Buletin Septembrie 2015 (1)
-
Upload
mihaelasivictoria -
Category
Documents
-
view
19 -
download
0
description
Transcript of Buletin Septembrie 2015 (1)
DIVERSE
„Strigătul de luptă”
„… luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru
totdeauna.Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru
osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul
Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus
Hristos. (Iuda 3,4)
Atenționările și strigătul de luptă venite prin Iuda au fost o realitate
prezentă în generația și biserica din primul secol, însă acestea continuă să
crească în intensitate pe măsură ce timpul trece. Sunt o realitate în biserica și
generația prezentă. Este cineva neobosit, diavolul, care introduce elemente
menite să producă moarte în singura oază de viață adusă pe pământul acesta
prin Isus Hristos, adică în Biserica Sa. Asistăm cu durere la diminuarea
pasiunii pentru Domnul și Cuvântul Său.
Ce ar trebui să facem? Iuda spune: „luptaţi pentru credinţa care a fost
dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”. Primul lucru este să lupți să menții
vie pasiunea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care este singura normă de
credință și viață. Cum să lupți? Citește, meditează, memorează, aplică și
proclamă Cuvântul în casa ta și generației tale. Oferă Cuvântul prietenilor,
cunoscuților și chiar necunoscuților.
În al doilea rând luptă ca „Harul” să fie luat în serios. Extremele însoțesc
de multe ori viața noastră. O extremă este să nu accepți să trăiești prin har, ci
să trăiești prin faptele tale. O altă extremă spune Iuda este a „oamenilor
neevlavioși care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru” Nu
contează cum trăiești, totul este har! În vremea de atunci era un curent
filozofic numit „gnosticism” care susținea că trupul e rău, dar spiritul e bun.
Cei care îmbrățișau această poziție spuneau că trupul oricum e rău, așa că nu
contează ce faci cu trupul. Însă harul ne învață să trăim cu evlavie.(Rom. 6)
În al treilea rând luptă ca persoana Domnului Isus să fie cunoscută și
experimentată. Este un atac tot mai mare în lume prin oamenii care
„tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos”. Pregătește-
te pentru a prezenta din Scriptură divinitatea Lui, lucrarea Lui, dar mai ales
dragostea Lui răscumpărătoare. Investește și iubește să faci acest lucru.
Aceasta înseamnă să te pregătești de luptă, dar înseamnă să lupți! Roagă-te și
luptă în rugăciune! Pastor Dorin Feiereisz
Bis
eric
a C
reşt
ină
Bap
tist
ă “
Sp
eran
ţa” 2
40
19
2,
Râm
nic
u V
ălce
a, b
-du
l N
. B
ălce
scu
nr.
31
, V
âlce
a
Rubrica copiilor
Pentru că sunt 6 feluri de rugăciune pe care
noi le putem înălța spre Dumnezeu, m-am
gândit că vă este mai ușor, dragi copii, să
țineți minte acest lucru privind la palma
voastră. Degetul mic ne arată că înaintea lui
Dumnezeu trebuie să venim mai întâi cu
laudă pentru ceea ce este Dumnezeu, apoi
cu mulțumire pentru ceea ce face El.
Urmează apoi în rugăciune un moment în
care Îi mărturisim Domnului neascultarea
noastră față de El sau față de semenii noștri
și ne căim și Îi cerem iertare pentru aceasta.
Apoi putem mijlocii înaintea lui
Dumnezeu pentru semenii noștri, pentru
cei dragi, pentru colegi etc. Și, nu în ultimul
rând, putem să-I cerem Domnului să ne
ajute în anumite situații sau probleme, să-I
spunem dorințele noastre si să Îi cerem să le
împlinească după voia Sa.
Putem fi siguri că rugăciunile noastre vor fi
ascultate atunci când și noi ascultăm de
Dumnezeu!
