Capitolul I. Introducere în analiză şi diagnostic financiar

Obiective:- prezentarea obiectivelor analizei diagnostic- însuşirea etapelor unei analize diagnostic- prezentarea tipurilor de analize diagnostic- cunoaşterea etapelor de realizare a unei analize financiare

Cuvinte cheie:- analiză diagnostic- caracteristici tipologice ale firmei- diagnostic financiar- potenţial financiar al firmei

Rezumat:

Caracterizarea stării interne a firmei viitorului înseamnă relevarea performanţelor obţinute şi decelarea dificultăţilor existente într-un domeniu sau altul al activităţilor sale. Operaţia de diagnosticare se poate face la nivelul unei probleme specifice şi/sau pe ansamblul politicii economico-financiare, în situaţii de normalitate şi în situaţii de criză, când se manifestă disfuncţionalităţi majore.

Conţinut:

Analiza diagnostic reprezintă mijlocul prin care o firmă poate să-şi identifice propriile-i puteri şi slăbiciuni, în raport cu mijloacele de care dispune, precum şi cu oportunităţile ivite şi ameninţările la adresa ei. Astfel, conducerea firmei dobândeşte posibilitatea de a găsi soluţii de rezolvare a problemelor sau optimizare a dezvoltării activităţii1.

Diagnosticul este un rău necesar pentru entitate. El este indispensabil pentru a localiza şi măsura oportunităţile şi vulnerabilităţile, dar nu are nici o incidenţă directă asupra activităţii. El nu este decât un mijloc de a pregăti în mod raţional şi operaţional acţiunile manageriale. Este raţiunea pentru care diagnosticul trebuie considerat ca o fază preliminară a elaborării strategiilor de creştere. Obiectivele analizei diagnostic constau în următoarele:

realizarea unui management de conducere adecvat, care să dea o structură echilibrată firmei şi să asigure realizarea corespunzătoare a funcţiilor sale;

prevenirea fenomenelor producătoare de dezechilibre structurale sau perturbaţii funcţionale, ca urmare a unor factori interni şi externi;

găsirea căilor şi mijloacelor de remediere a eventualelor disfuncţii puse în evidenţă în cadrul sistemului de management existent;

1 Staicu, Florea – în articolul Diagnosticul intern – premisă a investiţiei unei firme, publicat în revista „Tribuna economică”, nr. 13/2002, p. 16

precizarea direcţiilor de dezvoltare, a rezultatelor favorabile din sistem şi a performanţelor ce se vor obţine printr-o utilizare eficientă a resurselor disponibile.

În realizarea unei analize-diagnostic se parcurg mai multe etape2:

a) studiul caracteristicilor tipologice ale firmei: furnizează date generale de identificare cu privire la activitatea managerului şi a echipei manageriale, orientează analiza pe baza unor criterii ştiinţifice;

b) analiza rezultatelor anterioare, etapă în care specialiştii în diagnosticare desfăşoară cele mai importante şi numeroase activităţi, de corectitudinea cărora va depinde calitatea recomandărilor pentru procesele de schimbare în cadrul firmei. Această etapă cuprinde mai multe cerinţe:

culegerea şi sistematizarea datelor, are ca scop selectarea tuturor datelor şi informaţiilor relevante pentru domeniul investigat în cadrul analizei;

evidenţierea simptomelor semnificative, ca diferenţe sensibile între obiectivele stabilite sau standardele fixate şi rezultatelor obţinute;

evidenţierea punctelor forte şi slabe şi a cauzelor care le generează;

Datele se culeg şi se analizează prin sistematizarea lor după anumite criterii pe şase grupe cum sunt: criterii economico-financiare, criterii manageriale, criterii de calitate şi competitivitate a produselor şi serviciilor, criterii tehnice şi tehnologice, criterii socio-umane, criterii ecologice.

c) studiul şi estimarea perspectivelor de dezvoltare, etapă în care se încearcă o extrapolare a tendinţelor diferiţilor parametri pe perioade semnificative;

d) analiza problemelor de management general, avându-se în vedere clasificarea elementelor de strategie şi tactică ale firmei, identificare unor metode şi tehnici manageriale eficiente şi aprecierea influenţei implementări acestora, restricţiile şi limitările rezultate dintr-o serie de acte normative, modul în care se exercită funcţiile manageriale pe diferite niveluri ierarhice, modul de folosire a timpului etc.;

e) studiul şi analiza managementului pe subsisteme;f) elaborarea raportului-diagnostic şi a recomandărilor pentru eliminarea

disfuncţionalităţilor, generalizarea aspectelor pozitive şi creşterea capacităţii de adaptare a firmei la cerinţele mediului extern.

