Bogdan Georgescu

149
1 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII AGRICOLE BOGDAN GEORGESCU ECOLOGIE ŞI PROTECTIA MEDIULUI ÎNDRUMĂTOR DE LUCRĂRI PRACTICE Editura AcademicPres 2003 Referenţi:

Transcript of Bogdan Georgescu

Page 1: Bogdan Georgescu

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

CLUJ-NAPOCAFACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII AGRICOLE

BOGDAN GEORGESCU

ECOLOGIEŞI

PROTECTIA MEDIULUI

ÎNDRUMĂTOR DE LUCRĂRI PRACTICE

Editura AcademicPres 2003Referenţi:

Page 2: Bogdan Georgescu

2

Prof. Dr. Biolog Iozon DoinaŞeful disciplinei de „Ecologie şi Protecţia Mediului”-USAMV Cluj-Napoca

Prof. Dr. Ing. Leon S. MunteanŞeful disciplinei de „Fitotehnie”-USAMV Cluj- NapocaPreşedintele „Societăţii de Agricultură Ecologică”

Prof. Dr. Ing. Emil LucaŞeful disciplinei de „Culturi Irigate”-USAMV Cluj-Napoca Secretarul „Societăţii de Agricultură Ecologică”

Page 3: Bogdan Georgescu

3

CUPRINS

I. AGRO - ZOOTEHNIA ECOLOGICĂ

1. Aspecte generale ............................................................................................. 71.1. Principiile şi obiectivele agro-zootehniei ecologice ................................. 8

2. Conversia fermelor convenţionale în ferme ecologice .................................... 102.1. Durata perioadei de conversie în sectorul vegetal .................................... 122.2. Durata perioadei de conversie în sectorul animal .................................... 12

3. Producerea furajelor ........................................................................................ 143.1. Alegerea culturilor şi soiurilor ................................................................. 143.2. Tehnici de lucrare a solului în agricultura ecologică ............................... 143.3. Tehnica rotaţiei culturilor şi asocierea plantelor de cultură ..................... 16

3.3.1.Rotaţia culturilor .......................................................................... 163.3.2.Asocierea plantelor cultivate ........................................................ 18

3.4. Asigurarea fertilităţii solurilor în sistemul de producţie ecologic ............ 203.4.1.Principii şi metode pentru menţinerea şi sporirea fertilităţiisolurilor în agricultura ecologică ........................................................... 203.4.2.Fertilizanţi utilizaţi în agricultura ecologică ................................ 22

3.4.2.1. Gunoiul de grajd ........................................................... 223.4.2.2. Îngrăşămintele verzi ..................................................... 253.4.2.3. Îngrăşămintele minerale ............................................... 27

3.5. Tehnici şi mijloace de combatere a buruienilor, bolilor şi adăunătorilor ..................................................................................................... 28

3.5.1.Tehnici şi mijloace de combatere a buruienilor .................... 283.5.2.Tehnici şi mijloace de combatere a bolilor şi a dăunătorilor ... 29

4. Zootehnia ecologică ........................................................................................ 344.1. Principii generale ..................................................................................... 344.2. Norme practice de creştere a animalelor în sistem ecologic .................... 354.3. Provenienţa materialului biologic ............................................................ 364.4. Orientări privind gradul de selecţie şi de ameliorare a materialuluibiologic ........................................................................................................... 384.5. Încărcătura maximă admisă de animale la hectar ..................................... 384.6. Individualizarea şi urmărirea materialului biologic ................................. 40

4.6.1. Identificarea şi urmărirea mamiferelor ......................................... 404.6.2. Identificarea şi urmărirea păsărilor .............................................. 40

4.7. Adăposturile şi confortul animalelor ........................................................ 424.7.1. Principii generale ......................................................................... 424.7.2. Densitatea animalelor şi măsuri de zooigienă în adăposturi ... 424.7.3. Întreţinerea mamiferelor ............................................................... 454.7.4. Întreţinerea păsărilor ....................................................................... 46

4.8. Alimentaţia animalelor în sistemul ecologic decreştere ......................... 48

Page 4: Bogdan Georgescu

4

4.8.1. Principii generale ........................................................................... 484.8.2. Nutreţurile de bază utilizate în alimentaţia animalelor crescuteîn sistem ecologic ..................................................................................... 504.8.3. Surse de proteină de origine animală utilizate în alimentaţiaanimalelor crescute în sistem ecologic ..................................................... 524.8.4. Minerale utilizate în alimentaţia animalelor .................................. 534.8.5. Aditivi furajeri utilizaţi în alimentaţia animalelor crescute însistem ecologic ......................................................................................... 53

4.9. Profilaxia şi tehnicile sanitar-veterinare în fermele ecologice decreştere a animalelor ....................................................................................... 56

4.9.1. Măsuri de profilaxie ...................................................................... 564.9.2. Metodologia şi procedeele sanitar-veterinare permise a fiutilizate în agricultura ecologică .............................................................. 56

4.10. Principalele condiţii ale prelucrării laptelui ecologic ............................. 614.10.1. Principii generale ...................................................................... 614.10.2. Mulsul ....................................................................................... 614.10.3. Depozitarea şi conservarea laptelui în ferme ............................ 624.10.4. Igiena transferului, stocării şi procesării laptelui în unităţilede prelucrare .......................................................................................... 624.10.5. Reguli de bază ale prelucrării laptelui ....................................... 63

4.10.5.1. Prelucrarea laptelui ................................................. 634.10.5.2. Ingrediente, auxiliari tehnologici şi aditiviutilizaţi în prelucrarea laptelui ecologic .................................. 63

4.11. Principalele condiţii ale abatorizării şi ale prelucrării cărnii în sistemecologic ........................................................................................................... 67

4.11.1. Principii generale ...................................................................... 674.11.2. Sacrificarea, identificarea şi clasificarea carcaselor .................. 674.11.3. Procedee de prelucrare a produselor din carne .......................... 694.11.4. Reguli particulare de preparare a produselor animale ............... 704.11.5. Măsuri de igiena transportului, stocării şi a preparăriiproduselor din carne .............................................................................. 70

4.12. Condiţiile etichetării şi valorificării produselor ecologice ..................... 714.13. Metodologia executării controalelor de acreditare şi a celor deverificare periodică a fermelor ecologice ........................................................ 74

4.13.1. Metodologia executării controlului în sectorul vegetal ............. 744.13.2. Metodologia executării controlului în sectorul de creştere aanimalelor .............................................................................................. 77

II. ELEMENTE DE PROTECŢIE A MEDIULUI

5. Monitoringul de mediu .................................................................................... 795.1. Conţinutul şi structura sistemului de monitoring al mediului ................. 795.2. Monitoringul integrat al mediului (M.I.M) ............................................ 81

6. Evaluarea impactului de mediu (E.I.M) .......................................................... 856.1. Etapele studiului de impact de mediu ...................................................... 85

Page 5: Bogdan Georgescu

5

6.2. Indicatori ai studiului de impact .............................................................. 876.3. Metode şi tehnici de evaluare a impactului de mediu .............................. 88

7. Auditul de mediu ............................................................................................. 908. Proiectarea ariilor protejate şi conservarea biodiversităţii .............................. 95

8.1. Aspecte generale ...................................................................................... 958.2. Stabilirea priorităţilor pentru protecţie ..................................................... 978.3. Principiile proiectării ariilor protejate ...................................................... 988.4. Minimizarea efectelor de margine şi a celor defragmentare .................... 100

9. Dicţionar de termeni ........................................................................................ 102BIBLIOGRAFIE ................................................................................................. 103

Page 6: Bogdan Georgescu

6

ABREVIERI UTILIZATE:

I. AGRO - ZOOTEHNIA ECOLOGICĂ

1. ASPECTE GENERALE

Teoria agriculturii ecologice a fost susţinută pentru prima oară de către Rudolf Steiner, care print-o serie de lucrări ştiinţifice publicate în 1924 în Germania, promova ideea obţinerii unor recolte sănătoase, fără agresarea solului. Pentru aceasta recomanda utilizarea îngrăşămintelor organice, care au un efect pozitiv asupra activităţii microorganismelor din sol, îmbunătăţind totodată însuşirile fizico-chimice ale solului.

Această concepţie a fost preluată, dezvoltată şi pusă în practică de către Ehrenfried Pfeiffer. Cercetările întreprinse de către acesta asupra unor metode ecologice de prelucrare a gunoaielor menajere, lansând practic ideile ecologiste şi pe cele de protecţie a mediului, au pus bazele şi au constituit premizele apariţiei sistemului de producţie agricolă ecologică.

Pe măsură ce ideile de producţie agricolă ecologică câştigau din ce în ce mai mulţi adepţi, au apărut mai multe variante ale tehnologiei de producţie în funcţie de ţară:

- Tehnologia MULLER în Elveţia.- Tehnologia BOUCHER-LEMAIRE şi JEAN PAIN în Franţa.- Tehnologia INDORE şi ITALCAMPO în Italia.- Thnologia HOWARD în Marea Britanie.

Toate aceste tehnici au la bază principiul utilizării îngrăşămintelor organice, obţinute prin compostarea gunoiului de grajd şi a resturilor vegetale, în îngrăşarea şi asigurarea fertilităţii solurilor. Agricultura ecologică a cunoscut o dezvoltare tot mai putenică în ultimele două decenii, cunoscând o creştere spectaculoasă în cursul deceniului trecut, când într-un interval de numai 5 ani (1993-1997) s-a realizat o

APM - Agenţia de Protecţie a MediuluiANPE - Autoritatea Naţională a Produselor EcologiceCE - Comunitatea EuropeanăCEE - Consiliul Economic EuropeanCSM - carne separată mecanicEIE - evaluarea impactului ecologicGEMS - Sistemul Global de Supraveghere a MediuluiGEF - Global Environmental FacilityGIS - Sistemul de Informaţii GeograficeHACCP - Punctul Critic de Control al Analizei de RiscIUCN - Uniunea Internaţională de Conservare a naturii şi a resurselor

naturale.MIM - monitoringul integrat al mediuluiOMS - Organizaţia Mondială a SănătăţiiOMG - organism modificat geneticUI - unităţi îngrăşământUVM - unitate vită mare

Page 7: Bogdan Georgescu

7

creştere de:- 90% în Grecia- 89% în Italia- 85% în Estonia- 71% în Austria- 48% în Suedia- 47% în Polonia- 47% în Finlanda- 46% în Portugalia- 30% în Ungaria

În prezent, suprafaţa agricolă exploatată în sistemul de producţie ecologic în ţările Uniunii Europene reprezintă 1,16% din suprafaţa totală. Pe piaţa Uniunii Europene cererea de produse ecologice se află în continuă creştere, majoritatea consumatorilor fiind dispuşi să plătească preţuri mai ridicate pentru a avea posibilitatea achiziţionării unor produse alimentare naturale, sănătoase. Sondajele de opinie efectuate în rândul consumatorilor din ţările vestice arată că 50% dintre consumatori sunt conştienţi de impactul alimentelor asupra sănătăţii şi sunt dispuşi

Page 8: Bogdan Georgescu

să cheltuiască mai mult pe produse bio (eco, organice) pentru aşi proteja sănătatea. Alţi 30% ar consuma cu prioritate produse bio datorită compoziţiei nutritive mai valoroase iar 20% pentru calităţile organoleptice net superioare ale acestor produse.

Deşi producţiile obţinute ca urmare a practicării agriculturii ecologice sunt cu 10-15% mai reduse decât în cazul practicării sistemelor convenţionale de producţie, rentabilitatea acestora este mai mare, deoarece preţul de valorificare a produselor ecologice este cu 140-200% mai mare. In sprijinul sistemului ecologic de producţie agricolă vin si recomandările Consiliului Europei vizând extensivizarea agriculturii cu minimum 20%. Prin urmare majoritate statelor Europene sprijină, încurajează şi subvenţionează agricultura ecologică. Legislaţia Uniunii Europene cu privire la agricultura ecologică, a reglementat atribuţiile şi obligaţiile instituţiilor specializate care asigură implementarea şi extinderea sistemului de producţie ecologic în agricultură. În funcţie de tradiţia, specificul şi experienţa fiecărei ţări sistemul de producţie agricolă ecologică poate fi definită şi nominată diferit:

- în Spania: ecologico- în Danemarca: okologisk- în Germania: okologish, biologish- în Anglia: organic- în Franţa : bilogique- în Italia : biologico- în Olanda: biologish- în Portugheză: biologico- în Finlandeză: luonnonmukainen- în Suedeză: ekologisk- în Română: ecologică

România s-a aliniat exigenţelor Uniunii Europene în materie, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, act normativ ce are la bază reglementările CEE (Consiliul Economic European) nr. 2092/ 91.

1.1. Principiile şi obiectivele agro-zootehniei ecologice.

Cererea tot mai mare de produse alimentare cât mai naturale şi mai sănătoase, din partea unei populaţii tot mai bine informate, a favorizat apariţia agriculturii ecologice care prin tehnologiile şi normele aplicate răspunde acestor cereri, producând o hrană sănătoasă de înaltă calitate nutritivă şi organoleptică.

Agricultura ecologică diminuează în cea mai mare măsură impactul negativ al activităţii agricole asupra mediului, integrându-se şi interacţionând armonios cu mediul înconjurător.

Aplică, în cadrul tehnologiilor practicate, legile fundamentale ale ecosistemelor naturale respectând circuitul materiei în agroecosistem şi ciclurile biologice esenţiale ce implică microorganismele, fauna şi flora solului, plantele şi animale.

În agricultura ecologică, creştera animalelor constitue o parte esenţială a8

organizării procesului de producţie, în măsura în care aceasta este singura care poate

Page 9: Bogdan Georgescu

9

asigura materia organică şi elementele nutritive necesare terenurilor cultivate, contribuind în mod esenţial la menţinerea şi ameliorarea calităţii solurilor şi la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Prevenirea poluării mediului, în particular a resurselor naturale cum sunt solul şi apa, se realizează prin asigurarea unei legături strânse între animal şi terenul agricol, prin practicarea unor rotaţii plurianuale corespunzătoare a culturilor vegetale şi asigurarea, în mod obligatoriu, numai a furajelor ecologice în alimentaţia animalelor de fermă.

Pentru evitarea poluării aerului cu compuşi azotaţi, fermele ecologice trebuie să dispună de capacităţi proprii de stocare şi împrăştiere a dejecţiilor solide şi lichide provenite din sectorul propriu de creştere a animalelor.

Agricultura ecologică încurajează o mare biodiversitate, aceasta făcând posibilă alegerea raselor utilizate în procesul de producţie, în funcţie de particularităţile climatice ale zonei ori regiunii în care este amplasată ferma.

În agricultura ecologică nu este permisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG), microorganisme, plante şi animale, acestea fiind incompatibile cu modul de producţie ecologic. De asemenea este interzisă utilizarea unor părţi ori a unor derivate obţinute din astfel de organisme.

Un principiu de bază al agriculturii ecologice îl constitue demersul utilizării în procesul de producţie numai a materialelor şi a substanţelor refolosibile ori reciclabile, în cadrul acestui sistem de producţie agricolă fiind exclusă utilizarea substanţelor de sinteză.

Asigură, prin soluţiile constructive şi prin tehnicile şi tehnologiile aplicate, condiţii de viaţă şi de creştere cât mai apropiate celor din natură, adaptate fiecărei specii în parte, permiţând manifestarea comportamentului natural al animalelor.

Agricultura ecologică pune un accent deosebit pe profilaxie în prevenirea îmbolnăvirii animalelor, punând bază pe utilizarea unor soiuri şi rase rustice cu rezistenţă naturală ridicată la dăunători, boli şi paraziţi, prin practicarea unei alimentaţii echilibrate, prin asigurarea unor condiţii de microclimat optime, prin asigurarea unei densităţi corespunzătoare şi prin aplicarea unor tehnologii de creştere adecvate.

Utilizarea medicamentelor de sinteză în tratamentul unor afecţiuni este interzisă în sistemul de producţie ecologic, fiind admise numai tratamentele homeopate, fitoterapeutice, acupunctura şi presopunctura.

Se vor asigura în mod obligatoriu condiţii de acces şi de deplasare a animalelor în aer liber, eliminându-se pe cât posibil toate sursele de stres.

De a asigura obţinerea unor produse cu înaltă valoare biologică, sănătoase, libere de substanţe toxice, cu o caliatate organoleptică superioară.

2. CONVERSIA FERMELOR CONVENŢIONALE ÎN FERMEECOLOGICE

Trecerea de la producţia agricolă convenţională, caracterizată în principal printr-o intensă chimizare, la sistemul de producţie ecologic presupune aplicarea şi respectarea unor norme şi criterii bine precizate, în legislaţia ce regelementează producţia agricolă ecologică. Durata perioadei de conversie este direct dependentă de de mai multţi factori, specifici fiecărei ferme, cum ar fi: gradul de chimizare preexistent, poluarea solului, gradul de infestare a terenului cu boli, dăunători şi

Page 10: Bogdan Georgescu

10

buruieni, de structura fermei sub aspectul soiurilor şi a speciilor exploatate şi de nivelul de pregătire profesională a fermierului.

Terenurile aflate în apropierea unor surse intense şi permanente de poluare, cum ar fii: combinate chimice, fabrici de ciment, canale de deversare a apelor reziduale, apropierea unor căi rutiere intens traficate etc., nu pot fi introduse în circuitul fermelor ecologice. De asemenea terenurile puternic erodate, cele foarte acide ori alcaline şi solurile sărăturate cu greu ar putea fi exploatate în sistem ecologic.

Intervalul de timp în care o fermă, vegetală, animală ori mixtă face trecerea de la sistemul de exploatare convenţional la sistemul de producţie ecologic se defineşte ca perioadă de conversie. În acest interval de timp în cadrul fermei supuse perioadei de conversie se vor respecta cu stricteţe toate normele şi tehnologiile prevăzute de legislaţia şi reglementările în vigoare. Fermele care realizează trecerea la sistemul de producţie ecologic în totalitate, se definesc ca realizând perioada de conversie într-un singur pas. Unităţile ori fermele care nu se transformă în totalitate de prima dată, procesul realizându-se treptat, sunt definite ca realizând o conversie pas-cu-pas.

Activitatea fermelor ecologice este coordonată, controlată şi avizată de către organul de control şi certificare. Trecerea feremelor de la sistemul de producţie convenţional la sistemul de producţie ecologic se realizează comform unui plan de conversie, elaborat, avizat şi periodic verificat de către organul de control şi certificare.

Planul de conversie al întreprinderii cuprinde următoarele capitole :1. Diagnoza intreprinderii şi istoricul fermei la începutul conversiei.

Cartarea pedologică şi agrochimică, cartarea buruienilor, condiţii de mediu,surse de poluare, structura fermei, situaţia bolilor şi a dăunătorilor, dotarea şi capitalul fermei, piaţa de desfacere, rezultatele economico-financiare înregistrate etc.

2. Măsuri de ameliorare a solului.3. Stabilirea raportului optim între culturile de câmp şi încărcăturade animale.

Este necesar ca unităţile de producţie în sistem ecologic să aibă un carater mixt, respectiv să deţină atât sector vegetal cât şi animal. Recomandate sunt taurinele care constitue principala sursă de îngrăşăminte organice cu înaltă valoare fertilizantă. Încărcătura optimă este de 2 UVM/ha.

4. Structura culturilor şi asolamentele.5. Menegmentul îngrăşămintelor, inclusiv planul de fertilizare pe parcele.6. Protejarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane.7. Alegerea speciilor şi a soiurilor.8. Maşini şi utilaje utilizate pentru prelucrarea protectivă a solului.9. Sămânţa şi materialul săditor utilizate în cadrul fermei.10.Controlul bolilor şi al dăunătorilor.11.Controlul gradului de poluare a solului.

Stabilirea principalelor surse de poluare, elaborarea unui plan de protejare a mediului din zona de amplasare a unităţii.

12.Creşterea animalelor:

Page 11: Bogdan Georgescu

11

- dimensionarea fermei.- structura efectivului de animale.- încărcătura optimă la ha în funcţie de specia aflată în exploatare.- sistemul de intreţinere.- planul de furajare.- măsuri profilactice şi sanitar-veterinare.

13.Organizarea muncii:- fişe tehnologice pentru culturi.- fişe tehnologice pentru sectorul zootehnic pe categorii de animale.- forţa de muncă, cooperarea în producţie.- evidenţa financiar-contabilă.- gradul de informatizare.

14.Planul de analiză chimică anuală a rezidurilor toxice din produsele ecologice.15.Capitalul unităţii şi gradul de rentabilitate.16.Condiţiile de valorificare a produselor.17.Controlul, certificarea, acreditarea şi consultanţa.

Pe lângă elementele anterior enumerate planul de conversie va mai conţine ca anexe la dosarul unităţii :

- planul cadastral al unităţii- un plan calendaristic cu obiectivele de conversie şi termene precise

de realizare.În unităţile care optează pentru un sistem de conversie pas-cu-pas, parcelele

cultivate în sistem ecologic se vor marca distinct atât în teren cât şi în planul de situaţie. Aceste unităţi vor trebuii să dispună în mod obligatoriu de spaţii de depozitare separate pentru produsele ecologice. De asemenea evidenţa contabilă a acestor produse se va conduce separat. După încheierea perioadei de conversie, este interzisă depozitarea produselor convenţionale ori a altor produse şi materiale specifice producţiei convenţionale în fermele ecologice.

Durata perioadei de conversie este condiţionată de tipul culturilor ori speciilor aflate în exploatare. Durata perioadei de conversie este stabilită de

Page 12: Bogdan Georgescu

normativele legale în vigoare, care pot fi scurtate ori mărite după caz de către organul de certificare şi control.

2.1. Durata perioadei de conversie în sectorul vegetal

Produsele agricole de origine vegetală vor fi autorizate ca produse ecologice numai după ce toate cerinţele impuse prin planul de conversie au fost respectate întocmai timp de cel puţin doi ani pentru culturile de câmp şi trei ani pentru plantaţii.

În funcţie de condiţiile specifice şi de particularităţile unităţii aflate în conversie, organul de certificare şi control poate dispune prelungirea perioadei de conversie până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Durata perioadei de conversie poate fi scurtată de de către acelaşi organ de certificare şi control, dar nu la mai puţin de un an, în situaţii bine justificate când criteriile sunt îndeplinite în totalitate. În măsura în care terenul supus perioadei de conversie nu a făcut parte din circuitul agricol (nefiind chimizat) ori cel puţin un an înainte de începerea perioadei de conversie nu s-au aplicat tratamente chimice, conducătorul unităţii aflate în conversie poate solicita print-o cerere scrisă, susţinută cu dovezi, scurtarea perioadei de conversie. Comisia de atestare va analiza solicitarea, la propunerea organului de certificare şi control, după care va dispune o hotărâre într-un termen de maximum 6 luni.

Produsele agroalimentare obţinute după primul an de conversie pot fi valorificate purtând eticheta de produse agricole ecologice obţinute în perioada de conversie, dar numai cu acceptul şi la recomandarea organului de certificare şi control. Etichetele aplicate pe produsele obţinute în perioada de conversie trebuie să fie distincte şi bine diferenţiate de etichetele produselor ecologice propriu-zise. Cu toate acestea se recomandă evitarea utilizării etichetelor de produse ecologice din perioada de conversie.

2.2. Durata perioadei de conversie în sectorul animal

În cazul în care o unitate de creştere şi exploatare a animalelor iniţiază procesul de conversie către sistemul de producţie ecologic, totalitatea suprafeţei agricole destinată asigurării furajelor va trebui să treacă concomitent, în mod obligatoriu, la acelaşi sistem de producţie.

Perioada de conversie poate fi redusă la un an în cazul păşunilor şi a suprefeţelor de teren utilizate ca padocuri pentru păsări şi poate fi redusă la numai şase luni, în cazul în care nu au fost utilizate nici un fel de produse interzise pentru tratarea acestor suprafeţe. Decizia de scurtare a perioadei de conversie în cazul acestor terenuri o ia comisia de atestare la propunerea organului de certificare şi control.

Pentru ca produsul animal să poată fi valorificat ca produs provenit din agricultura ecologică, animalul trebuie să fie supus conform regelmentărilor în vigoare unei perioade minime de conversie, care în funcţie de specie este de:

- 12 luni în cazul cabalinelor şi a bovinelor destinate producţiei de12

carne (inclusiv speciile Bubalus şi Bison).- 6 luni pentru rumegătorele mici şi pentru suine. Cu toate acestea,

pentru o perioadă tranzitorie ce expiră la 24 august 2003, perioada

Page 13: Bogdan Georgescu

13

de conversie pentru suine este de numai 4 luni.- 6 luni pentru animalele exploatate pentru producţia de lapte. Pentru

o perioadă tranzitorie care expiră la 24 august 2003, perioada de conversie se reduce până la 3 luni.

- 10 săptămâni la păsările exploatate pentru producţia de carne cu condiţia introducerii în exploatare până la vârsta de trei zile.

- 6 săptămâni pentru păsările exploatate pentru producţia de ouă Pentru a se putea asigura posibilitatea constituirii efectivelor şi turmelor,

viţeii şi rumegătoarele mici destinaţi producţiei de carne pot fi vânduţi ca provenind din crescătorii ecologice pentru o perioadă tranzitorie ce expiră la 31 decembrie 2003, în următoarele condiţii:

- să provină din unităţi şi exploataţii ce au practicat un sisten extensiv de creştere.

- să fie crescuţi în unităţi ecologice, pentru o perioadă minimă de şase luni pentru viţei şi de două luni pentru rumegătorele mici, până în momentul achiziţionării.

- originea animalelor să fie comformă reglementărilor în vigoare cu privire la provenienţa animalelor ce pot fi crescute în sistemul de producţie ecologic.

În cazul adoptării procedeului de conversie simultană a întregii unităţi, înţelegând sectorul de creştere a animalelor, al păşunilor şi al terenurilor destinate asigurarii furajelor, perioada totală de conversie se reduce la douzeci şi patru de săptămâni sub rezerva următoarelor condiţii :

- această facilitate nu se aplică decât animalelor existente deja în fermă şi în acelaşi timp terenurilor ori păşunilor destinate furajării animalelor existente în unitate înaintea declanşării perioadei de conversie.

- ca furajele să provină în exclusivitate din unitatea aflată în perioada de conversie.

Page 14: Bogdan Georgescu

14

3. PRODUCEREA FURAJELOR

Ca regulă generală, în sistemul de producţie ecologic, este obligatoriu ca furajele utilizate în alimentaţia animalelor de fermă să provină din unităţi ecologice. Tehnologiile de producere, recoltare, prelucrare şi conservare a calităţii furajelor sunt reglementate de dispoziţiile CEE (Comunitatea Economică Europeană) nr. 2092 din 24 iunie 1991. Tehnologiile de întreţinere şi exploatare a păşunilor şi fâneţelor sunt reglementate tot de normativele anterior menţionate. Organul de certificare şi control verifică periodic respectarea acestor normative.

3.1. Alegerea culturilori şi soiurilor

Seminţele şi materialul de plantat trebuie să provină în exclusivitate din ferme ecologice atestate.

Utilizarea soiurilor ori hibrizilor obţinuţi din organisme manipulate genetic (OMG) este interzisă cu desăvârşire.

Speciile şi soiurile de plante cultivate trebuie să fie adaptate la condiţiile de sol şi climă, aferente zonei de amplasare a unităţii şi să prezinte rezistenţă naturală la boli şi dăunători.

Agricultura ecologică promovează şi încurajează menţinerea şi consolidarea diversităţii genetice (biodiversităţii), asfel încât în alegerea soiurilor se va ţine cont de acest deziderat.

Structura culturilor trebuie să fie astfel realizată încât să asigure obţinerea unor furaje diversificate (fibroase, suculente şi concetrate) şi de bună calitate, astfel încât raţiile utilizate în alimentaţia speciilor de fermă să fie echilibrate şi să poată asigura necesarul fiecărei specii şi categorii de vârstă aflate în exploatare.

3.2. Tehnici de lucrare a solului în agricultura ecologică

Se recomandă lucrarea minimă a solului, alternarea arăturii adânci cu arături la mică adâncime. În acest mod se realizează o bună conservare a solului şi a humusului fără ca prin aceasta producţia vegetală să fie afectată. Spre deosebire de agricultura modernă intensivă, unde se recomandă arături adânci cu întoarcerea brazdei şi restrângerea speciilor din asolament, în agricultura ecologică lucrarea solului se efectuează cât mai la suprafaţă, proces urmat periodic la un interval de 4- 5 ani de un subsolaj*. Prin subsolaj se pregăteşte progesiv amestecarea straturilor de sol. Se execută pe vreme uscată (iulie-septembrie), la adâncimea de 50-60 cm şi la o distanţă de trecere de 120 cm. Prin acest procedeu se elimină o serie de buruieni cu înrădăcinare profundă, specifice solurilor neaerate. Subsolajul nu este necesar pe solurile permeabile ori pe solurile calcaroase caracterizate prin friabilitate ridicată. Pe solurile argiloase operaţiunea se realizează numai în anii foarte secetoşi, altfel lucrarea nu îşi atinge scopul, datorită aderenţei foarte ridicate a argilei umede.

Agricultura ecologică practică asolamentul multianual cu leguminoase, renunţând la îngrăşămintele industriale în favoarea îngrăşămintelor naturale şi a celor de provenite din roci.

*a se vedea dicţionarul de termeni

Page 15: Bogdan Georgescu

15

Lucrarea solului trebuie să creeze condiţii fizico-chimice şi biologice optime desfăşurării în bune condiţii a activităţii biologice a solului şi să satisfacă cerinţele nutritive ale plantelor de cultură. În esenţă agricultura ecologică vizează două obiective fundamentale:

- sporirea fertilităţii naturale a solului- creşterea activităţii biologice din sol.

Principiile de bază ale lucrărilor solului în agricultura ecologică urmăresc :- mobilizarea stratului de sol de la suprafaţă cu respectarea straturilor

naturale.- mobilizarea stratului de sol fără întoarcerea stratului (brazdei) şi fără

amestecarea între ele a diferitelor straturi.- mobilizarea stratului de la suprafaţă fără utilizarea plugului ci cu

ajutorul cultivatorului, a discului, grapei cu discuri, a combinatorului ori cu alte unelte agricole cu dinţi. Mobilizarea stratului de la suprafaţa solului, fără întoarcerea brazdei, se poate realiza şi prin trecerea cu kiselul ori cu utilajele rotative.

