1

Capitolul I - Constanţa, Reşedinţă Regală

2. Pavilionul regal din portul Constanţa -cuibul celor două Regine

Dezvoltarea şi modernizarea continuă a oraşului Constanţa, amprentată în mod

fundamental de dezvoltarea şi amenajarea portului s-a datorat, indubitabil, unui amplu proiect

constructiv pe care autorităţile locale au reuşit să-l împlinească într-un timp relativ scurt,

sprijinite de autorităţile centrale şi sub patronajul Regelui Carol I. Închinându-i un elogios

articol la aproape 15 ani de la trecerea în nefiinţă, Emanoil Bucuţa aprecia cuvintele lui Carol ca

un adevărat crez politic, inclus în testamentul moral al celui mai destoinic rege al nostru: ‟>”1 .

Botezul vaporului Principesa Maria, SANIC, cotă BU-F-01073-5-00189

1 Emanoil Bucuţa, Un Rege al Mării, în Revista Fundaţiilor Regale, anul VI, nr. 5, 1 mai 1939, p.314-315.

2

Tot Majestatea Sa, cu ocazia botezului vaporului ‟Româniaʺ, la 15 mai 1905, sublinia

încă o dată importanța pe care o acordase dezvoltării vieții portuare și marinei comerciale: ‟>”2.

Înţelegând pe deplin însemnătatea strategică a Dobrogei şi a portului Constanţa în

deschiderea orizonturilor de dezvoltare economică a ţării, Regele Carol a susţinut neîncetat

proiectul constructiv de amenajare a Portului. Activitatea constructivă s-a desfășurat, așa cum

arăta istoricul Valentin Ciorbea, într-o monografie rămasă de referință pentru acest subiect3, în

mai multe etape, într-o perioadă jalonată de data de 16 octombrie 1896, când s-au inaugurat

oficial lucrările de construcție și 27 septembrie 1909, când au avut loc festivitățile de inaugurare

a Portului, în prezența familiei regale, a membrilor guvernelor și a unei numeroase asistențe4

Regele Carol era convins ‟că noua Constanța va câștiga într-un viitor apropiat un

renume european”5, iar ca semn deosebit al încrederii față de viitorul dezvoltării portului și al

orașului, Majestatea Sa a acordat Constanței statutul de Reşedinţă Regală6. Pe marginea

acestui act publicaţiunea Viitorul Dobrogei consemna la 13 decembrie 1909 :‟Majestatea Sa

Regele, în înalta Sa solicitudine pentru Dobrogea şi mai cu seamă pentru oraşul nostru, a

hotărât să declare Constanţa Reşedinţă Regală. Se ştie cât de mult iubita noastră Carmen Sylva

admira marea cu mişcarea ei vecinică, cu albastrul ei inspirator; de asemenea, şi micii Principi se

resimt mult mai bine după o şedere de 2-3 săptămâni în aerul ozonat al Mărei Negre; aşa că pe

viitor Familia Regală s-a decis să împartă sezonul de vară între farmecul răcoros al munţilor de

brad al pitoreştei Sinaia şi boarea dătătoare de viaţă a zărilor albastre şi fără de sfârşit al zeiţei

Thetis. Să ne bucurăm, fraţi dobrogeni, de această cinste şi să sperăm într-o frumoasă viitoare

prosperitate a oraşului nostru”7.

Titulatura de Reşedinţă regală avea să-şi găsească pe deplin expresia odată cu

construirea primei clădiri dedicate exclusiv familiei regale – şi aceasta avea să fie micul pavilion

din Port, care deveni în scurt timp un loc drag Reginei Elisabeta și întregii familii regale. Deși

abordată în mai multe lucrări, din perspective diferite, apreciem că până în prezent cel mai

documentat studiu privind istoricul Pavilionului Regal aparține cercetătorului George Varsami,

care a fost o lungă perioadă de timp chiar custodele Muzeului Portului Constanța, inaugurat în 2 Ibidem.

3 Valentin Ciorbea, Portul Constanța de la antichitate la mileniul III, Editura Europolis, Constanța 1994, p. 100,

105. 4 Ibidem.

5 Treideci de ani de domnie ai Regelui Carol I, Cuvântări și acte, vol. II, București, Editura Academiei Române,

1987, p.218 6 Doina Păuleanu, Regalitatea şi Marea..., p, 187.

7 Roland, Vizita familiei Regale, în Viitorul Dobrogei, II, nr. 45, 13 decembrie 1909, p.2.

3

1996 în vechea clădire a pavilion. O serie de aspecte și documente relevate de domnia sa,

completate de altele noi, precum și de Însemnările Reginei Maria și fotografii pe care le-am

putut identifica în Arhivele Centrale, ne permit astăzi să conturăm într-o manieră – sperăm noi

cât mai exhaustivă - povestea acestei reședințe regale.

Să pornim, așadar!

‟Constanța iubea pe bătrâna regină Elisabeta, cea mai prietenoasă şi cea mai originală

dintre suverane”8, afirma Regina Maria, iar Carmen Sylva iubea, la rândul său, Marea și orașul

ce se ridica la malul ei. Despre apropierea sa de mare, atât de benefică fizic, dar mai ales

sufleteşte, Majestatea Sa nota într-o scrisoare redactată încă din 1905:‟ Plec pentru câteva zile

la Constanţa şi asta îmi va face bine, căci marea mă reface minunat, mai bine decât munţii, pe

care îi suport mai greu”9. Construirea pavilionului din port avea să survină însă mai târziu, în

anul 1910, aşa cum arăta istoricul de artă Doina Păuleanu, care punea în circuitul istoriografic

câteva informaţii relevante despre această reşedinţă: ‟În amintirile sale din copilărie,

arhiducesa Ileana, făcând referiri la regina Elisabeta, localiza precis în timp şi atribuie unui autor

ilustru planurile pavilionului regal; avem astfel bucuria să anunţăm – până acum de nimeni

ştiute – anul 1910 şi numele Anghel Saligny în legătură cu o construcţie unică, diafană şi

poetică, misterioasă şi de neuitat, numită Cuibul reginei”10.

Amintirile principesei Ileana şi cele ale Reginei Maria, evocate de ziaristul Aurel Vulpe

într-un articol închinat Reginei Mării, Carmen Sylva, oferă informaţii relevante în acest sens, pe

care le punem şi noi la îndemâna cititorilor: ‟

4

liniştite şi demne, lăsând după ele valuri în chip de pană, ce se lărgeau până ce se spărgeau de

dig. Mătuşa iubea marea şi îi plăcea să vină aici, în micul pavilion, s-o vază şi s-o audă mereu>>.

Micul pavilion – nota în continuare Aurel Vulpe – datează din 1910 şi a fost construit în două

săptămâni, după planul inginerului Saligny. Regina nu mai putea la palatul de lângă gară.

Sgomot, fum, trenul trecea pe sub ferestre, iar marea era prea departe. Plângându-se de aceste

inconveniente, într-o zi la un dejun la Sinaia, dorinţa sa este de îndată realizată. De cincisprezece

zile au avut nevoie lucrătorii pentru ca să ridice pavilionul de la far. Se credea, la început, că va

sluji acest mic pavilion pentru recreerea – câteva ore pe zi – însă a corespuns într-atât

aşteptărilor Ei, încât Regina a hotărât să îşi facă aci reşedinţa de vară.

În aceeaşi toamnă a revăzut singură planurile, indicate cu anumite modificări şi adăugiri,

care s-au şi executat în primăvara anului 1911. De atunci venea obicnuit, în fiecare an, cu

sfinţenie, la cuib, unde îşi regăsise şi sănătatea. Suferea de reumatism. Băile de mare, calde,

recomandate de medicul palatului i-au făcut bine, încă din primul an. După trei ani era complet

restabilită, nu mai simţea nici urmă din greutate în mers de la început. ”11

Bucuria resimţită la apropierea mării şi intimitatea micului pavilion ce se înălţa, ca o

mică corabie, pe malul digului, era exprimată chiar de Regina Elisabeta în diferitele scrisori

trimise către apropiaţi. Astfel, Suverana nota într-o epistolă trimisă în 1911: ‟ Mie mi-a fost

dragă marea mai mult decât pot spune. Să locuiesc în căsuţa de lângă far a fost o mare plăcere,

iar salutul vapoarelor care vin şi pleacă o bucurie în fiecare oră!”12, iar în 1913 nota: ‟ Plec din

nou la Constanţa. Din păcate, călătoria pe Dunăre nu va avea loc de data aceasta. Dar de

Constanţa nu mă pot lipsi. Este singurul fel în care suport întregul an. Eu cred că şi Regele va

veni şi îşi va găsi o bucurie. Forfota din port este atrăgătoare şi pentru el şi îi alungă plictiseala

pe care i-o inspiră de obicei marea. Ce păcat că nu o îndrăgeşte şi el la fel ca mine!”13.

Despre obișnuitele vizite regale la Constanța presa vremii consemna, în mod regulat,

sosirile și programul Majestăților Sale. Astfel aflăm că în 1911 ‟Suveranii au venit să viziteze

orașul nostru cu un tren special în ziua de Marți, 3 Maiu, orele 12,5' după amiază. Orașul și

portul au fost frumos pavoazate și decorate în vederea înaltei vizite”, iar după realizarea

programului stabilit, care cuprindea vizite în oraș și port, ‟la ora 5 seara toată Familia Regală a

vizitat Pavilionul de pe dig, construit anul trecut pentru M.S.Regina”14. Vizita oficială s-a

prelungit până în data de 8 mai, iar după plecarea Regelui Carol la București, Suverana‟care a

11

Aurel Vulpe, Regina Mării, Carmen Sylva, în Gânduri de la mare, anul I, nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1937, p. 11-12. 12

Silvia Irina Zimmermann, Carmen Sylva. Regina Poetă. Literatura în Serviciul Coroanei, Traducere din limba germană de Monica Livia Grigore, Editura All, Bucureşti, 2013, p.149 13

Ibidem, p. 152. 14

Drapelul, II, nr.20, 10 mai 1911, p.1; vezi și George Varsami, Muzeul Portului Constanța – Cuibul Reginei. Repere istorice, în vol. Portul Constanța între tradiție, actualitate și perspective, coordonator Valentin Ciorbea, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, Constanța, 2007, p. 98-99.

5

rămas la Pavilionul după malul mării” a participat la sărbătorirea zilei de 10 Mai a anului 1911

la Constanța15.

Stima enormă de care s-au bucurat suveranii României făcea ca într-o manieră aproape

ritualică, la intrarea în port, navele Majestăţii Sale să dea salutul Reginei, care întotdeaua

răspundea fluturând o năframă albă: ‟Şi în răcoarea dimineţii, când vreunul din pasagerele

noastre asemănate din pricina culoarei şi eleganţei cu lebedele, intra în port, comandantul

micşora viteza, pentru că de departe, prin ocheanul său, descoperise în balconaşul pavilionului,

aşteptând trecerea vasului, pe Înalta oaspete a oraşului nostru, care acum urmărea jocul din

zori a delfinilor zburdalnici.

