cazare ieftin

10
Cum să găseşti cazare ieftină Dacă data trecută am discutat despre biletele de avion, acum aş vrea să vă povestesc câte ceva despre cazare. Aceasta ocupă un loc important în bugetul unui călător, de multe ori fiind cea mai 'consistentă' parte a unei călătorii. Există în lume oraşe în care cazarea nu este o problemă de bani, ci doar de alegere. Însă există şi locaţii fabuloase, în care nu poţi găsi o cameră decentă sub 100 de euro. Ştiţi cu toţii care sunt acestea: Paris, Amsterdam, Londra şi altele. Haideţi să vedem cum putem rezolva această problemă şi cum găsim cea mai ieftină şi mai bună cazare... Tingo.com - un site TripAdvisor, care are o mare calitate - dacă tu faci o rezervare cu ceva timp înainte, iar preţurile la hotelul ales scad, vei primi diferenţa înapoi. Este de încercat! Agoda.com - este un site 'specializat' pe Asia, însă găseşti oferte pentru orice locaţie din lume. Eu l-am încercat, are preţuri puţin mai mici ca booking. Singurul dezavantaj ar fi că îţi ia banii pe loc. Dacă plănuieşti să plăteşti hotelul când ajungi la faţa locului, atunci nu alege Agoda. În rest, numai de bine. Nu ocoli agenţiile de turism mari. La un moment dat, am luat un pachet pe Tenerife, de la o agenţie foarte cunoscută de turism, care mi se părea mie cam... piperat. Şi am refăcut acel pachet prin căutări proprii (avion, acelaşi hotel, aceeaşi cameră, etc). Nu am ieşit mai bine la preţ. Agenţiile de turism negociază aceste pachete de vacanţă şi îţi oferă preţuri foarte bune. Astfel, nu mai ai nicio bătaie de cap. În plus - ai şi suport permanent, în caz că întâmpini dificultăţi la destinaţie. Un alt sfat ar fi că trebuie să ştii EXACT ce vrei. Multe dintre site- uri au căutări în funcţie de locaţie, preţuri, dotări, etc. Ca să găseşti o cazare şi ieftină, dar şi bună, trebuie să ştii care sunt condiţiile tale - ce vrei să ai şi la ce ai putea renunţa. De exemplu, eu îmi doresc de la o cameră de hotel să fie curată, să aibă două paturi, baie în cameră şi internet. Rar fac excepţie de la aceste reguli. În plus, aleg mereu un hotel cât mai aproape de zona în care

Transcript of cazare ieftin

Page 1: cazare ieftin

Cum să găseşti cazare ieftină

Dacă data trecută am discutat despre biletele de avion, acum aş vrea să vă povestesc câte ceva despre cazare. Aceasta ocupă un loc important în bugetul unui călător, de multe ori fiind cea mai 'consistentă' parte a unei călătorii. Există în lume oraşe în care cazarea nu este o problemă de bani, ci doar de alegere. Însă există şi locaţii fabuloase, în care nu poţi găsi o cameră decentă sub 100 de euro. Ştiţi cu toţii care sunt acestea: Paris, Amsterdam, Londra şi altele. Haideţi să vedem cum putem rezolva această problemă şi cum găsim cea mai ieftină şi mai bună cazare...

Tingo.com - un site TripAdvisor, care are o mare calitate - dacă tu faci o rezervare cu ceva timp înainte, iar preţurile la hotelul ales scad, vei primi diferenţa înapoi. Este de încercat!

Agoda.com - este un site 'specializat' pe Asia, însă găseşti oferte pentru orice locaţie din lume. Eu l-am încercat, are preţuri puţin mai mici ca booking. Singurul dezavantaj ar fi că îţi ia banii pe loc. Dacă plănuieşti să plăteşti hotelul când ajungi la faţa locului, atunci nu alege Agoda. În rest, numai de bine.

Nu ocoli agenţiile de turism mari. La un moment dat, am luat un pachet pe Tenerife, de la o agenţie foarte cunoscută de turism, care mi se părea mie cam... piperat. Şi am refăcut acel pachet prin căutări proprii (avion, acelaşi hotel, aceeaşi cameră, etc). Nu am ieşit mai bine la preţ. Agenţiile de turism negociază aceste pachete de vacanţă şi îţi oferă preţuri foarte bune. Astfel, nu mai ai nicio bătaie de cap. În plus - ai şi suport permanent, în caz că întâmpini dificultăţi la destinaţie.