- evitarea trecerilor repetate cu maşini agricole grele care tasează solul.- o prehumificare a materiei organice ce urmează a fi încorporată în sol.- alegerea epocii optime de lucrare a solului în aşa fel încât solul să nu

fie nici prea uscat şi nici prea umed.- întreţinerea terenului cu utilaje uşoare până la momentul optim de

semănat, asigurându-se prin eceste lucrări dezrădăcinarea buruienilor şi favorizarea procesului de prehumificare prin intensificarea activităţii biologice a solului.

Respectarea acestor principii face posibilă :- o pătrundere facilă a apei şi a aerului în sol- o intensificare a activităţii biologice şi accelerarea proceselor de

humificare- favorizarea pătrunderii sistemului radicular în profunzime, ceea ce

măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi face posibilă utillizarea rezervelor nutritive din profunzime.

Deosebit de importante sunt lucrările de toamnă, moment în care este necesar ca cu ajutorul resturilor organice rămase după recoltarea plantei principale, alături de gunoiul de grajd fermentat, paie, compost ori alte resturi vegetale, prin împrăştierea la suprafaţa solului să se realizeze un mulci*, care favorizează germinarea seminţelor de buruieni şi a samulastrei*.

După ce aplicarea mulciului şi-a atins scopul, respectiv apariţia samulastrei, se efectuează o primă arătură la mică adâncime (4 - 6 cm), proces în urma căruia resturile organice se amestecă cu stratul superficial de la suprafaţa solului, favorizându-se procesele de prehumificare a materiei organice. Aceste lucrări se execută cu ajutorul discului rotativ, care afânează solul la mică adâncime, urmate de o trecere cu tăvălugul cu dinţi.

Arătura de bază se face la maximum 15 - 20 cm, fără întoarcerea brazdei. În sistemul de agricultură ecologică o adâncime mai mare nu este recomandată. Arătura de bază corect efectuată contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de reţinere a apei în sol, a aeraţiei, la combaterea buruienilor, la favorizarea activităţii biologice a solului şi prin

Page 16: Bogdan Georgescu

16

urmare la accelerarea proceselor de descompunere a materiei organice (humificare). Prin intermediul arăturii de toamnă se încorporează în sol şi îngrăşămintele cu solubilitate lentă, cum ar fi: făina de bazalt, făina de oase, făina de fosforite, sărurile potasice brute etc.

După efectuarea arăturii de toamnă este recomandată mulcirea solului cu ajutorul unui strat subţire de paie, turbă, frunze etc., favorizând menţinerea unei temperaturi şi umidităţi relativ constante care să menţină şi să stimuleze activitatea biologică din sol şi în timpul iernii.

Pentru solurile uşoare, ca şi pentru cele argiloase grele, se recomandă ca primăvara să se practice îngrăşămîntul verde.

Pregătire stratului pentru semănat se poate face cu grapa, cu grapa vibratoare, cu cultivatorul etc., în aşa fel încât să se realizeze un strat de sol mărunţit, în care seminţele să găsească condiţii optime de germinare prin realizarea unui bun contact al seminţei cu solul.

În agricultura ecologică lucrările de semănat nu diferă de sistemul clasic (convenţional). Deosebit de importate sunt epoca optimă de semănat şi adâncimea la care se încorporază sămânţa.

Nu se practică lucrările mecanice speciale de combatere a buruienilor, acestea fiind distruse prin lucrările specifice de pregătire a patului germinativ. Se admite o lucrare cu grapa, între semănat şi răsărire.

Lucrările de intreţinere specifice fiecărei plante se adaptează în raport cu condiţiile locale de climă şi sol.

3.3. Tehnica rotaţiei culturilor şi asocierea plantelor de cultură.

3.3.1. Rotaţia culturilor9

Rotaţia culturilor constă în succesiunea în timp pe acelaşi teren a speciilor de plante cultivate, în aşa fel încât solul să nu obosească, să nu se epuizeze, ci din contră să îşi menţină ori chiar să îşi sporească fertilitatea. Metoda se bazează pe cerinţele difereţiate ale diferitelor specii de plante faţă de elementele nutritive din sol.

Planul de asolament* reprezintă un element tehnologic esenţial în reuşita practicării agriculturii ecologice. Un asolament corespunzător va asigura :

- menţinerea fertilităţii solului.- realizarea unor condiţii optime de dezvoltare a florei microbiene din

sol.

*a se vedea dicţionarul de termeni

Page 17: Bogdan Georgescu

- combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură prin reducerea surselor de infectare.

- sporirea eficacităţii combaterii buruienilor.- afânarea solului şi îmbunătăţirea structurii acestuia.- îmbogăţirea solului în humus şi azot.- mobilizarea sbstanţelor minerale din sol.- economie de îngrăşăminte.

Întocmirea unui plan de asolament adecvat necesită serioase cunoştinţe teoretice şi o îndelungată experienţă practică. La întocmirea planului de asolament, aplicat în agricultura ecologică, se vor avea în vedere următoarele criterii:

- se vor evita culturile ierboase perene cu o durată mai mare de 2 - 2,5 ani. Este indicat ca lucerna şi trifoiul să se cultive pe o durată de 17 - 29 luni în cultură succesivă, ori 20 de luni în cultură ascunsă.

- alternarea speciilor care înbogăţesc solul în azot cu cele care îl sărăcesc.

- ponderea speciilor leguminoase va fi de cel puţin 15 - 20%, punându-se accent pe lucernă, trifoi şi bob furajer.

- se vor alterna plantele cu înrădăcinare adâncă cu cele cu înrădăcinare superficială.

- alternarea gramineelor cu speciile dicotiledonate.- folosirea pe scară largă a culturilor intercalate şi succesive, în special

în unităţile ce deţin sector zootehnic.- pe timpul iernii se vor folosi culturi acoperitoare de sol ca:

măzărichea păroasă, borceagul de toamnă, trifoiul roşu, trifoiul mărunt, sparceta, seradela, rapiţa, secara etc..

I. Tipuri de asolamente utilizate în unităţi cu un puternic sector zootehnic:

Varianta A1. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.2. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.3. grâu de toamnă cu trifoi în cultură ascunsă ori

leguminoase furajere în cultură succesivă.4. sfeclă furajeră.5. porumb siloz.6. secară cu iarbă + trifoi ori lucernă + iarbă în cultură

ascunsă.

Varianta B1. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.2. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.3. orz de toamnă cu trifoi în cultură ascunsă sau

leguminoase furajere în cultură succesivă.4. secară + trifoi în cultură ascunsă.

17

Page 18: Bogdan Georgescu

5. cartofi ori sfeclă furajeră.6. grâu de toamnă cu trifoi în cultură ascunsă ori

leguminoase furajere în cultură succesivă.7. ovăz sau orzoaică cu trifoi + iarbă în cultură ascunsă.

Varianta C1. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.2. iarbă + trifoi sau iarbă + lucernă.3. grâu de toamnă cu trifoi în cultură ascunsă.4. secară.5. cartofi sau porumb boabe, acesta din urmă cu trifoi

ori bob furajer în cultură intercalată.6. grâu de toamnă sau orz de toamnă cu trifoi în cultură

ascunsă.7. trifoi sau bob furajer.8. sfeclă furajeră.9. orz de toamnă sau grâu de toamnă cu trifoi în cultură

ascunsă.10. secară sau ovăz cu trifoi + iarbă în cultură ascunsă.

II. Asolament pentru o unitate cu sector zootehnic mai redus.

1. iarbă + trifoi ori lucernă.2. iarbă + trifoi ori lucernă.3. grâu de toamnă cu rapiţă, muştar sau leguminoase

furajere în cultură succesivă.4. ovăz sau orzoaică cu trifoi în cultură ascunsă. Dacă

urmează cartofi, se va ara superficial în primăvară.5. cartofi ori sfeclă furajeră ori bob furajer.6. grâu de toamnă.7. secară cu iarbă + trifoi ori lucernă în cultură ascunsă.

3.3.2. Asocierea plantelor cultivate

Efecte ca, modificarea gustului în situaţia asocierii în cultură a pepenelui galben cu castraveţi ori întârzierile în creştere datorate asocierii cu bostănoasele au fost observate de agricultori cu multă vreme în urmă. Agricultura ecologică valorifică efectul pozitiv al asocierii plantelor cultivate şi evită asocierile care determină acţiuni defavorabile. Aceste acţiuni se datorează în principal sistemelor complexe de adaptare la condiţiile de mediu elaborate de plante în cursul evoluţiei. Fitohormonii ori alţi mediatori chimici biologic activi produşi în exces de unele

18plante favorizează creşterea şi dezvoltarea altor specii, pe când armele chimice elaborate de altele inhibă puternic dezvoltarea plantelor concurente. Un exemplu grăitor în acest sens îl reprezintă efectul puternic inhibitor asupra creşterii şi dezvoltării plantelor produsă de colinele sintetizate de nuc (Juglans regia).

În funcţie de efectele pe care le induc asocierile pot fi:

Page 19: Bogdan Georgescu

19

I. Asocieri favorabile:- anghinare cu bob- bostan cu porumb- cartof cu fasole, gulie, mazăre şi ridichi- ceapa cu morcov, sfeclă, varză şi tomate- dovleac cu porumb- fasole cu cartof şi sfeclă- gulie cu mazăre, porumb şi sfeclă- morcov cu mazăre- nap cu mazăre- sfecla cu fasole şi gulie- spanac cu sfeclă- varză furajeră cu cartof şi sfeclă- sfecla furajeră cu usturoi

II. Asocieri nefavorabile:- bostan cu cartof- cartof cu dovleac, floarea soarelui ori tomate- ceapa cu bob, fsole, linte ori mazăre- dovleac cu cartof- gulie cu tomate- mazăre cu ceapă ori usturoi- pepene galben cu castraveţi ori dovleac- sfecla cu praz- tomate cu castravete, fasole ori gulie- usturoi cu bob, fasole, linte ori mazăre- varza cu căpşun

3.4. Asigurarea fertilităţii solurilor în sistemul de producţie ecologic.

3.4.1. Principii şi metode pentru menţinerea şi ridicarea fertilităţiisolurilor în agricultura ecologică.

Îngrăşămintele organice reprezintă cheia de boltă a sistemului ecologic de producţie agricolă. Deşeurile organice produse de fermele ecologice stau la baza programelor de fertilizare. Cantităţi suficiente de materie organică trebuiesc returnate solului pentru a creşte ori cel puţin a menţine cantitatea de humus din sol. În agricultura biologică nutriţia plantelor este văzută în strânsă legatură cu desfăşurarea naturală a proceselor vieţii şi cu factorii de mediu. Substanţele nutritive trebuiesc puse la dispoziţia plantelor treptat şi în raporturi armonioase, corelat cu biologia acestora. Aceast deziderat se realizează cel mai bine prin folosirea îngrăşămintelor organice. Substanţele nutritive, din îngrăşămintele organice, prin acţiunea a numeroase grupe de microorganisme se mineralizează şi trec în compuşi care se găsesc în mod normal în mediul natural. Prin descompunerea materiei organice numai o parte din substanţe trec direct în sol, de unde pot fi preluate de plante. O serie de elemente cum ar fi fosforul şi magneziul, sunt folosite mai întâi de microorganisme şi apoi prin descompunerea masei microorganismelor moarte revin nemijlocit în compoziţia solului. În timpul

Page 20: Bogdan Georgescu

20

descompunerii materiei organice în sol se produce şi o mare cantitate de dioxid de carbon şi o creştere a concentraţiei dehidrogenazei, cu efecte pozitive asupra stării de fertilitate a solului şi a creşterii sistemului radicular.

Pentru menţinerea fertilităţii solului la un nivel ridicat, trebuiesc respectate, în principal, două reguli de bază:

- este preferabil să se folosească doze moderate şi repetate la un interval de timp mai scurt, decât doze mai ridicate, excesive, care favorizează parazitismul şi au o acţiune de inhibare a germinării şi creşterii plantelor.- nu este recomandabil să se introducă materiile organice proaspete în sol la adâncime, fiindcă descompunerea anaerobă dă naştere la produşi toxici pentru plante.

Îngrăşămintele pot să întărească efectele bune ale altor măsuri tehnologice (asolament, lucrările solului, calitatea seminţelor, irigare).

Din raţiuni economice şi practice şi pentru reuşita agriculturii ecologice, materiile organice necesare pregătirii composturilor ecologice este necesar să fie produse în cadrul exploataţiei agricole ce practică agricultura biologică. Procurarea lor prin achiziţionarea din alte unităţi nu este de dorit. Când situaţia o impune, se pot achiziţiona îngrăşăminte organice în limita maximă de 40% din necesarul unităţii pe un an. Gospodăriile fără sector zootehnic nu pot practica în condiţii de eficienţă economică agricultura ecologică.

Îngraşămintele minerale naturale, greu solubile, se pot utiliza numai în complectarea îngrăşămintelor organice. Nu este admisă transformarea prin procedee chimice a îngrăşămintelor minerale naturale. Solul va trebui să prezinte o valoare a pH-lui apropiată de cerinţele plantei de cultură, iar atunci când este cazul se pot aplica amendamente calcaroase pentru solurile acide şi cu sulfaţi pentru solurile alcaline.

Toţi fertilizanţii, organici ori minerali cu un conţinut ridicat de azot trebuie administraţi în aşa fel încăt să se evite efectele nedorite în ceea ce priveşte dezvoltarea plantelor, calitatea produselor agricole ori poluarea mediului înconjurător.

În situaţia utilizării unor fertilizanţi cu conţinut relativ ridicat de metale grele ori în alte elemente reziduale, este necesară monitorizarea atentă a concentraţiilor acestor substanţe pentru a nu depăşii următoarele valori:

- metale grele: Zn-150 ppm; Cu-50 ppm; Cd-2ppm; Ni-50 ppm; Pb-100 ppm; Cr-150 ppm; Hg-1 ppm.

- elemente reziduale: zgură, fosfaţi şi nămoluri de canalizare. În cazul utilizării unor astfel de fertilizanţi, organul de certificare şi control va înainta recomandări specifice pentru utilizarea acestora.

Cantitatea totală de îngrăşăminte admisă pentru a se fertiza un hectar de teren agricol este de 1,4 UI/an (UI = unităţi de îngrăşământ). O unitate de îngrăşământ (UI) este egală cu 80 kg azot şi 70 kg P2O5.

Organul de certificare şi control va verifica şi va aproba programul de fertilizare a unităţii, care trebuie să asigure menţinerea ori, de dorit, chiar creştera fertilităţii solului prin sporirea activităţii biologice a solului. Organele de certificare şi control trebuie să specifice cantitatea totală de îngrăşăminte stocate în unitate şi să facă recomandări în privinţa planului de fertilizare, luând în considerare calitatea solului, condiţiile climatice şi ecologice ale zonei.

Pentru ca gunoiul de grajd să poată fi utilizat în condiţii optime ca îngrăşământ este necesar să fie în prealabil supus unui proces de compostare. În cadrul agriculturii

Page 21: Bogdan Georgescu

21

ecologice au fost elaborate mai multe variante de pregătire a composturilor, după cum urmează:

Metoda Muller-Rusch, are următoarele caracteristici principale:- fermentarea preferenţială a materialelor organice la suprafaţa solului,

faţă de cea în platforme.- practicarea îngrăşământului verde ori de câte ori este posibil, între

două culturi.- folosirea la toate culturile a rocilor silicioase măcinate.- folosirea unui preparat microbiologic (humus ferment) pentru

intensificarea activităţii biologice din sol.Metoda Lemaire-Boucher, se practică mai ales în Franţa şi are la bază utilizarea

ca îngrăşământ a unei alge cu corp calcaros (Lithothamnium). Se administrază în stare uscată şi măcinată, singură sau împreună cu roci fosfatice naturale măcinate, cu rezultate bune pe soluri acide.

Metoda Lemaire-Boucher recomandă compostarea de scurtă durată a materiilor organice (3-4 săptămâni) fermentate aerob. Metoda se bazează pe de altă parte şi pe teoria transmutaţiei biologice, după care nu este necesar să se reintroducă în sol toate elementele ridicate de plante întrucat prin transmutaţie biologică plantele îşi pot satisface de exemplu necesarul în potasiu prin transmu-

Page 22: Bogdan Georgescu

taţia atomului de calciu (20Ca ^ -1H ^ 19K), sau de magneziu prin transmutaţia sodiului (20Na^+1H ^ 21Mg), sau în fosfor prin transmutaţia azotului (7N^+ 8O ^15P), ,sau a siliciului (14Si lH ^15P).

Metoda Howard, se practică în Marea Britanie. Are la bază următoarele principii:

- compostarea tuturor rezidurilor de origine vegetală şi animală.- subsolajul executat periodic, din 5 în 5 ani.- asolament cu pajişte temporară de 3-4 ani cu floră variată.

3.4.2. Fertilizanţi utilizaţi în agricultura ecologică

Această categorie cuprinde gunoiul de grajd provenit de la animalele de fermă şi îngrăşămintele verzi. Gunoiul de grajd include gunoiul de grajd proaspăt, gunoiul fermentat, tulbureala (gulle) şi compostul preparat din gunoi de grajd. Cel mai larg utilizat în agricultura ecologică este bălegarul de bovine. Acesta asigură obţinerea, în urma biodegradării, a unui humus de cea mai bună calitate. Experienţa arată că folosirea sistematică şi permanentă a îngrăşămintelor organice contribuie substanţial la creşterea conţinutului solului în humus şi la ridicarea fertilităţii solului. Aceasta se datorează creşterii conţinutului în elemente nutritive, intensificării activităţii microbiologice, îmbunătăţirii structurii solului, creşterii capacităţii de reţinere a apei şi a circulaţiei aerului.

În agricultura ecologică se utilizează în special gunoiul de grajd fermentat, tulbureala şi îngrăşămintele verzi. O mare importanţă se acordă pregătirii şi modului de administrare a composturilor.

3.4.2.1. Gunoiul de grajd

În agricultura ecologică gunoiul de grajd se fermentează numai pe cale aerobă, pentru aceasta utilizându-se mai frecvent patru procedee:

- depozitarea gunoiului în grămezi mici, pe platforma de gunoi ori la capătul tarlalei, până la încheierea procesului de fermentaţie aerobă.

- depozitarea gunoiului în grămezi mari, pe platforme betonate. Prismele au lăţimea şi înălţimea de 3 m, având între ele canale de aerisire.

- fermentarea gunoiului în prisme de fermentare, prin amestecarea lui cu pământ, lut, nisip ori făină de rocă. Pentru grăbirea procesului de fermentare, masa de gunoi se „injectează” cu compost copt sau cu preparate bacteriene, 3 dg/m3. Prisma se va uda periodic cu plămădeală de urzică.

- fermentarea de suprafaţă constă în împrăştierea direct pe tarla a gunoiului proaspăt sau aproape proaspăt, într-un strat subţire de cca 7-10 cm şi încorporarea sa imediată în sol cu ajutorul discului. Fermentarea se produce direct în câmp.

Cantitatea de gunoi fermentat cu care se fertilizează un hectar de teren22

arabil într-un interval de un an este de cuprins între 15-30 t. Admininstrarea gunoiului, în teren, se efectuază cu maşini de mare capacitate, care trebuie să realizeze o împrăştiere

Page 23: Bogdan Georgescu

23

eficientă şi uniformă.Metoda Muller-Rusch de fertilizare cu gunoi de grajd proaspăt, din punct de

vedere tehnic, constă în fermentarea preferenţială a materialelor organice (paie, gunoi de grajd) la suprafaţa solului şi nu în platforme. Gunoiul de grajd proaspăt se utilizează după maximum 5-10 zile. Acesta se răspândeşte în strat subţire la suprafaţa solului şi este lăsat aşa, sau se încorporează superficial cu o unealtă de suprafaţă la câţiva centimetri (5 - 6 cm). Dacă terenul nu este liber, gunoiul de grajd se depozitează un timp cât mai scurt, până este posibilă răspândirea lui.

Pregătirea composturilorComposturile sunt amestecuri de resturi vegetale, fermentate aerob în prezenţa

unor iniţiatori ai compostării, care activează fermentarea şi cresc valoarea fertilizantă a îngrăşământului, cum ar fi: gunoi de grajd bine fermentat, compost vechi, humus ori pământ bogat în humus, făină de rocă, var stins sau plămădeală de urzică.

Pentru realizarea unui compst de valoare, materialul vegetal supus compostării nu se amestecă la întâmplare, ci trebuiesc respectate o serie de reguli:

- componentele cu umiditate ridicată (must de bălegar) se vor amesteca întotdeauna cu cele care prezintă o umiditate mai scăzută (paie, coceni etc.), respectiv sunt mai uscate.

- resturile vegetale se amestecă întodeauna cu cele animale.- marerialul mai afînat se amestecă cu materialul care prezintă un grad

de compactare mai ridicat.- materialul moale se amestecă cu materialul tare.

Pentru ca, compostarea să se desfăşoare în condiţii optime este important săse asigure următoarele condiţii:

- o bună aerisire a grămezii de compost, pentru desfăşurarea în bune condiţii a proceselor bacteriene de descompunere aerobă a materiei organice.

- o aprovizionare suficientă cu apă, până la stadiul de umed. Este necesară evitarea înmuierii excesive a materialului supus compostării.

- masa vegetală supusă procesului de compostare este necesar să fie bine mărunţită înainte de realizarea amestecului şi a grămezii de compostare, gradul de mărunţire a masei vegetale influentând în mod direct durata şi calitatea procesului de compostare bacteriană.

- asigurarea condiţiilor necesare instalării rapide a fermentării, care trebuie să debuteze cu o fază fierbinte scurtă urmată de un proces de maturare treptată a compostului.

După Berner (1987), o fermentare dirijată în mod corespunzător trebuie să parcurgă patru faze distincte.

Faza I (faza de iniţiere): debutează la scurt timp după constituirea grămezii de compost. Materialul începe să se încălzească treptat, datorită înmulţirii explozive a microorganismelor. În mijlocul grămezii de compost, temperatura poate urca până la 60°C, fapt ce duce la distrugerea agenţilor patogeni şi a seminţelor de buruieni. Pe durata acestei faze, substanţele nutritive nu sunt levigabile (nu pot fi spălate).

Faza a II-a (faza de descompunere): o dată cu scăderea temperaturii, în grămada de compost, apar condiţii favorabile dezvoltării altor grupe de microorganisme. Acestea

Page 24: Bogdan Georgescu

24

continuă procesul de descompunere a materiei organice prin intermediul aparatului enzimatic de care dispun. Cu ajutorul enzimelor celulozolitice aceste microorganisme descompun celuloza şi lignina din materialele lemnoase şi din cele bogate în celuloză.

Faza a III-a (faza de maturare): înmulţirea intensivă a microorganismelor favorizează la rândul ei apariţia faunei specifice care reglează din punct de vedere numeric populaţiile de microorganisme. În acestă etapă continuă procesul de degradare a materiei organice, în unele situaţii până 1a faza de mineralizare. Tot în cadrul acestei etape trebuiesc avute în vedere condiţiile de depozitare a grămezii supuse compostării, deoarece printr-o depozitare necorespunzătoare, fără protejarea prin acoperire a materialului supus compostării, substanţele nutritive se pot pierde prin levigare în mediul înconjurător.

Faza a IY-a (faza de diferenţiere): ca urmare a activităţii micoorganismelor şi prin intermediul reacţiilor chimice, în această etapă încep să se constituie materialele humice, continuându-se, totodată, procesele de mineralizare.

După terminarea ultimei faze de fermentare, grămada de compost poate fi desfăcută. Scopul operaţiei este de a afâna grămada şi de a o reamesteca. Prin desfacerea grămezii se scurtează durata de compostare şi se stimulează activitatea microorganismelor. Desfacerea grămezii poate fi efectuată cu încărcătorul frontal, cu excavatorul ori cu ajutorul unui utilaj special destinat acestui scop. Achiziţionarea unui asemenea utilaj special este de recomandat numai pentru unităţile mari care manipulaeză cantităţi mari de compost sau pentru exploataţiile colective(asociaţiile de crescători).

Pe parcursul primei faze, majoritatea substanţelor nutritive sunt fixate de microorganisme şi nu există nici un pericol de levigare (spălare). Prin acoperirea cu paie, cea nai mare parte a apelor provenite din ploi poate fi redirijată, realizându-se un climat echilibrat în majoritatea zonelor din masa supusă procesului de compostare.

La trecerea în faza de maturare, grămada de compost se răceşte, iar substanţele nutritive uşor solubile se găsesc mineralizate în cantităţi mari. Apa de ploaie poate spăla aceste substanţe nutritive, îndeosebi compuşii cu azot şi potasiu. Acoperirea grămezii cu materiale textile, paie, folie din polietilenă, cartoane micşorează considerabil accesul apei. Pe lângă măsurile de acoperire, pentru reducerea cantităţii de ape meteorice, în masa compostului, contează în mod special natura substratului pe care s-a format grămada de compost. Sunt de preferat platformele betonate, care asigură condiţii acceptabile pentru realizarea compostării, de aşa manieră încât soluţiile ce se preling împreună cu apele meteorice, să poată fi recuperate într-o fosă de colectare a tulburelii.

Page 25: Bogdan Georgescu

25

3.4.2.2. Îngrăşămintele verzi

În agricultura ecologică o componentă importantă a sistemului de fertilizare o reprezintă utilizarea îngrăşămintele verzi, a căror caracteristici de bază sunt prezentate în continuare:

- îmbogăţesc soluI în materie organică.- sporesc aprovizionarea solului cu azot.- asigură acoperirea solului.- asigură afânarea solului.- îmbunătăţesc structura solului.- împiedecă spălarea elementelor nutritive.- intensifică activitatea microbiologică.- asigură o combatere eficientă a buruienilor.- asigură combaterea dăunătorilor.

În agricultura ecologică, sunt rare cazurile când se practică cultura pură, fără culturi însoţitoare, deoarece cuturile însoţitoare asigură o îmbogăţire a solului în humus şi elemente nutritive, protejează solul, asigură o sursă suplimentară de furaje şi îmbunătăţeşte activitatea microorganismelor din sol.

În funcţie de epoca de semănat, culturile însoţitoare pot fi:- culturi premergatoare- culturi succesive- culturi asociate- culturi acoperitoare de sol (iarna).

După destinaţie, pot fi:- culturi furajere- îngrăşăminte verzi.

Întreprinderile fără sector zootehnic sau cu un sector zootehnic redus vor apela, în mod obligatoriu, la îngrăşămintele verzi. Principalele specii de leguminoase folosite ca îngrăşăminte verzi în agricultura ecologică sunt: lupinul galben, lupinul albastru, măzărichea păroasă, trifoiul roşu, sulfina, trifoiul mărunt şi sparceta. Speciile neleguminoase utilizate ca îngrăşăminte verzi sunt: hrişca, floarea soarelui, facelia, muştarul alb, rapiţa, şi secara. În funcţie de epoca de semănat şi de agrotehnica utilizată îngrăşămintele verzi se clasifică în:

- îngrăşăminte verzi în ogor propriu.- îngrăşăminte verzi în cultură premergătoare sau succesivă, cu două

subgrupe: plante rezistente la iernat (culturi acoperitoare) şi plante sensibile la ger.

- îngrăşăminte verzi în cultură asociată cu plante prăşitoare sau în cultură ascunsă (asociere cu o cultură neprăşitoare).

Îngrăşămintele verzi în ogor propriuSunt puţin folosite în agricultura ecologică, ca urmare a lipsei de rentabilitate. La

aceste îngrăşăminte se apelează atunci când o solă este epuizată sau "obosită" (după exploatare neraţională). De regulă, se foloseşte trifoiul roşu.

Page 26: Bogdan Georgescu

26

Îngrăşăminte verzi în cultură premergătoare sau succesivăa. rezistente la iernat (culturi acoperitoare)Sunt din ce în ce mai mult folosite, deoarece permit o bună protecţie a solului

iarna şi împiedică levigarea substanţelor nutritive. Folosirea lor impune efectuarea unei a doua arături în primăvară, sau cel puţin o discuire energică. În afara plantelor amintite anterior, se mai folosesc frecvent amestecurile de trifoi cu ierburi: amestecul Landsberg, amestecul 200 (în Elveţia) etc.. Semănătura se face în mirişte, imediat după cereale sau cartofi. În primăvară, masa verde se toacă cu maşina de tocat vreji, se lasă 3-4 zile pe loc, apoi se încorporează sub plug (cu antetrupiţă) sau sub disc. După 3-4 săptămâni începe descompunerea substanţei organice, substanţele inhibitoare de creştere sunt distruse de metaboliţii microorganismelor din sol şi se poate începe semănatul. Procesul poate fi accelerat prin adăugarea de gunoi fermentat sau urină.

b. sensibile la ger . Prezintă urmatoarele avantaje:- se încorporează uşor la începutul iernii sau primavara timpuriu,nemaifiind nevoie de tocare.- se descompun rapid, permiţând semănatul culturilor din epoca I şiepoca a Il-a.- permit arătura de iarnă, timpurie, avantaj important pe solurilegrele.

În afara plantelor anterior menţionate, se mai folosesc: borceagul de primăvară, trifoiul de Alexandria, trifoiul de Persia, lintea prafului (Lathyrus cicera), bobul furajer.

Îngrăşăminte verzi în cultură asociatăa. în asociere cu culturi prăşitoare (porumb, cartof, floarea soarelui etc.).În ciuda unor dificultăţi tehnologice, soluţiile cele mai bune se obţin în urma

asocierii cu: soia, bobul furajer, lupinul dulce, lintea prafului, trifoi alb, trifoi mărunt, trifoi târâtor.

b. în asociere cu culturi neprăşitoare (cultură ascunsă)Probabil este cea mai eficientă metodă, dar şi aceasta ridică anumite pretenţii

tehnologice. Plantele folosite cel mai frecvent sunt trifoiul roşu şi lucerna, în amestec sau nu cu ierburi. În întreprinderile cu sector zootehnic dezvoltat, adeseori după sola de cereale + cultura ascunsă, urmează sola furajeră de bază, cu ciclu bienal (trifoişte, lucernieră). Culturile asociate folosite cel mai frecvent ca îngrăşăminte verzi, sunt:

- îngrăşămintele verzi asociate în cultura porumbului şi în cultura cerealelor păioase.

- la porumb se foloseşte cel mai frecvent trifoiul mărunt (galben). Când porumbul are 20 cm, se seamănă trifoiul: cu mâna din sacul de semănat, cu semănătoarea sau chiar cu cultivatoarele.

