Constructia sociala a eului

Universitatea Transilvania Braov

Facultate: Sociologie i ComunicareDisciplina: Psihologie sociala Titular curs: Lector univ. dr. Alina COMAN

Constructia sociala a eului

1. Construcia social a personalitii. Eul un construct social

1.1. Teoria evalurii reflectate (oglinda care te reflect )

1.2. Teoria comparrii sociale

1.3. Teoria interiorizrii rolurilor1.4. Teoria autopercepiei ( Daryl Bem )2. Percepia social i teoria atribuirii2.1. Cum se realizeaz percepia social ?

2.2. Teoria atribuirii

Bibliografie

COSMOVICI, Andrei, IACOB, Luminita. 1998. Psihologia sociala. Editura Polirom, Iai.

Hayes, Nicky, ORRELL, Sue. 2003. Introducere n psihologie. Ed. BIC ALL.Timisoara.

Ilut, Petru. 2001. Sinele si cunoasterea lui (Teme actuale de psihosociologie). Editura Polirom.

Neculau, Adrian (coord.). 2003. Manual de psihologie sociala. Editura Polirom.

RADU, Ioan (coord.). 1994. Curs de Psihologie Sociala. Editura Exe S. R. L.

Tucicov Bogdan, Ana. 1973. Psihologie generala si psihologie sociala. Editura didactica si pedagogica Bucuresti.;

ZLATE, Mielu. 2004. Eul si personalitatea. Editura Trei.

1. Construcia social a personalitii. Eul un construct social

Personalitatea fiecrui individ este o construcie unic. Pornind de la motenirea genetic, individual i irepetabil (de reinut c nici mcar gemenii nu sunt identici), fiecare dintre noi va parcurge n via un itinerar absolut diferit de al oricrui alt individ, va traversa situaii, experine de via unice, va ntlni anumite persoane, n anumite contexte, care-l vor influena n mod particular.

Mediul nu poate dect dezvolta, potena sau ntrzia ceva ce este nscris deja n gene. Ceea ce este unic este tocmai combinaia dintre un genotip, anumite conjuncturi i influenele organizate ce poart numele de educaie. Nu putem judeca n afara acestei triade.

Subliniem ns natura social a ceea ce constituie nucleul personalitii, eul sau conceptul de sine, cel care ne d sentimentul identitii personale. Conceptul de sine reprezint totalitatea informaiilor, atitudinilor i credinelor pe care le are o persoan despre sine.

n ncercarea de a rspunde la ntrebarea cum se formeaz acest concept de sine? care sunt modalitile de autocunoatere? propunem spre analiz urmtoarele considerente teoretice.1.1. Teoria evalurii reflectate (oglinda care te reflect)

Cunoaterea de sine este dat de feedbackul pe care l primim de la cei din jur cu privire la propria noastr persoan.

Este o modalitate important de autocunoatere, mai ales n perioada socializrii, la vrste mici (cnd imaginea de sine nu este cristalizat, de aceea e important s nu se realizeze etichetri eti prost, eti ru, eti incapabil dac nu vrem ca individul s capete o imagine de sine distorsionat).

Cu ct mai multe cogniii pozitive vom aduga despre propria persoan, cu att mai mult ne va crete stima de sine (selfesteem, componenta afectiv a eului).

1.2. Teoria comparrii sociale

Acest teorie aparine lui Leon Festinger, care afirm c dobndim informaii despre noi nine comparndu-ne calitile cu aceleai caliti ntlnite la cei din jur.

Nu oricine dintre cei din jur va fi ales ca etalon. Astfel de persoane trebuie s fie similare i relevante pentru cel care se evalueaz. E.g. dac facem muzic de plcere i ne evalum ct de buni suntem la pian, nu-i vom lua ca etalon pe marii pianiti ai lumii, ci pe cei care, ca i noi, au acest hobby. Compararea social se poate face n sus cnd ne comparm cu cineva mai bun dect noi n acea privin, ca un imbold pentru perfecionarea acelei caliti, sau n jos, pentru a crete stima de sine. Cele dou teorii prezentate se completeaz n ncercarea de a explica unele rezultate privind stima de sine.

