CA La Usa Cortului

2
Ca la usa cortului Ion Mischevca, Lupta politica de la Chisinau s-a transferat din Parlament in strada, iar tribuna a fost inlocuita cu cate o baricada. Pichetarile inutile, scandarile puerile si, in general, toate manifestarile demonstreaza lipsa cronica a coeziunii sociale, nemaivorbind de asumarea identitatii nationale. Badarania si tupeul multor lideri politici (indiferent daca sunt in fruntea unui partid sau a unei platforme) dovedeste, de fapt, decadenta Republicii Moldova. In aceasta perioada tumultoasa, asistam nu doar la un fenomen, ci si la un paradox istoric: pe de o parte, are loc descentralizarea puterii prin cresterea influentei baronilor locali si, pe de alta parte, se produce erodarea autoritatii centrale a statului tocmai de catre pretinsii ,,statalisti". De vina sunt aproape toate guvernarile care s- au perindat, deopotriva coruptibile si incapabile de reforme viabile, fiindca oamenii din spatele lor nu au stiut decat sa fure si apoi sa se jure ca nu au furat. De aceea, din alegeri in alegeri nu facem decat sa schimbam harbul pe oala sparta. Episodul de joia trecuta de la Balti, in care edilul s-a comportat ca un needucat, admonestandu-i pe angajatii companiei de salubritate de parca i-ar fi fost niste argati, adresandu-le injurii gratuite si numindu-i ,,banda de nemernici", demonstreaza nivelul de cultura si ,,aptitudinile manageriale" ale individului respectiv. Dupa ce intr-o dimineata s-a rastit ca la usa cortului la niste bieti muncitori, care au venit doar sa-si ceara salariile restante, Usatii a poposit spre seara in fata legislativului, instalandu-si cortul somptuos si indemnandu- si acolitii sa dea navala in capitala. Ca e bun de organizat concerte pentru rusofoni ne-am convins in campania electorala, dar asa si nu am vazut cat e de priceput la functia pentru care a fost votat. Or, e foarte usor sa te muti cu catel si cu purcel, pardon - cu Dodon, pe trotuarul bulevardului Stefan cel Mare si Sfant, dar cum ramane cu responsabilitatile de primar al Baltiuluiu Dupa ce a lasat murdarie intr-un oras pe care l-a primit in gospodarire vine sa faca ,,ordinea" promisa de candidatul socialistilor in alegerile locale din Chisinaue Plebea dintotdeauna s- a bucurat de circ, dar de ce unii uita ca oamenii mai au nevoie si de paine> Sicanele formale dintre liderii partidelor pro-moscovite si aluziile trubadurilor de serviciu, precum ca stanga politica se fragmenteaza, s-au dovedit a fi simple speculatii. Mancurtii au indicatii clare de la Kremlin si nu-si permit acum vreo suparare. De aceea o sa-i vedem pe Dodon si Usatii impreuna mult mai des decat atunci cand se intalnesc Filat cu Topii sau Diacov cu Voronin. Mitingul de duminica, organizat in comun de catre socialisti si ,,partidul lor", reprezinta efectul advers al oricarui preparat administrat incorect. Pastila revolutionara inghitita de dadaisti s-ar putea sa afecteze, si nu sa amelioreze starea organismului nostru statal. Motiv pentru care, direct responsabili de transformarea disputelor politice intr-o cearta de mahala, de incitarea si isterizarea maselor, precum si de iminenta deceptionare a electoratului de dreapta sunt in primul rand membrii Platformei ,,DA". Competitia neroada dintre cine a adunat

description

FREE

Transcript of CA La Usa Cortului

Page 1: CA La Usa Cortului

Ca la usa cortului

Ion Mischevca,

Lupta politica de la Chisinau s-a transferat din Parlament in strada, iar tribuna a fost inlocuita cu cate o baricada. Pichetarile inutile, scandarile puerile si, in general, toate manifestarile demonstreaza lipsa cronica a coeziunii sociale, nemaivorbind de asumarea identitatii nationale. Badarania si tupeul multor lideri politici (indiferent daca sunt in fruntea unui partid sau a unei platforme) dovedeste, de fapt, decadenta Republicii Moldova.