Să trăieşti, Majestate! Bine v-am găsit! striga prin megafon căpitanul.

,complectează Regina, tot prin pâlnia megafonului, adus

după cererea sa , şi azi destoinic funcţionar în serviciul

portului nostru.

Ziua şi-o petrecea în jilţul său confortabil – relatează pe mai departe Aurel Vulpe –

lucrând dantela favorită tot mai rară acum, frivolité, pe când o doamnă din anturaj îi făcea

lectura, ori talentatul secretar particular Dall'Orso cânta la pianul din colţ, un preludiu de Bach.

Şi adeseori remorcherul Amarylis, tânăr şi el pe atunci, elegant cu perne de catifea roşie şi

chaise longuri de pae, pornea în larg purtând pe Carmen Sylva şi suita Sa.

Peste puţin, remorcherul intra în Port. Pentru ora cinci erau invitate la ceaiu doamnele

din societatea oraşului nostru. Primirea era lipsită de etichetă şi de protocol. După prezentările

şi reverenţele de rigoare, doamnele se aşezau în cerc, nerăbdătoare să asculte graiul Ei atât de

colorat.”16

Martor ocular al acelor vremi, jurnalistul Aurel Vulpe rememora în articolul închinat

reginei şi poetei Carmen Sylva atmosfera creată de Suverană la micul pavilion din port, unde se

strângeau în juru-i locuitori ai oraşului, indiferent de rangul lor social, şi unde un număr mare

de artişti şi poeţi participau la aceste serate literare şi muzicale improvizate, în speranţa

obţinerii recunoaşterii mult visate. Regina însăşi era un atent ascultător, o avidă cititoare şi un

fin cunoscător de literatură, despre care I.G.Duca ne-a lăsat în Memoriile sale un portret de

neiutat: ‟ Regina Elisabeta era cea mai înaltă expresiune a culturii, ştia la perfecţie mai multe

limbi moderne, le vorbea cu uşurinţă deosebită şi le ştia aproape ca limba ei materna. Studiase

şi limbile elenă, latină şi rusă. Literatura universală nu avea taine pentru ea, cunoştea cu de-

amănuntul operele tuturor autorilor şi putea oricând recita mii şi mii de versuri. Ajutată de o

memorie admirabilă, te surprindea până la adânci bătrâneţi prin multiplicitatea şi eclectismul

cunoştintelor ei. O convorbire cu dînsa era o adevărată plăcere intelectuală. Dacă concepţiile ei

ar fi fost mai sistematizate, dacă ar fi fost în spiritul ei critic mai multă măsură şi mai puţină

15

Ibidem. 16

Aurel Vulpe, op.cit., p. 12.

6

exuberanţă în entuziasmele ei, mai puţină înverşunare în antipatii şi mai cu seamă mai puţin

abuz de superlative, conversaţia ar fi fost unică”17.

Fiind oarecum un apropiat al familiei regale, cu atât mai mult cu cât mama sa, Lucia

Ghica, fusese domnişoară de onoare a Reginei Elisabeta, I.G.Duca şi-a exprimat în mai multe

rânduri, admiraţia faţă de Suverană, pe care o considera un adevărat Mecena al artelor.

Criticilor ce-i fuseseră aduse creaţiei literare semnată de Regină, el îi contrabalansa

preocupările constante ale Suveranei de susţinere şi dezvoltare a artelor, apreciind că rolul

acesteia de protectoare a culturii pusese într-un mod covârşitor o piatră de temelie la

dezvoltarea culturală a ţării: ‟Când o Regină a ştiut, sub domnia ei, să fie în literatură prietenă

intimă a lui Alecsandri, în pictură mare admiratoare a lui Grigorescu şi în muzică aproape a

doua mamă pentru George Enescu, nu se poate tăgădui că faţă de artă şi-a făcut larg şi cu

prisosinţă datoria.”18

Seratele literare care se ţineau în jurul Reginei Elisabeta, la Pavilionul din port strângeau

nu de puţine ori personalităţi locale, una dintre acestea fiind Cincinat Pavelescu, despre care

Aurel Vulpe ne spune că, deşi era judecător la tribunalul local, se bucura de o mare simpatie la

Curtea Reginei, fiind un nelipsit oaspete la ceaiurile acesteia. Despre două din întâmplările hazli

a căror amintire o asocia Reginei Elisabeta, Cincinat Pavelescu relata cu umor: ‟... Eram la

Constanţa. Aveam destule neplăceri pe atunci, cu fostul magistrat Costăchel Sturza, care îmi

juca farse: mă trecea absent în registru nu numai când lipseam, dar şi când veneam la slujbă. O

epigramă tot i-am făcut:

Mai viguros ca un vagmistru,

Tu mă dai lipsă în registru,

La tribunal când sunt prezent.

Iţi ert, amice, răutatea,

La gândul că posteriatea

Pe veci o să te dea absent.

Bucătarul de la vila regală din apele mării era şi el un mare artist... Regina Elisabeta era

o cititoare admirabilă!... Cred că cei mai mari cititori pe care i-am cunoscut au fost: Caragiale,

Maiorescu şi Regina Elisabeta. Şi cum stam pe terasa vilei... într-o minunată, luminoasă zi ...

dinainte cu o nouă creaţie de artă a bucătarului regal... cu marea albastră în jur... ne pomenin

cu un aprod care-mi face discret semne disperate. Eram aşteptat la Tribunal. Atunci, cu voce

severă, am rostit solemn:

- Din ordinul Majestăţii Sale, toate procesele se amână!

- De ce amânaţi procesele, întrebă Regina blând, după plecarea aprodului

- Sunt 17 condamnări la moarte, Majestate!

17

I.G.Duca, Amintiri politice, vol.I, Ion Dumitru Verlag, München, 1981. p.291 18

Ibidem, p. 289.

7

- O! Atunci amână, amână mereu...ʺ19

O altă istorioară povestită cu umor de același Cincinat Pavelescu rememora întâmplările

de la un alt ceai literar: ‟(...) Mai erau şi alţii în jurul nostru. Regina a citit o poemă dramatică şi

- textul era german- am fost într-adevăr interesat şi emoţionat de această lectură. Am aplaudat

sincer la încheierea lecturii. Dar Regina se pare că voia şi altceva, nu numai aplauze, căci m-a

întrebat:

- Ce părere aveţi despre caracterul eroului principal?...

La care întrebare a trebuit să răspund cu sinceritate:

-Majestate, eu din limba germană nu cunosc decât două cuvinte: Muterland şi

Vaterland...

Regele m-a chemat apoi mai târziu şi mi-a propus – credeam că e o ironie, mi se plătea o

poliţă! – să traduc în româneşte operile Reginei, care nu erau destul de bine traduse, şi nici

destul de bine cunoscute. Când i-am comunicat Reginei această doinţă a Regelui, bucuria ei a

fost neţărmurită...”20.

Zilele se terminau într-un mod fericit, căci pentru ‟ca farmecul să fie complet – relata

Aurel Vulpe – diletanţi localnici şi băieţii dela Mircea (bricul Mircea – n.n.), în frunte cu tânărul

entuziast şi de talent Paraschivescu, azi comandant al Sucevei (nava Suceava – n.n.), înfruntând

adeseori severul consemn al gardei, în bărci uşoare se apropiau de locuinţa regală, cântând

acompaniaţi de chitarele lor vechi, cântece de mare. Ne închipuim efectul acestor serenade de

noapte în cadrul de feerie – asupra sufletului şi temperamentului romantic al Reginei Carmen

Sylva, care iubea deopotrivă deopotrivă şi calmul valurilor şi groaza furtunei de pe mareʺ21

Probabil și el un participant la aceste serate literare, Aurel Vulpe rememora în articolul

citat amintirile trăite de Regină în Pavilion, într-o teribilă noapte de mai 1911, când cerul și

marea fierbeau de furtună: ‟Marea fierbea. O ploaie torenţială însoţită de descărcări electrice

se abătuse asupra regiunei, . Carmen Sylva nu a închis ochii toată noaptea. Sub o tentă, pusă în

partea cea mai adăpostită a clădirei şi-a aşezat un scaun şi pe blocul de hârtie de pe genunchi,

Regina întrebuinţa la scris, spune şi Pierre Lotti, , pe bloc a însemnat impresiile de moment ale acestei nopţi de

groază, când Tekirghiolul şi Tuzla apăreau infernal iluminate printre fulgere şi trăznete”22.

Pe timpul şederii la Constanţa Regina Elisabeta se bucura, adeseori, de compania altor

membrii ai Casei Regale, iar uneori chiar de cea a Regelui Carol. Bătrânului suveran îi plăcea în

mod deosebit Delta Dunării şi se înrădăcinase tradiția ca o dată pe an, timp de zece zile, Familia

19

Felix Aderca, Mărturia unei generaţii, S.Ciornei Librar-Editor, Bucureşti 1929, p.235. 20

Ibidem, p. 236. 21

Aurel Vulpe, op.cit., p. 14. 22

Ibidem.

8

Regală să întreprindă o călătorie pe Dunăre, vizitând porturile principale, unde oamenii veneau

să-i salute. Era vorba nu numai de o călătorie de plăcere, ci şi un contact direct pe care Regele

Carol îl stabilea cu poporul său, plăcându-i să vorbească cu ţăranii şi să se informeze asupra

tututor problemelor cu care aceştia se confruntau. Însoţit de membrii familiei regale, Regele

Carol savura mâncărurile tradiţionale româneşti, celebrele borşuri lipoveşente sau şi mai

celebrul ‟crap la proţapʺ, dar, în egală măsură, îşi satisfăcea şi setea de cunoaştere, învăţând

neîncetat de la oamenii de ştiinţă de care se înconjura, unul dintre aceștia fiind celebrul

naturalist și biolog român Grigore Antipa.23

Ocazional, voiajele pe Dunăre se terminau și cu scurte vacanțe la mare, spre deliciul

Reginei Elisabeta și spre bucuria nestăpânită a Principesei Maria, ea însăși o iubitoare a mării

prin însăși elementul său nativ. Așa se face că în anul 1911, la finalul voiajului anul Familia

Regală a făcut un popas şi la Constanţa, motiv de mare bucurie pentru locuitorii săi şi pentru

autorităţile locale, care s-au străduit să facă o primire cât mai frumoasă: ‟Terminând călătoria

pe Dunăre, Suveranii au venit să viziteze oraşul nostru cu un tren special în ziua de 3 Maiu, orele

12,5' după amiază; după sosirea întâmpinată de localnici cu reală căldură, regele, laolaltă cu

principii Ferdinand şi Carol, a vizitat unele şcoli din localitate; apoi, la ora 5 seara toată Familia

regală a vizitat Pavilionul de pe dig, construit anul trecut pentru M.S.Regina”24.