De exemplu, s-a observat c stima de sine a minoritilor este mult mult mai mare dect a indivizilor aparinnd majoritii. Conform primei teorii, minoritarii primind doar feedback-uri negative din mediu, ar trebui s-i formeze o imagine de sine negativ, dar teoria comparrii sociale arat c minoritile nu au o stim de sine sczut deoarece ele nu se compar cu majoritatea, ci cu alte grupuri, de obicei mai defavorizate dect grupul lor de apartenen.

1.3. Teoria interiorizrii rolurilorCunoatei foarte bine expresia X sufer de o deformaie profesional. Acest banal fapt de observaie se refer tocmai la integrarea cracteristicilor rolului profesional n structura personalitii, deci la internalizarea rolului, avnd ca efect faptul c individul nu manifest comportamentele specifice rolului doar n situaii profesionale ci n majoritatea situaiilor. Aceast regularitate a comportamentului demonstreaz c e vorba despre o trstur de personalitate, e.g. X este ef la ntreprindere, dar se comport ca un ef i n situaii care n-au nici o legtur cu acest rol, cu familia, cu prietenii, etc. Iat cum, rolul social ajunge s influeneze trsturile de personalitate.1.4. Teoria autopercepiei (Daryl Bem )Pe scurt, teoria consider c ajungem s facem inferene (deducii) despre noi nine, despre trsturile i strile noastre interene (care nu sunt accesibile direct observaiei) aa cum facem i n cazul celorlali, anume, observndu-ne propriul comportament. Aa cum am inferat despre x, pe care l-am vzut certndu-se n numeroase situaii, c este un tip irascibil, aprig la mnie i cu tendina de a deveni violent, la fel, ceea ce credem despre noi nine rezult din modul n care ne comportm n diverse situaii.

Dau foarte des bani ceretorilor deci sunt altruist, generos.

M simt bine la petreceri deci sunt extravert, sociabil, etc.

Conceptul de sine se studiaz ns nu doar prin prisma cogniiei, ci i a afectivitii. Componenta afectiv a sinelui este stima de sine (selfesteem). Cuvntul stim provine din latinescul aestimare, avnd sensul de apreciere. Astfel, cnd vorbim despre stima de sine ne referim la aprecierile pozitive sau negative pe care le fac oamenii despre ei nii. Rolul gndirii pozitive i al modalitilor n care aceasta se poate antrena este foarte important e.g. felul n care gndeti despre tine afecteaz modul n care simi despre tine i n fine, modul n care te simi.

Astfel, exist un cerc vicios n care stima de sine sczut atrage dup sine expectaii negative (nu sunt n stare s ...), efort sczut i anxietate nalt, eec, autoblamare, dup care ntreg acest parcurs se reia.

Stima de sine se bazeaza pe trei componente: Increderea in sine, conceptia de spre sine, iubirea de sine. O buna dozare a fiecareia dintre aceste trei componente este indispensabila pentru a obtine o stima de sine armonioasa. Intre cele trei componente ale stimei de sine exista legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti s-a intamplat) faciliteaza o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care la randul sau, influenteaza favorabil increderea de sine ( a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).

Iubirea de sine este elementul cel mai important. A ne stima inseamna a ne evalua. Dar a ne iubi nu suporta nici o conditie: ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o voce interioara, timida, ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire neconditionata nu depinde de performantele noastre, ea aratand ca ne putem regrupa dupa esecuri. Ea nu ne fereste de suferinta sau de indoiala in cazul unor dificultati, dar ne apara de disperare. Iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care ne-au impartasit-o familia noastre atunci cand eram copii, si de "hrana afectiva", care ne-a fost daruita.