- înainte de semănat, terenul se prăşeşte mecanic şi manual.- după 3-4 săptămâni de la recoltatul porumbului, îngrăşământul se

încorporează cu plugul, la nevoie echipat cu antetrupiţă.- în grâu, trifoiul răsare uneori nesatisfăcător, iar în anii secetoşi acesta

concurează grâul în ceea ce priveşte apa.

3.4.2.3. Îngrăşămintele minerale naturale folosite în agriculturaecologică

Page 27: Bogdan Georgescu

27

În agricultura acologică se utilizează, în principiu, ca îngrăşăminte minerale numai produsele naturale. Aceste materiale (roci naturale, minereuri), de regulă, pe lîngă un element nutritiv dominant (fosfor, potasiu) conţin şi alte elemente necesare nutriţiei plantelor.

Produse minerale ce conţin azot9

Azotatul de sodiu din Chile (America de Sud) este singurul produs mineral

natural cu azot. Folosirea lui are astăzi mai mult o utilizare locală, datorită conţinutului

scăzut în azot (16% N) şi al costului de transport ridicat.

Produse minerale ce conţin siliciu9

În agricultura ecologică se folosesc silicaţi măcinaţi fin, cum ar fi: cuarţ, feldspat, bazalt, ortoclas etc. Aceştia fie se introduc în sol, în cantitate de 200 - 1000 kg/ha, pentru stimularea creşterii plantelor şi a favorizării asimilării fosforului, fie se face o suspensie în apă de 10 g la 100 l apă cu care se stropesc plantele în cursul vegetaţiei, cu efecte asupra creşterii şi calităţii recoltei a combaterii făinării şi a creşterii rezistenţei la mană.

Siliciul are rol în formarea proteinelor din plante şi în procesele de activare a fotosintezei în spaţiile umbrite. Pentru stropirea părţilor vegetative se foloseşte o soluţie de Na2SiO3 (silicat de sodiu) în concentraţie de 0,1-0,2 ppm. În sol prezenta Si(OH)4 se consideră că măreşte rezistenţa plantelor la atacul ciupercilor microscopice şi a dăunătorilor animali (nematozi şi viermi). În această grupă intră rocile silicioase măcinate: bazalt, gnais, granit şi porfir, acestea pe lângă siliciu mai conţin potasiu, sodiu, aluminiu, fier, calciu, magneziu şi mangan. Sunt utilizate în agricultura acologică pe toate tipurile de sol. Se consideră că aportul în silice şi microelemente contribuie la creşterea rezistenţei la boli şi la mărirea rezistenţei la cădere a cerealelor.

Produse minerale ce conţin fosfor9

În agricultura ecologică pot fi folosite următoarele produse minerale ce conţin fosfor:

- făina de fosforite (din nordul Africii).- zgura lui Thomas (produs rezidual din metalurgie).- fosfaţi naturali calcinaţi (din Senegal).

Produse minerale ce conţin magneziu

Principalul produs cu magneziu este dolomita (carbonat de calciu şi magneziu). Folosirea ca îngrăşământ în agricultura acologică este mai puţin frecventă. Se utilizează mai ales pentru păstrarea echilibrului potasiu/magneziu, ca şi pe solurile calcaroase.

Produse minerale ce conţin calciu9

Calcarele naturale fin măcinate şi marnele, se utilizeză cu precădere, la amendarea solurilor acide şi pentru modificarea pH-lui. Prezintă avantajul unui conţinut

Page 28: Bogdan Georgescu

28

ridicat de magneziu şi microelemente.

Produse minerale ce conţin potasiu

În agricultura ecologică se folosesc ca îngrăşăminte cu potasiu, cenuşa din lemne de foc, precum şi săruri potasice naturale (carnalit, kainit, polihalit), care pe lângă potasiu conţin şi magneziu, sulf etc.

3.5. Tehnici şi mijloace de combatere a buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor.

În agricultura ecologică este interzisă utilizarea oricăror substanţe de sinteză chimică în combaterea buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor. Sunt admise măsurile agrotehnice, mecanice, fizice şi biologice.

3.5.1. Tehnici şi mijloace de combatere a buruienilor

Combaterea buruienilor în agricultura ecologică se realizează în special prin măsurile de prevenire dar şi prin măsuri mecanice ori fizice. Măsurile de prevenţie sunt cele mai importante şi constau în:

- asigurarea unui asolament optim.- folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor verzi.- fertilizarea echilibrată.- asigurarea unei densităţi optime la semănat.- asigurarea lucrărilor de mulcire a solului.- utilizarea în cultură a unor soiuri cu dezvoltare viguroasă.- utilizarea culturilor asociate.

În caz de necesitate culturile neprăşitoare pot fi transformate în culturi prăşitoare prin adoptarea unor sheme adecvate de semănat. Astfel, în cazul cerealelor păioase, pe terenurile puternic îmburuienate se poate introduce semănatul în rînduri simple ori în benzi de două rânduri, devenind posibilă utilizarea cultivatorului-pieptene când plantele sunt în faza de trei frunze, s-au a grapei-perie înainte de răsărire.

Combaterea mecanică se efectuează prin utilizarea următoarelor utilaje:

Page 29: Bogdan Georgescu

- plugul fară antetrupiţă, în special la dezmiriştit.- cultivatorul pentru cultivaţie totală, în special pe terenuri invadate de

pir.- cultivatorul pentru plante tehnice.- cultivatorul-prăşitor tip pieptene.

Se practică grăparea, înainte de semănat pentru distrugerea buruienilor tinere, sau după semănat pentru spargerea crustei şi distrugerea unor buruieni în curs de răsărire. Praşilele mecanice, între rânduri şi pe rând, executate cât mai timpuriu şi în mod repetat, asigură o combatere satisfăcătoare a buruienilor. Combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se face diferenţiat în funcţie de planta cultivată. Este admisă, lucrarea oarbă cu grapa a solului după semănat, la speciile care se seamănă în rânduri (sfeclă, porumb). La cereale, după răsărire, combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia frunzei a treia. La sfeclă şi la leguminoase, după răsărire, combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia primei şi a celei de a doua perechi de frunze, după care lucrările oarbe de combatere a buruienilor trebuiesc evitate. La plantele praşitoare combaterea buruienilor se execută printre rânduri prin lucrări mecanice şi manuale. Unele buruieni cum sunt: muşeţelul (Matricaria chamomilla), scaieţii (Eryngium, Xanthium, Onopordom), muştarul sălbatic (Sinapis arvensis) pot fi admise în cultura în vetre, dacă nu depăşesc pragul de toleranţă.

Combaterea fizică, constă în principal, în combaterea termică a buruienilor. Se realizează cu ajutorul instalaţiei de propan lichid, montată pe tractor. Solul se încălzeşte doar până la o adâncime de câţiva centimetri, fără a afecta activitatea biologică din sol. Instalaţia poate fi utilizată înainte de semănat, imediat după semănat precum şi după răsărirea culturii. Combaterea termică a buruienilor se aplică cu precădere în culturile de porumb şi sfeclă. O metodă larg aplicată în agricultura ecologică constă în combaterea manuală a buruienilor. Aceasta se realizează cu ajutorul unor cultivatoare cu roată, unelte Wolf şi diferite tipuri de sape ergonomice. În culturile de plante neprăşitoare se foloseşte oticul.

3.5.2. Tehnici şi mijloace de combatere a bolilor şi a dăunătorilor

Principalele metode de combatere a bolilor şi a dăunătorilor constau în măsurile agrotehnice preventive precum şi în utilizarea mijloacelor fizice şi biologice.

Metodele de prevenire

Metodele de prevenire constau în:- folosirea de soiuri rezistente, adaptate la condiţiile locale.- utilizarea de tehnologii de cultivare corecte care nu favorizează

ciclurile biologice ale paraziţilor (drenaj defectuos, băltirea apei, tasarea solului, monocultura, încorporarea în sol de gunoi proaspăt, excesul de azot).

- fertilizarea raţională care, care favorizează creştera de plante29

Page 30: Bogdan Georgescu

viguroase, rezistente la boli şi paraziţi.- utilizarea la scară largă a îngrăşămintelor verzi.- asolamentul armonios cu multe leguminoase.- amplasarea corectă a culturilor.- practicarea culturilor asociate, succesive şi a celor acoperitoare de sol.- semănatul sau plantatul în epoca optimă.- prelucrarea nocturnă a solului.- controlul periodic al buruienilor.- igiena fitosanitară.- blocarea sporilor ciupercilor fitopatogene de la suprafaţa seminţelor

prin îmbăierea într-o suspensie de răşini acrilice într- o concentraţie de 2 - 3%.

- spălarea seminţelor cu apă rece, pentru îndepărtarea seminţelor bolnave, infestate cu spori.

- distrugerea prin tratamente termice, a ciupercilor saprofite ori parazite, care pătrund în seminţe, unde după semănat germinează şi atacă spicul sau frunzele (mălura, tăciunele).

- asigurarea unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea faunei folositoare în perimetrul unităţii şi protejarea acesteia prin înfiinţarea de perdele de protecţie, cuiburi, adăposturi etc.

- tratarea termică a seminţelor- utilizarea composturilor biodinamice, care măresc potenţialul

antifitopatologic al solului, datorită favorizării dezvoltării unor grupe de microorganisme antagoniste agenţilor patogeni.

- semănatul timpuriu, în unele cazuri, ori din contră mai târziu, poate preveni atacul unor boli sau dăunători.

Măsuri de combatere

Măsurile de combatere a dăunătorilor pot fi clasificare în funcţie de natura procedeului utilizat în combaterea bolilor şi a dăunătorilor în: metode fizice, metode mecanice, metode biologice şi metode fitofarmaceutice pe bază de preparatele biodinamice, fiecare grupă presupunând existenţa a numeroase tehnici şi procedee după cum urmează:

Metode fizice:- colectarea şi opărirea dăunătorilor.- colectarea dăunătorilor pe folii de polietilenă prin scuturarea

copacilor.- colectarea zilnică a fructelor căzute, opărirea şi valorificarea

acestora prin distilare ori în alimentaţia suinelor.- îndepărtarea prin tăiere a părţilor atacate (făinare, paduchi etc.)- mulcirea cu paie sau rumeguş.- văruirea arborilor de două ori pe an, primăvara şi toamna.

30- colectarea plantelor bolnave, a celor infectate cu virusuri, bacterii sau ciuperci

Page 31: Bogdan Georgescu

31

şi incinerarea acestora.- tratarea solului cu aburi (în sere şi solarii).- sterilizarea masculilor unor specii de insecte dăunătoare, cu ajutorul

radiaţiilor.- distrugerea virusurilor prin tratamente termice.- instalarea de capcane biologice : părţi de plante, fructe, tuberculi etc. pe sol, în

sol şi în depozite, după care se strâng şi se opăresc.

Metode mecanice- instalarea de curse mecanice pentru insecte şi pentru rozătoare.- instalarea de benzi în culori stridente ori a unor plase, pentru îndepărtarea

păsărilor.- instalarea de inele cleioase sau brîie-capcană.- instalarea de capcane cleioase împotriva insectelor.- instalarea unor aparate de produs zgomote, împotriva rozătoarelor, a păsărilor

şi a cârtiţelor.- maşini pentru colectatul mecanic al gândacilor.- capcane feromonale.

Metode biologice- semănarea sau plantarea unor plante-sanitar, care îndepărtează ori reduc atacul

unor boli sau dăunători cum ar fi: usturoi, crăiţe, conduraşi, levănţică, cimbru, pelin, salvie, ceapă, pătrunjel, mentă, ţelină, lăstari de soc etc.

- atragerea în perimetrul unităţii a insectelor şi animalelor utile prin crearea de condiţii optime de creştere, dezvoltare şi înmulţire.

- utilizarea faunei utile, de crescătorie, obţinută în biostaţionare speciale. Este o metodă larg răspândită în statele vest Europene.

- utilizarea mijloacelor microbiologice de combatere. Constau în combaterea anumitor dăunători , cu preparate obţinute pe baza unor organisme vii cum ar fi diferite specii de virusuri, bacterii ori fungi, care parazitează şi omoară unii dăunători. Unele dintre acestea au un spectru larg de acţiune, cum ar fi Turinginul, obţinut în condiţii de laborator din bacteria Bacillus thuringiensis, preparat sub formă de pulberi umectabile, pulberi de prăfuit, granule ori suspensii se foloseşte pentru combaterea larvelor de lepidoptere a diferite specii de coleoptere, diptere, himenoptere şi orthoptere. Trichodermin, obţinut din ciuperca Trichoderma viride preparatele se se folosesc în combaterea a peste 70 de agenţi fitopatogeni cu acţiune parazitară.

- o altă direcţie de combatere a dăunătorilor o constitue utilizarea de produse ce permit manipularea comportamentului dăunătorului, fenomen ce se manifestă sub forma unui tropism pozitiv (atractive ori apetisante) sau tropism negativ (insectifuge, ratifuge etc.), cunoscute sub numele generic de feromoni. Folosirea acestor produse prezintă avantajul că:

■ sunt nepoluante■ micşorează invazia şi atacurile insectelor■ reduc utilizarea altor tratamente

- produse comerciale cu însuşiri de atractanţi sexuali sau de nutriţie care se

Page 32: Bogdan Georgescu

32

aplică sub formă de capcane, ce se instalează pe anumite zone. Capcanele reţin masculii pe o placă adezivă în cazul capcanelor feromonale şi reţin reprezentanţii ambelor sexe în cazul atractanţilor nutriţionali.

Metode fitofarmaceutice Preparate biodinamice- maceratul de urzică, se obţine prin menţinerea timp de 24 de ore a plantelor

zdrobite în apă, într-un raport de 1/10 - 1/20. Prin stropirea plantelor cu acest macerat se obţine o sporire semnificativă a rezistenţei acestora la boli.

- decoct de de barba ursului şi coada calului, se obţine prin fierberea a 150 g plante uscate, în 15 l apă timp de o oră, după răcire se aplică prin stropire. Prezintă efecte deodebite împotriva puricilor de frunze, a manei şi a ruginei.

- decoct de pelin şi scoarţă de stejar, se obţine din 150 - 200 g de substanţă uscată la 15 l de apă, ce se fierbe timp de o oră. Se utilizează ca insecticid cu spectru larg

- piretrina, extract obţinut din florile de piretru (Pyrethrum cinerariaefolium). Este un insecticid natural , de contact, cu efect de şoc şi cu spectru larg de acţiune.

- rotenona, extract din rădăcinile plantei tropicale Derris elliptica. Insecticid foarte puternic, se utilizează cu succes la combaterea tăunilor de pe păşuni. Se comercializează sub denumirea de Sabur.

- Cvasia, extract din lemnul speciei tropicale Quassia amara. Insecticid de contact şi ingestie, cu acţiune puternică, utilizată şi la combaterea muştelor din adăposturi. Preparat total inofensiv pentru om şi animalele de fermă.

Preparate minerale şi chimice- făina de bazalt, protejează frunzele şi lăstarii împotriva infecţiilor cu ciuperci,

având totodată o excepţională capacitate de a îndepărta toţi dăunătorii care atacă exteriorul organelor vegetale. Acţiunea complexă de prevenire şi combatere a dăunătorilor, dar şi a bolilor, se explică prin:

■ schimbarea pH-ului de la suprafaţa frunzelor, dela slab acid (preferat de majoritatea dăunătorilor şi agenţilor patogeni) la slab alcalin.

■ acţiunea directă, mecanică, a cristaleor de cuarţ.■ inhibarea nutriţiei

Modul de utilizare constă în pulverizarea fină, în concentraţie de 1 - 3%.- apa de sticlă, este un silicat de sodiu sau potasiu care se obţine prin topirea cuarţului

în prezenţa sodei sau a carbonatului de potasiu. Este un preparat alcalin, cu un pH cuprins între 11 - 13. Pe lângă scăderea puternică a pH-lui determină formarea unei pelicule greu penetrabile pentru sporii ciupercilor. Pentru prevenirea atacului bolilor se foloseşte în concentraţie de 1 - 2%, prin stropire.

- permanganatul de potasiu, protejează planta şi distruge unele fainări. Se foloseşte în concentraţie de 0,15% şi pentru tratarea seminţelor în concentraţie de 0.01%.

- piatra acră sau alaunul, este un sulfat dublu de aluminiu şi potasiu, care se extrage din şisturi naturale. Se prezintă sub formă de pudră cristalină fără miros, cu gust foarte acru astringent. Se utilizează dizolvat în apă în concentraţie de 0,4%. Preparat cu

Page 33: Bogdan Georgescu

33

spectru larg, este utilizat în combaterea dăunătorilor, iar prin stropirea solului previne atacul melcilor.

- sulful şi cuprul, sub formă de sulfaţi, oxicloruri, acetaţi şi carbonaţi sunt fungicide minerale puternice admise în agricultura ecologică.

Page 34: Bogdan Georgescu

34

4. ZOOTEHNIA ECOLOGICĂ

4.1. Principii generale

În sistemul de producţie ecologic, sectorul zootehnic ocupă o pondere deosebit de importantă datorită, în principal, dezideratului asigurării unui îngrăşământ organic cu o ridicată capacitate ferilizantă, atât de necesară menţinerii şi ridicării fertilităţii solului.

Dimensionarea corectă, raţională, ale celor două sectoare principale ale agriculturii, cultura plantelor respectiv creştera animalelor, asigură valorificarea eficientă a terenului agricol, realizarea unui circuit închis al materiei în agroecosistem şi asigură menţinerea şi chiar creşterea gradului de fertilitate a solului. Prin urmare creşterea animalelor face parte integrantă din sistemul de exploataţii agricole ce practică agricultura ecologică.

Creşterea animalelor asigură înainte de toate menţinerea unui echilibru în sistemul de producţie agricol furnizând numeroase elemente nutritive necesare plantelor de cultură, asigurând totodată o înbogăţire a solului în materie organică. Contribuie de asemenea la stabilirea şi menţinerea complementarităţii sol-plantă, plantă-animal şi animal-sol. Asigură utilizarea unor resurse naturale reciclabile, sistemul cultură-creştere şi sistemul de păşunat asigură menţinerea şi ameliorarea pe termen lung a fertilităţii solului şi contribuie la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Creşterea animalelor în sistemul de agricultură ecologică este un mod de producţie ce se aflată într-o stânsă interdependenţă cu solul. În afara excepţiilor autorizate de organul de certificare şi control, animalele de fermă trebuie să aibă acces liber în spaţii deschise. Numărul animalelor pe unitatea de suprafaţă este astfel limitat încât să asigure posibilitatea gestiunii integrate şi echilibrate a producţiei animale şi vegetale, reducând de asemenea la maximum toate formele de poluare, vizând în particular eficienţa protecţiei solului a apelor de suprafaţă şi a pânzei freatice.

Dimensiunea sectorului animal trebuie să fie riguros stabilită în funcţie de suprafaţa agricolă disponibilă pentru a se evita problemele legate de suprapăşunat, de eroziune a solului şi de împrăştierea efluviilor zootehnice în aşa fel încât să se evite orice impact negativ asupra mediului înconj urător.

Unităţile de producţie care practică în paralel, sistemul ecologic de exploatare a animalelor şi cel convenţional, pot desfăşura producţia ecologică numai cu condiţia ca cele două sectoare să fie foarte bine delimitate. În această situaţie animalele trebuie să dispună de construcţii, padocuri şi de parcele distincte, clar separate.

Animalele crescute în sistem ecologic pot fi admise la păşunat pe terenurile domeniului public, în următoarele condiţii:

- ca cel puţin, în ultimii trei ani, nici un produs interzis de agricultura ecologică să nu fi fost utilizat în tratarea acestor terenuri.

- ca celelalte animale ce păşunează pe aceste terenuri să provină din sisteme extensive de exploataţie.

-numărul de animale la hectar să nu depăşească echivalentul a170 kg azot la hectar pe an.

Orice abateri de la aceste normative se pot face numai cu aprobarea organului de control şi numai pe considerente de ordin economic, tehnologic şi ecologic.

Page 35: Bogdan Georgescu

35

4.2. Norme practice de creştere a animalelor în sistem ecologic

Practica creşterii animalelor în sistem ecologic promovează reproducerea naturală a animalelor. Cu toate acestea practicarea însămânţărilor artificiale este permisă. Alte forme de reproducere artificială ori asistată (ca de exemplu transferul de embrioni) sunt interzise.

Operaţiuni, ca de exemplu scurtarea ciocului, a cozii, extracţia sau scurtarea dinţilor, tăierea aripilor, dangarea prin ardere etc., nu pot fi efectuate în modsistematic înzootehnia ecologică. Unele dintre aceste operaţiuni pot fi acceptate şiautorizate de către organul de certificare şi control din raţiuni de securitate a animalelor (ca de exemplu ecornarea animalelor tinere) ori pentru a ameliora starea de sănătate, confortul sau igiena animalelor. Aceste operaţiuni trebuiesc efectuate la vârste tinere de un personal calificat şi trebuiesc luate toate măsurile pentru reducerea la maximum a suferinţei animalelor.

Castrarea animalelor este permisă, pentru a se putea menţine calitatea produselor şi pentru a se asigura păstrarea practicilor tradiţionale de producţie (de exemplu purceii supuşi îngrăşării, boii, claponii etc.), dar numai cu respectarea condiţiilor mai sus menţionate.

Este interzisă stabulaţia legată a animalelor. Autoritatea de certificare şi control poate, totuşi, autoriza în mod individual această practică, în situaţii bine justificate şi dictate de necesitatea asigurării securităţii ori a confortului animalelor şi numai cu condiţia menţinerii legate a animalelor pe perioade limitate de timp. În cazul în care adăposturile au fost construite până în data de 24 august 2000 (şi nu pot asigura condiţii de menţinere în stabulaţie liberă a animalelor), şeptelul bovin poate fi menţinut şi în stabulaţie legată cu condiţia asigurării condiţiilor de mişcare zilnică în aer liber, a asigurării condiţiilor optime de confort, inclusiv a unui aşternut consistent şi a îngrijirii individuale a fiecărui animal. Această derogare se poate aplica numai cu acordul organului de certificare şi control, pe o perioadă tranzitorie ce va lua sfârşit la data de 31 decembrie 2010. Posibilitatea aplicării acestei derogări este limitată la perioada de iarnă şi vara, numai în condiţiile în care şeptelul bovin are acces cel puţin de două ori pe săptămână la păşune, în padoc ori în spaţii libere unde animalele se pot mişca nestingherit. În unităţile de mici dimensiuni se poate aplica stabulaţia legată în cazul în care nu este posibilă menţinerea coeziunii în sânul grupului de taurine datorită unor particularităţi comportamentale ale animalelor, cu condiţia ca acestea să aibă cel puţin de două ori pe săptămână acces la păşune ori în spaţii deschise unde să beneficieze de posibilitatea efectuării de mişcare în aer liber. Acest fapt este posibil numai cu acordul organului de certificare şi control şi numai pe durata iernii.

Atunci când aimalele sunt crescute în grup, dimensiunea grupului se stabileşte în funcţie de categoria de vârstă şi de particularităţile comportamentale ale speciei în cauză. Menţinerea animalelor în condiţii necorespunzătoare şi supunerea lor unui regim restrictiv, este interzisă. Vârsta minimă de sacrificare a porcilor la îngrăşat este de 182 de zile. Purceii valorificaţi ca „purcei de lapte” trebuie să fie născuţi şi crescuţi în sistem ecologic.

Vârsta minimă de creştere la care pot fi sacrificate păsările este de:- 81 de zile pentru puii de carne- 150 de zile pentru claponi

Page 36: Bogdan Georgescu

36

- 49 de zile pentru raţele din rasa Pekin- 70 de zile pentru femelele aparţinând rasei de raţe Barbarie- 84 de zile pentru masculii aparţinând rasei de raţe Barbarie- 92 de zile pentru raţele mulard- 94 de zile pentru bibilici- 140 de zile pentru curci destinate a fi valorificate întregi şi gâşte- 101 zile pentru curci femele destinate a fi valorificate tranşate- 126 de zile pentru curcani destinaţi a fi valorificaţi tranşaţi- 13 luni pentru struţi

4.3. Provenienţa materialului biologic.

La alegerea raselor, ce urmează a fi introduse în exploatare, se va ţine cont în mod obligatoriu de: nucleul de originea animalelor, de capacitatea de adaptare la mediu, de vigurozitatea şi de rezistenţa la boli a acestora. Rasele trebuie să fie astfel selecţionate încât să se evite apariţia unor boli ori probleme sanitar-veterinare care, în mod particular, sunt întâlnite la unele rase crescute în sisteme intensive de exploatare (sindromul de stres la suine, meningo-encephalo-mielita enzootică a suinelor, moartea subită, avorturile spontane, fătărilre dificile ce necesită cezariene, etc.). Sunt preferate animalele provenite din rase şi nuclee de rasă autohtone, care prezintă o rusticitate mărită o mai bunnă adaptare la condiţiile de mediu şi o sporită rezistenţă la boli şi la paraziţi.

Animalele exploatate trebuie să provină din gospodării care practică agricultura ecologică şi care aplică tehnologia corespunzătoare de creştere a animalelor conform regulilor prevăzute pentru fiecare specie în parte. Sistemul ecologic de creştere se va aplica pe întreaga durată de viaţă a animalului.

În cazul în care şeptelul se află în perioadă de constituire şi unitatea nu dispune de un număr suficient de animale crescute în sistem de producţie ecologic, acestea nefiind disponibile nici în alte unităţi ecologice, atunci acestea pot fi procuarte din ferme ce nu practică sistemul ecologic de producţie sub rezerva următoarelor condiţii:

- să provină din ferme cu sistem de producţie extensiv.- puicuţele destinate producţiei de ouă să nu depăşească vârsta de

18 săptămâni. Acestea trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 12 şi 18 săptămâni.

Page 37: Bogdan Georgescu

- puii destinaţi producţiei de carne nu trebuie să depăşească vârsta de 3 zile în momentul în care părăsesc unitatea furnizoare.

- bivolii să nu depăşească vârsta de 6 luni.- viţeii şi mânjii pot fi achiziţionaţi numai cu condiţia ca înţărcarea să nu

se fi efectuat înaintea vârstei de 6 luni.- mieii şi iezii pot fi achiziţionaţi numai cu condiţia ca înţărcarea să nu

fi survenit mai repede de 45 de zile.- purceii, în momentul achiziţionării să aibă o greutate mai mică de 25

kg şi să nu fi fost înţărcaţi înainte de realizarea unei greutăţi minime de 15 kg.

Achiziţionarea materialului biologic din afara sistemului de producţie ecologic se poate face numai cu acordul organului de certificare şi control, numai până la data de 31 decembrie 2003.

În cazul porcilor şi a puilor de carne, se va proceda la o reexaminare înaintea expirării perioadei tranzitorii şi se va stabili dacă este necesară prelungirea perioadei de conversie.

Pentru creşterea şi reânoirea efectivului de animale, în cazul în care în unităţile de producţie ecologică nu sunt disponibile suficiente animale, cu aprobarea organului de certificare şi control, acestea pot fi achiziţionate din unităţi convenţionale, după cum urmează:

- într-un număr de maximum 10% din efectivul de cabaline şi bovine (înţelegând şi speciile Buballus şi Bison) adulte.

- într-un număr de maximum 20% din efectivul de porcine, ovine şi caprine adulte.

- în cazul taurinelor adulte reînoirea ori mărirea efectivului în procentul mai sus amintit, se poate efectua în fiecare an, sub forma achiziţionării de femele nulipare, crescute în sistem extensiv.

Acest procentaj poate ajunge până la 40%, cu acordul prelabil a autorităţii de certificare şi control, în una din următoarele cazuri particulare:

- când are loc o extindere semnificativă a sectorului de creştere a animalelor.

- când are loc schimbarea unei rase.- când are loc shimbarea speciei exploatate.

Introducera masculilor destinaţi reproducţiei, proveniţi din ferme convenţionale, se poate face dacă aceştia vor fi întreţinuţi şi furajaţi conform reglementărilor impuse de sistemul de creştere ecologic.

Pentru sporirea numărului de stupi este necesar ca aceasta să se realizeze pe baza înmulţirii familiilor din ferma proprie ori prin achiziţionarea din cadrul altor ferme ecologice.

4.4. Orientări privind gradul de selecţie şi ameliorare a materialului biologic.37

Creşerea animalelor în sistem ecologic, promovează idea revalorizării raselor şi a

Page 38: Bogdan Georgescu

38

varietăţilor locale. Acestea sunt bine adaptate regiunilor de origine, prezintă o vigoare şi o rusticitate superioare raselor ameliorate, valorifică bine sursele locale de hrană, sunt bine adaptate condiţiilor de climă specifice zonei şi prezintă o rezistenţă mărită la boli şi paraziţi. Aceste rase prezintă, totodată, avantajul unor indici buni de reproducţie. Sunt preferate rasele nespecializate, cu producţii mixte, a căror produse sunt superioare din punct de vedere calitativ.

Calitatea superioară a produselor obţinute de la aceste rase este pusă mai bine în valoarea de reţetele tradiţionale de prelucrare şi valorificare, ceea ce contribue în mod semnificativ la menţinerea şi promovarea tradiţiilor locale şi prin acesta la dezvoltarea comunităţilor rurale.

În cadrul agriculturii ecologice este interzisă orice manipulare biotehnologică a materialului biologic cum ar fi spre exemplu transferul de de embrioni. Nu este agreată nici practicarea însămânţărilor artificiale.

Zootehnia ecologică în general exclude efectivele foarte mari, exploatate prin aplicarea tehnologiilor industriale de creştere. Mărimea efectivului este determinată de puterea economică a fermierului, de necesarul sectorului vegetal în îngrăşăminte organice (dejecţii), de specia şi categoria exploatată.

Este recomandat ca o fermă ecologică să exploateze mai multe specii, între care să existe un raport corespunzător.

4.5. Încărcătura maximă admisă de animale la hectar.

Agricultura ecologică impune restricţii clare în ceea ce priveşte încărcătura maximă admisă de animale ce pot fi exploatate în sistem ecologic raportat la suprafaţa de teren agricol disponibil în cadrul fermei. Numărul maxim admis de animale la hectar este stabilit, distinct, pentru fiecare categorie de vârstă ori de exploatare din cadrul fiecărei specii.