Prezentă în multe rânduri la evenimentele familiei regale, Zoe Cămărăşescu* oferă în

Amintirile sale mărturii de o valoare intrinsecă, prin faptul că fiind martor direct la cele relatate,

ne transpune şi pe noi, cititorii, în acea frumoasă la belle epoque, ce avea să se năruiască odată

cu izbucnirea marelui război: ‟Regina se simţea fericită la mare. (...) Regele îi făcuse imensa

plăcere de a pune să se clădească pentru ea, pe dig, între intrarea în port şi far, un mic pavilion,

care se compunea din patru camere şi un salon mare, înconjurat pe două părţi de ferestre.

Acestea rămâneau mereu deschise şi vântul năvălea în cameră, de te credeai pe coverta unui

vapor. O terasă înconjura tot pavilionul, care domina de o parte portul, iar de cealaltă marea,

dincolo de dig. Sub pavilion se găsea micul corp de gardă pentru soldaţi, căci regina dormea

singură în acel pavilion, cu o cameristă, păzită de dragii ei marinari. Regele şi suitele locuiau în

oraş, în clădirea Palatului Administrativ, aproape de gară...” 25.

Imaginea lui Aunty străluncind în zorii este evocată cu nostalgie şi de principesa Ileana,

care venea la Constanţa alături de fraţii săi, pentru mici vacanţe estivale: ‟O văd şi acum într-o

rochie lungă, albă, cu părul despletit ca o aureolă stufoasă şi albă în jurul capului, cu zâmbetul

pe buze, dând primul bun venit sau ultimul adio vapoarelor ce plecau şi veneau – vapoare mari,

23

Grigore Antipa, Câteva amintiri despre Regele Carol I, în volumul Din viaţa Regelui Carol I: Mărturii contemporane şi documente inedite culese de Al. Tzigara Samurcaş, Bucureşti 1939, vezi catalogul O prietenie regală. Grigore Antipa şi Regi României (1892-1944), Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, p. 20-21. 24

Suveranii la Constanţa, în Drapelul II, nr. 20 din 10 mai 1911, p. 1. * Era fiica Zoei Bengescu, doamnă de onoare a Reginei Elisabeta.

25 Zoe Cămărăşescu, Amintiri..., p.

9

liniştite şi demne, ce lăsau după ele valuri lărgindu-se în chip de pană, până ce se spărgeau de

zid.”26

Familia Regală la Pavilionul de pe dig, aproximativ 1911-1914,

carte poștală circulată din Colecția personală Gabriel Octavian Nicolae

Până la izbucnirea Primului Război Mondial micuța construcție de lemn, modestă prin

arhitectură, dar măreață prin armonia și bucuria pe care o oferea întregii Familii Regale a

cunoscut un singur episod cu adevărat intens, atunci când s-a aflat în 1914 gazdă pentru familia

imperială rusă. Despre acest episod însă vom relata mai pe larg în paginile ce urmează.

Pavilionul Regal - martor tăcut al vizitei ultimului Țar, Nicolae Alexandru al II-lea

Începutul celui de-al doilea deceniu al sec. al XX-lea aducea importante mutații politico-

militare în zona sud-est europeană, care au culminat cu declanşarea şi desfăşurarea celor două

războaie balcanice. Intervenţia României în cadrul celui de-al doilea conflict, pentru menţinerea

echilibrului de forţe în zonă, şi semnarea Tratatului de Pace la Bucureşti (10 august 1913) au

marcat noul statut politic pe care ţara îl dobândea în plan internaţional, poziție ce a stârnit

interesul Rusiei. Mai mult, noua orientare în planul politicii externe româneşti, asumată de

26

Principesa Ileana, Constanţa, în Cele trei Crişuri, anul IX, nr.9-10, septembrie-octombrie 1928, p.137, articol reluat mai apoi în Cele trei Crişuri, an XII, nr.7-8, iulie-august 1931, p. 88-90.

10

guvernul liberal prezidat de Ion I.C. Brătianu, susținea o apropiere tot mai evidentă spre

Antantă şi spre Rusia, premierul văzând în vecinul răsăritean un posibil sprijin al României în

obţinerea revendicărilor teritoriale faţă de coroana austro-ungară (era vorba de Transilvania,

evident) şi în realizarea idealului unitării naţionale27. De partea cealaltă, Rusia îşi vedea

ameninţată poziţia în Balcani de expansiunea tot mai evidentă a Austro-Ungariei, căreia dorea

să îi opună un puternic bloc al ţărilor balcanice, constituit sub egida ei, astfel încât interesele

celor două țări s-au întâlnit în anul 1914, când diplomații celor două tabere au făcut primii pași

în realizarea unei apropieri politice, preferându-se totuși o abordare prudentă, prin prisma

relaţiile de rudenie existente între cele două case domnitoare.

Pe această linie s-a înscris vizita ţarului Nicolae al II-lea la Constanţa, în iunie 1914,

stabilită de cele două diplomaţii pe fondul unui climat amical ce se instalase treptat între cele

două ţări. Am relevat într-un studiu dedicat acestui eveniment că preparativele diplomatice ce

au premers întâlnirea au fost extrem de lungi, răspunzând tuturor exigenţelor impuse de

protocolul celor două curţi28. Programul oficial, pregătit în detaliu, a fost trimis spre aprobare

Curţii imperiale ruse, fiind punctate principalele momente ale întrevederii – sosirea yahtului

imperial în rada portului Constanţa şi primirea cu onoruri militare; întâmpinarea în pavilionul

special amenajat cu această ocazie şi servirea tradiţională cu pâine şi sare, oficii realizate de

primarul Constanţei; participarea la slujba religioasă ţinută la Catedrală; vizitarea portului;

dejunul la Pavilionul Reginei; ceaiul de la bordul yahtului Standard ; parada militară de la ora 6

după-amiază şi, în final, dineul de gală, urmat de plecarea membrilor familiei imperiale în

acordurile muzicii militare a Corpului de armată 5.29

Este interesant de menţionat faptul că programul a fost pe larg discutat cu partea rusă,

fiind operate şi unele modificări la cererea expresă a Ţarinei. O telegramă trimisă de Diamandy,

ministrului Emanuel Porumbaru, la 19/1 iunie 1914, certifică acest fapt: „Ministrul Afacerilor

Străine mi-a comunicat că Împărăteasa va lua parte la dineul de gală şi să introducem în

programul nostru un serviciu religios la catedrala din Constanţa.”30

27

Delia Cornea, Fast și ceremonial la Curtea Regală a României - vizita familiei imperiale ruse la Constanța (1914) în lumina documentelor de epocă, în vol. Dunărea și Marea Neagră în spațiul euro-asiatic. Istorie, relații politice și diplomație , Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2015, p. 185-186. 28

Delia Cornea, op.cit., p. 186-188. 29

Programme de la Reception de Leurs Majestes L’Empereur et L’Empératrice de toutes les russies, în Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (în continuare AMAE), Fond 71 (1900-1919), Litera R, Dosar 104 (1913-1914); idem în Serviciul Istoric Central al Arhivelor Naţionale (în continuare SANIC), Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, f.19. Menţiune: Dosarul care cuprinde documentele referitoare la vizita familiei imperiale ruse la Constanţa apare inventariat, probabil dintr-o eroare, sub forma Dosar 42/1912, el cuprinzând şi documentele vizitei la Bucureşti a Marelui Duce Nicolae Mihailovici din anul 1912. 30

Telegramă descifrată din 19 mai/1 iunie 1914, în AMAE, Fond 71(1900-1919), Litera R, Dosar 104 (1913-1914).

11

O a doua variantă a programului vizitei, realizată în formă extinsă în limba română31, a

fost destinată personalului român ce a pregătit întrevederea, fiind detaliat protocol impus

pentru fiecare moment în parte, cu excepţia dineului de gală, stabilit după alte rigori.

O atenţie sporită a fost acordată persoanelor ce urmau să participe sau să fie invitate la

recepţie, fiind întocmită din timp și aprobată o listă cu reprezentanţii autorităţilor locale şi

centrale32. În afara membrilor Casei Regale a României şi a familiei imperiale ruse, luau parte la

eveniment membrii Legaţiei ruse şi consulii ruşi, episcopul Dunării de Jos, miniştrii şi foşti

miniştrii, Preşedintele Curţii de Casaţie, diferiţi generali, rectorii universităţilor, directorul

general al C.F.R. şi directorul Porturilor, prefectul şi primarul oraşului Constanţa şi, nu în ultimul

rând, reprezentanții cultelor religioase din Dobrogea.

Trebuie spus că întâlnirea de la Constanţa a fost precedată de o altă reuniune de familie,

ţinută de data aceasta la Sankt Petesburg, acolo unde, în martie 1914, familia princiară română

a fost primită cu onoruri la curtea ţarului. Descrisă pe larg de principesa Maria în Însemnările

sale, vizita la Petesburg a atins şi un punct diplomatic ce putea genera noi şi strânse relaţii de

familie între cele două case domnitoare. Referindu-se la acest moment, principesa Maria* nota:

„După ce discutasem asupra proiectului de căsătorie cu soţul meu, hotărârăm că ar fi

necurtenitor să plecăm fără a intra mai întâi în tratativele dorite (s.n.) din punct de vedere

politic, căci de obicei se socoteşte că e rolul tânărului să facă propunerea. Într-o zi după dejun,

întrebai dacă pot vedea pe Alix singură. Mă duse în salonul ei şi acolo îi spusei foarte sincer că

stam la îndoială neştiind ce să fac. (...) Ne învoirăm amândouă că nu puteam nici una să facem

vreo făgăduială în numele copiilor noştri şi că trebuiau ei înşişi să hotărască.”33

O viitoare căsătorie între principele moştenitor român cu marea ducesă Tatiana ar fi

strâns şi mai mult relaţiile de familie şi ar fi adus România în sfera de influenţă rusă,

distanţând-o treptat, dar sigur, de alianţa cu Puterile Centrale. Preconizata alianţă nu a fost

însă agreată de nici una dintre cele două mari doamne – ţarina Alexandra şi, respectiv,

principesa Maria –, cu atât mai puţin de tinerii implicaţi. Totuşi, posibilitatea realizării unui

asemenea proiect matrimonial a ţinut vie atenţia diplomaţilor şi presei de epocă, avidă de

informaţii de senzaţie. Într-un articol din Correspondance d’Orient,34 trecându-se în revistă

31

Vizita M.S. Împăratului Rusiei, în SANIC, Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, ff.11-14; . 32

Lista persoanelor de invitat la primire şi la Dineul de gală dela 1 iunie 1914, orele 8 seara, la Reşedinţa Regală, în SANIC, Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, ff.16; 16-v; 17; 17-v.; vezi şi f.10. * Legăturile de rudenie între Casa Regală a României şi Casa imperială rusă s-au datorat, în bună măsură, Mariei de

Edinburg, cea care avea să devină Regina României Mari. Născută în 1875 în strălucita familie regală a Marii Britanii, ca nepoată a reginei Victoria şi nepoată a ţarului Alexandru al II-lea ( tatăl său, prinţul Alfred, duce de Edinburg, devenit ulterior duce de Coburg-Gotha, s-a căsătorit în 1874 cu Marea Ducesă Maria, fiica Ţarului Alexandru al II-lea, mama Mariei), Maria de Edinbourg era legată de casa domnitoare din Rusia şi prin căsătoria cumnatei sale, Alix de Hasse şi Rhin, cu ţarul Nicolae al II-lea. 33

Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991, p.383-384. 34

L’entrevue de Constantza, în revista Correspondance d’Orient, anul 7, nr.139-140, 1-16 iulie 1914, în AMAE, Fond 71 (1900-1919), Litera R, Dosar 104 (1913-1914). Redăm în continuare textul articolului „Un eveniment cu o mare deschidere diplomatică a avut loc în ultimile zilele acestea în România. Ţarul, care s-a aflat un timp la Livadia, s-a

12

întrevederea de la Constanţa, se aprecia că întâlnirea celor doi suverani, deşi a avut

„solemnitatea unei întâlniri oficiale, a avut în acelaşi timp şi un caracter special, determinat”,

apreciindu-se că, de fapt, se stabiliseră termenii unei logodne între prinţul Carol şi Marea

Ducesă Tatiana.

