LICEUL TEHNOLOGIC CONSTRUCŢII CĂI FERATE

FETEŞTI-IALOMIŢA

VĂ PREZINTĂ

ACŢIUNE METODICĂ LA MATEMATICĂ

Responsabili: Prof. Cercel NicoletaProf. Oprea Luciana

Prof. Şonchereche MihaelaProf. Toma Gheorghe

Îndrumaţi de Inspectorul şcolar de specialitate:

Prof. Costică Strezoiu

TEMA 1TEMA 1:

“STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ACTIVĂ ŞI INTERACTIVĂ. ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE

REZOLVAREA DE PROBLEME”

TEMA 2TEMA 2:

“PROIECTAREA UNITĂTILOR DE ÎNVĂŢARE DIN PERSPECTIVA FORMĂRII

COMPETENŢELOR SPECIFICE”

“UNII COPII SE CHINUIE ÎN ŞCOALĂ TOCMAI DIN CAUZA STILULUI NEPOTRIVIT DE ÎNVĂŢARE”

TEMATEMA 1 1

“STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ACTIVĂ ŞI INTERACTIVĂ.

ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE REZOLVAREA DE PROBLEME”

“UN ELEV NU ESTE UN VAS PE CARE TREBUIE SĂ-L UMPLI, CI O FLACĂRĂ PE CARE TREBUIE SĂ O

APRINZI...”

Precum un dirijor al procesului educaţional, profesorul Precum un dirijor al procesului educaţional, profesorul apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi

accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor.accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor.

Strategia instruirii: este o operaţie de proiectare, organizare şi realizare a unei suite de

situaţii de învăţare.

Instruirea este acţiunea întreprinsă cu intenţia de a produce învăţarea.

STRATEGIASTRATEGIA are o structură multinivelară: - metode de instruire, - mijloace de instruire, - forme de organizare a instruirii, - interacţiuni şi relaţii instrucţionale, - decizia instrucţională, în care dimensiunea finalistă,

determinată de focalizarea pe anumite obiective, nu rezultă din suma elementelor enumerate, ci din sinteza şi intracţiunea lor;

feedback

cooperare

centrat pe elev

experienta reflectiv

activ

productiv

transmitere

participativ

Strategie interactivă

STRATEGIILE DIDACTICE INTERACTIVESTRATEGIILE DIDACTICE INTERACTIVE promovează o învăţare activă, implică o colaborare susţinută între elevi care, organizaţi în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite.

Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaţionale, ci pe rolurile de organizator, facilitator şi mediator al activităţilor de învăţare.

Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev.

Avantajele învăţării centrate pe elev sunt:

• Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;

• Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc învăţarea activă;

• Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;

• Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.

Metodele de învăţare centrată pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii

în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală.

Enumerăm în continuare câteva metode de învăţare.

Metode de învăţare

Centrate pe activitate Centrate pe conţinutul învăţării

Centrate pe elev Lucrări practice Dezbatere

Învăţare prin descoperire Brainstorming

Învăţare prin proiecte Observaţie în natură

Învăţare prin experiment Conversaţie

Studiul de caz Demonstraţie

Jocuri didactice Dialog

Jocul de rol

Simulare

Problematizare Centrate pe profesor Exerciţiul Prelegerea

Instruirea programată Explicaţia

Algoritmizarea Povestirea

Rezolvarea de probleme

Una dintre ţintele procesului educaţional este de a-i instrumenta pe

elevi cu abilitatea de a face faţă situaţiilor problematice cu care se

confruntă, deci de a rezolva probleme.

Pentru a putea deveni capabili de a rezolva probleme, elevii trebuie

• să identifice şi să definească o problemă,

• să cunoască metode specifice de investigare a procesului

rezolutiv (strategii algoritmice si euristice),

• să poată realiza raţionamente.

