DACIA SI DACII IN SCRIERILE ANTICE – CITATE (I) Polibiu, Strabon, Ovidiu, Columella, Tacit, Pliniu cel Tânăr, Florus, Fronto, Dio CassiusPosted on 28 iulie 2013

Polibiu (200-118 a.Chr) – Istorii,IV,38,4-5:

„4. În privinţa celor necesare vieţii, ţinuturile pontice ne dau vite şi sclavi, în număr foarte

mare şi de o calitate mărturisită de toţi ca excelentă. Dintre articolele de lux, ne procură din

belşug, miere, ceară, peşte sărat. 5. În schimb primesc din prisosul regiunilor noastre ulei şi

tot felul de vinuri. Cu grâu facem un schimb reciproc. Uneori, la nevoie, ne dau ei. Alteori

iau dânşii de la noi*.”

*În secolele al III-lea şi al II-lea a.Chr., regiunile pontice încetează de a mai fi grânarul Greciei, locul lor

fiind preluat de Egipt.

 

Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,V,1,6:

„ (C.212) În vechime, după cum spuneam, în jurul fluviului [Pad] locuiau cei mai multi celţi

[din Galia cisalpină]. Cele mai numeroase neamuri dintre celţi erau boii, insubrii şi senonii; 

[aceştia din urmă] s-au întovărăşit cu gesaţii – ca şi odinioară, când, printr-un atac

neaşteptat, au ocupat Roma*. Mai târziu, romanii i-au nimicit pe senoni şi pe gesaţi, iar pe

boi i-au alungat din acele locuri. (C.213) Strămutându-se** în regiunea de lânga Istru, ei

trăiau acum amestecaţi cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când aceştia din urma le-au

şters neamul de pe fata pământului***. Teritoriul lor, care făcea parte din Iliria, a rămas un

loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine.”

*In jurul anului 390 a.Chr.

**Spre sfârsitul secolului al IV-lea a.Chr. sau începutul secolului al III-lea a.Chr, celţii au ajuns până  în

Transilvania (Istoria României, p. 234-235)

*** Afirmatia lui Strabon este exagerată, boii nu au fost exterminaţi în totalitate, ei au migrat spre nord-

vest, in Boemia. Evenimentul s-a petrecut  în jurul anului 60 a.Chr. în timpul regelui dac Burebista (Cf.

Cezar, Razboiul civil, I,18)

Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,VII,5,2:

„(C.313) O parte din teritoriul amintit (ţinuturile ilirice) dacii l-au prefăcut  într-un pustiu, în

urma războiului în care i-au biruit pe boi şi pe taurisci – seminţii celtice de sub stăpânirea lui

Critasiros. Dacii pretind că acest ţinut ar fi al lor, cu toate că e despărţit de ei prin râul

Parisos* – care vine din munţi şi se varsă în Istru, prin părţile galilor numiti scordisci. Într-

adevăr aceştia locuiau amestecaţi cu ilirii şi cu tracii. Dar dacii i-au nimicit pe cei dintâi, pe

câtă vreme cu aceştia din urmă ei au făcut adeseori ori alianţă. Restul ţinutului, spre

miazănoapte şi răsărit, îl ocupă panonii, până la Segestica şi Istru. Spre celelalte părţi, se

întind mai mult. Orasul Segestica aparţine panonilor, fiind aşezat la confluenţa mai multor

râuri, toate navigabile. El alcătuieşte o întăritură foarte potrivită pentru războiul** împotriva

dacilor, căci se află la poalele Alpilor, care se întind până la iapodi – aceştia fiind un

amestec de celţi şi iliri. „

*Râul Tisa, Pathissos, cf. Pliniu cel Bătrân, IV,12,(25),80

**Reluând planurile lui Cezar, Octavian Augustus urmărea să poarte un „război preventiv” împotriva

urmaşilor lui Burebista (cf. Apian – Iliria, 22,65 şi23,67).