Cu siguranţă, mulţi dintre cei prezenţi la eveniment erau convinşi că obiectul

întrevederii de la Constanţa era discutarea proiectatei căsătorii, și chiar unul dintre participanți,

cunoscut om politic și de stat român, nota: "Seria oficialităţilor şi a sărbătoririlor prestigiului

României a culminat prin vizita ţarului la Constanţa. Această vizită merită o menţiune specială

fiind este în strânsă legătură cu izbucnirea războiului mondial şi face oarecum parte din prologul

lui. Mi s-a părut atunci că vizita autocratului tuturor ruşilor se datoreşte dorinţei manifestate de

câtva timp de diplomaţia rusească de a îmbunătăţi raporturile cu România, precum şi

proiectului de căsătorie dintre marea ducesă Olga* şi principele Carol. Azi este lămurit că au fost

cu totul altele scopurile urmărite de Nicolae II şi de sfetnicii săi. "35.

Nu se păstreză din epocă nici un document oficial care să confirme eventuale discuţii

legate de înrudirea celor două case domnitoare. Cu toate acestea, fastul şi atenţia cu care Țarul

a fost la Constanţa, a demonstrat, o dată în plus, înalta etichetă şi rigoare ce domnea la Curtea

Regală a României şi interesul evident al oficialităţilor politice române în atingerea scopului

propus, întregul eveniment fiind descris pe îndelete de presa vremii, dintre care Liberalul

Constanței a acordat cel mai amplu spațiu.

* *

*

Ziua de 1/14 iunie 2014 a debutat, în mod oficial, la ora 10, cu sosirea yahtului imperial

Standard, salutat de bricul Mircea cu 31 de lovituri de tun. Ajunsă pe pământ românesc, familia

imperială rusă a fost întâmpinată de Majestăţile Sale, Regele Carol I şi Regina Elizabeta, de

familia princiară, precum şi de o suită de înalţi ofiţeri români, aşa cum era stabilit în textul

programului agreat de ambele curţi36.

Imediat după primirea onorurilor militare, cele două familii s-au deplasat spre pavilionul

amenjat la debarcader cu această ocazie, unde înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi cu tradiţionala

pâine şi sare de oficialii locali, în frunte cu primarul de atunci al Constanţei, Virgil Andronescu,

deplasat pe mare la Constanţa, pe yahtul său imperial, Standard. Împăratul Rusiei a fost însoţit, în această călătorie, de Împărăteasă, de tinerele Mari Ducese, de Ţarevici, şi de o numeroasă suită de prim rang, dintre care cităm pe generalul Frederickaz, mareşalul casei imperiale, şi pe prinţul Orloff, mare cavaler. (...) Persoane bine cunoscute spun că ar fi vorba despre logodna prinţului Carol de România, fiul principelui moştenitor, cu cea de-a doua fiică a Ţarului, Marea Ducesă Tatiana, a cărui graţie şi frumuseţe au fost apreciate de toată persoanele prezente. Oricum ar fi,întâlnirea dintre cei doi suverani, care a avut toată solemnitatea unei întâlniri oficiale, a avut în acelaşi timp şi un caracter special, determinat.” * Aici I.G. Duca face o confuzie, fiind, de fapt, vorba de Marea Ducesă Tatiana.

35 I.G.Duca, Memorii, vol. I Neutralitatea. Partea I (1914-1915), Editura Expers, Bucureşti, 1992, p.29.

36 Programme…, în SANIC, Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, f.19.

13

care a rostit și cuvintele de întâmpinare: ‟În numele orasului Constanta sunt fericit si mândru

pentru onoarea ce ne-a fost data de a ura Majestății Voastre şi Augustei Voastre familii bun

venit pe pământul românesc.” 37. Platoul şi solniţa din aur masiv, inscripţionate cu cuvintele

‟România 1 Iunie 1914ʺ şi purtând marca oraşului Constanţa, au fost oferite mai apoi Ţarului

Nicolae al II-lea, ca dar din partea Regelui Carol I.

Din pavilion, înalţii oaspeţi şi gazdele regale s-au deplasat spre Catedrala oraşului,

însoţiţi de un escadron din regimentul de escortă regală. În prima trăsură regala, înhămată à la

Daumont se aflau Împăratul Rusiei alături de Regele Carol I; urma o a doua trăsură regală în

care se aflau M.S. Împărăteasa Rusiei și M.S. Regina României, precum şi trăsurile cu principii

moştenitori şi Marile Ducese. Pe drumul spre Catedrală alaiul a fost întâmpinat cu urale de

locuitorii Constanţei, mândrii că urbea lor găzduia un eveniment de o asemenea amploare, iar

fotografiile de epocă surprind în mod inedit, în fundal, locuitorii ieşiţi la ferestrele şi balcoanele

clădirilor aflate pe traseu.

Ţarul Nicolae al II-lea şi regele Carol I în trăsura de gală care îi ducea din port la

Catedrala din Constanţa (Arhiva MINAC)

Un moment cu totul aparte a fost reprezentat de oficierea unei Te-Deum de către

Episcopul Dunării de Jos, Nifon. Programul slujbei religioase38 prevedea în amănunt fiecare

moment, cântecele religioase ce urmau a fi intonate, precum şi textele de pomenire ale

membrilor familiei regale a României şi a membrilor familiei imperiale ruse. Dupa terminarea

ceremoniei religioase, atât familia imperiala rusă cât şi cea regala română au fost miruit la

iconostas, iar P.S.S.Episcopul Nifon al Dunării de Jos a dăruit Țarului o icoană a Sfântului Nicolae

şi o cruce de aur39.

37

Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei, vol.I (1878-1916), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, 1999, p. 670-676. 38

SANIC, Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dosar 105/1914, ff.1-4. 39

Vizita familiei imperiale ruse în România, în Liberalul Constanţei, anul I, nr. 33, 8 iunie 1914, p.2.

14

Catedrala din Constanţa, împodobită pentru a primii înalţii oaspeţi imperiali ( iunie 1914), Arhiva MINAC

În derularea programului, un alt moment a fost reprezentat de vizitarea Portului

Constanţa. Înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi şi conduşi pe un traseu stabilit de către inginerii

Lazarovici şi Anghel Saligny, care conduceau lucrările portuare, precum şi de directorul

Serviciilor Porturilor Maritime, Laurenţiu Erbiceanu40. După vizitarea Silozurilor, o adevărată

realizare tehnică a vremii, Suveranii s-au înapoiat la Pavilionul Reginei, unde a avut loc un dejun

strict intim, aici fiind realizate frumoasele fotografii în care apar reunite cele două familii.

40

Ibidem; vezi şi Petre Covacef, Portul Constanţa, vol.II, Portul lui Laurenţiu Erbiceanu, Editura Ex Ponto, Constanţa 2011, p.62-63.

15

La orele prânzului, conform programului vizitei, preşedintele Consiliului de miniştrii,

I.I.C.Brătianu, a oferit la restaurantul Cazinoului comunal un dejun în onoarea ministrului de

externe rus, Serghey Sazonov, la care au fost invitaţi să participe membrii familiei imperiale şi ai

familiei regale, precum şi membrii legaţiei ruseşti şi alte oficialităţi.

Protocolul diplomatic al vizitei a prevăzut şi o întâlnire destinată numai membrilor de

familie şi înalţilor demnitari şi oficiali, întrevedere care a avut loc, la invitaţia ţarului Nicolae

Alexandru al II-lea, la bordul yahtului imperial ‟Standardʺ. În timpul ceaiului Ţarul a acordat o

serie de decoraţii mai multor personalităţi politice şi militare române, cea mai înaltă distincţie

remisă fiind Marele Cordon al ordinului Alexandru Newski, oferită primului ministru,

I.I.C.Brătianu. Discuţiile purtate cu acest prilej au avut un caracter general, privind pacea şi

stabilitatea politică în Balcani, libera navigaţie prin Strâmtorile Mării Negre ş.a., fără a fi

semnate documente de stat sau alte acte oficiale.

În derularea vizitei, un alt episod s-a consumat pe străzile şi faleza orașului, acolo unde

a avut loc, cu începere de la ora 6 după-amiază, parada militară. În cadrul programului s-a

stabilit în detaliu amplasarea invitaţilor în tribunele special construite pe terasele Cazinoului,

intrarea trăsurilor, automobilelor şi a publicului larg fiind restricţionată în zonă41.

Pavilionul oficial amenajat cu ocazia vizitei de o zi a familiei imperiale ruse la Constanţa, Arhiva MNIR

Defilarea trupelor s-a făcut într-o atmosferă festivă, acompaniată de muzicile militare ce

intonau imnul rus, precum şi de 6 aeroplane care au făcut o adevărată demonstraţie a tinerei

şcoli de pilotaj românesc, atrăgând admiraţia celor prezenţi. Presa din epocă relata:

„M.S.Regele plecând de la M.S. Ţarul se duse de se aşeză înaintea trupelor, defilând prin faţa

înaltului oaspete. În urmă, defilarea a decurs în ordinea următoare: Regele a eşit călare în

41

SANIC, Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, ff.8-10.

16

întâmpinarea trupelor, s-a pus în fruntea lor şi a defilat în faţa Ţarului, pe care l-a salutat foarte

marţial cu sabia. Regele Carol a luat loc apoi alături de Ţar, părând foarte emoţionat şi de

nesfârşitele ovaţiuni ce i s-au adus de către mulţimea din tribune. După Suveran, a defilat

prinţul Ferdinand, inspectorul general al armatei, generalul lor ca şi ofiţerii fără trupă cari s-au

înșirat apoi pe marginea drumului (...), un batalion din Reg. 1 Grăniceri, comandat de colonelul

Bădulescu Anton. Acest batalion a defilat atât de admirabil, încât a atras atenţia ţarului, care şi-

a exprimat satisfacţia către M.S.Regele”42.