În funcţie de aria de cuprindere, analizele diagnostic pot fi: generale (oferă o apreciere de ansamblu a structurii şi funcţionării firmei), parţiale (se efectuează, de regulă după un

2 Domokos, Ernö – Management ieri, azi, mâine, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, p. 107-111 şi Burduş, Eugen; Căprărescu, Gheorghiţa; Androniceanu, Armenia; Miles, Michael – Managementul schimbării organizaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 92-98

diagnostic general sau când managerii cunosc sfera de activitate în care se găsesc cauzele disfuncţiilor; astfel, se pot elabora diagnostice parţiale de cercetare-dezvoltare, comerciale, financiar, de resurse umane, privind organizarea şi funcţionarea unui compartiment, privind programarea şi urmărirea producţiei, privind introducerea unor produse noi, privind sistemul informaţional etc.) şi de specialitate (se realizează pe o problemă sau temă la solicitarea expresă a beneficiarului, când cunoaşte problema şi doreşte o analiză a cauzelor sau conjuncturii, precum şi o orientare a viitoarelor investigaţii în vederea rezolvării, sau când, în urma diagnosticului general sau parţial, s-a formulat o problemă de importanţă majoră).

Diagnosticul financiar, rezultat al unui proces de evaluare a potenţialului financiar al unei firme, exprimă starea sa de sănătate economico-financiară. De regulă, diagnosticarea financiară este necesar să se efectueze pe o perioadă de cel puţin trei ani, folosindu-se datele de evidenţă contabilă şi cele cu caracter financiar, în mod deosebit elementele structurii bilanţului şi cele ale contului de profit şi pierdere, rezultatele obţinute fiind comparate cu datele şi indicatorii similari obţinuţi de firmele performante din cadrul ramurii economice. Menţionă că diagnosticul financiar trebuie să se bazeze, în firma viitorului, pe diagnosticul strategic (compus din diagnosticul concurenţial, tehnologic, social şi financiar) deoarece informaţiile oferite de acesta permit caracterizarea fiecărei activităţi efectuată de firmă sub aspectul nevoilor de fond de rulment, a potenţialului de rentabilitate şi a riscului de exploatare şi, mai ales, formularea unui aviz motivat asupra evoluţiei probabile.

Se poate spune că diagnosticul financiar analizează informaţiile privind activitatea firmei, într-o anumită perioadă de timp, sub aspectul gestiunii financiare, al modului de alocare a resurselor de finanţare la nevoile de finanţat, astfel încât să ofere o apreciere a situaţiei financiare a firmei3

Diagnosticul financiar are rolul de „centru de sistem” în orientarea deciziilor manageriale, astfel încât consecinţa acestora să fie performanţa. Diagnosticul financiar nu se rezumă la a fi un element de recuzită al managementului financiar, ci face ca actul managerial să nu se desfăşoare pe principiul spontaneităţii şi al intuiţiei. El se concentrează asupra aprecierii politicii de finanţare şi a politicii de investiţii, în perspectiva funcţionării firmei analizate.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcţie de subiectul care îl evaluează, acordându-se prioritate unui aspect sau altul, care să caracterizeze situaţi financiară a firmei după scopurile şi interesele urmărite. Acţionarii şi managerii sunt interesaţi de rentabilitatea financiară, rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară, riscul financiar, riscul de faliment, gradul de autonomie, flexibilitatea constituirii şi utilizării resurselor, posibilităţile de control. Creanţierii (instituţiile bancare, furnizorii etc.) sunt interesaţi în principal de riscul de faliment, starea de solvabilitate, lichiditatea

3 Mironiuc, Marilena – în articolul Diagnosticul financiar al întreprinderii moderne, publicat în revista „Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 4/2002, p. 39

financiară, nivelul datoriilor exigibile, capacitatea de rambursare a datoriilor, echilibrul între nevoi şi resurse.

Analiza, ca metodă generală de cunoaştere, presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea, evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentarea deciziilor strategice viitoare. Profundele schimbări care se produc în sistemele economice ale ţărilor, dar şi în cadrul fiecărei entităţi, au ca rezultat necesitatea analizei situaţiei entităţii, atât prin prisma dezvoltării sale interne, cât şi în funcţie de poziţia ei în raport cu ale firme care o concurează pe piaţă.

