sfinţenie legea prin care nu permiteau nimănui să facă parte din breaslă

dacă nu era de origine germană și de confesiune evanghelică. Din cele expuse însă ne-am dat seama că românii din Moşna, chiar

dacă n-au făcut parte din vreo breaslă, au practicat diferite meserii (pentru

satisfacerea nevoilor casnice), ridicându-se la un nivel de buni meseriaşi. Cu sec. XVII şi mai ales XVIII, breslele pierd încet din puterea lor de

viaţă care, ţinând stăruitor la tradiţia şi privilegiile mari din timpurile

medievale, refuza să se adapteze noilor forme de viaţă economică și astfel rămân în urma progresului şi lipsite treptat de autoritate politică, încep să

decadă. După încercările din 1840 și 1856, când s-a intenţionat desfiinţarea

lor fără succes, în 1884 breslele iau denumirea de corporațiuni, trăind numai

din mândria trecutului și prin toleranţa autorităţilor administrative până în

1940, când au fost definitiv desfiinţate.

1 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 132 2 Ibidem, pag. 235 3 G. Nussbächer, Aus Urkunden und Chroniken, Editura Kriterion, 1990, pag. 80 4 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 232 5 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 233 6 Dancu Fabritius J., Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Sibiu, 1980

59

CAP. 5. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ

5.1. TOPONIMICUL LOCALITĂŢILOR MOȘNA, NEMȘA, ALMA VII

Toponimia poate fi considerată drept istoria nescrisă a unui popor, o

adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări

şi fapte mai mult sau mai puţin vechi care s-au petrecut de-a lungul timpului impresionând sufletul popular.

Potrivit unei legende de mare circulaţie, în rândurile populaţiei săseşti

de la Moşna, în momentul în care aceştia au imigrat spre această localitate

au trecut Hula Pelişorului1. De aici o pasăre le-ar fi indicat locul unde să-şi întemeieze aşezarea.

De la acea pasăre, potrivit legendei, localitatea s-ar numi Meschen. Carl Römer, autorul unui studiu despre localitate, crede că de atunci, pasărea a

rămas simbolul și heraldica comunei2. (sigiliul 1-2) Acest semn a fost folosit sute de ani la însemnarea animalelor care

mergeau la păşune, ca semn distinct faţă de satele vecine. Acelaşi autor

admite şi o altă variantă legată de toponimia locală. Şi anume că mai întâi ar

fi fost heraldica de la care s-a născut legenda3. Credem că nu întâmplător a

fost făcută această afirmaţie, deoarece în bogata literatură de specialitate

consacrată localităţilor ce au făcut parte din Pământul crăiesc4 nu se afirmă

cu certitudine că denumirea localităţii e de factură germană. În lucrarea Aşezarea sașilor în Transilvania, Thomas Nägler atunci

când analizează originea și denumirea celor 242 localităţi săseşti crede că

numele localităţii este de origine slavo-română, traducerea cuvântului fiind

“muscă” sau “insectă”5. La fel şi Walter Scheiner în lucrarea Toponime …

Nume de localităţi,6 consideră numele localităţii tot slavo-român, acesta

provenind din slava veche - Much+ina = Muşina (musca). Gustav Kisch7 explică la fel ca şi Walter Scheiner, trăgând aceeaşi concluzie, și anume că

toponimicul localităţii este de origine slavă. Acestor păreri subscriem și noi, având în vedere că în primul document din anul 1280 denumirea localităţii

este Musyna8.

1 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

1912, pag. 3 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1981, pag. 232 5 Ibidem 6 Martin Henning, Meschen – eine bleibende Erinnerung, Stuttgart, 1994, pag. 10 7 Gustav Kisch, Siebenbürgen im Lichte der Sprache, în Archiv, 45, 1, 2, pag. 166 8 Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. II, Editura Academiei R.S.R., 1967, pag. 409

60

După prezentarea succintă a acestor opinii să urmărim cu ajutorul

izvoarelor cercetate evoluţia denumirii localităţii până în anul 2000: 1280 Musyna 1283 villa Musyna 1315 Musna 1359 Muschna 1503 Mussen, Moschin 1532 Myschen 1541-1550 Meschenn 1561 Mwsna 1733 Musna 1760 – 1762 Meschen 1830 Momna 1854 Muzsna, Meschen, Moşna 1900 Moşna, Meschen, Muzna, Muzsnai1

Mojna 1919 Mojna, Moşna, Meschen2 1994 Moşna, Meschen. 2004 Mosna, Meschen

Privind această evoluţie, putem trage câteva concluzii: denumirea românească a localităţii Mojna sau Moşna a apărut prin

înlocuirea vocalei U aşa cum apare în 1315 cu vocala O; denumirea de Meschen apare numai în anul 1541, anul Reformei,

când slujba religioasă începe să fie făcută în limba germană; varianta ungurească va fi folosită cu predilecţie de către oficialităţi

în perioada 1854-1918 în actele oficiale s-a descoperit pentru prima dată denumirea de

Moşna în 1830. Începând cu anul 1918 sunt folosite cele două denumiri, Moşna şi

Meschen (ultima de către comunitatea germană). În anul 1994 cele două denumiri apar oficial pe indicatorul de la

intrarea în localitate, în urma hotărârii organelor de conducere locale. Pentru viitor se cuvine să studiem mai îndeaproape toponimia

localităţii pentru a stabili mai precis proporţia dintre denumirile săseşti și

cele româneşti. Alma Vii face parte din actuala comună Moșna .Iată o scurtă

descriere și o mică legendă a satului Alma Vii facută de un bătrân dascăl al

școlii române în anul 1940.

1 Ibidem 2 Ibidem

61

Comuna Alma Vii numită de unguri Saz Almad, iar de sași Almen este așezată la 18 km sud de Mediaș . Este o localitate mică spintecată în

două de albia râului Calba (Alma), care traversează hotarul comunei de la est la vest . Săsește se spune Almen. Numele acesta a fost aflat de un bătrân preot lutheran Karl Reik, actualmente pensionar din Sibiu . Dupa izvoare Alma Vii vine de la cuvantul Helma. Aceasta era o tânără săsoaică, care a fost scoasă din satul natal, ce se afla în apropierea Almei, și aruncată intr-un lac cu denumirea de Balta Batrână care se găsește în estul localității. Aceasta mai figurează și astăzi cu numele de Alter Var fiind colmatată de aluviunile aduse de râul Calba. Nu se știu motivele pentru care tânăra fată a fost pedepsită, dar

legenda spune ca tânăra fată venindu-și în simțiri, a ieșit din apă și s-a ascuns în trestia de pe mal unde a stat mai multe zile. Acest loc fiind depărtat de alte sate și socotind că ar putea trăi aici liniștită și-a făcut pe

malul apei o colibă, punând după cum spune tradiția primul început de așezământ omenesc, care apoi a devenit sat și a luat denumirea de Helma-Helmen- Almen-Alma. Ungurii au denumit această localitate mai târziu Sas Almad – măr săsesc.1 Alma Vii- Evoluție toponimică Ungurește –Szaszalmas Germană - Almen 1356 – Almasius 1417 – Villa Alma 1733 – Halma 1760-1762 - Allmen 1805 - Almen 1806-1854 - Szasz Almas, Almen, Alma2 1807-1998 - Almen, Alma Vii3

2003- 2015 Alma Vii În același perimetru au mai existat două sate în prezent dispărute: Fucsdorf și Ghizdorf care au următoarea evoluție toponimică: 1267 – Farkastelke4

1356 – villa Furkassi 1359 – Furkeschdorf

1 Găman Gheorghe, Monografia comunei Alma, Manuscris, pag. 3. 2 Coriolan Suciu, Op. cit. pag. 31. 3 Ibidem, pag. 32. 4 Coriolan Suciu, op.cit., pag. 329.

62

1487 – Furkeschdorff – localitatea dispare 2003 – zona apare sub denumirea de Fucsdorf Ghizdorf 1359 – Weisdorf 1415 – Viszdorff 1519 – Weisdorf1

2003 – Ghisdorf (romaneste- Satul Alb) Tot din comuna Moșna mai face parte și Nemșa care are urmatoarea evoluție toponimică: Limba maghiară- Nemes Limba germană – Nemesch 1359- villa Nymps (prima atestare documentara) 1395 – Nymisch 1400 – Nyms 1552 – Nymeys 1733 – Nemse, Numsa 1760-1762- Nimes 1805 – Niemesch 1808 – Nemez 1839 – Nimsa, Nimisch 1850 – Nemes, Nemetz 1854 – Nemes, Niemesch, Nemșa

1930 – Niemesch, Nemșa2 2003- 2015 Nemșa

5.2. ADMINISTRAŢIA

Din secolul al XIII-lea şi până în anul 1876, cea mai mare parte a

zonei Târnava Mare a făcut parte din Teritoriul Regal – “Fundus Regius”,

administrat aparte pe baza privilegiilor obţinute de colonişti. “Pământul regesc” reprezintă o unitate administrativă aparte în cadrul

voievodatului (mai târziu principatului Transilvaniei), fiind format din cele şapte scaune (fără Mediaş şi Şeica la început) din sudul provinciei, plus

districtele Braşov și Bistriţa, toate fiind administrate exclusiv de sași. Denumirea de pământ regesc sau crăiesc se explică prin faptul că locuitorii

erau supuşi direct regelui, reprezentat în teritoriu de un jude regal. Acest

teritoriu a fost subîmpărţit în scaune, oraşe, comune. Scaunele săseşti au

fost de fapt o continuare a mai vechii stăpâniri a obştilor teritoriale, aşa cum

1 Ibidem, pag. 420. 2 Ibidem, pag. 424.

63

obştile au stat la temelia districtelor româneşti1. Scaunele istorice erau următoarele:

1. Districtul Bistriţa – 26 comunităţi libere 2. Districtul Braşov – 14 3. Scaunul Orăştie – 14 4. Scaunul Sebeş – 11 5. Scaunul Miercurea – 11 6. Scaunul Sibiu – 27 7. Scaunul Nocrich – 12 8. Scaunul Cincu – 22 9. Scaunul Rupea – 18 10. Scaunul Sighişoara –16 11. Scaunul Mediaş şi Şeica – 27 (din cele 27 comunităţi

libere, făcea parte şi Moşna). Cele două scaune, Mediaş şi Şeica se formează la începutul secolului

al XIV-lea2 și vor fi incluse în provincia Sibiului abia în sec. XV, dar pe

teritoriul acestora, dreptul sibian era în vigoare încă din sec. al XIV-lea3. Vom asista până la intrarea oficială în Universitatea săsească la o luptă

continuă pentru dobândirea tuturor privilegiilor acordate de Bula de aur din

1224. Numele de scaun derivă din termenul “scaun de judecată” (sedes

iudicioria) întrebuinţat în toată Ungaria medievală. Prin extinderea sensului,

termenul s-a raportat asupra întregului ţinut supus jurisdicţiei unui scaun de

judecată4. Terminologia oscilează între pământ (terra), district (districtus), scaun (sedes). Inițial și scaunul Mediaş apare în documente în 1289 şi 1308

– Terra Mediensis. Denumirile următoare trebuie puse în legătură cu cele 5

localităţi care aspirau să devină centrul administrativ al noii provincii: Mediaş, Biertan, Şeica Mare, Şeica Mică și Moşna5.

Pentru început la conducerea scaunelor apare fie comitele secuilor sau

locţiitorul său, fie un reprezentant al acestuia, după care în fruntea scaunelor

săseşti se afla un jude regal numit de rege. Din anul 1464 judele regal poate fi ales de cetăţeni şi confirmat de

rege. După introducerea constituţiei scăunale, judele regal era dublat de

judele scăunal. Scaunele Mediaş și Şeica întâlnite în documente sub această

denumire în anul 13656, vor fi scoase de sub jurisdicţia comitelui secuilor

1 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Editura Dacia, Cluj, 1971, pag. 218 2 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, 1979, pag. 218 3 Ibidem, pag. 277 4 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. IV, pag. 72 5 Ub., I, 342, pag. 315-316 6 Ub., II, 830, pag. 228

64

numai în anul 1402, când regele Sigismund acordă dreptul de a alege în

mod liber judele1. Dregătorii scăunali aveau simultan atribuţii: judiciare, administrative,

fiscale, repartizarea şi strângerea dărilor, militare. Sediul judelui regal nu era legat de vreo localitate anume din cele două

scaune; din acest motiv s-a născut o rivalitate între aşezările mai importante

(Mediaş, Moşna, Biertan, Şeica) pentru a stabili definitiv sediul acestuia. Pentru a câştiga această luptă, comunităţile amintite au căutat să se

remarce prin diferite activităţi economice, politice, culturale. De exemplu, dacă ar fi să comparăm Moşna cu Mediaşul în sec. XIV-

XV, am constata că în multe privinţe Moşna era înaintea Mediaşului; astfel, la 1315, printre cei care solicitau regelui Carol Robert privilegiul de bază al

celor două scaune se găseau Andrei din Aţel şi Herbord din Moşna, fără nici

un reprezentant al Mediaşului. Moşna primeşte drept de târg anual în 1495 faţă de Mediaş, care

capătă acest drept în 14982. Moşna reuşeşte să-l convingă pe cel mai

important meşter pietrar al timpului – Andreas Lapicida – să conducă

lucrările de construcţie a bisericii din localitate. Comparativ cu Mediaşul, Moşna avea un număr mai mare de tineri

înscrişi la universităţile din afară. La sfârşitul secolului al XV-lea şi-n prima parte a sec. al XVI-lea, problema sediului regal devine principalul obiect de dispută. Pentru a curma această neînţelegere, regele Vladislav al II-lea stabilea ca sediul judelui regal să fie alternativ un an la Mediaş şi un an într-o altă localitate din cele două scaune. Datorită nenumăratelor discuţii,

Vladislav al II-lea revine asupra hotărârii în anul 1496, stabilind ca alegerea

locului scaunului să se facă după vechiul obicei3. În cele din urmă Mediaşul începe să se impună prin:

terminarea lucrărilor de fortificaţie (1534) obţinerea dreptului de a sigila cu ceară roşie (de acest drept

beneficiau şi alte oraşe precum Sibiu – 1453, Braşovul – 1461, Clujul – 1502. Era un privilegiu foarte important, care se acorda numai prin concesiune regală și conferea peceţii o

putere de adeverire mai mare, Moşna obţine acest drept în

1595)4. era sediul Decanului general, şi aici aveau loc numeroase

întruniri ale Universităţii săseşti. era avantajat, aşa cum s-a menţionat, de poziţia geografică mai

favorabilă, hotarul foarte întins, care în perspectivă vor duce la

o dezvoltare meşteşugărească și comercială mai mare.

1 Ub., III, 1483, pag. 289 2 G. Nussbächer, Urkunden, II, pag. 80 3 Andreas Gunesch, Op. cit., pag. 373 4 Andreas Gräser, Umrisse, pag. 20

65

Odată cu stabilirea sediului regal în 1553, juraţii celor două scaune

aveau dreptul să participe la alegerea acestuia. Localităţile Moşna, Şeica

Mare, Biertan, Aţel, îşi menţin vechiul drept de jurisdicţie. Forul de apel pentru cauzele judecate în instanţele din localităţile

menţionate era Senatul din Mediaş, care judeca și pronunţa sentinţa

împreună cu juraţii celor două scaune. Ca urmare, scaunul inferior și cel superior sunt unificate formând scaunul Mediaş, fără însă ca denumirea de

două scaune să dispară complet. Organizarea politico-administrativă a localităţii s-a definitivat între

timp. În fruntea satului era judele care avea o serie de drepturi, printre care

deţinea monopolul morăritului şi băuturilor. Efectiv administraţia locală era

condusă de notar ajutat de 4 juraţi aleşi anual la adunarea locală1. Vilicul ţinea registrul cu veniturile și cheltuielile satului. Referitor la organizarea judecătorească din această perioadă, aceasta

era formată din jude care urmărea aplicarea sentinţei, şi juraţii care stabileau

pedeapsa. În caz de omor, bănuitul era închis timp de trei zile pentru strângerea probelor, după care executat sau eliberat.

Pedeapsa capitală cea mai folosită era spânzurătoarea. Nu putem

încheia prezentarea sistemului funcţionăresc comunal fără a face menţiunea

că vecinătăţile încep să aibă un rol administrativ din ce în ce mai important

în viaţa comunităţii. Spre sfârşitul veacului al XV-lea se formează Universitatea săsească –

Universitas Saxonum, organ administrativ cu sediul la Sibiu, care îşi

extindea competenţa asupra tuturor locuitorilor de pe pământul regal locuite de saşi. Formarea acestei instituţii poate fi considerată încheiată în anul

1486, când regele Matei Corvin confirma Diploma andreiană pentru toate

teritoriile cu populaţie săsească de pe pământul regal – Fundus regius2. Cel mai înalt demnitar al ei era Comes saxonum, comitele sașilor ales

începând din anul 1477. Universitatea săsească se întrunea o dată pe an – la 25.XI – de Sf. Ecaterina și peste an ori de câte ori era nevoie în adunări

cunoscute sub numele de confluxuri. La acestea participau cei mai înalţi

dregători ai scaunului împreună cu unul sau doi reprezentanţi ai diferitelor

localităţi. Între adunări problemele curente erau rezolvate de magistratul oraşului

Sibiu, împreună cu primarul Sibiului și comitele sașilor. Printre atribuţiuni se numărau:

Repartizarea pe scaune a contribuţiei şi a contingentului

militar; Aprobarea statutelor breslelor; Alegerea delegaţilor pentru dietă sau a deputaţilor la curtea

regelui.

1 Quellen, pag. 284 2 Ibidem, pag. 279

66

În anul 1583, Universitatea elaborează statutele sașilor ardeleni care au fost consfinţite de rege și şi-au păstrat valabilitatea până la introducerea

Codului general civil austriac1. Dacă ne referim mai concret la Moşna, printre reprezentanţii

dregătorilor Mediaşului trebuia să se numere și Herbordus din Moşna, care

în 1315 face parte din delegaţia amintită la capitolul Istorie, care avea drept

scop să obţină noi privilegii pentru cele două scaune2. În 1359 Moşna e

reprezentată în adunarea scaunului Mediaş de Johannes care a făcut parte

din rândul martorilor unui proces dintre Bazna și Velţ3. În fiecare an, localitatea alegea reprezentanţi pentru adunarea

scaunului de la Mediaş şi care, la rândul său, alegea reprezentanţi pentru

Universitatea săsească4. Universitatea ţinea periodic adunări provinciale la

care luau parte reprezentanţii scaunelor, dar şi cei locali5. De exemplu, în

anul 1658 principele Acatiu Barcsai ţine la Moşna o întrunire cu o parte din

reprezentanţii scaunelor6. În 1469 un anume greav Georg din Moşna se afla printre delegaţii care

obţin din partea regelui Matei Corvin dreptul liber al judecătorului pentru

cele 7+2 scaune7. Greavul Iacob ajunge să fie numit în anul 1477 ca

reprezentant legal al provinciei sibiene în districtul Făgăraş. Acesta nu se

opreşte aici; în 1477 este numit reprezentant al celor două scaune în faţa

regelui, iar în 1490 el este unul din reprezentanţii celor două scaune care

obţin din partea regelui Ludovic al II-lea confirmarea privilegiilor celor două scaune8. Acelaşi Iacob apare și în anul 1492 în timpul tratativelor

dintre Moşna şi Furkeschdorff, iar în 1503 este amintit ca reprezentant care

se foloseşte de putere pentru a ţine ostatici9. (probabil în legătură cu unele

certuri dintre localităţi). Iacob din Moşna este ales judecător regal în

scaunul Nocrich în anul 149710. Anul 1534 îl găseşte pe fierarul Nicolae din Moşna la Mediaş, deţinând importanta dregătorie de notar11. Alături de

primar un cuvânt greu de spus îl avea greavul. Diferenţa dintre unul şi altul

era aceea că primarul era ales pe doi ani, iar greavul era în conducere pe

toată viaţa12.

1 E. Wagner, Op. cit., pag. 41 2 G. Müller, Die Grawn der Siebenbürger Sachsenlandes, 1931, pag. 2 3 Ibidem 4 Istoria României în date, pag. 71 5 Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea, Editura Academiei R.P.R., 1954, pag. 121 6 G. Nussbächer, Op. cit., pag. 80 7 C. Römer, Op. cit., pag. 12 8 G. Müller, Op. cit., pag. 24-28 9 Ibidem 10 Ibidem 11 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 303 12 G. Müller, Op. cit., pag. 3

67

În satele săseşti de pe teritoriul scaunului, pricinile erau judecate în

funcţie de importanţa lor, de către judecătorii săteşti care, împreună cu

reprezentanţii comunităţii, greavul sau judele scăunal, decideau asupra

sentinţei1. Numai marile neînţelegeri dintre scaune necesitau prezenţa

judelui regal. În 1553 când judecătoria regală s-a mutat definitiv la Mediaş, s-a mai

hotărât ca la alegerea judecătorului regal, juraţii celor două scaune să aibă

drept de vot egal. Pentru Şeica Mare, Biertan şi Moşna, se hotărăşte ca tribunalele lor să-

şi menţină în continuare dreptul de judecată şi chiar de a osândi la moarte. În acest sens, se poate aminti un deal aflat în partea de nord a comunei,

cunoscut sub numele de Golgenberg – Dealul Spânzurătorii, unde erau

executaţi cei care primeau această sentinţă. În turnul Bisericii Evanghelice

se găseşte un clopot datând din secolul XV cu inscripţia “OREX GLORIE

VEHI CUM PACE” – clopotul spânzurătorii, care se trăgea când aveau loc

astfel de execuţii în sat2. Din anul 1619, pe măsură ce puterea Mediaşului creşte, moşnenii pierd

dreptul de a participa la alegerea judecătorului scăunal3. Se poate spune că Iosif al II-lea a cunoscut cel mai bine starea

lucrurilor din Transilvania dintre toţi împăraţii habsburgi. În anii 1773 şi 1783, Iosif al II-lea întreprinde două călătorii în Marele

Principat al Transilvaniei, când s-a convins personal de realităţile intolerabile de aici. După aceste călătorii, nemulţumit de inegalitatea regimului social, politic și administrativ, şi-a propus să reformeze și să unifice diferite sisteme de administrare autonomă.

Prin ordinul din 26.09.1783 a fost realizată reîmpărţirea administrativă a Transilvaniei, lichidându-se vechile teritorii ale naţiunilor politice și lovindu-se grav instituţia Comitatensă, instituţie nobiliară prin excelenţă.

Atribuţiile noilor comitate în număr de 11 au fost mult restrânse, autonomiile desfiinţate, dreptul de a-şi întocmi statute proprii suprimat, funcţionarii comitatelor numiţi de stat și pentru stat4.

Naţiunile privilegiate (nobilimea maghiară, secuii şi saşii) vor reuşi anularea celor mai multe dintre reformele iosefine la moartea împăratului, în 1790, reuşind să amâne pentru încă câteva decenii reformele atât de necesare.

După anularea “înnoirilor”, iniţiate de Iosif al II-lea, un alt moment care provoacă emoţii forţelor conservatoare săseşti opuse oricăror schimbări, este marcat de proiectul reorganizării administraţiei Pământului crăiesc din 1795-1797. Sesizând din nou pericolul grav care ameninţa privilegiile, elita conducătoare săsească reacţionează cu vehemenţă.

1 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 278 2 C. Römer, Op. cit, pag. 25 3 Ibidem 4 Istoria României. Transilvania, Cluj-Napoca, 1997, pag. 688

68

Comitele Mihael Brukenthal susţine că “prin această reformă se acordă poporului mai multă influenţă asupra administraţiei decât în faţa revoluţiei, deschizându-se cale anarhiei”1.

Transferarea atribuţiunilor administrative și judecătoreşti unor “adunări ţărăneşti”, alegerea anuală a funcţionarilor, puneau în pericol după saşi întregul sistem constituţional al Principatului.

Viena recurge în cele din urmă la un compromis, reglementarea finală din 1804 menţinând sistemul adunărilor jurisdicţionale, dar cu o restrângere considerabilă a sferei lor de atribuţii. Se aduce astfel o primă breşă în sistemul monopolului deţinut de fruntaşii sașilor asupra administraţiei Pământului crăiesc, dar amploarea și efectul schimbărilor sunt departe de cele sperate și revendicate de actele programatice româneşti.

Rezumând esenţa sistemului administrativ al satului şi scaunului pentru această perioadă, trebuie spus că aceasta reprezintă în cea mai mare măsură în continuare interesele sașilor, fiind unul din elementele fundamentale ale existenţei lor etnice. Românii sunt excluşi din forurile locale, încălcându-se litera și spiritul Diplomei andreene.

Între anii 1849-1851, Transilvania intră într-o nouă organizare administrativă. Aceasta se dovedeşte a nu fi în concordanţă cu interesele privilegiaţilor.

La 12 mai 1851 Marele Principat a fost împărţit în 5 ţinuturi, după care

Patenta emisă în 1852 împarte Transilvania în 10 prefecturi divizate în 31

de preturi, structură menţinută până în 1867. Dualismul instaurat în 1867 revine la organizarea tradiţională a

Pământului regesc până în 1876, când printr-o nouă lege sudul Transilvaniei

primeşte o nouă organizare administrativ-teritorială unică și uniformă2. În martie 1876 parlamentul dezbătu proiectul de lege asupra

pământului săsesc, despre reglementarea Universităţii sașilor și chestiunea referitoare la averea Universităţii.

Acest proiect trecu Pământul săsesc în nefiinţă, împărţindu-l între

comitatele organizate conform legii municipale, menţine Universitatea doar

ca unitate de administrare a averii naţionale săseşti, şi transferă titlul

comitelui asupra comitelui suprem al comitatului Sibiului, care-şi prelua și

preşedenţia Universităţii. Averea Universităţii avea să fie destinată exclusiv unor scopuri culturale spre beneficiul tuturor locuitorilor fără deosebire de

limbă și origine. Proiectul fu votat în formă definitivă ca articol de lege (12)

din 1876. Prin această lege se consemnează una din datele importante ale istoriei

săseşti. Este un punct terminus. Unitatea pământului locuit de saşi se desfiinţează acum, odată cu

dreptul Universităţii de autoadministrare a averii proprii.

1 Ibidem 2 Istoria României. Transilvania, Cluj-Napoca, 1997, pag. 263

69

Universitatea Naţională săsească devine o simplă gestionară a unor

fonduri destinate culturii, rolul ei vital ca for juridic, legislativ al sașilor nu va mai reveni niciodată.

Statutul de minoritate nu numai numerică dar mai ales politică, este

pecetluit. Prin legea 33 din 1876 se decretează alcătuirea de noi comitate. Din

fostul Pământ săsesc rezultă comitatele Sibiu, Făgăraş, Târnava Mare şi

Mică, Braşov. În felul acesta a apărut judeţul Târnava Mare, format din teritoriul mai

multor scaune, comune, plase. Moşna a continuat să facă parte din scaunul

Mediaş1. În anul 1899, judeţul Târnava Mare este împărţit din nou în comune,

plase de preturi şi oraşe. Moşna face parte din plasa Buia-Biertan2. În această formă a intrat judeţul Târnava Mare în anul 1918, după

înfăptuirea Românei Mari.

1 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 174 2 Ibidem, pag. 755

70

CAP. 6. SATUL ŞI LUMEA SA ÎNTRE TRADIŢIE ŞI MODERNITATE

În izvoarele vremii, localitatea poate fi găsită cu diferite nume derivate

din prima denumire, aşa cum s-a arătat când ne-am referit la toponimicul localităţii. Aşezarea a cunoscut o oscilaţie de la sat (villa Musna – 12831) la târgul Moşna (Oppida Musna-15562) şi apoi, începând cu sec. XVIII, când

breslele Moşnei au intrat în faza de declin, o întâlnim din nou cu statut de

sat. Am observat că Moşna, datorită situaţiei privilegiate pe care a avut-o,

a urcat pe treptele ierarhiei social-economice, obţinând statutul de târg, ca apoi, nereuşind să se menţină la acest rang, să revină la acela de sat

dezvoltat. Această dezvoltare a fost generată, aşa cum a reieşit, din

activitatea agricolă, meşteşugărească și chiar negustorească, pe care am

analizat-o la capitolul “Viaţa economică”. Momentul hotărâtor pentru saltul de la târg la oraş (civitas) a fost ratat

în anul 1553, când s-a luat hotărârea definitivă ca Mediaşul să-şi întărească

puterea faţă de târgurile rivale: Moşna și Biertan. La această hotărâre au

concurat mai mulţi factori, dar credem că hotărâtoare a fost poziţia

geografică mai favorabilă decât a Moşnei. Planul urbanistic al satului este liniar și are la bază, după cum susţin

specialiştii, sesia flamandă. Acest tip de sat a avut o mare capacitate de a

realiza o colectivitate omogenă şi răspândirea sa în Transilvania nu a fost o

simplă mişcare culturală, sesia flamandă având forme mai puţin rigide, a

fost menită să ţină seama de preexistenţa unor aşezări3. Centrul satului a fost stabilit în locul unde se găseşte Biserica

Evanghelică, ulterior adăugându-se (pe locul actualului parc) târgul satului4. Tot aici se adunau oamenii duminica la sfat, se discutau problemele satului, stabilindu-se desfăşurarea diferitelor munci în săptămânile următoare,

începutul şi sfârşitul păşunatului, întreţinerea drumurilor, etc. Hotărârile

erau anunţate fie prin tobă, de către crainic, care striga anunţul pe toate

uliţele satului, sau prin tabla vecinătăţilor, care îşi urma circuitul din casă în

casă. Descoperirile arheologice la care se adaugă studiul documentelor, ne-au dat posibilitatea să tragem concluzia că până în anul 1918, în evoluţia

sa, localitatea a cunoscut patru etape de dezvoltare. O primă etapă a reprezentat-o zona unde în momentul actual se găsesc

plantaţiile de vie ale fermei; pe planul comunei ele pot fi identificate sub numele Pe tablă, La râpă, La morminte, Pe Ştina.

1 Vezi nota de la cap Toponimie 2 Ibidem 3 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1981, pag. 198 4 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. I, Editura Dacia, Cluj, 1971, pag. 98

71

În a doua etapă, prezenţa locuitorilor este menţionată și în zona La cetate, Sub cetate și Coasta Morii. Odată cu venirea sașilor începe a treia

etapă de dezvoltare a localităţii, cea mai însemnată dealtfel, la care se

adaugă o ultimă etapă după 1900, când vetrei satului i se mai adaugă străzile

Chistalcina, Stina, Bărăgan, Văleni, Fofândoala, Suseni. Menţionăm că

primele două puncte vor fi treptat eclipsate de aşezarea sașilor. Aceştia nu

şi-au ales ca loc pentru construirea locuinţelor zona viilor sau a cetăţii,

deoarece au considerat că acel spaţiu corespundea mai puţin intenţiilor de

dezvoltare pe care le aveau, ci, de ce nu, și datorită prezenţei în anumite

locuri a terenurilor mlăştinoase lipsite de o bună scurgere. Cea mai veche

stradă a satului este Burigasul (Burggasse), urmată apoi de Marktrosengasse

(Strada Trandafirilor), Steppchen, Rosses Gasschen (Uliţa morarului sau a generalului), Eliasgasse (Saxon sau Strada emigranţilor), Neugasse (Uliţa

nouă), Anger (Strada principală), Văleni, Chistalcina, Suseni, Fofândoala, Stina, Bărăgan.

Saşii erau organizaţi pe vecinătăţi, în care românilor li s-a dat voie să

intre numai în 1785, când s-a ordonat ca toţi proprietarii de case, fără

deosebire de naţionalitate, să participe la adunarea vecinătăţilor1. Vecinătăţile românilor sunt menţionate în anii 1777-1778, prezenţa lor fiind

dealtfel semnalată şi la Mediaş2. Până în 1918 au existat la Moşna şapte vecinătăţi, organizate pe străzi,

având un rol important în ceea ce priveşte buna organizare a tuturor

activităţilor comunităţii (înmormântare, nuntă, balul portului, sărbătorirea

diverşilor sfinţi). Fiecare vecinătate avea tabla ei moştenită din generaţie în

generaţie, tablă cu particularităţi heraldice distincte. Cercetarea viitoare a

activităţii vecinătăţilor va trebui să se facă pornind de la studiul amănunţit al

documentelor păstrate cu grijă în lăzile acestora (foto 17,18). Pentru a avea o oglindă și mai fidelă a satului, se impune să facem

câteva referiri asupra locuinţelor. Acestea au evoluat din construcţii

modeste făcute din materiale locale, limitate la strictul necesar al adăpostirii

oamenilor și bunurilor lor spre locuinţe cu un grad sporit de confort.

Distingem cel puţin două etape în această evoluţie. În prima etapă, casele și

anexele au fost construite după planuri simple, prezentând puţine

diferenţieri faţă de cele româneşti. În această primă etapă, alături de casele

de lemn, la Moşna puteau fi întâlnite şi case ai căror pereţi erau împletiţi din

nuiele lipite cu lut și numai cadrul era din grinzi3. Casele din lemn înregistrează un progres în secolele XIV-XV și o bună parte din sec. XVI,

când se intră într-o nouă etapă de dezvoltare a arhitecturii germane, materialele tradiţionale fiind înlocuite cu piatra, cărămida și ţigla, această

1 Archiv –18, pag. 245-270 2 Ibidem 3 V. Butura, Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Editura Ştiinţifică și

Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pag. 144

72

hotărâre fiind luată pentru preîntâmpinarea deselor incendii1. Dintre incendiile cu care s-a confruntat populaţia Moşnei în decursul istoriei, pe

bază de documente putem să amintim pe cel din 1640, care a distrus multe case şi un număr mare de persoane au avut de suferit, și pe cel din 15 aprilie 1771 când, din cauza unei nenorocite de ţigănci, au ars în Moşna 75 de case

săseşti şi 25 româneşti. Procesul de urbanizare a Moşnei s-a desfăşurat lent, începând cu a

doua jumătate a veacului al XVIII-lea, perioadă când putem prezenta câteva

locuinţe. Pe strada aşa zisă “Nouă”, la nr. 174, există o casă din 1724,şi din

investigaţiile făcute cel puţin încă zece sunt construite după 1750. Din jurnalul lui Michael von Heidendorf aflăm că pe Strada Morarului ( a

Generalului) casa de la nr. 169 este construită în anul 17712 (foto 19). Pe Strada Emigranţilor (Saxon) cel puţin 10-15 case au fost construite la începutul veacului al XIX-lea. Din rândul caselor vechi ale localităţii nu

poate fi trecută cu vederea “noua” casă parohială a Bisericii Evanghelice,

ridicată în anul 17903 (foto 20). Remarcăm, în urma studiului întreprins asupra caselor mai vechi, că

acestea s-au aliniat de-a lungul străzilor, şi-au închis curţile cu ziduri înalte,

şi-au “ferecat” porţile pentru a fi cât mai greu accesibile străinilor şi

drumeţilor. Noua transformare a locuinţelor săseşti este legată de starea

materială foarte bună, rezultată de pe urma activităţii economice. Ar mai fi de amintit că pe Strada Principală (Anger) și Uliţa Nouă, un număr de 24 de

case s-au “abătut” de la regula generală, și anume aceea de a se alinia de-a lungul străzii. Acestea sunt amplasate la poalele dealului, unde stratul

freatic este mai coborât, permiţând construirea marilor pivniţe, atât de

necesare locuitorilor pentru păstrarea vinului, iar celelalte anexe au fost

construite la intrarea în curte, în faţa casei, unde umezeala era mai mare.

Această rezolvare originală nu mai este întâlnită nicăieri în Transilvania.

Referitor la populaţia românească din Moşna şi la casele în care au trăit, nu

putem să nu amintim și noi în lucrarea noastră, impresiile de călătorie ale

unui maghiar, făcute în urma unei vizite de studiu în Transilvania4. “Când un călător parcurge pământul regal, primul lucru care-i sare în ochi este

contrastul frapant între localităţile săseşti şi satele româneşti; de o parte

bunăstarea, iar pe de altă parte, mizeria cea mai cruntă, deoarece în timp ce sașii au aproape peste tot biserici magnifice, înconjurate de ziduri de piatră

şi case acoperite cu ţiglă, românii nu au decât biserici joase din lemn la

periferia satului şi case acoperite cu paie.”

1 Ibidem, pag. 145 2 Cronica Bisericii Evanghelice din Moşna 3 Ibidem 4 Silviu Dragomir, Studii privind istoria revoluţiei române de la 1848, Editura Dacia, Cluj, 1989, pag. 148

73

Nu întâmplător, călătorul menţionat mai sus a făcut această remarcă

deoarece monumentalitatea bisericilor şi a cetăţilor ţărăneşti săseşti

impresiona pe oricine. Prima biserică a sașilor, despre care avem o menţiune documentară, este cea ridicată în anul 13851. Este de presupus însă că sașii au avut o biserică de lemn înainte de acest an, conform tradiţiei.

Cele afirmate mai sus sunt susţinute de prezenţa preotului Petrus, în

documentul din 12832. Biserica ridicată în 1385 a devenit neîncăpătoare

pentru credincioşii catolici ai Moşnei şi, din acest motiv, s-a luat hotărârea

ca în apropierea acesteia să se construiască alta nouă. Actuala biserică

începe să fie construită în anul 1485 (foto 21) sub îndrumarea meşterului

zidar din Sibiu, Andreas Lapicida, în cinstea Sfintei Maria3. Monumentalitatea acestei biserici, timpul relativ scurt de ridicare (terminată

în 1498) exprimă de fapt puterea economică şi ambiţia comunităţii săseşti

din Moşna (foto 22, 23). Construcţia ansamblului arhitectural a fost realizată în cinci etape,

după cum se poate vedea şi din schiţa anexată (pl. 7). Planul bisericii a fost gândit după vechiul tip structural Hallenkirche4. De-a lungul timpului, biserica este renovată în mai multe rânduri: 1575, 1630, 1658, 1698, 1701,

1763, 1791, 1824, 1878, 1918, 1966, 1980, 19945. Lucrări mai deosebite s-au făcut în anul 1718 când, datorită dărâmării părţii de sud a vechii biserici,

este afectată şi noua construcţie6. Cutremurul din 1916 a provocat mari distrugeri monumentului, comunitatea hotărând dărâmarea lui. Numai

iniţiativa preotului, plin de curaj, a oprit transpunerea acestei hotărâri în

practică. Fără a fi ajutat prea mult de credincioşi, timp de trei ani, el a

condus lucrările de consolidare, salvând acest remarcabil monument7. Turnul în care se aflau clopotele a fost construit pe o bază mai veche a

fostei biserici, având o înălţime de 55m., fiind partea cea mai înaltă din

construcţie8. În acest turn se afla un clopot din sec. XV, cu inscripţia menţionată,

numit şi “clopotul spânzurătorii”. Alături de acesta, mai avem unul din

1548, purtând inscripţia “Da pacem Dominus în diebum nostris”9.

1 Virgil Vătăşanu, Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I, Bucureşti, 1959,

pag. 174 2 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

1912, pag. 69 3 Waldemar Erich Lingner, Meschen, Beitrage zu seiner Geschichte, Hermannstadt, Honterus, 1936, pag. 4 4 Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982, pag. 201 5 Erich Lingner, Op. cit., pag. 4 6 Juliana Fabritius Dancu, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Sibiu, 1980 7 E. Lingner, Op. cit., pag. 24 8 C. Römer, Op. cit., pag. 54 9 G. Müller, Archiv d.V.S.L. Hermannstadt, 1912

74

În anul 1789 în acelaşi turn a mai fost adăugat încă un clopot, purtând

inscripţia. “Orex Jesum Christae veni cum pace.1” Printre alte destinaţii, turnul constituia un foarte bun punct de observaţie,

fiind amplasat într-o zonă cu bună vizibilitate, din care în funcţie de situaţie, se

comunică prin intermediul clopotelor pericolul ce ameninţă Moşna. Glasul

clopotelor anunţa și alte evenimente mai importante din viaţa satului, codul de

semnale prin sunete fiind cunoscut de toţi locuitorii. Inițial, acest turn nu era lipit de faţada de vest a bisericii, unde se mai pot vedea și astăzi urmele unui

vechi portal de piatră sculptată de la vechea intrare. Pentru a mulţumi pe deplin

comunitatea, s-a mai adăugat o clădire între acest turn și biserică, aşa-numita “vechea primărie”, deoarece în vreme de atac sau de asediu, aici se strângea

sfatul comunal2. Pentru a încheia această succintă prezentare a bisericii, mai

trebuie de reţinut că coloanele de susţinere ale bolţii nu sunt perpendiculare, şi

constituie de fapt una din realizările arhitecturale deosebite, făcute la comanda

moşnenilor pentru a ieşi din comun. Expansiunea otomană în Peninsula Balcanică în a doua jumătate a

veacului al XIV-lea și ameninţarea crescândă ce o va exercita asupra Ţărilor

Române nu putea să-I lase nepăsători pe locuitorii Transilvaniei, mai ales pe

cei situaţi în partea ei sudică, care erau cei dintâi expuşi acestui pericol. În

această zonă era o populaţie numeroasă cu o bună putere economică, care a

realizat, la sfârşitul sec. al XIV-lea și mai ales în cel următor fortificarea

bisericilor, realizând adevărate monumente arhitectonice și militare3. Ca şi romanii, sașii au contribuit la apărarea Transilvaniei şi, pe lângă

obligaţia lor de a participa la război, o contribuţie şi mai importantă a fost

desigur crearea unui sistem propriu de apărare, constând într-un număr de

fortificaţii, care a oprit de multe ori atacurile turceşti4. Originea bisericilor fortificate nu se află în Transilvania. și alte locuri

din Europa erau lovite de diferite atacuri sau invazii în această perioadă.

Dar cele mai bune exemple le putem lua tot de la noi, din partea de nord a Moldovei – Bucovina, unde acum au fost fortificate mănăstirile de la Putna,

Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, etc5. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că nicăieri în Europa numărul

bisericilor fortificate nu a atins o cifră atât de mare pe o suprafaţă relativ

mică. Cele 300 de monumente din care face parte și Moşna sunt

caracteristice pentru aşezările formate din oameni liberi cu o situaţie

economică prosperă, rezultatul unor privilegii mai vechi, pe care au ştiut să

le păstreze cu mari sacrificii6.

1 Ibidem 2 C. Römer, Op. cit., pag.58 3 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 239 4 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 283 5 O. Velescu, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Bucureşti, 1964, pag. 27 6 Gh. Anghel, Cetăţi medievale din Transilvania, Bucureşti, 1972, pag. 51-70

75

Aceste monumente sunt o mărturie a unui fenomen istoric şi artistic

amplu, aducând spre noi dovada eforturilor extraordinare ale locuitorilor Transilvaniei, deci şi ai Moşnei, pentru a se apăra împotriva cotropitorilor,

dar în acelaşi timp dovedindu-ne capacitatea creatoare a oamenilor din aceste locuri.

Debutul sec. al XVI-lea coincide cu momentul în care comunitatea

trece la fortificarea bisericii din Moşna cu ziduri exterioare, acest lucru fiind

posibil și datorită înfloririi economice a satului în această perioadă, moment

când putea pune la dispoziţie, pe lângă buni meşteri calificaţi capabili să

facă faţă la toate problemele tehnice și un suport economico-financiar puternic.

Experienţa căpătată la ridicarea bisericii sub conducerea unor meşteri

pricepuţi printre care A. Lapicida, va fi folosită în noua etapă de ridicare a

cetăţii de către breasla zidarilor şi de către locuitorii Moşnei, angajaţi în

realizarea acestei monumentale lucrări. Ca materiale de construcţie, meşterii

vor folosi piatra, dar mai ales cărămida, din motivele arătate anterior.

Cărămida era procurată din plan local, fiind făcută de meşterii cărămidari în

locul cunoscut sub numele de “groapa cu cărămidă”. Cetatea răspundea

astfel şi tehnicii de luptă aflată în plin progres în sec. XV-XVI, când pentru

asediu se foloseau berbeci, baliste, tunuri cu ghiulele din piatră sau metal,

etc. Materialele folosite, spre deosebire de cele ale trecutului, erau acum mult mai greu de incendiat.

Grosimea zidurilor de apărare este cuprinsă între 1,5 – 3,5 m., iar legătura dintre cărămidă și piatră s-a realizat cu var nestins, cu var stins, cărămidă pisată, ducând în final la o rezistenţă şi mai mare1.

Pentru a fi utilizate simultan zidurile celor două incinte aveau o mică

diferenţă de înălţime spre exterior, iar între incinte erau legături secrete

pentru ca în caz de cedare a incintei exterioare, rezistenţa să poată fi

continuată în interior2. Construcţia zidurilor exterioare a durat tot sec. al XVI-lea, finalizarea

făcându-se odată cu turnul de la intrare, terminat în 1592, după cum rezultă

din însemnarea anului aflat pe una din laturile de sub acoperiş; spre nord-est, în zid, se mai pot vedea urmele unei capele probabil o parte din biserica ridicată în anul 1385, înglobată ulterior în zidul incintei3.

O altă etapă din viaţa cetăţii este cea din sec. XVIII-XIX, când

destinaţia militară decade și lângă zidurile cetăţii mai apar în interior unele anexe, iar incinta exterioară este despărţită pentru a pune în siguranţă vitele

sătenilor4.

1 Şt. Pascu, Op. cit., pag. 282 2 Ibidem 3 Gh. Oprescu, Biserici, cetăţi ale saşilor din Ardeal, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1956, pag. 35 4 Ibidem

76

Funcţia cetăţii de apărare a ţării era completată cu cea de adăpostire a

populaţiei în vremuri de primejdii. Faptul că cetatea era în mijlocul satului

făcea ca în caz de alarmă oamenii să vină în tipul cel mai scurt, aducând cu

ei alimentele trebuincioase, armele de atac și apărare. Îndată ce se dădea o

alarmă, oamenii se adunau în biserica-cetate, fiecare cu cele necesare, mai ales grâne, făină, lemne, sare. Bărbaţii ocupau locurile la porţi, turnuri şi

ziduri, iar femeile, instruite să nu ţipe, erau pregătite să intervină cu apă și

pături pentru a stinge eventualele incendii. Cetatea Moşnei era pregătită

pentru asedii mai îndelungăte, de aceea mai ales turnurile completează

funcţiile militare cu altele sociale și economice1. Fiecare familie sau neam avea rezervată câte o cămăruţă aparte, destinată păstrării rezervelor de hrană

pe mai multe nivele, la care se putea ajunge cu ajutorul scărilor2. În scurta

perioadă de linişte, în interiorul cetăţii viaţa intre “în normal”, desigur la o

scară mai mică. Brutarii îşi reluau activitatea, fierarii la fel, copiii făceau Școală într-un

spaţiu special amenajat, iar reprezentanţii cei mai importanţi ai comunităţii

se adunau în primăria de lângă turn. O problemă mai nouă care s-a ivit nu de multă vreme este aceea legată de redescoperirea unui tunel ce ar face

legătura între actuala casă parohială evanghelică și strada Burigas. Acest tunel nu este semnalat în nici o lucrare de specialitate şi va trebui să stea în

atenţia cercetătorilor ce se vor ocupa de studiul acestui monument3. Caracterul ţărănesc al cetăţii iese în evidenţă prin faptul că este lipsită

de construcţii interioare specifice senioriale; biserica a fost aleasă pentru fortificare și din considerentul că trebuia să se ţină cont de felul de a gândi

al oamenilor din evul mediu. A fost o strânsă legătură între cetate și biserică și poate niciunde în afara Transilvaniei nu au avut o semnificaţie mai

concretă cuvintele: “Numele Domnului este un turn”. În timpul Reformei,

versurile lui Martin Luther au fost mai bine înţelese aici: “Eine feste Burg

ist unser Gott”. Acest text putea fi întâlnit des în aproape toate casele săseşti

de la Moşna, tabloul respectiv fiind aşezat la loc de cinste. Pe măsura trecerii anilor spre vremurile contemporane, biserica-cetate

a rămas numai cu o funcţie social-economică, fiind în continuare locul

central al întâlnirilor săseşti, în amintirea vremurilor glorioase apuse. Referitor la biserica românească din Moşna, aceasta nu a cunoscut

etapele de dezvoltare atât de ample ca cele ale bisericilor săseşti, datorită

condiţiilor istorice vitrege în care s-a dezvoltat populaţia românească. Prima etapă, cea a bisericilor din lemn şi împletite din nuiele o

întâlnim şi la populaţia românească existentă la Moşna. Din veacul al XIII-lea se păstrează un document papal care a cerut

suprimarea libertăţii de cult ortodox, iar în vremea regilor angevini se

1 Ştefan Pascu, Op. cit., pag. 294 2 V. Butura, Op. cit., pag. 171 3 Investigaţii la faţa locului şi diferite discuţii

77

legiferează interzicerea bisericilor din piatră pentru cultul ortodox din Transilvania1. Aşadar atunci când sașii din Moşna la 1385 îşi ridicau prima

lor biserică din piatră, românii poate și de aici abia reuşeau să aibă un

modest lăcaş de cult. Această particularitate este valabilă pentru toţi românii

din Transilvania, unde datorită restricţiilor apare cel mai mare număr de

biserici din lemn, construite în diferite momente istorice2. Cu aceste modeste construcţii românii din Moşna au parcurs secole la

rând, înfruntând necazurile și exploatarea3. Locul de amplasare al celui mai vechi lăcaş de cult al moşnenilor, pe

care am reuşit să-l localizăm, se află într-o zonă cunoscută sub numele

“Luncuţa” (actualul cimitir) și datează din sec. XVII-XVIII. De aici biserica a fost mutată într-o poziţie mai centrală, în locul unde

se află și astăzi. În 1814, credincioşii împreună cu preotul lor de atunci

Nicolae Popovici, au început ridicarea unei noi biserici. Pentru aceasta s-au colectat bani din toată Transilvania de către Măcinic și Ioan Popovici4.

După aproape trei decenii (în 1841) credincioşii, printr-un mare efort, au reuşit să definitiveze construcţia noului lăcaş ce avea zidurile din piatră și cărămidă și acoperişul cu ţiglă (foto 24).

Această construcţie s-a realizat și datorită activităţii deosebite a

preoţilor Teodor Popovici (1812-1830) şi (1833-1835), Teodor Cucucean (1830-1833) şi mai ales cum dealtfel a mai fost menţionat, preotul Nicolae

Popovici care a păstorit în sat două decenii (1835-1855)5. Biserică are formă de navă cu turn şi plafon (tavan) drept, putând fi

caracterizată simplă, lipsită de o frumuseţe spectaculoasă, nefiind pictată

inițial6. Ulterior i s-au adăugat și alte îmbunătăţiri. Iconstasul în forma actuală a fost realizat în 1916 din lemn de brad de

Nicolae Fleşeriu din Saschiz şi pictat de pictorul Nicolae Baciu din Agârbiciu.

Între anii 1962-1963 se realizeză pictura interioară de Ioan Căzilă din

Sibiu şi ajutoarele sale Maniu Zomora din Sebeş- Hunedoara, Toma Codrea din Brad – Braşov, Ioan şi Toma Sopa1. Fresca sa se află într-o stare bună.

Clopotele inițiale ale bisericii au fost luate din ordinul guvernului în

1917, pentru a servi la fabricarea muniţiei, iar cele actuale au fost cumpărate

de emigranţii moşneni aflaţi în America, în anul 19227.

1 V. Butura, Op. cit., pag. 167 2 Ştefan Meteş, Mănăstirile româneşti din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936, pag. 100 3 Cronica Bisericii Ortodoxe din Moşna 4 Ibidem 5 Ibidem 6 Ibidem 7 Ibidem, pag. 1

78

A doua construcţie bisericească din Moşna este Biserica Greco-Catolică ridicată în anul 1850 în stil romanic pe o suprafaţă de 144 m2, având un iconostas de zid pe care sunt pictate scene religioase1 (foto 25).

Este de presupus însă că în localitate a existat o mică biserică greco-catolică înainte de 1850, fapt pe care ni-l confirmă statistica uniţilor din

localitate. Până în momentul actual, nu am putut afla alte date despre

amplasamentul acestei bisericuţe și despre primii preoţi, deoarece arhiva

greco-catolicilor probabil a fost distrusă în anul 1948. Cele două biserici,

pentru momentul când au fost ridicate, erau mijlocii ca mărime, și au fost făcute numai prin contribuţia credincioşilor, care în marea lor majoritate

erau săraci; ajutoare la zidiri nu s-au dat, sau dacă au fost, erau modeste. Se

poate considera că cei 582 credincioşi greco-orientali și cei 236 credincioşi

greco-catolici, atât cât numărau românii în acel moment, au reuşit, în ciuda

dificultăţilor, să realizeze pentru acele timpuri lăcaşuri de cult destul de

importante, ţinând cont că secole de-a rândul au fost marginalizaţi, iar

cadrul legislativ şi obligaţiile nenumărate nu le-a permis mai mult2. Cronica Bisericii Ortodoxe ne prezintă câteva aspecte legate de

mutarea saşilor din zona bisericii în partea de nord a satului, iar românii de acolo au fost aduşi în zona răsăriteană, de unde plecaseră sașii; prin această

acţiune s-a urmărit de fapt delimitarea şi mai clară a zonei româneşti de cea

săsească3. Pentru a avea o imagine și mai completă despre Moşna, vom face

câteva referiri la legăturile care se realizau prin intermediul drumurilor în

interiorul satului dar şi cu localităţile vecine. Căile de comunicaţie existente până în secolul al XIX-lea erau simple

drumuri de ţară, care aveau însă direcţie şi lăţime fixă, mărginite de şanţuri. Sectoarele mai apătoase erau întărite cu nuiele și piatră aduse din pârâul

Moşnei. Podurile erau construite din lemn de stejar, existent din abundenţă

în zonă. Stephan Ludwig Roth, într-una din lucrările sale, arată că starea

proastă a drumurilor din Moşna îngreuna desfacerea produselor agrare și

sporea preţul de vânzare, propunând măsuri pentru îmbunătăţirea stării

drumurilor. Totodată, respingea obiceiul practicat de a-i obliga doar pe ţărani să construiască şi să întreţină drumurile.

1 Mic istoric al Bisericii Greco-Catolice din Moşna, pag. 1 2 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 257 3 Cronica Bisericii Ortodoxe din Moşna

79

CAP. 7. INSTITUŢIILE DE CULTURĂ ALE SATULUI

PÂNĂ LA FORMAREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR

7.1. BISERICA ŞI ȘCOALA GERMANĂ

Biserica şi Școala sunt pretutindeni mari bunuri culturale, însă la

români şi sași au avut o și mai mare însemnătate, fiind factorul principal al

vieţii lor naţionale. Biserica la sași a fost cea mai puternică dintre toate

organizaţiile cuprinzând tot poporul în întregimea sa, iar Școala a servit simţământului sau dornic de dezvoltare și păstrare a culturii.

În activitatea bisericească distingem două etape, prima desfăşurându-se până la reformă, iar a doua începând cu 1544 şi până în 1918.

Administraţia ecleziastică săsească este de tradiţie mai veche decât cea

laică1, iar în timpul lui Ştefan cel Sfânt se înfiinţează Arhiepiscopia şi

Mitropolia de Strigoniu căreia îi sunt subordonate de la început capitlurile

sau decanatele. Bela al III-lea, urmaşul și fiul lui Geza al II-lea, a căutat să apere

privilegiile și independenţa promisă sașilor, înfiinţând în acest scop în anul

1191 stăreţia sau prepozitura de Sibiu2. Încă de la înfiinţare și până la

Reformă, între episcopul de Alba Iulia şi Stăreţia din Sibiu vor avea loc

diferite conflicte în legătură cu capitlurile din subordine. Expresia capitulum sau decanat trebuie văzută ca o asociere a

clericilor unui decanat, cele două expresii devenind ulterior sinonime. Se

pare că decanatul Mediaş exista încă din anul 1283, când este amintit

Walter, decanul din Aţel. Prima menţiune ca atare datează din anul 1307,

când papa Clement se adresează “iubiţilor fii, decanului decanatului din ţinutul Mediaş.”3

Decanatul Mediaş era subordonat episcopului Transilvaniei și

arhidiaconatului de Alba. Nu făcea parte din prepozitura de Sibiu.

Decanatele săseşti subordonate episcopului Transilvaniei nu au acceptat

însă veriga intermediară a arhidiaconatului. În fruntea decanatului stătea un decan ales pe timp de doi ani, care

veghea asupra slujitorilor bisericii şi supraveghea respectarea prevederilor

statutelor capitlului. Acestea fuseseră redactate de către decanul Francisc

din Biertan în 1397, reprezentând cele mai vechi statute ale unui capitlu,

aflat sub jurisdicţia episcopului Transilvaniei. Conform acestor statute,

preoţii aleşi de către comunitate trebuiau să asculte de episcop şi de decanul

ales.

1 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1979, pag. 281 2 G. D. Teutsch, Geschichte, vol. I, pag. 23 3 D.I.R., C XIV I nr. 83 pag. 58-59

80

De patru ori pe an preoţii se întruneau în adunări capitulare, multe

desfăşurându-se şi la Moşna, participând la dezbaterea unor probleme

divine. Preoţii aveau dreptul să dispună testamentar de averea lor personală,

plătind episcopului o taxă de 1-3 mărci de argint, în funcţie de mărimea

parohiei. Preotul avea dreptul la a patra parte din dijmele strânse de pe

hotarul parohiei, în timp ce episcopului îi reveneau trei părţi. În 1283 capitlul Alba Iulia a arendat cele trei părţi din dijmele ce i se

cuveneau preoţilor din capitlul Mediaş, pentru suma de 40 de mărci de argint, ceea

ce înseamnă că totalitatea dijmelor anuale se ridica la 60 de mărci1 (doc. 1). Deşi la 1307 papa Clement a confirmat înţelegerea privind arendarea

dijmelor din capitlul Mediaş în februarie 1308 porunceşte prepozitului de Sibiu să se ţină cu tărie de acea învoială din 12832.

Din secolul al XIV-lea, capitlurile sub episcopia Transilvaniei au dus o permanentă luptă împotriva abuzurilor arhidiaconatului și ale episcopului.

La 1308 decanul şi toţi rectorii bisericilor din ţinutul Mediaşului se

plâng papei Clement împotriva arhidiaconului de Alba3. Episcopul Transilvaniei încearcă să-i împiedice pe preoţii aflaţi sub autoritatea sa să-şi

lase prin testament bunurile moştenire. Papa Bonifaciu al III-lea îl însărcinează pe decanul din Sibiu în 1403

să apere dreptul preoţilor din decanatele Mediaş, Şeica şi Rupea de a lăsa

moştenire averea lor4. Dreptul la testament le este contestat din nou de către

episcopul Transilvaniei, Francisc Varday, cu care capitlurile săseşti de sub

autoritatea sa se găsesc în proces în anul 15155. Atunci când în anul 1520 episcopul Francisc Varday s-a opus

concubinajului preoţilor împărţind pedepse grele, decanul general, preotul

Alexandru din Moşna a protestat în numele tuturor decanatelor aflate sub

autoritatea episcopului, făcând apel chiar și la papă. Un alt moment de protest în care sunt implicaţi preoţii din Moşna și Biertan

este consemnat într-un document din 8 noiembrie 1422, când cei doi preoţi

soluţionează un conflict dintre prepozitura Sibiului și decanatul din Braşov6. În anul 1519, decanul din Sibiu, Petrus Thonhäuser scria decanului

general din acea vreme – Alexandru din Moşna – că la cererea care i-a fost adresată, doar Universitatea spirituală poate lua o hotărâre7.

Din secolul al XIV-lea şi până la realizarea Reformei, Moşna

împreună cu alte localităţi a făcut parte din capitlul Mediaş, manifestând

1 Ub. VII, nr. 4164, pag. 124-125 2 Rudolf Theil şi Carol Werner, Op. cit., nr. XXXIV-XXXV 3 David Prodan, Iobăgia, XVI, I, pag. 395 4 Ub. III nr. 1487, pag. 295 5 G. D. Teutsch, Geschichte, pag. 246 6 Ub. IV nr. 1883 pag. 127-128 7 R. Theil şi Carl Werner, Op. cit., nr. XXXIV, pag. 60-61

81

continuu o tendinţă de autonomie. Această tendinţă nu ar fi putut prinde

contur dacă Diploma lui Andrei al II-lea nu le-ar fi acordat deplina libertate şi în această direcţie; astfel sașii erau liberi să-şi aleagă preoţii şi să le

plătească numai lor dijme, să se poarte după vechiul obicei1. Preotul mai beneficia în afară de decimă și de 2 până la 4 loturi de

pământ, iar sătenii erau obligaţi să efectueze diferite munci pe pământul

bisericii şi în acelaşi timp să participe la diferite reparații dictate de biserică.

Aceste munci se făceau fără plată, în ideea de a mări cât mai mult veniturile

bisericii din localitate. Bunurile bisericii erau administrate de un reprezentant al localităţii

independent de preot sub numele de Vitricus iar din 1543 Firchenvater, ales pe un an de zile2.

În această primă etapă, sub conducerea preoţilor din Moşna au putut fi

realizate două sau trei biserici, o parte din zidurile cetăţii şi o activitate

şcolară deosebită. Cu toată rigurozitatea sașilor în ceea ce însemnează

consemnarea evenimentelor din această perioadă, documente scrise au ajuns

relativ puţine până la noi; din acest motiv, în afară de preoţii amintiţi, mai

putem pomeni până la Reformă pe Johannes von Alzen (cel care a condus

lucrările de construcţie a bisericii), Alexandru de la care a rămas în

patrimoniul bisericii un frumos pocal de argint3 şi Franziskus, ultimul preot

catolic. Sec al XVI-lea aduce pentru Transilvania o serie de schimbări politice

importante, și pe fondul acestor lupte se desfăşoară frământări deosebite în

viaţa religioasă a ţării, determinate de mişcările reformei religioase. În 1543

s-a proclamat principiul libertăţii religioase în Transilvania și la scurt timp ideile lui Luther au pătruns cu mare repeziciune mai ales la Sibiu şi Braşov4.

Aceste idei au ajuns şi la Moşna prin diferiţi negustori, dar mai ales

prin studenţii sași locali, care reîntorcându-se de la studii au propagat intens ideile lui Luther5, care se potriveau exact cu ideea de gândire în realizarea

unităţii depline a sașilor din Transilvania, cea administrativă și bisericească,

prin înfiinţarea unei noi episcopii6. Ultimul preot catolic de la Moşna, Franziscus von Weissenburg, şi

vicarul episcop au încercat să împiedice propagarea Reformei, dar curentul

erau prea puternic, aşa încât în 1544 se instalează aici primul preot

evanghelic, Vizentius Aurifaber, care de fapt fusese principalul animator al Reformei în Moşna7, și unul dintre sprijinitorii preotului Bartholomäus

1 Thomas Nägler, Op. cit., pag. 281 2 Fr. Teutsch, Op. cit., pag. 5 3 C. Römer, Meschen... , Mediaş, 1912, pag. 16 4 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, pag. 496 5 Ibidem 6 A. Oţetea, Renaşterea și Reforma, Bucureşti, 1968, pag. 258 7 C. Römer, Op. cit., pag. 69

82

Altemberger, înfăptuitorul reformei luterane la Mediaş în 1543, după

afirmaţiile lui Christian Schesäus1. Îmbrăţişarea ideilor Reformei în Principatul Transilvaniei a fost

asigurată de relaţiile încordate din această perioadă ale bisericii săseşti cu

ierarhia catolică din regat și preocuparea Universităţii de a-şi consolida

individualitatea și statutul juridic. Dieta recunoaşte o nouă religie – luterană – în anul 1548, iar sinodul

din 1553 alege primul superintendent. După patru secole de la colonizare, saşii treceau în masă de partea lui

Luther, numindu-şi credinţa „evanghelică de confesiune augustană”. Enoriaşii speraseră nu fără temei că reforma va aduce o uşurare a

sarcinilor. Succesul reformei a fost general şi sașii vor înfiinţa la Biertan o nouă

episcopie în 1572, rămânând aici până în 1867, când se va muta la Sibiu2. Din 1544 și până în 1918 pe scaunul parohial săsesc al Moşnei s-au

succedat un număr de 30 de preoţi (tab. pag. 169), care mai mult sau mai

puţin, mai bine sau mai rău încep să consemneze în documentele bisericii şi

evenimentele cotidiene care din când în când cu multă zgârcenie fac referiri și la români3. Desigur că toţi preoţii evanghelici au avut o valoare deosebită

pentru sașii Moşnei, şi această problemă a fost tratată cu multe amănunte în

monografia Bisericii săseşti realizată în 19364. Din punctul nostru de vedere, nu putem însă să trecem peste acest capitol fără să ne oprim din nou

la Stephan Ludwig Roth, care prin neşansa sa de a activa la Nemşa şi

Moşna ne-a dat posibilitatea să ştim și mai multe despre aceste două

localităţi, ţinând cont că foarte multe din scrierile sale au fost realizate aici,

iar în unele s-a inspirat din realităţile pe care el le-a văzut şi la care a căutat

să dea chiar și soluţii5. Datorită lui Roth putem afla exact veniturile

considerabile pe care le realiza un preot. Pe baza însemnărilor

predecesorului său Johann Martin Josephi, în funcţia de preot, Roth a trecut

în registrul de socoteli al bisericii din Moşna veniturile realizate din zeciuieli între anii 1830-18436. Anul Grâu

(c) Porumb (m)

Vin (v)

Ovăz

(g) Cartofi (c)

Cânepă

(l) Sămânţă

cânepă

(c)

Sămânţă

fasole (c)

1830 500 1200 540 126 60 1300 9 9 1831 1300 1346 1654 134 64 1214 8 8

1 Christian Schesäus, Ruinele panonice, Ed. Dacia, 1985, pag. 24 2 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 151 3 E. Lingner, Meschen... , 1936, pag. 5-6 4 Ibidem 5 De consultat lucrarea lui Carol Göllner, St. L. Roth – viaţa și opera, pag. 165-167 6 c – câblă, m- mierţă, v – vadră, g – grămadă, l - legătură

83

1832 1400 1700 200 69 54 1174 7,5 7,5 1833 800 1100 2054 124 49 1124 8 8 1834 1500 1264 3400 136 47,5 1092 9 9,25 1835 1264 1314 3700 127 46 1012 7 7 1836 912 1700 141 49 984 7,5 7.,5 1837 1327 900 800 94 52 973 7,75 8 1838 766 1120 12 54 62 1012 7,5 8 1839 967 1250 800 126 55 970 6 9 1840 1142 1270 3800 142 90 1012 9 11 1841 1217 1300 1600 98 46 924 8 9 1842 900 1200 3500 74 39 800 6 7 1843 942 1200 1500 87 45 1400 6 6

Satul îl alege preot în februarie 1847 și încă de la început este foarte

activ. Spre deosebire de majoritatea preoţilor evanghelici care au fost

adepţii teologiei raţionaliste, Roth s-a situat pe o poziţie supranaturalistă1. Ceea ce prezintă de asemenea importanţă este faptul că preotul de la Moşna

n-a fost numai un pastor sufletesc, ci a devenit un adevărat părinte al

comunităţii, cel mai important om al localităţii alături de primar2. Despre activitatea preotului ne informează și protocoalele consistoriale din februarie 1847 până în mai 1848, şase din procesele verbale fiind

consemnate de însuşi Roth, lucru mai puţin obişnuit la preoţi3. Pentru a vedea suflul nou introdus de Roth amintim faptul că predecesorul său nu

convocase din 1845 decât o singură şedinţă4. Din ultima și impresionanta sa scrisoare pe care Roth o redactează în

închisoarea de la Cluj, aflăm că anii petrecuţi la Moşna şi la Nemşa l-au legat strâns de aceste localităţi, arătând că se gândeşte cu dragoste la credincioşii de

aici și în acelaşi timp le doreşte recolte bogate pentru a-i face fericiţi5. Odată cu anul 1861 Biserica Evanghelică are o nouă constituţie

bisericească, în elaborarea căreia un rol important l-a avut viitorul episcop Teutsch, și prin noile reglementări parohia Moşna face parte din districtul

stabilit cu această ocazie. Biserica rămâne în continuare o „biserică a

poporului” (Volkskirche), iar episcopia împreună cu toată conducerea

Bisericii Evanghelice este mutată la Sibiu, care devine și centru al activităţii

bisericeşti6.

1 M. Kroner, St. L. Roth, Cluj, 1974, pag. 135 2 Ibidem, pag. 136 3 Ibidem, pag. 137 4 Ibidem 5 C. Göllner, St. L. Roth, Bucureşti, 1966, pag. 330 6 N. Iorga – Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Ed. Ştiinţifică și

Enciclopedică, Bucureşti 1989, pag. 48

84

Într-o scurtă sinteză a anilor 1544-1918 remarcăm la preoţii

evanghelici ai Moşnei, în afară de preocupările şcolare, o grijă deosebită

pentru întreţinerea bisericii; astfel, printre celelalte reparații amintite în

cadrul lucrării noastre, s-a realizat în interiorul bisericii un nou altar în

1834, pentru care s-au plătit 1680 florini. Slujba religioasă nu putea avea loc

în condiţiile în care nu există și o orgă mare pe măsura pretenţiilor

credincioşilor Moşnei. În anul 1874 moşnenii vor cumpăra de la Viena o nouă orgă. Karol

Hese, mare meşter din Viena, prezentase această orgă la o expoziţie

organizată aici şi cu această ocazie atrăsese atenţia moşnenilor1. Vechea orgă a fost vândută la Răvăşel și dată în anul 17012.

După lovitura de graţie dată Universităţii în 1876, pentru poporul

săsesc cel mai puternic dintre stâlpii naţiunii devenea biserica. Moartea

episcopului Binder, cap al Bisericii Evanghelice îl aduce la conducere în 19

septembrie 1867 pe Georg Daniel Teutsch. El conduse biserica până la

moartea sa în 1893, perioadă care coincide cu primele decenii ale dualismului. Pierderile pe plan politic pe care le suferiseră sașii fură

contrabalansate prin preluarea de către biserică a rolului de factor unificator.

Spre deosebire de trecut, noul context îi îndemna pe conducătorii bisericii să

considere că biserica nu cuprinde numai pe sașii de pe vechiul pământ

crăiesc, ci pe toţi sașii din Transilvania, iar scopul ei ar fi tocmai acela de a se îngriji de păstrarea fiinţei etnice săseşti.

Prima adunare a bisericii naţionale săseşti sub noul episcop a avut loc în 1868 la Sibiu, prilej cu care se muta aici sediul central al bisericii, care

fusese până atunci la Biertan. Tot pe linia preocupărilor se înscrie şi acoperirea clopotului din turn cu

bronz, în acelaşi an vârful turnului în care se găseau clopotele a fost aurit la Viena3. Anul 1794 coincide şi cu realizarea noii case parohiale, în care şi-a desfăşurat activitatea Stephan L. Roth4.

Valoarea bisericii la sași a fost în primul rând aceea că a susţinut şi

cultivat Școala. Existenţa unei școli germane la Moşna merge înapoi până la

sfârşitul veacului al XIV-lea sau poate la mijlocul aceluiaşi veac, chiar dacă

până în sec. al XVI-lea nu avem decât indicii indirecte despre acest lucru5. Grija faţă de şcoală este dovedită de unele măsuri luate de saşi pentru sprijinirea acestei instituţii. Astfel, în anul 1442 este introdus învăţământul

obligatoriu pentru băieţi şi fete6, iar în 1487, capitlul Mediaş interzicea

1 C. Römer, Op. cit., pag. 30 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem 5 Ibidem 6 Ibidem

85

dascălilor: crâşmăritul, să joace popice, să frecventeze cârciumi, să poarte

arme şi barbă, și să danseze. Rezultatul acestor preocupări este ilustrat şi de numărul mare al

tinerilor plecaţi în acele vremuri la studii în afară, aşa cum reiese din

statisticile timpului. Între anii 1396-1520 au fost 21 de studenţi din rândul

tinerilor Moşnei la Universitatea din Viena, iar între anii 1468-1505 alţi 4

au frecventat Universitatea din Cracovia1. Anul 1411 îl găseşte student la

Viena pe un anume Thomas care probabil face parte din cei 21 de studenţi

menţionaţi2. Tot pentru secolul al XV-lea C. Römer în lucrarea sa, menţionează prezenţa la Viena a lui Bleban Petrus din Moşna. În total cu

24-25 studenţi – unul a studiat la Viena și Cracovia – Moşna era pe locul

trei în cele două scaune, după Mediaş (50 studenţi) şi Biertan (44 studenţi)3. Tot aici trebuie incluşi şi cei din Viszdorf cu 9 tineri prezenţi până în

1520 la diferite școli din străinătate4. Pentru secolele XIV, XV, XVI, după alte statistici avem următoarea

situaţie5:

Sec. XIV Sec. XV Sec. XVI total total gen. localit. Viena Cracovia

3 -

19 18

10 9

32 27

- 59

Moşna

Viena Cracovia

- -

34 1

8 1

42 2

- 44

Mediaş

Viena Cracovia Padoa

4 - -

26 6 1

9 2 -

36 8 1

- -

45

Biertan Această prezentare dovedeşte că în sec. XIV, XV, XVI, Școala

săsească din Moşna desfăşura o activitate foarte bună, ceea ce a situat localitatea pe unul din primele locuri în această zonă. O altă dovadă că sec.

al XVI-lea a fost unul de mare înflorire și că în acelaşi timp Școala Moşna

dădea elevi bine pregătiţi este faptul că în cea mai veche matricolă a

gimnaziului Honterus din Braşov, între anii 1544-1599 au fost în total 19

elevi din Moşna, situând această localitate pe locul 10 în Transilvania

în rândul comunelor6.

1 G. Nussbächer, Aus Urkunden und Chroniken, Editura Kriterion, 1990, pag. 80 2 C. Römer, Op. cit., pag. 69 3 G. Nussbächer, Op. cit., pag. 81 4 Ibidem 5 P. Şandor, Universitari transilvăneni în evul mediu, Kriterion, Bucureşti, 1979,

pag. 304 6 Ibidem

86

Pentru sec. XVII, mai precis 1639, apar înscrişi la gimnaziul din

Mediaş 8 elevi, pentru ca în 1794 numărul lor să ajungă la 161. Ştiinţa de carte a plebanilor şi universitarilor este dovedită de

documentele pe care le redactează sau prin faptul că achiziţionează şi

posedă cărţi. Astfel, într-o tipăritură de la Ulam 1474 se găseşte următoarea

însemnare: această carte am cumpărat-o fără viclenie și înşelăciune de la

comitele Paulus din Braşov, eu Johannes pleban la Moşna şi decan al

capitlului Moşna din 1477.” Se ştie că toate școlile săseşti erau școli confesionale, în care se studia

în primul rând catehismul lui Luther și Sfânta Scriptură (Evangheliile). Pe

lângă acestea se învăţa: cititul, scrisul, socotitul şi interpretarea cântecelor

bisericeşti. Învăţătura se baza mai ales pe memorare. Catehismul trebuia

citit de atâtea ori în limba germană şi latină până când copiii îl ştiau pe de

rost. Cititul se învăţa prin metoda silabisirii iar limbile prin citit, repovestit

și discuţii libere. Manuale sau cărţi nu existau, folosindu-se omniprezenta tăbliţă de ceară. Durata învăţământului nu era reglementată; aceasta

depindea de voinţa părinţilor. Dascălul era ales pe timp de un an, după trecerea căruia putea să ceară

comunităţii realegerea sa. Primul său superior era preotul pe care era dator

să-l respecte, să-l preţuiască, să-i dea ajutor la diferite munci agricole şi să-l ajute în caz de primejdie.