CÂTEVA METODE ŞI TEHNICI BAZATE PE REZOLVAREA DE PROBLEME

1. Problematizarea

2. Brainstorming-ul

3. Metoda Ciorchinelui

4. Cubul

5. Turul Galeriei

1. P R O B L E M A T I Z A R E A

Este considerată o metodă didactică modernă, una dintre una dintre cele mai valoroase metode deoarece orientează cele mai valoroase metode deoarece orientează gândirea şcolarilor spre rezolvarea independentă de gândirea şcolarilor spre rezolvarea independentă de problemeprobleme.

Ca tehnică de instruire, problematizarea îşi găseşte locul oriunde apar situaţii contradictorii, care urmează a fi rezolvate prin gândire.

Prin rezolvări de probleme, profesorul conduce gândirea acestora spre descoperirea adevărurilor.

Importanţa învăţării problematizante constă în faptul că antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de observaţie, reflecţia adâncă, capacitatea de a elabora ipoteze, de a găsi rezolvări ingenioase etc.

Problematizarea are în centru crearea de situaţii- problemă.situaţii- problemă.

Situaţie - problemă =Situaţie - problemă = o situaţie contradictorie, conflictuală între experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care se confruntă şcolarul.

Caracteristicile unei situaţii – problemă:

– să reprezinte o dificultate cognitivă pentru şcolar, rezolvarea

acesteia necesitând un efort real de gândire;

– să trezească interesul şcolarului, să-l surprindă, să-l uimească,

provocându-l să acţioneze;

– să orienteze activitatea şcolarului în direcţia rezolvării, aflării

soluţiei de rezolvare şi, pe cale de consecinţă, avansării în

cunoaştere;

ProblematizareaProblematizarea cere respectarea unor condiţii:

1. elevii să aibă cunoştinţe anterioare legate de problema dată;

2. elevii să fie realmente interesaţi să rezolve;

3. dificultăţile să fie judicios dozate pentru a nu bloca elevul;

4. momentul plasării problemei să fie potrivit.

Strategia problematizării nu are, însă, aplicabilitate universală.

Există conţinuturi care nu se pretează la o astfel de abordare, după cum

există şi situaţii când elevii nu dispun de cunoştinţele şi abilităţile necesare.

Se poate aplica în combinaţie cu dezbaterea, studiul de caz, lectura şi

analiza de text, învăţarea prin descoperire etc

2. BRAINSTORMING-UL Metoda brainstorming-ului (asalt de idei, furtună în creier) are drept

scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în vederea obţinerii, prin combinarea lor, a unei soluţii complexe, creative, de rezolvare a problemei puse în discuţie.

Metoda brainstorming-ului se bazează pe patru principii fundamentale:

- căutarea în voie a ideilor;

- amânarea judecăţii ideilor;

- cantitatea mare de idei;

- schimbul fertil de idei (Oprea, 2007, 202).

Se desfăşoară în cadrul unui grup de participanţi nu foarte numeros (maxim 30 de elevi/cursanţi), iar profesorul trebuie să-şi asume rolul de moderator.

Durata optimă pentru o şedinţă de brainstorming este de 20-45 de minute.

Reguli:Reguli:• toate ideile au caracter de cunoştinţe şi vor fi tratate ca atare

de către participanţi; • exprimarea ideilor mai neobişnuite de către participanţi va fi

încurajată de moderatorul discuţiilor; • nu se va critica nici o sugestie; • se încurajează combinaţiile de idei; • regulile activităţii de brainstorming vor fi afişate într-un loc

de unde să poată fi văzute de către toţi participanţii; • momentele de tăcere (inevitabile) vor fi depăşite de moderator

prin refocalizarea pe o idee emisă anterior, cerând participanţilor extinderea, modificarea/remodelarea acesteia;

• se solicită idei membrilor „tăcuţi” ai grupului, ceea ce-i investeşte pe aceştia cu structură de rol şi de putere;

• se pot folosi pauzele cu rolul de a remotiva discuţia; • calitatea este mai puţin importantă decât cantitatea, dar

aceasta nu trebuie să-i oprească pe membrii grupului să gândească creativ şi inteligent.

