C I T O L O G I E C I T O L O G I E A N I M A L A N I M A L ĂĂ

CELULA ANIMALĂ

04.10.2010 – 19.11.2010

Conf. dr. Marina Nechifor

BIBLIOGRAFIEBIBLIOGRAFIE Alberts B., Bray D., Lewis J., Raff M., Roberts K., Watson J.D.

(1994) MOLECULAR BIOLOGY OF THE CELL, ediţia a III-a, Editura Garland Science (New York & London).

Alberts B., Johnson A., Lewis J., Raff M., Roberts K., Walter P. (2008) MOLECULAR BIOLOGY OF THE CELL, ediţia a V-a, Editura Garland Science (New York & London).

Lodish H., Berk A., Zipursky S.L., Matsudaira P., Baltimore D., Darnell J. (2000) MOLECULAR CELL BIOLOGY, editia a IV-a, Editura W.H. Freeman & Co (New York).

Lodish H., Berk A., Kaiser C.A., Krieger M., Scott M., Bretscher A., Ploegh H., Matsudaira P. (2007) MOLECULAR CELL BIOLOGY, ediţia a VI-a, Editura W.H. Freeman & Company (New York).

Cruce M. (1999) BIOLOGIE CELULARĂ ŞI MOLECULARĂ, Editura AIUS (Craiova), Colecţia Hipocrate.

Nechifor M.T. (2002) BIOLOGIE ŞI PATOLOGIE CELULARĂ (Vol.1) Editura Ars Docendi, Bucureşti.

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CELULELORORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CELULELOR Primele organisme vii au apărut în urmă cu 3,5-3,8 miliarde de ani (aproximativ după 1 miliard de ani de la formarea Pământului).

În prezent este unanim acceptată ideea că unitatea morfo-funcţională a lumii vii este celula. Dar cum a apărut prima celulă şi cum se poate explica diversitatea celulelor actuale, evoluate ?Se presupune că toate tipurile de celule ale organismelor vii au evoluat dintr-un strămoş comun cu organizare precelulară.

Etapa precelularăEtapa precelularăSe consideră că atmosfera Pământului primitiv a oferit condiţii pentru formarea spontană a moleculelor organice (aminoacizi, glucide simple, uree, acizi graşi şi alte molecule cu importanţă biologică), ce au reprezentat materialul de bază pentru formarea organismelor vii. Etapa următoare a evoluţiei a constituit-o formarea macromoleculelor, prin asamblarea spontană a unităţilor de bază reprezentate de aminoacizi, nucleotide, glucide.

Aminoacizi → Lanţuri polipeptidice (PROTEINE) Nucleotide → Lanţuri polinucleotidice (ACIZI NUCLEICI)

Acidul ribonucleic (ARN) a constituind macromolecula esenţială pentru formarea primelor celule. Acest stadiu al evoluţiei celulare a fost numit lumea ARN (concept elaborat de Walter Gilbert în 1986).

1953 – Stanley Miller şi Harold Urey

CELULA PRIMITIVCELULA PRIMITIVĂĂ Prin asamblarea spontană a lipidelor din mediul apos s-au format sisteme membranare capabilă să delimiteze ARN-ul cu proprietăţi de autoreplicare şi o serie de molecule asociate, rezultând celula primitivă. Pe măsura evoluţiei, funcţiile îndeplinite de ARN au fost preluate de ADN (informaţia genetică este mai bine stocată şi stabilizată în moleculele de ADN dublu catenare). Ulterior proteinele au devenit catalizatorii cei mai importanţi, iar ARN-ul funcţionează ca element de legătură între ADN şi proteine

ADN → ARN → Proteine

CELULA ACTUALCELULA ACTUALĂĂÎn prezent este acceptată ideea ca celulele actuale au evoluat dintr-o celulă ancestrală comună numită PROGENOTPROGENOT.

