China – un nou pol de putere economică
-
Upload
truongngoc -
Category
Documents
-
view
232 -
download
0
Transcript of China – un nou pol de putere economică
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor
China – un nou pol de putere economică
Rezumatul tezei de doctorat
Coordonator științific,
Prof. univ. dr. Ion Ignat Doctorand,
Luchian (căs. Mocanu) Larisa
Iași, septembrie 2016
2
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”
Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor
Doamnei/Domnului_______________________________________
Vă facem cunoscut că, pe data de 09.09.2016, ora 09:00, în
sala B417, dna. Luchian (căs. Mocanu) Larisa va susține, în ședință
publică, teza de doctorat cu titlul China – un nou pol de putere
economică, în vederea obținerii titlului științific de doctor în
domeniul Economie.
Comisia de doctorat are următoarea componență:
Președinte: Prof. univ. dr. Cristian Popescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Conducător științific: Prof. univ. dr. Ion Ignat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Referenți: Prof. univ. dr. Laura-Mariana Cismaș, Universitatea de Vest, Timișoara
Prof. univ. dr. Elena Nolica Druică, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Spiridon Pralea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
Vă transmitem rezumatul și vă invităm să participați la ședința de
susținere a tezei. Teza poate fi consultată la Biblioteca Facultății de
Economie și Administrarea Afacerilor.
Rector, Secretar serv. Studii Doctorale,
Prof. univ. dr. Tudorel Toader Gabriela Costin
3
Cuprinsul tezei de doctorat
Lista tabelelor
Lista figurilor
Introducere
Capitolul I. Considerații teoretice și metodologice privind
conceptul de putere
1.1. Delimitări conceptuale
1.2. Factorii determinanți ai puterii
1.3. Noțiuni teoretice asociate conceptului de putere
1.3.1. Hegemon vs hegemonie
1.3.2. Superputere, putere potențială și hiperputere
1.3.3. Mari puteri, puteri mijlocii, puteri mici, puteri
regionale
1.4. Procesul de tranziție a puterii
1.5. Etape în evoluția centrelor de putere în perioada postbelică
1.5.1. Epoca bipolară a puterii economice
1.5.2. Epoca unipolară a puterii economice
1.5.3. Ecpoca multipolară a puterii economice și
ascensiunea puterilor regionale
Capitolul II. China – pol de putere economică
2.1. Introducere
2.2. Rolul Chinei la nivel global
2.2.1. Analiza evoluției economice a Chinei și a factorilor
săi determinanți după anul 1979
2.2.2. Rolul reformelor economice în procesul de creștere
economică a Chinei
2.2.3. Analiza cantitativă a performanțelor economice ale
Chinei comparativ cu statele G7
2.3. Sustenabilitatea modelului chinez de creștere economică
2.3.1. Recenta criză globală și „Noul Normal”
2.3.2. Provocările „triplelor dezechilibre”
4
2.3.3. Impactul devalorizării yuanului asupra creșterii
economice a Chinei
Capitolul III. Analiza calitativă a competitivității globale a
Chinei în raport cu SUA și Japonia
3.1. Conceptul de competitivitate
3.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în perioada
2000-2015
3.2.1. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în
perioada 2000-2005
3.2.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în
perioada 2006-2015
Capitolul IV. Analiza econometrică a puterii economice a
Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii
Economice (IcPE)
4.1. Conturarea cadrului teoretic
4.1.1. Perspective teoretice privind creșterea economică
4.1.2. Modele de creștere economică. Particularitățile
modelului chinez
4.2. Selectarea datelor
4.3. Alegerea indicatorilor ce intră în structura IcPE
4.4. Standardizarea indicatorilor selectați pentru a fi introduși în
componența IcPE
4.5. Calcularea ponderilor indicatorilor ce intră în componența
IcPE
4.6. Calculul Indicatorului Compozit al Puterii Economice
4.7. Analize și interpretări bazate pe IcPE
Concluzii finale și contribuții personale
Bibliografie
ANEXE
5
Introducere
Tema abordată, problematica și motivația cercetării
Ierarhizarea centrelor de putere la nivel global suscită un
interes deosebit din partea cercetătorilor în științele sociale, ce s-a
accentuat în ultimii ani, ca urmare a globalizării economiei, a
creșterii influenței actorilor non-statali, a afirmării puterilor
emergente și a transferului de bogăție dinspre Occident spre Orient.
Poziția Chinei în ierarhia actuală a centrelor de putere
reprezintă o oportunitate de cercetare nu doar a creșterii economice,
ci și a modului în care această țară trebuie să acționeze în continuare,
pentru a asigura echilibrarea economiei sale și stabilitatea în
contextul economic global. Preocupările în această direcție s-au
intensificat în a doua jumătate a anului 2015, ca urmare a căderii
bursei și ca necesitate de evitare a propagării efectelor negative
asupra celorlați actori globali. Interesul pentru acest subiect nu
aparține doar cercetătorilor, ci și mass-mediei și factorilor de decizie
la nivel național și internațional.
Motivația alegerii acestei teme are în vedere mai multe
aspecte.
În primul rând, statutul actual al Chinei se datorează unui
model de creștere economică unic din punctul de vedere al
mecanismului de funcționare și al rezultatelor, ce îmbină
6
caracteristicile economiei de piață cu cele ale economiei planificate.
Importanța rezultatelor aplicării acestui model reiese din faptul că, în
ciuda disparităților și a problemelor interne cu care se confruntă,
China a dobândit statutul de pol de putere economică, influențând în
mod direct și semnificativ evoluția întregii economii.
În al doilea rând, cercetarea are drept obiect de studiu un
fenomen de actualitate, acela al reconfigurării ordinii economice la
nivel internațional, ca urmare a trecerii de la o lume bipolară
(dominată de SUA și URSS) la o lume unipolară (în care SUA a
deținut statutul de superputere) și, ulterior, la o lume multipolară,
caracterizată de ascensiunea unor noi economii, concomitent cu
declinul relativ al puterilor tradiționale.
În al treilea rând, identificarea poziției pe care China o ocupă
în ierarhia actuală a centrelor de putere nu este un rezultat stabil în
timp, ci variază de la un an la altul, în funcție de ritmul creșterii sale
economice, de conjunctura economică globală și de evoluția
celorlalte centre de putere.
Nu în ultimul rând, încercarea de a argumenta statutul de pol
de putere economică atribuit Chinei se dorește a fi un răspuns pentru
ipotezele formulate cu precădere în ultimii ani, potrivit cărora
ascensiunea acesteia și declinul relativ al Statelor Unite ar putea
restabili echilibrul de putere la nivel mondial, prin transferul acestuia
dinspre Atlantic spre Pacific.