Avantaje ale metodeiAvantaje ale metodei:

• stimularea creativităţii;

• dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de argumentare;

• dezvoltarea competenţelor de comunicare;

• formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective;

• participarea activă a tuturor elevilor/cursanţilor;

• sporirea încrederii în sine şi a spiritului de iniţiativă;

• dezvoltarea unui climat educaţional pozitiv;

LimiteLimite ale metodei ale metodei: :

• consum mare de timp;

• reuşita metodei depinde de calităţile moderatorului de a conduce discuţia în direcţia dorită;

• poate fi obositoare şi solicitantă pentru participanţi;

• propune soluţii posibile de rezolvare a problemei, nu şi o rezolvare efectivă a acesteia.

3. METODA CIORCHINELUI

Metoda ciorchinelui constă în exprimarea grafică a conexiunilor

dintre idei, o modalitate de a realiza asociaţii noi

de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.

Realizarea unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva paşi:

– se scrie o noţiune sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei sau al paginii,

– se notează toate cuvintele sau sintagmele care ne vin în minte în legătură cu nucleul scris anterior,

– se leagă ideile sau propoziţiile găsite ulterior de nucleul pe care l-am scris la început cu ajutorul unor linii care exprimă grafic conexiunile dintre idei (conexiuni despre care credem sau ştim cu siguranţă că există),

– se scriu toate ideile pe care le avem în legătură cu tema/problema propusă până la expirarea timpului alocat acestui exerciţiu sau până când epuizăm toate ideile care se corelează cu tema propusă.

Reguli • scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă

în discuţie;

• nu evaluaţi ideile propuse ci, doar, notaţi-le;

• nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte;

• găsiţi conexiuni cât mai multe şi mai variate între noţiunile scrise;

• nu limitaţi nici numărul ideilor, nici pe cel al conexiunilor.

4. CUBUL

• Valorizează activităţile şi operaţiile de gândire implicate în învăţarea unui conţinut.

• Se foloseşte în scopul explorării unui subiect din mai multe perspective.

• Oferă o abordare complexă şi integratoare.

EtapeEtape

1. Propunerea temei activităţii

2. Împărţirea colectivul de elevi în 6 grupuri

3. Oferirea de explicaţii elevilor: - cadrul didactic va construi, singur sau împreună cu elevii, un cub din hârtie pe care va nota cerinţe, folosind fiecare dintre cele şase suprafeţe ale acestuia:

1. Descrie!

2. Compară!

3. Asociază!

4. Analizează!

5. Aplică!

6. Argumentează pro şi contra!

4.Rezolvarea sarcinilor activităţii:

Fiecare dintre cele 6 grupuri va trata tema propusă dintr-o perspectivă, astfel:

Grupa 1: Descrie

Grupa 2: Compară

Grupa 3: Asociază

Grupa 4: Analizează

Grupa 5: Aplică

Grupa 6: Argumentează pro şi contra

5. Prezentarea temei din perspectiva fiecăruia din cele 6 grupuri:

6. Discuţii finale în legătură cu tema abordată.

Avantaje ale metodeiAvantaje ale metodei: : • dezvoltarea capacităţilor de analiză, sinteză, aplicare, transfer,

argumentare ale elevilor/cursanţilor;• formarea unei imagini globale asupra problemei abordate; • o mai bună înţelegere a problemei abordate, având în vedere cele

şase perspective luate în calcul; • motivarea elevilor/cursanţilor pentru participarea la activitate;• activizarea elevilor; • dezvoltarea capacităţilor comunicaţionale.

Limite:Limite: • consum mare de timp; • posibilitatea apariţiei dezordinii în timpul activităţii; • neimplicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor din cadrul

fiecărui grup.

5. TURUL GALERIEI

Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puşi în

ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune evaluarea interactivă şi

profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.