 

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, I,5,61-62:

“După ce am străbătut mări  îndepărtate, pe sub atâtea stele, am fost adus de mânia

cezarului*, pe meleagurile  îndepărtate ale geţilor .”

*Publius Ovidius Naso, poet latin, a fost exilat de împăratul Augustus la Tomis, Constanţa de astăzi. În

operele sale se pot descoperi numeroase informaţii deosebit de preţioase despre Dobrogea antică.

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, III,10,9-12:

“Când însă trista iarnă îşi arată hâda faţă

şi pământul s-a făcut alb ca marmura de ger

când se dezlănţuie şi Boreas* şi se aşterne zăpada sub Ursă**

populaţiile acestea par strivite de axa polului care tremură.”

* Crivăţul

** Constelaţia Carul Mic

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, III,10,17-22:

Şi puterea crivăţului, când e dezlănţuit, este atât de mare,

încât face una cu pământul turnurile şi duce departe acoperisurile pe care le smulge

Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi*;

numai faţa li se vede din tot trupul.

Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele

şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o.”

* Romanii nu purtau pantaloni.

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, III,10,51-69:

“…Ca urmare, când puterea sălbatică a lui Boreas

fixeaza pe loc apa mării sau pe cea care curge în fluvii,

pe dată – tocmai pentru că vânturile uscate au făcut Istrul la fel ca pământul -

duşmanii barbari năvălesc pe caii lor iuţi;

duşmanii sunt călăreti destoinici, trag bine cu săgeata

şi pustiesc până departe tot ţinutul vecin.

Localnicii fug in toate părţile; nimeni nu mai păzeşte ogoarele

şi avutul lor nepăzit cade pradă jafului;

bogăţii mici, ca la ţară: vite şi care ce scârţâie,

şi avutul ce-l are un locuitor sărman.

Unii sunt duşi ca prizonieri cu mâinile legate la spate

şi zadarnic mai privesc înapoi la ţarinile şi casele lor.

Altii cad, nenorociţii, străpunsi de săgeţi cu cârlig la vârf,

căci şi fierul zburător e uns cu otravă.

Ceea ce năvălitorii nu pot lua şi duce cu ei, distrug;

şi flacăra duşmană mistuie nevinovatele colibe.

Chiar când e pace, lumea tremură de groaza războiului

şi nimeni nu mai brăzdeaza pămantul, cu mâna pe plug.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, V,7,9-20:

“Eşti curios să ştii ce populaţie se află în ţinutul tomitan

şi ce obiceiuri au oamenii printre care locuiesc?

Deşi în acest loc sunt amestecaţi greci şi geţi,

ţărmul tine mai mult de geţii nedomoliţi.

Sarmaţii şi geţii sunt mai numeroşi.

Îi vezi călări, venind şi ducându-se prin mijlocul drumurilor.

Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc

şi săgeţi îngălbenite de veninul viperei.

Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevarată întruchipare a lui Marte*.

Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată.

Mana lor dreaptă e totdeauna gata sa înfigă cuţitul,

pe care îl are legat la şold orice barbar.”

*Zeul războiului la romani.

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, V,7,45-54:

“Dacă privesc oamenii, căci abia sunt vrednici de acest nume,

văd la ei mult mai cumplită sălbăticie decât la lupi.

Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în fata forţei

şi zace la pământ învinsă de sabia cu care se duc luptele.

Se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi,

iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung.

La puţini dintre ei se mai păstreaza urme ale limbii greceşti,

iar aceasta a devenit şi ea barbară din pricina accentului ei getic.

În această mulţime nu-i nimeni care întâmplător să ştie latineşte

şi care să poată rosti măcar câteva cuvinte.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, I,2,15-24:

“Trăiesc în mijlocul duşmanilor şi al primejdiilor,

ca şi cum mi-ar fi fost răpită şi liniştea odată cu patria.

Ca rana să fie mai groaznică, spre a pricinui moartea pe două căi,

cei de aici ung vârfurile cu venin de viperă.