7
Obiectivele proiectului de cercetare
Cercetarea are drept obiectiv principal argumentarea
atribuirii statutului de pol de putere economică, după trei decenii de
reforme și creștere economică susținută. În acest sens, se impune o
bună cunoaștere a literaturii de specialitate privind factorii care au
determinat această creștere și modul în care China a răspuns
provocărilor externe determinate de criza economico-financiară
internațională, a cauzelor încetinirii ritmului de creștere economică
din ultimul an, a celor mai recente provocări legate de căderea bursei
și devalorizarea yuanului și, nu în ultimul rând, a poziției Chinei în
ierarhia actuală a centrelor de putere.
Identificarea poziției Chinei în clasamentul mondial al
centrelor de putere implică existența unei baze de raportare. Astfel,
cercetarea va urmări să compare poziția Chinei cu cea a SUA
(considerată a fi singura superputere) și a celor mai reprezentative
puteri economice ale prezentului: Japonia, Germania, Franța, Marea
Britanie, Canada, Italia (G7).
Atingerea obiectivului principal al proiectului de cercetare
impune, totodată, îndeplinirea unor obiective secundare, după cum
urmează:
Definirea conceptului de putere și identificarea
elementelor asociate acestui concept, a factorilor
determinanți ai puterii și a etapelor în evoluția
8
centrelor de putere pe baza literaturii de specialitate
studiate;
Determinarea rolului Chinei la nivel global prin
ilustrarea tendințelor ce caracterizează scena
economică globală de la începutul secolului XXI și a
performanțelor economice ale acestei țări în ultimele
trei decenii, atât prin intermediul analizei calitative,
cât și cantitative;
Determinarea sustenabilității modelului chinez de
creștere economică prin analiza impactului recentei
crize economico-financiare globale asupra creșterii
economice a Chinei și descrierea conjuncturii „Noului
Normal”;
Identificarea principalelor modalități prin care China
își poate asigura reechilibrarea economiei atât pe
termen scurt, cât și pe termen lung;
Analiza impactului devalorizării yuanului asupra
creșterii economice a Chinei și obiectivele
internaționalizării yuanului chinez pe termen lung;
Analiza calitativă a competitivității globale a Chinei
în raport cu principalii poli de putere economică
(SUA și Japonia) pe baza Indicatorului
9
Competitivității Globale construit de World Economic
Forum;
Identificarea principalelor modele de creștere
economică și ilustrarea particluarităților modelului
chinez de creștere economică;
Analiza cantitativă a performanțelor economice ale
Chinei după anul 1979 pe baza indicatorilor
macroeconomici (PIB, formarea brută a capitalului,
exporturile și importurile de bunuri și servicii, rata
inflației, investițiile străine directe și cheltuielile cu
cercetarea-dezvoltarea);
Analiza econometrică a factorilor determinanți ai
performanței economice a Chinei și valorificarea
acesteia pentru construcția Indicatorului Compozit al
Puterii Economice;
Analiza comparativă a puterii economice a Chinei
comparativ cu statele G7 (SUA, Japonia, Germania,
Franța, Italia, Anglia și Canada) pe baza Indicatorului
Compozit al Puterii economice.
Odată îndeplinite, toate aceste obiective vor crea o imagine
de ansamblu privind situația actuală a economiei chineze, factorii săi
determinanți, limitativi, dar și direcțiile viitoare de cercetare.
Determinarea rolului actual al Chinei este cu atât mai importantă cu
10
cât problemele sale actuale, cum ar fi instabilitatea financiară, pot
afecta întregul circuit economic.
Structura cercetării
Din punctul de vedere al structurii, proiectul de cercetare este
alcătuit din patru capitole, ce ilustrează rezultatele unui demers
analitic, construit pe baza metodelor calitative și cantitative, în
scopul argumentării atribuirii statutului de pol de putere economică
acestei țări.
În introducere se motivează alegerea temei de cercetare, se
argumentează actualitatea acesteia și se stabilesc obiectivul principal
și obiectivele secundare ce stau la baza realizării acestui studiu.
Totodată, sunt explicate metodologia cercetării, semnificația
studiului, contribuția sperată la dezvoltarea domeniului de cercetare,
limitele și direcțiile viitoare ale cercetării.
Primul capitol – Considerații teoretice și metodologice
privind conceptul de putere – ilustrează rezultatele abordării teoretice
și metodologice a conceptului de putere, subliniind diferitele accepții
prezentate de către literatura de specialitate, identificând factorii
determinanți ai puterii și noțiunile teoretice asociate conceptului și
prezentând particularitățile fiecărei etape în evoluția centrelor de
putere. Specificațiile teoretice sunt completate și argumentate cu
exemple, subliniindu-se acele aspecte care explică ascensiunea fără
11
precedent a Chinei pe scena economică globală și rolul asumat în
decursul ultimelor trei decenii.
Pentru a explica dimensiunea și tipologia puterii la nivel
internațional, au fost prezentate două abordări diferite ale
conceptului, prima dintre ele bazându-se pe comportamente și
atitudini (abordarea comportamentalistă sau relațională), iar cea de-a
doua însumând toate resursele, tangibile sau abstracte, de care
dispune o țară (abordarea elementelor puterii naționale). La rândul
său, abordarea relațională sugerează existența a cel puțin două
elemente de putere, sfera puterii (numărul de actori implicați) și
domeniul puterii (tema implicată), între care se stabilesc legături de
cauzalitate. Abordarea bazată pe elementele puterii naționale permite
măsurarea și predictibilitatea puterii, transformând acest concept într-
un element concret.
În ceea ce privește factorii determinanți ai puterii unui stat,
consultarea literaturii de specialitate a permis gruparea acestora în
trei categorii principale: factorii naturali (teritoriul, geografia,
populația și resursele naturale), factorii sociali (performanțele
economice, tehnologice și informaționale, puterea politică și puterea
militară) și factorii spirituali (cultura, valorile și ideile unui popor).
Factorii din primele două categorii sunt considerați tangibili, iar cei
din a treia categorie sunt considerați intangibili, abstracți.
12
În încercarea de a stabili modul de distribuție a puterii la nivel
internațional, au fost identificate cele mai importante noțiuni
teoretice ce pot fi atribuite conceptului de putere, respectiv balanța
de putere, polaritatea, hegemonul și hegemonia, superputerea,
puterea potențială, hiperputerea, marile puteri, puterile regionale,
puterile mijlocii sau puterile mici. Explicarea acestor noțiuni a
permis clasificarea statelor în funcție de influența lor la nivel global
și formularea ipotezei principale a acestui studiu, potrivit căreia
China este un nou pol de putere economică.
