Capitolul-l

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA ŞTIINŢEI SOCIOLOGICE .

Definirea sociologiei. Statutul şi obiectul ei de studiu.

Naşterea sociologiei a însemnat punerea sub semnul întrebării a simţului comun în abordarea şi interpretarea fenomenelor şi a procese-lor cu care ne confruntăm zilnic. Sociologia este, în mod esenţial, studiul explicativ şi comprehensiv al realităţii sociale în totalitatea ei, adică a unei realităţi sui generis, precum şi a unor părţi, fenome-ne şi procese ale acestei realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul. Fundalul pe care şi-au făcut apariţia originile sociologiei îl repre-zintă schimbările radicale produse de Revoluţia Franceză de la 1789 şi de revoluţia industrială în Europa. Dispariţia modurilor de viaţă tradiţi-onale provocată de aceste schimbări a determinat tentativa gânditorilor de a formula o nouă percepere atât a lumii sociale, cât şi a celei naturale. Aplicând metoda ştiinţifică, sociologia oferă răspunsuri la proble-mele ce ne preocupă, avându-şi temeiul în faptele acumulate printr-o cercetare sistematică, directă. Perspectiva sociologică, de facturăştiinţi-fică, ne invită să ne privim pe noi înşine şi să privim mediul nostru înconjurător altfel decât am făcut-o mai înainte, cu mai multă compe-tenţăşi responsabilitate faţă de condiţia noastră umană, relaţiile cu aproapele şi societatea în care trăim. Ea ne permite să obţinem o ima-gine proaspătă asupra societăţii din care facem parte, pe care o consi-derăm ca datăşi nediscutabilă, să examinăm mediul în care ne aflăm cu aceeaşi curiozitate ce ne-ar anima dacă ne-am afla în mijlocul soci-etăţii străine, exotice. Din această caracterizare succintă a obiectului sociologiei rezultă că ea este o ştiinţăşi, în acelaşi timp, o conştiinţăde un fel deosebit. Noţiunea de sociologie a fost introdusă de August Comte (1798-1857), în anul 1832, în locul noţiunii de „fizică socială”, lansată de el în 1822 în lucrarea „Planul lucrărilor necesare pentru reorganizarea societăţii”. Acest termen a fost folosit şi de A.Quetelet în sensul de studiu statistic al fenomenelor sociale. A.Comte considera căsociolo-giatrebuie să studieze societăţile umane, concepute sub raportul structurării şi funcţionării lor. În opinia lui, sociologia este ştiinţa care cercetează componentele sistemului social, adică ale societăţilor uma-ne pentru a determina raporturile dintre acestea, modul de funcţionare şi legităţile după care ele interacţionează. Raportul dintre aceste con-stituente determină existenţa societăţilor, iar legile care reglementeazăactivităţile lor condiţionează dezvoltarea societăţilor umane. Sociolo-gia, în opinia lui A.Comte, este menită să încununeze sistemul ştiinţe-lor, să constituie ultima verigă în ierarhia ştiinţelor. Prin ea studiul fenomenelor umane urma să atingă stadiul „pozitiv”. O analiză etimologică a termenului de sociologie denotă că el este compus din două rădăcini: „socio” – ce provine de la termenii latineşti „societas, socialis, sociabilis”, care s-ar traduce prin termeni relativi identici „societate, social, sociabilitate” şi „logos” din greceşte, ce în-seamnă „ştiinţă”. Astfel, numai din considerente etimologice se poate deduce că sociologia ar trebui să studieze: „societatea omeneascăşi legile dezvoltării ei”, „procesele sociale, relaţiile dintre oameni şi insti-tuţiile din orânduirea socială existentă.” Însă, cu toate că rădăcinile sunt străvechi, sociologia ca ştiinţă este tânără în raport cu matematica, logica sau fizica, atât de riguroase, luate ca modele de referinţă. Cu mai bine de 2300 de ani înainte Aristotel scria că„omul este prin natura sa un animal politic”, fără ca această reflecţie să constitu-ie baza definiţiilor date sociologiei ca ştiinţă. Majoritatea autorilor au definit sociologia ca studiu ştiinţific sau pozitiv al faptelor sociale. Sociologia ca ştiinţă este definită în variate modalităţi, determinate de complexitatea domeniului său. Ca variante de definiţii menţionăm: −ştiinţă a faptelor sociale, după Em.Durkheim; −ştiinţa fenomenelor sociale totale, după G.Gurvitch; −ştiinţa realităţii sociale, după D.Gusti; −ştiinţa societăţilor omeneşti, după Tr.Herseni. În sensul cel mai general, sociologia este ştiinţă a socialului. Pen-tru a delimita însă cu mai multă precizie specificul abordării sociolo-gice, este necesar a se lua în considerare constituirea şi dinamica în timp a sociologiei, relaţiile ei cu celelalte ştiinţe sociale:

