Monografia satului ardelenesc

o Se constituie treptat din prezentarea satului şi a ţăranilor, a problemelor, care-i frământă îndeosebi problema pământului; prezentarea obiceiurilor şi a tradiţiilor legate de momentele fundamentale ale vieţii: naşterea, nunta, înmormântarea; prezentarea vieţii intelectualităţii ardelene şi a problemei naţionale.

o Liviu Rebreanu surprinde pitorescul obiceiurilor, dar şi psihologia ţărănească, mai ales în fragmentul care prezintă peţitul fetei, în realitate un târg aprig pentru zestre. Într-o societate ţărănească femeia reprezintă doua braţe de lucru, o zestre si o producătoare de copii. Drama Ion – Ana este drama căsniciei ţărăneşti. Ea nu este bazată pe dragoste , iar în momentul în care copilul apare lucrurile tot nu se schimbă.

o Astfel Rebreanu vrea sa sublinieze faptul că familia este un element de bază, iar când regulile nu mai sunt respectate, ea se dezbină şi nu mai este suficient de închegată.

"Ana singură trebuia să ducă în spinare toată gospodăria. Ea gătea măncarea si tot ea o căra la câmp[...]";

"Când se pleacă insă să rezime coşul de trunchiul scorburos, o sflederi un junghiu atât de dureros parcă o secure i-ar fi despicatburta. Se prăvăli fără putere pe pământul dogorât şi crăpat, strângând dinţii de-i pârâiau ca nişte oase sfărâmate, căutând să-şi ascundă suferinţa. Dar, cu toate încordările ei, un ţipat sfâşietor , prelung şi jalnic i se smulse din plămâni, urmat de gemete grele care-i uscau cerul gurii."

"

“Gemetele Anei încetară, încât bodogăneala Zenobiei se auzea limpede:-Rabdă puica, rabdă si taci... încă olecuţă...-Te pomeneşti că moare! se gândi deodată Ion. Gândul îl spăimânta. Vru să se scoale, să alerge la ea, dar până să se hotărască, văzduhul parcă se zgudui din temelii de un urlet infiorător, urmat îndată de nişte ţipete subţiri ca orăcăiala de broaşte speriate sau ca scâncetul unui caţel strâns cu uşa."

"De îndată Zenobia se apropia in goană, cu mâinile roşii de sânge, cu faţa desperată, strigând furioasa:-Foarfece ... Daţi-mi un briceag că n-am cu ce tăia buricul copilului!...Fuga, fuga! [...]Peste câteva clipe văzura pe Zenobia coborând in vale cu copilul în palme.-Mă duc să-l scald în pârâu... Măi luaţi seamă de nevastă până viu! strigă ea spre bărbaţi cu faţa îmbujorată."

Tabloul monografic al satului se completează şi cu alte elemente, ca naşterea la câmp. Ana deşi era însărcinată, muncea în casa familiei Glanetaşu ca o sclavă. Aceasta nu era menajată deloc, fiind pusă la munci grele. Într-o zi deşi simţi că îi veni vremea să nască, se duse cu mâncare la Ion, însă când ajunse acolo durerile de naştere au revenit, Ana cerând ajutor mamei soacre. Zenobia fiindcă mai moşise şi alţi copii, o ajută pe Ana să nască, fiind moaşa nepotului ei. În semn de respect pentru evenimentul important care se întâmplă Ion si Alexandru Glanetaşu îşi scot pălăria. Deşi vrea să pară dur, Ion se emoţionează şi îi este milă de Ana fiindcă a suferit atât de mult în timpul naşterii. Soarta copilului de a se naşte in câmp, anticipează destinul sau de a fi ţaran.