Colecţie coordonată deSimona Reghintovschi

Traducere din limba germană Maria și Ion Nastasia

Cuvânt înainte Vasile Dem. Zamfirescu

Studii despre isterie

Sigmund Freud

Editori:Silviu DragomirvaSilE DEm. ZamfirESCu

Director editorial:magDalEna mĂrCulESCu

redactor:DaniEla ȘtEfĂnESCu

Coperta:fabEr StuDio

Director producţie:CriStian ClauDiu Coban

Dtp:ofElia CoȘman

Corectură:roDiCa PEtCu

titlul original: Studien über Hysterie. frühe Schriften und neurosenlehreautor: Sigmund freud

Copyright © Editura trei, 2005, 2014

o.P. 16, ghișeul 1, C.P. 490, bucureştitel.: +4 021 300 60 90e‑mail: comenzi@edituratrei.rowww.edituratrei.ro

iSbn: 978‑973‑707‑920‑6

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiFREUD, SIGMUNDStudii despre isterie / Sigmund freud; trad.: maria şi ion nastasia. ‑

Ed. a 3‑a. ‑ bucureşti: Editura trei, 2014bibliogr.iSbn 978‑973‑707‑920‑6

i. nastasia, maria (trad.)ii. nastasia, ion (trad.)

159.9616.8

Cuprins

7 Psihanaliza, o terapie scurtă? (Vasile Dem. Zamfirescu) 11 Un caz de vindecare hipnotică (1892-1893) 13 Un caz de vindecare hipnotică, împreună cu observații

privind geneza unor simptome isterice prin „contravoință“ 29 Charcot (1893)

47 Câteva considerații pentru un studiu comparativ al paraliziilor motrice organice și isterice (1893)

67 Psihonevrozele de apărare (1894) 69 Psihonevrozele de apărare. Încercarea unei teorii psihologice

a isteriei dobândite, a multor fobii și reprezentări obsesionale și a anumitor psihoze halucinatorii

87 Studii despre isterie (1895) 89 Cuvânt înainte la prima ediție 91 Cuvânt înainte la a doua ediție 93 Despre mecanismul psihic al unor fenomene isterice 111 Istoricul diferitelor boli 111 A. Doamna Emmy v. N…, 40 de ani, din Livonia 177 B. Miss Lucy R., treizeci de ani 198 C. Katharina… 210 D. Domnișoara Elisabeth v. R… 268 Despre psihoterapia isteriei

331 Obsesii și fobii. Mecanismul lor psihic și etiologia lor (1895)

343 Despre critica „nevrozei de angoasă“ (1895)

365 Alte observații asupra psihonevrozelor de apărare (1896)

368 I. Etiologia „specifică” a isteriei 374 Esența și mecanismul nevrozei obsesionale 381 Analiza unui caz de paranoia cronică 393 Ereditatea și etiologia nevrozelor (1896)

413 Despre mecanismul psihic al uitării (1898)

425 Despre amintiri-ecran (1899)

451 Adnotare bibliografică

Psihanaliza, o terapie scurtă?

Psihoterapia inventată de Freud, ale cărei începuturi șovăiel­nice și dificile (metoda cathartică) ne sunt aduse la cunoștință de acest volum, a fost, este și va rămâne, probabil, un demers controversat și contestat chiar. În prima perioadă de existență și expansiune internațională a psihanalizei, pe care doctrinar o putem încadra între 1895, data publicării „Studiilor despre isterie“, și 1920, anul care marchează trecerea la a doua teorie despre psihic și instincte, schițată în eseul „Dincolo de principiul plăcerii“, i s­a reproșat psihanalizei dacă nu „pansexualismul“, cel puțin o exagerare a importanței sexualității pentru viața psihică normală și patologică.

La „desexualizarea“ inconștientului inaugurată de Adler și Jung, discipoli disidenți, aderă însuși Freud din momentul în care admite alături de Eros sau instinctul vieții un al doilea instinct fundamental — Thanatos sau instinctul morții. În ace­eași perioadă, Freud inițiază o a doua remaniere importantă a concepției sale, renunțând la identificarea dintre inconștient, conținutul secret al psihicului pe care l­a descoperit și refulat, asimilat istoriei infantile a libidoului. Inconștiente sunt acum și anumite dimensiuni ale Eului, precum și mare parte din Supraeu, „cugetul“ nostru care ne spune, dincolo de reflexie,

Studii despre isterie n Psihanaliza, o terapie scurtă?

ce se cuvine și ce nu se cuvine să facem și să spunem. Astăzi, când în psihanaliza occidentală domnește pluralismul, viziunile nonsexuale asupra inconștientului fiind în mod clar precum­pănitoare, criticii psihanalizei, în măsura în care sunt dispuși să perceapă realitatea, și­au pierdut vechiul obiect al contestărilor.