Conceptia despre sine - parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential. Aceasta conceptie pe care o avem despre noi insine o datoram mediului nostru familial si in special proiectelor pe care parintii nostri le fac pentru noi. In unele cazuri copii sunt impovaratiin mod inconstient de catre parinti si indeplineasc ceea ce ei insisi nu au putut sau nu au stiut sa realizeze in viata lor. Este ceea ce se numeste "copilul insarcinat cu o misiune".

Increderea in sine - A treia componenta a stimei de sine, increderea in sine se aplica in special la actele noastre. A fi increzator, inseamna, a consideraca esti capabil sa actionezi intr-o maniera adecvata in situatiile importante (Lelord, C.Andre, 1999). Contrar iubirii de sine, si mai ales, conceptiei de sine, increderea in sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar sa te intalnesti frecvent cu persoana, sa observi cum se comporta in situatii noi sau neprevazute, in care exista o miza, sau daca este coplesita de dificultati in realizarea a ceea ce are de indeplinit. Increderea in sine provine in principal din modul de educatie transmisa de familie sau de scoala. 2. Percepia social i teoria atribuirii

Dac psihologia general se preocupa de percepie ca reflectare a obiectelor n subiectivitatea individului, psihologia social se centreaz pe un alter, omul ca stimul pentru om.

n sens larg, percepie social nseamn att perceperea fenomenelor sociale, percepia colectiv (grupal), ct i percepia celuilalt. n sens restrns percepia social reprezint studiul modului n cae ne formm impresii despre ceilali i elaborm raionamente privitoare la ei. Definim percepia social ca procesul cognitiv realizat n cadrele experienei sociale a individului, prin folosirea tiparelor culturale existente. Astfel, a-l percepe pe cellalt nseamn a-l introduce n diferite categorii semnificative din punctul de vedere al unei culturi, a-i cunoate statusul i rolul.

2.1. Cum se realizeaz percepia social ?

Percepia semenilor se bazeaz pe o informaie incomplet, pe anumii indici la care se adaug datele memoriei i categoriile culturale existente. Indicii pe care i analizm sunt referitori la :

1.aparena fizic a.configuraia feei

b. structura corporal

c. mbrcminte

2. limbajul verbal

3. limbajul nonverbal a. mimica

b. pantomimica

c. postura

4. comportament

Pornind de la aceast cunoatere superficial, fragmentar i exterioar, cum ajungem s ne dm seama de esena fenomenelor, cu alte cuvinte despre cauzele care au declanat un anumit comportament ? este meritul teoriei atribuirii de a fi rspuns la aceast ntrebare.

2.2. Teoria atribuirii pionieratul n domeniul atribuirii l-a fcut Fritz Heider n 1958, pentru ca apoi, numrul lucrrilor dedicate acestei probleme s creasc exponenial, ajungndu-se doar n 1980 la peste 900 de lucrri privind atribuirea.

Teoria atribuirii reprezint o parte a ceea ce se numete psihologie naiv (a simului comun). Se pleac de la supoziia c, n ncercarea de a face inteligibil realitatea, de a-i explica evenimentele ai cror actori i observatori sunt, oamenii obinuii se comport ca un fel de oameni de tiin intuitivi sau spontani. Ei uzeaz, ca i savantul, de o serie de teorii, ipoteze, principii de concordan i lanuri de deducii dinspre fenomenele observabile spre cauzele ce le-au generat.

Noiuni folosite n teoria atribuirii:

actor cel care se afl n cmpul percepiei noastre

observator cel care percepe

inferen procedeu mental prin care individul ajunge la concluzia c dintre mai multe posibile cauze ale unui comportament, una anume este rspunztoare de producerea acestuia. n urma procedeului inferenial ajungem s dm sens, s atribuim o cauz comportamentului altei persoane, sau chiar propriului comportament (vorbim deci, att despre heteroatribuire, ct i despre autoatribuire).