Un alt sfat ar fi că trebuie să ştii EXACT ce vrei. Multe dintre site-uri au căutări în funcţie de locaţie, preţuri, dotări, etc. Ca să găseşti o cazare şi ieftină, dar şi bună, trebuie să ştii care sunt condiţiile tale - ce vrei să ai şi la ce ai putea renunţa. De exemplu, eu îmi doresc de la o cameră de hotel să fie curată, să aibă două paturi, baie în cameră şi internet. Rar fac excepţie de la aceste reguli. În plus, aleg mereu un hotel cât mai aproape de zona în care am treabă (adică, prin centru) dacă merg într-un oraş mare, ca să nu cheltui mult pe transport. Îmi place să merg pe jos şi atunci aleg în funcţie de acest criteriu. Citesc întotdeauna comentariile clienţilor de pe site-uri. Nu dau importanţă unor chestii absurde ca "mic dejun mic", "zgomot pe stradă", "cald", "frig", etc... De câţi ani călătoresc, alegerea unui hotel a devenit ceva instinctiv. Şi în 95% din cazuri nimeresc foarte bine!

Airbnb.com - este cel mai mare şi mai popular site din lume cu apartamente de închiriat. Poţi lua fie un apartament întreg, doar pentru tine, fie o cameră la cineva în casă. Îl recomand!

9Flats.rom - este foarte bun pe Europa, dar are şi oferte worldwide.

Page 2: cazare ieftin

HomeAway.com - este cel mai vechi site în domeniu şi se bazează pe închirieri de apartamente/case/vile în întregime.

Roomorama.com - are o prezenţă excelentă în Europa, America şi Canada.

Wimdu.com - este principalul competitor pentru airbnb.com şi este specializat pe închirieri de apartamente mici, la preţuri excelente, bed&breakfast şi single rooms.

Aceste site-uri sunt sigure, iar proprietarii sunt verificaţi temeinic înainte de a-şi putea înscrie apartamentul. Au existat în trecut mici nereguli, însă acum companiile susţin că siguranţa este principala lor preocupare. Ca să poţi închiria de pe site-urile de mai sus, trebuie să îţi faci cont şi să îţi completezi un profil. Plata se face în condiţii excelente de securitate, via website, nu direct la proprietar, astfel încât - dacă ai probleme de orice natură, banii îţi vor fi returnaţi. Pe site-uri găseşti şi review-uri la fiecare apartament în parte şi îţi vei putea face o idee despre ce este vorba.

Aceste apartamente în regim hotelier sunt excelente pentru grupuri de prieteni sau familii, pentru situaţii în care o cameră de hotel este mult prea scumpă sau atunci când stai mai mult şi îţi doreşti o bucătărie şi un confort sporit. Adică să te simţi ca acasă...

Hosteluri

Hostelurile sunt cea mai ieftină formă de cazare din întreaga lume. Ele oferă dormitoare cu mai multe paturi (uneori şi camere private), cu baie comună, internet, seifuri, bucătărie şi alte facilităţi. De obicei, cu cât există mai multe paturi într-o cameră, cu atât este mai ieftin locul tău de cazare.

Hostelurile fac parte din "backpacking culture", ca să zic aşa, iar uneori sunt privite cu suspiciune. Recunosc, am trecut şi eu prin asta. În Valencia aveam rezevare la un hostel şi am dat peste un personaj tare ciudat, care m-a făcut să renunţ pe loc la cazare. Însă aceasta este doar o mică întâmplare neplăcută... Mulţi dintre prietenii mei călători, mai deschişi la minte decât mine, au stat în hosteluri şi s-au simţit minunat. Eu, fiind mai pretenţioasă (prefer o cameră privată) aleg să dau un ban în plus şi să stau la hotel. Dar, uneori nu dispui de aceşti bani şi atunci hostelurile pot fi o variantă excelentă de cazare. Se potrivesc şi într-un city break într-un oraş european scump (Amsterdam, Londra), dar şi pentru o vacanţă mai lungă prin Asia sau America (recomand pensiunile atât în ţară, cât şi în afară). Alegeţi totuşi cu grijă şi renunţaţi dacă ceva vi se pare ciudat sau inconfortabil.

Page 3: cazare ieftin

Cele mai bune site-uri de pe care vă puteţi închiria un pat / o cameră la un hostel sunt: hostelworld.com şi hostelbookers.com. Primul este cel mai bun şi îl recomand.

Ai grijă de casa cuiva!

Dacă ţi-ai propus să stai o perioadă mai lungă într-o locaţie ca Londra, New York sau Sydney - îţi vor trebui o mulţime de bani pentru cazare / închiriere. De ce nu ai sta în casa cuiva, atât timp cât proprietarul este plecat în vacanţă?!

Această 'metodă' se potriveşte persoanelor care iubesc călătoriile, drumul şi nu neapărat destinaţia. Trebuie să ai timp, să fii deschis la minte şi să îi demonstrezi proprietarului că eşti cea mai potrivită persoană care poate avea grijă de locuinţa sa. Uneori acest schimb (cazare gratis vs. pază de domiciliu) include şi... animale domestice, grădinărit, plată facturi şi altele... Trebuie să ştii dinainte la ce să te aştepţi şi totul va fi în regulă.