Noul obiect al criticii nu mai ține de viziunea antropologică a psihanalizei, ci este exclusiv pragmatic: ca psihoterapie, psihana­liza durează prea mult — câțiva ani buni — și costă pe măsură. De ce să investești atâția bani și atâta timp când terapiile scurte îți asigură aceleași efecte (dispariția simptomelor) într­un timp scurt (eventual câteva ședințe) și cu bani mult mai puțini.

Cei care combat psihanaliza în acest mod nu știu sau au uitat că la început psihanaliza a fost și ea o terapie scurtă. Cazurile din „Studii despre isterie“ din prezentul volum ilustrează acest fapt. Primul dintre ele, cel al doamnei Emmy v. N., a durat șapte săptămâni în primul an, adică mai puțin de două luni, iar în al doilea, după recidivă, opt săptămâni. Cazul miss Lucy R. nu a durat mai mult de nouă săptămâni. Pentru Katharina, al treilea caz, a fost suficientă o singură „ședință“ pentru a demonta simptomul. Am folosit cuvântul ședință între ghilimele pentru că întâlnirea între Freud și Katharina a fost întâmplătoare, în afara oricărui cadru terapeutic. Iar de domnișoara Elisabeth v. R., Freud s­a ocupat o perioadă neprecizată, dar nu mai mult de un an, ceea ce, în raport cu psihanaliza actuală, reprezintă o perioadă scurtă.

Cum rezultatele metodei cathartice erau pozitive — Freud vorbește despre vindecare sau cel puțin ameliorare —, ne putem întreba pe bună dreptate: de ce a fost abandonată și înlocuită cu metoda psihanalitică propriu­zisă, a cărei aplicare necesită infinit mai mult timp și efort financiar? Răspunsul ni­l dă chiar

Sigmund freud

8

Freud pe parcursul studiilor dedicate tratării isteriei prin me­toda cathartică. Ca metodă care viza simptomul și îndepărtarea sa prin retrăirea afectului blocat, nedescărcat — „am constatat, spre surprinderea noastră cea mai mare, că diferitele simptome isterice dispăreau imediat și definitiv dacă se reușea trezirea deplină a amintirii despre procesul declanșator, trezindu­se astfel și afectul însoțitor, și dacă bolnavul descria cât mai amă­nunțit procesul și traducea prin cuvinte afectul“ (p. 791), declara entuziasmat întemeietorul psihanalizei —, metoda cathar tică era pusă adesea în fața recidivelor.

Pe parcursul descrierii cazului domnișoarei Lucy R., nemul­țumirea lui Freud cu privire la rezultatele terapiei depășește concretul situației și atinge un principiu de largă valabilitate: „Nu eram satisfăcut de rezultatul terapiei mele. Aici se întâm­plase deci un lucru care se impută totdeauna unei terapii ex­clusiv simptomatice, făcusem să dispară un simptom numai pentru ca un altul să poată ocupa locul gol“ (p. 165). Iată așadar unul dintre motivele esențiale pentru care din metoda cathartică s­a dezvoltat psihanaliza, care nu mai este orientată simptomal, ci cauzal spre structura personalității în ansamblul ei. Dar pentru a modifica această structură este nevoie de mult mai mult timp decât pentru a îndepărta un simptom.

Psihanaliza s­a transformat dintr­o terapie scurtă într­una lungă din motive de eficiență. Actualele terapii scurte, orientate simptomal ca și psihanaliza la începuturile ei, vor trebui să parcurgă același drum, dacă vor ține seamă de cerința eficienței durabile. Pentru a dăinui, asemenea psihanalizei, terapiile scurte vor trebui să devină din ce în ce mai lungi…

* * *

Studii despre isterie n Psihanaliza, o terapie scurtă?

9

Sigmund freud

10 Prezentul volum conține, în afara celebrelor „Studii despre isterie“, carte considerată actul de naștere al psihanalizei, publi­cate acum pentru prima dată în limba română, mai multe scrieri semnificative din perioada premergătoare. Cititorul inte resat de psihanaliză poate urmări, citind „Un caz de vindecare hipno­tică“ sau articolul dedicat lui Charcot, modul în care pri mele experiențe psihoterapeutice ale lui Freud legate de hipno ză și sugestia hipnotică au pregătit dezvoltările ulteri oare. Acestora li se alătură studii ulterioare lui 1895, pe deplin psihana litice, cum ar fi „Despre mecanismul psihic al uitării“ și „Despre amintiri­ecran“.