Remuneraţia dascălului se făcea în natură, bani sau daruri benevole.

La acestea se adăugau veniturile suplimentare pe care le realiza din diferite

obligaţii extraşcolare care îi reveneau: să conducă corul bisericesc să cânte la nunţi şi înmormântări să tragă clopotele să scrie scrisori să ajute la împărţirea moştenirilor2.

Prima menţiune despre existenţa unui dascăl la Moşna o aflăm din

autobiografia lui Michael Bayer, Decanul general al Bisericii Evanghelice, de la care aflăm că între anii 1614-1618 a fost rector la Moşna, după care s-a reîntors la Rectoratul din Mediaş, fiind Decan general între anii 1647-1651.

Şcolile erau inspectate pe plan local de către preot, iar în plan superior,

din când în când aşa-numitul decan al districtului bisericesc vizitează prin

funcţionarii săi şcolile săteşti. Cu prilejul unei asemenea inspecţii făcute în

anul 1765 de Karl Werner, aflăm pentru prima oară din documente unele

precizări despre locul școlii şi activitatea sa3. Instrucţia era făcută de patru

1 C. Römer, Op. cit., pag. 47 3 Helmut Knall, Monografie – Soroştin, pag. 30 3 C. Römer, Op. cit., pag. 37

87

persoane: rectorul, cantorul, clopotarul şi un colaborator. Aflăm acum că

băieţii erau instruiţi de rector iar fetele de cantor, iar atunci când lipseau,

aceştia erau înlocuiţi de ceilalţi doi1. Cu prilejul acestei inspecţii au fost

făcute observaţii în legătură cu disciplina copiilor, insuficienţa instruirii

fetelor şi starea mai puţin bună a clădirii școlii. Tot atunci rectorul, având

un scris frumos, a primit ordin să se ocupe și de instruirea fetelor2. Plata cadrelor în acel moment era de 40 de galbeni ungureşti, sumă destul de

mare la fel ca și cea a învăţătorilor din Richiş3. Se pare că cea mai veche

clădire destinată instruirii copiilor se afla inițial în interiorul cetăţii, şi după

aceea a fost mutată lângă fosta casă parohială arsă în incendiul din 17714. Ceva mai târziu este amintită o clădire aflată pe malul pârâului cetăţii, în

grădina parohială5. O nouă școală se va construi în anii 1826-1827, cam pe locul unde se află azi, şi costând 3063 ducaţi6. Un moment deosebit pentru școala din Moşna este desigur anul 1847, când Stephan L. Roth este numit preot. Acesta avea o mare experienţă pedagogică și înainte de numirea sa ca

preot făcuse studii universitare strălucite la Tübingen în Germania,

cunoscându-l cu această ocazie pe marele dascăl Pestalozzi din Elveţia, în al

cărui institut de educaţie din Jverdon Roth a activat un timp, înregistrând

datorită capacităţii sale o primă glorie timpurie7. Această glorie a fost

accentuată de faptul că în numai 5 zile (22 iunie 1820 – 27 iunie 1820) pregăteşte teza sa de doctorat tratând despre esenţa statului, obţinând cu

această ocazie titlul de doctor al Universităţii din Tübingen8. Reîntors la Mediaş are nenumărate decepţii deoarece ideile sale

pedagogice novatoare nu au fost acceptate de poporul săsesc care avea

formele sale de viaţă rigide și tradiţionale. Din septembrie 1821 şi până în

1834 activează ca profesor şi director (1831-1834) la Mediaş, căutând să

aplice cât mai multe idei noi pe tărâm pedagogic9. După ce funcţionează timp de doi ani ca predicator în Mediaş (dec.

1834 - dec. 1836), susţine examenul cerut, devenind preot la Nemşa în

ianuarie 1837, unde va sta până în anul 184710. În februarie 1847 Moşna,

una dintre cele mai mari parohii din capitlul Mediaş, are marea şansă să-i acorde scaunul parohial acestui mare pedagog şi preot care a fost Stephan L. Roth. Aşadar numai din cele câteva menţiuni referitoare la Roth ne putem

1 Ibidem 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem 5 Ibidem 6 Ibidem 7 Carol Göllner, Stefan Ludwig Roth – Viaţa şi opera, Bucureşti, 1966, pag. 19 8 O. Folberth, Stefan Ludwig Roth – Gesammelte Schriften und Briefe, vol. II, Braşov, 1927, pag. 271-287 9 C. Göllner, Op. cit., pag. 29 10 M. Kroner, Op. cit., pag. 133

88

da seama despre experienţa sa pedagogică pe care o avea în momentul în

care Școala din Moşna făcea cunoştinţă cu el. Fără teama de a greşi afirmăm

că această experienţă putea să fie folosită cu și mai mare folos şi cu mai

multe rezultate decât la Moşna în orice Școală din orice mare oraş şi chiar în

universităţile străine. Prin funcţia lor învăţătorii erau subordonaţi preotului care în acelaşi timp era și “inspectorul local”. În contractul încheiat între

reprezentanţii comunei Moşna și preotul nou ales se preciza obligativitatea acestuia de a inspecta frecvent Școala pentru a verifica cum îşi însuşesc

elevii cunoştinţele şi dacă dascălii îşi îndeplinesc îndatoririle lor. Tot

preotul trebuia să aibe grijă ca localul şcolii să fie bine întreţinut iar în

motivarea absenţelor să facă distincţie între acei copii pe care părinţii nu-i pot trimite la Școală datorită sărăciei și ceilalţi elevi care sunt reţinuţi de

părinţi fără motive întemeiate1. Roth a făcut mai mult decât îl obliga funcţia

sa şi nu s-a limitat doar la cele înscrise în contract. Din metodele marelui

pedagog elveţian Pestalozzi a făcut o adevărată profesiune de credinţă2. Cercetând registrele cu procesele verbale din Moşna se poate constata câtă

grijă acordă preotul pedagog instruirii şi educaţiei copiilor. Folosea o parte

din timpul său pentru completarea culturii lor generale şi pentru înlăturarea

unor goluri din cunoştinţele lor3. Discută şi probleme astronomice legate de

mişcarea stelelor, lunii şi soarelui. Le explica cum se formează ceaţa, norii,

ploaia4. Inspirat poate de discuţia avută în timpul călătoriei sale la Würtemberg

cu preotul Gustav Weiner, care întemeiase în 1839 la Waldorf lângă

Stuttgart o grădiniţă de copii5, Consistoriul din Moşna a hotărât la

propunerea lui Roth din 9 aprilie 1848 înfiinţarea unei astfel de instituţii

preşcolare6. Experienţa de la ţară în anii petrecuţi la Nemşa şi acum la

Moşna îl face pe Roth să programeze activitatea grădiniţei din aprilie până

în septembrie, perioadă în care părinţii sunt ocupaţi cu lucrările câmpului.

Retribuţia urma să se acorde îngrijitoarei din veniturile bisericii, iar

învăţătorii erau obligaţi să sprijine prin rotaţie această îngrijitoare în munca

ce o desfăşura. Din cauza evenimentelor anului 1848 această iniţiativă,

printre primele din ţara noastră, nu a putut prinde contur decât la 4 mai

1891, când grădiniţa a avut 91 de copii7. De atunci și până azi, cu mici întreruperi, grădiniţa funcţionează cu

programul pe care atât de nimerit pentru lumea satului l-a propus Stephan L.

1 Ibidem, pag. 156 2 O. Folberth, Op. cit., vol. VI, pag. 263 3 Consistorul de protocoale 1830-1856, aflat în arhiva Bisericii Evanghelice din

Moşna 4 C. Römer, Op. cit., pag. 42 5 O. Folberth, Op. cit, vol. V, pag. 205-206 6 Consistoriul de protocoale 1830-1856 7 C. Römer, Op. cit., pag. 41

89

Roth. Atât la Moşna cât şi la Mediaş a atras atenţia de multe ori în

adunările preoţilor evanghelici asupra tuturor problemelor şcolare,

propunând să se ia o hotărâre fermă pentru prevenirea numeroaselor absenţe

nemotivate ale elevilor1. Cunoscând foarte bine greutăţile materiale cu care se confruntă

dascălii, Roth pledează pentru creşterea salariilor şi pentru ca această

profesie să nu mai fie privită ca un rău necesar sau ca o ocupaţie

dezonorantă2. Dascălul sas, chiar dacă avea o retribuţie superioară

dascălului român, era considerat undeva la periferia intelectualilor, iar

pâinea lui nu era asigurată decât din an în an trebuind de fiecare dată la

sfârşitul anului să obţină prelungirea pe încă un an a funcţiei sale. La sate

uneori era și clopotar și cântăreţ și învăţătorul era sluga preotului, pe care îl

ajuta în gospodărie și uneori îl însoţea la vânătoare3. Preotul pedagog s-a preocupat şi de familiarizarea ţăranilor cu o

agricultură modernă, dorind să realizeze în acest sens o Școală agricolă în

această zonă4. Neavând fonduri a trecut la probleme practice: în grădina

casei parohiale din Moşna elevii şi tinerii puteau să se familiarizeze cu diferite probleme ale agriculturii moderne de perspectivă. Încă de la prima

şedinţă la venirea sa în Moşna s-a hotărât ca pe Buschberg să se înfiinţeze o

livadă unde tinerii să fie învăţaţi să îngrijească pomii iar printre tineri s-a luat decizia să se dea voie şi românilor să participe uneori la aceste lecţii5.

Roth considera de asemenea ca o chestiune naţională întemeierea unei

școli pentru instruirea notarilor săteşti6, şi-n acelaşi timp s-a pronunţat

pentru instruirea juridică a tinerilor satelor în cadrul aşa-numitelor Bruderschaften7. La Moşna, reuşind să câştige pe notarul comunei, un

anume Mantsch, întreprinde o asemenea acţiune, iar la sfârşitul lunii

februarie 1848 Roth depune în faţa oficialităţilor comunale rezultatele

primului examen din Statutul pământului regesc susţinut de tinerii satului.

Această acţiune nu era privită cu simpatie de familiile bogate din Moşna,

deoarece nu le convenea această iniţiere a oamenilor în legislaţia timpului8. La Moşna Roth a continuat să creadă că va putea să dea viaţă ideii lui

cea mai de preţ pe tărâm pedagogic – Gazeta şcolară – menţionată și în

ultima sa scrisoare redactată înaintea execuţiei, arătând că programele ei pe

care nu reuşise să le difuzeze se găseau pe masa de scris la Moşna9.

1 M. Wellmann, Kirche und Pfarramt St. L. Roth în Spannungfeld von Politik und Sozialpädagogik, Köln, Viena, 1970, pag. 286 2 O. Folberth, Op. cit., vol. V, pag. 363 3 C. Göllner, Op. cit., pag. 22 4 O. Folberth, Op. cit., vol. V, pag. 114 5 Consistoriul de protocoale 1830-1856 6 O. Folberth, Op. cit., vol. V, pag. 298 7 Ibidem pag. 294-298 8 Ibidem, vol. VII, pag. 22 9 Ibidem, pag. 179

90

Roth a fost un mare vizionar, care a ştiut mai bine ca oricine dintre sași să ia pulsul societăţii Transilvaniei, dar şi pulsul evenimentelor politice

şi transformărilor economice din Europa. Dându-şi seama că revoluţia din

1848 deschide o nouă epocă a căutat să schiţeze sarcinile şcolii în noile

condiţii istorice, în care fostele privilegii ale sașilor nu se mai puteau menţine, subliniind că se impunea ridicarea tuturor școlilor pe o nouă

treaptă, iar Școala să fie un bun al tuturor1. A fost printre puţinii sași care a înţeles problemele românilor din

Transilvania și prin aceasta poate sta și trebuie să stea alături de marile

personalităţi româneşti. Nu se poate încheia această scurtă prezentare fără a se arăta că Roth ca

profesor a fost unul dintre primii educatori care au respins pedepsele corporale, făcând observaţie de multe ori în acest sens și învăţătorilor de la

Moşna2. Chiar dacă a fost preot, Roth a rămas în primul rând pedagog și de bună seamă, dacă nu ar fi dispărut atât de repede, la numai 52 de ani, nu

numai Moşna, dar toată Transilvania ar fi beneficiat de serviciile unei mari

personalităţi. Şederea lui la Moşna a avut drept rezultate mai îndepărtate extinderea

școlii germane în anul 1860, care începuse de mult să fie neîncăpătoare

pentru populaţia şcolară numeroasă existentă aici3. Această extindere a

costat 1171 ducaţi și fără îndoială că toată comunitatea săsească a participat

la realizarea celor două săli de clasă la parter și două locuinţe pentru cadre

la etaj4. Pentru acea perioadă sunt identificaţi doi învăţători, în afară de

cantor și clopotar: Johann Friedrich pentru băieţi şi Jahann Wolf pentru

fete5. Referitor la clopotar, în scrierile evului mediu acesta mai apare și sub

denumirea de “campanator”, cuvânt de origine latină și care se traduce aici cu “persoana care trage clopotele”.

Din sec. XVI, clopotarul apare menţionat în rândul slujitorilor școlii, fiind sinonim cu dascăl sau învăţător. După 1867 s-au petrecut câteva

schimbări în viaţa școlii săseşti când J. Schneider întocmeşte un regulament

şcolar, completat de Franz Oberth, care pune bazele unui învăţământ unitar,

întemeiat pe planificare și ordine. Obligativitatea şcolară cuprindea elevii de

8-9 ani, la care se adăugau cursuri complementare pentru cei de 15-19 ani, iarna şi vara, câte două ore săptămânal.

Învăţătorii erau aleşi şi angajaţi pe viaţă, manualele trebuiau să fie

aprobate de către consistoriul general, iar inspecţiile erau conduse de preoţi,

comisari şcolari și districtuali.

1 Ibidem, vol. IV, pag. 428 2 Ibidem, vol. V, pag. 56 3 C. Römer, Op. cit., pag. 31-38 4 Ibidem 5 Ibidem

91

Tot pe această linie a înnoirilor, Consistoriul evanghelic începe să fie

mai mult preocupat de transpunerea în practică a ideii lui Stephan L. Roth referitoare la nevoia înfiinţării grădiniţelor.

Pentru a avea cadrele cu pregătirea necesară la Braşov începând cu

anul 1880 vor fi pregătite viitoarele educatoare. În Moşna, prima grădiniţă

germană începe să funcţioneze din anul 1891. În anul 1881 G. D. Teutsch efectuează o vizită în scaunul Mediaş, și

cu această ocazie vede şi şcoala din Moşna, având cuvinte de laudă la

adresa activităţii şcolare de aici care avea în dotare și o mică bibliotecă

folosită de elevii germani1. Din aceeaşi sursă aflăm că învăţătorii sași aveau un salariu mai bun în

comparaţie cu cei români, primind 515 florini la care se mai adăugau

donaţiile conform tradiţiei: 3 feldere de ovăs, 3 măsuri de grâu, peste toate

mai erau unele rezerve financiare ce se acordau atât copiilor, dar şi

învăţătorilor2. Şcoala săsească era susţinută de biserică, de Universitatea săsească,

uneori de băncile săseşti3. Creşterea populaţiei şcolare din Moşna determină comunitatea locală să hotărască construirea unei noi școli. Planurile școlii au fost făcute la Sibiu de către arhitectul Heinrich Eder, iar construcţia

propriu-zisă a început în anul 1909 şi s-a terminat în anul 1910 (foto 29).

Constructorul acestei clădiri a fost Johann Gräser din Mediaş, noul local s-a ridicat aproape pe acelaşi loc unde fusese vechea şcoală numai ceva mai

departe. Clădirea avea 4 săli mari de clasă, o sală de rezervă, o sală pentru

muzică, bibliotecă, cancelarie şi o locuinţă pentru învăţători. Costul întregii

construcţii s-a ridicat la suma de 86.712,54 coroane, sumă ce a fost plătită

de membrii comunităţii bisericeşti din Moşna prin contribuţii în bani4. În afară de această sumă oamenii au mai adus în vara anului 1909,

1269 care cu cărămizi și alte materiale din Mediaş, la care se mai adaugă

2013 cărăuşii în apropierea comunei pentru a depozita molozul de la vechea Școală și a aduce nisip pentru noua construcţie, plus 1035 prestaţii cu mâna.

În anul 1910 s-au prestat zile de muncă la săpatul pivniţei și a fundaţiei

clădirii, s-au cărat 2000 de care de pământ, s-au adus 293 care nisip din Târnava și s-au efectuat 500 zile prestaţii cu mâna5.

Arhiva școlii ne permite să analizăm frecvenţa elevilor şi alte aspecte

legate de viaţa şcolară. Din protocoalele școlii până în anul 1900 şi apoi din

cataloage până în 1918 observăm numărul mare de elevi ce frecventează

1 Fr. Teutsch, Die generalkirchen Wisitations Berichte , Hermannstadt, 1925, pag. 380-394 2 Ibidem 3 O. Ghibu, Viaţa şi organizaţia bisericească şi şcolară în Transilvania și Ungaria, Bucureşti, 1915, pag. 99 4 C. Römer, Op. cit., pag. 69-78 5 Ibidem

92

Școala. În Moşna ca și peste tot unde au locuit sași nu au existat copii (decât cu foarte rare excepţii) care să nu fi frecventat vreo Școală, ceea ce a

avut ca urmare lipsa analfabeţilor1. Pentru anul 1876-1877 au fost înscrişi un număr de 134 de elevi din

care au fost clasificaţi 74, iar în 1878-1879 au frecventat 169 de elevi din care au fost clasificaţi 902. Făcând o medie a elevilor care au frecventat Școala între anii 1883-1918, obţinem un număr de 150 de elevi participanţi

în fiecare an la Școală3 faţă de situaţia statistică din anii 1942-1943 când

numărul elevilor era de 1264. Comparând tabelele statistice din anii 1942-1943 ale celorlalte

localităţi în judeţul Târnava Mare, după numărul de elevi înscrişi Moşna

face parte din primele 10 din totalul celor 79 de aşezări5. Venind spre perioada analizată 1871-1918 și ţinând cont de tradiţia

şcolară, de potenţialul economic, de numărul de locuitori, Moşna făcea

parte din primele 8 comune fără a socoti Mediaşul şi Sighişoara. În acest

interval de timp au existat cu mici excepţii 4 învăţători cifra pe care o găsim și în anul 1942, acest număr însemna foarte mult şi din nou comparând

Moşna cu celelalte localităţi din judeţul Târnava Mare putem aşeza Moşna

pe locul II alături de Aţel, Richiş, Seleuş, pe primul loc fiind Biertan cu 5

învăţători. Punând faţă în faţă Școala românească cu cea germană observăm că în

timp ce Școala românească făcea mari eforturi de supravieţuire, Școala germană continua să aibă condiţii mult mai bune.

7.2. BISERICA ŞI ȘCOALA ROMÂNĂ

Biserica românească din Moşna nu are date concrete din perioada

feudalismului timpuriu şi dezvoltat datorită contextului istoric în care a trăit

neamul românesc din Transilvania. Pentru a înţelege mai bine viaţa

bisericească din localitate, am considerat că este necesar să prezentăm pe

scurt cadrul general de organizare al bisericii în feudalismul timpuriu și

dezvoltat. Organizarea ei a fost multă vreme destul de primitivă și ceea ce este sigur este că ea n-a fost izolată de biserica celorlalţi români6.

Pentru secolele XIV-XV cercetările au confirmat că biserica

românească ortodoxă a avut la Râmeţ încă din 1377 o Mitropolie

1 Nicolae Iorga, Ce sunt și ce vor saşii din Ardeal, Editura Kriterion, 1990, pag. 50 2 Protocolul şcolii germane din Moşna, pag. 233-235 3 Ibidem 4 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 331 5 Ibidem 6 Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizaţia bisericească şi şcolară în Transilvania și

Ungaria, Bucureşti, 1915, pag. 1

93

românească1. În ultimele două decenii ale secolului XV și în prima

jumătate a celui următor, sediul Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei s-a stabilit pentru 7 decenii la Feleac2. După 1538 scaunul mitropolitan s-a mutat probabil la Prislop, Geoagiu, Lancrăm şi în cele din urmă la Alba

Iulia3. Frământările deosebite din viaţa noastră religioasă determinate de

reforma din prima jumătate a sec. al XVI-lea au dus la apariţia celor 3

confesiuni noi ce au slăbit considerabil catolicismul, mai ales când în 1566

s-a hotărât desfiinţarea Episcopiei catolice de la Alba Iulia, apoi Oradea și

Cenad4. Cele trei confesiuni vor avea urmări însemnate asupra vieţii

bisericeşti a naţiunilor din Transilvania, ducând la dezvoltarea

învăţământului laic, a scrierilor în limba naţională; cu toate acestea, Biserica ortodoxă română a rămas în vechea ei situaţie de religie tolerată, deşi în

1543 dieta întrunită la Cluj proclamase principiul libertăţii religioase în

Transilvania5. Chiar dacă sașii nu au făcut încercări de atragere a românilor

spre evanghelism, aşa cum au făcut ungurii de a-i atrage spre calvinism după anul 1566, românii de pe pământul crăiesc erau în continuare supuşi la

dijma bisericească. La această particularitate nu se ştie precis cum s-a ajuns, dar românii plăteau această dijmă bisericii săseşti, şi nu celei proprii6.

Datorită acestei anomalii şi preoţii din Moşna nu aveau cu ce se

întreţine, nu aveau decât biserici modeste, nu aveau case parohiale. La

sfârşitul veacului al XVII-lea regimul habsburgic din Transilvania ridica noi probleme bisericii. Situaţia religioasă a catolicismului care pierduse aproape

tot terenul în urma reformei religioase, i-a îndemnat pe aceştia să caute

soluţii pentru a schimba raportul de forţă dintre catolici și reformaţi. Având

o experienţă clară în acest sens și cunoscând bine problemele cu care se

confrunta religia ortodoxă din Transilvania, Habsburgii după ce cuceriseră

Transilvania au reuşit să atragă în anul 1700 o parte a românilor în frunte

cu mitropolitul Atanasie Anghel la greco-catolici7. Unirea nu s-a făcut dintr-o nevoie spirituală ci în primul rând din

motive materiale, de ridicare socială a preoţilor care doreau privilegiile

preoţimii catolice, doreau egalitate şi să nu mai fie consideraţi toleraţi8. Unirea a trezit în multe locuri lupte confesionale care de-a lungul timpului vor micşora forţa noastră de rezistenţă, dar și biruinţa noastră naţională faţă

1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1992, p. 300 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem, pag. 498 5 Ibidem, pag. 504 6 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică,

Bucureşti, 1984, pag. 125 7 Onisifor Ghibu, Op. cit., pag. 57 8 David Prodan, Op. cit., pag. 148

94

de stăpânii noştri; dar în acelaşi timp, acest secol al XVIII-lea va pune temelia pe care se va clădi întreaga luptă românească de aici1.

După Cronica Bisericii Ortodoxe primii uniţi din Moşna sunt

menţionaţi în anii 1810-1820, când un anume Diac dintr-o localitate apropiată care era greco-catolic, s-a căsătorit în Moşna rămânând aici.

Pentru a fi scutit de „sarcinile” comune s-a declarat greco-catolic, și fiind și

cântăreţ a ocupat postul de cantor, iar din acea familie și alte câteva s-a înfiinţat parohia greco-catolică, care până în 1850 a avut 256 de

credincioşi2. Alături de acest punct de vedere apare conscripţia făcută între

anii 1760-1762 la ordinul Curţii din Viena de către Nic. Adolf (baron de

Bucov), baronul L. B. Morisinger şi baronul Dietriechau, cu scopul de a se

informa despre numărul uniţilor. Potrivit acestui recensământ Moşna avea

(aşa cum am arătat și la capitolul demografie) 45 de familii ortodoxe, 30 familii de uniţi, avea preot şi o biserică din lemn3. Din punct de vedere organizatoric biserica ortodoxă românească reuşeşte să reactiveze vechea

Mitropolie a Sibiului în 1864, prin activitatea episcopului Andrei Şaguna,

odată cu înfiinţarea a încă două episcopii, la Arad şi Caransebeş4. În ceea ce priveşte Biserica Greco-Catolică, aceasta a fost ridicată la

rangul de Mitropolie în anul 1853, fiind scoasă de sub jurisdicţia primatului

de Strigoniu, căpătând o autonomie mai mare5; aceste două momente prin

redeşteptarea celor două Mitropolii vor duce la o mai bună organizare a

vieţii bisericeşti şi a școlilor româneşti. În intervalul anilor 1700 şi până la

constituirea celor două Mitropolii au fost momente când s-a încercat

reunirea celor două biserici6 şi în acelaşi timp au fost multe acţiuni de luptă

comună pentru obţinerea de drepturi şi recunoaşterea naţiunii româneşti. Cu

aceste ocazii s-a pus în discuţie şi situaţia românilor de pe pământul

crăiesc. Deoarece alte referiri despre situaţia din Moşna nu am găsit,

privitor la această perioadă am apelat la cele două memorii din anii 1834 şi

mai ales 1842, când episcopii Vasile Moga şi Ioan Lemeny, folosind

contextul politic favorabil, pun în discuţie încă o dată problema românilor de pe pământul crăiesc în ansamblul ei7.

În continuare preoţii români nu primeau dijma enoriaşilor lor,

deoarece credincioşii erau obligaţi să plătească această dijmă preoţilor saşi.

În timp ce preoţii sașilor primeau loturi întinse de semănături, cei români

1 Ibidem, pag. 233 2 Cronica Bisericii Ortodoxe Române 3 Istoria Transilvaniei, Bucureşti, 1960, pag. 168 4 Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, Sibiu, 1920, pag. 166 5 Onisifor Ghibu, Op. cit., pag. 87 6 I. Lupaş, O încercare de reunire a Bisericii româneşti din Ardeal la anul 1798, Arad, 1913, pag. 7 David Prodan, Op. cit., pag. 388

95

trebuiau să flămânzească și să privească cum se îmbogăţesc semenii lor.

Aveau biserici mici închise cu gard şi în cel mai bun caz case parohiale

acoperite cu paie. Se cerea ca zeciuiala să fie plătită preoţilor români și să li

se taie și lor loc bisericesc, iar tinerii căsătoriţi să beneficieze de dreptul

noilor căsătoriţi la pământ1. Privilegiile amintite de cei doi episcopi sunt confirmate și de actele

Bisericii Evanghelice din Moşna, care atunci când l-a ales pe Roth ca preot în contractul încheiat arată că comuna se angaja să ţină în stare bună

clădirile gospodăreşti ale preotului, să-i dea anual 10 stânjeni de lemne,

zeciuiala din toate produsele şi să-i presteze gratuit toate cărăuşiile2. Nu întâmplător tatăl său îi scria din Şeica Mică: „Ceea ce este lumesc ai acum din belşug”3. Pentru a-i putea compara și mai bine cu situaţia modestă a

preoţilor români din Moşna, se poate urmării tabelul de la pag. 178 cu

veniturile realizate din zeciuială de preotul Johann Martin Josephi între anii

1830-18434. În legătură cu problema pământului deţinut de bisericile româneşti din

Moşna și cea evanghelică, disproporţia era foarte mare în favoarea celei

săseşti: în anul 1898 în momentul în care au luat sfârşit lucrările de

comasare, preotul Ioan Teodorean consemnează în cronica sa că Biserica

Ortodoxă a primit în Colnici 90 de iugăre faţă de cea evanghelică, care

primise 350 de iugăre5. Nu cunoaştem suprafaţa primită de greco-catolici, dar ştim că pentru locul de înmormântare, până a se cădea de a acord ca

ambele confesiuni să folosească acelaşi cimitir, s-au purtat multe certuri. Protocolul botezaţilor și al căsătoriţilor descoperit recent ne mai arată un

contract încheiat între preotul T. Popovici pe de o parte și membrii comitetului parohial pe de altă parte, din care rezultă obligaţiile și

îndatoririle reciproce. Pe ultima pagină a protocolului menţionat o notă a

preotului greco-catolic plină de amărăciune arată că nefiind casa parohială

este nevoit să se mute la casa socrului din Mediaş. La ortodocşi se pare că a

existat o casă parohială până în 1864 pe strada Văleni la nr. 385, când

preotul Ioan Goroşan şi-a cumpărat o casă proprie la nr. 3206. În 1868 casa

parohială menţionată s-a vândut, iar cu banii obţinuţi s-a cumpărat un loc la

nr. 313, aproape de biserică, unde ulterior s-a construit o Școală şi o casă

parohială7.

1 Ibidem, pag. 389 2 M. Wellmann, Kirche und Pfarramt St. L. Roth im Spannungsfeld von Politik und Sozialpädagogik, Köln Viena, 1970, pag. 197 3 M. Kroner, Stephan Ludwig Roth – viaţa și opera, Editura Dacia, Cluj, 1974, pag. 134 4 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

Tip. G. A. Reissenberger, 1912, pag. 74 5 Cronica Bisericii Ortodoxe 6 Ibidem 7 Ibidem

96

După numărul credincioşilor, în anul 1910 greco-catolicii erau 237, iar ortodocşii 4361. Din cărţile mai vechi ce se află în arhiva Bisericii “Sf.

Nicolae” menţionăm: Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de la 1866 Cartea Evangheliilor de la 1859 Sfintele şi dumnezeieştile Liturghii de la 1814 Straşnicul de la 1807 (Biserica “Buna Vestire”)

Alături de eforturile făcute de preoţii locului pentru luminarea

poporului se numără fără îndoială şi acela de a avea o Școală a satului.

Românii din Moşna, elementul autohton, au fost păstrătorii fideli ai

credinţei strămoşeşti şi alături de biserică au înfiinţat școli pe care le-au întreţinut din mijloace proprii peste toate adversităţile timpului.

Biserica şi Școala au fost la poporul român din Ardeal factorul

principal al vieţii noastre naţionale. Tinda bisericii era locul unde elevii, fiii

de ţărani puteau primi puţină cultură de care aveau nevoie sub

supravegherea directă a dascălilor care aşa cum ştiau îi învăţau cele mai

frumoase pilde de comportare și dacă meşteşugul scrisului şi cititului le era

mai familiar atunci şi elevii începeau să fie instruiţi2. Fără un învăţământ

teologic, fără vreo bază materială, cu o preoţime improvizată redusă la ceea

ce a învăţat după ureche în ucenicii de cantor, de călugăr în ţară sau peste

hotare. Este de presupus că preoţii aveau cunoştinţe ce se rezumau la unele

rugăciuni fundamentale: Tatăl Nostru, Crezul, Cele 10 Porunci. Unii ştiau

să citească, dar nu ştiau să scrie. Alţii nu se pricepeau la descifrarea textelor

care erau în slavonă3. Date mai sigure despre existenţa școlilor primare româneşti ne apar la sfârşitul sec. al XVI-lea4.

Inochentie Micu Klein care prin lupta sa aşează și temelia viitoarei școli româneşti, a cerut instruire pentru copiii românilor, indiferent dacă

trăiau pe pământul crăiesc sau erau fii de iobagi5. Până în anul 1784 nu putem da alte amănunte despre şcoala

românească de la Moşna decât cele generale pe care le-am menţionat mai

sus. Odată cu anul amintit este semnalată prima Școală confesională greco-orientală, în documente unde Moşna apare alături de Şeica Mică, Mihăileni,

Apold6. Altă referire este cea a protopopului de Mediaş Constantin Alpini

(1838-1846), care a redactat un memoriu de protest pentru oprimarea

1 Ibidem 2 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 350 3 David Prodan, Transilvania și iar Transilvania, Editura Enciclopedică, Bucureşti,

1992, pag. 154 4 Silviu Dragomir, Studii privind istoria revoluţiei române de la 1848, Cluj, 1989, pag. 153 5 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică,

Bucureşti, 1984, pag. 156 6 Monografia judeţului Târnava Mare, pag. 350

97

școlilor din protopopiat, printre care este amintită şi Școala din Moşna.

Locul unde a existat şcoala nu se poate preciza, însă credem că preotul

ortodox Teodor Popovici (1812-1830) va fi folosit în multe rânduri şi

propria sa casă parohială aflată în Văleni, lângă fosta biserică. Această

modalitate de a instrui copiii reiese şi dintr-un jurnal recent descoperit în

arhiva şcolii din Alma Vii (localitate apropiată Moşnei), unde preotul ţinea

ore în modesta sa locuinţă şi mai târziu în alte case particulare1. Acelaşi preot menţionează că în 1842 veneau să înveţe 10 elevi

români, deoarece ceilalţi nu puteau frecventa şcoala datorită greutăţilor

materiale2. În anul 1842, când episcopii Vasile Moga şi I. Lemeny înaintau al

doilea memoriu dietei, Stephan L. Roth scria la Nemşa: “Școlile populare sunt baza tuturor școlilor, facla și focarul întregului popor”, iar mai departe:

“Fără învăţători buni nu există şcoală bună”3. În 1847 Roth ţine o prelegere în comuna vecină Richiş în care se referă

și la situaţia școlilor româneşti de pe pământul crăiesc. Cu această ocazie

propune indirect ca din fondurile comunale să se ridice şcoli româneşti şi să

se angajeze învăţători corespunzători4. De la Nemşa şi Moşna a pledat după

cum am văzut pentru o colaborare cu preoţii români în ideea de a culturaliza

populaţia locală dovedind încă o dată că a luptat nu numai pentru sași, dar şi

pentru drepturile sociale ale românilor majoritari, asumându-şi în vremea

aceea un mare risc5. Realitatea situaţiei școlilor româneşti de pe pământul crăiesc deci şi de

la Moşna între anii 1840 şi 1860 reiese foarte bine dintr-o plângere adresată

de românii din Nocrich în anul 1850 episcopului Andrei Şaguna: “Şcoală cu

toată inima am face dar nu avem nici loc de școală, unde să o facem, şi nu

avem nici bani de unde să o facem, căci câştigul nostru îl bagă confraţii

(saşi) în punga lor. Ei au până acum două curţi de Școală din pământ sătesc,

noi nici una. Aşa dacă au ei două deie-ne şi nouă a treia ca să avem unde

zidi școala care pe dreptate am mai cerut şi acum cerem. Ei afară de punga cea mare a satului au și punga târgurilor care cuprinde vama şi arenda

crâşmelor. Cerem și am mai cerut să ne deie bani pe câţi trebuie la Școală și

apoi vom face bucuros”. Despre construcţia primei școli în anul 1856 ne dă amănunte Cronica

Bisericii Ortodoxe din Moşna. Școala a fost construită nu departe de cele

două biserici româneşti spre nord, materialul fiind adus din Salcău şi

1 Mică monografie a şcolilor din Alma Vii (manuscris), pag. 3 2 Ibidem 3 M. Kroner, Op. cit., pag. 156 4 Ibidem, pag. 158 5 Otto Folberth, Stephan Ludwig Roth – luptător pentru drepturile sociale

româneşti, Editura Lanuri, 1940, pag. 6

98

comunele vecine1. Toate lucrurile au fost făcute din contribuţia și prestarea populaţiei locale româneşti2.

Primul învăţător este semnalat înainte de 1856 cu numele Zahei

Moldovan, care avea în Școală 30 de elevi, băieţi şi fete3. În continuare din

anul 1856 funcţionează ca învăţători Nicolae Popovici şi Nicolae Popescu

(unul la greco-catolici şi unul la ortodocşi) până în 1887, când este

menţionat ca învăţător Petru Suciu, despre care se spune că avea o pregătire

mai bună, conform cerinţelor, în comparaţie cu primii doi4. În 1911 Petru

Suciu este pensionat fiind numit ca învăţător Nicolae Pratia din Bucium – Poieni cu studii legale, bine pregătit, servind spre deplina mulţumire a

întregului popor, cum spune Ion Teodoreanu în cronica sa, menţionată atât

de des în lucrarea noastră. Acest învăţător a reuşit în scurt timp să formeze un cor bisericesc care

a încântat lumea românească a Moşnei. Spre regretul lor, Nicolae Pratia

pleacă în satul său natal, şi începând cu 1 februarie 1913 este numit

învăţător Andrei Blotor din Şeica Mare, care nu va sta prea mult deoarece

odată cu declanşarea războiului pleacă pe front împreună cu ceilalţi tineri în

Galiţia și Rusia5. După 1918 se va reîntoarce și îşi reia activitatea

funcţionând în paralel cu Petru Suciu, care revenise din pensie înlocuindu-l pe acesta în perioada cât fusese pe front. Din studiul documentelor îl mai

amintim şi pe învăţătorul greco-catolic Manase Lajos, care a funcţionat un

singur an, 1910-19116. Salariul învăţătorilor în 1893 era de 300 florini (600 coroane) fiind

socotit în preţ şi folosirea unor loturi ale bisericii. În 1898 aceştia au mai

primit de la stat 192 de coroane iar în 1905 li s-a mai adăugat încă 100 de

coroane7. Din 1907 salariul s-a ridicat la 1.000 coroane pe an plus şase

gradaţii (acestea se dădeau după vechime), sumă la care se mai adăugau 200

coroane pentru locuinţă. Articolul de lege 16 din 1913 stabileşte salariul de

1.200 coroane, iar la o vechime de 35 de ani se dau gradaţii în valoare de

2.000 coroane însumând astfel 3.200 coroane8. Despre organizarea procesului instructiv-educativ la această şcoală

amănunte ne dă Protocolul de clasificaţiune pentru şcoala populară din

1886-1887. Din acest document se pot observa obiectele de studiu care

1 Cronica Bisericii Ortodoxe Române din Moşna 2 Ibidem 3 Şerban Polverejan, Contribuţii statistice privind şcolile româneşti din Transilvania în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, „Cumidava”, Braşov, 1968, pag. 61-65 4 Cronica Bisericii Ortodoxe Române din Moşna 5 Ibidem 6 Catalogul anului 1910-1911 7 Cronica Bisericii Ortodoxe Române din Moşna 8 O. Ghibu, Op. cit., pag. 108

99

erau: religiunea, limba maternă, limba maghiară, matematica, istoria,

geografia, ştiinţele naturale, cântatul, gimnastica, lucru manual. Acelaşi plan de învăţământ poate fi observat şi în Testimoniu

Scolasticu (doc. 32). Din studiul planului de învăţământ incluzând şi pe cel

din 1907-1908 observăm că pe lângă celelalte obiecte de studiu un loc

important îl ocupă predarea limbii maghiare – aceasta fiind una din consecinţele politicii de deznaţionalizare dusă de guvernul maghiar după

1867, care prin legislaţia aprobată a căutat să introducă în toate școlile limba de predare maghiara. Mai drastice au fost legile din 1904-1907, când

disciplinarea învăţătorilor trece din mâna confesiunilor aproape cu totul în

cea a organelor statului, învăţătorii confesionali fiind obligaţi a depune la

intrarea în slujbă jurământul unguresc. Limba maghiară se preda la sate în

13 ore pe săptămână, iar după 4 ani de Școală copiii erau obligaţi să-şi

exprime în grai și scris gândurile în limba maghiară. Examinând

protocoalele de clasificaţiune pentru şcoala populară elementară română

dintre anii 1886-1900 și cataloagele din perioada 1900-1918, observăm că

începând din anul şcolar 1908-1909 în conformitate cu legea amintită se

întăreşte procesul de maghiarizare, majoritatea elevilor apar în cataloage cu

numele maghiarizate. Tot pe această linie învăţătorul Pratia Nicolae apare în

catalogul 1910-1911 cu numele de Pratia Miklos, primind din partea autorităţilor chiar și o ştampilă cu numele său schimbat pe care era obligat

să o aplice pe fiecare pagină a catalogului. Din statistica demografică

amintim că în acel moment în localitate se găseau numai 9 unguri la o populaţie totală de 1.850 locuitori.

Referitor la numărul elevilor din documentele amintite aflăm că în

anul şcolar 1886-1887 au fost înscrişi 86 de elevi şi acest număr va exista și

în 1895-1896 când probabil a fost încadrat un învăţător greco-catolic. În

anul şcolar următor observăm că numărul elevilor s-a redus la 43 însă în

cataloagele verificate de noi nu mai apar nominalizaţi greco-catolicii cum erau până în anul şcolar 1886-1887. Din păcate nu am putut urmări

efectivele elevilor greco-catolici și numele învăţătorilor până în 1910-1911 arhiva școlii şi celelalte arhive cercetate pe plan local neavând aceste situaţii

şcolare. În stabilirea cât mai apropiată a situaţiei, ne-a ajutat statistica publicată

în Monografia judeţului Târnava Mare, unde în anii 1915, 1916, 1917,

aflăm că şcoala românească a avut o medie de elevi de aproximativ 80, care

cu o toleranţă de plus sau minus 10 elevi, este întâlnită şi în 1886. Pentru intervalul analizat se pot da câteva exemple de elevi prezenţi la

Institutul Seminarul Teologic-Pedagogic „Andreian”. Nicolae Deac

(1857/58), Nicolae Cristea (1876/77), Miron Racoţu (1903/1904), Ilie

Racoţi (1910/11)1.

1 Eusebiu R. Roşca, Monografia Institutului “Andreian”, Sibiu, 1911

100

Localul şcolii construit în 1856 s-a dovedit a fi necorespunzător în

primul deceniu al veacului XX; de aceea în 1906 s-a început construcţia

unui nou local de Școală cu ajutorul populaţiei locale și mai ales prin activitatea preotului Ioan Teodoreanu. Construcţia nouă a costat 4.000 de

coroane, care au fost adunate de la populaţia românească, care a dat între 9 și 18 coroane în funcţie de posibilităţi. La edificarea acestui aşezământ

cultural şi-a adus o contribuţie importantă Ioan Albu, care în calitatea sa de

inspector şcolar a fost numit casier al fondului şcolar. În această clădire Școala va funcţiona până în anul 1935, când a fost dată în folosinţă o nouă Școală românească (foto 27, 28).

Nu putem încheia această problemă fără a aminti că Școala românească s-a confruntat, pe lângă celelalte dificultăţi analizate, și cu lipsa de manuale şcolare. Din acest motiv unii localnici, printre care poate fi menţionat Filip Părău, donează bani pentru a cumpăra cărţi copiilor mai săraci1. O altă modalitate pe care o folosesc românii din Moşna pentru a obţine bani este transportul și vânzarea lemnelor din pădure cu scopul de a cumpăra manuale, dar uneori şi pentru a plăti învăţătorii. Din această succintă prezentare observăm că alături de Școala germană din Moşna și cea românească, încet, încet, începe să se consolideze până în anul 1918.

7.3 ALTE ASPECTE CULTURALE

Despre activitatea culturală de la Moşna, în afară de viaţa şcolară

analizată într-unul din capitolele precedente, se pot aminti și alte aspecte demne de remarcat. Astfel, încă din sec. XIX-lea sunt semnalate formaţii

artistice, atât la sași, cât şi la români. De mare apreciere se bucura fanfară locală săsească, pentru care

comunitatea a cumpărat în anul 1849 un nou set de instrumente muzicale2. Repetiţiile acestei fanfare se făceau într-un loc special amenajat din cadrul cetăţii, și aceasta era prezentă la toate serbările mai însemnate ale

comunităţii. După modelul săsesc, românii au încercat să imite această

fanfară, reuşind acest lucru, abia după primul război mondial3. Meritorie pentru activitatea învăţătorilor români de la Moşna este şi

cultivarea muzicii corale printre săteni. Pentru această activitate, ei au căutat

să cultive în acelaşi timp şi repertoriul de cântece ţărăneşti locale.

Remarcabilă este activitatea învăţătorului Nicolae Pratia, născut în Bucium

– Poieni, care în scurta sa activitate de la Moşna, a reuşit să formeze un cor

pe trei voci cu un repertoriu bogat, format din colinde, cântece populare şi

1 Cronica Bisericii Ortodoxe Române din Moşna 2 C. Römer, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş,

19212, pag. 30 3 Monografia judeţului Târnava Mare, Sighişoara, 1943

101

cântece religioase1. În cronica des amintită în lucrarea noastră, preotul

ortodox I. Teodorean arată că de fiecare dată acest cor producea mulţumirea și chiar uimirea tuturor2. O mare parte din membrii acestui cor erau prezenţi

şi la slujba religioasă, pentru a da răspunsurile liturgice3. În anul 1883, femeile germane înfiinţează o asociaţie locală de femei4,

iar cele române vor reuşi acelaşi lucru în 19055. Scopul asociaţiei locale ale

femeilor greco-ortodoxe era acela de a înfrumuseţa şi înzestra biserica şi, în

acelaşi timp, se preocupa de strângerea de fonduri băneşti pentru școală. Activitatea ASTREI s-a resimţit şi în Moşna. Pe lângă popularizarea

diferitelor cărţi ce avea drept scop culturalizarea populaţiei, a organizat cu

diferite prilejuri conferinţe. Astfel, cu ocazia sfinţirii școlii româneşti, în

ziua de 18 noiembrie 1906 s-a ţinut o conferinţă cu tema „Regulamentul

pentru cultivarea tinerimii adulte”6. În legătură cu cărţile răspândite, prin activitatea ASTREI, nu avem

indicii despre strângerea acestora într-o bibliotecă românească, însă G. D.

Teutsch ne spune că în vizita efectuată în anul 1880 în scaunul Mediaş, a

găsit la Moşna o bibliotecă germană cu puţine volume în cadrul școlii.7 O parte din activităţile culturale germane în sec. al XIX-lea și primele

două decenii ale veacului următor, se desfăşurau într-o sală special

construită, aflată lângă zidul cetăţii şi demolată în anul 1924. Inima activităţilor culturale de la sate în această perioadă a reprezentat-

o activitatea preoţilor și învăţătorilor, putând fi amintiţi aici Michael von

Heidendorff, cu valorosul său jurnal, și din nou Stephan L. Roth, care a realizat o bună parte din scrierile sale la Moşna şi Nemşa8.

Merită să-l menţionăm tot cu o activitate culturală deosebită pe preotul

evanghelic C. Römer, autorul cunoscutei monografii şi în acelaşi timp pe

preotul ortodox I. Fodoreanu autorul însemnărilor deosebit de valoroase din

Cronica Bisericii Ortodoxe. Faptul că Moşna a avut o Școală puternică, a fost dovedit şi prin

numărul mare de elevi şi studenţi prezenţi în școlile Transilvaniei de-a lungul timpului. Mulţi din cei care au studiat vor reveni în localitate, fiind

adevărate focare de cultură pentru localnici, dar și pentru comunităţile

învecinate. Din Moşna s-au ridicat o serie de personalităţi, și anume: Werner Mathias, născut în 1610 și care a ajuns preot publicist; Jekebius

1 Cronica Bisericii Ortodoxe din Moşna 2 Ibidem 3 Ibidem 4 C. Römer, Op. cit., pag. 35 5 Cronica Bisericii Ortodoxe din Moşna, pag. 5 6 Ibidem 7 G. D. Teutsch, Eine Kirchen Visitation zur Kulturgeschichte der Sachsen, Kronstadt, 1858, vol. III, pag. 380-394 8 C. Göllner, Stefan Ludwig Roth – Viaţa și opera, Bucureşti, 1966, pag. 165-167

102

Juboc, născut la Moşna, care între anii 1684-1686 revine în comuna natală

ca preot; Bretz Martin, preot filozof; Konnerth Fritz, năcut la 28 iunie 1883,

filozof; Mechendorf Adolf, născut la 8 mai 1877, pedagog și scriitor1. În istoriografia săsească a veacului al XVII-lea fenomenul disertaţiilor

academice cu temă istorică iau o mare amploare: originalitatea tematică a

acaestora constă în faptul că sunt legate de istoria Transilvaniei și de realităţile ei.

Printre cei mai cunoscuţi autori sași din această perioadă se numără şi

preotul de Moşna Martin Kelp (1692-1698) cu lucrarea Martinus Kelpius Natales Saxonum Transsylvanae Lipsiae – 1684, care având şi titlul de

magister, a condus şi destinele învăţământului din Moşna. Un alt preot al Moşnei dintre anii 1708-1723, a fost Thomas Scharsius,

autorul lucrării Memorabilia aliguot Transsylvanae, (Wittemberg, 1690). În multe dintre aceste disertaţii se afirmă și se argumentează latinitatea

poporului român. Un caz aparte îl prezintă Martin Bertleff (1666-1712), născut tot în

Moşna, care a urmat gimnaziul la Torun și apoi Universitatea din Konigsberg şi Dorpat, unde a scris şi publicat numeroase lucrări istorice

despre Transilvania și Europa de Sud-Est complet ignorate la noi până în

prezent. El a dobândit un bun renume, fiind numit profesor la gimnaziul din

Torun. Dintre lucrările lui Stephan L. Roth aflate în arhiva Bisericii

Evanghelice din Moşna se numără și o însemnare despre Tabloul altarului

din Cincu. Roth consemnează că el reprezenta “necredinţa apostolului Toma

pe care Hristos îl convinge de învierea sa, punându-i mâna pe rana sa din

stânga.” Roth semnalează originea acestui tablou, arătând că într-una din zilele

anului 1847, răsfoind matricola bisericii din Cincu, a găsit o însemnare care

dovedea că tabloul a fost cumpărat în 1722, de la comunitatea evanghelică

din Moşna. Acest tablou reprezintă una din cele mai valoroase opere ale Renaşterii

transilvănene, fiind pictat în 1521 de un anume Vincencius2. Tot de mare valoare artistică se dovedeşte a fi altarul original al

Bisericii Evanghelice vândut la Răvăşel.3 La valorile culturale medievale trebuie înscrise rezultatele unor

cercetări efectuate în arhivele din Sibiu şi Mediaş, care semnalează

existenţa unor cronici murale din a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Acestea au fost copiate două veacuri mai târziu de episcopul G. Jeremias Haner.

1 E. Lingner, Meschen. Beitrage zu seiner Geschichte, Hermannstadt, Honterus, pag. 12 2 Adolf Armbruster, Dacoromana Saxonica, Bucureşti, 1980, pag. 63-64 3 M. Kroner, Stefan Ludwig Roth – Viaţa şi opera, Bucureşti, 1966, pag. 165-167

103

După lucrările lui Haner s-au copiat alte exemplare de către pastorul din

Saroş – Martin Fey, care spre deosebire de Haner indică și data zugrăvirilor.

Cea mai veche dintre acestea este cea din biserica din Moşna, zugrăvită în

anul 1550, cuprinzând după Martin Fey evenimente din anii 1142-1150.1 În ceea ce priveşte valorile culturale feudale, am putea aminti existenţa

în cadrul Bisericii Evanghelice a unor frumoase lucrări cioplite în piatră:

tabernacul, portalul spre sacristie, partea superioară a ferestrelor, amvonul,

coloanele înclinate. Tot aici se află un potir cu o inscripţie din sec. XV și un altul având înscris anul 1508. În biserică mai întâlnim o patenă din sec.

XVII şi altele două, cu inscripţii din 1498 şi 1691. Alături de cele câteva

clopote vechi de interes istoric din anul 1548, nu putem să nu amintim din

nou și valoroasa orgă cumpărată de locuitorii satului în anul 1874. La

patrimoniul istoric local amintim şi lucrările religioase de mare valoare

aflate în cadrul Bisericii ortodoxe şi analizate la capitolul Biserica şi Școala românească.

Nu putem încheia acest capitol fără a aminti despre frumoasele tradiţii

şi obiceiuri populare care s-au transmis din generaţie în generaţie atât la sași, cât şi la români. Sărbătorile religioase erau tot atâtea ocazii folosite de

populaţia locală pentru a se îmbrăca în tradiţionalul port popular, cu scopul

de a sărbători prin muzică și dans evenimentele mai importante ale anului. Din scurta prezentare a acestor activităţi culturale, observăm resursele

spirituale deosebite pe care le-a avut Moşna de-a lungul timpului. Desigur că cercetările viitoare vor scoate şi mai mult în evidenţă alte aspecte din

acest domeniu.

1 Chronologia Musnensis Templi. Copia lui Haner la Arh. St. Sibiu, Ms. Varia, II 9 tom. I pag. 233-235

104

CAP. 8. ISTORIA CONTEMPORANĂ

8.1. DE LA ROMÂNIA MARE LA DEMOCRAŢIA POPULARĂ 1918 – 1947

Un moment important derulat după Marea Unire, a fost vizita trupelor

regale în localitatea Moşna, în anul 1919, când în faţa Primăriei, în prezenţa

populaţiei săseşti, s-au ţinut mai multe discursuri1, din care au reieşit cel puţin două elemente: multă speranţă în unirea cu România, și o bună

înţelegere cu celelalte naţionalităţi. Grija faţă de văduvele de război din

prima conflagraţie mondială este dovedită de o serie de măsuri luate de

Primărie pentru ajutorarea acestora. Cu acel prilej, Primăria a întocmit un

tabel nominal care ne este de mare folos deoarece ne arată o parte din

locuitorii Moşnei care au luptat pe diferite fronturi în Europa (tab. 2).2 Un alt eveniment major din perioada imediată a fost transpunerea în

practică a reformei agrare din anul 1921, de pe urma căreia o parte din foştii

combatanţi și chiar localnici au fost împroprietăriţi cu pământ. Documentele

timpului3 arată că reforma nu a dat rezultatele dorite deoarece Moşna,

neavând suprafeţe mari de teren disponibil pentru expropriere, nu putea să

împroprietărească prea mulţi locuitori. Totuşi s-au împroprietărit cu locuri

de case 41 de persoane, cu câte 200 de stânjeni.4 Cu teren cultivabil au fost împroprietăriţi 35 de persoane (români şi ţigani) cu câte un iugăr. Acest

pământ, ca și alte 234 iugăre de păşunat, a fost luat de la Biserica

Evanghelică, măsură care a provocat multe nemulţumiri și chiar tensiuni.5 Aceleaşi surse documentare ne informează că după reformă au mai rămas în

localitate încă 150 neîmproprietăriţi. Criza economică din 1929-1933 a afectat în mod direct şi viaţa satului,

astfel, ca urmare a acestei crize, a falimentat Cooperativa de Păstrare şi

Împrumut (Reiffeisen) înfiinţată în anul 19056. La începutul anilor 1930 se observă în comunităţile germane o

radicalizare spre dreapta, deoarece foarte mulţi dintre tinerii studenţi sași care au studiat în Germania au venit în contact cu ideologia naţional-socialistă, răspândind acest curent și printre saşii Ardealului. Alţi factori

care au favorizat răspândirea acestei ideologii au fost: conflictul între

generaţii, nemulţumirea faţă de conducători, dezacordul privind calea de

urmat în demersul politic.

1 O vizită a trupelor regale la Moşna, în „Mediascher Zeitung”, 11 ianuarie 1919 2 Maria Şotropa, Moşna – Monografie istorică, vol. III. Documente, Cluj-Napoca, 1999, pag. 36 3 Ilie Nicolaescu, Micromonografie (manuscris), 1933, pag. 7 4 Ibidem 5 Ibidem 6 Ibidem

105

Au fost formate cluburi naziste prin care se făcea propaganda

naţional-socialistă şi, în cele din urmă, au înfiinţat aşa-zisa Mişcare a

Renaşterii (Erneurungs-Bewegung), la care au aderat foarte mulţi dintre

tinerii intelectuali sași ai Transilvaniei1. Toată perioada cuprinsă între anii 1933-1938 pe plan politic intern este

o perioadă de frământări şi luptă între Comunitatea populară germană și

Comunitatea de dreapta constituiţi în aşa-zisa grupare a Partidului Popular German din România, care din noiembrie 1938 se transformă în Grupul

Etnic German condus de Fritz Fabritius2. Succesul Partidului Naţional Socialist din Germania a întărit și la noi

propaganda, iar tinerii sași ai Moşnei au fost profund impresionaţi şi sensibilizaţi de aceste idei, producând permanent conflicte între asociaţiile tradiţionale frăţeşti existente în localitate, deoarece foarte mulţi nu voiau să se supună vechii ordini tradiţionale, ordinea secolelor, ordine care a dus naţiunea săsească din secol în secol până în preajma celui de-al doilea război mondial. Evenimentele s-au succedat cu deosebită repeziciune şi nu mai departe de a doua parte a anului 1933 apar şi în localitatea noastră primele grupuri de tineret „Păsările călătoare”, „Grupa elevilor moşneni”, „Grupa de dans”3. Aceste organizaţii au întreprins în localitate în mai multe rânduri serbări ale dansului sau alte manifestaţii, prilej cu care comunitatea putea observa noile orientări. La 5 noiembrie 1934, un grup format din 40 de participanţi au prezentat o manifestare artistică la sfatul comunei, care era format în cea mai mare parte din sași4.

Un capitol aparte al politicii interbelice îl constituie Mişcarea Legionară, care se manifestă și la Moşna.

Despre românii Moşnei care făceau politică în această perioadă, preotul Petru Pătărău spune în cronica bisericii5 că, în general, nu puteau desfăşura o activitate folositoare pentru comunitatea românească, deoarece primarul şi marea majoritate a consilierilor erau sași și orice propunere venită din partea comunităţii româneşti trebuia să treacă prin filtrul german6.

În viaţa politică românească se remarca și la Moşna prezenţa celor două partide mari: Partidul Naţional Liberal Partidul Naţional Ţărănesc.

Acelaşi preot remarca faptul că dacă nu te înregimentai într-unul din partidele politice nu puteai realiza mare lucru pentru că nu aveai nici un

sprijin. În jurnalul său învăţătorul Ilie Nicolaescu spune că întruniri politice

la Moşna se ţin mai mult cu ocazia alegerilor, când localitatea este vizitată

1 Otto Greffner, Şvabii (germanii) din Banat. O scurtă istorie, Arad, 1994, pag. 30 2 Ibidem 3 Martin Henning, Op. cit., pag. 28 4 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 5 5 Cronica Bisericii Ortodoxe, pag. 22 6 Ibidem

106

de diferiţi şefi de organizaţie1. Din când în când documentele cercetate ne

arată însă că românii importanţi erau convocaţi la Mediaş de către marile

partide ale timpului pentru a fi pregătiţi în legătură cu desfăşurarea

alegerilor2. Anul 1936 începe să aducă schimbări importante în viaţa social-

politică a comunei. Autorităţile încep să interzică întrunirile saşilor care

totodată îşi pierd și unele drepturi. Această linie politică a fost dictată de

conducerea centrală de la Bucureşti pe fondul diferitelor influenţe venite din

activitatea politicii externe3. Şi în sânul Bisericii Evanghelice apar tulburări deoarece noile

concepţii venite din partea partidului Naţional Socialist trezeau multe

contradicţii. Pe fondul acestor neînţelegeri în anii 1935-1936 se produc mai multe ciocniri şi la Moşna între reprezentanţii vechii ordini și a celei noi, ajungându-se atât de departe încât bătrânii au cerut autorităţilor prin

reclamaţii să ia măsuri ferme împotriva celor noi ce propagau idei

naţionaliste4. Odată cu anul 1939 se formează Volksgruppe N.E.D.R., forma de

organizare ce corespundea celei a N.D.S.A.D. Tineretul se organizează în

D.J. (Deutsche Jugend) și B.D.M. (Uniunea Fetelor Germane). Bărbaţii

tineri au fost incluşi în organizaţia D.M. (Uniunea Bărbaţilor Germani), şi o

parte au fost aleşi în organizaţia E.S. În aceste organizaţii semimilitare

membrii se recunoşteau după unele embleme și uniforme și se discutau probleme ideologice, uneori făcându-se chiar și exerciţii. Ataşarea la

organizaţiile nemţeşti a mers atât de departe încât s-au desfiinţat cele şapte

vecinătăţi din Moşna și s-au grupat pe străzi (Strasenblokes)5. S-a adoptat zvastica și salutul “Heil Hitler”.

După ce Germania a intrat în Cehoslovacia, în 15 martie 1939, s-a decretat în România mobilizarea generală deoarece exista posibilitatea unui

atac germano-maghiar la frontiera vestică. Acel moment este surprins foarte

bine de preotul evanghelic al Moşnei, Erich Lingner, care nu este altul decât

autorul micromonografiei din 19366. La 22 martie o mare parte a bărbaţilor

Moşnei au fost mobilizaţi pentru a fi trimişi la graniţa de vest, unde încep să

se ridice tot mai insistent pretenţii maghiare. Din fericire pentru cei

mobilizaţi din localitate și din Transilvania nu s-a mai ajuns până la

frontieră, deoarece în dialogul Marilor Puteri se produc modificări esenţiale

care vor forţa şi schimbarea politicii noastre externe.

1 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 6 2 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 45 3 Arhiva Primăriei Moşna, Dosar procese verbale - 1936 4 Martin Henning, Op. cit., pag. 45 5 Ibidem 6 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 206

107

Invazia Poloniei la 1 septembrie 1939 este considerată a fi momentul

izbucnirii celui de-al doilea război mondial, şi o dată cu anul 1940 devenise

clar pentru România că vechea politică de apropiere faţă de democraţiile

occidentale trebuia abandonată, normalizarea raportului cu Germania fiind principala problemă a timpului. Mergând pe această linie politică naţiunea

română a fost nevoită să răspundă pozitiv la cele trei rapturi teritoriale

produse în anul 1940 şi, începând cu 10 octombrie acelaşi an, a permis

trupelor germane să intre în ţară1. Până în martie 1941 au venit în România

peste 500.000 de militari germani. Cu acea ocazie a fost vizitată şi Moşna

de o parte din aceste trupe, care au fost găzduite de populaţia săsească, și în

acest sens avem unele mărturii şi chiar fotografii din interiorul cetăţii2 (foto 30). Se petrec lucruri emoţionante pentru populaţia săsească, tancurile,

motocicletele și ostaşii germani producând multă admiraţie și mai ales mobilizare pentru sprijinirea armatei germane.

Izbucnirea războiului împotriva U.R.S.S.-ului a dus la mobilizarea din spaţiul localităţii a unui număr de 80 de bărbaţi saşi, iar de la români a unui

număr de 30. 21 iunie 1941 îl prinde mobilizat şi pe soldatul Ganea Teofil,

fost notar al Moşnei, care din primul moment când ia contact cu Regimentul

4 Vânători, devine furierul comandantului acestui corp de armată, realizând

un preţios jurnal al eliberării Basarabiei3. Precizăm că acest jurnal este

inedit şi poate servi celor care se ocupă cu studiul istoriei militare. Paralel cu această activitate, cel amintit de noi, va fi un soldat bun recompensat cu

o medalie și un ordin de zi. Aceeaşi persoană menţionată va deveni la

sfârşitul anului 1942 notar la Odessa, prilej cu care va cunoaşte pe viu

situaţia și frământările din Basarabia. În cinstea victoriilor obţinute în cursul anilor 1941-1942, Primăria

Moşna a luat iniţiativa de a realiza cu ajutorul comunităţii pe dealul

Bosperchi a unui parc al eroilor. Pe lângă această iniţiativă, conducerea

localităţii a coordonat trimiterea pe front a numeroase rechiziţii şi alte

furnituri de război pentru ajutorul armatei române. După recuperarea Bucovinei şi Basarabiei, anexată de ruşi în anul

1940, în urma Pactului Ribentropp-Molotov, armata română şi-a continuat acţiunea militară dincolo de Nistru, ajungând împreună cu trupele germane

până la Stalingrad. Ajutorul substanţial primit din S.U.A. în tehnică de luptă

a mărit considerabil potenţialul de apărare și aliaţii au preluat iniţiativa

militară pe frontul de est în iarna lui 1942-19434. După Stalingrad

evenimentele s-au derulat rapid în defavoarea Axei, El Alamein, Kursk,

Normandia constituind tot atâtea înfrângeri. Sfârşitul anului 1943-1944

1 Ibidem, pag. 48 2 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, pag. 371 3 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 52 4 Florin Constantiniu,Op. cit., pag. 52

108

spunea clar că războiul pentru Germania, deci şi pentru România, era

pierdut. În acest moment de criză se realizează, în cursul anului 1943 o nouă

înţelegere între guvernul român și cel german prin care toţi sașii puteau să

se înroleze în armata germană. O circulară venită din partea

comandamentului german a făcut noi încorporări şi din Moşna (doc. 33). Pe baza acestui document în luna iunie a anului 1943 a plecat din Moşna

primul transport al voluntarilor din care făceau parte tineri cuprinşi între 18

şi 40 de ani, dar au făcut şi excepţii de la această regulă, fiind înregistraţi

cetăţeni în vârstă de peste 40 de ani. În vara şi toamna aceluiaşi an au luat

drumul frontului încă două transporturi – în total 215 persoane, din care au

murit 521. Noii tineri plecaţi s-au înrolat în unităţi S.S., dar pentru a respecta

adevărul istoric şi a nu da loc la confuzii, trebuie precizat că este vorba de

unităţi Wafen – trupe combatante și nu de siguranţă S.S. ale trupelor interne

cu misiuni speciale S.D ale Reichului2. Trupele Wafen S.S. erau unităţi de

tancuri și erau folosite pe fronturile de luptă3. La Viena s-a făcut împărţirea

pe divizii, moşnenii făcând parte din divizia Nordland şi divizia de tancuri

Printz Eugen, luptând în Balcani, pe frontul de est și în Ţările Baltice.

Participând la luptele acestui război, atât românii cât şi sașii au fost decoraţi

cu multiple ordine și medalii, fiind evidenţiaţi de multe ori în faţa frontului. Arestarea lui Ion Antonescu şi înlăturarea regimului dictatorial a

marcat ieşirea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite şi

reînceperea luptei alături de forţele armate ale acestora pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Dând curs acestui ordin, întreaga armată română care

număra aproximativ 500.000 de oameni, a trecut la aplicarea programului

noului guvern4. Obiectivul său prioritar era continuarea războiului împotriva Germaniei și Ungariei prin efortul conjugat al întregii naţiuni române.

Armata română a început să înfrunte armata germană, începând cu 24

august 1944 în Capitală şi pe Valea Prahovei, reuşind în intervalul 23

august – 31 august să elibereze prin forţe proprii două treimi din teritoriul

naţional. Reacţia germană faţă de evenimentele din România a fost promptă,

Hitler dând ordin să se reprime insurecţia din România. și Moşna a fost

atinsă de bombardament în ziua de 3 septembrie 1944, în zona Stânei, unde era concentrată atât armata rusă cât şi cea română. Este omorât caporalul

Simion Aldea și se înregistrează foarte multe pierderi materiale. Urme ale

acestui bombardament al armatei germane se mai pot vedea și astăzi pe

vechiul turn al cetăţii. A urmat o evoluţie dramatică pentru poporul român în care, sub

oblăduirea tacită a Marii Britanii şi S.U.A – ce vânduseră practic România

1 Martin Henning, Op. cit., pag. 16 2 Otto Greffner, Op. cit., pag. 83 3 Ibidem 4 Florin Constatiniu, Op. cit., pag. 372

109

lui Stalin – s-a înregistrat un regim politic şi economic aservit marelui

imperiu de la Răsărit. Aşadar toate evenimentele ce se vor desfăşura ulterior

în România trebuiesc privite prin prisma acestei înţelegeri, și indiferent dacă

se întâmpla sau nu actul de la 23 august 1944, soarta României era

pecetluită şi, în foarte multe cazuri, românii au suferit la fel ca și celelalte naţionalităţi1. Despre această etapă istorică se poate scrie foarte mult, dar şi

puţin. Este o perioadă tristă pentru poporul român, dar şi pentru toate

popoarele din Europa de est şi sud-est eliberate de U.R.S.S. Actul de la 23 August 1944 a constituit un puternic şoc pentru

populaţia germană, iar venirea ruşilor va duce la represalii. Dezorientarea

era totală la sfârşitul lui august şi, într-o atmosferă încordată, majoritatea

populaţiei germane se posta într-o poziţie de aşteptare. Trebuie arătat de la bun început că ruşii nu au venit în România ca

aliaţi, şi s-au comportat peste tot ca ocupanţi, atât faţă de români, cât și faţă

de germani2. Peste tot pe unde au trecut au semănat frica și groaza în rândul

populaţiei, au luat ce au vrut și fără să întrebe, iar populaţia feminină a

trebuit să se pună la adăpost3. În satele germane, aşa cum a fost şi Moşna,

furia lor a fost şi mai mare. În Moşna ruşii au ajuns în jurul datei de 20

septembrie 1944, și aceste momente sunt relatate de diferiţi martori oculari sași, care însă pe lângă aspecte dramatice prezintă și situaţii umanitare

venite din partea românilor, aşa cum se poate vedea în jurnalul lui Erhard

Schuler4. Îndepărtarea frontului de această zonă a liniştit oarecum spiritele. Ca o primă

măsură a fost mobilizarea populaţiei germane la lucru în folosul obştesc. Local au

urmat şi alte măsuri represive, de pildă: toate aparatele de radio au trebuit să fie

predate autorităţilor, la fel au fost rechiziţionate toate bicicletele şi populaţia era

obligată să predea armatei cai, vite şi porci. și aceste momente sunt relatate de martori oculari, precum Stefan Schuler nr. 289.5 Toate aceste măsuri au fost luate

deoarece sașii au fost consideraţi trădători, fiind supuşi în continuare la cele mai

umile măsuri. Au fost însă şi momente de revoltă ale sașilor împotriva

autorităţilor, cum s-a întâmplat de exemplu la Nemşa (doc. 34). Au loc modificări radicale în zilele imediate de după 23 august 1944 și

în ceea cea însemnat conducerea localităţii. Dacă până în anul 1944 luna

iulie îl avem primar pe Sterner Andrei, în luna următoare comunitatea este

condusă de un român, în persoana lui Povară Ioan6; sașii sunt eliminaţi în

totalitate din viaţa politică locală, aşa cum reiese din toate procesele verbale

1 Nicolae Baciu, Crucificarea României, Bucureşti, 1991, pag. 120 2 C-tin Sănătescu, Jurnalul Generalului Sănătescu, Editura Humanitas, Bucureşti,

1993, pag. 172 3 Arhiva Primăriei Moşna, Alte documente - 1944 4 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 74 5 Ibidem, pag. 72 6 A.P.M.. procese-verbale - 1944

110

ale Primăriei contemporane cu evenimentele anului 1944. Un alt aspect demn de reţinut este apariţia la Moşna a primelor semnale că unii oameni ai

locului au înţeles că trebuie să profite și să intre în noile formaţiuni politice

în plină ascensiune, Frontul Plugarilor, PSD. În rândul ţiganilor încep să se

manifeste tendinţe noi de stăpânire, de învingător mai ales, cu atât mai mult

cu cât zona era săsească într-un procent foarte ridicat și cu cât se bănuia

ceea ce urma să se întâmple cu această naţionalitate. Iată cum relatează

Stefan Schuler, locuitor al casei nr. 289, acest moment: “a fost o perioadă

foarte critică. Noi eram porecliţi hitlerişti de către ţigani la fiecare întâlnire

întâmplătoare în comună, iar spargerile de case şi furturi de alimente erau la

ordinea zilei. Seara nu ne încumetam să ieşim pe stradă, iar prietenii de

altădată nu ne mai înţelegeau”. După eliberarea localităţilor Satu Mare şi Carei din 25 octombrie

1944, armata română a luptat dincolo de frontierele ţării pentru eliberarea

Ungariei, Austriei şi a altor teritorii. Pe plan intern a fost luată una dintre

cele mai detestabile măsuri împotriva populaţiei germane din România, și

anume, deportarea unei părţi a acestei etnii la muncă în Rusia. Soarta a făcut

ca după 23 august, după întoarcerea armelor, această etnie să fie de partea

cealaltă cu arma în mână, devenind totodată inamici ai ţării a cărei

naţionalitate au dorit să o păstreze şi între ale cărei hotare sunt locurile

natale1. Această hotărâre pentru etnia germană din România nu trebuia să

fie aplicabilă pentru toţi germanii, deoarece în cadrul campaniei militare a

armatei române în Rusia au luat parte până în anul 1943 şi tineri din satele

şi oraşele Ardealului şi Banatului încadraţi în unităţile armatei române.

Înainte de a trata într-un capitol special deportările din Moşna, şi pentru a

contribui la corectarea unei opinii despre deportări, prin care oamenii de

rând în speţă saşii localităţii îi consideră vinovaţi mai ales pe români,

trebuie de precizat că arestările efectuate în rândul germanilor după 12

septembrie 1944 au fost impuse de autorităţile sovietice de la Moscova şi

executate parţial de guvernul de la Bucureşti prin intermediul administraţiei

sovietice din România2. Se urmărea de fapt hotărât pedepsirea drastică a

întregii minorităţi germane pe considerentul etnic, fără să se ţină cont că

aceştia erau germani de naţionalitate română și că patria lor era România3. Despre faptul că unele personalităţi române au intervenit în favoarea

sașilor stă și mărturia din 15 ianuarie 1945, când preşedintele Consiliului de Miniştri N. Rădescu a solicitat Comisiei Aliate Sovietice exceptarea de la

deportare a unui număr de 195 din cei 340 de lucrători germani ai firmei

1 Kurt Schieboldt, Calvarul meu în România, Editura Tismana, Bucureşti, 1992, pag.

131 2 Hanelore Baier, Deportarea etnicilor germani din România în Uniunea Sovietică – 1945, Edit. F.D.G.R. Sibiu, 1994, pag. 8 3 Andrei Marga, Deportarea saşilor transilvăneni, în „Magazin istoric”, anul XXXI,

nr. 8, nr. 8(365)/august 1997, pag. 21

111

Karres din Mediaş, pe motiv că această prestigioasă fabrică avea comenzi

de aproape un miliard de lei pentru Ministerul Economiei Naţionale1. Printre cei 195 de lucrători erau şi mulţi sași din Moşna2.

Amploarea deportărilor din zonă a fost atât de mare încât Şeful Secţiei

a VII-a a Marelui Stat Major raporta că prin ridicarea germanilor, viaţa

economică a Târnavei Mari era complet dezorganizată3. În noaptea de 14

spre 15 ianuarie 1945 toate localităţile cu populaţie germană au fost

înconjurate de unităţi militare române și sovietice. Pe un frig de – 200C au fost ridicaţi toţi bărbaţii între 16 şi 45 de ani, şi femeile între 18 și 35 de ani4.

