Călătorie prin Curcubeu

Prinţesa de RozBombonA fost odată, dincolo de curcubeu, un ţinut minunat în care domnea un Rege tare bun la

suflet, împreună cu Regina sa. Oamenii îi iubeau şi toate lucrurile se făceau la timpul lor. Aşa se întâmplă când cei ce conduc treburile unui regat sunt buni şi întelepţi, vezi bine. Când Regina află că va avea un copil, îi ceru regelui să-i pregătească o cameră minunată pentru bebeluşul lor. Regele fu imediat de acord. Tocmi meşterii cei mai pricepuţi şi îi aduse în faţa Reginei.

- Scumpa mea Regină, îi spuse el, iată, aceşti meşteri vor pregăti camera bebeluşului nostru. Spune-le cum vrei să fie şi totul se va face întocmai.

Regina visa să aibă o fetiţă, aşa că alese cea mai frumoasă cameră din tot palatul şi pe aceea o pregăti anume pentru o fetiţă. Meşterii aduseră covoare moi şi perdele vaporoase, jucării de pluş şi cutiuţe muzicale, un carusel care să o amuze şi un mic balansoar pus lângă soba cea mare. Totul fu gata în foarte scurt timp. Şi când fetiţa se născu, o numiră… Rozi.

Rozi creştea repede şi semăna foarte tare cu mămica ei. Era frumoasă, avea obraji trandafirii şi ochi albaştri, părul blond şi pielea albă ca laptele. Semăna cu un înger, de frumoasă ce era. Când treceau pe lângă ea, oamenii nu puteau să nu se mire de frumuseţea fetiţei şi toţi îi făceau pe plac, mai ales că era prinţesă. Ştim doar că prinţeselor nu li se refuză nimic. Rozi era destul de răsfăţată, căci orice dorinţă avea, se împlinea pe dată. Şi asta o făcuse pe Rozi să creadă că e o fetiţă foarte specială, căreia totul i se cuvine. Mama ei, Regina, se mai necăjea câteodată, când o vedea pe fetiţă bătând din picior să i se îndeplinească mai repede toate dorinţele.

- Nu e bine, nu e bine deloc, spunea Regina, îngrijorată. Prea mult răsfăţ strică…- E mică, răspundea Regele. La vârsta asta, copiii văd toate lucrurile în roz… O să mai

crească şi ai să vezi că lucrurile or să se schimbe.Prinţesa Rozi rămase pe gânduri auzind ce spusese tatăl ei… Chiar! Cum ar fi ca toate

lucrurile să fie ca ea, roz?- Mămico, prinţeselor li se îndeplinesc toate dorinţele, nu-i aşa? o întrebă ea într-o seară

pe Regină.- Da, Rozi, îi răspunse aceasta, dar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea

să se şi împlinească.- Şi e e rău în asta? zise Rozi. Doar de-aia există dorinţe, ca să se împlinească.- Da, dar înainte să-ţi doreşti tare, tare ceva, gândeşte-te bine ce ai să faci după ce

dorinţa ţi se îndeplineşte, spuse Regina şi o înveli.- Aş vrea ca lumea în care trăiesc să fie după chipul şi asemănarea mea, mămico.- Cum adică, Rozi? o întrebă Regina.- Păi… roz! Răspunse prinţesa. Cu totul şi cu totul roz.- Cu totul şi cu totul roz? Ce idee năstruşnică, Rozi. Şi iarba ai vrea să fie roz?- Da, mămico! Ar fi amuzant, nu-i aşa?- Şi florile, şi păsările, şi copacii? se miră Regina.- Da! răspunse Rozi. Şi jucăriile şi perdelele şi covoarele şi casele şi hainele

oamenilor…- Şi ţara asta s-ar putea numi atunci… Ţinutul de RozBombon. Iar tu ai fi Prinţesa Rozi

de Rozbombon, râse regina. Eşti sigură că ţi-ar plăcea să fie aşa?1

- Da! Dar ştiu că nu se poate… Dar tare mi-ar plăcea ca totul să fie aşa, măcar o zi… oftă Rozi şi închise ochii.