1 ianuarie 2005 Vasile Dem. Zamfirescu

Un caz de vindecare hipnotică (1892–1893)

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

un caz de vindecare hipnoticăîmpreună cu observații privind geneza unor simptome isterice prin „contravoință“

Îmi propun să public aici un caz particular de vindecare prin sugestie hipnotică, pentru că, printr­o serie de circumstanțe secundare, acest caz a devenit mai concludent și mai transparent decât este, de obicei, majoritatea rezultatelor noastre terapeutice.

Femeia căreia într­un moment important al existenței ei am putut să­i ofer ajutor mi­era cunoscută de ani de zile și a rămas mai mulți ani în continuare sub observația mea; dereglarea, de care a eliberat­o sugestia hipnotică, apăruse pentru prima dată cu câtva timp înainte, fusese combătută fără succes și­o con­strân sese pe bolnavă la o renunțare de care cu ajutorul meu se debarasase a doua oară. Un an mai târziu, a survenit din nou aceeași dereglare, care însă a fost învinsă din nou în același mod. Rezultatul terapiei a fost unul benefic pentru bolnavă și el a durat atâta timp cât bolnava a vrut să exercite funcția afec­tată de dereglare; și, în sfârșit, pentru acest caz s­ar fi reușit dovedirea simplului mecanism psihic al dereglării și punerea lui în relație cu fenomene similare de pe tărâmul patologiei nervoase.

Sigmund freud

14 Mă refer, ca să nu mai trebuiască să vorbesc în pilde, la un caz în care o mamă nu a putut să­și hrănească nou­născutul până ce ea nu a primit sugestia hipnotică, un caz în care feno­menele respective la un copil născut anterior și la unul născut ulterior au permis un control al rezultatului terapeutic, control care nu este posibil decât rareori.

Obiectul următorului caz patologic este o tânără femeie între douăzeci și treizeci de ani, pe care întâmplător o cunoscusem încă din anii copilăriei, și pe care — datorită vredniciei ei, ati­tudinii ei respirând calm și înțelepciune și naturaleței ei — ni­meni, nici chiar medicul ei de casă, nu o aborda ca pe o per soană nervoasă. În lumina întâmplărilor povestite aici, trebuie ca, folosindu­mă de expresia fericită a lui Charcot, s­o caracterizez ca pe o hystérique d’occasion. Se știe că această categorie nu con­trazice cel mai desăvârșit aliaj de însușiri și o sănătate nervoasă altminteri netulburată. Din familia ei îi cunosc mama, care nu este câtuși de puțin nervoasă, și o soră mai tânără, sănătoa­să, de calitate umană asemănătoare. Un frate a suferit o tipică neurastenie de tinerețe, care i­a cauzat și eșecul în planurile lui de viață. Cunosc etiologia și desfășurarea acestei boli care, în experiența mea de medic, se repetă an de an de mai multe ori în același fel. La o predispoziție inițial bună se asociază obiș­nuita rătăcire sexuală a perioadei de pubertate, apoi surmenajul anilor de studenție, studiul pentru examene, o gonoree și, ca o anexă a acesteia, izbucnirea bruscă a unei dispepsii asociate cu acea constipație îndărătnică, aproape de neînțeles. După luni de zile, acestei constipații îi iau locul presiunea craniană, in­dispoziția, incapacitatea de a munci, și de acum înainte se pro­duc acea atrofiere a personalității și acea degenerare egoistă, care fac din bolnav o adevărată calamitate pentru familia sa.

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

15Nu sunt sigur dacă această formă de neurastenie poate fi do­bândită în toate privințele și de aceea, mai ales având în vedere că nu le cunosc pe celelalte rude ale pacientei mele, las deschisă chestiunea dacă în familia ei este de presupus existența unei predispoziții ere ditare către nevroze.