Nu în ultimul rând, partea alocată analizei descriptive a
etapelor în dezvoltarea centrelor de putere înfățișează modul de
distribuție a puterii la nivel global după cel de-Al Doilea Război
Mondial, ilustrând tranziția de la un sistem internațional cu o
structură bipolară (dominat SUA și URSS) la un sistem unipolar
(supremația Statelor Unite) și, ulterior, multipolar. Părerile privind
structura sistemului internațional de la începutul secolului XXI sunt
împărțite. Astfel, în timp ce susținătorii multipolarității descriu o
structură ce reunește mai multe centre de putere (SUA, Uniunea
Europeană, China și Japonia) și puteri regionale (Brazilia, Rusia,
India), există adepți ai unipolarității, în viziunea cărora SUA rămâne
singura superputere, ce nu poate fi egalată de niciuna dintre celelalte
puteri.
13
Capitolul al doilea, intitulat China-pol de putere economică
urmărește să redea o imagine cât mai sugestivă a rolului pe care
China îl joacă atât la nivel regional, cât și global, îmbinând analiza
calitativă a performanțelor economice de după anul 1979 cu analiza
cantitativă a acestora. De asemenea, în această parte a studiului sunt
prezentate, sintetic, reformele economice ale Chinei și se explică
fenomenul de devalorizare a yuanului chinez, impactul acestui proces
asupra creșterii economice, dar și obiectivele stabilite odată cu luarea
deciziei de internaționalizare a yuanului.
Pentru a evidenția rolul Chinei la nivel global s-a realizat
analiza calitativă, critică a evoluției ponderii Chinei în PIB-ul global
începând cu anul implementării reformelor economice (1979) și până
în anul 2014, an pentru care au fost disponibile baze de date
complete.
Analiza cantitativă a performanțelor economice ale Chinei
realizată pe baza indicatorilor macroeconomici a urmărit, pe de o
parte ilustrarea evoluției indicatorilor selectați (PIB, PIB pe cap de
locuitor, exporturile și importurile de bunuri și servicii exprimate ca
pondere în PIB) pentru perioada 1990-2014 și, pe de altă parte,
prezentarea rezultatelor unei analize comparative a Chinei și a țărilor
din grupul G7, în scopul determinării poziției Chinei în ierarhia
actuală a centrelor de putere. Metodele de analiză pentru care s-a
14
optat sunt Analiza Componentelor Principale și Clasificarea
ierarhică.
Analiza comparativă a evoluției Produsului Intern Brut
ilustrează o creștere economică susținută pentru toate cele 8 țări luate
în studiu. Deși pe parcursul întregii perioade de timp analizate SUA
s-a remarcat prin cele mai mari valori ale PIB-ului, ratele de creștere
anuale ridicate ale Chinei au adus-o în fruntea clasamentului, reușind
să devanseze, în anul 2014, SUA.
În scopul raportării poziției Chinei la țările grupului G7
(SUA, Japonia, Germania, Anglia, Franța, Canada și Italia), al
evidențierii asemănărilor și deosebirilor dintre țări și al grupării
statelor în funcție de caracteristicile lor economice, analiza
componentelor principale a operat cu următoarele variabile: PIB,
formarea brută a capitalului, exporturile de bunuri și servicii (% din
PIB), importurile de bunuri și servicii (% din PIB), rata inflației (%),
cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea (% din PIB) și investițiile
străine directe. Din punctul de vedere al variabilelor studiate și al
gradului de omogenitate, rezultatele analizei componentelor
principale permit gruparea Germaniei, Franței, Angliei și Italiei și
ilustrează poziția distinctă a Chinei, SUA și Japoniei.
În ceea ce privește sustenabilitatea modelului chinez de
creștere economică, au fost analizate și descrise impactul recentei
crize globale asupra creșterii acestei economii și conjunctura „Noului
15
Normal”, provocările „triplelor dezechilibre” (reechilibrarea
economiei prin încurajarea consumului intern, transformările
structurale și dezvoltarea durabilă), rolul reformelor în procesul de
creștere economică și impactul devalorizării yuanului asupra creșterii
economice viitoare.
Cel de-al treilea capitol, Analiza calitativă a competitivității
globale a Chinei în raport cu SUA și Japonia evidențiază cei mai
importanți factori care au contribuit la creșterea competitivității
globale a Chinei, prin raportarea la SUA și Japonia. Analiza realizată
în acest capitol este de tip calitativ și valorifică unul dintre cele mai
complexe instrumente utilizate de către factorii de decizie de la nivel
național și internațional – Indicatorul Competitivității Globale. Acest
indicator prezintă, într-o manieră holistică, două abordări diferite ale
conceptului de competitivitate: abordarea macroeconomică,
dezvoltată de Xavier Sala-i-Martin și Elsa V. Artadi și abordarea
microeconomică, dezvoltată de Michael Porter.
Opțiunea pentru analiza calitativă a performanței economice a
Chinei pe baza Indicatorului Competitivității Globale este
argumentată de faptul că acest indicator construit de Forumul World
Economic explică cel mai bine fundamentele creșterii sale
economice și permite formularea unor ipoteze privind evoluțiile sale
viitoare. Totodată, analiza Indicatorului Competitivității Globale este
justificată de necesitatea identificării aspectelor care au transformat
16
China într-un actor al scenei economice globale, în ciuda
problemelor interne cu care se confruntă această țară.
De asemenea, analiza realizată în această parte a studiului a
urmărit să redea, într-o manieră coerentă și concisă, poziția Chinei în
ierarhia principalelor centre de putere ale secolului XXI. În acest
sens, a fost evidențiată atât poziția Chinei la nivel global, cât și în
cadrul unui clasament restrâns, alcătuit din principalele centre de
putere de la nivel global, SUA și Japonia. Au fost valorificate cele
mai recente date disponibile, publicate în ultimul Raport al
Forumului World Economic în data de 30 septembrie 2015.
Perioada de timp luată în studiu este cuprinsă între anii 2000
și 2015. Existența celor două abordări amintite anterior și apariția
celei de-a treia, care le înglobează pe primele două, motivează
decizia de a fragmenta intervalul de timp în două perioade (2000-
2005 și 2006-2015). Astfel, rezultatele primelor două abordări
aferente perioadei de timp 2000-2005 sunt ilustrate prin intermediul
Indicatorului Creșterii Competitivității (ICC-abordarea
macroeconomică) și al Indicatorului Competitivității Curente (ICCr-
abordarea microeconomică), iar pentru perioada 2006-2015, evoluția
competitivității este analizată prin prisma Indicatorului
Competitivității Globale.