La stabilirea numărului maxim admis de animale la hectar s-a avut în vedere realizarea unui raport optim în ceea ce priveşte numărul de animale ce pot fi crescute pe unitatea de suprafaţă fără a afecta fertilitatea solului, integritatea mediului înconjurător, ţinându-se cont de necesarul de îngrăşământ organic utilizat pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii suprafeţei respective. Pentru stabilirea unitară indiferent de specie a numărului optim de animale la hectar s-a recurs la o unitate de echivalare, în baza căreia încărcătura de animale pe hectar nu trebuie să depăşească echivalentul a 170 kg N/ha/an.

Conform legislaţiei europene în vigoare încărcătura maximă admisă de animale pe hectar în sistemul de creştere ecologic, este strict reglemenată pentru fiecare specie, rasă, categorie de vîrstă şi exploatare în parte (tabelul 1).

Page 39: Bogdan Georgescu

39

4.6. Individualizarea şi urmărirea materialui biologic

încărcătura maximă admisă de animale la hectar în cadrul sistemului agricol de producţie ecologică conform reglementării CEE nr. 2092/91.

Tabelul 1Nr.crt

Specia Categoria de producţie

Categoria de vârstă

Numărul maxim de capete la ha echivalent a 170 kg

N/ha/an1 Cabaline > 6 luni 22 Taurine Viţei la îngrăşat 53 Tineret taurin < de 1 an 54 Tăuraşi 1-2 ani 3,35 Viţele 1-2 ani 3,36 Tauri > de 2 ani 27 Juninci gestante 2,58 Juninci la îngrăşat 2,59 Vaci de lapte 210 Vaci de lapte reformate 211 Alte vaci 2,512 Iepuri Reproducători 10013 Ovine Adulte 13,314 Caprine Adulte 13,315 Suine Purcei 7416 Scroafe de reproducţie 6,517 Porci la îngrăşat 1418 Alţi porci 1419 Găini Pui de carne 58020 Rase uşoare (ouătoare) 23021 Struti 15

Page 40: Bogdan Georgescu

4.6.1. Identificarea şi urmărirea mamiferelor

Identificarea animalelor vii aparţinând speciilor: bovină, suină, cabalină, ovină şi caprină se efectuează individual în regim controlat, strict reglementat de legislaţia în vigoare.

Suinele se individualizează prin tatuare cu tuş, în ureche, înainte de înţărcare.În mai puţin de trei săptămâni de la introducerea animalului în fermă, acesta

trebuie individualizat prin tatuare cu tuş. Numărul tatuat va conţine numărul de cod al unităţii de creştere şi numărul de lot. Individualizarea cu ajutorul colierului este acceptată în cazul animalelor pigmentate în negru.

Atunci când are loc o vânzare (când se vinde unul ori mai multe animale), operatorul va complecta în trei sau patru exemplare un bon de livrare, într-un carnet furnizat de organul de certificare şi control. În bonul de livrare trebuiesc specificate în mod obligatoriu următoarele date: numele şi adresa operatorului, numele şi adresa organului de certificare şi control, specia şi numărul animalelor vândute, vârsta, data naşterii, numărul de identificare, destinatarul, locul de sacrificare, declaraţia pe proprie răspundere a producătorului cu privire la respectarea modului de producţie ecologic în părivinţa materialului biologic livrat, data şi semnătura:

- primul exemplar (ori, după caz primele două) este destinat cumpărătorului care este dator să păstreze factura ca element de probă asupra originii şi a traseului urmat de animal ori de produsul animal.

- al doilea exemplar este destinat unităţii de abatorizare şi prelucrare, ca element de probă în privinţa originii şi a traseului urmat de animal ori de produsele rezultate în urma prelucrării acestuia.

- al treilea exemplar este păstrat de către producătorCu acordul organului de certificare şi control, poate fi adoptată ori ce altă formă

de identificare care poate asigura o urmărire precisă a traseului urmat de animal ori de produsele rezultate în urma prelucrării acestuia.

4.6.2. Identificarea şi urmărirea păsărilor

Identificarea puilor de carne se poate face cu inele idividuale detaşabile în cazul loturilor de pui de aceeaşi vârstă, cu ajutorul unui inel definitiv pentru păsările ce au depăşit vârsta de cinci săptămâni. Pentru ca găinile ouătoare, să poată fi valorificate la sfârşitul ciclului de producţie (ouat) şi în direcţia producţiei de carne ecologică, inelele de identificare trebuiesc ataşate cel mai târziu până la vârsta de cinci săptămâni.

Inelele trebuie să poarte următoarele inscripţii: „AE” (agricultură ecologică) ori „BIO” (produs biologic, ecologic, organic) împreună cu numărul de cod al organismului de certificare şi control pe una din feţe şi numarul de lot împreună cu numărul de cod al producătorului pe cealaltă faţă. În cazul unităţilor mici, cu

40producţii mai mici de 10 000 capete/an, destinate valorificării pe piaţa locală, pe cea de-a doua faţă a inelului de individualizare a păsărilor trebuie să apară în mod obligatoriu codul de identificare al producătorului.

Utilizarea altor sisteme de individualizare a păsărilor, care să garanteze o urmărire facilă a traseului urmat de pasăre, este posibilă cu acordul autorităţii de certificare şi control. Numărul de identificare individuală este trecut în „caietul de creştere” şi în fişa

Page 41: Bogdan Georgescu

lotului. Va fi trecut de asemenea pe toate documentele de abatorizare şi pe toate facturile.

4.7. Adăposturile şi confortul animalelor41

4.7.1. Principii generale.

Condiţiile de cazare trebuie să răspundă cerinţelor şi necesităţilor fiziologice şi etologice (comportamentale) ale animalului, avându-se în vedere în mod special aspectele legate de manifestarea nestingherită a comportamentului natural reflectată de starea de confort şi libertatea de mişcare a acestora. Animalele trebuie să beneficieze de acces liber, nerestricţionat, la furaje şi la sursa de apă. Izolaţia, încălzirea şi ventilaţia

Page 42: Bogdan Georgescu

adăpostului trebuiesc astfel asigurate încăt să garanteze că circulaţia aerului, nivelul de pulberi în suspensie, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţia gazelor restante sunt în limite normale şi nu sunt vătămătoare pentru animale. Adăposturile trebuie să beneficieze de o aerisire şi de o iluminare naturală optime.

Spaţiile în aer liber, ariile de deplasare liberă în exteriorul adăposturilor, trebuie să răspundă necesităţilor şi să ofere în funcţie de condiţiile meteorologice locale o protecţie suficientă contra ploii, a vântului, a soarelui şi a temperaturilor extreme.

4.7.2. Densitatea animalelor, măsuri de zooigienă şi măsurile de evitare a suprapăşunatului.

Existenţa spaţiilor de cazare nu este obligatorie în zonele cu condiţii climatice relativ constante, care fac posibilă menţinerea permanentă a animalelor în aer liber.

Densitatea de populare a adăposturilor asigură confortul şi starea de bunăstare a animalelor şi se stabileşte în funcţie de specie, rasă şi vârsta indivizlor. Se va ţine cont în mod egal de necesităţile comportamentale ale animalelor care depind în mod special de mărimea lotului şi de sexul animalelor. Densitatea optimă vizează asigurarea stării de bunăstare a animalelor şi asigurarea unei suprafeţe suficiente care să le permită manifestarea întregului complex de comportamente naturale: posibilitatea de a se culca cu uşurinţă, de a se întoarce (de a se roti), de aşi face toaleta, de a adopta toate poziţiile naturale şi de a efectua toate mişcările neîngrădit (ca de exemplu, întinderea şi bătaia din aripi în cazul păsărilor).

Suprafaţa minimă din adăposturi ca şi suprafaţa minimă din spaţiile exterioare aflate în aer liber (padocuri), precum şi alte particularităţi caracteristice fiecărei specii şi categorii de animale sunt specificate în tabelele 2 şi 3.

În aer liber, densitatea de populare a animalelor aflate pe păşune, islazuri, zone umede ori stepice şi pe ori ce alte habitate naturale sau semi-naturale trebuie să fie suficient de scăzută pentru a evita denudarea solului prin suprapăşunatul vegetaţiei. În cadrul exploatării erbivorelor, încărcătura este limitată la 2 UVM/ha.

Spaţiile, ţarcurile, echipamentul şi ustensilele trebuiesc curăţate şi dezinfectate în mod adecvat pentru a prevenii răspândirea şi dezvoltarea microorganismelor vectori ai unor maladii infecţioase.

Suprafaţa minimă alocată în adăpost şi în padoc în funcţie de specie, sex,42

Page 43: Bogdan Georgescu

categoria de vârstă şi de exploatare la MAMIFERE.

43

Pentru curăţarea şi dezinfecţia adăposturilor şi a instalaţiilor pot fi utilizate numai următoarele produse:

- săpun potasic şi sodic- vapori de apă- var, var nestins, lapte de var- hipoclorit de sodiu- sodă caustică- potasiu caustic- peroxid- esenţe naturale de plante- acid citric, peracetic, formic, lactic, oxalic şi acetic- alcool- acid nitric, acid fosforic şi acid ortofosforic (pentru dezinfectarea

echipamentului din lăptării).- formaldehidă- produse pentru curăţarea şi dezinfectarea instalaţiei de muls- carbonat de sodiu

Tabelul 2Specia, categoria de

vârstă şi de exploatareLa interior, în adăpost suprafaţa netă la

dispoziţia animaluluiLa exterior în padoc

Greutatea (kg) m2/cap m2/cap

Bovine şi cabaline de reproducţie şi la

îngrăşat

până la 100 1,5 1,1până la 200 2,5 1,9până la 350 4,0 3,0peste 350 5,0 (minimum 1

m2/100 kg)3,7(minimum 0,75

m2/100 kg)Vaci de lapte 6,0 4,5

Tauri de reproducţie 10 30

Ovine, caprine 1,5 pentru adulte 2,5 pentru adulte0,35 miei şi iezi 0,5 miei şi iezi

Scroafe în lactaţie şi purcei până la 40 de

zile

7,5/scroafă 2,5

Purcei > 40 zile dar < 30 kg 0,6 0,4

Porci la îngrăşat până la 50 0,8 0,6până la 85 1,1 0,8

până la 110 1,3 1,0

Scroafe şi vieri de reproducţie

2,5 pentru femele 1,96,0 pentru vieri 8,0

Page 44: Bogdan Georgescu

44

Aceste produse se utilizează conform reglementărilor în vigoare ori, în

Page 45: Bogdan Georgescu

45

absenţa acestora, conform dozelor prescrise de producător. Pot fi utilizate în asociere cu unul din următoarele tensio-active: alchilglucozidă, alchilglicozidă, alchilsulfat, împreună cu care răspund criteriilor următoare:

- sunt reciclabile şi prezintă toxicitate acvatică scăzută.- degradare primară şi ultimă rapidă şi completă.- degradare în condiţii aerobe şi anaerobe.

Produsele mai sus menţionate prezintă avantajul de a nu determina efecte negative asupra mediului, necontribuind în nici un fel la contaminarea acestuia.

Suprafaţa minimă alocată în adăpost şi în padoc în funcţie de specie, sex, categoria de vârstă şi de exploatare la PASARI.

Excrementele, urina şi furajele neconsumate şi dispersate, trebuiesc îndepărtate cât mai frecvent, deoarece este necesară reducerea la maximum a

mirosurilor neplăcute şi pentru a se evita atragerea insectelor şi a rozătoarelor.

Tabelul 3Specia,

categoria de vârstă şi producţie

La interior în adăpost suprafaţă netă la dispoziţia păsării

In padoc m2/rotaţie/cap

nr.capete/m2

cm de stinghie/cap

nr.capete/cuib

Găiniouătoare

6 18 8 găini/cuib ori120cm2/pasăre

4, dar < 170 kg N/ha/an

Păsări de carne întreţinute în instalaţii fixe

10dar < 21 kg greutate vie/

m2

20 4 pentru pui de carne şi bibilici; 4,5 pentru raţe; 10 pentru curci; 15 pentru gâşte; < 170 kg N/ha/an

Păsări de carne

întreţinute în instalaţii

mobile

16în

adăposturile mobile cu o maximă de 30 kg greutate vie/m2

2,5cu condiţia să nu

depăşească 170 kg N/ha/an

Struţi în adăpost -tineret

reproducători

maximum 21 kg greutate

vie/m2

20 la 400m2 dar < 170 kg N/ha/an 400m2/reproducător

Struţi adulţi permanent în aer

liber

650 m2/struţ

Page 46: Bogdan Georgescu

46

În cazul mamiferelor crescute în flux continuu, curăţatul şi dezinfecţia completă a locului şi a instalaţiilor este necesar să fie efectuată sistematic şi trebuie să fie urmată de un vid sanitar înaintea începerii unui nou flux.

4.7.3. Întreţinerea mamiferelor9

Toare animalele de fermă trebuie să aibă acces liber pe păşune. Când acest fapt nu este posibil acestea trebuie să aibă posibilitatea de a se deplasa şi de a se mişca în aer liber, în spaţii special amenajate, prevăzute cu spaţii de adăpostire, în care să aibă acces atunci când starea lor fiziologică sau condiţiile climatice o impun.

Atunci când rumegătoarele au acces pe păşune în afara perioadei de păşunat, după încheierea semănăturilor de toamnă şi când acestea dispun de totală libertate de mişcare, nu mai este obligatorie asigurarea accesului liber pentru mişcare în padocuri pe parcursul lunilor de iarnă.

În faza finală de îngrăşare bovinele, ovinele şi a suinele exploatate pentru producţia de carne, pot fi menţinate în adăpost atâta timp cât perioada petrecută în adăpost nu depăşeşte o cincime din durata lor de viaţă, ori o perioadă maximă de trei luni. Pardoseala adăposturilor de creştere trebuie să asigure condiţii optime de întreţinere, să fie curate, uscate, uşor de înteţinut, netede dar nu alunecoase. Pardoseala constituită din panouri de şipci este interzisă, cu excepţia bovinelor şi suinelor crescute în zona de munte. În acest caz, nu mai puţin de trei pătrimi din suprafaţa totală a pardoselei va fi acoperită cu material dur şi nu cu panouri de şipci ori cu grilaje. Adăpostul de creştere trebuie să dispună de spaţii individuale de odihnă, confortabile, uscate, consistente. Spaţiul de odihnă trebuie să fie acoperit cu un strat uscat şi suficient de gros de aşternut. Aşternutul trebuie să fie constituit din paie ori alte materiale naturale adaptate (talaj, rumeguş etc.). Aşternutul poate fi ameliorat şi înbogăţit cu produse minerale autorizate conform cu reglementările în vigoare.

Întreţinerea vacilor o perioadă mai lungă de o săptămână în boxe individuale ori în stabulaţie legată este interzisă.

Scoafele trebuiesc întreţinute în grup, cu excepţia, ultimei perioade de gestaţie şi pe durata perioadei de alăptare. Purceii nu pot fi închişi în cuşti. Padocul asigurat în mod obligatoriu trebuie să permită satisfacerea neîngrădită a comportamentului natural înclusiv scormonitul. Pentru satisfacerea acestui comportament pot fi asigurate diferite substraturi (paie, rumeguş, talaş etc.).

Dimensiunile fermelor ecologice specializate pe creşterea suinelor sunt limitate pentru toate unităţile de producţie la maximum 1500 de porci îngrăşaţi pe an, ori la 200 de scroafe de reproducţie ce asigură materialul biologic necesar unui circuit de creştere-îngrăşare în sistem închis. Depăşirea acestui plafon este posibil numai în situaţia în care unitatea are posibilitatea de aşi asigura într-un raport de 100% furajele din producţie proprie şi numai cu acordul organului de certificare şi control.

4.7.4. Întreţinerea păsărilorPăsările trebuiesc crescute în mod obligatoriu la sol şi nu pot fi închise în nici un

caz în cuşti. Păsările iubitoare de apă (raţele şi gâştele) trebuie să aibă în mod obligatoriu acces la un curs de apă, heleşteu ori un lac ori de câte ori condiţiile meteorologice o permit pentru a asigura condiţiile de confort şi de igienă a păsărilor. Pentru a se limita la maximum posibilităţile de poluare, se admit amenajările exterioare sub forma unor iazuri

Page 47: Bogdan Georgescu

47

artificiale, care să asigure apa necesară păsărilor.Pentru toate speciile, adăposturile trebuie să indeplinească următoarele condiţii

minimale:- cel puţin o treime din suprafaţa pardoselii trebuie să fie dură şi nu

poate fi constituită din panouri de şipci sau grilaje. Pentru a asigura confortul necesar, pardoseala se va acoperii cu un strat consistent de aşternut care poate fi constituit din paie, frunze de copac, nisip ori turbă.

- în adăposturile pentru găini ouătoare, o parte suficientă din suprafaţa accesibilă găinilor trebuie să fie destinată recoltării dejecţiilor.

- acestea trebuie să fie echipate cu stinghii, în număr şi dimensiuni adaptate speciei şi categoriei de vârstă.

- trebuie să fie echipate cu trape de intrare/ieşire de dimensiuni adecvate, astfel amplasate încât distanţa dintre două trape să nu fie mai mare de 4 m, principiul de bază constând în asigurarea unei trape la fiecare 100 m2 de adăpost accesibil liberei circulaţii a păsărilor.

- suprafaţa totală de adăposturi dintr-o fermă de creştere ecologică a păsărilor de carne nu poate depăşi 1600 m2, fiecare sector de producţie neputând să depăşească 400 m2. În fiecare adăpost trebuie să se găsească numai păsări dintr-o singură serie (de aceeaşi vârstă). Adăposturile mai mari de 200 m2 este necesar să fie separate în săli compartimentate etanş, prelungite la extetrior cu un spaţiu tampon, înierbat şi inaccesibil păsărilor.

- suprafaţa totală de adăposturi pentru găinile ouătoare în toate unităţile de producţie nu poate depăşii 1600 m2.

- nu pot fi crescute în adăposturile avicole utilizate în sistemul de producţie ecologic un număr mai mare de:

■ 4 800 de pui■ 3 000 găini ouătoare■ 5 200 bibilici■ 4 000 raţe femele din rasele Barbarie şi Pekin ori

3200 masculi aparţinând raselor anterior menţionate sau oricăror altor rase.

■ 2 500 claponi, curci ori gâşte.■ 100 de struţi, în grupe de maximum 30 de

indivizi.

Page 48: Bogdan Georgescu

Pentru puicuţele de înlocuire, rase uşoare, iluminatul natural poate fi complectat cu ilumunat artificial pentru asigurarea unei iluminări de maximum 16 ore pe zi. Se va asigura o perioada nocturnă de odihnă de cel puţin 8 ore/zi, perioadă în care iluminatul artificial va fi total întrerupt.

Păsările de carne vor trebui să aibă acces liber în padocuri, cea mai mare parte a zilei şi aceasta cel pţin jumătate din viaţa lor. Puii de struţ vor beneficia de acces liber în padocuri cel mai târziu de la vârsta de 8 săptămâni. Puicuţele de înlocuire, rase uşoare, vor avea acces în padocuri cea mai mare parte a zilei şi acesta începând, cel mai târziu, cu săptămâna 28-a. Padocul trebuie să fie acoperit, în cea mai mare parte cu vegetaţie şi trebuie să dispună de echipamente de protecţie (împotriva vremii nefavorabile, a insolaţiei etc.), să permită accesul facil al păsărilor la adăpători şi la hrănitori care trebuie asigurate în număr suficient.

Din raţiuni sanitar-veterinare, adăposturile trebuiesc depopulate complet între două serii consecutive de creştere, asigurându-se vidul sanitar. În acest interval adăpostul şi întreg echipamentul trebuie curăţat şi dezinfectat. De asemenea, la sfârşitul fiecărui ciclu de creştere şi exploatare a unei serii de păsări, padocul trebuie la rândul său să fie depopulat, din raţiuni sanitar-veterinare şi pentru a permite vegetaţiei să se refacă. Durata vidului sanitar, în adăposturi este de minimum 14 zile de la încheierea procesului de curăţare şi dezinfecţie a adăpostului şi este de minimum 2 luni pentru padocuri.

4.8. Alimentaţia animalelor în sistemul ecologic de creştere.47

Page 49: Bogdan Georgescu

4.8.1. Principii generale.

Alimentaţia animlelor de fermă în sistemul de producţie ecologic, vizează în primul rând, obţinerea unor producţii optime sub aspect calitativ şi mai puţin sub aspect cantitativ. Pentru aceasta trebuie să se respecte şi să se asigure necesităţile nutriţionale ale animalelor aflate în diferite stadii de creştere şi dezvoltare. Principiul de bază constă în respectarea cerinţelor naturale ale animalelor, evitându-se orice procedee restrictive, ori forţarea animalelor la consumuri peste necesităţi (îndopare, gavare etc.). Animalele vor fi hrănite cu furaje obţinute, în exclusivitate, în condiţii ecologice. Animalelor trebuie să li se asigure condiţiile necesare manifestării comportamentului natural de alimentare, pentru aceasta trebuie să aibă acces liber pe păşune să poată scurma, scormoni etc. Păşunile trebuiesc folosite în mod raţional, aplicându-se parcelarea pentru protejarea pajiştilor. Suprafeţele rezervate păsărilor (padocurile), unde acestea îşi pot manifesta comportamentul natural (inclusiv scurmatul), după cel mult trei ani de utilizare vor fi lăsate un an în repaos pentru refacerea vegetaţiei. Pe păşuni şi fâneţe este obligatorie respectarea normelor tehnologice ecologice. Pentru protejarea animalelor care se găsese la păşune pe o perioadă mai lungă se vor asigura adăposturi protectoare contra intemperiilor (tabere, umbrare etc.).

Tehnologiile de producere, recoltare, prelucrare şi conservare aplicate, trebuie să asigure conservarea calităţii furajelor. Raţia trebuie să fie echilibrată conformă necesităţilor de hrănire a animalelor şi să fie de cea mai bună calitate. Este necesar ca furajele să fie produse şi prelucrate respectând standardele impuse de sistemul de producţie ecologic. Calitatea furajelor va fi periodic verificată de organul de certificare şi control.

În situaţii speciale, bine justificate, organul de certificare şi control poate aproba utilizarea unor cantităţi limitate de furaje provenite din ferme convenţionale pe durate bine determinate de timp. Situaţiile în care organul de certificare şi control poate face aceste excepţii sunt :

- situaţiile de forţă majoră, respectiv calamităţile naturale, cum ar fi cutremurele, uraganele, alunecările de teren, inundaţiile, seceta etc, fenomene care distrug ori fac imposibilă asigurarea bazei furajere.

- în situaţiile în care ferma este amplasată în zone cu condiţii climatice extreme.

- în cazul unităţilor aflate la începutul perioadei de conversie totală (într-un singur pas), care nu îşi pot asigura întreaga cantitate de furaj ecologic.

- situaţia în care punctul de lucru este aplasat temporar la o distanţă mare de unitatea de bază.

Unităţile atestate ca ferme ecologice pot utiliza furaje provenite din ferme aflate în perioadă de conversie, dar raţia de bază a animalelor trebuie să fie asigurată în proporţie de minimum 80% din furaj ecologic.

În situaţia în care unitatea se află în mod temporar în imposibilitatea de aşi48

asigura din resurse proprii baza furajeră, organul de certificare şi control poate permite utilizarea unor furaje obţinute în ferme convenţionale. Cantitatea maximă de furaj convenţional ce poate fi utilizat în alimentaţia animalelor crescute în sistem ecologic

Page 50: Bogdan Georgescu

50

diferă în funcţie de specie după cum urmează:- pentru rumegatoare: 10% S.U. din cantitatea totală de furaj consumat

într-un an şi maximum 25% S.U. din raţia zilnică, în condiţiile în care furajele:

• sunt aprobate de normativele în vigoare ale U.E.E.• nu s-au utilizat substanţe sintetice la obţinerea acestora• nu provin de la organisme modificate genetic (OMG)

- pentru păsări şi porci 20% S.U. din cantitatea totală de furaj consumată într-un an şi maximum 25% din raţia zilnică. Aceste valori sunt valabile până la data de 24. 08. 2005. Furajele obţinute în perioada de conversie pot fi utilizate în raport de maximum 60% S.U. în hrana animalelor exploatate ecologic, dacă mai mult de 50% din acestea provine din ferma proprie. Atunci când furajele provin din alte ferme, pot fi utilizate în alimentaţia animalelor crescute ecologic numai într-un procent de maximum 30%. La rumegătoare şi cabaline furajele fibroase trebuie să reprezinte 60% din raţia zilnică. Cu acordul organului de certificare şi control cantitatea de furaje fibroase poate fi redusă până la 50% în primele trei luni ale perioadei de lactaţie. Hrănirea tineretului bovin, bubalin şi cabalin în primele 3 luni de dezvoltare se va face obligatoriu cu lapte matern. Înţărcarea mieilor şi iezilor nu se poate efectua înaintea împlinirii vârstei de 45 zile, iar a purceilor sugari nu mai devreme de 40 de zile.

Organele de certificare şi control pot cere analizarea reziduurilor provenite din furajele produse convenţional. Dacă animalele primesc în alimentaţie şi resturi menajere, calitatea acestora trebuie verificată permanent pentru a se preveni consumarea unor furaje toxice sau a unora ce conţin substanţe sintetice. Nou- născuţilor trebuie să li se asigure, de preferat pe cale naturală sau, la nevoie artificial, cantitatea obligatorie de lapte colostral, ori după caz înlocuitori de colostru. Pentru utilizarea preparatelor de substituire a laptelui este necesară aprobarea organului de control.

Se va evita utilizarea nutreţurilor cu conţinut prea ridicat de proteine sau foarte redus de fibră brută, înlocuindu-le, parţial, prin mărirea cantităţii de nutreţ fibros, verde sau grosier. Această regulă trebuie respectată pentru tot anul şi pentru fiecare raţie în parte. Suplimentarea cu vitamine şi microelemente este admisă, dar numai prin utilizarea unor surse naturale şi numai dacă acestea nu pot fi asigurate din furajele disponibile.

Adăparea animalelor trebuie să se efectueze numai cu respectarea următoarelor condiţii:

- apa să provină din surse corespunzătoare cantitativ;- să îndeplinească normele de potabilitate;- se vor evita apele din bălţi, mlaştini şi apele poluate chimic;- adăpătorile vor fi corespunzătoare, funcţionale şi igienice;- se va asigura respectarea tehnicii adăpatului;- se va asigura adăpatul la discreţie.

Organele de certificare şi control au obligaţia să verifice furajele şi ingredientele permise care intră în raţia animalelor.

In hrana animalelor crescute în condiţii ecologice nu sunt admiseurmătoarele produse:

Page 51: Bogdan Georgescu

51

- furaje obţinute din plante sau animale modificate genetic (O..M.G.).'- furajele ce conţin conservanţi chimici.- hormoni de creştere.- stimulatori sintetici pentru poftă de mâncare.- agenţi coloranţi, uree.- făinuri proteice de origine animală, resturi de abatorizare.- materii obţinute în urma utilizării unor solvenţilor organici.- alte substanţe chimice de sinteză.

Ingredientele sintetice şi care nu au provenienţă naturală nu sunt permise în furajele animalelor, cum ar fi:

- concentrate de vitamine.- adaosuri de microelemente.- aminoacizi sintetici.

Sunt admişii următorii conservanţi pentru însilozare- preparate enzimatice şi bacteriene;- produse secundare industriale (de exemplu melasa).

Tineretul trebuie să fie crescut utilizând numai lapte produs integralecologic. La începutul perioadei de conversie, în caz de necesitate, organele de control şi certificare pot permite utilizarea laptelui convenţional dacă nu conţine antibiotice sau ingrediente sintetice.

Animalele trebuie să aibă tot timpul acces la furaje, incluzând atât ierburile proaspete, nutreţul murat, fânul, rădăcinoasele, frunzele, fructele şi resturile vegetale, iar pentru rumegatoare şi paiele, respectiv cocenii.

4.8.2. Nutreturile de bază utilizate în alimentatia animalelor crescute în9 9

sistem ecologic .

In cadrul agriculturii ecologice o importanţă deosebită o au furajele verzi. Nutreţurile vegetale:

nutreţuri verzi: din pajişti naturale. nutreţuri din plante cultivate:

- nutreţuri verzi cultivate : porumb masă verde, iarbă de sudan, sorg zaharat, secară, grâu, orz (in special în amestecuri), ovăz, mohor, mei etc.

- leguninoase: lucemă, trifoliene, măzăriche etc.- amestecuri furajere : borceagurile de toamnă şi de primavară.- surse complementare de furaje verzi şi suculente : colete de

sfeclă, varză furajeră, gulie furajeră, sfeclă furajeră, floarea soarelui, produse secundare din cultura plantelor etc. nutreţuri murate:

- siloz - pregătit într-un singur proces tehnologic: conţine 20-25% substanţă uscată, raţia de furajare este de 3-4% din masa vie a animalului.

- semisiloz - pregătit în două procese tehnologice: conţine 30-35% substanţă uscată, bogat în proteine, raţia de furajare este de 2-3% din masa vie.

- semifân

Page 52: Bogdan Georgescu

52

fânuri:naturale: de munte, de deal, de câmpie.cultivate: de lucernă, de trifoi, borceaguri. Nutreţurile fibroase conservate prin uscare, trebuie să fie prezente în raţia zilnică într-un raport de 1 % din masa vie a animalului, dar nu mai puţin 3 kg/zi/animal, au prioritate fânul de fâneaţă, de lucernă şi de trifoi roşu.

grosiere:- paie pentru aşternut : paie de grâu, orz şi secară.- paie pentru nutreţ : de orz şi ovăz.- paie de leguminoase : mazăre, linte, fasole etc..- coceni de porumb (tulei).

nutreţuri concentrate:- de cereale : porumb, orz, grâu, ovăz, secară, sorg,triticale etc..- boabe de leguminoase : mazăre, soia, lupin dulce, bob, fasole,

măzăriche etc..- seminţe de oleaginoase: soia (tratată termic), floarea soarelui, rapiţă,

in.Subproduse industriale utilizate:

reziduri de la industria de morărit:- gozuri de cereale- tărâţe.

reziduri de la fabricile de zahăr: teiţei de sfeclă proaspeţi sau uscaţi, melasăetc.

reziduri de la fabricile de bere: borhotul de bere, drojdie de bere, colţi de malţ etc..

reziduri provenite de la fabrici de spirt: borhoturi, drojdie etc.. reziduri provenite de la fabricile de ulei: turte obţinute în urma extracţiei la rece a uleiului din seminţe de floarea soarelui, boabe de soia şi seminţe de rapiţă.