La Moşna operaţia de arestare a început în aceeaşi noapte de 14

ianuarie, iar cei arestaţi au fost duşi la căminul cultural aflat în incinta școlii sau la Primărie. Amănunte despre aceste situaţii dramatice se pot desprinde din declaraţiile diferiţilor martori oculari5. Deplasarea s-a făcut cu căruţa

sau maşina la Școala germană din Mediaş, după cum arată mărturiile celor

deportaţi, iar plecarea din Mediaş a avut loc între 15-21 ianuarie 19456. A fost un drum lung până în Ucraina, Dombas, Siberia, după cum povestesc

cei în cauză, prin frig și fără mâncare, care a durat de la 10 zile până la trei

săptămâni. Printre cei deportaţi au fost şi români, care datorită condiţiilor

grele, lipsurilor, bolilor, muncilor depuse, au murit în număr mare. În

general, deportaţii din Moşna s-au întors din Rusia până în anul 1951, şi

această întoarcere, în ani diferiţi, s-a datorat unor boli sau, de ce nu, şi

politicii externe româneşti. Din cei 204 oameni deportaţi7 (tab. 5) au murit în Rusia 25, iar acasă au mai revenit 140 de persoane, 39 plecând în

Germania sau Austria, unde au și rămas. Despre anii petrecuţi în deportare

sunt foarte multe mărturii făcute public după anul 1989 şi fără a ne opri prea

mult la descrierea vieţii din aceste lagăre, se poate spune că frigul, foamea,

munca grea, accidentele din mină, dorul de casă, au făcut multe victime.

După reîntoarcere a urmat integrarea în noua societate socialistă ce se

contura. Un moment hotărâtor pentru reintegrare l-a constituit anul 1956, când

printr-un decret M.A.N. au fost recunoscute unele greşeli făcute faţă de

populaţia germană, fiind anulate unele măsuri abuzive8. Revenind la firul cronologic al istoriei, armistiţiul din 12 septembrie

1944 a adus în sat rând pe rând fel de fel de comisii de rechiziţii, locuitorii

1 Hanelore Baier, Op. cit., pag. 10 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 80 5 Martin Henning, Op. cit., pag. 20 6 Ibidem, pag. 95 7 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 95 8 Otto Greffner, Op. cit., pag. 60

112

fiind nevoiţi să predea armatei sovietice vitele din grajduri, cereale,

produse alimentare, la care s-au adăugat nenumărate corvezi1. Bilanţul războiului a fost trist și pentru românii din Moşna, care au

înregistrat după al doilea război mondial un număr important de morţi. Pe

monumentul (foto 26) recent ridicat lângă Biserica Ortodoxă sunt înscrişi

următorii eroi:

Cap. Simion Aldea Teofil Albu Ilarie Ganea Dumitru Stroia Constantin Ganea Nicolae Banea Teofil Banea Ioan Giurgiu Nicolae Aldea Samoilă Aldea Somiţi Şelar Ioan Diac Aurel Dinu Simion Şelar Ioan Ghebenei Ioan Bârsan Vasile Cristea

Lângă acești eroi se cuvine să-l includem și pe preotul Petru Pătărău

care a slujit la Moșna timp de zece ani. S-a stins tânăr, la 36 de ani, în 1944,

într-un bombardament ce a avut ca obiectiv gara Mediaș. Se întorcea de pe

front deoarece însoțise ca preot ostașii români. La 6 martie 1945 s-a instaurat guvernul dr. Petru Groza, care în esenţa

sa era un guvern comunist minoritar. La data de 22 martie 1945 guvernul a legiferat reforma agrară prin care au fost împroprietăriţi foştii luptători de

pe frontul antifascist, văduvele, orfanii, precum și ţăranii cu pământ puţin.

Spre deosebire de alte localităţi, la Moşna s-a trecut la o expropriere masivă

a sașilor şi, în acelaşi timp, la o împroprietărire extinsă a românilor și

ţiganilor. Documentele timpului descriu cu lux de amănunte acest moment

istoric. Prin această expropriere generală s-a dat o lovitură grea populaţiei

germane din România, neţinându-se cont cu nu toată lumea fusese pe front.

Din Moşna au fost expropriaţi un număr de 224 de sași2. Pe lângă

exproprierea pământului au fost luate casa şi toate mijloacele de producţie.

În unele localităţi precum Richiş, comisiile s-au dedat la adevărate jafuri. În

acest sens ne stau la dispoziţie mărturiile notarului acestei localităţi, Ganea

1 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 111 2 Ibidem, pag. 111-133

113

Teofil, întors de pe front, şi care a reuşit să fotografieze foarte bine starea

de lucruri din viaţa acestei localităţi între anii 1944-1947, ani când au avut loc schimbări ale raportului de forţe. Fără a ne opri prea mult la această

problemă, desprindem observaţia că o anumită categorie de oameni

deveniseră deosebit de violenţi și lacomi pe seama etniei germane, dar în

acelaşi timp erau şi oameni printre români cu un înalt grad de umanitate,

care au avut curajul nu numai să aprecieze minoritatea germană, dar în

acelaşi timp să o apere – tot aşa cum se întâmplase şi în luna ianuarie 19451 (doc. 10).

O altă lovitură aplicată în general pentru toată lumea a fost reforma monetară din anul 1947, ocazie cu care foarte mulţi şi-au pierdut micile agoniseli2.

În ziua de 19 noiembrie 1947, pentru a-şi legitima prezenţa, guvernul

acelui timp a organizat cunoscutele alegeri pe care le-a câştigat cu un

procentaj de aproape 80%3. După acel moment evenimentele istoriei

României s-au desfăşurat cu rapiditate: abdicarea regelui, proclamarea

republicii, naţionalizarea, etc.

8.2. MOŞNA SUB REGIMUL COMUNIST DEC. 1947 – DEC. 1989

Imediat după anul 1950 au avut loc noi prefaceri în structura socială și

economică a comunei. Sub influenţa orientărilor politice impuse la nivel

naţional, viaţa locuitorilor satului va suferi însemnate modificări şi nu

întotdeauna spre bine. Abordarea serioasă a perioadei de dictatură

comunistă necesită un studiu deosebit de atent, mai ales că articolele din

presa vremii politizată la maxim, sunt aproape singurele surse de informare.

Mai dispunem de informaţii valoroase primite de la locuitorii comunei

participanţi direct la evenimentele și marile prefaceri ale satului ce au avut loc în această ultimă jumătate de veac. În prima parte a perioadei asistăm la

o serie întreagă de răsturnări ale valorilor umane, când mulţi români

gospodari şi cinstiţi sunt marginalizaţi, etichetaţi drept chiaburi, exploatatori și înlocuiţi cu oameni ai partidului unic, de multe ori de o calitate

îndoielnică. Ultima jumătate de veac a fost jalonată de două importante

repere cu implicaţii deosebite în viaţa locuitorilor Moşnei şi a întregii ţări:

colectivizarea şi căderea comunismului. În acest subcapitol vom face

referiri doar la date sintetice, fenomenul politic care a dominat etapa urmând să fie analizat în profunzimea lui de către politologi după

cristalizarea în timp a evenimentelor.

1 Ibidem 2 Florin Constantiniu, Op. cit., pag. 466 3 Stelian Neagoe, Istoria politică a României 1944-1947, Editura Noua Alternativă,

Bucureşti, 1996, pag. 273

114

În lumea satelor comuniştii şi-au intensificat prezenţa spre a-i sili pe ţărani prin toate mijloacele, chiar și violente, să intre în gospodăria

colectivă. Începea procesul colectivizării, un proces punctat de grave

abuzuri şi violenţe care au trezit numeroase nemulţumiri în rândul ţăranilor.

Colectivizarea a generat răsturnarea gravă a structurilor tradiţionale ale

satului românesc şi a sistemului sau propriu de valori1. Acest lucru se poate spune şi despre răsturnarea sistemului de gândire capitalist pe care îl aveau

marea majoritate a românilor de la ţară2. Înfiinţarea colectivului a generat mari tensiuni sociale în Moşna. Mulţi

dintre cei care trebuiau lămuriţi, îşi petreceau multe zile „prin anumite

locuri la Mediaş și Sighişoara”, întorcându-se acasă lămuriţi din toate

punctele de vedere. Realizarea G.A.C. din Moşna din anul 1950 a fost rezultatul unei

puternice campanii de propagandă, dusă de nenumărate echipe de agitatori,

special instruite, care au bătut satul în lung şi-n lat, poposind zile întregi

prin gospodăriile sătenilor. Acolo unde puterea lor de convingere verbală

rămânea fără efect s-a trecut la alte metode de convingere. Astfel, fiii acestor gospodari au fost trimişi acasă de la întreprinderile și instituţiile în

care îşi desfăşurau activitatea cu consemnul de a nu se mai întoarce la muncă decât cu o adeverinţă emisă de către organele locale, din care reieşea

că părinţii au făcut deja pasul dorit. Fiii refractarilor nu erau primiţi la licee

sau facultăţi3. La 18 iunie 1950 îşi unesc pământul, uneltele şi animalele în G.A.C.

Moşna, care va purta numele de „Partizanii Păcii”, un număr de 47 familii

cu 60 ha. teren arabil, 24 capete bovine și 8 cai4. Atragerea fruntaşilor

români s-a făcut în stilul menţionat mai sus, adică patru din oamenii mai

importanţi ai localităţii în noaptea de Crăciun a anului 1949 au cântat aşa

cum erau obişnuiţi după consumarea mai multor pahare de vin „un cântec

dedicat regelui”. Pentru aceasta faptă, după ce au fost pârâţi, au fost ridicaţi

şi duşi la Sighişoara. În schimbul înscrierii lor în G.A.C., au scăpat de închisoare şi la rândul lor au atras alţi oameni în G.A.C. Spre deosebire de

alte localităţi, Moşna prezintă o particularitate izvorâtă din prezenţa sașilor, care, aşa cum s-a spus, în anul 1945 fusese expropriată în proporţie de

aproape 100%. Lipsită de baza economică necesară traiului, populaţia

germană a început să se orienteze spre alte mijloace de existenţă5, iar înfiinţarea G.A.C. a însemnat o posibilitate nouă de a-şi câştiga existenţa,

mai ales că după anul 1950 cei mai mulţi erau reîntorşi din deportare și

aveau posibilităţi limitate de existenţă. Relaţiile cu comunitatea română s-au

1 Marin Niţescu, Dialectica puterii, în „Memoria”, nr. 18, pag. 46-47 2 Ibidem 3 A.C.A.P.M., Procese-verbale - 1957 4 Ibidem, Procese-verbale 1952 5 Otto Greffner, Op. cit., pag. 86

115

îmbunătăţit radical şi, în felul acesta, prin hărnicia românilor şi sașilor, G.A.C. cât și cealaltă instituţie de stat au prosperat.

Statul era interesat în sprijinirea unor modele aşa cum se contura tot

mai mult G.A.C. de la Moşna și de aceea i-a acordat credite în valoare de

130.990 lei1, pentru construirea de grajduri, a unor magazii de cereale. Primul preşedinte a fost Nistor Candid. Despre activitatea din această

perioadă apar multe articole în presa timpului din care se observă că treptat,

treptat, unitatea se maturizează. Dacă la înfiinţare au fost 47 de familii, în

1957 erau 172 de familii, iar în 1966 – 767 de familii, din care 309 români și 458 germani.

Se cuvine însă a da Cezarului ce trebuie și a arăta că în anul 1961, sub

conducerea preşedintelui Prişcă Ioan, C.A.P.-ul din Moşna a înregistrat

succese remarcabile, constituind un bun exemplu nu numai pentru localnici, dar și pentru cei din judeţ, care nu se hotărâseră încă să păşească pe drumul

care în anii următori avea să ducă spre nicăieri. În acest context, în mod

frecvent, C.A.P.-ul a fost vizitat de delegaţii de ţărani pentru a vedea la faţa

locului avantajele muncii colective. Datorită succeselor obţinute, dar și

contextului politic intern, denumirea C.A.P.-ului s-a schimbat în „V. I.

Lenin”. După Nistor Candid, la conducerea C.A.P.-ului au urmat Munteanu Vasile, Mantsch, Prişcă Ioan, Rempler Mihai, Barna Petru, Almăşan

Romulus. S.M.A.-ul înfiinţat în anul 1956 a fost condus de Schuster Ernest, iar din 1980 de ing. Prişcă Teofil.

Odată cu trecerea anilor, epoca de glorie a C.A.P.-ului a început să apună, datorită tendinţei mereu crescânde a statului de a acapara întreaga producţie realizată, ceea ce a dus, cum era şi firesc, la diminuarea progresivă a veniturilor. Contrar prevederilor statutare, treptat, ţăranii au început să fie obligaţi să dea din nou cote din produsele obţinute pe locurile individuale, mereu reduse ca suprafaţă. Aceste măsuri au fost luate și pentru navetişti, fiind siliţi prin diferite metode să încheie contracte cu statul pentru aşa-zisul fond de stat.

După revoluţia din 1989, în conformitate cu art. 26 din Legea 18/1991,

respectiv Legea fondului funciar, aceste unităţi au fost desfiinţate. Ulterior

bunurile au fost împărţite foştilor cooperatori, proporţional cu averea cu

care aceştia s-au înscris în rândurile C.A.P.-ului2 (P.V. 12). Această operaţie

a generat și continuă să genereze între foştii membri C.A.P. controverse și

discuţii finalizate în multe cazuri la instanţele de judecată, fapte fireşti în

aceste noi procese istorice. Despre celelalte momente politice se poate scrie foarte mult, dar şi

puţin, aşa cum am afirmat la începutul acestui subcapitol. Multe aspecte pe

care nu le-am pomenit sunt tratate în alte capitole ale lucrării. Totuşi trebuie

1 A.C.A.P.M., Procese-verbale - 1957 2 Ibidem, Procese-verbale - 1991

116

de spus că Moşna a parcurs după anul 1944 toate etapele prin care a trecut

istoria noastră, şi anume: 23 August 1944 – 1947, schimbarea raportului de forţe; 1948 – 1972, consolidarea puterii de către comunişti; 1973 – 1989, neostalinismul.

Toate aceste perioade s-au reflectat la nivel local mai mult sau mai puţin, însă “nici un succes nu putea fi conceput sau realizat decât numai de

oamenii partidului comunist şi ai organizaţiilor sale”. 8.3. SFÂRŞIT ȘI ÎNCEPUT DE DRUM (REVOLUŢIE ȘI REFORMĂ)

1989 – 2015

În ultima parte a prezentării istoriei Moşnei ne vom opri mai mult la

momentul 1989 deoarece acesta înseamnă un capăt şi un început nou pentru

istoria noastră naţională. Pe fondul manifestărilor naţionale împotriva regimului ceauşist în

cursul zilei de 21 decembrie 1989, în toate localităţile urbane și rurale din judeţul Sibiu au început mari manifestaţii şi demonstraţii. La Sibiu, Mediaş,

Cisnădie, Copşa Mică, mulţimea cerea:1 “Libertate”, “Jos dictatorul”,

“Vrem pâine”. Din multe localităţi demonstranţii s-au încolonat pornind

spre reşedinţele locale unde îşi aveau sediul organele de conducere, cerând

înlăturarea tiranului şi a clanului său. O caracteristică a manifestaţiilor din

acea zi este aceea că s-au desfăşurat paşnic, cu excepţia localităţii Cisnădie2. În ziua de 22 decembrie 1989, după arestarea familiei Ceauşescu, se

constituie Frontul Salvării Naţionale, care adresează un comunicat

cuprinzând programul noilor autorităţi. Comunicatul arată că din acel

moment se dizolvă toate structurile de putere ale vechiului regim3. Guvernul, Consiliul de Stat, toate instituţiile îşi încetează activitatea,

întreaga putere în stat este luată de Consiliul F.S.N. În aceeaşi zi, la Mediaş,

revoluţia câştiga în amploare. Coloanele reprezentând principalele

întreprinderi ale oraşului s-au oprit în faţa Consiliului Popular Municipal şi

de pe balconul de aici s-au rostit foarte multe discursuri. În cuvântul lor,

noii lideri au făcut apel la organizare şi la crearea unui forum democratic. S-au arborat drapelele tricolore fără stemă, care fusese decupată. Un alt loc

de întâlnire a fost sediul Miliţiei, unde mulţime scanda “Libertate”, “Jos

tiranul”, “Armata e cu noi”, “Noi suntem poporul”.

1 Abrudan Paul, Sibiul în revoluţia din decembrie 1989, Ed. Casa Armatei, Sibiu, 1990, p. 14 2 Bărbulescu Mihai, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, pag.

568 3 Abrudan Paul, Op. cit., pag. 27

117

Acţiunile populare de la Timişoara şi Bucureşti urmărite la

televiziune sau ascultate la radio, mişcările deosebite de la Sibiu, transmise

mai ales de cei care în zilele respective se aflau în acest oraş, cât și mişcările

de trupe din oraşul Mediaş, au influenţat puternic starea de spirit din acele zile şi de la Moşna. Apropierea de Mediaş, numărul foarte mare al acelora

care lucrau în întreprinderile din oraş, au influenţat foarte mult desfăşurarea

evenimentelor din localitate. În ziua de 23.12 1989, unda revoluţionară s-a deplasat hotărât și spre

Moşna, lumea satului simţind că trebuie să facă şi ea ceva. Simţea că trebuie

să participe la desfăşurarea uriaşă a forţelor împotriva fostului regim.

Simţea că trebuie să se manifeste, să fie chiar violentă, să poarte banderola roşie la braţ, să arunce tablourile lui Ceauşescu de la etajele instituţiilor, să

poarte steagul naţional decupat la mijloc, să calce în picioare şi apoi să dea

foc operei ceauşiste, sau tot ceea ce credea că aparţine fostului regim trebuia

sfidat. Acumulările interne erau foarte mari în mediul rural şi atunci când

supapele s-au deschis, s-au manifestat destul de puternic. În Moşna acestea

au fost puse în „funcţiune” în ziua de 23 decembrie și desfăşurarea

evenimentelor din acea zi se pare că cel mai bine a fost surprinsă de un

martor ocular, în persoana lui Szabo Ernest (paznic de vânătoare)1, după ce

respectivul se întorsese de la Sibiu şi era încă sub puternica impresie a celor

văzute acolo în Piaţa Republicii, şi a mişcărilor uriaşe de mase observate pe drumul de la Sibiu la Moşna2. În afară de această mărturie scrisă, un alt

locuitor al localităţii, Bretz Stefan, de meserie tâmplar, a avut inspiraţia să

facă patru poze în faţa Primăriei locale, unde lumea cuprinsă de elanul

revoluţionar a dat jos vechile denumiri ale instituţiei, şi în acelaşi timp au

aruncat de la etaj literatura comunistă găsită și chiar foarte multe dosare aparținând arhivei (foto 31). În acea atmosferă unică, greu de descris, prin

care se trece atât de rar într-o viaţă de om, curajul şi bărbăţia oamenilor erau

deosebit de mari, poate mai mari decât ar fi trebuit. A doua zi după cele întâmplate și relatate atât de plastic de

compatriotul nostru, s-a desfăşurat la Primărie o mare şedinţă cu o

participare numeroasă din partea populaţiei locale. S-a constituit Consiliul Frontului Salvării Naţionale al Moşnei, din care făceau parte 28 de membri

din localitate, cinci din Alma Vii, şase din Nemşa (P.V. 37). A fost o şedinţă tumultuoasă, cu multă vorbă, din care după atâţia ani era îndepărtată

frica. Îndrăzneala venea mai ales din partea celor care se simţeau cu mâna

pe putere sau care doreau cu adevărat să-i înfrunte pe cei privilegiaţi de

până atunci. Se cerea ales un reprezentant al F.S.N.-ului care să coordoneze

activitatea localităţii în locul vechiului primar. Prima propunere a fost pentru profesorul Şotropa I., care în calitatea sa de istoric, trecea în ochii

mulţimii ca un om mai aproape de evenimentele ce se petreceau cu atâta

1 Şotropa Maria, Op. cit., pag. 134 2 Ibidem

118

repeziciune. În cuvântul său a spus că nu poate accepta această funcţie din

motive obiective și că democraţia este doar ca un copil nou născut în zorii

noii lumi care nici nu poate să meargă, şi de aceea alături de populaţia

întregii ţări trebuie să învăţăm să ne mişcăm în noul context. A fost propus

profesorul Brăduşcă V., care va accepta și va coordona activitatea comunei alături de ceilalţi membri F.S.N. Nu a fost simplu cu aprovizionarea de

pâine şi alte alimente, deoarece lumea dorea foarte mult, iar indisciplina

acelor zile era mare. S-a mai observat la istorica şedinţă tendinţa de a reveni

la putere a acelora care cândva mai fuseseră la conducerea satului. În ziua de 28.12.1989 a avut loc a doua şedinţă a F.S.N., în vederea

constituirii pazei speciale în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. Tot în

aceeaşi zi, s-a dat la Bucureşti decretul lege privind constituirea,

organizarea şi funcţionarea Consiliilor Locale ale F.S.N. S-a mai precizat că

trebuie să se constituie în fiecare unitate economică consilii ale F.S.N.

Pentru acest ultim punct a avut loc și la Școala generală un consiliul

profesoral al cadrelor didactice, cu scopul constituirii F.S.N. În procesul-verbal emis cu acea ocazie se arată că s-a demontat tot ceea ce a ţinut de

vechiul regim, Organizaţia Pionierilor fiind desfiinţată și constituindu-se Frontul Organizaţiei Tineretului şi Copiilor. Printre alte probleme, s-a propus cu acea ocazie ca toate cărţile ceauşiste, toată presa aflată în Școală

să treacă la topit, lucru care dealtfel s-a întâmplat, din păcate, deoarece cu

respectiva ocazie au fost arse şi alte cărţi valoroase, care din punctul de vedere al istoriei putea sta mult și bine în bibliotecă. Evenimentele

revoluţionare, atât pe plan naţional dar şi local, se derulau cu multă

repeziciune. Ca fenomen general în acele momente a fost şi acela că spre

putere se înghesuiau numai o anumită categorie de oameni (mai

îndoielnică), iar oamenii adevăraţi în cel mai bun sens al cuvântului, stăteau

deoparte1. În ziua de 09.01.1990, cu ocazia întrunirii C.F.S.N., a avut loc alegerea

primarului, secretarului și a trei membri2. Despre atmosfera acelei şedinţe și

despre cei aleşi putem afla amănunte în procesul-verbal nr. 3 din ianuarie 1990. A fost ales primar Logean Vasile, iar secretar al Consiliului Popular Moşna – Roba Emilia. Paralel cu funcţia de primar continua să funcţioneze

şi funcţia de preşedinte al Consiliului F.S.N., pentru care este ales Trifan

Ioan, iar pentru cea de secretar, Ganea Octavian. Încep să apară fenomene noi în viaţa comunei şi aceasta deoarece, prin

forţa împrejurărilor, s-a creat un vid legislativ, iar dorinţa de parvenire

ducea la multe abuzuri. În acel moment lumea nu ştia precis ce urmează,

care va fi noua linie pe care o va îmbrăţişa ţara. Şedinţa din 12.01.1990 deschide în lumea Moşnei repartizarea de case

disponibile, în respectiva şedinţă fiind atribuite trei case. Pentru perioada

1 „Tribuna Sibiului”, 24 decembrie 1989 2 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 142

119

următoare, odată cu accentuarea plecării sașilor, distribuirea de case va deveni o problemă la ordinea zilei, înregistrându-se multe abuzuri.

Paralel cu Primăria vor avea loc refaceri ale conducerilor unităţilor pe

tot teritoriul comunei. În rândul maselor exista ideea de a-i înlocui pe toţi

cei care buni sau răi conduseseră instituţiile de stat înainte de 1989. Această

psihoză colectivă generală a adus la Moşna şi în toate localităţile judeţului

Sibiu (şi al ţării) o înlocuire a directorilor şi a celor care erau în activele de

conducere. Au fost situaţii când oameni adevăraţi, precum Miclea I.,

directorul de la Fabrica de Geamuri Mediaş, devotaţi şi cu o activitate

deosebită în întreprindere, au fost măturaţi de valul revoluţionar numai

pentru faptul că au fost severi cu incompetenţii şi erau membri de partid1. Legat de învăţământ, conducerile s-au schimbat peste tot, inclusiv la

Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar noul fenomen care se prefigura tot mai mult şi care va avea consecinţe deosebite pentru lumea rurală, era presiunea

uriaşă exercitată de cadrele din mediul rural navetiste pentru a prinde o

catedră la oraş. Presiunea a fost atât de mare, încât la sfârşitul anului şcolar

1989-1990, un număr foarte mare de cadre navetiste au reuşit să se

titularizeze la Mediaş. la Sibiu şi în toate oraşele ţării. Desigur că această

dizlocare are o explicaţie şi o scuză, dar cel mai important lucru rămânea și

rămâne că și populaţia şcolară a satului avea nevoie de cadre calificate. Un alt fenomen petrecut după anul 1989 în România este legat de

masivele ajutoare venite din exterior. Pentru a înţelege mai bine această

problemă vom aminti câteva repere istorice anterioare. Din miile de indicaţii date de Nicolae Ceauşescu poporului român nici

una nu a fost devorată cu mai mult zel de presa internaţională decât

chemarea sa că trebuie să reducă radical numărul de sate, de la 13.000 la 5-8.0002. Apărut într-un moment când conservarea mediului şi grija pentru

acesta fuseseră promovate în capul listei preocupărilor politice occidentale,

planul lui Ceauşescu a avut efectul unor unde de şoc asupra capitalelor

europene3. Lipsa de respect a lui Ceauşescu pentru moştenirea arhitectonică

a României a determinat înfiinţarea mai multor organizaţii internaţionale de

apărare a patrimoniului cultural român. Cea mai eficace, în termenii

atragerii atenţiei presei și în oferirea unui sprijin moral poporului român, a

fost „Opperation Villages Roumaines”. Această mişcare a recomandat

satelor din Europa să le adopte pe cele româneşti. Zeci de mii de scrisori din

partea diferitelor comunităţi europene au adresat primarilor din satele

României propunerea de adoptare. La începutul lunii mai 1989, 231 de

comune din Belgia, 95 din Franţa și 42 din Elveţia adoptaseră sate

româneşti4.

1 Ibidem, pag. 145 2 Bărbulescu M., Op. cit., pag. 568 3 Ibidem 4 Ibidem, pag. 71

120

Compania britanică organizează în iunie o acţiune pe această temă, cu

sprijinul Alteţei Sale prinţul de Wales, care, într-o intervenţie fără precedent

din partea unui membru al familiei regale, a condamnat procesul de sistematizare, într-un discurs rostit la 27 aprilie 19891. Ceea ce nu a putut să

prevadă nici o asociaţie internaţională a fost faptul că legăturile stabilite

între comunităţile din Europa și satele din România vor constitui trambulina

perfectă pentru ajutoarele umanitare ce vor fi trimise la destinaţii precise

după răsturnarea lui Ceauşescu. Aşa s-a întâmplat şi la Moşna, şi acest lucru este consemnat în

procesul-verbal din 26.12.1989, nr. 7, când a sosit unul dintre primele

transporturi de ajutoare. De-a lungul timpului acestea au avut un rol foarte important, mai ales la şcoală, unde s-a îmbogăţit baza materială și care, a luat iniţiativa în anul 1998 să-i facă cetăţeni de onoare, pe 3 dintre cei care

au ajutat localitatea (Manfred Brand, Hans Moritz, Berndt Moritz din Lübeke). Pentru a încheia acest capitol, din observaţiile personale făcute de

cei cu care am venit în contact direct - este că surpriza a fost reciprocă în

aceste prime întâlniri din cursul anului 1990, când ei au descoperit pe viu ce

înseamnă comunismul, cu toate efectele sale, iar populaţia ţării descoperind

prin ei și prin ajutoarele aduse, ce înseamnă lumea capitalistă. Dacă tot suntem la procesele declanşate în lumea satului în cursul

anului 1990, amintim că s-a început lupta pentru a intra în posesia

pământului C.A.P.-ului şi a mijloacelor de producţie existente în cadrul

acestei instituţii. Un asemenea act a început în ziua de 06.02.1990, când s-au făcut primele licitaţii (P.V. 36).

În ziua de 20 mai 1990 au avut loc alegerile generale, primele în

condiţiile sistemului pluripartit. Aceste alegeri au fost câştigate de Ion

Iliescu, iar F.S.N.-ul a obţinut 67% locuri în Senat şi 66% în Camera

Deputaţilor2. În urma acestor alegeri în teritoriu, deci și la Moşna, s-a primit nota telefonică din 24 iulie 1990, conform căreia activitatea C.P.U.N. ia

sfârşit începând cu data de 31 iulie 1990. Din acel moment, conducerea

localităţii a fost asigurată de primarul Logean Vasile și membrii consiliului. Până a prezenta următorul moment politic al localităţii, menţionăm că

în intervalul anilor 1990-1991 au plecat din Moşna peste 600 de sași în

Germania (analiză făcută de noi la capitolul demografie). În locul celor

plecaţi au venit în localitate foarte mulţi medieşeni prin cumpărarea de case,

care alături de populaţia locală a declanşat asemenea altor localităţi săseşti

de altădată mutaţii profunde atât etnice cât și economice, pe noul fond legislativ. Un nou capitol cultural al zonei se deschide acum, pe care noi îl

considerăm, până la afirmarea deplină a noilor componente existente, că

este inferior celui existent până în anul 1989.

1 Nedelea Marin, Istoria României în date 1940-1989, Editura Nicolescu, Bucureşti,

1997, pag. 50 2 Ibidem

121

Anul 1992 a însemnat noi alegeri pentru localitatea, primarul ales

fiind ing. Lupeanu Emil, reprezentant al Partidului Liberal. Obiectivul principal al celor aleşi a fost împărţirea pământului care, spre deosebire de

alte localităţi, s-a desfăşurat fără incidente. Luna noiembrie a anului 1996

aduce în fruntea localităţii pe profesorul Lörenczi Ludovic, reprezentantul

P.L. 93, care la fel ca și predecesorii săi de după 1989, se străduieşte să

realizeze temelia viitoarei societăţi capitaliste. În urma ultimelor alegeri din anul 2000 a fost ales primar reprezentantul Partidului Naţional Român,

Roba Eugen. Acesta este și în prezent primarul acestei localități. Localitatea Moşna figurează alături de localităţile rurale din toată ţara

care trăiesc din plin uriaşele transformări produse după anul 1989 şi în

acelaşi timp speră într-un viitor mai bun.

122

CAP. 9. DEMOGRAFIE

9.1 EVOLUŢIA NUMERICĂ ŞI STRUCTURA ETNICĂ A POPULAŢIEI

Analiza demografică a unei localităţi cum este Moşna prezintă o

importanţă deosebită, oferind date interesante despre naţionalităţile

existente aici de-a lungul timpului. Acest studiu este cu atât mai necesar cu

cât în perioada de care ne ocupăm o populaţie existentă de sute şi sute de

ani pe aceste meleaguri, va emigra masiv în cursul secolului XX. În cele ce

urmează ne vom ocupa de situaţia demografică cuprinsă între anii 1920-2000.

După primul război mondial, cu toate consecinţele sale demografice,

Moşna înregistrează un număr de 1.765 locuitori cu următoarea structură

etnică: - germani – 1.150 - români – 455 - ţigani – 152 - maghiari – 81.

Recensămintele româneşti au adoptat un alt criteriu, mai firesc şi mai

corect în a afla compoziţia naţională, şi anume: originea etnică declarată de

cetăţeanul recenzat2. Iată aceste rezultate pentru anul 1930: - total populaţie – 2.142 - germani – 1.302 - români – 821 - maghiari – 18 - alţii – 1.

Observăm că din acest recensământ lipsesc din nou ţiganii, care au fost

recenzaţi la un loc cu românii. Această anomalie va persista până în prezent,

deşi realitatea în ceea ce priveşte compoziţia naţională, în legătură cu

ţiganii, este alta. Până la recensământul din 1941 mai avem la dispoziţie o situaţie

statistică a numărului de locuitori în anul 1937. Aceasta ne indică drept

populaţie existentă 2.254 locuitori3. Principiul folosit în anul 1930 a stat la baza recensământului din 1941,

an în care au fost înregistraţi 2.144 de locuitori4. Din datele prezentate până aici putem constata că populaţia majoritară

a localităţii a fost germană, lucru demonstrat dealtfel şi de statistica din

secolele precedente. Pe locul doi va fi populaţia românească (cea mai veche

1 A.P.M., Registru de evidenţă a populaţiei - 1919 2 Monografia Târnavei Mari, pag. 217 3 Ilie Nicolaescu, Moşna – micromonografie, 1937, pag. 3 4 Monografia Târnavei Mari, pag. 217

123

pe acest teritoriu), iar pe trei vor fi ţiganii, care de la un singur locuitor

prezent la sfârşitul veacului al XVIII-lea1 iată că la sfârşitul veacului al

XIX-lea înregistrează 163 de persoane pentru ca în anul 1941 să fie de

aproximativ 354 de persoane. În continuare, anul 1948 indică pentru Moşna o populaţie de 2.120 de

locuitori2. Această cifră se înregistrează după terminarea celui de-al doilea război mondial și după ce deportările erau încheiate. Trebuie să consemnăm

totuşi că pe front au căzut victime mai ales tineri, iar cei care vor fi deportaţi

în Rusia sau vor pleca în Germania şi Austria făceau parte tot din populaţia

tânără. Aceste elemente vor influenţa ulterior sporul natural al localităţii. Autorităţile române vor efectua în anul 1956 un nou recensământ care

va înregistra în final 2.208 locuitori3. Pe etnii situaţia se prezintă astfel: germani – 1106 români – 890 ţigani – 194 maghiari – 18

Un alt recensământ efectuat în anul 1966 indică 2.288 locuitori din care: germani – 1.013 români – 1.030 ţigani – 224 maghiari – 21.

Pentru prima dată românii şi ţiganii depăşesc numărul de saşi. Recensămintele din anul 1971 au înregistrat o populaţie de 2.540, iar pentru

anul 1977 – 2.486 locuitori. În 1977 structura etnică este următoarea: români – 1.147 germani – 934 ţigani – 376 alţii – 29.

Populaţia totală a localităţii va fi în anul 19804 de 2.495 de locuitori, din care români şi ţigani – 1.591, iar sași – 904. Din acest an populaţia

germană va înregistra o descreştere substanţială. Astfel, în 1984 se vor

înregistra 824 persoane5, 1985 – 762 persoane6, 1986 – 735 de persoane7, 1987 – 701, 1989 – 690 persoane8. Cifrele prezentate ne indică faptul că

începând cu anul 1971 populaţia germană este în continuă scădere,

1 Ionel Şotropa, Istoria Moşnei până în 1918. Monografie, Cluj-Napoca, 1994, pag. 14 2 A.P.M., Recensământ local - 1948 3 A.P.M., Registrele Primăriei Moşna de evidenţă a populaţiei localităţii pe anul

1956 4 Ibidem, anul 1971 5 Ibidem, anul 1980 6 Cronica Bisericii Evanghelice 7 Ibidem 8 Ibidem

124

ajungând în 1987 la 701 de persoane. În continuare vom prezenta structura

şi dinamica populaţiei în anii 1989 – 1992 – 1998. Naţionali

tatea Anul Moşna Nemşa Alma Vii

Persoane Gospodă

rii Persoan

e Gospodă

rii Persoan

e Gospodă

rii

Români 1989 785 211 137 57 104 31 1992 928 247 153 61 97 45 1998 908 276 228 63 146 51 2013 1071 257 180

Germani 1989 690 232 120 51 107 64 1992 55 21 61 11 83 11 1998 52 16 7 5 2 2 2013 38 6 2

Rromi 1989 863 201 232 63 123 33 1992 895 264 298 78 152 47 1998 1037 280 304 96 222 79 2013 1314 341 203

Maghiari 1989 7 3 2 2 0 0 1992 16 3 6 2 3 2 1998 12 5 6 2 4 2 2013 91 26 5

Total 1989 2345 647 491 173 334 128 1998 2009 577 545 166 374 134 2013 2514 630 390

Comentând tabelul de mai sus observăm că populaţia localităţii a

scăzut între anii 1989-1993 cu circa 8%, iar după acest an se înregistrează o

creştere continuă datorită sporului migrator pozitiv dar și sporului natural1. Observăm că în general populaţia a fost cuprinsă între 2000 – 2500 de

locuitori, vârful fiind atins în anul 1971 – 2540 (grafic 1). Această constantă

se explică și prin sporul natural al ţiganilor, care vor reuşi, aşa cum am

afirmat, să-i „înlocuiască” pe sași. După această succintă prezentare vom analiza mai îndeaproape

naţionalitatea germană din Moşna şi chiar din Transilvania, care după mai

bine de 800 de ani şi-a încheiat misiunea pe aceste meleaguri (grafic 2),

cum plastic spunea cineva din rândul lor. Pentru a înţelege mai bine factorii care au dus la declanşarea acestui fenomen o să analizăm pe scurt cine au

fost, ce au dorit, de ce au plecat sașii din Ardeal?

1 Raport. Reconstruirea spaţiului comunilor Moşna şi Viscri, două foste sate săseşti

din România, Buc. 1999 pag 13

125

9.2. EMIGRAREA SAŞILOR

Istoria timpurie a Moşnei se va desfăşura în strânsă legătură cu

aşezarea sașilor pe aceste meleaguri între anii 1270-1280. Locul de origine al sașilor veniţi în Transilvania aşa cum s-a demonstrat1 este din regiuni diferite, Moşna fiind colonizată cu colonişti provenind din regiunea vestică

a Rinului şi a Normandiei2 (harta 4). În decursul celor peste 800 de ani cât au stat pe aceste meleaguri

distingem mai multe etape: O primă etapă de la aşezarea lor până în anul 1544; A doua etapă 1544-1773 A treia etapă 1773-1876 A patra etapă 1876-1918 A cincea etapă 1918-1950 A şasea etapă 1950-1989 A şaptea etapă – după anul 1989.

Stabilirea fiecărei etape a avut în vedere anumite evenimente istorice

care şi-au pus amprenta asupra populaţiei săseşti. În cele ce urmează ne

vom ocupa sumar de ultimele patru etape, pentru a desprinde câteva din

cauzele care au dus la emigrarea saşilor din România (primele trei etape au

fost analizate la capitolele referitoare la istorie şi administraţie). În urma prefacerilor din 1848 sașii deveniseră dintr-o stare privilegiată

şi naţiune politică, o minoritate în sensul modern al cuvântului, implicit de acum încolo, rolul lor în viaţa politică va scădea simţitor. Teama că în

această situaţie nu-şi vor mai putea păstra existenţa naţională a fost atât de

mare încât s-a discutat chiar și problema emigrării din Transilvania3. O primă lovitură au primit-o în anul 1877, când noua reorganizare

administrativă a înlocuit vechile și tradiţionalele scaune săseşti, care au fost

desfiinţate, iar sașii au fost împărţiţi la diferite judeţe, Moşna făcând parte

din judeţul Târnava Mare4. O a doua lovitură primită de comunitatea germană a fost aceea dintre

anii 1879-1883, când maghiarii au încercat să introducă în școlile săseşti,

limba maghiară. Un prim răspuns la atacurile primite de către sași a fost reorganizarea

politică și declanşarea emigrărilor în anul 1876. Această reorganizare a fost

vizibilă odată cu anul 1881, când au avut loc alegeri parlamentare, şi noii

reprezentanţi ai sașilor şi-au dat seama că lupta împotriva maghiarizării

trebuie să fie principalul lor obiectiv. Din scaunul Mediaş au plecat în

1 Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti,

1981, pag. 12 2 Ibidem, pag. 213 3 Michael Kroner, St. L. Roth – Viaţa şi opera, Editura Dacia, Cluj, pag. 262 4 Monografia Târnavei Mari, pag. 218

126

România şi în alte ţări în acea perioadă un număr de 44 persoane1. Înainte

de a analiza fenomenul emigrărilor de la sfârşitul veacului al XIX-lea, menţionăm că în acest timp au început să fie prezente tot mai mult şi

motivele economice2. Războiul vamal din anii 1886-1891 între Austro-Ungaria și România a

produs o cumplită sărăcie în Transilvania și un nou val de emigranţi au

plecat spre România și în alte ţări. Au fost loviţi și sașii, deoarece viaţa

comercială și industrială în care erau implicaţi a fost paralizată. Numeroşi

fabricanţi de postav, de frânghii, de tricotaje și sute de industriaşi mai mari

sau mai mici au luat drumul României sau al altor ţări. Această criză

economică a lovit puternic şi pe saşii din judeţul Târnava Mare. O

conscripţie oficială înregistrează pentru acest judeţ 9.211 persoane

emigrate3. Cel mai puternic curent de emigraţie s-a produs la sfârşitul veacului al

XIX-lea, când foarte mulţi dintre sași, dar şi români, se hotărăsc să-şi

încerce norocul într-o lume nouă: America de Nord (S.U.A. şi Canada). An

de an numărul lor a crescut, iar până în 1914, când s-a declanşat primul

război mondial, numărul lor se cifra la circa 100-150 de mii de suflete4. Menţionăm că aproape toţi erau oameni harnici, capabili de lucru, căci altfel

nu ar fi putut pleca de acasă. Aşa s-a întâmplat şi cu saşii; la început au

plecat cei ce aveau rude, apoi au emigrat vârfurile. Studiul elaborat de Ilie Nicolaescu în anul 1936 arată că din Moşna au

plecat în intervalul amintit circa 250 de persoane sași și români, cu scopul

de a-şi aduna averi5. Cu toate că cifra ni se pare exagerată, din arhive şi din

multe discuţii purtate cu diferiţi locuitori, reiese că au existat într-adevăr un

număr mare de emigranţi. Aceştia au ţinut legătura cu rudele, (după cum

rezultă din nenumăratele scrisori descoperite), cu cei de acasă, şi le vor

trimite cu diferite ocazii ajutoare materiale. Astfel în anul 1917 s-au luat de la Biserica Ortodoxă şi Evanghelică câte două clopote, care vor fi topite și

folosite pentru muniţie. Auzind despre această tristă întâmplare, mai mulţi

membri ai sinodului sau fii de români ai acestei comune emigraţi în

America au colectat în luna iunie 1920 mai mulţi bani şi la reîntoarcerea în

Moşna, Ioan Muntean al lui Ilie a adus vestea că Nicolae Muntean al lui Ilie, Santea Povară, Vasile Muntean Rusandi, Nicolae şi Ioan Deac a Linii,

Nicolae Albu a lui Măcinic, Ioan Ganea, Ioan Urdea, George Floarea, au

1 Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XII-XX, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1977, pag. 336 2 Ibidem, pag. 371 3 Ibidem, pag. 342 4 Ibidem, pag. 93 5 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 2

127

contribuit cu suma de 33.464 de dolari cu scopul de a cumpăra cele două

clopote1. Din totalul emigranţilor plecaţi în America de 25.237, aproape 10.000 erau

români. Din tabelul lui Ştefan Meteş din lucrarea pe care noi am amintit-o2 reiese că din judeţul Târnava Mare au plecat până în anul 1910 un număr de

2.184, din care 642 germani3. Pentru emigranţii din prima perioadă nu a existat o îngrijire medicală,

asistenţă socială, nici pensie. De aceea s-a înfiinţat în anul 1891 Satern în

Ohio, o organizaţie de întreţinere a bolnavilor. Aceştia s-au ataşat în 1902 la

Organizaţia Centrală a sașilor din Transilvania4. În această organizaţie au fost cuprinşi şi mai mulţi moşneni, după cum

rezultă dintr-o fotografie recent descoperită5. Înainte de a trece la etapa

următoare de emigrări, considerăm că prin plecarea celor 642 de germani

din judeţul Târnava Mare în America de Nord și 132 în Germania s-a deschis prima breşă mai puternică în blocul săsesc de la Moşna şi din

Ardeal, care, în etapele următoare, se va accentua. Prin hotărârea de la Mediaş din anul 1919, saşii s-au alăturat

României, exprimându-şi adeziunea deplină la actul înfăptuit la 1

Decembrie 1918. Această alăturare s-a făcut în anumite condiţii şi speranţe6. Nicolae Iorga considera că nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi existat aceste

speranţe şi această încredere care a venit după declaraţia de la Alba Iulia, prin care se hotăra7:

- deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare … - egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională

pentru toate confesiunile de stat8. Aceste două articole au fost considerate drept o garanţie îndestulătoare

pentru menţinerea poporului lor şi pentru dezvoltarea lui în perspectivă.

Având aceste asigurări – “această Evanghelie a timpului” – s-au alăturat

României. Din cele enumerate pe scurt deducem că în anul 1918 populaţia

germană ar fi cerut o reactualizare a diplomei din 1224 în forme moderne, numai că de data aceasta privilegiile trebuiau date de statul român şi nu de cel maghiar. După părerea noastră ne aflăm în faţa unui punct nodal în ceea ce înseamnă prezenţa populaţiei săseşti și declanşarea până la urmă a

1 Cronica Bisericii Ortodoxe, pag. 7 2 Ştefan Meteş. Op. cit., pag. 342 3 Ibidem 4 Ernst Wagner, Historisch statistisches Ortsnamenbuch für Siebenbürgen, Köln-Wien, 1977, pag. 18 5 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 209 6 Nicolae Iorga, Ce sunt și ce vor saşii din Ardeal, Editura Kriterion, Bucureşti,

1990, pag. 28 7 Ibidem 8 Ibidem, pag. 64

128

puternicelor curente emigraţioniste. Este necesar să ne punem întrebarea firească ce s-ar fi întâmplat cu sașii Ardealului dacă s-ar fi respectat întru totul hotărârile de la Alba Iulia.

Desigur că această problemă nu trebuie privită unilateral, numai la nivelul României; trebuie puse în discuţie şi teritoriile vecine colonizate cândva cu populaţie germană şi unde mai mult sau mai puţin au fost condiţii asemănătoare sau diferite în anumite etape istorice. Cele două conflagraţii mondiale, apariţia primei ţări socialiste, extinderea comunismului după terminarea celui de-al doilea război mondial, vor influenţa profund emigrările populaţiei germane.

Imediat după anul 1919 politica română s-a distanţat de declaraţia din 1 Decembrie de la Alba Iulia privind unele drepturi ale minorităţii germane din România.

Prima mare deziluzie a germanilor a fost înfăptuirea reformei agrare din 1921. Un foarte mic număr de germani au fost împroprietăriţi, deşi în multe locuri au existat toate condiţiile pentru împroprietărire1. Universitatea săsească a pierdut dintr-o lovitură proprietăţile sale funciare, în primul rând pădurile din cele 7 scaune – întreţinute exemplar. Dealtfel, această instituţie seculară va fi desfiinţată în mod formal în anul 19372.

În satele de pe fostul pământ crăiesc pământul obştesc reprezenta în medie jumătate din întregul hotar al comunei, fiind o sursă importantă de venituri pentru sași.

Această reformă s-a efectuat în defavoarea etnicilor, care pierzând o parte a averii lor de grup au pierdut și unele posibilităţi de dezvoltare culturală3, în primul rând întreţinerea învăţământului în limba germană.

Biserica Evanghelică din Moşna este un exemplu în acest sens, pierzând 55% din pământurile ei pentru care statul a plătit doar 5 procente din adevărata valoare4. În general, comunităţilor religioase li s-a permis să păstreze numai câte 32 de iugăre cadastrale (18,4 ha.). Nemulţumiţi de cele petrecute, au mai emigrat din Moşna 10 bărbaţi în S.U.A. și Germania5.

În legătură cu reforma din 1921 trebuie menţionat că statul român a

fost obligat să întreprindă această măsură și desigur au fost situaţii mai

speciale unde nu a putut să nu se atingă de proprietatea bisericii6. Au fost unele discriminări începând din anul 1925 în acordarea

licenţelor de funcţionare a unor unităţi economice industriale și de meserii, introducându-se o lege care cerea un examen de vorbire a limbii române.

Acest examen era un handicap pentru toţi cei care nu vorbeau bine limba

1 Otto Greffner, Op. cit., pag. 23 2 Ernst Wagner, Op. cit., pag. 68 3 Nicolae Iorga, Op. cit., pag. 26 4 Martin Henning, Op. cit., pag. 27 5 Ibidem 6 Ibidem

129

română1. În ciuda acestor fapte menţionate până în anul 1929 vom asista la o dezvoltare economică şi socială mulţumitoare.

La începutul anilor 1930, în comunităţile germane încep să apară

frământări, mai ales după ce Hitler va veni la putere în Germania, în anul

1933. Multe elemente tinere aparținând populaţiei germane din judeţul

Târnava Mare au fost atrase de Marele Reich. Şi din Moşna avem un

asemenea exemplu, când un număr de 10 băieţi şi 5 fete au plecat și au rămas în Germania2.

În iarna anilor 1942-1943 la Stalingrad armata a VI-a germană și două

divizii româneşti au capitulat. Peste 90.000 de soldaţi germani și români au

fost duşi în captivitate în lagărele de prizonieri din Siberia, printre aceştia

numărându-se şi saşi din Moşna3. În legătură cu participarea la al II-lea război mondial, în prima fază

bărbaţii germani din România au fost încadraţi în unităţi militare româneşti,

iar actul de la 23 August 1944 I-a transformat din aliaţi în duşmani. Datorită

acestui fapt mulţi dintre ei vor căuta să nu se mai întoarcă în ţară, mai ales

după actul de la 23 August 1944. Apar mai multe opţiuni4: unii tineri optează pentru plecarea din ţară – refugiu în Apus; alţii aşteptau

desfăşurarea evenimentelor necunoscând problemele de culise deja stabilite

în legătură cu viitorul României, dar şi cu soarta saşilor după război. După al doilea război mondial, în Moşna s-au mai întors din cei 215

sași încorporaţi, doar 50, 113 rămânând în Austria și Germania, din cauza fricii şi a măsurilor ce au început să se întreprindă împotriva populaţiei

germane5. S-au destrămat mai multe familii, s-au despărţit soţi de soţii, fiind

obligaţi să se despartă pentru totdeauna sau pentru o lungă perioadă de timp.

Această situaţie a fost generală şi exemplul de la Moşna nu este un caz

singular. Deportarea sașilor transilvăneni s-a produs în cadrul deportării de

germani din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia,

Iugoslavia, între anii 1945-1949, la muncă forţată în Uniunea Sovietică.

După estimări mai recente, efectivul deportaţilor din ţările amintite ar trece

de 870 de mii de persoane6. Din România au fost deportaţi în total peste 70

de mii de persoane, iar din Moşna – 204, din care au revenit acasă numai

1407 (tab. 5). Cei care nu au mai revenit au plecat în Germania sau Austria,

pregătind astfel în continuare marea plecare a sașilor.

1 Otto Greffner, Op. cit., pag. 28 2 Martin Henning, Op. cit., pag. 27 3 Ibidem 4 Ibidem 5 Ibidem, pag. 154 6 Andrei Marga, Deportarea saşilor transilvăneni, în “Magazin istoric”, anul XXXI,

nr. 8(365), august 1997, pag. 21 7 Martin Henning, Op. cit., pag. 76

130

Pe plan intern, între anii 1945-1950 legislaţia dată şi măsurile luate au

avut un impact deosebit asupra etnicilor germani. Până la reforma agrară din

1945 sașii din România erau ţărani în proporţie de circa 70%1, iar din Moşna procentul era mult mai mare. Reforma agrară, naţionalizarea

industriilor și a băncilor, desfiinţarea şcolilor confesionale plus alte şi alte

măsuri au avut un impact deosebit. Într-o perioadă de 10 ani (1945-1956) dintr-un popor, de sine stătător,

ţăranii, meseriaşii, comercianţii şi intelectualii care formau cam 85% din populaţie au format o grupare de angajaţi muncitori. Sașii trebuiau să-şi

câştige existenţa, datorită noului context şi la oraş ţăranii de altă dată

trebuiau să se stabilească în zone după meseria pe care o aveau, făcând în

multe cazuri naveta săptămânal. Pas cu pas s-a destrămat astfel legătura cu

comunitatea sătească, în anumite locuri mai mult, în altele mai puţin2. Limbajul de conversaţie în noile locuri de muncă (fabrici şi uzine) nu

mai era cel săsesc, ci peste tot se vorbea, cum era firesc, româneşte. Treptat,

treptat, obiceiurile și cultura îşi pierd din valoare. Încorporările din armata română, unde timpul de un an și jumătate sau

chiar doi, au făcut ca sașii să intre mai îndeaproape în contact cu românii. Începe să-şi facă apariţia tot mai mult căsătoriile mixte între

evanghelici şi neevanghelici sau între saşi și români. Se accentuează procesul de mişcare a tineretului capabil din lumea

satului care, după terminarea diferitelor școli tehnice sau facultăţi, îşi caută

un loc de muncă conform pregătirii şi nu întotdeauna în oraşele cele mai

apropiate de localităţile săseşti de baştină. Aceste fenomene trebuiesc puse,

după părerea noastră, pe două elemente: 1. Schimbarea orânduirii societăţii româneşti; 2. Fenomenul de industrializare și urbanizare a localităţilor.

În anul 1956, prin Decretul nr. 81, sașii vor primi iarăşi casele înapoi, și aproape toate drepturile pe care le-au avut. Tot în 1956, la recensământul

efectuat s-a constatat că populaţia germană din Transilvania scăzuse

dramatic la 5,9% faţă de 10,8% în 1910, 9,8% în 1930, 9% în 19413. Cu cât ne apropiem de anul 1960 observăm că nu mai sunt plecări

decât foarte rare şi comunitatea săsească şi-a recăpătat oarecum stabilitatea.

Acest lucru se poate vedea şi din adaptarea germanilor la noua situaţie

politică. O parte a membrilor P.S.D., care în perioada interbelică a fost

deosebit de puternic, trec în P.M.R, iar mai târziu în P.C.R., făcând politica

acestuia. Din anul 1968 vor avea un organ politic naţional propriu tutelat de

P.C.R. și stat – Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană.

1 Ernst Wagner, Op. cit., pag. 73 2 Ibidem, pag. 74 3 Istoria României. Transilvania. Vol. II (1867-1947), Cluj-Napoca, 1999, pag. 872

131

După anul 1960 apare un fenomen nou. R.F.G.-ul din motive umanitare, a cerut pentru aşa-numita reîntregire a familiei, să se răspundă

pozitiv din partea guvernului României în vederea plecării unor etnici

germani care au solicitat reunificarea familiei. Pe acest fond mulţi dintre foştii soldaţi germani şi din cei deportaţi în

Rusia, și din cei care datorită diverselor motive analizate anterior se găseau

în Germania, încep să convingă rudele lor apropiate să emigreze. Se

declanşează în felul acesta un proces diametral opus cu mari implicaţii

sociale, economice, spirituale pentru acest popor atât de greu încercat în

ultima sută de ani. Această emigrare, greu de imaginat, a fost încurajată de statul român

mai ales după ce a descoperit în anii 1970-1971 că plecarea sașilor poate constitui o sursă de venit1. Înţelegerea semnată în anul 1978 între guvernul

român şi cel german, prevedea aşezarea pe teritoriul Germaniei Federale a

unui număr cuprins între 5.000 – 16.000 de germani anual. Potrivit înţelegerii, pentru fiecare ins plecat statul german s-a obligat la

început să plătească 5.000 de mărci, iar în anul 1980, suma de 8.000 de

mărci2. Pentru persoanele cu pregătire superioară, statul român i-a obligat pe cei care plecau să restituie suma cheltuită pentru şcolarizarea lor,

ajungându-se uneori chiar şi la suma de 30.000 de mărci3. Aceste aspecte comentate au fost prezente şi la Moşna.

Emigrarea continuă a avut efecte de neimaginat, înmulţind continuu, în

Occident, punctele spre care urmau să se îndrepte alţi şi alţi reprezentanţi ai

comunităţii săseşti. S-au adăugat și căsătoriile între persoanele plecate cu

cele rămase, s-au adăugat multe rămâneri în Germania în urma diferitelor

vizite efectuate. Această emigrare continuă, la început cu mai puţini iar apoi

din ce în ce mai mulţi, a lovit din plin condiţia fundamentală a vieţii sașilor din Transilvania asupra menţinerii identităţii lor şi aceasta cu atât mai mult

cu cât au plecat foarte multe din vârfurile lor: cadre didactice, ingineri,

preoţi. Şi-a făcut loc sentimentul neputinţei în faţa unui curent de nestăvilit,

căruia volens-nolens trebuia să i te supui, și atunci când de fapt nu doreai

aceasta. Regretabil este că cei plecaţi reîntorşi în vizită în România nu

prezentau real noua lume cu care se întâlneau; problemele uriaşe de

adaptare pe care trebuiau să le suporte, modul cum erau priviţi și trataţi de

germani, diferenţa dintre lumea de aici şi cea de acolo în ceea ce priveşte

mentalitatea şi ritmul de viaţă; acesta cu atât mai mult cu cât marea

majoritate a celor plecaţi veneau de la ţară, din multe sate retrase, din multe

sate pierdute.

1 Ernst Wagner, Op. cit., pag. 73 2 Ibidem, pag. 74 3 Ibidem

132

Reîntorşi în vizită nu au făcut decât să prezinte totul în roz, numai la

superlativ, determinând și pe conaţionalii lor, vecinii de altădată, să se

hotărască să pornească pe noul drum. Autorităţile române au neglijat, sau nu au luat în considerare (unii

poate nefiind capabili) enormul rol economic avut şi mai ales care l-ar fi putut să-l aibă în continuare, preferând câştigul imediat prin această

încurajare a plecărilor, dând lovitura de graţie unor spaţii multiculturale care

au înnobilat sute de ani aceste locuri. În perioada celor trei decenii după cel de-al doilea război mondial și

mai ales după înţelegerea din 1978, anual au emigrat în medie din România: 1950 – 1959 cca. 345 persoane 1960-1969 cca. 1.629 persoane 1970 – 1979 cca. 7.141 persoane 1980-1989 cca. 15.114 persoane 1990 – 111.150 persoane 1991 – 32.178 persoane 1992 – 16.146 persoane 1993 – 5.811 persoane 1994 – 6.615 persoane 1995 – 6.519 persoane1.

După constatările din oficiile de emigrare din Germania s-a văzut că

între anii 1950-1994 au emigrat din România un număr de 407.605

persoane, jumătate din ei fiind din Transilvania2, iar din Moşna 1.200. La

recensământul din 1977 se aflau în Transilvania 171.000 de sași, din care în

Moşna erau 934. La ultimul recensământ efectuat în anul 1992, în

localitatea Moşna mai erau un număr de 55 de sași. Emigrările au dus la situaţia că tot mai puţini vecini, rude și prieteni au

rămas în cadrul comunităţilor sașilor din Transilvania. Grădiniţele și școlile cu predare în limba germană au început să aibă un număr tot mai limitat de

elevi; de exemplu la Moşna mai erau doar 4 elevi în anul 1991.

Comunităţile bisericeşti, editurile, presa, cultura germană, se resimt din ce

în ce mai puternic după aceste emigrări. Întrebarea fundamentală care

circula la sfârşitul anilor 1980 era: “Rămânem sau plecăm?”. Au fost găsite și alte motive ale plecării sașilor din Transilvania și

şvabilor din Banat, care vroiau să trăiască într-un mediu în care să se simtă

bine şi să fie cu oameni de aceeaşi naţie și origine, în care să nu fie trataţi ca

străini și care nu trebuie să fie suportaţi de alţii în propria patrie. În anii 1990 şi 1991 au plecat marea majoritate a sașilor din

Transilvania dar și din Moşna. Teama de a nu se schimba ceva în România

în legătură cu plecările, dar și teama că dincolo în Germania nu o să

1 Ernst Wagner, Op. cit., pag. 73 2 Ibidem, pag. 74

133

intervină legi care să împiedice acest exod, a fost foarte puternică în acele

momente. După ultimul prag al plecărilor au loc modificări importante în ceea ce

priveşte ponderea populaţiei săseşti rămase în Transilvania, aceasta scăzând

de la 9,18% în 1930 la 0,52% în 1992 şi fiind în continuă scădere1. În

judeţul Sibiu, la recensământul din anul 1992 au fost înregistrate 17.122 de

persoane de naţionalitate germană reprezentând 3,8% din populaţia

judeţului2. La finalul acestui capitol se cuvine totuşi să mai facem câteva

completări. România nu se prezintă rău dacă îi comparăm atitudinea faţă de etnicii

germani cu cea a altor ţări est-europene. De-a lungul întregii perioade comuniste, germanii din România au

dispus de mai multe elemente hotărâtoare pentru păstrarea germanităţii lor,

şi anume: şcoală în limba germană presă în limba germană: “Neuer Weg”, “Neue Banater

Zeitung”, “Karpathenrundschau” teatre în limba germană la Timişoara şi Sibiu asociaţii culturale.

Biserica Evanghelică nu a fost persecutată niciodată – preoţii ei au fost

pregătiţi într-un institut teologic propriu cu grad academic. Acesta este rezultatul unei comparaţii pe orizontală între state,

realizate de cunoscători ai situaţiei. Germanii din România fac însă o

comparaţie pe verticală, luând ca etalon trecutul istoric, România dobândind

în acest caz o imagine mult mai devaforabilă, etnicul german era pus

aproape zilnic să fie martorul unei înstrăinări în oraşe şi sate, prin venirea de

locuitori din alte părţi ale ţării; resimţea durerea, denaturare și trecerea sub tăcere a istoriei grupului său etnic şi îl stăpânea tot mai mult sentimentul de

a fi străin în propria patrie. Fenomenul plecării sașilor este un proces complex şi trebuie studiat cu

multă atenţie. Acest lucru îl vom face mult mai amplu într-un studiu viitor. Prin plecarea sașilor un capital uriaş de energie naţională a fost pierdut şi

aceşti oameni harnici și capabili de lucru se vor integra foarte bine în lumea

occidentală. Nu se poate încheia acest subcapitol fără a consemna cuvintele

memorabile ale unui sas din Moşna rostite înainte de plecare: “O naţie,

atâtea drumuri”. După trecerea anilor, reîntors în ţară într-o vizită, la întrebarea “Cum o

duci în Germania?”, a răspuns: “Acolo (în Germania) trăim bine, aici (în

ţară) am trăit frumos”.

1 Ibidem 2 Ibidem, pag. 76

134

În felul acesta se apropie de sfârşit o istorie aproape milenară a sașilor din Ardeal, cu părţile ei luminoase sau mai puţin luminoase, perioadă în

care au contribuit din plin la dezvoltarea acestei zone. În aceea ce-i priveşte pe ţigani, la nivel naţional, conform

recensămintelor actuale, ponderea din 1992 este cam aceeaşi cu cea a anului

1930 şi anume 1,76%, respectiv 1,70%.1 Toate aceste cifre sunt relative, ele traducând mai mult oscilaţiile în

declinarea naţională de către ţigani, ca urmare a unor contexte politice şi

sociale complexe.

9.3. ALTE ASPECTE DEMOGRAFICE

Introducerea gazului metan la Mediaş în anul 1920 a declanşat o

revoluţie benefică în sporul numeric al populaţiei din acest oraş. După ce în

acest an apar majoritatea fabricilor din oraş care sporesc continuu necesarul

forţei de muncă. Populaţia activă existentă în localitate nu poate acoperi

acest necesar, industria absoarbe lucrători şi din satele din jur, deci şi de la

Moşna. Această componentă principală în cadrul mişcării mecanice a

populaţiei este formată din deplasările zilnice pentru muncă (navetismul).

Dacă înainte de 1950 acest fenomen era nesemnificativ, după anul 1960

până în 1989 ia o amploare deosebită. Printre localităţile care au fost prinse

în jocul acestui complex proces s-a numărat și Moşna, datorită apropierii de

oraşul Mediaş. În perioada pe care o analizăm, Mediaşul cunoaşte cea mai

spectaculoasă creştere numerică, adăugându-se 27.200 de locuitori2. Au fost foarte mulţi factori care au determinat această creştere a numărului de

populaţie în Mediaş, dar și în Moşna. Unul dintre aceştia a fost intrarea în

vigoare în anul 1968 a Decretului de interzicere a întreruperii sarcinii la

cerere – ce ulterior a determinat cea mai ridicată natalitate din toate

timpurile. În anul 1983 oraşul Mediaş a înregistrat cel mai mare număr de

populaţie activă, circa 52,6%, cel mai ridicat coeficient din toate oraşele

Transilvaniei3. De la Moşna spre Mediaş fluxul a fost foarte puternic4, plecând zilnic

4 sau chiar 5 autobuze cu navetişti, plus alte mijloace de transport, cu un

total de peste 650 de oameni. După 1989 apar schimbări radicale faţă de cele relatate, apare tendinţa

de refuz a necesarului de altădată a forţei umane productive. Este perioada

1 Raport. Reconstituirea…… 2 I. Raica, Op. cit., pag. 66 3 Ibidem 4 A.P.M. - 1983

135

de trecere la economia de piaţă, când slăbeşte dirigismul central – procesul de reorientare organizatorică a fabricilor din oraş. Are loc și privatizarea domeniilor agricole care vor reţine importante efective umane la sat și vor stopa deplasările ca fenomen demografic.

Noua faţă economică a Moşnei și a Mediaşului va duce la scăderea

numărului de autobuze care zilnic transportau populaţia spre Mediaş, și

dacă înainte era nevoie de 4-5 autobuze cum am amintit, după 1989 este

suficient doar un singur autobuz pentru deplasările cotidiene ale moşnenilor. Procesele analizate la acest subcapitol sunt în plină desfăşurare și se va

cunoaşte noul dialog între Moşna și Mediaş în momentul în care economia

capitalistă va fi cu adevărat prezentă.

136

CAP. 10. TRĂSĂTURI ALE VIEŢII ECONOMICE 1918-2015

Economia a înregistrat, pe teritoriul localităţii Moşna o dezvoltare

firească, influenţată de condiţiile geografice existente, dar și de compoziţia și munca locuitorilor săi. Ramura economică de bază a constituit-o și o constituie agricultura, alături de care au fost prezente activităţile meşteşugă-reşti și ale micii industrii.

10.1. ACTIVITATEA ECONOMICĂ LA MOŞNA ÎNTRE 1918-1949

Vorbind despre viaţa economică a judeţului Târnava Mare între anii

1918-1949, judeţ din care face parte și Moşna, trebuie să avem în vedere că

pe Târnave erau aşezate populaţii de origini și tradiţii deosebite, români, sași, maghiari şi ţigani, de unde multe diferenţieri în ceea ce priveşte

organizarea, disciplina muncii, anumite privilegii. Dacă până în 1918 meşteşugarii români reprezentau un procent foarte

scăzut, faţă de numărul total al populaţiei româneşti din judeţ, în comparaţie

cu germanii şi maghiarii, după anul 1918 elementul românesc caută să-şi

câştige an de an locul adevărat unde trebuia să se găsească1. Contextul nou creat după 1918 va determina un impuls nou datorită dezvoltării economice a judeţului Târnava Mare, care va influenţa şi localitatea Moşna. Elementul

românesc începe să-şi facă treptat loc prin plafonul german până în

apropiere de al doilea război mondial recuperând destul de mult.

10.1.1. Agricultura

Moşna se află situată în partea de nord-vest a oraşului Mediaş, într-o poziţie pitorească, și cu bune condiţii pentru practicarea agriculturii, aşa

cum am văzut la începutul lucrării noastre. În perioada interbelică, în general suprafaţa localităţii era de 3.679 ha.2 Cercetând arhiva Primăriei pentru această perioadă se poate constata

că starea agriculturii era mulţumitoare, lucru dovedit şi de situaţiile

statistice ale anilor din perioada interbelică. Pentru anul 1937 avem

următoarea fişă statistică ce se referă la grupele de culturi din Moşna3:

1 Monografia Târnavei Mari, 1943, pag. 229 2 Ilie Nicolaescu, Moşna – micromonografie, 1937, pag. 4 3 A.P.M., Registru agricol – 1930-1937

137

Nr. crt. Grupa de culturi

Ha.

Producţia medie la

hectar 1. Ovăz 48 1.200 kg. 2. Grâu de toamnă 290 1.500 kg. 3. Porumb 422 1.800 kg. 4. Orz de primăvară 111 1.100 kg 5. Secară de toamnă 3 1.200 kg. 6. Lucernă pentru nutreţ 23 7. Trifoi nutreţ 235 8. Sfeclă pentru nutreţ 33 9. Fânaţe artificiale 45

10. Cartofi 374 11. Cânepă 24 12. Fasole 3 13. Zarzavaturi 12 14. Vie 130

Tabloul culturilor ne arată că ponderea principală o deţineau grâul,

porumbul, cartoful şi viţa-de-vie. În general, producţiile realizate în

perioada interbelică vor fi apropiate de cele prezentate în cele două tabele. O mărturie contemporană1 ne spune că pământul se cultivă prin

mijloace obişnuite, nu se lucrează cu maşini “motorizate”, moşiile fiind prea mici şi nu suportă cheltuielile unor monoculturi raţionale. Faţă de perioada

dinainte de 1918 este un mic progres deoarece pământul se lucrează mai

bine, iar arăturile se făceau adânci și numai cu plugul de fier2. Semănatul se

executa cu maşini de semănat în cea mai mare parte, iar pentru a face rost

de maşini, sașii erau întovărăşiţi pe vecinătăţi şi le foloseau pe rând3.

10.1.2. Creşterea animalelor

Judeţul Târnava Mare era unul din judeţele cu cel mai mare efectiv de

animale din ţară, deoarece populaţia zonei a fructificat din plin baza furajeră

existentă și în acelaşi timp a acordat o atenţie deosebită ameliorării raselor. În decursul anilor 1930-1940 s-a desfăşurat în aproape toate comunele

judeţului o propagandă zootehnică intensă cu expoziţii demonstrative. An

de an s-a dezvoltat schimbul intern de animale de pe raza judeţului,

cumpărându-se un număr forte ridicat de capete.

1 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 3 2 Ibidem 3 A.P.M., Registru agricol – 1930-1937

138

Dacă ne referim la Moşna, suprafaţa fâneţelor naturale era de 392 ha.1 Acelaşi martor ocular consemnează că fâneţele naturale se îngrijesc foarte

bine, primăvara se curăţă, se grapă și se aduce gunoi natural. Pentru a ne putea face o idee în legătură cu această ramură a agriculturii, iată cum se

prezintă situaţia statistică pentru anul 1938:

Vite Cai Porci Oi Păsări Capre 735 262 1.391 479 4.854 12

Creşterea vitelor

Creşterea vitelor în zona Mediaşului este dovedită și prin faptul că în

decurs de 10 ani s-a observat că toate regiunile ţării care urmăresc

îmbunătăţirea efectivelor de animale de rasă şi de producţie de lapte îşi

procură vacile și taurii de prăsilă din acest judeţ2. La Moşna calitatea

laptelui era foarte bună și se obţinea o producţie anuală ridicată. Existau

două lăptării în comună, care mai apoi, după colectare, îl transportau la

Mediaş3. Creşterea cailor

Până într-o anumită perioadă calul a fost întâlnit rar în gospodăriile

localnicilor, atât din cauza legiuirilor feudale, dar și de teama proprietarilor de a fi puşi să dea aceşti cai la rechiziţii, la oaste, sau la efectuarea deselor

transporturi şi cărăuşii. După primul război mondial, când la Sibiu au apărut unităţi militare de

cavalerie, s-a început și la Moşna creşterea în gospodărie a cailor de rasă

Ghidran, pe care-i vindeau la un preţ foarte bun4. Caii de rând Nonius erau

folosiţi pentru tracţiune şi mai ales pentru cărăuşii. Creşterea porcilor

Pe raza localităţii şi a judeţului, în perioada interbelică, au fost două

rase dominante de porci, și anume rasa Basna și rasa Mangaliţa5. Începând

cu anul 1936 apare și în localitate rasa York şi rasa Edelschwein, care s-au răspândit atât de mult încât devenise rasa predominantă.

Această rasă a câştigat deoarece creşte foarte repede în greutate şi

dezvoltarea lor e mai rapidă. În Moşna porcii se îngrăşau anual pentru

vânzare la o greutate de 100-200 kg. Numărul lor era de circa 1200 de

capete, fiind destinaţi consumului intern, vânzărilor curente și ca materie primă, pentru diferite mezelării din Mediaş.

1 Ibidem 2 Monografia Târnavei Mari, pag. 229 3 Ibidem, pag. 36 4 Ibidem 5 Ibidem

139

Creşterea ovinelor Din motive care ţin de economia casnică sătească rasa predominantă a

ovinelor a rămas cea ţurcană, cu toate că s-a încercat ameliorarea acestei

rase cu cea de ţigaie. Surplusul de lână obţinut de crescătorii Moşnei era

valorificat pe piaţa Mediaşului, la fel ca și brânza de oaie1. Creşterea păsărilor

Pe raza judeţului, păsările reprezentau rase mixte din care menţionăm

prezente la Moşna rasele Rhod Island şi Plimuth. Datele statistice arată că

numărul păsărilor este redus în comparaţie cu numărul locuitorilor. Pentru

anul 1937 la Moşna vom avea 4.854 de găini, 76 de gâşte, 254 raţe2. Păsările şi ouăle sunt comercializate în mari cantităţi pe piaţa Mediaşului.

Nu putem trece peste acest capitol fără să-i amintim pe măcelarii şi

mezelarii zonei care se ocupau de valorificarea producţiei de carne şi

comercializarea acesteia încă din 1615; toţi aceştia pun bazele Asociaţiei

Regionale (Mediaş, Biertan, Bazna, Moşna) ce funcţiona pe baza unui statut

în 8 articole3. Acest document dovedeşte existenţa măcelarilor şi

mezelarilor în Moşna alături de localităţile amintite. Nimeni, niciodată, nu

poate contesta tradiţia, calificarea şi profesionalismul mezelarilor din

Moşna şi localităţile amintite. Aceste atribute sunt rezultatul unei

îndelungăte activităţi şi ţin de specificul localităţilor transilvane de a

prelucra carnea în felul lor propriu ca nimeni alţii. Printre măcelarii români

ai Moşnei îl amintim pe Toader Cristea, care în anul 1930 cere Primăriei

permis pentru a deschide o măcelărie publică în casa văduvei Ana Hedrich

nr. 360, unde a mai fost înainte o altă măcelărie publică a lui Martin

Gockel4. Regularitatea calendaristică a târgurilor locale constituia “programul”

de lucru al tuturor sătenilor. Târgurile de animale ofereau pieţei carnea vie

pentru măcelarii şi instituţiile timpului. Zona de care ne ocupăm era o piaţă

constantă şi poate cea mai ieftină din Europa5. Târgurile din Mediaş erau

vestite. Aşa cum am amintit de multe ori. O pereche de animale îngrăşate

putând trece de 100.000 lei.