•Spre deosebire de alte ştiinţe sociale, sociologia nu se limiteazăla o latură sau un domeniu al realităţii sociale (fapt care o deosebeşte de economia politică, demografie, istorie etc.). Ea studiază societatea integrativ, unitar şi obiectiv. •Sociologia ne dotează cu o formă specială de conştiinţă. Aceastăconştiinţă ne ajută să înţelegem mai bine forţele sociale. În 1963, Berger afirma că sociologia este „o ştiinţă liberatoare”.•Sociologia poate deveni un instrument pentru dobândirea infor-maţiei despre noi înşine şi pentru a interveni în viaţa socială, spre a ne atinge anumite scopuri. Sociologia poate fi definită simplu ca „ştiinţă a societăţilor ome-neşti”, ca disciplinăştiinţifică ce se ocupă cu studiul vieţii sociale, al formelor de comunitate umană, de convieţuire socială. (Tr.Herseni)În majoritate, noi percepem lumea în funcţie de caracterul, calita-tea propriei noastre vieţi. Sociologia demonstrează însă necesitatea de a ne extinde viziunea asupra motivaţiei existenţei noastre şi a compor-tamentului nostru. Ea deseori atestă că ceea ce se consideră a fi firesc, inevitabil, bun sau adevărat, poate şi să nu fie aşa, şi că curriculum vitae al nostru este puternic influenţat de multipli factori istorici şi sociali. Înţelegerea modalităţilor subtile, dar complexe şi profunde, în care vieţile noastre reflectă contextul experienţei noastre sociale, este esenţială în abordarea sociologică. Sociologia studiază viaţa socială umană a indivizilor, a grupurilor şi a comunităţilor. Este un demers îndrăzneţşi de mare responsabilita-te, întrucât subiectul ei este rezultatul propriului nostru comportament ca fiinţe sociale. Scopul pe care şi-l propune studiul sociologic este extrem de larg: de la analiza întâlnirilor întâmplătoare dintre diferiţi indivizi pe stradă până la investigarea proceselor sociale globale. Sociologia este considerată, în primul rând, ştiinţă despre societa-te ca un tot unitar, iar, în al doilea rând, studiul unor manifestări soci-ale (economice, juridice, politice, etice, estetice, religioase, filosofice, ştiinţifice) tratate separat, însă în conexiunea şi raportarea lor la totali-tatea socială. Sociologia studiază societatea în totalitate sa, natura şi esenţa, structurile şi funcţiile ei, modul în care ea evoluează. Or, so-ciologia are ca obiect de studiu realitatea socialăşi procesul devenirii şi realizării acesteia. Sociologia este ştiinţa care trebuie să investigheze conexiunile dintre ceea ce face societatea din noi şi ceea ce facem noi înşine din noi. Activitatea noastră structurează – modelează lumea socială încon-jurătoare şi, totodată, este structurată de ea. Sociologia este disciplina în care este omis propriul nostru punct de vedere asupra lumii, aceasta pentru a privi cu mai multă atenţie la influenţele ce determină viaţa fiecăruia dintre noi. Sociologia are importante implicaţii practice. Ea poate contribui, în diverse moduri, la critica socialăşi la practica re-formelor sociale. În primul rând, cunoaşterea adecvată a unui anumit complex de circumstanţe sociale ne oferă adesea o şansă în plus de a le controla. În al doilea rând, sociologia ne asigură mijloace de a ne spori sensibilitatea culturală, permiţând ca activitatea politică să se bazeze pe valorile culturale divergente. Înal treilea rând, ea facilitea-ză investigarea consecinţelor implementării unui anumit program poli-tic. Şi, nu în ultimul rând, poate chiar cel mai important, sociologia produce conştiinţa de sine, oferind grupurilor şi indivizilor o şansăsporită de a-şi determina condiţiile propriei lor vieţi. Sociologia este o disciplinăştiinţifică, care