Furaje interzise:furaje provenite de la fabricile de ulei: şroturile, provenite în urma procesului de extracţie a uleiului cu solvent organic (benzină) din seminţele de floarea soarelui, boabele de soia, seminţele de rapiţă, in, şroturile seminţelor de bumbac, a alunelor de pământ etc.furaje de origine animală: produse secundare de la industria cărnii - amestec de făină de diferite specii (făina de carne), făină din amestecuri proteice de la păsări, făină de pene, pastă de carne, produse secundare din peşte rezultate de la prelucrarea peştelui, făină de peşte.

4.8.3. Surse de proteină de origine animală utilizate în alimentaţia animalelor crescute în sistem ecologic

Laptele şi subprodusele de lapte: pot fi utilizate toate produsele şi subprodusele de lapte cu condiţia ca acesta să fie obţinut în condiţii ecologice. Prin urmare, în sistemul de creştere ecologică a animalelor de fermă pot fi utilizate următoarele produse şi subproduse din lapte:

- lapte crud

Page 53: Bogdan Georgescu

53

- lapte praf- lapte degresat- lapte praf degresat- zer- zer pudră- lactoser- lactoser pudră- cazeină (din lapte) pudră- lactoză pudră

Peştele şi alte animale marine, produsele şi subprodusele acestora pot fi utilizate ca surse de proteină în alimentaţia animalelor de fermă crescute ecologic cu condiţia să fie prelucrate prin procedee fizice şi biologice. Pot fi utilizate următoarele produse şi subproduse:

- făina de peşte- uleiul de peşte nerafinat- untura de peşte nerafinată- autolizatul de peşte- autolizatul de moluşte şi de crustacee- hidrolizatul şi proteolizatul de peşte obţinut pe cale enzimatică, sub

formă solubilă ori nu

4.8.4. Minerale utilizate în alimentaţia animalelor9

În alimentaţia animalelor crescute în sistem ecologic pot fi utilizate următoarele surse de minerale:

- surse de sodiu:■ sare de mare nerafinată■ sare gemă brută de mină■ sulfat de sodiu■ carbonat de sodiu■ bicarbonat de sodiu■ clorura de sodiu

Page 54: Bogdan Georgescu

54

Oligoelemente -

oligoelenente:

- Ei fier:

- surse de calciu:■ carbonat de calciu■ lactatul de calciu■ gluconatul de calciu■ cochilii de animale acvatice măcinate

- surse de fosfor:■ fosfat bicalcic precipitat■ fosfat bicalci deflourat■ fosfat monocalcic deflourat

- surse de magnaziu:■ magneziu anhidru■ sulfat de magneziu■ clorură de magneziu■ carbonat de magneziu

- sursă de sulf:■ sulfatul de sodiu

4.8.5. Aditivi furajeri utilizaţi în alimentaţia animalelor crescute în sistem ecologic

următoarele produse pot fi utilizate ca surse de

Page 55: Bogdan Georgescu
Page 56: Bogdan Georgescu

E2 iod:

E3 cobalt:

E4 cupru:

E5 magneziu:

E6 zinc:

56

carbonat feros sulfat feros monohidrat oxid feric

iodat de clciu anhidru iodat de calciu hexahidrat iodura de potasiu

sulfat de cobalt monohidrat ori heptahidrat carbonat bazic de cobalt monohidrat

oxid de cuprucarbonat bazic de cupru monohidrat sulfat de cupru pentahidrat

carbonat de magneziu oxid manganicsulfat magnezic monohidrat ori tetrahidrat

carbonat de zinc oxid de zincsulfat de zinc monohidrat ori

heptahidrat 53

Page 57: Bogdan Georgescu

- E7 molibden:■ molibdat de amoniu■ molibdat sodic

- E8 seleniu:■ selenat de sodiu■ selenit de sodiu

Conservanţi - pot fi utilizaţi următorii conservanţi, numai în cadrul proceselor de însilozare:

- E236 acid formic- E260 acid acetic- E270 acid lactic- E280 acid propionic

Lianţi, anticoagulanţi şi coagulaţi:- E551b silice coloidale- E551c pământ purificat de diatomee- E553 sepiolită- E558 bentonită- E559 argile caolinice- E561 vermiculită- E599 perlită Aditivi

furajeri recomandaţi:- acizi organici de origine naturală cum ar fi acidul lactic, citric,

malic, fumaric etc..- probiotice : preparate conţinând bacterii.- roci măcinate : zeoliţi, bentonită, alginită etc..- concentrate intestinale.- substanţe bazice : de exemplu NaOH, CaCO3, CaO, Ca(OH)2 şi în

primul rând NaHCO3.- preparate enzimatice : numai cu acordul preliminar al organelor de

control.- ingrediente pentru corectarea gustului : de exemplu melasă, acid

citric, zahăr.- arome : combinaţii din 1-2 plante medicinale (de ex. cimbrişor,

cimbru etc.).- preparate cu efect dublu : uleiuri eterice compuse, extrase din plante,

medicinale.- combinaţii de plante medicinale şi alte materii naturale . Preparate

biodinamice pe bază de: alcaloizi, glicoizi, substante amare, taninuri, acizi organici, acid silicic, uleiuri eterice, etc..

- surse de coloranţi naturali : din furaje (boabe de porumb galbene,făină de germeni de porumb, făină din fânuri), preparatedin ardei.

- surse naturale de substanţe minerale : tărâţe, minerale argiloase, dolomită, alginită, făinuri de alge şi inariţă.

- antioxidanţi naturali: uleiuri de germeni, tocoferol natural.- emulgători pentu grăsimi : de ex. lecitina (soia, floarea soarelui).

Page 58: Bogdan Georgescu

58

- substanţe absorbante : cărbune de lemn, zeolită, alginită.Aditivi furajeri şi procedee ce pot fi utilizate numai cu aprobarea organului

de certificare şi controlAdaosuri sau substituenţi minerali:

- preparate cu combinaţii de microelemente (premixuri minerale).- surse pentru macroelemente, fosfat mono- sau dicalcic, fosfat de

magneziu, de sodiu, acid fosforic, sare furajeră (NaCl) etc.Surse interzise:

- antibioticele.- produsele sintetice de stimulare a producţiei.- materii sintetice de influenţare a fermentaţiei din rumen.- hormoni şi preparate hormonale.- substanţe de gust şi aromatizante sintetice.- preparate sintetice pentru combaterea coccidiozei la păsări şi a

dizenteriei la porcine.- substanţe azotoase sintetice neproteice, denumite SASN (urea).- coloranţi sintetici.- antioxidanţi sintetici;- aminoacizi sintetici: ca D-lizina, DL-metionina etc..- produse secundare animaliere, gunoiul (fecalele) oricărei specii din

gospodărie dat rumegatoarelor.- organismele modificate genetic şi subprodusele acestora.- produse tratate cu radiaţii sau microunde.

Vitamine - vitaminele, provitaminele şi substanţele bine definite chimic cu acţiune similară, trebuie să fie de preferinţă obţinute din materii prime naturale. Ca principiu, cea mai mare parte a acestor vitamine şi provitamine trebuie asigurată prin admininstrarea unor furaje şi a unor aditivi furajeri bogate în astfel de componente, cum ar fi:

- vitamina A : morcovi şi extracte naturale de carotine(provitamina A).

- vitamina B : complexul vitaminelor B se găseşte în cantităţi mari în drojdii şi în germenii de cereale.

- vitamina D : se formează în cantitate suficientă la animalele sănătoase întreţinute în aer liber, dar în cazuri particulare trebuie şi se poate compensa deficitul, din surse animale (untură de peşte) ori vegetale (seminţe de plante oleaginoase).

- vitamina A + E : se găsesc din abundenţă în boabele încolţite.În alimentaţia animalelor crescute în sistem ecologic pot fi utilizate vitamine

de sinteză identice vitaminelor naturale dar numai în cazul monogastricelor.

4.9. Profilaxia şi tehnicile sanitar-veterinare în fermele ecologice de creştere a55

Page 59: Bogdan Georgescu

59

animalelor.

4.9.1. Măsuri de profilaxie.

Pentru prevenirea apariţiei bolilor, în cadrul exploataţiilor ecologice se practică următoarele măsuri profilactice:

- alegerea animalelor exploatate în cadrul fermei din rase şi populaţii adaptate condiţiilor locale de mediu.

- asigurarea unei densităţi optime de populare, astfel încât să se evite suprapopularea şi zoopatiile ce ar putea decurge ca urmare a acesteia.

- aplicarea unor tehnici de creştere şi exploatare adaptate necesităţilor particulare a fiecărei specii şi corelarea lor cu măsuri minuţioase de igienă care să favorizeze o sporire a rezistenţei la boli şi care să prevină infecţiile.

- utilizarea unei alimentaţii de calitate asociată practicării cu regularitate a mişcării în aer liber prin scoaterea animalelor pe păşune, stimulează sistemul natural de apărare imunitară a animalului.

- asigurarea măsurilor de precauţie (prin carantinare) la introducerea unor animale străine în cadrul exploataţiei ecologice.

Principiile enunţate mai sus asigură o limitare a problemelor sanitare, iar starea de sănătate a animalelor poate fi admininstrată într-un cadru, în principal, profilactic.

O importanţă deosebită se va acorda îngrijirii animalelor pentru a asigura o rezistenţă sporită la boli şi pentru a se preveni infecţiile. Când apare boala, cauza trebuie identificată imediat şi prevenită pentru viitor prin măsuri tehnologice corespunzătoare.

4.9.2. Metodologia şi procedeele sanitar-veterinare permise a fiutilizate.

Dacă împotriva tuturor măsurilor preventive mai sus enunţate, un animal se îmbolnăveşte ori se răneşte, el trebuie imediat îngrijit şi trebuiesc asigurate condiţii de izolare într-un spaţiu special destinat acestui scop. Toate gospodăriile şi fermele, este necesar să fie deservite de un medic veterinar care să cunoască şi să utilizeze mijloacele fitoterapeutice, homeopate, acupunctura sau alte mijloace asemănătoare, permise a fi utilizate în sistemul de creştere ecologic. Utilizarea medicamentelor de origine sintetică nu poate fi în totalitate exclusă, dar reglementările în vigoare stipuleazăcu exactitate situaţiile în care acestea pot fi admininstrate .

Utilizarea medicamentelor în sistemul ecologic de creştere a animalelortrebuie să se efectueze prin respectarea următoarelor criterii:

- produsele fitoterapeutice (în special extractele din plante -cuexcepţia antibioticelor- şi esenţele de plante), produsele

56homeopate (substanţe de origine vegetală, animală ori minerală) ca şi oligo-elementele şi alte subsanţe să fie permise în mod expres de reglementările în vigoare privind sistemul de producţie ecologic,

Page 60: Bogdan Georgescu

astfel încăt să poată fi utilizate ca produse farmaceutice alternative medicamentelor alopate de sinteză chimică ori a antibioticelor de uz veterinar întrebuinţate curent în sistemul convenţional de creştere.

- substanţele medicamentoase alternative trebuie să aibă un efect terapeutic real asupra animalelor şi acţiune specifică tratamentului vizat.

- atunci când produsele mai sus menţionate riscă să se arate ineficace pentru combaterea bolilor ori a rănilor animalului şi atunci când condiţiile o impun, pentru scutirea de suferinţă a animalului ori în situaţii critice pentru acesta, este posibilă recurgerea la medicamente alopate de sinteză chimică ori la antibiotice de uz veterinar curent, sub rezerva responsabilităţii asumate de medicul veterinar şi de crescător.

- utilizarea medicamentelor alopate de sinteză chimică sau a antibioticelor de uz veterinar în scopul prevenirii unor boli (profilactic) este interzisă.

- preparatele medicamentoase care au tendinţa de a se acumula în organismul animalului, au o remanenţă mare metabolizându-se lent, sunt interzise.

În afara principiilor mai sus enunţate, prescripţiile generale asupratratamentelor ce pot fi, ori nu pot fi aplicate sunt redate în continuare:

- utilizarea substaţelor ori a medicamentelor cu acţiune profilactică a celor de stimulare a creşterii ori a dezvoltării animalelor (înţelegând antibioticele, coccidiostaticele şi substanţele de sinteză stimulatoare de creştere) precum şi utilizarea hormonilor ori a altor substanţe analoge este interzisă.

- folosirea substanţelor ce influenţează ori controlează parametrii reproductivi (de exemplu, inducerea ori sincronizarea căldurilor), este interzisă.

- sunt autorizate îngrijirile veterinare la animalele care au fost întreţinute în condiţii corespunzătoare sistemului de producţie ecologic, dar datorită prezenţei unei zoopatii ce şi-a făcut simţită prezenţa în zona de amplasare a unităţii, este necesară utilizarea medicamentaţiei alopate în scopul imunizării animalelor.

În situaţii excepţionale, organul de autorizare şi control poate aproba utilizarea temporară a medicamentelor supuse restricţiei, dar în asemenea situaţii durata perioadei de conversie poate creşte şi de trei ori. Separarea animalelor bolnave în perioada tratamentului este obligatorie.

Atunci când se impune utilizarea medicamentelor alopate de uz veterinar, acestea trebuiesc consemnate pe loc în mod clar cu specificarea tipului de produs utilizat (cu precizarea principiilor active conţinute) cu descrierea în detaliu adiagnosticului, a posologiei (cantitatea şi modul de admininstrare amedicamentului), durata tratamentului precum şi alte detalii utile. Toate aceste măsuri trebuiesc consemnate în registrul de creştere şi trebuiesc comunicate autorităţii de certificare şi control când se valorifică animalele ori subprodusele acestora ca produse ecologice. Pe baza înregistrărilor privind numărul şi tipul tratamentelor utilizate,

Page 61: Bogdan Georgescu

61

organul de certificare şi control va stabilii durata perioadei de conversie pentru animalele tratate. Animalele tratate trebuie să fie uşor identificabile, pentru aceasta vor fi distinct individualizate. În cazul păsărilor şi a animalelor mici vor fi individualizate loturile. După vindecare, în funcţie de tratamentele aplicate, unele animale vor fi retogradate în categoria animalelor convenţionale. Acestea vor fi întreţinute separat pentru a putea fi ţinute sub control şi pentru a putea fi supuse perioadei suplimentare de conversie.

Umărirea atentă după ultima admininstrare, a acţiunii medicamentelor alopate de uz veterinar asupra unui animal a cărui producţie urmează a fi valorificată ca produs ecologic este dublă faţă de cazul animalelor exploatate convenţional. În situaţiile în care nu sunt legiferate termene bine definite de urmărire a stării animalului, în sistemul de creştere ecologică, evoluţia stării generale a animalului trebuie să fie urmărită cu atenţie cel puţin patruzeci şi opt de ore după administrarea ultimei doze terapeutice.

Animalele crescute în sistem ecologic nu pot beneficia decât de vaccinurile admise de reglementările ce fundamentează sistemul de producţie ecologic şi de cele acceptate de UE în cadrul planului obligatoriu de eradicare a bolilor contagioase. Vaccinurile vor fi utilizate numai atunci când se cunosc bolile existente în zona de amplasare a fermei şi când acestea nu pot fi controlate prin tehnicile şi tehnologiile de creştere. Fiecare vaccinare este necesar a fi autorizată de către organul de certificare şi control (tabelul 4).

În măsura în care un animal ori un grup de animale au suferit mai multe tratamente pe bază de medicamente alopate chimice ori cu antibiotice de uz veterinar, aceste animale şi subprodusele lor nu pot fi valorificate ca produse provenind din sistemul de producţie ecologică, decât după ce vor fi supuse, cu acordul organului de certificare şi control, unei perioade de conversie. În cazul animalelor care au suferit tratamente pe bază de medicamente sintetice durata perioadei de conversie se va dubla.

Numărul de tratamente antiparazitare şi de produse alopate de sinteză vor fi stabilite în funcţie de eficacitatea metodelor alternative existente.

Pentru asigurarea unor condiţii optime de protejare a consumatorilor şi a mediului înconjurător, trebuiesc respectate următoarele dispoziţii:

- utilizarea numai a medicamentelor alopate autorizate, care au obţinut aprobarea de comercializare pe piaţa UE.

- utilizarea medicamentelor alopate numai în scop curativ, în doze bine stabilite, standardizate, fiind exclusă posibilitatea administrării libere fără un control strict al acestor medicamente.

Numărul maxim de tratamente pe bază de medicamente alopate de sinteză58

Page 62: Bogdan Georgescu

chimică şi antibiotice autorizate în funcţie de specie.

62

(a) = numărul maxim de tratamente admise pe an.(b) = numărul maxim de tratamente admise pe ciclu productiv* în mod excepţional, pentru controlul ectoparaziţilor, cu aprobarea organului de certificare şi control, se admite un tratament alopat antiparazitar suplimentar faţă de cele anterior menţionate.

- o listă cu toate medicamentele alopate ce nu pot fi utilizate sub nici o formă în agricultura ecologică, se află în curs de elaborare şi va fi valabilă la nivelul UE. Utilizarea unui medicament ce figurează pe această listă va atrage excluderearea imediată a unităţii din sistemul de producţie ecologică.

Includerea pe această listă prohibitivă a medicamentelor alopate se va face în una din următoarele situaţii:

- în cazul produselor pentru care nu au fost efeczuate studii de

Tabelul 4Specia Nr. maxim de

tratamente alopate, în afara celor antiparazitare

Nr. maxim de tratamente alopate antiparazitare

Nr. total de tratamente alopate

Pui de carne (b) 0 0 0

Puicuţe ouătoare intro-duse în sistem ecologic după vârsta 12 săpt. (b)

1 2 2

Puicuţe ouătoare intro-duse în sistem ecologic după vârsta 3 săpt. (b)

2 2 3

Ovine şi caprine (a) 2 2* 3*

Iezi şi miei (b) 1 3 3

Suine de reproducţie (a)

2 2 3

Suine la îngrăşat (b) 1 1 2

Purcei de lapte (b) 0 0 0Bovine (a şi b) 2 2* 2*

Taurine la îngrăşat (b)

1 1 2

Cabaline (a) 2 2* 2*

Page 63: Bogdan Georgescu

impact care să demonstreze absenţa oricărui efect nefavorabil asupra mediului înconjurător (faună ori floră).

- medicamentele a căror materii prime sunt obţinute prin prelucrare chimică ori prin tehnici şi metode artizanale.

- medicamente obţinute în urma exploatării unor linii de producţie ori a unor utilaje ce nu sunt în acord cu reglementările legale în vigoare, prezentând risc de infestare ori de poluare. De asemenea medicamentele obţinute din unităţi amplasate în apropierea unor surse de poluare (uzine , incineratoare etc.).

- medicamentele care se constitue în paleative ale unei defectuase organizări a procesului de creştere, ce tind să mascheze greşelile de producţie.

4.10. Principalele condiţii ale prelucrării laptelui ecologic

4.10.1. Principii generale.

Producţia de lapte ecologic presupune un efort constant pentru obţinerea unui produs de înaltă calitate, care trebuie să îşi menţină nealterate aceste proprietăţi pe parcursul întregii filiere de la producător până la consumator. Trebuiesc depuse toate eforturile, ceea ce implică o rigoare indispensabilă în cadrul tuturor verigilor acestei filiere, în ceea ce priveşte, în mod special, identificarea clară şi verificabilă a provenienţei laptelui şi a produselor din lapte pentru a putea asigura consumatorul asupra calităţii ecologice a produselor. Laptele şi produsele din lapte ecologic trebuie să provină în exclusivitate din ferme ecologice atestate şi periodic controlate de către organele de certificare şi control. Alegerea ambalajelor produselor din lapte ecologic se face de preferinţă în funcţie de raportul produs/deşeu, astfel încât impactul asupra mediului să fie minim.

Laptele ecologic trebuie să provină de la femele aflate într-o bună stare de sănătate, crescute şi întreţinute conform reglementărilor în vigoare. Este interzisă utilizarea în obţinerea produselor ecologice a laptelui care:

- provine de animale incomplet mulse ori de la animale mulse neregulat- provine de la animale epuizate din punct de vedere productiv- provine de la animale bolnave (mamite) ori a celor aflate sub

tratament.

4.10.2. Mulsul.

Se va acorda o atenţie deosebită condiţiilor de microclimat (ventilaţie, iluminat etc.) şi de igienă din adăpost precum şi igienei mulsului. Materialele şi ustensilele de muls trebuiesc să fie adecvate şi menţinute în condiţii optime de funcţionare. Curăţirea materialelor şi ustensilelor de muls se va realiza prin utilizarea unor substanţe bazice (sodă ori potasiu caustic) sau acide (acid ortofosforic ori nitric), în concentraţiile prescrise de producător. Curăţirea ustensilelor va fi urmată în mod obligatoriu de o clătire insistentă cu apă. Controlul periodic al pH-lui apei de clătit este indispensabil. După spălatul complet al materialelor şi ustensilelor se impune o dezinfecţie atât a materialelor cât şi a spaţiului destinat depozitării acestora, de preferat cu apă oxigenată, proces urmat de asemenea de o clătire intensă cu apă.

O atenţie deosebită se va acorda igienei ugerului înaintea executării mulsului

Page 64: Bogdan Georgescu

64

propriu-zis.

4.10.3. Depozitarea şi conservarea laptelui în ferme.

Laptele proaspăt muls se va depozita în vase ori bidoane individualizate şi va fi refrigerat la temperaturi mai mici de + 40C. Laptele poate fi depozitat şi în cisterne izoterme. Laptele crud destinat prelucrării, ca atare, nu poate fi depozitat în

61unitate mai mult de 24 de ore, în astfel de cazuri se va efectua în mod regulat contolul temperaturii de depozitare a laptelui. În situaţiile în care laptele se prelucrează proaspăt şi intră imediat în procesul de fabricaţie (la cel mult 4 ore de la încheierea mulsului), în aşteptarea colectării, laptele poate fi răcit numai până la temperatura de + 80C, + 100C.

În cazul în care laptele urmează a fi prelucrat în cadrul fermei, se admite aplicarea unei perioade de maturare a laptelui, prin menţinerea acestuia la o temperatură mai mică de + 140C, în primele 12 ore de la încheierea mulsului. În această situaţie laptele poate fi păstrat maximum 48 de ore după efectuarea primului muls.

Colectarea laptelui ecologic se va efectua cu vehicule destinate în exclusivitate acestui scop. Acestea nu pot efectua colectarea în paralel a producţiei de lapte provenit de la animale exploatate în sistem convenţional. Spălarea şi dezinfectarea cisternelor se va efectua regulat comform reglementărilor.

4.10.4. Igiena transferului, stocării şi procesării laptelui în unităţile deprelucrare

Laptele provenit din sistemul de producţie ecologic trebuie să poată fi identificat şi controlat în ori ce clipă şi în ori ce fază tehnologică, din momentul intrării în unitatea de prelucrare.

În situaţia în care unitatea de prelucrare a laptelui ecologic, prelucrează în paralel şi lapte convenţional, aceasta va asigura transferul, depozitarea şi prelucrarea laptelui cu ustensile şi utilaje igienizate şi dezinfectate comform normelor prevăzute de reglementările în vigoare vizând produsele ecologice (anexa II partea E a reglementării CEE nr. 2092/91). În aceste unităţi prelucrarea laptelui se va efectua numai după recepţionarea întregii cantităţi de lapte (colectarea este de preferat să se încheie în cursul dimineţii), ce urmează a fi procesată în ziua respectivă.

În mod excepţional laptele stocat o perioadă de timp mai mare de 48 de ore, poate fi destinat producţiei exclusive de lapte praf şi subproduse de lapte praf şi va fi păstrat la temperatura de maximum + 40C, conform reglementărilor generale.

Respectarea cu rigurozitate a regulilor de igienă alimentară reprezintă unul dintre factorii cei mai importanţi în asigurarea calităţii produselor ecologice. Aceste reguli trebuie să facă obiectul unei atenţii constante pe parcursul tuturor etapelor urmate de aceste produse începând de la stocarea materiei prime, prelucrarea propriu-zisă, depozitarea produselor finite şi inclusiv desfacerea acestora. Acestea se referă inclusiv la mediul general al intreprinderii, începând de la locaţie, materiile prime utilizate, ustensilele şi utilajele folosite precum şi gradul de calificare şi implicare a personalului angajat.

Organul de certificare şi control va urmării aplicarea cu sticteţe a regulilor de

Page 65: Bogdan Georgescu

igienă în procesul de prelucrare a produselor ecologice şi va veghea în mod particular, prin controale repetate, asupra aspectelor importante ale procesului de fabricaţie.

Apa, utilizată în cea mai mare parte a procesului de prelucrare a alimentelor, inclusiv a celei utilizate în acţiunile de spălare şi curăţare, trebuie să îndeplinească la rândul ei condiţiile de calitate pentru a putea fi utilizată în producerea alimentelor ecologice. Apa poate constitui un vector important de poluare bacteriologică şi chimică. Aceasta este raţiunea pentru care organul de certificare şi control va acorda o atenţie particulară calităţii apei utilizate în procesul de fabricaţie. Va verifica întreprinderea de prelucrare a laptelui prin efectuarea periodică a analizelor specifice determinării calităţii apei. Aceasta, în esenţă, trebuie să îndeplinească exigenţele impuse apei destinate consmului uman, norme care sunt bine specificate de reglementările în vigoare. De asemenea se vor realiza controale periodice ce vor urmării eficacitatea spălării şi dezinfectării spaţiilor de producţie, a ustensilelor şi a utilajelor.

4.10.5. Reguli de bază în prelucrarea laptelui.

4.10.5.1. Procedee de prelucrare

În cadrul procesului de prelucrare al laptelui ecologic sunt permise doar procedeele fizice (mecanice ori termice), după cum urmează:

- procedee mecanice:■ standardizarea materiei grase, cremajul şi ecremajul.■ omogenizarea■ filtrarea şi ultrafiltrarea

- procedee termice:■ refrigerarea şi congelarea■ pasteurizarea■ sterilizarea■ etuvarea■ concentrarea prin evaporare termică sub vid■ dezhidratarea prin atomizare

4.10.5.2. Ingrediente, auxiliari tehnologici şi aditivi utilizaţi înprelucrarea laptelui ecologic

Prin ingrediente sunt definite toate substanţele (înţelegând şi aditivii) utilizate la prepararea produselor din lapte şi care se vor regăsi în produsul final (ecologic) ca atare, ori eventual într-o formă modificată.

- Ingrediente de origine agricolă:■ produsele agricole ca atare ori derivate ale acestora,

obţinute prin procedee termice, mecanice ori alte metode fizice ce urmăresc reducerea conţinutului de apă al produsului.

■ produse derivate obţinute prin alte procedee decât cele anterior menţionate dar acceptate de agricultura

Page 66: Bogdan Georgescu

66

ecologică.63

Page 67: Bogdan Georgescu

67

- Ingrediente provenite din înafara producţiei agricole o Aditivi alimentari:

o Arome: toate substanţele aromatizante ori preparatele aromatizante destinate a fi utilizate în prepararea laptelui ecologic trebuie să fie de origine naturală. o Apa şi sarea: apa utilizată în procesul de prelucrare a laptelui ecologic trebuie să îndeplinească toate criteriile de calitate prevăzute pentru apa potabilă. Pentrupreparatele din lapte ecologic se utilizează sareanerafinată (având ca şi componente de bază clorura de sodiu ori clorura de potasiu). Sursele de bază sunt:

■ sarea gemă brută de mină■ sarea de mare nerafinată

o Minerale (inclusiv oligo-elemente) şi vitamine: îngeneral nu sunt autorizate şi utilizarea lor în produsele ecologice se poate face numai în limitele admise de reglementările în vigoare şi numai cu cu acordul şi sub supravegherea organului de certificare şi control.

■ Săruri minerale:• săruri de fosfor:

- fosfat monocalcic*- fosfat bicalcic*

• săruri de magneziu:- clorură de magneziu*- magneziu anhidru*

• săruri de sulf:

Tabelul 5Nr.crt

Simbol Denumire Utilizarea

1 E 153 Carbo medicinalis vegetalis colorant pentru brânza de capră

2 E 170 Carbonat de calciu Colorant3 E 172 Oxid şi hidroxid de fier Tensioactiv4 E 322 Lecitină -5 E 401 Alginat de sodiu -6 E 402 Alginat de potasiu -7 E 406 Agar - agar -8 E 410 Făină de seminţe de roşcove -9 E 414 Gumă arabică -10 E 440 Pectine -11 E 504 Carbonat de magneziu -

Page 68: Bogdan Georgescu

64

Page 69: Bogdan Georgescu

69

- sulfat de sodiu*

- floare de sulf■ Oligo-elemente:

• fier:- carbonat feros*- sulfat feros* (monohidrat)- oxid feric*

• iod:- iodat de calciu* (hexahidrat)- iodură de potasiu*

• cobalt:- sulfat de cobalt* (monohidrat)- carbonat bazic de cobalt*

• cupru:- oxid de cupru*- carbonat bazic de cupru*- sulfat de cupru* (pentahidrat)

• magneziu:- carbonat de magneziu*- oxid magnezic*- sulfat de magneziu* (monohidrat)

• zinc:- carbonat de zinc*- oxid de zinc*- sulfat de zinc*

■ Vitamine:• vitamine liposolubile: se vor admininstra

numai cu respectarea reglementărilor în vigoare şi numai cu acordul şi sub supravegherea organului de certificare şi control, vitaminele: A*; D3 *; E* şi K*.

• vitamine hidrosolubile: vitamina Bi -Tiamina*; vitamina B2 -Riboflavina*;vitamina B6 -Piridoxina*; vitamina B12*; vitamina PP -Nicotinamida*; vitamina C*. Toate vitaminele se vor administra comform reglementărilor şi numai cu acordul organului de certificare şi control.

o Preparate pe bază de micro-organisme şi enzimatice: toate preparatele pe bază de micro-organisme şi preparatele enzimatice se utilizează în mod uzual ca auxiliari tehnologici în procesele de prelucrare a produselor

* se vor utiliza numai cu acordul organului de certificare şi control.

66

Page 70: Bogdan Georgescu

alimentare pe bază de lapte ecologic. Fac excepţie acele preparate care au la bază micro-organisme

Page 71: Bogdan Georgescu

71

manipulate ori modificare genetic (OMG). Unele preparate pe bază de micro-organisme manipulate genetic, pot fi utilizate, dar numai cu autorizarea organului de control.