- Bine, prinţesă, îi spuse mama. Dar oare celelalte culori ale curcubeului nu s-ar supăra? N-ar fi triste?

- Ce-mi pasă mie de curcubeu, zise răsfăţata de Rozi. Eu vreau să trăiesc într-o lume roz şi dulce.

- Eu cred că repede te-ai plictisi să fie totul roz, îi mai spuse regina. Hai, închide ochii. Şi mâine dimineaţă vom mai povesti despre lumea ta roz, Rozi de Rozbombon!

Prinţesa adormi gândindu-se la lumea pe care tocmai i-o descrisese mamei. Şi ce să vezi… Dimineaţă când se trezi şi deschise ochii, văzu că baldachinul patului ei, aseară albastru şi presărat cu steluţe argintii era acum roz. Se frecă uimită la ochi, nevenindu-i să creadă. Apoi se uită în jur, şi ce să vezi… Covoarele erau roz… Perdelele erau roz… toate jucăriile erau roz!

- Vai! Mi s-a îndeplinit dorinţa! Aşadar, de azi înainte, sunt Rozi de RozBombon din ţara RozBombon! Uraaaa!

Rozi de Rozbombon ieşi în curtea palatului şi acolo ce credeţi că descoperi? Iarba era roz, până şi norii de pe cer semănau cu vata de zahăr roz, frunzele copacilor erau roz, zidurile caselor erau roz, hainele oamenilor erau roz, florile erau roz. La micul dejun, Rozi primi lapte roz cu gust de căpşuni şi dulceaţă de trandafiri întinsă pe pâine cu unt. Cei din jur păreau să nu-şi dea seama de toate schimbările care se petrecuseră peste noapte. Dar prinţesa noastră era încântată pentru că, dintr-o dată, aşa cum spusese tatăl ei, vedea viaţa în Roz.

- Ce bine, ce bine, ce bine…, striga fetiţa noastră, sunt Rozi de RozBombon şi lumea mea e roz, ca mine, ca mine, ca mineee…

Ei, şi cum ţopăia ea aşa, într-un picior, pe dalele de marmură roz de pe terasa castelului – care acum era şi el roz – Rozi se împiedică în rochiţa ei ce-a lungă şi începu să se rostogolească pe trepte, până ce ajunse cu nasul drept în iarba roz.

- Aaaau, ce mă doaaare! se tângui prinţesa. Maaaaaaaaaaamaaaaaaa! strigă ea, cu o mânuţă la frunte.

Dar în loc să o vadă pe mama, când deschise ochii, în faţa ei descoperi un pitic.- Hm, zise Rozi. Tu cine mai eşti?- Eu sunt Paznicul Curcubeului, îi răspunse piticul. Bună ziua, fetiţo.- Fetiţo? Tu ştii cu cine stai de vorbă, măi piticule? Eu sunt Rozi de RozBombon şi sunt

prinţesă. Deci mie nu poţi să-mi spui “fetiţo”.- N-am ştiut. Prinţesele nu spun bună ziua, prinţeso? se burzului la ea piticul.- Numai dacă vor ele. Şi eu nu vreau. Eu fac numai ce vreau eu.- Urât din partea ta. Eşti sigură că eşti o prinţesă adevărată? Că eu ştiam că prinţesele

sunt bune şi frumoase şi bine-crescute.- Sigur că sunt prinţesă adevărată, nu vezi ce frumoasă sunt? Eşti în curtea palatului

meu şi tot ce vezi cu ochii îmi aparţine, se răsti Rozi de Rozbombon.- Nu-i de-ajuns să fii frumoasă sau să ai un palat ca să fii o adevărată prinţesă, oftă

piticul. Ei, bine, mă bucur de cunoştinţă, acum am să plec, am foarte multă treabă.- Dar ce treabă ai? vru să ştie fetiţa.- Sunt foarte ocupat. Cineva, nu ştiu cine, a stricat culorile lumii, îi răspunse el necăjit.- Cum adică?- Tu nu te uiţi în jur? Nimic nu mai e cum trebuie. Toate lucrurile sunt roz. Ai zice că