Pe ansamblu, analiza competitivității globale a Chinei
comparativ cu SUA și Japonia în perioada 2001-2015 sugerează o
17
evoluție pozitivă a Chinei și Japoniei și un regres pentru Statele
Unite ale Americii, care a fost lider mondial până în anul 2008, dar a
coborât pe poziția a treia în anul 2015.
Pe componente, analiza competitivității globale evidențiază
că, dintre cele trei state analizate, China este lider din punctul de
vedere al stabilității macroeconomice și al dimensiunii pieței, Japonia
este cea mai competitivă țară dintre cele trei analizate în ceea ce
privește eficiența și calitatea guvernării, educația, gradul de
sofisticare al mediului de afaceri și gradul de inovare, iar SUA este
cea mai competitivă țară din punctul de vedere al calității educației
superioare și al pregătirii profesionale.
Capitolul al patrulea, Analiza econometrică a puterii
economice a Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii
Economice urmărește să identifice și să explice care sunt cei mai
importanți factori care au contribuit la creșterea puterii economice a
Chinei și a statelor G7 (SUA, Japonia, Canada, Germania, Franța,
Marea Britanie, Italia). Pentru construirea Indicatorului Compozit al
Puterii Economice (IcPE) au fost selectați, inițial, 31 de indicatori.
Aceștia reprezintă o parte din indicatorii ce intră în structura
Indicatorului Competitivității Globale realizat de economiștii
Forumului World Economic (structură detaliată în capitolul al
treilea). Ulterior, după parcurgerea tuturor etapelor impuse de
metodologia construcției unui astfel de indicator, au fost valorificați
18
13 indicatori: numărul de articole științifice publicate într-un an
(Art), căile ferate (CF), cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea
(ChCD), economisirea brută (Econ), exporturile de bunuri și servicii
(ExBS), exporturile de tehnologii înalte (ExHT), importurile de
bunuri și servicii (ImBS), investițiile străine directe (ISD), rezervele
valutare și aurul (Rez), rata șomajului (Rso), speranța de viață la
naștere (Sper), stabilitatea politică (StP_EST) și numărul
utilizatorilor de internet (Unet).
Rezultatele obținute în urma construcției și interpretării
Indicatorului Compozit al Puterii Economice ilustrează faptul că, în
ierarhia actuală a centrelor de putere, China ocupă prima poziție nu
doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci și al puterii economice.
Analiza dinamicii Indicatorului Compozit al Puterii Economice în
perioada 1997-2014 pentru cele 8 state luate în studiu evidențiază
evoluția spectaculoasă a Chinei, ce a ajuns de pe ultima poziție
deținută în anul 1998 pe prima poziție în anul 2010, devenind lider
mondial.
Totodată, IcPE a permis construirea unui indice al creșterii
puterii economice, înlocuind Produsul Intern Brut cu Indicatorul
Compozit al Puterii Economice și înlesnind calcularea ratelor de
creștere a puterii economice. Rezultatele obținute sugerează că, în
perioada 1997-2014, China a înregistrat cele mai puține valori
negative ale creșterii economice și că, dintre toate statele luate în
19
studiu, a fost cel mai puțin afectată de recenta criză economico-
financiară.
Concluziile sintetizează cele mai importante rezultate
obținute în urma analizelor calitative și cantitative întreprinse și pot
constitui, la rândul lor, premise ale unor noi cercetări, contribuind,
astfel, la extinderea sferei de cercetare a temei alese.
Metodologia cercetării
Prima fază a demersului științific a constat în documentarea
privind posibilitățile de abordare a acestei teme. Ulterior, după
consultarea unui număr mare de articole de specialitate și rapoarte
ale organizațiilor internaționale, s-a optat pentru îmbinarea a două
tipuri de analiză, calitativă și cantitativă.
Primul capitol are un caracter descriptiv, analitic, ilustrând
diferitele accepții ale conceptului de putere, ale elementelor
relaționate acestui concept, ale factorilor determinanți ai puterii și ale
caracteristicilor sistemului economic internațional din fiecare etapă
(bipolară, unipolară sau multipolară).
Cel de-al doilea capitol îmbină analiza calitativă cu cea
cantitativă. Analiza empirică are scopul de a reda performanțele
economice ale Chinei comparativ cu statele G7, prin aplicarea
metodelor ACP (Analiza Componentelor Principale) și Clasificarea
ierarhică. Cea de-a doua metodă permite gruparea țărilor analizate în
funcție de caracteristici similare ale indicatorilor macroeconomici și,
20
de asemenea, confirmă gruparea țărilor sugerată prin Analiza
Componentelor Principale. Datele utilizate în scopul realizării acestei
analize cantitative au fost preluate din bazele de date internaționale
ale Băncii Mondiale. Perioada de timp pentru care s-au cules datele
este cuprinsă între anii 1990-2014, iar frecvența lor este anuală.
Programul informatic utilizat este SPSS.
În capitolul al treilea s-a realizat o analiză exclusiv calitativă,
ce a evidențiat manifestarea unor evenimente, fenomene sau evoluții
în spațiu și timp. Fundamentul acestei analize este reprezentat de
Indicatorul Competitivității Globale, în structura căruia se regăsesc
cei mai importanți factori determinanți ai creșterii competitivității
unei țări și care sunt grupați, la rândul lor, în 12 piloane. Analiza
calitativă a permis observarea poziției Chinei nu doar din punctul de
vedere al competitivității globale, ci și detaliat, pe componente.
Ultimul capitol ilustrează latura aplicativă a proiectului de
cercetare, utilizând indicatori statistici pentru construirea unui
Indicator Compozit al Puterii Economice care să argumenteze
încadrarea Chinei în rândul polilor de putere economică de la nivel
global. Acest indicator este calculat în urma ponderării celor 13
indicatori ce intră în componența sa. Perioada de timp analizată este
cuprinsă între anii 1997 și 2014, iar datele sunt preluate de pe pagina
oficială a Băncii Mondiale. Criteriile ce au stat la baza alegerii
21
variabilelor utilizate în construcția IcPE sunt explicate și detaliate în
partea introductivă a acestui capitol.
Semnificația studiului și contribuția sperată la dezvoltarea
domeniului de cercetare
Interesul pentru studierea performanțelor economice ale
Chinei s-a accentuat în ultimii ani, odată cu redefinirea rolului său în
noua configurație mondială și cu posibilitatea acesteia de a
contrabalansa economia Statelor Unite. În acest sens, au fost realizate
numeroase analize empirice, prin care s-a încercat evidențierea
caracteristicilor economiei chineze comparativ cu cea a Statelor
Unite, cu atât mai mult cu cât cele două puteri concurează pentru
ocuparea poziției întâi din punctul de vedere al Produsului Intern
Brut.