Page 72: Bogdan Georgescu

4.11. Principalele condiţii ale abatorizării şi prelucrării cărnii în sistem ecologic.

4.11.1. Principii generale.

În cadrul procedeelor utilizate pentru prelucrarea produselor de origine animală, obţinute în condiţiile practicării agriculturii ecologice, toate ingredietele, auxiliarii tehnologici şi aditivii trebuie să fie de origine naturală şi trebuie să fie admişi în mod explicit de către reglementările în vigoare.

În ceea ce priveşte operaţiunile de preparare, acestea fac obiectul unor precizări şi a stabilirii unor criterii specifice ale procesului de fabricaţie în situaţiile şi în etapele tehnologice susceptibile de a avea un impact negativ asupra calităţii finale ale produselor ecologice.

Substanţele utilizate în procesul de prelucrare, preparare şi conservare a produselor ecologice din carne, cum ar fii unii aditivi şi auxiliari tehnologici, pot fi utilizaţi în următoarele condiţii:

- să fie de origine naturală şi în cadrul procesului de fabricaţie să se preteze metodelor mecanice, fizice (de exemplu la extracţie, precipitare etc.), biologice şi enzimatice (fermentaţie) de prelucrare.

- atunci când substanţele mai sus menţionate, nu pot fi obţinute în cantităţi suficiente prin metode şi tehnologii clasice, în mod excepţional, pot fi utilizate substanţe de sinteză obţinute prin procedee chimice, dar numai în conformitate cu prevederile în vigoare şi cu acordul organului de certificare şi control.

- când sunt esenţiale pentru prepararea produsului şi lipsesc alte mijloace tehnologice de suplinire ori substituire.

- consumatorii să fie informaţi corect şi să nu fie induşi în eroare în privinţa naturii substanţelor utilizate ori în privinţa calităţii alimentului.

Unităţile de prelucrare a cărnii care nu sunt specializate în prelucrarea cărnii ecologice, vor fi obligate, în măsura în care doresc să prelucreze produse ecologice, să disloce o parte a spaţiului de producţie şi a utilajelor într-un flux tehnologic distinct, separat de cel utilizat pentru prelucrarea produselor de carne obţinută în sistem convenţional. Intră în competenţa şi obligaţia organelor de certificare şi control verificarea şi autorizarea funcţionării liniilor de fabricaţie a produselor ecologice din carne.

4.11.2 Sacrificarea, identificarea şi clasificarea carcaselor

Când se face recepţia animalelor pentru sacrificare, unitatea de abatorizare trebuie să asigure identificarea cu uşurinţă, în ori ce etapă a procesului tehnologic, atât a animalului cât şi a carcasei. Procedeele de individualizare trebuiesc să fie conforme reglementărilor în vigoare şi trebuiesc autorizate de organul de certificare şi control. Unitatea de abatorizare poate prezenta o dublă calitate, de cumpărător

67respectiv de prelucrător. În această situaţie unitatea fie se află într-o relaţie directă cu organul de certificare şi control, fie într-o relaţie indirectă prin intermediul clientului său care are obligaţia să informeze organul de certificare şi control asupra traseului

Page 73: Bogdan Georgescu

73

urmat de animale.Organele interne (măruntaiele) nu pot face obiectul obţinerii unor produse

ecologice decât în situaţia în care unitatea de abatorizare poate asigura o linie şi un flux tehnologic total separat atât pentru sacrificarea animalelor cât şi pentru organe din momentul separării acestora de carcasă. Organele vor fi procesate în cadrul unui flux tehnologic ce va trebui autorizat separat de către organul de certificare şi control.

Sângele va putea fi utilizat în preparatele şi produsele ecologice numai în situaţia în care îndeplineşte următoarele condiţii:

- unitatea de prelucrare deţine un sistem de recuperare imediată a sângelui de la animalul sacrificat.

- unitatea de prelucrare, căreia îi este distinat sângele, poate furniza abatorului recipiente corespunzătoare bine individualizate pe care să fie trecute numele unităţii, adresa şi specificarea apartenenţei la sistemul ecologic de prelucrare a produselor.

Carcasele şi organele animalelor crescute în sistem ecologic trebuiesc tratate ca serii complete, în sensul prelucrării simultane, de preferat la începutul zilei, pe linii tehnologice proprii în prealabil spălate şi dezinfectate cu produsele autorizate de reglementările CEE nr. 2092/91 anexa II partea E.

Când se efectuează selecţia carcaselor, identificarea definitivă a produsului ecologic se poate efectua prin măsurare cu ajutorul unei rulete metrice, de către o persoană special desemnată de către unitatea beneficiară (clientul abatorului) ori de către organul de certificare, care trebuie să garanteze respectarea obligaţiilor prevăzute de reglementările în vigoare.

Etichetele de identificare şi bonul de livrare a mărfii din abator permit regăsirea şi urmărirea fără eroare a traseului urmat de carcasele aparţinând:

- animalelor sacrificate aparţinând speciilor bovină, cabalină, ovină, caprină şi porcină.

- a lotulurilor de păsări.Factura eliberată de unitatea de abatorizare, trebuie să permită regăsirea fără

nici o eroare fie şi numai pe baza indicaţiilor ce figurează pe bonul de livrare, a mărfii în cauză.

Registrul de sacrificare pus la dispoziţia organului de certificare şi control trebuie să conţină cel puţin următoarele date:

- pentru bovine, cabaline, ovine, caprine şi suine: data, numele crescătorului, categoria de vârstă, numărul animalelor, numărul de identificare, beneficiarul, greutatea şi specificarea de produs „BIO” ori „AE”.

- pentru păsări: data, numele crescătorului, categoria de vârstă, numărul păsărilor, numărul de pe inelul de identificare, beneficiarul, greutatea şi specificarea de produs „BIO” ori „AE”.

4.11.3. Procedee de prelucrare a produselor din carne.

În cadrul proceselor de prelucrare a cărnii obţinute prin practicarea sistemului de producţie ecologică, sunt autorizate în parte procedeele fizice (mecanice şi termice) cele biologice şi enzimatice, aprobate de reglementările CEE nr. 2092/91 anexa VI.

Este interzisă utilizarea razelor ionizante în cadrul proceselor de prelucrare şi

Page 74: Bogdan Georgescu

74

preparare a produselor ecologice din carne.Este de asemenea interzisă utilizarea cărnii separate mecanic (CSM) în

preparatele ecologice.Tipuri de procedee ce pot fi utilizate în procesul de prelucrare a cărnii

ecologice sunt:- bătutul cărnii- frământatul- presatul- scurgerea- refrigerarea- congelarea- tratamentul termic (pasteurizarea, sterilizarea, etuvarea, fierberea şi

fierberea în vid)- concentrarea prin evaporare termică (în vid ori nu)- uscarea- amestecarea şi frământarea- decuparea şi tranşarea- mularea, întinderea, umplerea- tocarea- afumarea (cu condiţia ca lemnul să provină din păduri netratate, iar

cantitatea totală de benzopirenă din produsul finit să nu depăşească 1p,g/kg)

- marinarea şi saramurarea- prelucrarea sub vid ori la alte atmosfere- injectarea- dezosarea şi degresarea

4.11.4. Reguli particulare de preparare a produselor animale.

Fără a prejudicia dispoziţiile reglementărilor generale aflate în vigoare, conservarea prin congelare este admisă numai pentru părţile de carcasă care nu sunt introduse imediat după sacrificare în procesul de fabricaţie, prelucrarea acestora urmând a avea loc la o dată ulterioară. Congelarea prealabilă a cărnii destinate a fi preparată ca jambon este interzisă.

Congelarea este interzisă în toate fazele de fabricare a jambonului uscat precum şi a jambonului crud de porc.

Congelarea nu este autorizată nici în cazul stocării ori transportului carcaselor întregi sau a pieselor mari (jumătăţi ori sferturi de carcasă).

Durata perioadei de conservare prin congelare a cărnii nu poate depăşii douăsprezece luni.

Piesele din carne pot fi congelate şi stocate doar într-o anexă separată, exterioară clădirii de bază şi vor fi periodic controlate.

Ficatul trebuie să aibă un aspect corespunzător şi nu poate fi prelucrat decât prin fierbere.

Sunt excluse răciturile obţinute prin adăugare de gelatină. Pentru obţinerea răciturilor este admisă doar prepararea prin fierbere, în apă, a elementelor bogate în

Page 75: Bogdan Georgescu

75

colagenaze ca şoriciul, tendoanele şi aponevrozele (de exemplu membrele), obţinute de la animale crescute în sistem ecologic, împreună cu condimentele şi aromele aferente reţetelor de prelucrare.

Caltaboşul negru (sângeretele de porc), poate fi preparat numai cu sânge de porc crescut în sistem ecologic. Pentru aceasta sîngele trebuie colectat în recipiente speciale, individualizate. Recoltarea sângelui trebuie să se efectueze numai în prezenţa utilizatorului şi în prezenţa unei persoane mandatate de organismul de certificare şi control, operaţiunea încheindu-se prin semnarea de către ambele părţi a unui proces-verbal privind respectarea măsurilor prescrise de lege.

Orice alte metode de prelucrare şi preparare a produselor din carne care nu sunt specificate expres de reglementările în vigoare pentru produsele ecologice din carne, sunt interzise.

4.11.5. Măsuri de igiena transportului, stocării şi a preparării produselor

Pentru asigurarea controlului sanitar pe parcursul traseului de transformare a produselor animale, unitatea trebuie să pună în practică măsuri ce au la bază principiul sistemului HACCP (punctul critic de control al analizei de risc) ce vizează identificarea punctelor critice, supravegherea şi controlul acestor puncte crite, prelevarea de probe şi analizarea acestora etc. Organismul de certificare şi control se va asigura de existenţa şi respectarea procedurilor şi a măsurilor de igienă în cadrul unităţilor. Ele se referă la locaţie, la depozitarea şi circulaţia materiilor prime, starea utilajelor, a personalului şi a mediului general din întreprindere.

Apa utilizată în prepararea produselor alimentare, la operaţiunile de spălare şi/ori de clătire trebuie să corespundă criteriilor de calitate ale apei potabile destinate consumului uman şi care sunt definite de reglementările în vigoare.

Pentru curăţirea şi dezinfecţia spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor sunt recomandate cu prioritate procedeele mecanice şi termice. Pot fi, deasemenea utilizate, produsele de curăţire şi dezinfecţie admise de reglementările în vigoare.

Unitatea va trebui să asigure în mod periodic un control eficace al calităţii curăţirii şi a rezidurilor rămase după clătire.4.12. Condiţiile etichetării şi valorificării produselor ecologice

Un produs alimentar de origine animală obţinut în condiţiile practicării sistemului de creştere ecologică va putea purta eticheta, datele inscripţionate pe etichetă şi va putea beneficia de publicitatea aferentă numai în condiţiile îndeplinirii următoarelor criterii de bază:

- indicaţiile de pe etichetă evidenţiază apartenenţa produsului la sistemul de producţie agricol aplicat.

- produsul a fost obţinut conform reglermentărilor în vigoare privind sistemul de producţie ecologic ori provine dint-o ţară care practică sistemul de producţie ecologic, produsele sale fiind agreate de CEE.

- produsul a fost prelucrat ori importat de un operator care se supune sistemului de control prevăzut de reglementările în vigoare cu

Page 76: Bogdan Georgescu

76

privire la calitatea produselor ecologice.- pe etichetă trebuie să fie menţionat numele şi numărul de cod al

autorităţii de certificare şi control în jurisdicţia căruia se găseşte unitatea care a efectuat ultimele operaţiuni de prelucrare a produsului.

Eticheta şi programul de publicitate a unui produs nu vor putea face apel la calitatea de produs ecologic decât în situaţia în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- numai dacă cel puţin 95% din ingredientele de origine agricolă din produs provin din sistemul de producţie ecologic ori sunt importate din state care îndeplinesc criteriile ecologice de producţie.

- toate ingredientele de origine agricolă din compoziţia produsului sunt incluse şi acceptate de reglementările ce fundamentează sistemul de producţie ecologic.

- produsul ori ingredientele de origine agricolă din compoziţia sa nu au suferit tratamente cu substanţe interzise de reglementările în vigoare.

- produsul ori ingredientele din compoziţia sa nu au fost supuse unor tratamente cu radiaţii ionizante.

- produsul a fost prelucrat ori importat de un operator care se supune măsurilor de control prevăzute de legislaţia ce reglementează sistemul de producţie ecologic.

- pe etichetă trebuie să apară indicaţii clare care să facă referire la modul de producţie ecologic, trebuind să stabilească clar că este un mod de producţie agricol şi trebuie să fie însoţite de o menţiune asupra ingredientelor de origine agricolă folosite, inclusiv menţionarea expresă a celor ce nu figurează clar pe listele de ingrediente acreditate.

- în compoziţia produsului să nu se fi utilizat organisme modificate genetic (OMG) şi nici produse derivate din acesteorganisme.

Produsele obţinute în perioada de conversie pot fi etichetate şi pot beneficia de publicitate în măsura în care îndeplinesc următoarele condiţii:

- produsul provine dintr-o unitate ce a parcurs o perioadă minimă, stabilită de organul de certificare şi control, din perioada de conversie.

- cu condiţia ca indicaţiile de pe etichetă să nu inducă în eroare cumpărătorul în privinţa diferenţelor dintre produsul cumpărat şi produsele ce îndeplinesc în totalitate exigenţele reglementărilor cu privire la produsul ecologic. Indicaţia de pe etichetă cu privire la caracterul produsului trebuie formulat în următorii termeni „produs obţinut în perioada de conversie către agricultura ecologică” şi trebuie să fie prezentat într-o culoare, format şi stil de caractere (litere) care nu trebuie să fie diferite de restul informaţiilor de pe etichetă, prin urmare enunţul „agricultură ecologică”, „produs ecologic” ori „produs BIO” nu trebuie să fie diferit sub aspectul

Page 77: Bogdan Georgescu

77

prezentării de enunţul „produs din perioadă de conversie”.- în măsura în care produsul conţine un singur ingredient agricol aflat

în perioadă de conversie.- la prelucrarea produsului nu s-au utilizat organisme modificate

genetic (OMG) şi nici produse derivate din astfel de organisme.- cel puţin 70% din ingredientele de orgine agricolă au fost produse

în sistemul de producţie ecologic.- toate celelalte ingrediente de origine agricolă (30%) sunt la rândul

lor autorizate de către regelementările în vigoare ori sunt provizoriu autorizate în cadrul UE.

- indicaţiile ce fac referinţă la modul de producţie ecologic trebuie să specifice, ingredientele utilizate, faptul că acestea figurează pe lista produselor aprobate şi să specifice în mod clar care dintre acestea sunt singurele care au fost obţinute conform normelor ce reglementează sistemul de producţie ecologic. Acestea trebuiesc prezentate într-o culoare, un format şi un stil de caractere (litere) identic cu cel al celorlalte indicaţii de pe lista de ingrediente. Aceste indicaţii trebuie să apară şi într-o menţiune separată amplasată în câmpul vizual al cumpărătorului, în apropierea mărfii scoase la vânzare, care să specifice procentajul ingredientelor de origine agricolă a derivaţilor componentelor de origine agricolă, care dintre acestea au fost obţinute în sistemul de producţie ecologic şi care provin din import. Modul de prezentare a acestor menţiuni (culoarea, forma şi stilul caracterelor) trebuie să fie asemănător cu cele anterioare. Aceste specificări trebuiesc prezentate sub umătoarea formă „X % din ingredientele de orgine agricolă au fost obţinute conform regulilor de producţie ecologică”.

- produsele conţin numai substanţe autorizate de sistemul de producţie ecologic.

- produsul şi ingredientele sale de origine agricolă nu au suferit tratamente cu substanţe chimice interzise de reglementările sistemului de producţie ecologic.

- produsul şi ingredientele sale de origine agricolă nu au suferit tratamente cu radiaţii ionizante.

- produsul a fost prelucrat ori importat de un operator care se supune măsurilor de control ale unei autorităţi de certificare şi control recunoscute.

- etichetele trebuie să poarte menţiunea numelui şi a numărului de cod al autorităţii ori a organului de certificare şi control sub jurisdicţia căruia se află unitatea care a efectuat ultimele operaţiuni de prelucrare a produsului. Opţional poate fi trecut numele ori codul numeric al statului pe teritoriul căruia a fost obţinut produsul şi care a notificat şi respectă reglementările CEE în privinţa sistemului de producţia ecologic.

Pe produsele care au fost supuse sistemului de inspecţie şi certificare din România poate apărea menţiunea "Agricultură ecologică Ecorom - Sistem de control

Page 78: Bogdan Georgescu

78

RO".

Page 79: Bogdan Georgescu

4.13. Metodologia executării controalelor de acreditare şi a celor de verificare periodică a fermelor ecologice.

Orice operator de produse agroalimentare ecologice, din România, trebuie să înregistreze această activitate la AN.P.E. (Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice) şi să se supună controlului unui organism de inspecţie şi certificare acreditat.

Înregistrarea de către AN.P.E. a operatorilor de produse agroalimentare ecologice se va face pe baza unei notificări a acestora, care va cuprinde unmătoarele menţiuni:

- numele şi adresa operatorului.- amplasarea incintelor şi a parcelelor unde se desfăşoară procesul de

producţie.- natura operaţiunilor şi a produsclor.- angajamentul operatorului pentru efectuarea operaţiunilor în

conformitate cu prevederile legale în vigoare. În cazul unităţilor ori a fermelor de producţie operatorul va indica data la care încetează cultivarea produselor a căror utilizare pe parcelele respective nu este compatibilă cu prevederile sistemului de producţie ecologică.

- numele organismului de inspecţie şi certificare la care operatorul se înregistrează pentru inspecţia unităţii ori a fermei sale.

Inspecţia şi controlul operatorilor de produse agroalimentare se vor face de organisme de inspecţie şi certificare - persoane fizice şi juridice din sectorul public şi privat - acreditate de Ministerul Agriculturii şi Alimenlaţiei prin intermediul AN.P.E..

Organismele de inspecţie şi certiticare trebuie să respecte cu stricteţe confi-denţialitatea datelor, a procedeelor tehnologice, a reţetelor şi a operaţiunilor efectuate de operatorii de produse agroalimentare.

4.13.1. Metodologia executării controlului în sectorul vegetal

Producţia trebuie efectuată în unităţi a căror terenuri agricole (parcele), spaţii de producţie şi depozitare sunt separate de unităţile care nu respectă regulile ecologice de producţie (care practică agricultura convenţională). Unităţile de producţie ecologică pot deţine sectoare de prelucrare ori condiţionare a produselor agricole numai în situaţia în care se limitează la prelucrarea ori condiţionarea propriei producţii agricole.

La debutul programului de control, producătorul (chiar dacă activitatea sa se limitează la recoltarea de produse vegetale provenite din flora spontană) de comun acord cu organismul de control stabilesc:

- o descriere completă a unităţii, care va cuprinde: indicarea loturilor (parcelelor) ce urmează a fi recoltate, locul de depozitare şi după caz locul unde se va efectua operaţiunea de prelucrare ori condiţionare a producţiei agricole.

74- toate măsurile concrete ce trebuiesc luate de către producător la

nivelul unităţii pentru asigurarea respectării dispziţiilor prevăzute de reglementările în vigoare.

Page 80: Bogdan Georgescu

80

- în cazul produselor vegetale provenite din flora spontană, garanţia, oferită după caz de terţi, că producătorul respectă dispoziţiile ce reglementează provenienţa şi valorificarea produselor ecologice.

Această descriere şi măsurile în cauză vor fi consemnate într-un raport de inspecţie, care pentru conformitate, va fi contrasemnat şi de producător. În plus raportul va mai menţiona:

- consemnarea cu exactitate a datei când, pe parcelele unităţii ori în zona unităţii s-a admininstrat pentru ultima oară un produs incompatibil cu reglementările sistemului de producţie ecologic.

- angajamentul producătorului de a respecta reglementările în vigoare privind sistemul de producţie ecologic, acceptul ca în caz de nerespectare a acestor prevederi să suporte măsurile de sancţionare prevăzute de normele în vigoare.

În fiecare an, în termenele stabilite de organul de control, producătorul trebuie să raporteze către acest organism, programul de producţie vegetală, detaliat până la nivel de parcelă.

O contabilitate scriptică şi documentară trebuie ţinută permanent de către organul de certificare şi control pentru a se putea stabilii cu certitudine originea, natura şi cantitatea tuturor materiilor prime cumpărate, precum şi stabilirea cu precizie a utilizării acestor materii prime. O contabilizare scriptică şi documentară se impune a fi ţinută şi în ceea ce priveşte natura, cantitatea şi destinatarul tuturor produselor agricole vândute. Cantităţile sunt însumate pe zile pentru a se putea stabili cantitatea de mărfuri vândute direct consumatorului final.

Este interzisă stocarea în unităţile ecologice a altor materii prime decât cele compatibile cu sistemul de producţie ecologică.

Pe lângă vizitele de inspecţie neanunţate, organismul de control trebuie să efectueze cel puţin o dată pe an, un control complet al întregii unităţi. Reglementările în vigoare permit, în timpul realizării inspecţiilor, prelevarea de rutină a unor probe pentru verificarea prezenţei unor produse neautorizate în cadrul unităţii. Prelevarea probelor este obligatorie ori de câte ori există suspiciuni în privinţa utilizării unor produse neautorizate. După finalizarea fiecărui control se va întocmi un raport de inspecţie ce va fi contrasemnat de un reprezentant oficial al unităţii controlate.

Producătorul are obligaţia de a permite accesul liber al reprezentanţilor organismului de control, pe toată durata desfăşurării controlului, în spaţiile de depozitare ori prelucrare a produselor, pe toate parcelele şi terenurile agricole, precum şi la contabilitatea scriptică a unităţii ori la alte elemente de probă pe care le solicită inspectorii. Producătorul are obligaţia să colaboreze cu bună credinţă şi să pună la dispoziţia organului de control toate informaţiile pe care inspectorii le solicită pentru a se putea aprecia în mod corect situaţia la zi din unitate şi pentru finalizarea în bune condiţii a inspecţiei.

Produsele şi subprodusele ecologice nu pot fi transportate către alte unităţi, înţelegând inclusiv unităţile de desfacere a produselor en gros ori cele de desfacere a produselor cu amănuntul, decât în condiţiile în care acestea sunt ambalate oridepozitate în containere bine închise şi sigilate, de aşa manieră încât să se previnăsubstituirea conţinutului. Ambalajele ori containerele trebuie să fie prevăzute cu etichete care să conţină, următoarele indicaţii prevăzute de dispoziţiile legale:

Page 81: Bogdan Georgescu

81

- numele şi adresa unităţii care aprodus ori prelucrat alimentul.Atunci când este menţionat un alt furnizor, este necesară ataşarea unei declaraţii care să permită unităţii destinatare şi organului de certificare şi control să identifice fără nici un fel de ambiguitate unitatea responsabilă de producerea produsului.

- numele produsului, alături de care se vor face menţiuni asupra modului de producţie ecologic.

Sigilarea ambalajelor şi a containerelor nu este obligatorie atunci când, atât unitatea producătoare de la care se efectuează transpotul cât şi unitatea beneficiară, se supun inspecţiilor unui organ de certificare şi control.

Atunci când un operator exploatează mai multe unităţi de producţie în aceeaşi regiune, iar unele dintre aceste unităţi sunt exploatate în sistem convenţional, produsele vegetale şi locul de depozitare a materiilor prime (fertilizanţii, produsele fitofarmaceutice şi sămânţa) vor fi supuse fără nci o diferenţiere aceluiaşi sistem de control ca şi produsele ecologice. Cu toate acestea producătorul poate beneficia de excepţii de la regulă, în următoarele situaţii:

1. atunci cănd pe suprafaţa agricolă se exploatează culturi perene, pomicultură, viticultură ori hamei şi numai în măsura în care sunt asigurate următoarele condiţii:

- când exploataţia respectivă se înscie în cadrul unui plan de conversie. În cazul în care producătorul se angajează în mod formal, ca în cel mai scurt timp posibil, să ia măsuri pentru iniţierea procesului de conversie şi pentru ultimele suprafeţe de teren agricol spre sistemul de producţie ecologic. Aceasta nu va putea depăşi, în nici un caz, o perioadă de conversie mai mare de cinci ani.

- au fost adoptate măsurile care să garantaze separarea definitivă a produselor ecologice de cele convenţionale în cadrul unităţii în cauză.

- organul de certificare şi control este informat cu cel puţin 48 de ore înainte de încheierea procesului de recoltare.

- imediat după încheierea recoltării, producătorul va comunica autorităţii de certificare şi control, cantitatea exactă a producţiei recoltate de pe suprafaţa în discuţie precum şi toate informaţiile privind caracteristicile care permit identificarea producţiei (calitatea, culoarea, producţia medie la hectar etc.). Tot odată va confirma aplicarea tuturor măsurilor pentru garantarea separării produselor.

Planul de conversie trebuie, în mod obligatoriu, să fie aprobat de cătreautoritatea de certificare şi control, care va putea menţiona şi alte măsuri ce trebuiesc luate în funcţie de particularităţile fiecărei unităţi. Planul de conversie va trebui avizat şi reconfirmat anual de către organul de certificare şi control pe toată durata perioadei de conversie.

Page 82: Bogdan Georgescu

82

4.13.2. Metodologia executării controlului în sectorul de creştere a animalelor

În debutul controlului efectuat de orgnismul de certificare şi control, se vor stabili de comun acord cu producătorul următoare aspecte:

- o descriere completă a adăposturilor de creştere a animalelor, a padocurilor, a ariilor exterioare destinate mişcării şi deplasării animalelor, a păşunilor etc. şi după caz locul de stocare, condiţionare şi prelucrare a produselor animale şi a materiilor prime.

- o descriere completă a metodelor, spaţiilor şi a instalaţiilor de manipulare şi de depozitare a dejecţiilor.

- un plan de împrăştiere a dejecţiilor convenit de comun acord cu autoritatea de certificare şi control, astfel întocmit încât să cuprindă o descriere completă a suprafeţelor de teren arabil destinate producţiei vegetale.

- după caz se vor consemna, inclusiv, dispoziţiile contractuale cu alte unităţi (fermieri) privind suprafeţele ce vor fi fertilizate prin împrăştierea gunoiului de grajd.

- se va întocmi un plan de creştere şi exploatare ecologică în funcţie de specializarea unităţii, care va prevedea aspectele legate de modul de gestionare a alimentaţiei, a celor legate de reproducţie, măsurile sanitar-veterinare etc.

- toate măsurile concrete ce trebuiesc luate la nivelul unităţii zootehnice pentru a se putea asigura respectarea reglementărilor în vigoare cu privire la creşterea ecologică a animalelor.

- toate descrierile, concluziile şi măsurile stabilite de organismul de control în cursul inspecţiei vor fi consemnate într-un raport de control, ce va fi contrasemnat de fermier ori de un reprezentant al unităţii.

- în final, raportul va consemna angajamentul producătorului de a respecta întocmai regulamentul şi recomandările inspectorilor organului de control şi acceptul acestuia de a suporta aplicarea măsurilor punitive în cazul nerespectării reglementărilor legale în vigoare.

Stocarea medicamentelor alopate de uz veterinar şi a antibioticelor, în unităţile de creştere ecologică a animalelor, este permisă atâta timp cât acestea au fost prescrise de un medic veterinar, în cadrul unui tratament riguros justificat şi atâta timp cât acestea sunt stocate într-un loc supravegheat şi sunt consemate în registrul de creştere.

Animalele trebuiesc individualizate de o manieră adecvată fiecărei specii, care să permită identificarea cu uşurinţă a animalelor în ori ce situaţie. Se va efectua individualizarea separată, a fiecărui animal în parte, în cazul animalelor mari şi individual ori numai a lotului în cazul păsărilor şi a animalelor mici.

Se va conduce cu rigurozitate un registru de creştere, care trebuie să rămână în permanenţă la sediul unităţii şi la care organul de certificare şi control trebuie să aibă un acces neîngrădit. Registrul de creştere trebuie să ofere o imagine clară şi o descriere

Page 83: Bogdan Georgescu

83

completă a modului de gestionare a procesului de creştere şi exploatare a efectivului de animale şi trebuie să cuprindă următoarele specificări:

- în funcţie de specie la intrarea animalului în efectiv: originea şi data intrării în efectiv, perioada de conversie, numărul de identificare, antecedentele de ordin medical.

- la ieşirea animalului din efectiv: vârsta, greutatea animalului în cazul sacrificării, numărul de identificare şi destinaţia.

- eventualele pierderi şi justificarea acestora.- alimentaţia: tipul de alimentaţie, proporţia diferitelor

componente în raţie, adaosurile alimentare, perioadele de acces în aer liber, perioadele de transhumaţă.

- profilaxia, intervenţiile terapeutice şi măsurile veterinare: data tratamentului, diagnosticul, natura produsului medicamentos cu care s-a efectuat tratamentul animalului, modalitatea de desfăşurare a tratamentului, prescripţiile medicului veterinar în privinţa în perioadei de carantină şi justificarea eventualelor întârzieri în ceea ce priveşte valorificarea animalului.

Page 84: Bogdan Georgescu

84

II. ELEMENTE DE PROTECTIA MEDIULUI9

5. MONITORINGUL MEDIULUI

5.1. Conţinutul şi structura sistemului de monitoring al mediului

Monitoringul mediului circumscrie un ansamblu de operaţiuni ce includ într-o ordine bine stabilită supravegherea, evaluarea, prognozarea şi avertizarea în legătură cu evoluţia ecositemelor naturale. Scopul urmărit, constă în asiguararea posibilităţii intervenţiei în timp util pentru menţinerea ori restabiliarea stării de echilibru al mediului.

Dinamica mediului este determinată de caracteristicile sale structurale şi funcţionale, pe de o parte, şi de influenţa ansamblului factorilor generatori de impact (pozitiv sau negativ) asupra componentelor sale, pe de altă parte. Prin urmare, informaţia pe baza căruia organul competent va lua decizia finală, trebuie să reflecte în mod cât mai fidel evoluţia calităţii mediului, precum şi evoluţia diferitelor tipuri şi forme de poluare cu care mediul interacţionează.

Principalele atribuţii ale monitoringului de mediu contau în:- generarea unui flux informaţional care să se încadreze în parametrii

cantitativi, calitativi şi structurali corespunzători unui proces decizional eficient.