Ţarul Nicolae al II-lea şi regele Carol I primind defilarea Corpului 5 Armată

Ultimul etapă a acestei întrevederi la nivel înalt a fost reprezentată de dineul de gală

oferit în cinstea Ţarului Nicolae şi a Împărătesei Rusiei, Alexandra Feodorovna. Şi acest

eveniment a fost pregătit cu foarte mare grijă, cu atât mai mult cu cât la Curtea Regală a

României exista deja o tradiţie şi un ritual stabilit pentru astfel de mese festive. Aşa cum

protocolul o cerea în astfel de cazuri, în primul rând s-a realizat o listă a persoanelor ce urmau

a fi invitate să participe la dineul regal, prezenţa fiecăreia dintre aceste persoane fiind dictată

de protocolul de la Curte şi/sau de interesele de stat. Dispunerea înalţilor oaspeţi precum şi a

celorlalţi invitaţi s-a făcut în baza unei plan43, în centru fiind aşezaţi, de-o parte, Regina

Elisabeta, Ţarul Nicolae al II-lea şi Principesa Maria, iar de cealaltă parte, Impărăteasa Rusiei,

flancată de Principele moştenitor Ferdinand şi de Regele Carol. Tot la masa centrală se aflau

aşezaţi şi principele Carol şi Marile Ducese Olga şi Tatiana, apoi în imediata vecinătate a

înaltelor feţe regale şi imperiale erau locurile desemnate pentru primul-ministru român şi

ministrul de externe Serghei Sazonov, artizanii acestui eveniment. La alte patru mese dispuse

lateral se aflau reprezentanţii autorităţilor locale.

Se ştie că în timpul domniei regelui Carol I Curtea Regală a României urma îndeaproape

preceptele bucătăriei franceze, având însă, în mare majoritate, bucătari germani care se

raliaseră ultimelor tendințe ale artei culinare. S-au păstrat textele acestor meniuri redactate în

franceză, limba gastronomiei, iar în unele dintre ele apăreau pe alocuri şi adaptări ale

42

Liberalul Constanţei, an I, nr.33, 8 iunie 1914, p.2. 43

SANIC, Fond Casa Regală, Oficiale, Dosar 42/1912, f.9.

17

diferitelor preparate ale bucătăriei europene la specificul local, exprimate prin formula „à la

roumaine”44 . Din păcate, nu ni s-a păstrat meniul servit la dineul de gală, dar prin comparaţie

cu alte meniuri păstrate, ce-i drept din anii de după Primul Război Mondial, este de presupus că

n-au lipsit fileul de vită, preparat după diferite reţete, salatele cele mai diverse şi rafinate,

caviarul proaspăt cu unt, peştele cu diferite sosuri şi lista poate continua...

De bunăseamă că meniul servit la acest banchet a fost unul de mare rafinament culinar,

menit să satisfacă cele mai exigente gusturi ale înalţilor invitaţi imperiali. Tocmai de aceea,

pentru realizarea preparatelor, dar şi pentru a asigura servirea ireproşabilă a dineului şi a

rânduielilor ce ţineau de ceremonial şi protocol, autorităţile române s-au îngrijit să aducă la

Constanţa personalul Casei Capşa, aşa cum se poate citi într-o telegramă trimisă Directorului

general al Căilor Ferate: „Domnule Director general, am onoarea a vă înştiinţa că împreună cu

personalul Casei Capşa, vor mai pleca astăzi (30 mai 1914 – n.n.) cu acelaşi tren special, la

Constanţa, încă doi oameni, din partea acestui Departament şi anume Joachim Anghelescu,

şeful uşierilor şi Cristea Leancu – uşier”45.

Din păcate, documentele vremii au înregistrat doar vagi informaţii despre modul în care

s-a desfăşurat dineul de gală; în Însemnările sale principesa Maria înfăţişa în linii melancolice

atmosfera „de mare serbare” ce domnea în sala Palatului, decorată cu un „gust fără greş” şi

împodobită cu trandafiri. Ni s-au păstrat, din fericire, în presa de epocă, însemnările

discursurilor ţinute de Regele Carol I şi Ţarul Nicolae al II-lea, amândouă rememorând

glorioasele fapte de arme săvârşite în timpul războiului din anii 1877-1878 şi afirmând speranţa

unei bune vecinătăţi şi colaborări viitoare.46

După încheierea dineului, familia imperială a fost invitată la Pavilionul M.S.Reginei de

pe dig, de pe terasa căruia s-a putut urmări defilarea cu torțe, în retragere, a trupelor din

localitate, acompaniate de muzica militară47.

Finalul vizitei și plecarea yahtului imperial au fost acompaniate de „splendide focuri de

artificii” şi de uralele publicului constănţean. Principesa Maria, de pe scările pavilionul de

recepţie, şi-a luat la revedere de la familia imperială rusă strigând „La revedere” în engleză,

aceasta fiind, de altfel, şi ultima dată când şi-a văzut rudele imperiale48. Încheierea acestei zile

„fără tihnă” – cum avea s-o numească principesa Maria – a lăsat urbea Constanţei într-o

atmosferă de poveste, pe care au trăit-o locuitorii ei, poate chiar fără să-și dea seama.

Vremea ce a urmat până la intrarea României în război și pierderea dramatică a

Dobrogei, s-a scurs într-o liniște ciudată, în contrast parcă cu evenimentele teribile ce se

petreceau pe fronturile europene aflate în plină desfășurare.

44

Ştefania Ciubotaru, Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947), Editura Cartex, Bucureşti 2012, p. 338-340. 45

AMAE, Problema 71 (1900-1919), Litera R, vol.104 (1913-1914), f.234. 46

Liberalul Constanţei, an I, nr.33, 8 iunie 1914, p.3; 47

Ibidem. 48

Ibidem.

18

Bătrânul Rege Carol, care devenise în ultimii patru ani ai vieții ‟cel mai iubit dintre

obișnuiții Constanței”, venea adeseori la Constanța, unde ‟fără fastul plictisitor pentru un rege,

străbătea zilnic orașul, aproape singur în trăsură, spre a se duce în port la pavilionul reginei și

spre a se înapoia la palat”49 . La scurt timp după moartea sa, produsă la 10 octombrie 1914 la

Sinaia, presa constănțeană publica o serie de articole elogioase la adresa celui care fusese un

ziditor al Constanței moderne și de care supușii săi trebuiau să-și ia la revedere.

Nu a trecut mult timp și Regina Elisabeta i-a urmat soțului său, într-un alean ce se spune

că-i leagă pe soții care au parcurs împreună lungul drum al vieții, iar locuitorii orașului îi

aduceau și acesteia un prinos de recunoștință și vie amintire, scriind: ‟Nu a fost om în țara asta,

nu a fost om care să nu fi plâns ca pe-o ființă scumpă pe aceea care pierind din viața

pământească, prin care a trecut ca un simbol al suferinței în mărire, a lăsat în mintea tuturor

amintirea sfântă a unei mame nenorocite, a unei Regine din basmele sublime, a unei inimi ce

plângea suferințele altora, a unei poete alese care a cântat cu același avânt și nimicnicia

purtătorului de sceptru și mărirea muncitorului umil, și zâmbetul morții, ca și lacrima vieții”50.

Dispariția celor doi Suverani a însemnat, în fapt, sfârșitul unei epoci de grele încercări și

de sublime izbânde, iar pentru orașul nostru o epocă de înălțare și frumoase amintiri ale unor

vremi ‟tihnite”. Amintirea acelor vremi era evocată duios de Regina Maria, care ne-a lăsat, de

altfel, și cel mai frumos tablou al dragostei pe care Carmen Sylva a purtat-o orașului Constanța

și mării: ‟ Carmen Sylva, regina-poetă: o văd în picioare, pe terasa îngrădită cu fier a căsuţei

clădite pentru ea, pe un dig care se întinde în mare la intrarea portului Constanţa. O căsuţă

ciudată, zidită de inginerii portului, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor. O văd în picioare

acolo în lunga ei rochie albă, cu părul ei cărunt lăsat slobod în mânia vântului. Carmen Sylva

iubise întotdeauna marea cu o iubire romantică şi era una din puţinele fiinţe cărora le e cu

adevărat drag vântul. Îi umple de exaltare inima furtunoasă şi înviora izvoarele închipuirii ei

poetice.

Unchiul şi Aunty, cu toate că se învoiau întotdeauna, ajunseseră din pricina protocolului

regal, întărit prin obişnuiţă şi a unui simţ comun al datoriei, să nu se despartă aproape

niciodată, nici măcar timp de o săptămână. Dar pe la sfârşitul vieţii lor, Aunty nu mai putea

îndura vara cu toată dragostea ei de jertfă, căldura din Bucureşti, înainte de plecarea de fiecare

an la Sinaia; aşadar, i se îngăduia să stea singură câteva săptămâni la Constanţa, Unchiul

neputând suferi marea pe care ea o adora. Aici, însoţită de o doamnă de onoare favorită, de un

aghitant şi de o bătrână şi devotată cameristă, Aunty îşi întocmea viaţa după gustul ei şi se

bucura de o libertate care rar îi era hărăzită. Lui Aunty nu-i plăcuse niciodată să doarmă toată

noaptea şi avea obiceiul să se scoale la ceasurile în care nu se deştepta încă nimeni. Astfel era

întotdeauna gata la timp ca să vadă vapoarele sosind sau depărtându-se, fie ziua, fie noaptea.

49

Regele Carol și orașul nostru, în Conservatorul Constanței, V, nr. 31, 30 noiembrie 1914, p. 2. 50

Conservatorul Constanței, an I, nr.4, 1 martie 1916, p. 1; Carmen Sylva și orașul nostru, în Sirena, an I, nr. 28, 20 mai 1916, p.1.

19

Albă ca o nălucă, luneca de colo-colo pe cerdacul casei încercuite de valuri, arătare

scumpă celor ce o priveau de pe treptele de jos. Şi aici flutura mereu şervetul, dar se servea şi de

un megafon din care trimiteau răspundusi vapoarelor ce se depărtau, binecuvântându-le calea

şi belşugul de cuvinte ce-i veneau atât de uşor pe buze.

Constanţa iubea pe bătrâna regină Elisabeta, cea mai prietenoasă şi cea mai originală

dintre suverane. Aduna în jurul ei mulţi dintre locuitorii ei, fără să-i pese de rangul lor social, şi

întinsă în şezlongul de pânză, cu dantela de în mână, intra cu ei în nesfârşite

convorbiri, revărsând un potop nesecat de cuvinte şi lăsându-se ea însăşi răpită de vraja

propriului glas. Am petrecut zece zile cu Aunty în ciudata ei căsuţă pe care o moştenii mai târziu.