În cursul evoluţiei s-au diferenţiat trei linii celulare distincte: ARCHAEBACTERII, EUBACTERII şi EUCARIOTEARCHAEBACTERII, EUBACTERII şi EUCARIOTE.

Aceste trei linii celulare au fost încadrate în două tipuri principale de celule:

Procariote Procariote (PK)(PK) pro=înainte, karyon=miez, nucleu; limba greacăEucariote (EK)Eucariote (EK) eu=adevărat, karyon=miez, sâmbure; limba greacă

Figura 1. Celula ancestrală (progenot) şi diferenţierea celor trei linii celulare: archaebacterii, eubacterii şi eucariote.

Între celulele procariote şi eucariote există deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte organizarea lor, dar există şi o serie de asemănări care atestă evoluţia lor din aceeaşi celulă ancestrală.

Toate cele trei linii celulare au avut un strămoş comun, şi prin urmare celulele procariote nu sunt strămoşii celulelor eucariote !!!

PROCARIOTELEPROCARIOTELE sunt cele mai simple forme celulare de organizare a vieţii. Din această categorie fac parte archaebacteriilearchaebacteriile şi eubacteriileeubacteriile. ► Procariotele nu au nucleu delimitat de sisteme membranare, ci un corp nucleoid reprezentat de ADN, neconjugat cu proteine bazice şi ataşat de membrana celulară. ► Citoplasma este lipsită de organite delimitate de endomembrane, dar prezintă ribozomi liberi. ► Membrana plasmatică este dublată la exterior de o membrană protectoare. ► Principalele caracteristici ale procariotelor sunt capacitatea de a prolifera rapid şi de a se adapta relativ uşor la variaţiile condiţiilor de mediu.

ArchaebacteriileArchaebacteriile sunt cele mai vechi celule procariote, fiind reprezentate de bacterii ce trăiesc în condiţii de mediu extreme.

Din acest grup fac parte bacteriile sulfuroase, bacteriile halofile şi bacteriile metanogene.

Condiţiile de mediu extreme sunt neobişnuite în zilele noastre, dar ele au fost specifice momentului apariţiei vieţii pe Pământ.

Un exemplu actual de archaebacterii îl reprezintă bacteriile termoacidofile care trăiesc în izvoare sulfuroase calde cu temperaturi de peste 80oC şi cu valori ale pH-ului extrem de acide (<2).

EubacteriileEubacteriile (bacteriile adevărate) sunt reprezentate de forme comune ale bacteriilor actuale. Ele sunt foarte numeroase şi trăiesc într-o mare diversitate de medii: apă, aer, sol, alte organisme (de exemplu bacteriile patogene).

Figura 2. Reprezentarea schematică a celulei procariote

Ca model de structură pentru celulele procariote poate fi prezentată Escherichia coli, bacterie întâlnită în intestinul uman.

Escherichia coli este o celulă în formă de bastonaş cu o lungime de 2 μm şi diametrul de 1 μm.

Asemănător majorităţii procariotelor, E.coli este înconjurată de un perete celular rigid alcătuit din polizaharide şi peptide.

Sub peretele celular se află membrana plasmatică reprezentată de un bistrat lipidic în care sunt integrate proteinele membranare.

Citoplasma conţine genomul celular (ADN circular condensat sub formă de nucleoid) ribozomi şi diferite incluzii.

Procariotele pot avea ADN extracromozomal (elemente denumite plasmide)

EUCARIOTELEEUCARIOTELE au o organizare celulară complexă întrucât conţin un nucleu adevărat, numeroase organite citoplasmatice şi citoschelet. Eucariotele au apărut în urmă cu 2 miliarde de ani. Celulele eucariote sunt caracteristice plantelor şi animalelor. In cadrul eucariotelor sunt incluse şi o serie de organisme unicelulare: alge, protozoare, ciuperci, drojdii.