Cele mai populare site-uri de house sitting sunt:

MindMyHouse.com - am cont la ei, am plătit o taxă (20 $) şi am încercat toamna trecută să conversez cu o doamnă din Florenţa, care pleca la fiica sa în America. Nu s-a concretizat această 'afacere', doar pentru că doamna nu prea răspundea la mail-uri... Însă merită încercat! Sunt foarte buni pe zonele rurale din Europa (Spania, Franţa, Italia, Portugalia), dar mai ales pe America.

HouseCarers.com - sunt foarte buni pe Australia şi Noua Zeelandă, dacă vă bate gândul să ajungeţi pe acolo. Taxa de înscriere este de 50$.

The Caretaker Gazette (caretaker.org) - este pe piaţă din 1983, are anunţuri de joburi, dar şi de house sitting - fiind cea mai veche organizaţie din lume în acest domeniu. Taxa de membru este de 29 $ pe an.

Dacă vreţi să încercaţi această metodă, mai trebuie să ştiţi că se încheie contracte legale, că există house sitting pe termen lung (inclusiv ca un fel de job), dar şi pe termen scurt (de exemplu, vă puteţi

Page 4: cazare ieftin

petrece Crăciunul într-un castel din Franţa - am văzut eu acest anunţ pe MindMyHouse:). Fiţi deschişi la minte şi călătoriţi mai des - se poate!

Munceşte pentru cazare!

Dacă eşti tânăr sau în vârstă, dacă îţi place să lucrezi în aer liber şi vrei să îţi trăieşti viaţa la maxim, atunci găseşti aici o variantă excelentă. Munceşte la o fermă (oriunde în lume) pentru cazare şi masă gratis.

World Wide Opportunities on Organic Farms (wwoof.org) este o organizaţie care te ajută să îţi găseşti un job la o fermă, din ţara pe care doreşti să o vizitezi, contra cazare şi masă. Programul este foarte bun - 5 ore de muncă/zi, 5 zile/săptămână - şi nu constă neapărat în munci grele, la câmp, ci şi în alte activităţi la care eşti priceput (la birou sau la bucătărie, de exemplu). Ca să îţi găseşti un astfel de loc, se plăteşte o taxă anuală de 30 de dolari şi nu trebuie să ai experienţă, ci doar dorinţă de muncă, socializare şi învăţare.

Dacă nu vrei să te înscrii pe site-ul de mai sus, poţi încerca să mergi la un hostel din ţara în care doreşti să stai şi să întrebi proprietarii sau călătorii dacă ştiu vreo fermă în zonă pentru voluntari. Este destul de simplu!

Stabileşte TU ce preţ vrei să plăteşti!

Există câteva site-uri excelente care îţi oferă 'last-minute deals' şi te lasă să stabileşti singur cât plăteşti. Iată care sunt acestea:

LateRooms.com - excelent în Europa!

Page 5: cazare ieftin

LastMinute.com - excelent în Europa!

HotelTonight.com

Priceline.com

Hotwire.com

Călătorii profesionişti susţin că ultimele două sunt cele mai bune! Cum se desfăşoară 'acţiunea'? Simplu: acestea sunt site-uri profesioniste în care tu poţi să licitezi un preţ pentru o anumită cameră de la un hotel dintr-o anumită ţară. Singura problemă ar fi că nu vei şti dinainte de a plăti la ce hotel vei sta - însă vei obţine exact ce doreşti: un preţ excelent (ales de tine), destinaţia aleasă, zona din oraş pe care o vrei, numărul de stele visat.

Este o metodă foarte bună de a gasi cazare ieftină la hoteluri de 4 şi 5 stele, în oraşele mari ale lumii. Preţurile la hoteluri sunt asemănătoare cu cele de pe site-ul Hotels.com, iar dacă vrei să afli mai multe, îţi recomand BetterBidding.com - un forum pe care călătorii îţi vor povesti ce hoteluri au oferte excelente şi cât licitează ei de obicei. Eu zic că merită încercat, mai ales când nu găseşti un preţ care să te mulţumească prin metodele clasice!

Schimb de case

Este o metodă destul de practicată în America, dar şi în UK, Italia sau Franţa. Condiţia necesară pentru a face un schimb de casa este... să ai propria locuinţă, evident. Şi da, este exact ca în filmul lui Cameron Diaz - The Holiday! Mulţi oameni nu fac schimb de case deoarece se tem să nu fie jefuiţi sau altceva, însă nu se gândesc că şi cei cu care fac schimb au aceleaşi probleme şi gânduri. Site-urile de schimb de case sunt perfect securizate, se încheie contracte legale şi vei vorbi de multe ori cu familiile respective la telefon şi pe e-mail.