10.1.3. Pomicultura

Numărul pomilor din judeţul Târnava Mare este de reţinut. Iată câteva

cifre legate de acest aspect din anul 1942.

1 Ibidem 2 A.P.M., Registru agricol – 1930-1937 3 I. Raica, Mediaş – natură, istorie, economie, Editura Tipomur, 1994, pag. 30 4 A.P.M., Alte documente statistice - 1930 5 Enciclopedia României, 1938, vol. II, pag. 438

140

Meri – 253.897; pruni – 137.872; cireşi şi vişini – 10.3951. La Moşna

se cultivă meri Jonathan şi Batuli, caişi, peri şi vişini. Nucile anual cu o

producţie de circa 4.000 kg. la fel ca și celelalte fructe erau în bună parte valorificate pe piaţa Mediaşului.

10.1.4. Legumicultura

În grădinile din jurul caselor se cultivau zarzavaturi şi flori.

Principalele legume sunt: salata, fasolea, ardeiul, roşiile (paradaicile),

castraveţii, ceapa și usturoiul. Renumite şi tradiţionale erau la Moşna varza și ridichiile, cunoscute şi

apreciate în toată zona încă din evul mediu2.

10.1.5. Viticultura

Una din ocupaţiile de bază ale moşnenilor de-a lungul istoriei a fost cultivarea viţei-de vie, faima vinului era renumită, fiind apreciat și achiziţionat în cantităţi însemnate. Prepararea și depozitarea vinurilor este tot atât de veche în localitate precum cultivarea viţei-de-vie. Această afirmaţie este întărită de mulţimea izvoarelor istorice de tot felul (doc. 1). De-a lungul sutelor de ani pivniţele erau bine pregătite, spaţioase, cu un grad de umiditate corespunzător. Aproape nu există casă săsească care să nu aibă o pivniţă mult mai mare decât una obişnuită, în care se depozitau numeroase butoaie. Se cultivau următoarele varietăţi pentru vin: Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling, Neuburger. În general, suprafaţa a fost cuprinsă între 130-140 ha.3 Datorită condiţiilor bune pentru cultivarea viţei-de-vie, dar și pentru rentabilitatea deosebită comunitatea caută să extindă suprafeţele cu această cultură. Astfel, în anul 1938 începe o acţiune de conturare şi de limitare a zonei viticole de la Moşna, operaţiune care va fi finalizată în anul 19434 şi reluată în perioada anilor 1974-1979, când se vor planta la Moşna încă 92 ha. de vie5 sub îndrumarea inginerului Bandac Nicolae. Cultivarea viţei-de-vie s-a dezvoltat continuu şi datorită posibilităţilor de valorificare a strugurilor și vinului la Mediaş și în acest sens se cuvine să prezentăm pe scurt câteva aspecte legate de această relaţie economică cu primul centru administrativ “Vinăria”, ce datează din anul 1912. Această unitate se consolidează treptat, astfel încât producţia de vinuri de la Mediaş ajunge atât de mare încât în anul 1916 se exportau 32 vagoane de vin6.

1 Ibidem 2 Christian Schesaeus – Epopeea – Ruinele pannonice, pag. 83 3 Monografia Târnavei Mari, pag. 36 4 A.P.M., Registru agricol 5 Ibidem 6 I. Raica, Românii ortodocşi şi uniţii români, Sibiu, 1982, pag. 173

141

Pentru a prelucra cantităţi de struguri la un nivel atât de mare aceştia erau aduşi de la Şeica Mică, Soroştin, Frâua, dar și de la Moşna. Capacitatea de depozitare era foarte mare pentru acele timpuri şi se făcea numai în butoaie de stejar, depozitul lui Ambrosi având o capacitate de 65 de vagoane. Până în anul 1948, când această unitate a fost naţionalizată şi transformată în Vinalcol Mediaş, au fost bune colaborări atât cu populaţia Moşnei cultivatoare de viţă, dar şi cu toată zona.

10.1.6. Apicultura

Această ramură este slab reprezentată, dar, în multe conscripţii ale Moşnei, este semnalat faptul că în sat erau stupi de albine. Produsele harnicelor albine se foloseau atât ca aliment cât și ca medicament, în timp ce ceara se utiliza la confecţionarea lumânărilor. După anul 1900 a început să se practice un stupărit sistematic, înlocuind coşniţele cu stupi moderni, mult mai productivi în zona pădurii1.

10.1.7. Pădurile

Judeţul Târnava Mare este aşezat în regiunea colinară şi a dealurilor înalte, pădurile ocupând o suprafaţă de 90.385 ha. La Moşna în perioada interbelică suprafaţa pădurilor era de 927 ha. aflate în proprietatea comunei și 57 ha. aflate în proprietatea Bisericii Evanghelice2. Vârsta arborilor era cuprinsă între 10 şi 100 de ani, exploatându-se anual 12 ha. pentru nevoile de lemn de foc și construcţii. Împădurirea se făcea pe cale naturală, dar, atunci când era necesar erau executate plantaţii din pădurea comunală, completând anumite goluri rămase neîmpădurite.

Pădurea oferea o zonă bună de vânat, lucru dovedit şi de faptul că cel puţin 7 persoane aveau permise pentru arme de vânătoare3. Aceşti vânători erau grupaţi în Societatea de vânătoare “Hubertus” (săsească) și “Târnavele” (românească).

10.1.8. Alte ocupaţii ale moşnenilor

Pe lângă ocupaţiile prezentate, populaţia Moşnei avea şi alte

preocupări, în funcţie de posibilităţile lor materiale, dar şi de anotimp. Femeile se ocupau iarna mai ales cu lucrările casnice, îngrijitul

păsărilor, torsul, ţesutul și cusutul albiturilor, vara muncind alături de bărbaţi la munca câmpului. Primăvara și toamna, femeile din Moşna vindeau pe piaţa Mediaşului “sămânţuri” sau produse din grădinile lor de zarzavat, după sezon4.

Iarna bărbaţii se ocupau cu:

1 A.P.M., Alte documente statistice 2 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 8-9 3 Ibidem 4 Ibidem

142

a) Îngrijirea vitelor b) Exploatarea sau fasonarea lemnelor c) Transportul lemnelor de foc și de construcţie (suntem

în perioada în care Moşna nu era încă racordată la reţeaua de gaz metan, deşi erau destule localităţi, printre care Mediaşul, care reuşiseră să-l introducă)

d) Reparareauneltelor din gospodărie e) Pregătirea parilor pentru vii f) Participarea la diferite acţiuni venite din partea

vecinătăţilor, bisericii, primăriei sau a altor organizaţii existente pe teritoriul localităţii1.

O meserie asupra căreia trebuie să ne oprim mai mult este cea a dogarilor, care este tot atât de veche ca și cultura viţei-de-vie. Pe lângă confecţionarea butoaielor, o pondere însemnată în activitatea acestora o deţineau produsele din lemn: dricuri de car, juguri, obede, grindeie de plug, greble, furci, lese pentru căruţe. Alte produse din lemn precum: linguri, fuse, mosoare, troci, etc., proveneau din comerţul ambulant2. Documentele timpului ne arată că pe teritoriul comunei mai erau următoarele grupe de meserii:

Meşteri

cu atelier Calfe şi

ucenici Total Proprii Sociale

Zidari 4 44 48 Magazine 8 Tâmplari 11 11 Case de ospăţ 4 Fierari 13 6 19 Măcelării 5 Lăcătuşi 4 5 9 Lăptărie 1 Rotari 11 5 16 Tâmplari 8 11 19 Batoze 6 Dogari 2 3 5 Croitori 8 19 27 Cazane ptr.

rachiu 6

Pantofari 10 12 22 Mori 2 Curelari 1 2 3 Măcelari 2 6 8 Tinichigii 2 4 6 Brutari, frizeri 3 4 7

Total 68 132 200 Total 18 14

Tabelul prezentat ne arată o gamă largă a meseriilor practicate pe

teritoriul localităţii şi printre cei prezenţi ca meseriaşi, vom avea şi mulţi

români, dovadă că și la Moşna începe să se recupereze după anul 1918 o

1 Martin Henning, Eine bleibende Erinnerung, Stuttgart, 1994, pag. 30 2 Informaţie luată din consultarea arhivei vecinătăţilor

143

parte însemnată din ceea ce însemna diferenţa între numărul meseriaşilor sași și români.

Spiritul de gospodărie și tovărăşie al sașilor i-a îndemnat după primul

război mondial să-şi strângă tot mai mult rândurile pentru organizarea cât

mai raţională a agriculturii şi pentru valorificarea cerealelor în condiţii cât

mai bune, în acest sens au înfiinţat Asociaţia Agricolă Săsească Ardeleană

care a dat o puternică dezvoltare agriculturii raţionale. Tineretul săsesc, ca să poată lua ştire despre toate inovaţiile și

metodele de lucru, era înscris la cursurile școlii de agricultură din Mediaş,

unde băieţii şi fetele satelor primeau o învăţătură temeinică teoretică și

practică pentru agricultură. Între anii 1871 – 1944 această şcoală a avut

1.680 de elevi din zonă, printre aceştia numărându-se şi 49 absolvenţi din

Moşna, situând localitatea pe locul II după Mediaş și pe locul I între

celelalte aşezări rurale. Populaţia judeţului Târnava Mare a trecut după război prin mari

prefaceri sociale. Reforma agrară a pus şi pe ţăranul român pe acelaşi picior

de egalitate cu ţăranul sas în ce priveşte stăpânirea micii proprietăţi, aceştia

dovedind după împroprietărire aceeaşi pricepere ca și saşii. Pe de altă parte, în aceşti ani românii au recuperat destul de mult din

distanţa ce i-a despărţit de sași în domeniul meseriilor. Aceste progrese s-au datorat: iniţiativei, luptei sporite a elementului românesc cu concurenţa și

capitalul străin mult superior, noului context istoric realizat odată cu unirea

din 1918. Pe acest fundal, la orizontul Moşnei și Mediaşului se conturează

evenimente noi, care vor duce în scurt timp la spargerea tiparelor

tradiţionale, urmate de mutaţiile ce îşi vor pune apoi amprenta pe toate

coordonatele ei social-economice. Astfel, la sfârşitul deceniului al III-lea la Moşna şi mai ales la Mediaş s-au construit şi pus în funcţie o serie de

obiective economice care vor număra printre salariaţi şi un număr important

de locuitori ai Moşnei. În felul acesta, din rândul moşnenilor încep să apară

primii muncitori industriali, proces care va cunoaşte după anul 1950 o

amploare din ce în ce mai mare. Exploatarea gazului metan în zonă a

absorbit o mare parte a forţei de muncă excedentară la nivelul localităţii. Cu

toate că erau tradiţionalişti, mulţi dintre moşneni au văzut de la început

perspectivele ce li se deschideau prin punerea în valoare a gazului metan. Din păcate zorile prefacerilor social-economice de care a fost cuprinsă

şi Moşna, au prins a fi întunecate de pregătirile care se făceau pe plan

mondial în vederea declanşării unui nou război mondial.

144

10.2. CARACTERISTICI GENERALE ECONOMICE ALE MOŞNEI

ÎNTRE ANII 1950 - 1989

Pentru perioada de care ne ocupăm 1950 – 1989 vom observa cum treptat, treptat, prin legislaţie, prin forţă, prin metode tipic comuniste, noul

mecanism economic socialist înlocuieşte regimul apus şi printre fisurile

vechiului edificiu apare noul produs tipic al orânduirii socialiste. Schimbarea raportului între cele două sisteme nu a fost simplă, a fost o

luptă permanentă care, până la urmă, a dat rezultatele prea bine ştiute acum. În acest context general vom analiza dezvoltarea economică a

localităţii după anul 1950, când pe de o parte înfiinţarea I.A.S.-ului, G.A.C.-ului, iar pe de altă parte industrializarea Mediaşului, vor influenţa

dezvoltarea localităţii.

10.2.1. Agricultura

Agricultura a rămas în continuare ramura cea mai importantă a

economiei locale. Suprafaţa totală a teritoriului administrativ al comunei Moşna la

nivelul anului 1970 era de 5.927,52 ha., din care Moşna deţinea 3.705 ha.1 Pe deţinătorii terenurilor agricole, suprafaţa era împărţită astfel: sectorul de stat 31,6%, sectorul C.A.P. 60,3%, Consiliul Popular 8,1%2. Întreaga suprafaţă agricolă, ca peste tot, după anul 1960, era deţinută de sectorul socialist: sector de stat – 590,56 ha., respectiv 32,1% din arabil, sector C.A.P. – 1.248,25 ha., respectiv – 67,9% din arabil3.

Suprafeţele folosite ca arabil sunt concentrate în jurul localităţii

Moşna. Pe categorii de folosinţă, situaţia se prezintă astfel:

Nr. crt.

Categorie de folosinţă

Ha.

Pondere

1. Arabil 1.838,81 51,8 2. Păşune 844,82 23,8 3. Fâneţe 610,27 17,2 4. Vii şi livezi 255,83 7,2 Total agricol 3.549,73

Pentru exploatarea raţională a acestor terenuri, după anul 1970 s-a trecut la organizarea și comasarea terenurilor agricole, asigurându-se concentrarea acestora în trupuri mari. După cum se observă, terenul arabil ocupă cea mai mare pondere, iar perioada pe care o analizăm 1970 – 1985 este cea mai

1 A.P.M., Registru agricol - 1970 2 Proiectul de sistematizare al comunei Moşna, Cluj, 1972, pag. 12 3 Ibidem, pag. 14

145

semnificativă. Ponderea principalelor grupe de culturi, pe deţinători, este redată în tabelul anexat (tab. 6).

Pentru această perioadă, membrii C.A.P. pe loturile în folosinţă şi în grădini cultivau numai plante prăşitoare, porumb, cartofi, legume.

Ţinând cont de condiţiile naturale existente pe teritoriul comunei Moşna de-a lungul timpului, şi mai precis, în intervalul anilor 1975-1985, pot fi prezentate producţiile pe carele-am găsit consemnate în documentele acestei perioade1 (tab. 7).

10.2.2. Creşterea animalelor

Creşterea animalelor rămâne în continuare cea de-a doua ramură

importantă a agriculturii. și pentru perioada de care ne ocupăm această

îndeletnicire este favorizată de existenţa unor condiţii naturale prielnice și

de o bună tradiţie prezentată de noi în această lucrare. Relieful variat, păşunile şi fâneţele satului (844 ha.) asigurau o parte

însemnată a necesarului de hrană a animalelor domestice pe timp de vară,

iar diferenţa de hrană se asigură prin cultivarea plantelor de nutreţ: lucerna și trifoi. Pe ansamblu, aşa cum se întâmplă şi după 1989, creşterea

animalelor a jucat un rol deosebit de important. Animalele aparțineau atât

sectoarelor socialiste C.A.P. şi I.A.S., și într-o măsură mai mică, sectorului

particular. Situaţia efectivelor de animale este prezentată în tabelul anexat (tab.

8). Câteva concluzii sunt necesare. Numărul animalelor domestice a

suferit în timp o serie de fluctuaţii. Apariţia utilajelor mecanice, după anul 1962, a jucat un rol important

în modificarea structurii speciilor de animale domestice. Animalele de tracţiune, precum boii, caii, au fost confiscate de la ţărani de către C.A.P.-ul din localitate, iar neînlocuirea lor cu alte exemplare tinere și viguroase a avut rezultat reducerea drastică a cabalinelor la Moşna. În anul de referinţă

1962, în foarte multe locuri printre care şi la Moşna au fost pur şi simplu

exterminaţi. Aşadar la nivelul localităţii Moşna, după anul 1970 creşterea

animalelor a ocupat o pondere mare, deşi în cadrul unităţilor existente

atunci era o oarecare diferenţă. Astfel, C.A.P. Moşna - producţie vegetală – 68,5%

- producţie animală – 29,3% I.A.S. Moşna - producţie vegetală – 64,1%

- producţie animală – 33,9%

1 A.C.A.P.M., Date statistice, 1975-1985

146

Din ramura animală, creşterea taurinelor reprezentau 14,1%, iar a

porcilor 12,5% din valoarea producţiei agricole. Se observă din această

prezentare sintetică micile diferenţe înregistrate la C.A.P. și I.A.S.

10.2.3. Alte activităţi economice

Referindu-ne la alte activităţi economice constatăm că o serie de meserii au continuat tradiţia locală cu atât mai mult cu cât, în mod sigur, prezenţa saşilor a avut în continuare un cuvânt greu de spus. Construcţiile realizate în această perioadă şi enumerate de noi în cadrul capitolului „Administraţie”, au dus la o creştere considerabilă a cererilor de materiale de construcţii.

O parte însemnată a cărămidei utilizate la ridicarea grajdurilor C.A.P.-lui, la ridicarea caselor, a fost de provenienţă locală, fiind obţinută în continuare prin metode tradiţionale de execuţie practicate de unii locuitori specializaţi, îndeosebi din rândul etnicilor ţigani.

Dezvoltarea mare a construcţiilor şi reparațiilor a dus la creşterea numărului de zidari locali, mai ales în cadrul instituţiilor existente.

Morăritul şi panificaţia au fost reprezentate prin cele două mori existente până în anul 1970, când odată cu construcţia barajului de apărare a oraşului Mediaş, cea de apă a dispărut, rămânând cea înfiinţată în 1945, care funcţionează și la ora actuală.

Despre o industrie în adevăratul sens al cuvântului în localitate nu se poate vorbi. Mai degrabă era întâlnită într-o formă destul de incipientă industria mică şi artizanală, enumerând în acest sens prelucrarea blănurilor de oaie, (tăbăcăritul și cojocăritul).

Aceasta a cunoscut o uşoară dezvoltare până în anul 1989, când a intrat într-un puternic regres poate şi datorită faptului că au fost introduse în ţară foarte multe materiale din această categorie mult mai bine făcute. Sintetic, pe lângă cele prezentate la acest capitol, iată care era situaţia unităţilor comerciale și prestatoare de servicii pe raza localităţii între anii 1970-19891:

Nr. crt. Profilul unităţii Nr. de unităţi Nr. lucrători 1. Tâmplărie Moşna 1 4 2. Fierărie Moşna 2 3 3. Brutărie 1 2 4. Atelier mase plastice 1 3 5. Foto 2 2 6. Moară 1 3 7. Rotărie 1 2 8. Şireturi 1 2 9. Alimentara Moşna 1 2

1 A.C.A.P.M., Date statistice – 1975-1985

147

10. Universal Moşna 1 2 11. Pâine Moşna 1 1 12. Bufet Moşna 1 2 La celelalte aspecte economice pentru această perioadă se poate

consemna că procesul modernizării a fost prezent şi la Moşna existând aici:

unitate C.E.C., poştă, telegraf, telefon, aceasta din urmă funcţionând încă

din anul 19301. Pe scurt, aceasta este oglinda economică a localităţii în intervalul

anilor 1950-1989 și alături de aceste date „seci” este bine să comentăm în

câteva cuvinte situaţia reală din această perioadă. Odată cu dezvoltarea economică a Mediaşului de după al doilea război

mondial, mulţi moşneni s-au încadrat în câmpul muncii la întreprinderile

din Mediaş, de unde cu regularitate obţineau salarii bune şi sigure, ceea ce a

asigurat familiilor respective nu numai un trai decent, dar şi bunăstare pe

măsură. Situaţia acestora s-a reflectat în creşterea puterii economice a

locuitorilor care, treptat și constant, au început să-şi construiască şi mai ales

să-şi refacă vechile locuinţe, adăugând un grad mai mare de confort,

făcându-le mai funcţionale și apropiindu-le de realitatea cotidiană urbană. Înfiinţarea G.A.C.-ului în 1950 a afectat într-un fel viaţa locuitorilor,

însă numai o anumită perioadă de timp. Harnici și dotaţi, cu un ascuţit simţ

al realităţii dar şi cu cel al perspectivei, moşnenii şi-au revenit din şocul

colectivizării şi cu o bună intuiţie au procedat în consecinţă. Obţinând cu

relativă uşurinţă negaţii din partea colectivului, mai ales după anul 1960,

mulţi dintre ei s-au îndreptat mai apoi spre unităţile industriale care au

început să se dezvolte în zonele adiacente, devenind navetişti nu numai la

Mediaş, ci şi la Copşa şi chiar Sibiu. De aici au prins să se întoarcă seară de

seară cu „provizii” (pâine și alte produse alimentare) cumpărate la preţuri

relativ ieftine de prin magazinele din localităţile de navetă, iar lunar cu

retribuţii pe măsură. Mulţi dintre aceştia au devenit meseriaşi calificaţi în diferite domenii,

iar veniturile aduse adăugate la cele realizate de ceilalţi membri care lucrau

în colectiv, însemnau ceva pentru familie. Forţa de muncă a oraşului era mereu împrospătată de tinerii care

frecventau școli la oraş atât profesionale cât şi licee, ceea ce a dus cu timpul

la formarea a numeroşi muncitori calificaţi și la nivelul satului precum și a unor intelectuali care au împânzit ţara. În aceşti ani se poate spune că în

Moşna s-a impus un proces de reală urbanizare. Pe de altă parte, colectivizarea a retezat în mod brutal izvorul

energiilor şi al sentimentului de independenţă. Pământul a fost luat şi prin aceasta s-a readus letargia seculară, apatia, dezinteresul, a retrezit simţământul sclaviei fanariote. Aici, după foarte mulţi ani, este cea mai

1 Ibidem

148

mare pierdere a noastră. Nici ai satului, nici ai oraşului, nici muncitori, nici agricultori. Zece milioane de ţărani erau pe drumuri - navetişti între sat și oraş. Singurul lucru care le rămânea era casa şi un petic de grădină.

Sistematizarea va desăvârşi la sat sfărâmarea formelor cu fond, adică a unei realităţi seculare, a unui tip de umanitate care a fost satul nostru, va lega totul și pe ţărani prin mii de fire economice şi psihologice, de stâlpul absolut, partidul.

Ţăranii vor fi transformaţi din locuitori în locatari şi nu vor mai avea decât braţele lor de muncă; astfel, se va şterge identitatea milenară a unui popor.

S-a mai dezvoltat un fenomen nou în aceşti ani, şi anume: dacă înainte oamenii munceau de dimineaţa până seara, fără a-i îndemna cineva de la spate, acum majoritatea bărbaţilor tineri se duc şi lucrează pe diferite şantiere ca muncitori necalificaţi, mână ieftină de lucru, iar cei rămaşi – copiii, femeile și bătrânii – muncesc în silă și de mântuială la C.A.P. sau I.A.S.

A fi salariat, indiferent unde și cu ce salariu, a devenit „visul de aur al ţăranului”. Înainte ţăranul aproviziona pieţele oraşelor, acum e nevoit să cumpere pâine și alimentele din oraş.

Un alt fenomen care se va dezvolta continuu în instituţiile statului a fost furtul din gospodăria colectivă mai ales, care a devenit o practică generală, preocuparea de fiecare clipă. Justificarea morală pe care şi-o ofereau pentru ei era că luau produse din pământul şi munca lor.

Aceşti 30 de ani au desfiinţat ţărănimea ca factor economic, ca identitate morală și umană distinctă, au transformat-o într-o masă informă, fără statut social precis. Consecinţele cele mai grave ale desfiinţării proprietăţii agrare nu au fost în definitiv de ordin economic, ci mai degrabă de ordin moral și uman.

10.3. MOŞNA ÎNTRE SOCIALISM ŞI „CAPITALISM” 1989-2015

Problema fundamentală care s-a pus după anul 1989 şi în faţa

localităţii Moşna a fost începerea „demontării” sistemului socialist şi

construcţia noului sistem al aşa-zisei economii de piaţă. După 25 de ani de la declanşarea acestui proces a trecut încă puţin

timp pentru a emite judecăţi de valoare care să confirme sau să infirme

ideea că cei care au condus ţara în acest interval de timp au folosit cele mai

potrivite mijloace pentru reuşita acestui proces atât de complex. Pentru mediul rural legea fundamentală care a deschis calea

schimbării, sau calea revenirii la capitalism, a fost Legea Fondului Funciar,

149

adoptată de către Adunarea Deputaţilor şi Senat la data de 14 februarie

19911. Pentru noi ca istorici este foarte interesant de observat la o distanţă de

peste 40 de ani două situaţii diametral opuse: în 1945 demolarea economiei

capitaliste; în 1989 demolarea economiei socialiste; dacă pentru prima

perioadă rezultatele le cunoaştem, pentru cea de-a doua timpul este prea scurt pentru a emite judecăţi de valoare.

Conform Legii Fondului Funciar, unităţile C.A.P. au fost desfiinţate.

Prefectura judeţului Sibiu, prin decretul nr. 197, a decis intrarea pe rol a

comisiilor de lichidare a patrimoniului C.A.P. și din comuna Moşna,

preşedinte al acestei comisii fiind inginerul Barna Petru2 (doc. 12). Comisia de lichidare a patrimoniului a activat în conformitate cu Legea nr. 18 din

1991 pentru împroprietărirea foştilor membri C.A.P., a mijloacelor fixe, obiectelor de inventar materiale și produse, după ce în prealabil fusese

făcută o inventariere strictă a averii C.A.P: şi, mai ales, a datoriei pe care o

avea. Conform Legii 40 din 1990 s-a achitat o anumită sumă pentru terenul

adus în C.A.P.3. Bunurile acestei instituţii au fost împărţite foştilor cooperatori proporţional cu averea cu care aceştia s-au înscris în rândurile ei, tot acum restituindu-se și numărul vitele aduse. Paralel cu această activitate de împărţire a patrimoniului C.A.P., alte comisii (au fost cel puţin trei) conform Legii 18 au pus în posesia pământului pe o parte din foştii proprietari în anii 1990-1995. Aceste operaţii au generat și continuă să genereze între moşneni controverse şi discuţii finalizate în multe cazuri la instanţa de judecată, în acelaşi timp declanşând noi şi noi procese istorice4.Pe ansamblu, faţă de atâtea şi atâtea localităţi ale ţării, în general, locuitorii Moşnei au fost satisfăcuţi de modul în care pământul a fost împărţit conform Legii 18. „Lipsa de pământ” nu există de fapt la Moşna. Motivul – plecarea sașilor, care după cum se ştie au avut suprafeţele cele mai mari înainte de 1945 a oferit „surplus” de teren.

Pământul a fost restituit în conformitate cu structura de proprietate care a existat înainte de formarea cooperativelor agricole. Ca rezultat, sărăcia de acum care este legată de pământ reproduce vechea sărăcie. Este mai ales situaţia ţiganilor, dintre care un procent de 33% deţin mai puţin de un hectar.

România rămâne în prezent a doua ţară rurală din Europa, atât din punctul de vedere al ponderii populaţiei rurale (45,7%) cât și al populaţiei active din agricultură5.

1 Marin Nedelea, Istoria României în date 1940-1989, Editura Nicolescu, Bucureşti,

1997 2 A.C.A.P.M., Proces-verbal – 2 aprilie 1991 3 Ibidem 4 A.P.M., Acte decizionale 1990-1995 5 Raport – Reconstruirea spaţiului comunitar Moşna şi Viscri (două foste sate

săseşti din România), Univ. Bucureşti, 1999, pag. 17

150

Această situaţie s-a amplificat mult după 1990 prin creşterea

procentajului populaţiei agrare, prin inversarea recentă a fluxurilor de

emigraţie sat-oraş și printr-un val de întinerire a satelor care începe să

contrabalanseze punctual, bine-cunoscuta îmbătrânire demografică a lumii

satului. Această particularitate a societăţii româneşti rurale actuale a impus

politici populiste, puternic ancorate într-o imagine identitară încă vie, a

ţăranului român. Nici un text legislativ nu a venit să propună un proiect-cadru pentru agricultura naţională, capabil să definească obiectivele sociale și economice atribuite acestui sector de activitate la nivelul întregii ţări şi să

orienteze astfel transformarea aparatului productiv. Este concludentă compararea a două constituţii aflate la aproximativ

60 de ani distanţă între ele. Astfel proiectul de lege Garofild preciza că

„politica agrară a partidelor politice trebuie înlocuită cu o politică agricolă”,

pentru a constata apoi că împroprietărirea s-a realizat încă o dată după

normele egalitare ale vechilor legi1. La peste 60 de ani se constată la rândul

ei că „România are o lege agrară, nu are însă o lege agricolă, şi că legea din

1991 se bazează pe un principiu egalitar.”2 De unde şi concluzia că legea funciară s-a văzut prizoniera unor

consideraţii politice, fiind deturnată de la obiectivele sale primare, agricole

şi sociale. S-ar putea să avem de a face aici cu revenirea unei logici care, în

România, a legat de-a lungul secolelor schimbarea politică şi reforma

agrară. Dacă urmărim evoluţia istorică a acestei probleme, ne putem astfel

convinge de măsura în care chestiunea agrară a fost şi rămâne încă mai mult

un teren de confruntări politice și larg culturale decât de strategii economice și social-constructive3. Aceste opţiuni politice se traduc printr-o supraevaluare a mizei privatizării pământului și un surprinzător dezinteres

al aparatului legislativ pentru recompunerea sistemului productiv în afara

cadrului cooperativ. Redusă la o reîmproprietărire axată obsesiv pe proprietate în

detrimentul productivităţii, Legea din 1991 precum și reglementările

agricole ulterioare nu ajung să formuleze o adevărată politică agricolă

naţională4. Din punct de vedere economic, după 1989, pentru localitatea Moşna se pun două întrebări fundamentale:

1. Cum să reconstruieşti o comunitatea sătească sfărâmată de exod (în

anii 1990-1991 a pierdut mai mult de 600 de oameni) 2. Cum se va descurca localitatea în condiţiile unei noi legislaţii care

are drept scop pregătirea temeliei pentru viitorul capitalism. Pentru

1 Ibidem 2 Ibidem 3 Ibidem, pag. 3 4 Ibidem

151

a răspunde corect la aceste două întrebări, este bine de văzut care

sunt problemele și resursele umane ale Moşnei1. În ceea ce priveşte calitatea resurselor umane, în prezent datorită

emigrării masive a sașilor – comunitate altădată de sași – a devenit o comunitate în care ţiganii deţineau în anul 1998 un procent de peste 52%

din populaţia Moşnei2. Se pot ridica cel puţin două probleme, și anume: Moşna este afectată nu numai de şocul demografic al exodului sașilor,

dar și de depresiunea economică asociată tranziţiei la economia de piaţă. Declinul accentuat al locurilor de muncă la oraş manifestat după 1990-

1992 a avut consecinţe directe asupra locurilor de muncă în mediul rural.

Foştii navetişti din Moşna care lucrau la Mediaş și Copşa au fost obligaţi să-şi caute de lucru în sat, obiect greu dacă nu imposibil de făcut având în

vedere că sectoarele neagricole, particulare de stat sunt slab dezvoltate. Cei disponibilizaţi evită agricultura, odată că aceasta aduce venituri

mici şi cere multă muncă efectuată manual şi nu cu mijloace moderne. Un

alt motiv, cei care ar dori să lucreze în agricultură nu sunt formaţi ca și

agricultori adevăraţi. În acelaşi timp, în prezent, în agricultura Moşnei avem câteva

particularităţi: calitatea medie a terenurilor; costurile ridicate ale lucrărilor; lipsa cunoştinţelor în domeniu; neglijenţa și imposibilitatea respectării cunoştinţelor agro-

tehnice3. Punctele semnalate mai sus au dus la un regres general al producţiilor

agricole. În momentul în care sunt depăşite problemele enunţate până aici, apar

alţi factori, alte greutăţi: cererea foarte mică a produselor agricole; depresiunea economică; marea concurenţă a produselor agricole de import (această

concurenţă ar fi putut fi evitată dacă regimul vamal era

mai strict pentru produsele agricole străine4). Produsele străine concurează cu cele româneşti cu toate că la noi

economia deci şi agricultura nu a fost pe deplin relansată. Acest aspect este

valabil şi pentru alte sectoare economice, unde se falimentează fabrici de

1 Ibidem 2 Ibidem 3 Ibidem, pag. 13 4 Raport – Reconstruirea ... , pag. 13

152

tradiţie care nu-şi mai pot vinde produsele lor nici măcar pe piaţa

românească deoarece cele străine sunt mai bune şi mai ieftine1. Dezmembrarea fostelor C.A.P.-uri și procesul de punere în posesie au

dus la formarea mai multor asociaţii de fermieri, din care au rezistat

„Asociaţia săsească Stephan L. Roth”2 şi mici ferme particulare.

Reconstruirea sectorului particular se confruntă atât cu problemele amintite

cât şi cu faptul că atât agricultura cât şi industria sunt însoţite de probleme economice serioase datorită productivităţii agricole scăzute, slabul acces al

micilor fermieri la echipamente moderne, declinul pieţei produselor

agricole, declinul economic general al ţării3. Un alt fenomen apărut este datul şi luatul de teren în arendă, o practică

din ce în ce mai folosită la Moşna. Datul în arendă – 26 de ferme în Moşna

– este practicat de cei care au teren în sat dar locuiesc la oraş, cât şi de cei

săraci care nu-şi mai pot lucra pământul. Arendarea este asociată în special cu posesiunea de maşini agricole, de resurse financiare și cu abilităţile

manageriale pentru ferme agricole4. Piaţa terenurilor este foarte slabă – 28 proprietari în Moşna au vândut un total de 14 ha. de pământ după 1990.

Majoritatea lor, în număr de 16, sunt ţigani cu venituri mici. Al doilea

segment de persoane care vând pământ în Moşna sunt orăşenii care au

pământ în această localitate5. Posibilitatea de călătorie în străinătate la foştii vecini sau la rude duc la

unele acumulări financiare investite în practicarea unor forme de arendăşie

ascunsă în agricultură. Creşterea animalelor este în continuare dezvoltată; o explicaţie posibilă

poate fi legată și de faptul că există o mai mare cerere de produse de origine

animală în sat și apropierea de oraş. După informaţiile de la Primărie, în prezent

peste 200 de persoane din localitate sunt autorizate să vândă produse agricole. Pentru a încheia acest subcapitol, se pare că ultimele semnale indică

clar şi privatizarea I.A.S.-ului condus la ora actuală de ing. Deac Ioan.. După 60 de ani de activitate într-un continuu regres și datorită prăbuşirii

vechilor verigi economice, dar și faptului că nu mai sunt susţinute de către

stat, se pare că și această formă de cultivare a pământului se va prăbuşi.

Problema fundamentală care se pune şi la Moşna este aceea că lichidarea nu

trebuie să se facă barbar și profitabil numai pentru o categorie de oameni. Iar a doua problemă, să se ajungă la acea formulă care să nu distrugă în

totalitate aceste suprafeţe comasate, chiar dacă în bună parte pământul va

ajunge în mâinile foştilor proprietari.

1 Ibidem, pag. 14 2 A.P.M., Documente reformă - 1998 3 Ibidem 4 Raport – Reconstruirea ... , pag. 17 5 Ibidem

153

În Moşna, după anul 1990, au apărut atât societăţi cât şi asociaţii

familiale, atât în sectorul terţiar, cât şi ateliere de mică producţie: 3

tâmplării, un atelier de pielărie, o firmă de construcţii, o firmă de transport

şi comerţ a materialelor de construcţii, două asociaţii care prestează servicii

agricole, o tinichigerie, un service auto, o rotărie, o fierărie, trei brutării şi o

sifonărie (în total, 16 unităţi de mică industrie şi prestatoare de servicii). La acestea se adaugă cele 7 magazine alimentare și 5 baruri1. După cum se

vede, în acest domeniu cea mai frecventă practică este aceea de a face un

magazin sau un bar. Această orientare se explică prin ideea că

întreprinzătorii încearcă să adune ceva capital pe care speră să-l investească

într-o unitate economică mai sănătoasă. Turismul la Moşna se desfăşoară pe două paliere. Palierul central este

constituit de Cetatea Săsească şi Biserica Evanghelică, iar cel secundar este

cel al gospodăriilor individuale. Raportul actual între cele două paliere este

mai degrabă unul de independenţă. Singura legătură este întâmplătoare şi se

realizează prin grupul sașilor plecaţi din Moşna, care se regăsesc la ambele

paliere. Dealtfel, ei sunt singurii turişti pe care îi întâlnim la nivelul

gospodăriilor individuale. Turismul se dezvoltă aşadar spontan în Moşna şi este un proces în

directă legătură cu exodul sașilor. În fiecare an de Rusalii reprezentanţii

plecaţi şi cei rămaşi ai comunităţii săseşti organizează întâlniri ale sașilor moşneni. La fiecare doi ani, acestea au loc în Moşna. La ultima întrunire

ţinută la Moşna, în 1997, au participat în jur de 300 de sași din Germania. De menţionat însă că cei care revin sunt în general trecuţi de peste 40 de

ani. Cei tineri „au plecat și nu se mai uită înapoi”, aşadar turismul bazat

exclusiv pe sașii plecaţi din Moşna, după datele pe care le avem, nu pare să

aibă un viitor prea lung. În prezent s-a realizat un complex muzeal care răspunde unui nivel

ştiinţific înalt exigenţelor unor categorii de turişti occidentali. Acest

complex cuprinde Casa Memorială „Stephan L. Roth”, „Muzeul comunităţii

de ieri şi de azi”, Ecomuzeul comunal și traseul „Pe urmele lui Roth”.

1 A.P.M., Documente reformă

154

CAP. 11. CADRUL ADMINISTRATIV

11.1. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-LOCALĂ

Unirea din anul 1918 a prins Moşna în organizarea dată de Imperiul

Austro-Ungar în anul 1876, când mai multe scaune au alcătuit judeţul

Târnava Mare. Acesta cuprindea: - Scaunul Rupea - Scaunul Sighişoara - Scaunul Cincu Mare - Scaunul Mediaş.

Din rândul celor 125 de comune care alcătuiau noul judeţ făcea parte

şi Moşna, teritoriul judeţului fiind împărţit în 5 plase şi 2 oraşe cu senat

organizat1. Moşna făcea parte din plasa Buia – Biertan cu reşedinţa la

Mediaş, oraş în senat organizat. Sub această alcătuire a intrat judeţul

Târnava Mare în anul 1919 sub autoritatea română şi a rămas compus aşa

până în anul 19252. Înaintea intrării în vigoare a legii pentru unificarea

administrativă s-a revizuit împărţirea administraţiei României, ocazie cu

care printr-un Decret Regal nr. 2.465 din 25 sept. 1925 s-au trecut câteva

comune la judeţul Făgăraş, primindu-se în schimbul celor cedate alte

comune în loc. Cu toate revizuirile înfăptuite în ziua de 7 decembrie 1929,

respectiv 16 septembrie 1940, Moşna a continuat să facă parte din judeţul

Târnava Mare3. Plasele administrative au suferit unele schimbări de-a lungul timpului, tendinţa fiind de a alcătui plase mai mici pentru a putea

intensifica conducerea și controlul comunelor, iar reşedinţele plaselor s-au fixat în comune rurale, pentru a putea contribui la formarea centrelor

culturale administrative și economice rurale. Aceste inovaţii nu s-au dovedit a fi viabile decât în foarte puţine localităţi4. La 6 iunie 1942 Ministerul Afacerilor Interne a stabilit pentru judeţul Târnava Mare 6 plase, reşedinţa

judeţului fiind Sighişoara, iar Moşna făcând parte din plasa Mediaş. În anul 1950, în baza legii nr. 5, judeţele Ciuc, Odorhei, Sfântu

Gheorghe, Oraşul Stalin au format regiunea Stalin; după cum se observă, judeţele se vor numi regiuni, iar plasele – raioane.

Localităţile Agnita, Făgăraş, Mediaş, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, au

format judeţul Sibiu. Această stare de lucruri a fost valabilă până în anul

1952, când din regiunea Stalin și Sibiu se formează una singură cu

denumirea regiunea Stalin, care va exista sub această denumire până în anul

1961, moment în care va lua numele de regiunea Braşov. Raionul Mediaş și

comuna Moşna vor face parte în continuare din judeţul Braşov, rămânând în

1 Monografia Târnavei Mari, pag. 178 2 Ibidem 3 Ibidem 4 Ibidem, pag. 181

155

această situaţie până în anul 1968, când prin legea nr. 57, regiunile și

raioanele au fost desfiinţate, apărând din nou judeţul Sibiu din cadrul căruia

Moşna face parte și astăzi. Schimbarea noţiunii de regiune cu cea de judeţ a

avut în vedere și un spaţiu teritorial mai mic. Oficial denumirea judeţului

Târnava Mare s-a desfiinţat în anul 1944, iar după anul 1989, la fel ca și în

alte zone ale ţării, se caută să se revină la vechea denumire, dar și la vechiul cadru teritorial. Această cerere justificată până la un punct are în vedere faptul că în anii în care Mediaşul a stat în “plasa” Sibiului au însemnat

multe frustrări din punct de vedere economic şi cultural. După această scurtă trecere în revistă a spaţiului administrativ-

teritorial vom încerca să prezentăm câteva din formele de conducere prezente în viaţa localităţii în intervalul analizat. Se cuvine să spunem că

după anul 1849, odată cu noua împărţire administrativă a ţării, în structura

organelor administrative locale funcţia de notar creşte în importanţă. Acesta

avea atribuţii diverse: ţinea protocoalele de şedinţă, supraveghea executarea

ordinaţiunilor, întocmea bugetul, ajuta la încasarea impozitelor, veghea la

executarea testamentelor, ţinea evidenţa militară. Odată cu anul 1851, primăria locală este întâlnită în documente și sub

denumirile de Oficiul comunal, Reprezentanţa comunală sau Comuna

politică1. Satele erau conduse de o reprezentanţă comunală în frunte cu

primarul, în vreme ce organul executiv era Primăria – prezidată de un jude.

Juraţii subordonaţi judelui avea atribuţii specifice: vicejude, casier (pentru

încasarea impozitelor), inspector de ţarină și pădure2. Tot din această perioadă datează și prima apariţie a sigiliilor

comunităţii care, aşa cum s-a amintit, avea gravată imaginea unei păsări. Cu

noţiunile amintite şi anume, Comuna politică, primar, notar, se va opera

până în anul 1949 când prin legea din 15 ianuarie vechile structuri

administrative ale primăriilor au fost înlocuite cu comitetele provizorii, noi

organe ale puterii locale de stat3. În 5 aprilie acelaşi an acestea au fost

înlocuite cu denumirea de Sfaturi Populare în baza Legii nr. 5/1950,

noţiunea de primar fiind înlocuită cu cea de preşedinte, iar cea de notar cu

aceea de secretar4. Cu data de 31 decembrie 1950 comunei Moşna i-au fost arondate localităţile Nemşa și Alma Vii, situaţie existentă şi astăzi. Sfaturile

populare au funcţionat până în ziua de 21.12.1968 când, ca urmare a

efectului Legii nr. 57/1968, şi-au încetat activitatea transformându-se în

Consilii Populare. Odată cu anul 1974 preşedintele Consiliului Popular a devenit primar, iar în anul 1978 acesta deţinea și funcţia de secretar de

partid al localităţii.

1 E. Dandea și I. Cozma, Municipalitatea din Ardeal în trecut și present, în

“Urbanismul”, 3-4/1937 2 Ibidem 3 Ibidem 4 A.P.M., Procese verbale – Comitet executiv, 1950

156

Din 1990, Consiliile Populare s-au transformat în Primării conduse

de primari, ajutaţi de un Consiliu comunal ales, începând din anul 1992.

11.2. REALIZĂRI EDILITARE ŞI GOSPODĂREŞTI ÎN MOŞNA

ÎNTRE ANII 1918 – 2015

Instituţiile sociale și politice îşi justifică existenţa în funcţie de nevoile

vieţii în comun. Scopul este de a organiza şi a salvgarda interesele vieţii

colective în ansamblul ei sau pe componente. Acelor oameni care stau în

fruntea instituţiilor şi care au rostul să le conducă, le revine sarcina ca prin

muncă, priceperea și ţinuta lor, să dea viaţă și prestigiu instituţiilor, să le

facă actuale, vii şi rodnice. De aceea, instituţia îşi găseşte justificarea

existenţei în măsura în care apără şi promovează interesele permanente ale

vieţii pe care o reprezintă în ansamblul ei. În intervalul anilor 1918 – 2000 și la Moşna s-au realizat destule elemente notabile de către autorităţile

locale administrative, pe care le prezentăm mai jos.

Nr. crt.

LUCRAREA ANII ÎN CARE S-A REALIZAT

RENOVĂRI

1. Moara 1905-1906 2. Cele două clădiri ap.

Bisericilor ortodoxă şi greco-catolică

1906

3. Şcoala germană 1909-1910 4. Grajd comunal 1928 5. Abator 1930 6. Electrificare 1930 7. Şcoala română 1933-1935 8. Actualele ateliere de croitorie 1935-1936 9. Casa parohială română 1938

10. Fântâni seci 1942 11. 1942 Primărie 12. 1943 Poduri 13. Drumuri 1943 14. Moara actuală 1945 15. Grajduri C.A.P. 1958 16. Introducerea gazului metan 1958-1962 17. Cântar C.A.P. 1962 18. Cămin cultural 1963-1973 19. Asfaltarea drumului spre

Mediaş 1964

20. Pod centru 1964 21. Se extinde spaţiul școlii 1965

157

germane 22. Magazin universal 1970 23. Brutărie 1972 24. Drenări ape 1973 25. Trotuare 1973 26. Ateliere de tâmplărie 1973 27. 2 remize 1975 28. Dispensar 1976-1979 29. Barajul 1977-1981 30. Teren sport Școală 1995 31. Minisală spaţiu grădiniţă 1995-1996 32. Atelier croitorie tâmplărie 1994-1997 33. Reabilitarea parcului din fața

cetății 1999-2000 Parc cetate

34.

Lucrări de reabilitare la cetatea țărănească

2000-2015

Banca Mondială, Ministerul

culturii 35. Lucrări de reabilitare la

biserica ortodoxă 2001

36. Inaugurarea CDI 2001 37.

Schimbarea conductelor metalice pentru gaz cu conducte de polietilena

2002/2003

38.

Schimbarea cablajului Romtelecom

2003/2004

39.

Instalarea primei centrale telefonice digitale la Mosna și

Nemsa-Instalare internet

2003

40.

Terminarea dormitorului la Grădinita Stephan L. Roth

2003 Manfred Brand

41.

Retrocedarea unui număr de 1208 ha de pădure către

primărie

2003-2010

42.

Reabilitarea căminelor culturale din comună

2004-2006 2005-2008 2012-2014

43. Introducerea televiziunii prin cablu

2004-2005

44. Realizarea unei Săli de fitness

2004

45. Telefonie mobilă - Orange, 2005-2006

158

Cosmote, Vodafone

46.

Înființarea magazinelor Stadion, Larie, Gazman,

Vecerzan, Rus, Aprov S.A.

2005-2010

47. Ferma ecologică Willi Schuster

2005

48. Introducerea încălzirii centrale la școlile C I, C II și Nemșa

2005

49.

Internat - grupuri sanitare reabilitate

2005 Manfred Brand

50. Reabilitarea școlii de la ciclul I – grup sanitar, cancelarie

2006-2007

51. Cabinet cu 12 calculatoare – ciclul II

2006

52.

Fundația M. Eminescu

hotărăște refacerea fațadelor mai multor clădiri din

localitatea Moșna și Alma Vii

2007

53.

Asfaltarea mai multor străzi din localitatea Moșna

însumând 4,5 km.

2007

54. Realizarea terenului de sport la ciclul I

2007-2008

55.

Începerea și terminarea construirii bisericii ortodoxe

române de la Moșna

2007-2 nov. 2013

56.

Apariția unui număr important de case pe teritoriul localității

2007-2015

57. Realizarea unui cabinet cu 9 calculatoare la Moșna și 7 la

Nemșa

2008

58.

Construirea unei noi grădinițe la Moșna

2008- 16 oct. 2010

59.

Reabilitarea clădirii destinate Galului ( fostul dormitor)

2008

Fundația M. Eminescu

60.

Asfaltarea drumurilor ce leagă Moșna de Alma și Moșna de

Nemșa

2008

61. Lucrări de introducere a apei potabile în Moșna

2009 - 15 oct. 2010

62. Decolmatarea văilor din Moșna, Nemșa și Alma Vii

2009-2010

159

63.

Refacerea trotuarelor din Moșna, Alma, Nemșa

2009/2010

64.

Realizarea proiectului de informatizare a primăriei

2011-2013

65. Realizarea sălii de conferințe „Andrei Șaguna” la căminul cultural

2012-2013

66.

Refacerea bisericii greco-catolice

2012-2014

67.

Refacerea unui număr important de case în Alma, Nemșa și Moșna, păstrând tradiția locului

2011-2014

Fundația

Mihai Eminescu

68.

Realizarea terenului de joacă din Alma Vii

2013

69.

Realizarea celor două poduri rutiere pe drumul județean 141 pe ruta Mediaș - Moșna

2013

70. Biblioteca din șură „Pasărea

măiastră” 2014 Biblioteca

Astra, Sibiu 71. Începerea lucrărilor de

canalizare și introducerea apei la Nemșa

2015

72. Reabilitarea grădiniței din

Nemșa și a școlii din Alma Vii 2015

Criteriile după care ne-am condus în prezentarea acestor realizări au

fost legate de importanţa şi valoarea lucrărilor în viaţa comunităţii, iar în al

doilea rând s-au prezentat lucrări de mai mică amploare, renovări,

transformări, amenajări, etc. Fondul financiar din care s-a executat fiecare dintre aceste lucrări a provenit de la comună și din prestaţiile locuitorilor.

Datele expuse sintetic arată marile frământări, disponibilitatea

comunei în diferite etape istorice, marea forţă a localităţii în diferite

momente ale sale. Desigur că în realizarea acestor lucrări un rol decisiv l-a avut în administraţie primarul, dar și oamenii care au stat pe lângă el, atât

cei aleşi, dar și alţi locuitori care au pus pe primul plan interesele satului.

160

PRIMARII MOŞNEI

Nr. crt.

Nume și prenume Perioada

1. RAMPELT JONAHH 1897 2. SAMUEL HEDRICH 1914-1923 3. DANIEL CONNERT 1924-1934 4. TERENTE DIAC 1935-1938 5. POVARĂ ION 1938-1939 6. ROMULUS ALBU 1939-1941 7. ANDREI STERNER 1942 – 30 iunie 1944 8. POVARĂ IOAN august 1944 – martie 1945 9. BANEA IOAN 16 martie 1945–28 februarie

1946 10. BANEA NICOLAE

ZOLTAN IOAN 1948-1951 vicepreşedinte Comitet

Provizoriu 11. MOZEŞ GHEORGHE 1952-1953 12. TURTURICĂ ALEXANDRU 28 octombrie 1954 – 30 decembrie

1955 13. URDEA ILIE 20 martie 1956 – 13 martie 1963 14. PINŢOIU IOAN 20 martie 1963 – 20 martie 1967 15. FRITZ BRETZ 1967-1968 16. ROTH MIHAIL 1968-1973 17. IGNAT IOAN 1973-1975 18. PRIŞCĂ IOAN

MIHEŢ TEOFIL 1975-1986 Viceprimar

19. MIHAI TITUS MIRCEA 1986-1989 20. BRĂDUŞCĂ VALENTIN

TRIFAN IOAN 1989-1990 (ianuarie) Preşedinte F.S.N. 1990

21. LOGEAN VASILE 1990-1991 22. MIHEŢ TEOFIL 1991-1992 23. LUPEANU EMIL 1992-1996 24. LÖRENCZI LUDOVIC

POPESCU VALERIAN MATEI VASILE

1996-2000 Viceprimar (1996/1997) Viceprimar (1997/2000)

25. ROBA EUGEN KEREKES JENO RUS MARIUS

2000-2015 Viceprimar (2000-2004) Viceprimar (2004-2015)

161

CONSILIUL LOCAL MOȘNA 2011-2015

Nr.crt.

Numele și prenumele

Funcția Observatii

1. ROBA EUGEN Primar 4 mandate 2. RUS MARIUS Viceprimar 3 mandate 3. BANEA IOAN Consilier local 3 mandate 4. BORZA

CORNELIA Consilier local 4 mandate

5. CODOI DAN CORNEL

Consilier local 3 mandate

6. DIAC IOAN Consilier local 4 mandate 7. HAMPU CIPRIAN

IOAN Consilier local 1 mandat

8. IACOB IOAN Consilier local 2 mandate 9. JELER AUREL Consilier local 2 mandate

10. LOGEAN SILVIU Consilier local 2 mandate 11. MATEI VASILE Consilier local 4 mandate 12. MOLDOVAN

VASILE SORIN Consilier local 3 mandate

13. PĂRĂU RADU Consilier local 1 mandat 14. ȘOTROPA IONEL Consilier local 6 mandate

Viața unei comune depinde, într-o bună măsură de primărie care este

sau nu înnobilată de aleșii locali conduși de primar, care are rolul de a rezolva problemele pe care le cere comunitatea la un moment dat.

Pentru fiecare perioadă istorică, în dezvoltarea unei așezări există un anumit profil de primar, un anumit gen de om politic care să poată prelua provocarile timpului în care trăiește, provocări care sunt cu atât mai mari cu cât te afli într-un moment de trecere de la societatea socialistă la una capitalistă, când, de multe ori soluțiile de rezolvare nu sunt cele clasice.

Localitatea Moșna a început să se miște cu adevărat, după revoluție, după anul 2000, moment în care primar al localității a fost ales Roba Eugen. Având un Consiliu Local valoros și o bună colaborare cu școala, primarul și-a dat seama că timpurile prin care trecem acum la început de orânduire capitalistă impun o anumită tipologie de conducător care, pe lângă atașament și respect pentru toți locuitorii comunei, trebuie să se adapteze perfect la tot ceea ce cere momentul.

Primarul și Consiliul Local au înțeles că trebuie să fie inspirați de trecut, de vremurile glorioase pe care le-a avut această comună și, în același timp, că nu trebuie să trăiască din amintiri și să acționeze cât mai bine încercând să dea deoparte prejudecățile, să scoată în evidență puterea creatoare din aceste locuri. Au înțeles că forța unei localități trebuie să fie pusă din nou în mișcare, în noua haină demografică căpătată după plecarea

162

sașilor în anul 1990. Au înțeles că în această perioadă se poate moderniza localitatea cu ajutorul fondurilor europene dar, în același timp este necesar să se mențină construcțiile tradiționale pentru a nu strica parfumul localităților dat de culoare, de peisaj, de aranjarea strazilor. Având o viziune sănătoasă și înțelegând misiunea pe care o are, după

15 ani de primărie putem spune că ne aflăm într-una din perioadele cele mai prospere de dezvoltare pe care le are localitatea în ultimul timp.

Această afirmație se poate ilustra prin realizările edilitare, culturale și

parteneriale din perioada 2000 -2015 expuse în cronologia comunei.

NOTARI

Nr. crt. Nume și prenume Perioada

1. WACKSMANN GYULA 1914-1933 2. GANEA TEOFIL 1934-1942 3. VALERIU MĂRIEŞAN 1943-1945 4. OGÂRCIA PETRU - 1955 5. DIAC IOAN 1956-1959 6. ALBU OLIMPIU 1960-1976 7. KRESTEL HORST 1976-1980 8. POPA RODICA 1981-1988 9. ROBA EMILIA 1988-2015

CONTABILI

Nr. crt. Nume și prenume Perioada

1. VÂNAGĂ ANASTASIA 1955 2. VÂNAGĂ MIHAIL 1956-1967 3. BRETZ FRITZ 1969-1989 4. PLOTUNA LILIANA 1989-2015

În prezent, şi din punct de vedere administrativ, localitatea trece prin

mari transformări și încearcă din răsputeri să-şi regăsească cadenţa pe care a

avut-o înainte de 1940. Noua legislaţie, noile direcţii care din păcate nu îşi

găsesc totdeauna aplicabilitate locală duc de multe ori la rezultate mai puţin

bune. Administraţia și populaţia se găseşte din nou la răspântie de drumuri,

aflându-se între două lumi: cea veche care s-a încheiat în anul 1989 şi cea

nouă pe care urmează să o construiască mai departe.

163

CAP. 12. INSTITUŢII DE CULTURĂ

12.1. ȘCOALA INTERBELICĂ

Biserica şi Școala sunt pretutindeni mari bunuri culturale, însă la

români şi sași au avut o mai mare însemnătate, fiind factorul principal al

vieţii lor naţionale. Realizarea statului unitar modern român, consfinţit istoric la 1

Decembrie 1918, a constituit un cadru prielnic evoluţiilor în plan politic

precum și dezvoltării economico-sociale și culturale a naţiunii române.

Politica şcolară românească a urmărit şi a realizat o operă constructivă

remarcabilă în domeniul școlii primare, atât prin construirea unor noi spaţii

şcolare, dar şi prin creşterea numărului membrilor corpului didactic.

Trebuie menţionat că această politică şcolară deşi a fost în primul rând

românească n-a fost totuşi exclusivistă; alături de ea au putut trăi şi școlile minorităţilor, fapt care cinsteşte spiritul de omenie și largă înţelegere a

românismului. Atenţia acordată învăţământului va influenţa pe plan local Școala din

Moşna, care, în felul acesta, şi-a îndeplinit menirea. Școala generală română

s-a dezvoltat continuu, de la Școala cu 4 clase cum era înainte de primul

război mondial, la Școala generală cu 7 clase în perioada interbelică. Până

în anul 1924 au existat în localitate trei școli confesionale: greco-catolică,

ortodoxă, evanghelică. După reforma învăţământului din 1924 cele două

școli confesionale româneşti se unesc formând Școala Primară de Stat şi

funcţionând în cele două clădiri ale bisericii ortodoxe şi greco-catolice1. Până la stabilirea acestor spaţii instituţia a funcţionat în diferite case

închiriate, de multe ori case vechi, necorespunzătoare pentru activitatea

şcolară2. Reforma învăţământului cu toate înnoirile şi bunele direcţii pe care

le continua nu putea să pună în practică noile idei din cauza condiţiilor grele

de viaţă pe care le aveau cei mai mulţi elevi, dar și o bună parte a dascălilor. Documentele şcolare din această perioadă confirmă adesea slaba

frecvenţă a elevilor în special în clasele supraprimare, mai ales în perioadele

din primăvară până în toamnă, când elevii erau solicitaţi de familiile lor la

munca câmpului. Cu toate că în calificativele date dascălilor cu ocazia

diferitelor inspecţii se ţinea cont de prezenţa elevilor, de multe ori

învăţătorii nu aveau destule mijloace pentru a-i aduce pe elevi la școală.

Spre deosebire de secţia română, la germani prezenţa la Școală era de 100%

biserica îndeplinind în continuare rolul de a-i determina pe toţi locuitorii sași ai Moşnei să-şi trimită copiii la școală.

După anul 1918, în noul cadru realizat vechile clădiri se dovedesc a fi

neîncăpătoare nu numai la Moşna, ci şi în alte localităţi din judeţul Târnava

1 Cronica Bisericii Ortodoxe 2 Ibidem

164

Mare. Prefectura judeţului se remarca în întreprinderea mai multor etape în

construcţia de şcoli şi anume: prima etapă 1920-1930; a doua etapă 1930-1940; a treia 1940-1943. Pentru zona de care ne ocupăm au fost construite

în prima etapă Școala de la Nemşa, iar în a doua etapă Școala de la Alma Vii şi Moşna1.

Construcţia școlii de la Moşna are istoria ei și pentru că nu a mai fost

consemnată nicăieri, îi rezervăm un spaţiu mai mare. De la învăţătorul Petre

Suciu întâlnit în documente în anul 1899 şi până în anul 1929 când erau

învăţători Făgărăşanu Maria şi Langa Grigore se menţionează în

permanenţă în procesele verbale şcolare că spaţiile rezervate învăţământului

sunt mici şi necorespunzătoare2. Odată cu anul şcolar 1930-1931 începe să

se vorbească tot mai mult despre construcţia unei noi şcoli, această

impulsionare venind odată cu revenirea la Moşna a învăţătorului Ilie

Nicolaescu în anul şcolar 1931-1932. Acesta semnalează autorităţilor locale

condiţiile grele de desfăşurare a instruirii elevilor români şi, în acelaşi timp,

arată pe bună dreptate că situaţia materială a localităţii este bună, dovadă că

în anul 1930 s-a introdus curentul electric pentru care comunitatea plăteşte o

sumă fabuloasă şi poate deci să activeze şi pentru construirea unei școli româneşti3.

Un alt proces-verbal din anul 1932 remarca faptul că acest învăţător

este foarte priceput și arată o înaltă conştiinţă în îndeplinirea sarcinilor faţă

de școală. Cu un asemenea învăţător nu este de mirare că și comunitatea locală românească se mobilizează pentru a determina conducerea Moşnei să

înceapă construcţia școlii. S-a pornit de la alegerea unui comitet şcolar de construcţie din rândul

populaţiei române, preşedinte fiind Terente Diacu, iar secretar Ilie

Nicolaescu. Ceilalţi componenţi ai acestui comitet pot fi văzuţi în

documentul anexat la sfârşitul lucrării, document de la începutul anului

1932. Alături de comitetul şcolar de construcţie, Consiliul comunal local4 va examina planul de construcţie și locul amplasării5.

Locul amplasării a fost mult discutat până s-a găsit soluţia finală.

Inițial, după cum arată documentele şi chiar planurile, se intenţiona a se

cumpăra şi transforma fostele clădiri în care funcţionaseră școlile confesionale, ortodoxă şi greco-catolică. În culise se pare că s-a dus chiar o anumită luptă din partea comunităţii săseşti pentru amplasarea școlii române

lângă cele două biserici6. În cele din urmă se hotărăşte ridicarea edificiului

şcolar în partea centrală a comunei, pe un teren expropriat prin reforma

1 Monografia Târnavei Mari, pag. 2 A.Sc.M, Procese verbale - 1933 3 A.P.M., Procese verbale - 1932 4 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 112 5 Ibidem 6 A.P.M., Procese verbale -1932

165

agrară din 1921, deoarece terenul din faţa bisericilor este imposibil de

achiziţionat1. Se mai arată că acest spaţiu, chiar dacă este mlăştinos şi construcţia ar fi mai greoaie, nu constituie o piedică în realizarea cât mai

rapidă a şcolii. După respectiva şedinţă s-au încheiat mai multe contracte între

comitetul de construcţie al şcolii primare de stat şi unii locuitori ai localităţii

care se obligau să producă cărămida necesară, în condiţiile stabilite în

dreptul fiecăruia2. Pentru ţiglă s-a încheiat un contract cu Long Adalberth

din Biertan, care urma să predea un număr de 25.000 bucăţi ţiglă produsă la

fabrica sa. Acesta din urmă va respecta înţelegerea, predând ţigla în ziua de

19 octombrie 1933. Tot aşa s-a întâmplat şi cu cărămida, fapt ce dovedeşte

mobilizarea şi posibilităţile locale ale românilor. În adresa nr. 144 din 1933 emisă de ocolul silvic Mediaş se arată că

fuseseră pregătiţi 951 bucăţi de stejar în circumferinţă de peste 20 cm.,

pentru școală. La toate acestea pe scurt enumerate s-ar mai putea adăuga

cantităţile uriaşe de piatră şi nisip aduse (deoarece terenul era mlăştinos) şi

munca prestată de locuitorii Moşnei, atât români dar și sași. S-a muncit foarte bine, cheltuindu-se peste un milion de lei, astfel

încât la şedinţa Comitetului şcolar de construcţie din 20 octombrie 1935

Terente Diac, preşedintele comitetului, care între timp devenise şi primarul

localităţii, anunţă că şcoala va fi deschisă în ziua de 27 octombrie 19353. Aşadar construcţia s-a desfăşurat între octombrie 1933 și octombrie 1935.

În ziua de 27 octombrie 1935, în prezenţa lui Mircea Cancicov – Subsecretar de Stat la agricultură, a prefectului judeţului, a revizoratului şcolar, a întregului comitet şcolar, a autorităţilor locale și mai ales în

prezenţa populaţiei din comună s-a tăiat panglica noului şi frumosului local

şcolar. Construcţia nu era cu nimic mai prejos decât școala germană ridicată

între anii 1909-1910. În şedinţa din 15 decembrie 1935, Comitetul Şcolar Rural din Moşna a

hotărât în unanimitate ca școala română să se numească „Şcoala Primară de

Stat Spiru Haret”. Se spune mai departe în procesul-verbal că această

alegere este un omagiu adus celui mai de seamă ministru al Instrucţiunii

Publice pe care l-a avut ţara noastră şi care a pus temelia învăţământului

primar. La încheierea acestei prezentări nu putem să nu-i pomenim pe

învăţătorul Ilie Nicolaescu, Terente Diacu, Konerth A., care sa-u remarcat în mod deosebit, şi apoi de ce nu munca comună a românilor şi sașilor depusă pentru realizarea acestui edificiu care şi astăzi se află într-o stare foarte bună. Clădirea a suferit la 6 aprilie 1946 un incendiu care din fericire

a fost stins, iar cu timpul populaţia şcolară devenind tot mai numeroasă, au

1 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 103 2 Ibidem 3 A.P.M., Procese verbale - 1935

166

fost eliberate și transformate în săli de clasă toate cele trei camere care

inițial constituiau locuinţa directorului. O altă problemă ce s-a ridicat în perioada interbelică în faţa școlilor, şi

mai ales a celei de stat, a fost lipsa sumelor necesare pentru cumpărarea

mijloacelor de învăţământ. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a adus mari prejudicii

școlii: învăţători concentraţi, pierderi de vieţi, pierderi mari de documente

şcolare. Evenimentele din anii 1940-1944 aveau să marcheze profund viaţa

școlii româneşti şi germane. Cadrele didactice au suportat greu cursul

dramatic al acelor timpuri: raptul teritorial, ocuparea acestui teritoriu de maghiari, jertfa de sânge a românilor împotriva celor două mari puteri, Rusia și Germania. În urma Dictatului de la Viena s-au refugiat în Moşna

mai mulţi învăţători din Bucovina și Transilvania de nord-vest, găsind aici o

bună înţelegere din partea localnicilor1.

12.2. ASPECTE ALE PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎNTRE ANII 1949 - 1989

Urmărind evenimentele din viaţa școlii după anul 1945 constatăm că

se înregistrează atât regrese, dar și unele realizări specifice vremurilor de

adânci și spectaculoase răsturnări sociale și economice. În urma reformei

învăţământului din 1948, gimnaziul primeşte o nouă structură, fiind aşezat

pe bazele „ştiinţifice ale materialismului dialectic și istoric”, având sarcina

de a educa tineretul în spiritul aşa-zisei morale comuniste și formarea de cadre necesare construcţiei socialiste și comuniste.

Ocupaţia militară sovietică de până în anul 1958, intrarea României în

sfera de dominaţie a U.R.S.S.-ului aveau să ducă la presiuni constante în Școala românească, pentru imprimarea modelului cultural şi de învăţământ

bolşevic2. În această perioadă, Școala românească suferă ample transformări

determinate de tendinţa regimului comunist de a aservi pe deplin societatea

românească, scopurilor sale politice. S-a trecut la formarea unui aşa-zis om nou, care în realitate nu era

decât redus la tăcere, fără idei şi opinii, un robot care să execute fără acte de

indisciplină dispoziţiile, ordinele şi indicaţiile primite de la centrul vital al

naţiunii (P.C.R.) prin activiştii săi. Cadrele didactice erau supuse unor aprecieri globaliste, indicii

calitativi ai muncii lor didactice fiind procentul de promovabilitate, numărul

de activităţi educative organizate, participarea la „Cântarea României”...

criterii susţinute cu atâta zel de către unii activişti culturnici de atunci

repromovaţi şi după 1989.Ideea dezvoltării școlii româneşti rămâne intenţie

1 A. Sc. M., Procese verbale - 1940 2 A.P.M., Documente referitoare la învăţământ - 1950

167

progresistă, un act de cultură şi civilizaţie, numai că sub aspectul

conţinutului învăţământul a avut de suferit. Astfel, după reforma amintită,

religia, studiul limbii latine, psihologia, literatura universală, astronomia au fost scoase din planul de învăţământ, introducându-se ore de informare politică, ore de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, ore de practică

productivă, lipsite de eficienţă, fiind doar o împovărare a elevilor și

profesorilor1. Legarea teoriei de practica productivă și iniţierea în aşa-zisa activitate

de cercetare au rămas afirmaţii simple în momente de festivism. A vorbi de

munca de cercetare la nivelul claselor I-IV, era ridicol. În anul 1951 a luat fiinţă Organizaţia Pionierilor, care pe lângă

elemente bune a fost încărcată din ce în ce mai mult politic2. Anul 1956 aduce perfecţionări Legii din 1948, încercându-se tot mai mult să se lege Școala cu familia, în vederea unei conlucrări pentru o mai bună educare a

tineretului. Sunt înfiinţate în acel an Comitetele de părinţi cu scopul de a

contribui la educaţia elevilor, dar şi la întrajutorarea şcolii. Odată cu anul 1958-1959 obligativitatea învăţământului de 7 ani se

generalizează, iar tot acum s-au introdus în planul de învăţământ

disciplinele „Cunoştinţe agricole”, respectiv „Practica agricolă”, care apoi

au dat atâta durere de cap elevilor, părinţilor și cadrelor didactice. Învăţământul de 8 ani se introduce în anul şcolar 1961-1962, iar cel de 10 odată cu anul şcolar 1972-19733.

Venind mai aproape de şcoala Moşna, în anul 1951 observăm din documentele şcolare activitatea deosebită a cadrelor pentru lichidarea analfabetismului.

Această campanie (începută încă din anul 1945) viza cu precădere ţiganii satului, dar și pe mulţi români care dintr-un motiv sau altul rămăseseră analfabeţi. Această campanie se va încheia în anul 19624.

Ca urmare a aplicării Legii învăţământului, vor începe să apară şi la Moşna, odată cu anul 1956, și primii profesori, unul dintre aceştia fiind Vasilescu Dumitru, cu specialitatea matematică.

Referindu-ne la cadrele didactice și la directorii școlii până în 1960, aceştia sunt cei înscrişi (în tabelele de la pag. 162-165) iar la secţia germană (în tabelul de la pag. 165-166). Din consultarea tabelelor amintite observăm că în intervalul anilor 1918-1940 la secţia română avem câte doi învăţători, între anii 1941-1949 media este de 3-4 învăţători, iar între 1949-1960 media este de 8 învăţători și profesori. Pentru secţia germană în aceleaşi intervale de timp au fost 4 învăţători; 5 învăţători; 10 învăţători şi profesori. Efectivele şcolare, atât la secţia română cât şi la secţia germană

1 Ibidem 2 Ibidem 3 Marin Nedelea, Op. cit., pag. 101 4 A. Sc.M., Procese verbale - 1962

168

demonstrează că până în 1960 numărul elevilor a fost foarte mare în localitatea Moşna, ponderea principală deţinând-o secţia germană.

Pentru a desprinde câteva concluzii legate de perioada 1950 – 1960, consemnăm că la școala română apare primul profesor, corpul profesoral

rămâne în general constant. În aceşti ani cadrele școlii participă la toate

evenimentele mai importante ale timpului: colectivizare, alfabetizare, culturalizarea maselor, programe artistice, diferite activităţi politico-ideologice.

Odată cu anul 1960 pentru școala din Moşna s-a deschis o etapă nouă.

Cele două școli de stat română și germană se reunesc într-una singură având

ca director pe învăţătorul Diac Ion iar ca director adjunct pe Theiss

Friedrich (această tradiţie ca primul director să fie român şi al doilea sas se

păstrează până azi – 1999), sub numele de Școala Unică de 7 ani. Procesul

instructiv-educativ desfăşurându-se astfel: ciclul I în vechea Școală română,

iar ciclul II în Școala germană: prin această unificare cadrele germane și

române vor intra în relaţii mai directe care în general au fost relaţii de

înţelegere și colaborare. Se mai constată că cele 17 - 18 cadre sunt calificate în proporţie de

95% și trăiesc într-o bună armonie, răspunzând cu un entuziasm aparent la

multiplele îndatoriri venite din partea organizaţiilor de partid – dar întotdeauna sunt buni dascăli.

Clasele germane vor studia în limba maternă cu excepţia obiectelor

română și istorie, și indiferent de ce s-ar zice acesta a fost un mare avantaj pentru etnia germană, avantaj pe deplin fructificat mai ales după 1989 odată

cu plecările masive în Germania. Pentru a uşura frecventarea cursurilor şcolare a unor elevi din alte

localităţi în Moşna continuă să funcţioneze un internat şcolar, înfiinţat încă

din anul 1941 şi care va exista până în anul 1981. În acest internat în anul

şcolar 1976-1977 au fost înscrişi un număr de 41 elevi provenind din satele

Alma Vii, Nemşa, Zlagna, Pelişor1. Baza materială a școlii a fost îmbogăţită prin realizarea unor noi săli

de clasă în spaţiile destinate inițial locuinţei directorului, precum şi prin

construcţia în anul 1965 a încă trei încăperi destinate pentru: cancelarie, secretariat și direcţiune. Erau necesare aceste noi spaţii şcolare deoarece din

anul 1965-1966 apare şi la Moşna prima clasă a VIII-a. Din 1973, prin darea în funcţiune a noului edificiu pentru Căminul Cultural, care inițial se găsea în școală, s-au mai eliberat încă două încăperi, din care una a fost

transformată în sală de clasă, iar alta în sală de sport. În anul menţionat

începe să funcţioneze în școală un atelier de tâmplărie, reprofilat în anul

1976 într-unul de lăcătuşerie mecanică condus de maistrul Conca Mircea.

1 Ibidem

169

În privinţa efectivelor şcolare, școala a avut un număr de 13 clase cu

398 de elevi şi 17 cadre didactice (în anul şcolar 1960-1961)1, ponderea efectivelor deţinând-o secţia germană, până în anul 1975.

Studiind situaţia statistică a elevilor de-a lungul timpului constatăm că cel

mai mare număr de elevi, de clase și de personal s-a înregistrat în anul şcolar

1982-1983, când Școala are 586 înscrişi. Se poate explica acest vârf prin: Sporul natural foarte ridicat după măsurile introduse de regim; Erau foarte mulţi elevi care veneau din localităţile apropiate

Moşnei pentru a urma aici ciclul II; Datorită faptului că funcţionează din plin clasele a IX-a şi a X-

a conform modificărilor produse în legislaţia şcolară. În anul şcolar 1984-1985 efectivele școlii încep să scadă. Două ar fi

motivele: Înfiinţarea ciclului II la Școala din localitatea Nemşa; Începerea plecării unui număr mai mare de sași în Germania.

În legătură cu punctul 2, odată cu anul 1985-1986 apar pentru prima oară clasele simultane şi la ciclul II, după ce, în anul şcolar precedent, acest

fenomen apăruse la ciclul I – secţia germană. Procesul se va accentua în aşa

măsură încât în anul 1992 nu va mai fi nici o clasă la secţia germană.