Importanța acestei cercetări derivă din modul de abordare a
temei alese. Astfel, sunt depășite limitele impuse de valorificarea
unui singur criteriu de clasificare – Produsul Intern Brut, analiza
calitativă fiind extinsă prin apelarea la indicatori cu structură
complexă, ce iau în considerare toți factorii determinanți sau
limitativi ai unei economii.
Rezultatele analizei empirice a puterii economice a Chinei
comparativ cu SUA, Japonia, Anglia, Franța, Germania, Italia sau
Canada confirmă faptul că atribuirea statutului de actor economic
22
global este justificată, cu atât mai mult cu cât modul de afirmare a
Chinei pe scena vieții economice mondiale diferă semnificativ de al
celorlalte state. Astfel, în timp ce marile puteri au reușit să se impună
prin forță și conflict, China a reușit să devină un competitor veritabil
prin promovarea valorilor confucianiste ale muncii, încrederii și
respectului și prin apărarea culturii multimilenare.
Privită în ansamblu, cercetarea poate oferi specialiștilor din
domeniile științelor economice, politice, ale diplomației și securității
naționale, ale geopoliticii și geostrategiei, precum și organizațiilor
internaționale un instrument de cunoaștere a tendințelor ce
caracterizează noua arhitectură a sistemului economic internațional.
Limitele cercetării
Asemenea oricărui tip de cercetare, în realizarea acestui
studiu s-au identificat o serie de limitări inerente, ce pot fi grupate în
două categorii: limite ale analizei teoretice și limite ale analizei
empirice. În ceea ce privește limitările de natură teoretică, acestea au
constat în dificultatea de a accede la surse de documentare complete,
fie ca urmare a restricționării accesului, fie impunându-se
achiziționarea lor. Limitările de natură empirică se referă la
disponibilitatea datelor pe termen lung, existând lacune pentru
anumiți indicatori sau pentru anumiți ani și fiind necesară fie
renunțarea la valorificarea acestora, fie la înlocuirea lor în baza de
23
date. Acestor limitări se adaugă gradul de subiectivism al autorului,
precum și nivelul său cultural și științific.
Cu toate acestea, efectele acestor limitări asupra concluziilor
desprinse din analizele efectuate nu sunt semnificative.
Direcțiile viitoare ale cercetării
Având în vedere actualitatea și complexitatea subiectului
privind rolul Chinei pe scena economică globală, dar și modificările
economice pe care această țară le-a înregistrat în ultima perioadă, s-
au impus delimitarea ariei de cercetare și selectarea celor mai
semnificative aspecte care să argumenteze atribuirea statutului de pol
de putere economică. Astfel, studiul realizat devine un punct de
plecare pentru cercetările viitoare, ce vor pune accentul pe
determinarea impactului încetinirii creșterii economice a Chinei din
ultimii ani asupra sistemului economic global, pe identificarea
factorilor ce vor asigura sustenabilitatea creșterii viitoare a
economiei chineze (dezvoltarea conceptului de green growth), pe
efectele internaționalizării yuanului și pe soluționarea problemelor de
mediu cu care această țară se confruntă.
Îndeplinirea acestor obiective implică realizarea unor analize
complexe, ce presupun extinderea cercetărilor calitative și empirice
prin integrarea altor domenii de activitate și prin construirea unor
24
instrumente sofisticate, cu grad mare de aplicabilitate, ce vor permite
realizarea de previziuni pe termen mediu și lung.
Totodată, cercetările viitoare vor urmări validarea și testarea
în timp a indicatorului construit în acest studiu (Indicatorul Compozit
al Puterii Economice) pentru a măsura puterea economică a Chinei
comparativ cu economiile grupului G7. Structura acestui indicator va
trebui verificată periodic și adaptată la schimbările ce vor caracteriza
economia mondială în următorii ani, fiind posibilă introducerea unor
indicatori noi sau eliminarea unora dintre cei deja utilizați. Nu în
ultimul rând, analizele viitoare bazate pe Indicatorul Compozit al
Puterii Economice (IcPE) vor urmări să ilustreze în ce măsură acest
instrument reușește să surprindă perioadele de boom și de criză
economică.
Concluzii și contribuții personale
Lucrarea intitulată China-un nou pol de putere economică
este rezultatul unui demers interdisciplinar ce îmbină noțiunile
teoretice ale științelor sociale, politicii și relațiilor internaționale cu
aspectele practice ale statisticii și econometriei. Studiul permite
conturarea imaginii unui actor ce joacă un rol din ce în ce mai
important pe scena vieții economice internaționale, evidențiind atât
premisele dezvoltării viitoare, cât și problemele pe care această țară
25
ar trebui să le soluționeze pentru a-și menține stabilitatea și
competitivitatea.
Rezultatele acestui studiu confirmă îndeplinirea obiectivelor
stabilite în partea introductivă. Astfel, în scopul argumentării
statutului de pol de putere economică atribuit Chinei după trei
decenii de reforme și creștere economică susținută, demersul
științific a debutat cu prezentarea opiniilor diferite și adesea
contradictorii ale economiștilor, cercetătorilor și oamenilor de știință
preocupați de noua structură a sistemului economic internațional de
la începutul secolului XXI. În urma consultării literaturii de
specialitate relevante, în concordanță cu titlul proiectului de
cercetare, s-a remarcat contribuția profesorului de științe politice al
Universității Naționale din Singapore Kishore Mahbubani la
dezvoltarea modelului tripolar al sistemului internațional alcătuit din
SUA, Uniunea Europeană și Japonia (promovat de Zbigniew
Brzezinski, Kenichi Ohmae sau Hirst și Thompson), definind o lume
alcătuită din patru poli, în care India se alătură Statelor Unite,
Uniunii Europene și Chinei. Această idee a stat la baza formulării
ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un pol de
putere economică ce se alătură puterilor deja recunoscute (SUA,
Uniunea Europeană sau Japonia).
Îndeplinirea obiectivului principal al acestei cercetări a fost
posibilă ca urmare a atingerii obiectivelor secundare formulate în
26
partea introductivă. La rândul lor, acestea din urmă au fost
îndeplinite în urma aplicării mai multor metode de analiză, fie
exclusiv calitative (capitolele 1 și 3), fie îmbinate cu analizele
empirice (capitolele 2 și 4).