Călare pe cai şi cu astfel de arme, ei dau târcoale zidurilor, între care domneşte groaza,

ca lupii în jurul ocoalelor în care sunt închise oile.

Arcul lor întins cu o vână de cal

nu trage numai o singură dată, ci este întotdeauna încordat.

Săgeţile se înfig în acoperişurile caselor, formând parcă o palisadă,

iar poarta solidă cu greu ne mai poate apăra de armele din depărtare.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, I,2,83-88:

“Cei mai mulţi oameni de pe aici nu se sinchisesc de tine,

prea frumoasă Romă, şi nu se tem de armele soldatului ausonic.

Le dau inimă arcurile şi tolbele lor pline cu săgeţi,

şi caii lor în stare să suporte curse oricât de lungi,

deprinderea de a îndura îndelung setea şi foamea

şi faptul că duşmanul care i-ar urmări nu va găsi apă.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, II,1,19-20:

„Datorita ţie, Faimă, eu, care trăiesc în mijlocul geţilor care mă înconjoară,

am putut vedea alaiul triumfului*.”

*Triumful lui Tiberiu din anul 13 p.Chr. împotriva panonilor şi a dalmaţilor.

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, II,1,63-66:

„Voi slăvi în poeziile mele si acest triumf,

dacă voi supravieţui nenorocirilor;

dacă nu voi înroşi mai întâi cu sângele meu săgeţile scitice

şi un get sălbatic nu-mi va tăia capul cu sabia.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, II,2,1-4:

„Cel care din primii săi ani a venerat familia voastră,

Naso cel izgonit pe ţărmul stâng al Pontului Euxin,

îti trimite, o Mesallinus, de la geţii cei nesupuşi, acest salut,

pe care obişnuia să ţi-l prezinte în persoană.”

Ovidiu (48 a.Chr.-17 p.Chr.) – Scrisori din Pont, IV,13,17-23:

„Nu trebuie să te miri, dacă versurile mele sunt cumva rele:

eu care le scriu am devenit aproape un poet get.

Ah ! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getica,

în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre.

Le-au plăcut – felicită-mă – şi am început să am

faima de poet printre neomenoşii geţi barbari.

Mă întrebi de subiect? Am adus laude împăratului…”

IV,13,33-40:

„Când am terminat de citit aceste versuri inspirate de o muză straină,

când sfârşitul hârtiei a trecut prin degetele mele*,

toti au dat din cap şi şi-au mişcat tolbele pline:

un murmur lung s-a auzit din gura geţilor.

Iar unul din ei spuse:<Deoarece scrii astfel de lucruri despre împărat

ar fi trebuit sa fii trimis înapoi sub stăpânirea împăratului>.

El a grăit întocmai: dar iată, o Carus, pe mine acum

a şasea iarnă mă găseşte sub polul acoperit de zapadă.”

*In antichitate se scria pe un fel de sul de hârtie.

 

Columella*(20-70 p.Chr.) Despre agricultură, VII,2:

“Apoi [oile] nu numai că-i satură pe ţărani prin belşugul brânzei şi al laptelui, ci acoperă şi

mesele bogatilor cu mâncăruri numeroase şi plăcute. Iar unor neamuri lipsite de grâu le

procură toată hrana, de aceea cei mai mulţi dintre nomazi** şi dintre geţi se numesc

<băutori de lapte>”.

* L. Iuni Moderati Columellae, cel mai de seamă agronom latin, a scris lucrarea în 12 cărti De re rustica -

Despre agricultură.

** Se referă la sarmati care locuiau în carele lor trase de boi.

 

Tacit (55-120 p.Chr.) – Agricola 41, 2:

„Într-adevar au urmat în stat împrejurări care nu permiteau ca numele lui Agricola* să fie

trecut sub tăcere; atâtea armate pierdute în Moesia, Dacia**, Germania şi Panonia, prin

îndrăzneala nebunească sau laşitatea comandanţilor, atâţia militari de valoare învinşi şi

făcuţi prizonieri cu cohorte întregi, încât acum nu se mai punea în discuţie hotarul imperiului

şi un mal, ci taberele de iarnă ale legiunilor şi stăpânirea provinciilor noastre”

*In 85 p.Chr., Agricola, socrul lui Tacit, fusese rechemat din postul de guvernator al Britaniei, desi inregistrase numeroase succese.