întreaga lume a fost acoperită de un strat de marţipan roz. Aşa ceva nu se poate. E o harababură totală. Eu, paznicul curcubeului, trebuie să pun culorile la locul lor, zise piticul, plimbându-se când încoace, când încolo.

- Bine, dar roz este cea mai frumoasă culoare din lume! Nu ţi se pare? spuse prinţesa încet.

2

- Rozul este o nuanţă. Nu este o culoare. Rozul apare pe lume când Roşu şi Alb dansează până se topesc. Aşa apare rozul. Ca să ştii şi tu.

- Aşa? se miră fetiţa. Eu ştiam că rozul e o culoare. Până şi tata a spus că la vârsta mea copiii văd viaţa în roz şi m-am gândit ce frumos ar fi ca toată lumea mea să fie aşa…

- Ha! strigă Paznicul Curcubeului. Deci tu eşti responsabilă pentru harababura asta!- Eu? zise fetiţa făcând un pas în spate.- Da! Tu şi toate prinţesele astea răsfăţate, care-şi închipuie că au voie să facă orice.

Hai, spune-mi, cum ai făcut asta?- Eu… eu doar mi-am dorit să văd viaţa în roz, cum a zis tata…- Ofofofofof, se tângui Paznicul Curcubeului, tare supărat dintr-o dată. Copiii ăştia mici,

care nu ştiu ce fac, n-ar trebui să poată să-şi pună astfel de dorinţe. Vezi ce se întâmplă când dorinţele nesăbuite se îndeplinesc?

Bătu de trei ori din palme şi lângă el apărură câţiva pitici şi câteva piticuţe.- Voi cine mai sunteţi? se miră prinţesa- Eu sunt GalbenPai, zise una dintre piticuţe.- Iar eu sunt VerdePraz, îi luă vorba din gură alt pitic.- Eu sunt BleuCiel, spuse următorul.- Şi eu sunt CafeaCuLapte, continuă cea mai mică dintre piticuţe.Rând pe rând se prezentară. Mai erau acolo şi MovCardinal şi CuloareaOuluiDeRaţă şi

GriVerde şi BleuMarin şi… Rozi nici măcar nu putuse să ţină minte cum îi cheamă pe toţi.-  Dar eu credeam că nu există decât Roşu, Orange, Galben, Verde, Albastru, Indigo şi

Violet, răspunse Rozi. Voi de unde aţi apărut?- Suntem nuanţe. Ca şi Roz! Părinţii noştri sunt Culorile Curcubeului. Când Culorile se

întâlnesc, apărem noi, o lămuri BleuCiel. Eu de exemplu, am apărut după ce Albastru a dansat cu Alb, nu ţi-a explicat Paznicul Curcubeului?

Se aşezară cu toţii pe iarba roz, în cerc. Paznicul Curcubeului le povesti ce se întâmplase.

- Şi-acum, trebuie să ne apucăm să refacem culorile, să fie totul ca înainte, spuse el, oftând încă o dată.

- Dar de ce? se băgă şi Rozi în vorbă. Eu nu vreau. Eu sunt prinţesa! Şi voi trebuie să faceţi cum vreau eu. Eu vreau ca lumea să rămână roz!

- Hm, eşti sigură, prinţesă Rozi de RozBombon? În curând s-ar putea să ne rogi frumos să punem culorile la loc.