Ideile ce se desprind din primul capitol al acestei cercetări se
referă la evoluția sistemului internațional de la o structură bipolară,
dominată de SUA și URSS la o structură unipolară, în care SUA era
singura superputere și apoi la o structură multipolară, datorată
ascensiunii noilor puteri (BRICS). Totuși, opiniile privind această
structură sunt împărțite și adesea contradictorii. Astfel, în timp ce
susținătorii teoriei lumii multipolare descriu un sistem internațional
alcătuit din mai multe centre de putere (SUA, Uniunea Europeana,
Japonia și China) și puteri regionale în curs de afirmare (Brazilia,
Rusia și India), susținătorii teoriei lumii unipolare consideră SUA
drept singura superputere la nivel global, ce nu poate fi egalată de
niciun alt stat, nici din punct de vedere economic, nici politic, nici
militar. Numitorul comun al tuturor abordărilor este reprezentat de
recunoașterea caracterului alternativ al puterii, aceasta manifestându-
se fie la nivelul statelor națiune (din punct de vedere militar și
economic), fie la nivelul actorilor non-statali. Opinia personală
privind structura actuală a sistemului internațional și rolul Chinei pe
scena economică globală înclină spre teoria multipolarității. Altfel
spus, deși considerăm că SUA nu va putea fi devansată, în viitorul
27
apropiat, de nicio altă economie, indiferent de ritmul său de
dezvoltare, nu putem neglija importanța crescândă a celorlalte puteri
afirmate în perioada postbelică. Astfel, considerăm justificată
atribuirea statului de pol de putere economică Japoniei, Uniunii
Europene și Chinei, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a reușit
să devanseze, din punctul de vedere al PIB-ului, Statele Unite. Cu
toate acestea, împărtășim neîncrederea legată de posibilitatea Chinei
de a devansa, din toate punctele de vedere (nu doar economic, ci și
politic și militar) Statele Unite și de a restabili echilibrul de putere la
nivel global, cu atât mai mult cu cât problemele majore cu care se
confruntă această țară (dezechilibrele interne, ecarturile dintre
veniturile celor mai bogate și celor mai sărace provincii, fragilitatea
sistemului financiar-bancar, problemele sociale, deficitul bugetar,
problemele legate de orientarea strategică, sistemul său politic –
partid unic, stat autoritar, etc.) sunt departe de a fi rezolvate. Pentru a
deveni o superputere, China va trebui să își clădească un stat cu
adevărat puternic, modern, care să asigure desăvârșirea reformelor
economice, să gestioneze eficient problemele de natură socială și să
valorifice eficient potențialul țării.
Îmbinarea analizei calitative cu analiza empirică din capitolul
al doilea a permis conturarea unei imagini privind rolul jucat de
China atât la nivel regional, cât și global. De asemenea, în capitolul
al doilea sunt explicate impactul devalorizării yuanului chinez asupra
28
creșterii economice a Chinei și oportunitățile generate de
internaționalizarea acestei monede în viitorul apropiat. Analiza
realizată în această parte a studiului ilustrează faptul că, dacă în anul
1979 contribuția Chinei la PIB-ul global era de numai 1.8%, în anul
2014 această pondere a atins valoarea de 16.57%, devansând Statele
Unite ale Americii (a căror pondere a fost de 16.02%).
Pe lângă Produsul Intern Brut, ponderea Chinei în exporturile
mondiale de bunuri și servicii reprezintă un alt indicator al influenței
acestei țări la nivel global. Astfel, dacă în anul 1979 China contribuia
cu 0.5% la exporturile mondiale de bunuri și servicii, în anul 2014
această pondere a crescut la 9.9%, China devenind cel mai mare
exportator. Pe lângă volumul exporturilor, structura acestora a
cunoscut modificări considerabile. Astfel, dacă la nivelul anilor 80
cea mai mare pondere în exporturile chineze revenea produselor
primare și produselor chimice (circa 55%), în anul 2014 cea mai
mare pondere a fost atribuită produselor manufacturate.
Un indicator important al performanței economice a Chinei îl
reprezintă nivelul veniturilor. Dacă la nivelul anului 1980 China era,
încă, o țară cu venituri mici (220.7 dolari/cap de locuitor), în anul
2014 această valoare a ajuns la 3862.9 dolari/cap de locuitor, datorită
urbanizării rapide și industrializării.
Pentru a ilustra evoluția economiei chineze din ultimele două
decenii s-a efectuat Analiza Componentelor Principale pentru anii
29
2000, 2014 și pentru perioada de timp 1993-2014. Rezultatele acestor
analize reflectă faptul că, atât în anul 2000 cât și în anul 2014 China
se caracterizează prin cele mai mari rate ale creșterii PIB și prin
valori ridicate ale FBC. Diferența dintre cei doi ani este dată de
investițiile străine directe, care au înregistrat valori mai ridicate în
anul 2014. În perioada 1993-1995, China se caracteriza printr-un
nivel ridicat al creșterii economice, conturat pe fondul unui mediu
macroeconomic supus presiunilor inflaționiste. În perioada 2004-
2007, importurile și exporturile de bunuri și servicii au înregistrat
cele mai mari ponderi în PIB. Investițiile străine directe au început să
crească în perioada 2010-2011, semn al depășirii recesiunii cauzate
de criza economico-financiară internațională.
Clasificarea ierarhică realizată pentru anul 2000 sugerează că
există două grupuri omogene de țări, caracterizate printr-un nivel
ridicat al investițiilor străine directe și prin rate ridicate ale inflației.
Primul grup este alcătuit din Anglia și Italia, iar cel de-al doilea grup
este alcătuit din Franța și Germania. China, SUA, Canada și Japonia
înregistrează valori extreme ale indicatorilor economici utilizați în
analiză, deci nu pot fi considerate grup omogen. Astfel, în timp ce
China înregistra cele mai mari valori ale ratei de creștere a PIB și ale
formării brute a capitalului, Japonia și SUA investeau cel mai mult în
cercetare și dezvoltare, iar Canada avea cea mai mare pondere a
importurilor și exporturilor în PIB. Pentru anul 2014, clasificarea
30
ierarhică ilustrează existența unui grup omogen alcătuit din Franța,
Canada, Italia, Anglia. China, SUA, Japonia și Germania reprezintă
unități statistice cu valori extreme ale variabilelor. La nivelul anului
2014, Germania a înregistrat cele mai mari valori ale exporturilor și
importurilor de bunuri și servicii, cea mai mică rată a inflației și un
nivel redus cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea. China a înregistrat
cele mai mari valori pentru PIB, formarea brută a capitalului și
investițiile străine directe. SUA și Japonia se evidențiază, din nou,
prin nivelurile ridicate ale cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea.
În ceea ce privește situația yuanului chinez, întrucât acesta nu
este supraevaluat, China va urmări să evite devalorizarea acestuia în
mod semnificativ și să mențină ratele de schimb stabile, astfel încât
să poată promova, în continuare, comerțul transfrontalier și
investițiile străine directe. China nu are niciun motiv să-și dorească
să conteste hegemonia dolarului american, atât timp cât exportatorii,
importatorii și investitorii străini preferă un curs de schimb stabil.