Figura 3. Reprezentarea schematică a celulei eucariote: 1 – nucleol, 2 – nucleu, 3 – ribozom, 4 – veziculă, 5 – reticul endoplasmic rugos, 6 – aparat Golgi, 7 – citoschelet, 8 – reticul endoplasmic neted, 9- mitocondrii, 10 – vacuolă, 11 – citosol, 12 – lizozom, 13 – centrioli.

Organizarea structuralOrganizarea structuralăă a celulei EK a celulei EKCelulele eucariote sunt înconjurate de membrana plasmatică. Spre deosebire de procariote, celulele eucariote prezintă numeroase membrane intracelulare ce formează structuri specializate denumite organite celulare: nucleu, mitocondrii, peroxizomi, cloroplaste (la plante), reticul endoplasmic, lizozomi, peroxizomi. Cel mai mare organit al celulelor eucariote este nucleul, cu un diametru de aproximativ 5 μm. Compartimentalizarea mediului intracelular prin endomembrane permite celulelor eucariote să funcţioneze mult mai eficient comparativ cu procariotele. Astfel, mitocondriile şi cloroplastele joacă un rol fundamental în cadrul metabolismului energetic al celulei. Dacă se îndepărtează membrana plasmatică şi organitele, din celulă rămâne citosolul. Citosolul are consistenţa unui gel şi reprezintă locul de desfăşurare a numeroase reacţii metabolice.

AsemAsemăănnăări privind organizarea structuralri privind organizarea structuralăă a PK a PK şşi EKi EK

În ciuda diferenţelor marcante privind organizarea structurală, toate celulele, atât cele PK cât şi cele EK prezintă o serie de asemănări. Membrana plasmatică este o structură comună, ce îndeplineşte roluri similare pentru ambele tipuri de celule.

Membrana plasmatică:

- separă mediul intern intracelular de mediul extracelular,

- reglează schimburile de substanţe (molecule şi ioni) ale celulei cu mediul extracelular (permebilitate selectivă)

- menţine potenţialul electric al celulei.

Materialul genetic (ereditar). Toate celulele, atât cele PK cât si cele EK, posedă ADN ca material ereditar, şi diferite tipuri de ARN utilizate pentru sinteza proteinelor.

Tabelul 1. Comparaţie privind organizarea structurală şi funcţională a celulei procariote şi eucariote.

Proprietăţi caracteristice PROCARIOTE EUCARIOTE

Tipuri de organisme EubacteriiArchaebacterii

-Protiste (EK unicelulare): alge, protozoare, drojdii-Fungi-Plante-Animale

Dimensiunea celulei Mică, circa 0,2-2 μm Mare, de obicei 10-100 μm

Metabolism Divers, anaerob şi aerob Aerob (cu excepţia celulelor fără mitocondrii)

Organite Nu au organite delimitate de membrane

Numeroase organite: nucleu, mitocondrii, lizozomi, peroxizomi, cloroplaste

Acid deoxiribonucleic (ADN) ADN circular, necomplexat cu proteine

ADN de dimensiuni mari, organizat la nivelul nucleului

Cromozomii O singură moleculă de ADN circular Numeroase molecule de ADN liniar

Acid ribonucleic (ARN) şi proteine

ARN-ul şi proteinele sunt sintetizate în acelaşi compartiment intracelular

ARN sintetizat şi prelucrat în nucleuProteinele sintetizate în citoplasmă

Ribozomi 70S 80S70S în mitocondrii şi cloroplaste

Proprietăţi caracteristice PROCARIOTE EUCARIOTE

Citoschelet Absent Reţea complexă alcătuită din microtubuli, microfilamente şi filamente intermediare

Perete celular Peptidoglican Celuloză sau chitină;Absent la animale

Diviziunea celulară Prin fisiune (diviziune binară) Prin mitoză

Reproducerea Prin fisiune binară, înmugurire

Fisiune şi înmugurire la EK inferioareSexuată, cicluri de meioză-fertilizare la animale şi plante superiore

Organizarea Unicelulară Multe pluricelulare, cu diferenţieri în numeroase tipuri de celule