Cele mai bune site-uri pentru schimb de case sunt: HomeExchange.com, seniorshomeexchange.com, ihen.com, homeforexchange.com.

Page 6: cazare ieftin

În timp ce unii încă se mai îngrijorează dacă să facă acest pas sau nu, acolo, în lumea largă, există o mulţime de persoane care se bucură de vacanţe prelungite, confortabile şi relaxante.

Stai cu localnicii!

Nu întâmplător am lăsat această metodă de cazare la sfârşit! Aş vrea să vă povestesc mai multe despre ea. A sta cu localnicii în aceeaşi casă, a învăţa de la ei, a mânca, discuta şi vizita oraşul respectiv cu ei, este una dintre cele mai înţelepte metode de a călători prin lume. În plus, nu vei plăti nimic pe cazare şi vei avea parte de experienţe pe care nu le vei uita niciodată.

Cele mai bune site-uri de hospitality exchange sunt:

CouchSurfing.com - The Best!

Servas (joomla.servas.org) - the oldest! (aici ai nevoie de scrisori de recomandare şi se plăteşte o taxă).

HospitalityClub.org - the second-biggest! (trebuie să îţi dai numele complet şi cineva te va verifica, să nu fii un criminal în serie:))

GlobalFreeloaders.com - este renumit în Australia şi trebuie să găzduieşti pe cineva ca să poţi fi primit la rândul tău în gazdă.

Această metodă, de a sta gratis cu localnicii, implică un profil foarte bine completat, cu poze, discuţii pe private cu gazdele, hobby-uri comune, schimb cultural şi, poate, un mic cadou din ţara ta. Cred eu că este o metodă excelentă de a promova România în afară...

Eu am 'încercat' Couchsurfing-ul de trei ori până acum şi am avut experienţe fabuloase, de neuitat. Am stat la Helga în Milano - o mamă de 41 de ani, singură, cu doi copii - am gătit împreună, le-am dus poze din România, ciocolată, un CD cu muzică românească, am stat ore în şir de vorbă şi am mers la tatăl ei la masă. Apoi am stat într-un apartament din Genova, aparţinând unui italian care trăia cu o româncă. A

Page 7: cazare ieftin

fost destul de bine, foarte confortabil, nu am ce să zic. Însă acest domn mi-a scris un review negativ pe CouchSurfing, pentru că a înteles ceva greşit pe blogul meu. Există oameni şi oameni, nu avem ce face! Iar în Toscana am avut norocul să locuiesc într-o vilă tipic italiană, împreună cu o familie superbă, Rita şi Matteo, alături de care am gătit, am fost în oraş, am râs şi am petrecut clipe magice.

În ultima perioadă am ocolit puţin CouchSurfing-ul din cauza acelui review negativ (o mare prostie, de altfel), dar şi din cauză că şi eu, şi Vlad simţim nevoia de mai multă intimitate şi, uneori, nu suntem foarte sociabili. Niciodată, dar niciodată nu mi-aş permite să-mi tratez gazdele doar ca pe nişte "canapele gratis"... Trebuie să fii "în formă" şi să comunici, să împărtăşeşti ceva din cultura, învăţătura şi emoţiile tale cu acei oameni. Nimic nu este mai frumos decât acest lucru şi promit că mai încerc, în curând:)

Aici am povestit mai mult despre CouchSurfing ca fenomen, dar şi despre experienţele mele! Ce vă mai pot spune este că în Spania nu funcţionează foarte bine CouchSurfing-ul şi nici HitchHiking-ul. Am simţit pe propria piele acest lucru (Barcelona, Tarragona, Valencia), dar am auzit şi la alţii...

Casa lui Rita si Matteo, in Scarperia, Toscana

Squatting

Şi nu aş vrea să închei acest articol fără să vă povestesc şi despre metoda de a găsi cazare gratis a călătorilor prin lume cu buget zero. Da, aţi citit bine! Există foarte mulţi oameni care călătoresc gratis... foarte mulţi. Iar aceştia se 'cazează' (ca ultimă soluţie, evident) într-o clădire abandonată, transformată de călători în locuinţă provizorie, unde se doarme, se împarte mâncarea şi unde te distrezi pe cinste. 'Fenomenul' se numeşte squatting, este (uneori) ilegal şi este practicat peste tot în lume. Găsiţi mai multe informaţii despre acest tip de cazare aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Squatting sau squattheplanet.com.

Cele mai cunoscute “squatted houses” din Europa sunt: spitalul Can Masdeu din Barcelona şi Villa Amalia din Grecia sau Ernst-Kirchweger-Haus din Austria (aceasta este legală) şi Blitz din Norvegia (tot legală). Se recomandă doar pentru "profesionişti", însă oricine poate încerca.

Page 8: cazare ieftin

Blitz House, Norvegia, by panoramio.com