FIŞĂ DE LECTURĂ (tip A)FIŞĂ DE LECTURĂ (tip A)

MALINOWSKI, B. MALINOWSKI, B. MSR MSR acs acs

PREZENTARE GENERALĂ

AUTOR: Bronislaw Malinowski TITLU: Magie, ştiinţă şi religie DOMENIU: Antropologie Culturală şi Socială INFO

Editură: Moldova (Iaşi: 1993) Colecţia: - Traducător: Nora Vasilescu Număr de pagini: 148 Ediţia originală: Magic, Science and Religion, 1925

TEMĂ CENTRALĂ Raportul dintre magie, religie şi ştiinţă.

INTENŢIA AUTORULUI (CE VREA SĂ DEMONSTREZE)Arată că lumea primitivului se împarte în două domenii: unul al

ştiinţei, experienţei practice, iar celălalt al magiei şi religiei; primitivul trăieşte în amândouă simultan, deşi le separă strict.

MIZĂ ŞI EFECTE (URMĂRI)Pare a fi primul care încetează să mai vadă lucrurile în sensul

evoluţionismului clasic, adică presupunând sfera sacrului doar ca pe o rădăcină a celei raţionale; cele două domenii sunt văzute ca paralele.

PLANUL LUCRĂRII (CUPRINSUL) [I.OMUL PRIMITIV ŞI RELIGIA SA]

[II.STĂPÎNIREA RAŢIONALĂ A MEDIULUI DE CĂTRE OM]

[III.VIAŢĂ, MOARTE ŞI DESTIN ÎN CREDINŢA ŞI CULTUL TIMPURIU] (1.Actele creative ale religiei; 2.Providenţa în viaţa primitivă; 3.Preocuparea selectivă a omului faţă de natură; 4.Moartea şi reintegrarea grupului)

1

[IV.CARACTERUL TRIBAL ŞI PUBLIC AL CULTELOR PRIMITIVE] (1.Societatea ca substanţă a Zeului; 2.Eficienţa morală a credinţelor sălbatice; 3.Contribuţii sociale şi individuale la religia primitivă)

[V.ARTA MAGIEI ŞL PUTEREA CREDINŢEI] (1.Ritul şi vraja; 2.Tradiţia magiei; 3.Mana şi virtutea magicului; 4.Magia şi experienţa; 5.Magie şi ştiinţă; 6.Magie şi religie)

NOTE DIN CUVÂNT INTRODUCTIV (de Nora Vasilescu) I se poate reproşa „distincţia cu mult prea netă dintre domeniul magiei, pe care o înţelege în cel mai restrâns sens cu putinţă, şi cel al religiei pe care o favorizează în mod evident” [p.8]

Probabil că ipoteza sa psihologică în explicarea naşterii magiei nu se susţine la o verificare statistică, dată fiind premisa patologică de care uzează. Totuşi, funcţia pe care i-o atribuie religiei (adică asigurarea coeziunii şi integrităţii grupurilor umane, şi mai ales medierea între individul uman atât de lipsit de apărare atunci şi mediul său ciudat, copleşitor şi incomprehensibil) este prezentată într-o terminologie şi demonstraţie modernă, valabilă în cea mai mare parte a sa şi astăzi (când discursul antropologic s-a schimbat într-atât încât doar puţin din ceea ce nu mai este decât informaţie pură mai rezistă). [p.9]

INVENTAR CONCEPTUAL: magie, religie, ştiinţă; sacru, profan, ritual magic, ceremonie religioasă; tabu (apare legat de comportamentul magicianului – nerespectarea unui tabu poate conduce la eşecul magiei); totemism; ceremonii de iniţiere, ceremonii ale recoltei, ritual mortuar; caracterul public al religiei; descântec; mana, wakan, orenda

2

EXTRASE * REZUMAT * REFERINŢE

[I. Omul primitiv şi religia sa]

În toate comunităţile primitive există două domenii clar distincte: Sacrul şi Profanul, domeniul magiei şi religiei şi cel al ştiinţei. [p.11]

Taylor susţine că esenţa religiei primitive este animismul, credinţa în fiinţe spirituale; sălbaticul a ajuns la distincţia dintre corp şi suflet, şi la credinţa în spiritele morţilor şi în fantome, prin interpretarea greşită a visurilor, viziunilor, halucinaţiilor, stărilor cataleptice şi fenomenelor similare. [p.12]

Cele trei probleme din Creanga de aur, „marele codex al magiei primitive”: magia şi relaţia ei cu religia şi ştiinţa, totemismul şi aspectul sociologic al credinţei timpurii, cultele fertilităţii şi ale vegetaţiei. [p.14]

Totemismul, după Frazer, «este o relaţie intimă despre care se presupune că există între un grup de inşi înrudiţi între ei pe de o parte şi specie de obiecte naturale sau artificiale pe de alta, obiecte numite totemurile grupului uman.»