Toleranţa la mediu Proliferare rapidă şi adaptabile la variaţii mari ale factorilor de mediu

Suportă variaţii limitate ale factorilor de mediu

Teoria endosimbioticăTeoria endosimbioticăSe apreciază că o serie de organite au rezultat prin asocierea celulelor procariote cu un strămoş al eucariotelor. Teoria endosimbiotică este susţinută în special de cercetările asupra mitocondriilor şi cloroplastelor.Iniţial atmosfera Pământului era lipsită de oxigen molecular. Etapa evolutivă următoare a fost marcată de procesul de fotosinteză, ce a permis celulelor să folosească energia solară. În acest proces celulele folosesc apa ca donor de electroni şi hidrogen pentru transformarea CO2 în molecule organice, iar procesul de fotosinteză este însoţit de eliberarea de oxigen molecular. Prin acest mecanism, în urmă cu aproximativ 2 miliarde de ani în atmosfera Pământului s-a produs oxigen molecular din abundenţă. După apariţia oxigenului, celulele s-au diversificat, iar o parte din celule au adoptat o cale alternativă de supravieţuire bazată pe un metabolism oxidativ. Se presupune că metabolismul oxidativ a furnizat un avantaj acestor celule comparativ cu cele cu metabolism anaerob. Prin asocierea simbiotică dintre o celulă anaerobă cu o celulă aerobă, celula anaerobă a obţinut capacitatea de a susţine un metabolism aerob. Aşadar, conform acestui mecanism, celulele eucariote au evoluat prin asocierea unui strămoş al eucariotelor cu procariote aerobe.

În prezent teoria endosimbiotică este unanim acceptată şi se apreciază că mitocondriile provin din bacterii aerobe, iar cloroplastele din bacterii fotosintetizante.

Argumente in favoarea teoriei endosimbiotice:Argumente in favoarea teoriei endosimbiotice:

Mitocondriile şi cloroplastele sunt asemănătoare cu bacteriile în ceea ce priveşte dimensiunea.

Mitocondriile şi cloroplastele au propriul lor sistem genetic (sunt purtătoare de informaţie genetică) care este separat de genomul nuclear al celulei.

Ribozomii din mitocondrii şi cloroplaste şi ARN-ul ribozomal sunt strâns înrudite cu omologii lor de la bacterii.

Trebuie menţionat însă că, pe parcursul evoluţiei o mare parte din genomul bacteriei a fost încorporat în genomul nuclear al celulei, astfel încât numai o parte dintre componentele mitocondriilor şi cloroplastelor sunt codificate la eucariotele actuale de ADN-ul localizat în mitocondrii, respectiv în cloroplaste.

Organismele multicelulareOrganismele multicelulareÎn cursul evoluţiei ulterioare a celulei eucariote s-a realizat specializarea şi diversificarea celulară, fenomene ce au contribuit la formarea şi evoluţia organismelor multicelulare. Organismele pluricelulare au evoluat din EK unicelulare cu aproximativ un miliard de ani în urmă. O serie de eucariote unicelulare, de exemplu alga verde Volvox, formează agregate multicelulare (colonii) care par să reprezinte punctul de tranziţie evolutivă de la o singură celulă la organismele pluricelulare.

Organismele multicelulare primitive sunt formate din două tipuri de celule ce îndeplinesc funcţii diferite. Unele celule sunt mici şi mai numeroase şi sunt de obicei specializate pentru mişcare şi mor după un număr limitat de diviziuni celulare. A doua categorie este reprezentată de celule mari ce sunt specializate pentru reproducere şi care au o capacitate de proliferare nelimitată. Organismele multicelulare mai evoluate prezintă un grad mare de complexitate în ceea ce priveşte organizarea celulară. În cadrul unui organism multicelular unele celule alcătuiesc corpul (soma) şi se numesc celule somatice, iar altele servesc ca precursori pentru o nouă generaţie. La plantele superioare şi la animale aceste celule prezintă particularităţi speciale şi se numesc celule germinale. Din celulele germinale se vor forma toate tipurile de celule dintr-un organism multicelular. Celulele germinale sunt necesare pentru reproducerea sexuată prin care se realizează posibilităţi multiple de recombinare a genelor unei specii, proces ce a stat la baza variabilităţii organismelor.