Sărbătoriţii lunii
Domnul să te binecuvânteze! 1. Micu Marin 07.09
2. Pîrvu Mihai 08.09
3. Dunca Dana 10.09
4. Drăgan Elisabeta 11.09
5. Murariu Daniela 12.09
6. Tuţa Maria 20.09
SA NE RUGAM PENTRU:
- Un nou an școlar sub protecția lui
Dumnezeu pentru elevii și profesorii
creștini
- O mărturie bună a elevilor creștini
pentru colegi și profesori
- Începutul școlii biblice pentru copiii
din biserica noastră și a prietenilor lor
- Împlinirea nevoilor spirituale și
materiale pentru membrii bisericii
ʺSperanțaʺ
- Începutul lucrării de evanghelizare
prin sport
- Problema cu terenul bisericii
- Frații în suferință: Lăpădătoni
Tiberiu, Stroia Fibia și Victor, Tița
Ioana, Pârvu Maria, Maria Preda, alți
frați pe care îi cunoașteți
Familiile programate la rugăciune
Săptămâna 06-12.09.2015
Fam. Gălan Gheorghe
Fam. Gheorghiţan Olga
Săptămâna 13-19.09.2015 Fam. Gheorghiţan Vicente
Fam. Guiu Emil
Săptămâna 20-26.09.2015
Fam. Guminski Tiberiu
Fam. Hoidrag Traian
Săptămâna 27.09-03.10.2015
Fam. Jerpelea Reghina
Fam. Lăpădătoni Tiberiu
„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și
pacea, pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea
Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde”.
Romani 15:13
Buletin Informativ
Septembrie 2015
Din acest motiv, realizarea Împărăția este întâmpinată cu opoziție de cei care nu înțeleg. Dumnezeu încredințează slujitorilor Săi daruri și resurse cu scopul ca aceștia să le investească și să aducă beneficii. Credincioșia în slujire implică și o dedicare în a pune la lucru ceea ce Dumnezeu a încredințat celor care Îi slujesc pentru a lărgi Împărăția. Întrebări pentru discuții: 1. Cum înțelegem astăzi prezența Împărăției lui Dumnezeu în lume și împlinirea acesteia? 2. Cum descoperim darurile și încredințările pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a sluji cauza Evangheliei și a Împărăției? 3. În ce mod putem să slujim permanent, punând astfel în lucru talantul pe care Dumnezeu ni l-a dat?
Data: 24 septembrie 2015
Tema: Preschimbarea apei în vin
Text: Ioan 2: 1-12
Verset de aur: Ioan 2:11 Ideea centrală: Prima minune pe care o face Domnul Isus este la nunta din Cana, unde tranformă apa în vin. Acesta este momentul - sau ceasul cum afirmă Mântuitorul - începutului slujirii Sale, care va duce mai târziu la cruce și după alte trei zile la înviere. Transformarea apei în vin demonstrează nu numai puterea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, ci și faptul că El aduce Noul Legământ care este superior celui vechi (vezi Ioan 1:17). De asemenea anticipează probabil și sărbătoarea Cinei Domnului pe care Mântuitorul a instaurat-o pentru urmașii Săi. Întrebări pentru discuții: 1. Ce înseamnă astăzi că puterea lui Dumnezeu este la lucru în manifestarea Împărăției Sale în lume? 2. Cum putem cunoaște când Domnul Isus ne cheamă să facem ceva specific pentru a arăta puterea Sa în lume? 3. Care este legătura dintre arătarea slavei lui Dumnezeu și credință astăzi? Avem exemple la care putem să facem referire?