12.3. ŞCOALA ŞI REFORMA 1990 - 2015

În anul şcolar 1989-1990 efectivele generale scad la 351 elevi, iar la secţia germană rămân în clase între 5 și 12 elevi.

Anul cu cele mai scăzute efective este anul şcolar 1990-1991, când

dispare clasa a IX-a şi a X-a şi totodată ciclul II de la secţia germană, după

o existenţă de sute şi sute de ani (amintim că şcoala din Moşna este

menţionată încă din anul 1350). Numărul total al elevilor înregistraţi este de

2822. În cursul anilor 1991-1992 mai funcţionează secţia germană doar la

ciclul I unde mai erau: 2 elevi la clasa I, 1 elev la clasa a II-a; 1 elev în clasa

a III-a și 3 elevi în clasa a IV-a (foto. 37). Tot în cursul acestui an şcolar

dispare şi grădiniţa de la secţia germană. Efectivele şcolare pentru anul de învăţământ 1992-1993 sunt de 301

elevi, şi ca noutate este faptul că se înfiinţează clasa complementară cu 35

de elevi croitorie și tinichigerie căutându-se să se califice elevii pentru

meseriile cerute de noua “societate”. Nu se poate trece peste acest an fără a

aminti că toate cadrele didactice din școală sunt atente la transformările ce se petrec

în societatea românească şi mai ales aplică noua legislaţie şcolară elaborată în

această perioadă.

1 Maria Şotropa, Op. cit., pag. 256 2 A.Sc.M. – anul 1991

170

Analizând efectivele constatăm că numărul elevilor începe să se

stabilizeze odată cu anul şcolar 1993-1994, când școala va da prima serie cu 10 clase (clasa complementară). La noutăţile din învăţământ trecute foarte

rapid în revistă se adaugă cele din anul şcolar 1998-1999, când anul şcolar a

fost împărţit în două semestre, când se aplică un nou plan de învăţământ conform cu Legea învăţământului.

O trecere în revistă a cadrelor didactice și a celor care au condus destinele școlii de-a lungul timpului poate fi văzută din tabelele de mai jos.

DIRECTORII ȘCOLII GENERALE MOŞNA 1856-2015

Nr. crt. Numele şi prenumele Specialitatea Perioada

1. Zahei Molovan Învăţător 1856 2. Nicolae Popovici Învăţător 1860-1887 3. Nicolae Popescu Învăţător 1860-1887 4. Pentru Suciu Învăţător 1887-1911 5. Nicolae Pratia Învăţător 1911-1912 6. Andrei Blotor Învăţător 1913-1914 7. Manasa Lajos Învăţător 1910-1911 8. Suciu Pentru Învăţător 1914-1926 9. Nicolaescu Ilie Învăţător 1926-1927

10. Stanciu Enescu Învăţător 1927-1930 11. Făgăraşanu Maria Învăţătoare 1930-1931 12. Nicolaescu Ilie Învăţător 1930-1939 13. Albu Ilie Învăţător 1939-1944 (8 august) 14. Diac Ioan Învăţător 8 aug.1944-14 aug. 1945 15. Albu Ilie Învăţător 14 aug. 1945-1949 16. Diac Ioan Învăţător 1949-1955 17. Albu Elena Învăţătoare 1955-1957 18. Diac Ioan Învăţător 1958-1960 19. Baciu Violeta Profesor 1960-1966 20. Ciobanu Elena Profesor 1966-1967 21. Medeşanu Ioan Profesor 1967 22. Mărginean Maria Învăţătoare 1967-1970 23. Arthur Schenker Profesor 1970-1975 24. Vasilescu Dumitru Profesor 1975-1985 25. Jianu Ioan Profesor 1985-1990 26. Şotropa Ionel Profesor 1990-2015 27. Manfred Brand – partener din Germania 1991-2015

171

TABEL NOMINAL cuprinzând cadrele didactice din perioada 1918 - 2015

Nr. crt.

Numele şi

prenumele Funcţia Gr. Didactic Perioada

de activitate

1. Blotor Andrei Învăţător - 1913-1923 2. Suciu Petru Învăţător - 1914-1926 3. Barbu Ştefan Învăţător - 1923-1925 4. Stancu Enescu Învăţător - 1927-1930 5. Nicolaescu Ilie Învăţător Gr. I (insp. Şc.) 1926-1939 6. Cornelia Andrea Învăţătoare - 1928 7. Făgărăşanu Maria Învăţătoare - 1929-1931 8. Pleşu Vicenţiu Învăţător - 1929-1931 9. Langa Grigore Învăţător - 1929-1930

10. Orăştean Eugenia Învăţătoare - 1931 11. Marian Silvia Învăţătoare - 1931 12. Eugenia Oniştean Învăţătoare - 1931 13. Sofia Ivan Învăţătoare - 1932 14. Lenghel Teofil Învăţător - 1931,1949 15. Călugăr Eugenia Educatoare - 1932 16. Moldovan Ana Învăţătoare - 1938-1940 17. Albu Ilie Învăţător Gr. II 1939-1965 18. Diac Ioan Învăţător Gr. I 1940-1960 19. Gălăţeanu Ana Învăţătoare - 1941 20. Ganea Valeria Învăţătoare - 1941 21. Albu Elena Învăţătoare Gr. I 1941-1965 22. Gălăţeanu

Constantin Învăţător - 1941-1942

23. Daine I. Învăţător Gr. II 1946 24. Bredea Viorica Învăţătoare - 1946 25. Stuparu

Alexandru Învăţător Gr. II 1946-1949

26. Stuparu Letiţia Învăţătoare - 1946-1949 27. Lenghel Elisabeta Învăţătoare - 1949 28. Soroceanu Silvia Învăţătoare - 1949-1954 29. Popescu Maria Învăţătoare - 1952 30. Urdea Constantin Învăţător - 1952-1958 31. Urdea Ioan Învăţător - 1952-1958 32. Bucur Constantin Învăţător - 1954 33. Popescu Petru Învăţător - 1954 34. Tocu Ana Învăţător - 1954 35. Bucur Olimpia Învăţătoare - 1954-1955 36. Toderan Ana Învăţătoare - 1955

172

37. Göber Doris Învăţătoare - 1955-1958 38. Ganea Maria Învăţătoare - 1956-1957 39. Ocnoiu Geta Învăţătoare - 1956 40. Vasilescu

Dumitru Profesor matem.

Insp. Şc.(1 an) 1956-1986

41. Vasilescu Emilia Învăţătoare - 1956-1990 42. Popa George Învăţător - 1956-1958 43. Creţeanu

Georgeta Învăţătoare - 1957

44 45.

Baciu Violeta Apetrei Petru

Pedagog Învățător

- 1959-1966

46. Lazăr Lucia Prof. Rom. - 1961-1962 47. Vişan Grigore Prof. Rom. - 1961-1962 48. Ciobanu Elena Prof.

Stephan nat. - 1961-1967

49. Apetrei Petru Învăţător - 1960 50. Medeşanu Ioan Prof. Rom. - 1965-1970 51. Medeşan Zoiţa Învăţătoare - 1965-1998 52. Racoţi Silvia Învăţătoare - 1966-1967 53. Ganea Ana Învăţătoare - 1967 54. Jianu Ion Prof. Rom.

Fr. Gr. I 1967-1990

55. Pintoiu Saveta Prof. Biol. Def. 1968-1985 56. Jianu Mariana Parof. Rom. Gr. I 1969-1990 57. Olteanu Sanda Prof. Rom. Gr. II 1969-1990 58. Dordea Florica Prof. Ist. Gr. II 1968-1990 59. Răndaşu Liviu Prof. Ed.

Fiz. Gr. II 1968-2008

60. 61. 62. 63.

Iuhas Ileana Jianu Mariana Olteanu Sanda Vintilă Teodor Holerga Rodica

Invatatoare Prof. romana Prof. romana Învățător Inv.Nemsa

Def. Gr.I Gr.II Gr.I Gr.I

1968-2006 1969-1990 1969-1990 1970-2008 1973- *

64. 65.

Miheţ Maria Mihet Finica

Prof. Mat. Invatatoare

Gr. II Gr.I

1975-1987 1975-2013

66.

Vanaga Ana Învăţătoare Gr. I 1975-2014

.67. 68. 69. 70. 71. 72.

Elischer Susane Pâcă Ana Popa Matei Mariana Sotropa Ionel Bradușcă Valentin Anghel Maria

Prof. istorie Invatatoare Prof.romana Prof.istorie Prof.fizică Prof.biolog.

Def./Dir.adj. Gr.I Gr.I/Director Gr.I Def.

1977-2006 1981-1982 1982- * 1982- * 1983- * 1983-1984

173

73. 74. 75. 76. 77. .

Ciocan Liviu Cristea Maria Lorenczi Ludovic Suciu Felicia Reinerth Rita

Prof. matem. Prof. Prof.biologie Prof. franc. Prof.chimie

Def. Def. Gr.I. Def.

1983-1984 1984-1985 1985-2009 1985- * 1985-1991

78. Zsombori Katalin Prof.matem. Def. 1986-1989 79. Lazăr Veronica Prof. romana Def. 1988 80. Prișcă Teofil Ing.agron. - 1988-1989 81. Barna Petru Ing.agron. - 1988-1989 82. Bodogae Petru Ing.agron. - 1988 83. Popescu Valerian Prog. matem Gr.I/

Dir.adj 1989- * 2006- *

84. Popescu Ileana Prof.matem. Gr.I 1989- * 85. 86.

Șotropa Maria Istvan Corina

Prof. ist.geo. Prof. ed.teh.

Gr.I Gr.I

1990- * 1991- *

87. Toma Ioan Maistru mec. - 1992-2001 88. Cristea Mariana Maist.

croitor -. 1993-2008

89. Almasan Gabriela Invatatoare Gr.I 1994- * 90. Gusan Simona Subinginer Gr.II 1995-2008 91. Folea Maria Subing.chim Def. 1996-2001 92. Diacu Simona Învațătoare Gr.II 1996-2009 93. Dsokebin Maria Învățătoare - 1988-2001 94. Samoilă Lucica Învățătoare - 2000-2001 95. 96. 97.

Negrea Maria Borza Daniela Velicea Elisabeta

Învățătoare Înv.Nemșa Prof. des.

- Gr.II Gr.II

2000-2001 2000- * 2002-2014

98. Logean Livia Învățătoare Gr. II 2003- * 99. Răduțiu Zoița Învățătoare Gr. I 2003-2008

100. Ganea Teofil Maistru - 2003- * 101. Părăușanu Alina Prof.religie Gr.I 2003- * 102. Cosma Angela Prof.chim. Gr.II 2004-2011 103. Mihet Delia Învăţătoare Def. 2004-2008 104. 105.

Veres Alexandru Pocan Ildiko

Maistru Pr.rom.

- Def./Nemsa

2004-2005 2004- *

106. Budeanu Angelica Prof.muz. - 2006-2008 107. 108. 109.

Curcean Letitia Micu Nicoleta Onea Speranta

Învățătoare Invțătoare Prof. ed.fiz.

Gr.I Def. Gr,I

2006- * 2006-2011 2007- *

110. Ganea Anda Prof. Def. 2007- * 111. 112. 113.

Lupeanu Georgeta Budeanu Angelica Cosma Angela

Prof. biol. Prof. muzica Prof.fizica

Gr.II Gr.II

2008-2013 2006-2008 2004-2011

174

114. 115. 116. 117. 118. 119. 120. 121. 122. 123.

Parausanu Alina Onea Speranta Istvan Corina Lupeanu Georgeta Teglas Teodora Moldovan Steluta Coman Maria Matei Ana Zsold Maria Crisan Oana

Prof.religie Prof.ed.fiz. Prof.ed.tehn. Prof. biol. Prof. desen Mediator sc Invatatoare. Invatatoare Invatatoare Învățătoare

Gr.I Gr.I Gr.I Def. Def. Gr.II Gr.I Def. Gr.II -

2003-2015 2007-2015 2007-2015 2008-2013 2008-2014 2008-2015 2008-2015 2010- * 2012- * 2014- *

124. 125. 126. 127. 128. 129.

Diac Eugenia Lața Maria Herciu Elena Urda Alina Bradosu Doina Râjnoveanu

Dorina

Secretară Educatoare Educatoare Educatoare Educatoare Educatoare

Def. Gr. I Def. Def. Def.

1990-2015 1998-* 1982- * 2008- * 2011- * 2014- *

* În prezent (anul 2015) sunt în activitate.

TABEL NOMINAL cuprinzând cadrele didactice – secţia germană, în perioada 1944-1990

Nr. crt.

Numele și prenumele Perioada de activitate

1. Michael Schuller 1944-1950 2. Friedrich Mantsch 1945-1952 3. Anna Mantsch 1948-1983 4. Stefanie Schneider 1948-1958 5. Prof. Heinrisch Mantsch 1948-1949 6. Andreas Reinerth 1948-1951 7. Friedrich Theiss 1949-1967 8. Ilse Adlef 1949-1974 9. Helga Binder 1949-1953

10. Mathias Pelger 1949-1950 11. Anneliese Bretz-Wellmann 1949-1982 12. Eva Moeketsch 1950-1951 13. Johanna Theiss-Schatz 1950-1967 14. Hilde Bertleff-Lies 1950-1952 15. Reinhold Schneider 1950-1960 16. Andreas Breindressler 1951-1988 17. Andreas Schuller 1951-1974

175

18. Wilhelm Schotsch 1954-1980 19. Anna Untsch-Henning 1954-1956 20. Helmut Moosberger 1955-1960 21. Erhard Schuller 1959-1969 22. Michael Benning 1961-1966 23. Werner Schiel 1965-1977 24. Arthur Schenker 1967-1975 25. Hans Schenker 1968-1977 26. Katharina Rehner-Schuller 1968-1977 27. Rolf Maurer 1970-1973 28. Werner May 1974-1979 29. Susanne Elischer 1975-1999 30. Margot Miklusch 1977-1982 31. Hannelore Konnerth-Zilmann 1978-1990 32. Martin Maurer 1979-1981 33. Anton Fodor 1981-1983 34. Renate Hartmann 1982-1991 35. Cristiane Wagner 1982-1987 36. Eva Katarina Rohr 1983-1990 37. Rita Reinerth 1984-1990 38. Eva Weber 1987-1990 39. Ute Mantsch 1988-1990

Celelalte aspecte legate de sistemul de notare, obiectele de învăţământ,

rezultatele elevilor școlii, ne propunem să le consemnăm în monografia

școlii, în curs de elaborare. Cu toate că cei 10 ani de zile scurşi de la

revoluţie nu arată, cel puţin până în prezent, rezultate prea bune în acest

proces de transformare a învăţământului, şcoala localităţii nu-şi pierde

speranţa, fiind convinsă că deosebita tradiţie a învăţământului local atât

german cât și român, va fi continuată.

12.4. BISERICA – COORDONATE GENERALE

După Unire, la Moşna, ca-n multe alte aşezări ale Transilvaniei, se

regăsesc cele trei confesiuni: evanghelică, ortodoxă şi greco-catolică, care

şi-au continuat misiunea cu aceeaşi dăruire. O mărturie contemporană din anul 1937 ne spune că în general preoţii aflaţi

atunci în localitate era serioşi şi se ocupau de populaţia aşezării dându-le sfaturi bune şi făcând foarte puţină politică, cu excepţia celui de la greco-catolici, care

176

„face politică şi se ocupă mai puţin cu morala”1. Acelaşi observator al timpului

spune despre sași şi români că sunt religioşi şi cercetează biserica, mai puţin

religioşi sunt ţiganii care vin foarte rar la biserică2. Biserica evanghelică a rămas intactă și după 1918, sprijinind în

continuare învăţământul confesional, care s-a extins sistematic. Biserica de naţiune săsească a lui Dumnezeu, aşa cum era ea numită încă din secolul al XVI-lea, îşi întăreşte în continuare rolul în unitatea sașilor ardeleni.

Preoţii şi învăţătorii în frunte cu episcopul evanghelic, vor fi nu numai

exponenţii vieţii spirituale şi culturale, ci şi colaboratorii cei mai activi ai

asociaţiilor economice.

LISTA PREOŢILOR - PAROHIA EVANGHELICĂ -

Nr. crt. Numele şi prenumele Perioada de activitate

1. Bincentius Aurifabri 1544-1564 2. Christianus Corstius 1564-1578 3. Johannes Rodnerus 1578-1601 4. Zacharias Weirauch 1601-1614 5. Stephanus Heuderus 1614-1618 6. Simon Hartmann 1618-1639 7. Christian Barth 1639-1647 8. Lukas Hermann 1647-1652 9. Georg Fabritius 1652-1654

10. Michael Baier 1654 11. Daniel Denndorf 1654-1679 12. Franz Czeckelius I. 1679-1692 13. Magister Martin Kelp 1692-1695 14. Andreas Scharfsius 1695-1708 15. Thomas Scharfsius 1708-1723 16. Johannes Schuller 1723-1731 17. Franz Czeckelius II. 1731-1759 18. Michael Sander 1759-1778 19. Michael Hitsc 1778-1787 20. Andreas Arnold Bell 1787-1790 21. Michael Lieb 1790-1806 22. Martin Roth 1806-1821 23. Mathäus Th. Czoppelt 1821-1830 24. Johann Martin Josephi 1830-1847

1 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 3 2 Ibidem

177

25. Stephan Ludwig Roth 1847-1849 26. Johann Ewerth 1849-1869 27. Friedrich R. Josephi 1869-1875 28. Johann Rampelt 1875-1904 29. Stephan Erkhardt 1905-1909 30. Carl Römer 1909-1916 31. Josef Hoch 1916-1921 32. Michael Bergleiter 1921-1927 33. Erich W. Lingner 1927-1941 34. Georg Lieβ 1941-1951 35. Paul Kloeβ 1951-1964 36. Wilhelm Binder 1964-1979 37. Wilhelm Wagner 1979-1988 38. Guib Reinhold 1988-2010 (ales episcop)

Între anii 1918 – 1948, biserica va coordona în bună măsură Școala săsească, suportând o parte din cheltuielile necesare, cu toate că după

reforma din anul 1921 şi cea din 1945 proprietăţile sale fuseseră diminuate1. După 1948, chiar dacă școala confesională se transformă în Școală de stat,

biserica săsească prin preoţii săi şi comunitate ţin legătura în continuare

chiar și pe ascuns cu tinerii şi credincioşii sași prin aşa-zisa Școală

evanghelică. Numărul credincioşilor este uşor de stabilit pentru că de fapt

corespunde cu numărul saşilor din localitate. Din 1918 și până în anul 2000

au fost la această biserică 8 preoţi, care au avut în vedere în afară de

preocupările şcolare, o grijă deosebită pentru întreţinerea bisericii şi mai

ales păstorirea credincioşilor. Cu toate interdicţiile luate de statul român, după 1949, Biserica

Evanghelică şi-a desfăşurat activitatea destul de bine în comparaţie cu

bisericile din alte ţări comuniste, lucru amintit de toţi cei plecaţi de pe

aceste meleaguri. Ultimul preot care a închis poarta acestei cetăţi

monumentale a fost preotul Wagner Wilhelm, care cu regret a remarcat că

are trista sarcină să încheie o activitate neîntreruptă de aproape un mileniu

pe aceste frumoase meleaguri. În prezent, pentru cei 30 de etnici rămaşi, o

dată pe lună în casa parohială, preotul Guib Reinhold ţine slujba

tradiţională. Cetatea şi casa parohială sunt administrate de Fodorean

Mariana, într-o bună colaborare cu comunitatea săsească aflată în

Germania. Problema fundamentală ce se ridică nu numai la Moşna este ce se va

întâmpla în timp cu aceste elemente ale unei culturi valoroase, apuse, ale

unui popor cu un rol deosebit în istoria Transilvaniei.

1 Raţiu Alexandru, Biserica furată, Ed. Arbus, Cluj, 1990, pag. 91

178

Biserica greco-catolică în dispută cu cea ortodoxă a avut în

permanenţă un număr mai mic de credincioşi, şi în acelaşi timp o suprafaţă

de teren agricol mai redusă. De-a lungul timpului nu au fost ocolite disputele, animozităţile între cele două confesiuni, cu toate că în multe

probleme au existat puncte comune. Au slujit la aceasta biserică până la

unirea ei cu biserica ortodoxă peste 10 preoţi.

LISTA PREOŢILOR - PAROHIA GRECO-CATOLICĂ -

Nr. crt. Numele și prenumele Perioada de activitate

1. Aurel Spineanu 1911-1917 2. Petru Pădurean 1917-1925 3. Emanoil Şandru 1925-1926 4. Grigore Hampu 1926-1927 5. Victor Anghel 1927-1932 6. Valeriu Stuparu 1932-1936 7. Tit. Liviu Moldovan 1936-1940 8. Pompei Vlăduţ 1940-1941 9. Ioan Pădurean 1941-1945

10. Alexandru Stuparu 1945-1949

Între anii 1945-1948 s-a iniţiat o campanie de discreditare şi

compromitere a tuturor religiilor, şi în special a catolicismului. Concluzia

era întotdeauna aceeaşi: numai Biserica Ortodoxă poate să refacă această

unitate, deci toţi credincioşii români trebuie să devină ortodocşi1. La congresul pan-ortodox din vara anului 1948 desfăşurat la Moscova,

patriarhul Iustinian al României a declarat deschis că în luna octombrie a

acelui an unirea cu Roma nu va mai exista, iar catolicii se vor întoarce în

sânul Bisericii Ortodoxe. În vederea îndeplinirii acestei misiuni, guvernul s-a amestecat în

problemele fundamentale ale bisericii, printre care amintim câteva: Au fost votate legi care interziceau orice relaţie cu credinţele străine,

iar legăturile cu Vaticanul au fost denunţate; Au fost date legi care reformau sistemul educaţional, scoţându-se

religia din Școală; Instaurarea unui Minister al Cultelor cu scopul de a controla toate

activităţile religioase de pe teritoriul ţării; Se stipula că exista libertatea religiei, dar și libertatea de a fi contra

religiei.

1 Ibidem, pag. 91

179

Lovitura de graţie a fost dată Bisericii Catolice de o lege care

menţiona că, dacă mai mult de jumătate din numărul credincioşilor unei

parohii treceau la altă credinţă, biserica însăşi și toate clădirile aferente

treceau odată cu ei. Metoda ce urma să fie folosită era aceeaşi pe care ruşii o

folosiseră și în Ucraina: o campanie de semnături, preoţi trădători, un sinod

falsificat1. La 21 octombrie 1948 patriarhul Iustinian a anunţat “scăparea din

captivitatea Romei” şi că procesul de unificare era încheiat. La Moşna, cu prilejul ultimului sunet al clopotului Bisericii greco-

catolice, preotul Alexandru Stuparu le-a spus oamenilor să nu-şi uite

credinţa şi să nu trădeze Unirea cu Roma, să nu uite că nici Hristos și nici biserica nu sunt de vânzare; acestea erau de fapt cuvinte rostite la sfârşitul

acelui an în majoritatea bisericilor unite. Integrarea credincioşilor uniţi în sânul Bisericii Ortodoxe s-a făcut

destul de greu, deoarece aceşti sperau din tot sufletul că se va reveni asupra

acestei hotărâri. Numai după ce s-a văzut că nu mai există cale de întoarcere

(datorită decapitării totale a conducătorilor, dar şi a trupului acestei

biserici), treptat, s-a reuşit la Moşna, prin munca preoţilor ortodocşi

integrarea acestora. După 1989 au fost semnale și la Moşna încercări de revenire a uniţilor

la vechea biserică, dar cel puţin până azi, în anul 2001, reorganizarea acestei

biserici nu a avut loc aşa cum s-a întâmplat în atâtea și atâtea localităţi ale

Ardealului. Biserica Ortodoxă din Moşna a fost mult mai bine reprezentată prin

numărul credincioşilor, prin suprafeţele agricole avute la dispoziţie şi, de ce

nu, prin alte posibilităţi materiale. Din 1812 și până în anul 1999 au păstorit la Biserica Ortodoxă un

număr de 15 preoţi şi ne pare rău că nu-i putem enumera şi pe cei care au

fost înainte de 1812, deoarece documentele sunt limitate. Toţi s-au străduit

să sfătuiască, să lumineze, și atunci când a fost cazul, să încurajeze

credincioşii în marile încercări ale neamului cum au fost cele două războaie

mondiale.

LISTA PREOŢILOR - PAROHIA ORTODOXĂ -

Nr. crt. Numele şi prenumele Perioada de activitate

1. Teodor Popovici 1812-1830 2. Teodor Cucerean 1830-1833 3. Teodor Popovici 1833-1835

1 Ibidem, pag. 92

180

4. Niculaie Popovici 1835-1855 5. Ioan Borzoşan 1855-1894 6. Fodoreanu Ioan 1894-1924 7. Pompeiu Trif 1924-1931 8. Petru Patricău 1931-1942 9. Nicolai Balaban 1942-1943

10. Dr. Petru Burdea 1943-1949 11. Eugen Soroceanu 1949-1956 12. Nicolae Gavrilescu 1956-1967 13. Albu Ionel 1968-1973 14. Lazăr Corin 1973-1990 15. Stan Terente 1990-2001 16. Părău Radu 2001-2015

Şi pentru această biserică după 1949 sunt valabile aspectele

consemnate la Biserica greco-catolică, dar în ciuda scoaterii religiei din

școli, în ciuda unor interdicţii care au lovit trupul spiritual al fiinţei noastre

naţionale, între anii 1949-1989, Biserica Ortodoxă şi-a făcut datoria, ajutând

încă o dată acest popor să mai răzbată o treaptă în istoria sa. În anul 1949 comunitatea alege preot la Moşna pe Eugen Soroceanu,

preot refugiat din Bucovina. În timpul său s-a definitivat aici unificarea bisericii ortodoxe cu biserica greco-catolică care nu avea un număr

însemnat de credincioşi (10 familii de români şi 40 de familii de ţigani). După 1951 preoţii Soroceanu şi preotul N. Gavrilescu s-au străduit să-i

apropie pe credincioşii foşti uniţi de ortodocşi. În acest sens, părintele

Soroceanu a făcut slujbă la fosta Biserică Unită și în acelaşi timp foştilor

uniţi le-a dat strane în Biserica Ortodoxă, dar nu s-a ajuns la rezultatele aşteptate. În anul 1956 cele două case parohiale au fost luate abuziv de

Sfatul Popular fără acte, în aceste localuri funcţionând din anul 1957

grădiniţa română a localităţii. În anul 1961 se arată în cronica bisericii că

preotul Nicolae Gavrilescu a avut un rol important la introducerea gazul metan în această instituţie.

Treptat, treptat, mai ales după 1962 uniţii şi-au dat seama că nu mai

este nici o şansă de schimbare şi s-au integrat, se pare definitiv, în Biserica

Ortodoxă. În activităţile de după 1956, inclusiv cea de integrare, s-au remarcat următorii preoţi: Eugen Soroceanu – 1949-1956 şi Nicolae

Gavrilescu – 1956-1967. După aceşti preoţi biserica a fost păstorită de Albu Ionel – 1968-1973,

Lazăr Corin – 1973-1990 şi Stan Terente - 1990- . Aceşti preoţi s-au ocupat în mai multe rânduri de a efectua reparații la casele parohiale şi în acelaşi

181

timp la cele două biserici1 aşa cum s-a întâmplat şi în cursul anilor 1965 şi

1995. După anul 1989 populaţia Moşnei s-a mobilizat exemplar în frunte cu preoții Stan Terente și Părău Radu, cu comitetul de construcţie în frunte cu

Codoi Cornel, cu primarul localităţii Roba Eugen, cu Șotropa Ionel, directorul școlii şi, până la urmă, în frunte cu toţi cei care au avut în suflet ridicarea unei asemenea biserici. Începând cu anul 2007 s-au turnat primele betoane la „catedrala locală”, după un proiect al arhitectului Ion Ene. Anul următor au apărut zidurile, în 2009 cupola, în 2010 şi 2011 a fost tencuită şi, în sfârşit, în vara lui 2013 şi până în prezent 2015 este pictată de către Verza Nicolae Marian şi Nicolae Adrian. Cu multă nerăbdare, ziua de 2 noiembrie a fost așteptată de populația

locală pentru că atunci episcopul Ardealului Laurențiu Streza împreună cu

un sobor de preoți a sfințit această frumoasă biserică. Pentru noi moșnenii

această construcție bisericească, plină de frumusețe și armonie este o

adevărată, ”catedrală”, (deși nu are dimensiunile cerute de o asemenea

construcție) ce așteaptă să înfrunte veacurile și să fie martoră a atâtor evenimente importante pentru lumea de aici și, în același timp, ce așteaptă

să-i pomenească pe moșii și strămoșii noștri. În ziua de 2 noiembrie populația localității, cu mic, cu mare, a participat la sfințirea acestei biserici pentru a mulțumi lui Dumnezeu, pentru a

mulțumi ctitorilor, donatorilor (Cindrea Ioan, Arcaș Viorel, Lup Silvestru și

Sorina Corfar) și tuturor celor care au dorit realizarea acestui monument românesc. Suntem siguri că după această sfințire vom avea din ce în ce mai mulți credincioși prezenți la biserică, vom avea din ce în ce mai multe activități sociale și culturale, iar localitatea va fi protejată de toate răutățile

venite din aceste vremuri complicate și pline de criză. Pentru eterna amintire a acestui mare eveniment, în ziua de 2 noiembrie 2013, în loc de pisanie a fost dezvelită o placă comemorativă cu

următorul conținut; ”S-a așezat această placă în amintirea zilei de 2 noiembrie 2013 când episcopul Ardealului Laurențiu Streza a sfințit această

biserică, Moșna 2 noiembrie 2013.” Tot în acea zi a fost inaugurată sala „Andrei Șaguna” de către

mitropolit și primarul localității. După vizitarea expoziției “Moșna-trecut, prezent și viitor”, organizată în această sală de către Școala Stephan L. Roth, mitropolitul a scris în cartea de aur a comunei următoarele cuvinte:

“Dumnezeu să binecuvânteze pe toți credincioșii comunei Moșna, pe

toți ctitorii și binefăcătorii Sfintei Biserici Ortodoxe al căror locaș de

închinare, pus sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Ierarh

Andrei Șaguna, a fost sfințită astăzi, 2 noiembrie 2013, după încheierea

zidirii lui.

1 Cronica Bisericii Ortodoxe.

182

Pilduitoare este credința acestor iubitori de Hristos și râvnitoare este

osârdia lor spirituală, istorică și națională. Cu arhierești binecuvântări,

Laurențiu Steza, Mitropolitul Ardealului”.

12.5. ALTE ASPECTE CULTURALE

Activitatea ASTREI a continuat să se manifeste în perioada

interbelică. În acest sens, învăţătorul Ilie Nicolaescu ne spune că în comună

existau două biblioteci, una la Școala primară de stat având 314 volume, şi

alta la şcoala evanghelică luterană cu 460 volume1, ambele biblioteci fiind compuse din cărţi cu un conţinut pentru popor: povestiri, nuvele, basme,

poezii, dar și cărţi pentru agricultură și pomicultură. Acelaşi dascăl consemnează că aşa-zisa școală de adulţi se ţine numai

la sași şi dă rezultate foarte bune. Învăţătorii ambelor școli sunt aceia care organizează şi multe şezători

culturale. Locuitorii români citesc mai mult ziare politice și mai puţin

gazete săptămânale pentru popor precum “Lumina satelor” şi “Albina”. Sașii citeau regulat gazeta săptămânală “Landwirtschaftliche Blätter”, dar şi

ziarele “Tagesblatt” și “Extrapost”. O altă mărturie interesantă despre activitatea culturală din perioada

interbelică este dată de unul din preoţii sași2. Acesta consemnează că

învăţătorii sași, atât în serile de iarnă cât şi în serile de vară au program

permanent cu tinerii. Iarna chiar aproape în fiecare seară între orele 19 și 22, iar vara de 2-3 ori pe săptămână între orele 20-22. Tinerii se adună la școală

unde învaţă cântece, dansuri, gimnastică. După terminarea cursului gimnazial, tineretul săsesc este organizat în

Societatea Tinerimii al cărei supraveghetor este un fruntaş desemnat de

către consiliul parohial. La rândul lor, tinerii îşi aleg din sânul lor un

preşedinte care se îngrijeşte de purtarea cuviincioasă a tineretului,

frecventarea regulată a bisericii, și participarea la toate manifestările

culturale din comună. Toate dansurile populare se aranjează sub conducerea

preşedinţilor societăţii care erau în acelaşi timp un for judecătoresc şi

pedepseau cu amendă în bani pe acei tineri care lipsesc de la biserică,

înmormântări sau alte manifestaţii culturale și pe aceia care nu au purtări

cuviincioase. Amenzile intrau în caseria societăţii şi din aceşti bani se aranjau dansurile sau alte activităţi ale tineretului. De remarcat însă că

amenzile sunt foarte rare deoarece tineretul este disciplinat și cu purtări

bune.

1 Ilie Nicolaescu, Op. cit., pag. 4 2 Cronica Bisericii Evanghelice

183

Tineretul român este mai puţin organizat, deşi pe hârtie, aşa cum

relatează învăţătorul Ilie Nicolaescu, există Societatea “Sfântu Gheorghe”,

care activează cu rezultate mai puţin bune. Vecinătăţile de la Moşna şi de peste tot erau structuri comunitare

administrative, economice, culturale, cu funcţii foarte precise, tipice pentru

comunităţile germanofone din Europa. În Transilvania apar menţionate în

documente începând cu secolul al XV-lea. Vecinătăţile au statute și sunt conduse de taţi de vecinătate, care se schimbă prin rotaţie, de la an la an, sau

o dată la doi ani. Tatăl de vecinătate păstrează recuzita (veselă, piese de

mobilier utilitare, unelte). În legătură cu vecinătăţile din localitate, contemporanii spun1 că

sătenii căsătoriţi sunt organizaţi în vecinătăţi formate din 30-50 de familii, ce locuiesc pe o singură stradă sau “zonă”. Vecinătăţile astfel constituite îşi

aleg un tată de vecinătate și un ajutor care sunt conducătorii vecinătăţii.

Scopul acestor organizaţii era de a se ajuta reciproc la ridicarea diferitelor

construcţii la lucrări comunitare mai importante. Înmormântările membrilor

ce făceau parte dintr-o vecinătate se făceau numai cu membrii vecinătăţii,

aceştia ocupându-se de tot cortegiul funerar, fără nici o plată. Cei care din

diferite motive nu puteau participa la o înmormântare plăteau o amendă de

50 de lei şefului vecinătăţii (tatăl de vecinătate). Şeful vecinătăţii era în drept de a aplica amenzi tuturor membrilor care

încălcau statutele vecinătăţilor. Este de remarcat că pentru această perioadă

pedepsele erau foarte rare şi se plăteau fără nici o constrângere, foarte

punctual. După plecarea sașilor modul de organizare comunitară a rămas cel

promovat în trecut, însă i s-au redus din obligaţii. Astfel, dacă în trecut

înscrierea era obligatorie, acum este o opţiune. Înainte administraţia se

servea de taţii de vecinătate pentru a comunica mesajele mai importante și

pentru organizarea muncilor publice ce reveneau unei vecinătăţi.

Vecinătăţile erau organizate după criteriul spaţial, spre deosebire de

timpurile prezente când primează criteriul etnic indiferent de zona locuită de

cel înscris în vecinătate. Cea mai importantă diferenţă între perioada

interbelică prezentată și cea actuală este că acum activitatea vecinătăţilor se

reduce numai la organizarea înmormântărilor, strângerea amenzilor şi la

organizarea cârnilegiilor, desfăşurată de obicei la începutul anului

calendaristic. În prezent, Moşna are 7 vecinătăţi care respectă principiile

enunţate mai sus. Tot în cadrul activităţilor culturale deosebite menţionăm consemnările

materializate în diferite monografii care prezintă starea economică, socială,

culturală a localităţii în diferite momente istorice (cuvântul introductiv). Faptul că Moşna a avut o Școală puternică în perioada interbelică este

dovedit și prin numărul mare de elevi şi studenţi prezenţi în școlile

1 Ilie Nicolasecu, Op. cit., pag. 4

184

Transilvaniei, dar şi în diferite Universităţi din străinătate. Mulţi dintre cei

care au studiat vor reveni în localitate, fiind adevărate focare de cultură

pentru Moşna, dar și pentru Ardeal. Nu putem încheia acest capitol fără a aminti frumoasele tradiţii şi obiceiuri

populare care s-au transmis din generaţie în generaţie atât la sași, cât şi la români.

Sărbătorile religioase: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Paştele, erau tot atâtea

ocazii folosite de populaţia locală, saşi și români, pentru a îmbrăca tradiţionalul

port popular cu scopul de a sărbători prin muzică, dans şi veselie fiecare în felul

său aceste evenimente frumoase ale anului. Nunţile româneşti se serbează cu mult fast şi ţin câte două-trei zile, în

funcţie de situaţia materială1. Nunta începea sâmbătă seara cu Jocul steagului, când tinerii miri îşi iau rămas bun de la cei de seama lor. Acest

joc dura până sâmbătă seara la ora 24. După care naşul dădea o masă la care

erau invitaţi, în afară de mire și mireasă, rudele mai apropiate. Duminica

după-masa urma cununia religioasă la care se mergea astfel: rudeniile din

partea mirelui se duceau cu lăutarii după naşi şi împreună cu aceştia veneau

la mire, unde un om care avea darul vorbirii îşi lua rămas bun în numele

mirelui, de la părinţi. De la mire, toţi nuntaşii plecau la mireasă, unde la fel i

se lua şi ei rămas bun şi împreună cu toţi nuntaşii mergeau la cununie. După

cununie urmează masa, în prima zi la mireasă, iar a doua zi la mire. În

timpul meselor se cântau refrene cu caracter religios mai întâi, apoi cântece

populare, iar femeile în timpul jocului adresează diferite strigături la adresa

mirelui, miresei, naşilor, socrilor mari şi mici. Nunţile săseşti se aranjează la

fel ca cele româneşti, iar mesele se servesc într-un singur loc în încăperi

corespunzătoare și nu mai mult de o zi2. Din succinta prezentare a acestor activităţi observăm resursele spirituale deosebite pe care le-a avut Moşna, și

desigur cercetările viitoare vor scoate la iveală și alte aspecte legate de acest domeniu.

După 1949 aşa-zisa revoluţie culturală propunea imperios necesitatea

unei activităţi culturale de masă cu caracter permanent și variat menit să

ducă la formarea unei conştiinţe socialiste. În acest scop a fost organizată pe

baze noi activitatea cultural-educativă de masă şi artistică, rolul principal revenind şcolii şi căminului cultural.

După școală, căminul cultural din localităţile rurale a fost un alt factor

important de răspândire a culturii. În general, căminele culturale au

desfăşurat de-a lungul anilor acţiuni care, prin conţinutul şi diversitatea lor,

au căutat să pună în valoare bogăţia sufletească a poporului nostru,

obiceiurile și datinile locale care n-au fost uitate niciodată, ele făcând parte

din zestrea străbună a neamului românesc. Pe lângă aceste manifestări, noul sistem socialist planifica în cadrul

căminelor culturale simpozioane, conferinţe, recenzii, serate literare,

1 Ibidem, pag. 5 2 Cronica Bisericii Ortodoxe

185

expuneri cu caracter agro-zootehnic toate în cea mai mare parte politizate

şi pline de formalism. La Moşna viaţa artistică înregistrează o activitate bună în cadrul

căminului cultural, unde au activat în permanenţă până în anul 1975 diferite

formaţii: formaţia de cor, grup vocal german şi român, dansuri româneşti şi

germane, fanfară, iar începând cu anul 1957/58 brigada artistică de agitaţie

condusă de prof. Vasilescu D., care a obţinut succese însemnate la diferite

concursuri judeţene, interjudeţene, fiind prezentă chiar și la televiziune în

anul 1976. Frumoase rezultate a obţinut şi echipa de teatru în limba română, care

prezentându-se în cadrul concursului “Cântarea României”, a obţinut un loc

fruntaş la Festivalul naţional al teatrului sătesc desfăşurat la Leordeni.

Odată cu anul 1973, prin darea în folosinţă a noului cămin cultural,

activităţile artistice se diversifică. Din arhiva acelor timpuri se poate însă

trage concluzia că pe hârtie figurau foarte multe activităţi, dar în realitate,

totuşi, se desfăşurau mai puţine, mai ales după ce s-a renunţat la funcţia de

director al acestei instituţii. Menţionăm până în 1975 pe următorii directori

ai căminului cultural: Candid Nistor, Albu Ilie, Vasilescu Dumitru, Mărginean Maria.

Nu putem încheia prezentarea succintă a perioadei 1950-1989 fără a

spune că biblioteca comunală fondată în anul 1957, cu bune acumulări de

carte de-a lungul anilor, a fost solicitată mai ales de elevi, care însă

frecventau și bibliotecile şcolare cu fondul de carte român și german.

12.6. VREMEA RENAŞTERII CULTURALE 1990-2015

După anul 1989, cultura, mai mult decât orice alt domeniu, a fost influenţată profund de începutul multiplelor transformări. Dacă în celelalte

domenii este nevoie de multă răbdare și mari investiţii în cultură, noua informaţie a reuşit să spargă mai uşor bariera ideologică a vechiului regim.

Acest fenomen nu este valabil numai pentru România, este valabil

pentru majoritatea ţărilor socialiste, iar participanţii la recepţionarea noului

nu sunt alţii decât cei care ani şi ani la rând au trăit într-un mediu socialist, într-un mediu în care cultura adevărată era recepţionată accidental, pentru

că regimul avusese grijă ca sursele documentare care mergeau spre altceva

decât ţinta comunistă să fie limitate. Spre deosebire de alte zone ale ţării, spaţiul din care face parte

localitatea Moşna prezintă însă nişte particularităţi mai deosebite. Acestea

au fost date de faptul că marea majoritate a sașilor au emigrat, iar cei rămaşi

aici vor realiza treptat, treptat, componente noi în cultura tradiţională a

locului. Pe fondul acestor generalităţi prezentate, asistăm după anul 1989 la

profunde transformări în componentele culturale din lumea satului. În cele

ce urmează, vom analiza pe scurt noile direcţii pe care în principal Școala

186

împreună cu comunitatea încearcă să le imprime după anul 1990, cu

scopul de a reface în mintea locuitorilor imaginea istoriei falsificate și, în același timp, de a da noi modele de activitate culturală.

Pentru a urmări mai bine acest fenomen și noile activități întâmplate după anul 1990, am realizat mai jos un tabel cuprinzând principalele evenimente culturale desfășurate.

Nr. crt.

ACȚIUNEA Anii în care s-a desfășurat

Observații

1. Acțiuni culturale dedicate lui Stephan L. Roth

1996 -2000

2. Vizita Prințului Charles la Moșna

4 nov. 1998

3. Inaugurarea muzeului comunal 2000 4. Șantier arheologic la biserica

fortificată din Moșna 1999-2001

5. Apariția monografiei localității 2001 6. Tabăra internațională de

arheologie 2003-2006

7. Tabăra națională de sculptură și pictură

2003-2006

8. Universitatea de vară 2005-2008 În colaborare

cu Ambasada Franței de la București

9. Prima întâlnire a sașilor la Nemșa

2006

10. A treia întâlnire a sașilor la Moșna

2007

11. Ecomuzeul Regional Moșna 2007-2015 12. Tabăra internațională a

cercetașilor cu tema „Cetăți fortificate din Ardeal”

2006-2007

13. Festivalul Verzei 2007-2015 14. Parteneriate internaționale cu

Franța, Austria, Germania, Marea Britanie

2007-2015

15. Dezvelirea unor plăci comemorative cu prilejul unor evenimente istorice notabile

2009-2015

16. Dezvelirea a două plăci comemorative cu prilejul împlinirii a 10 și 15 ani de la

2009-2015 Primărie și Școală

187

vizita Prințului Charles la Moșna

17. Sărbătorirea a 20 de ani de înfrățire cu localitățile Le Manoir Sur Seine (Franța), Eichgraben (Austria), Lübecke (Germania), Tramblais (Franța)

2010 Cu Tramblais s-au sărbătorit

10 ani de parteneriat

18. A două întâlnire a sașilor la Nemșa și dezvelirea unui bust în piața centrală a localității

4 aug. 2010

19. Dezvelirea a două plăci comemorative la Nemșa și Moșna, cu următorul conținut:

”În amintirea sașilor plecați din aceste localități în Germania”

2010-2014 Primărie și Școală

20. Parteneriate Primărie-școală-Fundația M. Eminescu

2007-2015

21. Parteneriate și atragere de fonduri de la diferite fundații și

alte organizații

2007-2015

22. Dezvelirea unei plăci comemorative dedicată primei grădinițe din Transilvania inițiată de Roth la 9 apr. 1848

Oct. 2010

23. Festivalul artei culinare la Nemșa

2013-2015

24. Vizita Ducelui de Kent la Alma Vii

10 mai 2012

25. Explorarea satelor și bisericilor fortificate din Transilvania, excursie și simpozion Alma Vii

2013

26. Festivalul filmului de pe Târnave – Mediaș, Moșna, Alma Vii

2013

27. Alma Vii- ”satul de sine stătător”

2009-2015 Fundația M. Eminescu

28.

Inaugurarea bibliotecii din șura „Pasărea măiastră” Moșna

2014 Biblioteca Astra, Sibiu

29.

Realizarea mai multor filme cu prilejul desfășurării activității de restaurare a bisericii fortificate din Alma Vii

2014-2015 Fundația

Mihai Eminescu

188

Datele expuse sintetic arată marile frământări culturale din comuna Moșna, lupta pentru nou, lupta pentru modern, disponibilitatea și marea forță a localității în aceste momente de profunde transformări. În realizarea acestor activități, un rol decisiv l-a avut școala și primăria, dar și acei oameni care au stat pe langă aceste instituții fundamentale ale localității punând pe primul plan interesele satului. Parteneriatul între primărie, Școală, biserică, dispensar, poliție, societăți private și fundații precum Fundația Mihai Eminescu au dus până la urmă la acest număr important de activități culturale.

De mare valoare pentru comună în această perioadă au fost parteneriatele externe culturale pe care le sintetizăm în tabelul de mai jos

1. Moșna-Nemșa-Le Manoir (Franța ) - 1990-2015 2. Moșna-Tremblay (Franța) - 2005-2015 3. Moșna-Ilsfeld (Germania) - 2001-2015 4. Moșna-Lubecke (Germania) - 1991-2015 5. Moșna-Alma Vii-Eichgraben (Austria) - 1989-2015 6. Moșna-Marea Britanie-Scoția - 2005-2014

Din tabelul în care am prezentat realizările culturale între 1990-2015 vom comenta doar două evenimente și anume:

Vizita Prințului Charles la Moșna și mai pe larg diferite aspecte din viața și activitatea lui Stephan L. Roth la Nemșa, Alma și Moșna.

12.6.1. Vizita Prințului Charles la Moșna

Un eveniment deosebit de important pentru Moşna a fost vizita

Prinţului Charles. În relatarea acestei vizite ne vom folosi de relatarea unor martori oculari și de unele însemnări personale1.

„Îndemnat” de însemnările pe care le-a făcut în anul 1773 Heidendorff

cu ocazia vizitei făcute la Mediaş de Iosif al II-lea, ocazie cu care la “Podul

Livezii” de pe Târnava, judele din Biertan, din Şeica Mare, juraţii din

Moşna, din Richiş au predat o jalbă2, am consemnat şi noi câteva rânduri

despre vizita Prinţului Charles la Moşna, pentru că acea oră cât a fost aici

am fost în preajma sa vorbindu-i despre istoria locului, despre școală,

despre folclor, despre profundele transformări prin care trecem. În momentul în care am fost anunţaţi despre această vizită, am privit

cu cea mai mare seriozitate pregătirea și desfăşurarea ei. Nu se întâmplă în

fiecare zi să-ţi vină un prinţ în „casă”… A venit de la 1.890 km. depărtare, pe ruta Marelui Cerc. Adevărata

dragoste a Prinţului alături de mare, ştiam că este arhitectura şi, în acelaşi

timp, păstrarea valorilor tradiţionale.

1 Relatări ale unor martori oculari 2 Michael Conrad Heidendorff, O autobiografie, în Izvoarele răscolaei lui Horea, B.

Izvoare narative, I, pag. 22-39

189

De la Sibiu, coloana s-a îndreptat în jurul orei 14:30 spre Moşna,

ajungând aici la 15:30 în ziua de 4 noiembrie 1998. Sute și sute de moşneni

şi medieşeni îl aşteptau încă de la ore matinale pe prinţ în faţa cetăţii. La

sosirea prinţului care, până atunci nu era pentru noi decât un erou de roman,

de poveste, de istorie, a devenit cât se poate de real, mai ales că și Alteţa Sa a răspuns cu căldură, simplitate şi modestie, moşnenilor care îl aclamau și

fluturau steguleţe britanice. Pe tot parcursul traseului, prinţul s-a dovedit a fi într-o bună dispoziţie, afişând tot timpul un zâmbet sincer, tipic englezesc.

A fost întâmpinat la intrare în cetate de primarul Moşnei, Lörenczi

Ludovic și primarul Mediaşului, Bucur Dionisie. Două tinere îmbrăcate în

port naţional român și german au oferit tradiţionala pâine și sare după

obiceiul românes. Alteţa Sa era însoţit de o suită regală numeroasă, şi un

număr mare, de peste 100 de ziarişti, mai ales străini. Din partea germană

era urmat de episcopul Cristoph Klein, arhitectul Hermann Fabini, iar din partea română de ministrul culturii Ion Caramitru şi alte personalităţi.

Programul vizitei prinţului a început cu vizitarea cetăţii fortificate

săseşti, bijuterie arhitectonică de la sfârşitul sec. al XV-lea. Prinţul a fost

cucerit de splendoarea cetăţii, după care s-a dezvelit o placă comemorativă

bilingvă (engleză şi română) care are un conţinut ce marchează evenimentul

acestei vizite. Continuând vizita, a primit din partea d-nei Fodorean Mariana,

reprezentanta comunităţii săseşti locale – un costum săsesc tradiţional în

semn de aducere aminte, după care însoţit de directorul școlii prof. Ionel Şotropa (foto33), a intrat în această instituţie, prezentându-i-se câteva

proiecte de reformă şcolară naţională şi date despre Școală. Lumea şi-a dat încă o dată seama că prinţul era simplu, elegant, comunicativ.

La etaj, pe hol, unde se aflau expuse mai multe tablouri reprezentând

domnitori români din diferite perioade istorice, Prinţul l-a remarcat pe Vlad Ţepeş, reacţia lui fiind una normală.

În continuare, Alteţa Sa a vizitat o sală de clasă transformată într-o expoziţie de covoare și ţesături româneşti, manifestând un interes deosebit

pentru tehnica de realizare a acestor covoare. În momentul când a ieşit din această mini expoziţie a rămas surprins

de ţinuta părintelui ortodox Stan Terente, cu care s-a întreţinut. În cabinetul

de istorie era aşteptat de mai mulţi elevi şi profesori. Multe emoţii, multe

întrebări pentru cei prezenţi care însă s-au risipit în momentul în care Alteţa

Sa a pătruns în clasă şi le-a vorbit despre răspunderea imensă pe care o are

un Prinţ moştenitor al celei mai mari monarhii din lume (acesta a fost de

fapt răspunsul la o întrebare pusă de un elev). Încurajaţi de acest început, un

grup de elevi i-au cerut Prinţului să scrie în cartea de aur a școlii, în care

acesta a consemnat data vizitei şi a semnat. Un grup de elevi îmbrăcaţi

naţional i-au oferit 50 de garoafe și i-au cântat în limba română și engleză

“La mulţi ani cu sănătate”, în cinstea apropiatei aniversări ce se apropia.

190

Interesantă a fost şi întâlnirea cu liceenii Bogdan Vâlcu şi Silviu

Santbotolocan, care au prezentat Alteţei Sale un proiect de protecţie și

reconstrucţie destinat monumentelor, dar și un C.D. oferit în speranţa

utilizării soluţiilor pentru monumentele din Sibiu. Finalul a fost emoţionant,

deoarece după ce cei doi elevi au terminat dialogul elevii prezenţi au oferit

Prinţului flori. Sfârşitul vizitei a fost marcat de un program artistic cu cântece şi

jocuri populare desfăşurat între zidurile cetăţii (foto 34-35). Mesajul acestui spectacol realizat de elevii școlii a fost: “Moşna este o comunitate veche, cu istorie în care au convieţuit de-a lungul timpului mai multe naţionalităţi. Pentru a transmite acest mesaj, au existat practic trei grupuri de copii dansatori. Primul grup, gătit în costume tradiţionale săseşti, a dansat şi cântat în germană. Altul era compus din elevi mai mari, care au prezentat jocuri specifice judeţului Sibiu şi zonei Târnavelor. Cel de-al treilea grup, care a atras atenţia cel mai mult jurnaliştilor și Prinţului, era alcătuit din copii de grădiniţă care au dansat Căluşarii (din sudul ţării), purtând costume adecvate, extrem de colorate și zgomotoase (cu clopoţei la picioare) şi cuşme. Ei întrupau România. Printre aceste trei grupuri se mişca un ţigan cu vioara sa, lăutarul fiind și el o piesă importantă a mozaicului multicultural ce caracterizează Moşna, dar şi România. După terminarea spectacolului, Prinţul s-a reîntors pe acelaşi traseu după care, în aclamaţiile mulţimii, după ce a primit de la primarii Mediaşului și Moşnei mici amintiri, s-a îndreptat spre coloana oficială. Aşa s-a încheiat o zi memorabilă care îşi va găsi locul potrivit nu numai în istoria locală.

Prezenţa Alteţei Sale are reverberaţii multiple, una dintre ele fiind stârnirea interesului lumii pentru această zonă. Se poate afirma, fără rezerve, că prezenţa Prinţului Ţării Galilor a fost mai importantă decât orice donaţie care ar fi aşteptat-o cineva.

Despre prezenţa Prinţului în judeţul Sibiu şi la Moşna se poate spune că acesta nu a fost străin de anumite probleme.

În luna mai 1998, la Sibiu s-a organizat un colocviu cu participarea preşedintelui României, a directorului general UNESCO Frederico Mayor, secretarul general al Consiliului Europei, Daniel Tarchys, şi încă a 200 de personalităţi româneşti şi mondiale1.

Scopul grandioasei manifestări a fost de a spori cunoştinţele de geografie ale unor personalităţi din lumea întreagă, pentru a-i sensibiliza în vederea finanţării valoroaselor monumente ale oraşului și judeţului2.

De la această manifestaţie şi de la etnologul englez William Blacker, care a scris o broşură despre bisericile din Transilvania a aflat Prinţul că Sibiul şi Moşna există. În realitate, William Blacker s-a întâlnit cu Prinţul la

1 „Tribuna Sibiului”, anul CXIV, 10 iunie 1998 2 Ibidem

191

un dineu, ocazie cu care etnologul l-a informat despre valoroasele monumente săseşti ale Transilvaniei1.

Dând curs acestei provocări, iată Prinţul a ajuns pe aceste meleaguri în ziua de 4 noiembrie 1998 deschizând în inimile tuturor speranţa că aceste monumente ale unei culturi apuse vor putea să trăiască în continuare prin diferite intervenţii financiare. Se pare, după desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, prin mulţumirile adresate Moşnei, Sibiului și ţării, că cele anticipate prind contur prin planurile comandate de Banca Mondială şi mai ales, printr-o finanţare de perspectivă. După această vizită istorică, Prințul a efectuat în Transilvania nenumărate călătorii descoperind în Ardeal minunate peisaje, obiceiuri și tradiții culinare și mai ales sate atinse mai puțin de noua civilizație. Aceste descoperiri au însemnat o adevărată revelație pentru marea personalitate. Pentru a descoperi Transilvania a fost însoțit, de multe ori, în perioada anilor 2000-2015 de inimoasa învățătoare Caroline Fernolend, din localitatea Viscri, care între timp a devenit conducătorul Fundației Mihai Eminescu, patronată de prinț. Prințul Charles este în acest moment cel mai important ambasador al turismului românesc, iar noi moșnenii suntem mândri că „borna zero” de intrare a Prințului în mediul românesc s-a numit Moșna. Iată ce a scris acesta, atunci când localitatea noastră a sărbătorit 10 ani de la această vizită:

„Îmi amintesc cu cea mai mare plăcere vizita la Moșna și sunt

foarte emoționat de faptul că ați sărbătorit în fiecare an această vizită. Dacă

îmi permiteți, doresc să vă spun că satul dumneavoastră este binecuvântat cu un patrimoniu cultural bogat, în special magnifica biserică fortificată pe

care nu o voi uita niciodată. Vă rog să continuați să prețuiți și să ocrotiți

aceste valori deosebite pentru dumneavoastră și pentru generațiile viitoare. De când am fost la dumneavoastră ultima oară, am încercat pe cât

a fost posibil să ajut la protejarea tradițiilor seculare ale Transilvaniei, în

domeniul agriculturii durabile și al patrimoniului construit, dar și pentru dezvoltarea economică a comunitățiilor locale și pentru o mai bună

înțelegere și apreciere la nivel mondial a valorilor unice ale zonei dintre Carpați. Mă bucur să vă pot transmite cele mai calde urări de bine. – Prințul

Charles de Whales, 4 octombrie 2011.”

1 Mărturii ale unor martori oculari - Maria Şotropa Op. cit. pag. 229

192

12.6.2. Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth

„L-am întâlnit” pe Stephan Ludwig Roth în anul 1971 în paginile

Manualului de Istorie a României la lecția „Revoluția burghezo-democratică

din anul 1848-1849 din Transilvania” prin cuvintele: „a declara o limbă

oficială a ţării nu e nevoie, căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba

germană dar nici cea maghiară, ci este limba română”. Aceste cuvinte m-au impresionat chiar dacă atunci nu puteam cântări cu adevărat greutatatea lor

deplină în istoria complicată a Transilvaniei. Nu intuiam atunci că după

terminarea facultății de istorie voi fi repartizat chiar în localitățile Moșna și

Nemșa unde Stephan Ludwig Roth a lăsat cele mai vizibile urme ale

activității sale de dascăl, preot, politician și revoluționar. O dată așezat în localitățile pomenite am pornit pe drumul cunoașterii

personalității lui Roth folosind cele mai importante scrieri despre marele cărturar precum: Kroner Michael, „Stephan Ludwig Roth - Viața și Opera”,

Folberth Otto „Stephan Ludwig Roth, Gesammelte Schriefte und Briefe”,

Romer C. „Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen”,

Gollner C. – „Munca și năzuințe comune din trecutul populației germane

din România”, Gollner C., „Stephan Ludwig Roth, Stephan Ludwig Roth”,

Giura Lucian, „Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth”, Gollner C. – cu o prefață de Maciu Vasile – „Stephan Ludwig Roth -Viața și Opera” la care

se mai adaugă zecile de articole sau comunicări apărute cu prilejul

diferitelor manifestări dedicate lui Roth. În același context, menționăm un

istoric local, profesor Knall Helmuth Julius care a dedicat un interval de timp generos cercetării acestei mari personalități. Sub îngrijirea acestuia au

apărut în intervalul 1999-2015 mai multe volume dedicate diferitelor evenimente istorice și a personalităților medieșene printre care și Stephan

Ludwig Roth. După o informare serioasă am ajuns la concluzia că nu este un demers

tocmai facil să mai adaugi ceva la tot ce s-a scris deja despre Roth. Totuşi

chiar și în asemenea circumstanţe mi-am pus şi eu eterna întrebare: „Oare

nouă celor prezenţi ce rol ne mai revine în raport cu această mare

personalitate”? Răspunsul s-a conturat pentru mine destul de clar: continuarea

cercetărilor pentru aspectele neinvestigate, acolo unde este cazul, dar mai

ales marcarea prezenţei marelui cărturar prin intermediul unor diferite

însemne precum: plăci comemorative, busturi, elaborarea de materiale

informative sau cărţi de popularizare, denumirea în mod reprezentativ a

unor școli şi grădiniţe, etc. Pentru a ne ușura drumul și pentru a găsi cât mai

repede „Cărările și ulițele” lui Roth vom folosi drept busolă tabelul

cronologic realizat de Lucian Giura în lucrarea „Pe urmele lui Roth”.

193

STEPHAN LUDWIG ROTH - CURRICULUM VITAE Stephan Ludwig Roth 24 noiembrie 1796 - 11 mai 1849

Profesor, pastor, doctor în

filozofie și magistru al artelor liberale

1796

24 nov. Se naște la Mediaș Stephan Ludwig Roth, ca fiu al conrectorului de la gimnaziul din localitate, Stephan Gottlieb Roth.

1800 Tatăl său era pastor luteran în satul Nemșa. 1803 Stephan Gottlieb Roth (tatăl său) este ales preot la Șeica Mică. 1816 Încheie studiile gimnaziale la Sibiu. În acelașii an Roth

primeste „În urma hotărârii Prea Înaltei Curți” permisiunea de

a frecventa cursurile universității din Tübingen. 3 mai -11 octombrie

Călătorește la Tübingen prin Pesta, Viena. Linz, (de aici își

continuă călătoria mai ales pe jos), Wels, Gmunden, Ischl, Hallein, Salzburg, Berchtesgaden, Munchen. Despre ultima parte a călătoriei scrie prima sa lucrare – Imagini din călătorie

prin Austria Superioară, Salzkammergut, Berchtesgaden și o parte din Bavaria, creionate de către Freimunt Ațel, un teolog din Transilvania ce merge la universitate.

27 nov. Înmatricularea la universitate, se dedică studiilor de teologie și

filozofie dar audiază și cursuri de matematică, fizică și

botanică. 1818 3 sept.

Dorind să-și completeze studiile în domeniul pedagogiei pleacă

în Elveția la Yverdon, la Institutul de educație fondat și condus de Yohann Heinrich Pestalozzi(1746-1827) . După o pregătire

teoretică de mai multe luni, Roth este angajat ca profesor de

către Pestalozzi. Simultan lucrează la elaborarea unor manuale elementare de latină și la un îndrumar pentru predarea limbilor

în general. 1819 Se logodește cu Marie Schmidt, directoarea școlii

pestalozziene pentru săraci, destinate formării de

dascăli.Logodna este desfăcută după întoarcerea lui Roth în

patrie. 1820 6 aprilie

Roth părăsește Yverdon.

1820 4 iulie

Revine la Tübingen unde își susține cu succes teza intitulată

„Esența statului ca instituție educativă pentru menirea

omului”. Pe baza ei este promovat doctor în filozofie și

magistru al artelor liberale. 1820

Se îndreaptă spre patrie făcând un popas de mai lungă durată la

Viena. În capitala austriacă programele sale de învățământ nu

194

găsesc nici un ecou. 1820-1821

La Sibiu, Cisnădie, Cluj, Mediaș, Șeica Mică se conturează

unele perspective pentru înființarea unui seminar de dascăli

condus de Roth. 1821 Episcopul Daniel Georg Neugeboren propune un „Plan pentru

îmbunătățirea învățământului confesiunilor ardelene, înrudite

cu confesiunea augsburgheza”. Acesta este completat în 1823 printr-un program de învățământ vizând gimnaziile, seminariile de dascăli erau afiliate pe atunci gimnaziilor. Roth devine profesor la gimnaziul din Mediaș. În cadrul unei conferințe

extraordinare a profesorilor, ține o prelegere despre

organizarea unei societăți pentru editarea unei reviste cu profil pedagogic, intitulate „Der sachsische Hausfreund” (Prietenul de casă sas).

1822 Apare lucrarea ”An den Edelsinn, und die Menschenfreundlichkeit der Sachsischen Nation în

Siebenbürgen, eine Bitte, unde în Vorschlag, fur die Errichtung einer Anstalt zur Erziehung und Bildung armer Kinder fur den heiligen Beruf eines Schullehrers auf dem Lande (Apel adresat caracterului nobil și omeniei săsești din

Transilvania. O rugăminte și propunere de ridicare a unui așezământ destinat educării și formării de copii săraci pentru

sfânta profesie de dascăl de la țară)”. 1823 Se căsătorește cu Sophie Auner, fiica preotului din Copșa

Mare. 1824-1830

Alcătuiește o Istorie a Transilvaniei în 3 volume. 1828 - Devine conrector și rector al gimnaziului din Mediaș. Moartea primei sale soții, care lasă în urma ei 3 copii minori

(Stephan Ludwig Heinrich -1841, Elisabeth Sophie, Friederike Josepha -1841).

1834 Din cauza teoriilor și acțiunilor sale de modernizare a

învățământului este îndepărtat din funcția de rector și din Școală.

1835 Moare mama sa, Maria Elisabeth Gunesch. 1834-1837

Este nevoit să solicite o parohie și funcționează ca predicator și pastor la Mediaș, Nemșa și Moșna. Este ales preot la Nemșa.

Se căsătorește cu Karoline Henter, fiică de preot din Băgaciu. Din această căsătorie s-au născut cinci copii.

1841-1843

Elaborează lucrările „Die Zunfte, Eine Schutzschrift (Breslele. O scriere de apărare) (1841), Der Sprachkampf în

Siebenbürgen, Eine Beleuchtung des Woher und Wohin? (Lupta pentru limbă în Transilvania. O clarificare a

problemelor, de unde? și încotro?) (1842) Untersuchungen und

195

Wohlemeinungen uber Ackerbau und Nomadenleben (Cercetări și sfaturi bune despre cultivarea ogorului și viața

nomadă) (1842), Wunsche und Ratschlage, eine Bittschrift furs Landvolk (Dorințe și sfaturi. O petiție pentru țărani) (1843), Der Geldmangel und die Veramung în Siebenbürgen, besonders unter den Sachsen(Criza bănească și pauperizarea în

Transilvania mai cu seamă în rândurile sașilor) (1843), Au mein Volk! Ein Landwirtschaft, Gewerbe, Schul – und Kirchensachen (Către poporul meu! O propunere de editare a

trei ziare diferite pentru agricultură, meseriile, problemele

religioase și educaționale ale germanilor din Transilvania)

(1843). - În anii următori Roth publică în presa de limbă germană din

Transilvania nenumărate articole, în care ia atitudine față de

problemele cele mai arzătoare ale epocii. Unele dintre aceste articole apar și în presa românească.

1845 Călătorie în Württemberg, pentru recrutarea de coloniști

germani. 1846 In cadrul celei de-a cincea adunări generale a Asociației

pentru cunoașterea Transilvaniei ce a avut loc la Sebeș, Roth ține cunoscutul său toast.

1847 Este ales preot la Moșna. Moare tatăl său. 1848 6 ian.

Moare cea de-a doua soție. În urma ei rămân cinci copii, mai trăia Sophie care era deja căsătorită.

3/15 mai Roth participă la Adunarea națională a românilor de la Blaj, căreia îi dedică o serie de articole.

12/16 aug.

Întemeierea în cadrul unei adunări prezidate de Roth a Asociației tineretului german din Transilvania. Președinte

pe o perioadă de doi ani. 21 oct. Comitele sas îl numește pe Roth în Comitetul ardelean de

pacificare, din care făceau parte reprezentanți români și sași. 1 nov. La propunerea Universității naționale săsești, Roth este numit

de către generalul de brigadă austriac Puchner în funcția de

comisar imperial plenipotențiar pentru așa-numitele 13 sate ale Comitatului Cetatea de Baltă, din care autoritățile, provenite din rândurile nobilimii maghiare, fugiseră. Roth își stabilește

cartierul general la Dumbrăveni și la cererea comunelor

amintite, le anexează pământul crăiesc. 25 nov. Împreună cu protopopul ortodox de Mediaș Ștefan Moldovan,

Roth este numit adjunct al administratorului provizoriu al Comitatului Cetatea de Baltă, Carl Commendo și își stabilește

reședința la castelul Cetatea de Baltă. 1849 După ce o armată maghiară condusă de Bem cucerește

196

ianuarie Transilvania, Roth se retrage la parohia sa. Bem îi eliberează o

scrisoare de protecție. 21 aprilie Din ordinul comisarului guvernamental maghiar Csanyi

Laszlo, Roth este arestat la Moșna și escortat la Cluj. 10-11 mai

Tribunalul marțial din Cluj îl condamnă la moarte prin împușcare. Execuția are loc la trei ore după rostirea sentinței.

17 mai Rămășițele pământești ale lui Roth sunt aduse la Mediaș. 1853 20 mai

Se inaugurează la Mediaș monumentul închinat lui Stephan

Ludwig Roth. Sursa-Lucian Giura, Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth, Editura Universității

Lucian Blaga din Sibiu, 1999 Asumarea şi întreprinderea unui astfel de demers era necesară cu

precădere pentru a arăta locuitorilor locului: Cine a fost?, Ce a dorit?, De ce

a fost sacrificat? Stephan Ludwig Roth şi peste toate, De ce merită ca

urmele lui să fie scoase din nou la lumină? Era necesară această ”dare de seamă” pentru a dovedi că noi cei de azi am învăţat și înţeles spiritul

cultivat de Roth în Transilvania între anii 1821-1849 despre multiculturalitate, despre egalitatea valorilor, aspecte care deşi cunosc o permanentă reeditare în confruntarea cu timpul îşi păstrează intactă

originalitatea fondului. Ca și tehnică de lucru în această scurtă prezentare ce se doreşte în

special dedicată legăturii avută de Roth cu Nemşa, Alma Vii şi Moşna voi

descrie pe scurt perioada 1796-1837, iar o dată cu alegerea sa ca preot la

Nemşa voi prezenta mai pe larg diferite aspecte din această localitate de

care Roth a fost atât de legat. La finalul subcapitolului: „Memoria

posterităţii” pot fi consultate mai multe detalii despre activitatea întreprinsă

de noi pentru marcarea urmelor lui Roth la Moşna, Nemşa și Alma Vii între

anii 1982-2015. Mai spunem că ne-au fost de folos în elaborarea acestui

studiu lucrările bibliografice prezentate mai sus – cu precizarea că volumele

lui Otto Folberth, scrise în limba germană au fost deocamdată mai puţin

accesibile. Intenționăm pentru viitor o valorificare mai amplă a informației

prețioase conținută în aceste lucrări și eventual în alte referințe germane.

Totuși menționăm faptul că lucrarea lui Otto Folberth „Stephan Ludwig

Roth – Luptător pentru drepturile sociale Românești”, apărută la Editura

Lanuri 1940 a constituit o bază extinsă şi o sursă amplă valorificată în

cadrul scrierii noastre.

a. STEPHAN LUDWIG ROTH (1796-1837)

Stephan Ludwig Roth a fost un om de o mare energie și un larg orizont intelectual. S-a născut la 24 noiembrie 1796 la Mediaș, într-o vreme când în

apusul Europei se descătușau forțele ce aveau să imprime, timp de mai bine

197

de un secol, continentului nostru, structura spirituală și forma politică. Mai apoi a petrecut o bună bucată de timp la Nemșa și Șeica Mică locuri care

reprezintă în fapt și primele sale contacte cu viața rurală pe care le va purta

vii în inimă pe tot parcursul vieții. Contactul cu oamenii de la țară îl

sensibilizează și îl atrage spre viața cotidiană a acestora cu problemele și

bucuriile lor. Acestor locuitori le va dedica Roth mai târziu în anii

maturității o mare parte a studiilor sale: „Se va simți toată viața legat mai

ales de omul simplu și sărac de la țară și va făuri fel și fel de planuri pentru

a-l ajuta să se ridice la lumină”.1 Cursurile gimnaziale le începe la Mediaș, în instituția școlară ce-i

poartă astăzi numele. Pe când era elev în clasa a III-a, la Mediaș, în luna

mai a anului 1809, Roth se transferă la Sibiu, unde cumnatul său era

profesor. Sunt o parte dintre anii de formare intelectuală a tânărului Roth.

După cinci ani de studii, la 22 iulie 1816 cursurile gimnaziale sibiene iau

sfârșit, iar Roth își susține examenul de bacalaureat pe care îl trece cu bine.2 Prin orientarea pe care o urmează Roth vine și reconfirmă un obicei

existent în Transilvania acelor timpuri, obicei pe care îl regăsim uneori și

astăzi (și nu doar în Transilvania) constând într-o similitudine de orientare profesională între generații, respectiv copiii care urmau aceleași studii ca și

părinții. Astfel și tânărului Roth i-a revenit obligația morală de a se orienta

înspre studiile teologice, devenind un urmaș al tatălui său dincolo de

accepțiunea asigurată acestui termen de rudenia de sânge. În data de 3 mai

1817, Roth va pleca în Germania unde obținuse o bursă la vestitul centru

teologic din Tübingen după care la Yverdon în Elveția fiind elevul apreciat și iubit al lui Pestalozzi. În 4 iulie 1920 își dă doctoratul în filozofie și

preferă să se întoarcă în Transilvania lui natală lăsând deoparte ispititoarea

carieră pe care i-ar fi oferit-o Pestalozzi. Se întoarce la Mediaș în 1821 fiind

profesor și director din 1831 până în 1834 la Școala ce mai târziu îi va purta numele. Între anii 1834-1837 va fi al doilea predicator la Mediaș, Moșna și

Nemșa.3

b. NEMȘA ȘI ROTH (1837-1847)

După o activitate de 3 ani în funcția de predicator, Roth devine pentru un deceniu 21 ian. 1837 – începutul anului 1847 preot în localitatea Nemșa

unde, la începutul veacului, respectiv în intervalul iunie 1800 - ianuarie 1803 fusese paroh şi tatăl său (Stephan Gottlieb Roth). Localitatea Nemșa

1 Michael Kroner, Op. cit, pag. 30. 2 Lucian Giura, Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth, Editura Universității Lucian

Blaga, Sibiu, 1999, pag. 31 3 Stephan Ludwig Roth, Lupta pentru limbă în Transilvania, Editura Gramar, pag. 15.

198

este atestată documentar încă din anul 1359 (doc. 6) fiind pomenită mereu

în documente în anii 1523, 1532, 1686 (vezi cronologia Comunei). Localitatea Nemșa din prima jumătate a secolului al XIX-lea era ca şi

astăzi o așezare mică aflată la 13 km sud-est de Mediaș. Localitatea din

partea nordică a Podișului Hârtibaciului, de pe pârâul Nemșa se învecinează

la Vest cu Moșna, cu Buzd la Nord, Richiș la Est și Alma Vii la Sud. Satul s-a croit pe o vale îngustă, umbrită de dealurile împădurite ce urcă până la

cota de 481 m. Estul este străjuit de Dealul Geineschberg (466 m), vestul de

Dealul Meschendol, iar sud-vestul de o prelungire a Dealului Hack numită și Johannesberg. În răstimpul venirii lui în Nemșa, localitatea număra mai

mult de 300 de persoane; abia la începutul secolului trecut Șematismul din Blaj înregistra 554 de persoane, în marea lor majoritate saşi.