Etape:

1. Elevii, în grupuri de patru sau cinci, rezolvă o problemă (o sarcină de învăţare) susceptibilă de a avea mai multe soluţii (mai multe perspective de abordare).

2. Produsele muncii grupului se materializează într-o schemă, diagramă, inventar de idei etc. notate pe o hârtie (un poster).

3. Posterele se expun pe pereţii clasei, transformaţi într-o veritabilă galerie.3. La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examinasoluţiile propuse de colegi. Comentariile şi observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe posterul analizat.3. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la

poziţia iniţială, înainte de plecare) fiecare echipă îşi reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalţi şi discută observaţiile şi comentariile notate de colegi pe propriul poster.

ConcluziiConcluzii:

Metodele şi tehnicile bazate pe rezolvarea de probleme:

– antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectul, calităţile voliţionale, afectivitatea), captând atenţia şi mobilizând la efort;

– cultivă autonomia acţională;

– formează un stil activ de muncă;

– asigură susţinerea motivaţiei învăţării;

– dă încrederea în sine.

TEMA 2TEMA 2:

“PROIECTAREA UNITĂTILOR DE ÎNVĂŢARE DIN PERSPECTIVA FORMĂRII

COMPETENŢELOR SPECIFICE”

Proiectarea didactică

Proiectarea înseamnă relaţionare între: conţinut obiective strategii de instruire/ autoinstruire strategii de evaluare.

Activitatea de proiectare didactică se finalizează cu elaborarea unor instrumente de lucru utile cadrului didactic:

planificare calendaristică proiecte de activitate didactică/ lecţie

Proiectarea demersului didactic

Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfăşurată de profesor care constă în anticiparea etapelor şi a acţiunilor concrete de realizare a predării. Proiectarea demersului didactic presupune: lectura personalizată a programelor şcolare; planificarea calendaristică; proiectarea secvenţială (a unităţilor de învăţare).

1. Lectura personalizată a programelor şcolare

În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul acestuia este unitatea de învăţare.

LECTURAREA PROGRAMEI se realizează “pe orizontală” în succesiunea următoare:

Competenţe generale

Competenţe specifice Conţinuturi Activităţi de

învăţare

2. Planificarea calendaristică

Planificarea calendaristică Planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază elemente ale programei cu alocarea de timp considerată optimă de către profesor pe parcursul unui an şcolar.

În elaborarea planificărilor calendaristice se recomandă parcurgerea următoarelor etape:

1.Realizarea asocierilor dintre competenţele specifice şi conţinuturi.

2. Împărţirea în unităţi de învăţare.

3. Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare.

4. Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învăţare, în concordanţă cu competenţele specifice şi conţinuturile vizate.

Planificările pot fi intocmite pornind de la următoarea rubricaţie:

3. Proiectarea unei unităţi de învăţare Învăţarea centrată pe formarea de competenţe solicită din partea

cadrului didactic cunoaşterea şi valorificarea în procesul educaţional a conceptului de unitate de învăţare.unitate de învăţare.

Unitatea de învăţare reprezintă:• o succesiune de lecţii,• omogenă din punct de vedere al competenţelor urmărite, • unitară din punct de vedere tematic,• coerentă din punctul de vedere al activităţilor proiectate,• desfăşurată în mod continuu pe o perioadă determinată de timp• finalizată prin evaluare.

Identificarea unităţii de învăţareIdentificarea unităţii de învăţare

• Identificăm temele majore ale programei

• Identificăm conţinuturile programei care pot fi asociate unei anumite teme

• Particularizăm competenţele specifice/ subcompetenţele la conţinuturile asociate temei

• Detaliem conţinuturile după criteriul relevanţei în raport cu competenţele vizate

• Verificăm în ce măsură ansamblul competenţe - conţinuturi permite o evaluare pertinentă; eventual, renunţăm la unele conţinuturi, pe care le vom avea în vedere pentru altă/alte unităţi de învăţare

Unităţile de învăţare pot fi întocmite pornind de la următoarea rubricaţie:

Unitatea 1

Unitatea 2

Unitatea 3

Unitatea 4

• În rubrica Conţinuturi apar inclusiv detalieri de conţinut necesare în explicitarea anumitor parcursuri, respectiv în cuplarea lor la baza proprie de cunoastere a elevilor.

