Andrei Lefter – clasa a VI-a BŞcoala Gimnazială Alexandru Ciucurencu

Tulcea

În 1857, Bucureştiul a devenit  primul oraş din lume iluminat cu

petrol lampant.

O imagine a acelor timpuri este redată de colonelul Dimitrie Papazoglu în

“Istoria Fondărei Oraşului Bucureşti”

“Iluminatul Capitalei se făcea cu lumânări de seu în felinare, iar boierii cei mari umblau noaptea cu masalaua (torţa), compusă din zdrenţe muiate în păcură şi puse în grătare de fier, purtate în spinare de ţigani masalagii, robii lor, şi aceasta

din cauza stradelor cele podite cu bârne”.

În 1890 se introduce iluminatul electric la Cişmigiu şi pe Şoseaua Kiseleff.

Victor Bilciurescu descrie momentul în care au fost aprinse luminile electrice în

Cişmigiu:

“Iluminatul oraşului era şi el destul de primitiv şi se făcea cu

petrol până acum mai bine de şase decenii, când s-a introdus gazul aerian, mai întâi în centru şi, tot

mai târziu, s-a întins, treptat, spre periferie (…)

Într-un recensământ întocmit în 1923 se arată că Bucureştii aveau 2.398 de străzi, din care :

1.873 erau iluminate cu gaz aerian 123 de străzi – cu petrol

24 de străzi aveau iluminat electric5 străzi aveau atât felinare cu gaz, cât şi electricitate

370 – erau în beznă.

În preajma anilor 1870, pe timp de noapte, Tulcea era luminată feeric. Dacă noaptea era senină ! Atunci, lumina lunii și a stelelor era reflectată de către

apele Dunării și o strălucire argintată era aruncată asupra orașului cocoțat pe colinele din apropierea fluviului.

În fața Konakului și a altor câteva clădiri importante din oraș erau montați stâlpi cu

felinare, de care avea grijă un lampagiu. Acesta le aprindea la căderea nopții și le stingea în zori,

o dată cu cântecul muezinului din vârful minaretului geamiei Azzizi, care îi chema pe

musulmani la rugăciunea de dimineață.

Flacăra felinarelor era produsă prin arderea uleiului de măsline sau seu de oaie, pentru că nu

se putea ca într-un oraș al Sultanlui, cum era Tulcea, să fie luminat cu flacăra păgână a seului de porc (petrolul lampant s-a inventat ceva mai

târziu).

Pe timp de furtună, lampagiul avea obligația să le stingă pe toate, pentru a feri orașul de incendiile pe care le-ar fi putut produce un asemenea felinar smuls de vânt și purtat spre acoperișurile de stuf ale caselor....

Prin casele sărace, oamenii își luminau odăile cu opaițe alimentate cu seu de oaie sau porc, după religie. La cei mai pricopsiți, puteai să găsești lumânări din ceară, frumos mirositoare (încă nu se inventase parafina industrială) și în întreg Imperiul Otoman era vestită ceara verde românească, care era, probabil, un amestec de ceară din miere de albine și esență de brad, care dădea o aromă sublimă încăperilor unde ardea.

Mulți ani, mai târziu, când oficialitățile orașului au început să fie alese prin votul

comunității, primul lucru pe care îl realizau noii aleși era să mute stâlpii de

iluminat public în fața caselor lor. Deh, obiceiuri balcanice pe malul

Dunării, la Tulcea.

Venirea administraţiei româneşti a însemnat pentru Tulcea nu numai

ridicare de case şi clădiri frumoase, ci şi un salt major în ceea ce priveşte

utilităţile oraşului: apă potabilă şi iluminat public.

Există anumite dovezi, precum în lunile de vară ale anului 1883, a fost montată o instalaţie electrică

pentru iluminatul cheiurilor,a gradinii publice din Sulina şi a încăperilor Palatului Comisiei Europene a

Dunării şi a altor folosinţe ...

Stanciu Ştefan, în lucrarea sa ,,România şi Comisia europeană a Dunării’’,

aduce dovezi că Sulina a avut iluminat public electric în jurul anului 1885.

Comisiunea Europeană a Dunării este cea care a reușit amenajarea braţului

Sulina în canal maritim navigabil, prin lucrări executate timp de patru

decenii, între 1862 și 1902.

Jean Bart scria despre Sulina că era un cuib de piraţi levantini; Comisiunea

Europeană transformat Sulina într-un orășel modern, prosper și cosmopolit, asigurând tot ce era nevoie pentru a

aduce civilizaţia Europei în acest colţ uitat de lume:

asanarea mlaștinilor din zonă, construirea de străzi, cheiuri și diguri, înfiinţarea

uzinei de apă și a reţelei de apă potabilă, a unui spital și mai multor biserici, a

uzinei electrice și a sistemului de iluminare publică a străzilor, a serviciului

de telegraf și de telefonie.