Prima biserică este construită la sfârşitul veacului al XIV și începutul

secolului al XV-lea. În vremea păstoririi lui Roth bisericuţa evanghelică avea un aspect

parțial diferit față de monumentul actual. Până în 1869 biserica mai conserva vechiul zid de incintă, dominat de puternicul turn de apărare cu

foișor din lemn pe console, străjuit de un acoperiş piramidal, asemănător cu

cele din Moșna şi Alma Vii. Ulterior turnul a fost înlocuit de o clopotniță

separată al cărui edificiu masiv se poate vedea şi astăzi. Lăcașul de cult

propriu-zis avea însă în bună parte configurația datorată refacerilor din 1733, când nava monumentului gotic din jurul anului 1400 a fost înlocuită

cu una radical refăcută ce a primit o bulă semicilindrică. Capătul apusean

refăcut și el se încheie într-un perete drept care are la exterior un fronton trapezoidal. Mai distingem în interior tribuna pentru orgă, realizată din zidărie masivă cu parapet care sprijinea pe două coloane scurtei groase.

Stephan Ludwig Roth a fost în asentimentul păstrării spiritului

vestigiilor strămoşeşti, orientare care a făcut posibilă păstrarea și frumosului tabernacul gotic din peretele nordic al sanctuarului cioplit în calcar în forma

unei fierăstruici în arc frânt. În mod sigur tânărul preot nu a cunoscut în perioada cât a slujit în această biserică frumoasele fresce acoperite la începutul reformei cu un strat gros de var. Acestea au fost scoase la lumină

abia cu prilejul refacerii lăcașului în anul 1920, reprezentând imagini din

Noul Testament. Subliniem faptul că ambianţa slujbelor preotului Roth

beneficia totuşi de un contact cu elemente arhitecturale deosebite. Ne

gândim cu precădere la frumosul altar renascentist care mai păstra la acea

dată vechile statui de lemn care marcau scrinul central, dar şi predela reprezentând Decapitarea Sf. Ioan Botezătorul, o pictură pe suport de lemn din sec. al XVII. Altarul a fost datat în jurul anul 1520.

Amintiri din vremea lui Stephan Ludwig Roth mai stăruie și astăzi în

intimitatea pioasă a locașului, de la amvonul de zidărie de unde si-a susținut

predicile sale, la strană din 1843, ori la cristelnița din bazinul căreia în

atâtea rânduri a luat apa botezului pentru copiii nemşeni. Cele trei clopote

vesteau cu ecoul lor profund slujbele de sărbători, cununiile, îngropăciunile

199

sau marile furtuni, iar inscripțiile lor consemnează în plus atașamentul

creștin: „O rex Gloriae veni cum Pace!, sec. XV, Fidelibus via Cristus.

Johanne Neidel 1647 sau Deum Dom. Caudo Homines Vivos Voce et Mortus/Fusa per Michalem Manchem Schessburg”

Casa parohială care există și în prezent a fost ridicată în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, înlocuind mai vechea și modesta construcție care

l-a găzduit pe Stephan Ludwig Roth. Plăcuţa comemorativă prinsă pe

peretele actualei case consemnează anii de păstorire în Nemșa ai lui Stephan L. Roth 1837- 1847.1 (foto 46)

Lângă casa parohială se afla școala atestată documentar în anul 1600.

Exista temeiuri care ne permit să credem că reperele pentru stabilirea

vechimii școlii ar fi cu totul altele, fapt demonstrat de altfel și de documentele relaționate existenţei tuturor satelor săsești. După părerea

noastră la fel ca și în Moșna unde școala este semnalată încă din anul 1396

şi la Nemșa exista deja o școală. Amplasată chiar lângă biserică, clădirea

școlii a fost mai întâi din lemn. Ulterior aceasta a trecut printr-un proces de reconstrucţie din materiale mai rezistente, fiind refăcută într-o primă fază în anul 1740. În 1914 i s-a mai adăugat un etaj, configuraţie pe care și-a păstrat-o în timp până astăzi. Pentru că am făcut referiri la școală nu putem

omite pomenirea învățătorilor germani din intervalul 1800-1922 care au funcţionat în această şcoală. Cel mai vechi învățător este Dl. Johann Theil, dascăl în intervalul 1800-1803.

Din datele pe care le cunoaștem până în prezent nu putem certifica existența unui alt material, în afara celui pe care îl prezentăm astăzi

respectiv „Scrisoare către un inspector școlar”, din 1922, semnată de Johhan

Orendi, care să menționeze învăţătorii din Nemșa aferenți perioadei anterior precizate. Lista la care facem referire a rezultat în urma cercetărilor

efectuate. Opinez în sensul în care acestei liste îi poate fi atribuită valoare

inclusiv din perspectiva indiciilor pe care le aduce în privința legăturilor

Familiei Roth cu dascălii din Școala de la Nemşa corespunzător perioadelor:

1800-1803 Roth tatăl, 1837-1847 Roth fiul. TABEL ȘCOALA GERMANĂ TABEL ȘCOALA ROMÂNEASCĂ JOHANN THEIL - 1800-1803 CORNEL BRATU -1941-1960 JOHANN OVELDT - 1804-1810 REGINA NEKEL -1942-1947 JOHANN GUTT - 1811-1813 BUCHHOLZER M. -1945-1947 JOHANN ROTH - 1811-1813 MAȚCHEVICI E. -1947-1948 MICHAEL HIELTSCH - 1814-1816 EISENBURGER EGON -1948-1950 ANDREAS SCHELL - 1817-1818 WELLMAN ANNELIESE -1949-1953 CHRISTIAN SCHUSTER - 1819-1830 GERDA SCHULLERI -1952-1953 STEFAN THELMANN - 1830-1836 DUMITRAȘCU LETIȚIA -1952-1953

1 Nicolae Sabau, Momente și monumente mai puțin cunoscute… în: Forma Petru, Stephan Ludwig Roth, Conferințe, Editura Studia , Cluj 1999, pag. 32-33

200

GEORG FLEISCHER - 1836-1842 SEIWERTH JOHANNA -1952-1959 SIMON ROTH - 1842-1846 BRATU ELENA -1960-1964 SIMON MAITERTH - 1846-1850 MAITERTH JOHANNA -1959-1966 SIMON BRIUS - 1850-1861 BRETZ -1966-1967 ANDREAS DROTLEF - 1861-1865 PLEȘCA GRIGORE -1967-1971 MICHAEL HARTMANN - 1865-1867 BORCEA MARIA -1970-1971 CHRISTIAN SCHUSTER - 1867-1904 UNTCH JOHAN -1972-1973 SAMUEL ZIEGLER - 1868-1869 BELA ADRIANA -1972-1973 SAMUEL MAITERTH - 1870-1898 HOLERGA RODICA -1973-2015 CARL STYLER - 1904-1907 JUNG SUSANE -1973-1977 EMMA KLEIN - 1907-1909 AUNER ERIKA -1974-1975 KONRAD MAITERTH - 1908-1909 WAGNER BRIGITTE -1975-1980 IDA BROOSER - 1909-1910 BARBAALBĂ P. -1975-1990 STEFAN MULLER - 1910-1912 ROTH HANNI -1976-1979 ANNA SCHMIDT - 1911-1922 HUDEA EUGENIA -1976-1977 GEORG MENYDT - 1912-1914 MENNINGDAGMAR -1987-1989 SAMUEL MAURER - 1914-1915 POPA M. MARIANA -1987-1990 JOHANN ORENDI - 1915- SOTROPA MARIA -1987-1990 REGINA NEEKEL - 1922- KESSLER ASTRID -1987-1988 ALMASAN GABRIELA -1987-1991 CIOCAN LIVIU -1987-1989 PÂSLARU DOINA -1987-1995 STOIAN SANDA -1988-1989 GHERMAN I. LEONIDA -1988-2002 DAMIAN DIANA -1988-1989 POPESCU VALERIAN -1989-1992 ANTONI GERHILD -1989-1990 STANISLAV C. -1989-1990 LORENCZI DANA -1990-1996 PÂSLARU MIRCEA -1990-2002 ISTVAN CORINA -1991-2015 COSTINA CARMEN -1991-1992 CENADE DANIELA -1991-1992 MEHEDINTU TRAIAN -1992-2015 DESZI ANTAL -1993-1995 MARIN DELIA -1993-1996 STIMER M. -1994-1995 SAMOILA LUCICA -1995-1996 LUPSA BIANCA -2001-2002 LUPEANU GEORGETA -2001-2002 FOLEA MARIANA -2001-2002

Urmând o abordare cronologică simetrică aferentă instituțiilor

reprezentative ale localității, Școală şi biserică menționăm că spre deosebire de Școala germană, școala română este atestată mult mai târziu în localitate și anume la jumătatea veacului al XVIII. Primul învăţător a fost Ioan

Moldova cu 10 elevi. Biserica ortodoxă românească a fost construită în anul 1830.

201

Gândit ca un loc al izolării, Nemșa devine în fapt un loc de maximă

cuantificare a energiei și inspirației lui Stephan Ludwig Roth. Din acest loc

Roth îşi va urma cu stăruința și încredere propriul adagiu: „Și totuși vreau” și va scrie patru dintre cele mai importante lucrări care îi vor aduce o mare

satisfacție spirituală. Acestea sunt după cum urmează: 1. „Die Zunfte, eine Schutzschrift” („Breslele o scriere de apărare” - 1841); 2.”Der Sprachkamf în Siebenbürgen” („Lupta pentru limbă în

Transilvania” - 1842); 3. „Wunsche und Ratschlage, ein Bittschrift furs Landvolk” („Dorințe și

sfaturi, o petiție pentru țărani” - 1843); 4. „Der Geldmangel und die Verarmung în Siebenbürgen besonders unter den Sachsen” („Criza bănească și pauperizara din Transilvania, mai cu seamă în rândurile sașilor” -1843).1

Prin numirea sa la Nemșa se urmărea de fapt ca Stephan Ludwig Roth să fie plasat într-o zonă de anonimat întrucât colegilor și superiorilor săi din

Mediaș acesta li s-a părut o persoană prea revoluționară, excesiv orientată

înspre schimbare. În cei zece ani petrecuți la Nemșa, Roth a desfășurat o

activitate specifică unui preot/pastor evanghelic, dar și o activitate socială devenind una din persoanele cele mai apreciate și căutate din comunitate. În căsuța sa sătenii erau mereu prezenți. Roth avea oricând, pentru fiecare

„răgaz și răbdare din belșug. Da, pentru el era o nevoie și o bucurie să se vadă solicitat când putea dărui tuturor din preaplinul spiritului său, liniște,

consolare, pace. În relatările existente despre viața preotului şi cărturarului,

se menționează faptul că un prieten al lui Roth, care fusese de faţă într-o astfel de ocazie, l-a sfătuit să se mărginească la îndeplinirea slujbei propriu-zise. Zâmbind liniștit, Roth a replicat: „ În ce constă slujba mea? Reprezintă

ea doar munca unui predicator ce se mulțumește să ţină o predică în fiecare duminică, să redacteze Procesele Verbale ale slujbei, să fie prezent la ședințele consistoriale? Nu se cere mai cu seamă preotului să poarte de grijă sufletelor oamenilor? Şi cum pot eu purta de grijă sufletelor oamenilor decât

luând cunoştinţă și acționând pentru a rezolva toate problemele spirituale

ale fiilor parohiei mele (Friedrich Dengler, profesor la Școala de Fete din Nemșa și preceptor al lui Roth)?2.

Deși mutarea lui Roth la Nemșa contura pentru acesta perspectivele

unui eșec social și intelectual, aceasta mică localitate urma să asigure şi să

conserve în fapt o serie de „beneficii ascunse” pentru preotul paroh

neaccesibile factorilor decidenți ai acestei mutări. Acestea s-au constituit în

reale resurse de energie și inspirație pentru preotul Roth. Atragem atenţia

că opţiunea de a denumi aceste beneficii „ascunse” este legată de natura lor

particulară care nu se putea devoala decât în condiţiile unei convieţuiri „de

1 Lucian Giura op. cit., pag. 79 2 Michael Kroner, Stephan Ludwig Roth, Viața și opera, Editura Dacia, Cluj, 1974, pag. 136.

202

aproape”. Acestea nu se referă la aspecte de natură materială. Este vorba

cu precădere despre poziția frumoasă şi un peisaj încântător al localităţii pe

care de multe ori Roth l-a admirat şi străbătut în deplasările sale spre Alma

Vii, Richiș sau Moșna. Cu toate dificultățile, el a reușit să întreţină

legăturile sale intelectuale stabilite anterior, fie prin contacte directe, fie pe cale epistolară.

Într-o înțelegere deplină a valorii unei informări continue ca și

precondiţie pentru menţinerea unui spirit viu, care prelua realitatea unui spațiu multicultural, scrierile îl menționează pe Roth ca fiind unul din

cititorii importanți ai Foilor Românești a lui G. Bariț cu care va stabili

relație de bună amiciție.1 Din păcate contextul istoric căreia îi poate fi asociată perioada de

maturitate intelectuală și activitate a lui Roth nu a fost unul tocmai liniștit.

Se poate susține însă că aceasta s-a constitut într-o resursă de activare şi

întreținere a unui spirit orientat înspre o cultivare a umanismului și echității în gradul său cel mai înalt. Actul Dietei maghiare din anul 1842, prin care

aceasta a votat un „Proiect de lege” care prevedea introducerea progresivă,

într-o perioadă de un deceniu a limbii maghiare în locul celei latine în

administrație și justiție a fost perceput de Roth în termenii unui act de

flagranţă la adresa celorlalte naţionalităţi transilvane. Acest preot de ţară,

rămas până în ultima clipă modest, a avut curajul să-şi spună cuvântul

prevestitor cu claritate și fermitate, să denunțe erorile, să înteţească cu curaj

reproşurile, dar și sfaturile dictate de spiritul său. Roth şi-a dat seama încă

de la Nemșa că de fapt această lege putea fi o amenințare la adresa etnității lor naționale și a început alături de oficialitățile săseşti să lupte pentru stoparea proiectului. Într-un atare climat, s-a născut la Nemșa și lucrarea „Lupta între limbi în Transilvania”, o clarificare a problemelor: de unde și

încontro? Prin această lucrare Roth devine de fapt un apărător pentru cauza

sașilor, dar și pentru românii majoritari lipsiți de drepturi politice şi

economice.2 În felul acesta preotul sas, bazându-se pe argumente variate de ordin

arheologic, istoric, numismatic, toponimic scrie fără rezerve în 1842: „a

declara o limbă oficială a ţării nu e nevoie, căci noi avem deja o LIMBĂ A ȚĂRII. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, CI ESTE LIMBA VALAHĂ. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Asta este realitatea.”3

Unul dintre argumentele sale cele mai solide decurge din practica socială: „de îndată ce se întâlnesc doi cetățeni de naționalitate diferită și

1 Michael Kroner, op. cit., pag. 246. 2 Ibidem, pag. 235. 3 Stephan Ludwig Roth, Lupta pentru limbă în Transilvania, Editura 100+1

GRAMAR, București, 1998, pag. 9.

203

niciunul nu cunoaște limba celuilalt, limba valahă le slujește ca tălmaci”. Acum când ne aflăm într-un moment de refacere a istoriei naţionale

putem afirma că Roth a scris corect în contextul textelor termenii de vlah,

valah care pe continentul european erau întrebuințați pentru a denumi populațiile de origine latină de către neamurile neromanice care au intrat în contact cu cele dintâi. Ei au devenit însă disprețuitori în Ardeal și marcau desconsiderarea acestor locuitori tolerați, dar supuși iobăgiei și plății

înrobitoare a birurilor. Așadar, nu este de mirare că după participarea la

Adunarea de pe Câmpia Liberții, Roth scrie: „Le socotesc drept o ocară și o rușine, au spus participanții la adunare… și au cerut în schimb ca de acum înainte și pentru totdeauna să nu mai fie altfel numiți decât ROMÂNI, căci numai această denumire arată cu adevărat și pe bună dreptate originea, graiul și istoria lor.”

Roth se întreabă retoric: „Dacă fiecare individ are dreptul să arate celorlalți cum dorește să fie numit, de ce n-ar avea acest drept un popor întreg?”1

În privința agriculturii Roth a avut preocupări importante privind

înființarea „Societaţii Agricole Săseşti” din Transilvania în anul 1840 la

Mediaș. Statutul Societăţii Agricole reflectă de o manieră concisă obiectivul

acesteia. În partea de început a acestui document este cuprins scopul

acesteia, în următoarea formulare: „Scopul Societăţii este îmbunătățirea pe cât posibil a agriculturii ( ….), în special prin aducerea și sprijinirea de țărani destoinici din Germania. În cadrul acestei societăți se propune și înființarea unor Școli-Ferme, Școli-Ateliere, editarea unor Reviste pentru ţărani după modelele din străinătate”. Concretizând aceste idei, Roth reușește la Nemșa și apoi la Mediaș și Moșna să realizeze ferme-model, fiind apreciat ca principalul colaborator și mentor al acestora. În fapt aceste

entităţi reprezintă o materializare la un alt nivel a spiritului pedagogoic al cărturarului.

Urmând o linie de consecvență, în anul 1845 la îndemnul prietenului său Franz Konerdt din Nochrich pe atunci Consilier Imperial la Viena, Roth solicită episcopului un concediu de patru luni și pleacă într-o lungă călătorie desfăşurată în cea mai mare parte cu poștalionul până la Stuttgart. Primii coloniști ajung în Ardeal înaintea întoarcerii sale. În total au venit în perioada 1845-1848 circa 300 de familii cu peste 1700 de persoane. Din păcate nu toți au fost agricultori de elită, iar alții nu s-au putut integra în Transilvania.

Această călatorie îl găsește pe Roth din nou în Germania la 28 de ani de la prima sa întâlnire cu această țară. Acest nou contact în care Roth se deplasează în mai multe localități îl ajută pe pastorul din Nemșa să înțeleagă mai bine de ce Transilvania, deci şi Nemșa au rămas în urmă și că singura cale de prosperitate este doar dezvoltarea capitalistă, prin fabrici, animale de

1 Michael Kroner, op. cit., pag. 260.

204

rasă, produse agrare, unele agricole avansate – dând peste cap în felul acesta părerile sale exprimate anterior despre rolul breslelor în societate.

Un alt scop ascuns după părea noastră al acestei călătorii este și acela al întăririi elementului german în Transilvania și în același timp de a stabili o nouă legătură cu Occidentul prin această nouă populație adusă, apropo de tendințele de maghiarizare în Transilvania după 1842. Această acțiune demarată tot de la Nemșa, deşi finalizată cu un eșec, i-a atras lui Roth dușmănia „înalților funcționari maghiari”, dar și a celor din Cancelaria de la Viena deschizând în presă o campanie impotriva lui Roth.1

Un alt episod important relaţionat perioadei sale de existenţă la Nemşa

este şi evenimentul cunoscut în istorie „Toastul de la Sebeş” din 1846, care prin ideile conţinute faţă de ireversibilitatea unui proces istoric ce se apropia

cu pași repezi de deznodământul final alături de situarea și atitudinea sa din timpul Revoluției din 1848-1849 în Transilvania va grăbi sfârșitul său

tragic.2 În problema religioasă pastorul Roth prezintă raportul dintre Biserica

Ortodoxă și cea Greco-catolică traducând în limba germană „Istoria religioasă a Românilor” de Iosif Pop Sălăgianu. Tot pe linie religioasă este impresionantă atitudinea sa din anul 1846 de la Nemșa, când preotul român Nicolae Popoviciu l-a rugat să înmormânteze un enoriaș român din Nemșa.

Iată cum relatează acest episod ziarul „Satelitul Foii Săptămânale

Transilvania - Brașov 1946”: „Din Mediaș ni s-a comunicat la 22 ianuarie 1846 următoarea faptă, ce reprezintă un gest de adevărată toleranță creștinească mai presus de orice obtuzitate confesională. Cu câteva zile în urmă a murit în satul Nemșa, un român de credință neunită. Văduva

decedatului s-a înfăţişat însoţită de o rudenie la preotul evanghelic local cu

rugămintea de a prelua, din iubire creștineasca, funcția de preot la

înmormântarea celui decedat, întrucât preotul român era bolnav. Domnul preot Roth a răspuns că el poate îndeplini rugămintea ce i-a fost adresată doar în condițiile în care preotul român este de acord, fapt de care el trebuie să fie totuși sigur. Această asigurare a primit-o preotul printr-o scrisoare adresată lui de către preotul român; prin urmare a condus la groapă trupul neînsuflețit, în calitatea sa de cleric în exercițiul funcțiunii și a ținut o scurtă cuvântare în memoria celui dispărut și la coborârea sicriului a rostit

rugăciunea după ritualul evanghelic, dar atât de impresionat încât atunci când a încheiat cei care însoțeau trupul neînsuflețit i-au mulțumit adânc mișcați și l-au înconjurat binecuvâtându-l și sărutându-i, după obiceiul lor, poala veșmântului lui preoțesc.” Memorabilitatea evenimentului anterior

menţionat se datorează în bună parte modului în care preotul german

înţelege să îşi îndeplinească misiunea asumată de păstor de suflete. În fapt,

1 Michael Kroner, op. cit., pag 185. 2 Otto Folberth, Stephan Ludwig Roth, Gesammelte Schriften und Briefe, Ediția I,

vol. I-VII, Brașov-Sibiu-Berlin, 1927-1964, vol. VI, pag. 221.

205

acest eveniment nu vine decât să consolideze şi să reconfirme o altă scenă

memorabilă relatată de prietenul lui Roth, Friedrich Dengel la care am făcut

referire într-o secţiune anterioară. Izvoarele referitoare la activitatea preoţească a lui Stephan Ludwig Roth pot fi încă calificate ca fiind destul de

rare. Printre acestea poate fi amintită o „Agendă transilvană” datând din

anul 1748, care conservă printre numeroase scrieri și doi provenind de la preotul Roth, respectiv un Formular de botez și o hârtie de mână cu privire la o slujba liturgică de confirmare, cel mai probabil din anul 1841.1 Nu se cunoaște cu exactitate motivul pentru care Roth a ales să anexeze în cadrul

agendei anterior amintite și documentul-scrisoare prin care preotul român îi

transmite rugămintea de a se ocupa și oficia slujba pentru credinciosul ortodox român. Cert este însă faptul că păstrarea acestui document indică un

reflex înspre rigurozitate și asumare deplină a protocolului aferent funcției

sale. În baza însemnărilor și relatărilor existente la ora actuală, prezentăm

următoarele: scrisoarea preotului român Nicolae Popovici, către Stephan

Ludwig Roth este scrisă pe un suport neregulat de hârtie, cu dimensiuni aproximative 23,5/13 cm, de culoare albastră şi care conservă urme evidente ale adresei, modului de împăturire și ale sigiliului. Faptul că preotul român din Moşna îi trimite la 1846 o scrisoare lui Roth, la acea vreme preot paroh în Nemşa, adiţionat relatării apărute în ziarul „Satelit”, dincolo de faptul că

atestă bunele relaţii de vecinătate, oferă indicii puternice cu privire la

organizarea administrativ-teritorială parohială de la acea vreme. Suntem

astfel puşi în faţa posibilităţii de a realiza o constatare indirectă cu privire la

faptul că preotul ortodox de la acea vreme din Moşna era responsabil şi

pentru ortodocşii din localitatea Nemşa. În ceea ce priveşte aspectele pur formale ale scrisorii se mai

menționează faptul că alfabetul acesteia este unul mixt: chirilo-latin, cu predominanţa, totuşi, a celui chirilic.

Deloc de neglijat pentru acest episod ni se pare şi funcţia sa probatorie,

dacă mai era nevoie de aşa ceva, cu privire la gradul superior în care avea

loc convieţuirea culturală, inclusiv la nivel religios în spaţiul care poartă

urmele lui Roth, diferenţele confesionale și culturale neerijându-se în factori

de demarcaţie etnică. Dimpotrivă, se pare că acestea au reprezentat un liant puternic, perfecţionat pe fondul respectului şi recunoaşterii reciproce.

Atragem în mod deosebit atenția asupra protocolului urmat de Roth, fără a

deveni însa în mod necesar protocolar. Această apreciere o relaţionăm

atitudinii avute de acesta în momentul în care i se transmite rugămintea

familiei decedatului şi a preotului Popovici de a oficia slujba de

înmormântare. Într-un curs al unor evenimente care s-au petrecut cu mai bine de un secol jumătate în urmă, am fi poate tentați să spunem că experimentăm un soi de surprindere pentru gestul lui Roth care îşi dă fără

1 Paul Philippi, Land des segens Bohlau Verlag Koln, Weimar Wien, 2008, Tradus de Sabina Șotropa și folosit integral în acest material.

206

rezerve acceptul de a oficia slujba de înmormântare, dar solicită

confirmarea scrisă și consimţământul colegului său de breaslă, preotul Popovici.

Modul în care preotul Roth a înţeles să oficieze slujba de înmormântare, emoția puternică pe care acesta a declanșat-o în participanți, reflectă neechivoc faptul că prezența acestuia în cadrul evenimentului nu a reprezentat o chestiune decorativă. Fără a exista o erijare și o încercare de

substituire a rolului preotului ortodox, preotul Roth nu a făcut decât să exprime esenţa conviețuii dintre culte diferite reunite în acelaşi spaţiu. Pe de

altă parte, analiza punții dintre culturile de limbă și credință diferite trebuie cantonată inclusiv în faptul rugăminții emise de preotul ortodox către

confratele său Stephan Ludwig Roth. Luând decizia de a proceda astfel, nici de-o parte, nici de alta, se pare

că nu a existat nici o suspiciune, nici măcar ca și simplă potențialitate vreo

acuză de „furt ritualic” ori pierdere a respectului în rândul comunității pe care o păstoreau. Faptul că Stephan Ludwig Roth a putut oficia o slujbă în limba romană adaptată ritului ortodox, fără omiterea/neglijarea modelului

de rit evanghelic atestă fără doar și poate că prezenţa sa în rândul

comunităţii româneşti era una activă, doar astfel explicându-se cunoaşterea

profundă, aplecarea şi grija manifestată faţă de aceasta și cu alte ocazii. Scrisoarea preotului Nicolae Popovici - Conținut (Notă: o găsim

prezentată în materialul Okumenismus, Siebenbürgen Land des Segens, fiind o traducere a profesorului Nicolae Edroiu) 1. Prea Cinstitului 2. și prea luminatului 3. Domnului Părinte 4. Evanghelicescului 5. Paroho 6. Stefan Lud- 7. vig Rothth 8. cu cin- 9. ste 10. LPI 11. Prea Cinstitului și Prea Luminatului 12. Magister și Paroho Evanghelici (reverenderissi)mi în Hs. Fia 13. fericita samatate poftesu ma rogu 14. și la prea Cinstiata Doamna Preoteasa 15. și la toata Iconomia. Dara ma rogu prea 16. Cinstite Domnule Parinte sa faci atata 17. bine pentru mine sa osteneasca Maria 18. sa ingropi pe robu lui Dumnezeu Tuna 19. care s-au mutat din lumea aceasta 20. Raman al Maria Ta plecată slugă 21. Moșna 5 Ianuar 846 Nicolai Popovici Paroh.

207

În legătură cu acest episod, am tradus materialul „Siebenbürgen Land des Segenes? ” („Transilvania – pământ binecuvântat?) aparținând lui P.

Phillipi și am aflat cum s-a pregătit Roth pentru această slujbă. Preotul Nicolae Popovici provenea din Moșna, unde a funcţionat între anii 1835- 1855 fiind cel care a construit biserica ortodoxă română. Cu alte cuvinte, acesta face parte din rândul preoților români valoroși din zonă. Mai constatăm prin aceasta că în biserica atestată în 1830 slujba era oficiată de preotul din Moșna. Din Anuarul Institutul Andrei Șaguna după anul 1850

am întâlnit câteva nume de români din Nemșa ce erau pregătiți în cadrul seminarului din Sibiu pentru a deveni preoți.

În concluzie, Nemșa nu numai că nu l-a izolat pe Stephan Ludwig Roth, ci dimpotrivă se pare că l-a stimulat în activitatea sa, transformând

satul într-un adevărat „laborator” și implicit model, dacă ne gândim la

Fermele-Școală. I-a oferit lui Roth posibilitatea să vadă în continuare viața

grea a ţăranului. Într-o lucrare a lui Roth stă scris cu multă emoţie: „acele

cheltuieli necesare pentru un trăi omenesc, ce nu pot lipsi, și anume: încălțăminte în timpul iernii, o haină care să apere de ploaie, o supă cu carne pentru un bolnav, toate acestea majoritatea podgorenilor trebuie să le amâne

în speranța unor vremuri mai prielnice (…. ). Căci există numeroase familii în a căror casă nu poți găsi decât o singură pereche de ghete pe care le încalță acel membru al familiei care trebuie să plece de acasă. Dacă e nevoie de lemne le încalţă tatăl în timp ce mama și copii stau desculți la vatră. Dacă mama bate rufele la pârâu cu hadaragul tatăl rămâne cu toată liota de copii acasă.” Frumoasa natură din jurul său i-a fost de multe ori de un real ajutor, întrucât în ciuda necazurilor avute aceasta a constituit un mediu prielnic

pentru regăsire și mici bucurii. De la Nemșa Roth a ținut un contact

permanent cu fruntașii Transilvaniei saşi şi români, îndemnând mereu și

mereu populațiile diferite ale Ardealului la împăcare. Nemșa i-a oferit lui Roth posibilitatea să fie în continuare un educator neobosit, un profesor iscoditor, propovăduitor al noului spunând despre școală: „Școala va fi așa

de bună precum de buni îi sunt învățătorii și va fi mediocră sau slabă unde învățătorii sunt mediocrii sau slabi”1. Recunoaşterea activităţii sale

didactice, pedagogice peste timp este reflectată în opinia noastră extrem de

sugestiv de către I. Lupaş prin următorul citat: „Roth a fost înainte de toate un educator, fără prihană dascăl și preot conştient de sfinţenia chemării sale, luptând cu cuvântul şi cu condeiul

pentru o cât mai bună îndrumare a neamului din care făcea parte”. În baza dovezilor de care dispunem putem afirma că Nemșa a fost

pentru Roth o localitate esențială pentru construcția operei sale şi în același

timp locul de unde a plecat cu multă convingere înspre marile evenimente

ale istoriei precum Revoluția din 1848 -1849 din Transilvania. Multe dintre

1 M. Kroner, op. cit., pag. 217

208

ideile și proiectele sale izvorâte dintr-o profundă dragoste pentru Transilvania nu și-au văzut materializarea decât câteva decenii mai târziu. Putem aminti aici:

- Renunțarea la Sistemul Agricol în Furduloase; - Comasarea Suprafețelor agricole; - Renunțarea la zeciuială; - Grădinițe la ţară; - Şcoli Agricole; - Instituții de sine stătătoare pentru pregătirea învăţătorilor.1

Trecerea timpului reprezintă din perspectiva amintirilor, până la urmă, o chestiune de provocare și probă. Dată fiind legătura profundă a lui Roth cu Nemșa, precum și faptul că acest spațiu a reprezentant un important

laborator al unor idei de „nouă generație”, nu doar pentru acele timpuri – în

egală măsura și pentru ceea ce putem numi drept prezent s-a găsit de

cuviință amplasarea unui Bust–Roth și în localitatea Nemșa. Realizarea

acestuia este rodul unei iniţiative comune: Primăria Moșna, condusă de Primar Roba Eugen, Biserica Evanghelică – prin vicar Guib Arnold și Școala Stephan Ludwig Roth prin Director/profesor Șotropa Ionel. În egală măsură amintim contribuția localnicilor: Gherman Rodica, Istvan Corina,

Ganea Teofil, Gâmbuţan Cornel, Diac Romulus, Bărgăuan Valentin, Podar

Liviu, Goia Teofil, Fiţa Gheorghe, Stoica Viorel. Partea artistică a fost realizată de cunoscutul artist medieșan, D-l Mureșan Emil. (foto 49) Fără intenția unei evocări lipsite de obiectivitate afirmăm totuși că ridicarea bustului lui Roth la Nemșa se înscrie pentru noi în accepțiunea unei „datorii împlinite”.

De ce datorie? Răspunsul este unul foarte simplu: a fi în „prezența” urmelor lui Roth responsabilizează inclusiv prin raportare la mijloacele pe

care le alegem pentru evocare şi pentru modul în care înțelegem să gestionăm activitatea sa. După cum am precizat și în secțiuni precedente ale

prezentului material, pentru noi cei de azi este importantă o oarecare grijă

pentru MARELE OM. Fără a judeca ori a emite judecăți de valoare, spunem

doar atât că „datoria” noastră, a celor prezenți este de a-i asigura lui Stephan Ludwig Roth perspectiva.

Redau în cele ce urmează, fragmentar, articolul apărut în Publicaţia de

Informaţie a Asociaţiei, Ecomuzeu Regional Sibiu, Nr. 9, August 2010: „În memoria oamenilor uitarea se așterne relativ repede peste

evenimentele petrecute cândva. Aniversările, întâlnirile, dezvelirea unui

bust sau a unor plăci se prezintă ca o încercare de împotrivire la uitare, de

aducere aminte, de reevaluare și de aprofundare a unui fenomen istoric, a unui fapt, a unui eveniment.

1 Stephan Ludwig Roth (1796-1849) - 150 de ani de la moartea sa – Conferințe

prezentate la simpozioanele de la Mediaș și Moșna, Mediaș 1999, pag. 45.

209

Ideea înălțării unui monument la Nemșa pentru cinstirea lui Stephan Ludwig Roth într-un loc potrivit dăinuie de multă vreme și iată, numai azi la

3 august 2010, reușim să dezvelim acest bust amplasat în centrul localității

și nu în fața Casei Parohiale sau a Bisericii Evanghelice aşa cum s-a gândit

inițial. Amplasamentul dorește ca Roth să fie în centrul comunităţii pentru

toată lumea, exact aşa cum au fost şi ideile sale pentru toate naționalitățile, indiferent de credință și neam. Bustul se compune dintr-un soclu cu două trepte pe care se înalţă Stephan Ludwig Roth, realizat de Dnul Emil Mureșan.

În partea spre care privește Roth, respectiv Biserica evanghelică, are înscris în limbile germană și română, pe marmură, următoarele cuvinte: „La

credincioșii mei din Moșna și Nemșa mă gândesc cu dragoste. Dumnezeu să binecuvânteze aceste comune” - MEINER MESCHNER KIRCHENKINDER, MEINER NIMESCHER GEDENKE ICH în LIEBE, LASSE GOTT DIESE GEMEINDEN REICH AN FRUCHTEN DER GOTTSELIGKEIT WERDEN STEPHAN L. ROTH -11 V 1849.

Pentru cei interesaţi redăm ultima parte a scrisorii, document care

printr-o simplitate extremă colectează la nivel de esenţă spiritul și credinţele

profunde ale lui Stephan Ludwig Roth: „La credincioșii mei din Moșna și

Nemșa mă gândesc cu dragoste, fie ca aceste comune să fie binecuvântate

cu pomi ale căror crengi înnăscute să atârne până la pământ, Am lucrat

puțin la înflorirea lor și am împrăștiat puțină sămânță. Dumnezeu să facă ogoarele mai bogate (…)”

De ce bust la Nemșa? Pentru ca atâtea amintiri mai stăruie în intimitatea pioasă a lăcașului, de la amvonul de zidărie de unde li-a susținut

predicile sale la orga mângâiată cu mult talent muzical, la cristelnița unde a

botezat atâţia și atâţia copii. Nemșa este locul care mai păstrează prin comună „urmele lui Roth”

care, atunci când întâlnea un tânăr sau un bătrân, un sărac sau un bogat le

dădea de fiecare dată câte un sfat bun sau o încurjare. În micuța casa

parohială sătenii intrau și ieșeau, iar Roth avea pentru fiecare răbdare din

belșug. Simțea o nevoie și o bucurie să poată împrăştia în multe direcții

consolare și liniștire, pace și multe altele din bogăţia cunoştinţelor sale. În iarna anului 1846, i-a acordat unui sătean român asistență

religioasă, deoarece preotul ortodox din Nemşa fiind bolnav nu a putut

îndeplini această slujbă. De ce la Nemșa? Pentru că aici, paralel cu activitatea de preot, a

militat pentru modernizarea învăţământului, pledând pentru introducerea

modelului de grădinița pestalozzian, a desenului și a științelor naturii

punând accentul pe reeducarea poporului indiferent de naționalitate,

indiferent că făcea parte din pătura bogată sau săracă. (…) Din aceste

lucrări și din întreaga sa activitate transpare figura unui ardelean drept, cu o

pronunțată deschiderea către toate naionaliățile și în același timp

descoperim că Roth este o figură de integrare europeană (cum nu de puţine

210

ori a fost numit) într-un răstimp de mari schimbări economice, politice,

spirituale. La întrebarea de ce dezvelim acest bust acum și nu în 24 noiembrie

când s-a născut sau la 11 mai, când a murit, răspundem astfel: 3 august 2010, după 20 de ani de la revoluția română și după marea emigrare a sașilor îndeplinim toate condițiile, prin prezența dumneavoastră de a dezveli

bustul (eveniment omagiat și prin a doua întâlnire a sașilor de la Nemșa). Înainte de a părăsi această localitate este bine să pomenim un alt sat

aflat la o aruncătură de băţ de Nemşa, Alma Vii, sat pe care l-a cunoscut ca preot, dar şi ca om îndrăgostit de natură. Aflată la 7 km, pe un drum de țară, Alma Vii este atestată încă din anul 1289 .1 (doc. 3)

c. ALMA VII ȘI ROTH

În perioada anilor 1837-1847 petrecută de Stephan L. Roth la Nemșa, în diferite momente ale timpului a ajuns, fără îndoială, și în localitatea Alma Vii, aflată atât de aproape de localitatea Nemșa. Pentru prezentarea acestei localități mă voi folosi de însemnările făcute de unul din învățătorii locului, Gheorghe Găman, precum și de informațiile conținute în Studiul Istoric de Fundamentare PUZ Localitatea Alma Vii, elaborat de către: Caroline Fernolend, Arh. Letiția Cosnean, Arh.

Dan Tudor, Dr. Anca Nițoi, Dr. Ovidiu Calborean. „Comuna Alma numită de Unguri „Saz Almad“, iar de sași „Almen”

este așezată la 18 km sud de Mediaș și aparține județului Sibiu. Este prima comună spintecată în două de albia râului Calba (Alma), care traversează hotarul comunei de la Est spre Vest. Săsește se zice Almen. Numele acesta, după spusele unui bătrân preot Lutheran Carl Reik, pe care l-a preocupat istoricul acestei comune, provine, conform izvoarelor săsești de la cuvântul “Helma” – tânără săsoaică. Helma a fost izgonită din satul ei, din jurul Almei și aruncată în Balta Bătrână, lac din estul comunei în imediata apropiere, lac care nu mai figurează decât cu numele „Altervar”, fiind astupat de mâlul adus de râul Calba. Nu se știu motivele pentru care un grup de sași au aruncat-o pe această femeie în apă. Socotind-o însă înecată, grupul de sași s-a reîntors, iar tânăra fată venindu-și în fire a ieșit din apă și s-a ascuns în treistișul de pe mal, unde a stat mai multe zile. „Fiind acest loc departe de alte sate, socotind că ar putea trăi aici liniștită, tânăra fată și-a făcut pe malul lacului o colibă din trestie, aceasta fiind începutul unei așezări omenești în aceste locuri, care apoi devenind sat și-a transformat numirea din “Helma” în Helmen – Almen ... azi, românește, Alma Vii.”2

Ungurii i-au dat apoi numele de Saz Almad (măr săsesc).

1 Coriolan Suciu, op. cit., pag. 31. 2 Găman Gheorghe, op. cit., pag. 1.

211

Din cele de mai sus reiese că comuna Alma a fost ocupată de sași cu ceva timp mai în urmă decât celelalte comune din jur.

O altă legendă, care explică originea numelui ne spune următoarele: Se spune că Alma era soția paznicului cetății, este cea care ar fi văzut la un moment dat prima armată tătară apropiindu-se amenințător de cetate. Pentru a le asigura sătenilor timpul necesar evacuării, s-a îmbrobodit cu zdrențe și și-a mânjit fața cu marmeladă și funingine, îngrozind astfel atacatorii păgâni.

Originea și semnificația numelui așezării mai pot fi explicate prin cuvântul „almo”, care în limba germană veche înseamna „ulm” sau ar putea

deriva, așa cum am precizat mai sus, din cuvântul maghiar care desemnează mărul. În favoarea ultimei ipoteze stau mărturie numeroasele livezi de pomi fructiferi din sat și din împrejurimile lui.

După Coriolan Suciu evoluția toponimică a localității prezentată în, lucrarea „Dicționar Istoric al Localitatilor din Transilvania”, Editura

Academiei, Anul 1966, pag. 31 este următoarea: 1289 - „Herritus de Alma Sacerdotes” care de fapt este prima

mențiune documentară a localității. Din documentul respectiv aflăm că această localitate depindea de Capitlul de Mediaș, pentru ca un alt document de această dată din 1356, să o amintească drept comună liberă a Scaunului de Mediaș.

1356 - „Almasium” 1415 - „Villa Alma” 1733 - „Halma” 1760-1762 - „Allmen” 1805 - „Almen” 1854 - „Szasz Almas, Almen, Alma “1 1900-2015 - „Alma, Almen” Observăm că treptat, treptat, numele săsesc s-a transformat în Alma.

Odată fixată vatra satului, sașii au zidit pe Versantul de Vest al dealului, la 300 m est de strada principală care traversează satul de la Nord la Sud, Biserica Fortificata. (foto 55)

Această biserică a avut în evoluția sa mai multe faze de dezvoltare, începând cu sec. al XIV-lea când a fost ridicată doar biserica. (plan 7 bis) În sprijinul ideii că biserica datează de la începutul veacului al XIV-lea este și

arcul triumfal semicircular la care se adaugă și săpăturile arheologice recente efectuate în interiorul cetății în vara anului 2015.

Înainte de a vedea când și cum a fost fortificată prezentăm câteva detalii despre motivul colonizării sașilor și motivul fortificării bisericilor.

Transilvania, cu bogatele resurse naturale, cu o fertilitate și o frumusețe deosebită, i-a atras dintotdeauna pe oameni, lucru dovedit de nenumăratele descoperiri arheologice. Nu este de mirare că după așezarea

1 Coriolan Suciu, op. cit. pag. 31.

212

maghiarilor în Câmpia Panonică și mai ales după încoronarea primului rege al Ungariei, Ștefan cel Sfânt, în jurul anului 1000 acesta și-a îndreptat privirea spre Transilvania, care va fi ocupată de maghiari între secolele XI-XII fiind organizată într-un Voivodat, veche formă de conducere. Pentru sprijinul regalității maghiare, suveranii au început să colonizeze în Transilvania, la început pe secui, iar din vremea lui Geza al II-lea (1141-1162) pe sași aduși din regiunile Rinului de Jos și ale Moselei. Colonizarea a cuprins cinci etape și a durat mai bine de 100 de ani în zona Mediașului din care face parte Moșna, Alma și Nemșa, fiind colonizată în etapa finală.1

Coloniștii au fost chemați de Suveran pentru apărarea Coroanei și a țării, iar de la ei se așteptau metode agricole și meșteșugărești progresiste, stimularea comerțului și impozite considerabile. Aceste așteptări le-au fost pe deplin îndeplinite după ce în anul 1224 prin Bula de Aur sașii au obținut un statut juridic aparte, privilegiat, pentru coloniști, care i-a ajutat foarte mult în istoria lor de peste 850 de ani petrecută pe aceste meleaguri. Atunci, în 1224 Andrei al II-lea a contribuit la formarea unei provincii mărite a Sibiului cunoscută mai târziu sub numele de: „Șapte Scaune”. Locuitorii din

acest teritoriu vor avea privilegii, iar acest teritoriu va fi cunoscut sub numele de Pământ Regesc sau Crăiesc, supus Regelui și reprezentat în teritoriu de un Jude regal. Pentru zonele colonizate, după 1241, așa cum s-a întâmplat cu zona Mediaș, din care face parte Moșna, Alma Vii și Nemșa, sașii de aici au luptat mult timp până au obținut aceleași drepturi. Această politică de colonizare s-a dovedit inspirată pentru că, o dată cu sec. al XV-lea, pretențiile turcești asupra Transilvaniei sunt tot mai evidente. Sub domnia lui Mahomed I, în 1420 turcii intră pentru prima dată în Ardeal prin pasul Turnu Roșu. De atunci și până târziu, în sec. al XVII-lea, campanile turcești nu mai încetează. Intrarea în Ardeal se făcea mai întotdeauna din Muntenia, Sudul și Sud- Estul provinciei fiind cele dintâi și mereu pustiite de invadatori. În plină glorie sultanul Amurad al II-lea încearcă să cucerească Ardealul în 1438 cucerind Sebeșul, după care este atacat și Sibiul. Acest oraș se apără eroic îndărătul zidurilor sale, aproape terminate, reușind să obțina victoria împotriva turcilor. Această eroică hotărare a sibienilor, încununată de succes, a determinat și celelalte localități săsești amenințate de turci să fortifice bisericile după anul 1438. Nu se putea fortifica toată așezarea, deoarece satele, în comparație cu orașele, precum: Sibiu, Sighișoara, Sebeș, Mediaș nu aveau o putere economică atât de mare. Biserica a fost aleasă pentru fortificare pentru că se afla, în general, în mijlocul localității pe o înalțime, de cele mai multe ori fiind ferită de incendii.

1 Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Criterion, București,

1981, pag. 20.

213

În al doilea rând și din considerentul că trebuia să țină cont de felul de a gândi al oamenilor în Evul Mediu. A fost o strânsă legătura între localitate și Biserica-Cetate și poate niciunde în afara Transilvaniei nu a avut o semnificație mai concretă versurile lui Martin Luther: „Eine feste Burg ist unser Got” . (Dovadă a spiritului lor pragmatic).

Această perioadă în care au fost fortificate aproape 300 de biserici săsești a fost favorizată și de evenimetele politice și militare pe care le dominau marile figuri ale lui: Ioan Corvin de Hunedoara și Matei Corvin.

Gloria militară a bisericilor fortificate începe să decadă o dată cu sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, când armele de foc se perfecționează, iar Transilvania intră sub dominația habsburgică. Funcția militară a cetăților decade treptat rămânând numai funcția religioasă, civilă și culturală.

După această scurtă expunere vom trece la descrierea fortificării

bisericii din Alma Vii. La începutul sec. al XVI-lea biserica evanghelică din Alma, compusă dintr-o sală gotică de dimensiuni reduse, fără turn, cu o navă scurtă și lată, a fost fortificată. Fortificarea constă așa cum s-a întâmplat la majoritatea bisericilor de acest fel, prin supraînălțarea corului cu două etaje de apărare, accesibile printr-o scară mobilă, ultimul susținut pe console de piatră

profilate, ce deschid între ele masiculiuri. Biserica este întărită cu contraforți. În perioada sec. al XIX-lea pe peretele de Vest și Nord se construiesc balcoane în timp ce corul este prevăzut cu tavan drept. Altarul clasicist este format din patru coloane corintice, iar în centru se află o reprezentare a lui Iisus. Orga cu aspect baroc a fost construită în 1791, iar altarul actual în 1852. De factură clasicistă sunt de asemenea cristelnița și

amvonul. Dealul pe care este amplasată biserica era ușor de apărat în părțile de Sud și de Vest, unde pantele sunt abrupte. Pentru a apăra și celelalte părți, în cursul sec. al XVI-lea au fost ridicate ziduri cu o grosime de 1,5 m, fiind construite din pietre nefasonate și bolovani de râu, substituindu-se apoi în partea superioară unde s-a folosit cărămidă. În interior, sprijinit pe zid și pe console de lemn, se află drumul de strajă, prin care apărătorii bisericii puteau circula. Zidul poligonal este întărit cu patru turnuri. Pe turnul de poartă masiv, cu cinci niveluri, este vizibil șanțul de culisare a hersei. Zidul împrejmuitor are breșe pentru tragere și guri pentru aruncarea smoalei. În turnul vestic a functionat până în anul 1914 o cisternă alimentată printr-o aducțiune de apă de pe dealul învecinat.

Turnul porții mai are dinspre Est guri de tragere orizontale cu închidere de lemn, cu pivot vertical. La ultimul nivel mai există un drum de strajă, bine conservat.

Turnul clopotelor are patru nivele dispuse după cum urmează: Primul nivel al turnului clopotniței era locuibil, fiind prevăzut cu vatră.

Al doilea nivel prezintă mici bovidouri la fiecare colț, prevăzut cu câte trei

214

guri de tragere, detaliu constructiv întâlnit și în Landul Thüringen din Germania.

La nivelul III și IV se află clopotele și drumul de strajă. Tot aici apare pe clopotul mijlociu, datat în sec. al XV-lea, următoarea inscripție: „Dumnezeule și Maica Domnului, ajutați-ne să scăpăm de acest necaz și ca ceea ce începem astăzi să fie bine făcut”.1

După cum se poate observa există o predilecție înspre însemnarea clopotelor bisericilor evanghelice cu texte de natură sacră. Mențiuni similare pot fi identificate la Nemșa și la Moșna, fapt care ne permite să facem o serie de aprecieri, deocamdată într-o formă minimală, dar credem noi cu potențial de dezvoltare în viitor asupra modului în care avea loc raportarea la Divinitate în comunitățile săsești de la acea vreme, din perspectiva detaliilor de construire. Aceasta era o chestiune de responsabilitate și responsabilizare maximă, inclusiv prin prisma „obiectivelor” avute în vedere pentru această impregnare specială menită să confere forța, nu doar în raport cu locul, clopotul fiind un mesager variat. În egală măsură se pare că s-a dorit o garanție, inclusiv în raport cu trecerea timpului, materialul de alcătuire al clopotelor prezentând suficientă prezumție în materie de rezistență.

În turnul care adăpostește clopotele se află și ceasul după care se orienta toată comuna. Clopotul cel mare se trăgea în fiecare zi, dimineața, la amiază și seara de către clopotar (BURCHEDERUL – figură emblematică a cetății) căruia îi revenea sarcina de a trage clopotul și în alte cazuri cu caracter excepțional: incendii, furtuni (vreme mare asupra satului), și atacuri.

Atunci când se trăgea clopotul de alarmă sunetul cunoscut de toți locuitorii îndemna populația localității să intre în cetate. După închiderea porților și coborârea hersei în așteptarea dușmanului barbații ocupau locurile la porți, turnuri, bastioane și ziduri, iar femeile și copiii instruiți să nu țipe erau pregătiți să intervină cu apă pentru a stinge eventuale incendii sau să aprovizioneze barbații în luptă. Dacă dușmanul se lasă aștepat (și nu odată s-a întamplat acest lucru și la Alma Vii) pentru săteni începea o viață nouă care nu era altceva decât o activitate exterioară, la o scală redusă din pricina spațiului redus sau altfel spus „miniatura vieții normale”: fierarul

bătea fierul/brutarul făcea pâinea/copiii continuau lecțiile în Școala cetății/primăria lucra prin aleșii săi.

Biserica Cetate era în același timp un monument religios pentru viața sufletului, dar și civil pentru viața materială zilnică, iar traiul în comun a creat între sași o solidaritate deosebită.

În anul 1966 a fost intreprinsă o amplă acțiune de restaurare a cetății în vederea redării aspectului inițial. S-a luat în calcul inclusiv înlăturarea

1 Hermann Fabini, Universul cetăților bisericești din Transilvania, Editura Monumenta, Sibiu, pag. 147.

215

adăugirilor moderniste. De fapt, tocmai aspectul natural și medieval al așezării a atras interesul turiștilor, printre aceștia numărându-se și Ducele de Kent, un apropiat al Casei Regale britanice, prezent la Alma Vii în ziua de

11 mai 2013. Prin Fundația Mihai Eminescu Trust a fost alocată suma de un million

de euro pentru pavarea străzilor și a trotuarelor din Alma Vii și o sumă însemnată pentru proiectul „Alma Vii - satul de sine stătător”. Tot prin

aceasta fundație au fost alocate două milioane de euro pentru refacerea zidurilor cetății, lucrare începută în anul 2015.

Dacă tot am vorbit de Biserica evanghelică, este momentul să amintim câte ceva despre Biserica ortodoxă românească vizitată în mod sigur și ea de Roth. A fost construită în 1831, fiind sfințită cu hramul „Înălțarea Domnului”. Ca în majoritatea cazurilor ea a succedat o biserică mai veche. Tradiția păstrează lemnul ca material de construcție al primei biserici, dar este posibil ca ea să fi fost doar pe schelet de lemn, cu împletitură din nuiele, înfundată cu pământ, similarități existând în satul Ațel, comuna Axente Sever.

Parohia a funcționat ca filie a Zlagnei, ulterior a Almei. Confesiunea inițială a fost greco-catolică până în 1948, având dimensiuni modeste ( 13 x 6 m). Biserica se înscrie în familiile specifice lăcașelor de cult din acest areal, respectiv celor preluate de la biserica sală, un plan dreptunghiular alungit, delimitarea între naos și pronaos fiind realizată simbolic. La Vest a fost construit un turn clopotniță, iar la Est altarul, în forma unei abside, semicircular. Inițial biserica nu a avut pictură interioară sau exterioară, aceasta fiind realizată după 1970.

Lângă biserica evanghelică se mai află două clădiri importante, în mod sigur vizitate de Roth: Casa parohială evanghelică și Școala evanghelică.1

Casa parohială evanghelică este construită în partea de Nord-Est a localității, lângă ansamblul fortificat, cimitir și Școală. Cu cele nouă camere ale sale aceasta reprezintă cea mai mare clădire din sat. Amplasarea casei avut o serie de rațiuni practice fiind situată în apropierea școlii germane, dar și a primăriei și a casei învățătorului german. Inițial, era singura clădire din localitate, în afara ansamblului fortificat care era construită din piatră și cărămidă. Are forma de „L” cu latura lungă spre vale, parcela fiind utilata cu o serie de anexe precum: bucătarie de vară, șopru de lemn, șură. Clădirea a fost edificată în mai multe faze, nucleul inițial cu latura lungă la strada aparține secolului al XVIII-lea (deducem acest lucru după modalitatea de realizare a bolților pivnițelor). S-au efectuat extinderi în sec. al XIX-lea dar și o serie de modernizări și reparații în 1908, 1911, 1912, 1913, 1914 când s-a amenajat grădina și s-a instalat în puțul fântânii o pompa pentru apă.

1 XXX Studiu istoric de fundamentare puz. localitatea Alma Vii, 2010, pag. 33. Acest studiu a fost folosit pentru prezentarea tuturor construcțiilor din Alma Vii în

această lucrare.

216

Din păcate în 1964 gospodăria a fost destructurată în favoarea construirii noului cămin cultural. Din punct de vedere istoric este o mare pierdere întrucât acest spațiu ar fi putut deveni un model de studiu pentru fenomenul gospodăriilor și al caselor parohiilor evanghelice. În această casă parohială e de presupus că Stephan L. Roth a fost de mai multe ori, având

întâlniri cu parohul local. Școala germană databilă la începutul secolului al XV-lea este

amplasată în partea de Nord-Est a localității între ansamblul fortificat, cimitir și livezile parohiei a fost construită în mai multe etape începând cu a doua jumatate a sec. al XIX-lea, prima faza și după 1900 – faza a doua. Ulterior s-au efectuat amenajări și extinderi. Clădirea are un plan dreptunghiular cu două săli de clasă la stânga și la dreapta, despărțite de un hol median și cancelarie.Într-o primă etapă s-a construit aripa stângă, holul de acces și cancelaria (sec. XIX), ulterior s-a adăugat încă o sală simetrică precum și o intrare protejată deasupra căreia s-a montat clopotelul. La fațada principală au existat pe lângă ușa practicată în axul central, patru ferestre, câte două pentru fiecare clasă, astăzi înfundate. Școala a avut mai multe destinaäii, școala cu ciclu primar și secundar, cămin cultural, grădinița, școala românească. De multe ori Stephan L. Roth probabil, a admirat valoarea arhitecturală, documentără și memorialistică.

În baza informațiilor culese din lucrarea „Almen in Siebenbürgen”

(Alma în Transilvania) aparținând lui Mathias Pelger1 vă prezentăm în

continuare numele învățătorilor sași prezenți în intervalul 1748-1990 la Școala Germană din Alma Vii. - JOHANNES SCHUSTER - 1748- - MARTIN FRONIUS - 1850- - ANDREAS SCHEEL - 1854-1856 - DANIEL FRONIUS - 1856-1859

- MICHAEL ZIEGLER - MICHAEL EITEL - 1859-1898 - JOHANN LUDWIG - 1859-1863 - DANIEL SCHENK - 1864-1868 - KARL SCHONAUER - 1868-1877 - MARTIN DENGEL - 1877-1885 - KARL DOSTAL - 1885-1888 - FRIEDRICH SCHNEIDER - 1888-1890 - ANDREAS SCHMIDT - 1890-1894 - MICHAEL SEILER - 1898-1899 - JOHANN MANTSCH - 1899-1901 - JOHANN KRAUS - 1901-1901

1 Mathias Pelger, Almen în Siebenburgen, 2000, pag. 191.

217

- MICHAEL GIERSCHT - 1901-1903 - GORG SCHUSTER - 1903-1904 - JOHANN KRAUS - 1905- 1906 - STEFAN BINDER - 1906-1908 - MICHAEL SCHULLER - 1909-1912 - THOMAS KLEIN - 1913-1919

- REINHOLD - 1919-1924 - SCHNEIDER ANDREAS MANGESIUS - 1924-1949 - CARL REICH - 1937-1938 - GUSTAV HERMANN - 1938-1939 - HILDA ORENDI - 1939-1940 - REGINA SANDER - 1940-1942 - HANS ZANK - 1942-1944 - ERNA BARTH - 1950-1953 - REGINA GASSMANN - 1953-1955 - MATHIAS PELGER - 1955-1962 - MARIA BRETZ - 1962-1963 - ANNA BRETZ - 1963-1965 - E RNA VERNOLENDT - 1965-1967 - GEORG BARTHMUS - 1967-1968 - KATHARINA KARTMANN - 1968-1969 - KATHARINA SCHULLER - 1969-1971 - ILSE SCHENK - 1982-1985 - GERDA GIEB - 1985-1986 - ILSE SCHENK - 1986-1987 - EVA ZILLMANN - 1987-1987 - UTE MANTSCH - 1987-1990 În partea stângă a aleii care urcă spre ansamblul fortificat este casa învățătorului german, în apropierea vechii primării. A fost construită înainte de 1850, iar ultimul învățător german care a locuit acolo în perioada 1955-1959 fiind Mathias Pelger. Ca majoritatea clădirilor și aceasta a avut mai multe destinații inclusiv atelier de pregătire a tinerilor, magazine și

dispensar. În mod sigur, în călătoriile sale, Roth a poposit și aici, ipoteză bazată în primul rând pe interesul și implicarea de care acesta a dat dovadă în

cadrul activităților de mentorat și educare a comunității. După formula aplicată și la Nemșa precizez faptul că lista învățătorilor pe lângă valoarea de izvor li se poate atribui și prezumția legăturilor cu familia lui Roth aferentă perioadei în care acesta a avut legături cu localitatea Alma Vii. Începuturile învățământului românesc se situează în anul 1842 sub oblâduirea școlii confesionale greco-catolice. Primele cursuri s-au ținut în

218

1842 când găsim în această comună o populație școlară de 10 elevi: 7 fete și 3 baieți conduși de învățătorul Vasile Radu. Descrierea activității școlare românești este foarte bine făcută de învățătorul Gheorghe Gaman de unde prezentăm în această lucrare un tabel cu toți învățătorii care au activat la Alma în intervalul 1880-19291. Completări la acest tabel s-au realizat prin colectarea de date suplimentare care acoperă intervalul de până la anul 2015. VASILE RADU 1880-1893 VASILE ARON 1893-1894 MINU PRISCA 1894-1909 GHEORGHE OROS 1894-1909 EMANUIL OROS 1909-1914 DRAGOMIR 1920-1921 GHEORGHE MANIU 1921-1922 ISIDOR VANDOR 1922-1923 ZAHARIE HAIDUC 1923-1924 DUMITRU GLIGA 1924-1925 IOAN HILEA 1925-1926 EDMUND KOVACS 1926-1928 EUGENIA CALUGARU 1928-1929 GHEORGHE GAMAN 1929-1967 DOINA SARBU 1968-1971 MARIA NUTU 1971-1972 NICOLAE MUNTEANU 1972-1975 RODICA HENTEA 1975-1977 EUGENIA HUDEA 1977-1980 ANA ZOLTAN 1980-1982 ELENA LENGHEL 1982-1989 EUGENIA DIAC 1989-1990 ANA MATEI 1990-1991 MARCELA IACOB 1990-2001 ZILLMAN EVA 1990-1991 ALMĂȘAN GABRIELA 1991-1995 BARTA MARIA 1990-1997 MIHEȚ DELIA 1997-2001 URDĂ ALINA 1997-1998 MATEI ANA 1999-2010 CURCEAN LETIȚIA 2006-2007 MIHEȚ FINICA 2010-2011 LAȚA MARIA 2011-prezent

1 Gheorghe Găman, op. cit., pag. 4.

219

Actuala clădire a școlii românești datează din perioada interbelică când în 1923-1927 – statul român a achiziționat curtea actualei școli de la un etnic german emigrat în America. Școala este un caz interesant de transformare a unei locuințe în edificiu public prin extinderea în aripa dreaptă a clădirii, prin alipirea unei săli de clasă. A rezultat o clădire în

forma de L. După 1978 clădirea nu a mai funcționat decât sporadic ca grădiniță din cauza unor fisuri provocate de alunecările de teren din perioada marilor inundații ale anilor 70.

Azi clădirea, prin contributia Fundației Mihai Eminescu a devenit un Centru de Formare profesională pentru tinerii localității în meseriile de tâmplar, zidar, etc. Orientarea înspre meserii tradiționale este convergentă și

totodată concordanța scopului menținerii vii a spiritului acestei localități și

creerea unei baze în perspectiva unor viitoare resataurări . Casa învățătorului român era situată în Sud-Estul localității în fostul;

„cartier românesc”, pe malul stang al Văii Almei în apropierea bisericii românești. Pe acest teren în suprafață de 2 ha a fost construită casa învățătorului român împreună cu anexele gospodărești din care se mai păstrează doar șura. Avea trei camere și un hol, o pivniță înaltă cu intrarea prin doi pinteni de zid și un acoperiș.

d. MOȘNA ȘI ROTH (1847-1849)

După prezentarea pe scurt a celor două localități aparținătoare în

prezent comunei Moșna continuăm să mergem pe urmele lui Roth în

spiritual prezentului material ajungând în ianuarie 1847 la Moșna. Această așezare cu mult mai bogată, cu o comunitate activă avea și o biserică pe măsura personalității noului paroh ales de săteni. (foto 52) Monumentul din sec. XV- XVI, are o biserică - hală îmbrățișată de o puternică fortificație care mai păstreaza în interior horbota din piatră șlefuită de la bolta pe nervuri a celor trei nave, dar și de la bolta în plasă a sanctuarului de la frumosul tabernacol, remarcabilă operă de artă realizată de sculptorul sibian Andreeas Lapicida (A.L.H., 1501), o adevărată inflorerscență de motive gotice plasate de la nivelul soclului până la scrinul prismatic prevăzut cu trei deschideri alungite, flancate de colonețe încoronate de delicate capitele, cu un blazon curios ce are ca mobilă în scut un licorn cu coroană și la coronamentul scrinului de plan octogonal alcătuit din arce în

acoladă, decorate cu crosete și fleuroane, iar între ele de fiale cu flori. Tabernacolul este așezat de un baldachin, de aspect piramidal, alungit. Din păcate, prea scurt a fost timpul în care a slujit pastoral Roth la altarul baroc al bisericii construit în anul 1723 de preotul Thomas Scharsio și refăcut în

1834, având la predelă scena Cinei Cea de Taină, iar la fronton Apariția lui Iisus în fața apostolilor, dar și statuile Proorocului Moise și a lui Ioan Botezătorul. Se mai poate spune că înainte de acest altar a mai existat unul

220

realizat de pictorul Vicentius Sibianu în 1520 și vândut la Cincu Mare în

1722. În însemnările sale, preotul Roth face remarca că acest altar este unul

din cele mai valoroase din Transilvania aparținând goticului târziu. Din amvonul de piatră realizat de același pietrar celebru sibian

Andreeas Lapicida, care a cioplit și a sculptat și figura lui Christus Triumphans de la ancadramentul sacristiei, va fi predicat mulțimii ce umplea nava centrală a bisericii, dar și tineretului pe care l-a îndrăgit îndeosebi aflat în frumoasa tribună de pe latura de Sud a navei cu cele 24 de panouri pictate în 1791 de către Michael Lieb. O mică istorie scrisă poate fi deslușită și azi pe acest panou care consemnează că această Sellia iuvenum nostrorum, a fost ridicată mai întâi la 1575 și apoi reedificată de pastorul Michael Lieb împreună cu câțiva senatori în anul 1791. Desigur Stephan L. Roth se va fi minunat mai puțin decât noi cei de azi în fața unei curioase statui policrome din lemn plasată la ultimul cat al turnului, clopotnița (înaltă

de 53 m) în cadrul ferestrei răsăritene, ce reprezintă după opinia noastră figura “clopotarului”, înveșmântat într-o tunică cu tăietură simplă în jurul gâtului, cu chipul încadrat în părul lung, tuns în tăieturi drepte la capete, specific epocii medievale. “Clopotarul“ are un braț mobil mișcat printr-un sistem de pârghii pus în acțiune de mecanismul ceasului aflat la nivelul imediat inferior. Clopotul mic ce se află la capătul acestui sistem de pârghii poate fi pus în funcțiune de jos.

Fortificația bisericii cu ziduri înalte de peste 9 m cu cele patru turnuri de apărare de azi și de atunci nu l-a putut apăra pe Stephan Ludwig Roth în

momentul de cumpănă al arestării sale, care va fi fost împlinit în casa parohială din vecinătatea sudică a bisericii fortificate.1

Nu i-a fost dat însă pastorului să se bucure multă vreme de liniștea materială, am zice chiar bunăstarea oferită de această parohie. Îndatoririle preoțești, apoi cele 11 ședințe consistoriale ținute între 1847 și 1848 cu teme de o amplă cuprindere care mergeau de la cele religioase la cele economice, agrare în principal (grădina comunală) la cele ale vieții de familie, în special al rolului copiilor în familie, al educației acestora începând cu acele grădinițe pe care le propunea în 8 aprilie 1849, l-au preocupat în mod deosebit. Dar tot de aici a plecat în misiunile ce i-au fost încredințate în

vremea revoluției ca adlatus și comisar în Comitatul Cetatea de Baltă. Casa parohială, ultimul său popas înainte de moarte, este o construcție de zidărie cu planul în forma literei „L” construită pe două nivele încă în sec. al XVIII-lea, după cum consemnează inscripția comemorativă fragmentată din câmpul frontului trapezoidal al fațadei principale: Cura/et Studoi / Mich. Lieb Past. / Schmied Jur. / Opp. A. Connert et Ste / RDT / Schieder / … Lehrer D. A / Domushaccpa / roch. Musna antiquior / IN AUST … TO

1 Nicolae Sabău, op. cit, în: Forma Petru, pag. 38.

221

POR … DOLA/RI INCENDIO 1771 PENE / UNIDCONSUMATOR / IN MODERNANT IIANC FO … MAM PERESTI / A. D. 1829

Și nu de puține ori în ultimul an al vieții sale, pastorul Roth va fi pășit spre cimitirul din vecinătatea acelei „Elias–Gasse”, atât pentru împlinirea prohodului enoriașilor săi decedați, dar și pentru o pioasă reculegere la mormântul celei de a doua soții, Carolina, fiica preotului ev. din Băgaciu dispărută prea de tânără, la nașterea celui de-al cincilea copil. Lespedea funerară de o riguroasă simplitate consemnează în inscripția comemorativă acest tragic episod:

“Hier ruht/... ST.L.ROTS`GATTIN CAROLINA geb. HENTER gest…Ianuar 1848.Ihr, 38 Lebens jahre vom I h r e n dankbaren

Kindern/Ruhe ihre Asche”. Cu tot tragismul sacrificiului său, ce epilog poate fi mai pilduitor decât

acela al încrederii în bunătatea omului și prin aceasta în iubirea aproapelui, mesaj pe care îl deslușim în ultimele rânduri adresate adversarilor săi intoleranți:

„Sic armis totus, cordeque victor eris!” Fiindcă cu toate armele tale, numai în bunătate vei învinge! Alte amănunte despre viața și activitatrea lui

Roth se pot afla din lucrare la paginile 32-38; 78-90 (Cap. Moșna în epoca

modernă).

e. MEMORIA POSTERITĂŢII

La 11 mai 1849 Stephan Ludwig Roth a fost executat prin împuşcare la Cluj. El a fost înmormântat pe locul în care fusese împuşcat. În registrul de

decese al Parohiei evanghelice din Cluj, găsim la data de 11.03.1850

următoarea însemnare: „Stephan Ludwig Roth, 53 ani, pastor evanghelic la

Moşna, lângă Mediaş. Regimul sângeros maghiar a dispus împuşcarea lui.

La execuţia sa a fost prezent preotul Hinz. Dumnezeu să ferească pe orice

cleric de asemenea funcţie”. În acelaşi an rămăşiţele pământeşti ale lui

Stephan Ludwig Roth au fost aduse la Mediaş și înmormântate în grădiniţa

şcolarilor unde la 20 Martie 1853 a avut loc dezvelirea unui monument pe

locul unde au fost depuse rămăşiţele lui Roth.1 De atunci, în fiecare an la 11 mai cei care preţuiesc activitatea lui

Stephan Ludwig Roth, indiferent de naţionalitate, din Mediaş, Moşna,

Nemşa, Alma Vii, se adună pentru a depune coroane, pentru a-l cinsti pe Roth şi pentru a păstra un moment de reculegere în amintirea marelui

patriot. Cultivând această orientare, din anul 1982 şi până astăzi anul 2015,

întâlnirea elevilor în faţa Casei Parohiale de la Moşna unde a trăit şi locuit

Stephan Ludwig Roth a devenit deja o tradiţie. Aşezaţi în semicerc, pentru

câteva momente elevii școlii însoţiţi de cadrele didactice se constituie într-o

1 Stephan Ludwig Roth (1796-1849) - 150 de ani de la moartea sa – Conferințe

prezentate la simpozioanele de la Mediaș și Moșna, Mediaș 1999, pag. 45.

222

strajă cu totul aparte pentru memoria MARELUI OM, care se menţine vie.

Cu solemnitatea cuvenită se depun coroane de flori, iar profesorii de istorie ai şcolii zăbovesc prin intermediul unei cuvântări emoţionante asupra

faptelor din viaţa lui Roth şi a importanţei acestora pentru istoria transilvană și nu numai. Adunarea se încheie de multe ori cu recitări de poezii sau

intonarea de cântece sau prezentarea unor texte celebre, reprezentative

pentru eveniment. După anul 1990 în localităţile aparținătoare comunei Moşna activităţile

de comemorare dedicate lui Stephan Ludwig Roth s-au intensificat și

datorită noului curs pe care l-a cunoscut istoria României. Astfel anul 1996

când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea marelui patriot a marcat, printre altele, dezvelirea unei plăci comemorative ce a fost amplasată pe corpul

principal de școală din localitate. Ideea unei plăci memoriale a pornit din

partea școlii, iar amplasarea acesteia pe instituţia şcolară a făcut parte dintr-un program mult mai complex. Placa comemorativă este localizată pe

partea nordică a școlii şi este uşor vizibilă încă de la intrare (foto 41). Redăm în cele de mai jos conţinutul acesteia: “Între anii 1847-1849 și-a desfășurat activitatea în Moșna preotul

Stephan Ludwig Roth gânditor și strălucit pedagog, reprezentant de frunte al școlii pestalozziene în Europa de Sud-Est.”

Placa comemorativă a fost dezvelită în ziua de 11 mai 1996 în cadrul

unei ample ceremonii de către primarul localităţii Moşna și a comunelor aparținătoare Nemşa şi Alma Vii de la acel moment, Dl. Lorincz Ludowig, Dl. Hugo Schneider şi Dl. Giura Lucian - profesor universitar în cadrul

Universităţii Lucian Blaga, Facultatea de Istorie. Alegerea celor trei persoane anterior amintite nu a reprezentat o simplă întâmplare ori o luare

izolată în calcul a oficialităţii pe care o reprezentau fiecare la modul

distinct, din perspectiva particulară a fiecăruia. În cuvântul său profesorul

de istorie Şotropa Ionel, a decriptat cheia acestei asocieri şi a explicat că cei

trei reprezintă de fapt naţionalităţile comunei „în cea mai bună înţelegere”

aşa cum a dorit tot timpul Stephan Ludwig Roth. Elevii care au susţinut o

frumoasă serbare comemorativă, au prezentat şi demonstrat alături de toţi

participanţii că modul în care trebuie cinstită memoria eroilor şi a oamenilor

de cultură este acelaşi indiferent de naţionalitate. În legătură cu stabilirea conţinutului textului acestei plăci precizez

faptul că s-a încercat reflectarea și valorificarea în mod prioritar a

intervalului 1818-1820, ani petrecuţi de către Stephan Ludwig Roth pe lângă renumitul Pestalozi şi mai ales a faptului că Roth a încercat să pună în

practică în Transilvania cele mai importante idei pestlaoziene legate de

limbă, școală, de înnoirea învăţământului în Ardeal. Placa mai sugerează şi

impactul deosebit pe care l-a avut asupra ideilor inovatoare ale marelui cărturar şi revoluţionar perioada 1817-1820 petrecută la Tübingen şi

Yverdon.

223

În cadrul programului general de comemorare din anul 1996, școala a organizat şi o interesată excursie tematică intitulată: „Pe urmele lui Roth”.