% Religia primitivă a fost făcută să acopere o multitudine de lucruri eterogene: animismul figurilor spiritelor strămoşilor, fantomelor şi duhurilor plus câteva fetişuri (Taylor); mana cea fluidă, ubicuă şi inconsistentă; totemismul; spiritul colectiv, societatea divinizată (Durkheim). „Mai poate exista vreo ordine sau vreun sistem în acest amestec de obiecte şi principii aparent fără legătură?” Marea realizare a antropologiei moderne: recunoaşterea faptului că magia şi religia nu sunt doctrină sau filozofie, nici măcar un corp de opinie intelectual, ci un mod special de comportare, o atitudine pragmatică bazată pe raţiune, sentimente şi voinţă deopotrivă; un mod de acţiune şi un sistem de credinţe, un fenomen social şi totodată o experienţă personală. [p.24]

[II. Stăpânirea raţională a mediului de către om]

��� [Referitor la capacitatea primitivului de observaţie obiectivă, există două curente de opinie extreme]

3

Levi-Bruhl consideră că omul primitiv nu are deloc stări laice, fiind încorsetat într-o schemă mentală mistică. Este incapabil să tragă vreun folos din experienţă, să construiască sau să înţeleagă cele mai elementare legi ale naturii. Orizontul lui este cel al superstiţiei confuze, prelogice, făcută din participaţii şi exclusiuni mistice. Cealaltă opinie este susţinută, spre exemplu, de J.L.Myres care consideră că «cunoştinţele sălbaticului bazate pe observaţie sunt distincte şi exacte», sau de A.A.Goldenweiser care vorbeşte despre «descoperirile, invenţiile şi progresul» primitiv. [pp.25-26]

��� [Două întrebări importante ale capitolului] 1) Sălbaticul îşi stăpâneşte în vreun fel raţional mediul, sau este în întregime mistic, cum susţine Levi-Bruhl? 2) Este cunoaşterea primitivă un stadiu rudimentar al ştiinţei sau nu este legată în nici un fel de ea?

��� [Primitivul are două domenii de realitate]% Primitivul asociază cunoştinţele practice cu magia. Exemple de activităţi în care este întâlnit acest fenomen: grădinăritul, construcţia de canoe, pescuitul, războiul. [pp.29-35] În fiecare activitate, omul primitiv poate controla o serie de factori (ex: în agricultură are cunoştinţe clare despre vreme şi anotimpuri, plante şi boli ale lor, clasele de teren; în construcţia de canoe are cunoştinţe empirice despre material, tehnologie şi anumite principii de stabilitate şi hidrodinamică). Magia este folosită în paralel pentru a îndepărta influenţele nefaste, primitivul apelează la ea ori de câte ori este nevoit să recunoască neputinţa cunoştinţelor sale şi a tehnicii sale raţionale. „Astfel în relaţia sa cu natura şi cu destinul, chiar dacă încearcă să o exploateze pe prima şi să-l înşele pe ce de-al doilea, omul primitiv recunoaşte atât forţele şi agenţii naturali cât şi pe cei supranaturali şi încearcă să folosească totul în beneficiul său.” [p.38] „Omul primitiv poate observa şi gândi, şi posedă, încorporate în limbajul său, sisteme de cunoaştere metodică deşi rudimentară.” Sălbaticul are două domenii de realitate: în afară de regiunea sacră a cultului şi credinţei, el mai are şi o lume profană a activităţilor practice şi a perspectivei raţionale. [p.44]

[III. Viaţă, moarte şi destin în credinţa şi cultul timpuriu]

J [Încercă să determine caracterul domeniului sacrului, demarcându-l de cel al profanului. Formulează distincţia şi relaţia dintre magie şi religie şi trece în revistă principalele tipuri de acte religioase.] [Funcţii: ceremoniile de iniţiere sacralizează tradiţia; cultele legate de hrană aduc oamenii în comuniune cu forţele benefice ale belşugului; totemismul standardizează atitudinea practică, interesul selectiv al omului faţă de mediu; ritualul mortuar completează „funcţia biologică a religiei” (p.74)]