• În rubrica Competenţe specifice se trec simbolurile competenţelor specifice din programa şcolară

• Activităţile de învăţare pot fi cele din programa şcolară, completate, modificate sau chiar înlocuite de altele, pe care profesorul le consideră adecvate pentru atingerea obiectivelor propuse. Activităţile de învăţare se construiesc prin corelarea competenţelor cu conţinuturile şi presupun orientarea către un anumit scop, redat prin tema activităţii.

• Resursele cuprind acele elemente care asigură cadrul necesar pentru buna desfaşurare a activitaţilor de învăţare. Rubrica Resurse cuprinde specificări de timp, de loc, forme de organizare a clasei, material didactic folosit etc.

• În rubrica Evaluare se menţionează instrumentele sau modalitaţile de evaluare aplicate la clasă.

• Finalul fiecărei unităţi de învăţare presupune Evaluare sumativă.

Programa trebuie parcursă în mod necesar de către toţi, dar ea, ca şi manualele se pliază unei citiri personale şi adaptate.

Asupra conţinuturilor programei profesorul poate interveni prin

regruparea lor sub temele unităţilor de învăţare pe care le-a stabilit.

Recomandări față de elaborarea proiectului de lungă durată din perspectiva formării de competenţe:

1. Pentru fiecare unitate de învăţare, profesorul determină competențele specifice prioritare pentru această unitate și fixează indicatorii, conform curriculumului, în prima rubrică.

2. Pentru fiecare secvență de conţinut a unităţii de învăţare, profesorul determină subcompetențele care vor fi realizate prin conținutul concret şi fixează indicatorii respectivi ai curriculumului în rubrica a doua.

3. Pentru secvențele de conținut recapitulative, în plan pot fi prevăzute 1-2 ore, iar pentru conținuturile noi – cel puțin 3 ore per unitate.

4. Fiecare unitate de învăţare va conține, în mod obligatoriu, cel puțin 1 oră de sinteză a materiei din unitatea respectivă și de integrare a materiei în cele din unităţile anterioare.

*Notă: După ce proiectul de lungă durată este aprobat ca document de lucru, profesorul are dreptul să efectueze modificări, pe care le fixează în rubrica Observații (în funcţie de situația concretă creată în clasa de

elevi).

““Libertăţile profesorului ...”Libertăţile profesorului ...”

Profesorul dispune de libertate deplină în corelarea unităţilor de conţinut, ordinea abordării temelor și regimul orar (numărul de ore rezervat fiecărei unităţi de învăţare).

Profesorul dispune de libertate deplină să schimbe ordinea parcurgerii elementelor de conţinut, dacă nu este afectată logica știinţifică sau didactică;

Profesorul dispune de libertate deplină să repartizeze timpul efectiv pentru parcurgerea unităţilor de conţinut în funcţie de pregătirea elevilor la etapa respectivă a învăţării;

Profesorul dispune de libertate deplină să grupeze în diverse moduri elementele de conţinut în unităţi de învăţare, cu respectarea logicii interne de dezvoltare a conceptelor;

Profesorul dispune de libertate deplină să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.

Bibliografie:

  

1.Cerghit Ioan ,,Metode de învăţământ’’, Editura Polirom,  Iaşi, 2006.

2.Breben S., Gongea E., Ruiu G., Fulga M,,Metode interactive de grup’’, Editura Arves, Craiova 2002. 

3.Dulamă Maria Eliza ,, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante’’, Editura  Clusium,Cluj Napoca 2002.

Vă mulţumim!

Asta-i tot ce v-am pregătit oameni buni!

Pentru…22.04.2013