Noaptea îmi lăsam uşa larg deschisă în speranţa că mă voi deştepta când se va scula ea, să văd

şi eu cum pornesc vapoarele. Uneori somnul meu sănătos mă făcea să întârzii peste ceasul

sculării ei, dar câteodată venea să mă deştepte şi atunci, în picioare lângă ea, fluturam şi eu un

şervet, pe când, prin megafon striga bune urări vapoarelor ce se depărtau.

Vântul se juca nebunatic în părul ei alb şi în faldurile rochiei ei, pe când deasupra

capetelor noastre se roteau pescăruşi de mare tot atât de albi. Strigătele lor, ce te înfiorau,

păreau ecoul unor glasuri disperate care răspândeau urărilor de bună plecare trimise de regină.

Mai târziu, când fu a mea ciudata căsuţă de pe dig, mi se părea adesea c-o văd pe Aunty în

picioare, lângă mine, pradă inspiraţiei, o arătare înaltă în jurul căreia fâlfâiau veşmintele albe,

cu megafonul la gură şi strigând binecuvântări vapoarelor ce lunecau fără zgomot afară din

port, umbre uriaşe străpunse de puncte de lumină”51.

Pavilionul Regal devine Cuibul Reginei

Se spune că și casele au sufletul lor, suflet animat de viața interioară, de trăirile și

simțirile celor ce trăiesc înăuntrul lor. Așa pare să fi fost și cazul Casele de vis ale Reginei Maria,

care, după încheierea Marelui Război, avea să-și zidească ‟case cu albe ziduriʺ ce salută marea

în zori. După dispariția reginei Elisabeta, Pavilionul Regal a trecut în proprietatea noii suverane,

dar izbucnirea războiului și dramatica ocupare militară a Dobrogei n-au permis acesteia să-și ia

în primire noua reședință. Administrația germano-bulgară instalata în toamna târzie a anului

1916 a avut efecte dezastruoase pentru oraș și port, aici fiind bombardate și distruse o mare

parte a instalațiile petroliere, iar altele au fost demontate și transportate în țările armatelor de

ocupație. Pavilionul Regal nu a scăpat nici el silniciilor semănate de ocupanții germano-bulgari,

suferind avarii însemnate și jefuirea totală a mobilerului.

La sfârșitul ostilităților, după revenirea adminstrației românești în Dobrogea, s-a trecut

la o evaluare a pagubelor și distrugerilor materiale, dar mai ales umane, suferite de întregul

51

Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol.II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991, p. 341-343.

20

ținut. Pentru specialiștii în domeniu, mărturiile zguduitoare rămase din epocă fac și astăzi

obiectul cercetării istorice. În arhivele statului s-au păstrat o serie de acte, printre care un

Memoriu asupra pagubelor făcute de inamic în orașul Constanța52 și o serie de procese-

verbale și rapoarte tehnice de constatare a distrugerilor, pe care inginerii, arhitecții și

tehnicienii orașului și Portului le-au întocmit în anii 1919-1920. Un astfel de Proces-verbal, datat

16 ianuarie 1919, înregistra:

‟Subsemnații: inginer Al.Teodoroff, Șeful Diviziei de Exploatare și Întreținere din

Serviciul Porturilor Maritime și Gh.Manura, impiegat, am constatat următoarele stricăciuni

cauzate de armatele de ocupație la Pavilionul Regal:

38 m.p. în tăblii distruse; 40 m.p. ferestre distruse; 126 m.p. vopsitul ușilor și ferestrelor

murdare; 52 m.p. geamuri sparte; 140 m.p. tapițerie distrusă; instalația băei, a caloriferului, cea

de apă și cea electrică compelct distruse; întreg mobilierul lipsă. Costul total de refacre - 200

000 lei”53.

Situația materială grea de după război, numărul mare de clădiri și utilități ce trebuiau

refăcute (rețeaua de apă și cea de drumuri fuseseră profund avariate), precum și necesitatea

asigurării unui trai minim pentru populația întregii regiuni, ce se confrunta cu o penurie severă

de alimente, au întârziat câțiva ani repararea clădirii.

Venită la Constanța într-o călătorie de o zi, Regina Maria consemna în Memoriile sale:

‟Am avut timp să vizitem și vechiul și micul pavilion al Mătușii. Este în întregime distrus, atât pe

interior, cât și pe exterior, dar va sta din nou în picioare. L-am rugat [pe ofițerul responsabil de

la Serviciul Maritim Portuar – n.n.] să pună uși și ferestre pavilionului, să refacă instalația de

apă, băile; cât despre mobilă, vom vedea mai încoloʺ54 .

Într-o notă a Direcției Generale a Porturilor din mai 1923 se aducea la cunoștință

Ministrului Comunicațiilor, că ‟pavilionul din port al M.S.Regina fiind devastat în timpul

războiului, este nevoie să fie restaurat, pentru a putea primi Familia Regală cu o ocazia vizitei

portului Constanța. Suma de 510 000 se poate cheltui dela art.53 al bugetului pe exercițiul în

curs, unde avem în prezent disponibilă suma de lei 2 599 269”55. Răspunsul nu a întârziat să

apară, căci prin Jurnalul 111 al Consiliului de Miniștri din 31 mai 1923 s-a aprobat alocarea

bugetară solicitată: ‟având în vedere cele expuse, precum și dispozițiunile din legea asupra

Contabilității Publice, ca executarea lucrărilor de reparare a pavilionul M.S. Regina din portul

Constanța să se execute în regie de către Direcțiunea Porturilor Maritime din Constanța, parte în

regie directă, parte prin tașeroni [subcontractori] în limita sumei totale de lei 510 000 prevăzută

în deviz, ce se va achita dela art.53 al Bugetului Ministerului de Comunicații pe 1923. Ss/Ion

52

Memoriul, adresat probabil Ministrului de Interne, a fost întocmit de Primăria Constanței la începutul anului 1919, din el fiind publicat un fragment de către Stoica Lascu, în revista România de la Mare, nr. 1, 1922, p. 28-29. 53

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța (SJANC), fond DNM, Dosar 1/1918-1920, f.163. Menționăm că documentul a fost pentru prima dată pus în lumină de cercetătorul George Varsami. 54

SANIC, Casa Regală Personale, Regina Maria, Activitatea literară. Memorii, Dosar III/127/1921, f.83. 55

SJANC, Fond Direcția Navigației Maritime (în continuare DNM), Dosar 6/1923, f. 1-4.

21

I.C.Brătianu, General Moșoiu, Vintilă Brătianu, Al.Constantinescu, G.Mârzescu, Nistor,

Dr.Angelescu, Aurel Cosma, V.P.Sasuʺ56.

Ofertele primite pentru diferitele tipuri de lucrări au fost deschise în ziua de 6 iunie

1923, ‟în prezența tuturor concurențilorʺ, fiind selecționate și apoi confirmate prin ordinul nr.

11704 al Ministerului Comunicațiilor, următoarele societăți: Societatea ‟Reconstrucția

Dobrogeanăʺ, ce urma să execute lucrările de dulgherie și tâmplărie pentru suma de 135 173,50

lei; D-l Fabio Gentilini executa în antrepriza sa alte lucrări de tâmplărie în valoare de 78 844, iar

Societatea ‟Izvorulʺ executa lucrările de reparații și înlocuire a instalației de apă, baie și

calorifere, în sumă totală de 93 210 lei57 .

Lucrările ‟de învelitoare, ferărie, vopsitorie, curățire de rugină, rașchetare și instalare

lumini electriceʺ, în valoare de 183 544,50 lei urmau să fie executate prin atelierele și personalul

Serviciului Porturilor Maritime. Deja în iulie 1923 Direcția Serviciuluii Porturilor Maritime

anunța că ‟lucrările de refacere ale Pavilionului Regal sunt aproape terminateʺ, fără a se fi

executat și amenajările interioare și mobilarea pavilionului58.

Cât privește mobila ce a fost achiziționată pentru pavilionul de pe dig, s-a optat, probabil

la cererea Reginei, la Casa de mobilă Marco Dattelkremer din București, care a furnizat printre

altele mese și scaune ‟Louis XIVʺ, draperii și tapiserii din creton englezesc, transparente, pânze

a la crème cu rulori americaneʺ59.

Așa cum arăta și George Varsami, odată reparat și amenajat, pavilionul de pe dig a

devenit una dintre destinațiile favorite ale familiei regale române60 și în mod special a Reginei

Maria, care până către anul 1930 a ales să-și petreacă o parte din vacanțe la Constanța, alături

de ceilalți membrii ai Familiei Regale.

Probabil tot acum, într-o logică a maturizării și a afirmării simțului său artistic, Regina a

dat denumirea simbolică de ‟Cuibul Regineiʺ micului pavilion din port, denumire care aduce

izbitor de mult cu numele primei căsuțe create de suverană în 1898 în parcul de la Sinaia, pe

când era încă principesă moștenitoare - ‟Cuibul Prințeseiʺ. Căutând să-și construiască casele de

vis, Regina avea să reitereze această simbolistică atunci când, edificându-și reședința de la

Balcic, o va numi ‟Cuibul singuraticʺ sau ‟Cuibul liniștitʺ. Un alt indiciu al reluării sau mai bine

zis a perpeutării, sub o altă formă, a proiectelor inițiale ne apare și faptul că după 1932, când

Regina Maria a fost nevoită să vândă Pavilionul Regal de la Mamaia, ea va reboteza cu numele

de Cara Dalga vechiul salon de fotografie al Ilenei de la Balcic, în amintirea micii căsuțe de la

Mamaia de care fusese nevoită să se despartă.61

56

Ibidem, f. 6 57

Ibidem, f. 12, 29 ș.urm. 58

Ibidem. 59

Ibidem. 60

George Varsami, op.cit., p. 102. 61

A se vedea, în acest sens, mențiunea făcută de Diana Mandache în volumul Balcicul Reginei Maria, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2014, p. 142: ‟În mai 1936 unele case și încăperi au avut parte de câteva

22

În 1924, revenind la începutul lunii octombrie în Constanța, Regina Maria avea să noteze

bucuria regăsirii micului Pavilion din Port: ‟A fost un sentiment minunat să vin la micul nostru

pavilion drag, în care nu mai locuisem de pe vremea bătrânei Mătuși. În timpul războiului,

acesta fusese în întregime prădat – până la conductele de apă. Multumită energiei luo

Angelescu, a fost din nou pus în ordine și acum este mai frumos ca oricând. (...). M-am dus să-

mi văd caii și apoi să inspectez construcția noii case (Palatul de la Mamaia – n.n.)ʺ62.