**Se face aluzie la invadarea Moesiei de catre daci in iarna 85-86 p. Chr. cand C.Oppius Sabinus, guvernatorul acestei provincii, a

fost ucis si de asemenea, la infrangerea generalului Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, ucis si el in anul 87 p.Chr. pierzand

mare parte din armata si stindardele legiunilor. Este si una din primele mentionari ale Daciei.

Tacit (55-120 p.Chr.) – Germania 1, 1:

„ Germania în totalitatea ei este separată de gali, reţi şi panoni prin fluviile Rin şi Dunăre, de

sarmaţi şi de daci prin teama pe care o au unii fată de alţii şi prin munţi*.”

*Carpatii nord-vestici formau hotarul dacilor cu suebii.

Tacit (55-120 p.Chr.) – Istorii I, 2, 1:

„Încep o operă bogată în dezastre, plină de bătălii cumplite, de discordii şi de răscoale, şi

înspăimantătoare chiar în timp de pace: …Iliricul tulburat…neamurile sarmaţilor şi ale

suebilor ridicate împotriva noastră, dacii ajunsi vestiţi prin înfrângerile noastre şi ale lor*,

chiar şi parţii fiind aproape împinşi să ia armele,…”

* Tacit se refera la luptele din timpul imparatilor Vespasian si Domitian.

Tacit (55-120 p.Chr.) – Istorii IV, 54, 1:

„ …Galii prinsesera curaj socotind că soarta armatelor noastre este pretutindeni aceeaşi,

căci se răspândise zvonul că taberele de iarnă din Moesia şi Panonia erau înconjurate de

sarmaţi şi daci*; la fel se născocise şi despre Britania.”

*Se face aluzie la invazia din iarna anului  70 p.Chr. cand a fost ucis C. Fonteius Agrippa, noul guvernator al provinciei.

Tacit (55-120 p.Chr.) – Anale IV, 44, 1:  

„În acest an* au murit doi bărbati vestiţi: Cn. Lentulus şi L Domitius. Pe lângă consulat şi

podoabele triumfului obţinut asupra geţilor** Lentulus avusese şi gloria unei sărăcii îndurate

frumos şi apoi a unei mari averi dobândite în mod cinstit şi folosite cu cumpătare.”

*In anul 25 p.Chr.

**Probabil in anii 11-12 p.Chr.(cf. Florus, II, 28, 19)

 

Pliniu cel Tânăr (61-114 p.Chr.) – Scrisori VIII, 4,1-3:

“1. Foarte bine faci că te pregăteşti să scrii despre războiul dacic. Căci ce subiect poate fi

mai actual, mai bogat, mai vast, în sfârşit, mai plin de poezie şi mai de domeniul legendelor,

deşi e vorba de lucruri foarte adevărate? 2. Vei cânta râuri noi, fluvii conduse peste câmpii,

noi poduri aruncate peste fluvii, tabere aşezate pe coastele abrupte ale munţilor, un rege*

alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar şi din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea;

pe lângă acestea, două triumfuri, din care unul a fost dintâi împotriva unui neam neînvins,

iar celălalt, cel din urmă. 3. O singură greutate, însă foarte însemnată, anume că în poezie

este nespus de anevoios să te ridici la înălţimea acestor întâmplări, neînchipuit de greu

chiar pentru talentul tău, care se înalţă totuşi până la sublim şi se întrece pe sine în lucrările

cele mai măreţe. Oarecare greutăţi provin şi din faptul că numele barbare şi sălbatice, în

primul rând cel al regelui însuşi, refuză să intre în versurile greceşti.”