- De ce aş vrea asta?- Pentru că o să ne înecăm de atâta roz, explică Paznicul. O să ne sufocăm, or să ne

doară ochii de atâta roz. Prea roz! Ce  e prea roz, strică! Vai mie, până şi proverbele se transformă în roz… Haide, prinţesă, alege o culoare şi gândeşte-te ce anume ai vrea să fie aşa. Uite, ce-ar fi să facem iarba la loc verde? Prietenul meu, VerdePraz te poate ajuta. GalbenPai s-ar putea ocupa de holdele de grâu, BleuCiel ar reface culoarea cerului, şi toţi cei de aici pot să facă şi ei câte ceva, ca lumea să fie aşa cum a fost, în culorile şi nuanţele ei obişnuite.

Piticuţii se ridicară veseli în picioare, gata să treacă la treabă. BleuCiel o luă de o mână, GalbenPai îşi netezi şi ea rochiţa, şi se apropie cuminte de Roz.

- Nu, bătu Rozi din picior. Roz! Roz! Roz! De ce culori obişnuite? M-am plictisit de culorile obişnuite.

- Toate culorile obişnuite au nuanţe şi nuanţele au şi ele rostul lor pe lume, au locul lor, anume. Nu trebuie să le întindem peste tot, ci să le lăsăm să-şi facă treaba, încercă să-i explice MovCardinal.

- Nu mulţumesc, eu nu vreau să învăţ nimic. Îmi place aşa.Paznicul Curcubeului se întristă.

3

- Să ştii că într-o lume cu totul şi cu totul roz, în care alte culori nu au loc, curcubeul dispare. Tu vrei să dispară curcubeul? zise paznicul mirat.

- N-are decât să dispară. Lumea mea e frumoasă şi-aşa.Piticii se aşezară la loc pe iarbă.- Ce ne facem? întrebă VerdePraz.- Mergem acasă. Le spunem părinţilor noştri că aici nu mai avem loc şi plecăm în altă

parte, răspunse CafeaCuLapte.- Bine… dar ştiţi ce urmează să se întâmple dacă dispar toate culorile, nu? se jeli

GalbenPai. Şi pe urmă cine ştie ce o să-şi mai dorească!- Ei, lăsati-o să-şi dorească şi apoi să şi trăiască în lumea creată de dorinţele ei. Poate

aşa, fetiţa asta va învăţa ceva, le spuse paznicul. Să mergem.Se luară de mână şi într-o clipă dispărură, dimpreună cu Paznicul Curcubeului.Rozi de Rozbombon se întoarse acasă, fără să se gândească prea mult la ce îi spuseseră

Nuanţele. Lumea ei roz îi plăcea şi prinţesa era mulţumită. Se gândi ce dorinţă să-şi mai pună. Îi plăceau şi bomboanele fondante şi în curând se gândi ce bine ar fi dacă toate mâncărurile ar avea gust de fondante. Îi spuse, deci, tatălui ei că şi-ar dori ca toate mâncărurile ce i se serveau să fie dulci, să dispară sarea şi piperul, să rămână doar vanilia, scorţişoara şi zahărul. Şi de a doua zi, toate mâncărurile pentru prinţesă fură precum îşi dorise. Apoi prinţesa îşi dori să nu mai facă lecţii ci stea toată ziua în pat, înconjurată de păpuşile ei cele îmbrăcate în dantele. Apoi îşi dori ca aerul ce o înconjura să miroasă a flori de trandafir şi în calea ei să fie presărate mereu petale de roze, oriunde mergea… Şi ca prin farmec, exact aşa se întâmplă. Era oare de-adevărat? Sau era doar închipuirea lui Rozi? Veţi afla îndată.

După încă trei zile în care totul fu întocmai cum îşi dorise, în cea de-a şasea dimineaţă, când se trezi, Rozi văzu că soarele nu răsărise încă.

- Ei, probabil că m-am trezit eu prea devreme, îşi zise Rozi şi se dădu jos din pat.Fiind întuneric, Rozi nu văzu pe unde merge şi alunecă pe petalele de flori ce

rămăseseră lângă patul ei. Se lovi foarte tare. De la atâtea dulciuri, prinţesa noastră era foarte slăbită şi nu mai reuşi nici măcar să se ridice în genunchi. În plus, toată camera mirosea a parfum, atât de puternic, că Rozi de Rozbombon abia mai respira.