Regina Maria la Pavilionul Regal din Portul Constanța, Casa Regală, Personale Maria, Activitatea literară, Dosar

III/150/1924, ff.24,40

Regina a petrecut aici unul dintre cele mai lungi sejururi la Constanța (3-14 octombrie),

prilej folosit din plin pentru plimbări, călărie și vizite pe vasele Marinei Române, în special pe

Bricul Mircea, unde – așa cum avea să mărturisească ulterior, ofițerii și întregul echipaj aveau

să-i devină prieteni dragi atât ei, cât și Ilenei. Tot acum a realizat și o călătorie de 1 zi la Balcic,

unde s-a întâlnit cu pictorul Satmari, ocazie cu care acesta i-a prezentat și unul dintre primele

planuri pentru construcția cochetă ce avea să devină Tenha Yuvah (Cuibul Singuratic)63.

modificări; astfel, cea a grănicerilor a fost transnformată după gusturile Reginei de către (Henriette Delavrancea –Gibory), la fel și fostul studio al Ilenei, denumit de Regină ʺ. 62

Regina Maria, Însemnări zilnice, vol. VI (1 ianuarie-31 decembrie 1924), Editura Historia, București, 2008, p. 442. 63

Ibidem, ff.28-32.

23

24

Regina Maria la Pavilionul Regal din Portul Constanța, Casa Regală, Personale Maria, Activitatea literară, Dosar III/150/1924, ff.36-38.

Anul următor (1925), deși programul Majestății Sale a fost unul extrem de încărcat,

cuprinzând, printre altele, mai multe vizite la fiica sa Marioara, dar și în Anglia, țara sa natală,

Regina Maria și-a făcut timp și pentru amenajarea reședințelor sale de la malul mării. Este o

perioadă deosebit de frumoasă a vieții sale, așa cum răzbate din Însemnările zilnice, care nu

prevestea nimic din furtuna ce avea să se abată la finele anului – renunțarea principelui Carol la

tron. Așa se face că pe lângă vizitele făcute copiilor săi, Regina și-a făcut timp pentru a inspecta

și urmări de aproape lucrările de construcție la cele două mici castele de pe malul mării: Tenha

Juvah (Cuibul Solitar), pe care o numea ‟o nebunie a maturității meleʺ, și Palatul de la Mamaia,

despre care spunea că este ‟locul minunat pentru întreaga familieʺ.

La jumătatea lunii septembrie, părăsind Sinaia cu trenul regal, Regina se deplasa alături

de fiul său, Nicky, la Constanța, de unde avea să plece, mai apoi, spre Bazargic. Cazarea Reginei

s-a făcut în pavilionul din port, în fața căruia staționa trenul regal și unde o așteptau ‟florile,

pernele, tocurile, hârtia și cărțile și m-am instalat bine în micul loc pe care-l iubescʺ64.

Programul, deloc perturbat de micile capricii ale vremii, a constat dintr-o plimbare la Mamaia,

pentru a inspecta stadiul lucrărilor de la Palat, iar mai apoi un prânz servit la bordul

crucișătorului englez Frobisher, unde familia regală a fost primită cu ‟cea mai oficială și regală

primireʺ. Micul grup, completat de doamna de onoare Magda Mavrodi, de mama acesteia și de

64

Regina Maria, Însemnări zilnice, vol. VII-lea (1 ianuarie- 31 decembrie 1925), Editura Polirom, București, 2013, p. 298.

25

Nini, fosta bonă a principelui Mircea, a inspectat vasul în ciuda ploii răzlețe, iar la final Regina a

fost salutată de echipaj cu trei ovații puternice. În replică, în aceeași zi Suverana a oferit

ofițerilor englezi de pe crucișătorul Frobischer ‟un copios bufetʺ, organizat de personalul

pavilionului ‟într-o ambianță minunată, excelentăʺ, înfrumusețată de un număr mare de flori

aduse de la Sinaia.

Momentul, intens trăit de Nicky, ce urma să se îmbarce ca ofițer pe vaporul Benbow,65 a

fost atent pregătit de Regină, care-și amintea: ‟Nicky radia de plăcere. Mama sa a venit în

persoană să-l conducă, onorându-i pe el și pe cei în care avea el încredere. Însemna foarte mult.

Toți erau încântați și bucuroși, mâncare a fost delicioasă, veselia sinceră și desăvârșită; a fost

realmente o seară admirabilă, care a contat enorm pentru strângerea relațiilor între cele două

nave.ʺ66

Regina Maria și principele Nicolae la bordul crucișătorul Frobischer

La începutul verii 1926, reîntoarsă la Constanța, Regina nota: ‟La Constanța am sosit pe

soare, dar deasupra capetelor era un cer negru care, în cele din urmă, în timpul prânzului, a dat

naștere unei ploi torențiale (...) . Noi am găsit în micuțul nostru pavilion de pe dig un Micky

bronzat, foarte fericit. El și cele două bone bătrâne ale lui sunt în al nouălea cer aici și se tem la

65

Ștefania Ciubotaru, op.cit., p. 66-67. Așa cum arată cercetătoarea amintită, Principele Nicolae devenise în 1923 ofițer-cadet în marina britanică, pregătindu-se timp de doi ani pe navele flotei engleze din Mediterana. 66

Regina Maria, Însemnări zilnice, vol. VII..., p. 299.

26

gândul că s-ar putea să fie luați de acolo. Sunt încâtată de confortul perfect al căsuței drăguțe și

practice și de plaja minunată de la Mamaiaʺ 67.

Pavilionul regal se transformase într-un cuib liniștit al întregii familii, dar mai ales pentru

Mihai, care, în vârstă de doar 5 ani, se bucura din plin de binefacerile curelor de baie și aer

marin. În septembrie același an, venind pentru a supraveghea îndeaproape amenajarea

interioarelor Palatului de la Mamaia, Regina a poposit câteva zile la pavilionul din port,

bucurându-se, din nou, de prezența nepotului său: ‟Am coborât din trenul nostru ca să luăm

micul dejun în pavilion, unde este și micuțul Micky, fiind răcit. Era însă vesel, plin de haz și

binedispus, bucuros că suntem cu elʺ68

Principele Mihai la Pavilionul Regal din Portul Constanța, Casa Regală, Personale Maria, Activitatea

literară, Dosar III/158/1926, f.9.

Mica căsuță din port avea însă să cunoască un tragic moment în iarna anului 1927, când

un devastator incendiu a mistruit întru totul casa veche ce-i fusese dăruită Reginei Elisabeta de

soțul său. Ziarul Dacia acorda un spațiu amplu acestui nefericit incident, relatând: ‟Astăzi

dimineață la orele 5,20 un puternic incendiu a izbucnit în interiorul aripei stângi a frumosului

Pavilion Regal construit pe digul din larg, fost cuibul defunctei regine Elisabeta. Flăcările au

izbucnit din odaia de recepție și au fost observate imediat de către paznicul Petre Nicolae,

însărcinat cu supravegherea Pavilionului, care era nelocuit. Grație (sic!) vântului violent,

incendiul luă proporții considerabile. Ofițerul de serviciu la Școala de marină, observând focul, a

anunțat imediat postul de pompieri..

67

Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VIII (1 ianaurie-31 decembrie 1926), Editura Cognitia, București, 2010, p. 167. 68

Ibidem, p. 287.

27

În mai puțin de 10 minute, cele două posturi de pompieri, sub comanda dlui.

sublocotenent Picioruș, au fost la fața locului. Trecerea pompierilor prin incinta de Est a portului

a fost mult îngreunată de băltoacele cari s-au format prin aruncarea valurilor peste indiguire.

Odată ajunși, pompierii au deslănțuit o muncă titanică, secondați de marinarii dela apărarea

maritimă și de la serviciile de incendiu de la S.P.M și C.F.R., șalupa de incendiu a Direcțiunei

portului a dat de asemenea un prețios concurs la locul sinistrului.

Cu toate acestea, întreaga încăpere de răsărit a elegentului pavilion a fost mistuită de

flăcări. Au ars mobilele valoroase din interior, cari au fost aduse abia anul trecut la pavilion, cu

ocazia ultimei vizite a M.S.Regina Maria la Constanța. O mulțime de obiecte de artă și lucruri

casnice, veselă și draperii, au căzut de asemenea pradă incendiului. Mobilierul din celelalte

încăperi a fost evacuat la timp și depozitat la loc sigur. După o oră și jumătate focul a fost

localizat în întregimeʺ69.

La fața locului s-au deplasat Grigore Ștefu, inspectorul general al Siguranței și

comandorul Popescu, Căpitanul Portului, care au putut constata ulterior că incendiul se

datorase unui scurt circuit electric. Nu putem aprecia cu exactitate care au fost pagubele

nefericitului incident, cert este că în timp ce presa dădea ca distrugeri parțiale, un document

intern al Direcției Porturilor Maritime consemna că ‟Pavilionul Regal [a ars] în întregimeʺ70.

La doar câteva săptămâni Direcția Serviciului Porturilor Maritime înainta Direcției

Generale a Porturilor și ministerului Comunicațiilor un deviz estimativ al reparațiilor ce urmau

să fie realizate, fiind preconizată ‟refacerea construcției ce a stat la baza concepțiunii acestui

pavilion, dela început; adică de a i se da înfățișarea unei cabine de vaporʺ71, cu o sumă de 1 120

000 lei.

Însă comunicatul oficial venit de la minister informa autoritățile portuare ‟ că de teama

incendiilor posibile, am hotărât ca noua clădire să se execute din materiale incombustibile și

adică: zidurile interioare și exterioare din zidărie de cărămidă, iar tavanul, care constituie în

același timp și acoperișul clădirii, din beton armatʺ72. Se arăta pe mai departe că pentru a crea

un mai mare confort în camerele destinate suveranilor, s-a hotărât modificarea planului vechi ai

clădirii, modificările fiind date, spre executare, Inspectorului general arhitect Victor

Stephănescu.

În perioada 1927-1928 Serviciul Porturilor Maritime s-a îngrijit de lucrările de refacere a

Pavilionului, care au reprezentat, în fapt, proiectarea unei noi construcții, ce se păstrează în

parte și astăzi. Pentru aceste ample lucrări s-a asigurat un credit total de 3 500 000 lei, deschis

prin Decretul Regal nr.2562/1927; astfel, pereții de lemn au fost înlocuiți cu zidărie de

cărămidă, acoperișul a fost consolidat cu grinzi de beton, iar terasa, lărgită mult în partea

69

Incendiul de la Pavilionul Regal, în Dacia, XIV, nr. 14, 20 ianuarie 1927, p. 1. 70

SJANC, Fond DNM, Dosar 2/1933-1935, f. 260 71

SJANC, Fond DNM, Dosar 9/1927, f. 1. 72

SJANC, Fond DNM, Dosar 9/1927, f. 5.