Această excursie a avut drept scop principal valorificarea interferenţelor

vieţii şi activităţii lui Roth cu obiective de pe următoarele două trasee: Moşna - Mediaş - Şeica Mică - Sibiu; Moşna - Cetatea de Baltă - Cluj-Napoca - Moşna. Astfel elevii au putut vedea locurile unde s-a născut, a copilărit, a făcut școala, a fost profesor, preot și unde a fost împuşcat

Stephan Ludwig Roth. Deşi nu poate fi negată întreaga importanţă a traseului rămâne

neechivoc faptul că momentul de încărcătură emoţională maximă a fost

acela în care s-a poposit pe Dealul Cetăţuia la Cluj, loc de tristă amintire

pentru parcursul vieţii pământeşti a cărturarului. Aici s-a citit celebra scrisoare pe care Roth a adresat-o locuitorilor din Nemşa și Moşna – cu trei ore înainte de execuţie, document care reatestă de fapt profundul său

umanism și calibrarea profundă, neîntreruptă a vieţii şi credinţei sale în

valori absolute. Tot acolo a fost citit și textul plăcii comemorative după care

elevii au exprimat ideea că ar trebui ca în acel loc să fie amplasat un bust al lui Roth. Considerentul de bază al acestei propuneri a fost că de acolo de

sus Roth ar putea privi şi împăca în continuare, la modul cel mai deplin, susţinut în mod simbolic și de perspectiva generoasă pe care i-ar asigura-o locul, toate naţionalităţile din Ardeal.

În anul 1997 cu prilejul primei întâlniri a sașilor plecaţi din Moşna a

fost dezvelită pe casa parohială evanghelică din Moşna, o nouă placă

comemorativă cu text bilingv, româno – german. Aceasta reprezintă în fapt

concretizarea unei iniţiative comune: şcoală – biserica evanghelică. Textul

pentru care s-a optat de astă dată este după cum urmează: ”ÎN ACESTĂ CASĂ A LOCUIT ÎNTRE ANII 1847-1849 PREOTUL

STEPHAN LUDWIG ROTH 1796-1849, MARE PATRIOT și

NEÎNFRICAT LUPTĂTOR PENTRU EGALA ÎNDREPTĂȚIRE A

TUTUROR NAȚIUNILOR DIN ARDEAL, IN DIESEM HAUS LEBTE VON 1847-1849 DER PFARRER STEPHAN LUDWIG ROTH 1796-1849 EIN TREUER SOHN SIEBENBÜRGENS. EIN UNERSCHROCKNER VERFECHTER DER GLEICHBERECHTIGUNG ALLER VOLKERSCHAFTEN SEINER HEIMAT.” (foto 42)

În prezenţa unui auditoriu căruia o circumstanţă istorică favorabilă i-a asigurat un simbolism aparte, fiind vorba de prezenţa în număr considerabil

a locuitorilor de etnie germană, emigraţi după Revoluţia din 1989 în

Germania, ceremonia de dezvelire a plăcii i-a fost deferită. Academician Mureşan Camil, preotului evanghelic Protopop Guib R. și preotului ortodox Stan Terente. În cuvântul lor invitaţii au evocat principalele momente din

viaţa lui Stephan Ludwig Roth legate de ideea înțelegerii între naţionalităţi.

Dl. Schneider Hugo, a afirmat că: „peste timp iată azi, aici şi sașii şi românii

îl slăvesc pe Roth pentru faptele sale”. Prezenţa mai multor naţionalităţii în

224

acel moment s-a constituit într-o dovadă vie că lupta lui Roth nu a fost zadarnică.

În mod legitim se prea poate ca cei care vor parcurge aceste rânduri

fără să fi avut deocamdată prilejul unei familiarităţi cu locurile pe care le

evocăm să se întrebe de ce și cât de necesară era amplasarea acestei noi

plăci comemorative? Precizez că ideea acestei plăci s-a activat în contextul

unui oarecare grad de anonimat pe care risca să îl conserve casa parohială

din Moşna, în care a locuit Roth. Printr-un text simplu, fără amănunte ori

trimiteri suplimentare, într-o zonă într-adevăr accesibilă ca și locaţie, era specificat printr-un text simplu: „Stephan Ludwig Roth 1796-1849”.

Notorietatea MARELUI OM devenea astfel cu precădere pentru novici o

chestiune de ordinul condiţionalităţilor fiind necesară întreprinderea unor demersuri suplimentare în situaţia în care ar fi vrut să afle măcar CINE a

fost Stephan Ludwig Roth. În contextul acestor împrejurări de fapt, în

consens cu biserica evanghelică s-a elaborat textul celei de-a doua plăci comemorative (foto 42):

Demne de semnalat în cadrul evenimentului sunt și următoarele

personalităţi: Christoph Klein – episcop, Prof. Dr. Paul Phillipi, Prof. Dr. Herman Petres, Prof. Dr. Paul Niedermeier, Schneider Georg – președintele Asociației Sașilor, plus un număr impresionant de români și de sași.

Având experienţa anului 1996 școala a organizat în intervalul 21

aprilie-12 mai 1999 un program complex cuprinzând mai multe activităţii

comemorative dedicate lui Stephan Ludwig Roth. Fără a intenţiona să

stabilim o oarecare ordine de preferinţă între acestea ne vedem totuși nevoiţi

să semnalăm importanţa și anvergura deosebită a zilei de 12 mai. Atunci a

avut loc la Moşna un simpozion în limba română cu tema: „Stephan Ludwig Roth, cărturar și luptător pentru deplina egalitate a naționalităților din Ardeal”. În calitate de invitaţi au prezentat comunicări: prof. dr. Herman

Peters, Sibiu; prof. dr. Vasile Mărculeț şi prof. Julius Knall, Mediaș.

Finalizarea lucrărilor simpozionului a fost marcată prin două lansări de carte

la care au participat profesorii de istorie din Mediaș și din zonă, precum și a alți invitați. Este vorba despre: „Pe urmele lui Stephan Roth”, Autor Lucian

Giura, Ed. Universitatii Lucian Blaga, Sibiu 1999; „Lupta pentru limbă în Transilvania, Autor Stephan Ludwig Roth, Ed. Gramar, București 1998 cu o prefață de Camil Mureșan.

Prezentarea acestor două lucrări a fost făcută de Academician Camil Mureșan, Conf. Univ. Dr. Lucian Giura, profesor Ionel Șotropa – Directorul Școlii Generale Moșna. Toate lucrările prezentate în cadrul Simpozionului au fost cuprinse în volumul Stephan Ludwig Roh 1796-1849, 150 de ani de la moartea sa, coferințe prezentate la simpozionale de la Mediaș (4 mai) și

Moșna (12 mai), volum îngrijit de Helmuth Julius Knall. În aceași zi în fața casei parohiale, în prezența unui numeros grup de

participanți, a fost dezvelit bustul lui Stephan Ludwig Roth de către

Academician Camil Mureșan și de către prof. dr. Herman Peters. (foto 43)

225

Bustul a fost realizat de d-nul Emil Mureșan, cunoscut artist

medieșan cu sprijinul Școlii Generale Moșna și a Forumului Democrat German, prin Fodorean Mariana.

Motivul pentru care s-a apelat la cei doi dascăli și intelectuali consacraţi, d-nul Mureşan Camil şi d-nul Peters Herman este cuantificabil în profilul unui gest de respect și deplină recunoaştere a dedicaţiei acestora

pentru Stephan Ludwig Roth. De-a lungul carierei lor aceştia au avut

preocupări importante legate de viața și activitatea lui Roth și mai ales au manifestat o dragoste constantă faţă de cărturarul sas. În cuvântul său, directorul școlii a subliniat faptul că amplasarea unui bust Roth reprezintă în

egală măsură și o premieră pentru mediul rural, nefiind nicăieri realizat un

asemenea bust cu Roth și în același timp conținutul plăcii exprima în fapt dragostea lui Roth pentru Nemșa și Moșna.

Tot în aceași zi, școala din localitate a primit denumirea de Stephan Ludwig Roth. (foto 40) Acest fapt a reprezentat de altfel o continuare firească a gestului din anul 1996 când pe corpul instituției de învățământ a fost amplasată o placă comemorativă cu un conținut orientat în mod prioritar înspre evidențierea legăturii dintre Roth și ideile inovatoare în

materie de învățământ și formare pe care acesta le-a mijlocit ca urmare a activității de mentorat al lui Pestalozi. Cu prilejul manifestărilor de atunci

prilejuite de serbarea a 200 de ani de la nașterea lui Roth, directorul școlii a punctat și anticipat că oarecare „suficiență” a momentului va putea fi atinsă doar în momentul în care imortalizarea memoriei lui Roth se va putea face nu numai printr-o „piatră moartă”, în egala măsură și printr-o onomastică simbolică care să fie atribuită școlii din localitate. Materializarea acestei idei a presupus, pe lângă determinare și susținerel parcurgerea unor formalități administrativ-procedurale. Astfel Consiliul Profesoral din aprilie 1999, a hotărât în unanimitate ca școala să poarte numele de Stephan Ludwig Roth. Ulterior acestui moment s-a adresat o Cerere de către

Conducerea Școlii, Inspectoratului Școlar Sibiu al cărui răspuns a venit în

data de 27.04.1999, Decizia Nr. 64. În cadrul acestei Decizii se precizează

ca „Începând cu data de 01.05.1999 Școlii Generale Moșna i se atribuie

denumirea de Stephan Ludwig Roth”. Presa timpului a consemnat acest eveniment: Exemplu - ziarul Tribuna din ziua de 4 mai 1999 scrie că

„Școala din Moșna va purta începând cu 4 mai, numele istoricului și

gânditorului din Transilvania. Dorim să impunem atât liceul din Mediaș, cât și școala din Moșna – ca adevărate centre-pilot pentru învățământul în limba germană din Transilvania – preciza inspectorul școlar general adjunct Klaus

Johannis”. În expunerea prezentată cu acea ocazie s-a arătat că suntem mândri că

Școala noastră poartă numele marelui cărturar, chiar dacă suntem români, deoarece este una din cele mai mari personalități pe care le-a avut poporul săsesc care a locuit, a îndrumat și a profesat la Nemșa, Moșna și Alma-Vii. Cu această ocazie s-a reiterat ideea rostită de directorul Herman Jekeli în

226

anul 1919 la Liceul din Mediaș, când s-a dat denumirea aceste școli „Stephan Ludwig Roth” că „numele este ca frunza în vânt dacă nu dovedim prin fapte că spiritul și voința fermă a lui Roth sunt vii printre noi”1

Intervalul anilor aprilie 2000 – aprilie 2008 nu a mai înregistrat o

activitate specială. În luna mai a anului 2008, viața și opera lui Roth a început să fie omagiată din nou prin mai multe articole apărute în presă. Un asemenea articol, redactat la Moșna, a apărut în luna iunie a anului 2008 în

Revista Arhitext, Nr. 06 despre casa parohială din Moșna, unde a locuit Roth. Redăm în cele de mai jos fragmente din articolul „Priviri în umbră”

aparținând prof. Ionel Șotropa. „Întoarcerea în trecut este emoționantă totdeauna; ea se constituie

într-un pasionant exerciţiu, dar și – când e vorba ca acum, de o casă parohială – într-o datorie de suflet față de cei care au locuit-o și care au participat la atâtea și atâtea evenimente din viaţa comunităţii.

De-a lungul timpului au locuit şi au trecut pe la Moșna multe personalități; dintre toate răzbate însă figura lui Stephan Ludwig Roth,

marele cărturar sas care a crezut până la moartea sa tragică în înţelegerea

tuturor naţionalităţilor din Transilvania, în luminarea permanentă a sașilor și

în instruirea românilor. Casa parohială a fost construită în imediata apropiere a cetăţii, pe o

mică ridicătură, parcă pentru a vedea mai bine, alături de preoţii care au

locuit aici, tot ceea ce se întâmplă în comunitate. Este o construcție în

zidărie cu planul în forma literei L înalțată pe 2 niveluri la sfârșitul secolului al XVIII- lea, după cum consemnează inscriptia comemorativă fragmentară din câmpul frontonului trapezoidal al faţadei principale. Aici a locuit între

anii 1847–1849 Stephan Ludwig Roth, aici a scris în lungile seri de iarnă

importante lucrări despre viața comunităților transilvane. Și acum se poate vedea biroul său așezat lângă lungi dulapuri, pe perete, unde mai stau

aliniate cărți, dosare, atâtea și atâtea amintiri. (…) „Viața la ţară te face să te prostești și să putrezești. Sunt mulțumit cu

situaţia mea, dar spiritul meu se vestejeste din lipsa contactelor sociale. Ce

poate fi mai îngrozitor decât o seară de iarnă? Citeşti și fumezi – doar cu tine în faţă, este totuşi plictisitor.” (…) Ce a mai rămas din trecutul acestei

case? Un mini muzeu Stephan Ludwig Roth, unde se află expus unul dintre

cele mai valoroase tablouri cu el. Paşii celebrei vizite a Prinţului Charles şi

poate strigătul disperat de ajutor pentru consolidarea monumentului (…). Un an important în ceea ce înseamnă omagierea lui Roth la Nemșa îl constituie anul 2010, luna august Pentru descrierea evenimentului poate fi sugestiv articolul „Bustul lui Roth la Nemșa – datorie împlinită”, apărută în

ziarul Ecomuzeu Regional, Sibiu, Anul 3, Nr. 9, august 2010, reprodus

1 Stephan Ludwig Roth, (1796-1849) 150 de ani de la moartea sa, conferințe

prezentate la simpozionele de la Mediaș, (4 mai) și Moșna (12 mai), Îngrijit de

Helmuth Julius Knall, Mediaș, 1999, pag. 45.

227

fragmentar în cadrul prezentului material în secțiunea „Roth la Nemșa”. (foto 49)

În același ziar, același autor publica un articol interesant despre casa

parohială evanghelică Nemșa, din care reproducem doar ideea că: „această

casă cere un ajutor disperat pentru refacere.” Tot în anul 2010, în Nr.10 al ziarului amintit, apare din nou un articol

intitulat: „O grădiniță frumoasă, prietenoasă, deschisă tuturor.” Reproducem fragmentar și acest articol, apărut în Nr.10, Octombrie 2010, în Publicația de Informație a Asociației Ecomuzeu Regional Sibiu.

„Primele mărturii despre intenția de a face o grădinița la Moșna apar în

presa anului 1846, când Stephan Ludwig Roth propune înfiinţarea unor

grădinițe în mai multe localităţi, printre care şi Moşna. La 9 aprilie 1848

Consistoriul bisericii evanghelice din Moşna a hotărât la propunerea lui

Stephan Ludwig Roth înfiinţarea unei astfel de instituţii preşcolare, aceasta urmând să funcţioneze din aprilie până în septembrie. Poate fi considerată

totuşi, una din primele inițiative de acest fel din România. Grădinița începe

să fie prezentă cu adevărat în Moşna din 4 mai 1891, când la iniţiativa

Asociaţiilor de Femei și-a deschis porțile având un număr de 90 de copii. În

perioada septembrie 2008 – octombrie 2010 grădinița a fost construită în

ciuda problemelor ridicate de criză, după un proiect realizat de inginerul

Nicoară Ioan. Acest lucru este pus în evidență de o placă comemorativă

aflată la intrarea în această grădiniță, cu următorul conținut: „Prima grădiniță din Transilvania inițiată de Stephan Ludwig Roth în 9 aprilie

1848. Grădinița a fost reconstruită în forma actuală în perioada 1 septembrie

2008 – 16 octombrie 2010.” (foto 50) Un loc aparte, distinct în acțiunile dedicate memoriei lui Roth îl

constituie deschiderea în octombrie 2013 a unui spațiu muzeistic în casa parohială evanghelică, dedicat lui Roth. A luat naștere din inițiativa Primăriei, Bisericii Evanghelice și Școlii Stephan Ludwig Roth.

Expoziția oferă vizitatorului o succintă biografie a lui Stephan Ludwig Roth între anii 1796-1849, locul unde sunt adunate o serie de obiecte de mobilier, lucrări original editate și în copie ale operelor sale, cărți, studii și

articole despre viața și activitate sa, iconografie. Cea mai importantă piesă

este o pictură cu Stephan Ludwig Roth adusă de la Casa parohială din Nemșa.

Proiectul „Pe urmele lui Roth” care se derulează în prezent are drept scop să amenajeze un traseu tematic turistic în memoria lui Roth. Memoria acestui intelectual sas este integrată în patrimoniul cultural material al Transilvaniei. Traseul tematic ar putea uni localitățile Moșna, Nemșa, Alma Vii, Șeica Mica, Târnava, Axente, Mediaș și va fi marcat prin panouri și

indicatoare, materiale promoționale, de promovare. Traseul urmărește conservarea și promovarea patrimoniul cultural

existent și în același timp păstrarea și promovarea culturii tradiționale. Ar

putea declanșa interesul turistic pentru aceste locuri și de ce nu, atragerea de

228

fonduri europene pentru a opri degradarea accentuată a bisericii și casei parohiale de la Nemșa. Un alt fapt demn de luat în seamă și pe care credem ca acest proiect îl va materializa este legat de creșterea gradului de promovare al acestor monumente. Majoritatea covârșitoare a monumentelor istorice din zonă nu sunt incluse în circuite turistice, deși beneficiază de un

mare potențial și din punct de vedere istorico-social, dar și de o serie de priveliști naturale deosebite care le conferă un caracter aparte. Valoarea

acestui proiect este legată în mod cert și de „miracolul” pe care poate să îl activeze „urmele lui Roth” din localitățile amintite. Acestea devenind astfel

liantul și factorul determinant pentru includerea cetăților din cele trei localități: Moșna, Alma Vii, Nemșa în circuite turistice de mare amploare.

În Stephan Ludwig Roth întâlnim o personalitate importantă a vieții

spirituale și culturale transilvane, dar și europeană a sec. al XIX-lea. Prin ideile sale pedagogie și politice ne poate fi un îndrumător spre integrarea

europeană din ce în ce mai bine. Ținând cont că ideile și faptele lui Roth, în contextul de azi, dovedesc

că acesta este unul care a aplicat ideea unității europene/nationalităților, încă din sec. al XIX-lea și s-ar putea întreprinde trasee și în spațiul european

pe unde a trecut. „Pentru mine diferitele naționalități nu sunt decât fracțiuni

ale unui tot mai mare. Socotesc această nesăbuită furie a luptelor pentru limbă ca o îndepărtare de la ideea umanității, ce-n mijlocul acestor vremuri agitate e mereu maltratată și ar putea să piară.”

Fiind preot a înțeles, a încercat să unească nu numai enoriașii săi ci și

enoriașii comunei și populația Transilvaniei (a se vedea ideile de înțelegere,

unitate). Nu este cazul aici să plângem pe acest martir, nici să condamnăm pe

acei care au crezut că au dreptul la această faptă. Roth a murit împăcat și

fără ură. Intențiile lui au fost întreaga sa viață și muncă inspirate de un adânc umanism tolerant și democratic bazat pe drepturile omului și

demnitatea umană. Moștenirea sa spirituală este aceea a unui adevărat

european.1 Ne poate fi un călăuzitor pe drumul nostru spre integrarea într-o Europă de valori spirituale cu adevărat umane.

Grija pe care comunitatea a manifestat-o pentru Roth în acești ani a fost remarcată și de Michael Kroner, marele biograf al lui Stephan Ludwig Roth. Iată ce a scris acesta în Cartea de Aur a școlii „Am vizitat azi, iunie

2005, biserica cetate și școala din Moșna și am fost foarte impresionat de grija cu care este prețuită opera lui Stephan Ludwig Roth” (Dr. Michael Kroner).

1 Stephan Ludwig Roth, op. cit., pag. 23.

229

CONCLUZII

Prin lucrarea prezentă am încercat să realizăm o monografie cât mai

completă a localităţii și, de ce nu, chiar a comunei, până în anul 2015

căutând să scoatem în evidenţă, cât mai obiectiv, aspecte legate de istoria

locală în diferite perioade. Un element important în acest demers este

reprezentat de materialele culese în cercetările mai vechi şi mai noi,

realizate în muzee, arhive locale și regionale, cercetări la faţa locului.

Activităţile şcolare şi cele la nivel de comunitate, desfăşurate de-a lungul timpului, au constituit şi ele premisele existenţei unui bogat material

informativ și ilustrativ format din planşe, fotocopii, diverse articole, etc. Chiar dacă nu putem susţine că am reuşit să consultăm toate lucrările

și publicaţiile în care se găsesc date şi informaţii privind istoria localităţii

am parcurs o bună parte a acestora – fapt reflectat de menţiunile din

bibliografia generală a lucrării. Ţinând cont de caracterul lucrării, care este o monografie istorică,

ne-am concentrat cu precădere asupra trecutului localităţii neinsistând

asupra unor date statistice prea amănunţite care ar fi depăşit cadrul istoric şi

ar fi dus la o lucrare prea extinsă. S-a putut constata că există o legătură foarte strânsă şi un raport de

cauzalitate direct între aşezarea comunei Moșna în Podişul Târnavelor, -poziţie geografică avantajoasă, și evoluţia sa istorică.

Descoperirile arheologice rezultate în urma nenumăratelor investigaţii

întreprinse în teren inclusiv de noi, coroborate cu alte descoperiri anterioare, au demonstrat în mod evident o continuitate de locuire - de la neolitic, prin cultura Petreşti, la perioada de ocupaţie romană și dispersat până în secolul

X sau XI. În momentul aşezării sașilor pe aceste meleaguri, în perioada anilor

1270-1280, aceştia au găsit o populaţie românească cu care vor dezvolta

bune relaţii de convieţuire înfruntând împreună vicisitudinile istoriei. Istoria comunei conservă elemente interesante și în perioada

contemporană, lucrarea căutând să scoată în prim-plan principalele evenimente naţionale şi locale, inclusiv cele la care au participat locuitorii

comunei. Drept contribuţie pe care noi o apreciem ca fiind inedită, menţionăm publicarea jurnalului unui român din Moşna, participant pe

frontul de est la deportarea saşilor și la revoluţia din anul 1989 la Moşna.

Pentru a crea acces la o imagine generală cât mai completă despre bogata

istorie a locului, am optat pentru realizarea unei prezentări a cronologiei

istorice a comunei ( Moșna, Nemșa, Alma Vii). Secţiunea destinată demografiei urmăreşte evoluţia numerică a

populaţiei pe naţionalităţi, temă intrinsec legată de fenomenul emigrării sașilor. Într-un atare context s-a căutat să se răspundă prin argumente la

câteva întrebări fundamentale și anume: cine au fost, ce au dorit, de ce au plecat sașii din Ardeal?

230

Pe lângă sursele bibliografice folosite în vederea identificării răspunsu-rilor la temele de interes ne-am concentrat în mai multe rânduri pe

informaţia directă provenind de la populaţia săsească, atât cea emigrată cât

şi cea rămasă. Menţionăm că în contextul dimensiunii timpului istoric se

poate afirma că localitatea Moşna a fost până nu demult una din cele mai

puternice citadele săseşti din bazinul Târnavei Mari. Coordonatele

procesului de emigrare declanşat la sfârşitul secolului al XIX-lea și

începutul secolului XX ca primă etapă, a doua înainte de-al doilea război

mondial, continuând și după finalul războiului, într-o a doua etapă, între

anii 1970-1980 într-o a treia etapă şi culminând în intervalul 1990-1992 reprezintă jaloane esenţiale în analiza, existenţa și conformaţia comunităţii.

Nu ne propunem în momentul de faţă o analiză a aspectelor particulare

pe care le-a presupus viaţa economică a localităţii. Precizăm doar că unul

dintre factorii impulsionanţi ai vieţii deosebite a localităţii este identificabil

şi la nivelul privilegiilor cu care au fost înzestraţi sașii, fapt care s-a suprapus neechivoc pestre o structură cu un puternic spirit organizatoric,

dedicat muncii şi disciplinei definitorii pentru comunitatea germană. Agricultura evoluată şi numărul mare de meşteşugari organizaţi în

bresle constituie un indiciu clar cu privire la anvergura activităţii şi

prezenţei acestora în viaţa comunităţii. Economicul a influenţat de o manieră profundă aspectul urbanistic al

zonei materializat în construirea bisericilor, cetăţii şi celorlalte case ale

localităţii. Viaţa economică s-a orientat înspre o amplă acoperire a domeniilor

dovedite ca fiind necesare dezvoltării locale, demonstrând că între fiecare

meserie, meşteşug, există o continuitate şi o interdependenţă naturală, cu rol bine definit la bunăstarea generală. Anul 1989 reprezintă o mutaţie evidentă

nu doar la nivel naţional, localitatea începând să poarte amprenta vastului

proces de transformare a orânduirii socialiste în orânduire capitalistă. De

mare folos în perceperea acestui proces dincolo de „viaţa trăită” ne-a fost un Raport elaborat în cursul anului 1999 de către un colectiv condus de Prof. doctor Dumitru Sandu şi Profesor doctor Manuela Stănculescu sub egida

Băncii Mondiale. În realizarea acestuia o contribuţie însemnată poate fi

atribuită şi catedrei de istorie a școlii din localitate, Școala Stephan Ludwig Roth.

Nu puteam să omitem pentru o trecere cât mai completă în revistă

capitolul administraţie în cadrul căruia au fost identificaţi pentru prima dată

toţi primarii comunei Moşna şi, în acelaşi timp, am căutat să prezentăm

unele realizări edilitare. Împărtăşim opinia potrivit căreia există diferenţe

toponimice la nivel de sursă între Moşna, Nemşa și Alma Vii, toponimicul localității Moșna fiind de origine slavo-română, iar pentru Nemșa și Alma Vii este de origine germană, discuțiile rămând în continuare deschise.

Aspectele religioase reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât o

reflectare a realității etnice a zonei, populaţia fiind la început catolică și

231

ortodoxă, iar din anul 1544, respectiv 1700, evanghelică, ortodoxă şi

greco-catolică. Elementul cultural și educaţional al localităţii poartă o marcă strâns

legată de dezvoltarea economică accentuată datorită căreia se remarcă

prezența școlilor germane încă din secolul al XIV-lea. Demn de semnalat este faptul că şcoala germană din Moşna a reuşit să aibă un număr

apreciabil de studenţi la Viena şi Cracovia, ocupând unul din primele locuri

între satele Transilvaniei. Documentele existente amintesc mult mai târziu

prezenţa școlii româneşti. Înainte de înfiinţare acesteia copiii români învăţau

să scrie şi să citească în casa preotului sau a dascălului. Prezenţa școlii a dus la ridicarea de timpuriu a unor personalităţi marcante din rândul locuitorilor

care, întorşi de la studii, vor avea un rol important în lumea satului. În contextul familiarității exersate nu aveam cum să nu optez pentru o

prezentare detaliată a informaţiilor legate de şcoala din localitate şi de

dascălii de la secţia română și germană, care şi-au desfăşurat activitatea la școală în intervalul anilor 1900-2015. La acelaşi capitol au fost consemnate și principalele evenimente legate și de mutaţiile culturale survenite după

anul 1989 și mai ales după 2007 la Moşna. Nu putem încheia semnalarea aspectelor concluzive fără a aminiti

vizita Prinţului Charles la Moşna din anul 1998, eveniment care, preluând

comparaţia cu prezența cărturarului Stephan Ludwig Roth, a lăsat „urmele”

sale în calea timpului în sensul activării unor vaste lucrări pentru refacerea

unuia dintre cele mai importante monumente ale localităţii, cu un loc bine

precizat inclusiv în moştenirea culturală a Transilvaniei: Biserica – Cetate din Moșna.

Fără doar şi poate manifestăm o legătură aparte cu capitolul „Vremea renașterii naționale” în care am ales să ne oprim de astă dată altfel,

retrospectiv şi totodată meditativ asupra MARELUI OM, cărturar, pedagog și patriot Stephan Ludwig Roth. Prezenţa lui a constituit filtrul și totodată

calea pentru a alege itinerariul prin cele trei comune: Alma Vii, Nemşa şi

Moşna oferindu-ne vreme de răgaz inclusiv la nivelul timpului istoric. Dacă

am zabovit mai mult sau mai puţin este o chestiune până la urmă de

circumstanţă - spunem doar că nu ne-am desprins de nici un loc înainte de a

încerca să îi evidenţiem valoarea și ineditul. Dragă cititorule, te rog să popseşti și tu şi să-ți îngădui întâlnirea cu

timpul şi cu locuri pe care nu ai cum să le cunoşti deplin în absenţa întâlnirii

reale. Primul pas l-ai făcut deja prin interesul pe care ţi-l manifeşti răsfoind

această carte. Îți mulțumim… Cu deplină considerație şi preţuire, Autorii

232

La final de drum aducem muțumiri D-lui Marius Halmaghi, președintele Ecomuzeului Regional Sibiu, coordonatorului principal al proiectului ”Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth”, D-lui. Roba Eugen, reprezentantului Grupului de Acțiune Locală Mediaș, D-lui Drăgușanu Ovidiu și celor care au tehnoredactat această carte: Isailă Octavian, Brot

Cosmin, Suciu Alecsandru Ovidiu, Rațiu Lucian.

233

COMUNA ÎN DATE

MOŞNA

5.500- 2.500 î.e.n.

Neoliticul. Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul comunei

au scos la iveală numeroase urme neolitice printre care se remarcă

două mici vase de cult şi o frumoasă figurină zoomorfă aparținând

culturii Petreşti (3500-2500 î.e.n.). 2.000- 1.150 î.e.n.

Epoca bronzului. Din mai multe puncte ale satului s-au descoperit seceri de bronz aparţinând acestei epoci.

cca. 1.150 mijl. - sec. V î.e.n.

Prima vârstă a fierului este bogat reprezentată prin multiplele descoperiri hallstattiene de pe Hula Almei, Stina, Poarta Cetăţii.

La toate acestea se adaugă și diverse descoperiri scitice.

mijl. sec. V î.e.n.- 100 e.n.

A doua vârstă a fierului. S-a descoperit o brăţară dacică din sec. I

î.e.n. împodobită cu două capete de animale într-o stilizare deosebită.

Sec. II-III e.n.

S-au descoperit 300 de monede romane de argint foarte bine păstrate, cea mai veche din vremea lui Alexandru Severus şi cea

mai recentă de la Hadrian, la care se adaugă castrul roman şi alte

mărturii descoperite în punctele La Râpă și La Morminte Sec III-XI

Descoperirea unei inscripţii şi ceramică având ca decor

circumvoluţiuni 1268 Este menţionată localitatea Furkesdorf; o parte din aceasta va intra

în componenţa Moşnei în anul 1474. 1270-1280

Colonizarea populaţiei săseşti la Moşna

1280 Prima atestare documentară 1283 A doua atestare documentară 1289 Un al treilea document al Moşnei care reconfirmă drepturile din

1283 1315 O delegaţie merge la regele Carol Robert în scopul obţinerii

pentru cele Două Scaune a unei diplome care să confirme

drepturile și libertăţile obştilor săseşti; printre membrii acesteia,

este amintit și un anume Herbordus din Moşna care, după toate

probabilităţile a fost greav. Ultimul greav al Moşnei, Iakob, este menţionat în 1497, este numit comitele Ioan Johannes primul.

1359 Localitatea Moşna este reprezentată în adunarea Scaunului

Mediaş 1385 S-a definitivat prima biserică catolică a sașilor din Moşna. 1396-1520

Sunt semnalaţi la Universitatea din Viena 21 de studenţi proveniţi

din localitatea Moşna.

234

1401 La Universitatea din Viena este înmatriculat un tânăr moşnean cu

numele Thomas. 1438 Se abat spre Furkesdorf trupe otomane, distrugând în bună parte

această localitate. 1464 Regele Matei Corvin iartă toate impozitele pe timp de zece ani

pentru salvarea localităţii Furkesdorf. 1469 - Greavul Georg din Moşna este prezent printre delegaţii care

obţine din partea regelui Matei Corvin dreptul liber al

judecătorului pentru cele 7 + 2 scaune. - Greavul Georg din Moşna este prezent printre delegaţii care

obţine din partea regelui Matei Corvin dreptul liber al

judecătorului pentru cele 7 + 2 scaune. a II-a jumătate

a sec. XV

Moşna are un număr de 1100-1200 locuitori

1470 Localitatea FURKESDORF este împărţită conform ordinului

regelui Matei Corvin, în părţi egale între Moşna și Mediaş 1472 Greavul Iakob din Moşna este numit reprezentant legal al

provinciei sibiene în districtul Făgăraş, iar în 1477 este numit ca

reprezentant al celor două scaune în faţa regelui. 1474 Moşna îşi măreşte suprafaţa agricolă cu 1000 de iugăre, provenite

din împărţirea localităţii Furkesdorf cu Mediaşul. 1485-1498

S-a construit biserica evenghelică actuală în stil gotic târziu, de o

mare valoare artistică, lucrările fiind conduse de sibianul Andreas Lapicida. Această biserică a suferit renovări, reparaţii,

reconstrucţii din adaosuri în anii : 1575, 1630, 1658, 1698, 1701, 1718, 1763, 1791, 1824, 1919, 1998, 2000.

1490 Greavul Iakob obţine din partea regelui Vladislav al II-lea o nouă

confirmare a privilegiilor celor Două Scaune. 1495 Regele Vladislav al II-lea acordă Moşnei dreptul la târg anual și

săptămânal. 1497 Documentele timpului amintesc că acelaşi greav Iakob este ales

judecător al scaunului Nocrich. 1500 Începe împrejmuirea cu ziduri de apărare a bisericii catolice. 1511 Localitatea Moşna, Vorumlocul și Valea Viilor au avut mult de

suferit din cauza unor incendii provocate intenţionat. Din acest

motiv, regele a scutit localitatea de impozite pe timp de trei ani. 1519 Satul Weisdorf este împărţit între Moşna şi Alma Vii, Moşnei

revenindu-i 700 de iugăre. 1528 Moşnenii adresează o plângere împotriva greavului, acuzându-l de

a-şi fi atribuit o parte din pădure și pământul arabil, acuzându-l totodată de folosirea abuzivă a morii satului.

1530 Moşna este ocupată de ostaşii regelui Ioan Zapolya. În acest timp,

de la Braşov sosesc delegaţi în Moşna pentru a încheia pace cu

235

regele. 1532 Moşna numără, conform statisticilor timpului, 232 de gospodării.

În acelaşi an, localitatea apare și pe harta lui Johannes Honterus. 1534 Fierarul Nicolae din Moşna deţine dregătoria de notar al oraşului

Mediaş. 1544 Saşii din Moşna îmbrăţişează noua religie reformată, devenind

evanghelici. 1553 Se hotărăşte de către adunarea provincială a celor Două Scaune ca

Mediaşul să fie reşedinţa Scaunului, iar judecătoria regală să se

exercite în permanenţă aici. Târgul (oppidum) Moşna îşi păstrează

dreptul la judecători proprii. 1555 Moşna obţine dreptul de a ţine două târguri anual: de Sf.

Gheorghe – 23 aprilie și de Sf. Laurenţiu – 10 august (ultimul s-a ţinut cam în anul 1900). Alături de aceste două târguri se

desfăşurau în fiecare vineri târgul săptămânal care, după 1619, s-a mutat sâmbăta.

1544 - 1599

În evidenţele Gimnaziului I. Honterus din Braşov apar înregistraţi,

în acest interval de timp, 19 elevi. 1592 Membrii breslelor existente în Moşna finalizează construirea

turnului de apărare din partea de vest a cetăţii. 1605 Domnitorul Radu Şerban a trecut prin localitatea Moşna de câteva

ori între lunile martie și septembrie. 1616 - 1641

Populaţia Moşnei reuşeşte să construiască zidul inelului exterior

al cetăţii. 1619 Principele Gabriel Bethlen confirmă toate drepturile şi libertăţile

pieţei din Moşna. Moşnenii pierd dreptul de a participa la Mediaş la alegerea

judecătorului scăunal. 1630 Renovarea bisericii (I). 1640 Mare incendiu. 1658 Principele Acatiu Barcsai ţine o dietă la Moşna cu scopul de a

scoate de la localnici noi sume de bani ce urmau a fi plătite

turcilor. 1658 A doua renovare a bisericii evenghelice. 1661 Moşna trebuie să plătească 2468 taleri. Contribuţie la plata

obligaţiilor pe care Transilvania le avea faţă de turci. 1657-1664

În acest interval de timp turcii şi tătarii îşi intensifică atacurile

asupra Transilvaniei. Moşna este obligată să întreţină și să

încărtiruiască deseori militari străini. 1662 În urma războiului civil din Transilvania, localitatea Moşna a avut

foarte mult de suferit, datorită trupelor principelui Ioan Kemeny,

care a provocat multe distrugeri localităţii. În acelaşi an,

principele Apafi s-a aşezat aici cu 2000 de mercenari turci, timp

de trei săptămâni.

236

1693 - 1698

În continuare, Moşna încărtiruieşte mai multe companii militare,

care provoacă mari greutăţi materiale populaţiei locale. 1701 A treia renovare a bisericii. 1705 Curuţii ajung la Moşna, jefuind și prădând totul în jur. Din

timpurile acelea se păstreză denumirea unui deal, Kurusenberg. 1709 - 1710

Din cauza unei epidemii de ciumă, foarte mulţi locuitori ai

Mediaşului se refugiază la Moşna. 1718 A patra renovare a bisericii. 1719 - 1720

O nouă epidemie de ciumă provoacă la Moşna moartea a 11

persoane. 1720 Moşna se redresează economic şi, în acelaşi timp, asistăm la o

mărire a numărului populaţiei, nu numai prin sporul natural, ci și

prin venirea unor noi emigranţi din Austria. 1724 Cea mai veche casă a Moşnei existentă și descoperită recent a fost

construită în acest an, iar în prezent este locuită de familia Diac

Romulus. Această casă se află la nr. 206, pe strada Nouă. 1759 Începe refacerea bisericii evanghelice prin eforturile depuse de

preotul M. Sander (1759-1778). 1765 Sunt în evidenţa localităţii patru cadre didactice, iar clădirea școlii

săseşti se află amplasată lângă vechea casă parohială, arsă în

incendiul din 1771. 1771 Un mare incendiu căruia i-au căzut victime 75 de case săseşti,

între care și cea parohială și 25 case româneşti. 1786 Sunt înregistrate 231 de case săseşti şi româneşti, având

aproximativ 1155 de locuitori. 1788 Se demolează vechea moară de apă (cea de jos), lângă actualul

dig. Se construieşte o altă moară, în locul cunoscut sub numele de

Coasta Morii. 1794 Este finalizată noua casă parohială a bisericii evanghelice, unde va

locui şi Stephan L. Roth. 1800 Documentele semnalează prima Școală confesională ortodoxă. 1810 - 1820

Cronica bisericii ortodoxe din Moşna consemnează prezenţa în

localitate a primilor uniţi. 1813 - 1816

Localitatea are de suferit datorită recoltelor foarte slabe.

1816 Într-o atmosferă sărbătorească, sunt primiţi tinerii sași voluntari participanţi la războiul purtat împotriva lui Napoleon.

1826-1829

Este construită o nouă Școală germană în partea de vest a cetăţii,

care a funcţionat până în 1909. 1834 Este refăcut altarul bisericii evanghelice și scaunele din interior,

în schimbul sumei de 1980 de florini. 1841 Este finalizată biserica ortodoxă română, prin activitatea deosebită

a preoţilor T. Popovici, T. Curcea și N. Popovici. 1837- Stephan Ludwig Roth funcţionează ca preot la Nemşa.

237

1847 1842-1848

O bună parte din cele mai valoroase lucrări ale lui St. L. Roth au fost concepute și elaborate la Nemşa şi Moşna.

1843 Este turnat de meşterul Lotz din Sighişoara marele clopot din

turnul bisericii evanghelice, în schimbul sumei de 100 florini. 1847-1849

Roth activează ca preot la Moşna.

1848, 9 aprilie

Roth propune înfiinţarea unei instituţii preşcolare care pare a fi

printre primele de acest fel din ţară. 1848, 3/15 mai 5/17 mai

- Are loc Marea Adunare Naţională de la Blaj. Printre cei 40.000

de oameni, în majoritate ţărani prezenţi pe Câmpia Libertăţii,

participă alături de alţi moşneni și preotul evanghelic St. L. Roth. 1849, 21 aprilie

Din locul unde se ţinea târgul Moşnei, St. L. Roth este arestat de către un grup de 12 husari și un ofiţer, pus în lanţuri și dus la Sighişoara, de unde este transportat la Cluj.

1849, 11 mai

Stephan Ludwig Roth este condamnat la moarte prin împuşcare. Din ultimele sale însemnări, a rezultat ataşamentul pe care l-a avut şi pentru populaţia Moşnei.

1850 Este terminată biserica greco-catolică din Moşna. 1856 Marele turn al bisericii evanghelice este acoperit cu tablă albă de

către un tinichigiu din Mediaş, iar bila din vârful acestui turn este

aurită la Viena. 1856 Se construieşte o nouă Școală românească, având ca învăţător pe

Zahei Moldovan. 1857 Moşna are o populaţie de 1649 locuitori: 1033 sași, 518 români, 98

ţigani. 1864 Pe uliţa Vălenilor, la nr. 385 este semnalată prima casă parohială a

românilor ortodocşi. 1874 1877

A fost cumpărată o nouă orgă, realizată de constructorul vienez Carl Hesse. Orga cea veche datând din 1701 este vândută la

Răvăşel. Au loc și la Moşna acţiuni de sprijinire a războiului de

independenţă din partea românilor, iar câştigarea acestuia le umple inimile de bucurie.

1880 Recensământul efectuat în acest an arată prezenţa la Moşna a unui

număr de 1739 de locuitori, din care: saşi – 1138, români – 407, ţigani – 163, maghiari – 9.

1881 G. D. Teutsch efectuează o vizită şi la Moşna, remarcând

existenţa unei biblioteci. 1883-1918

Media elevilor care au frecventat Școala germană între aceşti ani

este de 150. 1891 Se înfiinţează a doua grădiniţă sezonieră în Moşna. 1893 Marile inundaţii provoacă dificultăţi atât locuitorilor români cât și

celor saşi.

238

1894 Se înfiinţează Asociaţia de pompieri voluntari. 1898 Se încheie procesul de comasare al terenurilor agricole. 1900-1918

Statistica şcolară a acestor ani ne indică o medie de aproximativ

80 de elevi români ce frecventează anual Școala română. 1905 Ia fiinţă Asociaţia de femei ortodoxe române ca replică la

Asociaţia locală de femei germane înfiinţată în 1883. 1905-1906

Se construieşte prima moară ce folosea un motor cu benzină,

proprietarii ei fiind Daniel Műller şi Andreas Schneider (cele două

mori de apă existente vor fi de acum tot mai puţin exploatate). 1906 Prin contribuţia populaţiei româneşti au fost construite cele două

clădiri (aparținând bisericii ortodoxe şi greco-catolice) care de-a lungul timpului au servit şi ca spaţii şcolare.

1910 Recensământul din acest an ne arată că localitatea avea un număr

de 1851 locuitori cu următoarea compoziţie naţională: sași– 1169, români – 450, maghiari – 9, ţigani – 213. Pe confesiuni religioase situaţia este următoarea: greco-catolici – 436, ortodocşi – 236, evanghelici – 1169.

1910 Comunitatea germană plantează pinii din zona cunoscută sub

numele de Dealul Morii. 1909-1910

Se construieşte un nou spaţiu şcolar pentru comunitatea germană. În această clădire funcţionează în prezent ciclul II.

1911 Începe utilizarea gazului metan la Mediaş, eveniment cu mari implicaţii de natură economică asupra zonei; deci și asupra Moşnei.

1914 Se declanşează primul război mondial; din localitate au participat

la operațiunile militare 152 de sași – căzuţi 31 și 27 români – căzuţi 19.

1916 Mare cutremur ce afectează în special biserica evanghelică în aşa

măsură încât s-a propus demolarea ei. Numai atitudinea hotărâtă a

preotului de atunci împiedică înfăptuirea acestui act; se va trece

doar la consolidarea construcţiei între anii 1916-1919. 1917 Necesităţile frontului fac ca în urma unui ordin să fie ridicate 4

clopote; câte două de la fiecare biserică urmând să fie folosite la

fabricarea muniţiilor. 1918 - 1 Decembrie – la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

participă şi o delegaţie din Moşna formată din 103 persoane. 1919 - La Mediaş în prezenţa delegaţiilor comunităţilor săseşti s-a

adoptat o rezoluţie în care poporul săsesc decide alipirea sa la

Regatul României - La Tîrnăveni (în acelaşi an) delegaţia ţiganilor în frunte cu Duca

Nicolae “declară sărbătoreşte și pentru totdeauna” că vor fi cei

mai credincioşi cetăţeni ai României mari. 1919 Are loc vizita trupelor regale la Moşna primite în mod festiv de

populaţia localităţii.

239

1920 Sub aspect demografic la acea dată Moşna număra 1765 locuitori;

cu următoarea compoziţie naţională: sași – 1150, români – 455, ţigani – 152 și maghiari – 8. - Reforma agrară va avea drept consecinţe împroprietărirea unei

părţi a locuitorilor satului; biserica evanghelică pierde din

proprietăţi. 1922 Biserica românească va fi înzestrată cu două clopote noi

achiziţionate din donaţiile făcute de cei plecaţi în America. 1924 - Biserica evaghelică va achiziţiona și ea un număr de 3 clopote.

- În urma unei noi legi a învăţământului se unesc cele două școli confesionale (greco-catolică, ortodoxă) sub numele de Școala Primară de stat; ce îl va avea ca director pe Petre Suciu. - Şcoala confesională evanghelică va funcţiona după vechiul

statut. 1930 - Începe electrificarea localităţii de către firma SETA din Sibiu.

- Un locuitor al Moşnei, Fritz Konarth, ajunge senator la Bucureşti.

1932 Îşi începe activitatea grădiniţa românească. 1933-1935

Între aceşti ani se desfăşoară lucrările pentru construirea școlii româneşti din Angar, clădire unde funcţionează, azi, ciclul I.

1935-1936

În Burigas se va construi o clădire având destinaţia de locuinţe

pentru învăţătorii sași; din 1941 o parte din clădire primeşte

destinaţia de internat pentru clasele germane. În prezent, aici

funcţionează atelierul de croitorie al școlii. 1935-1939

Localitatea va avea, pentru prima dată în istoria ei, un primar

român, în persoana lui Terente Deac, ce va avea o contribuţie

meritorie în realizarea școlii româneşti. 1936 Preotul evanghelic Erich Waldemar Lingner elaborează o scurtă

monografie despre localitate. 1938 - Se construieşte casa parohială ortodoxă de către preotul Ioan

Pătărău. - Începând din acest an Școala românească va purta numele de

“Şcoala primară de stat Spiru Haret”, în memoria marelui om,

reformator al învăţământului românesc. - În urma recensământului efectuat, Moşna înregistrează la acea

dată, un număr de 2142 locuitori comparativ cu Mediaşul, care tot

atunci număra 15549. 1939 Se declanşează a doua conflagraţie mondială. 1940 - În vâltoarea evenimentelor istorice are loc mobilizarea populaţiei

la frontiera cu Ungaria; mărturii din jurnalul notarului Lingner. 1941 Grădiniţa românească îşi reia activitatea după ce de la înfiinţarea

ei (1932) funcţionase cu perioade de întrerupere. 1941 - În drumul lor spre Uniunea Sovietică, trupele germane au

staţionat şi în Moşna, populaţia germană din localitate făcându-le

240

o primire deosebit de călduroasă. - 22 iunie – România intră în război de partea Germaniei naziste.

1942 - 22 iunie – octombrie, soldatul Ganea Teofil din Moşna

îndeplineşte funcţia de notar la Odessa. Într-un jurnal inedit consemnează pagini din război şi unitatea din care făcea parte în

campania din răsărit. 1943 Se dă ordinul prin care sașii sunt obligaţi să se înscrie în rândul

trupelor germane. Din Moşna 215 sași s-au înrolat în aceste unităţi; 52 au căzut pe câmpurile de luptă.

1944 - În drumul lor spre Berlin (septembrie) trupele ruseşti trec şi prin

Moşna. - Localitatea va fi bombardată de nemţi; moare caporalul Aldea

Constantin. - În intervalul 1887-1944, din Moşna, un număr de 47 de elevi au frecventat Școala Agricolă din Mediaş. - Din 1918 şi până în 1944, la cele două școli (română, germană)

starea frecvenţei se prezenta astfel: români – 102 înscrişi,

frecventau 90; germani – 126 înscrişi, frecventau 126. Cadre:

români – 2 învăţători, germani – 4 învăţători. - 23 August. După această dată în fruntea comunei se află din nou

un primar român. 1945 14 ianuarie – 250 de bărbaţi şi femei de naţionalitate germană au

fost deportaţi în Rusia, dintre aceştia 8 găsindu-şi sfârşitul acolo, departe de casă.

1945 - O nouă Reformă agrară de pe urma căreia beneficiază românii şi

ţiganii în vreme ce sașii au fost deposedaţi de aproape toate

bunurile. - Apar primii reprezentanţi în viaţa localităţii ai Frontului

Plugarilor, Partidului Socialist, Partidului Muncitoresc. - Se construieşte moara pe malul pârâului Moşna, moară ce

funcţionează și astăzi . 1948 Cele 7 vecinătăţi se reduc la 4; sub raport demografic, la acea

dată, Moşna număra 2120 de locuitori. 1949 - În documente este menţionat primul secretar al P.M.R. – Zoltan

Ioan. - Biserica greco-catolică încetează să mai oficieze cultul, ultimul

preot fiind Alexandru Stuparu. - Învăţământul confesional german se desfiinţează, Școala evanghelică va avea caracter de stat şi va funcţiona în vechiul local. - În urma unei noi reforme a învăţământului, religia încetează să

mai fie obiect de studiu în Școală. - O parte a etnicilor germani deportaţi în Rusia se întorc acasă.

1950 - Se înfiinţează primul C.A.P. “Partizanii Păcii” ce va activa

241

alături de sistemul întovărăşirilor. - Ia fiinţă un dispensar care până în 1979 va funcţiona într-un local închiriat. - Se constituie în şcoală Organizaţia pionierilor ce va activa până

în 1989. - Este reamenajat parcul din centrul localităţii cu ajutorul elevilor.

1951 Se întorc ultimii deportaţi din Rusia. 1952 - Ia fiinţă cooperativa Comerţul Socialist.

- Ia fiinţă staţia de radioficare. 1954 Prin demolarea remizei (situată în partea nordică a cetăţii)

vizibilitatea acestei laturi a cetăţii sporeşte. 1956 Saşii îşi recapătă locuinţele și alte bunuri confiscate, în mod

abuziv, în 1945; acest act conferă mai multă stabilitate comunităţii

germane care nu dă semne de migrare. 1958 Se introduce gazul metan în localitate, operaţie ce va dura până în

1962. 1960 - Şcoala română se uneşte cu cea germană sub denumirea de

“Şcoală unică de 7 ani” spaţiul școlii române devenind ciclul I

pentru ambele secţii iar vechea Școală germană devenind clclul II.

Primul director al noii şcolii a fost învăţătorul Deac Ioan. - În intervalul 1960-1962 se demolează vechile hambare din

partea interioară a zidului împrejmuitor al cetăţii. 1962 Cântarul din faţa primăriei se montează pe Hom. 1962-1963

A absolvit cursurile ultima promoţie a învăţământului de 7 clase

(cei născuţi în 1949). 1964 - Se încheie asfaltarea drumului până la Mediaş și construirea

noului pod, lucrare începută în 1960. - Se deschide un punct farmaceutic care, până în 1979, va

funcţiona într-un local închiriat, şi tot de atunci, va funcţiona și un cabinet stomatologic.

1964-1965

Prima promoţie a învăţământului de 8 clase.

1965 Vechii școli germane I se mai adaugă o anexă a cărui spaţiu va fi

destinat pentru cancelarie, secretariat, direcţiune. 1968 În urma noii împărţiri administrative, Moşna (şi Mediaşul) vor

face parte din noul judeţ Sibiu. 1970 - Se termină construcţia localului având destinaţia de magazin

universal. - În urma marilor inundaţii din bazinul râului Tîrnava, va fi

afectată şi localitatea. 1971 Sub raport demografic, la acea dată, Moşna număra 2540 locuitori

din care 1104 sași. Începe să se pună problema reîntregirii

familiilor germane; statul român descoperă că aceştia pot deveni o

bună sursă de câştig.

242

1972 Se construieşte o nouă brutărie; pâinea produsă aici va fi deosebit

de apreciată. 1973 - Primăria capătă o nouă înfăţişare în urma reparației generale a

clădirii principale cât și a dependinţelor. - Se încheie lucrările la căminul cultural după 10 ani de muncă. - Se drenează cursurile celor două pârâuri ce străbat localitatea. - La şcoală, se amenajează un atelier de tâmplărie care din 1976 se

va transforma în lăcătuşerie. Se construiesc două remize pentru

pompieri și trotuar în localitate. 1974 Sediul Miliţiei se mută din curtea primăriei într-un local nou situat

în Saxon. 1975 - Până în 1977 se remediază starea drumului spre Rapa, ce fusese

impracticabil. - Până în 1978 se plantează o nouă zonă viticolă pe o suprafaţă de

9 ha cu soiuri nobile; cu ocazia terasărilor efectuate au fost făcute

importante descoperiri arheologice. 1976 Până în 1979 se construieşte actualul dispensar. 1977 - Se demolează moara de apă din partea de jos a satului pentru a

face loc digului. Ultimul morar a fost Bandi Francisc. - Moara comunală este înzestrată cu valţuri și site noi destinate producerii unei făini albe de bună calitate. - Puternicul cutremur din 4 martie afectează destul de mult

biserica săsească. - În intervalul 1977-1981 se construieşte actualul baraj destinat

protejării localităţii dar şi a Mediaşului în caz de inundaţii. 1980 La acea dată localitatea număra 2495 de locuitori, din care 904

sași. 1981 - Se introduce clasa a IX-a cu profil agricol.

- Se desfiinţează internatul şcolar ce funcţionase timp de 40 de

ani, considerându-se că navetismul elevilor ar fi o soluţie mai

potrivită. 1981-1982

În acest an şcolar Moşna atinge cel mai mare efectiv de elevi: 582 și 36 de cadre didactice. Tot acum, sub raport economic, Mediaşul

cunoaşte o deosebită dezvoltare; din Moşna un număr de 650 de

oameni fac naveta la oraş, cu 4 autobuze. 1984 - Se desfiinţează grădiniţa de la I.A.S., de la această dată,

continuând să funcţioneze doar cele două grădiniţe: română şi

germană (aceasta până în 1991, ultima educatoare fiind Antoni

E.). - Se înfiinţează ciclul gimnazial la Nemşa, fapt ce va avea

implicaţii directe asupra efectivelor şcolare de la Moşna, care

încep să scadă, scădere datorată, de altfel, și emigrării în număr

mai mare a sașilor. 1985 Populaţia germană număra 762 locuitori.

243

1986 Creşte numărul emigrărilor, dovada fiind și scăderea efectivelor

şcolare . 1989 - 21 decembrie – au început manifestările și în judeţul Sibiu.

Locuitorii de toate vârstele, formând lungi coloane, au ieşit pe

străzi şi în pieţe, scandând lozinci împotriva regimului ceauşist - 22 decembrie – după arestarea cuplului Ceauşescu se constituie consiliul F.S.N. (noile organe vor lua fiinţă până la nivel

comunal). Pe fondul manifestărilor din marile oraşe se

declanşează manifestaţii şi demonstraţii anticeauşiste la Copşa

Mică, Mediaş și Moşna. În această zi, unda revoluţionară atinge și

Moşna, locuitorii alungându-l pe primarul Mihai Titus Mircea. - 24 decembrie – La primărie se desfăşoară o mare şedinţă

constituindu-se C.F.S.N. al Moşnei compus din 28 de membrii din

Moşna, 5 din Alma Vii, 6 din Nemşa. - 28 decembrie – Consiliul profesoral al cadrelor didactice întrunit

în această zi a avut drept scop constituirea F.S.N.-ului; cu această

ocazie s-a arătat că tot ce a ţinut de vechiul regim încetează să mai

fie viabil: Organizaţia pionierilor și U.T.C.-ul care după 40 de ani

îşi încheie activitatea. În locul lor se constituie Frontul

Organizaţiei tineretului şi copiilor. - 28 decembrie – La Moşna sosesc primele ajutoare.

1990 - 9 februarie – Cu ocazia şedinţei C.F.S.N. a fost ales primar

Logean Vasile. -Se desfiinţează C.A.P.-ul după o activitate de 40 de ani. -Biserica greco-catolică primeşte din nou libertate de oficiere a

cultului. - Se declanşează emigrarea masivă a sașilor în R.F.G.; până în

1992 au plecat un număr de 600 de etnici germani. Istoria acestei

naţii, după o existenţă de peste 800 de ani pe aceste meleaguri se

încheie. 1990-1991

În acest an şcolar, Școala înregistrează cele mai scăzute efective

din 1918 încoace, ca urmare a emigrării masive a populaţiei

germane și a desfiinţării claselor a IX-a și a X-a. 1991 Secţia germană mai are o clasă cu 4 elevi la ciclul primar și o

învăţătoare necalificată. 1991-1992

Anul şcolar începe fără secţia germană care după o activitate de

sute de ani încetează să mai funcţioneze la Moşna. 1992 Alegerile locale au fost câştigate de P.D.S.R. 1996 Se dezveleşte o placă comemorativă pe Școala dedicată împlinirii

a 200 de ani de la naşterea marelui patriot St. L. Roth. 1997 - În semn de respect pentru etnicii germani emigraţi, localităţii i se

atribuie şi numele de Meschen. Participă printre alții și inspectorul

general adjunct Klaus Johannis. - 11 mai – Prima întâlnire a sașilor plecaţi în Germania, cu această

244

ocazie fiind dezvelită placa comemorativă aşezată pe casa

parohială unde între anii 1847-1849 a locuit St. L. Roth. 1998 - 4 noiembrie- Moment istoric – vizita prinţului de Wales la

Moşna; este vizitată cetatea și Școala. 1999 - 12 mai – Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea lui St.

L. Roth, în faţa casei parohiale este dezvelit bustul marelui patriot

de către d-nul academician Camil Mureşan. 1998-2001

- La Biserica Evanghelică au loc ample săpături arheologice

soldate cu importante descoperiri. - În aceeaşi perioadă, au loc lucrări de cercetări şi reparații conduse de arhitecţii Mihai Opreanu şi Dan Ionescu.

2000 - Localitatea Ilsfeld, la iniţiativa lui Georg Bretz, se înfrăţeşte cu

localitatea Moşna. - Este editată prima monografie în limba română a localității,

autori Maria și Ionel Șotropa 2001 - În colaborare cu Ambasada Franței în Școală se inaugurează un

modern CDI - Are loc la Moșna prima ediție a taberei de sculptură și pictură

desfășurată pe parcursul a 3 serii - 2001 - 2002 - 2003 Tema ediției din anul 2002 va fi Stephan Ludwig Roth.

2003 În colaborare cu Muzeul Brukenthal pasionați ai arheologiei din 4

continente vor participa la săpăturile organizate la Moșna, această

acțiune se va desfășura pe parcursul a 4 ediții - 2003 - 2004

- 2005 și 2006 2004 - Ambasadorul SUA –Michael Guest vizitează cetatea și Școala.

- Alegerile locale îl desemnează primar al comunei pe d-nul Roba Eugen. - După 45 de ani IAS –Moșna își închide porțile spațiul fiind

preluat de o Fundație din Noua Zeelandă - decembrie – În Școală are loc simpozionul cu tema „15 ani de la revoluția română”, manifestare reluată și-n anul 2014

2005 - În colaborare cu Ambasada Franței Școala va găzdui prima

ediție a Universității de vară, acțiunea urmând a se desfășura pe

parcursul a 4 ani. 2006 Curtea cetății va găzdui prima tabără a cercetașilor 2007 Momentul istoric al integrării României în UE se face simțit și la

Moșna, acesta fiind urmat în plan local de o puternică plecare la

muncă în strainătate a tinerilor. - A treia întâlnire a sașilor la Moșna. - Începe derularea unui proiect Sapard în valoare de un milion de euro care constă în reabilitarea drumurilor comunale fapt ce se va

245

repercuta desigur și asupra turismului din zonă. - Începe construcția noului locaș al bisericii ortodoxe. - Se organizează prima ediție a Festivalului verzei, ocazie cu care Ecomuzeul local își deschide porțile; cu acest prilej va fi

editat primul număr al ziarului Ecomuzeul regional – apărut

ulterior în 2013 sub numele de Gazeta de Moșna. 2008 - 1 sept –se pune piatra de temelie noii grădinițe; spațiul va fi

inaugurat în 16 octombrie 2010. - În vechiul spațiu al Grădiniței din Moșna va fi amenajat un nou

cabinet de informatică ce va fi dotat cu 9 calculatoare. 2009 Încep lucrările pentru realizarea rețelei de alimentare cu apă a

localității, se decolmatează văile principale. - Istorica vizită a Prințului Charles – 4 noiembrie 1998 este marcată de dezvelirea unei plăci comemorative pe fațada

primăriei 2010 - 15 oct. – se inaugurează rețeaua de apă care va fi dată în

funcțiune. - Este dezvelită placa comemorativă amplasată pe fațada

grădiniței, în amintirea inițiativei avută de Stephan L. Roth privind înființarea la Moșna, în aprilie 1848, a primei grădinițe

din Transilvania 2011 O nouă întâlnire a sașilor la Moșna.

- Începe proiectul de informatizare a priăriei, proiect finalizat în

2013. 2012 La biserica greco-catolică se fac lucrări de reabilitare. 2013 Sfințirea bisericii ortodoxe și inaugurarea sălii Andrei Șaguna din

incinta căminului cultural, evenimente la care a participat mitropolitul Laurențiu Streza. - Începe pictarea lăcașului de cult - Se finalizează lucrările desfașurate pe parcursul a 2 ani la cele

două poduri amplasate pe DJ -141 la ieșirea din Moșna spre

Mediaș. - Inspectorii școlari pentru proiecte și programe din întrega țară se

întâlnesc la Moșna. 2014 - Se inaugureză Biblioteca „din șură”- Pasărea măiastră,

amplasată în incinta Ecomuzeului, acțiune coordonată de

Biblioteca Astra –Sibiu. - Are loc a 5-a întâlnire a sașilor la Moșna, în amintirea căreia, pe

căminul cultural a fost amplasată o placă bilingvă. - Încep lucrările pentru realizarea rețelei de canalizare ce se vor

desfășura și-n anul următor. 2015 Școala primește un nou mijloc de transport care va ușura

deplasarea elevilor din cele două sate aparținătoare - Se finalizează proiectul – Pe urmele lui Stephan L. Roth, ocazie

246

cu care viața și activitatea acestuia vor fi mai bine cunoscute. - 8 sept. – Inspectorii din învățământul preșcolar din întreaga țară

se întâlnesc la Grădinița Stephan L.Roth Moșna.

NEMȘA ISTORIE - Primele mărturii ale viețuirii în acest spațiu datează din prima

vârstă a fierului, dovadă fiind fragmentele ceramice descoperite în punctul hula Nemșei aflat în apropierea actualei vetre a satului. Fragmentele ceramice descoperite la aproximativ 300 m de locul menționat anterior ce datează dintr-o fază ulterioară

celei menționate dovedesc continuitatea locuirii în zonă. 1359 Prima atestare documentară a localității. 1523 Regele Ludovic al II-lea scutește satul Nemșa de impozite pe o

durată de 3 ani, din cauza unui incendiu produs în anul anterior. 1532 În Nemșa sunt prezente 40 de gospodării. 1612 Trupele otomane calcă pentru prima dată teritoriul localității,

locuitorii dând dovadă de mult eroism în confruntarea cu dușmanii.

1630 O nouă confruntare cu trupele otomane. Documentele timpului menționează că din cele 40 de familii existente la acea dată în

satul Nemșa, în urma luptelor purtate au mai rămas 15 familii. 1686 Mercenarii regelui pătrund în cetate și devastează biserica,

pricinuind importante pierderi. 1694 Din cauza pagubelor provocate de un nou incendiu i se acordă

localității o nouă reducere a impozitelor. 1733 Conscripția din anul 1733 realizată sub îndrumarea episcopului

unit Inocențiu Micu menționează în Nemșa un număr de 80 de români.

1765 Transilvania devine mare principat. Reformele lui Iosif al II-lea deschid românilor porțile orașelor.

1781 Este dat Edictul de toleranță care permite fiecărei comunități

etnice cu minim 100 de familii să-și întemeieze biserică și Școală.

1786 Nemșa un număr de 94 de case. 1840 Stephan L. Roth relatează în memorialul său că existau venituri

însemnate obținute în localitate din cultura viței de vie (Jekeli

1912/152) 1894 Se înființează asociația de pompieri voluntari – Moșna-Nemșa 1905-1906

Este dată în funcțiune prima moară cu motor pe benzină.

1918 UNIREA - La adunarea sașilor din Mediaș participă în anul 1919

și reprezentanți ai Nemșei 1919 După Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918 la Adunarea

247

sașilor din Mediaș participă și reprezentanți ai Nemșei. 1924 A fost construit căminul cultural. 1924 S-a construit Primăria. 1927 Electrificarea Nemșei. 1939 Se declanșează a II-a conflagrație mondială. 1941 În drumul spre URSS trupele germane au staționat la Moșna și

Nemșa, populația germană din localitate făcându-le o primire deosebit de călduroasă.

1943 12 mai – Semnarea acordului româno-german prin care cei care împlinesc vârsta de 17 ani până la 1 aprilie 1943 se puteau înrola

în trupele SS. Pe baza acestui acord s-au înscris voluntari în

trupele SS peste 70 de mii de germani printre care și tineri de la

Nemșa. 1945-1946

Revolta sașilor din Nemșa. Au realizat un adevărat adăpost de

apărare în pădure. Au fost împușcați și arestați mai mulți sași. 1945 14 ianuarie – Un număr de circa 150 de bărbați și femei de

naționalitate germană au fost deportați în Rusia. Dintre aceștia

20 și-au găsit sfârșitul în această deportare. 1949 Încep să se întoarcă acasă ultimii sași deportați. 1949-1950

Începe colectivizarea, CAP-ul Nemșa se numea ”Drumul păcii”. A început malaxorul urbanizării cu noi resurse umane provenite

din rural. S-a accentuat spargerea comunității germane din

România, deci și din Nemșa. 1949 România este împărțită în regiuni și raioane, Nemșa făcând parte

până în 1968 din Regiunea Brașov. 1956 Sașii își recapătă locuințete și alte bunuri confiscate în mod

abuziv în 1945. 1958 Se introduce gazul metan în localitate. 1968 O nouă împărțire administrativ-teritorială, Nemșa urmând să făcă

parte din județul Sibiu. 1989 decembrie – Unda revoluționară se abate și la Nemșa fără

evenimente deosebite 1990 mai – Prima vizită de după revoluție a reprezentanților unei

localități din Franța – Le Manoir Sur Seine 1990-2000

Mai multe fete din Nemșa se căsătoresc în Franța și Germania

declanșând un fenomen interesant din acest punct de vedere.

Avem mai multe cazuri de căsătorie a unor români cu sași. 1998 4 noiembrie – Moment istoric pentru localitatea Nemșa, Alma

Vii și Moșna. Vizita Prințului de Walles în comuna Moșna. 2003 ianuarie – Inaugurarea centralei digitale pentru comună. 2004 Localitatea Nemșa este vizitată de fostul președinte al României

Domnul Emil Constantinescu, care primește în semn de amintire o monografie a comunei Moșna și o monografie despre cetățile țărănești din Transilvania. În cartea cu titlul ”Timpul dărâmării,

248

timpul zidirii” al cărui autor este, pe care o dăruiește școlii, sunt scrise următoarele cuvinte: „Școlii Stephan Ludwig Roth din Nemșa în semn de caldă prețuire și cu cele mai bune urări de

viitor”. - mai – După o activitate de peste 45 de ani IAS Nemșa își încetează activitatea. Această formă economică de stat

aparținând vechiului regim nu s-a mai adaptat la noile condiții de

proprietate. 2005 Se introduce o centrală automată. Este adus primul calculator la

Nemșa. 2005 mai – Întâlnirea internațională a rromilor la Nemșa- HEIFER

PROIECT 2006 Prima întâlnire a sașilor la Nemșa. 2006 - 23 mai - A doua întâlnire internațională în localitatea Nemșa, la

care alături de oaspeții români au participat 70 de persoane din

30 de țări ale lumii având drept scop ajutorarea rromilor cu

animale (capre) - La această întâlnire au fost prezentate reformele economice ale comunei și, în același timp a fost evocată personalitatea lui Roth.

2006 31 decembrie – Moment important. Integrarea României în UE, desființarea pașapoartelor și dreptul de liberă circulație aproape

2007

în toate țările din spațiul Uniunii Europene. - decembrie – Deplasare la Zalău –parteneriat HEIFER PROIECT

2008 4 noiembrie - Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la prima vizită în România, moștenitorul Marii Britanii adresează un interesant

mesaj locuitorilor din Moșna, Nemșa și Alma Vii. Mesajul este important nu numai pentru comuna Moșna, ci și pentru întreaga

Transilvanie. 2010 3-9 august - A doua întâlnire a sașilor din Nemșa. Se dezvelește

Bustul dedicat lui Stephan Ludwig Roth și o placă comemorativă

amplasată pe zidul bisericii cu următorul conținut: ”În amintirea sașilor plecați din Nemșa în Germania”, placă comemorativă

bilingvă. Cu această ocazie elevii școlii coordonați de

învățătoarea Gherman Rodica prezintă un frumos program artistic.

2011 Sub raport demografic în acest moment Moșna număra 2393 locuitori, Alma Vii – 390 locuitori, Nemșa – 622 de locuitori din care trei sași, total pe comună - 3405 locuitori.

2013 Prima manifestareea a festivalului ”Tradiții culinare pe Târnave”

ce are ca scop promovarea turismului în zonă. 2015 Încep lucrările pentru alimentarea cu apă și realizarea lucrării de

canalizare.

249

BISERICA 1359 Se începe construirea bisericii evanghelice. 1400 Conform unei însemnări aflată pe strana preotului biserica

evanghe lică a fost inaugurată în ultima duminică a anului 1400. În acest sens mai există o însemnare care atestă terminarea

bisericii în ultima duminică înaintea Crăciunului. Hramul acestei biserici poartă numele Sfântul Ioan Botezătorul.

1420 Sec. XV

În anul 1420 violoncelul din biserică a fost înlocuit cu o orgă

mică. Datează clopotul mare cu următoarea inscripție: „Orex glorie venium pace”

1500 Pentru a-i spori monumentalitatea, localnicii îi mai adaugă

construc ției și al treilea turn. 1520 Se construiește altarul. 1647 Datează al doilea clopot cu inscripția: „Fidelibus via Christus”

Johane Weidel. 1733 - Este adosată tribuna pentru orgă.

- Se demolează bolțile din naos care au fost susținute de doi

stâlpi. Biserica satului suferă o modificare sub aspect arhitectural, fiind transformată din biserică de tip navă în

biserică de tip hală. 1745 A fost achiziționată o nouă orgă care va fi vândută apoi în 1883

la Zlagna. 1798 Se reconstruiesc bolțile din naos. 1830 Este construită biserica ortodoxă având un număr important de

credincioși. 1837-1847

Localitatea îl va avea ca preot pe marele cărturar și patriot sas Stephan Ludwig Roth. În vremea lui Roth biserica avea un aspect parțial diferit față de momentul actual.

1869 Se construiește în N-E-ul bisericii turnul cu clopot, în locul unui

turn medieval. Până în acest an biserica mai conservă vechiul zid

de incintă dominat de puternicul turn de apărare cu foișor, de

lemn, pe console, încoronat cu acoperiș piramidal asemănător cu

cele din Moșna, Alma Vii. 1883 Wilhelm Horbiger – Sibiu confecționează o mică orgă. 1894 Comasarea terenurilor. 1920 Au fost scoase la iveală, în corul bisericii șase suprafețe

dreptunghiulare cu picturi murale aparținând sec. XV. 1954 Renovarea bisericii. 1990 În parohia Nemșa este instalat preotul Traian Mehedințiu. 2008 21 decembrie - Mare sărbătoare la Nemșa. Biserica ortodoxă este

sfințită de vicarul ortodox Andrei Făgărășanu alături de un sobor

format din doisprezece preoți. În semn de prețuire directorul

școlii, profesorul Ionel Șotropa îi înmânează înaltei fețe

250

bisericești două lucrări: ”Stephan Ludwig Roth – viața și opera”

scrisă de Michael Kroner, cu autograf și ”Universul cetăților

țărănești din Transilvania” de Hermann Fabini. 2011 Biserica evanghelică mai are trei sași. 2014 Biserica evanghelică mai are 2 credincioși 1990-2015

- Mehedințu Traian – preotul bisericii ortodoxe. - Până în anul 1990 slujba la biserica ortodoxă a fost făcută prin

rotație de diverși preoți din alte parohii. ȘCOALA

Sec. XVI În acest secol toate așezările germane de pe pămânul regal aveau o școală. Principiile lutherane impuse în sec. al XVI-lea au ridicat nivelul instituției școlare, iar sistemul școlar l-a generalizat în mediul german.

Sec. XVIII

Pentru pregătirea învățătorilor sași sunt inițiate cursuri

pedagogice din care se vor dezvolta în perioada următoare instituții școlare de calitate.

1837-1847

În calitatea sa de paroh Roth este foarte activ în viața școlii din

Nemșa. 1850 Seminarul teologic pedagogic ortodox de la Sibiu își începe

activitatea. De-a lungul timpului printre elevii acestui seminar se vor număra și tineri din Nemșa.

1858 Învățătorul celor 10 elevi de la secția română este Ioan

Moldovan. 1880 Potrivit lui Georg Daniel Teutsch la Nemșa funcționau două

clase. Notabil este că aceste două clase aveau un teren de educație

fizică cu diverse aparate. Nu este o întâmplare pentru că Roth a

cultivat această idee de practicare a orelor de educație fizică

intens după anul 1837. 1891 Se introduce obligativitatea frecventării grădinițelor de către

copiii între 3 și 6 ani. 1914 A fost ridicată actuala Școală care la acea dată funcționa ca

școală germană. 1920-1930

A fost ridicată Școala românească (actuala grădiniță). Din punct de vedere demografic situația Nemșei era următoarea: Români Germani Maghiari Total 1910 128 408 - 536 1930 208 489 5 702 1941 236 504 1 743

1940 Se constituie grupul etnic german. Prin decret-lege Biserica Evanghelică tarnsferă majoritatea școlilor grupului etnic german.

1946 Mai mulți învățători de la Școala germană din Nemșa sunt

deportați în URSS.

251

1948 3 august - Școala germană a fost preluată de către stat, punând

definitiv capăt unei legături tradiționale care a existat vreme de

secole în comunitățile germane. Din acel moment Școala germană va funcționa împreună cu școala română păstrându-se în Nemșa clădirile separate până în anul 1960 când elevii români

se vor muta din clădirea școlii românești în clădirea școlii germane.

1961-1962

Școala de 7 ani; se generalizează învățământul de 8 ani. Prima

promoție de 8 clase a fost în anul 1965. 1976-1977

Internatul din Moșna era ocupat de 41 de elevi provenind din satele Alma Vii, Nemșa, Zlagna și Pelișor. Elevii din Nemșa

pentru ciclul II vor fi școlarizați la Moșna din anul școlar 1965-1966. Vor locui la internat până în 1984 când internatul s-a desființat.