- Vai! Mămico! strigă ea, mămico, unde eşti? Vino repede, mă simt tare rău…Dar nimeni nu-i răspunse lui Rozi. Prinţesa reuşi cu greu să se urce înapoi în pat. Şi prin

întunericul ce părea să nu se mai risipească, îl văzu pe Paznicul Curcubeului cocoţat pe marginea patului. El ţinea în mână o lumânare mică şi o baghetă de cristal.

- Ai văzut ce-ai făcut, Rozi de Rozbombon? o întrebă piticul. Din pricina ta, curcubeul a dispărut. Acum n-o să mai ai nici lumina zilei, tu şi întregul tău ţinut veţi rămâne pe întuneric. Eşti mulţumită?

- Cum? De ce? N-o să se mai facă ziuă niciodată?- Ţi-am spus, prinţesă, că toate culorile şi toate nuanţele au rostul lor pe lume? Lumina

albă, lumina zilei, cea care aduce soarele sus pe cer şi îi trezeşte pe toţi la viaţă, din ce crezi că e făcută?

- Nu ştiu, recunoscu fetiţa.- Să-ţi arăt, spuse piticul, apropiind bagheta de cristal de flacăra lumânării. Vezi bagheta

asta de cristal? E transparentă ca lumina zilei. Priveşte, dacă o apropii de lumânare, ai să vezi din ce e făcută.

Rozi privi cu atenţie şi văzu cum din bagheta transparentă iese un curcubeu mic.- Cum? Lumina zilei e făcută din culorile curcubeului?- Da. Vezi ce-ntuneric afară? Şi e din ce în ce mai frig.- Da, văd, şopti Rozi.- Pentru că ştim noi cine a gonit curcubeul, nu, Rozi?

4

- Dar, dar, dar…- Ei… nu-i nimic. Poţi sta şi pe întuneric.- Nu pot, am alunecat pe petalele alea afurisite de lângă pat şi nici să mă ridic n-am mai

putut. Cred că am mâncat prea multe dulciuri.- Păi n-ai vrut tu petale de trandafiri?- Ba da.- Şi n-ai vrut tu să dispară sarea şi piperul?- Ba daaa, se tângui fetiţa, dar mă gândeam, oare dacă-mi doresc să fie toate cum au

fost, se mai întoarce curcubeul şi, odată cu el, lumina soarelui, ca să văd şi eu pe unde merg?- E greu, prinţesă. Nu merge aşa. Nu ţi-a spus mama ta să ai grijă ce-ţi doreşti?- Ba da, recunoscu fetiţa. Ai dreptate. Mi-a spus.- Vezi, viaţa în roz nu e tocmai cea mai mare fericire din lume.- Te rog, domnule Paznic, ajută-mă să pun la locul lor culorile, să vină curcubeul înapoi.- Ascultă, Rozi, acum trebuie să te descurci cum poţi. Există o singură soluţie. Să le rogi

pe Nuanţe să-i roage pe părinţii lor să vină înapoi, să te ajute să faci totul cum a fost.Rozi spuse:- Fac orice! Învaţă-mă cum să fac.- Trebuie să le arăţi nuanţelor că ai învăţat ceva din ceea ce ţi s-a întâmplat. Poţi începe

prin a renunţa la petalele de trandafiri din calea ta. Asta cu siguranţă te va ajuta să nu mai aluneci.

- Cum să renunţ la ele?- Fă-le să dispară, exact aşa cum au apărut. Doreşte-ţi.Rozi închise ochii şi se gândi că ar dori ca petalele de trandafiri să dispară.- Bravo, zise piticul, îndreptând lumânarea spre covor. Vezi, au dispărut. Acum avem

nevoie de aer curat. Până reuşesc eu să deschid geamul, tu puneţi o rochiţa şi-un şorţuleţ, că avem foarte multă treabă.