Când se apropia nașterea primului copil din căsătoria ei fericită, pacienta avusese intenția să­l hrănească ea însăși. Actul nașterii nu a fost mai dificil decât este de obicei la femeile mai vârstnice aflate la prima naștere și s­a finalizat prin forceps. În ciuda constituției ei corporale favorabile, lăuza nu a reușit însă să­și hrănească bine copilul. Laptele nu venea în cantitate sufi­cientă, alăptatul îi cauza dureri, apetitul lipsea, a survenit o îngrijorătoare silă la ingerarea hranei, au urmat nopți agitate și fără somn și, pentru a nu primejdui în continuare pe mamă și pe copil, încercarea de lactație a fost, după paisprezece zile, abandonată ca nereușită și copilul a fost încredințat unei doici. Rezultatul a fost dispariția rapidă a tuturor neplăcerilor mamei. Precizez că despre această primă încercare de lactație nu pot să relatez ca medic și ca martor ocular.

Trei ani mai târziu, a avut loc nașterea unui al doilea copil și de data aceasta niște circumstanțe exterioare au făcut și ele să se impună ideea că era de dorit să nu se apeleze la o doică. Eforturile mamei de a­și hrăni ea singură copilul se pare însă că au avut și mai puțin succes și au produs fenomene și mai neplăcute decât prima dată. Tânăra mamă voma toată hrana, se alarma când vedea că i se aduce mâncare la pat, era absolut insomniacă și atât de indispusă de incapacitatea ei, încât de data aceasta cei doi medici de familie — dr. Breuer și dr. Latt, în general cunoscuți în acest oraș — nu au vrut să mai audă ni mic despre o continuare mai de durată a încercării. Ei nu au

Sigmund freud

16 mai indicat decât o încercare cu sugestie hipnotică și în seara celei de a patra zi, ca urmare a demersului lor, am fost adus ca medic la femeia care mi­era prietenă.

Am găsit­o zăcând în pat: avea obrajii roșii ca focul, era fu­rioasă pe incapacitatea ei de a­și hrăni copilul, incapacitate care se agrava la fiecare încercare și care­i provoca un sentiment de aprigă indignare. Ca să nu mai vomeze, ea nu mâncase nimic în această zi. Avea epigastrul umflat, sensibil la apăsare; la palpare, stomacul ei se dovedea a fi agitat; bolnava, care din când în când eructa inodor, se plângea că are permanent un gust prost în gură. Sunetele stomacale foarte zgomotoase se amplifi­cară. Nu am fost întâmpinat ca un bine­venit salvator din necaz, de bună­seamă nu am fost acceptat decât în silă și nu am putut conta pe faptul că mi se acorda multă încredere.

Am încercat imediat ca, prin fixarea pe cale de inducere perseverentă a simptomelor somnului, să provoc hipnoza. După trei minute, bolnava stătea întinsă pe pat: avea expresia facială liniștită a unei persoane cufundate în somn profund. Nu­mi amintesc dacă am examinat cazul și sub aspectul catalepsiei și al altor manifestări de supunere. M­am folosit de sugestie ca să­i contracarez toate temerile și senzațiile pe care se întemeiau aceste temeri. „Să nu vă fie frică, veți fi o doică excelentă la care copilului o să­i meargă splendid. Stomacul dumneavoastră este foarte liniștit, apetitul dumneavoastră este excelent, vă este dor de un dejun și așa mai departe.“ Bolnava a continuat să doarmă și după ce eu am părăsit­o pentru câteva minute. După ce am trezit­o, s­a arătat amnezică. Înainte de a pleca a trebuit să­l contrazic pe soț care afirma îngrijorat că hipnoza ar putea să ruineze complet nervii unei femei.

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

17În seara următoare, am aflat că ceea ce mie îmi confirma succesul, rudelor și bolnavei însă, în mod straniu, nu le făcuse nici o impresie. Lăuza cinase normal, dormise liniștit și chiar și de dimineață se hrănise ireproșabil pe sine și pe copil. Deju­nul cam bogat fusese însă prea mult pentru ea. De îndată ce i se servise mâncarea, ea fu cuprinsă de aceeași silă de acum câtva timp, îi veni să vomeze încă înainte de a se atinge de ceva, îi deveni imposibil să­și alăpteze copilul și, în momentul apari­ției mele, toate semnele obiective erau din nou ca în ajun. Argu­mentul meu că totul e câștigat acum, odată ce ea se convinsese că dereglarea poate să cedeze și că pentru o jumătate de zi chiar a cedat, a rămas fără efect. La a doua hipnoză, care a condus tot așa de rapid la somnambulism, am fost mai energic și mai sigur. Am explicat că, la cinci minute după plecarea mea, bol­nava se va răsti cam cu dezgust la ai ei: că unde­i mâncarea, că oare au de gând s­o omoare prin înfometare, că, mă rog, cu ce să­l hrănească pe copil dacă ei nu i se dă nimic etc. Când m­am întors a treia seară, lăuza nu a mai permis să fie tratată. A spus că nu mai are nimic, că apetitul ei e excelent și laptele din belșug pentru copil, că alăptarea copilului nu­i face nici cele mai mici neplăceri etc. Că bărbatului ei i s­a părut cam ciudat faptul că ieri seară îndată după plecarea mea ea ceruse așa de vehement hrană și că îi făcuse mamei ei niște reproșuri așa cum nu­i mai făcuse niciodată. Că de atunci însă totul merge bine.