- asigurarea caracterului integrat al informaţiilor despre mediu.- asigurarea unor programe şi proceduri moderne de gestionare a

bazei de date.- asigurarea unui acces facil la baza de date.

Asigurarea fluxului informaţional prin sistemul de monitorizare a calităţii mediului areloc pe măsură ce se desfăşoară activităţile de prelevare şi analiză aprobelor, crearea bazei de date şi analiza datelor, întocmirea rapoartelor

şidistribuirea acestora (Fig. 1).

Activităţile mai sus menţionate includ o serie de proceduri specifice după cum urmează:

1 prelevarea probelor:a. stabilirea numărului de probe necesare, localizarea

punctelor de prelevare a probelor şi efectuarea măsurătorilor.

b. stabilirea tehnicilor de prelevare a probelor şi executarea acestor proceduri.

c. conservarea probelor.

d. transportul probelor.2 analiza probelor:

a. verificarea funcţionalităţii şi calibrarea instalaţiilor şi a aparaturii de laborator.

Page 85: Bogdan Georgescu

b. organizarea activităţii de laborator.c. stabilirea procedurilor de efectuare a analizelor.d. înregistrarea datelor rezultate în urma efectuării analizelor

3 crearea bazei de date:a. transcrierea şi verificarea datelor.b. stocarea datelor pe suporturi magnetice.

4 analiza datelor:a. verificarea modelelor statistico-matematice de analiză a

datelor.b. verificarea modelelor de simulare a conexiunilor dintre

diferite categorii de date.5 întocmirea rapoartelor:

a. stabilirea termenilor de referinţă în ceea ce priveşte conţinutul, forma de prezentare şi frecvenţa elaborării rapoartelor.

b. stabilirea responsabilităţilor.6 distribuirea rapoartelor:

a. precizarea beneficiarilor (instituţii politice, publice, administrative, tehnice etc.).

b. definirea condiţiilor de distribuire.

MEDIUL

IPRELEVAREA PROBELOR

IANALIZA PROBELOR

ICREAREA BAZEI DE DATE

IANALIZA DATELOR

IINTOCMIREA RAPOARTELOR

DISTRIBUIREA RAPOARTELOR

FORMULAREA CONCLUZIILOR ŞI A DECIZIILOR

Figura 1. Fluxul informaţional în cadrul sistemului de monitoring al calităţii

Page 86: Bogdan Georgescu

86

mediului80

Generarea fluxului informaţional prin intermediul sistemului de monitoringl mediului solicită eforturi materiale, financiare şi umane considerabile. Prin urmare finanţarea activităţilor pe care le presupune monitoringul de mediu va depinde în mod strict de obiectivele politicilor de mediu al fiecărui stat. Politicile de mediu reflectă gradul de dezvoltare economico-socială a unei ţări, sistemul de acorduri şi convenţii intemaţionale pe probleme de mediu la care aceasta a aderat.

Structura sistemului de monitoring se proiectează la nivel naţional şi local, pe factori de mediu şi pe forme de poluare.

Prin structura sa, sistemul de monitoring implică aportul unor instituţii diferite, chiar dacă rolul principal revine, de drept, Ministerului Apelor Pădurilor şi Mediului, acesta trebuie să-şi coordoneze eforturile cu cele ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei ale Ministerului Sănătăţii ale Ministerului Industriei etc.

Având în vedere conţinutul şi structura sistemului de monitoring al mediului, acesta poate fi la rândul său evaluat, pe baza următorilor parametrii funcţionali:

- mărimea şi structura probei prelevate.- zona de de prelevare a probelor şi modul de efectuare a

măsurătorilor.- frecvenţa prelevărilor şi a măsurătorilor.- relevanţa indicatorilor urmăriţi.- modul de respectare a priorităţilor.- flexibilitatea procesului de monitoring al mediului.- gradul de standardizare al metodologiei utilizate.- gradul de corelare a datelor cantitative cu cele calitative.- numărul instituţiilor implicate în generarea şi valorificarea

fluxului informaţional în cadrul procesului de monitorizare a mediului.

Tendinţa de globalizare a fenomenelor şi proceselor cu implicaţii majore asupra mediului, recunoaşterea existenţei fenomenului de poluare transfrontalieră, impun elaborarea unor standarde general valabile ale activităţii de monitoring al mediului. Acest demers ar asigura posibilitatea evaluării stării de ansamblu asupra calităţii mediului la nivel planetar şi fundamentarea pe baza unor criterii general acceptate a acordurilor şi convenţiilor intemaţionale în materie.

5.2. Monitoringul integrat al mediului (M.I.M)

Monitoringul integrat al mediului este definit ca un ansamblu de operaţiuni care fac posibilă cunoaşterea şi explicarea evoluţiei în timp şi spaţiu a parametrilor cantitativi şi calitativi ai mediului, independent ori în corelaţie cu factorii de impact cu care acesta interacţionează.

Sistemul de monitoring integrat al mediului asigură un flux informaţional substanţial, care oferă posibilitatea unor judecăţi de valoare, cu caracter predictibil, ce pot fi urmate de decizii corecte corespunzătoare situaţiilor date. Raportarea la factorii

Page 87: Bogdan Georgescu

87

de impact trebuie făcută în concordanţă cu tipul şi formele diferitelor efecte ale acţiunii antropice asupra mediului.

Principalele obiective ale monitoringului integrat al mediului sunt:- integrarea sistemelor informaţionale sectoriale (apă, aer, sol, floră

etc.) privind calitatea factorilor de mediu.- elaborarea unor programme care să reflecte cât mai fidel calitatea

reală a factorilor de mediu şi posibila evoluţie a acestora.- elaborarea unei bănci de date cât mai completă, uşor accesibilă,

necesară fundamentării deciziilor de conservare şi protejare a mediului.

- asigurarea condiţiilor de interconectare a monitoringului integrat al mediului (dintr-un stat) cu sistemul global de supraveghere al mediului (GEMS) ori cu alte sisteme zonale ori internaţionale de supraveghere a mediului.

Necesitatea promovării monitoringului integrat decurge din următoarele aspecte:

- posibilitatea evaluării cantitative şi calitative a mediului într-un context socio-economic.

- asigurarea preponderenţei acţiunilor preventive în managementul mediului, în condiţiile creşterii posibilităţilor de previzionare a impactelor de mediu.

- asigurarea posibilităţii comparării informaţiilor ce vizează calitatea mediului la nivel regional, continental şi global.

- asigurarea informaţiilor necesare pentru o reacţie rapidă şi eficientă a factorilor decizionali în cazul unor riscuri ecologice majore.

- asigurarea sporirii eficienţei utilizării resurselor pentru realizarea unor proiecte în domeniul protecţiei mediului şi a reconstrucţiei ecologice.

Monitoringul integrat al mediului îndeplineşte următoarele funcţii:- controlul imisiilor - se organizează la nivel de bazin hidrografic,

unitate administrativ-teritorială, zonă de tranzitare a poluanţilor atmosferici şi zonă de supraveghere a poluării transfrontaliere.

- controlul emisiilor - vizează apele uzate şi evacuarea poluanţilor în atmosferă.

- evaluarea şi controlul eficienţei măsurilor de protecţie a mediului.- are ca finalitate identificarea şi aplicarea măsurilor de intervenţie

asupra surselor de emisie pentru a se asigura respectarealimitelor prevăzute în norme şi standarde.

Monitoringul inegrat al mediului presupune urmărirea cu atenţie a următoarelor sectoare:

- meteorologie / climă.- aer.

Page 88: Bogdan Georgescu

88

- apă (din surse naturale: râuri, lacuri, ape subterane, ape marine; ape uzate rezultate din activităţi antropice: industrie, transport, agricultură).

- sol.- deşeuri.- flora şi fauna terestră.- flora şi fauna acvatică.- sănătate publică.- resurse naturale, zone umede, biodiversitate.- radioactivitate.

Pornind de la structura unor sisteme similare, organizate pe plan mondial şi de la conţinutul informaţiilor furnizate de acestea, se disting trei categorii principale de componente ale mediului ce intră în contact cu agentul poluant. Acestea se diferenţiază în funcţie de atributele lor specifice în ceea ce priveşte modul de propagare , transformare şi acumulare a unor poluanţi, în trei sectoare de investigaţii după cum urmează:

- vectori de propagare - a poluanţilor, cum ar fi apa, formele de mişcare ale aerului şi activităţile antropice. Sunt caracterizaţi în principal prin: concentraţii specifice, debite masice şi vitezele de dispersie.

- interfeţele de contact ca solul, sedimentele şi deşeurile sunt caracterizate prin timpul şi indicii de retenţie, schimbul ionic, capacitatea de adsorbţie şi absorbţie.

- mediile de bioacumulare : flora şi fauna terestră, flora şi fauna acvatică, la nivelul populaţiei umane şi în diferite segmente naturale cum ar fi zonele umede. Se caracterizează prin rata de bioacumulare, rata de bioconversie, coeficienţii de retenţie şi prin ecotoxicitate.

Fiecare din cele trei sectoare de investigaţii sunt supraveghiate în cadrul monitoringului integrat al mediului de trei subsisteme:

- subsistemul "monitoring".- subsistemul "laborator".- subsistemul "management informatic".

Prin subsistemul "Monitoring" se asigură constituirea şi funcţionarea în flux integrat a următoarelor reţele de supraveghere:

- reţeaua pentru supravegherea calităţii apelor.- reţeaua pentru supravegherea calităţii aerului.- reţeaua pentru supravegherea ploilor acide.- reţeaua pentru supravegherea radioactivităţii.- reţeaua informaţională privind calitatea solului.- reţeaua informaţională privind starea florei şi faunei.- reţeaua informaţională privind sănătatea umană.

Page 89: Bogdan Georgescu

89

În subsistemul "Laborator" sunt cuprinse activităţile axate pe efectuarea analizelor, a măsurătorilor, pe validarea şi prelucrarea statistică primară a datelor.

Acest subsistem presupune costurile cele mai ridicate, valoarea activităţilor de laborator reprezentând 20-25% din fondurile alocate protecţiei mediului în ansamblu, respectiv peste 75% din cele destinate finanţării sistemului de monitoring integrat al mediului. În scopul asigurării calităţii informaţiilor în funcţie de importanţa acestora, subsistemul "Laborator" prezintă o structură piramidală, fiind format din:

- Laboratoare Naţionale de Referinţă, cuprinse în programe transnaţionale de monitoring.

- Laboratoare de specialitate, localizate la nivelul filialelor R.A.A. "Apele Române" şi A.P.M.-urilor (agenţiilor locale de protecţie a mediului) cu rol de sinteză.

- Laboratoare de bază, de la nivelul A.P.M.-urilor, care realizează recoltarea de probe şi efectuarea de măurători.

Subsistemul "Management informatic" realizează prelucrarea statistică completă a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate de subsistemul "Laborator", astfel încât să facă posibilă:

- integrarea datelor, ca o primă etapă ce se desfăşoară în paralel cu stocarea datelor sectoriale.

- corelarea intersectorială a cauzelor şi efectelor, cu scopuldeterminării unor indicatori globali ai calităţii mediului şi a caracterizării interdependenţelor dintre diferite sectoare deinvestigaţii.

Reţelele de supraveghere se diferenţiază la nivelul fiecărui sector de investigaţii în funcţie de o serie de parametri, cum ar fi:

- densitatea reţelei de supraveghere.- frecvenţa activităţii de supraveghere.- natura indicatorilor urmăriţi.- structura staţiilor de supraveghere.- procedeele de prelevare a probelor de efectuarea măsurătorilor şi de

analiză.Se poate vorbi de două tipuri de reţele: de fond şi de impact. Reţelele de

impact, la rândul lor, se grupează în reţele pentru controlul imisiilor şi reţele pentru controlul emisiilor (prin care se realizează aşa-numitul automonitoring).

6. EVALUAREA IMPACTULUI DE MEDIU

Studiul de impact urmăreşte investigarea ştiinţifică a efectelor complexe, ce ar putea rezulta ca urmare a unei activităţi antropice existente ori a uneia ce urmează a fi promovată, asupra mediului înconjurător. Studiul de impact va stabili, efectele, pe termen scurt şi mediu, ce pot fi determinate de o anumită activitate umană sau un project asupra mediului. Aceast studiu şi analiza contextului în care se va desfăşura acţiunea antropică vor permite identificarea, estimarea şi în cele din urmă evaluarea efectelor complexe pe care acestea le determină. Rolul studiului de impact nu se

Page 90: Bogdan Georgescu

90

opreşte aici, în continuare, pe baza evaluării efectelor, se formulează o gamă largă de opţiuni asupra măsurilor menite să contracareze efectele negative ale activităţii antropice.

Având în vedere cele prezentate, necesitatea studierii şi evaluării impactului unei activităţi umane asupra mediului, este justificată de următoarele argumente:

- iniţierea din timp a unor acţiuni menite să reducă efectele negative colaterale, determinate de o anumită activitate ori acţiune umană.

- evaluarea obiectivă a tuturor posibilităţilor, în vederea selectării strategiei optime de acţiune pentru prevenirea ori diminuarea în limite acceptabile a acţiunii nefaste asupra mediului.

- necesitatea conştientizării şi implicării populaţiei în procesele de decizie şi de promovare a unor activităţi sau proiecte care le vor influenţa existenţa într-un fel sau altul.

Datorită naturii factorilor implicaţi, studiul de impact nu se realizează printr- o simplă parcurgere secvenţială a etapelor specifice: analiză, identificare, evaluare şi proiectare de acţiuni, ci printr-un proces continuu - repetitiv, în care unele dintre etape se repetă în noi condiţii.

Deosebit de importantă pentru studiul de impact este stabilirea şi comunicarea rezultatelor obţinute în timp util către organele competente.

În mod evident studiul de impact are un caracter interdisciplinar, caracter impus de analiza sistemică a impactului asupra mediului. Acest caracter impune atât modul cum se realizează studiul de impact, cât şi domeniile de competenţă ştiinţifică implicate în realizarea studiilor de impact. Astfel, studiile de impact apelează aproape la toate modalităţile de investigare ştiinţifică: analitică, empirică, sintetică, dialectică ori globală. Implică în demersul ştiinţific de evaluare, în afara experţilor în domeniul protecţiei mediului, ingineri, economişti, sociologi, jurişti, scoţând astfel în evidenţă caracterul de interdisciplinaritate a studiilor de impact.

6.1. Etapele studiului de impact

Studiul de impact presupune parcurgerea, într-o succesiune bine stabilită, a mai

multor etape obligatorii, care la rândul lor implică o serie specifică de faze :

- analiza preliminară :

Page 91: Bogdan Georgescu

■ stabilirea obiectivelor

■ descrierea obiectivului

■ delimitarea ariei luate în studiu

- identificarea subiectelor :

■ analiza sistemului şi a subsistemelor generatoare de

impact

■ analiza ariei ori a ariilor de impact

■ descrierea efectelor cu caracter de impact (datorate

acţiunii antropice)

- estimarea efectelor :

■ estimarea mărimii şi a importanţei efectelor

■ analiza probabilităţii de manifestare a efectelor

- evaluarea efectelor :

■ definirea listei de efecte ce pot fi evaluate

■ evaluarea efectelor pe baza a diferite seturi de

criterii sectoriale ori globale

- proiectarea acţiunilor şi strategiilor :

■ identificarea acţiunilor menite să contracareze

efectele negative

■ identificarea acţiunilor menite să stimuleze efectele

pozitive

■ evaluarea acţiunilor cu seturi de criterii alternative

■ proiectarea strategiilor de acţiune

- evaluarea complexă şi propunerea planului de acţiune

- comunicarea şi mediatizarea rezultatelor :

■ realizarea anchetelor sociale şi a meselor rotunde pe

tema studiului

■ colectarea observaţiilor şi a propunerilor

- definitivarea studiului de impact şi transmiterea concluziilor la

factorii de decizie:Pentru reuşita studiului de impact este necesară stabilirea limitelor de

investigare, atât ca extindere, cât şi ca aprofundare, fapt ce va permite orientarea efortului astfel încât, în condiţiile date, să se obţină rezultate concludente şi semnificative. Domeniile de limitare a ariei de investigaţie se referă la:

- dimensiunile zonei luate în studiu de impact.86

- orizontul de timp până la care se extinde studiul efectelor.

Page 92: Bogdan Georgescu

92

- aria geografică a propagarii efectelor.- tipurile de acţiune programate.

Procesul de estimare a efectelor constă în aprecierea cantitativă şi calitativă a unor procese sau fenomene. Având în vedere noutatea problemelor, lipsa unor date anterioare sau similare, natura extrem de diversă a efectelor, a complexităţii, incertitudinii şi multitudinii de interacţiuni, estimarea în termeni calitativi se poate dovedi unica soluţie. Estimarea cantitativă, care necesită construirea de modele matematice sau fizice, oferă doar o bază de interpretare parţială a rezultatelor obţinute.

La un nivel general de interpretare, faza de estimare a studiului de impact necesită precizarea probabilităţii în ceea ce priveşte întinderea efectelor, a perioadei în care se vor manifesta, a vitezei de difuziune a acestora, a dinamicii lor etc..

La baza estimării efectelor stă mărimea, aceasta determinându-se pe baza nivelului unor indicatori cuantificabili care le caracterizează. Mărimea efectelor, aşa cum este apreciată prin intermediul indicatorilor, se raportează întotdeauna la diferite niveluri de referinţă, la anumite standarde, la intervale specifice de admisibilitate.

Necesitatea cuantificării se impune în studiile de impact care solicită o agregare a indicatorilor. In aceste situaţii este necesară transformarea aspectelor calitative în mărimi cantitative, cu ajutorul unor metode care să facă posibilă asocierea şi medierea lor. Principalul avantaj al cuantificării este reprezentat de precizia sporită, mai apropiată de dimensiunea reală a fenomenului, îndeosebi în situaţiile în care se fac comparaţii în timp şi spaţiu. Datele cifrice pot fi utilizate în situaţiile în care termeni ca "impact semnificativ" ori alţi termeni similari sunt ambigui şi generează confuzie.

6.2. Indicatori ai studiilor de impact

Indicatorii primari care prezintă un mare interes în contextul studiilor de impact sunt indicatorii care reflectă starea de calitate sau de poluare a mediului. Realizarea unor obiective economice, promovarea unor noi tehnologii, construcţia de drumuri sau aeroporturi etc. implică modificarea mediului natural. Modificarea mediului, de cele mai multe ori în sens negativ, face necesară promovarea unor sisteme de observaţii şi măsurători, pe baza cărora să se elaboreze standardele de calitate a apei, aerului, solului etc.. Aceste standarde promovează şi legiferează nivelele admise, concentraţiile, limitele sau pragurile după care se apreciază modificările survenite în mediul înconjurător.

O primă etapă, în aprecierea dinamicii şi a modificării mediului înconjurător, este reprezentată de analiza modificarilor survenite la nivelul diferitelor componente ale mediului cum ar fi : apa, aerul, nivelul zgomotelor şi a vibraţiilor, solul, biodiversitatea şi sănătatea umană. Pentru fiecare dintre aceşti factori de mediu, toate ţările şi-au stabilit şi adoptat standarde de calitate şi nivele maxime în privinţa emisiilor de poluanţi. Limitele prevăzute în aceste standarde naţionale sunt apropiate, ele încadrându-se în general în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau de cornisiile de specialitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) sau ale Comisiei Economice Europene (CEE).

O a doua etapă constă în cuantificarea, a acestor indicatori primari în indicatori globali care să exprime starea de calitate a mediului la nivelul ecosistemelor.

Page 93: Bogdan Georgescu

93

Trebuie subliniat că studiile de impact nu se referă numai la indicatorii primari sau globali ce caracterizează calitatea mediului. Aceştia se analizează, după caz, în corelaţie şi cu indicatori care includ efectele economice şi sociale ale poluării. În aceste situaţii principiul de bază, în procesul de fundamentare a deciziei, constă în evaluarea costului aducerii zonei afectate la situaţia anterioară poluării sau a costului necesar pentru evitarea poluării.

Introducerea unei dimensiuni economice pentru analiza poluării mediului natural este dificilă, datorită marii diversităţi de situaţii, ea putând deveni însă operaţională pentru cazuri concrete şi aspecte particulare. Costul poluării poate fi divizat în patru categorii:

- costul prejudiciului, respectiv costul prejudiciilor directe (recolte distruse, maladii prefesionale etc.).

- costul evitării, respectiv costul economic şi social al evitării prejudiciilor (echipamente de filtrare a aerului, echipamente de protecţie etc.).

- costul atenuării, respectiv costul resurselor necesare pentruatenuarea poluării şi încadrarea ei în standarde.

- costul urmăririi, respectiv costul resurselor necesare pentruproiectarea, planificarea, urmărirea şi controlul poluării.

Estimarea acestor costuri poate să ofere o apreciere globalăasupra

fenomenului de poluare, şi numai tratarea lor într-un ansamblu integrateste în

măsură să releve dimensiunile reale ale poluării.

6.3. Metode şi tehnici de evaluare a impactului ecologic

Metodele şi tehnicile folosite în procesul de evaluare a impactului ecologic (EIE) s-au dezvoltat în special în ultimii douăzeci de ani. Pentru realizarea evaluării este necesară o echipă interdisciplinară de specialişti care se concentrează în paralel atât asupra relaţiilor sintetice cât şi asupra discuţiilor în detaliu ale fiecărui aspect implicat în studiu. Pentru obţinerea de informaţii se apelează la instituţii şi centre de specialitate care deţin sau pot fi în măsură să obţină informaţiile respective.

Prelucrarea datelor de bază se poate face prin:- reprezentări grafice.- prelucrarea listelor de control.- prin calculul matricelor de impact.- elaborarea unor scheme sau grafuri funţionale.- elaborarea unor modele integratoare.

Reprezentari graficeAceastă metodă presupune reprezentarea separată a diferiţilor indicatori sau

parametri de mediu în funcţie de alţi parametri sau indicatori caracteristici proiectului.Hărţile ecologice ale zonei pot fi suprapuse pe harta proiectului şi a zonei

afectate pentru a evidenţia amploarea şi specificul impactului.

Page 94: Bogdan Georgescu

94

În prezent, această metodă se realizează prin Sistemul de Informaţii Geografice (GIS).

Liste de controlÎn acest caz se folosesc liste cu impacturi potenţiale pregătite pe baza

experienţei acumulate în timp. Metoda constă în compararea diferitelor variante (tehnologice şi de amplasament). Prin intermediul listelor de control se vor putea face previziuni care să releve impacturile pe termen lung sau scurt, efectele reversibile sau ireversibile. impacturile locale sau exterioare.

Matrice de impactÎn prezent, este metoda cea mai folosită în procesul de evaluare a impactului de

mediu. Ea implică compararea diferiţilor factori într-o matrice în cruce. La intersecţia activităţilor umane cu factorii ecologici sunt cuantificate intensitatea şi importanţa impactului.

Una din cele mai cunoscute matrice, aşa-numita matrice Leopold, acoperă 100 de feluri de operaţiuni, care produc impacturi şi 88 factori de condiţii ecologice.

Folosirea acestei metode permite analizarea tuturor relaţiilor posibile, ceea ce face evaluarea totală mai obiectivă. De subliniat că matricele pot evalua atât impactul direct cât şi cel indirect.

De obicei, în aceste matrice se folosesc scări şi metode gradate pentru diferenţierea rolului diferitelor tipuri de activităţi şi factori ecologici ceea ce dă un caracter complex acestei metode.

Scheme sau grafuriAceste tehnici pun în relaţie cauzele unui impact cu efectele lui. Aceasta nu

implică doar efectele de ordinul întâi (impactul direct), ci şi cele de ordinul doi sau trei (impactul indirect). Valoarea deosebită a acestei metode constă în reprezentarea grafică a rezultatelor, care de cel mai multe ori nu este foarte complicată şi prin urmare uşor de dezbătut în cadrul comunităţilor locale sau cu autorităţile.

7. AUDITUL DE MEDIU

Prin audit de mediu se defineşte procesul de examinare şi expertiză (implicând analize, teste şi confirmări), al cărui scop este de a verifica în ce măsură o întreprindere în ansamblu, sau anumite structuri componente ale acesteia, respectă cerinţele legale, locale sau naţionale, de protecţia mediului. Auditul este o metodologie care permite evaluarea unei anumite situaţii în raport cu o situaţie de referinţă. Auditul de mediu ori ecoauditul este, de asemenea, un instrument de gestiune cu ajutorul căruia se stabileşte performanţa măsurilor aplicate cu scopul protecţiei mediului. Auditul de mediu trebuie să fie precedat de o analiză de mediu prin care se pun în evidenţă formele de impact ale activităţii socio-economice asupra mediului.

Ecoauditul ori auditul de mediu se deosebeşte de alte tehnici de evaluare a relaţiei dintre mediu şi sistemul tehnico-productiv ori cel socio-economic, cum ar fi evaluarea impactului de mediu. In timp ce evaluarea impactului de mediu se referă la identificarea, prognozarea, normalizarea, evaluarea propriu-zisă şi comunicarea potenţialelor efecte ecologice asociate unui proiect de investiţii (răspunzând în totalitate principiului acţiunii preventive în managementul mediului), auditul de mediu constă într-o activitate centrată pe analiza sistematică a performanţei ecologice reale

Page 95: Bogdan Georgescu

95

ce caracterizezază ansamblul activităţilor curente dintr-oîntreprindere.

Auditul de mediu a apărut la începutul anilor 1970 cu scopul evaluării performanţei ecologice a unor activităţi din domeniile petrolier şi cel al industriei chimice. In timp s-a realizat o extindere a activităţii de audit de mediu şi asupra altor domenii de activitate, datorită în principal următorilor factori:

- creşterea frecvenţei accidentelor cu impact ecologic de peplatformele industriale.

- multiplicarea considerabilă a reglementărilor privind protecţia mediului, atât la nivel local, regional cât în special la nivel global.

- intensificarea acţiunilor societăţii civile, mai ales prinintermediul organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţiamediului, în direcţia cunoaşterii şi limitării efectelor negative ale activităţilor economico-sociale asupra sistemelor naturale şi asupra mediului în ansamblul său.

- creşterea frecvenţei situaţiilor de recuperare a prejudiciilor aduse mediului, în contextul creerii cadrului legislativ adecvat aplicării principiului „Poluator = Plătitor” ori a altor principii economice ale poluării.

Ecoauditul se înscrie într-o politică coerentă de promovare a mijloacelor, instrumentelor şi metodelor ce au drept obiectiv final conservarea stării de echilibru şi a capacităţii de suportabilitate a mediului. Ţinând cont de conţinutul său, se poateaprecia că, activitatea de ecoaudit are următoarele obiective principale:

- evaluarea măsurii în care managementul, sistemele şiechipamentele ecologice funcţionează la parametrii proiectaţi, în concordanţă cu cerinţele respectării condiţiilor de menţinere a echilibrelor sistemelor naturale.

- evaluarea gradului de respectare a politicii şi normelorîntreprinderii în materie de restricţii ecologice.

- evaluarea gradului de respectare, de către unitate, a legilor şi a reglementărilor în domeniu.

- diminuarea expunerii oamenilor la riscurile datorate degradării mediului.

Prin urmare, sfera de cuprindere a auditului de mediu se referă laurmătoarele aspecte:

- presiunea exercitată asupra mediului ca sistem:■ istoricul zonei de amplasare a unităţii industriale.■ resursele şi tehnologiile utilizate.■ sistemul de depozitare a materialelor (suprateran şi

subteran).■ emisiile atmosferice ale unităţii.■ modalităţile de evacuare a apelor uzate.■ modul de evacuare a deşeurilor solide rezultate.

Page 96: Bogdan Georgescu

96

■ evacuarea şi neutralizarea deşeurilor lichide cu risc ecologic major.

■ transportul deşeurilor în cadrul ori în afara unităţii.■ măsurile de prevenire a deversărilor de substanţe

toxice.■ situaţia la zi a acordurilor şi a autorizaţiilor de

mediu.- riscurile la care sunt expuşi angajaţii unităţii:

■ expunerea personalului la aerocontaminanţi.■ expunerea personalului la factori fizici: zgomot,

radiaţii, căldură etc..■ informarea personalului asupra riscurilor cărora

este expus.■ verificarea metodelor şi sistemelor de ventilaţie.■ asigurarea echipamentului de protecţie

individuală.■ instruirea personalului în legătură cu prevenirea

riscurilor de poluare şi contaminare.■ instituirea programelor de supraveghere

medicală.- riscurile la care sunt supuşi consumatorii:

■ elaborarea programului de securitate privindrespectarea condiţiilor de fabricaţie.

■ controlul calităţii produsului.■ evaluarea sistemului de ambalare, stocare şi

expediere a produsului.■ evaluarea procedurilor de retragere a produsului de

pe piaţă.■ informarea clientului în legătură manipularea şi

utilizarea produsului.■ controlul la nivelul verigilor fluxului de fabricaţie.

- strategia de asigurare a securităţii activităţii din întreprindere:■ politica şi regulile de asigurare a protecţiei muncii,

a producţiei şi a protecţiei mediului.■ anunţarea şi înregistrarea eventualelor accidente

ecologice.■ anchetarea şi analizarea cauzelor de producere a

accidentului.■ elaborarea regulilor speciale de acces în locurile

periculoase şi a modalităţilor de intervenţie în caz de avarie.

■ stabilirea vitezei de reacţie în situaţii de urgenţă (stabilită în urma unor simulări ori a unor situaţii reale).

Page 97: Bogdan Georgescu

97

■ comunicarea şi informarea în legătură cu strategia securităţii procesului de producţie.

Ansamblul acţiunilor de protecţie a mediului pot fi clasificate, din punct de vedere spaţial, în:

- acţiuni locale sau punctiforme.- acţiuni la nivel regional.- acţiuni la nivel naţional sau global.

Se consideră că, în etapa actuală, pentru ţara noastră, acţiunile locale sau punctiforme au rolul determinant în asigurarea redresării ecologice, a conservării calităţii factorilor de mediu. Instrumentul cel mai adecvat pentru cuantificarea potenţialelor riscuri pe care o unitate de producţie le poate determina asupra mediului înconjurător, este reprezentat de auditul de mediu. Prin intermediul auditului de mediu, sistemul de management de mediu al unei întreprinderi, poate să asigure echipa de conducere că:

- întreprinderea respectă, prin întreaga saactivitate, toateprevederile actelor normative, pe linia protecţiei mediului.