are ca obiect de studiu societatea umană în ansamblul şi în diversitatea ei concretă. Ea reali-zează un studiu sistematic al complexului social, o cercetare a relaţii-lor sociale în dinamica şi unitatea lor, reflectate în acţiunea reciprocă a părţilor şi a elementelor componente ale sistemului social, cercetate sub aspect analitic-empiric şi descriptiv-explicativ în acelaşi timp. De asemenea, sociologia se angajează în descifrarea mecanismelor care reglează viaţa colectivităţilor umane, a grupurilor sociale, reale şi con-crete, înrădăcinate în istorie. În condiţiile în care comportamentul uman are o puternică încăr-cătură socială, sociologia poate fi considerată un demers ştiinţific al comportamentelor umane, modelate şi socialmente acceptate, adică al comportamentelor sociale. Fiind nucleul dinamizator al societăţii, in-dividul, care interacţionează în mod complex cu societatea, deci fiinţa relaţională (în sensul său cel mai cuprinzător) şi comportamentul ei social intră obligatoriu în sfera de definire a sociologiei. Sociologia se vrea a fi o ştiinţă particulară, dar nu consimte să ia în consideraţie un aspect izolat al realităţii sociale, ci îşi propune săstudieze şi să înţeleagă ansamblul de elemente fundamentale ce consti-tuie societatea. Pe măsura dezvoltării unui număr

impunător de ştiinţe sociale s-a impus tot mai accentuat problema determinării specificului so-ciologiei. Definirea ei doar ca ştiinţă a realităţii sociale nu mai este satisfăcătoare în condiţiile în care în legătură cu fiecare sferă par-ticulară a vieţii sociale există tendinţa dezvoltării, oarecum în afa-ra sociologiei şi în paralel cu aceasta, a disciplinelor specializate. Din această perspectivă se pot desprinde două mari poziţii în de-finirea sociologiei: −O definiţie în sens restrâns, prin care se afirmă că există o dis-tincţie principială, absolută între sociologie şi celelalte ştiinţe sociale. Sociologia reprezintă o ştiinţă care studiază formele sociale ale activi-tăţii umane, conţinuturile variate ale acesteia reprezentând obiectul diferitelor ştiinţe sociale particulare. Sociologia investighează caracte-risticile generale, abstracte ale comportamentului social, ale relaţiilor sociale, grupurilor, colectivităţilor. Sociologia reprezintă, totodată, o metodologie generală a investigării fenomenelor sociale şi nu a celor economice, politice sau juridice. −O definiţie în sens larg, conform căreia distincţia dintre sociolo-gie şi ştiinţele sociale este relativăşi istorică. Sociologia este atât o ştiinţă despre social ca formă generală de existenţă a vieţii umane, cât şi o ştiinţă despre societatea globală, despre organizarea şi dinamica ei, despre subsistemele ce constituie sistemul social global şi despre relaţiile reciproce atât dintre aceste subsisteme, cât şi despre interacţi-unea lor cu sistemul social global. În sociologie există o dimensiune: −teoretică, îndreptată spre construirea de modele teoretice, dupăo metodă ipotetico-deductivă, care pleacă, în general, de la caracteris-ticile abstracte ale socialului; −şi una empirică, orientată spre descrierea sistematică a realităţii sociale, spre acumularea de date referitoare la o problemă socială sau alta, concretizată, de regulă, în monografii empirice sau sondaje de opinie publică. Sociologia vizează, prin urmare, o sinteză între cercetarea analiti-co-empirică a unei realităţi infinite de fapte, fenomene, evenimente etc. şi înţelegerea global-sintetică a acestora, cu efortul de a elabora „regularităţile”, legităţile, pe care îl impune statutul oricărei ştiinţe. E ştiut că orice ştiinţă presupune, prin statutul său, căutarea şi explicarea „ascunsului”.Din această perspectivă, nicăieri taina nu se găseşte atât de greu ca în sociologie, susţine G.Gurvitch; astfel, dacă verosimilul este adeseori opusul adevărului, atunci trebuie săsubliniem că în sociologie, când se descoperă „taina” şi când se ajunge la o explicaţie, ea pare, mai mult decât în alt domeniu, ne-verosimilă. Aceasta ţine de caracterul însuşi al fenomenelor socia-le