In aceasta perioada tumultoasa, asistam nu doar la un fenomen, ci si la un paradox istoric: pe de o parte,

are loc descentralizarea puterii prin cresterea influentei baronilor locali si, pe de alta parte, se produce erodarea

autoritatii centrale a statului tocmai de catre pretinsii ,,statalisti". De vina sunt aproape toate guvernarile care s-

au perindat, deopotriva coruptibile si incapabile de reforme viabile, fiindca oamenii din spatele lor nu au stiut

decat sa fure si apoi sa se jure ca nu au furat. De aceea, din alegeri in alegeri nu facem decat sa schimbam harbul

pe oala sparta.

Episodul de joia trecuta de la Balti, in care edilul s-a comportat ca un needucat, admonestandu-i pe

angajatii companiei de salubritate de parca i-ar fi fost niste argati, adresandu-le injurii gratuite si numindu-i

,,banda de nemernici", demonstreaza nivelul de cultura si ,,aptitudinile manageriale" ale individului respectiv.

Dupa ce intr-o dimineata s-a rastit ca la usa cortului la niste bieti muncitori, care au venit doar sa-si ceara

salariile restante, Usatii a poposit spre seara in fata legislativului, instalandu-si cortul somptuos si indemnandu-

si acolitii sa dea navala in capitala. Ca e bun de organizat concerte pentru rusofoni ne-am convins in campania

electorala, dar asa si nu am vazut cat e de priceput la functia pentru care a fost votat. Or, e foarte usor sa te muti

cu catel si cu purcel, pardon - cu Dodon, pe trotuarul bulevardului Stefan cel Mare si Sfant, dar cum ramane cu

responsabilitatile de primar al Baltiuluiu Dupa ce a lasat murdarie intr-un oras pe care l-a primit in gospodarire

vine sa faca ,,ordinea" promisa de candidatul socialistilor in alegerile locale din Chisinaue Plebea dintotdeauna s-

a bucurat de circ, dar de ce unii uita ca oamenii mai au nevoie si de paine>

Sicanele formale dintre liderii partidelor pro-moscovite si aluziile trubadurilor de serviciu, precum ca

stanga politica se fragmenteaza, s-au dovedit a fi simple speculatii. Mancurtii au indicatii clare de la Kremlin si

nu-si permit acum vreo suparare. De aceea o sa-i vedem pe Dodon si Usatii impreuna mult mai des decat atunci

cand se intalnesc Filat cu Topii sau Diacov cu Voronin.

Mitingul de duminica, organizat in comun de catre socialisti si ,,partidul lor", reprezinta efectul advers al

oricarui preparat administrat incorect. Pastila revolutionara inghitita de dadaisti s-ar putea sa afecteze, si nu sa

amelioreze starea organismului nostru statal. Motiv pentru care, direct responsabili de transformarea disputelor

politice intr-o cearta de mahala, de incitarea si isterizarea maselor, precum si de iminenta deceptionare a

electoratului de dreapta sunt in primul rand membrii Platformei ,,DA". Competitia neroada dintre cine a adunat

Page 2: CA La Usa Cortului

mai mult norod si cine a instalat mai multe corturi nu este nicidecum un exemplu de europenitate. Linsajul

mediatic si manipularea crasa prin intermediul unui trust de presa nu se incadreaza in limitele libertatii de

exprimare. Altfel spus, scopul nu scuza mijloacele, iar limbajul trivial prevesteste un caracter maniacal.

P.S. Am reusit sa urmaresc cate ceva din discursul searbad al lui Dodon si l-am auzit spunand ca

Republica Moldova trebuie eliberata. Tare mi-as dori sa nu mai fim ,,eliberati" inca o data...