A single ~200 micrometer (m) cell, the human egg, withsperm, which are also single cells. From the union of an eggand sperm will arise the 10 trillion cells of a human body.

Celule procariote şi eucariote Celule procariote şi eucariote sunt sunt utilizate ca modele utilizate ca modele experimentaleexperimentaleStudiile de biologie celulară şi moleculară folosesc ca modele experimentale diferite tipuri de celule şi organisme.

Escherichia coli a fost folosită pentru investigarea unor mecanisme fundamentale, cum sunt: replicarea ADN, expresia genelor şi sinteza proteinelor, descifrarea codului genetic. Avantajul acestui model experimental constă în simplitatea sa şi în uşurinţa cu care această bacterie se poate reproduce în laborator. Genomul E.coli are dimensiuni reduse (codifică circa 4.000 de proteine, comparativ cu organismul uman care codifică aproximativ 100.000 proteine diferite).

Saccharomyces cerevisiaeStudiile pe drojdii au permis înţelegerea multor procese fundamentale cum sunt: replicarea ADN, transcripţia şi procesarea ARN, sortarea proteinelor şi reglarea diviziunii celulare.

Dictyostelium discoideum este un EK unicelular simplu. Este o celulă deosebit de mobilă şi a constituit un model pentru studiul mecanismelor moleculare ce controlează mişcarea celulară. În condiţii nefavorabile, în lipsa unei cantităţi adecvate de hrană, celulele izolate agregă formând structuri multicelulare. Acest organism pare să fie situat la limita dintre organismele unicelulare şi pluricelulare, şi a fost utilizat ca model pentru studiile de semnalizare celulară şi pentru înţelegerea interacţiilor intercelulare.

Caenorhabditis elegans este un nematod utilizat ca model pentru studiul dezvoltării şi diferenţierii celulare; a permis înţelegerea mecanismului morţii celulare programate.

Drosophila melanogaster este, la fel ca şi Caenorhabditis.elegans, un model pentru studiul dezvoltării embrionare.

Arabidopsis thaliana reprezintă principalul model pentru studiile de genetică moleculară la plante.

Xenopus laevis (amfibian), reprezintă un model important pentru investigarea stadiilor timpurii ale dezvoltării vertebratelor. Ouăle de Xenopus sunt celule mari şi toate stadiile de dezvoltare de la ou la mormoloc pot fi studiate în laborator.

Şoarecele de laborator (Mus musculus). Analizele genetice ce au utilizat ca model experimental şoarecele au permis identificarea a numeroase mutaţii ce afectează dezvoltarea organismului. În prezent se folosesc aşa-numiţii şoareci transgenici la care anumite gene specifice au fost introduse în interiorul liniei germinale, astfel încât efectul acestor gene asupra dezvoltării sau în legătură cu alte procese poate fi studiat pe animalul “întreg”. S-a observat că mutaţii ale genelor omoloage la şoarece şi om determină defecte asemănătoare în dezvoltarea ambelor specii.

Culturile de celule umane (normale şi tumorale) au permis înţelegerea mecanismelor ce guvernează diviziunea celulară, transformarea celulelor normale în celule canceroase, studiul efectelor unor agenţi terapeutici.

CONCLUZIECONCLUZIE

Evoluţia organismelor a determinat la nivel celular o diversitate şi o specializare celulară remarcabilă. Totuşi, termenul de “celulă” este folosit adesea fără a se specifica un anumit tip de celulă, deoarece în principiu organizarea structurală şi funcţională a celulelor este similară la toate tipurile de celule.