- că activităţile interne, sistemul deorganizare şistructuraîntreprinderii precum şi procedurile interne pe linia preocupărilor de protecţia mediului, sunt clar definite.

- riscurile de mediu ale întreprinderii sunt cunoscute şi se află sub control.

- întreprinderea are fondurile şi serviciile de mediu asigurate, că există garanţia aplicării şi ţinerii sub control a activităţii respective, atât la nivelul serviciului de specialitate, cât şi la nivelul întreprinderii.

Auditul de mediu trebuie aplicat la toate întreprinderile cu activitateeconomică ce determină efecte negative asupra mediului, existând astfelpreocuparearesponsabililor unităţii pentru managementul de mediu alîntreprinderii.

Auditul unei întreprinderi poate fi organizat ca:- audit intern, - este organizat de către conducerea întreprinderii şi

este realizat de o echipă de specialişti din întreprindere (posibil şi cu colaboratori externi). Prin intermediul acestui audit conducerea întreprinderii, se asigură că în interiorul unităţii este respectată legislaţia de mediu, sunt respectate standardele de mediu şi prevederile actelor de reglementare a activităţii întreprinderii din punct de vedere al mediului (acord, autorizaţie) etc..

- audit extern, - este organizat de organe competente şi realizat de o echipă de specialişti din exteriorul întreprinderii în colaborare cu serviciile implicate în activitatea de mediu din întreprindere. Prin acest audit se verifică, cu o obiectivitate mult mai mare, în ce măsură sunt respectate şi realizate condiţiile menţionate mai sus. Se certifică, de asemenea, modul de implicare şi conştientizare a personalului angajat în aceste probleme. De asemenea, se verifică relaţiile şi modul de funcţionare a serviciilor cu atribuţii în

Page 98: Bogdan Georgescu

98

funcţionarea corespunzătoare a managementului de mediu.În timp, această activitate va căpăta o anumită periodicitate şi va fi pusă în

practică ori de câte ori întrepinderea se restructurează, introduce noi tehnologii, realizează noi produse etc.

La nivelul Uniunii Europene, cât şi în ţara noastră, se află în curs de derulare adoptarea unor standarde de definire a principalelor elemente legate de practica auditului de mediu.

Auditul de mediu al unei întreprinderi presupune desfăşurarea următoarelor activităţi:

- activităţi de pre-audit.- activităţi de audit propriu-zise.- activităţi de post-audit.

În activităţile de pre-audit sunt incluse:- selecţia sectoarelor ce vor fi auditate.- selecţia echipei de audit.- elaborarea planului, scopului şi graficului de desfăşurare a

auditului.- alocarea resurselor.- întocmirea formularelor şi obţinerea de informaţii premergătoare

asupra sectoarelor ce urmează să fie auditate.In etapa activităţilor de audit propriu-zise sunt incluse mai multe subetape:

- înţelegerea sistemului şi procedurilor interne de management.

- precizarea punctelor tari şi a celor slabe în procedurile interne de

management.

- sintetizarea evidenţelor auditului.

- evaluarea observaţiilor şi rezultatelor auditului.

Activităţile de post-audit cuprind:

- înaintarea raportului de audit la departamentul superior.

- identificarea soluţiilor.

- pregătirea recomandărilor.

- stabilirea responsabilităţilor pentru acţiunile corective.

- stabilirea graficului de acţiuni.

In alegerea obiectivelor programului de audit, specifice fiecărei întreprinderi,

trebuiesc avute în vedere următoarele criterii:

- importanţa obiectivelor.

- măsura în care acestea sunt operaţionale.

- măsura în care sunt specifice scopului urmărit şi sunt cuantificabile.

- măsura în care pot fi controlate.

- măsura în care pot fi coordonate.In auditul de mediu sau în materializarea programelor de audit al unei

întreprinderi apar numeroase probleme care trebuiesc avute în vedere, cum ar fi:- organizarea şi conducerea unui program de audit de mediu.

Page 99: Bogdan Georgescu

99

- planificarea acţiunilor şi a modului de organizare a urmăririi acestora.

- întocmirea chestionarelor şi a protocoalelor de audit de mediu.- evaluarea răspunsurilor şi conducerea interviurilor.- întocmirea rapoartelor de audit de mediu.

8. PROIECTAREA ARIILOR PROTEJATE

8.1. Aspecte generale

Cel mai important pas în conservarea comunităţilor biologice îl reprezintă crearea pe cale legislativă a ariilor protejate. Aplicarea legislaţiei şi crearea de arii protejate nu asigură în totalitate prezervarea diversităţii biologice, dar reprezintă totuşi un important punct de plecare în această acţiune.

Ariile protejate pot fi create prin mai multe modalităţi, două din cele mai obişnuite mecanisme fiind acţiunea guvernamentală (adesea la nivel naţional, dar şi la nivel regional sau local) şi achiziţionarea de terenuri de către organizaţiile implicate în activităţile de conservare a biodiversităţii. Guvernele pot delimita terenuri care să fie folosite ca arii protejate şi pot promulga legi ce permit valorificarea economică, în limite bine stabilite, a resurselor şi habitatelor. Multe arii protejate au fost create de organizaţii civile de conservare a biodiversităţii, cum ar fi The Nature Conservancy şi The Audubon Society. Un model ce devine foarte utilizat este acela al parteneriatelor între guvernul unei ţări în curs de dezvoltare şi organizaţiile de conservare a biodiversităţii, bănci multinaţionale sau guverne ale unor ţări dezvoltate. În astfel de parteneriate, organizaţiile de conservare a biodiversităţii furnizează de obicei fondurile, instruirea, experienţa ştiinţifică şi managerială pentru asistarea ţării în curs de dezvoltare în crearea unor noi arii protejate. Acest tip de parteneriat este în creştere datorită noilor căi de finanţare oferite de Global Environmental Facility (GEF), creat de Banca Mondială şi de agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ariile protejate sunt create şi de societăţile tradiţionale care încearcă să-şi conserve şi să-şi menţină propriile culturi. Guvernele din mai multe ţări printre careS.U.A., Canada, Brazilia şi Malaezia au recunoscut dreptul de proprietate al comunităţilor tradiţionale, deşi adesea nu fără conflicte în justiţie, în presă sau prin declanşarea unor dezbateri publice privind drepturile asupra terenurilor. În multe cazuri, afirmarea drepturilor locale asupra terenurilor au implicat confruntări violente cu autorităţile ce căutau să dezvolte zonele în discuţie.

Odată ce terenul intră sub regim de protecţie, deciziile trebuiesc luate în funcţie de gradul maxim permis al intervenţiei umane. IUCN (International Union for the Conservation of Nature and Natural Resources) a dezvoltat un sistem de clasificare a ariilor protejate, ce acoperă un domeniu cuprins între conceptul de uz minimal şi conceptul de uz intensiv al habitatelor de către comunităţile umane.

- I. Rezervaţii naturale stricte şi zonele sălbatice - protejează speciile şi procesele naturale eliminând pe cât posibil, în totalitate, influenţele factorului antropic. Aceste areale furnizează exemple reprezentative de diversitate biologică în scop educativ, pentru studii ştiinţifice şi monitoring de mediu (de exemplu, Rezervaţia

Page 100: Bogdan Georgescu

100

Ştiinţifică Gemenele, Roşca-Buhaiova, Peştera Cloşani, Acvatoriul Litoral Marin Vama Veche - 2 Mai).

- II. Parcurile naţionale - sunt areale extinse cu peisaje naturale

Page 101: Bogdan Georgescu

menţinute pentru a oferi protecţie unuia sau mai multor ecosisteme de interes ştiinţific, educaţional sau recreativ. De obicei, parcurile naţionale, nu sunt folosite pentru exploatarea comercială a resurselor (de exemplu, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Rodna).

- III. Monumentele naturii - reprezintă arii protejate ce conţin unul sau mai multe elemente naturale şi/sau culturale care au valoare unică datorită rarităţii, reprezentativităţii, calităţii lor estetice sau semnificaţiei culturale (de exemplu, Detunata Goală, Piatra Teiului, Lacul Albastru, Râpa Roşie, Situl fosilifer Aliman).

- IV. Ariile de gestionare a habitatelor şi speciilor - constituie suprafeţe terestre şi marine supuse unei intervenţii antropice active pentru a menţine habitatele şi pentru a crea condiţii propice dezvoltării unor specii (de exemplu ,Tinovul Poiana Ştampei, Codrul Secular Slătioara, Fânaţele Clujului-Copârşaie, Lacul Sf. Ana).

- V. Peisaje terestre şi marine protejate - sunt suprafeţe terestre şi marine unde relaţia om-natură stabilită în timp a determinat apariţia unor peisaje cu valori estetice, ecologice şi culturale deosebite, cu diversitate biologică mare. Conservarea integrităţii relaţiilor tradiţionale este vitală pentru menţinerea, protecţia şi evoluţia acestor arii protejate. Exemplele citate în diverse lucrări includ sate de pescari, livezi, păşuni etc.. Astfel de locuri oferă oportunităţi speciale pentru turism şi recreere (de exemplu, Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina, Cheile Bistriţei Ardelene, Pădurea Bogăţii).

- VI. Ariile protejate pentru administrarea resurselor - sunt suprafeţe ce conţin predominant ecosisteme naturale nemodificate, realizate pentru protecţia pe termen lung a acestor ecosisteme şi menţinerea biodiversităţii lor, asigurând în acelaşi timp dezvoltarea comunităţilor umane. Aceste areale sunt adesea întinse şi pot include utilizări tradiţionale şi moderne ale resurselor naturale.

Din categoriile definite de IUCN, primele cinci arii de protecţie pot fi considerate arii protejate tipice, cu habitatele administrate în mod special pentru gestionarea diversităţii biologice. O definiţie riguroasă ar include în categoria ariilor protejate stricte doar primele trei categorii. Arealele din categoria VI nu sunt administrate special pentru menţinerea diversităţii biologice, deşi aceasta poate reprezenta un obiectiv secundar al managementului. Ariile administrate, au o semnificaţie specială deoarece sunt în general mai extinse decât ariile protejate stricte şi pot conţine încă multe sau majoritatea speciilor iniţiale. Ariile protejate sunt adesea incluse într-o matrice de arii administrate.8.2. Stabilirea priorităţilor pentru protecţie

96Intr-o lume aglomerată şi cu surse de finanţare limitate, trebuiesc stabilite clar

priorităţile pentru conservarea diversităţii biologice şi, cel mai important, speciile care trebuiesc protejate. Deşi asociaţiile de conservare a biodiversităţii promovează

Page 102: Bogdan Georgescu

102

importanţa actuală sau potenţială a fiecărei specii, zilnic se pierd iremediabil specii vegetale şi animale

Cercetările relevă că pot fi folosite trei criterii în stabilirea priorităţilor de conservare a speciilor şi comunităţilor.

- 1. Unicitatea. O comunitate biologică reprezintă o prioritate pentru conservare dacă este alcătuită în special din specii endemice. O specie este mai valoroasă şi cu atât mai mult se impune menţinerea sa cu cât din punct de vedere taxonomic este unică fiind singura specie din genul sau familia sa, decât dacă este membrul unui gen cu specii multiple.

- 2. Pericolul de extinţie. Speciile pe cale de dispariţie prezintă o preocupare mai urgentă decât speciile ce nu sunt ameninţate cu dispariţia. Astfel cocorul american (Grus americana), cu circa 155 de exemplare, prezintă un interes mai mare decat cocorul de dună (Grus canadensis), cu circa 500 000 de exemplare. Comunităţile biologice ameninţate cu distrugerea iminentă reprezintă de asemenea o prioritate.

- 3. Utilitatea. Speciile cu valoare actuală sau potenţială pentru oameni reprezintă o prioritate de conservare mai mare decât speciile fără un interes economic evident. De exemplu, speciile sălbatice de grâu, cu posibilităţi de utilizare în dezvoltarea unor varietăţi cultivate, reprezintă o prioritate de conservare mai mare decât speciile ierbacee a căror importanţă economică nu a fost determinată. Comunităţile biologice cu valoare economică mare, cum ar fi zonele umede costiere, pot prezenta o prioritate mai mare de conservare decât comunităţile mai puţin valoroase, cum ar fi tufărişurile xerofite.Recomandările pentru proiectarea ariilor protejate s-au dovedit a fi de un real

interes pentru guverne, corporaţii şi proprietarii individuali de terenuri, care sunt stimulaţi şi delegaţi să-şi administreze propriul teren atât pentru producerea de bunuri cât şi pentru protejarea diversităţii biologice. Aceste recomandări nu reprezintă neapărat soluţii universale: cercetătorii au avertizat asupra furnizării de recomandări simpliste, general valabile pentru proiectarea ariilor protejate, deoarece fiecare caz particular de conservare necesită o abordare specifică. In plus, ar fi în beneficiul tuturor existenţa unei comunicări sporite între oamenii de ştiinţă care formulează teorii despre proiectarea ariilor protejate şi managerii care le administrează. Altfel spus, recomandările pentru proiectarea ariilor protejate pot oferi un cadru de lucru pentru construirea ariei optime de conservare.

8.3. Principiile proiectării ariilor protejatePrincipiile de proiectare a ariilor protejate au fost elaborate pe baza teriei

biogeografice a insulei. Acest concept subliniază faptul că ariile protejate pot fi comparate cu „insule” înconjurate de terenuri afectate de activităţi umane (ferme, terenuri agricole, zone industriale etc.). Aplicabilitatea practică a acestor scheme este încă subiect de dezbatere, dar se acceptă că proiectarea unei arii protejate trebuie să urmeze următoarele principii:

- pentru o protecţie şi conservare eficientă a biodiversităţii este

Page 103: Bogdan Georgescu

103

necesară intoducerea în aria protejată a unei suprafeţe cât mai mari de teren.

- se vor depune toate eforturile pentru protejarea integrală a ecosistemului şi se vor evita soluţiile care asigură doar o protecţie parţială.

- aria protejată va trebui să fie constituită dintr-o suprafaţă continuă, nefragmantată.

- în situaţia în care avem două, ori mai multe rezervaţii la distanţe relativ mici una de cealaltă, acestea vor trebuii legate prin intermediul unor coridoare de comunicaţie integrate la rândul lor în sistemul ariilor protejate.

- se va ţine cont de structura habitatului, principiul constând în crearea unor arii protejate cu o diversitate cât mai mare de habitate şi ecosisteme (munţi, lacuri, păduri, formaţiuni carstice etc.).

- se va evita constituirea unor arii protejate cu o formă alungită şi neregulată, pentru a se putea asigura un management eficient din perspectiva conservării biodiversităţii, acestea trebuie să aibă o formă cât mai apropiată de cerc.

- ariile protejate vor fi administrate regional într-un sistem integrat, evitându-se admininstrarea individuală a acestora.

- excluderea activităţilor umane din apropierea ariei protejate se va efectua prin amenajarea unor zone tampon în jurul acestei arii.

O dezbatere interesantă pe probleme de conservare a apărut pe marginea întrebării dacă bogaţia în specii este maximizată într-o arie protejată naturală extinsă sau în mai multe arii protejate mai mici cu o arie totală egală cu cea mare. De exemplu, este mai bine să se creeze o rezervaţie de 100 000 ha sau 4 rezervaţii de 25 000 ha fiecare. Susţinătorii primei variante argumentează că numai ariile protejate extinse pot conţine un număr suficient de specii de talie mare şi cu densitate scăzută (cum ar fi carnivorele mari) pentru menţinerea pe termen lung a populaţiilor. De asemenea, o arie protejată mare micşorează efectul de margine, include mai multe specii şi are o diversitate de habitate mai mare decât o arie protejată mică. Aceste avantaje derivă din teoria insulei biogeografice şi au fost demonstrate în numeroase studii asupra plantelor şi animalelor cercetate în arii protejate. Acest punct de vedere are trei implicaţii practice:

- (1) când este creată o nouă arie protejată, ar trebui realizată pe o suprafaţă cât mai extinsă cu scopul de a prezerva cât mai multe specii cuputinţă.

- (2) când este posibil, terenurile adiacente ariilor protejate naturale ar trebui achiziţionate cu scopul de a spori suprafaţa acestora.

- ( 3 ) dacă trebuie ales între a crea o arie protejată mică sau una mare într-un tip de habitat similar, este recomandată cea de-a doua variantă. Pe de altă parte, odată ce o arie protejată creată este mai mare decât dimensiunea optimă, numărul speciilor adăugate cu fiecare mărire a suprafeţei va începe să scadă. Intr-o astfel de situaţie, crearea unei a doua arii protejate extinse, la o oarecare distanţă, ar putea reprezenta o strategie de prezervare mai bună decât includerea unor noi areale în aria protejată existentă.

Page 104: Bogdan Georgescu

104

Susţinătorii mai înverşunaţi ai ariilor protejate mari argumentează că ariile protejate mici nu ar trebui menţinute deoarece incapacitatea lor de a menţine pe termen lung populaţiile le conferă o valoare redusă pentru scopurile conservării. Alţi cercetători preocupaţi de conservare susţin că ariile protejate mici, bine poziţionate, sunt capabile să includă o mai mare varietate de tipuri de habitate şi mai multe populaţii de specii rare decât ar face-o aria bloc cu aceeaşi suprafaţă. De asemenea, crearea mai multor arii protejate, chiar dacă mai mici, previne posibilitatea intervenţiei unei forţe catastrofale unice, cum ar fi o specie străină, o epidemie sau un incendiu, ce ar distruge întreaga populaţie localizată într-o arie protejată unică. În plus, ariile protejate mici localizate în vecinătatea unor zone populate pot favoriza crearea unor centre de educaţie privind conservarea şi studiul naturii, înlesnind obiectivele pe termen lung ale protecţiei mediului prin conştientizarea publicului.

Consensul pare să se realizeze asupra ideii că mărimea unei arii protejate depinde de grupul de specii considerat, de terenul disponibil şi de circumstanţele particulare. Este unanim acceptat faptul că ariile protejate mari sunt mai bune decât cele mici deoarece sunt capabile să susţină mai multe specii, prin mărimea superioară a populaţiilor şi printr-o diversitate mai mare a habitatelor. Ariile protejate mici bine administrate sunt de asemenea valoroase, în special pentru protecţia speciilor de plante, nevertebrate şi vertebrate mici. Deseori nu există posibilitatea de a alege şi trebuie acceptată provocarea administrării speciilor în arii protejate mici, nefiind disponibile terenuri suplimentare pentru scopuri de conservare. Acest lucru este valabil în zone ce au fost intens cultivate şi locuite de secole, cum ar fi Europa, China, nordul Africii şi Insula Jawa. De exemplu, Suedia are 1200 de arii protejate mici cu o suprafaţă medie de 350 hectare, iar în Olanda 30 - 40% din ariile protejate sunt mici. In România mai mult de 85 % din ariile protejate au o suprafaţă mai mică de 100 ha, iar circa 24 % au suprafaţa sub 1 ha. Ponderea cea mai ridicată din numărul total de rezervaţii naturale din Carpaţii Orientali o au cele cu suprafaţă mai mică de 5 ha (circa 45 %) care dat fiind impactul antropic prezintă stabilitate foarte redusă. Deşi sunt puţine la număr (7), rezervaţiile foarte mari (peste 1 000 ha) ocupă o pondere importantă în arealul Carpaţilor Orientali. Extinderea mare nu garantează protecţia diversităţii biologice, administrarea acestora realizându-se foarte greu. În Carpaţii Orientali, ariile protejate cu suprafeţe de 100-1000 ha sunt considerate modelul optim pentru conservarea unor elemente naturale, prezentând avantaje din punct de vedere economic (suprafeţele scoase din circuit sunt acceptabile la nivelul unei localităţi de dimensiuni medii) şi ecologic (asigură o conservare optimă a resurselor naturale în condiţiile în care presiunea umană din acel spaţiu nu este foarte ridicată).

8.4. Minimizarea efectelor de margine şi de fragmentare

Este general acceptat faptul că ariile protejate trebuiesc astfel proiectate încât să se minimizeze efectele de margine. Arealele de conservare de formă rotundă minimizează raportul limită-areal iar centrul unei astfel de arii protejate este mai îndepărtat de limita arealului decât în cazul ariiIor protejate care au o altă formă (de exemplu alungită). Ariile protejate de formă liniară, lungi, au o graniţă mai mare şi toate punctele sunt aproape de limită. Utilizând aceste argumente pentru ariile

Page 105: Bogdan Georgescu

105

protejate cu patru laturi, un model pătrat este mai bun decât unul rectangular alungit, cu aceeaşi suprafaţă. Aceste idei au fost rar, implementate. Majoritatea ariilor protejate au forma neregulată deoarece achiziţionarea terenului s-a făcut mai degrabă în funcţie de oportunitate decât de realizarea unui model geometric.

Fragmentarea ariilor protejate de către şosele, garduri, terenuri agricole şi de alte proiecţii în mediu ale activităţilor umane trebuie evitată pe cât posibil, datorită efectelor negative multiple care pot afecta biocenozele.

Există cazuri în care separarea de zonele înconjurătoare a ariilor protejate cu suprafaţă redusă a avut efecte benefice. Astfel, Rezervaţia botanică Tinovul Lucina, cu o suprafaţă de 1 ha, aflată în lungul pârâului Luncavei, în Obcina Mestecăniş, a fost delimitată cu gard pentru a fi păzită de caii hergheliei Lucina şi de cireziile de bovine ce păşunau în zonă. Declararea mlaştinii ca arie protejată şi îngrădirea ei a determinat extinderea arealului speciei relict a mesteacanului pitic (Betula nana), iar în ultimile decenii nu a mai dispărut nici una dintre speciile semnalate anterior şi nu s-a observat pătrunderea unor specii vegetale noi.

Factorii care determină fragmentarea au de obicei o puternică motivare socială, deoarece ariile protejate sunt de obicei terenuri nedezvoltate, disponibile pentru proiecte noi cum ar fi agricultura, amenajările hidrotehnice, zone industriale, şosele etc.. Proiectele de dezvoltare locală şi regională localizează frecvent reţele de transporturi şi alte componente de infrastructură în arii protejate deoarece întâmpină mai puţină opoziţie din partea publicului decât dacă ar alege să le localizeze pe terenuri private. În estul Statelor Unite, multe arii protejate din apropierea oraşelor sunt străbătute de şosele, căi ferate şi linii de transport a energiei, care pulverizează în zeci de fragmente habitate întregi.

În literatura de specialitate sunt enunţate şi strategii prin care se comasează micile arii protejate în spaţii largi de conservare. Ariile protejate sunt adesea incluse într-o matrice extinsă de habitate administrate pentru exploatarea resurselor, cum ar fi exploatările forestiere, păşunile sau terenurile agricole. Dacă protejarea diversităţii biologice poate fi o prioritate secundară în administrarea ariilor productive, atunci acele arii pot fi administrate după planuri de management care să includă şi acţiuni de conservare a biodiversităţii, fiind posibilă reducerea efectelor fragmentării. De asemenea, prin administrarea unei regiuni mari se pot proteja mai multe specii şi habitate.

Page 106: Bogdan Georgescu

106

DICŢIONAR DE TERMENI9

ASOLAMENT, măsură agrotehnică ce constă în împărţirea unui teren cultivabil în mai multe loturi şi a repartizării prin rotaţie a fiecărei specii de plante pe un anumit lot.AUTOLIZAT, produs obţint în urma dezintegrării celulelor şi ţesuturilor (vegetale ori animale) sub acţiunea enzimelor proprii. COMPOST, îngrăşământ agricol natural, provenit din fermentarea (bacteriană) înceată a unui amestec format din resturi organice (vegetale şi animale, în principal din bălegar) şi minerale.EMISIE POLUANTĂ, emisie de substanţe solide, lichide sau gazoase dăunătoare organismelor animale şi vegetale, inclusiv pentru om, provenite din diferite surse, cel mai adesea industriale. Printre componenţii emisiilor poluante se pot găsi: praf, pulberi, detergenţi, acizi, amoniac etc..HIDROLIZAT, produs obţinut în urma descompunerii enzimatice prin hidroliză a substanţelor organice.IMISIE POLUANTĂ, propagare prin difuziune cu ajutorul curenţilor de apă sau de aer a unor poluanţi solizi, lichizi ori gazoşi care se răspândesc pe această cale în mediul ambiant la o distanţă oarecare de sursă. Prin imisii poluante se înţeleg atât poluanţii aflaţi în punctul de origine (de exemplu la gura unui furnal), cât şi cei din mediul poluant mai îndepărtat de sursa generatoare.MULCI, măsură agrotehnică prin care se urmăreşte protejarea solului în perioada rece prin acoperirea cu diferite materiale (paie, compost etc.).PROTEOLIZAT, produs obţinut în urma descompunerii enzimatice a proteinelor.SAMULASTRĂ, plante răsărite de la sine din seminţe scuturate la stângerea recoltei ori din bulbi, tuberculi etc. rămaşi nescoşi din sol. SUBSOLAJ, măsură agrotehnică prin care se pregăteşte un amestec progresiv al straturilor de sol.UNITATE VITĂ MARE (U.V.M.), sinonim cu Unite gros betail (U.G.B.), unitate convenţională folosită în zootehnie pentru exprimarea densităţii tuturor speciilor de animale la 100 ha, în lucrările de economie şi planificare a creşterii animalelor şi a bazei furajere. UVM este echivalentul unei vaci, socotită convenţional la o greutate de 500 kg şi o producţie de 10 l lapte/zi. UGB reprezintă echivalentul unei vaci de 550 kg, care dă 3500 l de lapte cu 3,55% grăsime şi un viţel pe an.

BIBLIOGRAFIE1. Bălăşcuţă Nicolae, 1993. Protecţia plantelor de grădină, cu deosebire prin mijloace naturale. Editura Tipocrat Braşovia, Braşov.2. Berca Mihai, 2000. Ecologie generală şi protecţia mediului. Editura Ceres, Bucureşti.3. Bernaz Gheorghe, Dejeu Liviu, 1999. Fertilizarea viilor şi întreţinerea solului în concepţie ecologică. Editura Ceres, Bucureşti.4. Botnariuc Nicolae, Vădineanu Angheluţă, 1982. Ecologie. Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.5. Gruia Romulus, Păstârnac Nicolae, 1991. Ferma de animale privită ca ecosistem zooproductiv. Editura Ceres, Bucureşti.

Page 107: Bogdan Georgescu

107

6. Gruia Romulus, 1998. Managementul eco-fermelor. Editura Ceres, Bucureşti.7. Hera Cristian, Şchiopu Dan, 2001. Cercetarea Ştiinţifică şi Agricultura Durabilă. Editura Agris - Redacţia revistelor agricole, Bucureşti.8. Iozon Doina, 1996. Ecologie şi protecţia mediului. Tipo Agronomia, Cluj-Napoca.9. Luca Emil, Silvica Oncia, 2000. Combaterea eroziunii solului. Editura Alma Mater, Cluj-Napoca.10. Mohan Gheorghe, Ardelean A., 1993. Ecologie şi Protecţia Mediului. Editura Scaiul, Bucureşti.11. Muntean S. Leon, Ştirban S. Mircea, 1995. Ecologie, agroecosisteme şi protecţia mediului. Editura Dacia, Cluj-Napoca.12. Pârvu Constantin, 2001. Ecologie generală. Editura Tehnică, Bucureşti.13. Primack B. Richard, Maria Pătroescu, Laurenţiu Rozylowicz, Cristian Iojă, 2002. Conservarea diversităţii biologice. Editura Tehnică, Bucureşti.14. Puia Ioan şi colaboratorii, 1978. Elemente de agroecologie. Atelierele de material didactic, Cluj-Napoca.15. Puia Ioan, Soran Viorel, 1987. Agroecologie, ecosistem şi agroecosistem. Tipo Agronomia, Cluj-Napoca.16. Puia Iopan, Viorel Soran, Ioan Rotar, 1998. Agroecologie, Ecologism, Ecologizare. Editura Genesis, Cluj-Napoca.17. Radics Laszlo, 2001. Okologiai gazdalkodas, altalanos kerdesek, novenytermesztes, allattenyesztes. Dinasztia Kiado, Budapest.18. Resmeriţă Ioan, 1983. Conservarea dinamică a naturii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.19. Rojanschi Vladimir, Florina Bran, Gheorghiţa Diaconu, 1997. Protecţia şi ingineria mediului. Editura Economică, Bucureşti.20. Sattler Friedrich, Wistinghausen Eckard, 1994. Ferma biodinamică. Editura Enciclopedică, Bucureşti.21. Stugren Bogdan, 1994. Ecologie teoretică. Editura Sarmis, Cluj- Napoca.22. Stugren Bogdan, 1982. Bazele ecologiei generale. Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.23. Şchiopu Dan, 1997. Ecologie şi Protecţia Mediului. Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti.*** Cahier des charges concernant le mode de production et de preparation biologique des animaux et des produits animaux definissant les modalites d’application du reglement CEE nr. 2092/91 modifie du Conseil. Paru au journal officiel de la Republique Francaise du 30 aout 2000.*** Cahier des charges concernant le mode de production biologique du lait et des produits des especes ovine et caprine laitieres. Homologue par l’arrete interministeriel du 4 Mars 1997, paru au Jurnal Officiel de la Republique Francaise le 14 Mars 1997.*** Guide de lecture pour l’application du „CAHIER DES CHARGES REPAB F”. Cahier de charges concernant le mod de production et de preparation biologique des animaux et des produits animaux definissant les modalites d’application du reglement CEE nr. 2092/91 modifie du Conseil et/ou completant les dispozitions du reglement CEE nr. 2092/91 modifie de Conseil (homologue par arrete du 28 aout 2000, paru au J.O.R.F. du 30 aout 2000). Valide par la section agriculture biologique de la C.N.L.C. lors de sa reunion du 5 Fevrier 2002.

Page 108: Bogdan Georgescu

108

*** Guide de lecture pour l’application du reglement CEE nr. 2092/91 modifie concernant le mod de production biologique (hors production animales). Valide en section BIO le 22 mai 2002.*** La reglemention an agriculture biologique. Republique Francaise, Chambre d’agriculture, novembre 2001.*** Reglement CEE nr. 2092/91 du conseil du 24 Juin 1991 concernant le mod de production biologique de produits agricoles et sa presentation sur les produits agricoles et les denrees alimentaires. Edition actualisee au 1er fevrier 2000 par le Minister de l’agriculture et de la peche - Direction generale de l’alimentation - , Republique Francaise.

Page 109: Bogdan Georgescu

lO5