Mai mult, pentru poporul chinez este important ca yuanul să își
mențină puterea de cumpărare, atât pe plan intern, cât și
internațional. Devalorizarea bruscă a yuanului ar avea un impact
negativ asupra încrederii în moneda națională, dar și asupra
economiei. Chiar dacă în decursul anului 2015 yuanul a fost
devalorizat în raport cu dolarul american, acesta a fost apreciat în
raport cu celelalte valute. În ceea ce privește viitorul yuanului chinez,
31
vor exista, probabil, mici fluctuații ale cursului de schimb, însă nu
deprecieri sau reevaluări semnificative.
Prin internaționalizare, yuanul chinez ar putea deveni moneda
preferată în tranzacțiile dintre economiile terțe (îndeosebi cele care
prezintă un excedent comercial în raport cu China) și ar putea fi
utilizat drept unitate de cont pentru creditele transfrontaliere sau
pentru conturile de capital convertibile în timp. Nu în ultimul rând,
internaționalizarea yuanului ar permite obținerea de câștiguri
suplimentare din taxele pentru dreptul de a bate monedă. Deși
beneficiul real al transformării yuanului chinez într-o monedă
internațională de rezervă nu este mare din punct de vedere economic,
din punct de vedere psihologic conferă Chinei un ascendent moral,
determinându-i creșterea stimei de sine. Menținerea încrederii în
yuan reprezintă, așadar, unul dintre cele mai importante obiective ale
politicii monetare chineze.
Analiza calitativă a competitivității globale aChinei în raport
cu SUA și Japonia pentru perioada 2001-2015 realizată în capitolul
al treilea înfățișează declinul relativ al Statelor Unite ale Americii și
coborârarea acesteia de pe prima poziție deținută până în anul 2008
pe poziția a treia în anul 2015 și evoluția pozitivă a Chinei și
Japoniei. Astfel, China a urcat de pe poziția 39 deținută în anul 2001
pe poziția 28 în anul 2015, iar Japonia a urcat 14 locuri, ajungând de
pe poziția 20 în anul 2001 pe poziția 6 în anul 2015.
32
Pe componente, analiza competitivității reflectă faptul că,
dintre cele trei țări analizate, China este lider din punctul de vedere al
stabilității macroeconomice (locul 8 în clasamentul global în anul
2015, față de locul 96 ocupat de SUA și locul 121 ocupat de Japonia)
și al dimensiunii pieței (în anul 2015 China ocupă locul 1, SUA locul
al doilea, iar Japonia locul al patrulea, fiind devansată de India).
Deși pentru cele mai multe dintre domeniile cu care operează
Indicatorul Competitivității Globale China a înregistrat un progres,
această țară se confruntă, în continuare, cu probleme ce pot amenința
dezvoltarea viitoare a economiei chineze: protejarea dreptului de
proprietate intelectuală, fiabilitatea serviciilor de poliție, calitatea
educației primare, înscrierea în învățământul primar, nivelul
cercetării și al training-ului, calitatea managementului din școli,
gradul de pregătire profesională sau capacitatea de inovare.
În ceea ce privește perspectivele de creștere ale economiei
chineze s-a remarcat faptul că, pentru a putea parcurge procesul de
tranziție de la o economie bazată pe producție la o economie bazată
pe inovare, China trebuie să pună accentul pe creșterea gradului de
absorbție a tehnologiei, pe cultivarea și atragerea talentelor și pe
creșterea eficienței și calității mediului instituțional.
Rezultatele analizei empirice realizate în capitolul al patrulea
sugerează că principalii factori care au contribuit la creșterea puterii
economice a Chinei și a statelor G7 au fost inovarea (cuantificată
33
prin numărul de articole științifice publicate într-un an, cheltuielile
cu cercetarea și dezvoltarea și exporturile de tehnologii înalte),
infrastructura feroviară (căile ferate), stabilitatea macroeconomică
(economisirea brută, exporturile de bunuri și servicii, importurile de
bunuri și servicii, investițiile străine directe, rezervele valutare și
aurul, rata șomajului), eficiența pieței muncii (speranța de viață la
naștere), stabilitatea politică și infrastructura informațiilor și
comunicațiilor (numărul utilizatorilor de internet). Alegerea acestor
indicatori a fost rezultatul unei selecții riguroase, bazată pe
respectarea mai multor criterii.
De asemenea, analiza și interpretarea Indicatorului Compozit
al Puterii Economice construit pe baza indicatorilor menționați
anterior sugerează că, dintre toate cele 8 state analizate, începând cu
anul 2010 China devine lider mondial, surclasând Statele Unite ale
Americii. Importanța acestui indicator reiese tocmai din faptul că
justifică alinierea Chinei în rândul polilor de putere economică de la
nivel global, nu doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci luând în
considerare cei mai importanți factori determinanți ai puterii
economice și devenind un instrument complex, ce va putea fi
valorificat și pentru cercetările viitoare.
Contribuțiile autorului se referă atât partea teoretică a
studiului propus, cât și la partea empirică. La nivel teoretic, demersul
34
științific întreprins a urmărit dobândirea cunoștințelor referitoare la
domeniul de cercetare ales, concretizate în următoarele direcții:
- prezentarea detaliată a abordărilor conceptuale ale noțiunii de
putere, a tipologiei puterii, a factorilor săi determinanți și a
elementelor asociate acestui concept, în contextul relațiilor
internaționale;
- sintetizarea teoriilor privind repartiția puterii la nivel global;
- analiza critică a etapelor în dezvoltarea centrelor de putere din
perioada postbelică;
- explicarea rolului Chinei pe scena economică globală la
începutul secolului XXI;
- identificarea particularităților modelului chinez de creștere
economică și analiza calitativă a evoluției economice a Chinei și
a factorilor săi determinanți în ultimele trei decenii;
- analiza sustenabilității modelului chinez de creștere economică
și evidențierea impactului ultimei crize globale, a triplelor
dezechilibre și a devalorizării yuanului asupra creșterii
economice a Chinei;
- prezentarea rezultatelor analizei calitative a competitivității
globale a Chinei comparativ cu SUA și Japonia.