4

% „Odată ce nu putem defini cultul şi doctrinele lui prin obiectele lor, poate că va fi posibil să le percepem funcţia.” [p.48]

��� [Distincţia magie / religie]% „În timp ce în actul magic ideea subliniată şi scopul sunt întotdeauna clare, directe şi circumscrise, în ceremonia religioasă nu există nici un scop direcţionat spre un eveniment în succesiune.” (ex: un rit executat pentru a preveni moartea în leagăn / ceremonia de celebrare a unei naşteri, care nu are un alt scop, este un scop în sine, este doar expresia sentimentelor sociale - nu există în viitor nici un eveniment pe care acest ceremonial să-l anticipeze, să-l producă sau să-l evite.) [p.48]

��� [Funcţia ceremoniilor de iniţiere, care sunt acte tipic religioase]% „[…] ele sunt expresia rituală şi dramatică a supremei puteri şi valori a tradiţiei în societăţile primitive; ele servesc să întipărească această putere şi valoare în mintea fiecărei generaţii şi constituie în acelaşi timp un mijloc extrem de eficient de a transmite legea tribală, pentru a asigura continuitatea în tradiţie şi a menţine coeziunea tribală.” [p.52]

Hrănirea este pentru primitiv un act legat atât de magie (asociată procurării hranei) dar mai ales de numeroase ceremonii religioase (ceremoniile recoltei la popoarele agrare.) [pp.55-56]

��� [Despre totemism; de ce sunt selectate ca totemuri un număr limitat de specii animale sau vegetale?]% Preocuparea selectivă a omului primitiv faţă de natură se explică prin faptul că, pentru el, hrana este deosebit de importantă. „Drumul de la junglă la pântecele sălbaticului şi apoi la mintea lui este unul foarte scurt, iar pentru el lumea este un fundal indistinct faţă de care contrastează speciile de animale şi plante utile.” [p.60] Sălbaticul este strâns legat de animale, prin afinităţi, le admiră, se teme de ele, doreşte să le controleze calităţile, îi sunt indispensabile; plantele sunt pe locul doi, iar obiectele inanimate într-un plan mai îndepărtat. [p.62] În totemism „găsim o valoare morală şi o semnificaţie biologică”, acesta „apare ca o binecuvântare pe care religia a dăruit-o eforturilor umane în contactul cu mediul său necesar, în timpul luptei pentru existenţă.” [p.64-

65]

��� [Moartea, cea mai importantă dintre sursele religiei]Religia contracarează teama de moarte, opunându-i credinţa în continuarea vieţii; „contracarează forţele centrifugale ale fricii, panicii, demoralizării, şi oferă cel mai puternic mijloc de reintegrare a solidarităţii zdruncinate a grupului şi de re-stabilire a moralei sale.” [p.76]

5

[IV. Caracterul tribal şi public al cultelor primitive]

% “Religia are nevoie de comunitate ca întreg astfel încât membrii ei să poată adora în comun obiectele ei sacre şi divinităţile, iar societatea are nevoie de religie pentru a menţine legea morală şi ordinea. În societăţile primitive, caracterul public al cultului […] este cel puţin tot atât de pronunţat ca în culturile mai înalte.” [p.78]

��� [Respinge teoria sociologică a religiei propusă de Durkheim]% Durkheim şi cei care îl urmează susţin că religia este socială în toate nucleele ei, materialul din care sunt făcute toate religiile reprezintă Societatea divinizată. [p.82] Analizând sărbătorile tribale primitive, ajunge la concluzia că toate fenomenele religiei lor sunt cauzate de efervescenţa colectivă Totuşi, „cu toate că cea mai mare parte a ritualurilor religioase sunt realizate în public, o mare parte din revelaţia religioasă are loc în singurătate. [p.85] Pe de altă parte, în societăţile primitive există acte colective cu tot atâta efervescenţă şi pasiune câtă este posibilă în orice ceremonial religios, neavând totuşi nici cel mai mic colorit religios [lucrul colectiv în grădini, o bătălie, întâlnirile tribale cu scopuri comerciale, o altercaţie sătească, sărbătorile tipic australiene]. […] Noţiunea de colectiv şi cea de religios, oricât de întreţesute ar fi, nu sunt în nici un fel coextensive.” [p.86]