28

dinspre far, era susținută din loc în loc de grinzi de stejar. Subsolul [astăzi parter] cuprindea

camera ofițerului de serviciu, sala de încălzire și bucătăria, iar parterul [astăzi etajul] era

compus din mai multe spații, cuprinzând camerele celor doi suverani, apoi un studio modern

pentru aghitantul Regelui, camerele doamnei de onoare și a cameristei, toalete și băile

personale, precum și un cochet salon de recepție73.

Cât privește reparațiile la instalația de apă rece și caldă, precum și construirea unui

ascensor care să deservească bucătăria, aceste ultime lucrări au fost încredințate Casei E.Wolff

din București, pentru o sumă totală de 453 000 lei74.

Tușa finală avea să fie dată de finisajul rafinat al interioarelor, care creau un cadru

rafinat și intim în același timp: plafonul salonului era îmbrăcat cu ‟tencuială stofată Jaune de

Naples cu Albʺ, având un brâu decorativ ce imita vâscul; pereții erau lambrisați cu plăci ‟din

stejar Roșu Amaranthe și mătase verde cu aurʺ, iar camera Reginei era îmbrăcată în lambriuri

‟din stejar patinat închis și mătase bleu-roșuʺ, care încadrau mai multe oglinzi . Cât privește

mobilierul, probabil comandat de la una din casele furnizoare de la București, cuprindea și un

superb set compus dintr-o masă ‟de stejar înnegrit și nuc lustruitʺ, având de jur împrejur 24 de

scaune și fotolii tot din nuc lustruit75.

Odată reclădit și dotat cu noi amenajări, Cuibul Reginei de pe dig avea să-și reia, încă

din vara anului 1927, funcția sa protocolară, fiind gazdă pentru Regina Maria, pentru fiica sa,

Ileanam, venită să navige cu a sa barcă ‟Ispravaʺ și pentru fratele mai mare, Nicky, ofițer al

Marinei Române. Dacă până în 1929 Regina Maria a fost o prezență constantă la malul mării,

venind cu drag la Constanța și la Mamaia, schimbarea produsă în cadrul relațiile de familie o

dată cu restaurația carlistă, o va determina să vină tot mai rar aici, preferând reședința de la

Balcic ca loc de refugiu și alinare.

În ultima parte a vieții ei, Regina Maria a mai vizitat, în două rânduri, Pavilionul Regal de

pe dig: în 1933, când a venit să-și vizite nepotul aflat într-o lungă convalescență după rujeolă, și

în septembrie 1936, când a participat la Adunarea Uniunii Femeilor Române, ținută la 8

septembrie la Cazinoul Comunal. Cu această ocazie, Maestrul Curții M.S.Reginei, colonelul

Merișanu, expedia încă din 5 septembrie 1936 o telegramă comandantului portului Constanța,

pentru ca să ‟binevoiască a încunoștiința pe dl. Costescu care are în primire pavilionul regal de

pe dig că M.S.Regina va sosi la Constanța la opt septembrie dimineața și va pleca în seara

aceleiași zile. Majestatea Sa va lua dejunul și va sta în după amiaza zilei în pavilion. Rugăm a se

interesa ca pe terasa pavilionului să fie o masă și scaune pentru zece persoane. Dejunul și tot ce

este necesar vom aduce noiʺ76.

73

SJANC, Fond DNM, Dosar 15/1927, f. 3, 22 și 37,; vezi și George Varsami, art. cit., p. 103-104. 74

SJANC, Fond DNM, Dosar 9/1927, f. 28 75

SJANC, Fond DNM, Dosar 15/1927, f. 22 și 37. 76

SJANC, Fond Căpitănia Portului Constanța, Dosar 36/1936-1937, f.16.

29

Casa Regală, Personale Maria, Activitatea literară, Dosar III/198/1936, ff.133-134

Pentru următorii șase ani, Pavilionul regal a continuat să fie vizitat de Regele Carol al II-

lea și de Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, cu ocazia diferitelor manifestările prilejuite de

Serbările Mării, așa cum ilustrează fotografiile realizate în vara anului 1931, de un artist local,

Aurel Demetru Lupu.

Regele Carol al II-lea și Marele Voievod de Alba Iulia, cu ocazia Sărbătorilor Marine la Constanța (Pavilionul Regal

din Port), vara anului 1931, SANIC, Colecția Documente Fotografice I, 377/6, 30

30

Regele Carol al II-lea și Marele Voievod de Alba Iulia, cu ocazia Sărbătorilor Marine la Constanța (Pavilionul Regal

din Port), vara anului 1931, SANIC, Colecția Documente Fotografice I, 376/14

Izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial și pierderile teritoriale din vara anului 1940

au determinat schimbarea definitivă a destinației acestei reședințe regale. În urma Tratatului de

la Craiova din august 1940, România s-a văzut nevoită să cedeze Bulgariei regiunea Cadrilater,

unde se afla Cuibul singuratic de la Balcic și unde odihnea inima Reginei Maria. În noua situație

generată autoritățile române au încercat să recupereze cât mai multe dintre posesiunile

românești aflate în zona de evacuare și, bineînțeles să aducă caseta care conținea inima Reginei

Maria, purtată pe drumul spre țară de Bricul Mircea.

O a doua navă a Marinei Române, ‟Oituzʺ, a adus la Constanța mai multe materiale și

obiecte de inventar preluate de la Balcic, care au fost pentru un timp depozitate în Pavilionul

Regal de pe dig, conform solicitărilor expimate de Secretariatul General al Casei Regale, la 2

septembrie 194077. Două zile mai târziu, Direcția Porturilor Maritime confirma primirea

ordinului regal și înștiința că: ‟avem onoarea a vă referi că obiectele sosite dela Balcic cu s.s

Oituz s-au depozitat în garajul Pavilionului Regal precum și într-o magazie; în Pavilionul Regal

nefiind loc din cauza trupei încazarmată în odăile de josʺ78 .

Așa cum arăta cercetătorul George Varsami, faptul că vila de pe dig devenise un simplu

loc de depozitare a fost o șansă deosebită, fiind ferită astfel de bombardamente și de alte

distrugeri. După abdicarea forțată a Regelui Mihai și proclamarea republicii, toate bunurile

Casei Regale au fost trecute în patrimoniul statului, iar la începutul anului 1948 un ordin

telegrafic trimis Primăriei Constanța cerea să fie ‟împiedicată distrugerea sau înstrăinarea

77

SJANC, Fond DNM, Dosar 59/1940, f. 15. 78

Ibidem, f. 12, 15.

31

bunurilor imobile ce au aparținut ex-regelui Mihai și membrilor fostei familii domnitoare,

precum și verificarea registrelor Primăriei pentru a se face liste cu aceste bunuriʺ79. În mod

paradoxal, la această adresă retransmisă de către Primăria Constanța, Direcția Porturilor

Maritime Constanța, răspundea negativ, specificând: ‟ Avem onoarea a vă face cunoscut că nu

avem bunuri mobile sau imobile care să fi aparținut fostului rege sau fostei familii regaleʺ80; tot

atunci Comandamentul Litoralului Maritim adresa o telegrama cu nr. 9669 din 3 ianuarie 1948,

în care se stipula același lucru: ‟Avem onoarea a vă face cunoscut că la Constanța, în

administrarea noastră nu se află nici un bun mobil sau imobil, care să aparțină ex-regelui Mihai

sau fostei familii domnitoareʺ, precizându-se că cele două yachturi regale, ‟Luceafărul ʺ și

‟Taifunʺ fuseseră transferate la Brăila din ordinul Ministrului Apărării Naționale81.

Cine avea atunci în administrare fostul pavilion regal?

Documentele tac pentru această perioadă. În spiritul ‟luptei de clasăʺ propovăduită de

Partidul Muncitoresc (devenit ulterior Partidul Comunist), tot ceea ce era legat de Familia

Regală a fost distrus, jefuit de semnificația sa primară sau distorsionat în memoria colectivă. În

parte s-a reușit acest lucru și cu Pavilionul Regal de pe dig, devalizat de mobila trecută ‟în

dotarea personaluluiʺ, așa cum arată într-o carte cu caracter memorialistic Laurențiu

Țoringhibel, fost director al Întreprinderii Constucții Hidrotehnice, la vremea aceea (anii 1953-

1955) stagiar în Port82; altă partă a mobilierului a fost dispersată pe alte căi, așa cum afirma

Petre Covacef, care într-o lucrare dedicată Portului Constanța menționa că văzuse în urmă cu 50

de ani mobilierul original, din lemn masiv negru, cu intarsuri sculptate, care nu se mai regăsește

acum la Muzeul Portului83.

În 1963, pe fondul lucrărilor de extindere a Portului Constanța, una dintre primele clădiri

vizate de demolări a fost Pavilionul Regal. Parțial distrusă, clădirea a rămas totuși în picioare,

suferit modificări esențiale: parterul a fost închis cu zidărie de cărămidă și piatră brută,

camerele de la etaj de pe fațadă au fost demolate, fațadele de Est și Nord ale clădirii au fost

închise cu pereți drepți și cenușii, iar interiorul a fost compartimentat pentru a deservi

birouri.84

În anul 1992 Administrația Portului Constanța adresa un apel Academiei Navale ‟Mircea

cel Bătrânʺ pentru a permite profesorului și istoricului Valentin Ciorbea să conlucreze într-un

amplu proiect ce urmărea transformarea vechii clădiri în Muzeu al Portului Constanța.

Efervescența acelor ani, vizionarismul conducerii portuare de atunci, care a înțeles necesitatea

79

Ibidem. 80

SJANC, Fond Primăria Constanța, Dosar 2/1948, ff. 78, 79 81

Ibidem, f.80. 82

Laurențiu Țoringhibel, O viață, Editura CN APM SA, Constanța, 2000, p.62. 83

Petre Covacef, Portul Constanța, Portul lui Anghel Saligny, Editura Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Constanța, 2004, p. 239-240. 84

George Varsami, op.cit. 106. Menționăm că autorul citat, în calitate de custode al Muzeului Portului, a avut acces la arhiva tehnică a Administrației Porturilor Maritime, astfel încât considerăm că informațiile puse de domnia sa în circuitul istoriografic sunt singurele care pot fi luate ca reper în acest sens.

32

marcării, cu mult fast, a 100 de ani de la punerea pietrei de temelia a Portului, precum și

eforturile conjugate ale istoricului Valentin Ciorbea și ale regretatului nostru coleg muzeograf,

Lucian Arsenie, au permis inaugurarea oficială, la 16 octombrie 1996, a Muzeului Portului

Constanța.

Funcționând și astăzi ca muzeu, fostul Pavilion Regal de pe digul Constanței stă mărturie

peste timp a faptului că uneori regimurile politice vremelinice pot încerca să obtureze adevărul

istoric, însă istoria oferă tuturor o șansă de a-și recupera simboluri comunitare.

Pavilionul Regal de pe digul Portului Constanța (anii 1911-1914), cărți poștale circulate din Colecția personală Gabriel Octavian Nicole, puse la dispoziția autorului de distinsul colecționar