Cod Deontologic
Transcript of Cod Deontologic
CODUL DEONTOLOGIC AL CONSILIERULUI
1. In exercitarea profesiunii sale, consilierul trebuie sa utilizeze
actiuni si exprimari care nu prejudiciaza demnitatea umana si drepturile
persoanelor consiliate indiferent de rasă, etnie, cultură, sex, naţionalitate,
religie, abilităţi, vârstă, statut sau orice altă caracteristică. Orice persoană are
dreptul de a-i fi respectată valoarea înnăscută de fiinţă umană, iar această
valoare nu poate fi accentuată sau diminuată de nici unul din caracteristicile
personale anterior menţionate. Indata ce se va constata ca exista pericolul
prejudicierii demnitatii umane sau sunt nocive persoanei, probele sau
cercetarile in curs vor fi sistate.
2. Consilierul trebuie sa cunoasca competentele sale profesionale si a
limitelor acestora si nu trebuie sa-si foloseasca informatiile sau autoritatea
profesionala in scopul săvârşirii vreunui prejudiciu psihic, moral sau fizic
celor care îi vor fi încredinţaţi spre consiliere. El trebuie sa constientizeze
care este raspunderea sociala a muncii sale prin faptul ca poate influenta
viata semenilor sai si ca o eroare poate produce daune asupra vietii si
trairilor psihice ale altora.
3. In activitatea sa cu oamenii, consilierul trebuie sa refuze orice
implicare a sentimentelor proprii fata de cei consiliati, iar atunci cand acest
lucru nu este posibil, din motive obiective, trebuie sa se retraga. El îşi va
pastra detaşarea afectivă şi emoţională faţă de client şi îşi va păstra intactă
reputaţia şi prestigiul profesional, moral si social.
4. Respectarea secretului profesional si a standardelor de
confidenţialitate este o obligatie morala de un rang inalt pentru consilier.
Consilierul va păstra secretul profesional, nu va folosi sau divulga
informaţiile si datele obţinute pe parcursul desfăşurării activităţii sale în
folosul altor persoane, indiferent de constrângeri sau ameninţări etc. să
păstreze confidenţialitatea în legătură cu documentele pe care le deţin,
conform legii, în scop profesional. Punerea la dispoziţia organelor judiciare,
în condiţiile prevăzute de lege, a acestor documente şi a altor informaţii
deţinute în virtutea exercitării funcţiei, nu reprezintă o încălcare a
confidenţialităţii, consilierul având obligaţia de a colabora cu organele
judiciare, la solicitarea scrisă a acestora.
5. Consilierii trebuie să impună ordine şi decenţă în timpul
desfăşurării activităţilor specifice, prin adoptarea unei atitudini echilibrate,
demne şi civilizate, faţă de persoanele cu care intră în contact în calitatea lor.
6. Consilierii au îndatorirea de a se preocupa în permanenţă de
actualizarea cunoştinţelor profesionale şi de menţinerea la un nivel
corespunzător de competenţă profesională. Consilierul are obligaţia morală
şi profesională de a pune în slujba clientului toate cunoştinţele şi de a se
informa şi instrui continuu participând la cursuri de formare profesională,
congrese, conferinţe sesiuni ştiinţifice pentru a fi mereu bine pregătit şi la
curent cu ultimele noutăţi în domeniu.
7. Consilierilor nu le este îngăduit să pretindă sau să accepte să-şi
rezolve interesele personale, familiale sau ale altor persoane, altfel decât în
limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, fiindu-le cu
desăvârşire interzis să se folosească de calitatea lor pentru a obţine avantaje
sau priorităţi în rezolvarea unor astfel de interese.
8. În desfăşurarea oricărei activităţi, consilierii trebuie să aibă un
comportament care să nu prejudicieze credibilitatea şi imaginea instituţiei în
care îşi desfăşoară activitatea.
9. Atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în societate,
consilierii sunt datori să se abţină să impună beneficiarilor serviciilor
furnizate propriile convingeri filosofice, religioase, morale sau de altă
natură.
10. Consilierii sunt datori să aducă, de îndată şi în scris, la cunoştinţa
şefului ierarhic superior orice situaţie în care au sau ar putea exista aparenţa
că ar avea vreun interes de orice natura în cazul respectiv, în vederea
desemnării unui alt consilier responsabil de caz.