Evenimente speciale:
06.09 Masa Domnului( dimineață)
14.09 Întâlnirea de familii ora 19.00
26.09 Întâlnirea cu seniorii 09.00
Programul bisericii:
Duminica:
1000 - 1200 Slujba de dimineaţă
1800 – 1930 Slujba de seară
Joi:
1900 – 2030 Rugăciune şi studiu
biblic
Vineri:
1900 - 2100 Program pentru tineri
Sâmbătă:
1000 - 1200 Program pentru copii
Pastor:
Feiereisz Dorin Tel: 0766311825
Secretar:
Tatomir Ioan Tel. 0757199270
Telefon Biserică:
004-0350-402760
E-mail: [email protected]
Departamente:
Rugăciune Tatomir Ioan 0757199270
Ajutorare Dunca Ghe. 0744475219
Misiune Țăranu Timotei 0744509053
Tehnic Guiu Emil 0757682522
STUDIU BIBLIC
SEPTEMBRIE 2015
Data: 03 Septembrie 2015 Tema: Pilda Judecătorului nedrept Text: Luca 18. 1-8 Verset de aur: Luca 18.17 Ideea centrală: Pentru a primi răspuns la rugăciune, este important să perseverezi în rugăciune. Oamenii care se roagă o dată și apoi renunță nu primesc foarte multe răspunsuri. Întrebări pentru discuții: 1. De ce unor oameni, se pare că Domnul le răspunde mai repede la rugăciuni decât altora? 2. Ce te-ar putea ajuta să fii mai persistent/ă în rugăciune? 3. Dacă Domnul ar alege ca o problemă pe care tu o consideri foarte importantă să ți-o rezolve doar la venirea Lui, Îi vei rămâne credincios/oasă? Vei continua să te rogi pentru problema aceea?
Data: 10 Septembrie 2015 Tema: Vameșul și fariseul. Text: Luca 18. 9-14 Verset de aur: Luca 18.14 Ideea centrală: Pentru ca o rugăciune să fie ascultată, persoana care se roagă trebuie să aibă o atitudine corectă, adică una de smerenie și de pocăință. Întrebări pentru discuții: 1. Care credincioși sunt mai tentați să caute autoneprihănirea: cei crescuți în biserică sau cei care au crescut în afara bisericii? 2. Care este rostul faptelor bune în viața de credință? 3. Cum pot învinge în lupta cu mândria? 4.Ce mă ajută să fiu o persoană smerită?
Data: 17 septembrie 2015
Tema: Pilda polilor
Text: Luca 19: 11-27
Verset de aur: Luca 19:26 Ideea centrală: Împărăția lui Dumnezeu nu se realizează așa cum așteaptă unii deoarece natura Împărției este stabilită de Dumnezeu.
FILĂ DE JURNAL Septembrie 2015
1.Ez. 15-16; Ps. 70; Apoc. 6
2. Ez. 17-19; Apoc. 7
3. Ez. 20-21; Ps. 118; Apoc. 8
4. Ez. 22-24; Apoc. 9
5. Ez. 25-28; Apoc. 10
6. Ez. 29-32; Apoc. 11
7. 2 Împ. 25; 2 Cron.36; Ier. 40-41; Ap.12
8. Ier. 42-44; Ps. 48; Apoc. 13
9. Plângeri 1-2; Obadia; Apoc. 14
10. Plângeri 3-5; Apoc. 15
11. Dan. 1-2; Apoc. 16
12. Dan. 3-4; Ps. 81; Apoc. 17
13. Ez. 33-35; Apoc. 18
14. Ez. 36-37; Ps. 110; Apoc. 19
15. Ez. 38-39; Ps. 145; Apoc. 20
16. Ez. 40-41; Ps. 128; Apoc. 21
17. Ez. 42-44; Apoc. 22
18. Ez. 45-46; Luca 1
19. Ez. 47-48; Luca 2
20. Dan. 5-6; Ps. 130; Luca 3
21. Dan. 7-8; Ps. 137; Luca 4
22. Dan. 9-10; Ps. 123; Luca 5
23. Dan. 11-12; Luca 6
24. Ezra 1; Ps. 84-85; Luca 7
25. Ezra 2-3; Luca 8
26. Ezra 4; Ps. 113, 127; Luca 9
27. Hagai 1-2; Ps. 129; Luca 10
28. Ezechia 1-3; Luca 11
29. Ezechia 4-6; Luca 12
30. Ezechia 7-9; Luca 13