Eu nu mai aveam nimic de făcut. Femeia și­a hrănit copilul timp de opt luni și am avut adesea ocazia să mă conving prie­tenește de sănătatea ambelor persoane. Nu înțelegeam însă și mă supăra faptul că între noi nu venea niciodată vorba despre acea curioasă atitudine.

Sigmund freud

18 Totuși, vremea mea a venit un an mai târziu, când un al trei lea copil i­a pus mamei aceleași probleme pe care ea a fost în stare să le rezolve tot așa de puțin ca și în cazurile precedente. Pe femeie am găsit­o în aceeași stare ca și anul trecut, dar de­a dreptul pornită împotriva ei înseși din cauză că nu putea să­și combată cu propria voință repulsia față de mâncare și celelalte simptome. Hipnoza primei seri a avut numai rezultatul că a dus la o exasperare și mai mare a bolnavei. După a doua hip­noză, complexul simptomelor a fost din nou curmat așa de com­plet, încât nu a mai fost nevoie de o a treia hipnoză. Femeia și­a hrănit fără nicio dificultate și acest copil, care are astăzi un an și jumătate, ea bucurându­se de o sănătate netulburată.

În condițiile acestei repetări a succesului s­au dezghețat acum și cei doi soți și au recunoscut motivul care­i determinase să­mi fie ostili. Mi­a fost rușine, mi­a spus femeia, că a putut să fo­losească ceva în genul hipnozei acolo unde, cu toată puterea voinței mele, eu m­am dovedit neputincioasă. Nu cred totuși că ea sau bărbatul ei și­au învins repulsia față de hipnoză.

*Trec acum la discutarea problemei de a ști care a fost la

pacienta mea mecanismul psihic al acelei dereglări vindecate prin sugestie. Nu am, ca în alte cazuri despre care va fi vorba altă dată, informație directă cu privire la acest mecanism, ci mă văd nevoit să ghicesc mecanismul respectiv.

Există reprezentări de care se leagă un afect al așteptării, și anume acestea sunt de două feluri reprezentări privind faptul că eu voi face cutare sau cutare lucru, așa­zise intenții, și re­prezentări privind faptul că mie mi se va întâmpla cutare sau cutare lucru, adică așteptări. Afectul legat de acestea depinde

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

19de doi factori, în primul rând de importanța pe care o are dez­nodământul pentru mine, în al doilea rând de gradul de incer­titudine inerent așteptării acestui deznodământ. Incertitudinea subiectivă, contraașteptarea, se înfățișează printr­o sumă de reprezentări pe care să le denumim reprezentări de contrast ne­plăcute. Pentru cazul intenției, aceste reprezentări de contrast au următorul conținut: eu nu voi reuși să­mi realizez intenția, deoarece cutare sau cutare lucru este prea greu pentru mine, deoarece nu sunt potrivit pentru aceasta; știu, de asemenea, că într­o situație asemănătoare nici alte persoane n­au reușit. Celălalt caz, cel al așteptării, este fără discuție clar; contraaș­teptarea se sprijină pe cumpănirea tuturor celorlalte posibilități care mi se pot ivi, în afară de aceea pe care o doresc. Continuarea discuției în jurul acestui caz duce la fobiile care joacă un rol așa de mare în simptomatologia nevrozelor. Rămânem la prima categorie, la intenții. Ce face, așadar, o viață sănătoasă călăuzită de reprezentare cu reprezentările de contrast împotriva inten­ției? O asemenea viață le reprimă și le inhibă pe acestea după posibilitate, după cum corespunde puternicei conștiințe de sine a sănătății, le exclude de la asociere, și acest lucru îi reușește frecvent în măsură așa de mare, încât de cele mai multe ori existența reprezentării de contrast împotriva intenției nu este evidentă, ci devine probabilă abia prin examinarea nevrozelor. La nevroze, dimpotrivă — și nu mă refer câtuși de puțin numai la isterie, ci la starea nervoasă în general —, trebuie să consi­derăm ca inițial existentă o tendință spre indispunerea, spre discreditarea conștiinței de sine, o tendință așa cum o cunoaștem ca un sporadic și extrem de dezvoltat simptom la melancolie. La nevroze se cuvine deci să se acorde o mare atenție și repre­zentărilor de contrast împotriva intenției, poate pentru că, iată,

Sigmund freud

20 conținutul acestora se potrivește cu coloritul de dispoziție al nevrozei sau poate în sensul că pe tărâmul nevrozei apar re­prezentări de contrast care altfel n­ar exista.