Tipuri de atribuire

Atribuire intern este astfel atunci cnd considerm c individul a fost determinat din interior (de dispoziiile, de trsturile sale) s realizeze un anumit comportament.

Atribuire extern atunci cnd considerm c un comportament al actorului este determinat din exterior, de ctre situaie.

A. Teoria inferenei corespondente ( Jones i Davis)

O inferen este o deducie. De ce inferen corespondent? pentru c ncercm s deducem din act dac el corespunde unei dispoziii personal stabile a actorului.

- Este persoana care a comis un act agresiv un infractor?

- Este individul care a donat bani bisericii un altruist?

Pentru a rspunde acestor ntrebri, oamenii realizeaz inferene bazndu-se pe trei categorii de factori :

Primul factor este constituit de libertatea alegerii. Acele comportamente care nu sunt impuse, care nu sunt coercitive, dau cele mai multe informaii despre actor.

Al doilea factor de care inem seama este ct de neateptat e conduita n cauz. Adic, pe msur ce ea se ndeprteaz de prescripiile de status rol, ea este considerat ca fiind mai personal. O aciune exercitat n virtutea respectrii stricte a prescripiilor de rol nu este informativ.

Al treilea factor privete efectele sau consecinele unei aciuni.B. Modelul covariaiei (H. Kelley)

Dac modelul anterior descrie felul n care oamenii fac inferene despre dispoziiile personale pornind de la comportament, acest model mai ia n discuie un factor situaia. Exist foarte multe comportamente care pot fi atribuite la fel de bine dispoziiilor personale, dar i factorilor situaionali. Din acest punct de vedere Kelley este de acord cu Heider privitor la faptul c oamenii obinuii se comport n maniera oamenilor de tiin. Ei nu-i aduc pe ceilali n laborator, dar fac comparaii i-i judec n termeni experimentali. Conform autorului, oamenii fac atribuiri folosind un principiu al covariaiei: - dac un factor determin comportamentul, atunci el este prezent de cte ori comportamentul se produce i absent cnd nu se produce.

Principiul covariaiei se aplic atunci cnd informaia provine din observaii repetate. Atunci, observatorul va grupa informaia n trei categorii :

1. Informaie consensual. Aceasta provine de la comportamentul unor persoane diferite aflate n aceeai situaie, sub influena aceluiai stimul.

2. Informaia distinctiv. Privete comportamentul unei aceleiai persoane n condiiile aciunii unor stimuli diferii.

3. Informaia consistent. D seama de comportamentul unei singure persoane, n prezena unui singur stimul, dar de-a lungul timpului, n situaii diferite.Conjugarea acestor trei tipuri de informaii, crede Kelley, l conduce pe observator la inferarea n termeni de dispoziie sau de cauzalitate extern.

Erorile de aribuire

Putem vorbi despre o eroare de atribuire atunci cnd observatorul distordioneaz n mod sistematic un proces corect de atribuire prin subestimarea sau supraestimarea factorilor cauzali reali.

Numim eroare fundamental de atribuire tendina de a supraestima n explicarea comportamentului unei persoane factorii interni, dispoziionali, n defavoarea celor externi, situaionali.

O alt eroare de atribuire important este dat de diferena dintre actor i observator n procesul aribuirii. Actorii tind s atribuie propriile lor comportamente unor cauze externe, n timp ce observatorii tind s atribuie aceleai comportamente unor cauze interne.

O eroare nrudit este cea legat de atribuirea cauzelor succesului i eecului. Oamenii par a fi mai nclinai s considere succesul lor ca fiind determinat de cauze interne precum aptitudinile sau trsturile de personalitate, n timp ce eecul este atribuit unor cauze situaionale.

Cea mai rspndit explicaie accentueaz influena distorsionant a factorilor afectiv motivaionali n procesul de prelucrare a informaiei.

1PAGE 2