totale în desfăşurare, care se exprimă doar parţial, nu numai în organizaţie, ci chiar în structuri, fără să mai vorbim de simboluri, de mituri, de ideologii. Perspectiva sociologică a fost numită de către C.Wright Mills„imaginaţie sociologică”. E un gen de conştiinţă specialăce are ca-pacitatea de a trece de la cele mai impersonale şi mai îndepărtate transformări la aspectele cele mai intime ale eului uman şi de a vedea raporturile dintre ele. Sociologia este apreciată ca ştiinţa regularităţilor, a constante-lor socialului sau ca ştiinţă despre societate în ansamblul ei, deşi este nevoită să nu evite problemele care privesc indivizii. Sociolo-gia ştiinţifică se prezintă sub forma unor teorii care respectă urmă-toarele principii: •principiul realismului – lumea externă există independent de observaţia noastră; •principiul determinismului şi regularităţii – relaţiile din lumea înconjurătoare se produc în mod necesar şi sunt organizate în termeni de cauză-efect; •principiul cognoscibilităţii şi raţionalităţii – lumea externă poa-te fi cunoscută prin observaţii obiective şi pe cale logică. Obiectul sociologiei se constituie dintr-o sinteză a componentei schematice, referitoare la elementele fundamentale ale socialului, cu ansamblul structurat de fapte, fenomene, relaţii şi tipuri diverse de colectivităţi umane, caracterizate toate printr-o multitudine de deter-minaţii, la care se adaugă angrenajul opiniilor şi al judecăţilor formu-late atât asupra structurii schematice, cât şi asupra dinamismului enti-tăţilor sociale concrete. Obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane în cadrul acestora, precum şi al comportamen-tului uman în cadrul social propriu grupurilor şi comunităţilor umane de diferite tipuri. Studiul sociologic implică atât raportarea directă la fenomene şi fapte sociale, prin observaţie, interviu, anchetă etc., cât şi reali-zarea unor construcţii teoretice, elaborarea lor prin conjugarea cu-noştinţelor sociologice cu inteligenţa şi talentul sociologului. Acesta trebuie să stăpânească limbajul propriu sociologiei, precum şi capacitatea de a sistematiza un material informaţional extrem de bogat, vizând paliere diferite ale

evoluţiei obiectului sociologiei. Pentru a înlătura orice ambiguitate asupra obiectului sociologiei, P.Andrei sublinia că acesta se regăseşte în moduri deosebite în fiecare ştiinţă socială particulară, întrucât acestea analizează doar câte un fel de raporturi sociale. Concluzionând asupra obiectului sociologiei, putem afirma că specificitatea ştiinţei sociologice con-stă, în primul rând, în faptul că realitatea socială, adică„partici-parea umanului la uman”, asupra căreia se concentrează proble-matica ei, este ireductibilăla orice altă realitate, cuprinzând an-sambluri de fenomene, prin care componentele socialului se creea-zăşi se modifică în permanenţă. Obiectul de studiu al sociologiei poate fi detaliat în câteva mari aspecte sau părţi: a)acţiuni sociale (munca, educaţia, propaganda politică etc.); b)instituţii sociale (şcoala, familia, biserica, partidele politice etc.); c)grupuri sociale (de la microgrupuri şi până la cele cu dimensi-unile cele mai mari: clasele sociale, populaţia unei ţări etc.); d)fenomene sociale diverse (mobilitatea socială, delincvenţa, sui-cidul etc.). Fenomenele sociale generează multiple semnificaţii umane care, la rândul lor, condiţionează sau chiar fundamentează alte fenomene sociale. Realizarea bunurilor materiale şi spirituale, a operelor de civi-lizaţie şi cultură, apoi structurile proceselor care se finalizează în aces-te creaţii, instituţiile activităţilor umane, modelele acestor activităţi etc., toate dispuse în sfera socialului în straturi, etajări, paliere mai mult sau mai puţin profunde, constituie părţi componente ale obiectu-lui sociologiei.În concluzie putem spune căsociologia este o ştiinţă care studia-ză fenomenele sociale în totalitatea aspectelor şi mişcării lor, captân-du-le în tipuri microsociale diferenţiate, grupale şi globale, în curs de constituire sau destramare.