*Regele Decebal

Pliniu cel Tânăr (61-114 p.Chr.) – Scrisori catre Traian 71.1:

“Stăpâne, ostaşul Appuleius din garnizoana de la Nicomedia mi-a scris că un anume

Callidromus,… a arătat că a fost cândva sclavul lui Laberius Maximus, că a fost luat

prizonier în Moesia de către Susagus* şi că a fost trimis în dar de către Decebal lui

Pacorus, regele parţilor, că a fost mai multi ani în slujba acestuia, de unde mai târziu a fugit

şi că astfel a ajuns în Nicomedia.”

*Capetenie roxolana din armata daco-sarmata, care a navalit in Moesia in iarna 101-102 p.Chr.

 

Florus – Razboiul cu dacii II, 28 [IV,12],18-19:

“18.Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso*, obişnuiau

să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi

unea malurile. 19. Împăratul Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care

era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus** şi i-a alungat pe malul de dincolo

[al Dunării]; dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânţi, ci

doar respinşi şi împrăştiaţi.”

 * A condus si pe dacii care s-au luptat în anul 29 a.Chr. cu Marcus Licinius Crassus (cf. Horatiu – Ode,

III, 8, 18 si Suetoniu – Augustus, LXIII,4)

** Guvernatorul Panoniei, Cneius Cornelius Lentulus, a fost consul în anul 14 a.Chr., a condus celebra

campanie împotriva dacilor (cf. Tacit – Anale, IV,44 si Faptele împăratului Augustus,V,30,2) care pare sa

fi avut loc in anii 11-12 p.Chr.

 

Fronto (100-169 p.Chr.) – Începuturile Istoriei, II pag. 204:

“… [Traian] a plecat în război* cu soldati încercaţi, care-i dispreţuiau pe parţi, duşmanii

noştri, şi nu se sinchiseau de loviturile de săgeţi ale acestora, după grozavele** răni ce le-

au fost pricinuite de săbiile încovoiate*** ale dacilor.”

* In anul 114 p.Chr. Traian a pornit razboiul împotriva partilor.

** Aluzie la violenta luptelor din timpul razboaielor cu dacii.

*** Denumindu-le falces = seceri, autorul vrea sa arate ca este vorba de niste sabii încovoiate.

Fronto (100-169 p.Chr.) – Începuturile Istoriei, II pag. 206:

” [Hadrian] a vrut mai curând să părăseasca provinciile cucerite de braţul lui Traian în

războaie schimbătoare şi care trebuiau să mai coste unul pentru a le organiza, decât să le

păstreze cu ajutorul armelor*…toate aceste provincii, Dacia şi regiunile pierdute de parţi, el

le-a restituit de bună voie.**

* Afirmatia conţine un sâmbure de adevar (cf. Eutropiu VIII,6,2 si Dio Cassius LXVIII, 13,6) care îşi

găseste explicaţia în părăsirea Munteniei şi a unei părţi din sudul Moldovei (vezi Ist.Rom. pag.350si

448-9)

** Este o lacună restituită de Hauler şi preluată de Haines în ediţia sa. Ca să placă împăratului Verus,

Fronto prezintă drept fapt îndeplinit intenţia lui Hadrian.

 

Dio Cassius (150-235 p.Chr.) – Istoria Romană LXVIII, 13, 1:

”Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns.

Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate

acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o

sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. 2. Ei se află, unul faţă

de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu

ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul

meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de

vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? 3. Am arătat

lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte

de două ori şi de trei ori pe atât, – ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai

potrivit pentru construirea unui pod. 4. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aici –

deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare – cu

atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se adaugă la

greutatea construirii podului. 5. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste

lucrări. Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decît stâlpii, iar pe

deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii

omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă. 6. Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu

se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod, pentru ca

transporturile să se facă cu uşurinţă peste el. Dimpotrivă, lui Hadrian îi fu teamă că barbarii

vor birui străjile acestuia şi vor avea trecere lesnicioasă spre Moesia; de aceea distruse

partea de deasupra.”

 

Sursa: Izvoare privind istoria României, Editura Academiei Republicii Populare Române,

Bucureşti, 1964