- Treabă? Dar eu sunt prinţesă, prinţesele nu fac treabă! protestă fetiţa.- Rozi, ai zis că faci orice, se auzi glasul ca de clopoţel al lui GalbenPai. Te-ajutăm şi

noi, uite, am venit.Într-adevăr, lumini colorate umpluseră camera lui Rozi de Rozbombon. Toate nuanţele

veniseră. Şi BleuCiel, şi GrisVert şi MovCardinal şi CaféAuLait, erau toţi acolo, aşa cum spusese paznicul curcubeului că se va întâmpla.

- Vă mulţumesc că aţi venit. Să ne-apucăm de treabă. Ce e de făcut? zise Rozi, mult mai politicoasă decât prima dată când se întâlniseră.

- Vino cu noi. Şi povesteşte-ne cum era lumea ta înainte să goneşti curcubeul. Îţi vom lumina noi calea.

Rozi de RozBombon îi luă de mână pe BleuCiel şi pe GalbenPai şi împreună ieşiră în curtea palatului.

- Iarba era… verde, zise ea.VerdePraz începu să danseze pe iarba din grădină şi pe unde călca, firele de iarbă se

înverzeau.- Cerul era… albastru deschis.BleuCiel porni spre văzduh, rotindu-se ca un fulg ce se înalţă în bătaia vântului.- Florile erau… Asta e mai greu, se plânse prinţesa, nu mai ştiu ce culori aveau fiecare.- Ştim noi! răspunseră florile cu glasuri subţirele.- Eu eram portocalie!- Eu eram mov!- Eu eram albă!

5

Rând pe rând, lumea lui Rozi îşi recăpătă culorile. Şi când şi ultimul fir de iarbă fu verde, cerul începu să se lumineze. Încet, încet, norii se înroşiră, apoi se făcură portocalii şi în cele din urmă Soarele străluci cu toate razele sale şi pământul începu să se încălzească. Rozi era cum nu se poate mai fericită.

- Vă mulţumesc! strigă ea, bătând din palme. S-a terminat cu harababura! S-a întors lumina zilei! S-a întors soarele! Şi aerul miroase atât de frumos!

- A ce miroase, Rozi?- A… iarbă! A verde! A… multe flori! Miroase cum trebuie! Şi toate sunt cum erau.

Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc…Rozi începu să se învârtească, bucuroasă că lumea era din nou cum fusese înainte.

Nuanţele se învârteau şi ele cu ea, fericite. Şi deasupra fântânii, apăru un curcubeu frumos, atât de frumos că Rozi rămase cu ochii la el.

- Ce frumos e! E-adevărat! Toate culorile au locul lor! Să nu mai uit asta niciodată! îşi spuse Rozi, învârtindu-se iarăşi, din ce în ce mai tare, cu ochii închişi. În spatele pleoapelor, mii de licurici coloraţi în toate nuanţele care acum ii erau prietene, dansau cu ea.

- Rozi! auzi ea o voce şoptită. Rooozi! Trezeşte-te! Hai sus, prinţesă de RozBombon, e dimineaţă.

- Mami?Rozi deschise ochii. Era în patul ei.- Mami! A fost doar un vis?- Ce s-a întâmplat, Rozi?- Mami, trebuie să-ţi povestesc şi ţie!Şi Rozi îi povesti mamei visul ei roz cu parfum de trandafir şi gust de fondante…- Ţi-am spus eu, Rozi, să ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se împlinească… zise

mama. Acum eşti mai înţeleaptă. Noroc cu visele astea.- Da, mami, ce bine că n-a fost decât un vis!Şi Regina îşi îmbrăţişa fetiţa. Dincolo de fereastra lui Rozi, mici curcubee străluceau

deasupra fântânii arteziene, în picăturile de apă ce dansau în aer.

6