Această fortificare a reprezentărilor de contrast se observă deci la simpla stare nervoasă raportată la așteptare ca înclinație general pesimistă; la neurastenie, această fortificare asociată cu cele mai întâmplătoare senzații stârnește feluritele fobii ale neurastenicilor. Transferat asupra intențiilor, acest factor pro­voacă acele dereglări desemnate prin conceptul de folie de doute și având drept conținut neîncrederea individului în propria sa capacitate. Tocmai aici, cele două mari nevroze, neurastenia și isteria, se comportă într­un mod caracteristic diferențiator. La neurastenie, reprezentarea de contrast potențată patologic și reprezentarea de voință se înnoadă într­un act de conștiință; reprezentarea de contrast se detașează de cea de voință și pro­voacă ciudata slăbiciune de voință a neurastenicilor, slăbiciune de care și ei sunt conștienți. La isterie, fenomenul, dimpotrivă, se deosebește în două puncte sau poate numai într­unul singur. Potrivit cu înclinația isteriei spre disocierea conștiinței, reprezen­tarea de contrast neplăcut, aparent inhibată este scoasă din asociere cu intenția și continuă, nefiind adesea cunoscută nici bolnavului, să existe ca reprezentare separată. Eminamente iste ric este deci faptul că — dacă este să se ajungă la realizarea intenției — această reprezentare de contrast inhibată se obiec­tivează prin inervația corpului cu aceeași ușurință cu care se obiectivează în situație normală reprezentarea de voință. Repre­zentarea de contrast se constituie, ca să zic așa, ca o contravoință, în timp ce cu uimire bolnavul este conștient de o voință fermă, dar neputincioasă. Poate că acele două elemente sunt în fond, așa cum s­a spus, doar unul și același lucru, cam în sensul că

Studii despre isterie n Un caz de vindecare hipnotică

21reprezentarea de contrast găsește drumul spre obiectivare nu­mai pentru că ea nu este inhibată prin legarea cu intenția însăși, așa cum inhibă ea intenția.1

În cazul nostru, al unei mame care este stânjenită nervos în exercitarea funcției ei de femeie care alăptează, o neurastenică s­ar fi comportat cam așa: s­ar fi temut, conștientă fiind, de sar­cina pusă în fața ei, s­ar fi preocupat mult de posibilele incidente și pericole și, după multe temeri, șovăiri și îndoieli, s­ar fi achi­tat totuși fără dificultate de sarcina respectivă sau, descu rajată, s­ar fi lăsat păgubașă dacă reprezentarea de contrast ar fi învins. În asemenea împrejurări, isterica se comportă altfel, poate că nu este conștientă de teama care o stăpânește, are intenția fermă de a alăpta și, fără șovăire, se apucă de treabă. Dar apoi se comportă ca și când voința ei ar fi ca în nici un caz să nu­și alăpteze copilul, și această voință îi provoacă toate acele simpto­me subiective pe care o simulantă le­ar declara ca să se sustragă de la obligația alăptatului: lipsa apetitului, dezgustul față de mâncare, durerile la alăptarea copilului și, afară de aceasta, întrucât contravoința simulării conștiente atârnă greu în stă­pânirea corpului, o serie de semne obiective la tractul digestiv, semne care nu pot fi reproduse prin simulare. În con trast cu slăbiciunea de voință a neurasteniei, aici există perversiune de voință și, în contrast cu indecizia resemnată acolo, mirare și exasperare în legătură cu ruptura de neînțeles din afectivita tea bolnavei.

Mă consider deci îndreptățit s­o caracterizez pe bolnava mea ca pe o hystérique d’occasion, întrucât ea a fost în stare ca, sub 1 Între redactarea și corectarea acestor rânduri mi­a parvenit o scriere de H. Kaan (Der

neurasthenische Angstaffekt bei Zwangsvorstellungen etc., Viena, 1893), care conţine explicaţii asemănătoare.