��� [Importanţa performării în public a actelor religioase]% „Cooperarea socială este necesară pentru a înconjura revelarea obiectelor sacre şi a fiinţelor supranaturale de o grandoare solemnă.” [p.102] „[…] performarea publică a dogmei religioase este indispensabilă pentru menţinerea legilor morale”. [p.103] Asigură „transmiterea şi conservarea tradiţiei sacralizate”. [p.104] „[…] fiecare canon din credinţa sălbaticului este o forţă vitală pentru el, […] întreaga lui moralitate derivă din ea [credinţă], toată coeziunea lui socială şi întreaga sa compoziţie mentală – este uşor de înţeles că el nu-şi permite să fie tolerant [în fiecare trib diferenţa de opinie a unui membru nu este tolerată!]. […] odată ce începi să te joci cu superstiţiile lui, îi distrugi întreaga moralitate, fără cine ştie ce şansă de a-i da alta în loc”. [p.106]

[V. Arta magiei şi puterea credinţei]

��� [Aspecte ale ritului magic]% Magia primitivă este extrem de monotonă şi deloc interesantă, strict limitată la mijloacele sale de acţiune, circumscrisă în credinţele sale, fixată în prezumţiile sale fundamentale. [pp.109-110] Malinowski consideră că extrem de important în actul magic este cadrul emoţional, gesturile şi expresiile vrăjitorului în timpul performanţei (descrise rareori). [p.111]

6

Tot arsenalul folosit (obiecte, substanţe, etc.) este asociat în primul rând prin intermediul emoţiilor şi nu prin idee cu scopul respectivei magii. [p.113] Forţa magiei este transmisă prin descântec, „cel mai important element în magie. […] ritualul este centrat în jurul rostirii descântecului. Formula este totdeauna esenţa performanţei magice.” [p.115] Există trei elemente asociate cu credinţa în eficienţa magică: 1) efectele fonetice, imitaţii ale sunetelor naturale, care exprimă stări emoţionale asociate scopului urmărit; 2)anumite cuvinte care invocă, afirmă sau comandă scopul dorit (ex - în magia economică sunt descrise creşterea plantelor, sosirea bancurilor de peşti etc.); 3)aluzii mitologice, referinţe la strămoşi sau eroi culturali de la care a fost primită puterea magică (tradiţia magiei). [pp.115-117]

��� [magie / mana, wakan, orenda] Teoriile care pun mana şi concepţiile similare la baza magiei sunt direcţionate greşit. „Virtutea magicului” este localizată exclusiv în om şi poate fi mânuită numai de el în condiţii speciale şi într-o manieră prescrisă tradiţional, fiind fixată în descântec şi în ritul ei propriu. Mana (în Melanezia) este o forţă care nu este fixată în nimic, poate fi transmisă în orice, şi acţionează în toate felurile. Wakan (al indienilor dakota) cuprinde toate misterele, toate puterile secrete, toate divinităţile – toată viaţa este wakan. Orenda (la indienii iroquois) este considerată proprietatea tuturor lucrurilor, cauză primară a tuturor fenomenelor. Aceste concepţii (care includ toate tipurile de forţe şi puteri, în plus faţă de cea magică) sunt „un exemplu de concept metafizic timpuriu”. [p.123] Magia nu s-a născut ca un concept abstract de putere universală, ci a rezultat dintr-un număr de situaţii concrete, dintr-o tensiune emoţională, ca urmare a reacţiei spontane a omului. „În fiecare caz uniformitatea procesului mintal este cea care a dus la anumite caracteristici universale ale magiei şi la concepţiile generale pe care le găsim la baza gândirii şi comportamentului magic al omului. [pp.124-125]

��� [magia şi experienţa]% „Celor mai multe tipuri de ritual magic le corespunde un ritual spontan al expresiei emoţionale sau al anticipării scopului” (dorinţei). [p.130] „Astfel fundamentele credinţei şi practicii magice nu apar din aer, ci se datorează unor experienţe trăite cu adevărat, în care omul primeşte revelaţia puterii sale de a-şi atinge scopul dorit.”