La nivel empiric, contribuțiile personale sunt concretizate în:
- identificarea factorilor determinanți ai creșterii economice a
Chinei comparativ cu statele din grupul G7 pe baza Analizei
35
Componentelor Principale și a Clasificării ierarhice și
ierarhizarea acestora în funcție de rezultatele obținute;
- determinarea contribuției factorilor endogeni, exogeni și endo-
exogeni la creșterea economică a Chinei (46.2%, 15.3%,
respectiv 38.5%);
- determinarea contribuției factorilor primari, a factorilor de
creștere a eficienței și a factorilor determinanți ai gradului de
inovare la creșterea competitivității Chinei (61.5%, 23.1%,
respectiv 15.4%);
- construirea Indicatorului Compozit al Puterii Economice (IcPE)
și utilizarea sa în analiza puterii economice a Chinei comparativ
cu statele G7 (pentru perioada 1997-2014);
- construirea Indicelui Creșterii Puterii Economice (ICPE) după
modelul IcPE.
Indicatorul Compozit al Puterii Economice rămâne cel mai
important rezultat al acestei cercetări, contribuind la validarea
ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un nou pol
de putere economică.
36
Bibliografie
Cărți
1. Art, Robert, (2003), A Grand Strategy for America, Cornell
University Press.
2. Brzezinski, Zbigniew, (2005), Marea dilemă: a domina sau a
conduce, Ed. Scripta, București.
3. Châtelet, F., Pisier, E., (1994), Concepțiile politice ale secolului
XX, Ed. Humanitas, București.
4. Christensen, Wendy, (2009), Empire of Ancient Egipt, United
States: Infobase Publishing.
5. Dahl, A.R., (1961), Who Governs: Democracy and Power in an
American City, Yale University Press, Hew Haven, CT.
6. Englund, Steven (2005), Napoleon: A Political Life, Harvard
University Press.
7. Gaventa, John, (2007), Levels, Spaces and Forms of Power:
Analysing Opportunities for Change, în Berenskoetter, F.,
Williams, M.J., Power in World politics, London: Routledge.
8. Foucault, Michel, (1975), Surveiller et punir. Naissance de la
prison, Ed. Gallimard, Paris.
9. Hirst, P., Thompson, G., (2002), Globalizarea sub semnul
întrebării, Ed. Trei, București
10. Ignat, I., Pralea, S., (2013), Economie Mondială, Ed. Sedcom
Libris, Iași.
37
11. Keynes, J.M., (2009), Teoria generală a ocupării forței de
muncă, a dobânzii și a banilor, Ed. Publica, București.
12. Mahbubani, K., (2008), The New Asian Hemisphere: The
Irresistible Shift of Global Power to the East, New York, Public
Affairs.
13. Marx, Karl, (1845), The German Ideology, ElecBook Classics,
London.
14. Nye, J.S. Jr., (2012), Viitorul puterii, Ed. Polirom, București.
15. O’Brien, (2002), The Pax Britannica and American Hegemony:
Precedent, Antecedent or Just Another History, Oxford
University Press.
16. Ohmae, Kenichi, (1985), Triad Power. The Coming Shape of
Global Competition, Free Press.
17. Popescu, Cristian, (2016), Putere și globalizare. Volumul 1.
Evoluția centrelor de putere economică până la sfârșitul
secolului XX, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
18. Ricardo, David, (1937), The Principles of Political Economy and
Taxation”, London.
19. Robertson, Pat, (1998), Agenda Ordinii Mondiale, Ed. Alma Tip,
București.
20. Sadan, Elisheva, (1997), Empowernment and Community
Planning, Hakkibutz Hameuchad Publishers, Tel Aviv.
38
21. Strange, Susan (1997), State și piețe, Institutul European, p. 70,
în Ciochină, Iuliana, (2000), Marile puteri și forțe în economia
mondială, Ed. Independența Economică, Pitești.
22. Töffler, Alvin, (1995), Powershift. Puterea în mișcare, Ed. Antet,
București.
23. Wallerstein, I., (1993), Sistemul mondial modern, Vol. 1, Ed.
Meriadiane, București.
Studii și articole de specialitate
24. Acemoglu, D., Johnson, S., Robinson, J.A. (2005), „Institutions
as a Fundamental Cause of Long-Run Growth”, Handbook of
Economic Growth, Vol. 1A, Elsevier B.V., p. 389.
25. Barro, R., (1990), „Government Spending in a Simple Model of
Endogenous Growth”, Journal of Political Economy, Nr. 98, pp.
103-125.
26. Brzezinski, Z., Mearsheimer, J., (2005), “Clash of the Titans”,
Foreign Policy, Nr. 146, pp. 46-50.
27. Canrong, J., (2010), Presentation at the new Zealand Institute of
Internationa Affairs.
28. Dahl, A.R., (1957), “The Concept of Power”, Behavioral
Science, Vol. 2., Nr. 3, p. 201.
29. Engardio, Peter, (2005), „China is a Private-Sector Economy”,
Bloomberg Businessweek.
39
30. Fleisher, B., Li, H., Zhao, M. Q., (2010), „Human Capital,
Economic Growth, and Regional Inequality in China”, Journal of
Development Economics, Nr. 92, pp. 215-231.
31. Grevi, Giovanni, (2009), „The interpolar World: A New
Scenario”, Occasional Paper, European Union Institute for
Security Studies, Nr. 79, p. 5.
32. Huntington, S.P., (1999), „The lonely superpower”, Foreign
Affairs, Vol. 2, Nr. 78, pp. 35-49.
33. Ikenberry, John, (2002), „America’s Imperial Ambition”,
Foreign Affairs, Vol. 5, Nr. 81, pp. 50-53.
34. Krugman, P., (1996), “Making Sense of the Competitiveness
Debate, International Competitiveness”, Oxford Review of
Economic Policy, Vol. 12, Nr. 3, p. 18.
35. Lau, Lawrence, (2016), „Will the Renminbi Devalue?”, Institute
of Global Economics and Finance Working Papers, Nr. 46, p. 2.
36. Modelski, George, (1987), „Long Cycles of Global Politics and
the Nation-state”, Comparative Studies in Society and History,
Nr. 20, pp. 214-235.
37. Pritchett, L., (2001), „Where Has All the Education Gone”,
World Bank Economic Review, Nr. 15, pp. 367–391.
38. Ricardo, D., (1817), On The Principles of Political Economy and
Taxation, 1 Ed., London: John Murray, accesat pe Google Books,
p. 50.
40
39. Solow, R., (1956), „A contribution to the Theory of Economic
Growth”, Quarterly Journal of Economics, pp. 65-94.
40. The Global Competitiveness Report 2001-2002, World Economic
Forum.
41. Worthstorne, Peregrine, (1991), „The Bush Doctrine”, The
Sunday Telegraph.
42. Zhang, J., Wan, G., Jin, Y., (2007), „The Financial Deepening-
productivity Nexus in China: 1987–2001”, Journal of Chinese
Economic and Business Studies, Nr. 5, pp. 37-49.