Căutarea surselor ca capital şi alocarea lor eficientă în scopul creşterii rentabilităţii şi, implicit, a valorii firmei, presupune recurgerea la o serie de metode şi tehnici de acţiune practică financiară. Analiza financiară evidenţiază performanţa firmei în termeni de rentabilitate şi risc, performanţă cu care s-a încheiat exerciţiul anterior şi cu care va începe altul. Analiza financiară urmăreşte să pună în evidenţă punctele forte şi slabe ale gestiunii financiare şi să ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultăţilor existente, dar şi să evalueze capacitatea firmei de a-şi asigura finanţarea dezvoltării şi de a satisface exigenţele acţionarilor săi cât şi a celorlalte categorii interesate în buna sa funcţionare (creditori, consumatori, salariaţi etc.)4.

Analiza financiară are ca obiective principale5:

evaluarea potenţialului financiar al firmei, respectiv analiza capacităţii firmei de a obţine resurse financiare, de a face faţă concurenţilor, analiza gradului de îndatorare şi a capacităţii de rambursare a datoriilor;

evoluţia volumului de activitate; evoluţia rezultatelor financiare; studierea performanţelor financiare a firmei şi compararea acestora cu cele ale

firmelor concurente din aceeaşi ramură; performanţele financiare, arta de a conduce relaţiile cu instituţiile bancare şi alţi creditori sunt esenţiale într-un mediu concurenţial în care costul creditului este un parametru cheie al succesului unei investiţii;

permite analiza strategică a proiectelor ce implică investiţii şi împrumuturi considerabile;

îmbunătăţirea poziţiei pe piaţa internă şi externă (balanţa de import-export, unde este cazul);

ameliorarea gestiunii firmei pe bază de diagnostic precis formulat de manageri.

4 Mandache, Romulus; Dobay, Krisztina-Melinda; Dumitru, Gheorghe – Diagnosticul economico-financiar în întreprinderile agroalimentare, Ed. Leda & Muntenia, Constanţa, 2000, p. 245 Teulié, Jacques – Analyse financière de l’entreprise, Éditions Dalloz, Paris, 1996, p. 10; Nişulescu, Emil – în articolul Analiza situaţiei financiare, publicat în revista „Gestiunea şi contabilitatea firmei”, nr. 1/1998, p. 17

Toate aceste obiective urmăresc să facă din analiza financiară un instrument important al strategiei managementului financiar.

Este cunoscut faptul că la baza analizei financiare stau informaţiile puse la dispoziţie de contabilitate. Astfel, pentru ca toate analizele ce se pot efectua să fie credibile şi edificatoare, este necesar ca informaţia contabilă să fie, la rândul ei, credibilă. Totuşi, în condiţii de (hiper)inflaţie, fără retratări considerabile, informaţia contabilă nu poate fi considerată credibilă decât în măsura în care se raportează la convenţia stabilităţii unităţii monetare, în fapt, o resupunere exagerată din partea contabilităţii în costuri istorice.

Un aspect fundamental, care modifică de multe ori concluziile analizei financiare, îl constituie nu numai capacitatea profesională, ci şi datele la care managerul financiar şi analiştii au acces, precum şi timpul avut la dispoziţie pentru finalizarea studiului. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că volumul de informaţii poate constitui o adevărată problemă pentru managerul financiar şi analişti chiar şi în cazul în care aceştia deţin prea multe date referitoare la entitatea economică. În ciuda tentaţiei manifestate de numeroşi practicieni, o analiză prea aprofundată poate genera nu câştiguri, ci chiar pierderi substanţiale pentru firmă din cel puţin două motive: oferirea factorului de decizie a unor elemente contradictorii şi furnizarea cu întârziere a analizelor efectuate.

În concluzie, putem spune că scopul analizei financiare îl constituie identificarea punctelor tari şi a celor slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării noii strategii de menţinere şi dezvoltare a firmei viitorului. Atât analiza pe plan intern (de pe poziţia firmei), cât şi cea externă (de pe poziţia unor parteneri economici şi financiari) are ca obiectiv determinarea rentabilităţii, a riscului şi în final aprecierea valorii globale a firmei. Pe baza concluziilor desprinse din analiza financiară, managementul financiar, alături de managementul general, fundamentează bugetele anuale şi strategia financiară care vizează deciziile pe termen lung prin care se trasează posibilele traiectorii pentru ca firma să îşi asigure o poziţie statornică şi crescătoare în mediul economic concurenţial.

Întrebări recapitulative

1. Prezentaţi obiectivele analizei diagnostic.

2. Menţionaţi etapele obligatorii de parcurs în realizarea unei analize diagnostic.

3. Prezentaţi tipurile de analize diagnostic.

4. Definiţi analiza financiară şi menţionaţi obiectivele principale ale acesteia.