��� [magicianul şi mitul]% Magicianul are o personalitate puternică, renumele lui are o funcţie în întărirea credinţei şi eficienţa magiei („mitologia curentă a magiei”, haloul care îl înconjură pe magician) [p.132] Mitul „nu este o speculaţie sălbatică asupra originii lucrurilor născută dintr-o preocupare filosofică, ci

7

formularea istorică a unuia dintre acele evenimente care au atestat valoarea de adevăr a unei forme de magie.” [p.134]

��� [Magia ca oglindă a unui joc social] Magia şi contra-magia, albă sau neagră, oglindeşte jocul social al dorinţei şi contra-dorinţei. În cadrul naturii umane „dorinţele omeneşti sunt cu atât mai satisfăcute cu cât ceilalţi sunt frustraţi, iar tu avansezi”. [p.137]

��� [Cauze ale eşecului magiei: scăpări de memorie, lipsa de acurateţe în performanţă sau în respectarea unui tabu, posibilitatea ca altcineva să fi performat o contra-magie.]

��� [magie / ştiinţă] Asemănări: ambele au un scop clar asociat cu instinctele, nevoile şi scopurile umane; sunt guvernate de un sistem de principii care dictează maniera în care actul trebuie performat pentru a fi eficient; ambele dezvoltă o tehnică specială. Numeşte magia pseudo-ştiinţă, „împreună cu Sir James Frazer”. [p.139] Deosebiri: magia este bazată pe experienţa emoţiilor în care omul se observă pe sine, nu natura, în timp ce ştiinţa, chiar reprezentată de cunoştinţele primitive ale sălbaticului, este fundamentată pe observaţie a naturii, pe experienţă şi este fixată pe raţiune; magia este fundamentată pe speranţă şi pe credinţa că dorinţa nu poate eşua, ştiinţa pe credinţa că experienţa şi raţiunea sunt valide; de o parte avem asocieri de idei sub influenţa dorinţei, de cealaltă logica; fiecare dintre cele două sunt încorporate unor domenii distincte în lumea primitivului: magia este modelată în jurul prescripţiilor, misteriilor şi tabu-urilor care formează o jumătate a domeniului sacrului, ştiinţa ţine de domeniul profanului. [p.139-140]

��� [magie / religie]% Magia este o artă practică cu o tehnică limitată la descântec, ritual şi condiţia performerului ei. Religia este mai complexă, unitatea ei nefiind vădită nici în forma actelor sale, nici în uniformitatea subiectului ei, ci mai curând în funcţia pe care o îndeplineşte. [p.142] Ritualul religios „stabileşte, fixează şi întăreşte toate atitudinile mentale, ca respectul faţă de tradiţie, armonia cu mediul, curajul şi încrederea în cadrul luptei cu dificultăţile şi în apropierea morţii. Această credinţă, încorporată şi menţinută în cult şi ceremonial, are o valoare biologică imensă şi revelează astfel omului adevărul în sensul larg, pragmatic al cuvântului. […] Care este funcţia culturală a magiei? Am văzut că toate instinctele şi emoţiile, toate activităţile practice conduc omul în impasuri unde lipsuri ale cunoştinţelor sale şi limitări ale puterii sale timpurii de observaţie şi raţionament îl trădează în momente cruciale. Organismul uman reacţionează la aceasta prin izbucniri spontane, în care moduri de

8

comportament rudimentare şi credinţe rudimentare în eficacitatea lor sunt produse. Magia se fixează pe aceste credinţe şi ritualuri simple şi le standardizează în forme tradiţionale permanente. Astfel magia îi procură omului primitiv un număr de acte şi credinţe rituale gata făcute, cu o tehnică distinctă mentală şi practică servind de punte peste faliile periculoase din orice întreprindere importantă sau situaţie critică. Ea îl face capabil să purceadă cu încredere spre scopurile sale importante, să-şi menţină echilibrul şi integritatea mentală chiar în culmea furiei, la paroxismul urii, al dragostei neîmpărtăşite, al disperării şi anxietăţii. Funcţia magiei este de a ritualiza optimismul uman, de a-i întări credinţa în victoria speranţei asupra fricii. Magia exprimă valoarea mai mare pentru om a încrederii faţă de cea a îndoielii, a tăriei faţă de ezitare, a optimismului faţă de pesimism. […] Privind de la distanţă şi de sus, din înălţimile confortabile ale civilizaţiei noastre dezvoltate, este uşor să vedem puerilitatea şi irelevanţa magiei. Dar fără puterea şi ghidajul ei, omul timpuriu nu ar fi putut să-şi stăpânească dificultăţile practice aşa cum a făcut-o, nici n-ar fi putut avansa la stadii mai înalte de cultură; de unde enorma ocurenţă a magiei în societăţile primitive şi enorma ei autoritate.” [p.145-146]

9