1984 Se reînființează ciclul II la Nemșa, clasele funcționând simultan. Învățământul primar funcționează tot simultan cu următoarea

strctură: clasele 1-3 și 2-4. De-a lungul a patru decenii ”sufletul”

acestei școli, dar și al localității va fi învățătoarea Gherman Rodica (fostă Holerga).

1989 După 1989 marea problemă a învățământului german a fost gestionarea crizei de identitate și a procesului dezagregării

comunității germane. Migrarea cadrelor didactice calificate,

migrarea specialiștilor. 1990-1991

Masiva emigrare a populației săsești din Nemșa în Germania,

ultimul educator la grădiniță fiind doamna Zillmann Johanna. 1991-1992

Acest an școlar începe fără secția germană. Nemșa este prinsă cu

două clase la ciclul primar I-III și II-IV și două clase simultane la

învățământul gimnazial V-VII, VI-VIII. 1995 Doamna Pons primarul localității Le Manoir Sur Seine

împreună cu mai mulți reprezentanți ai acestei localități au fost

făcuți cetățeni de onoare ai localității Nemșa. După acest

eveniment foarte mulți tineri din Nemșa au întreprins mai multe

vizite în Franța. 2003 februarie – Întroducerea internetului în școală. 2005 octombrie – Biserica evanghelică revendică și câștigă clădirea

școlii din Nemșa. 2007 mai – Semnarea documentului de retrocedare a școlii din Nemșa

către Biserica Evenghelică. 2009 La Școală se amenajează un cabinet TIC.

252

ALMA VII

- Securea de aramă cu brațele în cruce - Lama de bronz a unei spade miceniene, lungă de 0,76 m

prima recoltată din zona situată între Alma și Șmig, a doua din

punctul Fântâna Rece, vin să confirme viețuirea în acest spațiu

din timpuri străvechi. 1289 În prima atestare documentară apare menționat preotul din Alma

ca făcând parte din capitlul preoților din Mediaș. 1356 Este ucis Hese de Alma de către un localnic, cu această ocazie

izvoarele îl menționează și pe greavul Simon care se implică în

soluționarea cazului. Acesta împreună cu frații celui ucis reușesc

să-l prindă pe răufăcător, care însă, în acestă acțiune moare. Toți

cei implicați vor fi achitați de către capitlul din Mediaș. 1392 Este menționat greavul Jacobus, fiul greavului Petrus. 1417 Construcția unei mori va isca un conflict între localnici și

greavul Michael, fiul lui Nikolaus de Alma, ajungându-se până

la proces. Autoritățiile dau câștig de cauză greavului, fapt ce-i nemulțumește pe localnici, aceștia făcând recurs la Sibiu.

1465 Instanța superioară de la Sibiu ca Instață supremă în Provincia

Sibiu și cele Șapte Scaune va confirma sentința anterioară.

Conflictul continuă peste ani, documentele o menționează pe o

oarecare Barbara, soția greavului Lasdislau, aflată în asociație cu

primarul Sibiului Petrus von Rothberg. 1513 Asemeni altor localități, cum ar fi Nemșa și Dupuș, Alma capătă

dreptul de a încasa impozitul pe case chiar dacă este cea mai mică localitate din „Două Scaune”.

1519 În prezența judecătorului regelui Johannes Lulay și a primarului

Sibiului Petrus Wolf ținutul comunității din Weissdorf va fi

împărțit Almei și Moșnei. 1523 Regele Ludovic al II-lea scutește pentru trei ani de impozite

Alma și alte localități ce fusuese incendiate. 1532 Alma la această dată avea un număr de 57 de gospodării. 1732 Apare menționat Simon Matz din Alma ca datorând o importantă

sumă de bani 81 de guldeni și 22 de denari negustorului

medieșan Georg Meister. - Tot în sec. al XVIII-lea va fi ridicată casa parohială

evanghelică. În decursul timpului ea va suferii mai multe

îmbunătățiri. 1831 A fost construită biserica greco-catolică cu hramul ”Înălțarea

Domnului” 1842 Începuturile învățământului românesc la Alma. Cei 10 elevi

frecventau Școala de două ori pe săptămână.

253

1850 - A fost construită casa învățătorului german. - Potrivit recensământului austriac Alma număra 542 de locuitori: din care români 134, sași 330, țigani 48.

1851 Începe construcția școlii germane. 1852 11 văduve din Alma primesc din partea Împăratului Franz Josef

despăgubiri în valoare de 155 de guldeni. 1867 Localitatea capătă statut de comună pe care și-l va menține până

în 1968 când va deveni parte a comunei Moșna. 1869 Sub raport demografic la această data Alma avea o populație de

612 locuitori. sec. al XIX-lea

Au fost efectuate ridicările topografice francesco-yosefine.

1875 Va fi realizat planul localității care dovedește atmosfera saxonă a

peisajului. 1921-1922

Comunitatea românească este improprietărită cu aproximativ 2

ha de pământ în scopul construirii unei noi case a învățătorului. 1924 - învățătorul Gheorghe Găman redactează Monografia Școalelor

și comunei Alma – aflată în manuscris. - în decursul anilor 1925-1989 satul va parcurge evenimentele istorice prin care a trecut Moșna și celelalte localități

transilvănene. Spațiul redus al lucrării nu ne permite detalierea

acestora în particular. 1990 Începe marea plecare a sașilor. 2009 Moment de declin pentru Școala din localitate pentru prima dată

după mai mulți ani aceasta va funcționa cu un singur învățător. 2010 Programul „Satul de sine stătător” patronat de fundația Mihai

Eminescu începe să se deruleze și la Alma. 2012 11 mai – vizita Ducelui de Kent din Marea Britanie

- octombrie – copiii din localitate au primit un spațiu generos ca

urmare a donației venite din partea Ursulei Frauchiger și a lui Boris Juraubec din țara cantoanelor (Elveția). În acest frumos

spațiu va funcționa noua grădiniță ce va purta numele Grădinița

”Alma-viitor”, aceasta fiind dorința donatorilor. Inaugurarea grădiniței a avut loc la 1 iunie 2014. Un rol important în

reabilitarea și dotarea acestuia l-a avut un grup de bucureșteni

„inimoși” conduși de Virginia O’Neil. 2012-2015

Fundația Mihai Eminescu prin programul „Satul de sine stătător”

va reface mai multe imobile: dispensarul, magazinul sătesc și

vechea Școală românească care va fi transformată într-un centru de formare profesională. Observăm că în intervalul 2009-2015 Fundația Mihai Eminescu face eforturi importante pentru a implementa diferite programe în Alma Vii.

254

BISERICA Sec. XIV Începe construirea bisericii evanghelice. Sec XV Datează clopotul mijlociu pe care se poate citi următoarea

inscripție ”Dumnezeu și Maica Domnului ajutați-ne să scăpăm de

acest necaz și ceea ce începem astăzi să fie bine făcut”. Sec. XVI Biserica va fi fortificată prin supraînălțarea corului cu

două etaje. În același secol a fost ridicat un zid poligonal cu patru

turnuri plasate în cele patru turnuri cardinale. 1791 În capătul de vest al navei va fi montată orga, acolo unde

de altfel a fost ridicată și o anexă în care se află foalele. 1804 Bolta în stil gotic a navei va fi înlocuită cu una în stil baroc. 1831 Va fi construită biserica greco-catolică cu hramul ”Înălțarea

Domnului”. 1845 Bolta în cruce a corului din biserica evanghelică va fi înlocuită de

un tavan plat. 1914 Până în acest an în turnul de vest al cetății a funcționat o

cisternă alimentată cu apă adusă din dealul învecinat. 1966 A fost întreprinsă o amplă acțiune de restaurare a cetății 1970 Se realizează pictura în biserica ortodoxă. O perioadă îndelungătă

de timp slujba în parohie va fi oficiată prin rotație de preoții

veniți din alte parohii. 2001 Preotul Radu Părău va fi instalat în parohia Alma, dar din păcate,

pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece va fi mutat la Moșna. 2003 În parohie e instalat un nou preot, Ioan Bucur, care în timpul

șederii sale aici va întreprinde mai multe lucrări în vederea

refacerii locașului de cult. 2008 21 noiembrie – în prezența episcopului Andrei Făgărășanul și a

unui sobor de preoți se oficiază slujba de resfințire a bisericii

ortodoxe. 2011 - 28 februarie – în bisericuța din capătul satului puținii

credincioși vor participa la ultima slujbă oficiată de părintele

Ioan Bucur. - În primăvara aceluiași an va fi instalat în parohie un nou preot

Andrei Afloroaiei. 2014 La biserica ortodoxă au avut loc lucrări de restaurare. 2015 Cetatea intră într-un amplu proces de restaurare coordonat de

Fundația ”Mihai Eminescu”.

255

BIBLIOGRAFIE

LISTA ABREVIERILOR

1. Archiv – “Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde”,

vol. I-IV, seria veche, 1845-1850, vol. 1-50, seria nouă, 1853-1944 2. A.B.O.M. – Arhiva Bisericii Ortodoxe Moşna 3. A.C.A.P.M. – Arhiva C.A.P.-ului 1950-1991 4. A.P.M. – Arhiva Primăriei Moşna 5. A.Sc.M. – Arhiva școlilor (r – română, g – germană) 6. DIR C. – Documente privind istoria României; C – Transilvania,

Editura Acad. R.P.R., vol. I, II, Bucureşti, 1951-1952 7. Ub. – Urkundenbuch zur Geschichte der Deutchen în

Siebenbürgen Vol. I – Fr. Zimmermann, C. Werner, Hermannstadt, 1892 Vol. II – Fr. Zimmermann, C. Werner, G. Müller,

Hermannstadt, 1897 Vol. III – Idem, Hermannstadt, 1902 Vol. IV – G. Gündisch, Hermannstadt, 1937 Vol. V – Idem, Bucureşti, 1975

256

I. SURSE ARHIVISTICE

1. Arhiva Bisericii Ortodoxe Moşna 2. Arhiva C.A.P. – 1950-1991 3. Arhiva Primăriei Moşna – 1900-1999 4. Arhiva Protopopiatului Mediaş – Parohia Moşna 5. Arhiva şcolilor din Moşna 6. Condici de inspecţie pentru comunele Moşna și Nemşa, plasa

Mediaş, judeţul Târnava Mare – 1927-1968 7. Consistoriul de protocoale al Bisericii Evanghelice din Moşna 8. Corespondenţe, mărturii, discuţii purtate cu emigranţii (America,

Germania) 9. Dosare de arhivă: 1930 - nr. 2, 1931 – nr. 20, 1933 – nr. 5, 1937

– nr. 34, 39 10. Dosar al Primăriei comunei Moşna, jud. Târnava Mare, nr. 1

(pregătirea planului şi lucrărilor ptr. evacuarea persoanelor şi

bunurilor în caz de război) 11. Inventarul comunei pe anii 1949, 1959, 1969 12. Matricole ale Școlii Primare de stat din Moşna 1923-1931,

cataloage 1961-1999 13. Procese-verbale ale consiliilor pedagogice 1949-1952 14. Procese-verbale ale consiliilor profesorale 1961-1999 15. Procese-verbale C.P.U.N. 1989-1990 16. Protocolul botezaţilor, cununiilor și morţilor Bisericii Ortodoxe

din Moşna 17. Protocolul botezaţilor, cununiilor și morţilor greco-catolicilor din

Moşna 18. Protocolul de clasificaţiune al greco-catolicilor 1910-1918 19. Protocolul de clasificaţiune al ortodocşilor 1900-1918 20. Recensămintele locale – 1956, 1966, 1977, 1992 21. Registru de evidenţă al credincioşilor Parohiei Moşna 22. Registru de evidenţă a populaţiei aparținând dispensarului

comunal 23. Registru de evidenţă a populaţiei a Primăriei Moşna 24. Registre de inspecţie şcolară 1928-1949, 1951-1959, 1961-1999 25. Registru de procese-verbale ale Comitetului şcolar Moşna 1935-

1950 26. Registru de procese-verbale ale Primăriei Moşna 1930-1939,

1960-1999 27. Registru de procese-verbale ale Sfatului Comunal Moşna, plasa

Mediaş, jud. Târnava Mare, 1942-1948 28. Situaţii statistice ale școlii din diferite perioade

257

II. LUCRĂRI SPECIALE

1. BARNA LUCIA, O istorie a Moşnei până în anul 1918, Cluj-Napoca, 1982 2. *** Chestionarul Centrului de Cercetări Sociologice al Universităţii

Bucureşti, 1980 3. *** Cronica Bisericii Evanghelice din Moşna 4. *** Cronica Bisericii Ortodoxe Române din Moşna 5. HENNING MARTIN, Meschen – eine bleibende Errinerung, Stuttgart, 1994 6. LINGNER ERICH WALDEMAR, Meschen. Beitrage zu seiner Geschichte, Hermannstadt, Honterus, 1936 7. NICOLAESCU ILIE, Micromonografie Moşna, 1937 8. *** Mic istoric al Bisericii Greco-Catolice “Buna Vestire” din Moşna 9. *** Mic istoric al Bisericii Ortodoxe “Sf. Nicolae” din Moşna 10. *** Monografie economică și militară a comunei Moşna – jud. Sibiu, 1980 11. *** Proiectul de organizare al teritoriului C.A.P. Moşna, Sibiu, 1973 12. *** Proiectul de sistematizare al com. Moşna, Cluj, 1972 13. *** Reconstruirea spaţiului comunitar Moşna şi Viscri (două foste sate

săseşti din România), Universitatea Bucureşti, 1999 14. RÖMER KARL, Aus Vergangenheit und Gegenwart der Gemeinde Meschen, Mediaş, Tip. G. A. Reissenberger, 1912 15. *** Scurtă monografie a Școalelor din Alma Vii 16. ŞOTROPA IONEL, Dezvoltarea economică și socială a localităţii până

în anul 2004, Moşna, 1994 (Prognoze) 17. IDEM, Istoria Moşnei pănâ în 1918, Cluj-Napoca, 1994 18. ŞOTROPA MARIA, Moşna – monografie istorică – vol. III. Documente (1283-2000), Cluj-Napoca, 1999 19. *** Monografia Târnavei Mari, 1943

258

III. LUCRĂRI GENERALE

1. ABRUDAN PAUL, Sibiul în revoluţia din decembrie 1989, Editura Casa Armatei, Sibiu, 1990 2. ACHIM VIOREL, Ţiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 3. ACKER HANS, Die Deutchen Landwirtschaftsschulen în

Siebenbürgen, Wort und Welt Verlag, 1990 4. *** România – Documentele Unirii 1918. Album 5. ANDRIESCU VIOREL, MANIŢIU DUMITRU, Repere inconfundabile la Moşna, „Tribuna”, anul CXV, nr. 2519 – 10 iunie, pag. 2 6. ANGHEL GHEORGHE, Cetăţi medievale din Transilvania, Bucureşti, 1972 7. *** Anuarul statistic al R.S.R. – Direcţia Centrală de Statistică, Bucureşti, 1983 8. *** Anuarul statistic al judeţului Sibiu, 1971 9. ARMBRUSTER ADOLF, Dacoromana – Saxonica. Cronicari români despre sași. Românii în cronica săsească, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică și Enciclopedică, 1980 10. BAIER HANELORE, Deportarea etnicilor germani din România

în Uniunea Sovietică – 1945, Editat F.D.G.R. Sibiu, 1994 11. BĂRBULESCU MIHAI, Istoria României, Editura Enciclopedică,

Bucureşti, 1998 12. BONDREA AURELIAN, Starea naţiunii 1918-1996, Editura Fundaţia “România de Mâine”, Bucureşti, 1996 13. BOGZA VASILE, Criza agrară în România dintre cele două

războaie mondiale, Editura Academiei R.S.R., 1975 14. BUCUR CORNELIU, Civilizaţie milenară românească, Sibiu, 1995 15. BUNEA AUGUSTIN, Statistica românilor din Transilvania în

anul 1705 făcută de vicarul episcopesc Petru Aron, Transilvania-Sibiu, 1901 16. BUTURA VALER, Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1989 17. CERNOVODEAN DAN, Ştiinţa şi arta heraldică în România, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1977 18. CONSTANTINIU FLORIN, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997 19. DANCU FABRITIUS JULIANA, Cetăţi ţărăneşti săseşti din

Transilvania, Sibiu, 1980 20. DIMA ALEXANDRU, Sibiu, Fundaţia pentru Literatură şi Artă,

Bucureşti, 1940

259

21. DOGARU MARIA, Heraldica României, Editura Jif, Bucureşti,

1994 22. DRAGOMIR SILVIU, Trecutul românilor pe Pământul Crăiesc, Sibiu, 1913 23. IDEM, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, Sibiu, 1920 24. IDEM, Studii privind istoria revoluţiei române de la 1848, Editura Dacia, Cluj, 1989 25. DURANDIN KATHERINE, Istoria românilor, Editura Institutului European, 1998 26. *** Enciclopedia geografică a României, Bucureşti, 1992 27. FABINI HERMANN, Atlas der Siebenbürgisch Sachsischen, 1998, Sibiu 28. GÖLLNER CAROL, Stephan Ludwig Roth – Viaţa și opera, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996 29. IDEM, Muncă și năzuinţe comune. Din trecutul populaţiei

germane din România, Bucureşti, 1972 30. IDEM, Francisc Rakozi al II-lea 1704-1711, Editura Militară,

Bucureşti, 1983 31. GEORGESCU VLAD, Istoria românilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991 32. GIURĂSCU C. CONSTANTIN, Transilvania în istoria poporului

român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 33. GIURA LUCIAN, Contribuţii la istoria gazului metan din

România, Editura Lucian Blaga, Sibiu, 1998 34. IDEM, Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth, Editura Lucian Blaga, Sibiu, 1999 35. GHIBU ONISIFOR, Viaţa și organizaţia bisericească şi şcolară în

Transilvania și Ungaria, Bucureşti, 1915 36. GREFFNER OTTO, Şvabii din Banat. O scurtă istorie, Arad, 1994 37. HEITMANN KLAUS, Imaginea românilor în spaţiul lingvistic

german, Editura Univers, Bucureşti, 1995 38. IONESCU GRIGORE, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982 39. IONIŢOAIA CICERONE, România – album al eroilor. Decembrie 1989, Editura Tribuna, Sibiu, 1990 40. IORGA NICOLAE, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase

a românilor, vol. I-II, Vălenii de Munte, 1908-1909 41. IDEM, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1989 42. IDEM, Ce sunt şi ce vor sașii din Ardeal, Editura Kriterion, Bucureşti, 1990 43. IDEM, Sate și preoţi din Ardeal, Bucureşti, 1902

260

44. IDEM, Istoria comunităţilor din Ardeal şi Ungaria, Bucureşti,

1915 45. *** Istoria învăţământului din România, Editura Didactică și

Pedagogică, Bucureşti, 1983 46. *** Istoria României, Editura Academiei R.P.R., vol. I – 1960, vol. II – 1962, vol. III-IV – 1964 47. *** Istoria Transilvaniei, Bucureşti, 1960 48. *** Istoria României în date, Editura Enciclopedică, Bucureşti,

1971 49. KELLOGG FREDERICK, O istorie a istoriografiei române, Editura Institutului European Iaşi, 1996 50. KNALL HELMUT, Contribuţii la istoria oraşului Mediaş în sec.

XIII-XVII, Cluj-napoca, 1994 51. KRONER MICHAEL, Stephan Ludwig Roth – Viaţa și opera, Editura Dacia, Cluj, 1974 52. LUPAŞ IOAN, Mitropolitul Andrei Şaguna, Sibiu, 1911 53. IDEM, O încercare de reunire a bisericii româneşti din Ardeal la

anul 1798, Arad, 1913 54. IDEM, Din istoria Transilvaniei, Editura Eminescu, Bucureşti,

1988 55. IDEM, Istoria românilor, Bucureşti, 1925 56. IDEM, Istoria unirii românilor, ediţia a II-a a Editura Scripta, 1993 57. MĂRCULEŢ VASILE, Biserica română unită cu Roma, Mediaş,

1998 58. MĂRGINEAN IOAN, Vagoanele morţii, Editura Tribuna, 1996 59. METEŞ ŞTEFAN, Emigrări româneşti din Transilvania în sec.

XIII-XX, Bucureşti, 1977 60. IDEM, Mănăstirile româneşti din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936 61. MITU SORIN, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997 62. MOISE ILIE, KLUSCH HORST, Portul popular, Editura Transilvania, Sibiu, 1980 63. *** Monografia Târnavei Mari, 1943 64. MUŞAT MIRCEA, ARDELEANU IOAN, De la statul geto-dac la statul român unitar, vol. II, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică,

Bucureşti, 1983 65. MUTAŞCU TRAIAN, Radu Şerban, Editura Militară, Bucureşti,

1978 66. MÜLLER G., Die Grawn des Siebenbürgen Sachsen - Landes, 1981 67. NÄGLER THOMAS, Aşezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981

261

68. IDEM, Românii şi sașii, Editura Thausib, Sibiu, 1997 69. NEAGOE STELIAN, Istoria politică a României 1945-1947, Editura Noua Alternativă, Bucureşti, 1996 70. NEDELEA MARIN, Istoria României în date. 1940-1989, Editura Nicolescu, Bucureşti, 1997 71. NISTOR NICOLAE, Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, Editura Dacia, Cluj, 1990 72. NUSSBÄCHER G., Aus Urkunden und Chroniken, Editura Kriterion, 1990 73. OPRESCU GEORGE, Biserici, cetăţi ale saşilor din Ardeal, Editura Academiei R.P.R., 1956 74. PASCU ŞTEFAN, Marea adunare de la Alba Iulia, Cluj, 1968 75. IDEM, Voievodatul Transilvaniei, Editura Dacia, Cluj, vol. I – 1971, vol. II – 1979 76. PĂCURARIU MIRCEA, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1992 77. IDEM, Uniaţia în Transilvania în trecut și astăzi, Editura Mitropoliei Ardealului, 1994 78. POP NICOLAE, Bazinul Dunării, natură şi om, Bucureşti, 1988 79. PRODAN DAVID, Transilvania și iar Transilvania, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992 80. *** Proiect de relansare a învăţământului din mediul rural, Sibiu, 1999 81. RACOVIŢAN MIHAI, MATEI PAMFIL, Sibiul şi Marea Unire, Editura Cercul Militar, Sibiu, 1993 82. RAICA V. ION, Mediaş – natură, istorie, economie, Editura Tipomur, 1994 83. IDEM, Românii ortodocşi şi uniţii români, Sibiu, 1982 84. RAŢIU ALEXANDRU, Biserica furată, Editura Argus, Cluj, 1990 85. RĂDUŢIU AUREL, GYEMANT LADISLAU, Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania 1696-1847, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 86. *** Recensământul general al populaţiei României din 29

decembrie 1930, Bucureşti, 1930 87. *** Recensământul general al populaţiei României din 21

februarie 1956, Bucureşti, 1956 88. *** Recensământul populaţiei şi locuitorilor din 7 ianuarie 1992, Bucureşti, 1994 89. *** “Revista de statistică”, anul XXXVII, nr. 5, mai 1988 90. *** România. Documentele Unirii. Album, Editura Arhivele Statului, 1993 91. SĂNĂTESCU CONSTANTIN, Jurnalul generalului Sănătescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993 92. ŞCHIOPUL ION, Emigrarea în America, Sibiu, 1914

262

93. SCHIEBOLDT KURT, Calvarul meu în România, Editura Tismana, Bucureşti, 1992 94. SIGERIUS EMIL, Cronica oraşului Sibiu, Editura Imago, Sibiu, 1997 95. *** Sibiu. Monografie, Editura Sport-Turism, 1981 96. SOROKOVSKI VICTOR, Podişul Târnavelor, Editura Cetib, Cluj-Napoca, 1996 97. ŞTIRBAN MERCEL, Din istoria României, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987 98. SUCIU CORIOLAN, Dicţionar istoric al localităţilor din

Transilvania, vol. I, II, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1967 99. SUTSCHEL FELIX, Statutele municipale ale sașilor din Transilvania, Stuttgart, 1997 100. TEUTSCH G.D., TEUTSCH FR., Geschichte der Siebenbürgen

Sachsen für das sächsische Volk, I-IV, 4 vol., Hermannstadt, Tip. Wilhelm Krafft, 1899-1929 101. Eine Kirchenvisitation. Zur Kulturgeschichte der Sachsen im 17 Jahrhundert, Archiv, Kronstadt, 1958, vol. XIII 102. TOGAN GEORGE, Istoria Bisericii Române Unite din Mediaş, Mediaş, 1997 103. VĂTĂŞANU, V., Istoria artei feudale în Ţările Române, vol. I, Bucureşti, 1959 104. VELESCU, O., Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Bucureşti, 1964 105. IDEM, Itinerar pe Târnave, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1978 106. WAGNER E., Historisch-statistisches Ortsnamenbuch für

Siebenbürgen, Köln-Wien, 1977 107. IDEM, Geschichte der Siebenbürger Sachsen. Ein Überblick, 1990 108. ZAMFIR ELENA, ZAMFIR CĂTĂLIN, Ţiganii între ignorare și

îngrijorare, Editura Alternative, Bucureşti, 1993

263

ANEXE

A. Hărţi – Planuri

1.Harta administrativă a judeţului Sibiu

264

1. a. Harta fizică a judeţului Sibiu

265

1. b. Comuna Moșna

1. c. Hidrografie

266

2. Moşna - Hotarul satului

267

3. Moşna - harta arheologică

268

4. Regiuni de origine ale sașilor

După Thomas Nägler

269

5. Harta Transilvaniei făcută de G. Reichersdorffer

270

5. bis. Moșna și Alma Vii în sec. al XVIII-lea, conform ridicărilor josefine

271

6. Planul satului

272

7. Etape de construcţie ale bisericii fortificate din Moșna

După

Hermann Fabini

273

7. bis. Etape de construcţie ale bisericii fortificate din Alma Vii

După M. Pelger Monografia Almei

274

B. Documente

1. Copie după documentul de atestare al localităţii Moşna, emis în 1283

2. Rezumatul documentului de atestare 1283 Iunie 23, Alba-Iulia.

Noi Petru, din mila lui dumnezeu, episcopul Transilvaniei aducem la cunoştinţa tuturor celor interesaţi că, înfăţişindu-se înaintea noastră, pe de o

parte, toţi fraţii noştri din capitlu iar pe de alta toţi preoţii din Mediaş 4), și

anume: Walter decanul din satul Aţel 5), Ioan din Biertan 6), Henric din satul Richişul 7), Petre din Moşna 8), Adam din satul Mediaş, Siffrid din

Brateiu 9) Henric din Şaraş 10) şi Teodor de Copşa Mare 11), numitul

capitlu, în urma stăruitoarei cereri a pomeniţilor preoţi, le-a arendat, atât lor

înşile cât și bisericilor lor, fiecăruia pe răspunderea tuturor, trei părţi din

dijmele ce i se cuveneau în Mediaş din bucate, vin, albine și miei, pe patruzeci de mărci de argint bun de Alba, de cel care unmblă în Viuţul de

Jos 12) și Orăştie 13) după greutatea locului, care să se plătească deapururi

fară a ţine seamă de orice întâmpinare de oricând (s'ar ivi ea) la trei soroace

mai jos arătate și anume: zece mărci trebuesc plătite în ajunul fericitului Mihail, cincisprezece mărci în a cincisprezecea zi după sărbătoarea sfântului

Martin 14) iar restul de cincisprezece mărci în a cincisprezecea zi după

praznicul intrării în biserică a fericitei fecioare 1), cu condiţia că dacă

<numiţii preoţi> nu vor ţine vreunul din soroacele de plată, să fie datori să

plătească a doua zi îndoitul banilor datoraţi, fară deosebire dacă preoţii sau

satele lor scad sau sporesc în număr. Spre mărturia acestui lucru, am dat, la cererea amândoror părţilor

scrisoarea de faţă întărită cu puterea peceţii noastre. Dată la Alba în ajunul sărbătoarei sfântului Ioan Botezătorul, în anul

domnului o mie două sute optzeci şi trei. Textul lat. la Zimmermann-Werner, I, p. 145

275

3 1289 Mai 28, Alba-Iulia.

Noi Petru, din milostivirea dumnezeească, episcopul Transilvaniei,

dăm de ştire prin cuprinsul scrisorii de faţă tuturor cărora se cuvine, că între

fraţii noştri din capitlu, pe de o parte şi între toţi preoţii ţinutului Mediaş 1),

de altă parte, s'a ivit și s'a stârnit o pricină cu privire la dijmele vândute și

date 2) de susnumiţii noştri fraţi preoţilor acestora și pricina aceasta a fost ridicată odinioară în faţa noastră şi la scaunul apostolic. Totuşi, în cele din

urmă, prin niijlocirea unor oameni cinstiţi și chibzuiţi și anume Ioan prepozitul de Sibiu, Ioan priorul de Alba din ordinul Predicatorilor și

tovarăşul său Nicolae Pictor, în vremea aceea vice-legaţi 3) ai aceleiaşi case

şi alţi foarte mulţi bărbaţi chibzuiţi şi cinstiţi, au ajuns la o învoială paşnică,

în chipul acesta: că acei preoţi, adică Ioan decanul de Biertan4), Herritus din

Richişul5) Petru din Moşna6), Herritus din Alma7), Adam din satul Mediaş,

Sefrid din Brateiu8), Sibertus din Aţel9), Nicolae diu satul Saroş10) și

Detric din satul Copşa Mare 11), împreună cu tovarăşul său cu numele

Hanselm, s'au îndatorat în faţa noastră şi s'au legat a plăti laolaltă 12) pe

veci patruzeci de mărci de argint din a zecea topire după greutatea locului

atât ei cât și urmaşii lor, precum și bisericile lor fară împotrivirea oricărei

întâmpinări 13), pomeniţilor noştri fraţi, pentru trei pătrimi din dijmele

ţinutului Mediaş și anume din roade şi vinuri, din albine şi miei, la

următoarele trei soroace mai jos scrise: anume, din cele patruzeci de mărci

ei trebue să plătească zece mărci în ajunul sfântului Mihai, la Alba,

cincisprezece mărci în a cincisprezecea zi după sărbătoarea sfanţului Martin

14) și restul de cincisprezece mărci în a cincisprezecea zi după sărbătoarea

intrării în biserică a fericitei fecioare. Cu condiţia ca, dacă vreunul din numiţii preoţi, din nepăsare sau trândăvie, va fi lăsat să treacă vreun soroc,

chiar din a treia zi a trecerei sorocului prin chiar acest fapt şi acest drept să

fie oprit de la <ridicarea> dijmei, iar biserica lui să fie pusă sub interdict

bisericesc pânâ la plata întregii sume datorate. Drept mărturie a acestui lucru și la cererea amândoror părţilor am dat

această scrisoare întărită cu puterea peceţii noastre şi spre mai mare

chezăşie şi veşnică dăinuire, numiţii preoţi au cerut să se aplice pe cele de

faţă și pecetea capitlului nostru. Dată la Alba, în ajunul Rusaliilor în anul domnului o mie două sute

optzeci şi nouă.

Textul lat. la Zimmermann-Werner, I, p. 159-160.

276

4 1315 August 12. Carol, din mila lui dumnezeu, regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei,

Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei, Cumaniei şi Bulgariei, tuturor credincioşilor

întru Hristos care vor vedea scrisoareal) de faţă, mântuire întru hărăzitorul

mântuirii. Chibzuinţa purtării de grijă a regelui cârmueşte bine ţara atunci când, după cum îi păstrează pe cei de sus rânduiţi în <ranguri> înalte, tot astfel și pe cei de jos, în treptele ce li se cuvin după măsura vredniciei lor, purtându-se după pilda puterii dumnezeeşti, care coboară din scaunul lor pe cei puternici

şi înalţă pe cei smeriţi, tot astfel pune la loc pe cei scoşi din starea lor şi

coboară pe cei ce sau ridicat cu îndrăzneală, păzind și într'o parte și în

cealaltă calea dreptăţii din datoria slujbei ce şi-a luat-o asupra sa. Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la, cunoştiinţa tuturor atât a

celor de acum cât şi a celor viitori că, venind înaintea noastră Andrei de

Aţel2), Petru, fiul lui Konc şi Heibord de Moşna3), credincioşii noştri sași, în numele lor și în acela al întregei obşti a sașilor din Mediaş4), Şeica

Mare5), Biertan6), şi din alte locuri ce ţin de ei și înfaţişându-ne privilegiile lor7), s'au silit să ne arate şi să ne aducă la cunoştiinţă odată și încă odată şi

de multe ori aceasta: că odinioară trăiau laolaltă bucurîndu-se de acceaşi

libertate ca a sașilor de Sibiu, hărăzită de sfinţii regi, înaintaşii noştri, iluştri

regi ai Ungariei, dar prin fapta și silnicia lui Ladislau, răposatul voevod al

Transilvaniei, au fost cotropiţi şi despărţiţi de acea obşte a sașilor de Sibiu şi

în urmă au fost ţinuţi până acum împotriva libertăţii lor, de către fiul

acestuia, numit de asemenea Ladislau voevodul Transilvaniei, cerândune

stăruitor cu rugă prea plecată să bine voim a-i aşeza din nou pe deplin8) în

vechiile lor libertăţi şi să-i unim şi să-i contopim cu obştea sașilor 1) paginam. 2)Ecul sat în raionul Mediaş (reg. Sibiu). 3) Sat în Raionul Mediaş (reg.

Sibiu). 4) Medyes, oraş în reg. Sibiu. 5) Selk, sat în raionul Mediaş. 6) Beretholm, sat tot acolo. 7) seriem libertatis corum. 8) restituere in integrum de Sibiu, cu care şi mai înainte făceau una, urmându-se datina stării lor străvechi.

Iar noi, sfătuindu-ne și chibzuind, despre aceasta cu credincioşii noştri

baroni, anume cu Dominic palatinul nostru, cu Nicolae voevodul Transilvaniei cu venerabilul părinte, domnul Benedict episcopul de Cenad, cu magistrul Petru, fiul lui Kompold și cu alţi mulţi nobili ai ţării noastre,

care erau atunci de faţă împreună cu noi și încredinţându-ne de aceasta, că

numiţii sași din Mediaş, Şeica Mare, Biertan şi din locurile ce ţin de ele,

ţineau de aceeaşi obşte a Sașilor de Sibiu, ca unii ce se bucurau de aceleaşi

privilegii ca și aceştia, am aşezat din nou, în numele domnului, pe numiţi

Saşi din Mediaş, Şeica Mare și Biertan în vechile lor libertăţi, scoţându-i de sub orice stăpânitor nedrept <şi> am hotărît să fie uniţi <cu obştea sașilor

277

din Sibiu >, în aşa fel, ca atât ei, cât și fiii fiilor lor să se bucure pe veci ca și obştea sașilor din Sibiu de una și aceeaşi libertate dată și rânduită lor de

sfinţii regi străbunii noştri, slujind în oaste, plătindu-ne acelaşi bir pe

pământ sau cens 2) și îndeplinind şi celelate îndatoriri ce sunt cuprinse în

privilegiul acelor sași din Sibiu. Spre amititirea și veşnica trăinicie a acestui lucru, am dat numiţilor

Sași ai noştri din Mediaş, Şeica Mare şi Biertan, scrisoarea noastră

privilegială, întărită cu puterea peceţii noastre duble. Dat de mâna chibzuitului bărbat, magistrul Ioan prepozitul bisericii de

Alba, vicecancelar al curţii noastre şi arhidiacon de Târnava 3), iubitul și

credinciosul nostru, în anul domnului o mie trei sute cinsprezece, în a doua

zi înainte de idele lui August şi de asemenea în al cincisprezecelea an al

domniei noastre.

Textul lat. la Zimmermann-Werner, I, p. 315—316. 1) contionis, greşit pentru conditionis. 2) terragium seu censum 3) Kukullu.

5 1318 Ianuarie 20.

Carol, din mila lui dumnezeu, regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei,

Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei, Cumaniei şi Bulgariei, tuturor

credincioşilor întru Hristos care vor vedea scrisoarea de faţă, mântuire întru

dăruitorul mâtuirii, înălţi-mea regală se cade să vegheze asupra tuturor

treburilor și foloaselor ţării, în aşa fel, încât neamurile supuse ei să

sporească mereu în număr şi în credinţă și să fie sprijinite de principii

cârmuitori, prin îndatoritoare miluiri. Drept aceea, prin cuprinsul acestei scrisori voim să ajungă la

cunoştinţa tuturor că noi, luând măsuri pentru buna stare a iubiţilor şi

credincioşilor noştri Sași din scaunul Mediaş 1), Şeica Mare 2) și Şeica Mică 3) și a celor ce ţin de acestea şi voind totodată ca ei să sporească în

număr în vremea noastră și să se bucure de liniştea păcii şi a tihnei, cu sfatul

prelaţilor şi baronilor noştri, hotărîm ca ei să se bucure pe veci de

următoarele miluiri şi libertăţi: Saşii din scaunul Mediaş, Şeica Mare şi Şeica Mică şi toţi cei ce ţin de

aceste scaune să fie scutiţi şi iertaţi de sarcina de a lua parte la oastea

noastră4). De asemenea, îi mai scutim de darea proviziilor și a găzduirilor

regeşti5), dar cu această îndatorire primită de ei, că numiţii Sași din scaunul Mediaş, Şeica Mare şi Şeica Mică şi toţi cei care într-un fel sau altul ţin de

aceste scaune, vor fi datori a ne da și plăti nouă la sărbătoarea fericitului

Martin mărturisitorul6) patru sute de mărci de argint bun și fin 7) după

greutatea sibiană, fară a fi impiedecat <acest lucru> de vreo greutate sau

împrejurate oarecare 8).

278

Mai hotărîm de asemenea ca la ţinerea judecăţilor şi la cercetarea

pricinilor, ei să urmeze aceeaşi datină și să se folosească de aceleaşi

privilegii, pe care se ştie că le are și obştea sașilor din Sibiu 9). Spre amintirea acestui lucru și veşnica trăinicie le-am dat scrisoarea de

faţă întărită cu puterea peceţii noastre duble. Dat de mâna chibzuitului bărbat, magistrul Ioan prepozitul bisericii din

Alba şi arhidiacon de Târnava l0), vicecancelar al curţii noastre, iubitul și

credinciosul nostru, în anul domnului o mie treisute optsprezece, în a

treisprezecea zi înainte de calendele lui Februarie, iar în al domniei noastre

tot al optsprezecelea an. Venerabilii întru Hristos părinţi domnul Toma, din

mila lui dumnezeu, arhiepiscopul de Strigoniu şi comite perpetuu al

aceluiaşi loc <şi> Ladislau arhiepiscopul de Calocea, cancelar al curţii

noastre, Ştefan episcopul de Vesprim, Martin de Agria, l) Medyeszeeh. 2) Seelk, sat în raionul Mediaş (reg. Sibiu) 3) Sackeelh, sat tot acolo 4) ab honore, nobiscum exercitandi, lectură fără îndoială greşită în loc de: ab honere = onere nobiscum exercituandi. 5) a datione victualium et decensuum regalium. 6) II Noembrie 7) boni et fini argenti. 8) difficultate et occasione qualibet non obstante. 9)Scybinio. 10) Kwkullo. Ioan de Nitra, Augustin de Zagreb, Ladislau de Pecs, Nicolae de Gyor, Benedict de Cenad, Gheorghe de Sirmiu, Benedict al Transilvaniei și

Iwanka de Oradea, păstorind în chip fericit bisericile lui dumnezeu;

Demetriu marele nostru vistier, Dominic palatinul, Larnbert judele curţii

noastre, Petru, fiul lui Compold, marele vistier al reginei, prea iubita noastră

soţie şi alţi nobili ţinând comitatele şi dregătoriile ţării noastre.

Textul lat. la Zimmermann-Werner, I, p. 331—332.

6 1359 februarie1 -Mediaş.

Noi, toţi provincialii ţinutului Mediaş, prin cuprinsul celor de faţă dăm

de ştire şi facem cunoscut tuturor cărora se cuvine, că deoarece n-am putut să împăcăm prin bună învoială şi să potolim neînţelegerea şi gîlceava ce s-a iscat între două sate ale scaunului nostru, anume Velţ și Basna pentru o pădure, aşa după cumn ne este deplin cunoscută şi vădită pricina acestei

neînţelegeri, l-am trimis la Sibiu pe comitele Andrei, bătrânul de Brateiu,

pentru a cere să se hotărească acolo care din părţi — adică dintre zisele sate

— trebuie să se plece, să se dea învinsă faţâ de cealaltă. Şi patru bătrâni ai

scaunului nostru anume comitele Petru de Biertan şi comitele Richan de Răchişdorf, comitel Ştefan şi Ioan judele din satul Aţel au dat mărturie pe

credinţa lor la Sibiu şi i-au îndreptăţit în pricina lor pe acei oameni din Velţ. Iar aceşti provinciali de Sibiu, de faţă cu zisul comite Andrei de

Brateiu și comitele Dumitru de Răchişdorf şi comirtele Royrnar de Nemşa,

279

au trecut această pricină spre cercetare şi sus-zisa neînțelegere spre potolire sus-zișilor patru bătrîni și totodată nouă tuturor provincialilor,

pentru faptul că pricina acestor neînțelegeri ne era mai bine cunoscută. Noi, așadar, toți cei pomeniți mai sus, mergând în ținutul sus-zise-lor

două sate și rămânând acolo timp de trei zile, am dat prin judecată acelor

oameni din Velţ partea sus-zisei păduri care după cugetul nostru le vine lor

de drept şi care ţine din totdeauna de folosul și folosinţa lor, începând din

muntele ce se numeşte Veghetorul înalt, dinspre stînga de râul ce curge la

vale spre ţinutul satului Boian, pînă la jumătatea păpurişului şi le-am dat şi

dăruit putere deplină să aibă drum deschis spre păpuriş, astfel ca un car să

poată face loc altuia, pentru a intra cu bine și a ieşi nestingherit din acea

pădure Săvîrşitu-s-au acestea în faţa celor patru bărbaţi scrişi mai jos anume

comitele Petru de Biertan, comitele Richan de Răchişdorf, comitele Ştefan și Ioan, vechiul jude de Aţel şi Petru judecătorul unguresc al domnului

(nostru) regele și alţi mulţi bărbaţi vrednici şi chibzuiţi şi cei doi comiţi

Andrei de Brateiu împreună cu toţi bătrânii acestui sat, comiţii din satul

Aţei (anume) comitele Petru, fiul comitelui Petru, comitele Petru, fiul comitelui Ştefan, cu toţi bătrînii acestui sat, comitele Nicolae cu toţi bătrânii

satului Valchid, cei doi comiţi Nicolae cu toţi bătrînii din Copşa Mare,

comitele Hennintg cu toţi bătrânii din Dupuşdorf și toţi bătrânii din Biertan,

comitele Dumitru şi cei doi comiţi Ioan pe atunci juzi provinciali împreună

cu toţi bătrânii din Răchişdorf, comitele Iacob cu toţi bâtrânii din satul

Nemşa, comitele Ioan cu toţi bătrânii din Moşna, comitele Hentzman cu toţi

bărtrânii din Viszdorff și toţi bătrânii din satul lui Spurbas, comitele Ioan şi

toţi bătrânii din Buzd, comitele Valter și toţi bătrânii din Ibişdorf, comitele Solomon și toţi bătrânii din Băgaciu, comitele Ştefan și toţi bătrânii din

Curciu care au fost de faţă la această orînduire, după cum s-a arătat mai sus

şi oricine ar călca această orînduire este supus osindei cu moartea și va fi silit a da cinci mărci judecătorilor.

Pentru o mai desăvîrşită crezare a cuprinsului celor de mai sus și spre o mai deplină trăinicie, am pus să se întocmească cele de faţă sub atîrnarea

peceţii noastre, întărindu-le cu puterea peceţii provinciale a ţinutului Mediaş

întru târia unei necurmate statornicii. Datu-s-au acestea în ajunul sărbătorii întâmpinării domnului în anul

domnului o mie trei sute cincizeci şi nouă.

Transumpt în actul celor şapte scaune săseşti din 12 februarie 1402, Sibiu, care la

rândul său a fost transcris în actul lui Sigismund Bathori din anul 1588, care în 1887

se păstra la Biblioteca gimnaziului săsesc din Mediaş (vezi Archiv, XXI, p. 243,

nota 36). EDIŢII: Archiv, I, p. 110; Ub.. 11, 157—158.

280

7. 1476 noiembrie 10, Mediaș - Juzii și Jurații celor Două Scaune

stabilesc, conform unui document al regelui Matei Corvin din 10 august 1474, hotarele între Mediaș și Moșna. Copie, l. latină, filigran

8. 1519 aprilie 1 – Regele Ungariei, Ludovic II ordonă lui Petru Farkas,

Ioan Lway, jude regal și comite, Paul Horwath și Ioan Morgonday, jurați

din Sibiu, Andrei Korsos, judele orașului Mediaș și Christianus Lang, să

aplaneze neînțelegerea de natură teritorială dintre Alma și Moșna. Copie, l.

latină (1)

281

9. 1519 iunie 23 – Petru Farkas, primar, Ioan Lwlay, jude regal, Paul Horwath jurat, din Sibiu, precum și Ioan Morgonday, jude regal al scaunului Cincu, Andrei Korsos, judele orașului Mediaș și Christianus Lang din Șeica

Mică aplanează din ordinul regelui Ludovic II neînțelegerea de natură

teritorială dintre Alma și Moșna. Copie, l. latină (fila 1)

10. 1527 aprilie 7, Buda – Regele Ungariei, Ioan Zapolya acordă

locuitorilor din Moșna dreptul de a ține târg săptămânal și anual. Original, l.

latină, hârtie, sigiliu aplicat căzut

282

11. 1544 – 1791 – Lista preoților din Moșna din perioada 1544 – 1791 și a diaconilor din perioada 1708 – 1791. Copie, l. latină (1)

12. 1555 noiembrie 21, Viena – Regele Ferdinand I acordă locuitorilor din

Moșna dreptul de a ține târg săptămânal și târg anual. Copie, l. latină

283

13. 1592 iunie 23, Mediaș – Magistratul Orașului Mediaș, mediază o

înțelegere între breslele croitorilor din Moșna și Mediaș. Copie, sec. XVII, l.

germană

14. 1593 martie 19, Alba Iulia – Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, confirmă privilegiile celor 9 bresle din Moșna. l. latină, sigiliu

timbrat

284

15. 1595 ianuarie 10, Biertan – Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, confirmă privilegiile breslelor din Moșna. l. latină, sigiliu timbrat

16. 1619 august 17, Alba Iulia – Principele Gabriel Bethlen confirmă mai

multe documente privitoare la dreptul de târg al satului Moșna și la breslele din Moșna – Copie, limba latină

285

17. 1711 ianuarie 30 – Evidența dobânzilor plătite pentru împrumutul luat

de la Elisabeta Sachs von Harteneck. Original, l. germană (fila 1) (fila 4)

18. 1714 octombrie – Ioan Binder, jurat din Moșna, îl înștiințează pe

patronul său că îi va trimite 2 butoaie cu vin. Original, l. germană

286

19. 1715 iunie 13 – Judicatul din Mediaș cere să fie învoit Radu Lengjen

cu soția sa pentru a putea lucra cu boii și căruța sa la Ioan Schuller.

Original, germană

20. 1716 noiembrie 16 – Oficialitățile din Moșna recunosc ca valabil

contractul încheiat între localitate și văduva Sara Bausner în legătură cu

împrumutul de 100 florini. Copie, l. germană (fila 1 și 4)

287

21. 1717 aprilie 15, Moșna – Oficialitățile și locuitorii din Moșna

zălogesc centrumvirului Iacob Balbierer din Mediaș până la achitarea

împrumutului de 100 florini. Original, l. germană, sigiliu aplicat

22. 1720 octombrie 26 – Andrei Schonauer și Laurențiu Konner, jurați din

Moșna, recunosc că judele regal din Mediaș, Daniel Femger, a împrumutat

satului 100 florini. Original, l. germană, sigiliu aplicat

288

23. 1730 octombrie 16 – Locuitorii satului Moșna împrumută 50 florini

de la Daniel Conrad obligându-se să-i pună la dispoziție 50 de muncitori

care să-i lucreze în loc de dobândă. Original, l. germană, sigiliu aplicat

24. 1733 mai 7, Moșna – Oficialitățile satului Moșna zălogesc juratului

Mihail Schuller din Mediaș, o livadă pe 15 ani pentru 50 de florini

împrumutați

289

25. 1733 – 1748, Moșna – Tabel general referitor la veniturile satului Moșna. Original, l. germană

26. 1741 mai 6 – Certificat de bună purtare acordat de bresla pantofarilor

din Sighișoara lui Andreas Schuster – original, limba germană

290

27. 1744 decembrie 18 – Wagnar, funcționar din Sibiu recunoaște că satul

Moșna i-a restituit cei 100 florini pe care i-i datora. Original, l. germană

291

28. 1745 ianuarie 1, Mediaș – Oficialitățile orașului Mediaș împrumută

de la seminarul franciscanilor din Șimleu 1000 de florini pentru satul Moșna

cu o dobândă de 6%. Original, l. latină, sigiliu aplicat

292

29. 1748 noiembrie 30 – Mihail Vagner, senator din Sibiu confirmă

primirea unui butoi cu vin din partea târgului Moșna în contul unei datorii.

Original, l. germană, sigiliu aplicat

30. 1756 martie 15, Mediaș – Listă de cheltuieli întocmită de senatorul

Ioan Haner din Mediaș, privind reparațiile efectuate la cazarma ofițerilor

din târgul Moșna. Original, l. germană

293

31. Proces verbal în care apare menţionat Duca Nicolae, participant la

adunarea ţiganilor de la Târnăveni – 1919

294

295

32. Testimoniu – Scolastecu

296

33. Ganea Teofil - fost notar la Odessa - certificat de bună purtare

297

34. Proces verbal încheiat în urma revoltei sașilor din Nemșa

298

299

35. Domnule Ministru,

Subsemnatul, Ganea Teofil, notarul comunei Richişul, Judeţul

Târnava-Mare, cu cel mai profund respect raportez următoarele. Din informaţiunile ce le posed, Prefectura Judeţului Târnava-Mare, la

data de 29 ianuarie 1946, în urma consiliului politic F.N.D., m'a propus pentru epurare, pentru motivul că aş fi fascist şi că n'aş fi dat concursul

cuvenit aplicării legii de reformă agrară. - Dat fiind că acuzaţiile ce mi s'au adus sunt cu totul neîntemeiate şi din

domeniul fanteziei, permiteţi-mi, Domnule Ministru, a da explicaţiile de

mai jos: 1. Sunt numit și repartizat în postul de notar abia la 2 Noiembrie 1944,

deci de actualul regim, iar cea mai bună dovadă că nu pot fi fascist, o

fac prin scrisoarea originală, dată mie de Comandantul sovietic Locotenent Cozlov, la data de 22 Ianuarie 1945 cu ocazia ridicării sașilor pentru muncă obligatorie în U.R.S.S., scrisoare prin care mi se

aduc mulţumiri de concursul dat. – 2. În combaterea celei de a doua acuzaţie, fac următoarele relatări:

Ca fiu de plugar, am înţeles perfect de bine scopul înalt al Guvernului

de a face o dreptate socială plugărimii române, împroprietărind pe cei lipsiţi

de pământ, însă, între intenţia frumoasă a legiuitorului şi felul cum s'a

aplicat în Richişul legea de reformă agrară, există un contrast izbitor și din acest motiv, subsemnatul, am fost pus în faţa unei situaţii din cele mai

delicate; pe de o parte, ca funcţionar să respect şi să public întocmai

ordinele primite, iar pe de altă parte grija că aceste ordine nu sunt în toate

cazurile pe placul îndreptăţirilor. Menţionez: La data de 5 Noiembrie 1945,

s'au primit instrucţiunile trimise de Ministerul Agriculturii cu ordinul Nr.

176.697 din 2 Octombrie 1945 în care se precizează categoric (reproduc

textual): „În satele unde cei îndreptăţiţi la împroprietărire sunt în situaţiunea că

nu au locuinţe şi nici unde adăposti vitele primite de la reforma agrară, în

mod excepţional și numai aceştia vor putea fi cazaţi prin restrângerea saşilor

în casele acestora. Evacuarea sașilor din case nu e admisă şi nici nu se

admite cazarea în aceste condiţiuni a acelor cari au case proprii.” – În comuna Richişul nu s'au respectat aceste instrucţiuni, întru cât,

aproape toţi locuitorii îndreptăţiţi şi-au lăsat casele în părăsire, mutându-se în casele sașilor evacuaţi. –

Legea de reformă agrară, deşi dă dreptul la împroprietăriri numai la

plugari, Comitetul local, prin abuzuri vădite, a împroprietărit pe învăţătorul

director și pe preot. – Anexez bonurile în original cu menţiunea că bonul eliberat pentru locuitoarea Ana Rus, femeie de peste 70 ani, soacra învăţătorului, nu corespunde adevărului, fiindcă animalul expropiat se află

300

în prezent la învăţător. – La fel, preotului Iosif Roman, în afară de

lucrurile menţionate în alăturatele bonuri, i s'au mai atribuit şi 2 vaci cari

valorează 8.000.000 lei. – În strânsă legătură cu abuzurile săvârşite de acest domn preot anexez

în original raportul Comitetului local Nr. 461/1945, către Comisia de

plasă. – Mai mult, tot prin abuzuri, s'a atribuit ţiganului Daniel Marţi o casă de

locuit, care este necăsătorit și nu are nimic comun cu agricultura, fiind de profesiune croitor și care a excrocat pe fostul proprietar al casei cu suma de 1.700.000 Lei (anexez copia de pe chitanţă). –

Mai sunt o sumedenie de abuzuri de acest gen şi raportându-Vă toate

acestea, Domnule Ministru, permiteţi-mi să pun întrebarea: Cine sabotează

Guvernul? Acel funcţionar cinstit, care a înţeles să-şi facă numai datoria

executând orbeşte ordinele de la centru, sau cei ce prin mijloace murdare caută să discrediteze scopul acestei legi şi cari urmăresc numai interese

personale pentru îmbogăţiri rapide? Am ajuns propus la epurare numai datorită corectitudinei mele şi faptului c-am fost lucrat de preot şi învăţător,

cari prin faptele lor se pretind democraţi. – Domnule Ministru, dacă se poate face cea mai mică dovadă că am

făcut altceva decât numai îndeplinirea datoriei de funcţionar, sau aş fi fost cândva membru al unei grupări politice, inclusiv a mişcării subversive

legionare, cer, nu epurarea ci spânzurarea.- Înaintez şi un proces-verbal dresat de delegatul Cooperativei PROGRESUL – Sighişoara din care se desprinde interesul ce am pus pentru colectarea cerealelor cuvenite statului şi pot preciza că în urma eforturilor depuse

personal, comuna Richişul este prima pe judeţ care s'a achitate de sarcinile

impuse, atât către stat cât și celor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu.- Raportându-Vă cele de mai sus, şi înainte de a se lovi în umila mea situaţie

de mic funcţionar, Vă rog, Domnule Ministru, a dispune şi ordona o

amănunţită anchetă, după care să binevoiţi a lua măsuri în consecinţă.- Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea deosebitului meu respect.-

Richişul, la 4 Februarie 1946.- Cu adâncă supunere; Ganea Teofil.

D-SALE Domnului Ministru al Afacerilor Interne BUCUREŞTI.

301

36. Proces verbal din prima şedinţă a comitetului de lichidare a C.A.P.–

ului

302

303

37. Proces verbal de constituire F.S.N.

304

38. Membrii - comitetului şcolar - însărcinaţi cu coordonarea lucrărilor

legate de ridicarea școlii româneşti

305

306

C. Sigilii

1. Sigiliul Moşnei - 1526 - Muzeul de istorie Mediaş

2. Sigiliul Moşnei - 1876 - Primăria Moşna

307

3. Emblema Moşnei reprodusă după sigiliul localităţii din 1876

D. Fotografii

1-2 Vase neolitice din punctul - Hula Almei

308

3. Fusaiole - topoare din bronz – Ştina

4. Figură zoomorfă - Cultura Petreşti - La râpă

5. Fragmente ceramice romane - La râpă

309

6. Brăţară de aur descoperită la Moşna

6 bis. Altar votiv – fragmentar

310

7. Vârfuri de suliţe recoltate din diferite puncte

8. Sacristie - locul unde au fost descoperite 300 monede romane de argint

311

9. Șantier arheologic - Moșna

10. Cultura Petrești – la Râpă

312

11-14 Case vechi săseşti cu emblema tradiţională – strugurele

1 5 - 1 6 Vase lucrate de breasla olarilor din Moşna

313

17-18 Lăzi și table de vecinătate

19 Casa generalului - de pe uliţa morarului

20 Casa parohială evanghelică ridicată în anul 1790

314

21 Andreas Lapicida (inițialele numelei și anul începerii construcției

bisericii evanghelice)

22-23 Imagini ale cetății la început de veac

315

24. Biserica ortodoxă

316

25 Biserica greco-catolică

26 Monumentul eroilor români ai Moşnei

317

27. Şcoala românească în construcţie 1933-1935

28. Școala românească azi

29. Fosta Școală germană

318

30. Tancuri și motociclete în cetate – 1941

319

31. Moșna în revoluția din decembrie 1989

32. Stephan L. Roth

320

33-34-35. Vizita la Moșna a prințului de Wales

321

36. Ultima moară de apă desfinţată în anul 1977

322

37. Ultima serie de elevi ai secţiei germane, anul şcolar 1991-1992

38. Sterner Anna - unul din ultimii etnici sași rămaşi

323

39. Vedere de ansamblu a localităţii Moșna, după o pictură din anul 1930

39. bis. Schiță a bisericii fortificate din Nemșa din sec. al XVIII-lea

324

40. Școala Stephan Ludwig Roth din Moșna

41. Placă comemorativă dezvelită în ziua de 11 mai 1996

325

42. Placă comemorativă dezvelită pe casa parohială evanghelică în anul

1997

43. Bustul lui Stephan L. Roth dezvelit în ziua de 11 mai 1999

326

44. Portretul lui Stephan Ludwig Roth aflat în muzeul din casa parohială

evanghelică

45. Vechi tablou existent în mini-muzeul Stephan Ludwig Roth din Moșna

327

46. Casa parohială evanghelică Nemșa

47. Placă comemorativă aflată pe Casa parohială din Nemșa

328

48. Școala Nemșa

49. Bustul lui Stephan Ludwig Roth dezvelit în ziua 3 aug. 2010 la Nemșa

329

50. Grădinița Stephan Ludwig Roth, Moșna

51. Placă comemorativă dezvelită în ziua de 16 octombrie 2010

330

52. Biserica fortificată Moșna

53. Biserica ortodoxă din Moșna, sfințită în 2 octombrie 2013

331

54. Biserica evanghelică, Nemșa

55. Biserică fortificată, Alma Vii

332

56. Vedere de ansamblu, centru – Moșna

57. Vedere de ansamblu Moșna

333

58. Vedere de ansamblu, Nemșa

59. Vedere de ansamblu Alma Vii

334

E. Grafice și tabele

a) Grafice 1. Evoluţia demografică a Moşnei -1280 – 2000

335

2. Structura etnică a populaţiei Moşnei

336

b) Tabele

1. Eroii români din primul război mondial după: Cronica Bisericii ortodoxe

337

2. Văduve și invalizi de război

338

339

3. Lista invalizilor de război

340

341

4. Biserica evanghelică își cinstește eroii

Saşi căzuţi în primul război mondial Kriegsopfer des Ersten Weltkrieges

Name und Vorname Haus- Name und Vorname Haus- Nr. Nr.

Schmidt Daniel 11 Meiterth Stefan 196 Schmidt Michael 11 Schapper Daniel 197 Schneider Georg 71 Konnerth Daniel 213 Henning Martin 115 Konnerth Stefan j 213 Pieldner Heinrich 122 Müller Stefan 220 Weber Simon 123 Gross Stefan 225 Mantsch Johann 127 Gärtner Michael 272 Hedrich Michael 141b Theil Andreas 328 Rehner Daniel 146 Bretz Stefan 332 Rehner Michael 146 Konnerth Simon 332 Fronius Martin 148 Henning Daniel 333 Rehner Simon 162 Thalgott Andreas 334 Schapper Johann 167 Bretz Michael 337

Mantsch Georg 168 Henning Daniel 341 Mantsch Michael 186 Schuller Heinrich 364 Hartmann Martin 189

342

5. Tabel cu persoanele care au fost deportate în Rusia Liste der Personen, die nach Rußland deportiert wurden Name und Vorname Haus-

Nr. Jahr-gang

Name und Vorname Haus- Nr.

Jahr-gang

Alberth Daniel 276 1926 Gärtner Maria 324 1924 Alberth Johanna 276 1919 Göbbel Stefan 188 1898 Alberth Katharina 276 1923 Göbbel Katharina 188 1925 Alberth Johanna 86 1919 Gergei Anna 54 1923 Alberth Regina 86 1921 Gross Emilie 446 1924 Bertleff Frieda 187 1921 Gross Heinrich 277 1927 Bielz Johanna 48 1927 Gross Katharina 74 1914 Binder Andreas 221 1924 Gross Katharina 62 1914 Binder Anna 221 1927 Gross Simon 62 1903 Bretz Andreas 197 1903 Gross Stefan 70 1902 Bretz Anna 421 1923 Hartmann Friederike 90 1928 Bretz Eliese 434 1917 Hartmann Johanna 278 1916 Bretz Hermann 60 1928 Hartmann Mathilde 439 1927 Bretz Johanna 10 1914 Hartmann Reinhold 439 1925 Bretz Katharina 15 1915 Hennin Andreas 67 1918 Bretz Katharina 435 1921 Henning Johann 454 1900 Bretz Michael 136 1905 Henning Katharina 189 1917 Bretz Stefan 10 1909 Henning Katharina 206 1927 Bretz Stefan sen. 64 1900 Henning Maria 206 1924 Bretz Stefan jun. 64 1927 Henning Frederike 433 1923 Bretz Stefan 134 1904 Henning Maria 433 1921 Bretz Wilhelm 260 1915 Henning Maria 454 1925 Bretz Martin 88 1901 Henning Friederike 438 1905 Bretz Stefan 432 1905 Henning Stefan 437 1903 Connerth Regina 84 1917 Henning Stefan 275 1904 Draser Arnold 5 1921 Henning Katharina 454 1927 Drotleff Anna 200 1913 Hientz Katharina 37 1927 Drotleff Stefan 200 1914 Hedrich Hermann 93 1905 Drotleff Eliese 200 1916 Hedrich Regina 186 1915 Eckardt Johann 19 1899 Katona Maria 105 1922 Eckardt Helmut 19 1927 Klein Eliese 451 1914 Fernolendt Eliese 71 1915 Konnerth Anna 89 1920 Fernolendt Johann 455 1911 Konnerth Anna 233 1923 Fernolendt Maria 82 1923 Konnerth Daniel 101 1900

343

Name und Vorname Haus- Nr.

Jahr-gang

Name und Vorname Haus- Nr.

Jahr-gang

Flika Anna 59 1921 Konnerth Johann 246 1905

Flika Johanna 59 1923 Konnerth Katharina 147 1920 Flika Regina 59 1927 Konnerth Katharina 279 1922

Fronius Johanna 133 1902 Konnerth Katharina 436 1923 Fronius Herrnann 423 1927 Konnerth Stefan 436 1928

Gärtner Katharina 20 1927 Konnerth Regina 122 1919 Gärtner Mathilde 57 1924 Krestel Anna 259 1923

Krestel Daniel 259 1927 Mantsch Stefan 269 1902 Ließ Evamarie 2 1927 Müller Eliese 272 1923

Ließ Martha 2 1925 Müller Katharina 272 1921 Lutsch Katharina 58 1915 Müller Friedrich 222 1907

Lutsch Regina 31 1921 Müller Johanna 15 1926 Meiterth Johanna 247 1925 Müller Johann 272 1928

Meiterth Katharina 247 1928 Müller Johanna 277 1920 Manisch Anna 78 1926 Müller Michael 137 1905

Mantsch Anna 138 1914 Müller Sara 15 1920 Mantsch Anna 169 1922 Orben Anna 27 1920

Mantsch Anna 251 1919 Pieldner Katharina 5 1914 Mantsch Anna 270 1913 Pieldner Simon 87 1916

Mantsch Andreas 125 1902 Puri Franz 9 1905 Mantsch Andreas 209 1908 Rehner Anna 103 1924

Mantsch Friedrich 11 1928 Rehner Anna 218 1922 Mantsch Daniel 121 1907 Rehner Maria 218 1924

Mantsch Daniel 169 1898 Rehner Elies 428 1914 Mantsch Eliese 29 1918 Rehner Simon 428 1905

Mantsch Heinrich 161 1909 Rehner Katharina 25 1925 Mantsch Heinrich 21 1928 Rehner Stefan 201 1913

Mantsch Heinrich 229 1927 Rehner Katharina 201 1922 Mantsch Hans 229 1927 Rehner Johanna 201 1925

Mantsch Hermann 81 1903 Rehner Stefan 263 1926 MantschJohann 138 1911 Reinerth Anna 283 1917

Mantsch Johanna 241 1923 Reinerth Johanna 429 1921 Mantsch Johanna 160 1924 Reinerth Andreas 73 1903

Mantsch Katharina 29 1914 Rieth Elisabeth 148 1922

344

Name und Vorname Haus- Nr.

Jahr-gang

Name und Vorname Haus- Nr.

Jahr-gang

Mantsch Katharina 125 1927 Rieth Regina 148 1914

Mantsch Katharina 251 1922 Rieth Heinrich 257 1926 Mantsch Katharina 269 1928 Rieth Simon 257 1927

Mantsch Maria 7 1922 Rieth Johanna 177 1928 Mantsch Maria 11 1923 Roth Johanna 86 1926

Mantsch Maria 99 1925 * Roth Michael 210 1905 Mantsch Mathilda 99 1916 Seiwerth Anna 427 1914

Mantsch Maria 234 1915 Sitoris Katharina 50 1924 Mantsch Mathilda 241 1928 Simonis Regina 119 1921

Mantsch Sara 29 1916 SternerAnna 97 1916 Mantsch Regina 29 1924 Sterner Andreas 143 1927

Mantsch Regina 78 1923 Sterner Regina 143 1924 Mantsch Michael 231 1909 Sterner Eliese 13 1918

Mantsch Stefan 146 1898 Sterner Friedrich 12 1906 Sterner Maria 434 1925 Schuller Friedrich 226 1914

Schall Anna 283 1917 Schuller Daniel 164 1900 Schmidt Michael 14 1905 Schuller Hermann 149 1926

Schmidt Sara 14 1917 Schuller Katharina 158 1924 Schmidt Stefan 27 1900 Schuller Katharina 215 1921

Schneider Katharina 3 1926 Schuller Maria 443 1924 Schneider Anna 278 1923 Schuller Johanna 443 1926

Schneider Anna 40 1927 Schuller Stefan sen 289 1900 Schneider Anna 447 1925 Schuller Stefan jun. 289 1926

Schneider Friedrich 179 1907 Thalgott Friedrich 153 1907 Schneider Johann 40 1889 Thalgott Stefan 165 1907

Schneider Johanna 184 1919 Theiss Simon 290 1904 Schneider Katharina 271 1926 Tscheak Anna 56 1919

Schneider Michael 449 1905 Tscheak Katharina 56 1913 Schneider Regina 192 1914 Tscheak Regina 55 1921

Schneider Reinhold 4 1900 Weber Heinrich 144 1928 Schuster Samuel 249 1898 Weingärtner Johann 265 1889

Schuster Johanna 249 1927 Weingärtner Johann 265 1926 Schuster Erhard 8 1909 Zillmann Anna 171 1916

Schuller Emilie 173 1921 Zillmann Johanna 205 1917

345

346

347

8. EFECTIVE DE ANIMALE I.A.S., C.A.P., MEMBRII C.A.P. ȘI

GOSPODĂRIILE INDIVIDUALE ÎN COMUNA MOŞNA

Nr. crt.

ANI-MALE

C.A.P. MOŞNA I.A.S. MOŞNA MEMBRII C.A.P. ȘI

GOSP. INDIV.

TOTAL COMUNĂ

1970 1975 1985 1970 1975 1985 Actual Perspect. 1970 1975 1985

1. Taurine Total

773 800 880 1816 2000 2200 654 719 3243 3454 3799

din care vaci

351 420 460 598 650 710 374 411 1323 1444 1581

2. Porcine Total

756 1200 1350 - - - 1149 1264 1905 2349 2614

din care scroafe

136 150 165 - - - 26 29 162 176 194

3. Ovine Total

8 8 8 452 500 550 1148 1263 1608 1656 1821

din care fâtătoare

- - - - - - 913 1005 913 913 1005

4. Stupi albine

30 30 30 - - - 486 534 516 516 564

5. Animale de muncă

131 131 131 39 39 39 43 45 213 213 215

6. Păsări Total

518 - - - - - 9330 10263 9848 9848 10263

din care găini

398 - - - - - 8725 9597 9114 9114 9597

Nom. 1 1009 1156 1267 1691 1859 2040 1133 1245 3833 4148 4552

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE................................................................................................. 3 INTRODUCERE ...................................................................................................... 6 Cap. 1. CADRUL GEOGRAFIC ............................................................................. 8

1.1. Aşezarea geografică şi vecinii ................................................................ 8 1.2. Relieful ................................................................................................... 8 1.3. Clima .................................................................................................... 10 1.4. Elemente de hidrografie locală ............................................................. 12 1.5. Noţiuni despre vegetaţie ....................................................................... 13 1.6. Fauna .................................................................................................... 15 1.7. Solul ..................................................................................................... 17

Cap. 2. ISTORIA MOŞNEI PÂNĂ ÎN 1918 .......................................................... 19 2.1. Vestigii ale unei vechi aşezări .............................................................. 19 2.2. Momente importante din evoluţia istorică a satului în evul mediu .. ….22 2.3. Moşna în epoca modernă ...................................................................... 34

Cap. 3. CÂTEVA REPERE DEMOGRAFICE PÂNĂ LA MAREA UNIRE……..44 Cap. 4. COORDONATE GENERALE ALE VIEŢII ECONOMICE ÎNTRE MEDIEVAL ŞI MODERN ..................................................................................... 49

4.1. Agricultura ............................................................................................ 49 4.2. Meşteşugurile ....................................................................................... 53

Cap. 5. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ .................................................... 59 5.1. Toponimicul localităţilor Moșna, Nemșa, Alma Vii ............................. 59 5.2. Administraţia ........................................................................................ 62

Cap. 6. SATUL ŞI LUMEA SA ÎNTRE TRADIŢIE ȘI MODERNITATE ............ 70 Cap. 7. INSTITUTIILE DE CULTURĂ ALE SATULUI PÂNĂ LA FORMAREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ................................................ 79

7.1. Biserica și Școala germană ................................................................... 79 7.2. Biserica și Școala română ..................................................................... 92 7.3. Alte aspecte culturale .......................................................................... 100

Cap. 8. ISTORIA CONPEMPORANĂ ................................................................ 104 8.1. De la România Mare la democraţia populară (1918 - 1947) ............... 104 8.2. Moşna sub regimul comunist dec. 1947 - dec. 1989 ........................... 113 8.3. Sfârşit şi început de drum (revoluţie și reformă) 1989 - 2015 ............ 116

Cap. 9. DEMOGRAFIE ........................................................................................ 122

9.1. Evoluţia numerică și structura etnică a populaţiei .............................. 122 9.2. Emigrarea sașilor ................................................................................ 125 9.3. Alte aspecte demografice .................................................................... 134

Cap. 10. TRĂSĂTURI ALE VIEŢII ECONOMICE 1918 - 2015…….. .............. 136 10.1. Activitatea economică la Moşna între 1918 - 1949 ............................ 136

10.1.1. Agricultura .................................................................................... 136 10.1.2. Creşterea animalelor ..................................................................... 137 10.1.3. Pomicultura ................................................................................... 139 10.1.4. Legumicultura ............................................................................... 140 10.1.5. Viticultura ..................................................................................... 140 10.1.6. Apicultura ..................................................................................... 141 10.1.7. Pădurile ......................................................................................... 141 10.1.8. Alte ocupaţii ale moşnenilor ......................................................... 141

10.2. Caracteristici generale economice ale Moşnei între anii 1950 - 1989 ......................................................................................... 144

10.2.1. Agricultura .................................................................................... 144 10.2.2. Creşterea animalelor ..................................................................... 145 10.2.3. Alte activităţi economice .............................................................. 146

10.3. Moşna între socialism şi „capitalism” 1989 - 2015 ............................. 148

Cap. 11. CADRUL ADMINISTRATIV ................................................................ 154 11.1. Organizarea administrativ-locală ........................................................ 154 11.2. Realizări edilitare şi gospodăreşti în Moşna între anii 1918 - 2015 ... 156

Cap. 12. INSTITUŢII DE CULTURĂ .................................................................. 163 12.1. Şcoala interbelică ................................................................................ 163 12.2. Aspecte ale procesului de învăţământ între anii 1949 - 1989 ............. 166 12.3. Şcoala şi reforma 1990 - 2015............................................................. 169 12.4. Biserica - coordonate generale ............................................................ 175 12.5. Alte aspecte culturale .......................................................................... 182 12.6. Vremea renaşterii culturale 1990 - 2015 ............................................. 185

12.6.1. Vizita Prințului Charles la Moșna ................................................. 188 12.6.2. Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth ............................................. 192

a. STEPHAN LUDWIG ROTH (1796-1837)……………...……....196 b. NEMȘA ȘI ROTH (1837-1847)…………………………………197 c. ALMA VII ȘI ROTH ……………………………………...….....210 d. MOȘNA ȘI ROTH (1847-1849) …………………….……..…....219 e. MEMORIA POSTERITĂŢII…………………………….....…....221

CONCLUZII… ..................................................................................................... 229 COMUNA ÎN DATE ............................................................................................ 233 Moșna ............................................................................................ 233 Nemșa ............................................................................................ 246 Alma Vii ........................................................................................ 252 BIBLIOGRAFIE ................................................................................................... 255

Lista abrevierilor .......................................................................................... 255 I. Surse arhivistice ..................................................................................... 256 II. Lucrări speciale ...................................................................................... 257 III. Lucrări generale ..................................................................................... 258

ANEXE………. .................................................................................................... 263 A. Hărţi .............................................................................. ....................... 263 B. Documente ............................................................................................ 274 C. Sigilii .................................................................................................... 306 D. Fotografii .............................................................................................. 307 E. Grafice și tabele……………………….……………... ................. ……334